Caracterizare complexă a Munților Bucegi Coordonator științific Conf.univ.dr. Claudia Căpățână Absolvent Ioan Vasile Mihăilă – 2016 LISTA TABELELOR… [306542]

[anonimizat].univ.dr. Claudia CĂPĂȚÎNĂ

Absolvent: [anonimizat] 2016 –

[anonimizat] a Munților Bucegi

Coordonator științific

Conf.univ.dr. Claudia Căpățână

Absolvent: [anonimizat] 2016

LISTA TABELELOR

LISTA FIGURILOR

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea propune o analiză complexă a [anonimizat], cât și partea de geografie umană și economică. [anonimizat] o importanță majoră în dezvoltarea durabilă a acestui areal.

[anonimizat].

,,Cetatea de piatră" a [anonimizat], care îmbină în mod armonios cele mai variate aspecte carpatice. Pe o [anonimizat] a consemnat de-a lungul timpului urmele agenților care au conlucrat sub cele mai diverse forme. [anonimizat] – cheile – [anonimizat] U, ciupercile de piatră presărate pe suprafețe înalte expuse factorilor eolieni sau brânele care tivesc abrupturile. Sunt numai câteva din aspectele cele mai caracteristice ale Bucegilor.

Lucrarea este structurată în 7 capitole.

[anonimizat] a [anonimizat]-a lungul porțiunii superioare a [anonimizat]-lea au fost prezentate aspecte legate de influența factorilor naturali. [anonimizat], de economie și dezvoltare durabilă. [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat]-a [anonimizat], [anonimizat] o parte din realizările care au imprimat drumeției în Bucegi o dezvoltare importantă.

[anonimizat], m-[anonimizat]. [anonimizat], căreia îi mulțumesc pe această cale.

[anonimizat] a zonei în care se află situat acesta s-[anonimizat], [anonimizat],[anonimizat].

[anonimizat], dar și din domeniul geografiei umane și economice.

Lucrarea din anul 1982, ”Carpații și Subcarpații”, autor Valeria Velcea, în care se face un studiu complex de geografie fizică, dar și o prezentare succintă a fenomenului uman și economic din zonă, a fost principala sursă de inspirație în realizarea lucrării de diploma .

Alături de această lucrare menționez importanța studiului din Geografia României volumul I – Geografie Fizică și din volumul II-Geografie Umană și Economică.

Date despre populația orașelor din cadrul masivului Bucegi sunt prezente în cadrul lucrării “România – Geografia umană” a profesorului universitar Vasile Cucu,apărută în anul 1995.

În 1995, în cadrul aceleiași edituri apare lucrarea ‘’România – Geografia Economică’’ a profesorului Vasile Cucu, în care sunt prezentate principalele  aspecte economice ale orașului Sinaia.

Date cu privire la populație și structura economică a stațiunilor de pe Valea Prahovei, cu accent deosebit asupra funcției turistice, precum și o prezentare a zonelor rezidențiale s-a realizat în 1980 prin publicația “Monografia județului Prahova”, editura Sport-Turism, București.

Studiul efectuat nu putea fi complet dacă nu exista și partea practică a acestuia, respectiv studiul pe teren. Acesta a fost efectuat în mai multe etape, în care am vizitat Centrul Parcului Natural Bucegi, primăria orașului Bușteni, dar și drumețiile făcute atât la baza masivului, cât și pe platoul Bucegilor.

Etapa finală a elaborării lucrării a fost aceea a obținerii informațiilor despre suprafețele orașelor, populația totală și evoluția acesteia în timp, cu ajutorul site-ului Institutului National de Statistică și a portalului TEMPO Online.

CAPITOLUL I POZIȚIA GEOGRAFICĂ, CONSTITUȚIE GEOMORFOLOGICĂ

Grupa Munților Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2,se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est, culoarul Rucăr-Bran și Valea Ialomiței la vest, pe teritoriul administrativ a trei județe (Brașov, Dâmbovița și Prahova). Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1.600 – 2.500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

Cuprinde masive bine individualizate și puternic denivelate: Bucegi, Leaota și Piatra Craiului, care domină cu peste 1.000 m ariile depresionare (Valea Prahovei și Culoarul Rucăr- Bran). Prin complexitatea și măreția formelor lui orografice, Masivul Bucegi alcătuiește una dintre cele mai remarcabile individualități geografice și turistice din lanțul Carpaților, prin multiplele posibilități ce le oferă pe plan alpin vastele zone de stâncă.

Fig.1–Desfășurarea Masivului Bucegi

Sursa: https://ecoescapejunior.wordpress.com/aplicatii/video-proiectii/parcul-natural-bucegi/

Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal (cută a straturilor din scoarța pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus), de direcție N-S, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate, în cea mai mare parte, din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a versantului prahovean, conglomeratele de Bucegi se sprijină pe formațiunile flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum și depozite marnoase și gresoase aparținând etajelor Barremian și Aptian.

Cele mai caracteristice roci sunt conglomeratele sedimento-detritice, alcătuite din fragmente rotunjite de roci și minerale, cimentate între ele prin silice, calcit, argilă și marnă. Particularitățile conglomeratelor au făcut ca ele să reprezinte un tip aparte, cunoscut în literatura geologică sub numele de ”conglomeratele de Bucegi”.

Fizionomia Bucegilor, cu forma lor caracteristică de potcoavă, cu deschiderea spre sud, trădează structura (masivul în ansamblu este un imens sinclinal suspendat) și litologia (prezența calcarelor și conglomeratelor generând tipuri de relief specifice).

Fundamentul cristalin al masivului, în general acoperit de depozitele sedimentare, este format din roci cunoscute sub numele de `seria cristalină a Leaotei`, care alcătuiesc în întregime masivul vecin Leaota. Ele se întâlnesc la suprafață numai în porțiunea vestică a masivului, cu extindere mai mare în colțul de SV al acestuia, continuându-se apoi neîntrerupt către vest.

Astfel, cristalinul alcătuiește aproape în întregime munții Lucăcilă și Deleanu și o parte din Muntele Tătarul; apare apoi de-a lungul și la baza versantului vestic abrupt, din Șaua Strunga până în Muntele Ciubotea, continuându-se de aici spre N, pe o fâșie de-a lungul Văii Poarta. Ca prelungiri extreme estice ale cristalinului Leaotei, șisturile cristaline mai apar și în V. Ialomiței, între Cheile Tătarului și Plaiul Mircea, precum și între Cheile Zănoagei și Scropoasa.

Fig.2 Secțiune geologică între Piatra Craiului și Valea Prahovei

Sursa: http://www.qreferat.com/files/geografie/3541_poze/image004.jpg

Deasupra stratelor de Sinaia urmează un complex de marne și gresii, reprezentând Barremianul și cea mai mare parte a Aptianului. Partea inferioară a acestui complex este constituită din marne și gresii marnoase moi, în strate subțiri, albăstrui și cu fețe ruginii. Aceste depozite sunt evidente în V. Izvorului și Valea Seacă a Caraimanului. Partea superioară a complexului, de vârstă aptiană, cuprinde gresii grosiere, în bancuri groase, deseori cu urme de plante și care prin alterare iau o culoare brună-ruginie pe fețele expuse; Gresiile aptiene sunt evidente, de exemplu, în porțiunea inferioară a Văii Jepilor, la fostele cariere care exploatau aceste gresii, sau pe marginea șoselei Sinaia-Poiana Stânii, între Podul Peleșului și intrarea în Poiana Stânei. Acestor depozite le sunt asociate calcarele albe, recifale, masive, situate deasupra Căii Codrului la Sinaia, stâncile `Franz Josef`, precum și masivul calcaros de la poalele Muntelui Piatra Arsă.

Cel mai însemnat factor geologic activ în Cuaternar, evident și în prezent, este eroziunea produsă de scurgerea apelor. Zonele abrupte ale masivului, afectate profund de eroziune, sunt brăzdate de numeroase văi și vâlcele cu caracter torențial și cu profil transversal caracteristic, în formă de V. In regiunile inferioare, văile se lărgesc în câmpuri aluviale, acoperite cu prundișuri, pietrișuri și nisipuri, bine dezvoltate în lungul cursurilor de apă mai importante, ca V. Prahovei, V. Ialomiței și cursul inferior al Văii Cerbului, între Gura Dihamului și Bușteni.

CAPITOLUL II INFLUENȚA FACTORILOR NATURALI

2.1 Influența reliefului în procesele de umanizare

Relieful, prin alcătuire și resurse, a oferit populației autohtone, de-a lungul timpului, un cadru natural atotcuprinzător pentru stabilitate și prosperitate socială (Simion Mehedinți, 1967).

Factorii naturali au jucat și joacă un rol important în istoria mediului, în special în localizarea așezărilor umane, astfel zona Văii Prahovei a fost polul principal în procesul de umanizare, satele urmând liniile izvoarelor, oferind condiții favorabile organizării vetrelor.

Fig.3 Valea Prahovei în cadrul masivului Bucegi (Sursa: Google Earth )

Relieful are o influență asupra distribuției spațiale a populației, astfel densitatea se reduce în funcție de relief, deoarece pantele accentuate împiedică sau fac dificilă dezvoltarea așezărilor umane, iar odată cu creșterea altitudinii temperaturile nu sunt propice practicării agriculturii.

Masivitatea Bucegilor este reprezentată prin altitudinile de peste 2.000 m des întâlnite, caracter specific pentru Carpații Meridionali, dar și prezența calcarelor și conglomeratelor care generează un relief structural tipic: ”podul Bucegilor”, un vast platou de altitudine. Caracteristic pentru Platoul Bucegilor este prezența stâncilor izolate ca: Babele, Sfinxul și altele asemenea, forme reziduale rezultate ca urmare a proceselor eoliene, îngheț-dezgheț și șiroire.

Fig.4 Sfinxul din Bucegi

Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfinxul_din_Bucegi#/media/File:Sfinxul-Bucegi.jpg

Depozitele sedimentare mezozoice, care alcătuiesc marea masă a Bucegilor, cu excepția zonei flișului cretacic inferior din Valea Prahovei, aparțin perioadelor jurasic și cretacic. În ansamblu, se caracterizează printr-un relief structural și litologic bine conturat, astfel se regăsesc elemente de legătură cu grupa Carpaților Orientali. Din punct de vedere geografic, Grupa Munților Bucegi aparține Carpaților Meridionali, iar sub raport morfostructural sunt o prelungire a Carpaților Orientali. Calcarele și conglomeratele dau un pitoresc specific masivului, caracteristice fiind cele trei etaje de platforme netede sau ușor ondulate: platforma Borăscu, cu pajiști alpine folosite vara la pășunatul oilor; platforma Râu-Șes, mai neregulată ca nivelare; platforma Gornovița, reprezentată prin fânețe și așezări umane permanente sau sezoniere.

Jurasicul este reprezentat în cea mai mare parte prin mase de calcare aparținând Malmului mediu și superior (Kimeridgian-Tithonic). Aceste calcare sunt de regulă masive; ele apar însă și stratificate, mai ales în zona inferioară a masivului (Cheile Zănoagei; Cheile Peșterii; Valea Zgarburei), iar cele de la baza depozitelor sunt fosilifere și conțin în special amoniți (Muntele Tătarul; între `Poiana dintre Văi` și Valea Gaura). Calcarele jurasice sunt îndeosebi bine reprezentate în Culmea Strunga și pe Valea Ialomiței și mai puțin pe versantul prahovean al masivului și alcătuiesc aproape în întregime munții Strungile Mari, Grohotișul, Tătarul, Zănoaga, Lespezi, poalele Muntelui Bătrâna, spre V. Ialomiței, precum și o mare parte din versanții exteriori ai munților Ciubotea, Gaura și Guțanul; pe malul stâng al Ialomiței ele formează porțiunea inferioară a munților Dichiu și Orzea și se mai întâlnesc pe versantul vestic al Muntelui Priporul-Brîndușa.

Pe versantul prahovean, aceste calcare constituie lentile de mari dimensiuni, imediat sub conglomeratele de Bucegi, și anume în V. Zgarburei (la Piatra Roșie), sub hotelul `Cota 1400`, pe V. Sf. Ana și V. Peleșului (cheile de sus). De menționat că celelalte calcare de pe versantul prahovean, ca cele de pe Plaiul Furnica și de pe Piatra Arsă, aparțin cretacicului inferior, și anume etajului Aptian. Insular, calcarele jurasice apar sub forma de blocuri mari (klippe), incluse în masa conglomeratelor de Bucegi, ca de exemplu pe Culmea Scara (Vf. Padina Crucii), Spinarea Doamnelor, în fundul Văii Obârșiei (Vf. Găvanele, Mecetul Turcesc), pe Culmea Obârșiei, Babele (Vf. Baba Mare), Platoul Caraimanului, Cocora.

Calcarele jurasice dau o notă deosebită peisajului, prin fenomenele carstice, îndeosebi remarcabile pe valea superioară a Ialomiței și pe Culmea Strunga, unde se întâlnesc frecvent: stâncării abrupte cu pereți netezi (abruptul Bătrânei, Grohotișului, Guțanului, Turnul Seciului), chei cu pereți verticali înalți (Cheile Urșilor, Cheile Peșterii, Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei), uneori foarte înguste (V. Horoabei, Cheile Orzei, Cheile Cocorei), peșteri (Peștera Ialomiței, Peștera Tătarului, Peștera Ursului), grohotișuri mobile întinse la baza pereților (V. Gaura, Muntele Grohotișul) și izbucuri (izvoare vaucluziene), ca cele șapte izvoare din V. Scropoasa, V. Văcăriei, V. Coteanului.

De-a lungul întregului versant vestic al masivului (Culmea Strunga, Muntele Gaura), între calcarele jurasice și fundamentul cristalin, se interpun depozite silicioase de tipul jaspurilor cu radiolari, reprezentând Malmul inferior, precum și gresii și calcare nisipoase brune, aparținând Doggerului, reprezentat printr-o succesiune de orizonturi de gresii, calcare și marne, având la bază, în contact cu cristalinul, un orizont subțire de conglomerate cuarțoase și pe alocuri cu mici lentile de cărbuni (Zănoaga). Depozitele acestui etaj sunt evidente îndeosebi în Șaua Strunga și pe versantul vestic al Muntelui Tătarul, unde conțin o bogată faună fosilă.

Cretacicul este reprezentat în primul rând prin conglomeratele de Bucegi, aparținând etajului Albian și, în parte, etajului Aptian superior (baza conglomeratelor), precum și prin gresii micacee de aceeași vârstă. Aceste roci formează cea mai mare parte a depozitelor sedimentare din cuprinsul masivului. Către marginea vestică a masivului, sub aceste conglomerate și deasupra calcarelor jurasice, apar pe întinderi restrânse marne cenușii, cu faună fosilă de cefalopode, aparținând etajului Neocomian (Hauterivian). Pe Muntele Lespezi, aceste marne stau discordant pe calcarele Malmului. Pe versantul estic se întâlnesc depozite cretacice inferioare din etajele Valanginian, Hauterivian, Barremian și Aptian, suportând masa conglomeratelor de Bucegi. Conglomeratele de Bucegi constituie marea masă a sinclinalului acestui masiv. Către V, ele se sprijină pe calcarele jurasice din zona Tătarul-Strunga-Ciubotea și se întind peste V. Poarta

până în regiunea Bran, în această ultimă porțiune acoperind direct cristalinul. Către E, în zona de la poalele versantului prahovean, conglomeratele se marginesc cu depozitele marnoase și gresoase ale Flișului cretacic inferior (Barremian-Aptian). Conglomeratele de Bucegi sunt calcare poligene, astfel fragmentele de roci, legate printr-un ciment calcaros, alcătuiesc conglomeratul, fiind de natură foarte variată și anume: calcare albe cenușii, gresii, jaspuri, calcare roșii, șisturi cristaline, gnaise și cuarț sau cuarțite. In zona alpină a culmilor nordice (în jurul Vf. Omul), în conglomerate se mai găsesc incluse blocuri de granit gnaisic. Fragmentele sunt rulate și de dimensiuni foarte variate, de la pietriș până la blocuri de câțiva metri în diametru. Indeosebi pe versantul abrupt prahovean și în lungul firului ialomițean al culmii principale, în zona alpină, in succesiunea conglomeratelor se întâlnesc adesea intercalații de gresii conglomeratice.

Pe creste, sub acțiunea vântului, intercalațiile de gresie, între stratele de conglomerate, au determinat modelarea stâncilor în diferite forme (stâlpi, coloane sau ciuperci). De asemenea, pe muchiile stâncoase din abruptul prahovean, eroziunea formațiunilor de gresie au determinat formarea ”portițelor” sau ”ferestrelor” (de ex. Portița Caraimanului, Fereastra Urzicii etc.).

Fig.5 Fereastra Urzicii (Sursa:http://www.carpati.org)

Gresiile micacee pe care le regăsim în partea centrală și în partea sudică a Platoului Bucegilor, precum și pe versantul vestic al munților din șirul ialomițean, apar pe suprafețe însemnate, între conglomerate, gresii micacee în strate subțiri. Aceste formațiuni se întâlnesc pe Platoul Jepilor Mari, în lungul cursului de pe platou al Văii Izvorului Dorului, pe flancul munților Cocora, Jepii Mici, Piatra Arsă, Lăptici, Furnica, Nucet, Vânturișul, pe versantul vestic al munților Lăptici, Blana și Nucetul până în firul Văii Ialomița, precum și pe platoul munților Oboarele și Dichiu. Apoi, pe o fâșie izolată și subțire, la poalele piciorului Babelor și Muntelui Cocora, între V. Șugărilor și cabana Peștera.

Gresiile micacee sunt evidente, în pădurea Lăptici, pe drumul dintre Peștera și Vârful cu Dor, iar spre extremitatea sudică a masivului gresiile micacee devin dominante, înlocuind aproape întreaga masă a conglomeratelor de Bucegi, acestea din urmă fiind localizate numai la baza gresiilor.

In succesiunea flișului, de la poalele versantului prahovean, se deosebesc două mari complexe: Stratele de Sinaia și un complex de gresii și marne, cu care se găsesc asociate calcare recifale masive (Barremian-Aptian). Stratele de Sinaia se întind neîntrerupt în zona de la poalele întregului versant prahovean, continuând la E de V. Prahovei, în Masivul Gârbova. Acest complex este cu totul distinct din punct de vedere petrografic, față de formațiunea marnoasă de aceeași vârstă, care se găsește pe versantul vestic al Bucegilor.

