Caracteristici Si Evolutii ale Politicii Monetare a B.n.r

Cuprins:

Capitolul 1 – Analiza conceptual a bancii central – functii si atributii

Conceptul de Banca Centrala

Banca Centrala – scurt istoric, atributii si functii specific

Atributiile bancii centrale

Principii ce stau la baza bancii centrale

Obiectivele bancii centrale

Operatiunile bancii centrale

Functiile bancii centrale

Rolul si functiile BNR in economia romaneasca

Capitolul 2 – Aspecte teoretice ale politicii monetare si a rolului ei in economie

2.1 Politica monetara – concept si obiective

2.2 Caracteristici ale strategiilor de politica monetara

2.3 Instrumente de politica monetara

Capitolul 3 – Studiu de caz – Politica monetara a BNR – analiza a caracteristicilor si evolutiilor din perioada 2007-2014

3.1 Obiectivul politicii monetare, active si participant eligibili

3.2 Strategia de politica monetara

3.3 Instrumente de politica monetara utilizate de BNR in perioada analizata – cauze si implicatii

Capitolul 1 – Analiza conceptual a bancii central – functii si atributii

Conceptul de Banca Centrala

Banca de emisiune cunoscuta in general si sub numele de banca central a statului sau banca bancilor reprezinta in fond fundatia/dirijorul sistemului bancar care sta la baza unei tari. Acest dirijor impune o serie de decizii pe care actorii unei societati (institutiile bancare/nonbancare) sunt nevoiti sa le respecte.

In unele tari, banca central este considerate ca fiind un debitor net al sistemului bancar preluand atat disponibilitatiile cat si costurile bancilor comerciale. Aceasta repercursiune este o urmare a cresterii excesului de lichiditate de pe piata bancara.

Banca central este detinatoarea conturilor bancilor comerciale, gestionand numarul depozitelor, posibilitatea unei refinantari si urmareste decontarile interbancare.

Guvernatorul Romaniei, domnul Mugur Isarescu considera banca central ca fiind “o organizatie non-profit care uneori este nevoita sa actioneze impotriva tendintelor pietei pentru a rezolva problemele economiei, nu pentru a le agrava”. In aceste situatii, banca centrala este nevoita sa cumpere valuta cand toti ceilalti vand sau invers.

Banca centrala poate fi asemanata unei institutii democratice in contextul in care exista o ierarhizare a functiilor, nu avem conflicte morale iar scopul si instrumentele sunt bine definite. Gradul de independent reflecta nivelul de democratie.

In opinia domnului profesor Ilie Moga, “Banca centrala este unica institutie bancara care sta la baza sistemului financiar/monetar al unei tari. Ofera ajutor tuturor bancilor comerciale si usureaza activitatea guvernului prin formularea politicii monetare si de credit.”

Banca central este principalul pilon dintr-un “two-tier system”. Primul tier(pilon) este ocupat de politica monetara care se exprima prin banca central. Al 2-lea pilon este cel al bancilor comerciale.

In concluzie, putem afirma ca bancile centrale reprezinta institutii publice, care indeplinesc functii de autoritate monetara, referitoare la reglementarea, reglarea si supravegherea functionarii sistemului bancar in scopul asigurarii ofertei de moneda conform nevoilor economiei.

Istoric Banca Centrala

Bancile centrale, spre deosebire de sistemul bancar au aparut dupa o lunga perioada de timp. Alexandru Tasnadi considera ca “banca centrala nu este un produs natural al sistemului bancar. Aceasta a aparut din afara pietei in urma unor actiuni guvernamentale”

Initial, nu exista nicio diferenta intre bancile de emisiune si bancile comerciale. Ambele efectuau atat operatiuni de creditare si mobilizare a banilor cat si operatiuni de emisiune a bancnotelor. Ca urmare a dezvoltarii sistemului creditor si evoluarii procesului de concentrare a emisiunii biletelor de banca, avea sa se produca o separare in ceea ce priveste operatiunile de emisiune. Procesul de emisiune nu constituia un privilegiu datorita faptului ca bancnotele erau convertibile. In cele din urma, emisiunea bancnotelor avea sa fie atribuita la un numar tot mai mic de banci pentru ca in final aceasta sa devina monopolul unei singure banci.

Aparitia bancilor central a fost favorizata de concentrarea emisiunii biletelor bancare in cadrul unui numar restrains de banci al caror bancnote puteau fii considerate cu success un instrument de credit universal in sfera circulatiei.

Bancile centrale au aparut pe 2 cai:

“calea upgrade” – aceasta cale presupune ca intr-o perioada mai lunga de timp, o banca comerciala isi insuseste anumite attribute si responsabilitati devenind in cele din urma o banca centrala (ex: Banca Angliei).

“calea constitutive” – inca de la infiintarea bancii, aceasta este instituita ca Banca Centrala (ex: Banca SUA- Sistemul Federal de Rezerve).

Se disting mai multe denumiri ale bancilor centrale:

– banci ce contin numele tarii respective (Banca Frantei,Banca Italiei…)

– banci ce contin denumirea de Banca Nationala (Romania, Polonia…)

– banci ce poarta denumirea de Banca de Rezerve ( SUA, Australia, Noua Zeelanda).

Se considera ca prima banca central a lumii este Banca Regala Suedeza. Stockholm Banco a fost infiintata in 1656 si a fost predecesoarea Bancii Regale Suedeze. Aceasta avea sad ea faliment ulterior datorita emisiunii de bancnote fara acoperire. Ca si repercursiune, Banca Regala Suedeza (1668), succesoarea acesteia nu a avut dreptul de a emite bancnote.Acest drept l-a mostenit abia dupa anul 1701.

Prima banca central in adevaratul sens al cuvantului a fost Banca Angliei, infiintata in 1694. La inceput, aceasta avea ca si scop adunarea de resurse in vederea finantarii razboiului cu Tarile de Jos. La mijlocul secolului al XIX-lea, Banca Angliei capata rolul de autoritate monetara. Aceasta putea sa emita moneda, sa fie imprumutator de ultima instanta al sistemului bancar si sa administreze rezervele de aur si devize ale statului. Abia in anul 1997 isi castiga independenta.

Prima banca central independent a fost Banca Centrala a SUA intitulata Sistemul Rezervelor Federale formata in 1913. “Fed-ul” este rezultatul unificarii a 12 banci “central”, fiecare avand jurisdictie asupra unui numar de state americane.

Procesul de nationalizare a bancilor centrale ce initial erau banci actionare s-a dezvoltat. Aceste nationalizari au grabit Marele Crah din anii 1929-1933 si izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. In 1938 a fost nationalizata Banca Canadiana, in 1942 Banca Nipona iar in 1946 Banca Engleza si cea Franceza.

In jurul anilor 1989-1991 ca urmare a inlaturarii sistemului communist, un numar de state din central si estul Europei si-au regasit identitatea nationala. In cazul Slovaciei sau statelor ex-sovietice, aceasta regasire este materializata prin infiintarea bancii central. In cazul Romaniei a fost vorba de a repune in drepturi o institutie care initial era o parte din Ministerul de Finante.

Tabel 1. Banci centrale infiintate inainte de 1900

Dea lungul timpului, se disting 3 categorii de banci de emisiune: banci de emisiune private, banci de emisiune ale statului si banci de emisiune mixte.

(poza cu proprietatea asupra BC)

Primele banci de emisiune au fost private(ex: Banca Angliei in 1694). Bancile de emisiune s-au constituit ca banci de stat in tari precum Rusia, Suedia, Finlanda, Australia, Bulgarie, etc. Bancile de emisiune cu capital propriu mixt(ex:SUA, Belgia, Romania, etc.) aveau rolul de a supraveghea atat capitalul statului cat si capitalul particularilor.

In 1752, David Hume prin eseul sau intitulat “On Money” apara rezerva de 100% din sumele de bani primate ca depozite la vedere si sustine ca cea mai profitabila banca ar fii cea care “tine sub cheie toti banii pe care ii primeste si niciodata nu creste moneda in circulatie”.

In 1776, Adam Smith mentioneaza ca Bank of Amsterdam are o rata a lichiditatii de 100%, ca nu imprumuta nimic din depozite si ca pastreaza valoarea creditelor pe care le ofera in bani sau lingouri.

La finele secolului XIX- inceputul secolului XX, in majoritatea tarilor emisiunea bancnotelor avea sa fie problema unei singure banci care a inceput sa fie numita Banca Centrala de Emisiune iar astazi o stim simplu dupa numele de Banca Centrala.

Atributiile bancii centrale

In opinia domnului professor Ilie Moga, atributiile unei banci centrale sunt:

Elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb

Emisiunea/pastrarea si punerea in circulatie a monedei si bancnotelor

Concentrarea disponibilitatiilor banesti ale bancilor comerciale si alocarea de credite acestor banci

Supravegherea si administrarea conturilor guvernamentale si a datoriei publice

Alocarea unor imprumuturi catre stat si pastrarea tezaurului acestuia

Sa influenteze costul si volumul creditului intr-o tara precum si formarea de depozite

Pastrarea rezervelor de aur si valuta straina ale tarii

Sa actioneze in numele statului in vederea incheierii unor tranzactii cu alte tari

Controlul si influenta cursului valutar

Asigurarea unei stabilitati financiare prin promovarea si implementarea unui sistem bun de plati

Autorizarea, reglementarea si tinerea sub observatie a institutiilor de credit

Mentinerea unor relatii bune cu banci centrale din alte tari.

Principiile bancii centrale

Principii ce stau la baza activitatii bancilor centrale sunt:

Banca centrala trebuie sa aiba un mandar clar definit. Acesta trebuie sa contina cat mai putine obiective, insa acestea sa fie fiexe precum stabilitatea preturilor

Banca centrala trebuie sa isi atinga obiectivele prin folosirea instrumentelor de politica monetara

Banca centrala trebuie sa nu aiba limite stricte in ceea ce priveste finantarea, sa nu finanteze deficitul bugetar sis a nu intervina in cadrul datoriei publice.

Banca centrala trebuie sa faca publice obiectivele dar si modul de atingere a acestor obiective.

Banca centrala trebuie sa emita rapoarte ce vor fi trimise organelor alese(Parlamentului) si altor societati in care sa raspunda pentru actiunile sale si deasemenea sa evidentieze atingerea unor obiective stabilite.

