Cardul – Instrument Modern de Plata. Evolutia Pietei Cardurilor In Romania

CARDUL – INSTRUMENT MODERN DE PLATA. EVOLUTIA PIETEI CARDURILOR IN ROMANIA

CAPITOLUL I SISTEMUL DE PLĂȚI

I.1 Definiție, funcții și elemente componente ale sistemului de plăți

I.2 Evoluția plăților și a instrumentelor de plată

I.3 Sistemul de plăți prin carduri

I.3.1 Clasificarea sistemelor de plăți prin carduri

I.3.2 Sisteme private de plăți prin carduri

I.3.3 Sisteme naționale de plăți prin carduri

I.3.4 Sisteme internaționale de plăți prin carduri

CAPITOLUL II CARDUL

II.1. Conceptul general al cardurilor

II.2. Scurt istoric privind apariția și evoluția cardurilor

II.3, Clasificarea cardurilor

II.4. Funcțiile , avantajele și dezavantajele cardului

II.5. Operațiuni cu carduri

II.5.1. Emiterea cardurilor bancare

II.5.2. Operațiuni de numerar

II.5.3. Operațiuni de plăți cu cardul la comercianți

II.5.4. Operațiuni frauduloase cu cardul

CAPITOLUL III EVOLUȚIA PIEȚEI CARDURILOR ÎN ROMÂNIA

III.1. Apariția și dezvoltarea pieței cardurilor în România

III.2. Analiza pieței cardurilor din România comparative cu alte state

III.3. Evoluția cardurilor din Romania

III.4.Analiza cardurilor la Banca Română de Dezvoltare- BRD

III.4.1 Apariția și dezvoltarea cardurilor la Brd

III.4.2 Tipologia cardurilor la Brd

CAP I. SISTEMUL DE PLĂȚI – SUPORT ȘI PROMOTOR AL VITALITĂȚII ECONOMIEI NAȚIONALE

I.1 Sistemul de plăți

,,Sistemul de plăți și compensări reprezintă o componentă importantă a sistemului monetar și prin aceasta a infrastructurii financiare a economiei, asigurând circulația banilor și transferul de active monetare. Descărcarea de obligație pentru schimbul mărfii, serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea către fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia. Dacă activul transmis este sub formă de monedă, obligația este pecuniară și se consideră îndeplinită printr-un act de plată definitivă și irevocabilă pentru ca tranzacția să se încheie și să înceapă un nou ciclu.”

I.1 Definiție, funcții și elemente componente ale sistemului de plăți

,,Un sistem de plăți reprezintă un ansamblu de instrumente, proceduri bancare și reguli care asigură transferul de fonduri între participanții la sistem (instituții de credit sau instituții financiare). Sistemul se bazează pe un acord între participanții la sistem și operatorul de sistem, iar transferul de fonduri este realizat prin intermediul unei infrastructuri tehnice agreate.”

Sistemul de plăti are doua funcții complementare: intermedierea tranzacțiilor și garantarea schimburilor.

Intermedierea este asigurată de băncile comerciale și de alți agenți nonbancari (companii de plăți, brokeri, poșta) care efectuează servicii de transfer de fonduri și de stingere a obigațiilor de plată. Acești agenți desfășoară activități de interes public și de aceea sunt supuși autorizării, supravegherii prudențiale și altor forme de control din partea băncii centrale.

Garantarea este asigurată în final de banca centrală prin deschiderea de conturi centralizate ale băncilor comerciale care sunt și un mecanism de garantare a tuturor decontărilor din economie, precum și prin sistemul de împrumutator de ultimă instanță.

Elementele componente ale unui sistem de plăți cuprind instituțiile care furnizează servicii de plăți, diversele forme de creanțe transferate, metodele și mjloacele de transfer, mesajele și canalele de comunicație.

