Cardurile Bancare Oferite de Institutiile de Credit

CAPITOLUL 1

SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA

Evoluția sistemului bancar

Istoria sistemului bancar își găsește originile în trecutul destul de îndepărtat, unde există și dovezi foarte vechi care pot reprezentachiar primii pași în domeniul bancar.Sunt însă și diferite păreri în ceea ce privește originea băncilor.Anumiți cercetători spun că primi bancheri au fost aceia care efectuau schimbul de bani, moment care este asociat și cu apariția și circulația monedei metalice. Alți cercetători spun că noțiunea de bancă este asociată cu acel moment în care un grup de persoane au primit disponibilități bănești, sub formă de depuneri pentru cei care doreau să facă economi și pe baza acestor depozite , să acorde împrumuturi celor ce aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Primele dintre dovezile activități bancare se găsesc în Egiptul Antic și în Orientul Apropiat. La acea perioadă,templele erau și loc de păstrae a banilor dar și loc de rugăciune.Au fost descoperite mai multe mărturii scrise cu privire la activitatea de depuneri și imprumuturi în temple. Templele inspirau o încredere care avantaja intermedierea monetară, la fel ca băncile de mai târziu.Detali cu privire la împrumuturi, depozite,dobânda percepută se găsesc în codul lui Hamurabi , care a fost descoperit în Statele Unite ale Americii în anul 1901.

În secolul VI Î.H.,templele și orașele stat din Grecia Antică incepuseră să emită monede proprii. Dar din cauya faptului că fiecare oraș-stat avea monedă proprie,a aparut și necesitatea schimbării unei monede cu altă monedă , aceste putând fi socotite ca fiind primele schimburi valutare. Tot în aceeași perioadă și preoții dădeau împrumuturi țăranilor, iar unele persoane care erau specializate în ”negoțul cu bani”, dădeau aceleași servicii altor categori sociale. În timp toți acești ”creditori”, cunoscuți și sub denumirea de trapezanți au început să perceapă dobânyi destul de ridicate, ceea ce a creat multe nemulțumiri în rândul populației. Drept urmare, unele cetăți grecești, au hotărât să creeye bănci publice.Aceste instituții erau controlate și conduse de agenți publici , pe baza anumitor norme care pot fi asociate cu primele reglementări statale privind activitatea băncilor.

În perioada dezvoltării Imperiului Roman, romanii nu au fost interesați de activități bancare, dar pe măsură ce au cucerit teritoriile grecești au văzut cum funcționau băncille, au înteles importanța lor. După aceea în Imperiu Roman au apărut atât bănci de stat cât și bănci private.Pentru facilitațile de imprumut oferite, aceste bănci aveau permisiunea să ceară plata unei taxe al cărui nivel nu era limitat. În schimb pentru băncile din Roma, aceste taxe avea o limită superioară.Aceste bănci nu puteau sa perceapă dobânzi însă aveau acordul să să perceapă comisioane pentru serviciile acordate.

În timp ce în Roma Antică aveau loc astfel de activități, trupele romane se luptau pentru a cuceri noi teritorii.În secolul VI D.H., în Imperiul Bizantin, Justinian preia uzanța romană în ce privește activitatea bancare, și o completează cu precizări suplimentare cum ar fi de exemplu cele care se referă la obligativitatea dobânzilor fixe. În Evul Mediu, templele dar și mânăstririle din Egiptul Antic sau Grecia Antică, au jucat în continuare un important rol în realizarea unor activități specific bancare. Cu toate că nu nu aveau voie să perceapă dobânzi,foloseau alte metode pentru obținerea de profit.La sfârșitul secolului al XI-lea, activitațile pentru acest domeniu au fost restrânse din cauya cruciadelor dar și a pătrunderii în spațiul european al popoarelor migratoare.Pentru ca sistemul de plăți să devină mai eficient instituțiile de tip bancar efectuau preponderent operațiuni de transfer (ceea ce azi se cunoaște sub denumirea de casă de compensare). Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneției, care a fost creeată în anul1771 și recunoscută oficial în anul 1587, ca Banca di Ritalto. În perioada următoare au mai apărut și bănci similare da și alte centre comerciale:Geneva (1407),Amsterdam (1609) și Roterdam (1635).

Dezvoltarea comerțului și a băncilor a dus la nevoia existenței unor centre permanete de afaceri. În anul 1531, s-a deschis la Anvers prima piață financiară cunoscută ca bursă de valori, iar imediat după aceea a apărut și Bursa din Londra. În acea perioadă exista o mare diferență între operațiunile defectuate de bănci și operațiunile de pe piețele financiare.Tot în acest timp activitatea bancară s-a dezvoltat atât prin imbunătățirea de servicii și diversitate, cât și prin acoperirea nevoii de fonduri ale unor domenii noi de activitate. Dezvoltarea transporturilor în special a celor maritime dar și a comerțului, au determinat creșterea activității bancare. Ca urmare, numărul băncilor au început să crească și cât mai mulți oameni au început să le folosească serviciile.Tot in perioada aceasta , au început să se specializeze și băncile, iar cambia a început sa fie utiliyată si în comerțul maritim. În timp ce comerțul între orașle unei țări, dar și cel internațional, a continuat să se dezvolte, bancile au început să se adapteze noile cerințe ale comercianților. S-au stabilit relații între bănci care să asigure finanțarea dezvoltării afacerilor dar și comerțului. După revoluția industrială din Anglia, sistemele de transport au fost imbunătățite ceea ce asigura servicii mai eficiente. În această perioadă au mai apărut și bănci care îndeplineau funcții care astăzi sunt asemanatoare cu cele ale băncilor centrale. În anu 1791, în Statele Unite ale Americii, congresul și-a dat permisiunea pentru creearea și funcționarea ”Primei bănci a S.U.A” –”The First Bank of the Unites States” care a împreunat rolul bănci centrale cu operațiuni care erau caracteristice băncilor comerciale. În Franța, în anul 1776, după o serie de încercări de creare a băncilor centrale, a fost creată prima casă de scont iar în anul 1800 a fost creată Banca Franței.

Până în secolul al XIX-lea, sistemul bancar a fost împărțit pe trei domenii și anume:

băncile comerciale,care activau ca instituții de intermediere financiară

băncile de emisiune,care dețineau monopolul emiterii de bancnote naționale

instituții financiare specifice,ca de exemplu cooperativele de credit și casele de economi.

Istoricul sistemului bancar românesc

În anul 1989 erau numai patru bănci în România și anume:Banca Română de Comerț Exterior, Banca Agricolă, Banca Națională a României și Banca de Investiții, dar și C.E.C.-ul, însă cu toate acestea sistemul bancar există de foarte mult timp.Între anii 1786-1855 pe teritoriul României au fost descoperite primele desfășurări ale unei activități bancare care repreyintă un numar de 55 de plăi de piatrăă care au fost găsite într-o zonă de mine aurifere, care erau încă din perioada Daciei Traiane.Doar 25 de plăci au fost păstrate până în prezent, iar una dintre ele și mai exact a XIII-a cuprinde informații cu referire la contractul referitor la creearea unei instituții bancare. Contractul a fost datat pe data de 28 martie 167 I.H. și a fost semnat de către Deusara. Principalele clauze se refereau la faptul că băncile acordau credit pe termen scurt,iar profitul era obținut din dobânda percepută la respectivele împrumuturi.În perioada modernă,în secolul XIX au avut loc primele încercări de a crea bănci.Cu toate că au existat și în perioada precedentă preocupări tot în acest sens abia în anul 1856 a fost creată Banca Națională a Moldovei care avea sediul la Iași, și a fost totodată și prima bancă care și-a desfășurat activitățile pe teritoriul României.Această bancă a fost creată în urma demersurilor unui bancher prusac și a fost concesionată acestuia.Datorită lipsei de fonduri,recurgerii la credite din străinătate dar și pentru faptul că din capitalul subscris a fost vărsat doar o mică parte, în anul următor banca a dat faliment.

