Caracterizarea Clasei Amphibia

Cap. IV. Caracterizarea Clasei Amphibia

Primele vertebrate care s-au adaptat la viața terestră dar au păstrat legătura cu mediul acvatic , cel puțin pentru realizarea reproducerii , sunt amfibienii. Pielea lor este moale , umedă- datorită glandelor mucoase , bine vascularizată și lipsită de fanere. Membrele sunt orientate în plan orizontal, perpendicular pe axa corpului și nu pot susține corpul ridicat de la sol. Respirația este branhială la larve și pulmonară, completată de cutanee la adulți.

Inima la adulți este tricamerală iar la larve este bicamerală. Astfel circulația este dublă și incompletă . Dezvoltarea la amfibieni se realizează prin metamorfoză , după următoarea schemă : ou-mormoloc-adult. Sunt vertebrate anamniote, nu prezintă formațiuni extra-embrionare în cursul dezvoltării. Temperatura corpului este variabilă, sunt organisme poikiloterme.

Clasificarea Amfibienilor din România :

Clasa Amphibia – Batrachia – Ordin CAUDATA ( URODELA)

Ordin ANURA (ECAUDATA)

––––––Ordin GYMNOPHIONA

Ordinului Urodela – morfologie externă

Reprezentanți : Triturus cristatus- tritonul cu creastă

Salamandra salamandra- salamandra

Tritonul are formă zveltă de șopârlă , în comparație cu salamandrele, care au corpul masiv și membrele puternice. Tritonii au carene superioare și inferioare și o creastă tegumentară pe spate (foarte dezvoltată la masculi în timpul împerecherii) corpul le este alungit, fiind adaptat pentru înot, iar coada comprimata lateral îi ajută la vâslit. Aspectul general este inelat.
Tritonii cu pielea netedă sunt foarte sensibili față de factorii chimici, fiind, în schimb, foarte rezistenți față de cei mecanici, astfel că multe leziuni se vindecă prin regenerare. Este cunoscut faptul că tritonii pot renunța la propria coadă, atunci când sunt prinși de prădători, fiind capabili de regenerare totală. Un grup de specialiști britanici susțin că au descoperit secretul mecanismului de regenerare a membrelor – acesta ar consta într-un „complex de celule numit blastemă, adica o grupare de celule stem nediferențiate, care pot dezvolta un organ întreg. O parte din celulele prezente la locul amputării sunt transformate automat de organism în celule stem, formând o blastemă și se vor metamorfoza ulterior în celule adulte specializate, pe măsură ce membrul amputat crește la loc.”

Tritonul cu creastă – masculul are până la 140 mm , femela este mai mare , are până la 180 mm. Coada este egală cu restul corpului , comprimată bilateral, cu muchii. Masculul are o creastă dorsală înaltă și adânc crestată în timpul perioadei de reproducere. Femelele nu au creastă . Pe spate este colorat în brun-negru , cu sau fără pete negre și are abdomenul galben portocaliu sau roșu , prezentând puncte negre foarte neregulate , care uneori se pot contopi. În România există două rase geografice , deosebindu-se între ele prin dimensiuni și colorit și anume: Triturus cristatus cristatus și Triturus cristatus dobrogicus.

Din punct de vedere al ecologiei speciei , Triturus cristatus trăiește în apă , pe care la un moment dat o părăsește, ducându-și viața terestru și nocturn. În timpul zilei stă ascuns sub pietre , în găuri, sub bușteni căzuți sau în mâl , pe malul apelor. În perioada reproducerii , în luna martie, tritonii intră în apă . Aici ,trimite prin curenții de apă provocați , substanțe odorifere către botul femelei. Atrage astfel femela, apoi se duce pe sol și depine un spermatofor. Femela îl culege cu cloaca , depunând apoi ouăle ( în număr de 100-400). După un timp de 2-4 luni , larvele se transformă în adulți , părăsind apa.

Salamandra – Salamandra salamandra

O prezență constantă în zonele de deal și montane, începînd de la 200 m altitudine, întâlnită în pădurile de foioase și de conifer. Se găsește lângă izvoare , în locuri umede . Este o creatură retrasă, stă multă vreme ascunsă în crăpături umbroase, având nevoie de umezeală . Pielea este de culoare neagră , cu pete galbene , fiind toxică. Are glande veninoase în spatele ochilor , prezentând labe scurte și groase . Trăiește pînă la trei ani , având o lungime de 8-15 cm si o greutate de aproximativ 115grame.

