Caracterizarea Generala a Prescolaritatii

Caracterizarea generala a prescolaritatii

,,Educația și cunoașterea copilului sunt două acțiuni aflate într-o strânsă legătură”(Mihaela Păiși Lăzărescu.Liliana Ezechil .2011.p 34).

Fiecare individ înregistrează o dezvoltare psihică în funcție de etapele lui de vârstă.Această dezvoltare se realizează pe stadii, fiecare stadiu caracterizăndu-se printr-o evoluție proprie de însușiri și procese psihice.

,,Cunoașterea psihopedagogică este un proces organizat și continuu, prin intermediul căruia educatorii, evidențiază trăsăturile psiho-individuale ale celor pe care îi educă” ”(Mihaela Păiși Lăzărescu.Liliana Ezechil .2011.p 35).

Totalitatea calitativă și cantitativă a însușirilor psihice, a componentelor si proceselor precum și a interfuncționalităților dintre ele reprezintă caracteristicile unei anumite etape de dezvoltare a indivizilor și diferențierea acestora de la un nivel la altul.

Perioada preșcolară reprezintă ascensiunea cea mai importantă a individului in dezvoltarea psihică.

Una dintre cele mai importante perioade ce o realizează dezvoltarea umană este reprezentată de preșcolaritate, ea înregistrând progrese majore în dezvoltarea fizică și psihică ce îi vor permite individului adaptări la diverse situații și îi asigură o anumită eficiență în activități, fără ca să existe încă presiunile obligațiilor și grijilor.

Preșcolaritate reflectă importanța construirii bazelor activităților psihice și evidențierea trăsăturilor de personalitate în comportamentele vizibile viitoare.

Perioada preșcolară, numită și a doua copilărie se caracterizează ,,printr-odezvoltare complexă și interesantă ,cu influente asupra evolutiei biopsihice ulterioare” „(Emil Verzea, Florin Emil Verzea , Psihologia vârstelor .2000. p 93

Procesul de dezvoltare are ca dominantă în acesta perioadă următoarele:

– capacitățile senzoriale și motrice înregistrează o creștere semnificativă;

– autonomia crește în plan practic prin dezvoltarea numeroaselor deprinderi de igienă , alimentație,de manipularea obiectelor etc.

În această perioadă dezvoltarea conștiinței și inteligenței sunt încă reduse, psihicul reprezintă centrul de achiziții , ceea ce explică în mare măsură importanța deosebita ce se acordă acestei perioade, pe care psihologii consideră că va marca întreaga viată psihica ulterioară.

În preșcolaritate se adâncesc contradicțiile dintre solicitările din exterior și posibilitățile interne, preșcolarul pătrunzând într-o lume nouă ce impune obligativitatea de a se conformași integra în aceasta.

Vârsta preșcolarității,este perioada în care jocul rămâne activitate dominantă, dar acum capătă o deosebită însemnătate devenind o experiență complementară celei de adaptare, experiență ce are un rol formativ deosebit de mare și multilateral.

Prin frecventarea grădiniței copiii înregistrează o adaptare la condițiile de mediu,o mai bună relaționare cu cei din jur,activitățile din gradinită impunând cerințe de adaptare și de depașire.a dorințelor de moment pentru a desfășura:,, acțiuni care pot să nu-l satisfacă ,să asimileze și să adopte comportamente bazate pe norme sociale, riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului „(Emil Verzea, Florin Emil Verzea , Psihologia vârstelor .2000. p 93)

Prin tot ceea ce face în mod organizat în instituțiile preșcolare ca activități de bază :se joacă, realizează trăiri cu intensitate, participă la activitațile altora,acționează are satisfacții și bucurii, această perioadă a fost numita ,,vârsta de aur a copilăriei”.