După unirea Țării Romănești cu Moldova în anul ,în anul 1859,au început să mai funcționeze și alte bănci. La data de 24.11.1864 a fost creată Casa de Depuneri și Consemnațiunecare în anul 1860 a avut un rol destul de important, fiind principala bancă de emisiune aflată pe teritoriul Principatelor Unite.În anul 1865, a mai apărut la București, o bancă care avea atribuții de bancă de scont și emisiune și era cunoscută sub denumirea de Banca României,dar în urma modificărilor în ce privește statutul său a pierdut aceste privilegii dsfășurând o activitate pur comercială care a continuat până la naționalizarea sistemului bancar din România. În luna iunie a anului 1948 perioadă au apărut și alte bănci cum ar fi:Banca Albină care era prima bancă cu capital integral românesc,iar activitatea și-a începuto la Sibiu în anul 1872; Creditul Financiar Rural care a apărut în 1873 dar și Bnanca Aurora din Năsăud.

Banca Națională a fost cea mai importantă bancă înființată la acea perioadă, care din punct de vedere organizatoric a fost creată după modelul Băncii Naționale a Belgiei.odată cu înființarea acestei bănci a început și dezvoltarea unui nou sistem mai modern.Crearea băncii centrale în România a adus multe dicuții cu privire la structura capitalului băncii și proporția maximă capitalului străin care era permis.S-a decis până la urmă ca majorarea capitalului să fie alcătuit din surse românești, pentru a se asigura controlul economiei naționale și pentru a nu exista posibilitatea ca sistemul său bancar să fie supus dominanței străine.

Statutul prin care s-a creat Banca Națională a României a fost aprobat la data ee 17 aprilie 1880 de către Parlamentul Principatelor Unite. Banca Națională a fost constituită ca o importantă instituție destinată pentru creditarea activității comerciale și economice,operațiunilor cu alte instrumente financiare și cambiilor.Banca Națională a contrubuit și la moderniyarea sectorului agricol.Au mai apărut și alte bănci noi, iar banca centrală a sprijinit noile bănci să susțină dezvoltarea economică. Potrivit dezvoltării economice a țării, la început activitatea băncilor era în principal pe acordarea de credite pentru persoanele particulare.Odată cu industrializare și cu dezvoltarea forțelor de producție a apărut necesitatea concetrării sumelor disponibile pentru îndeplinirea proiectelor concepute de proprietarii de pământ,de comercianți și de industriași.Crearea noilor instituții de credit a fost grabită prin aportul de capital autothton, care aparține reprezentanților burgheziei dar și moșierimii române.

În anul 1881 la București a fost înființată Bursa de Mărfuri și Bursa de Valori, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea a început să se facă simțită o centralizare a capitalului bancar din România.În această perioadă , anumite asociații bancare sau case bancare apărute anterior, dar care in noul context nu aveau destul potențial financiar și au schimbat statutul juridic sau au fost acoperite de altele.După anul 1880 s-a marit numărul dar și importanța băncilor românești, de la 5 bănci care erau între anii 1880-1890, la aproximativ 200 de bănci, înainte de primul război mondial.Patru dintre băncile existente la acea vreme (Banca Comercială Română,Banca de Credit Român, Banca Generală Români și Marmorosch Blank&CO) erau finanțate și prin capital străin.A u fost și bănci care au fost create cu capital autohton( Banca de Scont, Banca Agricolă,Banca Românească și Banca Comerțului din Craiova) care mai apoi au contrubuit la formarea capitalului altor bănci, firme comerciale și întreprinderi industriale.Așadar capitalul autohton avea câștig față de capitalul străin.

În timpul primului război mondial a fost aprofundată activitatea bancară în România în urma neutralizării României și au apărut noi șanse de comerț, cu toate părțile care au participat la conflict.Nivelul mai ridicat al comerțului a reprezentat o imbunătoțire pentru sistemul bancar. În următori ani după război a avut loc o încetinire drastică a sistemului bancar. Recesiunea a cuprins întreg teritoriul Europei, iar inflația a ajuns la un nivel record. În mod progresiv țările din Europa au început să își refacă economia, lucru care s-a resimțit și în România, iar rezultatele procesului s-au regăsit și în sistemul bancar.Băncile au atras de pe piață importante fonduri cu ajutorul creditelor care au fost acordate de Banca Națională și astfel au reușit să ramburseze sumele în bani devalorizați.Numărul băncilor din România a început să se mărească și după primul război mondial ,dar criza economică din 1929-1933 a condus la falimentul multor bănci sau la fuzionarea lor pentru a supraviețui. Ca și alte guverne din alte țări care erau dezvoltate la vremea aceea și Guvernul României a intervenit, pentru contracta efectele crizeibancare, economice dar și monetare.Guvernul a adoptat politici de control și de conducere, în scopul de a oferi ajutor necesar revigorării sistemului bancar. În anul 1934, a fost înființat Consiliul Superior Bancar, al cărui președinte era Guvernatorul Băncii Naționale.Au fost adoptate o serie de legi, pentru îmbunătățirea sistemului bancare dar și pentru a ajuta economia.

Cele mai importante reglementări,care au avut impact asupra sistemului bancar au fost:

legea pentru protejarea și refacerea creditului (20 aprilie1935);

legea pentru încheierea datoriilor urbane și agricole (7 aprilie 1934);

legea pentru organizarea și reglementarea creditului (8 mai 1934);

Toate aceste legi au contribuit la salvarea băncilor mai mari, însă circa 600 de bănci au fost fuzionate sau lichidate. Astfel , atunci când a apărut legea pentru reglementare și organizarea comerțului de bancă (1934) erau 1204 de bănci, în anul 1940 mai erau operaționale doar 446 de bănci.Tot în acest an sistemul bancar a fost controlat de cinci bănci și anume: Banca Comercială Italiană și Română,Banca Românească, Banca de Credit Român,Societatea Bancară Română și Banca Comercială Română.Toate aceste bănci îndeplineau peste 50% din totalul operațiunilor bancare din România.Până în anul 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o remarcabilă dezvoltare.Băncile aveau resurse destul de importante și funcționau după standarde profesionale ridicate care erau stabilite de Banca Națională.După anul 1947, sistemul bancare a fost limitatdin cauza trecerii la economia de comandă dar și datorită intrării României în zona de influență sovietică. La data de 28 decembire 1946, Banca Națională a devenit Banca Republicii Populare Române. Odată cu introducerea metodelor de conducere centralizată în economie a fost restrâns și numarul de bănci.

Conform decretului 197/1948, s-a constatat ca toate băncile de stat sau private să fie dizolvate sau lichidate, exceptie făcând Casa de Economii,Cecuri și Consemnațiuni și banca de Credit pentru Investiții.Inițial de la data de 15 noiembrie 1948,toate operațiunile bancare au fost restrânse la nivelul unei singure instituții și anume Banca de Stat care era fost Bancă Națională, și funcționa ca centru de control și încasare a numeralului.Această metodă de distibuire planificată a banilor a îngaduit Guvernului să creeze propriul saă sistem de supraveghere, control și conducere centralizată a economiei naționale.Siatemul a fost funcțional pană în anul 1967 când au apărut noi bănci: Banca Română pentru Comerț Exterior și Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, iar Banca Națională a fost reorganizată.Schimbările aceste au dus la un grad de deschidere ai mare, însă conducerea centralizată a funcționat la fel.

