Caracteristicile Limbajului Politic In Documentele Udmr

TABLA DE MATERII

INTRODUCERE

Abrevieri

CAPITOLUL I : ASPECTE PRAGMATICE ALE LIMBAJULUI POLITIC

Limbajul politic

Fondul social al abordărilor pragmatice

Discursul social versus limbaj politic

Analiza discursului critic

Retorica nouă și comunicarea modernă

Simbolurile vizuale și auditive în campaniile electorale

Teorii și practici în comunicarea politică

Mediatizarea

Modelul american al retoricii politice – show-ul politic

Limbaj de scandal în politică

Limbajul cyber – campanie pe internet

CAPITOLUL II: CARACTERISTICILE LIMBAJULUI POLITIC

ÎN DOCUMENTELE UDMR

Limba contemporană maghiară – parametrii comunicării politice

Analiza discursului critic în limbajul politic maghiar din Ardeal

Interferențe în discursuri de limba română și de maghiară

Dihotomia maghiaro-maghiară în oglinda ADC

În căutarea unei retorici „eficiente

Retorica de campanie – schimbarea discursului politic

Campanie electorală pe internet

Simbolurile folosite în campaniile electorale ale UDMR

CAPITOLUL III – LIMBAJUL ARGUMENTELOR ADAPTAT CAMPANIILOR ELECTORALE

Necesitatea schimbării paradigmelor lingvistice (campania electorală din 1996

Limbajul mesajelor formulate pentru diferitele categorii sociale. Simbolurile vizuale și muzicale

Rolul cuvintelor cheie în sloganuri

Personajul principal al schimbărilor privind paradigmele lingvistice – candidatul la președinție /Frunda György

Structura programului, formularea mesajelor

Utilizarea cuvintelor cheie în formularea mesajelor

Materialele audiovizuale – text – simboluri vizuale și cele auditive

Persoana/imaginea retorului – dezbaterile televizate

Apariția argoului de tineret și a simbolurilor florale

Analiza cuvintelor cheie folosite de candidat

Analiza eficacității metodelor de argumentare în convingere în oglinda presei

Aprecierile apărute în presa de limba română

Aprecierile apărute în presa de limba maghiară

Concluzii privind eficacitatea metodelor de convingere a UDMR

Concluzii privind eficiența schimbării paradigmei retorice

Schimbarea retoricii determinată de situația concurențială (Campania electorală din 2004

Text și simboluri vizuale – muzicale –mijloace de convingere în audiovizual

Rolul cuvintelor cheie în sloganuri

Retorul situației concurențiale – candidatul la președinție Markó Béla

Structura programului, formularea mesajelor

Vizualizarea personalizată a mesajelor – dezbaterile televizate

Argoul tinerilor în campania electorală

Analiza vocabularului folosit de candidat

Analiza eficacității metodelor de convingere în oglinda presei

Aprecierile apărute în presa de limba română

Aprecierile apărute în presa de limba maghiară

Concluzii privind eficacitatea metodelor de argumentare în convingere

Retorică diferențiată în diferite regiuni ale Ardealului

Simboluri vizuale și muzicale

Dilema lingvisticii aplicate moderne – proliferarea limbajului politic pe internet

Retorica electorală în Secuime

Rolul cuvintelor cheie în definirea retoricii candidaților

Analiza cuvintelor cheie folosite de candidat

Concluzii privind folosirea cuvintelor cheie

Retorica electorală în Regiunea de Vest

Simbolurile vizuale și muzicale

Rolul cuvintelor cheie în definirea retoricii candidatului

Analiza cuvintelor cheie folosite de candidat

Concluzii privind incidența cuvintelor cheie

Concluzii privind eficacitatea metodelor regional diferite de argumentare și convingere a UDMR

Caracteristicile retoricii diferențiate regional (alegerile parlamentare din 2008

Simbolurile vizuale și muzicale

Caracteristicile retoricii specifice în Secuime – sintagme, sloganuri, simboluri vizuale și muzicale

Caracteristicile retoricii specifice pentru Regiunea de Vest (Partium) – sintagme, sloganuri, simboluri vizuale și muzicale

Rolul cuvintelor cheie în definirea retoricii candidatului

Analiza cuvintelor cheie folosite de candidați

Concluzii privind frecvența cuvintelor cheie

Analiza eficacității metodelor de argumentare și convingere în oglinda presei

Retorica solidarității maghiare (alegerile europarlamentare din 2009

Schimbare discursului. Retorica solidarității în concepția lui Tőkés László. Text, simboluri vizuale și muzicale

Discursul solidarității – text, simboluri muzicale și vizuale în campania lui Winkler Gyula

Analiza cuvintelor cheie folosite de candidați

Concluzii privind frecvența cuvintelor cheie ale candidaților implicați în campaniile europarlamentare

Concluzii privind frecvența cuvintelor cheie

CAPITOLUL IV – Concluzii generale

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În ultimii ani suntem martorii proliferării studiilor privind manifestările diferitelor partide politice. Interesul mărit se explică probabil prin politizarea excesivă a societății în care trăim, oamenii având impresia că fiecare segment al vieții lor este dirijat de schimbarea continuă a politicului. Calitatea noastră de maghiari transilvăneni ne îndeamnă să ne îndreptăm atenția către activitatea UDMR.

Modurile diferențiate de manifestare ale Uniunii au fost cele care mi-au stârnit interesul față de UDMR și care mi-au impus tema de cercetare, aceea de a identifica și analiza acele tipuri de manifestări care asigură succesul unei uniuni de reprezentare a unei minorități naționale. În pofida faptului că expun idei mărețe, aceste instituții nu se află întotdeauna în topul preferințelor, cauzele asumate de ele fiind de regulă neglijate în cadrul forurilor de discuții. Identificarea și studiul manifestărilor unei organizații politice se realizează la mai multe nivele. Primul nivel detectabil este cel al integrării organizației în instituțiile politice – în ce măsură poate să influențeze organizația respectivă hotărârile acestor instituții, dacă este reprezentată în parlament ori face parte din guvern – această perspectivă a analizei ține de competența cercetătorilor politologi. Un alt nivel de studiere a organizației – de care se ocupă științele comunicațiilor – este analiza relației acesteia cu comunitatea pe care o reprezintă, reflectată prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă: prezența activă și vizibilitatea în presă, transmiterea unei imagini pozitive, prospere – sau dimpotrivă.

În fine, la o analiză mai atentă asupra organizației, privită în contextul ei politic, putem deosebi în manifestările sale anumite elemente lingvistice, prin intermediul cărora se pot identifica pe de o parte elementele discursive, pe de altă parte, privind în context și identificând instrumentele pragmatice, ne putem da seama în ce măsură și-a realizat organizația respectivă obiectivele propuse. Analiza discursului poate să ne ofere concluzii surprinzătoare, deoarece coerența (sau incoerența) elementelor lingvistice indică direct intențiile vorbitorului. Aceste concluzii pot coincide câteodată cu acelea stabilite de cercetătorul politolog sau de analistul științelor comunicațiilor, întărind rezultatele acestora. În unele cazuri însă analiza lingvistică ajunge la o concluzie diferită.

Teza mea propune analiza strategiilor lingvistice de convingere a candidaților UDMR în decursul a cinci campanii electorale – cele prezidențiale și parlamentare din 1996 și 2004, campaniile locale și parlamentare din 2008 și cele pentru alegerile în Parlamentul European din 2009. Am analizat schimbările discursului politic, elementele retorice, simbolurile vizuale și auditive folosite în timpul campaniilor.

La analiza metodelor de convingere ale unei organizații politice sau ale unui politician pe lângă analiza retorică, trebuie să trecem în revistă atât instrumentele vizuale folosite, cât și cele audiovizuale, mult mai complexe. Deasemenea, pentru formularea unor concluzii corecte pe lângă analiza retorică este indispensabilă studierea pragmatică a discursului partidului ori persoanelor analizate. Fără interacțiune nu există comunicare, dar nu putem vorbi de un limbaj viu, dinamic nici fără studierea interacțiunii „retorului” și ascultătorului, „receptorului”. Când vorbim despre interactivitate prin acesta nu se înțelege neapărat un dialog între cele două părți – deși și acesta constituie o parte organică a unei campanii politice -, ci faptul că masa receptoare, prin calitatea ei (masă mai mică sau mai mare, intelectuali sau muncitori, bătrâni sau tineri, săteni sau orășeni) determină atât discursul retorului cât și retorica acestuia. Pot apărea diferențe pragmatice semnificative, dacă vorbitorul nu ia în considerare acești factori. Deci nu este vorba numai de diferențierea discursului candidatului în funcție de mediul în care se află, fiind normal faptul ca el să se arate mai preocupat de problemele agriculturii în mediul rural, și să le vorbească pedagogilor despre problemele sistemului educațional. Însă în același timp candidatul își schimbă și retorica în funcție de masa receptoare, adaptându-se pretențiilor lingvistice ale interlocutorilor săi. Problema se pune în felul următor: la ce nivel se realizează această schimbare? Cine este cel manipulat prin intermediul limbajului, vorbitorul sau ascultătorii? Oare empatia candidatului ajunge la acel nivel de a se adapta total pretențiilor lingvistice ale ascultătorilor săi, ori se adaptează mediului numai în măsura transmiterii marcante, dar eficiente a mesajului său? Întrebarea retorică „cine pe cine influențează” mi se pare o problemă primordială, deoarece în societățile noastre central-est-europene limbajul și limba însăși se află într-o transformare continuă, ceea ce accentuează importanța stabilirii corecte a tendințelor actuale. Dezvoltarea dinamică a limbii are mai multe cauze: globalizarea, modernizarea, folosirea internetului, mediul multilingvistic, etc., însă cel mai eficient manipulator de limbă, alături de presă, este politicul, având în vedere că datorită transformării continue a sistemului instituțional și a ierarhiei sociale, limbajul însăși se relativizează în aceste societăți.

În condițiile în care discursul se schimbă obligatoriu în funcție de ascultători, este foarte dificilă formularea unor concluzii statistice. Totuși am considerat că se poate ajunge la unele concluzii corecte în măsura în care se pot stabili în cadrul limbajului unele criterii obiective, alienabile de discurs. Analiza vocabularului retorilor și elaborarea unui tabel al frecvenței cuvintelor folosite de ei nu era de ajuns în acest caz, deoarece era de la sine înțeles că în mediul urban, de exemplu, candidații foloseau mai des cuvântul „industrie” și mai rar cel de „agricultură”decât în mediul rural. Trebuia să alegem niște cuvinte-cheie, care să nu transmită preconcepții, dar în același timp să reflecte diferențele semantice între diversele categorii semantice. Astfel după o trecere în revistă generală a frecvenței cuvintelor folosite am hotărât să neglijăm analiza substantivelor proprii (denumirile de localități și nume de persoane) și expresiile irelevante din punctul de vedere al contextului (de ex. parlament, lege, justiție, municipalitate, etc.). Considerăm că grupurile de cuvinte astfel obținute reflectă corespunzător opțiunile ideologice și lingvistice ale unor regiuni și persoane în diferite momente date. O astfel de analiză multidimensională, în cadrul căreia am analizat frecvența cuvintelor atât în timp cât și în spațiu, ținând cont în același timp de aderența candidaților la diferitele viziuni de dezvoltare a societății, permite elaborarea unor pronosticuri la nivelul limbajului prin prelungirea liniilor sale de dezvoltare. Acest lucru însă nu ține de competența mea, eu am încercat doar prezentarea unei situații și mișcări lingvistice anume și mă abțin să numesc acest fenomen evoluție lingvistică, considerându-l o simplă schimbare de limbaj.

Privită din perspectivă pragmatică, evoluția limbii este într-o relație strânsă cu transformările sociale. În această ordine de idei nu am considerat necesară separarea artificială a alternativelor de limbaj de alternativele sociale actuale. Cel mai mare avantaj al pragmatismului constă tocmai în această flexibilitate care permite o perspectivă mult mai complexistă atât instrumentele vizuale folosite, cât și cele audiovizuale, mult mai complexe. Deasemenea, pentru formularea unor concluzii corecte pe lângă analiza retorică este indispensabilă studierea pragmatică a discursului partidului ori persoanelor analizate. Fără interacțiune nu există comunicare, dar nu putem vorbi de un limbaj viu, dinamic nici fără studierea interacțiunii „retorului” și ascultătorului, „receptorului”. Când vorbim despre interactivitate prin acesta nu se înțelege neapărat un dialog între cele două părți – deși și acesta constituie o parte organică a unei campanii politice -, ci faptul că masa receptoare, prin calitatea ei (masă mai mică sau mai mare, intelectuali sau muncitori, bătrâni sau tineri, săteni sau orășeni) determină atât discursul retorului cât și retorica acestuia. Pot apărea diferențe pragmatice semnificative, dacă vorbitorul nu ia în considerare acești factori. Deci nu este vorba numai de diferențierea discursului candidatului în funcție de mediul în care se află, fiind normal faptul ca el să se arate mai preocupat de problemele agriculturii în mediul rural, și să le vorbească pedagogilor despre problemele sistemului educațional. Însă în același timp candidatul își schimbă și retorica în funcție de masa receptoare, adaptându-se pretențiilor lingvistice ale interlocutorilor săi. Problema se pune în felul următor: la ce nivel se realizează această schimbare? Cine este cel manipulat prin intermediul limbajului, vorbitorul sau ascultătorii? Oare empatia candidatului ajunge la acel nivel de a se adapta total pretențiilor lingvistice ale ascultătorilor săi, ori se adaptează mediului numai în măsura transmiterii marcante, dar eficiente a mesajului său? Întrebarea retorică „cine pe cine influențează” mi se pare o problemă primordială, deoarece în societățile noastre central-est-europene limbajul și limba însăși se află într-o transformare continuă, ceea ce accentuează importanța stabilirii corecte a tendințelor actuale. Dezvoltarea dinamică a limbii are mai multe cauze: globalizarea, modernizarea, folosirea internetului, mediul multilingvistic, etc., însă cel mai eficient manipulator de limbă, alături de presă, este politicul, având în vedere că datorită transformării continue a sistemului instituțional și a ierarhiei sociale, limbajul însăși se relativizează în aceste societăți.

Pe baza criteriilor sus-amintite am studiat prezența mai multor grupuri de cuvinte-cheie în discursurile și textele scrise ale candidaților UDMR din diferite perioade și regiuni. Nu am considerat necesară diferențierea între cele două tipuri de exprimare, deși și aceasta ar putea constitui tema unei cercetări detailate, dar în acest caz concluziile noastre ar fi mai degrabă de natură retorică decât pragmatică. În cazul de față însă am studiat categoriile semantice alese din perspectiva diferenței de frecvență a cuvintelor în cadrul aceleiași organizații în funcție de codificarea adecvată a programului de dezvoltare a viitorului, adică în funcție de situație, perioadă, regiune, persoană. Categoriile semantice alese sunt următoarele:

La aprecierea strategiei candidatului privind dezvoltarea societății este foarte important dacă această strategie se bazează pe colectivitate ori pe individ. Din această cauză am ales următoarele două grupuri de cuvinte-cheie:

cuvinte care fac referire la colectivitate, la unitate: împreună, comun, patrie, maghiar, român, națiune, minoritate, autonomie; evident, nu este vorba doar de o simplă diferențiere ideologică, deoarece în cazul unei organizații cu priorități identitare aceste expresii sunt asociate unei proiecții specifice asupra viitorului, aceasta indicând în același timp o orientare lingvistică proprie. Folosirea selectivă a limbajului, lărgirea sau restricționarea semantică a expresiilor folosite este parte integrantă a acestei ideologii. Expresii considerate „constante” din punct de vedere semantic, ca de exemplu „națiune” sau „patrie” devin dependente ideologic, schimbându-și sensul;

cuvinte care se referă la o orientare mai individualistă, legate mai ales de asertivitatea individului: muncă, sarcină, proiect, a construi; – în acest caz trebuie însă să nuanțăm definiția, deoarece din perspectiva pragmatică grupul a) presupune un discurs mai tradiționalist, iar grupul b) un mesaj de modernizare, însă aceste conținuturi se pot regăsi primordial și în alte grupuri de expresii specifice;

Aceste două grupuri de cuvinte cheie aduc în discuție dilema păstrării sau schimbării identității, evident fără ca aceste două noțiuni să se excludă; în discursurile studiate ambele concepte sunt prezente, dar într-o proporție mult prea diferită:

expresii arhaice care evocă trecutul: tradiție, istorie, trecut, strămoșii noștri, acasă, grijă;

expresiile vieții moderne: Europa, Uniunea Europeană, modern(izare), copii(i noștri), viitor, tineret, dezvoltare, finanțare. La acest punct am făcut o excepție în cazul a două nume proprii – Europa și Uniunea Europeană – având în vedere că ambele au valoarea unui nume comun, indicatoare de direcție.

A treia antonimie pare mult mai simplă fiind vorba de dihotomia afirmării și negării, însă în cazul analizei de limbaj trebuie să ținem cont întotdeauna de faptul că din punct de vedere sintactic actul negării, în majoritatea cazurilor, se prezintă a fi explicit, iar cel al afirmării implicit, o comparație statistică a acestora nefiind relevantă. Mai degrabă numărul nu-rilor indică caracterul de protest al unui discurs, analiza-control a da-urilor fiind deasemenea de folos în acest demers. Astfel dihotomia afirmării și negării se prezintă astfel:

afirmare: da (igen);

negare: nu (nem) (eventual nici (sem, se), nu este (nincs, nincsen), numărul acestora nu este însă relevant).

Nu am considerat necesară tratarea antinomică a discursului confrontativ și cel deschis dialogului, dar acesta nici nu are relevanță în cazul de față, deoarece obiectul analizei nu este frecvența formei confrontative, ci prezența cuvintelor care exprimă strategiile de confruntare. Acest grup de cuvinte ne permite în același timp controlarea categoriei anterioare (cea de afirmare-negare). Expresiile alese sunt: küzdelem, harc, támadás (confruntare, luptă, atac).

Având în vedere că analiza de limbaj întreprinsă în această lucrare nu este una tradițională (cum ar fi analiza limbajului la nivelul unei opere poetice), ci una inovatoare, am încercat elaborarea unei metodologii cât mai precise, căutând să folosesc puncte de reper cât mai obiective în analiza mea. Deși nu am lărgit exagerat aria sinonimelor, totuși am încercat o tratare cât mai flexibilă a categoriilor „familie de noțiuni”, „familie de cuvinte” , interpretând aceste expresii mai ales din perspectivă pragmatică. Consider foarte important pentru cercetările viitoare îmbinarea acestor analize de frecvență a cuvintelor (generatoare de concluzii interesante) cu analize sintactice detaliate. Am recurs de câteva ori la astfel de comparații și în lucrarea de față și pot să afirm că există o legătură organică între caracteristicile de limbaj și cele sintactice. Însă scopul acestei analize era tragerea unor concluzii din perspectivă pragmatică, căutarea unor răspunsuri la întrebări de acest gen.

Doresc prin această lucrare, ca pe baza analizelor efectuate să stabilesc câteva criterii de bază, care au contribuit la succesul (sau eșecul) electoral al UDMR, ca organizație politică. Cercetările au arătat că organizația analizată are o structură foarte complexă, multidimensională, iar formele sale de manifestare se caracterizează printr-o eterogenitate regională accentuată. În același timp am ajuns la unele concluzii care pot fi utilizate de către toți cei care se ocupă de studierea manifestărilor politice ale organizațiilor de reprezentare a minorităților, fie dintr-o perspectivă lingvistică sau a analizei discursurilor, fie din perspectiva politologică și a științelor comunicațiilor. Deasemenea am reușit să trag concluzii concludente în legătură cu analiza discursului politic (discurs ce influențează schimbările limbajului uzual), situația actuală a limbajului, precum și modificările survenite în natura acestuia.

ABREVIERI

[AÁ1] – Antal Árpád

[CsA5] – Cseke Attila

[CsS2] – Csinta Samu

[IGy3] – Ilyés Gyula

[OG4] – Olosz Gergely

DA – (Alianța) Dreptate și Adevăr

CNMA (EMNT) – Consiliul National al Maghiarilor din Ardeal

CNS (SZNT) – Consiliul Național al Secuilor

FSN – Frontul Salvării Naționale

ADC (CDA) – Analiza Discursului Critic (Critical Discours Analysis)

PCM (MPP) – Partidul Civic Maghiar

UCM (MPSZ) – Uniunea Civică Maghiară

PC – Partidul Conservator

PD – Partidul Democrat

PD-L – Partidul Democrat-Liberal

PNL – Partidul Național Liberal

PRM – Partidul România Mare

PSD – Partidul Social Democrat

PSDR – Partidul Social Democrat Român

PUNR – Partidul Unității Naționale Române

PUR – Partidul Umanist Român

UDMR – Uniunea Democrată Maghiară din România 1. CAPITOLUL I : ASPECTE PRAGMATICE ALE LIMBAJULUI POLITIC

1.1. Limbajul politicii

Limbajul folosit de către reprezentanții partidelor politice constituie domeniul de studiu al cercetătorilor din diverse ramuri ale științei. Interesul față de această activitate s-a manifestat încă din timpuri îndepărtate, de vreme ce maeștrii oratoriei antice au creat sisteme pentru structura și mijloacele unei cuvântări politice publice, pe care cercetătorii care activează în sfera lingvisticii, sociologiei ori a științelor comunicării moderne le consideră și astăzi puncte de pornire valabile.

Dacă pornim de la faptul că în societățile umane interesul celui ce transmite este întotdeauna ca receptorul să descifreze cu cea mai mare exactitate posibilă mesajul codat (fie el oral sau text scris, simbol vizual ori muzical), atunci se poate constata că diferitele domenii ale științei care s-au ocupat de studierea acestui produs uman fundamental s-au străduit, fără excepție, să găsească un răspuns la întrebarea dacă e posibilă, fixând și analizând parametri unui anumit text comunicat, stabilirea măsurii în care mesajul formulat și-a atins scopul, respectiv dacă pe această bază se poate structura un sistem de parametri prin al cărui respectare emițătorul devine eficient.

Dintre posibilele modalități de abordare, lucrarea de față se apropie de problematica eficienței textelor politice prin analiza mijloacelor lingvistice, a simbolurilor audio-vizuale și, nu în ultimul rând, pragmatice – cu ajutorul modelului triadic tradițional. Lucrarea disecă nu numai structurarea lingvistică a textului ori formele de comunicare disimulate în simboluri imagistice ori muzicale, ci așază sub lupă și conjunctura pragmatică a comunicării, întrucât mediul în care se produce comunicarea determină în mod esențial eficiența ei. Deoarece pentru o corectă interpretare a unui text dat, așa cum arată Murvai Olga în studiul despre mijloacele de analiză a textelor, nu este suficientă definirea adecvată a dimensiunilor sintactice și semantice.

