Caracteristici Generale ale Municipiului Craiova

Economie

Caracteristici Generale ale Municipiului Craiova

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducere

Capitolul I – Caracteristici generale ale municipiului Craiova

Prezentarea municipiului Craiova

Capitolul II – Parcul Nicolae Romanescu

2.1. Grădinile și parcurile municipiului Craiova – Parcul Nicolae Romanescu

Capitolul III – Caracteristici chorematice ale dezvoltării municipiului Craiova

3.1. Obiective strategice teritoriale

Concluzii

Anexe

Anexa 1

Anexa 2

Bibliografie

Introducere

Identitatea și cultura reprezintă un conținut de trăsături de ordin spiritual, material, intelectual și afectiv, total diferit unor elemente definitorii pentru stilul de viață, sistemul de valori, tradițiile și credința respectivului grup.

La nivel internațional o tot mai mare atenție este acordată potențialului culturii de a cataliza procesele de dezvoltare. Planurile de dezvoltare strategică a orașelor europene acordă o atenție deosebită culturii și creativității – se vorbește despre orașe creative (orașe ale căror politici de dezvoltare sunt definite prin implicarea cetățenilor prin metode specifice domeniului cultural), despre industriile creative (acele ramuri ale industriei care fac uz de creativitate ca principal capital – producția de carte, producția cinematografică, industria modei, publicitatea etc. – a căror rată de creștere este de cinci ori mai mare decât a industriilor tradiționale). Prin urmare este important ca și municipiul Craiova să își definească propria strategie în domeniul culturii, mai ales că zestrea culturală este impresionantă.

Scopul unei astfel de strategii îl reprezintă consolidarea și dezvoltarea calitativă a actului cultural în Craiova, astfel încât orașul să fie recunoscut pe plan regional și național ca o comunitate care prețuiește, sprijină și dezvoltă cultura și artele și are un aport cultural valoros pe plan național și internațional.

Probleme generale constă în lipsa unor spații adecvate pentru activitatea instituțiilor și organizațiilor culturale; slabă dinamică a vieții culturale doljene: creșterea calității ofertei culturale și a cererii produsului cultural; lipsa de sustenabilitate a instituțiilor culturale; insuficientul accent pe dezvoltarea parteneriatului între operatorii culturali, mediul de afaceri.

Mediul academic și administrația publică locală; lipsa unor politici comunitare în domeniul cultural.

Obiective specifice sunt reprezentate de asigurarea unor spații adecvate pentru activitatea instituțiilor și organizațiilor culturale; dinamizarea vieții culturale, creșterea calității ofertei culturale și a cererii produsului cultural.

Creșterea sustenabilității instituțiilor culturale are în vedere punerea accentului pe dezvoltarea parteneriatului între operatorii culturali, mediul de afaceri, mediul academic și administrația publică locală; adoptarea unor politici comunitare în domeniul cultural.

Parcul Romanescu este considerat cel mai mare parc natural din Estul Europei, un monument istoric, un punct de referință și cultural al Craiovei.

Una dintre cele mai renumite și căutate zone de agrement din Craiova, Parcul Nicolae Romanescu se întinde pe o suprafață de 90 de hectare și a fost realizat începând cu anul 1900 la inițiativa primarului de atunci al Craiovei, Nicolae Romanescu.

Frumosul debarcader de pe malul lacului este dotat cu bărci de agrement și hidrobiciclete.

Tot din suprafața parcului face parte un hipodrom, întins pe 20 de hectare și un velodrom de dimensiuni olimpice. Aici își dau întâlnire zi de zi tineri și adulți pentru jogging sau pentru o plimbare cu bicicletele sau rolele.

Inițial, parcul Nicolae Romanescu a găzduit una dintre cele mai vechi grădini zoologice din țară, inaugurată în anul 1906.

Colecția de animale număra la început doar câteva specii: urși carpatini, cerbi și păuni.

În anii '60, grădina zoologică din Craiova a fost populată cu lei, maimuțe și struți, pentru ca, după 1989, să fie aduse lame, jaguari, struți africani, chiar și tigri.

În cuprinsul lucrării (Anexe) se regăsesc poze realizate personal – Anexa 1 – la care s-au adăugat efecte speciale pentru a ilustra unicitatea parcului și poze realizate în momentul construcției celebrului parc (Anexa 2), regăsite în incinta Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman (Biblioteca Centrală Regională Oltenia).

Deși situația actuală a parcului s-a îmbunătățit recent, infrastrucutra s-a rezumat la noile alei destinate pietonilor și sunt îmbrăcate în asfalt la care s-a adaugat un nou strat nou de bitum. În ceea ce privește aleile din beton, acestea au fost așternute, de această dată, cu un strat de piatră cubică. Autoritățile au intervenit și asupra aleilor din pământ care au fost trasate pe lângă cursul de apă, acestea fiind îmbrăcate cu piatră spartă.

Decolmatarea pârâului în aval de lacul mare și recondiționarea cascadelor și a căderilor de apă, Podul suspendat, toate băncile și grupurile sanitare, înlocuirea stâlpilor de iluminat, coșurile de gunoi, cișmelele publice achiziționate sisteme de irigare automată, pavilioanele care există în parc, inclusiv pavilionul fanfarei, Glorieta și Debarcaderu precum și toate celelalte podețe au fost reabilitate, la fel și cele două intrări în parc și împrejmuirea s-au realizat intr-un timp record.

Capitolul I

Caracteristici generale ale municipiului Craiova

Craiova este al șaselea cel mai mare oraș din România și capitala județului Dolj, fiind situat în apropiere de malul de est al râului Jiu, în centrul Olteniei. Este un centru politic de lungă durată și se află la distanțe aproximativ egale dintre Carpații Meridionali (Nord) și Dunăre (Sud). Craiova este un oraș comercial principal la vest de București și cel mai important oraș din Oltenia. Orașul a prosperat ca un centru comercial regional, în ciuda unui cutremur în 1790, o epidemie în 1795 și un atac istoric în 1802 în care a fost ars.

Situat în zona centrală a orașului și înconjurat de clădiri monumentale vechi și noi, Palatul Administrativ a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu, un promotor al stilului neromânesc în arhitectură. Clădirea, construită între 1912 și 1913, este remarcabilă pentru interpretarea originală a ferestrei și a cadrelor de uși, coloane și alte elemente specifice arhitecturii vechi românești. Palatul este în prezent sediul Prefecturii Dolj și a Consiliului Județean Dolj.

Municipiul Craiova posedă un important potențial de poziție, datorită situării sale pe traseul celor mai importante căi de transport (atât rutiere cât și feroviare), ce asigură legătura dintre Capitală și vestul țării, a arealului carpatic cu spațiul balcanic. Craiova deține poate cel mai pregnant „loc central” dintre toate marile centre urbane ale țării, fiind capitala incontestabilă a Olteniei.

Caracteristicile negative identificate au inclus constrângeri severe datorate poziționării geografice, municipiul situându-se în arealul de impact maxim provocat de schimbările climatice globale pe teritoriul României, mai ales în ceea ce privește procesele de deșertificare; “vidul” uman zonal creat de puterea de „absorbție” a municipiului în perioada de dezvoltare accentuată din anii 60-70 ai secolului trecut, lipsa unei centuri verzi bine conturate, deficiențe în racordarea la căile majore de transport (lipsa unei variante sudice a centurii de ocolire a municipiului), neprevederea realizării unei autostrăzi în zonă, insuficienta coordonare între actorii din cadrul comunității, dar și necoordonare inter comunitară, dificultăți legate de gestionarea eficientă a resurselor locale, slaba calitate a serviciilor oferite cetățenilor, migrația forței de muncă, mai ales a celei cu înaltă pregătire profesională; probleme grave legate de resursele umane, accesul limitat pentru o bună parte a comunității la informație și servicii, slaba reprezentare și promovare a intereselor orașului la nivel național și internațional, menținerea fenomenului de excluziune socială pentru grupurile vulnerabile, mai ales în ceea ce privește populația rromă.

În urma unui proces s-au desprins următoarele concluzii care au stat la baza creionării acestui document strategic. Dezvoltarea orașului nu reprezintă doar o problemă a autorităților locale, ci ține de voința și capacitatea întregii comunități de a defini obiective strategice și de a le transpune în programe operaționale. Craiova se confruntă cu probleme specifice unui oraș în plină dezvoltare și sub urbanizare.

Colectivitatea locală trebuie să-și asume un rol mai activ în ceea ce privește problemele cu care se confruntă comunitățile din imediata apropiere, iar unica soluție ar fi urgentarea procesului de asociere inter comunitară de tip metropolitan.

Craiova se află mult deasupra altor centre urbane din regiune, inclusiv în ce privește resursele de inteligență, mobilizare și antreprenoriat disponibile. Valorificarea la standarde de eficiență ridicată a acestor resurse poate duce la dezvoltarea unui profil creativ și inovativ unic în regiune.

Craiova trebuie să își asume cu adevărat rolul regional pe care îl clamează. Discursul “centrului regional” trebuie dublat de o acțiune strategică rațională, capabilă să speculeze domeniile în care municipiul deține cu adevărat avantaje strategice în comparație cu alți competitori (universități, servicii administrative, servicii medicale etc.).

Craiova deține în continuare un potențial deosebit în ceea ce privește dezvoltarea unor activități economice “tradiționale” (industria constructoare de mașini, industria chimică, complexul energetic), dar se poate baza și pe o resursă umană de înaltă calificare în domenii precum IT, servicii bancare, servicii medicale etc.

Creșterea calității vieții este un obiectiv strategic indispensabil dezvoltării viitoare a orașului. Existența unei administrații publice performante este esențială pentru dezvoltarea strategică a orașului.

Succesul strategiei la nivel tactic și operațional depinde de capacitatea comunității de a forma grupuri comune de lucru (administrație – grupuri interesate) care să implementeze programele structurate la nivel strategic, să le monitorizeze, evalueze și să le corecteze în timp util. Condițiile naturale de care a beneficiat Craiova ca așezare au favorizat permanența viețuirii populației in aceste locuri si succesiunea civilizațiilor: pre tracică, traco-dacă, geto-dacică, daco-romană, daco romană bizantină și, mai apoi, românească. Una din așezările geto-dacice mai importante de pe raza Craiovei (zona Mofleni) a purtat numele de Pelendava, datând din perioada 400-350 î.e.n. după cum indica descoperirile arheologice.

La începutul secolului al II-lea e.n. romanii au construit aici un castru, întâi din valuri de pământ întărit, apoi din piatra si ceramică. Datorita poziției geografice favorabile, protecției castrului roman si a garnizoanei militare, Pelendava romana a cunoscut o viața înfloritoare. Așezarea este menționata pe Tabula Peutingeriană – o hartă a imperiului roman, realizata ca urmare a inițiativei împăratului roman Caracalla. Anul 225 este considerat data primei mențiuni documentare a celei mai vechi așezări din vatra actualului oraș.

Craiova reprezintă reședința județului Dolj ai cărui vecini sunt: județul Vâlcea și Gorj la nord, județul Olt la est, județul Mehedinți la vest iar la sud este delimitat de granița cu Bulgaria. Suprafața județului Dolj ocupă 7414 Kmp reprezentând 3,1% din suprafața totală a țării. Organizarea cuprinde trei orașe, două municipii și treizeci și patru de comune. Craiova se află pe malul stâng al Jiului la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, mai exact la 44 2` latitudine nordică, 23 5` longitudine estică, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116m.

Craiova se află într-un climat temperat continental, cu influențe mediteraneene caracteristice zonei de câmpie.

Se poate observa că orașul Craiova are o formă foarte neregulată în special spre partea vestică și nordică. Interiorul orașului spre deosebire de marginea acesti orașe, două municipii și treizeci și patru de comune. Craiova se află pe malul stâng al Jiului la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, mai exact la 44 2` latitudine nordică, 23 5` longitudine estică, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116m.

Craiova se află într-un climat temperat continental, cu influențe mediteraneene caracteristice zonei de câmpie.

Se poate observa că orașul Craiova are o formă foarte neregulată în special spre partea vestică și nordică. Interiorul orașului spre deosebire de marginea acestuia este foarte compact

Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful județului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor în timp ce partea sudică tinde spre luncă. Craiova face parte din Câmpia Română mai precis din Câmpia Olteniei ce se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului.

Zona de câmpie presupune văi cu lunci mai largi, iar suprafețele netede dintre văi sunt presărate din loc în loc cu mici adâncituri (crovuri) sau sunt acoperite cu dune de nisip. Solul este negru și foarte roditor numit cernoziom. Sub cernoziom se găsește un strat de loess, constituit din pulberi foarte fine de culoare galbenă, a cărui grosime variază de la 2-3 m, spre partea nordică, până la 30-35 m spre partea sudică.

Rețeaua hidrografică a județului Dolj este reprezentată în general de Dunăre ce captează majoritatea râurilor sudice, și cursul inferior al râului Jiului ce străbate teritoriul județului de la nord la sud străbătând defileul cu același nume.

Fig. 1.1. Așezarea de ordin geografic a Municipiului Craiova în context național, regional și județean

Fig. 1.2. Zone concentrice al structurii urbane

Rețeaua stradală a orașului Craiova este dezvoltată, foarte complexă. Se observă o densitate mai mare în partea centrală și sudică.

În partea nordică se poate observa rețeaua feroviară a Craiovei.

Axele de comunicații cu alte regiuni se găsesc în toate cele 4 punte cardinale – Partea nordică – Bariera Vâlcii – Partea sudică –Popoveni – Partea estică – Calea București – Partea vestică – Bucovăț, Bulevardul Știrbei Vodă.

Centrul orașului Craiova îmbină elemente de arhitectură noi cu elemente vechi. Se impune statuia lui Mihai Viteazul, monument ridicat în cinstea să și a faptelor sale. După primul război mondial, pe plan stilistic să continuat afirmarea elementelor naționale în artă.

În Craiova acestei perioade se construiește așa-numita Casa Albă (pe una din laturile grădinii centrale – English Park – realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului.

Dovada evoluției continue a economiei craiovene stă și creșterea populației orașului:

În 1735 peste 4000 de locuitori (836 de familii): în jurul anului 1848 circa 20.000 de locuitori în preajma anului 1859, existau circa 25.000 de locuitori. Craiova se situa imediat după capitala Țării Românești București; în 1985 275.098 locuitori în 1995 – 308.000 locuitori.

În primele două decenii ale secolului al XIX-lea Craiova este caracterizată de înflorirea economică, urbanist – edilitara, de multiplicarea preocupărilor locuitorilor săi în ramurile meșteșugurilor, comerțului, serviciilor publice.

Comparativ cu celelalte mari centre urbane, Craiova se situează ca un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.

În timpul ocupației țariste (1828-1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante.

În 1832, existau un număr de 595 de prăvălii, din care “197 de lemn și 398 de zid”. Orașul se menține că centrul comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cerviș.

Revoluția din decembrie 1989 a condus la modificări importante în domeniul economic, prin realizarea unei piețe libere și prin descentralizarea conducerii tuturor sectoarelor economiei naționale. Are loc o repunere în valoare a spiritului de proprietate prin liberalizarea inițiativei particulare și privatizarea unor bunuri care au aparținut în exclusivitate statului.

În domeniul industrial s-a remarcat o scădere a producției tuturor capacităților, determinată în principal de faptul că nu s-a putut anticipa direcția impactului schimbării și dimensiunea șocurilor care au urmat după modificarea sistemului economico-social.

Totuși, industria continua să reprezinte ramură de activitate cu mare influență asupra economiei orașului (70%). În perioada ulterioară Revoluției se înregistrează progrese reale în dezvoltarea serviciilor de telecomunicații, a serviciilor bancare și de asigurări, a serviciilor de consultanță în afaceri (CDIMM, Centrul Româno-american).

La nivelul județului are loc o creștere spectaculoasă a numărului de firme mixte și a valorii capitalului învestit, situând Doljul pe primul loc în România din acest punct de vedere. (Raportându-ne la mărimea capitalului străin învestit, după Coreea de Sud – DAEWOO Automobile România, cel mai mare volum de investiții provine din: Italia, Belgia, Austria, Germania, Elveția, Grecia, Israel,…).

Populația ocupată actual – de circa 270000 persoane – se repartizează astfel: 38% în industrie, 15% în comerț și reparații, 10% în transporturi și depozitare, 8% în învățământ, 5,7% în domeniul medical… Aspecte culturale Craiova reprezintă un important centru universitar și cultural, în Craiova învață circa 20 000 de studenți și aproximativ 70 000 de elevi, dimensiunea culturală fiind proiectată de instituții prestigioase

Dintre realizările contemporane trebuie amintit Teatrul Național, construcție realizată în 1850. Adăpostește și un muzeu ce expune peste 5000 de documente referitoare la evoluția fenomenului teatral din Oltenia.