Banca centrala sa evite implicarea in politici structural(privatizare, demonopolizare, restructurare), deoarece utilizarea instrumentelor monetare pentru asemenea obiective este putin eficienta si risca sa degenereze in inflatie.

Banca centrala trebuie sa raporteze institutiei cu rang mai inalt careia ii este subordonata daca apar anumite impedimente ce nu permit bancii centrale sa iti atinga obiectivele stabilite.

Obiectivele bancii centrale

In urma unui studio facut in 1992, se analizeaza obiectivele statutare ale bancilor centrale si se precizeaza ca o banca este cu atat mai independent cu cat se concentreaza in principal pe un obiectiv unic(asigurarea stabilitatii preturilor) si are libertate totala in vederea utilizarii instrumentelor de politica monetara pentru a atinge acest obiectiv.

Tabel 2. Obiectivele bancilor centrale dupa statutele lor in jurul anilor ‘80

Banca central are 2 obiective majore: – elaborarea si implementarea politicii monetare.

– supravegherea sistemului de plati.

In ceea ce priveste politica monetara, banca centrala are mai multe functii:

stabilirea directiei(spre ce se orienteaza) politicii monetare

alegerea instrumentelor de politica monetara

interventiile bancii centrale pe piata monetara pentru a mentine lichiditatea in limitele dorite.

analiza 24/24 a cursului de schimb

gestiunea rezervelor necesare pentru interventiile de pe piata de schimb.

urmarirea tuturor agregatelor(monetare, economisire, de credit).

Deasemenea, supravegherea sistemelor de plati presupune utilizarea a 4 functii:

Intretinerea si punerea in circulatie a monedelor si bancnotelor.

Reglementarea si supravegherea sistemului financiar

Modernizarea sistemelor de plati prin introducerea unor sisteme automate si supravegherea functionarii acestora

Insusirea atributului de “bancher al statului” in urma organizarii operatiunilor bancare pentru trezoreria publica.

In vederea conceperii si aplicarii politicii monetare, in ecuatie intra mai multe organe cum ar fi : consiliul de administratie, consiliul de conducere(directoratul), filialele regionale si reteaua de ghisee locale. Politica monetara actioneaza asupra pretului, activitatii economice, ocuparea fortei de munca si asupra echilibrului extern. Acestea sunt variabile economice. Politica monetara actioneaza asupra acestor variabile economice prin intermediul unor variabile monetare denumite si “obiective intermediare”. Aceste obiective intermediare sunt: rata dobanzii, rata de schimb si agregatele monetare si de credit. In ultimul timp, obiectivele intermediare vizeaza doar stabilitatea cursului de schimb si controlul asupra masei monetare-.

Stabilitatea cursului de schimb-obiectiv extern

Aceasta reprezinta o strategie de dezinflatie. Un curs de schimb stabil si puternic are totdeauna efecte favorabile asupra puterii de cumparare a monedei(valoarea interna a monedei). Efectul pe termen lung este stabilizarea preturilor. Exista si dezavantaze initial daca este sa privin exporturile. In cele din urma acestea sunt amortizate prin scaderea preturilor produselor importate ce intra in procesul de fabricatie a produselor de export cat si prin castigurile de productivitate. Tot aici putem include si moderarea cresterilor salariale.

Controlul asupra agregatului monetar – obiectiv intern

Obiectivul consta in gruparea in cadrul unor sectiuni bine determinate a monedei aflate in circulatie si substitutelor sale, in ordinea lichiditatii descrescande. Principalul scop in urma stabilirii componentei agregatelor monetare la banca centrala este de a urmarii tranzitia, evolutia masei monetare. De aici avem si teoria monetarista care precizeaza ca lichiditatea aflata in circulatie este principal cauza a cresterii preturilor.

Pentru a se realize acest control este necesara determinarea lichiditatii dintr-o economie(indirect determinarea creditului), informarea opiniei publice cu privire la tendintele de stapanire inflationiste(variatii de preturi intr-o economie) si intarirea credibilitatii autoritatii monetare si afirmarea independentei acesteia.

Operatiunile Bancilor Centrale

In complexitatea activitatii bancare, prin intermediul unor rapoarte juridice se efectueaza o serie de operatiuni bancare. Exista 2 blocuri mari de operatiuni: operatiuni fundamentale si operatiuni accesorii.

Operatiunile fundamentale sunt acelea prin care se realizeaza functia de intermediare in operatiunile de credit. Acestea sunt utilizate pentru folosirea/plasarea economiilor sau pentru strangerea acestora.In cadrul acestor operatiuni fundamentale avem:operatiuni pasive si operatiuni active.

Operatiuni pasive: Banca actioneaza sub forma de debitor(primeste un credit, exemplu in cazul unui deposit bancar). Reprezinta formarea de disponibilitati necesare realizarii functiilor sale. Acestea apar in pasivul bilantului.

Operatiunile pasive se compun din formarea capitalului propriu, depuneri si emisiunea de moneda.

In cadrul capitalurilor proprii intra depozitele facute de bancile comerciale(conturi curente), depuneri facute de stat prin trezorerie sau depuneri ale bancilor centrale ce apartin altor state. Tot in cadrul acestora intra si subscrierile facute de stat sau particulari. Ca si particularitate, putem mentiona ca acestea au o dimensiune mai mica in cadrul bancilor de emisiune decat in cadrul bancilor comerciale. Depunerile sunt facute de 2 organizatii: alte banci si mari intreprinderi. Banca central are grija de rezervele financiare ale statului, iar in tarile mari dezvoltate atrage depozite de la banci straine. In ceea ce priveste emisiunea de moneda, aici ne referim deobicei la punerea in circulatie a banilor si asigurarea masei de numerar corespunzatoare structurii monetare. Emisiunea de moneda poate fi calitativa si cantitativa.

Contul descrie situatia juridical a clientului vis a vis de banca. Contul creditor este o creanta a clientului, in timp ce contul debitor este o creanta a bancii. Printre categoriile de conturi se enumera: contul personal(tinut in interes propriu al titularului, acesta fiind singurul care dispune asupra acestuia daca nu a dat procura), contul tertului(creanta asupra depozitului ce apartine unei alte personae decat cea care dispune de cont), contul fiduciar, contul special(destinat unui scor particular.Din punct de vedere juridic, poate fii cont personal, al tertului sau fiduciar), contul colectiv(cont detinut de doua sau mai multe personae) si contul blocat(exista limitari speciale cand vine vorba de a dispune de cont- ex:atingerea majoratului).

Operatiuni active: Aceste operatiuni sunt acelea in care banca actioneaza deobicei in calitate de creditor. Operatiunile active se clasifica in:

Acordarea de credite(pentru stat,banci comerciale, etc.) – Aceste credite se gasesc sub forma rescontului de cambia, creditul de gaj de efecte comerciale, ipotecarea/garantarea hartiilor de valoare, credit guvernamental care se acorda statului in perioada de criza sau de confruntari sociale. Rescontarea cambiilor reiese din vanzarea pe credit a marfurilor. Deobicei banca de emisiune accepta spre rescontare titlurile ce au un termen mai mic de 90 zile. In cazul creditului de gaj de efecte comerciale, acesta ramane in patrimonial bancii comerciale insa serveste bancii centrale drept garantie a rambursarii creditului. Ipotecarea/garantarea hartilor de valoare reprezinta creditul pe gaj de efecte publice sau credit de lombardare si se acorda tot bancilor comerciale. Acestea sunt formate din obligatiuni, bonuri de tezaur, etc. Creditele guvernamentale au ca si baza legala doar bonurile de tezaur.

Decontari inter si intrabancare – In cadrul operatiunilor inter si intrabancare, banca poate influenta fluxurile banesti.

Lichidarea obligatiilor financiare dintre tari/vanzarea-cumpararea de aur si devize – Prin operatiunea de vanzare-cumparare de aur si devize, banca isi consolideaza rezerva valutara si mai are ca si obiectiv major influentarea cursului monedei nationale fata de monedele straine.

Functiile bancii centrale

Stabilirea si implementarea politicii monetare si de credit

Deobicei, banca central relationeaza cu Ministerul Finantelor cand vine vorva de solutionarea problemelor de politica monetara. Banca de emisiune stabileste ratele dobanzii intr-o economie dar si dimensiunea masei monetare. Dealungul timpului, au aparut numeroase dispute privind independent bancii centrale.

Emisiunea monetara

In ziua de astazi, banca centrala detine monopolul emisiunii de moneda. Aceasta operatiune deobicei este strans legata de cresterea economica. Bancnotele trebuie sa fie rezistente si dificil de reprodus. Nivelul de moneda emisa trebuie sa tina cont de nevoile economice. Supraemisiunea de moneda rezulta intr-un process inflationist in timp ce o emisiune insuficienta duce la deflatie.

Banca centrala pe langa tiparirea bancnotelor si baterea monedelor mai asigura si pastrarea in siguranta a disponibilitatiilor care nu au fost puse in circulatie, precum si pentru pastrarea si distrugerea matritelor, cernelurilor, bancnotelor si monedelor ce au fost retrase din circulatie.

Initial, bancile de emisiune si-au constituit reserve de aur in vederea asigurarii convertibilitatii bancnotelor. Avand control asupra proceselor de inflatie respective deflatie, se poate spune ca banca de emisiune isi exercita creatia monetara. Bancnotele impreuna cu moneda scripturala emisa evidentiate in conturile curente si in depozite ca disponibilitati la vedere reprezinta component substantial a circulatiei monetare adica component de baza a masei monetare. Banca central doreste ca masa monetara sa satisfaca si nu sa depaseasca nevoile circulatiei. Pentru a avea effect, aceasta pune in practica obiective ale unor politici monetare adecvate.

Pastrarea rezervelor de aur si valuta ale tarii si influentarea formarii cursului de schimb

Vasile Cocris considera ca in cadrul acestei functii, “banca este abilitata sa elaboreze balanta de plati si documente care sa evidentieze pozitia investitionala international a tarii, sa stabileasca cursurile de schimb de pe piata valutara dar mai mult sis a calculeze sis a publice cursurile medii.” Tot aici putem include si obligatia de a pastra si a gestiona rezervele international ale statului.

Prin interventii directe sau indirect ale BC pe piata, aceasta influenteaza cererea si oferta de valuta. In contextual practicarii unui system ce sa prevada cursuri fixe, au aparut polemici in ceea ce priveste autonomia politicii monetare a bancii de emisiune. Se cere ca aceasta sa fie cedata unor organisme internationale precum Banca Centrala Europeana.

