Caracteristici Geografice ale Orasului Tulcea
Caracteristici geografice ale orașului Tulcea
CUPRINS
I. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ SI LIMITELE MUNICIPIULUI TULCEA.
1. Așezarea geografică.
2. Suprafața și limitele.
II. CADRUL NATURAL.
1. Alcătuirea geologică și resursele minerale utile.
2. Relieful.
2.1. Evoluția paleogeografică și trăsăturile morfostructurale.
2.2. Trăsături morfometrice.
2.3. Elemente de morfografie si morfogeneză.
3. Climei.
3.1. Factorii genetici ai climei.
3.2. Particularitățile principalelor elemente climatice.
3.2.1. Temperatura aerului.
3.2.2. Umezeala aerului.
3.2.3. Nebulozitatea.
3.2.4. Precipitațiile atmosferice.
3.2.5. Presiunea atmosferică.
3.2.6. Vântul.
3.2.7. Alte fenomene meteorologice cu implicații în calitatea mediului înconjurător.
3.2.8. Clima și organismul uman.
3.2.9. Regionarea topoclimatică.
4. Hidrosfera.
4.1. Apele subterane.
4.2. Dunărea.
4.3. Apele stătătoare.
5. Biosfera.
5.1. Particularități fitogeografice.
5.2. Elemente faunistice.
6. Pedosfera.
6.1. Factorii pedogenetici.
6.2. Principalele tipuri de soluri.
III. EVOLUȚIA SPAȚIALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A ORAȘULUI TULCEA.
IV. POTENȚIALUL UMAN.
1. Evoluția numerică a populației.
2. Densitatea populației.
3. Mișcarea naturală a populației.
4. Structura populației.
5. Mobilitatea teritorială a populației.
V. COMPONENTELE ECONOMICO – GEOGRAFICE.
1. Activitățile industriale.
2. Activitățile de transporturi.
3. Activitățile agricole.
4. Economia piscicolă.
5. Activitățile de comerț și schimburi economice.
VI. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC.
1. Resursele turistice antropice.
1.1. Obiectivele social – culturale.
1.2. Parcuri și alte locuri de agrement.
1.3. Activitățile umane cu scopuri turistice.
VII FOLOSIREA PROGRAMELOR OPEN SOURCE PENTRU VALORIFICAREA DOCUMENTELOR CARTOGRAFICE
1. Programe GIS Open Source folosite
1.1. Quantum GIS.
1.2. gvSIG.
1.3. GRASS.
1.4. etc. etc. (în funcție de programele pe care le folosiți în teză).
2. Programe de cartografie asistată de calculator și programe de desen.
2.1. Phildigit și Philcarto.
2.2. GIMP.
2.3. Inkscape.
INTROCUDERE
Denumirea de,,Geografie” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare complexitate de situații, de la necesitatea firească de cunoaștere, de a vedea sau de a descoperi, până la cerințele reconfortării fizice sau intelectuale. Geografia este știința care studiază relieful, terenurile, trăsăturile, locuitorii și fenomenele Pământului. O traducere literală ar fi „să descrii sau să scrii despre Pământ”. Prima persoană care a folosit cuvântul „geografie” a fost Eratosthenes (276—194 î.Hr.).
AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE MUNICIPIULUI TULCEA
Harta 1 – Localizarea geografica a Municipiului Tulcea
1. Așezarea geografică.
Municipiul Tulcea, reședință a județului omonim, este așezat pe paralela de 45º 11' latitudine nordică și meridianul de 28º 48' longitudine estică. (harta 1)
Situat în nord-estul Dobrogei, pe malul drept al Dunării, la 8 km. în aval de Ceatalul Chiliei, orașul Tulcea este al doilea centru de convergență geografică al regiunii, dar cel mai important din Dobrogea de Nord.
Convergența naturală este dată de poziția orașului la contactul Dealurilor Tulcei cu lunca și Delta Dunării. Perimetrul construit se desfășoară ca într-un amfiteatru înconjurat pe trei laturi de dealuri ai căror versanți coboară lin spre Dunăre. Pe malul opus, într-o regiune joasă și inundabilă, specifică deltei, se află localitatea componentă Tudor Vladimirescu.
Sub aspect morfostructural și genetic, Dealurile Tulcei aparțin unui mare sinclinal al Dobrogei vechi, kimmerice, care a suferit puternice transformări sub acțiunea agenților externi. Rocile vechi și dure ies uneori la suprafață din depozite cuaternare de loess. În contrast, Lunca și Delta Dunării sunt formațiuni tinere cuaternare alcătuite din aluviuni.
Poziția de contact geomorfologic se reflectă și în condițiile topoclimatice diferențiate în perimetrul orașului׃ topoclimatul de luncă, specific părții joase de nord și topoclimatul de dealuri și podișuri joase, caracteristic colinelor care înconjoară orașul.
Convergența căilor de legătură între deltă, gurile Dunării si litoralul Mării Negre, pe o parte și câmpiile roditoare, dealurile și munții cu păduri, pe de altă parte, a constituit un factor important în așezarea inițială a orașului.
În „Pământul Dobrogei” (1928), Constantin Brătescu sublinia poziția Tulcei în calea vechilor drumuri ce legau stepele pontice cu Mediterana orientală sau gurile Dunării cu gurile Rinului. Drumul turmelor în transhumanța din Carpați spre deltă și înapoi treceau tot pe aici.
În prezent, municipiul Tulcea este principalul centru de convergență a căilor de transport pe apă, căi ferate și șosele din Dobrogea de Nord și Delta Dunării. Tot prin el se asigură legăturile regiunii cu celelalte zone ale țării.
Efectele și influențele așezării geografice a orașului într-o zonă de convergență fizico-geografică și a căilor de comunicație s-au manifestat mai ales asupra dezvoltării economice și creșterii demografice. Timp de aproape 15 secole (sec. VIII î.e.n. – sec. VII e.n.) așezarea cunoscută sub numele de Aegyssus, a fost cel mai important centru al regiunii, având în același timp și un important rol de apărare. După alte 12 secole de dezvoltare mai lentă și chiar decădere în unele perioade din timpul stăpânirii otomane, orașul, cu noua sa denumire Tulcea cunoaște o înviorare a vieții economice, legată și de construcția canalului Sulina. Creșterea economică cea mai semnificativă se înregistrează după anul 1950 și, mai ales, după 1970, prin dezvoltarea industriei și a turismului, modernizarea agriculturii și a transporturilor. S-a realizat o diversificare a producției industriale prin valorificarea atât a resurselor locale cât și a materiilor prime din import transportate pe Dunăre. Transportul naval are rolul cel mai important în desfacerea producției realizate.
Suprafața si limitele
Suprafața teritoriului actual al municipiului Tulcea este de 234,24 km², din care 36,6 km² se află pe stânga Dunării, aparținând localității componente Tudor Vladimirescu.
Perimetrul construit al orașului propriu-zis ocupă 1313,5 ha.
Limitele teritoriului administrativ sunt׃ la nord, comunele din Delta Dunării׃ Ceatalchioi, Pardina și Maliuc; la est, comuna Nufăru; la sud, comunele Valea Nucarilor și Mihai Kogălniceanu; iar în vest, comunele Frecăței și Somova (fig. 2).
Perimetrul construit al orașului s-a extins prin dezvoltarea zonelor industriale și a zonelor rezidențiale. Astfel zona rezidențială din est (131 ha), s-a extins de-a lungul Dunării spre nord-est. Zona industrială de vest și-a mărit suprafața (400 ha), spre nord-vest până la Gârla Somovei și lacul Câșla. Spre sud-vest și sud s-au extins cartierele de locuit până la șoseaua de centură a orașului. Numai limitele nordică și estică s-au păstrat aceleași, fiind impuse de Dunăre și marginea lacului (în prezent baltă) Zaghen.
II. CADRUL NATURAL.
Cadrul natural reprezintă totalitatea elementelor fizico-geografice, dintr-un teritoriu, care exercită o acțiune de atracție asupra turiștilor potențiali, facilitând, astfel exploatarea turistică a acelui spațiu. Cadrul natural se poate impune prin cantitatea elementelor, prin calitatea acestora și prin îmbinarea trăsăturilor cantitative cu cele calitative. În funcție de aceste moduri de participare depinde gradul de atractivitate a teritoriului.
Municipiul Tulcea dispune de un cadru natural remarcabil care îl clasează ca unul dintre principalele localități din România, din punct de vedere al complexitatii acestuia. Remarcabilă este așezarea sa geografică, pe malul drept al Dunării, la intrarea în Delta Dunării si la contactul cu Dealurile Tulcei, care îi conferă un aspect colinar.
Cadrul structural actual în care se află municipiul Tulcea este legat de unitatea de platformă a Podișului Dobrogei care a evoluat în cadrul unui geosinclinal ce a funcționat din cele mai vechi timpuri geologice până la începutul cuaternarului. El corespunde cu întreruperea structurilor vechi, hercinice și kimmerice pe linia de falie Galați-Tulcea-Mahmudia, care rămân suspendate deasupra formațiunilor cuaternare recente sub care se află grabenul Depresiunii Predobrogene .
1.Alcătuirea geologică și resursele minerale utile
Formațiunile geologice sunt rezultatul evenimentelor tectono magmatice succedate în decursul evoluției geologice a regiunii.
Paleozoicul superior este reprezentat prin filite și cuarțite evidențiate în partea de sud a teritoriului administrativ (Dealul Redi) și în sud-vest, la Movila Mineri.
Paleozoicul este reprezentat prin șisturi filitoase și calcare siluriene în Dealul Stânca Mare din sud, gresii și cuarțite colorate de vârstă devoniană în Colnicul Hora și Dealul Carierei.
Mezozoicul este reprezentat prin roci sedimentare triasice. Calcarul triasic dur, dominat de cel roșu marmorean, alcătuiește partea dominantă a structurii geologice a Dealurilor Tulcei. El apare la suprafață în stâncile golașe ale Colnicului Hora și în clădirile vechilor cartiere părăsite din perimetrul orașului (fig. 4).
Fig. 2. Harta geologică a municipiului Tulcea.
(fragment din harta geologică a României 1׃ 500 000, Institutul de Geologie si Geofizică, București, 1979).
1. Holocen (a. depozite predominant siltice; b. zone depresionare colmatate) ; 2. Pleistocen (loess) ; 3. Anisian (calcare, dolomite) ; 4. Werfenian superior (calcare) ; 5. Welfenian inferior (conglomerate, gresii argile) ; 6. Devonian (șisturi cuarțitice, cuarțită).
Cuaternarul are o răspândire mult mai largă decât mezozoicul. Depozite loessoidale de diferite grosimi s-au depus pe partea dreaptă a Dunării, la sud de lacurile Câșla, Ciuperca și Zaghen. Caracterul nisipos al loessului și prezența depozitelor de silt (argile nisipoase și nisipuri argiloase fine fosilifere, studiate pentru prima dată în apropiere de Tulcea de K. Peters – citat de P. Coteț, în 1973), indică originea fluviolacustră a depozitelor de loess.
Holocenul are o dezvoltare are o dezvoltare mai mare în nord-estul orașului și pe malul stâng al Dunării (localitatea componentă Tudor Vladimirescu). Aluviunile formate din mâluri și nisipuri constituie suportul pentru formarea solurilor fertile de luncă.Pe văile seci din zona orașului s-au format depozite coluvio-proluviale, rezultat al spălării versanților de către ploi.
Resursele minerale utile ale teritoriului municipiului Tulcea sunt constituite din roci de construcție care s-au exploatat și se mai exploatează încă. Astfel la ,,Trei Fântâni’’, în Dealul Carierei, se extrage calcar cu structură compactă de culoare neagră, cenușie, roșie sau multicoloră și brecie calcaroasă cu elemente negre, roșii, vinete și cenușii. Tot în Dealul Carierei, dar pe partea de vest, la punctele de exploatare Bididia I și Bididia II, se află una dintre cele mai vechi cariere din regiune în care se exploatează calcar cenușiu-negru, cu cristalitate pronunțată, așezat pe gresii cuarțoase și calcare marmoase.
2.Relieful.
2.1Evoluția paleogeografică și trăsăturile morfostructurale.
Evoluția a început cu înălțarea din faza kimmerică veche. A urmat faza de evoluție subaeriană care a durat până la începutul triasicului, când s-a înregistrat o coborâre însoțită de transgresiune marină și sedimentare. Această situație s-a repetat în triasic. A rezultat o peneplenă care a fost fracturată în blocuri în timpul mișcărilor kimmerice noi, austrice și laramice.
În fazele următoare (postjurasică-albiană și policiclică postaniană) se continuă modelarea suprafeței prejurasice.
Etapa cuaternară se caracterizează prin existența unor mișcări pozitive și negative care au generat înălțarea depozitelor pliocenului, adâncirea văilor, acumulări puternice de materiale în albie, formarea Deltei Duspândire mult mai largă decât mezozoicul. Depozite loessoidale de diferite grosimi s-au depus pe partea dreaptă a Dunării, la sud de lacurile Câșla, Ciuperca și Zaghen. Caracterul nisipos al loessului și prezența depozitelor de silt (argile nisipoase și nisipuri argiloase fine fosilifere, studiate pentru prima dată în apropiere de Tulcea de K. Peters – citat de P. Coteț, în 1973), indică originea fluviolacustră a depozitelor de loess.
Holocenul are o dezvoltare are o dezvoltare mai mare în nord-estul orașului și pe malul stâng al Dunării (localitatea componentă Tudor Vladimirescu). Aluviunile formate din mâluri și nisipuri constituie suportul pentru formarea solurilor fertile de luncă.Pe văile seci din zona orașului s-au format depozite coluvio-proluviale, rezultat al spălării versanților de către ploi.
Resursele minerale utile ale teritoriului municipiului Tulcea sunt constituite din roci de construcție care s-au exploatat și se mai exploatează încă. Astfel la ,,Trei Fântâni’’, în Dealul Carierei, se extrage calcar cu structură compactă de culoare neagră, cenușie, roșie sau multicoloră și brecie calcaroasă cu elemente negre, roșii, vinete și cenușii. Tot în Dealul Carierei, dar pe partea de vest, la punctele de exploatare Bididia I și Bididia II, se află una dintre cele mai vechi cariere din regiune în care se exploatează calcar cenușiu-negru, cu cristalitate pronunțată, așezat pe gresii cuarțoase și calcare marmoase.
2.Relieful.
2.1Evoluția paleogeografică și trăsăturile morfostructurale.
Evoluția a început cu înălțarea din faza kimmerică veche. A urmat faza de evoluție subaeriană care a durat până la începutul triasicului, când s-a înregistrat o coborâre însoțită de transgresiune marină și sedimentare. Această situație s-a repetat în triasic. A rezultat o peneplenă care a fost fracturată în blocuri în timpul mișcărilor kimmerice noi, austrice și laramice.
În fazele următoare (postjurasică-albiană și policiclică postaniană) se continuă modelarea suprafeței prejurasice.
Etapa cuaternară se caracterizează prin existența unor mișcări pozitive și negative care au generat înălțarea depozitelor pliocenului, adâncirea văilor, acumulări puternice de materiale în albie, formarea Deltei Dunării.
Unitatea morfostrcturală căreia îi aparține teritoriul administrativ al municipiului Tulcea situat la sud de Dunăre este un sinclinal conturat în cutările hercinice și definitivat în cele kimmerice vechi. Structurile sunt orientate pe direcția nord vest – sud est.
2.2Trăsături morfometrice.
Caracterizarea morfometrică a unei regiuni permite apreciera mai exactă a stadiului de evoluție a reliefului, a intensității proceselor geomorfologice actuale și limitelor diferitelor subunități geomorfologice. Cunoașterea indicilor morfometrici prezintă și o importanță practică deosebită în proiectarea și executarea lucrărilor de organizare agricolă a teritoriului, construcțiilor de căi de comunicație, construcțiilor hidrotehnice.
Hipsometria municipiului Tulcea evidențiază înălțimi mici cuprinse între 206 m (Dealul Marca din partea centrală a teritoriului) și 2,5 m, valoarea izohipsei din partea de nord-est a municipiului. Între aceste limite domină suprafețe cu altitudine mică de 10 m, prezente la nord de Dunăre și în partea de nord-est a municipiului. Pânza freatică situată foarte aproape de suprafață și influența directă a regimului nivelurilor Dunării expun frecvent aceste suprafețe inundațiilor. Cu toate acestea, localitatea componentă Tudor Vladimirescu are vatra integral construită la nord de Dunăre, iar zona industrială nord-est a orașului Tulcea și, parțial, cea de nord-vest s-au extins de-a lungul Dunării.
Treapta altimetrică cuprinsă între 10 și 50 metri este situată la sud și sud-est de lunca Dunării și are o extindere mai mică. Perimetrul construit al orașului se află în cea mai mare parte pe această treaptă. Numai în sudul orașului și parțial în est, zona construită s-a extins și între înălțimile de 50 și 100 de metri.
În sudul teritoriului municipiului, suprafețele dominante au înălțimi cuprinse între 100-150 metri și 50-100 metri, principala destinație fiind cea agricolă.
Prezența treptei hipsometrice de 150-200 metri este legată de existența în partea centrală a teritoriului a dealurilor Redi, Marca, Derindere, care au păstrat înălțimile cele mai mari sub formă de inselberguri.
