Caracteristici Morfometrice ale Bazinului Si ale Retelei Hidrografice

CUPRINS

Introducere

1.Aspecte generale ale bazinului hidrografic al râului Bratia

1.1. Așezare geografică

1.2. Scurt istoric al cercetărilor

2. Caracteristici geografice generale

2.1. Caracteristici geologice ale bazinului Bratia

2.2. Principalele unități și subunități de relief

2.3. Condițiile climatice și influența lor asupra proceselor hidrologice

2.3.1. Variația parametrilor climatici

2.4. Vegetația și influența sa asupra proceselor hidrologice

2.5. Învelișul edafic și rolul său hidrologic

2.6. Factorul antropic

2.6.1. Populația și așezările

2.6.2. Activități economice

3. Caracteristici morfometrice ale bazinului și ale rețelei hidrografice

3.1.Caracteristici ale bazinului hidrografic

3.1.1. Altimetria

3.1.2. Orientarea versanților

3.1.3. Densitatea fragmentării reliefului

3.1.4. Declivitatea

3.2. Caracteristici ale rețelei hidrografice

3.2.1. Date privind bazinele hidrografice

3.2.2. Date privind rețeaua hidrografică

4. Caracteristici hidrologice

4.1. Activitatea hidrometrică

4.2. Scurgerea lichidă

4.2.1. Scurgera medie

4.2.2. Scurgerea maximă

4.2.3. Scurgerea minimă

4.3. Fenomene hidrologice de risc

4.3.1. Viituri

4.3.2. Fenomene de secare

4.4. Scurgerea de aluviuni

4.4.1. Aluviuni în suspensie

4.5. Principalele proprietăți fizice ale apelor

4.5.1. Regimul termic

4.5.2. Regimul de îngheț

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Această lucrare vizează bazinul hidrografic al râului Bratia, obiectivele urmărite fiind numeroase, primul și cel mai important obiectiv este cel informațional.

Personal, am fost determinată să realizez această lucrare în urma numeroaselor schimbări ce au loc la nivel hidrografic în această zonă. Am constatat faptul că în ultimii ani, dar cu precădere în anul 2014 s-au înregistrat numeroase averse de ploaie care s-au materializat prin inundarea unităților de relief cu altitudini mai coborâte, numeroase pagube materiale și chiar pierderi de vieți omenești.

În realizarea acestui studiu al bazinului hidrografic Bratia, s-au folosit atât metode clasice cât si moderne. Astfel am pornit inițial de la etapa de laborator în care am analizat sursele bibliografice necesare pentru a cunoaște zona. Am studiat îndeaproape toate detaliile, începând de la poziția sa geografică, unități de relief și ajungând până la detaliile de ordin hidrografic.

După etapa preliminară, cea bibliografică, am trecut la studiul pe teren necesar pentru a putea compara informațiile cu realitatea. Tot în această etapă am preluat datele concrete de la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, am mers la Stația Hidrologică Câmpulung Muscel și am realizat o serie de fotografii ce vor fi atașate acestui studiu. Aceste fotografii de pe teren mi-au fost de mare ajutor pentru a putea scoate cât mai bine în evidență caracteristicile reliefului și a le arăta într-o formă computerizată cu ajutorul a diferite programe (ArcMap sau CorelDraw).

Caracteristicile morfometrice specifice acestui bazin hidrologic au permis scoaterea în evidență a particularităților resurselor de apă precum și a fenomenele hidrice ce au loc aici. În special am pus accentul pe viituri, acestea fiind principalele fenomene de risc care provoacă modificări de ordin hidrologic și influențează desfășurarea asezărilor umane.

Această lucrarea este structurată pe patru capitole, iar în cadrul fiecărui capitol am luat în vedere următoarele aspecte:

Primul capitol cuprinde aspectele generale ale bazinului hidrografic evidențiate în două subcapitole. Capitolul 1.1. conține date asupra localizării acestui bazin hidrografic în cadrul țării noastre, ca poziția matematică, localizarea în funcție de unitățile majore de relief, într-un bazin de rang superior și așezarea în raport cu unitățile administrative. Tot în prima parte se găsește un scurt istoric al cercetărilor, prin care am scos în evidență o serie de lucrări publicate în această regiune a țării.

Cel de-al doilea capitol cuprinde un număr de șase subcapitole în care se pune accentul în principal pe caracteristicile geografice ale bazinului. Acest capitol cuprinde aspecte ale cadrului natural de la factorii fizico-geografici până la cei antropici ce influențează formarea și caracteristicile resurselor de apă.

Capitolul trei face referire la caracteristicile morfometrice ale bazinului și ale rețelei hidrografice evidențiate în două subcapitole. În primul subcapitol apar doar informații referitoare la bazinul hidrografic al râului Bratia în timp ce în al doilea subcapitol sunt evidențiate și caracteristicile rețelei hidrografice.

Ultimul capitol al acestei lucrări conține date referitoare la activitatea hidrologică ce are loc în bazinul acestui râu . Această parte este cea mai complexă a acestui studiu în care apar date redate sub forma reprezentațiilor grafice ale scurgerii apelor, fenomenelor de risc, scurgerii de aluviuni precum și principalele proprietăți fizice ale apelor.

Pentru ca realizarea acestui studiu hidrologic să fi posibil doresc să aduc mulțumiri în primul rând familiei mele, care m-a susținut atât spiritual cât și material, mi-a fost alături în momentele fericite dar și în cele în care moralul meu era coborât.

De asemenea, aș dori să mulțumesc Doamnei Prof. univ. doctor Zaharia Liliana cât și asistentei dumneaei, domnișoara Toroimac Gabriela Ioana pentru sugestiile și sfaturile prietenești pe care mi le-au oferit în timpul realizării acestui studiu hidrologic.

Un alt sprijin important pentru realizarea lucrării de față l-a avut și Doamna Prof. Cuculici Roxana. Aș dori să-i mulțumesc pentru toată înțelegerea și răbdarea pe care a avut-o cu mine personal dar și cu colegii mei. Fără sprijinul doamnei profesoare reprezentările grafice ce apar pe parcursul acestei lucrări nu ar fi fost posibile.

În ultimul rând doresc să le mulțumesc prietenilor ce mi-au fost alături pe tot parcursul acestor ani de licență. Le multumesc dar în același timp le cer și iertare pentru faptele făcute cu intenție sau fără, aș dori ca fiecare să își aducă aminte cu drag de acești ani de facultate.

1.Aspecte generale ale bazinului hidrografic al râului Bratia

1.1. Așezarea geografică a bazinului hidrografic al râului Bratia

Bazinul hidrografic al râului Bratia ocupă o poziție central-sudică în cadrul țării, fiind cuprins pe direcția nord-sud, fapt pus foarte bine în evidență de următoarele coordonate matematice: extremitatea nordică se găsește la intersecția paralelei de 45°27`13„ latitudine nordică și a meridianul de 24°54´59´´ longitudine estică. Extremitatea estică se află la intersecția dintre paralela de 45°21`15„ latitudine nordică și a meridianului de 25°01` longitudine estică. Extremitatea sudică coincide intersecției paralelei de 45°00`13„ latitudine nordică cu meridianul 24°56`43„ longitudine estică, în timp ce extremitatea vestică se află la intersecția paralelei 45°27`13„ latitudine nordică cu meridianul 24°50`14„longitudine estică. Prezența paralelei de 45 ° latitudine nordică evidențiază caracterul temperat al climei din această zonă, cealaltă coordonată principală de pe teritoriul României și anume meridianul de 25 ° longitudine estică determină o climă continentală la nivelul țării noastre.

Suprafața bazinului hidrografic Bratia este de aproximativ 360 de km² (ocupă doar 0.15% din teritoriul României) și se desfășoară de-a lungul a trei mari unități morfostructurale distincte. Prima unitate de relief este reprezentată de sectorul montan, unde predomină Munții Iezer-Păpușa caracterizați prin altitudini cele mai ridicate de pe suprafața bazinului. Cea de-a doua unitate morfostructurală este constituită de Subcarpații Getici, aici predomină Muscelele Argeșului, în timp ce ultima unitate de relief coincide Piemontului Getic (Fig.1). Acesta din urmă asigurând legătura între Subcarpații Getici și Câmpia Română.

Râul Bratia constituie un afluent important ce aparține bazinului hidrografic al râului Argeș. Bazinul hidrografic al râului Bratia se găsește pe partea stângă a râului Argeș, în partea superioară a acestuia și ocupă o poziție de ordinul IV față de colectorul său principal. Bazinele învecinate sunt reprezentate de bazinul hidrografic al Râului Doamnei și cel al Râului Târgului. Pe partea stângă a Bratiei se află Râul Târgului care reprezintă colectorul principal al aceastuia în timp ce pe partea dreaptă a Bratiei se găsește Râul Doamnei.

Bazinul hidrografic al râului Bratia este alimentat de numeroși afluenți cu precădere pe parte dreaptă precum Slănic, Râușor si Năvrap în timp ce, pe partea stângă se remarcă un singur afluent și anume Brătioara (Fig.1).

Fig.1 Poziția geografică a bazinului hidrografic Bratia în cadrul României

(Sursa: Harta topografică militară, scara 1:50 000, ediție 1990 (desecretizată), Direcția Topografică Militară)

În ceea ce privește localizarea bazinului hidrografic al râului Bratia în cadrul unităților administrative, acesta se desfășoară în totalitate pe teritoriul județului Argeș. În cadrul aceastui județ, râul Bratia are o poziție central-nordică, fiind populat predominant cu așezări rurale, în apropiere remarcându-se orașul Câmpulung (Muscel).

1.2. Scurt istoric al cercetărilor

De-a lungul timpului a apărut o serie de lucrări cu privire la bazinul hidrografic al râului Bratia, de cele mai multe ori acest râu a fost folosit pentru a determina poziția și limitele unitățile de relief ce se găsesc în județul Argeș. De asemenea, există și lucrări cu privire la rețeaua hidrografică și elementele specifice acesteia în care apare râul Bratia însă nu conțin detalii de ordin hidrologic (lungimea râului principal, afluenți, debite etc.) ale acestui bazin hidrografic.

La începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1910 apare lucrarea „Forme de relief”, a domnului Constantin I. Brătescu, în care autorul scoate în evidență numeroase detalii ale reliefului ce corespund zonei în care este situat bazinul râului Bratia, astfel:

„Putem stabili astfel un paralelism între adâncimea gradată a văilor- la miazăzi de Câmpulung și între descreșterea treptată a masivității dealurilor spre apus. Între Bratia, Râul Doamnei și Vâlsanul… .”

O altă lucrare, care de această dată scoate în evidență o serie de caracteristici ale bazinelor hidrografice corespunzătoate masivului Iezer este lucrarea domnului profesor E. Nedelcu intitulată „Trăsături Morfostructurale ale munților Iezer”. În cadrul acestei lucrări autorul afirmă că:

„Majoritatea văilor principale din masivul Iezer sunt transversale, având direcții mai mult sau mai puțin perpendiculare pe direcția stratelor. În această categorie intră Râul Doamnei, Bratia, Bughea, Râul Târgului… .”.

Doi ani mai târziu, în anul 1969 apare lucrarea „Considerații Geomorfologice asupra Depresiuniii Câmpulung Muscel”, a cărei autor este domnul Pleșu V. A. În cadrul acestei lucrării sunt enumerate râurile și afluenții ce se găsesc în Depresiunea Câmpulung Muscel:

„Rețeaua hidrografică este reprezentată prin câteva ape ca: Argeșel, Râul Târgului, Bughea, Bratia cu o serie de afluenți, care au acționat modificând aspectul inițial pe care l-a avut această regiune.”

În secolul XXI au apărut lucrări tot mai ample cu precădere în Depresiunea Câmpulung Muscel care au vizat și bazinul hidrografic al acestui râu. Un astfel de exemplu este lucrarea „Depresiunea Câmpulung-Muscel, cadru geomorfologic” a domnului E. Nedelcu apărută în anul 2007. Aici autorul afirmă că:

„Bratia formează limita de vest a depresiunii cercetate. Aceasta îsi lărgește brusc valea din zona montană cristalină spre satul Cândești de Mușcel, odată cu afluentul său pe stânga, Brătioara, ambele cu obârșii înrâmurate sub muntele Capra și respectiv Portăreasa.” .

Tot un astfel de exemplu apare și în cartea „Structuri geologice specifice în depresiuni și culoare de văi din Carpații Meridionali și Subcarpații Getici. Interpretări comparative” a doamnei profesoare Mănoiu Valentina-Mariana apărută în 2005 și republicată într-o variantdiculare pe direcția stratelor. În această categorie intră Râul Doamnei, Bratia, Bughea, Râul Târgului… .”.