„Propoziția corectă, construită conform normelor sintactice – care respectă strict regulile de performanță și competență specifice limbii maghiare –, permite mai multe variante ale sferei semantice, dintre care, raportat la textul dat, numai una (numai arareori mai multe) este relevantă. Formal: constanta C a sferei semantice conține variante (x1, x2, x3… xn) dintre care una (sau mai multe) este (sunt) relevantă(e) în semnificația textului.

Astfel, semnificația textului poate fi înțeleasă ca o variantă de sine stătătoare (autonomă) x1, x2, x3… xn a dimensiunii constantei C. Între criteriile contextualității, se regăsește întotdeauna și precizarea dimensiunii semantice a constantei C. Că în textul dat care dintre variante ia locul constantei C, e o chestiune care necesită o analiză pragmatică“.

În sensul celor de mai sus, e evident că manifestările campaniei electorale (întrucât textul acestora, simbolurile lor audio-vizuale nu reprezintă „materia de bază“ a acestei lucrări) nu se pot interpreta fără cunoașterea situației concrete, unde și cum au fost rostite ori au apărut. Astfel, în lucrarea mea iau în considerare și acești factori concreți, ca parametrii ai dimensiunii pragmatice a semnelor grafice, video și audio pe care intenționez să le supun analizei. Nu doresc să analizez însă situațiile politice, ci numai formele de manifestare, a căror eficiență reprezintă baza interesului meu. Întrucât, cum afirmă Eőry Vilma: „lingvistul doar consemnează fenomenele, nu intervine în derularea lor“.

1.2. Fundalul social potențial al abordării pragmatice

Schimbările sociale ale epocii moderne au constrâns formele de comportament uman la adaptări extrem de rapide. Schimbările structurii sociale în deceniile din urmă au transformat radical și repetat și raporturile dintre oameni. Soluțiile lingvistice aplicate în politică, manifestările care țintesc, în esență, convingerea receptorului, au ele însele fundament în procesele sociale, astfel că și ele evoluează concomitent cu acestea.

Putem urmări de-a lungul mai multor epoci schimbarea mijloacelor de persuasiune politică. Conform lui Török Gábor, dacă cercetăm Europa (Occidentală) în perioada ce a urmat al Doilea Război Mondial, în evoluția partidelor politice și contactul cu alegătorii lor putem distinge trei perioade.

Prima perioadă este epoca de aur a partidelor, între 1945-1965.

A doua perioadă se consideră de la apariția televiziunii.

A treia perioadă este în plină dezvoltare, este caracterizată de o comunicare constantă, pe multe canale, timp de 24 de ore pe zi.

Această distincție a celor trei epoci are scopul de a demonstra că în ultimii 60 de ani limbajul politic a suferit numeroase schimbări, iar în zilele noastre se accentuează tendințele care au apărut împreună cu răspândirea televiziunii, adică prin apariția lumilor simbolice ale mediatizării.

1.3. Discursul public

Unul dintre conceptele fundamentale ale sociologiei contemporane este discursul. În ciuda faptului că cercetătorii abordează din unghiuri diferite limbajul și-i subliniază aspecte diferite, se înțeleg în faptul că fiecare privește limba ca relație fundamentală între indivizii societății. Aceste modalități de abordare sunt axate pe contextul social în care se implementează discursul.

Analiza clasică a discursului, cercetarea limbii folosite de indivizii care alcătuiesc una și aceeași comunitate de limbă, desemnează acele particularități lingvistice pe baza cărora se pot distinge diferitele genuri artistice, dar totodată și factorii culturali și sociali fără cunoașterea cărora nu putem analiza și interpreta diferitele tipuri de texte și discursuri. În acest sens, ține de analiza textelor și expunerea temei și coeziunea care străbate propozițiile, pe când cercetarea limbii vorbite se poate concentra, dincolo de acestea, și pe turnantele ei, pe deschidere sau izolare în cadrul contactului social, ca și pe structura narativă.

Tocmai de aceea, orice discurs intră în sfera retoricului. Astăzi, retorii moderni văd în oratorie mai curând o viziune proprie decât un produs artistic. De fapt, analiza retoricii funcționează pe modelul originii (genesis) retoricii: fiecare privește simultan mesajul din perspectiva ascultătorului sau cititorului și a vorbitorului sau scriitorului. Amândoi privesc mesajul ca totalitatea elementelor de loc și timp, motive și răspunsuri. Criticii care o vreme susțineau că trebuie să delimităm textul literar de modul de gândire al creatorului său și trebuie disociat de cadrul în care a luat naștere creația, și-au dat seama că așa ceva este imposibil, că nu se poate să nu se țină cont de condiția cititorului. În consecință, la analiza unui text (fie el discurs electoral sau un sonet al lui Shakespeare), cercetătorul retoricii trebuie să recreeze neapărat cadrul originar al textului și trebuie să se străduiască să descopere factorii care înlesnesc înțelegerea acestuia în prezent. În locul dezvăluirii relațiilor de cauză-efect, noile metode oratorice așază în prim-planul cercetărilor constituirea semnificantului, respectiv procesul atribuirii de semnificație.

1.4. Analiza critică a discursului

Unul dintre noile domenii interdisciplinare cu evoluție fulminantă ale sociologiei este analiza critică a discursului (critical discourse analysis – CDA). Stabilirea cadrelor acestui domeniu științific implică idei, tradiții și școli diferite, specificul său fiind determinat de domeniile științifice, modalitățile de abordare pe care le așază în prim-plan fiecare cercetător sau echipă de cercetare. Teun A. van Dijk, unul dintre întemeietorii analizei critice a discursului, mai face un pas înainte în polarizarea dilemei (dacă esența discursului se poate analiza prin mijloacele lingvistice utilizate ori prin mijlocirea fenomenelor sociale înfățișate de ele?). În opinia sa, punctul de plecare al CDA este limbajul, care constituie contextul în care se poate analiza ideea reprezentanților săi că limba este, pe de o parte, practică socială, iar pe de altă parte instrument al puterii, iar datoria lingvistului care ajunge la înțelegerea acestui fapt este de a nu se limita la simpla descriere a funcției sociale a limbii; trebuie să se raporteze cu o implicare politică fermă la fenomenele social-politice descrise. „Definim stăpânirea ca exercițiu al puterii sociale înfăptuit de elite, instituții sau grupuri, a cărui consecință este inegalitatea socială, incluzând aici inegalitatea politică, culturală, etnică, rasială, sexuală și de clasă.“ Adică, avansând pe baza acestor criterii, se poate afla care sunt acele structuri, strategii sau alte caracteristici ale textului, discursului, interacțiunii verbale ori ale evenimentului comunicațional care au un rol anume în modalitățile de (re)producere a puterii.

În centrul cercetării se situează puterea și inegalitatea. În astfel de situații, spre deosebire de alte domenii ori abordări ale analizei de discurs, CDA nu-și propune prioritar să contribuie cu rezultatele sale la o disciplină, paradigmă, școală sau teoriile lor asupra discursului, întrucât cercetătorul e preocupat în primul rând de chestiuni sociale și dorește să înțeleagă mai bine problemele cu ajutorul analizei discursului. Criteriile, scopurile CDA au consecințele lor și la nivelul activității științifice. Determină creația teoretică, metodele analitice și cursul cercetării empirice. Imprimă direcție temelor și contribuie la selectarea conținutului esențial.

În analiza discursului rasist, de pildă, Van Dijk propune următoarele stadii de cercetare și cadru metodologic:

• cercetarea accesului la putere, analiza posibilității, motivului, măsurii și modalității individului de a accede la discursul puterii;

• cercetarea ordinii existente, adică a mediului, conspectarea cadrului și circumstanțelor apariției discursului;

• analiza genului, a rolului pe care îl are genul în exercitarea puterii;

• cercetarea actelor comunicaționale și a semnificațiilor sociale, adică analiza interacțiunii pragmatice, semantice, semiotice, a interacțiunii situaționale;

• cercetarea poziției și rolului participanților, adică dezvăluirea identității individuale și sociale care influențează structura și strategia discursului;

• cercetarea actului vorbirii, adică a analizei configurării lingvistice propoziționale și ilocuționare, respectiv perlocuționare;

• cercetarea temelor (macrosemantica), respectiv examinarea alegerii, relevanței, formulării cazurilor;

• cercetarea stilului, respectiv a analizei referitoare la utilizarea (folosirea, întrebuințarea) propoziției și a expresiei, care examinează fenomenele la nivel lexical, sintactic, semantic și semiotic;

• cercetarea retoricii, adică analiza formelor care apar în text, vorbire, cu consemnarea (evidențierea) situației retorice.

Sistemul de analiză al lui Van Dijk tinde să interpreteze caracterul retoric al puterii și funcționarea ei. Baza concepției sale retorice și punctul ei de plecare rezidă în convingerea că scopul primordial al discursului este manipularea și reușita socială.

1.5. Noua retorică și comunicarea modernă

Noua retorică nu-i vechea retorică – rezumă spiritual unul din cercetătorii noii ramuri științifice, Szabó Márton, în studiul său. Tendințele retoricii moderne, cum reiese și din detalierea uneia dintre cele mai importante lucrări ale noii direcții: Retorica nouă, de Chaim Perelman – Lucie Olbrechts-Tyteca (de la apariție, e considerat cel mai important manual al noii direcții), reprezentanții disciplinei consideră retorica actuală o viziune asupra realității și o modalitate de cunoaștere, care se străduiește să dezvăluie trăsăturile locale și specifice ale situațiilor concrete și ale domeniilor realității. Autorii consideră că orice manifestare umană publică (drept, filosofie, politică, pedagogie, jurnalistică etc.) reprezintă o logică specifică diferită de cea a științelor naturale, a cărei temă o structurează ca obiect specific. Sau, precum scriu oamenii de știință angajați în noua tendință: „În locul tehnicilor speciale ale comunicării instrumentale, ne preocupă deja condițiile generale ale experienței și acțiunii umane.” Noua retorică prezintă sistemul normativ al acestora, nefiind o simplă inovație de perspectivă științifică, ci oferind o metodologie de cercetare. „Dacă știința istoriei nu-și mai dorește să continue să reia marile narative de altădată, atunci trebuie să caute sub orice formă acele viziuni științifice și tendințe metodologice care rivalizează cu această concepție” – scrie Szabó Márton.

Din perspectiva textelor analizate în acest studiu sunt interesante sistemele normative care se ocupă de manifestări politice, și anume de discursuri cu această temă. Genurile retorice tradiționale aparțin sferei de manifestare a grupurilor mari, care se leagă strâns de comunicarea în masă, întrucât aceasta le asigură vehiculul, canalul de manifestare. Specific pentru comunicațiile în masă este, pe de o parte, numărul mare al participanților, iar pe de altă parte caracterul tehnic al canalului (de ex. tiparul, televiziunea, radioul). Discursuri retorice pot fi redate și în media sau prin transmiterea unui discurs în direct (în cazul unei manifestări sau a transmisiunilor lucrărilor parlamentare, de exemplu), ori transmise către ascultători numai prin canale de comunicare în masă. În orice caz, conform interpretării moderne schițate mai sus, multe dintre genurile media se includ în sfera retoricii.

1.7. Teorii și tehnici privind comunicarea politică

Pornind de la definițiile date la conceptul de comunicare de G. A. Miller și de K. B. Berlo – „comunicarea este transmiterea unei informații de la un punct la altul”, respectiv „comunicăm pentru a influența, pentru a produce un efect în concordanță cu intențiile noastre”, primele încercări de definire a comunicării politice se circumscriu pe deplin în această logică.

Este edificatoare în acest sens definiția pe care M Janowitz o dă pentru comunicarea politică, în care se afirmă că aceasta reprezintă unul din procesele prin care influențele politice sunt mobilizate și transmise între instituțiile guvernamentale și comportamentul electoral al cetățenilor. În același sens, Sola Pool definește restrictiv comunicarea politică ca fiind „activitatea anumitor instituții împuternicite cu difuzarea informațiilor, a idelor și atitudinilor referitoare la afacerile guvernamentale”. Pe această bază, cercetătorii americani și-au îndreptat studiile către patru problematici principale: propaganda, studiile electorale, efectele comunicării de masă precum și relațiile dintre presă, opinie și autoritățile publice.

Studiile care au vizat definirea conceptului de comunicare politică și modalitățile de realizare a acesteia au permis o abordarea domeniului de referință din perspectiva behaviorismului, abordare formulată în 1948 de H. Lasswell, autorul celebrului cvintet „Cine ?; Ce spune?; Prin ce canal ?; Cui ?; Cu ce efect ?", folosit pentru descrierea unei acțiuni de comunicare.

În 1948, Lasswell introduce întrebarea suplimentară: "Cum poate fi măsurat efectul?" și ulterior apar în teoria comunicării și întrebările: "În numele cui? ", "Pentru cine se comunică?" și "Cu ce scop se comunică?".

Modelul Lasswell, bazat pe studiul comportamentelor, structurează domeniile analizelor comunicării, după cum urmează:

• analiza medium-urilor informaționale (canale, tehnologii);

• analiza mesajelor – a conținutului comunicării;

• analiza de control asupra instituțiilor care inițiază, dirijează, organizează mijlocirea comunicării (mijloacele de comunicare);

• analiza audienței (structura publicului și receptarea mesajului);

• analiza micro- și macro-efectelor comunicării de masă.

Conceptul de informație prezintă următoarele aspecte: aspectul sintactic, aspectul semantic (semnificația prin prisma convențiilor sociale), informația semantică intențională (sensul atribuit de emițător) și informația semantică realizată (sensul decelat de receptor). În dimensiunile pieței informației și interesului sunt distinse rolurile de emițător și de receptor, precum și distribuția rolurilor între mass-media, publicitate (sfera politicului și economicului) și public. Ansamblul informațional nu este reductibil doar la mass-media: mediul social (grupurile formale și informale), comunicarea intra- și extra-grup (telefon, SMS, e-mail), precum și informația online adăugându-se ansamblului de mijloace de informare/comunicare ale societății postindustriale.

Funcțiile mass-mediei sunt: monitorizarea realității social-politice pentru relatarea evenimentelor petrecute, interpretarea sensurilor profunde ale evenimentelor, de socializare (Lasswell), manipularea conștientă a procesului politic (Graber), de divertisment (Wright), de a conferi un statut, prestigiu, de a consolida normele sociale (Lazarsfeld, Merton), de mobilizare, articulare și coagulare a unor opinii care nu dispun de alte mijloace comunicaționale (McQuail). Accesibilitatea mediatică prezintă de asemenea semnificații distincte: caracterul de inteligibilitate a mesajului trebuie să prevaleze pentru ca forța și intensitatea mesajului să nu se deprecieze.

Un alt element interesant al comunicării este acela al denotațiilor și conotațiilor. Dacă denotațiile constituie "un surplus semantic", uneori multiplu și variabil – denotații secundare, conotațiile sunt semnificații transcendente, care depășesc sfera proximă a denotațiilor și ating dimensiuni simbolice complexe specifice domeniului analizat și necesită evaluări generale sau variabile .

Stancu Șerb analizează “formele de abatere de la informarea strict obiectivă, clasificându-le în persuasiune, manipulare, dezinformare și intoxicare, mijloace folosite și în propaganda de război” .

Ion Bucheru “deosebește între manipularea punctuală, semi-punctuală și de durată și amintește procedee specifice de manipulare prin televiziune: utilizarea posibilităților montajului pentru transformarea afirmației în negație și invers, contopirea unor elemente incompatibile și distonante (sunetul și imaginea se contrazic), minimalizarea evenimentului prin plasarea sa încadrată de evenimente minore, refuzul de reflectare a unei anumite realități, asocierea unor evenimente, instituții și persoane cu elemente din cea mai joasă zonă valorică”. Din posibilitățile de difuzare a informațiilor tendențioase, Ion Bucheru precizează cele mai frecvent întâlnite: dozajul de adevăr și minciună, prezentarea unui contra-adevăr neverificabil, valorificarea accidentului în detrimentul esențialului, estompat savant, comparații nejustificate, citate trunchiate, exagerarea apocaliptică de fapte lipsite de importanță, sarcasm și persiflare pentru slăbirea adevărului, etichetarea interlocutorului asociindu-l unui sistem de idei ce poate fi mai ușor respins decât argumentele dezbătute, etc.

Un alt aspect interesant în analiza persuasiunii îl reprezintă următorul set de aspecte: sleeper effect-ul (legat de consolidarea în timp a unora dintre opinii exprimate și prin persuasiune, fără posibilitate însă de generalizare), argumentele pro modelează opiniile scepticilor în timp ce argumentele pro și contra modelează opiniile optimiștilor, timpul conservă ce s-a spus și nu cine a spus și convertirea opiniei individuale debutează cu enunțarea unei noi opinii și nu cu distrugerea celei vechi .

Pentru eficiența comunicării sunt necesare elemente care să stârnească interesul, altfel spus, producerea de mesaje mediatice trebuie să corespundă interesului publicului și să îmbine elemente cunoscute cu elemente având caracter inedit (suprapunerea celor două repertorii limitează interesul; consumul mediatic revendică noutatea).

1.8. Mediatizarea

Comunicarea politică are, în viziunea specialiștilor, două mari rațiuni de a exista: ea constituie pe de o parte o mediere de reprezentare simbolică a puterii, iar pe de altă parte exercită o influență simbolică prin formele și expresiile pe care le difuzează în spațiul public. Prin urmare comunicarea politică reliefează un sistem de forme și reprezentări simbolice pentru actorii care-și exercită puterile și pun în practică preferințele și orientările medierii politice. În acest cadru, în viziunea lui Bernard Lamizet, trebuie făcută distincția între acțiune politică și politică mediatizată și comparabilă cu cea existentă între acțiunea politică reală, propriu-zisă și dimensiunea simbolică a formelor și reprezentărilor sale.

Acțiunea politică reprezintă în ultimă instanță un ansamblu de strategii, gesturi și acte ce vizează determinarea evoluției unei situații instituționale ale unor raporturi de forță și organizarea unui stat. Ca orice acțiune, acțiunea politică are efecte asupra realului. În aceste condiții există o dimensiune simbolică a acestei acțiuni. Reprezentarea politică care se poate citi, privi, asculta în mijloacele media și care, ca orice inscripție din formele simbolice, va adăuga la punerea în scenă a acțiunii politice interpretarea propusă de propriul autor.

Informarea mediatizată are o certă influență asupra destinatarilor săi și se referă la subiecte și nu la acte. Mijloacele media și formele de comunicare politică sunt cele care articulează consistența simbolică a discursurilor, imaginilor și reprezentărilor la angajamentul destinatarului lor în practica deciziilor și actelor acestora. Influența mijloacelor media le dă un rol acestora în comunicarea politică. Folosirea surselor media de către cititori definește în final natura și importanța dominării politice pe care acestea le exercită în spațiul public.

Prima funcție a media este cea de formare: difuzând informații, ele asigură prin aceasta formarea politică a subiectelor ca actori sociali. Prin elaborarea informațiilor asupra lumii pe care le difuzează în spațiul public, media participă la formarea opiniei publice, realizând funcția didactică care asigură accesul tuturor la actul deliberării și unifică termenul dezbaterii publice. Media, prin elaborarea informației a cărei purtători sunt actorii discuției publice, dezbate în mod liber și asigură în același timp o circulație publică a ideilor având drept rezultat un proces dialectic, al cărui semnificație rezidă în dialectica realizată între intervenția fiecăruia și confruntarea tuturor cu marele public.

Prin asigurarea elaborării și circulației ideilor în spațiul public, mijloacele media sunt totodată agenți de influență. Ca urmare, prin termenul de „media” ar trebui înțeles ansamblul actorilor care elaborează și difuzează opiniile ale căror schimb și discuție definesc termenii și logica spațiului public.

Spațiul public vizează o realitate sociologică – actori, instituții și practici sociale menite să aplice principiul publicității în politică. Așa cum preciza Camelia Beciu în lucrarea Politica discursivă – Practici politice într-o campanie electorală, „această noțiune exprimă atât un principiu, cât și un mod de acțiune”. Acțiunea politică modernă era asociată cu mecanisme formale și informale de publicitate și evaluare publică. Comunicarea mediatică necesită competențe speciale atât din partea celor care o realizează, cât și din partea celor care beneficiază de rezultatele respectivei practici. Pentru a putea acționa în spațiul public, actorul politic trebuie să asimileze diverse competențe mediatice.

Există două tipuri de discurs care legitimează viziunile asupra spațiului public ca spațiu de desfășurare a acțiunii politice dar și configurația mediatică a acestuia. Pentru primul discurs, cel normativ, Camelia Beciu pornește de la termenii în care J. Habermas a formulat versiunea clasică a criticii spațiului public mediatic. Astfel, se poate afirma că participarea socială și-a pierdut valoarea morală și practică, pentru că reprezentarea socială este mult prea instituționalizată. Acțiunea politică trebuie să se legitimeze prin dialog social, nu după criterii de sistem, deși participarea socială este din ce în ce mai restrânsă. Dialogul trebuie să fie cât mai diversificat, practic și să nu vină din definițiile impuse de alte sisteme pentru că acea configurație a spațiului public rezultă din dialogul social.

Atunci când ne referim la construcția agendei publice trebuie să vorbim, cu precădere, despre identificarea interesului public și general, interes ce depinde de accesul social la spațiul public și de procesul de negociere a intereselor. Interesul public este generat de diversele discuții raționale, fără prejudecăți. „Potrivit discursului normativ, în spațiul public triumfă „politicile consensuale” și nu cele partizane”.

Discursul pragmatic relevă faptul că o realitate socială nu poate fi negată doar pentru că nu reflectă întru totul idealul programat. Se știe că nu se poate pune în practică un ideal așa cum acesta există ca ideal, în practică el suferind o degradare.” Critica pragmatică a spațiului public mediatic face distincție între practicile care anulează complet idealul spațiului public și cele care „asimilează” idealul fără a-l respecta întru totul”.

Spațiul public mediatic reduce dialogul social într-o măsură destul de mare dar poate duce la cunoașterea interesului public. Potrivit discursului pragmatic, „diversitatea, diferențierea și fragmentarea structurilor care organizează societatea” reprezintă una dintre principalele evoluții ale societății contemporane. De asemenea, potrivit aceluiași discurs pragmatic, practicile mediatice extind spațiul public și participarea socială la dezbaterea agendei publice. Astfel, funcția democratică a spațiului public mediatic se exercită prin actul votului, prin participare la spațiul public prin mass-media, evaluarea aleșilor și, cu atât mai mult, sancționarea la următoarele alegeri a celor care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Accesul la spațiul public mediatic implică anumite reguli de participare pe baza cărora ia naștere un spațiu social specific ce cuprinde clasa mediatică, opinia publică și publicul. Clasa mediatică, formată din actori politici, jurnaliști, diferite personalități publice accede la spațiul public prin simplu fapt că deține expertiză în domeniu, în timp ce opinia publică și publicul pătrund în acest spațiu ca actori secundari.