Fig. 3. Tulcea de sus (1. Fluviul Dunarea; 2. Lacul Ciuperca; 3 Dealul Carierei)
Densitatea fragmentării reliefului este raportul dintre lungimea văilor de pe un teritoriu și suprafața acestuia, măsurat de obicei în km /km².
Pe teritoriul municipiului Tulcea densitatea fragmentării are valori mici și foarte mici. În lunca Dunării, dar și în partea de sud a municipiului, suprafețe întinse nu sunt brăzdate de inflexiuni majore de relief. În aceste regiuni și adâncimea fragmentării reliefului este foarte mică. Valorile cele mai mari depășesc 2 km /km² (maxima fiind de 2,8 km /km²) și caracterizează partea centrală a teritoriului׃ versantul nordic al Movilei Mineri, zona centrală și de vest a perimetrului construit. În acest sector rețeaua valorilor torențiale este mai densă, deși ele au apărut sub construcții (blocuri, case, străzi). În mare parte, talvegul văilor torențiale corespunde acum arterelor principale de transport׃ străzile Babadag, 1848, C. Gavrilov, Miron Costin etc., ceea ce favorizează scurgerea apelor după ploi sau la topirea zăpezilor. Adesea, rețeaua de canalizare a orașului nu reușește să preia întreaga cantitate de apă. În aceste situații apele se scurg pe străzi generând neplăceri trecătorilor și depunând cantități însemnate de materiale coluvio-proluviale.
Energia de relief prezintă valori foarte diferențiate în teritoriu și o mare variabilitate pe suprafețe mici. În lunca Dunării valorile sunt minime (0-1m / km²). Valori mici se înregistrează și în părțile de sud-est și sud-vest ale municipiului. Pe versanții dealurilor Mineri, Redi, Marca, Derindere, energia de relief crește depășind 50 m / km² și chiar 100 m / km². Aceste valori ridicate au impus în sectoarele menționate măsuri pentru diminuarea intensității eroziunii regresive. Versanții dealurilor din sudul și vestul orașului au fost terasați și plantați cu viță de vie.
În perimetrul construit, eroziunea regresivă a scăzut mult în intensitate datorită acoperirii terenurilor cu construcții, pavaje, asfalt etc. Totuși, acolo unde constructorii nu au ținut cont în orientarea străzilor de energia mare de relief, scurgerea torențială afectează chiar pavajele și asfaltul.
Declivitatea reliefului – alături de energia de relief, influențează în mod deosebit procesele geomorfologice actuale. Valori mici ale pantelor se întâlnesc în lunca Dunării și pe treapta de 50-100 metri. Suprafețele cu pante moderate (5,1º – 10º) sunt mai frecvente în treapta hipsometrică ce depășește 100 metri. Declivitățile mari (10,1º – 20º) și foarte mari (20,1º – 30º) au o răspândire mai mică, fiind prezente numai în sectoarele inferioare ale văilor torențiale, în bazinele torențiale sufozionale sau pe formațiunile geologice mai dure, unde calcarele devoniene și triasice apar la zi׃ Colnicul Hora, Dealul Carierei, Dealul Redi etc.
Pe depozite loessoidale se diferențiază pante slab înclinate pe suprafețe întinse, dar și pante puternic înclinate pe versanții care rămân după desprinderea unor pachete groase de rocă sau în urma declanșării proceselor torențial sufozionale.
Poziția de convergență morfostructurală și genetică a municipiului Tulcea se reflectă în ansamblul formelor de relief prin contactul geomorfologic al Dealurilor Tulcei cu lunca și Delta Dunării.
2.3Elemente de morfografie si morfogeneză.
Dealurile Tulcei sunt modelate pe o cuvertură larg ondulată de formațiuni triasice. În cadrul lor se detașează îndeosebi relieful de martori de eroziune reziduali, intens tociți, desfășurați uneori insular și înecați în propriile depozite rezultate prin dezagregare.
Amplasarea lor corespunde mai multor aliniamente cu înșiruirea pe direcția vest-est. Primul aliniament din nord corespunde anticlinalului Tulcea – Mahmudia și este format din mameloane rotunjite care nu depășesc 60-90 metri altitudine. Aceste dealuri din versantul nordic al Dobrogei corespund cu întreruperea structurilor vechi hercinice și kimmerice pe linia Galați – Tulcea – Mahmudia, care rămân suspendate deasupra formațiunilor cuaternare, recente, sub care se află grabenul Depresiunii Predobrogene. Acest fapt evidențiază caracterul tectonic inițial al reliefului. În același timp, se constată o neconcordanță și față de abruptul de eroziune aflat mai spre sud, ceea ce confirmă caracterul mixt tectono – eroziv al reliefului.
P. Coteț (1973) sintetizând cercetările anterioare, subliniază prezența treptelor morfometrice care se interpun între lunca și Delta Dunării de o parte și coama dealurilor de altă parte, cu valori altimetrice de 3-5 metri și 80-100 metri.
Treapta de 80-100 metri a fost semnalată pentru prima dată de Emm. de Martonne (1922) și confirmată apoi de C. Brătescu (1928) și A. Nordon (1930).
Un al doilea aliniament de dealuri, cu altitudini mai mari se desfășoară în partea de sud a municipiului Tulcea׃ Movila Mineri (148 m), Derindere (166 m), Redi (205 m), Marca (206 m), Colina Malcoci (161 m).
Lunca Dunării este principala treaptă genetică de relief fluvial de pe teritoriul municipiului Tulcea. Ea este prezentă în partea de nord însoțind fluviul pe ambele maluri. Extinderea cea mai mare o are pe malul stâng unde începe de fapt delta. Pe malul drept, în partea de nord-est a orașului, Colnicul Hora determină o îngustare accentuată a luncii pentru ca la est de acest promontoriu lunca să aibă iarăși o extindere largă.
Grindurile de pe ambele maluri au fost folosite pentru construcții. Pe malul stâng s-a dezvoltat localitatea Tudor Vladimirescu, iar pe malul drept a apărut nucleul vechi al orașului Tulcea. După anul 1950, construcțiile s-au extins în aval (zona industrială de nord-est), iar după 1970 și în amonte (zona industrială de nord-vest).
De asemenea, malul drept, concav, a fost consolidat pentru stoparea eroziunii fluviale laterale și amenajat cu cheiuri și debarcadere. Lunca are în cuprinsul său variate forme pozitive și negative de microrelief׃ Gârla Somovei, lacurile Câșla, Ciuperca, Zaghen, zone de înmlăștinire etc.
Relieful petrografic a fost impus de diversitatea litologică a teritoriului.
Pe calcarele la zi din Dealurile Tulcei apar forme exocarstice (lapiezuri, doline etc.), distruse în mare măsură de modelarea antropică puternică.
Ponderea mare a depozitelor loesssoide determină dezvoltarea unui relief de tip torențial – sufozional, cu implicații negative asupra utilizării terenurilor sau a unor edificii din perimetrul construit.
De prezența loessului este legată formarea glacisurilor loessoide cu pante prelungi care ajung până la firul văilor pe care le colmatează, atenuând în același timp rupturile de pantă. Dintre tipurile de glacisuri cele mai frecvente în perimetrul municipiului Tulcea sunt glacisurile de versant, cu caracter divergent și monolateral.
Modelarea actuală a reliefului este condiționată de deplasările de teren, scurgerea pe versant, eroziunea lineară, acțiunea eoliană, sufoziunea și tasarea, active pe cuvertura superficială cuaternară care ocupă și arealul cel mai extins.
Deplasările de teren sunt reprezentate prin surpări și alunecări cu o suprafață de desfășurare din ce în ce mai restrânsă, deoarece au fost stabilizate prin terasări. Totuși surpările dezvoltate îndeosebi pe structuri loessoide sunt active datorită subminării unor versanți prin eroziune torențială sau activitate antropică.
Scurgerea pe versant, mai ales în pânză, se declanșează în timpul ploilor și topirii zăpezii pe suprafețe cu pante medii mai mici de 8º și densitatea fragmentării reliefului mai mare de 2,1 km / km² din perimetrul construit al orașului și versantul nord-estic al Movilei Mineri. Ploaia torențială din 31 mai 1993 (13,7 mm în 24 ore) a determinat eroziunea și transportarea unor cantități însemnate de materiale pluviale și concentrarea debitului în canalul de evacuare cu o scurgere vijelioasă, distrugătoare.
Eroziunea lineară poate genera râpe cu surpări și alunecări pe pantele versanților destabilizate de defrișări.
Acțiunea eoliană este puternică pe tot malul dunărean al Dealurilor Tulcei, mai ales pe martorii de eroziune lipsiți de vegetație și expuși vânturilor.
În lunca Dunării de diferențiază procesele și fenomenele cu o evoluție relativ îndelungată (formarea grindurilor) și procese și forme periodice legate de creșteri ale nivelurilor apelor, viituri, fenomene de îngheț etc.
Îndelungata activitate agropastorală, industrială și de transport desfășurată în perimetrul municipiului Tulcea a dus la apariția unor game variate de forme antropice de relief׃ cariere în Dealul Carierei, halde de steril pe Dealul Ciuperca, căi de comunicație, canale de drenaj, etc.
Fig. 4. Dealul Carierei.
3. Clima
3.1. Factorii genetici ai climei.
Factorii radiativi au rolul determinant între factorii genetici ai climei, radiația solară fiind unicul izvor energetic al dezvoltării proceselor geofizice și biologice. Datele preluate de meteorologică Tulcea indică o valoare de 128,7 kcal/cm² pentru radiația solară totală (directă și difuză), cea mai ridicată din țară, alături de valorile de pe litoralul Mării Negre. Cele mai mari sume lunare ale radiației totale din cursul anului sunt în iulie, când predomină timpul senin. Acesta reprezintă o primă dovadă că, condițiile climatice sunt favorabile practicării turismului în municipiul Tulcea. Primăvara și vara teritoriul municipiului Tulcea primește 70 % din suma totală a radiației totale deoarece mișcările descendente ale aerului și suprafețele întinse de apă din regiune provoacă și intensifică destrămarea norilor ajunși de pe uscat în intervalul cald al anului.
Factorii dinamici ai climei se află în strânsă legătură cu cei geografici și radiativi. Datorită poziției geografice în Dobrogea de Nord, în exteriorul lanțului carpatic, clima municipiului Tulcea este influențată de dinamica atmosferei dominantă din sud-estul Europei.
Anticiclonul Azorelor, deplasează vara, peste Marea Mediterană, Europa sudică și vestică aer cald de origine tropicală, aducând până la Tulcea un timp senin și temperaturi ridicate.
Anticiclonul Siberian (ruso-siberian sau asiatic) aduce un aer rece iarna dinspre nord și nord-vest. Lui i se datorează în mare măsură scăderile termice din perioada septembrie – martie. Foarte rar se formează vara, iar când apare durează puțin.
Ciclonii mediteraneeni aduc ploi, îndeosebi în anotimpurile de tranziție. Uneori, iarna, când înaintează deasupra Mării Negre, aerul cald și umed transportat de ciclonii mediteraneeni vine în contact cu aerul rece transportat de Anticiclonul Siberian și determină intensificarea vântului, căderi abundente de zăpadă și apariția viscolului, așa cum s-a întâmplat în ianuarie și martie 2003 când stratul de zăpadă a atins 49 de cm. grosime.
Dintre ceilalți centri barici cu o influență mai mică, o mențiune specială se impune pentru Anticiclonul Nord-African, care transportă aer cald tropical, însoțit uneori de praf și care are o mare instabilitate termică.
Factorii fizico-geografici influențează clima prin caracteristicile suprafeței subadiacente active, care constituie sursa cea mai importantă de încălzire și umezire a aerului. Particularitățile suprafeței active determinate de relief, vegetație, natura solurilor, suprafețele acvatice, suprafețele construite provoacă modificări importante în regimul elementelor bilanțului radiativ și al circulației generale atmosferice și deci, au o influență deosebită în formarea tipurilor de topo și microclimat și în repartiția elementelor climatice.
Dintre factorii enumerați, prin influențe deosebite se remarcă relieful, care determină canalizarea maselor de aer în lunca Dunării; suprafețele acvatice, care au o pondere mare în partea de nord a teritoriului și care determină o creștere mai accentuată a umezelii aerului și atenuarea amplitudinilor termice. Prin modificarea influenței factorilor genetici asupra climei, factorii fizico-geografici generează diferențieri de natură topoclimatică.
Factorii antropici au o influență importantă asupra elementelor meteorologice în cadrul orașului Tulcea datorită creșterii suprafeței subadiacente prin construcții și mărimea albedoului acesteia prin utilizarea betonului, asfaltului, sticlei etc. emisiile de gaze și pulberi fierbinți ale coșurilor industriale și mijloacelor de transport, încălzirea locuințelor iarna etc. influențează, de asemenea, temperatura aerului, radiația solară directă, producerea ceții de tip smog etc.
3.2. Particularitățile principalelor elemente climatice.
În linii mari, caracteristicile climei municipiului Tulcea rezultate din interacțiunea factorilor genetici sunt evidențiate de valorile și modul de desfășurare pe care-l au principalele elemente meteorologice și climatice.
3.2.1. Temperatura aerului.
Dinamica generală din partea de sud-est a Europei modificată de factorii fizico-geografici regionali și locali determină la rândul ei o serie de modificări în regimul temperaturii aerului, ca și în producerea temperaturilor medii anuale sau multianuale.
Repartiția teritorială a temperaturii medii multianuale evidențiază valori mai mari de 11º C. în lunca Dunării și perimetrul construit al orașului. În teritoriul aferent municipiului situat pe al doilea aliniament al Dealurilor Tulcei,temperatura medie multianuală are valori cuprinse între 10º și11ºC.
Fig. 5. Repartiția teritorială a temperaturii aerului: 1. areale cu temperaturi sub 11º C. ; 2. izotermă.
Comparativ cu temperaturile medii multianuale, de-a lungul anilor temperatura medie anuală a prezentat variații neperiodice destul de mari sub influența advecției diferitelor mase de aer: 10,2 ºC. în anul 2009, 12,3 ºC. în 2010, 12,4 ºC. în 2011, 10,7 ºC. în 2012, 12,3 ºC. în 2013, 12,4 ºC. în anul 2014.
Regimul anual al temperaturilor aerului este influențat de interdependențele dintre factorii genetici și particularitățile suprafeței active.
Temperatura medie lunară calculată pentru intervalul 2005-2014 înregistrează valori maxime în luna iulie, iar pe cele minime în luna ianuarie, față de intervalul 1996-2005, în care valorile extreme s-au înregistrat în august și respectiv februarie. (fig. 6.)
Fig. 6. Temperatura medie multianuală la Stația meteorologică Tulcea.
Amplitudinea termică medie are valori mai mici în timpul verii, 21,7ºC în iulie și mai mari toamna și primăvara, 28ºC în octombrie și 27,8ºC în martie.
Amplitudinea termică maximă înregistrează aceleași scăderi în lunile de vară și de iarnă și creșteri în anotimpurile de tranziție, accentuând procesele de dezagregare fizică și solifluxiune. Variațiile mari de temperatură în timpul primăverii și toamnei au efecte negative și asupra organismului uman care este solicitat într-o mai mare măsură pentru a-și menține echilibrul termic. Organismele cu o putere mai mică de adaptare „răcesc” frecvent în aceste perioade. Nocive pentru organismul uman sunt și variațiile termice mari înregistrate în decurs de 24 sau 48 de ore care, în iernile blânde pot depăși 10-20ºC.
Cu toate acestea nu putem spune că temperatura aerului constituie o barieră în practicarea turismului, ci dimpotrivă temperatura aerului facilitează practicarea turismului în orice anotimp.
Tabelul nr. 1
Temperatura aerului (º C.) meteorologică Tulcea
Tabelul nr. 2.
Amplitudinea termică minimă și maximă la Stația meteorologică Tulcea în intervalul
2005-2014
Amplitudinea termică minimă anuală pentru intervalul 2005-2014 a fost de 44,4º C, iar cea maximă de 58,5ºC, cu mult mai mică însă față de maxima absolută înregistrată la stația Tulcea de 67,7ºC. Temperatura maximă absolută s-a înregistrat la 28 septembrie 1945 și a fost de 39,7ºC, iar minima absolută s-a înregistrat la 24 ianuarie 1942 și 10 ianuarie 1940 și a fost de -28ºC. Aceste diferențe mari sunt consecința influenței continentalismului climatic din partea de est a Europei.
Variațiile neperiodice evidențiază mari diferențe ale temperaturilor medii anule și lunare de la un an la altul. Variațiile cele mai mari le înregistrează temperaturile medii din luna ianuarie având implicații directe asupra modelării actuale a reliefului din perimetrul municipiului Tulcea. Se constată o alternanță de 1-2 ani cu temperaturi care depășesc valoarea medie multianuală și 1-2 ani cu valori sub media multianuală. Din anul 1989 în municipiul Tulcea se înregistrează valori mai mari decât media multianuală reflectând o încălzire ușoară a climei.
Înghețul durează destul de mult, influențând uneori circulația pe Dunăre în iernile mai aspre și circulația rutieră, mai ales în oraș unde multe străzi au pante accentuate.
