Caracterizarea Unui Adult

“Cred în destin, seriozitate, modestie și în caracterul bun!”

Este un artist liric cu un succes semnficativ, atât în țară, cât și în străinătate. Performanțele sale lirice s-au bucurat de-a lungul timpului de recunoașteri internaționale, în palmaresul său fiind cuprinse primele poziții în nomenclatorul concursurilor de la Edinburgh Music Festival (premiul I – 1997) și al Uniunii Compozitorilor din România (premiul I – 2005).

Solistă a Operei Române din Cluj Napoca în intervalul 2003-2011, soprana a fost constant invitată în distribuții de operă, programe vocal simfonice și de recital, devenind o colaboratoare fidelă a instituțiilor de spectacol din România.

O notă aparte a carierei sale i-o conferă statutul de solistă a festivalurilor Toamna muzicală clujeană (1999 – 2011) și Cluj Modern (2000 – 2011), colaborările cu ansamblul contemporan “Ars Nova”, fondat de compozitorul Cornel Țăranu, dar și invitațiile pe scenele din București, concertele cu Orchestra Națională Radio și Festivalul Internațional George Enescu. A participat totodată în distribuții internaționale, pe scene din Franța, Germania, Belgia, Olanda, Italia și SUA.

Din anul 1999, este lector universitar la Academia de muzică din Oradea, iar din anul 2002, profesor colaborator la Academia de muzica Gheorghe Dima din Cluj Napoca. 

Proveniți dintr-o familie de muzicieni. Ați simțit vreodată că ați fost forțată să urmați un drum similar cu acela al părinților dumneavoastră sau a fost vorba de o devenire firească?

M-am născut pe 10 februarie, într-o familie de muzicieni, ambii părinți fiind profesori de muzică la cele trei școli generale care existau în orașul copilăriei mele, Cugir. De mică, îmi plăcea muzica. La noi în casă, totul se învârtea în jurul muzicii. Copiii veneau și plecau de la orele de pian ale tatălui meu, bunicul cânta la fluier, iar la zilele onomastice sau când părinții se întâlneau cu prietenii lor, mama (care are o voce foarte frumoasă!) cântă acompaniată la acordeon de tatăl meu. Era frumos! Îmi amintesc cu plăcere de acele momente.

La vârsta de 13-14 ani, părinții m-au înscris pe mine și pe sora mea la un curs de chitară condus de profesor Paul Vulkan. Îmi plăcea foarte mult și așteptam cu bucurie fiecare oră de curs. Grupul în care cântam se numea „Prietenia”. Acolo a fost locul în care am descoperit că am o „altfel de voce”. Primul care și-a dat seama de acest lucru a fost profesorul meu de chitară, Paul Vulkan, care s-a oferit imediat să vină la noi acasă și să facă vocalize cu mine.

Era ceva nou, vocea mea suna altfel, într-un registru diferit față de ce cântasem până atunci. Cu fiecare oră de vocalize, vocea mea devenea tot mai puternică.  Părinții mei au hotărât atunci, la rugămintea mea, să dau admitere la Conservator. Astfel, am urmat șase ani de studiu la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

Pe site-ul dumneavoastră de prezentare ne întâmpină motto-ul „Canta che ti passa! – X Y (Virginia Zeani)”. Care sunt acele momente în viața de artist liric în care acest îndemn reușește să vă ajute să depășiți situațiile dificile?

"Canta che ti passa" este titlul cărții pe care doamna X Y (Virginia Zeani), mătușa mea, a lansat-o acum câțiva ani, în ultima vizită a Domniei sale în România. Mi-am permis să pun acest titlu ca și motto al site-ului meu, în semn de mare respect și pretuire. Mi-a marcat definitiv viața într-un mod cât se poate de pozitiv.

Când sunt pe scenă, port întotdeauna un inel primit de la dumneaei și mă gândesc la cuvintele pe care mi le spunea: "De cât curaj ai nevoie în viață pentru a face un pas în direcția dorită de tine?" Și așa este! De cât curaj avem nevoie pentru a ajunge acolo unde ne dorim? Noi suntem singurii care ne punem bariere, iar frica nu este de la Dumnezeu. Deci….canta che ti passa! 