Preșcolarul înregistrează la această vârstă instabilitate psihomotorie, anxietate crescută în situații de desprindere de mediul familial aceasta contribund la o adaptarea dificilă a copilului preșcolar mic ,la condițiile de gradiniță . În plan afectiv, ,,preșcolarul mic este instabil, trece cu usurință de la o stare la alta, traieste foarte intens emoțiile . Din punct de vedere al motricității la această vârstă ,face mișcări bruște nu este îndemânatic și nu reușește să își coordoneze mișcările”. (N. Cosmovici,M Moronescu V.Paraschiv ,D Gachi , Elena Ghiorghică I Gr.Ion ,D Șenchiu, 2008. p 245)

În perioada preșcolarității ,,procesul creșterii este intens, are și ușoare tendințe de încetinire, puseul de creștere înregistrându-se în jurul vârstei de 6 ani” ( Mihaela Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor,2006 ,p.90.). Și creșterea în înalțime și greutatea cunoaște o ascensiune importantă. Intre 3 -6ani copilul crește în înălțime de la aproximativ 92cm la 116cm , iar în greutate de la 14 la 22kg.

Există și o diferențiere între fete și baieți ,fetele sunt mai reduse atât în greutate cu aproximativ 0.5 kg cât și în înalțime cu aproape 1 cm. Aceaste caracteristici variază și funcție de alimentație , igienă , starea sănatații etc.

O creștere lentă se instalează pe la 4 – 5 ani, când creșterea anuală este de 4 – 6 cm,dar această regulă a creșterii și dezvoltării este inegală la această vârstă, apare astfel o disproporție între creșterea capului care este mai mare față de membrele inferioare mai scurte, acest fapt are repercursiuni asupra stabilității și echilibrului corpului.

Această dezvoltare inegală se extinde și asupra altor organe și țesuturi, cum ar fi pielea, ca urmare a proceselor de diferențiere a țesuturilor și celulelor.

In această perioadă procesul de osificare este activ mai ales la nivelul oaselor lungi , claviculei și toracelui. Apar așadar „puncte de osificare”( E. Verza, F.E. Verza 2000, p. 93;)

Sistemul muscular este la fel de inegal dezvoltat, mușchii lungi ai membrelor superioare și inferioare progresează mai rapid decât cei scurți ai mâinii, fapt care explică de ce preșcolarul efectuează mai ușor mișcările largi, ample , decât mișcările de precizie.

La preșcolari tesutul muscular devine mai dens și au o forță de contracție mai mare la nivelul mușchilor lungi , dar cu puține disponibilități în a executa mișcări fine la nivelul mâinilor. (M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor ,2006 p. 79)

In această perioadă, datorită acestei dezvoltări, copilul este capabil să realizeze mișcări ample de aruncat pris, iar mișcările de finețe: desen cusut sunt realizate cu dificultate.

Există deosebiri cantitative și mai ales calitative între sistemul nervos al copilului și al adultului. Un rol important în viața organismului preșcolarului îl are transformările importante ale sistemului nervos prin creșterea corpului neural, creșterea prelungirilor nervoase dar și creșterea creierul care își mărește volumul.

. De remarcat în această etapă este procesul de diferențiere a neuronilor care formează straturile corticale, creșterea numărului fibrelor mielinice și a fibrelor intercorticale, perfecționarea funcțională a diferitelor regiuni corticale.

Cea mai importantă modificare o reprezintă, însă, schimbarea raportului de forță dintre sistemul nervos periferic și sistemul nervos central. Urmare a dezvoltării scoarței cerebrale crește numărul și viteza de formare a reflexelor condiționate, precum și stabilitatea lor; Până la 3 ani, celulele corticale ajung la un nivel înalt de diferențiere, iar în jurul vârstei de 6 ani acest proces aproape se dublează.

Prescolaritatea aduce cu sine și lărgire a spațiului de cunoaștere, prin trecerea de la cel familial la gradiniță, de la locurile cunoscute de elcatre o lume nouă cu un spatiu ce îi va oferi și posibilitatea cunoașterii unor noi obiecte care îi vor trezi curiozitatea. Senzorialitatea in aceasta perioada se intalneste o dezvoltare a tuturor analizatorilor , a sensibilitatii acestor analizatorri datorita faptului ca prescoarul ia contact mai amplu cu mediul inconjurator si realizează explorarea acestuia.