Administrarea sistemului de plati(functia de creditare)

Trezoreria raspunde de baterea monedelor metalice si are un circuit monetary propriu. Contul current al Trezoreriei se afla in registrele bancii centrale. Orice tranzactie intre un titular de cont bancar si Trezorerie este procesata prin intermediul inscrisurilor din banca centrala.

Plasamentul imprumuturilor de stat se realizeaza prin banca centrala. Aceasta accepta statului avansuri si imprumuturi pentru a corecta decalaje intre incasari si plati. Toate categoriile de banci operationale, dar in special bancile comerciale sunt acelea care reprezinta intermediarii de baza intre agentii economici si banca de emisiune.

Functia de gestionar al rezervelor valutare

Aceste reserve pot fi formate din:

Aur detinut in tezaur in tara sau aflat in strainatate

Active externe materializate prin bancnote si monede metalice

Active de rezerva recunoscute pe plan international

Cambia, bilete la ordin, cecuri, obligatiuni, alte valori mobiliare

Bonuri de tezaur, obligatiuni si titluri de stat emise sau garantate de guverne straine

In prezent, prin acestea se realizeaza controlul schimburilor valutare si al cursului valutar. Rezervele valutare reprezinta motivul interventiei bancii pe piata valutara cu scopul de a stabiliza cursul valutar.

Cursurile valutare se formeaza in functie de cerere si oferta. Interventia pe piata valutara presupune folosirea propriilor reserve atunci cand este nevoie de o suplimentare a ofertei de valuta sau in noi achizitii de valuta pentru o amplificare a cererii. Toate aceste interventii au comisioane, taxe. Practicarea unui curs valutar defavorabil pentru moneda nationala va duce la inregistrarea unui curs de revenire nerecuperatoriu pentru produsele nationale.

Functia de autorizare, supraveghere si reglementare a institutiilor de credit

Puterea de a hotara ce institutie poate opera ca o banca revine bancii centrale. Ea stabileste regulile de emitere a autorizatiilor de functionare a institutiilor de credit. Exista anumite conditii in urma carora banca centrala poate oferii autorizatie de functionare a unor institutii de credit:

Nivelul de pregatire profesionala

Nivelul minim al capitalului social subscris ce v-a trebui varsat sub forma de disponibilitati la formarea institutiei de credit

Activitatiile pe care institutia de credit le v-a desfasura

Studiul de fezabilitate al bancii

Fondatorii si actionarii bancii

Organigrama actionariatului

Sediul bancii

Autoritatea este oferita atunci cand banca centrala considera ca o banca este condusa prudent si isi poate plati deponentii. In situatia in care nu se doreste inchiderea bancii respective, banca centrala poate opta pentru salvarea acesteia. Se poate ajunge la un aranjament financiar pentru a consolida capitalul bancii, poate insista sa fie schimbata conducerea bancii sau poate sprijinii fuziunea cu o alta banca.

Bancile centrale reglementeaza activitatea institutiilor de credit pentru a controla nivelul si structura creditelor acordate de acestea. In cadrul acestor reglementari avem reglementari cantitative care limiteaza numarul de credite pe care o banca comerciala le poate acorda si reglementari calitative unde se solicita sporirea creditarii pentru anumite scopuri, descurajand alte tipuri de credite.

O alta caracteristica a bancii centrale este cea de supraveghere prudentiala a institutiilor de credit. Aceasta supraveghere presupune urmarea unor cerinte legate de:

Nivelul minim de solvabilitate

Conform Normei Cooke elaborate de comitetul de la Basel, s-a prevazut un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%.

Indicatorul de lichiditate

Banca centrala stabileste numarul minim de depozite si pasive ce trebuiesc sa fie pastrate in numerar sau alte active care se pot transforma in numerar. Bancile care nu au suficiente active lichide trebuie sa se imprumute de la alte banci sau sa apeleze la banca centrala.

Rata rezervelor minime obligatorii

Expunerea maxima fata de un singur debitor si supravegherea imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca

Sa existe un plan amanuntit al creditelor oferite si al dobanzilor neincasate ce apartin de acestea

Formarea provizioanelor pentru riscul de credit

Puterea asupra schimburilor valutare

Administrarea resurselor si plasamentelor bancii

Raportarea datelor cerute pentru supraveghere si control(inclusive inspectii la sediul bancilor daca este nevoie)

Functia de “banca a bancilor”

Banca centrala este cea care ofera autorizatie institutiilor de credit sa functioneze intr-un sistem bancar. Deasemenea banca centrala deschide si opereaza conturi curente pentru fiecare institutie de credit autorizata.

Vasile Turliuc mentioneaza in cartea sa ca banca centrala apare in relatiile sale cu celelalte banci si sub forma de “ for monetar in care isi exercita autoritatea si impune tuturor institutiilor de credite sa depuna o parte din depozite sub forma de reserve minime obligatorii, ca depozite nepurtatoare de dobanda sau cu o dobanda mica la banca de emisiune.” Pe baza depozitelor constituite la banci se realizeaza o buna circulatie a monedei scriptural si deasemenea cresc resursele de creditare ceea ce v-a duce la cresterea procesului de creatie monetara. In consecinta, banca centrala este un supraveghetor si un bancher al institutiilor de credit nationale.

Functia de imprumutator de ultima instant

In aceasta situatie, bancile comerciale care nu au suficiente fonduri pentru a-si plati deponentii sau au problem financiare si nu mai au posibilitatea unui imprumut de la alte banci sau de pe pietele financiare, pot apela la banca de emisiune.

Pentru a spori increderea publica in sistemul bancar si sa determine bancile comerciale sa apeleze mai intai la alte surse de imprumut, banca centrala practica o rata a dobanzii foarte ridicata la aceste imprumuturi de ultima instanta.

Functia de banca a statului

Statul este unicul actionar al bancii centrale. Banca de emisiune este cea care lanseaza si cumpara titlurile de imprumut ale statului pentru a acoperii deficitele bugetare, deci putem spune ca ete un consultant si un agent al statului. In foarte multe tari, titlurile de credit au o pondere foarte mare in activele bancii de emisiune. Guvernul imprumuta disponibilitati de pe piata iar in schimb ofera spre vanzare titluri de valoare(obligatiuni, bonuri de tezaur). Pe masura punerii spre vanzare a unor noi titluri de stat, banca centrala poate sa rascumpere titluri ale datoriei publice emise anterior. Banca de emisiune poate actiona direct sau prin intermediul altor banci.

Se produce o “monetizare a datoriei publice” care v-a genera o stare inflationista. In acelasi timp, ratele dobanzilor au tendinta sa creasca.

Daca banca centrala v-a aplica o politica monetara axata pe stabilizarea ratei dobanzii, titlurile de stat vor ajunge sa fie cumparate pe piata libera. In acest mod scade oferta de masa monetara ce va genera un proces antiinflationist.

Rolul si functiile BNR in economia romaneasca

Conform Statutului, Banca Nationala a Romaniei este Banca Centrala a Romaniei. Obiectivul fundamental il reprezinta asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor. Banca Nationala a Romaniei sprijina politica economica generala a statului, fara a pune in pericol obiectivul principal.

Rolul BNR in mentinerea stabilitatii financiare:

Banca Nationala a Romaniei are un rol intrinsic in mentinerea stabilitatii financiare, ea avand o autoritate atat monetara cat si din punct de vedere prudential. Aceasta stabilitate financiara este realizata atat prin reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor carora BNR le-a oferit autorizatie de functionare cat si prin formularea si transmiterea eficienta a masurilor de politica monetara. Tot aici putem include si functionarea adecvata si supravegherea sistemelor de plati. Un alt pas al BNR pentru a asigura stabilitatea financiara este identificarea riscurilor si vulnerabilitatilor sistemului financiar.

Atributiile Bancii Nationale a Romaniei sunt:

Elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb

Principalele teme ale politicii monetare sunt:

Volumul, structura si dinamica operatiunilor de creditare

Volumul, structura si dinamica operatiunilor pe piata(BNR poate dobandi, lua in gaj sau vinde creante, titluri sau alte valori asupra statului, bancilor sau altor personae juridice)

Volumul si structura masei monetare

Nivelul si calculul dobanzilor la vedere si la termen

Cursul de schimb al leului in raport cu alte valute

Autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a investitiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare

Emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei

BNR administreaza rezerva de bancnote si monede metalice. Ea deasemenea formeaza programul de emisiune monetara, pentru a se asigura necesarul de numerar tinand cont de nevoile de pe piata. Bancnotele sunt semnate de guvernator si casierul central.

O alta functie este cea a stabilirii si conducerii politicii valutare. Dupa statut, aceasta este numita sub forma “stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia

In cadrul acesteia, atributiile BNR sunt:

A elabora balanta de plati si alte lucrari privind pozitia investitionala international a tarii

Sa stabileasca cursurile de schimb pentru operatiunile proprii pe piata valutara si sa calculeze + publice cursurile medii

Sa pastreze/administreze resursele international ale statului

Administrarea rezervelor international a Romaniei

Operatiuni accesibile pentru BNR:

Sa cumpere/vanda si tranzactii cu lingouri si monede de aur + metale pretioase

Sa cumpere/vanda si tranzactii in valuta

Sa cumpere/vanda si tranzactii pe piata secundara cu bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri

Sa cumpere/vanda si tranzactii cu valori mobiliare emise sau garantate de banci centrale, institutii financiare international, societati bancare si nebancare

Sa deschida sis a mentina conturi la alte banci centrale si autoritati monetare

Capitolul 2 – Aspecte teoretice ale politicii monetare si a rolului ei in economie

2.1 Politica monetara – concept si obiective

Politica monetara este o component de baza a politicii economice, alaturi de alte component, in principal, politica bugetara si politica fiscala, avand un rol important in realizarea obiectivelor principale ale acesteia si anume: asigurarea unei cresteri economice echilibrate, ocuparea deplina a fortei de munca, stabilitatea preturilor si asigurarea echilibrului balantei de plati externe.

Conceptul de “politica monetara” este relative nou in stiinta si practica economica, semnificatia acestuia luand amploare in urma inlocuirii monedei metalice si a bancnotelor convertibile cu diverse tipuri de moneda fiduciara.

