Caracteristicile Sistemului Monetar International. Aspectele Cheie de la Bretton Woods

Cuprins

Sistemul monetar internațional și evoluția acestuia

Regimuri de curs de schimb

Sistemul monetar intenațional-între criză și reformă

1.Sistemul monetar internațional și evoluția acestuia

Sistemul Bretton Woods de management monetar stabilea normele relațiilor comerciale și financiare între satele lumii industriale majore de la mijlocul secolului al xx-lea, sistemul Bretton Woods a fost primul exemplu de ordine monetară cu negocieri complete menit să reglementeze relațiile monetare dintre statele independente.

Acordul semnat la Bretton Woods totaliza 20 de articole care constituiau statutul Fondului Monetar Internațional. Se prevedea că FMI este persoană juridică, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu și cu un mecanism procedural de decizie și de interpretare a propriului statut.

Statele care aderă la Fondul Monetar Internațional își asumă o serie de obligațiuni cu titlu general:

furnizarea de date financiare și economice necesare funcționării normale a operațiunilor Fondului Monetar Internațional;

eliminarea restricțiilor asupra efectuării plăților și transferurilor pentru tranzacțiile curente internaționale;

eliminarea practicilor monetare discriminatorii și a practicilor monetare multiple;

convertibilitatea, la cerere, a sumelor în monedă proprie deținute de alte țări.

Relațiile financiare monetare au ca principale componente:

sistemele bănești ale statului;

fluxuri monetare internaționale;

uzanțele monetare.

Sistemul Bretton Woods a avut la bază patru principii:

principiul etalonului aur-dolar;

principiul universalității;

stabilirea părtilor și a cursurilor valutare;

crearea unei rezerve echilibrate de lichidități.

Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,organisme și piețe referitoare la crearea, valorificarea și circulația monedelorinternaționale.

Crearea unui sistem monetar internațional trebuie privită ca expresie interdependenței economice dintre statele suverane, și nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare naționale.

Prin extensie, se consideră ca sistemul monetar internațional reprezinta un ansamblu de reguli, angajamente și practici sau „un cod de conduita pentru dirijarea comportamentului monetar in relațiile specifice unei lumi interdependente care urmareste reglementarea convenita coerenta a raporturilor de plați și de lichidare a angajamentelor existente între țări determiate de schimburile comerciale, de mișcări ale capitaului și de cresterea economica”. Rolul sistemului monetar modern trebuie să fie acela de a armoniza interesele „a priori” divergente ale statelor.

Sisteme monetare bazate pe etalonul aur

Aurul a stat mult timp la baza sistemelor monetare ca instrument și etalon monetar, evoluând în timp.

Sistemul monetar aur-moneda a funcționat până la primul razboi mondial, fiind adoptat de SUA și de țările europene. În cadrul acestui sistem, valoarea paritara se definește invariabil prin cantitatea de meta prețios stabilita prin lege de autotitatea monetara să îndeplinească funcția de etalon monetar, iar raportul dintre doua valori paritare se numea paritate aur sau paritate metalică și reprezenta cursul oficial dintre doua monede.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouri a funcționat dupa primul război mondial dar pentru scurtă vreme.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize a fost pus la baza sistemelor monetare naționale după Conferința Monetară de la Geneva din 1922, mai apoi a fost adoptat și de sistemul monetar internațional creat la conferința Monetară și Financiară de la Bretton Woods in 1944. Noul sistem a imprimat mecanismului convertibilitații un nou conținut și anume eliminarea legăturii directe dintre bancnotle afate în circulație și metalul monetar deținut de banca centrală, convertibilitatea realizându-se în valute convertibile in aur.

Sistemul monetar internațional de la Bretton-Woods

Încă din timpul delui de-al doilea razboi mondial, reprezentanti ai Marii Britanii si SUA, au inceput sa puna bazele arhitecturii sistemului financiar internațional pentru perioada postbelică. Cele doua elegații nu au ajuns insă la un punct comun. Americanii doreau fixitatea cursurilor de schimb și fluxuri comerciale și de capital libere însa britanicii incinau spre reconstrucția economiilor occidentale distruse de razboi, de ocuparea forței de muncă si de creșterea economica.

