Caracterizarea Si Confirmarea Identitatii Uleiurilor Esentiale

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

Facultatea de Horticultură și Silvicultură

Specializarea: Inginerie Genetică

Coordonator științific

Profesor dr. habil. chim. Monica BUTNARIU

Candidat

Otilia BENCIC

2017

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

Facultatea de Horticultură și Silvicultură

Specializarea: Inginerie Genetică

CUPRINS

introducere 6

Obiective, metode, proceduri,

proiectarea modelelor de cercetare, limitări 6

I. PARTEA I – STADIUL CUNOAȘTERII 8

II. PARTEA II – MATERIALE ȘI METODE 18

Determinarea capacității antioxidante–Vitamina C 21

Evaluarea potențialului activității antioxidante 22

Determinarea antioxidanților totali hidrosolubili 22

Determinarea conținutului total de antociani 26

Determinarea concentrației de polifenoli totali prin metoda Folin–Ciocâlteu 27

Determinarea activității antioxidante prin metoda DPPH 27

Protocolul de extracție și analiza spectrometrică 27

III. PARTEA III – CONTRIBUȚII PROPRII 28

Rezultate și discuții 28

Identificarea agliconilor flavonici 30

Identificarea compușilor polihidroxifenolici (ODP–uri) 31

Identificarea flavonelor 32

Identificarea antocianozidelor 32

Identificarea proantocianilor 33

Identificarea saponozidelor 35

Identificarea taninurilor 37

Determinarea indicilor fizico–chimici 40

CONCLUZII 49

Referințe bibliografice 50

INTRODUCERE

Obiective, metode, proceduri, proiectarea modelelor de cercetare, limitări

Obiectivele acestei lucrări de licență au constat în caracterizarea și confirmarea identității uleiurilor esențiale utilizând ca metoda de cuantificare calitativă și cantitativă spectrofotometria de absorbție în domeniul infraroșu mijlociu.

Materialul utilizat a fost obținut din zona orașului Timișoara iar fructele au fost achiziționate din piață.

Materialul vegetal a fost lavanda (Lavandula angustifolia), menta (Mentha longifolia), portocale (Citrus sinensis), duglasul verde (Pseudotsuga menziesii) și cicoarea (Cichorium intybus).

I. PARTEA I – STADIUL CUNOAȘTERII

Componente chimice naturale ale uleiului esențial utilizat în aromoterapie

Aromaterapia este arta și știința utilizării esențelor aromatice naturale extrase din plante în vederea armonizării și ameliorării sănătății corporale și spirituale. Este arta și știința care urmărește explorarea domeniului fiziologic, psihologic și spiritual al răspunsului individual față de extractele aromatice cu scopul de a reduce stresul și a grăbi unele procese de vindecare.

Ca o medicină holistică, aromaterapia include atât tratamentul preventiv cât și tratamentul aplicat după instalarea afecțiunilor și bolilor.

În continuare sunt prezentate datele terapeutice, informațiile de ordin botanic, precum și unele detalii privind cultivarea, recoltarea, depozitarea și prelucrarea plantelor care constituie materia primă pentru uleiurile volatile aromatice, cu utilizări terapeutice. Cele mai utilizate uleiuri esențiale în aromoterapie sunt următoarele:

1. MUȘEȚELUL

Denumirea științifică: Matricaria chamomilla.

Metoda uzuală de extracție: distilare cu aburi.

Culoarea uleiului volatil: albastru intens.

Consistență: slabă.

Nota de aromă: medie.

Puterea aromei inițiale: medie.

Descriere aromatică: dulce, cu miros de fructe și ierburi.

Posibile întrebuințări terapeutice: abcese, alergii, artrite, furunculi, colici, tăieturi, cistite, dermatite, dismenoree, dureri de urechi, balonări, păr, dureri de cap, piele inflamată, mușcături de insecte, insomnii, grețuri, nevralgii, sindromul premenstrual, reumatism, inflamații, luxații, stres, răni. Această plantă perenă este de asemenea cunoscută și sub numele de Mușețel roman. Poate fi folosit și ca „pătură” a solului, având în vedere faptul că acesta are o înălțime cuprinsă între doar 10 și 30 cm. Frunzișul este ușor, cu o aromă de mere, și se termină cu flori albe asemănătoare margaretelor, cu petale lăsate ușor în jos. Varianta anuală a mușețelului poartă denumirea de Mușețel german. Acesta crește până la 50 cm și are frunziș ușor cu flori asemănătoare margaretelor precum mușețelul roman. Florile sunt parfumate, pe când frunzele nu sunt [Tolouee et al., 2010.].

Cultivare: mușețelul roman se înmulțește de obicei prin divizarea rădăcinii, pe când semințele mușețelului german se seamănă direct primăvara devreme. Solul trebuie să fie nisipos și ușor acid. Se preferă expunerea totală la soare, cu excepția climatelor foarte calde și uscate, caz în care este necesară umbra la miezul zilei. Mușețelul mai poate fi semănat și pe marginile ghivecelor cu alte ierburi. După înflorire, se taie înapoi la nivelul principal.

Recoltare și uscare: Florile se taie de pe tulpini cu o foarfecă, apoi se împrăștie pe un tifon pus peste o sită spre uscare.

Compoziție chimică: mușețelul (M. chamomilla) sursa de compuși naturali: sesquiterpene, flavonoide, coumarine (herniarina, umbeliferona) și poliacetilene. Acid clorogenic și caffeic (fenilpropanoide), apigenin, apigenin–7–O-glucozide, luteolina și luteolin–7–O–glucozida (flavone), quercetina și rutina (flavonoli), naringenina (flavanone) și acid (Z)– și (E)–2–β–d–glucopiranoziloxi–4–metoxicinamic (GMCA). Conține 28 terpenoide, 36 flavonoide, și alți 52 de compuși cu activitate farmacologică, ca: α–bisabolol, camazulenele, chamomile, farnesol, etc.

Întrebuințări medicinale: Mușețelul german este cel mai adesea folosit în scopuri medicinale, și de obicei este administrat ca ceai.

De asemenea, poate fi administrat ca și compresă pentru vindecare externă și ca baie pentru bebeluși. Iată câteva întrebuințări:

calmează și relaxează în timpul somnului;

calmează agitația, durerile de dinți și colicile în cazul copiilor;

calmează alergiile, precum un antihistamin;

ajută la digestie când e luat ca ceai după mese;

calmează răul de dimineață în timpul sarcinii;

grăbește vindecarea pustulelor, a rănilor sau a arsurilor;

tratează gastrita și colicile ulceroase.

Alte întrebuințări:

pentru baie de relaxare a corpului sau a picioarelor;

deschiderea părului blond. Părul se va limpezi cu 0,25 L apă în care se pun două lingurițe de flori uscate, iar apoi se fierbe la foc mic timp de 15 minute.

Potpuriu (florile se usucă cu fața în jos) [Singh, et al., 2011.].

2. EUCALIPTUL

Denumirea științifică: Eucalyptus globulus.

Metoda de cultivare: convențională.

Țara de origine: Spania.

Extracție: distilare cu aburi a frunzelor proaspete sau uscate parțial și a ramurilor mature.

Caracteristicile uleiului: incolor până la galben pal cu o aromă puternică, proaspătă, de camfor, cu o aromă domoală de lemn.

Proprietăți ale uleiului: eucaliptul are un miros distinct, ascuțit și proaspăt. Are culoarea galben pal și e apos ca și grad de vâscozitate. Originea uleiului de eucalipt: copacul australian Bluegum poate atinge câteodată înălțimea de 100 de metri, făcându-l astfel unul dintre cei mai înalți pomi din lume. Există peste 500 de specii de copaci de Eucalipt. Aceștia au frunze lungi, înguste și aspre, de culoare albastru–verzi; flori albe catifelate, și scoarță netedă pală. Cuvintele „eu” și „kalypto” însemnă „bine” și „acoperit” în limba greacă, făcând referire la membrana în formă de ceașcă care acoperă bobocul florii și care cade pe măsură ce floarea crește. Aborigenii australieni numeau eucaliptul „kino”. Una dintre întrebuințările lor a eucaliptului era să acopere cu frunzele lui răni grave. Eucaliptul a ajuns în Europa în 1788, iar primul ulei importat în Anglia se numea „Sydney peppermint”. Era un ulei extras din specia „Eucaliptul peperita”, fiind mai mult un ulei de tip industrial. Eucaliptul folosește multă apă în timpul creșterii, astfel acesta asanează terenul unde de obicei se întâlnea malaria, redând apoi un climat mai sănătos de viață.

Extracție: uleiul de eucalipt se extrage din frunzele proaspete sau parțial uscate și din ramuri tinere.

Compoziție chimică: principalele componente chimice ale Eucaliptului sunt: camfene, citronelal, fenchenă, felandren și cineol.

Precauții: uleiul de eucalipt trebuie folosit cu grijă; se recomandă evitarea folosirii lui de către persoanele hipertensive sau bolnave de epilepsie. Consumul excesiv poate cauza dureri de cap [Chandra Shekar et al., 2016].

Proprietăți terapeutice: analgezic, antireumatic, antispasmodic, antiseptic, calmant, decongestionant, deodorant, diuretic, expectorant, insecticid, înroșește pielea și stimulent.

Întrebuințări: eucaliptul are un efect răcoritor și deodorizant asupra corpului, ajutând în cazul febrei, a migrenelor și a malariei. Pentru tractul respirator, acesta ajută la tuse, astm, infecții ale gâtului, sinusită și condiții catarale. Calmează inflamația și eliberează mucusul, „curățând” capul de amețeala produsă de răceli și de alergia la polen. Uleiul de eucalipt se folosește încălzit pentru dureri musculare, artrite reumatice, luxație și circulație slabă. În îngrijirea pielii, acesta se poate folosi pentru arsuri, bășici, herpes, tăieturi, răni, infecții ale pielii și mușcături de insecte. Uleiul de eucalipt ajută la întărirea sistemului imunitar și se dovedește util mai ales în cazul varicelei, răcelii, gripei și a pojarului.

Sumar: uleiul de eucalipt este foarte eficient în durerile de cap, febră, pentru tractul respirator, în dureri musculare și în îngrijirea pielii. Are un efect calmant și liniștitor asupra întregului corp și ajută la întărirea sistemului imunitar. Uleiul este de asemenea eficient împotriva bacteriilor–în special a stafilococilor. În terapia cu aburi, uleiul de eucalipt se poate folosi pentru: strănutare frecventă, alergie la polen, gripă, probleme de respirație și pentru îndepărtarea insectelor.

Ulei esențial pentru masaj sau în apa de baie: uleiul de eucalipt poate fi amestecat cu uleiul de masaj sau poate fi diluat în apa de baie pentru a ajuta la: artrită, astm, bronșită, congestie mucoasă, răceli, dureri de cap, reumatism, sinusită, guturai, oboseală și dureri musculare.

Folosit direct sau prin tamponare: uleiul de eucalipt poate fi folosit direct pe piele în cazul mușcăturilor de insecte sau răni, dar cu mare grijă.

Gargară: uleiul de eucalipt diluat se poate folosi la gargară în cazul gâtului inflamat [Shinya et al., 2016.].

3. MUȘCATA

Proprietățile uleiului: ca și culoare, uleiul este de regulă incolor, dar poate avea o slabă nuanță de verde deschis, iar ca vâscozitate, uleiul este apos. Uleiul de mușcată vândut de noi se extrage din planta Pelargonium odorantissimum.

