Caracteristici Psihopedagogice ale Jocului Didactic Matematic

CAPITOLUL II .CARACTERISTICI PSIHOPEDAGOGICE ALE JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC

Conceptul de joc didactic

Încă din antichitate, jocurilor li se acordau în educație locul de frunte, loc care a fost

recunoscut de unele minți luminate ca Platon și Aristotel. Mai târziu, Schiller scrie despre joc ca

fiind o recreere care servește la repauzarea organismului sau a spiritului obosit. O altă teorie

propusă mai întâi de poetul Schiller, mai apoi susținută de Spencer, își face apariția, dar nu rezistă mai mult ca precedenta la critica faptelor. Această teorie, fără a explica jocul, dorește a arăta că excesul de energie, nefiind consumată prin ocupații serioase și acumulându-se, se descarcă în centrii nervoși. Mișcările produse astfel și străine de orice altă utilitate imediată constituie jocul.

O altă teorie a atavismului explică jocurile ca fiind rudimentele unor activități îndeplinite

de generațiile trecute, care s-au menținut la copil datorită faimoasei legi biogenetice a lui Haeckel. Psihologul Karl Groos, în 1896, a recunoscut insuficiența teoriilor recreerii și a surplusului de energie și a înțeles cel dintâi că, pentru a rezolva problema jocului, acesta trebuie considerat din punct de vedere biologic. Din acest punct de vedere activitățile ludice ( ludus= joc) variază după categorii de animale, adică activitățile desfășurate de animale adulte din aceeași categorie. Cu alte cuvinte, există aproape tot atâtea feluri de jocuri câte instincte sunt. Ajungem deci să considerăm jocul ca pe un exercițiu pregătitor pentru viața serioasă. În momentul nașterii majoritatea instinctelor moștenite nu sunt destul dezvoltate, mai ales la animalele superioare și la om, pentru ași îndeplini de la început misiunea lor; este necesar ca aceste instincte să fie exercitate sau completate prin noi achiziții. Cu cât este mai ridicat rangul ocupat de un animal în ierarhia speciilor cu atât îi este mai lungă ucenicia. Putem fi deci de aceeași părere cu Groos că animalul nu se joacă pentru că e tânăr, ci are o tinerețe pentru că simte nevoia de a se juca. Alte teorii care consideră jocul ca pe un agent de dezvoltare, de expansiune a personalității vin să completeze teoria lui Groos. Astfel, H.Carr a atras atenția că jocul procură organismului printre altele, stimularea necesară creșterii organelor și este un agent important de dezvoltare a sistemului nervos.

Jocul didactic, organizat în lumina cerințelor psihologiei învățării, reprezintă un mijloc activ și eficace de instruire și educare a școlarului mic. Relevând legătura dintre joc și munca copil J

Piaget a pus în evidență aportul jocului la dezvoltarea intelectuală a școlarului mic. Jocul – susține J. Piaget- este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-și acestei activități

alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material

corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără acesta, rămân exterioare inteligenței copilului.(Jean, Piaget, Psihologia inteligenței,traducere din limba franceză, București, Editura Științifică, 1965 .)

Pentru copil aproape orice activitate este joc. Prin joc el anticipează conduite superioare. La

copil, spunea marele psiholog Claparêde – jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și să acționeze.

Așadar, atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții

psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecții , sporind interesul de cunoaștere față de conținutul lecțiilor.

Începând cu vârsta de 6-7 ani în viața copilului intervin schimbări multiple. Începe procesul

de integrare în viața școlară ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată școlii, activitatea de învățare devenind o preocupare majoră. În programul zilnic intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum școala, schimbări care nu diminuează dorința lui de joc, jocul rămânând o problemă semnificativă a întregii copilării.

Încorporate în activitatea didactică,elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu

și mai atrăgător, aduce o varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.

Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor , jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora , generând o motivație secundară , dar stimulativă , constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al muncii școlare.