Muzeul Olteniei, funcționează din 1915 și este organizat pe 3 secții: etnografie, istorie și științele naturii. Patrimoniul muzeului cuprinde peste 12 000 de piese grupate pe colecții. Universitatea. Monument de arhitectură ridicat în 1890, a adăpostit inițial Palatul Justiției. Universitatea a fost înființată în 1947. Biblioteca universitară cuprinde peste un milion de volume. Alte obiective culturale: Filarmonica de Stat Oltenia, Teatru de Păpuși, Biblioteca Județeană, Muzeul de Artă, etc.

Cea mai veche construcție – din zona Craiovei – care s-a păstrat, atestata ca atare, este mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi. Ea se înscrie în categoria construcțiilor religioase monumentale din Țara Românească. Dar, în afară de biserică, nu s-a păstrat până în vremea noastră nici una din vechile sale clădiri. Unele au căzut victimă jafurilor și incendiilor provocate de dușmani interni sau externi, altele au fost distruse de calamități naturale, ca revărsările apelor Jiului și numeroasele cutremure de pământ.

1.1 Prezentarea orașului Craiova

Craiova reprezintă reședința județului Dolj ai cărui vecini sunt: județul Vâlcea și Gorj la Nord, județul Olt la Est, județul Mehedinți la Vest iar la Sud este delimitat de granița cu Bulgaria. Suprafața județului Dolj ocupă 7414 Kmp reprezentând 3,1% din suprafața totală a țării. Organizarea cuprinde trei orașe, două municipii și treizeci și patru de comune.

Craiova se află pe malul stâng al Jiului la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116m. Craiova se află într-un climat de ordin temperat continental, cu influențe mediteraneene caracteristice zonei de câmpie.

Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful specific de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor în timp ce partea sudică tinde spre luncă. Craiova face parte din Câmpia Română mai precis din Câmpia Olteniei ce se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului.

Zona de câmpie presupune văi cu lunci mai largi, iar suprafețele netede dintre văi sunt presărate din loc în loc cu mici adâncituri (crovuri) sau sunt acoperite cu dune de nisip.

Solul este negru și foarte roditor numit cernoziom. Sub cernoziom se găsește un strat de loess, constituit din pulberi foarte fine de culoare galbenă, a cărui grosime variază de la 2-3 m, spre partea nordică, până la 30-35 m spre partea sudică.

În primele două decenii ale secolului al XIX-lea Craiova este caracterizată de înflorirea economică, urbanistă – edilitară, de multiplicarea preocupărilor locuitorilor săi în ramurile meșteșugurilor, comerțului, serviciilor publice. Comparativ cu celelalte mari centre urbane, Craiova se situează ca un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.

În timpul ocupației țariste (1828-1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. În 1832, existau un număr de 595 de prăvălii, din care “197 de lemn și 398 de zid”. Orașul se menține că centrul comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cerviș.

Revoluția din decembrie 1989 a condus la modificări importante în domeniul economic, prin realizarea unei piețe libere și prin descentralizarea conducerii tuturor sectoarelor economiei naționale. Are loc o repunere în valoare a spiritului de proprietate prin liberalizarea inițiativei particulare și privatizarea unor bunuri care au aparținut în exclusivitate statului.

În domeniul industrial s-a remarcat o scădere a producției tuturor capacităților, determinată în principal de faptul că nu s-a putut anticipa direcția impactului schimbării și dimensiunea șocurilor care au urmat după modificarea sistemului economico-social. Totuși, industria continuă să reprezinte ramură de activitate cu mare influență asupra economiei orașului (70%).

Craiova a fost înființată în 1846 pentru a partaja prima companie românească pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre de la Brăila.

În secolul al XIX-lea, Craiova – cu peste 40.000 de locuitori – a fost un oraș care a avut mici fabrici si ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcții etc.

În 1913, Titu Maiorescu a semnat un tratat de pace care a pus capăt războiului balcanic, cunoscut în istorie ca Tratatul de Pace de la Craiova.

Între b1914-1916, Craiova a devenit un comandament militar puternic precum armata. În august 1916, la intrarea în război, s-a format o armată de 134,400 de oameni.

În 1940 Craiova devine un loc în conferință română – bulgară, română – bulgară după discuțiile purtate la Craiova, un tratat a fost semnat la 07 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

Începând cu anii ‘60 orașul a devenit un centru industrial puternic, în curs de dezvoltare industrial și constructoare de mașini, aeronave, produse chimice, produse alimentare, electricitate, materiale de construcții, industrie electrotehnică, minieră, industria energetică. Printre acestea se pot enumera Electroputere, fabrica de avioane și fabric de Ișalnița.

În urma analizelor și dezbaterilor organizate la nivel local a fost creionată o viziune de dezvoltare a municipiului Craiova pornind de la următoarele elemente: importanța regională a municipiului; afirmarea orașului ca centru de inovație și oportunități; importanța construcției unei comunități primitoare, a unui mediu local plăcut pentru locuitori și pentru vizitatori; afirmarea Craiovei ca și colectivitate universitară și financiar economică de nivel transnațional; accentual pus asupra dezvoltării turismului; necesitatea structurării unei administrații locale eficiente, eficace, transparente și responsabile la nevoile comunității; importanța implicării cetățenilor, ca factor de stimulare a dezvoltării comunitare; dezvoltarea unui mediu de afaceri bazat pe antreprenoriat, dinamism și implicare în viața comunității.

Strategia s-a raportat la mediul existent – în urma unei analize strategice efectuate orizontal, vertical și transversal asupra documentelor strategice de nivel european, național, regional, intra – și trans regional, cu caracter general precum și a celor cu caracter sectoriale, precum și corelarea rezultatelor acestei analize cu date statistice, sondaje de opinie și alte analize. În urma acestora a fost creionat un profil strategic al orașului (înțelegând prin aceasta totalitatea trăsăturilor locale ce sunt susceptibile a afecta pozitiv sau negative, determinând pe termen lung dezvoltarea municipiului Craiova).

Viziunea propusă pentru municipiu este rezultanta întâlnirilor organizate de Primăria municipiului Craiova, în cadrul cărora au fost expuse părerile reprezentanților unor instituții, ai ONG-urilor și ai unor grupuri profesionale.

Caracteristicile pozitive identificate au fost: existența unui potențial foarte mare, nevalorificat încă la capacitate maximă, în domeniul învățământului universitar, existența unui potențial economic important rezultat din combinație ramurilor economice tradiționale și a germenilor celor inovative, existența unui potențial crescut în domeniul medical, prezența unei deschideri spre colaborare a administrației municipale, existența unui potențial turistic, a unui potențial cultural de excepție, existența unui potențial deosebit în ceea ce privește inovația, fundamentat de zestre tehnologică de excepție (este suficient să amintim de A. Coandă) dublat de caracterul întreprinzător și creativitatea proverbială a localnicilor.

În stabilirea instrumentelor și politicilor de atingere a acestui deziderat au fost luate în considerare poziționarea municipiului Craiova în mediul concurențial local, regional și național precum și conjunctura economică internațională.

Strategia de dezvoltare a economiei locale a avut ca punct de pornire elementele care pot să conducă la creșterea competitivității și anume: încurajarea creșterii economice la nivel microeconomic (cu accent pe IMM-ri), din perspectiva productivității și a cifrei de afaceri; promovarea în continuare a rolului regional și național al municipiului; asigurarea poziției dominante în lanțul trofic al activităților economice din întreaga zonă periurbană; stimularea și susținerea investițiilor în sectoarele cheie ale economiei locale în scopul creșterii competitivității și a gradului de ocupare a acestora; creșterea competitivității prin introducerea și generalizarea managementului performant; identificarea unor noi sectoare de activitate și posibile localizări spațiale ale acestora cu accent pe dezvoltarea industriilor noi, moderne, novatoare, competitive, cu produse cu valoare adăugată mare; folosirea eficientă a resurselor energetice; primatul conservării și protecției mediului – condiție necesară pentru asigurarea unei dezvoltări economice pe termen lung; dezvoltarea unor produse cu branduri de marcă internațională; preocupări pentru creșterea continuă a calității; stabilirea, susținerea și menținerea parteneriatelor, inclusiv la nivel transfrontalier în elaborarea și aplicarea strategiei în domeniul economic; asigurarea forței de muncă ce prezintă calificările cerute de profilul firmelor care își desfășoară activitatea în zonă; întărirea capacității instituționale în plan local.

Problemele generale constă în: resursele bugetare aflate la dispoziția municipalității și alocate dezvoltării economice locale insuficiente, nu acoperă nici pe departe nevoile existente ale comunității; nivelul investițiilor este mult redus comparativ cu potențialul de care dispune municipiul; puterea micilor întreprinzători este redusă, iar în rândul acestora nu există un spirit antreprenorial; lipsa acută de terenuri în intravilanul municipiului, chiar și neviabilizate care să fie puse la dispoziția investitorilor; existența unui număr relativ redus de produse de marcă/brand, care să acționeze ca un agent de marketing pe plan internațional și care ar putea ataca sectoarele de nișă ale pieței europene; inexistența unor contacte mai strânse între administrație și agenții privați, astfel încât să se poată satisface într-o măsură cât mai mare nevoile celor din urmă prin eliminarea autorizațiilor inutile, reducerea duratei de evaluare a cererilor și de elaborare a deciziilor; existența unei crize de locuințe și terenuri pentru construcții (motivul fiind imposibilitatea extinderii pe orizontală a orașului datorită disputei privind limitele administrative; reducerea cotei de impunere la impozitul pe venit și trecerea „marilor contribuabili” de la nivelul bugetului local, la bugetul național are drept efect o scădere substanțială a veniturilor bugetului local (cota defalcată din impozitul pe venit); nefinalizarea procesului de privatizare a marilor întreprinderi economice cu capital majoritar de stat (Automobile Craiova, Electroputere, Avioane Craiova, Doljchim etc.), fapt ce creează mari dificultăți în elaborarea unei strategii de dezvoltare economică; lipsa unor clustere economice închegate pentru principalele ramuri industriale (construcția de mașini, industria alimentară, ușoară, chimică etc.).

Craiova, în calitate de mare centru economic zonal, unde anual sunt organizate târguri

Expoziționale și de afaceri, nu beneficiază de un spațiu expozițional corespunzător, locațiile folosite (Casa Științei și Tehnicii, Teatrul Național Craiova), necorespunzând unor standard necesare desfășurării unor astfel de manifestări.

Luând în considerare problemele strategice identificate, în urma analizelor SWOT și EXPERT au fost identificate următoarele obiective specifice, care să permită creionarea direcțiilor de dezvoltare: crearea unui mediu economic competitiv și atractiv investițiilor autohtone și străine; dezvoltarea unei economii performante, durabile și ecologice printr-un management eficient al dezvoltării economice locale; diversificarea, amplificarea și modernizarea activităților terțiare, inclusiv eliminarea fenomenului terțializării false, ca suport a dezvoltării durabile; gestionarea optimă a terenurilor destinate infrastructurilor industriale, comerciale și de servicii.

Dezvoltarea urbană a municipiului Craiova trebuie să se facă în concordanță cu următoarele principii ale amenajării teritoriului și urbanismului: dezvoltarea economică și socială echilibrată a tuturor zonelor, cu respectarea specificului acestora; urbanismul privit ca un ansamblu de activități; îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivității în general prin eliminarea disfuncționalităților, asigurarea accesului la servicii publice și locuințe convenabile pentru toți locuitorii; gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului; utilizarea rațională, durabilă și eficientă a terenurilor, în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite; protejarea zonelor sensibile din punct de vedere ecologic; protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural; crearea condițiilor pentru satisfacerea cerințelor speciale ale copiilor, vârstnicilor și ale persoanelor cu handicap; gestionarea eficientă a riscurilor urbane și prevenirea efectelor lor catastrofale.

Probleme generale sunt redate prin infrastructura de circulație și transport degradată, neconcordantă cu cerințele actuale de trafic și acces rapid și liber. Raportat la elementele stradale, există următoarele disfuncționalități; străzi cu gabarite necorespunzătoare categoriei; străzi cu capacitate de circulație depășită; intersecții amenajate la care capacitatea de circulație este depășită; intersecții neamenajate corespunzător; piețe de circulație sau grupări de intersecții amenajate necorespunzător; sistemul de dirijare a circulației semaforizate este discontinuu; circulația este îngreunată de numărul mare și în continuă creștere de automobile și de arhitectura centrului orașului (străzi strâmte, întortocheate); altă problemă este cea a străzilor neasfaltate în zonele periferice precum și în zone apropiate de centrul orașului; lipsa parcărilor publice mari subterane sau supraterane determină ocuparea parțială a trotuarelor și a părții carosabile, fapt care îngreunează și mai mult circulația; transportul în comun; majoritatea liniilor de transport urbane s-au format acum mai bine de 20 de ani și s-au grefat pe necesitățile orașului în diverse etape de dezvoltare; aglomerare, încărcare a mijloacelor de transport în comun, simțită mai ales în orele de vârf; vechimea mare a mașinilor este o problemă importantă, unele mașini fiind în circulație de peste 15 ani, maxima admisă fiind de 8, conform legii; absența unor sisteme „inteligente” pentru transportul public de persoane; număr redus de mijloace de transport adecvate pentru persoanele cu handicap; piața imobiliară, datorită presiunii accentuate pe cerere, este în momentul de față a vânzătorilor.

Aceasta implică, pe de o parte, posibilități de tranzacționare a proprietăților la nivelul maxim al valorii lor și, pe de altă parte, posibilități de creștere a valorii în viitor în condițiile în care oferta rămâne foarte limitată.

Centrul administrativ în municipiul Craiova funcționează o importantă rețea de instituții administrative.

În general, unele dintre aceste structuri se confruntă cu probleme legate de suprafața disponibilă insuficientă corespunzătoare desfășurării în condiții optime a activității lor specifice; unele instituții publice ocupă clădiri monumente istorice și de arhitectură, ce limitează drastic modernizarea acestora la standardele cerute; totodată, caracterul regional al acestora determină frecventarea instituțiilor respective de către un număr ridicat de persoane fizice și/sau juridice, provenite nu numai din județul Dolj, ci și din întreaga regiune, solicitând diverse servicii, fapt ce duce la o îngreunare a circulației în zonele respective, locurile de parcare fiind insuficiente; lipsa căilor speciale de acces pentru persoanele cu handicap, în cele mai multe dintre instituțiile și unitățile din oraș;

Utilitățile publice constă într-o mare parte a echipamentelor și în special rețelele sunt depășite tehnologic și cu grad ridicat de uzură, fiind ineficiente și necesitând cheltuieli mari de întreținere. Gradul mare de diversitate a echipamentelor folosite și stadiile diferite de uzură în care se află face dificilă găsirea unei abordări unitare;

Privind spațiile verzi, în municipiu principalele categorii de spații verzi din perimetrul construibil sunt: spațiile verzi cu acces nelimitat; spațiile verzi publice și de folosință specializată; bazele de agrement, complexele și bazele sportive; spațiile verzi cu acces limitat din incintele unor instituții; suprafețe plantate din curțile particulare.

Situația existentă este nesatisfăcătoare din următoarele puncte de vedere: deficit de spațiu verde; distribuția neuniformă a spațiilor verzi; spațiile verzi se află sub normele de suprafață raportată la numărul de locuitori. Cu toate acestea există o presiune extraordinară de a fi anihilate și cele care există; starea lor este în mare majoritate precară.

Se impune totodată menținerea și protecția zonelor naturale și cvasi naturale de agrement de la periferia orașului (cum sunt lunca Jiului, Preajba) și salubrizarea și amenajarea lor cu măsură pentru a evita antropizarea aspectului lor natural actual.

Este necesară păstrarea zonelor verzi existente, dar și crearea în mod obligatoriu de noi zone verzi și parcuri de agrement. Se impune de asemenea: reglementarea mai strictă a construcțiilor ce se fac în zonele verzi ale municipiului Craiova și împrejurimi; plante evergreen (iedera, caprifoi), replantarea copacilor pe marginea trotuarelor, perdele ecologice care să separe strada de trotuar; împădurirea terenurilor degradate; protejarea biodiversității; combaterea invadării spațiilor verzi și a căilor pietonale (trotuare) de către autovehicule de la autoturisme până la cele de mare tonaj; gestionarea deșeurilor: actualul depozit de deșeuri al municipiului este situat într-o zonă neadecvată, depozitul este mixt și preia toate cele trei categorii de deșeuri: menajere și stradale, industriale și sanitare, exploatarea rudimentară a haldei face ca aceasta sa aibă un impact negativ asupra principalilor factori de mediu: apă, aer, sol, peisaj; în afara depozitului oficial de deșeuri urbane există și alte zone în care s-au depus sau se produc și în prezent depuneri ilegale de deșeuri; colectarea deșeurilor se face în general fără o presortare în funcție de potențialul de valorificare, rata de reciclare a componentelor valorificabile din deșeurile menajere este extrem de redusă în ciuda evoluției „calității” deșeurilor (ponderea materialelor reciclabile ambalaje din materiale plastice, hârtie, metal a crescut în ultimii ani în detrimentul deșeurilor organice); presortarea sistematică a deșeurilor se află într-un stadiu embrionar.