Sensibilitatea tactila devine o sursa frecventa de informatii care sustine si completeaza vazul si auzul. Sub aspect verbal prescolarii îsi însusesc cuvinte care exprima calități ale obiectelor .

Acum prescolarul devine interesat de denumirea camerelor, a mobilierului, de specificul unor activitat de identificarea unor persoane cu care comunică.

Sensibilitatea auditiva devine de doua două ori mai fină decât în stadiul anterior. Dezvoltarea auzului fonematic ca bază pentru însușirea limbii vorbite necesită exerciții speciale care trebuie să angajeze structurile analitico-sintetice ale scoarței ca si resursele articulatorii. Auzul muzical trebuie stimulat, preșcolarii fiind capabili nu numai să asculte ci să și interpreteze.Încep sa învețe repere pentru identificarea zilelor săptămânii, a anotimpurilor, să se orienteze dupa ceas.

Sensibilitatea gustativă și odorifică sunt tributare mediului înconjurator, în care trăiește copilul. (M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor Compendiu de psihologie 2006 p. 80)

Perceptia

În preșcolaritate, alături de limbaj cunoaște un grad foarte ridicat de dezvoltare. Acum preșcolarul traiește stări, nutrește sentimente, asociează obiectele percepute cu situații concrete, tot în domeniul perceptiv copilul poate fi direcționat de catre adult cu mare ușurință. Acum poate fi învățat să perceapă.

Principalele forme perceptive sunt:

– perceptia spatiului :

– perceptia marimii;

– perceptia timpului ;

– observația .

Experienta personală se îmbogățeste cu primele generalizări de cantitate , de marime, spatiale, etc. Acestea vor sustine și amplifica dezvoltarea constantelor perceptive de forma, de marime, de culoare, care se vor fixa și prin verbalizare .

Percepera timpului se face treptat în funcție de evenimente,dificultatile se intalnesc in aprecierea evenimentelor deoarece prescolarul este captivat de derularea acestora.

Observatia reprezinta o achizitie fundamentală și cu o foarte mare importanță in dezvoltarea prescolarului dezvoltandu-se prin intermediul jocului și datorită dorinței copilului care este interesat de obiectele din jur devenind dornic să le perceapă, să le analizeze și să le descopere .

Reprezentarile

In aceasta etapă, actiunea cu obiectele ajuta la elaborarea reprezentarilor reproductiv-statice ,dar copilul are tendinta de a pipai tot ceea ce vede, el nerecunoscand numai cu ajutorul pipaitului obiectele ce nu fac parte din rutina lui.

Reprezentarile evidentiaza inabilitate în pozitionarea elementelor, în urmarirea succesiunii, a proportiilor. Experimentele realizate cu machete ce propun elemente specifice unui spatiu familiar copilului fata de care acesta primeste sarcina de a plasa alte elemente, arata ca apar multe dificultati în reconstruirea unui ansamblu spatial. Copilul opereaza pe secvente, nu respecta proportiile.

La aceasta varstea prescolarul isi dezvolta nu numai reprezentarile memoriei ,ci si pe cele ale imaginatiei, prescolarul distinge spatiul casei, spatiul strazii, chiar poate raporta unul la celalalt, dar distinge greu spatiul de obiectele care îl populeaza.

Cu cat explorarea perceptiva este mai ampla si mai elaborata cu atat reprezentarile devin mai clare si mai stabile ,ele fiind incarcate de caracteristicile concrete ale obiectelor si fenomenelor.

Reprezentarile schematice si generalizat se prefigureaza spre sfarsitul prescolaritatii, pana atunci fiind figurativ –intuitiva si operational intelectiva.