Prin reglementările Băncii Naționale, funcțiile dar și rolul băncilor au fost limitate și urmăreau în principal să atragă disponibilități din economie și de la populție și să le distribuie potivit planului de credite unor persoane sau unor întreprinderi.Băncile trebuiau însă să respecte unele reglementări care erau sticte, de exemplu aveau voie să transmită donduri către întreprinderi, doar în concordanță cu planul național unic.Ele acționau ca parte pasivă a afacerilor și erau, în principal unitați administrative.sistemul centraliyat scotea orice formă de rivalitate între bănci, astfel că acționau și funcționau numai pe baza unor linii directoare foarte stricte. Sistemul bancar în perioada precedentă anului 1990, era alcătuit dintr-un numor redus de bănci, toate fiind instituții de stat. Pe lângă Banca Națională mai funcționau și Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții, Banca Română de Comerț și Casa de Economi și Consemnațiuni, care aveau o activitate specializată pe domenii economice.Astfel că sistemul bancar din perioada aceea se definea printr-o accentuată sectorizare:

Banca de Investiții îsi derula activitatea în legătură strânsă cu creditarea și finanțarea investițiilor.

Banca Română de Comerț desfășura activități bancare pentru comerțul exterior.

Casa de Economi și Consemnațiune acționa în domeniul atragerii economiilor de la populație și oferirea de anumite împrumuturi persoanelor particulare

Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară desrvea domeniul prelucrării produselor agricole și produselor în domeniul bancar

Banca Națională avea oa ctivitate caracteistică unei bănci centrale dar în același timp desfășura și operațiuni asemănătoare unei bănci comerciale.În afară de funcția de bancă de emisiune a țării,garanta și respectarea politicii creditului și al statutului.Băncile care erau specializare aveau, monopol de activități bancare pentru un anume sector economic, sectorul ”clienților particulari”, care nu făcea parte din activitatea bancară.Unica instituție care acționa în domeniul acesta era C.E.C.

Până la sfârșitul anului 1989, sistemul bancar a fost supus unui proces restructurare pentru a susține tranziția la economia de piață.Dezvoltarea și restructurarea sistemului bancar românes este o acțiune amplă și curpinzătoare care are loc pe două laturi:latura funcțională și latura instituțională.Reorganizarea instituțională a sistemului bancar a inclus în primă fază restructurarea Băncii Naționale dar și transformarea acesteia intr-o bancă centrală și în a doua fază,evoluția unei rețele de bănci comerciale, lucru care a fost realizat prin modernizarea băncilor care existau deja dar și prin înfințarea de noi bănci cu capital de stat,mixt sau privat dar și cu capital străin.

În timpul economiei cu planificare centrală, sistemul bancar a fost constituit, în lmare parte m după modelul monobancar (model sovietic) .În mijlocul sistemului bancar care era în serviciiul român pentru a introduce planul central și a verifica administrativ fluxurile de fonduri în economie a fost Banca Națională a României care avea funcții de bancă comercială dar și funcții de bancă de emisiune.Împreună cu Banca Națională a României sistemul surprinde și patru bănci care erau specializate în finanțarea sectorului specific de activitate economică.

Reforma sistemului bancar în România a debutat în luna decembrie a anului 1990, atunci când sistemul monobancar caracteristic economiei cu planificare centrală a fost schimbat cu un sistem care era structurat pe două nivele:băncile comerciale și Banca Națională a României.În protocolul de constituire a unui sistem bancar modern de tip occidental,Banca Națională a României și-a asumat răspunderea de a guverna politica monmetară și de a profesa alte funcții asemănătoare unei bănci centrale,în timp ce activitățile sale au fost transmise unei bănci nou întemeiată:Banca Comercială Română (BCR). În același timp băncile specializate au fost schimbate în bănci comerciale universale.

În luna aprilie a anului 1991, Parlamentul României a adoptat Legea privind activitatea bancară (Legea nr.33/1991) dar și Legea privind Statutul Băncii Naționale României (Legea nr.34/1991).legile aceste au admis constituirea unui sistem bancar nou orientat pe piață.Noul cadru juridic a stimulat dezvoltarea băncilor cu capital privat și a aporbat intrarea liberă pe piața bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine.Băncile au fost îndreptățite sa operezeîn calitate de bănci comerciale de tip universal, si puteau realiza o gamă extinsă de operațiuni pe tot teritoriul țării in condiția îndeplinirii normelor prudențiale elaborate de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. În anul 1994,odata cu promulgarea legislației în ce privește bursele de valori și valorile mobiliare, băncile nu mai pot acționa direct pe piața de capital, necesară în acest sens realiyarea filialelor specializate sub forma colectivităților de valori mobiliare.În prima pate a anului 1998, legislația bancară a fost substanțal sistematzată prin acceptarea de noi reglementări bancare și anume:Legea falimentului bancar ( âLegea nr.83/1998), Legea nr.58/1998 și Legea nr.101/1998 cu privire la statutul Băncii Naționale a României.În următorii ani, domeniu legislativ care reglementează activitatea bancară a fost specializat cu ajutorul ordonanțelor de urgență pentru a se realiza un grad mai mare de potrivire cu reglementările asemănătoare europene dar pentru a se obține si cele mai bune practici internaționale.

Sistemul bancar românesc actual

Sectorul bancar tinde în continuare să rămănă una din cele mai importante componente ale pieței financiare. Sistemul financiar românesc se axează pe creditarea bancară (”bank-orented”),ramificarea instituțiilor financiare fiin apreciabil întârzoată în perioada de tranziție de inconvenientele macristabilizării și restructurării sistemului real.Piața asigurărilor cea de capital dar și cea de leasing cu toate că au înregistrat evoluții avantajoase prezintă însă un grad de adâncime redus.

În prezent, sectorul financiar intern este supus constrângerilor exercitate de criza financiară internațională, dar și riscurile sunt controlabile, pentru că instituțiile finaciare din România nu au întindere pe activele cu un grad de risc ridicat ce a dus la destabilizarea sistemului financiar internațional.La începutul creizei, economia românească străbătuse o perioadă de mai mulți ani de creștere economică,dar care era urmată și de acumularea unui deficit extern important, precum și creșterea datoriei pe termen scurt.Sectorul bancar cu poziție caracteristică în sistemul financiar a rezistat cu bine acestor presiuni.Stabilitatea financiară a fost pusă la încercare de o nouă vulnerabilitate și anume volatilitatea finanțării externe.Degradarea climatului economic extern a avut urmări negative asupra calității portofoliului de credite. Acest lucru a devenit mai evident în ultima perioadă a anului 2008,cand s-a înregistrat o deteriorare mai evidentă portofoliului de credite,care au fost generat în speciaal de reducerea activității economice și devalorizarea cursului monedei naționale.Pe parcursul anilor am asistat la renovarea și întărirea cadrului de reglemenatare aferent sistemului financiar bancar. Noile reglementări păstrează tendința de armonizare a mecanismelor internaționale dar și constituirea celor mai bune practici internaționale.

Banca Națională a României a avut și are un rol însemnat în păstrarea stabilității financiare,date fiind răspunderile ce derivă din dubla sa ipostază de autoritate minetară și prudențială.Atribuțiile subordonate obiectivelor de stabilitate financiară sunt exercitate prin comunicarea și pronunțarea eficientă a măsurilor de politică monetară cât și prin reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor aflate sub autoritatea sa.

În timp ce instabilitatea a ajuns trăsătură caracteristică a mediului în care operează instituțiile bancare aceste au fost puse în ipostaza de a face față unor provocări noi și să se confrunte cu riscuri mari. Aceste situați de operare au dus la sporirea concurenței în domeniul financiar și au extins vulnerabilitatea băncilor la un impact negativ.Este necesară recunoașterea vulnerabilităților și riscurilor pentru tot sistemul financiar,pe componentele și în ansamblul său, pentru că monitorizarea stabilității este preventivă.Dezvoltarea și producerea anumitor disfuncționalități cum ar fi aprecierea incorectă a riscurilor dar și ineficiența alocării capitalului, pot prejudicia stabilitatea economică dar și stabilitatea economică.

