Caracteristicile Sistemelor Bancare din Zona Euro
CUPRINS
Introducere
I. ANALIZA SISTEMELOR BANCARE DIN ȚĂRILE Care AU ADERAT LA ZONA EURO LA 1 IANUARIE 1999
1.1. Sistemul bancar din Austria
1.2. Sistemul bancar din Belgia
1.3. Sistemul bancar din Finlanda
1.4. Sistemul bancar din Franța
1.5. Sistemul bancar din Germania
1.6. Sistemul bancar din Irlanda
1.7. Sistemul bancar din Italia
1.8. Sistemul bancar din Luxemburg
1.9. Sistemul bancar din Olanda
1.10. Sistemul bancar din Portugalia
1.11. Sistemul bancar din Spania
II. ANALIZA SISTEMELOR BANCARE DIN ȚĂRILE Care AU ADERAT LA ZONA EURO DUPĂ 1 IANUARIE 1999
2.1. Sistemul bancar din Grecia
2.2. Sistemul bancar din Slovenia
2.3. Sistemul bancar din Cipru
2.4. Sistemul bancar din Malta
2.5. Sistemul bancar din Slovacia
2.6. Sistemul bancar din Estonia
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Lucrarea de față se concentrează asupra sistemelor bancare din zona euro, ca segment indispensabil al ansamblului economic, față de care economia modernă nu își poate exercita rolul său.
Zona euro este o uniune economică și monetară (UEM) formată din 17 state membre ale Uniunii Europene (UE) care au adoptat moneda euro (€) în calitate de moneda comună și unicul mijloc legal de plată. Zona euro este formată, în prezent, din Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, și Spania. Trei state membre UE au excepții (nu sunt obligate să adere la zona), printre care Suedia, Danemarca și Regatul Unit.
Eurosistemul, alcătuit din Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre care au adoptat euro, reprezintă autoritatea monetară a zonei euro. Obiectivul principal al Eurosistemului îl constituie menținerea stabilității prețurilor în interes general. Întrucât îndeplinește și rolul de autoritate financiară principală, are drept scop conservarea stabilității financiare și promovarea integrării financiare la nivel european. În îndeplinirea obiectivelor sale, acordă o importanță deosebită credibilității, încrederii, transparenței și responsabilității.
În 1992, țările din Comunitatea Economică Europeană au încheiat Tratatul de la Maastricht. În urma acestui tratat băncile centrale din cele 15 state membre ale Uniunii Europene și nou creată Banca Centrală Europeană au devenit membrii unui instituții internaționale: Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Comportamentul politicii monetare al Eurosistemului se bazează pe doua principii: deciziile sunt luate la nivel central de către Consiliul guvernatorilor și sunt puse în aplicare în mod descentralizat de către băncile centrale naționale.
are trei organe decizionale:
Consiliul guvernatorilor
Comitetul executiv
Consiliul General
Politica monetară a zonei este responsabilitatea Băncii Centrale Europene, deși nu există nici o reprezentare comună, de guvernare sau de politică fiscală pentru uniunea monetară.
Lucrarea este formată din două capitole. În primul capitol sunt prezentate sistemele bancare din țările care au aderat la zona euro la 1 ianuarie 1999. Acestea au îndeplinit criteriile de convergență în anul 1998, iar zona euro a fost formată la 1 ianuarie 1999. Primele țări care au aderat la zona euro sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania.
În cadrul celui de-al doilea capitol sunt prezentate sistemele bancare din țările ce au aderat la zona euro după 1 ianuarie 1999. Clasificate în funcție de data la care au aderat la zona euro, acestea sunt: Grecia – 1 ianuarie 2001, Slovenia – 1ianuarie 2007, Cipru și Malta – 1 ianuarie 2008, Slovacia – 1 ianuarie 2009 și Estonia – 1 ianurie 2011.
Fiecare subcapitol prezintă sistemul bancar dintr-o țară membră a zonei euro. Conținutul său cuprinde aspecte legate de particularitățile sistemelor bancare din țările membre ale zonei euro, tipurile de instituții financiar-bancare, rolul băncilor în economie, competiția bancară, specificul organizării și derulării activității bancare, caracteristicile operațiunilor și tehnicilor bancare, precum și aspecte legate de istorie și cultură bancară. Abordarea activității bancare este realizată atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. De asemenea, lucrarea tratează și tendințele și mutațiile survenite în activitatea bancară, în special cele legate de efectele crizei financiare.
I. ANALIZA SISTEMELOR BANCARE DIN ȚĂRILE Care AU ADERAT LA ZONA EURO LA 1 IANUARIE 1999
1.1. Sistemul bancar din Austria
Banca Centrală a Austriei: Oesterreichische National Bank
Oesterreichische National Bank face parte integrantă din Sistemul European al Băncilor Centrale, care poartă acum responsabilitatea pentru politica monetară în zona euro.Astfel, OeNB continuă să contribuie la asigurarea stabilității monedei europene, lucru stipulat în Legea Bancară Națională.
Banca Centrală a Austriei controlează rezervele monetare și rata de schimb. Atribuțiile acestei bănci sunt:
este agentul de supervizare al calității portofoliului băncilor comerciale și al protejării sistemului monetar împotriva falimentelor bancare;
conform Tratatului de la Maastricht care standardizează organizațiile financiare ale țărilor membre ale uniunii, OeNB trebuie să devină independentă de Guvern și trebuie să impună Guvernului limite stricte asupra folosirii rezervelor monetare ca o sursă de împrumut;
deține și administrează rezervele valutare oficiale ale țării;
are dreptul de a emite bancnote;
exercită supervizarea prudențială a instituțiilor de credit;
îndeplinește funcția de trezorier și agent fiscal pentru guvern.
Banca de emisiune, „Oesterreichische National Bank”, prin importanța activității sale privind determinarea stării monetare la nivel macro și microeconomic, prin influențele pe care le poate exercita asupra celorlalte instituții financiar-bancare și asupra economiei, în general, deține o poziție prioritară în cadrul sistemului bancar. Mai mult, prin funcțiile pe care le îndeplinește, prin multiplele legături pe care le stabilește cu celelalte bănci și prin acestea cu întreaga economie, banca de emisiune reprezintă așa-zisa “placă turnantă” a sistemului bancar. Poziția pe care o deține și rolul său major în cadrul sistemului bancar justifică pe deplin atribuirea denumirii de “bancă centrală” sau de “bancă a băncilor”.
Substanța funcționalității băncii centrale rezidă din funcțiile si atribuțiile pe care aceasta le îndeplinește:
conducerea politicii monetare;
administrează cantitatea de numerar în economie;
împrumutător de ultimă instanță;
supraveghează și reglementează sistemul de decontare și de plăți;
supraveghează și reglementează activitatea bancară;
autoritate în domeniul valutar(centru valutar);
acționează ca bancă a statului.
Structura sistemului bancar
Structura sistemului bancar din Austria se aseamănă cu cel din Germania, având rădăcini comune. Astfel, în cadrul sistemului bancar austriac găsim următoarele tipuri de instituții:
Bănci comerciale (societăți pe acțiuni sau bănci private) – au ca principală funcție finanțarea proiectelor industriale, oferind și servicii bancare corporațiilor si întreprinderilor ce-și desfășoară activitatea în comerț și industrie. Printre alte activități finanțate de acest tip de bănci se numără afacerile internaționale dar și finanțarea comerțului exterior pentru întreprinderile austriece. În total, acest sector bancar conține 51 de instituții de credit având 836 de sucursale. Cele 2 mari bănci reprezentante ale acestui sector sunt Bank fur Arbeit und Wirtschaft AG- BAWAG, a treia bancă din Austria, și Postsparkasse-PSK, a șasea bancă ca mărime.
Bănci de economii – au ca principale operațiuni atragerea de depozite de la populație și plasarea acestora sub formă de credite destinate domeniului imobiliar sau de consum. Misiunea lor este îndeplinirea unor obiective de dezvoltare socială și economică. Astăzi, acest tip de bănci oferă o gamă largă de produse și servicii bancare. Băncile de economii nu pot avea proprietari . Cel mai cunoscut exemplu de bancă de economii este cea mai mare bancă a Austriei, Bank Austria, bancă ce a fost creată în 1990 în urma fuziunii dintre Landerbank și Zentralsparkasse. La începutul anului 1997, Bank Austria a cumpărat a doua bancă ca mărime a țării, Creditanstalt AG, iar din 2002 cele două bănci au fuzionat și în prezent funcționează sub denumirea de Bank Austria Creditanstalt.
Bănci de credit ipotecar ale landurilor – au ca principale atribuții acordarea de credite pe termen lung pentru achiziția sau construcția de imobile, garantate cu ipotecă asupra imobilelor, obținând resurse financiare pe baza emisiunii de titluri de valoare specifice. Inițial au fost realizate ca bănci specializate în emiterea de obligațiuni ipotecare și finanțări ipotecare dar ulterior s-au dezvoltat iar în prezent sunt bănci universale.
Cooperative de credit de tip Raiffeisen sau cooperative de credit agricol – funcționează după principiul descentralizării, formând rețele de instituții de credit independente din punct de vedere juridic, care sunt afiliate la niște instituții centrale. Sectorul austriac Raiffeisen este organizat ca un sistem pe trei nivele. Primul nivel este format din 548 de bănci Raiffeisen având un total de 1702 sucursale. Cel de-al doilea nivel este constituit din 8 Raiffeisenlandesbanken (Bănci regionale Raiffeisen). În capul ierarhiei sistemului sectorului se situează Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB), care nu este totuși o cooperativă de credit dar este constituită ca societate pe acțiuni, ale cărei active sunt deținute de grupul Raiffeisenlandesbanken.
Cooperative de credit de tip Volksbank sau cooperative de credit industrial – la fel ca și cele de credit agricol, cadrul legal este creat prin Legea Băncilor și Legea Cooperativelor, ele funcționând după același principiu. Sectorul Volksbank este structurat pe două nivele , pe primul fiind situate un număr de 69 de Volksbanken, toate având statutul de cooperative iar pe cel de al doilea situându-se instituția acestui sector și anume Osterreichische Volksbanken AG ( OVAG), o societate pe acțiuni.
Bănci specializate in contracte de economisire – sunt instituții specializate în finanțarea domeniului imobiliar, obținându-și resursele prin atragerea de depozite. Produsele oferite de aceste instituții se bazează pe combinarea etapei de economisire cu cea de creditare. Clienții beneficiază de credite sau rate de dobândă foarte avantajoase și, în plus, în perioada de economisire, pe lângă dobânda oferită, aceștia pot beneficia și de o primă de stat sau alte facilități fiscale.
Bănci specializate în diverse scopuri – nu au dreptul să presteze și alte servicii bancare în afara celor pentru care au fost înființate. De obicei sunt societăți subsidiare instituțiilor de credit sau de asigurări. In cadrul lor se includ:
instituții de depozit;
instituții de creditare specializate;
societăți financiare;
companii de investiții;
bănci cooperatiste;
case de economii;
fonduri de pensii;
bănci de afaceri.
Instituții de credit din statele membre UE – acestea fiind în număr de 28, reprezentând 3,21% din totalul instituțiilor de credit din Austria. Oesterreichische Kontrollbank(OeKB) a fost fondată în 1946 ca o instituție bancară de specialitate, ale căror acționari sunt, în principal băncile comerciale interne. Obiectivul principal al OeKB constă în promovarea exporturilor, ajutând la reducerea riscurilor pentru companiile austriece și protejarea acestora împotriva pierderilor în străinătate. Investkredit Bank AG, funcționează ca o bancă pentru corporații, oferind clienților săi toate serviciile financiare de care au nevoie companiile. Băncile austriece și-au extins activitatea în plan internațional, în special în Europa Centrală si de Est, datorită poziției geografice pe care o deține Austria.
1.2. Sistemul bancar din Belgia
Banca Națională a Belgiei
Banca embre UE – acestea fiind în număr de 28, reprezentând 3,21% din totalul instituțiilor de credit din Austria. Oesterreichische Kontrollbank(OeKB) a fost fondată în 1946 ca o instituție bancară de specialitate, ale căror acționari sunt, în principal băncile comerciale interne. Obiectivul principal al OeKB constă în promovarea exporturilor, ajutând la reducerea riscurilor pentru companiile austriece și protejarea acestora împotriva pierderilor în străinătate. Investkredit Bank AG, funcționează ca o bancă pentru corporații, oferind clienților săi toate serviciile financiare de care au nevoie companiile. Băncile austriece și-au extins activitatea în plan internațional, în special în Europa Centrală si de Est, datorită poziției geografice pe care o deține Austria.
1.2. Sistemul bancar din Belgia
Banca Națională a Belgiei
Banca Națională a Belgiei este o instituție publică ce activează sub forma unei socetăți cu raspundere limitată. Ea nu are ca obiectiv realizarea profitului pentru acționarii săi. Ea are un statut juridic social distinct față de alte societăți cu răspundere limitată, reprezentat prin organele și normele speciale de exploatare.
În activitatea ei, NBB trebuie să respecte o serie de principii fundamentale:
să aibă un mandat clar definit, cu cât mai puține obiective, iar stabilitatea prețurilor ar trebui să fie obiectivul principal;
să aibă deplina discreție în utilizarea instrumentelor de politică monetară în vederea atingerii obiectivelor propuse;
nu trebuie să finanțeze deficitul bugetar sau să aibă limite stricte de finanțare și să nu administreze datoria publică;
trebuie să își anunțe public obiectivele intermediare iar modalitatea de atingere a acestor obiective trebuie să fie transparentă și previzibilă;
trebuie să evite implicarea în politici structurale: privatizare, restructurare.
Banca Centrală utilizeaza o serie de instrumente indirecte in relațiile cu celelalte bănci și instrumente directe în relațiile cu utilizatorii și deținătorii de monedă, inclusiv instituții financiare. Intrumentele indirecte corespund acțiunilor asupra pieței iar cele directe constituie măsuri ale autoritaților monetare.
În funcție de obiectivele urmărite intrumentele prezintă următoarea structură:
Instrumente prin care NBB furnizează și retrage moneda centrală, cum ar fi: operațiuni de open-market și acordarea de credite cu rata variabilă a dobânzilor pe piața financiară; operațiunile de rescontare; plafonarea disponibilităților pentru rescontare și stabilirea costului rescontării; avansuri acordate de către banca centrală statului și celorlalte bănci; constituirea rezervelor obligatorii.
Intrumente care afectează direct activele sau pasivele băncilor din sistem: încadrarea creditului bancar sau a finanțărilor; încadrarea sau limitarea depozitelor remunerate și gestionate de către bănci; raporturile bilanțului; coeficientul de utilizare obligatoriu concretizat în portofoliul minim de obligațiuni, bonuri de tezaur sau alte utilizări; controlul emisiunii de titluri pe piața financiară; stabilirea ratei de dobandă debitoare sau creditoare.
Intrumente care permit controlul operațiunilor cu străinătatea includ urmatoarele: controlul schimburilor (împrumuturi externe autorizate, piața devizelor, reglementarea poziției exterioare a băncilor, depozitele constituite la banca centrală din devizele achiziționate de către agenții nefinanciari); reglementările aplicabile dobânzilor plătite pentru depozitele nerezidenților și nivelul ratelor de dobândă; rezervele obligatorii constituite pentru depozitele nerezidenților; intervențiile băncii centrale pe piața schimburilor valutare.
