Caracterizarea cre șterii și dezvoltării copilului preșcolar … … … 4 [614899]

1

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 2
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 4
Caracterizarea cre șterii și dezvoltării copilului preșcolar ………………………….. ………………………….. …… 4
1.1 Aspecte privind dezvoltarea fizică a copilului preșcolar ………………………….. ………………….. 4
1.2 Particularități ale dezvoltării psihice ………………………….. ………………………….. ………………… 5
1.3 Dezvoltarea limbajului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 8
1.4 Dezvoltarea mecanismelor cognitive ………………………….. ………………………….. ……………… 12
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 16
Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului ………………………….. ………………………….. ……… 16
2.1 Conceptul de personalitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 16
2.2 Laturile personalității ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 22
2.3 Cunoaște rea personalității copilului preșcolar ………………………….. ………………………….. ….. 27
Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 34
Relația dintre atenție și personalitate la copilul preșcolar ………………………….. ………………………….. . 34
3.1 Conceptul de atenție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 34
3.2 Factori care influențează atenția copilului preșcolar ………………………….. ……………………… 38
3.3 Tulburări de atenție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 41
Capitolul IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 48
Microcercetare p rivind legătura dintre atenție și temperament ………………………….. …………………… 48
4.1 Justificarea cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 49
4.2 Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 49
4.3 Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 49
4.4 Metode și tehnici de cercetare utilizate ………………………….. ………………………….. …………… 50
4.5 Analiza calitativă a cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………….. 51
4.6 Concluziile microcercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. 69
4.7 Recomandări și concluzii finale ………………………….. ………………………….. ……………………. 71
Anexa 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 76
Ghid de identificare a temperamentului (Belov) ………………………….. ………………………….. ……………. 76
Anexa 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 82
Grila de observare a comportamentului ………………………….. ………………………….. ………………………. 82

2

INTRODUCERE

Fiecare perioadă din viața omului își pune amprenta asupra evoluției ființei umane și
în conturarea personalității, dar consider că perioada preșcolară fundamentul dezvoltării
ulterioare a copilului . De aceea, cei care lucrează cu copilul preșcolar, în special educatoarele,
trebuie să aibă cunostințe detaliate despre psihologia copilului de vârstă preșcolară și a fiecărui
copil în parte pentru a contribui astfel la formarea și dezvoltarea personalității lui.
Astfel, grădinița de copii este un meleag al educației , este spațiul paradi sului
copilăriei în care acesta trăiește și își încarcă rezervele energetice și psihice, un p lai de basm și
poezie, este locul unde copi lul își poate crea noi legături cu cei care au aceleași nevoi și
dorințe, aceleași capacități fizice și psihice. Aportul grădiniței la formarea și dezvoltarea
personalității copilului este condiționat de măsura în care educatoarea cunoaște
disponibilitățile raționale ale copilului, particularitățile lui temperamentale, persona litatea
educatoarei având o mare influență asupra modului de desfașurare a procesului de
învățământ ,formării intelectuale și morale a copiilo r cu care lucrează.Nimic din ceea ce
făurește omul în efemera sa existență pe acest pământ nu se ridică atât de înalt ,atâta creație,
dăruire de sine, împl inire oferă educatoarea pentru creșterea, educarea,dezvoltarea copiilor,
cea mai sensibilă și dep lină bucurie a vieții , de buna lor creștere,educare și cultivare depinzând
viitorul umanității însăși.
Grădinița are o importanță deosebită în formarea personalității , deoarece copiii sunt
la vârsta care se ocupă de marile achiziții,de deschiderea largă spre lume, aceștia au curiozitate
maximă, motivație de a cunoaște tot ce este în jur.
Bazele trăsăturilor de personalitate ale copiilor sunt puse încă din primii ani de viață,
dar nu putem vorbi despre personalitate la vâ rsta preșcolară ,ci de o manifesta re individualizată
a copilului încă din primii ani ai copilăriei.
Mi-am ales această temă deoarece mi s -a părut foarte important că modul în care le
oferi atenție copiilor influențează enorm dezv oltarea personalității ulterioare a acestora
deoarece atenția este apreciată ca factor al reușitei sau succesului, iar slăbiciunea sau absența
ei, ca factor generator de erori sau eșecuri .Copilul trebuie educat cu multă atenție ,trebuie
stimulat tot timpul , sprijinit prin educație să -și dezvolte pote nțialul maxim , să-și manifeste
posibilitățile, să dovedească acele compete nțe și capacități care să -l ajute să se integreze

3
școlar, profesional și social. De aceea, perioada preșcolară a fost numită și “vârsta de aur a
copilăriei”.
,,Copilăria e o stare fă ră vârstă, ea ține de infinit, este singură felie care topește întregul
univers înconjurător, vârstă în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se
înfioară și gâzele, parte și ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria est e seismograful
care anunță cutremurele intime de mai târziu; în funcție de ea, omul se comportă într -un anumit
fel când e matur, și nu altfel.“1
Perioada preșcolară se caracterizează printr -o dezvoltare complexă și interesantă cu
influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare.Cunoaștem cu toții expresia celor 7 ani de acasă
pe care omul îi are sau nu. Tocmai acest lucru reflectă importanța constituirii bazelor activității
psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun amprenta asu pra vieții noastre,
ghidându -ne comportamentul în societatea în care trăim.Copilul preșcolar traversează o perioadă
în care etapa cunoașterii este primordială pentru că își lărgește comportamentul cu mediul social
și cultural din care asimilează modele de viață ce determină o alăturare tot mai activă la condiția
umană.

1 Sălcudeanu Petre, 1984

4
Capitolul I
Caracterizarea creșterii și dezvoltării copilului preșcola r

1.1 Aspecte privind dezvoltarea fizică a copilului preșcolar
În perioada preșcolară, dezvoltarea fizică este spectaculoasă, chiar dacă nu atinge
amploarea de la 0 -3 ani. De la vârsta de 3ani la vârsta de 7 ani, copilul crește în în ățime în
mod normal, de la plus sau minus 92cm la plus sau minus 116cm, iar ponderal, de la
aproximativ 14kg la plus sau minus 22 kg. D e asemenea are loc o schimbare a structurii
musculare, desc reșterea țesutului adipos , pielea devine mai elastică, mai densă și mai puțin
sensibilă, osificarea este intensă la nivelul epifizelor oaselor lungi, a celor toracice,
claviculare, dantura provizor ie în cepe să se deterioreze și se întăresc mugurii danturii
definitive. Organismul devine tot mai elastic, iar mișcări le devin mai sigure.
Se continuă o iritabilita te a căilor rinofaringiene și o atragere la “bolile copilăriei”.
Continuă de asemenea și procesul de dezvoltare structurală și de antrenare funcțională a
scoarței cerebrale, sunt departajate zonele vorbirii și de fixare a dominației asimetrice în una
din cele două emisfere (de obicei stânga) , fapt ce imprimă caracterul de dreptaci, stângaci sau
ambidextru a manualității copilului.
Sub raportul v olumului, creierul crește de la 350g la 3 ani și ajunge la 1200g la
finalul perioadei.
Este foarte important ca preșcolarii să își dezvolte comportam entele implicate în
constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi și obișnuințe organizate în formațiuni
complexe.Cele mai semnificative comportamente la preșcolari sunt comportamentele
alimentare,igienice,de îmbrăcare și ludice.
Dezvoltarea explozivă a motricității la vârsta preșcolară duce la sporirea autonomiei,
dar și la o dezvoltare psihică superioară vârstei precedente.Jocurile de mișcare,de
construcție,modelarea plastilinei, desenul sunt activități elementare care stau la baza
dezvoltătii abilită ților intelectuale,care potențează dezvoltarea cognitivă.
Educația fizică reprezintă o parte integrantă a procesului educativ desfășurat în
grădinițele de copii,atât în cele cu program normal, cât și în cele cu program prelungit.
Educația fizică se face s ub forme accesibile preșcolarilor, potrivite particularităților de vârste,
astfel încat aceștia să poată rezolva cu succes o serie de sarcini.Multitudinea formelor de

5
manifestare prin exercițiu fizic contribuie la combaterea sedentarismului, a exceselor
ponderale și la o dezvoltare fizică armonioasă.
Datorită creșterii calității condițiilor de viață,sedentarismului alimentației
necorespunzătoare, întâlnim o creștere alarmantă a obezității începând cu vârste fragile.Copiii
acordă multă atenție jocurilor pe calculator și televizorului, nu mai fac mișcare în aer liber, iar
aceste lucruri duc la scăderi ale forței musculare, modificări ale posturii corpului datorită
poziției incorecte și a statului pre lungit în șezut, izolare sociala și lipsa interacțiunii directe
între copii.
Scopul principal al educației fizice este unul motivațional, de a -i face pe copii să
practice exerciții fizice, de a dezvolta calitățile motrice și funcționale, de a forma deprin deri de
igienă, de a -si dezvolta organismul într -un mod armonios.

1.2 Particularități ale dezvoltării psihice
Preșcolarizarea aduce schimbări de mare amploare în viața copilului, atât în planul
dezvoltării somatice, cât și a celei psihice, dar și în ceea ce privește planul relațional. Marea
majoritate a copiilor sunt cuprinși în învățământul preșcolar, cadrul grădiniței depășind
orizontul restrâns al familiei și punând în fața copi ilor cerințe noi, mult mai diferite față de
cele din familie și mai ales de ce le din etapa anterioară. Aceste diferențe de solicitări
antrenează după ele, pe de o parte, adaptabilitatea copilului la noul mediu , iar pe de altă parte,
diversificarea conduitelor sale. Sunt antrenate și solicitate foarte multe laturi aflate în
opoziție, cea a contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului,
dintre dorințele, aspirațiile, interesele copilului și posibilitățile lui de a și le satisface; dintre
modul oarecum primitiv de satisfacere a trebuințelor și modul civilizat de satisfacere a lor, în
concordanță cu diferite norme comportamentale și socio -culturale. T oate aceste contradicții
sunt factori acceleratori ai dezvoltării explozive a comportamentelor copilului, a diferențierii și
individualizării acestora, a socializării treptate ale copilului.
Deși jocul rămâne activ itatea dominanta și le ocupă copiilor cea mai mare parte a
timpului , el începe să se coreleze cu sarcinile instructiv -educativ. Ca urmare vom asista la un
proces de complicare și adâncire a modurilor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de
mediul înconjurător, în sfârșit la perfecționarea formelor de activitate ale copilului.
Preșcolaritatea este perioada autodescoperirii, descoperirii realității fi zice, a realității umane. În

6
timp ce universul perioadei anterioare era oarecum instabil, modifi cat pe placul dorințelor
copilului, de data aceasta copilul descoperă existența unei realități externe care nu depinde de
el și de care trebuie să țină cont dacă vrea să -și atinga scopurile. Este v orba de o nouă lume
care presupune prezența și respectarea și crearea unor reguli, con formarea la ceea ce trebuie să
fie făcut. El descoperă noua realitate în relațiile cu obiectele și cu persoanel e, în activitățile pe
care le desfășoară .
Dacă până în ace st moment copilul se identifica cu alte persoane, în special cu mama
sa, de d ata aceasta el va trebui să -i cunoască acesteia o individualitate proprie, ceea ce il va
face să trăiască un sentiment tulburător : să fie capabil de a iubi și pe alții nu doar pe sine.
Extinderea relațiilor cu cei din jur permit ca și alte persoane, în deosebi tatăl, să se delimiteze
din fond ca un personaj important, să primească o atenție din ce în ce mai crescută. Adulții
capătă multe roluri în lumea minunată a copiilor: ei sunt informatori,îndrumători, dirijori,
creatori de momente tensionale,frustrante, dar și de momente plăcute, de relaxare, permițând
copilului să învețe din experiența lor , economisindu -și ast fel timpul și efortul. Dar, în această
perioadă, copilul își descope ră propria existență.Acesta ajunge la un nivel la care își percepe
într-un mod conștient diferite părți ale corpului, ajunge să perceapă diferențele anatomice
dintre fete și băieți,lucru care va da o puternică lovitură egocentrismului, credinței c ă toți
oamenii se aseamănă cu el .
Prin l ărgirea cadrului relațional (cu obiectele, cu alții, cu sine) se constituie una
dintre premisele dezvoltării psihice a copilului în toate planurile. Exuberanța motorie și
senzorială a acestei etape se vor asocia firesc cu îm bogațirea și flexibilitatea limbajului, cu
dezvoltarea gândirii care câștigă coerență, claritate, comunicabilitate și se emancipează într -o
oarecare măsură de dominanța afectivă și activă care o frâna în etapa anterioară. Copilul
devine mai deschis la insu șirea unor reguli și norme comportamentale , ce duce la disciplinarea
conduitelor sale. Achiziționarea unor deprinderi alimentare, igienice, de îmbrăcămin te,
sporește gradul de siguranță a copilului. Cu timpul, apare dorința și tendința preșcolarului de a
fi de folos adulților.
Ca urm are a diferențelor de cerințe din partea cel or două medii în care
trăiește, familial și instituțional, apare și pericolul dedublării comportamentului copilului. El
poate fi liniștit, calm, destins la grădiniță, iar în familie poate deveni iritat, nervos, răsfățat sau
invers. În acest caz, unitatea exigențelor educative devine esenți al.

7
Dezvoltarea psihică a copilului este un proces amplu și complex . La sfârșitul
drumului dezvoltării psihice trebuie să găsim o mul matur,care deține tot ceea ce -i permite
adaptarea la societatea din care face parte. Procesul de dezvoltare psihică este un proces plin
de dinamică, un proces activ, realizându -se la o consecință a influenței celorlalți factori
externi, de exemplu mediul social și educația , asupra personalității fiecărui copil și
particularităților sale individuale .Toți factorii care determină dezvoltarea psihică a copilului
sunt într -o strânsă interacțiune, interrelaționare, interdependență, fiecare cu o importanță
majoră, decisivă. . Eredi tatea, mediul social și educația sunt considerați factori importanți în
progresul uman .
1. Ereditatea este conturată ca însușire a oamenilor de a transmite urmașilor
caracterele genetice, este o avere care se transmite m ai departe ce asigură o formă particulară
individualizată de a comodare și de reacție .Natura umană a progresat și s -a dezvoltat, iar
predispozițiile native sunt o consecință a acesteia.Predispozitiile native sunt privite cu o
importanță deosebită, reprezentând nivelul de la care pleacă dezvoltarea. Chiar dacă câteodată
factorul ereditar este aproape identic la gemeni, aceștia se pot dezvolta diferit. Acest lucru
contureaz ă convingerea că procesul dezvoltării este condiționat de ereditate, dar că ereditatea
nu este sufi cientă pentru ev oluția omului.
2. Mediul social. Noțiunea de ”mediu” însușește totalitatea cerințelor sociale și a
relațiilor în care trăiește și acționează copilul. Trăsăturile care compun mediul social se
restrâng în dou ă categorii: "mediul imediat" : familie, rude, școală, educatori, compunând
micro -sistem ul și "mediul social" : în general societatea cu part icularitățile social -istorice,
compunând macrosistem ul. Micro -sistemul și m acro-sistemul nu sunt congruente ,aidoma deși
ele se întâlnesc în multe puncte, în mod di ferit, de la o etapă de vârstă la alta.În acest fel putem
explica diferențele de dezvoltare de la copiii care trăiesc și interrelaționează în aceeași
comunitate.
3. Educația este factorul principal, cu o influență putern ică asupra copilului, care
acționează d irect asupra lui . Acest proces permanent și continuu nu se referă doar la educația
formală, care se realizează în instituții de învățământ, ci la toate influențele care modelează
copilul în vederea trasării unei personalități cât mai armonios structurate. Educația trebuie să
asigure un grad optim de adaptabilitate a copilului la cerințele societății, bazându -se pe
potențialul individual.

8
1.3 Dezvoltarea limbajului
În perioada preșcolară,întâlnim,de asemenea mari progrese în dezvoltarea exprimării
verbale. Limbajul constituie un element semnificativ pentru evoluția intelectului și pentru
organizarea funcționalității psihocomportamentală a copilului preșcolar.
Prin intermediul limbajului, copilul își lărgește contac tul cu cei din jur, realizează noi
achiziți i odată cu îmbogățirea experiențelor sale de viață, se deschid e spre experiența socială și
culturală, își dezvoltă capacitatea de manifestare a gândurilor și sentimentelor și cu ajutorul
cuvântului imprimă dinamism și ordine la nivelul intregii activități psihice.Limbajul se
îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, prin creșterea volumului vocabularului, cât și
sub raport calitativ prin dezvoltarea capacității de formulare logico -gramaticale și a frazării
coerente, a organizării de mici discursuri v erbale și a introducerii unor conținuturi cu sens și
semnificație tot mai precise și structurate.
La 3 ani,vocabularul copiilor cunoaște foarte puține cuvinte,pentru ca la mai târziu,la
6 ani,să ajungă sa se tripleze. Comunicarea verbală din copilărie iși pune amprenta asupra
dezvoltării psihice a adultului,influențând chiar însușirile personalității. În planul emiterii
verbale sau a articulării se mai mențin unele dificultăți concretizate în omisiuni, deformări,
substituiri, inversiuni de sunete șichiar de silabe și cuvinte. Sunt mai afectate sunetele care
apar mai târziu în vorbirea copilului mic și care necesită și o modulare mai deosebită la nivelul
aparat ului fonoarticular (r, ș, z, j), asemenea dificultăți dispar odată cu dezvoltarea generală
psihofizică a copilului.
Comunicarea verbală în copilărie își pune amprenta asupra dezvoltării psihice a
omului, influentează însușirile personalității, capacitățile sociale, estetica ș i precizia exprimării
gândirii.La preșcolari, limbajul este asemenea unui instrument cu care copilul își leagă relații
cu cei din jurul său și îl ajută să -și organizeze activitatea psihică.Încă de la vârsta preșcolară se
întâlnesc diferențe individuale semnificative, diferențe între sexe legate de bogăția și folosirea
cuvintelor, fetele folosind mult mai multe cuvinte decât băieții, deoarece acestea sunt mai
vioaie și mai active la vârsta preșcolară, comunică mai ușor cu cei din jur.
Însușirea limbajului este o activ itate care presupune un efort îndelungat din partea
individului. Aceasta este pentru că tehnica de recepționare și de exprimare a comunicării este
una din cele mai complicate priceperi omenești. Ținându -se cont de dificultățile coordonării
mișcărilor foart e fine ale aparatului fonoarticulator un anumit procent al semenilor noștri nu

9
reușesc să stăpânească tehnica vorbirii, de aceea prezintă tulburări de limbaj. Tulburări de
limbaj se diferențiază de particularitățile vorbirii individuale, și de particularit ățile
psihofiziologice de vârstă (unii oameni vorbesc nuanțat, expresiv, alții au o vorbire mai puțin
inteligibilă, obositoare, prea șoptită). Este absolut necesar să se facă o delimitare precisă între
particularitățile individuale ale limbajului și tulbur ările de limbaj. Primul indiciu pe baza
căruia putem suspecta un copil ca având tulburări este frecvența mult mai mare a dificultăților
de exprimare față de posibilitățile medii pentru vârsta lui. În acest sens tulburările în vorbire
trebuie să fie tratate cât mai timpuriu după apariția lor. În categoria tulburărilor de limbaj se
cuprind toate deficiențele de înțelegere și exprimare orală, de scriere și citire, de mimică și
articulare; stau orice tulburare, indiferent de forma sa, care se răsfrânge negativ asupra emisiei
ori a percepției limbajului. ,,Prin tulburările de limbaj înțelegem toate abaterile de la limbajul
normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate unanim acceptate în limba uzuală,
atât sub aspectul reproducerii cât și al perceperi i, începând de la reglarea diferitor componente
ale cuvântului și până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă2”.
O varietate de deficiențe de vorbire la vârsta preșcolară mică își îndreaptă atenția la
pronunțarea incorectă a sunetelor limbii materne și la folosirea sau aplicarea incorectă a
structurii limbii române.
“Aceste deficiențe se diferențiază în două categorii distincte. Unele se manifestă în
condițiile unei evoluții normale și aparțin particularităților inerente evoluției, exprimând
nivelul maturizării capacității de articulare corectă, respectiv nivelul dezvoltării aparatului
fono-articulator, a auzului fonetic și a capacității analitico -sintetice a scoarței cerebrale, iar
altele sunt consecința unor malformații anatomo -fiziologice sau urme ale unor boli infecto –
contagioase ale copilăriei".3
De asemenea, întâlnim deficiențe cu niveluri diferite de gravitate, în funcție de tipul
tulburărilor, dacă sunt simple sau complexe, dacă sunt primare sau secundare, parțiale sau
totale, asociate sau nu cu alte deficiențe. Intre cele două categorii determinate de apartenența
la normal sau la patologic, putem întâlni o multitudine de cazuri,în special la copii de vârste
cuprinse între 5 și 7 ani, la care deficiențele de vorbire se află la granița dintre normal și
patologic, cărora cadrul didactic trebuie să le acorde sprijinul corespunzător pentru a nu se
stabiliza sau agrava. Așadar , deficiențe le de vorbire se deosebesc din numeroase puncte de