Probleme specific sunt prezentate astfel: municipiul Craiova, deși considerat important nod de transport nu este racordat la nici o cale majora de transport (autostradă, aeroport internațional funcțional, linii de cale ferată de mare viteză); infrastructura municipală (circulație și transport, rețeaua de utilități, fond locativ) nu corespunde nevoilor actuale; lipsa unui plan de integrare a zonei periurbane într-un proiect de dezvoltare coerent; lipsa unui plan unitar și coerent de gestionare a deșeurilor, nivel scăzut al „educației ecologice”; reglementarea regimului construcțiilor, PUG-ul nu este adaptat la nevoile actuale ale municipiului, incluzând aici și posibilitățile de dezvoltare policentrică ale municipiului.

Obiective specific sunt reprezentate prin racordarea municipiului Craiova la căile majore de transport, realizarea unui centru de transport inter modal, facilitarea legăturilor cu marile centre urbane din sudul Europei, „scurtarea distanței” dintre principalele centre ale regiunii prin rețele rutiere de tip expres, transport de mărfuri mai ușor, mai rapid și mai predictibil, pentru implementarea conceptului just of time.

Crearea unui centru inter modal care să ofere posibilitatea de transbordare a mărfurilor între cele 3 tipuri de forme de transport – rutier, feroviar și aerian, care va fi un avantaj important în atragerea investitorilor și în dezvoltarea afacerilor existente.

O strategie își atinge adevărata menire numai dacă obiectivele ei sunt duse, de către cei chemați să le materializeze, până la capăt. Deziderat ce poate deveni realitate în condițiile care: Craiova își va asuma destinul (va conștientiza rolul și șansele sale); Craiova va îndrăzni (va inova); Craiova va fi ea însăși (cu brandul ei specific).

În scopul de a îmbunătăți performanța programului, 4% din fiecare alocare națională este ținută în rezervă la începutul perioadei de programare. Cu ocazia revizuirii de la mijlocul perioadei, Comisia, în strânsă cooperare cu Statele Membre, va aloca rezerva la acele programe care au rezultate mai bune. De aceea, o serie de indicatori cuantificabili, definiți de Statele Membre, vor fi folosiți pentru a măsura eficiența, managementul și implementarea financiară a tuturor programelor, măsurând rezultatele la jumătatea perioadei, în funcție de țintele specifice inițiale.

Inițiativa Comunitară Urban reprezintă un instrument specific pentru dezvoltarea antreprenorială, ocuparea forței de muncă, includere socială și îmbunătățirea calității mediului economic și social.

Capitolul II

Parcul Nicolae Romanescu

Unul dintre punctele de atracție cele mai vestite din Craiova îl reprezintă Parcul “Nicolae Romanescu”. Acest parc este unic în România și reprezintă totodată una dintre realizările de acest gen cele mai interesante din Europa. Inițiativa acestei importante lucrări urbanistice îi revine lui Nicolae Romanescu. Proiectul, creație a arhitectului francez E. Redont, a fost premiat cu Medalia de Aur la Expoziția Internațională de la Pariș din 1900. Lucrările au durat aproape trei ani. S-au folosit soluții îndrăznețe de construcție, inedite pentru acea vreme, au fost implantate specii valoroase de arbori, s-a urmărit crearea unui cadru romantic generos prin pitorescul și poezia lui (podul suspendat, castel în ruină, poduri peste cursul râului, imitații de stânci, refugii, chioșcuri, parapete de pod imitând trunchiuri de arbori, insulă pentru lebede, debarcader). Suprafața totală a parcului cuprinde peste 96 ha de plantații (arboret, peluze, arbori, arbuști), o întindere de apă de 4 ha, un hipodrom de peste 20 ha, drumuri, alei si poteci pe o întindere de 35 km. Există și o gradină zoologică, unde pot fi văzute îndeosebi specii de păsări și animale indigene, dar nu numai atât.

Fotografie: Alexandra Ciobanu

` Parcul Poporului din Craiova, una dintre cele mai mari zone verzi intravilane din sud-estul Europei și în mod cert una dintre cele mai grandioase din țara noastră, a fost proiectat de către arhitectul peisajer Emil Redant, proiect medaliat cu aur la Expoziția de la Paris din anul 1900, în lunca de pe stânga Jiului, unde în mod natural dominau cu un secol în urma pajiștile și bălțile, de-a lungul cursului întrerupt și silențios al principalului afluent al său din sudul orașului, Pârâul Fetii.

Cronologic vorbind, anterior punerii în practică a proiectului de reamenajare a zonei, pe amplasamentul parcului se afla, la mijlocul secolului al XIX-lea, moșia și grădina familiei Bibescu. Grădina, la inițiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere. Actualul “Plămân al Craiovei”, Parcul Romanescu (al Poporului) a trecut prin multe etape în devenirea lui ca “sanctuar al naturii de la margini citadine”. După 1848, aflat în stare avansată de degradare, s-a dorit transformarea petecului de silvostepă neatractivă într-o adevărata gradină “a poporului” pentru recrearea locuitorilor orașului. Evenimentele petrecute pe plan intern, care au dus la Unirea Principatelor, au făcut ca acest deziderat să își mai aștepte câteva decenii împlinirea. Totuși, după mai puțin de 50 de ani de la trecerea în proprietatea publica a grădinii de la logofătul Iancu Bibescu, fosta grădină devenise una din cele mai insalubre zone ale orașului. Salba de lacuri din albia Pârâului Fetii era un focar de infecție, iar pe una dintre marginile sale s-au construit grajdurile Primăriei.

Reședința de vara a familiei Bibescu, o inedita clădire stilizata cu lemn aparent, a fost și ea transformată în azil de infirmi. Era timpul să se ia măsuri rapide pentru revitalizarea sau chiar schimbarea din temelii a viitorului parc.

Ceea ce până la începutul secolului trecut era o “pădure increată”, căreia i s-a acordat “dreptul la viața” de către un arhitect vizionar contractat de boierul și totodată primarul de atunci al Craiovei, Nicolae Romanescu, acum acest loc reprezintă un frumos monument de arhitectură peisageră pentru orașul Craiova, considerat de unii topografi și biogeografi ca cel mai mare din țară. Din totalul suprafeței sale (de peste 87 ha), peste 25 ha sunt ocupate de un complex floricol variat, de la specii ornamentale lemnoase și până la numeroase plante cu flori. Pe lângă proiecțiile pe teren viran în tot ceea ce generic ar putea fi numit „mobilier”, au fost aclimatizate sute de specii de arbori, arbori care în mod normal nu cresc în condițiile climatice ale României. Folosirea a numeroase elemente dendrologice, cu plasament realist, a făcut din acest parc un spațiu cu o structură complexă. În zona în care a fost amplasat parcul, la marginea sudică a Craiovei, pentru a se ajunge la realizarea tuturor indicațiilor din proiect, s-au efectuat numeroase lucrări de asanare a mlaștinilor, lucrări de terasament, plantari de arbori și alte amenajări (podul suspendat, imitații de stânci, un castel în ruină, un hipodrom).

Astfel, flora din parcul Romanescu însumează mai mult de 1000 de specii, ceea ce reprezintă peste 30% din totalul speciilor de plante ce cresc pe teritoriul României (Bobîrnac, 1984). Acest parc adăpostește o variată floră multicoloră, de la arbuști ornamentali de tip Thuja, Buxus, la arbori de însemnătate dendrologică, precum bradul alb (Abies alba), pinul de Himalaya (Picea excelsa). Dintre coniferele întâlnite în perimetrul parcului, merită amintite: tisa (Taxus baccata), foarte longevivă, atingând vârsta de 300-400 ani; arborele vieții (Thuja orientalis), chiparosul de baltă (Taxodium distichum), apoi nucul negru, salcia japoneză (Salix matsudana), salcâmul japonez, liliacul persan (Syringa persica), ulmarul (Ptelea trifoliata), arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum), salcâmul japonez (Sophora japonica), salcâmul galben (Laburnum anagyroides), salcâmul mic (Amorpha fructicosa), drobul (Cytisus leucotrichus), salcâmul roz (Robinia pseudoaccacia var viscosa), trifoiul auriu (Trifolium campestre), măzărichea mica (Vicia hirsuta). Din Fam. Gramineae – cu 80 specii, putem menționa: balurul (Sorghum halepense), meiul mărunt (Panicum capillare), iarba scăioasă (Tragus racemosus), mărgica (Melica nutans), obsigile (Bromus arvensis), firuța mică (Poa annua, P. palustris), păiușul de Craiova (Festuca valesiaca f. craiovensis).

Plantele ierboase, floricole, decorative sau de ornament, sunt destul de rare. Între acestea pot fi enumerate: garofițele (Dianthus deserti și mai ales D. kladovanus, ce nu mai viețuiește decât în Oltenia), tămâioarele violete, floarea de ceară, floarea iubirii. La o plimbare agale prin parc, nici nu observi ca te afli printre niște exemplare floricole și arboricole plantate de om. Fremătând de viață în fiecare scorbură și vizuină creată pe micro formele de relief, în parte construite tot de mâna arhitecților peisagiști, parcul are mereu ceva de dăruit vizitatorilor, așa cum ultimii proprietari ai terenului pe care se află s-au preocupat acum mai bine de un secol să îi dăruiască o formă, o răsuflare, o inimă verde… Doar admirând vestigiile sale dendrologice și florale și cunoscându-i istoria, ne putem da seama de unde i se trage numele de „Parcul Poporului”, pe lângă cel oficial de „Parcul Romanescu”, aceasta pentru că parcul a luat ființa din raționamentul de a pune la dispoziția cetățenilor de orice rang social, mai ales a celor „din popor”, o imensă grădină publică, destinată recreării, întâlnirilor, activităților sportive și fotografierii.

Parcul se poate lăuda ca fiind un valoros obiectiv arhitectural dendrologic. Importanța sa științifică și turistică rezultă din multitudinea și varietatea numeroaselor specii rare sau plante de mare interes ornamental, nu numai pentru flora spontană, dar și pentru cea cultivată în condiții naturale, cât și în condiții de seră. Suntem încrezători că această zonă verde a Craiovei va avea o existentă sine die și va rămâne pentru totdeauna “bijuteria orașului”, atât din perspectiva locuitorilor și vizitatorilor, cât și a ofertei turistice și științifice a naturii din această parte a Olteniei.

La fel ca oamenii, locurile au povestea lor. Într-o perioadă critică a istoriei (1890-1916), cu oameni năuciți de sărăcie și boli, nevoia de recreare și admirația pentru frumos nu au dispărut. Din aceste considerente, chiar în inima Cetății din Bănie se înălța falnic Parcul Nicolae Romanescu, al treilea ca mărime din Europa.

Inițiativa acestei importante lucrări aparține cunoscutului edil și om de cultură Nicolae P. Romanescu, rămas în istoria orașului pentru opera sa, reinventarea și amenajarea parcului care și astăzi îi poartă numele.

Locul de duminică al craiovenilor a fost realizat după planul întocmit de arhitectul peisagist francez Edouard Redont, care a primit Medalia de aur din partea juriului de specialiști în cadrul Expoziției universale de la Paris (1900). Vezi Anexe.

Mergând mai în adânc, pe firul istoriei, găsim pe același loc Grădina Bibescu, prilej de promenadă pentru aristocrația din reședința Băniei și a Căimăcămiei Valahiei Mici. În acest centru al lumii “mondene craiovene” de altădată, puteai zări de la trăsuri elegante până la birje modeste, toate înșirate la poarta parcului, așteptându-i pe cei ce savurau duminica frumusețile grădinii. Aici a fost primit Alexandru Ioan Cuza cu ocazia vizitei din vara lui 1859. După Războiul de Independență, grădina a ajuns în paragină. Lacul era un focar de infecție, iar pe una dintre marginile sale s-au construit grajdurile Primăriei. Reședința de vară a familiei Bibescu fusese transformată în azil pentru infirmi.

Edilii Craiovei au cumpărat, în 1853, Grădina Bibeștilor, vândută de fratele prințului Gheorghe Bibescu, în schimbul a 12.000 de galbeni. Lucrările de transformare într-un parc modern, comparabil cu renumitele opere de arhitectură peisageră din Europa, au început în primăvara anului 1898, prin decolmatarea lacului și îndepărtarea depozitelor de gunoaie și resturi menajere. În amintirea familiei princiare, locul a purtat multă vreme denumirea de Parcul Bibescu.

După eforturi financiare și sprijinul serios al locuitorilor Craiovei, sub oblăduirea vrednicul primar, dorința a devenit realitate.

În 1903, senatorul Nicolae Romanescu, primar al orașului în acea vreme, a plasat ziua inaugurării parcului la finele lunii septembrie, când în Valahia Mică se desfășurau manevrele de toamnă ale armatei române, în prezența regelui Carol I și a familiei sale. Așa s-a făcut că evenimentul s-a bucurat de prezența celor mai reprezentative fețe ale României, alături de capetele încoronate. Au fost prezenți mii de români din toate colțurile țării. Astfel s-a inaugurat, cu lumini și artificii, grandioasa lucrare întocmită fără excavatoare, buldozere sau basculante. Ajutându-se de sapă, cazma, lopată și roabă, vajnicii locuitori ai acestor meleaguri, cu cămășile lor lungi, albe, strânse în brâu cu bete, încălțați în opinci sau desculți, au împlinit acest vis de veacuri. Au fost invitați să expună la inaugurare: Episcopia Râmnicului – exemplare ieșite de sub teascurile tipografiei de la Govora, Ministerul de război – drapelul lui Tudor Vladimirescu, Alecu Bogoșeanu, “nepotul lui Tudor Vladimirescu – sabia, buzduganul și alte lucruri de la unchiul său”, obiecte care au aparținut lui Christian Tell, Petrache și Costache Romanescu, lideri ai Revoluției de la 1848.

Într-o urbe în care oamenii se aflau în pragul mizeriei și sărăciei, în perioada 1890-1916, s-a ridicat “cel mai de seamă primar” din acele vremuri. În galeria edililor craioveni, Nicolae P. Romanescu s-a statornicit ca simbol al hărniciei, dăruirii, cutezanței.

Născut la 18 februarie 1854, ca al șaselea copil al lui Petrache și al Mariei Romanescu, viitorul primar a fost botezat la Biserica Mântuleasa, avându-i ca nași pe Ilinca și Constantin Glogoveanu. Rămas orfan de tată la numai 2 ani, răspunderea creșterii și educației îi revine mamei sale. Începe cursurile la Craiova și le continuă în Franța și Belgia.

“Sunt oameni alcătuiți dintr-un aluat deosebit, minți luminate, suflete curate și alese, care, depășind comunul, nu trăiesc și nu au altă mulțumire sufletească mai mare decât atunci când folosesc altora”, scria în 1915 Almanahul “Patria”. Așadar, N. Romanescu a fost omul care nu a respirat decât nevoile cetății iubite.

Toate lucrările mari ale epocii sunt legate de numele său, dar un monument arhitectural unic în Europa l-a păstrat în memoria craiovenilor pentru eternitate: Parcul Nicolae Romanescu. În 1943, ca un omagiu adus părintelui său spiritual, la intrarea principală a parcului, i s-a ridicat un bust din bronz.

Nicolae Romanescu rămâne personalitatea care a intrat și a rămas în conștiința Băniei ca cel mai prolific și reprezentativ primar și om de cultură.

Parcul Nicolae Romanescu din Craiova este al treilea parc natural ca mărime din Europa. Oltenii se pot mândri că înaintașul lor le-a lăsat moștenire acest spațiu ce oferă diverse posibilități de relaxare.

Cadru romantic, parcul găzduiește specii valoroase de arbori și arbuști, construcții uimitoare de tipul Podului suspendat, Castelului fermecat, Rotondei etc.

Suprafața totală a parcului este de 96 de hectare și cuprinde, pe lângă plantațiile ornamentale de arbori și arbuști, o întindere de apă de peste 4 ha, un hipodrom de 20 ha, drumuri, alei și poteci care însumează peste 35 kilometri lungime. De asemenea, parcul este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole, un pavilion, o mică gradină zoologică și câteva restaurante. Punctul de atracție al parcului este lacul, unde este amenajată “reședința” lebedelor și care oferă o plimbare cu barca celor romantici. Dacă aceasta nu a impresionat suficient, vizitatorii vor avea o vedere minunată a întregului parc de pe Podul suspendat ale cărui elemente de susținere, imitând trunchiurile arborilor, sunt într-o armonie perfectă cu mediul.

Castelul de apă din apropierea Podului suspendat a fost îmbrăcat, potrivit imaginației arhitectului, într-o construcție de piatră, realizând o cetate medievală, după modelul Cetății Neamțului. Este interesant că această construcție a apărut și în filmul care purta chiar acest nume: “Cetățuia Neamțului”. De amintit că în 1913 a fost dezvelit, la poarta acestui parc încărcat de istorie, cel mai frumos monument pe care l-a avut Craiova vreodată: Monumentul Independenței. Și nu întâmplător s-a amplasat monumentul aici, în răscruci, unde-și dau mâna Calea Unirii cu Calea Eroilor, drumul Calafatului cu drumul Bechetului și al Corabiei. Sunt aspecte mărețe, care țin tot de istoria neamului nostru românesc: de aici au plecat trupele române să-l înfrunte pe Osman Pașa, să-l scoată din “buncărul” de la Grivița. Și… l-au scos. Întorcând filele timpului, ne regăsim în fața frumosului pavilion unde, în fiecare duminică, craiovenii iubitori de muzică bună, se adunau să asculte nemuritoarele valsuri și marșuri vieneze.