Opinia publică reprezintă un personaj colectiv, simbolic, a cărui „reprezentativitate este construită cu mijloace statistice”. De cele mai multe ori, opinia publică nereprezentată în sondaje este mult mai puternică decât cea reprezentată în sondajele de opinie. La fel ca opinia publică, termenul public este o construcție, un rezultat al practicilor de mediatizare și al studiilor de piață. Publicul este o construcție discursivă, un personaj cu o anumită biografie socială, care, la un moment dat are anumite preferințe de consum mediatic. Mass-media construiește publicul, mediatizând o serie de fapte privind anumite grupuri sociale, precum și reacții individuale sau ale reprezentanților unor grupuri sociale.

Este limpede că nici o idee politică nu poate fi pe placul întregii populații și nici un candidat nu se bucură de popularitate unanimă. În orice țară există categorii sociale bine determinate care nu-și vor schimba opiniile. Grupul social alcătuit din persoane cu un nivel de educație inferior, care locuiesc în zone defavorizate și au venituri limitate tind să opteze pentru partidele sau candidații conservatori, reforma și schimbarea fiind percepute de acest grup ca o primejdie. Publicul se confruntă cu realitatea văzută ca eveniment dar și ca strategie discursivă. Există riscul ca publicul să nu se mai preocupe de interpretarea produsului mediatic pentru că nu are competența și mijloacele necesare pentru a analiza diversele “efecte de realitate”.

Mass-media creează o imagine. Prin selecția știrilor și prezentarea lor într-o anumită ordine evolutivă, contribuie la crearea și impunerea unei realități. Interesul alegătorilor pentru media crește mai ales în timpul campaniilor electorale, ducând și la creșterea în număr și intensitatea a discuțiilor interpersonale. Omul politic nu rămâne pasiv la problemele devenite, prin intermediul media, importante pentru alegător. De regulă, dacă nu are priorități și strategii, va reacționa, intrând astfel într-un joc extrem de periculos.

Televiziunea, cel mai important mijloc de comunicare în masă, furnizează informații care sunt dezbătute apoi de către public sau analiști. De multe ori, informația nu este prezentată neutru și contribuie la formarea opiniei publice.

În drumul către indivizi, media întâlnesc mai întâi grupurile, alcătuite în jurul unor interese și valori, conduse de lideri recunoscuți. Liderii de opinie sau vectorii de imagine preiau informația, o prelucrează și o transmit grupului. Urmează apoi și prelucrarea în interiorul grupului. În multe situații, efectul mesajelor transmise populației este mult mai puternic dacă sunt folosiți ca intermediari liderii de opinie, care beneficiază de încredere și credibilitate. În sate, opinia preotului sau a învățătorului influențează, de cele mai multe ori, opinia sătenilor. Același lucru se întâmplă și în cazul liderilor de sindicat. Lamizet Bernard, distingând între acțiunea politică și politica mediatizată, vorbea în lucrarea sa Communication Politique despre o diferență între acțiunea politică reală și dimensiunea simbolică a reprezentărilor sale.

Acțiunea politică este, în accepțiunea lui Lamizet Bernard, un ansamblu de strategii, de gesturi și de acte care evaluează o situație instituțională, raporturile de forțe și organizarea statului. Ca toate acțiunile, acțiunea politică are efecte asupra vieții cotidiene. Există în aceste condiții, o semnificație simbolică a acestei acțiuni: reprezentarea politică pe care cetățenii o citesc, o văd în media, și care ajută la interpretarea acțiunilor politice. Comunicarea nu este numai vector de transmitere a limbajului, el însuși purtător de reprezentări, ci și factor de influență asupra aspectelor structurale și formale ale gândirii sociale, deoarece angajează procese de interacțiune socială, influență, consens, disensiune și polemică. Ea contribuie la formarea unei reprezentări pertinente pentru viața practică, de puterea performativă a cuvintelor și a discursurilor alăturându-se forța cu care reprezentările instaurează versiuni ale realității, comune sau împărtășite.

2. CAPITOLUL II: CARACTERISTICILE LIMBAJULUI POLITIC

ÎN DOCUMENTELE UDMR

2.1. Limba curentă politică a maghiarilor din Transilvania – parametri unui discurs politic reușit

Manifestările politice maghiare din Transilvania au constituit obiectul mai multor analize științifice în ultimul deceniu. Cercetările abordau această temă din perspectiva sistemului instituțional analizând manifestările UDMR-ului, (până în ziua de azi) unica organizație oficială de reprezentare politică a minorității maghiare din România (cu o masă de alegători trecută de pragul electoral). Sistemul cadru al manifestărilor politice a minorității maghiare din Transilvania se constituie din cooperarea (sau necooperarea) acestui partid cu organele politice și de stat din România, relația sa cu propria sa opoziție maghiară (PCM, CNMT, CNS), interacțiunea cu organizațiile civile maghiare și românești din România. Politologii analizează preferințele ideologice a organizației și ai candidaților săi, specialiștii în științele comunicației studiază aparițiile lor în fața publicului, lingviștii trec în revistă elementele formale ale manifestărilor, observând acele reprezentări sintactice, semantice și pragmatice prin care organizația (conform ideologiei sale politice asumate) încearcă să influențeze mentalitatea, și respectiv manifestările acelui segment social al vieții publice care îl interesează. Obiectul tuturor analizelor este acelaș: cum se poate defini care sunt motivele succesului (sau eșecului) unei astfel de organizații (care se ocupă de reprezentarea unei minorități naționale) și, în ce constă succesul în cazul unei astfel de organizații.

Această lucrare dorește să răspundă la aceste întrebări prin intermediul unei analize lingvistice. Am încercat să dezvălui prin ce mijloace lingvistice, retorice și semiotice a intrat UDMR în relație cu alegătorii săi, cu comunitatea pe care o reprezintă și, care sunt mijloacele care s-au dovedit a fi eficiente în acest demers și care nu. Desigur aceste fenomene nu pot fi analizate distinct, cercetătorii folosindu-se reciproc de rezultatele colegilor lor. Se înțelege de la sine că politologii au fost cei care s-au ocupat cel mai mult de definirea UDMR-ului ca instituție politică. Scopul cercetării lor era definirea succesului (sau eșecului) în viața publică, lingviștii gravitând deasemenea în jurul acestui aspect (care sunt mijloacele lingvistice de persuasiune a alegătorilor și în ce măsură este posibilă această încercare în cadrul unei organizații minoritare – vezi studiul citat a lui Murvai Olga: Șansele ne-șansei, în care cercetătoarea – prin analiza textuală a campaniei prezidențiale a lui Frunda György – caută răspunsul la întrebarea retorică: poate să aibă șanse un candidat fără șansă?). Așadar am folosit ca punct de pornire rezultatele studiilor obținute în alte domenii științifice prin alte mijloace de analiză privind această organizație foarte greu de definit și de încadrat într-o categorie distinctă.

Doresc să trec în revistă în această lucrare – pornind de la rezultatele altor cercetări cu privire la UDMR (partid etnoregional, care își exercită influența prin mijloacele de comunicare în masă române și maghiare) care sunt acele mijloace lingvistice, retorice și pragmatice prin care organizația poate să-și atingă scopurile preconizate.

2.2. Analiza critică a discursului în limbajul politic maghiar din Transilvania

Limbajul și retorica folosită de candidați cu prilejul alegerilor se prezintă a fi în strânsă conexiune cu trăsăturile limbajului și retoricii vieții publice. Acest fenomen este de la sine înțeles având în vedere că candidații se adresează acelei comunității care își obține informațiile din mass media centrală sau locală formându-și concepțiile proprii despre lume sub influența știrilor și comentariilor aflate din această sursă, și care dezbate aceste informații folosind același elemente retorice.

La analiza textelor și sloganelor electorale am recurs la o analiză critică a discursului, folosind metodologia elaborată de Teun Van Dijk prezentată în primul capitol. Tehnicile de analiza discursului sunt considerate critice dacă obiectul analizei lor se leagă de tematica limbajului și de cea a schemelor cognitive intersociale de dominanță. Aceste două se află într-o interacțiune continuă, deoarece limbajul folosit modelează vizibil exercițiul concepției sociale sau cel al percepției dominanței, în același timp fiind și expresia simplă al acestor scheme de percepție. Așadar orice mod de comunicare este pe de o parte un instrument pentru formarea atât a realităților sociale cât și a sistemului de concepții mentale, care îi influențează, pe de altă parte este instrumentul înfățișării acestei realități. (Jaworski și Coupland). Van Dijk a elaborat metodologia ACD pentru examinarea reproducerii stăpânirii discursive. Potrivit acestei metodologii trebuie căutate mai întâi cuvintele-cheie, lexemele de bază în jurul cărora este construit textul. Al doilea pas este aprecierea influenței acestor sintagme lingvistice asupra modului de gândire al ascultătorilor și receptarea modului de transformare sau reproducere al cunoașterii sociale comune în receptorii textului.

Poate fi considerat haios exemplificarea retoricii de dominare chiar prin discursul minoritarilor maghiari din Transilvania. Totuși consider foarte importantă analiza ACD al modului de exprimare politică a acestei comunități, deoarece limbajul uzual al unei comunități de mărimea maghiarilor din România nu poate fi studiat disociat de contextul său.

La analiza oricărui segment al manifestărilor lingvistice (limbaj, soluții lingvistice, simboluri folosite și asociate, etc) se pot observa diferențe semnificative între metodele exprimării de sine ai maghiarilor din Transilvania și cei din Ungaria. Adepții transilvanismului au demonstrat prin mai multe modalități interacțiunea organizațiilor culturale și sociale ale naționalităților din Ardeal, astfel în lucrarea mea am să tratez acest fenomen ca dat, susținând afirmația că discursul maghiarilor din România își are semnele sale distinctive și poartă amprenta limbajului uzual românesc. Această afirmație este valabilă și în cazul limbajului politic, având în vedere că una dintre bazele retoricii politice românești este autodefinirea națională, iar acesta autodefinire se realizează și mai pregnant în comparație cu o altă naționalitate, față de un element străin. Această alteritate, acest element străin este reprezentat în limbajul politic român clasic prin minoritatea maghiară. Retorica naționalistă românească își are toate atributele discursului de dominanță descris de Van Dijk. Evident politicienii maghiari din Transilvania nu pot să neglijeze această retorică, în răspunsurile lor fiind prezente același elemente.

2.6. Retorica de campanie – un discurs mai dinamic

Având în vedere că comunicarea UDMR între campaniile electorale este aproape nulă, în timpul campaniilor organizația încearcă din răsputeri să schimbe această situație. În perioadele de campanie încetează folosirea limbajulului de tipul dării de seamă, candidații străduindu-se să se manifeste cât mai personal. La adunările sătești – unde se pot primi feedback-uri de la fiecare participant, sau la talk-show-urile în cadrul cărora politicianulului îi sunt adresate întrebări țintate, se nasc discursuri persuasive în cel mai bun sens al cuvântului.

„Liderul UDMR fără îndoială și-a exprimat un punct de vedere precis, modul său ferm de exprimare de data asta nu se bazase pe clișeele politice ale UDMR, ci pe interpretarea punctului de cotitură istorică. Azi Markó a considerat oportun exprimarea clară al acestui punct de vedere și, întradevăr ne place sau nu dar dezvoltarea Ungariei și interesele oamenilor din Ardeal azi nu sunt convergente. Iar alcătuirea unei strategii comune este posibilă doar dacă acceptăm și tratăm deschis această contradicție.”

În perioada de campanie limbajul UDMR și-a însușit un profil total diferit. Structurarea propozițiilor a devenit mult mai dinamică, stilul mult mai vioi. Limbajul se străduia să devină mai personal, încercând înlăturarea clișeelor.

„Kovács Péter șeful direcțiunii generale, vicepreședintele executiv al UDMR a chemat reprezentanții presei la terenul de șprint al Parcului Babeș, unde un număr de 20 de tineri îi întâmpinase pe cei sosiți. Tinerii participanți purtând pe spatele lor denumirea diferitelor județe și localități transilvănene erau meniți să simbolizeze sloganul alegerilor locale (Noi ajungem până la țintă), exprimând în același timp încrederea lor în tinerii candidați – Nu organizăm adunări și foruri ci încercăm să ne adresăm tinerilor folosind limbajul lor

Selectarea scenei (teren de șprint) promite o prezentare dinamică, demnă de interes. Sloganul „noi ajungem până la țintă”sugerează deasemenea dinamism. Receptarea speranței și dinamismului stârnește sentimentele pozitive ale cititorului. Expresia „limbajul tinerilor”- deși nu este destul de clar la ce se referă stârnește deasemenea interesul.

2.7. Comunicarea prin Internet

La blogurile sau forumurile de pe internet regulile de comunicare diferă cu desăvârșire de orice alt organ de presă. De exemplu politicienii mai tineri pot fi tutuiți de oricare comentator. Având în vedere că comentatorii sunt înregistrați sub un „nickname” (este cu totul și cu totul excepțional dacă cineva se prezintă cu numele său real), ei pot să-și permite orice – chiar și folosirea unor cuvinte insultatoare – sub acoperirea anonimatului. Comentul de mai jos, postat de Xsab l-am scos de pe portalul unui tânăr politician:

“Ești extrem de părtinitor. Și nici nu ai dreptate.

“Să începem de la sfârșit:
<Știți de ce are UDMR-ul mult mai multe șanse? Fiindcă o să aibă o campanie matură, pozitivă și corectă. Iar oamenii apreciază dacă nu sunt considerați proști. Nu apreciază însă deloc ocărirea.>
Aici apare prima bruhuleală. Știm deja că UDMR-ul are profesioniști, comunicatori, creativi, și de toate. Dar oamenii apreciază dacă nu sunt considerați tâmpe și n-o să pună ștampila încă o dată unde au pus în 2004, în iarna aia plină de afișe cu autonomie. Bineînțeles că sunt și proști din asta, dar majoritatea își aduce aminte că UDMR și.a asumat atunci că o să sprijine din răsputeri autonomia, numai de data asta să ne mai votați, și , Să mor eu dacă n-o să fie aici Canaan. Păi nu a fost să fie. Iar în ceea ce privește insultele maghiarul transilvănean odată și odată oricum o să realizeze logica sa politică proprie între două pălinci, și atunci știm cu toții cu cine va vota. Dacă prăpastia este prea mare între realitate și discurs atunci nu se poate vota cu minte limpede. ”

Tutuirea permite folosirea unui limbaj mai lejer de către blogger în manifestarea opiniei sale negative față de politician. (Este foarte greu de afirmat: „Sunteți prost”, este mult mai ușor să zici: „ești prost”.) Cuvintele „bruhuleală (muhaha)” și „tâmpe (síkhülye)” fac parte din slengul maghiar, iar structurile: „Să mor eu dacă n-o să fie aici Canaan. Păi nu a fost să fie” – sugerează limbajul lejer, vorbit. Emoticonii zâmbitori, folosirea „smiley”-urilor facilitează explicația sentimentală a mesajului, nu trebuie căutate expresiile adecvate, fiindcă un emoticon atent ales explică din prima la ce vroiamsă ne referim.

2.8.Folosirea simbolurilor în campaniile UDMR

Manifestările imagistice și muzicale ale campaniilor UDMR – ca de altfel toate elementele metodelor de persuasiune – s-au modificat semnificativ pe parcursul perioadei analizate. În același timp campaniile audiovizuale au produs schimbări esențiale la nivel global în formele de manifestare politică, expresia atitudinii vizuale a devenit mult mai profesională, toate acestea determinând o schimbare completă a mentalității, orientării țărilor aflate până nu demult în spatele Cortinei de Fier. În timp ce în timpul campaniei din 1996 reprezentanții echipelor de campanie tatonau doar terenul mijloacelor audiovizuale, cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2009 au fost angajați specialiști din țară și străinătate pentru pregătirea tuturor detaliilor campaniei, începând de la coafura candidatului la compoziția imaginii din spatele său.

Aș dori să trec în revistă câteva dintre simbolurile vizuale folosite mai mult sau mai puțin consecvent în campaniile UDMR din ultimele patrusprezece ani în cadrul încercărilor de persuasiune al alegătorilor.

Simbolurile UDMR-ului – Emblema de lalea neagră-roșie – foarte probabil laleua a ajuns să fie simbolul Uniunii abia formate din pură întâmplare, având în vedere că și celelalte formațiuni politice au preferat să-și aleagă embleme sub formă de floare (ex. trandafir, garoafă). Laleaua este un simbol foarte frecvent în artizanatul popular maghiar, fiind întruchiparea feminității în operele populare. Culoarea sa roșie-neagră ne trimite cu gândul la portul popular al celor din Sic, care supraviețuind masacrelor tătărești, au devenit simboluri al statorniciei îndărătnice. În ultimele douăzeci de ani laleaua a devenit însă simbolul reprezentării maghiare din Transilvania alături de cântecul Hej tulipán, tulipán (~ Hei, lalea, lalea), imnul neoficial al UDMR, fiecare eveniment începând cu acest cântec.

Simbolurile maghiare – Steagul roșu-alb-verde și orice manifestare vizuală al acestuia. Veres Valér în studiul său despre simbolurile naționale ale populațiilor din Ardeal constată:: „Simbolurile naționale simbolizează existența grupului-națiune în câmpul virtual. În ceea ce privește simbolurile naționale nu se pot delimita distinct în cadrul identității comunitare elementele națiunii culturale și națiunii politice, însă este evident care este considerat prioritar la nivel simbolic.” Deasemenea Veres Valér arată în studiul său care sunt simbolurile care exprimă apartenența la națiunea maghiară. La primul loc se află steagul roșu-alb-verde cu 52%-al, urmat de Sfânta Coroană cu 11% și diferite statui și monumente din Transilvania cu 8 % . Au map primit câteva procente elementele culturii populare (portul popular, operele populare), pasărea turul, Imnul lui Kölcsey, iar laleaua UDMR a acumulat 3,5%.

Simbolurile secuiești – Candidații UDMR din Secuime au folosit în campaniile lor simbolurile specifice ale regiunii, printre care reprezentări ale Soarelui și Lunii, simboluri arhaice ale secuilor primite ca stemă de la regele Sigismund încă în 1437. Se susține însă că originea acestor simboluri datează încă din perioada arhaică a hunilor și maghiarilor, simbolizând puterea, curajul și viața fericită. În ultimii zece ani a apărut și scrierea runică, evident sub formă de simbol, având în vedere că fparte puțini sunt cei care pot să citească și să interpreteze acest text.

Simbolurile Uniunii Europene – Încă din campania electorală din 1996 steagul albastru cu doisprezece stele al Uniunii Europene a devenit elementul constant al fundalurilor vizuale a UDMR. De fapt și acest motiv are referințe naționale, având în vedere că principalul argument al UDMR privind sprijinirea aderării era speranța spiritualizării granițelor între Transilvania și Ungaria. Astfel steagul european care repreintă de fapt multinaționalitatea Uniunii Europene, în concepția maghiarilor din Transilvania însemnase regăsirea comunităților maghiare din Bazinul Carpatic.

Simboluri de tineret – la această categorie este semnificativă lipsa acestor simboluri. Deși UDMR este unul dintre partidele cele mai tinere, în ceea ce privește vârsta medie a membrilor sale, totuși limbajul său vizual este accentuat arhaic, evocând trecutul. Chiar și candidații tineri și-au ajustat campaniile lor la brandul UDMR. (O să vorbim despre acest fenomen mai pe îndelete în capitolul următor..)

Simboluri muzicale – Am amintit mai sus cântecul Hej tulipán, tulipán, care reprezintă de fapt transpunerea mai frumoasă, mai sentimentală a simbolului reprezentat de emblema de lalea a partidului. Dar nu ar trebui să uităm nici de Dansurile Ungare ale lui Brahms, principalul motiv muzical al campaniilor UDMR. În timp ce steagul Uniunii Europene ca simbol dual reprezintă solidaritatea maghiară sugerând apartenența comună la Europa, muzica lui Brahms alcătuită din acorduri maghiare abordează din contră cultura europeană dinspre simbolurile specific maghiare – opera lui Brahms oferind Europei motivuri specifice din muzica populară maghiară.

3. CAPITOLUL III – LIMBAJUL ARGUMENTELOR ADAPTAT CAMPANIILOR ELECTORALE

3.1. Necesitatea schimbării paradigmelor lingvistice (campania electorală din 1996)

UDMR nu este un partid politic și nu este organizată pe baze ideologice. În consecință, în campaniile electorale grupul țintă pe care trebuie să-l convingă nu este unul de o orientare ideologică anume, ci unul lingvistic format din indivizi de toate tipurile: tineri, bătrâni, femei, bărbați, săraci, bogați, cu diferite grade de educație. Deci mesajul electoral transmis de partid nu trebuie să fie formulat conform regulilor unei campanii electorale clasice, adică mesaj social către pensionari, liberal către întreprinzători, conservativ către mame, și așa mai departe, ci toate aceste segmente trebuie unite într-un singur mesaj așezat într-un context, care să se adreseze tuturor cetățenilor de naționalitate maghiară din România, pornind de la ideea conceptului de identitate națională.

În ceea ce privește alegerile din 1996, situația se arăta și mai complicată, acesta fiind anul în care UDMR s-a hotărât să pornească o campanie care să convingă populația majoritară că maghiarii din România nu sunt dușmanii lor. S-a hotărât la nivel politic ca UDMR, în cazul în care este căutat în acest sens, să accepte participarea la un guvern de coaliție alături de Convenția Democratică. Un impediment important în calea acestei înțelegeri era munca subversivă a propagandelor naționaliste care au convins cu succes opinia publică românească de faptul că maghiarii constituie o forță inamică în România. Or formarea unei coaliții cu o formațiune politică considerată inamică ar fi cauzat mari rupturi în masa de alegători a Convenției Democratice. Astfel mesajul electoral al Uniunii trebuia să se adreseze în primul rând maghiarilor (având în vedere că numai pe ei putea să se bazeze în fața urnelor), însă să fie formulat în așa manieră încât să înțeleagă și românii că scopurile celor două comunități sunt de fapt comune.

3.1.9. Analiza cuvintelor cheie folosite de candidat

Candidații partidelor politice la expunerea programelor lor încearcă sensibilizarea publicului recurgând la accentuarea repetată a două-trei laitmotive și neglijând prezentarea celorlaltor obiective. Această metodă retorică apare la Dick Van Dijk sub denumirea de „descriere cu surplus sau fără amănunte”. Deasemenea trebuie alese câteva cuvinte-cheie, care să evoce în memoria colectivă a grupurilor țintă acel context care deține conotațiile cele mai corespunzătoare candidatului.