Durata medie a apariției primului îngheț este 1 noiembrie în luncă și deltă și mai timpurie în zona înaltă a Dealurilor Tulcei. Ultima zi de îngheț este, în medie, între 1-5 aprilie. Intervalul anual fără îngheț numără în jur de 210 zile, ceea ce înseamnă o perioadă de vegetație suficientă practicării culturilor agricole.
Producerea timpurie în ultimii ani a înghețului compromite însă în mare măsură produsele încă nerecoltate, așa cum s-a întâmplat în septembrie 1977 când înghețul produs la 29 septembrie a creat mari pagube în legumicultură și horticultură.
3.2.2. Umezeala aerului.
Umezeala aerului este un element destul de important în conturarea aspectelor unui climat. Ca raport procentual între tensiunea reală și tensiunea maximă a vaporilor de apă, umezeala relativă constituie un indice climatic foarte expresiv, iar caracterul variațiilor sale periodice și neperiodice prezintă un interes deosebit. Variațiile sunt provocate de un complex de factori a căror pondere se schimbă neîncetat în timp. Valorile medii depind de temperatura aerului și presiunea atmosferică și oscilează între 85,7 % în decembrie și ianuarie și 74 % în iunie (fig. 7.).
Fig. 7. Regimul anual al umezelii relative la Stația meteorologică Tulcea
Valorile minime sunt cuprinse între 34,4% în aprilie-mai și 51,3% în decembrie. În medie, în 6,5 zile din iulie și august, umezeala relativă a aerului scade sub 30% ceea ce sporește gradul de suportabilitate a căldurii de către oameni, dar influențează negativ vegetația.
3.2.3. Nebulozitatea.
Nebulozitatea, precum și numărul de zile senine și de zile cu cer acoperit reflectă frecvența mare din timpul verii a proceselor de descendența a aerului și de destrămare a norilor, municipiul Tulcea aflându-se în zona cu valorile cele mai reduse din țară, între 5,0 și 5,4 zecimi.
După observațiile înregistrate la stația meteorologică Tulcea, numărul maxim de zile senine ajunge la 150 pe an, iar numărul mediu este de 65 de zile pe an. Intervalul cu numărul cel mai mare de zile senine este mai – octombrie, iar în intervalul noiembrie – aprilie, numărul zilelor senine este cel mai mic. În lunile de vară, iulie și august se înregistrează 18-22 de zile senine pe lună, iar în decembrie și februarie numai 5-6 zile pe lună.
Durata de strălucire a soarelui este un fenomen legat direct de nebulozitate. Cum aceasta are cele mai mici valori din țară, strălucirea soarelui se înscrie cu cele mai lungi durate: 2260 / an. Iată deci o altă favorabilitate climatică benefică practicării turismului în municipiul Tulcea și în împrejurimi. Cel mai mare număr de ore în care Soarele strălucește se înregistrează în luna iulie (324 de ore), iar cel mai mic în ianuarie (57 de ore).
3.2.4. Precipitațiile atmosferice.
Precipitațiile atmosferice constituie o verigă principală în circuitul apei în natură fiind sursa cea mai importantă de umezire a solului.
Pentru perioada 2005-2014, valoarea medie multianuală a precipitațiilor la Stația meteorologică Tulcea a fost de 386,8 mm, mai mare față de intervalul 1967-1977, când s-au înregistrat numai 352 mm. Aceste valori, printre cele mai coborâte din țară, se explică prin împiedicarea convecției termice în condițiile omogenizării temperaturii sub influența suprafețelor mari de apă și prin destrămarea sistemelor noroase.
Fig. 8. Regimul anual al precipitațiilor la Stația meteorologică Tulcea în perioada 2005-2014. 1.precipitații medii lunare; 2.precipitații maxime în 24 de ore.
Regimul anual al precipitațiilor prezintă valorii medii lunare foarte diferențiate, în funcție de deplasarea fronturilor atmosferice. În intervalul cald al anului (aprilie-septembrie) cad în medie 233,6 mm, ceea ce reprezintă 60,4% din cantitatea totală anuală. Cele mai mari cantități de ploaie se înregistrează în lunile mai-iunie care constituie primul maxim pluviometric (fig.8.). Al doilea maxim se conturează slab în lunile de toamnă. Mai distincte sunt cele două perioade de minim pluviometric, unul în august-septembrie (în jur de 22 mm pe lună) și unul în februarie-martie (între 20,1 și 24,3 mm pe lună).
O caracteristică distinctă a precipitațiilor din zona municipiului Tulcea o constituie torențialitatea datorată convecției puternice deasupra uscatului încălzit în sezonul cald și datorită circulației active atât din nord-est, cât și din sud. Astfel, în 6 luni ale anului cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore a depășit media multianuală calculată pentru intervalul 2005-2014. Valoarea maximă pentru acest interval a fost înregistrată în decembrie 1988, 52,7 mm din totalul de 77,1 mm.
Variațiile neperiodice ale precipitațiilor sunt foarte mari, evidențiind ciclicitatea anilor ploioși și a celor secetoși. Această alternanță are mari implicații în economia agrară a regiunii, dar și în oscilațiile mari ale indicelui de confort bio-climatic pentru populație.
Un an deosebit de umed a fost 1988, cu o cantitate totală de precipitații de 665,2 mm care s-a datorat activității ciclonale și frontale ce a predominat de-a lungul întregului an.
La polul opus, un an deosebit de secetos a fost 1983, cu un total de numai 214,9 mm precipitații, un an cu o circulație predominantă anticiclonală și cu advecții ale aerului cald sau anticiclonal.
O parte din precipitații cad sub formă de zăpadă, care formează un înveliș protector pentru soluri și unele culturi agricole de toamnă. Cum însă producerea ninsorilor este condiționată de scăderi ale temperaturilor medii zilnice sub -3ºC, numărul mediu anual de zile cu ninsoare , este redus, numai 15.
Stratul de zăpadă are grosimi medii de 1-7 cm, cu un rol protector minim deoarece zăpada adesea este spulberată și troienită. Perioada de producere a stratului de zăpadă cu grosimi mai mari este decada a III – a a lunii ianuarie, dar sunt frecvente și excepțiile. Astfel, în iarna anului 1993, stratul de zăpadă a măsurat3-8 cm în lunile ianuarie-februarie, dar a depășit 20 de cm în 13 zile consecutive din luna martie, grosimea maximă fiind de 49 cm în 9 martie, valori comparabile cu cele produse în anul 1954.
3.2.5. Presiunea atmosferică.
Presiunea atmosferică are o importanță deosebită în circulația atmosferică și influențează direct umezeala relativă, nebulozitatea și alte elemente climatice. De asemenea, presiunea atmosferică este importantă și pentru sănătatea oamenilor. Variațiile în timp determinate de modificările rapide ale câmpului baric și deplasările maselor de aer de diferite caracteristici antrenează chiar unele tulburări respiratorii, cardiovasculare,astenie musculară, dureri de cap etc.
Fig. 9. Regimul anual al presiunii atmosferice.
1.media lunară; 2. minima lunară; 3. maxima lunară
Valoarea medie multianuală a presiunii atmosferice este de 1013,3 mb. Valorile cele mai mari sunt caracteristice lunilor de iarnă, decembrie – februarie și de toamnă, octombrie – noiembrie (fig. 9.). Valorile minime se produc în lunile aprilie și iunie.
Analiza valorilor maxime și minime în evoluția lunară evidențiază variații pe scară foarte largă (46,7 mb.) în lunile februarie – martie, cu efectele menționate anterior asupra sănătății oamenilor, efecte înglobate uzual în expresia ,,astenie de primăvară”. O altă perioadă cu oscilații importante ale presiunii atmosferice este cea de toamnă – iarnă.
3.2.6. Vântul.
Viteza și direcția vântului sunt funcție a mărimii și sensului orizontal al presiunii atmosferice creat de sistemele barice, ciclonale și anticiclonale, care traversează și staționează pe teritoriu. De aceea direcția și intensitatea vântului se modifică în timp și alternează cu perioade de calm.
Fig. 10. Frecvența și viteza medie anuală a vântului pe direcții la Stația meteorologică Tulcea. 1. frecvența ; 2. viteza; 3. calmul atmosferic.
Scara frecvenței: . = 3%; scara vitezei 1cm. =1 m/s.
Frecvența vântului pe direcții este influențată și de particularitățile locale ale reliefului care determină canalizarea curenților de aer creați în cadrul sistemelor barice pe direcția nord-vest, de-a lungul văii Dunării.
Din observațiile făcute meteorologică Tulcea rezultă că cea mai mare frecvență anuală o au vânturile din nord-vest (10,3 %), urmate de cele din direcția nord (7,8 %), sud (6,9 %) și vest (6,2 %) (fig. 11).
Pe anotimpuri apar unele diferențieri semnificative. Astfel, în lunile de iarnă vântul are frecvențe mari dinspre nord-vest, nord și vest și foarte mici din celelalte direcții, situație nefavorabilă pentru răspândirea poluanților, deoarece emisiile zonei industriale din nord-vest sunt purtate către oraș.
Primăvara, frecvența vântului pe direcții este foarte diferită de lunile de iarnă. În medie, vântul are o frecvență pe direcția sud de 9,7 %. Valori mari au și vânturile dinspre sud-est și nord-est.
Vara și toamna se mențin vânturile dominante dinspre nord-vest, numai în octombrie frecvența pe direcția nord este mai mare. În iulie și august se produc schimbări importante de direcție, adesea vântul bătând dinspre sud, iar în iunie sunt frecvente vânturile de vest.
Calmul atmosferic are valori medii multianuale care oscilează între 19,8 % în luna martie și 34,4 % în luna octombrie, media anuală fiind de 25,8 %. Perioadele cele mai lungi cu calm atmosferic se înregistrează în lunile de vară-toamnă, când și numărul de zile senine este mai mare.
Viteza vântului multianuală este de 3,9 m/s, valori foarte apropiate în toate lunile anului (între 3,4m/s în august și 4,6 m/s în martie).
Vitezele medii multianuale pe direcții au o variație ceva mai mare, între 3,2 m/s pe direcția est-nord-est și 5,3 m/s pe direcția sud-sud-est.
Tabelul nr. 3.
Viteza medie a vântului (m/s), la Stația meteorologică Tulcea,
în perioada 2005-2014
Viteza maximă a vântului pentru perioada 2005-2044 a atins 20 m/s în august 2014, pe direcția nord-vest și 18 m/s în mai 2010 pe direcția vest-nord-vest. Viteze mari, de 14-16 m/s s-au înregistrat în toate lunile anului și pe toate direcțiile, mai puțin în luna iulie în care viteza maximă nu a depășit 10 m/s și direcțiile vest, est și est-nord-est pe care, de asemenea, vântul nu a depășit 10 m/s.
Valorile relativ mari ale vitezei și frecvenței vântului conferă teritoriului municipiului Tulcea un potențial energetic eolian însemnat, valorificat în trecut, dar nefolosit în prezent.
Vântul are însă și efecte negative asupra mediului geografic din municipiul Tulcea. În timpul iernii contribuie la spulberarea și troienirea zăpezii, lăsând solul și culturile de toamnă descoperite. Primăvara și vara mărește deficitul de umiditate prin accelerarea evaporației, ceea ce are efecte negative, uneori grave asupra producției agricole. Contribuie, de asemenea, la încărcarea atmosferei cu praf, pulberi sedimentabile și ioni pozitivi generând tulburări ale sistemului neuro-vegetativ și circular al organismului uman.
3.2.7. Alte fenomene meteorologice cu implicații în calitatea mediului înconjurător.
Ceața se produce în straturile inferioare ale atmosferei prin formarea suspensiilor în aer, a picăturilor de apă sau a cristalelor de gheață și scade mult vizibilitatea. Condițiile cele mai favorabile sunt oferite de inversiunile termice din ariile anticiclonale. Stratificarea stabilă atmosferică determină acumularea aerului rece în stratul inferior și răcirea continuă a acestuia, mai ales noaptea, datorită scăderii temperaturii suprafeței subiacente prin radiație. Adesea, ceața se formează datorită advecției aerului cald și umed deasupra unor suprafețe mai reci, fenomen întâlnit mai des iarna.
Fig. 11. Regimul anual al numărului de zile cu ceață
în perioada 2005-2014.
Numărul mediu al zilelor cu ceață meteorologică Tulcea este de 40,3, cele mai numeroase sunt toamna și iarna când depășesc, în medie 5,2 zile pe lună (fig. 11.). În luna iulie ceața este un fenomen foarte rar, în mulți ani lipsind.
S-a înregistrat o creștere continuă a numărului de zile cu ceață în perioada creșterii producției industriale a orașului (1975-1985) și scăderea numărului de zile cu ceață în ultimii ani, când producția industrială a scăzut și s-au mai aplicat unele măsuri de diminuare a emisiilor de pulberi în atmosferă.
Grindina are o frecvență foarte redusă în Podișul Dobrogei, mai puțin de o zi pe an, datorită maselor de aer mai uscate și a fenomenelor de descendență a maselor de aer.
În cursul anului, grindina este posibilă în perioada caldă, aprilie-septembrie, iar în cursul zilei, frecvența mai mare de producere este după amiază.
Durata ploilor cu grindină este foarte redusă 1-5 minute și scade și mai mult o dată cu creșterea mărimii boabelor de grindină, dar, în astfel de cazuri efectele sunt mult mai distrugătoare. În ultimii ani se constată o creștere a posibilității producerii grindinii datorită schimbărilor climatice.
Evapotranspirația este direct influențată de temperatura aerului și a suprafețelor active, de cantitatea de precipitații și de rezerva de apă din sol, de timpul de vegetație, caracteristicile solului, viteza vântului, activitate antropică etc.
Dobrogea, teritoriul în care se află municipiul Tulcea se înscrie cu cele mai mari valori ale evapotranspirației medii anuale, de peste 700 mm.
Cea mai mare cantitate de apă se evaporă în perioada de vegetație, aprilie-octombrie, datorită creșterii temperaturii și intensificării proceselor biologice la plante. În luna iulie valorile evapotranspirației potențiale sunt maxime, de peste 130 mm, valoare ce depășește de peste trei ori cantitatea de precipitații ale acestei luni. Rezultă un foarte mare deficit de apă care a fost ameliorat pe teritoriul municipiului Tulcea prin introducerea parțială a irigațiilor.
Suhoveiurile sunt vânturi calde și fierbinți care bat uneori în perioada caldă a anului. Ele se caracterizează prin umiditate relativ mică de 30 %, temperaturi ale aerului mai mari de 25º C la umbră și viteze ce depășesc 5 m/s. Anual suhoveiul bate circa 2 zile în Dobrogea, fiind posibil din aprilie până în septembrie. El poate avea aproape toate direcțiile și produce fenomene de uscăciune și secetă, eroziunea solului, furtuni de praf, distrugerea recoltelor, scăderea ionilor negativi din atmosferă.
Furtunile de praf, ca efect al vânturilor uscate și fierbinți sunt mai puternice și au efecte mai grave în absența covorului vegetal.
Frecvența lor maximă are loc la schimbarea sensului de circulație generală a atmosferei din luna aprilie, când vegetația lipsește, iar solul este uscat după seceta de primăvară.
Suhoveiurile generate de anticiclonul asiatic care transportă praful de la peste 2000 de km. depărtare determină cele mai multe furtuni de praf din Dobrogea. Prin acțiunea lor contribuie la poluarea și degradarea calității mediului.
Fenomenele de uscăciune și secetă sunt fenomene deosebit de complexe, declanșarea lor depinzând de particularitățile suprafeței active, caracteristicile vremii, particularitățile fiziologice ale plantelor, influența antropică asupra mediului etc. Factorul prioritar este totuși absența precipitațiilor.
Durata fenomenelor de uscăciune și secetă este variabilă, de la câteva zile la câteva luni.
Durata medie a intervalelor de secetă depășește 20 zile, iar frecvența perioadelor de uscăciune și secetă este în medie de zile și perioade de uscăciune cu o durată medie 13 zile și 7 perioade de secetă cu o durată medie 18 zile.
În cursul anului, cele mai frecvente perioade de uscăciune s-au produs iarna (ianuarie-februarie), vara (iunie-iulie), toamna în noiembrie și primăvara în aprilie. Secetele cele mai frecvente se produc la sfârșitul verii și începutul toamnei, cu maximul în septembrie, apoi toamna, în intervalul noiembrie-decembrie și primăvara (martie-aprilie).
3.2.8. Clima și organismul uman.
Cercetările de biologie și medicină, îndeosebi cele de bioclimatologie medicală au stabilit că parametri climatici, au o influență mai mult sau mai puțin resimțită asupra organismului uman.
Elementele climatice, între anumite limite restrânse sunt factori indiferenți sau sedativi, fără a influența starea unui organism sau creează o stare de confort și destindere. Dincolo de limitele de toleranță factorii climatici devin stimulanți, iar când acțiunea lor devine prea puternică sunt stresanți și produc tulburări ale sistemelor reglatoare ale echilibrelor biologice. Limitele sunt relative, în funcție de starea de sănătate a omului, de vârstă, de activitatea fizică și antrenamentul căpătat.