2 Guțu,1975, p. 115
3 Păunescu,1984,p. 30

10
vedere:din punct de vedere al cauzei care le-a generat, din punct de vedere al modalităților de
manifestare, al complexității, al șanselor de înlăturare etc.
Principala tulburare de vorbire de care ne lovim este dislalia. Dislalia reprezintă o
tulburare de articula ție care se manifestă prin deformarea, substituirea, omiterea sau inversarea
anumitor sunete, atât în vorbirea spontană, cât și în cea reproductivă.
Întâlnim dislalii fiziologice și dislalii patologice, revenindu -ne obligația de a ne
îndrepta atenția către dislaliile fiziologice în principal. Diferențele dintre cele doua forme de
dislalie fac trimitere la cauzele care le-au declanșat, la posibilitățile de înlăturare. Sunetele
izolate sunt afectate în deosebi, mai ales acelea care se pronunță mai târziu în evoluția
copilului.În acest caz este vorba despre o dislalie simplă.Aceasta poate cuprinde cea mai mare
parte a sunetelor, în acest caz fiind numită dislalie polimorfă.
Frecvența consoanelor care sunt întâlnite cel mai des în tulburările de vorbire e ste
destul de numeroasă : s, j, r, g, c, t, s, z. Tipurile de deformare mai des întâlnite sunt
sigmatismul (finterdental, dental și palatal), parasigmatismul (alterarea sunetelor s, z, ș, j, t, c)
și rotacismul (mono sau polivibrant). In afară de aceste deformări, se semnalează betacismul
(b, p), capacismul (c), deltacismul (d, t), fitacismul (f, v), gamacismul (g, h), lambdacismul (l),
mutacismul (n, m). Lipsa de antrenare a musculaturii fonatorii, a mișcăril or limbii, buzelor,
maxilarelor reprezintă partic ularități ale aparatului fonator, care explică, de cele mai multe ori,
apariția acestor deficiențe. Trăsătura caracteristică o constituie poziția deplasată a limbii fața
de locul corect de articulare.
Rinolalia (nazalizarea sau vorbirea nazonantă) este inclusă de unii autori în cadru l
tulburărilor dislalice,reprezentând alterarea pronunției datorită unor malformații ale cavității
nazale, ale nasofaringelui.
O altă categorie de tulburări se referă la ritmul vorbirii. Întâlnită adesea și sub
numele de logonevroză (nevroză a vorbirii sau bâlbâială), este o tulburare mai gravă de limbaj,
care se manifestă prin contracții, perturbări spastice de diferite grade și forme ale ritmului de
vorbire, care antrenează modific ări în sfera personalității, îndeosebi în sfera afectivității și a
voinței .
Colegii copilului bâlbâit trebuie consiliați și instruiți asupra modului în care trebuie
să se comporte atunci când se află alături de colegul care prezintă această deficiență, t rebuie să
fie plini de în țelegere față de acesta, să nu î l imite și să nu facă glume pe seama defectului său
de vorbire. De asemenea,nici cei mari,adulții nu trebuie să-i pună în evidență sub nici o forma

11
de defectul pe care-l are. Dacă i se atrage atenția să fie calm, să vorbească cu răbdare pentru a
nu se bâlbâi, se ajunge la un rezultat contrar: neliniștea, teama de a vorbi și ca urmare
spasmele se înmulțesc și se intensifică sensibil.
“În timpul activităților din grădiniță, copilul bâlbâit nu trebuie silit și nici invitat să
răspundă atunci când se știe că lucrul acesta îl stânjenește peste măsură. Dacă uneori se anunță
singur pentru răspuns, trebuie să fie ascultat cu răbdare și eventual, ajutat cu tact să-și
formuleze răspunsul. Inițiativa de a răspund e trebuie încurajată întotdeauna și sprijinită astfel
încât să se încheie cu succes pentru copil, să-i trezească și să-i consolideze dorința și
posibilitatea de a participa cât mai activ la lecții” 4
Copiii nervoși, colerici, agitați, cu atenție suficient dezvoltată prezintă des o
tulburare de ritm accelerat de vorbire,numită tahilie. Întrucât presupune și alte deficiențe –
gândire confuză, auz fonematic slab, perturbare generală a ritmului etc – este recomandabil
neapărat tratamentul logopedic. Un copil tahilalic se antrenează, în primul rând, în activități
ritmice: gimnastică ritmică, jocuri de mișcare, jocuri muzicale corespunzătoare etc. Se
încearcă formarea deprinderii de a vorbi rar, calm, stăruind în acest sens ori de câte ori dă un
răspuns.
La cealaltă extremă a tahilaliei se află bradilalia , care se caracterizează printr -o
vorbire lentă, care apare mult tărăgănată, total inestetică și inexpresivă. Această tulburare a
vorbirii este întâlnită mai ales la copiii cu întârziere în dezvoltarea psihic ă, necesitând
tratament logopedic.
Printre aceste tulburări de vorbire, putem întâlni, mai rar,rinolalia (denaturarea vocii)
și alalia (nedezvoltarea vorbirii).
Toate tulburările de vorbire, grave sau nu, trebuie tratate la timp deoarece, dacă nu
sunt conștientizate la timp,afectează sub aspect negativ activitatea preșcolarului, viitorului
elev, adolescent.
Grădinița de copii poate să contribuie în mod organizat și sitematic în ajutorul
copiilor cu defecte de vorbire prin corectarea lor cu o condiție fundamentală: educatoarea
trebuie să recunoască defectele de vorbire și modul în care se manifestă acestea la copiii din
grupa cu care lucrează. Observarea defectelor de vorbire trebuie făcută cât mai devreme, încă

4 Șchiopu,1981,p.21

12
din primele săptămâni de școală sau grădi niță, pentru a se lua măsuri într-un ritm accelerat,
pentru a fi informați asupra mijloacelor de corectare și pentru a primi un tratament adecvat.

1.4 Dezvoltarea mecanismelor cognitive
Perioada preșcolară poate fi împărțită în 3 subperioade:a preșcolarului mic(3 -4ani),a
preșcolarului mijlociu(4 -5ani) și a preșcolarului mare(5 -6 ani). Perioada preșcolară mică se
caracterizează printr -o continuă creștere a aspirațiilor,intereselor și dorințelor de cunoaștere a
mediului înconjurător.Preșcolarul mic este foarte sensibil si usor impresionabil,plânge râzând
și trece foarte repede de la o stare la alta.Preșolarul de vârsta mijlocie face progrese evidente
pe linia dezvoltării funcțiilor cognitive.Acesta este capabil să faca aprecieri relativ corecte cu
privire la com portamentul celorlalți.Preșcolarul mare prezintă o mai mare adaptare si
inteligență,o mai mare înțelegere a situațiilor ,prin urmare o reticență în fața unor situații usor
penibile.
Planul senzorio -perceptiv cunoaște o dezvoltare spectaculoasă în perioada vârstei
preșcolare. Spre exemplu, tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului.
Percepția devine observație perceptivă și este implicată în toate formele de învațare. Senzațiile
și percepțiile joacă un rol extrem de important pentru p lanul mintal și al acțiunii desfășu rării in
mediul socio -cultural.
Copilul preșcolar este intens preocupat de cunoaște rea locuinței și a grădiniței, a
străzii, a magazinului, a denumirii mobilierului, camerelor și depune un efort să identifice
locul difer itelor obiecte. Este atent la ce caracteristici prezintă fiecare membru al familiei, la
identit atea acestora și comportamentul lor. Are o curiozitate continuă in cunoașterea naturii, a
plantelor și anima lelor. G eneralizări le cantitative încep să se stabile ască,prin logica practică a
relațiilor; mărimea (lung, lat, înalt), cantitatea (mult, puțin, foarte puțin, deloc), spațiale (lângă,
pe, sub, aproape, departe), parte -întreg (puțin, nimic, tot, mai mult, mai puțin, amândoi, sfert,
jumătate, încă unul), succ esiunea și simultaneitatea (acum, după aceea, întâi, după, deodată),
comparația (la fel, tot at ât). Percepția devine operativă și în conceperea spațiului și timpului.
Marea curiozitate a copilului îl determină să fie atras de tot ceea este nou pentru el și
manifestă un viu interes pentru preocupările adultului la care încearcă să ia parte. Curiozitatea
se dezvoltă din nevoia de a cunoaște și se bazează pe imitație și pe intuirea scopurilor ce
dinamitează acțiunile adultului.

13
Prin dezvoltarea gândirii și li mbajului, percepțiile sunt stimulate și ajutate să se
restructureze, să devină mai complete și tot mai personale. Se dezvoltă diferite forme ale
reprezentărilor,cele mai evidente fiind ale memoriei și imaginației.Imaginația contribuie la
înțelegerea vieții interioare.
După vârsta de 4 ani este activă și se manifestă capacitatea de memorare. Prin
intermediul vorbirii,memoria capătă caracteristici psihice și sociale deosebite.Cu ajutorul
acesteia,în cadrul unui joc,copilul poate intui cerința acestuia.Memoria este activă și in
reproducerea și învățarea unor poezii.În acest caz,dacă un copil este întrerupt din recitarea
unei poezii,nu mai poate continua.În preșcolaritate ies în evidență formele intenționate și
logice ale memoriei datorită dezvol tării gândirii și limbajului acestora.Copilul preșcolar uită
repede deoarece fixarea informatiilor este la nivel superficial.
Atenția este un proces foarte important la preșcolari pentru asigurarea desfășurării
unei activități deoarece focalizează și cent rează energia psihicului. Percepută inițial precum o
conduită voită a copilului sau ca un deficit al său,această capacitate de a fi atent prezintă forme
variate în funcție de vârsta copilului,depinzând de mai mulți factori.A fi atent este asociat de
obicei cu a sta nemiscat și a -l privi, a -l asculta pe cel care vorbeste. Nu aceasta este
caracteristica ascultării si receptării unei informații, ci capacitatea de a primi si de gasi ceva de
facut cu conținutul acesteia. Uneori uităm cu usurință că atunci când v ine vorba de copii,
aceștia încarcă aceste informații cu mult afect, bazându -se pe experientele lor anterioare
nemijlocite, acest afect putand fi de ajutor sau putând fi un obstacol. În contextul in care
capacitatea de atenție nu se dezvoltă în conformitat e cu așteptările vârstei cronologice și
dezvoltării intelectuale și psihologice a copilului, atunci este nevoie ca parinții să caute, să afle
care este cauza problemei si să poată oferi ajutor in acea direcție.
Gândirea înregistrează progrese evidente și operează cu ajutorul reprezentărilor și a
percepțiilor.Cu toate progresele ce se înregistrează la nivelul gândirii preșcolarului, ea nu
poate depăși anumite limite; aceasta se realizează cu timpul, gândirea preșcolarului fiind
predominant preconceptuală. Afectivitatea cunoaște un proces de dezvoltare progresivă
deoarece preșcolarii sunt la vârsta la care se leagă relații sociale,prietenii,astfel ajungând să
trăiască diferite trăiri și emoții.În perioada preșcolară apare procesul identificării la copii cu
ajutorul celor mai apropiate modele,în majoritatea cazurilor,modelele parentale.Pentru a se
identifica cu aceștia,trebuie să perceapă anumite similitudini de înfățișare(ochii,părul),a
caracteristicilor psihice(este la fel de frumos ca tata sau la fel de inte ligent ca mama),ale

14
gesturilor si conduitei și prin însușirea gesturilor și atributelor,astfel cei din jur vor
concluziona că preșcolarul se aseamănă cu unul dintre părinți.
Complexul Oedip apare chiar de la această vârstă și este descris de Freud ca legă tura
inconștientă față de celălalt părinte, de sex opus, si prezența sentimentului de rivalitate față de
părintele de același sex. Complexul Oedip este un punct de teorie central
în psihanaliză . Sigmund Freud (1856 -1939) a descris această noțiune, gândindu -se la o
legendă a Greciei antice , în care Oedip , fiul regelui din Teba, fără să știe, își ucide propriul
tată, Laios , și se căsătorește cu mama lui, Iocasta . În psihanaliză, complexul Oedip înfă țișează
relația de tip erotic și inconștient cu părintele de sex opus și rivalitatea față de părintele de
același sex, care se dezvoltă încă din copilărie și provoacă sentimente de vinovăție și teamă în
cadrul unei stări nevrotice. În primele sale lucrări, Freud folosește expresiile „complex
nuclear” sau „complex matern” , termenul de „complex Oedip” (Ödipuskomplex ) apare pentru
prima dată în lucrarea „Zur Psychologie des Sexuallebens” . În opinia lui Freud, elaborarea
unui „complex Oedip” constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex masculin,
mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a
se nutri, lucru care declanșează o primă senzație elementară de plăcere ( „faza orală ” a vieții
sexuale). Acest im puls inițial de tandrețe este la originea complexului Oedip, care apoi
evoluează în trei faze:
1. Faza falică .Copilul de sex masculin începe să aibă intuiția comportamentului
sexual al părinților, între care ar exista o complicitate din care el este exclus. Sentimentul de
frustrație îi provoacă reacții tipice, încercând să se interpună între tată și mamă (de exemplu,
intră în camera părinților fără să bată la ușă). Dezvoltă o rivalitate față de tat ă și își
exhibează penisul în prezența mamei.
2. Teama de castrare . Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei figuri
autoritare susceptibilă să -l pedepsească. Fiul își imaginează castrarea fie ca o sancțiune din
partea tatălui, în situația de rivalitate (complex Oedip „pozitiv”), fie ca o identificare cu mama,
în dorința inversă de a -și seduce tatăl (complex Oedip „inversa t”, care demonstrează
ambivalența și bisexualitatea umană potențială). Impulsurile sexuale sunt în această fază
refulate și pot genera traume psihice și stări nevrotice.
3. Faza rezolutivă sau de identificare .La această fază apare r efularea impulsurilor
sexua le, care durează până la adolescență, vârstă la care fiul se eliberează treptat de complexul

15
Oedip și își caută parteneri sexuali în afara părinților, conturându -și propria personalitate cu
elemente ce provin atât de la mamă, cât și de la tată.

16
Capitolul II
Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului

2.1 Conceptul de personalitate
În viața cotidiană, personalitatea reprezintă totalitatea factorilor psihologici, ce
caracterizează și individualizează un om obișnuit.Personalitatea reflectă omul
viu,concret,pasional,empiric,rațional, omul așa cum este el resimțit în afara noastră sau în
propria noastră ființă. Personalitatea nu reflectă omul abstract,omul aflat în închipuirea
noastră, ci omul care este alături de noi, omul pe care îl întâlnim pe s tradă,acasă, la birou sau
la metrou, nu omul interpretat ca ființă generică, ci omul așa cum există și cum se manifestă în
viața curentă, de zi cu zi.
În termeni formali, în calitate de concept, personalitatea este obiectul cel mai
complex al psihologiei. Nu există experiență psihologică care să nu fie integrată în conceptul
de personalitate. Nu există nici o teorie, nici o concepție psihologică care să nu se raporteze
într-un fel sau altul la teoria și concepția personalității.
Personalitatea ocupă un loc central în psihologie, reprezentând cadrul de referință
fundamental pentru definirea sensului și valorii explicative a celorlalte noțiuni
psihologice.Spre exemplu,noțiunile de senzație,percepție,afectivitate,voință nu ar avea aproape
nici o semnificație d aca ar fi interpretate individual, deci neraportate la personalitate.
Termenul personalitate,în ciuda faptului că are un caracter foarte abstract ,a intrat în
circuitul comunicării încă din cele mai vechi timpuri.În latina grecească se folosea doar
cuvântu l persona, care inițial însemna mască,aparență.Treptat,sensul termenului a luat o
forma,dâdu -i-se funcția de a reprezenta și actorul din spatele măștii.Astfel,persona a ajuns să
însemne reuniunea tuturor trăsăturilor psihomorale interne a psihofizicii exter ne.
Dupa aprecierea lui G.Allport, cea mai bine structurată definiție a termenului persona
a fost formulată de Boethius(sec VI):persoana este o substanță individuala de natură rațională.
Nobert Sillamy de finește personalitatea astfel:’’ (…)element stabi l al conduitei unei
persoane;ceea ce o caracterizează și o di ferențiază de o altă persoană’’
G.Allport dă propria sa definiție în lucrarea ’’Structura și dezvoltarea
personalității’’:’’Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelo r
sisteme psihofzice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.

17
Pentru a înțelege mai bine,vom explica in continuare câteva dintre conceptele din
această definiție așa cum a facut -o Allport:
Organizare dinamica -Problema centrală a psiho logiei este organizarea
mentală(formarea structurilor sau ierarhiilor de idei și deprinderi,care ghidează în mod
dinamic activitatea).Integrarea și alte procese organizaționale sunt necesare pentru a explica
dezvoltarea și structura personalității.(…)Ter menul implică și procesul reciproc de
dezorganizare,mai ales la acele personalități anormale care sunt marcate de o dezintegrare
progresivă.
Psihofizic -Acest termen ne amintește că personalitatea nu este nici exclusiv
mentală,nii exclusiv nervoasă.Organizare sa atrage după sine funcționarea atât a spiritului,cât
și a trupului într -o unitate inextricabilă.
Sistem -Un sistem (orice ssistem)este un complex de elemente într -o interacțiune
reciprocă.O deprindere este un sistem,la fel și un senti ment,o trăsătură,un concept,un stil de
comportare.Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar când nu
acționează.Sistemele sunt potențialul nostru de activitate.
Conceptul de trăsătură de personalitate este la fel de vechi ca limbajul
omenesc.Oa menii sunt foarte diferiți în ceea ce privește caracteristicile de personalitate și
abilitățile mentale.
Din definițiile date de psihologi,putem oferi câteva dintre principalele caracteristici
ale personalității:
 Caracterul sistemic -personalitatea este co mpusă din mai multe elemente legate
între ele,corelate unele cu altele
 Durabilitatea,stabilitatea,persistența în timp -personalitatea nu poate fi
modificată radical de situațiile accidentale
 Unicitatea -omul nu se naste cu personalitate,este impropriu spus despre un
bebeluș că are personaliate,aceasta se dobândește treptat
Freud este de părere că personalitatea este alcătuită din trei subsisteme majore,aflate
într-o continuă interacțiune, controlând comportamentul uman:sinele,eul și supraeul
 Sinele este par tea principală a personalității,fiind prezentă chiar și la nou –
născut, și reprezintă baza impulsurilor sau trebuințelor biologice:nevoia d e a bea,nevoia de a
mânca,nevoia de a obține placere sexuală.Sinele caută să satisfacă imediat aceste nevoi,având

18
la bază pricipiul placerii:neluând în seamă condițiile exterioare,el cauta să evite durerea și să
obțină plăcerea.
 Eul este partea care se suprapune peste principiul realității,adică satisfacerea
nevoilor poate fi amânată până când situația o permite.De exempl u,un copil flămând nu -și
poate satisface nevoia de a mânca până când mama sa nu îi oferă mâncare.Astfel,eul joacă un
rol de bază în conturarea personalității deoarece el decide ce impulsuri venite din exterior vor
fi satisfăcute și în ce fel.Eul este aseme nea unui mediator între cerințele exprimate de
sine,realitate lumii înconjurătoare și cerințele exprimate de supraeu.
 Supraeul este componenta personalității care decide dacă o acțiune este sau nu
corectă.Acesta cuprinde conștiința persoanei și imaginea id ealului său moral.Din cauza
faptului că părinții controlează comportamentul copiilor lor cu ajutorul pedepselor și
recompenselor,copiii dobândesc controlul asupra comportamentului lor.Copilul nu mai are
nevoie de cineva care să îi spună că e rău sa înjuri, acest lucru va fi făcut de supraeul
său.Tentativa de a încălca standardele supraeului va genera anxietate,fiind resimțită ca vină.

