Caracteristici Climatice ale Judetului Dambovita

CUPRINS

1.INTRODUCERE …………………………………………………………………………

1.1. Precizarea scopului lucrării………………………….

1.2. Ce este riscul climatic?……………………………………………

1.3. Aspecte generale și localizare…………………………..

1.3.1. Așezarea geografică și limitele județului Dâmbovița…….

1.3.2. Istoricul și amplasarea stațiilor meteorologice………………………………………

1.3.2.1. Stația meteorologică Vârful Omu………………….

1.3.2.2. Stația meteorologică Târgoviște…………………

1.3.2.3. Stația meteorologică Titu……………………………

2. FACTORII GENETICI AI CLIMEI JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA ….

2.1. FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI………………………………………………….

2.1.1. Relieful………………………………………………………………………..

2.1.2. Resursele de apă………………………………………………………..

2.1.3. Solurile ………………………………………………………………………..

2.1.4. Vegetația și fauna…………………………………………………….

2.2. FACTORII RADIATIVI ……………………………………………………..

2.2.1 Radiația solară………………………………………………………………

2.3. FACTORII DINAMICI ……………………………………………………….

2.3.1. Centri barici de acțiune care influențează circulația maselor de aer în România…………………

3. CARACTERISTICI CLIMATICE ALE JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA………

3.1. CONSIDERAȚII GENERALE………………………..

3.2. TEMPERATURA AERULUI …………………………………………………………….

3.2.1. Temperatura medie lunară………………………………..

3.2.2. Temperaturi maxime absolute……………………………….

3.2.3. Temperaturi minime absolute……………………………….

3.2.4. Media lunară a temperaturilor maxime zilnice………….

3.2.5. Media lunară a temperaturilor minime zilnice…….

3.2.6. Numărul zilelor de iarnă…………………………..

3.2.7. Numărul zilelor cu îngheț…………………………

3.2.8. Numărul zilelor de vară…………………………….

3.2.9. Numărul zilelor tropicale………………………..

3.4. PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE…………………………………………………….

3.4.1. Cantități medii lunare de precipitații…………………

3.4.2. Cantități maxime de precipitații în 24 de ore……..

3.4.3. Numărul zilelor cu ploaie…………………………………………….

3.4.4. Numărul zilelor cu ninsoare…………………………………………

3.5. NEBULOZITATEA ……………………………………………………………………………

3.5.1. Nebulozitatea medie lunară și anuală………………

3.5.2. Numărul zilelor cu cer senin…………………………………

3.5.3. Numărul zilelor cu cer acoperit………………………….

3.6. UMEZEALA AERULUI…………………………………………………………………….

3.6.1. Umezeala medie lunară a aerului……………………………………………

3.7. DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI

3.7.1. Durata medie lunară de strălucire a soarelui

3.7.2. Numărul de zile cu cer senin

3.7.3. Numărul de zile cu cer acoperit

3.8. VITEZA VÂNTULUI ………………………………………………………………………..

3.8.1. Viteza medie lunară a vântului……………………………

3.8.2. Frecvența vântului pe direcții la stația meteorologică Titu………………………………………………………………………………….

3.8.3. Frecvența vântului pe direcții la stația meteorologică Târgoviște…………………………………………………………………….

3.9. PRESIUNEA ATMOSFERICĂ……………………………………………………………

3.9.1. Presiunea atmosferică redusă la nivelul mării………..

4. RISCURI CLIMATICE ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA…………………………..

4.1. CONSIDERAȚII GENERALE………………………………………………………………..

4.2. FENOMENE CLIMATICE DE RISC ÎN PERIOADA RECE A ANULULUI…

4.2.1. Viscolul………………………………………………………………………………….

4.2.1.1. Definiție și caracteristici

4.2.1.2. Geneză

4.2.1.3. Aspecte de risc

4.2.1.4. Viscolul în județul Dâmbovița

4.2.1.5. Prognoza fenomenului

4.2.2. Stratul de zăpadă………………………………………………………………

4.2.2.1. Definiție și caracteristici

4.2.2.2. Geneză

4.2.2.3. Aspecte de risc

4.2.2.4. Stratul de zăpadă în județul Dâmbovița

4.2.2.5. Prognoza fenomenului

4.2.3. Depunerile solide………………………………………………………………..

4.2.3.1. Bruma………………………………………………………………………….

4.2.3.1.1. Definiție și caracteristici

4.2.3.1.2. Geneză

4.2.3.1.3. Aspecte de risc

4.2.3.1.4. Bruma în județul Dâmbovița

4.2.3.1.5. Prognoza fenomenului

4.2.3.2. Chiciura moale și chiciura tare………………………

4.2.3.2.1. Definiție și caracteristici

4.2.3.2.2. Geneză

4.2.3.2.3. Aspecte de risc

4.2.3.2.4. Chiciura în județul Dâmbovița

4.2.3.2.5. Prognoza fenomenului

4.2.3.3. Poleiul………………………………………………………………………….

4.2.3.3.1. Definiție și caracteristici

4.2.3.3.2. Geneză

4.2.3.3.3. Aspecte de risc

4.2.3.3.4. Poleiul în județul Dâmbovița

4.2.3.3..5. Prognoza fenomenului

4.2.4. Valurile de frig…………………………………………………………………….

4.2.4.1. Definiție și caracteristici

4.2.4.2. Geneză

4.2.4.3. Aspecte de risc

4.2.4.4. Căderile de grindină în județul Dâmbovița

4.2.4.5. Prognoza fenomenului

4.3. FENOMENE CLIMATICE DE RISC ÎN PERIOADA CALDĂ A ANULUI ……..

4.3.1. Grindina…………………………………………………………………………………….

4.3.1.1. Definiție și caracteristici

4.3.1.2. Geneză

4.3.1.3. Aspecte de risc

4.3.1.4. Căderile de grindină în județul Dâmbovița

4.3.1.5. Prognoza fenomenului

4.3.2. Vijelia…………………………………………………………………………………………

4.2.2.1. Definiție și caracteristici

4.2.2.2. Geneză

4.2.2.3. Aspecte de risc

4.2.2.4. Vijeliile în județul Dâmbovița

4.2.1.5. Prognoza fenomenului

4.3.3. Valurile de căldură…………………………………………………………….

4.3.4. Ploile torențiale…………………………………………………………………..

4.3.1.1. Definiție și caracteristici

4.3.1.2. Geneză

4.3.1.3. Aspecte de risc

4.3.1.4. Ploile torențiale pe teritoriul județului Dâmbovița

4.3.1.5. Prognoza fenomenului

4.4. FENOMENE CLIMATICE DE RISC POSIBILE PE TOT PARCURSUL ANULUI

4.4.1. Ceața …………………………………………………………………………………………..

4.4.1.1. Definiție și caracteristici

4.4.1.2. Geneză

4.4.1.3. Aspecte de risc

4.4.1.4. Ceața în județul Dâmbovița

4.4.1.5. Prognoza fenomenului

4.4.2. Seceta………………………………………………………………………………………..

4.4.2.1. Definiție și caracteristici

4.4.2.2. Geneză

4.4.2.3. Aspecte de risc

4.4.2.4. Orajele în județul Dâmbovița

4.4.2.5. Prognoza fenomenului

4.4.3. Orajele………………………………………………………………………………………..

4.4.3.1. Definiție și caracteristici

4.4.3.2. Geneză

4.4.3.3. Aspecte de risc

4.4.3.4. Orajele în județul Dâmbovița

4.4.3.5. Prognoza fenomenului

4.4.4. Intensificările de vânt puternice……………………………………

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ………………………………………………………………………………………

Interesul pentru întelegerea și reducerea efectelor fenomenelor climatice de risc a crescut o dată cu dezvoltarea economică și tehnologică mondială. Astfel, omul, împreună cu activitățile pe care le desfășoară, a devenit tot mai vulnerabil în privința efectelor riscurilor climatice.

Intens discutată la nivel global, problematica acestor fenomene a deprins diferite exprimări și încercări de categorisire în literatura de specialitate, cum ar fi hazarde, riscuri, calamități, cataclisme, catastrofe, recorduri etc. Dintre aceștia, cei mai utilizați termeni sunt hazardul, riscul și catastrofa. Riscul climatic este considerat însoțitor de pagube, dar acestea diferă din punct de vedere al intensității și al zonei unde se produc.

În categoria fenomenelor climatice de risc intră fenomene precum încălzirile și răcirile importante, înghețul care se produce în afara datelor caracteristice, surprinzând vegetația dezvoltată, căderile importante de zăpadă, viscolul, ploile abundente, ploile torențiale, grindina, vântul puternic, tornadele, trombele, orajele și seceta.

Atmosfera reprezintă învelișul gazos al planetei și este principalul element care întreține viața pe Pământ. Un volum de aer uscat este format în proporție de 78,08% din azot, 20,94% din oxigen și aproximativ 1% din Argon, dioxid de carbon, hidrogen, ozon, metan și alte gaze sau particule în suspensie, cu proporții nesemnificative. Principalele procese și fenomene meteorologice se desfășoară, cu aproximativ în primul strat al atmosferei, numit troposferă, ce coincide relativ cu primii 10 km ai atmosferei. Totuși, fenomenele meteorologice formate în cadrul atmosferei pot avea și efecte nedorite asupra mediului, în acest caz fiind numite fenomene meteorologice sau climatice de risc.

Riscurile climatice cuprind o vastă gamă de fenomene, deosebite prin geneză, mod de manifestare, declanșare și evoluție. În anumite cazuri, riscurile climatice sunt confundate cu fenomenele climatice extreme sau cu recordurile climatice. Într-adevăr, riscurile climatice pot deveni fenomene climatice extreme, ca și intensitate, chiar și recorduri, dar nu se definesc prin aceste lucruri. Riscul climatic trebuie tradus prin fenomenele meteorologice sau climatice periculoase care pot avea, în funcție de intensitate, efecte negative mai mult sau mai puțin importante, putând duce în situații excepționale la dezastre și recorduri climatice.

Riscul reprezintă, conform DEX, posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr.risque. Bogdan (1999) notează că nu ar exista risc dacă nu ar fi un fenomen natural deosebit (care să determine consecințe grave) și societate – omul (care să-l suporte). Astfel, riscul are un caracter nedefinit de prognoză, încercând să redea probabilitatea, sau posibilitatea reală de producere a unui fenomen, oarecum așteptat, cu consecințe grave, față de care omul are o poziție pasivă. (Adesea, aceste consecințe sunt suportate și de mediul înconjurător care, de asemenea, este într-o poziție pasivă).

Brooks (2003), citând pe Downing et al (2001) definește riscul: Pierderile preconizate (de vieți, persoane rănite, bunuri materiale, activități economice perturbate) din cauza unui anumit hazard pentru o anumită zonă și un interval de timp dat.

Astfel se poate afirma că riscul climatic reprezintă probabilitatea ca omul, împreună cu bunurile sale materiale și cu activitățile economice desfășurate, să suporte efectele negative ale fenomenelor meteorologice ce sunt inevitabile și în funcție de fenomen, mai mult sau mai puțin posibil de prognozat. De exemplu, riscul pentru oraje și căderi de grindină într-o zonă bazată pe activități agricole poate duce la pierderi de vieți omenești și pagube materiale semnificative.

Scopul lucrării este de a oferi informații generale despre caracteristicile climatice ale județului Dâmbovița, dar mai ales alcătuirea unei imagini clare asupra fenomenelor climatice de risc ce se pot produce în această zonă. Privind în detaliu atât zonele vulnerabile cât și contextul sinoptic în care riscul de apariție al fenomenelor climatice periculoase devine significant, putem aprecia măsurile ce trebuie avute în vedere pentru reducerea pierderilor de vieți omenești și distrugeri ale bunurilor materiale. Dintre toate zonele climatice, în cea temperată gama de fenomene climatice de risc este cea mai extinsă, datorită situării acesteia la contactul dintre aerul polar și cel tropical. Situarea județului Dâmbovița în regiunea de climă temperată, dar și influențele pe care barajul orografic le exercită asupra climei predispun această regiune la producerea unei game largi de fenomene climatice de risc. Studiul acestora devine cu atât mai important datorită activităților economice din județ ce au preponderent caracter agricol.

1.3. Aspecte generale și localizare

1.3.1. Așezarea geografică și limitele județului Dâmbovița

Figura 1.1. Situarea județului Dâmbovița în cadrul României

Județul Dâmbovița are o suprafață de 4.054 km² (1,7% din suprafața țării). Este situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Privit pe hartă, are formă de triunghi, cu vârfurile în Bucegi la nord, Câmpia Găvanu Burdea, în sud-vest și în sud-est, la confluența Ialomiței cu Cricovul Dulce. Județele vecine sunt: Brașov (la nord), Prahova (la est), Argeș (la vest), Ilfov și Teleorman (la sud).

Teritoriul este dispus în trei trepte de relief, ce se succed de la nord spre sud pe o diferență de nivel de circa 2400 m. Etajat de la câmpia joasă până la cele mai înalte piscuri ale Munților Bucegi, relieful județului Dâmbovița prezintă o mare diversitate peisagistică.

1.3.2. Istoricul și amplasarea stațiilor meteorologice

1.3.2.1. Stația meteorologică Vârful Omu

Platforma meteorologică a celei mai înalte stații cu personal și cu program sinoptic continuu este situată în partea de nord a platoului munților Bucegi, pe cel mai înalt vârf, cu înălțimea de 2504 m, înconjurat de cinci căldări adânci. Cotele de înălțimi care înconjoară acest vârf sunt: Bucșoiu, 2494 m, Coștila, 2497, Colții Obârșiei, 2504 m, Bucura Dumbrava 2490 m. Izvorul râului Ialomița se află la 3 km. În această zonă predomină formațiunile calcaroase și conglomeratele, iar vegetația constă în formațiuni alpine. Stația meteorologică a fost înființată în octombrie 1927, având program climatologic și sinoptic. Funcționează în condiții standard, datele înregistrate sunt reprezentative pentru culmile înalte ale Carpaților Merdionali. Altitudinea la barometrul cu mercur: 2510 m.