El este constituit dintr-o alternanță des repetată de gresii dure, calcaroase, negricioase și cu vine albe de calcit, de șisturi marnoase și calcare fine, albe, cenușii. Stratele sunt puternic dislocate, cutate și rupte. La partea superioară a acestor strate se întâlnesc și conglomerate cu blocuri de calcare, unele de dimensiuni foarte mari, ca de exemplu în partea de V a orașului Sinaia, pe Cumpătu și pe Plaiul Hoților, la poalele Muntelui Păduchiosul. Stratele de Sinaia sunt îndeosebi evidente în defileul Prahovei, pe traseul căii ferate, între Posada și Valea Largă.

Fig. 6 Alternanțe de conglomerate și gresii la baza Conglomeratelor de Bucegi, Valea Jepilor Sursa: Litologia și biostratigrafia cretacicului inferior din zona munților Bucegi

Morfologia glaciară a Bucegilor ridică următoarele probleme cu caracter special: păstrarea urmelor glaciare, vârsta formelor glaciare și raportul dintre morfologia glaciară și structurală.

Deși Bucegii au altitudine mai mare, relieful glaciar are un grad de dezvoltare asemănător celui din M.Rodnei, datorat probabil unui deficit de precipitații solide, condiționat de poziția sud-estică și în umbra culmii înalte a Făgărașului. Centrul glaciației a fost vârful Omul, în jurul căruia s-au format câteva circuri complexe. Din acestea se orientează radiar văi glaciare cu profil transversal clasic, cea mai mare fiind valea Ialomiței, în sud, cu o morenă frontală la 1.760 m, lângă cheile Urșilor. Spre est, se orientează văile glaciare ale Cerbului și Morarului, spre nord – nord-est, văile glaciare (mai lungi) ale Țigăneștilor și Mălăieștilor prezintă morene frontale la 1.350 m, iar spre vest – valea Găurii. Între văile glaciare vecine interfluviile au formă de creste (custuri), așa cum este custura din M. Padina Crucii, dintre văile Țigănești și Mălăiești. Deoarece conglomeratele au fost puternic dezagregate în sectoarele de prag, în circuri nu s-au putut forma lacuri glaciare. Într-o singură excavație, de mici dimensiuni, pe valea Țigăneștilor se strâng temporar ape. Morenele au fost traversate și mai ușor de către râuri. Pe fondul general de factură morfostructurală, relieful glaciar este și el influențat de structura substratului, văile glaciare subsecvente având o asimetrie evidentă (spre exemplu, valea Șugărilor, afluent de pe stânga al Ialomiței). De asemenea, în profilul longitudinal al văilor glaciare, pragurile au și o natură structural-litologică, mai ales în cazul văilor orientate contrar înclinării stratelor (spre exemplu, valea Mălăieștilor). În literatura de specialitate (Valeria Micalevich-Velcea, 1961) se argumentează manifestarea a două faze glaciare pleistocene, urmele primei fiind observabile sub forma unui nivel de umeri în lungul văilor glaciare. Aceasta a fost și cea mai puternică, văile Mălăieștilor și Țigăneștilor fiind parcurse de o masă unitară de gheață, în timp ce în a doua fază glaciară, mai slabă, s-au format numai ghețari individuali, pe fiecare din aceste văi.

Complexul glaciar Mălăiești – Țigănești constituie un punct de reper, el a conservat mai bine urmele acestei acțiuni prin racordarea umerilor de pe aceste văi. S-au stabilit două faze glaciare: una, cu extensiune maximă – cea mai veche, în care ambele văi au funcționat ca un tot și o altă fază glaciară, în decursul căreia văile s-au individualizat și, în consecință, a luat naștere custura Padina Crucii. Cercetarea minuțioasă a peșterii Ialomitei a permis precizările unor noi corelații. In strânsă legătură cu cele stabilite în complexul Mălăiești – Țigănești sunt cele două cruste de concreționare din peștera Ialomitei, care corespund fazelor glaciare, iar orizontul de pietriș fazei interglaciare.

2.2 Influența apelor curgătoare

Apa a reprezentat dintotdeauna elementul natural care a contribuit la formarea, statornicirea și dezvoltarea așezărilor (Cucu, V.S., 2002, p. 170).În ceea ce privește influența apelor curgătoare în procesul de umanizare a zonei, se poate concluziona că, văile transversale au condus la apariția pasurilor și în general a căilor de comunicație. Cel mai important râu este Prahova, cel care a influențat dezvoltarea așezărilor omenești în zona masivului Bucegi amintim astfel principalele așezări: Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic.

Râurile au constituit factori de polarizare a vieții umane, fapt reliefat și prin toponime ca: vale, pârâu etc. Și ce factori geografici au contribuit preponderent la dezvoltarea așezărilor românești, dacă nu apele curgătoare, sursa elementelor vitale vieții și viețuirii?!

Văile râurilor au funcționat ca arii de intensă locuire și organizare socială, resursele de apă constituind, de-a lungul existenței umane, premisă favorabilă dezvoltării așezărilor umane, oferind resurse de apă potabilă, de hrană și de energie, cu drumuri lesnicioase pe văile lor.

Drumul Văii Prahova a fost menționat pentru prima oară într-un act datând din anul 1358, prin care regele Ungariei, Ludovic, permite negustorilor din Brașov libera trecere "Între Buzău și Prahova, adică de la vărsarea Ialomiței până la vărsarea Siretului în Dunăre".

Pasul Predeal a fost folosit pentru prima dată la trecerea de oști în Ardeal în anul 1611, când, disperați de prigoana lui Gabriel Bathory – principele Ardealului – îl cheamă în ajutor pe domnitorul muntean Radu Șerban. Acesta trece cu oastea sa prin acest pas, pe atunci neștiut și lupta este câștigată de munteni.

Astfel, Valea Prahovei a fost cea mai propice dezvoltării primelor așezări umane din această regiune, spre deosebire de Valea Ialomiței, unde în acele vremuri rețeaua căilor de comunicație nu era densă. Menționăm aici primele stațiuni Sinaia, Bușteni, Poiana Țapului, când s-a început industrializarea și urbanizarea, dar și valorificarea climatică și turistică a zonei.

Dispunere reliefului și regimul anual al precipitațiilor fac din masivul Bucegi un adevărat castel de ape. În general, rocile constituente rețin apele rezultate din ploi și din topirea zăpezilor, acestea infiltrându-se lent pentru a fi apoi redate, treptat, sub formă de izvoare care apar pe văi, la capete de strat, la baza calcarelor, a conurilor de grohotiș sau a morenelor frontale. Apele din platou sunt adunate de afluenții Prahovei. Spre această arteră hidrografică se îndreaptă toți afluenții de pe dreapta, dintre valea Cerbului și Izvorul Dorului.

Aceștia, deși au debite mici, au văi cu pante mari în profil longitudinal, de unde și numeroase praguri șicascade. Valea Cerbului are un debit de 0,47 m3/s , restul afluenților: Valea Albă, Jepii, Urlătoarea, Peleș și Zgârbura având o contribuție mai mică la sporirea debitului râului principal, care la confluența cu Izvorul Dorului are 5,13 m3/s.

Râul Ialomița izvorăște dintr-un circ glaciar de sub vârful Omu, străbate aproape prin centru perimetrul Munților Bucegi, apoi crește treptat, primind de-o parte și de alta o serie de afluenți până în localitatea Moroeni. Toponimul Ialomița se întâlnește cu aproximativ 550 m mai jos față de nivelul izvoarelor sale, diferență altimetrică parcursă pe o distanță de patru km. Prima parte este denumită Valea Bisericii, după ce trece prin Cascada Obârșiei devine Valea Obârșiei, apoi după ce colectează afluenții Doamnele și Șugările ajunge să se numească râul Ialomița.

Bazinul hidrografic al Ialomiței este reprezentat de pâraiele Bătrâna, Obârșia, Doamnele, Sugărilor, Horoaba, Coteanu, Lăptici, Lucăcilă, Zănoaga, Oboarele, Dichiu, Scropoasa, iar prin dizolvarea calcarului s-au format mai multe chei (Urșilor, Peșterii, Coteanu, Tătaru, Zănoaga, Orzea) și peșteri (Peștera Ialomiței, Peștera Mică, Peștera Urșilor și altele), alternând cu bazinele depresionare Peștera, Padina, Bolboci și Scropoasa. Pe traseul străbătut de Ialomița se întâlnesc două lacuri de baraj Bolboci și Scropoasa. Potențialul natural deosebit a impus necesitatea unor zone de conservare specială a ecosistemelor în interiorul Parcului Natural Bucegi.

2.3 Influența climei

Condițiile geografice locale au un rol determinant în producerea fenomenelor climatice. Datorită poziției sale, masivul Bucegi prezintă un climat montan caracterizat prin două etaje.

montan-forestier (între 800-1.800 m altitudine) pe versanții sudici și (800-1.600m altitudine) pe versanții nordici.

alpin inferior (1.800-2.000 m) și alpin superior la altitudini de peste 2.000m.

Altitudinea condiționează o evidentă diferențiere climatică (temperatura medie anuală la Vârful Omu -2.50C; Sinaia – cota 1.500 3.70C; Fundata 4.40C; Predeal 4.90C), accentuată de expoziția versanților sau de configurația văilor, care pot genera inversiuni bioclimatice.

Pe fondul creat de relief, în bazinele de la Scropoasa și Drobești apare un climat de adăpost – temperatura medie anuală depășind 5°C, în timp ce cheile Ialomiței sau în circurile glaciare cu expoziție nordică sunt caracteristice inversiunile termice.

Luna cea mai rece din an este ianuarie, cu temperaturi medii cuprinse între -3.90 C și – 5.20C în etajul montan, iar în cel alpin -10.50C. Adesea, iarna apar inversiuni termice la baza masivului și în culoarele limitrofe, temperatura aerului fiind mai scăzută decât în zona montană superioară.

Luna cea mai caldă este iulie, când temperaturile medii ating 150C în etajul montan și 5.60C în etajul alpin. Umezeala relativă crește odată cu altitudinea, de la 76% spre baza masivului, până la 84% în etajul alpin, remarcându-se un climat umed și răcoros.

Observațiile meteorologice au arătat că pe Vârful Omu înghețul se poate produce în tot cursul anului, în etajul alpin intervalul posibil cu îngheț fiind de 310-345 zile.

Vânturile au o intensitate foarte mare la altitudine, unde ating viteze de peste 60 m/s, ceea ce activează coroziunea, vegetația pipernicită adaptându-se la aceste condiții. Pe culoarele văilor care brăzdează abrupturile, se canalizează vânturile în cascadă, care au efecte negative mai ales asupra vegetației. In zonele adăpostite, zăpada este tasată, constituind până înluna iunie sursă de alimentare pentru rețeaua hidrografică – obârșia Ialomiței.

Fig. 7Stație meteorologică (Sursa:http://www.bucegipark.ro/docs/Manual%20bucegi.pdf)

Cantitatea de precipitații căzute în perioada de vegetație (iunie – septembrie) este puternic influențată de relief. De exemplu, în timp ce în această perioadă la Sinaia cad în medie 378 mm precipitații sub formă de ploaie, la Peștera Ialomiței se înregistrează 422 mm și pe Vf. Omu 480 mm.

Fenomenele de eroziune torențială pe versanții exteriori par să fie maxime la altitudinea de 1.800 m. Pe platou însă, în timpul verii, curba de nivel de 2.300 m pare să reprezinte limita superioară a activității maxime pluviotorențiale. Culmile primesc iarna și primăvara precipitații cu mult mai bogate decât văile învecinate. Vara și toamna însă, cantități mari de precipitații cad și pe pantele periferice, datorită norilor densi și masivi de ploaie, formați sub acțiunea ascensiunii aerului. Căldarea interioară a Ialomiței, adăpostită morfologic de vântul dinspre NV, apare în toate anotimpurile ca o zonă mai uscată.

Frecvența zilelor cu precipitații este maximă în luna mai, iar cele mai bogate ploi se produc în tot masivul în lunile de vară (iunie–august). Pe culmile Bucegilor, precipitațiile sub forma de ploi și burniță sunt legate de perioada relativ caldă a anului. In restul timpului însă, înălțimile fiind sub temperaturi negative, primesc precipitații solide, sub formă de zăpadă.

La poalele masivului, precipitațiile solide alternează chiar și iarna, cu burniță sau ploi, în zona alpină însă ele au exclusivitate absolută în cele 4 luni de iarnă (decembrie – martie). In acest interval, zăpezile acoperă aproape complet suprafețele întinse ale platoului Bucegi.

Valorile lunare ale nebulozității arată că, în general, în Bucegi, primăvara este foarte noroasă și toamna foarte senină. Atât la Sinaia, la Peștera, cât și la Vf. Omu, cele mai mari valori ale nebulozității sunt atinse în lunile aprilie și mai, iar cele mai scăzute în septembrie și octombrie.

Ceața în regiunile de munte nu se diferențiază de nori decât numai prin raportul față de sol. Ceața cea mai frecventă este cea orografică.

2.4 Influența solurilor

Marea varietate a factorilor pedogenetici (climă, vegetație, substrat litologic, relief), la care se adaugă aceea a vârstei absolute a diferitelor soluri, a determinat în Masivul Bucegi formarea tuturor seriilor genetice de soluri montane și alpine.

In general, se poate constata o succesiune altitudinală normală a solurilor zonale în zona forestieră, de la cele brune slab acide (saturate, eubazice) de pădure, până la podzolurile humico-feriluviale și turbele oligotrofe, iar în zona alpină, de la solurile brune, tinere, de pajiști pe abrupturi, până la cele humico-silicatice podzolice. Apariția unor anumite roci a determinat formarea de soluri intrazonale. Astfel, pe calcare s-au format soluri litomorfe, rendzinice, iar pe roci acide solurile brune acide, criptopodzolice și podzolice, care coboară intrazonal în zona solurilor brune de pădure montane.

Fig. 8 Cercetători studiind mostre de sol

(Sursa: http://www.bucegipark.ro/docs/Manual%20bucegi.pdf)

Asociațiile vegetale s-au dovedit ca un factor pedogenetic indispensabil pentruformarea unor anumite tipuri de sol, ca de exemplu molidișurile și jnepenișurile cu Vaccinium și molidișurile cu strat gros și continuu de mușchi acidifili, pentru formarea podzolurilor.

Eroziunea prin apă și vânt a determinat, pe de o parte, coluvionarea materialelor fine humifere, iar pe de altă parte, menținerea în stadii de tinerețe a unor soluri și distrugerea parțială sau totală a altora. Apoi, deplasarea pe pante a materialului pedogen și chiar a solurilor formate, prin procesul de solifluxiune ca și prin scurgerile torențiale, au contribuit,de asemenea, în mare măsură, la modificarea condițiilor de dezvoltare a procesului de solificare.

Liniștea necesară pentru formarea și evoluția solului, și timpul scurs de la începerea ultimului proces de solificare pe diverse forme de relief, sunt astfel condiții ale pedogenezei, în mod deosebit realizate pe diferite spații din Munții Bucegi. Variabilitatea pe suprafețe relativ mici a factorilor și condițiilor de pedogeneză explică numeroasele asociații de soluri, cu variații accentuate ale caracterelor de subtip genetic, gen și specie de sol, oglindite obișnuit în grupările vegetale respective.

2.5 Influența vegetației și faunei

In unele sectoare ale masivului Bucegi, datorită condițiilor dificile de exploatare a masei lemnoase, se mai găsesc păduri virgine, atât din etajul amestecurilor de brad cu molid, cât mai ales în etajul superior al molidișurilor pure. Aceste tipuri de păduri sunt foarte rar întâlnite în Europa și au o mare valoare științifică. Ele ne ajută să înțelegem cum se realizează echilibrul ecosistemic, iar specialiștii forestieri pot folosi aceste păduri drept model pentru stabilirea unor soluții optime de gospodărire. Datorită împuținării pe plan mondial a pădurilor virgine, acestea constituie și un punct de atracție important pentru turiști.

Pădurile au un rol deosebit de important, atât pentru mediu, cât și pentru societate. Astfel, pădurile pot avea următoarele funcții: de protecție (grupa I) – îndeplinesc o gamă largă de funcții de protecție a mediului înconjurător. Aici nu sunt permise tăieri de arbori sau parțial se pot extrage numai arbori bolnavi, rupți. Mare parte din pădurile aflate în masiv se încadrează în această categorie de producție și protecție (grupa a II-a) – acestea, pe lângă rolul de protecție, produc lemn pentru economie, fiind gospodărite după planuri riguroase care să asigure continuitate în timp.

Astfel, aici se fac diferite lucrări silvice care au drept scop îmbunătățirea continuă a calității lemnului și apariția și întreținerea unei noi generații de arbori după tăierea celor care au atins o anumită vârstă.

Un etaj deosebit de important al pădurii montane este etajul jnepenișurilor, care se întinde pe platoul Bucegilor în zona Pietrei Arse.

Jneapănul (Pinus Mugo), prin dimensiunile sale reduse cu aspect de tufă, prezintă un exemplu de adaptare la vânturile și condițiile climatice aspre din zona subalpină și alpină. Prezența sa ajută la stabilizarea terenurilor, împiedică migrarea grohotișurilor, ajută la formarea unui strat de sol, creează condiții de instalare pentru flora și microfauna alpină.

Pădurea ca ecosistem

Pădurea este unul dintre cele mai complexe ecosisteme și reprezintă o unitate complexă care cuprinde biotopul și biocenoza.

Biotopul ecosistemului forestier este reprezentat de pădurea de amestec – se află instalată la altitudini de 800 – 1.700 m. Clima este variată, in funcție de altitudine și expoziție: temperatura medie anuală variază între 5° C și 9° C, precipitațiile sunt abundente, în medie 1.000 mm/an. Solurile sunt brun-acide, brune de pădure și podzolice.

Biocenoza ecosistemului forestier constituită din speciile lemnoase și cele ierboase, împreună cu cele animale și lumea microorganismelor, prezente în pădure, se asociază, formând una din cele mai diverse biocenoze. Aceste viețuitoare se împart în producători, consumatori și descompunători, între ele stabilindu-se relații de interdependență.

Producătorii sunt plantele verzi și produc hrana în timpul zilei, deoarece au nevoie de lumină solară în acest scop. Utilizând energia soarelui, din dioxid de carbon (din aer) și apă, obțin substanțe organice și eliberează oxigen.

Fig.9 Vegetația Bucegilor (Sursa: http://www.bucegipark.ro/docs/Manual%20bucegi.pdf)

Fig.10 Arealul protejat al Bucegilor

(Sursa: http://www.bucegipark.ro/docs/Manual%20bucegi.pdf)

In zona Bucegiului întâlnim o faună diversă în păduri, de la reptile și păări la mamifere rozătoare, ierbivore sau carnivore. Astfel, dintre reptile amintim șerpii (vipera), dintre păsări șorecarul comun, acvila țipătoare, bufnița, cocoșul de munte, iar dintre rozătoare mici, șoarecii și pârșii.