Doi ani mai târziu, în anul 1969 apare lucrarea „Considerații Geomorfologice asupra Depresiuniii Câmpulung Muscel”, a cărei autor este domnul Pleșu V. A. În cadrul acestei lucrării sunt enumerate râurile și afluenții ce se găsesc în Depresiunea Câmpulung Muscel:

„Rețeaua hidrografică este reprezentată prin câteva ape ca: Argeșel, Râul Târgului, Bughea, Bratia cu o serie de afluenți, care au acționat modificând aspectul inițial pe care l-a avut această regiune.”

În secolul XXI au apărut lucrări tot mai ample cu precădere în Depresiunea Câmpulung Muscel care au vizat și bazinul hidrografic al acestui râu. Un astfel de exemplu este lucrarea „Depresiunea Câmpulung-Muscel, cadru geomorfologic” a domnului E. Nedelcu apărută în anul 2007. Aici autorul afirmă că:

„Bratia formează limita de vest a depresiunii cercetate. Aceasta îsi lărgește brusc valea din zona montană cristalină spre satul Cândești de Mușcel, odată cu afluentul său pe stânga, Brătioara, ambele cu obârșii înrâmurate sub muntele Capra și respectiv Portăreasa.” .

Tot un astfel de exemplu apare și în cartea „Structuri geologice specifice în depresiuni și culoare de văi din Carpații Meridionali și Subcarpații Getici. Interpretări comparative” a doamnei profesoare Mănoiu Valentina-Mariana apărută în 2005 și republicată într-o variantă mai succintă pentru studenți în anul 2014. În cadrul acesteia autoarea subliniază faptul că:

„Între Bratia și Dâmbovița se desfășoară Depresiunea Câmpulung, cea mai dezvoltată din șirul depresiunilor submontane aparținând Muscelelor Argeșului.”.

2. Caracteristici geografice generale

2.1. Caracteristici geologice ale bazinului Bratia

Bazinul hidrografic al râului Bratia este suprapus pe trei unități de relief, dispuse în trepte pe direcția nord-sud, reprezentate de zona montană, zona subcarpatică și ajungând până la zona piemontană.

Caracteristicile geologice variază de la o zonă la alta, astfel că suprafața bazinului ce corespunde Munților Iezer-Păpușa se caracterizează nu numai prin altitudini mari și pante ridicate ci și prin alcătuirea lor geologică. Se remarcă în cadrul acestor munți două serii principale de roci, prima serie este reprezentată de seria cristalinului de Cumpănă prezentă în zona culmilor precum Culmea Capra, Culmea Păpău și Culmea Portăreasa. Iar cea de-a doua serie este seria cristalinului de Leaota, care la fel ca și prima serie se regăsește în regiunea culmilor, ca de exemplu Culmea Duvalmu, Culmea Boldu și Culmea Plesnitoarea.

Tot în sectorul montan al bazinului hidrografic Bratia, se remarcă faptul că Munții Iezer-Păpușa prezintă înălțimi mai accentuate în partea nordică comparativ cu regiunile de la periferia sudică cât și cele dinspre periferia estică, fapt pus pe seama mișcărilor din trecut ce au avut loc în această regiune.

Depresiunea Getică constituie o a doua unitate geologică la nivelul bazinului hidrografic al râului Bratia ce cuprinde pe suprafața sa ultimele două trepte de relief ce corespund acestui bazin. Treapta imediat următoare, după regiunea montană este reprezentată de Subcarpații Getici respectiv Muscelele Argeșului iar ultima treaptă este dată de Piemontul Getic reprezentat de Gruiurile Argeșului. La nivelul acestei unități se remarcă o dispunere diferită a rocilor, astfel că în partea superioară, la contactul cu Munții Iezer acestea au o textură mai grosieră în timp ce spre sud, în zona piemontană textura acestor roci tinde să devină tot mai fină.

Fig.2 Harta geologică a bazinului hidrografic Bratia

(Sursa: Harta geologică a României, scara 1:200 000, ed. 1967, Institutul Național de Geologie al României-INGR)

Bazinul hidrografic al Bratiei se prezintă relativ simetric fiind mai dezvoltat în sectorul superior reprezentat de un orizont dezvoltat pe conglomerate, gresii și marne dar cea mai mare suprafață este reprezentată de șisturile sericito cloritoase ce fac parte din categoria rocilor metamorfice, de vârstă Paleozoică și Precambriană. În partea nord-estică cu extindere spre partea centrală apare un orizont al rocilor verzi tufogene ce ocupă un areal destul de semnificativ.

Partea centrală a bazinului cuprinde un orizont destul ce mare ce aparține Helvețianului. În cadrul acestuia se remarcă roci precum conglomeratele, gresiile, marnele nisipoase până la tufurile albicioase. În partea estică se remarcă două porțiuni nu foarte diferite ce cuprind argile, nisipuri și pietrișuri. Spre sud, apare o fâșie subțire perpendiculară pe rețeaua hidrografică alcătuită din marne, argile și nisipuri ce desparte primul orizont în două părți diferite ca mărime.

De la vest de valea Dâmboviței până la vest de valea Oltului, sectorul subcarpatic poartă numele de „Muscele” și corespunde unei structuri atipice monoclinale, de sedimente paleogene, miocene și pliocene, depuse în marginea nordică a Depresiunii Getice.

Spre partea inferioară se face trecerea printr-o fâșie subțire ce aparține Dacianului reprezentată de roci precum argile, marne și nisipuri. Însă, cea mai mare suprafață din partea inferioară aparține Pleistocenului inferior. Acestea sunt specifice regiunii piemontane și cuprinde formațiunile cele mai tinere ale acestei perioade precum pietrișuri, nisipuri cât și argile.

2.2. Principalele unități și subunități de relief

Suprafața bazinului hidrografic al râului Bratia se întinde pe parcursul a trei mai unități de relief importante la nivelul țării noastre. În partea superioară a bazinului se găsește zona montană ce este reprezentată de culmile sud-vestice ale munților Iezer. Se continuă spre sud cu zona subcarpatică evidențiată de Subcarpații Getici. Iar partea inferioară a bazinului corespunde zonei piemontane, respectiv Piemontul Getic.

2.2.1. Munții Iezer

Zona montană sau unitatea de orogen se suprapune peste Munții Iezer-Păpușa, care formează zona cea mai înaltă din cadrul bazinului hidrografic al râului Bratia. Aceștia sunt caracterizați prin dominarea formațiunilor cristaline dar și prin valori foarte mari ale pantelor.

Munții Iezer ocupă partea superioară a acestui bazin, aceștia se prelungesc spre sud până la Despresiunea Câmpulung Muscel. O caracteristică importantă a munților o constituie orientarea versanților predominant din nord-est spre sud-vest.

Altitudinile din acest sector montan variază între 2256 de metri în extremitatea nordică , în timp ce spre regiunea subcarpatică sau extremitatea sudică valoarea altitudinilor scade destul de mult ajungându-se la aproximativ 1030 de metri. (Ielenicz, Oprea, 2011)

Acest sector al munților Iezer se încheie la contactul cu Subcarpații Getici printr-o serie de depresiuni structurale (Depresiunea Câmpulung Muscel), culmi (Culmea Bahnei) cât și dealuri (Dealul Dumbrele).

2.2.2. Subcarpații Getici

Zona subcarpatică corespunzătoare bazinului propus acestui studiu cuprinde Subcarpații Getici sau Muscele Argeșului. Aceștia se desfășoară la sud de lanțul muntos Iezer-Păpușa.

Muscelele Argeșului sunt localizate între Văile Topologului în vest și Dâmboviței în est, iar la nord se desfășoară șirul munților Frunți-Ghițu-Iezer. În componența lor apar dealuri alungite de la nord la sud, ele fiind puternic fragmentate cu altitudini între 600-900 m, în unele locuri depășind 1200 m. Au mai fost numite și Plaiurile Plăticăi. (Mihăilescu, 1966)

În cadrul subcarpaților se remarcă două zone cu altitudini diferite, prima zonă este una cu altitudini mai ridicate alcătuită din culmi subcapatice, aceasta corespunde Muscelelor Plăticăi (1143 m) și vârfului Ciocan (886 m). A doua zonă prezintă altitudini medii cuprinse între 600-650 de metri, aceasta face trecerea în sud spre Gruiurile Argeșului.

În partea nordică, la contactul cu zona montană se găsește o importantă depresiune și anume Depresiunea Câmpulung. Aceasta ocupă partea de est a Subcarpaților Getici și se desfășoară între Bratia și Dâmbovița, fiind cea mai dezvoltată din șirul depresiunilor submontane, prelungindu-se spre nord-vest cu o depresiune mai redusă ca dimensiuni, Depresiunea Albești –Cândești.

Prin poziția sa, depresiunea Câmpulung prezintă unele însușiri subcarpatice, fiind formată într-o adâncire a stratelor și înconjurată la nord de muntele Mateiaș, iar la sud de culmea Mățău, unde statele au o formă mai arcuită. (Tufescu V., 1962)

2.2.3 Piemontul Getic

Ultima unitate ce se găsește în cadrul bazinului hidrografic al râului Bratia este dată de Piemontul Getic respectiv Gruiurile Argeșului. Din punct de vedere genetic și structural această unitate a piemontului aparține Depresiunii Getice.

Zona piemontană este unitatea de relief cu altitudinile cele mai coborâte din bazinul hidrografic al râului Bratia . Este alcătuită din formațiuni fluvio-lacustre, fiind foarte bine evidențiate la suprafață de Stratele de Cândești. Relieful acestuia este reprezentat prin platouri piemontane, de diferite dimensiuni. Un astfel de platou piemontan este pus în evidență prin Gruiurile Argeșului.

Aceste gruiuri au aspect de culmi netede, cu altitudini cuprinse între 400 și 600 de metri, se prezintă sub formă alungită pe direcția nord-sud ca urmare a fragmentării suprafeței piemontane de către rețeaua hidrografică. Numărul teraselor de pe cuprinsul acestei suprafețe este în scădere de la nord căte sud pe măsură ce panta scade.

Gruiurile Argeșului se termină sub formă de culmi ascuțite în dreptul punctelor de confluență, în cazul bazinului hidrografic al Bratiei confluența cu Râul Târgului se realizează la altitudinea de 321 de metri.

Fig.3 Harta unităților de relief din interiorul bazinului hidrografic Bratia

( Sursa: www.geo-spatial.org )

2.3. Condițiile climatice și influența lor asupra proceselor hidrologice

Principalele elemente climatice sunt temperatura aerului, precipitațiile atmosferice, stratul de zăpadă și regimul eolian. Datele acestor parametri au fost fost preluate de la stația meteorologică Pitești, perioada de analiză fiind cuprinsă între anii 1991-2000.

Din punct de vedere climatic, bazinul hidrografic al râului Bratia este localizat în zona climatului temperat.

Datorită poziției sale, la sud de Carpații Meridionali, bazinul hidrografic al râului Bratia se află într-o zona adăpostită, fiind ferit de circulația vestică respectiv a maselor de aer dinspre ocean precum și de circulația polară caracterizată prin scăderea temperaturii aerului și a precipitațiilor atmosferice și creșterea nebulozității. În interiorul bazinului, în depresiuni și culoarele de vale se resimte foarte puțin circulația estică generatoare de invaziile de aer rece siberian și de gerurile năprasnice.

2.3.1. Variația parametrilor climatici

Variația anuală a temperaturii aerului este condiționată de schimbările intensității radiației solare și ale radiației terestre, în strânsă dependență cu latitudinea locului. De aceea între evoluția anuală a temperaturii aerului și cea a duratei de strălucire a Soarelui există un raport direct proporțional.

Un prim parametru analizat este temperatura aerului. Acesta este un parametru important ce caracterizează starea de încălzire sau de răcire a unui corp. Influențe asupra acestuia se exercită din factori locali precum: altitudine, dispunerea formelor de relief, expoziția față de soare, înclinarea versanților, gradul de acoperire cu vegetație etc.

Tab.1 Medii lunare și anuale ale temperaturii aerului (˚C) la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Analiza datelor meteorologice din perioada anilor 1991-2000 scoate în evidență unele particularități ale regimului temperaturii aerului, caracteristice zonei temperate, supuse influențelor locale de relief.

Din datele medii lunare reprezentate în Tab.1 rezultă că valorile medii ale temperaturii aerului au înregistrat valori negative în sezonul de iarnă în special în lunile decembrie și ianuarie. Pentru restul lunilor valorile temperaturii se prezintă în creștere până în luna iulie după care încep să scadă treptat.

Fig.4 Regimul anual al temperaturii aerului la stația meteorologică Pitești,în perioada 1991-2000

După cum se poate observa în Fig.4 , temperaturile medii lunare sunt cuprinse între -0,6⁰C, valoare ce corespunde lunii decembrie și 21,4⁰C în luna iulie. Pentru sezonul rece, cea mai coborâtă valoare a temperaturii medii lunare s-a înregistrat în luna decembrie (-13⁰C, în anul 1992).

Luna ianuarie prezintă valori mai blânde ale temperaturii, cu o minimă de -3,6⁰C și o maximă de 2,8⁰C. În luna februarie, temperaturile medii lunare prezintă valori mai ridicate, minima ajunge la -2,6⁰C, în timp ce maxima are o valoare de 4,6 ⁰C, acest lucru se datorează în principal creșterii intensității radiației globale.