Pentru analizarea simultană a efectelor principalelor elemente climatice s-au utilizat unii indici bioclimatici care reușesc să obiectiveze relația climă – organism. Unul dintre indicii folosiți mai des în balneologie și igienă este indicele de confort termic care se bazează pe relația complexă dintre temperatură, umezeală și vânt.
Pe teritoriul municipiului Tulcea se înregistrează un număr între 0 și 10 zile de confort termic pentru luna iulie, un număr mic datorită creșterii inconfortului prin încălzire.
În interiorul orașului, suprafețele mari ocupate de clădiri și asfalt, în raport cu cele destinate spațiilor verzi măresc condițiile de inconfort și supraîncălzire, mai ales în interiorul apartamentelor din blocuri. Tulcea are totuși marele avantaj al așezării în trepte pe malul Dunării ceea ce sporește posibilitatea de aerare. Confortul termic scade în lunile de toamnă și încetează din octombrie prin răcirea vremii.
3.2.9. Regionarea topoclimatică.
Sinteza tuturor particularităților elementelor climatice și repartiția lor în municipiul Tulcea reflectă întâlnirea a două regiuni climatice cu topoclimate diferite. (fig. 12.).
Fig. 12. Harta climatică și topoclimatică a municipiului Tulcea.1. regiunea climatică de deltă și litoral cu topoclimat de luncă 2.regiunea climatică de dealuri și podișuri joase
Regiunea climatică de deltă și litoral cu topoclimat de luncă caracterizează partea de nord a municipiului Tulcea. Principalele particularități ale topoclimatului de luncă sunt: umezeala mai mare din lunca Dunării și din jurul lacurilor și bălților, uscăciune mai mare pe grinduri, frecvența mai mare a vântului pe direcția nord-vest, un regim termic mai moderat, ceață mai frecventă etc. Umezeala relativă a aerului mai ridicată favorizează producerea de rouă în nopțile din perioada caldă a anului.
Regiunea climatică de dealuri și podișuri joase cuprinde centrul și sudul teritoriului și se caracterizează printr-un continentalism mai accentuat.
Caracteristicile suprafeței active permit evidențierea unor topoclimate elementare: de culmi deluroase caracterizate prin vânturi mai puternice și mai frecvente pe versanții cu diferite expoziții, care au o repartiție neuniformă a radiației solare.
Topoclimatul urban este determinat de particularitățile suprafeței construite care diferențiază orașul de zonele înconjurătoare.
Așezarea municipiului Tulcea în apropierea Dunării îi conferă următoarele caracteristici: iernile sunt mai scurte și mai puțin friguroase, iar verile lungi și călduroase; precipitațiile atmosferice cad în cantități mici, sub 400 mm/an și au caracter torențial; dinamica atmosferei este activă, cu curenți de aer puternici pe faleză și printre clădirile mai înalte.
4. Hidrosfera
4.1. Apele subterane.
Alcătuirea geologică a regiunii, dominată de roci dure, impermeabile acoperite cu depozite loessoide în partea centrală și sudică a teritoriului și de depozite aluviale în partea de nord, în corelație cu cantitatea de precipitații anuale imprimă trăsături proprii apelor subterane.
Apele freatice din zona de dealuri circulă prin fisurile calcarelor, gresiilor sau a conglomeratelor formând straturi acvifere locale. Pânza freatică de la baza loessului este săracă, cu caracter suprafreatic. Ea se găsește la adâncimi cuprinse între 40 și 80 de metri. La baza versanților, în lungul văilor torențiale, adâncimea la care se află pânza de apă este mai mică (12-15m) și grosimea stratului acvifer ajunge până la 7,5 metri deoarece aici se infiltrează o cantitate mai mare din apele scurse de pe versanți.
În lunca Dunării apele freatice sunt cantonate în depozite aluviale: nisipuri, argile, prafuri etc. ele au adâncimi de până la 5 metri, iar resursele de apă estimate sunt de 30 m³/s, ceea ce reprezintă un modul de scurgere de 3-4 l/s/km².
Nivelurile medii lunare sunt influențate de factori diferiți în funcție de poziția geografică. Astfel, apele din lunca Dunării depind în mare măsură de regimul nivelurilor fluviului. Pe hidrograful nivelurilor (fig.15.) se observă aceleași perioade de maxime și minime atât pentru apele Dunării cât și pentru toate forajele din luncă.
În zona de dealuri apele freatice nu mai au legături cu Dunărea. Precipitațiile, evaporația și consumul plantelor au influențe diferite în funcție de anotimp. Primăvara, când are loc primul maxim pluviometric se topește zăpada și plantele consumă încă puțin, infiltrația apei în sol este mare ceea ce duce la înregistrarea nivelului maxim al apelor freatice (fig.13.).
O creștere mică se înregistrează și în luna octombrie ca urmare a precipitaților de toamnă și scăderii consumului plantelor. În lunile de vară, nivelul apei freatice scade foarte mult datorită valorilor mari ale evaporației și transpirației. Se observă că nici precipitațiile mai bogate din iunie nu schimbă sensul descendent al nivelului. Și iarna se înregistrează nivele mici datorită înghețului la sol care împiedică infiltrația.
Din punct de vedere hidrochimic majoritatea apelor din luncă sunt potabile în limite excepționale datorită prezenței fierului (8,0 mg/l.) și durității mari.
Apele de adâncime se caracterizează prin hidrostructura majoră corespunzătoare calcarelor triasice. În depozitele pliocene se găsesc trei orizonturi acvifere, dintre care primul îndeplinește condiții de potabilitate.
Resursele de apă subterane ale municipiului Tulcea sunt estimate la 6 m³/s pentru pânzele de adâncime și numai 2 m³/s pentru domeniul freatic, absolut insuficiente pentru necesitățile de apă potabilă ale orașului, Dunărea rămânând principala sursă de alimentare.
Fig. 13. Hidrograful nivelelor medii lunare ale apelor freatice și Dunării, coroborate cu precipitațiile medii lunare din anul 2012. F1, F2, F4, foraje în lunca Dunării; F Mineri, foraj în Colina Mineri
4.2. Dunărea.
Prima arteră hidrografică a României și a doua din Europa scaldă și teritoriul municipiului Tulcea.
Dunărea este singura arteră hidrografică permanentă de pe teritoriul municipiului Tulcea și are un rol covârșitor în conturarea elementelor cadrului natural, dar și în dezvoltarea orașului ca entitate socio-economică, culturală și turistică.
Prin partea de nord a orașului trece, în fapt brațul Tulcea care măsoară 18 km lungime, între Ceatalul Izmail și Ceatalul Sf. Gheorghe. Între cele două puncte de bifurcare, lățimea brațului Tulcea oscilează între 250 și 500 metri, iar adâncimea între 7,4 și 34 de metri (tabelul nr. 4.)
Prin depunerea aluviunilor de către Dunăre, în fostul golf, a luat ființă Delta Dunării cel mai tânăr pământ al țării și totodată unul din principalele obiective turistice din România.
Tabelul nr. 4.
Lățimea și adâncimea brațului Tulcea
Panta, ca element principal care influențează întregul complex de fenomene hidrologice are valoarea de 0,015 ‰ pentru nivelul multianual, 0,028 ‰ pentru nivelul maxim și 0,003 ‰ pentru nivelul minim.
Regimul hidric al Dunării este caracterizat prin variații de nivel și de debit importante în cursul anului și de la un an la altul, ca efect al neregularității cu care se produc precipitațiile în regiune, dar și al alimentării în cursul mijlociu și superior.
Nivelul mediu multianual a fost de 127 cm în perioada 1920-1960, 254 cm în perioada 1966-1977 și 161 cm între 2005-2014.
Nivelul maxim de 491 cm s-a înregistrat în anul 1970, iar cel minim, de -45 cm în anul 1921. Rezultă o amplitudine maximă absolută de 536 cm.
De-a lungul timpului, nivelurile apelor Dunării au avut oscilații importante, alternând perioadele cu niveluri mai mari decât media multianuală cu perioadele cu niveluri mau mici.
Amplitudinea anuală a nivelurilor Dunării a avut, de asemenea, oscilații însemnate, între 369 cm în 1988 și 190 cm în 1990.
În timpul anului, valorile maxime ale nivelurilor medii se înregistrează în luna aprilie, iar cele minime apar cel mai frecvent în septembrie și iulie-august.
În cursul unui an pot apărea viituri mari în lunile aprilie și iunie. Apele cele mai mici se înregistrează de la sfârșitul lunii august până la jumătatea lunii octombrie.
Debitele lichide au un regim asemănător nivelurilor. Analizând repartiția mediilor lunare multianuale se constată creșterea debitelor de apă începând din luna martie, cu un maxim în aprilie (fig.14.). Urmează o scădere a debitelor medii lunare până în septembrie-octombrie când se înregistrează valorile minime anuale și cresc din nou, mult mai puțin insă, în lunile de iarnă.
Valoarea medie multianuală a debitelor lichide pentru perioada 2005-2014 a fost de 2437 m³/s, debitul maxim înregistrat de 5360 m³/s, la 20 aprilie 2010, iar cel minim de 858 m³/s, la 8 decembrie 2007.
Fig. 14. Debitele lichide medii lunare ale Dunării la Tulcea
în perioada 2005-2014
Viiturile și inundațiile sunt mai numeroase primăvara, când nivelurile maxime au o frecvența de 60 %. Panta mică nu poate asigura viteza necesară scurgerii rapide a apelor și se produce fenomenul de revărsare în albia majoră, care are un rol mare în atenuarea undelor de viitură.
Când nivelurile continuă să crească apa se revarsă peste grindul malului și inundă și porțiunile de teren mai ridicate, ceea ce se întâmplă mai rar, numai la inundațiile foarte mari. În timpul acestor inundații, apa a ocupat teritoriul localității Tudor Vladimirescu, faleza, zona industrială de nord-est și terenurile fermelor agricole din nord-est. Datorită unor lucrări de îndiguire de pe ambele maluri ale brațului Tulcea lunca a fost scoasă de sub amenințarea producerii inundațiilor.
Debitele solide au o are variație strâns legată de succesiunea perioadelor caracteristice scurgerii lichide, de gradul de acoperire cu vegetație a bazinului hidrografic în timpul ploilor torențiale.
Scurgere solidă în timpul iernii are valori mici (113-184 kg/s), deoarece solul este acoperit cu zăpadă și înghețat. Urmează un maxim primăvara care poate atinge 842 kg/s în aprilie. Debitul maxim solid s-a înregistrat în aprilie 2008 și a fost de 20400 kg/s cu o turbiditate de 3,800 kg/m³, de 34,3 ori mai mare decât media multianuală de 0,111 kg/m³.
Valoarea minimă a debitului solid se înregistrează în luna octombrie, fiind de 77 kg/s.
Tabelul nr.5
Debitele solide ale Dunării, în perioada 2005-2014 (kg/s)
Valoarea minimă din perioada 2005-2014 a fost 6,12 kg./s în octombrie 2006.
Temperatura apelor Dunării este influențată direct de temperatura aerului.
Încălzirea apei începe din martie și ține până în august, după care urmează procesul de răcire (fig. 16). Temperatura medie multianuală pentru apa Dunării la Tulcea, pentru intervalul 2005-2014, este de 12,7º C., oscilațiile de la un an la altul fiind destul de mari: 8,5 º C. în 2008, 15,5 º C. în 2013.
Fenomenele de iarnă se produc după menținerea consecutivă a unui număr de zile cu temperaturi negative. Cea mai timpurie apariție a fenomenelor de iarnă este în prima decadă a lunii decembrie, iar cea mai târzie în ultima decadă a lunii martie. În acest interval se desfășoară întreaga gamă de fenomene de iarnă, începând cu formarea acelor de gheață și a sloiurilor până la zăpoare, gheață la mal și pod de gheață. Podul de gheață se formează mai rar la Tulcea, numai în iernile geroase. Cel mai timpuriu pod de gheață la Tulcea s-a semnalat la 13 decembrie, iar ultima dată de dispariție a fost 29 martie.
Fig. 15. Temperatura apei Dunării la Tulcea, în perioada 2005-2014.
1. media lunară; 2. maxima lunară; 3. minima lunară.
4.3. Apele stătătoare.
Pe teritoriul municipiului Tulcea se găsesc mai multe lacuri de luncă, cunoscute și sub numele de bălți: Ciuperca, Zaghen, Câșla. Datorită lucrărilor intense de desecare, lacul Zaghen și-a restrâns mult suprafața până aproape de dispariție, deși în scrierile de la începutul secolului al XX-lea se menționa întinderea sa până la poalele Colnicului Hora.
Regimul hidric al lacurilor este condiționat de variația nivelurilor Dunării la ape mari când legăturile dintre fluviu și lacurile de luncă sunt evidente și de caracterul deficitar al umidității regiunii. Datorită bazinelor de recepție foarte reduse și pierderile parțiale ale legăturilor cu fluviul de către lacurile Ciuperca și Zaghen, tendința bilanțului hidric în ciclul anual este de a pierde apă prin evaporare.
Lacul Câșla are legături strânse cu Dunărea prin Gârla Somovei, regimul său hidric fiind în mare măsură sub influența apelor Dunării, mai ales la nivele crescute.
Regimul nivelurilor depinde de regimul hidric, astfel variația nivelurilor în cursul anului prezintă un maxim primăvara, ca urmare a ploilor și un minim în august și septembrie-octombrie, ca urmare a creșterii evapotranspirației și scăderii cantității de precipitații.
Temperatura apei este condiționată de climatul temperat continental al regiunii. Datorită adâncimilor mici ale lacurilor din perimetrul municipiului Tulcea, nu se poate vorbi de o stratificație termică a apei decât pentru intervale scurte de timp.
Temperatura apei la suprafață reflectă fidel variația temperaturii aerului. După dispariția podului de gheață, încălzirea cea mai puternică se înregistrează în intervalul aprilie-mai, iar temperaturile maxime sunt caracteristice lunii iulie. Răcirea apei se produce în intervalul iulie-noiembrie, dar cu valori mai ridicate decât în perioada de încălzire, datorită rezervei calorice acumulate.
Fenomenele de îngheț sunt legate de scăderea temperaturii aerului sub 0º C, apar iarna, în luna decembrie și dispar în februarie-martie. Grosimea podului de gheață depinde de valoarea temperaturilor negative ale aerului și durata înregistrărilor. În iernile foarte geroase, lacul Ciuperca poate îngheța complet.
Deși s-au realizat unele amenajări turistice pe lacurile Ciuperca și Câșla, acestea sunt sub dotările necesare practicării unui turism modern.
5. Bioesfera
5.1. Particularități fitogeografice.
Din punct de vedere floristic municipiul Tulcea se află la interferența regiunii ponto-caspice cu subregiunea mediteraneană, mai exact la întâlnirea districtelor: dealurile și podișurile Dobrogei de Nord și Delta Dunării din subprovincia mediteraneană cu districtul Podișul Dobrogei Centrale din provincia ponto-dunăreană.
În ceea ce privește specificul arealografic al florei, predomină speciile euroasiatice și europene (35 %) la care se adaugă specii pontice (17 %), submediteraneene (12 %) și diferite specii balcanice.
În cadrul zonalității latitudinale a climei, vegetației și solurilor, teritoriul municipiului Tulcea aparține zonei de stepă, vegetația zonală fiind pajiștea stepică sub altitudinea medie de 100 m. datorită reliefului vălurit din partea centrală și de sud a teritoriului, chiar și în zona stepei au existat petice de pădure pe coastele nordice umbrite, dintre care unele se mențin și în prezent.
Imaginea generală a învelișului vegetal este completată de fâșia de vegetație specifică luncii și Deltei Dunării, care se află în partea de nord a municipiului Tulcea.
Stepa ocupă interfluviile și regiunile depresionare situate sub 100 de metri altitudine (fig. 18). Vegetația ierboasă a fost aproape total desțelenită. Resturi au rămas numai în poienile din păduri și pe colinele pietroase. Ghe. Dihoru a separat în anul 1969 în cadrul stepei trei grupe de asociații:
a) Vegetația primară neîncheiată de pe colinele calcaroase prezintă asemănări evidente cu vegetația din nord-estul Bulgariei.
În cadrul acestei vegetații predomină elementele pontice (36%), urmate de cele balcanice (11%), dar acoperirea solului este asigurată în proporție inversă: 41% specii balcanice și numai 12% cele pontice. Se găsesc în proporții diferite și elemente submediteraneene.
Reprezentative pentru asociațiile vegetale de pe colinele calcaroase sunt: Agropyron brandzae, Dianthus pseudarmeria, Artemisa caustica etc.
b) Vegetația primară încheiată este mai puțin reprezentativă pentru teritoriul municipiului Tulcea, deoarece este specifică poienilor din păduri, iar pădurile apar numai în Dealul Carierei.
În aceste asociații apar un număr mare de specii pontice Adonis vernalis (rușcuța de primăvară), Stipa ucrainica (colilia), Stipa capillata (negara), Echium russicum (iarba șarpelui) etc.
c) Vegetația stepică secundară este răspândită sub diverse faciesuri pe toate islazurile. Aceste pajiști sunt sărăcite în specii (7-20 specii / m². Elementele pontice sunt prezente ca rămășițe din vegetația primară, dar au o pondere foarte mică în fitomasa asociațiilor, iar gradul de acoperire a solului se apropie de zero. O evoluție asemănătoare au avut și elementele balcanice.