1.3.2.2. Stația meteorologică Târgoviște

Este destinată observațiilor sinoptice și climatologice pentru relieful de câmpie înaltă. A fost înființată în 1840, inițial, la Camera Agricolă a orașului Târgoviște. Sediul stației a avut mai multe locații: strada Stelea nr. 9 (1940 – 1945), strada Matei Basarab nr. 49 (1945 – 1954), strada Iancu Jianu nr. 16 (1954 – 1970), strada Nicolae Bălcescu (1970 – 1972), apoi în locația ce îl are și în prezent, pe calea Câmpulung nr. 152. Aceste mutări succesive au o influență negativă asupra omogenității datelor. Observațiile meteorologice corespund zonei de câmpie piemontană la contactul cu Subcarpații, formând Câmpia înaltă a Târgoviștei, constituită din îngemănarea conurilor de dejecție ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Platforma meteorologică are o suprafață de 26 x 26 m, având vecinătăți: în sud șoseaua Târgoviște-Câmpulung, clădirea Inspectoratului de protecție al Plantelor și teren arabil. La nord, suprafețe de cultură cerealiere, la vest, case particulare iar la est se întrvăd construcții civile. Natura solului: podzol. Rețeaua hidrografică: râul Dâmbovița la vest și Ialomița la nord-est. Coordonatele stației: 44⁰56’ lat. N, 25⁰26’ long. E. Altitudine 296,49 m, iar cea la barometrul în biroul stației 296,49 m. Indicativul sinoptic 15375, ora locală h + 18 min.

1.3.2.3. Stația meteorologică Titu

A fost înființată la 11 august 1957 la solicitarea Corpului de armată Român pentru furnizarea de date meteorologice necesare zborului aviatic din zona comunei Boteni. Stația este reprezentativă pemtru zona de câmpie joasă, respectiv Câmpia Titului, cu altitudine cuprinsă între 150 – 160 m. În zona de sud (aliniamentul Potlogi) câmpia prezintă o lăsare a terenului, consecință a fenomenului de subsidență. Formațiunile geologice prezente sunt rocile sedimentare-aluvionare cu mici insule de leoss, Solul este de tip brun roșcat de pădure, apar și solurile podzolite. Terenurile agricole sunt ocupate de culturi cerealiere și legume. Pădurile ocupă suprafețe mai mici. Coordonatele stației: 44⁰39’ lat. N, 25⁰35’ long. E. Altitudine 159,03 m. Indicativul sinoptic 15419.

CAPITOLUL 2: FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Elementele și fenomenele climatice se intercondiționează într-o atât de mare măsură, încât la scară globală se impune recunoașterea unui "Sistem Climatic", guvernat de legi proprii, care îi determină atât configurația la un moment dat, cât și evoluția în timp (Clima României, 2008). Energia radiației solare este sursa principală a energiei proceselor din atmosferă care declanșează, întreține și dirijează circulația generală a atmosferei (Costică Păun, 2004). Suprafața subiacentă reprezentată de factorii fizico-geografici este următorul agent în nuanțarea climei și are în anumite cazuri, la nivel local, o importanță foarte mare în modelarea parametrilor climatici. În strânsă legatură și interdependență cu factorii radiativi și cei fizico-geografici, factorii dinamici ai atmosferei sunt reprezentați de circulația generală a atmosferei, impusă de poziționarea și acțiunea centrilor de presiune atmosferică.

2.1. FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI:

2.1.1. RELIEFUL

Relieful județului Dâmbovița este unul foarte variat, cu altitudini ce pornesc de la 128,9 m la Poiana, în Câmpia joasă de divagare și până la 2505 m într-unul dintre cele mai înalte puncte din țară, la Vârful Omu.

Figura 2.1. Subunitățile de relief ale județului Dâmbovița

Relieful muntos. Pe teritoriul județului Dâmbovița se află o mare parte a masivelor Bucegi și Leaota. Munții reprezintă 9% din suprafața județului, constând în principal, în cele două masive menționate inițial. Cea mai veche unitate geologică a județului (proterozoic – paleozoic inferior este reprezentată de Munții Leaota (vf. Leaota, 2133 m), fiind alcătuită din șisturi cristaline, dispuse într-un anticlinal amplu, generat de mișcările orogenezei alpine. Se identifică un număr mare de lapiezuri și doline în care se regăsesc peșteri. De cealaltă parte, masivul Bucegi, are un fundament alcătuit din șisturi cristaline vechi peste care există un strat gros, de circa 2000 m, constituit din conglomerate cretacice (conglomeratele de Bucegi). Cea mai importantă caracteristică a masivului Bucegi este redată de dispunerea masei conglomeratelor într-un sinclinal suspendat, înclinat spre sud. Această structură s-a realizat în timpul miscărilor orogenezei alpine de la finalul perioadei cretacice.

Relieful subcarpatic. Contactul munților cu subcarpații se face printr-o depresiune de contact, cu o denivelare de 400-500 m. Subcarpații, care însumă 23% din suprafața județului sunt formați dintr-o succesiune latitudinală de sinclinale și anticlinale puternic faliate.

Pe raza județului, se disting două subunități:

– Subcarpații externi, care fac trecerea de la câmpiile piemontane la zona de munte, fiind alcătuiți din depozite miopliocene.

– Subcarpații interni sunt cei care leagă regiunea subcarpatică de cea montană, prezentând un relief puternic vălurit pe direcția est-vest. Prezența argilelor a favorizat procese precum alunecările de teren, care exclud activitățile agricole pe suprafețe întinse.

Câmpiile reprezintă cea mai extinsă treaptă de relief din județ, dar și cea mai tânără, este caracterizată de pante mici ale interfluviilor, puțin fragmentate. Această unitate de relief aparține Câmpiei Române. Văile au extensia cea mai mare în Câmpia joasă de divagare și se îngustează treptat odată cu inaintarea spre subcarpați. Cele mai dezvoltate lunci sunt ale Argeșului, Dâmboviței și Ialomiței, cu lățimi de circa 7 – 9 km, precum și luncile Cricovului, Sabarului și Neajlovului, cu lățimi de aproximativ 1 – 1,5 km.

Câmpia Găvanu-Burdea se extinde în extremitatea sud-vestică a județului, fiind o prelungire a Piemontului Getic pe dreapta râului Argeș. Așezările umane sunt dispuse ca și în celelalte câmpii piemontane, în lungul văilor.

Câmpia Vlăsiei ocupă areale reduse din sud-estul extrem al județului.

Câmpia de divagare, cu înălțimi reduse și caracter relativ uniform, este o prelungire a câmpiilor subcolinare. Datorită pantei reduse, corpurile de apă își schimbă frecvent traseul, lăsând în urmă despletiri și brațe părăsite.

Câmpia piemontană, înaltă, este situată la contactul dintre zona subcarpatică și câmpia propriu-zisă. Relieful este alcătuit dintr-un strat de depozite argiloase, cu o grosime de 3-5 m. Aceasta are ca și subunități:

– Câmpia Picior de Munte, cu un relief ce este alcătuit în stratul de până la 5 m adâncime din depozite argiloase, cu umiditate mare. Așezările umane se regăsesc la periferia luncilor Dâmboviței, Argeșului și Sabarului, datorită adâncimii mari a pânzei freatice.

– Câmpia Târgoviștei, este încadrată de râurile Dambovița și Ialomița, până la contactul cu câmpia de divagare. Este străbătută de Ilfov, Baranga, Crevedia și Racovița. Altitudinile descresc de la 350 m în zona nord-vestică, până la 150 m, la contactul cu câmpia de divagare. Așezările se desfășoară pe culoarele văilor.

– Pintenul Măgurii, delimitat de râurile Ialomița și Cricovul Dulce este o câmpie piemontană înaltă care are un fundament constituit din argilă, nisipuri și pietrișuri. Din cauza faptului că orizonturile de apă freatică nu pot fi folosite, așezările umane sunt rarefiate, fiind prezente doar la contactul cu văile râurilor Cricov, Neagra și Crivăț. Altitudinea maximă este la Bucșani (346 m).

Piemontul Cândești este o unitate de relief cu însușiri proprii, deosebit de bine conturate, care face legătura dintre Câmpia Picior de Munte la Podișul Getic. Numele este preluat de la cele două așezări aflate vest de Dâmbovița (Cândești – Deal, Cândești – Vale). Se regăsesc orizonturi de pietrișuri ce au în nord grosimi de aproximativ 15 m și 3-4 m în sud. Așezările se găsesc de-a lungul principalelor văi și lipsesc de pe podurile înalte, lipsite de apă.

2.1.2. RESURSELE DE APĂ

Figura 2.2. Rețeaua hidrografică a județului Dâmbovița

Rețeaua hidrografică a județului Dâmbovița este reprezentată de trei artere principale: Argeș, Dâmbovița și Ialomița și de afluenții acestora. În funcție de condițiile climatice, o parte a cursurilor de apă pot avea caracter temporar (Ilfov, Baranga, Crivăț etc), secând pe parcursul verilor calde și secetoase. Datorită faptului că șansa de secare pe aceste cursuri este relativ mare, în condiții de secetă, s-au construit iazuri și heleșteie în interes piscicol. În general, rețeaua hidrografică a județului este alimentată din precipitații și topirea zăpezilor și cu viituri în sezonul cald când apar manifestări ale instabilității atmosferice, ce duc la ploi torențiale.

Ialomița izvorăște din circurile glaciare de sub Piatra Obârșiei, la 2450 m. Datorită condițiilor geologice, Ialomița și-a format 8 sectoare de chei, despărțite de bazine erozionale. Râul Ialomița este principalul curs de apă care drenează jumătatea de nord-est a județului, având un debit de 2,8 m3/s în cursul superior și 9,4 m3/s la ieșirea din județ. Cel mai important afluent al său este Cricovul, un râu tipic subcarpatic.

Argeșul drenează jumătatea de sud-vest a județului, având pe raza județului o lungime de 47 km și relativ același debit la intrarea și ieșirea din areal.

Dâmbovița, principalul afluent al râului Argeș întră în județul al cărui nume îl poartă cu un debit de circa 9,5 m3/s, la Malu cu Flori. Creșterea debitului pe teritoriul județului este insignificantă, datorită faptului că Dâmbovița primește foarte puțini afluenți. Bazinul drenat de acest corp de apă apare ca un culoar orientat nord-sud.

Lacurile au în general natură antropică. În zona montană s-au construit sisteme hidroenergetice Lacul Scropoasa, sau cel în amonte de Pucioasa. În zona de câmpie s-au creat lacuri pentru irigații și piscicultură: Colanu, Bungata, Cazaci, Gherghești, Dragodana.

Apele subterane din zonele înalte sunt la adâncimi mici. În subcarpați se găsesc izvoare de apă minerală la Vulcana, Pucioasa, Pitroșița. La câmpie, la sud de Ghinești, Cuza Vodă și Cornățelu s-a găsit un strat acvifer artezian.

2.1.3. SOLURILE

Figura 2.3. Harta solurilor în județul Dâmbovița

Procesele de formare și repartiție spațială a învelișului de sol este influențată în mod direct de climă și vegetație. Mai apoi, intervin rocile, apele freatice și intervenția antropică. În funcție de treptele altitudinale ale factorilor pedogenetici, pe raza județului Dâmbovița se regăsesc atât soluri zonale cât și azonale.

Cernoziomurile, din categoriile solurilor zonale ocupă spații foarte restrânse aflate la sud de Braniștea, între cursul râului Dâmbovița și pârâul Baiu, sub forma unei insule.

Solurile argiloiluviale se regăsesc pe întinderi importante în Câmpia Târgoviștei și Câmpia Găvanu-Burdea, având continuare pe interfluviul dintre Ialomița și Dâmbovița. Sunt soluri fertile și propice pentru desfășurarea activităților agricole.

În zona subcarpatică peisajul este dominat de prezența solurilor brune și brune podzolite.

Pozdoluri și soluri brune podzolite feriiluviale se găsesc în zona montană.

Rendzinele, în asociere cu soluri brune se află în sectorul montan al văii Ialomiței.

Pseudorendzinele sunt specifice zonei forestiere din subcarpați și apar mai ales pe valea Râului Alb, pe dreapta Ialomiței și în bazinul superior al Slănicului. Sunt folosite pentru fânețe și pășuni.

O suprafață destul de mare este ocupată de către solurile aluviale, care sunt amplasate în lungul principalelor cursuri de apă și pe terasa de luncă a acestora, precum și solurile brune aluviale din Câmpia de diavagare cuprinsă între Argeș și Dâmbovița.

2.1.4. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

Vegetația. Ca urmare a poziției județului în zona de câmpie, de dealuri și de munte, vegetația și fauna prezintă o etajare caracteristică.

Zona pădurilor de foioase care ocupă partea de sud-vest a județului și suprafețele restrânse în Câmpia Târgoviștei este alcatuită din păduri de stejar submezofili termofili (cer și gârniță), parțial defrișate și înlocuite cu culturi și pajiști secundare stepizate. Subarboretul acestor păduri este compus din păducel, lemn câinesc, măceș, porumbar, sânger, corn, fiind bine dezvoltată și pătura erbacee.

Etajul pădurilor de foioase este larg reprezentat în Subcarpați și Piemontul Cândești unde predomină păduri de gorun și pajiști colinare secundare, dar apar, îndeosebi pe versanții nordici și făgete de deal cu carpeni până în zona montană unde se desfășoară pădurile de fag și de amestec (fag, molid, brad) tivite de un brâu de pajiști montane secundare.

Etajul pădurilor de molid este alcătuit din molidișuri ce alternează cu pajiști montane de păiuș roșu. În Bucegi și pe culmile sudice ale Munților Leaota, legătura dintre pădurile de molid și cele de fag se realizează prin subzona pădurilor de rășinoase amestecate cu păduri de fag. De remarcat este și faptul că în aceste păduri încep să apară în pâlcuri mai mici și alți arbori, ca: ulmul, frasinul, arțarul, plopul tremurător, iar dintre arbuști apar la marginea pădurilor socul, salcia etc.

Etajele subalpin și alpin sunt reduse spațial, fiind constituite din tufișuri pitice, pernițe de plante secundare și pajiști subalpine ce alternează cu tufișuri de smârdar, jneapăn, anin de munte și ienupăr și pajiști de stâncărie.

Din categoria asociațiilor azonale remarcăm în primul rând pădurile de esențe moi dezvoltate în luncile râurilor unde se întâlnesc pajiști mezohidrofile și zăvoaie de anin negru și alb, plop și salcie, iar în zonele umede ale câmpiei de divagare, păduri de stejar pedunculat și pajiști mezohiprofile, local cu vegetație palustră.

Fauna. Gradul mare de împădurire al județului, în special în zona montană și subcarpatică, asigură condiții bune de viață pentru multe specii de animale de interes cinegetic și peisagistic. În zona pădurilor de munte, fauna este mult mai bogată și diversă. În aceste păduri se întâlnește cerbul și ursul. Căprioara este răspândită în foarte multe păduri din cadrul județului, mistrețul este foarte răspândit în zona pădurilor de fag și gorun Tot în zona pădurilor carpatice de rașinoase se întâlnesc și exemplare de râsi. Atât în pădurile montane, cât și în cele de deal se întâlnește și jderul de scorbură și iepurele care se întâlnește și în Subcarpați. Caracteristică pentru pădurile pericarpatice de fag și stejar este și veverița.