Fig. 11Râs și vulpe (Sursa: http://www.bucegipark.ro/docs/Manual%20bucegi.pdf)

Dintre animalele sălbatice refugiate în locuri ferite din împrejurimile Bucegilor se pot aminti câteva de interes cinegetic: cerbul, ursul, căprioara, capra neagră, mistrețul, lupul, vulpea, râsul. Acestora li se adaugă veverița, iepurele și diferiți șoareci de pădure. In apele cristaline din zonă, păstrăvul își are un mediu prielnic de viață. Dintre păsări pot fi menționate: mierla, gaița, pupăza, coțofana, ciuful de pădure, vulturul pleșuv, cocoșul de munte, găina sălbatică sau găinușa, privighetoarea, ciocănitoarea, codobatura, cucul, cinteza.

Fauna Bucegilor este una dintre cele mai cunoscute din țară, datorită studiilor efectuate aici în cadrul Staționarului Zoologic Sinaia, întemeiat în anul 1922 și care funcționează pe lângă Facultatea de Biologie a Universității din București. Pentru o mai bună documentare și pentru a facilita accesul specialiștilor în mediul de viață al animalelor din Bucegi, în anul 1927 apare Cabana Naturaliștilor de pe Jepi, fondată de Societatea Naturaliștilor din România.

Fig.12Cerb și nevăstuică(Sursa: http://www.bucegipark.ro/docs/Manual%20bucegi.pdf)

2.6 Influența resurselor naturale

Dacă înainte de perioada industrială, ocupațiile de bază erau păstoritul, creșterea vitelor și meșteșugurile, odată cu apariția marilor uzine de la Fieni, Sinaia, Bușteni și Brasov, activitățile tradiționale s-au completat cu cele moderne. Totuși, presiunea activităților umane asupra resurselor naturale din zona Masivului Bucegi a fost mai redusă. In ultimii ani, însă, din cauza modificărilor la nivel economic, se observă scăderea ocupării forței de muncă în industrie și revenirea la activități tradiționale precum creșterea animalelor, exploatări forestiere etc. Aceste activități pot crea o presiune puternică asupra mediului natural datorită efectelor pe care le produc.

Printre aceste efecte se numără și următoarele:

distrugerea covorului vegetal;

alunecările de teren;

poluarea aerului;

epuizarea resurselor naturale;

eroziunea terenurilor;

poluarea apelor;

schimbarea peisajelor naturale;

distrugerea unor elemente de atracție turistică sau importante pentru știință;

dispariția sau migrarea unor specii de plante și de animale.

Resursele minerale

Necesitatea realizării unor obiective de investiție de mari dimensiuni Complexul Hidrotehnic Bolboci – precum și producerea materialelor de construcție ciment și var, au dus la deschiderea unor exploatări a calcarului în carierele Lespezi, Zănoaga, Piatra Arsa și Furnica și a gresiei în Cariera Cărpiniș, cu influențe majore asupra reliefului și a ecosistemelor în care sunt amplasate. In prezent, carierele Furnica, Piatra Arsă, Cărpiniș și Zănoaga sunt închise. Limita carierei Lespezi, singura carieră în exploatare, a fost identificată și verificată pe teren și va fi permanent monitorizată astfel încât să nu poată fi posibilă degradarea mediului natural prin extinderea acesteia.

Resursele de apă

Valorificarea resurselor de apă reprezintă de asemenea o preocupare a comunităților locale, ducând la suplimentarea veniturilor acestora. Exploatarea acestor resurse se face cu respectarea legislației de mediu în domeniu și se realizează în trei direcții distincte, astfel:

evaluarea debitelor necesare pentru buna administrare a comunităților locale, prin realizarea de captări a apelor de suprafață ce străbat masivul Bucegi și Parcul Natural, limitrof orașelor Bușteni, Sinaia și comunei Moroieni, prin care se asigură necesarul de apă potabilă a acestor localități;

monitorizarea modului de reabilitare și respectare a debitului de servitute pentru captările de apă subterană și de suprafață respectiv: Valea Comorilor I si II, captarea Urlătoarea Mică II, captarea Urlătoarea Mare, captarea Caraiman, captarea Valea Spumoasă, prin care se asigură necesarul de apă industrială a SC Omnimpex Hârtia SA Bușteni, precum și o parte din necesarul de apă potabilă a Orașului Bușteni.

Punerea în valoare și exploatarea durabilă a resurselor de apă impun finalizarea lucrărilor de aducțiune, efectuarea lucrărilor curente de întreținere a captărilor, aducțiunilor, amenajărilor de protecție hidrologică și stabilizarea versanților de către proprietarii sau administratorii de drept ai acestor captări.

Fig. 13Captarea Deneș Bușteni

(Sursa: http://ziardebusteni.ro/wp-content/uploads/2014/09/DSCN6034.jpg)

Alte resurse naturale

Parcul Natural Bucegi este unitate cu personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva și este una dintre cele 27 de arii protejate din România.

Zona munților Bucegi, despre care există referiri din secolul al XV-lea, a fost propusă pentru protejare încă din anul 1936, datorită peisajelor inegalabile și a diversității speciilor de plante și animale specifice acestui masiv. Prin Ordinul ministrului mediului nr.7/1990, a fost oficializat pentru prima dată ca Parc Național, iar prin Legea nr.5/2000, i se conferă statutul de Parc Natural, ale cărui limite au fost stabilite prin H.G. nr.230/2003.

Parcul Natural Bucegi este situat în partea estică a Carpaților Meridionali și cuprinde întreg Masivul Bucegi desfășurat sub forma unei potcoave cu deschidere sudică și delimitat de abrupturi ce depășesc frecvent 1000 m.

Parcul Natural Bucegi are o suprafață de 32.497 ha, desfășurată pe teritoriul administrativ a 3 județe: Dâmbovița, Prahova, Brașov. Jumătate din această suprafață estecuprinsă pe teritoriul județului Dâmbovița, iar cealaltă jumătate este împărțită aproximativ egal între județele Prahova și Brașov. Denumirea vine de la “Buciac” sau  “Buceci”, așa cum apare în denumirile medievale ale secolului  al XVI – lea, acest cuvânt având semnificația de pădure de fag, această asociație vegetală acoperind o bună parte din versanții sub 1000 m altitudine ai acestei culmi montane.

Printre cele mai importante rezervații naturale din munții Bucegi se remarcă și:

Rezervația Zănoaga

Rezervația Babele

Rezervația Botanică Vârful Omu

Rezervația Peștera

Rezervația Turbăria

Rezervația Zănoaga (150 ha) cuprinde versantii sudic și estic ai muntelui Zănoaga și versantul drept al cheilor Zănoaga Mare. Pe grohotișurile calcaroase, cu un topoclimat specific, se dezvoltă o vegetație termofilă, cu unele elemente rare pentru țara noastră. Mai sunt, de asemenea, ocrotite arboretul de molid din muntele Zănoaga, exemplarele de Pinus cembra și buruienișurile din cheile Zănoagei, unde se pot întâlni, de asemenea, specii rare.

Fig.14 Rezervația Zănoaga

Sursa:http://amfostacolo.ro/FOTO/GENUINE/d004/4076/rmica/14725_18200_5.jpg

Rezervația Babele are, pe lângă formele de eroziune diferențială: ca Ciupercile, Babele, Sfinxul, și o serie de asociații alpine cu argințica, ochiul găinii, iarba roșie. Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului-rezervatie floristică în Depresiunea Făgărașului (lângă comuna Șercaia), acoperite de un imens covor de narcise (400 ha), care înfloresc la sfârșitul lunii mai, reprezintă una dintre splendorile României, ce atrage numeroși turiști.

Rezervația Botanică Vârful Omu, situată la 2.500 m altitudine, cuprinde o serie de asociații de tundră alpină, cu o specie endemică pentru Carpații Meridionali, Poa contracta, și specii de păiuș de munte, mierluță.

In afară de acestea mai sunt și alte plante ocrotite de lege, printre care se remarcă: tisa, papucul doamnei, iedera albă, firuța, sângele voinicului de pe pantele munților Blana și Lăptici, ghințura galbenă de pe valea Horoabei, floarea de colț, specii de clopoței și garofițe roșii și pitice etc. Dintre animale sunt ocrotite de lege capra neagră, râsul, vulturul pleșuv sur, cocoșul de munte etc.

Rezervația Peșteraare o suprafață de 225 ha și include zona forestieră de pe munții Cocora și Bătrâna, Peștera Ialomiței, Cheile Peșterii și Urșilor, Valea Horoabei. Aici sunt ocrotite atât formele caracteristice, specifice acestei părți a Bucegilor, cât și molidișuri, tufărișuri de jneapăn, pâlcuri de larice și zâmbru. Chiar lângă Cabana Peștera, la 1.590 m altitudine, se află fâneața alpină Poiana Crucii, unde se întâlnesc specii ca Paiușul roșu și Ghințura galbenă.

Fig.15Rezervația Peștera (Sursa: http://www.cabana-omu.ro/galerie-foto/)

CAPITOLUL III AȘEZĂRILE UMANE ȘI POPULAȚIA

3.1 Istorie și continuitate

Valea Prahovei a fost din totdeauna o permanentă cale de legătura între locuitorii vechii Dacii și mai târziu între romanii de pe ambii versanți ai Carpaților. Ea a fost locuită din cele mai vechi timpuri de oameni care au găsit aici locuri favorabile traiului și creșterii animalelor.

Cea mai veche dovadă materială de existență a unei așezări umane stabile în V. Prahovei o reprezintă depozitul de topoare din bronz, descoperit la Sinaia. Obiectele scoase la iveală datează din epoca bronzului timpuriu, și anume în perioada 1800-1700 î.Hr., și au aparținut unui trib proto-tracic.

Continuitatea viețuirii umane pe valea superioară a Prahovei a fost favorizată, în epocile următoare, de faptul că așezările din depresiunile montane au beneficiat de prezența apelor curgătoare, a pădurilor ce ofereau din belșug lemn pentru foc, pentru construirea caselor și adăposturilor necesare animalelor, a pășunilor și chiar a terenului destinat agriculturii.

Se poate admite ipotetic, pe la începutul evului mediu, pe locul actualei Sinaia, o așezare pastorală formată fie din câteva stane, fie din câteva case, deoarece locul oferă condiții excelente pentru pășunat și iernat fiind, în același timp, unul dintre popasurile naturale pe drumul pe care-l urmau păstorii din Țară Bârsei spre Câmpia Română.

Bottom of Form

Fig.16 Mănăstirea Sinaia (Sursa: http://www.romeohuidu.ro/main.php?g2_itemId=2654)

3.1.1 Repere arheologice și istorice

Valea Prahovei este amintită încă din perioada Cuaternarului, unde apele, între care și Prahova, își schimbau albiile și construiau grinduri care prindeau între ele mlaștini și ochiuri de apă. Cele mai vechi dovezi de locuire apar la sfârșitul cuaternarului, în dealurile de lângă Mizil și pe câmpia recent acumulată de Prahova (40 000-10 000 i.en). Mai târziu, se descoperă resturi de ceramică, piatră șlefuită (neolitic), securi de aramă, coliere, seceri de bronz(epoca bronzului), cuțite, seceră de fier, monede (epoca fierului).

Întrucât valea superioară a Prahovei a constituit dintotdeauna un loc de trecere între Transilvania și Țara Românească, s-au dus numeroase bătălii grele. Primul drum de pe valea Prahovei este amintit în secolul XV, cu ocazia acordării unor privilegii negustorilor brașoveni de către Stibor de Stiborics, voievodul Transilvaniei. Între secolele XVII și XIX, așezările de pe valea Prahovei au început să ia amploare atât din cauza sporului natural ridicat, cât și a imigranților din Țara Bârsei, Râșnov și Săcele. În a 2-a jumătate a secolului 19 apar și primele cătune: Izvoru și Predeal. Circulația mai intensă între București și Brașov duce la șlefuirea și amenajarea drumului între acestea, în 1847. În această perioadă, datorită dezvoltării industriei, apariția mașinii cu abur, exploatarea din ce în ce mai intensivă a zăcămintelor de sare și petrol duce la creșterea economică a zonei. Primele căi ferate prahovene Câmpina-Telega și Buda – Slănic au fost construite în anul 1863, datorită exploatării masivelor de sare. Deschiderea circulației moderne de pe Valea Prahovei prin construirea șoselei (1847) și a căii ferate (1879), precum și construirea castelului Peleș(1875-1883) au constituit factorii primordiali pentru dezvoltarea economică rapidă, chiar spectaculoasă, a văii superioare a Prahovei.

Fig.17 Castelul Peleș (foto autor)

O atenție deosebită merită și sectorul vestic al masivului Bucegi, unde reperele istorice ne oferă informații despre comuna Moroeni. Localitatea este atestată din secolul al XIX-lea anul 1800. Au fost atestate arheologic în vatra satului așezări geto-dacice din secolul al XI-lea și prezența unor monede grecești din secolul al II i.d.Hr.

Zona administrativă ce revine județului Brașov include stațiunea turistică Bran, despre care aflăm din diferite urme arheologice și dovezi istorice care au fost descoperite până în prezent, ne arată că trecătoarea Branului a fost cunoscută încă de pe vremea romanilor. În apropierea Branului au fost descoperite mărturii ale trăirii pe aceste meleaguri a românilor, respectiv două monumente funerare cu inscripții în limba latină și cărămizi cu ștampila legiunii aXIII-a Geamina.

Iar înspre nord, în partea superioară a Țării Bârsei, pe vechiul drum comercial care lega bătrână cetate a Brașovului de capitală de odinioară a Țării Românești – Câmpulung, se află orașul Râșnov, menționat în documentele medievale că oraș-târg. Prin poziția lui strategică, așezat în Țară Bârsei la ieșirea din culoarul Rucăr- Bran, Râșnovul a constituit o piedică în calea acelor ce intenționau să pătrundă spre Transilvania, în inima Daciei, venind dinspre Dunăre.

Urmele lăsate prin castrele romane constituite din numeroase vase ceramice, metalice, monezi, dovedesc faptul că stăpânirea română a contribuit la dezvoltarea orașului ca un punct de apărare a căilor de pătrundere peste munții în Țara Bârsei; acest rol îl va avea și Cetatea Bran, în epocile următoare. Amintim castrul roman de la Cumidava, care putea supraveghea mai multe căi de acces spre Transilvania. În vremea romanilor, Cetatea Bran intercepta numai trecătoarea cu același nume, dar castrul roman Cumidava supraveghea atât trecătoarea Bran, cât și trecerea munților de la Zărnești, trecătoarea de pe valea Râșnoavei dintre Râșnov – Predeal – Bușteni.

Fig.18 Cetatea Râșnov

Sursa (https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/Cetatea_rasnov_cumidava.png)

3.2 Așezările umane

Comunitățile locale sunt reprezentate de orașe, comune și sate care aparțin a trei județe: Dâmbovița, Prahova și Brașov. În interiorul masivului nu figurează așezări umane permanente, cele amintite anterior sunt riverane acestuia.

De-alungul râului Prahova se evidențiază câteva orașe cu o mare importanță asupra țării, printre cele mai însemnate fiind: Predeal, Azuga, Bușteni și Sinaia.

Stațiunea Predeal este așezată pe Valea Prahovei, lângă trecătoarea cu același nume din Carpații Meridionali, la altitudinea de 1.060 m, pe cea mai importantă trecătoare între Muntenia și Transilvania, în același timp una din legăturile dintre Budapesta și București. Prin Predeal trece Drumul Național DN1 și o cale ferată electrificată pe două sensuri.

Azuga este un oraș în județul Prahova ce se situează în Valea Prahovei, la confluența cu râul Azuga, la poalele Munților Bucegi și Munților Baiului, în vecinătatea culmilor Sorica și Cazacu. Este o stațiune climaterică și turistică importantă. Are o puternică tradiție industrială, fabrica de bere fiind una dintre cele mai faimoase din România.

Orașul Bușteni este situat pe cursul superior al râului Prahova, la 135 km de București și 37 km de Brașov, la o altitudine între 850-950 m, învecinându-se la nord cu Azuga și Predeal, la sud cu Sinaia, la vest cu masivul Bucegi, iar la est cu câteva culmi ale Munților Gârbova (Sorica, Gârbova, Cumpătu), iar în ceea ce privește atestarea documentară această datează din 1800.

Stațiunea Sinaia este așezată pe Valea superioară a râului Prahova, în plină zonă montană, la poalele Munților Vârful cu Dor, Furnica și Piatra Arsă. Sinaia se află la o distanță de 122 km de București și 49 km de Brașov, la o altitudine ce variază între 767m și 860m.

Partea vestică a masivului Bucegi a constituit o arie de dezvoltare a așezărilor umane încă din cele mai vechi timpuri, astăzi întâlnim comune și chiar orașe de-a lungul râului Ialomița și a culoarului Rucăr-Bran.

Comuna Moroeni. Este situată la extremitatea nordică a județului Dâmbovița și are o suprafață de 28.739 ha. Se învecinează la nord cu județul Brașov, la est cu județul Prahova și la vest cu județul Argeș.

Comuna Bran. Este situată relativ în centrul țării, la limita sudică a județuluiBrașov, în unitatea geografică numită “Platforma Branului”. Comuna este desfășuratăpe o suprafață de 6785 ha.

3.2.1 Orașele

Sinaia este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România. Situat în Valea Prahovei, el s-a dezvoltat odată cu această regiune turistică și a fost ales drept reședință regală de către Carol I care a construit aici castelul Peleș.

Fig.19 Stema orașului Sinaia (Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia#/media/File:ROU_PH_Sinaia_CoA.png )

Fig.20 Vedere din Sinaia (foto autor)

Istoric

Zona des împădurită de pe valea Prahovei în care se află azi orașul Sinaia era nelocuită în secolul al XVII-lea, primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici, aflată la poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între 1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită așa după călătoria spătarului în Palestina și în peninsula Sinai.

Așezare

Orașul se află în nord-vestul județului, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile Prahovei, acolo unde aceasta primește apele micului afluentPeleș. Este străbătut de șoseaua națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. La Sinaia, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN71, care duce spre sud-vest la Târgoviște, Răcari și Tărtășești (unde se termină în DN7 aproape de București). Prin oraș trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stația Sinaia și de halta Sinaia Sud.