Pentru prima lună a anotimpului de primăvară, respectiv luna martie, temperaturile medii lunare au avut valori ridicate ca urmare a creșterii substanțiale a duratei de strălucire a Soarelui, astfel minina a înregistrat o valoare de -0,4⁰C iar maxima de 7,3⁰C. Media lunii aprilie se prezintă de două ori mai mare decât cea a lunii precedente fapt pus pe seama schimbării regimului circulației atmosferice și creșterea cantității de radiație solară globală. În luna mai se constată o creștere a temperaturii, valorile minime și maxime sunt corespunzătoare acestei luni.

Pentru primele două luni ale anotimpului de vară, temperaturile medii lunare tind să crească până în momentul în care se atinge valorea maximă a intervalului și anume 21,4⁰C în luna iulie. După această perioadă valorile temperaturii medii lunare încep sa scadă substanțial din ultima lună a verii (august).

După prima lună a verii și continuând cu lunile anotimpului de toamnă se observă o scădere treptată a temperaturii, acest lucru se datorează duratei posibile și efective de strălucire a Soarelui. Pentru luna noiembrie se înregistrează o temperatura minimă lunară de 0,2⁰C și o maximă este de 8,1⁰C.

Tab.2 Variația mediilor lunare ale temperaturii aerului (˚C) la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Fig.5 Variația mediilor lunare ale temperaturii aerului la stația meteorologică Pitești în perioada 1991-2000

Pe baza reprezentării grafice se evidențiază marea variabilitate a valorilor medii lunare ale temperaurii aerului, cu ajutorul acestora se pot extrage valorile extreme.

Diferențele dintre media cea mai mare și cea mai mică înregistrează prezintă valori scăzute în primele și ultimele 3 luni ale intervalului de studiu. În restul lunilor din perioada de observații diferențele sunt mai remarcabile.

Conform datelor din Tab.3 se observă că în anotimpul de iarnă ce cuprinde lunile decembrie, ianuarie și februarie, media temperaturii anotimpuale este negativă, puțin sub pragul de 0⁰C. Acest lucru este pus pe seama cantității scăzute de radiație solară și a nebulozității ridicate.

Anotimpul de primăvară reprezentat de lunile martie, aprilie și mai are o valorea medie a temperaturii cu mult mai ridicată decât valoarea înregistrată în anotimpul anterior. Acest lucru se datorează creșteri substanțiale a duratei de strălucire a Soarelui precum si schimbării regimului circulației atmosferice.

Valoarea temperaturii pentru sezonul de vară este aproximativ dublă față de cea înregistrată în primavară, iar în anotimpul de toamnă valoarea acesteia este egală cu cea înregistrată în sezonul de primăvară (vezi Tab.3).

În semestrul cald media temperaturii atinge o valoare de 17,2⁰C, în timp ce în semestrul rece valoarea scade foarte mult, ajungând până la 3,2⁰C. Diferența dintre aceste două semestre este semnificativă înregistrând 14⁰C.

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice reprezintă o componentă principală a circulației apei în natură și a bilanțului acesteia. Precipitațiile reprezintă fenomene atmosferice care se produc în cantități foarte diferite și în mod discontinuu în timp.

În municipiul Pitești se înregistrează anual aproximativ 550-600 mm/an. Valoarea precipitațiilor poate fi influențată într-o bună măsură de relief, de cele mai multe ori cantitatea de precipitații crește paralel cu creșterea altitudinilor.

Tab.4 Regimul lunar al cantitățiilor de precipitații(mm) la stația meteorologică Pitești,

în perioada 1991-2000

În Tab. 4 sunt redate valorile regimului anual al cantitățiilor de precipitații pentru perioada anilor 1991-2000. Pentru primele două luni ale analizei, respectiv ianuarie și februarie cantitățile medii de precipitații sunt cele mai scăzute deoarece majoritatea sistemelor noroase încărcate cu precipitații sunt oprite de bariera orografică a Carpaților și doar o mică cantitate de precipitații ajunge pe culmile sudice și vestice ale Munților Iezer-Păpușa. În timp ce aportul de precipitații sub formă de ninsoare este neînsemnat.

În lunile zonului de primăvară, valorile cantităților de precipitații se prezintă în creștere fapt ce se datorează intensificării ciclonilor atlantici precum și a ploilor convective locale.

Acestea sunt urmate de lunile de vară în care cantitățile de precipitații variază foarte puțin însă valorile sunt destul de ridicate. Acest lucru de datorează activității sporite a ciclonilor atlantici dar și convecției termice din ce în ce mai intensă.

În ultimele lunii ale perioadei de analiză cantitățile de precipitații tind să scadă treptat, acest lucru se datorează convecției termice care are un aport mai redus și pătrunderii maselor de aer mai rece pe teritoriul țării noastre.

Fig.6 Regimul lunar al cantitățiilor de precipitații(mm) la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

În Fig.6 sunt reprezentate în mod grafic oscilațiile cantităților de precipitații lunare, valoarea nimimă a precipitațiilor este de 24,2 mm corespunzătoare lunii februarie iar cea maximă atinge valoare de 77,8 mm în luna mai, recunoscută de altfel pe teritoriul României ca fiind o lună bogată în precipitații.

Tab.5 Cantitățile anotimpuale de precipitații(mm) la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Așa cum am menționat anterior precipitațiile se disting printr-o mare variabilitate în timp și în spațiu, chiar dacă teritoriul analizat este mai restrâns. Astfel valorile cele mai ridicate ale cantităților de precipitații sunt înregistrate în sezonul de vară, având valori ridicate și în perioada de primăvară dar și cea de toamnă.

Pentru realizarea variației lunare multianuale ale precipitațiilor am folosit date ale cantităților de precipitații din perioada anilor 1991-2000. Pentru fiecare lună am extras valorile extreme, maximă și minimă, iar media s-a realizat pentru fiecare lună pe parcursul perioadei de studiu.

Fig. 7 Cantitățiilor lunare ale precipitațiilor (mm) la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

După cum este reprezentată variația cantităților lunare multianuale ale precipitațiilor în Fig.7 se înregistrează o perioadă de creștere a celei mai mici medii pentru perioada de început a acestor ani, urmată de o perioadă în care variația precipitațiilor este mai mică. Această perioadă se suprapune lunilor de primavară-vară. De la începutul lunii septembrie se constată o scădere neîncetată a celei mai mari medii a precipitațiilor până în luna decembrie.

În ceea privește media, aceasta are valori foarte scăzute pentru perioada de început, urmată de o perioadă de trei luni de zile în care nu sunt schimbări bruște ale precipitațiilor. Perioada de sfârșit prezintă inițial o scădere după care o creștere ușoară urmată de o altă scădere.

Tab.7 Variația anuală a cantităților de precipitații și abaterile valorilor cantităților din fiecare an față de media anuală a precipitațiilor(mm) la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

În perioada anilor 1991-2000 la stația meteorologică Pitești, abaterile cantităților de precipitații sunt atât pozitive cât și negative. Se constată în schimb dominanța valorilor pozitive în detrimentul abaterilor cantităților negative de precipitații.

Fig.8 Variația anuală a cantităților de precipitații(mm) față de media multianuală la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă este un element meteorologic caracteristic iernilor aspre și reci. Pe toată această perioadă valorile temperaturii sunt scăzute și ca urmare a slabei conductibilității calorice a zăpezii, el protejează solul de îngheț și totodată influențează temperatura acestuia.

Tab.8 Numărul de zile cu strat de zăpadă la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Fig.9 Numărul de zile cu strat de zăpadă la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Stratul de zăpadă este un fenomen climatic de iarnă care se formează și se menține pe sol în condițiile temperaturilor negative.

Atunci când stratul de zăpadă este foarte mare poate provoca în timpul topirilor bruște de primăvara fenomene de inundație. Grosimile medii ale stratului de zăpadă cresc, treptat până la sfârșitul iernii, după care urmează o perioadă în care descresc rapid odată cu creșterea intensă a temperaturii aerului și a solului.

Vântul reprezintă elementul meteorologic cu variații ample, temporale și spațiale atât ca direcție, intensitate sau viteză.

Climatologic, prelucrarea datelor eoliene constă în calcularea frecvenței medii și maxime a vântului pe cele 8 direcții (%) din numărul total de cazuri. Se calculează viteza pe direcții(m/s) ca și frecventa vântului pe intervale de viteză.

Cea mai mare importanță climatologică o are frecvența vântului pe cele 8 direcții principale la care se adună valoarea calmului atmosferic.

Direcția vântului este o caracteristică principală a sa legată de circulația atmosferică generală și de modificările locale ale configurației reliefului, care exercită o influență accentuată asupra mișcărilor aerului, ce este canalizat de-a lungul văilor.

Municipiul Pitești se caracterizează prin predominarea la înălțimi a componentelor vestice (NV, N, SV) ale circulației atmosferice generale.

Tab.9 Frecvența vântului(%) pe direcții la stația meteorologică Pitești,în perioada anilor 1991-2000

Fig. 10 Frecvența vântului (%) pe direcții la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Conform datelor din Tab.9 și reprezentate în Fig.10 rezultă că cele mai mari frecvențe ale vântului la stația meteorologică Pitești revin vânturilor de: N(26,8 %) și NV (15,1 %), în timp ce restul direcțiilor cardinale au valori mai mici ale frecvenței de 7,5 %.

Tab.10 Viteza vântului(m/s) pe direcții la stația meteorologică Pitești,în perioada anilor 1991-2000

Fig.11 Viteza vântului(m/s) pe direcții la stația meteorologică Pitești, în perioada 1991-2000

Viteza vântului reprezintă o caracteristică importantă a acestuia care depinde în mod direct de valorea gradientului baric orizontal.

Printre factorii care influențează viteza vântului se enumeră gradul de fragmentare a reliefului care determină o puternică turbulență a curenților de aer, precum și rugozitatea suprafeței subiacente care condiționează gradul de atenuare a vitezei vântului datorită frecării.

Valorile medii ale vitezei vântului sunt prezentate în Tab.10 și Fig.11, pe direcții cele mai mari viteze revin vânturilor dinspre V(2,6 m/s). Medii relative mari se înregistrează și în cazul vânturilor de SE respectiv NV.

Cele mai mici viteze ale vântului sunt înregistrate în NE și S (1,8 m/s respectiv 1,9 m/s).

2.4. Vegetația și influența sa asupra proceselor hidrologice

Vegetația joacă un rol important în stabilitatea versanților, în lipsa acesteia suprafețele de teren sunt supuse eroziunii. Rolurile acesteia sunt diverse, în special se remarcă rolul de reglator al bilanțului hidric din sol precum și rolul de moderator al regiunilor climatice.

Bazinul hidrografic al râului Bratia se extinde pe cuprinsul a trei unități de relief (munți, subcarpați și piemont), fapt ce face ca distribuția vegetației să difere de la o treaptă la alta astfel se poate remarca o etajare în altitudine a vegetației în funcție de aceste trepte cât și de condițiile geomorfologice, de climat, de litologie și nu în ultimul rând de intervenția factorului antropic.

Vegetația zonală include mai multe categorii vegetale ce se găsesc de la nord spre sud, pe cuprinsul celor patru etaje de vegetație respectiv: alpin, subalpin, boreal și nemoral.

2.4.1.Etajele de vegetație

Etajul alpin este situat în partea superioară a bazinului la altitudini cuprinse între 2200 și 2296 m (Vârful Obârșia). Desfășurarea etajului alpin este relativ restrânsă și cuprinde specii și asociații vegetale adaptate unui climat mai rece. Vegetația fiind reprezentată prin arbuști și ierburi cum ar fi părușca (Festuca supina), ciuboțica (Primula minima), coroana (Carex curvula) și rugina (Juncus trifidus). (Ganea, 2011)

Etajul subalpin este mult mai complex față de cel precedent, acesta se desfășoară între limita inferioară a etajului alpin respectiv 2200 m și aproximativ 1650-1700 m. Aici sunt incluse specii lemnoase reprezentate prin jneapăn, ienupăr pitic (Junipirus sibirica), aninul de munte (Alnus viridus), bujor de munte (Rhododendron kotschyi) și afin (Vaccinium myrtillus). Pe lângă aceste specii, pe suprafața pajiștilor mai apare iarba vântului, cimbrișor și firuța.

Etajul boreal se desfășoară între 1400 m și limta inferioară a etajului subaplin, acesta fiind domnat de pădurile de molid (Picea excelsa) și păduri de amestec (mixte). În cadrul acestui etaj sunt cuprinsele următoarele specii de arbori: platinul (Acer pseudoplatanus), fagul (Fagus silvatica) și scorușul (Scrobus sucuparia). La toate acestea se mai adaugă o serie de arbuști cum ar fi coacăzul de munte (Ribes alpinum) și afinul (Vaccinium Myrtillus).