Abordarea umanistă a personalității reprezintă doar o mică porțiune dintr -o
mișcare amplă, care a încercat să pună b aze noi pentru întreaga psihologie . Psihologia
umanistă critică principalele forțe ale psihologiei, anume psihanaliza și behaviorismul,
afirmând că acestea nu arată întreaga natură umană, ci prezintă doar partea degradantă a
acesteia. Psihanaliza este acuz ată că studiază doar partea bolnavă,critică a personalității, ceea
ce lasă puțin loc pentru caracteristicile umane pozitive. Behaviorismul, cu accentul focusat
doar pe observarea obiectivă a comportamentului manifestat, este considerat de umaniști
îngust ș i steril. Imaginea pe care o oferă behaviorismul naturii umane este o imagine în care
persoanele sunt doar niște organisme mecanice, asemănătoare unor roboți. Umaniștii sunt de
părere că oamenii nu sunt nici șoareci uriași și nici computere ineficiente și deplasează
accentul pe virtuțile și aspirațiile umane, voința liberă conștientă și îndeplinirea potențialului.
Imaginea pe care o au umaniștii asupra naturii umane este înfloritoare, plină de optimism,
oamenii fiind văzuți ca fiind activi, creativi, preocu pați de dezvoltarea personală.Cu
aproximativ 70 de ani în urmă,Carl Rogers(1902 -1907) introducea o nouă viziune a
psihoterapiei, abordată pentru a se opune terapiilor dominante ale epocii (terapia
comportamentală și psihanaliza). Spre deosebire de terapia comportamentală, abordarea lui
Rogers nu accentua comportamentul în defavoarea sentimentelor sau gândirii; spre deosebire

19
de psihanaliză, abordarea lui Rogers nu era preocupată de dorințe inconștiente și pulsiuni.
Inițial, acesta și -a numit metoda teorie n ondirectivă, apoi terapie centrată pe client și în final
terapie centrată pe persoană. Viziunea pe care o avea Carl Rogers pentru personalitate a
crescut, a evoluat și s -a dezvoltat datorită experienței pe care acesta a acumulat -o în ani de
muncă în sedinț ele cu pacienții, iar teoria sa se află într -o strânsă interdependență cu modul în
care Rogers întelegea că trebuie realizată terapia. Pentru Rogers, ființele umane sunt ființe
conștiente și raționale, el nefiind de acord cu ideea conform căreia experiențe le trecute
influențează comportamentul prezent. Chiar dacă afirmă ca experiențele din trecut, în special
cele din copilărie, au o valoare mare asupra percepției oamenilor despre lume,Rogers pune
accent pe faptul că sentimentele prezente sunt mult mai impor tante, au o valoare crescută
pentru dinamica personalității. Opiniile făcute de Rogers au fost receptate cu multă căldură,
deoarece se pot aplica în viața de familie, educație, dar mai ales în psihologie. În accepțiunea
lui Rogers, oamenii sunt motivați de o tendință fundamentală: tendința de actualizare,
exprimată prin menținerea și îmbogățirea funcționării organismului. Această tendință
înnăscută reprezintă o nevoie umană fundamentală și include atât trebuințele fiziologice
(inclusiv cele simple, cum ar f i cele de hrană, aer sau apă) cât și pe cele psihologice.
Actualizarea este însă cu mult superioară, ea face mai mult decât să mențină organismul,
fușurează creșterea și dezvoltarea acestuia, fiind responsabilă de aspectele creșterii și
dezvoltătii pe care le unificăm sub termenul de maturare (definită ca dezvoltare determinată
genetic a structurilor corpului). Dezvoltarea organismului nu se realizează într -un mod
simplist, automat și fără efort chiar dacă modificările sunt pogramate genetic. Rogers este de
părere că progresul impune luptă și durere, exemplificând primul pas al copilului. Copilul cade
și se lovește, și ar fi mai puțin dureros dacă individul ar rămâne în stadiul de târâre, dar el
insistă în acest comportament în ciuda durerilor trecătoare, pe ntru că tendința de actualizare,
de înaintare, de dezvoltare și creștere, este mai puternică decât orice dorință de a renunța.
Realizăm astfel că actualizarea, pe tot procesul creșterii și dezvoltării umane,
maturizării individuale prezintă o importantă l atură de natură biologică.Pe parcursul
maturizării individului, latura psihologică devine din ce în ce mai puternică, reflectând
impactul experienței și învățării umane. Rogers este de părere că pe toată perioada vieții,
oamenii își valorifică trăirile rap ortat la modul în care reușesc să facă față tendinței de
actualizare. Experiențele care facilitează actualizarea sunt considerate bune și dezirabile,
având o valoare pozitivă. Aceste percepții vor influența comportamentul viitor, deoarece

20
trăirile consider ate nedezirabile vor fi evitate, iar cele dezirabile căutate și repetate de câte ori
va fi posibil.
Rogers consideră că realitatea mediului unei persoane este dată de modul în care
percepe acel mediu; prin urmare, percepția mediului ar putea să nu fie ace eași cu realitatea
obiectivă. Același aspect al realității poate fi perceput diferit de doi indivizi, iar percepțiile se
pot modifica de -a lungul timpului. Această idee a subiectivității percepției este veche și nu
este o contribuție originală a lui Rogers . Ceea ce el a pus în evidență este că lumea fiecărui om
în parte este o problemă privată și poate fi cunoscută complet doar de individul însuși. Această
lume nu include doar prezentul imediat de care el este conștient, ci și toți stimulii neglijați (de
exemplu presiunea hainelor) și amintirile experiențelor trecute, în măsura în care ghidează
percepțiile de moment ale persoanei. Experiența subiectivă, personală are așadar importanță
supremă, fiind singura pe care ne putem baza judecățile și comportamentul.
Pe măsură ce lumea copilului capătă noi orizonturi,adică pe măsură ce se lărgește
percepția sa asupra lumii, o parte a experiențelor sale se diferențiază de restul. Această parte
separată este reprezentată de cuvintele eu sau mie. Este vorba despre formar ea sinelui, despre
capacitatea de a face diferența între ce este parte a propriei persoane și ce este în afara sa.
Conceptul de sine este definit ca imaginea unei persoane cu privire la ceea ce ea este, ar trebui
să fie sau ar putea să fie. În timp ce sine le se dezvoltă, copilul are nevoie de apreciere pozitivă
din partea celor din jur, cu timpul această nevoie a copilului simțindu -se din ce în ce mai
puternic. Evaluarea pozitivă este persistentă și comună tuturor oamenilor și totodată presupune
nevoia de a cceptare, dragoste și aprobare din partea celorlalți, dar mai ales a mamei pe toată
perioada preșcolarității. Aprecierea pozitivă este fundamentală pentru copil, al cărui
comportament este îndrumat de cantitatea de iubire pe care o primește. În cazul în ca re mama
nu oferă apreciere pozitivă, tendința copilului spre actualizare nu progresează. Copilul percepe
dezaprobarea mamei cu privire la comportamentul său ca o respingere la adresa întregii sale
persoane, iar dacă aceasta se întâmplă des, copilul nu mai dorește să lupte pentru actualizare și
în schimb eforturile lui se îndreaptă spre asigurarea considerației pozitive din partea celorlalți.
Într-o lume ideală, copilul ar trebui să se simtă acceptat și iubit, deși anumite maniere nu pot fi
aprobate. Această stare este numită considerație pozitivă necondiționată și implică faptul că
dragostea mamei pentru copil nu este condiționată de modul în care acesta se comportă, ci este
oferită fără condiții și pe deplin. Potrivit spuselor lui Rogers, nivelul adaptării psihologice a
unei persoane, gradul ei de normalitate, este dat de balanța de congruență a sinelui cu

21
experiența. Persoanele sănătoase psihic sunt apte să se perceapă pe sine și pe ceilalți în general
așa cum sunt și sunt deschise tuturor experiențelor, su nt libere să se autoactualizeze.
Utilizăm sintagma „persoană în curs de actualizare” pentru a dezvălui exact ceea ce
Rogers a vrut să arate, că acest proces de fapt nu se încheie niciodată, pentru că asta ar
însemna o personalitate statică și nu una în de zvoltare. Stoparea procesului de actualizare
înseamnă pierderea unor caracteristici precum flexibilitatea, spontaneitatea sau deschiderea
spre nou.
Persoana aflată in proces de actualizare este produsul final al dezvoltării psihologice
și al evoluției soc iale. Trăsătura principală a acesteia este că are conștiința tuturor
experiențelor. Nici o trăire nu este distorsionată sau negată, nu există amenințări pentru
conceptul de sine, persoana poate să trăiască o multitudine de sentimente, atât pozitive cât și
negative, mai intens decât o persoană defensivă. O a doua trăsătură este abilitatea de a trăi din
plin fiecare moment, sentimentele pe care fiecare moment le aduce au ceva inovativ, așadar nu
pot fi anticipate. Astfel, nu există rigiditate sau structuri or ganizate impuse în experiențele
subiective. La persoanele instabile psihic, experiențele sunt organizate și distorsionate pentru a
se potrivi prejudecăților. O altă trăsătură este încrederea în propriul organism, pe care Rogers
o înțelege ca fiind mai degr abă încrederea în propriile reacții decât încrederea în codul social,
sfaturile celorlalți sau chiar propriul intelect. Aceasta nu înseamnă că persoana în curs de
actualizare ignoră datele oferite de intelectul propriu sau al altora, ci doar că aceste date sunt
congruente cu sinele; ele nu sunt amenințătoare, pot fi percepute și evaluate corect. Decizia
finală este intuitivă, bazată mai mult pe emoții, pe ceea ce individul simte că este bine. A patra
caracteristică este sentimentul libertății, persoanele în curs de actualizare se simt într -adevăr
libere să evolueze în orice direcție doresc, să aleagă fără a fi constrânse de inhibiții. Ca
rezultat, ele simt că au o putere personală mai mare asupra vieții, pentru că știu că viitorul
depinde de acțiunile lor și nu de circumstanțe, evenimente trecute sau alți oameni.
Personalitatea sănătoasă este una creativă, capabilă de adaptare chiar în condițiile unui mediu
schimbător. Asociată creativității este spontaneitatea. Persoana acare se află în curs de
actualizare n u are nevoie de un mediu predictibil sau sigur, care ar reprezenta chiar o pacoste
pentru ea.

22
Rogers a crezut ca personalitatea este guvernata de o innascuta tendinta de
actualizare: „tendinta inerenta a organismului sa isi dezvolte toate capacitatile intr -un fel care
ajuta la mentinerea sau intarirea organismului”5

2.2 Laturile personalității
Sistemul de personalitate este unitar,compus din laturi relativ specifice,aflate intr -o
strânsă interacțiune,unde:
 Temperamentul este neutral,reprezintă forma de manifestare
 Caracterul definește valoarea personalității și conținutul acesteia
 Aptitudinile sunt investite în activitate și se apreciază după rezultate.
Pentru a putea cunoaște și aprecia corect elevul din perspectiva instructiv –
educativă,trebuie să cunoa ștem cele mai importante laturi ale personalitătii:
 Latura dinamico -energetică:temperamentul
 Latura relațional -valorică:caracterul
 Latura instrumental -operațională:aptitudinile
Temperamentul
Trăsăturile de temperament sunt cele mai vizibile și ușor observ abile în interacțiunile
cu cei din jur.Acestea se referă la nivelul energetic al acțiunii,la modul în care aceasta se
descarca și se desfășoară.Din această cauză,atunci când descriem pe cineva utilizăm adjective
ca energic,exploziv,rapid,lent.Temperamentul se referă la dimensiunea dinamico -energetică a
personalității și se exprimă atât în activitatea intelectuala și afectivă,cât și în motricitate și
vorbire.Prima clasificare a temperamentelor,care cu ajutorul unor îmbunătățiri ,a rezistat până
în zilele noas tre este cea facută de Hipocrate(400î.e.n) și Galenus(150 e.n.).Cei doi,alături de
filosofii care consideră că întreaga natură este compusă din patru elemente
fundamentale:aer,apă,foc,pământ au afirmat că în corpul omenesc amestecul umorilor alături
de ace ste patru eleme nte constituie temperamentul.În funcție d e dominanța umorilor
temperamentul poate fi:sanguin,coleric,melancolic,flegmatic .I.P.Pavlov a propus o exlicație
științifică pentru determinarea tipurilor de activitate nervoasă superioară la om și a pornit de la
cele trei însușiri ale proceselor de excitație și inhibiție, și anume: intensitatea, echilibrul și
mobilitatea.Acesta a stab ilit patru tipuri de temperament: tipul puternic, neechilibrat (coleric),

5 Rogers, 1959,p.196

23
tipul echilibrat -mobil (sangvinicul), tipul puternic, echilibrat, inert (flegmaticul) și tipul slab
global (melancolicul).
Colericul este emotiv,neechilibrat, oscilează între entuzi asm exagerat (consumând
energie enormă) și abandonarea inițiativei, urmată uneori de anxietate și neîncredere în forțele
proprii,alteori chiar și de depresie. Pentru că nu rezistă la efort,se impune dozarea acestuia și
se propun scopuri care să nu depășeas că posibilitatea de realizare în condiții decente de
muncă. Colericii sunt în cea mai mare parte a timpului agitați, impulsivi, nestăpâniți, iritabili,
încăpăținați, agresivi cu tendințe de dominare și opoziție, inegali în acțiuni.În lipsa temperării
prin educație, aceștia se pot manifesta negativ, degenerând în obrăznicie, agresivitate,
nestăpânire, acte de indisciplină și aroganță, neintegrare în colectivul clasei . Din cauza că nu
știu să își canalizeze în mod optim atenția și se plictisesc repede este ne cesară crearea unei
motivații puternice pentru învățătură, care să -i mobilizeze în muncă, să le stimuleze inițiativa,
să le canalizeze energia și să le dezvolte capacitatea de organizare unde excelează
uneori..Pentru organizarea activității copiilor coleri ci,cadrele didactice împreună cu părinții
trebuie să manifeste o atenție deosebita deoarece aceștia sunt instabil emoțional și
sentimental.Colericii au și foarte multe trăsături pozitive:sunt extrem de vioi,au o reactivitate
crescută,o plăcere namaivăzutpă de a invinge greutățile,dar și o mare bogăție afectivă. Aceștia
se pot autoeduca doar atunci când sunt convinși de necesitatea disciplinei și pot ajunge oameni
de seamă.Printre colerici putem îi întâlnim pe Napoleon, Mihai Viteazul, I.L.Caragiale .
Sangvi nicul este un tip ritmat,optimist,eschilibrat,puternic, curajos, deschis,
impresionabil, sensibil, energic și mobil, bine dispus, rezistent și stăpânit, rapid în mișcări și în
vorbire, rezistent la efort. Învață ușor, însă uită la fel de ușor deoarece se p lictisește repede și
are tendințe de superficialitate. Copiii sangvinici se adaptează ușor, trec repede de la o
activitate la alta, se angajează în rezolvarea unor sarcini școlare fără entuziasm exagerat, nu le
place să riște și nu se descurajează, sunt so ciabili uneori exuberanți.Aceștia sunt instabili
emoțional, influențabili, ușuratici, superficiali, nu se pot concentra.
Chiar dacă în viața cotidiană temperamentul sangvinic este cel ideal,pentru a nu da
naștere unor trăsătur negative și pentru a le dezv olta pe cele pozitive trebuie multă
autoeducație. Dintre personalitățile cu carater sangvini,îi putem aminti pe Vasile Alecsandri și
pe George Coșbuc.

24
Flegmaticul este o persoană calma,echilibrata,liniștită, calculată, stabilă în acțiuni,
ordonată, răbdăt oare, meticuloasă, muncitoare, perseverentă,dar puțin comunicativă,lipsită de
inițiativă și entuziasm.
Cunoștințele asimilate sunt durabile pentru că efortul depus pentru însușirea lor este
mai complex din cauza formării greoaie a reflexelor condiționate. Se adaptează destul de greu
la situații noi, datorită durabilității comportamentelor formate anterior, care se restructurează
mai încet.Durează destul de mult să lege prietenii,dar o dată facută legatura este strânsă si
menținută în timp. De felul său, fl egmaticul este un tip rece,închis, puțin sociabil, însă prin
educație poate deveni destul de productiv și poți conta pe el la nevoie.Printre flegmatici îl
putem aminti pe Mihail Sadoveanu
Melancolicul este la fel de lent și inexpresiv ca flegmaticl,dar îi lipsește vigoarea și
forța acestuia.Este un tip slab, nerezistent la efort, interiorizat, trist, timid, anxios, nehotărât,
retras,neîncrezător în forțele proprii și visător. El nu rezistă la stări tensionale,trăiește
permanent un sentiment de inferiorit ate, dar este serios, conștiincios,sensibil, supus,
sârguincios.Prin educarea încrederii în forțele proprii, copiii melancolici devin capabili de
eforturi intense și dau rezultate destul de bune la învățătură. Lăsați fără sprijin educativ ei
devin pesimișt i, nesociabili. Nu putem să uităm că Mihai Eminescu aparținea acestui tip de
temperament și totuși a ajuns să devină cel mai mare poet pe care pământul nostru l -a dat
vreodată.
Cercetările făcute de psihologi au arătat că trăsăturile de temperament se pot
ameliora prin educație calificată și desfășurată în mod sistematic.
Caracterul
Etimologic,termenul de caracter provine din limba greacă,însemnând tipar,pecete,iar
cu referire la om stil de viață,sisteme de trăsături.Termenul de caracter ne trimite cu gândul la
structura profundă a personalității,care se exprimă prin situații sau comportamente ce sunt ușor
de prevăzut.
În structura caracterului intră latura intelectuală (concepția despre viață), afectiv –
motivațională (sentimentele și pasiuni le), volitiv -morală (expresia caracterului).
Caracterul se conturează prin anumite trăsături: moduri relativ constante de a
reacționa ale unei persoane, în raport cu realizarea variatelor țeluri către care aspiră.
Descrierea celor mai importante trăsături de caracter variază foarte mult de la un autor la altul.

25
Referindu -mă la cele care sunt menționate de mai mulți autori (Cattell, H. Murray, T. Thomae,
G. Berger) voi menționa nouă trăsături:
1)Integrarea se referă la gradul de unitate al vieții psihice. Unii oameni au un
comportament foarte consecvent: sunt mereu punctuali, conștiincioși, sinceri, pe când alții,
slab integrați, sunt firi capricioase, instabile, perioadele bune alternând cu zile în care nu -i poți
recunoaște.
2)Conștiința morală, simțul ră spunderii, foarte ascuțit la unii, aproape absent la cei
cărora nu le pasă de îndatoriri, de interesele altora.
3)Capacitatea de autocontrol, de a renunța la ceva plăcut, pentru a putea realiza alte
țeluri importante.
4)Perseverența, împreună cu autocont rolul alcătuiesc trăsăturile de voință,
perseverența asigurând posibilitatea de a acționa multă vreme pentru a atinge scopurile
propuse în pofida dificultăților.
5)Conștiința de sine,corectă la unii, deformată la alții care se supraestimează ori, mai
rar, se subestimează.
6)Tendința spre dominanță sau spre supunere: există persoane dominatoare,
autoritare, ce vor să -și impună mereu punctul de vedere, pe când altele, dimpotrivă, sunt
obișnuite să asculte de cineva și sunt dezorientate dacă nu li se dă nici o sugestie de acțiune.
7)Curajul opus fricii.
8)Prudența opusă imprudenței. Prudentă este persoana care deliberează înainte de a
acționa. Imprudentul acționează fără să reflecteze.
9)Obiectivitatea opusă subiectivității. Persoana obiectivă este capabil ă de empatie și
ține cont astfel de interesele celorlalți, pe când subiectivul nu reușește să -și imagineze decât
ceea ce îi convine și tinde să treacă cu ușurință peste aspirațiile, doleanțele altora.
Elementul de bază al caracterului este atitudinea, car e se definește ca o dispoziție
subiectivă a persoanei de a reacționa pozitiv sau negativ față de anumite situații, persoane ori
față de o simplă afirmație.
Dintre atitudinile mai importante și trăsăturile de caracter care intră în componența
lor menționez :
 atitudinea față de muncă, exprimată în hărnicie, punctualitate, inițiativă,
seriozitate, etc.;

26
 atitudinea față de propria persoană, manifestată în curaj, perseverență,
fermitate, onestitate, sinceritate, modestie, demnitate, conștiința corectă a propriei valori ș.a.;
 atitudinea față de societate, care cuprinde: integrarea și responsabilitatea
socială, tendinșa de dominare sau supunere, prudența ș.a.
Aptitudinile
Diferitele activități pe care oamenii le desfășoară se deosebesc atât ca mod de
efectuare câ t și ca rezultate. Astfel, în timp ce unul efectuează o activitate cu lejeritate, cu
rapiditate și totodată cu rezultate foarte bune, altul întâmpină dificultăți în realizarea ei, iar
rezultatele nu sunt pe măsura efortului cheltuit. Aceste deosebiri se da torează aptitudinilor,
adică acelor însușiri psihice sau fizice care condiționează efectuarea cu succes și rezultate
calitativ superioare a unei activități. Aptitudinile formează, deci, latura instrumentală și de
eficiență a personalității. Ele se manifest ă într -o activitate concretă. Când apreciem
aptitudinile cuiva ne orientăm judecata asupra ceea ce poate și mai ales cum anume poate să
facă ceva cel în cauză.
În geneza unei aptitudini se pot distinge două laturi : una genetică în stare
embrionară, denumită predispoziție. Din aceasta se va dezvolta prin activitate, instrucție și
educație cea de -a doua dimensiune, adică aptitudinea propriu -zisă. Fără îndoială că pentru a se
forma, o aptitudine are nevoie de predispoz iție sau înclinație. Nici o predispoziție nu va da
“roade”, dacă nu este cultivată. O caracteristică importantă a predispozițiilor este polivalența
lor; direcția în care se va dezvolta depinde de conținutul activității în care este implicată.
După structura lor aptitudinile pot fi: simple și complexe .
Simțul ritmului, simțul culorii, calculul aritmetic sunt aptitudini simple , care intră în
structura aptitudinilor muzicale, a celor pentru pictură sau a aptitudinilor pentru matematică.
Acestea singure nu pot fi suficiente pentru un muzician, pictor sau matematician, ci sunt
considerate ca atare doar dacă au un complex de aptitudini. Așa, de exemplu, muzicianul cu
aptitudini are, pe lângă simțul ritmului, auz muzical, memorie muzicală, imaginație , simțul
armoniei etc.
Aptitudinile complexe pot fi la rândul lor: generale și speciale.
Aptitudinile generale sunt cele solicitate și implicate într -o gamă foarte largă de
activități. De exemplu, spiritul de observație (ca aptitudine generală) este nece sar în mai toate
activitățile omului, fie că acestea țin de domeniul muncii fizice, fie de cel al muncii
intelectuale.