Memoria colectivă poate să atribuie alt sens unei expresii cu trecerea timpului, definiția unor noțiuni poate să se schimbe în funcție de elementele noi care se adaugă la realitatea cotidiană a comunității. Personajul public, retorul trebuie să țină cont de capacitatea de asimilare lingvistică a publicului său, mai mult, trebuie să trăiască în simbioză cu acesta.

Poate să-și transmită eficient mesajul grupului său țintă doar dacă cunoaște background-ul lingvistic, ideatic și sistemul simbolic al acestuia.

Presa este instituția care de-a lungul istoriei a reflectat cel mai precis sistemul lingvistic și ideatic al consumatorilor săi. Pe de o parte pentru că presa prin definiție trebuie să-și adapteze modul său de exprimare la abilitățile comunității, pe de altă parte presa este de fapt – în opinia specialiștilor domeniului – cea care tematizează discursul public, determinând când, despre ce și cum să se vorbească.

Am încercat analiza comparativă a frecvenței de utilizare a unor expresii relevante prezente în limbajul lui György Frunda, candidat la președinție, și în presa campaniei din 1996. În opinia mea, însăși analiza vocabularului și a cuvintelor cheie folosite poate să ne ofere indicii relevante pentru definirea intențiilor unui retor politic. În același timp o astfel de analiză a vocabularului permite pe lângă concluziile semantice și tragerea unor concluzii pragmatice. Bineînțeles problematica frecvenței acestor cuvinte cheie și a limbajului folosit se pune diferit în cazul discursurilor de campanie, expunerilor de programe politice ori în cazul reclamelor de zi cu zi și în cazul unei analize literare. Pot să afirm că în unele cazuri diferența pragmatică determină un antagonism complet. Expresiile de valoare pozitivă în cadrul unei expuneri beletristice ori în cadrul limbajului cotidian pot avea o conotație peiorativă în discursul politic, ori invers. În cazul de față consider mult mai relevantă abordarea comparativă a limbajului candidatului și a presei campaniei decât analiza simplă a frecvenței cuvintelor-cheie. Această analiză comparativă ne permite să stabilim măsura în care mesajul transmis de retor este unul reproductiv, adică adaptat așteptărilor opiniei publice, ori retorul își asumă un rol de manipulator lingvistic al limbajului comun. Potrivit analizei instrumentelor imagologice, muzicale și audiovizuale, candidatul UDMR la președinție, Frunda György, făcea parte evident din cea de-a două categorie, adică s-a manifestat ca „manipulator al limbajului comun”, iar analiza mea de vocabular avea menirea de a confirma ori eventual infirma această afirmație.

Am împărțit cuvintele analizate în mai multe grupuri:

Cuvintele care se referă la colectivitate, la unitate: împreună, comun, patrie, maghiar, român, națiune, minoritate, autonomie;

Noțiunile referitoare la scopurile individului: munca, sarcină, proiect, a construi;

Expresii arhaice, care evocă trecutul: tradiție, istorie, trecut, strămoșii noștri, acasă, grijă;

Cuvintele vieții moderne: Europa, Uniunea Europeană, modern(izare), copii(i noștri), viitor, tineret, dezvoltare, finanțare;

Afirmare: da;

Negare: nu;

Cuvintele confruntării: confruntare, luptă, atac.

La baza acestei analize se află pe de o parte textul programului candidatului precum versiunea apărută în presa scrisă a răspunsurilor talk-show-ului amintit mai sus – acestea reflectând mai precis limbajul candidatului decât versiunea scrisă a programului. Pe de altă parte am analizat editorialele și articolele asupra vieții publice ale cotidianulului (pe atunci unic pe țară) Romániai Magyar Szó pe parcursul unei săptămâni în toiul campaniei. Am încercat să mențin o pondere cât de cât egală între cele două tipuri de texte pentru a înlesni analiza comparativă.

Tabel 1. : Frecvența cuvintelor referitoare la unitate în discursurile de campanie al lui Frunda și respectiv în presă

Grafic nr. 1. : Frecvența cuvintelor referitoare la unitate în discursurile de campanie al lui Frunda și respectiv în presă

Graficul de sus arată că Frunda György folosea mai frecvent fiecare cuvânt cheie analizat (în afară de expresia împreună) decât presa, care în campanie reprezenta limbajul comun. Expresiile națiune și minoritate sunt cuvintele cele mai accentuate ale campaniei, ceea ce este logic, având în vedere că politicianul-candidat avea menirea să vorbească despre interesele minorității naționale maghiare. În același timp, această alegere este și surprinzătoare deoarece trebuie să ținem cont de faptul că în această campanie electorală ceilalți candidați UDMR erau cei care trebuiau să îndemne populația maghiară la prezentarea în fața urnelor, iar György Frunda să se adreseze majorității românești, având posibilitatea de apariție în presa centrală.

Având în vedere importanța deosebită a adjectivelor/substantivelor român și maghiar, am pregătit un grafic separat pentru a sublinia diferența în frecvența folosirii celor două cuvinte.

Grafic nr. 2.: Frecvența folosirii cuvintelor român și maghiar

Din grafic reiese că denumirile naționalităților sunt expresiile folosite cel mai frecvent în ambele texte, însă în același timp putem observa că, în ciuda faptului mai sus amintit, György Frunda a folosit mai frecvent expresia maghiar și mai rar cuvântul român decât presa. Deasemenea trebuie să amintim că, deși Frunda și-a propus ca în decursul campaniei clarificarea termenului de autonomie, demitizarea acestei expresii în opinia publică românească, practic a folosit foarte rar acest cuvânt. Dar ar fi foarte dăunător să proiectăm situația limbajului de azi în 1996, având în vedere că pe paginile presei centrale din acea perioadă expresia autonomie apărea și mai rar.

Aceste expresii care exprimă și întăresc sentimentul apartenenței la colectivitate pot fi analizate antagonic cu lexemele care reflectă asertivitatea individului, scopurile sale individuale. Globalizarea așază în prim proiect scopurile individuale, odată cu trecerea timpului se dezbină comunitățile mici și mari, iar individul rămas singur își stabilește pe cont propriu drumul de urmat. Acest sentiment se reflectă în cuvintele care, deși definesc dezvoltarea viitorului în categorii progresive, nu necesită neapărat muncă în echipă (teamwork).

Tabelul nr. 2.: Frecvența noțiunilor care exprimă scopuri individuale

Grafic nr. 3.: Frecvența noțiunilor care exprimă scopuri individuale

Expresiile referitoare la asertivitatea individului se regăsesc mult mai frecvent în retorica lui György Frunda. În termeni politici aceste categorii se pot asocia cu programele partidelor liberale. Aceste elemente liberale apar de mai multe ori în campania lui György Frunda, în pofida faptului că Uniunea nu și-a asumat niciodată dogmele liberale, iar candidatul ar fi trebuit să se adapteze la profilul politic al organizației.

Accentuarea noțiunilor care definesc o acțiune (a construi, plănuiește, lucrează) ca strategie de convingere a publicului reflectă o orientare mult mai dinamică decât utilizarea conceptelor care descriu un status quo (naționalitate, minoritate, maghiar, român).

Tabel nr. 3.: Frecvența expresiilor care evocă trecutul în materialele de campanie a lui Frunda și în presă

Grafic nr. 4.: Frecvența expresiilor care evocă trecutul în materialele de campanie a lui Frunda și în presă

Evocarea continuă a trecutului, compararea constantă a prezentului cu trecutul „glorios” este una din trăsăturile cele mai caracteristice și controversate ale maghiarilor din Transilvania. O generație întreagă a ajuns deja la maturitate în condițiile existenței minoritare, care nu mai are experiența trăită a acestui trecut, dar ascultă și citește cu plăcere despre acele timpuri. Astfel limbajul nostru comun are o mulțime de expresii care evocă trecutul, expresii de care ne simțim legați. Tradițiile noastre, istoria noastră, strămoșii noștri sunt prezenți în viața noastră de zi cu zi, iar când trebuie să rezolvăm ceva îl definim ca grijă, în loc de sarcină. Cuvântul grijă descrie o stare de spirit pe care o simțim în timpul efectuării unei sarcini neplăcute, în timp ce datoria presupune o dispoziție creativă, ne trezește asociații pozitive, mai dinamice. Totuși din tabelurile de mai sus reiese că Frunda a utilizat expresiile grijă și sarcină într-o proporție aproape egală, în timp ce presa a folosit cuvântul grijă de două ori mai frecvent decât cel de sarcină.

Tabel nr. 4.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă politică materialele de campanie a lui Frunda și pe paginile presei

Grafic nr. 5.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă politică materialele de campanie a lui Frunda și pe paginile presei

În 1996 România încă nu era membră NATO, însă aderarea la Unuiunea Europeană începuse deja să prindă contur.Populația avea o atitudine extrem de favorabilă față de această aderare, deoarece se știa foarte puțin despre realitățile Uniunii (euroscepticii nu apăruseră încă), iar mraja Occidentului era atât de acaparatoare, încât toată lumea aștepta cu nerăbdare să devenim și noi parte a regiunii mult râvnite. În același timp, pentru populația maghiară aderarea însemna, pe lângă promisiunea prosperității economice, și perspectiva spiritualizării granițelor dintre Ungaria și România. Astfel referirea la Uniunea Europeană a devenit un slogan al campaniei electorale și în același timp motivul principal al strategiei de convingere a lui György Frunda. Graficul de sus evidențiază frecvența semnificativă a menționării acestei expresii.

Pe de altă parte se poate afirma că frecvența cuvintelor referitoare la tradiții este mult mai scăzută în retorica candidatului decât în limba uzuală, în timp ce expresiile cu privire la modernitate, dezvoltare, finanțare, modernizare apar mai frecvent decât în limba uzuală a presei.

Tabel nr. 5.: Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie a lui Frunda și pe paginile presei

Grafic nr. 6.: Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie a lui Frunda și pe paginile presei

Am analizat ca o categorie distinctă lexemele care exprimă confruntarea. Limbajul campaniilor electorale oricum se inspiră din expresii confruntative: candidații se confruntă, se luptă între ei, ies victorios, sunt învinși, atacă sub centură sau deschis, își stabilesc strategia, etc. Dar „războiul este în toi” și în afara campaniilor, pe scena vieții publice, așadar expresiile selectate nu se refereau doar la situațiile ivite în decursul campaniei, ci la problemele nerezolvate ale societății în general. Deși în celelalte cazuri se observau diferențe semnificative între limbajul candidatului și expresiile folosite în presă, la acest capitol ponderea este aproape egală.

Mesajul transmis prin discursul politic, asemenea oricărui text de campanie sau de reclamă este de fapt proiecția unei relații. Nu mă refer aici la relația dintre retor și destinatar, ci la un surplus care nu se prezintă în mod normal la alte tipuri de mesaje. Este vorba de relația politicianului- candidatului față de mesajele celorlalți politicieni. Într-un fel și poetul se relatează la stilul altor poeți la nivelul implicit al creației sale, însă scopul poeziei sale nu este, horribile dictu, negarea celorlalte poezii. În cazul retoricii politice însă este indispensabilă atât luarea unei atitudini implicite cât și a uneia explicite față de ceilalți retori, ceilalți transmițători de mesaje, politicianul subliniind de fapt ce ar face el altfel dacă i s-ar oferi puterea din partea alegătorilor. Probabil din această cauză retorul aflat în opoziție folosește mult mai des sintactica protestului, decât acela care dorește să- și asigure sprijinul alegătorilor pentru continuarea activității sale, întărirea pozițiilor sale actuale.

În cadrul analizei efectuate am consacrat un loc aparte comparării sintagmelor de negare și de afirmare, care devine însă relevantă dacă numai o încadrăm în contextul comparării diferitelor regiuni, retori și perioade. Rezultatul acestei analize comparative m-a surprins și pe mine ulterior.

Tabel nr. 6.: Frecvența expresiilor da și nu în materialele de campanie a lui Frunda și pe paginile presei

Grafic nr. 7.: Frecvența expresiilor da și nu în materialele de campanie a lui Frunda și pe paginile presei

Deasemenea un fenomen foarte interesant este și dihotomia cuvintelor de afirmare și negare. O caracteristică a gramaticii limbii maghiare este faptul că confirmarea nu se exprimă întotdeauna prin cuvântul da (igen), însă pentru negare aproape întotdeuna se folosește cuvântul nu (nem). Trebuie consemnat că atât Frunda, cât și reprezentanții presei au folosit cuvântul nu de o sută ori mai des decât cuvântul da (igen). Această diferență o să fie și mai proeminentă la studierea fenomenului respectiv pe toată perioada analizată (1996 – 2009).

3.1.11. Concluzii privind eficiența schimbării paradigmei retorice

La nivelul limbajului și al instrumentelor de comunicare ale politicului maghiar din România această campanie a adus schimbări majore. În campaniile precedente (1990, 1992) metodele audio și audiovizuale, formele de manifestare ale campaniei erau destul de simple. Acest lucru se explică în parte prin neajunsurile echipamentului tehnic necesar (canalele comerciale abia apărute funcționau încă pe vremea aceea cu echipament tehnic improvizat, iar la mass-media publică se lucra pe aparate vechi, demodate), pe de altă parte, prin lipsurile echipei campaniei în privința cunoașterii mijloacelor moderne ale comunicării. Reprezentanții mass-mediei, socializați cu metodele agit-prop se străduiau să-și elibereze limbajul de orice element de persuasiune, mulțumindu-și astfel consumatorii.

Însă în anul 1996 canalele comerciale se lansaseră deja, colaboratorii lor făcându-și stagiile la posturi din străinătate, iar ascultătorii – telespectatorii se obișnuiseră cu noul tip de sunet și imagine.

În echipele de campanie ale partidelor politice – pe locurile până atunci ocupate de oameni din interiorul politicului – au fost aleși specialiști în PR, care, în ciuda faptului că nu înțelegeau dogmele politice, se pricepeau excelent la vânzarea oricărui produs. Asta a însemnat o provocare imensă pentru UDMR, având în vedere că asemenea celorlalte partide trebuia să facă rost de specialiști în comunicare la fel de pricepuți, care în același timp să cunoască cât de cât și limbajul politic.

Analizând instrumentele folosite în această campanie putem afirma că nu se poate vorbi de o acțiune profesionistă pusă la punct de un specialist. Nici la alegerile locale (unde nici nu ne puteam aștepta la un ton unitar, având în vedere diferențele locale), nici în cazul celor centrale nu se putea vorbi de o organizare coerentă și armonică. Prezentarea retorică a mesajului politic nu a lăsat impresia de organizare total coerentă. Existau instrumente folosite excelent, dar și unele utilizate jenant. Totuși, având în vedere toate acestea, campania din 1996, în comparație cu elanul amator al campaniilor precedente, a fost una profesională la nivel politic.

Putem afirma deci că schimbarea paradigmei lingvistice-retorice s-a dovedit a fi un succes. Frunda (și echipa sa) a reușit ca prin actele de perlocuție lingvistică utilizate, prin intermediul retoricii liberale și limbajul modificat, să atingă scopul său pragmatic, acela de a schimba, în sens pozitiv prejudecățile opiniei publice românești vizavi de minoritatea maghiară. În același timp această analiză demonstrează că un retor politic în cadrul unei situații specifice poate să înfluențeze într-o măsură vizibilă discursul public și limbajul uzual. Un exemplu elocvent al acestui fenomen este schimbarea vizibilă a limbajului presei maghiare după campania din 1996 și utilizarea organică a acestor modificări lingvistice în programele candidaților în campaniile ulterioare.

3.2. Schimbarea retoricii determinată de situația concurențială (Campania electorală din 2004)

În cei opt ani dintre cele două campanii electorale s-au produs schimbări majore în ceea ce privește contextul social-politic căruia trebuia să-i facă față UDMR, schimbându-se în același timp și pretențiile față de Uniune.

Viața publică românească s-a obișnuit cu faptul că reprezentanții minorității maghiare se află în preajma guvernării, participă la luarea unor decizii centrale, iar retorica lor specific națională nu periclitează structurile statului român. În același timp însă, mai ales în regiunile locuite majoritar de maghiari, a crescut nemulțumirea generată de faptul că UDMR se prezenta drept partid unic al maghiarilor din România. Populația maghiară din România reprezintă 6.5% din populația țării. Având în vedere că pragul electoral era de 5%, este evident că în cazul în care două (sau mai multe) partide ar fi concurat pentru voturile maghiarilor nici unul nu ar fi intrat în parlament. Așa s-a întâmplat în mai multe țări vecine, unde s-au produs scindări asemănătoare în cadrul uniunilor de reprezentare a intereselor minorității maghiare. Dar acest principiu al reprezentării etnice unice poate fi ușor interpretată ca fiind în contradicție cu principiul democrației pluraliste (mai ales în regiunile locuite de secui), unde pe de o parte se încerca cu orice preț alcătuirea unei noi formațiuni politice, iar pe de altă parte se dorea discreditarea Uniunii. A apărut o nouă formațiune politică, Uniunea Civică Maghiară, cu scopul declarat de a oferi maghiarilor din România o alternativă de „alegere și nu de votare” la următorul scrutin. Astfel la alegerile locale din 2004 s-au prezentat mai mulți candidați independenți contra candidaților UDMR. Deasemenea, la alegerile parlamentare s-a ivit posibilitatea ca majoritatea alegătorilor maghiari să rămână indiferenți, neprezentându-se la urne și în acest fel UDMR să nu atingă pragul electoral de 5% la nivel național.

Așadar în această campanie UDMR nu a trebuit să se îndrepte către opinia publică românească, ca în 1996, ci să se preocupe mai degrabă de mobilizarea alegătorilor săi maghiari.

3.2.7. Analiza cuvintelor folosite de candidat

Prin analiza comparativă a limbajului politic utilizat de către candidatul la președenție al UDMR din 2004 cu expresiile folosite pe parcursul campaniei în paginile presei și cu incidența acestora, ne putem forma o viziune de ansamblu asupra tehinicilor retorice de persuasiune ale candidatului Markó Béla. În cadrul analizei am comparat apariția și frecvența acestor expresii cheie prezente în programul electoral al lui Markó și în emisiunea în direct de pe Antena 1 cu frecvența acelorași cuvinte din editorialele cotidianului Szabadság din timpul campaniei.

Tabel nr. 7. : Frecvența cuvintelor referitoare la colectivitate, la unitatet în discursurile de campanie al lui Markó și în presă

Grafic nr. 14.: Frecvența cuvintelor referitoare la unitate în discursurile de campanie al lui Markó și în presă

În decursul campaniei sale, Markó Béla a utilizat mai frecvent fiecare cuvânt al acestei categorii de cuvinte (cu excepția expresiei împreună) decât reprezentanții presei. La prima vedere este evidentă utilizarea excesivă a cuvintelor maghiar și român ca substantiv sau adjectiv. Având în vedere că scopul primordial al UDMR în campania prezidențială din 2004 (în opoziție cu cea din 1996) era de a se adresa propriilor alegători (maghiarilor), nu este deloc surprinzătoare folosirea accentuată a acestei expresii. Iar utilizarea mai frecventă a cuvântului român indică retorica mai proeminentă în privința naționalităților.

În același timp se poate observa folosirea foarte frecventă a expresiilor națiune și minortate, în schimb autonomia apare – în ciuda așteptărilor – mult mai rar.

Tabel 8.: Frecvența noțiunilor care indică scopuri individuale în materialele de campanie ale lui Markó și în presă

Grafic nr. 15.: Frecvența noțiunilor care indică scopuri individuale în materialele de campanie ale lui Markó și în presă

Din graficul de sus rezultă că în timpul campaniei Markó Béla a folosit de mai multe ori expresii legate de activități constructive. La compararea frecvenței acestor cuvinte cu expresiile analizate în tabelul anterior se poate observa ambiguitatea deja amintită a campaniei candidatului. Astfel pe lângă dihotomia deja menționată în capitolul anterior a atributelor europene și transilvănene, trebuie să afirmăm că se conturează o altă bipolaritate între expresiile națiune, minoritate, român, maghiar care indică o stare anume și dinamismul cuvintelor a construi, plănuiește, rezolvă.

Diferența cea mai semnificativă între limbajul candidatului și cel al presei se arată în frecvența cuvântului muncă, această expresie fiind evident mai importantă pentru Markó, decât pentru reprezentanții presei.

Tabel nr. 9. : Frecvența expresiilor care evocă trecutul în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Grafic nr. 16. : Frecvența expresiilor care evocă trecutul în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Față de nostalgiile trecutului candidatul are deasemenea o atitudine ambiguă. Expresiile trecut, strămoșii noștri nu apar deloc în textul analizat, nici cuvântul grijă nu este prea des folosit în timpul campaniei – la descrierea sarcinilor candidatul folosind expresia muncă. În același timp însă expresiile cu rezonanță sentimentală acasă, tradiție, patrie apar destul de des în retorica lui.

Tabel nr. 10.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă politică în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Grafic nr. 17. : Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă politică în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Eventualele dileme ale candidatului față de lexemele care evocă trecutul nu se resimt deloc în folosirea cuvintelor referitoare la viața modernă politică. Expresia dezvoltare apare mult mai des în retorica sa decât în cea a lui György Frunda sau în limbajul presei. Se referă mult mai accentuat la finanțare decât precursorul său în 1996 (expresia finanțare europeană și aspirațiile privind obținerea acesteia apar pentru prima oară în cursul acestei campanii) sau presa. Menționarea frecventă a tineretului este de la sine înțeleasă, având în vedere că din 2004 UDMR a trecut la întinerirea partidului, politicienii tineri îndeplinind un rol important în campania prezidențială.

Tabel nr. 11. : Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Grafic nr. 18. : Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Sintagme referitoare la confruntare nu prea sunt prezente în această campanie. Cuvântul atac nu apare deloc în textul analizat, iar expresiile confruntare, luptă sunt menționate mai rar decât în limba uzuală (a presei) ori în limbajul lui György Frunda. La acest capitol trebuie menționat că UDMR a fost singura formațiune politică în această campanie, care nu a recurs la o campanie negativă față de celelalte partide, în ciuda faptului că era atacată din două părți. Pe de o parte reprezentanții partidelor românești atacau UDMR în numele retoricii lor naționale, etichetând pretențiile și scopurile partidului drept exagerări ce trebuie respinse în numele poporului român. Aici trebuie menționat Partidul România Mare al cărui președinte, Corneliu Vadim Tudor, îl ataca cu vehemență pe Markó cu ocazia fiecărei emisiuni televizate. Pe de altă parte, opozanții UDMR-ului adunați sub stindardul tinerei Uniuni Civice Maghiare și-au ales ca mesaj principal al campaniei lor acuzarea UDMR-lui de incompetență, trădare de țară și multe altele. În ciuda acestui fapt, atât în cadrul campaniei prezidențiale cât și a celei generale, UDMR s-a mulțumit cu promovarea scopurilor Uniunii, fără a răspunde acestor atacuri.