Specii mai frecvente sunt: Poaetum bulbasae (firuța), Artemisia austriaca (pelinița), Agropyron cistatum (pirul crestat) etc.
Silvostepa este o zonă de vegetație introdusă de creșterea altimetrică a dealurilor din partea de sud a municipiului Tulcea
În prezent este redusă la suprafețe foarte mici deoarece a fost supusă unui proces de intens de defrișare. Probabil că acest etaj se prezintă ca un micromozaic de mici suprafețe de pădure cu mediu forestier, alternând cu petice de pajiști stepice instalate în poieni. Pășunatul și tăierile repetate au transformat pădurile în tufișuri numite curent “meselic”.
Elementele arborescente specifice sunt: Quercus pubescens (stejarul pufos), Quercus pedunculiflora (stejarul brumăriu) și Acer tataricum (arțarul tătresc).
Pădurea se mai păstrează numai în Colina Carierei, în locul numit Bididia. Ea se încadrează în etajul pădurilor de foioase xeroterme (de tip submediteranean), fiind constituită aproape numai din specii submediteraneene: Quercus pusbescens (stejarul pufos), Fraximus ornus (mojdreanul), Carpinus orientalis (carpenul oriental), Cornus mas (cornul) etc.
Stratul arbustiv este alcătuit din : Prunus spinosa (porumbar), Rosa canina (măceș) etc., iar cel ierbos este dominat de asemeni de elemente submediteraneene.
Valoarea economică a acestei păduri este minimă, rolul ei fiind de protecție a solurilor și recreere. Pentru protejarea pantelor s-au făcut plantații cu salcâmi și pe versantul vestic al Colinei Carierei.
Pe lângă asociațiile vegetale altitudinale și altitudinale în partea de nord a municipiului Tulcea se află asociațiile intrazonale luncă.
Pădurile de luncă (zăvoaiele) însoțesc cursul Dunării pe ambele maluri, în partea de nord-est a municipiului (fig. 16.). Ele sunt alcătuite din plopi (Plopus alba, Plopus nigra, plopus canecens) instalați pe grindurile nisipoase mai înalte și din sălcii (Salix alba, Salix fragilis) aflate în locurile cele mai joase ale luncii, unde apa din inundații și revărsări stagnează mult timp. Stratul ierbos are o dezvoltare variabilă. Pe locurile ceva mai înalte, expuse mai puțin stagnării apelor din inundații se formează un covor discontinuu de Rubus caesius în care o frecvență mai mare o au gramineele.
Fig. 16. Asociațiile vegetale din perimetrul municipiului Tulcea
1. stepa (transformată în terenuri agricole); 2. silvostepa (transformată în terenuri agricole); 3. pădure; 4. zăvoaie de luncă; 5. pajiști de luncă (transformate parțial în terenuri agricole); 6. vegetație acvatică și palustră; 7. vegetație segetală ; 8. vegetație rudelară.
Vegetația acvatică și palustră are o dezvoltare semnificativă în perimetrul municipiului Tulcea, datorită prezenței în perimetrul municipiului Tulcea a fluviului Dunărea și a lacurilor și bălților ce-l însoțesc (Ciuperca, Zaghen etc.)
Vegetația acvatică se dezvoltă în apele cu adâncimi mai mari și este alcătuită din plante fără rădăcini, care plutesc la suprafața apei: alge, lintița (Lemna minor), peștișoara (Slavinia natans) etc și din plante fixate prin rădăcini în malul de pe fundul apei, unele fiind în întregime submerse: brădișor (Myriophilum), sârma apei (Vallisneria), iar altele au flori și frunze plutitoare: nuferi (Nimphaea alba și Nimphaea luteum), broscarița (Potamogenton) care prezintă un important interes turistic.
Vegetația palustră se dezvoltă pe terenuri acoperite de un strat de apă mai puțin adânc, pe maluri organico-minerale. Este asociată teritorial cu vegetația acvatică. Cea mai caracteristică plantă este stuful (Pharagmites communis și Pharagmites australis), care este recoltat în timpul iernii și de pe lacul Zaghen, papura (Typha), formează pâlcuri răzlețe la marginea luciului apei oferind condiții prielnice speciilor de păsări care cuibăresc devreme.
Vegetația segetală și rudelară are o frecvență mare pe teritoriul municipiului Tulcea, instalarea ei fiind legată și de gradul ridicat de modificare antropică a orașului.
Vegetația segetală însoțește culturile agricole diferențiindu-se în asociații în funcție de culturile cu care plantele conviețuiesc. Acestea se întâlnesc în culturile plantelor păioase, în lunca Dunării și în culturile de plante prășitoare.
Vegetația rudelară însoțește drumurile și perimetrul construit al orașului Tulcea și a localității Tudor Vladimirescu. O întâlnim pe solurile bătăturite din curți, de pe marginea drumurilor de țară, cărărilor și islazurilor, terenurile virane etc.
5.2. Elemente faunistice.
Fauna actuală a Dobrogei s-a constituit după retragerea definitivă a calotei glaciare din Europa Centrală și prin deplasarea majorității speciilor de animale din câteva refugii glaciare.
În lacuri și bălți, sub vegetația permanentă lipsește lumina, iar putrezirea resturilor organice acumulate generează un deficit de oxigen, ceea ce limitează răspândirea faunei la marginea arealelor de stuf sau în asociațiile de plante plutitoare și submerse sau de plante submerse.
Ihtofauna Dunării (inclusiv lunca și delta) cuprinde:
a) specii migratoare de mare care se reproduc și se hrănesc în fluviu: păstruga (Acipenser stellatus), scrumbia de Dunăre (Alosa pontica), morunul (Huso huso) și nisetrul (Acipenser gueldestaedti);
b) specii reofile sau potamofile (care trăiesc numai în ape curgătoare), mai numeroase fiind exemplarele de cegă (Acipenser ruthenus);
c) specii semimigratoare (primăvara pătrund din Dunăre în lacurile și întinsurile luncii, unde se hrănesc, se reproduc și se întorc în fluviu la scăderea apelor): crapul (Cyprinus carpio), plătica (Abramis brama), babușca (Rutilus rutilus), șalăul (Stizostedion lucioperca) etc.
d) specii sedentare, care nu părăsesc lacul decât la secarea lor totală: caracuda, linul, roșioara etc.
Se observă legătura ecologică indisolubilă între Dunăre, lunca și delta sa. Din păcate, îndiguirea Dunării și desecarea luncii inundabile au oprit acest mecanism biologic ceea ce adus la scăderea cantitativă și calitativă a ihtofaunei.
Flora, dar, mai ales fauna din împrejurimile orașului Tulcea reprezintă o mare atracție turistică. Pe lângă faptul că se pot admira cele mai reprezentative specii de către turiști, pescarii și vânătorii au un mediu extrem de complex în care își pot desfășura activitățile preferate.
Din nefericire, impactul antropic asupra mediului a fost foarte puternic și a determinat luarea unor măsuri pentru conservarea componentelor mediului, pentru a se evita perturbarea echilibrului ecologic.
6. Pedosfera
6.1. Factorii pedogenetici.
Învelișul de sol este rezultatul interacțiunii reciproce a tuturor factorilor pedogenetici (naturali și antropici). Rolul fiecăruia și modul de îmbinare cantitativă a acțiunii lor variază în timp și spațiu având drept consecință varietatea solurilor din cadrul municipiului Tulcea.
Relieful influențează procesul de solificare mai mult indirect, prin modificarea elementelor spațiului geografic, în special a climei și vegetației. Implicații importante în pedogeneză au expoziția versanților și valorile diferite ale pantelor.
Roca de solificare a determinat răspândirea solurilor în perimetrul municipiului Tulcea. Astfel, depozitele loessoide cu o mare răspândire constituie un substrat omogen și imprimă o repartiție cvasiunitară a molisolurilor. Pe calcare, cuarțite, gresii, nisipuri etc. s-au format argiluvisoluri, soluri neevoluate, rendzine de diferite tipuri.
Clima are o influență evidentă în formarea solurilor începând cu dezagregarea și alterarea chimică a rocilor. În urma acestor procese asupra cărora clima acționează prin intermediul temperaturii, precipitațiilor, vântului etc. se formează principalele componente minerale ale solului. Acumularea substanțelor organice este favorizată de temperaturile ridicate și precipitațiile scăzute din perimetrul municipiului Tulcea.
Apa freatică are influențe diferite în funcție de adâncimea la care se află. În zona dealurilor din partea centrală și de sud a municipiului, apa freatică nu intervine în procesul pedogenetic. Uneori, spre partea inferioară a versanților cu pante mici iau ființă pânze de apă temporare sub influența cărora se formează cernoziomuri cambice temporar freatic-umede. În lunca Dunării au o dezvoltare largă solurile hidromorfe, lacoviști, soluri humicogleice etc.
Vegetația și fauna acționează asupra solului prin calitatea și cantitatea materiei organice depuse in sau pe sol.
Vegetația erbacee este principala sursă de substanțe organice care participă la formarea humusului. Aceasta deoarece rădăcinile sunt încorporate anual în sol, pe un strat profund care poate depăși chiar 1 metru grosime.
Fauna contribuie la îmbunătățirea coeficientului de permeabilitate și la amestecarea orizonturilor genetice prin săparea de galerii de către viermi, râme, rozătoare etc. După moartea indivizilor, materia organică îmbunătățește solul în humus.
Factorul antropic influențează formarea solului prin multiple activități: desțeleniri și despăduriri, introducerea îngrășămintelor și diverselor amendamente în sol, lucrări de terasare, desecare, irigare etc.
Cultivarea solului atrage după sine o încetinire a bioacumulării în funcție de măsurile agrochimice aplicate, îmbogățirea în diverse substrate minerale și organice.
Se constată o mare diversitate a formelor sub care omul intervine în evoluția solurilor aducându-le profunde modificări, adesea negative (degradare prin eroziune, poluare etc.), ceea ce impune o cunoaștere temeinică și o utilizare rațională a fondului funciar în condițiile specifice ale municipiului Tulcea.
6.2. Principalele tipuri de soluri.
Sub acțiunea îndelungată și multiplă a factorilor pedogenetici, pe teritoriul municipiului Tulcea s-au format soluri zonale evoluate, între care cea mai mare pondere o au molisolurile. Din categoria solurilor neevoluate sunt mai frecvente solurile aluviale și litosolurile.
Clasa molisolurilor este reprezentată prin cernoziomuri, soluri bălane și în mai mică măsură din rendzine.
Solul bălan, ca tip genetic este răspândit pe suprafețe plane sau cu înclinări slabe ale dealurilor Tabăra, Ciuperca, Colina Carierei și Mineri. Roca de solificare o constituie loessul și depozitele loessoide.
Cernoziomul s-a format în aceleași condiții de climă, vegetație și relief, fiind prezent pe versantul sudic al Colinei Carierei și pe dealurile din extremitatea sudică a teritoriului municipiului Tulcea.
Cernoziomul cambic (levigat) s-a format pe locurile unde au fost petice de pădure, după defrișarea cărora vegetația ierboasă a contribuit la acumularea unei cantități sporite de humus. El are o mare răspândire pe versanții sudici ai dealurilor Redi, Marca, Malcoci.
Rendzinele apar pe suprafețe foarte restrânse pe calcarele din Dealul Carierei, Dealul Marca și Colina Malcoci.
Solurile hidromorfe sunt reprezentate prin lacoviștile din partea de nord a municipiului Tulcea. Aceste soluri sunt puțin utilizate pentru cultura cerealelor și pentru legumicultură, fiind mai mult folosite în stare naturală pentru pășuni. Necesită fertilizare și combaterea excesului de umiditate.
Clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate este larg reprezentată în partea de nord și nord-vest a teritoriului municipiului Tulcea și pe dealurile de tip inselberg din partea centrală și de sud.
Solurile aluviale s-au format pe depozite aluviale sau aluvio-proluviale din lunca Dunării. Sunt folosite pentru cultivarea legumelor și pentru pășuni, dar necesită fertilizare și măsuri de protecție împotriva excesului de umiditate.
Protosolul aluvial apare în aceleași condiții pedogenetice din lunca Dunării, dar este mai puțin evoluat decât solul aluvial.
Coluvisolul s-a dezvoltat pe depozitele coluviale de pe văile torențiale. Este cultivat cu cereale, viță de vie sau folosit pentru pășuni, dar necesită fertilizare.
Erodisolul a evoluat în zona molisolurilor dezvoltate pe loess și depozite loessoide unde pantele accentuate și lucrările agrotehnice neadecvate au accelerat procesele de eroziune. Sunt folosite pentru culturi agricole și viță de vie, dar necesită lucrări de combatere a eroziunii și fertilizare radicală.
Litosolurile apar insular în vârfurile dealurilor Pietriș, Redi, Marca, Derindere, Colina Carierei etc. S-au format pe roci consolidate compacte și au grosimi mici. Sunt folosite pentru pajiști, în Dealul Carierei sunt și sub păduri. Necesită lucrări de prevenire și combatere a eroziunii.
Protosolul antropic, neproductiv și astructurat este prezent acolo unde sunt aruncate materialele și gunoaiele fără a se ține cont de efectele asupra solurilor din jur.
III.EVOLUȚIA SPAȚIALĂ
ȘI FUNCȚIONALĂ A ORAȘULUI TULCEA.
Evoluția orașului Tulcea a fost influențată de istoria zbuciumată a regiunii.
Nucleul antic s-a format pe Colnicul Hora încă din secolul VIII î.e.n. Urme arheologice ale așezării din această perioadă au fost descoperite și în Dealul Taberei.
Vatra actuală a orașului se conturează din secolul al XIX-lea, după războaiele ruso-turce, când începe reconstrucția la est de orașul vechi, în apropierea vechiului port și a malului fluviului. Întinderea sa era mică. Dunărea își prelungea pe actualul intravilan două lagune până în zona actuală a bisericii Sf. Gheorghe. Bariera de sud era în anul 1864 la biserica Sf. Nicolae (construită în 1856) și cea de est, la geamia Azzizie (construită în 1847). Clădirea Comisiei Europene a Dunării de Jos, era mult în afara orașului. Cele mai vechi cartiere se aflau în partea de nord-est, între centru, Colnicul Hora și Dunăre (fig.20) Aspectul orașului era însă mai mult a unui sat, cu case din chirpici acoperite cu stuf, despărțite între ele de grădini întinse. Străzile prost întreținute și adesea nepavate erau lipsite de canalizare, iar partea de jos a orașului era supusă inundațiilor, apa Dunării ajungând uneori până la 2 km de albie.
În anul 1965, perimetrul construit se întindea în lungul Dunării, de la portul vechi până la lacul Ciuperca, iar spre sud, în zona dintre dealuri pe o fâșie de 1,5-2 km.
După anul 1965 vatra orașului s-a extins prin construcții noi; în vest, platforma metalurgică; în est-sud-est și spre sud noi cartiere de locuit. A fost amenajată faleza pe o lungime de 2 km, s-au extins zonele portuare, industriale și de depozitare și s-a creat un nou centru civic.
În prezent, Tulcea este un oraș de formă semicirculară-amfiteatru, consecință a geomorfologiei locale. Trama stradală are un aspect radiar-concentric, datorită convergenței principalelor străzi spre partea centrală a orașului și, respectiv, descendenței lor de pe dealurile mai înalte spre Dunăre.
Structura intravilanului este bine conturată în funcție de scopul atribuit clădirilor. Astfel, zonele de locuit, situate în partea centrală și sudică a orașului cuprind suprafața de locuit propriu-zisă și suprafața dotărilor social-culturale și administrative.
Zonele de circulație cuprind malul Dunării (portul comercial, portul industrial), gara feroviară, autogara și rețeaua de străzi de 116 km, din care 82 km sunt modernizați.
Spațiile verzi sunt reduse: Colnicul Hora, zona de agrement Ciuperca, Colina Bididia și cimitirul sunt arealele cele mai importante de spații verzi compacte. Lipsa lor se simte mai ales în cartierele noi în care construcțiile sunt foarte dese, iar micile suprafețe dintre ele au fost asfaltate.
Zonele de producție prezintă o anumită specializare. Principala zonă industrială a orașului se află în partea de nord-vest și are un profil mixt: metalurgie neferoasă, produse refractare, transport feroviar, activități de depozitare și portuare. Această zonă ocupă două platforme cu structuri și nivele diferite: Dealul Ciuperca (Taberei) situat la 40-50 de metri altitudine și lunca Dunării cu o altitudine de 3,5 metri. Legăturile rutiere și feroviare între cel e două nivele sunt destul de anevoioase, iar extinderea zonei necesită investiții suplimentare.
Zona industrială de nord-est cuprinde unități ale industriei alimentare, o întreprindere de construcții și reparații nave, o întreprindere de prelucrare a maselor plastice, o unitate de transport naval și una de materiale de construcții.
Rețeaua de distribuția a apei însumează 142 de km, toate gospodăriile și apartamentele având apă curentă.
Rețeaua de canalizare măsoară însă doar 56,7 km, multe gospodării nefiind racordate.