In opinia lui Vasile Turliuc, “politica monetara isi propune sa actioneze cu character global asupra variabilelor economice(prêt,nivel de activitate, utilizarea fortei de munca, echilibru extern) prin intermediul variabilelor monetare, ele insele imperfect controlabile.” Politica monetara a mai fost definite ca fiind o actiune a autoritatiilor monetare menita sa controleze variatiile cantitatii totale de bani(sau de credit) in tipurile de dobanda si inclusive in cursurile de schimb, cu scopul de a colabora la controlul inflatiei, la reducerea somajului, obtinerea unei mai mari rate de crestere a venitului.

Interventia statului intr-o economie se realizeaza prin intermediul politicii monetare si a politicii fiscal, deci putem afirma ca se realizeaza prin intermediul unor variabile monetare, variabile pe care banca centrala incearca sa le influenteze insa sunt greu de controlat. Aceste variabile sunt: agregatele monetare si ale creditului, rata dobanzii si cursul de schimb.

Renumitul professor Costin C. Kiritescu defineste politica monetara ca fiind “ansamblul masurilor monetare luate de stat si de banca centrala pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor in circulatie si nevoile de bani ale economiei sau pentru influentarea intr-un anumit sens a conjuncturii economice.”

Rolul principal al politicii monetare este reglarea volumului mijloacelor de plat ace sunt utilizate pe piata de bunuri si servicii, prin folosirea de instrumente specifice. Obiectivele principale ale politicii monetare urmaresc controlul pe care autoritatea monetara il exercita asupra cheltuielilor totale facute in economia nationala pentru cumpararea de bunuri si servicii. Banca centrala exprimandu-se prin politica monetara doreste sa indeplineasca anumite obiective finale precum: stabilitatea preturilor, ocuparea fortei de munca si cresterea economica. Pentru atingerea acestor obiective, banca centrala utilizeaza o serie de instrumente.

Dupa alegerea obiectivelor finale, bancile centrale isi aleg niste obiective intermediare. Aceste obiective intermediare sunt reprezentate de nivelele tinta ale variabilelor monetare pe care banca de emisiune doreste sa isi puna amprenta insa nu prea reuseste sa le controleze. Aceste variabile sunt : agregatele monetare(M1,M2,M3) si ale creditului, rata dobanzii si cursul de schimb. Acestea au o influenta directa asupra obiectivelor finale. Intrucat controlul asupra obiectivelor intermediare este indirect, banca centrala allege un alt set de variabile numite obiective operationale. Acestea sunt reprezentate de variabile pe care banca centrala le poate influenta in mod relative usor prin intermediul instrumentelor de care dispune. In cadrul acestor obiective operationale intra baza monetara exogena(M0) sau ratele dobanzilor de refinantare(rata repo, rata dobanzii la titlurile de stat tranzactionate pe piata secundara).

Criterii folosite la alegerea obiectivelor intermediare:

Posibilitatea de masurare corecta a acestora – obiectivele intermediare vor fi utilizate doar daca semnalele deraparii politicilor bancii centrale de la traiectoria proiectata sunt anterioare celor date de obiectivul final

Gradul de control al obiectivului intermediar – banca centrala trebuie sa aiba un control eficient asupra obiectivului intermediar, care sa permita readucerea acestuia pe traiectoria stabilita, atunci cand se constata abaterea de la aceasta

Previzibilitatea impactului asupra obiectivului final – obiectivul intermediary ales de banca centrala trebuie sa aiba un effect previzibil asupra obiectivului final.

Aceleasi criterii sunt folosite si pentru alegerea obiectivelor operationale.

Tabel 3 – Elementele politicii monetare

Obiectivul intermediary al bancii centrale este controlul masei monetare(M2), care se realizeaza prin controlul direct al bazei monetare(M0), ca obiectiv operational.

Stabilitatea preturilor ca obiectiv al politicii monetare

De la inceputul anilor ’80, politica monetara active a fost inlocuita cu “noua politica monetara”. Aceasta din urma pune accent mai mare asupra importantei asigurarii stabilitatii preturilor spre deosebire de politica monetara active in care rolul era de a furniza lichiditati necesare pentru relansarea activitatii economice.

Avantajele acestei orientari a politicii monetare sunt:

Eliminarea decalajelor cu care se manifesta efectele exercitate de variatiile cantitatii de moneda asupra nivelului general al preturilor

Stabilitatea pe termen lung a ratei de crestere a PIB nominal

Existent unor proprietati de reglare automata a socurilor ce intervin in domeniul cererii si ofertei aggregate

Avantajele stabilitatii preturilor sunt multiple:

Stabilitatea preturilor permite populatiei sa identifice mai usor modificarile preturilor relative

Daca creditorii sunt siguri ca preturile vor fi stabilite in viitor, ei nu vor mai cere o prima de risc de inflatie pentru a se proteja impotriva pierderilor pe care le suporta pe termen lung

Daca mentinerea stabilitatii preturilor este verosimila, este mai putin probabil ca particularii si intreprinderile sa deturneze resursele de care dispun impotriva inflatiei

Sistemele fiscale si sociale creeaza intotdeauna anumite efecte perverse, care distorsioneaza comportamentele economice

Inflatia reduce cererea de moneda a agentilor economici si genereaza costuri de tranzactionare mai ridicate

2.2 Caracteristici ale strategiilor de politica monetara

Strategia de politica monetara este un ansamblu de criteria si procedure care stau la baza adoptarii, implementarii si comunicarii deciziilor autoritatii monetare in scopul atingerii obiectivului fundamental al politicii monetare.

Strategia de politica monetara se clasifica in functie de modul in care se realizeaza atingerea obiectivului final si avem:

Strategii indirect ce include obiective intermediare ce permit atingerea obiectivelor finale

Strategii directe care urmaresc tintirea directa a obiectivului final

Atat strategiile directe cat si cele indirect presupun utilizarea unei ancore nominale. Ancora nominal este o variabila nominal macroeconomica care este fixate sau limitata la un anumit nivel in scopul asigurarii stabilitatii preturilor. Aceste variabile pot fi: cursul de schimb, agregatele monetare, tinta de inflatie.

Strategii indirecte

Avem urmatoarele categorii de strategii indirecte:

Tintirea cursului de schimb(exchange rate targeting)

Tintirea agregatelor monetare(money targeting)

Controlul ratei dobanzii

(poza cu strategiile oficiale ale politicii monetare ale statelor…)- 33/R69-82,83

a .Tintirea cursului de schimb

Deobicei, aceasta strategie de politica monetara este utilizata atunci cand se doreste evitarea aprecierii respective deprecierii monedei nationale in perioade in care ne confruntam cu iesiri/intrari masive de valuta. Poate imbraca formele unui: curs de schimb fix, curs de schimb fix cu banda orizontala, curs fix ajustabil, curs fix cu banda ajustabila, curs fix in refim de consiliu monetar.

Deprecierea are consecinte negative precum:

Este semnalul unei politici monetare laxe

Alimenteaza anticipatii inflationiste

Repercutarea rapida a variatiilor cursului valutar asupra preturilor interne limiteaza ajustarea preturilor relative

Daca expunerea in valuta a bancilor comerciale este mare, deprecierea poate pune in pericol stabilitatea sistemului bancar

Aprecierea are consecinte negative precum:

Creaza problem exportatorilor

Stimuleaza investitiile pe termen scurt, cresterea veniturilor care in cele din urma v-a duce la cresterea inflatiei.

Conditii pentru implementarea strategiei de tintire a cursului de schimb:

Existent unui volum sufficient de reserve international, care sa permita interventii rapide pe piata valutara

Aplicarea unui mix de politici macroeconomice, care sa asigure un nivel scazut al inflatiei comparabil cu cel din tara monedei ancora

Mentinerea credibilitatii externe a tarii, inclusib a stabilitatii politice, a cadrului institutional si legislative

Avantaje si dezavantaje ale folosirii strategiei de tintire a cursului de schimb:

Potrivit triunghiului incompatibilitatiilor elaborate de J.M Fleming si R.A Mundell:

In cazul in care se opteaza ca o tara sa foloseasca un regim de curs de schimb fix si politica monetara sa fie independent, atunci ea trebuie sa renunte la libertatea miscarii capitalurilor.

Daca se opteaza pentru un regim de curs de schimb fix si libertatea circulatiei capitalurilor, atunci nu se poate promova o politica monetara independent.

Daca se opteaza pentru independent politicii monetare si libertatea circulatiei capitalurilor, atunci tara respectiva trebuie sa practice un regim de curs de schimb flotant.

Tintirea agregatelor monetare

In cadrul acestei strategii, politica monetara promovata de banca centrala vizeaza controlul volumului mijloacelor de plata din economie in scopul evitarii dezechilibrelor monetare. Utilizarea agregatelor monetare drept tinta intermediara presupune stabilirea unui nivel de crestere a masei monetare compatibil cu stabilitatea preturilor.

Conditii pentru implementarea strategiei de tintire a agregatelor monetare:

Existent unei legaturi puternice si previzibile intre agregatul monetar ales drept tinta intermediara si obiectivul final

Banca centrala sa aiba capacitatea de a controla agregatul monetar ales drept tinta

Una dintre problemele cu care banca centrala trebuie sa se confrunte este alegerea agregatelor monetare. Prima solutie ar fi ca banca centrala sa se orienteze asupra M1 adica a masei monetare, adica asupra cantitatii de mijloace de plata create de sectorul bancar. Alta variant ar fi ca banca centrala sa se orienteze spre volumul total al lichiditatiilor existente in economie(agregatele monetare M2,M3,M4,etc). Cu toate acestea, folosirea unor aggregate mai largi presupune diminuarea eficacitatii politicii monetare. Argumentele in favoarea folosirii agregatelor M2, M3 ar fi ca activele lichide au posibilitatea de a se substitui reciproc iar procesul de formare a ofertei de moneda se extinde.

Pentru a controla agregatele monetare, ne sunt precizate doua modalitati:

Utilizarea ca obiectiv operational a agregatului numit “baza monetara”

Se bazeaza pe relatia: = unde k-multiplicator, B-baza monetara, -masa monetara in sens restrains.

Banca centrala trebuie sa fie independent, sa nu poata fi obligate sa finanteze deficitul bugetar. Banca centrala trebuie sa aiba destul de multe mijloace de absorbtie a lichiditatii bancare pentru a neutraliza intrarile de capital din strainatate.