Această afirmație poate fi susținută de faptul că în limbajul candidatului la președenție întâlnim foarte puține expresii referitoare la confruntare, însă sunt foarte des folosite cele care indică o activitate constructivă de dezvoltare a societății.

Tabel nr. 12.: Frecvența expresiilor da și nu în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Grafic nr. 19.: Frecvența expresiilor da și nu în materialele de campanie a lui Markó și pe paginile presei

Este remarcabilă schimbarea frecvenței cuvintelor da și nu față de situația campaniei din 1996. Markó Béla a folosit mai rar cuvântul da decât György Frunda, dar și mai rar cuvântul nu. Deși presa a utilizat cele două expresii într-o măsură aproape egală cu campania din 1996, Markó a folosit mai rar amândouă expresii.

În timp ce UDMR se străduia să inventeze instrumente din ce în ce mai eficiente pentru convingerea alegătorilor maghiari, alegerile din 2004 au adus și o schimbare foarte interesantă. La alegerile locale în mai multe localități vestice ale țării au fost votați primari și consilieri maghiari ai UDMR de către alegători români. Au fost aleși lideri maghiari în localități unde ponderea românilor era mult mai mare decât cea a maghiarilor, de exemplu la Reghin, Jimbolia sau Satu-Mare. Acest lucru demonstrează că retorica UDMR-ului a devenit mult mai persuasivă, mai eficientă.

Deși nu s-au manifestat schimbări majore în ceea ce privește discursurile candidaților, putem afirma cu siguranță că limbajul lozincilor, al programelor și discursurilor de campanie era orientat în direcția modernizării și, alături de lexemele abstracte, conceptuale, existau la această dată într-o pondere foarte mare și expresii referitoare la scopuri concrete de modernizare. În același timp și retorica a devenit mai lejeră, mult mai puțin confruntativă decât în campaniile electorale precedente. Deasemenea se poate afirma că, o dată cu trecerea timpului și cu schimbarea opiniei publice, lozincile constante – împreună, unitate, etc. – ori s-au modificat, ori în unele cazuri și-au schimbat sensul. Aceasta se prezintă a fi o concluzie foarte importantă din punct de vedere pragmatic, având în vedere faptul că în țările central-est-europene discursul, adică retorica politică, este considerat cel mai puternic element de influențare la nivelul modificării limbajului uzual.

3. 3. Apariția diferenței retoricii regionale (alegerile locale din 2008)

3.3.1. Simboluri, elmente vizuale

La alegerile locale din 2008 candidații UDMR din diferite localități au avut afișe redactate cu efecte vizuale uniforme. Au elaborat un cadru cu combinația de culori roșu-alb-verde, în mijlocul căreia fiecare candidat și-a plasat portretul. Afișele au fost concepute de un artist care a mai participat la campaniile electorale ale UDMR.

Specialiștii în publicitate sunt de părere că elementele vizuale asemănătoare sunt cele mai utile într-o campanie, deoarece pe baza unor stereotipii, alegătorul (cumpărătorul) face o conexiune cu lucruri deja cunoscute. Astfel apare „brand”-ul unui produs. În ultimii ani partidele au încercat să se asocieze cu o culoare sau cu o combinație de culori: Partidului Democrat folosește culoarea portocalie, materialele de campanie ale Partidului Social Democrat sunt roșii, ale Partidului Național Liberal sunt albastru-galbene. UDMR și-a însușit o nuanță de verde „maghiară", combinată cu elemente albe și roșii. Corectitudinea culorilor alese de UDMR este dovedită și prin faptul că partidul adversar, PCM, a ales aceeași combinație de culori, doar folosind-o ca simbol, în loc de laleaua Uniunii, un brad.

3.3.2. Dilema lingvisticii aplicate moderne – proliferarea limbajului politic pe internet.

În 2008 fiecare candidat s-a folosit de oportunitățile oferite de internet. După părerea specialiștilor, paginile web de politică centralizează de obicei informațiile, deci informațiile apărute pe site sunt controlate de la sediul central al partidului. La alegerile locale acest comportament nu era tipic pentru UDMR. Fiecare candidat a comandat individual programul grafic al site-ului web, astfel aceste instrumente de campanie au devenit mai variate decât afișele (ale căror limbaj vizual va fi discutat mai jos).

Candidații localităților cu populație predominant maghiară (în Secuime) au avut site numai în limba maghiară. În regiunile mixte și în partea vestică a Transilvaniei textele au apărut în două sau mai degrabă în trei limbi (maghiară, română, engleză).

În afară de texte, candidații au publicat și materiale audiovizuale pe site-ul lor, prezentând astfel mai repede și mai eficient (decât presa sau media locală) momentele cele mai semnificative din campaniile lor. Majoritatea candidaților nu a realizat un forum pentru feedback din partea cititorilor, dar unii au oferit și această oportunitate. Au și primit răspunsuri în stilul specific acestui gen de comunicare, în funcție de mulțumirea sau nemulțumirea provocată de evenimentele relatate din campanie (reacțiile negative de obicei nu s-au păstrat pe site).

„Ottó: As dori sa nu fie campanie. Sper ca multe lucruri se vor schimba vizibil in oras si ca miscarea ramane pentru a face un oras mai alert, mai curat, sa ne simtim bine aici.

kicsika: Hai! Venim și noi acasa.

gombi: Felicitari! Orasul asta are nevoie de un superman si daca vom avea si o echipa super vom reusi sa trezim cetatenii din somn si vom avea un Sfantu Gheorghe super. Eu voi fi parte din el ”

3.3.3. Diferențierea retoricii în Ținutul Secuiesc

În timp ce în mare parte a țării candidații locali au ales forma de afișaj comun și chiar sloganurilefolosite au fost cele sugerate de echipa centrală a campaniei, în Secuime candidații se străduiau să aplice forme cât mai diferite de cele ale UDMR.

Cele mai eficiente elemente de convingere pentru fiecare partid sunt sloganurile formulate în timpul campaniei electorale. Acestea trebuie să fie scurte, concise, formulate logic, spirituale, pentru ca alegătorii să le rețină ușor și să sugereze simpatie și emoții pozitive. Sloganurile partidelor care sunt la guvernare accentuează succesul politici lor, experiența în guvernare responsabilă și necesitatea continuării în același formulă. Partidele din opoziție evidențiază falimentul guvernării, solicitând o schimbare urgentă.

În Ținutul Secuiesc s-a produs un fenomen specific: deși guvernarea UDMR a fost reușită, regiunile populate de maghiari au primit sume nemaiîntâlnite de bani pentru dezvoltări infrastructurale din fonduri centrale și PHARE, multe poziții de conducere în instituții au fost ocupate de maghiari, totuși, discursul public din această regiune sugera o dezamăgire față de reprezentanții Uniunii, reproșând faptul că aceștia nu reprezintă adevăratele interese ale populației. Din această cauză candidații de aici și-au formulat campaniile electorale într-un mod specific pentru un candidat independent, încercând să minimalizeze legăturile lor cu UDMR, atât prin simboluri vizuale și audutive, cât și prin manifestările verbale. Majoritatea lor a inclus în retorica sa solicitarea de schimbare.

3.3.4. Rolul cuvintelor cheie în definirea retoricii candidatului

În perioada campaniei electorale fiecare candidat încearcă să-și prezinte mesajul într-o formă cât mai eficientă pentru partenerul de comunicare. În acest scop se adaptează la terminologia, sistemul de simboluri, informațiile comunitare ale partenerului. În cazul neadaptării, riscă să nu fie înțeles sau să fie înțeles greșit, mesajul lui să fie interpretat eronat. În comunități mai mici candidatul trebuie să cunoască modul de exprimare a populației și trebuie să se adapteze la terminologia, modul de exprimare și cultura acesteia. Dacă dorește să fie eficient, retorica lui nu poate fi foarte diferită de cea obișnuită în comunitatea respectivă.

Presa locală are cel mai mare efect asupra limbajului folosit de populație, fiindcă informațiile sunt primite de la reprezentanții mass-mediei, împreună cu ambalajul lingvistic-simbolic-asociativ. Relația este bicondițională în același timp, fiindcă și presa locală se adaptează la posibilitățile lingvistice locale, altfel ar pierde cititorii. Cred că nu greșesc mult dacă asociez terminologia candidatului cu terminologia presei locale când doresc să le compar cu așteptările lingvistice locale.

3.3.4.2. Concluzii privind cuvinte cheie folosite de candidați

Având în vedere că în cele două regiuni studiate au fost foarte mulți candidați, neputând cerceta campania fiecăruia, am ales câțiva reprezentanți ai căror campanii le-am considerat caracteristice pentru acea regiune. În metodologiile din psihologie tipologia încearcă surprinderea unor caracteristici comportamentale tipice, care pot constitui baza unor concluzii și pronosticuri despre comportamentul probabil din viitor în diverse ipostaze. În continuare am încercat să surprind acele caracteristici esențiale ale retoricii, discursului și simbolurilor utilizate ale candidatului care în situația pragmatică dată stimulează la acțiuni similare pe cei aflați în competiție electorală.

În campania candidatului UDMR [AÁ1], din comparația folosirii cuvintelor cheie cu cel din discursul public local (texte publicate în ziarul local Háromszék) și cu cele folosite de contracandidatul lui, nu poate fi determinat un caracter aparte privind programul sau personalitatea sa. Dintre cuvintele cheie separate în mai multe categorii (care definesc un anumit caracter al celor care le folosesc) fiecare categorie conține unele folosite foarte des și unele folosite foarte rar. Din analiza videoclipului cu care s-a prezentat la începutul campaniei, rezultă o imagine confuză, caracterizându-se în același timp ca fiind un tânăr dinamic, liberal dar și un om așezat, prudent, cu experiență, cu o ideologie conservatoristă. Această dualitate este prezentă și în discursurile lui: avea afirmații privind trecutul și viitorul, folosea cuvinte care descriu obiectivele unității dar și obiectivele individuale. Dualitatea terminologiei sugerează că în timpul campaniei electorale candidatul nu avea un mod de abordare definită, era indecis în legătură cu profilul lui abordat.

3.3.5. Diferențierea retoricii în Partium

În Partium, deci în partea vestică a Ardealului, UDMR nu trebuia să lupte în concursul maghiar-maghiar. Dar trebuia să se confrunte cu datele demografice, și anume cu faptul că în aceste județe (Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș) ponderea locuitorilor maghiari nu ajunge la 50%, numai în localitățile mici, în alte localități este semnificativ, dar nu îndeajuns pentru ca în urma unui vot etnic să fie ales un primar sau un președinte al consiliului județean. Astfel alegerile locale din Satu Mare sunt un mare succes: președintele Consiliului Județean este candidat UDMR în ciuda faptului că populația maghiară din județ este de numai 35%, iar în municipiul Satu Mare primarul UDMR a fost reales, deși populația maghiară a orașului este de numai 41%.

Candidatul din partea UDMR la postul de primar, [IGy3], a avut în campania electorală discursuri și în limba maghiară și în limba română. Avea afișe, sloganuri, materiale audio-vizuale în ambele limbi (sau în limba maghiară cu titrare în limba română). În videoclipul de prezentare la începutul campaniei a fost descrisă activitatea lui: lucrează în conducerea municipalității de doisprezece ani, timp de opt ani a fost viceprimar, patru ani primar. Conform teoriilor moderne de campanie, discursul lui evidenția realizările activității sale și atenționa asupra necesității de a continua.

3.3.6. Rolul cuvintelor-cheie în determinarea retoricii candidatului

[IGy3] nu avea un contracandidat care l-ar fi forțat într-o anumită terminologie și cu care ar fi trebuit să lupte prin expresii naționale (vezi mai sus, lupta retorică „cine e mai maghiar” anunțată și susținută de PCM). Din cauza compoziției etnice a orașului, deci pentru că trebuia să convingă și alegători români, evita retorica națională. Astfel nu erau conflicte, lovituri sub centură, manifestări naționaliste în timpul campaniei electorale în Satu Mare. Nu s-au constatat discursuri de putere nici în relația româno-maghiară, nici în cea maghiar-maghiară. Nici cel mai important contracandidat, Dorel Coica nu s-a folosit de confruntare etnică. [IGy3] a fost reales cu 58%, astfel, având în vedere compoziția etnică a orașului (55% român, 41% maghiar, 3% german, 1% alte) trebuiau să fie 17% români printre alegătorii lui. După victoria lui, [IGy3] a declarat totuși: „nu cred că votarea etnică va apune pe plan național”. După părerea lui, victoria se explică prin faptul că oamenii de lângă graniță au o mentalitate diferită de cei din Ținutul Secuiesc, fie ei români sau maghiari.

3.3.6.2. Concluzii privind frecvența cuvintelor cheie folosite de candidați

În lumina terminologiei lui [IGy3] putem trage câteva concluzii prin analiza frecvenței cuvintelor-cheie folosite. Referirea frecventă la obiective individuale (a construi, muncă), cuvintele vieții moderne (tineret, viitor, modernizare) și lipsa totală a cuvintelor cu referință la confruntare (luptă, atac) comparat cu faptul că nu se adresează populației regiunii ca unui grup separat (maghiar, națiune, minoritate) ci se adresează tuturor, și frecvența redusă a cuvintelor care invocă trecutul (tradiție, trecut, strămoșii noștri) este în concordanță și caracterizează o persoană care se ocupă cu problemele practice ajutând la prosperitatea materială a comunității lui (indiferent de naționalitate). [IGy3] a fost coerent și convingător în campania lui.

3.3.7. Concluzii privind eficacitatea metodelor de convingere al UDMR – despre diferențele retorici în diferite regiuni

La alegerile locale din 2008 UDMR a reușit să obțină președinția județeană în patru județe importante din Ardeal: Covasna, Harghita, Mureș și Satu Mare. După date, UDMR este a patra forță politică din România. Numărul posturilor de primar obținute este de 184, consilieri județeni și locali sunt 89 respectiv 2195. Acestea sunt rezultate foarte bune pentru Uniune. Însă la alegerile locale din 2008 miza a fost alta. În viața politică românească UDMR este văzută în general ca fiind formațiunea care nu trebuie să lupte pentru alegători, pentru că maghiarii din România îi vor da întotdeauna votul din motive etnice. Acest statut a fost schimbat în momentul înregistrării PCM, care în mod declarat își revendica dreptul la votul acelorași alegători.

A devenit problematică dacă UDMR mai poate fi declarată organizația care apără drepturile minorității maghiare din România, din moment ce mai există o astfel de organizație, care pune sub semnul întrebării corectitudinea scopurilor Uniunii. Dacă masa alegătorilor se împarte în două, atunci la alegerile unde se impune un prag de 5% (precum la alegerile parlamentare naționale sau alegerile europarlamentare din 2009), minoritatea maghiară având numai 6.6% din populația țării, riscă să rămână fără reprezentare. Pe de altă parte, forța de convingere la forurile naționale și internaționale a UDMR constă în faptul că partenerii politici recunosc populația de 1,5 milioane de maghiari care susțin Uniunea. Dacă acesta nu este un fapt dovedit (și rezultatele alegerilor oferă dovezi referitoare la masa populară care susține un partid) atunci organizația pentru apărarea drepturilor minorității pierde puterea politică fără să fie înlocuită cu altceva, fiindcă și partidul concurent, PCM (sau orice alt partid), este în aceeași situație și fiecare constatare de mai sus se aplică și în cazul acestuia.

Rezultatele alegerilor locale din 2008 au negat acest lucru. UDMR a câștigat 90% din mandatele maghiarilor din Ardeal. Adevărat, rezultatele au fost obținute prin două metode separate aplicate în cele două regiuni maghiare: Ținutul Secuiesc și Partium.

Tabel nr. 25.: Frecvența grupurilor de cuvinte selectate în textele din campanie electorală ai lui [AÁ1] și [IGy3]

Grafic nr. 37.: Frecvența grupurilor de cuvinte selectate în textele din campanie electorală ai lui [AÁ1] și [IGy3]

Putem concluziona că în Regiunea de Vest retorica și strategia de convingere a candidaților a fost una obiectivă, practică (în analiza curentă [IGy3]), programul campaniilor și promisiunile au rămas la nivelul problematicii guvernării locale, iar în Secuime accentul a fost pus pe apartenența etnică și problematica prezervării identității naționale, nu pe îmbunătățirea infrastructurii sau a nivelului de trai (candidatul analizei noastre de este [AÁ1] dar tactica a fost aceeași și în cazul contracandidatului său de , [CsS2]). Sunt diferențe terminologice de rezultă din modul de formulare a diferitelor mesaje. Candidații din Partium au folosit un limbaj mai dinamic, mai modern. Pe graficul nr.37. se poate observa faptul că [IGy3] folosește mult mai frecvent cuvintele care se referă la obiectivele individului și expresiile vieții politice moderne, iar lexemele care invocă confruntarea lipsesc. În Secuime [AÁ1] pare mult mai modern în comparație cu [CsS2], el folosind expresiile societății arhaice foarte des. Totuși, în comparație cu [IGy3], [AÁ1] folosește cu o frecvență mult mai mare cuvintele care se referă la trecut, iar în discursul lui apar și cuvintele confrontării, care lipsesc la colegul din cealaltă regiune.

Aceste fapte corelate la rezultatele mai bune obținute în Regiunea de Vest de UDMR, ridică întrebarea referitoare dacă, pentru a satisface nevoile practice ale populației, nu ar exista o retorică și tactică mai bună decât invocarea obiceiurilor din trecut și a apartenenței etnice. Bineînțeles, cele de mai sus nu înseamnă să încurajăm alegătorul să uite sentimentele naționale. Însă retorica care deduce orice act din aparteneța etnică poate fi înșelătoare și provoacă stagnare. (Nb.: încurajarea la vot pe bază etnică nu a funcționat nici în cazul PRM la alegerile europarlamentare din 2007, nici la alegerile locale și parlamentare din 2008, deși putem declara cu tărie că sentimentele naționaliste nu au dispărut din societatea românească).

3. 4. Diferențierea retoricii în diferitele regiuni (alegerile parlamentare

din 2008)

Noul sistem de circumscipții electorale a oferit multe subiecte de discuție pentru specialiștii în comunicații sau în retorica politicii.

„Este absolut incalculabil cum va funcționa noul sistem electoral de circumscripții electorale. Majoritatea alegătorilor nu cunosc candidații, funcționarea sistemului care poate să suprascrie simpatiile pentru un partid. (…) În situații extreme se poate întâmpla ca partidul cu cele mai puține voturi să câștige alegerile.”

Candidații au înțeles foarte bine un singur lucru din acest sistem complicat de alegeri: că au de câștigat voturile alegătorilor numai din circumscripția lor (în cazul orașelor mai mari acesta înseamnă numai locuitorii unui cartier, iar în București, unde sunt 28 de circumscripții, unele cartiere pot avea mai multi candidați), astfel în munca lor de convingere s-au concentrat pe o comunitate foarte mică. Toate subiectele care ar fi abordat o problematică mai generală lipseau din discursurile candidaților, în schimb s-au concentrat pe probleme locale.

În acest context și politicienii din UDMR au ales o abordare similară: orientarea generală a campaniei electorale a fost exprimată numai formal (afișele fiecărui candidat conțineau aceleași elemente vizuale, fiind făcute de același grafician), au fost câteva videoclipuri exprimând idei generale referitoare la toata țara, dar fiecare candidat promova obiective care păreau eficace in circumscripțiile lor.

3.4.4. Rolul cuvintelor cheie în definirea retoricii candidaților

Alegerile parlamentare din 2008 au pus candidații UDMR în fața unei situații delicate. Schimbarea sistemului electoral, introducerea votului uninominal, au impus o modificare drastică a retoricii UDMR și a celorlalte partide politice din România. Era foarte dificilă alcătuirea unui discurs echilibrat, credibil și realizabil care să răspundă atât pretențiilor centrale ce-i așteptau pe candidații aleși în forurile legiuitoare din București cât și cerințelor microcomunității pe care trebuiau să o convingă, adică locuitorilor districtului electoral.

Analiza de mai jos arată soluțiile găsite de candidați la rezolvarea acestei contradicții la nivelul cuvintelor-cheie folosite în discursurile lor.

3.4.4.1. Analiza cuvintelor-cheie folosite de candidați

În vederea studierii diferențelor lingvistice între cele două regiuni analizate până acum, am recurs la analiza comparativă a cuvintelor-cheie folosite de către [OG4] din Secuime și [CsA5] din regiunea Partium. În ceea ce privește selectarea textelor analizate am folosit aceeași metodă, adică am analizat pe de o parte programele publicate ale candidaților, iar pe de altă parte prezentările verbale despre scopurile lor. Am considerat foarte importantă prezentarea directă, verbală, având în vedere că în acest fel personalitatea, limbajul propriu și retorica proprie ale candidatului ies mai pregnant în evidență.

Tabel nr. 26.: Frecvența cuvintelor referitoare la colectivitate și unitatet în discursurile de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Grafic nr. 38.: Frecvența cuvintelor referitoare la colectivitate și unitate în discursurile de campanie sai lui [OG4] și [CsA5]

[CsA5], interesat în convingerea alegătorilor din Partium, a utilizat mult mai des expresiile împreună și comun decât colegul său din Secuime, [OG4]. În același timp însă a folosit mult mai rar la definirea comunității pe care trebuia să o convingă expresiile maghiar și minoritate și nu a utilizat deloc cuvântul autonomie.

Tabel nr.27.: Frecvența noțiunilor care indică scopuri individuale în materialele de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Grafic nr.39.: Frecvența noțiunilor care indică scopuri individuale în materialele de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Frecvența cuvintelor care indică scopuri individuale este mult mai ridicată în retorica lui [CsA5]. El folosește excesiv de des verbul plin de dinamism a construi, care ne permite asocierea cu o dezvoltare dinamică. Elementele lexicale muncă și sarcină deasemenea apar mai des în materialele sale de campanie decât în textele colegului său. Expresia proiect este prezentă în egală măsură la amândoi candidați.

Tabel nr.28.: Frecvența expresiilor care evocă trecutul în materialele de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Grafic nr.40.: Frecvența elementelor lexicale care evocă trecutul în materialele de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Lexemele arhaice care evocă trecutul lipsesc din limbajul lui [CsA5]. Cuvintele tradiție, istorie, strămoșii noștri nu apar deloc în retorica sa, conceptul acasă, deși este folosit, nu constituie baza discursurilor sale. Cuvântul grijă apare puțin mai des, aproximativ în egală măsură cu folosirea noțiunilor de muncă și sarcină. [OG4], deși nici în textele sale nu apare expresia strămoșii noștri, evocă des trecutul, și definește sarcinile ca grijă.