Nu-i putem uita pe Amza sau Ghiță Cozorovici, care recitau în miez de noapte cu lună dintr-un Minulescu sau Macedonski. Nici Virgil Carianopol nu era străin de aleile parcului, pe care le străbătea cu drag, având pe buze stihuri inspirate de dragostea de țară: “Muică, noi suntem un neam”, făcute de-a dreptul odă de celălalt oltean, Tudor Gheorghe.

Doamna cântecului românesc, Maria Tănase, a sfredelit cu vocea ei zarea parcului, în auzul celor dragi, la Debarcader. Tot la Debarcader, domnul Nicolaescu-Plopșor a încântat oltenimea cu poveștile sale. Romanțele și poezia continuă sus, la “Ciobănașul”, la întâlnirile cu Petre Dragu, urmașul lui Arghezi.

Parcul Romanescu devenise ca o catedrală: aici veneau oamenii să-și plângă tristețile sau să-și cânte bucuriile. Pentru maestrul Corneliu Baba, parcul a fost o muză care-l îndemna să compună versuri pentru viitoarea lui soție.

Fotografie: Alexandra Ciobanu

Îndrăgostit de compania oamenilor de litere, Nicolae P. Romanescu își invita prietenii să viziteze urbea Craioveștilor, petrecând împreună clipe memorabile. Vioara lui George Enescu a răsunat de două ori în Cetatea Băniei: în 1912 și în 1915, când violonistul a vizitat Craiova, concertând alături de pianistul Theodor Fuchs. Poetul Al. Macedonski (1857-1920) i-a fost apropiat din copilărie lui Nicolae P. Romanescu și nu puține au fost dățile în care i-a recitat, pe semne seara, din binecunoscutele “Nopți” macedonskiene. Se pare că nici Arghezi ori Eminescu nu au ratat o plimbare pe malul romanticului lac, dovadă că sunt imortalizați pe aleile parcului (prin cele două busturi din piatră). Și câți alți oameni de cultură nu au trecut pe aici, știuți și neștiuți, pe care timpul nu a mai avut răgaz să-i numere.

Câți adolescenți n-au visat, în atmosfera de basm a parcului, să calce pe urmele artiștilor Remus Comăneanu și Marcel Anghelescu, pe urmele poeților Alexandru Macedonski și Traian Demetrescu, ale inginerilor Gogu Constantinescu și Nicolae Vasilescu-Karpen, ale diplomaților Nicolae Titulescu și Gheorghe Bengescu, ale geologilor Ludovic Mrazec și Sabba Ștefănescu și lista ar putea continua.

Străbătând timpul, parcul din Craiova se află în al 107-lea an de existență, una tumultuoasă, dar care l-a făcut mai falnic, mai măreț. În veacul care s-a scurs, craiovenii și-au împodobit parcul cu monumente din piatră și bronz, cu noi specii de arbori, cu restaurante, cu o colecție zoologică, cu iluminatul și cu foarte multe alei. În anul 2004, Parcul Nicolae Romanescu a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Dolj. Astăzi, am putea spune că este spațiul ideal de agrement pentru toate vârstele.

Oricine îl vizitează îi sesizează rafinamentul, o sinteză a arhitecturii și picturii peisajere și revine cu siguranță.

Concepția arhitecturală care a stat la baza realizării Parcului 'Romanescu' se bazează pe vizualizarea unor varietăți de tablouri peisajere (compoziții libere ale vegetației) organizate în forme organice, tablouri care sunt legate prin trasee sinuoase, plăcute promenadei, ce conferă o atmosferă dinamică. Circulația a fost direcționată pe alei înguste în interiorul parcului și pe o alee perimetrală, în partea centrală fiind păstrată circulația pe traseul vechii Grădini 'Bibescu'. Prin sistematizarea reliefului existent în sit, s-a obținut o compoziție formată dintr-un curs de apă (pârâu), care în prima parte alimentează lacul, iar în a doua asigură un debușeu și un lac, elemente care devin structura de bază a segmentului de agrement. Sugestia naturalității a fost materializată prin folosirea stâncilor în diferite compoziții: cascade, treceri prin apa, poduri care imită încrengături vegetale. Planul inițial conține toate formele de relief, iar ca întindere parcul prezintă un echilibru între suprafața de apă și zona terestră.

Din punct de vedere funcțional, parcul a fost conceput atât ca un spațiu public de agrement, de loisir, cât și pentru sport. Componentele peisagistice, atâtea câte s-au păstrat din formula inițială, precum și concepția arhitecturală de ansamblu reprezintă în mare măsură o variantă de interpretare matură a căutărilor de factura romantic istoricistă ale secolului al XIX-lea. În plus, asemănările cu vechile realizări ale arhitecturii peisajere românești sunt minime: în 1854 a fost dat în folosință Parcul Cișmigiu din Capitală (arhitect peisagist Wilhelm Mayer), în forma definitivă fiind dat în folosință după 1940 (arh. peisagist Wilhem Rebhuhn), iar abia în 1906 a fost realizat parcul Carol din București, tot de E. Redont.

Parcul găzduiește o serie de obiective cu o mare valoare culturală și istorică: Podul Suspendat, un pod foarte vechi pe care se poate circula, care este situat deasupra apei, despărțind două dealuri; Castelul Fermecat, amplasat pe unul dintre dealuri, în apropierea podului, care este obiectiv turistic; Hipodromul Craiova, unde din 2000 nu s-a mai desfășurat nici o activitate, a fost inaugurat în 1903 și era folosit pentru curse de trap și galop, iar după cel de-al Doilea Război Mondial partea din față a tribunei a fost transformată în teren pentru concursurile de sărituri peste obstacole; Teatrul de Vară care se află într-un proiect european de reabilitare. Parcul găzduiește, de asemenea, una dintre cele mai vechi grădini zoologice din țară, inaugurată în anul 1906.

Recent, Primăria Craiova a inclus Parcul 'Nicolae Romanescu' într-un proiect de reamenajare cu finanțare europeană prin care va fi îmbunătățită infrastructura urbană a parcului aflată în curs de degradare: vor fi reabilitate aleile carosabile și pietonale, podurile, podețele și pasarelele, rețeaua de alimentare cu apă potabilă, rețeaua de canalizare, rețeaua de irigații, vor fi amplasați peste 700 de stâlpi de iluminat public și vor fi amplasate 99 camere video de supraveghere a zonei. Proiectantul a propus și reabilitarea/recondiționare cascadelor și căderilor de apă existente, reabilitarea și reintegrarea elementelor de mobilier urban: bănci, pubele, stâlpi de iluminat, grupuri sanitare, montarea de fântâni cu apă potabilă cu model specific istoricului obiectivului, precum și recondiționarea celor existente, precum și reabilitarea elementelor tip construcție existente: casa grădinarului, pavilioane rustice, glorieta, pavilion debarcader.

O grădină a cărei istorie și evoluție de-a lungul veacurilor este impresionantă, cu suișuri și coborâșuri și care se dezvăluie azi, în toată splendoarea ei, privirilor celor care rătăcesc pe aleile sale. În mijlocul acestei oaze de verdeață clipocește apa unui lac încărcat de nuferi între care își găsesc odihna lebedele măiestre. Fiecare metru pătrat a fost gândit și amenajat astfel încât și peste o sută de ani peisajul să aibă aceeași grandoare.
Dacă francezii au Versailles-ul lor, italienii se mândresc cu Parcul Pincio, iar nemții cu Grădina englezească din München, oltenii au Parcul „Romanescu “.

Grădina princiară Bibescu s-a ridicat în lunca din stânga Jiului, unde cu un secol în urmă se întindeau doar pajiști și bălți, de-a lungul cursului întrerupt și silențios al unei ape: Pârâul Fetii. Aici a prins chip Grădina Bibescu în 1842, la inițiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu. Au fost aduși meșteri nemți ca să amenajeze grădina cu pavilioane ample, bănci pentru odihnă, sere și un chioșc pentru fanfară. Aleile au fost îmbogățite cu o serie de arbori, arbuști, flori și plante aduse din străinătate. Perioada de după revoluția pașoptistă este una întunecată pentru Parcul Bibescu, ajuns în stare de degradare.

Primăria Craiovei salvează această bijuterie, cumpărând-o de la Barbu Știrbei.
Perioada premergătoare Unirii Principatelor a crescut pentru scurtă vreme interesul autorității locale pentru Palatul Bibescu, astfel că în vara lui 1858 s-a trecut la repararea lui.
Încet-încet, grandoarea acestui loc a apus, dar nu s-a stins definitiv. Flacăra vieții lui a pălit ca să se aprindă cu mai mare putere, când la cârma orașului a venit cel al cărui nume îl poartă azi parcul, Nicolae Romanescu.

În scopul înfrumusețării orașului și cu precădere a parcului, edilul de atunci l-a chemat pe renumitul arhitect francez Edoard Redont, care, ajutat de Ernest Pinard, a regândit imaginea parcului. În anul 1900, planurile parcului au fost medaliate cu aur la Expoziția Universală de la Paris. Construcția a început în 1901 și a fost finalizată după anul 1903, fiind inaugurat în prezența regelui Carol I. Constructorii parcului au dat dovadă de o gândire și imaginație geniale, au venit cu idei îndrăznețe: au improvizat lacuri și văi, au zămislit cascade, au trasat alei și poteci, toate fiind lucrate ca o adevărată bijuterie în filigran.

De-a lungul timpului, parcul a fost un simbol al existenței acestui oraș. Evenimentele marcante ale istoriei neamului au îmbogățit și istoria parcului. În anul 1912, intrarea în parc s-a îmbogățit cu o creație sculpturală de referință a patrimoniului românesc: Monumentul Independenței. Însuși parcul își schimbă denumirea în Parcul Independenței. Până în anul 1947, paradele militare, manifestațiile locale, demonstrațiile populare s-au desfășurat în preajma acestui impresionant monument, care a avut un sfârșit sumbru în perioada contemporană, perioadă în care parcul a primit un nou nume: Parcul Poporului.

Parcul „Romanescu “întruchipează pentru orașul Craiova un frumos sanctuar de arhitectură peisagistică zămislit de un arhitect vizionar, cu zeci de hectare de pădure sădită și amenajată de mâna omului pentru a părea o pădure neatinsă. Flora însumează mai mult de 1.000 de specii, ceea ce reprezintă peste 30% din totalul speciilor de plante care se regăsesc pe întreg teritoriul României (Bogdan Bobârnac, „Rezervații și monumente ale naturii din Oltenia “, 1984). Acest parc adăpostește o variată floră multicoloră, de la arbuști ornamentali de tip thuja, buxus, la arbori de însemnătate dendrologică, precum bradul alb sau pinul de Himalaya.

Plantele ierboase, floricole, decorative sau de ornament sunt destul de rare. Dintre acestea pot fi enumerate garofițele, floarea de ceară, floarea iubirii.
Parcul se poate lăuda ca fiind un valoros obiectiv arhitectural-dendrologic. Importanța sa științifică și turistică rezultă din multitudinea și varietatea numeroaselor specii rare sau plante de mare interes ornamental, nu numai pentru flora spontană, ci și pentru cea cultivată în condiții naturale, cât și în condiții de seră.

Comorile care se întâlnesc aici și dau prin existența lor unicitatea locului sunt construcțiile care se contopesc într-un tot de neegalat. De cum pășești pe porțile parcului, trecând de coloanele de la intrare, ți se revarsă la picioare o colină maiestuoasă, în vârful căreia tronează Rotonda. La poalele colinei este așezat bustul turnat în bronz al lui Nicolae Romanescu. Aleile curg și se împletesc pe kilometri întregi prin peisajul și arhitectura locului. Treci peste podețe zidite din trunchiuri de copac împletite (zămislite din beton armat, o idee inovatoare la acea vreme), sari din piatră în piatră peste pâraie, uneori line, alteori învolburate, care se prăvălesc în cascade mici spre inima grădinii, ca adevărate torente ce se grăbesc spre albie.

Când te aștepți mai puțin, fața parcului se luminează și cerul stă răsturnat peste chipul unui lac care se întinde pe o suprafață de 4 ha. La orizont, ca o ghirlandă regală peste întinderea lacului, se întrezărește podul suspendat, sprijinit pe stânci turnate din beton armat și care stau să se prăvale. O lucrare zămislită în fier și lemn, suspendată pe cabluri de două portaluri în chipul unor turnuri medievale.

Din apele lacului se ridică precum o corabie debarcaderul, loc de odihnă și prelungă admirație.
În centrul grădinii, pe un platou de sute de metri pătrați, se găsește Palatul Bibescu, în fața căruia veghează doi lei ciopliți în piatră în partea de nord, iar în partea de sud, doi îngeri așezați fiecare pe un piedestal. Casa este legată prin alei de restul parcului, iar alături este așezat chioșcul comandat la Viena, unde în serile toride de vară au răsunat pe vremuri alămuri de fanfară.

Nu putem uita Castelul Fermecat, o construcție ruptă parcă din lumea poveștilor, dar care în realitate a fost gândită de arhitectul francez ca un castel pentru bazinele de apă care au servit la irigarea parcului.

O lume măruntă (metaforic vorbind) se învârte în jurul altui punct de atracție al pacului și anume Grădina Zoologică. Aceasta a fost inaugurată în anul 1906, fiind cea mai veche din țară.

2.1. Arhitectura peisageră – introducere și istoric

Arhitectura peisageră ca disciplină complexă reunește numeroase aspecte din cele mai diferite domenii, pornind de la disciplinele de bază: istoria artei grădinilor, teoria arhitecturii peisajelor, proiectarea peisajelor, construirea, îngrijirea și restaurarea peisajelor, și continuând cu discipline grafice: geometria descriptivă și de perspectivă, desen tehnic, desen artistic, compoziție, design; științe biologice: botanică, dendrologie, floricultură, fiziologia plantelor, fitopatologie, entomologie; discipline tehnice: topografie, construcții, arhitectură, drumuri și poduri, urbanism, amenajarea și sistematizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare, corectarea torenților, pedologie, stațiuni, climatologie, silvicultură, mecanizare, împăduriri; discipline sociale: istorie, economie, filozofie, sociologie, legislație specifică, management, marketing.

Crearea de noi zone verzi, protejarea, conservarea și extinderea celor existente, reprezintă un mijloc important de combatere a acțiunii factorilor poluanți, și de ameliorare a mediului de viață al oamenilor.

Pădurile și orice fel de spațiu verde au un rol ecologic esențial fiind mari producătoare de oxigen necesar vieții și contribuie la reducerea poluării fizice, chimice și microbiene, prin crearea unui microclimat favorabil, acționând direct asupra valorilor extreme ale diferiților factori de mediu (temperatura, vânt, umiditate atmosferică).

Numeroase spații verzi au un rol important în ameliorarea și valorificarea terenurilor degradate sau a celor cu risc ridicat de eroziune precum și în ameliorarea și conservarea peisajelor.

Spațiile verzi contribuie la îmbunătățirea calității vieții omului prin realizarea mediului și cadrului favorabil recreării publice sau private în aer liber, prin îmbunătățirea și înfrumusețarea mediului antropic (localități, unități industriale) în care omul trăiește și muncește, influențând pozitiv starea psihică și fizică a acestuia. Unele spații verzi au o importanță științifică deosebită (grădini botanice, grădini zoologice, rezervații, parcuri naționale) sau o importanță culturală (grădini istorice, grădini-muzeu, grădini expoziționale).

Spațiile verzi sunt teritorii (suprafețe) amenajate, situate în interiorul sau exteriorul localităților, în care vegetația lemnoasă și ierboasă ocupă procente însemnate și în care se găsesc și diferite dotări cu caracter utilitar, de recreare sau cultural, destinate îndeplinirii diferitelor funcții, cu precădere a celor sanitare, recreative și decorative.

Unitatea de spațiu verde este delimitată teritorial, fiind caracterizată printr-o serie de elemente, și îndeplinește cel puțin o funcție principală, având suprafață variabilă de la câteva zeci de metri pătrați până la sute de hectare.

Vegetația este principalul element al spațiilor verzi, fiind constituită din totalitatea plantelor, care împreuna cu elemente biotice animale, cu cele fizice naturale (abiotice) și cu cele sociale, formează mediul.

Mediul este ansamblul în spațiu și timp al factorilor naturali și a celor antropice, care influențează activitatea omului și care este influențată de om.

Peisajul este porțiunea din natură cuprinsă într-o singură privire și care formează un ansamblu, este ansamblul de elemente naturale (relief, sol, apă, aer, vegetație) și/sau antropice (așezări, construcții, exploatări industriale) care are funcționalitate și care se manifestă ca un tot.