Structura sistemului bancar belgian
Sistemul bancar belgian identifică în structura sa patru categorii de bănci în raport de statutul juridic și de specificul activității desfășurate:
Băncile comerciale, specific acestora fiind că pot accepta depozite la vedere sau la termen care nu depașesc 2 ani, putând utiliza aceste resurse prin acordarea de credite sau efectuarea de plasamente;
Casele de economii private, în această categorie grupându-se acele instituții care au ca rol atragerea de fonduri rambursabile pentru care se bonifică dobanda;
Instituții de credit de drept public, în această categorie fac parte 6 instituții publice de credit instituite printr-o lege specială, având un rol bine determinat în cadrul economiei belgiene, astfel distingâdu-se: Credit Comercial Belgian; Casa de Economii; Societatea Națională de Credit Industrial; Institut Național de Credit Agricol; Oficiul Central de Credit Ipotecar și Casa Națională de Credit Profesional;
Alte instituții de credit, sunt acele societăți care funcționează pe baza legii din 1964 cu privire la economiile publice, având ca obiect de activitate colectarea fondurilor rambursabile pe termene ce depașesc 6 luni.
Cea mai puternica bancă din Belgia este BNP Paribas Fortis, cu sediul la Bruxelles. Ea oferă pe piață un pachet complet de servicii financiare pentru clienții privați, persoane înstărite, clienți corporativi, entități publice și instituții financiare.
Sistemul bancar belgian și criza financiară
Evoluțiile sistemului bancar în perioada 2006 – 2009 au continut sa poarte însemnele crizei financiare, sub forma pierderilor însemnate din instrumentele financiare, precum și nivelul ridicat al creditelor neperformante. Un factor important în definirea profitabilitații și solvabilității a fost punerea în aplicare a planurilor grupurilor de societăți de asigurare belgiene, care vizează, în principal, abordarea vulnerabilităților determinate de criza financiară.
După ce au suferit o pierdere grea de € 21.2 miliarde în 2008 și o nouă pierderea de 1,2 miliarde în 2009, instituțiile belgiene de credit au devenit profitabile din nou, înregistând câștiguri nete de 4.4 miliarde € în primele nouă luni din 2010. Această recuperare s-a datorat în mare parte activității de restructurare a activităților desfășurate de aceste instituții ca răspuns la vulnerabilitățile evidențiate de criza financiară.
Ca răspuns la criza financiară și în vederea implementării cerințelor Basel III, Comisia de Finațe, Bănci și Asigurări (CBFA) din Belgia a adaptat o abordare prudențială a riscului de lichiditate. În septembrie 2010 CBFA a publicat o circulară privind gestionarea acestui risc specific, ce a avut efect la începutul anului 2011, când a apărut raportul privind lichiditatea instituțiilor de credit. Scopul acestui raport este de a măsura capacitatea băncilor belgiene de a rezista la un șoc de lichiditate determinat de împrejurări excepționale, atât la nivelul fiecărei instituții de credit, cât și la nivelul întregii piețe. Acest raport poate fi utilizat pentru a vedea dacă, după aplicarea marjelor de ajustare proporțional cu gradul de lichiditate al activelor, o instituție deține suficiente active lichide pentru a face față fluxurilor de fonduri.
Fondul Monetar Internațional consideră că riscul continuă să se mențină în sistemul bancar din Belgia, deși se înregistrează progrese semnificative în procesul de restructurare. În aprilie 2011 reprezentanții FMI au considerat că economia belgiană este în recuperare de la criza financiară, dar lipsa unui guvern federal nou înseamnă că țara nu este capabilă să ia măsurile pentru abordarea provocărilor pe termen lung. Consiliul FMI a declarat că sistemul bancar este bine capitalizat și se înregistrează îmbunătățiri privind lichiditatea. Aceștia au spus că ramân riscuri considerabile și au cerut vigilență în continuare și planificare de urgență, în special a măsurilor care să asigure că băncile sunt în conformitate cu noul cadru de reglementare stabilit prin Basel III.
1.3. Sistemul bancar din Finlanda
Banca Națională a Finlandei
Banca Finlandei, care a fost înființată în 1811, este bancă centrală națională și o bancă membră a Eurosistemului. Ea participă la procesul de pregătire și cel decizional al politicii monetare a BCE și este responsabilă cu implementarea politicii monetare în Finlanda. Banca Finlandei are patru funcții de bază:
stabilirea politicii monetare și de cercetare;
supravegherea sistemului financiar;
efectuarea operațiunilor bancare și de întreținere a monedei;
funcția de aprovizionare cu monedă.
În conformitate cu Constituția Finlandei, Banca Finlandei operează sub garanția și supravegherea Parlamentului. Operațiunile Băncii sunt supravegheate de Comisia de Supraveghere Parlamentară a Consiliului, numită de către Parlament și, compusă din nouă membri. Consiliul de administrație al Băncii Finlandei este responsabil pentru asigurarea executării în mod corespunzător a sarcinilor băncii. Președintele Republicii numește Guvernatorul Băncii la propunerea Comisiei de Supraveghere Parlamentară a Consiliului. O altă instituție care nu operează împreună cu Banca Finlandei, ci ca o autoritate independentă de luare a deciziilor, este Autoritatea de supraveghere financiară (FIN-FSA), care supraveghează piețele financiare.
Politica monetară are ca scop atingerea stabilității prețurilor. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene atribuie menținerea stabilității prețurilor ca obiectiv principal al politicii monetare. Consiliul guvernatorilor BCE a definit acest obiectiv în sensul că, în practică, faptul că o creștere de la an la an, în prețurile de consum ar trebui să fie apropiate de 2% pe termen mediu. Din punct de vedere monetar, stabilitatea prețurilor oferă cele mai bune condiții de creștere a bunăstării economice generale.
Stabilitate și eficiență – obiective pentru piețele financiare. Banca Națională a Finlandei promovează stabilitatea și eficiența piețelor financiare prin care efectuează analize aprofundate a pieței. „Pregătirea de criză” se bazează pe informații în timp util cu privire la starea sistemului bancar și a piețelor financiare și modul de funcționare a infrastructurii lor. Scopul este de a preveni apariția crizelor pieței financiare și pentru a gestiona în mod eficient potențialele crize. Banca Națională a Finlandei este responsabilă pentru supravegherea sistemului financiar.
Structura sistemului bancar
În Finlanda, se regăsesc urmatoarele tipuri de instituții bancare:
Bănci de economii – Grupul Finlandez al băncilor de economii este format din 40 de instituții, dintre care fiecare operează într-o anumită regiune și este o entitate juridică independentă. Strategia primară a băncilor din grup este ca fiecare dintre ele să opereze într-o anumită regiune și să deservească numai clienții din acea regiune, astfel ele să nu concureze între ele. Cota de piață, în ceea ce privește depozitele, a băncilor de economii este de 8,7%.
Sistemul central al băncilor cooperative este format din 230 de astfel de instituții bancare. Băncile sunt independente și își desfășoară activitate pe regiuni, ca bănci de retail. Toate sunt membre ale grupului de bănci cooperative OP-Pohjola. Acestea se adresează atăt clienților persoane fizice, oferindu-le produse de creditare, de economisire și investiții, cât și clienților persoane juridice – corporate, oferindu-le produse complexe de finanțare internă și externă, precum și de economisire și investiții.
Sistemul local al băncilor cooperative – este format din 38 de cooperative de credit, care își desfășoară activitatea fiecare într-o regiune. Grupul a fost înființat în anul 1997 pentru a permite băncilor membre să își desfășoarea activitatea independent. Băncile își desfășoară activitatea în special în mediul rural, dar în ultimul timp s-a înregistrat o creștere a activității desfășurate și în micile orașe. În total există 140 de unități. Principalii clienți sunt întreprinderile individuale, fermierii și întreprinderile mici și mijlocii din domeniul agricol. În anul 2010 s-au înregistrat un număr de aproximativ 300.000 clienți, cărora le oferă servicii complete cum sunt plăți electronice, produse de finanțare și de economisire. Cota de piață în ceea ce privește depozitele este de 4%.
Banca Nordică de Investiții este o instituție financiară internațională înființată la mijlocul anilor 1970 de către țările nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia. În 2005, Estonia, Letonia și Lituania, au devenit țări membre ale băncii. Sediul central al băncii este în Finlanda, la Helsinki. NIB dobândește fonduri pentru creditele acordate din împrumuturi de pe piața internațională de capital. NIB se concentrează în special pe patru domenii ale economiei: energie, mediu, transport, logistică și comunicații, inovație.
Bănci comerciale – sunt bănci universale, ce ofera produse de finanțare, economisire și tranzacționare atât clienților persoane fizice cât și întreprinderilor. Printre băncile comerciale finlandeze se numără:
Aktia Bank – Aktia oferă o gamă largă de soluții în sectorul bancar, gestionarea activelor, asigurări și agenții imobiliare. Aktia operează în principal în zonele de coastă, în regiunea Helsinki, și în zone interioare ale insulei. Aktia are aproximativ 350.000 de clienți care sunt deserviți în aproximativ 70 sucursale și prin intermediul serviciului de internet și phone banking. Cu partenerii săi, bănci de economii și băncile locale de co-operative, Aktia operează prin o rețea extinsă de filiale aproximativ 430 de anumite servicii financiare. Aktia este deținută de grupul Aktia și fundații de economii bancare, instituții, persoane particulare.
Evli Bank – Evli este o bancă independentă de investiții și gestionarea economiilor, ce oferă servicii de gestionare a economiilor, operațiuni de brokeraj, servicii de cercetare pentru investiții și servicii financiare pentru clienți corporate. Clienții sunt instituții, companii, persoane fizice și clienți private (VIP). Evli este deținută de către angajații săi și fondatori.
Sampo Bank – este parte a grupului Danske Group Bank, care este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din zona nordică. Sampo Bank are peste 1.1 milioane de clienți persoane fizice și peste 100.000 instituții și companii, numai în Finlanda.
Aland Bank – este un grup financiar-bancar cu peste 700 de angajați care își desfășoară activitatea în Finlanda, Suedia și Aland. Banca a fost fondată în 1919. Banca are peste 30 de filiale pe teritoriul Finlandei și Suediei și deservește peste 100.000 clienți persoane fizice. În Finlanda este o bancă universală și se adresează în special clienților persoane fizice și premium. În Suedia, principalele domenii de activitate sunt managementul activelor și tranzacționarea cu acțiuni, precum și private banking. În Insulele Aland, banca are 19 filiale.
Profitul operațional al principalele bănci din Finlanda, înregistrat în anul 2010 se prezintă astfel:
Graficul nr. 1.1. – Profitul operațional înregistrat de principalele bănci comerciale din Finlanda
Sursa: www.suomenpankki.fi
Sucursale ale băncilor străine cum sunt:
Danske Bank – Danemarca;
Skandinaviska Enskilda Banken – Suedia;
DnB NOR – Norvegia;
Swedbank – Suedia;
Citibank – SUA;
Deutsche Bank – Germania;
Calyon – Franța;
1.4. Sistemul bancar din Franța
Banca Centrală a Franței
Banque de France a fost creată la 18 ianuarie 1800 de Napoleon Bonaparte, pentru a stimula creșterea economică în urma recesiunii profunde a perioadei revoluționare. Sarcina noii bănci a fost să emită bancnote plătibile la purtător, la vedere în schimbul de facturi comerciale. La acea vreme, Suedia și Anglia au avut deja o banca emitentă.
Banque de France este o parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale definit prin Tratatul de la Maastricht. Ea participă la îndeplinirea sarcinilor și realizarea obiectivelor fixate la acest sistem Partajarea responsabilităților între BCE și BCN se bazează pe descentralizarea semnificativă a comportamentului SEBC cu privire la politica monetară unică.
Înainte de 1984, sistemul bancar cuprindea bănci și instituții financiare. Băncile erau impărțite în bănci de depozit, bănci de credit pe termen mijlociu și lung și bănci de afaceri cu o specializare a activității și clientelei.
Instituțiile financiare nu puteau primi depozite pe mai puțin de doi ani. Această organizare lăsa puțin loc unei mari concurențe între rețele. Legea din 24 ianuarie 1984 a pus sfârșit acestei situații instituind două mari categorii de instituții:
instituții care pot efectua toate tipurile de operațiuni bancare, depozite și mai ales credite; este vorba de bănci, bănci mutualiste sau cooperative, case de economii;
instituțiile care au un obiect de activitate limitat, este vorba de societați financiare și instituții financiare specializate.
Mai mult legea a încredințat totalitatea funcțiilor tutelare și de control ale profesiunilor bancare celor trei instanțe colegiale distincte, cu funcționarea cărora Banca Franței este in mod strâns asociată: Comitetul de reglementare bancară, Comitetul instituțiilor de credit si Comisia bancară. Legea a mai creat două instanțe consultative cărora banca le-a adus o concurența activă: Consiliul național al creditului și Comitetul instituit pentru a studia problemele legate de relațiile între instituțiile de credit si clientela lor, acesta din urma e cel mai des numit Comitetul consultativ. Legea din 2 iulie 1996 de modernizare a activitaților financiare, care a transpus în dreptul francez directivele europene din 10 mai 1993 cu privire la serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare, a modificat legea bancară din 24 ianuarie 1984, întinzându-se și asupra prestatorilor de servicii de investiții, adică instituțiile de credit și întreprinderile de investiții, competența instanțelor de decizie mai-sus numite și a Consiliului Național de Credit.
Structura sistemului bancar francez
Literatura de specialitate are în vedere mai multe clasificări ale băncilor franceze, ce au importanță teoretică, în practică manifestându-se estomparea deosebirilor. Una dintre acestea grupează instituțiile bancare în funcție de statutul lor juridic și specificitatea activităților desfășurate, în următoarele categorii:
băncile membre Asociației Băncilor Franceze – au o competență generală, putând efectua toate operațiunile bancare. Ponderea acestor bănci comerciale este importantă, estimându-se în jurul valorii de 58%. Reprezentative pentru această primă categorie de bănci sunt: BNP Paribas și Societe Generale care controlează în mare parte, piața bancară.
băncile mutuale sau cooperatiste, numite și bănci de ajutor reciproc, se compun din patru mari rețele: Credit Agricole, Băncile Populare, Credit Mutual și Cooperativele de credit. Acestea dețin o pondere în sistem nu foarte însemnată, de circa 18% și pot efectua toate tipurile de operațiuni bancare, însă cu respectarea restricțiilor care rezultă din legislație;
case de economii, a căror pondere în sistem este relativ mică, aproximativ 7%, includ rețeaua de Case de Economii “Ecureuil”;
instituții specializate și alte instituții, incluzând în acestă categorie, banca poștei (serviciile financiare ale acesteia dețin o poziție importantă), instituțiile financiar-bancare și alte instituții de credit, a căror cotă de piață se reflectă în jur de 17%. Instituțiile financiar-bancare includ de regulă societățile de investiții cu capital variabil (SICAV), care au rol de intermediere între depunători și bursă.
BNP Paribas SA este cel mai mare grup bancar la nivel mondial, cu sediul în Paris, cu al doilea sediu în Londra. În octombrie 2010, a fost clasat de Bloomberg și Forbes ca cea mai mare bancă și cea mai mare companie din lume de activele cu peste 3100 miliarde dolari. Aceasta a fost formată prin fuziunea dintre Banque Nationale de Paris (BNP) și Paribas în anul 2000. În aprilie 2009, BNP Paribas a achiziționat o participație de 75 la sută din Fortis Bank, un grup bancar din Belgia, BNP devenind cea mai mare banca din zona euro ca depozite deținute.
