Caracterizarea Unor Resurse Genetice de Mar din Fondul de Germoplasmadoc

=== Caracterizarea unor resurse genetice de mar din fondul de germoplasma ===

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ ȘI HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI PROTECȚIA

MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Îndrumător științific:

Prof. univ. dr. Mihai BOTU Absolvent:

Mariana Mihaela VOICU

CRAIOVA

2015

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ ȘI HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI PROTECȚIA

MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

CARACTERIZAREA UNOR RESURSE GENETICE DE MAR DIN FONDUL DE GERMOPLASMA CU POTENTIAL DE UTILIZARE IN PROGRAMELE DE AMELIORARE

Îndrumător științific:

Prof. univ. dr. Mihai BOTU Absolvent:

Mariana Mihaela VOICU

CRAIOVA

2015

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………..5

CAPITOLUL I – IMPORTANȚA CULTURII MĂRULUI………………………………..6

1.1 IMPORTANȚA ECONOMICĂ…………………………………………………………..8

1.2 IMPORTANȚA ALIMENTARĂ………………………………………………………..8

1.3 IMPORTANȚA TERAPEUTICĂ………………………………………………………..9

CAPITOLUL II – ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÂNDIRE…………………………………………………………………………………………………………11

2.1 ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI PE GLOB……………………………………………………………………………………………………………………….11

2.2 AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI ÎN ROMÂNIA……………….12

2.3 SOIURI DE MĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA………………………………..12

CAPITOLUL III – CERINȚELE MĂRULUI FAȚĂ DE FACTORII PEDOCLIMATICI…………………………………………………………………………………………………..14

3.1 CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ………………………………………..14

3.2 CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ…………………………………………………….15

3.3 CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ……………………………………………………………15

3.4 CERINȚELE FAȚĂ DE SOL……………………………………………………………16

CAPITOLUL IV – AMELIORAREA MĂRULUI ȘI SURSE GENETICE ADECVATE…………………………………………………………………………………………………………….17

4.1 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA BOLI………………………………………17

4.2 AMELIORAREA POTENȚIALULUI DE PRODUCȚIE……………………..18

4.3 AMELIORAREA CALITĂȚII FRUCTELOR…………………………………….19

4.4 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA DIVERȘI FACTORI DE STRES.20

CAPITOLUL V – REZULTATE OBȚINUTE ÎN AMELIORAREA MĂRULUI……………………………………………………………………………………………………………….21

5.1. PE PLAN MONDIAL……………………………………………………………………..21

5.2 ÎN ROMÂNIA…………………………………………………………………………………22

CAPITOLUL VI – SUPRAFAȚA CULTIVATĂ CU MĂR ȘI PRODUCȚIA AFERENTĂ ACESTEIA LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA………………………….23

CAPITOLUL VII – RÂMNICUL VÂLCEA- BUJORENI CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE…………………………………………………….26 7.1 FACTORII GEOGRAFICI……………………………………………………………….24

7.2 FACTORII CLIMATICI…………………………………………………………………..26

7.3 FACTORII EDAFICI……………………………………………………………………….37

CAPITOLUL VIII – MATERIAL ȘI METODE………………………………………………38

CAPITOLUL IX – REZULTATE OBȚINUTE……………………………………………….41

CAPITOLUL X – CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI…………………………………….62

10.1 CONCLUZII………………………………………………………………………………….62

10.2 RECOMANDĂRI………………………………………………………………………….62

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………63

INTRODUCERE

Mărul este una dintre cele mai vechi și răspândite specii pomicole din zona temperată.

Malus domestica Borkh. sau mărul cultivat face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae (Chira, 2004).

Genul Malus cuprinde 15 specii și circa 60 varietăți, aproximativ 10 000 de soiuri, al căror număr este în continuă creștere. Dintre speciile și varietățile mărului prezintă un mai mare interes acelea ce au servit și servesc ca material pentru obținerea de noi soiuri si port altoi. (Ghena, 1977).

Originar din regiunea munților Himalaia (Asia centrală), mărul crește în stare sălbatică în Asia, Europa și America. ( Internet 1 ).

În cultură, mărul a fost introdus din timpuri străvechi, la început în China și India, de unde s-a răspândit și în restul regiunilor de pe glob. Se presupune că în urmă cu 7 000 – 7 500 de ani, cultura mărului era cunoscută de multe popoare. (Bordeianu, 1964).

Cultura mărului s-a extins în special în zona temperată, unde a găsit condiții optime de creștere și dezvoltare.

În țara noastră mărul a fost cultivat din timpuri îndepărtate, fapt atestat de existența a numeroase soiuri autohtone de măr și de unele documente arheologice relevante. Principala arie de cultură a mărului în România se situează în regiunile deluroase care înconjoară Munții Carpați și Apuseni, suprapunându-se, în mare parte, peste zona de vegetație a fagului și stejarului. (Chira, 2004).

Mărul este una dintre cele mai vechi și răspândite specii pomicole.

Se apreciază că este cultivat de peste 7 500 de ani, iar în prezent ocupă locul al doilea în Europa la producția de mere. ( Internet 2 ).

Mărul are deosebite calități alimentare și gustative, terapeutice și profilactice a fructelor. Fructele sunt consumate în stare proaspătă, uscate, sucuri, compot, dulceță, marmeladă, cidru, rachiu etc.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA CULTURII MĂRULUI

Mărul reprezintă cea mai cunoscută și răspândită cultură pomicolă de climat temperat. În Europa și Asia se cultivă din cele mai vechi timpuri. Numeroși învățați greci și romani (Cato, Varo, Columella, Pliniu cel Bătrân etc.) nu numai că au menționat mărul în scrierile lor, dar au făcut și descrierea pomologică a numeroase soiuri și au indicat și practici cuturale. De atunci omul a răspândit mărul pe toate continentele. Vasta diseminare geografică a acestuia a fost posibilă datorită varietății și adaptabilității genetice impresioante a speciei. Aceste caracteristici au permis selecționarea a numeroase soiuri cu mare plasticitate ecologică, adaptate celor mai diverse zone de cultură de pe glob. Astăzi se întâlnesc livezi de măr atât în Serbia și Nordul Chinei, unde temperatura coboară până la -400 C, cât și în Algeria, Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, etc., unde, dimpotrivă, temperaturile ridicate din timpul iernii pun probleme foarte serioase privind asigurarea necesarului de temperaturi scăzute pentru întreruperea stării dormânde a mugurilor și pornirea simultană a vegetației. (Cociu, 1999).

Existența unui număr mare de soiuri, cu coacere eșalonată în diverse epoci, contribuie la sporirea importanței merelor, care asigură consumul de fructe proaspete o mare parte a anului și în special în perioada de iarnă, când posibilitatea de organizare a organismului uman cu vitamine sunt reduse. (Popescu, 1974).

În afară că se consumă pe scară largă în stare proaspătă, merele reprezintă și o materie primă valoroasă pentru industrializare. Din mere se obțin numeroase produse ca: marneladă, magiun, pastă, compot, dulceță, fructe uscate, suc, cidru și alte produse. În multe regiuni de pe glob, ca și în țara noastră, merele se conservă și sub formă murată. (Bordeianu, 1964).

Merele prezintă importanță și pentru faptul că suportă mai bine transportul și se păstrează mult mai bine decât fructele altor specii (sâmburoase). (Chira, 2004).

În valori medii, merele conțin 98% pulpă și 2% refuzuri, reprezentate prin pieliță, peduncul, semințe și pereții lojilor. Prin aceasta, merele se deosebesc de fructele din grupa sâmburoaselor, la care refuzurile sunt mai mari, ca urmare a volumului însemnat pe care îl ocupă sâmburele. (Bordeianu, 1964).

Merele au o valoare energetică mare care ajunge uneori la 85 de calorii la 100 g.