Originea uleiului de mușcată: planta originară în Africa de Sud, precum și în Reunion, Madagascar, Egipt și Maroc și a ajuns în țările europene, precum Italia, Spania și Franța în secolul al XVII–lea. Există aproximativ 700 de varietăți diferite a acestei plante, și totuși doar 10 dintre ele furnizează ulei esențial în cantități viabile; mușcata obișnuită de grădină produce mult prea puțin ulei pentru extracție. Mușcata este o plantă perenă sub forma unei tufe, folosită adesea la formarea de garduri vii, ajungând până la aproape un metru înălțime. Are frunze ascuțite, serate la margini, iar florile sunt de culoare rozaliu–alb. În vremurile de demult, mușcatele se plantau în jurul casei pentru a ține spiritele rele la distanță.

Extracție: frunzele și pedunculii sunt folosiți pentru extracție, iar uleiul se obține prin distilare cu aburi.

Precauții: nu se cunosc efecte secundare ale uleiului de mușcată, deoarece acesta este non–toxic, non–iritant și în general nealergic. Totuși, poate cauza sensibilitate la unele persoane, iar fiindcă balansează sistemul hormonal, nu este indicată folosirea sa în timpul sarcinii [Kobayashi et al., 2016.].

Compoziție chimică: uleiul esențial este compus din diferiți constituenți chimici, printre care: geraniol, acid geranic, citronellol, citronellyl formate, linalol (linalool), eugenol, myrtenol, terpineol, citral, metonă și sabinen.

Proprietăți terapeutice: astringent, hemostatic, diuretic, antiseptic, antidepresiv, tonic, antibiotic, antispasmodic, și antiinfecțios.

Întrebuințări: uleiul de mușcată se poate folosi în următoarele cazuri: acnee, vânătăi, arsuri, tăieturi, dermatite, eczeme, hemoroizi, îndepărtarea puricilor/țânțarilor, herpes, pustule, furia laptelui, edeme, circulație slabă, dureri în gât, amigdalită, sindrom premenstrual, probleme de menopauză, stres și nevralgii.

Sumar: Acest ulei reconfortant are un efect de echilibru din toate punctele de vedere. De exemplu, în cazul pielii, acesta ajută la crearea unui echilibru între pielea uscată și cea grasă; în cazul emoțiilor, uleiul ajută la atenuarea sentimentelor de stres și anxietate și la calmarea sistemului hormonal. Mirosul puternic este în mod special bun pentru a ține la distanță țânțarii și puricii, și de asemenea ajută împotriva celulitei.

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de mușcată se poate folosi la tratarea stresului, depresiei ușoare, sindromului premenstrual, anxietății și tensiunii, problemelor de menopauză și de asemenea, se poate folosi și ca energizant general. Uleiul de mușcată poate fi amestecat cu uleiul de masaj sau poate fi diluat în apa de baie pentru a ajuta la: sindromul premenstrual, depresie, stres, anxietate și tensiune, reținerea de lichide, edeme, eczeme, zona zoster, celulită, vânătăi, îndepărtarea insectelor, herpes, hemoroizi și dereglări menstruale. Poate fi folosit ca și constituent într-o bază de crema, uleiul de mușcată se poate folosi pentru eczeme, îndepărtarea insectelor, zona zoster, arsuri și opăriri, celulită, herpes, vânătăi și pentru furia laptelui.

Diluat în șamponul de bază: uleiul de mușcată se poate dilua în șampon pentru a ajuta împotriva păduchilor [Rashidi Fakari et al., 2015].

4. IASOMIA

Uleiul de iasomie se extrage din Jasminum officinale din familia Oleaceae.

Proprietăți: uleiul de iasomie are un miros dulce, exotic și puternic floral; are culoarea portocaliu–albastru închis. Pentru extracția de ulei esențial se mai folosește și specia Jasminum grandiflorum (iasomia regală, iasomia spaniolă sau catalonă), dar uleiul nostru cu amestec de 20% este extras din Jasminum officinale.

Originea uleiului de iasomie: iasomia este un arbust verde, fragil și cățărător, care poate crește până la 10 metri înălțime. Are frunze de un verde închis și flori albe, mici de formă stelară, care se culeg în timpul nopții când parfumul lor este mai intens. Un culegător cu experiență poate culege 10.000–15.000 de flori pe zi. Originară din China și India de Nord, iasomia a fost adusă în Spania de către mauri și mediteraneeni. În prezent, cel mai bun ulei esențial de iasomie se produce în Franța, Italia, Maroc, Egipt, China, Japonia și Turcia. Numele de iasomie provine de la persanul „yasmin”. Chinezii, arabii și indienii foloseau iasomia ca afrodisiac și pentru scopuri ceremoniale. În Turcia, lemnul de iasomie se folosește pentru a confecționa un fel de frânghii. Ceaiul de iasomie este unul dintre ceaiurile preferate ale chinezilor (dar Jasminum sambac–iasomia arabă–este folosită în mod normal pentru aceasta), iar în Indonezia este o garnitură populară.

Extracție: în manufacturi, uleiul de iasomie se produce prin extracție cu solvenți, în urma căreia se obține o substanță numită „beton”, formată din uleiul esențial și stearoprene. Uleiul aromat poate fi separat de stearoprene prin extracția cu alcool, iar apoi prin distilare se obține uleiul esențial pur. Din aproximativ 450 kg de flori de iasomie se produc 450 g de ulei concentrat din care se extrag 0,2 % molecule aromatice [Kaviani et al., 2014.].

Compoziția chimică: principalele componente chimice ale uleiului de iasomie sunt: benzil, nerol, terpineol, acetat de linalil, methyl anthranilate, jasmone și farnesol.

Precauții: uleiul de iasomie este non–toxic, neiritant și în general nealergic, deși unele persoane pot avea o reacție alergică la acest ulei.

Deoarece uleiul de iasomie se folosește pentru ameliorarea durerilor nașterii precum și ca emenagog, acesta nu se recomandă în timpul sarcinii.

A se folosi cu grijă deoarece poate avea efect întârziat.

Proprietăți terapeutice: antidepresiv, afrodisiac, antispasmodic, antiseptic, stimulent și emolient. Liniștește sistemul nervos și produce un sentiment de încredere, optimism și euforie. Revitalizează și restaurează energia. Uleiul de iasomie facilitează nașterea: accelerează nașterea prin amplificarea contracțiilor și în același timp diminuează durerea. Este eficient în depresia post–natală și ajută la declanșarea laptelui de sân. Datorită proprietăților sale calmante și liniștitoare, uleiul de iasomie ajută în problemele sexuale, precum impotența, ejacularea prematură și frigiditatea. De asemenea, în sistemul respirator, calmează tusea iritantă și ajută la răgușeală și laringită. Ajută la durerile de mușchi, luxații și membre înțepenite. Iasomia ajută la tonificarea pielii uscate, grase, iritate și sensibile; crește elasticitatea și adesea se folosește pentru a ajuta la vergeturi sau cicatrice.

Sumar: uleiul de iasomie este un ulei foarte bun, folosit în depresiile severe, nașteri, probleme sexuale, pentru tractul respirator, pentru dureri musculare și pentru tonificarea pielii.

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de iasomie ajută în adicții, depresie, nervozitate, tuse, relaxare și tensiune.

Ulei esențial sau în apa de baie: ajută în adicții, depresia postnatală, relaxare, dureri musculare, tuse, tensiune, stres și nervozitate.

Loțiuni și creme: uleiul de iasomie se poate folosi într-o cremă de bază sau într-o loțiune pentru a ajuta pielea uscată, grasă sau sensibilă și, de asemenea, pentru a trata vergeturile și cicatricile [Teerarak et al., 2010.].

5. LAVANDA

Denumirea științifică: Lavandula officinalis, lavanda

Familia: Labiate

Descriere: lavanda este un semiarbust mic, drept, rustic, întotdeauna verde, care poate depăși 1metru înălțime, având astfel nevoie de un suport. Este crescută nu doar pentru parfumul delicat al florilor, ci și pentru frunzele groase și argintii. Crește spontan în zonele deluroase. Lavanda se găsește la 500 metri deasupra nivelului mării, însă nu-i place frigul.

Tulpina: curbată elegant; tulpinile lavandei devin lemnoase după cel de-al doilea an, ramurile tinzând să se decojească când sunt bătrâne.

Frunzele: opuse, lineare și acoperite de peri fini argintii–cele mature–și peri albi pe frunzele tinere. Sunt parfumate mai mult sau mai puțin în funcție de varietate.

Florile: această inflorescență de vară e formată din floricele groase, tubulare de culoare mov–câteodată pal sau intens, alb sau roz.

Fiecare spic se dezvoltă la capătul unui peduncul subțire și drept de aproximativ 50 centimetri lungime.

Habitat: lavandei îi place un climat temperat și este prezentă în majoritatea țărilor mediteraneene. Solul ideal pentru cultivarea lavandei este unul uscat, afânat, necompactat.

Cultivare: nu prezintă nici o dificultate însă drenarea este esențială pentru a proteja rădăcinile. Se recomandă plantarea pe coline nu numai pentru a ajuta la drenarea apei de ploaie, dar și pentru a opri alunecările de teren. De asemenea, lavanda poate fi cultivată în ghivece și ținută în aer liber.

Expunere: toate varietățile de lavandă iubesc soarele și aerul curat, lucru care ajută la prevenirea creșterii paraziților.

Înmulțire: cea mai ușoară și comună metodă este aceea de a tăia 15 cm din ramurile semi–lemnoase ale plantelor tinere atunci când temperatura este călduță, de preferat în al doilea an al creșterii plantei.

Creștere: plantele trebuie tăiate bine la sfârșitul perioadei de înflorire, iar primăvara, tăierea să fie mult mai ușoară–se elimină ramurile distruse de zăpadă sau îngheț, încurajându-se astfel înmugurirea.

Recoltare: se culege după varietatea plantei, expunere și altitudine, ținând cont că odată tăiată planta, esența trebuie extrasă imediat. Este important ca recolta să aibă loc în timpul zilelor uscate atunci când florile sunt complet închise.

Depozitare: frunzele de lavandă uscate la umbră se pot depozita în vase de tablă închise ermetic. Se pot pune săculeți de lână în dulapuri și sertare pentru a parfuma hainele.

Frumusețe: pentru a obține apă de lavandă acasă, puneți 30 g de flori proaspete în jumătate de litru de alcool de 32˚C și lăsați o lună, apoi filtrați [Yadeghari et al., 2015.].

Sănătate: lavanda atrage albinele care produc apoi o miere aromată excelentă. De asemenea, lavanda ține țânțarii la depărtare, de aceea se recomandă fricționarea corpului cu apă de lavandă pentru a evita mușcăturile de insecte. O infuzie, obținută din 10 grame de flori de lavandă puse în 200 mililitri de apă fierbinte timp de 3 minute, va calma durerile de cap cauzate de o digestie înceată și, de asemenea, va ajutora laringita, halena și flatulența.

Compoziție chimică: α–pinen, camfen, β–pinen, mircen, 3–carenă, β–felandrena, eucaliptol, camfor, borneol, 4–terpineol, criptona, α–terpineol, mirtenol, carvona, eugenol, β–cariofilena, precocene I, β–bisabolen, γ–cadinena, oxid de cariofilen, carotol, epi–α–urolol, oxid de α–bisabolol, α–bisabolol, compuși care aparțin claselor: hidrocarburi monoterpenice (7,3%); monoterpene oxigenate (37,7%); hidrocarburi sesquiterpene (6,9%); sesquiterpene oxigenate (32,6%) Mantovani et al., 2013..

Mituri și legende: originile latine a acestui nume arată fără îndoială folosirea acestei plante de către romani, atât pentru parfumarea apei de baie cât și ca detergent.

6. MAGHIRANUL

Uleiul de maghiran se extrage din Origanum marjorana (Origanum hortensis) din familia Labiatelor și este, de asemenea, cunoscut sub numele de maghiranul „noduros”.