Fig.21 Orașul Sinaia în cadrul masivului Bucegi

(Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia#/media/File:Prelucrare_3D_pentru_Sinaia,_Romania.jpg)

Bușteni este un mic oraș de munte din nordul județului Prahova, Muntenia, în centrul României. Este localizat pe Valea Prahovei, la poalele Munților Bucegi, care au altitudinea maximă de 2.505 m. Situat la 135 km de București, se întinde pe circa 7 km de-a lungul văii Prahovei, între „Vadul Cerbului” și tunelul săpat în pintenul muntelui „Muchia Lungă”.

Altitudinea medie a orașului Bușteni este de 850 m. Este una din cele mai populare stațiuni de munte, oferind panorame spectaculoase, o mulțime de oportunități și activități de vacanță, de la schi la excursii montane.

Fig.22 Stema orașului Bușteni

(Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Bu%C8%99teni#/media/File:ROU_PH_Busteni_CoA1.jpg)

Istoric

Practic nu există un document care să ateste cu siguranță începuturile localității. Sursele vremii amintesc doar că pe la sfârșitul veacului al XVII-lea „nici vorbă nu era de vreun sat”. Cel mai important an este 1782, cânddomnitorul Mihai Șuțu înființează, cu 24 de familii de scutelnici ai Mănăstirii Sinaia, primul cătun – Izvorul, care va fi la originea apariției viitoarelor așezări de mai târziu: Bușteni, Poiana Țapului și Azuga. Valea Prahovei a avut mult de suferit în timpul ocupațiilor austriece din 1783 și 1854 și în timpul Primului Război Mondial.

Înainte de 1782 singura locuință, „Slonul de piatră”, era cel mai mare han din zonă, situat pe locul Zamorei de azi, unde se opreau negustorii pentru a se ospăta, odihni și adăpa caii. În 1790 se spune că locul unde Valea Cerbului se varsă în râul Prahova se numea „La Bușteni”, terenul nefiind locuit, dar presărat cu gropi. Primele case se construiesc în 1793 de către Vasile Drăguș, Niță Enache pe Valea Albă. Abia în 1846 începe construcția șoselei dintre Câmpina și Predeal, iar după 30 de ani se instalează și calea ferată care fac din locul strâmt un centru vital al transportului.

Așezare

Orașul se află în extremitatea nord-vestică a județului, la limita cu județele Brașov și Dâmbovița, în zona Masivului Bucegi pe malurile râului Prahova. Este străbătut de șoseaua națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. Prin oraș trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stațiile Bușteni și Poiana Țapului.

Fig.23 Orașul Bușteni în cadrul masivului Bucegi

(Sursa: Google Earth )

Azuga este un oraș aflat în nordul județului Prahova, Muntenia, România. Se situează în Valea Prahovei, la confluența cu râul Azuga, la poalele Munților Bucegi și Munților Baiului, în vecinătatea culmilor Sorica și Cazacu. Este o stațiune climaterică și turistică importantă, fiind renumită îndeosebi ca stațiune turistică pentru sporturile de iarnă.

Fig.24 Stema orașului Azuga

(Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Azuga#/media/File:ROU_PH_Azuga_CoA1.png)

Istoric

Un vechi document din anul 1815 menționează hanulCăciula Mare, numit și Hanul Între Prahove, descris de istoricii români V.A. Urechia, în lucrareasa  Drumul Brașovului“ și de Nicolae Iorga, în lucrarea Scrisori de negustori. Datorită vieții pastorale intense, această așezare s-a extins ulterior. Potrivit unor afirmații, hanul s-a construit între anii 1720-1725, fiind ars în mai multe rânduri de turci. Acest han se află în locul unde este astăzi Biserica Ortodoxă. Hanul Căciula Mare a fost prima clădire construită în această zonă, iar abia în primii ani ai secolului al XVIII-lea au apărut primele locuințe omenești.

Primii locuitori ai zonei Văii Prahova sunt păstorii de vite, iar primul locuitor care s-a stabilit în actualul oraș Azuga a fost ciobanul Gheorghe Zangor, care avea înjur de 500 de oi, acesta construindu-și prima casă în jurul anului 1800. În anul 1884, localitățile  Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului au format împreună o comună, sub numele de Predeal, iar în anul 1889 reședința Primăriei s-a mutat de la Predeal la Azuga, într-o clădire pusă la dispoziție de regele Carol I.

De-a lungul timpului s-au construit numeroase fabrici în Azuga, prima fiind Fabrica de Sticlă, construită de Aslan în anul 1830, însă aceasta a fost închisă după doar câteva luni; banul Filipescu, proprietarul moșiei, a încercat să o mai închirieze unui bucureștean, dar acesta a dispărut înainte de reluarea producției. În anul 1879 s-a construit o nouă fabrică de sticlă, proprietatea lui S. Grunfeld, fabrica având în jur de 250 de angajați, majoritatea din Boemia.

Însă cea mai importantă fabrică construită în Azuga a fost fabrica de Bere, ridicată în perioada 1898-1900 de către specialistul de origine germană Grundt.

Așezare

Orașul se află în nordul extrem al județului, în Munții Baiului, la limita cu județul Brașov, pe cursul superior alrâului Prahova, acolo unde primește apele afluentului Azuga. Este străbătut de șoseaua națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. Prin oraș trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stația Azuga.

Fig.25 Orașul Azuga în cadrul masivului Bucegi

(Sursa: Google Earth)

3.2.2 Satele

Componenta de bază a rețelelor de așezări o constituie așezarea rurală, în esență satul, care, ca formațiune teritorială și social-economică, exprimă în cel mai înalt grad fenomenele de permanență și continuitate, de care se leagă factorii de geneză și de dinamică ai fazelor de populare și de umanizare a spațiului geografic.

Apărut și dezvoltat în primul rând pe baza legilor economice și sociale generale, într-o amplă conexiune numai cu pământul din hotarul propriu, satul s-a înscris în peisajul geografic ca “o verigă dintr-un lanț care vine din urmă și se va desfășura înainte” (Conea, I., 1938), atribuind vetrei sale funcția predominant de rezidență și odihnă, iar teritoriului dinafara ei, funcția exclusiv productivă.

Din această dublă existență teritorială decurge și dualitatea sa funcțională: prin aglomerarea în vatră a populației și a părților construite, satul se definește ca o așezare, iar prin locul de muncă, situat în mod obișnuit în afara vetrei, organizat în vederea obținerii producției, ni se înfățișează și ca un centru al producției materiale, populația, veriga de legătură între aceste componente, atribuind funcția de rezidență a vetrei și pe aceea de producție a moșiei, sudând aceste laturi într-un tot unitar (Cucu V. S., 1984, pag. 20).

Rezultatul unui îndelungat proces de umanizare a spațiului geografic, satul constituie expresia modului în care s-a reușit să se transforme acest spațiu, impactul permanent și din ce în ce mai puternic al omului cu mediul generând o serie de mutații în structura teritoriului național.

Cu trăsături specifice de conținut și de formă, satul românesc a evoluat, în decursul timpului, sub acțiunea legilor economice caracteristice diferitelor etape de dezvoltare și în limitele unor unități naturale care au influențat, mai mult sau mai puțin, organizarea vieții sale de ansamblu (Erdeli, G., Cândea, Melinda, 1984, pag. 51).

De-a lungul existenței sale, s-a dovedit o realitate socială care a contribuit din plin la transformarea mediului geografic. Ca element permanent, sedentar și de continuitate, satului i-a fost întotdeauna caracteristică o fizionomie complexă, definită prin prezența unei vetre bine intuite, în care se concentrează locuințele și dependințele agricultorilor, precum și prin locul aflat în afara acesteia, obiectul muncii și spațiul de desfășurare a activităților productive de bază ale populației (Cucu, V., S., 2000, pag. 23).

Așezarea rurală este o parte componentă a mediului rural, un centru de producție față de care gravitează un anumit teritoriu, cu însușiri fizice și economico-geografice de un anumit fel.

Așezările rurale trebuie privite drept grupări de locuințe și de oameni, ce-și desfășoară activitatea pe un anumit teritoriu și a căror înfățișare se schimbă în funcție de caracterul formației economico-sociale, fiind formațiuni spațiale distincte, cu anumite caracteristici în ceea ce privește densitatea de populație și de construcții și mai ales poziția în procesul producției și schimburilor, în valorificarea resurselor mediului înconjurător, a componentelor naturale și sociale ale acestuia.

Ele se diferențiază de orașe mai ales prin gradul mai redus de concentrare a activităților de producție, activități care în principal sunt agricole, cât și prin formele de organizare a peisajului geografic.

Componentele fundamentale ale complexului rural, respectiv habitatului rural, sunt în consecință:

vatra, în care s-a format și evoluat o grupare omenească, locul deci în care se află locuințele propriu-zise și construcțiile aferente (servicii, depozite, adăposturi pentru inventar și animale etc.);

locul de muncă, ca suportproductiv din interiorul și exteriorul vetrei, în care populația își desfășoară activitateade bază.

“Locul de muncă” sau “moșia” vizează, deci, spațiul productiv de care beneficiază colectivitățile umane – spațiul productiv este recunoscut prin capacitățile lui funcționale, ca suport material al populației și mai puțin prin dimensiuni fizice sau mod de organizare.

populația, componentă cu multiple aspecte cantitative și calitative.

Vatra satului constituie una dintre marile realități geografice fundamentale, reflectând o serie de însușiri distincte, necesare în practica organizării spațiului. Vatra de sat, prin caracterele și funcțiile pe care le îndeplinește, prin rolul pe care îl joacă în procesul de modernizare, de apropiere a comunității rurale de cea urbană, constituie drept o parte integrantă din marea realitate socială, economică, istorică, edilitară.

Noțiunea de așezare rurală nu poate fi deci limitată doar la vetrele de sat, aglomerările de case, acea porțiune de teritoriu aleasă pentru a-și stabili locuința. Așezarea rurală nu este numai vatra de sat, ci și partea care alcătuiește moșia, deoarece „în realitate, așezarea este un trup de moșie, deci o formă regulată de teren cu o vatră” (Stahl, H., H., 1937).

Satul constituie expresia modului în care s-a reușit să se transforme spațiul geografic, impactul permanent al omului cu mediul (Erdeli, G., Cândea, Melinda, 1984, p. 51).

3.2.3 Tipologia așezărilor rurale

Într-adevăr, forma, localizarea și mărimea – în măsura în care pot fi provocate de mediul fizic – rânduirea și desimea gospodăriilor în legătură cu aceleași condițiuni geografice, felul de trai al locuitorilor, toate se răsfrâng – alături de determinanții sociali, etnici și istorici – în structura așezărilor rurale. De aici clasificarea satelor în: așezări de tip risipit (sau împrăștiat) și așezări de tip adunat (sau grupat ori îngrămădit) (Mihăilescu V., 1927, pag. 63).

Din punct de vedere al tipologiei, Emm. de Martonne a fost primul care a clasificat, în anul 1902, așezările rurale din Transilvania, ca fiind: sate dispersate (Bran, Moroieni) – în munte, sate aglomerate– pe văi și sate adunate – în podiș.

Fig.26 Factori de formare a așezărilor umane de tip dispersat (după Cucu V.S., 2000)

De-a lungul timpului, s-au conturat diverse clasificări ale așezărilor rurale.

După conformația terenului, R. Vulcănescu deosebește: sate risipite pe culmi de munte și dealuri și sate adunate pe terase, în văi și la câmpie.

În regiunile influențate sau locuite de germani și unguri, Emm. De Martonne distinge satele de tip adunat, iar în zona colinară sate cu tendință spre aglomerare – caracteristica așezărilor curat românești – și sate împrăștiate de la munte.

Giurcăneanu, C., 1988, p. 152-155 identifică 3 tipuri de sate: sat risipit sau împrăștiat; sat adunat (îngrămădit sau aglomerat); sat răsfirat.

Vuia, R. consideră că cele mai vechi sate sunt cele risipite, specifice regiunilor montane mai greu accesibile, iar cele mai recente ar fi satele adunate, provenite din roirile primitive și evoluate, pe măsura înmulțirii populației. Satul răsfirat ar fi fost constituit în primele veacuri ale erei noastre, până în sec. al XII-lea, fiind o formă veche de organizare, cu caracter agro-pastoral (Giurcăneanu, C., 1988, p. 155-156).

Popp N.,M.,A., 1930 clasifică satele după mărime, formă și structură, în: sate de munte cu formă poligonală, sate alungite, sate de terasă, sate cu formă rotundă, apoi sate adunate, sate răsfirate, sate risipite.

Vuia, R., 1945 a stabilit tipologia satului românesc în funcție de următoarele criterii: planul satului – principalul criteriu; structura internă a satului – desimea și modul de grupare a gospodăriilor; raportul dintre uliță și case; proprietatea; ocupația locuitorilor; poziția geografică a satului; mărimea așezării; forma exterioară și aspectul tipic al satului. Tot Vuia, R. definește următoarele tipuri și variante de sate: satul cu case izolate – caracteristic regiunilor montane; satul răsfirat – caracteristic zonelor colinare, unde predomină ocupația agricolă-pastorală (tip de așezare caracteristică populației românești), ca formă de tranziție cu trei variante: sate cu rețea de uliță cu ochiuri mari cu case, sate cu uliți radiale cu tentacule cu case, satul răsfirat de-a lungul văii; satul de vale cu trei variante: satul de vale adunat, satul înșirat de-a lungul văii, satul de vale cu case izolate; satul îngrămădit, cu două variante: satul îngrămădit cu tendință spre adunare, satul îngrămădit cu tendință spre răsfirare; satul de-a lungul drumului; satul dreptunghiular sau geometric; satul compact adunat; satul circular; satul polip.

Satele mai pot fi clasificate și în funcție de ponderea pe care au avut-o ocupațiile în cadrul fiecăruia, existând astfel: sate agricole; sate agricole-pastorale; sate pastoral-agricole; sate pastorale; sate de pescari; sate specializate etc. (Vlăduțiu, I., 1973, p. 123-126).

Ca tipuri morfostructurale de așezări rurale (Cucu, V.S., 2002, p. 184-187; Cucu, V., S., 1995, p. 123; Erdeli, G., Cucu, V., S., 2007, p. 207-208) se disting:

Așezări rurale dispersate (risipite – puternic influențate de prezența formelor de relief și de cadrul păstoresc, la care se adaugă o agricultură pe spații restrânse; nu au o vatră închegată și răsfirate – sunt influențate mai puțin de relief și mai mult de ocupația locuitorilor. Este caracterizat prin gospodării distanțate una de alta, prin terenuri cultivate (pomi fructiferi, viță de vie) și pășuni și fânețe. Creșterea și extinderea satului se face prin case plasate către margine.)

Așezări rurale adunate – au un contur al vetrei bine delimitat (compacte – în cazul în care clădirile sunt așezate la stradă, calcan lângă calcan, sate care în trecut au îndeplinit funcții de târg sau centre de apărare; concentrate – sate cu clădiri despărțite între ele prin curți destul de înguste, străzi sau drumuri strict delimitate; concentrate – sate cu clădiri despărțite între ele prin curți destul de înguste, străzi sau drumuri strict delimitate; aglomerate – sate în care clădirile sunt despărțite prin curți largi și chiar prin terenuri închise pentru culturi de câmp sau livadă.

3.3 Populația

3.3.1 Evoluția numerică a populației

Orașul Sinaia a cunoscut perioada maximă din punct de vedere al evoluției populației în timpul anilor 1990, când populația stabilă era de circa 15.465 locuitori. Mai apoi, odată cu căderea regimului comunist și deschiderea granițelor, populația a cunoscut un regres, ajungând în 19 ani de la 15.465 locuitori la 10.410 locuitori.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Sinaia se ridică la 10.410 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002 când se înregistraseră 12.512 locuitori.

Fig.27 Evoluția populației orașului Sinaia

(Sursa: Recensăminte și birourile de statistică)

Orașul Bușteni la fel ca și Sinaia a cunoscut perioada maximă a evoluției populației în anii 1990, când s-au înregistrat 12.486 locuitori, urmând ca peste 10 ani la recensământul din 2002 populația deja să scadă la 10.463 locuitori. La ultimul recensământ al populației, respectiv cel din anul 2011, orașul Bușteni înregistra o populație de 8.894 locuitori.

Fig.28 Evoluția populației orașului Bușteni

(Sursa:Recensăminte și birourile de statistică)

Orașul Azuga,spre deosebire de Sinaia și Bușteni, este un oraș cu un număr relativ mic de locuitori, despre care putem spune că a înregistrat numărul maxim de locuitori 6.487 la recensământul din anul 1992, urmând ca mai apoi populația să intre într-un proces de scădere.

Fig.29 Evoluția populației orașului Azuga

(Sursa:Recensăminte și birourile de statistică)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Azuga se ridică la 4.440 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistrau 5.213 locuitori.

3.3.2 Densitatea populației

Tabelul 3.1 ( Sursa: http://www.insse.ro/cms/)

3.3.3 Structura populației pe grupe de vârstă

Tabelul 3.2 (Sursa: http://www.insse.ro/cms/)

3.3.4 Structura etnică

În orașul Sinaia, majoritatea locuitorilor sunt români (93,02%), cu o minoritate de romi de (1,24%), iar pentru (5,04%) din populație apartenența etnică nu este cunoscută.

Majoritatea locuitorilor din Bușteni sunt români(94,33%). Pentru 4,49% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Majoritatea locuitorilor în orașul Azuga sunt români (94,57%), iar pentru 4,17% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Fig.30 Structura etnică ( Sursa: realizare personală)

Fig.31 Structura etnică ( Sursa: realizare personală)

Fig.32 Structura etnică ( Sursa: realizare personală)

3.3.5 Structura confesională

Din punct de vedere confesional, în orașul Sinaia majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,68%) . Pentru 5,12% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Fig.33 Structura confesională ( Sursa: realizare personală)

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor din Bușteni sunt ortodocși (93,22%), iar pentru 4,51% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Fig.34 Structura confesională ( Sursa: realizare personală)

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor din Azuga sunt ortodocși (92%) cu o minoritate de romano-catolici (1,49%), iar pentru 4,17% din populație nu este cunoscută apartenența confesională.

Fig.35 Strucura confesională (Sursa: realizare personală)

3.3.6 Evoluția numărului de gospodării

Tabelul 3.3 (Sursa: http://www.insse.ro/cms/)

CAPITOLUL IV INFLUENȚA ELEMENTELOR ECONOMICO-SOCIALE

4.1 Agricultura

Agricultura și păstoritul au evoluat de-a lungul timpului într-o strânsă dependență una față de alta dar strâns legate de pădure, de pe urma căreia amândouă și-au obținut spațiul necesar pentru arătură, fâneață sau pășuni.