Tabel nr.29.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă în materialele de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Grafic nr.41.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața politică modernă în materialele de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Lexemele care se referă la dezvoltarea economică concretă, indicând progresivitate și dezvoltare, ca Uniunea Europeană, finanțarea din partea Uniunii, modernizare au fost sloganurile cele mai frecvente în campania lui [CsA5]. [OG4] a abordat un nivel mai general în ceea ce privește această categorie, el folosind mai frecvent expresiile viitor, dezvoltare și tineret în retorica sa din campanie electorală.

Tabel nr.30.: Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie a lui [OG4] și [CsA5]

Grafic nr.42.: Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie a lui [OG4] și [CsA5]

La o analiză mai atentă a istoriei maghiarilor din Transilvania și a UDMR se poate constata că în cazul unui pericol extern coeziunea socială din cadrul comunității este mult mai strânsă. Având în vedere că în 2008 cel mai iminent pericol privind UDMR din Ținutul Secuiesc era existența contracandidaților independenți maghiari, este de la sine înțeles că în această regiune Uniunea a utilizat strategiile retorice menite să stârnească această forță de coeziune prin sugerarea unei eventuale confruntări. Astfel [OG4] a folosit în materialele sale de campanie lexemele confruntare, luptă, atac, în timp ce la [CsA5] aceste noțiuni nu apar deloc.

3.4.4.2. Concluzii privind frecvența cuvintelor folosite de candidați

Cu prilejul alegerilor locale și parlamentare din 2008 candidații UDMR trebuiau să se confrunte cu ideea unei posibile scindări ale masei lor electorale având în vedere că independenții din cadrul PCM și-au depus candidatura în mai multe districte de votare. Retorica acestora, discursul lor tradiționalist, arhaic și patetic a constrâns candidații UDMR să recurgă la noi metode pentru a nu pierde alegătorii lor sensibili la acest tip de mesaj.

Un alt element de constrângere a fost puternica dezamăgire a alegătorilor, determinată de promisiunile neîndeplinite, de frazele goale ale politicienilor. Toate acestea se resimțeau și în rândurile populației maghiare. Pentru ilustrarea acestui sentiment aș reda un fragment din reacția unui bloger postat pe blogul unui politician:

„Karesz:.Limbajul este exact ca viața! Crâncen și dur! Lumea n-o să se schimbe dacă vorbim patetic și academic! Poți să zici totul frumos, corect gramatical, cu un accent perfect și cu un zâmbet oportun! Și ce dacă? Ce se întâmplă în continuare? Pe cine interesează, toată lumea să se descurce cum poate!
Dacă vrei să exprimi realitatea și viața de zi cu zi, n-o mai înfofoli, că tot degeaba, n-o să te mai înțeleagă cei implicați în întreaga poveste. Mă-ndoiesc că cei care acuma îți promit stelele de pe cer s-au confruntat vreodată cu problemele cotidiene!”

Astfel candidații erau nevoiți să găsească metode discursive foarte inventive pentru transmiterea mesajelor lor. La o analiză comparativă a frecvenței diferitelor lexeme folosite de către candidații din Ținutul Secuiesc și regiunea Partium, putem constata diferența exactă dintre mijloacele lor pragmatice.

Tabel nr.31.: Frecvența elementelor lexicale selectate din textele materialelor de campanie ale lui [OG4] și [CsA5]

Garfic nr.43.: Frecvența grupurilor de lexeme selectate din textele materialelor de campanie ai lui [OG4] și [CsA5]

Graficul este foarte asemănător cu cel al rezultatelor analizei privind alegerile locale prezentate în subcapitolul precedent (Grafic nr. 37). Candidatul din Partium, [CsA5], și-a alcătuit o retorică bazată pe lexemele ce exprimau asertivitatea individului, trimiteau la asocieri privind atingerea scopurilor sale, descriind dezvoltarea economică, concepte progresive. În același timp [OG4], candidatul din Secuime considera mult mai importantă trezirea forței de coeziune socială a comunității folosind foarte frecvent lexemele referitoare la colectivitate și confruntare. Vectorul său temporal era îndreptat către trecut, imaginea viitorului descrisă în prezentările sale sugerau necesitatea întoarcerii la vechile realizări, la vechia orânduire socială din Secuime. Se poate observa și o diferență lexicală între cele două regiuni, în regiunea Partium candidații adresându-se alegătorilor într-o limbă mai dinamică, mai contemporană decât în Secuime. Aș dori să subliniez folosirea îndărătnică a dialectului secuiesc în Secuime, menit probabil să confere campaniei o atmosferă mai familiară, în schimb acesta surprindea doar ascultătorii, având în vedere faptul că vorbitorul, candidatul este un intelectual.

Trebuie menționat aici și umorul caracteristic campaniei electorale din Partium. În Secuime candidații nu îndrăzneau să utilizeze un ton mai glumeț, considerând că acesta nu s-ar potrivi cu seriozitatea problemelor descrise. În regiunea de vest însă ludicul a fost asumat ca unul dintre elementele cele mai importante ale campaniei, și se considera că acesta înlesnește receptarea și interpretarea corectă a mesajului electoral.

3. 5. Retorica solidarității maghiare (alegerile europarlamentare din 2009)

Alegerile europarlamentare s-au organizat în același timp, utilizând același sistem electoral la nivelul întregii Uniuni Europene. Cu câteva săptămâni înaintea depunerii oficiale ale listelor UDMR și președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, Tőkés László, s-au înțeles în alcătuirea unei liste comune, referindu-se la necesitatea solidarității maghiare din Transilvania. Astfel în urma acestei înțelegeri politice, după un discurs confruntativ maghiar-maghiar de aproape cinci ani, cele două părți au început campania electorală încercând alcătuirea unei retorici comune. Prin analiza efectuată am încercat să dezvăluim metodele pragmatice și retorice la care au recurs cele două părți în încercarea lor de a-și convinge alegătorii de necesitatea acestei solidarități maghiare.

3.5.3. Analiza lexemelor folosite de candidați

Înțelegerea între UDMR și Tőkés László, nominalizat pe primul loc al listei Solidarității, a stârnit reproșuri atât între simpatizanții lui Tőkés cât și în interiorul Uniunii. Pe forumurile de pe net se desfășura o dezbatere intensă despre acest fenomen al nominalizării de către UDMR a unui personaj al cărui discurs era atât de diferit de discursul reprezentat de organizație și de pretențiile alegătorilor săi.

„8 motive pentru a nu-l vota pe Tőkés (…): Tőkés nu trăiește în România. Tőkés este acasă la Budapesta. Nu înțelege viața politică românească. În București este considerat o curiozitate contradictorie. Politicianul român de rând nu știe ce atitudine să ia față de el. Faptele sale din 1989 l-au avansat în post de erou al țării, însă activitatea sa din anii următori l-au transformat într-un „Vadim Tudor” al maghiarilor. Azi este considerat persoana cea mai potrivită pentru înlăturarea maghiarilor din viața politică centrală”

Această declarație a fost srisă de un tânăr politician al UDMR în campania europarlamentară din 2007. În 2009 presa l-a căutat și pe el, întrebându-l despre această afirmație anterioară. Răspunsul era unul mult mai moderat:

„Tőkés își are rolul său în viața politică a maghiarilor din Transilvania. Din păcate există un strat mai radical, dinafara timpului prezent pe care nu-l poți ajunge decât prin el. Înțelegerea cu UDMR reprezintă probabil cel mai important act politic înfăptuit de Tőkés după cel din decembrie 1989. Și pentru acesta – în ciuda tuturor defectelor sale – merită respectul și sprijinul nostru.”

În continuare vom parcurge lexemele prin care Tőkés a reușit să convingă acești alegători de dinafara timpului prezent să voteze lista UDMR-ului. Utilizând metodele descrise în capitolele precedente (analiza programului scris și publicat al candidatului alături de versiunea verbală prezentată în direct cu ocazia vreunui eveniment audiovizual) am trecut în revistă frecvența lexemelor împărțite pe categorii intelectual-sentimentale folosite în campania electorală a personelor selectate.

Tabel nr.32.: Frecvența cuvintelor referitoare la colectivitate și unitatet în discursurile de campanie ai lui Tőkés László și Winkler Gyula

Grafic nr.48.: Frecvența cuvintelor referitoare la colectivitate și unitatet în discursurile de campanie ai lui Tőkés László și Winkler Gyula

Potrivit graficului de mai sus expresiile referitoare la unitate (cu excepția cuvântului împreună) au fost folosite mult mai frecvent de Tőkés László decât de Winkler Gyula. Cuvântul maghiar ocupă un loc de frunte în retorica sa. Acesta dovedește că elementul cel mai semnificativ al campaniei sale a fost definirea cât mai concretă a națiunii maghiare, el considerând că miza alegerilor era de fapt menținerea grupului etnic cât mai ermetic închis în propria identitate.

Tabel nr.33.: Frecvența cuvintelor care indică scopuri individuale în materialele de campanie ai lui Tőkés László și Winkler Gyula

Grafic nr.49.: Frecvența cuvintelor care indică scopuri individuale în materialele de campanie ai lui Tőkés László și Winkler Gyula

În timp ce Tőkés László folosea în campania sa cel mai frecvent cuvintele care defineau apartenența națională a comunității, Winkler Gyula a utilizat mai mult cele referitoare la asertivitatea individului. În retorica sa, expresiile proiect și a construi apar într-o proporție semnificativă, indicând o personalitate dinamică, deschisă. El definește șirul activităților necesare atingerii scopului ca muncă și sarcină, folosind aceste cuvinte mult mai des decât partenerul său.

Tabel nr.34.: Frecvența cuvintelor care evocă trecutul în materialele de campanie ai lui Tőkés și Winkler

Grafic nr.50.: Frecvența cuvintelor care evocă trecutul în materialele de campanie ai lui Tőkés și Winkler

Din textele lui Winkler Gyula, analizate de mine, lipseau elementele lexicale tradiție și strămosii noștri. Tőkés László se referea des la trecut, istorie, și tradiții, și definea ca grijă sarcinile care-și așteptau rezolvarea. Expresia acasă apare mult mai des în retorica lui Tőkés, decât în cea a lui Winkler, acesta din urmă folosind în discursurile sale mai mult denumirile geografice Uniunea Europeană și Bruxelles ca scopuri de atins. În același timp Tőkés la menționarea expresiei acasă nu se referea la doar la Transilvania, ci la întregul Bazin Carpatic.

Tabel nr.35.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă în materialele de campanie ai lui Tőkés și Winkler

Grafic nr.51.: Frecvența cuvintelor referitoare la viața modernă în materialele de campanie ai lui Tőkés și Winkler

Potrivit celor amintite mai sus, Winkler Gyula a utilizat foarte des expresia Uniunea Europeană, însă Tőkés László l-a devansat în această privință. Interpretarea acestei expresii diferă însă în retorica celor doi. În timp ce economistul Winkler se referea la Uniune ca la sursa unor posibilități de dezvoltare economică, Tőkés considera această instituție un for unde o să-și găsească rezolvarea toate prejudiciile istorice ale maghiarilor.

Expresia copii(i noștri) nu a apărut în niciunul dintre textele candidaților.

Dezvoltarea, modernizarea și finanțarea erau sloganurile constante și repetitive ale campaniei lui Winkler Gyula, ca o expresie ale dezvoltării infrastructurale și financiare prevăzute de candidat în programul său. Tőkés nu s-a referit deloc la finanțare în discursurile sale.

Cuvintele tineret și viitor apar la amândoi candidați ca elemente de persuasiune, Winkler folosind aceste cuvinte puțin mai frecvent decât Tőkés.

Tabel nr.36. : Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie ai lui Tőkés și Winkler

Grafic nr.52.: Frecvența cuvintelor referitoare la confruntare în materialele de campanie ai lui Tőkés și Winkler

În utilizarea cuvintelor confruntării se observă diferențe foarte mari la analiza limbajului celor doi candidați. Winkler Gyula nu s-a referit deloc la atac în textele sale, iar elementele lexicale confruntare și luptă lipsesc din textele sale. În același timp, în retorica lui Tőkés László apar foarte des expresii care se referă la atacurile suferite de maghiari, el definind sarcinile ca confruntare și luptă. Prin analiza limbajului său, Tőkés László poate fi definit ca o personalitate confruntativă, în timp ce în cazul lui Winkler Gyula lipsesc elementele care ar indica acest lucru.

Tabel nr.37.: Frecvența adverbelor de mod de afirmație da și de negație nu în materialele de campanie ai lui Tőkés László și Winkler Gyula

Grafic nr.53.: Frecvența adverbelor de mod de afirmație da și de negație nu în materialele de campanie ai lui Tőkés László și Winkler Gyula

Graficul frecvenței adverbelor de mod de negație nu și de afirmație da este surprinzător. În textul lui Tőkés László, analizat în lucrarea mea, nu apare deloc cuvântul da, în timp ce cuvântul nu se regăsește într-un număr foarte mare.

3.5.4. Concluziile privind frecvența lexemelor folosite de către candidați

În limbajul candidaților studiați și analizați paralel ([AÁ1] – [CsS2], [AÁ1] – [IGy3], [OG4] – [CsA5]) am putut surprinde diferențele intențiilor retorice ale candidaților, acestea manifestându-se cel mai pregnant în cazul candidaților-parteneri Tőkés László – Winkler Gyula. Cei doi au recurs la mijloace lingvistice total diferite, în unele cazuri exprimând mesaje diferite chiar și prin aceleași expresii (de exemplu, în cazul denumirii Uniune Europeană), ceea ce indică necesitatea analizei pragmatice și demonstrează importanța acestui tip de analiză.

Cei doi candidați au dus două campanii distincte nu numai în sensul geografic, ci și în sensul ideatic, această diferență manifestându-se prin existența a două discursuri, două sisteme de simboluri și două tipuri de limbaj. Grupul țintă al campaniei lui Tőkés László era un alt strat de alegători, decât cel al UDMR. Era foarte greu de imaginat că înțelegerea va funcționa și că cele două organizații politice vor depune într-adevăr o listă comună.

Unul dintre tinerii politicieni ai Uniunii, candidat și el pe Lista Solidarității, a subliniat acest aspect cu ocazia unei apariții comune (de altfel rare) cu Tőkés László. Kovács Péter a afirmat cu această ocazie:

„Dintre candidații UDMR pentru Parlamentul European eu am fost primul care a înmânat fluturașul lui Tőkés László, liderul Listei Solidarității Maghiare, cerându-i să voteze cu UDMR. (…) Azi, aici, orice comerciant din această piață a putut să se convingă că înțelegerea între UDMR și Tőkés László există nu numai pe hârtie, ci este vorba de o solidaritate reală – demult așteptată de populație.”

Această campanie duală și-a atins scopul până la urmă: Lista Solidarității a reușit să obțină voturile necesare atingerii și chiar depășirii pragului electoral de 5%, UDMR trimițând în Parlamentul European trei reprezentanți. În legătură cu mijloacele sale de persuasiune, cea mai interesantă apreciere a apărut pe paginile unui forum de internet, unde unul dintre comentatorii anonimi a postat următorul coment:

o.j.: „măi frate, eu nu sunt nici fan Tokes, nici fan Bela, dar lumea e dominata de secole de doua chestii: banii și religia, asa ca e tare haios ce ai tot flecărit aici!”

3.6. Concluzii privind frecvența cuvintelor cheie folosite de candidați

Metodele de convingere folosite în politică sunt din ce în ce mai perfecte, la planificarea și executarea campaniilor electorale sunt angajate din ce în ce mai mulți specialiști. Această tendință se manifestă și în viața politică din România: în special în ultimile trei campanii electorale atenția alegătorilor a fost inundată de materiale de promovare la realizarea cărora s-au utilizat tehnici de convingere, metode lingvistice și vizuale dintre cele mai profesioniste, care au ca scop câștigarea încrederii alegătorilor. În decursul anilor, discursurile politice au abandonat ideologiile de partid și programele politice și s-au axat pe metode preluate din lumea societății de consum. Toți candidații, fără diferențe de profil ideologic, promit bunăstare, siguranță, salarii mari și taxe mici. Prin consecință, alegătorul nu are alt reper, decât credibilitatea prin care promisiunile sunt „împachetate”. Dacă prin metodele retorice folosite candidatul reușește să inspire încredere, alegătorul probabil îi va acorda votul.

Din analizele făcute în acest capitol am putut observa metode de convingere folosite de candidații UDMR în perioada studiată, și am putut verifica succesul lor prin părerea presei din perioada respectivă.

După studierea incidenței cuvintelor folosite de candidați în diferite perioade cred că este utilă o analiză a variației acestei frecvențe pe toată perioada studiată (13 ani). O astfel de perioadă de aproape un deceniu și jumătate este foarte potrivită pentru a determina nu numai stadiul limbii politice și schimbările regionale sau caracterele pragmatice dependente de starea societății înr-un anumit moment, dar putem intui date importante despre măsura schimbării acestor parametri ai folosirii limbii într-o secțiune importantă în viața publică. Având același obiectiv – convingerea alegătorilor –, un astfel de studiu poate dovedi, în afară de studiile semantice, importanța și ponderea studiilor pragmatice. În tabelele care urmează sunt prezentate frecvența folosirii diferitelor lexeme cheie iar după aceea urmează graficele care compară frecvența diferitelor cuvinte folosite la diferiți utilizatori studiați.

Grafic nr. 54. : Frecvența lexemei comun în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Cu folosirea lexemei comun, politicienii maghiari din Ardeal prezintă conștiința comună maghiară: soarta comună, teritoriul comun pe care trăim, efortul comun prin care depășim dificultățile. Cuvîntul se referă la interdependență și încurajează alianța. Nu e de mirare deci că lexemul apare mai frecvent la politicienii care folosesc retorica națională. În 2004 când obiectivul primar al candidatului la președinție a fost atragerea alegătorilor maghiari, Markó Béla a folosit-o remarcabil de mult ca și [CsS2] în 2008, și apoi Tőkés László în 2009.

Grafic nr. 55. : Frecvența expresiilor patrie, acasă în textele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

M-am referit de mai multe ori în lucrare la dilema dureroasă de „acasă” a maghiarilor din Ardeal, rezultând din faptul că în România ne întâlnim adesea cu naționalismul român, conform căruia noi suntem „bozgori”, iar în același timp în Ungaria suntem considerați români, conform opiniei publice de stat național, care confundă granițele de stat cu liniile de selecție naționale. Expresia des folosită de UDMR „Noi aici (acasă) suntem acasă!" se referă la această problematică. Cuvintele „itthon-otthon” sunt folosite des de politicienii UDMR când vor să influențeze emoțional. S-a folosit frecvent în campaniile electorale din 1996 și 2004. Campania lui [AÁ1] din 2008 programul „Tineri, acasă!” care încuraja tinerii să se întoarcă în țară și să-și caute de lucru aici s-a folosit frecvent de cele două lexeme. Candidații din regiunea de vestică a României, care nu s-au bazat în campaniile lor pe retorica alianței, s-au folosit foarte rar de aceste expresii. Ele sunt foarte rare și în discursurile de campanie ale lui [CsS2] și Tőkés László.

Grafic nr. 56. : Frecvența lexemei împreună în textele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Frecvența cuvântului împreună este în acest studiu excepția care confirmă regula. Deși se referă la unitate, și deși a fost lexema cea mai folosită în sloganurile Uniunii, totuși, sau tocmai din acestă cauză, nu se poate observa nici o regularitate în folosirea ei. Este frecventă la [CsA5] și Winkler Gyula, dar rară sau [AÁ1]. În cazul ziarului Háromszék, care folosește deseori unitatea ca valoarea cea mai importantă a secuimii, expresia este remarcabil de rar folosită.

Grafic nr. 57. : Frecvența elementelor lexicale finanțare, cheltuieli, modernizare, infrastuctură în textele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Acest grup de cuvinte este alcătuit din expresiile vieții moderne, progresive, care au intrat în viața noastră în anii 2000, ca urmare a globalizării. Brusc toată lumea, de la fermieri la cercetători, trebuia să învețe normele aplicării pentru fonduri, să știe rata cheltuielilor fiindcă fără finanțare societatea ardeleană intrată în UE nu s-ar dezvolta. Evident că în categoria acestor expresii cel mai bine s-a descurcat Winkler Gyula ca fost ministru al comerțului extern și economist, bazându-și toată campania pe explicațiile acestora. Expresiile acestea au fost des folosite și de [CsA5]. În campania din 2008 în Regiunea de Vest, unde promisiunea de ridicare a nivelului de trai a fost principala temă în convingere, folosirea acestor lexeme era inevitabilă.

Aș accentua faptul că, în campania pentru președinție în 2004, Markó Béla a folosit des aceste expresii. Expresiile finanțare, cheltuieli, infrastructură atunci încă nu reprezentau elementul evidențiat în limba uzuală generală (precum rezultă și din mențiunile rare în comunicatele de presă), utilizarea lor frecventă în campanii în anul 2004 avea un efect de tematizare în discursul public.

Grafic nr. 58.: Frecvența expresiilor Europa, Uniunea Europeană în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Folosirea expresiilor Europa, Uniunea Europeană este exemplul tipic cazului când diferiți vorbitori folosesc o anumită expresie pentru a prezenta sensuri diferite. În discursurile lui Frunda György, Markó Béla și Winkler Gyula, promisiunea se refera la realizarea economiei și infrastructurii, ca în cazul societăților occidentale, dar Tőkés László și [CsS2] le-au folosit ca posibilitate de a obține drepturile minorităților prin instituții europene, folosindu-se de o politică protestatară.

Grafic nr. 59.: Frecvența substantivului/adjectivului maghiar în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Folosirea frecventă a substantivului/adjectivului maghiar este caracteristic candidaților care folosesc retorici naționale. Putem observa că în perioada studiată de 13 ani a scăzut frecvența folosirii acestui cuvânt în terminologia candidaților. În primele campanii prezidențiale și în presa din 1996, 2004 se refereau deseori la problema specifică a minorității maghiare. Atât în anul 1996 cât și în 2004 acest lexem a apărut frecvent ca substantiv sau adjectiv. În scăzut frecvența folosirii, pentru ca apoi să apară din nou în textele lui Tőkés László.

Grafic nr. 60. : Frecvența substantivului/adjectivului român în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Frecvența substantivului/adjectivului român este mare la politicienii care deseori se referă la termenul maghiar, ambele fiind elemente ale retoricii naționale. După afirmația lui Van Dijk (discutată în capitolele anterioare), un concept, o idee, o persoană pot fi mai ușor definite printr-o comparație. Pentru politicienii care folosesc retorică națională, definirea cea mai simplă a comunității maghiare din Ardeal este că nu sunt români.

În mod natural graficul frecvenței folosirii lexemei român urmează tendința sus-menționată. Are o frecvență ridicată în prima parte a perioadei studiate, apoi scade treptat și revine în retorica lui Tőkés László.