Société Générale SA este o importantă companie franceză de servicii financiare, care are, de asemenea, o prezență substanțială la nivel european și mondial. Cele trei divizii principale sunt Retail Banking & Servicii Financiare de Specialitate (în special în Franța și în Europa de Est), Corporate Banking și Servicii Globale de Management a Investițiilor. Société Générale este una dintre cele mai vechi banci din Franta. Numele original a fost Société Générale pour le développement favoriser du commerce et de l'Industrie en France ( Compania General pentru a sprijini dezvoltarea de Comerț și Industrie în Franța).
Crédit Agricole SA (CASA) este cel mai mare grup bancar de retail din Franta, al doilea din Europa și al optulea din lume, în funcție de revista The Banker.
Clasificarea acestor 3 bănci importante din Franța în funcție de profitul net realizat în anul 2010, a volumului activelor totale înregistrat în același an, se prezintă astfel:
Graficul nr. 1.2. – Top 3 bănci franceze în funcție de profitul net și de activele totale în 2010
Sursa: www.banque-france.fr
1.5. Sistemul bancar din Germania
Banca Centrală a Germaniei
Deutsche Bundesbank este banca centrală a Germaniei.
Biroul Central al Bundesbank este în Frankfurt am Main. Bundesbank are, de asemenea, o rețea nationala de 9 birouri regionale și 47 de filiale.
Comitetul executiv este organul suprem al Bundesbank de luare a deciziilor. Este alcătuit din președintele și vice-președinte al Deutsche Bundesbank și cinci alți membri. Președintele Bundesbank este un membru de vot al Consiliului guvernatorilor BCE și ia parte la procesul de luare a deciziilor privind politica monetară.
Obiectivul principal din spatele tuturor activităților Bundesbank este de a proteja stabilitatea nivelului general al prețurilor.
Politica monetară . Principalul domeniu de activitate de bază este de politică monetară a Eurosistemului. Sarcina lui principală, astfel cum sunt prevăzute în Tratatul CE, este de a menține stabilitatea prețurilor în zona euro. Prețurile stabile promovează binele public, încurajează creșterea economică și ocuparea forței de muncă pe termen mediu și protejarea depunătorilor și persoanelor cu venituri fixe împotriva efectelor negative ale inflației.
Sistemul financiar și monetar. Activitatea Bundesbank în zona de afaceri de bază al sistemului financiar și monetar are ca scop să contribuie la prevenirea crizelor financiare naționale și internaționale – deoarece acestea ar putea avea efecte secundare în Germania. Amenințările de crize financiare pot apărea într-o multitudine de locuri atunci când există cererea prea mare de credite cu grad de risc înalt și împrumuturile garantate insuficient. Analize ample ale Bundesbank ajută piața să recunoască sursele de risc la un stadiu incipient și identificarea măsurilor adecvate de combatere.
Supravegherea bancară . Supravegherea sectorului bancar este un alt domeniu principal de activitate. Aici, Bundesbank efectuează o sarcină-cheie, de a ajuta și a asigura o industrie financiar-bancară puternică și, în cele din urmă, stabilitatea sistemului financiar. În cooperare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară Federală (BaFin), Bundesbank este responsabilă pentru supravegherea continuă a solvabilității, lichidității și gestionarea riscurilor a aproximativ 2300 de instituții de credit din Germania. Aceasta cuprinde, de asemenea, inspecții la fața locului în conformitate cu cadrul Basel III, de exemplu, discuții prudențiale și analiza continuă a rapoartelor statistice și de audit. Este de asemenea implicată la nivel național și internațional în dezvoltarea continuă a reglementărilor prudențiale.
Structura sistemului bancar german
Sistemul bancar german ia naștere odată cu apariția în 1619 a Băncii din Hamburg, constituită după modelul Băncii din Amsterdam. Inițial aceasta a fost doar o bancă de depozite, ca apoi să efectueze și operațiuni de virament. Ceea ce i-a dat însă o notorietate mare a fost rigoarea operațiunilor bancare și crearea unei monede de cont specifice, numită "Marko-Banco“. Alături de Banca din Hamburg și prin înființarea Băncii din Nürnberg aparatul bancar din Germania reușește să se consolideze. În forma sa modernă, sistemul bancar german s-a constituit începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ceea ce a diferențiat însă sistemul bancar german de celelalte sisteme bancare a fost, în special, complexitatea sa structurală și puterea băncilor sale, diferențiere apărută pe la mijlocul anilor 1990.
Marea majoritate a băncilor sunt bănci universale, ceea ce înseamnă că ele sunt implicate, într-o măsură mai mare sau mai mică, în activități precum: crearea de depozite, acordarea de credite, scontarea titlurilor de credit, asigurarea serviciilor de siguranță în activitățile de brokeraj și în cele de încredere, factoring, garanții financiare și transferuri de fonduri sau servicii de plăți cât și alte servicii pe care autoritățile în domeniu le recunoaște ca fiind servicii bancare la care mai pot fi adăugate serviciile bancare tipice de investiții și rezervele de asigurare a bunurilor prin intermediul subsidiarilor sau a acelor mai apropiate societăți de asigurări cu care băncile colaborează.
Cea mai mare bancă comercială, deținută de către stat, este KfW Bank. Este deținută în proporție de 80% de către Republica Federală Germană și 20% de către statele (federațiile) din Germania. Principalele domenii de activitate ale acesteia sunt finanțarea domeniului imobiliar, finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, oferirea de ajutor financiar statului, activități de investiții și de finanțare a exportului și a importului.
Deutsche Bank este un grup financiar mondial, cu sediu în Germania, înființată în anul 1870. Un lider în Germania și Europa, banca este în continuă creștere în America de Nord, Asia si pietele emergente cheie. Cu mai mult de 100.000 de angajati in 73 de tari (date la 31 martie 2011), Deutsche Bank ofera servicii financiare compexe în întreaga lume. Grupul bancar oferă servicii complexe de finanțare a marilor corporații, tranzacții bancare internaționale, servicii online de schimb, finanțare prin intermediul fondurilor europene, managemetul cash-ului, servicii de clearing, finanțarea comerțului, operațiuni de finanțare, investiții și management al cash-ului pentru clienții persoane fizice, în special private.
Commerzbank AG este a doua banca ca marime din Germania, dupa Deutsche Bank, cu sediul în Frankfurt am Main. Commerzbank este activă în special ca bancă comercială, în servicii bancare de retail și ipotecare. De asemenea, oferă servicii de finanțare, management al activelor și de tranzacționare și corporaților.
DZ Bank AG este o bancă comercială și, împreună cu WGZ-Bank, asigură administrația centrală pentru aproximativ 1.400 de bănci cooperative sau uniunile de credit care acoperă mai mult de trei sferturi din totalul unităților Volksbank si Raiffeisenbank (bănci cooperatiste), în Germania și Austria. Bănci cooperatiste în Germania sunt reprezentate de Bundesverband der Deutschen Volksbanken und Raiffeisenbanken (BVR). DZ Bank susține sucursale, filiale și reprezentanțe în centrele financiare cheie și regiuni economice la nivel mondial.
Landesbank Berlin Bank (LBB) este o mare bancă comercială cu sediul în Berlin și este formată din următoarele bănci: Berliner Sparkasse și Landesbank Berlin. În 2007 LBB a fost preluat de către Federația germană de Bănci de Economii (DSGV). Land Berlin a fost forțat să-și vândă pachetul de acțiuni de către Comisia Europeană ca o condiție de a permite salvare a Bankgesellschaft, care a intrat în dificultăți din cauza unui scandal de real-estate.
Clasificarea acestor bănci, în funcție de profitul net realizat în anul 2010, precum și în funcție de volumul total al activelor, se prezintă conform graficelor de mai jos:
Graficul nr. 1.3. – Top 5 bănci în funcție de valoarea activelor totale și a profitului net
Sursa: www.bundesbank.de
În Germania, își mai desfășoară activitatea și alte bănci comerciale, originale din țări europene sau din alte țări, dintre care cele mai impotante sunt:
ABN AMRO;
Banco Santander;
Barclays Bank;
BNP Paribas;
ING Bank;
RBS;
Societe Generale;
Unicredit;
CitiBank;
JP Morgan.
Evoluția sectorului bancar german
La sfârșitul anului 2010, 2084 instituții de credit de pe piața internă au fost înregistrate ca fiind supuse Legii Bancare (Kreditwesengesetz), în scădere de la 2106, la sfârșitul anului 2009. Diminuarea rețelei bancare germane, a continuat și în 2010, cu un total de 22 instituții de credit mai puține decât în anul precedent (numărul de instituții a scăzut cu 48 în 2009). Un total de 35 instituții de credit au fost închise, cauza predominantă fiind fuziunile, 19 din aceste instituții au fost cooperative de credit, au fost și două bănci de economii.
Aceste închideri au fost parțial compensate de 13 instituții noi, în principal bănci regionale și sucursale ale băncilor străine din Spațiul Economic European. Nu a fost o creștere suplimentară a numărului de instituții supravegheate de servicii financiare la 1601 (în comparație cu 1483 în 2009), în principal din cauza instituțiilor care se angajează în leasing, factoring și finanțare, pentru care autorizația este obligatorie.
În plus, la începutul lui decembrie 2010, 14 instituții germane de plată au fost înregistrate ca fiind supuse Legii bancare. Cu toate acestea, dispozițiile tranzitorii prevăzute în Legea privind serviciile de plată de supraveghere este aplicabilă numai până la 30 aprilie 2011.
În anul 2010, volumul creditelor acordate de către instituțiile de credit, ce își desfășoară activitatea în Germania, populației și instituțiilor non-bancare a ajuns la 2352,9 miliarde euro.
Evoluția volumul creditelor, pe ultimii 3 ani se prezintă astfel:
Graficul nr. 1.4. – Evoluția creditelor acordate în Germania
Sursa: www.bundesbank.de
1.6. Sistemul bancar din Irlanda
Banca Națională a Irlandei
Banca Centrală a Irlandei este instituția ce reglementează serviciile financiare din Irlanda și banca centrală istorică. Banca a fost emitentul de bancnote în lire irlandeze și monedă până la introducerea monedei euro, și oferă acum acest serviciu pentru Banca Centrală Europeană. Banca a fost fondată în 1943 și de la 1 ianuarie 1972 a jucat rol de bancher al guvernului irlandez, în conformitate cu Actul Băncii Centrale din 1971. Sediul băncii centrale este situat pe Dame Street, Dublin.
Actul de reformare a băncii centrale din 2010 a creat un nou organism unitar – Banca Centrală a Irlandei – responsabilă atât pentru îndeplinirea funcțiilor unei bănci centrale, cât și pentru reglementarea activității financiare. Noua structura a înlocuit entitățile anterioare legate, Banca Centrală și Autoritatea Serviciilor Financiare din Irlanda și de Reglementare Financiară.
Funcțiile băncii centrale sunt:
Stabilitatea prețurilor – banca este responsabilă pentru menținerea stabilității prețurilor prin politica monetară formulată la nivelul BCE. Scopul este de a spori eficiența prin participare la formularea politicii monetare, prin furnizarea de informări de calitate pentru Consiliul guvernatorilor BCE.
Stabilitatea financiară – banca contribuie la stabilitatea financiară pe plan intern și în zona euro. Un obiectiv cheie este de soluționare a crizei financiare și de monitorizare a lichidității globale pentru sistemul bancar.
Anii 1970 au reprezentat un deceniu al schimbărilor, care a început cu denominalizarea monedei, ce a avut loc la data de 15 februarie 1971, atunci când monedele zecimale au fost lansate în circulație. Denominalizarea ar fi fost o bună oportunitate pentru a rupe legătura cu lira sterlină, dar în acel moment nu a fost o cerere prea mare pentru acest lucru. Însă, în 1972, sistemul fix al ratelor de schimb Bretton Woods a izbucnit în jos și în urma crizei de petrol din 1973, inflația din Marea Britanie a crescut dramatic, iar teoria economică susține că o economie mică a cărei monedă depinde de o monedă mai puternică, va suferi de o rată a inflației mai mare. În același timp, crearea unei piețe monetare la Dublin și transferul activelor străine ale băncilor comerciale către banca centrală, a oferit o perioadă de monitarizare a activității. Spre sfârșitul anilor 1970, a apărut ideea ruperii de lira sterlină și devalorizarea monedei irlandeze cu scopul de a limita efectele inflaționiste.
În acel moment, o altă alternativă a apărut. În aprilie 1978, la reuniunea Consiliului European de la Copenhaga, s-a decis să se creeze o zonă de stabilitate monetară în Europa, iar instituțiile Uniunii Europene erau invitate să ia în considerare o asemenea idee. La următoarea întrunire a consiliului de la Bremen, din iunie 1978, s-au pus bazele caracteristicilor Sistemului Monetar European, inclusiv crearea ECU – unitatea monetară europeană, un coș de valute comunitare utilizate pentru stabilirea ratei de schimb, și precursorul monedei euro.
Guvernul Irlandez trebuia să hotărască dacă va participa sau nu la EMS (Mecanismul Ratelor de Schimb). Daca EMS ar fi inclus toate monedele țărilor membre Comunității Europene, participarea Irlandei, ar fi oferit o stabilitate de 75% a exportului, dar Marea Britanie a refuzat să participe la acest mecanism, iar exporturile către Marea Britanie reprezintă peste 50% din totalul exporturilor înregistrate de Irlanda. În ciuda acestui fapt, la 15 decembrie 1978, Irlanda a anunțat că va participa la Mecanismul Ratelor de Schimb. Țărilor participante li s-a oferit posibilitatea să aleagă între două marje de fluctuație, 2.25% sau 6%, iar Irlanda a ales marja cea mai îngustă, de 2.25%. Mecanismul Ratelor de Schimb a început la data de 13 martie 1979, și până la finalul lunii martie, lira sterlină a început să se valorizeze față de marja maximă, a francului belgian, iar moneda Irlandei nu mai putea să urmeze lira sterlină. După mai mult de 50 de ani, paritatea dintre monedele Irlandei și Angliei a fost anulată, iar moneda națională a Irlandei a devenit cunoscută ca lira irlandeză (punt).
În anul 2003, o nouă divizie s-a separat de Banca Centrală, însuși președintele băncii a hotărât crearea Autorității de Reglementare a Serviciilor Financiare din Irlanda. Acest lucru a fost un compromis între cei care credeau că este necesară crearea unei autorități de reglementare a activității financiare și cei care credeau că Banca Centrală este cea care trebuie să dețină autoritatea privind reglementarea serviciilor financiare. Această divizie nou creată reglementează toate instituțiile financiare din Irlanda.
În urma colapsului bancar din 2008-2009, Guvernul a reunificat, în octombrie 2010, organizația sub conducerea Comisiei Băncii Centrale a Irlandei și a schimbat complet structurile Consiliului de Administrație al Băncii Centrale și al Autorității de Reglementare a Serviciilor Financiare.
Structura sistemului bancar din Irlanda
La finalul anului 2010, în Irlanda erau înregistrate 73 de instituții de credit rezidente, printre care cele mai importante sunt: Allied Irish Banks, Anglo Irish Bank, BNP Paribas SA, Citibank Europe, Dexia, Deutche Bank SA, ING Bank, Societe Generale, Unicredit, RBS. Allied Irish Banks (AIB) este una dintre cele patru mari bănci comerciale în Irlanda, și este reglementată de către Banca Centrală a Irlandei. Banca are una dintre cele mai mari rețele de sucursale în Irlanda, oferind o gamă completă de servicii bancare personale și corporative. AIB Capital Markets cuprinde AIB Group Global Trezorerie, Investment Banking și Corporate Banking. Divizia opereaza la nivel mondial prin intermediul birourilor din Irlanda, Marea Britanie, Canada, SUA și Europa. Bank of Ireland este un diversificat grup financiar înființată în 1783. Este una dintre cele mai mari bănci comerciale care operează în țară. Este de asemenea cea mai veche banca cu funcționare continuă în Irlanda. Ulster Bank este un jucător de top, lider în piața irlandeză de corporate banking, oferind servicii bancare pentru companii irlandeze. Este parte a grupului RBS.
