Caracterizarea Unor Resurse Genetice de Mar din Fondul de Germoplasma cu Potential de Utilizare In Prrogramele de Ameliorare

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………..5

CAPITOLUL I – IMPORTANȚA CULTURII MĂRULUI………………………………..6

1.1 IMPORTANȚA ECONOMICĂ…………………………………………………………..8

1.2 IMPORTANȚA ALIMENTARĂ………………………………………………………..8

1.3 IMPORTANȚA TERAPEUTICĂ………………………………………………………..9

CAPITOLUL II – ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÂNDIRE…………………………………………………………………………………………………………11

2.1 ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI PE GLOB……………………………………………………………………………………………………………………….11

2.2 AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI ÎN ROMÂNIA……………….12

2.3 SOIURI DE MĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA………………………………..12

CAPITOLUL III – CERINȚELE MĂRULUI FAȚĂ DE FACTORII PEDOCLIMATICI…………………………………………………………………………………………………..14

3.1 CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ………………………………………..14

3.2 CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ…………………………………………………….15

3.3 CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ……………………………………………………………15

3.4 CERINȚELE FAȚĂ DE SOL……………………………………………………………16

CAPITOLUL IV – AMELIORAREA MĂRULUI ȘI SURSE GENETICE ADECVATE…………………………………………………………………………………………………………….17

4.1 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA BOLI………………………………………17

4.2 AMELIORAREA POTENȚIALULUI DE PRODUCȚIE……………………..18

4.3 AMELIORAREA CALITĂȚII FRUCTELOR…………………………………….19

4.4 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA DIVERȘI FACTORI DE STRES.20

CAPITOLUL V – REZULTATE OBȚINUTE ÎN AMELIORAREA MĂRULUI……………………………………………………………………………………………………………….21

5.1. PE PLAN MONDIAL……………………………………………………………………..21

5.2 ÎN ROMÂNIA…………………………………………………………………………………22

CAPITOLUL VI – SUPRAFAȚA CULTIVATĂ CU MĂR ȘI PRODUCȚIA AFERENTĂ ACESTEIA LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA………………………….23

CAPITOLUL VII – RÂMNICUL VÂLCEA- BUJORENI CADRUL NATURAL……………………………………………………………………………………………………………….26 7.1 FACTORII GEOGRAFICI……………………………………………………………….24

7.2 FACTORII CLIMATICI…………………………………………………………………..26

7.3 FACTORII EDAFICI……………………………………………………………………….37

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….

INTRODUCERE

Malus domestica Borkh sau mărul cultivat face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae. (Chira, 2004).

[NUME_REDACTAT] cuprinde 15 specii și circa 60 varietăți, aproximativ 10 000 de soiuri, al căror număr este în continuă creștere. Dintre speciile și varietățile mărului prezintă un mai mare interes acelea ce au servit și servesc ca material pentru obținerea de noi soiuri si port altoi. (Ghena, 1977).

Originar din regiunea munților Himalaia (Asia centrală), mărul crește în stare sălbatică în Asia, Europa și America. ( Internet 1 ).

În cultură, mărul a fost introdus din timpuri străvechi, la început în China și India, de unde s-a răspândit și în restul regiunilor de pe glob. Se presupune că în urmă cu 7 000 – 7 500 de ani, cultura mărului era cunoscută de multe popoare. (Bordeianu, 1964).

Cultura mărului s-a extins în special în zona temperată, unde a găsit condiții optime de creștere și dezvoltare.

În țara noastră mărul a fost cultivat din timpuri îndepărtate, fapt atestat de existența a numeroase soiuri autohtone de măr și de unele documente arheologice relevante. Principala arie de cultură a mărului în România se situează în regiunile deluroase care înconjoară [NUME_REDACTAT] și Apuseni, suprapunându-se, în mare parte, peste zona de vegetație a fagului și stejarului. (Chira, 2004).

Mărul este una dintre cele mai vechi și răspândite specii pomicole.

Se apreciază că este cultivat de peste 7 500 de ani, iar în prezent ocupă locul al doilea în Europa la producția de mere. ( Internet 2 ).

Mărul are deosebite calități alimentare și gustative, terapeutice și profilactice a fructelor. Fructele sunt consumate în stare proaspătă, uscate, sucuri, compot, dulceță, marmeladă, cidru, rachiu etc.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA CULTURII MĂRULUI

Mărul reprezintă cea mai cunoscută și răspândită cultură pomicolă de climat temperat. [NUME_REDACTAT] și Asia se cultivă din cele mai vechi timpuri. Numeroși învățați greci și romani (Cato, Varo, Columella, Pliniu cel Bătrân etc.) nu numai că au menționat mărul în scrierile lor, dar au făcut și descrierea pomologică a numeroase soiuri și au indicat și practici cuturale. De atunci omul a răspândit mărul pe toate continentele. Vasta diseminare geografică a acestuia a fost posibilă datorită varietății și adaptabilității genetice impresioante a speciei. Aceste caracteristici au permis selecționarea a numeroase soiuri cu mare plasticitate ecologică, adaptate celor mai diverse zone de cultură de pe glob. Astăzi se întâlnesc livezi de măr atât în Serbia și [NUME_REDACTAT], unde temperatura coboară până la -400 C, cât și în Algeria, Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, etc., unde, dimpotrivă, temperaturile ridicate din timpul iernii pun probleme foarte serioase privind asigurarea necesarului de temperaturi scăzute pentru întreruperea stării dormânde a mugurilor și pornirea simultană a vegetației. (Cociu, 1999).

Existența unui număr mare de soiuri, cu coacere eșalonată în diverse epoci, contribuie la sporirea importanței merelor, care asigură consumul de fructe proaspete o mare parte a anului și în special în perioada de iarnă, când posibilitatea de organizare a organismului uman cu vitamine sunt reduse. (Popescu, 1974).

În afară că se consumă pe scară largă în stare proaspătă, merele reprezintă și o materie primă valoroasă pentru industrializare. Din mere se obțin numeroase produse ca: marneladă, magiun, pastă, compot, dulceță, fructe uscate, suc, cidru și alte produse. În multe regiuni de pe glob, ca și în țara noastră, merele se conservă și sub formă murată. (Bordeianu, 1964).