Ordinul Anura – morfologie externă

Reprezentanți : Rana ridibunda – broasca de lac

Cu corp robust , turtit dorso-ventral și lipsit de coadă. Membrele anterioare au patru degete scurte, libere , spre deosebire de membrele posterioare , mai lungi și cu cinci degete , prinse printr-o membrană interdigitală, care le ajută la sărit și înot. Capul este prins direct de trunchi, gâtul nu se diferențiază . Gura se deschide larg , iar pe maxilarul superior are dinți foarte mărunți . Lateralo- dorsal , pe cap , se găsesc ochii proeminenți , care sunt protejați de trei pleoape : una superioară – opacă, pigmentată și imobilă ; una inferioară- transparent și mobilă ; a treia – o membrană nictitantă , transparentă și puțin pigmentată , dezvoltată la anurele terestre. Ochiul amfibienilor are glande lacrimale și trebuie specificat că disting culorile și obiectele în mișcare.

În spatele ochilor se găsesc membranele timpanice care închid la exterior urechea medie – apariție nouă în scara evolutivă , o adaptare la viața terestră. În interiorul urechii medii se găsește columela , un osicul ce transmite vibrațiile la urechea internă.

Fig. X Structura externă la Rana ridibunda – www.ecoportal.ro

Tot la cap, la masculi , înapoia maxilarelor se găsesc doi saci vocali , care sunt invaginări ale planșeului bucal și ale musculaturii anexe. Atunci când se umplu cu aer se umflă și ies la exterior printr-o deschizătură numită cutie de rezonanță.

Pe vârful feței dorsale se găsesc orificiile externe ale sacilor olfactivi.

Tegumentul este umed , cu numeroase glande seroase și mucoase. Are organe senzoriale care recepționează stimuli tactili , chimici și termici. La partea posterioară se găsește orificiul cloacal.

Ordinul Anura -morfologie internă

Morfologia internă la broasca de lac a fost observată prin disecții și descrisă cu amănunțire în manualele de lucrări practice . Astfel , după fixarea broaștei la nivelul membrelor și maxilarului superior, se realizează o incizie longitudinală și apoi una transversală , astfel încât să se observe poziția normal a organelor și raporturile dintre ele.

În cavitatea pericardică apare inima tricamerală, globuloasă, alcătuită din două atrii inegale care au pereții subțiri și un ventricul cu pereții groși. În atriul drept se deschide sinusul venos , destul de redus. În atriul stâng se deschid venele pulmonare care vin cu sânge oxigenat de la plămâni. Ventriculul se continuă cu un bulb cardiac ce se va ramifica în două trunchiuri arteriale simetrice care se distribuie în tot organismul.

În spatele inimii sunt așezați cei doi plămâni , cu aspect de săculeți cu pereți subțiri, transparenți . Aceștia sunt netezi la exterior și cutați ușor în interior, bogat vascularizați .Se deschid într-o cameră laringo-traheeană. Totuși , capacitatea plămânilor este redusă din cauza faptului că nu sunt foarte cutați , așs că se completează respirația pulmonară cu cea prin piele ( cutanee).

Fig. X Plămân de broască – portal.edu.ro

Tubul digestiv începe cu cavitatea bucală , largă . La nivelul ei se găsesc dinții , doar pe maxilarul superior și limba , prinsă de planșeul bucal. Partea posterioară a limbii este liberă și se proiectează mult în afara corpului , astfel reușind să prindă insectele, fiind lipicioasă.

Pe plafonul cavității bucale se găsesc orificiile nazale interne ( coanele) și , de asemenea, se găsesc cele două orificii ale trompelor Eustachio , prin care comunică cu urechea medie. În continuarea cavității bucale se găsește direct esofagul , faringele lipsind ( formează , de fapt, cavitatea bucfaringiană cu cavitatea bucală). Urmează stomacul , intestinal subțire cu câteva anse, intestin gros și rectum care se deschide în cloacă. Sistemul digestive are două glande anexe : ficat și pancreas. Acestea produc bilă , respectiv suc pancreatic , eliminate prin canalul coledoc , respective canalul pancreatic. La Rana ridibunda, aceste canale se unesc și se varsă în duoden.