În zona munților înalți se pot remarca și o serie de specii considerate ca relicte glaciare: vipera comună și șopârla de munte. Atât în Bucegi, cât și în Leaota, sunt câteva endemisme carpatice, de exemplu salamandra carpatică. În pădurile montane se trăiește cocoșul de munte, în cele carpatice de rășinoase ciuhurezul porumbac, iar în pădurile de fag cinteza de iarnă.

Păsările caracteristice pădurilor din jumătatea sudică a județului sunt: coțofana, graurele, botgrosul. Apoi, din luna mai apar privighetoarea mare, dumbrăveanca, pupăza, sitarul, potârnichea. În zona de deal și de câmpie, reptilele sunt reprezentate prin gușter și diferite specii de șerpi. Fauna ihtiologică a apelor din cuprinsul județului este bine reprezentată și conservată ca urmare a faptului că rețeaua de râuri din zona montană și subcarpatică este foarte puțin poluată. Astfel, în zona de munte crește în foarte bune condiții păstrăvul. Pe afluenții Ialomiței și Dâmboviței se întâlnește lipanul Pe cursurile Dâmboviței speciile dominante sunt scobarul și mreana, iar pe cursurile mici de apă din zona și cleanul.

2.2. FACTORII RADIATIVI

Radiația solară este factorul principal în determinarea climatului unei regiuni. Aceste radiații sunt rezultatul fuziunii nucleare din interiorul Soarelui. Peste jumătate din radiația solară incidentă este recepționată de Pământ și transformată în energie calorică, încălzind suprafața terestră și straturile troposferei și declanșând majoritatea proceselor care au loc în atmosferă.

Constanta solară reprezintă cantitatea de energie solară primită de unitatea de suprafață perpendiculară pe fluxul de radiație. Energia termică unitară primită de la Soare, măsurată la nivelul suprafeței Pământului, perpendicular pe direcția razelor solare, pentru condițiile în care cerul este perfect senin și lipsit de poluare, în zonele Europei de Vest, Europei Centrale și Europei de Est, în jurul prânzului, poate asigura maxim 1000 W/m2 . Această valoare reprezintă suma dintre radiația directă și difuză. Măsurătorile efectuate de Administrația Națională de Meteorologie scot în evidență că cea mai mare cantitate de radiație solară este primită în luna iunie, de către regiunile sudice (764,8 W/m2) și cea mai mică, în luna decembrie de către regiunile nordice (301,8 W/m2). Traversat aproximativ pe la mijloc de către paralela de 45o, județul Dâmbovița primește o cantitate radiație solară ce are valori cuprinse aproximativ între 340 W/m2 în luna decembrie și 760 W/m2 în luna iunie.

Tabelul 2.1. Medii zilnice ale radiației solare pe o suprafață orizontală (W/m2) pentru latitudinile care încadrează județul Dâmbovița.

Fluxul de energie radiantă solară, care ajunge la suprafața Pământului este mai mic decât constanta solară, deoarece în timp ce traversează atmosfera terestră, cu o grosime de peste 50 km, intensitatea radiației solare este redusă treptat. Mecanismele prin care se modifică intensitatea radiației solare, la traversarea atmosferei, sunt absorbția și difuzia. În atmosferă este absorbită (reținută, filtrată) aproape total radiația X și o parte din radiația ultravioletă. Vaporii de apă, bioxidul de carbon și alte gaze existente în atmosferă, contribuie la absorbția radiației solare de către atmosferă. Radiația absorbită este în general transformată în căldură, iar radiația difuză astfel obținută este retrimisă în toate direcțiile în atmosferă. Prin aceste procese, atmosfera se încălzește și produce la rândul ei, o radiație cu lungime de undă mare, denumită radiație atmosferică. În plus, fața de cele două mecanisme de modificare a intensității radiației solare, o parte din radiația solară este reflectată de atmosfera terestră, sau de unele componente ale sale (moleculele de aer și anumite categorii de nori). Prin reflectare, o parte din radiația solară este disipată, mecanismul acestui proces fiind denumit difuzie Rayleigh, iar acest fenomen reprezintă radiația bolții cerești. Radiația globală ajunsă de la Soare, pe o suprafață orizontală la nivelul solului într-o o zi senină, reprezintă suma dintre radiația directă și radiația difuză. Radiația solară directă depinde de orientarea suprafeței receptoare. Radiația solară difuză poate fi considerată aceeași, indiferent de orientarea suprafeței receptoare, chiar dacă în realitate există mici diferențe.

Radiația solară directă reprezintă radiația electromagnetică emisă de Soare, cu lungimi de undă din întreg spectrul undelor electromagnetice. Cercetările au demonstrat că radiația directă depinde de unghiul vertical al Soarelui și de opacitatea atmosferei (Bâzâc, Gh., 1983).

2.3. FACTORII DINAMICI

Factorii dinamici, reprezentați de circulația atmosferică sunt împreună cu factorii geografici și cei radiativi, principalii modelatori ai caracteristicilor climatice pe glob. Această circulație a maselor de aer este determinată de centrii barici permanenți și sezonieri care sunt la rândul lor dirijați de condițiile radiative. Astfel, energia solară este transformată în energie termică, diferit, în funcție de suprafața subiacentă, generând diferențe de presiune între zonele de deasupra continentelor și cele de deasupra suprafețelor acvatice.

2.3.1. CENTRI BARICI DE ACȚIUNE CARE INFLUENȚEAZĂ CIRCULAȚIA MASELOR DE AER ÎN ROMÂNIA

Prin situarea sa în cadrul continentului european, România este direct influențată mai mulți centri barici, principalii fiind: Anticiclonul Azorelor, Depresiunea Islandeză, Anticiclonul Est-European și ciclonii mediteraneeni. Centrii barici cu influență mai scăzută sunt reprezentați de Anticiclonul Scandinav și cel Nord-African.

Anticiclonul Azorelor se formează în partea de est a vastului anticiclon atlantic, între 20 și 40° latitudine nordică. Este un anticiclon de origine dinamică, alimentat prin troposfera de mijloc de către aerul cald subtropical (Geografia României, vol. I, 1983). În mod normal, maximul de presiune din centrul anticiclonului se regăsește la sud de insulele Azore, iar în funcție de anotimp, de situarea acestuia la latitudini mai nordice și de poziția celorlalți centri barici, condițiile meteorologice din România pot varia semnificativ, de la perioade importante cu arșită, până la ploi convective torențiale, pătrunderi de aer foarte rece și viscol. De obicei, presiunea maximă a acestui anticiclon este de 1025 – 1030 mb, iar în cazuri rare, poate depăși ușor 1040 mb.

Depresiunea Islandeză se formează în Atlanticul de Nord, de regulă în zona Islandei. Este unul dintre ciclonii formați pe frontul polar, având acțiune semipermanentă. Este mai activ și mai extins pe timpul iernii. Când deasupra Atlanticului se formează o dorsală de altitudine ce se extinde până în Groenlanda, ciclonul islandez se deplasează spre sud, peste Europa de nord-vest, determinând deplasarea spre sud a ciclonilor polari și generând deasupra Mării Mediterane cicloni secundari (N. Topor, C. Stoica, 1965). Presiunea în centrul depresiunilor islandeze se situează în multe dintre cazuri în jur de 980 – 990 mb, dar în anumite cazuri, poate scădea sub 950 mb. Diferența de presiune dintre centrul Depresiunii Islandeze și cel al Anticiclonului Azorelor dă naștere Oscilației Nord-Atlantice (NAO), un indice folosit atât în determinarea schimbărilor zilnice ale circulației atmosferei, cât și în construcția unor tipare, prin analizarea unui șir de date pe un interval de ordinul zecilor de ani.

Anticiclonul est-european se formează iarna peste Câmpia Rusă, are origine termică și în sezonul rece, este principalul dirijor al vremii în jumătatea de est a Europei. În funcție de extinderea acestuia poate duce la intervale semnificative cu temperaturi foarte scăzute și lipsite de precipitații și ceată, în zonele de câmpie. În cazul în care acesta se asociază cu o depresiune mediteraneană, dă naștere ninsorilor abundente și viscolului în jumătatea sudică a României.

Ciclonii mediteraneeni au cea mai mare activitate în timpul iernii, dar se pot forma pe tot parcursul anului. În corelație cu zone de presiune ridicată aflate la nord sau nord-vest de țara noastră (anticiclonul est-european, anticiclonul Scandinav sau dorsala anticiclonului Azorelor) dau naștere pe timpul iernii căderilor abundente de zăpadă și viscolelor puternice dacă traiectoria lor este transbalcanică. În timpul verii, traversarea Peninsulei Balcanice de către depresiunile mediteraneene duc la fenomene severe de natură convectivă (vijelie, grindină, ploi torențiale).

Anticiclonul scandinav determină răciri bruște ale vremii, afectând România doar în 20% din cazurile în care se formează (I. Stăncescu și Doina Damian, 1983). Iarna, prezența acestuia poate conduce la advecții de aer arctic peste teritoriul României, caz în care temperaturile minime pot avea valori sub -30oC. În sezoanele de tranziție, determină înghețuri și brume târzii de primvară sau timpurii de toamnă.

Anticiclonul nord-african transportă în general aer foarte cald și uscat de origine tropicală. La trecerea peste Marea Mediterană, mai ales în cazul în care aceasta se face lent, se încarcă cu vapori de apă și aduce peste teritoriul României o masă de aer instabilă ce provoacă după orele amiezii fenomene convective (averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină).

3. CARACTERISTICI CLIMATICE ALE JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

3.1. GENERALITĂȚI

Pentru stabilirea mai multor parametri climatici au fost folosite date din intervalul 1961-2013 și 1971-1980. Acestea au scos în evidență diferențieri între zonele de câmpie, deal și munte, induse de poziția barajului orografic al Carpaților, de latitudine și de altitudine. Astfel, pe scurt, ies în evidență cele mai importante particularități ale climei județului Dâmbovița.

3.2. TEMPERATURA AERULUI

3.2.1. Temperatura medie lunară (⁰C) (1961-2013)

Datorită regimului de insolație diferit, al circulație generale a atmosferei, cât și de particularitățile și fragmentarea reliefului, temperaturile medii anuale prezintă diferențe în distribuția spațială și temporală în județul Dâmbovița. În tabelul X se observă o creștere treptată din luna ianuarie până în luna iulie a valorilor temperaturii medii lunare și mai apoi o scădere treptată până în luna decembrie, datorate modificării cantității de radiație solară directă și a principalilor centri barici care influențează deplasarea maselor de aer în regiune. La altitudini de sub 1800 m (Târgoviște, Titu), cea mai caldă luna a anului, în medie, este iulie, în timp ce la peste 1800 m (Omu), luna cea mai caldă, de obicei, este august. Acest fapt este datorat în principal încălzirii straturilor joase ale troposferei, ce se propagă mai greu la altitudini de peste 1800-2000 m, acest lucru fiind valabil și în cazul lunii cu cea mai scăzută temperatură medie.

3.2.2. Temperaturi maxime absolute (⁰C) (1961-2013)

Înregistrate în cazuri foarte rare, valorile de temperatură maxime absolute sunt rezultatul pătrunderilor de aer deosebit de cald, de origine tropical-continentală ce au determinat zile cu cer senin și stabilitate, sub regim anticiclonic. Aceste valori au o semnificație foarte importantă în climatul unei regiuni, scoțând în evidență limitele pe care le pot atinge temperaturile aerului. În tabelul X, am luat în calcul doar stațiile din zonele de câmpie joasă și înaltă, unde valorile sub relativ apropiate. Dacă se ia în calcul maxima absolută din România înregistrată în intervalul 1961 – 2003, de 44,3⁰C la Calafat (24 iulie 2007), se poate observa că atât la Titu cât și la Târgoviște, temperaturile maxime absolute au depășit 40⁰C în luna august, iar la Titu și în luna iulie, datorită altitudinii mai reduse și a reliefului mai puțin accidentat.

3.2.3. Temperaturi minime absolute (⁰C) (1961-2013)

La fel ca și temperaturile maxime absolute, temperaturile minime absolute se produc foarte rar și rezultă din pătrunderile de aer foarte rece, de origine arctică, asociate cu răcirea radiativă puternică. Luând în considerare maxima absolută de pe teritoriul României (-38,5⁰C, la Bod), putem observa că între aceasta și minimele absolute de la Târgoviște și Titu sunt diferențe de 12.1…13.1⁰C, ceea ce nu se întâmplă și în cazul maximelor absolute, în care diferențele erau de doar 3,6⁰C. Luna în care s-a produs minima absolută în județul Dâmbovița, atât la Târgoviște cât și la Titu, este ianuarie.

3.2.4. Media lunară a temperaturilor maxime zilnice (⁰C) (1961-2013)

În tabelul X se observă că din luna ianuarie în zonele de câmpie și deal și din februarie, în zonele de munte, media lunară a temperaturilor maxime zilnice este în creștere până în luna iulie în zonele joase și august în regiunea montană. Cea mai accentuată creștere se produce în zonele de câmpie și deal primăvara (6,8⁰C la Titu) în timp ce descreșterea cea mai importantă se întâlnește în ultima lună de toamnă (10,4⁰C la Titu). În lunile de iarnă, medii care coboară sub -7⁰C se înregistrează la altitudini de peste 2000 m, în timp ce în zonele de câmpie râmân pozitive pe tot parcursul anului.

3.2.5. Media lunară a temperaturilor minime zilnice (⁰C) (1961-2013)

Media lunară a temperaturilor minime zilnice prezintă o desfășurare normală, în care se sesizează o creștere de la începutul anului și până în luna iulie / august. Începând din lunile de primăvară, ca urmare a creșterii duratei de strălucire a soarelui, cât și a schimbării circulației atmosferice, se produc salturi importante (5,1⁰C la Titu). În luna ianuarie, se întâlnesc valorile minime, datorate răcirilor advective produse de anticiclonul Est-European sau cel Scandinav, asociate răcirii radiative puternice, cu precădere în cazul prezenței stratului de zăpadă.

3.2.6. Numărul zilelor de iarnă (tmax. ≤ 0 ⁰C) (1971-1980)

Zilele de iarnă prezintă valori ridicate în lunile de iarnă, cu un maxim în luna ianuarie la ambele stații meteorologice. Diferențele dintre stația meteorologică Târgoviște și cea de la Titu sunt date de faptul că în primele două luni de iarnă, deseori zona de câmpie joasă se află sub inversiuni termice ce provoacă ceață sau nebulozitate stratiformă. Astfel, radiația solară este împiedicată să ajungă la nivelul solului și temperaturile maxime se mențin frecvent sub 0⁰C.

