Caracterizarea Pedologica a Bazinului Raului Stemnic (buda)
Cuprins
Introducere
Așezarea geografică
Istoricul cercetărilor de specialitate
Aspecte metodologice
Învelișul de sol
2.1. Procese pedogenetice reprezentative în bazinul studiat
Bioacumularea
Argilizarea in situ (Cambizarea)
Eluvierea și iluvierea
Carbonatarea
Gleizarea și stagnogleizarea
Salinizarea și alcalizarea
Caracterizarea tipurilor și subtipurilor genetice de sol
Clasa cernisoluri
Cernoziomuri
Faeziomuri
Clasa luvisoluri
Preluvosoluri
Luvosoluri
Clasa cambisoluri
Eutricambosoluri
Clasa protisoluri
Aluviosoluri
Regosoluri
Clasa hidrisoluri
Stagnosoluri
Gleiosoluri
2.3. Eroziunea în suprafață a solurilor agricole
Favorabilitatea solurilor pentru diferite folosințe și culturi
Concluzii
Bibliografie
Introducere
. Așezare geografică, limitele
Regiunea de studiu este situată în partea de est a României, respectiv în partea de sud a Podișului Central Moldovenesc. Râul Stemnic (Buda) încadrându-se în bazinul Bârladului fiind afluent de dreapta al acestui râu. Este un bazin fusiform alungit pe direcția nord-vest – sud-est. Limita de nord și de est este dată de coasta Bârladului, cea de vest și sud de Coasta Racovei (figura nr. 1).
Figura nr. 1.Poziția geografică a bazinului Stemnicului (Buda).
Pe direcția nord-sud bazinul se întinde pe 16 km. iar pe direcția est-vest bazinul se întinde pe aproximativ 27,3 km. Latitudinal bazinul se desfășoară între 46°39'33" N (cota 182 situată la sud-est de Bălteni, în bazinul inferior) și 46°48'26" N (Dealul Pădurea Negrești). Pe longitudine se desfășoară între 27°18'34" E (Dealul La Tablă, în zona de obârșie) și 27°40'04" E (confluența cu răul Bârlad). Axial, pe direcția dominantă NV-SE, are o lungime de 31,35 km, în timp ce lățimea maximă, în bazinul mijlociu ajunge la 9,1 km, pe direcția nord-est – sud-vest.
Are o suprafață de 15662,52 ha. ce se întinde pe teritoriul a 15 comune , cu mențiunea că 10 dintre ele dețin mai puțin de 1 % din suprafață.
Conform lui Iordan I. (1963) hidronimul de Stemnic ar proveni din slavul „umezeală”, spațiu umed, în timp ce Ciubotaru M. (2005) consideră că hidronimul ar însemna „gârlă puțin adâncă, mocirloasă”.
Istoricul cercetărilor de specialitate
Fiind o disciplină complexă, știința solului se conturează mai târziu, după ce s-au realizat progrese notabile în geologie, biologie, fizică și chimie, către sfârșitul secolului al XIX-lea și s-a dezvoltat cu precădere în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Primele studii sistematice asupra solurilor, cu caracter predominant agrar, îi aparțin lui Ion Ionescu de la Brad (1866, 1869, 1870).
Din anul 1906 o dată cu înființarea Institutului Geologic al României, începe o nouă etapă în cercetarea solurilor deoarece aici a funcționat și o Secție de Agrogeologie condusă de Gheorge Munteanu-Murgoci. Se pune în valoare concepția naturalistă a lui V.V. Dokuceaev privind formarea solului și elaborează prima lucrare de referință pentru pedologia și pedogeografia românească, denumită ”Zonele naturale de soluri din România” (1911).
După anul 1948, cercetarea fundamentală a solului în regiunile agricole de câmpie și deluroase s-a realizat prin studii și cartări la scări mari și mijlocii. Apar primele rezultate de sinteză a numeroaselor cartări pedologice efectuate anterior și sunt elaborate hărți ale solurilor României la scara 1:1 500 000 (1960), 1:1 000 000 (1964), 1: 500 000 (1971), primele hărți la scara 1:200 000, dar și lucrări de sinteză asupra solurilor țării, precum Raionarea pedogeografică a R.P. Române (N. Cernescu, V.M. Fridland și N. Florea, 1958), capitolul „Solurile” (N. Florea și V.M. Fridland) din Monografia geografică a R.P. Române (1960), Solurile României (C. Chiriță, C. Păunescu și D. Teaci, 1967), Geografia solurilor României (N. Florea și colab., 1968).
Concomitent au fost elaborate pedologii generale sau aplicative de către C. Chiriță (1955), N. Florea (1963), C. Păunescu (1963), Gh. Mihai (1964), N. Florea și colab. (1986). În această perioadă a fost întocmit și un sistem de bonitare a solurilor, necesar pentru aprecierea economică corectă a terenurilor ca mijloc de producție (D. Teaci, 1966).
M. Moțoc (1963) acordă o atenție deosebită factorilor ce intervin în declanșarea și menținerea proceselor de eroziune și realizează o hartă schematică a proceselor actuale de eroziune a solului potrivit căreia solurile din bazinul superior al Bârladului sunt afectate de eroziune foarte puternică și excesivă, cu excepția celor din partea central-nordică, care prezintă eroziune slabă și moderată. Sunt stabilite măsurile și lucrările de stopare a eroziunii pe terenurile arabile din România, cu precizări pentru silvostepa și solurile de pădure din Moldova.
Anul 1970 constituie un an de referință prin înființarea Institutului pentru Cercetări Pedologice și Agrochimice (I.C.P.A.) care promovează o nouă orientare în studiul solurilor în măsură să satisfacă deopotrivă obiectivul științific și pe cel utilitar.
Sunt luate în calcul cu deosebire orizonturile și caracterele diagnostice, exprimate prin indici cantitativi și computerizabili pentru a se elimina subiectivismul în definirea, denumirea și clasificarea solurilor. Se elaborează Sistemul român de clasificare a solurilor (1980), inspirat după modelul FAO-UNESCO, adaptat la condițiile specifice ale țării noastre.
În anul 1987 apar și cele trei volume ale Metodologiei elaborării studiilor pedologice (N. Florea și colab.), care, împreună cu sistemul de clasificare editat în 1980 au constituit un valoros instrument de lucru în pedologia românească, iar prin acumularea informațiilor și diverse îmbunătățiri, în anul 2012 este elaborat Sistemul român de taxonomie a solurilor (N. Florea și I. Munteanu).
N. Barbu (1979) face o serie de precizări referitoare la vârsta solurilor din Podișul Moldovei, aratând că cele mai vechi soluri se găsesc pe platourile structurale. Acestea au evoluat în condiții fito- climatice diferite și prezintă un caracter polifazic. Pe formele sculpturale nu apar soluri mai vechi decât Cuaternarul, unele fiind pleistocene.
Relieful acumulativ (terasele) oferă indicații irefutabile asupra vârstei solurilor, acolo unde podurile teraselor sunt încă bine conservate. Astfel, solurile teraselor medii (50 – 100 m) sunt din Pleistocenul mediu, iar cele de pe terasele inferioare (5 – 40 m) din Pleistocenul superior.
În lunci, se întâlnesc soluri aluviale mai evoluate pe terasele de luncă, de vârstă Holocen inferior și mediu, iar în lunca propriu-zisă sunt soluri actuale. Glacisurile sunt și ele acoperite cu soluri actuale ca urmare a permanentei regenerări prin aport coluvial.
Majoritatea cercetărilor pedologice mai recente din Podișul Central Moldovenesc sau din aria mai largă a Podișului Bârladului s-au focalizat pe problema cuantificării erodabilității și eroziunii solului și a determinării mijloacelor optime de control a acesteia. Rezultatele obținute au condus la stabilirea pierderilor anuale admisibile de sol (maximum 5-6 t/ha), la zonarea eroziunii totale specifice pe terenurile agricole, precum și la stabilirea pierderilor de recoltă datorate eroziunii (M. Moțoc și R. Vintilă, 1995; M. Moțoc și V. Morărescu, 2000; Al. Luca, 1972; I. Ioniță și R. Mărgineanu, 2000 ș.a.).
Necesitatea lucrărilor de amenajare antierozională au fost analizate de către N. Blegu și colab. (1973), pentru bazinul Vasluiului și de E. Gheorghiță (1976), pentru bazinul Racovei. N. Popa (1999) realizează un studiu privind testarea și implementarea a două modele americane de prognoză a pierderilor de sol, respectiv Water Erosion Prediction Project (WEPP) și Erosion Productivity Impact Calculator (EPIC), pentru condițiile naturale din Podișul Bârladului.
A. Canarache (1990) realizează o clasificare a solurilor, pe baza caracteristicilor fizice intrinseci, în 10 grupe majore, cu 22 de grupe fizico-genetice de soluri. Autorul conchide că solurile din zona înaltă a Podișului Central Moldovenesc sunt incluse în grupa majoră F10, cu soluri brune luvice și luvisoluri albice, caracterizate prin diferențiere texturală puternică, textură mijlocie-fină, porozitate drenantă mică-foarte mică, capacitate de apă ușor accesibilă mijlocie- mică, iar zona joasă este inclusă în grupa majoră F3, cu soluri aluviale, lăcoviști, cernoziomuri și cernoziomuri cambice, cu porozitate drenantă mare-mijlocie, rezistență la penetrare mică- mijlocie, conductivitate hidraulică saturată foarte mare – mijlocie și capacitate de apă ușor accesibilă foarte mare.
A. Canarache clasifică și regimurile fizice complexe ale solurilor României, stabilind că solurile din zona înaltă a Podișului Central Moldovenesc se caracterizează printr-un regim hidric echilibrat, un regim de aerație favorabil la foarte deficitar, un regim de consistență de la echilibrat la extrem de deficitar și un regim de mobilitate a apei de la echilibrat la foarte deficitar. Solurile din zonele joase au un regim hidric deficitar la foarte deficitar, un regim de aerație foarte favorabil, un regim de consistență favorabil-echilibrat și un regim de mobilitate a apei favorabil la echilibrat.
V. Budui (2005a) analizează distribuția spațială a solurilor în Podișul Central Moldovenesc utilizând harta solurilor elaborată de ICPA (1986-1989), la scara 1:200.000. Autorul constată că solurile dominante sunt cernisolurile (42,4 %), suprafețe foarte mari sunt reprezentate de luvisoluri (33,7 %), iar celelalte clase reprezentate în arealul studiat sunt protisoluri și antrisoluri.
În ultimii ani, cercetările asupra învelișului de sol sunt grefate în special pe utilizarea tehnicilor caracteristice sistemelor informaționale geografice (SIG) și a metodelor geostatistice în studiul solurilor (M.C. Mărgărint, 2000, 2004; C.V. Patriche, 2000, 2005; D. Condorachi 2000, 2004; V. Budui, 2004, 2005, 2006 ș.a).
L. Niacșu, C. Rusu, C.V. Patriche, I.C. Stângă, I. Vasiliniuc și E. Rusu analizează învelișul de sol și riscurile pedologice din bazinul Bârladului și fac aprecieri asupra riscului erozional al solului, identifică perimetre cu probleme speciale de degradare a învelișului de sol și determină reacția, însușirile de schimb cationic și conținutul în macro- și microelemente în solurile din Podișul Bârladului (în Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bârladului, coord. C. Rusu, 2008).
Studii importante privind învelișul de soluri al Podișului Central Moldovenesc, au fost efectuate în ultimele patru decenii de Oficiile pentru Studii Pedologice și Agrochimice din Iași, Vaslui și Bacău, prin realizarea studiilor pedologice și agrochimice la scări mari (1:10000, 1:5000) pentru teritoriile comunale ce aparțin acestei regiuni.
Literatura geografică cu referire la teritoriul Podișului Central Moldovenesc este vastă și abordează subiecte cu o largă tematică ce dezbate o multitudine de puncte de vedere și modalitățile diferite de tratare a principalelor subiecte. Cercetările precedente au constituit suportul pentru progresul cercetărilor mai recente, de aceea am considerat necesar să parcurgem această vastă bibliografie necesară propriilor cercetări.
Aspecte metodologice
Elaborarea demersului științific s-a bazat pe parcurgerea mai multor etape, în prima etapa, cea de documentare bibliografică, au fost adunate atât date generale referitoare la evoluția reliefului, cât și legate strict de aria de studiu cu privire la factorii și procesele care au contribuit la formarea solurilor din zona Podișului Central Moldovenesc sau a bazinului Stemnicului (Buda). Tot acum au fost achiziționate hărți topografice în scara 1: 25 000, planuri topografice în scara 1: 5 000, utilizate în special la analiza mofografică și morfometrică a reliefului.
Datele sunt heterogene din cauza surselor variate din care provin, ceea ce impune standardizarea lor. Astfel, o primă categorie de date au fost obținute în timpul campaniilor de teren, respectiv cele privind profilele de sol și obseștiințific s-a bazat pe parcurgerea mai multor etape, în prima etapa, cea de documentare bibliografică, au fost adunate atât date generale referitoare la evoluția reliefului, cât și legate strict de aria de studiu cu privire la factorii și procesele care au contribuit la formarea solurilor din zona Podișului Central Moldovenesc sau a bazinului Stemnicului (Buda). Tot acum au fost achiziționate hărți topografice în scara 1: 25 000, planuri topografice în scara 1: 5 000, utilizate în special la analiza mofografică și morfometrică a reliefului.
Datele sunt heterogene din cauza surselor variate din care provin, ceea ce impune standardizarea lor. Astfel, o primă categorie de date au fost obținute în timpul campaniilor de teren, respectiv cele privind profilele de sol și observații privind caracteristicile generale și particulare ale bazinului Stemnic (Buda), date ce au trebuit să fie transpuse ulterior într-un tabel omogen. Pentru integrarea, prelucrarea și analiza datelor am conceput o bază de date spațiale cu ajutorul Sistemelor Informaționale Geografice (SIG), pentru elaborarea căreia am parcurs o serie de etape de lucru specifice pentru fiecare categorie de date.
Etapa de laborator s-a bazat pe prelucrarea datelor extrase de pe planurile topografice în scara 1: 5 000, hărți geologice, hărțile pedologice și ortofotoplanuri – zbor 2009. S-au elaborat mai multe hărți, precum: harta solurilor, harta intensității stagnogleizării, gleizării, salinizării, harta texturii solurilor din bazinul Stemnicului (Buda).
Analizele chimice de sol s-au efectuat în laboratorul O.S.P.A. Vaslui, prin următoarele metode: humusul, prin metoda Schollenberger; reacția solului, prin metoda potențiometrică, cu electrod de sticlă în suspensie apoasă la raportul sol/apă de 1/ 2,5; carbonații de calciu, prin metoda Scheibler; azotul total, prin metoda Kjeldahl; fosforul accesibil (mobil), în acetat-lactat de amoniu, după metoda Egner – Riehm – Domingo; potasiul accesibil (mobil), prin extracție dupa metoda Egner – Riehm – Domingo și dozare prin fotometrie în flacără; analiza granulometrică, prin tratarea solului cu acid clorhidric (după Kacinski) și separarea fracțiunilor prin cernere și pipetare.Interpretarea analizelor de laborator s-a făcut după instrucțiunile I.C.P.A. (M.E.S.P., 198 7, vol. III).
Pentru calculul notelor de bonitare s-au ales cele prevăzute în M.E.S.P.(1980 vol. II), considerate mai importante, mai ușor și mai precis măsurabile și anume: temperatura medie anuală – valori corectate- indicator 3C; precipitații medii anuale – valori corectate- indicator 4C; gleizare – indicator 14; pseudogleizare (stagnogleizare) – indicator 15; salinizarea sau alcalizarea – indicator 16 sau 17; textura în Ap sau în primii 20 cm – indicator 23A; poluarea – indicator 29; panta – indicator 33; alunecări – indicator 38; adâncimea apei freatice – indicator 39; inundabilitatea – indicator 40; porozitatea totală în orizontul restrictiv – indicator 44; conținutul de CaCO3 total pe adâncimea 0-50 cm; reacția în Ap sau în primii 20 cm – indicator 63; gradul de saturație în baze în Ap sau 0-20 cm – indicator 69; volumul edafic – indicator 133; rezerva de humus în stratul 0-50 cm – indicator 144; excesul de umiditate de suprafață – indicator 181.
La bonitarea terenurilor pentru condiții naturale, fiecare din indicatorii, cu excepția indicatorului 69 care intervine indirect, participă la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare care variază între 0 și 1, după cum însușirea respectivă este total nefavorabilă sau optimă pentru exigențele folosinței sau plantei luată în considerare.