Sistemul excretor este format din doi rinichi , așezați de-o parte și de alta a coloanei vertebrale . Aceștia sunt de culoare brun-roșcată, ovali , cu câte o glandă suprarenală așezată ventral pe suprafața lor. De la rinichi pleacă câte un canal excretor, ureter la female și canal urospermatic la masculi. Aceste canale se deschid înapoia orificiilor genital , în cloacă. Vezica urinară se deschide și ea în cloacă , separate de orificiile urinare și genitale.

Sistemul genital este împărțit pe sexe. La femele , glandele sexuale sunt reprezentate de ovare voluminoase care produc ovule. Oviductele (conductele genitale) se deschid în cavitatea peritoneală, în spatele plămânilor , fără legătură directă cu ovarele. În partea terminală oviductele se dilată și formează două utere ce se deschid fiecare printr-un orificiu în partea dorsală a cavității cloacale. La unele specii de amfibieni cele două utere se unesc , deschizându-se printr-un singur orificiu în cloacă.

La masculi , glandele sexuale sunt reprezentate de testicule care se găsesc pe partea ventrală a rinichilor. Testicule nu au canale proprii de eliminare a spermatozoizilor , aceștia fiind eliminați prin canale fine ce străbat rinichii și ajung apoi în cele două canale urospermatice.

Sistemul nervos prezintă pe de o parte structuri caracteristice vertebratelor superioare , iar pe de altă parte, structuri întâlnite în dezvoltarea larvară. La Ordinul Anure encefalul prezintă caracteristici asemănătoare reptilelor , dar , în perioada embrionară conservă nervii laterali și sacul vascular . Pe măsură ce metamorfoza are loc , nervii laterali regresează , iar pe măsură ce coada se scurtează , se scurtează și măduva spinării.

Scheletul la Amfibieni este format din scheletul capului , scheletul trunchiului și scheletul membrelor. Scheletul capului este turtit dorso-ventral cu o cutie craniană mică și tubulară.

Scheletul trunchiului este format din coloană vertebrală scurtă , diferențiată pe patru regiuni: cervicală, dorso-lombară, sacrală și codală. Scheletul membrelor cuprinde oasele obișnuite , cu specificarea că există câte un deget suplimentar , mic , la fiecare din cele două tipuri de membre : prepollex( anterior) și prehallux(posterior).

Fig. X Scheletul la amfibieni –www.wikipedia.org

Reproducerea la amfibieni se realizează în special primăvara devreme, în mod extern ( la Anure- prin eliminarea ovocitelor și spermatozoizilor aproape simultan) sau în mod intern ( la Urodele- prin copulare pe uscat , cum este cazul salamandrei, sau prin spermatofor, cum este cazul tritonului).

Ciclul de dezvoltare este diferit la fiecare specie în parte și implică stadia terestre și acvatice. Trebuie specificat că la speciile din România stadiul acvatic este obligatoriu.

Stadiile larvare sunt fie complet diferite de adulți ( anure) , fie sunt similar cu adulții ( salamandră).

În dezvoltarea amfibienilor există două perioade : embrionară și postembrionară, caracterizată prin metamorfoză. Oul este oligovitelin . Dezvoltarea embrionară ține câteva zile. Metamorfoza durează câteva luni. Speciile de amfibieni sunt sunt ovipari , cu excepția salamandrei care este ovovivipară. Pentru fiecare specie există diferențe în dezvoltarea ontogenetică, pe care le putem observa în figura următoare.

Cap. V. Caracterizarea Clasei Reptilia

Clasa Reptilia cuprinde tetrapode care s-au adaptat la viața terestră și nu se mai întorc în apă pentru reproducere. Pe suprafața epidermei nu au glande și au pielea alcătuită din plăci suprapuse sau solzi cornoși care pot fi dublați de plăci cornoase. Acest lucru le permite reptilelor să trăiască în zone aride , protejându-i de uscăciune. În ceea ce privește membrele , acestea pot să fie reduse până la dispariția completă , dar la speciile care au adaptare și la viața acvatică sunt transformate în vâsle. Inima are trei camera, cu o excepție la Crocodilieni , unde apare și al doilea ventricul. Circulația este dublă și incompletă. Respirația se realizează prin plămâni , inclusiv la speciile acvatice. Fecundația este internă , masculii prezentănd organe de copulație. Ouăle sunt mari și pline de vitelus, asigurând astfel dezvoltarea completă a embrionului. Dezvoltarea acestuia se face pe uscat, în ou. Sunt vertebrate poikiloterme , răspândite în ținuturile calde . Au fost descrise aproximativ 6000 de specii.