Aveți o legătură specială cu inegalabila X Y (Virginia Zeani); ne împărtășiți, vă rog, mai multe detalii?

Când eram micuță, în vacanțele de vară, mergeam la bunicii mei în comuna Solovastru din județul Mureș. Este un sat mic aflat lângă Reghin. Într-o seară, tatăl meu mi-a povestit pentru prima dată că am o mătușă celebră care cântă peste tot în lume și care este verișoară cu bunica mea. Atunci nu știam ce înseamnă numele X Y (Virginia Zeani), dar astăzi îi mulțumesc și îi datorez mult din tot ceea ce sunt.

În anul 2000, am fost invitată să cânt la deschiderea Consulatului Român din Atlanta. Bucuria mea a fost enormă, deoarece speram că având acestă ocazie o voi cunoaște personal pe X Y (Virginia Zeani). În perioada studenției îi scriam doamnei X (Zeani) și îi promiteam că, într-o zi, o să ajung la dumneaei și așa s-a și întâmplat. Am primit viza pentru aproape cinci săptămâni, din care trei săptămâni am fost invitată la Bloomington, Indiana.

Am locuit în casa dumneaei, am participat la cursurile de canto pe care le ținea cu studenții la Indiana University și ceea ce a fost cel mai important au fost lecțiile de canto primite. Pot spune doar atât: în anul 2000, am început cu adevărat să cânt și acest lucru îl datorez doamnei X (Zeani). Am muncit mult în cele trei săptămâni petrecute la dumneaei și, într-o zi, am primit cu lacrimi în ochi un mare „Bravo!”. A fost cea mai bună „notă” pe care am primit-o în viața mea.

M-a învățat cu blândețe, dar și cu exigență ce înseamnă să fii profesionist: "Scena îți cere asta. Publicul îți cere asta. Tu, pentru tine și publicul tău, trebuie să fii o profesionistă". Așa m-a învățat X Y (Virginia Zeani)! 

Ați cântat pe numeroase scene lirice, atât în țară, cât și în străinătate. Dintre toate aceste experiențe, aveți un moment de care vă aduceți aminte cu drag, în mod special? Un moment care poate v-a marcat și pe care îl considerați un punct de reper în cariera dumneavoastră? 

Primul meu concert pe o scenă de operă a fost cu adevărat un moment special. În anul trei, studentă fiind încă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, am avut șansa de a cânta primul meu rol mozartian, Donna Elvira din opera Don Giovanni de W. A. Mozart, pe scena Operei Române din Timișoara, alături de o distribuție fantastică: George Petean, Marius Budoiu, Simona Ivas, Petre Burcă, Iurie Ciobanu, colegi dragi care astăzi cântă mult pe marile scene din țară și străinătate. Acest moment a fost decisiv deoarece aplauzele publicului și ovațiile, m-au convins că sunt pe drumul cel bun și trebuie să fac mai departe ceea ce am început. 

Un alt moment important al carierei mele a fost întâlnirea cu maestrul Tiberiu Soare. Am avut plăcerea  să lucrăm împreună pentru debutul meu în rolul Senta din Olandezul Zburător de R.Wagner, debut susținut pe scena Operei Romane din Cluj-Napoca. A fost o colaborare fantastică. Este un dirijor minunat, un om de la care am avut foarte multe de învățat și pentru care am o profundă admirație și recunoștință. Dumnealui îi mulțumesc pentru invitația pe care am avut-o de a cânta rolul Ariadne, alături de Orchestra Națională Radio, în spectacolul concert Ariadne auf Naxos de R.Strauss.

Cât de mult contează în viața unui artist liric „să fii omul potrivit, la locul potrivit”? Contează mai mult decât talentul?