Merele prezintă importanță și pentru faptul că suportă mai bine transportul și se păstrează mult mai bine decât fructele altor specii (sâmburoase). (Chira, 2004).

În valori medii, merele conțin 98% pulpă și 2% refuzuri, reprezentate prin pieliță, peduncul, semințe și pereții lojilor. Prin aceasta, merele se deosebesc de fructele din grupa sâmburoaselor, la care refuzurile sunt mai mari, ca urmare a volumului însemnat pe care îl ocupă sâmburele. (Bordeianu, 1964).

Merele au o valoare energetică mare care ajunge uneori la 85 de calorii la 100 g.

Au o compoziție chimică complexă (Tabelul 1) și grad foarte redus de refuzuri, se pretează la prepararea unor produse diverse, dar rămân prin excelență utilizate ca fructe proaspete pentru desert. Consumul de mere are un efect benefic asupra omului sănătos, bolnav sau covalescent. Merele sunt indicate în combaterea multor afecțiuni, dar mai ales in cele hepatice, biliare, renale, cardiovasculare, reumatismale, insomnii, constipații, etc. Contribuie de asemenea la scăderea colesterolului, la eliminarea acizilor urici, absorb unele toxine și au un efect tonic general. Sunt recomandate tuturor persoanelor, dar mai ales copiilor, bătrânilor, bolnavilor, covalescențiilor etc. (Drăgănescu, 2005).

Importanța cultivării mărului în țara noastră este legată și de condițiile naturale existente, foarte prielnice acestei specii. (Chira, 2004).

Tabelul 1

Principalele componente chimice ale merelor

(după Radu I. F. ș.a, citat de Drăgănescu, 2005 )

IMPORTANȚA ECONOMICĂ

Importanța economică a culturii mărului reiese, în primul rând din vastul său areal geografic, fapt ce demonstrează că mărul asigură o activitate permanentă și resurse materiale (alimentare și familiare) unui număr imens de oameni tocmai în acele zone de latitudine, altitudine și orografie, în alte culturi ar găsi condiții ecologice restictive. Cu alte cuvinte, mărul poate exploata resursele pedoclimatice neadecvate altor culturi agricole. (Cociu, 1999).

Ca valoare economică, mărul deține primul loc între speciile pomicole cultivate în zona temperată. Prin numeroasele lui soiuri de vară, de toamnă și iarnă, asigură fructe proaspete pe parcursul întregului an calendaristic. (Ghena, 1977).

Urmare a condițiilor de favorabilitate ecologică, au apărut zone specializate în producția de mere, unde se creează mari excendențe față de consumul zonal, asigurând, astfel, consumul la orașe și necesarul industriei alimentare. Importanța economică a mărului se extinde dincolo de sfera pomiculturii și a consumului, creând activități economice, locuri de muncă și resurse financiare în industrii paralele legate de producerea pesticidelor, îngrășămintelor, a ambalajelor, industria alimentară etc. (Cociu,1999).

Alături de importanța economică a culturii mărului trebuie relevată importanța deosebită a merelor în alimentația omului. Merele, ca de altfel și alte fructe, constituie unul dintre componentele esențiale, indispensabile unei alimentații raționale. (Cociu, 1999).

1.2 IMPORTANȚA ALIMENTARĂ

Valoarea alimentară se datorează componentelor chimice ușor accesibile consumului uman, la care se adaugă diferiți excitanși olfactivi, vizuali și gustativi, care fac merele acceptabile la consum și să fie savurate cu plăcere. (Cociu, 1999).

Merele conțin apă și substanță uscată (substanțe organice și minerale) în proporții diferite, în funcție de soi. Conținutul în apă este, în medie, de 84,5%; în glucide de 14,1%; substanțe pectice 2%; lipide 0,6%; vitamina A 90 UI; vitamina B – 0,1 mg; B1 – 0,03 mg; B2 – 0,02 mg; vitamina C – 7 mg/ 100 g pulpă proaspătă. (Cociu, 1999).

Dintre substanțele minerale, merele conțin: calciu 7 mg, fosfor 10 mg, fier 0,3 mg, sodiu 1 mg, potasiu 10 mg. În proporții foarte reduse s-au înregistrat ioni de: siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, cobalt etc. Valoarea alimentară a merelor este apreciată la 56 calorii. Aportul merelor în substanțe minerale și vitamine acoperă o parte însemnată din necesarul organismului. (Cociu, 1999).

Datorită conținutului ridicat în săruri minerale (în deosebi de potasiu), oțetul de mere are efecte favorabile în menținerea echilibrului acido-bazic din organismul uman, fiind un produs alimentar cu importante însușiri dietetice și terapeutice. (Jarvis, 1976; citat de Ghena, 1977).

1.3 IMPORTANȚA TERAPEUTICĂ

Valoarea terapeutică constă în acțiunea asupra aparatului digestiv, unde datorită acidității moderate poate ajuta digestia, provocând, prin act reflex, o importantă creștere a secreției salivare și gastrice. Merele sunt absorbante ale toxinelor și microorganismelor, care la nivelul intestinului sunt înglobate în celuloză continuă și eliminată. La copii, merele, alături de morcovi, reprezintă un tratament eficace în diareele acute sau cronice. (Cociu, 1999).

Merele, prin cantitățile de substanțele minerale pe care le conțin, au un rol deosebit în organismul uman influențând secreția diferitelor glande, servind totodată ca substanțe tampon în metabolismul intern, în special în cel al sucului gastric. Alături de sărurile minerale, acizii (cu precădere acidul malic) joacă un rol deosebit în secreția diferitelor glande și au de asemenea, avantajul că nu măresc aciditatea sucului gastric fiind, în general, acizi slabi, ușor metabolizați și descompuși în alte substanțe mai simple. (Internet 3)

Acțiunea diuretică a merelor este evidențiată prin aceea ce provoacă eliminarea masivă a acidului uric, care le face utile în afecțiunile renale, distaze urice, reumatis, gută, etc. Preventiv au acțiune benefică în hipertensiune arterială, fiind indicate și în arteroscleroze. Se recomandă în cure pentru combaterea obezității. Au acțiune calmantă asupra sistemului nervos, iar consumate seara ușurează somnul. (Cociu, 1999).