În cele din urmă s-a ajuns la un compromis între americanii mai „liberali” din punctul de vedere al britanicilor și ai acestora din urmă care era obsedată de șomaj ridicat care s-a regăsit în acordurile de la Bretton-Woods în statuele celor două organizații financiare specializate- Fondul Monetar Internațional si Banca Mondială.

Conferința monetară și financiară a Națiunilor Unite, reunită la Bretton Woods în 1944

În urma conferinței de la Bretoon Woods s-au luat urmatoarele decizii:

Dolarul american devine etalon monetar și mijloc de plată pe plan internațional. Valoarea paritară a dolarului funcționa drept garanție pentru asigurarea unui grad ridicat de incredere in dolar pentru posesorul strain. De exemplu dacă puterea de cumpărare a dolarului era in scădere, posesorul de dolari se indrepta spre rezerva de aur a SUA, solicitând o cantitate de aur corespunzătoare valorii paritare a dolarului și a sumei de dolari de care dispunea.

Stabilirea cursurilo de schimb a fost unul dintre principiile fundamentale de funcționare a sistemului, FMI considerând asta condiția de bază in realizarea cooperării monetare și a dezvoltării comerțului internațional pentru asigurarea stabilității monetare.

Convertabilitatea monetară viza două aspecte diferite: convertibilitatea dolarului și convetibilitatea monedelor naționale ale celorlalte țări.

Cererea unor rezerve monetare oficiale necesare pentru convertirea sumelor solicitate de la FMI, intervențiile pe piață ale autorităților monetare în copul menținerii stabilității cursurilor de schimb.

Echilibrl balanțelor de plăți. Soluția extremă pentru menținerea echilibrului, se puteau face devalorizări sau revalorizări ale monedelor naționale, asta doar cu acordul FMI.

Aranjamentele de la Bretton Woods au introdus reguli folositoare in relațiile economice internaținale și buna funcționare a două instituții care au macat evoluția sistemului postbelic.

2. Regimuri de curs de schimb

De-a lungul timpului, la nivel mondial a existat o multitudine de regimuri e curs de schimb. Evoluția sistemului monetar internațional trebuie privită în strânsă corelație cu adoptarea diferitelor regimuri de curs de schimb, respectiv modalitățile pe baza cărora cursurile de schimb se pot determina pe diferite piețe valutare.

Banca Centrala are ca obiectiv stabilirea monedei naționale respectand reglementările monetare interne și angajamentele internaționale. Acțiunile bancii centrale depind de modul în care este configurată politica valutară.

Politica valutară este o totalitate a măsurilor, a metodelor si a intrumentelor u ajutorul cărora autoritatea monetară abilitată caută să acționeze pentru a stabili, a urmări sau a influența cursul de schimb pe piața valutară.

Piața valutară presupune existența unui sistem de relații care se formează între bănci, case de schimb și clienți ai acestora, prin intermediul cărora se efectuează operațiuni de vânzare-cumpărare valute și devize, contribuind la stabilirea cursului de schimb.

Cursul de schimb este expresia sintetică a raportului valoric exprimat ca preț al trnzacției cu devize pe piața valutară. Trebuie făcută distincția între două regimuri de curs de schimb: flotant (fexibil) și fix (fixat).

Cursul de schimb flotant se stabilește liber pe piața valutară prin confruntarea cererii cu oferta de valută. Poate fi flotant pur când Banca Centrală nu intervine pe piață pentru a vinde sau cumpăra valută sau flotant impur când banca intervine fără a avea obligația intervenției.

Cursul de schimb fix este stabilit de Banca Centrală ca un curs oficial al monedei naționale față de o monedă puternică care nu înregistrează fluctuații semnificative.