Etajul nemoral este corespunzător zonei inferioare a bazinului și se desfășoară între limita inferioară a etajului boreal și aproximativ 350 m. Vegetația acestui etaj este reprezentată prin pădurile de amestec, de fag și rășinoase cuprinse între 800-1400 m, ceea ce se remarcă fiind fagul( Fagus silvatica), molidul și bradul (Abies alba). Pădurile de foiose ocupă suprafațe mari atât în etajul nemoral cât și în cel boreal. În partea sudică a bazinului se reamarcă pădurea de gorun (Quercus petraea), aceasta preferă versanții și culmile însorite, în rest lasă locul pădurilor de fag. Printre speciile de arbori specifice pădurilor de foioase se mai găsesc: frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus), paltinul (Acer platanoides), jugastrul (Acer campestre) și ulmul (Ulmus procera).

Vegetația azonală din bazinului hidrografic al râului Bratia cuprinde vegetația specifică luncilor cât și arealelor mlăștinoase. În cadrul luncilor apar pădurile și pajiștile de luncă precum aninul alb (Alnus incata) și aninul negru (Alnus glutinosa). Iar în zonele mlăștinoase există o vegetație specifică de tipul stufului, papurei etc.

Vegetația cultivată ocupă areale destinate culturilor agricole precum și livezilor specifice zonei subcarpatice și piemontane. Zona este cunoscută în special pentru livezile întinse de meri, peri și pruni dar se remarcă si pentru cultivare plantelor medicinale. Prin aceste două activități economia zonei este în creștere.

Fig.12 Harta vegetației din bazinul hidrografic al râului Bratia

(Sursa: Corine Land Cover 2006, www.eea.europa.eu , scara 1:100 000)

2.5. Învelișul edafic și rolul său hidrologic

Învelișul edafic este un factor natural ce influențeză procesele și fenomenele hidrologice ce au loc în interiorul bazinului hidrografic al râului Bratia. Prin morfologia și trăsăturile sale, solul joacă un rol important în formarea și dezvoltarea rețelei hidrografice corespunzătoare acestei regiuni.

Bazinul hidrografic al râului Bratia este dezvoltat pe o serie complexă de soluri printre care se remarcă: Argiluvisoluri, Cambisoluri, Spodosoluri, soluri hidromorfe și soluri neevoluate trunchiate sau desfundate. (Oprea R., 2013)

Argiluvisolurile au ca orizont de diagnostic un orizont Bt cunoscut și ca orizont B argiloiluvial. În această categorie sunt incluse mai multe tipuri ce se găsesc în interiorul bazinului cum ar fi: luvisolurile albice, solurie brune argiloiluviale și solurile brune luvice.

Primul tip, cel al luvisolurilor albice sunt caracterizate printr-un grad scăzut de fertilitate, fiind localizate în continuarea solurilor brune luvice, predominând în zona piemontană și cea a delurilor.

Solurile brune argiloiluviale sunt răspândite ca și primul tip de sol în zona piemontană, acolo unde se întâlnește zona agricolă și pomicolă.

Ultimul tip din categoria Argiluvisolurilor este dat de solurile brune luvice localizate în regiunea centrală și sudică, caracterizată printr-un grad scăzut de fertilitate datorat stagnării apei.

Cambisolurile prezintă un orizont B cambic și cuprinde solurile brune acide și solurile brune eu-mezobatice. Primult tip este un sol afânat, permeabil, acid și bogat în azot, fiind utilizat în scop silvic cât și pentru pășuni. Acest tip de sol ocupă cea mai mare suprafață, cu precădere în partea superioară a bazinului hidrografic. Cel de-al doilea tip este dat de solurile brune eu-mezobatice evidențiat printr-un grad de permeabilitate mare, slab acid, utilizat în special în scopuri agricole. Acesta apare în partea sudică a bazinului, de o parte și de alta a rețelei hidrografice.

Spodosolurile prezintă un orizont B spodic fiind alcătuite din două tipuri de soluri: podzoluri și soluri brune feriiluviale. Podzolurile se caracterizează prin aciditate mare și fertilitate scăzută, zona ocupată în cadrul bazinului se găsește în partea ce mai nordică corespunzătoare Munților Iezer.

Solurile brune feriiluviale apar ca o continuitate a podzolurilor, pe o fâșie mai groasă în partea nord-estică a bazinului. Prezintă aceleași caracteristice ca și podzolurile, utilizarea lor fiind mai largă respectiv utilitate silvică și suport pentru pădurile de molid.

Solurile hidromorfe sunt condiționate de prezența umidității ridicate și cuprind următoarele tipuri de soluri: soluri nege clinohidromorfe și soluri pseudogleice .

Solurile negre clinohidromorfe sunt prezente în zonele cu exces de umiditate din interiorul bazinului și se caracterizează printr-un grad scăzut al fertilității, Este întâlnit în partea centrală a bazinului acolo unde predomină pășunile și fânețele.

Soluri pseudogleice sunt caracterizate prin aciditate mare, permeabilitate scăzută și este sărac în nutrienți. Ocupă un areal foarte mic în zona comunei Cândești.

Ultima categorie a solurilor este reprezentată de solurile neevoluate trunchiate sau desfundate, această denumire fiind dată de faptul că aceasta este un sol tânăr aflat în proces de formare. La rândul său cuprinde erodisolurile, protosolurile aluviale și solurile aluviale.

Erodisolurile reprezintă un tip de sol apărut datorită eroziunii accelerate și se găsește în zona centrală a bazinului pe suprafețe foarte mici, unele din acestea fiind izolate.

Protosolurile aluviale reprezintă un tip de sol incomplet dezvoltat specific culoarelor de vale din bazin iar solurile aluviale sunt cu un stadiu mai evoluate comparativ cu precedentele, acestea apar pe o fășie relativ mică la confluența cu Râul Târgului.

Fig. 13 Harta solurilor din bazinul hidrografic al râului Bratia

(Sursa: Harta solurilor României, scara 1:200 000, ediție 1969- 1978, Institutul de cercetări pedologice și agrochimie –ICPA)

2.6. Factorul antropic

2.6.1. Populația și așezările

În arealul de studiu principala unitate de bază administrativ-economică pe întreaga suprafață este comuna, în alcătuirea căreia se găsesc mai multe sate. Principalele acțiuni antropice ce au condus la o serie de modificări ale mediului geografic sunt reprezentate de activitățile ce au loc la nivelul acestor comune.

La nivelul bazinului hidrografic al râului Bratia se remarcă 5 comune ce au în componență mai multe sate cât și sate ce intră în componența altor comune ce nu se regăsesc pe suprafața bazinului.

O localitate importantă este comuna Aninoasa care are în administrație următoarele sate: Broșteni, Slănic și Valea Siliștii. Această comună are o suprafață de 57,57 km² și o populație de 3361 persoane, densitatea populării depinde foarte mult de relief, astfel că în comunele ce se suprapun ariilor montane densitatea populației este scăzută. Un astfel de exemplu este chiar comuna Aninoasa unde densitatea populației este de doar 32,4 loc/km².

Comuna Berevoiești este una din localitățile importante din interiorul bazinului în componența căreia se găsesc un număr de 3 sate și anume Bratia, Gămăcești și Oțelu. Toate acestea au o suprafață de 101,78 km², cea mai mare suprafață comunală și o populație de 3299 de locuitori. Datorită extinderii sale în partea superioară a bazinului unde altitudinile sunt destul de mari, densitatea populației ca și în cazul comunei precedente este scăzută, de numai 58,3 loc/km².

Următoarea comună aflată în interiorul bazinului este Bălilești, a doua comună ca și suprafață, ce se extinde pe 59,93 km². Localitățile aflate în administrația acestei comune sunt Băjești, Golești, Poienița, Priboaia, Ulița și Valea-Mare Bratia care în total au o populație de 4045 de persoane și o densitate a acestei de 67,4 loc/km².

Comuna Bughea de Jos este o localitate situată în zona de deal subcarpatică a cărei suprafață este de 24 km² și o populație de 3032 de locuitori. Datorită asezării sale densiatea populației este de 126,3 loc/km² fiind cea mai mare densitate întâlnită în cadrul acestui bazin hidrografic.

O altă comună analizată este comuna Vlădești cu 3 sate în administratie Coteasca, Drăghescu și Putina. Acestea se extind pe o suprafață de 39,94 km² și au o populație de 3210 locuitori, fapt ce duce la o densitate a populației de 82,4 loc/km².

Satul Cândești se află în partea superioară a bazinului hidrografic al râului Bratia, acesta se află în administrația comunei Albeștii de Muscel ce nu intră în aria de studiu.

Fig.14 Harta așezărilor umane din bazinul hidrografic al râului Bratia

(Sursa: Harta topografică militară scara 1:50 000 ediție 1990 (desecretizată), Direcția Topografică Militară)

2.6.2. Activități economice

Economia din arealul de studiu este puternic influentață de așezarea geografică și de condițiile locale. Localnicii își ocupă timpul cu activități specifice zonei precum exploatarea și prelucarea lemnului, creșterea animalelor și agricultura. În cele ce urmează vom analiza activitățile principale din fiecare comună precum și obiectivele turistice ce sunt localizate în interiorul acestora.

Comuna Aninoasa este o localitate recunoscută pentru exploatarea și prelucrarea lemnului, creșterea animalelor și pentru fabrica de teracotă și cărămidă ce aduce un plus economiei spațiului prin numărul considerabil de locuri de muncă oferit localnicilor.

În comuna Berevoiești activitățile economice sunt legate tot de exploarea și prelucrarea lemnului, creșterea animalelor și agricultura prin cultivarea cerealelor. Dar ceea ce se remarcă în această comună sunt activitățile economice principale ale locuitorilor ce sunt legate de fabrica de componente Dacia-Colibași, fabrica de prelucrare a materialului lemnos și activități legate de creșterea oilor, aici găsindu-se aproximativ 1500 de oi. Obiectivele turistice sunt puțin dezvoltate, o importanță mai mare o are Păstrăvăria Cascada Râușor.

Populația din comuna Bălilești se ocupă de agricultură și agroturism dar se pune accentul foarte mult pe pomicultura în special aici se găsesc livezi de meri, peri , pruni, nuci și arbuști fructiferi. Pe lângă aceste activități se remarcă și industria constructoare de mașini, cel mai important angajator fiind Dacia-Renault.

În Bughea de Jos activitățile economice specifice zonei sunt legate de agricultură, creșterea animalelor, pomicultură și zootehnie. Economia acestei comune este slab dezvoltată.

Vlădești este comuna în care activitățile locuitorilor sunt legate de agricultură, creșterea animalelor și prelucrarea ceramicii. Principalele activități economice sunt legate de prelucrarea lemnului și confecționarea cahlelor teracotă.

Satul Cândești de pe suprafața bazinului hidrografic Bratia adăpostește la umbra sa un important centru de atracție a turiștilor si anume Păstrăvăria Izvoarele Bratiei. Speciile de bază crescute în cadrul păstrăvăriei sunt păstrăvul curcubeu (Salmo irideus shastra), păstrăvul fântânel (Salvelinus Fontinalis) și păstrăvul indigen (Salmo Trutta Fario). Aceaste specii sunt produse în cantități foarte mari.

Influențe directe asupra unităților acvatice sunt exercitate prin amenajările ce au loc la nivelul bazinului hidrografic, scopul acestor amenajări fiind pentru irigații. O primă astfel de amenajare este reprezentată de iazurile folosite pentru irigații. Acestea sunt localizate în special în sectorul subcarpatic cu extindere spre zona piemontană având ca scop principal alimentarea cu apă a livezilor din comunele Bălilești și Bughea de Jos. Tot o astfel de amenajare antropică se găsește și în cazul lacurilor, scopul acestora fiind irigațiile din agricultură.

3. Caracteristici morfometrice ale bazinului și ale rețelei hidrografice

Dezvoltarea bazinului hidrografic al râului Bratia pe cuprinsul a trei mari unități de relief respectiv Munții Iezer, Subcarpații Getici și Piemontul Getic scoate în evidență diferența altitudinală existentă de la o unitate la alta. Această altitudine fiind cuprinsă între 2256 de metri în Munții Iezer și 321 de metri la confluența dintre Bratia cu Râul Târgului.

3.1.Caracteristici ale bazinului hidrografic Bratia

3.1.1. Altimetria

La nivelul județului Argeș se observă o multitudine a formelor de relief, fapt ce duce la o etajare a acestora pe mai multe trepte. La fel ca și în cazul județului, bazinul hidrografic al râului Bratia prezintă o hipsometrie compusă din șapte trepte cu o extindere mare, de la 321 de metri unde se realizează confluența cu râul Târgului până la 2256 de metri, altitudine ce corespunde Munților Iezer.

Pe baza hărții hipsometrice Fig.15, arealele ocupate în cadrul bazinului Bratiei a celor șapte trepte hipsometrice arată faptul că cea mai mare extindere o are treapta hipsometrică a cărei valoare este cuprinsă între 350 si 700 de metri.