Au o compoziție chimică complexă (Tabelul 1) și grad foarte redus de refuzuri, se pretează la prepararea unor produse diverse, dar rămân prin excelență utilizate ca fructe proaspete pentru desert. Consumul de mere are un efect benefic asupra omului sănătos, bolnav sau covalescent. Merele sunt indicate în combaterea multor afecțiuni, dar mai ales in cele hepatice, biliare, renale, cardiovasculare, reumatismale, insomnii, constipații, etc. Contribuie de asemenea la scăderea colesterolului, la eliminarea acizilor urici, absorb unele toxine și au un efect tonic general. Sunt recomandate tuturor persoanelor, dar mai ales copiilor, bătrânilor, bolnavilor, covalescențiilor etc. (Drăgănescu, 2005).

Importanța cultivării mărului în țara noastră este legată și de condițiile naturale existente, foarte prielnice acestei specii. (Chira, 2004).

Tabelul 1

Principalele componente chimice ale merelor

(după Radu I. F. ș.a, citat de Drăgănescu, 2005 )

IMPORTANȚA ECONOMICĂ

Importanța economică a culturii mărului reiese, în primul rând din vastul său areal geografic, fapt ce demonstrează că mărul asigură o activitate permanentă și resurse materiale (alimentare și familiare) unui număr imens de oameni tocmai în acele zone de latitudine, altitudine și orografie, în alte culturi ar găsi condiții ecologice restictive. Cu alte cuvinte, mărul poate exploata resursele pedoclimatice neadecvate altor culturi agricole. (Cociu, 1999).

Ca valoare economică, mărul deține primul loc între speciile pomicole cultivate în zona temperată. Prin numeroasele lui soiuri de vară, de toamnă și iarnă, asigură fructe proaspete pe parcursul întregului an calendaristic. (Ghena, 1977).

Urmare a condițiilor de favorabilitate ecologică, au apărut zone specializate în producția de mere, unde se creează mari excendențe față de consumul zonal, asigurând, astfel, consumul la orașe și necesarul industriei alimentare. Importanța economică a mărului se extinde dincolo de sfera pomiculturii și a consumului, creând activități economice, locuri de muncă și resurse financiare în industrii paralele legate de producerea pesticidelor, îngrășămintelor, a ambalajelor, industria alimentară etc. (Cociu,1999).

Alături de importanța economică a culturii mărului trebuie relevată importanța deosebită a merelor în alimentația omului. Merele, ca de altfel și alte fructe, constituie unul dintre componentele esențiale, indispensabile unei alimentații raționale. (Cociu, 1999).

1.2 IMPORTANȚA ALIMENTARĂ

Valoarea alimentară se datorează componentelor chimice ușor accesibile consumului uman, la care se adaugă diferiți excitanși olfactivi, vizuali și gustativi, care fac merele acceptabile la consum și să fie savurate cu plăcere. (Cociu, 1999).

Merele conțin apă și substanță uscată (substanțe organice și minerale) în proporții diferite, în funcție de soi. Conținutul în apă este, în medie, de 84,5%; în glucide de 14,1%; substanțe pectice 2%; lipide 0,6%; vitamina A 90 UI; vitamina B – 0,1 mg; B1 – 0,03 mg; B2 – 0,02 mg; vitamina C – 7 mg/ 100 g pulpă proaspătă. (Cociu, 1999).

Dintre substanțele minerale, merele conțin: calciu 7 mg, fosfor 10 mg, fier 0,3 mg, sodiu 1 mg, potasiu 10 mg. În proporții foarte reduse s-au înregistrat ioni de: siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, cobalt etc. Valoarea alimentară a merelor este apreciată la 56 calorii. Aportul merelor în substanțe minerale și vitamine acoperă o parte însemnată din necesarul organismului. (Cociu, 1999).

Datorită conținutului ridicat în săruri minerale (în deosebi de potasiu), oțetul de mere are efecte favorabile în menținerea echilibrului acido-bazic din organismul uman, fiind un produs alimentar cu importante însușiri dietetice și terapeutice. (Jarvis, 1976; citat de Ghena, 1977).

1.3 IMPORTANȚA TERAPEUTICĂ

Valoarea terapeutică constă în acțiunea asupra aparatului digestiv, unde datorită acidității moderate poate ajuta digestia, provocând, prin act reflex, o importantă creștere a secreției salivare și gastrice. Merele sunt absorbante ale toxinelor și microorganismelor, care la nivelul intestinului sunt înglobate în celuloză continuă și eliminată. La copii, merele, alături de morcovi, reprezintă un tratament eficace în diareele acute sau cronice. (Cociu, 1999).

Merele, prin cantitățile de substanțele minerale pe care le conțin, au un rol deosebit în organismul uman influențând secreția diferitelor glande, servind totodată ca substanțe tampon în metabolismul intern, în special în cel al sucului gastric. Alături de sărurile minerale, acizii (cu precădere acidul malic) joacă un rol deosebit în secreția diferitelor glande și au de asemenea, avantajul că nu măresc aciditatea sucului gastric fiind, în general, acizi slabi, ușor metabolizați și descompuși în alte substanțe mai simple. (Internet 3)

Acțiunea diuretică a merelor este evidențiată prin aceea ce provoacă eliminarea masivă a acidului uric, care le face utile în afecțiunile renale, distaze urice, reumatis, gută, etc. Preventiv au acțiune benefică în hipertensiune arterială, fiind indicate și în arteroscleroze. Se recomandă în cure pentru combaterea obezității. Au acțiune calmantă asupra sistemului nervos, iar consumate seara ușurează somnul. (Cociu, 1999).

Vitaminele, ȋn calitatea lor de biocatalizatori ai proceselor vitale, sunt indispensabile vieții, lipsa lor din organism provocând grave tulburări funcționale metabolismului. Dintre vitaminele absolut necesare pentru buna funcționare și dezvoltare a organismului uman (A1, B1, C, D, E, F, K, PP), majoritatea se găsesc în mere, în cantități diferite, în funcție de genotipul speciilor și soiurilor de măr luate în considerare. Proverbul englezesc “ An apple a day keeps the doctor away” = „Un măr pe zi ține doctorul departe” demonstrează recunoașterea generală a valorii terapeutice a merelor. (Internet 3)

CAPITOLUL II

ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÂNDIRE

2.1 ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI PE GLOB

Mărul este originar din Asia Centrală și anume din regiunea de nord – vest a munțiilor Himalaia. Se găsește în stare spontană în Europa, Asia și America, formând păduri întregi de măr sălbatic, dar și asociat cu alte specii. Mărul a fost luat în cultură cu 1 000 de ani înainte de era noastră fiind cultivat din timpuri străvechi de popoarele Indiei și Chinei. În Europa s-au găsit urme de mere carbonizate în locuințele lacustre din Elveția, care datează de peste 7 000 de ani (Chira, 2004).

Teofrast menționează în scrierile sale că mărul era cultivat în Gecia antică, Caucaz și Crimeea, cu aproximativ 2400 de ani înaintea erei noastre. Despre cultura mărului în Europa, există date din vremea Imperiului Roman (Chira, 2004).

Suprafața cultivată cu măr pe glob se estimează la aproximativ 4,5 mil. ha, marea ei majoritate în emisfera nordică. În această emisferă, mărul ajunge până la latitudinea de 60 – 660 (Norvegia) și coboară până în zona intertropicală (Guatelmana), dar reușește în asemenea zone numai la altitudini de 2.000 – 3.000 m. În emisfera sudică este cantonat între paralele 300 și 400 , fiind bine reprezentat în Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Ponderea producției mondiale se obține însă între paralele 300 și 500 din emisfera nordică. (Drăgănescu, 2005).

În regiunile cu climă mai caldă, cultura mărului este posibilă numai în zona dealurilor și la poalele munțiilor, cu condiția să fie irigată. În emisfera sudică, arealul de cultură a mărului se întinde până la paralela de 370, în Australia, unde ocupă suprafețe relativ întinse. (Bordeianu, 1964).