In acest stadiu , gandirea fiind preoperationala imaginile sunt reproductiv statice ,iar ceea ce duce la formarea lor sunt influentele perceptive desfasurate cu obiectele.

O influenta remarcabila in dezvoltarea reprezentarilor o are si cuvantul cu rol de facilitare in desprinderea obiectului de fond precum si insotirea de elemente discriptive ale acestor obiecte.

Nu numai dominantele perceptive actioneaza asupra reprezentarilor ci si informatia detinuta e prescolar despre obieat lamomentul formarii acesteia.

Reprezentarea prin desen a obiectelor si a gradului de reproducere dupa ce s-a realizat perceperea nu respectain totalitate cele percepute, copilul acele elemente pe care le stie el ca le are obiectul si nu pe cele pe care le-ar putea observa. El poate desena separat elementele ce compun obiectul.

,,Sub influenta învățării;, reprezentarile devin tot mai variate si pot fi desprinse de obiect,ceea ce ii da independenta copilului sa opereze cu noi imagini.”//////

Reprezentarile constituie bazele dezvoltarii conceptelor si simbolurilor .

Gândirea

Este preconceptuală și intuitivă la această vârstă fiind o gândire egocentrică. Acest egocentrism reiese din incapacitatea copilului de a diferenția destul de bine realitatea obiectivă de cea personală, el crezând că este și se află în centrul universului. Astfel, pentru copil aproape totul are suflet :obiectele astrale (soarele, luna, stelele), natura (frunzele, florile ),obiectele ce îl înconjoară ceasul, telefonul – toate acestea sunt ființe vii, dotate cu inteligență. Din egocentrismul gândirii se desprinde o altă particularitate a sa, și anume artificialismul, copilul crezând că toate lucrurile, chiar și stelele sunt făcute de om. Preșcolarul mic nu este capabil de analiză și sinteză, nu știe să descrie și să povestească, el mai mult fabulează și inventează, iar în final crede că toate ființele și obiectele sunt făcute pentru el.

Pentru a progresa, gândirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis și are nevoie de comparație cu o altă gândire. Pas cu pas, preșcolarul va conștientiza faptul că gândirea altui copil este diferită de a sa, ceea ce-l face să înțeleagă că motivația sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea și încearcă să imite lucrurile așa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realității. În activitatea de joc ține seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul inițial la reciprocitate.

Deși gândirea preșcolarului face progrese însemnate, totuși ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaționarea mai mult sau mai puțin întâmplătoare a însușirilor obiectelor și nu după logica lor. Mai târziu, gândirea preșcolarului realizează cunoașterea cu ajutorul unor opăerații logice, concrete, obiectuale, operații ce apar pe baza intuiției concrete desfășurate mintal, dar care rămân în continuare legate de acțiunea cu obiectele. Astfel gândirea preșcolarului operează atât cu semne cât și cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gândirii preșcolarilor se manifestă printr-o proprietate esențială, aceea de a fi concret – intuitivă. Astfel, marele psiholog J. Piaget spunea ,, Copilul gândește mai mult operând cu mulțimi concrete, în ciuda faptului că principiile logice cer o detasare progresivă, pe bază concretă, iar operațiile cer interiorizare, adică o funcționare pe plan mintal “. 

Gândirea este preconceptuala sau cvasiconceptuala deoarece opereaza cu notiuni care nu sunt individualizate absolut.