Date fiind diferențele istorice dintre structurile bancare și prevederile legale, sistemele de plăți diferă considerabil de la o tară la alta. Structura generală a unui sistem de plăți poate fi simbolizată sub forma unei piramide inversate, ea putând fi luată ca bază a analizei sistemelor de plăți din orice tară.

În prezent în România funcționează un sistem de plăți interbancar aflat în proprietatea băncii centrale și administrarea totală a acesteia, la care participăcu drepturi egale toate băncile autorizate de BNR, precum și alte instituții cu rol de intermediere financiar-bancar.În România, arhitectura actuală a sistemului de plăți cuprinde mai multe etape.

Pe prima treaptă (la bază) se află masa persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități ce dau naștere la obligații de plată. Populația reprezintă sursa primară de economisire în societate care face depozite și acceptă serviciile băncilor pentru activitatea cu amănuntul. Persoanele juridice sunt companiile care desfășoară activități economice, altele decât cele cu bani, precum și instituțiile publice și cele nonprofit.

A doua treaptă o constituie sistemul bancar la care agenții au conturi sau unii agenti nonbancari specializați (brokeri, poștă). Preferința persoanelor fizice și juridice pentru bănci este determinată de creanțele asupra acestora (depozitele) care au un caracter de lichiditate iar transferurile se pot efectua imediat și la întreaga valoare.

Treapta a treia o constituie casele de compensație care pot fi de stat sau particilare, dar sub controlul băncii centrale. Treapta a patra este agentul de decontare, una din băncile de prim rang din economie sau în unele cazuri acest rol îl îndeplinește chiar banca centrală.

Ultima treaptă este banca centrală care are rolul de supraveghetor, împrumutător de ultimă instanță și garant.

În România există doua sisteme de plăți interbancare, unul pentru plăți de valoare mare (ReGIS) și unul pentru plăți de valoare mică și volum mare (SENT). De asemenea, există un sistem de depozitare și decontare pentru titluri de stat și certificate de depozit emise de banca centrală (SaFIR) și un sistem de decontare/compensare a valorilor mobiliare tranzacționate pe piața bursieră (RoClear). Toate sistemele menționate decontează prin conturi ale instituțiilor de credit deschise la BNR.

1 Sistemul cu decontare pe baza brută în timp real (Real Time Gross Settlement System – RTGS), denumit în România ReGIS (Romanian electronic Gross Interbank Settlement) a intrat în funcțiune din 8 aprilie 2005.

,,Sistemul este folosit pentru decontarea operațiunilor băncii centrale, a transferurilor interbancare, precum și a plăților în lei de valoare mare (peste 50 000 lei) sau urgențe. Sistemul asigură procesarea în timp real, respectiv pe o bază continuă și decontarea în banii băncii centrale, cu finalitate imediată. Decontarea pe baza brută înseamnă că fiecare transfer este decontat individual și nu pe baza brută.

Sistemul îndeplinește condițiile pentru a fi sistem de plăți de importanță sistemică și, în cosecință, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sisemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare (care transpune în legislația română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare).”

,,Sistemul ReGIS este administrat de BNR care gestionează și controlează funcționarea sistemului, autorizează participarea la sistem, stabilește și modificăregulile de sistem, urmărește respectarea acestora de către participanți și aplică sancțiuni în cazul încălcării lor.

Sunt eligibile pentru a participa la sistemul ReGIS următoarele categorii de instituții: instituții de credit din Spațiul Economic European, inclusiv când acestea acționează printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European, instituții de credit din afara Spațiului Economic European, cu condiția ca acestea să acționeze printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European, Banca Națională a României, Trezoreria Statului, organizații din Spațiul Economic European care prestează servicii de compensare sau decontare și sunt supravegheate de o autoritate competentă.”