3.2.7. Numărul mediu al zilelor cu îngheț (tmin. ≤ 0 ⁰C) (1971-1980)

Numărul zilelor cu îngheț scoate în evidență cazurile în care temperatura minimă a aerului scade sub 0 ⁰C și frecvența acestora. Astfel, se poate evalua distribuția temporală a riscului de îngheț. Se poate observa că în județul Dâmbovița riscul de îngheț există în 8 din cele 12 luni ale anului, lipsind în ultima lună de primvară și în cele de vară. Cele mai multe zile cu îngheț sunt în luna ianuarie, iar frecvența acestora este mai ridicată la Titu (107,3 zile) în comparație cu Târgoviște (99,6 zile) exprimând climatul mai puternic continentalizat din regiunile de câmpie joasă.

3.2.8. Numărul zilelor de vară (tmax. ≥ 25 ⁰C) (1971-1980)

Zilele de vară au cel mai mare număr în luna iulie și lipsesc în ultima lună de toamnă și cele de iarnă la ambele stații meteorologice. În intervalul analizat, zilele de vară au lipsit la Târgoviște și în luna martie, iar la Titu s-au consemnat 2 zile de vară în decurs de 10 ani pe parcursul lunii martie. Acest fapt relevă încă o dată caracterul continental al climei, o dată cu înaintarea spre câmpia joasă.

3.2.9. Numărul zilelor tropicale (tmax. ≥ 30 ⁰C) (1971-1980)

Numărul de zile tropicale prezintă valori ridicate în lunile de vară cu un maxim în luna iulie. Diferențele dintre campia joasă în care se află stația meteorologică Titu și Câmpia Înaltă a Târgoviște sunt evidențiate de acest parametru. Dacă la Târgoviște numărul mediu de zile tropicale este de 9,2 zile/an, la Titu acesta ajunge la 17,4 zile/an, evidențiind un climat mai blând la trecerea spre subcarpați.

3.3. TEMPERATURA SOLULUI

3.3.1. Temperatura medie lunară a suprafaței solului (⁰C) (1961-2013)

Parametrii temperaturii solului urmăresc îndeaproape, dar cu o anumită inerție ciclul radiației solare astfel că pe parcursul anului se înregistrează un maxim, în general, în iulie și un minim, preponderent în ianuarie. Diferențierile pe teritoriu sunt determinate de o multitudine de factori, între care altitudinea, forma de relief, orientarea pantelor și latitudinea se numără printre cei mai importanți (Apostol, L., Apăvăloaie, M., 1997). Același lucru se observă și pe teritoriul județului Dâmbovița, conform tabelului X.

3.4. PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE

3.4.1. Cantitatea medie lunară de precipitații (l/m2) (1961-2013)

Dependent de interacțiunea dintre factorii dinamici, la nivel continental și factorii locali, regimul precipitațiilor atmosferice are ca și caracteristică primordială variabilitatea și discontinuitatea, atât în timp cât și în spațiu. După cum se poate observa în tabelul X, precipitațiile atmosferice lunare în spațiul geografic al județului Dâmbovița, scad o dată cu altitudinea. Dacă la stația meteorologică Omu, se înregistrează valori lunare medii de 987 mm, la stația meteorologică Târgoviște acestea se situează în jur de 665 mm, în timp ce la Titu, în zona de câmpie joasă, acestea ajung la valori medii de 605 mm. Lunile cele mai ploioase, la toate cele trei stații meteorologice sunt mai, iunie și iulie, fapt datorat precipitațiilor sub formă de aversă ce au și caracter torențial.

3.4.2. Cantități maxime absolute de precipitații în 24 ore (mm) (1961-2013)

Un parametru foarte important îl reprezintă cantitățile maxime absolute de precipitații într-un anumit interval. Prin acesta se poate observa potențialul pluviometric al regiunii. În județul Dâmbovița, cantitatea maximă absolută de precipitații în decurs de 24 de ore a căzut la Târgoviște, în luna iulie (109,8 mm). În luna iunie s-au înregistrat maxime absolute la Titu (99,1 mm) și Omu (102,4 mm). Acestea se datorează în principal averselor de ploaie cu caracter torențial ce se produc vara, în timpul perioadelor cu instabilitate atmosferică.

3.4.3. Numărul zilelor cu ploaie (1971-1980)

3.4.4. Numărul zilelor cu ninsoare (1971-1980)

3.5. NEBULOZITATEA

3.5.1. Nebulozitatea totală (zecimi) (1961-2013)

Influențată mai ales de factorii dinamici, nebulozitatea totală prezintă valori maxime în luna decembrie, pentru Târgoviște și Titu, fapt datorat intensificării proceselor de ciclogeneză în Marea Mediterană, iar în regiunile montane, în luna iunie. Acest maxim din zonele montane, pe timp de vară, este determinat de procesele de convecție termo-dinamică și orografică. Minimul în zonele de deal și câmpie se înregistrează în luna august când regimul anticiclonic este persistent. În regiunile montane, minimul se înregistrează în luna octombrie, o dată cu răcirea din zonele mai joase, prezența aerului mai cald în zonele înalte ale troposferei, ceea ce scade drastic potențialul convectiv.

3.6. UMEZEALA AERULUI

3.6.1. Umezeala relativă a aerului (%) (1961-2013)

Umezeala relativă a aerului reprezintă gradul de saturație a aerului cu vapori de apă (Clima României, 2008). În opoziție cu mediile temperaturii aerului, mediile umezelii relative a aerului au valori maxime în zonele de deal și câmpie la sfârșitul toamnei și pe parcursul iernii, provocate de frecventele pătrunderi de aer mai umed dinspre Marea Mediterană. În zonele montane, maximul se înregistrează la finalul primăverii și în lunile vară când procesele convective se semnalează frecvent. În privința minimelor, acestea se produc în luna iulie pentru zonele de deal și câmpie, datorită temperaturilor permanent ridicate. În zona de munte, minimul se produce în octombrie, situația fiind provocată de încetarea proceselor convective.

3.7. DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI

3.7.1. Durata de strălucire a soarelui (ore) (1961-2013)

Pe parcursul anului, regimul duratei de strălucire a soarelui prezintă variații importante, datorate prezenței sau absenței nebulozității și duratei astronomice a zilei. În zona de câmpie și deal, maximul duratei de strălucire a soarelui este în luna iulie, iar în zona montană, în luna august, datorită stabilității atmosferice mai mari decât în celelalte luni de vară. Minimul, determinat de durata scurtă a zilei și de nebulozitate, ce prezintă valori maxime, este sesizat în luna decembrie, la toate cele trei stații meteorologice.

3.7.2. Numărul zilelor cu cer senin (1971-1980)

3.7.3. Numărul zilelor cu cer acoperit (1971-1980)

3.8. VITEZA ȘI DIRECȚIA VÂNTULUI

3.8.1. Viteza medie a vântului (m/s) (1971-1980)

3.8.2. Frecvența vântului pe direcții la stația meteorologică Titu

3.8.3. Frecvența vântului pe direcții la stația meteorologică Târgoviște

3.9. PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

3.9.1. Presiunea atmosferică redusă la nivelul mării (hPa) (1971-1980)

4. RISCURI CLIMATICE ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

4.1. Considerații generale

Teritoriul județului Dâmbovița este predispus tuturor fenomenelor climatice de risc care se regăsesc în spațiul geografic al României. Situarea în zona de climă temperată, poziționarea extracarpatică în cadrul României și diferența de nivel de aproximativ 2400 metri între nordul și sudul județului sunt principalii factori care induc susceptibilitatea la o gamă largă de fenomene climatice de risc, atât de vară cât și de iarnă. Pericolul este cu atât mai mare din cauza producerii unora dintre acestea în afara sezonului caracteristic, fapt ce poate avea efecte negative asupra vegetației. Noile tehnologii, reprezentate de supravegherea prin imaginile satelitare sau radar, dar mai ales de modelele de prognoză numerică ne conferă posibilitatea de a studia și chiar prognoza amănunțit fenomenele climatice de risc. Totuși, posibilitatea realizării unei prognoze de mare acuratețe în timp și spațiu, diferă de la un fenomen la altul.

4.2. FENOMENE CLIMATICE DE RISC ÎN PERIOADA RECE A ANULUI

Fenomenele climatice de risc din perioada rece a anului ce se manifestă pe teritoriul județului Dâmbovița sunt: viscolul, depunerile solide (bruma, chiciura, poleiul) și valurile de frig. Toate aceste fenomene au un principal numitor comun și anume temperaturile negative ale aerului. Deși sunt specifice sezonului de iarnă, aceste fenomene pot apărea și pe parcursul anotimpurilor de tranziție, de regulă la sfârșitul toamnei și începutul primăverii. Apariția târzie sau timpurie a unora dintre acestea poate avea consecințe importante asupra culturilor.

4.2.1. Viscolul

4.2.1.1. Definiție și generalități

Viscolul se definește prin antrenarea zăpezii de către vânt, în straturile de aer din apropierea suprafeței terestre, ceea ce duce la scăderea bruscă a vizibilității aerului, uneori sub 100 m (Gheorghe Șt., 2012). Trecerea de la transportul de zăpadă la înălțime către viscol se face în momentul în care nu se mai poate stabili dacă este vorba doar de zăpadă viscolită de pe sol sau în același timp și de ninsoare (viscol general) (Clima României, 2008).

Principalele două elemente care constituie fenomenul de viscol sunt vântul și ninsoarea. De altfel, temperatura aerului în apropierea nivelului suprafeței terestre trebuie să fie negativă pentru favorizarea unui strat de zăpadă afânată care permite viscolirea și spulberarea acesteia.

Trebuie precizat că, nu orice viscol poate fi considerat un fenomen climatic de risc, deoarece viteza vântului și cantitatea de zăpadă căzută în timpul lui sau spulberată în timpul căderii ninsorii din aer, ori de pe sol, variază foarte mult atât în timp cât și în spațiu. Adesea, zăpada proaspăt căzută poate fi spulberată de vânturi cu viteze sub 10 m/s, fără a fi considerate hazarde (Bogdan O., 1999).

Atribuirea termenului de risc climatic, fenomenului de viscol, se face în momentul în care acesta are o intensitate deosebită în timpul iernii (vânt ce depășește 15 m/s, cantități importante de precipitații sub formă de ninsoare) sau atunci când acesta se semnalează în afara sezonului rece.

4.2.1.2. Geneză

Fig. 4.X. Numărul mediu de zile cu viscol în sud-estul României (Clima României, 2008).

În Muntenia, cele mai severe viscole se produc atunci când are loc cuplajul dintre un ciclon mediteranean cu deplasare către Peninsula Balcanică și o zonă cu presiune ridicată, reprezentată de anticiclonul est-european sau un brâu anticiclonic format între dorsala anticiclonului est-european și cea anticiclonului Azorelor. Contrastul termo-baric deosebit de mare și eliberarea energiei potențiale ca urmare pătrunderii aerului rece sub cel cald va duce la intensificarea vântului în apropierea suprafeței solului predominant din sector nord-estic, cu viteze care de multe ori ating sau depășesc 90…100 km/h. Un rol important are canalizarea curgerii aerului rece între barajul orografic al Carpaților și cel termic al Mării Negre.

Figura 4.X. Situații sinoptice ce determină viscolul în sudul României (Bălcescu I., 1962)

Viscolele produse în această zonă au însușiri foarte bine cunoscute și deosebit de complexe, grație factorilor dinamici și a celor fizico-geografici. Analizând structura verticală a troposferei în zona fenomenului (fig. 4.X), se identifică două straturi având caracteristici diferite ale curgerii. Un strat cu o grosime aproximativă de 1,5 km, este cuprins între suprafața terestră și nivelul de 850 hPa. Acest strat relativ bine amestecat este limitat superior de o inversiune în medie de aproximativ 10°C, în apropierea căreia circulația atinge maximul de intensitate, structură ce încadrează Crivățul în fenomenele de tip JTJ (jet troposferic jos). Al doilea strat se găsește deasupra inversiunii termice, caracterizat printr-o circulație predominant sudică, prin care este advectat aer mai cald. Inversiunea ce delimitează cele două straturi, datorată atât răcirii advective și radiative din straturile inferioare ale atmosferei cât și advecției calde de altitudine, ajunge să unească Munții Carpați cu Marea Neagră și cu Balcanii.

Fig. 4.X. 26.12.2012, ora 14. Radiosondajul efectuat la București scoate în evidență caracteristicile fenomenului de viscol.

4.2.1.3. Aspecte de risc

Datorită forței mecanice exercitate de viteza vântului și a cantității importante de precipitații sub formă de ninsoare, fenomenul de viscol poate avea consecințe deosebit de importante asupra mediului și a activităților desfășurate de om.

În funcție de intensitatea viscolului se produc distrugeri asupra locuințelor (acoperișuri luate de vânt sau rupte sub greutatea zăpezii), dezvelirea culturilor, ruperea stâlpilor și a cablurilor de energie electrică și telefoane, blocarea căilor de transport și a celor rutiere prin troienierea puternică a zăpezii, dar și, ulterior, probleme provocate de topirea rapidă a zăpezii căzute în timpul viscolului. Dat fiind faptul că spațiul pe care se produce viscolul în țara noastră este unul extins, pericolul de inundații în cazul topirii rapide a zăpezii, mai ales în condițiile unui sol deja saturat cu apă, este foarte ridicat.

4.2.1.4. Viscolul în județul Dâmbovița

Viscolul reprezintă cel mai complex și în același timp, cel mai spectaculos fenomen de iarnă pentru arealul județului Dâmbovița. Situațiile de viscol sunt frecvente în arealul județului Dâmbovița, producându-se în medie de 1 – 3 ori pe an, cu cele mai mari valori în zona de câmpie joasă din sudul județului. Deseori, cu precădere în sudul județului viscolele sunt de intensitate mare, provocând paralizarea totală a transporturilor rutiere și feroviare și probleme în rețelele de distribuție a energiei electrice, datorită rafalelor de vânt susținute. Jumătatea sudică a județului este cea mai afectată la viscolele clasice în care ciclonii mediteraneeni se asociază cu un câmp anticiclonic aflat la nord-nord-est de țara noastră (anticiclonul Est-European sau cel Scandinav). În aceste cazuri, direcția predominantă a vântului pe parcursul întregului episod de viscol este nord-est. În cazuri rare, viscole de intensități mai reduse și de scurtă durată se pot produce și la cuplajul dintre un ciclon aflat în zona Mării Negre și dorsala anticiclonului azoric, în acest caz vântul prezentând intensificări din sector vestic.