Preocupări privind amenajarea grădinilor, a spațiilor verzi în general, au existat din cele mai vechi timpuri, unele popoare străvechi având un cult deosebit pentru acest lucru.

Omul a dorit dintotdeauna să modeleze natură, să se înconjoare cu elemente din natură (arbori, arbuști, specii ierboase, stânci, roci, apă, etc.), să le armonizeze și să le integreze în mediul artificial creat de acesta, fapt asupra căruia și-au pus amprentă, cultura și tradițiile poporului respectiv.

Astfel, în decursul istoriei s-au conturat și s-au dezvoltat concepții și modalități diferite de amenajare a spațiilor verzi, concepții ce au evoluat, au dispărut, au fost regăsite, au interferat, s-au îmbogățit și dezvoltat, transmițându-se de la un popor la altul, de la o regiune la alta, dintr-o epocă în alta, conturându-se astfel stiluri și școli bine definite, cu principii și modalități proprii de realizare a grădinilor.

Dovezile istorice precum: picturile murale, basoreliefurile, mozaicurile, textile istorice, vestigiile construcțiilor străvechi, atesta apariția și dezvoltarea grădinilor la început în Orient (Asia) și în nordul Africii (Egipt) și mai târziu în Europa (Grecia, Peninsula Italică, peninsula Iberică) și în jurul Golfului Mexic.

Grădinile din antichitate au avut la început scop utilitar, fiind cultivate numeroase plante cu rol alimentar, mai târziu au căpătat un caracter religios și de slăvire a divinităților, sau un caracter meditativ. În timp sortimentul de plante s-a lărgit, grădinile au început să capete un caracter ornamental și recreativ, oferind umbră și răcoare.

În Orient datorită climatului cald și verilor toride dar și a suprafețelor întinse de deșert și terenuri aride, grădinile erau privite ca adevărate oaze de răcoare, relaxare, repaus și plăcere. Crearea acestor grădini a impus crearea de sisteme de aducțiune a apei și de irigare, fiind stimulata și de dezvoltarea arhitecturii prin crearea de palate, temple și reședințe somptuoase.

Grădinile din Orient erau sinonime cu noțiunea de Paradis sau Raiul pe Pământ, fiind de fapt locuri privilegiate ce ofereau plăcere și relaxare prin verdeață și umbră oferită de numeroasele specii lemnoase, miresmele diferitelor specii aromatice sau prin răcoarea apei sub formă de cascade sau bazine.

Marile civilizații ale sumerienilor, babilonienilor și asirienilor ce s-au dezvoltat în regiunea dintre fluviile Tigru și Eufrat, se caracterizează, printre altele, și prin dezvoltarea marilor orașe, prin monumentalele construcție ale palatelor și templelor, ce cuprindeau în cadrul incintelor, grădini luxuriante, amenajate în strânsa corelație cu liniile arhitectonice. Astfel, faimoasele grădini suspendate din Babilon (sec. al VI-lea î.H.), considerate una din cele 7 minuni ale lumii antice, s-a remarcat prin monumentalitatea teraselor, prin ingeniozitatea irigării tuturor acestor nivele și nu în ultimul rând prin abundență și diversitatea mare a speciilor, așezate conform distribuției naturale altitudinale a acestora. Aceste grădini, făceau parte din palatul regelui Nabucodonosor al II-lea, și erau realizate pe o construcție masivă din piatră, sub formă de terase suprapuse, din ce în ce mai mici, având o înălțime totală de cca. 22 m. Întregul ansamblu, ce forma un trunchi de piramidă, era susținut de coloane masive din piatră, ce alcătuiau la baza edificiului bolți răcoroase dispuse de o parte și de alta a unui culoar boltit. Terasele, de formă pătrată, erau pavate cu lespezi mari de piatră și izolate cu un strat de bitum și mai multe rânduri de cărămidă nearsă, pentru a se împiedica infiltrarea apei. Deasupra exista un strat drenat, peste care era așezat pământul fertil de la 2 m grosime pe prima terasă, până la 1 m pe ultima terasa.

Apa era dirijată printr-un sistem hidraulic situat sub prima terasă, fiind adusă din Râul Eufrat printr-un canal de alimentare și condusă mai departe prin trei puțuri înglobate în construcție.

Un sistem cu lanțuri continue ridica apă până la ultimul nivel, de unde era dirijată printr-un sistem de jgheaburi, rigole, bazine și cascade, asigurându-se irigarea tuturor teraselor, datorită curgerii naturale a apei.

Plantațiile erau libere, realizându-se o armonie a liniilor arhitecturale cu volumele și formele regulate sau neregulate ale vegetației. Ca specii folosite se amintesc: curmalii, palmieri, diverși arbuști, plopi, pini, lotuși sau numeroase specii de flori.

În Egiptul antic, pe malurile Nilului, în mileniul al III-lea î.H., existau numeroase terenuri fertile, străbătute de canale pentru irigație, cultivându-se smochini, curmali, rodii, cocotieri, sicomori, vița de vie și numeroase legume.

Marile domenii agricole ale marilor proprietari, locuințele acestora cuprindeau și grădini de relaxare și plăcere. Grădinile locuințelor erau considerate o prelungire naturală a clădirii fiind înconjurate de ziduri sau un gard masiv din lemn, având întotdeauna o formă regulată (dreptunghi).

Grădina avea ca element central un canal cu apă sau un bazin dreptunghiular alungit sau în formă de T, populat cu pești colorați și în care erau cultivați lotuși.

Vegetația era distribuita astfel: în imediata apropiere a canalului sau bazinului erau dispuși arbuștii sau arborii de talie mică, iar la periferie, în lungul unei alei perimetrale erau dispuși arborii înalți cu port piramidal. Grădinile mai mari prezentau unele compartimentări interioare cu ziduri scunde sau cu triaje pe care se cultivă vița-de-vie sau alte specii cu valoare alimentară. Ca specii folosite erau unele specii fructifere dar și numeroase specii forestiere (paltinul și plopul), precum și numeroase specii floricole precum: micsandrele, lăcrămioarele sau trandafirii.

Civilizația antică din sudul Europei a înregistrat o dezvoltare extraordinară în toate domeniile, arta grădinăritului nefăcând excepție.

La început grecii au cultivat în grădinile lor specii cu rol alimentar: pomi fructiferi, vița-de-vie și diverse legume. Grădinile au apărut inițial pe lângă temple sau diferite așezăminte religioase, fiind locul în care se desfășurau ceremoniile de slăvire a zeilor.

Templele închinate diferitelor divinități erau situate în peisaje naturale de o frumusețe remarcabilă. În secolele II-IV î.H. existau grădini pe lângă palate, gimnazii și academii, de dimensiuni relativ restrânse, ce aveau numeroase elemente cu valoare artistică precum statui, fântâni, pergole, porticuri, elemente ce întregeau vegetația abundentă.

Tot în această epocă au apărut grădinile publice numite agora, în care se aflau principalele instituții de cultură și arta și cele în care se țineau adunările populare. În acest sens se poate aminti grădina publică Olimpia din Pelepones, în care se desfășurau diferite jocuri olimpice.

Piața publică, numită agora, folosea pentru adunările populare și întrunirile politice, era un loc privilegiat unde se cultivau diferite specii de arbori. Dintre aceste specii pot fi amintite: platanul, ulmul, plopul, sălciile plângătoare, chiparoșii, merii, perii, rodiile, măslini (din crengile cărora se făceau cununile de laur pentru învingătorii întrecerilor sportive), palmieri, dafini, smochini, trandafiri, mirt, laur, buxus. Ca specii floricole, erau des folosite: crinii, panselele, garoafele, micsandrele, nu-mă-uita, macii, zambilele, stânjeneii și bujorii.

În epoca elenistică au apărut și s-au dezvoltat mici grădini ale locuințelor incluse în construcție numite grădini patio, în care erau prezente fântânile arteziene, mici canale sau diverse statui de nimfe.

Amenajarea grădinilor la romani a înregistrat o dezvoltare importanta în timpul Imperiului Roman, fiind influențată de arta popoarelor supuse.

Spațiile verzi au apărut pe lângă palatele imperiale, pe lângă vilele luxoase ale patricienilor, pe lângă temple și locurile de adunare. Vestigiile arheologice atestă existența grădinilor somptuoase în jurul vilelor mari situate în locuri naturale de o mare frumusețe, terenul fiind amenajat în terase cu perspective și priveliști deosebite, dar au existat și grădini mici, ale locuințelor.

Grădinile din jurul vilelor suburbane, au devenit adevărate parcuri, sistematizate în diferite sectoare cu diferite construcții și amenajări. Vila (locuința) era întotdeauna amplasată pe pantele colinelor în locurile de unde existau cele mai bune vederi panoramice, iar terenul din jur era amenajat în terase. Centrul arhitectonic era constituit din locuința iar grădina era o completare și o continuare a casei.

Sistematizarea generală presupunea existența mai multor sectoare arhitecturale cu organizare simetrică, subordonata unei axe de compoziție generală de câte un edificiu sau de o construcție decorativă (canal, bazin, colonada) fiind corelate între ele prin zone trasate liber, natural, alcătuind un ansamblu unitar. Existau numeroase elemente arhitecturale precum: porticuri, pergole, triaje de lemn, statui, vase ornamentale, bazine, canale, fântâni, pavilioane, coloane, chioșcuri.

Din timpul lui Augustus s-a dezvoltat arta tăierii arbuștilor (arta topiara), ce va fi preluată și dezvoltată mai târziu în grădinile medievale.

Speciile folosite frecvent în spațiile verzi ale reședințelor din timpul Imperiului Roman au fost: stejari cu frunze persistente și caduce, pini, chiparoși, tei, platani, lauri, smochini, duzi, tisa, buxus, trandafiri, specii de pomi fructiferi și diferite specii de flori.

Grădinile vilelor mai mici, urbane, au preluat și amplificat tipul elen de grădină, aceasta fiind inclusă în clădire și fiind înconjurata de o galerie de coloane numită peristil.

Central se găsea un bazin sau un canal ornamental, fie o fântâna cu un joc de apă. Erau prezente pergolele și coloanele, vasele și statuile. Ca specii erau cultivate: buxus-ul sub formă de borduri tunse, rozmarinul și mirtul, toate dispuse sub forma diferitelor desene în jurul peristilului sau a bazinului. De asemenea erau cultivați trandafiri, busuioc, lotus sau diverse flori. Exemple: Villa lui Cicero, Villa Lucullus, Villa Sallustius, Villa Mecena.

Imperiul bizantin, ce cuprindea Europa Sud-estică, nordul Africii și Asia Mică, s-a dezvoltat în tradițiile clasice greco-romane, peste care s-au grefat elementele orientale.

În capitala imperiului, Constantinopolul, fastuoasele palate imperiale și locuințele aristocraților erau însoțite de grădini deosebite. Acestea aveau, de regulă, formă pătrată, fiind înconjurate de un zid de marmură, la interior cu bazine străjuite de statui, sau diferite sculpturi decorative însoțite de numeroase amenajări hidraulice. Erau prezente și puțuri rotunde, cu coloane de piatră colorată și marmură, toate acestea însoțite de o vegetație exuberanță.

Arta amenajării spațiilor verzi în Europa occidentală, în Evul Mediu, a înregistrat un regres, în interiorul cetăților și castelelor fortificate terenul disponibil pentru grădini devenind foarte limitat, a fost utilizat mai mult în scopuri utilitare. Totuși tradiția cultivării diferitelor plante s-a păstrat pe lângă așezările religioase.

Grădinile monahale erau compartimentate perfect geometric, cu spații distincte pentru legume și pomi fructiferi, plante medicinale și aromatice, specii floristice. Totuși, ca urmare a cruciadelor, horticultura a făcut progrese, prin îmbogățirea sortimentului de specii ornamentale, aduse în urma campaniilor în Orientul Mijlociu (lalele, zambile, crini, mimoze).

Schema modelului grădinii medievale, a fost urmată timp de peste două secole în Occidentul creștin. Această schemă se baza pe compartimentarea grădinii (ce avea formă dreptunghiulară) în sectoare separate de cultură: grădina cu pomi fructiferi, arbuștii și plantele ornamentale, grădina de legume și plante medicinale, grădina de flori, cu funcție exclusiv ornamentala.

Grădinile locuințelor medievale aveau dimensiuni mai mici, fiind plane și înconjurate de ziduri. Compoziția era geometrică, monotonă, caracterizată de prezența careurilor egale, delimitate de alei de aceeași lățime, arbuști tunși și garduri vii tunse.

Arta topiara era folosită în exces, iar lipsa arborilor era suplinita prin îmbrăcarea zidurilor ce împrejmuiau grădina cu plante agățătoare precum iedera, vița-de-vie sau trandafiri urcători. Mai erau folosite diverse specii floricole și gazonul.

Grădinile regale și cele ale nobililor erau mai mari și în general compartimentate în curți geometrice separate prin garduri, cu diverse amenajări pentru amuzament: labirint, menajerie, pavilioane pentru petreceri, galerii acoperite de plante cățărătoare, folosite ca loc de promenadă și care făceau legătura între diferite sectoare ale grădinii.

Civilizația arabă și-a pus amprenta asupra tuturor țărilor ce făceau parte din marele Imperiu islamic (începând cu sec. al VII-lea d.H.) dar au asimilat elemente și din civilizația popoarelor supuse. Acest lucru s-a petrecut și în arta amenajării spațiilor verzi, grădinile arabe având la început o influență orientală, predominant persana, apoi au căpătat un specific propriu.

Locuințele mici aveau o singură grădină, de formă regulată iar cele mai mari, o suită de grădini. Grădina era împărțită în 4 părți egale, compartimentare realizată, acolo unde spațiul permitea, prin întretăierea a două canale cu apă. Apa era folosită fie în bazine și canale, fie sub formă de fântâni arteziene, legate prin mici canale de teracota sau marmură.

Printre particularitățile acestor grădini se numărau și ornamentele bogate, strălucitoare din plăcuțe de ceramică prezente pe ziduri, bazine, pereții de fundal. Nu existau sculpturi, acestea fiind interzise în religia mahomedană. Unele arabescuri sau mozaicuri se regăseau în modul de aranjare a plantelor. Speciile folosite erau: chiparoșii, citricele, buxus-ul, mirtul, magnoliile, adesea aranjate liber.

Grădinile fie erau interioare, situate în curțile clădirilor, fie erau situate în afara palatelor, înconjurate de ziduri. Grădinile impresionează și astăzi prin simplitatea și sobrietatea elegantă.

Grădinile interioare prezentau central un bazin sau canal cu apa în care se revărsau mai multe fântâni arteziene, fie aveau straturi de formă pătrată, mărginite de rânduri de plante tunse. Fântânile arteziene erau folosite și la intersecția aleilor. Fiecare fântâna avea o personalitate aparte. Speciile folosite: chiparoși, eucalipt, palmieri, pini, magnolii, leandri, laur dispuse adesea în compartimente geometrice conturate cu garduri vii din buxus tuns.

După prima jumătatea a sec. al XVII-lea în Europa Occidentală s-a dezvoltat rapid arta grădinilor, plecându-se de la școala italiană a Renașterii și de la școala franceza. Toate creațiile din această perioadă (sec. al XVIII-lea) sunt cunoscute sub denumirea de grădini clasice.

Ion Ionescu de la Brad este primul care sesizează și reda plastic funcțiile pădurii, respectiv de producție, hidrologica, antierozionala, sanitară și estetică, Primul Cod silvic (1881) și ulterior cel din 1910 introduce noțiunea de păduri de Protecție. În 1935 apare „Legea pădurilor de protecție”.

Profesorul I. Popescu Zeletin concepe un sistem de zonare funcțională a pădurilor, bazat pe cele 2 grupe: grupa I cu rol principal de protecție și grupa a II-a cu rol de producție și protecție.

În prezent funcțiile se consideră a fi: funcții de producție; funcții de protecție și ameliorare a mediului ambiant, respectiv cu: funcția hidrologică, funcția de protecție a solului, funcția de protecție climatică (viteza vântului, umiditatea și temperatura aerului, intensitatea radiației solare); funcția antipoluantă (funcția sanitară); funcția recreativă; funcția decorativă (estetică, de impact peisajer); funcția științifică.

Funcția de producție este specifică fiecărui tip sau categorie de spațiu verde, fiind obținute diferite categorii de produse: lemn din diferite tipuri de pădure; fructe din livezi, vii sau diverse plantații de arbuști fructiferi (inclusiv fructele de Catina, de pe terenuri degradate); semințe sau masă vegetală din diferite culturi agricole; flori din culturile floricole.

În cazul particular al spațiilor verzi amenajate cu rol decorativ, recreativ sau sanitar, această funcție are un caracter puternic diminuat.

Funcțiile de protecție și ameliorare a mediului ambiant sunt multiple, regăsindu-se mai mult sau mai puțin, la diferite categorii de spații verzi.