Cu toate că multe din bănci rapotează niveluri mari pentru creditele restante, în ansamblu însușirea cestor portofolii se încadrează în conjnctura europeană, gradul care ascunde provizioanele creditelor neperformante în România sunt evoluate celor raportate de multe țări din Europa, situație care se datorează pentru că boncile românești nu aveau în portofoliu active toxice.Sectorul bancar a Înregistrat în continuare indicatroi de sănătate finaniară având rezultate financiare bune și fiind și bine capitalizat.

Eficacitatea sistemului bancar face referire la creșterea volumelor de afaceri, și se axează în principiu pe atragerea produselor în termeni de cost dar mai puțin pe principiu cuceririi de noi segmente pe piață.Durabilitatea crizei globale duce la diminuarea activității economice, astfel că evoluțiile macroeconomiei interne au impact destul de mare asupra sistemului financiar de sănătate.

În timpul crizei, sectorul bancar românesc a avut nevoie de o contribuție din fonduri publice iar principalii indicatori de prudență bancară sunt situați la un nivel adecvat.Sistemul bancar românesc, care în prezent este format din 40 de instituții de credit, și-a confirmat stabilitatea structurală și a reușit, fără obstacole majore să treacă peste provocările legate de majorarea ratei creditelor neperformnte.Principalele provocări la adresa stabilității fianciare sunt riscul de contagiuni externe dar și riscul de credit.Păstrarea ordinei financiare este o clauză ”sine qua non” pentru menținerea stabilității sistemmului bancar.Rata de credite neperformante creată de actori economiei reale, de 17,23% în luna august 2014, afectează performanța indicatorilor băncilor, în principal relația cu investitorii ce pot întelege defavorabil creditatea și stabilitatea sistemului bancar.Necesarul sporit de provizioane pentru completarea fondurilor afectează profitul și creditarea.Rata creditelor neperformante va trebui să scadă cu puține puncte procentuale după care băncile vor acționa la scoaterea din bilanț a creditelor neperformante.Gradul de acoperire a creditelor neperformante, cu filtre prudențiale și provizioane IFRS,se păstrează confortabil (89,9%,în luna martie a anului 2014), fiind cele mai mari nivele în comparație cu țările din regiune.

Rata de solvabilitate a fost păstrată la un nivel ridicat, de 17% în luna iunie a anului 2014.Se renunță gradual filtrele prudențiale în timpul implementării cerințelor complementare de capital aferente Basel III (intervalul 2014-2019),cu 20% pe an. Introducerea prevederilor Basel III se realizează în mod gradat de la 1 ianuarie 2014.O provocare o are ajustarea grupurilor financiar bancare la necesitățile de lichiditate și solvabilitate care au fost impuse de prevederile Basel III,care poate duce la limitarea expunerilor și schimbarea modelului de business. Nivelul de mijlocire financiar este amplasat undeva la 35% la sfârșitul anului 2013 prezentat ca pondere a creditului guvernamental în PIB,în scădere de la 40% menționat în 2011, diminuarea fiind cauzată de limitarea bilanțurilor instituțiilor de credit. Evaluat ca pondere în PIB a activelor bancare nete, indicatorul a scăzut la 57,6% în anul 2013 ajungând la un volum al activelor de aproximativ 81 miliarde de euro.Viziunea de creștere economică stârnite de miza atragerii fondurilor europene, gradul de intermediere financiară de 35% și gradul de bancarizare de aproape 53%, fac din România o destinație atrăgătoarepentru investitori în sistemul bancar.

Gruparea sistemului bancar românesc la sfârșitul anului 2013 cuprinde două bănci cu capital majoritar de stat sau integral,25 de bănci cu capital majoritar străin, 9 sucursale ale unor bănci straine și o organizație cooperatistă de credit și 3 instituții cu capital majoritar privat. Ponderea activelor instituțiilor cu capital străin în totalul activelor sistemului bancar românesc s-a mărit până la 83% la sfârșitul lunii iunie 2014. Rata de economisire este în dezvoltare si este situată la nivelul anului 2013 la 25% ca pondere în PIB, de la 21,6% în 2012, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

Dezvoltarea ponderii ratei de economisire în PIB reprezintă o certitudine uniformă în ce privește plasamentele. Avansul economisirii interne a echilibrat reducerea finanțărilor de la băncile mamă de la 20.3 miliarde de euro în anul 2011 la 13.4 miliarde euro în luna ianuarie 2014. Participămla un proces ordonat de dizintermediere financiară. Plasamentele trebuie să fie avantajoase,astfel încât finanțarea să ducă acolo unde este o valorificare mai bună. Constrângerile de reglementare prezente la nivelul european cu referire la tendința spre economisire, reticența în contractarea de credite noi pe fondul lipsei încrederii în evoluția economiei și reformularea portofoliilor băncilor au impulsionat ca raportul credite/depozite din sistemul bancar să se fie aporape de nivelul de echilibru, coborând la 103,56% în luna iunie a anului 2014. Veridicitatea este că plaja de clienți bancabili s-a micșorat și bancherii au ajuns însituația în care “aleagră” după clienții altor bănci, după clienți orientați spre business a daca ne gândim la compani. Dinamica curenntă a creditului neguvernamental a rămas negativă, în ciuda unei îmbunătățiri a evoluției împrumuturilor în monedă națională. Soldul creditului neguvernamental s-a micșoratcu 3,8% până la 213,55 miliarde de lei, în luna august a anului 2014 fată de perioada asemănătoare din 2013. Soldul depozitelor s-a mărit cu 5,7% înaceași perioadă cu până la 215,24 miliarde de lei.

Mărirea șomajului, diminuarea caracteristică a salariilor și forțarea activității unor companii au dus la scăderea continuă a capacității de rambursare a creditelor cu urmări directe asupra calității portofoliului de credite al băncilor ce a dus la o mărire a volumului provizioanelor pe care instituțiile de credit au fost obligate să le constituie.Așadar,sistemul bancar a marcat trei ani consecutivi de pierderi în perioada 2010-2012,iar în anul 2013 a înregistrat un profit moderat. Ne referim la un rezultat net de 11 milioane de euro în csituațiile în care băncile au intermediat prin credite echivalentul unei treimi din PIB. Sistemul bancar românesc s-a păstrat pe o linie pozitivă în ce privește profitabilitatea în primele luni din anul 2014, ROA fiind de 0,12%% și ROE de 1,10% la finalul lunii iunie. Băncile și-au ajustat portofoliile de credite, participând și la redimensionarea rețelei și a numărului de angajați. Numărul unităților bancare este de 5.492 la sfârșitul lunii decembrie a anului2013, în timp ce numărul angajaților în sistem a crescut până la 58.600.

Economiile europene sunt subordonate în procent de 70-75% de finanțarea bancară în timp ce în România sectorul bancar românesc se subvenționaeză predominat din economie, și asigură aproape 92% din totalul finanțărilor oferite de sistemul financiar românesc.Desfacerea cercului vicios dintre datoriile băncilor și cele suverane, îmbunătățirea supravegherii sistemului bancar european și rezolvarea problemelor băncilor aflate în criză fără a uitiliza,în principiu resurse publice sunt în proces d eintroducere prin evidențierea Uniunii Bancare Europene.Ricurile care sunt implicate în protocolulde transpunere și respectare a reglementărilorre referă la posibilitatea delimitării, expunerii și recesiunea instituțiilor de credit cu capital străin.

1.4.Rolul băncilor în dezvoltarea economiei naționale

Funcțiile băncii

Funcțiile băncilor s-au dezvoltat în timp datorită activității pe care acestea au avuto.Se remarcăo tendință de lărgire a activității acestora. Din viziunea funcțiilor băncile,acestea au devenit din agent de schimb agent bancher care acordă credite, pe urmă în finanțator, asumându-si u rol importantîn inițierea și finantarea activității economice.