,,Caracteristicile gândiri la preșcolari:

egocentrica: tot ceea ce este in jurul lui are legatura cu el;

magica tendinta de a se transpune in ireal;

-artificialism totul este construit de om;

-sincretism interegerea globala ndiferentiata a fenomenelor bazata pe deductii cauzale din faptul ca anumite proprietati ale acestora se intalnesc impreuna;

-realism nominal: mentalitatea copilului de a considera numele obiectelor ca pe o insusire intrinseca a acestora;

– caracter practic situational: judecatile sale sunt influentate de experienta practica de viata;

-fiind intuitiva gandirea evolueaza de la faza simbolca preconceptuala pana la pragul operatiilor;

-raționamentul transductiv este înlocuit cu cel intuiti, desfasurat pe planul reprezentării;

-intuiția conduce la un rudiment de logica –operațiile, schemele operatorii sunt pre logice, se bazează doar pe reglari perceptive;

-relația între posibil și real este incertă (se suprapun până în jurul vârstei de 5 ani)”. M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor. 2006 p. 83)

Gândire este preoperațională pe baza căreia preșcolarul reușește să realizeze scrieri, clasificări, iar spre sfârșitul preșcolaritătii gândirea dobândeste o operativitate generala .

Limbajul

În perioada prescolaritatii limbajul înregistrează o mare dezvoltare din punct de vedere al : pronunției, al structurii gramaticale, extinderii numărului de cuvinte, din punct de vedere al expresivității acestuia, acum înregistreaza o trecere de la vorbirea situativa la cea contextuala.

Desi prescolarul poate sustine o conversatie, totusi limbajul acestuia se deosebeste de cel al adultului prin:

a)     structura gramaticala;

b)     structura limbajului ;

c)      pronuntie imperfecta –

Principalele functii ele limbajului:

–   are rol în   îmbogațirea si fixarea experientei cognitiva;

–   are rol organizarea activitații (seexprimă în orice tip de activitate de învătare);

Cele mai semnificative progrese sunt înregistrateate si în privinta volumului vocabularului.:

–         la 3 ani vocabularul contine aproximativ 1.000 cuvinte;

–         la 6 ani vocabularul contine aproximativ 3.500 cuvinte.

Extinderea vocabularului din punct de vedere lexical se imbogățește și depinde de particularitățile individuale dar și de ,,maturizare a aparatului fonator” M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor. 2006 p. 89)

În această perioadă se îmbogateste competenta lingvistica și se mențin diferente între vocabularul activ si cel pasiv dar si performanta lingvistica exprimată prin capacitatea de a comunica efectiv.

. Memoria realizează un adevarat proges atat sub aspect cantitativ cat si calitativ fiind influentata de dezvoltarea vorbirii ,a imbogatirii acesteia , cat si de dezvoltarea capacitatii de a stabili legaturi functionale.

Caracteristicile memoriei :

Copilul prescolar in aceasta perioada prezinta un caracter difuz e,l confundand obiectele ce au insusiri comune datorita slabei inhibitii ce il caracterizeaza. Tot in aceasta perioada caracterul afectogen influenteaza memoria prescolarului concretizarea fiind reprezentata de propria lui experienta.

Alaturi de memorarea involuntara se dezvolta cea voluntara, intentionata chiar daca întelesul nu este dobândit în totalitate si actioneaza pe baza memorarii mecanice. Memorarea inteligibila apare când informatiile au o anume semnificatie pentru copil.

Continutul memoriei este divers: experienta explorarilor perceptive, dialogul, miscarile, trairile afective dar si povesti, poezii, reguli de conduita. Este o memorie concreta prin excelenta..Apar si unele procedee specifice memorarii precum repetarea. În ceea ce privește însusirile memoriei: volumul creste sesizabil iar în privinta pastrarii, la 4-5 ani anumite evenimente sunt redate dupao perioadă lungă de timp chiar și după câteva luni. Începe sa apara memoria de lunga durata si se formează amintirile, legate de momentele importante și cu o mare încarcatura afectiva.

La prescolarii de 3-4 ani un fenomen specific este reminiscenta. Daca participa la un eveniment deosebit si imediat dupa ce a avut loc sunt întrebati ce au retinut, nu pot relata nimic, în schimb, în zilele urmatoare pot oferi chiar amanunte.