27
O atenție specială merită aptitudinea numită inteligență. Inteligența generală este
aptitudinea care contribuie la formarea celor mai va riate capacități și la adaptarea cognitivă a
individului la situații noi. Prezentă în toate procesele de cunoaștere, inteligența se manifestă în
special în formarea și evoluția gândirii. Nivelul inteligenței se constată din facilitatea învățării,
a înțeleg erii și rezolvării de probleme noi.
Pentru depistarea aptitudinilor este necesar să se creeze condiții care să le asigure
manifestarea. Învățământul nostru este astfel conceput încât oferă tuturor elevilor condiții
pentru a -și putea manifesta aptitudinile . Este necesar numai ca cei ce îl desfășoară (dascălii) să
știe, să vadă acele însușiri psihice sau fizice pe care unii elevi le au într -un grad mai dezvoltat
decât alții și, în consecință să le asigure condițiile necesare manifestării lor.
Odată depistat e, aptitudinile trebuie cultivate, iar acest lucru se poate realiza atât în
lecțiile obișnuite cât și, prin activități extrașcolare care au ca obiectiv cultivarea acestora.
Aptitudinea școlară are o structură complexă, fiind bazată pe un spirit de observa ție
dezvoltat, capacitatea de a memora logic și cu rapiditate un material, atenție concentrată,
gândire și imaginație constructivă, care facilitează adaptarea elevilor la sarcinile școlare,
obținând un randament sporit. Ea se formează în procesul învățării , prin exersarea inteligenței
generale în cadrul studierii diferitelor obiecte de învățământ. În acest proces, elevii efectuează
operații de observare, analiză și sinteză asupra unor obiecte și fenomene, date sau fapte, fac
analize gramaticale și stilistic e, interpretează texte și evenimente istorice, formulează principii,
legi sau reguli, memorează poezii sau elaborează planuri de idei, compun, desenează, rezolvă
probleme și confecționează diferite obiecte

2.3 Cunoașterea personalității copilului preșcolar
“Pentru fiecare familie bijuteria cea mai de preț ar trebui să fie copilul…Calitatea de
om se naște din iubire a cărei unică măsură este conștiința morală.” 6
Copilul este o ființă aflată într -o continuă dezvoltare -o ființă a cărei activitate este
apreciată după mediul familial în care crește și evoluează:mai tolerant sau mai sever, mai calm
sau mai conflictual,mai tandru sau mai aspru.Trebuie să ținem seama de faptul că familia este
cea care răspunde de trebuințele elementare ale copilului:de protecție și de afecțiune.Aceasta
este condiția esențială pentru ca un copil să învețe să evolueze în raport cu ceilalți, să aibă

6Vulcănescu Ion,1940

28
parte de primele experiențe sentimentale și sociale. . Familia este ca o cetate ce deține un rol
primar , acela de a asigura apărarea copilului în fața unor “ agresiuni” din afară: lipsuri,
experien țe dure cu mediul ambiental , pentru ca treptat să -și subțieze zidurile pe măsură ce
copilul crește și dev ine mai rezistent, asigurând pregătirea și integrarea sa efectiv ă în viața
socială.
Prin exc elență, mediul afectiv, familia, constituie fundamentul sentimentelor –spațiul
unde copilul învață să fie iubit și să iubească, are sentimentul de protecție, de siguranță.
Simțindu -se membru al familiei se integrează în normele și regulile grupului, conformându -se
autorității care se exercită asupra sa. Respectarea acestor norme presupune un continuu
autocontrol, iar ulterior sentimentul de siguranță și integrare îi dă încrederea de a avea
inițiative proprii și a acționa conform acestora.
Între dimensiu nile educative ale familiei, în plan principal , trebuie să remarcăm
importanța afectivității. În general, se recunoaște că în orice familie mama reprezintă prin
excelență afectul, iar tatăl autoritatea.
Problema care apare este c ea de echilibru prin care să se asigur e copilului un mediu
securizant, favorabil unei dezvoltări armonioase, c ăci copilul este dotat cu o sensibilitate
deosebită, iar el percepe ca un seismograf reacțiile părinților. Condițiile de viață din multe
familii al e societății românești la acest sfârșit de mileniu sunt extrem de stresante pentru copii.
Sărăcia, divorțul, hospitalismul, abuzurile sau agresivitatea manifestate asupra
copiilor sunt numai câteva incidente negative în dezvoltarea normală, firească a cop ilului.
Depășind aceste incidente care se plasează la o extremă, trebuie să observăm totuși că
societatea contemporană impune prin sine anumite stiluri familiale de educație. Pregătirea
părinților pentru realizarea competențelor educative constituie un obi ectiv al sistemului școlar,
dar și a sistemului larg social. Căci după cum remarcă Pearsons, familiile sunt “fabrici” care
produc personalități umane. Și aceasta o face prin introducerea sa în viața de zi cu zi, prin
contactul cu obiectele și oamenii, prin inițierea în nenumărate activități de formare a unor
deprinderi, ajutându -l să descopere noțiuni și să respecte norme, ca și prin oferirea unor
modele umane pe care le va urma sau de care va încerca să se distanțeze, devenind
personalitate autonomă.
Pentru a-și îndeplini acest rol familia trebuie să se deschidă lumii, oferind copilului
posibilitatea de a pătrunde în ea.

29
Modul de exercitare a rolului părinților, reglarea raporturilor dintre membrii familiei,
grija fașă de bunurile comune, organizarea vieț ii de la micile treburi gospodărești la activitățile
recreative și creative, atenția care se acordă fiecărui membru al familiei sunt percepute și trăite
de copil în mod diferit la fiecare vârstă. În interrelațiile dintre părinți și copii singura atitudine
părintească validă este cea de acceptare, respect față de personalitatea în formare a copilului,
față de sentimentele și nevoile sale. Atitudinea părinților trebuie modelată în raport cu vârsta și
temperamentul copiilor, de la dragoste, protecție, acceptar e și îndrumare către cooperare,
angajare reciprocă la viuața familială cu recunoașterea unei minime independențe.
Când copilul crește și se dezvoltă în condiții armonioase, favorabile lui, el își
menține un echilibru stabil atât cu sine însuși cât și cu m ediul ambiant.
Copilul preșcolar începe să -și definescă treptat începutul personalității sale. În cadrul
grupei el trăiește prima experiență a vieții în colectivitate, a vieții sociale, alta decât familia.
De la intrarea în grădiniță copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieții cotidiene.
Este vorba de încadrarea și respectarea unui anumit program de sculare, de masă, de activitate.
O primă preocupare organizatorică este sugerată de amenajarea spațiului vital în care -și vor
desfășura activitat ea copiii. Sălile destinate activităților, pe lângă mobilierul adecvat (măsuță,
scăunel, dulăpior), trebuie să dispună de materiale de joc adecvate dezvoltării fizice, motrice,
intelectuale și estetice. Ceea ce trebuie să fie dominant în modul de organizar e este de a lăsa
suficient loc pentru o atmosferă caldă, familiară, iar aceasta se poate realiza printr -o spațiere
adecvată a sălii în care materialul didactic să permită contacul cu lumea sensibilă a ființelor și
obiectelor.
Odată cu integrarea copiilor în unitățile preșcolare, orizontul lor de cunoaștere se
lărgește, încep să se identifice cu alte modele decât cu cele din familie – cu personajele din
povești, legende, dar mai ales cu adulții din mediul apropiat lor din grădiniță.
Jocul este preferat de copii de la cea mai fragedă vârstă. El este mijloc de destindere,
distractiv, de cunoaștere, de însușire de noi cunoștințe, îndeplinind în același timp și rolul de
școală de formare a interesului – trăsătură importantă a personalității copiilor.
Jocul con stituie o modalitate deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei
personalități, deoarece oferă posibilitatea să cunoaștem copilul și să -l formăm în direcția dorită
de noi. În joc copilul se manifestă spontan, sincer, își dezvăluie tebdințele, interesele,
contribuind într -o foarte mare măsură la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului
sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

30
Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut
unanim de către pedagogi.
De o largă circulație în cultura europeană s -a bucurat teoria lansată de Fr. Schiller și
apoi reluată și fundamentată psihologic de H. Spencer a surplusului de energie. Credința
romanticilor în înzestrările nemăsurate ale omului, în valențele sale creatoare ine puizabile, în
drepturile sale de a fi liber, îl făcea pe Schiller să afirme demnitatea ludicului și artisticului
prin memorabila formulă că: “omul nu este întreg decât atunci când se joacă”. În concepția
marelui poet și gânditor german, jocul și arta reali zează o echilibrare între instinctul material și
instinctul formal, între legea naturii și legea rațiunii.
Psihologia educației și psihosociologia, pornind de la constatarea făcută cândva de
John Locke că: “nici o activitate nu are atâta răsunet în suflet ul copiilor ca jocul”, au atras
atenția asupra rolului activităților ludice în modelarea socială a omului. Copiii care sunt lipsiți
de posibilitatea de a se juca sunt mai “săraci” decât ceilalți atât sub aspect cognitiv, cât mai
ales sub acela al personali tății. Se afirmă, pe bună dreptate, că jocul oferă copiilor un izvor
inepuizabil de impresii ce contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață,
formează și dezvoltă caractere, deprinderi, înclinații, aspirații.
Adesea se spune că vârsta preș colară este vârsta jocului. Toți care cunosc etapele de
dezvoltare și de creștere ale copilului își dau seama că jocul răspunde unei adânci nevoi de
manifestare și de realizare ale acestuia.
Prin complexitatea și influența sa formativă, jocul contribuie l a dezvoltarea copilului
sub aspect intelectual, moral și fizic, având și valențe estetice.
Preșcolarii sunt dominați de spiritul de independență, imaginație bogată, sunt curioși.
Acum se trezește interesul pentru jucăriile mecanice, le demontează să vadă cum funcționează,
sunt curioși și întreabă care este cauza unor fenomene ale naturii. Sunt însă și situații în care se
întrevede lipsă de sensibilitate, sunt egoiști, insensibili, dar cei mai mulți manifestă un interes
deosebit pentru cunoașterea mediului social, își exprimă gândurile liber în jocurile lor.
Cu prilejul acesta reproduc aspecte din viața socială și multe din tainele activității
adulților. Aceste acțiuni, ca și rezultatele lor, contribuie la formarea personalității. În joc copiii
transformă i maginația în realitate. Când copilul interpretează un rol, de pildă, el depune effort
să se asemene tot mai mult cu rolul interpretat.
Ca urmare, interesul este susținut de effort, de concentrare, intrând în joc voința. Se
naște astfel interesul de cunoaș tere și se trezește curiozitatea de a ști mai mult. Din lupta dintre

31
interes și curiozitate se nasc aptitudinile necesare oricărei profesii. De aici și diferența dintre
copii, între manifestarea personalității lor care se “exprimpă ca o înzestrare și organ izare de
trăsături psihice, ca o dezvoltare a caracteristicilor proiective și chiar expresive”.
Pedagogii, folosind jocul în scopuri educative, au creat diferite jocuri. Dintre acestea,
jocurile didactice realizează o parte din sarcinile instructiv -educat ive ale activității din
grădiniță. Prin conținutul și modul lor de desfășurare se urmărește familiarizarea preșcolarilor
cu noi cunoștințe și, mai ales, consolidarea celor însușite anterior. Elementele de joc pe care le
conțin jocurile didactice dau copilu lui posibilitatea să asimileze ceea ce este nou, fără să
conștientizeze efortul și astfel să învețe jucându -se, întrucât jocul didactic îmbină elementul
distractiv cu cel educativ, elementul de surpriză cu cel de așteptare.
Eficiența jocului didactic față de celelalte activități, constă în faptul că la
desfășurarea lui participă toți copiii, depunând același effort de gândire și exprimare . Procesul
de îmbogățire a cunoștințelor contribuie la dezvoltarea gândirii și la cultivarea limbajului,
jocul didactic fiind un mijloc deosebit în acest sens.
Jocul didactic pentru cunoașterea mediului înconjurător urmărește mersul tuturor
activităților, situându -se, uneori, înaintea lor, pentru a le pregăti, alteori în urma lor, pentru a le
verifica și consolida cunoștin țele. El are o largă contribuție la stimularea și dezvoltarea tuturor
proceselor psihice; solicită în mare măsură gândirea, întrucât copii sunt puși în situația de a
efectua clasificări ale unor obiecte după criterii concrete, ca de exemplu, clasificarea u nor
animale după locul unde trăiesc, compararea unor obiecte după forma, mărimea și culoarea
lor.
Jocul didactic pentru cunoașterea mediului înconjurător are o deosebită valoare,
contribuind direct sau indirect la: educarea emoțiilor și sentimentelor mora le, formarea
trăsăturilor pozitive de voință și caracte, la stimularea cinstei, răbdării, spiritului critic,
autocritic și stăpânirii de sine, închegarea colectivului și formarea disciplinei conștiente, la
educația estetică.
Iată câteva jocuri didactice s pecifice cunoașterii mediului înconjurător: “Animalele și
hrana lor”, “Animalul și puiul lui”, “Ce -a cumpărat mama de la piață?”, “ce -a cumpărat mama
de la florărie?”, “De -a meseriile”, “Când se întâmplă?”, “Magazinul de îmbrăcăminte” etc.
Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele
mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a -I învăța pe copii o varietate de
noțiuni jucându -se în mod organizat. Prin jocul didactic copii învață cuvinte, semnificația unor

32
noțiuni, ceea ce lărgește sfera folosirii acestor cuvinte și dezvoltarea operațiilor gândirii:
analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, se fixează, se precizează și se activează
vocabularul copiilor. Jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și
însușirea unor construcții gramaticale. Eficiența jocului didactic în dezvoltarea vorbirii
depinde, în mare măsură, de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul, în raport cu
situațiile concrete existente în grupa de copii . Jocul didactic constituie activitatea cea mai
firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului, în perceperea și înțelegerea
lumii încojurătoare, în stimularea dorinței preșcolarului de a cunoaște și de a -și exprima
gândurile și impre siile. Toate acestea potențează considerabil valoarea educativă a jocului
didactic pentru dezvoltarea vorbirii, fiind un mijloc eficace de cunoaștere și dezvoltarea a
personalității copilului preșcolar. Menționez câteva jocuri didactice specifice dezvoltăr ii
vorbirii: “Găsește cuvântul potrivit!”, “Cu ce sunet începe cuvântul?”, “Jocul sunetelor”,
“Jocul silabelor”, “Jocul cuvintelor”, “Spune mai departe”, “Găsește cuvinte potrivite!”
În ceea ce privește jocurile muzicale și acestea au o importanță deosebi tă pentru
cunoașterea personalității copilului preșcolar. Acestea contribuie la dezvoltarea simțului
ritmic, la formarea capacității de a percepe ritmul și de a -l respecta, în coordonarea mișcărilor
și în dezvoltarea armonioasă a organismului. Ele mai cont ribuie și la formarea celor mai
elementare deprinderi tehnice muzicale cum ar fi: pronunția clară, respectarea duratelor, a
intensității sunetelor și emisia corectă. În cadrul activităților muzicale jocul este prezent chiar
de la început prin acele exerciț ii – joc de omogenizare a vocilor, jocurile de respirații, exerciții
și jocuri ritmice. De asemenea, asumarea unor roluri cum ar fi: iepurași, păsărele, ș.a. în
interpretarea pe grupe a unor cântece, întrecerea ștafetă muzicală, chiar dialogul muzical sunt
procedee foarte eficiente și în același timp atractive pentru copiii preșcolari.
Așadar, și jocurile muzicale sunt un mijloc de cunoaștere și dezvoltare a
personalității copilului. Dintre jocurile muzicale se pot enumera următoarele: “Ghicește cine
te-a strigat?”, “Ghicește instrumentul!”, “În pădure”, “Bate ca mine”, “Ghicește sunetul” și
altele.
În cadrul activităților cu conținut matematic, jocul didactic este o formă specifică ce
permite realizarea cu eficiență a instruiri. Prin jocul didactic se asi gură efectuarea în mod
independent a unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin effort direct a unor
proprietăți obiectuale, care valorificate și îmbogățite vor conduce treptat spre însușirea unor
noi cunoștințe matematice, cu importante repe rcusiuni în formarea personalității copilului

33
preșcolar. Dintre jocurile matematice se pot aminti: “Găsește locul potrivit!”, “Știi să faci la
fel ca mine?”, “Al câtelea fluturaș a zburat?”, “Arată unde sunt cinci obiecte!”, “A câta jucărie
lipsește?” și a ltele.
Jocul ocupă copilului cea mai mare parte din timp. În joc se dezvoltă deprinderile
fizice, capacitățile organice și fantezia, tipică vârstei; în joc transformă și însuflețește lucrurile,
acțiune pe care mai târziu o numim inițiativă, forță creatoar e. Copilul în joc dovedește mare
seriozitate. De aceea, ca educatori, trebuie să intervenim acolo unde copilul se plictisește. El
va transforma mai târziu, atitudinea din timpul jocului în angajare și dăruire, de aceea educația
înseamnă transformarea jocul ui în iubire și inițiativă.
Copiii care de mici își manifestă dorința de cunoaștere, reușesc să devină cu timpul
adulți bine instruiți. Dovadă a acestei afirmații ne sunt exemplele de creatori, inventatori,
savanți care la vârsta preșcolară au dovedit ast fel de calități.
Din cele prezentate mai sus se poate constata cu ușurință rolul pe care îl are jocul în
formarea personalității copilului preșcolar, prin joc copilul manifestându -și personalitatea,
aceasta fiind și funcția principală a jocului. Dar pe lâ ngă această funcție, jocul mai
îndeplinește câteva funcții secundare, și anume: rolul de divertisment al jocului, înlăturându -se
plictiseala survenită în urma desfășurării unei activități monotone, jocul ca element odihnitor,
prin aceasta înțelegându -se fa ptul că deși jocul este întins pe durate de timp mult mai mari
decât alte activități obosește mai puțin și jocul ca agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor
de la o generație la alta.
Așadar, jocul are un rol important în formarea, dezvoltarea și rt estructurarea întregii
activități psihice a copilului preșcolar, jocul fiind numit pe bună dreptate “tipul fundamental
de activitate al copilului” sau “activitatea dominantă a perioadei preșcolare”.
Orice joc poate contribui la stimularea unor factori ai creativității prin imaginarea
diferitelor variante de rezolvare a sarcinii didactice primite, prin alegerea celei mai
avantajoase, prin învățarea din propriile greșeli, prin confruntarea propriilor păreri cu cele ale
colegilor și rectificarea eventualelor erori, prin inventarea unor noi variante ale jocului, prin
aprecierea răspunsurilor creatoare de către colegi și educatoare și, deci, la formarea
personalității copilului preșcolar.