Evoluția sectorului bancar irlandez
Împrumuturi acordate gospodăriilor au fost cu 5,1 la suta mai mici pe la sfârșitul lunii martie 2011, neschimbate de la rata anuală de scădere observată în ultima lună. Creditele pentru locuințe au fost cu 2,6 la suta mai mici pe o bază anuală în luna martie 2011, în timp ce împrumuturile pentru consum și alte a scăzut cu 13,4 la suta. Creditele de uz casnic au scăzut în luna martie cu € 392 milioane, pe baza tranzacțiilor subiacente, în urma un flux lunar net de minus € 302 milioane în februarie. Căderea în credite de uz casnic în cursul lunii martie a fost dominata de o contracție de € 211 milioane în credite pentru consum. Credite pentru achiziționarea de locuințe, de asemenea, a scăzut în luna martie, cu € 144 milioane, în timp ce împrumuturile în sectorul gospodăriilor pentru alte scopuri a scăzut cu € 37 milioane de euro. În luna martie 2011, creditele acordate de către instituțiile de credit din Irlanda au fost în scădere, rata creditelor acordate.
Ritmul de scădere a depozitelor din sectorul privat a continuat să crească în martie. Rata anuală de schimbare a fost minus 10.1 la sută la sfârșitul lunii martie 2011, comparativ cu un declin anual de 9,8 procente înregistrat la sfârșitul lunii februarie 2011. Depozitele de la gospodăriile irlandeze au scăzut cu 5,4 la sută, în timp ce depozitele de la SNF irlandeze au scăzut cu 10,7 la sută pe o bază anuală în luna martie 2011. Rata anuală de scădere în aceste două sectoare a fost, de fapt, mai lentă decât în luna precedentă, atunci când depozitele de uz casnic a scăzut cu 6,1 la suta, iar depozitele NFC a scăzut cu 14,2 la suta. Cu toate acestea, depozitele de la AIF și societățile de asigurare și fonduri de pensii (SAFP) a scăzut la o rată anuală de 19,3 la suta in luna martie 2011, comparativ cu o scădere de 14.2 la sută înregistrat la sfârșitul lunii februarie 2011.
1.7. Sistemul bancar din Italia
Banca Centrală a Italiei
Banca d’Italia este banca centrală a Republicii Italia și o parte a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și a Eurosistemului. Este o instituție de drept public și urmărește obiective de interes general în domeniul monetar și financiar: stabilitatea prețurilor, obiectivul principal al Eurosistemului în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene (Tratatul CE), stabilitatea și eficiența sistemului financiar, precum și alte funcții încredințate prin legea italiană. În îndeplinirea sarcinilor sale, Banca funcționează autonom și independent, în conformitate cu principiul transparenței, precum și dispozițiile aplicabile ale legislației comunitare și italiene.
Principalele funcții ale Băncii d’Italia sunt concepute pentru a asigura stabilitatea monetară și financiară, condiții indispensabile pentru creșterea durabilă a economiei. Banca contribuie la deciziile privind politica monetară unică în zona euro și îndeplinește sarcinile care îi sunt încredințate ca o bancă centrală care face parte din Eurosistem. Aceasta este responsabilă pentru punerea în aplicare a acestor decizii în Italia, prin intermediul operațiunilor cu instituțiile de credit, operațiuni pe piață deschisă, facilități permanente și de gestionare a rezervelor minime obligatorii. Poate efectua operațiuni de schimb valutar, în conformitate cu normele stabilite de Eurosistem. Aceasta administrează rezervele valutare ale țării și o parte din cele ale BCE în numele acesteia. Aceasta este responsabilă pentru producerea cantității de bancnote euro, stabilite de către Eurosistem, gestionarea banilor în circulație și lupta împotriva falsificării.
Banca prestează servicii pentru stat prin efectuarea operațiunilor de trezorerie (încasări din sectorul public și a plăților), în calitate de agent pentru datoria publică, și de combatere a cămătăriei. În vederea creșterii eficienței de executare a sarcinilor sale de politică monetară și alte funcții, Banca angajează un volum mare de cercetare în domeniile economic, financiar și juridic. În calitate de autoritate de supraveghere, Banca urmărește să asigure gestionarea corectă și prudentă a intermediarilor, a stabilității și eficienței globale a sistemului financiar în conformitate cu regulile si regulamentele care fac obiectul supravegherii.
Structura sistemului bancar italian
Sistemul bancar din Italia este format din banca centrală, bănci comerciale mari, cu o rețea bine dezvoltată ce își desfășoară activitatea pe teriotoriul întregii țări și bănci locale.
Dintre băncile comerciale italiene, cele mai importante sunt:
Unicredit;
Intesa Sanpaolo;
Mediobanca;
UBI Bank;
Banca Populară a Italiei;
Monte dei Paschi di Siena.
Printre băncile locale se numără:
Desio Bank;
Banco di Sardenga;
Banca Populară din Milano.
Top 5 al băncilor din Italia în funcție de profitul net înregistrat în 2010 și al activelor totale înregistrate la finalul anului 2010, ținând cont de situațiile financiare consolidate, se prezintă astfel:
Graficul nr. 1.5. – Top 5 bănci din Italia în funcție de activele totale și a profitului net
Sursa: www.bancaditalia.it
Evoluția sectorului bancar italian
Băncile italiene au devenit mai sensibile la riscul de credit și de lichiditate. Ponderea tranzacțiilor colateralizate a crescut în detrimentul celor necolateralizate. Ponderea tranzacțiilor efectuate pe piața extrabursieră a crescut. Tranzacțiile cu partenerii straini s-au diminuat. Calitatea creditelor înca prezintă efectele recesiunii din 2009, dar cele mai recente date indică faptul că fluxul de noi datorii rele s-a stabilizat. Estimări econometrice în concordanță cu evoluția preconizată a principalelor variabile macroeconomice sugerează că ratele implicit atât de gospodării cât și firme va scădea în 2011. Aceste previziuni sunt supuse la incertitudine, mai ales în legătură cu evoluțiile macroeconomice. Băncile italiene au afișat o poziție bună de lichiditate pe termen scurt, un procent ridicat de finanțare cu amănuntul conferă stabilitate, iar decalajul de finanțare rămâne mic. Recurgerea la refinanțare a Eurosistemului este foarte modestă, inclusiv prin comparație cu celelalte țări din zona euro. În ceea ce privește activitatea de creditare, la finalul anului 2010, băncile înregistrau un volum al creditelor de 3.403.025 milioane euro. Evoluția creditelor se prezintă astfel:
Graficul nr. 1.6. – Evoluția creditelor acordate
Sursa: www.bancaditalia.it
1.8. Sistemul bancar din Luxemburg
Banca Centrală din Luxemburg
Banca Centrală din Luxemburg a fost înființată prin legea bancară din 22 aprilie 1998, iar activitatea s-a a fost reglementată printr-o serie de legi apărute în 2007, 2008 și 2009. BCL a fost înființată în același timp ca Banca Centrală Europeană (BCE).
Statul din Luxemburg este unicul acționar al capitalului BCL pentru o sumă de 175 de milioane de euro (25 milioane de euro la 31 decembrie 2008). Majorarea de capital a fost realizata prin încorporarea de rezerve în valoare de 150 milioane de euro de la 1 iunie 2009.
Printre principalele elemente care au favorizat "puseul" finaciar-bancar se numără:
implementarea unui cadru legal favorabil și a unui regim fiscal avantajos (secretul bancar, regimul flexibil în materie de provizionare bancară);
situația geografică favorabilă și costuri competitive;
capacitatea de a atrage mână de lucru străina foarte specializată;
transpunerea rapidă a directivelor Uniunii Europene.
În genere, avântul sistemului financiar-bancar luxemburghez s-a datorat în mare parte unor avantaje legislative și de reglementare în cele mai diverse planuri:
flexibilitatea autorităților administrative și fiscale cu privire la controlul prudențial și la previzionarea riscurilor;
reglementările permisive ale activității financiare;
absența inițială a rezervelor minime obligatorii (condiție impusă ulterior o dată cu crearea Băncii Centrale Europene în 1998);
funcționarea unui sistem legislativ (legat de sistemul financiar-bancar) cu caracter puternic inovator și instaurarea progresivă a unui puternic și bine păzit secret bancar (și de ale cărui avantaje Luxemburgul caută să profite cât mai mult, așa explicându-se neparticiparea la schimbul automat de informații în domeniu).
Sectorul financiar-bancar asigura 12% din locurile de munca, 40% din încasările fiscale și 68% din surplusul balanței serviciilor.
Structura sistemului bancar din Luxemburg
În luna martie 2011, în Luxemburg, erau înregistrate 146 de instituții de credit, din care doar 5 originare din Luxemburg. În funcție de țara de origine a instituțiilor de credit existente, structura sistemului bancar luxemburghez se poate prezenta conform graficului de mai jos:
Graficul nr. 1.7. – Numărul de bănci existente în Luxemburg în luna martie 2011
Sursa: www.bcl.lu
Principalele bănci care își desfășoară activitatea în Luxemburg sunt Advanzia Bank, Dexia Bank, Banque de Luxembourg, ING, KBL Luxembourg, Raiffeisen Bank. Băncile din Luxemburg sunt bănci universale, care se adresează atât populației cât și societăților comerciale. Evoluția profitului operațional realizat de către băncile din Luxemburg se prezintă astfel:
Graficul nr. 1.8. – Evoluția profitului operațional înregistrat în sistemul bancar
Sursa: www.bcl.lu
În ceea ce privește activitatea de creditare, în Luxemburg, în al treilea trimestru al anului 2010, soldul creditelor era de 123.325 milioane euro, din care 53.168 milioane euro acordate de către instituțiile de credit existente și 70.157 miloane euro de către instituțiile non-credit, în special societăți de leasing.
Graficul nr. 1.9. – Soldul creditelor în funcție de monedă
Sursa: www.bcl.lu
Zonele offshore se cacterizează printr-un regim fiscal special de care pot beneficia societățile care își stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care își au rezidența pe teritoriul acestora. Scopul îl constituie atragerea societăților în expansiune, atragerea de capital și stimularea apariției de activități necesare asigurării echilibrului economic și social.
Facilitățile fiscale utilizate în vederea îndeplinirii scopului urmărit sunt multiple: scutirea de impozit a veniturilor/profiturilor realizate sau aplicarea unor cote extrem de reduse; protecția prin lege a operațiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice; acorduri fiscale în vederea evitării dublei impuneri a veniturilor cu țările industrializate; dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementări restrictive și constrângeri, care asigură rapiditatea operațiunilor în interiorul și în afara granițelor, absența/limitarea unui control asupra schimburilor valutare, cu excepția operațiunilor legate de devize străine, precum și asigurarea unor mijloace de comunicație (telefon, conexiuni internet, servicii aeriene) la un înalt nivel funcțional.
1.9. Sistemul bancar din Olanda
Banca Centrală a Olandei
De Nederlandsche Bank (DNB, Banca olandeză) este banca centrală a Olandei. Este parte a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). Începând cu 1 iunie 1998, banca centrală olandeză, De Nederlandsche Bank NV, face parte din Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). În aceeași zi, noul Act Bancar (din 1998) a intrat în vigoare. După aproape 185 ani de existență, Banca Olandei a intrat într-o nouă fază.
În conformitate cu Legea bancară din 1998 – ce înlocuiește Legea Bancară din 1948 – Banca are următoarele atribuții:
va contribui la definirea și punerea în aplicare a politicii monetare în cadrul Comunității Europene (CE);
are ca obiectiv menținerea stabilității prețurilor;
trebuie să dețină și să administreze rezervele valutare oficiale, și efectuează operațiuni de schimb valutar;
va promova buna funcționare a sistemelor de plăți;
va supraveghea bănci, instituții de investiții și casele de schimb valutar;
Banca Centrală Europeană (BCE) poate solicita, de asemenea, băncii să efectueze sarcini suplimentare.
Structura sistemului bancar olandez
Sistemul bancar olandez este format din Banca Centrală a Olandei și instituții de credit și de economisire. Cele mai importante 3 bănci din Olanda sunt: ABN AMRO Bank, Rabobank și ING Bank.
ABN AMRO Bank NV este o bancă deținută de statul olandez cu sediul în Amsterdam. Banca este rezultatul unei lungi istorii de fuziuni si achiziții care datează din 1765. În 1991, Algemene Bank Nederland (ABN) și Amsterdam și Rotterdam Bank (AMRO) au convenit să fuzioneze pentru a crea original ABN AMRO. Până în 2007 ABN AMRO a fost a doua bancă din Țările de Jos și a opta banca din Europa în funcție de total active. La acel moment, revista The Banker și Fortune Global 500 a plasat banca la numărul cincisprezece în lista de cele mai mari bănci din lume și a avut operațiuni în 63 de țări, cu peste 110.000 de angajați.
În 2007, banca a fost achiziționată, în ceea ce a fost la acel moment preluarea de către cea mai mare banca din istorie, de un consorțiu format din Royal Bank of Scotland, Fortis Bank și Banco Santander, dintre care primele două au avut necazuri serioase ca rezultat al preluării. Cantitatea mare de datorii care au fost create pentru a finanța preluarea a epuizat rezervele băncilor tocmai în momentul în care criza financiară din 2007-2010 a început.
Guvernul olandez a numit fostul ministru de finanțe olandez Gerrit Zalm ca CEO, cu obiectivul de a restructura și stabiliza banca și în februarie 2010, banca a fost împărțită în două organizații separate. Una deținută de catre guvernul olandez numită ABN AMRO Bank NV, precum și altele deținute de Royal Bank of Scotland Group numita Royal Bank of Scotland NV.
Rabobank este un furnizor de servicii financiare cu birouri în întreaga lume. Sediul principal este în Țările de Jos. Este un lider mondial în finanțarea în domeniul alimentar dar și în sectorul bancar. Grupul cuprinde 141 bănci locale independente în Olanda, o organizație centrală (Rabobank Nederland), și un număr mare de birouri internaționale de specialitate și filiale. Food & Business Agricol este principalul centru de interes internațional a Grupului Rabobank. Băncile locale sunt facilitate de Rabobank Nederland pentru a servi clienții lor, și nu invers cum este adesea cazul cu organizațiile bancare tradiționale.
În conformitate cu reglementările olandeze în domeniul serviciilor financiare și de credit, Rabobank Nederland supraveghează ca băncile locale să menține un nivel necesar de prudență și profesionalism în timp ce se realizează vânzarea de produse financiare. Acest lucru conduce la un fenomen interesant și destul de neobișnuit în afaceri internaționale: companiile mama si fiica mult mai mare, în esență, sunt obligate să coexiste împreună în scopul de a funcționa corect. Acest lucru a dus la o relație ambivalentă între cele două de-a lungul anilor.
ING Group este o instituție financiar-bancară de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări și de administrare a activelor. ING este o abreviere ce provine de la Internationale Nederlanden Groep (în engleză: International Netherlands Group). Începând din 2009, ING Group deservește 85 milioane clienti privati, persoane fizice și juridice în peste 40 de tari, cu o forță de muncă de peste 100.000 de oameni.