Un exemplu este cel din ianuarie 2014 atunci când două viscole produse în descurs de o săptămână au condus la probleme importante în județul Dâmbovița. Depresiunea care a provocat primul viscol s-a format pe 22-23 ianuarie. Ciclogeneza a fost una clasică în Golful Genova. A doua ciclogeneză, cea din 27 ianuarie, s-a produs tot în Golful Genova, prin desprinderea unui nucleu depresionar din talvegul ciclonului islandez (Manta, D., Huștiu, M., Sipos, Z., 2014). Ambele situații au fost condiționate de prezența anticiclonului Est-European. Pe 29 ianuarie la ora 20, stratul de zăpadă măsura 49 de cm la Târgoviște și 35 cm la Titu, iar rafalele de vânt au atins pe parcursul celor două episoade, 76 km/h la Titu și 54 km/h la Târgoviște. Troienele au atins înălțimi de aproximativ 200-250 cm în regiunile deschise din sudul județului, așa cum se poate observa în figura 4.X.

Figura 4.X. Situația sinoptică în cazul viscolului din 26.01.2014, ora locală 2.

Figura 4.X. 26-30 ianuarie 2014. Viscol și troiene în Răcari.

4.2.1.5. Prognoza fenomenului

Prevederea viscolului se poate face cu o anticipație de câteva zile. În prima fază se urmăresc datele de ieșire ale modelelor de prognoză numerică globale, apoi cele locale care se rulează pentru un interval de maximum 48-72 ore. Se urmăresc câmpurile prognozate ale presiunii, temperaturii, vitezei vântului, tipul și cantitățile de precipitații. Zonele cele mai vulnerabile sunt cele în care ninsorile se suprapun cu intensificările vântului. Pentru prognoza troienelor se iau în considerare și factorii locali: starea stratului de zăpadă existent și cel prognozat, succesiunea tipurilor de precipitații, orografia locală, dispunerea căilor de transport și ale localităților. Situația poate fi mult agravată dacă peste un strat de zăpadă înghețat sau acoperit de polei se depune unul afânat. Înălțimea troienelor va fi mai mare dacă direcția vântului se va modifica lent iar intensificările durează un timp mai îndelungat.

4.2.2. Stratul de zăpadă

4.2.2.1. Definiție și caracteristici

Stratul de zăpadă este o pătură de zăpadă care se găsește pe suprafața solului. Se caracterizează prin grosime, gradul de acoperire a solului, aspectul și caracteristicele părții superioare, echivalentul în apă al stratului de zăpadă. Dacă nu este în curs de topire, zăpada proaspătă, afânată are o densitate de apoximativ 0,1 g/cm3, astfel se poate considera că 1 mm de precipitații căzuți sub formă de ninsoare vor depune un strat de 1 cm.

4.2.2.2. Geneză

În regiunea țării noastre, stratul de zăpadă se produce aproape în totalitate, în cazurile în care un ciclon mediteranean traversează Peninsula Balcanică. Alte cazuri în care se poate forma strat de zapadă se produc la traversarea țării de către un front rece, aferent depresiunii islandeze, ce provoacă în special ninsori sub formă de aversă și strat de zăpadă local. Ninsoarea este un hidrometeor solid, format din cristale de gheață care la temperaturi negative, însă în cazul cel mai favorabil până la -10 ⁰C, formează fulgi de zăpadă. Ninsoarea poate avea caracter de aversă și cade din nori cumuliformi, însă ninsorile abundente sunt de durată și pe arii extinse căzând din nori Nimbostratus.

4.2.2.3. Aspecte de risc

Stratul de zăpadă, este considerat fenomen climatic de risc și poate avea consecințe negative atât prin prezența, cât și prin absența sa. Stratul consistent de zăpadă este un factor de risc pentru transporturile terestre, o cantitate mare de zăpadă poate provoca pagube în construcții. Topirea rapidă, mai ales dacă este asociată cu ploi reprezintă un factor de risc hidrologic. În zona montană un strat proaspăt de zăpadă depus peste o crustă de gheață crește pericolul producerii de avalanșe. În agricultură reprezintă un risc atât un strat de zăpadă cu o grosime excesiv de mare, cât și absența acestuia.. Zăpada are o conductibilitate termică redusă și protejează culturile de îngheț în timpul valurilor de frig. Un strat prea gros de zăpadă provoacă pierderi prin lipsa de oxigen de la nivelul plantelor, în același timp provoacă o zdrobire mecanică a acestora, iar prin topire rapidă provoacă suprasaturarea solului cu apă și băltirea acesteia. În extrasezon chiar și un strat de zăpadă subțire produce pagube semnificative.

4.2.2.4. Stratul de zăpadă în județul Dâmbovița

Stratul de zăpadă se formează preponderent în sezonul rece al anului, dar cazurile în care acesta se produce la începutul primăverii sau sfârșitul toamnei, sunt frecvente, așa cum se observă în tabelul 4.X.. Ingredientele necesare sunt: ninsoarea și temperatura negative ale aerului și în anumite cazuri și a solului. În zona județului Dâmbovița, ingredientele necesare depunerii unui strat consistent de zăpadă se întrunesc atunci când în apropierea solului pătrunde o masă de aer polar sau arctic, antrenat de anticiclonul est-european sau scandinav, iar în altitudine un ciclon mediteranean advectează un aer umed și mai cald. Ninsorile cele mai abundente vor cădea din nebulozitatea frontului cald în condițiile în care înaintarea acestuia este încetinită sau blocată de pătrunderea aerului rece în straturile inferioare. Ninsori însemnate sunt posibile și în cazul ciclonilor staționari sau cu mișcare retrogradă în zona Mării Negre, care sunt asociate de cele mai multe ori cu un nucleu de aer rece (cut-off) în altitudine, situat la nord-vest de ciclonul de la sol.

Tabelul 4.X. Numărul zilelor cu sol acoperit de zăpadă (1971-1980)

4.2.2.5. Prognoza fenomenului

Prognoza stratului de zăpadă se face folosind datele modelelor de prognoză numerică referitoare la temperatura aerului, cantitatea și tipul de precipitații, masa de zăpadă căzută pe unitatea de suprafață. Estimarea grosimii stratului de zăpadă are o precizie mai mică, depinzând de cantitatea de precipitații ce se așteaptă, temperatura solului și de prezența sau absența vântului.

4.2.3. DEPUNERILE SOLIDE

4.2.3.1. Bruma

4.2.3.1.1. Definiție și caracteristici

Este un hidrometeor solid, care nu cade din nor și constă în formarea unui depozit de gheață ctristalină cu precădere pe obiectele din apropierea solului.

4.2.3.1.2. Geneză

Ingredientele necesare pentru formarea brumei sunt: scăderea temperaturii aerului și a obiectelor de pe sol sub 0 ⁰C, umiditate relativă mai mare de 80% în acest strat de aer, calm atmosferic sau vânt slab, sub 3 m/s. Răcirea se produce radiativ, astfel bruma se formează în nopțile senine sau cel mai frecvent spre orele dimineților de toamnă, iarnă sau primăvară. Condițiile enumerate se întrunesc cel mai des în anticiclonii termici cu extindere verticală slabă. Cristalele de gheață se formează prin sublimarea vaporilor de apă. Un fenomen asemănător are loc prin înghețarea picăturilor de rouă, însă structura gheții din roua înghețată diferă de cea a brumei. Răcirea radiativă este mai eficientă în cazul obiectelor cu masă mai mică, de aceea depunerile cele mai importante se produc pe conductorii cu diametru redus, sau pe părțile mai subțiri ale obiectelor (marginile firelor de iarbă). Eliberarea căldurii latente la formarea cristalelor de gheață încetinește scăderea tempearturii. Bruma dispare după răsăritul Soarelui.

4.2.3.1.3. Aspecte de risc

Bruma este un fenomen meteorologic obișnuit pentru climatul temperat, dar poate avea aspect de risc climatic atunci când se formează în afara sezonului de iarnă, în anotimpurile de primăvară și toamnă. În aceste cazuri poate avea consecințe negative asupra culturilor de legume, asupra culturilor de pomi fructiferi și viță de vie, fie în primele faze de dezvoltare sau la sfârșitul acestora. În funcție de intensitatea fenomenului și de rezistența culturilor menționate la fenomenul de îngheț, pot apărea distrugeri semnificative ale culturilor. Trebuie menționat că bruma se produce doar în cazul unor temperaturi negative, dar unele perioade cu temperaturi negative nu generează de fiecare dată bruma.

4.2.3.1.4. Bruma în județul Dâmbovița

Așa cum se poate observa în taebelul 4.X., bruma este un fenomen ce se produce frecvent în județul Dâmbovița. Frecvența cea mai ridicată a acesteia este în lunile de iarnă, cu maxime în luna Decembrie. Așa cum se observă, bruma se produce și în afara sezonului de iarnă, la începutul primăverii, dar mai ales pe parcursul lunilor de toamnă. Aceasta poate afecta atât culturile de legume din sudul județului, cât și culturile de mere din regiunile subcarpatice, ducând la degerături și distrugeri parțiale sau totale ale acestora.

Tabelul 4.X. Numărul zilelor cu brumă (1971-1980)

4.2.3.1.5. Prognoza fenomenului

Se folosesc atât parametri prognozați la scară mare, distrubuția presiunii atmosferice, nebulozitatea, cât și datele de ieșire ale modelelor de prognoză cu rezoluție ridicată: temperatura aerului la 2 m înălțime și la nivelul solului, umezeala relativă, viteza vântului. Pentru o apreciere mai corectă a temperaturii de la suprafață se iau în considerare și valorile temperaturii măsurate în ziua precedentă la 2 m și la sol. Deoarece bruma se formează în stratul de aer cu temperaturi negative și densitate mai mare, fenomenul este mai probabil în depresiuni, văi, sau chiar adâncituri ale solului de dimensiuni mai reduse sau în fața obstacolelor de pe pante, unde aerul rece se poate acumula. Deși condițiile sunt asemănătore, trebuie avut în vedere faptul că ceața de radiație reduce probabilitatea depunerii brumei.

Bruma este un fenomen climatic de risc pentru agricultură în timpul toamnei și al primăverii și mult mai puțin pentru infrastructura din sistemul energetic și de comunicații, deoarece se depune în doar în apropierea solului.

4.2.3.2. Chiciura

4.2.3.2.1. Definiție și caracteristici

Reprezintă o depunere de gheață pe obiecte, mai ales pe cele de la înălțime, prin înghețarea picăturilor de apă suprarăcită din ceață sau nor.

Se disting două tipuri de chiciură:

Chiciură moale (cristalină): este o depunere fragilă din cristale fine. Pe conductorii aerieni cristalele formează ghirlande pufoase ce cad ușor la scuturare. Depunerea este relativ uniformă pe toate părțile obiectelor.

Chiciură tare: are aspect granular, cu ramificații cristaline și se depune în condițiile unui vânt cel puțin moderat. Aspectul este de pană sau lamă cu grosime mai mare în direcția din care suflă vântul.

4.2.3.2.2. Geneză

Condițiile necesare pentru formarea tipului de chiciură moale sunt: prezența ceții, a aerului cețos sau a norului în apropierea nivelului solului, formate preponderent din picături de apă suprarăcită și mai puțin din cristale de gheață, temperaturi negative, sub -8 ⁰C, vânt slab (până la 2 – 3 m/s). Viteza de depunere este cea mai mare în jurul temperaturii de -15 ⁰C. Pe vreme deosebit de geroasă, sub -30 ⁰C, se formează și în lipsa ceții.

Pentru formarea chiciurii tari, temperatura trebuie să fie cuprinsă între -2 și -10 ⁰C. Depunerea are loc prin înghețarea rapidă a picăturilor suprarăcite. Astfel viteza de depunere crește cu viteza vântului prin creșterea numărului picăturilor care se ciocnesc cu obiectul. Aderența chiciurei tari este mare, în zona montană diametrul depunerii poate depăși 1 m. Prezintă un risc deosebit de mare pentru conductele aeriene, relee, antene în agricultură și silvicultură. La stația meteorologică Omu masa maximă depusă a atins 13224 g/m.

4.2.3.2.3. Aspecte de risc

Chiciura devine fenomen de risc în momentul în care durata și greutatea depunerii sunt semnificative. În cazuri excepționale, provoacă ruperea cablurilor telefonice și de energie electrică, a ramurilor tinere.

4.2.3.2.4. Chiciura în județul Dâmbovița

În județul Dâmbovița, chiciura este un fenomen meteorologic obișnuit, care poate căpăta calitatea de fenomen de risc doar în zona montană, acolo unde condițiile sunt favorabile (temperaturi scăzute, viteze mari și de durată ale vântului, umezeală suficientă). Pentru zona de câmpie, fenomenul se produce în medie, circa 7,4 zile pe an, datorită prezenței, în lunile de iarnă, a ceții persistente. În zona de contact cu subcarpații, se semnalează în medie, 6,1 zile cu brumă pe an. Atât în regiunea de câmpie, cât și în cea subcarpatică, chiciura poate deveni fenomen de risc în situații deosebit de rare.

Tabelul 4.X. Numărul zilelor cu chiciură (1971-1980)

4.2.3.2.5. Prognoza fenomenului

Se utilizează datele prognozate ale temperaturii, vitezei vântului și a umezelii relative. Se ia în considerare faptul, că obiectele trebuie să aibă temperaturi scăzute și ceața să fie formată predominant din picături de apă suprarăcite. Asemenea condiții se îndeplinesc după câteva zile cu temperaturi foarte scăzute, urmate de pătrunderea unei mase de aer mai cald și umed în condițiile în care se formează ceață preponderent de advecție.

4.2.3.3. Poleiul

4.2.3.3.1. Definiție și caracteristici

Constă în depunerea unui strat de gheață densă, mată sau transparentă pe obiecte în urma înghețării picăturilor de apă suprarăcite, care cad dintr-un nor.

4.2.3.3.2. Geneză

Poleiul se formează cel mai frecvent la temperaturi cuprinse în apropierea suprafeței între 0 și -3 ⁰C. Ploaia care depune polei cade de obicei dintr-un nor Nimbostratus. La baza norului precipitațiile sunt predominat sub formă solidă. La o înălțime de 1..2 km este necesară prezența unui strat de inversiune accentuată, cu temperaturi de 4…8 ⁰C, astfel la baza acestui strat precipitațiile devin lichide. În aerul rece aflat în straturile mai joase, cu temperaturi negative, picăturile trec în stare suprarăcită și vor îngheța rapid în contact cu obiectele de pe sol. Mai rar, pentru intervale scurte de timp este posibilă și depunerea de gheață la temperaturi ușor pozitive, dacă obiectele sunt suficient de reci. Se poate depune polei și din burnița care cade dintr-un nor Stratus.