Funcțiile implicite ale băncilors-au dezvoltat în două etape: din organizator care se situează la intersecția circuitelor monetare, fiind un punct de trecere obligatorie pentru toate plățile realizate între agenți economici și băncile care au devenit entitățile compensatoare în spațiu al activelor monetare și compensatoare în timp ale ofertei și cereii de fonduri; ulterior banca a devenit creator al monedei adiționale,dând, cu titlu de credit, solicitanților mai multe decât ar putea sa fie cerut deponenții cu titlu de restituire a depozitelor, precum și în creații ale afacerilor,exercitând direct inițiativa economică.

Funcția compensatoare în spațiu

Funcția compensatoare în spațiu este un tip al funcției de tehnică bancară și se evidențiază prin înțelegerea și considerația mai multor elemente. Un prim element este acela că circuitulu economic aparține circuitului bănesc.Constituirea decontărilor dintre agenții economici (între producători și consumatori); executarea viramentelor în conturile acestora deschise la bănci; transferul de fonduri dintr-un loc în altul simbolizează echilibrarea plăților,a

creanțelor, a altor drepturi și obligații între clienții băncii, care au loc în urma relațiilor economice între aceștia atât în interiorul granițelor țării (interne) dar și în afara graniței (internaționale-externe).

Având competența de casier al clientelei sale, banca desfășoară strângerea resurselor în depozite bancare șiîndeplinește ordinele acestora de încasări și plăți (la vedere și la termen), din contul curent sau din depozitele la vedere,folosind instrumente tradiționale cum ar fi cambia, viramentul, cecul și biletul la ordin sau tehnici actuale de plată cum ar avizele de prelevare,schimburile electronice de fonduri și cardurile bancare.În cazul plății imediate, agentul economic care importă sau exportă mărfuri cu plata în depozite va urma să cumpere, și să vândă depozitelecare au fost cerute sau date de clientulu său. Astfel de operațiuni generează piața valutară.Băncile echilibrează ordinele de vânzare și cumpărare de devizele clientului și nu vinde sau cumpără pe piața valutară doar soldul fiecarui criteriu de devize. Această cumpărare sau vânzare admite o negociere care are nevoie de o cotație adică un preț al valutei respective. Viramentele se realizează la băncile care sunt compensatoare denumite bănci de clearing. Fiecare bancă îșistabilește pentru fiecare valută o bancă potricităcu rol de clearing.

Funcția de compensare în timp

Finanțând atât producătorii distribuitorii dar consumatorii, băncile se manifestăpe tot spațiu economic.Se știe și faptul că mulți dinte agenti economici confecționează mai mult decât consumă și emană un excedent de resurse care aparțin unei capacități de autofinanțare, iar alții consumă mai mult decât produc producând o cerere de finanțare.Exprimarea acestor fenomene impulsionează vocația compensatoare în timp a băncii. Concordanța care stă în mod normal între efectuarea cheltuielilor și încasarea veniturilor ,duc la acoperirea pierderii cu resurse necesare prin intermediul băncii.Concordanțele dintre cheltuieli și venituri pot să acopere două nivele:

la nivelul casieriei agentului economic care face referire încasările zilnice și plățile lunare manifestate fie intr-un excedent de numerar iar banca rolul de strângere de numerar și trezorerie, fie, într-un definit de numerar, iar banca are rolul de a compensa concordanța în timp pentru credite;

la nivelul circuitului economic se pot înfățișa decalaje între cheltuieli și venituri pentru unele segmente ale circuitului economic, iar agenți economici sunt deficitari de capacități de finanțare care vorcere de la bancă finanțare.

În plan internațional,țările se află intr-o ipostază identică.Aceast adevăr dă un flux uniform al posibilităților de economisire ale unor țări pentru nevoile de finanțare ale altor țări. Cu ajutorul finanțării exporturilor de tehnologie, băncile sprijină expansiunea externă a economiei naționale sub forma exportului sau importului de capital.Concomitent, finanțând exportul de bunuri și servicii, băncile avansate sprijină consumul țărilor mai putin dezvoltate,iar la nivel internaționale, locul consumatorilor și al agenților fiind înlocuit de națiuni.

Funcția de creație economică

Funcția de creație economică se evidențiază în domeniul stric financiardar și în domeniul bancar. În domeniul financiar această funcție se realizează sub mai multe forme și anume:în primul rând, băncile asistă la consolidarea și crearea capitalului social al agenților economici, societăților comerciale, regiilor autonome și în al doilea rând, oferă credite bancarepersoanelor fizice și societăților comerciale,cu respectarea cerințelor prudențiale întrevăzute de legea bancară. Această funcție se manifestă și în darea de împrumuturi pentru societățile comercialeavând însușirea de asociat sau de acționar.

În domeniul tehnic bancar, funcția de creație economică a băncilor, se realizează sub următoarele forme: în primul rând băncile au rol de „consilier” financiar al unităților economice în căutarea resurselor necesare, sau de mijloace de investire a resurselor neocupate sitate în gestiunea economiei la un moment dat și în al doilea rând băncile acordă asistență de specialitate la cererea agenților economici, în domenii precum:încheierea de credite,decontări bănești,mărirea de capital punând la dispoziție rețeaua lor de ghișee specializate în astfel de operațiuni bancare.

În afară de aceste principale funcții,băncile mai îndeplinesc un rol important în economie care se referă la: retragerea de capitaluri bănești disponibile și acordarea de împrumuturi capitalului financiar; imobilizarea unei părți mari din veniturile bănești ale diferitelor clase și categori sociale dar și schimbarea acestora în capital de împrumut;elaborarea privind valoarea acțiunilor și obligațiunilor ale titlurilor de credite.În economia contemporană rolul băncilor este restrâns, față de alți agenți economici din sectorul real sau financiar, dezvoltarea bancară garantând,în ultima fază,structura necesară funcționării economiei de piață.

Băncile în perioada de tranziție la economia de piață

Termenul de ”tranziție” a fost utilizat în ultimi ani,fără a se face o ierarhizare din punct de vedere conceptual. Ceea ce numim „tranziție”ilustrează transformarea de la o organizație economico-socială de un anumit tip, la alta sau latransferul de la o etapă la alta în același domeniu de organizare economico-socială.

Ca în multe statelor aflatecare se află ăn sectorul de influență rusă, până în anul 1990, sistemul bancar românesc a fost format cu respectarea înr-un mare mod a unor idealuri sovietice: o bancă centrală avea și sarcini debancă comercială principală, aflată într-o riguroasă supunere a Ministerului Finanțelor; trei bănci specializare(Banca Românească de Comerț Exterior, Banca de Investiții pentru Agricultură și Industrie Alimentară) o casă de economii (Casa de Economii și Consemnațiuni) care erau însărcinate cu funcția de a atrage disponibilitățile bănești de la populație, utilizândule în economie.În anul 1990, prin adoptarea Legii Băncii Naționale a României și a legii bancare, au fost fixate fundamentele sistemului bancar pe două etape, având în vârful piramidei banca centrală fărăa avea funcții comerciale ci doar funcții de reglemenatre, control,supraveghere și emisiune monetară, iar a doua etapă prezentabăncile comerciale ca agenți economici independenți,desemnați în societăți pe acțiuni peprinipiu legislației societăților comerciale.

Sistemul bancar s-a dezvoltat în principal în in aceași direcție cu celînglobat în celelalte țări din Europa Centrală și de Răsarit. Se observă o dezvoltare mai puțin fulminantă a numărului de bănci comerciale, ca urmare a unei politici vigilente de autorizare din partea băncii centrale.Dezvoltările economice ale tranziției la economia de piață au stârnit ca sistemul bancar românesc să fie comparat cu problema portofoliului de credite neperformante. Zăbovirea procesului de restructurare a făcut ca fluxul creditelor neperformante să întreacă imediat portofoliile de credite moștenite.Problematica creditelor neperformante din sistemul bancar, deși identificată ca atare, nu a a putut fi discretă cu precizie în bilanțurile băncilor în anul 1994.Tocmai în acest an Banca Națională a României a lansat norme de clasificare a creditelor conform recomandărilor Comitetului de supraveghere Basel.