Serviciile sale operează în țări precum Australia, Canada, Franța, India, Italia, Spania, Polonia, Marea Britanie, și SUA. ING Direct este denumirea de marketing a unei subsidiare a ING Grup, ce oferă servicii bancare în special prin internet, telefon și ATM-uri și se concentrează pe activitatea de economisire, efectuând operațiuni în Australia, Austria, Canada, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
ING Commercial Banking efectuează operațiuni pentru corporații și alte instituții. Principalul obiectiv al activității bancare ale ING Commercial este pe Țările de Jos, Belgia, Polonia și România, în cazul în care acesta oferă o gamă completă de produse, de la managementul de numerar până la finanțare corporate. În altă parte, este nevoie de o abordare mai selectivă pentru clienți și produse.
Comparativ, situația celor 3 mari grupuri financiare olandeze, se prezintă astfel:
În 2010, ABN AMRO a înregistrat un volum al activelor totale de 379,9 miliarde euro, RABOBANK 652,5 miliarde euro, iar ING 1247 miliarde euro. În 2010, ABN AMRO a înregistrat un profit net de 1077 milioane euro, RABOBANK 2772 milioane euro, iar ING 3220 milioane euro.
Graficul nr. 1.10. – Valoarea activelor și a profitului net înregistrate de primele bănci olandeze în 2010
Sursa: www.dnb.nl
Pe lângă cele 3 mari bănci, în Olanda își mai desfășoară activitatea și alte instituții financiare precum:
Argenta Bank – Belgia;
Bank Nederlandse Gemeenten – Olanda;
Bank Mendes Gans – Olanda;
BinckBank – cea mai mare instituție cu activitate de broker din Olanda;
Friesland Bank – Olanda;
SNS Bank – Olanda.
1.10. Sistemul bancar din Portugalia
Banca Centrală a Portugaliei
Banco de Portugal este banca centrală a Republicii Portugalia. Stabilită printr-o cartă regală din 19 noiembrie 1846 cu scop de a acționa ca o bancă comercială și banca emitentă, a fost rezultatul unei fuziuni a Banco de Lisboa și Companhia de Nacional Confiança, o companie de investiții specializată în finanțarea datoriei publice. Banca emite mijloc legal de plată, care este desemnat ca monedă națională – real până în 1911, escudo din 1911 până în 1998, iar moneda euro începând cu anul 1999. Ca urmare a naționalizării sale în septembrie 1974 și a Legii de organizare din 1975, Banco de Portugal a fost, pentru prima dată, responsabilă pentru supravegherea sistemului bancar. Este o parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale, care a fost fondată în iunie 1998. În această calitate, Banco de Portugal, urmărește obiectivele și este implicată în îndeplinirea misiunilor încredințate SEBC. În conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană, "obiectivul principal al SEBC este menținerea stabilității prețurilor", care este obiectivul principal al politicii monetare. Guvernatorul își îndeplinește obligațiile de membru al Consiliului guvernatorilor și al Consiliului general al BCE, în conformitate cu Tratatul și cu Statutul SEBC/BCE.
Misiunea și sarcinile Băncii Centrale
Politică monetară. Obiectivul principal al Eurosistemului, unde Banco de Portugal este o parte integrantă, este menținerea stabilității prețurilor, și anume de a menține puterea de cumpărare a banilor. Acest obiectiv este prevăzut în Tratatul de instituire a Comunității Europene. Guvernatorul Banco de Portugal îndeplinește sarcinile de membru al Consiliului guvernatorilor și al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).
Gestionarea activelor și a rezervelor. Este de datoria Băncii Centrale să gestioneze activele externe ale țării sau a altora de responsabilitatea sa, la două niveluri principale: a activelor proprii și rezervele BCE.
Supravegherea monetară și a piețelor de schimb valutar. De asemenea, în sfera de aplicare a participării sale în cadrul SEBC, Banca este responsabil pentru îndrumarea și supravegherea banilor și pe piețele de schimb valutar.
Supravegherea comportamentului prudențial al pieței. Este de datoria Banco de Portugal să asigure stabilitatea sistemului financiar național, care efectuează , de fapt, funcția de creditor de ultimă instanță. Banca astfel efectuează supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și societăților financiare. Banco de Portugal este, de asemenea, responsabilă pentru supravegherea instituțiilor de comportament în relațiile lor cu clienții – așa-numita desfășurare a acțiunilor de supraveghere a pieței. În cadrul acestui domeniu de aplicare, Banco de Portugal intervine în furnizarea de produse și servicii financiare, pentru a se asigura că instituțiile acționează cu diligență, neutralitate, loialitate, discreție și respect în relațiile lor cu clienții, precum și a cererii pentru produse și servicii de stimularea și diseminarea de informații pentru clienții băncii, care vizează promovarea unei evaluări atente a angajamentelor lor și de riscurile pe care le poate suporta.
Reglementarea sistemului de plăți. Băncii îi revine rolul de a reglementa, supraveghea și promova buna funcționare a sistemelor de plăți, și anume în domeniul de aplicare al participării sale la SEBC.
Activitatea internațională. Reflectând natura internațională a sarcinilor sale, Banco de Portugal cooperează, în special, cu băncile centrale ale țărilor de limbă portugheză-africană (PALOP), și participă la activitățile mai multor organizații internaționale, să asigure reprezentarea statului portughez în unele dintre ele.
Relațiile cu statul. Este de datoria Banco de Portugal să acționeze ca intermediar în relațiile internaționale monetare ale statului, precum și consultanță oferită Guvernului în domeniile economic și financiar.
Structura sistemului bancar portughez
Pe lânga banca centrală, în Portugalia își desfășoară activitatea o serie de instituții financiare și de credit. Printre cele mai importante bănci ce își desfășoară activitatea în Portugalia se numără:
Millennium Bank – Banca Comercială a Portugaliei;
Banco Espirito Santo – Portugalia;
Barclays Bank – Marea Britanie;
BPI – Banca de Invesțitii din Portugalia;
CGD – Caixa Geral de Depositos;
Santander Totta Bank – Portugalia.
Deutsche Bank – Germania.
Banco Comercial Português, este o banca portugheza care a fost fondată în 1985 și este cea mai mare bancă privată din țară. BCP este un membru al indicelui bursier Euronext. Constatările preliminare ale unei anchete de către autoritatea pieței bursiere CMVM pe pretinsa existență a mai multor companii off-shore care Millennium BCP le-ar putea folosi pentru a cumpăra acțiuni proprii atunci când aceasta a crescut capitalul în 2000 și 2001. Investigațiile au fost lansate ca urmare a unei plângeri de către un acționar principal, José Berardo, care detine 6,8% din banca. El a furnizat anchetatorilor documente care, așa cum el a pretins, au arătat că mai multe infracțiuni au fost comise. În anul 2010, Millennium Bank a înregistrat un profit net de 301,6 milioane euro, în creștere cu 33,9% față de 2009.
Evoluția sectorului bancar portughez
În prima jumătate a anului 2010, și în special în al doilea trimestru al anului, extinderea activității bancare portugheze a fost, în esență, garantată prin recurgerea băncilor portugheze la ratele dobânzii fixă și cu satisfacția deplină a cererii. Datorită condițiilor restrictive de finanțare întâlnite de către bănci pe piețele internaționale, a existat o scădere semnificativă a titlurilor de credit în al doilea trimestru al anului. În acest context, între aprilie și iunie 2010, băncile portugheze au redus în mod semnificativ investițiile lor cu alte instituții de credit, deși cu o creștere semnificativă de finanțare către sucursalele lor în străinătate. Acest din urmă caz implică operațiuni bancare intra-grup și, prin urmare, nu este vizibilă în conturile pe o bază consolidată.
Reducerea remarcată în primul trimestru al anului a fost urmată de o recuperare prin anumite resurse de la clienți sub formă de depozite în al doilea trimestru al anului 2010. În al treilea trimestru, depozitele au înregistrat o nouă creștere, de fonduri, în esență, luate de la societățile non-financiare.
La sfârșitul primului semestru al anului 2010, valoarea activelor grupurilor bancare portugheze, pe o bază consolidată, a fost cu 4,8 la sută peste decembrie 2009 (9,1 procente peste iunie 2009). În a doua jumătate a anului 2009 a existat o creștere a investițiilor în sectorul public, deși proporția astfel de investiții în activele totale internaționale a rămas relativ scazute (5,5 la sută la sfârșitul anului).
În prima jumătate a anului 2010, venituri înainte de impozitare și plata intereselor minoritare în sistemul bancar, pe o bază consolidată, a fost cu 2,4 la sută mai mică, în comparație cu prima jumătate a anului 2009. Acest lucru a fost reflectat într-o scădere atât în schimbul activelor (ROA) și rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, cu indicatorii respectivi la sfârșitul primului semestru fiind 0.54 și 8,6 la sută. Indicatorii de profitabilitate în comparație cu a doua jumătate a anului 2009 au fost ușor în sus, în esență, reflectând contribuțiile pozitive asociate cu dispozițiile și pierderile din depreciere, în plus față de izolarea costurilor de operare.
1.11. Sistemul bancar din Spania
Banca Centrală a Spaniei
La intrarea Spaniei in Uniunea Economică și Monetară a Uniunii Europene în 1994, Banco de España a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale.
Funcțiile îndeplinite de către Banca Centrală a Spaniei sunt:
Definirea și punerea în aplicare a politicii monetare a Eurosistemului, cu scopul principal de menținere a stabilității prețurilor în zona euro;
Efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu dispozițiile articolului 109 din Tratatul privind Uniunea Europeană și deținerea și gestionarea rezervelor oficiale ale statului.
Promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți din zona euro;
Emiterea bancnotelor ca mijloc legal de plată;
Deținerea și gestionarea rezervelor valutare și de metale prețioase ce nu sunt transferate către Banca Centrală Europeană;
Furnizarea de servicii de trezorerie și agent financiar pentru datoria publică.
Structura sistemului bancar spaniol
Pe lângă Banca Centrală, în componența sectorului bancar spaniol, se mai regăsesc băncile comerciale și casele de economii.
Cea mai importanta bancă comercială din Spania este Santander. Grupul Santander este un grup bancar centrat pe Banco Santander, cea mai mare banca din zona euro și una dintre cele mai mari bănci din lume în termeni de capitalizare de piață. Este originară în Santander, Cantabria, Spania. Grupo Santander este format din mai mult de 170.000 de angajați, 90.1 milioane clienti, 13390 sucursale și 2270000 acționari. Serviciile bancare cu amănuntul – aspectul principal al operațiunilor Santander – generează 82% din profitul grupului. Banco Santander are un model de afaceri orientat spre client, care oferă un nivel ridicat de reapartiție în câștigurile sale și rezultate, în ciuda circumstanțelor dificile economice și financiare din ultimii ani. Acest model este susținut de cinci piloni:
Concentrare pe activitățile comerciale: Santander ofera celor 91 milioane de clienți o gamă largă de produse și servicii financiare prin intermediul sucursalelor sale în număr de 13.660, cea mai mare rețea de sucursale bancare internaționale.
Eficiența: Santander are una dintre cele mai bune tehnologii EDGE și platforme de operațiuni bancare internaționale, care îi permite să transforme economii de costuri în valoare mai mare pentru client. Este una dintre bancile cele mai eficiente din lume, cu un raport cost-la-venituri de 41,7% (37.6%, cu excepția deprecierilor și amortizărilor).
Diversificarea geografica: diversificarea geografică a Santander este echilibrată în mod egal între piețele dezvoltate și emergente. Prezența sa este concentrată în 9 piețe majore: Spania, Portugalia, Germania, Marea Britanie, Argentina, Brazilia, Mexic, Chile, și SUA, și în cele mai multe dintre aceste piete a atins cote de piață importante în retail banking.
Prudență în riscuri: nivelurile celor de la Santander de credite neperformante și de acoperire sunt mai bune decât media sectorului în zonele geografice în care operează banca. Întreaga organizare este implicată în gestionarea riscurilor, de la operațiunile de zi cu zi efectuate în sucursale până la conducere și de consiliul de administrație.
Disciplină în capital și puterea financiară: Santander este una dintre cele mai solide bănci și solvente din lume, cu un raport de capital de bază de 8,6% în 2009. În plus, banca își menține o poziție de lichiditate confortabilă bazată pe finanțarea prin depozite ale clienților și datorii pe termen mediu și lung.
În anul 2010, grupul Santander a înregistrat un profit net de 8.181 miliarde euro, având un volum total al activelor de 1.218 trilioane euro.
Pe lângă banca Santander, în Spania își mai desfășoară activitatea și alte bănci comerciale importante cum sunt:
Fiare Bank;
ING Bank;
Banca Populară a Spaniei;
Openbank;
Barclays Bank;
CityBank;
Deutche Bank;
Global Trust Bank.
Dintre casele de economii existente în Spania, cea mai importantă este La Caixa. Caja de Ahorros The y Pensiones de Barcelona, "la Caixa", este rezultatul fuziunii, în 1990, dintre Caja de Pensiones, înființată în 1904, și Caja de la Barcelona, fondată în 1844. Încă de la începuturile sale, "la Caixa" a fost dedicată în primul rând activității de economisire a familiei și de a oferi tuturor clienților săi o asigurare pentru limită de vârstă, atunci când acest tip de serviciu de bunăstare încă nu există în Spania. Astfel, "la Caixa" este în prezent liderul băncilor de economii din Spania și a treia entitate financiară din țară, fiind și cea mai importantă bancă de economii din Europa. Cu o vastă rețea de peste 5.300 de birouri, aproape 8.000 ATM-uri, un personal de 27.000 de angajati si mai mult de 10.5 milioane clienti, "la Caixa" s-a poziționat ca o entitate de conducere și referent în cadrul sectorului financiar spaniol. Grupul este axat pe un model bancar universal bazat pe strategia de operațiuni multi-canal care îi permite să combine eficient utilizarea de tehnologii de ultimă oră și calificările de angajați pentru a oferi cele mai bune și mai complete servicii la cel mai mare număr de clienți.
În anul 2010, La Caixa a înregistrat un profit net de 1.822 milioane euro, având un volum al activelor totale de 285 miliarde euro.
În categoria băncilor de economii din Spania, se mai regăsesc:
Bilbao Caja (Casă de Economii);
Caja Madrid;
Caixa Galicia;
Caja Navarra;
Unicaja.
Evoluții în sectorul bancar spaniol
Pe parcursul anului 2010 atât guvernul cât și Banco de España au lansat o serie de măsuri pentru a face față dificultăților cu care se confruntă instituțiile spaniole de credit și de îmbunătățire a încrederii în piață. Practic, măsurile au fost:
ajutorul temporar sub formă de acțiuni preferențiale, pentru a obține o eficiență mai mare prin intermediul proceselor de integrare;
modificări în Banca de Economii a cadrului instituțional cu scop de a netezi accesul lor la capital pe piețe și pentru a spori încrederea în acest sector;
un impuls pentru transparență, astfel încât publicul larg ar trebui să aibă informațiile necesare pentru a face o evaluare corespunzătoare a situației specifică fiecărei instituții, prin publicarea testelor de stres efectuate;
Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2010 s-a desfășurat o a doua criză în zona euro. Ca urmare a problemelor din sectorul bancar irlandez și interacțiunea lor cu poziția fiscală a țării, un efect de contagiune către alte țări din zona euro au venit dinspre Irlanda. Confruntat cu această situație, și împreună cu Banco de España pentru cerința de transparență totală mai mare din partea băncilor, Decretul Regal 2 / 2011 privind consolidarea sistemelor financiare a fost aprobat în primele luni ale anului 2011. Scopul a fost aici, în primul rând, să risipească potențiala neîncredere din jurul bancilor spaniole, în principal ca urmare a efectului de contagiune, și, în al doilea rând, pentru a accelera și a completa progresele deja realizate în restructurarea sistemului bancar spaniol.