Imaginația ,,este întrețînută de jocul sau în special de jocul cu rol și cunoaște o ascensiune desebită înacest stadiu” ( Mihaela Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor,2006 ,p.90.). impresioneaza amploarea, bogatia vietii imaginative dar si rapiditatea, usurinta cu care trece din planul realitatii în cel al fictiunii.

Se apreciaza ca daca afectivitatea este motorul activității copilului, imaginatia este mijlocul, calea, metoda de realizare a ei.

Imaginatia reproductiva este antrenata în ascultarea povestirilor si în reproducerea lor. La prescolarul mare mecanismele sunt mai elaborate, reconstituie mintal, relativ usor, cele ascultate si tinde sa adapteze continutul povestirilor si la alte coordonate spatio-temporale.Imaginatia creatoare se exprima în desen, modelaj, constructii.

Abia pe la 4 ani desenul se organizeaza în jurul unei teme, coloritul este sincer, apar unele preocupari privind proportiile.

Încep sa abordeze desenul figurii umane, a casei, florilor. Apar si unele clisee de redare.

Nu pot desprinde înca elementele caracteristice. Povestile, povestirile pe care le inventeaza dovedesc cea mai libera putere de combinare imaginativa.

Atenția se manifesta foarte activ atentia involuntara datorita activității sale de orientare, explorare (fiinta scotocitoare). Aceasta forma va activa complementar cu atentia voluntara, cea din urma fiind sustinuta mai întâi de joc, care creeaza conditii propice pentru realizarea legaturii constiente între motiv si scop.

La începutul stadiului, atentia voluntara se orienteaza asupra obiectelor din spatiul imediat iar mai târziu asupra a ceea ce face adultul (ex. le studiaza ticurile si apoi îi imita). Se mareste volumul atentiei, prescolarul fiind capabil sa cuprinda 4 obiecte.

Concentrarea si stabilitatea cresc dacă la 3-4 ani sunt doar de 12 minute, la preșcolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen, activitati grafice).Posibilitatea de a orienta atentia si de a deveni voluntara se face prin cuvânt (functia reglatoare a limbajului extern). Totusi predomina atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi.

Se pun 2 probleme: trezirea atentiei involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada cât mai mare.

Afectivitatea cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

–         patrunderea copilului într-un nou mediu, gradinita;

–         contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care îl iubeste, de restrictiile impuse si de tendinta spre autonomie.

Stadiul are specific o imensa nevoie de afectiune a copilului, prin preferinte constante sau variabile fată de anumite persoane .

Îndată cu dragostea apare si gelozia. Apar fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul îsi transfera dragostea si atentia catre educatoare, cu care se si identifica, fiind pentru el un înlocuitor al mamei.

Identificarea se realizează cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta începe înca din anteprescolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmarind modelul.

Stările afective de vinovatie apar în jurul varstei de 3 ani.Apar stari afective de mândrie (la 4 ani), iar în jurul vârstei de 5 ani apar crize de prestigiu, mai ales daca este mustrat în public .

Starea afectiva de rusine ce apare în urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind însotita de neliniste, agitatie.

Este un debut al învatarii afective prin: învatarea pericolelor si a posibilitatilor de a le depasi, a modului de a reactiona în împrejurari curente dar si festive Sunt prezente si unele încercari de reglare a conduitelor emotionale .

În perioada preșcolară se accentuează sfera moțională ,factorii stimulatorii-motivele dau preșcolarilor unitate și stabilitate. Acum ,,preșcolarul este capabil să folosească modalitățiadecvate de satisfacere a trebuințelor sociale și spirituale(interesul pentru joc, interese pentru învătare, interes pentru ceea ce il înconjoară , interese artistice,atentia spre cei din jur, spre comunicare, spre socializare) .

Din punct de vedere al personalitătii, preșcolarul se află în perioada formării inițiale a personalității ,această perioadă fiind perioada apariției primelor relații și atitudini când acesta devine capabil să realizeze reprezentări, judecăți, atitudini și sentimente.În preșcolaritate se înregistrează și o mai mare stabilitate și organizare a comportamentelor datorită modificărilor esentiale care se produc in structura activităților psihice.