Intervalul de peste 2100 m ocupă arelul cu cea mai mică suprafață fiind localizată în partea de nord-est a hărții, aceasta corespunde culmilor vestice ale Munților Iezer. Următoare treaptă hipsometrică de 1750-2100 m este localizată în partea superioară a bazinul hidrografic Bratia. În cadrul acesteia se remarcă o duritate mare a rocilor, fiind extinsă de o parte și de alta a bazinului superior și constituind limita nord-estică respectiv limita nord-vetică a acestuia. La fel ca și prima treaptă aceasta este asociată cumilor vestice ale Munților Iezer.

Începând cu treapta de 1400-1750 m, arelele tind să devină tot mai extinse ca și suprafață. Forma acestei trepte este ușor alungită pe partea dreaptă a râului în timp ce partea sa stângă se prezintă ușor bombată. În cadrul acestei trepte se remarcă două vârfuri. Următoarea treaptă de 1050-1400 păstrează aproximativ acceași formă ca și precedenta, în cadrul acesteia se remarcă foarte bine bazinul Brătioarei.

Spre partea centrală a bazinului Bratiei arealele tind să devină tot mai largi. Astfel treaptă de 700-1050 m are un areal destul de mare ce corespunde zonei subcarpatice reprezentată prin culmile sudice ale Subcarpaților Getici. Văile cele mai reprezentative în cadrul acestei trepte sunt reprezentate de valea Bratiei și Brătioarei precum și de cele ale Râușorului și Năvrapului.

Treapta hipsometrică corespunzătoare valorii de 350 -700 m ocupă ce mai mare suprafața din bazin. Această treaptă se găsește în bazinul inferior al râului și se suprapune culmilor din Muscelele Sudice precum și văilor Bratia, Brătioara, Râușor și Slănic.

Ultima treaptă hipsometrică a cărei valoare este sub 350 m ocupă la fel ca și prima treaptă un areal foarte mic. Aceasta corespunde zonei de confluență a bazinul hidrografic al râului Bratia cu cel al Râului Târgului.

Fig.15 Harta hipsometrică a bazinului hidrografic a râului Argeș

(Sursa: Harta topografică militară scara 1:50 000 ediție 1990 (desecretizată), Direcția Topografică Militară)

3.1.2. Orientarea versanților

Orientarea sau expoziția versanților este un indicator morfometric cu ajutorul căruia se pot interpreta diferitele procese ce au loc pe cuprinsul bazinului. În primul rând putem vorbi despre încălzirea diferențiată a suprafețelor terestre urmate de o repartiție inegală a cantităților de precipitații din interiorul bazinului. De asemenea, legătura dintre durata insolației solare și panta duce la un grad diferit de umiditate în bazinul acestui râu.

În interiorul bazinului hidrografic al râului Bratia se remarcă o serie completă de versanți cu orientări diferite repartizați inegal pe întreaga suprafață. Astfel apar 8 direcții cardinale și intercardinale, la care se adaugă și suprafața plată sau cvasiorizontală.(Fig.16)

Se constată faptul că în cadrul fiecarei unități de relief, orientarea versanților poate varia mai mult sau mai puțin. Astfel că versanții cu orientare nordică ocupă suprafețe restrânse în cadrul zonei montane, dominând în lungul culoarului râului principal. Suprafețe mai reprezentative ocupă în zona subcarpatică precum și cea piemontană.

Următoarea categorie este cea a versanților cu orientare nord-estică, ce se găsește pe tot cuprinsul bazinului în special în jumătatea dreaptă. Iar în zona montană apar izolați fiind reprezentați în apropierea râului Brătioara.

Versanții cu orientare estică se remarcă în lungul râulurilor în special pe malul drept. Suprafețe importante din această categorie sunt cuprinse în zona montană și spre confluența râului principal cu Râul Târgului. Zona subcarpatică nu este lipsită de versanții cu orientare estică dar suprafețele ocupate de aceștia sunt foarte puține.

În categoria versanților cu orientare sud-estică intră suprafețe din zona superioară a Munților Iezer, arealul ocupat de acești versanți este destul de restrâns. De asemenea, următoarea clasă de versanți, cei cu orientare sudică se găsesc tot în zona montană cu extindere spre cea subcarpatică. În zona montană se remarcă pe partea dreaptă a Munților Iezer, în timp ce în sectorul subcarpaților sunt evidențiați în extremitățile acestuia.

Versanții cu orientare sud-vestică apar în sectorul montan și subcarpatic, cu precădere în culoarele râurilor Râușor, Năvrap, Brătioara și Slănic. În cazul celor cu orientare vestică se poate remarcă faptul că domină în zona montană pe stânga râurilor și în zona piemontană în jumătatea stângă.

Versanții cu orientare nord-vestică apar pe o fâșie continuă din zona inferioară a sectorului montan până spre zona piemontană, unde se găsesc pe jumătatea stângă a bazinului hidrografic.

Ultima categorie a versanților, cei plați sau cvasiorizontali ocupă suprafețele cele mai mici din bazin, astfel că pe hartă suprafețele ocupate de aceștia sunt insesizabile.

Fig.16 Harta orientării versanților din bazinul hidrografic al râului Bratia

(Sursa: Harta topografică militară scara 1:50 000 ediție 1990 (desecretizată), Direcția Topografică Militară)

3.1.3. Densitatea fragmentării reliefului

Acesta este un element de care se ține cont în analiza morfometrică a bazinului hidrografic și reprezintă raportarea lungimilor totale a sistemelor hidrografice din interiorul bazinului la unitatea de suprafață. Acest indice ne oferă o imagine de ansamblu asupra gradului de fragmentare a reliefului.

În arealul bazinului hidrografic al râului Bratia valorile densității sunt cuprinse între 0 și 11 km/km², diferențele sunt influentațe într-o bună măsură de litologie precum și de natura proceselor geomorfologice actuale evidențiate de eroziunea fluvială.

Fig.17 Harta densității fragmentării reliefului în bazinul hidrografic al râului Bratia

(Sursa: Harta topografică militară scara 1:50 000 ediție 1990 (desecretizată), Direcția Topografică Militară)

Densitățile mari ale fragmentării reliefului sunt specifice culoarelor de vale din zona montană cât și cea subcarpatică, la obârșia Bratiei ( Vârful Obârșia) dar și pe culmile vestice ale Gruiurilor Argeșului. Valorile medii ale densității se întâlnesc pe versanții domoli, în culoarele de vale de pe întrega suprafață a bazinului dar și pe terasele din zona piemontană. Cele mai scăzute valori ale densității sunt caracteristice zonei de depresiune precum și pe culmile cele mai înalte din interiorul bazinului.

3.1.4. Declivitatea (pantele)

Un alt element morfometric important pentru analiza hidrologică a unui bazin hidrografic îl reprezinta panta. Aceasta poate varia foarte mult de la o zonă la alta astfel că aceasta poate fi identificată în funcție de unghiul pe care îl are.

Pe suprafața bazinului hidrografic al râului Bratia apar trei tipuri de unități de relief, prima unitate este cea montană unde se remarcă Munții Iezer. Acești munți au înălțimi mari fapt pentru care această este regiunea în care se întâlnesc pantele cu unghiul cel mai mare, de peste 50,1⁰ ce corespund versanților foarte abrupți și râpelor. Versanții muntilor Iezer sunt dezvoltați pe o gamă largă de formațiuni de la conglomerate, gresii, marne până la șisturile sericito-cloritoase fapt ce face ca pantele să aibă un unghi de peste 40-50⁰.

Versanții a căror panta variază între 30-40⁰ corespund în general celor mai înalte sectoare din zona subcarpatică cu extindere mare spre zona montană. Tot în zona subcarpatică, odată cu scăderea altitudinilor se poate observa cum și valoarea pantelor se diminuează. Pantele au valori de 20-30⁰ și se găsesc cu precădere pe versanții și culmile din subcarpați.

Pantele cu un grad mai scăzut de înclinare, 10-20⁰ corespund zonei cele mai mari de pe suprafața aceastui bazin. Acestea se găsesc începând din culmile muscelelor subcarpatice, culmile piemontane până în partea cea mai sudică a bazinului respectiv Gruiurile Argeșului.

Pantele cu valoarea este cea mai scăzută din întreg bazinul sunt reprezentate de cele de sub 10⁰. În această categorie intră suprafețele aproape plane cât și cele ușor înclinate. Se întâlnesc în special în culoarele de vale ale râurilor Bratia, Slănic, Râușor și Brătioara.

Fig.18 Harta pantelor în bazinul hidrografic al râului Bratia

(Sursa: Harta topografică militară scara 1:50 000 ediție 1990 (desecretizată), Direcția Topografică Militară)

3.2. Caracteristici ale rețelei hidrografice

Bazinul hidrografic al râului Bratia cuprinde o rețea hidrografică cu puțini afluenți, cei mai numeroși se găsesc pe partea dreapta a a principalei artere hidrografice și sunt în număr de trei respectiv Năprav, Râușor și Slănic. Singurul afluent de pe partea stângă a râului Bratia este Brătioara, situat în partea superioară a bazinului hidrografic.

3.2.1. Date privind bazinele hidrografice

Tab. 11 Date privind bazinle hidrografice

Râul Bratia este afluentul de pe partea dreaptă a Râului Târgului. Conforrm Atlasului Cadastrului Apelor din România(AQUAPROIECT, 1992), suprafața acestui bazin este de 360 km². Atitudinile medie are o valorea de 806 metri. Tot din datele din atlas reiese că pe suprafața acestui bazin nu se întâlnesc lacuri naturale, iar suprafața fondului forestier este de 23782 ha.

Singurul afluentul de pe partea stângă a râului Bratia este Brătioara (Fig.11). Suprafața acestui bazin hidrografic este relativ mică de doar 32 de km², o valoarea a altitudini medii de 1034 metri și o suprafață a fondului forestier de 2700 ha.

Râul Năvrap reprezintă afluentul de pe partea dreaptă a râului Bratia cu o suprafață bazinală de 19 km², cu o altitudine medie de 764 metri și suprafața fondului forestier de 1553 ha.

Următorul afluent de pe partea dreaptă a râulu Bratia este Rîușorul, acesta are cea mai mare suprafață bazinală dintre afluenți respectiv 61 km². Altitudinea medie din interiorul acestui bazin este de 1028 metri și o suprafața fondului forestier de 5533 ha.

Ultimul afluent de pe partea dreaptă este reprezentat de râul Slănic, care are o suprafață a bazinului de 47 km². Altitudinea medie este de 736 metri în timp ce suprafața fondului forestier este de 2878 ha.

3.2.2. Date privind rețeaua hidrografică

Tab.12 Date privind rețeaua hidrografică

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra acestui bazin hidrografic este necesar să avem cât mai multe date asupra cursurilor de pe. Aceste date sunt prezente atât în cadrul Atlasului Cadastrului Apelor din România .

Primul aspect de care se ține cont în analiza unui râu este lungimea pe care acesta o are. În cadrul râului Bratia lungimea sa este de 57 de km. De asemenea un factor foarte important este reprezentant de altitudinile ce se întâlnesc în lungul râului, astfel că altitudinea din amonte a acestui râu este de 1160 metri în timp ce în aval aceasta scade până la valoarea de 319 metri. Valoarea pantei medii ajunge la 15‰ iar coeficientul de sinuozitate este de 1,15.

În cazul afluenților se poate observa cum valorile prezintă unele oscilații. Primul afluent din zona înaltă este râul Brătioara a cărui lungime este de 18 km. Datorită poziției sale, în partea superioară a bazinului hidrografic a râului Bratia altitudinea maximă este de1720 iar cea minimă fiind de 620 metri iar valoarea pantei medii este de 94‰. Coeficientul de sinuozitate este de 1,13.

Afluentul de pe partea dreaptă, Năvrap are o lungime destul de mică de 9 km. Altitudinea din amonte este de 920 metri iar cea din aval de 551 metri, având o pantă medie de 41 ‰. Ultimul indicator monitorizat a fost coeficientul de sinuozitate a cărui valoarea este de 1,11.

Râul Rîușor are o lungime de 19 km, fiind mult mai dezvoltat decât Năvrapul. Se extinde până în zone mai înalte fapt pentru care altitudinea din amonte este de 1650 metri iar cea din aval fiind de 550 de metri. Panta medie are o valoare de 58 ‰ iar coeficientul de sinuozitate este de 1,10.

Confluența cu Slănicul se realizează spre regiuni mai joase. Lungimea râului fiinde de 17 km cu o altitudine în amonte de 950 metri iar în aval de 442 metri. Panta medie este în valoare de 30‰ și coeficientul de sinuozitate fiind cel mai scăzut din întreg arealul, respectiv 1,06.

4. Caracteristici hidrologice

4.1. Activitatea hidrometrică

În bazinul hidrografic al râului Bratia se realizează măsurători și observații hidrologice la toate cele 4 stații hidrometrice, respectiv Râușor, Râușor Pod, Bălilești și Berevoiești.