Grafic nr. 61.: Frecvența expresiilor tradiție, istorie, trecut, strămoșii noștri în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Lexemele care revocă trecutul erau componente importante ale discursului public din anii 1996 și 2004, iar Markó Béla s-a adaptat la acesta, folosindu-le deseori și el. Frunda György în schimb, al cărui discurs nu avea ca obiectiv alegătorii maghiari, a folosit mult mai rar în retorica sa elementele lexicale tradiție, istorie, trecut, strămoșii noștri. Candidații din Secuime au recurs la aceste lexeme foarte frecvent, programul lui [CsS2] s-a bazat pe folosirea acestora (vezi în capitolul 3.3. a acestei lucrări promisiunea de a se întoarce formele de organizare a societății vechi secuiești). Și, bineînțeles, aceste elemente lexicale sunt foarte frecvente în retorica lui Tőkés László.

Grafic nr. 62.: Frecvența cuvintelor copiii noștri, viitor, tineret în textele candidaților analizați și în presa locală

Elementele lexicale care privesc în timp înainte, copiii noștri, viitor, tineret, sunt mai frecvente la politicieni care preferă subiectele mai practice în convingere. În discursurile lui [IGy3] referiririle la aceste noțiuni au fost singurele elemente emoționale. La campania lui Winkler Gyula au lucrat mulți tineri (și înaintea campaniei, în timpul mandatului european, el avea mulți tineri angajați în biroul lui) și sub influența partenerilor, aceste expresii au devenit parte esențială a campaniei electorale.

Sunt foarte rar folosite aceste lexeme în discursurile de campanie la [CsS2]. Dacă analizăm dinamica frecvenței acestor elemente lexicale din figura alăturată, se poate observa o ușoară creștere a uzului acestora în perioada studiată.

Grafic nr. 63.: Frecvența cuvintelor confruntare, luptă și atac în textele candidaților analizați și în presa locală

În opinia experților, expresiile care se referă la confruntare sunt caracteristice politicienilor care urmăresc o politică protestatară. Prin schimbarea de paradigmă a retoricii UDMR din 1996, unul dintre obiective a fost delimitarea de politica plângerii, o consecință a statutului de veșnic opozant al guvernului. Această schimbare a avut ca efect și scăderea frecvenței expresiilor confruntării în terminologia politicienilor Uniunii.

Mass media, reprezentanți ai discursului public, s-au adaptat mai lent la această schimbare și cu diferențe accentuate în diferitele regiuni (apar des în 2004 în presa națională analizată și în 2008 în Háromszék) dar sunt rar folosite de politicienii UDMR. În textele lui IGy3] sau [CsA5], analizate de mine, nu se regăsesc de loc lexemele confruntării.

Reapar foarte des în retorica lui Tőkés László expresiile de luptă, atac. Președintele CNMT nu neagă faptul că duce o politică de revendicare. Analiza folosirii cuvintelor dovedește această declarație.

Grafic nr. 64.: Frecvența cuvintelor muncă și sarcină în textele materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Modul în care o persoană definește obiectivele de realizat ne poate oferi informații privind personalitatea ei. Aceste lexeme dezvăluie involuntar trăsăturile principale: cei pentru care o problemă complicată este o sarcină care mobilizează energiile, încep și lucrează cu încredere și energic, crezând în victorie. Alții consideră aceaiși problemă complicată ca o grijă deprimantă, o barieră. Expresiile muncă și sarcină sugerează o personalitate dinamică. Din analiza noastră de cuvinte a reieșit faptul că reprezentanții UDMR din Secuime ([OG4] și [CsS2]) și Tőkés László au folosit foarte rar aceste elemente lexicale, iar Markó Béla de foarte multe ori.

Grafic nr. 65. : Frecvența folosirii adverbului de mod de afirmație da în textele candidaților analizați și în presa locală

Frecvența folosirii adverbului de mod de afirmație da se referă mai mult la caracteristici specific personale decât la atitudinea politică. Din cauza structurii specifice a limbii maghiare, structura propziției poate exprima afirmare și fără prezența expresă a lexemului da, astfel prezența cuvântului nu reflectă neapărat atitudinea candidatului.

Ținând cont de toate acestea, este totuși surprinzător cât de puțin a fost folosit adverbul de mod de afirmație da. La patru candidați studiați ([AÁ1], [CsS2], [CsA5] și Tőkés László) nu apare deloc în textele analizate de mine, iar la ceilalți și chiar și în presă numai de câteva ori.

Grafic nr. 66. : Frecvența cuvântului nu în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Spre deosebire de adverbul de mod de afirmație da, adverbul de mod de negație nu a fost un element des folosit în discursul electoral și în presă. Pe graficul de mai sus se observă scăderea treptată în terminologia politicienilor Uniunii a frecvenței acestei lexeme, începând cu campania din 1996. În retorica lui Tőkés László însă arată o creștere accentuată. Frecvența uzului acestui adverb poate fi corelată la frecvența elementelor lexicale care expimă dihotomie: confruntare, luptă, atac.

Grafic nr.67.: Frecvența expresiei grijă în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

Lexema grijă se referă la tolerarea pasivă a dificultăților în locul soluționării lor active. Are o frecvență rară în retorica politicenilor care se concentrează pe soluționarea pragmatică a problemelor. Frecvența la politicieni din Regiunea de Vest, [IGy3], [CsA5] este foarte redusă. În textele lui Winkler Gyula analizate de mine s-au regăsit de două ori. În timpul campaniilor electorale candidații încearcă să pară dinamici, energici dar discursul public vizează sarcinile cu mai multă îngrijorare. Astfel în terminologia reprezentanților presei acest termen este mult mai des întâlnit decât la politicieni.

Grafic nr.68.: Frecvența expresiei națiune în materialele electorale ale candidaților analizați și în presa locală

După propria său definiție, UDMR este reprezentantul intereselor minorității naționale maghiare din România. Ar fi normal ca retorica politicienilor săi să se bazeze pe acești termeni. Totuși, graficul ne sugerează că după campania electorală prezidențială din 2004 (care avea ca obiect stimularea dorinței de votare națională-etnică) lexema națiune apare foarte rar în discursurile analizate ale politicienilor. Din textele lui [CsA5] lipsește total, iar în cei ai lui Winkler Gyula și [IGy3] apare rar. Aceeași observație o putem face și în legătură cu discursul candidaților din Secuime, deși în această regiune campaniile electorale sunt bazate pe sentimente naționale.

În campania lui Tőkés László din 2009 apare din nou, depășind frecvența întâlnită la Frunda în 1996 sau Markó din 2004.

Grafic nr.69: Frecvența expresiei autonomie în materialele electorale ale candidaților analizați și în paginile presei locale

Lexema autonomie este unul dintre elementele discursive cele mai importante în politica maghiară din Ardeal în ultimii douăzeci de ani. În timp ce în primii zece ani necesita curaj menționarea ei, din 2000 a devenit parte a discuțiilor politice curente, oricine poate purta o dezbatere pe acest subiect în public, fiind recunoscut ca obiectivul cel mai important al maghiarilor din Ardeal. În campania electorală pentru președinție din 1996, noțiunea descrisă de această lexemă nu era o parte importantă. Frunda nu considera necesară asigurarea opiniei publice maghiare despre importanța obictivului UDMR de a crea forme de autonomie. În campania prezidențială din 2004 însă, candidatul Markó Béla, da. Frecvența utilizării lexemei a devenit mai mare în 2004 decât în 1996.

În campaniile electorale din 2008 în textele analizate ale candidaților din Regiunea de Vest nu apare deloc, așa cum lipsește și din textele articolelor politice din ziarul Szatmári Friss Újság: niciodată nu apare lexema autonomie. Candidații din Secuime în schimb au făcut multe declarații despre realizarea autonomiei. [AÁ1] a considerat prezentarea formelor de autonomie în UE cel mai important mesaj către alegătorii lui, iar în programul electoral al lui [OG4] planul realizării autonomiei avea un loc important și a fost menționat de mai multe ori în timpul turneelor efectuate în colegiul electoral. Printre elementele lexicale folosite de Tőkés László, lexema autonomie apare la fel de des ca la reprezentanții din Secuime.

Grafic nr.70: Frecvența cuvântului minoritate în textele candidaților analizați și în paginile presei locale

Pe graficul de mai sus este vizibil că frecvența cuvântului minoritate în intervalul de timp analizat descrie aceeași curbă, precum cele ale cuvintelor națiune sau maghiar. Arată o tendință de scădere de la campania electorală din 1996. Explicația poate fi în faptul că minoritatea națională maghiară a devenit mai conștientă în ultimi douăzeci de ani și nu are nevoie de repetarea constantă a autodefinirii ca element de discurs.

Într-o altă abordare, urmărind și dinamica frecvenței celorlalte două lexeme (maghiar și națiune), putem spune că în discursul Tőkés László elementul lexic minoritate prezintă aceleași caracteristici: apare la fel de des, ca în timpul campaniei electorale din 1996.

Grafic nr.71.: Frecvența expresiilor plan, dezvoltare, construiește în materialele electorale ale candidaților și în paginile presei locale

Elementele lexicale plan, dezvoltare, construiește sunt considerate reprezentante ale valorilor individuale. Frecvența lor este mai mare la politicienii care nu-și bazează discursul lor pe valorile unității, a conservatorismului, ci pe ideile de auto-realizare a individului. Este de remarcat o frecvență ridicată la candidații din Regiunea de Vest și Gyula, el reprezentând un curent mai liberal în ideologia Uniunii.

Este surprinzătoare frecvența mare în terminologia lui Markó Béla, el fiind considerat politicianul valorilor naționale, iar în campania lui pentru președinție avea ca obiectiv principal convingerea alegătorilor maghiari. Este adevărat totodată că anul 2004 era un an de schimbare în discursul public (din cauza pregătirilor economice, juridice a României la aderarea euroatlantică și ), era perioada apariției tendințelor globalizatoare, au apărut expresiile referitoare la valorile occidentale. La aceste provocări, un candidat la președinție trebuia să reacționeze.

În această analiză a frecvenței utilizării termenilor trebuie să menționez observațiile mele referitoare la frecvența unui element lexical care nu figurează în tabele. Dat fiind faptul că lexema corupție este un element de bază în retorica partidelor din România, am căutat frecvența acestuia în toate textele din programele și discursurile politicienilor, cât și în articolele politice apărute în presă, cercetate. În textele analizate nu apare această lexemă. Fenomenul poate fi explicat prin faptul că UDMR nu a susținut o campanie negativă, astfel elementul lexic nu a devenit parte din retorică. O altă posibilitate este că discursul maghiar din România nu a preluat această problematică a partidelor românești, considerând-o irelevantă în comunicarea cu alegătorii.

După părerea generală a specialiștilor politologi, UDMR-ul este un partid etnoregionalist, deci are ca obiectiv principal apărarea intereselor comunității naționale minoritare maghiare. Din analiza terminologiei însă rezultă un cadru mai larg. În opinia mea, rezultatul schimbării de paradigmă lingvistică-discursivă din 1996 a UDMR a fost depășirea aceastei definiții. Obiectivele Uniunii depășesc protecția valorilor naționale, apar și proiecte ce vizează interesul întregii populații. Acest lucru are o influență clară asupra discursului și asupra terminologiei folosite.

Putem aprecia și faptul că diferențele regionale de retorică – care rezultă din această analiză – reflectă și diferențele dintre scopurile politice. În r Secuime, candidații UDMR se manifestă ca reprezentații unui partid etnoregionalist, nu numai prin retorica lor, ci și prin obiectivele asumate.

Ca o concluzie importantă a analizei terminologice putem spune că în anul 2009 retorica și discursul lui Tőkés László, primul pe lista Alianței Maghiare conține elemente de politică protestatară, elemente de care UDMR s-a delimitat în 1996, la schimbarea de paradigmă lingvistică-terminologică declarată.

CONCLUZII

Ce am aflat din analiza complexă, pragmatică a limbajului folosit de politicienii UDMR? Ce am putut descifra din studiul metodelor de retorică, a lexicului și a discursului folosit?

Într-o societate instrumentul cel mai uzual, cel mai generalizat în contactele verbale este limba curentă. Deși limba curentă, uzuală într-o regiune lingvistică dată poate fi inclusă într-un sistem omogen și normativ, nu poate fi considerată constantă. Apar în continuu noi expresii, iar cele nefolosite mult timp, dispar. Sau, o expresie a unei noțiuni încă uzuale, dar rar folosite, capătă notorietate (eventual se schimbă înțelesul ei, sau intră în conexiune cu un alt cuvânt), și astfel această expresie devine foarte uzitată un timp în limba curentă. Schimbările politice au adus deseori la suprafață cuvinte care domină un timp limba uzuală, iar apoi pot dispărea. (Să ne gândim la expresia tovarăș – câteva decenii toată lumea folosea de câteva ori pe zi, iar de două decenii nu rostim deloc acest cuvânt. Sau cuvântul civic – depinde de perioade istorice și de schimbarea sistemelor politice cât de des îl folosim.) Putem declara deci că limbajul folosit de politicieni are efecte asupra limbajului uzual.

Putem afirma deasemenea, că limbajul uzual și limbajul folosit de politicieni se influențează reciproc. În literatură se poate întâmpla ca un autor să folosească o variantă extremă a limbajului uzual acceptat ca normă în societatea în care el creează: să folosescă expresii foarte avangardiste sau foarte arhaice pentru a-și dezvolta conținutul de idei. Politicienii sunt însă nevoiți să se acomodeze, să se plieze pe capacitatea de receptare a ascultătorilor din momentul dat, oricât de inovatoare ar fi ideile pe care vor să le explice în legătură cu societatea dată, nu își pot atinge scopul dacă nu se pot exprima într-un mod imediat accesibil auditoriului.

Din această cauză politicienii (cel puțin la nivelul limbajului folosit) se adaptează condițiilor lingvistice a masei țintite, la limbajul uzual în acel strat al societății și trec numai treptat la încetățenirea unor expresii noi.

Schimbarea de regim a revoluționat limbajul uzual în toată regiunea central-est-europeană. În plus, până ce în timpul propagandei comuniste cititorii aveau rețineri față de conținutul de adevăr al ideilor, cuvintelor, expresiilor apărute în presă, după 1989 această atitudine s-a schimbat radical, pentru că s-a schimbat radical și limbajul general al mediei, dar și interesul și abordările față de tema politicii. În limbajul politic a avut loc o schimabre explozivă, pentru că au apărut și noțiuni absolut noi, care necesitau expresii noi: pluripartidism, economie de piață, competitivitate etc., am putea enumera la infinit.

Pentru minoritatea maghiară din România, schimbarea de regim a adus în plus o altă deschidere în privința expresiilor: după ce, timp de 70 de ani problema minorităților „a fost rezolvată”, în sfârșit, în presa de limbă maghiară se putea vorbi despre prejudiciile ce s-au adus acestei comunități în perioadele precedente. Au apărut expresiile politicii incriminării și a dihotomiei între naționalități.

Această stare de fapt s-a oglindit și în discursurile politice, dar și în limbajul uzual folosit de societatea maghiară din România în anul 1996. Atunci, Uniunea care apăra interesele minorității maghiare, conducătorii organizației care s-a format ca un partid etnoregionalist, UDMR, recunoscând, că problema minorităților nu poate fi rezolvată în sine într-o țară care se luptă cu un acut deficit de democrație și care în plus se confruntă în mod constant cu probleme economice, s-au decis să-și asume colaborarea cu partenerii politici români nu numai în parlament, din opoziție, dar și prin guvernare comună, în scopul rezolvării unor proiecte naționale – bineînțeles, până când acestea nu contravin intereselor maghiarimii. Această decizie, desigur, a avut consecințe și la nivelul limbajului folosit: în locul expresiilor ofenselor și a dihotomiei au apărut în formularea scopurilor cuvinte care denotă acțiuni concrete, mai generale: finanțare, dezvoltare, construcții drumuri-poduri etc. UDMR, folosindu-se de candidatura la președinție a lui Frunda György, a decis în mod conștient o schimbare în discursul politic în această campanie: în locul folosirii expresiilor tradițiilor și datinilor din trecut, a istoriei comune maghiare, au trecut la cuvintele care sugerau viitorul comun româno-maghiar, acțiuni în soluționarea problemelor comune ale celor două naționalități. Față de reprezentanții presei, frecvența uzului cuvintelor: trecut, înaintași, griji, adică a noțiunilor care sugerau trecutul, a fost mult mai mic și mult mai des se foloseau de cuvintele care se referă la scopurile individuale ale cetățenilor: lucru, construcții, viitor (cum se observă și din graficele 3. și 4.). Nu numai discursul, dar și simbolurile vizuale denotă dorința de schimbare, coloritul materialelor de campanie, semnele vizuale arată același deziderat (cum se poate observa din clipul audiovizual de pe CD-ul alăturat).

În 2004, deasemenea, candidatura la președinție a dat posibilitatea trecerii în lexicul limbajului uzual al unor noțiuni, expresii noi prin intermediul politicienilor: candidatul Markó Béla a fost mai echilibrat în folosirea cuvintelor care se leagă de scopurile individuale și de ale comunității. Retorica lui avea accente mai naționale, dar în același timp folosea, mai des decât ceilalți candidați studiați în lucrarea de față, și accentuat mai des, decât reprezentanții presei (simbolizând limbajul uzual) din 2004 (graficele 16. și 17.) Elementele vizuale din materialele de campanie sunt contrare lexicului folosit, excelând în simboluri maghiare și arhaice (vezi clipul din anexa CD), ceea ce ne sugerează că formele lingvistice se pliază mai rapid, mai plastic la schimbările stărilor, situațiilor date.

În 2008, la alegerile locale și parlamentare, în două regiuni diferite ale țării, în Secuime și în partea de vest a Transilvaniei, putem observa o diferență accentuată în lexicul și retorica folosită de candidați ai UDMR. Până când cei din regiunea Secuime s-au reîntors la discursul, retorica, lexicul și sistemul de simboluri naționale, accentuând în campanie în primul rând importanța solidarității naționale, candidații din partea de vest a țării s-au rupt în totalitate de aceste noțiuni, mesajul lor se lega de capacitatea de absorbție a fondurilor UE, de planuri de dezvoltare, construcție. Subliniez faptul că în Secuime toți candidații vorbeau în dialect, foloseau lexicul regiunii și accentul specific zonei. Ziarele locale urmau mai strict lexicul limbii literare, dar utilizau mai des lexemele arhaice, cuvintele care fac referire la trecutul națiunii maghiare (vezi graficele 26., 27., 28., 29.). Simbolurile vizuale se axau pe vizualizarea ambianței rurale, cu accente retro (vezi anexa CD). În regiunea de vest a țării se poate observa o tendință opusă: candidații UDMR aveau un discurs cu teme despre dezvoltarea economică generală, o retorică plină de vervă, plină de umor. Lexicul folosit avea mai multe cuvinte care fac referire la ideologia liberală decât presa locală (graficele 33., 34., 35., 36.). Simbolurile vizuale folosite au fost imaginile vieții urbane: centre urbanistice, drumuri-poduri arcuind prin nodurile de circulație etc. Compararea limbajului candidaților cu cel al presei locale oglindește faptul că în cele două regiuni limbajul curent prezintă diferențe, prin care ajungem la concluzia că putem vorbi despre două limbaje vorbite regional în Secuime și în zona de Vest.

În campania europarlamentarelor, cei doi candidați studiați prezintă diferențe radicale în discursul, retorica, lexicul folosit și prin simbolurile vizuale și muzicale. Din tabelele 48., 49., 50., 51., 52. se poate observa faptul că lexemele din diferitele aree de noțiuni au fost folosite ori de unul dintre candidații studiați, ori de celălalt, de parcă ar fi vorbit două limbi diferite. Winkler Gyula nu a utilizat niciodată cuvintele atac, confruntare, înaintașii noștri, tradiție, iar Tőkés László lexemele finanțare sau modernizare. Deși s-au referit amândoi de multe ori la Uniunea Europeană, au definit diferit rolul acestei instituții în viața maghiarilor din Ardeal. Tőkés László puncta importanța trimiterii deputaților în Parlamentul European pentru faptul că, dacă se aduc la cunoștința forurilor decizionale din Bruxelles (eventualele) atrocități la care sunt expuși reprezentanții minorității maghiare, pot influența politicienii români să acționeze în conformitate cu interesele maghiarilor. Pentru Winkler Gyula, Uniunea Europeană reprezenta avantaje economice în primul rând, formula astfel de scopuri în campania lui. Materialele video ale lui Tőkés conțineau imagini din revoluția din 1989 și din evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureș, ilustrând momentele de conflicte româno-maghiare, accentuând insultele suportate de maghiari (vezi videoclipul din anexa CD). Pliându-se pe acest mesaj, retorica și lexicul folosit prezenta o reîntoarcere la limbajul politicii prejudiciare, practicată de Uniune la începutul anilor `90, limbaj de la care UDMR s-a delimitat prin schimbarea de paradigmă care a avut loc în 1996. Materialul audiovizual al lui Winkler Gyula conținea imaginile Parlamentului European multinațional, unde valorile generale umane prevalează și nu are importanță aparteneța la o naționalitate sau alta (vezi videoclipul din anexa CD). Discursul și lexicul lui se axau pe prezentarea nivelului de trai și a României democratice, un stat de drept în care toate naționalitățile își pot găsi locul, își pot ridica o vatră.

Luând în considerare toate acestea, se conturează o imagine foarte complexă. Nu putem evita concluzia care invocă o dualitate a societății maghiare din Ardeal și a organizației care reprezintă interesele ei. Societatea maghiară din România are în fond două feluri de pretenții față de Uniune, pretenții care sunt contradictorii. În primul rând, dorește să acționeze, ca partid etnoregional, exclusiv în interesul rezolvării problemelor etnice ale locuitorilor maghiari din Ardeal. Această pretenție caracterizează mai ales locuitorii din Secuime. Pe de altă parte însă, există pretenția ca UDMR, un partid competitiv, să fie capabilă să ajungă în poziții decizionale în forurile naționale, să fie capabilă de a exprima o părere profesională despre problemele de politică națională și internațională, și – nu în ultimul rând – să fie capabilă de a coopta politicienii Uniunii în instituțiile decizionale ale statului, în guvern, unde să rezolve problemele societății maghiare generale, care nu au legătură strânsă cu naționalitatea lor: drumuri, poduri, canalizare etc. Aceste pretenții sunt formulate mai ales de maghiarii care locuiesc în Regiunea de Vest.