Vitaminele, ȋn calitatea lor de biocatalizatori ai proceselor vitale, sunt indispensabile vieții, lipsa lor din organism provocând grave tulburări funcționale metabolismului. Dintre vitaminele absolut necesare pentru buna funcționare și dezvoltare a organismului uman (A1, B1, C, D, E, F, K, PP), majoritatea se găsesc în mere, în cantități diferite, în funcție de genotipul speciilor și soiurilor de măr luate în considerare. Proverbul englezesc “ An apple a day keeps the doctor away” = „Un măr pe zi ține doctorul departe” demonstrează recunoașterea generală a valorii terapeutice a merelor. (Internet 3)

CAPITOLUL II

ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÂNDIRE

2.1 ORIGINEA ȘI AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI PE GLOB

Este originar din [NUME_REDACTAT] și anume din regiunea de nord – vest a munțiilor Himalaia. Se găsește în stare spontană în Europa, Asia și America, formând păduri întregi de măr sălbatic, dar și asociat cu alte specii. Mărul a fost luat în cultură cu 1 000 de ani înainte de era noastră fiind cultivat din timpuri străvechi de popoarele Indiei și Chinei. [NUME_REDACTAT] s-au găsit urme de mere carbonizate în locuințele lacustre din Elveția, care datează de peste 7 000 de ani. (Chira, 2004).

Teofrast menționează în scrierile sale că mărul era cultivat în Gecia antică, Caucaz și Crimeea, cu aproximativ 2400 de ani înaintea erei noastre. Despre cultura mărului în Europa, există date din vremea [NUME_REDACTAT]. (Chira, 2004).

Suprafața cultivată cu măr pe glob se estimează la aproximativ 4,5 mil. ha, marea ei majoritate în emisfera nordică. În această emisferă, mărul ajunge până la latitudinea de 60 – 660 (Norvegia) și coboară până în zona intertropicală (Guatelmana), dar reușește în asemenea zone numai la altitudini de 2.000 – 3.000 m. În emisfera sudică este cantonat între paralele 300 și 400 , fiind bine reprezentat în Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia și [NUME_REDACTAT]. Ponderea producției mondiale se obține însă între paralele 300 și 500 din emisfera nordică. (Drăgănescu, 2005).

În regiunile cu climă mai caldă, cultura mărului este posibilă numai în zona dealurilor și la poalele munțiilor, cu condiția să fie irigată. În emisfera sudică, arealul de cultură a mărului se întinde până la paralela de 370 , în Australia, unde ocupă suprafețe relativ întinse. (Bordeianu, 1964).

Deși unele țări situate în zonele tropicale dau producții care ajung la nivele ce merită a fi menționate în statisticile internaționale, mărul rămâne specia fructiferă caracteristică zonelor temperate. Recoltele obținute în țările tropicale sunt de natură să sublinieze marea variabilitate a acestei specii, posibilitățiile ei de aclimatizare la condiții de mediu diferite și, ca urmare, de extindere, în continuare, a arealului de cultură. (Popescu, 1993).

2.2 AREALUL DE RĂSPÎNDIRE A MĂRULUI ÎN ROMÂNIA

În țata noastră mărul a fost cultivat din timpuri îndepărtate, fapt atestat de existența a numeroase soiuri autohtone de măr și de unele documente arheologice relevante. Dacii cunoșteau și cultivau mărul înainte de cucerirea romană. Începând din secolul al XVI-lea, numeroase documente scrise vorbesc despre bogăția și calitatea merelor din diferite regiuni ale [NUME_REDACTAT]. (Chira, 2004).

[NUME_REDACTAT] există condiții naturale de climă și sol foarte favorabile pentru cultura mărului, dar si din specii spontane M. Silvestris (L.) Mill – mărul pădureț. Acesta este nelipsit din peisajul pădurilor noastre de stejar și fag cu care se asociază de preferință. Mai rar mărul pădureț se însoțește și cu mesteacănul, în schimb nu urcă în etajul coniferelor. În pădurile de deal el populează coastele însorite, lizierele, poienile și dumbrăvile adăpostite de vânturi. (Popescu, 1993).

Zonele cele mai favorabile sunt cele de deal (zona stejarului și fagului), iar bazinele importante de cultură sunt: Baia-Mare, Somcuta, Seini, Beclean, Bistrița, Rădășeni, Fălticeni, Râmnicu-Vâlcea, Horezu, Măgurele-Prahova, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Curtea de Argeș, Pitești, Voinești, Măgurele-Prahova, Sibiu, Caransebeș, Domașnea, Lugoj, Lipova, Gurahonț. (Drăgănescu, 2005).

Alte patru județe: Prahova, Dîmbovița, Sibiu și Mureș contribuie la producția națională de mere, în cadrul lor existând centrele: Posești, Drajna, Măgurele (Prahova), Voinești, Gemenea (Dămbovița), Cisnădie, Sibișel, Săliște (Sibiu) și Reghin (Mureș). Se mai obțin producții importante de mere în județele: Cluj, Brașov, Buzău, Vrancea, Iași, Neamț, Hunedoara și Harghita, în fiecare dintre acestea existând centre importante pentru această cultură. (Popescu, 1993).

Ca urmare, mărul va crește ca pondere în pomicultura țării noastre astfel că împreună cu părul să ajungă la 32 % din totalul pomilor ce vor exista în țara noastră. (Popescu, 1974).

2.3 SOIURI DE MĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA

Soiuri de vară : Aromat de vară, Melba, [NUME_REDACTAT], Remus, Romulus 1, Romulus 2, Romulus 3, Romulus 4, [NUME_REDACTAT].