ReGIS procesează transferuri de credit în lei, la nivel național, efectuând plăți aferente operațiunilor băncii centrale (operațiuni de politică monetară, de piață valutară și de creditare, operatiuni cu numerar), operațiuni de decontare a plăților nete calculate în cadrul sistemelor auxiliare care procesează plăți în lei (SENT, RoClear, VISA, MasterCard), plăți interbancare și ale clienților de valori mari (peste 50 000 lei) sau urgent și plăți pentru decontarea fondurilor aferente operațiunilor cu instrumente financiare.

2. Casa de compensare automată (Automated Clearing House ACH), denumită în România SENT (Sistemul Electronic cu decontare pe bază Netă) a intrat în funcțiune din 13 mai 2005. SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăților interbancare în lei, de valoare mică și un volum mare transmise între participanți, pe parcursul mai multor sesiuni zilnice.

,,Sistemul îndeplinește condițiile pentru a fi un sistem de plăți de importanță sistemică și, în consecință, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr.253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare (care transpune în legislația română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consililui din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare).”

Sistemul are ca participanți băncile, centrale ale cooperativelor de credit sau alte instituții de credit (ex: societățile de credit ipotecar) autorizate de BNR, Trezoreria Statului și practică ordine de plată de mică valoare și Debit Direct interbancar.Sistemul pune la dispoziție participanților doua moduri de procesare alternative, fiind dreptul participantului de a alege varianta care i se potrivește. În cazul modului de procesare manual (sau controlat de utilizatori) este nevoie de acțiunile a doi utilizatori (semnare și transmitere apoi aprobare) pentru compensarea fișierelor, iar pentru modul de procesare STP (straight through processing) sau procesare automată nu este nevoie de intervenția utilizatorului, semnarea și transmiterea făcându-se automat.

3. Sistemul de gestiune a titlurilor de stat (Government Securities Registration and Settlement GSRS), denumit în România SaFIR (Sistem de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat) funcționează din 3 octombrie 2005.

,,Sistemul SaFIR este un sistem de depozitare și decontare a instrumentelor financiare, administrat de Banca Națională a României (BNR). Sistemul realizează depozitarea titlurilor de stat și a certificatelor de depozit emise de BNR, precum și decontarea operațiunilor cu astfel de instrumente financiare. Sistemul asigură procesarea în timp real a ordinelor de transfer (respectiv, pe o bază continuă), precum și finalitatea imediată a decontării.

Sistemul este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr.253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv al decontarii în sistemele de plați și în sistemele de decontare a operațiunilor cuinstrumente financiare, cu modificările ulterioare (care transpune în legislația română  Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, cu modificările ulterioare).

Sistemul SaFIR este administrat de BNR. În această calitate, BNR gestionează și controlează funcționarea sistemului, autorizează participarea la sistem, stabilește și modifică regulile de sistem, urmărește respectarea acestora de către participanți și aplică sancțiuni în cazul încălcării lor. Sistemul SaFIR procesează operațiuni derulate de participanți pe piață secundară (tranzacții de vânzare/cumpărare, înregistrarea, radierea și executarea contractelor de garanție financiară, transferuri de portofoliu).”

I.2 Evoluția plăților și a instrumentelor de plată

Sistemul de plăți este strâns legat de monedă iar evoluția acesteia a determinat apariția și perfecționarea sistemului de plăți ca un cadru organizat al transferurilor monetare în scopul finalizării tranzacțiilor economice. Sistemul de plăți a aparut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli, la început sub forma unor practici, apoi a unor reguli scrise emise de conducătorii statelor, mai tarziu de bănci și în final de autorități monetare ca instituții specializate ale statului.

În economiile naturale bunurile se schimbau în natură, tranzacțiile fiind cunoscute sub denumirea de troc, o formă de schimb reciproc care presupunea dubla coincidență a necesităților participanților la schimb. În această perioadă nu putem vorbi de o plată care presupune existența monedei și deci a unor relații pecuniare, ci de tranzacții care se făceau pe baza unor anumite mărfuri acceptate de comunitate.