Pentru o parte din acești indicatori este prevăzută o singură serie de coeficienți, dar pentru marea lor majoritate trebuie să ținem seama de mai multe serii de coeficienți legați de interdependența acestora cu alți indicatori. Astfel, pentru precipitații medii anuale seria coeficienților variază în raport cu temperatura medie anuală, pentru gleizare, în raport cu starea de amenajare (drenat sau nedrenat), pentru textură, în raport cu porozitatea totală, pentru apa freatică, în raport cu starea de amenajare, cu precipitațiile și cu textura, pentru porozitate, în raport cu textura, pentru reacție, în raport cu gradul de saturație, pentru volumul edafic, în raport cu precipitațiile și pentru rezerva de humus în raport cu textura.
Pentru stabilirea conținutului bazei de date de sol-teren se au în vedere următoarele considerente principale cu referire la M.E.S.P:
-utilizarea variantelor de codificare numerică pentru valorile indicatorilor de sol/teren (reducere erori, eficiență de prelucrare/stocare);
– utilizarea (unde este posibil) a datelor valorice în loc de clase de valori (se permite, astfel, refolosirea lor în mai multe modele/metodologii, existente sau care vor apărea în viitor, sau în cazul modificării modelelor, precum și eliminarea muncii “manuale” și a riscurilor de eroare la încadrarea în clase);
– utilizarea funcțiilor de pedo-transfer pentru determinarea tuturor datelor derivate posibile (acestea permit mărirea acurateței evaluărilor, precum și minimizarea numărului datelor primare ce trebuie pregătite/cartate de către pedolog, precum și eliminarea riscurilor de eroare la calcule/estimări);
– introducerea unor date (indicatori) noi, unele opționale, considerate foarte utile pentru diferite nevoi;
– stocarea în bazele de date și a unor date derivate care au fost considerate că au o utilizare mai frecventă sau o importanță mai mare.
Învelișul de sol
În anul 2012 a fost adoptat Sistemul Român de Taxonomie a solurilor considerat a fi mai coerent și mai complet în raport cu Sistemul Român de Clasificare a Solurilor (1980) și mai adecvat datorită alinierii la terminologia consacrată pe plan internaționalprin intermediul clasificărilor elaborate de FAO.
Caracteristicile spațiale ale învelișului de sol au fost analizate după elaborarea hărții solurilor (figura nr. ) și a bazei de date cuprinzând diferiți parametri: numărul unității de sol, tipurile și subtipurile de sol, gradul de eroziune, clasa de calitate și de favorabilitate pentru diverse culturi etc. În cadrul bazinului hidrografic Stemnic (Buda) au fost identificate 11 tipuri genetice de sol care fac parte din 5 clase de sol și care au fost divizate în 43 de unități taxonomice pe baza subtipurilor de sol și a principalelor subdiviziuni (taxoni) ale acestora (varietatea de sol, specia texturală de sol)
2.1.1. Bioacumularea
Biocumularea este procesul complex de acumularea și transformarea a substanțelor de origine organică. Procesul poate fi încadrat și în categoria transformări întrucât are loc o modificare majoră a proprietăților inițiale ale materiei organice ( Secu, 2006). Caracteristic în acest sens fiind cel de humificare. Humificarea constă din formarea substanțelor organice humice, în al căror proces de fixare are loc o interacțiune chimică între acizii humici și carbonatul de calciu, respectiv prin coagularea coloizilor organici de către cationul de calciu. Formele de manifestare a acestui proces sunt foarte variate deoarece sunt dependente de tipul de vegetație, faunei, climei și regimului hidric.
În condițiile unui climat mai cald și secetos și a vegetației de silvostepă specifice bazinului mijlociu și inferior, humificarea este intensă iar solurile specifice acestei zone cernoziomuri și faeoziomuri ce dețin importante rezerve de humus (peste 150 t/ha), valoarea medie a conținutului de humus în primii 20 cm fiind în jur de 3%.
În cazul terenurilor ocupate cu vegetație forestieră, în condiții de precipitații mai abundente care conduc la o levigare mai intensă, humificarea este mai puțin intensă, procesul specific fiind cel de formare a litierei, deci a unui strat de resturi organice nedescompuse și semidescompuse. Climatul relativ cald și umed din zona forestieră a bazinului determină o humificare rapidă și o slabă dezvoltate a orizontului organic.
În condițiile unei bogate vegetații ierboase, humificarea intensă precede un alt proces bioacumulativ, respectiv cel de melanizare. În condițiile unui regim termic scăzut al solului și unei umidități mai accentuate, rata de mineralizare a humusului este încetinită, acesta acumulându-se în cantități mari în orizontul A dar și în prima parte a orizontului Bt. Peliculele de humus îmbracă particulele minerale și agregatele structurale, astfel încât orizontul Bt devine foarte închis la culoare la partea superioară, cu valori și crome sub 3,5.
2.1.2. Argilizarea „in situ” (Cambizarea)
Cambizarea este un proces complex de alterare a silicaților primari și formarea de minerale argiloase secundare. Procesul întâlnit pe materiale parentale cu drenaj bun, fără carbonați (sau care au fost decarbonatate). Pe materialele care conțin carbonați, cambizarea are loc după eliminarea progresivă a carbonaților de calciu. În același timp, stocul de materie organică se reduce progresiv, iar valoarea pH-ului ia, în orizontul de suprafață, la valori cuprinse între 5 și 7. Orizontul B cambic (Bv), colorat de oxizii de fier crește mult în grosime. Fierul are un rol activ în insolubilizarea precursorilor humici, dar nu împiedică mineralizarea lor rapidă. Pe rocile care conțin calciu, moștenirea parentală are un rol important. Sub pădurea de foioase, rolul cationilor bazici este important pentru menținerea unui pH și a unui grad de saturație în baze uniform în orizonturile superioare. În urma acestor procese se formează orizontul Bv (Gh. Lupașcu, 1998).
În bazinul Stemnicului (Buda), procesul de argilizare este specific zonei centrale, fiind prezent pe o suprafață de circa 670,76 ha a cernoziomurilor și a faeoziomurilor cambice. Harta texturii solurilor ne poate furniza informații despre evoluția ulterioară a acestui proces (figura nr. 4).
2.1.3. Eluvierea și iluvierea
Unii constituenți ai solului nu sunt stabili ci se deplasează în masa solului, sub acțiunea gravitației, fie în soluție, fie în suspensie, sub acțiunea apei care circulă în sol și poartă numele de eluviere. Iluvierea este procesul prin intermediul căruia un orizont primește materiale dintr-un orizont superior, sau prin aport lateral. Se poate spune că cele două procese sunt complementare, ceea ce se pierde dintr-un orizont prin eluviere, este câștigat de alt orizont, de obicei subiacent, prin iluviere.
Procesul de eluviere poate fi de două feluri: eluviere chimică (levigare) și eluviere mecanică (translocare).
Eluvierea chimică duce la diferențieri pe verticală în compoziția chimică a materialului deoarece unele produse ce rezultă în urma alterării rocilor (sărurile) sunt deplasate sub acțiunea apei de infiltrație în sol sub formă de soluție. Eluvierea chimică se produce concomitent sau după eluvierea mecanică, fiind spălate sărurile solubile (Na, Cl, Na2CO4, KCl, K2SO4), apoi sărurile relativ insolubile (CaCO3, MgCO3), iar mai apoi sunt îndepărtate bazele care se găseau absorbite în complexul argilo-humic, în locuite de hidrogen.
De asemenea sunt supuse procesului de eluviere-iluviere și unele componente ale solului care în contact cu apa formează suspensii foarte fine, coloidale. Eluvierea argilei din orizonturile de la suprafață și depunerea ei în adâncime duce la formarea unui orizont specific denumit orizont argiloiluvial sau argic, notat Bt și a unui orizont superior denumit eluvial (El sau Ea, în funcție de intensitatea procesului).
Acumularea argilei în orizontul Bt este însoțită și de oxizi de fier care dă orizontului un colorit gălbui-roșcat. Procesul de formare a orizontului Bt poartă numele de argiloiluviere și este caracteristic luvisolurilor, dar se întâlneșt și la cernoziomurile argice sau faeziomurile argice.
În bazinul Stemnicului (Buda), acest proces este dominant, fiind caracteristic pe o suprafață de circa 1768,65 ha. Procesul de argiloiluviere este deseori încetinit de prezența în substrat a unor depozite bogate în cationi bazici și/sau de prezența unui conținut mai mare de materie organică care îmbracă argila în pelicule de humus, determinând imobilitatea ei.
Acest fenomen este caracteristic bazinului superior, în special zona estică și nordică a acestuia, unde solul dominat este preluvosolul, chiar dacă condițiile climatice și de relief sunt favorabile dezvoltării luvosolurilor.
Manifestarea procesului de argiloiluviere este exprimată și de mărimea indicelui de diferențiere texturală. Valoarea acestuia calculată pentru principalele tipuri de sol din bazin este prezentată în figura :
Figura nr. 5. Indicele de diferențiere texturală (Idt) pe tipuri și subipuri de sol.
Conform diagramei din figura 5, luvosolurile și preluvosolurile din bazin sunt puternic- mediu diferențiate textural, feoziomurile argice sunt marcate de o ușoară îmbogățire cu argilă în orizontul Bt, iar în cazul cernoziomurilor procesul de argiloiluviere nu mai este caracteristic, acesta fiind înlocuit de procese de argilizare sau carbonatare
2.1.4. Carbonatarea
Reprezintă procesul secundar de acumulare a carbonaților de calciu și magneziu în sol, acolo unde cantitatea de apă infiltrată în sol nu este suficientă pentru translocarea acestora în afara profilului sau prin recarbonatarea orizonturilor acolo unde există un nivel freatic la mică adâncime și un climat mai arid.
În ansamblu, procesul de carbonatare, denumit și de „carbonatoiluviere”, constă în migrarea, translocarea, levigarea pe profilul de sol și acumularea în orizonturile inferioare a carbonaților, cu formarea unui orizont denumit carbonatoacumulativ (calcic sau calxic), conform S.R.T.S. 2012, notat Cca, care conține peste 12% CaCO3.
Intensitatea acumulării diferă, pe de o parte în funcție de cantitatea inițială de carbonați pe care o are materialul parental, iar pe de altă parte de stadiul de evoluție al solului. Solurile mai tinere conțin de regulă cantități mai mari de carbonați, dar o dată cu trecerea timpului profilul devine tot mai bine structurat, levigarea carbonaților fiind tot mai evidentă.
Adâncimea de apariție a carbonaților secundari este în strânsă legătură cu unii factori locali, precum panta, permeabilitatea, gradul de acoperirea cu vegetație etc. Totodată, precipitarea carbonaților la diferite adîncimi poate fi consecința unor evenimente pluviometrice deosebite care au loc adesea în decursul unui an, fiind mai puțin dependentă de valoarea medie multianuală a precipitațiilor.
O importanță deosebită o are și variația condițiilor climatice în decursul evoluției solurilor, care poate avea implicații majore asupra adâncimii actuale de apariție a carbonaților. Pentru aprecierea adâncimii de apariție a carbonaților de calciu și a orizontului Cca, am recurs la analiza statistică a acestui fenomen în cazul solurilor din bazin situate în zone diferite ca regim al precipitațiilor, respectiv a cernoziomurilor (precipitații medii anuale 500-550 mm) și luvisolurilor (precipitații medii anuale 580-650 mm).
2.1.5. Gleizarea și stagnogleizarea
Gleizare și stagnogleizare sunt procese datorate evoluției solului în condițiile saturației în apă cel puțin o parte a anului, în cei mai mulți ani.
Gleizarea se datorează excesului de apă din pânza freatică, precum și a prezenței materiei organice, caracterizându-se prin formarea și acumularea unor produși reduși, în primul rând ai fierului și manganului, care imprimă orizontului respectiv un colorit specific.
Dacă excesul de apă este determinat de prezența stratului freatic la baza profilului de sol sau în interiorul lui, sub acțiunea reducătoare a unor compuși organici și minerali dizolvați în apa freatică și în condiții anaerobe, au loc intense procese de reducere a fierului și manganului, precum și acumularea acestor produși și reașezarea particulelor de sol datorită umezirii excesive și distrugerii minerale, conducând la scăderea porozității. Orizontul afectat de acest proces prezintă o culoare vineție, verzuie sau albăstruie și poartă numele de orizont gleic de reducere (Gr).
Între acest orizont și orizontul de la suprafață se interpune un orizont de oscilație periodică a nivelului freatic în care procesele de reducere alternează cu cele de oxidare, condiții în care alături de compușii reduși de culoare vineție apar și produși oxidați de culoare ruginie. Acest orizont apare colorat pestriț (marmorat), se notează cu Go reprezentând un bun indicator al fluctuației nivelului freatic. Orizonturile Gr și Go sunt caracteristice hidrisolurilor.
Procesul de gleizare sunt caracteristice cu precădere în lungul cursului principal de apă începând chiar din cursul superior. Excepție face un segment din cursul mijlociu (aval de confluența cu pârâul Negrea și până la confluența cu Valea Merilor) unde râul este ușor adâncit.
Însă prezența gleizării atât în șesul aluvial al Stemnicului (Buda) cât și pe o serie de afluenți (Fâstâca, Albești, Chetrești) de pe dreapta și ( Valea Țiganului, Bărcu, Corni) de pe stânga râului este condiționată de păstrarea nivelului hidrostatic la nivele critice (0-2 m.) și subcritice (2-3 m.) pe fondul prezenței în șesul aluvial al unor depozite fine (argiloase și luto-argiloase).
Cele mai mari intensității ale gleizării se rezumă la câteva perimetre din șesul aluvial al pârâului Fâstâca (lângă localitatea Bălești), apoi în șesurile aluviale ale văilor Merilor, Corni, dar cea mai mare reprezentativitate a acestui proces este caracteristică perimetrului inițial al al acumulării Bălteni
În situațiile precizate anterior solul este excesiv gleizat ceea ce necesită încadrarea la nivelul de tip de sol (gleiosol).
Datorită nivelului hidrostatic ridicat gleizarea se manifestă chiar și în situația unor texturi mijlocii sau chiar grosiere (nisip-lutos) cum este cazul șesului aluvial al Stemnicului (Buda) între localitățile Delești și Răduiești.
Gleiosolurile ocupă suprafețe restrânse în bazin (circa 197,6 ha, 1,9%) și sunt prezente în general în sectoarele de luncă mai slab drenate și cu un nivel freatic situat aproape de suprafață, dar și pe versanți afectați de procese de degradare unde apar în complex cu alte soluri nehidromorfe.
Totodată, gleizarea afectează o suprafață însemnată ocupată cu aluviosoluri, de peste 154 ha. În bazinul Stemnic (Buda) sunt afectate de gleizare 950,90 ha, ceea ce reprezintă 9,20% din suprafața cartată (figura nr. ). Astfel, 21,7 ha excesiv de gleizat, 175,9 ha foarte puternic gleizat, 404,9 ha puternic gleizat, 311,4 ha moderat gleizat iar 37 ha slab gleizat.
Figura nr. 6 Intensitatea gleizării în bazinul Stemnic (Buda)
Repartizarea intensității gleizării în cadrul bazinului se poate urmări și pe hartă (figura nr. 7)
Stagnogleizarea este un proces secundar de gleizare superficial, sub influența excesului periodic de umiditate sau a pânzei de apă sezonieră suspendată. Datorită faptului că excesul de umiditate este sezonier, orizontul stagnogleizat este supus și percolării, fapt care determină formarea unui orizont marmorat, din care sunt levigate produsele pedogenezei (Gh. Lupașcu, 1998).
Acest proces este caracteristic în principal preluvisolurilor stagnice din nordul bazinului, dar este prezent și în cazul unor faeoziomuri stagnice dar și a eutricambosolurilor stagnice, suprafața ocupată de soluri stagnice fiind în jur de 1088,6 ha ceea ce reprezintă 9.6% din suprafața cartată (figura nr. 8)
Figura nr.8 Intensitatea stagnogleizării în bazinul Stemnic (Buda)
Stagnogleizarea se manifestă pe suprafețe destul de însemnate doar în bazinele superioare și cele mijlocii, deci principalele areale cu subtipuri stagnice se concentrează la nivelul versanților slab-moderat înclinați pe fondul prezenței unor depozite de solificare cu textură fină însă intensități de la slab la moderat stagnogleizate și chiar mai mari sunt caracteristice și unor perimetre intens degradate date prin procese de deplasare în masă. Astfel asemenea situații apar în bazinul superior al râului Fâstâca și în cazul marilor corpuri de alunecare și în bazinele de alunecare Bălești și Delești.