Rationalizarea creditului

Controlul direct al creditului permite evitarea efectului secundar al controlului bazei monetare: cresterea ratei dobanzii. Atingerea unui obiectiv cantitativ privind M1, M2, M3, etc determina rarefierea lichiditatii bancare.

Instabilitatea pe termen scurt a vitezei de circulatie a monedei(cererii de moneda) poate fi depasita prin strategia de tintire a agregatelor monetare daca se aplica adoptarea unei reguli de crestere a agregatelor monetare sau daca se aplica o “politica monetara active”.

Avantaje si dezavantaje ale tintirii agregatelor monetare:

Controlul ratei dobanzii

Datorita diversitatii pietelor de capital, se distinge o gama larga de rate ale dobanzii:

Ratele dobanzilor de pe pietele de capitaluri:

Rata dobanzii de pe piata interbancara(Libor, Euribor, Robor, Robid,etc)

Rata dobanzii de pe piata obligatara

Rata dobanzii de pe piata ipotecara

Rata dobanzii de pe piata titlurilor de stat

Ratele dobanzilor la credite bancare:

Ratele debitoare(pasive): la vedere, la termen

Ratele creditoare(active): ratele la credite cu scadente scurte sau foarte scurte(spot), ratele la credite cu scadente medii sau lungi

Ratele dobanzilor fixate administrativ

Banca centrala poate efectua operatiuni doar pe rata dobanzii de refinantare a bancilor comerciale. Oscilatiile ratei dobanzii de referinta a bancii centrale influenteaza nivelul dobanzilor de pe toate pietele de capitaluri, inclusiv piata bursiera si piata valutara. Cresterea costurilor creditului se vor reflecta in costurile generale ale intreprinderilor ceea ce v-a genera in final o scadere a cererii de credite.

Tintirea reatei dobanzii are ca si punct de sprijin o schema de transmisie prin intermediul careia obiectivul operational(rata dobanzii de refinantare) permite realizarea tuturor obiectivelor intermediare. In cadrul acestor obiective intermediare fac parte: dobanzile pe termen scurt formate in interiorul economiei, dobanzile interne pe termen mediu si lung, cursul de schimb.

Dezavantaje ale strategiei bazata pe controlul ratei dobanzii:

Posibilitatea blocarii transmisiei – in tari precum Romania in care din cauza excedentului de lichiditate provenit din intrarile masive de capital strain fac ca eficacitatea strategiei sa fie redusa. Un alt caz de blocare este atunci cand agentii economici sunt putin sensibili la cresterea ratei dobanzii, din cauza anticipatiilor lor inflationiste.

Volatilitatea ratei dobanzii

Incompatibilitatea obiectivelor – in cadrul acestora intra fenomenele mentionate la triunghiul incompatibilitatiilor.

Factori care au determinat renasterea strategiei sunt:

Inovarea financiara care determina aparitia unor produse sofisticate, aduc bancilor un volum ridicat de lichiditati si dau nastere unor noi modalitati de finantare a agentilor economici.

Dezvoltarea si internationalizarea pietelor de capital. Aceste oscilatii de implementare sunt datorita cadrului institutional existent. Exemple de tar ice folosesc aceasta strategie sunt SUA, Canada, Australia.

Strategii directe de politica monetara(tintirea directa a inflatiei)

Spre deosebire de strategiile indirect, cele directe urmaresc tintirea directa a inflatiei. Conform glosarului BNR, conceptul de tintire directa a inflatiei se defineste ca fiind o strategie de politica monetara ce se caracterizeaza prin adoptarea publica a unei tinte cantitative de inflatie si asumarea explicita a stabilitatii preturilor in calitate de obiectiv primordial. Tintirea inflatiei este o strategie ce urmareste mentinerea ratei inflatiei la un nivel anticipat.

Tabel 4. Strategia de tintire a inflatiei pe plan mondial in 2007

Aceasta strategie a fost intalnita pentru prima oara in jurul anilor ’90 in tari precum Noua Zeelanda(1990), Canada(1991), Anglia(1992), Australia(1993) si Suedia(1993).

Exista numeroase definitii ale strategiei de tintire a inflatiei. In cele din urma, toate acestea presupun component precum: obiectivul principal este stabilitatea preturilor; anuntarea unui obiectiv in ceea ce priveste rata inflatiei; comunicarea intent cu publicul; previzionarea inflatiei si a cresterii PIB precum si publicarea datelor catre public; adoptarea unei reguli de politica monetara referitoare la nivel de crestere al preturilor; independent si responsabilitatea bancii centrale.

Pentru a implementa strategia de tintire a inflatiei, este necesar sa se indeplineasca un numar de conditii. Aceste conditii pot fi grupate pe doua categorii:

Cerinte institutionale

Importanta primordiala a inflatiei fata de alte obiective

Independenta bancii centrale – presupune existenta unei legi care sa ateste independenta conducerii bancii si sa acorde control exclusiv acesteia in vederea alegerii instrumentelor de politica monetara pentru atingerea obiectivului strategic

Armonizarea politicii monetare cu politica fiscal – in cazul acesta, este urmarita limitarea sau chiar inexistenta dominantei fiscale. Aceasta se poate manifesta prin:finantarea deficitului public direct de catre banca centrala sau sistemul bancar; dezvoltarea insuficienta a pietelor financiare ceea ce nu permite tranzactionarea titlurilor publice sau private; nivelul nesustenabil al datoriei publice. Toate acestea vor genera presiuni inflationiste.

Sistem financiar bine dezvoltat – un sistem financiar bine dezvoltat poate oferi informatii privind anticipatiile inflationiste, informatii ce vor ajuta banca centrala sa elaboreze strategia de tintire a inflatiei. Alt bonus este faptul ca un sistem financiar bine dezvoltat nu permite bancii centrale sa pericliteze /sacrifice obiectivul de inflatie pentru a evita o criza de sistem.

Curs de schimb flexibil – cu toate ca acesta este necesar pentru atingerea tintei de inflatie, acesta prezinta si niste riscuri. In economiile in care procesele de dolarizare si eurizare sunt dezvoltate, flexibilitatea cursului de schimb poate duce la crize financiare deoarece deprecierea monedei determina cresterea datoriilor exprimate in valuta iar aprecierea poate determina deteriorarea situatiei balantei comerciale.

Transparenta consta in comunicarea catre public a obiectivelor, instrumentelor si deciziilor de politica monetara.

Cerinte tehnice

Alegerea unui indice de preturi adecvat – acesta trebuie sa fie usor de inteles de catre public si reprezentativ pentru puterea de cumparare a banilor. Este necesara existent unui parametru care sa ajute in masurarea inflatiei. Acesti parametrii pot fi indicele preturilor de consum(IPC) si deflatorul PIB. Avantaje pentru folosirea IPC sunt:este bine cunoscut de public; este calculate lunar si publicat cu mica intarziere; este foarte rar revizuit. In majoritatea cazurilor, tintirea este centrata pe “inflatia de baza” ceea ce presupune excluderea din IPC a preturilor care variaza atipic(energie,produse alimentare,dobanzi), a preturilor administrative, a preturilor prin adaugarea impozitelor indirect, etc.

Stabilitatea explicita a unei tinte cantitative, a intervalului de fluctuatie acceptat si a orizontului de timp in care se va urmari atingerea obiectivului – Largimea benzii tinta difera de la o tara la alta: Noua Zeelanda, Canada, Israel in 2007 a fost de 1-3%. In alte tari precum Cehia(2,5% cu o deviatie de +/- 1,5%), Islanda(4% cu o deviatie de +/- 1%). Orizontul de timp depinde de nivelul initial al inflatiei si de mecanismul de transmitere al politicii monetare. Acestea variaza intre 12-18 luni(Romania-12 luni ; Canada-18 luni).

Definirea clauzelor de exonerare – aceasta se impune datorita unor socuri semnificative ale ofertei precum fluctuatiile mari ale preturilor international ale petrolului, materiilor prime, modificari ale impozitelor indirect. Astfel, se poate determina o volatilitate atat la nivelul productiei cat si la nivelul ocuparii fortei de munca. Banca centrala nu v-a raspunde de acestea.

Elaborarea de catre banca centrala a unui model performant de prognoza a inflatiei – depinde de cunoasterea mediului de transmisie si a modului de functionare a economiei.

Avantaje si dezavantaje ale strategiei de tintire directa a inflatiei:

2.3 Instrumente de politica monetara

Instrumentele politicii monetare sunt procedee, mijloace prin care autoritatea monetara actioneaza asupra marimii si dinamicii variabilelor monetare pe care le vizeaza, in scopul atingerii obiectivului stabilit. Acestea urmaresc influentarea masei monetare si a ratei dobanzii.

Participantii si activele eligibile:

In functie de influentarea masei monetare si a ratei dobanzii, instrumentele de politica monetara se impart in 2 mari grupe:

Instrumente de interventie indirect – sunt utilizate de banca centrala in relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. Acestea isi pun amprenta asupra ofertei de moneda utilizand lichiditatea bancara. Instrumentele indirect pun in evident interventiile bancii centrale asupra lichiditatii bancare. Aceste interventii urmaresc influentarea procesului de creatie monetara dar si rata dobanzii pe termen scurt.

In cadrul acestor instrumente intra:

Facilitatiile de refinantare

Operatiunile de piata(open-market)

Rezervele minime obligatorii

Instrumente de interventie directa – acestea sunt reprezentate de masurile care ii afecteaza in mod direct pe utilizatorii si detinatorii de moneda precum si institutiile financiare. Instrumentele directe permit controlul direct al ofertei de moneda printr-o actiune impusa de autoritatea monetara. Actiunea presupune limitarea acordurilor de credite bancare.

In cadrul acestor instrumente intra:

Plafonul de credite

Selectivitatea creditelor(creditarea preferentiala)

Presiunea morala(moral suasion)

In vederea asigurarii stabilitatii monedei nationale in raport cu alte valute, banca centrala dispune de instrumente ce actioneaza asupra cursului de schimb:

Interventii directe pe piata valutara

Rata dobanzii

Controlul schimburilor valutare

Figura 1. Structura instrumentelor de politica monetara

Instrumente de interventie indirecta

Dupa cum am mentionat anterior, acestea actioneaza asupra ofertei de moneda prin lichiditatea bancara. Lichiditatea bancara reprezinta capacitatea bancii de a efectua plati directe, in numerar catre client si deasemenea plati ale titularilor de cont in favoarea celor care au conturi deschise la alte banci in orice moment.