Abstractizarea noțiunii de marfă intermediară general valabilă a dus la apariția monedei metalice (moneda timpurie) care a făcut ca din ce în ce mai mult tranzacțiile să se efectueze în acest tip de monedă, întrucat oferea incomparabil mai multe avantaje decât schimbul în natură.

Creșterea schimburilor comerciale și cantitatea limitată a metalelor prețioase au determinat apariția în Evul Mediu a monedei de hârtie. Această hârtie a devenit moneda-semn întrucât putea fi transmisă de purtător în schimbul mărfurilor pe care le cumpăra. În aceeași perioadă apar și băncile comerciale, care au creat un cadru organizat și mai sigur pentru plata tranzacțiilor.

Plățile în monedă scripturală se bazează în primul rând pe fiduciaritatea în monedă și sistemul monetar a participanților la circuitul monetar (agenți economici și noneconomici, populația și instituțiile de credit) și pe responsabilitatea asupra monedei asumată privind circulația monetară.Această încredere în monedă și în banca centrală constituie baza evoluției sistemului de plăți.

Volumul tot mai mare al tranzacțiilor și creșterea gradului de bancarizare au determinat trecerea de la o decontare bilaterală a tranzacțiilor dintre diferite bănci prin sistemul conturilor de corespondent la înființarea caselor de compensații cu decontare netă.

În România plățile fara numerar apar la începutul secolului al XVIII-lea, iar celelalte instrumente de plată cum sunt cecul și viramentul documentelor apar de abia la începutul secolului al XIX-lea.

Instrumentele de plată neadecvate economiei de piață, procedurile bancare de decontare grele, învechite și nediferențiate pe tipuri de plăți fără numerar, dezcentralizarea conturilor curente ale băncilor, precum și existența unei complicate retele de correspondent au condos la apaiția unor întârzieri în realizarea decontărilor.

În anul 1997 s-a acționat în sensul atingerii și mentinerii performanței ce fusese asumată prin obiectivul Sistemului Național de Plăți, extins din 1996 cu un system de informare bancară.Principalele instrumente de plată cunoscute în economiile de piată avansate au devenit accesibile și utilizatorilor români. Viteza decontărilor a fost normată la standardele europene și în practică au ajuns comparabile cu acestea. Valoarea anuală a decontărilor finale prin acest sistem a fost echivalată de 4-5 ori PIB-ul țării, la fel ca în economiile vest europene.

Treptat sistemul de plăți intern se aliniază la sistemul de plăți folosit de Uniunea Europeană, iar în anul 2005 s-a implementat compensarea automată a plăților de mică valoare și sistemul de plată cu decontare brută în timp real a plățlor de mică valoare și sistemul de plată cu decontare brută în timp real a plăților de mare valoare, un sistem electronic folosit, de asemenea, de țările member ale UE. Pe măsura introducerii tehnologiei noi bazate pe telematică, respectiv prin îmbinarea mtodelor de telecomunicații moderne cu informatică, au fost reconsiderate instrumentele tradiționale de plată cecul și cambia, prin alinierea lor la cerințele transferului electronic de fonduri.Cerințele circuitelor informatizate de plăți au dus la utilizarea unor metode de rezumare prin redarea elementelor esențiale, prin caractere cu cerneală magnetică, în scopul de a înlocui circuitul propriu zis al documentelor suport-hârtie.

Accelerarea plăților în economie este strâns legată de progresul sistemelor de compensare interbancară. În procesul de efectuare a plaților prin dispozițiile clienților transmise spre execuție, băncile contractează datorii reciproc, unele față de altele care se compensează zilnic, în proporții mari, iar plata soldurilor care rămân asigură stingerea integrală a tuturor plăților intrate în compensație.

Sistemele de compensări optimizează, astfel durata relațiilor de plată între bănci, fluxurile monetare nete interbancare și întregul eșafodaj al relațiilor interbancare. Perfecționarea procedeelor comunităților bancare, o expresie a acestui efort fiind dibersificarea sistemelor de compensare.