Deși unele țări situate în zonele tropicale dau producții care ajung la nivele ce merită a fi menționate în statisticile internaționale, mărul rămâne specia fructiferă caracteristică zonelor temperate. Recoltele obținute în țările tropicale sunt de natură să sublinieze marea variabilitate a acestei specii, posibilitățiile ei de aclimatizare la condiții de mediu diferite și, ca urmare, de extindere, în continuare, a arealului de cultură. (Popescu, 1993).

2.2 AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI ÎN ROMÂNIA

În țata țara noastră mărul a fost cultivat din timpuri îndepărtate, fapt atestat de existența a numeroase soiuri autohtone de măr și de unele documente arheologice relevante. Dacii cunoșteau și cultivau mărul înainte de cucerirea romană. Începând din secolul al XVI-lea, numeroase documente scrise vorbesc despre bogăția și calitatea merelor din diferite regiuni ale Țărilor Române. (Chira, 2004).

În România există condiții naturale de climă și sol foarte favorabile pentru cultura mărului, dar si din specii spontane M. Silvestris (L.) Mill – mărul pădureț. Acesta este nelipsit din peisajul pădurilor noastre de stejar și fag cu care se asociază de preferință. Mai rar mărul pădureț se însoțește și cu mesteacănul, în schimb nu urcă în etajul coniferelor. În pădurile de deal el populează coastele însorite, lizierele, poienile și dumbrăvile adăpostite de vânturi. (Popescu, 1993).

Zonele cele mai favorabile sunt cele de deal (zona stejarului și fagului), iar bazinele importante de cultură sunt: Baia-Mare, Somcuta, Seini, Beclean, Bistrița, Rădășeni, Fălticeni, Râmnicu-Vâlcea, Horezu, Măgurele-Prahova, Târgu Jiu, Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Pitești, Voinești, Măgurele-Prahova, Sibiu, Caransebeș, Domașnea, Lugoj, Lipova, Gurahonț. (Drăgănescu, 2005).

Alte patru județe: Prahova, Dîmbovița, Sibiu și Mureș contribuie la producția națională de mere, în cadrul lor existând centrele: Posești, Drajna, Măgurele (Prahova), Voinești, Gemenea (Dămbovița), Cisnădie, Sibișel, Săliște (Sibiu) și Reghin (Mureș). Se mai obțin producții importante de mere în județele: Cluj, Brașov, Buzău, Vrancea, Iași, Neamț, Hunedoara și Harghita, în fiecare dintre acestea existând centre importante pentru această cultură. (Popescu, 1993).

Ca urmare, mărul va crește ca pondere în pomicultura țării noastre astfel că împreună cu părul să ajungă la 32 % din totalul pomilor ce vor exista în țara noastră. (Popescu, 1974).

2.3 SOIURI DE MĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA

Sortimentul de soiuri de măr prezent în plantațiile în țara noastră cuprinde soiuri create în România (Romus 1, Romus 2, Romus 3, Romus 4, Remus, Generos, Jonaprim, Starkprim, Aura, etc), soiuri străine introduse (Jonagold, Starkrimson, Prima, Jonared, Florina, Mutsu, etc) dar și soiuri clasice (Jonathan, Kalther de Bohemia, Winter Banana, Renet de Canada, London Pepping, Close, James Grieve, Golden Delicious, Red Delicious, Idared, etc).

Funcție de perioada de maturare a fructelor soiurile de măr se împart în 3 categorii:

Soiuri de vară : Aromat de vară, Melba, Red Melba, Remus, Romulus 1, Romulus 2, Romulus 3, Romulus 4, Romus 1, Romus 2, Romus 3, Romus 4, James Grieve.

Soiuri de toamnă: Prima, Pionier, Frumos de Voinești, Voinea, Fălticeni.

Soiuri de iarnă: Jonathan, Jonared, Ardelean, Golden Delicios (Delicios Auriu), Golden Spur, Delicios de Voinești, Starking delicios (Delicios dublu roșu), Starkimson, Granny Smith, Wagener premiat, Idared, Poiana, Priam, Florina, Mutsu, Delia, Rădășeni. (Chira, 2004).

În ultimii ani în România, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, au fost înființate plantații noi de măr cu material săditor procurat din străinătate. Cu acest prilej au fost introduse soiuri noi din sortimentul mondial (diverse clone din soiurile Jonagold, Gala, Fuji, Elstar, Golden Delicious precum și Braeburn, Goldrush, Topaz, etc).

CAPITOLUL III

CERINȚELE MĂRULUI FAȚĂ DE FACTORII PEDOCLIMATICI

3.1 CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ

Cerințele față de temperatură sunt cele mai importante, deoarece parcurgerea tuturor fenofazelor de creștere și fructificare depind de fructificare. Mărul este o specie fără pretenții ridicate față de căldură. (Chira, 2004).

Mărul crește și rodește bine în regiuni cu temperatură medie anuală de 7,5 – 11 0 C. Pragul biologic pentru pornirea în vegetație a mugurilor este de 80 C. (Ghena, 1977).

În privința temperaturilor din perioada de repaus, două aspecte interesează în mod deosebit: rezistența la gerurile caracteristice climatului temperat și satisfacerea cerințelor de frig ale soiurilor. (Popescu, 1993).

Gerurile mari de iarnă nu provoacă pagube mărului decât dacă sunt foarte timpurii sau foarte mari. Organele epigee inclusiv mugurii de rod suportă în timpul repausului – 33 – 35 0 C. Rădăcinile mărului au limita de rizistență la ger cuprinsă -7 – 12 0 C. Putem concluziona că mărul are cea mai mare rezistență la ger dintre toate speciile pomicole de climat temperat. (Popescu, 1974).

Nevoia de frig (din perioada de repaus) totalizează orele sub pragul de +3 +6 0 C la soiurile timpurii, iar pentru cele de iarnă sub 0 +30 C. În ce privește numărul total de ore, sub aceste limite, soiurile se impart astfel:

cerințe reduse sub 400 ore: Wealthy, Banana de iarnă (Winter Banana);

cerințe potrivit de reduse 600-800 ore: Delicios roșu, Starking, Starkrimson, Golden Delicios, Jonathan;

cerințe mari, peste 1000 ore: Astrahan roșu, Frumusețea Romei (Drăgănescu, 2005 ).

Temperaturile prea ridicate din cursul perioadei de vegetație au influență negativă asupra păstrării fructelor unor soiuri (Jonathan, Wagener premiat, Winter Banana, etc.). În astfel de condiții, ritmul coacerii fructelor este foarte rapid, iar durata de păstrare se reduce considerabil (Chira, 2004).

3.2 CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ

Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerințe moderate, care sunt satisfăcute pe teritoiul întregii noastre țări. Mărul este pretențios doar în culturi superintensive unde desimea pomilor necesită mai multă lumină. (Chira, 2004).

Cerințe mai mari față de lumină se înregistrează la înflorit și la maturarea fructelor (ultimele 3-4 săptămâni). În condiții de lumină insuficientă pomii devin sensibili la boli, iar calitatea fructelor (aroma și culoarea) rămâne submediocră. (Drăgănescu, 2005 ).

3.3 CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ

Mărul este o pecie cu cerințe mari față de umidatea din sol, cât și din aer. Astfel, umiditatea solului, optimă pentru măr, este de 70–75 % din capacitatea de câmp, seceta este greu suportabilă, mai ales pe pomii altoiți pe portaltoi vegetativi. Excesul de apă este de asemenea greu suportat și pe perioade scurte 10–14 zile în perioada de repaus relativ și 4-5 zile în timpul vegetației, funcție și de portaltoi. (Drăgănescu, 2005 ).