Soiuri de toamnă: Prima, Pionier, Frumos de Voinești, Voinea, Fălticeni.

Soiuri de iarnă: Jonathan, Jonared, Ardelean, [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT], Delicios de Voinești, Starking delicios (Delicios dublu roșu), Starkimson, [NUME_REDACTAT], Wagener premiat, Idared, Poiana, Priam, Florina, Mutsu, Delia, Rădășeni. (Chira, 2004).

CAPITOLUL III

CERINȚELE MĂRULUI FAȚĂ DE FACTORII PEDOCLIMATICI

3.1 CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ

Cerințele față de temperatură sunt cele mai importante, deoarece parcurgerea tuturor fenofazelor de creștere și fructificare depind de fructificare. Mărul este o specie fără pretenții ridicate față de căldură. (Chira, 2004).

Mărul crește și rodește bine în regiuni cu temperatură medie anuală de 7,5 – 11 0 C. Pragul biologic pentru pornirea în vegetație a mugurilor este de 80 C. (Ghena, 1977).

În privința temperaturilor din perioada de repaus, două aspecte interesează în mod deosebit: rezistența la gerurile caracteristice climatului temperat și satisfacerea cerințelor de frig ale soiurilor. (Popescu, 1993).

Gerurile mari de iarnă nu provoacă pagube mărului decât dacă sunt foarte timpurii sau foarte mari. Organele epigee inclusiv mugurii de rod suportă în timpul repausului – 33 – 35 0 C. Rădăcinile mărului au limita de rizistență la ger cuprinsă -7 – 12 0 C. Putem concluziona că mărul are cea mai mare rezistență la ger dintre toate speciile pomicole de climat temperat. (Popescu, 1974).

Nevoia de frig (din perioada de repaus) totalizează orele sub pragul de +3 +6 0 C la soiurile timpurii, iar pentru cele de iarnă sub 0 +30 C. În ce privește numărul total de ore, sub aceste limite, soiurile se impart astfel:

cerințe reduse sub 400 ore: Wealthz, Banana de iarnă;

cerințe potrivit de reduse 600-800 ore: Delicios roșu, Starking, Starkrimson, [NUME_REDACTAT], Jonathan ;

cerințe mari, peste 1000 ore: Astrahan roșu, [NUME_REDACTAT].(Drăgănescu, 2005 ).

Temperaturile prea ridicate din cursul perioadei de vegetație au influență negativă asupra păstrării fructelor unor soiuri (Jonathan, Wagener premiat, [NUME_REDACTAT], etc.). În astfel de condiții, ritmul coacerii fructelor este foarte rapid, iar durata de păstrare se reduce considerabil. (Chira, 2004).

3.2 CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ

Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerințe moderate, care sunt satisfăcute pe teritoiul întregii noastre țări. Mărul este pretențios doar în culturi superintensive unde desimea pomilor necesită mai multă lumină. (Chira, 2004).

Cerințe mai mari față de lumină se înregistrează la înflorit și la maturarea fructelor (ultimele 3-4 săptămâni). În condiții de lumină insuficientă pomii devin sensibili la boli, iar calitatea fructelor (aroma și culoarea) rămâne submediocră. (Drăgănescu, 2005 ).

3.3 CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ

Mărul este o pecie cu cerințe mari față de umidatea din sol, cât și din aer. Astfel, umiditatea solului, optimă pentru măr, este de 70–75 % din capacitatea de câmp, seceta este greu suportabilă, mai ales pe pomii altoiți pe portaltoi vegetativi. Excesul de apă este de asemenea greu suportat și pe perioade scurte 10–14 zile în perioada de repaus relativ și 4-5 zile în timpul vegetației, funcție și de portaltoi. (Drăgănescu, 2005 ).

În ceea ce privește umiditatea atmosferică, s-a constatat că majoritatea soiurilor,(Frumos de Boskoop, Renet portocaliu, Poinic, Jonathan, [NUME_REDACTAT], Pătul, Crețesc) au nevoie de umidate relativă a aerului cuprinsă între 70-80%. (Popescu, 1993).

Pretențiile mărului față de umiditatea din sol și din atmosferă sunt realizate în zonele unde cad anual precipitații în jur de 650-700mm, iar temperatura medie nu depășește 9,5-100C. Pentru recolte foarte mari este necesară apă echivalentă cu 800-900 mm. (Popescu, 1974).

În ani cu veri secetoase, merii suferă și se obțin fructe mici, cu un gust mediocru, iar la unele soiuri (Parmen auriu) acestea cad prematur. Nevoia de apă, dar și rezistenșa la secetă a merilor este variată și este influențată de portaltoi, mărimea recoltei și de temperatura medie a anului. (Chira, 2004).

3.4 CERINȚELE FAȚĂ DE SOL

În funcție de portaltoiul folosit și de soiurile cultivate, mărul crește și fructifică bine pe diferite tipuri de sol, însă recoltele cele mai mari și mai susținute se obțin când este plantat în soluri structurate și fertile, luto-argiloase si luto-nisipoase. (Ghena, 1977).

Ca tipuri de sol favorabile sunt: aluviunile, brune și brun roșcate de pădure, cernoziomurile, luvisolurile relativ fertile și chiar nisipurile ameliorate. Nu sunt convenabile solurile grele, compacte, cele pietroase, sărăturile, solurile mlăștinoase, cele subțiri cu subsolul pietros. (Drăgănescu, 2005).

În privința elementelor hrănitoare s-au stabilit că în solurile cultivate cu măr, calciul asimilabil trebuie să atingă niveul de 120 mg, la 100 g sol, iar pentru soiurile sensibilela „bitter-pit” („Jonathan”, „[NUME_REDACTAT]”) trebuie să ajungă chiar a 130-140 mg la 100 g sol; nivelul optim al potasiului asimilabil este cuprins 25-30 mg la 100 g sol, al fosforului mobil 20-30 mg la 100 g sol, iar magneziul asimilabil 15-20mg la 100 g sol. (Popescu, 1993)

În privința nivelului azotului s-a ajuns la concluzia că mărul are condiții optime atunci când sunt asigurate creșteri de prelungire a ramurilor, de schelet de 0,6-0,8 m în perioada de tinerețe și 0,3-0,4 m în perioada de maturitate. Dintre microelemente este necesară prezența borului în cantitate de 30-40 mg la 1000g sol și 3,5-3,7 mg zinc solubil/l. (Popescu, 1974).