Păstoritul brănenilor era unul de tranziție între cel pendulatoriu și cel din zona fânețelor. Proprietarii oilor le vărau în munții din apropierea Branului și în Bucegi, iar apoi le iernau acasă sau pe hodăile de la fânețe.

În comuna Bran există un număr total de agenți economici activi de 810. Dezvoltarea rurală se axează pe: exploatații și suprafața cultivată – 870 ha, efective de animale în gospodăriile populației, pe specii: bovine 2157, ovine 20050, porcine 1092, păsări 12000, cabaline 241.

În Sinaia, silvicultura este o ramură preponderentă în activitatea economică a orașului, ținând cont de faptul că 70% din teritoriul administativ este ocupat de păduri.
Activitatea silvică constă în special în exploatarea forestieră, lucru ce a determinat și dezvoltarea unor întreprinderi de construcții și transporturi forestiere, precum și a unor unități de prelucrare a lemnului în zonele învecinate.

Teritoriul împădurit oferă condiții și pentru vânătoare, fondul de vânătoare cel mai important fiind considerat cel pentru: urs, cerb, mistreț, căprior.

4.2 Industria

Pe fondul general al dezvoltării economice in România, determinat de dobândirea independenței de stat, în 1882 se intemeiază de către Karl și Samuel Schiel originari din Râșnov, Fabrica de Hârtie din Bușteni. Fabrica S. C. Schiel producea hârtie și saci de hârtie, lucrând cu 1143 muncitori.

In 1893, Fabrica de Hârtie dispunea de o moară de măcinat lemnul și o fabrică de cherestea și bețe de chibrituri de la Susai (1891) denumită și "Ferăstrăul de la Retivoiu", ce a fost mistuit de incendiu in 1894. După 1893 întreprinderea a fost mărită, modernizată și completată prin inființarea unei fabrici de cherestea la Azuga.

In 1904, moara de măcinat a fost transformată in fabrică de celuloză. Mișcarea social – culturală între cele două războaie mondiale era foarte vie în Bușteni și se polariza de fapt în jurul activității intreprinderii de hârtie.

In cazul orașului Sinaia, încadrat ca tipologie funcțională în categoria orașelor cu funcțiuni turistice și industriale dezvoltate, procentul de persoane ocupate în activitățile de turism este in continuă creștere (in prezent aproximativ 25%) datorită dinamicii cerinței forței de muncăin acest domeniu. Acest procent reflectă faptul că orașul are statutul de stațiune turistică și balneo – climaterică.

O bună pondere a populației active se aflăși în sectorul industrial, astfel:

Activități de tip industrial și de construcții, principalele unități economice fiind:

Intreprinderea de Mecanică Fină – MEFIN (unitate de interes național), ce are ca profil producerea și comercializarea de echipamente de injecție pentru motoare Diesel;

Fabrica de preparate din carne – SALSI aparținând companiei ANGST;

Alte unități cu caracter industrial, de depozitare și de construcții sunt dispersate pe tot teritoriul localității.

De-a lungul timpului s-au construit numeroase fabrici în Azuga, prima fiind Fabrica de Sticlă, construită de Aslan în anul 1830, însa aceasta a fost închisă după doar câteva luni; banul Filipescu, proprietarul moșiei, a încercat să o mai închirieze unui bucureștean, dar acesta a dispărut înainte de reluarea producției. În anul 1879 s-a construit o nouă fabrică de sticlă, proprietatea lui S. Grunfeld, fabrica având în jur de 250 de angajați, majoritatea din Boemia. Apoi au urmat fabrica de cașcaval (1882), fabrica de var hidraulic (1885), fabrica de ciment (1885), fabrica de postav (1887), fabrica de salam (1877), fabrica de cherestea (1888), fabrica de șampanie (1892) și fabrica de șamotă (1908). Însă cea mai importantă fabrică construită în Azuga a fost fabrica de Bere.

Bere Azuga S.A. este o companie înființată în anul 1870 de către firma Grund Rădulescu & Co, sub forma unei societăți în comandită, cu o capacitate de 10.000 hectolitri/an. Situată în Azuga, compania are un efectiv de peste 50 angajați și produce o gamă largă de sortimente de bere, cu piața principală de desfacere în România. În iulie2008, Bere Azuga a achiziționat 50,002% din capitalul social al producătorului de apă minerală Perla Covasnei. În anul 2009, compania Ursus Breweries a achiziționat de pe piața Rasdaq pachetul majoritar al Bere Azuga, pentru 7,1 milioane Euro. Titlurile Bere Azuga se tranzacționează la categoria de bază a pieței Rasdaq, secțiunea XMBS, sub simbolul BEGY.

Fabrica are o capacitate de producție de 200.000 de hectolitri.

În producția de bere este folosită apa provenită din cele 3 izvoare de ape captate: Stâna și Glodul, și pârâul Azuga.

În iunie 2009, acționarii companiei au decis încetarea activității principale, respectiv fabricarea berii, și înlocuirea acesteia cu închirierea și subînchirierea de imobile.

4.3 Servicii

4.3.1 Turismul

Sinaia

Monumente istorice

În orașul Sinaia se află unsprezece monumente istorice de arhitectură de interes național, și anume: cazinoul Sinaia (1912-1913); Hotelul Caraiman (1911); vila Alina Știrbei (1875); vila Emil Costinescu (1892); ansamblul gării Sinaia, format din gara regală (1870) și gara destinată călătorilor (1930-1940); casa istoricului Nicolae Iorga (1918); Hotelul Furnica (sfârșitul secolului al-XIX-lea); Hotel Palace (1911-1912); vila Take Ionescu (începutul secolului XX); casa compozitorului George Enescu (1923-1926); Mănăstirea Sinaia (1690-1695) și nu în ultimul rând ansamblul Castelului Peleș (1873-1883).

Pe lângă acestea, lista monumentelor istorice din județul Prahova mai cuprinde și multe alte obiective din oraș clasificate ca monumente de interes local: șaizeci și trei de monumente de arhitectură (diverse case și vile) și un monument memorial sau funerar (crucea de mormânt a lui Badea Cârțan-1911).

Muzeul orașului Sinaia, cel mai nou obiectiv turistic al stațiunii, fostul Castel Stirbey, este una dintre cele mai vechi reședinte de vacanță construite în Sinaia, în perioada 1874-1875, de prințesa Alina Stirbey și soțul ei generalul Ioan Emanuel Florescu, după planurile arhitectului olandez Josef Jacob Schieffeleers. Domeniul Stirbey din Sinaia este considerat a fi fost unul dintre cele mai frumoase domenii aparținând familiei. Castelul care are arhitectura specifică stilului romantic german, tipic stațiunilor montane, era înconjurat de un parc natural, iar fațada se oglindea într-un mic lac natural alimentat de un pârâu. In apropierea castelului, în același parc, se aflăși o capelă a familiei Stirbey, pictată de Gheorghe Tătărescu.

În urma dovezilor istorice și a studiilor științifice efectuare, se poate spune cu prisosință că orașul Sinaia, ca de altfel orice așezare urbană, reprezintă o categorie social-geografică care ”prin atributele specifice se subscrie pregnant în peisajul natural, însumând atât modificări survenite în peisajul geografic, cât și o sinteză a situațiilor social-economice și demografice dintr-o anumită etapă istorică” (V. Cucu 1983).

Fig.36 Castelul Peleș

(Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia#/media/File:Castelul_Peles_4.jpg

Fig.37Cazinoul din Sinaia

(Sursa: http://www.vilacamelia.ro/wp-content/uploads/2015/02/14.jpg)

Fig.38 Vila Luminiș

(Sursa: http://www.scrigroup.com/files/turism/586_poze/image050.jpg)

Bușteni – Monumente istorice

În orașul Bușteni, punctul de atracție pentru turiști îl reprezintă Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial (1926–1928), aflată pe vârful Caraiman, monument istoric memorial sau funerar de interes național.

Fig.39 Crucea Eroilor Neamului

(Sursa: http://www.cruceacaraiman.ro/wp-content/uploads/2010/10/1×1.jpg)

În fața gării se află statuia caporalului Constantin Mușat „Ultima grenadă” (1928), monument de for public de interes național. Tot de interes național sunt și Casa-muzeu „Cezar Petrescu” (1914–1918) și castelul Cantacuzino (1910), ansamblu alcătuit din castelul propriu-zis și parc.

În rest, alte opt obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova, ca monumente de interes local. Șapte dintre ele sunt monumente de arhitectură: casa de cultură (1887, reconstruită în 1986; fostă școală și bibliotecă orășenească); casa Alexandru Popescu; Căminul Preoțesc; vila „Leonida” (începutul secolului al XX-lea); vila Borneanu (1910, astăzi grădiniță); vila Aura Buzescu (1920); și fabrica de hârtie (1880), ansamblualcătuit din halele de producție (unele din 1880, astăzi ateliere mecanice, altele din 1920–1940, astăzi săli de sport), casele de serviciu din incinta fabricii (1920), anexele gospodărești (1900), blocurile muncitorești (1880) și colonia muncitorească (1900). Al optulea obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, este casa esteticianului și filosofului Tudor Vianu (secolul al XIX-lea), aflată în localitatea Poiana Țapului.

Fig.40 Muzeul Cezar Petrescu (Sursa: ZiarDeBusteni.ro)

Fig.41 Castelul Cantacuzino ( Sursa: http://www.cantacuzinocastle.com/#!gallery/ctzx)

Obiective turistice naturale și antropice

Monumentele naturale Cascada Urlătoarea, Babele, Sfinxul din Bucegi, Grupul Bătrânilor se află în preajma orașului. Tot în zonă se află rezervațiile naturale Parcul Natural Bucegi, Poiana Crucii, Babele, cu acces direct prin Telecabina Bușteni-Babele.

Pentru turiștii care nu caută neapărat drumețiile montane, există obiective turistice în zona stațiunii:Mânăstirea Caraiman – o mânăstire de călugări ce poartă hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” și care este amplasată într-un cadru mirific chiar la poalele muntelui Caraiman.

Biserica Domnească – construită în anul 1889, ctitorie a regelui Carol I și a reginei Elisabeta, se remarcă prin arhitectura deosebită, dotările interioare (icoanele din interior sunt originale fiind pictate Gheorghe Tattarescu) și vechimea sa.

Fig.42 Mănăstirea Caraiman, Bușteni (Sursa: fotografie personală)

Azuga – Monumente istorice

În orașul Azuga se află cimitirul eroilor din Primul Război Mondial (amenajat în 1920), monument istoric memorial sau funerar de interes național.

În rest alte zece monumente din oraș sunt incluse  ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: clădirea birourilor ADP (sfârșitul secolului al XIX-lea), casa cu parter comercial Ion Vasilescu (circa 1910), casa cu parter comercial Ion Taraș, casele Lucian Marcu, Petre Tibeică, Ion Seuși Nicolae Irimia, casa parohială (începutul secolului al XX-lea), o altă casă din 1890 din strada Independenței, și cășeria lui Ghimbășanu (1878), cabana de vânătoare Azuga.

Fig.43 Cabana de vânătoare Azuga ( Sursa: http://doru.trencadisdev.net/azuga/ro/obiective-turistice/cabana-de-vanatoare-azuga-vila-stevia)

Cabana de vânătoare Azuga este situată în zona văii superioare a râului Prahova, în nordul județului Prahova, la o altitudine de 1162 m, pe drumul județean Valea Azuga, la o distanță de 12 km de orașul Azuga.

Telegondola Azuga a fost pusă în funcțiune în decembrie 2007 și asigură transportul turiștilor de la baza pârtiilor Sorica și Cazacu, pe culmea Sorica, la o altitudine de 1540m. Telegondola se adresează în principal schiorilor și amatorilor de mountain bike, deservind cele două pârtii din Azuga: Sorica și Cazacu.

Fig.44 Telegondola Azuga (Sursa: http://www.azugaresort.ro/telegondola.html)

4.3.2 Transporturile

Transporturile reprezintă o activitate de mare importanță în dezvoltarea economică a țării, asigurând legătura între toate ramurile industriale, între diferite zone ale țării și alte țări ale lumii. Transportul rutier asigură deplasarea mărfurilor și a persoanelor cu ajutorul autovehiculelor și a mijloacelor tractate pe distanțe relativ scurte.

Autostrada A3 reprezintă o autostradă în construcție, de 565 km, ce urmează să pornească de la București spre nord, să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să traverseze Podișul Transilvaniei pe diagonală, și să ajungă, în nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș. În prezent, autostrada este realizată până în orașul Ploiești.

Astfel, transportul spre și dinspre orașele de pe Valea Prahovei se realizează pe drumul național DN1 cu legătura pe autostrada A3.

Evoluția transporturilor și a căilor de comunicație din zonă a fost strâns legată de dezvoltarea economică și politică, iar repartiția în teritoriu a fost influențată de factori ca relieful, hidrografia, densitatea populației, tradiția și progresul tehnicii.

Transportul în comun se realizează pe ruta Sinaia-Bușteni-Azuga zilnic, pe o distanță de 19km cu un număr de 65 de curse planificate.

Transporturile feroviare se realizează pe ruta București – Brașov prin intermediul operatorilor: Căile Ferate Române(CFR), Regiotrans .

Regiotrans este un operator feroviar de călători din România, înființat în 2005, în urma liberalizării transportului feroviar. Compania operează 36 de trasee de călători în 7 secții. În anul 2006, Regiotrans și RC-CF Trans au avut în total o cifră de afaceri de aproape 7 milioane euro, iar în 2007 cifra de afaceri a scăzut la 4 milioane de euro.

De la data de 17 martie 2015, Regiotrans și-a retras circulația trenurilor, iar de la data de 31 martie s-a anunțat că Regiotrans va reveni. In timpul verii, singurul traseu care are trenuri sezoniere este Brașov – București – Constanța. Numărul pasagerilor transportați în 2008 a fost de 2,73 milioane.

Fig.45Automotor X 4500 al Regiotrans în Gara de Nord

(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Caravelle_(automotor) )

Un alt tip de transport este acela pe cablu, care face legătura între Orașul Bușteni și platoul Bucegi. Transportul pe cablu este reprezentat de linia de telecabină care urcă de la stația aflată în spatele hotelului Silva la cabana Babele, de unde mai departe face legătura cu cabana Peștera aflată pe teritoriul jud. Dâmbovița și de linia de telescaun a pârtiei Kalinderu, dar și între Sinaia și cota 2000.

4.3.3 Poștă și telecomunicații

Poșta de pe meleagurile românești este cunoscută încă din Evul Mediu. Ea a fost înființată din nevoia de a transmite poruncile voievozilor pâna la limitele teritoriului aflat în stapânirea lor. Curierii domnului se slujeau de cai, pe care locuitorii satelor și orașelor tranzitate erau obligați să-i pună la dispoziție.

Primul document privind existența serviciilor poștale pe teritoriul țării noastre este „Hrisovul” dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localitățile erau obligate să pună la dispoziția curierilor domnești mijloace de transport, cai și căruțe pe două roți, numite olace. La începutul ei, poșta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor și al corespondenței oficiale a domnilor și marilor dregători.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabilește ca toți curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători și funcționari – așa-numitele hanuri de poștă, grajduri pentru cai și se acceptă și călătoria publicului cu poștalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluția din 1848, poștele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani.

După 1850, în orașele de reședință administrativă, stațiile de poștă orășenești au fost transformate în birouri poștale. În acea perioadă existau 30 de curse poștale, cu stații de poștă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondență pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanțe.

Perioada poștei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poștal cu cel telegrafic, la care, în 1893, s-a adăugat și serviciul telefonic, luând naștere simbolul PTT. Această decizie a fost luată în ședința Consiliului de Miniștri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, ședință desfășurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poștelor și telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcția de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859.

La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poștă la presa din țară și străinătate, administrația poștală percepând un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor și francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poștă rurală, care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înființează câteva sute de circumscripții rurale, grupate în jurul unor oficii poștale.

CAPITOLUL V ELEMENTE DE GEOGRAFIE CULTURALĂ

5.1 Mediul instituțional

În orașul Bușteni există o primărie, cinci grădinițe, trei școli generale cu clasele I – VIII și un grup școlar. Scoala din Bușteni a fost inființată în 1866 și a funcționat până în 1870, când s-a mutat in alt local, proprietate a comunei in care funcționa și primăria. Noul local al școlii din fața gării este construit în 1887 (în el a funcționat în ultimii ani biblioteca orășenească). După primul război mondial cultura s-a accentuat, in centrul ei rămânând în continuare școala și directorul ei de atunci, Vintilă Mărculescu.

Odata cu inființarea în 1938 a Căminului Cultural din Bușteni, întreaga mișcare culturală va fi dirijată de acest for.

În Sinaia există o primărie, Școala George Enescu, Școala Principesa Maria,Colegiul "Mihail Cantacuzino".

În Azuga se remarcă Liceul Teoretic Azuga, Primăria Orașului Azuga, Oficiul Poștal, Poliția, Ocol Silvic Azuga, AJOFM Prahova, Casa Județeană de Pensii,Consiliul Județean Prahova.

În comuna Bran există unități de cultură precum: un muzeu, o bibliotecă și 3 cămine culturale, 7 biserici, o mănăstire și 2 case de rugăciuni.

5.1.1 Repere sanitare

Stațiunea Bușteni este un punct important în tratamentul balneoclimateric din zona montană, datorită principalilor factori naturali de cură. În stațiunea Bușteni pot fi tratate formele de nevroza astenică, bolile endocrinometabolice, afecțiunile cronice ale căilor respiratorii, reumatismul cronic degenerativ, tulburările circulatorii periferice, hipertensiunea arterială stadiul I, rahitismul și tulburările de creștere la copii.

Sanatoriul Balneoclimateric de Copii este situat în stațiunea Bușteni la o altitudine de peste 880 m, având un climat subalpin, tonic-stimulent, cu aer pur, ozonat și o temperatură medie anuală de +6ș C. Factorii climatici sunt benefici în tratarea afecțiunilor respiratorii datorită: presiunii atmosferice scăzute, purității crescute a aerului și temperaturi scăzute.

Principalele efecte ale climatoterapiei de altitudine sunt: reducerea iritației căilor aeriene și favorizarea vindecării, ameliorarea activității ciliare, reducerea spasmului bronșic, scăderea rezistenței la fluxul de aer si creșterea rezistenței la agresiune termicã.

Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Bușteni este unitate sanitară de interes public național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, și are ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale în secțiile cu paturi, potrivit structurii organizatorice stabilite de Ministerul Sănătății.