În ceea ce privește umiditatea atmosferică, s-a constatat că majoritatea soiurilor,(Frumos de Boskoop, Renet portocaliu, Poinic, Jonathan, Renet Baumann, Pătul, Crețesc) au nevoie de umidate relativă a aerului cuprinsă între 70-80%. (Popescu, 1993).

Pretențiile mărului față de umiditatea din sol și din atmosferă sunt realizate în zonele unde cad anual precipitații în jur de 650-700mm, iar temperatura medie nu depășește 9,5-100C. Pentru recolte foarte mari este necesară apă echivalentă cu 800-900 mm. (Popescu, 1974).

În ani cu veri secetoase, merii suferă și se obțin fructe mici, cu un gust mediocru, iar la unele soiuri (Parmen auriu) acestea cad prematur. Nevoia de apă, dar și rezistenșa la secetă a merilor este variată și este influențată de portaltoi, mărimea recoltei și de temperatura medie a anului. (Chira, 2004).

3.4 CERINȚELE FAȚĂ DE SOL

În funcție de portaltoiul folosit și de soiurile cultivate, mărul crește și fructifică bine pe diferite tipuri de sol, însă recoltele cele mai mari și mai susținute se obțin când este plantat în soluri structurate și fertile, luto-argiloase si luto-nisipoase. (Ghena, 1977).

Ca tipuri de sol favorabile sunt: aluviunile, brune și brun roșcate de pădure, cernoziomurile, luvisolurile relativ fertile și chiar nisipurile ameliorate. Nu sunt convenabile solurile grele, compacte, cele pietroase, sărăturile, solurile mlăștinoase, cele subțiri cu subsolul pietros. (Drăgănescu, 2005).

În privința elementelor hrănitoare s-au stabilit că în solurile cultivate cu măr, calciul asimilabil trebuie să atingă niveul de 120 mg, la 100 g sol, iar pentru soiurile sensibilela „bitter-pit” („Jonathan”, „Mai Gold”) trebuie să ajungă chiar a 130-140 mg la 100 g sol; nivelul optim al potasiului asimilabil este cuprins 25-30 mg la 100 g sol, al fosforului mobil 20-30 mg la 100 g sol, iar magneziul asimilabil 15-20mg la 100 g sol. (Popescu, 1993)

În privința nivelului azotului s-a ajuns la concluzia că mărul are condiții optime atunci când sunt asigurate creșteri de prelungire a ramurilor, de schelet de 0,6-0,8 m în perioada de tinerețe și 0,3-0,4 m în perioada de maturitate. Dintre microelemente este necesară prezența borului în cantitate de 30-40 mg la 1000g sol și 3,5-3,7 mg zinc solubil/l. (Popescu, 1974).

Mărul necesită soluri cu reacție ușor acidă către neutră (pH 6,2-7,2), bine aprovizionate cu N,P,K. (Chira, 2004).

CAPITOLUL IV

AMELIORAREA MĂRULUI ȘI SURSE GENETICE ADECVATE

Adoptarea unui regim de ameliorare și finalizare cu succes a acestuia depind în mare măsură de claritatea obiectivelor propuse și prezența resurselor genetice adecvate. Există o diversitate de obiective în ameliorarea mărului. Se apreciază, în prezent, ca având un caracter internațional următoarele 3 obiective :

potențialul de producție;

calitatea superioară a fructelor;

rezistența genetică la boli (Cociu, 1999)

Ordinea de prioritate a acestora fiind diferită de la țară la țară. Acestor obiective permanente le sunt asociate altele, care pentru anumite zone și cerințe, completează gama însușirilor pozitive și fac soiul valoros: rezistență la factorii naturali de stres, temparatura (limitele extreme), apa (excesul sau deficitul), salinitatea, agenții pouanți, înflorirea târzie, un anumit habitus de creștere și/sau tip de fructificare. (Cociu, 1999).

Fiecărui obiectiv al ameliorării îi corespund sificiente resurse genetice (soiuri, genitori) care să facă respectivul obiectiv realizabil într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Așa cum se cunoaște, numărul soiurilor de măr este apreciat la cca. 10.000, distribuite în diferite mari colecții, aparținând unor stațiuni de renume din: S.U.A, Anglia, Franța, România, Cehia, etc. Apartenența acestor soiuri este atribuită, în mare majoritate, speciei Malus Domestica, Borkh (Koban și Skrivin, 1984; citați de Cociu, 1999 ). (Cociu,1999).

4.1 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA BOLI

Un număr imprensionant de agenți patogeni cauzează mari pierderi calitative și cantitative în livezile de măr și în depozite. Parker (Way, 1988; citat de V. Cociu, 1999 ) listează 61 de agenți patogeni , din care 10 sunt de natură virotică, 2 micoplasme, 5 bacterioze și 44 micoze. Acestora li se adaugă 19 dezechilibre fiziologice și genetice. Același autori menționează, de asemenea, 64 specii de insecte și acarieni, precum și 8 specii de nematozi care parazitează mărul și îi produc pagube. (Cociu, 1999).

Cu toate succesele obținute în combatea acestor boli și dăunatori prin mijloace chimice, se consideră, în prezent, că cea mai eficientă cale este cea genetică. În acest sens, numeroase unități de cercetare au programe orientate spre ameliorarea genetică pentru rezistență la bolile provocate de ciuperci, bacterii și insecte. Printre aceste unități se pot menționa universitățiile: Cornell (Stațiunea Geneva), Illinois și Purdue (S.U.A); Stațiunile de cercetare agricolă: East Malling, Long Ashton (Anglia), DSIR- Havelock-Noth (Noua Zeelandă), Marisca (Japonia), Angers (Franța), Holovoussy (Cehia), Wageningen (Olanda), Ahrensburg și Dresda (Germania), Wandensvill (Elveția), Voinești (România), etc. (Cociu, 1999).

4.2 AMELIORAREA POTENȚIALULUI DE PRODUCȚIE

Aceasta a preocupat și preocupă o setie de cercetători, generând studii din cele mai dicerse: tehnologice, ecologice, genetice, etc., cunoscând că recolta este rezultatul interacțiunii a numeroși factori. Deși factorul gentic are un rol esențial în producția agricolă, el nu se evidențiază în absența factorilor tehnologici optimi. Întrucât nu există genă specială pentru producție, ameliorarea abordează obiectivul „potențial productiv superior” în mod indirect , manevrând însuțiri (caractere) integratoare ale acestuia. (Cociu, 1999).

Aproape toate genele au rol în realizarea recoltei, acestea determinând diferitele elemente ale potențialului productiv, considerat caracter poligenic, cu heritabilitate foarte mică. Expresia fenotipică a numeroaselor gene implicate în recoltă suferă influența factorilor de mediu, determinând variații de la una la alta și de la un an la altu. Interacțiunea puternică genotip- mediu nu face posibilă evaluarea independentă a acestora. Nikiporovici (1975) (citat de Cociu, 1999) menționează 3 probleme necesar a fi abordate de ameliorator:

imbunătățirea structurii plantei, pentru a asigura absorbția și sporirea activității fotosintetice;

selecția de plante care utilizează o cantitate maximă de asimilare fotosintetizante pentru creșterea vegetativă și pentru formare, creștrea și maturarea organelor fructifere;

imbunătățirea însăși procesului de fotosinteză. (Cociu, 1999).

Ca resurse pentru introdcerea potențialului de producție s-au folosit soiuri existente în colecții, ca de exemplu: Kaiser W.G. Reinette, Chardin, conntiger Patul, Reiette de Landsberg, Ingrid Marie, Signe Tilish , Pacific Gold, Golden Delicios, Delicios de Voinești, Frumos de Voinești, Prima, Wagner, Champion, Pioner, etc. (Cociu, 1999).