Proprietățile uleiului: are un miros cald, ușor picant și este incolor cu nuanță de galben pal sau de culoarea chihlimbarului. Are vâscozitate medie.

Originea uleiului de maghiran: această plantă perenă delicată, ca un tufiș, de aproximativ 60 centimetri înălțime, are o tulpină păroasă, frunze ovale de un verde închis și flori mici albe sau roz. De origine din zona mediteraneană, de unde și cuvântul „oregano” care provine din grecescul „orosganos” care înseamnă „bucuria muntelui”. Se dădea mirilor ca simbol al averii. A fost o plantă foarte populară la greci și larg răspândită în medicină și industria parfumului. Femeile foloseau ca relaxant ulei îmbinat cu maghiran, pe care-l puneau pe cap. În secolul al XVI–lea, în Europa, maghiranul era presărat pe podeaua camerelor pentru a ascunde mirosurile neplăcute.

Extracție: uleiul de maghiran se extrage prin distilare cu aburi din frunzele proaspete sau uscate și din vârfurile înflorite ale plantei.

Gradul de valorificare este de 0,5–3 %.

Precauții: uleiul de maghiran este non–toxic, non–iritant și nealergic dar nu este indicat în perioada sarcinii.

Proprietăți terapeutice: analgezic, antispasmodic, anafrodisiac, antiseptic, carminativ, cardiotonic, digestiv, expectorant, emenagog, laxativ, nervin, tonic și alifie pentru răni.

Utilizări terapeutice: uleiul de maghiran este un ulei cald foarte bun pentru emoții. Liniștește și relaxează sistemul nervos; liniștește anxietatea și stresul; ajută la calmarea persoanelor hiperactive.

Compoziție chimică: compoziția chimică a uleiului dulce de maghiran este următoarea: borneol, terpinene, pinene, sabinene și terpineol, 5,6,3–Trihidroxi–7,8,4′–trimetoxiflavone (1), hesperetin(2), hidroquinona(3), arbutin(4), rosmarinic acid(5); terpinen-4-ol (38.4%), cis–sabinene hidrate (15.0%), p–cimene (7.0%) și γ–terpinene (6.9%).

Maghiranul este relaxant pentru mușchi și ajută la durerile reumatice, articulații umflate și dureri musculare. Ajută sistemului digestiv, calmând crampele, indigestia, constipația și flatulența. Acționează benefic în cazul răcelilor, sinusitei, bronșitei și astmei. Ca și relaxant general, uleiul de maghiran se folosește în cazul durerilor de cap, migrenelor și insomniei. Deși se spune că liniștește apetitul sexual, este folositor la reglarea ciclului menstrual și la calmarea ciclurilor dureroase Abd El-Moneim et al., 2012..

Sumar: uleiul de maghiran este benefic în cazul tensiunii nervoase, congestiei respiratoare, durerilor de mușchi și de articulații, problemelor digestive și dereglărilor menstruale.

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de maghiran poate fi folosit în caz de: astm, bronșită, circulație slabă, tuse, extenuare fizică, dureri de cap, tensiune, stres.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate fi folosit în caz de: astm, artrită, dureri de spate, bronșită, circulație slabă, răceli, tuse, detoxificare, extenuare fizică, oboseală, dureri de cap, tensiune, arsuri de stomac, insomnie, cicluri dureroase, dureri de cap, dureri musculare și spasme, reumatism, sinusite, anxietate, stres Hajlaoui et al., 2016..

7. NEROLI (flori de portocal Citrus sinensis)

Proprietățile uleiului: uleiul de neroli are o aromă dulce, florală, ușor obsesivă, de culoare galben pal, iar ca vâscozitate este apos. Cea mai mare parte a uleiului de neroli care se comercializează în lume nu este ulei de neroli pur, deoarece prețul lui este foarte scump. Uleiul nostru de neroli are concentrație 20 %, ceea ce reprezintă o concentrație mai mare decât ce vând normal unele companii sub numele de „ulei pur de neroli”.

Originea uleiului de neroli: acest ulei esențial e cunoscut de asemenea sub numele de „flori de portocal” și este nevoie de aproximativ 450 kg de flori de portocal pentru a extrage 450 grame de ulei de neroli. Se spune că numele de „neroli” provine de la numele prințesei italiene, Anne–Marie de la Tremoille, contesă de Nerola, care folosea uleiul ca și parfum și pentru a-și înmiresma apa de baie și mănușile. Petalele de portocal se foloseau în China la fabricarea cosmeticelor și sunt încă un ingredient principal la fabricarea apei de colonie tradițională. Petalele de portocală sunt adesea asociate cu nunta, puritatea și cu miresele care le poartă în păr.

Extracție: uleiul de neroli se extrage prin distilare cu aburi din florile mici, albe și ceroase de portocal amar. Gradul de valorificare este de 0,8–1 %.

Compoziție chimică: principalele componente chimice sunt: pinen, limonen, acetat de linalil, linalool, nerolidol, nerol, geraniol și citral.

Precauții: uleiul de neroli este non–toxic, non–iritant, nealergic și non–fototoxic, totuși trebuie folosit temperat, deoarece poate fi foarte relaxant.

Proprietăți terapeutice: antidepresiv, antiseptic, antiinfecțios, carminativ, digestiv, sedativ și tonic.

Utilizări terapeutice: uleiul de neroli este foarte relaxant și poate calma anxietatea cronică, depresia, frica, șocul și stresul, iar efectul său calmant poate fi, de asemenea, benefic tractului digestiv în cazul spasmelor intestinale, colitelor și diareei. Poate fi folositor în cazul insomniei, durerilor de cap, nevralgiilor și amețelilor și poate ajuta în timpul convalescenței, fiind în general un tonic bun. Uleiul de neroli ajută și la regenerarea celulelor pielii și este folositor țesuturilor cicatrizate, îngrijirii pielii și vergeturilor Fu et al., 2016..

Sumar: uleiul de neroli nu doar că are un miros foarte fin, dar în același timp poate relaxa și calma sistemul nervos, tractul digestiv și este folositor în îngrijirea pielii. In terapia cu aburi, uleiul de neroli poate fi folositor pentru: insomnie, tensiune nervoasă, dureri de cap, amețeli și depresie.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate fi folosit în caz de: insomnii, dureri de cap, nevralgii, tensiune nervoasă, anxietate, depresii, colite și diaree Ruiz-Pérez et al., 2016..

8. TRANDAFIRUL

Uleiul de trandafir de Damasc se extrage din Rosa damascena din familia Rosaceae și este cunoscut și sub numele de trandafirul bulgăresc sau turcesc, trandafirul „otto” și trandafirul „attar”.

Proprietățile uleiului: uleiul de trandafir de Damasc are o aromă puternică, proaspătă, de trandafir, culoarea sa variind de la galben pronunțat la galben pal sau cu o nuanță verzuie. Ca vâscozitate este apos când e cald și limpede când e rece.

Originea uleiului de trandafir: cuvântul „Rosa” vine din grecescul „roden” care înseamnă „roșu”, deoarece se credea că trandafirul din antichitate era de culoare stacojie. Medicul persan Anicenna din secolul al X–lea a folosit trandafirul ca prima sa plantă pe care a distilat-o. Prima distilerie de trandafiri a fost în Shiraz, Persia, în anul 1612. La nunți se obișnuia să se presară petale de trandafiri pentru a asigura o căsnicie fericită. Chiar și în prezent, petalele de trandafir sunt simbolul dragostei și al purității și, de asemenea, se mai folosesc pentru a ajuta meditația și rugăciunea. Pentru aproximativ 30 g de ulei de trandafir este nevoie de cca 60.000 de trandafiri (aprox. 80 kg de trandafiri).

Extracție: uleiul de trandafir „otto” se extrage din flori proaspete, culese înainte de ora 8 dimineața, prin distilare cu aburi. Gradul de valorificare este de 0,02–0,05 %. Aroma poate fi distrusă dacă temperatura este prea ridicată în timpul distilării.

Compoziție chimică: principalele componente ale uleiului de trandafir „otto” sunt: citronelol, geraniol, nerol, linalool, etil fenil alcool, farnesol, stearoptene, α–pinene, β–pinene, α–terpinene, limonene, p–cimene, camfen, β–caryofilene, neral, citronelil acetat, acetat de geranil, acetat de neril, eugenol, metil eugenol, α–damascenonă, β–damascenonă, benzaldehida, alcool benzilic, acetat de rodinil, formiat de etil fenil, acid geranic și kaempferol; din clasele: terpene, glicozide, flavonoide și antocianine, în diferite proporții β–citronelol (14,5–47,5%), nonadecan (10,5–40,5%), geraniol (5,5–18%), citrenelol (29,44%), alcool etilic fenil (23,74%), nerol (16,12%) (9,35).

Precauții: uleiul de trandafir de Damasc este non–toxic, non–iritant, nealergic, neindicat în perioada sarcinii.

Proprietăți terapeutice: antiinfecțios, antidepresiv, antiseptic, antispasmodic, astringent, bactericid, diuretic, hepatic, laxativ, sedativ și tonic.

Utilizări terapeutice: uleiul de trandafir de Damasc calmează mintea și ajută în depresii, mânie, tensiune nervoasă și stres. De asemenea, este folositor pentru circulația slabă și palpitații ale inimii. Pentru sistemul respirator, uleiul de trandafir de Damasc poate ajuta în cazuri de astm, tuse și alergie la polen, iar pentru sistemul digestiv, ajută la congestia ficatului și grețuri. Uleiul de trandafir „otto” se poate folosi în cazul menstruației neregulate, leucoreei, menoragiei și a dereglărilor uterine. Pe piele poate fi folosit pentru capilarele sparte, piele uscată, eczeme, herpes, piele ridată și sensibilă; apa de trandafir poate fi folosită la conjunctivite Gorji-Chakespari et al., 2016..

Sumar: uleiul de trandafir de Damasc conferă o senzație de stare de bine și de fericire, ajută o minte nervoasă, poate fi folositor pentru tractul respirator, pentru problemele digestive, cele menstruale și în îngrijirea pielii.

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de trandafir „otto” poate fi folositor pentru: alergii, astm, neliniști ale bebelușilor, dureri de cap, migrene, tensiune nervoasă și, de asemenea, ca și relaxant.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate fi folosit în caz de: alergii, astm, neliniști ale bebelușilor, alergie la polen, dureri de cap, depresii, cicatrice, migrene, tensiune nervoasă, stres, circulație slabă și ca relaxant Mahboubi M. 2015..

9. ROZMARINUL

Denumirea științifică: Rosmarinus officinalis.

Metoda comună de extracție: distilare cu aburi.

Culoare: limpede.

Consistență: slabă.

Notă de parfum: mijlocie.

Puterea aromei inițiale: medie–puternică.

Descriere aromatică: proaspătă, de ierburi, dulce, ușor medicinală.

Întrebuințări posibile: dureri ale mușchilor, artrită, mătreață, piele mată, epuizare, gută, îngrijirea părului, nevralgii, circulație slabă, reumatism.

Descriere: rozmarinul nu e altceva decât frunzele uscate ale plantei totdeauna verde Rosmarinus officinalis. Frunzele acestea foarte subțiri, ușor curbate seamănă cu acele cu gămălie în miniatură. Recoltată în mod normal manual, planta de rozmarin are o înălțime cuprinsă între 60 cm și 1 m și crește în condiții muntoase aspre.

Întrebuințări: rozmarinul se folosește ca și condiment în bucătării, în special în cele mediteraneene Cobellis et al., 2016..

Origini: producătoarele principale de rozmarin sunt Franța, Spania, Portugalia și fosta Iugoslvie.