Sistemul de termoficare a orașului se află într-un proces de restructurare. S-a realizat racordarea lui la rețeaua de gaz metan, productivitatea a crescut, dar există încă multe probleme care trebuie cât mai urgent rezolvate.
În ansamblu, municipiul Tulcea are o așezare și o înfățișare pitorească în care se îmbină numărul mare al caselor înconjurate de garduri inestetice cu întinsa oglindă de apă ce întregește peisajul și clădiri care ne amintesc de marile orașe. Aceasta este numai o imagine de ansamblu și nu trebuie pierdute din vedere părțile componente.
Una din cauzele nereușitei în funcționarea entităților urbane menționate de arhitectul japonez Kisho Kurokawa este ierarhizarea; considerarea structurii urbane mai importantă decât spațiul, a spațiului public mai important decât cel privat și a întregului prioritar asupra părților. Se impune deci acordarea de valori egale părților și întregului, accentuarea detaliului pentru stimularea sentimentului și spiritualității umane. În urma unei astfel de abordări se poate constata că multe părți ale municipiului Tulcea nu asigură securitatea și fericirea locuitorilor săi. Cartierele de blocuri mai vechi sau mai noi sunt monotone, cu construcții inestetice și, uneori deteriorate. Arborii răzleți și zonele reduse de verdeață încastrate în hectare de beton devin nesemnificative și neinfluente.
Cel mau mult suferă copii, obligați să-și petreacă timpul prin scările blocurilor sau pe maidanele neocupate încă de garaje. Spațiile de joacă amenajate sunt puține, mici cu câteva dotări numai pentru copii de până la 7 ani și câteodată sunt amplasate chiar lângă platformele de gunoi. Dezvoltarea fizică și psihică armonioasă a generației viitoare necesită sensibilizarea prin orice mijloace a factorilor de decizie în vedere modificării situației actuale.
Dezvoltarea economică a orașului Tulcea a fost influențată în mare măsură de poziția într-o zonă de convergență a căilor de transport fluviale și terestre. Activitățile comerciale sunt practicate din antichitate, dar ating un maxim de dezvoltare în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Vechiul port pescăresc este înlocuit cu portul comercial și cheiurile sunt amenajate cu piatră rezistentă.
La începutul secolului al XX-lea, funcțiile comerciale ale orașului Tulcea sunt preluate de portul Constanța care se dezvolta foarte rapid. Tulcea devine în perioada interbelică un târg de meșteșugari, pescari și agricultori. Funcționează numai o fabrică de cherestea și o tăbăcărie, câteva ateliere meșteșugărești (printre care unul de frânghii) și cinci mori sistematice. În mai multe puncte de pe dealurile din jur, aproximativ 350 de muncitori extrăgeau calcar cu mijloace rudimentare.
După cel de-al doilea război mondial, refacerea și creșterea economică a orașului este înceată până în anul 1965, când demarează un program amplu de investiții. Sunt modernizate activitățile tradiționale și construite mari întreprinderi prelucrătoare, activitatea cea mai importantă devenind industria.
Fig. 17. Evoluția perimetrului orașului Tulcea
IV. POTENȚIALUL UMAN.
1. Evoluția numerică a populației orașului Tulcea reflectă evoluția istorică frământată a întregii regiuni.
După războiul de independență orașul Tulcea număra 17.948 de locuitori (în anul 1879), aproape de trei ori mai mult decât orașul Constanța. În următorii 69 de ani (1879-1948), creșterea populației a fost foarte lentă înregistrând un ritm mediu anual de numai 0,26%, adică un spor absolut de numai 932 de locuitori. Această situație s-a datorat celor două războaie mondiale și condițiilor igienico-sanitare deficitare.
După anul 1948 creșterea numărului de locuitori este din ce în ce mai accelerată. În intervalul 1948-1966, ritmul mediu anual a fost de 3,6%, fiind determinat în primul rând de sporul migratoriu (fig. 21). Astfel, în anul 1972 s-au stabilit definitiv în Tulcea 1972 de persoane și au plecat definitiv numai 509 persoane, rezultând un spor absolut de 1463 de persoane, față de cei 232 noi locuitori ai orașului prin spor natural.
Cea mai importantă creștere aparține însă intervalului 1966 – 1989 cu un ritm anual de 6,8%. La aceasta a contribuit atât sporul migratoriu, dar mai ales cel natural, natalitatea înregistrând cele mai ridicate valori.
După anul 1989 numărul de locuitori crește lent până în anul 1992, iar apoi scade treptat până în anul 2004 (fig. 22), datorită scăderii sporului natural și a celui migratoriu în noile condiții socio-economice și legislative.
Ritmul mediu anual de creștere pentru intervalul 1989-1992 a scăzut la 2,26% și are tendința de scădere și pentru anii care-au urmat.
La recensământul din anul 1992, orașul Tulcea avea o populație de 97 500 locuitori, iar la cel din anul 2004 avea 91 300 locuitori. Surprinzător este că la ultimul recensământ, 2012, orașul Tulcea a avut o populatie de 66.700 de locuitori.
Densitatea populației.
Densitatea populației raportată la întreg teritoriul municipiului Tulcea este de 49 loc. /km², iar în perimetrul construit de 102,15 loc. /ha. Este o densitate relativ scăzută, mai ales în cartierele cu gospodării ale populației, unde curțile și grădinile ocupă suprafețe destul de întinse. Densități mai mari 400-500 loc. /ha, dar fără să atingă valorile din marile orașe, au cartierele cu blocuri din zona centrală și străzile Isaccei, C. Gavrilov, E3, C5. etc. (fig.18)
Fig. 18. Densitatea populației în perimetrul construit
al municipiului Tulcea
Mișcarea naturală a populației.
Mișcarea naturală a populației influențează în mare măsură evoluția numărului de locuitori și este condiționată la rândul ei de profunde și numeroase transformări ce se produc pe plan politic, social și economic începând cu anul 1990.
Natalitatea este indicatorul cel mai sensibil la toate modificările legislative, sociale și economice. Astfel, intervențiile brutale ale statului în evoluția demografică prin decrete și legi în anii 1967 și 1985 au determinat creșteri bruște ale natalității la 30,7 ‰ și, respectiv, 20,7‰ după care s-a stabilizat în jur de 20‰.
Liberalizarea avorturilor și condițiile economice dificile din ultimii ani cărora trebuie să le facă față familiile tinere au determinat accentuarea scăderii natalității.
Mortalitatea prezintă oscilații mai mici decât natalitatea. În anii cu natalitate ridicată (1967-1987), mortalitatea a avut valori coborâte: 7,1‰ în 1967, 7,5‰ în 1986 etc. La menținerea acestor valori scăzute, în mod artificial au contribuit deplasările definitive în municipiul Tulcea, cei veniți încadrându-se în general în grupele de populație tânără și matură. După anul 1987 când sporul migratoriu scade, mortalitatea atinge valori normale (în limitele biologice), pentru ca din anul 1990 să depășească aceste limite, până la 11,1‰ în anul 1991. Scăderea nivelului de trai, stresul termic, dar și cel psihologic, alcoolismul etc. sunt numai câteva din cauzele acestei creșteri importante a mortalității în municipiul Tulcea.
Sporul natural, ca diferență între natalitate și mortalitate a avut contribuții importante la creșterea numerică a populației în perioada cuprinsă între anii 1967-1987. Valorile sale au scăzut vertiginos după anul 1991, pentru prima dată în istoria consemnată în date a acestui oraș să se înregistreze un spor natural negativ.
Mortalitatea infantilă și mortinatalitatea sunt indicatori expresivi ai bazei materiale de ocrotire a sănătății și a nivelului educației sanitare a populației. Municipiul Tulcea se situează în jurul valorilor medii pe țară, dar trebuie să constituie un semnal de alarmă faptul că, după anul 1989 mortalitatea infantilă a început să crească. Este consecința firească a lipsei medicamentelor și a unor alimente de bază în hrana nou-născuților, dar și a ignoranței (mai rar dezinteresul) unor mame în domeniul creșterii copilului.
Structura populației.
Structura populației în funcție de anumite criterii reflectă condițiile politico-sociale, ritmul, intensitatea și specificul dezvoltării economice, nivelul de trai al locuitorilor în diferite etape parcurse.
Structura pe sexe a avut o evoluție sinuoasă, după cel de-al doilea război mondial, ponderea femeilor era mai mare datorită pierderilor numeroase de vieți, cu precădere a bărbaților. Dar, în loc să asistăm la o anumită echilibrare a structurii ponderea femeilor a continuat să crească până în anul 1965 (52,37%), datorită deplasării bărbaților spre alte orașe mai mari, în căutarea unui loc de muncă.
Aplicarea programului de investiții pentru dezvoltarea industrială a municipiului Tulcea a creat numeroase locuri de muncă pentru bărbați, și ponderea acestora a început să crească, atingând valoarea maximă în anul 1975 (51,86 %). În prezent se constată o tendință evidentă de echilibrare a ponderii celor două sexe, cu o ușoară dominare a bărbaților, 50,15 %, valoare care depășește pondera sexului masculin la nivelul țării (49,1%)
Fig. 19. Evoluția structurii populației pe sexe în municipiul Tulcea.
Structura pe grupe de vârstă prezintă o tendință de scădere a populației tinere, mai ales a grupei de 0-4 ani datorită scăderii abrupte a natalității. În același timp se manifestă tendința de creștere a populației mature cuprinsă între 40 și 50 de ani și de peste 60 de ani. Municipiul Tulcea are încă o populație cu o structură echilibrată pe grupe de vârstă, dar cu tendințe evidente de îmbătrânire.
Ponderea sexelor în cadrul grupelor de vârstă este diferită. Sexul masculin are o pondere mai mare în grupele mici (0-4 ani și 5-9 ani), datorită faptului că se nasc mai mulți băieți și în grupele de 30-50 de ani datorită deplasării definitive spre Tulcea a unui număr mare de bărbați.
Structura națională a populației municipiului Tulcea s-a modificat foarte mult de-a lungul timpului.
După datele menționate de M. D. Ionescu (1904), în anul 1879 trăiau în Tulcea 37,57 % bulgari, 29,56 % români, 20,13 % ruși și lipoveni, 1,8 % greci, 1,69 % evrei, 1,67 % turci, 1,25 % tătari și 6,32 % alte naționalități.
Plecarea definitivă din oraș, în diferite etape a unui număr mare de bulgari, greci, evrei, armeni și stabilirea la Tulcea a numeroși români din toate colțurile țării a dus la modificarea substanțială a structurii naționale.
La ultimul recensământ populația municipiului Tulcea era alcătuită din 91,04 % români, 4,55 % ruși și lipoveni, 1,37 % turci (singura etnie care își menține o pondere relativ constantă), 1,27 % ucraineni, 0,94 % romi și 0,83 % alte naționalități.
Structura profesională a populației a cunoscut, de asemenea schimbări cantitative și calitative importante generate de dezvoltarea economică a orașului în perioada 1966-1989.
Gradul de ocupare a fost foarte mare în anul 1975, 65%, ca urmare a creării a numeroase locuri de muncă ce au determinat deplasări definitive în municipiu a persoanelor active. După anul 1975, gradul de ocupare a început să scadă într-un ritm care s-a accelerat după 1990 până la 51,1 %. Din anul 1990 încep să apară primii șomeri.
Intrarea în funcțiune la capacități maxime a unităților industriale, după anul 1975 a determinat o creșterii a ponderii populației ocupate în industrie de la 38,1 % în 1975, la 44,6 % în anul 1986 (fig.27). În anul 1990 se mai fac o serie de angajării, dar începând cu anul următor, datorită dificultăților ce apar în condițiile noului mecanism economico-financiar, numărul salariaților scade la 36 % din totalul populației ocupate
Populația ocupată în agricultură a avut o pondere cvasi-constantă, cu o ușoară tendință de scădere în perioada 1975-1987. Dificultățile care apar în industrie încă din anul 1988 și care se acutizează după anul 1990, duc la o ușoară creștere a agricultorilor. După punerea în posesie a proprietarilor și închiderea unor capacități industriale, o parte a fiilor satelor s-au întors acasă, iar ponderea populației ocupate în agricultură a continuat să crească.
O evoluție corespunzătoare cerințelor sociale au avut ponderile populațiilor ocupate în învățământ, cultură, artă, știință și ocrotirea sănătății, unde se constată o ușoară creștere, aceasta datorându-se și scăderii ponderii populației ocupate. Dacă raportăm numărul angajaților în întreprinderi la populația totală a municipiului constatăm, în realitate o scădere a acestora de la 4,49 % în anul 1975 la 3,25 % în prezent.
În administrația publică, după o stagnare îndelungată a ponderii populației la 0,7%, în anul 1990 crește la 0,8 %, iar în prezent, a ajuns la 1,8 % din populația activă.
În ultimii ani se constată o scădere a populației ocupate în industrie și construcții și o creștere a celei ocupate în sfera serviciilor.
Mobilitatea teritorială a populației.
Mobilitatea teritorială a populației a avut și continuă să aibă un rol important în evoluția demografică a orașului.
Deplasările definitive au fost determinate de poziția geografică foarte avantajoasă, densitatea foarte mică a orașului și condițiile istorice în care a evoluat.
După Războiul de Independență, în perioada interbelică, dar și după cel de-al doilea război mondial, un număr important de bulgari, turci, evrei, greci etc. au plecat definitiv din oraș, dar un număr și mai mare de români din toate regiunile țării și mai ales din Moldova și Bărăgan s-au stabilit definitiv în oraș.
Migrația definitivă mai puternică către Tulcea a avut loc după încheierea colectivizării și în perioada industrializării accelerate, 1965-1977. Soldul migrator al orașului Tulcea în anul 1977 a fost de 47 %. Chiar și în prezent, în condițiile apariției șomajului și construirii unui număr mic de locuințe sporul migratoriu continuă să aibă un rol important.
Deplasările zilnice (navetismul) erau practicate în trecut de un număr mare de oameni (11,7 % din forța de muncă activă), care consumau zilnic timp, bani și sănătate pentru a ajunge la locul de muncă. După anul 1990, navetismul s-a redus foarte mult datorită închiderii unor întreprinderii și creșterilor de prețuri pe mijloacele de transport.
V. COMPONENTELE
ECONOMICO – GEOGRAFICE.
1.Activitățile industriale.
Factorii care au contribuit la dezvoltarea industriei în municipiul Tulcea sunt:
– bogăția și varietatea materiilor prime alimentare (pește, cereale, fructe, legume etc.);
– poziția geografică pe fluviul Dunărea, care favorizează transportul materiilor prime și desfacerea mărfurilor;
– politica de industrializare, adesea forțată și de dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor țării. Investițiile alocate municipiului Tulcea au determinat o creștere a producției industriale într-un ritm mediu de 30 % în perioada 1976-1980, depășind de trei ori valoarea medie națională. În același timp s-a realizat și o diversificare a producției industriale.
Valoarea totală a producției industriale este realizată prin contribuția industriei metalurgice (40,5 %), industriei alimentare (29,2 %), industriei energiei electrice și termice (12,5 %), industriei constructoare de mașini și a prelucrării metalelor (5,9 %), industriei textile și confecțiilor (5 %), industriei materialelor de construcție (4,6 %), a industriei prelucrării lemnului (1,1 %). Alte ramuri industriale au contribuții mai mici de 1 % (fig.28).
Industria metalurgică este reprezentată în municipiul Tulcea prin întreprinderi ale metalurgiei feroase și neferoase.
Metalurgia feroasă este reprezentată prin S.C. Feral S.A. care produce feroaliaje (ferosiliciu, feromangan, ferocrom, silicomangan etc.). Materiile prime utilizate sunt minereuri de mangan și crom, concentrate de wolfram și titan (toate din import), cuarțită, cocs metalurgic, strunjituri de oțel, mangal, var industrial etc., aduse din țară și chiar din județ. Consumurile de energie electrică sunt foarte mari, de 11.000 kwh pe tona de produs și respectiv apă, 23462,2 m³ pe zi de apă industrială.
Metalurgia neferoasă produce alumină calcinată în cadrul S.C. Alum S.A. Bauxita provine în totalitate din import. Consumul specific de apă și energie este foarte mare, determinând și prețuri destul de mari pe tona de produs. Prin cumpărarea întreprinderii de către o firmă străină și prin investițiile realizate a crescut producția și productivitatea, iar prin reutilare au scăzut costurile de producție. În prezent o mare parte din producție este destinată exportului.
Industria alimentară este cea mai veche ramură industrială din orașul Tulcea. Varietatea materiilor prime locale și din imediata vecinătate a determinat diversificarea producției. În prezent funcționează mai multe întreprinderi de importanță județeană și națională.
Fig.20. Structura industriei municipiului Tulcea după valoarea producției industriale. 1. metalurgia; 2. industria alimentară; 3. energia electrică și termică;
4. construcțiile de mașini și prelucrarea metalelor; 5. materialele de construcție; 6. industria textilă și confecțiilor; 7. prelucrarea lemnului; 8. alte ramuri.
S.C. Tulco S.A. prelucrează industrial peștele, începând din anul 1954. Din peștele de apă dulce și cel oceanic se obțin conserve, iar o parte este congelat sau sărat. În prezent întâmpină mari dificultăți în aprovizionare datorită încetării activității flotei de pescuit oceanic care asigura peste 70 % din necesarul de materie primă.
