Caracterizarea fizico-geografică a sectorului Dunării cuprins în aval de ostrovul Turcescu și Seimeni [310974]

[anonimizat] a [anonimizat]-[anonimizat] 345 ([anonimizat]) și până la kilometrul 286, [anonimizat], și se întinde pe o lungime de 59 kilometri și acoperă o suprafață de circa 127 km² (fig.?). [anonimizat], [anonimizat], pe o distanță variabilă. Extinderea zonei limitrofe malului stâng s-a realizat până la digurile de protecție împotriva inundațiilor și cuprinde o zonă de luncă inundabilă cu lățimi variabile între aproximativ 50 metri și peste 1,6 km, [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a podișului dobrogean se află pe numeroase sectoare în imediata apropiere a cursului Dunării.

Așadar, vorbim despre studierea unui sector al Dunării Vechi sau a [anonimizat] a [anonimizat].

Fig.. Localizarea zonei studiate

Cadrul geologic

Situată în partea de VSV a Dobrogei, zona studiată face parte din punct de vedere geologic din cadrul Platformei Moesice. Extinderea Platformei Moesice este dată de următoarele limite (fig.?): partea de nord este delimitată de falia Pericarpatică ([anonimizat], 1979) [anonimizat]-est, [anonimizat] (pe teritoriul Bulgariei), iar către vest până la Orogenul Carpatic (Mutihac, 1974; Paraschiv, 1979; Seghedi, 2005; Răileanu, 2012).

Fig. Localizarea Platformei Moesice și a zonei studiate geologic (modificată după Seghedi et. al. 2005)

Reprezintă o [anonimizat] o cuvertură sedimentară cu grosime mare începând din Paleozoic și până în Cenozoic (Seghedi, 2008). [anonimizat]: [anonimizat], situat la nord de aceiași falie (Săndulescu, 1984, Răileanu, 2012). Separarea compartimentelor se poate realiza doar din punct de vedere geofizic dat fiind faptul că grosimea crustei în partea de vest are 30-33 km, iar în est 40-45 km (Țambrea, 2007). [anonimizat] ([anonimizat]), [anonimizat] (Seghedi, 2008, Răileanu, 2012).

În ceea ce privește zona de interes a [anonimizat]-dobrogean ([anonimizat]).

[anonimizat]-Dobrogeană după (Mutihac, 1974), ocupă partea sudică a Dobrogei, [anonimizat], apoi prin falia Dunării (pe o direcție ce leagă localitățile Galați și Ostrov) și prin falia Intramoesică este delimitată de compartimentul valah, iar spre est se extinde până la Marea Neagră. Prezintă caracteristici proprii cu toate că în timp a avut etape de evoluție comună cu sectorul valah (Mutihac, 1974).

Fundamentul platformei a luat naștere în ciclurile orogenetice produse în Proterozoicul Superior – Cambrian. Soclul compatimentului sud-dobrogean este alcătuit din gnaise granitice atribuite Arhaicului (Mutihac, 1974; Seghedi, 2008), desupra cărora se dispun șisturile cristaline (micașisturi) care prezintă intercalații ale unei formațiuni feruginoase, compusă din cuarțite, micașisturi cu almandin, curațite cu magnetit și mai rar calcare cristaline (fig. ?) (Mutihac, 1974). Fig. Coloană stratigrafică în Platforma Sud Dobrogeană

(după Mutihac et al. 2004)

Partea veche a soclului a fost interceptată la adâncimi de peste 600 m sub formațiunile Paleozoice și cele ce aparțin perioadei Mezo-Cenozoică, care prezintă discontinuități și lacune stratigrafice (Seghedi, 2008). Formațiunile din bază care alcătuiesc cuvertura Platformei sunt atribuite Cambrianului superior și Ordovicianului, peste care sunt depuse celelalte formațiuni Paleozoice, continuând cu numeroase lacune în sedimentare, până în Cenozoic (Săndulescu, 1984).

Fig. Harta geologică din zona studiată

Analizând harta geologică din zona studiată (fig.?), se observă că în zonă, cele mai vechi formațiuni care aflorează încep cu Cretacicul (Neocomian) până în Holocen. Formațiunile cretacice sunt răspândite pe versanții malului drept al Dunării (fig. ?), formațiunea din bază fiind cea berriasiană și apare în zona Cernavodă doar atunci când apele Dunării sunt scăzute. Valanginianul apare în apropiere de orașul Cernavodă (la sud de pod) și este reprezentat prin calcare și calcare marnoase. Peste succesiunea valanginiană este depusă cea hauteriviană care apare în zona de studiu în aceleași locuri ca și Valanginianul și este reprezentată prin calcare marnoase și cretoase (Mutihac, 1974).