Stația hidrometrică de la Râușor a fost înființată în anul 1968. La această stație se fac măsurători asupra nivelului apei râului, temperatura aerului și apei, precipitațiile atmosferice, fenomenele de îngheț, debitul lichid și debitul de aluviuni și asupra vântului. Această stație este prevăzută și cu stație automată pentru măsurători asupra nivelului apei râului, precipitațiile atmosferice și temperatura aerului și a apei.

Stația de la Râușor Pod a fost înființată cu 7 ani mai târziu decât stația de la Râușor, respectiv în anul 1975. Se măsoară aceeași parametri ca și la prima stație la care se mai adaugă o serie de măsurători ce se realizează asupra stratului de zăpadă și densitații zăpezii și a rezervei de apă din stratul de zăpadă în zilele de 5, 10, 15, 20, 25 și ultima zi a lunii dacă statul de zăpadă depășește 5 cm precum și măsurători suplimentare atunci când se produc viituri. De asemenea aici se găsește și o stație automată cu care se fac măsurători asupra nivelului apei râului, precipitațiile atmosferice și temperatura aerului și a apei.

La Bălilești stația hidrometrică a fost înființată în același an ca și stația de la Râușor, respectiv anul 1968. Parametri măsurați sunt aceeași ca la primele două stații, cu excepția faptului că nu se fac măsurători asupra densității zăpezii și a rezervei de apă din stratul de zăpadă. Ca și celelalte stații, aceasta este dotată cu stație automată pentru determinarea nivelului apei râului, precipitațiile atmosferice și temperaturii aerului și apei.

La stația de la Berevoiești se realizeză măsurători și observații hidrologice începând cu anul 2007. Aceasta fiind cea mai nouă stație hidrometrică din acest bazin hidrografic.

4.2. Scurgerea lichidă

În domeniul hidrologic, un indicator important folosit în exprimarea scurgerii lichide este considerat a fi debitul. Acesta este definit prin cantitatea de apă ce se scurge prin secțiunea activă a unui râu în unitate de timp și se exprimă în m³/s sau l/s. (Pișota, Zaharia L., 2010)

Sursele de alimentare în cazul scurgerii lichide sunt multiple, reprezentate în primul rând prin sursele pluvio-nivale precum și prin alimentarea într-o mică măsură din surse subterane.

Pentru analiza hidrologică din interiorul bazinului hidrografic al râului Bratia am pus accentul pe 3 tipuri de scurgere și anume scurgerea medie, scurgerea maximă și scurgerea minimă.

4.2.1. Scurgerea medie

În analiza variabilității spațiale și temporare a acestui indice hidrologic am prelucrat date de la 3 stații de pe cuprinsul bazinului hidrografic și anume stația de la Bălilești, Râușor Pod și Râușor, pe o perioada de 15 ani, între anii 1986-2001.

Scurgerea medie poate fi exprimată sub mai multe forme, ca de exemplu: debit lichit exprimat m³/s, volumul scurs de apă exprimat în m³, debitul lichid specific exprimat în m³/s și sub formă de strat dea apă scurs exprimat în mm.

Tab.13 Date privind scurgerea medie anuală(m³/s) în bazinul hidrografic Bratia

Fig.19 Variabilitatea debitelor medii anuale (m³/s) în bazinul hidrografic Bratia

În bazinul hidrografic al râului Bratia scurgerea medie anuală prezintă variații destul de mari de la un an la altul, acest lucru se datorează condițiilor climatice în special regimului pluviometric dar se ia în considerare și locul de amplasare a stației hidrometrice fiind cunoscut faptul că condițiile din zonele montane sunt mai instabile în timp.

Valorile cele mai ridicate ale scurgerii medii anuale în cadrul acestui bazin au fost înregistrate la stația Bălilești. Astfel se constată faptul că acestea au oscilat între 1,28 m³/s în anul 1992 și 4,81 m³/s, cu doar un an înaintea producerii valorii minime respectiv în anul 1991.( Tab.13)

Se observă o fluctuație a acestor valori începând cu prima perioadă a intervalului de studiu, între anii 1986-1990 valorile scurgerii medii anuale nu sunt foarte ridicate, aproximativ 2-3 m³/s. În schimb perioada imediat următoare, din 1991 până în 1994 se remarcă datorită valorii foarte ridicate a debitului din anul 1991 comparativ cu restul anilor. În anul 1991 condițiile climatice au fost mult mai aspre, s-au înregistrat valori foarte scăzute ale temperaturii dar ceea ce a condus la formarea unui debit mediu atât de ridicat este reprezentat de topirea stratului gros de zăpadă la care se poate adăuga și un număr mare al cantităților de precipitații.

Ultima perioada a analizei prezintă valori ale debitului mediu ridicate pentru această stație, de peste 3 m³/s cu excepția ultimilor 2 ani în care debitul mediu doar se apropie de această valoare. Acest fapt este pus pe seama regimul pluvio-nival.

La stația Râușor Pod valorile debitului mediu sunt mai scăzute comparativ cu valorile înregistrate la prima stație dar mai ridicate decât cele de la stația Râușor. Graficul urmărește aceeași formă ca și la stația Bălilești, astfel valoarea maximă a debitului mediu anual se înregistrează tot în anul 1991 fiind de 3,35 m³/s, în timp ce minima corespunde anului 1992 cu o valoare de 1,13 m³/s.

Stația Râușor prezintă cele mai scăzute valori ale debitului mediu anual din bazinul hidrografic al râului Bratia. Singura valoare ce depăsește 1 m³/s corespunde anului 1991, respectiv 1,33 m³/s, pentru restul perioadei analizate valorile debitului mediu anual nu reușesc să treacă de această valoare prezentând doar fluctuații de la un an la altul. Faptul că aici se găsesc cele mai mici valorile ale debitelor, în general se datorează poziției stației, aceasta aflându-se în aval de primele două ce au o suprafață mai mare de pe care adună o cantitate mai mare de precipitații și au o scurgere mai bogată datorită unui strat mai gros de zăpadă.

Pentru analiza variabilității scurgerii medii lunare am folosit date pentru o perioada de 15 ani, între anii 1986-2001 tot la cele 3 stații menționate anterior.

Tab.14 Date privind scurgerea medie lunară (m³/s)între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

Fig.20 Variabilitatea debitelor medii lunare (m³/s) între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

La stația Bălilești scurgerea medie lunară a înregistrat valori foarte scăzute în perioada rece a anului. Valorile cele mai mari ale acestui indice corespund anotimpului de primăvară, în aceste luni valorile debitului trec de 4 m³/s, atingând valoarea maximă de 5,13 m³/s în luna mai, atunci când cantitățile de precipitații sunt foarte ridicate în această regiune geografică. La începutul anotimpului de vară se constată o scădere treptată și lentă a debitului mediu, acesta prezintă valori sub 3 m³/s.

În aval, la stația Râușor Pod se constată o scădere a debitului mediu lunar până la valoarea maximă corespunzătoare acestei stații, respectiv 3,30 m³/s, valoarea ce corepunde lunii mai. Restul valorilor oscilează între 1 și 1,5 m³/s de la o lună la alta.

Ca și în cazul debitelor medii anuale și cele lunare sunt cele mai scăzute la stația Râușor. De această dată, valoarea maximă corespunde lunii aprilie și este de 1,41 m³/s. Aici valorile se prezintă în creștere din luna decembrie până în luna aprilie, de la 0,53 la 1,41 m³/s, urmate de o perioadă de scădere până în luna noiembrie când se înregistrează o valoarea a debitului lunar de 0,41 m³/s.

Prin urmare, se constată că la toate cele 3 stații debitul mediu lunar cu valoarea cea mai ridicată este corespunzătoare anotimpului de primăvară, lunile cu probabilitatea cea mai mare de produce fiind aprilie-mai. Tot aici se observă că scurgerea medie lunară prezintă valori foarte scăzute în lunile anotimpului de toamnă fapt ce se datorează temperaturii ridicate a aerului din anotimpul precedent.

4.2.2. Scurgerea maximă

Debitul maxim reprezintă o caracteristică importantă a regimului hidrologic. Acesta apare ca urmare a topirii zăpezii cât și a cantităților mari de precipitații, la acești doi factori principali se poate adăuga și un factor secundar reprezentat de relief și caracteristicile sale. Printre cele mai importante caracteristici ale reliefului se enumeră permeabilitatea solului, modul de utilizare a terenului, vegetația precum și intervenția antropică asupra elementelor bazinului hidrografic.

Se poate considera că este esențial o cunoaștere cât mai exactă a acestui parametru hidrologic în preîntâmpinarea producerii fenomenelor extreme și luarea unor măsuri pentru protecția societății umane precum și a asezărilor acestora.

În continuare sunt analizate date asupra scurgerii maxime anuale la cele 3 stații corespunzătoare acestui bazin hidrografic, pentru aceeași perioadă de ani ca și pentru scurgerea medie.

Tab.15 Date privind scurgerea maximă anuală (m³/s) în bazinul hidrografic Bratia

Fig.21 Variabilitatea debitelor maxime anuale(m³/s) în bazinul hidrografic Bratia

Privit în ansamblu graficul variabilității debitelor maxime anuale se remarcă prin valoarea destul de ridicată a debitului de la stația Bălilești. Aceasta atinge o valoare de 185 m³/s, ceea ce reprezintă maximul istoric înregistrat de-a lungul timpului la această stație, valoarea fiind trecută în memoriu ca având loc în luna a șaptea în cursul anului 1991. Pentru restul perioadei de analiză valorile debitului maxim anual ajung până la cel mult 100 m³/s, existând fluctuații de la un an la altul cauzate de modificările condițiilor climatice.

În prima perioada a studiului, respectiv între anii 1986-1990 valorile debitului maxim nu sunt foarte ridicate comparativ cu anul 1991. Și mai mult de atât, se poate observa că în anul imediat următor după producerea maximului istoric se înregistrează valoarea minimă a debitului maxim anual respectiv de 16 m³/s. Între anii 1993-1996 valorile debitelor maxime anuale oscilează între aproximativ 90-100 m³/s, urmate de o o perioadă de scădere ajungând astfel în anul 2001 la aproximativ 45 m³/s.

Stația de la Râușor Pod nu înregistrează valori mai mari de 60 m³/s ale debitelor maxime, ceea ce reprezintă doar 1/3 din valoarea maximă corepunzătoare stației de la Bălilești. Ca și în cazul stației anterioare, valoarea minimă a debitului maxim este înregistrată la doar un an diferență după producerea maximei.(Tab.15)

La ultima stație, cea de la Râușor valorile debitelor maxime anuale ating abia jumătatea valorii maxime înregistrată la stația Râușor Pod. Comparativ cu primele două stații la care valorile maxime ale debitului sunt corepunzătoare anului 1991, la această stație situația este diferită prin producerea maximei în anul 1999 ( 28,8 m³/s). După cum se poate vedea și pe graficul de la Fig.21, valoarea minimă este insesizabilă, aceasta fiind de 1,25 m³/s.

În urma analizei acestor date se poate observa imensa diferență între valoarea maximă si cea minimă a debitului maxim anual, de la aproximativ 1 m³/s până la 185 m³/s.

Tot cu ajutorul debitelor maxime, dar de această dată a celor lunare am realizat graficul variabilității scurgerii maxime lunare. Astfel pe parcursul a celor 12 luni se poate observa că debitele maxime se caracterizează prin variații de la o lună la alta.

Tab.16 Date privind scurgerea maximă lunară (m³/s) între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

Fig.22 Variabilitatea debitelor maxime lunare(m³/s) între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

În interiorul bazinului hidrografic Bratia, valorile cele mai ridicate ale debitului maxim lunar corespund stației Bălilești, la care debitului maxim s-a înregistrat în luna iulie. Lunile anotimpului de iarnă, respectiv decembrie, ianuarie și februarie prezintă valorile ale debitului de maxim 100 m³/s, în timp ce pentru lunile anotimpului de primăvară și toamnă valorile debitului maxim sunt mai scăzute comparativ cu restul lunilor.

Valorile debitului maxim lunar la stația Râușor Pod sunt mult mai coborâte față de cele înregistrate la stația din amonte. Cu toate acestea graficul își păstrează aceeași formă ca și la stația precedentă, valoarea maximă de 56 m³/s fiind tot în luna iulie, în timp ce minima de 10 m³/s este atinsă în primăvară respectiv luna martie.

Stația Râușor aflată în aval de primele două stații, beneficiază de o poziție favorabilă fiind ferită de producerea unor debite maxime cu valori foarte ridicate. Astfel valoarea maximă a debitului la această stație nu depășește 30 m³/s, pentru perioada analizată maximul ajungând la 28,8 m³/s în luna august.