I.3. Sistemul de plăți prin carduri

Sistemul de plată prin carduri se bazează pe utilizarea cărților de credit sau de debit pentru plata bunurilor sau a serviciilor către comercianți, care au acceptat plata prin card. Sunt utilizate în cadrul acestui sistem cardurile având în față sigla CB în alb pe fond colorant, cardurile purtând marca VISA sau EUROCARD sau MASTER- CARD și cardurile emise în cadrul rețelelor străine sau internaționale, omologate de Grupul de Carduri Bancare.

În toate țările, sistemele care leagă diferite bănci acționează în scopul de a oferi clienților accesul la conturi bancare de depozit și implicit la automate de numerar (ATM) și eventual acordarea de credite. În cadrul fizic al sistemului un loc deosebit îl are rețeaua de comunicație care leaga participanții și în care, derularea coerentă a operațiunilor se realizează de o linie specializată de computer care direcționează informații între comercianți și banca emitentă a cardurilor.

I.3.1. Clasificarea sistemelor de plăți prin carduri

După numărul de bănci participante sistemele de plăți prin carduri pot fi sisteme deschise (open-loop systems) – cu mai multe bănci participante, și sisteme închise (closed-loop systems) – cu o singură bancă, iar după aria geografică a emiterii și acceptării cardurilor pot fi sisteme naționale (sau domestice) și sisteme internaționale.

Sistemele deschise de carduri poartă acest nume deoarece sunt deschise oricărui număr de bănci care doresc să facă parte din sistem. Sistemele închise au o singură bancă emitentă și acceptatoare, iar cardurile sistemului sunt carduri private, aparținând ca proprietate intelectuală doar acelei bănci unice, motiv pentru care aceste sisteme închise mai poartă și numele de sisteme private de carduri .

Sistemele naționale de carduri sunt sistemele în care emiterea și acceptarea cardurilor se fac în interiorul unei singure țări. În acest caz plățile și decontarea interbancară se fac în moneda națională, iar transferul de fonduri interbancar se face sub controlul băncii centrale naționale.

În sistemele internaționale de carduri emiterea și acceptarea cardurilor se pot face în țări diferite, în monede diferite, iar o plată poate fi transfrontalieră (crossborder payment) în sensul că moneda țării în care a fost emis cardul poate fi diferită de moneda țării în care se află comerciantul care acceptă plata.

I.3.2 Sisteme private de plăți prin carduri

Un sistem privat de plăți prin carduri e compus dintr-o singură bancă care este în același timp și emitentă a cardului privat, și acceptatoare a plăților inițiate de acest card, și deține atât conturile de card cât și conturile de comerciant. Această bancă are un procesator propriu de autorizare a tranzacțiilor și de decontare între contul de card și contul de comerciant, și deține propria rețea de terminale de plată POS sau de bancomate ATM.

Cardurile private ale acestei bănci pot fi folosite numai la terminalele proprii ale băncii, astfel că toate tranzacțiile sunt de tip ¨ale noastre¨ (on-us), se desfășoară rapid întrucât telecomunicațiile se reduc doar la legătura între terminal și bancă, și costă mai puțin. De regulă, cardurile private se folosesc numai la câțiva comercianți mari (de exemplu supermarketuri sau rețele de stații de banzină), în înțelegere specială cu aceștia, și cărora le sunt dedicate. Dacă la un terminal apare un card străin, care e un alt card privat, unul național sau unul internațional, atunci procesarea tranzacțiilor acestuia este trimisă sistemului de care aparține, iar rețeaua de telecomunicații a băncii trebuie să includă o legătură exterioară a băncii cu respectivul sistem privat, național sau internațional de carduri. Tranzacția străină va fi respinsă dacă banca nu are o astfel de legătură.