S. C. Dallco S.A. prelucrează legume și fructe începând din anul 1947. Materiile prime provin atât de pe teritoriul municipiului Tulcea (80 % din legume), cât și din localitățile învecinate. Gama de produse realizate este foarte diversă: conserve din legume, pastă de tomate, compoturi, dulcețuri, gemuri de fructe etc. În prezent unitatea se confruntă cu mari probleme în aprovizionarea cu materii prime și desfacerea produselor, fiind în pericol de închidere.
S.C. Campofrio S. A. este profilată prin preparate și semipreparate din carne, carne congelată. Producția asigură întregul necesar pentru piața locală și există disponibilități de livrare și pentru alte localități. După privatizare situația fostului abator s-a îmbunătățit, iar producția și calitatea produselor au crescut. Până în anul 1989, cantități însemnate erau exportate.
Întreprinderea de comercializare si industrializare a laptelui nu reușește să acopere necesarul populației la lapte proaspăt și unt. Produce însă cantități suficiente de smântână și iaurt. Tot aici funcționează și Întreprinderea de brânzeturi și înghețată.
Toate întreprinderile industriei alimentare sunt amplasate în zona industrială de nord-est a orașului, pe malul Dunării. Amplasarea a fost impusă de aprovizionarea mai lesnicioasă cu materii prime și consumul foarte mare de apă industrială care este preluată în totalitate din Dunăre. Apa potabilă este preluată din rețeaua orașului. Apele reziduale sunt deversate în Dunăre, ceea ce duce la poluarea fluviului cu diverse substanțe organice și chimice. De aceea este imperios necesară construirea unei stații de epurare a apelor reziduale.
În partea de sud a orașului pe șoseaua de centură, se află S. C. Viticola Aegyssus S. A., iar în oraș sunt patru întreprinderi ale industriei de morărit și panificație: moara și trei fabrici de pâine.
Energia electrică nu se produce pe teritoriul municipiului Tulcea. Ea este preluată din rețeaua națională și distribuită consumatorilor de către S. C. Electrica S.A.
Energia termică este distribuită populației prin rețeaua de termoficare a orașului. Agentul termic este produs de R.A.A.C.E.T. situată în partea de nord-vest a orașului și alte câteva centrale termice de cartier. Din anul 2004 orașul Tulcea a fost racordat la rețeaua de gaz metan, aceasta ducând la scăderea prețurilor și la îmbunătățirea serviciilor oferite populației de centralele termice.
Industria materialelor de construcție este bine reprezentată în municipiul Tulcea. Din punctele Bididia I și Bididia II se extrag calcare, iar pe malul Dunării în partea de nord-est a orașului se află o secție de produse de balastieră. Tot aici se găsește și fabrica de șlefuit și cioplit marmură. În zona de vest se găsesc depozite de materiale de construcție.
S. C. Tremag S. A., unitate ce a funcționat anterior anului 1990 ca secție Combinatului Metalurgic, realizează cărămizi refractare folosind magnezit și cromit din import.
Întreprinderile industriei materialelor de construcție au contribuit, din nefericire, și la poluarea mediului în municipiul Tulcea.
Industria textilă și a confecțiilor participa cu 5 % la valoarea producției industriale a orașului. Fabrica de confecții este situată într-o clădire modernă, pe strada Victoriei, în interiorul orașului. Este una din marile întreprinderi ale municipiului, ea singură contribuind la realizarea producției globale cu 4,7 %.
Industria construcției de mașini și a prelucrării metalelor are o pondere de 5,9 %. S. C. Aker S. A. se numără printre marile șantiere navale ale țării. Se află în partea de nord-vest a orașului și are instalații speciale (sincrolift), de lansare a navelor la apă. În nord-estul orașului se ocupă de construirea și repararea ambarcațiunilor mai mici S. C. Siaj S.A., întreprindere care funcționează din anul 1949.
Industria de prelucrare a lemnului este reprezentată de mai multe firme care au ca domeniu de activitate această ramură și care sunt repartizate în diverse zone ale orașului. Toate aceste unități aparțin sectorului privat și deservesc necesarul de mobilă și material lemnos din municipiul Tulcea.
Industria chimică are o pondere mică, de doar 0,7 %, în producția industrială a orașului. Întreprinderea de prelucrare a maselor plastice s-a modernizat și reorganizat prin cooperare cu o firmă germană, producția urmând să crească în următorii ani.
Activitățile de transporturi.
Prin poziția geografică, orașul Tulcea este cel mai important nod de comunicație din Dobrogea de Nord. Aici converg căile rutiere și feroviare, aeriene și fluviale.
Importanța funcției de transport este dată de ponderea forței de muncă în această ramură, 11,6 %.
Transportul fluvial s-a dezvoltat destul de greu în trecut datorită condițiilor naturale locale: curbele bruște ale cotului Tulcea, lățimea mică a fluviului, anaforul puternic din dreptul Colnicului Hora, și adâncimea mai mică a Dunării în acest loc.
La sfârșitul secolului al XIX-lea are loc prima modernizare a portului care a permis creșterea numărului de nave care efectuau operațiuni de încărcare și descărcare.
După anul 1965, creșterea industrială a orașului este însoțită de restructurarea și dezvoltarea activităților portuare. În prezent, Tulcea dispune de un complex portuar fluvio-maritim, cu mai multe sectoare.
Volumul total de mărfuri transportat în anul 2014 a avut următoarea structură: 67,1% materii prime pentru industria metalurgică, lemn și cherestea, 15,8 % materiale de construcție, 7 % utilaje, 3,4 % cereale și 6,7% alte produse.
Portul industrial deservește unitățile industriale de pe platforma metalurgică. Dispune de un cheu lung de 250 de metri pentru acostarea navelor maritime și un altul, mai scurt, pentru navele fluviale. Capacitatea totală de încărcare – descărcare este de 1.400 000 de tone pe an.
Portul bazei de pescuit oceanic are dotări necesare descărcării traulerelor și vaselor frigorifice. Lungimea cheiului este de 260 de metri. Din nefericire, activitatea flotei de pescuit a încetat, iar utilitatea acestuia a fost schimbată.
Portul de călători a fost modernizat și dotat în anul 1973 cu o nouă gară fluvială. Asigură legăturile cu localitățile din Delta Dunării, precum și cu alte porturi. În această perioadă portul de călători și gara fluvială se află într-un nou proces de modernizare, prin care se vor mări capacitățile de operare și va crește standardul.
Pe traseul Tulcea – Isaccea – Galați – Brăila care este dublat de transport rutier, numărul pasagerilor a scăzut atât de mult încât unele din cursele navelor clasice și a celor rapide au fost suspendate.
Portul turistic este o zonă special amenajată în dreptul hotelului „Delta”. Aici sunt ancorate navele destinate traficului turistic în Delta Dunării.
Pentru evitarea aglomerării portului cu nave care așteaptă operațiuni de încărcare și descărcare au fost amenajate la milele 36 și 39 două rade destinate navelor mineraliere și de pescuit oceanic.
Transporturile rutiere s-au dezvoltat după anul 1882, când s-a aplicat și în Dobrogea, Legea drumurilor. În anul 1900, Tulcea era legată prin șosele de Babadag și Constanța.
După cel de-al doilea război mondial, au fost lărgite și asfaltate căile rutiere și au fost construite altele noi.
În prezent, orașul este legat prin D.N. 22 de Constanța și Brăila și prin D.N. 22 A de Hârșova. Drumurile județene completează legăturile spre Jurilovca și Murighiol. Șoselele constituie singura cale de acces dinspre Tulcea către multe localități ale județului, drept care, traficul de mărfuri și călători este foarte intens. Mărfurile transportate spre Tulcea sunt în general, materii prime destinate unităților industriale: minereuri, roci de construcție, cereale, legume, fructe, lemn etc. În sens invers sunt transportate mărfuri industriale.
Transportul urban este deservit de 17 linii de autobuze care leagă cartierele de locuit cu centrul orașului, zonele industriale și chiar cu localitățile din apropierea municipiului Tulcea.
Transportul feroviar este deservita de calea ferată Tulcea-Medgidia care a fost construită după anul 1920. Este o linie secundară și neelectrificată, ceea ce îngreunează încă mult traficul.
Pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor, în partea de vest a orașului, în afara zonei de locuit a fost construită gara de mărfuri. Se expediază feroaliaje, alumină, produse alimentare și se primesc materiale de construcție, cherestea, cocs, mangal etc.
Transportul aerian este reprezentat prin relația Tulcea – București, care a fost inaugurată în anul 1955. Vechiul aeroport se găsea în partea de nord-est a orașului, în vecinătatea lacului Zaghen și nu dispunea de amenajări corespunzătoare. În anul 1973, la 16 km. de Tulcea, a fost construit un aeroport nou, în dotarea căruia intră și avioane utilitare. Tarifele mari ale călătoriilor din ultimul timp au determinat o scădere substanțială a numărului de pasageri, în anumite perioade, chiar și vara unele curse trebuind suspendate.
Utilizarea mijloacelor de transport cu un grad avansat de uzură, starea nu tocmai bună a căilor de comunicație și costurile mari ale serviciilor de transport sunt principalele probleme ale acestei activități în perioada actuală
Activitățile agricole.
Timp de secole, alături de comerț și pescuit, agricultura a fost principala ocupație a populației municipiului Tulcea. Condițiile naturale erau dintre cele mai vitrege, în primul rând datorită coeficientului mare de ariditate. Mijloacele cu care se efectuau lucrările agricole erau puține și rudimentare. În consecință recoltele mici reușeau cu greu să acopere necesitățile de hrană ale populației.
După încheierea procesului de colectivizare s-au realizat unele lucrări importante care au determinat o creștere reală a producției agricole. S-au creat sisteme de irigații parțiale sau locale, care au smuls secetei 4500 hectare de teren agricol din partea de vest, sud-est și est a municipiului. Prin desecările realizate în lunca Dunării din partea de nord-est a orașului s-a mărit suprafața arabilă cu 2561 hectare. Terenurile sunt protejate împotriva inundațiilor de 13,2 km de diguri. Terasarea dealurilor din vest și sud, care aveau pante accentuate a diminuat procesul de eroziune a solurilor și a mărit suprafața cultivată cu viță de vie. S-au aplicat măsuri de fertilizare a solurilor și combatere a dăunătorilor prin mijloace chimice, mărind producția agricolă, dar cu unele efecte negative asupra mediului înconjurător.
Modul de utilizare a terenurilor s-a modificat în timp prin creșterea ponderii suprafețelor arabile și a plantațiilor de viță de vie și scăderea suprafețelor cu pășuni și livezi. Au crescut suprafețele ocupate de construcții și drumuri, dar s-au micșorat cele neproductive și cele acoperite cu apă și stuf.
Cultura plantelor a suferit, de asemenea, unele modificări structurale. În perioada 1960 – 1978, suprafețele cultivate cu cereale, plante tehnice și legume cresc, iar cele cu livezi și viță de vie își mențin aceiași pondere. În intervalul 1998 – 2014 se constată o scădere a suprafețelor cu plante de câmp și o creștere a plantațiilor de viță de vie și pomi fructiferi (tabelul nr. 6).
TABELUL NR. 6.
Ponderea (%) suprafețelor ocupate de unele culturi agricole
în intervalul 1960 – 2014
Cerealele păioase se cultivă pe suprafețele cele mai întinse. În anul 2004, grâul și secara au ocupat circa 4500 de hectare, iar producția medie a fost de 2035 kg / ha. Pe suprafețe mici se cultivă orz, utilizat în industria berii și la creșterea animalelor. Ovăzul se cultivă din ce în mai puțin, datorită producției mici la hectar și a costurilor ridicate.
Porumbul s-a cultivat în anul 2012 pe 1833 ha și s-a realizat o producție totală de 5782 tone. Se cultivă în partea de vest și sud-est a municipiului deoarece aici există sisteme de irigații. Suprafețe însemnate cultivate cu porumb sunt și pe malul stâng al Dunării, unde pânza freatică este foarte aproape de suprafață.
Plantele tehnice cultivate sunt: floarea soarelui (4,1 % din suprafața arabilă), soia (introdusă în cultură în anul 1973) și inul pentru ulei (cultivat din ce în ce mai puțin datorită producției reduse la hectar).
Legumele ocupă 1471 ha, mai ales în lunca Dunării, unde solul aluvionar și umezeala mai mare permit producții importante. Se folosesc și irigațiile. Producția este destinată pieții orașului. Ponderi mari în cultură au mazărea, fasolea și tomatele.
Cartoful s-a cultivat pe circa 380 de hectare, obținându-se aproape 4000 de tone.
Vița de vie ocupă 1535 de hectare, mai ales în sud-vestul și sud-estul municipiului pe versanții terasați ai dealurilor. Cea mai mare pondere o au strugurii de vin prelucrați la S. C. Viticola Aegyssus S.A. Cu strugurii de masă se aprovizionează piețele orașului. În anul 2013 producția totală a depășit 8.700 de tone de struguri.
Creșterea animalelor este o ramură deosebit de importantă a agriculturii deoarece furnizează produse alimentare de bază în hrana populației și materii prime pentru industrie. Din aceste considerente, ponderea zootehnică în producția agricolă a crescut continuu, de la 6 % în anul 1969, la 56,1 % în anul 1994, dar a scăzut treptat datorită unor cauze diverse. Baza furajeră este asigurată de pășunile naturale (848 de hectare), de plantele de nutreț cultivate, porumb, orz, ovăz, lucernă și unele produse secundare ale industriei alimentare.
Bovinele sunt foarte importante pentru producția de lapte și carne, dar condițiile naturale nu sunt favorabile pentru creșterea lor. În anul 2013, pe teritoriul municipiului Tulcea erau 1640 de capete, din care 225 în gospodăriile populației.
Porcinele sunt crescute în gospodăriile populației și numai si numai 51 de capete în sectorul de stat.
Ovinele sunt adaptate foarte bine la vegetația ierboasă de stepă și la condițiile climatice aride. De altfel, păstoritul este o activitate tradițională a locuitorilor din nordul Dobrogei. Rasele de oi s-au ameliorat continuu, crescând producția de lână și lapte. Avicultura a înregistrat o creștere importantă prin introducerea metodelor moderne de creștere a păsărilor.
Apicultura este o ocupație specifică locuitorilor din municipiul Tulcea datorită bazei melifere existente: pădurile de salcâm și de tei din apropiere, vegetația hidrofilă din Delta Dunării, unele plante de cultură etc. Stupii sistematici se găsesc mai ales în gospodăriile populației.
Perioada de tranziție pe care o traversează agricultura odată cu întreaga economie națională este caracterizată prin prefaceri profunde ale sistemului de organizare, formelor de proprietate asupra pământului și a mijloacelor agricole.
Punerea în posesie a vechilor proprietari de pământ conform Legii fondului funciar și desființarea Cooperativelor Agricole de Producție au creat probleme și au generat modificări importante în agricultura municipiului Tulcea.
Mai îngrijorătoare decât scăderea producției vegetale și animale este lipsa de pregătire agricolă și ecologică a noilor proprietari. Sintagma „românul s-a născut țăran” nu este suficientă pentru practicarea unei agriculturi ecologice. Chiar și atunci când există cunoștințe și dorința de a le aplica, lipsesc mijloacele financiare. Se impun măsuri concertate, în vederea găsirii soluțiilor care să împiedice cât nu este prea târziu accelerarea eroziunii solurilor și degradarea terenurilor.
Economia piscicolă.
Pescuitul și piscicultura se practică în special în afara teritoriului propriu-zis a municipiului Tulcea, dar poziția sa la malul Dunării și la porțile deltei, au atras în această activitate o parte din forța de muncă a orașului. De altfel, întreaga activitate piscicolă din deltă este coordonată din municipiu. Se pescuiesc specii valoroase pentru carne și icre: știucă, morun, nisetru, păstrugă, crap, sau numai pentru carne: șalău, somn. Se constată însă o scădere a cantității de pește valoros în favoarea speciilor mai puțin valoroase de caras, biban, plătică etc. Aceste modificări au fost generate de schimbarea calitativă a apei prin scăderea cantității de oxigen dizolvat, creșterea substanțelor organice, a unor poluanți și bineînțeles pescuitului.
În anul 1970, datorită tradițiilor și poziției geografice a orașului, s-a înființat Întreprinderea de Pescuit Oceanic, devenită ulterior C. R. P. O. Traulerele și navele colectoare au adus, în timp, cantități însemnate de pește oceanic. Din nefericire, datorită unor cauze doar de unii știute, după anul 1990 compania și-a redus mult activitatea și apoi s-a desființat.
Activitățile de comerț si schimburi economice.
Funcția comercială a orașului Tulcea este foarte veche. A apărut odată cu dezvoltarea vechii cetăți Aegyssus și a avut o evoluție cu perioade de avânt, dar și de regres, în funcție de evenimentele istorice care au marcat întreaga regiune.
Extinderea funcției comerciale s-a datorat tocmai tradiției de vad comercial, dar și dezvoltării actuale a orașului. De altfel, în municipiu își fac cumpărăturile și mulți locuitori ai județului.