Compoziție chimică: kaempferol, luteolina, genkwanin, ladanein, 6''–O–(E)–feruloilhomoplantaginin, 6''–O–(E)–feruloilnepitrin, 6''–O–(E)–p–coumaroilnepitrin, 6–methoxiluteolin 7–glucopiranozidă, luteolin 3'–O–β–d–glucuronid, luteolin 3'–O–(3''–O–acetil)–β–d–glucuronid, 1–O–feruloyl–β–d–glucopiranoză, 1–O–(4–hidroxibenzoil)–β–d–glucopiranoză, acid rozmarinic, acid carnosic și carnosol.

Folclor: în Grecia antică, rozmarinul era recunoscut pentru așa–numita abilitate a sa de a întări creierul și memoria. Studenții greci își împleteau frunze de rozmarin în păr ca să îi ajute la examene. Cunoscută de asemenea ca și planta aducerii aminte, rozmarinul se punea pe mormintele eroilor englezi Ramanauskiene et al., 2016..

10. SANTALUL

Uleiul de santal se extrage din Santalum album din familia Santalacee, cunoscut de asemenea și sub numele de Santal est–indian, „saunders” și santalul Mysore.

Proprietățile uleiului: are miros exotic, de lemn, subtil și de durată. Culoarea uleiului este galben pal sau auriu pal.

Originea uleiului de santal: santalul este un copac totdeauna verde, parazitar, care își ascunde rădăcinile în alți copaci și poate atinge înălțimea de 9 metri. Are trunchiul de culoare maro–gri, iar multe ramuri sunt subțiri și goale; frunzele sunt ca pielea de animale, iar florile sunt mici de culoare roz–vișiniu. Unui copac pentru a ajunge la maturitate îi ia între 30 și 60 de ani, moment în care este tăiat și distilat. Lemnul gălbui se vinde sub formă de bucățele răzuite. Se știe foarte bine că uleiurile esențiale cele mai bune se extrag din santalul Mysore din India. Se atestă folosirea lemnului de Santal încă de acum 4000 de ani, iar caravane plecând din India spre Egipt, Grecia și Roma erau o priveliște familiară. Multe temple au fost construite din lemn de santal, iar egiptenii foloseau santalul la îmbălsămări. Santalul se cerea foarte mult pentru tămâie; avea un efect calmant în timpul meditației religioase. Pe vremuri, se folosea santalul pentru fabricarea mobilelor și a sicrielor, dar deoarece în prezent acesta este pe cale de dispariție, se folosește doar pentru distilarea uleiului.

Extracție: uleiul de santal se extrage din duramen așchiat și din rădăcini prin distilare cu aburi. Gradul de valorificare este de 4–6,5 %.

Compoziție chimică: principalele componente chimice sunt: santalol, furfurol și santalenă, α–, β–, și epi–β–santalene, α–exo–bergamotene, α–santalene, α–exo–bergamotene, epi–β–santalene, β–santalene, (Z)–α–santalol, (E)–α–santalol, (Z)–α–exo–bergamotol, (E)–α–exo–bergamotol, (Z) epi–β–santalol, (E) epi–β–santalol, (Z)–β–santalol, (E)–β–santalol. Conține 30 sesquiterpenoide (78,5%), 9 sesquiterpene (7,8%), acidul 1 terpenoidul (0,4%), și 5 izomeri sesquiterpenoid (4,4%).

Precauții: în general, uleiul de santal este non–toxic, non–iritant și nealergic.

Proprietăți terapeutice: antiseptic, diuretic, afrodisiac, astringent, carminativ, emolient, expectorant, sedativ și tonic.

Utilizări terapeutice: acest ulei relaxant poate fi folositor pentru tensiune, depresie, epuizare nervoasă, stare de boală cronică și anxietate. Uleiul de santal poate fi folositor și pentru infecții ale pieptului, dureri în gât și tuse uscată care însoțește bronșita și infecții ale plămânilor. Poate ameliora cistita și infecțiile vezicii urinare; ajută de asemenea în problemele sexuale precum frigiditatea și impotența. Uleiul de santal calmează pruritul și inflamații ale pielii; este bun pentru cicatrice, eczeme uscate, piele îmbătrânită și deshidratată Kuttan et al., 2015..

Sumar: uleiul de santal poate ajuta sistemul nervos, infecții ale pieptului, în probleme sexuale și în îngrijirea pielii.

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de santal poate fi folositor ca afrodisiac și, de asemenea, pentru: bronșită, tuse, insomnie, iritații, tensiune nervoasă, stres, tensiune, relaxare și îndepărtarea insectelor.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate fi folosit în caz de: infecții ale vezicii urinare, bronșită, tuse, cistită, eczeme, insomnie, cicatrice, iritații, tensiune nervoasă, stres, tensiune, ca afrodisiac și pentru relaxare.

Gargară: uleiul de santal poate fi eficient când se diluează și se folosește ca gargară în cazul unui gât inflamat sau uscat.

Loțiuni de corp sau creme: folosit în loțiuni sau creme, uleiul de santal poate ajuta pielea crăpată, uscată sau inflamată Srivastava et al., 2015..

11. ANGELICA

Uleiul esențial de angelică se extrage din planta Angelica archangelica (A. officinalis) din familia Umbelifere și este un ulei cu miros dulce, de ierburi, ușor de mirodenii. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Angelica Europeană.

Proprietățile uleiului: uleiul este de vâscozitate medie și se extrage din rizom, semințe și din planta înseși.

Originea uleiului de angelică: se spune că planta originală în Africa și a fost introdusă în Europa în secolul al XVI–lea. Este considerată o plantă nativă a Europei de nord și de est, precum și a unor părți ale Asiei și a Uniunii Sovietice. Se întâlnește în Scoția, Olanda, Laponia și Germania. A primit numele de Angelică, deoarece înflorește în mod normal pe 8 mai, ziua Sf. Arhanghel Mihail, și din această cauză se plantează adesea în mănăstiri și i se spune „Iarba Îngerului”. Această plantă este inclusă în lichiorul Chartreuse și Benedictine, iar când Ciuma neagră a măturat Europa, a fost considerat un antidot. „Apa Angelica” a fost cuprinsă în Rețeta Regală și publicată de Colegiul Medicilor atunci când ciuma a lovit Londra în anul 1665. De asemenea, se folosește pentru a aroma ginul, parfumurile, iar tradițional se folosește în glazuri la decorarea torturilor și prăjiturilor. Este o plantă voluminoasă, iubitoare de apă, cu frunze late ascuțite care se termină cu frunzișoare mai mici și are flori mici de culoare alb–verde. Are o aromă puternică și un rizom mare.

Extracție: uleiul se extrage din rădăcini, rizom și semințe prin distilarea cu aburi.

Precauții: uleiul de angelică poate suprastimula sistemul nervos, iar uleiul extras din rădăcină poate cauza foto–toxicitate care la rândul său poate cauza iritare dacă pielea se expune la soare. Nu este indicată folosirea sa în timpul sarcinii și în cazul diabeticilor.

Proprietăți terapeutice: antispasmodic, afrodisiac, carminativ, diuretic, expectorant, hepatic, stimulant, stomahic și tonic general.

Utilizări terapeutice: uleiul de angelică se poate folosi în tratarea următoarelor probleme: piele mată congestionată, iritații, psoriasis, acumulare de toxine, artrită, gută, reumatism, reținere de lichide, bronșită, tuse, anemie, anorexie, flatulență, indigestie, oboseală, migrene, tensiune nervoasă și tulburări datorate stresului Prakash et al., 2015..

Sumar: acest ulei ajută foarte mult organismul uman, întărind sistemul limfatic și detoxifiind corpul. Are, de asemenea, un efect foarte bun în problemele de respirație și în cele de stomac incluzând flatulența, dispepsia, grețuri, disconfort și indigestie. In terapia cu aburi, uleiul de angelică poate folosi la curățarea plămânilor, la bronșite, la pleurezie și poate ajuta în cazul insuficienței respiratorii.

Compoziție chimică: uleiul esențial este compus din constituenți chimici variați, printre care: borneol, linalool, bergapten, limonen, phellandren, pinene, sesquiterpene, acid angelic, sitosterol, acizi fenolici, coumarine și angelicin.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate fi folosit pentru a ajuta sistemul limfatic, pentru detoxifiere, probleme digestive, pentru a ajuta în cazul răcelilor și gripelor precum și pentru a lupta cu creșterea fungilor.

Uleiul esențial în creme: ca și constituent într-o cremă de bază, uleiul de angelică se poate folosi pentru a ajuta circulația, artrita, guta, sciatica, migrenele, răcelile și gripa; de asemenea, încurajează producerea naturală a estrogenului, iar aceasta ajută la reglarea și calmarea durerilor din timpul ciclului menstrual Kumar et al., 2012..

12. DAFINUL

Uleiul esențial de dafin din India de vest se extrage din copacul Pimenta recemosa (P. Acris, Myrcia Acris) din familia Myrtaceae și mai este cunoscut sub numele de „rom de dafin”, „scorțișoară sălbatică” și „bacă de dafin”.

Proprietățile uleiului: mirosul de ulei de dafin este dulce, proaspăt și iute. Uleiul are culoarea galben închis și este de vâscozitate medie spre apoasă.

Originea uleiului de dafin: acest copac puternic, totdeauna verde provine din Indiile de Vest, Venezuela și Guiana. În zilele noastre, uleiul se obține în special în Maroc și Spania. Dafinul crește până la aproximativ 10 metri înălțime, are frunze aromate, lunguiețe, de forma vârfului de suliță și flori alb–gălbui și boabe (fructe) negre. Uleiul de dafin era foarte popular pentru romani, care considerau dafinul un simbol al înțelepciunii, păcii și protecției. Cuvântul latin „laudis” înseamnă „a lăuda”, de aceea cei care câștigau Jocurile Olimpice primeau o cunună de lauri (dafin). În trecut, frunzele de dafin se distilau cu rom, iar loțiunea astfel obținută era un renumit tonic pentru păr și corp, ajutând în cazul răcelilor și a durerilor de mușchi.

Extracție: frunzele adunate dintr-un copac de cel puțin cinci ani sunt distilate cu aburi (adesea se adaugă sare sau se folosește apă de mare în aparatul de distilat). Gradul de valorificare este de 0,5–1,5 %.

Precauții: uleiul de dafin are conținut ridicat de eugenol și poate irita pielea și membranele mucoase, de aceea se recomandă folosirea sa cu atenție!

Proprietăți terapeutice: antiseptic, analgezic, antinevralgic, aperitiv, astringent, emenagog, febrifug, insecticid, sedativ și tonic.

Compoziție chimică: componența chimică a uleiului de dafin include: eugenol, chavicol, myrcen, cineol și metil de eugenol.

Utilizări terapeutice: uleiul de dafin se poate folosi în tratamentul reumatismului, nevralgiei, durerilor musculare, problemelor de circulație, răcelilor, gripei, infecțiilor dentare, diareei și infecțiilor pielii.

Sumar: uleiul de dafin are un efect calmant asupra emoțiilor și a durerilor în general, inclusiv cele reumatice. De asemenea, reglează sistemul digestiv și acționează ca un tonic pentru ficat și rinichi. Uleiul de dafin mai este benefic părului și scalpului.

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de dafin poate fi folosit în cazul unei infecții, a febrei și a durerilor în general.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate ajuta la calmarea emoțiilor și a durerilor, mai ales când e combinat cu trandafir sau ienupăr. Uleiul de dafin se mixează bine, din punct de vedere al aromelor cu alte uleiuri precum cele de: cedru, coriandru, eucalipt, mușcată, ghimbir, ienupăr, lavandă, lămâie, portocale, trandafir, rozmarin, cimbru și ylang ylang [Leyva et al., 2007.].