4.3 AMELIORAREA CALITĂȚII FRUCTELOR

Este un obiectiv foarte important, cunoscând că orice alte caracteristice (inclusiv potențialul productiv) își reduc valoarea, dacă nu sunt însoțite de calitate. Alston (1983), citat de V. Cociu, (1999) împarte calitatea în 4 categorii: calități gustative, aparența, capacitatea de păstrare și calitățile de procesare. Calitățile gustative sunt în relație directă cu toate aspectele și componentele legate de gust: culoarea pulpei, suculența, în timp ce aparența este legată de culoarea pieliței, mărimea, formă, prezența sau absența rugozității etc. (Cociu, 1999).

Calitățile de depozitare depind de rezistența la deshidratare, rezistența la temperaturi scăzute, la prăbușire, la boli de depozit și unele dezechilibre fiziologice. Calitățile de procesare sunt legate de performanțele la conservare, ușurința decojirii, calitatea sucului, etc. (Cociu, 1999).

Resursele genetice existente în fondul de germoplasmă asigură șanse reale atingerii obiectivului „calitatea fructelor”. (Cociu, 1999).

4.4 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA DIVERȘI FACTORI DE STRES

Principalii factorii naturali de stres unclud:

Temperatura (limitele extreme). La măr se pune problema rezistenței soiurilor la temperaturi scăzute, iarna, dar și la cele de revenire, primăvara, în perioada înfloritului. Există numeroase surse de rezistență la ger, fiind cunoscut că în Siberia și Nordul Chinei, diferite specii și varietăți rezistă la -400 C. Malus baccata fiind cea mai cunoscută specie cu acestă caracteristică. Malus robusta, soiurile Antonovka, Columbia, Heyer 12 și altele sunt sursele de rezistență la temperaturi foarte scăzute. (Cociu, 1999).

Pentru obținerea de soiuri cu înflorire târzie, ca mijloc de protecție contra gerurilor târzii de primăvară, se pot folosii ca genitori soiurile: Court pendu plat, Verzișoare, Citron de Somcuța, Ouțe, Urdoase, Sovari, Macoun, Galia Beauty, Rall’s Janet, Wayer, Blavova Orange, Andersleber, Cimetier, Sofran severnâi, etc. (Cociu, 1999).

Rezistența la tempereturi ridicate este asociată cu rezistența la secetă, relația dintre ele fiind complexă. Deși mecanismul rezistenței la secetă nu se cunoaște suficient, totuși plantele considerate rezistente sunt de două categorii: plante ce evită seceta și plante tolerante la secetă. Cele ce evită seceta au un mare potențial de menținerea a apei în țesuturi, iar cele tolerante suportă deshidratarea citoplasmei un timp mai îndelungat. (Cociu, 1999).

Pentru măr, ameliorarea la rezistenței la secetă se conjugă cu ameliorarea portaltoilor, care vor trebui să aibă o mare capacitate de absorbție a apei prin exploatarea unui volum mai mare de sol, cu menținerea celorlalte caracteristici imprimate altoiului: vigoare mică, precocitate, etc. (Cociu, 1999).

Rezistența la exces de apă din sol este obiectiv de ameliorare a portaltoiului, ca și rezistență la salinitate. Există o variabilitate genetică limitată, dar puțin folosită. (Cociu, 1999).

CAPITOLUL V

REZULTATE OBȚINUTE ÎN AMELIORAREA MĂRULUI

5.1. PE PLAN MONDIAL

Pe plan mondial producția de mere este asigurată de un număr relativ mic de soiuri. Se apreciază că aproximativ 30-40 de soiuri produc 90% din cele peste 50 milioane tone înregistrate anual, restul producției este obținut de la un număr foarte mare de soiuri de interes local sau zonal. (Cociu, 1999).

Soiurile Golden Delicios și Red Delicios rămân în continuare principalele soiuri cultivate pe glob. Acestota li se adaugă în oridinea importanței: Rome’s Beauty, Cox Orange Peppin, Belle de Boskoop, Jonathan, McIntosh, Granny Smith, Reinette sap, etc. Structura acestui sortiment clasic este derivată, în primul rând, din selecția îndelungată, practicată de către pomicultori, într-o bază genetică extrem de largă, rezultată din hibrizi obținuți din sămânța liber polenizată. Populații imense din astfel de hibrizi, cultivați în livezi comerciale, au creat, în ultimii 100-150 de ani, înspecial în S.U.A, premise foarte favorabile selecției artificiale, cu rezultate practice menționate. (Cociu, 1999).

Programele speciale de ameliorare a sortimentului, inițiate în special după al II-lea război mondial, foarte mult dezvoltate în ultimele 3-4 decenii, au avut o contribuție remarcabilă la înnoirea recentă a sortimentului. Multe din aceste soiuri: Fuji, Empire, Elstar, Mutsu, Jonamac, Idared, Ionagold, Gloster, Royala Gala, Discovery, etc au avansat rapid în sortiment ținând, în prezent, către generalizare în producție, pentru epocile lor de consum. (Cociu, 1999).

Aceste soiuri reprezintă argumente clare că programele de ameliorare se finalizează cu rezultate concrete care oferă alternative viabile și răspund unor cerințe practice. (Cociu, 1999).

Cele mai ample și mai eficiente programe de ameliorare a mărului sunt la Stațiunea Geneva ți Universitățile Rutgers, Purdue, U.S.A, East Malling, Long- Ashton- Anglia, Angers, Franța, Aomory- Japonia, etc. (Cociu, 1999).

O sinteză completă a rezultatelor obținute în ameliorarea mărului pe plan mondial, în perioada 1981-1990, este prezentată de Giullio de la Strada (L. Informatore Agrario, nr. 45/1992). Autorul publică o listă de 472 soiuri obținute în programele de ameliorare din 25 de țări. Din acestea, contribuțiile principale le au unmătoarele: S.U.A. 81 soiuri, Rusia 79, Japonia 57, Olanda 43, Franța 39, Germania 24 etc. (Cociu, 1999).

România este înscrisă în această listă cu 9 soiuri: Pionier, Voinea, Generos, Romulus 1, Romulus 2, Romulus 3, Gloria, Feleac, Delia. (Cociu, 1999).

5.2 ÎN ROMÂNIA

Între cele două războaie mondiale cele mai importante lucrări de ameliorare a mărului au fost efectuate la Cluj de către horticultorul Rudolf Palocsay, de la care au rămas soiurile Roșu de Cluj, Aromat de vară și un bogat fond de hibrizi diversificat și îmbogățit de prof. dr. Ștefan Oprea. (Cociu, 1999).

Ameliorarea mărului, ca preocupare oficială, de stat, pe bază de program, a început în anul 1949. Este meritul profesorului Nicolae Constantinescu de a fi pus bazele programului respectiv, orientând preocupările spre ameliorarea vechilor soiuri autohtone, adaptate deja condițiilor ecologice. În acest sens s-a prevăzut ameliorarea soiurulor Crețești, Domnești, Călugărești și Botane, în sensul îmbunătățirii calităților gustative ale fructelor prin încrucișarea cu soiuri străine valoroase ca: Jonathan, Parmen auriu, Winter banana, Starking delicios, Golden delicios, London Pepping, etc. (Cociu, 1999).

În prezent procesul de creare a noi soiuri autohtone de măr continuă, în sensul că există numeroase selecții de perspectivă, cu rezistență la boli, numărul acestora fiind apreciat la peste 150. Stațiunea Voinești, Bistrița, Cluj, Fălticeni și I.C.P.P Pitești- Mărăcineni au perspective de a omologa, în viitorul foarte apropiat, noi soiuri, astfel încât sortimentul de măr să cunoască o îmbunătățire și diversificare largă, iar România să rămână în plutonul țărilor care contribuie la perfecționarea culturii mărului. (Cociu, 1999).

CAPITOLUL VI

SUPRAFAȚA CULTIVATĂ CU MĂR ȘI PRODUCȚIA AFERENTĂ ACESTEIA LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA

Mărul este una dintre cele mai vechi și răspândite specii pomicole din lume. Este o specie pomicolă de climat temperat cu pondere globală mai ridicată decât a altor specii pomicole: părul,cireșul și vișinul, piersicu, nucul, castanul comestibil, căpșunul etc.