34
Capitolul III
Relația dintre atenție și personalitate la copilul preșcolar

3.1 Conceptul de atenție
Atenția se poate defini ca funcție sau mecanism de orientare,focalizare și fixare a
conștiinței asupra unei sarcini,întrebări,p robleme,asupra unui obiect. Atenția este un act de
selectare psihică activă prin care se realizează semnificația,importanța și ierarhizarea unor
evenimente,obiecte și fenomene care ne in fluențează existența,adică acordă m atenț ie unor
lucruri care ne interesează și o menținem prin ceea ce urmărim .Atenția este procesu l psihic de
orientare selectivă și de concentrare a energiei psihice și nervoase asupra unor obiecte,însușiri
sau procese,cu scopul de a spori eficiența activității psihice, în deosebi a proceselor
cognitive.Atenția realize ază o optimizare a cunoașterii:selectează o anumită porțiune din
câmpul perceti v,intensifică impresia,asigură un plus de claritate. Caracteristica de bază a
atenției este selectivitatea .Dacă un fapt,o i dee,un stimul verbal prezintă interes pentru o
persoană ,generează trăiri afective,aceste stări motivațional -afective vor orienta și susține
atenția cu ușurință și pe timp îndelungat . Orientarea astfel se realizează un fenomen de filtraj
senzorial ș i de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase. Princ ipala formaț iune
implicată în realizarea atenți ei este sistemul reticulat. Formațiunea reticulată pregătește
cortexul și căile senzoriale pentru a ră spunde adecvat la un anumit stimul. Lezarea accidentală
sau experimentală a acestei formațiuni duce la comă profunda. Invers, o serie de cercetări
experimentale demonstrat că stimulare a acestei zone duce la trezire în cazul î n care animalul
(ex. pisica) sau subiectul uman ce participă la experiment se află î n stare de somn. Stimularea
formațiunii reticulate atu nci câ nd subiectul se află în stare de veghe duce la apariția reflexului
de orientare. Așadar, contribuția formaț iunii reticulate la realizarea atenț iei nu mai poate fi
pusa la indoială. Aceasta formațiune se află î n strâ nse conexiuni cu cortexul. Pe baza
sistemului reticulat a ctivator ascendent, formațiunea reticulată activează cortexul, făcându -l
disponibil pentru recepționarea ș i procesarea sem nalelor de la analizator. Formațiunea
reticulată din trunchiul cerebral generează o reacție tonică, ce alertează cortexul, î n vreme ce
proiecț iile talamice al e sistemului reticulat generează o reacție fazică, implicata î n
concentrarea si comutarea atenției. La rândul său, cortexul, acționând descendent, are o

35
acțiune excitatoa re sau inhibitoare asupra formaț iunii re ticulate. Relatiile di ntre formațiunea
reticulată ș i cortex au fost modelate de Sokolov (1963), pentru a explica reflexul de orientare.
Reflexul de orientare este un conglomerat de modificări neurofiziologice și comportamentale
care apar câ nd organismul se confruntă cu un st imul nou ș i semnific ativ din punct de vedere
motivațional. El constă într -o redirecționare a atenț iei asupra acestui stimul, a locaț iei sale sau
a canalului se nzorial care l -a receptat. Atenț ia face parte din categor ia fenomenelor psihic e
care susț in energet ic activitatea. Ea este o funcție prin care se modulează tonusul nervos,
necesar pentru desfășurarea celorlalte procese și structuri psihice. Prezența ei asigură o bună
receptare senzoriala și perceptivă a stimulilor, înțelegerea mai p rofundă a ideilor, o memorare
mai trainică și mai fidelă , selectarea si exersarea mai adecvata a priceperilor și deprinderilor.
Atenția nu trebuie ințeleasă ca o dispunere statică a energiei p sihonervoase, care se instalează
la un moment dat și rămâne inv ariabilă . Ea presupune dinamicitate, desfașurare în timp,
organizare ș i str ucturare de mecanis me neurofuncționale. Atenția prezintă două stări
neurofuncț ionale: starea de veghe si starea de vigilență . Starea de veghe este opusă celei de
somn și se caracter izează prin faptul că scoarța cerebrală este activată difuz, iar omul
realizează o contemplar e generală sau asteptare trecătoare. Starea de vigileță sugerează
explorarea generală a mediului, așteptare și căutare a ceva nedefinit. Ea nu are o anumită
orientare , nu s e oprește asupra unui lucru , ci explorează orice. Mecanismul atenției
îndeplinește simultan două roluri: de filtrare -selectare și de activare focalizată. Baza
fiziologică nemijlocitaă a atenț iei o constituie reflexul de o rientare, c are se produce la acț iunea
stimulilor noi, a variațiilor in ambiantă. Acest reflex se realizează în doua forme: forma
generalizată si forma localizată. Forma generalizată presupune stoparea activității pe care o
desfășuram în momentul dat, activarea difuză puternică de la nivelul intregii scoarțe cerebrale
și întoarcerea capului în direcț ia sti mulului. Forma localizata constă î n diminuarea nivelului de
activare în restul teritoriului scoarței cerebrale, exceptând zonele care sunt implicate în
perceperea sti mulului sau în rezolvarea sarcinii date, î n care activitatea se intensifică,
favorizând desfaș urarea proceselor ps ihice specifice. Starea de atenț ie a unui om se poate
constata dupa expresia fetei, poziția corpului si gesturi. Într -un act de atenți e, capul este putin
ridicat și întins înainte, privirea este îndreptată în direcția din care vine excitația, gura este ușor
deschisă, iar corpul ia o poziție imobilă. Dupa mecanismul și dezvoltarea sa, atenția prezintă
urmatoarele forme: atenția involuntară, atenț ia voluntară ș i atenția postvoluntară. Dupa

36
direcția principală de orientare, atenția se clasifică în atenție externă și atenție internă . Atenția
poate fi clasificată dupa foarte multe criterii.
Cea mai întâlnită clasificare a atenției este după natura reg lajului.În acest caz,
întâlnim:
 Atenția involuntară
 Atenția voluntară
Imboldurile interne și externe acționează asupra atenției involuntare, o orientează,
individul se concentrează neintenționat, se declanșează spontan si fără efort voluntar.
Atenția invo luntară poate fi atrasă de totalitatea mediului exterior , ca urmare a
organiză rii particulare a c âmpului perceptiv în care apare un obiect detașat din ansamblu.
Această forma a atenției o întalnim des și la animale. Există câteva calităț i ale stimulilor c are
pot provoca și pot capta atenția involuntară :
 intensitatea stimulil or
 contrastul
 noutatea
 apariția sau di spariț ia bruscă
 complexitatea
 proprietatea stimulilor de a se adapta interesulu i etc.
Este in general de scurtă durată menținând u-se atâta vreme cât durează acțiunea
stimulilor care o provoacă.
Atenția voluntară este caracterizată prin prezența intenț iei de a fi atent ș i a efortului
voluntar de a -l menține. Această formă de atenție depinde în mare masură de individ și de ceea
ce îl motivează . Fiind autoreglată în mod conștient, atenția voluntară este superioară atât prin
meca nismele verbale de producere, cât ș i prin im plicaț iile ei în activitatea omului.
Autoreglajul voluntar se realizează prin orientarea intenționata spre obiectul atenției,
selectivitate în funcție de scop și creșterea efo rtului psihic. Atenția voluntară este esențială
pentru desfăș urarea activității, dar datorită consumul ui energetic și a intervenț iei oboseli i se
poate mentine pe o perioadă relativ scurtă de timp. Mobilizarea și concentrarea atenției
voluntare se poate menține cu ajutorul cuvântului care mareș te valoarea semnalizarii unor
stimuli; cuvântul orientează atenția. Aceste doua forme ale atenției sunt conectate între ele,
existând grade de trecere a uneia în cealaltă. De exemplu învatarea incepe cu atenția v oluntară,

37
apoi apare interesul , atenț ia treptat devenind involuntară. Atenția habituală sau postvoluntară
este o formă superioară de manifestare a atenției, fiind o atenție specializată, bazată pe
obisn uințe și se formează prin educaț ie.
Psihologul francez Theodule Ribot deosebește două tipuri de atenți e, cu totul d istincte
una de cealaltă , dar care în general corespund celor două forme ale atenției mai sus amintite
(atenția involuntară și cea voluntară). Acestea sunt: atenția spontană (naturală) ș i atenț ia
voluntară (artificială). Atenția spontană, neglijată de cea mai mare parte a psihologilor, este
forma naturală, primitivă, veritabilă a atenț iei. Atenția voluntară este un rezultat al educaț iei,
al antrenamentului. Th. Ribot susține că atenția spontană este unica care există atât timp cât
educația nu intră în acțiune. Atenț ia est e un dar al naturii, repartizată neechilibrat și inegal de
la un individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cau ză starile afective. Omul nu da atenție
în mod spontan, decât lucrurilor care îl interesează, îl ating, îi produc o stare placută, neplacută
ori mixtă. Natura atenț iei spontane la o persoana relevă caracteru l acesteia sau cel putin
tendințele sale fundamen tale. Ne arată dacă avem de -a fac e cu un spirit frivol, banal, mă rginit,
deschis, profund. Ribot dă exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenție bâ rfelor;
pictorul este atras de un frumos ră sărit de soare; geologului îi atrag atenția niște roci, în care
omul obișnuit nu vede decât niște pietre. Atenția voluntară sau artificială î n opinia lui Th.
Ribot este un produs al trebuinței, apărut odată cu progresul civilizației, artei, al educației, al
antrenamentului. Își găsește condițiile de existență î n atenția spontană. Atenția voluntară s -a
născut sub presiunea trebuinței, odată cu progresul inteligenței. Ea reprezintă un aparat de
perfecționare ș i un produs al civilizației. Subliniind faptul că atenția voluntară este rezultatul
educaț iei, Ribot propu ne ca mijloc de formare trei direcții: prima, în care educatorul, profesor
și parinte, se bazeaza pe sentimente (teamă sau tandrețe ș i simpatie, curiozita te, interes și
atracție față de recompensă); cea de -a doua se referă la ambiție, interes practic ș i datorie, iar
cea de -a treia se referă la faptul că atenția se dezvoltă și se întreține prin deprinderi și exercițiu
impus.
După locul obiectului aflat î n centrul atenției, atenția poate fi externă și interioară.
Vorbim de atenție externă atunci când obiectul atenției este exterior subiectului și de atenția
interioară în cazul în care obiectul atenț iei se află în planul constiinței, al vieții psihice.
În po fida variatelor sale forme de manif estare, atenția evidențiază câteva trăsă turi
comune: volumul, concentrarea, sta bilitatea, d istributivitatea, mobilitatea.

38
 Volumul atenției este dat de cât de multe date pot fi observate în același timp
atunci când suntem conștienți și reflectăm la ceva anume. Acest volum este
îngust și cuprinde aproximativ 6 elemente
 Concentrarea sau intensitatea atenției sugerează îndreptarea intereselor și a
efortului într -o anumită parte în funcție de stimulul primit, în același timp în
care factorii perturbatori sunt inhibați. Întâlnim o serie de factori de care
depinde modul de concentrare și anume: rezistența individului la stimulii
externi și interesul acestuia pentru activitatea pe care o desfășoară în acel
moment. Putem măsura, î n mod special, rezistența unui individ la zgomot.
 Stabilitatea atentiei presupune capacitatea de mentinere a atenției pe o
perioadă mai lungă de timp,capacitatea de a orienta și concentra energia
psihonervoasă asupra aceleiași activități. Abilitatea de a -ți menține atenția se
dezvoltă în timp, în măsura în care subiectul este motivat putern ic să
desfășoare activități complexe. De exemplu, un pahar cu apa, care are o
structură simplă și este stabil nu ne reține atenția aproape deloc.
 Distributivitatea atenției este dată de numărul faptelor, proceselor,
manifestărilor care pot fi cuprinse în același timp în planul conștiinței,
abilitatea de a observa în același timp mai multe surse de informații . Studiile
făcute au arătat că atenția este distributivă atu nci când mișcările sunt
involuntare și informațiile sunt familiare. Putem lua drept exeplu pilotul unui
avion, deoarece acesta își poate canaliza atenția asupra mai multor lucruri în
același timp: poate urmări cadranele și traseul, poate asculta și poate t ransmite
informații bazei aeriene.
 Mobi litatea sau flexibilitatea a tenției este dată de abilitatea unei persoane de
a-și îndrepta atenția de la un obiect la altul, într -un timp scurt. Pragul minim
de deplasare este de o seșime de secundă.

3.2 Factori care in fluențează atenția copilului preșcolar
Atenția este importantă în asigurarea desfașurării oricărei activități centrând energia
psihicului. Odată cu dezvoltarea atenției, copilul se poate orienta mai bine în mediul

39
înconjurător, poate pătrunde mai adânc în cunoașterea obiectelor și fenomenelor, deoarece cu
ajutorul ei activitatea psihică se centr ează, se fixează asupra a orice intră în câmpul reflectării.
Concentrarea atenției crește treptat: de la 5 -7 minute la preșcolarul mic, la 12 -14
minu te la preșcolarul mijlociu,ajungând la 20-25 de minute la cei mari în situații obișnuite și
chiar 45 -50 de minute în joc, în audiția sau vizionarea unor diafilme, tea tru de copii.A cestea
pun în evidență și faptul că dezvoltarea inteligenței intră într -o nouă etapă.
Unii copii se pot concentra atât de mult asupra unei activități, încât par cu totul rupți
de ceea ce se petrece în jurul lor. Este posibil ca nici măcar să nu audă când cineva le
vorbește,pe când alți copii sunt foarte ușor întrerupți din activită țile lor chiar și de cea mai
neînsemnată intervenție. Pentru ca unui copil cu atenția labilă să -i fie mai ușor să învețe sau să
rămână concentrat asupra activității pe care o desfășoară, este extrem de important să
amenajați camera de joacă în așa fel încâ t activitățile liniștite, precum puzzle sau alte jocuri a
căror realizare cere implicarea și focalizarea atenției, să fie separate de alte ac tivități mai
zgomotoase. Sentimentul de a reuși să ducă la bun sfârșit o anumită sarcină este important
pentru toți copiii. Simplul fapt de a avea un părinte în preajmă, îl poate ajuta pe acest tip de
copil să se focuseze mai ușor asupra activității sale. Ar t rebui, de asemenea, să facem tot
posibilul ca să limităm factorii care i -ar putea distrage sau abate atenția. De exemplu, este
indicat să închidem televizorul sau să încetăm să vorbim la telefon, atunci când copilul
încearcă să se concentreze. Nu va fi niciodată posibil să elimini toți factorii de distragere a
atenției care ar putea acționa asupra unei persoane. De aceea, ar trebui să -l ajutăm pe copil să
învețe să -și ducă sarcinile la bun sfârșit, chiar dacă intervin anumite obstacole. Aceasta este o
caracteristică foarte importantă pentru ca un copil să își re zolve problemele ș i să realizeze
proiecte progresiv dificile . Dacă unui copil îi place o anumită a ctivitate și capătă un sentiment
de satisfacție când duce acel lucru la bun sfârșit, treptat va învăța să reziste factorilor care îi
distrag atenția, pentru a realiza ceea ce și -a propus. Îi putem ajuta pe copii să -și dezvolte
perseverența în următoarele moduri:
1. Organizăm programul de zi cu zi , astfel încât copilul să aibă timp destul pentru a
finaliza o activitate fără să se streseze.
2. Plănuim proiecte c are se pot realiza într-un timp scurt – de obicei nu mai mult de o
zi.
3. Îi oferim copilului o motivație sau un stimulent pentru a duce la bun sfârșit o
sarcină sau un proiect. De exemplu: „Îi va plăcea foarte mult bunicii !” „Va arăta s minunat pe

40
peretel e din camera ta.” „Vei fi foarte bucuros când vei reuși să ter mini.” „Poți să -i arăți
mamei ce ai realizat.”
4. Comunicăm copilului activitatea care va urma imediat după ce -și va înche ia
studiul sau proiectul. De exemplu: „Trebuie să finalizez i, pentru că vom pleca în oraș și avem
nevoie de timp să punem lucrurile la loc”.
5.Îl vom încuraja : „Sunt aici daca simți nevoia ca cineva să te ajute ”. „Îna puțin și
este gata.” „Încă o piesă și ai terminat.”
6. Îi vom spune că înțelege m ce simte. De exemplu: „ Înțeleg că este dificil , dar pot să
te ajut dacă vrei”. „Știu că vrei să te oprești , dar îi vei face tatei o bucurie!” „Știu că durează
mult, dar aproape că ai terminat .” „Știu că nu -ți place să faci ordine și să strângi jucăriile, dar
este timpul să mergem l a cumpărături.” „Cred că te -ai trudit mult ca să ajungi până aici.”
7. Probabil că va trebui să explicăm copilului că „unele lucruri nu le facem din
plăcere sau din voință , ci pentru că sunt spre binele nostru sau pentru că trebuie făcute. Este
bine să în veți să duci lucrurile începute la bun sfârșit.”
8.Să încercăm să facem un joc pe baza lucrului terminat. De exemplu: „Va fi o
surpri ză să vedem ce va ieși de aici după ce vei termina”. „ Oare cum va arăta când va fi gata ?”
9. Recompensăm copiii când term ină. De exemplu: „Se pare că ești foarte mândru
pentru ceea ce ai realizat”. „Sunt fericită când termini cu bine ce începi.” „Hai să punem
desenul lânga celelalte la panoul de pe perete.”
10. Ajutăm copilul să găsească succesul, la început, în lucru ri simple.
Schimbăm materialele atunci când copilul simte că nu poate, pentru că ceea ce încearcă să facă
este prea dificil.
11. Nu -l vom presa să termine absolut orice lucru pe care -l încearcă. Este important
să învețe să ducă lucruri le la bun sfârșit pentru sentimentul de împlinire pe care i -l oferă
aceasta, și nu ca să îți facă ție plăcere. Un mic ajutor, oferit la timpul potrivit, îl poate ajuta pe
copil să treacă un obstacol care îl descurajează, iar satisfacția pe care o va avea văzând
misiunea îndeplini tă și lucrul încheiat îl va stimula să încerce mai mult.
Există și o serie de factori care influențează atenția co piilor preșcolari.Printre
acești a,amintim:
 factorul genetic -unii copii au capacitatea înnăscută de a -și concentra atenția mai
mult timp și mult mai ușor,în funcție de temperament și de anumite caracteristici ale
personalității

41
 oboseala -pentru a funcționa normal,copiii au nevoie de cel puțin 8 ore de somn
pe noapte .Lipsa somnului poate cauza iritabilitate și dificultăți de concentrare
 tehnolog ia-în ultima perioadă de timo,gadget -urile au preluat în mare controlul
asupra vieții noastre,a adulților,dar mai ales a copiilor.Din cauza folosirii excesive a
calculatorului,a telefonului sau a tabletei,capacitatea de concentrare a atenției scade
conside rabil.
 starea emoțională -problemele emoționale pe care le întâmpină preșcolarul îi pot
afecta într -un mod însemnat capacitatea de atenție

3.3 Tulburări de atenție
După cum este o vorbă din societate:Nu vei vedea babă frumoasă și copil cuminte.
Știm cu toții că cei mici cu au astâmpăr, nu au stare, sunt mai tot timpul agitați și nu li se
termină energia niciodată. Există un grup de copii care vin la pachet cu probleme, sunt răi și
nu sunt deloc ascultători. Aceste trăsături ale copilului pot refl ecta primele simptome pentru
manifestarea unei tulburări cunoscute sub numele de deficit de atenție sau ADHD – tulburare
hiperkinetică. Deși sunt la fel de inteligenți ca ceilalți copii normali, copiii cu ADHD nu au
abilitatea dea ajunge la potențialul maxi m pe care îl au. Copiii cu tulburare hiperkinetică sunt
foarte migăloși, își doresc ca munca lor să fie perfectă, sunt deosebit de întreprinzători . De
aceea este foarte important să îi apreciem la fiecare gest frumos, să -i încurajăm la cel mai mic
progres, să-i ajutăm să -și îndrepte energia pentru găsirea unui hobby. Primele persoane care se
ocupă de educația copiilor sunt părinții. De aceea, aceștia trebuie să aibă multă răbdare, să le
acorde tot timpul lor liber pentru ajutarea tratării acestei tulburări. Cheia succesului pentru
copiii cu ADHD este motivarea: dacă aceștia sunt însetați de o dorință puternică de motivare,
își vor duce treaba la bun sfărșit. De asemenea este esențial să nu -i lăsăm să se plictisească.
Putem recunoaște tulburarea de atenție la începutul perioadei școlarității, fiind mult mai
vizibilă la băieți. Studiile arată că aproximativ 5% dintre școlari prezintă această tuburare de
atenție, aceasta putând să dureze chiar până la maturitate.
Medicii stab ilesc diagnosticul de ADHD doar în c azul in care un copil:
 A prezentat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.
 Prezintă minim șase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puțin
șase luni.