13. BERGAMOTA

Uleiul esențial de bergamotă se extrage din copacul Citrus bergamia (Citrus aurantium subsp. bergamia) din familia Rutacee, fiind cunoscută și sub numele de portocala Bergamot.

Proprietățile uleiului: mirosul uleiului este cel al citricelor, dulce, de fructe, cu o caldă aromă de flori aromate; amintește de uleiul de neroli și de cel de lavandă. Culoarea variază de la verde la verzui–galben, iar gradul de vâscozitate este apos.

Originea uleiului de bergamotă: acest copac provine din Asia de sud–est, dar a fost introdus și în Europa, în special în Italia; se mai întâlnește și pe Coasta de Fildeș, Maroc, Tunisia și Algeria. Uleiul de bergamotă se obține dintr-un copac care poate atinge înălțimea de 4 metri și care are flori de formă stelară, frunze netede și fructe citrice, care sunt o combinație între o portocală și un grapefruit, însă de forma unei pere. Culoarea fructului copt este verde spre galben. Uleiul este unul dintre cele mai răspândite folosite în industria parfumeriei și toaletei; împreună cu neroli și lavanda, bergamota compune ingredientul principal pentru clasica aromă de apă–de–colonie 4711; de asemenea, se folosește pentru a aroma ceaiul Earl Grey. Numele „Bergamot” derivă de la orașul Bergamo din Lombardia, locul unde s-a vândut pentru prima dată uleiul.

Extracție: Atât coaja fructului copt, cât și a celui necopt se folosesc pentru a extrage uleiul prin tehnica „expression”. Gradul de valorificare este de aproximativ 0,5%.

Compoziție chimică: uleiul esențial de bergamotă este compus din constituenți chimici variați, printre care: limonene, acetat de linalil, linalol, gamma terpenene, bergapten și dipenten.

Precauții: uleiul de bergamotă poate cauza arsuri severe folosit pe o piele sensibilă și expusă la soare; deoarece conținutul ridicat de bergapten poate cauza foto–toxicitate, nu se recomandă expunerea la soare dacă este folosit pe piele. Chiar dacă se îndepărtează ingredientul Bergapten (Furocumarin) din ulei, iar foto–toxicitatea este astfel minimizată, se recomandă totuși ca pielea tratată să nu fie expusă la soare.

Proprietăți terapeutice: antiseptic, antibiotic, antispasmodic, stomahic, calmant și febrifug.

Utilizări: uleiul de bergamotă se poate folosi la tratarea depresiei, stresului, tensiunii, fricii, isteriei, infecției (de orice tip, inclusiv a pielii), anorexiei, psoriasisului, eczemelor și convalescenței în general.

Sumar: dacă căutați un ulei care să ajute în depresii, astenii, sau în stări de indispoziție, lipsă de încredere în sine, stări de timiditate, atunci alegeți uleiul de bergamotă. De asemenea, are calități antiseptice care sunt folositoare pentru afecțiuni ale pielii precum acneea, eczemele și psoriasisul Navarra et al., 2015..

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de bergamotă poate fi folosit în caz de depresii, stări de indispoziție, răceli, gripe, sindrom premenstrual și astenii.

Ulei esențial sau în apa de baie: uleiul de bergamotă poate fi folosit în uleiul de masaj sau diluat în apa de baie pentru a ajuta la: stres, tensiune, astenii, sindrom premenstrual, probleme ale pielii, depresie postnatală, răceli și gripe, anxietate, depresii, stări de indispoziție și anorexie.

Uleiul esențial în creme: ca și constituent într-o cremă de bază, uleiul de bergamotă se poate folosi pentru răni și tăieturi, psoriasis, piele grasă, scabie, eczme, acnee și dureri de gât Currò et al., 2016..

14. LĂMÂIȚA

Denumirea științifică: Lippia citriodora sau Aloysiatriphille

Familia: Verbeneacee

Descriere: plantă perenă apreciată pentru frunzele citrice foarte parfumate. Mărimea plantei variază în funcție de climat. Atinge 50 cm în zonele calde. Plantată lângă casă pentru acces ușor, frunzele trebuie frecate între degete pentru un maximum de parfum.

Tulpina: este nevoie de altoire bine făcută pentru a controla această plantă dreaptă dar oarecum „dezordonată”.

Frunzele: frunzele cresc în grup de 2/3. Sunt lungi, de forma vârfului de suliță cu o nervură centrală adâncă, câteodată fiind aspre la atingere.

Florile: micuțe, albe sau violete, așezate în spic, înfloresc la sfârșitul verii.

Habitat: importate în Europa din America de Sud de către spanioli în secolul al XVII–lea.

Cultivare

Expunere: îi plac locurile cu soare, la adăpost de vânt. Altoire ușoară a ramurilor toamna. Iarna, dacă temperatura coboară sub zero grade, rădăcinile și partea de jos a plantei trebuie acoperite cu frunze sau mărăcini. Planta se va regenera primăvara datorită rădăcinilor adânci, chiar dacă frunzele au căzut. Toamna târziu, ghivecele trebuie mutate la căldură.

Înmulțire: prin semănare sau butășire primăvara târziu.

Creștere: a nu se pierde speranța dacă, după o iarnă friguroasă, planta înmugurește mai târziu. Chiar dacă frunzele au fost stricate de îngheț, trebuie să continuați udarea și fertilizarea deoarece rădăcinile probabil au supraviețuit.

Recoltare: Se culeg frunzele cele mai mirositoare pe tot parcursul anului. Aroma maximă este atinsă în timpul înfloririi.

Depozitare: frunzele uscate își păstrează aroma.

Întrebuințări

Întrebuințări culinare: din frunzele proaspete sau uscate se obține un digestiv excelent, tonic și sedativ. Dacă se adaugă mentă plantei, se obține un ceai foarte bun.

Frumusețe: o infuzie parfumează apa de baie. O compresă de 15 minute va ajuta ochii iritați sau obosiți.

Mituri și legende: iată o rețetă pentru un faimos lichior care conține nu numai alcool, sirop și lămâi verzi, dar și frunze aromate de lămâiță: 500 g de alcool pur de 90˚C, 300 g de apă, 250 g zahăr, 2 lămâi verzi curățate, aproximativ 80 de frunze uscate de lămâiță (culese spre sfârșitul lui August când planta înflorește). Lăsați frunzele bine spălate și lămâile curățate în alcool timp de opt zile. Amestecați zahărul în apă și agitați ambele mixturi din când în când. Amestecați ambele lichide și lăsați să stea o săptămână înainte de a servi cu gheață Herranz-López et al., 2015..

15. IZMA

Denumirea științifică: Mentha species;

Familia: Labiate;

Descriere: există peste 600 de varietăți ale acestei plante perene care se înmulțește spontan, creând noi specii. Este, de asemenea, considerată o buruiană.

Dacă spațiul e limitat, se plantează în vase sau se îngrădesc rădăcinile la adâncime cu pietre. Înălțimea poate varia de la 10 cm la aproape un metru. Crește orizontal. Tăierea este esențială pentru a-i păstra densitatea și pentru a-i reînnoi creșterea. Alte specii formează un fel de covor parfumat.

Frunziș: frunze ovale sau rotunde, verzi, zimțuite, ocazional cu o margine violetă sau albă.

Flori: mici, violete sau liliachii, înfloresc vara în spicuri.

Habitat: preferință pentru sol proaspăt, bine drenat și bogat.

Expunere: crește bine atât la umbră, cât și la soare.

Înmulțire: cea mai simplă metodă este divizarea tufișurilor primăvara sau toamna. Altoirea dă de asemenea rezultate bune. Anumite specii trebuie semănate primăvara.

Întrebuințări: proprietăți digestive, antispasmodice și antiseptice.

Întrebuințări culinare: această aromă puternică și inconfundabilă este apreciată în deosebi vara când se folosește ca ingredient principal în siropuri și ceaiuri răcoritoare. Frunzele de izmă se pot adăuga în deserturile de legume sau cele de ciocolată.

Sănătate: ca digestiv, în infuzii obținute din câteva grame de frunze uscate ori proaspete sau amestecate cu lămâie, lămâi verzi și mușețel. Pentru durerile de cap se administrează comprese de frunze uscate. Apa de gură de izmă ajută de asemenea la durerile de gât.

Mituri și legende: această plantă foarte parfumată este simbolul ospitalității. Homer a scris despre servitorii care ștergeau mesele din bucătărie cu izmă înainte de a le servi musafirilor mâncarea. Întotdeauna populară, menta a fost și este folosită ca deodorant în camere și dulapuri Eliopoulos et al., 2015..

16. SMIRNA

Uleiul de smirnă se extrage din Commiphora myrrha (Commiphora molmol și Balsamodendron myrrha) din familia Burseracee, fiind cunoscută și sub numele de “bola”, smirnă și rășină, smirna obișnuită și “smirna hirabol”.

Proprietățile uleiului: uleiul de smirnă are un miros cald, ușor de învechit și e de culoarea galben pal spre culoarea ambrei. Ca și grad de vâscozitate este vâscos.

Originea uleiului de smirnă: smirna este un copac mic care poate crește până la 5 metri înălțime, având ramuri scorțoase și noduroase, frunze puține și flori albe mici. Provine din Somalia, Arabia și Yemen. Când scoarța este tăiată, apare rășina ca un lichid galben pal, care apoi se uscă în bulgări roșiatici–maro de mărimea unei nuci, din care se distilează uleiul. Smirna era foarte populară în timpurile antice; era considerată medicament de către chinezi și egipteni, era parte din ritualul de închinare al egiptenilor în fața soarelui; de asemenea, era folosită la mumificare și în cosmetică. Soldații greci luau cu ei în bătălie un flacon de smirnă, deoarece aceasta ajuta la stoparea sângerării rănilor.

Extracție: uleiul de smirnă se extrage prin distilare cu aburi a rășinii lichide (smirna crudă). Gradul de valorificare este de 3–5%.

Compoziție chimică: principalele componente ale uleiului de smirnă sunt: acid myrrholic, aldehidă cinnamică, acid cuminic, eugenol, cadinene, pinene și limonene.

Precauții: uleiul de smirnă este non–iritant și nealergic, dar poate fi toxic dacă e folosit în doze mari; nu este indicat a se folosi în timpul sarcinii, deoarece poate acționa ca un stimulent uterin.

Proprietăți terapeutice: antiseptic, antibacterian, antiflogistic, antiinflamator, astringent, balsamic, carminativ, cicatrizant, diuretic, expectorant, fungicid, stimulent, stomahic și tonic.

Utilizări terapeutice: uleiul de smirnă este eficient împotriva mucusului excesiv din plămâni; ajută la calmarea durerilor ușoare precum răceli, guturai, tuse, dureri de gât și bronșite. Este folositor în caz de diaree, dispepsie, flatulență și hemoroizi. Uleiul de smirnă este foarte bun în boli ale gurii și ale gingiilor precum ulcerații bucale, pioree, gingivite, gingii spongioase și dureri de gât. Pentru piele, uleiul de smirnă poate fi folositor în tratamentul opăririlor, ulcerațiilor de piele, escare, piele crăpată, herpes, răni purulente, eczeme și piciorul atletului. Uleiul de smirnă este foarte folositor în caz de hipomenoree, leucoree, afte și amenoree.

Sumar: uleiul de smirnă este foarte eficient pentru tractul respirator, sistemul digestiv, probleme gingivale și bucale, în îngrijirea pielii și pentru problemele ginecologice Al-Jenoobi et al., 2015..