II. ANALIZA SISTEMELOR BANCARE DIN ȚĂRILE Care AU ADERAT LA ZONA EURO DUPĂ 1 IANUARIE 1999
2.1. Sistemul bancar din Grecia
Banca Centrală a Greciei
Banca Centrală a Greciei a fost fondată în 1927 printr-o anexă la Protocolul de la Geneva și a început activitatea în mai 1928. Potrivit Statutului său, sediul central este în Atena. Ea are o rețea naționala de 18 sucursale, 38 agenții si 8 puncte de vânzare.
Începând din ianuarie 2001, Bank of Greece este o parte integrantă a Eurosistemului, care constă din Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale (BCN) ale Uniunii Europene (UE). Acest lucru implică faptul că Banca Greciei contribuie, prin activitățile sale la realizarea obiectivelor și îndeplinirea sarcinilor Eurosistemului, care definește și pune în aplicare politica monetară în zona euro.
Banca Centrală este responsabilă pentru punerea în aplicare a politicii monetare a Eurosistemului în Grecia și salvgardarea stabilității sistemului financiar elen. Potrivit Statutului său, obiectivul său principal este de a asigura stabilitatea nivelului general al prețurilor. Fără a aduce atingere obiectivului său fundamental, Banca sprijină politica economică generală a guvernului. În îndeplinirea sarcinilor sale, Banca se bucură de independență instituțională, personală și operațională, și răspunde în fața Parlamentului elen.
Sarcinile Băncii Centrale a Greciei pot fi împărțite în sarcini legate de Eurosistem și alte sarcini, care sunt rezumate după cum urmează:
Sarcini legate de Eurosistem
Participă la formularea politicii monetare unice a zonei euro și o pune în aplicare în Grecia;
Promovează aranjamente pentru menținerea stabilității financiare și gestionarea eficientă a crizelor financiare;
Asigură furnizarea cantităților necesare de numerar, fie prin intermediul imprimeriilor băncii centrale (IETA) sau prin transferurile transfrontaliere de numerar, precum și depozitarea lor în condiții de siguranță, transport și reciclare sau distrugere și în general, furnizarea armonioasă de numerar pentru economie.
Alte atribuții ale Bank of Greece
Efectuează supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a anumitor categorii de întreprinderi din sectorul financiar;
Supraveghează și monitorizează societățile de asigurare și reasigurare, precum și intermediarii în asigurări;
Acționează ca trezorier și agent fiscal pentru guvern;
Elaborează și publică statistici asupra economiei grecești și efectuează anchete statistice de specialitate.
Structura sistemului bancar elen
Sistemul bancar elen are în componența sa, pe lângă Banca Centrală a Greciei și instituții de credit autorizate să își desfășoare activitatea în Grecia, printe care:
Instituții de credit elene – există 34 de astfel de instituții, dintre care cele mai importante sunt: Banca Națională a Greciei, Emporiki Bank, Alpha Bank, Attica Bank, Piraeus Bank, EFG Eurobank, Banca de Investiții a Greciei, T Bank, Millennium Bank, Proton Bank, Probank.
Clasificarea celor mai importante bănci originare din Grecia în funcție de profitul net realizat de acestea și de volumul activelor totale se prezintă astfel:
Graficul nr. 2.1. – Top 6 bănci elene în funcție de profitul net și activele totale
Sursa: www.bankofgreece.gr
Instituții de credit străine autorizate să funcționeze în Grecia: Marfin Bank, RBS, BNP Paribas, Unicredit, CitiBank, Bank of Cyprus, Volksbank, Deutche Bank, Bank of America.
Societăți de leasing, în număr de 12, dintre care cele mai importante sunt: Alpha Leasing, Emporiki Leasing, ATE Leasing, T Leasing, Marfin Leasing, Probank Leasing, Piraeus Leasing.
Instituții de plăți, în număr de 7, și anume: WorldDLink, Access Payment Services, International Express Remittance, KMT Payment Institution, Unistream Greece, Worldbrdge – Payment Services, CBN.
La finalul anului 2010, volumul creditelor contractate din Grecia, era de 257.846 milioane euro. Structura creditelor acordate se prezintă astfel:
Credite acordate societăților comerciale: 123.244 mil. Euro;
Credite acordate întreprinderilor individuale și asociațiilor familiale: 16.573 mil. Euro;
Credite acordate populației: 118.029 mil. Euro.
Graficul nr. 2.2. – Structura creditelor acordate în 2010
Sursa: www.bankofgreece.gr
2.2. Sistemul bancar din Slovenia
Banca Centrală a Sloveniei
În momentul în care Republica Slovenia a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, Banca Sloveniei a devenit o parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale (denumit în continuare: SEBC), format din Banca Centrală Europeană (denumită în continuare: BCE) și băncile centrale naționale (denumite în continuare: BCN) ale tuturor statelor membre ale UE. Republica Slovenia a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2007, odată cu introducerea monedei euro ca mijloc legal de plată. În același timp, Banca Sloveniei a devenit membru al Eurosistemului. Eurosistemul cuprinde BCE și BCN din acele țări care au adoptat moneda euro.
Ca membru al SEBC, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene și cele două statute menționate mai sus, Banca Sloveniei îndeplinește următoarele sarcini:
implementează politica monetară comună;
co-gestionează rezervele valutare oficiale ale statelor membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene;
promovează buna funcționare a sistemelor de plăți.
Obiectivul principal al Eurosistemului este de a menține stabilitatea prețurilor în zona euro. Astfel, politica monetară unică sprijină o creștere durabilă non-inflaționiste din zona euro a național economiilor. În cadrul Eurosistemului, Banca din Slovenia și-a asumat responsabilitatea comună pentru realizarea acestui primar obiectiv prin definirea și implementarea comună a monedei euro zonei de politică monetară.
În îndeplinirea sarcinilor sale legale și statutare, Banca Sloveniei se concentrează pe următoarele:
punerea în aplicare a politicii monetare a Eurosistemului;
asigurarea stabilității financiare, care se referă la supravegherea sistemul bancar;
furnizarea de mijloace plată stabile și eficiente și sisteme de decontare;
gestionarea prudentă a activelor Băncii Sloveniei, inclusiv de schimb valutar, rezerve și alte active, în conformitate cu politica BCE;
cooperarea cu instituțiile internaționale.
Structura sistemului bancar sloven
Pe lânga Banca Centrală, cu rol de supraveghere și control al sistemului bancar, în Slovenia își desfășoară activitatea o serie de instituții financiare, cum sunt:
Bănci comerciale care își derulează activitatea conform legii bancare din Slovenia. În Slovenia, există 20 de astfel de instituții financiare – bănci comerciale universale ce oferă o gamă variată de produse și care se adreseaza atât clienților persoane fizice cât și companiilor. Dintre acestea cele mai importante ar fi:
Volksbank;
Raiffeisen Bank;
UniCredit Bank;
SID Bank;
Probanka;
KD Bank;
Bank Sparkasse – Erste Bank.
Evoluția sectorului bancar sloven
Activitatea de creditare din anul 2010 a înregistrat o creștere mai mică decât anul 2009, pe toate categoriile de grupuri bancare. Creșterea creditelor pentru sectoarele non-bancare a fost doar de 1,8% în luna octombrie 2010.
Graficul nr. 2.3. – Evoluția în procente a creditelor acordate
Sursa: www.bsi.si
Băncile aflate în proprietatea unui capital majoritar străin au înregistrat o încetinire mai rapidă și mai profundă în creditare pentru persoane juridice (societăți nefinanciare). În același timp, creșterea creditelor acordate gospodăriilor a rămas solidă. Creștere de la an la an în credite pentru locuințe a fost de 23,3% în luna octombrie, în timp ce creditele de consum au înregistrat un declin de 3,2%.
Graficul nr. 2.4. – Structura și evoluția creditelor în funcție de perioada de acordare
Sursa: www.bsi.si
În timpul crizei, diferențele în structura de finanțare la diferitele grupuri de banci slovene au început să se extindă. În 2009, când diferențele ratelor dobânzilor între grupurile bancare individuale au început să se extindă, băncile naționale au constatat că este mai greu să obțină finanțare. Bănciile au văzut o creștere în importanța finanțării interne, din care depozite de uz casnic au fost sursa cea mai favorabilă în ceea ce privește prețul, și mai ales în ceea ce privește calitatea. Băncile autohtone au redus ratele dobânzilor la depozitele de uz casnic cu mai puțin decât băncile aflate în proprietate unui capital majoritar străin (și băncilor din zona euro), mai ales la depozitele de uz casnic de până la 1 an. Înainte de criză ratele dobânzilor la depozite, în special la depozite de până la 1 an, au fost mai mici decât EURIBOR la 6 luni, dar după ce criza s-a răspândit ratele dobânzilor a depășit rata de referință și de atunci au rămas deasupra ei.
2.3. Sistemul bancar din Cipru
Banca Națională din Cipru
Banca Centrală a Ciprului a fost înființată în 1963, la scurt timp după ce Cipru a câștigat independența sa, ca o instituție autonomă, în conformitate cu legea băncii centrale din 1963 și a articolelor relevante din Constituție. Astăzi, Banca este reglementată de către legile din 2000 – 2007 privind activitatea bancară, care asigură independența Băncii, precum și compatibilitatea cu dispozițiile relevante din Tratatul de instituire a Comunității Europene și Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale. Modificarea legii din martie 2007 a deschis calea pentru integrarea juridică a Băncii în Eurosistem în ianuarie 2008.
Principalele funcții ale Băncii Centrale includ:
punerea în aplicare a deciziilor de politică monetară;
deținerea și administrarea rezervelor oficiale internaționale;
supravegherea băncilor;
promovarea, reglementarea și supravegherea bunei funcționări a sistemelor de plăți și de decontare;
menținerea stabilității sistemului financiar.
La 2 mai 2005, lira cipriotă a aderat la Exchange Rate Mechanism II (ERM II), la paritatea pre-existentă de 1 € = 0,585274 CY £. La 1 ianuarie 2008 Cipru a aderat la zona euro.
Unul dintre obiectivele principale ale Băncii Centrale a Ciprului este de a asigura un sistem sigur și stabil financiar, care ar păstra încrederea publicului și ar stimula stabilitatea și creșterea economică. Acest obiectiv este îndeplinit prin menținerea unui mecanism eficient de reglementare și supraveghere bancară.
Banca Centrală a Ciprului a fost întotdeauna ghidată în rolul său de supraveghere de recomandările Comitetului Basel pentru supravegherea bancară și directivelor UE privind reglementarea bancară.
În acest sens, următoarele domenii principale sunt acoperite:
calitatea managementului băncii, inclusiv aspectele legate de controlul intern și proceduri;
portofoliul de credite al băncii, cu accent pe managementul riscului de credit, calitatea portofoliului de credite și gradul de adecvare a provizioanelor pentru datorii neperformante și îndoielnice;
operațiunile băncii de trezorerie cu accent pe gestionarea riscurilor;
profitabilitatea băncii, inclusiv analiza de generare de venituri;
respectarea condițiilor de licență și a directivelor, regulamentelor si instructiunilor privind adecvarea capitalului, expunerile mari, etc;
respectarea cerințelor legislației pentru combaterea spălării banilor și notele orientative.
Structura sistemului bancar din Cipru
Băncile listate la bursa din Cipru sunt:
Bank of Cyprus. Bank of Cyprus a fost înființată în anul 1899 și este cea mai importantă bancă din Cipru. Reprezintă un grup financiar, care pe lângă activitatea de retail și cea comercială, și-a dezvoltat activitatea și în alte domenii cum ar fi: factoring, servicii bancare de investiții, brokeraj, administrare de fonduri, de viață și asigurări generale. Grupul operează în prezent printr-un total de 595 sucursale, din care 211 funcționează în Rusia, 185 în Grecia, 143 în Cipru, 27 în Ucraina, 12 în România, 12 în Australia, 4 în Regatul Unit și 1 din Insulele Channel. Bank of Cyprus are, de asemenea, 9 birouri reprezentative în Rusia, România, Ucraina, Canada și Africa de Sud. Bank of Cyprus Grupul are 12.009 angajați în toată lumea.
Marfin Popular Bank. Marfin Popular Bank este rezultatul unei fuziuni triple în 2006 a grupurilor bancare Marfin, Egnatia și Laiki a cărei istorii datează de la 1901 atunci când a început operațiunile în calitate de bancă de economii mici. În prezent, Banca operează în 11 țări: Cipru, Grecia, Marea Britanie, Australia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Estonia, Malta și Gurnsey. Acesta oferă servicii pentru persoane fizice, corporate banking și comercial, Private Banking, Trezorerie, servicii bancare electronice, factoring, finanțare și leasing, servicii bancare internaționale, servicii de transport maritim, servicii de asigurare.
Hellenic Bank Group. Hellenic Bank Group a început operațiunile în 1976. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, a reusit să se impună ca una dintre cele mai mari instituții financiare și bancare în Cipru. Helllenic Bank Group se bucură de o rețea de peste 68 de sucursale în Cipru și 20 în Grecia, angajând peste 2.000 de oameni. Banca operează, de asemenea, prin patru birouri reprezentative, unul la Moscova și unul în St Petersburg în Federația Rusă, unul în Kiev, în Ucraina și la Johannesburg, în Republica Africa de Sud. În ianuarie 2011, după obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților ruse, a început funcționarea sucursalei de la Moscova, care oferă servicii complete bancare. Succesul Hellenic Bank Group se bazează pe o servisare exemplară a clienților, gamă largă de produse și servicii oferite și utilizarea celor mai noi tehnologii în sistemele de informații și de control.
USB BANK PLC. USB BANK PLC, obiectivul strategic este de a-și susține clienții și de a avea un personal profesionalist și bine format. Concentrându-se pe clienți și pe personal și prin investiții masive în tehnologie și procesul de reinginerie, banca poate oferi soluții flexibile și creative financiare care au ca scop pentru a satisface fiecare nevoie a clienților. Viziunea băncii este de a fi recunoscută ca partener de afaceri preferat prin furnizarea de soluții financiare în domeniile de Commercial Banking, Private Banking si bancassurance pentru Retail, Corporate.
În concluzie, clasificarea grupurilor bancare din Cipru, în funcție de profitul net înregistrate de acestea se prezintă conform graficului de mai jos:
Graficul nr. 2.5. – Top 4 bănci din Cipru în funcție de profitul net din 2010
Sursa: www.centralbank.gov.cy
De asemnea, în Cipru își desfășoară activitatea și o serie de bănci străine, care oferă alături de produsele bancare tradiționale și o gama largă de servicii financiare care includ facilități de leasing, factoring, servicii de brokeraj, de asigurări, managementul de portofoliu, servicii bancare de investiții, fonduri mutuale, private banking și servicii de custodie. Aceste bănci sunt:
Alpha Bank Cyprus
BNP Paribas Bank Cyprus
Emporiki Bank Cyprus
Banca Comerciala a Rusiei
Societe Generale Cyprus
Piraeus Bank Cyprus
Eurobank EFG Cyprus
Alte tipuri de bănci existente în Cipru sunt:
Cooperativa de Credit din Cipru a fost înființată în 1937 și a funcționat în mod normal de la 1 ianuarie 1938. A contribuit fundamental la dezvoltarea Mișcării Cooperative și a jucat un rol crucial în dezvoltarea economiei.