Perioada preșcolară reprezintă etapa formării inițiale a personalitătii perioada apariției primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului.

Cele mai importante achiziții în perioada preșcolară din punct de vedere al personalității sunt: existența eului ;formarea conștiinței morale ;socializarea conduitei.

Psihologul american Gordon W. Allport arată că prescolarul continuă să-și perfecționeze simțul corporal, existenta eului și imaginea eului.

Existența eului este legat de simtul de proprietate ce apare la această varstă, el considerând că cele mai multe lucruri care îl înconjoară îi aparțin Imaginea eului se caracterizează

Aparitia conștiinței morale a copilului este străns legată de imaginea de sine a acestuia.

J. Piaget consideră că există un paralelism între conștiința logică și constiinta morală:existenta unei perioade de egocentrism moral și apoi a unei perioade de realism moral.

Copilul își formează acum imaginea de sine prin preluarea ei de la cei din jur aștfel încât ,,conștiința morală primitivă dispune de de un sistem de valori împrumutate de la adulti, se interiorizează cerințele parentale și implicit cele sociale” (Compendiu de psihologie și pedagogie Mihaela .Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor ,p.89.2006).

Conștiința morală a preșcolarilor include unele elemente psihice relativ mai simple (reprezentări, noțiuni, judecăți morale), dar și altele ceva mai complexe (sentimente, atitudini, obișnuințe morale) care se formează treptat. Specific pentru conștiința morală a preșcolarului sunt următoarele particularități: judecățile lui morale au un caracter situativ fără a dispune încă de capacitatea generalizării faptelor social-morale dintre oameni; condițiile morale pozitive sunt mult mai apreciate decât cele moral negative; conduitele morale ale altora sunt apreciate mai bine decât cele proprii.Din punct de vedera al aprecierile morale sunt organizate dihotomic într-o morală alb-negru, bun-rău; adeziunea la normele morale este mult mai afectivă decât rațională. Această ultimă caracteristică arată că una dintre căile formării conștiinței morale este cea a dezvoltării sentimentelor de dragoste, atașament, admirație față de adulți, pentru că astfel se ajunge implicit și la acceptarea unor cerințe interne. Abia pe la 5 ani ,,altul’’ este perceput ca partener de activitate, dorințele acestuia fiind luate în considerare. Cooperarea, ca un comportament interrelaționar evoluat, ce implică o accentuată maturitate intelectuală și socială, este însă slab prefigurată la preșcolar, confuză, abia în stadiul următor devenind mai clar constituită și nuanțată.

Pe acest fond interrelaționar încep să se formeze și unele trăsături caracteriale. În această perioadă caracterul prezintă instabilitate, oslabă orientare .Factorul care le generează îl constituie nu atât contradicțiile care se manifestă la această vârstă, ci modul lor de soluționare. De o mare importanță este intenția educativă încorporată în modalitățile de satisfacere a contradicțiilor. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că dezvoltarea trăsăturilor caracteriale și a caracterului, ca structură psihică unitară, coerentă, este necesară și dintr-un alt considerent. Cu cât un copil va dispune de un caracter mai educat, mai puternic cu atât el va fi capabil să-și coordoneze mai bine trăsăturile comportamentale și să-și valorifice mai deplin aptitudinile care se dezvoltă la această vârstă.

Socializarea este ,,pasivă la această varstă „( Compendiu de psihologie și pedagogie Mihaela Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor ,p.90.2006). apariția unor trăsături caracteriale are loc în contextul jocului și al activităților obligatorii, când relațiile interpersonale și cele de grup sunt principalele modalități de releționare. Astfel:

la 3 ani: celălalt este obiect de amenințare și generează reacții de respingereși numeroase conflicte;

la 4 ani este capabil sa identifice pe copilul de lâga el;

la 5 ani intervine colaborarea (se joacă impreună ).