Bancile pot procura moneda bancii centrale prin:

Atragerea de depozite de la populatie si agentii economici

Vanzarea de titluri pe piata

Imprumuturi de la banca centrala

Instrumentele de interventie indirect asupra lichiditatii bancare se bazeaza pe urmatoarele aspecte:

Dependent bancilor comerciale fata de banca centrala

Existent unei corelatii intre volumul creditului si nivelul activitatii economice

Elasticitatea cererii de credite in raport cu rata dobanzii

Facilitatiile de refinantare bancara

Acestea sunt initiate de bancile comerciale.

Refinantarea bancilor comerciale se poate realize prin facilitatiile permanente(scontare si lombardare) si prin instrumentele pietei monetare.

Figura 2. Mecanismul de refinantare a bancilor comerciale

Rol reglator

RESCONTARE

Moneda centrala

Moneda Efecte

centrala de comert

Credite de refinantare in alb

(fara garantii) sau garantate cu titluri

de creanta

Caracteristici ale facilitatiilor permanente:

Sunt utilizate din initiative bancilor comerciale

Se realizeaza la rate predeterminate ale dobanzii

Acestea pot fi oferite sub forma de depozite

Caracteristici ale instrumentelor de piata monetara:

Sunt initiate de banca centrala si sunt conduse in maniera competitive

Ratele dobanzii la care se realizeaza operatiunile sunt incerte

Inlocuiesc operatiunile cash de pe piata

Sporesc volumul titlurilor

In multe tari imbraca forma tranzactiilor de rascumparare si revanzare(REPO)

Politica de rescont

Politica de rescont este o tehnica de refinantare ce pune in legatura bancile comerciale cu bancile centrale fara a apela la piata interbancara.

Rescontarea reprezinta achizitia facuta de banca centrala a unor titluri private de creanta pe termen scurt(bilete la ordin,etc) detinute de bancile comerciale carora le ofera in schimb lichiditati. Titlurile respective reprezinta credite cu dobanda pietei(taxa de scont) acordate de bancile comerciale economiei. Taxa de rescont este rata dobanzii la care o banca comerciala se refinanteaza. Aceasta taxa de rescont este retinuta si stabilita de banca centrala.

Operatiunile de rescontare se individualizeaza prin anumite trasaturi:

Se deruleaza la o rata a dobanzii fixa

Initiative operatiunilor apartine bancilor comerciale

Furnizeaza lichiditati bancilor comerciale

Politica de rescont exercita 2 tipuri de efecte: un effect cantitativ asupra volumului masei monetare in circulatie si un effect valoric asupra structurii ratelor dobanzii existente in economie

Efectul cantitativ

Bancile comerciale creeaza moneda scriptural prin operatiunile lor de creditare sau prin operatiuni prin care achizitioneaza active financiare. Structura sistemului bancar si necesitatea clientului fac ca o parte din moneda scriptural create sa fie convertita in moneda legala(moneda bancii), ceea ce impune bancilor comerciale sa detina mai multa moneda a bancii centrale si mai putine active financiare. In lipsa altor surse de procurare de lichiditati, bancile sunt nevoite sa apeleze la banca centrala, prin rescontarea efectelor de comert detinute in portofoliu.

In concluzie, rescontul reprezinta conditia ca o banca comerciala sa emita moneda, chiar daca aceasta are datorii catre banca centrala.

Refinantarea bancilor comerciale prin rescontarea efectelor de comert exercita un effect cantitativ asupra masei monetare. Astfel, bancile comerciale pot acorda credite pe termen lung chiar daca acesta dispune de resurse pentru credite pe termen scurt.

Efectul valoric(pret)

Banca comerciala resconteaza efectele de comert prezentate de bancile comerciale in schimbul platii unei dobanzi. Aceasta dobanda denumita anterior si taxa de rescont este rata de refinantare oficiala si are rolul de rata directoare a creditului. Rata de rescont influenteaza rata creditelor bancare, creditelor private si creditelor publice.

Taxa de rescont influenteaza deasemenea si rata dobanzii aferenta datoriei publice pe termen scurt. In acest caz, daca trezoreria doreste sa plaseze bonuri de tezaur in sectorul bancar, aceasta v-a trebui sa plateasca o rata de randament(rata dobanzii+prima de risc) egala cu taxa de rescont. Daca aceasta rata este mai mica decat taxa de rescont, bancile comerciale vor rambursa datoriile catre banca centrala in loc de a subscribe la aceste bonuri.

Taxa de rescont determina si rata maxima a dobanzii la care bancile comerciale accepta sa se imprumute una de la alta. Rata dobanzii pe piata monetara interbancara nu poate fi mai mare decat taxa de rescont. Cu toate acestea, se constata cazuri in care bancile prefer sa plateasca o dobanda mai mare decat taxa de rescont pentru a nu aparea ca respective are datorii mari fata de banca centrala.

Limitele politicii de rescont

Aceasta politica se manifesta doar in conditiile in care bancile comerciale au nevoie de lichiditati

Practicarea de catre banca centrala a unei politici de rescont simple, care nu are influenta asupra bancilor comerciale, chiar daca acestea apeleaza la banca centrala pentru refinantare

Alta limita de rescont se manifesta in conditii de inflatie ridicata, cand decizia bancii centrale de a majora taxa de rescont nu impiedica refinantarea bancilor comerciale, ci o face mai putin necesara

Piata monetara interbancara

Aceasta reprezinta blocul monetary pe care doar institutiile de credit si bancile centrale il pot accesa. Institutiile de credit au interventii pe piata monetara in contextual in care ele isi plaseaza excedentul de lichiditate sau cand doresc sa echilibreze trezoreria prin obtinerea de lichiditati.

Exista 2 situatii majore:

Conditii lipsite de criza: institutiile de credit deficitare recurg la refinantare de la banca centrala doar atunci cand nu isi mai pot procura resurse de finantare. Nevoia de lichiditate de pe piata determina institutiile de credit sa recurga la refinantare.

Conditii de criza: institutiile de credit cu excedent de lichiditate refuza sa il plaseze pe piata iar cele cu deficit de lichiditate nu poate sa obtina lichiditati de pe piata. In cele din urma se va ajunge la refinantare de la banca centrala.

Operatiunile de piata(open-market)

Politica de open-market reprezinta interventii ale bancii centrale pe piata monetara cu scopul de a sporii sau diminua lichiditatea existent pe aceasta piata. Aceste interventii constau in vanzari sau cumparari de titluri.

Figura 3. Exemplificarea interventiei BC asupra lichiditatii bancare prin operatiuni de open market

Daca banca centrala vinde titluri de stat pe piata monetara

titluri moneda centrala

de stat

cresterea ratei dobanzii

pe piata monetara

Cresterea ratei dobanzii

la credite

Banca centrala cumpara titluri de stat pe piata monetara

titluri moneda centrala

de stat

scaderea ratei dobanzii

pe piata monetara

scaderea ratei dobanzii

la credite

Politica de open-market se individualizeaza prin anumite trasaturi:

Banca centrala dobandeste initiative de a intervene pe piata interbancara fara a intra in contact cu o banca comerciala spre deosebire de politica de rescont unde banca centrala raspunde solicitarilor de lichiditati ale bancii comerciale

Spre deosebire de politica de rescont, politica de open-market poate sa si absoarba lichiditate de pe piata. Prin vanzarea de efecte publice de catre banca centrala se reduce lichiditatea bancilor comerciale iar prin cumpararea de efecte publice se sporeste lichiditatea bancilor comerciale

Comparative cu politica de rescont unde taxa de rescont este stabilita unilateral de banca de emisiune, politica de open-market se aplica pe o piata specifica(piata monetara). Daca banca centrala considera ca lichiditatea este mare, aceasta v-a vinde titluri iar daca aceasta considera ca lichiditatea este mica, aceasta v-a cumpara titluri.

Suportul operatiunilor de open-market:

Cumparari/vanzari de active eligibile(repo/reverse repo) – Banca centrala cumpara titluri de stat de la banci comerciale pentru a injecta lichiditate in piata si vinde titluri bancilor comerciale pentru a absorbi lichiditate de pe piata. Aceste tranzactii se fac cu angajamentul bancilor de a rascumpara activele la o data ulterioara si la un pret stability la data incheierii tranzactiei.

Acordare de credite colaterizate cu active eligibile pentru garantare – Bancile centrale ofera credite bancilor comerciale cu scopul de a injecta lichiditate pe piata. Bancile comerciale isi pastreaza patrimonial asupra activelor aduse in garantie.

Vanzari/cumparari de active eligibile pentru tranzactionare – Banca de emisiune vinde/cumpara active eligibile pentru tranzactionare cu scopul de a absorbi/injecta lichiditate. Aceste tranzactii presupun transferul patrimoniului asupra activelor eligibile de la vanzator la comparator.

Emitere de certificate de depozit – pentru a absorbi lichiditate de pe piata, banca centrala vinde bancilor comerciale certificate de depozit.

Swap valutar – consta in incheierea simultana a doua tranzactii cu aceeasi contrapartida. In cadrul acestor tranzactii, banca centrala vinde/cumpara la vedere moneda straina contra moneda nationala cu scopul de a absorbi/injecta lichiditati.

Atragerea de depozite la banca centrala – sunt similar facilitatii de depozit, deosebirea fiind ca banca centrala este initiatorul. Tranzactii cu scadenta prestabilita, destinate absorbtiei de lichiditate. Banca centrala atrage depozite de la institutiile de credit.

Politica de open-market isi pune amprenta asupra 2 categorii de efecte:

Efectul cantitativ

Daca banca centrala vinde titluri se produce o absorbtie de moneda ceea ce rezulta ca masa monetara va scadea. Daca banca de emisiune cumpara titluri se produce o infuzie de moneda ceea ce va duce la o crestere a masei monetare.

Efectul valoric(pret)

Deasemenea se realizeaza atunci cand banca de emisiune vinde/cumpara titluri. Operatiunile de open-market au influenta asupra ratei dobanzii. Prin actiunea asupra ratei dobanzii, banca centrala influenteaza conditiile de refinantare a bancilor comerciale. In situatia in care banca centrala urmareste scaderea ratei dobanzii, va stimula bancile comerciale sa se refinanteze de la ea ceea ce va determina o infuzie de lichiditate si invers.