La nivelul corpurilor de alunecare cu o morfologie de …. extrem de de diferită (valuri, trepte și monticului de alunecări).
Afectate puternic de stagnogleizare sunt 196,9 ha, 822,4 ha sunt moderat afectate, iar 69,3 ha sunt slab stagnogleizate. Cea mai mare parte a solurilor cartate din bazinul Stemnic (Buda) sunt nestagnogleizate (9239,4 ha), fapt ce se observă și în figura nr. 9 .
2.1.6. Salinizarea și alcalizarea
Salinizarea este procesul pedogenetic de acumulare a sărurilor mai ușor solubile decât gipsul. Astfel, solurile a căror soluție este îmbogățită în săruri neutre de sodiu, dar cu valori ale pH-ului sub 8,8 poartă denumirea de soluri saline. Prin îmbogățirea complexului adsorbtiv al solului cu natriu conduce la alcalizarea solului și formarea solonețului. Acest proces est impus de un climat mai secetos, asociat cu un relief acumulativ în care apele freatice mineralizate se găsesc la adâncimi mici. Climatul determină o evapotranspirație mai intensă creând un deficit de umiditate, în parte superioară a profilului de sol, și un curent al apei predominant ascesional, capilar (Florea et al., 1968).
Procesul de acumulare al sărurilor este neîntrerup atât în timp cât și în spațiu ceea ce conduce la formarea unor tipuri sau subtipuri de soluri diferite de cele zonale.
Când concentrația de săruri solubile este mai mică de 1-1,5 % orizontul se numește salinizat sau hiposalic și se notează cu „sc”. Atunci când intensitatea procesului este mai mare
de 1,5% orizontul se va numi salic. În funcție de intensitatea procesului și de adâncimea de apariție, solurile se pot încadra la subtipul salinic sau la solonceacuri din clasa salsodisoluri.
Procesul de salinizare apare cel mai frecvent în zona de șes având intensități diferite. În bazinul Stemnic (Buda) intensitatea procesului este slabă (95,01 ha) manifestându-se la subtipurile salinizate ( cernoziom salinizat 18,43 ha și regosolul salinizat 76,57 ha) (figura nr. 10).
Alcalizarea este procesul de îmbogățire al complexului coloidal al solului în ioni de sodiu absorbiți, dar aflați în poziție de schimb. Are loc în condiții asemănătoare salinizării și este caracterizat prin pătrunderea ionilor de sodiu în procente diferite în complexul absorbtiv al solului (Filipov și Lupașcu, 2003). Când saturația în sodiu este de 5-15% orizontul poartă denumirea de alcalizat sau hiponatric și se notează cu „ac”. Dacă intensitatea procesului depășește această limită orizontul poartă denumirea de natric „na”.
Intensitatea procesului de alcalizare crește și descrește în funcție de concentrația ionilor de sodiu. Având în vedere adâncimea la care apare procesul de alcalizare, solurile se încadrează în subtipul sodic, neexistând condiții pentru formarea solonețurilor.
În arealul studiat intensitatea procesului este redusă (117,50 ha) găsindu-se la subtipurile alcalice ( cernoziom alcalic , 49,809 ha, aluviosol alcalic, 4,13 și gleiosolu alcalic 63,55 ha) (figura nr. 11)
Solurile salinizate și alcalizate au o fertilitate redusă. Cele cu salinitate slabă sunt relativ fertile, putând fi valorificate ca fânețe naturale sau chiar ca terenuri arabile, pentru unele culturi tolerante la un grad redus de sărăturare (grâu, sfeclă de zahăr, lucernă). Subtipurile moderat-puternic salinizate beneficiază de o fertilitate precară și presupun un complex de măsuri agrotehnice și hidrotehnice pentru îndepărtarea excesului de săruri solubile.
Caracterizarea tipurilor și subtipurilor genetice de sol
Clasa cernisoluri
Solurile din clasa Cernisoluri se caracterizează prin acumularea de materie organică într- un orizont molic de suprafață (Am), continuat cu orizont intermediar (AC, Bv sau Bt) în culori de orizont molic cel puțin în partea superioară a orizontului. În bazinul Stemnicului (Buda) sunt întâlnite două tipuri de sol din această clasă: cernoziom și faeoziom.
Ocupă o suprafață de 1767,26 ha, reprezentând 16,97 % din suprafața cartată și au o largă răspândire în bazinul mijlociu și inferior, în condițiile unui bioclimat de silvostepă care a favorizat o activitate biologică intensă manifestată prin procese de bioacumulare și humificare.
Cernoziomuri
Cernoziomurile se dezvoltă în sectorul central-estic al bazinului, apărând la altitudini reduse (150-250 m), într-un climat mai cald și mai uscat, sub o vegetație spontană de silvostepă înlocuită în prezent de vegetație cultivată.
Cernoziomurile tipice (CZ ti) și calcarice (CZ ka) formează etajul pedologic inferior al cernisolurilor, ocupând în general versanții și interfluviile joase din centrul bazinului, pentru
ca în partea estică să apară frecvent împreună cu cernoziomurile salinic. Acestea se dezvoltă în condiții de temperatura medie cuprinsă între 9° și 10°C, iar precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 500 și 550 mm.
Valorile medii ale parametrilor fizici ai cernoziomurilor calcarice, determinate în urma analizei a unui număr de 24 de profile, indică o textură predominat mijlocie-fină (15-45 % argilă), nediferențiată pe profil, o permeabilitate moderată și o structură glomerulară relativ stabilă în orizontul A molic. Din punct de vedere al proprietăților chimice, constatăm că aceste soluri au un conținut mic de humus (2,42-2.84%) și mijlociu de azot total (0,140-0,162%).
Aprovizionarea cu fosfor mobil este medie (21-33 ppm), iar cu potasiu mobil este mijlocie-mare (164-208 ppm). Reacția cernoziomurilor calcarice analizate este slab alcalină (7,93-8,45), iar conținutul de carbonat de calciu total este în general mijlociu (2-12%).
Conținutul ridicat în carbonați de calciu conduce la formarea complexelor argilo-humice sub forma unui orizont molic cu grosime mare, bine structurat și bogat în elemente de nutriție, însă deficitar din punct de vedere al însușirilor fizice, ca urmare a argilozității ridicate a materialului parental. Ocupă cea mai mare suprafață în cadrul cernoziomului, respectiv 750,03 ha.
Cernoziomurile tipice se apropie mult ca însușiri de cernoziomurile calcarice, de care se deosebesc doar prin unii parametri ai chimismului lor: valori ale pH-ului ceva mai scăzute dar tot în domeniul slab alcalin (7,25-8,25) și conținut de carbonați de calciu mijlociu-mare dar care apar de la adâncimea de 50 cm, ceea ce demonstrează un stadiu mai evoluat decât cernoziomul calcaric. În cadrul bazinului ocupă 452,71 ha, situându-se pe locul doi.
Figura nr. 12 Profile de cernoziomuri cambice. Caracteristici morfologice.
Cernoziomurile cambice (CZ cb) se întâlnesc în bazin pe o suprafață de 198,57 ha. Altitudinal, se desfășoară între 200 și 250 m, pe culmi interfluviale largi, glacisuri și versanți slab înclinați. Climatul ceva mai umed și relieful mai puțin fragmentat oferă condiții pentru manifestarea proceselui pedogenetic de argilizare „in situ” prin alterarea mai avansată a materialului parental și formarea unui orizont B cambic (Bv) cu structură în general poliedrică subangulară bine dezvoltată, textură fină-mijlocie și permeabilitate moderată (figura nr. 12)
Din punct de vedere al însușirilor chimice, cernoziomurile cambice din bazinul Stemnic (Buda) se diferențiază de cernoziomurile calcarice și tipice printr-un conținut ceva mai ridicat de humus (2,78-3,45%) și de elemente nutritive și prin valori ale pH-ului mai scăzute în partea superioară a profilului (6,89-7,12).
La altitudini mai mari apar și cernoziomuri argice (CZ ar), a căror caracteristică principală este prezența orizontului B argic (Bt), dezvoltat ca urmare a unei percolări mai intense a profilului de sol și proceselor moderate de eluviere-iluviere. În cadrul bazinului ocupă o suprafață de 148,02 ha și sunt prezente la contactul cu domeniul faeoziomurilor, cu care se întrepătrund și se aseamănă ca însușiri fizico-chimice.
Stadiul evolutiv și principalele însușiri ale cernoziomurilor din bazin se pot observa analizând valorile medii ale unor caracteristici chimice ale subtipurilor acestora. Pentru această analiză au fost calculate valorile medii ale parametrilor chimici pentru 24 de profile de sol încadrate ca cernoziomuri calcarice, 27 de profile ca cernoziomuri tipice și 36 de profile ca cernoziomuri cambice.
În cazul cernoziomurilor calcarice și tipice, însușirile chimice sunt asemănătoare, diferența fiind dată de conținutul și adâncimea de apariție a carbonaților, aceștia fiind prezenți de la suprafață în cazul celor calcarice și de la peste 50 cm adâncime în cazul cernoziomurilor tipice. În cazul cernoziomurilor cambice, constatăm o debazificare mai pronunțată a profilului de sol, dar și o creștere a conținutului de humus și de macronutrienți, ceea ce determină o îmbunătățire a troficității acestora.
Faeziomuri
Faeoziomurile apar în bazin la periferia zonei forestiere și în silvostepa înaltă, într-un subetaj altitudinal cuprins între 200-300 m. Condițiile climatice ceva mai umede și mai reci, favorizează levigarea sărurilor și carbonaților la adâncimi de peste 100 cm și iluvierea argilei într-un orizont B argic bine individualizat.
Debazificarea solului nu este totuși la fel de pronunțată ca în cazul luvisolurilor, gradul de saturație în baze (V) pentru faeoziomurile analizate situându-se în general în jurul valorii de 80% (eubazice). Caracterele morfologice și fizico-chimice ale faeoziomurilor stagnice (FZ st) din bazin sunt determinate de evoluția lor inițial sub o vegetație de pădure, iar apoi sub o vegetație erbacee, ceea ce a condus la o acumulare de humus atât în orizontul eluvial (Ame), cât și în prima parte a orizontului iluvial
Faeoziomurile tipice (FZ ti) ocupă suprafețe însemnate (521,84 ha) și au o fertilitate mai ridicată decât a celorlalte faeoziomuri, urmează faeziomurile cambice cu 472,18 ha, apoi cele argice ce ocupă 268,39 ha, cele stagnice cu 66,93 ha, iar cea mai mică suprafață o ocupă faeziomurile calcarice cu 40,08 ha.
2.2. 2. Clasa luvisoluri
Solurile din această clasă ocupă o suprafață de 1351,93 ha și sunt situate în cea mai mare parte sub vegetație de pădure. Tipurile de sol caracteristice sunt preluvosolurile și luvosolurile, frecvent afectate de exces de umiditate de suprafață (stagnogleizare). Clasa Luvisoluri cuprinde solurilor din zona central-nordică a bazinului, reprezentând etajul pedologic superior la altitudini mai mari de 300 m.
Luvisolurile prezintă un orizont A și orizont Bt, având culori cu valori și crome de peste 3,5 (în stare umedă), fără orizont Btna. Procesul pedogenetic caracteristic al tuturor solurilor din această clasă este cel de argiloiluviere, care contribuie la formarea orizontului Bt (argic) și a unui orizont eluvial în cazul luviosolurilor în condițiile unor cantități de precipitații cuprinse între 580 și 650 mm și temperaturile medii anuale mai scăzute (8-8,5°C).
2.2.2.1. Preluvosoluri
Preluvosolurile tipice (EL ti) dețin o pondere importantă în cadrul acestei clase (723,98 ha), fiind urmate de preluvosolurile stagnice (257,95 ha). Urmează preluvosolurile molice cu 213,08 ha, cele vertice ce ocupă 117,30 ha și insular cele calcice (37,24).
Regimul hidric percolativ condiționează menținerea pH-ului în domeniul slab acid, ca urmare a unei debazificări mai pronunțate a părții superioare a profilului de sol și spălarea aproape totală a carbonaților din profil. Cantitatea de humus este mai redusă (1-2 %) decât în cazul faeoziomurilor, ca de altfel și conținutul în elemente nutritive. Textura acestor soluri variază în funcție de natura materialului parental, fără să prezinte o diferențiere texturală a profilului de sol semnificativă.
Preluvosolurile din bazinul Stemnicului au o răspândire mai mare decât luvosolurile și sunt localizate frecvent la altitudini mai joase decât cele din urmă, însă uneori se întâlnesc pe același palier altitudinal sau chiar superior, în cazul unui substrat mai argilos și mai bogat în carbonați de calciu. Astfel, eliberarea unor cantități mari de cationi are un efect compensator față de procesele pedogenetice de eluviere-iluviere, fapt remarcat în special în nord-estul bazinului. Deși sunt răspândite în zone mai umede și mai reci, preluvosolurile (îndeosebi cele tipice) dispun de însușiri fizico-chimice și biologice favorabile dezvoltării plantelor, fiind cele mai fertile soluri din zona lor de răspândire și pot fi cultivate cu majoritatea plantelor agricole. Pe terenuri slab înclinate se recomandă culturi cerealiere și tehnice, iar pe pante mai mari se recomandă plantații de vii și pomi.
Pentru creșterea capacității productive a preluvosolurilor se recomandă executarea la timp a lucrărilor agricole, în vederea păstrării umidității în sol și pentru asigurarea unei bune aerisiri și permeabilități.
2.2.2.2. Luvosoluri
Luvosolul tipic (LV ti) deține o suprafață de 2,36 ha în cadrul bazinului, fiind cel mai puțin răspândit tip de sol dintre cele zonale.
Luvosolurile se caracterizează prin procese mai intense de eluviere-iluviere, procese slabe de bioacumulare, rezultând un conținut scăzut de humus, de slabă calitate, în care predomină acizii fulvici.
Orizontul B argic este bine dezvoltat și cu o mare cantitate de argilă față de orizontul superior, eluvial (indicele de diferențiere texturală variază frecvent între 1,6-1,8) Stagnogleizarea slabă până la moderată este caracteristică luvosolurilor situate pe formele plane și substratele mai argiloase din zona platourilor structurale. Fertilitatea luvosolurilor este mijlocie spre scăzută, putând fi cultivate în urma unor lucrări de ameliorare, cu cereale și plante tehnice. Se recomandă lucrări agricole profunde și aplicarea amendamentelor calcaroase pentru corectarea reacției acide
Clasa cambisoluri
După cernisoluri și protisoluri, cambisolurile reprezintă a treia clasă ca răspândire în teritoriu. Ocupă o suprafață de 1584,31 ha (reprezentând 15,21 % din suprafața cartată) din bazinul Stemnicului (Buda). Sunt răspândite în zona estică și nordică a bazinului superior. Se dezvoltă pe materiale deluviale de pantă foarte fine și mijlociu fine, necarbonatate.
Cambisolurile prezintă orizont A ocric urmat de orizont intermediar cambic (Bv) cu valori și crome peste 3,5 (la umed) cel puțin pe fețele agregatelor structurale începând din partea superioară; proprietăți eutrice cel puțin în orizontul Bv. Pot prezenta orizont O la suprafață, orizont cu proprietăți contractilo-gonflante sub orizontul A.
Clasa cambisolurilor are în componență două tipuri de sol, iar în arealul studiat se dezvoltă doar eutricambosolul. Se formează în condiții de silvostepă cu precipitații relativ reduse, de sub 550 mm, relief de deal cu versanti uniformi, iar pânza freatică să fie mai coborâtă de 5 m.
Eutricambosoluri
Denumite în clasificarea anterioară soluri brune eu-mezobazice, au maximul de răspândire la altitudini cuprinse frcvent între 300-400 m. și, întâlnindu-se frecvent aproximativ în aceleași areale cu luvosolurile. Principalul element de diagnoză prin care se deosebește de districambosoluri, îl constituie prezența orizontului B cambic cu gradul de saturație în baze (V) mai mare de 55%. Având proprietăți fizico chimice și de troficitate bune, eutricambosolurile se pretează la o gamă largă de folosințe de la terenuri arabile până la pajiști natural, plantații pomi-viticole și păduri.