Restructurarea deslănțuită în anul 1991 a fost indispensabilă nu doar ca urmare a schimbărilor fundamentale în teoria și practica economică, ci și pentru garanția că trebuia valorizat un potențial ridicat al activității bancare sub următoarele ipostaze: instruirea foarte bună a specialiștilor prezenți; rețele teritoriale relativ dezvoltate; necesitatea de continuitate în special creditarea economiei naționale, dar și în realizarea plăților, eliminarea blocajului financiar, ramificarea produselor și serviciilor bancare. În economia de piață, sectorul bancar are un rol important el procedând la promovarea reformei și afirmarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În afirmarea lui permanentă, sectorul bancar este un element de bază a sistemului economico-financiar. Activitatea bancară este un sector mai diferențiat al economie,și din acest modiv se poate considera că toate operațiunile bancare au însușiri tehnic.Tehnicile bancare influențează creșterea și sistematizarea sectorului bancar românesc.Activitatea bancară este polivalentă,conținând reguli,principii,decizii,dar nu în ultimul rând o activitate practică dezvoltată.

Trecerea la economia de piață desemnează faptul că sectorul bancar nu mai merge la fel ca înainte. Marile schimbări intervenite în sistemul de produse și servicii bancare, în rândul partenerilor de afaceri, în legislația și reglementările care fac regerire latoată activitate în economiei, presupun ca băncile să iși ajusteze strategiile la provocările noului mediu. Sistemul bancar transmite câteva caracteristici care s-au remarcat în ultimii ani cum ar fi un grad mare de comasare. Factorul de risc îl ilusteazăgaranția că această acumulare se suprapune peste raportul dintre sectorul de stat și cel privat. Deși numărul de bănci a crescut semnificativ în ultimii ani, piața bancară autohtonă este în continuare dominată de trei bănci. Este vorba de Banca Română pentru Dezvoltare,Banca Agricolă și Banca Comercială.În luna decembriea anului 1998, aceste bănci, la care se mai adaugă și Bancorex, aveau 58% din totalul activelor sistemului bancar.. Astfel, băncile cu capital majoritar de stat au fost implicate,în special,în finantarea sectorului de stat.Finanțarea, în perioada 1991-1993, când rata dobânzii a fost puternic negativă, a simbolizat o finanțare implicită a economiei naționale.

Băncile străine au participat în linii mari la subvenționarea unor companii străine, de regulăde aceeași origineca și banca mamă. Pentrucă băncile străine crează reprezentanțe și sucursale în România, aspirarea va fi de creștere a ponderii capitalului străin în sistemul bancar. Privatizarea societăților comerciale bancare cu capital majoritar de stat va conduce la o grăbire a dispoziției de sporire a rolului capitalului străin în sistemul bancar românesc. Rolul băncilor de finanțatori este transmis prin intermediul fondurile proprii și/sau atrase ale firmelorcare sunt destul mici în timpul tranziției.

Din punct de vedere al restructurării bancare, corelarea politicii bancare cu politica financiară are o ciocnire destul de importantă pentru clarificarea multor probleme controversate și complexe .În ce privește adoptarea în România a multora dintre procedeele de restructurare bancară interne și externe preconizate, o importanță esențială trebuie dată recapitalizării băncilor, ceea ce le-ar oferi acestora să descrie un grad de bonitate superioriar probalilitatea de a face noi împrumuturi ar fi mai, dintre care unele ar îndemna dezvoltarea sectorului privat. Calitatea de finanțator principalal economiei naționale acordată sistemului bancar de către autorii reformei, necesită stabilizarea și reorganizarea constantă și cu un pas în față față de sectorul real al sistemului bancar.O înfățișare importantă a stabilizăriiși reorganizării este cea financiară.În sensul acesta, garantarea calității activelor bancare este o clauzăde bază în asigurarea echilibrului financiar al băncilor.

Rolul băncilor centrale și al independenței acesteia în procesul tranziție la economia de piață

Cedarea principalei programări centralizate cu însușiri auritare înprivilegiul principiilor economiei de piață a necesitat reorientări și în regimulde intervenție a statului pentru garantarea echilibrelor macroeconomice. Statul trece la practicarea măsurilor nemijlocite de marcare circumferințe indirecte realizate în politici monetare,bugetare și fiscal.Banca Națională are atribuții aproape unice în emisiunea bănească, în punerea și retragerea banilor din circulație.Banca Națională a reprezentatun sprijin esențail în activitatea de organizare a băncilor.Tot în timpul activități, băncile sunt ajutate cu credite și alte fonduri de către banca centrală. Suportul financiar al statului pentru bănci trebuie să fie fundamentat pe o anticipată analiză a profitului și costurilor.În mod normal , băncile aflate în impas pot primi două tipuri de finanțare publică și anume:o contribuție de la banca centrală sau un ajutor financiar important din partea statului. Prin definiție,sprijinul băncii centrale, ca împrumutat de ultimă fază, este liber doar pentru băncile solvabile, ale căror active au o valoare ridicată fată de datoriile lor.

Banca Națională are rolul important în vederea sistemele de plăți dar și în cadrul sistemelor bancare. Făcând referire la faptul că depozitele băncii centrale sunt în mai mereu aprobate în transferul interbancar de fonduri iar în conjunctura sa de monopol în cadrul sistemului bancar, banca centrală poate fi abilitată să impulsioneze condițiile în care sunt prezenetate aceste rezerve la dispoziția sistemului bancar. Odată cu luna iunie a anului 1997, Banca Națională a experimentat prin acțiuni de piață interbancară, să aspire excesul de masă monetară. Banca Națională era competentă să aprobe depuneri ale băncilor comerciale pe variate termene. Această acțiune a fost creată prin existența unei unei mase monetare în exces aflată în sistemul bancar.Un obiectiv principal al reformei l-a instituit sporirea rolului Băncii Naționale, privind activitatea de supraveghere a sistemului.

Banca Națională nu a avut destule instrumente pentru a dezlănțui ipostaza de incapacitate de plată. Până în anul 1995 nu a fost nici o procedură de incapacitate de plată. Reforma instituțională a piețelor financiare nu a bneficiat de nici o susținere din partea Guvernelor care s-au succedat.Important este și mecanismul de refinanțare a Băncilor comerciale oferite de către Banca Națională a României. Atunci băncile nu au nevoie de lichidități, Banca Națională a României le dă o refinanțarea cu ajutorul a trei etape de operațiuni:, operațiunile de piață monetară, creditele în contși rescontul. Banca centrală nu poate oferi băncilor credite pe termene ce depășesc 90 de zile.

În prezent, seexperimentează constituirea unui „dialog” întreBăncile comeriale și Banca Națională a României. Nu se mai pune problema aprobării unui monopol al băncii centrale asupra celorlalte bănci.. Prin Asociația Română a Băncilor (ARB), se Încearcă găsirea unor soluții cât mai recomandabile pentru clarificarea programelor strategice și de modernizare a întregului sistem bancar.

CAPITOLUL 2

CARDUL BANCAR INSTRUMENT MODERN DE PLATĂ

2.1 Definiția și trăsăturile generale ale cardurilor

Cardul este un instrument de plaă pe suport magnetic,emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții.Este un instrument de deconatare cu ajutorul căruia titularul poate cumpăra bunuri sau servicii fără numerar.Prin intermediul cardului este usurată legătura dintre clienț si comerciant, acesta înfățișănd cheia de acees la contul bancar al beneficiarului contului.