Cred că nimic din ceea ce ți se întâmplă în viață nu este întâmplător. Am citit odată, undeva, o frază care mie îmi place foarte mult și anume: "Nu tu ai ales Arta, ci Arta te-a ales pe tine". Tind să cred că este adevărat și că acolo, undeva Sus, cineva te conduce pe drumul tău. Talentul este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu. Ca să-ți răspund simplu la întrebare: doar talentul face ca să fii omul potrivit la locul potrivit.

Dacă îți dorești și dacă muncești foarte mult, ajungi exact acolo unde visezi…dacă așa îți este scris! Cred în destin, seriozitate, modestie și în caracterul bun. Talentul și caracterul omului sunt și vor fi întotdeauna viitorul lui.

Dintre toate rolurile pe care le-ați interpretat, care vă definește cel mai bine?

Am cântat pe multe scene din țară și străinătate. Când se ridică cortina, ceva se întâmplă. Acolo pe scena nu mai sunt eu, ci se naște un personaj. Emoțiile sunt de fiecare dată foarte mari, dar încerc întotdeauna că aceste emoții să le canalizez pozitiv spre cântul meu, pentru a sensibiliza publicul.

Am cântat multe roluri până acum: W.A. Mozart: Nunta lui Figaro – rolul Contessa, Don Giovanni – rolul Donna Elvira, Donna Anna, G.Puccini: La Boheme – rolul Mimi, Musetta, Turandot – rolul Turandot, R. Leoncavallo: Cavalleria Rusticana – rolul Santuzza, R. Wagner – Olandezul Zburător, rolul Senta, R. Strauss – Ariadne auf Naxos – rolul Ariadne și multe altele.

Pot spune că toate rolurile interpretate îmi sunt dragi, dar Turandot mi-a rămas definitiv în suflet. Mă regăsesc ca personalitate, iar multitudinea de stări o regăsesc de multe ori și în sufletul meu. Acest rol l-am cântat de foarte multe ori pe scena Operei Romane din Cluj – Napoca și a fost cel mai important debut al meu. Acest lucru a fost pentru mine o binecuvântare deoarece pe această scenă, înaintea mea, au cântat mari artiști ai vremii, printre care și mătușa mea, Virginia Zeani.

Turandot este o operă în 3 acte compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Adami și Renato Simoni, după o piesă de Friedrich Schiller, bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” (secolul al XVIII-lea). Partitura, pe care Puccini a lăsat-o neterminată, a fost finalizată de Franco Alfano.

Premiera mondială a avut loc la 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub bagheta lui Arturo Toscanini. În timpul concertului inaugural, la un moment dat, dirijorul s-a întrerupt la locul până unde compusese Puccini și a spus: „în acest moment, maestrul a pus jos pana”. După un moment de tăcere în sală, de la balcon s-a auzit: „Viva Puccini!” urmat de ovațiile publicului.

Premiera la Chișinău a avut loc la 29 aprilie 1979, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă și Balet „A. S. Pușkin”.

Acțiunea are loc la Peking, (China), în urmă cu multe sute de ani.