42
 A manifestat unele simptome înainte de vârsta de șapte ani.
 Este afectat de a ceste simptome în activitățile pe care le practică , în mai mult
decât un singur context, de exemplu la școală și acasă.
 Manifestă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.
Diagnosticul tulburării cuprinde patru proceduri:
1. Evaluare clinică – cuprinzând anamneza, criteriile de diagnostic – după
manualele de diagnostic DSM IV sau V, ICD -10, diagnostic diferențial clinic.
2. Chestionare diagnostice – completate de pacient, în cazul minorilor – completate
și de părinți sau cadre didactice.
3. Observaț ia pacientului în situații diferite – acasă, în orele de școală în clasă, în
medii de muncă etc .
4. Date asupra eficienței comportamentelor de îndeplinire a unor sarcini standard –
în teste psihologice ca de exemplu TOVA, CPT – Continuous Performance Task, et c și
didactice
Această afecțiune se poate manifesta la preșcolari, școlari si adolescenți.
Simptomele ADHD sunt:
 Incapacitatea copilului de a -și menține atenția focusată,fiind ușor distras de
stimulii din jur;
 Hiperactivitatea , ducând la un comportament inadecvat;
 Impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiție) care îl determină pe copil
să se implice în diverse activități chiar foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.
Simptomele de neatenție:
 respinge detaliile ;
 greșește din neglijență ;
 își menține cu greut atenția concentrată în activități ludice sau cotidiene;
 pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct ;
 nu respectă instrucțiunile date de alții;
 nu își duce treaba la bun sfârșit;
 manifestă dificultăți în a -și organiza sarcinile și activitățile ;
 evită activitățile care necesită efort intelectual susținut ;
 pierde lucruri de care are nevoie ;

43
 este distras de zgomote exterioare ;
 este uituc în activitățile lui ;
Simptomele de hiperactivitate :
 aleargă sau se cațără atunci când nu ar trebui ;
 vorbește excesiv;
 se agită sau se foiește;
 trebuie să se ridice de pe scaun;
 are dificultăți în desfășurarea activităț ilor de timp liber nezgomotoase;
 este în mișcare, parcă ar fi animat de un motor;
Simptomele de i mpulsivitate :
 răspunde înainte ca întrebările să fie complete;
 are dif icultăți în a -și aștepta rândul;
 întreru pe sau deranjează alte persoane;
Deficitul de atenție poate fi o tulburare neurologică, poate fi un simpt om al unei
familii sau organizații disfunctionale,iar persoana afectată întâmpină probleme în activitățile
sociale, de relaționare, cele academice sau organizaționale. De mult timp, în țări precum SUA,
copiii sunt diagnosticați cu această tulburare fără să fie consultați în amănunt.În România , în
măsura în care se știu mi multe informații despre tulburarea de atenție, copiii se etichetează
prea timpuriu, câteodată chiar de la v ârsta de 1 an. Problema cea mai gravă este că
diagnosticele nu sunt puse de specialiști, ci de profesori, părinții asumându -și acest diagnostic.
Este destul de dificil să lucrezi cu o familie disfuncțională, să predai integrat, să ajuți copiii cu
deficienț e să se acomodeze cu mediul clasei sau să încerci să rezolvi cât ține de tine această
tulburare, dar în schimb este foarte ușor să le recomandăm medicamente.Atunci când vorbim
despre o tulburare, trebuie să căutăm prima dată la copiii cu vârsta mai mică de 7 ani, dar din
păcate întâlnim cazuri de copii diagnosticați la vârsta adolescenței. Deficitul de atenție poate
apărea la orice vârstă atunci c ând cauza acestei probleme este dată de mediul înconjurător,
probleme familiare sau școlare . În trecut, specialiș tii erau de părere că această tulburare este
doar o perioadă a copilăriei, care dispare pănă la perioada adolescenței. În SUA s-a făcut un
studiu care arată că aproximativ 50% dintre copiii care au fost diagnosticați cu ADHD,
continuă să aibă simptome și în adolescență și ca adulți. Fiind foarte inteligenți, depunând un
efort enorm, ducând treaba la bun sfârșit mult mai dificil decât ceilalți copii și dezvoltându -și

44
forme de compensare a acestui defect, o mare parte dintre copii nu sunt diagnosticați la timp.
Cauzele acestei tulburări nu sunt nici până în acest moment certe: se cunoaște pe de o parte o
cauză psihologică, care reflectă partea negativă a disciplinei și a abilităților sociale, faptul ca
sunt indisciplinați și nu au abilită ți sociale , iar pe de altă parte se cunoaște o cauză neurologică
din cauza unei disfuncții a creierului. În cea mai mare parte a timpului, deficitul de atenție se
află în strânsă legătură cu hiperactivitate a.
Printre s imptomele deficitului de atenție, regăsim :
 lipsa atenți ei;
 violență;
 hiperactivitate motorie ;
 distractibilitate ;
 comportamente distructive ;
 imaturitate ;
 dificultăți în comunicarea de bază .
Copi lul poate avea multiple caracteristici: agitat, scandalagiu, violent, nesigur pe sine,
nu acceptă o autoritate exterioară, jignește . De cele mai multe ori, un copil cu deficit de atenție
și hiperactivitate își face foarte greu prieteni și îi este greu să mențină relațiile cu aceștia din
cauza impulsivității și neatenției. .Când diagnosticul este stabilit de psihiatru , se urmărește
existența a cel puțin ș ase din urmatoarele simptome care să persiste mai mult de 6 luni, să fie
maladaptive și în neconcordanță cu nivelul de dezvoltare:
 nu dă destulă atenție amănuntelor sau greșește din neglijență în activitatea ș colar ă;
 are dificultăți de susținere a atenț iei în cursul unor sarcini sau în activități de joc;
 uneori pare să nu asculte atunci când i se vorbește direct;
 nu dă curs instrucțiunilor și nu -și termină temele;
 adesea are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților;
 câteodata evită, îi displac sau ezită să se angajeze î n sarci ni ce necesita efort mintal
susținut (temele pentru acasă);
 pierde lucruri care îi sunt necesare pentru sarcini și activități (jucării, teme, pixuri,
cărți, unelte);
 este distras c u usurință de stimuli perturbatori și este uituc î n activitatile cotidiene .

45
În situația în care comportamentul copilului nu este adecvat din nici o privință, se ajunge
la un specialist, psihoterapeut, acesta încercând să primească cât mai multee informații despre
situația din familie, situația de la școală, despre comunitatea în care trăiește pentru a găsi
cauzele, concentrându -se totodată pe îmbunătățirea funcționării globale prin recunoșterea și
îndepartarea cauzelor și prin modificarea comportamentelor problematice. Psihiatrii trateaza
tulburarea cu diverse medicamente, î n unele cazuri efectele secundare sunt însă greu de tolerat
de copii și adesea dau dependență. Psihoterapeuții lucrează cu copilul, cu familia, pot i niția
terapie de grup pentru copii. Cei mai multi au nevoie de terapie pent ru schimbarea
comportamentului ș i ajutor speci al la școală. Intervenția primară are î n ved ere dezvoltarea
sentimentului de apartenență și a interesului social, iar ș coala este locul potrivit pentru o astfel
de interventie . Cei care ajung cu aceasta tulburare la vârsta studenției se simt neajutorați, se
izolează și au o imagine proastă de sine, având probleme la școala și î n societate. Altfel spus ,
tânărul poate fi atât de descurajat incât să nu se mai po arte ca un „om normal”. Poate să
dispară atunci câ nd co pilul a primit suport familial și social sau a gă sit singur resurse pen tru a
compensa deficitul. Există și posibilitatea ca deficitul să fie doar un raspuns la
comportamentul părin ților sau profesorilor,iar daca acest comportament se schimba, “boala”
dispare. Părinții pot fi primii care constată ceva nefiresc î n comportamentul copiilor. Psiholgia
Individuala consideră că întotdeauna comportamentul este îndreptat către un scop, care însă
poate fi necunoscut persoanei. Comportamentele prob lematice ale copiilor pot avea patru
posibile scopuri greșite: atenție, putere, ră zbunare, retragere. Acesta din urma este rezultatul
celei mai înalte descurajari. Cu cât este mai descurajat,cu atâ t copilul va av ea un „deficit”
crescut de atenție. Nu va mai fi interesat de școala sau de viața de acasă pentru că simte că
orice ar face , lucrurile nu -i ies bine. Îndrumaț i de psihoterapeut, părintii po t identifica singuri
scopul greșit al copilului lor și -l pot corecta. De asemenea, părinții pot sprijini copilul să simtă
că aparține, că are un rol și contribuie semnificativ în familie. Asta se întamplă câ nd copilul
este consultat î n luarea unor decizii care -l privesc sau privesc familia, i se cere sprijinul , este
tratat cu respec t, egal, indiferent de varsta pe care o are. Școala este mediul în care copiii
învață abilitățile sociale. Aici îș i pot dezvolta sentimentul de apartenență. Stima de sine a unui
elev crește atunci câ nd se simte conectat cu profesorul ș i cu colegii. Profesorul are rolul de a -l
ajuta să împartă, îl învață reciprocitatea, îi recunoaș te rolul in grup. Copiii pot simți că fac
parte din familie sau clasă, dar nu că au un rol important. În faț a unui comportament dificil ,
reacția ti pică a profesorilor și parinților este pedeapsa, atenț ia negativă (se acordă importanță

46
mare cand gr eseste, face ceva rau, se poartă neadec vat), izolarea de colegi sau alț i copii, iar cel
vizat se simte și mai descurajat ș i izolat. Profesorii ar trebui să -i incurajeze pe acești copii să
contribuie în clasă ș i să-i implice în proiecte î n benefic iul scolii. În acest mod,ei ajung să
învețe cum se împart deciziile, importanț a efortului de grup, cum se face managementul
timpului și își însușesc abilități organiz aționale. De exemplu, când un elev iși deranjează
constant colegii împrăștiindu -și hârtiile peste tot și scăpând mereu obiecte sub bancă, decat sa
fie izolat sau mutat în prima bancă, mai bine se face o discuț ie in gr up despre cum poate fi
rezolvată proble ma ș i elevii pot veni cu idei. Desigur, profesorul poate fi consiliat de un
specialist. Încurajați -vă copilul chiar și când nu obține performanțe, remarcați efortul făcut de
el și exprimați -vă încrederea că data viitoare va reuși mai bine. Iubiți -l necondiț ionat. Pu teți
spune că nu vă place un lucru pe care l -a facut, dar asigurați -l că îl iubiți și căutați soluții
împreu nă.
Strategii și i ntervenții utile:
 Așezati in clasa copiii cu hiperactivitate si deficit de atentie in primele banci
astfel incat sa nu le distraga atentia restul colectivului
 Așezați copiii cu hiperactivitate și deficit de atenție în apropierea elevilor care
sunt acceptați de colectiv ca modele pozitive
 Încurajati -i sa coopereze in invatare
 Evitati stimulii externi.
 Nu asezati copiii cu hiperactivitate si deficit de atentie in apropiere de usi,
ferestre, sau zone intens circulate
 Nu le schimbati locul in clasa prea des, nu schimbati orarul, si incercati sa nu ii
intrerupeti prea mult
 Mentineti contactul vizual in timp ce transmiteti sarc ina vorbiti clar , pe scurt si
fiti consecvent
 Evitati sarcinile multiple si complexe si monitorizati -i frecvent
 Asigurati -va ca elevii au inteles sarcina si rolul lor
 Repetati daca este cazul intr -o maniera calma si pozitiva
 Ajutati copiii cu hiperactivitate si deficit de atentie sa se simta confortabil cand
pun intrebari sau au nevoie de ajutor

47
 Reduceti treptat asitenta, ajutorul acordat copiilor cu hiperactivitate si deficit
de atentie la perioade din ce mai scurte de timp
 Elaborati program e individuale de lucru
 Asigurati -va ca testati cunostinte, nu persoane si comportamente
 Acordati timp mai mult pentru indeplinirea sarcinilor
 Încurajați pe cât posibil parintii să stabilească acasă zone de învățare și să î i
ajute cu organizarea materialel or de invatare.
Bariere în calea învățării:
 nu acordă atentia necesara detaliilor si de aceea fac greseli in activitatea scolara,
munca, teme
 nu au rabdare si receptioneaza incorect cerintele;
 întampina dificultati in organizarea si rezolvarea propriei ac tivitati
 evita sarcinile care necesita efort mintal sustinut
 își pierd obiecte necesare efectuarii sarcinilor
 finalizează c u greu sarcinile sau le intrerup

48
Capitolul IV
Microcercetare privind legătura dintre atenție și
temperamen t

Lucrarea de față abordează un subiect de referință întrucât perioada preșcolară este
vârsta unor achiziții psiho -comportamentale fundamentale a căror calitate va influența în mare
măsură nivelul de adaptare și integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și
dezvoltării lui.
Atenția reprezintă procesarea selectivă a informațiilor din mediu. Acest proces este
fundamental pentru supraviețuire din două motive. În primul rând avem o capacitate limitată
de procesare (percepere) și reținere a informației. În al doilea r ând, atenția asigură coerența
comportamentului prin faptul că în momentul în care vrem să realizăm o sarcină, să atingem
un scop, atenția ne ajută să ignorăm toate informațiile care nu sunt relevante. În această etapă
de dezvoltare se pune accentul pe două achiziții: atenția executivă și shifting -ul atențional
(comutarea atentiei). Atenția executivă reprezintă capacitatea de focalizare (centrare) pe ceea
ce este relevant pentru sarcină. La 2 -3 ani este slab dezvoltată, copiii având o distractibiltate
crescu tă (nu pot rămâne focalizați pe sarcină), care este redusă pe parcurs prin mărirea
perioadei în care un copil rămâne implicat într -o activitate: la 2 -3 ani (aprox 5 minute), la 3 -4
ani (aprox. 10 minute), la 5 ani (aprox. 15 -20 minute), urmând ca după vârs ta de 6 ani copilul
să poată fi atent pentru o perioadă de 30 -40 minute. Shifting -ul atențional se referă la
capacitatea de a muta atenția de la o sarcină la alta.
Cu alte cuvinte, parcurgând lucrarea vom descoperi că atenția se dezvoltă
gradual,odată cu creșterea în vârstă prelungindu -se și durata în care copilul rămâne implicat
într-o activitate. În grădinița de copii,educatoarea are un rol activ în dezvoltarea personalității
ulterioare a preșcolarului ,iar modul în care aceasta reușește să -i facă pe copii să-și mențină
atenția asupra unei sarcini le va contura în mod armonios dezvoltarea ulterioară a
personalității.

49
4.1 Justificarea cercetării
Realizarea acestei cercetări mi -a oferit oportunitatea de a depăși acel clișeu lipsit de
fundament aflat pe buzele multora ”este un copil cu personalitate”ajutându -mă să înteleg
măsura în care temperamentul influențează atenția și dezvoltarea copilului preșcolar .
Pot afirma cu tărie că lucrarea oferă un minim bagaj informațional de care ar trebui să
dispună orice părinte pentru a se raporta corect la propriul copil, întelegînd că ești responsabil
pentru ceea ce oferi societății. Această cercetare răspunde unei nevoi de cunoaștere amănunțită
a preșcolarilor, a personalității acestora și a mod ului prin care reușesc să -și țină focusată
atenția asupra sarcinilor de lucru.Consider că este foarte important să ne cunoaștem
copiii,eleviii și nu în ultimul rând, să ne cunoaștem pe noi.Interesul meu pentru această
cercetare este și acela că îmi doresc să descopăr cât mai multe informații despre modul în care
pot reuși să îmi țin captivați viitorii elevi din grădiniță,dar nu în ultimul rând,cum le pot
dezvolta capacitatea de concentrare și atenție.
Pentru a realiza această cercetare am citit despre personalitatea omului,a copiilor și a
adulților, am citit cercetări privind modul în care este influențată dezvoltarea personalității de
gradul de dozare a atenției .
Unitatea de analiză în această cercetare este elevul între 3 și 6 ani .

4.2 Ipoteze le cercetării
Ipoteze de lucru:
1.Dacă temperamentul elevului se încadrează în categoria coleric și sang uinic,atunci
atenția este scăzută.
2.Dacă temperamentul elevului se încadrează în categoria flegmatic și
melancol ic,atunci atenția este crescută.

4.3 Obiectivele cercetării
În accepțiunea prezentei cercetări,personalitatea elevului este formată din 3
laturi:temperament,caracter,aptitudini , pe care le putem studia pentru a putea facilita
integrarea ulterioara a elevului în comunitate .
Obiectivele acestei cercetări sunt:
1.Evaluarea nivelului atenției în grupa de copii.

50
2.Evaluarea temperamentului subiecților.
3.Observarea dinamicii atenției raportată la temperament.
4. Evaluarea aptitudinilor elevilor .
5.Evaluarea diferențelor de atenție dintre fete și băieț i

4.4 Metode și tehnici de cercetare utilizate
În vederea colectării informațiilor pentru a studia legătura dintre atenție și
temperament,am utilizat urmatoarele metode si tehnici:
1.Ghid de identificare a temperamentului(Belov) -anexa 1
Ghidul de identificare a l temperamentului sau testul Belov reprezinta un test care
conține 80 de itemi,cu ajutorul căruia poți descoperi tipul temperamental dominant si laturile
secundare ale acestuia.
Chestionarul de personalitate este un instrument ultilizat foarte des în mediul
organizațional, este o componenta a bateriei de teste implicate în evaluarea omului. Rolul
chestionarului de personalitate este acela de a genera predicții referitoare la viitoarele
comportamente pe care indivizii le pot avea în anumite situații, de a cunoaște adultul sau
copilul mai amănunțit.
Aplicarea ghidului de identificare a temperamentului la grupa de copii are rolul de a
lărgi sfera cunoașterii individuale a copilului, de a ajuta educatoarea să cunoască mai
amănunțit fiecare copil în parte și de asemenea de a ajuta parinții să le valorifice potențialul
copiilor.
2.Grilă de observare a atenției -anexa 2
Această metodă a fost utilizată în scopul evaluării nivelului de atenție pe o scară de la
1 la 5,dintre care 1 reprezin ta cel mai scazut nivel,iar 5 maximul pe care îl poate atinge
subiectul.Observația a fost repetată,reconstituind pe cât posibil condițiile inițiale.Observația a
fost realizată de asemenea cu ajutorul educatoarei de la grupa de copii.
Metoda observației este cea mai veche metodă de cercetare din psihologie, în care
are loc constatarea și notarea fidelă a fenomenelor, așa cum se desfășoară ele în realitate.Cu
ajutorul metodei observației,putem vedea prin ochii copiilor evenimente, acțiuni, norme și
valori ș i le putem descrie pentru a ști cum trebuie abordat fiecare copil în parte.

51

4.5 Analiza calitativă a cercetării
Ghidul de identificare a temperamentului (Belov) împreună cu fișa de observare a
atenției au fost aplicate unui grup reprezentativ de 30 de elevi preșcolari din Grădinița de copii
din comuna Tinosu,județul Prahova,fiind o grădiniță cu grupe combinate.
În gri la de observare a atenției avem 9 itemi.Fiecare item a fost cotat de la 1 la 5,
astfel: 1 înseamnă că atenția este la nivelul minim ,iar 5 reprezentând nivelul maxim de
atenție.S -a făcut o cotare a atenției adunând răspunsurile de la fiecare item.Aceasta
presupune:1 pentru un ni vel atenție între 1 și 11, 2 pentru un nivel atenție între 12 și 22, 3
pentru un nivel atenție între 23 și 34 și 4 pent ru un nivel al atenției între 35 și 45. Nivelurile 1
și 2 sunt comprimate și reprezintă cel mai scăzut nivel de atenție, ni velul 3 reprezintă nivelul
medi u de atenție, iar nivelul 4 reprezintă dozare a maximă a atenției,cel mai înalt nivel.
În ghidul de identificare a temperamentului (Belov) am codificat tipurile
temperamentale astfel: cu cifra 1 temperamentul predominant coleric, cifra 2 pentru
temperamentul predominant sanguinic, cifra 3 pentru temperamentul predominant flegmatic și
cifra 4 pe ntru temperamentul predominant melancolic .
Dintre cei 30 de subiecți,15 au fost de sex masculin și 15 de sex feminin.