Funcția hidrologică este asigurată, în general de toate tipurile de spații verzi, fiind exprimată prin capacitatea mai mare sau mai mică de reținere a apei din precipitații, și de cedare fie atmosferei sub formă de vapori, fie solului prin fenomenul de percolare a acesteia spre orizonturile mai profunde, constituind un aport important la aprovizionarea pânzelor de apă freatică. Această funcție hidrologică prezintă caracteristici distincte în cazul spațiilor verzi urbane (scuaruri, grădini, acoperișuri verzi) care cu cât vor avea suprafața mai mare cu atât vor reține și vor stoca mai multă apă din precipitații. Se știe faptul că o mare cantitate a apei din precipitații este preluată de sistemul de canalizare și eliminată direct în diferite cursuri de apă, cantitățile de apă eliminată prin procesele de evapotranspirație sau de percolație fiind mult mai mici în orașe, datorită marilor suprafețe ocupate de diferite construcții (clădiri, trotuare, străzi, etc.).

Funcția de protecție a solului, se remarca tocmai în zonele lipsite de vegetație sau cu vegetație foarte săracă, în care procesele de eroziune sunt vizibile. Prin sistemul de înrădăcinare, ce constituie o armătură biologică a solului, prin fenomenul de atenuare a efectului mecanic al picăturilor de ploaie, exercitat de frunzișul vegetației care este adesea dispusă în mai multe straturi, substratul ce constituie suportul vegetației, prezintă o stabilitate mecanică, fizică și chimică, mult sporită.

Prevenirea eroziunii solului și a alunecărilor de teren se realizează prin efectul cumulat al lucrărilor tehnice de stabilizare mecanică a terenului dar și prin alegerea și plantarea corespunzătoare a speciilor de arbori și arbuști cu sistem radicular bine ramificat și profund, și a speciilor drajonate.

Sub aspectul proceselor pedogenetice, spațiile verzi prin stratul arborescent, cel arbustiv sau cel ierbos produc mari cantități de resturi vegetale, fie la suprafața solului (litiera), fie în sol (rădăcini moarte). Acestea, prin descompunerea de către microorganisme, influențează pozitiv însușirile fizice și fertilitatea solului, fapt extrem de important mai ales în spațiile verzi amenajate pe terenuri sărace sau recuperate din diferite activități. Pe lângă aportul de substanțe nutritive, vegetația contribuie și la refacerea structurii solului, a capacității de filtrare și sedimentare, la creșterea activității microflorei și microfaunei solului ce duc în final la ameliorarea fertilității solului și la refacerea unor verigi importante din circuitul diferitelor elemente în natură.

Funcția de protecție climatică este exercitată de toate spațiile verzi sub diferite aspecte: moderarea amplitudinilor și a variațiilor termice, micșorarea vitezei vântului., ameliorarea umidității aerului, ameliorarea intensității radiațiilor solare.

Modelarea amplitudinilor și a variațiilor termice diurne și sezoniere de către vegetație este exercitată prin efectul de umbrire, prin procesele de evapotranspirație, prin albedoul specific, sau prin reducerea efectului de răcire a vântului.

Vegetația lemnoasă, prin microclimatul pe care-l realizează, moderează temperaturile excesive, astfel, temperaturile în zilele toride de vară sunt mai scăzute în interiorul masivelor de arbori, a perdelelor de protecție, fâșiilor plantate în lungul străzilor, sau în apropierea acestora, iar iarna temperaturile sunt mai ridicate datorită efectului de diminuare a mișcării aerului.

Suprafețele acoperite cu gazon se încălzesc mai puțin comparativ cu suprafețele acoperite cu nisip, pietriș, cărămidă, asfalt sau beton. De exemplu, dacă temperatura aerului la suprafața betonului este de 300C, în aceleași condiții temperatura la suprafața asfaltului va fi de 45 0C, iar temperatura aerului la nivelul gazonului va avea valori cuprinse între 22-240C. Acest aspect se poate pune ușor în evidență prin diferențele de temperatură dintre zonele verzi și aglomerările de construcții, sau dintre zonele verzi și zonele deschise, lipsite de vegetație, care se încing în zilele toride de vară și sunt expuse temperaturilor foarte scăzute iarna.

Viteza vântului sau viteza de deplasare a aerului, este ameliorata în special de arbori și arbuști, și în principal de speciile cu frunziș sau coroană densă, sau cu frunziș sempervirescent.

Plantațiile și zonele cu vegetație lemnoasă protejează împotriva vânturilor puternice, diminuându-le considerabil viteza în zonele adiacente, acestea comportându-se nu ca paravane compacte ce creează în spatele lor curenți turbionari (ca în cazul clădirilor, diferitelor construcții sau ziduri) ci ca adevărate filtre de atenuare și de deviere a maselor de aer aflate în mișcare.

Perdelele de protecție, aliniamentele stradale sau orice alt masiv de arbori sau arbuști favorizează starea de calm a masei de aer atât în interiorul acestora cât și în zonele învecinate, astfel, la o distanță de 30-60 m de la liziera în interiorul unei păduri, viteza vântului scade cu 30-60%, iar la 120-200 m în interior, atmosfera devine calmă. Aceste valori variază în funcție de speciile sau specia componenta, vârsta arboretului, structură pe verticală, consistentă, elagaj și anotimp.

Umiditatea aerului este direct influențată prin procesele de evapotranspirație specifice plantelor, umiditatea relativă a aerului în parcuri și păduri fiind cu 7-14% mai mare decât în zonele lipsite de vegetație. În mediul urban, unde aportul higrometric al apei din precipitații este redus, datorită sistemului de evacuare a apei prin canale colectoare închise, vegetația (ierboasa și lemnoasa) umezește atmosfera, realizând acel nivel higrometric confortabil al atmosferei urbane, în special în timpul verii. De exemplu, se apreciază ca un arbore de mărime medie dintr-o plantație stradală poate transpira într-un sezon de vegetație cca. 5m3.

Ameliorarea intensității radiațiilor solare este realizată pe de o parte prin efectul de umbrire, datorită frunzișului speciilor arborescente și arbustive, dar și prin cantitatea de radiații solare reflectate de vegetație (albedo). Intensitatea luminii are valori corespunzătoare, ce nu deranjează ochi, în zonele plantate, cu vegetație ierboasă și lemnoasă, și este supărătoare în zonele lipsite de vegetație în care abundă materialele inerte precum sticla, betonul, marmură, gresia, oțelul, etc.

Funcția antipoluantă (sanitara) este îndeplinita de spațiile verzi, indiferent de mărimea sau natura vegetației acestora, sub diferite aspecte precum reducerea poluării fizice a atmosferei, reducerea poluării chimice a atmosferei, reducerea poluării fonice.

Reducerea poluării fizice este realizată tocmai prin capacitatea vegetației de reținere, fixare și sedimentare a particulelor aflate în suspensie în atmosferă, a pulberilor fine sau a fumului. Prin frunzișul și textura coroanelor diferitelor specii lemnoase sau textura diferitelor suprafețe cu vegetație ierboasă, prin micșorarea vitezei de deplasare a aerului, vegetația reține mari cantități de particule, ce sunt ulterior antrenate de apă din precipitații la nivelul solului.

Capacitatea de epurare fizică depinde de specie, respectiv de mărimea frunzelor, porozitatea acestora, durata de viață a frunzelor etc. De exemplu, o suprafață îngazonată reține de 3-6 ori mai mult praf și particule solide decât o suprafață nudă, iar un arbore de mărime medie reține de 10 ori mai multe impurități decât suprafața proiecției coroanei acestuia, acoperită cu gazon. Un hectar de pădure de stejar poate reține cca. 68 t de particule solide și praf, în cazul molidului cca. 30 t/ha, pinului silvestru cca. 35 t/ha, iar a teiului pucios cca. 42 t/ha.

Reducerea poluării chimice este realizată de spațiile verzi în primul rând prin consumarea CO2 și producerea de O2, prin fixarea activă a unor gaze toxice rezultate din diferite activități: arderea combustibililor, industria chimică, metalurgica, de prelucrare a petrolului, de prelucrare a produselor minerale, transportul auto, aerian, sau diferite activități curente ale populației.

Spațiile verzi se comportă ca adevărate filtre biologice ce îmbunătățesc însușirile aerului, datorită capacității de fixare prin metabolizarea diferitelor gaze nocive din atmosfera. Această capacitate depinde de specie (specii mai rezistente și specii mai puțin rezistente), de structura spațiului verde respectiv (monocultura/ amestec, echin/plurien, arbori + arbuști + specii de gazon), dar și de condițiile climatice la un moment dat (precipitații, radiație solară, inversiuni termice, ceata, umiditate, ionizarea aerului).

Acțiunea antipoluantă a vegetației are anumite limite, ce sunt atinse atunci când apar simptomele diferitelor boli specifice (cloroze, necroze, căderea frunzelor, creșteri defectuoase) sau chiar simptomele uscării fito indivizilor, aspecte evidente în cazul spațiilor verzi din jurul surselor de poluare intensă.

Poluarea fonică apare ca urmare a diferitelor activități cotidiene în cadrul localităților sau în afara acestora, activități ce generează zgomote cu intensități și

Cele mai frecvente surse de zgomot sunt: transportul auto (în zonele limitrofe autostrăzilor, intersecțiilor aglomerate, a arterelor principale), transportul aerian (în zonele limitrofe aeroporturilor), transportul pe căi ferate (în zonele gărilor și stațiilor CFR, sau în zonele în care se utilizează frecvent semnalizarea sonoră), întreprinderile industriale, șantierele, etc. Zgomotele pot fi atenuate cu ajutorul maselor dense de frunziș ale arborilor și arbuștilor, dispuși sub formă de benzi în lungul porțiunilor de drumuri sau de autostrăzi ce trec prin zone locuite, sau prin realizarea de masive dispuse în jurul întreprinderilor ce constituie surse de zgomot sau chiar a aeroporturilor.

Prin măsurători s-a constatat că o perdea deasă de vegetație lemnoasă, ce are lățimea de 200-250m, reduce zgomotul cu 35-45 decibeli, echivalând cu zgomotul sesizat la 2 km față de autostradă, în teren liber, fără obstacole cu efect antifonic.

În orașe, plantațiile stradale, plantațiile rare dintre construcții, scuarurile cu suprafață mică reduc foarte puțin zgomotul (cu doar 4-5 decibeli), având un efect nesesizabil. Dar în parcuri sau acolo unde există plantații dese, perimetrale, vizitatorii resimt efectul antifonic al vegetației, prin senzația de liniște, efect maxim în sezonul de vegetație.

Pentru obținerea efectului antifonic maxim, se combina de regulă diferite modelari de relief sau diferite panouri cu efect antifonic, cu plantații dispuse în anumite dispozitive, cu rolul de a absorbi și de a disipa undele sonore.

Recrearea poate fi definită ca o activitate practicată de om după bunul lui plac, în sferele culturii, artei, sportului, divertismentului, turismului, fiind un element compensator al condițiilor de lucru, al solicitării fizice, intelectuale sau psihice, la care este supus omul în viața cotidiană, în general. Cu cât sunt mai mari aceste solicitări, cu atât mai mare este nevoia omului de a evada din cotidian, cele mai multe destinații, în acest sens fiind zonele cu vegetație, spațiile verzi urbane sau extraurbane.

Sarcinile de bază ale recreării sunt: destinderea sau relaxarea, prin care se elimină traumele psihice și nervoase provocate de stările de tensiune, sau este eliminată oboseala temporară cauzată de programul zilnic de activitate; divertismentul sau amuzamentul, prin care se înlătură plictiseala, sau efectul automatismelor zilnice; evadarea prin care individul iese din mediul său obișnuit; dezvoltarea personalității prin care individul se eliberează pentru o perioadă de timp de automatismele zilnice, având un comportament și activități creatoare și novatoare.

Factorii care influențează recrearea sunt:

Timpul, care poate fi timp de existență, respectiv timpul alocat servirii mesei, odihnei prin somn, întreținerii personale, serviciului; timp de subzistență care este alocat deplasării la serviciu, cumpărăturilor pentru hrana, îmbrăcăminte, etc.; timpul liber (dedicat recreării), și care este împărțit la rândul său în timp liber zilnic, timp liber de weekend și timp liber de lungă durată, respectiv concediile, vacanțele, pensia.

Nivelul de trăi, în funcție de care sunt mai mult sau mai puțin accesibile diferite obiective: stațiuni, călătorii, obiective turistice, practicarea diferitelor sporturi.

Mobilitatea, ce este asigurată fie prin autoturismul personal fie prin rețelele de transport auto, CFR, aeriană sau navală.

Mijloacele de comunicare mass-media (presa, radio, televiziune, telefonie, Internet), care furnizează cele mai importante informații cu privire la destinațiile posibile pentru petrecerea timpului liber.

Mediul (urban sau rural) în care trăiește sau își desfășoară activitatea individul respectiv. Cele mai multe medii în care trăiește omul contemporan sunt puternic antropizate și lipsite adesea de condițiile oferite de natură. Recrearea în natura este tot mai mult adoptată și preferată de omul actual din mediul urban, datorită mediului zilnic puternic artificializat în care își desfășoară activitatea, dar și datorită presiunii fizice și psihice la care este supus în diferite situații zilnice.

Fazele activității de recreare: pregătirea, presupune bucuria întocmirii programului, fiind marcată de divertisment și de planificarea evadării din cotidian; deplasarea, presupune relaxarea și destinderea individului la ruperea acestuia din mediul zilnic; activități pe loc, presupune mulțumirea și satisfacția individului ce efectuează diferite activități, după bunul lui plac: plimbări, camping, picnic, cules de flori, de ciuperci sau de fructe de pădure, canotaj, alpinism, pescuit, vânătoare, etc. Aceste activități pot fi active sau pasive.

Întoarcerea, presupune comportamente diferite, fie satisfacție pentru ceea ce a realizat sau pentru condițiile găsite în respectivul loc, fie nemulțumirea cauzată de mediul murdar pe care l-a găsit, de condițiile de cazare sau de rezultatele slabe obținute.

Indiferent de satisfacție sau de nemulțumire, se adaugă oboseala inerenta determinată de activitățile practicate, de conducerea autovehiculului, de diferite excese, etc.

Turismul reprezintă acțiunea de deplasare, de călătorie sau de vizitare a unor obiective, realizată pentru plăcerea proprie a individului.

Fig. 2.1. Alcătuirea în mediul urban a variantelor de turism practicată în Municipiul Craiova

J.O. Simons definește frumusețea ca fiind „armonia tuturor părților, indiferent de subiectul în care apare, asamblate într-o astfel de proporție și legătura, încât nimic să nu poată fi adăugat, diseminat sau modificat, decât în dauna operei”.

Frumusețea spațiilor verzi amenajate este amplificată datorită faptului că frumosului natural i se adaugă frumosul artistic, unele spații verzi fiind caracterizate printr-un grad mai mare de prelucrare artistică (grădinile, parcurile, pădurile parc și chiar pădurile de recreare).

Plantațiile accentuează perspectiva unui obiectiv arhitectural sau maschează diferite aspecte inestetice. Însușirile decorative ale vegetației lemnoase (culoarea frunzișului, textura coroanei, flori, fructe, lujeri) sau chiar a vegetației ierboase, variază pe parcursul unui an, diferind în funcție de fenofaza, imprimând peisajului trăsături caracteristice anotimpului respectiv.

Funcția decorativă a vegetației forestiere se realizează prin îmbrăcarea versanților sau a văilor, acoperirea zonelor cu terenuri superficiale, puternic erodate sau a grohotișurilor, întreruperea unui teritoriu vast ocupat de culturi agricole, încadrarea drumurilor sau a șoselelor prin aliniamente, încadrarea cursurilor de apă, îmbrăcarea rambleelor sau debleelor drumurilor cu diferite plantații.

Calitatea estetică (decorativă) a unui peisaj, a unei zone verzi sau a unui spațiu verde este de cele mai multe ori o rezultantă obținută prin reunirea tuturor componentelor într-un ansamblu peisagistic ce produce plăcere, încântare, admirație necondiționată, și care exercita o atracție spontană.

Funcția utilitară este îndeplinita de anumite plantații realizate pentru protecția unor obiective speciale, a resurselor hidrologice și a diferitelor categorii de terenuri. Astfel, zonele industriale sunt prevăzute cu plantații speciale pentru diminuarea propagării substanțelor nocive, bazinele deschise de apă (acumulările de apă) și instalațiile de aprovizionare cu apă potabilă trebuie să fie prevăzute cu perdele de protecție sanitară, unele porțiuni de drumuri sau căi ferate cu probleme sunt prevăzute cu plantații ce asigură consolidarea terenului sau securitatea traficului (bariere vegetale anti far ce separă sensurile de circulație, bariere împotriva vântului, cu efect de parazăpezi).

Prin aplicarea unor proiecte de dezafectare a unor întreprinderi industriale și de redare în folosință a teritoriilor respective, prin ecologizarea spațiilor și prin amenajări peisagistice menite să atenueze impactul vizual al instalațiilor și integrarea anumitor folosințe specifice spațiilor verzi.