Acest efect are consecinte precum: variatiile de dobanda la care bancile comerciale pot obtine lichiditati au repercursiuni asupra marimii dobanzilor percepute de banci de la clientii lor; fluctuatiile ratei dobanzii de pe piata monetara influenteaza marimea dobanzii aferente datoriei publice. Daca statul plaseaza pe piata bonuri de tezaur al caror randament este scazut, bancile comerciale care dispun de lichiditati cor dori sa cumpere titluri de la banca cetrala si nu de la trezoreria statului.

Rezervele minime obligatorii

Initial, acestea reprezentau un stoc de lichiditati pe care bancile comerciale trebuiau sa le pastreze pentru a face fata retragerilor massive de capital.

Rezervele minime obligatorii constau in obligatia bancilor comerciale de a-si constitui depozite, neremunerate sau remunerate cu o dobanda scazuta, in conturile deschise la banca centrala. In cazul in care o parte din resursele lor sunt indisponibilizate sub forma de reserve in moneda legala, bancile comerciale nu se mai pot angaja in operatiuni de creditare generatoare de moneda. Cresterea coeficientului rezervelor obligatorii se manifesta printr-un proces deflationist si va avea ca efect reducerea ritmului de crestere a masei monetare. Scaderea coeficientului rezervelor obligatorii se manifesta printr-un process inflationist si va avea ca efect sporirea ritmului de crestere a masei monetare.

Figura 4. Exemplificarea politicii rezervelor bancare minime obligatorii

Obiectivele rezervelor minime obligatorii:

Crearea sau mentinerea unui deficit de lichiditate pe piata(exista o poosibilitate ca dobanzile sa influenteze piata monedata)

Evitarea fluctuatiilor mari ale dobanzilor pietei monetare. Concomitent se realizeaza controlul expansiunii creditului care in cele din urma va influenta agregatele monetare.

Marimea rezervei minime obligatorii este determinate prin stabilirea coeficientului rezervelor minime obligatorii. Acesta poate fi unic sau diferentiat, in functie de moneda folosita si de scadenta elementelor induse in baza de calcul a rezervelor.

Rezervele minime obligatorii sunt reprezentate de soldul creditor minim al conturilor curente deschise la bancile comerciale la banca centrala. O crestere a ratei rezervei poate servi la compensarea efectelor asupra lichiditatii bancare. Acest system poate fi utilizat pentru a putea lupta impotriva speculatiilor antrenate de revalorizarea monedei nationale. Mentinerea rezervelor minime obligatorii permite disocierea costului creditului datorat interventiilor bancii centrale pe piata monetara si permite sa actioneze asupra cererii de credite.

Efectele politicii rezervelor minime obligatorii se impart in:

Efectul cantitativ

Acesta poate fii exprimat prin urmatoarea relatie:

∆C=∆M=∆ x =∆ x K

∆C-marimea creditelor noi acordate

∆M-cantitatea de moneda nou creata

∆-marimea rezervelor excedentare

K-multiplicatorul creditului

n-preferinta clientilor bancii pentru numerar

r-coeficientul rezervelor obligatorii

Dupa cum mentionam anterior, daca coeficientul rezervei minime creste, acesta se manifesta printr-un proces deflationist care va avea ca si repercursiuni scaderea ritmului de crestere a masei monetare. Daca coeficientul scade, procesul este unul inflationist iar rezultatul va fi cresterea masei monetare.

Rezervele minime obligatorii modifica deasemenea si volumul rezervelor lichide excedentare. Daca coeficientul scade, acesta determina cresterea rezervelor excedentare ale bancilor pentru ca o parte din cantitatea de moneda centrala detinuta anterior ca reserve obligatorii este eliberata pe piata fiind disponibila pentru acordarea de credite. Efectul invers consta in acordarea de mai putine credite de catre banci ca urmare a cresterii coeficientului ce determina scaderea rezervelor excedentare ale bancii.

Efectul pret

Prin modificarea ratei rezervei minime obligatorii se influenteaza pretul procurarii lichiditatilor. In ceea ce priveste politica de refinantare care se bazeaza pe rata dobanzii la creditul de refinantare, are un effect direct asupra lichiditatii bancare si masei monetare. Are loc o reducere a lichiditatii bancilor comerciale in cazul in care coeficientul creste.

Efectul cost

Dobanda rezervelor minime obligatorii fiind mai mica decat dobanda pietei poate determina bancile sa recupereze cheltuiala prin cresterea costului creditelor pe care le acorda. Un alt efect ar putea fi ca aceasta sa reduca ratele de dobanda aferente depozitelor atrase ceea ce determina deponentii sa aleaga alte metode de plasare a lichiditatilor.

Spre deosebire de politica de rescont care doar scumpeste sau ieftineste refinantarea bancilor comerciale fara sa afecteze direct lichiditatea, politica rezervelor obligatorii, similar politicii de open-market exercita un efect cantitativ direct asupra lichiditatii bancare.

Capitolul 3 – Studiu de caz – Politica monetara a BNR – analiza a caracteristicilor si evolutiilor din perioada 2007-2014

Obiectivul politicii monetare, active si participanti eligibili

Conform statutului sau, Banca Nationala a Romaniei are ca si obiectiv fundamental asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor. Pentru asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor, BNR stabileste un obiectiv de inflatie. Pe langa obiectivul fundamental, Banca Nationala a Romaniei are si obiective macroeconomice secundare precum:cresterea economica durabila, ocuparea fortei de munca, echilibrul ratelor dobanzii, stabilitatea sistemului financiar si alocarea eficienta a fondurilor. Deasemenea, banca centrala a statului roman sprijina politica economica generala a statului.

Principalele atributii de care dispune BNR sunt:

Elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb;

Emisiunea de moneda si bancnote, acestea fiind mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei;

Stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia;

Autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plari pentru asigurarea stabilitatii financiare;

Administrarea rezervelor internationale ale Romaniei

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, domnul Mugur Isarescu afirma intr-un discurs ca exista o legatura intre stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara. Punctul de vedere convențional al relației dintre stabilitatea prețurilor

și stabilitatea financiară consideră inflația ca fiind principala sursă de

instabilitate financiară. Stabilitatea financiară poate fi definită ca fiind situația

caracterizată de absența crizelor bancare și de existența unui anumit nivel de

stabilitate a prețurilor activelor, inclusiv a ratelor dobânzilor. Exista situatii in care necesitatea de a mentine stabilitatea preturilor sa fie mai importanta decat obiectivul de mentinere a stabilitatii preturilor. Evoluțiile ratelor dobânzii

destinate refacerii stabilității prețurilor pe termen scurt se vor dovedi

ineficiente pe termen mai lung dacă acestea contribuie la acumularea unor

dezechilibre în alte sectoare economice. Incapacitatea menținerii stabilității financiare nu poate să conducă decât la o reinflamare a inflației. In situatia in care se doreste reducerea inflatiei, aceasta depinde in mod direct de aprecierea cursului de schimb al monedei nationale. Ca urmare, banca de emisiune trebuie sa acorde o importanta deosebita stabilitatii financiare si in special indicatorilor macroeconomici.

Activele eligibile pentru tranzactionare si garantare in operatiunile de piata monetara ale Bancii Nationale a Romaniei sunt:

titluri de stat denominate în lei sau în valută, emise de Ministerul Finanțelor Publice pe piața internă;

obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor Publice pe piețele externe;

obligațiuni denominate în lei, emise de instituțiile financiare internaționale (IFI);

certificate de depozit emise de Banca Națională a României;

alte categorii de active eligibile negociabile, stabilite în baza unei hotărâri a Consiliului de administrație al BNR.

Conform regulamentului, activele eligibile pentru tranzactionare si pentru garantare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

să fie în proprietatea participantului eligibil prezentator;

să nu fie gajate sau sechestrate;

să aibă o scadență ulterioară scadenței operațiunii efectuate;

să aibă cupoane scadente ulterior scadenței operațiunii efectuate;

să nu fie emise de participantul eligibil prezentator.

Tabel – Lista activelor eligibile

Tip instrument:
    TS – titluri de stat denominate în lei sau valută emise de România pe piața internă
    IFI – obligațiuni denominate în lei emise de instituții financiare internaționale
    EUROBOND – obligațiuni denominate în valută, emise de România pe piața externă
    CD – certificate de depozit
    OS – obligațiuni de stat
    CT – certificate de trezorerie

Emitent:
    MFP – Ministerul Finanțelor Publice
    BEILLUX – Banque europeenne d’investissement BEI / EIB
    EBRDLON – European Bank for Reconstruction and Development
    IBRDWAS – International Bank for Reconstruction and Development
    IFCWWA – International Finance Corporation
    BNR – Banca Națională a României

Grafic – Activele BNR intre anii 2007-2014

Participantii eligibili de pe piata romaneasca carora Banca Nationala a Romaniei le acorda facilitati permanente si cu care desfasoara operatiuni de piata monetara sunt: băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, casele de economii pentru domeniul locativ, persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine. Conform regulamentului, acestia sunt eligibili daca indeplinesc urmatoarele conditii:

sunt supuse regimului rezervelor minime obligatorii, în conformitate cu prevederile reglementărilor Băncii Naționale a României

se încadrează în prevederile reglementărilor Băncii Naționale a României privind indicatorii de solvabilitate, în cazul băncilor, al băncilor de credit ipotecar, al caselor centrale ale cooperativelor de credit și al băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române

se încadrează în prevederile reglementărilor de prudență bancară în vigoare emise de către autoritatea de supraveghere bancară din țara de origine, în cazul sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state membre, respectiv din state terțe, cu excepția sucursalelor din România ale instituțiilor de credit emitente de monedă electronică. Autoritățile de supraveghere bancară din țara de origine certifică, cel puțin anual, încadrarea instituției de credit străine de care aparțin sucursalele din România în prevederile reglementărilor de prudență bancară în vigoare în țara respectivă

Bancile si casele centrale ale cooperativelor de credit trebuie sa prezinte un sistem operational specific tip REUTERS, BLOOMBERG etc., echipamente specific pentru plati si comunicatii(fax,telex,SWIFT,sistem de inregistrare a convorbirilor telefonice) pentru a putea participa la operatiunile de piata monetara effectuate de BNR. In ceea ce priveste participarea la operațiunile de piață monetară și la facilitățile de creditare ale Băncii Naționale a României ce implică tranzacții cu titluri de stat și/sau certificate de depozit, băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, casele de economii pentru domeniul locativ, persoane juridice române, sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, trebuie să aibă calitatea de participant la sistemul de depozitare și decontare SaFIR.