I.3.3 Sisteme naționale de plăți prin carduri

Un sistem național, sau domestic, deschis de plăți prin carduri este compus dintr-un centru național și din mai multe bănci aflate într-o aceeași țară (guvernate de o aceeași bancă centrală), unele fiind emitente, altele acceptatoare, sau de ambele tipuri în același timp, și care emit și acceptă un același tip de card național .

Centrul național de procesare a tranzacțiilor cu cardul național va aloca fiecărei bănci participante la sistem câte un BIN propriu, unic. Acest BIN funcționează ca o adresă și permite rutarea, dirijarea tranzacțiilor și a informațiilor de decontare către banca corespunzătoare. Centrul național va avea o Tabelă a BIN–urilor din întreg sistemul și o listă ¨negativă¨, sau ¨neagr㨠(hot-list, negative list, black list), cu numerele de card care vor fi blocate și nu vor primi autorizare (de exemplu pentru că un card a fost declarat de către deținătorul legal ca fiind furat, și i se interzic tranzacțiile ulterioare declarării).

I.3.4 Sisteme internaționale de plăți prin carduri

Sistemele internaționale de plăți prin carduri sunt sistemele în care se emit și se acceptă la plată carduri internaționale ale căror plăți pot fi transfrontaliere iar băncile acceptatoare și emitente membre se pot afla oriunde în lume.

Într-un sistem internațional băncile membre pot fi independente și amplasate în orice țară. În acest caz toate băncile independente sunt legate prin telecomunicații la sistem. Sau băncile pot fi sucursale ale unei bănci internaționale mari, amplasate în diferite țări, și care folosesc rețeaua de telecomunicații existentă între sucursale, sistemul fiind toată banca, cu centrală și sucursale (o bancă distribuită internațional).

Cele mai cunoscute sisteme internaționale de plăți prin carduri sunt sistemele Visa și MasterCard care dețin, împreună, circa 90% din piața mondială a plăților prin card, fiecare având circa jumătate din acest procent, cu variații de la țară la țară. Alte sisteme internaționale mari sunt American Express, Diners Club și JCB (Japan Credit Bureau). Un alt sistem internațional de carduri important este și sistemul englez BarclayCard, bazat pe grupul bancar Barclays.

Cardurile Visa și cardurile MasterCard, în diverse variante, pot face cumpărături, retrageri de numerar, sunt utilizabile în domeniul călătoriilor și petrecerii timpului aferent (T&E, Travel and Entertainment), în restaurante și hoteluri, pot fi de credit, de debit, cu program de loialitate atașat, sau preplătite, cu bandă magnetică sau cu cip, pentru persoane sau pentru companii. American Express (numit și AMEX), Diners Club și JCB emit carduri universale dar sunt sisteme de carduri internaționale specializate mai mult pe carduri cu profiluri destinate plăților companiilor și celor caracteristice călătoriilor de afaceri și petrecerii timpului aferent călătoriei.

CAP II CARDUL

Perfecționarea, modernizarea și eficientizarea instrumentelor și a modalităților de plată au fost determinate pe de o parte de cuceririle stiiței, în mod deosebit în domeniul tehnologiei, informațiilor și telecomunicațiilor prin circuite telefonice, cablu tv, fibra optică, satelit telefonie mobilă, iar pe de altă parte de succesele de miniaturizare a compenentelor în construcția calculatoarelor și anume producerea microprocesoarelor cu o suprafață de doar câțiva mm pătrați a dus la lansarea smart cardurilor.

În România cardul este folosit în special pentru retragerea de numerar de la ATM-uri, dar s-a constatat o evoluție favorabilă a cardurilor ca mijloc de plată fără numerar deoarece tot mai mulți comercianți ( magazine, hoteluri, restaurante) își manifestă disponibilitatea utilizării acestor mijloace de plată moderne istalândi-și EFTPOS-uri (cititoare de carduri) cu ajutorul cărora facilitează plățile fără ridicare de numerar.