Figura 1.Lotul de subiecți
În figura 1 regăsim lotul de subiecți din grupa de copii. În grupa de copii avem 30 de
subiecți, găsind egalitate între fete și băieți, respectiv 15 fete și 15 b ăieți de vârstă preșcolară. 50% 50%Lotul de subiecți
Fete Băieți

52
Dintre cei 30 de subiecți,20 % au fost identificați cu tipul temperamental predominant
sanguinic, regăsind același procent și la subiecții cu tipul temperamental predominant
melancolic, 23% au fost identificați cu tipul temperamental predominant coleric, iar cu cel mai
mare procent,de 37% regăsind tipul temperamental predominant flegmatic.

Figura 2 -Distribuția tipurilor temperamentale pe lotul de studiu

Cercetând nivelul atenției,dintre cei 30 de subiecți am regăsit:
 cu atenție scăzută:6 colerici,2 flegmatici,3 sanguinici,1 melancolic
 cu atenție medie: 1 flegmatic,2 melancolici , 2 sanguinici
 cu atenție crescută:1 coleric,8 flegmatici,3 melancolici,1 sanguinic
Observând datele de mai sus, putem vedea că nu întâlnim nici un subiect cu tipul
temperamental predominant coleric cu atenție medie.Colericii,temperamente predominant
extrovertite,sunt în general persoane puternice și dure, care nu se sperie de p edepse,au tendința
de a se impune în fața altora,deseori discutând în contradictoriu sau certându -se,pot face
declarații aspre fără să le pese de tristețea,nevoile și lacrimile celorlalți.
Analizând tot lotul de subiecți,putem observa că tipurile temperamentale predominant
colerice se află la extreme,la extrema de jos a atenției, cu atenție scăzută sau la extrema de sus,
cu atenție crescută.Colericii au multă energie,iar dacă această energie este canalizată
corect,pot fi foarte eficienți și productivi.La câțiva dintre subiecți predominant colerici am
putut observa ca tipul temperamental secundar a fost cel melancolic.Combinația dintre cele
C
23%
F
37%M
20%S
20%Distribu ția tipurilor temperamentale pe lotul de studiu

53
două temperamente este de asemen ea la extreme,tempera mentul melancolic fiind opus
simetric cu cel coleric, fiecare tip temperamental având calitățile lui,diferite pentru fiecare tip
de temperament în parte.Subiecții care au tipul temperamental predominant coleric,iar
următorul tip de temperament care îi cara cterizează este cel melancolic au o emotivitate
puternică, multă energie, o mare legătură cu prezentul, sunt călduroși, au dorința de a realiza
cât mai mult, dar și multe presiuni interioare.
Datele prezentului st udiu sunt destul de concludente,putând obse rva cu ușurință că în
extrema de sus,cu atenție crescută întâlnim doar un tip temperamental predominant coleric,iar
în extrema de jos, cu atenție scăzută,întalnim 6 subiecti cu tipul temperamental predominant
coleric.Dozarea ineficientă a atenției poate av ea urmări negative în dezvoltarea personalității
preșcolarului și viitorului scolar,adolescent,adult.Intervenția timpurie în comportamentul
preșcolarului îl poate ajuta în redresarea conduitei și, de asemenea, a atenției.
Se poate observa cu ușurință că ti pul temperamental predominant flegmatic prezintă o
atenție mărită.Din cei 30 de subiecți,regăsim 8 flegmatici cu atenție crescută,unul singur cu
atenție medie și 2 cu atenție scăzută.Flegmaticii sunt cei mai calmi și împăciuitori dintre toate
cele patru te mperamente.Datorită calmului de care dau dovadă, aceștia pot lucra în condiții de
presiune psihică, neplângându -se de factorii perturbatori și continuându -și treaba până la
capăt. Dintre cei 30 de copii,11 au temperament predominant flegmatic.Faptul că din n umărul
total de subiecți, aproape o treime sunt flegmatici, poate constitui pentru cadrul didactic un
factor încurajator întrucât aceștia au o capacitate bună de autocontrol, sunt consecvenți, se
simt foarte bine cu ei înșiși, sunt inteligenți și nu repetă aceeași greșeală de două ori. Cu cât
flegmaticul se va simți mai bine cu el însuși, cu atât îi va face si pe ceilalți din jurul lui să se
simtă în armonie.
Dozarea descrescătoare a atenției, de la maximă,medie și ajungând la atenție minimă,
o pot face cu ușurință melancolicii. Întâlnim 3 melancolici cu atenție crescută, 2 cu ate nție
medie și un melancolic cu atenție minimă..Melancolicii sunt sensibili, cu o puternică energie
emoțională.Melancolicii care nu înv ață sa -și disciplineze emoțiile nu vor reuși să lucreze în
condiții de presiune psihică.Sentimentele puternice de vinovăție pe care le resimt dacă nu -si
urmează conștiința,îi ajută sa lucreze excelent,uneori chiar perfect, fiind foarte atenți. Dintre
cei 30 de copii din grupă, 6 sunt cu tipul temperamen tal predominant melancolic.Deși sunt
retrași și timizi, au o viață interioară bogată și sunt foarte visători.Pentru cadrul didactic faptul
ca acești copii nu sunt atrași de lucruri noi nu este deloc un lucru ușor.Melancolicii preferă să

54
facă ceva ce cunosc bine,decât să învețe ceva nou, adaptându -se cu greu situațiilor
noi.Educatoarea trebuie să susțină copiii cu temperament melancolic în tot ceea ce fac,trebuie
să-i stimuleze să lucreze în echipă, să -i încuranjeze să -și facă prieteni noi, sa -i implice în
activități artistice care să -i stimuleze, să -i provoace la discuții pentru a putea comunica, dar de
asemenea , educatoarea trebuie să le tolereze imperfecțiunile.
Dozarea în ordine decrescătoare a atenției o fac sanguini cii.Cu atenție minimă
întâlnim 3 sanguinic i, cu atenție medie 2 san guinici, iar cu atenție crescută unul
singur,conform cercetării făcute. Sanguinicii sunt prietenoși,vorbăreți și sensibili la nevoile
celor din jur,dar își uită repede prietenii pentru că nu sunt atenți,nu se concentrează. Ei sunt
distrași ușor de orice noutate care apare în fața lor.Copiii sanguinici renunță ades ea la ceva ce
tocmai au început pentru altceva care le -a atras atenția.Copilului sanguinic trebuie să -i repeți
de multe ori să facă un anumit lucru sau să respecte o anumită regulă deoarece este
neatent,împrăștiat și neorganizat.
Conform cercetării făcute, am întâlnit cu atenție crescută 3 melancolici si 1
sanguinic. Sanguinicul este copilul sociabil,mereu bine dispus, spontan, cu o imaginație
bogată, curios și hotărâ t în ceea ce face, în timp ce melancolicul este retras,timid și nu este
atras de lucruri noi.Curiozitatea sanguinicului în opoziție cu indiferența melancolicului explică
faptul că subiecții cu temperament predominant melancolic sunt mult mai atenți decât s ubiecții
cu temperament predominant sanguinic.
În figura 3 ,am notat:
 atenția crescută cu semnul +
 atenția medie cu semnul /
 atenția scăzută cu semnul –
Conform cercetării facute,am regăsit:
 cu atenție scăzută:6 colerici,2 flegmatici,3 sanguinici,1 melancolic
 cu atenție medie: 1 flegmatic,2 melancolici, 2 sanguinici
 cu atenție crescută:1 coleric,8 flegmatici,3 melancolici,1 sanguinic

55

Figura 3 . Total atenție în funcție de tipul temperament al

În figura de mai sus,putem observa că tipul predominant de temperament dintre cei
3o de subiecți este temperamentul flegmatic,în proporție de 27% subiecți cu atenție crescută,
urmat de colerici cu atenție scăzută în proporție de 20%. După aceștia sunt la egalitate de
proporții 10 % melancolicii cu atenție cresc ută și sanguinicii cu atenție crescută.
Din figura 2 vedem că lipsesc cu desăvârșire colericii cu atenție medie și că
predomină cei cu atentie scăzută. Acest lucru conturează un tablou real:nu vom vedea persoane
colerice care să fie maleabile, să se muleze usor cu celelalte temperamente. Persoanele cu
temperament coleric se află în extremități:ori sunt atenți,ori nu sunt. Din acest motiv se
recomandă ca activitatea la clasă să fie integrată, pentru a nu interveni plictiseala și monotonia
și pentru ca atenția a cestora să rămână activă pe tot parcursul desfășurării activităților din
simplul motiv că orice copil cu temperament predominant coleric este caracterizat de
curiozitate pentru lucruri noi.Colericii nu știu cum să îți conserve energia, iau decizii fără să
cugete prea mult asupra lor, fiind impulsivi, cu un răspuns de reacție rapid și centrat pe
rezultate.Educatoarea trebuie să le pună colericilor limite clare și să fie fermă în decizii,
trebuie să le ofere sfaturi clare, să fie atentă la sentimentele lor și să încerce pe cât de mult
C+
3%
C-
20%
F+
27%
F/
3%F-
7%M+
10%M/
7%M-
3%S+
3%S/
7%S-
10%Total atenție în funcție de tipul temperamental

56
posibil,atunci când observă că se plictisesc și că nu mai sunt atenți, să intervină cu jocuri de
atenție.
În grupa de 30 de copii,15 băieți și 15 fete, studiind temperamentul fetelor am ajuns
la concluzia că temperamentul predominant este cel flegmatic.Vezi figura 4 .

Figura 4 . Tipurile temperamentale l a fete

0 1 2 3 4 5 6 7Temperament feteFCS

57

Studiind temperamentul băieților, am ajuns la concluzia ca temperamentele
flegmatic,coleric și melancolic sunt la egalitate.Vezi figura 5 .

Figura 5 .Tipurile temperamentale la băieți
Am cercetat tipul atenției în funcție de sex: feminim și masculin.Rezultatele sunt
ilustrate în următoarele grafice: figura 6 pentru tipul atenției pentru subiecții de sex feminim și
figura 7 pentru subiecții de sex masculin.

Figura 6.Tipul atenției la fete
0 1 2 3 4Temperament băiețiFSCM
012345678
Atenție scăzută Atenție medie Atenție crescutăTipul atenției la fete

58

Figura 7.Tipul atenției la băieți

Observând ambele grafice,se conturează o egalitate între subiecții de sex feminin și
cei de sex masculin pentru atenția crescută.Întâlnim 8 fete și 8 băieți cu atenția
crescută.Privind în ansamblu la cele două figuri ,putem real iza că subiecții de sex feminin sunt
mai a tenți decât subiecții de sex masculin .De asemenea avem 7 băieți cu atenție scăzuta, 2
băieți cu atenție medie și 5 fete cu atenție scăzută și 3 fete cu atenție medie.Acest lucru ne
arată încă o data că băieții sunt mai curioși din fire, caută întotdeauna ceva nou,sunt mici
exploratori, acest l ucru facându -i mai neatenți la ore.
Dacă ghidul de identificare a temperamentului a scos în evidență tipul predominant
de temperament,folosirea grilei de observare a atenției la clasă m -a ajutat să fixez tipul
predominant de temperament cu ajutorul atenție i, aceasta având un rol important în
dezvoltarea personalității ulterioare a preșcolarului, a viitorului adolescent, care mai târziu
poate deveni un adult sigur pe el, ghidat de un comportament armonios.Grila de observare a
atenției cuprinde 9 itemi, fiecar e cu 5 răspunsuri, notate de la 1 la 5 în ordine crescătoare, 1
însemnând nivelul minim ,3 cel mediu, iar 5 nivelul maxim de atenție.

Observațiile făcute de mine, cu ajutorul educatoarei au fost urmatoarele:
02468
Atenție scăzută
Atenție medie
Atenție crescutăTipul atenției la băieți

59
Item 1: Reușește să fie atent la detalii și rezolvă corect sarcinile
Tabelul 1.
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 7 23%
2 5 17%
3 1 3%
4 6 20%
5 11 37%

Figura 8.Răspunsurile itemului 1
Conform răspunsurilor itemului 1, putem observa că predomină subiecții cu atenția
crescută,care reușesc să rezolve sarcinile corect si să fie atenți la detalii. Faptul că predomină
copiii cu atenția crescută este un lucu îmbucurător pentru cadrul didactic deoarece alături de
copii atenți la detalii, care rezolvă corect sarcinile, activitatea se desfăș oara într -un mod
armonios, plin de căldură, copiii putându -se dezvolta mult mai bine, atingându -și potențialul
maxim, învățând lucruri noi mereu.
0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

60

Item 2: Își menține atenția concentrată asupra temelor sau activităților ludice .
Tabelul 2
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 6 20%
2 4 13%
3 6 20%
4 2 7%
5 12 40%

Figura 9. Răspunsurile itemului 2
Din tabelul numărul 2 putem observa că procentajul cel mai mare, de 40 %, îl are
varianta 5 de răspuns.Acest lucru înseamnă că cei mai mulți copii sunt atenți asupra temelor
sau activităților ludice. Următorul procentaj, de 20 %, este dat de variantele de răspuns 1 și 3,
aflându -se la egalitate. Putem concentra răspunsurile 1 si 2 ca fiind un tot unitar, îl putem cota
cu 1, la acest nivel aflându -se copiii cărora nu le plac activitățile ludice și temele.Răspunsul 3
cuprinde copiii care au un nivel mediu , cei care nici nu le adoră, nu sunt pasionați de activități
ludice, dar care nici nu le respind, sunt indiferenți.Îi vom cota cu 2.Răspunsurile 4 si 5 le
putem cota cu 3, ei reprezintă copiii care sunt pasionați de jocuri, le place compania celorlalți
copiii la joacă, de asemenea, le place să își facă temele. 0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

61

Figura 10. Preferința activităților ludice și temelor

Din figura 10,putem observa că 17% dintre subiecții care au participat la cercetare nu
sunt pasionați de teme și activități ludice, 33% dintre subiecți sunt idiferenți, iar un procent de
50% sunt pasionați de jocuri și teme.Procentul de 17 % nu este deloc unul îmbucurător.Cărui
copil nu -i plac activitățile ludice? Copilului care refuză accesul la lumea exterioară,copilului
care nu îi place să int re în relație cu cei din jur.Lipsa jocului pune în evidență o serie de
dificultăți, de suferințe cu care copilul se confruntă și pe care nu le poate
exprima..Interacțiunea cu obiectele din jur, explorarea lor, alegerea unora sau respingerea
altora, formare a unor ritualuri de joacă, toate acestea descriu modul în care copilul alege să
cunoască lumea din jurul său și să intre în relație cu ea. Jocul ajută la dezvoltarea gândirii, a
motricității, a comunicării, a sociabilității.De asemenea temele îi ajută pe c opii să -și fixeze
cunoștințele dobândite la școală, să capete noi abilități, noi înțelesuri despre lumea
înconjurătoare.Se pare că 17% dintre copiii din grupă urăsc temele.Cel mai adesea, părinții au
o mare parte din vină deoarece îi răsfață foarte mult, î i hiperprotejează, îi suprastimulează din
punct de vedere cognitiv, iar mulți copii pur și simplu ajung să fie sătuli de școală încă din
primii ani din preșcolaritate.

1
17%
2
33%3
50%Preferința activităților ludice

62

Item 3:Urmează instrucțiunile date de alții

Tabelul 3
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 3 10%
2 4 13%
3 5 17%
4 2 7%
5 16 53%

Figura 11 .Răspunsurile itemului 3

Răspunsurile pentru itemul 3 se pot observa cu ușurință chiar din figura numărul
10.Cea mai mare parte a elevilor, 53%, urmează instrucțiunile date de alții.Doar 10 % dintre
copii nu urmează deloc instrucțiunile date de alții, fiind un procentaj des întâlnit în grupele de
copii. Faptul că mai mult de jumătate dintre copii urmează instrucțiunile date de alții este un
lucru îmbucurător pentru cadrul dida ctic, deoarece își poate desfășura activitatea cu
ușurință.Cei 10% dintre subiecți care nu urmează instrcțiunile sunt , de obicei, copiii care nu 0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

63
relaționează cu ce din jur, nu sunt interesați de teme sau activități ludice, sunt visători și
neinteresați de lumea înconjurătoare.
Item 4:Ascultă și este atent când i se vorbește direct

Tabelul 4
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 1 3%
2 7 23%
3 2 7%
4 3 10%
5 17 57%

Figura 12 .Răspunsurile itemului 4

Răspunsurile itemului 4 , în proporție de 57%, s unt favorabile ,adică 17 subiecți din 30
ascultă și sunt atenți când li se vorbește direct.La o diferență de 24 de procente sunt subiecții
care au primit varianta 2 de răspuns,adică nu se află nici la extrema de jos a atenției,nivelul cel
mai scăzut, dar nu se află nici la nivelul mediu de atenție. Acest lucru nu înseamnă neapărat că
atenția este scăzută, ci poate însemna că subiectul prezentat, activitatea de la clasă, nu îi
trezește interes, nu îl motivează. 0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

64
Item 5:Își organizează sarcinile și activitățile

Tabelul 5
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 9 30%
2 5 17%
3 1 3%
4 5 17%
5 10 33%

Figura 13 .Răspunsurile itemului 5

Răspunsurile pentru itemul 5 sunt apropiate, deși se află la extreme. 33% dintre copii
au primit varianta 5 de răspuns, iar 30 % dintre copii, varianta 1. Acest lucru înseamnă că 10
copii din 30 își organizează foarte bine activitățile, iar 9 copii din 30 nu își po t organiza deloc
activitățile. Acești copii pot fi ajutați prin activități de tipul orientare, organizare, care să le
dezvolte capacitatea de a gândi în spațiu și timp.De asemenea, acest lucru poate constitui un
semn că acești copii nu au încredere în sine .Pentru a fi ajutați, acești copii trebuie încurajați
chiar și la cel mai mic progres, trebuie încurajați să interacți oneze cu lumea
exterioară.Educatoarea trebuie să fie atentă la ce cuvinte folosește deoarece acești copii sunt
foarte sensibili la vorbele din exterior, trebuie să -i ajute să treacă peste dezamăgiri, trebuie să 0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

65
fie în permanență un model pozitiv pentru ace știa, să le ofere feedback pozitiv , dar și corect și
să-i ajute să devină activi și atenți în organizarea activităților.
Item 6:Manifestă plăcere în activități ce presupun efort mental susținut(cum ar fi
temele) .
Tabelul 6
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 14 47%
2 3 10%
3 1 3%
4 6 20%
5 6 20%

Figura 14 .Răspunsurile itemului 6

La itemul 6, m-a surprins faptul că din toți subiecții, 20 % încă mai manifestă plăcere
în activitățile ce presupun efort mental susținut, întrucât noua generație acaparată de
tehnologie,gadgeturi și televizor este predispusă la obținerea rezultatelor imediate fără a
depune un efort prea mare.Calculatorul,televizorul, smartphone -ul, consolele de jocuri video
par a fi niște jucării inofensive în viața copiilor, care învață să le mânuiască încă de la vârste
foarte fragede.De multe ori, avem tendința să ne mândrim de perfo rmanțele copiilor din acest
domeniu și să pierdem din vedere consecințele negative pe care folosirea excesivă a
tehnologiei.S -a dovedit științific că folosirea excesivă a tehnologiei afectează creierul copiilor, 0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

66
generează probleme de atenție, afectează dur ata atenției copiilor, capacitatea de a scrie și de a
comunica față în față, afectează gândirea și abilitatea copiilor de a -și face temele.
Se observă totuși că activitatea în care copiii sunt implicați direct ca participanți este
interesantă pentru ei, acaparându -i cu ușurință.

Item 7:Rămâne concentrat pe activitatea pe care o desfășoa ră.
Tabelul 7
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 12 40%
2 2 7%
3 3 10%
4 7 23%
5 6 20%

Figura 15 .Răspunsurile itemului 7

Răspunsurile itemului 7 sunt concludente întrucât 40 % dintre copii nu rămân
concentrați pe activitatea pe care o desfășoară, fiind ușor distrași de diverșii stimuli din jurul
nostru.Doar 20% dintre elevi rămân ate nti pe parcursul activității pe care o desfășoara, în
defavoarea diverș ilor stimuli din jurul lor.