Arzătoare și vaporizatori: în terapia cu aburi, uleiul de smirnă poate ajuta în caz de: bronșite, catarh, răceli și tuse. Uleiul de smirnă poate fi folosit ca ulei esențial de masaj sau diluat în apa de baie pentru a ajuta la: bronșite, catarh, răceli, tuse sau infecții.

Apă de gură: uleiul de smirnă se poate folosi în apa de gură pentru a trata toate infecțiile dentare.

Comprese reci sau tamponări: uleiul de smirnă se poate dilua pentru o compresă rece care ajută la dureri de gât, răni sau infecții ale pielii Al-Jenoobi et al., 2015..

17. MENTA

Denumirea științifică: Mentha piperita

Metoda obișnuită de extracție: distilare cu aburi

Culoare: incolor cu o nuanță de galben

Consistență: slabă

Notă de parfum: mare

Puterea aromei inițiale: puternică

Descriere aromatică: mentolată, asemănătoare cu bomboanele mentolate, dar mai concentrată. Mai parfumată decât „spearmint” (un alt tip de mentă).

Posibile întrebuințări terapeutice: astm, colici, extenuare, febră, flatulență, dureri de cap, grețuri, scabie, sinusite, amețeală.

Descriere: frunzele de un verde închis au o aromă plăcută, proaspătă, dulce cu un gust răcoritor.

Întrebuințări culinare: în ceaiuri, băuturi, jeleuri, siropuri, înghețate și preparate din carne de miel. Menta se folosește în bucătăriile afgane, egiptene, indiene și în cele din Orientul Mijlociu; de asemenea, menta se mai folosește în amestecuri de mirodenii precum „chat Mazola”, sos de mentă și curry Thai verde.

Origini: menta provine din Europa și Asia, fiind la început crescută în grădinile mănăstirilor. Astăzi, menta se cultivă pentru comerț în Statele Unite și Egipt.

Folclor: menta era folosită de către asirienii antici în ritualuri făcute în cinstea zeului focului. Evreii din vechime presărau frunze de mentă pe podeaua sinagogii astfel încât fiecare pas făcut să producă un iz frumos mirositor. „Spearmitul” era folosit de grecii antici și de romani ca plantă mirositoare, condiment culinar și în parfumuri și aromatizatori de baie. Menta a primit numele de la greci după personajul lor mitologic, Menthe. În timpul Evului Mediu, pe lângă întrebuințări culinare, frunzele de mentă pudrate se foloseau pentru albirea dinților Smaoui et al., 2016..

18. SALVIA

Descriere: Salvia reprezintă frunzele uscate a plantei Salvia officinalis.

Frunzele aromate sunt de culoare gri–argintiu. Salvie tăiată se referă la frunzele care au fost tăiate mai degrabă decât mărunțite în bucăți mai mici. Salvia tăiată este preferată în cazul în care utilizatorul dorește ca salvia să fie evidentă în produsul final. Salvia frecată se macină și se dă prin sită cu ochiuri mari. Produsul rezultat este un produs pufos, asemănător cu bumbacul, fiind un produs unic între plantele de sol. Salvia se vinde cel mai mult sub formă măcinată mai mult decât sub orice altă formă.

Întrebuințări: salvia se folosește în bucătăria grecească, cea italiană și în bucătăriile europene în general. Este folosită la condimentarea cârnaților, a cărnii de pasăre și a peștelui. Salvia a fost folosită tradițional pentru proprietățile sale antioxidante și antibacteriene.

Origini: de-a lungul istoriei, Europa de sud a fost principalul producător de salvie. Salvia dalmațiană, așa cum este numită în mod uzual, a fost recunoscută ca fiind superioară în Statele Unite. Uleiul din această salvie este foarte aromat, remarcat prin gustul său dulce datorită diferitelor componente ale uleiului esențial.

Folclor: salvia a fost folosită în timpul Evului Mediu la tratarea multor boli, inclusiv febre, boli de ficat și epilepsie. Planta se folosea în Anglia pentru a face ceai, care era considerat ca fiind o băutură plăcută și sănătoasă. O credință comună era aceea că salvia întărea memoria, de aici vorba că salvia și înțeleptul întotdeauna au o memorie lungă. În secolul al IX–lea, fermele imperiale din Germania din timpul domniei lui Charlemagne creșteau printre celelalte ierburi și salvia. În timpul secolului al XVII–lea, chinezii au schimbat 1,5 kg sau 2 kg de ceai de-al lor cu 500 grame de frunze de salvie europeană a negustorilor olandezi Hasanein et al., 2016..

19. VANILIA

Denumirea științifică: Vanilla planifolia.

Metoda obișnuită de extracție: extracție pe bază de solvenți.

Culoare: maro intens.

Consistență: puternică.

Notă de parfum: mică.

Puterea aromei inițiale: puternică.

Descriere aromatică: bogată, caldă, aromă dulce de vanilie.

Posibile întrebuințări: parfumerie.

Constituenții: Vanilină, hidroxibenzaldehidă, acid acetic, acid izobutiric, acid caproic, eugenol, furfurol.

Descriere: vanilia derivă de la boabele uscate, maturate sau de la păstăile fructului de la planta perenă cățărătoare cu tulpina verde, Vanilla planifolia, care face parte din familia orhideelor. Deși boabele de vanilie sunt adesea folosite în întregime, în mod obișnuit ele sunt folosite pentru producerea extractelor și aromelor.

Întrebuințări: vanilia se folosește în principiu la înghețate, băuturi ușoare, lapte de pasăre, preparate din ciocolată, bomboane, tutun, aluaturi, budinci, prăjituri, fursecuri, lichioruri, și ca ingredient de aromă persistentă în parfumerie.

Origini: vanilia vine din Mexic, dar în prezent, Statele Unite cumpără boabele de vanilie din Madagascar, Indonezia, Uganda și Tonga. Cea mai mare parte din boabele de vanilie de calitate ridicată din lume vin din Madagascar, insula de lângă coasta Africii.

Folclor: astecii îndrăgeau vanilia dintr-o băutură numită Xoco–lall, făcută din boabe de cacao și vanilie. Cortez a luat mostre din această băutură și s-a întors în Spania spunând că aceasta conținea puteri magice. Europenii au îmbinat boabele de vanilie cu tutunul lor pe care îl fumau sau îl mestecau, considerându-l un medicament miraculos Divakaran et al., 2016..

20. YLANG YLANG

Uleiul de ylang ylang se extrage din Cananga odorata var. Genuina (Unona odorantissimum) din familia Anonacee, de asemenea cunoscută și sub numele de „floarea florilor”.

Proprietățile uleiului: uleiul de ylang ylang are un miros exotic, dulce și este de culoare galben foarte deschis.

Originea uleiului de ylang ylang: ylang ylang este un copac tropical de aproape 20 metri înălțime cu flori mari, fine, parfumate, de culoare roz, mov sau galben. Copacul este cultivat în Java, Sumatra, Reunion, Madagascar și în Insulele Comore. Numele său înseamnă „floarea florilor”. În Indonezia, se obișnuiește să se presare petale de flori de ylang ylang pe patul nupțial. Mai demult, ylang ylang era un ingredient popular pentru produsele de păr din Europa și era cunoscut sub numele de Ulei de Macassar. Cuvântul „anti–macassar” își are originea aici, din moment ce un anti–macassar era o bucată de pânză care se folosea pentru a împiedica pătarea mobilelor capitonate atunci când cineva atingea acea mobilă cu capul dat cu ulei de Macassar.

Extracție: uleiul de ylang ylang se extrage din flori proaspăt culese prin distilare cu apă sau aburi. Prima distilare se numește Ylang ylang extra, care este gradul cel mai înalt. Prin extracție cu solvenți se produc de asemenea substanța „pură” și cea numită „beton”.

Compoziție chimică: principalele componente chimice sunt: acid benzoic, geraniol, lonalool, eugenol, safrole, acetat de benzil, farnesol și pinene.

Precauții: uleiul de ylang ylang este non–toxic, non–iritant, totuși poate cauza sensibilitate în cazul unor persoane, iar folosirea excesivă poate duce la dureri de cap și greață.

Proprietăți terapeutice: afrodisiac, antidepresiv, antiseptic, hipotensiv și sedativ.

Utilizări terapeutice: uleiul de ylang ylang are un efect euforic și sedativ asupra sistemului nervos; poate ajuta în cazul anxietății, tensiunii, șocului, fricii și panicii. Calitățile sale afrodisiace pot fi de folos în cazul impotenței și frigidității. Uleiul de ylang ylang poate fi folositor în mod special pentru respirație rapidă și puls rapid; poate să mai ajute și la reducerea presiunii ridicate a sângelui. Poate fi folositor pentru infecțiile intestinale. Uleiul de ylang ylang poate avea un efect liniștitor asupra pielii, iar efectul său stimulator asupra scalpului poate determina creșterea mai evidentă a părului.

Sumar: uleiul de ylang ylang poate ajuta în probleme precum presiune ridicată a sângelui, respirație și puls rapide, condiții nervoase, precum și impotență și frigiditate. In terapia cu aburi, uleiul de ylang ylang poate ajuta în caz de: anxietate, tensiune, șoc, frică, panică, respirație rapidă, puls rapid, afrodisiac, extenuare fizică, frigiditate, impotență, insomnie, depresie, stres. Este un bun relaxant și afrodisiac.

Ulei esențial sau în apa de baie: poate fi folosit pentru a ajuta în: extenuare fizică, insomnie, frigiditate, impotență, depresie, anxietate, tensiune nervoasă și stres. Mai poate fi și calmant sau afrodiziac Tan et al., 2015..

II. PARTEA II – MATERIALE ȘI METODE

Uleiurile esențiale, izolate din diferite plante, sunt amestecuri complexe de diferite componente aparținând unor clase chimice variate (terpenoizi, cetone, aldehide, esteri) saturate sau cu un grad oarecare de nesaturare.

Numeroase componente prezintă fragmente structurale comune cum ar fi: gruparea izopropil, izopropenil, catene alifatice normale), heterocicli cu oxigen etc.

Variabilitatea uleiurilor esențiale, chiar provenite de la aceeași specie, pe lângă complexitatea chimică este accentuată și de factori geografici, climatici, sau de particularitățile tehnologiei de obținere și/sau de purificare. Din aceste motive confirmarea identității unei probe de ulei esențial pare să fie o problemă deosebit de complexă. O abordare rațională a problemei identificării unui ulei esențial ar putea consta în separarea constituenților chimici și determinarea cantitativă a acestora prin diferite metode de cromatografie (gazcromatografie, HPLC) cuplate cu detectarea prin spectrometrie de masă.

Aparatura utilizată și metoda de lucru

Spectrele de absorbție au fost înregistrate în domeniul 1000–4000 cm–1 cu ajutorul unui spectrofotometru cu transformare Fourier (tehnica FTIR), model FTIR–640 plus, produs al firmei JASCO.

Acest mod de înregistrare a spectrelor prezintă avantajul unui raport semnal/zgomot deosebit de avantajos. Din acest motiv durata înregistrării unui spectru complet este redusă (sub o secundă). Viteza mare de înregistrare permite repetarea înregistrării de mai multe ori (concret s-a setat aparatul pentru 64 înregistrări consecutive) urmând să se calculeze media măsurătorilor pentru fiecare valoare a numărului de undă (operația de ”achiziție de spectre”).

Datorită acumulării a 64 de spectre, raportul semnal/zgomot s-a îmbunătățit de 8 ori.

Probele de ulei precum și uleiul de referință au fost comprimate în formă de film subțire (aproximativ 20 m) între două lame de monocristal de fluorură de calciu (transparente între 1000–4000 cm–1) și interpuse în traseul optic al radiației sursei cu emisie în infraroșu.