În zona studiată, Barremianul este întâlnit pe suprafețe mai mari în zona Cernavodă, dar și pe toate văile tributare Dunării. Formațiunile barremiene sunt reprezentate de calcare oolitoce (cu foraminifere, lamelibranhiate), calcare compacte, calcare grezoase, fiind dezvoltate într-un facies recifal (Mutihac, 1974).

Apțianului este întâlnit mai ales între Cernavodă și Cochirleni și este reprezentat prin depozite psefito-psamitice compuse din argile caolinitice, nisipuri, pietrișuri și calcare. Albianul este reprezentat prin depozite detritice alcătuite din nisipuri și gresii glauconitice, conglomerate, pietrișuri. Formațiunile apțiene se întâlnesc în zona localității Seimeni și la nord de aceasta și aflorează între Cernavodă și Rasova, dar și pe malurile limanului Oltina (Mutihac, 1974).

Fig. Secțiune geologică în malul Dunării în apropierea podului de la Cernavodă (după Mutihac et al. 2004)

În zona de studiu, formațiunile ce aparțin Miocenului sunt de vârstă tortoniană și bassarabiană. Tortonianul este reprezentat prin argile, gresii calcaroase, marnocalcare, pietrișuri. Se întâlnește pe zone restrânse pe malul drept al Dunării, la nord de orașul Cernavodă și între localitățile Seimeni și Dunărea. Dintre depozitele sarmațiene, în zona de studiu întâlnim pe cele de vârstă bassarabienă, alcătuite din argile verzui, calcare lumașelice, nisipuri și argile, diatomite, localizate în zona dintre localitățile Seimeni și Dunărea (Mutihac, 1974).

Depozitele pliocene se întâlnesc doar în zona bordurii Dunării în aval de ostrovul Turcescu și localitatea Cochirleni, cu discontinuități în zona limanelor fluviatile, litofaciesul fiind ca și cel prezent în compartimenul valah al Platformei Moesice. Ponțianul este reprezentat prin marne, Dacianul este alcătuit din nisipuri cu intercalații de gresii, iar Levantinului îi sunt atribuite argile, pietrișuri și calcare lacustre (Mutihac, 1974).

Depozitele cuaternare aparțin Pleistocenului și Holocenului și sunt cele mai răspândite în zona de studiu atât pe malul drept cât și pe malul stâng al Dunării. De asemenea, pe ostroavele prezente în albia fluviului sunt intâlnite formațiuni holocene. Pleistocenul este reprezentat prin loess și depozite loessoide, iar Holocenul prin nisipuri, nisipuri argiloase de luncă, depozite loessoide și depozite marine (Mutihac, 2004).

Elemente de tectonică

Geosinclinalul domeniului sud-dobrogean s-a oprit din evoluție în Proterozoicul Inferior. Orogeneza kareliană a metamorfozat umplutura din geosinclinal, consolidându-l. În urma orogenezei baikaliene s-a produs o fracturare a blocului rigid dobrogean și astfel s-a dezvoltat în cadrul acestuia o tectonică rupturală. Fracturile apărute au o direcție aproximativ paralelă cu falia Palazu (Mutihac, 1974).

Elementele tectonice principale (fig. ?) sunt reprezentate de faliile adânci Palazu și Fierbinți denumită după Mutihac (2004); Intramoesică după Săndulescu (1984) și Fierbinți-Intramoesică după Zugrăvescu (2006). Pe lângă faliile menționate mai sus, soclul blocului rigid dobrogean a fost afectat de fracturi paralele cu faliile principale cât și unele falii penpendiculare, care au afectat și cuvertuta platformei. Astfel, Platforma Sud Dobrogeană a fost impărțită în mai multe compartimente, care au evoluat diferit rezultând structuri de tipul horsturilor și grabenelor (Mutihac, 2004).

Dintre faliile recente amintim falia care este situată de-a lungul fluviului Dunărea, care separă partea dobrogeană mai înaltă de compartimentul valah, o altă falie se întâlnește în partea de est și care intră în domeniul platformei continentale din Marea Neagră, iar cea mai recentă este falia Pericarpatică denumită după, cea care realizează legătura cu structurile Orogenului Carpatic (Mutihac, 1974; Mutihac, 2004).

Fig. Harta structurală a Dobrogei de Sud (complilată după Săndulescu, 1970; Moldoveanu, 1994; Dinu, 2005)