Cardul oferă trăsături generale ale instrumentelor de plată adică oferă si posibilitatea procurării necondiționate de numerar fie la automatele de bani (ATM-”automateller machine”) stradale sau din interiorul băncilor, fie de la ghișeele băncii în general in situația sumelor mari.Prin toate aceste însușiri , âse poate confirma despre card ca ete un instrumet de plată universal aplicabil și global acceptabil.Cardul de plată este un instrument cu care se pot face plăți de forma unui card de plastic, emis de bănci sau instituții financiare fiind de obicei anexat la contul curen al beneficiarului.Cardurile se pot folosi pentru a realiza plăți pentru servicii sau produse către comercianți cu ajutorul aparatelor POS (”point of sale”) și se pot folosi și pentru a scoate bani prin aparatele ATM-”automateller machine”).

După modelul contului la care este atașat cardul, acestea pot fi de 2 feluri și anume:

card de debit ,beneficiarul dispunând numai de disponibilități monetare propriii

card de credit,beneficiarul dispunând de disponibilități monetare limitate le emitentului cardului.

Când utilizarea întregii modificări de structură ce putea fi condusă la dimensiuni de masă s-a demonstrate a fi eficicaceiar cardul a intrat irevocabil în familia instrumentelor de plată, și mai exact când a avut loc o scădere caracteristică a prețurilor producției de masă a tehnologiei echipamentelor dar și rețelelor care să fie acceptabile, la nivelul băncilor, la nivelul comercianților și la nivelul utilizatorilor în principiu personae fizice.

Cardul cuprinde componente de securitate și de partcularizare încorporate pe suprafața sa care să asigure următoarele partcularități indispensabile:

suport fizic din plastic si cu dimensiuni standard;

reversul care are o bandă magnetică standard folosită la imprimarea cu cel puțin trei pite s-au microprocesor incorporat,un panel de semnătură, care are componente de siguranță în desen pentru a nu fi posibilă modificarea sau ștergerea semnăturii;

averul care are componente produse în relief (numărul cardului este cris cu cifre arabe,numele si prenumele titularului este scris cu litere latine iar data când expiră cardul este identică calendarului gregorian); și componente cu referire la informare (denumirea sau sigla emitentului,sigla proprietarului de marcă dar și o hologramă pentru securitate care se poate vedea doar la lumină naturală);

La început cardurile bancare nu aveau bandă magnetică iar datele erau transmise prin intermediul telefonului spre un centru unde se băgau într-un terminal de calculator pentru a se încerca controlarea valabilității cardului și prezența disponibilului din cont.Această operațiune are nevoie de timp pentru un răspuns făcea ca vânzarea să suporte o oarecare întârziere.

Personalizarea cardurilor presupune tipărirea pe carduri a numelui si prenumelui,termenul de valabilitate,cod de bare și serii alternative.Una din cele mai simple metode de personalizare ale carduriloreste considerată semnătura pe card de către beneficiar pe o bandă specială imprimată pe card.Atunci când este nevoie de o măsură complementară a informației de pe banda magnetică sau din memoria cardului, se utilizează cifrarea conținutului.

2.2 Tipuri de carduri

Cardurile se pot clasifica după mai multe criterii și anume:

după modul de stocare al informației cardurile sunt de 2 feluri:

carduricu bandă magnetică

carduri cu microprocesor

Cardurile cu bandă magnetică -cuprind toate informațiile despre beneficiarul cardului.Aceste carduri sunt emise de către bănci,comercianți și fac referire la caracteristici asemănătare pentru toate sistemele naționale de plată după cum urmează:

sunt fabricate din material plastic și au aceeași dimensiune standard;

pe recto au numele și simbolul emitentului dar și o hologramă vizibilă la lumina ultravioletelor,numărul cardului,data exppirării dar și numele titularului;

pe spatele cardului se află o bandă magnetică pentru semnătură;

Desenul și culorile hologramei sunt alese de către emitent. În afara numelui posesorului imprimat în relief, apar cuvinte marcă pentru identificarea tipului cardului și simboluri ce indică tipul de posesor.Pe lângă numele posesorului apar și elemente pentru recunoașterea tipului de card.

Cardurile cu microprocesor –începând cu anul 1992 au apărut noi carduri care au încorporate un microprocesor și o componentă de memorie(chip).Ele poartă denumirea de chip-carduri și au un grad mare de securitate,fiin avansate în arie largă de societăți emitente cum ar fi Master Card și Visa Internațional.Ele au fost dotate treptat cu microprocesoare incorporateAceste elemente ctipizate pe plan internațional înglobează date informatice sensibile și astfel se facilitează astfel ordinele de la cliențiÎn același timp , se economisesc hârtia și timpul pentru controlul valabilității semnăturilor (în comparație cu CEC). Cardurile cu microprocesor mai poartă denumirea și de și smart carduri.Acestea au următoarele caracteristici:

separarea calculelor sensibile privind securitatea și de alte părți ale sistemului;

protejarea informațiilor personale și tăria de a rezisa la tentativele de spargere

siguranța informațiilor dintre calculatoare și sisteme u privire la independența de bază a sistemelor.

după funcțiile realizate, cardurile se împart în:

carduri de credit

carduri de debit

carduri multifuncționale

Cardul de credit ca instrument modern de plată oferă beneficiarului dreptul de a folosi o linie de credit pe un anume interval de timp,egală în general cu perioada de valabilitate al cardului.Cu ajutorul acestei linii de credit beneficiarul are dreptul să efectueze plăți și să retragă numerar până la o limită prestabilită.Banca are treptul să transforme acest plafon după gradul de solvabilitate al clientului.Plafonul de credite reprezintă o autorizare acordată de banca emitentă centrului de autorizare pentru a verifica fiecare operație în ceea ce privește lipsa disponibilului.

Cardul de debit garantează utilizatorului dreptul de a cumpăra bunuri sau servicii și de a retrage numerar limita disponibilului din contul aferent cardului.Clauza fundamentală de funcționare a acestui tip de card o are prezența disponibilului în contul aferent cardului. Astfel

de carduri pot fi emise sub restrângerea unei aplicări doar în mediul electronic, condiție în care va apărea indicația„Use only electronic” iar componentelee de recunoașterea nu sunt realizate în relief. Tot aici întânlim și o categorie di care fac parte și cardurile pentru retragerea de numerar care oferă beneficiarului posibilitatea de a retrage numerar prin intermediul automatelor bancare de împărire a numerarului sau să depună numerar dar își poate verficia și soldul contului.

Cardul multifuncțional este un debit card care poate înfăptui și alte funcții cum ar fi:asigurarea unor cecuri emise de beneficiarul cardului și retragerea de numerar de la ATM.

după calitatea emitentului avem:

carduri emise de bănci

carduri emise de societăți nebancare

Carduri emise de bănci se încadrează în categoria sectorului ativităților diverseale băncilor de a recunoaște și de a emite pe piață instrumente pe plată atrăgătoare,necesare si usor de dobândit,sigure și profitabile

Cardurile emise de societățile nebancare urmând modelul cardurilor bancare,societățile nebancare,cluburile private și lanțuirle de magazie au emis propriile lor carduri.Acestea ofereau șsansa de face cheltuieli în timp real,Fără a mai exista problema dimensionării creat la un anumit timp de disponibilități proprii.Din această clasă face parte cardul de comerciant, care poate fi folosit la punctele de vânzare verificate de către emitentul cardului cum ar fi de exemplu magazine.

după momentul în care se realizează tranzacți avem:

carduri cu plată înainte adică careduri care au funcția de cumpărare, astfel incât beneficiarul sa poată face o plată în avans.Cele mai de întânlite sunt cardurile telefonice.

carduri cu plată acum sunt cardurile de debit

cardurile cu plată mai târziu sunt cardurile de credit

carduri de cheltuieli (change card) care se mai numesc și carduri de călători(travel card)

carduri de comerciant (retairet card)

Sursă:BNR

Cu toate că unu din cinci carduri continua să fie nefuncțional ,sistemul bancar a terminat anul 2014 cu recorduri istorice în ceea ce privește modul de tranzacționare.În funcție de plăți au fost realizate aroape 190 mil de tranzacții în tendință de creștere cu aproape 19% față de anul 2013.Din acest lucru rezultă că în fiecare zi,au fost tranzacționate cu aproximativ 81.000 mai multe tranzacții astfel că in anul 2014 media pe zi a tranzacțiilor de plăți a fost de 514.000.