Funcționarea spectrofotometrului cu transformare Fourier se bazează pe interferența luminii și pe o transformare matematică (transformare Fourier) a semnalului detectorului, operații în urma cărora se obține spectrul de absorbție al probei și materialului de referință.

Figura 1 reprezintă, în maniera simplificată, componentele optice ale spectrofotometrului și traseul radiației în acesta. Se constată că montajul optic nu are monocromator, acesta fiind înlocuit cu un interferometru de tip Michelson. Radiația policromatică a sursei S este trimisă prin intermediul oglinzii concave O1 și prin divizorul de radiație RD2 spre proba P. După traversarea probei, radiația ajunge pe divizorul de radiație DR1 care împarte fluxul de radiație în două trasee: una spre ansamblul de oglinzi O2 și alta spre ansamblul de oglinzi O3. Oglinzile O2 și O3 întorc radiațiile spre divizorul de radiație DR1.

Ajunse pe suprafața acestuia radiațiile, care au parcurs trasee diferite, se compun producând fenomenul de interferență. Singurul element constructiv, aflat în mișcare în timpul înregistrării spectrului, este ansamblul de oglinzi O3. Dacă ansamblul de oglinzi O3 se găsește în poziția A, atunci diferența de drum optic, corespunzătoare celor două trasee optice, este nulă, deci radiațiile întoarse pe suprafața divizorului de radiații produc un maxim de interferență. Prin translația ansamblului de oglinzi O3, se modifică progresiv diferența de drum optic dintre cele două trasee. Se poate demonstra că detectorul D, care măsoară intensitatea de interferență în funcție de poziția ansamblului de oglinzi O3 (deci în funcție de diferența de drum optic dintre cele două trasee) înregistrează o interferogramă dependentă de transformata Fourier inversă a spectrului de emisie al sursei S și de transformata Fourier inversă a spectrului de transparență (de transmisie) al probei P.

În urma transformării Fourier a semnalului detectorului D și după unele operații matematice suplimentare, efectuate asupra semnalului detectorului, se obține spectrul de transmisie (sau opțional spectrul de absorbție) al probei P în forma cunoscută.

Pentru a cunoaște cu exactitate pozițiile maximelor de absorbție în spectrul IR al probei, poziția ansamblului de oglinzi O3 trebuie cunoscută cu exactitate foarte mare în fiecare moment al deplasării acestui ansamblu. Din acest motiv se trimite, împreună cu radiația sursei S, o altă radiație, de data această monocromatică, provenită de la un laser care emite în domeniul vizibil (de obicei o radiație roșie) sau infraroșu apropiat (frecvent cu lungimea de undă de 1064 nm).

Figura 1. Schema de construcție și de funcționare a spectrofotometrului cu transformare Fourier

Interferograma produsă de radiația monocromatică a laserului este practic o funcție sinusoidală.

Acest semnal sinusoidal, sesizat de asemenea de detectorul D, se suprapune peste semnalul generat de probă. Prin urmărirea valorilor maxime și minime ale interferenței (de tip sinusoidal) radiației laserului, se poate preciza poziția momentană a ansamblului de oglinzi O3, în fiecare moment al înregistrării, cu o precizie comensurabilă cu lungimea de undă a radiației laserului Samfira et al., 2015..

III. PARTEA III – CONTRIBUȚII PROPRII

Contribuție experimentală originală

Potrivit Dr. Brian Lawrence (2000) "pentru ca un ulei esențial să fie un ulei esențial adevărat, acesta trebuie să fie izolat prin doar mijloace fizice.

Metodele fizice utilizate sunt de distilare (abur, abur / apă și apă) sau de exprimare (de asemenea, cunoscut sub numele de presare la rece, o caracteristică unică pentru uleiuri coajă de citrice).

Există o altă metodă de izolare a uleiului specific unui număr foarte limitat de plante oleaginoase esențiale (aceasta este o macerare / distilare).

In acest proces, materialul vegetal este macerată în apă caldă pentru a elibera uleiul esențial legat de enzimă.

Exemple de uleiuri produse prin macerare sunt ceapa, usturoi, migdale amare, etc.

Pentru scopurile noastre, vom rezuma în contextul aromaterapie și, prin urmare, să consideram uleiuri esențiale ca extracte aromatice foarte concentrate, care sunt distilate sau exprimate dintr-o varietate de materiale de plante aromatice, inclusiv flori, fructe, ierburi, frunze, ace sau nuiele, rășini, rădăcini, semințe, și păduri.

Robert Tisserand a scris că "un ulei esențial pur este o dinamică vibrantă care aproape pare să aibă o calitate viață proprie".

Uleiurile esențiale se caracterizează printr-un set de caracteristici fizice generale care le dau identitatea lor.

Caracterizarea și confirmarea identității uleiurilor esențiale prin spectrofotometrie de absorbție în domeniul infraroșu mijlociu

Rezultate și interpretări

Figurile 3–7 reprezintă spectrele de absorbție ale probelor de ulei de lavandă (Lavandula angustifolia), ulei de mentă (Mentha longifolia), ulei de portocale (Citrus sinensis), ulei de duglasul verde (Pseudotsuga menziesii) și ulei de cicoare (Cichorium intybus), înregistrate în domeniul 4000–1000 cm–1, la rezoluția de 4 cm–1.

Fiecare spectru a fost obținut ca urmare a acumulării de 64 spectre individuale.

Probele de uleiuri menționate au fost obținute de la același producător (UNIVERSAL C.).

Figura 8 și 9 reprezintă spectrul infraroșu al unui ulei esențial (produs al firmei FARES BIO VITAL), utilizat drept ulei de referință în comparație cu uleiul al cărui spectru este redat în Figura 3, suprapus peste spectrul din Figura 3.

Se constată faptul că spectrele de absorbție ale uleiurilor provenite de la specii diferite prezintă diferențe semnificative, în timp ce spectrul uleiului de lavandă, utilizat ca probă, și al uleiului esențial de lavandă, utilizat ca referință, prezintă similarități evidente.

Pentru a exprima similaritatea între spectrele a două probe, spectrele în cauză sunt digitalizate (reprezentate ca mulțime de perechi de valori (număr de undă vs. transmisia procentuală).

Fiecare spectru este compus din 3113 astfel de perechi de valori.

Compararea a două spectre, provenite de la probele pentru care urmează a se exprima cantitativ similaritatea, constă în compararea valorilor de absorbanță pentru fiecare din cele 3113 perechi de valori număr de undă vs. transmisia procentuală.

În cazul identității teoretice ale două spectre, pentru fiecare valoare a numărului de undă, transmisiile asociate cu cele două spectre ar trebui să fie egale.

Figurile 8 și 9 reprezintă spectrele suprapuse ale uleiului de lavandă (considerat probă) și uleiului esențial de lavandă (considerat referință).

Similaritatea dintre cele două probe este vizibilă, atât pentru domeniul întreg al spectrului (4000–1000 cm–1) cât și la reprezentarea extinsă a subdomeniului 2000–1000 cm–1.

Pentru exprimarea cantitativă a similarității dintre cele două spectre, coeficientul de corelare liniară, calculat pentru valorile corespunzătoare de transmisie (Ta și Tb) procentuală ale celor două spectre (spectrul a și spectrul b), pare a fi un test statistic potrivit.

Coeficientul de corelare liniară (r) pentru spectrele a și b considerate, calculat pentru domeniul spectral cuprins între valorile digitalizate cu numărul de ordine m și n, se exprimă cu relația (1).

În relația de mai sus Ta,i reprezintă valoarea de transmisie optică asociată cu punctul nr. “i” al spectrului “a” digitalizat, iar Tb,i are semnificația similară dar referitoare la spectrul “b”.

Simbolurile T–a și T–b reprezintă respectiv mediile valorilor de transmisie în spectrele “a” și “b” peste parametrul de însumare “i”.

Dacă valorile Ta,i și Tb,i sunt egale pentru toate valorile “i” (cuprinse în domeniul m – n), atunci coeficientul de corelare liniară ra,b(m.n) are valoarea 1.

La o similaritate reală, dar neideală, coeficientul de corelare liniară are valoare cuprinsă între 0 și 1. Cu cât este mai aproape valoarea coeficientului de corelare de valoarea teoretică “1”, cu atât este mai avansată similaritatea între cele două spectre, deci cu atât este mai sigură identitatea chimică a probei și referinței.

Aplicând algoritmul descris, se compară spectrele uleiului de lavandă (proba investigată) și uleiului esențial de lavandă (referința), pentru întregul domeniu spectral înregistrat (4000–1000 cm–1) și pentru subdomeniile spectrale cuprinse între 2000–1000 cm–1 și între 4000–2000 cm–1.

Tabelul 1 redă corespondența între valorile de numere de undă care marchează domeniile spectrale și valorile corespunzătoare “m” și “n” din relația (1).

Tabel 1. Corespondența între valorile de numere de undă care marchează domeniile spectrale și valorile corespunzătoare “m” și “n” din relația (1)

Se constată că coeficientul de corelare calculat pentru subdomeniul 2000–1000 cm–1 este aproximativ la fel de “permisiv” ca și cel calculat pentru întregul domeniu spectral scanat (4000–1000 cm–1), în schimb va

Valoarea coeficientului de corelare calculată pentru subdomeniul 4000–2000 cm–1 este mai permisiv. Acest fenomen este legat de faptul că subdomeniul 4000–2000 cm–1 este mai sărac în informații spectrale decât subdomeniul 2000–1000 cm–1.

Utilizarea coeficientului de corelare liniară pentru compararea spectrelor este justificată și de faptul că dacă la înregistrarea celor două spectre se produce o deplasare a liniei de bază, aceasta nu afectează valoarea coeficientului de corelare.

Tabelul 2 conține valorile coeficientului de corelare liniară între uleiul esențial de lavandă (considerat referință) și probele de uleiuri enumerate mai sus, calculate pentru întregul spectru (4000–1000 cm–1).

Tabel 2. Valorile coeficientului de corelare liniară între uleiul esențial de lavandă (considerat referință) și probele de uleiuri enumerate mai sus, calculate pentru întregul spectru (4000–1000 cm–1)

Se constată din datele cuprinse în Tabelul 2 că valorile coeficientului de corelare pentru uleiuri provenind de la specii diferite au valori semnificativ mai mici decât 0,97, în timp ce coeficientul de corelare liniară între uleiul de lavandă (produsul firmei UNIVERSAL C.) și uleiul esențial de lavandă (produsul firmei FARES s.a.) depășește această valoare.

Concluzii

Compararea spectrelor digitalizate prin calcularea coeficientului de corelare constituie un mijloc comod, rapid și sigur pentru confirmarea obiectivă a identității uleiurilor esențiali. Metoda se pretează de asemenea pentru depistarea falsurilor.

Alte metode, cum sunt cele cromatografice sunt laborioase și deseori implică investigații de amploare privind găsirea condițiilor optime de separare pentru fiecare tip de ulei esențial în parte.

Un alt impediment constă în infrastructura de laborator deosebit de costisitoare, de care dispun puține laboratoare.

Din motivele enumerate mai sus nu este lipsit de interes elaborarea unei tehnici de comparare a unui ulei esențial cu un standard în vederea confirmării identității.

Se impune ca tehnica de confirmare a identității să fie robustă în sensul că variațiile legate de factorii geografici, climatici precum particularitățile de prelucrare să aibă influență minoră asupra rezultatelor, în schimb identitatea de specie să aibă o influență semnificativă.

Având în vedere faptul că spectrofotometria de absorbție în domeniul infraroșu mijlociu prezintă o specificitate deosebită, utilizarea acestei tehnici pare a fi promițătoare.