Banca de credit ipotecar a finalizat aproape 30 de ani în sistemul financiar din Cipru. Stabilită de către stat, prin Legea 43 din 1980, este o instituție bancară specializată și funcționează sub supravegherea Băncii Centrale și controlul Auditorului General al Republicii Cipru . Scopul principal este de a acorda împrumuturi pe termen lung pentru familiile care doresc să aibă prima lor locuință. Banca acordă credite pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, de conversie, repararea, modernizarea sau îmbunătățirea casei și achiziționarea de terenuri de către Cipru Land Development Corporation. Pentru a găsi resursele necesare pentru finanțarea programelor de creditare acceptă toate tipurile de depozite de la public. Banca joacă, de asemenea, un rol important în punerea în aplicare a politicii generale a sectorului locuințelor de stat prin diferite programe de locuințe guvernamentale pentru populații specifice sau de zone geografice, cum ar fi proiecte speciale pentru zonele de frontieră, familii numeroase, familii cu venituri mici, comunitățile rurale și așa mai departe. Pentru a servi mai bine publicul, banca opereaza în 5 filiale, câte una în Nicosia, Limassol, Larnaca, Paphos și Paralimni.
În Cipru se regăsesc și filiale ale băncilor străine, cum sunt:
Banca Națională a Greciei
Banca Transilvania din România
Barclays Bank din Anglia
FI Bank din Bulgaria
CCB din Bulgaria
BankMed din Beirut
Bank of Beirut
Blom Bank din Libia
2.4. Sistemul bancar din Malta
Banca Centrală
Banca Centrală a Maltei a fost înființată prin Actul Băncii Centrale la 17 aprilie 1968. La 1 mai 2004, Banca a aderat la Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) și la 1 ianuarie 2008 a devenit parte a Eurosistemului. Obiectivul principal al Eurosistemului și al Băncii Centrale a Maltei este de a menține stabilitatea prețurilor. În vederea atingerii acestui obiectiv, Banca Centrală a Maltei participă în procesul de pregătire și de luare a deciziilor de politică monetară a Eurosistemului.
În 2002, Malta a început pregătirile de aderare la Uniunea Europeană (UE), ceea ce a însemnat că banca trebuia să se adapteze la un nou mediu, în conformitate cu angajamentele pe care o țară membră le are. În 2002, Legea Băncii Centrale a Maltei a fost modificată pentru a-i acorda independență deplină în formularea și punerea în aplicare a politicii monetare. Banca a rămas responsabilă pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar maltez. În mai 2005 Malta s-a alăturat Exchange Rate Mechanism (ERM II) prin care lira malteză a fost raportată la moneda euro, cu o rată a parității centrale a 1 EUR = 0.429300 MTL. În același timp, Banca a început pregătirile pentru introducerea monedei euro ca monedă națională a Maltei.
La 1 ianuarie 2008 Malta a aderat la zona euro și moneda euro a înlocuit lira ca monedă națională a Maltei. Banca Centrală a Maltei a aderat la Eurosistem și a fost integrată în cadrul organelor de decizie ale BCE. Guvernatorul a devenit membru al Consiliului guvernatorilor BCE și experți de la Bancă au început să participe în cadrul comisiilor Eurosistemului. De la începuturile sale modeste Banca Centrală a Maltei a evoluat într-o instituție cu un statut care este egal cu cel al altor bănci centrale naționale din zona euro.
Structura sistemului bancar
Sistemul bancar din Malta este format din Banca Centrală și o serie de instituții financiare. Printre cele mai importante bănci care își desfășoară activitatea în Malta sunt:
Akbank – Turcia;
APS Bank – Malta;
Banif Bank – Portugalia;
Bank of Valletta – Malta;
BAWAG Malta Grup – Austria;
Finansbank – Turcia;
Fortis – Belgia;
HSBC Bank – Malta;
Lombard Bank – Malta;
Raiffeisen Bank – Austria;
Volksbank – Austria.
Cele mai importante 4 bănci malteze sunt APS Bank, Bank of Valletta, HSBC Malta și Lombard Bank.
APS Bank este o bancă maltez stabilită în 1910 de către un evreu, Fr. Michael Vella, iar în 1948, proprietatea bancii a fost transferat la Arhiepiscopia de Malta și Gozo. Banca a fost constituită ca o societate privată cu răspundere limitată în 1970, și i-a acordat o licență comercială în 1990. De atunci ea și-a păstrat extinderea operațiunilor sale într-un număr de direcții diferite. Astazi are aproximativ 200 angajați care lucrează în șapte sucursale și agenții în întreaga Malta și Gozo.
Bank of Valletta este cea mai veche banca din Malta și una dintre cele mai mari bănci. Operațiunile interne includ o rețea națională de 41 de filiale, un Centru Corporate, 5 centre de afaceri și un braț Wealth Management. Ea are birouri reprezentative în Australia (în Sunshine, Victoria), Cairo, Tripoli (în Libia), Milano, Tunis, și Toronto.
HSBC Bank plc Malta este cea mai mare bancă din Malta și o filială a HSBC. Aceasta este fostul Mid-Med Bank și a doua bancă ca vechime din Malta. Acesta oferă o gamă completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de aproximativ 60 de filiale și birouri în întreaga Malta și Gozo. HSBC Bank Malta este parte a regiunii europene în cadrul Grupului HSBC. HSBC Malta are birouri în Melbourne și Toronto pentru a servi comunitățile puternice din Australia și Canada.
Lombard Bank Malta este una din marile banci din Malta, împreună cu Banca Valletta, HSBC Bank și Banca APS. Astăzi, Marfin Popular Bank of Cyprus este cel mai mare acționar, cu o participație de capital de aproximativ 49%. Peste 1.200 de acționari, inclusiv fondurile de investiții, dețin restul de acțiuni. Banca are o participație de 60% în Maltapost, serviciul poștal maltez.
Evoluția sistemului bancar din Malta
După blocajul din anul 2009, depozitele rezidenților au început să crească în anul 2010, pe de altă parte, creditele acordate rezidenților au crescut, deși într-un ritm mai scazut decât în anii trecuți.
În anul 2010, depozitele rezidenților au crescu cu 5,5% față de 2009, ajungând la 8198,8 milioane euro. Creșterea s-a datorat majorării volumului depozitelor pe termen scurt, în special depozitelor overnight, chiar daca s-a înregistrat o diminuare a depozitelor pe termen lung. Structura depozitelor se prezintă astfel:
Graficul nr. 2.6. – Structura și evoluția depozitelor constituite
Sursa: www.centralbankmalta.org
În anul 2010, creditele acordate rezidenților au crescut cu 5,8%, după o scădere de 9,4% înregistrată în 2009. Creditele guvernamentale au crescut în 2010, cu 8,5%, iar creditele acordate în toate sectoarele cu excepția creditelor guvernamentale au crescut cu 5,1%. Structura creditelor acordate în 2010 se prezintă astfel:
Graficul nr. 2.7. – Structura și evoluția creditelor acordate
Sursa: www.centralbankmalta.org
2.5. Sistemul bancar din Slovacia
Banca Centrală a Slovaciei
Banca Națională a Slovaciei este banca centrală a Slovaciei, care este membru al Uniunii Europene și al Sistemului European al Băncilor Centrale. Începând cu 1 ianuarie 2009, a fost, de asemenea, un membru al Eurosistemului. Este o instituție independentă, al cărei scop de bază este de a menține stabilitatea prețurilor. A fost creată la data de 1 ianuarie 1993. Autorizată de către guvernul slovac, Banca reprezintă Slovacia în cadrul instituțiilor financiare internaționale și în tranzacțiile internaționale pe piața monetară referitoare la activitatea de politică monetară.
Organul suprem de conducere al Băncii Naționale a Slovaciei este Consiliul Băncii, care formuleaza politica monetară, aplică instrumente adecvate, precum și normele privind măsurile monetare. Acesta este compus din guvernator și doi vice-guvernatorilor, care sunt numiți și eliberați din funcție de către Președintele Slovaciei și alți opt membri, care sunt numiți și eliberați din funcție de către guvernul slovac la propunerea Guvernatorului.
Începând cu 1 ianuarie 2009, Banca Națională a Slovaciei este parte a Eurosistemului. În cooperare cu Banca Centrală Europeană și băncile centrale ale țărilor din zona euro, obiectivul său principal este de a menține stabilitatea prețurilor. În cadrul Eurosistemului, Banca Națională a Slovaciei îndeplinește sarcini legate:
de politică monetară;
operațiunilor de schimb valutar și rezerve;
emiterea bancnotelor și monedelor euro;
sistemelor de plăți;
statistici;
de cooperare internațională;
cooperare reciprocă și sprijin între băncile centrale;
stabilității financiare în zona euro;
de supraveghere a pieței financiare.
Supravegherea se exercită asupra băncilor și sucursalelor băncilor străine de către Banca Națională a Slovaciei în interiorul și ca parte integrantă a supravegherii pieței financiare integrate. În prezent, supravegherea este concentrată pe risc și obiectivul său de bază este de a oferi reducerea la minimum a tipurilor individuale de riscuri în entitățile supravegheate. În acest scop, legislația secundară (regulamente și decrete) este adoptată în prima fază, pe baza legilor în vigoare (în special Legea bancară). Această legislație stabilește cadrul legislativ de bază de execuție de supraveghere. Următoarea etapă constă în supravegherea off-site care analizează și evaluează indicatorii cantitativi ai entităților supravegheate de primirea rapoartelor regulate și neregulate, declarații și alte informații. Activitatea de supraveghere off-site este coordonată în strânsă cooperare cu supravegherea on-site, care, în faza următoare, examinează instituția direct.
Structura sistemului bancar slovac
Pe lângă banca centrală, sistemul bancar slovac mai cuprinde și bănci, cooperative de credit și instituții de credit specializate.
În categoria băncilor comerciale și de economisire, sunt incluse următoarele instituții:
Ceskoslovenska Bank;
CSOB;
Dexia Bank;
OTP Bank;
Postova Bank;
Privatbanka;
Prva stavebna sporitelna;
Slovenska Bank – Erste Bank;
UniCrdit Bank;
Tatra Bank – Raiffeisen Group;
Volksbank.
Evoluția sectorului bancar slovac
Creștere de la an la an în profitul net a fost determinată în principal de creșterea venitului net din dobânzi, rezultate din reluarea activității de creditare a populației ca urmare a unei ușoare creșteri economice înregistrate, un declin în crearea de provizioane și rezerve, și o scădere în continuare a costurilor de operare. În anul 2010, în sectorul bancar, s-au acordat 15.588 milioane euro credite către populație, cu 1640 miloane euro, mai mult decât în 2009. Ponderea cea mai mare, de aproape 70% o au creditele imobiliare. De asemenea, în anul 2010, s-au acordat 15.138 milioane euro credite către companiile non-financiare, cu 197 milioane euro mai mult ca în 2009 dar cu 340 milioane euro mai puțin ca în 2008.
Graficul nr. 2.8. – Structura și evoluția creditelor acordate populației
Sursa: www.nbs.sk
Graficul nr. 2.9. – Structura și evoluția creditelor acordate companiilor non-financiare
Sursa: www.nbs.sk
În ceea ce privește depozitele constituite de către instituțiile bancare, în anul 2010, s-au constituit, de către populație, depozite în suma totală de 23.648 milioane euro, din care ponderea cea mai mare, de 51% o au depozitele overnight și conturile de economii. Tot în anul 2010, s-au constituit depozite în suma de 10.045 milioane euro, de către companiile non-financiare, cu 881 miloane euro mai mult ca în 2009, dar cu 725 milioane euro mai puțin ca în 2008. Ponderea cea mai mare o au depozitele overnight și conturile de economii.
Graficul nr. 2.10. – Structura și evoluția depozitelor constituite de populație
Sursa: www.nbs.sk
Graficul nr. 2.11. – Structura și evoluția depozitelor constituite de companiile non-financiare
Sursa: www.nbs.sk
2.6. Sistemul bancar din Estonia
Banca Națională a Estoniei
Banca Națională este banca centrală a Republicii Estonia și bancă membru a Sistemului European al Băncilor Centrale. Banca Națională este o instituție independentă constituțională care nu este subordonată guvernului sau oricărei autorități a puterii executive. Banca Națională nu este răspunzătoare pentru obligațiile financiare ale statului, nici statul nu este tras la răspundere pentru datorii financiare ale băncii centrale. Cel mai înalt organism de organizare a Băncii Naționale este Consiliul de Supraveghere, care nu poate cuprinde membri ai guvernului. Aceasta garantează băncii centrale cele mai bune posibilități de asigurarea a stabilității monetare și financiare.
Obiectivul principal al băncii centrale este de a menține stabilitatea prețurilor. Banca centrală sprijină, de asemenea, realizarea altor obiective de politică economică, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Funcțiile Băncii Naționale sunt:
ajută la definirea politicii monetare a Comunității Europene și la punerea în aplicare a politicii monetare stabilite de Consiliul Guvernatorilor al Băncii Centrale Europene;
deține și administrează rezervele valutare oficiale;
promovezeă buna funcționare a sistemelor de plăți și a stabilității sistemului financiar;
participă la dezvoltarea sistemelor de plăți și a sistemului financiar;
reglementează circulația monedă, contribuie la emisiunea de bancnote euro și emiterea de monede metalice euro;
elaborarează balanța de plăți a Estoniei;
alte funcții care decurg din lege.
Banca centrală a fost înființată la 24 februarie 1919 de guvernul provizoriu din Estonia. Doi ani mai târziu, Banca Estoniei a devenit o bancă națională și responsabilă de emiterea mărcii estoniene. O nouă versiune a statutului a fost aprobată în anul 1927, prin care banca centrală a devenit o bancă independentă cu funcții limitate. Principalele funcții ale băncii au rămas emiterea de bancnote și monede și reglementarea volumului creditelor pe termen pe scurt. Un împrumut extern de 1.34 milioane GBP a completat rezerva valutară a băncii. De asemenea, în același an toată rezerva de valută și aur a Trezoreriei Statului a fost transferată băncii centrale. Capitalul fix al băncii s-a majorat de la 2.5 la 5 milioane de coroane. După invazia sovietică din 1940, banca Estoniei a fost naționalizată, numindu-se „Oficiul Bancar din Republica Estoniană a Uniunii Sovietice”. O dată cu naționalizarea și introducerea rublei rusești ca mijloc legal de plată, banca Estoniei a pierdut o parte din funcțiile sale.
Banca Estoniei și-a reluat activitatea la 1 ianuarie 1990, după 50 de ani, deși nu era o bancă centrală a unei țări independente. Faptul că a fost posibilă restabilirea băncii centrale, deși Estonia nu era încă o țară independentă, a fost un paradox la aceea vreme. Statutul băncii centrale a fost confirmat în martie 1990 și 400 milioane de ruble rusești au fost alocate pentru fondul statutar. Conform statutului, Banca Centrală a Estoniei, era o instituție publică independentă, având următoarele sarcini:
elaborarea unei strategii economice pentru țară și executarea acesteia, în domeniul circulației monedei;
acordarea de credite, finanțări și asigurarea relațiilor în valută;
gestionarea sistemului de monedă și credit;
asigurarea stabilității circulației monedei, garantarea puterii de cumpărare a monedei naționale și stabilirea cursului de schimb în raport cu celelalte valute.