În bazinul studiat ocupă 1584,31 ha având următoarele subtipuri: tipic (1055,38 ha), stagnic (359,92 ha) și molic (169,00 ha).
Clasa protisoluri
Solurile acestei clase sunt într-un stadiu incipient de formare având orizont A sau O scurt (sub 20 cm) urmat de materialul parental fără alte orizonturi diagnostice.
În arealul de răspândire ale solurilor zonale, pe areale dispersate sau sub formă de fâșii, apar soluri neevoluate, azonale sau intrazonale. Acestea dețin o pondere semnificativă și sunt grupate în clasa Protisolurilor care cuprinde soluri cu orizont A urmat de materialul parental, fără alte orizonturi diagnostice. Din această clasă, răspândirea cea mai mare în cadrul bazinului o au aluviosolurile, urmate de regosoluri.
Aluviosoluri
Aluviosolurile ocupă cea mai mare parte a luncilor din bazin (1167,86 ha), dar sunt întâlnite și pe văile înguste sub forma aluviosolurilor molice, frecvent în asociație cu soluri hidromorfe. O caracteristică a tuturor aluviosolurilor din bazin este prezența carbonaților de la suprafața solului ceea ce indică caracterul carbonatic al aluviunilor originale și faptul că acestea sunt soluri relativ tinere.
Totodată, la diferite adâncimi se întâlnesc aluviosoluri îngropate, fapt care subliniază instabilitatea reliefului specific luncilor. Ponderea cea mai mare o au aluviosolurile calcarice (AS ka) cu o suprafață de 659,26 ha, urmate de aluviosolurile molice (AS mo), pe 332,67 ha. O pondere însemnată o au și aluviosolurile gleice (AS gc), care se întâlnesc pe o suprafață de circa 154,75 ha, precum și aluviosolurile entice (AS en) ce ocupă 17,03 ha sau aluviosoluri alcalice pe 4,13 ha.
Caracteristicile chimice medii determinate în urma analizelor efectuate pe probe de sol prelevate dintr-un număr de 45 de profile, relevă o variabilitate pronunțată a principalilor parametri chimici. Astfel, conținutul de humus al aluviosolurilor din bazin variază în orizontul superior între 0,76% și 6,51%, valoarea medie fiind de 2,85%. Aprovizionarea cu azot total este mijlocie, valorile medii încadrându-se între 0,120 și 0,148%, iar aprovizionarea cu fosfor și potasiu mobil este în medie bună, uneori excesivă în unele sectoare de luncă care au fost intens fertilizate timp îndelungat (fosfor mobil 240-350 ppm, potasiu mobil 400-1400 ppm). Carbonații de calciu sunt prezenți fără excepție pe întregul profil de sol, cu valori medii minime cuprinse între 1,0 și 3,19 % și valori maxime de până la 12 %. Prezența în unele cazuri a eflorescențelor și concrețiunilor de CaCO3 în partea inferioară a profilului de sol dovedesc faptul că în acele aluviosoluri încep să se desfășoare slabe procese de eluviere și iluviere.
O altă caracteristică frecvent întâlnită este stratificarea materialului parental care se evidențiază prin discontinuități texturale.
Regosoluri
Regosolurile ocupă suprafețe importante pe versanții cu înclinare puternică (1767,52 ha), bine acoperiți cu vegetație (pășune), pe materiale provenite din roci neconsolidate menținute aproape de suprafață prin eroziune geologică lentă. Au un profil slab diferențiat, constituit dintr-un orizont A molic sau ocric, urmat de materialul parental, fără caractere morfologice specifice unui anumit tip genetic. Regosolurile calcarice (RS ka) ocupă o suprafață de 1448,43 ha pe versanții din zona înaltă a bazinului. Sunt urmate ca pondere de regosolurile salinic (RS sc) și de regosoluri molice (RS mo) ale căror însușiri le apropie de cernoziomuri. În funcție de materialul parental, zona climatică și de vegetație, regosolurile pot fi sărace sau mijlociu aprovizionate cu substanțe nutritive, iar reacția este de obicei neutră până la slab alcalină.
Clasa hidrisoluri
Hidrisolurile ocupă circa 394,53 ha (3,78%) și sunt reprezentate prin Gleiosoluri (GS) și Stagnosol (SG) ce se formează în condițiile unui exces permanent sau temporar de umiditate.
Stagnosoluri
Stagnosolurile se găsesc cu precădere în sudul bazinului central al Stemnicului ocupând 196,94 ha. Se caracterizează prin prezența orizonturilor A ocric (Ao) și a orizontului Bv sau a orizontului A ocric adăugându-se orizonturile eluvial E Și B argic (Bt). Au proprietăți stagnice intese începând de la suprafață sau din primii 50 cm mineral al solului și se continuă pe cel puțin 50 cm grosime. Nu prezintă schimbare texturală bruscă pe cel mult 7,5 cm având și concrețiuni feromanganice.
Gleiosoluri
Gleiosolurile apar în sectoarele slab drenate ale luncilor, precum și în sectoare de versant cu izvoare de coastă și alunecări de teren. Sunt soluri ce au orizont organic hidromorf (T), orizont A (Am) și proprietăți gleice ce apar în profil în primii 50 cm ai solului mineral. În bazinul de studiu acestea sunt întâlnite atât în luncile râurilor principale (gleiosoluri calcarice), cât și în luncile și la obârșia afluenților (pârâul Chetrești). Apar și în cadrul complexelor de soluri situate pe versanții afectați de alunecări de teren la nord-vest de localitatea Cozmești.
Eroziunea în suprafață a solurilor agricole
Procesul de eroziune se manifestă pe întreaga suprafață a uscatului nu numai pe cea acoperită cu sol. Totuși, având în vedere faptul că de cele mai multe ori cel afectat este solul, se folosește și termenul de eroziune a solului, caz în care sunt analizate efectele și modul de manifestare ale procesului asupra învelișului de sol.
Denumirea de eroziune provine din limba latină de la “erosion”, cu înțelesul de separare, despărțire și reprezintă procesul de desprindere, transport și depunere a particulelor de sol, sub acțiunea agenților exogeni apa și vântul. Scoarța terestră a evoluat de la începutul formării sale sub acțiunea proceselor morfogenetice, care s-au manifestat în ritmuri și intensități diferite.
În categoria proceselor geomorfologice exogene, eroziunea solului joacă un rol important în ceea ce privește modelarea scoarței terestre. Fazele procesului de eroziune sunt realizate de doi agenți principali, apa și aerul în mișcare, ale căror surse cinetice inepuizabile sunt energia solară și gravitația.
Acest proces este influențat și de activitatea omului, care spre deosebire de ceilalți agenți poate fi controlată și dirijată rațional. Eroziunea reprezintă unul dintre principalele procese care conduc la degradarea învelișului de sol și oricum cea mai extinsă formă de degradare.
Se estimează în acest sens, că anual se pierd de pe continente prin eroziune peste 76 miliarde tone de sol fertil. Eroziunea prin apă constituie la nivel mondial cel mai extins tip de degradare a solurilor deținând 55,7 %. Totodată, eroziunea eoliană are la rândul ei o pondere însemnată, 27,9 % și împreună cele două tipuri de degradare însumează 83,6 % din totalul suprafețelor afectate de degradare.
Analizând procesele de eroziune în funcție de intensitatea lor de manifestare, putem evidenția faptul că din totalul suprafeței afectate, 31 % reprezintă eroziune prin apă slabă, 48 % moderată și 21 % puternică și excesivă. În cazul eroziunii eoliene, 49 % din suprafață este afectată slab, 46 % moderat și 5 % puternic și excesiv.
Eroziunea este deci un proces general de modelare a uscatului, intensitatea ei de manifestare depinzând în primul rând de fragmentarea reliefului și de condițiile climatice. Eroziunea care se manifestă în condițiile normale ale mediului natural este cunoscută sub denumirea de geologică sau normală. În cazul acesteia, pierderile de sol sunt mici, 0,1-1 t/ha/an, ceea ce atestă existența unui echilibru între eroziune (pierderi de sol) și pedogeneză (câștiguri de sol).
Eroziunea care se produce cu o intensitate sporită față de cea geologică și este declanșată de activitatea omului poartă denumirea de accelerată sau antropică. În acest sens, o pierdere anuală de sol prin eroziune de 12- 15 t/ha poate fi comparată cu reducerea stratului de sol cu 1 mm/an, situație în care intensitatea pedogenezei este depășită de cea a eroziunii, echilibrul natural fiind afectat. Din acest motiv au existat încercări de a calcula eroziunea admisibilă, adică cea a cărei intensitate de manifestare nu afectează pedogeneza.
Factorii determinanți ai eroziunii solului sunt naturali sau antropici, cu precizarea că numai în condițiile unei intervenții umane asupra suprafeței respective pot fi analizate condiționările exercitate de caracteristicile sale naturale: clima; relieful; proprietățile solului; roca; vegetația; activitatea omului.
Factorul climă determină intensitatea manifestării procesului de eroziune a solurilor prin intermediul principalelor sale elemente, precipitațiile atmosferice, temperatură și vânt, dar în special prin precipitațiile atmosferice. Influența precipitațiilor se manifestă mai ales prin ploile torențiale și zăpadă, în timpul topirii acesteia. Dintre criteriile utilizate în vederea selectării ploilor torențiale, foarte cunoscut este cel al lui Yarnell. Ploile torențiale posedă o mare energie cinetică datorată acțiunii picăturilor de ploaie. Această energie cinetică este determinată pe de o parte de intensitatea și durata ploii, iar pe de alta de diametrul și viteza de cădere a picăturilor. Dimensiunile picăturilor depind de intensitatea ploii, viteza vântului și altitudinea norilor. În cazuri excepționale ele pot atinge 6-8 mm, dar cele mai mari de 5-6 mm se fracționează din cauza curenților de aer. Viteza de cădere a picăturilor depinde de înălțimea de cădere, diametrul picăturii și tăria vântului. De obicei, viteza de cădere variază în atmosfera calmă între 2-9 m/s. Energia cinetică produsă de căderea picăturilor determină dislocarea părții superioare a solurilor. În acest sens, Osborne arată că în timpul unei ploi torențiale de 50 mm și cu intensitatea de 2,5 mm/min, pe un hectar fără vegetație sunt ridicate în aer prin acțiunea picăturilor 240 tone de sol.
Topirea zăpezii influențează eroziunea mai ales dacă solul este înghețat în adâncime sau saturat cu apă.
Relieful condiționează intensitatea de manifestare a proceselor de eroziune prin caracterele sale morfometrice: panta; lungimea versanților; forma versanților; expoziția versanților.
Panta influențează viteza de scurgere a apei în mod direct proporțional, cu cât înclinarea terenului este mai mare cu atât crește viteza de scurgere a apei. În acest sens, omul de știință francez Chezy a calculat în mod experimental, că o creștere a pantei de patru ori, dublează viteza de scurgere a apei.
Referitor la lungimea versantului, se constată că la aceeași înclinare a acestuia, alungirea traseului de scurgere al apei determină intensificarea eroziunii prin creșterea debitului. Altfel spus, cu cât versantul este mai lung, cu atât eroziunea este mai accentuată.
La rândul ei, forma versantului determină și ea diferențierea scurgerii și implicit și a eroziunii. Astfel, versanții cu profil convex sunt cel mai intens erodați, panta accentuându-se spre bază. Pe versanții cu profil concav diminuarea pantei spre bază determină scăderea vitezei de scurgere și implicit a eroziunii. Pe versanții cu profil drept, intensitatea eroziunii este moderată, crescând ca și la cei convecși către bază.
Expoziția versanților joacă și ea un rol, chiar dacă mai puțin evident, în manifestarea proceselor de eroziune. Astfel, versanții însoriți sunt mai intens erodați deoarece topirea zăpezii și dezghețul sunt mai timpurii și se produc brusc, comparativ cu cei umbriți unde aceste procese se desfășoară mult mai lent.
Proprietățile solului. Solul determină rezistența pe care o opune manifestării proceselor de eroziune, prin intermediul proprietăților sale: textura; gradul de structurare și stabilitatea hidrică a structurii; conținutul în humus; porozitatea; coeziunea.
În general, solurile bine structurate, cu stabilitate hidrică mare, cu porozitate, coeziune, conținut în argilă și humus ridicat, sunt rezistente la eroziune. Roca influențează eroziunea în mod mai mult indirect, în special prin duritate, deoarece pe roci dure solurile au o profunzime mică și o capacitate redusă de infiltrație a apei, crescând în acest mod eroziunea, în timp ce în cazul solurilor dezvoltate pe roci friabile, care sunt profunde și au capacitate mare de reținere a apei, eroziunea este mai slabă.
Vegetația joacă pentru învelișul de sol un rol protector ce se manifestă prin următoarele elemente: reținerea picăturilor de ploaie pe aparatul foliar; reducerea vitezei de scurgere a apei la suprafața solului; îmbunătățirea structurii și porozității solului; fixarea solului prin intermediul sistemului radicular. De asemenea, un m2 de mușchi de pădure care cântărește în stare uscată un kilogram, are după o ploaie abundentă șase kilograme, rezultând în acest mod că un hectar de mușchi poate reține 56 aproximativ cinci vagoane de apă (Rădulescu A.).
În aceeași ordine de idei, într-o țelină bine încheiata, 17 cm de sol se pot pierde prin eroziune abia în 18 00 până la 30000 de ani, în timp ce într-un teren arat, aceeași grosime de sol se poate pierde în doar 48-50 de ani (Chiriță C.).
Vegetația lemnoasă protejează cel mai bine solul împotriva eroziunii reținând o cantitate mai mare de apă din precipitații, datorită aparatului foliar bine dezvoltat. Prezența litierei determină la rândul ei reducerea scurgerii, acționând ca un burete, iar răspândirea rădăcinilor până la adâncimi mari sporește infiltrația.
Plantele cultivate asigură solului o protecție diferențiată în funcție de caracteristicile morfologice și tehnologice ale culturii și perioada de vegetație. O protecție bună asigură gramineele, cerealele păioase de toamnă, leguminoasele, în timp ce cartoful, porumbul, floarea soarelui asigură o slabă protecție a solului.
Activitatea omului. Prin acțiunile sale, omul determină direct manifestarea eroziunii, ale cărei efecte depășesc în intensitate și amploare pe cele generate de factorii naturali. Activitatea industrială și urbanizarea modifică caracterele locale ale climei, iar lucrările agricole modifică proprietățile solului și echilibrul biologic.
Omul modelează formele de relief, defrișează și împădurește mari suprafețe de teren determinând activizarea sau încetinirea eroziunii.
Eroziunea eoliană. Eroziunea eoliană afectează în cazul Asiei 222 milioane hectare, al Africii 186 milioane hectare, al Americii de Sud și Europei câte 42 milioane hectare fiecare, al Americii de Nord 35 milioane hectare, al Oceaniei 16 milioane hectare și al Americii Centrale 5 milioane hectare.
Procentual, acest tip de degradare a solurilor deține valori ridicate din totalul suprafețelor degradate în cazul Africii 38 %, Americii de Nord 36 % și Asiei 30 %. Raportat la procentul afectat din suprafața continentului, în toate cazurile acesta este sub 10 %, cu un maxim în ceea ce privește Africa 6,3 %.
Acest tip de eroziune se manifestă în regiunile de câmpie secetoase și afectează suprafețe mult mai mici decât eroziunea prin apă.
Factorii care influențează intensitatea eroziunii eoliene sunt următorii: intensitatea si durata vântului; configurația terenului; proprietățile solului; gradul de acoperire cu vegetație.
Efectele acțiunii vântului asupra suprafeței solului se amplifică odată cu creșterea duratei și vitezei acestuia. Procesul de deflație (spulberare) care implică atât desprinderea particulelor de sol, cât și transportul și depunerea lor este foarte intens în cazul vânturilor puternice și de durată.
Relieful intervine la rândul său prin expunerea la vânturile dominante, gradul de denivelare și înclinare. În primul caz este evident faptul că pe suprafețele de teren orientate în direcția vânturilor dominante efectele sunt amplificate.
De asemenea, suprafețele denivelate opun o rezistență mai mare acțiunii de deflație, comparativ cu cele netede, ca și cele cu înclinare slabă față de cele puternic înclinate, pe care particulele de sol pot fi mai ușor dislocate datorită stabilității mai reduse.
Solul influențează procesul în discuție prin intermediul texturii, structurii, conținutului în humus și umidității.
Cele mai afectate sunt solurile cu textură nisipoasă, slab structurate, sărace în humus și uscate.