 Producția estimată pentru anul 2013 la nivel european este de 11,8 milioane de tone. Producția este cu 12% peste media ultimilor trei ani. În ceea ce privește sortimentele, producția de mere Golden Delicious va crește cu 2 % până la nivelul de 2,58 milioane de tone; Gala cu 7% până la 1,29 milioane de tone; Idared cu 4% până la nivelul de 1,09 milioane de tone și Red Delicious cu 6% până la 635 de mii de tone. 

Fig.6.1 Evoluția producției de mere la nivel mondial în perioada 1961-2013 (Internet 4)

În țările din emisfera nordică, sunt, de asemenea, estimate creșteri ale producției comparativ cu anul 2012 astfel: SUA (+11%), Rusia (+4%) și Ucraina (+10%). Sunt estimate și scăderi ale producției în China (-7%), Turcia (-24%) și Balcani (-31%). (Internet 5).

Continentele cele mai mari producătoare de mere din lume sunt: Asia, Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Oceania.

Fig.6.2 Ponderea pe continente a producției de mere la nivel mondial în perioada 1961-2013 (Internet 4)

Cele mai mari țări producătoare de mere sunt: China, S.U.A., Franța, Italia și Turcia. În lume, România ocupă locul 13-14, iar în Europa, țara noastră ocupă locul al VI-lea. Conform datelor F.A.O., mărul se cultivă în 84 de țări pe o suprafață de peste 4.500.000 ha. Producția mondială de mere a fost în ultimele două decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezintă circa 13,2% din totalul fructelor, mărul ocupând locul III în lume după portocale și banane. Împreună cu acestea, asigură 41,2% din producția mondială de fructe. Deși în ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la producția de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totuși îi revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondială. Spre deosebire de Asia care în ultimii ani a înregistrat progrese mari în ceea ce privește producția de mere, Europa a rămas la nivelul anilor 1976 – 1977. (Fleancu, 2008 ).

Fig.6.3 Evoluția producției și suprafeței de mere la nivel mondial în perioada 1961-2013

(Internet 4)

În România mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000), de pe care se obține o producție de circa 600 tone. Principalele judete sunt: Argeș, Suceava, Mureș, Maramureș, Dambovița, Iași, Cluj, Bihor, Bistrița, Nasaud, Bacău, Sălaj, Vâlcea. ( Internet 6).

Fig.6.4 Evoluția producției de mere în România în perioada 1961-2013 (Internet 4)

CAPITOLUL VII

CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE RÂMNICUL VÂLCEA- BUJORENI

7.1. FACTORII GEOGRAFICI

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află așezat pe partea dreaptă a râului Olt, în partea de nord-est a Olteniei. Se găsește la o altitudine de 240-260 m. Are ca vecinătăți următoarele localități: la est comunele Budești și Blidari, la nord comunele Bujoreni și Dăești, la vest comuna Vlădești și orașul Ocnele Mari, iar la sud orașul Băbeni. Poziția sa geografică determină și temperatura care aproape mereu este călduroasă, clima fiind temperat continentală. ( Internet 7 )

Județul Vâlcea prezintă un relief variat cu circa 33% munți incluzând și depresiunea Loviștea, 20% dealuri și depresiuni subcarpatice, 45% dealuri piemontane si 2% lunci, fiind marcat de pronunțate fragmentări, dispus în trepte de la N la S pe o diferență de nivel de 2274 m (între vârful Ciortea de 2426 altitudinea maximă si lunca Oltului, aflată la 152 m alt. în aval de Drăgășani).

Județul Vâlcea este alcatuit din punct de veder multe unități geografice, dintre acestea distingându-se Depresiunea Loviștei, Valea Oltului si dealurile subcarpatice. (Internet 8)

Comuna Bujoreni este situată pe malul drept al râului Olt, la nord de municipiul Râmnicu Vâlcea (reședința județului Vâlcea), în imediata vecinătate a acestuia, de-a lungul drumului european E81 (drumul național DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu). (Internet 9)

7.2 FACTORII CLIMATICI

Datele climatice au fost înregistrate și preluate la Stația Meteorologică din Râmnicu Vâlcea, în perioada 2009-2014 .

Climadiagrama Stațiunii Rm. Vâlcea pentru perioada a fost realizată după modelul Klimadiagramm Weltatlas, Jena (1967). Caracterizarea climatică a zonei după formula lui Kopen este C.f.b.x. (Botu, 2000)

Zona subcarpatică a Olteniei (Judetul Vâlcea) se încadrează în climatul de tip temperat, cu ușoare influențe mediteraneene, cu ierni ce au temperaturi relativ scăzute și cu veri în care temperaturile medii ale lunii celei mai calde nu depășesc 22 – 23° C, iar precipitațiile sunt repartizate pe tot cursul anului, cu ploi în lunile mai și iunie.

În perioada 2009-2014 temperatura medie anuală au fost cuprinsă între 11,2 0 C (2011) și 13,30 C (2012). Temperatura medie minimă lunară (2009-2014) a fost de -1,7 0 C în luna ianuarie a anului 2009 și 2011, iar temperatura medie a fost întregistrată în anul 2012, luna iulie 28,0 0 C. (Tabelul 7.1).

Temperatura maximă lunară absolută a fost întregistrată în anul 2012, luna iulie 36,3 0 C; iar temperatura minima lunară absolută a fost de -5,3 0 C în luna ianuarie a anului 2009. (Tabelul 7.2)

În perioada 2009-2015 temperatura maxima zilnică a fost înregistrată în 6 august 2012 fiind de 40,4 0 C, iar temperatura minimă zilnica a fost de -18,4 0 C în 26 ianuarie 2011. (Tabelul 7.3).

În zona Vâlcea, brumele târzii de primăvară apar de regulă în perioada 15-25 aprilie, coincid cu perioada de înflorit a prunului dar de cele mai multe ori nu afectează florile datorită faptului ca se înregistrează temperaturi în jurul valorilor de 0 sau -1,00 C . (Botu, 2000).

Precipitațiile medii anuale au valori cuprinse între 500,4 pp(mm) în 2012 – 925 pp(mm) în 2011. (Tabelul 7.4)

Precipitațiile sunt distribuite destul de bine pe perioada unui an în concordanță cu nevoile pomilor, cu valori medii lunare cuprinse între 3,2 și 142,6 mm (2009-2014). Maximul de precipitații medii se înregistrează în lunile mai și iunie.

Umiditatea medie relarivă a aerului anuală este cuprinsă 71,5 % (2009) – 78,1 % (2014), iar valorile au o diferență destul de mică de la un an la altul.(Tabelul 7.5)

Fig.7 Climagrama stației de cercerare Rm. Vâlcea (2009-2014)

DE REFĂCUT!

Incercati să faceti corect graficul astfel încât să se vadă diferențele între mediile de temperatură de la un an la altul și nu doar o linie dreaptă! Eventual, puteti încerca sa faceți grafice diferite pentru media anuală a temperaturilor, suma anuală a precipitațiilor și valoarea anuală a umidității relative a aerului!