Conform datelor preluate de la Stația Hidrologică Câmpulung se amintește faptul că la stația Râușor Pod debitul maxim istoric a fost în anul 1975 cu o valoare de 153,00 m³/s iar la stația Râușor valoarea maximă s-a înregistrat în anul 1983 fiind de 98,00 m³/s.

4.2.3. Scurgerea minimă

Acesta este un indicator important al debitelor caracteristic acelor perioade din an când se înregistrează o alimentare redusă a râului atât din precipitații cât și din subteran.

Tab.17 Date privind scurgerea minimă anuală (m³/s) în bazinul hidrografic Bratia

Fig.23 Variabilitatea debitelor minime anuale (m³/s) în bazinul hidrografic Bratia

La toate cele 3 stații corespunzătoare bazinului hidrografic Bratia se constată faptul că în perioada de analiza, 1986-2001 doar în câteva situații excepționale scurgerea minimă a întrecut valoarea de 1 m³/s, în restul situațiilor acest prag nu a fost trecut.

Pentru stația Bălilești se identifică doar două situații excepționale în care debitul minim a trecut de această valoare, aceastea fiind reprezentate prin doi ani consecutivi și anume 1998 și 1999. Pentru restul analizei valorile au fluctuat între cea mai mică valoare de 0,28 m³/s și 0,97m³/s.

Diferențele debitului minim anual sunt foarte mici între stația Bălilești și stația Râușor Pod. La cea din urmă stație există o singură valoare ce trece de 1 m³/s și aceasta corespunde anului 1999. În rest valorile pornesc de la 0,23 m³/s și se opresc atunci când ating valoarea maximă de 1,21 m³/s.

La fel ca în cazul primilor doi parametrici hidrologici și debitul minim anual înregistrează cea mai scăzută valoare la stația hidrometrică Râușor. Dacă la primele două stații se găsesc și situații excepționale în care debitul minim anual depășește 1 m³/s, la acestă stație în niciunul din ani nu se găsesc valori mai mari de 1 m³/s ale debitului minim. Astfel cea mai ridicată valoare reușește să ajungă la 0,16 m³/s în timp ce valoarea cea mai scăzută este de doar 0,04 m³/s. Datorită poziției sale, această stație este ferită de fenomene hidrologice provocatoare de pagube umane sau materiale pentru că diferențele între debitele maxime și minime pot ajunge la 25-30 m³/s față de stația anterioară.

Variația lunară a debitelor anuale prezintă ca și în celelalte cazuri oscilații, cele mai evidente sunt de la lunile unui anotimp la altul.

Tab.18 Date privind scurgerea minimă lunară (m³/s) între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

Fig.24 Variabilitatea debitelor minime lunare(m³/s) între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

În variația lunară a debitului minim la stația Bălilești se poate observa că valorile cele mai mari corespund lunilor din anotimpul de primăvară. În primele trei luni ale anului debitul minim se află într-o ușoară creștere, urmate de luna aprilie evidențiată în reprezentarea grafică prin valoarea cea mai ridicată. Începând cu ultima lună a primăverii valorile încep să scadă ușor până în luna august, acest lucru se datorează lipsei precipitațiilor și creșterii considerabile a temperaturii aerului. Din luna septembrie se constată din nou o ușoară creștere a debitului minim până în luna noiembrie ajungând până la 0,62 m³/s. În ultima lună a anului valoarea debitului minim este destul de coborâtă datorită scăderii temperaturii și producerii fenomenelor de îngheț.

Valorile debitului minim lunar de la stația Râușor Pod sunt foarte apropiate de cele de la stația Bălilești, existând unele luni în care debitul minim de la Râușor Pod l-a întrecut pe cel de la Bălilești. Această situație nu a fost întâlnită în cazul debitului mediu și al celui maxim. Lunile ce ies în evidență prin această caracteristică sunt mai, iulie și august. Diferențele sunt însă mici, de cel mult 0,10 m³/s.

Debitele minime lunare la stația Râușor sunt și de această dată foarte scăzute. Conform Tab.18, valoarea maximă se înregistrează în aprilie și a fost de 0,21 m³/s în timp ce luna ianuarie prezintă valoarea cea mai scăzută datorită fenomenelor de îngheț.

4.3. Fenomene hidrologice de risc

4.3.1. Viituri

Cele mai importante fenomene hidrologice de risc sunt considerate viiturile, acestea sunt caracterizate prin evoluția lor impresionantă, efecte cât și prin volumul de apă și cel de aluviuni pe care le produc. (Tișcovschi A., Diaconu D., 2005)

Viiturile se produc atunci când se ating momentele de vârf în evoluția debitelor maxime în cadrul unui sistem fluviatil. Pentru ca o viitură să aibă loc este necesar să fie îndeplinite câteva condiții esențiale cum ar fi o creștere rapidă a volumului de apă ce se scurge prin secțiunea unui râu, urmată de atingerea momentului de vârf după care se revine într-un timp foarte rapid la o valoare aproximativ egală cu cea a debitului de dinaintea producerii viiturii.

Cauzele viiturilor sunt multiple, dar de cele mai multe ori acestea sunt cauze naturale. Pe de o parte poate fi vorba despre o cantitate ridicată de precipitații produsă în urma unor ploi torențiale iar pe de altă parte viiturile pot fi determinate de topirea unor cantități mari de zăpadă acumulate pe timpul iernii. Aceste două cauze pot apărea atât individual cât și împreună, iar atunci când se produc ambele dezastrele sunt mult mai mari.

O altă cauză a producerii viiturilor este de această dată de natură antropică. Acestea presupun deterioarea unor baraje ce au fost construite special pentru a împiedica acumularea unor volume foarte mari de apă în cursul unui râu.

Parametri cei mai importanți ce se iau în considerare pentru analiza unei viituri sunt: debitul de apă, cel inițial cât și cel maxim, timpul în care s-a produs viitura reprezentat prin timp de creștere și de descreștere, la care se adaugă stratul de apă scurs și coeficientul de formă al viiturii. (Pișota, Zaharia L., 2010)

În bazinul hidrografic al râului Bratia s-au înregistrat viituri remarcabile și foarte puternice la primele două stații, Bălilești și Râușor Pod aflate în amonte de stația Râușor unde fenomenele de viitură sunt foarte slab reprezentate.

La stația Bălilești, pentru perioada analizată, respectiv între anii 1986-2001, cea mai remarcabilă viitură s-a produs în anul 1991 în cursul lunii iulie.

Fig. 25 Hidrograful viiturilor la stația hidrometrică Bălilești, în perioada anilor 1986-2001

În cadrul celei mai mari viituri din această perioadă s-a atins valoarea maximă de 185 m³/s, ceea ce a depășit cu mult toate cele trei cote semnalate în cadrul acestei stații. Prima cota,cea de atenție are o valoare de 71 m³/s, cota de inundație este de 121 m³/s iar cota de pericol atinge valoarea de 164 m³/s.

Pentru perioada analizată se pot sublinia producerea a 4 viituri cu debite mai importante și alte câteva viituri care se apropie foarte mult de cota de atenție a acestei stații. Până la producerea celei mai remarcabile viituri care a avut o valoare cu 21 m³/s mai mare decât cota de inundație se remarcă o perioadă de 3 ani consecutivi în care s-au înregistrat viituri ce se apropie foarte mult de cota de atenție.

Restul viiturilor ce au reușit să trecă peste cota de atenție a acestei stații sunt caracteristice unei perioade consecutive de ani, respectiv 1994, 1995 și 1996.

Perioadele în care se produc viiturile poate varia foarte mult, astfel că cea mai mare viitură s-a produs în sezonul de vară, în luna iulie, fiind urmată de alte viituri ce s-au produs în sezonul de primăvară cu precădere în luna mai. Cauzele viiturilor sunt diverse, în primul rând acestea apar în urma unor ploi torențiale în sezonul de vară fapt ce duce la producerea viiturilor de vară. Primăvara cauzele viiturilor sunt legate în primul rând de topirea stratului de zăpadă dar și de acumularea unor cantități mari de precipitații.

Următoarea stație din bazinul hidrografic al râului Bratia la care s-a înregistrat producerea unor viituri este Râușor Pod. Numărul viiturilor este mai mare dar complexitatea acestor fenomene este mult mai redusă comparativ cu stația de la Bălilești.

La stația de la Râușor Pod, cota de atenție este de 33,8 m³/s, cota de inundație este de 104 m³/s în timp ce cota de pericol are o valoare de 175 m³/s. Se poate observa faptul că la această stație cota de atenție ajunge la aproximativ jumătate din valoarea cotei de atenție stabilite pentru stația anterioară fapt pentru care aici se înregistrează mai multe viituri.

Fig. 26 Hidrograful viiturilor la stația hidrometrică Râușor Pod, în perioada anilor 1986-2001

Viiturile sunt caracteristice mai ales perioadei de început a analizei, respectiv între anii 1988-1991. La fel ca și la stația Bălilești viitura cu intensitatea cea mai mare s-a produs în anul 1991, acest lucru datorându-se în primul rând volumului mare de apă provenit din amonte la care se adaugă cantități importante de precipitații.

O altă perioadă în care s-au înregistrat viituri corespunde perioadei 1994-1997. În acest interval se remarcă faptul că debitele reușesc să depășească cota de atenție și se situează în jurul valorii de 40 m³/s. Aceste viituri sunt caracteristice sezonului de primăvară-vară.

Pagubele produse de aceste viituri nu sunt unele foarte mari dar reușesc să tragă un semnal de alarmă pentru locuitorii acestor zone. Aceștia sunt nevoiți să își ia unele măsuri de siguranța în cazul producerii unor viituri de o mai mare amploare.

În ceea ce privește stația hidrometrică de la Râușor, aflată în aval de primele două stații, este singura stație la care nu se înregistrează viituri al căror debit trece de cota de atenție cu o valoare de 44,7 m³/s.

Fig. 27 Hidrograful viiturilor la stația hidrometrică Râușor, în perioada anilor 1986-2001

Conform reprezentării grafice stația de la Râușor este ferită de aceste fenomene hidrologice de risc. Cu toate acestea există ani în care debitul de apă înregistrează anumite creșteri, fiind urmate de o scădere a debitului până la o valoarea normală la această stație.

Astfel de exemple se remarcă în doi ani, respectiv în anul 1991 și 1999. Ceea ce s-a întâmplat în anul 1991 este pus pe seama situațiilor de la stațiile precedente, fiind de remarcat faptul că volumul de apă ajuns la această stație nu a produs aceleași dezastre ca și la celelalte două stații. Iar situația din anul 1999 s-a produs în urma ploilor torențiale din lunile sezonului de vară( vezi Tab. 16).

4.3.2. Fenomene de secare

În interiorul bazinului hidrografic al râului Bratia conform datelor de la cele trei stații hidrometrice nu se înregistrează perioade cu secetă. Cantitățile de precipitații din interiorul bazinului sunt destul de ridicate, acestea scad de obicei din zonele mai înalte spre cele mai coborâte din bazin. Conform datelor climatologice cel mai secetos anotimp este cel de iarnă.

4.4. Scurgerea de aluviuni

Apa râurilor din bazinul hidrografic al râului Bratia în deplasarea sa, antrenează pe lângă volumul de apă și o serie de materiale, aceastea reprezentând debitul solid al râurilor. În alcătuirea sa intră aluviunile în suspensie și aluviunile târâte sau rostogolite. (Pișota, Zaharia L., 2010)

4.4.1. Aluviuni în suspensie

Această categorie a aluviunilor în suspensie cuprinde materiale a căror greutate este foarte mică și poate fi transportată cu ușurință de apele unui râu.

În bazinul hidrografic al râului Bratia debitul solid a fost analizat la toate cele trei stații hidrometrice, respectiv Bălilești, Râușor Pod și Râușor, în cadrul cărora s-a putut observa caracteristici foarte diferite în ceea ce privește debitul solid.

Fig.28 Variabilitatea debitelor solide(kg/s) între anii 1986-2001 în bazinul hidrografic Bratia

Se remarcă faptul că apare o diferență foarte mare în ceea ce privește debitul solid între stația Bălilești și celelalte două stații. De asemenea, datele pentru stația Bălilești sunt reprezentate pe un interval mai scurt de timp, respectiv de 10 ani (între anii 1991-2001), acest lucru se întâmplă din cauza lipsei valorilor în ceea ce privește debitul solid în primii ani ai studiului.

Stația de la Bălilești este caracterizată printr-un volum foarte mare al aluviunilor în suspensie comparativ cu restul stațiilor. Cele mai mari valori ale debitului solid s-au înregistrat în anii 1998 și 2001. Acest lucru ne arată faptul că, în acești ani au căzut cantități ridicate de precipitații care au grăbit producerea eroziunii pe suprafețele expuse acestui proces. Pentru restul perioadei valorile debitului solid sunt normale pentru această stație, înregistrând valori mai mici de 4 kg/s.