În aceste condiții se impune o exigență sporită în ceea ce privește dotarea ritmică a volumului de cunoștințe matematice ce trebuie asimilate de elevi și în mod deosebit , necesitatea ca lecția de matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conținut matematic. ( uneori chiar concepte sub formă de joc).

Jocurile constituie mijloacele cu care învățătorul îi poate ajuta pe micii școlari să-și

însușească pe căi mult mai ușoare și mai plăcute cunoștințele care altfel ar părea rigide , abstracte

Definitie 1. Jocul didactic este un tip de joc care îmbina elementele instructiv-educative cu elementele distractive.

Definitie 2. Jocul didactic este un tip de joc prin care institutorul consolideaza, precizeaza, verifica si îmbogateste cunostintele predate copiilor, înlesnind rezolvarea problemelor propuse acestora, le pune în valoare si antreneaza capacitatile creatoare ale acestora.

Definitie 3. Jocul didactic este o forma de activitate atractiva si accesibila copilului, prin

care se realizeaza sarcinile instructiv-educative ale învatamântului. El reprezinta un ansamblu de

actiuni si operatii care, paralel cu destinderea, buna dispozitie si bucuria, urmareste obiective de

pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a copilului. Asadar, atunci când jocul este utilizat în

procesul de învatamânt, el dobândeste functii psiho-pedagogice semnificative, asigurând participarea activa a copilului la lectii sporind interesul de cunoastere fata de continutul lectiilor.

Între jocul didactic si procesul instructiv-educativ exista o dubla legatura: jocul sprijina si

îmbunatateste procesul instructiv-educativ fiind însa si conditionat de acesta prin pregatirea

anterioara a copilului în domeniul în care se desfasoara jocul.

Jocul didactic constituie una din principalele metode active, deosebit de eficienta în

activitatea instructiv-educativa cu prescolarii si scolarii mici. Importanta acestui mijloc de

instruire si educare este demonstrata si de faptul ca reprezinta nu numai o metoda de învatamânt

Mânuite cu iscusință , jocurile și exercițiile aduc o importantă contribuție la pregătirea

elevilor pentru viață.

2.2.Jocul didactic matematic

După această necesară trecere în revistă a elementelor care fac din joc un posibil, necesar și

eficient mijloc de educație, vom particulariza concretizând aceste elemente în sfera jocului didactic matematic. Ceea ce dă specificitate jocului didactic matematic se regăsește în scopul, sarcina didactică și conținutul jocului care se circumscriu domeniului matematicii.

Elementele comune tuturor jocurilor didactice, indiferent cărei discipline de învățământ îi

slujesc, care individualizează jocul didactic în metodologia didactică și evidente ca atare și la jocul didactic matematic, sunt elementele de joc, regulile de joc și miza jocului.

Structura jocului didactic matematic se înscrie deci în tiparul prestabilit și, în consecință,

pentru ca o problemă sau un exercițiu să devină joc didactic trebuie ca acestea să-l respecte în

componentele sale.

Iată cum, spre exemplu, poate fi transformat un exercițiu (clasa a IV-a, capitolul Numere

naturale cel puțin egale cu 1000) în joc didactic matematic:

Aflați : a) cel mai mare număr natural de 4 cifre;

b) cel mai mic număr natural din 5 cifre;

c) cel mai mic număr natural de 5 cifre semnificative;

d) cel mai mare număr natural de 7 cifre distincte;

e) cel mai mic număr natural de 8 cifre distincte.

Jocul didactic matematic pe care l-am obținut valorificând conținutul acestui exercițiu, l-am

intitulat: "Găsește numărul!".

Scopul: consolidarea numerației cuprinzând numere naturale de mai multe cifre; dezvoltarea

capacităților intelectuale și a atenției; cultivarea interesului pentru activitatea cu conținut mathematic și a trăsăturilor morale pozitive (spirit de echipă, disciplină, corectitudine, perseverență etc.).

Sarcina didactică: identificarea, citirea și scrierea unui număr natural determinat de una sau

mai multe condiții precizate (date).