Fig. 2.2. Structurile imaginii de ordin turistic a Municipiului Craiova plus axele transversale se analiza la nivel centru – periferie

Capitolul III

Cararteristici chorematice ale dezvoltării municipiului Craiova

La nivelul municipiului Craiova, conform așteptărilor nu s-a realizat o dezvoltare teritorială concordantă cu conceptul spațiului polarizat ci una mai degrabă discordantă. Aceasta este materializată prin extinderea haotică a intravilanului municipiului Craiova, destructurarea carcasei ecologice a teritoriului prin defrișări și desecarea ariilor umede, ocuparea în totalitate a luncilor, necorelarea activităților agricole cu potențialul bio pedoclimatic al teritoriului, suprapunerea mai multor categorii de fluxuri și apariția punctelor de blocaj ale traficului, existența unor neconcordanțe între modul actual de utilizare a terenului și predestinația acestuia, lipsa unei politici comune cu privire la dezvoltarea municipiului Craiova și a zonei sale periurbane, existența unor grave probleme de mediu. În consecință, prin model chorematic al municipiului Craiova propunem adoptarea unei noi configurații teritoriale care să fie în concordanță cu teoria spațiului polarizat adaptat la contextul local.

Modelul propus este extrapolat pentru dezvoltarea de perspectivă incluzându-se în cadrul său cele trei etape și orizonturile de timp aferente acestora (etapa I – 2007-2013, etapa II – 20013-2025, etapa III – 2025-2050).

Implementarea măsurilor specifice unei etape de dezvoltare creează premise favorabile pentru derularea celor din etapa următoare, în final ajungându-se la structura chorematică propusă în cadrul modelului chorematic actual de dezvoltare, care poate asigura o structurare optimă a teritoriului analizat și localizarea concordantă cu potențialul existent a componentelor antropice. În caz contrar, se va ajunge la o dezvoltare discordantă, care va duce în final la declanșarea unor stări de criză și conflicte a căror finalitate are un caracter imprevizibil, aspect ce poate duce la involuție teritorială sau în cel mai fericit caz la o stagnare sau perpetuare a structurilor actuale depășite ca și concepție.

Viitoarea dezvoltare a municipiului Craiova are ca și elemente de control și vectori de dinamică: modelul natural al teritoriului cu elementele geologie, morfologice, hidrologice, climatice și biotice ale acestuia; prognoza evoluției demografice; dezvoltarea plan spațială a municipiului corelată cu evoluția demografică; tipologia și potențialul resurselor respectiv localizarea acestora; tipologia ramurilor industriale și localizarea acestora; tipologia, intensitatea și localizarea proceselor și fenomenelor de risc; traseul autostrăzii București-Craiova-Timișoara și localizarea punctelor nodale de accesare a acesteia; aeroportul Craiova; administrația locală și capacitatea acesteia de a atrage fonduri în cadrul programelor de aderare; constituirea zonei metropolitane a municipiului Craiova; statutul de centru regional al municipiului Craiova.

Elementul dominant care va da personalitate dezvoltării municipiului Craiova și zonei periurbane a acesteia pe termen scurt (2007-2013) și mediu (2013-2025) este pattern-ul natural, statutul de centru regional, tipologia ramurilor industriale și localizarea acestora alături de poziționarea municipiului în cadrul culoarului Paneuropean IV de transport, varianta sudică. Traseul autostrăzii București-Craiova- Timișoara și Craiova-Calafat, care în prezent se propune a tranzita zona Craiovei prin partea sudică (pe aliniamentul localităților: Leu – Teasc – Calopăr – Sărbătoarea – Italieni) va influența dezvoltarea numai pe termen mediu și lung. Evoluția demografică prognozată și mutațiile structurale la nivelul economiei care se vor produce în I-a și a II-a etapă de dezvoltare (termen scurt și mediu) sunt nesemnificative iar pe termen lung prognoza este incertă. În consecință și componenta demografică și cea economică se vor articula la noua configurație teritorială rezultată în urma dezvoltării autostrăzii și fortificării rolului de centru regional al Craiovei.

Extrapolând ideile din conceptul spațiului polarizat și conceptul de dezvoltare durabilă, precum și recomandările din cadrul Planului Național de Dezvoltare (PND) și subdiviziunile acestuia (CSNR, POSuri, POR), alte programe și strategii locale aflate în derulare asupra teritoriului analizat și corelând acestea cu elemente de control și vectorii de dinamică ai dezvoltării se propune un model chorematic dinamic și flexibil pentru dezvoltarea municipiului Craiova.

Acest obiectiv este pe termen mediu și lung, iar pentru atingerea lui se impune demararea unor proiecte de anvergură la care se adaugă cele stringente, pe termen scurt și mediu cu rol de ameliorare a cadrului general de dezvoltare actuală și reorientarea acesteia spre atingerea dezideratului propus.

Statutul de centru cultural și economic de talie europeană obligă ca municipiul Craiova să adopte un ritm susținut de dezvoltare pe toate palierele:

1. Creștere demografică;

2. Restructurare și creștere economică;

3. Dezvoltare plan spațială polinucleară a intravilanului;

4. Punerea în valoare a poziției geografie – ca nod de comunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est;

5. Valorificarea potențialului formativ, educativ și de inovație al Universității din Craiova în dezvoltarea economică și socială;

6. Punerea în valoare a râului Jiu prin integrarea acestuia într-un ansamblu urbanistic;

7. Constituirea zonei metropolitane;

8. Fortificarea racordurilor la rețeaua de transport TEN-T;

9. Prezervarea terenului pentru amenajarea racordului la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat;

10. Suplimentarea debitului de apă în rețeaua urbană în vederea susținerii creșterii economice și demografice;

11. Ameliorarea factorilor de mediu și eliminarea surselor de poluare;

12. Constituirea rețelei ecologice NATURA 2000.

1. Creșterea demografică (cantitativă și calitativă) reprezintă principalul suport al susținerii tuturor măsurilor și proiectelor necesare atingerii obiectivului strategic fundamental. Mărimea demografică optimă a municipiului Craiova ca și centru de talie europeană este de cca. 400.000 locuitori iar împreună cu zona metropolitană Craiova de cca. 600.000 locuitori.

Atingerea acestei valori nu se poate baza pe creștere proprie și se poate realiza numai pe termen lung. În acest sens se impune stimularea creșterii demografice pe toate căile directe și indirecte: stimularea natalității interne prin măsuri și politici sociale; construcția de noi locuințe pentru familii tinere; crearea de noi locuri de muncă de medie și înaltă calificare în cadrul unor parcuri industrial sau tehnologice în vederea atragerii forței de muncă din aria de polarizare a municipiului Craiova, dar și a celei emigrate în ultima perioadă în țări ale UE; îmbunătățirea serviciilor medicale și sociale în vederea creșterii speranței de viață a populației la peste 75 ani; conturarea și extinderea optimă a zonei metropolitane Craiova în vederea includerii în cadrul acesteia a tuturor localităților ce dispun de un potențial demografic și economic apreciabil pentru constituirea acestei zone. O parte din potențialul demografic al zonei metropolitane va compensa deficitul demografic al centrului polarizator pentru fortificarea acestuia, care ulterior se va reîntoarce în zona metropolitană pentru susținerea polilor de dezvoltare, plasați pe „orbite staționare” în jurul Craiovei.

Atingerea acestei mărimi demografice va permite și o structurare optimă a populației din punct de vedere calitativ (pe grupe de vârstă și sex, economic) fapt ce va susține eficient dezvoltarea complexă a municipiului Craiova.

Creșterea demografică va atrage după sine dezvoltarea complexului de activități sociale și a serviciilor publice (educație, asistență medicală, cultură și sport, activității recreative și turism etc.), va stimula dezvoltarea transportului în comun, va duce la creșterea disponibilității de forță de muncă, va determina creșterea consumului urban (produse agroalimentare, energie, produse finite și servicii), va determina creșterea necesarului de locuințe – toate acestea constituindu-se în factori și vectori ai dezvoltării locale.

Restructurarea și creșterea economică reprezintă cel de-al doilea suport al susținerii tuturor măsurilor și proiectelor necesare atingerii obiectivului fundamental.

Aceasta are în vedere în primul rând încheierea privatizării întreprinderilor cu capital

Majoritar de stat în vederea scoaterii din sfera de influență a statului și transpunerea producției pe coordonatele economiei de piață. Încheierea acestei proceduri va determina ample restructurări la nivelul economiei urbane și reașezarea activităților economice pe un nou tip de relații de producție. Totodată cu această ocazie vor apărea noi oportunități pentru dezvoltarea unor catene economice de producție și constituirea de complexe economice. IMM-urile sunt tipul de unități economice cărora le aparține viitorul, acestea dispunând de un grad ridicat de ocupare a unor nișe economice rezultate în urma restructurării dar și de o flexibilitate sporită în contextul adaptării la noi cerințe. Creșterea susținută a economiei urbane din municipiul Craiova se poate realiza și prin sprijinul substanțial pe care îl poate acorda învățământul superior și cercetarea prin translatarea în producție a inovației și formarea de specialiști de înaltă calificare. Din această perspectivă Universitatea Craiova reprezintă unul dintre pilonii dezvoltări economice dar și sociale susținute din cadrul municipiului Craiova dar și a întregii Oltenii. Prezența în cadrul industriei craiovene a câtorva ramuri industriale de mare importanță națională (construcții de automobile, avioane, locomotive, mașini agricole, chimică) care pot încheia cu succes privatizarea, reprezintă un start important pentru viitorul economic al municipiului Craiova – acestea constituindu-se în ramuri de bază care pot genera în viitor clustere economice și apariția de noi parcuri industriale.

Dezvoltare plan spațială polinucleară a intravilanului municipiului Craiova reprezintă o altă măsură necesară atingerii aceluiași obiectiv. Această formă de dezvoltare a urbanului reprezintă o soluție a viitorului prin care se urmărește detașarea netă a rezidențialului de unitățile economice, a ariilor recreative de cele agricole și forestiere. Extinderea plan spațială a orașului urmând a se realiza pe amplasamente noi cu un grad ridicare de specializare a funcției urbanistice și în conformitatea cu modelul natural al teritoriului. Aceste amplasamente urmează să fie conectate prin drumuri expres și garnisite cu spații forestiere cu funcție mixtă: recreativă și parte componentă a rețelei ecologice NATURA 2000 în calitate de coridoare ecologice. Amplasamente favorabile unei astfel de extinderi urbanistice în proximitatea Craiovei o reprezintă platoul dintre Bucovăț și Podari, culoarul Văii Leamna (cu integrarea armonioasă în ansambluri urbanistice a cursului Jiului).

Valorificarea poziției geografice a municipiului Craiova reprezintă o altă oportunitate majoră (nod de comunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est) de materializare a obiectivului strategic fundamental. Această poziție a făcut ca municipiul Craiova să fie tranzitată de rețeaua TEN-T de transport rutier și feroviar și să facă parte din culoarul IV Pan-european de transport terestru, varianta sudică, la care se adaugă vecinătatea cu culoarul IX Pan-european de transport fluvial pe Dunăre. La toate acestea se va adăuga și autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat care vor întări rolul de nod de comunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est a municipiului Craiova cu multiple avantaje pentru dezvoltarea pe plan economic și social.

Pe plan economic avantajele vor consta în: creșterea gradului de conexiune a municipiului Craiova atât pa plan regional cât și internațional prin intermediul acestor căi de transport rutier, feroviar dar și fluvial (pe Dunăre); concentrarea fluxului de tranzit într-o primă fază iar apoi tangențial spre municipiul Craiova care va stimula dezvoltarea serviciilor specifice acestui sector și deschiderea de noi oportunități pentru dezvoltarea economiei locale; multiplicarea terminalelor pentru transportul combinat (rutier feroviar, rutier naval, rutier feroviar – aerian) care se vor constitui în amplasamente forte pentru dezvoltarea parcurilor industriale; prin modernizarea drumurilor județene și comunale din viitoarea zonă metropolitană Craiova se va crea un cadru propice pentru racordul la rețeaua de transport europeană și pentru dezvoltarea complexă a acesteia; prin continuarea programului de dezvoltare a centurilor de ocolire a municipiului Craiova și de creștere a gradului de racord la rețeaua europeană (în special centura metropolitană) va pune în valoare noi terenuri pentru dezvoltarea urbanistică; prezervarea de terenuri pentru amenajarea nodului de racord la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat a municipiului Craiova prin intermediul unui drum expres va stimula dezvoltarea urbanistică pe direcție sudică și punerea în valoare de noi amplasamente urbanistice; dezvoltarea aeroportului Craiova până la statutul de aeroport internațional și includerea acestuia în rețeaua europeană TEN-T va consolida definitiv rolul de nod de comunicație transcontinental al municipiului Craiova și totodată va duce la o acoperire optimă cu servicii de transport aerian a părții de Sud-Vest a României care în prezent este deficitară; amenajarea, în termen lung, a sectorului aval de Craiova al Jiului pentru navigație va transforma municipiul într-un port dunărean, cu funcții de transport turistic importante.

Valorificarea acestei oportunități mai este importantă și vitală pentru viitorul municipiului Craiova și datorită faptului că pentru programele care vizează transportul se alocă cele mai mari fonduri structurale de dezvoltare post-aderare din partea UE pentru noile state membre în vederea reducerii decalajelor.

Potențialului formativ, educativ și de inovație al Universității din Craiova reprezintă o altă oportunitate majoră pentru dezvoltarea durabilă, atât pe plan local cât și pe plan regional în vederea atingerii obiectivului strategic fundamental.

Prin structura pe facultăți, Universitatea din Craiova acoperă o sferă largă de cercetare (științe exacte, umaniste, agricole și tehnice), această ofertă putând reprezenta pe viitor start important pentru viitorul economic al pentru noi activități economice, în special în sectorul IMM-urilor și a serviciilor. La aceasta se adaugă rolul pe care îl joacă Universitatea în calificarea înaltă a forței de muncă – avantaj major pentru economia locală și cea regională. În vederea transferului eficient al cercetării și inovației spre domeniul producției între unitățile economice și Universitate se impune constituirea de parteneriate în vederea sprijinirii reciproce la care se adaugă construirea unui campus de Înaltă Tehnologie (IT). Acesta va asigura punerea în practică a cunoștințelor teoretice prin intermediul unor laboratoare experimentale și transferul spre implementare în activitățile de producție în serie.

Punerea în valoare râului Jiu prin integrarea acestuia într-un ansamblu urbanistic constituie o altă coordonată majoră a dezvoltării municipiului Craiova. Această acțiune este una pe termen lung și va influența în sens pozitiv calitatea mediului rezidențial prin: ameliorarea calității factorilor de mediu din interiorul urbei; multiplicarea spațiilor verzi și recreative; fortificarea rețelei ecologice urbane; eliminarea factorilor de risc hidrologic.

Acțiunea de integrare urbanistică a râului Jiu vizează: extinderea intravilanului pe direcție sudică și constituirea de amplasamente rezidențiale (locuințe individuale cu regim jos de înălțime) pe platoul dintre Bucovăț și Podari, precum și în perimetrul afluentului său, Valea Leamna; conectarea acestor noi amplasamente rezidențiale prin intermediul a două poduri noi peste Jiu situate între DJ 552 și DN 56 E 79 cu rol de preluare a fluxului local de trafic și evitarea suprapunerii peste fluxul de tranzit care vor utiliza vechile poduri peste Jiu; creșterea capacității traficului dintre zona centrală a municipiului și noile cartiere prin construirea, în termen lung, a unei linii de metrou pe sub talvegul văii actuale consolidarea digurilor de protecție împotriva inundațiilor din incinta intravilanului prin raportarea acestora la debite cu asigurării de 3 – 1 %; amenajarea de mici baraje (praguri) cu ecluze pentru ridicarea nivelului apei și constituirea unui lac pe cursul Jiului din incinta intravilanului pentru ai conferi acestuia o plus valoare și dezvoltarea pe malurile acestuia a unor zone de agrement (aqua park, plaje, ștranduri de vară) și a sporturilor nautice; plantarea pe ambele maluri ale Jiului de vegetație forestieră în vederea extinderii spațiilor verzi și fortificării rețelei ecologice urbane.