II.1. Conceptul general al cardurilor

“Regulamentul numărul  6/2006 definește cardul emis de o instituție de credit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informație standardizat, securizat și individualizat, care permite deținătorului său să folosească disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului și/sau să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deținătorului cardului, în vederea efectuării uneia sau mai multora dintre următoarele operațiuni:

a retragerea sau depunerea de numerar de la terminale precum distribuitoarele de numerar și/sau ATM, de la ghișeele emitentului/instituției acceptante sau de la sediul unei instituții, obligată prin contract să accepte instrumentul de plată electronică, respectiv încărcarea și descărcarea unităților valorice în cazul monedei electronice;

   b) plata bunurilor achiziționate și/sau serviciilor prestate de comercianții acceptanți și/sau emitenți (de exemplu, plata serviciilor prestate de companii în domeniul telefoniei mobile, fixe, transmisii de date, servicii de televiziune și internet sau de către alți furnizori de utilități), precum și plata obligațiilor către autoritățile administrației publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalități etc., prin intermediul imprinterelor, terminalelor POS, ATM sau prin alte medii electronice;

   c) transferurile de fonduri.,,

Cardul reprezintă un mijloc de plată electronic, o alternativă la mijloacele de plată clasice (numerarul, cecul), care se remarcă prin securitate și prin facilitățile oferite (plata facturilor prin ATM, transferal în vederea achitării ratelor de credit, retragerea de numerar fără a fi necesară deplasarea la bancă).

Așadar, cardul reprezintă o formă simplificată de plată fără numerar prin care un posesor autorizat poate achita contravaloarea unor bunuri sau servicii cumpărate de la comercianți.

În definițiile date cardului au fost enumerate părțile implicate în tranzacțiile electronice, de aceea este necesară și explicarea acestor concepte.

Posesorul de card este deținătorul autorizat al unei cărți de credit sau de debit furnizate de un emitent și înregistrate pentru a putea fi folosită în comerțul electronic.

Comerciantul este vânzătorul de bunuri, servicii sau informații care acceptă ca plata să se efectueze prin mijloace electronice.

Emitentul este o instituție financiară care furnizează cărțile de credit necesare în tranzacțiile electronice.Emitenții sunt, în general, bănci sau societăți de economii și de credit care eliberează cartela magnetică de credit.

Cardul a intrat definitiv în familia instrumentelor de plată atunci când aplicarea tuturor inovațiilor componente s-a dovedit eficientă, adică prețurile echipamentelor și rețelei au devenit accesibile, atât băncilor cât și populației, principalul beneficiar, care putea efectua plăți fără a mai folosi numerarul.Astfel, cardul s-a dezvoltat rapid și continuă să se dezvolte ocupând un loc tot mai mare în ceea ce privește ponderea numarului de tranzacții.

II.3. Clasificarea cardurilor

În practică există o diversitate destul de mare de carduri care răspund cerințelor tot mai complexe ale clienților.Aceste carduri se pot împărți în funcție de numeroase criterii:

Din punct de vedere tehnologic, cardurile pot fi:

Cardurile cu bandă magnetică prespun existența pe verso a unei bande magnetice prin care se realizează procesul de citire și de transmitere prin linie telefonică a datelor ( numărul de cont, codul PIN, numele și prenumele deținătorului, caracteristicile cardului, data expirării etc.).

Cardurile cu microprocesor sunt dotate cu memorii pentru securizare și transmiterea datelor de identificare, precum și pentru procesare, deținând soft-uri pentru servicii de plăți, operațiuni bancare, consultanță bancară. Principalul atu al acestora este faptul că sunt mult mai sigure și permit primirea și stocarea de informații..

Cardul hibrid (dual card) este cardul care conține atât banda magnetică, cât și microprocesor și care permite efectuarea unor operațiuni combinate, specific fiecărui tip de card.