Gradul de acoperire cu vegetație se referă la faptul că aceasta are în general un rol protector diminuând intensitatea eroziunii. În acest caz, prezintă importanță tipul de cultură, stadiul ei de vegetație și caracterele morfometrice ale plantelor. Desprinderea particulelor de sol este determinată de forța exercitată de vânt la suprafața solului prin procesul de deflație.
Deplasarea particulelor de sol este determinată de viteza și turbulența vântului și de diametrul lor. Particulele de sol sunt transportate fie sub formă de suspensii la înălțime mare, fie în salturi până la înălțimea de un metru, fie prin rostogolire la suprafața solului.
Cea mai mare parte a particulelor (62-97 %) sunt transportate pe înălțimea cuprinsă între suprafața solului și un metru. Cel mai frecvent este transportul în salturi (0,05-0,5 mm diametru) urmat de cel prin târâre (0,5-2 mm).
Eroziunea prin vânt afectează orizontul superior al solurilor (de obicei orizontul A) căruia îi este redusă treptat grosimea, având loc pierderi de sol.
Pe de altă parte, în zonele unde se produce depunerea materialului de sol transportat solurile existente sunt acoperite, iar pedogeneza mult încetinită sau chiar întreruptă.
În cazul solurilor nisipoase sau a nisipurilor, apare un microrelief specific format din mușuroaie, movile, valuri, dune.
Eroziunea prin apă afectează la nivel mondial cele mai mari suprafețe, cifrate la 441 milioane hectare în Asia, 227 milioane hectare în Africa, 144 milioane hectare în Europa, 123 milioane hectare în America de Sud, 83 milioane hectare în Oceania, 60 milioane hectare în America de Nord și 46 milioane hectare în America Centrală.
Exprimând cifrele prezentate anterior în procente din suprafața afectată de degradare constatăm că eroziunea prin apă deține pe toate continentele, cu excepția Africii (46 %) peste 50 %, atringând în cazul Oceaniei chiar 81 %. Raportându-ne la suprafața continentelor, o situație îngrijorătoare înregistrează America Centrală, care are afectată de eroziunea prin apă, 43,4 % din suprafață.
După modul în care se exercită acțiunea dinamică a apei asupra suprafeței terenului distingem: eroziune prin picături; eroziune prin scurgere. În ceea ce privește efectul eroziunii asupra configurației terenului, aceasta poate fi: eroziune de suprafață; eroziune în adâncime.
Eroziunea solului este foarte greu de cuantificat, metodele cele mai bune fiind cele de teren, care se bazează pe măsurări directe vizând grosimea orizonturilor de sol. Totuși ecuația cea mai utilizată în vederea calculării estimative a eroziunii o reprezintă formula universală a eroziunii elaborată în anul 1960 (Vischmaier H.).
Eroziunea prin picături. Efectul principal al impactului picăturilor de ploaie cu suprafața solului consta în sfărâmarea, mărunțirea, împrăștierea (transportul prin aer) agregatelor structurale și aterizarea particulelor de sol.
Distrugerea agregatelor structurale se datorează următoarelor elemente: șocul produs de picături asupra suprafeței solului; explozia agregatelor structurale de sol; dispersarea liantului care susține agregatele structural.
Intensitatea acțiunii erozive a picăturilor depinde de: energia cinetică a picăturilor; valoarea unghiului format de traiectoria picăturii cu planul suprafeței solului în punctul de impact; proprietățile solului; caracteristicile covorului vegetal.
Cel mai ușor sunt desprinse particulele de nisip fin, iar cel mai greu agregatele structurale cu stabilitate hidrică mare, particulele argiloase, datorită coeziunii ridicate și cele de nisip grosier, datorită greutății mari. Picăturile de ploaie produc și îndesarea solului, reducându-se astfel permeabilitatea.
Fenomenul de împrăștiere a particulelor de sol se produce până la 60-80 cm înălțime și pe o distanță orizontală de până la 1,5 m. Transportul de material nu se produce pe terenurile plane ci numai pe cele înclinate, pe care se constată o deplasare de sol spre aval.
Astfel, s-a constatat că pe un teren cu panta de 10 % se transportă în aval prin intermediul picăturilor de apă de trei ori mai mult material decât în amonte. Efectele manifestării procesului de eroziune prin intermediul picăturilor de ploaie se materializează în: remanierea (redistribuirea) locală a materialului de sol; netezirea suprafeței solului.
Apa provenită din precipitații și topirea zăpezii care nu se infiltrează în sol, se scurge în cazul în care terenul este înclinat, la suprafață. Datorită scurgerii ea dezvoltă o anumită energie, prin intermediul căreia erodează solul, deosebindu-se mai întâi faza de desprindere și apoi cea de transport a particulelor de sol.
În cazul în care stratul de apă care se scurge este subțire, puterea de transport este determinată numai de viteza de translație a apei, iar dacă este mai gros, intervin și curenții verticali, eroziunea depinzând și de turbulența curentului.
Viteza de scurgere a apei depinde de înclinarea terenului și grosimea stratului de apă care se scurge. Mecanismul de producere al acestei forme de eroziune prin apă este următorul: precipitațiile căzute sub formă de ploaie, odată ajunse la suprafața solului sunt absorbite până când capacitatea de absorbție a solului este depășită de cantitatea de apă căzută. Din acest moment, apa începe să se adune în microdepresiuni și cu timpul dacă ploaia continuă oglinzile de apă se unesc formând o peliculă continuă de apă care începe să se scurgă sub formă de firișoare sau șuvoaie. Eroziunea prin scurgere începe numai atunci când este depășită capacitatea de absorbție a solului și de reținere a apei în microdepresiuni.
În privința capacității de reținere a apei în funcție de denivelările terenului, putem exemplifica prin faptul că pe ogor se rețin între 5 și 20 mm de apă, iar pe asfalt între 2-3 mm. Particulele de sol desprinse datorită acțiunii mecanice a picăturilor de ploaie și a scurgerii apei, sunt transportate fie prin târâre, fie în salturi, fie în suspensie.
Ca urmare, pe traseele firișoarelor de apă se formează microrigole ale căror pereți instabili se surpă, efectul erozional fiind accentuat. Cantitatea de sol transportată depinde de capacitatea de transport a apei, de proprietățile fizice ale solului și de caracteristicile covorului vegetal. Dintre proprietățile solului, stabilitatea hidrică a agregatelor structurale are cea mai mare influență.
Procesul se localizează în porțiunile uniforme ale versantului și are ca efecte apariția rigolelor și depunerea selectivă (după dimensiuni) a materialului de sol. Scurgerea concentrată de suprafață apare odată cu creșterea intensității și duratei ploii, prin unirea firișoarelor de apă în șuvoaie, scurgerea concentrându-se numai pe anumite trasee. Aceste șuvoaie se formează în special pe elementele rețelei hidrografice vechi (văiugi, vâlcele, viroage, văi) sau pe drumuri de câmp, cărări, poteci de vite, brazde. Energia cinetică și puterea de erodare a curenților de apă este mult mai mare determinând apariția rigolelor, ogașelor și ravenelor. Efectele depind în mare măsură de proprietățile solului, în special de textură și permeabilitate.
Astfel, pe solurile nisipoase se formează ușor rigole și ogașe ale căror maluri se prăbușesc însă, adâncirea realizându-se lent, dar producându-se o mare dezvoltare laterală. Pe solurile argiloase rigolele și ogașele se formează mai greu, dar având malurile stabile, eroziunea evoluând în adâncime. Materialul erodat este transportat (târâre, salturi, suspensie) și depus fie datorită consumării energiei cinetice a curentului de apă, fie datorită unor obstacole.
Eroziunea prin scurgere concentrată afectează puternic versanții pentru că antrenează și materialele provenite în urma eroziunii prin picături și scurgere dispersată, care constituie practic faze premergătoare. Formele de relief rezultate ca urmare a manifestării acestui tip de eroziune sunt: rigola, care are adâncimi de 20-50 centimetri și aspectul unor șanțuri izolate dispuse conform înclinării versantului, sau ramificații de șanțuri dese cu orientări diferite care nu au legatură cu rețeaua hidrografică; ogașul, care are adâncimi de 0,5-3 metri și lățimi de 0,5-8 metri, reprezintă șanțuri cu trasee neregulate dispuse conform înclinării versantului, evoluate din rigole, cu lungimi de zeci sau sute de metri și cu linia bazei paralelă cu suprafața versantului; ravena, care are adâncimi de peste 3 metri, lățimea de până la 100 metri și lungimi de câțiva kilometri. Au evoluat din ogașe, au obârșia compusă din mai multe ramificații iar linia bazei are o înclinare mai mică decât suprafața versantului. Când procesul este foarte intens se formează așa numitele pământuri rele (bad lands).
La ploile torențiale scurte se manifestă eroziunea prin picături și cea prin scurgere dispersată, iar la cele de durată eroziunea prin scurgere concentrată. În cazul topirii zăpezii, predomină scurgerea concentrată, șuvoaiele fiind alimentate continuu prin topirea lentă.
Efectele manifestării acestui tip de eroziune sunt evidențiate prin fragmentarea versanților datorită ravenării, declanșarea alunecărilor și prăbușirilor și aluvionarea unor zone de la baza versanților. O problemă importantă a apărut în cazul suprafețelor irigate necorespunzător, pe care a început să se manifeste așa numita eroziune de irigație (Measnicov M., 1975). Eroziunea de irigație se află în strânsă legătură cu normele de udare și se manifestă pe terenurile cu pantă mai mare de 1%. Cercetări experimentale au arătat că la o singură udare se pot înregistra pierderi de sol de 5 t/ha. Eroziunea de irigație apare atât în cazul aplicării metodei brazdelor sau canalelor, cât și a celei prin aspersiune (picături de apă).
Textura
Interceptează și intercalații de nisipuri în timp ce texturile grosiere dintre Delești și Răduiești reprezintă și o consecință a acumulării unor formațiuni nisipo-lutoase în amonte de acumularea Bălteni.
Eroziunea a fost realizată pe baza aprecierilor făcute de acest proces pe criterii pedologice în conformitate cu cartarea pedologică.
Concluzii
Bazinul superior este cel mai puțin expus
Cauza:
Gradul de împădurire destul de însemnat;
Preluarea în cultură a terenurilor de dată relativ recentă;
Textura predominant mijlocie-fină.
Ca argument precizăm faptul că perimetrul cu eroziune slabă și moderată sunt situate pe terenurile situate în imediata apropiere a unor localități ( Rafaila și Buda).
În bazinul mijlociu crește evident ponderea suprafețelor afectate de eroziune în suprafață, pe de o parte ca efect al creșterii suprafețelor agricole și al presiunii antropice ale teritoriului la care se adaugă însă și o serie de particularități morfometrice (declivități ridicate, energie mare de relief, fragmentare relativ intensă).
În acest bazin surprinde ponderea mare a suprafețelor afectate de eroziunea în suprafăță în condițiile în care bazinul se îngustează evident, în care pădurile se reduc considerabil, dar energia de relief și declivitatea se mențin la parametri ridicați îndeosebi pe dreapta râului unde constată și cele mai mari suprafețe afectate de eroziune.
Favorabilitatea solurilor pentru diferite folosințe și culturi
Evaluarea calitativă a solurilor este necesară pentru rezolvarea unor probleme privind realizarea părții economice a cadastrului agricol, diferențierea zonală a prețurilor și a impozitului agricol, repartizarea în teritoriu a îngrășămintelor chimice etc.
Evaluarea solurilor sau terenurilor necesită o interpretare și o sistematizare a cunoștințelor despre sol și o prezentare a rezultatelor într-o formă accesibilă utilizatorilor.
Această evaluare estimează potențialul teritoriului pentru diferite moduri de utilizare sau valorificare pentru diferite categorii de folosință, culturi sau moduri de amenajare sau ameliorare a solurilor.
Bonitarea solurilor s-a realizat pe baza datelor despre sol și condițiile de mediu redate de studiul pedologic și se bazează pe caracteristicile solului considerate atât sub aspect ecologic, cât și sub aspect tehnologic, legat de cultivarea și ameliorarea solurilor sau de amenajarea teritoriului.
Dezvoltarea studiilor pedologice în ultimile decenii a condus la o mai bună relaționare a cunoștințelor despre sol cu cele privind terenul. În acest sens, au fost definite unitățile asociate de sol – teren și microzonele pedo-geoclimatice în metodologia românească de elaborare a studiilor pedologice sau unitățile SOTER, și unitățile cartografice de sol și de pedopeisaj (soilscape) în metodologia internațională, adoptată de FAO și, respectiv, Uniunea Europeană, Biroul de Soluri.
Microzona pedo-geoclimatică este un areal relativ omogen din punct de vedere al climei, reliefului și solurilor.
În bazinul Stemnic (Buda) am separat trei microzone pedo-geoclimatice, pe baza zonării climatice și categoriilor de relief din Metodologia elaborării studiilor pedologice (1987), hărții microzonelor pedo-geoclimatice din România (N. Florea și colab., 1989, 1999), tipurilor de sol din SRTS (2012), precum și a hărților elaborate pentru diferiți parametri climatici:
– III D – LV: zona climatică răcoroasă-umedă, relief moderat accidentat, soluri dominante luvosolurile – nordul bazinului;
– II C – FZ: zona climatică moderat călduroasă semiumedă, relief slab accidentat cu faeoziomuri – partea centrală a bazinului;
– II C – CZ: zona climatică moderat călduroasă semiumedă, relief slab accidentat, cu cernoziomuri – sudul bazinului.
Calculul notelor de bonitare pentru diferitele folosințe și culturi s-a efectuat conform metodologiei ICPA, în mod digital, utilizând programul special BDUST, elaborat în acest scop (Vlad, 2003).
Caracteristicile solului și terenului necesare acestui calcul se regăsesc în baza de date elaborată în cadrul acestei lucrări. Valorile acestor caracteristici, estimate inițial la nivelul solurilor componente ale fiecărei microzone și areal pedo-geoclimatic, au fost ulterior calculate ca medii (ponderate în funcție de suprafața fiecărui component) pentru fiecare microzonă și areal.
Calculul efectiv al notelor de bonitare s-a efectuat pe baza acestor medii, deci la nivel de microzonă. Unitățile de sol au fost divizate, în funcție de pantă și expoziție în unități elementare de teren, omogene sub aspectul tuturor caracteristicilor solului și terenului, denumite teritorii ecologic omogene (TEO). Teritoriul ecologic omogen reprezintă unitatea de bază pentru care au fost calculate notele de bonitare, folosindu-se indicatorii de caracterizare fizico-geografică și pedologică a unităților de sol – teren, determinându-se astfel clasele de calitate și de favorabilitate pentru diferite culturi. Pentru facilitarea unor analize și interpretări la nivel de bazin, s-a realizat o medie a notelor de bonitare corespunzătoare unitătilor TEO din cadrul aceleiași unităti de sol, astfel încât calculul notelor de bonitare, precum și analiza unor proprietăți ale solurilor, să poată fi efectuate la nivel de unitate de sol (US).
Menționăm că variațiile notelor de bonitare în cadrul unui tip de sol pot fi uneori apreciabile, datorită diferențierilor de pantă, eroziune, conținut în humus etc.
Terenurile au fost grupate în cinci clase de calitate conform metodologiei în vigoare, de la clasa I care cuprinde solurile de cea mai bună calitate până la clasa a V-a, în care se încadrează solurile cu restricții majore pentru utilizarea agricolă.
Sunt terenuri fără limitări semnificative sau cu limitări slabe, care pot fi cultivate fără măsuri speciale, asigurând producții bune. Terenurile care se încadrează în clasa a IV-a de calitate corespund în mare parte acelorași tipuri de soluri, însă prezintă limitări moderate datorate în special pantei accentuate. În clasa a V-a se încadrează terenurile cu limitări severe, care reduc gama culturilor agricole sau care necesită măsuri sau lucrări speciale de protecție, conservare sau ameliorare a resurselor de sol. Acestea corespund în cea mai mare parte regiunilor afectate de alunecări de teren, cu răspândirea cea mai mare în partea sud-vestică, sudică și sud-estică a bazinului.
Notele de bonitare pentru arabil s-au calculat ca medie a opt culturi (grâu, orz, porumb, floarea soarelui, cartof, sfeclă de zahăr, soia, mazăre-fasole), conform MESP, vol. II. Terenurile arabile se încadrează în cea mai mare parte în clasa a III-a de calitate, urmând ca pondere cele din clasa a II-a (figura nr. 13). Nota medie de bonitare pentru utilizarea arabil este de 43 de puncte (clasa a III-a).