4.2.3.3.3. Aspecte de risc

Poleiul are un impact deosebit asupra tuturor tipurilor de transport. Densiatea mare a gheții depuse (0,4…0,9 g/cm3) provoacă o creștere rapidă a greutății și ruperea conductorilor sau a crengilor arborilor.

4.2.3.3.4. Poleiul în județul Dâmbovița

În județul Dâmbovița, situații cu depuneri importante de polei afectează în principal regiunile sudice, aflate în general sub altitudinea curbei de nivel de 200 m, fapt datorat poziționării acestora în calea directă a masei de aer reci venită prin intermediul anticiclonului Est-European și situarea sub nivelul de inversiune termică necesar pentru producerea fenomenului. Pe data de 1 decembrie 2010, s-au semnalat mai multe ore consecutive cu depunere de polei la stația meteorologică Titu și o singură ora la stația meteorologică Târgoviște.

Ciclonul mediteranean ce a provocat această situație era centrat în Golful Genova. Frontul cald aferent acestei depresiuni traversa Peninsula Balcanică pe direcție VSV-ENE și înainta către nord, ajungând în noaptea de 1 decembrie asupra județului Dâmbovița. Vremea a fost caldă cu temperaturi pozitive cuprinse în general între 2,3⁰C la Târgoviște și 3,3 la Titu, la ora locală 2. Datele de radiosondaj de la București indicau temperaturi pozitive în stratul situat între suprafață și înălțimea de 2500 m. Aerul din spatele frontului cald era instabil, iar în cursul nopții au căzut ploi sub formă de aversă. Frontul rece care a traversat nord-vestul Rusiei și nucleul de presiune ridicată centrat asupra Belarusului a provocat o advecție pericarpatică rapidă de aer rece în apropierea solului. În timpul dimineții, în straturile joase, frontul cald s-a retras la sud de Dunăre, însă masa de aer cald s-a menținut în straturile mai înalte. S-a format un strat de inversiune deosebit de accentuat. La ora locală 14, pe radiosondajul de la București temperaturile erau negative de la sol până la 980 m, cu o minimă de -5,9 la 560 m. Aerul tropical aflat asupra inversiunii avea temperaturi pozitive până la 2300 m, cu 6,0 ⁰C la 1675 m. La ora locală 12, la Titu, se înregistrau -1,7⁰C, iar la Târgoviște temperatura aerului era de -1⁰C. În intervalul 8 – 16 au căzut precipitații sub formă de ploaie sau burniță ce au depus polei la stația meteorologică Titu, în timp ce la Târgoviște s-a semnalat depunere de polei doar la ora 12.

Fig. 4.X. Radiosondaj Băneasa (01.12.2010, ora locală 14)

4.2.3.3.5. Prognoza fenomenului

Se analizează materialele de prognoză cu poziția fronturilor calde, a câmpului precipitațiilor și a temperaturii la diferite înălțimi. Este deosebit de utilă folosirea diagramelor aerologice prognozate. Poleiul are o frecvență mai mare în sudul țării are loc în condițile apropierii frontului cald al unui ciclon mediteranean, iar în zonele joase este prezentă o masă de aer rece, provenit din anticiclonul est-european.

4.2.4. Valurile de frig

4.2.4.1. Definiție și caracteristici

Valurile de frig reprezintă scăderi accentuate ale temperaturii la scară mare, care intervine într-un timp relativ scurt, se menține câteva zile, iar valorile termice coboară mult sub cele multianuale.

4.2.4.2. Geneză

Valurile de frig au loc în condițiile pătrunderii unei mase de aer aer arctic sau continental polar dinspre nordul sau nord estul Europei în prezența unui anticiclon termic, cel est-european, scandinav, groenlandez sau a formării unui brâu anticiclonic extins în jumătatea nordică a continentului. Scăderea temperaturii este mai accentuată de prezența stratului de zăpadă, depus de obicei de un ciclon mediteranean, în spatele căruia presiunea crește rapid. Cerul devine senin, iar subsidența din partea superioară a anticiclonului scade umiditatea relativă accentuând pierderea radiativă a căldurii din timpul nopții. Frigul prezintă un factor de risc semnificativ pentru organismul uman când temperatura scade sub -30 ⁰C, dar și în cazul unui vânt moderat sau tare la valori sub -20 ⁰C.

4.2.4.3. Aspecte de risc

Frigul prezintă un factor de risc semnificativ pentru organismul uman când temperatura scade sub -30 ⁰C, dar și în cazul unui vânt moderat sau tare la valori sub -20 ⁰C. În lipsa unui strat de zăpadă suficient de consistent provoacă pagube culturilor agricole de toamnă. Dacă se menține o perioadă îndelungată crește semnificativ consumul de gaze naturale și alți combustibili folosiți pentru încălzirea locuințelor și producerea energiei electrice.

4.2.4.4. Valuri de frig în județul Dâmbovița

Temperaturile minime absolute înregistrate la stațiile meteorologice din județ din perioada analizată (1961-2013), aflate la o altitudine mai mică de 800 m au fost: Târgoviște: -25,6 ⁰C (ianuarie 1963), Titu: -26,9 ⁰C (ianuarie 1963).

În iarna 2014-2015 au două valuri de frig cconsecutive. Primul, la finalul lunii decembrie a survenit după un episod de viscol. S-a depus un strat de zăpadă, nebulozitatea și viteza vântului sa scăzut. Invazia de aer rece a avut loc în condițiile extinderii dorsalei anticiclonului Azoric peste continent și formarea unui nucleu de presiune ridicată în vestul Ucrainei. Al doilea val de frig s-a avut loc la finalul primei decade a lunii ianuarie. Aerul arctic a pătruns pe flancul estic al anticiclonului Scandinav, iar condițiile pentrru răcirea radiativă din următoarele nopți a fost favorizată de prezența pentru o perioadă scurtă de timp a anticiclonului est-european.

Fig. X. Temperaturi minime și maxime (⁰C) înregistrate la Târgoviște în intervalul 26.12.2014 -10.01.2015

4.2.4.5. Prognoza fenomenului

Se utilizează valorile temperaturilor prognozate rezultate din modelele numerice în corelație cu factorii locali, în principal cei orografici. Temperaturiile cele mai scăzute se vor înregistra în depresiuni și văi. Prognoze cu un grad de realizare mai ridicat se relizează prin modelele de post-procesare statistică a celor numerice pentru prevederea parametrilor meteorologici și care iau în considerare cu o acuratețe mai mare factorii la scară locală (modele MOS).

4.3. FENOMENE CLIMATICE DE RISC ÎN PERIOADA CALDĂ A ANULUI

4.3.1. Grindina

4.3.1.1. Definiție și caracteristici

Dintre toți hidrometeorii solizi (lapoviță, ninsoare, zăpadă grăunțoasă, granule de gheață, măzăriche moale, măzăriche tare, ace de gheață) grindina reprezintă riscul climatic cel mai ridicat, atât din cauza diametrului (0,5…50 mm) și a masei granulelor de gheață (până la 300 g), a vitezei cu care ajung la sol (aproximativ 160 km/h), dar mai ales a faptului că este un fenomen meteorologic caractreristic sezonului cald, afectând astfel majoritatea culturilor agricole. Deși condițiile sinoptice cu risc mare de producere pot fi prognozate cu o precizie suficientă cu 12…48 ore mai devreme, localizarea precisă se face cu radarul meteorologic cu puțin înainte sau odată cu producerea fenomenului, iar aplicarea metodelor de combatere este limitată la spații foarte restrânse.

Grindina cade din nori convectivi cu dezvoltare vericală puternică aparținând genului Cumulonimbus și este ascociat cu averse de ploaie, care pot fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Acești nori se formează frecvent în sezonul cald al anului, însă căderile de grindină necesită întrunirea mai multor condiții favorabile.

4.3.1.2. Geneză

Norii Cumulonimbus se pot dezvolta în interiorul unei mase de aer prin convecție termică, dacă gradientul termic vertical este suficient de mare. Se pot semnala căderi de grindină izolate, de obicei de scurtă durată, iar mărimea granulelor de gheață este în general mică. Dezvoltare puternică, la o scară mai mare a norilor convectivi, și îndeplinirea condițiilor genetice pentru grindină de dimensiuni medii sau mari, afectând suprafețe mai extinse se găsesc în apropierea fronturilor reci și în masa de aer cald și umed din fața frontului. Condițiile sunt complexe și sunt legate de:

– circulația generală a atmosferei: înaintarea frontului produce convecție dinamică prin pătrunderea aerului rece cu densitate mai mare sub cea caldă. Ascensiunea se produce pe suprafața frontală, cu pantă mare în partea inferioară. Ascensiunea este mai puternică în cazul fronturilor reci de ordinul II cu viteză de deplasare mai ridicată.

– factori locali: peste convecția dinamică se suprapune și cea termică. Încălzirea suprafeței terestre din fața frontului depinde de natura și umezeala solului, albedo și expunerea pantelor. Factorii locali pot modifica direcția curenților de aer și pot genera convecție orografică.

O particulă de aer nesaturat care se mișcă ascendent se va destinde odată cu scăderea presiunii din mediul înconjurător și se va răci adiabatic uscat. Răcirea va duce la atingerea stării de saturație și va începe procesul de condensare. Acest nivel va reprezenta (cu aproximație) baza norului convectiv. Un nor Cumulonimbus se împarte pe verticală în 3 zone:

– zona inferioară: temperatura este pozitivă, această parte a norului este constituită din picături de apă.

-zona mediană: temperatura este negativă, până în jur de -25 ⁰C, iar apa este atât în fază solidă cât și lichidă în stare suprarăcită. În anumite condiții apa lichidă poate fi răcită mult sub 0 ⁰C, fără să înghețe. Apă suprarăcită trece rapid în stare solidă dacă se ciocnește cu granule de gheață sau alte corpuri solide.

-zona superioară: valorile temperaturii sunt foarte scăzute, norul este format doar din granule sau cristale de gheață.

Granulele de grindină se formează în partea mediană a norului. Nucleul central este un bob de măzăriche moale, mai rar un alt obiect solid, de dimensiuni mici antrenat în nor de curentul ascendent. Particula de măzăriche moale se ciocnește cu picături de apă suprarăcite. Dacă temperatura nu este foarte coborâtă, înghețarea se va produce mai lent, bulele de aer sunt eliminate, astfel stratul de gheață depus va fi transparent. În caz contrar apa îngheață rapid, și se formează un strat de gheață opac. Mișcările turbulente din nor antrenează granulele de grindină în formare, în zone cu temperaturi diferite din nor. O cantitate mai redusă de gheață se poate depune prin trecerea directă a apei din stare de vapori în stare solidă. Astfel grindina va avea aspectul caractreristic dat de straturile de gheață cu opacitate diferită, depuse concentric. Condițiile optime pentru formarea grindinei sunt între straturile cu temperatura cuprinsă în intervalul -30…-10 ⁰C. Treptat greutatea granulelor crește și sunt menținute în nor de curentul ascendent. Boabele mai mici necesită viteze de ascensiune cuprinse între 35 și 55 km/h, ajungând la 80 km/h pentru cele cu diametrul de 2…2,5 cm.

4.3.1.3. Aspecte de risc

Efectul distructiv al grindinei depinde atât de mărimea granulelor de gheață, cât și a duratei fenomenului și a grosimii stratului de gheață depus și a suprafeței afectate.

4.3.1.4. Căderile de grindină în județul Dâmbovița

Ca și manifestările violente asociate norilor Cumulonimbus, șansa pentru căderi de grindină pe raza județului Dâmbovița este semnificativă în sezonul cald. Efectele acestor căderi de grindină pot fi importante, dat fiind faptul că pe spații întinse din județ se desfășoară activități agricole și pomicole. În acest sens, ne putem aștepta la intensități ridicate ale fenomenului în perioadele cu instabilitate atmosferică. Exemplul din 25.06.2013 este elocvent. O structură multicelulară foarte bine dezvoltată a traversat nordul județului. A căzut grindină de mari dimensiuni ce a dus la compromiterea totală a culturilor de meri de pe raza localității Bărbulețu și distrugeri de proporții ale bunurilor materiale. S-a semnalat grindină de dimensiuni mici și în localitatea Runcu.

Figura X. Efecte ale grindinei din localitatea Bărbulețu (tv.partener.ro, accesat la data de 30.05.2015).

După orele prânzului în sudul tării erau condiții favorabile pentru fenomene convective deosebit de severe, materializată prin formarea unei supercelule în zona subcarpatică, inclusiv a județului Dâmbovița. CAPE (Energia potențială disponibilă convecției) avea valori de 1900…2100 J/kg, Lifted Index -4…-6 ⁰C, CIN 0, bandă transportoare de aer umed și cald (temperatura echipotențială la 850 hPa: 60…63 ⁰C), apa precipitabilă 38…40 mm, forfecarea verticală a vântului pe 0…6 km în jur de 15 m/s. În troposfera medie advecția de vorticitate pozitivă era moderată, la fel ca și divergența din troposfera superioară. În intre nivelurile de 850 și 650 hPa aerul era deosebit de umed (umezeală relativă: 85…100%), iar în straturile superioare era deosebit de uscat (umezeală relativă: 5…10%), caracteristice unei instabilități potențiale ridicate. În cazul ascensiunii întregii coloane de aer, răcirea duce la saturarea rapidă a stratului umed, iar aici temperatura va scădea adiabatic umed, în timp ce la nivelurile superioare răcirea va fi mai accentuată (adiabatic uscat). Această creștere rapidă a gradientului termic vertical duce la o dezvoltare rapidă, chiar explozivă a norilor Cumulonimbus. Fenomenul a avut loc după-amiaza, odată cu pătrunderea frontului rece dinspre vest, care a asigurat ascensiunea mecanică și inițierea convecției. Acest profil termic vertical este favorabil și căderilor de grindină de dimensiuni medii sau mari.

4.3.1.5. Prognoza fenomenului

Viteza verticală maximă se apreciază cu ajutorul valorii prognozate ale CAPE. Un alt factor agravant este prezența unui strat de aer uscat în mediul înconjurător, în zona mediană a norului. Pătrunderea prin amestec turbulent în nor evaporă o parte din picături și contribuie la menținerea temperaturii la valori scăzute. Creșterea greutății granulelor va determina căderea lor spre suprafață. O parte din gheață se va topi în funcție de condițiile de temperatură de sub nor. În estimarea șansei de grindină se utilizează suplimentar înălțimea izotermei de 0 ⁰C, (înlocuită în prognoza meteorologică de nivelul de 0 ⁰C al temperaturii termometrului umed). Înălțimea optimă este cuprisă între 2200 și 2800 m. La valori mai mari majoritatea granulelor se va topi înainte să ajungă la suprafață, iar cele prea mici indică temperaturi prea scăzute pentru mișcări ascendente suficient de puternice.