Reintroducerea coroanei ca monedă națională s-a realizat în aprilie 1992. Coroana estoniană a avut sprijinul Germaniei pentru a asigura stabilitatea. Coroana estoniană a fost declarată unicul mijloc legal de plată în circulație, iar Banca Estoniei singurul organism cu rol de reglementare a relațiilor monetare din Estonia. Timp de trei zile, 1500 de ruble au fost schimbate în krooni pentru fiecare cetățean de naționalitate estoniană, la o rată de schimb de 1 coroană estoniană la 10 ruble. Întreaga sumă de ruble aflată in circulație s-a schimbat la aceași rată de schimb. Rata a fost considerată sub-preț de mulți oponenți, dar corespundea cu rata de schimb de la aceea vreme. Timpul și evenimentele ce au urmat au demonstrat că s-a facut alegerea corectă. Toate legile și actele normative referitoare la politica monetară au intrat în viigoare. Banca Estoniei a început să publice zilnic cursul de schimb al monedei naționale pentru toate valutele importante. Odată cu introducerea monedei euro, la 1 ianuarie 2011, funcțiile băncii centrale s-au schimbat din nou, multe dintre funcțiile sale au fost preluate de către Banca Centrală Europeană.
Structura sistemului bancar
Pe lânga banca centrala, cu rol de bancă a băncilor, în Estonia se regasesc următoarele instituții de credit:
Instituții de credit licențiate în Estonia, cum sunt:
Swedbank
Sampo Bank
SBM Bank
LHV Bank
Esti Bank
Filiale ale instituțiilor de credit străine, cum sunt:
Parex Bank – Letonia
UniCredit Bank – SUA
Allied Irish Bank – Irlanda
Nordea Bank – Suedia
Scania AB – Suedia
Siemens Financial Services.
Cele mai importante bănci din Estonia sunt Swedbank, SEB, Sampo Bank și Nordea Bank.
Swedbank Estonia este o filială deținută în întregime de Swedbank Group. Swedbank Estonia cuprinde o rețea cu 65 filiale și 548 de ATM-uri. Swedbank Estonia este o institutie de servicii financiare din Estonia. Banca a fost înființată în 1991. Ca o bancă universală, modelul de afaceri se bazează pe clienți – banca deține poziția de lider în domeniul serviciilor bancare de retail și corporate. Focusul principal al băncii este asupra companiilor mijlocii si persoanelor fizice cu o putere de cumpărare peste medie, cu toate acestea, se adresează tuturor grupelor de clienți. Instituția oferă o gama completa de soluții de finanțare și soluții de administrare a numerarului, servicii profesionale, acces convenabil și toate acestea, pentru un pret competitiv. În anul 2010, instituția financiară, a înregistrat în Estonia, un profit net de 1221 milioane EEK.
SEB este una dintre cele mai importante bănci din Europa. Succesul băncii se bazează pe gândirea inovatoare, o prezență internațională și relații puternice, pe termen lung. Banca a făcut acest lucru pentru mai mult de 150 de ani. Banca se concentrează asupra companiilor și clienților private cu cerințele exigente. Activitatea băncii se modifică în mod constant pentru a se adapta la noi cerințe și piețe. În anul 2010, instituția financiară a înregistrat, în Estonia, un profit net de 853 milioane EEK.
Sampo Bank – din februarie 2007, Sampo Bank a aparținut de Danske Bank Group. Începând de la 1 iunie 2008, Sampo Bank funcționează ca o sucursală a Danske Bank din Estonia. Numele de afaceri al Sampo Bank este Danske Bank A/S Estonia Branch. Cu toate acestea, numele de brand Sampo Bank va rămâne neschimbate. Danske Bank Group este cea mai mare întreprindere financiară din Danemarca și una dintre cele mai mari din regiunea nordică. Pe lângă unității din Danemarca și Estonia, Grupul are, de asemenea, unități de afaceri în Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda de Nord, Republica Irlanda, Marea Britanie, Letonia, Lituania, Rusia, Polonia, Germania și Luxemburg. În anul 2010, banca a înregistrat, în Estonia, un profit net de 476 milioane EEK.
Nordea Bank Estonia aparține de Nordea Bank Finlanda, și este parte a Nordea Bank AB (publ), cel mai mare grup financiar din țările nordice. Primul birou al Nordea Bank (cunoscut anterior ca Merita Bank) a fost deschis în Talin, la 27 februarie 1995, și a fost primul birou al unei bănci străine în Estonia. Nordea Estonia are în prezent 512 de angajați și are peste 100.000 de clienți și peste 20 de sucursale și centre de servicii în Tallinn, Tartu, Pärnu, Viljandi, Jõhvi și Rakvere. Ca o bancă universală, oferă produse și servicii bancare necesare pentru activitățile de zi cu zi. De asemenea, oferă opțiuni interesante de investiții în fonduri, credite, leasing, garanții și plățile documentar. Cardurile de debit și de credit pot fi utilizate pentru plată sau pentru retragere numerar de la ATM în Estonia și în străinătate. În anul 2010, Nordea Bank Estonia a înregistrat un profit net de 824 milioane EEK.
Graficul nr. 2.12. – Top 4 bănci din Estonia în funcție de profitul net
Sursa: www.eestipank.info
Evoluția sistemului bancar din Estonia
In primul trimestru al anului 2011, întreprinderile din Estonia au fost finanțate prin credite și leasinguri cu 10% mai mult decât cu un an în urmă, iar finanțarea pe termen scurt a întreprinderilor industriale a crescut 47%. Activitatea de uz casnic de împrumut a fost mai slabă în comparație cu cea a companiilor. De la an la an, au fost acordate doar cu 4% mai multe credite pentru achiziție de locuințe. Cel mai activ segment dintre creditele de uz casnic îl reprezintă segmentul de leasing auto, în care s-a înregistrat o creștere cu 70% a tranzacțiilor. Evoluția creditelor corporate se prezintă astfel.
Graficul nr.2.13. Structura și evoluția creditelor acordate
Sursa: www.eestipank.info
Portofoliul de credite și leasing se păstrează în scădere, deoarece rambursarea împrumuturilor anterioare este depășită de împrumuturile noi. Creditele corporate și de uz casnic și a leasingului a scăzut cu 113 de milioane de euro (0,8%) în martie 2011. Portofoliul de credite și leasing a fost de 14,8 miliarde de euro până la sfârșitul lunii martie, care este de 6,7% mai mică decât cu un an în urmă.
Ratele dobânzilor au rămas la același nivel ca în luna februarie 2011. Marja medie a dobânzii la creditele publicată în martie a scăzut ușor, astfel încât creșterea EURIBOR nu a avut un efect considerabil asupra prețului de noi împrumuturi. Ratele medii ale dobânzilor la credite pentru locuințe și credite pe termen lung corporative au fost 3,4% și 4,2%, respectiv, în luna martie.
Concluzii
Zona euro este o uniune economică și monetară (UEM) formată din 17 state membre ale Uniunii Europene (UE) care au adoptat moneda euro (€) în calitate de moneda comună și unicul mijloc legal de plată. Zona euro în prezent constă din Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, și Spania. Trei state membre UE au excepții (nu sunt obligate să adere la zonă), printre care Suedia, Danemarca și Regatul Unit. Politica monetară a zonei este responsabilitatea Băncii Centrale Europene, deși nu există nici o reprezentare comună, de guvernare sau de politică fiscală pentru uniunea monetară.
Cadrul operațional al Eurosistemului cuprinde trei elemente principale. În primul rând, prin intermediul operațiunilor de piață monetară, BCE gestionează condițiile de constituirea rezervelor și influențează ratele dobânzilor pe această piață, furnizând băncilor rezerve în vederea acoperirii necesarului de lichiditate. În al doilea rând, băncile au la dispoziție două facilități permanente, o facilitate de creditare marginală și o facilitate de depozit, care le permit contractarea sau acordarea de credite overnight sau constituirea de depozite în situații excepționale. Facilitățile sunt puse la dispoziția băncilor la solicitarea acestora, deși împrumuturile în baza facilității de creditare marginală trebuie să fe compensate prin garanții eligibile. În al treilea rând, constituirea rezervelor minime obligatorii conduce la creșterea necesarului de lichiditate al băncilor. În plus, dat fiind faptul că pot fi calculate ca medie lunară, acestea pot, de asemenea, atenua șocurile temporare de lichiditate de pe piața monetară, reducând astfel volatilitatea ratelor dobânzilor pe termen scurt.
Atribuțiile SEBC și ale Eurosistemului sunt prevăzute în Tratatul de instituire a Comunității Europene, precum și în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE). Statutul este un protocol anexat tratatului. Textul tratatului se referă mai degrabă la "SEBC" decât la "Eurosistem" și a fost întocmit după premisa conform căreia în cele din urmă toate statele membre UE vor adopta moneda euro. Dar până în acel moment, Eurosistemul va îndeplini atribuțiile specifice.
Potrivit Tratatului de instituire a Comunității Europene (articolul 105, alineatul (2)), atribuțiile de bază sunt:
definirea și aplicarea politicii monetare pentru zona euro;
desfășurarea operațiunilor valutare;
deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro (administrarea portofoliilor).
promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.
Alte atribuții, cum ar fi:
Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro;
Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informații statistice, fie de la autoritățile naționale, fie direct de la agenții economici, necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor;
Supravegherea și stabilitatea sistemului financiar: Eurosistemul contribuie la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile responsabile cu controlul prudențial al instituțiilor de credit și cu stabilitatea sistemului financiar;
Cooperare la nivel internațional și european: BCE menține relații de cooperare cu instituțiile, organele și forurile competente în cadrul UE și pe plan internațional cu privire la misiunile încredințate Eurosistemului.
"Obiectivul principal al SEBC este menținerea stabilității prețurilor". Și: "fără a aduce atingere obiectivului stabilității prețurilor, SEBC sprijină politicile economice generale din Comunitate, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Comunității, așa cum sunt ele definite în articolul 2 din tratat." Uniunea are drept obiective (articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană) un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și o creștere durabilă și neinflaționistă.
Organele de decizie ale Băncii Centrale Europene sunt:
Consiliul Guvernatorilor – este principalul organ de decizie și este format din șase membrii ai Comitetului Executiv și guvernatorii băncilor naționale ale celor 17 state membre din zona euro;
Comitetul Executiv – este format din președinte, vicepreședinte și alți patru membrii;
Consiliul General – este format din președintele și vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Eurosistemul contribuie la aplicarea în bune condiții de către autoritățile naționale competente a politicilor cu privire la supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și la stabilitatea sistemului financiar. De asemenea, Eurosistemul oferă consultanță acestor autorități și Comisiei Europene cu privire la sfera de aplicare și la implementarea legislației Uniunii Europene în aceste domenii. După înființarea Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) la data de 16 decembrie 2010, noul cadru european de supraveghere a devenit operațional la 1 ianuarie 2011, odată cu înființarea celor trei autorități europene de supraveghere a căror activitate vizează sectorul bancar, piețele titlurilor de valoare și, respectiv, asigurările și fondurile de pensii.
Studiul sistemelor bancare contemporane evidețiază faptul că acestea sunt structurate pe două niveluri, respectiv banca centrală și băncile de rang secundar. Aceași structură se regăsește și în cadrul sistemelor bancare al țărilor din zona euro, ce cuprind:
Banca centrală. Principalele sarcini ale unei bănci centrale sunt:
Sarcini legate de Eurosistem
Participă la formularea politicii monetare unice a zonei euro;
Gestionează rezervele de aur, în numele și în conformitate cu instrucțiunile BCE;
Supraveghează sistemele de plăți și instrumente cu scopul de a asigura soliditatea lor, fiabilitate și eficiență;
Promovează aranjamente pentru menținerea stabilității financiare și gestionarea eficientă a crizelor financiare;
Colectează datele statistice de la instituțiile financiare monetare (IFM) (de exemplu bănci și fonduri de piață monetară);
Se ocupă de problemele privind bancnotele euro având curs legal, sub rezerva aprobării prealabile de către BCE, și este responsabilă pentru circulația și manipularea bancnotelor și monedelor euro;
Asigură furnizarea cantităților necesare de numerar, fie prin intermediul imprimeriilor băncii centrale sau prin transferurile transfrontaliere de numerar, precum și depozitarea lor în condiții de siguranță, transport și reciclare sau distrugere, și, în general, furnizarea armonioasă de numerar pentru economie.
Alte atribuții:
Efectuează supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a anumitor categorii de întreprinderi din sectorul financiar;
Supraveghează și monitorizează societățile de asigurare și reasigurare, precum și intermediarii în asigurări;
Este responsabilă pentru gestionarea și funcționarea sistemului de monitorizare a tranzacțiilor cu valori mobiliare;
Deține și gestionează rezerva oficială de active a țării, inclusiv de schimb valutar și rezervele de aur;
Acționează ca trezorier și agent fiscal pentru guvern;
Elaborează și publică statistici asupra economiei grecești și efectuează anchete statistice de specialitate.
Băncile comerciale realizează majoritatea operațiunilor bancare utlizând o gamă variată de produse și servicii bancare, respectiv atragerea de depozite, gestionarea mijloacelor de plată, acordare de credite, etc.
Bănciile cooperatiste sunt acele instituții de credit formate prin asocierea unor persoane în scopul organizării sprijinului financiar reciproc. Băncile cooperatiste sunt dezvoltate în țări din zona euro precum: Franța, Germania, Olanda și Italia. În Franța există 3 bănci cooperatiste importante: Credit Agricole, Credit Mutuel și Banque Populaire. În Olanda – Rabobank, în Germania BVR/DY, iar Italia există 3 bănci cooperatiste importante: UBI Banca, Banco Popolare și Banco Popolare di Milano.
Băncile de economii se pot defini ca fiind acele instituții de credit specializate în colectarea prin diferite instrumente de economisire, păstrarea și valorificarea disponibilităților bănești temporare ale populației. Cele mai dezvoltate bănci de economii se regăsesc în Germania – Sparkassen, Franța – Caisse d’epargne și Spania – La Caixa.
Rețeaua băncilor poștale de economii este dezvoltată în Germania – Deutsche Postbank și în Franța – La Poste.
Centrele financiare offshore se regăsesc în Cipru, Malta și Luxemburg.
Băncile străine și-au dezvoltat rețeau de unități tot mai mult în ultima perioadă, cu scopul de a crește profiturile și de a oferi produsele și serviciile lor unei game tot mai diversificată de clieți. În fiecare țară, membră a zonei euro, există bănci străine având sediul într-o țară europeană sau non-europeană.
În principal, evoluția sectorului financiar din zona euro în anul 2010 a evidențiat existența unor discrepanțe majore între statele membre, reflectând în mare măsură continuarea procesului de corectare a dezechilibrelor consemnate de unele țări în perioada anterioară.
Într-un astfel de context, sincronizarea și etapizarea anulării măsurilor de susținere acordate încă de sectorul public au reprezentat aspecte importante pentru sistemul financiar din zona euro. Totuși, aceste măsuri trebuie să fie abrogate pe termen mediu; în caz contrar, acestea ar determina menținerea unor condiții inechitabile de funcționare atât între bănci, cât și între state.
În concluzie, această lucrare prezintă sistemul bancar din fiecare țară membră a zonei euro, caracteristicele acestora, componența lor, rolul și funcțiile fiecrei bănci centrale, principalele bănci ș instituții de credit existente și particularitățile lor specfice în fiecare țară.
Bibliografie
Bibliografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Caracteristicile Sistemelor Bancare din Zona Euro (ID: 137335)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.