Constituirea zonei metropolitane Craiova reprezintă poate cea mai importantă acțiune pentru atingerea obiectivului strategic fundamental. Această acțiune este propusă a se finaliza până în 2013 și va constitui cadrul optim atât pentru dezvoltarea municipiului Craiova cât și a spațiului direct de polarizat din următoarele considerente: va facilita punerea în aplicare a strategiei locale de dezvoltare a municipiului Craiova; va elimina disputa cu privire la limitele administrative dintre municipiul Craiova și comunele învecinate; va rezolva problema crizei terenurilor pentru extinderea urbană; va permite fortificarea zonei periurbane din punct de vedere edilitar și a dotărilor publice; va stimula valorificarea intensivă a terenurilor agricole și dezvoltarea fermelor; va determina modernizarea infrastructurii locale de transport (drumuri județene și comunale) în vederea creșterii conexiunii cu rețeaua rutieră TEN-T; va stimula dezvoltarea demografică, economică și teritorială a unor localități cu potențial și localizare optimă care se vor constitui în poli de creștere; va permite valorificarea superioară a avantajelor economice a autostrăzii A7 București – Craiova și Craiova-Calafat care va reprezenta coloana vertebrală a zonei metropolitane; va susține creșterea demografică a municipiului Craiova până la mărimea optimă de 400.000 locuitori; va permite constituirea unor clustere și complexe economice la nivelul zonei metropolitan prin includerea în cadrul acestora și a IMM-urilor respectiv a fermelor agricole; va permite derularea unor proiecte comune de interes zonal (extinderea rețelei de alimentare cu apă, gaz, gestionarea deșeurilor, dezvoltarea rețelei ecologice etc.) cu finanțare din partea UE; va genera în viitor o arie de urbanizare continuă care va amplifica polarizarea în regiunea Olteniei cu toate efectele sale pozitive.

Aria metropolitană a municipiului Craiova urmează să se extindă între Filiași în vest, Balș în est și Segarcea în sud într-o primă fază și posibilități ulterioare de extindere.

Fortificarea racordurilor pe plan local la rețeaua de transport TEN-T va susține direct și indirect dezideratele strategiei de dezvoltare a municipiului. Această acțiune implică: modernizarea într-o primă fază (2013) a tuturor drumurilor publice județene și comunale din zona periurbană, a podurilor, precum și acțiuni de reclasificare a unor drumuri pentru a le crește importanța; finalizarea centurii sudice a Craiovei; modernizarea centrului pentru transportul inter modal din incinta gării Craiova; modernizarea aeroportului Craiova și includere acestuia în rețeaua TEN-T; prezervarea terenului pentru amenajarea racordului cu autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat și construirea unui drum expres între Craiova și punctul de racord cu autostrada.

Prin fortificarea racordului cu rețeaua TEN-T într-o primă fază (2009) a zonei periurbane și a zonei metropolitane (2013) va duce la punerea în valoare economică a acestor teritorii și conectarea la dezvoltarea susținută.

Prezervarea terenului pentru amenajarea racordului la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat va permite conectarea organică a acestei artere la zona metropolitană Craiova și implicit la municipiul Craiova. Cele două sectoare de autostradă vor certifica statutul de centru regional și metropolă europeană prin crearea unei deschideri largi spre traficul internațional.

Prezervarea din timp a terenului pentru amenajarea racordurilor și construirea unuia sau a mai multor sectoare de drum expres (acesta poate să preia și traseul DN 56 E 79, DN 55, DJ 552) va permite vectorizarea extinderii și dezvoltării municipiului Craiova pe direcție sudică și estică – direcțiile cele mai favorabile pentru viitoarea dezvoltare. Teritoriul periurban din cadrul acestor direcții de dezvoltare împreună cu sectoarele de drum expres vor constitui suportul pentru implementarea conceptului de dezvoltare polarizată a spațiului și implementarea celor două categorii de rețele: naturale și antropice.

Suplimentarea debitului de apă în rețeaua urbană în vederea susținerii creșterii economice și demografice reprezintă o altă acțiune prioritară realizării obiectivului strategic formulat.

Sursele actuale și debitele captate nu sunt suficiente pentru acoperirea consumului în creștere de apă potabilă a municipiului Craiova. În contextul atingerii standardelor actuale de consum din țările dezvoltate ale Uniunii Europene, necesarul de apă practic se va dubla iar dacă mai luăm în calcul și necesarul zonei metropolitane consumul se va tripla. Având în vedere că apa reprezintă „esența vieții”, materie primă în industrie, accesoriu indispensabil în agricultură sau turism, dezvoltarea urbană trebuie să se realizeze în paralel cu asigurarea necesarului de apă. În acest sens construcția aducțiunii de la Izvarna din Munții Mehedințiului reprezintă o prioritate absolută pentru garantarea unei dezvoltării durabile a municipiului Craiova într-o primă fază și apoi a întregii zone metropolitane.

Ameliorarea factorilor de mediu și eliminarea surselor de poluare reprezintă o altă acțiune prioritară în vederea atingerii aceluiași obiectiv strategic.

Calitatea mediului ambiant condiționează calitatea mediului rezidențial și totodată calitatea locuirii urbane. Unul dintre factorii cu acțiune permanentă asupra calității locuirii îl reprezintă sursele de poluare, atât cele urbane cât și din exterior, de natură industrială.

Pentru municipiul Craiova, sursa cea mai intensă de poluare o reprezintă platforma industrial DOLJCHIM și cele două termocentrale: Termocentrala Ișalnița și Termocentrala Craiova. La aceasta se adaugă halda de steril cu zgură rezultată în urma arderii cărbunelui în cele două termocentrale care datorită amplasamentului în partea vestică a municipiului și asociat cu circulația atmosferică generează o poluare intensă, mai ales în intervalele cu instabilitate atmosferică. Prioritare în acest sens îl reprezintă retehnologizarea termocentralelor și echipare cu filtre electromagnetice pentru fixarea pulberilor la care se adaugă ecologizarea haldei de steril.

Creșterea consumului de apă înseamnă și creșterea debitelor de ape menajere care vor necesita creșterea capacității de tratare în cadrul stațiilor de epurare.

Constituirea rețelei ecologice NATURA 2000 reprezintă măsura integratoare a dezvoltării durabile a municipiului Craiova prin intermediul căreia obiectivul strategic fundamental poate fi transformat într-o realitate palpabilă.

Această acțiune are în vedere inventarierea tuturor ariilor naturale și protejate spațiile verzi, suprafețele acvatice, pădurile care se pretează a fi incluse în cadrul rețelei ce vor forma viitoarele nuclee ale rețelei la care se adaugă depistarea suprafețelor de teren (vii și livezi dezactivate, arii umede, terenuri virane, arii aflate în reconstrucție etc.) ce vor forma zonele tampon respective coridoarele ecologice. Valea Jiului împreună cu ecosistemele sale va reprezenta osatura de bază ale viitoarei rețele ecologice care va susține și refacerea factorilor de mediu intraurbani. Viitoarele centuri verzi ale municipiului și zonei metropolitane care vor trebui înființate vor consolida viitoarea rețea ecologică NATURA 2000.

Protecția și reabilitarea mediului este considerată ca axă prioritară a dezvoltării teritoriale atât la nivel național, cât și la nivel european.

Menținerea pe durată nedeterminată a calității factorilor de mediu reprezintă o condiție absolut necesară pentru implementarea tuturor celorlalte măsuri ale strategiei de dezvoltare.

Analiza SWOT a problemelor de mediu din municipiul Craiova și zona periurbană (comparative cu alte regiuni și în mod absolut raportat la un sistem de referință valabil pentru România) ne permite o ierarhizare a acestora.

Importanța problemelor de mediu și necesitățile impuse de aderarea României la UE (angajamente, perioade de conformare și de grație) impun ca termenele în care majoritatea măsurilor trebuiesc implementate să fie legate de orizontul de timp scurt și mediu.

Problemele majore sunt redate prin:

Calitatea aerului: poluarea primară a aerului rezultată din activitățile industriale; poluarea secundară a aerului (pulberi și mirosuri) în urma spulberării haldelor de deșeuri poluarea aerului rezultată din sistemele de încălzire și preparare a apei calde; poluarea aerului rezultată din arderea combustibililor solizi în mediul rural;

Calitatea apelor de suprafață: deversarea în receptorii naturali a apelor uzate industriale neepurate sau insuficient epurate; evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate menajere neepurate corespunzător lipsa parțială a sistemelor de canalizare si a stațiilor de epurare a apelor menajere uzate în localitățile limitrofe în care s-a realizat sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă; modificarea cursurilor râurilor și a regimului hidrodinamic, datorită exploatării necorespunzătoare a agregatelor naturale în balastiere situate în albia minoră.

Calitatea solului și apelor freatice: poluarea solului și a apelor subterane cu compuși rezultați din activitățile industriale; eroziunea de suprafață si în adâncime a solurilor; contaminarea apelor subterane de la unitățile zootehnice din zona periurbană.

Gestionarea deșeurilor: amplasamentul neadecvat a depozitului de deșeuri menajere, problemă agravată și de continuarea practicii de depozitare a deșeurilor industriale și spitalicești; nerespectarea criteriilor ecologice în proiectarea rampelor de deșeuri care sunt funcționale; potențialul de morbiditate al zonelor de depozitare provizorii și al celor „necontrolate” a deșeurilor menajere; poluarea excesivă realizată de către rampele de deșeuri ilegale.

Mediul urban: întreținerea necorespunzătoare a zonelor de agrement și a parcurilor publice, agresarea urbană a spațiilor verzi; traficul auto – probleme generate de transportul urban și în tranziție: poluare excesivă cu gaze de eșapament; zgomot peste limite pe arterele principale și în marile intersecții ale orașului; accidente auto. Poluarea fonică datorată activităților economico-sociale și traficului auto în zonele rezidențiale urbane; insuficiența și starea avansată de degradare a infrastructurii rutiere; pericole generate de catastrofe/fenomene naturale și antropice; pericol de apariție a epizootiilor datorită continuării practicii de creștere a animalelor domestice în mari aglomerări umane;

Managementul deșeurilor este reprezentat prin: orientarea municipiului Craiova spre un sistem de management integrat al deșeurilor prin: colectarea deșeurilor completă și selectivă la sursă, transport, sortare și procesare eficientă și cât mai puțin poluantă, recuperare și valorificare performantă, depozitare selectivă, revalorificarea deșeurilor reciclabile, implementarea unui sistem corespunzător de eliminare a deșeurilor spitalicești și a altor deșeuri periculoase; eliminarea factorilor poluanți din zonele depozitării provizorii a deșeurilor de către producătorul acestora; eliminarea practicii depozitării neautorizate de deșeuri; introducerea de tehnologii curate, dezvoltarea Sistemului de reciclare internă și prelungirea duratei utile de serviciu al produselor.

3.1. Obiective strategice teritoriale

În sens larg, turismul reprezintă ansamblul activităților umane puse în practică pentru realizarea unui tip de călătorie. Turismul are caracter recreativ, reprezentând de cele mai multe ori parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe, pentru vizitarea unor regiuni pitorești, obiective culturale, economice, istorice.

Turismul este o necesitate organică și spirituală a omului de a evada din mediul artificial al orașelor. Factorii care contribuie la dezvoltarea turismului sunt: dorința omului de a cunoaște locuri noi, diferite de mediul său, plăcerea de a admira frumusețea peisajelor, nevoia de a face mișcare, de a practică un sport sau de a depune efort fizic.

Odihna propriu-zisă, repausul și somnul, presupune starea de inactivitate totală sau parțială a omului, prin care are loc refacerea fizică a organismului, după o perioadă de activitate intensă.

Aceasta poate fi realizată atât în mediul propriu locuinței dar și în mediul natural, în stațiuni climaterice cu specific, sau diferite zone verzi intravilane sau extravilane.

Picnicul este realizat de regulă în spațiile verzi extravilane cele mai apropiate de centrul urban, de regulă la sfârșitul săptămânii, sau în zilele libere.

Spațiile verzi imprima unui teritoriu o valoare decorativă, exprimată prin satisfacția pe care o are omul față de vegetația arborescenta, arbustiva. Floricola sau erbacee, care prin diferitele ei componente dau impresia de frumusețe.

Concluzii

O bijuterie a naturii, formată de om cu o viziune, capodopera din Bănie a fost proiectată in urma cu 150 de ani, la inițiativa primarului din acea vreme.
Ca proiectul arhitectului francez să poată fi îndeplinit conform planurilor medaliate cu aur, constructorii au folosit metode îndrăznețe in vremea respectiva. Sute de arbori din specii rare au fost ‘sacrificați’, au fost ridicate construcții reprezentative romantismului, precum podul suspendat și castelul medieval, au fost meșteșugite câteva podețe din beton personificând scoarța de copac. Una dintre comorile adăpostite de Parcul „Nicolae Romanescu” o reprezintă speciile vegetale, atent alese de arhitect.

Cu excepția arborilor, arhitectul a ales mai multe specii de plante ornamentale, care au fost păstrate pe cât posibil conform planului original. Cele 90 de hectare ale parcului nu sunt utilizate în totalitate. În plus, majoritatea oaspeților se opresc odată ce au trecut peste impresionantul pod – construit de o societate elvețiană la începutul secolului, crezând că au văzut astfel maximul pe care parcul îl poate oferi. Prea puțini sunt cei care își continuă periplul pe malul firului de apă țesut printre frunze mari de nuferi, până la capătul parcului. În aria puțin vizitată, atingerea omului aproape că nu se face simțită. Doar câte o bancă, din loc în loc, printre vegetația sălbatică.

Parcul ascunde două clădiri impresionante, ambele îmbiindu-i pe vizitatori să viseze, construcții care reprezintă adevărata atracție a parcului.

Ascuns de câțiva arbori înalți, „Castelul Fermecat” își dezvăluie misterul tuturor celor care urcă scările să traverseze podul suspendat. Ruina seamănă atât de bine cu un palat din basme, încât cei mai nostalgici refuză să creadă că aceasta a fost construită odată cu parcul, pentru a adăposti un restaurant.

Pentru siguranța cetățenilor, parcul are nevoie d un număr de camere și o rețea wireless la care vizitatorii se vor putea conecta gratuit. Astfel, parcul realizează scopul de a aduce cât mai mulți tineri pentru a se bucura de natură și mass media.

Pentru a fi pe plac celor care se pregătesc să pășească spre altar, povestea Cenușăresei și utilizarea elementelor din poveste ar ajuta cadrul oferit de parc la realizarea unei nunți ca în poveste.

Fotografie: Alexandra Ciobanu

Anexe

Anexa 1

Anexa 2

Bibliografie

Bobîrnac, B., Popescu, M., Cârțua, D., 1984, Rezervații și monumente ale naturii din Oltenia, Editura Sport-Turism, București;

Bogdan Petriceicu Hașdeu , Originile Craiovei, Ed. Scrisul Românesc 1978.

Carta europeană a amenajării teritoriului (European Regional Spațial Planning Chapter), Torremolinos, 1983.

Castells, Manuel, Urbanization In The Castells Reader in Cities and Social Theory, ed. Ida Susser, Blackwell, Oxford, 1972.

Cox, Oliver C., The Pre-industrial City Reconsidered, In. Sociological Quaterly, 1964/5, 1964.

Declarația de la Ljubliana asupra dimensiunii teritoriale a dezvoltării durabile – CEMAT, 2003.

De Vries, S., Verheij, R. A., Groenewegen, P. P., Spreeuwenberg, P., Natural environments – healthy environments? In: Environmental Planning, Vol. 35, 2003.

Enyedi Györg, Special Features of Urbanisation in East-Central Europe, Forthcoming, International Edition, 1988.

Firescu, A., Firan, F., Craiova, Editura Sport-Turism, București, 1981;

Folescu, A., Programe regionale de management și dezvoltare, 2004, Iași.

Gusti, G., Forme noi de așezare. Studiu prospectiv de sistematizare macroteritorială, Edit. Tehnică, 1974, București.

Ianoș, I., Orașele și organizarea spaiului geografic, Edit. Academiei R.S.R., 1987, București.

Ianoș, I., Sisteme teritoriale, o abordare geografică, Edit. Tehnică, 2000, București.

Ianoș, I., Dinamica urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Edit. Tehnică, 2004, București.

Istoria Craiovei, colectiv de autori Ed. Scrisul Românesc 1977.

Mireșan, Mirela, Hosu, I., Săvulescu, A., Elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel local. Ghid teoretic și practic, Fundația Civitas pentru o societate deschisă, 2002, Cluj-Napoca.

Nae, Mirela, Geografia calității vieții urbane. Metode de analiză, Edit. Universitară, 2006, București.

Nazarie, L., Rolul instrumentelor structurale în implementarea Politicii de coeziune a Uniunii Europene, 2004.

Nicolae Iorga, Orașele oltene și mai ales Craiova în pragul vremurilor noi, ed. Sache Pavlovici 1908.

Petre Panaitescu, Istoria românilor, Ed.Didactică și pedagogică 1990

Racoviceanu, S., Țarălungă, N., Decizia în dezvoltarea urbană, 2000, IHS Romania.

Regiunea Sud-Vest Oltenia – Planul regional de acțiune pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială și Planul de implementare 2006-2008, 2003.

Sassen Saskia, The Impact of the New Technologies and Globalisation on Cities, Habitat Debate, December, 2012.

Schema de dezvoltarea a spațiului comunitar (European Spatial Development Perspectives – ESDP), Potsdam, 1999.

Simionescu, I., 1987, Flora României, Editura Tineretului, București;

Strategia de Dezvoltare Regională 2007-2013, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, 2006.

Strategia de dezvotare economico-socială pentru municipiul Craiova 2007-2013.

Strategia și Programul Consiliului Județean Dolj de Dezvoltare Economico-socială a județului Dolj 2005 – 2008, 2004.

Strategia dezvoltării și adaptării viticulturii din România 2005-2014.