Mărul necesită soluri cu reacție ușor acidă către neutră (pH 6,2-7,2), bine aprovizionate cu N,P,K. (Chira, 2004).

CAPITOLUL IV

AMELIORAREA MĂRULUI ȘI SURSE GENETICE ADECVATE

Adoptarea unui regim de ameliorare și finalizare cu succes a acestuia depind în mare măsură de claritatea obiectivelor propuse și prezența resurselor genetice adecvate. Există o diversitate de obiective în ameliorarea mărului. Se apreciază,în prezent, ca având un caracter internațional următoarele 3 obiective :

potențialul de producție;

calitatea superioară a fructelor;

rezistența genetică la boli. (Cociu, 1999)

Ordinea de prioritate a acestora fiind diferită de la țară la țară. Acestor obiective permanente le sunt asociate altele, care pentru anumite zone și cerințe, completează gama însușirilor pozitive și fac soiul valoros: rezistență la factorii naturali de stres, temparatura (limitele extreme), apa (excesul sau deficitul), salinitatea, agenții pouanți, înflorirea târzie, un anumit habitus de creștere și/sau tip de fructificare. (Cociu, 1999).

Fiecărui obiectiv al ameliorării îi corespund sificiente resurse genetice (soiuri, genitori) care să facă respectivul obiectiv realizabil într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Așa cum se cunoaște, numărul soiurilor de măr este apreciat la cca. 10.000, distribuite în diferite mari colecții, aparținând unor stațiuni de renume din: S.U.A, Anglia, Franța, România, Cehia, etc. Apartenența acestor soiuri este atribuită, în mare majoritate, speciei [NUME_REDACTAT], Borkh (Koban și Skrivin, 1984; citați de Cociu, 1999 ). (Cociu,1999).

4.1 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA BOLI

Un număr imprensionant de agenți patogeni cauzează mari pierderi calitative și cantitative în livezile de măr și în depozite. Parker (Way, 1988; citat de V. Cociu, 1999 ) listează 61 de agenți patogeni , din care 10 sunt de natură virotică, 2 micoplasme, 5 bacterioze și 44 micoze. Acestora li se adaugă 19 dezechilibre fiziologice și genetice. Același autori menționează, de asemenea, 64 specii de insecte și acarieni, precum și 8 specii de nematozi care parazitează mărul și îi produc pagube. (Cociu, 1999).

Cu toate succesele obținute în combatea acestor boli și dăunatori prin mijloace chimice, se consideră, în prezent, că cea mai eficientă cale este cea genetică. În acest sens, numeroase unități de cercetare au programe orientate spre ameliorarea genetică pentru rezistență la bolile provocate de ciuperci, bacterii și insecte. Printre aceste unități se pot menționa universitățiile: Cornell ([NUME_REDACTAT]), Illinois și Purdue (S.U.A); Stațiunile de cercetare agricolă: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (Anglia), DSIR- Havelock-Noth ([NUME_REDACTAT]), Marisca (Japonia), Angers (Franța), Holovoussy (Cehia), Wageningen (Olanda), Ahrensburg și Dresda (Germania), Wandensvill (Elveția), Voinești (România), etc. (Cociu, 1999).

4.2 AMELIORAREA POTENȚIALULUI DE PRODUCȚIE

Aceasta a preocupat și preocupă o setie de cercetători, generând studii din cele mai dicerse: tehnologice, ecologice, genetice, etc., cunoscând că recolta este rezultatul interacțiunii a numeroși factori. Deși factorul gentic are un rol esențial în producția agricolă, el nu se evidențiază în absența factorilor tehnologici optimi. Întrucât nu există genă specială pentru producție, ameliorarea abordează obiectivul „potențial productiv superior” în mod indirect , manevrând însuțiri (caractere) integratoare ale acestuia. (Cociu, 1999).

Aproape toate genele au rol în realizarea recoltei, acestea determinând diferitele elemente ale potențialului productiv, considerat caracter poligenic, cu heritabilitate foarte mică. Expresia fenotipică a numeroaselor gene implicate în recoltă suferă influența factorilor de mediu, determinând variații de la una la alta și de la un an la altu. Interacțiunea puternică genotip- mediu nu face posibilă evaluarea independentă a acestora. Nikiporovici (1975) (citat de Cociu, 1999) menționează 3 probleme necesar a fi abordate de ameliorator:

imbunătățirea structurii plantei, pentru a asigura absorbția și sporirea activității fotosintetice;

selecția de plante care utilizează o cantitate maximă de asimilare fotosintetizante pentru creșterea vegetativă și pentru formare, creștrea și maturarea organelor fructifere;

imbunătățirea însăși procesului de fotosinteză. (Cociu, 1999).

Ca resurse pentru introdcerea potențialului de producție s-au folosit soiuri existente în colecții, ca de exemplu: Kaiser W.G. Reinette, Chardin, conntiger Patul, Reiette de Landsberg, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Delicios de Voinești, Frumos de Voinești, Prima, Wagner, Champion, Pioner, etc. (Cociu, 1999).

4.3 AMELIORAREA CALITĂȚII FRUCTELOR

Este un obiectiv foarte important, cunoscând că orice alte caracteristice (inclusiv potențialul productiv) își reduc valoarea, dacă nu sunt însoțite de calitate. Alston (1983), citat de V. Cociu, (1999) împarte calitatea în 4 categorii: calități gustative, aparența, capacitatea de păstrare și calitățile de procesare. Calitățile gustative sunt în relație directă cu toate aspectele și componentele legate de gust: culoarea pulpei, suculența, în timp ce aparența este legată de culoarea pieliței, mărimea, formă, prezența sau absența rugozității etc. (Cociu, 1999).