Elemente de joc: întrecerea pe echipe, aplauzele, recompensa.

Miza jocului: un fanion pentru echipa câștigătoare

Material didactic: o planșă pe care sunt scrise condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

numerele căutate (9.999; 100.000; 11.111; 9.876.543; 10.234.567).

Regula de joc: se formează echipe de câte 5 elevi, fiecare echipă primind o fișă pe care este

înscris numărul de concurs. La semnal, câte un elev din fiecare echipă (cei care dețin fișa

respectivă) vor înscrie numărul găsit (unul singur, în ordinea condițiilor date) transmițând apoi fișa următorului elev din echipă care va rezolva sarcina următoare. Timpul de lucru al fiecărei echipe este înregistrat, câștigând echipa cu cele mai multe răspunsuri corecte date în cel mai scurt timp.

Verificarea soluțiilor se va face după ce răspunsurile corecte au fost stabilite cu întreaga

clasă și înscrise pe planșă. Echipa câștigătoare va fi răsplătită prin înmânarea fanionului și aplauze din partea colegilor.

2.3. Cerințele jocului didactic matematic

Activitatea de învățare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat . Ea trebuie

susținută permanent cu elemente de sprijin , printre care jocurile didactice ocupă un rol important.

În realizarea oricărui joc trebuie avute însă în vedere experiența anterioară acumulată de

copil , dezvoltarea lui intelectuală și particularitățile de vârstă .

Pentru a deveni joc didactic matematic , o activitate didactică trebuie să îndeplinească

următoarele condiții :

a) să realizeze un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

b) să folosească elemente de joc , în vederea realizării sarcinii propuse ;

c) să folosească un conținut matematic accesibil , atractiv , recreativ ;

d) să utilizeze reguli de joc , cunoscute anticipat și respectate întocmai de către elevi .

a) Scopul didactic – se formulează în legătură cu cerințele programei școlare pentru clasa

respectivă , convertite în finalități funcționale de joc . Formularea trebuie să fie clară și să

conțină elemente specifice impuse de realizarea jocului respectiv .

b) Sarcina didactică –trebuie să fie legată de conținutul și structura jocului didactic matematic

respectiv .Sarcina jocului didactic matematic trebuie să se refere la ceea ce trebuie să facă în

mod concret elevii în timpul jocului , pentru a realiza scopul propus . Sarcina didactică

reprezintă esența activității respective, antrenând intens operațiile gândirii:analiza, sinteza,comparația , dar și imaginația .

Jocul didactic matematic cuprinde și rezolvă , de regulă , o singură sarcină didactică .

Sarcina didactică constituie , deci, elementul de bază, prin care se transpune la nivelul elevilor , scopul urmărit în activitatea respectivă .

c) Elementul de joc.

În jocurile didactice matematice se poate alege o mare varietate de elemente de joc: întrecerea(emulația –competiția) individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanți ,

recompensarea rezultatelor bune (miza jocului) sau penalizarea greșelilor comise de participanți,

bazate pe surpriză , așteptare , ghicire , aplauze , cuvântul stimulator . O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice ( exemplu: cuvântul întrecerea ) altele în funcție de conținutul jocului .

Important este ca elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică , să

mijlocească realizarea ei într-o formă plăcută atractivă .

Competiția este o conduită strategică a cărei tensiuni împreună cu provocarea și realizarea

procesului de joc de către copii constituie izvorul activității de joc. Atmosfera jocului oferă elevului parcurgerea diferitelor stări: de așteptare , de performanță , de urmărire a celorlalți parteneri , de competiție , de risc , adică incertitudini (exemplu : care dintre subiecți va fi câștigătorul și ce loc va ocupa el în clasament). În jocul matematic riscul se manifestă în toată plenitudinea lui, incertitudinea rezultatului scontat. Dacă elevii ar prevedea care dintre ei va fi câștigătorul , nu s-ar mai antrena la joc. În organizarea competițiilor trebuie respectate particularitățile individuale ale elevilor pentru a evita apariția fenomenului de vedetism.

d) Miza jocului

Prin miză se înțelege recompensa primită de grupa câștigătoare sau individual , de fiecare

elev care a rezolvat corect sarcina didactică , respectând regulile de joc . Aceasta poate consta în

buline , semne de carte , ilustrate , jocuri matematice confecționate în ora de abilități practice sau de educație plastică . Uneori , aplauzele sau aprecierile cu foarte bine pot constitui miza jocului.