Tabelul 7.1

Temperaturile medii lunare și anuale (2009–2015) înregistrate la Stația Meteorologică Rm.Vâlcea

Tabelul 7.2

Temperaturile maxime și minime lunare (2009–2014) înregistrate la Stația Meteorologică Rm.Vâlcea

Tabelul 7.3

Temperaturile maxime și minime zilnice (2009–2014) înregistrate la Stația Meteorologică Rm.Vâlcea

Tabelul 7.4

Precipitațiile medii lunare și anuale (2009–2014) înregistrate la Stația Meteorologică Rm.Vâlcea

Tabelul 7.4.1

Evaluarea calității precipitațiilor în județul Vâlcea (ianuarie 2011) (Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea-APM Vâlcea)

Tabelul 7.5

Umiditatea relativă medie a aerului (2009–2014), înregistrată la Stația Meteorologică Rm.Vâlcea

7.3 FACTORII EDAFICI

Zona subcarpatică a Olteniei se caracterizează prin soluri podzolice de tipul brun de pădure, brun de pădure slab podzolit, brune podzolite, argilo-iluviale, etc. Aceste tipuri de soluri sunt dispuse în mozaic, la suprafețe de 2-3 hectare putându-se întâlni câteva tipuri de soluri.(Botu,2000)

Elementele generale ale solurilor din zonă sunt: strat fertil destul de subțire, conținut ridicat în argilă (20-60 %), aprovizionare slabă în NPK, drenaj deficitar, roca mamă este de tip marnă calcaroasă. pH-ul solului la Bujoreni este cuprins între 5,5 și 6,3. Apa freatică se găsește la adâncimi cuprinse între 1-4 m adâncime. (Botu,2000).

CAPITOLUL VIII

MATERIAL ȘI METODE

În această lucrare au fost studiate un număr de 31 de soiuri de măr care fac parte din colecția de lucru aparținînd Universității din Craiova – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea (UCv-SCDP Vâlcea).

Soiurile de măr (Malus x domestica Borkh.) studiate sunt originare din mai multe țări precum: România (5 soiuri), Cehia (5 soiuri), S.U.A. (5 soiuri), Franța (3 soiuri), Elveția (3 soiuri), Germania (2 soiuri), Japonia (2 soiuri), Noua Zeelandă (2 soiuri) precum și Australia, Canada, Olanda și Serbia (câte un soi fiecare).

Colecția este amplasată în comuna Bujoreni (județul Vâlcea), lângă sediul UCv-SCDP Vâlcea, pe un sol ușor de tip aluvionar, cu drenaj bun și având un conținut mediu de elemente nutritive. Reacția solului este ușor acidă spre neutră (pH = 6,2). Pânza de apă freatică se găsește la peste 2 metri adâncime. Colecția nu este irigată întrucât aportul de precipitații din zonă (peste 715 mm) este considerat suficient pentru acest tip de cultură pomicolă.

Fiecare soi este reprezentat prin 5 – 10 plante amplasate la distanțe de 3,5 m între rânduri și 1,5 m pe rând, ceea ce corespunde unui sistem superintensiv de plantație de măr (1905 pomi/ha). Rândurile de pomi sunt susținute printr-un sistem de spalieri de beton de 2,4 m înălțime, spalierii fiind dispuși la distanță de 6 pomi (9 metri) între ei pe direcția rândului. Între spalieri sunt amplasate 3 sârme cu Φ=2,4 mm pentru palisarea ramurilor pomilor. Sârmele sunt amplasate la 60 cm una față de alta, prima fiind dispusă la 60 cm de sol.

Pomii sunt altoiți pe portaltoiul de vigoare redusă M9, portaltoi recomandat pentru astfel de plantații. Plantarea accesiunilor de măr s-a făcut în primăvara anului 2003 precum și în 2005.

Asupra plantelor de măr studiate s-au făcut observații și determinări. Pentru aprecierea creșterii plantelor, măsurătorile efectuate au vizat circumferința și diametrul trunchiului, înălțimea trunchiului, înălțimea plantelor, diametrul coroanei (pe două direcții), etc. Au fost determinate: aria secțiunii trunchiului, suprafața proiecției coroanei pe sol precum și volumul coroanei.

Pentru calculul ariei secțiunii trunchiului la plantele de măr a fost folosită formula pentru calculul suprafeței cercului.

S = πr2

Suprafața proiecției coroanei a fost calculată folosind formula suprafeței elipsei:

S =(π/4)Dd

Volumul coroanei la soiurile de măr a fost calculat utilizând formula volumului elipsoidului:

V =(4/3) πabc

În vederea caracterizării cât mai complete a acestor soiuri de măr s-a apelat la o serie de observații, măsurători și determinări care s-au efectuat atât în timpul perioadelor de vegetație, dar și în perioada de repaus (iarna).

Descriptorii utilizați pentru caracterizarea morfologică a accesiunilor de măr sunt descriptori de tip UPOV și GIBA folosiți la nivel internațional precum și de Rețeaua Națională pentru Resurse Genetice pentru Alimentație și Agricultură din Italia (Internet 10). Acești descriptori sunt prezentați în tabelul 8.1.

Tabelul 8. 1. Descriptorii UPOV și GIBA utilizați pentru caracterizarea morfologică a soiurilor de măr studiate

(Sursa: internet 10)

continuare tabelul 8.1.

CAPITOLUL IX

REZULTATE OBȚINUTE

Soiurile de măr studiate au origini genetice diferite, ascendențe diverse și perioade de recoltare variate. De asemenea, din punct de vedere al comportării față de principalele boli ale mărului (rapăn și făinare) soiurile sunt foarte diverse (Tabelul 9.1.). 13 dintre soiurile de măr studiate (Prima, Romus 3, Jonaprim, Starkprim, Aura, Topaz, Rubinola, Otava, Rajka, Goldstar, Florina, Novamac) fac parte din categoria celor rezistente la rapăn – Venturia inaequalis (Cooke) Wint., ca urmare a prezenței genei vf iar soiul românesc Generos are rezistență de tip poligenic. Toate soiurile de măr studiate au susceptibilitate medie față de făinare – Podosphaera leucotriha (Ellis & Everh.) E.S. Salmon.

Pe durata prezentului studiu (2014 – 2015) au fost efectuate observații cu privire la comportarea soiurilor de măr în procesele de creștere și fructificare.

Au fost determinate: circumferința și diametrul trunchiului, înălțimea pomilor și diametrul coroanei. Cu ajutorul acestor date biometrice au fost calculate valorile medii pe fiecare soi de măr precum și suprafața secțiunii trunchiului, suprafața proiecției coroanei pe sol precum și volumul coroanei. (Tabelul 9.2).

Pentru o analiză comparativă cât mai elocventă au fost întocmite grafice cu datele aferente soiurilor de măr pentru suprafața secțiunii trunchiului (Fig. 9.1), înălțimea pomilor (Fig. 9.2), suprafața proiecției coroanei pe sol (Fig. 9.3.) precum și volumul coroanei (Fig. 9.4.).

În cazul determinării suprafeței secțiunii trunchiului valorile obținute au fost cuprinse între 72 cm2 (soiul Gloster) și 250 cm2 (soiul Delbard Jubilee). Valori ridicate ale suprafeței secțiunii trunchiului s-au înregistrat și la soiurile Prima, Aura, Jonaprim și Rubinola. Evaluarea comparativă a secțiunii trunchiului la soiurile de măr studiate este prezentată în Figura 9.1.

Înălțimea medie a pomilor plantați în anii 2003 și 2005 a fost cuprinsă între 2,50 m (soiurile Arkcharm și Braeburn) și 5,00 m (soiurile de măr Aura și Rubinette). Analiza comparativă a valorilor înălțimii pomilor la soiurile de măr studiate este prezentată în figura 9.2.

Suprafața proiecției coroanei pe sol a variat la soiurile studiate între 2,21 m2 (Rajka și Otava) și 5,30 m2 (Delbard Jubilee).

Volumul mediu al coroanei pomilor a fost cuprins între 26,4 m3 (soiul Arkcharm) și 115,9 m3 (Delbard Jubilee), diferențele între soiuri fiind prezentate în figura 9.4.

Tabelul 9.1. Principalele date privind soiurilor de măr studiate

Tabelul 9.2. Principalele caracteristici biometrice ale creșterii soiurilor de măr studiate

Pentru a avea o caracterizare cât mai completă a soiurilor de măr studiate la UCv-SCDP Vâlcea s-a apelat la utilizarea unor descriptori acceptați pe plan internațional (UPOV și GIBA). Dintre aceștia, au fost selectați 11 descriptori, fiecare cu graduările aferente.