Calitățile de depozitare depind de rezistența la deshidratare, rezistența la temperaturi scăzute, la prăbușire, la boli de depozit și unele dezechilibre fiziologice. Calitățile de procesare sunt legate de performanțele la conservare, ușurința decojirii, calitatea sucului, etc. (Cociu, 1999).

Resursele genetice existente în fondul de germoplasmă asigură șanse reale atingerii obiectivului „calitatea fructelor”. (Cociu, 1999).

4.4 AMELIORAREA REZISTENȚEI LA DIVERȘI FACTORI DE STRES

Principalii factorii naturali de stres unclud:

Temperatura (limitele extreme). La măr se pune problema rezistenței soiurilor la temperaturi scăzute, iarna, dar și la cele de revenire, primăvara, în perioada înfloritului. Există numeroase surse de rezistență la ger, fiind cunoscut că în Siberia și [NUME_REDACTAT], diferite specii și varietăți rezistă la -400 C. Malus bacata fiind cea mai cunoscută specie cu acestă caracteristică. Malus robusta, soiurile Antonovka, Columbia, Heyer 12 și altele sunt sursele de rezistență la temperaturi foarte scăzute. (Cociu, 1999).

Pentru obținerea de soiuri cu înflorire târzie, ca mijloc de protecție contra gerurilor târzii de primăvară, se pot folosii ca genitori soiurile: Court pendu plat, Verzișoare, Citron de Somcuța, Ouțe, Urdoase, Sovari, Macoun, [NUME_REDACTAT], Rall’s Janet, Wayer, [NUME_REDACTAT], Andersleber, Cimetier, Sofran severnâi, etc. (Cociu, 1999).

Rezistența la tempereturi ridicate este asociată cu rezistența la secetă, relația dintre ele fiind complexă. Deși mecanismul rezistenței la secetă nu se cunoaște suficient, totuși plantele considerate rezistente sunt de două categorii: plante ce evită seceta și plante tolerante la secetă. Cele ce evită seceta au un mare potențial de menținerea a apei în țesuturi, iar cele tolerante suportă deshidratarea citoplasmei un timp mai îndelungat. (Cociu, 1999).

Pentru măr, ameliorarea la rezistenței la secetă se conjugă cu ameliorarea portaltoilor, care vor trebui să aibă o mare capacitate de absorbție a apei prin exploatarea unui volum mai mare de sol, cu menținerea celorlalte caracteristici imprimate altoiului: vigoare mică, precocitate, etc. (Cociu, 1999).

Rezistența la exces de apă din sol este obiectiv de ameliorare a portaltoiului, ca și rezistență la salinitate. Există o variabilitate genetică limitată, dar puțin folosită. (Cociu, 1999).

CAPITOLUL V

REZULTATE OBȚINUTE ÎN AMELIORAREA MĂRULUI

5.1. PE PLAN MONDIAL

Pe plan mondial producția de mere este asigurată de un număr relativ mic de soiuri. Se apreciază că aproximativ 30-40 de soiuri produc 90% din cele peste 50 milioane tone înregistrate anual, restul producției este obținut de la un număr foarte mare de soiuri de interes local sau zonal. (Cociu, 1999).

[NUME_REDACTAT] Delicios și [NUME_REDACTAT] rămân în continuare principalele soiuri cultivate pe glob. Acestota li se adaugă în oridinea importanței: Rome’s Beauty, [NUME_REDACTAT] Peppin, Belle de Boskoop, Jonathan, McIntosh, [NUME_REDACTAT], Reinette sap, etc. Structura acestui sortiment clasic este derivată, în primul rând, din selecția îndelungată, practicată de către pomicultori, într-o bază genetică extrem de largă, rezultată din hibrizi obținuți din sămânța liber polenizată. Populații imense din astfel de hibrizi, cultivați în livezi comerciale, au creat, în ultimii 100-150 de ani, înspecial în S.U.A, premise foarte favorabile selecției artificiale, cu rezultate practice menționate. (Cociu, 1999).

Programele speciale de ameliorare a sortimentului, inițiate în special după al II-lea război mondial, foarte mult dezvoltate în ultimele 3-4 decenii, au avut o contribuție remarcabilă la înnoirea recentă a sortimentului. Multe din aceste soiuri: Fuji, Empire, Elstar, Mutsu, Jonamac, Idared, Ionagold, Gloster, [NUME_REDACTAT], Discovery, etc au avansat rapid în sortiment ținând, în prezent, către generalizare în producție, pentru epocile lor de consum. (Cociu, 1999).

Aceste soiuri reprezintă argumente clare că programele de ameliorare se finalizează cu rezultate concrete care oferă alternative viabile și răspund unor cerințe practice. (Cociu, 1999).

Cele mai ample și mai eficiente programe de ameliorare a mărului sunt la [NUME_REDACTAT] ți [NUME_REDACTAT], Purdue, U.S.A, [NUME_REDACTAT], Long- Ashton- Anglia, Angers, Franța, Aomory- Japonia, etc. (Cociu, 1999).

O sinteză completă a rezultatelor obținute în ameliorarea mărului pe plan mondial, în perioada 1981-1990, este prezentată de Giullio de la Strada (L. [NUME_REDACTAT], nr. 45/1992). Autorul publică o listă de 472 soiuri obținute în programele de ameliorare din 25 de țări. Din acestea, contribuțiile principale le au unmătoarele: S.U.A. 81 soiuri, Rusia 79, Japonia 57, Olanda 43, Franța 39, Germania 24 etc. (Cociu, 1999).

România este înscrisă în această listă cu 9 soiuri: Pionier, Voinea, Generos, Romulus 1, Romulus 2, Romulus 3, Gloria, Feleac, Delia. (Cociu, 1999).

5.2 ÎN ROMÂNIA

Între cele două războaie mondiale cele mai importante lucrări de ameliorare a mărului au fost efectuate la Cluj de către horticultorul [NUME_REDACTAT], de la care au rămas soiurile Roșu de Cluj, Aromat de vară și un bogat fond de hibrizi diversificat și îmbogățit de prof. dr. [NUME_REDACTAT]. (Cociu, 1999).