Beneficiarii asistenței medicale de recuperare medicină fizică și balneologie sunt copiii cu vârste de până la 18 ani, cu afecțiuni neuromotorii, respiratorii și ale aparatului locomotor.

Sanatoriul are în structură 104 paturi pentru persoanele care urmează tratament și 24 paturi pentru persoanele însoțitoare, aprobată de Ministerul Sănătății prin OMS 967 din data de 28.06.2010.

Un alt factor de natural de cură ar putea fi apele minerale din stațiune, dacă vor fi recaptate. În aceste condiții, stațiunea și-ar putea extinde considerabil valențele curative și pentru tratarea unor afecțiuni ale aparatului digestiv.

Analizele efectuate de Institutul de Balneofizioterapie din București au stabilit că apele minerale de la Bușteni sunt clorurate, sulfate, sodice sihipotone, ce pot fi utilizate în urmatoarele cazuri:

în afecțiuni gastrointestinale;

în afecțiuni hepato-biliare;

în boli de nutriție.

5.2 Educație și cultură

Cultura, ca definiție, reprezintă "faptul de a poseda cunoștințe variate în diferite domenii" și de a avea un "nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală" (DEX). Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presă, radioul, televiziunea), media (telefonul, internetul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușită prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini), dar și prin intermediul memoriei obiective (obiecte, peisaje, cărți, numere, reguli). Putem spune despre tinerii din ziua de azi că au contact direct la cultură, așa cum este percepută ea, la nivel înalt?

Studiile sociologice consultate demonstrează că tot mai puțini tineri, mai puțin de 50% citesc cărți, frecventează cinematografe, teatre, muzee, expoziții de arte plastice, spectacole de operă și balet, concerte de muzică clasică sau spectacole de opera.

Tinerii sunt prea puțin interesați de cultur clasică și nu sunt numai ei de condamnat pentru asta. În familie, tot mai puțini părinți își îndreaptă copiii către cultură, deoarece această nu înseamnă "producere instantă de bani". Copiii sunt îndrumați din ce în ce mai mult către viitoare cariere care să aibă că rezultat satisfacții materiale însemnate. Partea spirituală este lăsată la o parte, din moment ce pretutindeni este promovată ideea că prin bani poți avea tot ce îți dorești. Această tendință poate fi considerată o influență nefastă a culturii vest-europene și a celei nord-americane (consumerism).

Termenul "educație" definește un ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau ale oamenilor, ale societății etc; bună creștere, comportare civilizată în societate.

Cultura se află în strânsă legătură cu educația. În urmă unei educații complete și bune, tinerii pot alege și înțelege cultura. Într-un mediu familial care nu este nici el în contact direct cu elemente culturale, copilul nu se simte atras de cultură. Familia este responsabilă pentru cei "7 ani de acasă", în care se formeazăbazele integrității morale ale copilului. Mai departe, știm că totuși profesorul este cel care trebuie să ofere aplecare tânărului spre cultură.

5.2.1 Mass-media

De asemenea, în mass-media română, prea rar sunt pomenite evenimente culturale, și tânărul, astfel manipulat, nu dă importanță acestor activități și ajunge chiar să nu le înțeleagă. Într-o epoca în care este urmărită mult prea mult aparența și prea puțin esența, conținutul, aspectul sub care sunt prezentate orice fel de activități culturale îi îndepărtează pe tineri de acestea. Tocmai faptul că în zilele noastre sunt promovate altfel de idealuri, îi determină pe investitori să nu își riște banii și în promovarea culturii, mai ales pentru tineri. Nu ar obține profit din moment ce tinerii nu sunt interesați. Revistele de specialitate, culturale, sunt prea puțin cunoscute datorită faptului că nu au grafică bună, hârtie de calitate, aranjare în pagină și nu reprezintă o atracție pentru tineri. Cultură clasică este pusă în umbră de majoritatea instituțiilor din România.

Despre mass-media din arealul studiat nu se pot spune prea multe, se poate observa cu ușurință evoluția numărului de turiști din ce în ce mai slabă și asta se datorează în primul rând lipsei unei infrastructuri de promovare turistică (centre de informare, ziare locale, website-uri).

Dacă ar fi să amintim principalele surse de informare turistică pe care le putem găsi pe Valea Prahovei, acestea ar fi: Ziar de Sinaia, Ziar de Bușteni singurele publicații care se implică în promovarea turismului și sunt imparțiale din punct de vedere politic.

5.2.2 Învățământ

"Cultura e o formă de viață prin care o colectivitate umană își exprimă forța creatoare." – Marin Preda

Localitățile situate la poalele masivului Bucegi, respectiv Bușteni, Poiana Țapului, Sinaia, Azuga și chiar și comuna Moroieni în partea vestică, nu dețin o infrastructură școlară de prim rang.

Orașul Bușteni dispune de cinci grădinițe, trei școli generale cu clasele I – VIII și de un grup școlar.

În 1887 era construită prima școală în Bușteni ca instituție de instrucție publică destinată unei comunități rurale, satul Bușteni, ce împreună cu Poiana Țapului și Azuga făceau parte din comuna Predeal.

Construcția școlii era expresia preocupării regelui Carol I de modernizare a României după modelul european și în concordanță cu cerințele de progres ale societății românești. Arhitectura construcției păstra elemente tradiționale, evidențiate în bogata dantelărie a fațadei din lemn de molid. Plasarea școlii în Centrul Civic, în vecinătatea Bisericii Domnești, avea să-i confere personalitate. Școala a funcționat inițial cu o singură sală de clasă, ulterior cu două, apoi trei, iar din 1908 cu patru și chiar cinci săli de clasă. În 1987, înainte de a arde, în împrejurări neelucidate, școala dispunea încă de vechiul mobilier cu bănci masive, în care încăpeau lejer trei-patru elevi.

Construcția actualului local de școală a început prin contribuția bănească și munca voluntară a cetățenilor orașului, o contribuție de 200.000 lei, care ar echivala astăzi cu 3 miliarde lei vechi. Înființarea liceului corespundea unei necesități obiective determinate de creșterea populației unei așezări declarate oraș în 1946.

Fig.46 Școala Generală ” Nestor Urechia”

(Sursa: http://www.orasul-busteni.ro/retea%20scolara2.htm)

Centrul Cultural din Bușteni, ca instituție, nu a funcționat din totdeauna în actuala locație, dar activitatea ei, sub diferite forme, are o istorie de peste 100 de ani. Prima atestare a unei instituții de cultură datează din 1899 când, la inițiativa directorului școlii de atunci, institutorului A. M. Michailescu și a dr. Constantin Popescu, ia ființă Societatea culturală "Gheorghe Lazăr", care a funcționat în clădirea vechii școli din Bușteni.

Fig.47 Centrul cultural Bușteni ( Sursa:http://www.centrulculturalbusteni.ro/istoric.php)

În 1938 este înființat Căminul Cultural din Bușteni, care își asuma sarcina de a coordona întreaga activitate culturală din Bușteni. Nu avem date referitoare la momentul transformării acestuia în casă de cultură, dar presupunem că acest lucru s-a putut întampla după declararea Bușteniului oraș în 1946. De atunci ea a funcționat în locații mai mult sau mai puțin improprii pentru o casă de cultură, dar a organizat și a desfășurat, ca de altfel și până atunci, o bogată activitate culturală. În cadrul acesteia au funcționat diverse ansambluri artistice, formații folclorice, formații corale cum ar fi renumitul cor al profesorului Claponi .

Fig.48 Vechea școală din Bușteni (Sursa: http://www.centrulculturalbusteni.ro/istoric.php)

În 1999 s-a dat în folosință actualul sediu al Casei de Cultură din Bușteni. Aici a funcționat prima școală din Bușteni care, de la înființare, din 1865, în urma Legii învățământului dată deAl.I.Cuza, și până în 1887 nu a avut o clădire proprie, funcționând într-o casă particulară a lui Ghiță Constantinescu de pe Valea Albă. În 1887 s-a dat în folosință actuala clădire și până după al II-lea razboi mondial aici a fost școală. O dată cu construirea unor noi clădiri școala s-a mutat treptat, în vechea clădire rămânând doar câteva spații pentru ateliere școlare, o sală de sport și Biblioteca orășenească.

Orașul Sinaia dispune de 3 grădinițe, 3 școli gimnaziale cu clasele I-VIII și Colegiul Mihail Cantacuzino.

La 1 decembrie 1874, din dorința Domnitorului Carol I, comuna Podul Neagului ia numele de Sinaia, comuna cuprinzând teritoriul: de la Izvor până la Predeal, iar Primăria de la Bușteni se mută la Sinaia. Astfel, Sinaia începe să se dezvolte vertiginos în următorii ani. În anul 1875 erau gata construite primele două case din centrul orașului: casa prințului Dimitrie Ghica, pe actualul loc al Cazinoului și casa colonelului Florescu, ministru de război, casă ce a rămas cunoscută sub numele Castelul Știrbei. Tot în același an, începe construcția Castelului Peleș, construcția căii ferate Ploiești-Predeal, construcție care aduce foarte mulți muncitori, o bună parte străini, și odata cu aceștia, viitori elevi.

În această perioadă, la Sinaia, a fost înființată la mănăstire cea de-a treia școala de către Regina Elisabeta, la mănăstire, primele învățătoare fiind două domnișoare de onoare ale Reginei. Venind în vizită la Sinaia, Regina Elisabeta a descoperit o chilie în care copiii învățau sub îndrumarea unui călugăr. Regina a încredințat domnișoarelor de onoare misiunea de a se implica în instruirea acestor copii. Se făceau noțiunile de bază ale scrisului și cititului, iar totul se desfășura folosind nisipul în loc de tablă.

V.A. Urechea, în vremea aceea Ministru al Instrucțiunii Publice, vizitând mănăstirea și aflând de generoasa preocupare a călugărului, a hotărât înființarea unei școli, chiar din septembrie 1882, precum și înființarea a două posturi de învățător în Sinaia, lucru confirmat în anuarul oficial al Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor, din 15 octombrie 1910. Unul din posturi a fost încredințat Smarandei Andronescu, o cunoscută personalitate din vremea respectivă (maică Smara).

Din raportul școlii, nr. 4/19 iulie 1883, rezultă că numărul elevilor din clasa I a fost de 55, din care au promovat în clasa a II-a 25 de elevi, dintre aceștia ajungând să absolve clasa a IV-a, în anul școlar 1885-1886, doar 4 elevi. Mulți ani numărul elevilor absolvenți a fost mic în comparație cu numărul elevilor înscriși sifrecventi.

În același an, în centru așezării se construiește primul local de școală primară, numită „Carmen Sylva”, pe un teren donat de Eforia Spitalelor Civile în suprafață de 2940 mp.

În 1903, la 6 mai, Ministerul Instituțiunii Publice aprobă al doilea local de școală în cătunul Izvor, construcție finalizată în 1906. În 1905, pe 21 aprilie, primarul orașului solicită din nou sprijinul Eforiei Spitalelor Civile pentru finalizarea acestui proiect, al cărui plan era aprobat de Consiliul ethnic, din care făcea parte și ing. Anghel Saligny.

Construcția se va finaliza între 5 septembrie și 1 decembrie 1905. În acelmoment cele două școli erau frecventate de 260 de elevi.Pentru localnici prindea tot mai mult ideea realizării unei școli secundare, pentru care se străduiesc gospodării orașului și oamenii de bine.

În prezent, școala funcționează cu un număr de 420 de preșcolari și elevi, repartizați astfel: 2 grupe de program normal, 2 grupe de program prelungit, 16 clase – 8 la ciclul primar și 8 la ciclul gimnazial.

Tot mai puțini, dar conștienți că au de dus mai departe o tradiție…pentru că încă de la început Școală Gimnazială „George Enescu”s-a dovedit a fi o unitate școlară de elită, la nivelul învățământului național, prin calitatea corpului profesoral și a rezultatelor elevilor la olimpiadele și concursurile școlare, naționale și internațional și la examenele de evaluare națională, prestigiu care s-a menținut de-a lungul timpului.

Centrul Cultural ,,Carmen Sylva”

A fost inaugurat în 10 aprilie 2008 și este găzduit de clădirea primei școli primare din Sinaia. Edificiul a fost construit înainte de 1898, an în care compania care asigura paza Castelului Peleș a părăsit mica lor cazarmă, mutându-se în noile spații special construite pentru a cuprinde viitorul Batalion al Vânătorilor de Munte, care se înființa în localitate. Clădirea eliberată, va fi reconstruită și amenajată în școală mixtă cu patru clase, cu ateliere de lucru pentru băieți și pentru fete și cu locuință pentru învățător, devenind Școala primară Carmen Sylva (1899). Au fost astfel preluați toți copiii care au învățat până atunci sporadic, în chiliile mânăstirii, iar cursurile le predau doi învățători, din care cel care semna scrisorile sub ,,Direcțiunea Școalei” era Sever Badea.

Fig.49 Centrul Cultural ” Carmen Sylva” ( Sursa: http://www.primaria-sinaia.ro)

În prezent, Centrul Cultural ,,Carmen Sylva” dispune de o bibliotecă care are peste 45.000 de volume, cărți de specialitate (filosofie, istorie, matematică, chimie, geografie, astrologie, etc.), literatură română, literatură universală, albume de artă, literatură pentru copii etc.. Aici se desfășoară diverse activități literare (lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, dezbateri, workshopuri).
Clubul Seniorilor este locul unde își petrec timpul liber sinăieni dar și turiști. Locul este frecventat atât de domni cât și de doamne și se constituie într-un cadru familiar menit să-i bucure și să-i ajute să socializeze.

Holul de primire are o recepție unde cei care vin la centru obțin informațiile necesare, despre cultură, învățământ, geografia și istoria orașului Sinaia și nu numai. Accesul spre etaj se face pe scară originală a clădirii, zonă foarte frumoasă de trecere.

5.2.3 Etnografie și folclor

Una dintre activitățile economice importante, întâlnită și astăzi în satele prahovene, strâns legată de valorificarea resurselor naturale, dar și umane, sunt meșteșugurile. Dacă, din punct de vedere geografic, distingem trei zone definite: munte, deal, câmpie, din punct de vedere etnografic, găsim elemente de civilizație și cultură populară, integrate deplin în sistemul de organizare a satelor, în ocupații și meșteșuguri, în datini și obiceiuri, în felul de a fi al locuitorilor județului.

Modernizarea societății românești a generat dezvoltarea sectorului economic. În primele decenii ale sec XIX-lea, industria casnică, meșteșugurile, îndeosebi, se dezvoltă la sate, asigurând populației rurale, dar și orășenilor, necesitățile legate de îmbrăcăminte, încălțăminte, ca și confortul casnic. Se dezvoltă industria casnică textilă, ce presupune un proces complex al muncii: dărăcit, pieptănat, tors, vopsit și țesut.

Se dezvoltă, de asemenea, meșteșugurile legate de prelucrarea lemnului, în Prahova existând masa lemnoasă în cantități importante. Fiecare moșie, fiecare sat, avea proprii lemnari, care lucrau pentru nevoile proprietății funciare, dar și pentru nevoile locuitorilor satului, producția de cherestea fiind destinată nevoilor interne, dar și externe ale satului, aflându-se în centre meșteșugărești. Aici se întâlneau meșteri lemnari, constructori de fierăstraie, dârste, pive, căruțe, briște, rotari și dogari.

Resursele turistice etnoculturale sunt reprezentate de arta populară. Așezările rurale tradiționale, privite în ansamblu, reprezintă un grup de construcții, locuințe ce alcătuiesc un mod de viață care se poate schimba în timp și spațiu. Acestea se definesc prin vechime istorică, funcția socio-economică, durata de locuire și modul de organizare a gospodăriilor.

Obiectele tradiționale sunt legate de ocupațiile agricole, silvice și transport. Ele s-au dezvoltat și diversificat o dată cu circulația produselor meșteșugărești prin târguri, oboare, bâlciuri, iarmaroace. Astăzi puține gospodării mai folosesc astfel de obiecte, ele fiind păstrate în muzee și colecții etnografice pentru a putea fi cunoscute de turiștii interesați.

Portul popular reprezintă o carte de vizită a locuitorilor din Valea Prahovei. Este un ansamblu vestimentar cu piese de îmbrăcăminte și podoabe distincte de mare valoare artistică. Costumul popular este determinat de zonă, de ocupații și meșteșuguri. Ele reflectă starea socială, vârsta și trecutul istoric. Astăzi constituie un element de podoabă pentru zilele de sărbătoare și pentru importantele ceremonii din viața omului.

Fig.50 Port popular prahovean ( Sursa: http://www.magazindeartizanat.ro/porturi-traditionale)

Arta populară a prelucrării pieilor este prezentă acolo unde există meșteri care se ocupă cu tăbăcăria, cojocăria și cizmăria. Elementul dominant este confecționarea pieselor de iarnă: cojoace, căciuli. Ele au tehnici de decorare deosebite în funcție de ocaziile la care sunt folosite. Alături de acestea se mai confecționează: curele, opinci, tobe de vânătoare, traiste, hamuri și alte elemente de marochinărie.

5.2.4 Arhitectura populară

În încercarea de a realiza o tipologie a caselor țărănești lucrarea lui Anton Verancsics Descrierea Moldovei și Țării Românești (publicată în anul 1549) poate constitui baza de pornire. Într-un pasaj referitor la locuințe, Verancsics scria: „casele sunt puțin ridicate de la pământ și făcute din lemn, lipite cu lut și acoperite cu paie sau stuf” .

Arhitectura, chiar și cea populară tradițională, este arta care cuprinde și influențează intim activitatea omenească, tocmai pentru că atinge partea cea mai secretă și intangibilă, inconștientul și care trebuie să suscite interesul acelor care petrec în ea o mare parte din viața lor.

De la argumentele generale, ajungem la cele individuale. În trecut, o gospodărie țărănească, oricât de mică ar fi fost, producea singură aproape tot ce era nevoie pentru familie. Satele erau adevărate vetre de viață, din toate punctele de vedere, inclusiv cel social, economic, istoric, antropologic. Tocmai această diversitate contribuie la varietatea arhitecturii populare.

Arhitectura tradițională s-a conturat în timp, specificul ei fiind dat de structura materială a construcțiilor, de proporții, de volume, decor și ornamente. Condițiile naturale, împrejurările sociale, istorice, îndemânarea tehnică și opțiunea estetică a locuințelor și-au pus amprenta asupra diferitelor edificii ale satului. Elementele care definesc orice construcție tradițională, laică sau religioasă sunt dimensiunile, materialele folosite, temelia, dispunerea elementelor de construcție, formele de acoperiș, ornamentele exterioare și interioare. Cele mai atractive din punct de vedere arhitectural sunt bisericile care se impun prin modul de fasonare și îmbinare a bârnelor, prin împărțirea interioarelor și elevația turnului care în zona Văii Prahova este mic de înălțime.