Uleiurile esențiale sunt nemiscibile cu apă; din acest motiv problemele legate de prezența masivă a apei în probele analizate, probleme care deseori compromit analiza spectrofotometrică în domeniul infraroșu, nu intervin.

Chiar dacă unele componente ale uleiurilor conțin componente cu grupare hidroxilică, capabile de legături de hidrogen intermoleculare, acest amănunt nu compromite analiza.

Referințe bibliografice

Tolouee M, Alinezhad S, Saberi R, Eslamifar A, Zad SJ, Jaimand K, Taeb J, Rezaee MB, Kawachi M, Shams–Ghahfarokhi M. Effect of Matricaria chamomilla L. flower essential oil on the growth and ultrastructure of Aspergillus niger van Tieghem. Int J Food Microbiol. 2010; 139(3):127–33.

Singh, O., Khanam, Z., Misra, N., & Srivastava, M. K. Chamomile (Matricaria chamomilla L.): An overview. Pharmacognosy Reviews, 2011, 5(9), 82–95. http://doi.org/10.4103/0973–7847.79103.

Chandra Shekar BR, Nagarajappa R, Jain R, Singh R, Thakur R, Shekar S. Antimicrobial efficacy of Acacia nilotica, Murraya koenigii (L.) Sprengel, Eucalyptus hybrid, Psidium guajava extracts and their combination on Streptococcus mutans and Lactobacillus acidophilus. Dent Res J (Isfahan). 2016 Mar–Apr;13(2):168–73.

Shinya T, Iwata E, Nakahama K, Fukuda Y, Hayashi K, Nanto K, Rosa AC, Kawaoka A. Transcriptional Profiles of Hybrid Eucalyptus Genotypes with Contrasting Lignin Content Reveal That Monolignol Biosynthesis–related Genes Regulate Wood Composition. Front Plant Sci. 2016 Apr 13;7:443. doi: 10.3389/fpls.2016.00443. eCollection 2016.

Kobayashi Y, Sato H, Yorita M, Nakayama H, Miyazato H, Sugimoto K, Jippo T. Inhibitory effects of geranium essential oil and its major component, citronellol, on degranulation and cytokine production by mast cells. Biosci Biotechnol Biochem. 2016 Jun;80(6):1172–8. doi: 10.1080/09168451.2016.1148573.

Rashidi Fakari F, Tabatabaeichehr M, Kamali H, Rashidi Fakari F, Naseri M. Effect of Inhalation of Aroma of Geranium Essence on Anxiety and Physiological Parameters during First Stage of Labor in Nulliparous Women: a Randomized Clinical Trial. J Caring Sci. 2015 Jun 1;4(2):135–41. doi: 10.15171/jcs.2015.014.

Kaviani M, Maghbool S, Azima S, Tabaei MH. Comparison of the effect of aromatherapy with Jasminum officinale and Salvia officinale on pain severity and labor outcome in nulliparous women. Iran J Nurs Midwifery Res. 2014 Nov;19(6):666–72.

Teerarak M, Laosinwattana C, Charoenying P. Evaluation of allelopathic, decomposition and cytogenetic activities of Jasminum officinale L. f. var. grandiflorum (L.) Kob. on bioassay plants. Bioresour Technol. 2010 Jul;101(14):5677–84.

Yadeghari S, Malecky M, Dehghan Banadaky M, Navidshad B. Evaluating in vitro dose–response effects of Lavandula officinalis essential oil on rumen fermentation characteristics, methane production and ruminal acidosis. Vet Res Forum. 2015 Fall;6(4):285–93.

Mantovani, A. L.L., Vieira G. P.G., Cunha W. R., Groppo M., Santos R. A., Rodrigues V., Magalhães L. G., Crotti A. E.M., Chemical composition, antischistosomal and cytotoxic effects of the essential oil of Lavandula angustifolia grown in Southeastern Brazil, Revista Brasileira de Farmacognosia, 2013, 23, 877–884.

Abd El–Moneim MR, Fatma SA, Turky AF. Control of Tetranychus urticae Koch by extracts of three essential oils of chamomile, marjoram and Eucalyptus. Asian Pac J Trop Biomed. 2012 Jan;2(1):24–30. doi: 10.1016/S2221–1691(11)60184–6.

Hajlaoui H, Mighri H, Aouni M, Gharsallah N, Kadri A. Chemical composition and in vitro evaluation of antioxidant, antimicrobial, cytotoxicity and anti–acetylcholinesterase properties of Tunisian Origanum majorana L. essential oil. Microb Pathog. 2016 Mar 17;95:86–94. doi: 10.1016/j.micpath.2016.03.003.

Fu S, Shao J, Zhou C, Hartung JS. Transcriptome analysis of sweet orange trees infected with 'Candidatus Liberibacter asiaticus' and two strains of Citrus Tristeza Virus. BMC Genomics. 2016 May 11;17(1):349. doi: 10.1186/s12864–016–2663–9.

Ruiz–Pérez NJ, González–Ávila M, Sánchez–Navarrete J, Toscano–Garibay JD, Moreno–Eutimio MA, Sandoval–Hernández T, Arriaga–Alba M. Antimycotic Activity and Genotoxic Evaluation of Citrus sinensis and Citrus latifolia Essential Oils. Sci Rep. 2016 May 3;6:25371. doi: 10.1038/srep25371.

Gorji–Chakespari A, Nikbakht AM, Sefidkon F, Ghasemi–Varnamkhasti M, Brezmes J, Llobet E. Performance Comparison of Fuzzy ARTMAP and LDA in Qualitative Classification of Iranian Rosa damascena Essential Oils by an Electronic Nose. Sensors (Basel). 2016 May 4;16(5). pii: E636. doi: 10.3390/s16050636.

Mahboubi M. Rosa damascena as holy ancient herb with novel applications. J Tradit Complement Med. 2015 Oct 30;6(1):10–6. doi: 10.1016/j.jtcme.2015.09.005. eCollection 2016 Jan. Review.

Cobellis G, Yu Z, Forte C, Acuti G, Trabalza–Marinucci M. Dietary supplementation of Rosmarinus officinalis L. leaves in sheep affects the abundance of rumen methanogens and other microbial populations. J Anim Sci Biotechnol. 2016 Apr 27;7:27. doi: 10.1186/s40104–016–0086–8.

Ramanauskiene K, Zilius M, Kancauskas M, Juskaite V, Cizinauskas V, Inkeniene A, Petrikaite V, Rimdeika R, Briedis V. Modeling and biopharmaceutical evaluation of semisolid systems with rosemary extract. Acta Pol Pharm. 2016 Jan–Feb;73(1):153–61.

Kuttan R, Panikkar B, Binitha PP. Amino acids in sandal (Santalum album L) with special reference to cis–4–hydroxy–l–proline and sym. homospermidine. Springerplus. 2015 Sep 24; 4:546. doi: 10.1186/s40064–015–1303–1. eCollection 2015. Review.

Srivastava PL, Daramwar PP, Krithika R, Pandreka A, Shankar SS, Thulasiram HV. Functional Characterization of Novel Sesquiterpene Synthases from Indian Sandalwood, Santalum album. Sci Rep. 2015 May 15;5:10095. doi: 10.1038/srep10095.

Prakash B, Singh P, Goni R, Raina AK, Dubey NK. Efficacy of Angelica archangelica essential oil, phenyl ethyl alcohol and α– terpineol against isolated molds from walnut and their antiaflatoxigenic and antioxidant activity. J Food Sci Technol. 2015 Apr;52(4):2220–8. doi: 10.1007/s13197–014–1278–x.

Kumar D, Bhat ZA, Shah MY. Anti–anxiety activity of successive extracts of Angelica archangelica Linn. on the elevated T–maze and forced swimming tests in rats. J Tradit Chin Med. 2012 Sep;32(3):423–9.

Leyva M, Tacoronte JE, Marquetti Mdel C. Chemical composition and lethal effect of essential oil from Pimenta racemosa (Myrtales: Myrtaceae) on Blatella germanica (Dictyoptera: Blattellidae), Rev Cubana Med Trop. 2007 May–Aug;59(2):154–8.

Navarra M, Mannucci C, Delbò M, Calapai G. Citrus bergamia essential oil: from basic research to clinical application. Front Pharmacol. 2015 Mar 2;6:36. doi: 10.3389/fphar.2015.00036.

Currò M, Risitano R, Ferlazzo N, Cirmi S, Gangemi C, Caccamo D, Ientile R, Navarra M. Citrus bergamia Juice Extract Attenuates β–Amyloid–Induced Pro–Inflammatory Activation of THP–1 Cells Through MAPK and AP–1 Pathways. Sci Rep. 2016 Feb 8;6:20809. doi: 10.1038/srep20809.

Herranz–López M, Barrajón–Catalán E, Segura–Carretero A, Menéndez JA, Joven J, Micol V. Lemon verbena (Lippia citriodora) polyphenols alleviate obesity–related disturbances in hypertrophic adipocytes through AMPK–dependent mechanisms. Phytomedicine. 2015 Jun 1;22(6):605–14. doi: 10.1016/j.phymed.2015.03.015.

Eliopoulos PA, Hassiotis CN, Andreadis SS, Porichi AE. Fumigant Toxicity of Essential Oils from Basil and Spearmint Against Two Major Pyralid Pests of Stored Products. J Econ Entomol. 2015 Apr;108(2):805–10. doi: 10.1093/jee/tov029.

Al–Jenoobi FI, Ahad A, Raish M, Al–Mohizea AM, Alam MA. Investigating the Potential Effect of Commiphora myrrha on the Pharmacokinetics of Theophylline, a Narrow Therapeutic Index Drug. Drug Res (Stuttg). 2015 Jun;65(6):312–6. doi: 10.1055/s–0034–1382032.

Al–Jenoobi FI, Alam MA, Al–Mohizea AM, Ahad A, Raish M. Orally co–administrated oleo–gum resin of Commiphora myrrha decreases the bioavailability of cyclosporine A in rats. Pharmazie. 2015 Aug;70(8):549–52.

Smaoui S, Hsouna AB, Lahmar A, Ennouri K, Mtibaa–Chakchouk A, Sellem I, Najah S, Bouaziz M, Mellouli L. Bio–preservative effect of the essential oil of the endemic Mentha piperita used alone and in combination with BacTN635 in stored minced beef meat. Meat Sci. 2016 Jul;117:196–204. doi: 10.1016/j.meatsci.2016.03.006.

Hasanein P, Felehgari Z, Emamjomeh A. Preventive effects of Salvia officinalis L. against learning and memory deficit induced by diabetes in rats: Possible hypoglycaemic and antioxidant mechanisms. Neurosci Lett. 2016 Apr 22;622:72–77. doi: 10.1016/j.neulet.2016.04.045.

Divakaran M, Babu KN, Peter KV. Protocols for Biotechnological Interventions in Improvement of Vanilla (Vanilla planifolia Andrews.). Methods Mol Biol. 2016;1391:47–63. doi: 10.1007/978–1–4939–3332–7_4.

Tan LT, Lee LH, Yin WF, Chan CK, Abdul Kadir H, Chan KG, Goh BH. Traditional Uses, Phytochemistry, and Bioactivities of Cananga odorata (Ylang–Ylang). Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:896314. doi: 10.1155/2015/896314. Epub 2015 Jul 30. Review.

Samfira, I; Rodino, S; Petrache, P; Cristina, R.T; Butu, M; Butnariu, M. Characterization and identity confirmation of essential oils by mid infrared absorption spectrophotometry. Digest journal of nanomaterials and biostructures, (ISSN: 1842–3582. Volume: 10, Issue: 2, Pages: 557–565, Accession Number: WOS:000357261800002, Published: APR–JUN 2015).