Ameliorarea mărului, ca preocupare oficială, de stat, pe bază de program, a început în anul 1949. Este meritul profesorului [NUME_REDACTAT] de a fi pus bazele programului respectiv, orientând preocupările spre ameliorarea vechilor soiuri autohtone, adaptate deja condițiilor ecologice. În acest sens s-a prevăzut ameliorarea soiurulor Crețești, Domnești, Călugărești și Botane, în sensul îmbunătățirii calitățilot gustative ale fructelor prin încrucișarea cu soiuri străine valoroase, ca: Jonathan, Parman auriu, Winter banana, Starking delicios, Golden delicios, [NUME_REDACTAT], etc. (Cociu, 1999).

În prezent procesul de creare a noi soiuri autohtone de măr continuă, în sensul că există numeroase selecții de perspectivă, cu rezistență la boli, numărul acestora fiind apreciat la peste 150. [NUME_REDACTAT], Bistrița, Cluj, Fălticeni și I.C.P.P Pitești- Mărăcineni au perspective de a omologa, în viitorul foarte apropiat, noi soiuri, astfel încât sortimentul de măr să cunoască o îmbunătățire și diversificare largă, iar România să rămână în plutonul țărilor care contribuie la perfecționarea culturii mărului. (Cociu, 1999).

CAPITOLUL VI

SUPRAFAȚA CULTIVATĂ CU MĂR ȘI PRODUCȚIA AFERENTĂ ACESTEIA LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA

Mărul este una dintre cele mai vechi și răspândite specii pomicole din lume. Este o specie pomicolă de climat temperat cu pondere globală mai ridicată decât a altor specii pomicole: părul,cireșul și vișinul, piersicu, nucul, castanul comestibil, căpșunul etc.

 Producția estimată pentru anul 2013 la nivel european este de 11,8 milioane de tone. Producția este cu 12% peste media ultimilor trei ani. În ceea ce privește sortimentele, producția de mere [NUME_REDACTAT] va crește cu 2 % până la nivelul de 2,58 milioane de tone; Gala cu 7% până la 1,29 milioane de tone; Idared cu 4% până la nivelul de 1,09 milioane de tone și [NUME_REDACTAT] cu 6% până la 635 de mii de tone. 

Fig.6.1 Evoluția producției de mere la nivel mondial în perioada 1961-2013 (Internet 4)

În țările din emisfera nordică, sunt, de asemenea, estimate creșteri ale producției comparativ cu anul 2012 astfel: SUA (+11%), Rusia (+4%) și Ucraina (+10%). Sunt estimate și scăderi ale producției în China (-7%), Turcia (-24%) și Balcani (-31%). (Internet 5).

Continentele cele mai mari producătoare de mere din lume sunt: Asia, Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Oceania.

Fig.6.2 Ponderea pe continente a producției de mere la nivel mondial în perioada 1961-2013 (Internet 4)

Cele mai mari țări producătoare de mere sunt: China, S.U.A., Franța, Italia și Turcia. În lume, România ocupă locul 13-14, iar în Europa, țara noastră ocupă locul al VI-lea. Conform datelor F.A.O., mărul se cultivă în 84 de țări pe o suprafață de peste 4.500.000 ha. Producția mondială de mere a fost în ultimele două decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezintă circa 13,2% din totalul fructelor, mărul ocupând locul III în lume după portocale și banane. Împreună cu acestea, asigură 41,2% din producția mondială de fructe. Deși în ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la producția de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totuși îi revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondială. Spre deosebire de Asia care în ultimii ani a înregistrat progrese mari în ceea ce privește producția de mere, Europa a rămas la nivelul anilor 1976 – 1977. (Fleancu, 2008 ).

Fig.6.3 Evoluția producției și suprafeței de mere la nivel mondial în perioada 1961-2013

(Internet 4)

[NUME_REDACTAT] mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000), de pe care se obține o producție de circa 600 tone. Principalele judete sunt: Argeș, Suceava, Mureș, Maramureș, Dambovița, Iași, Cluj, Bihor, Bistrița, Nasaud, Bacău, Sălaj, Vâlcea. ( Internet 6).

Fig.6.4 Evoluția producției de mere în România în perioada 1961-2013 (Internet 4)

CAPITOLUL VII

CADRUL NATURAL RÂMNICUL VÂLCEA- BUJORENI

7.1. FACTORII GEOGRAFICI

[NUME_REDACTAT] Vâlcea se află așezat pe partea dreaptă a râului Olt, în partea de nord-est a Olteniei. Se găsește la o altitudine de 240-260 m. Are ca vecinătăți următoarele localități: la est comunele Budești și Blidari, la nord comunele [NUME_REDACTAT], la vest comuna Vlădești și orașul [NUME_REDACTAT], iar la sud orașul Băbeni. Poziția sa geografică determină și temperatura care aproape mereu este călduroasă, clima fiind temperat continentală. ( Internet 7 )

[NUME_REDACTAT] prezintă un relief variat cu circa 33% munți incluzând și depresiunea Loviștea, 20% dealuri și depresiuni subcarpatice, 45% dealuri piemontane si 2% lunci, fiind marcat de pronunțate fragmentări, dispus în trepte de la N la S pe o diferență de nivel de 2274 m (între vârful Ciortea de 2426 altitudinea maximă si lunca Oltului, aflată la 152 m alt. în aval de Drăgășani).

[NUME_REDACTAT] este alcatuit din punct de veder multe unități geografice, dintre acestea distingându-se [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] si dealurile subcarpatice. (Internet 8)

[NUME_REDACTAT] este situată pe malul drept al râului Olt, la nord de municipiul [NUME_REDACTAT] (reședința județului Vâlcea), în imediata vecinătate a acestuia, de-a lungul drumului european E81 (drumul național DN7 [NUME_REDACTAT] – Sibiu). (Internet 9)

7.2 FACTORII CLIMATICI

Datele climatice au fost înregistrate și preluate la [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], în perioada 2009-2014 .