Miza trebuie anunțată imediat după regula de joc , astfel elevii se joacă cu plăcere ,

întrecerea este strânsă , dorința de a câștiga este mai mare .

e)Conținutul matematic al jocului didactic trebuie să fie accesibil , recreativ și atractiv prin

forma în care se desfășoară , prin mijloacele de învățământ utilizate , prin volumul de cunoștințe la care se apelează .

f)Materialuldidactic Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit , de alegerea corespunzătoare și calitatea acestuia . Materialul didactic trebuie să fie cât mai adecvat conținutului jocului didactic , să slujească cât mai bine realizării sarcinii didactice și a scopului propus .

g) Regulile jocului

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc reguli propuse de învățător sau cunoscute de elevi . Aceste reguli concretizează sarcina didactică și realizează legătura între aceasta și acțiunea jocului . Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema în joc , activizând întregul colectiv de elevi la realizarea sarcinilor primite . Există și jocuri în care elevii sunt antrenați pe rând la rezolvarea sarcinilor didactice . În aceste jocuri este bine ca învățătorul să introducă o completare la regulă , în sensul de a cere grupei să-l urmărească pe cel întrebat și să răspundă în locul lui dacă este cazul.

Este indicat ca jocurile să permită și momente vesele, să aibă o încărcătură afectivă și să seasigure întărirea acțiunii prin asocieri colective sau individuale, prin recompense sau aplauze. Toate acestea contribuie la stimularea forțelor intelectuale solicitate în rezolvarea sarcinilor joculuididactic.

Jocurile didactice matematice cuprind și reguli care precizează cine poate deveni

câștigătorul jocului . Ele cuprind și unele restricții : elevii care greșesc vor fi scoși din joc sau vor fi penalizați , depunctați etc. Unele jocuri pot preciza cine poate deveni conducătorul jocului .

Structura închegată a jocului didactic depinde de felul în care este concretizată sarcina

didactică și elementele de joc.

Acceptarea și respectarea regulilor de joc determină elevii să participe la efortul comun al

colectivului sau grupei din care fac parte. Subordonarea intereselor individuale celor ale grupului, lupta , efortul pentru învingerea dificultăților , respectarea regulilor de joc și apoi bucuria succesului, pregătesc rând pe rând omul de mâine , capabil să se integreze în societate

2.4.Valențele instructiv – educative ale jocului didactic matematic

Ceea ce pentru adult este munca , activitatea utilă pentru copil este jocul . Jucându-se ,

copilul descoperă și cunoaște lumea înconjurătoare , reflectă viață și activitatea adulților pe care o imită într-un mod specific.

Copilul – spunea marele pedagog elvețian Claparêde este o ființă a cărei trebuință este

jocul … această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale . Trebuința de a se juca este

tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm școala cu viața , să procurăm școlarului acele mobiluri

de acțiune care se consideră de negăsit în sala de clasă .( Edouard, Claparéde , Educația funcțională ,Editura Didactică și Pedagogică , București , 1973, pag 131.)

Atunci când învățarea îmbracă forma de joc , plăcerea care însoțește atmosfera jocului

creează noi interese participative , de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite .

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare ,

fixare și consolidare a cunoștințelor iar datorită caracterului formativ influențează dezvoltarea

personalității elevului .

La nivelul ciclului primar, când se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală , jocurile

didactice matematice reprezintă o formă de învățare accesibilă , plăcută și atractivă ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste .

Jocurile didactice matematice indiferent de conținutul lor sau de materialul didactic folosit ,

antrenează resursele intelectuale și fizice ale elevilor , îi formează și îi informează îmbinând

plăcutul cu utilul . Ele contribuie la însușirea mai temeinică , mai accesibilă , mai plăcută a

cunoștințelor de matematică .

Experiența demonstrează că , în desfășurarea procesului de pregătire a elevilor , jocul

didactic prin sarcina lui permite reluarea într-o formă mai atractivă a cunoștințelor predate , ceea ce favorizează repetarea și în final fixarea acestora .

Corespunzând particularităților de vârstă ale școlarității mici , jocul didactic are bogate valențe formative. Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva și stimuli puternic elevii , mai ales în prima etapă a învățării când încă n-au apărut interesele pentru această activitate.

Prin gradul înalt de angajare a elevului în activitatea de învățare constituie una din cele mai

bune mijloace de activizare a școlarilor mici și de stimulare a resurselor lor intelectuale.

Ca metodă activă de însușire și consolidare a cunoștințelor, jocurile didactice matematice

prin conținutul lor completează pregătirea elevilor și le sporește interesul pentru matematică.

Urmărindu-și obiectivele curente ale lecției , prin jocurile didactice care pot fi presărate în diverse momente ale acesteia, copilul este solicitat la același efort mintal pe care l-ar face într-o activitate didactică obișnuită: să observe, să recunoască, să denumească, să explice, să clasifice, să transforme , să compună etc. cu deosebirea că în joc copilul efectuează aceste operații într-o formă plăcută ,atractivă, mobilizându-și toate resursele pentru îndeplinirea sarcnilor.Valențele formative ale jocului didactic matematic sunt mai puternice dacă conținutul, sarcina didactică și scopul jocului didactic folosit se leagă de conținutul lecției predate sau consolidate, se subordonează într-un fel scopului lecției în care este folosit jocul respectiv.

Prin joc se formează deprinderile de muncă intelectuală.Una din trăsăturile esențiale ale jocului didactic o reprezintă caracterul lor competitiv, de întrecere. Copiii sunt solicitați să-și concentreze atenția, să gândească repede și corect, să participle activ la reușita jocului.

Prin jocurile didactice matematice se urmăresc nu numai laturile formative ale învățării

matematicii în școală (dezvoltarea unei gândiri logice, gândiri creatoare, aplicarea corectă a

tehnicilor de calcul, rapiditatea calculului, formarea deprinderilor trainice de calcul, dezvoltarea

capacității de a rezolva probleme ), dar și anumite laturi educative.

Desigur , în jocul didactic va predomina sarcina de învățare și nu distracția . Este bine ca

jocurile să declanșeze momente vesele ca și momente de tensiune cu încărcătură afectivă , dar să se încheie cu aprecieri individuale sau colective. Aprecierea rezultatelor creează numeroase

manifestări spontane de bucurie sau de supărare , de mulțumire sau de regret , care nu trebuie să ne lase indiferenți .

În joc ,copiilor le pot fi formulate sarcini mai complexe , pot fi introduse norme de

comportament mult mai dificile decât în timpul lecțiilor . Bogăția de idei a jocului , de puterea de

atracție pe care o exercită aceste idei depinde forța emoției , a efortului intelectual și de voință ,

spiritul de organizare al fiecăruia dintre participanții jocului. Caracterul formativ –educativ al

jocului , bogăția sa emoțională ,mobilizează forțele copilului , educând voința spiritul de precizie, jocului , bogăția sa emoțională ,mobilizează forțele copilului , educând voința spiritul de precizie , stăpânirea de sine, autocontrolul și disciplina conștientă .

Știm cu toții că o caracteristică a copiilor este de a se lăsa înșelați în joc, ca și cum ar fi

realitate . În felul acesta , copiii mai timizi devin cu timpul mai volubili , mai activi , mai curajoși și capătă mai multă încredere în capacitățile lor , mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri .

Datorită conținutului și modului lor de desfășurare , jocurile didactice sunt mijloace

eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei , dezvoltă spiritul de echipă , de într-ajutorare , formează și dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată .

Jocul didactic matematic are un rol însemnat în socializarea copiilor , în procesul de

integrare progresivă a acestora în viața socială , în dezvoltarea sentimentelor sociale .

În situațiile de joc, copilul realizează cea mai autentică învățare având impresia că se joacă.

Învățătorul este acela care subordonează jocul scopurilor didactice ale lecției .

Jocurile își dovedesc eficiența tocmai prin integrarea afectiv –motivațională a participanților. Micul școlar integrat într-un proces neatractiv , rigid , dominat de sarcina de stocare și redare a cunoștințelor la cererea adultului , nu va gusta bucuria descoperirii de cunoștințe sau de strategii operaționale , nu va învăța pentru a cunoaște , ci motivația activității noi va fi cel puțin exterioară, obținerea unei note bune . Executarea unor acțiuni la comandă după reguli precise creează moment de tensiune , de emoții , dorința de a câștiga ,întrecerea mobilizează la o activitate intensă de învățare al cărei efort , datorită atractivității , elevii nu-l simt , ci mai degrabă îl doresc.

Prin intermediul jocului se pot dezvolta capacități cognitive , afective și volitive ale copiilor se pot educa trăsături ale personalității creatoare , se pot asimila modele de relații interpersonale se pot forma atitudini și convingeri .

Copiii pot învăța să utilizeze bine informațiile , timpul , spațiul și materialele puse la

dispoziție ; li se poate dezvolta spiritul de observație , spiritul critic și autocritic , capacitatea

anticipativ –predici.

2.5. Funcțiile jocului didactic

Jocul indeplineste in viata omului funcții importante, pe care le nuanțează de la o vârsta la alta: funcția de cunoaștere, funcția formativa, funcția de socializare, funcția de realizare a echilibrului emoțional, funcția distractiva, funcția terapeutica, funcția de autoexprimare.

La vârsta copilăriei, locul dominant il ocupa funcția cognitiva si cea formativa. Acționând in cadrul jocului cu obiecte, fenomene, procese copilul descoperă prin intermediul senzorialitatii (vaz, pipăit, auz dar si gust, miros) informații despre însușirile si utilitatea acestora. Pana la o anumita vârsta jocul reprezintă calea nu cea mai imprtanta ci calea unica prin care isi formează, sistematizează experiența personala, calea prin care asimilează, verifica si valorifica, in maniera proprie si in scop personal, experiența adultului. Jucandu -se, copilul intalneste obstacole cognitive care se interpun intre dorințe si scopuri si descoperă modalități de depășire, învingere a lor. Jocul constituie astfel primul cadru pentru descoperirea si rezolvarea de de probleme. Prin jocul pe care il desfășoară, copilul isi formează treptat codul pe baza căruia va intelege cunostintelele teoretice si practice la care va ajunge prin demersurile sale cognitive libere sau conduse de adult.

Deosebit de importanta este funcția formativa a jocului. Prin intermediul lui copilul isi formează structuri perceptive (care ii vor permite sa integreze si sa decodifice informațiile noi), strategii de explorare-integrare a diferitelor obiecte si fenomene, invata sa se centreze pe elementele esențiale, sa recunoască stimuli prezentați in contexte noi. Jocul mijlocește formarea reprezentărilor vizuale, auditive, tactilo-chinestezice mai bogate sau mai schematice, mai fidele sau mai indepartate realității si, mai ales, manifestarea funcției de simbolizare pe care o au reprezentările.

Prin joc copilul desfășoară operații concrete de descompunere si recompunere, de diferențiere, pe care le asimilează, interiorizează si transforma in operații mintale. Jocul permite eliberarea treptata, e adevărat, deocamdată parțiala, de limitele acțiunilor motorii imediate si inlocuirea lor prin acte simbolice, amplificarea posibilităților gândirii ca mecanism cognitiv de prelucrare secundara si complexa a informațiilor de tip senzorial. Datorita lui imaginația reproductiva isi îmbogățește conținutul si procedeele iar cea creatoare isi creionează premisele. Potențialul creativ, trăsătura general- umana se actualizează si dezvolta in cadrul jocului care oferă conținut, prin subiectul sau, pentru combinări de acțiuni, personaje, roluri, situații. Valențe deosebite din acest punct de vedere il au jocurile simbolice cu subiecte din viata cotidiana si din basme si povesti.