De obicei grindina cade pe fâșii, acestea pot atinge în unele cazuri extreme lățimi de ordinul zecilor de km, și lungimi de 100…200 km. Pe lângă factorii care produc și mențin convecția este importantă și modificarea direcției și a vitezei vântului pe verticală (forfecarea vântului). Parametrii energetici împreună cu forfecarea vetricală vor determina tipul celulelor care se formează (simplă, multicelulă, supercelulă) și a posibilității organizării celulelor în sisteme convective.

4.3.2. Vijelia

4.3.2.1. Definiție și caracteristici

Intensificările (rafalele) convective ale vântului sunt asociate norilor cu dezvoltare verticală puternică (Cumulonimbus) și sunt specifice sezonului cald al anului, având o frecvență mai mare în orele după-amiezii. Stațiile sinoptice raportează vijelie în cazul creșterii bruște a vitezei vântului cu cel puțin 8 m/s, care atinge sau depășește astfel 11 m/s, iar intensificarea se menține pe un interval mai mare de 1 minut.

4.3.2.2. Geneză

Vijelia se semnalează de obicei înainte de începerea precipitațiilor și se poate menține și în prima parte a ploii. În cazul convecției de pe fronturile reci, rafalele convective pot fi urmate de cele legate de pătrunderea rapidă a masei de aer reci. Geneza, intensitatea și întinderea suprafeței afectate de rafalele convective depinde atât de factori asociați circulației generale ale atmosferei, cât și a celor locale prin tipul celulei convective care provoacă fenomenul, gradul lor de organizare și de condițiile din jumătatea inferioară a troposferei, exprimate prin parametrii care exprimă umiditatea aerului. Vijelia se produce atunci când în norul convectiv se formează un curent descendent puternic. Volumul de aer antrenat ajunge la suprafață și se propagă în continuare pe orizontală formând frontul de rafală (gust front). Curentul descendent ia naștere atât din cauza antrenării aerului de către precipitațiile în cădere, dar mai ales ca urmare a răcirii evaporative. Dacă stratul de aer aflat în partea inferioară și sub norul convectiv este suficient de uscat, o parte din precipitații se va evapora rapid. Căldura latentă de evaporare absorbită din aerul înconjurător produce scăderea temperaturii și implicit creșterea densității și a vitezei curentului descendent. Riscul cel mai scăzut pentru vijelii apare în cazul celulelor simple și crește treptat la multicelule și supercelulă. Suprafața afectată devine mult mai mare dacă norii convectivi se organizează în sisteme liniare, dând naștere la linii de vijelie cu lungimi care pot atinge 100-200 km. Sistemele convective mezoscalare (MCS) generează rafale puternice în zona ecoului arcuit (bow echo) de pe imaginea radar de reflectivitate. În cazuri extreme descendența și vijelia vor fi deosebit de puternice, fenomenul numit downburst putând fi recunoscut vizual.

4.3.2.3. Aspecte de risc

Riscurile reprezentate de vijelii sunt legate de efectul mecanic al vântului, care este direct proporțional cu viteza. Se produc pagube în infrastructură mai ales în construcții, silvicultură și agricultură.

4.3.2.4. Vijeliile în județul Dâmbovița

Formarea vijeliilor în județul Dâmbovița este exclusiv datorată instabilității atmosferice, frontale (fronturi reci, aferente deseori depresiunilor mediteraneene), pre-frontale și de masă. Poziționarea județului și influența reliefului face ca șansa pentru producerea fenomenului pe întreg teritoriul județului să fie ridicată în sezonul cald și exclusă în cel rece. În data de 20 iulie 2011, un front rece, aferent unei depresiuni centrate în zona țării noastre și prezența unui talveg de undă scurtă la nivelul de 500 hPa (aproximativ 5500 m) au generat formarea unei linii de vijelie ce a traversat județul de la vest la est. Pagubele au fost considerabile. Pagubele la o primă evaluare se duc undeva spre 1,5-2 miliarde de lei noi, sigur că este vorba de o aproximare. Sumele ar putea fi mult mai importante. Nu s-au contabilizat toate pagubele. Avem și locuințe proprietate privată afectate de furtună. La Lungulețu sunt 401 locuințe afectate, la Poiana sunt 123 de locuințe, la Cojasca 20 de locuințe, inclusiv un bloc, la Slobozia Moară 15 locuințe, la Conțești 15, la Titu 10 terase de bloc, iar la Târgoviște șase acoperișuri de bloc, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Marin Antonescu, pentru site-ul tv.partener.ro (accesat la 29.05.2015). Viteza vântului la rafală măsurată la stația meteorologică Târgoviște a atins 104 km/h, iar măsurătorile personale făcute cu anemometrul de mână, în apropierea localității Lungulețu au relevat viteze de până la 130 km/h, în concordanță cu viteza măsurată la stația meteorologică Roșiorii de Vede, unde rafalele au atins viteze de 122 km/h.

Urmări are vijeliei din data de 20.07.2014 în localitatea Lungulețu. Sursa – tv.partener.ro / damboviteanul.com, accesate la data de 30.05.2015

4.3.2.5. Prognoza fenomenului

Pentru prognoze de 12-24 ore se folosesc diagramele aerologice rezultate din modelele de prognoză numerică. Parametrul DCAPE (Downdraft CAPE) exprimă energia maximă a curentului descendent sub nivelul de 700 hPa. Diferența T – Td din apropierea suprafeței este invers proporțională cu umezeala relativă. Valori de peste 20⁰C indică o șansă mare pentru rafale de 80-90 km/h.

4.3.3. Valuri de căldură

4.3.3.1. Definiție și caracteristici

Valurile de frig reprezintă creșterea accentuate ale temperaturii la scară mare, se menține câteva zile, iar valorile termice urcă mult sub cele multianuale. În timpul verii temperaturile medii depășesc cu cel puțin 5 ⁰C cele multianuale, air maximele termice ating sau depășesc 35 ⁰C.

4.3.3.2. Geneză

Valurile de căldură sunt provocate de advecția unei mase de aer continental tropical sau maritim tropical continentalizat. Local, peste efectul dinamic se suprapune și încălzirea provocată de radiația directă, în zonele urbane intervine efectul suplimentar reprezentat de factoroo antropogeni (insulă de căldură). Valurile de căldură sunt frecvente în cazurile în care o masă de aer cald este transportat de dorsala unui anticiclon aflat în nordul Africii, sau pe partea anterioară a unui ciclon mediteranean centat asupra bazinului central, mai mult staționar legat de dorsala depresiunii Islandeze. Advecții de aer cald se pot produce și din est sau sud-est dinspre Asia Centrală sau din zona ciclonului arab. Disconfortul termic este mai accentuat când temperaturile nu scad semnificativ nici în timpul nopții (nopți tropicale cu tmin. ≥ 20 ⁰C).

4.3.3.3. Aspecte de risc

Valurile de căldură au un efect direct asupra organismului uman, provoacă pagube în agricultură, transporturile feroviare și rutiere. Disconfortul termic este mai accentuat dacă umiditatea relativă a aerului este mai ridicată.

4.3.3.4. Valuri de căldură în județul Dâmbovița

În județul Dâmbovița valurile de căldură se produc în principal pe fondul unei advecții de aer tropical din nordul Africii și mai rar din dinspre est sau sud-est ca urmare a pătrunderii unor mase de aer dinspre Rusia continentală sau Asia Mică.

În zilele de 7 și 8 august 2012 pe flancul estic al uunui talveg al unui ciclon situat asupra Peninsulei Scandinave și cea nord-vestică a zonei cu geopotențial ridicat din estul și sud-estul continentului, asupra României a pătruns în jumătatea inferioară a troposferei o masă de aer deosebit de cald de origine nord-africană, cu valori ale temperaturii la 850 hPa de 22…24 ⁰C. În ziua de 8 august au fost depășite recordurile zilnice ale temperaturii maxime la 30 de stații meteorologice și cele lunare la 16 de stații. S-au înregistrat 53,5 ⁰C la Giurgiu, 39,1 ⁰C la Pitești, 34,7 ⁰C la Ploiești, 40,6 ⁰C la București Băneasa, 41,5 ⁰C la București Filaret, 17,0 ⁰C la Vârful Omu. Temperaturile maxime de 40,4 ⁰C de la Tâgroviște și 40,7 ⁰C consemnate la Titu sunt cele mai ridicate din perioada analizată (1961-2013).

4.3.3.5. Prognoza fenomenului

Se folosesc valorile temperaturilor maxime prognozate rezultate din modelele numerice. Prognoze cu un grad de realizare mai ridicat se relizează prin modelele de post-procesare statistică a celor numerice pentru prevederea parametrilor meteorologici și care iau în considerare cu o acuratețe mai mare factorii la scară locală (modele MOS).

4.3.4. Ploile torențiale

4.3.4.1. Definiție și caracteristici

Ploile torențiale cât și efectele acestora sunt rezultatul unei suprapuneri de factori de o complexitate ridicată. Pe lângă cei meteorologici, care generează precipitațiile abundente într-un interval scurt de timp, efectele sunt strâns legate de factori locali de altă natură, cum ar fi structura bazinului hidrografic și poziționarea axei principale al acestuia față de aria cu precipitații intense, gradul de acoperire cu vegetație, îmbibarea prealabilă a solului cu apă, cât și factori antropogeni (defrișări, utilizarea meterialelor care nu permit pătrunderea apei în sol, sisteme de canalizare). Sub aspectul duratei precipitațiilor și a suprafeței zonei afectate putem deosebi două cazuri. În primul caz precipitațiile se acumulează într-un interval reletiv mai lung (6…24 ore), aria precipitațiilor este mai extinsă, iar ponderea elementelor legate de circulația generală a atmosferei este mai mare, ele fiind amplificate de factori locali. În cel de-al doilea, durata ploilor abundente nu depășește 6 ore, suprafața bazinului hidrografic este sub 500 km2. Se produc inundații rapide, creșterea debitelor și a nivelurilor este neobișnuit de mare și au loc într-un timp foarte scurt. Deși nu există o definiție acceptată la nivel global, o aversă se consideră puternică în cazul în care intensitatea ploii este cuprinsă între 10 și 50 mm/h și peste 50 mm/h în cazuri extreme, denumite și “ruperi de nori.”

4.3.4.2. Geneză

Principalele condiții sinoptice în care se produc ploi torențiale pe arii mai extinse, amplificate de factori locali, sunt:

Pasaje frontale multiple. Orografia are un rol semnificativ pentru cantitățile de precipitații acumulate prin unghiul format între pante și direcția de deplasare a fronturilor. Cicloni și sisteme frontale staționare sau cu mișcare retrogradă. Acestă mișcare este cauzată în principal, blocajul reprezentat de o dorsală caldă din troposfera medie și înaltă. Nuclee de aer rece din altitudine asociate cu depresiuni din troposfera medie (structuri “cut-off”). Gradientul termic vertical mare contribuie la formarea norilori convectivi cu dezvoltare verticală puternică. Ploi torențiale pe arii mai restrânse, de mare intensitate pot avea loc în următoarele condiții: Sisteme convective liniare cu deplasare de tip “efect de tren”. Convecția are loc pe linii de discontinuitate relativ lungi (fronturi atmosferice, linii de convergență extinse). Liniile de curent din troposfera medie sunt paralele cu discontinuitatea de la suprafață. Celulele se deplasează relativ rapid, dar acticitatea convectivă durează mult asupra regiunii afectate. Existența unui lanț montan perpendicular pe linia de discontinuitate reprezintă un factor agravant major. Sisteme convective staționare sau cu mișcare retrogradă. Convecția este inițiată la scară mai redusă pe linii de convergență, linii de vijelie generate de o celulă preexistentă, ascendență orografică. Direcția și viteza vântului se modifică puțin în troposfera joasă. Viteza cu care celulele se disipează și ies din sistem într-o parte este aproximativ egală cu cea de formare și de intrare a celor noi pe partea opusă. Astfel, în ansamblu zona de precipitații va fi staționar și de lungă durată asupra unei regiuni date.

4.3.4.3. Aspecte de risc

Ploile torențiale provoacă curgeri pe versanți asociate cu antrenarea straturilor superioare ale solului, inundații rapide, care uneori se produc în doar câteva zeci de minute atât prin creșterea debitelor unor cursuri mici de apă cât și prin formarea torenților.

4.3.4.4. Ploile torențiale pe teritoriul județului Dâmbovița

Pe teritoriul județului Dâmbovița, riscul de apariție al ploilor cu caracter torențial este ridicat în sezonul cald și poate duce la inundații rapide, mai ales în mediul urban. Aversele de ploaie cu caracter torențial au o frecvență mai ridicată în zona de munte și subcarpatică unde un rol important îl joacă convecția orografică. Un factor local care favorizează căderea de ploi torențiale este insula de căldură a municipiului Târgoviște, unde alături de întinderea mare de asfalt sunt emanate în atmosferă nuclee de condensare de la Combinatul de Oțeluri Speciale. În acest sens, pe data de 10 iunie 1981, s-au înregistrat 108 mm în 3 ore și 20 de minute, pe o raza de 80 de metri în jurul stației meteorologice. Vârful norului Cumulonimbus a atins 12 km, fiind reperat cu ajutorul radarului de la INMH București. (Clima județului Dâmbovița, 2004)

4.3.4.5. Prognoza fenomenului

Pe lângă datele de ieșire cu cantitățile de precipitații ale modelelor de prognoză numerice nehidrostatice se urmăresc: poziția fronturilor atmosferice, profilul termic vertical, liniile de curent din troposfera joasă, identificând liniile de convergență, valorile convergenței umezelii și a apei precipitabile, temperatura echipotențială la 850 hPa, parametrii convectivi și forfecarea verticală a vântului.

4.4. FENOMENE CLIMATICE DE RISC POSIBILE PE TOT PARCURSUL ANULUI

4.4.1. Ceața

4.4.1.1. Definiție și caracteristici

Ceața este un hidrometeor format din picături mici de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie și care reduc vizibilitatea sub 1 km. La valori ale vizibilității cuprinse între 1 și 10 km și în condițiile unei umidității relative ridicate, stațiile sinoptice din România raportează aer cețos. În funcție de extinderea pe verticală se deosebesc:

Strat subțire de ceață cu o grosime care nu depășește 2 m de la suprafața terestră.

Ceață cu cer vizibil. Se întinde la o înălțime mai mare de 2 m, însă o porțiune din bolta cerească rămâne vizibilă.

Ceață cu cer invizibil.

În cazul existenței unor discontinuități pe orizontală, se ve semnala ceață în bancuri.

4.4.1.2. Geneză

Ceața, la fel ca orice nor se formează de obicei pe două căi: răcirea aerului până la temperatura punctului de rouă sau prin evaporare si amestecare.