Figura nr. 13 Ponderea claselor de calitate pentru arabil.
Principalele soluri utilizate ca terenuri arabile sunt cele din clasa Cernisolurilor, reprezentate prin cernoziomuri și faeoziomuri.
Cernoziomurile cu utilizare agricolă ocupă o suprafață de 1767,26 ha, din care 1028,54 ha (58,20%) se încadrează în clasa a II-a de calitate, 379,96 ha (21,50%) în clasa a III-a și 358,75 ha (20,3%) în clasa a IV-a.
Cernoziomurile care se încadrează în clasa a II-a de calitate sunt situate pe interfluvii și pe versanți ușor înclinați, astfel încât nu sunt afectate de eroziune în suprafață, iar conținutul redus de humus în cazul unor unități de sol nu determină penalizarea notei de bonitare, fiind în toate cazurile raportat la o textură grosieră.
Cernoziomurile din clasa a III-a sunt în cea mai mare parte moderat erodate, iar unele unităti de sol au un conținut mic – foarte mic de humus raportat la texturi mijlocii – fine și reacția slab – moderat alcalină, caracteristici, care au determinat încadrarea lor într-o clasă inferioară.
Cernoziomurile care se încadează în clasa a IV-a de calitate, sunt afectate de eroziune puternică în suprafață, având implicit un conținut mic de humus.
Faeoziomurile situate pe terenurile cu utilizare agricolă ocupă o suprafață de 1369,45 ha și se încadrează în totalitate în clasa a III-a de calitate. Se întâlnesc atât faeoziomuri neerodate pe culmile interfluviale mai înalte, cât și faeoziomuri slab și moderat erodate, însă în cazul acestor soluri penalizarea notei de bonitare este datorată nu atât eroziunii în suprafață, cât, mai ales, conținutului redus de humus (2,1-2,8%), texturii fine (69% din faeoziomuri au textura lutoargiloasă și argilolutoasă în adâncime) și, implicit, porozității totale reduse.
Datele analitice conținute în studiile pedologice și agrochimice elaborate în perioada anilor 1963-1995 pentru teritoriile comunale sau anumite unități de producție (CAP) din bazin ne-au permis și efectuarea unei analize diacronice a calității solurilor, pe eșantioane reprezentative, scopul fiind acela de a stabili dacă modificarea inerentă în timp a unor proprietăți ale solului atrage după sine și modificări semnificative ale calității acestuia.
Pentru grupele de soluri analizate, din multitudinea indicatorilor folosiți pentru calculul notelor de bonitare, o parte au fost considerați ca fiind invariabili și uniformi în cadrul unității TEO pentru întreaga perioada analizată.
Aceștia se referă la parametrii climatici, la cei privind terenul (pantă, expoziție, alunecări de teren, adâncimea apei freatice) sau la unele caracteristici ale solului (stagnogleizare, textura în Ap, volumul edafic). Analiza datelor specifice profilelor de sol au pus în evidență variația în decursul ultimelor patru decenii a acelor indicatori ce țin de chimismul solului, mai puțin stabili sub influența factorilor naturali sau antropici, respectiv, a reacției solului și, implicit, a gradului de saturație în baze, conținutului de carbonați și conținutului de humus exprimat prin rezerva de humus.
În cazul profilelor analizate se constată că, deși unele însușiri ale solului au suferit modificări în timp, frecvent în sensul deprecierii calității acestora (scăderea rezervei de humus, a conținutului de macronutrienți și de carbonați de calciu sau creșterea acidității în primii 20 de cm), calitatea acestor soluri nu s-a depreciat suficient de mult încât să determine încadrarea într-o clasă de calitate inferioară. Se constată mici variații în ceea ce privește notele de bonitare, dar în toate cazurile analizate solurile rămân în aceeași clasă de calitate.
În cazul cernoziomurilor, valoarea medie a conținutului de humus în primii 50 cm înregistrează o scădere constantă în ultimele decenii în condițiile în care textura solurilor, la care se raportează rezerva de humus, se menține în general constantă în domeniul clasei texturale fine. Aceiași tendință se constată și pentru conținutul de azot total, iar în cazul ambilor parametri (humus și azot), datele recente indică o scădere bruscă a valorilor sub orizontul arat, față de valorile medii ale solurilor analizate în perioada anilor 1963-1970. În cazul acestora din urmă, diagramele indică o distribuție uniformă a acestor elemente în primii 50 cm, probabil ca efect al lucrărilor agrotehnice și pedoameliorative specifice acelei perioade.
De asemenea, se constată că, în acest interval de timp (1963-2010), variația în adâncime a valorilor medii ale conținutului de carbonați indică o levigare mai intensă și acumularea acestora într-un orizont Cca la adâncimi din ce în ce mai mari.
Valorile medii ale conținutului de humus și azot total caracteristice faeoziomurilor, înregistrează o ușoară creștere în intervalul de timp analizat, dar ca și în cazul cernoziomurilor tind să scadă brusc sub orizontul arat în solurile cercetate în perioada 2008-2010 față de cele analizate până în anul 1995 (fig. 66).
Carbonații de calciu apar, în general, de la adâncimea de 60-70 cm în cazul faeoziomurilor calcarice dezvoltate pe marne sau argile carbonatice însă frecvența cea mai mare de apariție a carbonaților este la adâncimea de 110-120 cm.
Încadrarea în clase de favorabilitate s-a realizat prin gruparea notelor de bonitare din 10 în 10 puncte, rezultând zece clase de favorabilitate notate cu cifre romane I-X, conform metodologiei în vigoare (MESP, vol. II). Rezultatele privind favorabilitatea au fost obținute în format tabelar cu ajutorul programului BDUST.
Favorabilitatea terenurilor pentru cultura porumbului, grâului și pentru floarea soarelui este specifică bazinul inferior, pe culmi și pe versanții slab înclinați. De asemenea, terenuri favorabile culturilor agricole sunt și cele situate în șesul Stemnicului (Buda) (cursul mijlociu), aici solurile având un drenaj bun în urma regularizării râului, texturi mijlocii și grosiere, reacție neutră și slab alcalină etc., caracteristici care determină o bună calitate și justifică utilizarea acestora ca terenuri arabile.
Pentru cultura grâului, factorii care penalizează nota de bonitare și implicit determină încadrarea într-o clasă inferioară de favorabilitate sunt următoarele: panta mai mare de 10 %, adâncimea apei freatice sub 2,0 m sau peste 5,0 m, porozitatea totală redusă atunci când solul este moderat și puternic tasat și rezerva de humus mai mică de 120 t/ha.
Pentru cultura porumbului și pentru floarea soarelui se constată că indicatorii care determină penalizarea notei de bonitare pentru anumite terenuri, prin coeficienți subunitari, sunt temperatura (în sectorul inferior al bazinului), panta (acolo unde este > 5%), adâncimea apei freatice (când nivelul freatic este situat la mai puțin de 1,5 m sau la peste 5,0 m), conținutul mare de CaCO3, precum și rezerva de humus, în cazurile în care este mai mică de 160 t/ha.
Principalii factori care limitează capacitatea de producție agricolă a terenurilor din bazinul hidrografic Stemnic (Buda) sunt eroziunea în suprafață, alunecările de teren, excesul de umiditate, inundabilitatea, acidifierea și conținutul redus în elemente nutritive (figura nr.14 ). Eroziunea în suprafață se manifestă prin dislocarea și transportul particulelor de sol și, odată cu acestea, a elementelor nutritive și a altor substanțe conținute în sol. Terenurile agricole afectate de acest proces au o suprafață de 3274.26 ha (31,02 % din suprafața agricolă).
Figura nr.14 Factori limitativi ai producției agricole.
Eroziunea slabă afectează o suprafață de 1312,96ha și se manifestă pe versanții cu înclinări mici și moderate. Eroziunea moderată se manifestă pe o suprafață de 394,93ha, iar cea puternică pe 198,72ha. Eroziunea foarte puternică și excesivă afectează o suprafață de 1672,15 ha și este caracteristică erodosolurilor.
Lucrările agro-pedoameliorative sunt acele lucrări de ameliorare a solurilor care au ca scop principal îmbunătățirea unor însușiri intriseci în vederea ridicării capacității de producție a solurilor slab productive.
În funcție de protecția oferită solului împotriva eroziunii hidrice, culturile agricole pot fi împărțite în următoarele categorii:
culturi foarte bune protectoare – sunt culturile care asigură solului un grad de acoperire de minimum 75 %. În această grupă sunt cuprinse ierburile perene însămânțate singure sau în amestec, începând cu anul al doilea de vegetație (trifoi, lucernă, sparcetă etc.);
culturi bune protectoare – cuprind cerealele păioase și furajere anuale (grâu, orz, ovăz, secară, borceag etc.), ce asigură un grad de acoperire a solului cuprins între 50 și 75 %;
culturi mediu protectoare – acoperă solul în proporție de 25-50 %. Sunt recomandate leguminoasele anuale pentru boabe (mazăre, fasole, soia etc.);
culturi slab protectoare – cuprind, în general, culturile prășitoare, care asigură un grad de acoperire a solului mai mic de 25 % (porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartof etc.).
Pentru combaterea eroziunii solurilor și preîntâmpinare a accelerării acesteia, se recomandă, în funcție de pantă, următoarele măsuri :
– arături pe curba de nivel și o structură a culturilor formată din 5 % foarte bune protectoare, 15 % bune protectoare, 25% medii protectoare și 60 % slab protectoare, pentru terenurile afectate de eroziune slabă în suprafață.
– culturi în fâșii și o structură a culturilor formată din 10 % foarte bune protectoare, 20 % bune protectoare, 20 % moderat protectoare, 50 % slab protectoare, pe terenurile moderat erodate.
– reînsămânțări cu ierburi perene, pe o suprafață de 1306,35 ha, aferentă terenurilor foarte puternic erodate și aplicarea de îngrășăminte organice – gunoi de grajd (20 – 40 t/ha).
De asemenea, atunci când nu se aplică îngrășăminte organice, pot fi aplicate îngrășăminte minerale în acest caz dozele fiind de 40-60 kg substanță activă la hectar de îngrășământ complex.
Alunecările de teren produc o stare de deteriorare puternică și reduc drastic sau anulează bioproductivitatea. Suprafața agricolă afectată de alunecări de teren este de 1560,21 ha, fiind în cea mai mare parte alunecări în valuri și în trepte.
Se recomandă lucrări de combatere și amenajare a alunecărilor de teren și a eroziunii de adâncime asociate acestora, prin nivelări, înierbări și împăduriri. Pajiștile și plantațiile silvice sunt cele mai potrivite folosințe pentru valorificarea economică a terenurilor alunecate, având un rol pozitiv în ameliorarea calității solului și creșterea stabilității versantului prin regularizarea regimului hidric și termic și prin consolidarea mecanică pe adâncimea de pătrundere a rădăcinilor.
Se recomandă păstrarea folosinței ca pajiște acolo unde este cazul, precum și refacerea acestora prin reînsămânțări și fertilizări și împădurirea cornișelor pentru fixarea terenului.
De asemenea, se impune regularizarea scurgerilor de suprafață prin împiedicarea apelor de suprafață să pătrundă în zona de alunecare, interceptarea și evacularea apelor pluviale în scopul evitării infiltrării acestora spre patul de alunecare, captarea izvoarelor din zona de ruptură și dirijarea acestora în afara zonei de alunecare. Pentru realizarea acestor deziderate sunt necesare lucrări de profilare – modelare a zonei alunecate, care să asigure atenuarea denivelărilor, eliminarea microdepresiunilor în care stagnează apa, corectarea pantei, umplerea crăpăturilor, fără deranjarea stratului de iarbă existent. După nivelare se pot excava șanțuri deschise pentru descărcarea apei de ploaie și evitarea infiltrării rapide a apei în adâncime. Totodată, se pot executa lucrări de reînsămânțare, supraînsămânțare și fertilizare a pajiștilor și plantații silvice de protecție.
Excesul de umiditate (la nivelul întregului bazin) cuprinde excesul de apă freatică și excesul de apă stagnantă. Excesul de umiditate freatică afectează circa 950,90 ha, iar cel de suprafață 1088,67 ha.
Excesul de umididate freatică (gleizarea) este în cele mai frecvente cazuri puternic (404,89 ha), iar pe suprafețe mai reduse devine excesiv, determinând formarea gleiosolurilor (197,59 ha). Excesul de apă stagnantă în sol (stagnogleizarea) afectează o suprafață de 1088,67 ha, ponderea cea mai mare având-o stagnogleizarea moderată (822,43 ha).
Pentru combaterea excesului de umiditate sunt recomandate lucrări de desecare – drenaj, executarea de șanțuri și rigole de scurgere, înființarea unor culturi tolerante în privința excesului de umiditate, arături adânci cu subsolaj, precum și lucrări de amenajare a cursurilor de apă pe văile secundare.
Inundabilitatea afectează o suprafață de 34.92 ha și se manifestă în sectoarele mijlocii și inferioare ale văilor principale din bazin și pe unele în văi înguste (tab. 22).
Concluzii
Bazinul hidrografic Stemnicului (Buda), prin aspectul general de podiș structural fragmentat de văi adânci, reflectă trăsăturile majore ale unității fizico-geografice căreia îi aparține, respectiv, Podișului Central Moldovenesc.
Cercetările efectuate în bazinul hidrografic Stemnic (Buda) au avut ca punct de plecare o vastă documentare bibliografică care ne-a oferit informațiile necesare pentru înțelegerea relațiilor funcționale dintre factorii fizico-geografici și caracteristicile învelișlui de sol, precum și a particularităților pedo-geografice ale zonei de studiu.
Din punct de vedere metodologic, au fost utilizate atât metode convenționale de cercetare specifice științei solului, cât și metode și tehnici statistice pentru predicția spațială a unor parametri pedologici sau a altor variabile de interes.
Învelișul de sol din bazinul Stemnicului (Buda) se caracterizează printr-o etajare altitudinală, orientată pe direcția SE-NV, de la cernoziomuri calcarice și cambice în partea sudică și centrală a bazinului care corespunde zonei bioclimatice de silvostepă (până la 150-200 m altitudine), la faeoziomuri cambice și greice (până la circa 300 m) și preluvosoluri și luvosoluri în partea nordică a bazinului, sub vegetație predominant forestieră (la altitudini de peste 300 m). Această dispunere este întreruptă local de prezența unor soluri intrazonale și azonale, de tipul faeoziomurilor, erodosolurilor, regosolurilor etc., a căror geneză și răspândire este legată de influența unor factori locali în pedogeneză.
În bazinul hidrografic Stemnic (Buda) au fost identificate 11 tipuri genetice de sol care fac parte din 7 clase de sol și care au fost divizate în 43 de unități taxonomice pe baza subtipurilor de sol și a principalelor subdiviziuni ale acestora (varietatea de sol, specia texturală de sol).
Ponderea cea mai mare în bazin o au cernisolurilor cu 30,11 % Urmează ca răspândire clasa protisolurilor care ocupă 28,18 % din suprafața cartată și cea a cambisolurilor cu 15,21%. Antrisolurile ocupă 9,72% din suprafață, iar hidrisolurile doar 3,78%. Totodată, se remarcă extinderea mare a suprafețelor afectate de alunecări de teren, caracterizate de un mozaic de soluri care au fost încadrate în asociații și complexe de soluri, scara de lucru (1:5000) nepermițând delimitarea separată a tipurilor de sol componente în unități individuale.
Din punct de vedere al calității solurilor agricole, acestea se încadrează în cea mai mare parte în clasa a III-a de calitate, urmând ca pondere cele din clasa a II-a. Nota medie de bonitare pentru utilizarea arabil este de 43 de puncte (clasa a III-a). De asemenea, ca urmare a evaluării calității unor soluri din bazin pentru intervalul 1963- 2008, pe eșantioane reprezentative, se constată că, deși unele însușiri ale solului au suferit modificări în timp, frecvent în sensul deprecierii calității acestora (scăderea rezervei de humus, a conținutului de macronutrienți și de carbonați de calciu sau creșterea acidității etc.), calitatea acestor soluri nu s-a depreciat suficient de mult încât să determine încadrarea într-o clasă de calitate inferioară.