Caracteristicile caselor tradiționale românești:

Casa tradițională este poziționată separat față de anexele din gospodărie. Încăperile de locuit, cărora noi le spunem astăzi dormitoare, sunt grupate de-a lungul unei axe care arată direcția de orientare a ferestrelor și a ușilor casei (est, sud sau sud-est).Spațiile de locuit sunt decorate cu textile, mobilier și ceramică, pictură pe lemn și sticlă, piese de port, obiecte de uz casnic. Camerele nu sunt înalte, iar tavanele au grinzi.

Organizarea interiorului constituie cea mai concludentă expresie a modului de viață și a formelor de manifestare a ideilor despre familie, frumos și funcționalitate. Interiorul locuințelor țărănești este condiționat de mediul natural, ocupații, nivelul de dezvoltare și schimburile culturale. Locuințele se identifică prin planul și funcțiile încăperilor.

Fig.51 Casă tradițională prahoveană ( localitatea Trăisteni)

(Sursa:http://www.cooperativatraditionala.ro/arhitectura-traditionala-incotro/)

Conservarea așezărilor rurale ca mijloc de păstrare a identității culturale:

Începând cu anii 90, în discuțiile asupra satelor românești apar două mari direcții: una care este pentru modernizarea satului, alta care luptă pentru conservarea moștenirii culturale.

Istoria recentă a satelor românești arată că dispariția anumitor valori și a moștenirii culturale a lăsat un gol și a antrenat o criză de identitate culturală prin construirea de vile și pensiuni turistice care nu se încadrează în stilul arhitectural tradițional din zona montană .

La ora actuală, există 28 de case țărănești reprezentative pentru arhitectura românească tradițională, conform www.RomanianMonasteries.org

Fig.52 Răspândirea așezărilor țărănești (Sursa:www.RomanianMonasteries.org)

5.3 Elemente de toponimie

Unele denumiri toponimice întâlnite în munții Bucegi ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaică de Buceci. Forma Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac "un complex de mai multi mușchi care formează un covor verde si moale". În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic, estic și cei din partea de miazăzi a munților, ca și locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toți în zilele noastre Bucegi. Lingviștii spun ca huceagul sau buceagul este un păduriș des și jos, ori covorul de mușchi verde și moale, sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni și ierbărie. Localități cu numele Bugeac sau Buceag existau in județele Constanța, Ialomița și Teleorman, Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu aparținând regatului dacic al lui Burebista. Poate că tufele joase de jnepeni, numite și buceag, au dat numele Bucegilor.

Lingvistul Sextil Pușcariu susține chiar că Bucșoiul, unul din brațele stelei de munți ce se intâlnesc în vârful Omu, își are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic), tot așa cum și Buceci, Bugeci, se derivă de la Buc cu acelasi sufix ca în Măneciu sau Moeciu.

Întregul areal al masivului Bucegi este înțesat de elemente de toponimie , de la denumirile văilor, vârfurilor până la elementele turistice antropice:

Astfel în apropierea culmii Doamnelor curge o apă ce se numește Valea Sugărilor. În românește ungurescul sugar înseamnă domn. Deci avem Muntele Doamnele șiValea Domnilor.

Numele muntelui Forban vine de la cuvintele săsești Vor Bahn (în limba germană, corect Vor der Bahn), deoarece în fața acestui munte se construise în finele secolului trecut o linie ferată îngustă, de decauville, cu scop de exploatare forestieră. Muntele se află "înaintea trenului" (Vor der Bahn), de unde, cu grafia românească, avem muntele Forban sau Forbanul.

Caraiman  poate însemna Conducătorul negru, sau Preotul negru, de la cuvintele turcești cara = negru și imam sau iman = conducător, preot.

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni.

Vârful Bucura(primul vârf la sud de Omu) se numește astfel în amintirea Bucurei Dumbrava (1868-1926), pe numele ei adevarat Ștefania Seculici (cunoscută ca Fanny), scriitoare și drumeața neobosită, una dintre inițiatoarele turismului românesc modern.

Stîncile Franz-Iosef se află la 1299 m altitudine, la 5 minute de cabana Poiana Stânei, și au fost amenajate cu trepte și grilaje de fier in anul 1897, cu prilejul vizitei la Sinaia a împaratului Austro-Ungariei, Franz Joseph al Austriei.

Șaua Baiului din Munții Diham. Pentru muntele Baiu s-a purtat timp de câteva decenii, la începutul secolului XIX, un proces între râșnovenii stăpânitori ai muntelui din anul 1593 și boierii Dudescu, Crețulescu, Raducanu, Paleologu și medelnicerul Grigorie, care revendicau proprietatea muntelui. Denumirea de Baiu (supărare, necaz) se pare ca vine de la acest litigiu.

CAPITOLUL VI ASPECTE DE INFRASTRUCTURĂ EDILITARĂ

6.1 Alimentarea cu apă

Profilul demografic al orașului Bușteni este tipic pentru o localitate de dimensiuni reduse cu o economie afectată intens de recesiunea economică. Totalul populației din orașul Bușteni este de 12488 loc. (în 2007), din care numărul populații active ocupate este de 3816. Aceștia sunt grupați astfel: numărul salariaților pe ramuri de activitate în industria prelucrătoare este de 2979, reprezentând proporția cea mai mare, după care urmează comerț, activitate hotelieră și alimentație publică cu 894 de salariați, apoi sănătate și asistență socială cu 409, învățământ cu 293,transporturi și telecomunicații 280, producția și distribuția energiei electrice, apoi a gazelor cu 193, construcții 148, etc. (Buletinul Statistic, 2009).

Structura demografică și evoluția economică sunt elemente care influențează consumul de apă, atât în industrie, cât și în gospodării și determină investițiile în privința exploatării resurselor de apă. Numărul de locuințe al orașului Bușteni este de 4388 și sunt dispuse pe o suprafață de 706 ha. Consumul de apă a crescut pe cap de locuitor, în special datorită amenajărilor spațiilor de locuit. În trecut foarte puține locuințe din oraș dispuneau de apă în amenajări interioare în sistem controlat, majoritatea fiind dotate cu cișmele în curte.

Orașul Bușteni nu a avut niciodată restricții în ceea ce privește alimentarea cu apă, datorită amplasării localității în apropierea surselor de captare și a debitului destul de mare. Principala arteră hidrografică care străbate orașul Bușteni este Prahova, care alimentat de către afluenți, are un debit de cca 2,56 m3 /s.

Localitatea este străbătută de o bogată rețea de ape curgătoare, cu un pronunțat caracter torențial: Valea Cerbului, Valea Alba, Valea Caraimanului, Vâlcelul Spumos, Valea Jepi, Valea Urlătoarei, Valea Comorilor și Valea Babei. Spre răsărit, pe malul stâng al râului Prahova, care străbate orașul de la un capăt la altul, orașul este închis de muntele Zamora (Baiului), străbătut la rândul său de numeroase văi: Valea Fetii, Valea Măturarului, Valea Zamorei,etc. Acestea sunt colectate în principal de cele două mari artere hidrografice, Prahova și Doftana a căror obîrșie se află în imediata vecinătate. Cursul lor constituie pe mai mulți kilometri hotarul dintre munții Baiului, Bucegi și Grohotiș. Cele mai multe aparțin bazinului hidrografic Prahova, care până la confluența cu Doftana se întinde pe circa 880 km2.

Sisteme de captare a apei

Apa din rețeaua de distribuție a orașului Bușteni provine din surse subterane. Astfel, există 8 captări de izvoare ce alimentează o rețea inelară, cu sistem gravitațional având următoarele caracteristici:

Captarea Piatra Arsă construită în 1975, la 880 m, cu un Qmed = 7 l/s, în bună stare de funcționare care alimentează numai zona industrială Piatra Arsă. Rezervorul are două aducțiuni, cu o lungime L=2,4 km, aducțiunea traversând direct prin Prahova.

Captarea Valea Babei I a fost construită între 1932 – 1938, având un debit Q = 4,5 – 10 l/s, la 1250 m, și 4 km până la puțul de reper. Are două rezervoare de 150 m3 , bypasate.

În noaptea de 13 – 14 august 1999, captarea a fost distrusă în proporție de 95%, colmatată complet, iar plecarea aducțiunii smulsă, motiv pentru care aducțiunea a fost înfundată. Captarea a fost refăcută în proporție de 80%, până la sfârșitul lunii noiembrie 1999, iar în prezent alimentarea se face printr-o conductă de preaplin.

Captarea Valea Babei II, la 880 m, cu un Qmed = 10 l/s, aducțiune Ø 150 și L=2,4 km. De asemenea în noaptea de 13 – 14 august 1999 și aceastã captare a fost distrusã complet, iar aducțiunea ruptã și înfundatã. În prezent alimentarea se face dintr-o prizã al cãrei debit a scãzut foarte mult în urma viiturilor din 28 iulie 2000, prin schimbarea pânzei freatice cu suplimentare de debit din apa de suprafațã;

Captarea Gura Diham a fost construită în 1941, la 974 m, cu un debit Q = 10 – 23 l/s, o aducțiune de fontă Ø 150 și o lungime L = 2,95 km, trei drenuri de bazalt în bună stare de funcționare.

Captarea Clăbucet a fost contruită în 1911, având un debit Q = 5 – 15 l/s, la 1050 m, o aducțiune Ø 125 și un rezervor de 300 m3 , by pasat. Captarea nu a fost prevăzută cu vană de golire pentru spălare, iar alimentarea se realizează prin drenuri.

Captarea Valea Coștilei are un debit de Q = 2 l/s, la 1020 m și se află în conservare. O altă captare importantă pentru oraș este cea din Valea Albă (Foto1) . Aceasta a fost recent modernizată cu ocazia amenajării pârtiei de schi Kalinderu(Foto2) (conform P.U.G., 2008).

Fig.53 Captări de apă Bușteni ( Sursa: http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/33.pdf)

Captarea Valjan cu un debit Q = 0,3 – 1,8 l/s la 985 m, a fost construită în 1908, are o aducțiune Ø 100 și o lungime L = 1,4 km deteriorată, în conservare.

Captarea Caraiman II, cu un debit Q = 1 l/s, la 1200 m, a fost construită în 1905 și se află în funcțiune .

Fig.54 Conducte de transport apă de la captarea Caraiman II și Urlătoarea Mare

(Sursa: http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/33.pdf)

În prezent cantitatea medie pe locuitor este de aproximativ 180 l/zi cu mult sub 250 l/zi media pentru localitățile urbane. În timpul iernii cantitatea se mărește la aproximativ 190 l/zi, datorită folosirii neraționale a apei potabile, prin neînchiderea cișmelelor din curți pentru a nu îngheța și datorită consumului sporit pentru completarea pierderilor de apă a centralelor termice.

Se înregistrează un consum deosebit în activitatea de producție a hârtiei de aproximativ 105 l/s. SC OMNIA IMPEX SA, producătorul local de hârtie, dispune de trei captări de apă industrială, din Valea Caraiman, Valea Spumoasă, Valea Urlătoarea Mare, și două captări de apă potabilă, Caraiman II și Denes. Surplusul de apă potabilă captat de circa 30 – 80 l/s în funcție de anotimp se livrează în rețeaua de distribuție a orașului.

În timpul sezonului de iarnă și estival se mărește consumul total de apă datorită activității de turism, populația orașului dublându-se în această perioadă. Apa folosită în oraș provine din surse subterane, captându-se izvoare de altitudine. Altitudinea acestor surse variază de la 880 m la 1200 m.În ultimii ani s-a înregistrat o scădere a debitelor captate cu aproximativ 40% din debit. De asemenea, s-au înregistrat cazuri de pierdere a surselor la două captări din cartierul Poiana Țapului, precum și de migrare a izvoarelor spre aval de camerele de captare.

Cantitatea minimă de apă necesară pe zi pentru un locuitor este de 50 l. Cantitatea este estimată numai pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei individuale și preparării hranei. Sursa de apă folosită pentru aprovizionarea cu apă a localităților trebuie să fie protejată împotrivă activităților umane. Rețeaua de distribuție a apei trebuie să asigure regimul continuu, cantitatea necesară și să nu permită contaminarea exterioară. Proiectarea rețelelor de distribuție trebuie să țină seamă de topografia, amplasarea și mărimea localității. Materialele de construcție a conductelor de transport, rețelelor de distribuție și rețelelor interioare trebuie să aibă aviz sanitar de folosire pentru apa potabilă.

Protejarea surselor se face prin izolarea acestora prin perimetre de protecție sanitară și controlul activităților poluante din teritoriul aferent. Stabilirea perimetrelor de protecție sanitară se face individualizat pentru fiecare sursă, pe baza studiului de specialitate, în conformitate cu standardele de proiectare în vigoare. Sursele de apă de profunzime (izvoare captate sau foraje) trebuie să fie amplasate și construite astfel încât să fie protejate contra șiroirilor de ape și împotriva inundațiilor.

Zona de extracție trebuie împrejmuită pentru prevenirea accesului public și al animalelor, să fie prevăzută cu pantă de scurgere pentru prevenirea băltirii apei în sezoanele cu precipitații atmosferice.

Fig.55Schema rețelei de alimentare cu apă a orașului Bușteni

( Sursa:http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/33.pdf)

Pentru orașele Azuga și Sinaia principala sursă de alimentare cu apă se realizează prin legăturile dintre localități, în localitatea Azuga avem două captări de apă: Captarea Valea Azugii (Qmax=250 l/s, Qmediu=208 l/s) și Captarea Valea Grecului de tip dren longitudinal (Qmax=10 l/s, Qmediu=8 l/s).

Iar în Sinaia apă tratată din Azuga transportată prin intermediul unei aductiuni Dn400mm (sursa Valea Azugii).

Surse locale (4 surse de apă subterană: Valea Babei, Pescarie, Vânturiș, Cuibul Dorului și 3 surse de suprafață: Valea Dorului I si II si Valea Rea), împreună furnizând 72 l/s în medie.

Stația de tratare Valea Dorului având o capacitate proiectată de 60 l/s (tratează apa brută de la sursele Valea Dorului I și II și Cuibul Dorului). Stația de tratarei Oppler pentru apă brută din sursa Valea Rea, care furnizează o medie de 18 l/s.

6.2 Sistemul de canalizare

În orașul Bușteni apele uzate sunt colectate de rețeaua de canalizare existentă și sunt descărcate în văile afluente râului Prahova, sau direct în Valea Prahovei, fără a fi epurate. Acest lucru contribuie la poluarea acestor râuri, dând și un aspect insalubru orașului.

Canalizarea menajeră și pluvială funcționează în sistem centralizat pe o lungime de 45,13 km și deservește numai o parte a orașului, restul utilizatorilor deversând apele reziduale în fose vidanjabile. Rețeaua (constituită în mare din tuburi de azbociment, beton sau PVC) are dimensiuni cuprinse între 110 – 600 mm.

Simultan cu inițiativa de a dezvolta sursele noi de apă potabilă și optimizarea rețelelor de distribuție a ei, s-a elaborat și aprobat studiul de fezabilitate intitulat „Canal colector și stație de epurare Bușteni“ pentru soluționarea problemelor de epurare existente, în corelare cu posibilitățile de dezvoltare.

Dintre disfuncționalitățile privind canalizarea apelor uzate în orașul Bușteni se disting:

locațiile turistice, în special cele din zonele periferice ale unității administrative, nu dispun de stații de preepurare.

unele arii rezidențiale nu dispun de rețele de canalizare pluvial ă și menajeră, astfel că o parte importantă din volumul de apă uzată este evacuat direct în rețeaua hidrografică naturală.

cea mai mare parte a rețelei de canalizare este unitară, astfel că aceasta preia atât ape uzate menajere, cât și apele pluviale. În condițiile unor precipitații abundente se remarcă refularea volumelor de apă transportate, în condițiilor unei subdimensionări ale conductelor de transport.

stațiile de preepurare ale unităților industriale din ora șul Bușteni nu îndeplinesc normele europene de mediu.

Majoritatea stațiilor de epurare a apelor uzate au fost construite în perioada 1965-1984. Datorită vechimii echipamentelor electro-mecanice și a întreținerii minimale efectuate de-a lungul timpului, acestea se află într-o stare precară, iar unele sunt practic nefuncționale. Conform HG 352 / 2005, întreg teritoriul României a fost declarat zonă sensibilă. Prin urmare, toate aglomerările urbane cu mai mult de 10.000 de locuitori echivalenți trebuie să aibă asigurată infrastructura necesară epurarii apelor uzate urbane, astfel încât să permită epurarea avansată a acestora.Până la sfârșitul anului trecut trebuia finalizat un proiect de reabilitare a stațiilor de captare și canalizare a apelor menajere. Astfel, pentru aglomerarea Sinaia cu localitățile învecinate (Azuga și Bușteni) se impunea un număr de 6 stații de clorinare noi, extinderea rețelei de canalizare și a canalului colector. Construire stație de epurare cu treaptă mecano-biologică și treaptă de epurare avansată, amplasată în localitatea Sinaia, pe locația stației de epurare existente.

6.3 Salubritatea

În prezent, din cauza creșterii cantității și diversității deșeurilor, precum și a impactului lor negativ, tot mai pronunțat, asupra mediului înconjurător, gestionarea deșeurilor a devenit o problemă din ce în ce mai acută, ce atrag o serie de riscuri majore atât pentru mediul ambiant cât și pentru sănătatea populației.

Sursele importante de generare a deșeurilor sunt: agricultura, industria, activități social-economice, deșeurile generate de activitățile acestor agenților economici sunt:

depozitarea deșeurilor pe sol fără respectarea unor cerințe minime

evacuarea în cursurile de apă

arderea necontrolată a acestora.

În privința deșeurilor menajere, până la sfârșitul anului 2000, acestea erau depozitate la groapa de gunoi existentă în sud-estul orașului, în zona Zamora, amplasament lipsit de dotare tehnică sau edilitară.

Din aceste motive, autoritățile locale prahovene, pe baza unui parteneriat, au construit rampa ecologică de deșeuri menajere și deșeuri asimilate acestora, amplasată în zona Boldești – Scăieni, vechea groapă de gunoi rămânând închisă. De asemenea, a fost realizată o stație de sortare, preluare și transfer al deșeurilor, administrată de Serviciul de Salubrizare Bușteni.