Clasificarea reptilelor din România

Subclasa ANAPSIDA –––––––––––Ordin TESTUDINES

Subclasa DIAPSIDA

Supraordin LEPIDOSAURIA

-Ordin SQUAMATA–Subordin LACERTILIA

–Subordin SERPENTES

-Ordin SPHENODONTIA

Supraordin CROCODYLOMORPHA–-Ordin CROCODILIA

Morfologie externă

Corpul este diferențiat în cap, gât , trunchi și coadă. Membrele ajută corpul să se sprijine dar sunt așezate pe laturile corpului ,astfel încât nu pot să-l ridice foarte mult și au câte cinci degete prevăzute cu gheare. La unele reptile membrele lipsesc iar la formele acvatice s-au transformat în lopeți. În ceea ce privește dimensiunea reptilelor , unele au câțiva centimetri iar altele ajung până la câțiva metri.

Potrivit autorilor cărții ,, Zoologia vertebratelor,, – Editura Didactică și Pedagogică București , 1976, există trei tipuri morfologice de corp la reptile:

-tipul lacertiform – la șopârle și crocodili , cu formă de fus , turtit dorso-ventral dar cu părțile corpului diferențiate

-tipul serpentiform –la șerpi , cilindric și alungit fără gât și picioare

-tipul cheloniiform – la broaște țestoase , cu corp lățit și învelit în carapace

Morfologie internă

Tegumentul – pielea are o parte cornoasă, foarte dezvoltată , care oferă o protecție bună în ceea ce privește uscăciunea . Pielea prezintă îngroșări neuniforme . Dacă îngroșările sunt mici atunci se numesc papile, dacă sunt mai mari se numesc scuturi . Aceste scuturi se găsesc și peste carapacea chelonienilor. Pielea reptilelor nu are glande. În schimb are suficienți cromatofori care dau culoare pielii și asigură homocromia.

Scheletul – fiind trei tipuri diferite de corp și scheletul este la fel de diferit.

La șopârle , scheletul capului este turtit dorso-ventral și are o formă triunghiulară. Coloana vertebrală are vertebrele diferențiate în cinci zone, ca la amfibieni. Regiunea codală este formată din mai multe vertebre . Când coada se rupe , acest lucru se petrece la nivelul unui sept cartilaginos , iar când se reface nu se reface identic , ci se completează cu o baghetă fibro-cartilaginoasă. Scheletul membrelor este asemanator amfibienilor.

La șerpi, există o serie de particularități . Scheletul capului este diferit pentru că osul pătrat se articulează la neurocraniu și este extreme de mobil. Cele două ramuri ale mandibulei se prind anterior printr-un ligament , gura reușind astfel să se deschidă foarte mult , șerpii înghițind hrana întreagă . Scheletul coloanei vertebrale este format din numeroase vertebre care au pe ele coaste în regiunea trunchiului și cozii. Sternul lipsește , ca și centurile de articulație și membrele.

La broaștele țestoase scheletul corpului fuzionează cu unele plăci osoase ale carapacei. Coloana vertebrală este împărțită pe patru zone , iar membrele și centurile au o alcătuire primitivă.

Sistemul nervos- este superior celui de la amfibieni , cu emisferele cerebrale dezvoltate . Creierul mic este mult mai voluminos decât la amfibieni , ajungând aproape la fel de mare ca și cel mijlociu. Au 12 perechi de nervi cranieni.

Organele de simț – Urechea suferă o evoluție și apare urechea externă. De asemenea , apare pentru prima dată organul lui Corti , organul auditiv propriu-zis.

Ochiul la reptile este aproape sferic și este protejat de două pleoape și de o membrană nictitantăÎn colțul intern al ochiului se găsesc glande lacrimale.

Sistemul digestiv este mult mai complex decât la amfibieni . Pe fălci se găsesc dinții care au forme și dimensiuni diferite. Aceștia se uzează și sunt înlocuiți de alții. La nivelul cavității bucale se găsește limba , subțire și mobilă.