În anul 2014, rețeaua comercială era constituită din 561 de unități, din care 204 magazine alimentare, 261 nealimentare, patru magazine universale, „Winmarket”, „ Coral Plazza Mall.”, „ Diana Shopping Centre” și „ B.I.G.” și două magazine de tip supermarket „Penny”, „ Kaufland.”, „ Billa.”, „ Lidas .” si „ Lidl”.
Comerțul de stat a fost treptat înlocuit unități particulare sau prin sistemul de luare în locație de gestiune. Aceasta a asigurat o oarecare diversificare a mărfurilor și serviciilor, dar sunt încă destule dificultăți.
Cea mai mare pondere în valoarea totală a vânzărilor au avut-o cele de mărfuri nealimentare (47 %) și apoi, vânzarea mărfurilor alimentare (39,3%). O contribuție de 13,7 % are rețeaua de alimentație publică. Față de anul 2005 se constată o ușoară creștere a ponderii mărfurilor alimentare și scăderea ponderii alimentației publice.
POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC.
Municipiul Tulcea dispune de un potențial turistic antropic deosebit care îl încadrează între principale localități ale țării din acest punct de vedere. Se observă o îmbinare a obiectivelor turistice culturale, cu clădiri vechi și noi, muzee, biserici, sedii ale unor instituții economice sau publice și o serie de locuri de agrement, care îi conferă o ambianță turistică deosebită.
Resursele turistice antropice.
1.1. Obiectivele social – culturale.
Muzeul de Științe ale Naturii „Delta Dunării” (Foto 1) este un monument de arhitectură. Clădirea muzeului a aparținut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în orașul Tulcea pe la mijlocul secolului al XIX-lea animat de o ambiție și o tenacitate ce aveau să facă din el unul din cei mai înstăriți oameni din regiune. În jurul anului 1890 Avramide aduce doi meșteri italieni și le încredințează construcția unei case, pe care și-o dorea a fi un simbol al prosperității familiei sale. În scurt timp, casa amplasată în centrul orașului Tulcea va deveni pentru localnici cea mai frumoasă clădire din oraș. După anul 1944 casa Avramide devine sediul Comitetului Democratic Grec.
Foto 1 – Muzeul de Științe ale Naturii „Delta Dunării”
Muzeul de istorie și arheologie (Foto 2) al județului Tulcea a fost înființat în anul 1975, în parcul Monumentul Independenței, în ambianța unui complex arheologic și istoric, alături de ruinele vechiului Aegyssus (davă greacă, oraș roman și veche așezare românească) și de monumentul ridicat în anul 1899 de către locuitorii din Tulcea eroilor Războiului de Independență (1877-1878).
Foto 2 – Muzeul de istorie și arheologie
Muzeul este organizat în două pavilioane – primul, păstrat în forma din anul 1975, adăpostește vestigii din epocile greco-romană, greco-bizantină, medievală timpurie și ev mediu dezvoltat; al doilea, reorganizat radical în anul 1995, este rezervat preistoriei și protoistoriei Nordului Dobrogei (parter) și expozițiilor temporare (etaj). În expunerea pieselor s-a urmărit criteriul cronologic, dar și prezentarea pe situri, într-o succesiune logică, coerentă. În anii următori primul pavilion va face obiectul unei amenajări moderne și va fi reorganizată întreaga expoziție permanentă.
Muzeul oferă vizitatorilor imaginea sugestivă a trecutului istoric al teritoriului de la Gurile Dunării, din cele mai vechi timpuri și până în perioada evului mediu dezvoltat. În expoziția permanentă și depozite se conservă un bogat patrimoniu arheologic – aproape 90.000 de piese arheologice, numismatice, și epigrafice – rezultat, în principal, din cercetările arheologice efectuate în a doua parte a secolului XX în nordul Dobrogei; unele dintre piesele din colecțiile muzeului sunt de importanță națională și chiar europeană.
Muzeul de artă populară (Foto 3)Tulcea este organizat din anul 1989 și a ajuns astăzi să dețină un număr de 64.000 de piese împărțite în colecția de etnografie (instrumentar agricol pentru creșterea animalelor, instrumentar pentru industria casnică textilă, instrumentar de pescuit, colecție de piese de aramă etc.) și colecția de artă populară (țesături de uz casnic și decorativ, piese de port și podoabe, etc.).
Foto 3 – Muzeul de artă populară
Expoziția permanentă având ca tematică ornamentica tradițională, oferă publicului vizitator posibilitatea cunoașterii patrimoniului etnografic din nordul Dobrogei, într-o manieră de prezentare cu totul deosebită. Ornamentica țesăturilor decorative și de port din nordul Dobrogei, aparțin atât populației românești și aromânești cât și diferitelor grupuri etnice care s-au stabilit aici în decursul timpului, încântă vizitatorul.
În sălile Muzeului de Artă Populară sunt organizate și expoziții temporare. În cadrul acestora sunt valorificate diferite aspecte de civilizație tradițională, cât și aspecte ale creației populare tradiționale.
Muzeul de artă (Foto 4). Începutul constituirii colecțiilor de artă se suprapune cu întemeierea Muzeului Tulcean în mai 1950, într-o expoziție eterogenă, în actuala clădire a Muzeului de Științe ale Naturii „Delta Dunării”.
În anul 1964 se reduce dreptul Muzeului Tulcean numai la activități privind domeniul științelor naturii și unele concesii pentru etnografie, celelalte colecții urmau a se centraliza în muzee regionale (Constanța). Efectul hotărârii luate s-a răsfrânt, în primul rând, asupra colecțiilor de artă.
Reorganizarea administrativă din anul 1968, a readus în programul muzeului tulcean ideea tematică de început.
Foto 4 – Muzeul de artă
Actualul sediu se datorează dl-ui Petre C. Ioan, care a obținut acest fost Palat al Poștelor, fostul sediu al Prefecturii după 1878, care după amenajări de amploare a devenit la 23 august 1982, lăcașul potrivit al unui Muzeu de Artă.
Biserica Sf. Gheorghe (biserica cu ceas – Foto 5) a fost terminată și sfințită la 20 mai 1857, fiind construită de credincioșii ortodocși de naționalitate bulgară în timpul stăpânirii otomane. Ctitorii bisericii sunt Dumitrache Bei Teodorof și Hagi Valici Stoeanoff, care sunt înmormântați în curtea bisericii.
Foto 5 – Biserica Sf. Gheorghe
Lăcașul a fost reparat capital la exterior între anii 1975-1978. În interior s-au făcut reparații de mare anvergură pentru ruperea capilarității apei prin scoaterea pământului umed și aducerea pământului uscat și celelalte lucrări ce implică această procedură, până la montarea dalelor de marmură. Pictura a fost făcută în anul 1927 și spălată în anul 1952. În anul 1989 s-au început lucrările de restaurare a picturii, care s-au încheiat în anul 1992. Restaurarea a fost executată de pictorul restaurator Nicolae Gheorghe din București, ajutat de o echipă formată din 18 persoane.
Biserica a fost resfințită de Înalt Prea Sfințitul Antim Nica al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos după terminarea reparațiilor în anul 1981, iar resfințirea picturii s-a făcut de Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Lucian Florea al Tomisului în anul 1992, pe data de 4 octombrie. Catapeteasma este monument de artă și are scris, pe icoane anii 1862, 1864 și 1894, deci nu avem un an sigur și nici numele pictorului.
Biserica „Buna Vestire” (biserica grecească – Foto 6) din municipiul Tulcea este una din cele mai vechi biserici din nordul Dobrogei. Lucrările de construcție au fost conduse de arhitectul Ștefan Dupron și terminate în anul 1854. Biserica nu este ctitorie, fondurile necesare construirii ei s-au obținut din donațiile credincioșilor.
Foto 6 – Biserica „Buna Vestire”
În jurul anilor 1877-1878 la conducerea eparhiei era Mitropolitul Nichifor Carpaton. Acest lucru reiese din pastoralele sale adresate credincioșilor. Urmași ai acestuia nu se mai cunosc, ci doar numele preotului român Vasile Vlasachis, care și-a început pastorația în anii 1918-1919 până la 27 august 1946. De la această dată biserica a fost slujită de preoți din orașul Tulcea. În anul 1974, Biserica „Buna Vestire” a devenit parohie a Bisericii Ortodoxe Române.
Geamia „Azizie” (Foto 7) este localizată în partea de nord est a municipiului Tulcea. Este un monument impresionant ca înălțime, care datează din epoca feudală și este construit din piatră. S-a ridicat în jurul anilor 1750 – 1760 și este folosită de către credincioșii de religie musulmană.
Foto 7 – Geamia „Azizie”
Monumentul Independenței (Foto 8) este situat pe Colnicul Hora. Monumentul actual a fost inaugurat în anul 1977, la împlinirea a 100 de ani de la războiul de independență.
Pe acest loc a existat un monument a cărui piatră fundamentală a fost pusă în anul 1879. executarea lucrării a fost încredințată sculptorului venețian Georgio Vasilescu care a conceput forma viitorului monument: un obelisc la baza căruia să se afle sculptura unui dorobanț și a unui vultur cu aripile desfăcute. În anul 1898, sculptorul Georgio Vasilescu moare și lucrarea a trebuit continuată și terminată de sculptorul Constantin Bălăcesu. După un an, în 1899, statuia a fost terminată și adusă la Tulcea.
Foto 8 – Monumentul Independenței
În timpul primului război mondial, monumentul a fost parțial distrus, dar a fost refăcut de către sculptorul dobrogean Cristea Grosu. Acesta la readus la forma sa inițială cu deosebirea orientării dorobanțului și a vulturului cu fața spre oraș, și nu cum erau inițial, spre nord. Un element nou îl constituie scara monumentală, cu florile și popasurile ei.
Coborând spre micul parc al promontoriului, în stânga se află secția de arheologie a Muzeului „Delta Dunării”.
Mausoleul eroilor și cimitirul eroilor (Foto 9).
Mausoleul eroilor este situat pe dealul din partea de nord-vest a orașului pe locul unui vechi cimitir. A fost ridicat în cinstea celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei.
Foto 9 – Mausoleul eroilor și cimitirul eroilor
În imediata apropiere a mausoleului se află cimitirul eroilor români și sovietici căzuți în timpul celui de-al doilea război mondial în luptele împotriva fascismului. Periodic sunt aduse omagii eroilor căzuți în luptele pentru apărarea și eliberarea țării.
Statuia ecvestră a domnitorului Mircea cel Bătrân (Foto 10).
A fost ridicată în anul 1972 în piața centrală, pe un imens postament din marmură. Opera aparține marelui sculptor Ion Jalea născut în anul 1887 în localitatea Casimcea și a fost construită din bronz
Foto 10 – Statuia ecvestră a domnitorului Mircea cel Bătrân
Bustul lui „Spiru Haret” (Foto 11).
Lucrarea aparține sculptorului tulcean V. Chiriachide și a fost realizată prin contribuția populației orașului în anul 1922, ca drept omagiu celui care a fost animatorul dezvoltării învățământului și instrucției publice în Tulcea.
Foto 11 – Bustul lui „Spiru Haret”
Bustul din bronz se află pe un soclu de calcar înalt de . Inițial monumentul a fost amplasat în grădina publică de lângă malul Dunării, în locul actual fiind mutat în anul 1940.
Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” a fost înființat la 14 noiembrie 1883, zi de mare semnificație istorică – 14 noiembrie reprezentând data unirii Dobrogei cu patria.
Clădirea a fost construită în stilul arhitecturii românești și este cea mai veche instituție de învățământ secundar din Dobrogea.
Casa de cultură (Foto 12) .
Foto 12 – Casa de cultură
A fost inaugurată în anul 1968 și constituie centrul vieții culturale și spirituale a orașului Tulcea. Este o construcție modernă, dar care păstrează însă unele elemente ale arhitecturii locale.
Clădirea cuprinde la parter o superbă și încăpătoare sală de spectacole, un disco-bar, o sală de conferințe, iar la etaj o bibliotecă, o sală destinată petrecerii timpului liber și mai multe săli destinate pregătirii unor activități culturale.
Casa tineretului (Foto 13).
Această clădire este situată pe malul lacului Ciuperca, este o clădire modernă cu două nivele, de formă circulară și cuprinde o sală de spectacole, o discotecă, un bar, un mini-hotel și săli de repetiție. Încă de la început a reprezentat un centru de cultură, aici organizându-se periodic spectacole și concursuri îndrăgite de tinerii tulceni.
Foto 13 – Casa tineretului
1.2. Parcuri și alte locuri de agrement.
Parcul personalităților (Foto 14) este construit între Casa Cărții și Sala Spoturilor, are o galerie de 14 busturi, la care se adaugă altele două aflate în afara parcului, și anume bustul lui Carol I și al lui Mihail Kogălniceanu. Cele 14 busturi aflate în acest frumos parc sunt ale următoarelor personalități: Grigore Moisil, George Pantazzi, Ion Jalea, Geoge Georgescu, Nifon Bălășescu Nifon, Ioan Nenițescu, Alexandru Ciucurencu, Panait Cerna, Constantin Moisil, Constantin Brătescu, Orest Trafali, Jean Bart, Gheorghe Munteanu Murgoci, Grigore Antipa.
Foto 14 – Parcul personalităților
Complexul Ciuperca (Foto 15) cuprinde lacul omonim si amenajările din jurul acestuia. O atracție deosebită o reprezintă Complexul „Insulița”, care a fost amenajat pe o insulă antropică ce este legată printr-un pod ce malul lacului. Complexul cuprinde un mini-hotel, un restaurant cu terasă, alei de promenadă și un debarcader cu bărci și hidrobiciclete. Pe malul opus se află Casa Tineretului și un mic parc, dar care se află, în prezent, într-un avansat stadiu de degradare. Pe latura vestică se găsesc cluburile de caiac-canoe, un complex comercial, un restaurant, câteva terase și un tobogan acvatic. Zona este frecventată de pescarii amatori, care reușesc să-și practice pasiunea.
Foto 15 – Complexul Ciuperca
Parcul Copiilor ( Foto 16 ) este amplasat în partea de vest a municipiului Tulcea. Cuprinde o serie de amenajări care sunt folosite de cei mici pentru a se distra. De-a lungul aleilor se găsesc aparate și construcții care să-i anime pe copii. Este un loc destul de vizitat de părinți și copii.
Foto 16 – Parcul Copiilor
Parcul pensionarilor (Foto 17) se găsește în partea centrală a orașului. Reprezintă locul de întâlnire al persoanelor de vârsta a treia. Aceștia se întâlnesc zilnic, în acest loc, pentru a dezbate problemele cotidiene locale și naționale și pentru a juca table sau șah.
Foto 17 – Parcul pensionarilor
Faleza Dunării (Foto 18) este amenajată pe malul drept al Dunării între gara CFR și S.C.Tulco S.A. Reprezintă principalul loc de promenadă al cetățenilor municipiului Tulcea. Periodic se execută lucrări de consolidare datorită curentului central al Dunării.
Foto 18 – Faleza Dunării
Pe faleza Dunării există numeroase amenajări pentru petrecerea timpului liber, cum ar fi restaurante, terase, baruri, discoteci, cluburi ș.a.
Complexul Bididia cuprinde două amenajări: tabăra școlară și terasa Bididia. Tabăra școlară Bididia este situată pe colina cu același nume. Cuprinde terenuri de sport (fotbal. handbal, baschet, tenis de câmp), o grădină botanică, 2 bazine de înot, toate încadrate într-un peisaj pitoresc. Terasa Bididia cuprinde un restaurant cu terasă, precum și spații pentru organizarea unui picnic la sfârșit de săptămână.
Sala Sporturilor este amplasată în partea centrală a orașului, în vecinătatea Parcului Personalităților. Este construită într-un stil arhitectonic modern, fiind folosită pentru o gamă variată de concursuri sportive. Are o capacitate de 2000 de locuri și este utilizată și în activități culturale.
1.3. Activitățile umane cu scopuri turistice.
Principalele festivaluri și concursuri desfășurate în orașul și județul Tulcea, structurate pe domenii, la care pot participa turiștii sunt următoarele:
Arte vizuale
– Tabăra de creație „Calica 2002”
– Concursul de artă plastică „Constantin Găvenea”
– Concursul de artă plastică pentru tineret „Alexandru Ciucurencu”
Carte – Lectură publică
– Concurs literar de poezie și eseu „Panait Cerna”
Manifestări complexe
– Colocviile tulcene
– Serbările viei și vinului de la Niculițel
– Sărbătoarea apei și pescuitului la Murighiol
– „Zilele Urmuz” – complex de manifestări culturale
– Zilele culturii ucrainene
– „Arubiana” – complex de manifestări cultural artistice
Muzică
– Festivalul de interpretare a muzicii clasice „George Georgescu”
– Festivalul de muzică ușoară „Sulina 2002”
– Concursul de interpretare corală „Ludovic Paceag”
Teatru
– Festivalul de teatru neprofesionist „Tragos”
– Tradiții
– Vatra folclorică „Dăeni”
– Festivalul folcloric pentru tineret „Peștișorul de aur”
– Festivalul cântecului vechi rusesc
– Festivalul – concurs de interpretare a muzicii populare „Grigore Kiazim”
– Festivalul folclorului tulcean
– Școala de vară a meșteșugurilor tradiționale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Caracteristici Geografice ale Orasului Tulcea (ID: 137319)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.