Actul I

Lângă Palatul Imperial din Peking, un Mandarin citește un decret imperial: oricare prinț care aspiră la căsătoria cu Prințesa Turandot trebuie să răspundă la trei ghicitori; cei care nu răspund corect sunt decapitați. Ca rezultat al acestui decret, Prințul Persan (cel mai recent dintre pretendenți) urmează să fie decapitat la ora când va răsări luna. Cetățenii îl cheamă pe călăul Pu Tin-Pao. O sclavă, Liu, cere ajutor fiindcă bătrânul ei stăpân a căzut. Un tânăr vine să-l ajute pe bătrân și îl recunoaște ca fiind tatăl lui, Timur, fostul rege al Tătarilor care a luat calea exilului după ce dușmanii l-au înfrânt. Așadar, tânărul străin este de fapt un prinț despre care s-a crezut că a fost ucis în război. Timur îi povestește fiului lui că Liu este singura ființă care i-a rămas credincioasă în exil. Prințul Tătar o întreabă pe Liu motivul acestei fidelități și ea spune că ea se datorește faptului că Prințul i-a zâmbit cândva, cu mult timp în urmă. Luna răsare, Prințul Persan trece prin mulțime în drumul său spre execuție, oamenii sunt mișcați și o roagă pe Turandot să-i cruțe viața. Turandot apare pentru un moment și face semn tăcut prin care ordonă execuția. Prințul Tătar este fermecat de frumusețea Prințesei și decide să devină soțul ei. Miniștrii Ping, Pang și Pong încearcă să-l împiedice să-și riște viața. Ei exprimă punctul de vedere taoist după care nimic nu există pe lume în afară de atotcuprinzătorul "Tao" (cuvânt chinez care desemnează izvorul și principiul a tot ce există; "Tao" este de asemeni și "calea" catre o viață virtuoasă, armonioasă). Ei cântă în trio: " – O iubești? De ce? Pe cine? Pe Turandot? Ha, ha, ha! Pe Turandot? Ha, ha ! – Ești nebun! – Turandot nu există! – Nu există decât Vidul în care vei fi anihilat! – Turandot nu există! – Turandot? Nu e mai mult decât toți ceilalți nebuni ca tine! Nu există niciun om, niciun zeu, nici eu nu exist! Nici națiuni, nici regi, nici Pu Tin-Pao! Nu există decât Tao! – Te vei distruge în același fel ca toți ceilalți nebuni asemeni ție! – Nu există nimic decât Tao!". Timur și Liu încearcă de asemeni să-l descurajeze pe Prințul Tătar, dar în ciuda tuturor avertismentelor, el lovește gongul care îl proclamă drept un nou pretendent.

Actul II

Ping, Pang și Pong se plâng de comportarea sângeroasă a lui Turandot. Ei doresc ca Prințesa să se îndrăgostească, pentru ca pacea să domnească în China. Miniștrii se gândesc cu nostalgie la casele lor de la țară. Mulțimea se adună să audă cum Turandot îl va pune la încercare pe străin, în vreme ce miniștrii se grăbesc să pregătească fie ceremonia decapitării, fie ceremonia căsătoriei.

Bătrânul Împărat al Chinei îl roagă pe Prințul străin să renunțe la această încercare riscantă, dar Prințul e hotărât să continue. Turandot vine și spune povestea blândei prințese Lou-Ling, cea care a fost ucisă cu sălbăticie de către un prinț tătar în urmă cu multă vreme. Ea spune: "Prințesa Lou-Ling, străbuna mea dulce și senină, tu care ai domnit în tăcere și bucurie pură, sfidând cu consecvență și fermitate oribila tiranie bărbătească, astăzi trăiești din nou în mine !" … "Voi, prinți care veniți aici cu caravane mari din toate colțurile lumii pentru a va încerca norocul, să știți că mă răzbun pe voi în numele purității ei, în numele plânsului ei și al morții ei! Niciun bărbat nu mă va avea vreodată! În inima mea trăiește ura împotriva celui care a ucis-o pe ea. Nu! Nu! Niciun bărbat nu mă va avea vreodată! Ah, mândria marii ei purități a renăscut în mine!" Încercând să-l descurajeze pe Prinț, Turandot spune că ghicitorile sunt trei, dar moartea e una. Curajosul Prinț răspunde că și viața este una. Apoi vine prima întrebare a lui Turandot: Care este fantoma care îi urmărește pe toți muritorii, născându-se în fiecare noapte, murind în fiecare dimineață? "Speranța" răspunde Prințul, în mod corect. Urmează a doua întrebare: Ce se aprinde ca focul, se răcește când îți pierzi curajul sau mori, se încinge din cauza pasiunii? "Sângele" răspunde Prințul Tătar, în mod corect pentru a doua oară. Turandot este tulburată, dar rostește a treia întrebare: Care este gheața care îți dă foc și pe care focul tău o îngheață și mai mult; te înrobește dacă îți permite libertatea și te face rege dacă te acceptă ca sclav? După o tăcere grea, Prințul strigă răspunsul: "Turandot!". Mulțimea își exprimă bucuria, Turandot îl imploră pe tatăl ei să n-o mărite cu un străin, dar împăratul spune că jurământul este sacru. Cu toate astea, Prințul Tătar afirmă că ceea ce dorește el este iubirea lui Turandot. Nu o vrea de soție împotriva voinței ei. Prințul își pune din nou viața în mâinile lui Turandot, spunându-i că dacă va reuși să afle numele lui până în dimineața următoare, el acceptă să fie decapitat.