După natura contului de banca asociat cardului avem:

Cardul de debit reprezintă cardul prin intermediul căruia deținătorul dispune doar de disponibilitățile bănești proprii existente într-un cont deschis la emitent pentru efectuarea diverselor operațiuni.

Cardul de debit este un instrument prin care plata se face în limita disponibilului existent în contul de card și se folosește atât la efectuarea plăților pentru bunuri și servicii, cât și la retragerea de numerar. În cont trebuie păstrat un sold minim intangibil care se majorează prin transfer din contul curent. Pentru disponibilități, posesorul primește dobândă la vedere, iar pentru operațiunile de plăți și retrageri de numerar se percep comisioane și taxe pentru diverse servicii (utilizare card, înlocuire, magnetizarea benzii, eliberare extras de cont etc.).

Cardul de debit poate fi principal sau suplimentar. Cardul principal este cardul emis de bancă pe numele titularului de cont curent personal în lei cu acces prin card. Cardul suplimentar este cardul emis de bancă pe numele unei persoane împuternicite de utilizatorul principal de card să acceseze, folosind un card, contul curent al acestuia.

Cardul de debit cu facilități de overdraft este cardul prin intermediul căruia deținătorul poate dispune, pe lângă disponibilitățile bănești proprii existente într-un cont deschis la emitent, și de o anumită sumă, asimilată unui credit, în limita unui plafon predeterminat, acordată, de regulă, în situația în care drepturile bănești ale deținătorului ( de exemplu salariul) sunt virate regulat în contul de card pentru efectuarea unor operațiuni.

Segmentul cardurilor de debit pe piața românească este cel mai dezvoltat, fiind utilizat în special pentru plata salariilor, mai ales de întreprinderile din sectorul privat al economiei, dar și de alte organizații și instituții.

Cardul de credit este emis solicitanților prin punerea la dispoziție a unor sume împrumutate de la bancă.Sumele astfel dobândite pot fi utilizate, în limita plafonului stabilit. Se acordă persoanelor care fac dovada că au capacitatea de a rambursa atât sumele utilizate din linia de credit cât și cheltuielile generate de utilizarea card-ului (comisioane, dobânzi).Limita de creditare se stabilește la emiterea cardului în funcție de solvabilitatea clientuluiși de istoricul pe care acesta îl are în relațiile cu banca, pe baza unei fișe scoring. Cardul de credit este deținut cu prioritate pentru plata mărfurilor și a serviciilor.

Cardurile de numerar sunt carduri de debit care se utilizează doar pentru retrageri de numerar dintr-un aparat automatizat. Retragerile se fac ditr-un cont de card care trebuie să fie alimentat periodic de către titular.

Pe lângă cardurile de debit și cardurile de credit există cardurile preplătite (prepaid cards) care nu presupun deschiderea unui cont bancar și poate fi utilizat de oricine. Clientul obține acest card de la bancă și îl poate reîncărca periodic la ghișeele acestora. Ele sunt utilizate cu precădere de imigranți sau de persoanele care nu doresc deschiderea unui cont la bancă.

Cardurile multifuncționale sunt cardurile de debit care se utilizează la plăți, retrageri de numerar și alte operațiuni de debit.

ePortmoneu este un card cu cip, în interiorul căruia se află un cont, iar acestuia în bancă îi corespunde un alt cont principal asociat. Acest card cu cip mai e considerat și ca fiind un card pre-plătit deoarece înainte de a fi folosit trebuie să fie încărcat cu bani.

Tipuri de carduri în raport cu calitatea emitentului:

Carduri emise de comercianți sunt carduri private emise de marile întreprinderi comerciale clienților pentru a permite plăți cu scopul achiziționării de bunuri sau servicii, aceste carduri sunt valabile doar ăn în lanțul de magazine ale comerciantului.

Cardurile emise de bănci- băncile și asociațiiale bancare au fost pionerii emiterii primelor carduri și pe percursul câtorva decenii de existență și-au consolidat poziția pe piața acestor ’’bani de plastic’’