Imaginea este cu atât mai comlexă cu cât cei din Secuime, unde pretențiile tind să împingă scopurile însușite de Uniune spre scopurile unui partid etnoregionalist, există o dorință și de a crea pluripartitismul; cele două tendințe sunt incompatibile din mai multe puncte de vedere. Din cauza acestui conflict intern și cu obiective neclare a apărut discursul puterii maghiaro-maghiare, prin care două forțe politice care au aceleași scopuri duc o luptă aprigă pentru supraviețuire în localitățile locuite de maghiari.

Dacă comparăm punctele de inflexiune observate în schimbările lingvistice, ale limbajului politic folosit de candidații UDMR cu fenomenele descrise în alte studii ale altor științe (politologie, comunicări), putem observa faptul că ceilalți cercetători au observat puncte de fracție, denivelări în continuitatea afirmațiilor în aceleași locuri geografice și același timp în căutările lor. Într-un studiu de politologie, Bakk Miklós, luând în considerare retorica de unitate a UDMR – și credibilitatea acesteia în societatea maghiară din România – diferențiază trei mari perioade:

1990-1996: perioada de instituționalzare și consolidare a UDMR ca partid etnic;

1996-2006: integrarea Uniunii în structurile partidelor românești, perioada de succes a strategiei „consoțiativității”;

Din 2006 până astăzi: redefinirea reprezentării intereselor naționale minoritare (schimbărea de paradigmă unitară) în spațiul comunitar.

Aceste observații coincid cu cele constatate în acest studiu al folosirii limbii. În același timp, în studiile lui Bakk Miklós apar și problemele definirii Secuimii ca regiune aparte: „Pentru locuitorii maghiari din Secuime românii sunt concepuți ca un cadru mai larg, ideologic, reprezentat doar prin intermediul presei. Până când pentru maghiarii din ,mediul interetnic’ toată problematica legăturilor zilnice cu instituțiile statului sunt transpuse în dimensiunea româno-maghiară, în Secuime puterea administrativă locală este deținută de la început de reprezentanții UDMR, de lângă care componenta ,revoluționară’ a dispărut foarte repede.”

Și acestă observație a cercetărilor politologice coincide cu constatările din lucrarea de față de lingvistică, de folosire a limbii.

În acest sens, întrebarea de bază din care am pornit lucrarea de cercetare, adică: de ce fel de metode de convingere ar avea nevoie reprezentanții Uniunii pentru a putea transmite cu succes mesajele în legătură cu scopurile în rezolvarea cărora s-a angajat pentru apărarea intereselor minorității maghiare din România se modifică, pentru că am constatat că există o altă întrebare care necesită rezolvare prioritară: ce anume reprezintă „succes” în cazul unei organizații atât de complexe, ca UDMR?

Dacă UDMR este un partid etnoregional, atunci participarea la guvernare, munca în politica gerenală internă ți externă a țării nu este un succes, datorită faptului pe care cercetătorul flamand, Lieven De Winter a constatat: în cazul partidelor etnoregionale, reușitele mari în obținerea funcțiilor oficiale în structurile statale în mod paradox duc la dispariția de „raison d’être” a organizației.

În același timp, dacă UDMR se comportă ca un partid general (mic), nu-și mai asumă responsabilitățile provenite din reprezentarea intereselor specifice etnice ale maghiarilor, cerând loc pentru reprezentanții ei în structurile guvernamentale și se specializează pe problemele generale de politică internă și externă, pierd alegătorii și nu mai primesc cele 5% necesare pentru pragul intrării în parlament. Candidații UDMR obțin voturi și de la alegătorii români sau și de alte naționalități, dar acest lucru nu este caracteristic, este un fapt dovedit că votanții Uniunii provin din rândurile minorității maghiare, care votează etnic pentru organizație.

Cele două posibilități comportamentale favorizează deplasarea organizației în direcții diferite. Dacă scopurile urmate au vectori de direcții opuse, atunci succesele devin relative, se anhilează reciproc. Un succes mare realizat într-o direcție poate provoca daune ireversibile pentru organizație ca întreg.

La sfârșitul lucrării care tratează metodele de convingere aplicată de reprezentanții UDMR în campaniile electorale, analizează discursul și frecvența lexicului folosit, studiază simbolurile vizuale și muzicale, încercând să descopere și să interpreteze scopurile și rezultatele organizației, am ajuns la o concluzie diferită de cercetările din politologie. Am constatat că UDMR nu poate fi considerată o organizație omogenă (cum este privit în studiile politologice), dat fiind faptul că reprezentanții săi, începând din campania alegerilor locale din 2008 (supunându-se presiunii alegătorilor locali din regiunile din care provin), se comportă diferit în Secuime și în Regiunea de Vest (Partium). Această diferențiere a fost nivelată de către Uniune prin particularitățile specifice, eterogenitatea personalitții candidaților din zonele respective. Dar din cauza succeselor realizate prin guvernare, alegătorii din Secuime care vor o organizație etnoregională s-au îndepărtat de UDMR, iar mai târziu, din cauza eșecului cooptării la guvernare și accentuarea caracterului etnoregional, locuitorii din regiunea de Vest percep o distanțiere între scopurile lor și ale Uniunii.

Aceasta este dilema „quo vadis?” a conducerii organizației, pe care va trebui să rezolve în curând. Privind problema din punctul de vedere al lingvistului, ar fi indicată o deplasare spre direcția modernizării decât spre asumarea ca scop principal a etnoregionalismul care privește constant spre trecutul național, ținând cont de reîmprospătarea limbajului, apariția expresiilor noi, care este o datorie (deși nu explicită) dar nu neglijabilă a actorilor politici, această direcție ar fi mai avantajoasă. Dar, pentru că lingvistul nu este politician, așteptăm cu interes decizia organismelor competente din organizație. Cercetătorul are doar rolul de a explora cât mai temeinic problemele, arătând astfel direcțiile viitoare posibile.

În același timp găsesc deosebit de instructivă analiza folosirii limbii și a retoricii în campaniile electorale și în concluzia la care se putea ajunge, respectiv că și în cadrul folosirii unei limbi aparent omogene, cum este cea maghiară din Ardeal, trebuie să constatăm apariția unor subculturi regionale. Acest proces poate fi accelerat sau încetinit, eventual neutralizat de către discursul politic. Privit din acest punc de vedere, limbajul politic – retorica campaniilor electorale, lexicul folosit de politicieni – nu poate fi ignorat de cercetătorul lingvist când, fixând parametri lingvistici actuali, încearcă o prognoză a schimbărilor posibile. Dar nu numai pentru prognoze, ci și pentru a aprecia starea actuală a limbii curente contemporane este indispensabilă o astfel de analiză.

Bibliografie

Lucrări generale

Beciu, Camelia: Comunicare politică. București, 2002, Editura Comunicare.ro.

Beciu, Camelia: Politica discursivă – practici politice într-o campanie electorală. Iași, 2000, Editura Polirom.

Gerstlé, Jacques: Comunicarea politică. București, 2002, Institutul European.
Bennett, Tony, Iași, 2002, Institutul European.

Iliescu, Dargoș, Petre, Dan: Psihologia reclamei și a consumatorului. Vol. I. Psihologia consumatorului, București, 2004, Editura Comunicare.ro.

Paina, Nicolae – Pop, D. Marius: Politici de marketing. Cluj-Napoca, 1998, Editura Presa Universitară Clujeană.

Serbanica, Ileana Alina, Pop, Nicolae Al., cond. st.: Cercetări de marketing în sprijinul politicii de comunicații a întreprinderii. București, 2005, Editura A.S.E.

Zaharia, Răzvan: Marketing social-politic. București, 2000, Editura ASE.

Cursuri universitare

Dobrescu, Paul, Bărgăoanu, Alina: Mass media și societatea. București, 2003, Editura Comunicare.ro.

Dobrescu, Paul, Bărgăoanu, Alina: Mass-media – Puterea fără contraputere. București, 2002, Editura All.

Frigioiu, Nicolae: Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politice. București, 2004, Editura Comunicare.ro.

Halic, Bogdan-Alexandru, Chiciudean, Ion: Analiza imaginii organizațiilor. București, 2004, Editura Comunicare.ro.

Teodorescu, Bogdan, Guțu, Dorina, Enache, Radu: Cea mai bună dintre lumile posibile Marketing politic în România – 1990-2005. București, 2005, Editura Comunicare.ro.

Török Gábor: Média és politika egymásra hatása, együttélése. Budapesti Műszaki és Gazdaságtudományi Egyetem Média és Oktatási Kutató Központ.

Lucrări de specialitate

Adamik Tamás, A. Jászó Anna, Aczél Petra: Retorika. Budapest, 2005, Osiris Kiadó

Aczél Petra: Új retorika. Pozsony, 2009, Kalligram Könyvkiadó.

Akzin, Benjamin: State and Nation. London, 1964, Hutchinson University Library.

Ball, Terence – Dagger, Richard: Ideologii politice și idealul democratic. Iași, 2000, Editura Polirom.

Baylon, Christian – Mignot, Xavier: Comunicarea, Iași, 2000, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Berlo, David K.: The Process of Communication. San Fransisco, 1960, Rinehart Press.

Bernard, Lamizet: Communication Politique. Lyon, 2002, Institut d’etudes politique de Lyon.

Béres, István – Horányi, Özséb (szerk.): Társadalmi kommunikáció. Budapest, 1999, Osiris.

Brochand, Bernard-Lendrevie, Jacques: Le publicitor [les méthodes et les outils de la communication intégrée]. Ediția 5e éd., Paris, 2001, Ed. Dalloz.

Bucheru, Ion: Fenomenul televiziune: limbajul imaginii, publicistica, producție, programare TV. București, 1997, Editura Fundației România de Mâine.

Béres István Horányi Özséb (szerk.): Társadalmi kommunikáció. Budapest, 1999, Osiris Kiadó.

Cathala, H. P.: Epoca dezinformării. 2000, București, Editura Antet.

Chilton, P. (szerk.): Language and the Nuclear Arms Debate: Nukepeak Today. London, 1985, Printer.

Cobb, C. Elder: Participation in American Politics: The Dinamics of Agenda Building. Baltimore, 1983, J. Hopkins. University Press.

Coman, Mihai: Introducere în sistemul mass-media. Iași, 1999, Ed. Polirom.

Constantinescu, Emil : Timpul dărâmării, timpul zidirii. București, 2002, Editura Universalia.

Corner J. – Hawthorn J.: Communication Studies. Arnold Publishing, 1993.

Cuilenburg, J. J. – Scholten, O. – Noomen, G. W.: Știința comunicării. București, Editura Humanitas, 1998.

De Fleur, Melvin L. – Ball, Sandra-Rokeach: Teorii ale comunicării de masă. Iași, 1999, Editura Polirom.

Dessewffy Tibor – Csepeli György – Bognár Éva: Politikai kommunikáció és média. Budapest, 2002, ELTE.

Eldersveld, S. – L. Stromberg – W. Derksen: „Local elites”, in Western Democracies. A comparative analysis of urban political leaders in the U.S., Sweden and the Netherlands. Boulder CO. 1995. Westview Press.

Fairclough, N.: Language and Power. London, 1989, Longman.

Gerbner, George: A média rejtett üzenete. Budapest, 2002, Osiris Kiadó.

Giddens, Anthony: Szociológia. Budapest, 2000, Osiris Kiadó.

Griffin, Em: Bevezetés a kommunikációelméletbe. Budapest, 2003, Harmat Kiadó.

Habermas, Jürgen: Filozófiai diskurzus a modernségről. Budapest, 1999, Helikon Kiadó.

Halliday, M. A. K. Language as social semiotic. Baltimore, 1978, University Park Press.

Horányi Özséb (szerk.): Kommunikáció 1. Budapest, 2003, General Press Kiadó.

Huntington, Samuel P.: Ordinea politică a societăților în schimbare, Iași, 1999, Editura Polirom.

James A. Anderson: A kommunikációelmélet ismeretelméleti alapjai. Budapest, Tipotex, 2005.

Janowitz, M. – Berelson, B.: The Structure and Function of Communication in Society. Reader in Public Opinion and Communication, The Free Press 1948.

Kapferer, Noel: Zvonurile. București, 1993, Editura Humanitas.

Kiss Balázs: Politikai kommunikáció és marketing. Sárközy Erika (szerk.): Rendszerváltás és kommunikáció. Osiris Kiadó – Erasmus Közéleti Kommunikációs Központ, Budapest, 1999.

Keane, John: Mass-media și democrația. Iași, 2000, Editura Institutul European.

Kramarae, C. – Schulz, M. – O’Barr W. M. (szerk.): Language and Power. Beverly Hills, CA, 1984, Sage.

Lazarsfeld, Paul F. – Merton, Robert K.: Tömegkommunikáció, közízlés és szervezett cselekvés. Budapest, 2007.Gondolat Kiadó.

Lijpart, Arend: Modele ale democrației – Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări. Iași, 2000, Editura Polirom.

McQuail, Denis: Comunicarea. Iași, 1999, Editura Institutul European.

McQuail, Denis: A tömegkommunikáció elmélete. Budapest, 2003, Osiris.

Miller, G. A. – Leontyev, A. A. – Olson, D. R.: Pszicholingvisztika és kommunikációkutatás. Budapest, 1977. Tömegkommunikációs Kutatóközpont.

Moscovici, S.: Structures et transformations des représentations sociales. Lausanne- Delachaux et Niestle, 1994, ed. Guimelli Ch.

Mungiu-Pippidi, Alina: Politica după comunism: structura, cultura si psihologie politică. București, 2002, Editura Humanitas.

Murvai, Olga – Balázs, Géza: A szövegek szövésmintái. Stúdium Kiadó, 2002, Kolozsvár.

Murvai, Olga: A kétnyelvűség – folyamat. Csíkszereda, 2006, Pallas-Akadémia Kiadó.

Murvai, Olga: Kétnyelvűség és identitástudat, Csíkszereda, 2006, Pallas-Akadémia Kiadó.

McQuail, Denis – Windahl, Sven: Modele ale comunicării – pentru studiul comunicării de masă. București, 2001, Editura Comunicare.ro.

Newman, Bruce I.: Politikai marketing mint kampánystratégia. Budapest, 2000, Bagolyvár Kiadó.

Némedi Dénes (szerk.): Modern Szociológiai paradigmák. Budapest, 2008, Napvilág Kiadó.

Pavel, Dan – Huiu, Iulia: „Nu putem reuși decât împreună”. Iași, 2003, Editura Polirom.

Perelman, Chaïm – Olbrechts-Tyteca, Lucie: The New Rhetoric: A Treatise on Argumentation. Notre Dame, 1969, Press of Notre Dame University.

Proiecto, Jack C., Riggs, Robert E., Robin, Helenan S.: Dicționar de analiză politică. București, 1993, Editura Ecce Homo.

Pippa, Norris: A Virtous Circle. Political Communication in Post-Industrial Societies. New York, 2000, Cambridge University Press.

Raisz R. V. – H. Varga Gy. (szerk.): Nyelvi és kommunikációs kultúra az iskolában I–II. Budapest, 1999, Nyelvtudományi Társaság.

Sabato, L.: The rise of Political Consultants. New York, 1981, Basic Books.

Sălăvăstru, Constantin: Discursul puterii – încercare de retorică aplicată. Iași, 1999, Institutul European.

Síklaki István: A meggyőzés pszichológiája. Budapest, 1994, Scientia Humana.

Sloane A.: Multimedia Communication. McGraw Hill, 1996, Columbus.

Stancu, Valentin, Stoica, Marcela, Stoica, Adrian: Relații publice: succes și credibilitate. București, 1997, Editura Concept.

Stoiciu, Andrei: Comunicarea politică: Cum se vând idei și oameni. București, 2000, Editura Fundația Culturală Libra.

Szabó, Márton: A diszkurzív politikatudomány alapjai – Elméletek és elemzések. Budapest, 2003, L'Harmattan Kiadó.

Szabó, Márton – Kiss, Balázs – Boda, Zsolt: Szövegváltozatok a politikára. Nyelv, szimbólum, retorika, diskurzus. Budapest, 2000, Nemzeti Tankönyvkiadó-Universitas.

Șerb, Stancu: Relații publice și comunicare. București, 2000, Editura Teora.

Thompson, John B.: Media și modernitatea. București, 2000, Editura Antet.

Stancu, Valentin, Stoica, Marcela, Stoica, Adrian: Relații publice. București, 1997, Editura Concept.

Stancu, Valentin, Stoica, Marcela, Stoica, Adrian, Relații publice. București, 1997, Editura Concept, Publishing, 1997

Tismăneanu, Vladimir: Revoluțiile din 1989 – Între trecut și viitor. Iași, 1999, Editura Polirom.

Tismăneanu, Vladimir: Fantasmele Salvării – Democrație, naționalism și mit în Europa post-comunistă. Iași, 1999, Editura Polirom.

Van Cuilenburg, J.J. – Scholten, O. – Noomen, G.W.: Știința comunicării. București, 2000, Editura Humanitas.

Walters R.: Computer-Mediated Communications. Boston, London, Artech House, 1995.

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr: Dicționar de sociologie. București, 1993, Editura Babel.

Articole în reviste de specialitate și generale

Andreescu, Gabriel: Multiculturalismul normativ. Interculturalitate 2002

Bakk Miklós: Egy paradigma lebomlása. Az RMDSZ és az EP-választások tanulsága. Kommentár 2006/7

Balló, Áron: Választások. Szabadság 1992. november 20.

Bányai, Péter: Nyílt levél a Demokratikus Konvenció vezetőihez. Élet és Irodalom 1992 december.

Blumer, Jay – Kavanagh, Dennis: The Third Age of Political Communication. Political Communication 3/1999

Budescu, Florin: Bilantul conflictelor din coaliție. Bilanț mai/2006 (nr. 20.)

Forrai Péter: A politikai marketing. Reklámgazdaság 6-7/1992

Hitchins, Keith: Emergența ideii de națiune printre românii din Transilvania. Revista 22, nr.134, 10 iulie 2001.

Iliescu, Ion, Palatul Cotroceni – ziar electronic Supliment al ziarului Dimineața, Nr.199, 27 ianuarie 1996.

Kántor, Zoltán – Bárdi, Nándor: UDMR și coaliția guvernamentală (1996-2000). Sfera Politicii octombrie-noiembrie, decembrie/2001.

Kántor, Zoltán – Pászkán, Zsolt: Parlamenti választások Romániában. MKI-tanulmányok 2/2009

Kiss Balázs: Álláspontok a marketing politikára való alkalmazhatóságáról. Politikatudományi Szemle 3/1999

Markó Róbert: A média és a politikai marketing. Marketing és menedzsement 6/1999

Pavel, Dan: Performanța coaliției – Rămânerea împreună. Sfera Politicii nr. 66, 1998

Suciu, Arthur: Alianța D.A. față cu radicalii maghiari. Cadran Politic nr. 29, 2006.

Szabó Márton: Diskurzuselemzés és politikatudomány. Politikatudományi Szemle 2003/3

Sztankóczy András: Egy székelyföldi választási kampány titkai. Zóna 2008. június 16.

Tettamanti Iván: A politikai marketing elmélete és gyakorlati megvalósulása a magyarországi parlamenti választások alkalmával. Kampánystratégiák 2/2002

Toma, Dumitru: De ce tace UDMR? Azi 2006 március 8.

Tóth Andrea: A rábeszélés korlátai. A politikai kommunikációról. Reklámgazdaság 5/1993

Várhegyi Éva: Píár a gazdaságpolitikában. Mozgó Világ 2005

Zsadon Béla: Terjed az internet, romlik a nyelv. Antenna Magazin 2/2005.

Documente

Iliescu, Ion Momente de istorie, Stenograma discuției televizate cu reprezentanții PNȚ, PNL, PS-D volumul 1., Cluj, 1995.

Pruteanu, George: Un test pentru clasa politică românească – Cuvînt la dezbaterile generale asupra Ordonanței 36, discurs, plenul Senatului, 5 noiembrie 1997.

Sandu, Dumitru, Votul între fidelitate politică și cultura comunitară, Analize pe baza datelor din BOP, octombrie 2004.

*** Az RMDSZ az önkormányzatokban 2000 – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2000.

*** Az RMDSZ az önkormányzatokban 2000 – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2004.

*** Recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei .

*** RMDSZ Jelenlét – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2004.

*** RMDSZ: Választási program 1996.

*** RMDSZ: Választási program 2004.

*** Stenograma ședinței Camerei Deputaților din 29 aprilie 1997.

*** Turneul Candidaților, Antena 1, 31 octombrie 1996.

Gheorghe Funar: Nyílt levél a Román Televízió igazgatójához. AdC VIII/1635. 16.)

Iliescu, Ion Momente de istorie, Stenograma discuției televizate cu reprezentanții PNȚ, PNL, PS-D volumul 1, Cluj, 1995

*** Az RMDSZ az önkormányzatokban 2000 – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2000

*** Az RMDSZ az önkormányzatokban 2000 – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2004

*** RMDSZ Jelenlét – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2004

*** RMDSZ: Választási program 1996

*** RMDSZ: Választási program 2004

*** NUA – How Many Online? http://www.nua.com/surveys/how_many_online/index.html

Iliescu, Ion Momente de istorie, Stenograma discuției televizate cu reprezentanții PNȚ, PNL, PS-D volumul 1, Cluj, 1995

Iliescu, Ion, Palatul Cotroceni – ziar electronic Nr.199, 27 ian.1996, Supliment al ziarului „Dimineața

Pruteanu, George: Un test pentru clasa politică românească – Cuvînt la dezbaterile generale asupra Ordonanței 36, discurs, plenul Senatului, 5 noiembrie 1997.

*** Az RMDSZ az önkormányzatokban 2000 – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2000

*** Az RMDSZ az önkormányzatokban 2000 – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2004

*** Recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

*** RMDSZ Jelenlét – publicație editată de Prezidiul Executiv al UDMR, 2004

*** RMDSZ: Választási program 1996

*** RMDSZ: Választási program 2004

*** Stenograma ședinței Camerei Deputaților din 29 aprilie 1997

*** Turneul Candidaților, Antena 1, 31 octombrie 1996,

Site-uri

http://www.gn.apc.org/charter88/pubs/sovlecs/aschersn.html

http://www.sibiu.ro/ro/alegeri_2004

http://www.rmdsz.ro/szktbeszamolo/4sept2004

http://www.domino.kappa.ro/andronic/prezidentiale96

http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/dindelegan/39.pdf

http://www.baskerville.it/Conf96/home.html

http://doc-iep.univ-lyon2.fr/Ressources/Documents/Enseignements/Cours/ComPolitique/these_front.html

http://doc-iep.univ-lyon2.fr/Ressources/Documents/Enseignements/Cours/ComPolitique/these_body.html

www.beclocale2008.ro – Datele oficiale ale alegerilor

www.gallup.ro – Barometru de opinie publică, 31 octombrie 2006

www.rmdsz.ro – Alegerile locale – clipuri

www.transindex.ro