[NUME_REDACTAT] Rm. Vâlcea pentru perioada 1886-1998 (112 ani) a fost realizată după modelul [NUME_REDACTAT], Jena (1967). Caracterizarea climatică a zonei după formula lui Kopen este C.f.b.x. (Botu,2000)

Zona subcarpatică a Olteniei ([NUME_REDACTAT]) se încadrează în climatul de tip temperat, cu ușoare influențe mediteraneene, cu ierni ce au temperaturi relativ scăzute și cu veri în care temperaturile medii ale lunii celei mai calde nu depășesc 22 – 23° C, iar precipitațiile sunt repartizate pe tot cursul anului, cu ploi în lunile mai și iunie.

În perioada 2009-2014 temperatura medie anuală au fost cuprinsă între 11,2 0 C (2011) și 13,30 C (2012). Temperatura medie minimă lunară (2009-2014) a fost de -1,7 0 C în luna ianuarie a anului 2009 și 2011, iar temperatura medie a fost întregistrată în anul 2012, luna iulie 28,0 0 C. (Tabelul 7.1).

Temperatura maximă lunară absolută a fost întregistrată în anul 2012, luna iulie 36,3 0 C; iar temperatura minima lunară absolută a fost de -5,3 0 C în luna ianuarie a anului 2009. (Tabelul 7.2)

În perioada 2009-2015 temperatura maxima zilnică a fost înregistrată în 6 august 2012 fiind de 40,4 0 C, iar temperatura minimă zilnica a fost de -18,4 0 C în 26 ianuarie 2011. (Tabelul 7.3).

În zona Vâlcea, brumele târzii de primăvară apar de regulă în perioada 15-25 aprilie, coincid cu perioada de înflorit a prunului dar de cele mai multe ori nu afectează florile datorită faptului ca se înregistrează temperaturi în jurul valorilor de 0 sau -1,00 C . (Botu, 2000).

Precipitațiile medii anuale au valori cuprinse între 500,4 pp(mm) în 2012 – 925 pp(mm) în 2011. (Tabelul 7.4)

Precipitațiile sunt distribuite destul de bine pe perioada unui an în concordanță cu nevoile pomilor, cu valori medii lunare cuprinse între 3,2 și 142,6 mm (2009-2014). Maximul de precipitații medii se înregistrează în lunile mai și iunie.

Umiditatea medie relarivă a aerului anuală este cuprinsă 71,5 % (2009) – 78,1 % (2014), iar valorile au o diferență destul de mică de la un an la altul.(Tabelul 7.5)

Fig.7 Climagrama stației de cercerare Rm. Vâlcea (2009-2014)

Tabelul 7.1

Temperaturile medii lunare și anuale (2009–2015) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.2

Temperaturile maxime și minime lunare (2009–2014) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.3

Temperaturile maxime și minime zilnice (2009–2014) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.4

Precipitațiile medii lunare și anuale (2009–2014) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.4.1

Evaluarea calității precipitațiilor în județul Vâlcea (ianuarie 2011) (Agenția pentru [NUME_REDACTAT] Vâlcea-APM Vâlcea)

Tabelul 7.5

Umiditatea relativă medie a aerului (2009–2014), înregistrată la [NUME_REDACTAT] Rm.Vâlcea

7.3 FACTORII EDAFICI

Zona subcarpatică a Olteniei se caracterizează prin soluri podzolice de tipul brun de pădure, brun de pădure slab podzolit, brune podzolite, argilo-iluviale, etc. Aceste tipuri de soluri sunt dispuse în mozaic, la suprafețe de 2-3 hectare putându-se întâlni câteva tipuri de soluri.(Botu,2000)

Elementele generale ale solurilor din zonă sunt: strat fertil destul de subțire, conținut ridicat în argilă (20-60 %), aprovizionare slabă în NPK, drenaj deficitar, roca mamă este de tip marnă calcaroasă. PH-ul solului la Bujoreni este cuprins între 5,5 și 6,3. Apa freatică se găsește la adâncimi cuprinse între 1-4 m adâncime. (Botu,2000).

BIBLIOGRAFIE

Bordeianu T., ș.a., 1964, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Volumul II-Mărul, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Române, 1964;

Botu M., 2000. Cercetări pentru stabilirea unor genotipuri și soiuri valoroase de prun pentru zona subcarpatică a Olteniei, Teză de doctorat, Universitatea din Craiova;

Drăgănescu E. și Mihuț E., 2005, Cultura speciilor pomicole, [NUME_REDACTAT], Timișoara;

Chira L. și Pașca I.,2004, Cultura mărului, Editura M.A.S.T;

Ghena N., Mihăescu G., Popescu M. ș.a, 1977, Pomicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București;

Fleancu M., 2008, Cercetări ecofiziologice la soiuri de măr cultivate în condițiile bazinului pomicol Pitești – Mărăcineni. Teza de doctorat. [NUME_REDACTAT], București;

Popescu M., Milițiu I., Cireașă V. ș.a, 1992, Pomicultură (generală și specială), [NUME_REDACTAT] și pedagogică, R.A, București;

Popescu M., Ghena N., Milițiu I., Mitu M., 1974, Pomicultură specială, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București;

Cociu V., Botu I., Șerboiu L., 1999, Progrese în ameliorarea plantelor horticole din România – Volumul I Pomicultura, [NUME_REDACTAT], București;

Internet 1: http://www.agrofm.ro/glosar/mar-malus-domestica/

Internet 2 : http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html

Internet 3 : http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2012/pantea.pdf

Internat 4 : http://www.fao.org

Internet 5 : http://www.recolta.eu/culturi-vegetale/pomicultura/estimari-2014-productia-de-mere-din-ue-si-sua-va-creste-25939.html

Internet 6 : http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html

Internet 7 : http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea#A.C8.99ezare_geografic.C4.83

Internet 8 : http://www.cjvalcea.ro/prog/Program_integrat_gestionare_calitate_aer.pdf

Internet 9 : http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Bujoreni,_V%C3%A2lcea