Strategia de politica monetara

In data de 8 august 2005, consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat adoptarea unei noi strategii de politica monetara axata pe tintirea directa a inflatiei(inflation targeting).

Pentru a putea implementa aceasta strategie, trebuiau satisfacute anumite cerinte:

coborârea ratei anuale a inflației sub nivelul de 10 la sută;

acumularea unui câștig de credibilitate de către banca centrală și consolidarea acestuia;

întărirea independenței de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al BNR) și de facto a BNR;

restrângerea dominanței fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală și ameliorarea coordonării dintre politica fiscală și cea monetară;

relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului și reducerea gradului de vulnerabilitate a economiei la fluctuațiile acestei variabile;

însănătoșirea și întărirea sistemului bancar și relativa creștere a intermedierii bancare;

sporirea transparenței și a responsabilității băncii centrale, precum și a ariei și intensității comunicării BNR cu publicul și piețele financiare, inclusiv în ceea ce privește aspectele legate de noua strategie de politică monetară și de pregătirea adoptării ei;

conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice și a mecanismelor de funcționare a economiei necesară identificării și creșterii eficacității canalelor de transmisie monetară.

Aceasta strategie se caracterizeaza prin:

exprimarea țintei de inflație în termenii indicelui preturilor de consum, având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator și nevoia de a asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;

stabilirea țintei ca punct central încadrat de un interval de variație (+/-1 punct procentual) în scopul ancorării eficace a anticipațiilor privind inflatia;

anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un orizont mai lung de timp (inițial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;

continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;

definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanțe ("circumstanțe excepționale"), independente de influența politicii monetare, care condiționează responsabilitatea BNR pentru atingerea țintei de inflație;

stabilirea țintei de inflație de către BNR în consultare cu guvernul.

Tintirea directa a inflatiei, spre deosebire de alte regimuri de politica monetara ofera o serie de avantaje:

1. Permite concentrarea politicii monetare asupra obiectivului sau fundamental, cel de

asigurare si mentinere a stabilitatii preturilor, fara utilizarea unei alte variabile

economice ca obiectiv intermediar;

2. Asigura limitarea inconsistentei temporale prin cresterea responsabilitatii bancii centrale fata de îndeplinirea obiectivului fundamental. Dat fiind decalajul inerent transmiterii impactului actiunii de politica monetara asupra inflatiei, banca centrala se concentreaza asupra atingerii tintei de inflatie pe un anumit orizont viitor de timp (18-24 luni);

3. Este un regim transparent si flexibil – prezervând capacitatea politicii monetare de a raspunde la socurile neprevazute din economie –, operational chiar în conditiile

instabilitatii relatiei agregate monetare-inflatie;

4. Asigura realizarea dezinflatiei cu minimizarea relativa a costurilor, având efect mai direct asupra anticipatiilor privind inflatia, inclusiv datorita angajamentului bancii centrale fata de tinta de inflatie, care e mai bine înteles de public;

5. Presupune o mai buna comunicare cu publicul – rol esential în formarea asteptarilor privind inflatia viitoare; informatiile oferite de banca centrala se refera la prognoza evolutiilor viitoare, analiza riscurilor asociate si evaluarile ce fundamenteaza decizia de politica monetara;

6. Reclama asigurarea independentei bancii centrale sub toate aspectele, implicit protectia autoritatii monetare fata de presiunile politice.

Tintele de inflatie

In perioada 2007-2012, avand tinte de inflatie coboratoare se urmareste necesitatea consolidarii dezinflatiei si atingerii unei rate anuale a inflatiei sustenabile pe termen mediu. Incepand cu anul 2013 avem o tinta de inflatie stationara menita sa asigure trecerea la etapa tintei continue de inflatie pe termen lung – compatibila cu stabilitatea preturilor adoptata de BCE.

O rata a inflației scăzută, stabilă și predictibilă are următoarele avantaje:

Planurile de afaceri sunt mai ușor de conceput chiar și pe un orizont de timp mai îndelungat, fiind diminuată corespunzător ponderea proiectelor investiționale derulate pe termen scurt. Investițiile pe termen lung dispun de un potențial mai ridicat de a crea noi locuri de muncă și de a contribui treptat la creșterea productivității factorilor de producție.

reduce nivelul ratelor dobânzii pe termen mediu și lung, ceea ce contribuie la stimularea proiectelor de investiții.

Populația și firmele pot observa mai ușor diferențele reale de preț între diferite bunuri economice, evitând astfel distorsiunile induse de existența unor creșteri generalizate ale prețurilor din economie.

ancorează așteptările legate de inflație ale populației și firmelor la niveluri reduse, ceea ce contribuie și mai mult la temperarea ritmului de creștere a prețurilor.

O rată a inflației ridicată, cu o volatilitate sporită și, astfel, impredictibilă are urmatoarele dezavantaje:

Aceasta contribuie la creșterea riscului perceput de investitori cu privire la activele deținute pe piața locală sau exprimate în moneda locală. În general, rata dobânzii și cursul de schimb vor fi primele afectate, prin încorporarea unei prime care să compenseze investitiorii pentru riscul suplimentar.

Dacă inflația se dovedește a fi mai ridicată decât era anticipat în momentul încheierii contractului, un creditor va încasa mai putin, în timp ce un debitor va plăti mai puțin, în termeni reali.

Surse:INS,calculi BNR,Rapoarte asupra inflatiei (2007,2008,2009…2014)

Produsele cu prețuri volatile sunt legume, fructe, ouă, combustibili. In cadrul CORE2 ajustat se elimina tutunul si bauturile alcoolice.

Pentru anul 2007, deficitul de ofertă pe segmentul produselor agroalimentare și tendința de depreciere a monedei naționale au fost principalii determinanți ai acestei evoluții, la care s-a adăugat influența nefavorabilă a creșterii prețurilor combustibililor. O contribuție suplimentară la alimen-tarea acestor presiuni a revenit deteriorării anticipațiilor inflaționiste. În aceste condiții, inflația CORE2 și-a menținut tendința de majorare. In 2008, influența pozitivă exercitată asupra prețurilor produselor agroalimentare de o producție agricolă peste așteptări, scăderea rapidă a cotațiilor petrolului pe piețele externe și disiparea excesului de cerere au reprezentat factorii de influență cu contribuție dominantă. Evoluții negative din perspectiva inflației au continuat să înregistreze salariile, care și-au menținut dinamica la niveluri superioare câștigurilor de productivitate a muncii, dar și cursul de schimb, în depreciere semnificativă. Tendinta descendenta a ratei inflatiei înregistrata pe parcursul trimestrelor II si III 2009 a continuat pâna în luna octombrie (4,3 la suta, nivel minim pentru ultimii doi ani), fiind ulterior întrerupta temporar de decizia producatorilor de tigari de a devansa impactul inflationist asociat modificcrii, în

ianuarie 2010, a cursului de schimb aplicabil în calculul accizelor; de altfel, majorarile succesive ale presului tigarilor pe parcursul întregului an 2009 au contribuit cu peste o treime la rata anuala a inflatiei (1,8 puncte procentuale), reprezentând principalul factor explicativ pentru neîncadrarea acesteia în intervalul tintit. De asemenea, tensionarea pietei internationale a titeiului în lunile octombrie-noiembrie a condus la cresteri ale preturilor combustibililor, care s-au suprapus unui puternic efect de baza nefavorabil. În schimb, rata anuala a inflatiei de baza (masurata prin CORE2 ajustat) ai-a accentuat scaderea în trimestrul IV (-1,4 puncte procentuale), coborând la aproximativ 2,8 la suta; evolutia a fost sustinuta de oferta satisfacatoare de bunuri alimentare, temperarea deprecierii în termeni anuali a monedei nationale, continuarea procesului de ajustare a costurilor cu forta de munca, dar si de persistenta efectului inhibitor al cererii reduse. In 2010, prin impactul statistic asupra ratei anuale a inflatiei, majorarea din luna iulie a cotei standard a taxei pe valoarea adaugata a reprezentat în continuare principalul factor determinant al deviatiei fata de tinta. În plus, atât presurile volatile alimentare, cât si cele ale alimentelor de baza incluse în masura CORE2 ajustat au înregistrat intensificari de ritm, sub influenta simultana a tendintei ascendente a cotatiilor externe ale materiilor prime si a persistentei ofertei interne deficitare pe anumite segmente, la care s-a adaugat un efect de baza nefavorabil. Tensionarea (partial conjuncturala) a pietei internationale a petrolului a generat, de asemenea, presiuni inflationiste, prin propagarea rapida a acesteia în presurile de consum ale combustibililor. Anul 2013, in contextul persistenței defi citului de cerere, al absenței presiunilor din partea prețurilor materiilor prime agricole și energetice, al unui curs de schimb relativ stabil, precum și al ancorării anticipațiilor infl aționiste, variația medie lunară a infl ației IPC a consemnat cea mai scăzută valoare din ultimii 24 de ani. Majorarea tarifului energiei electrice și, respectiv, producției agricole deficitare din anul 2012 alături de obținerea unei recolte peste medie și de reducerea cotei TVA la unele produse de panificație începând cu 1 septembrie 2013, a determinat intrarea inflației de bază anuale CORE2 ajustat în teritoriu negative (-0,14 la sută la fi nele perioadei). Evoluția inflatiei in anul 2014 a fost determinată integral de variabile exogene, în contextul declinului substanțial al cotațiilor internaționale ale țițeiului, dar și al scăderii prețurilor materiilor prime agricole, sub acțiunea conjugată a înregistrării unei recolte peste medie la nivel regional și a închiderii unei piețe importante de desfacere pentru statele europene (Rusia). În același timp, persistența defi citului de cerere și îmbunătățirea anticipațiilor inflaționiste, alături de ușoara apreciere a monedei naționale față de euro, au favorizat menținerea la un nivel scăzut a infl ației de bază CORE2 ajustat (1 la sută).

Grafic – Prognoza de inflatie

Sursa:www.bnr.ro