0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

67
Pentru a le dezvolta perioada de menținere a atenției la copii, putem interveni cu o
serie de activități:
1. Singurul lucru de care avem nevoie este o mingie.Îi vom așeza pe copii sub
forma unui cerc, le vom da o mingie unuia dintre ei, iar ei vor trebui să dea mingea de la unul
la celălalt.La un moment dat, educatoarea va bate din palme o dată și va spune o literă.Când va
bate din palme de 3 ori, persoana la care se află mingea va trebuie să spună 3 cuvinte sau mai
multe care încep cu acea litera până când mingea va face un ocol în jurul cercului.
2. Educatoarea le poate cere copiilor să realizeze un desen în timp ce ascultă o
poveste, iar apoi le va cere copiilor să spună ce au înțeles din acea poveste.
3. O altă activitate care sti mulează capacitatea de concentrare a atenției este
rezolvarea de jocuri de tip puzzle.
4. Jocul ,,Simon spune..”
5. Educatoarea va spune 2 versuri , iar un copil va trebui să reproducă cât mai bine
ceea ce a auzit.

Item 8:Este atent la lucrurile necesare îndeplin irii sarcinilor sau
activităților(instrumente de scris,caiete,cărți)

Tabelul 8
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 7 23%
2 3 10%
3 5 17%
4 4 13%
5 11 37%

68

Figura 16 .Răspunsurile itemului 8
Conform tabelului numărul 8 și figurii numărul 16 ,din răspunsurile subiecților la
itemul 8, a rezultat că 37% dintre copii sunt atenți la lucrurile necesare îndeplinirii sarcinilor,
în timp ce 23 % dintre copii nu își pot focusa atenția deloc asupra instrumentelor de scris ,
cărților,caietelor. Acest lucru nu este deloc îmbucurător.Educatoarea le poate explica faptul că
instrumentele de scris, cărțile, caietele sunt parte din viața lor, le poate spune povești despre
cum se fabrică foile, despre faptul că ele suferă atunci cân d copiii le rup sau nu le pasă de ele
și le aruncă in ghiozdan ca pe niște obiecte oarecare.
Item 9:Este activ în activități cotidiene
Tabelul 9
Variante de răspuns Nr.răspunsuri Procent
1 5 17%
2 2 7%
3 5 17%
4 4 13%
5 14 46%

0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

69

Figura 17 .Răspunsurile itemului 9
La itemul 9,care reprezintă măsura în care subiecții sunt activi în activități cotidiene,
46 % din copii au obtinut maximul de puncte,în timp ce 17 % dintre copii nu sunt deloc activi
în activitățile cotidiene.
După cum știm, in c entrul familiei, copilul unic este supraprotejat.Tot timpul este
înconjurat de părinți, care sunt alături de el în activități cotidiene precum jocuri, lecții, discuții.
Copiii sunt răsfățați acasă, protejați de părinți, care nu doresc să -i implice prea mult în
activități cotidiene, din motive variate:lipsa timpului, apariția oboselii, datorită faptului că nu
mai au rabdare .

4.6 Concluziile microcercetării
Cu ajutorul testului Belov și grilei de observare a temperamentului am reușit să
stabilesc tipurile temperamentale ale elevilor din grădinița de copii din comuna Tinosu,judetul
Prahova, o grădiniță cu grupe combinate:Grădinița are în mijlocul ei 30 de copii,dintre care 15
fete și 15 băieti.Faptul că am făcut această microcercetare a te mperamentului în grădinița din
comuna în care locuiesc, m -a ajutat să -i cunosc mai bine pe copii,iar ajutorul primit de la
educatoarea grădinitei a fost foarte util pentru a -i descoperi.
În grupa de copii am regăsit doi băieți cu temperament coleric, cu atenția foarte
scăzută. Rezultatele obținute au venit și în ajutorul educatoarei și chiar a
părinților.Identificarea a două cazuri de copii colerici cu atenție scăzută a dus la contactarea
părinților ,cărora li s -a înmânat o copie a ghidului de identificar e a temperamentului adresat 0246810121416
1 2 3 4 5Variante de răspuns
Nr.răspunsuri

70
copilului său.Părinții au reacționat foarte bine , luând atitudine față de situația prezentată și
consultând un specialist care poate indica pașii de urmat pentru corectarea comportamentului
copilului lor.
Cele doua ip oteze ale microcercetării se confirmă :
1. Daca temperamentul elevului se încadrează în categoria coleric și
sanguinic,atunci atenția este scăzută.
2. Dacă temperamentul elevului se încadrează în categoria flegmatic și
melancolic, atunci atenția este crescută.
Prin urmare,în grupa de copii, am întâlnit atât copii cu atenția scăzută, cât și copii cu
atenția crescută.Faptul ca ipotezele microcercetării făcute de mine se confirmă , ne arată încă o
data că pe de -o parte, persoanele cu un temperament dur, nepăsător,puternic, agresiv și
împrăștiat nu se pot concentra și prin urmare atenția lor este scăzută, iar pe de altă parte,
persoanele calme , cu diplomatie, creativitate, conștiicio ase și perfecționiste reușesc să -și
canalizeze atenția asupra lucrurilor din jur într -o masură mult mai mare decat o pot face
colericii și sanguinicii. Totuși, trebuie să ținem cont că subiecții acestei microcercetări au
vârste cuprinse între 3 si 7 ani, de ci prin intervenția corespunzătoare a unui adult, cadru
didactic și părinte deopotrivă, se poate acționa pentru formarea unei personalități dezirabile,
trăsăturile temperamentale putând fi controlate și autocontrolate. Ne dorim copii cuminți, dar
descurcăre ți și ascultători, ne dorim copii independenți, dar disciplinați și cu
personalitate.Vrem să -i scăpăm de timiditate, dar în același timp ne dorim să -i avem sub
control.Modelarea unui copil autonom nu este o misiune simplă.E nevoie de răbdare,
perseverență , câteodata chiar și de intervenția unui specialist.
În concluzie,în grupa de copii, am regăsit toate tipurile
temperamentale :coleric,sanguinic,flegmatic și melancolic. Studierea lor și a nivelului de
atenție din grupa de copii m-au ajutat să -mi lărgesc sfera cunoașterii psihologiei copilului,m –
au ajutat să -mi cunosc mai bine copilul,m -au motivat să intervin în comportamentul copilului
meu atunci când va fi nevoie sau să cer ajutorul persoanelor specializate,fără nici un fel de
rușine .

71
4.7 Recomandări și concluzii finale
Prin prezenta lucrare: Atenția și dezvoltarea personalității copilului preșcolar ,am
dorit să cunosc mai amănunțit psihologia copilului, modurile în care acesta se dezvoltă pe tot
parcursul preșcolarității, începând de la dezvoltarea fizica, continuând cu dezvoltarea
limbajului și ajungând la dezvoltarea mecanismelor cognitive și a personalității.
În primul capitol am abordat tema creșterii și dezvoltării copilului preșcolar, pentru
că noi, ca educatoare, dac a nu știm cum se dezvoltă fizic și psihic preșcolarii în special, nu le
putem oferi bagajul informațional de care au nevoie, prin urmare, nu le putem da sarcini pe
care ei să le ducă la bun sfârșit .Cunoașterea psihologiei copilului este un lucru esențial p entru
educatoare, dar si pentru părinți, pentru că atunci când ști cum functionează psihicul copilului
tău, îi poți valorifica la maxim potențialul.
În cel de -al doilea capitol am conturat o temă despre formarea și dezvoltarea
personalității copilului pre școlar pentru că ,,Perioada preșcolară este marcată de punerea
bazelor personalității”7.Cunoașterea personalității copilului este un lucru esențial în
desfășurarea activităților instructiv -educative din grădinița de copii,pentru a selecta cele mai
eficiente mijloace de lucru cu aceștia.
În capitolul trei am abordat relația dintre atenție și personalitate la copilul preșcolar
deoarece acestea se află într-o strânsă interdependență, după cum a putut observa și în
microcercetarea făcută. În grădinița de copii, educatoarea este cea care îi ajută pe copii să -și
contureze intr. -un mod cât mai armonios personalitatea, dar totodată este și cea care îi poate
transforma pe copii, daca un este bine pregătită și dacă un știe cum să intervină în momentele
mai putin plăcu te din clasă, atunci când intervine plictiseala,monotonía, atunci când copiii un
se mai pot concentra. Copiii cu problema comportamentale, adica aceia cu déficit de
atenție,ADHD, au nevoie ca alături de ei să fie în permanență, în grădiniță, un profesor de
sprijin, care cunoaște foarte bine psihologia copiilor care prezintă déficit de atenție, pentru a
interveni la timp.
Capitolul patru se axează pe microcercetarea privind legătura dintre atenție și
temperament.Am aplicat, într -o grupă de 30 de copii, o gr ilă de observare a comportamentului
și un ghid de identificare a temperamentului, pentru fiecare copil în parte.Am corelat
informațiile și am descoperit că tipurile temperamentale coleric și sanguinic sunt mai puțin

7Lepădatu,2008,72

72
atente decât tipurile temperamentale fle gmatic și melancolic, care au o putere de concentrare
mult mai mare.
Se recomandă:
Deși personalitatea copilului se dezvolta natural, parintii pot face o multime de
lucruri pentru a contribui la transformarea copilului.
1. Reaminteste -i copilului tau, dar si tie, ca este unic. Fiecare copil are propriile
caracteristici si este diferit de ceilalti copii, inclusiv fratii si/sau surorile sale. Personalitatea
copilului se dezvolta scotandu -i in evidenta calitatile si mai putin defectele.
2. Joacă -te alături de cop ii.Joaca are o mare influenta asupra dezvoltarii copilului,
atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere mental si emotional. Joaca ii invata
munca in echipa, rezolvarea conflictelor, le dezvolta imaginatia si pot experimenta mai multe
roluri . De asemenea, joaca ii invata pe copii sa ia decizii, sa isi sustina parerile, sa creeze, sa
exploreze, sa conduca.
3. Evită etichetele.Etichetele joaca un rol major in dezvoltarea copiilor. Ele vor
contribui la conturarea imaginii de sine. Evita etichete pr ecum timid, arogant, temperamental,
dur etc.
4. Fii un bun exemplu .Nu ii poti cere copilului sa aiba o imagine de sine buna,
daca tu, ca parinte, nu ai o parere foarte buna despre tine insuti. Fii un bun model pentru
copilul tau.
5. Lasa-l sa fie el insusi si nu ceea ce ti -ai dori tu .Poate ca tu esti un om vorbaret,
disciplinat, tacut sau timid. Ti -ai putea dori ca si copilul tau sa fie asa. Insa e mult important sa
iti lasi copilul sa fie asa cum doreste el.
6. Asigură dezvoltarea normală ,valorificând potențialul psiho -fizic al
copilului,ținând seama de ritmul propriu,de nevoile sale afective și de activitatea sa
fundamentală:jocul;
7. Ajută -l la î mbogățirea capacității de a intra în relaț ie cu ceilalți copii,dar și cu
adulții , de a interacționa c u mediul,de a -l cunoa ște și de a -l stăpâni prin
exerciții,explorări,experimente .
8. Ajută -l să-și descopere propria identitate și să -și formeze o imagine de sine
pozitivă.
9. Sprijină copilului pentru dobândirea cunoștințelor,capacitățilot și atitudinilor
necesare activității viitoare în școala,precum și vieții ulterioare în societate .

73
10. Colaborarea mediului familial cu mediul educațional .
11. Participarea profesorilor la ore de consiliere psihologică,respectiv p articiparea
activă a părinților.
12. Ajută -l să descopere cărți care îi dezvoltă inteligența.
După părerea mea, copiii sunt diferiți, iar în evoluția și în dezvoltarea lor psiho -fizică
sunt supuși unor procese din ce în ce mai complexe, în urma cărora capătă un bagaj mare de
cunoștințe , dobândesc noi aptitudini și trăsături de caracter, care îi vor face să -și contureze
într-un mod armonios personalitatea.
În grădinița de copii, rolul principal în educația copiilor, îl are
educatoarea. Educatoarea, prin tot ce întreprinde, prin exemplul personal, prin căutare și
dăruire, contribu ie la modelarea personalității copilului, în stadiul cel mai hotărâtor al
devenirii sale – preșcolaritatea. Educatoarea oferă dragoste, fără de care nu poate exista nici o
legătura de viitor, nici colaborare, nici învățare cu copiii.Educatoarea oferă iubire
necondiționată.Cunoscând psihologia copilu lui și toate fenomenele care se petrec în
preșcolaritate, educatoarea nu numai că poate depăși situațiile dificile, dar poate să
parcurgă,împreună cu copiii,noi etape de activitate și de învățare,creând astfel posibilități
multiple de transfer și aplicabilitate, în diferite activități care se vor remarca prin performanță,
constituind un indiciu al structurilor evolutive în planul personalității mature cu note
dominante ale tipologiei armonioase.

74

Bibliografie
1. Adler,Alfred(1995),Psihologia școlarului greu educabil, București, Editura Iri
2. Atkinson,Rita L.(2002), Introducere în psihologie,București, Editura Tehnica.
3. Birch, Ann , Hayward, Sheila (1999),Diferențe interindividuale, București,
Editura Tehnica
4. Chelchemuș, Florica(1993),Importanța rolului interpretat în joc -factor în
dezvoltarea limbajului, în revista Învățământul prescolar, nr 1 -2
5. Cosmovici,Andrei, Iacob , Luminița (19 99), Psihologie școlară,Iași, Editura
Polirom
6. Dafinoiu, Ion, Cosmovici, Andrei(1994),Structura și dinamica
personalității,Iași, Editura Spiru Haret
7. Gavriliu,Leonard(1998),Dicționar de cerebrologie,București,Editura Univers
Enciclopedic
8. Gordon, Allport W.(1991),Structura și dezvoltarea personalității,
București,Editura Didactică și Pedagogică
9. Guțu, M.(1975), Logopedia I, Cluj -Napoca, Editura Universității Babeș -Bolyai
10. Kuzma, Kay (2003), Întelege -ți copilul, București, Editura Viață și Sănătate
11. Malim, Ton y, Birch,Ann, Hayward,Sheila (2000),Psihologie
comparată,București,Editura Tehnică
12. Matthews, Gerard, Deary, Ian J. ,Whiteman, Martha C. (2005), Psihologia
personalității,Iași, Editura Polirom
13. Piaget, Jean, Inhelder, Barbel (2011),Psihologia copilului,Chiși nău,Editura
Cartier
14. Piaget,Jean(1976),Construirea realului la copil,București, Editura Didactică și
Pedagogică
15. Păunescu, Adrian(1984), Manifest pentru mileniul trei, București, Editura
Eminescu
16. Rogers, Carl(19 59), A deveni o persoană, București, Editura Tre i
17. Savin,Ana(2005),Totul se întâmplă înainte de 6 ani

75
18. Sălcudeanu, Petre(1984), Un biet bunic și o biată cinste, Editura Dacia
19. Sillamy, Norbert(1998), Dicționar de psihologie, București,Editura Univers
Enciclopedic
20. Șchiopu, Ursula, Verza, Emil (1981), Psihologia vîrstelor, București, Editura
Didactică și Pedagogică
21. Verza,Emil (1973),Conduita verbală a școlarilor mici ,București,Editura
Didactică și Pedagogic ă
22. Verza,Emil(1993),Psihologia vârstelor,București,Editura Hyperion
23. Vulcănescu, Ion(1940), Curs de filosofie matematică,
24. Zlate, Mielu (2004),Psihologia mecanismelor cognitive,Iași,Editura Polirom
25. http://disi.unitn.it/~sebe/publications/Ram -ICMI13.pdf -Articol online pe tema
relației dintre atenție și personalitate
26. https://krispsychology.wordpress.com/ – Curs Psihologia Personalități i

76
Anexa 1
Ghid de identificare a temperamentului (Belov )

Nume…………….Prenume……………….Data nasterii…………….Sex
(M/F)……… Scoala……….Clasa……………Data examinarii………………..Varsta (ani,
luni)…..
N
R. DESCRIEREA COMPORTAMENTULUI C S F M
1
. Fara astampar, agitat

2
. Vesel, optimist

3
. Calm, cu sange rece

4
. Timid

5
. Impulsiv, irascibil

6
. Energic si intreprinzator

7
. Consecvent si serios in ceea ce face

8
. Se pierde cu firea in relatiile cu necunoscutii

9
. Nerabdator

1
0. Nu duce un lucru la bun sfarsit

1
1. Prudent si echilibrat

77
1
2. Dificultati in stabilirea relatiilor cu oamenii

1
3. Aspru si sincer in relatiile cu oamenii

1
4. Inclinat sa se supraaprecieze

1
5. Stie sa astepte (rabdator)

1
6. Neincrezator in propriile forte

1
7. Hotarat si plin de initiativa

1
8. Capabil sa sesizeze noul

1
9. Tacut

2
0. Suporta usor singuratatea

2
1. Incapatanat

2
2. Nestatornic in interese si inclinatii

2
3. Vorbeste calm, cu opriri, fara mimica

2
4. Deprimat si dezorientat dupa esec

2
5. Ingenios in discutii

2
6. Suporta usor neplacerile si esecurile

2 Suporta ironiile la adresa sa

78
7.
2
8. Are tendinta de a se inchide in sine

2
9. Lucreaza in salturi

3
0. Se adapteaza usor la diferite imprejurari

3
1. Nu-si cheltuieste fortele inutil

3
2. Oboseste repede

3
3. Inclinat spre risc

3
4. Manifesta receptivitate fata de nou

3
5. Respecta cu strictete un anumit regim de viata

3
6. Vorbeste incet si rar, pana la soapta

3
7. Neranchiunos, nesuparacios

3
8. Se calmeaza usor cand ii scade interesul pentru activitate

3
9. Isi reprima usor pornirile

4
0. Se adapteaza greu la caracterul interlocutorului

N
R. DESCRIEREA COMPORTAMENTULUI C S F M
4
1. Vorbeste repede, cu pasiune si cu intonatie

79
4
2. Se deprinde usor cu o munca noua

4
3. Este putin sensibil la laude si mustrari

4
4. Foarte impresionabil

4
5. Inclinat spre actiuni hazardate (riscante)

4
6. Suporta greu monotonia, activitatile migaloase

4
7. Constant in relatii si intrese

4
8. Exagerat de receptiv la laude si dojeni

4
9. Scandalagiu si agresiv

5
0. Comunicativ si serios

5
1. Se incadreaza lent intr -o activitate noua

5
2. Exigent fata de sine si fata de cei din jur

5
3. Neingaduitor fata de lipsuri

5
4. Rabdator si muncitor

5
5. Egal in raporturile cu cei din jur

5
6. Predispus la neincredere si suspiciuni

80
5
7. Are o mimica expresiva

5
8. Vorbeste cu glas tare, repede, cu intonatie, gesticuleaza

5
9. Punctual si ordonat

6
0. Foarte sensibil

6
1. Capabil sa gandeasca si sa gaseasca solutii rapide

6
2. Isi pastreaza calmul in situatii limita

6
3. Se adapteaza greu la o situatie noua

6
4. Foarte vulnerabil

6
5. Nazuieste spre nou

6
6. Totdeauna este plin de viata

6
7. Este inert, greoi, indiferent

6
8. Inchis si necomunicativ, nu -si impartaseste gandurile

6
9. Face miscari violente, bruste

7
0. Adoarme si se trezeste usor

7
1. Stie sa se stapaneasca

81
7
2. Nu prea activ si cam fricos

7
3. Perseverent in realizarea scopului propus

7
4. Se pripeste cand trebuie sa ia o hotarare

7
5. Isi controleaza pornirile

7
6. Docil, ascultator

7
7. Isi schimba brusc dispozitia

7
8. Trateaza lucrurile cu superficialitate

7
9. Duce pana la capat o treaba inceputa

8
0. Tinde sa starneasca compasiunea celor din jur

TOTAL
NOTE STANDARD

82
Anexa 2
Grila de observare a comportamentului

NUME ȘI PRENUME:
Nr.crt Atenție Temperament
1
1 Reușește să fie atent la detalii și
rezolva corect sarcinile.
1 2 3 4 5

2
2 Iși menține atenția concentrată
asupra temelor sau activităților
ludice.
1 2 3 4 5
3
3 Urmează instrucțiunile date de alții.
1 2 3 4 5
4
4 Ascultă si este atent când i se
vorbește direct.
1 2 3 4 5
5
5 Își organizează sarcinile și
activitățile.
1 2 3 4 5
6
6 Manifestă plăcere în activități ce
presupun efort mental susținut (cum
ar fi temele).
1 2 3 4 5

7
7 Rămâne concentrat pe activitatea pe
care o desfasoară.
1 2 3 4 5

83
8
8 Este atent la lucrurile necesare
îndeplinirii sarcinilor sau
activităților (instrumente de scris,
caiete, cărți).
1 2 3 4 5
9
9 Este activ în activități cotidiene
1 2 3 4 5