Se constată mici variații în ceea ce privește notele de bonitare, dar în toate cazurile analizate solurile se încadrează în aceeași clasă de calitate pe toată perioada analizată. Totodată, au fost calculate valorile medii ale principalilor parametri care intervin în calculul notelor de bonitare pentru principalele tipuri de sol din bazin, utilizând seturi de date obținute în diferite etape (1963-1970, 1987-1995, 2008-2010).
Astfel, s-a constatat că în cazul cernoziomurilor și faeoziomurilor, valorile medii calculate pentru toate profilele efectuate în ultimele patru decenii, înregistrează modificări în același sens cu valorile specifice profilelor reprezentative. În cazul solurilor din clasa Luvisoluri această analiză nu a oferit rezultate concludente, principala cauză fiind insuficiența datelor analitice pentru perioada anterioară anului 1991.
Referitor la favorabilitatea terenurilor pentru principalele culturi din bazin, respectiv porumb, grâu și floarea soarelui, se constată că terenurile cele mai favorabile sunt situate în bazinul mijlociu, pe culmi și pe versanții slab înclinați, precum și în șesul Stemnicului (Buda), pe soluri cu un drenaj bun, texturi mijlocii și grosiere, reacție neutră și slab alcalină, caracteristici care determină o bună calitate și justifică utilizarea acestora ca terenuri arabile. Principalii factori care limitează capacitatea de producție agricolă a terenurilor din bazinul hidrografic Stemnic (Buda) sunt eroziunea în suprafață, alunecările de teren, excesul de umiditate, inundabilitatea, acidifierea și conținutul redus în elemente nutritive.
În ceea ce privește utilizarea actuală a terenului, analiza hărților elaborate ne arată că terenurile agricole din bazinul Stemnicului (Buda) ocupă o suprafață de 10415,74 ha, reprezentând 66,50 % din suprafața totală a bazinului, iar terenurile cu folosință neagricolă se întind pe 5246,78 ha, ponderea cea mai mare în cadrul acestei categorii fiind deținută de păduri, cu o suprafață de 4093,16 ha.
Suprafața principalelor categorii de folosință a înregistrat variații semnificative de-a lungul timpului, generațiile diferite de hărți întocmite în ultimul secol consemnând acest fapt. Astfel, în cazul terenurilor arabile se observă o ușoară creștere a suprafeței acestora în anii 1960-1970, datorată politicilor agrare specifice acelei perioade, pentru ca după anul 1990, arabilul să revină ca extindere la suprafața deținută în anii 1960.
Pădurile s-au menținut, cu mici oscilații, în această perioadă în jurul suprafeței de 6500 ha, iar pășunile și-au mărit suprafața, în detrimentul terenurilor arabile și a celor ocupate de vii și livezi. Fânețele și-au redus arealul datorită lucrărilor de regularizare a râurilor bazin și a lucrărilor de desecare-drenaj efectuate în lunci, în același sens evoluând și terenurile ocupate cu vii și livezi care în prezent mai ocupă o suprafață neînsemnată, raportată la suprafața întregului bazin.
Suprafața ocupată de construcții a înregistrat însă o creștere semnificativă și a avut loc în principal în detrimentul terenurilor agricole. Dinamica modului de utilizare a terenurilor, manifestată prin schimbări repetate ale folosinței acestora, a determinat și modificarea unor proprietăți ale solului.
Prin lucrări agrotehnice, orizonturile de suprafață sunt amestecate, constatându-se uniformizarea culorii, dezvoltarea mai mare a orizontului eluvial și o activitate biologică mai intensă.
În majoritatea cazurilor studiate se constată că efectul cultivării asupra solului conduce la o omogenizare a profilului în primii 20-30 cm, în ceea ce privește conținutul de humus, culoarea și structura solului.
Solurile care evolueză în prezent sub o vegetație de pășune, dar care au fost utilizate și ca terenuri arabile în trecutul recent, păstrează caracteristici imprimate de lucrările agricole chiar și după câteva decenii.
În multe cazuri, sub un orizont înțelenit de 5-10 cm grosime, se poate încă recunoaște, pe o adâncime de 20-25 cm, un fost orizont Ap format din porțiuni ale unor orizonturi Ao și El, amestecate prin lucrări agrotehnice.
Acestea sunt rezultatele cercetării unei teme cu caracter aplicativ, care a avut drept scop principal încercarea de a surprinde complexitatea proceselor și a fenomenelor specifice învelișului de sol în cadrul unui sistem bine delimitat, cum este bazinul hidrografic Stemnic (Buda). Menționăm că rezultatele cercetărilor efectuate în acest bazin, nu reprezintă punctul final al studiului nostru, considerând că anumite probleme abordate pot fi reluate și aprofundate cu alte ocazii.
Bibliografie
Apostol, L. (2004), Clima Subcarpaților Moldovei, Editura Universității Suceava, ISBN 973-9408-81-8, 439 pg;
Apostol, L., Amăriucăi, M. (2004), Ploile torențiale excepționale din vara anului 2004, din județele Neamț și Bacău, Primul Simpozion Național de Climatologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași – Asociația de Climatologie din Romȃnia, Iași;
Barbu, N. (1992), Podișul Moldovei. Solurile, în Geografia Romȃniei, vol. IV, Editura Academiei Romȃne, București;
Bȃzȃc, Gh. (1983), Influența reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei Romȃniei, Editura Academiei Romȃne, București;
Băcăuanu V. (1968),Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic. Ed. Academiei, București;
Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică Maria, Chiriac D., Ungureanu Al., (1980), Podișul Moldovei, Ed. Științifică și Enciclopedică, București;
Băcăuanu V., Donisă I., Hârjoabă I. (1974), Dicționar geomorfologic,cu termeni corespondenți în limbile franceză, germană, engleză și rusă, Ed. Științifică, București;
Biali Gabriela, Popovici, N. (2003), Tehnici GIS în monitoringul degradării erozionale, Editura „Gh. Asachi”, Iași;
Bojoi, I. (1992), Eroziunea solului, Facultatea de Geografie și Geologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Bradu Tatiana (2004), Clima Colinelor Tutovei, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Bulgariu, D., Rusu, C. (2005), Metode insrumentale de analiză în geoștiințe, vol. I, Prelevarea probelor, Sampling, Casa Editorială Demiurg, Iași, 280 p;
Canarache, A. (1990), Fizica solurilor agricole, Editura Ceres, București;
Condurachi, D. (2004), Studiul fizico-geografic al zonei deluroase dintre văile Lohan și Horincea, Teza de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Crăciun, C., Mocanu Victoria, Dumitru Sorina (2004), Mineralogia și calitatea solului, Știința solului, nr 1-2, vol. XXXVIII;
David M., (1921), O schiță morfologică a Podisului sarmatic din Moldova,BSRRG,Txxxix;
David M., (1922), Cercetări geologice in Podisul Moldovenesc, AIGR,IX (1915-1920);
Davidescu, G. (1974), Repartiția radiațiilor solare la suprafața teritoriului în zona orașului Vaslui, An. Șt. Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, secția II b, tom XIX;
Dehn, M., Buma, J. (1999), Modeling future landslide activity based on general circulation models, Geomorphology, 30;
Desmet P.J.J., Govers, G. (1996), A GIS – procedure for automatically calculating the USLE LS – factor on topographically complex landscape units. Journal of Soil and Water Conservation, 51 (5);
Donisă I.,Boboc N.,Ionita I (2009), Dicționar geomorfologic cu termeni corespondenți în limbile engleză, franceză și rusă, Ed. Universitatea AL. I. Cuza , Iași;
Erhan Elena, ( 1983), Fenomenul de secetă în Podișul Moldovei, An. Șt. Univ. Iași, Secț. II b (Geologie-Geografie). XXIX.
Evans, B. (2006), Erosion of Uncultivated Land Soilrosion in Europe, editors, John Boardman & J. Poesen, John Willez & Sons Ltd.;
Filipov, F., Lupașcu Gh. (2003), Pedologie – alcătuire, geneză, proprietăți și clasificarea solurilor, Editura Terra Nostra, Iași;
Florea N., Munteanu I. (2000), Sistemul Romȃn de Taxonomie a Solurilor, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Gâștescu P. (2003), Lacurile Terrei, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Gȃță Gh., Crăciun C., Mihăilescu A. (1994), Harta repartiției mineralelor argiloase în solurile din partea centrală a Moldovei, Lucrările conferinței naționale pentru Știința Solului, Tulcea, publicațiile SNRSS, nr. 28B, pp. 225-233;
Ghenea C. (1965), Studiul depozitelor pleistocene dintre Valea Prutului și Valea Bȃrladului, autoreferat teză de doctorat, București;
Gugiuman I.,(1937), Alunecări de straturi și scurgeri de gloduri pe valea Bârladului și Crasnei, extras: Bul. S.R.R.G., vol 55;
Gugiuman I.,(1942), Valea Lohanului, extras din Revista Geografică Română, anul V , fasciculul III;
Guzzetti F., Galli M., Reichenbach P., Ardizzone F., Cardinali M. (2006), Landslide hazard assessment in the Callozzone area, Umbria, Central Italy, Natural Hazard and Earth System Sciences, 6;
Hȃrjoabă I. (1968), Relieful Colinelor Tutovei, Editura Academiei Romȃne, București;
Hurjui C., (2000), Rolul rocilor sedimentare în morfologia și dinamica ravenelor, Studii de caz din Podișul Moldovenesc, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași;
Hurjui C., Nistor D., Petrovici G.(2008), Degradarea terenurilor agricole prin ravene și alunecări de teren. Studii de caz din Podișul Bârladului, Ed. Alfa, Iași;
Ichim I., Bătucă D., Rădoane Maria, Duma D., (1989), Morfologia și dinamica albiilor de rȃu, Editura Tehnică, București;
Ionesi L.(1994), Geologia unității de platformă și a Orogenului Nord-Dobrogean, Ed. Tehnica,Bucuresti;
Ionita I. (2007 b), Sezonul critic de eroziune în Podișul Bârladului, în Workshopul ”Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bârladului „,Editor coordonator: Profesor doctor C.Rusu, Editura Universitatii „ Al. I. Cuza„ Iași, ISBN 978-973-703-294-2, 147-160 pp;
Ioniță I (2000 b), Formarea și evoluția ravenelor din Podișul Bârladului, Ed. Corson, Iasi;
Ioniță I. (1985), Considerații privind simetria și asimetria unor văi din partea sudică a Podișului Moldovei. Lucr. Sem. Geor. D. Catntemir,nr.5,pag. 71-78, Iași;
Ioniță I. (2000 a), Geomorfologie aplicată. Degradarea terenului din regiunile colinare, Ed. Corson Iași;
Ioniță I. (2000 c), Relieful de cueste din Podișul Moldovei, Editura Corson Iași;
Ioniță I.(1997), Studiul geomorfologic al degradărilor de teren din bazinul mijlociu al Barladului, teza de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Ioniță I., (2000), Geomorfologie aplicată. Procese de degradare a regiunilor deluroase, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 247 pp;
Ioniță I., Mărgineanu R., Hurju C. (2000), Assessment of the reservoir sedimentation rates from 137 –Cs measurement in the Moldavian Plateu, Acta Geologica Hispanica, Volum 35, No. 3-4 , Special issue ”Assessment Of Soil Erosion And Sedimentation Through The Use Of The 137- Cs And Related Techniques” , Edited by Queralt, I., Zapata, F. And Garcia Agudo, Barcelona, Spain, 357-367 pp;
Jeanrenaud P(1966), Contributii la geologia regiunii dintre Siret si Bârlad, An. st.Univ. ”Al.I.Cuza”Iasi,s.II,t.XII.
Jeanrenaud P(1967), Geologia regiunii vaii superioare râului Bârlad, An. st. Univ. ”Al.I.Cuza” st.II,t.XIII.
Jeanrenaud P(1969), Precizari asupra mentionalului din Moldova, An. st. Univ. ”Al.I.Cuza” Iasi, s.II,t.XV.
Jeanrenaud P(1971), Harta geologica a Moldovei centrale dintre Siret si Prut, An.St.Univ. ”Al.I.Cuza”Iasi s.II-b.,t.XVII.
Jeanrenaud P. (1954), Cercetari geologice in Podisul moldovenesc din cuprinsul raionului Roman, D.d.s Comit. Geol, R.S.R, vol.XXXVII. Bucuresti;
Jeanrenaud P. (1961), Contribuții la geologia Podișului Central Moldovenesc. An .Șn. Univ.” Al. I. Cuza” Iași;
Jeanrenaud P. (1965), Cercetări geologie între Vale Crasna și Prut. An. Șt. Univ.” Al. I. Cuza” Iași, s.II, t. XI;
Jeanrenaud P. (1971), Harta geologică a Moldovei centrale dintre Siret și Prut. An. St. Univ.” Al. I. Cuza” Iași , s,II,t. XVII, p. 65-78, Iași;
Jeanrenaud P., Saraiman A., (1995), Geologia Moldovei Centrale dintre Siret și Prut, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Korobov R., Terzi D., Natalia(1995-1996) – Modelarea spațiala a precipitațiilor, Anal. Univ.”Al.I.Cuza”,Lucr.Simpoz.”Sisteme informaționale geografice”,nr.3-4,Iasi.
Larion Daniela (2000), Clima Municipiului Vaslui, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Lăcatușu R.(2000) – Mineralogia si chimia solului, Edit.Univ.”Al.I.Cuza”Iași.
Luca Al. si colab.(1965), Rezultate privind scurgerea si eroziunea solului si Podisului Barladului, An.Sect.Pedol.,vol XXXII,Iasi
Martiniuc C. (1954), Pantele deluviale. Contribuții la studiul degradărilor de teren, Probl. Geogr. 1, Bucureșt
Motoc M.(1963), Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei, Ed. Agrosilvica, Bucuresti;
Moțoc M., Munteanu S., Băloiu V., Stănescu P., Mihai Gh., Eroziunea solului și metode de combatere, Editura Ceres, București;
Mutihac V., Ionesi L. (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, București.
Mutihac V., (1990), Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București.Nicașu L. (2012), Bazinul Pereschivului (Colinele Tutovei). Studiu de geomorfologice și pedogeografie cu privire specială asupra utilizării terenurilor, Edit. Univ. „Al. I. Cuza” Iași.
Niacșu (căs. Stoian) Loredana (2011), Bazinul Similei. Studiu de geomorfologie aplicată, Teză de doctorat, Iași.
Obreja, Al., (1968), Analiza granulometrică a nisipurilor de pe cursul Bîrladului inferior și semnificația lor geografică, Analele Șt. ale Univ. „Al. I. Cuza”, s. II., Științe Naturale, b. Geol. B Geogr., tom. XIV, Iași.
Patriche C.V., (2005), Podișul Central Moldovenesc dintre rȃurile Vaslui și Stavnic – studiu de geografie fizică, Editura Terra Nostra, Iași;
Popa A., Stoian Gh., Popa Greta, Ouatu O., (1984), Combaterea eroziunii solului pe terenurile arabile, Editura Ceres, București;
Pujina D. (1997), Cercetări asupra unor procese de alunecare de pe terenurile agricole din Podișul Bârladului și contribuții privind tehnica de amenajare a acestora , Teză de doctorat, Univ. Tehnică ”Gh. Asachi” Iași;
Rădoane M., Ichim I., Radoane N., Surdeanu V. (1999), Ravenele – forme, procese și evoluție, Ed. Preuniversitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Rădoane Maria, Ichim I., (1987), Problema efluenței aluviunilor condiționată de ordinul rețelei hidrografice, Editura Hidrotehnică, București;
Rădoane Maria, Ichim I., Rădoane N., Dumitrescu Gh., Ursu C., (1996), Analiza cantitativă în geografia fizică, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Rădoane Maria, Rădoane N., (2007), Geomorfologia aplicată, Editura Universității Suceava;
Rădoane Maria, Rădoane N., Surdeanu V., Ichim I., (1999), Ravenele. Forme, procese, evoluție, Editura Presa Universitară Clujeană;
Roșu, Al., (1980), Geografia fizică a României, ed. a II-a, Ed. did. și ped., București.
Rusu C., (1998), Fizica, chimia și biologia solului, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Rusu C., (coordonator), (2007), Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bȃrladului, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Secu C., Rusu C., (2007), Geografia solurilor cu elemente de pedologie, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași,
Simionescu, I., (1903), Contribuții la geologia Moldovei dintre Siret și Prut, Publ. "V. Adamachi" al Acad. Rom., t. IX.