Capacitatea totală de depozitare a rampei de transfer este de 25 tone/zi respectiv 55 mc, suprafața depozitului fiind de 600 m2, iar suprafața totală cu activități conexe de 2000m2.

Începând cu 01.01.2007 Primăria orașului Bușteni a implementat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor în containere speciale, conform normelor europene în vigoare.

Serviciul de salubritate sau agentul economic care se ocupă de gestionarea deșeurilor va folosi sisteme adecvate de colectare a materialelor reciclabile și va asigura dirijarea lor spre procesul de reciclare.

În acest scop va asigura capacități adecvate de sortare și depozitare: recipiente separate, marcate, pentru colectarea separată de la sursă (sticlă, material plastic, hârtie, deșeuri predominant organice biodegradabile, etc.). Deșeurile din parcuri și grădini sunt deșeurile specifice, predominant vegetale și trebuie reciclate prin compostare, de preferat la locul de producere, sau dacă nu este posibil, să fie dirijate spre un sistem similar în exteriorul parcului.

În cazul deșeurilor din piețe se va asigura colectarea separată a deșeurilor de origine vegetală, care pot fi compostate, și a celorlalte deșeuri care pretează la reciclare, cum ar fi: materialul plastic, hârtie, sticlă, etc., similare cu cele menajere. Componentele nereciclabile din refacerile drumurilor, din demolări și construcții se colectează și se folosesc într-un sistem de reciclare; antreprenorul are obligația să monteze recipiente de colectare adecvată.

Președintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma și ministrul Mediului și a Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Prahova”.

Proiectul a fost depus în cadrul « Programului Operațional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea șisturilor contaminate istoric, Domeniul de intervenție – Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor și extinderea infrastructurii de management al deșeurilor ».

Pentru Arealul Bucegilor acest proiect presupune construirea unei stații de transfer cu toate dotările necesare la granița administrativă dintre Bușteni și Sinaia. Dacă localizez bine va fi undeva în spatele Lukoil între cartierele Zamora și Cumpătul pe malul Prahovei și va avea acces atât dinspre Bușteni cât și dinspre Sinaia.

Acest proiect a fost realizat pentru asigurarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivel de județ. Pentru realizarea proiectului se vor achiziționa echipamente, utilaje și mașini pentru transport cât și pubele pentru colectare selectivă.

“Un proiect menit să ducă la creșterea standardelor de viață și de mediu, la dezvoltarea unui sistem durabil de management al deșeurilor, dar și la reducerea numărului de zone poluate din județul Prahova.”

CAPITOLUL VII CALITATEA MEDIULUI ȘI PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII DURABILE

7.1 Calitatea mediului

Protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice. Agenția de Protecție a Mediului Prahova are atribuții privind protecția și conservarea naturii, a diversității biologice, dezvoltarea și administrarea rețelei de arii protejate, apărarea împotriva calamităților naturale și accidentelor, aplicarea fermă a legislației de mediu, dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apă, gestiunea deșeurilor urbane și industriale.

România a semnat în 1992, la Summitul de la Rio, Convenția cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), ratificată prin Legea nr. 24/1994. Obiectivul principal al acestei convenții este de a stabiliza concentrațiile gazelor cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic.

În 1997, la Kyoto, la cea de-a treia Conferiță a Părților la Convenția Cadru, a fost semnat un protocol la UNFCCC, Protocolul de la Kyoto, în vederea stabilirii unor măsuri, ținte și perioade clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, România obligându-se la o reducere de 8% în perioada 2008-2012, față de anul de bază (1989), în vederea armonizării cu măsurile Uniunii Europene, de reducere cu același procent.

Calitatea aerului

Atmosfera este unul dintre cele mai fragile subsisteme ale mediului. Calitatea aerului este monitorizată printr-o rețea de supraveghere (10 stații de monitorizare numai în municipiul Ploiești) stabilită în funcție de impactul marilor poluatori asupra mediului înconjurător. La amplasarea stațiilor de monitorizare s-a ținut cont de o serie de factori: sursa de poluare, zona poluată, natura poluanților, scopul urmărit prin determinare, nivelul de poluare din zonă, aria de răspândire a poluanților, concentrațiile de scurtă durată, concentrațiile medii zilnice, etc.

Calitatea apei

Satisfacerea necesarului de apă pentru alimentarea cu apă potabilă, pentru activitatea industrială și agricolă se realizează prin rețeaua de râuri și lacuri cu aportul lacurilor de acumulare Paltinu și Măneciu. Consumul pentru populație are valori considerabile, comparabile cu cele pentru industrie, cunoscută fiind densitatea mare a populației, numărul mare de localități din județ și turismul bine reprezentat. Dintre consumatorii industriali, cea mai reprezentativă este petrochimia.Dezvoltarea turistică în zonele muntoase din nord, mai ales pe Valea Prahovei, dar și pe Valea Teleajenului, se află în directă relație cu resursele de apă, atât în ceea ce privește asigurarea cerinței, cât și a calității cursurilor de apă din zonă.

Calitatea solului

Solul este definit ca fiind stratul de la suprafață al scoarței terestre. Este format din particule minerale, materii organice, apă, aer și organisme vii. Este un sistem foarte dinamic care îndeplinește multe funcții și este vital pentru activitățile umane și pentru supraviețuirea ecosistemelor.

Principalele procese de degradare a solului sunt:

• eroziunea

• degradarea materiei organice

• contaminarea

• salinizarea

• compactizarea

• pierderea biodiversității solului

• alunecările de teren și inundațiile.

În localitatea Bușteni, suprafața totală a intravilanuluiexistent (curți-construcții) este de 625,76ha. Această suprafață cuprinde, pe lângă localitateade bază, și trupurile de intravilan dispersate în cadrul teritoriului administrativ.

Suprafața majoritară a intravilanului orașului Bușteni este ocupată de zona de locuințe și anexe, reprezentând un procent de 50,10% din total intravilan.

Investigarea și evaluarea poluării solului și subsolului reprezintă obligația și responsabilitatea operatorului economic sau deținătorului de teren care a desfășurat ori desfășoară activități poluatoare sau potențial poluatoare pentru mediul geologic. Investigarea și evaluarea poluării solului și subsolului se realizează în următoarele cazuri:

La constatarea unei poluări potențial periculoasă pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu.

La stabilirea obligațiilor de mediu, în cazul schimbării statutului juridic al terenurilor pe care s-a desfășurat o activitate cu impact asupra mediului.

La producerea accidentelor care conduc la poluarea terenului după îndepărtarea sursei și poluanților deversați în mediu geologic.

Biodiversitatea

La nivelul orașului Bușteni există păduri dese de fagi, arini, salcii, mesteceni, paltini și ulmi. Pe măsură ce altitudinea crește (peste 1200 m), locul foioaselor este luat de conifere: pini, brazi, molizi și larice. Vegetația alpină și subalpină (1600-2000) cuprinde tufărișuri, arbuști, asociații de pajiști și numeroase specii de flori de munte. Suprafețele ocupate de jneapăn sunt în regim de ocrotire și li se adaugă tufărișuri de afin și zmeură.

Pentru orașul Bușteni, suprafața de spațiu verde public amenajat pe locuitor este de 5,28m2, față de standardul de 16m2, dar zona montană, care constituie patrimoniul natural, depășește mult necesarul de recreere.

Spațiu verde public este alcătuit din:

• Parcuri – 37.872 m2

• Spații verzi de aliniament – 16.800 m2

7.2 Perspectiva dezvoltării durabile

Prezentul studiu este realizat în scopul de a demonstra, încă odată dacă mai era nevoie, ce reprezintă stațiunile din zona Valea Prahovei ca destinație turistică pe harta României, subliniind faptul că într-o zonă turistică cu potențial deosebit trebuie să existe atât dotări turistice de calitate, dar și servicii care să vină în întâmpinarea turiștilor cu pretenții din ce în ce mai ridicate.

Ca ramură a sectorului terțiar de interferență, turismul reprezintă în perioada contemporană o variantă strategică pentru numeroase economii naționale, fiind cunoscute efectele sale benefice în plan economic, social, cultural și, într-o anumită măsură, asupra mediului natural.

În acest sens s-a încercat integrarea stațiunilor Sinaia, Bușteni și Azuga în “Sistemul de Turism Local – STL”.

Centrul Regional de Resurse în Turism (CRRT) din BUȘTENI are personal specializat, stabilitate organizațională și programe efective pentru a-și îndeplini potențialul rol în dezvoltarea durabilă a turismului din Valea Prahovei, utilizând în acest sens mai multe instrumente: "Revista VIP", "Vacanțe și călătorii", "Cuvântul", "Lumea misterelor", "Eurocomunitatea medicală", "Respublica" și alți parteneri direcți: Televiziunea națională “Travel Mix”, Televiziunea regională VP-TV, Ziarul regional “Valea Prahovei”, Radio “Best FM” și Revista on-line “Totpal’s Daily News”.

Dezvoltarea durabilă rămâne un concept teoretic care poate orienta traiectoriile unor strategii de dezvoltare economică, socială și turistică. Sistemul de Turism Local se poate suprapune peste criteriile dezvoltării durabile, asfel că, în perspectivă, dezvoltarea turistică să integreze și nevoile directe al comunităților locale (localnici, oameni de afaceri, ong-uri și instituții publice) luând în considerare și cerințele de conservare ale resurselor naturale și de protecție a mediului.

Elaborarea Strategiei de dezvoltare a Orașului Bușteni, ca parte a proiectului „Planificarea strategică – pârghie de dezvoltare durabilă și coerentă a stațiunii Bușteni” a reprezintat un demers ințiatic absolut necesar ce a definit, subordonate unei viziuni, obiectivele strategice ale comunității pentru orizontul de timp 2009-2013, precum și direcțiile principale de acțiune pentru atingerea acestor obiective.

Obiectivele implementarii Sistemului de Turism Local (STL)

În urma analizei preliminare efectuate au fost identificate și stabilite mai multe obiective repartizate, din punct de vedere implementare temporară, în trei etape de realizare: pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung:

Pe termen scurt (6 luni – 1 an):

Identificarea potențialului turistic real ala zonei prin realizarea analizei socio-teritoriale

Realizarea bazei de date cu toți furnizorii de servicii turistice (din sector privat, ONG sau bugetar)

Constituirea grupului lucrativ (nucleul) de implementare STL format din staful CRRT, parteneri implicați, viitori anteprenori și cursanții premiați

Realizarea portalului web și altor instrumente de marketing și promovare a “Destinației Turistice Valea Prahovei”

Stabilirea concepției generale a “produsului turistic zonal” și includerea lui într-o ofertă comună, specifică zonei.

Pe termen mediu (2 – 3 ani):

Recrutarea și includerea în rețeau STL a peste 30 – 40% din potențialul economic zonal

Creșterea cu peste 10% a numărului de locuri de muncă existente în piața turistică zonală

Impunerea și menținerea unui trend ascendant al cifrelor de afaceri înregistrate de firmele cu obiect de activitate în domeniul turismului, aflate în zonă și arondate STL

Îmbunătățirea și creșterea permanentă a calității serviciilor turistice prestate în zonă

Pe termen lung (peste 4 ani):

Modernizarea infrastructurii existente și dezvoltarea permanentă a acesteia pentru obtinerea performanțelor majore în domeniul prestării serviciilor turistice în zonă

Dezvoltarea în paralel a serviciilor conexe turismului contribuind astfel la creșterea veniturilor înregistrate pe comunitățile locale și implicit a nivelului de trai

Identificarea și conservarea monumentelor naturale și antropice din zona, a elementelor de tradiție și cultură locală contribuind astfel la schimbarea în bine a imaginii stațiunilor

Ajustarea structurală și modificarea modelelor de producție-consum vizând integrarea în economia zonei a produsului turistic zonal și a promovării exclusive ca destinație turistică.

Pornind de la motto-ul al orașului Bușteni „…pe urmele Spătarului Mihai Cantacuzino“, continuând cu renumele dobândit de „Poartă a Bucegilor“, cu prestigiul datorat deceniilor de practicare a turismului, pe parcursul analizelor făcute s-au conturat următoarele elemente, cheie, care au ajutat la dezvoltarea locala:

Orașul Bușteni are:

Tradiție în turism

Tradiție în sporturile de iarnă

Centru cultural

Galerie de personalități

Oameni harnici

Liniște

Aer curat

Cadru natural deosebit.

7.3 Programe și strategii de dezvoltare economico-socială a zonei

Ca și în cazul dezvoltării durabile ,strategiile de dezvoltare economico- socială a zonei sunt strâns legate de partea turistică a arealului studiat.

În cadrul politicii economice două programe generale pentru a servi aspectelor sociale ale dezvoltarii au fost planificate:

stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și antreprenoriatului în turism

promovarea turismului zonal ca “destinație turistică”

modernizarea și extinderea bazei materiale deja existente (în special agrement turistic)

promovarea interesului pentru prelucrarea lemnului și artizanatul local tradițional

reconstrucția ecologică a zonei și valorificarea economică specific domeniului turistic

crearea de servicii în domeniul turismului și conexe acestuia pentru zonele învecinate

îmbunătățirea managementului colectarii deșeurilor (colectare selectivă)

În prezent, una dintre problemele cu care se confruntă stațiunile de pe Valea Prahovei este gradul redus de retenție a turiștilor, corelat cu lipsa de promovare a obiectivelor locale și cu practicarea turismului la negru în casele particulare de vacanță.

De exemplu în Bușteni există suficiente structuri de primire turistică și elementele esențiale practicării mai multor forme de turism dar practicarea turismului la negru nu face decât să afecteze negativ proiectele regionale de dezvoltare.

Un proiect propune transformarea orașului Bușteni într-o „poveste“ – o ofertă turistică integrată în care fiecare componentă are legătură cu cealaltă și oferă oricărei categorii de persoane elemente care să-i atragă pentru petrecerea concediului aici. De aceea nu sunt de ajuns implementarea de proiecte pentru dezvoltarea economico-socială , principalul proiect ar trebui sa fie cel de încurajare a dezvoltării turismului legal din care se pot obține fonduri prin impozitarea acestuia. Întregul oraș / stațiune/ regiune turistică trebuie sa aibe de caștigat nu numai cei care practică acest tip de turism , toate acțiunile ilegale se răsfrâng într-un final asupra noastră.

Concluzii

Principala concluzie a acestei lucrări, constatată atât în urma studiului publicațiilor de specialitate, dar și în urma constatărilor de pe teren, este aceea că masivul Bucegi este cu adevărat un model de urmat la nivel național.

Spun acest lucru cu referire în principal la cadrul natural protejat, respectiv Parcul Natural Bucegi, unde datorită implicării voluntarilor s-au realizat multe lucruri favorabile. De aceea trebuie să conștientizăm faptul că muntele nu o să ne rănească niciodată, căci nu are această putere, noi singuri ne putem face rău dacă o să continuăm să intervenim în evoluția normală a cadrului natural. Aici putem enumera foarte multe situații, printre care defrișările masive, pășunatul excesiv și poluarea intensă, pe care le observăm și le simțimpe traseele turistice. Prin aceste lucru ne punem singuri viața în pericol, atât a noastră, cât și a celorlalți turiști/localnici.

Cetatea de piatră a Bucegilor ne-a fost principala linie de apărare în vremurile istorice, locul unde ne puteam refugia din calea dușmanilor. O să rămână în continuare aici, dar așa cum am fost noi protejați, așa trebuie și noi să conservăm acest tezaur natural.

Acest masiv impunător și totodată bogat în resursele forestiere a fost principalul factor care a condiționat dezvoltarea așezărilor omenești pe cursul Prahovei, cum am amintit în capitolul al II-lea, poziția strategică de care beneficiază acest areal a ajutat la dezvoltarea orașelor și localităților învecinate. Drumul Văii Prahova, alături de Pasul Predeal, au făcut legătura între sudul țării și centrul acesteia (Țara Bârsei).

Dar toate aceste bogății oferite nu sunt în totalitate folosite rațional, de aceea principala problemă este perspectiva dezvoltării durabile, care trebuie să constituie o permanentă preocupare a factorilor implicați.

Încheierea acestei lucrări poate fi foarte simplă, fie rămânem la stadiul de cercetare și publicare a unor lucrări științifice, fie ne implicăm mai mult căci ”natura oferă, dar din păcate omul distruge”.

BIBLIOGRAFIE

Beldie, Al. – Flora și vegetația munților Bucegi, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967

Coandă, G. – Carpații, spații de conservare și continuitate a vetrei etnice românești, Ed. Transversal, Târgoviște, 2003

Cucu, V. – Romania. Geografie umană, Ed. Glasul Bucovinei, Iași, 1995

Cucu, V. – Orașele României, Ed. Științifică, București, 1971

Dumbrava, Bucura – Cartea Munților, Ed. Stadion, București, 1970

Giurcăneanu, C. – Populația și așezările din Carpații Românești, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1988

Mihăilescu, V. – Carpații Sud-Estici, Ed. Științifică, București, 1963

Popescu, N. – Sinaia. Bucegi, Ed. Scheii Brașovului, Brașov, 1997

Popescu, N. – Munții Noștri, Ed. Sport Turism, București, 1986

Simionescu, I. – Fauna României, Ed. Albatros, București, 1983

Stoenescu, Șt., M. – Clima Bucegilor, Ed. Tehnică, București, 1951

Ștefănescu, C. – Valea Prahovei, Ed. Meridian, București, 1968

Velcea, Valeria – Carpații și Subcarpații, Ed. Crișana, Oradea, 1973

*** – Consiliul Județean Prahova – Plan de dezvoltare durabilă a județului Prahova (http://www.cjph.ro/upload/files/Plan_dezvoltare_Hot_151.pdf)

*** – Geografia României, volumul I , Ed. Academiei, București, 1983

*** – Geografia României, volumul II, Geografie Umană și Economică, Ed. Academiei, București, 1984

*** – Ghid Turistic Dâmbovița

*** – Institutul Național de Statistică – Evoluția numerică a populației, Densitatea populației, Structura populației pe grupe de vârstă, Structura etnică, Structura confesională, Evoluția numărului de gospodării (www.insse.ro – TEMPO online)

*** – Primăria orașului Bușteni – Strategia de dezvoltare locală durabilă a orașului Bușteni 2011 – 2015

(http://www.primaria-busteni.ro/wp-content/uploads/2013/01/Strategia_Busteni.pdf)

*** – Primăria orașului Bușteni – Plan Urbanistic General, 2009

*** – Societatea de Geografie din România – Terra anul 2008-2009

Anexa 1. Panorama asupra Masivului Bucegi

Anexa 2. Valea Cerbului