Opțiunea pentru un regim de curs de schimb se face în urma unei analize cost-beneficiu, luându-se în calcul o serie de factori:

Mobilitatea capitalurilor

Diversificarea exporturilor

Mobilitatea factorilor de producție

Inflația

Deschiderea piețelor

Deschiderea piețelor

Cursul de schimb se modifică pentru că cele două țări ale caror monede îl formează nu pot avea pe termen mediu și lung aceeași evoluție. Apar diferențe în privința inflației, a ratei de creștere economică, a ratei dobânzii etc.

Modificarea parității monedei naționale

Atunci când banca centrală consideră că nu mai poate asigura corespunzător paritatea monedei naționale, poate opta pentru modificarea acesteia. În condițiile unui regim de curs de schimb flotant, acțiunea băncii centrale poartă numele de apreciere/depreciere a monedei naționale. În cazul unui regim fix acțiunea se numește valorizare/devalorizare a monedei naționale.

Deprecierea/devalorizarea are drept scop ameliorarea competitivității, creșterea exporturilor și scăderea importurilor, echilibrarea balanței de plăți. Intreprinzătorii trebuie sădispună de capacitatea fizică de a spori producția sau de a reduce cererea internă. Nivelul prețurilor nu trebuie să crească imediat pentru că astfel ar conduce la anularea efectelor  benefice ale unei astfel de acțiuni. Consecințele negative ale unei asemenea acțiuni sunt legate decreșterea puternică și rapidă a inflației. Contracararea acesteia poate fi realizată prin aplicareaunui program de redresare economică și dezvoltare echilibrată a celor două sectoare, cel destinat producției interne și cel destinat exportului.

Aprecierea/valorizarea are la bază necesitatea contracarării presiunilor inflaționiste șirăspunde la solicitarea partenerilor comerciali ai țării respective de reducere a competitivitățiieconomice. Are drept efect o creștere a importurilor și o scădere a exporturilor și are consecințedeflaționiste.Cursul de schimb se modifică atunci când inflația, rata dobânzii și rata de creștereeconomică evoluează diferit în cele două state ale căror monede îl compun. El nu poate fi păstratnemodificat pe termen lung pentru că două state nu pot avea aceeași evoluție. Poate fi fixat la omonedă puternică sau la un coș de monede care nu înregistrează fluctuații semnificative sau se poate menține fix în condițiile în care politica monetară și valutară este elaborată și implementatăde un organism internațional.

Ancorarea monedei naționale și a cursului de schimb valutar

Ancorarea monedei naționale la o monedă puternică reprezintă o variantă a cursurilor deschimb fixe. Ancorarea (atașarea) monedei naționale are drept scop reducerea rapidă șisemnificativă a inflației până la nivelul celei existente în țara față de a cărei monedă s-a realizatancorarea.

În timp, chiar țări dezvoltate ale Europei (Marea Britanie, Franța) au ancorat monedelenaționale la o altă monedă – marca germană – urmărind o reducere a inflației și o stabilitate a prețurilor.

Practic se înființează un consiliu monetar sau valutar care preia de la banca centrală conducerea politicii monetare și emite monedă națională în limita existenței rezervelor de valută; valuta față de care moneda națională respectivă s-a ancorat.

Exemplu semnificativ de ancorare și înființare a unui consiliu monetar este Argentina,care a reușit să ajungă în anul 1994 la o inflație de 4% anual în condițiile în care în anul 1989 înregistra o inflație cu patru cifre. Moneda națională a fost ancorată la dolar, Argentina beneficiind de suportul financiar al FMI.Avantajele înființării unui consiliu monetar:

Reducerea rapidă și semnificativă a inflației

Eliminarea finanțării deficitului bugetar de la banca centrală

Echilibrarea balanței de plăți

Pornind de la aceste avantaje, statele Europei Centrale și de Est aflate după anul 1990 în tranziție către economia de piață au procedat la ancorarea monedelor naționale fie la o altă monedă fie la un coș de monede, urmărind un proces de macrostabilizare economică.

3. Sistemul monetar intenațional-între criză și reformă