In cadrul jocului este anticipat, treptat si progresiv, rezultatul dorit si, in timp, planul acțiunii care cuprinde nu numai scopul, ci si etapele, mijloacele acțiunii si, intr-o forma foarte sumara, condițiile de desfășurare ("intai imbrac papusa, iau căruciorul si apoi ma duc cu ea la plimbare in parc care este sufrageria"). Alături de cerințele externe, impuse de adult, jocul prilejuiește formarea acelui mecanism reglator deosebit de complex si important care este voința. Copilul isi mobilizează energia, o coordonează in direcția scopului (vag la început si apoi din ce in ce mai precis), ia decizii (referitoare la mijloace, locul de desfășurare), amâna acțiunea ("ma mai joc dupa ce mananc"sau "intai ma imbrac si apoi ma joc"). Vorbirea cu sine săvârșita in timpul jocului reprezintă un mijloc important pentru constituirea limbajului intern, iar vorbirea cu jucăria si mai târziu cu celalalt, cadru pentru dezvoltarea limbajului dialogat. Atenția se concentrează asupra subiectului jocului si isi amplifica, treptat, volumul.

Sunt câteva aspecte care dovedesc faptul ca, la vârsta copilăriei, jocul constituie, sursa, cadru si factor al dezvoltării.

La fel de importanta ca precedentele doua funcții este cea legata de socializare, jocul reprezentând cadru si mijloc pentru formarea si dezvoltarea sociabilității. Daca la început se joaca singur, treptat, copilul se simte atras de jucăria covarstnicului, apoi de covarstnicul insusi, reproduce, invata, respecta, creează reguli de comportare. In jocul cu ceilalți si mai ales in jocul cu reguli asimilează la propriul eu relațiile interpersonale si se acomodează acestor relații, isi insuseste norme care vor deveni reper intern pentru comportamentul social.

Prin satisfacerea dorințelor si nevoilor (de cunoaștere, de afecțiune, de comunicare, de autoexprimare) care l-au declanșat si susținut energetic, prin stările de satisfacție, plăcere, bucurie, individuale si colective pe care le generează, jocul contribuie la realizarea echilibrului emoțional si psihic.

Specialiștii in psihologia jocului (Ursula Schiopu, Denis Macadziob) includ intre funcțiile jocului si pe cea de tonifiere, activare, susținere energetica. Desi presupune consum energetic si produce o relativa oboseala fizica, el prilejuiește refacerea energiei mai ales a celei pshice prin stările emoționale pozitive.

Din ce in ce mai mult este valorificata, mai ales cu acei copii care prezintă cerințe educative speciale, funcția terapeutica a jocului, funcție constituita pe seama propietatilor proiective ale acestuia si pe integrarea in rol prin transfigurarea trasaturilor diferitelor personaje. Anna Freud este printre primii specialiști care folosesc jocul in terapia copilului alături de interpretarea viselor, desenul liber, înlocuind astfel asociațiile libere. Pentru a consolida eul copilului, terapeutul trebuie sa aiba un rol educativ activ in timpul jocului. Melania Klein apreciază jocul ca metoda deosebit de importanta in diagnoza si psihoterapia copilului. Acțiunile copilului, jucăriile utilizate in situația de joc au anumite semnificații. Ca si la Anna Freud terapeutul are un rol activ- directioneaza jocul, propune copilului obiecte si materiale, ii explica semnificația simbolurilor; inițial amplifica neliniștea si vinovăția copilului pentru ca apoi sa le atenueze.

Prin joc copilul isi exprima nivelul de devoitare psihica, temperamentul, abilitățile, nevoile, dorințele, situațiile care l-au impresionat si chiar marcat.