2.3 Operațiuni aferente cardurilor bancare

Cardurile sunt utilizate pentru retragerea de numerar sau pentru operațiuni de plăți din disponibil sau credite, în principu pentru operațiuni de plăți și încasări.Astfel de operațiuni presupuneemiterea cardului,realizarea tranzacțiilor,deschiderea conturilor bancare,echilibrarea și gestionarea pentru toată activitatea bancară.În ilustrarea realizării,lansării de carduri trebuie să primească autorizarea Băncii Naționale a României.În acest sens,emitentul arată Băncii Naționale a României un dosar de evaluare care conține:cererea de autorizare,tipul cardului,echipamente de lucru,proceduri de operare,servicii ce vor fi oferite, certificatul beneficiarului cu privire la designul cardului,tipul de software și hardware,înglobarea în sistemul de abilitare și decontare a tranzacțiilor.Autorizarea se realizează pe o perioadaă de 90 de zile,și este considerată perioada de monitorizarea dupa care se lansează autorizarea definitivă.

Emiterea cardurilor

Emiterea cardurilor este o acțiune mai complexă care cuprinde sfârșirea convenției de card,achiziționarea cardului,deschiderea contului de card,comunicarea informațiilor la centrul de autorizarea și la instituțiille internaționarea iar pe urmă eliberarea cardului.În timpul existenței sale cardul aparține emitentului care este în general o instituție de credit.Aceasta are succesiune de atribuții cum ar fi să păstreze secret codul PIN și parola, datele despre card și titular și păstrarea caracterelor referitoare la tranzacțiilor pentru supravegherea posibilelor erori,să garanteze mijloacele tehnice și să realizeze operațiuni potrivit contractului,să ofere beneficiarului documentele privind tranzacțiile atunci când acesta le cere.

Confecționarea cardurilor cardurilor

Se realizează la banca emitentă care are Cărți de plastic fabricate la firme specializate și autorizate în acest sens.Pe carduri,banca tipărește numele si prenumele titularului,numărul cardurlui și data expirării dar și datele de recunoaștere de pe banda magnetică.Atunci când primește cardul,beneficiarul este obbligat să semneze pe spatele cardului în spatiul desemnat.

Desemnarea conturilor titularilor (persoane fizice)

Se realizează după semnarea convenției.Toate oprațiunile de încasări și plăți trebuie să seefectueze prin conturi distincte pentru carduri adică conturi de card pentru a se vedea mișcările de creditare și debitare și soldul lor și pentru a se calcula dobânzile meritate.Deschiderea unui cont nu este condiționată de prezenta unui alt cont curent la aceași bancă, fiind întânlite situațiile când o persoană are cont curent la o singură bancă iar carduri bancare ola mai multe bănci.În fiecare lună beneficiarul conturlui trebuie să primească un extras de cont cu totalul tranzacțiilor realizate și cu soldul contului.Închiderea contului de card se realizează atunci cân beneficiarul cere acest lucru sau din inițiativa băncii,dacă au loc situații care necestită acest lucru.

Operațiuni de retragere de numerar

Pentru retragerile de numerar prin intermediul cardurilor se utilizează echipamente electronice,de transmisie dar și softuri informatice care susțin circulația informației,banilor și eliberarea numerarului.Echipamentele electronice sunt automatele programabile adică ATM-urile,CD (Cash Dispencer) și automatele de schimb valutar.

Automatul bancar (ATM)

Este un echipament folosit pentru eliberarea de numerar sub formă de bancnote,procurarea unor informații de cont și schimburi de fonduri pentru plăți de servicii.ATM-ul este un seif blindat care conține un număr de 10 sau 12 cuti de bancnote,o mașinărie de numărare a banilor și un mecanism de recepționare a bancnotelor dar și un sistem de blocare care se activează la semnalul de alarmă al celui care il folosește.În exteriorul ATM-ul are un ecran de arătare a instrucțiunilor de lucru ,o casetă pentru băgarea cardului în scopul trimiteri informațiilor la centrul informatic al băncii și recepționarea răspunsului, o tastatură folosită la introducerea codului PIN și a sumei de bani solicitată și o casetă pentru eliberarea numerarului.Echipamentele de tranzacție sunt la unitatea bancară care are ATM-ul prin intermediul cărora se comunică informațiile de la centrala băncii comerciale dar și de la centrul informatic. Atunci când casete ATM-ului se golesc aceste sunt schimbate de personal ul autorizat.Pentru toate tipurile de operațiuni sunt utilizate softuri speciale aflate la centrul de informare care ordonă oprațiunile.Debitul pentru eliberarea numerarului este următorul:

punerea cardului bancar în nișa pentru carduri

tastarea Pin-ului ( pinul poate fi introdus gresit doar de 2 ori la a 3 gresală ATM-ul blochează cardul)

tastarea sumei care se dorește a fi scoasă și care nu trebuie să fie mai mare decât limita din convenție

eliberarea numerarului

înapoierea cardului bancar

eliberarea chitanței în cazul în care este cerută de beneficiar

Privind operațiunile de plată acestea se găsesc în meniul care este afișat pe ecran cum ar fi de exemplu:

primirea de extras de cont

primirea informațiilor cum ar dobânzi la depozite,credite.

plata facturile pentru diverse servicii

restituirearatelor de credite,plata comisioanelor etc

Pentru toate situțiile sunt tastate datele de meniu se așteaptă confirmarea tranzacției.De multe ori apar mau multe situații și atunci trebuie să se aleagă una din ele.La sfârșit ATM-ul oferă o chitanță și înapoiază cardul bancar.

Operațiuni de plăți cu carduri la comercianți

Operațiunile de plăți la comercianți se referă la fondul cardurilor,schimbând numerarul cu operațiuni onlie unde sunt implicate trei părți:banca,titularul cardului și comerciantul. Comercianții au garantat plata prin atestarea primită de la bancăindiferet că este o bancă locală sa o bancă din străinătate,iar titularul a achitat plata în doar câteva secunde.Echipamentele folosite de comercianți pentru plata cu,cardul sunt de tipul EFTPOS (Electronic Funds Transfer at Point of Sale) și obișnuit POS.

2.4 Evoluția cardurilor bancare

România și-a majorat cu aproximativ 1 miliard de euro în anul 2014 valoarea rulajelor cardurilor de debit sau de credit.În acest fel a fost majorat și volumul de plăți efectuate cu, cardul cu circa 1,2 miliarde lei și tot atunci a fost mărite retragerile de numerar de la ATM-uri cu aproximativ 3 miliarde de lei,potrivit statisticilor BNR. În total cu ajutorul cardurilor au fost făcute cheltuieli de 35 miliarde lei în timpul anului trecut.Românii cheltuie în fiecare zi pe card aproape 22 miliarde euro,adică pentru fiecare din cele 11 milioane de carduri active în România peste 2 milioane de euro.

Volumul plăților prin intermediul cardurilor de debit a fost mărit în 2014 cu circa 1 miliard de lei dintr-un total de 5,7 miliarde,perioadă în care volumul plăților cu carduri a fost mărit cu 230 miliarde lei.Creșterea volumului la cardurile de credit și de debit au fost apropiate de cele înregistrate în timpul anului 2014,însă anul 2013 a fost unul mai privind domeniul economic,creștere PIB fiind aproape 0.Din cele 7 miliarde de lei tranzacționate cu carduri de debit și de credit ,5,3 miliarde au fost realizate la POS-urile din țară,iar 1,3miliarde la Pos-urile din străinătate.Si retragerile de numerar de la Atm-uri au înregistrat o creștere de circa 3 miliarde de lei în 2014.