Actul III

Gărzile palatului anunță că nimeni n-are voie să doarmă în Peking, până ce Turandot nu află numele străinului. Prințul Tătar meditează la viitoarea lui fericire. Ping, Pang și Pong încearcă să-l convingă să se retragă, oferindu-i femei, bogății și glorie. Toate tentativele lor eșuează. Niște oameni îl amenință cu pumnalele pe Prințul Tătar, încercând să-i afle numele. Soldații îi prind pe Liu și Timur care au fost văzuți în tovărășia străinului și se presupune că i-ar ști numele. Turandot vine și îi ordonă lui Timur să vorbească. Liu îl apără pe bătrân, spunând că numai ea cunoaște numele străinului. Ea este torturată, dar păstrează secretul. Impresionată de comportamentul ei, Turandot o întreabă care este motivul. Liu răspunde că Iubirea este secretul puterii ei. Apoi ea apucă un pumnal de la un soldat și se sinucide. Timur și mulțimea jelesc moartea ei…

(Giacomo Puccini a murit când muzica lui a ajuns la acest punct al libretului. Muzica destinată ultimelor 10 minute ale operei a fost lăsată de compozitor într-o formă neterminată, pe o ciornă de 36 de pagini. Ea a fost completată, orchestrată și aranjată de fostul lui elev, Franco Alfani).

…Turandot și Prințul Tătar rămân singuri. Prințul o sărută; Turandot plânge și mărturisește că îl iubește. Acum Prințul este sigur de victorie și îi spune că numele lui este Calaf. Mulțimea îl aclamă pe Împărat. Turandot se apropie de tronul tatălui ei și anunță că numele străinului este „Iubire”. Mulțimea îi aclamă pe îndrăgostiți într-un imn închinat „Iubirii”.

Aveți ritualuri, lucruri pe care le faceți înainte de a urca pe scenă?

Singurul lucru important pe care îl fac înainte să intru în scenă este rugăciunea. Întotdeauna ofer lui Dumnezeu și apoi publicului seara în care eu trebuie să cânt. Sunt și voi fi recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit de la El, pentru bucuria de a fi pe scenă, pentru aplauzele primite, pentru căldura cu care mă întâmpină întotdeauna publicul de pretutindeni. Iubesc ceea ce fac, iar acesta iubire încerc să o transmit prin cântul meu!

Pe lângă o carieră artistică de succes, aveți și o carieră didactică reușită. Ce ne puteți spune despre studenții dumneavoastră, despre succesele lor?

După anul de masterat pe care l-am absolvit cu succes la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, am fost invitată să dau concurs pentru postul de profesor de canto la Universitatea din Oradea. Eram atunci proaspăt absolventă de Conservator și, vă spun cu toată sinceritatea, aveam o frică teribilă de a preda. Am avut parte de profesori buni de canto, dar cel mai mult și-a pus amprenta draga mea X Y (Virginia Zeani). Am învățat de la dumneaei, atât cât am putut, cum poți să formezi o voce și cum poți să repari anumite defecte ale vocii. Îmi doream din suflet să pot ajuta voci "în suferința" și de aceea mă rugam lui Dumnezeu să nu mă lase să "stric" vreo voce. Nu aș fi putut avea niciodată așa ceva pe conștiință!