La stația Râușor Pod debitul solid a fost analizat pe o perioadă mai lungă, din anul 1981 până în anul 2001. În această perioadă cantitățile de aluviuni în suspensie au valori mai mici comparativ cu stația de la Bălilești. Cea mai mare valoare a debitului solid corespunde anului în care s-a produs cea mai mare viitură a perioadei analizate, respectiv anul 1991. Dacă facem o corelație între debitul lichid și cel solid putem să observăm că valorile acestor doi parametri cresc și scad în același timp. Prin urmare, în urma producerii viiturii din anul 1991 s-a produs și cea mai mare valoare a cantității de aluviuni ce a înregistrat 3,5 kg/s.

Stația hidrometrică de la Râușor prezintă valorile cele mai scăzute ale debitului solid pe întreg arealul bazinului hidrografic al râului Bratia. Prin poziția sa, această stație este ferită de volume foarte mari de apă prin urmare nici în cazul debitului solid nu sunt însemnate valori ridicate. Cele mai mari valori ale debitului solid se înregistrează în jurul valori de 1,5 kg/s. Această valoare s-a produs în anul 2001 și poate concura cu valorea înregistrată în același an la stația de la Râușor Pod. Cele mai mici valori ale debitului solid se produc în prima parte a perioadei de analiză, de asemena acestea sunt și cele mai mici din întreg bazinul râului Bratia.

4.5. Principalele proprietăți fizice ale apelor

Pentru a putea valorifica resursele de apă din bazinul hidrografic al râului Bratia este necesar să cunoaștem câteva din proprietățile apei cum ar fi cele fizice. În cele ce urmează se va pune accentul pe proprietățile fizice ale apei, luându-se în considerare regimul termic cât și cel de îngheț al apelor ce intră în alcătuirea bazinului.

4.5.1. Regimul termic

Perioada de analiză a regimului termic este foarte scurtă din cauza lipsei datelor la toate cele trei stații hidrometrice. Analiza temperaturii medii a apei corespunde doar în primii doi ani cu perioada de analiză a celorlalți parametri ceea ce nu permite foarte mult evidențierea caracteristicilor regimului termic. Întreaga perioada de analiză se desfășoară între 2000-2005.

Fig.29 Variabilitatea temperaturii medii a apei(⁰C) între anii 2000-2005 în bazinul hidrografic Bratia

Conform datelor preluate de la stațiile hidrometrice și reprezentate în Fig.29 se poate observa că temperaturile medii ale apei în bazinul hidrografic al râului Bratia oscilează între aproximativ 8⁰C și trece foarte puțin de 12⁰C. Până în anul 2001 în niciuna dintre situații temperatura apei râului nu este mai mare de 10⁰C, temperaturile la toate cele trei stații sunt foarte apropiate acest lucru se datorează cantității aproximativ egale de radiație solară pe care o primesc.

4.5.2. Regimul de îngheț

Pe cuprinsul bazinului hidrografic al râulu Bratia se identifică apariția unor formațiuni de gheață în special în lunile în care temperaturile aerului sunt foarte coborâte și anume în intervalul noiembrie-februarie și uneori la începutul lunii martie. Aceste formațiuni de gheață sunt redate prin gheața la mal, gheața la fund, ace de gheață, sloiurile de gheață dar și alte formațiune ce apar individual în cadrul stațiilor.

În cadrul stației Bălilești cele mai frecvente formațiuni de gheață sunt reprezentate de gheața la mal și gheața la fund. Gheața la mal este întâlnită în toți anii de analiză, cu precădere în lunile ianuarie, februarie și decembrie iar izolat poate apărea și la începutul lunii martie. Gheața la fund este mai extinsă pe parcursul acestor ani fiind întâlnită doar în doi respctiv 1986 și 1992, aceasta apare atunci când temperaturile scad foarte mult.

Printe formațiunile specifice acestei stații sunt întâlnite sloiurile de gheață, acestea sunt caracteristice doar unei zile din cursul 1986 respectiv ziua de 25 a lunii decembrie. O altă formațiune, dar de această dată cu extindere puțin mai mare este redată prin acele de gheață. Acestea apar pe parcul a trei zile, respectiv 28-30 în cursul lunii decembrie din anul 1989.

La fel ca și la prima stației, în cadrul stației hidrometrice Râușor Pod cele mai frecvente formațiuni sunt reprezentate de gheața la mal și gheața la fund. În perioada anilor 1986 și 2001 apare întotdeauna gheața la mal, aceasta fiind reprezentată cel mai bine în primele două luni ale anului calendaristic cât și în ultima lună. Doar rareori este caracteristică lunii martie, în cursul cărei poate apărea până la jumătatea lunii. În prima parte a perioadei analizate apare gheața la fund cu desfășurare în lunile ianuarie, februarie și decembrie în timp ce în ultima perioadă a analizei locul acestia este luat de acele de gheață.

Formațiunile specifice acestei stații sunt reprezentate prin năboi și pod de gheață. Prima astfel de formațiune, năboiul apare în cursul anului 1986 în primele două luni ale anului și într-o singură zi în cursul lunii martie. Podul de gheață este întâlnit pe cuprinsul a doi ani consecutivi, respectiv în anul 1992-1993. Acesta este caracteristic lunii februarie și decembrie.

În cadrul ultimei stații hidrometrice Râușor sunt întâlnite cele mai multe formațiuni de gheață. Gheața la mal și podul de gheață se regăsesc pe parcursul tuturor anilor cu precădere în primele trei luni ale anului dar și în ultima luna. Gheața la fund apare atunci când temperaturile sunt foarte coborâte iar la această stație este caracteristică doar perioadei de început a analizei în timp ce spre sfârșitul perioadei apar acele de gheață.

În cursul anului 1993 apare o formațiune nouă în cadrul acestei stații ilustrată prin podul de gheață cu ochiuri. Aceasta s-a manifestat la începutul anului, în luna ianuarie în zilei de 25 și 26. Pe lângă aceasta mai apar și sloiurile de gheațăcu desfășurare în lunile noiembrie și decembrie.

Prin urmare în cadrul acestor stații apare o serie completă de astfel de formațiuni ce sunt datorate în principal temperaturilor foarte scăzute.

Imagini din bazinul hidrografic al râului Bratia

Fig.30 Cursul râului Bratia Fig.31 Râul Bratia

Concluzii

Bazinul hidrografic al râului Bratia este un bazin destul de complex, care pe lângă râul principal cuprinde și patru afluenți cu debite medii spre mici. Studii de specialitate asupra acestui bazin hidrografic s-au realizat dar într-un număr foarte mic, astfel că resursele de apă nu au fost valorificate. Acestea pot constitui adevărate puncte de interes pentru cercetătorii geografi.

În cadrul lucrării de față am pus accentul atât pe caracteristicile reliefului cât și pe cele ale resurselor de apă. În urma analizelor făcute am constatat progresele făcute de societatea umană în aceste locuri dar și faptul că lipsa unei documentări în prealabil a atras după sine o serie de probleme ce se resfrâng tot asupra oamenilor. Deși societatea umană este reprezentată în cea mai mare parte de oameni din mediul rural au știut să evolueze dar nu au luat în considerare și rezultatele faptelor lor.

Principala activitate tradițională în urma cărei societatea a avut de câștigat este legată de exploatarea și prelucrarea lemnului. Bazinul având desfășurare și în zona montană această resursă a fost considerată de localnici una primordială. Dezavantajul cel mai mare este faptul că această resursă nu este inepuizabilă iar în urma defrișărilor masive resursele de apă nu vor mai putea fi așa de simplu de stăpânit. Suprafața fondului forestier reține o cantitate destul de mare de precipitații iar în lipsa acesteia apele se vor deplasa spre cursul râului unde vor determina producerea unor debite mai mari.

Caracteristicile morfometrice analizate în cadrul acestui studiu au scos în evidență potențialul hidrologic al acestei zone. În cadrul capitolului referitor la scurgerea lichidă s-a putut observa valorile cele mai ridicate ce au fost înregistrate de-a lungul timpului în bazinul hidrografic. De asemenea s-a putut remarca faptul că și în lipsa precipitațiilor atmosferice râurile din bazinul hidrografic Bratia nu duc lipsă de apă, desigur debitele acestora sunt mai scăzute dar nu s-a constatat producerea fenomelui de secare.

Prin urmare zona în sine are un potențial hidrologic bun ce merită toată atenția cât și interesul unor persoane special pregătite în acest domeniu. Zona se află în proces de dezvoltare, având nevoie de impulsuri care să o propulseze la un nivel cât mai ridicat.

Bibliografie

Brătescu C. (1910) Forme de relief din Muscel, An geogr. Antrop. I. (1909-1910), București.

Grigore M. (1979) Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief, Ed.Academiei, București.

Ielenicz M. (1999) Dealurile și podișurile României, Ed. Fundației România de Mâine, București.

Ielenicz M. (2007) Geografia fizică a României, Ed. Universitară.

Ielenicz M. (2007) România Geografie Fizică, Vol II, Ed. Universitară, București.

Ielenicz, M.,Oprea, R. (2011) România. Carpații. Vol. V, Ed. Universitară, București

Ion Sandu, Victor Ion Pescaru, Ion Poiana (2008), Clima României, Ed.Academiei Române, București

Manea Gabriela (2011) Elemente de biogeografie, Ed. Universitară, București.

Mănoiu Valentina-Mariana (2005) Structuri geologice specifice în depresiuni și culoare de văi din Carpații Meridionali și Subcarpații Getici. Interpretări comparative , Editura Printech , București.

Mihăilescu V.(1966) Dealurile și câmpiile României. Studiu de geografie a reliefului, Ed. Științifică, București.

Mihăilescu V.(1969) GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMÂNIEI, Ed. Științifică, București.

Nedelcu E. (1967) Trăsăturile morfostructurale ale Munților Iezerului, SCGGG- Geografie , XIV, București.

Nedelcu E. (2006) Depresiunea Câmpulung, SCGGG – Geogr, București.

Oprea R. (2013) Compediu de pedologie, Editura Universitară, București.

Pișota I. Zaharia Liliana (2010) Hidrologie, Editura Universității din București, București.

Pleșu V.A. (1966) Considerații geomorfologice asupra depresiunii Câmpulung Mușcel. Comunicări de geografie. București.

Tișcovschi A. , Diaconu D. (2005) Prelucrarea și reprezentarea datelor climatologice și hidrologice, Ed.Universitară, București

Tufescu V.( 1962) Subcarpații, Ed. Consiliul pentru răspândirea cunoștințelor cultural-științifice, București.

*** (1983) Geografia României , Vol. I, ed. Academiei Române.

*** (1987) Geografia României , Vol. III, Carpații, ed. Academiei Române.

*** (1992) Geografia României , Vol. IV, Subcarpații și Podișurile, ed. Academiei Române.

AQUAPROIECT, 1992

Bibliografie

Brătescu C. (1910) Forme de relief din Muscel, An geogr. Antrop. I. (1909-1910), București.

Grigore M. (1979) Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief, Ed.Academiei, București.

Ielenicz M. (1999) Dealurile și podișurile României, Ed. Fundației România de Mâine, București.

Ielenicz M. (2007) Geografia fizică a României, Ed. Universitară.

Ielenicz M. (2007) România Geografie Fizică, Vol II, Ed. Universitară, București.

Ielenicz, M.,Oprea, R. (2011) România. Carpații. Vol. V, Ed. Universitară, București

Ion Sandu, Victor Ion Pescaru, Ion Poiana (2008), Clima României, Ed.Academiei Române, București

Manea Gabriela (2011) Elemente de biogeografie, Ed. Universitară, București.

Mănoiu Valentina-Mariana (2005) Structuri geologice specifice în depresiuni și culoare de văi din Carpații Meridionali și Subcarpații Getici. Interpretări comparative , Editura Printech , București.

Mihăilescu V.(1966) Dealurile și câmpiile României. Studiu de geografie a reliefului, Ed. Științifică, București.

Mihăilescu V.(1969) GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMÂNIEI, Ed. Științifică, București.

Nedelcu E. (1967) Trăsăturile morfostructurale ale Munților Iezerului, SCGGG- Geografie , XIV, București.

Nedelcu E. (2006) Depresiunea Câmpulung, SCGGG – Geogr, București.

Oprea R. (2013) Compediu de pedologie, Editura Universitară, București.

Pișota I. Zaharia Liliana (2010) Hidrologie, Editura Universității din București, București.

Pleșu V.A. (1966) Considerații geomorfologice asupra depresiunii Câmpulung Mușcel. Comunicări de geografie. București.

Tișcovschi A. , Diaconu D. (2005) Prelucrarea și reprezentarea datelor climatologice și hidrologice, Ed.Universitară, București

Tufescu V.( 1962) Subcarpații, Ed. Consiliul pentru răspândirea cunoștințelor cultural-științifice, București.

*** (1983) Geografia României , Vol. I, ed. Academiei Române.

*** (1987) Geografia României , Vol. III, Carpații, ed. Academiei Române.

*** (1992) Geografia României , Vol. IV, Subcarpații și Podișurile, ed. Academiei Române.

AQUAPROIECT, 1992