Stănescu I., Poghirc P., (1992), Podișul Bȃrladului în Geografia Romȃniei, Vol. IV, Editura Academiei Romȃne, București;
Stângă I. C. (2009), Bazinul Tutovei. Riscurile naturale și vulnerabilitatea teritoriului,Teză de doctorat, Iași.Soroceanu,
Surdeanu V. (1998), Geografia terenurilor degradate. Alunecări de teren, Ed. Presa univ. Clujeană;
Surdeanu V., (1998), Geografia terenurilor degradate, Alunecări de teren, Editura Presa Universitară Clujeană;
Tufescu V.(1966), Modelarea naturală a reliefului și eroziunea accelerată,Ed. Academiei Rep Socialiste România, București;
Ungureanu Al., (1993), Geografia podișurilor și cȃmpiilor Romȃniei, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Vârlan, M., Apetrei, M., (1994) – Profile longitudinale și confluențe de văi în Podișul Moldovei, Analele Univ. Oradea, Geografie, tom IV
Vasiliniuc I., Ursu A. (2008), Studiul alunecărilor de teren ca factor de risc cu ajutorul SIG. II. Susceptibilitatea la alunecări de teren în bazinul Bârladului, în Raportul de cercetare „Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bârladului”, Edit. Performantica, Iași, p. 298-321.
*** (1977), Planurile topografice, scara 1:5.000, Editate de Institutul de Geodezie, Cartografie si Organizarea Teritoriului, O.C.P.I Vaslui și O.C.P.I Iași;
*** (1986), Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea I și a II-a, I.C.P.A., București;
*** (1987), Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea a III-a, Indicatorii ecopedologici, Redacția de propagandă tehnică agricolă, I.C.P.A., București;
*** (2003), (2012), Sistemul Romȃn de Taxonomia Solurilor (SRTS), MAPAM, I.C.P.A.,Editura Estfalia, București;
*** (2009) Ortofotoplanuri.
*** (2012), Sistemul Romȃn de Taxonomia Solurilor, I.C.P.A., București;
*** Studii pedologice realizate de către OJSPA Vaslui;
***(1972-1984), Hărțile topografice scara 1:25.000 , Direcția topografică militară;
***(1983), Geografia României, I, Geografie fizică, Ed. Academiei R.S.T., București;
***(1992), Geografia României , vol. IV; Ed, Academiei București;
Bibliografie
Apostol, L. (2004), Clima Subcarpaților Moldovei, Editura Universității Suceava, ISBN 973-9408-81-8, 439 pg;
Apostol, L., Amăriucăi, M. (2004), Ploile torențiale excepționale din vara anului 2004, din județele Neamț și Bacău, Primul Simpozion Național de Climatologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași – Asociația de Climatologie din Romȃnia, Iași;
Barbu, N. (1992), Podișul Moldovei. Solurile, în Geografia Romȃniei, vol. IV, Editura Academiei Romȃne, București;
Bȃzȃc, Gh. (1983), Influența reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei Romȃniei, Editura Academiei Romȃne, București;
Băcăuanu V. (1968),Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic. Ed. Academiei, București;
Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică Maria, Chiriac D., Ungureanu Al., (1980), Podișul Moldovei, Ed. Științifică și Enciclopedică, București;
Băcăuanu V., Donisă I., Hârjoabă I. (1974), Dicționar geomorfologic,cu termeni corespondenți în limbile franceză, germană, engleză și rusă, Ed. Științifică, București;
Biali Gabriela, Popovici, N. (2003), Tehnici GIS în monitoringul degradării erozionale, Editura „Gh. Asachi”, Iași;
Bojoi, I. (1992), Eroziunea solului, Facultatea de Geografie și Geologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Bradu Tatiana (2004), Clima Colinelor Tutovei, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Bulgariu, D., Rusu, C. (2005), Metode insrumentale de analiză în geoștiințe, vol. I, Prelevarea probelor, Sampling, Casa Editorială Demiurg, Iași, 280 p;
Canarache, A. (1990), Fizica solurilor agricole, Editura Ceres, București;
Condurachi, D. (2004), Studiul fizico-geografic al zonei deluroase dintre văile Lohan și Horincea, Teza de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Crăciun, C., Mocanu Victoria, Dumitru Sorina (2004), Mineralogia și calitatea solului, Știința solului, nr 1-2, vol. XXXVIII;
David M., (1921), O schiță morfologică a Podisului sarmatic din Moldova,BSRRG,Txxxix;
David M., (1922), Cercetări geologice in Podisul Moldovenesc, AIGR,IX (1915-1920);
Davidescu, G. (1974), Repartiția radiațiilor solare la suprafața teritoriului în zona orașului Vaslui, An. Șt. Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, secția II b, tom XIX;
Dehn, M., Buma, J. (1999), Modeling future landslide activity based on general circulation models, Geomorphology, 30;
Desmet P.J.J., Govers, G. (1996), A GIS – procedure for automatically calculating the USLE LS – factor on topographically complex landscape units. Journal of Soil and Water Conservation, 51 (5);
Donisă I.,Boboc N.,Ionita I (2009), Dicționar geomorfologic cu termeni corespondenți în limbile engleză, franceză și rusă, Ed. Universitatea AL. I. Cuza , Iași;
Erhan Elena, ( 1983), Fenomenul de secetă în Podișul Moldovei, An. Șt. Univ. Iași, Secț. II b (Geologie-Geografie). XXIX.
Evans, B. (2006), Erosion of Uncultivated Land Soilrosion in Europe, editors, John Boardman & J. Poesen, John Willez & Sons Ltd.;
Filipov, F., Lupașcu Gh. (2003), Pedologie – alcătuire, geneză, proprietăți și clasificarea solurilor, Editura Terra Nostra, Iași;
Florea N., Munteanu I. (2000), Sistemul Romȃn de Taxonomie a Solurilor, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Gâștescu P. (2003), Lacurile Terrei, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Gȃță Gh., Crăciun C., Mihăilescu A. (1994), Harta repartiției mineralelor argiloase în solurile din partea centrală a Moldovei, Lucrările conferinței naționale pentru Știința Solului, Tulcea, publicațiile SNRSS, nr. 28B, pp. 225-233;
Ghenea C. (1965), Studiul depozitelor pleistocene dintre Valea Prutului și Valea Bȃrladului, autoreferat teză de doctorat, București;
Gugiuman I.,(1937), Alunecări de straturi și scurgeri de gloduri pe valea Bârladului și Crasnei, extras: Bul. S.R.R.G., vol 55;
Gugiuman I.,(1942), Valea Lohanului, extras din Revista Geografică Română, anul V , fasciculul III;
Guzzetti F., Galli M., Reichenbach P., Ardizzone F., Cardinali M. (2006), Landslide hazard assessment in the Callozzone area, Umbria, Central Italy, Natural Hazard and Earth System Sciences, 6;
Hȃrjoabă I. (1968), Relieful Colinelor Tutovei, Editura Academiei Romȃne, București;
Hurjui C., (2000), Rolul rocilor sedimentare în morfologia și dinamica ravenelor, Studii de caz din Podișul Moldovenesc, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași;
Hurjui C., Nistor D., Petrovici G.(2008), Degradarea terenurilor agricole prin ravene și alunecări de teren. Studii de caz din Podișul Bârladului, Ed. Alfa, Iași;
Ichim I., Bătucă D., Rădoane Maria, Duma D., (1989), Morfologia și dinamica albiilor de rȃu, Editura Tehnică, București;
Ionesi L.(1994), Geologia unității de platformă și a Orogenului Nord-Dobrogean, Ed. Tehnica,Bucuresti;
Ionita I. (2007 b), Sezonul critic de eroziune în Podișul Bârladului, în Workshopul ”Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bârladului „,Editor coordonator: Profesor doctor C.Rusu, Editura Universitatii „ Al. I. Cuza„ Iași, ISBN 978-973-703-294-2, 147-160 pp;
Ioniță I (2000 b), Formarea și evoluția ravenelor din Podișul Bârladului, Ed. Corson, Iasi;
Ioniță I. (1985), Considerații privind simetria și asimetria unor văi din partea sudică a Podișului Moldovei. Lucr. Sem. Geor. D. Catntemir,nr.5,pag. 71-78, Iași;
Ioniță I. (2000 a), Geomorfologie aplicată. Degradarea terenului din regiunile colinare, Ed. Corson Iași;
Ioniță I. (2000 c), Relieful de cueste din Podișul Moldovei, Editura Corson Iași;
Ioniță I.(1997), Studiul geomorfologic al degradărilor de teren din bazinul mijlociu al Barladului, teza de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
Ioniță I., (2000), Geomorfologie aplicată. Procese de degradare a regiunilor deluroase, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 247 pp;
Ioniță I., Mărgineanu R., Hurju C. (2000), Assessment of the reservoir sedimentation rates from 137 –Cs measurement in the Moldavian Plateu, Acta Geologica Hispanica, Volum 35, No. 3-4 , Special issue ”Assessment Of Soil Erosion And Sedimentation Through The Use Of The 137- Cs And Related Techniques” , Edited by Queralt, I., Zapata, F. And Garcia Agudo, Barcelona, Spain, 357-367 pp;
Jeanrenaud P(1966), Contributii la geologia regiunii dintre Siret si Bârlad, An. st.Univ. ”Al.I.Cuza”Iasi,s.II,t.XII.
Jeanrenaud P(1967), Geologia regiunii vaii superioare râului Bârlad, An. st. Univ. ”Al.I.Cuza” st.II,t.XIII.
Jeanrenaud P(1969), Precizari asupra mentionalului din Moldova, An. st. Univ. ”Al.I.Cuza” Iasi, s.II,t.XV.
Jeanrenaud P(1971), Harta geologica a Moldovei centrale dintre Siret si Prut, An.St.Univ. ”Al.I.Cuza”Iasi s.II-b.,t.XVII.
Jeanrenaud P. (1954), Cercetari geologice in Podisul moldovenesc din cuprinsul raionului Roman, D.d.s Comit. Geol, R.S.R, vol.XXXVII. Bucuresti;
Jeanrenaud P. (1961), Contribuții la geologia Podișului Central Moldovenesc. An .Șn. Univ.” Al. I. Cuza” Iași;
Jeanrenaud P. (1965), Cercetări geologie între Vale Crasna și Prut. An. Șt. Univ.” Al. I. Cuza” Iași, s.II, t. XI;
Jeanrenaud P. (1971), Harta geologică a Moldovei centrale dintre Siret și Prut. An. St. Univ.” Al. I. Cuza” Iași , s,II,t. XVII, p. 65-78, Iași;
Jeanrenaud P., Saraiman A., (1995), Geologia Moldovei Centrale dintre Siret și Prut, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Korobov R., Terzi D., Natalia(1995-1996) – Modelarea spațiala a precipitațiilor, Anal. Univ.”Al.I.Cuza”,Lucr.Simpoz.”Sisteme informaționale geografice”,nr.3-4,Iasi.
Larion Daniela (2000), Clima Municipiului Vaslui, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Lăcatușu R.(2000) – Mineralogia si chimia solului, Edit.Univ.”Al.I.Cuza”Iași.
Luca Al. si colab.(1965), Rezultate privind scurgerea si eroziunea solului si Podisului Barladului, An.Sect.Pedol.,vol XXXII,Iasi
Martiniuc C. (1954), Pantele deluviale. Contribuții la studiul degradărilor de teren, Probl. Geogr. 1, Bucureșt
Motoc M.(1963), Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei, Ed. Agrosilvica, Bucuresti;
Moțoc M., Munteanu S., Băloiu V., Stănescu P., Mihai Gh., Eroziunea solului și metode de combatere, Editura Ceres, București;
Mutihac V., Ionesi L. (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, București.
Mutihac V., (1990), Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București.Nicașu L. (2012), Bazinul Pereschivului (Colinele Tutovei). Studiu de geomorfologice și pedogeografie cu privire specială asupra utilizării terenurilor, Edit. Univ. „Al. I. Cuza” Iași.
Niacșu (căs. Stoian) Loredana (2011), Bazinul Similei. Studiu de geomorfologie aplicată, Teză de doctorat, Iași.
Obreja, Al., (1968), Analiza granulometrică a nisipurilor de pe cursul Bîrladului inferior și semnificația lor geografică, Analele Șt. ale Univ. „Al. I. Cuza”, s. II., Științe Naturale, b. Geol. B Geogr., tom. XIV, Iași.
Patriche C.V., (2005), Podișul Central Moldovenesc dintre rȃurile Vaslui și Stavnic – studiu de geografie fizică, Editura Terra Nostra, Iași;
Popa A., Stoian Gh., Popa Greta, Ouatu O., (1984), Combaterea eroziunii solului pe terenurile arabile, Editura Ceres, București;
Pujina D. (1997), Cercetări asupra unor procese de alunecare de pe terenurile agricole din Podișul Bârladului și contribuții privind tehnica de amenajare a acestora , Teză de doctorat, Univ. Tehnică ”Gh. Asachi” Iași;
Rădoane M., Ichim I., Radoane N., Surdeanu V. (1999), Ravenele – forme, procese și evoluție, Ed. Preuniversitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Rădoane Maria, Ichim I., (1987), Problema efluenței aluviunilor condiționată de ordinul rețelei hidrografice, Editura Hidrotehnică, București;
Rădoane Maria, Ichim I., Rădoane N., Dumitrescu Gh., Ursu C., (1996), Analiza cantitativă în geografia fizică, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Rădoane Maria, Rădoane N., (2007), Geomorfologia aplicată, Editura Universității Suceava;
Rădoane Maria, Rădoane N., Surdeanu V., Ichim I., (1999), Ravenele. Forme, procese, evoluție, Editura Presa Universitară Clujeană;
Roșu, Al., (1980), Geografia fizică a României, ed. a II-a, Ed. did. și ped., București.
Rusu C., (1998), Fizica, chimia și biologia solului, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Rusu C., (coordonator), (2007), Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bȃrladului, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Secu C., Rusu C., (2007), Geografia solurilor cu elemente de pedologie, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași,
Simionescu, I., (1903), Contribuții la geologia Moldovei dintre Siret și Prut, Publ. "V. Adamachi" al Acad. Rom., t. IX.
Stănescu I., Poghirc P., (1992), Podișul Bȃrladului în Geografia Romȃniei, Vol. IV, Editura Academiei Romȃne, București;
Stângă I. C. (2009), Bazinul Tutovei. Riscurile naturale și vulnerabilitatea teritoriului,Teză de doctorat, Iași.Soroceanu,
Surdeanu V. (1998), Geografia terenurilor degradate. Alunecări de teren, Ed. Presa univ. Clujeană;
Surdeanu V., (1998), Geografia terenurilor degradate, Alunecări de teren, Editura Presa Universitară Clujeană;
Tufescu V.(1966), Modelarea naturală a reliefului și eroziunea accelerată,Ed. Academiei Rep Socialiste România, București;
Ungureanu Al., (1993), Geografia podișurilor și cȃmpiilor Romȃniei, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași;
Vârlan, M., Apetrei, M., (1994) – Profile longitudinale și confluențe de văi în Podișul Moldovei, Analele Univ. Oradea, Geografie, tom IV
Vasiliniuc I., Ursu A. (2008), Studiul alunecărilor de teren ca factor de risc cu ajutorul SIG. II. Susceptibilitatea la alunecări de teren în bazinul Bârladului, în Raportul de cercetare „Impactul riscurilor hidro-climatice și pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bârladului”, Edit. Performantica, Iași, p. 298-321.
*** (1977), Planurile topografice, scara 1:5.000, Editate de Institutul de Geodezie, Cartografie si Organizarea Teritoriului, O.C.P.I Vaslui și O.C.P.I Iași;
*** (1986), Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea I și a II-a, I.C.P.A., București;
*** (1987), Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea a III-a, Indicatorii ecopedologici, Redacția de propagandă tehnică agricolă, I.C.P.A., București;
*** (2003), (2012), Sistemul Romȃn de Taxonomia Solurilor (SRTS), MAPAM, I.C.P.A.,Editura Estfalia, București;
*** (2009) Ortofotoplanuri.
*** (2012), Sistemul Romȃn de Taxonomia Solurilor, I.C.P.A., București;
*** Studii pedologice realizate de către OJSPA Vaslui;
***(1972-1984), Hărțile topografice scara 1:25.000 , Direcția topografică militară;
***(1983), Geografia României, I, Geografie fizică, Ed. Academiei R.S.T., București;
***(1992), Geografia României , vol. IV; Ed, Academiei București;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Caracterizarea Pedologica a Bazinului Raului Stemnic (buda) (ID: 111201)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.