Descriptorii analizați în tabelul 9.3. vizează vigoarea și tipul pomilor, habitusul pomilor, tipul de fructificare, lungimea internodiilor la ramurile de 1 an, numărul de lenticele la ramurile de 1 an, poziția față de lăstar a limbului foliar, raportul între lungimea și lățimea limbului foliar, incizia marginii frunzei, pubescența pe partea inferioară a limbului foliar, lungimea pețiolului frunzei.

În cazul a doi dintre descriptori nu s-au folosit graduările recomandate ci valorile medii ale caracterelor analizate.

Astfel, în cazul descriptorului GIBA 5: Lungimea internodiilor la ramurile de un an valorile trecute în tabelul 9.3. indică valoriile medii exprimate în centimetri. Lungimea internodiilor a fost cuprinsă între 2,5 cm (la soiurile Rubinette, Romus 3, Jonagold, Elista, Arlet, Golden Delicious cl. B., Generos, Elstar și Gloster) și 8,5 cm (la soiul Delbard Jubilee).

Cel de-al doilea descriptor la care s-au utilizat valorile medii a fost GIBA 15: Lungimea pețiolului frunzei. Acest caracter a prezentat valori cuprinse între 2,5 cm (la soiurile Prima și Elstar) și 7,5 cm (Novamac).

Pe parcursul perioadei de studiu s-au prelevat și eșantioane de fructe în vederea efectuării de observații și măsurători. La momentul maturării tehnologice a fructelor s-au recoltat probe medii conținând câte 30 – 50 de fructe din fiecare soi.

Eșantioanele de fructe de la 23 de soiuri de măr au fost cântărite, s-au făcut măsurători privind diametrul mare, diametrul mic și înălțimea fructelor. A fost determinat indicele mediu de mărime ca medie a celor 3 dimensiuni ale fructelor analizate (Tabelul 9.4.).

Greutatea medie a fructelor analizate a oscilat între 102,8 g (la soiul Šumatovka) și 270,5g (soiul Mutsu). Fructe mari, având peste 200 g, au fost observate în cazul soiurilor Florina (201,2 g),Generos (207,6 g), Aura (220,3 g), Rubinola (230,3 g) și Starkprim (260,7 g) (Tabelul 9.4.).

În plus, au fost înregistrate și alte caractere importante care se referă la culoarea acoperitoarea a epidermei fructului, relieful fructului, ponderea culorii acoperitoare pe epiderma fructelor precum și grosimea peduncului fructului.

Tabelul 9.3. Descriptorii morfologici și graduările acestora la soiurile de măr studiate

continuare tabelul 9.3.

Tabelul 9.4. Principalele caracteristici ale fructelor la soiurile de măr studiate

Perioada de recoltare a fructelor a fost cuprinsă între 27 iulie (soiul Arkcharm) și 18 octombrie (soiurile Pinova, Iduna, Šumatovka și Gloster). Recoltarea fructelor corespunde cu etapa de maturare tehnologică a acestora. În funcție de timpurietatea sau tardivitatea soiurilor de măr, maturarea fiziologică a fructelor se produce în maxim 1-2 săptâmâni la soiurile de vară, 3 – 4 săptămâni până la 2 luni la cele de toamnă și între 3 și 6 luni la cele de iarnă, în funcție de posibilitățile de păstrare.

Analiza comparativă a greutății medii a fructelor și a indicilor de mărime la soiurile studiate este prezentată în figura 9.5.

Sursa: UCv-SCDP Vâlcea

CAPITOLUL X

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

10.1. CONCLUZII

În perioada 2014 – 2015 la Universitatea din Craiova – Stațiunea de Cercetare Dezvoltate pentru Pomicultură Vâlcea au fost studiate un număr de 31 de soiuri de măr (Malus x domestica Borkh.) provenind din 12 țări ale lumii de pe 4 continente.

Soiurile de măr românești analizate au fost: Romus 3, Aura, Generos, Ionaprim și Starkprim.

Dintre soiurile de măr studiate 14 sunt rezistente la rapăn (Prima, Romus 3, Jonaprim, Starkprim, Aura, Topaz, Rubinola, Otava, Rajka, Goldstar, Florina, Novamac și Generos).

Soiurile de măr au fost caracterizate din punct de vedere agro-productiv, folosind descriptori internaționali de tip UPOV, GIBA precum și descriptori pomologici clasici.

Din puct de vedere agro – productiv s-au evidențiat soiurile: Florina, Generos, Jonaprim, Starkprim, Aura, Iduna și Topaz.

Din punct de vedere al calității fructelor s-au remarcat soiurile: Jonagold, Rubinette, Royal Gala și Pinova.

10.2. RECOMANDĂRI

Soiurile studiate au prezentat caracteristici de creștere și fructificare valoroase, au arătat potențial productiv, calitate deosebită a fructelor și comportare bună față de boli și din aceste motive pot fi promovate în sortimentele de soiuri pentru cultură în Oltenia și în România dar pot fi și folosite ca surse de gene pentru programele de ameliorare a soiurilor de măr.

Cercetările privind evaluarea soiurilor noi românești și străine trebuie continuate la UCv-SCDP Vâlcea în vederea promovării în cultură a celor mai valoroase și adaptate condițiilor ecologice din Oltenia.

BIBLIOGRAFIE

Bordeianu T., ș.a., 1964, Pomicultura Republicii Populare Române Volumul II-Mărul, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964;

Botu M., 2000. Cercetări pentru stabilirea unor genotipuri și soiuri valoroase de prun pentru zona subcarpatică a Olteniei, Teză de doctorat, Universitatea din Craiova;

Drăgănescu E. și Mihuț E., 2005, Cultura speciilor pomicole, Editura Waldpress, Timișoara;

Chira L. și Pașca I.,2004, Cultura mărului, Editura M.A.S.T;

Ghena N., Mihăescu G., Popescu M. ș.a, 1977, Pomicultură generală și specială, Editura Didactică și pedagogică, București;

Fleancu M., 2008, Cercetări ecofiziologice la soiuri de măr cultivate în condițiile bazinului pomicol Pitești – Mărăcineni. Teza de doctorat. Universitatea București, București;

Kellerhals M, Meyer M., 1994. Aims of the apple breeding programme at Wädenswil. Progress in Temperate Fruit Breeding. Developments in Plant Breeding. Vol. 1; 117-121 Proceedings of the Eucarpia Fruit Breeding Section Meeting – Wädenswil/Einsiedeln, Switzerland ;

Popescu M., Milițiu I., Cireașă V. ș.a, 1992, Pomicultură (generală și specială), Editura Didactică și pedagogică, R.A, București;

Popescu M., Ghena N., Milițiu I., Mitu M., 1974, Pomicultură specială, Editura Didactică și pedagogică, București;

Cociu V., Botu I., Șerboiu L., 1999, Progrese în ameliorarea plantelor horticole din România – Volumul I Pomicultura, Editura Ceres, București;

Internet 1: http://www.agrofm.ro/glosar/mar-malus-domestica/

Internet 2 : http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html

Internet 3 : http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2012/pantea.pdf

Internat 4 : http://www.fao.org

Internet 5 : http://www.recolta.eu/culturi-vegetale/pomicultura/estimari-2014-productia-de-mere-din-ue-si-sua-va-creste-25939.html

Internet 6 : http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html

Internet 7 : http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea#A.C8.99ezare_geografic.C4.83

Internet 8 : http://www.cjvalcea.ro/prog/Program_integrat_gestionare_calitate_aer.pdf

Internet 9 : http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Bujoreni,_V%C3%A2lcea

Internet 10 : http://planta-res.entecra.it/pages/elenco_specie.php