La 23 de ani eram deja profesor de canto și am evoluat vocal împreună cu studenții mei. Sunt un profesor foarte exigent, așa cum am fost întotdeauna și cu mine. Consider că numai așa se poate face performanța, iar zâmbetul pe care studentul îl are la sfârșitul orei de canto este mulțumirea mea sufletească.

Am avut pasiunea de a învăța să predau. Am citit mult, m-am documentat, am ascultat și ascult și acum casetele înregistrate la orele de canto cu X Y (Virginia Zeani). A fost o pasiune care s-a transformat în ceva foarte serios și de aceea pot să vorbesc acum despre Kele Brigitta, studenta mea care face parte din prima mea generație de studenți, actualmente solistă a Operei din Düsseldorf și care de 16 ani studiază fiecare rol cu mine. Am reușit să formez o voce care anul trecut mi-a umplut sufletul de bucurie, cântând la Opera Bastille din Paris în operă La Boheme de G.Puccini, alături de minunată Angela Gheorghiu. Anul viitor, vom pleca împreună la New York, pentru debutul său la Metropolitan Opera House. Acolo va cânta în câteva spectacole rolul Musetta. Pentru mine, ca profesor, nu există bucurie mai mare!

Dintre studentele mele mai pot aminti pe Judit Kutasi, actualmente solistă a Operei din Zürich, Gabriela Varvari, solistă a Operei Române din Timișoara, Andreea Puja, solista a Operei din Budapesta, Barabas Zsuzsa, solistă a operei Maghiare din Cluj, Berna Perles, solistă a Operei din Malaga și multe altele.

Sunt de 16 ani lector universitar doctor al Facultății de Arte din Oradea, loc în care am avut parte de bucurii și succese importante din partea studentelor și studenților mei. Sunt căutată de mulți studenți și elevi care vin de peste tot să lucreze cu mine. Cartea mea de vizită sunt studenții mei care cântă peste tot în lume. Ce mă bucură cel mai mult este faptul că dintr-o facultate mică din inima Ardealului, pleacă voci minunate, create din iubire pentru Dumnezeu și muzica de Operă.

În ce mod diferă satisfacția unei reușite ca artist liric, față de satisfacția unei reușite în calitate de profesor?

În ambele cazuri, bucuria pe care o simți este imensă. Succesul meu profesional mă împlinește și îmi bucură sufletul. Îmi dau seama de fiecare dată când sunt pe scenă, câtă responsabilitate și cât de multă muncă este în spatele oricărui moment important pe care îl ai de susținut în fața publicului.

Pot spune că pentru studenții mei, am mai mari emoții decât pentru mine. Îmi dau seama că în mâinile mele se află de multe ori bucuria din sufletul lor. Am emoții, dar îi încurajez de fiecare dată spunându-le că pot și că va fi o seară fantastică. După un concert important, majoritatea mă sună și împărțim împreună bucuria acelei reușite. Am lăcrimat de multe ori în sală, gândindu-mă că stau și ascult o voce care cândva mi-a fost studentă, iar astăzi cântă alături de voci mari ale liricii mondiale. Poate pentru unii este puțin, dar pentru mine înseamnă foarte mult!

Ce urmează în perioada următoare din punct de vedere profesional?

Am foarte multe planuri și proiecte, dar dintr-o mică superstiție, nu le-aș expune deocamdată. Pot spune doar ca aceste momente care vor veni, sunt importante pentru cariera mea atât profesională, cât și pedagogică. O să colaborez în continuare cu diferite Opere din țară și străinătate, o să cânt foarte mult, dar în același timp o să ajut și foarte mulți studenți care sunt în dificultate cu vocea lor, atât în țară, cât și la Berlin, orașul în care locuiesc de câțiva ani!

La final, vă propun un exercițiu de imaginație și vă rog să îmi spuneți, dacă X Y nu ar fi fost artist liric, atunci ar fi fost…

…ar fi fost un specialist în educația copiilor prin iubire și apropierea de Dumnezeu. Mi-aș fi dorit acest lucru, deoarece, cu timpul, mi-am dat seama că de acolo ne vine echilibrul și curajul de a păși în viață!