În funcție de condițiile atmosferice care duc la apariția ceții, aceasta poate fi:

Ceață de radiație

Ceață de advecție

De multe ori se suprapun condițiile pentru formarea ambelor tipuri de ceață.

Ceața de radiație. Ingredientele de la nivelurile joase necesare formării ceții sunt umezeala, răcirea rapidă și calmul atmosferic sau vântul slab. Condițiile cele mai favorabile sunt în timpul nopții sau al dimineții în prezența unui anticiclon termic, cu întindere vericală redusă. În acest context sinoptic mișcările convective sunt suprimate, vântul este slab, cerul mai mult senin, iar subsidența din altitudine scade umiditatea relativă a aerului aflat deasupra. Astfel pierderea radiativă de căldură va fi semnificativă, iar ceața deja formată va fi menținută de răcirea evaporativă a picăturilor de la suprafața superioară a stratului de ceață. În condițiile atmosferice enumerate suprafața se va răci rapid prin pierdere radiativă de căldură și implicit va avea loc și o scădere a temperaturii aerului învecinat. Dacă există umezeală suficientă aerul va deveni saturat în momentul atingerii temperaturii punctului de rouă. Ceața se formează în apropierea suprafeței apoi grosimea stratului crește treptat. Formarea ceții este influențată de natura suprafeței terestre, a umezelii acesteia, prezența stratului de zăpadă, gradul de acoperire a cerului și tipul nebulozității. Ceața de radiație se risipește în timpul zilei, prin evaporarea picăturilor de apă odată cu creșterea temperaturii.

Ceața de advecție. Poate rezulta din diferite procese. Cel mai frecvent este situația în care a masă de aer cald este advectat asupra unei suprafeței reci. Această suprafață va răci aerul cald până la atingerea stării de saturație. Inversiunea termică care se dezvotă treptat va asigura menținerea și acumularea umezelii în apropierea suprafeței. Un caz des întâlnit în regiunile extracarpatice este advecția unei mase de aer cald și umed peste o peliculă relativ subțire de aer rece, care se infiltrează dinspre nord-est. Aerul din apropierea solului devine saturat, iar la nivelul inversiunii termice situate de obicel în jurul înălțimii de 1…1,5 km are loc o modificare a direcției vântului.

Numărul zilelor cu ceață (1971-1980)

4.4.1.3. Aspecte de risc

Este un fenomen meteorologic de risc pentru transporturi, mai ales pentru cel rutier, aerian, fluvial sau maritim.

4.4.1.4. Fenomenul de ceață în județul Dâmbovița

Pe teritoriul județului Dâmbovița ceața de toate tipurile se poate forma pe parcursul întregului an, dar mai ales în sezonul rece. Vara, situațiile cu ceață în zona de câmpie apar foarte rar. Ceața se formează cu precădere în situațiile cu regim anticiclonic sau la pătrunderile de aer cald și umed în fața depresiunilor de origine mediteraneană sau atlantică. Astfel, de multe ori, în timpul sezonului rece, datorită altitudinii și grosimii stratului de nori stratiformi, ceața este persistentă pe parcursul zilei în jumătatea sudică a județului (delimitată aproximativ de curba de nivel de 200 m) în timp ce în regiunile din jumătatea de nord, aceasta se risipește înainte de orele amiezii. Situațiile de acest gen provoacă deseori amplitudini de până la 10oC între regiunea subcarpatică și cea de câmpie joasă. Un exemplu concludent este cel din 15.12.2013. La ora locală 8, temperatura la stația meteorologică Titu, era de -3,9oC în timp ce la stația meteorologică Târgoviște se înregistrau -5,3oC. La ora locală 14, stația meteorologică Titu raporta ceață și o temperatură a aerului de 0,6 oC în timp ce la stația meteorologică Târgoviște cerul era senin și temperatura aerului măsura 7,8 oC, scotând în evidență o amplitudine termică de 7,2oC pe o distanță de 31 de km și o diferență de altitudine de circa 150 m între cele două puncte de observație.

4.4.1.5. Prognoza fenomenului

Prognoza ceții presupune analiza materialelor de prognoză referitoare la distribuția câmpului baric, a nebulozității, a umezelii relative din apropierea suprafeței a câmpului temperaturii și a direcției vântului la diferite înălțimi. Sunt utile diagramele aerologice prognozate, acestea conțin majoritatea elementelor care permit prognoza șansei de ceață. Prognoza localizării ceții de radiație este mai dificilă din cauza multitudinii de factori locali care nu pot fi cuprinse în modelele de prognoză numerică. În asemenea cazuri se eleborează prognoze de scurtă durată folosind și datele de vizibilitate transmise de stațiile sinoptice.

4.4.2. Seceta

4.4.2.1. Definiție și caracteristici

Seceta se poate defini ca fiind un interval de timp caracterizat prin lipsa sau scăderea drastică a cantităților de precipitații.

Clasificarea secetelor se face în funcție faza evoluției fenomenului, respectiv a perturbării ciclului apei:

Seceta meteorologică: reprezintă o perioadă cu deficit important sau cu absența totală a precipitațiilor, într-o zonă în care în condiții obișnuite, acest lucru nu este caracteristic. Secetele meteorologice pe teritoriul României se pot produce în orice anotimp, deci nu sunt sistematice (Ciulache S., 1995). Perioada de secetă înseamnă cel puțin 14 zile consecutive în semestrul rece al anului (octombrie-martie) și cel puțin 10 zile consecutive în semestrul cald (aprilie-septembrie) în care nu au căzut precipitații sau, în cazul în care acestea s-au înregistrat, cantitățile nu au depășit valoarea de 0,1 mm (Hellman, citat de Donciu, 1928).

Seceta pedologică: este un rezultat al prelungirii secetei atmosferice în învelișul pedosferic, rezerva utilă de apă din sol apropiindu-se de zero. Este denumită și secetă agricolă, aceasta se declară în momentul în care cantitățile și repartiția precipitațiilor atmosferice se combină în așa fel cu rezervele de apă din sol și cu pierderile prin evapotranspirația plantelor încât duc la scăderea dramatică a randamentului culturilor. Pe lângă cantitatea de precipitații și alți factori: temperatura aerului, viteza vântului, tipul solului, adâncimea pânzei freatice.

Seceta freatică apare în condițiile epuizării rezervei de apă subterană, ceea ce duce la afectarea pânzei freatice și la secarea izvoarelor.

Seceta hidrologică se referă la procesul secării pâraielor și râurilor, debitul acestora tinzând spre zero. Ea depinde de cantitățile de precipitații căzute, de proprietățile solului, de caracteristicile geologice și morfologice ale bazinelor hidrografice.

Seceta hidraulică presupune afectarea gravă a derulării ciclului apei în mediul geografic, aceasta determinând o scădere drastică a rezervei de apă utilă din lacurile de acumulare.

Se poate defini starea de secetă ca fiinr răspunsul dat de mediul înconjurător lipsei prelungite (lipsă parțială sau totală) a precipitațiilor atmosferice sau numai alternanței nearmonizate a unor perioade de timp lipsite de precipitații cu alte perioade în care cad precipitații peste normele climatologice.

4.4.2.2. Geneză

Perioadele de secetă sunt cu un regim anticiclonic și au loc prin extinderea anticiclonilor subtropicali, sau a prezenței unor nuclee de presiune ridicate continentale. De multe ori perioadele cu secetă apar în cazul încetinirii sau blocării circulației zonele și a slăbirii intensității curentului jet și a vortexului polar (blocaj de tip omega)

4.4.2.3. Aspecte de risc

Secetele meteorologice care survin în timpul verii compromit recoltele în funcție de faza de vegetație care a fost afectată, iar cele de la sfârșitul verii prelungite în septembrie și octombrie afectează culturile de toamnă în primele faze de vegetație făcându-le să intre în iarnă insuficient dezvoltate și cu o rezistență redusă. Seceta hidrologică și cea freatică pune în pericol alimentarea cu apă potabilă și industrială.

4.4.2.4. Seceta pe teritoriul județului Dâmbovița

Temperaturile ridicate din vara anului 2012 și precipitațiile deficitare au avut ca efect instalarea secetei în cea mai mare parte a județului Dâmbovița. În luna martie s-au acumulat doar 4,3 l/m2 la Târgoviște și 4,1 l/m2 la Titu. De asemenea în timpul verii a plouat puțin (29,7 l/m2 la Târgoviște în august, 22,8 l/m2 la Titu în luna iulie), în condițiile în care temperaturile au fost ridicate semnalându-se un număr mare de zile caniculare. Seceta pedologică și cea hidrologică și freatică a survenit și ca urmare a cantităților de precipitații sub normele climatologice din anul precedent (542,3 l/m2 la Târgoviște și 465,3 l/m2 la Titu).

Anul acesta se înregistrează o situație nemaiîntâlnită încă din 1946, avertizează specialiștii. Culturile agricole sunt compromise.” Ca urmare a lipsei precipitațiilor nivelul apei din fântânile lor a scăzut foarte mult. Într-unele fântâni s-a ajuns la fund, la mâl, în unele se mai refăcea cât de cât apa pe timpul nopții, dar, fiind folosită și pentru oameni și pentru animale, a tot scăzut. Așa că am apelat la serviciul pentru situații de urgență, la prefectură”, Florin Iordache (primarul comunei Moțăieni).

4.4.2.5. Prognoza fenomenului

Perioadele de secetă meteorologică se prognozează utilizând datele de precipitații ale modelelor globale cu anticipație de până la 10 zile, iar pentru cele pedologice, hidrologice, freatice estimările lunare sau sezoniere realizate de diferite centre de prognoză meteorologică.

4.4.3. Orajele

4.4.3.1. Definiție și caracteristici

Conform definiției date de WMO, se semnalează oraj atunci când se aud tunete, indiferent dacă se văd fulgerele sau nu. Se consideră că orajul a încetat după 10 minute în care nu s-a mai auzit niciun tunet. În zona României este un fenomen care apare aproape în exclusivitate în sezonul cald.

4.4.3.2. Geneză

Oraje în timpul iernii sunt mai frecvente asupra apelor cu temperaturi relativ ridicate. Orajele se produc în prezența norilor Cumulonimbus, mai rar Cumulus congestus. Se cunosc mai multe mecanisme prin care se induc și se separă sarcinile electrice în norii orajoși. În general, descărcările electrice au loc în interiorul unui nor, între doi nori, sau între nor și sol (trăznet). S-a observat, că orajele necesită nori cu dezvoltare verticală de peste 3…4 km, curenți ascendenți semnificativi, prezența apei atât în stare lichidă cât și solidă. Primele descărcări electrice apar, în general, la 15…20 minute după formarea elementelor de nor de dimensiuni mai mari (picături, granule de măzăriche și grindină). De asemenea, în norii formați predominant prin convecție termică frecvența descărcărilor electrice care nu lovesc solul este mult mai mare. Cei mai mulți nori orajoși sunt dipolari, cu sarcină pozitivă în partea superioară și negativă în zona bazei, însă repartizarea sarcinilor poate fi mai complexă. În funcție de electricitatea transportață, descărcările electrice sunt negative sau pozitive. Acestea din urmă sunt mai rare, însă prezintă un risc mai ridicat. Intensitatea curentului este mai mare, și pornesc de cele mai multe ori din partea superioară a norului, lovind astfel la o distanță semnificativă de nor. Locația descărcărilor nor-sol este influențată și de umezeala solului și natura acesteia prin conductibilitatea electrică.

4.4.3.3. Aspecte de risc

Dacă descărcările nor-nor au efect doar asupra transportului aerian, cele nor-sol reprezintă un risc mai mare prin electrocutare directă sau declanșarea incendiilor. Majoritatea incendiilor de păduri de amploare sunt consețințe ale fenomenelor orajoase.

4.4.3.4. Oraje în județul Dâmbovița

Orajele din județ sunt asociate fenomenelor convective. Cazurile cele mai frecvente sunt: cele inițiate local, orografic și afectează în principal zonele nordice, orajele și care se formează pe frontale reci cu deplasare către est sau a zonelor de convergență prefrontale. În sudul județului sunt frecvente orajele formate pe linia de convergență care se formează la pătrunderile pericarpatice de aer rece cu o ramură dinspre Oltenia și alta care ocolește lanțul carpatic prin Moldova și pătrunde în Muntenia dinspre nord-est.

În ziua de 25 mai 2015 vremea a devenit instabilă pe fondul unei pătrunderi de aer cald și umed în troposfera joasă concomitent cu existența asupra sud-vestului țării a unui nucleu de aer rece în troposfera medie. Convecția a fost inițiată pe linia de convergență și a frontului rece care a traversat regiunile sudice, deplasându-se către est-nord-est. Orajele au fost asociate unui convectiv liniar.

Fig. X.: 25.05.2015, ora 20.36. Descărcări electrice în ultimele 30 de minute

4.4.3.5. Prognoza fenomenului

Șansa pentru producerea orajelor se poate estima prin utilizarea valorilor prognozate ale parametrilor convectivi. Riscul de oraj puternic pe arii relativ extinse este mare în următoarele cazuri: K Index > 40 ⁰C, Lifted Index < -4 ⁰C, Thompson Index > 40 ⁰C, Total Totals > 56 ⁰C.

4.4.4. Intensificări ale vântului puternice

4.4.4.1. Definiție și caracteristici

În funcție de geneza lor, intensificările vântului pot fi:

Convective: sunt legate de prezența norilor Cumuloninbus, a celulelor și sistemelor convetcive. Se manifestă la o scară relativ mică, sunt de scurtă durată și pot lua aspect de vijelie.

Neconvective: se manifestă la scară spațială și temporală mai mare, de obicei sinoptică, nu au legătură cu convecția și au la origine particularitățile circulației generale ale atmosferei și sunt influențate de factori locali.

4.4.4.2. Geneză

În lipsa fenomenelor convective atmosfera este în echilibru hidrostatic. Mișcările orizontale ale aerului sunt determinate de repartizarea neuniformă a presiunii, de prezența centrilor barici. În atmosfera libera, la înălțimi mai mari de 1,5…2 km vântul este geostrofic, aerul se deplasează paralel cu izohipsele. În aropierea suprafeței este prezentă și forța de frecare, vântul suflă oblic pe izobare dinspre zona cu presiune ridicată spre cea scăzută. Viteza vântului geostrofic și cea din apropierea suprafeței este direct proporțională cu gradientul baric orizontal. Cu cât izobarele sunt mai apropiate vântul va sufla mai tare. Există cazuri în care se supraun și componente ageoostrofice, pentru prognoza intensificărilor de vânt fiind de interes zonele în care vântul va fi suprageostrofic, cu intensificări mai mari decât cel rezultat din repartizarea izobarelor. În zona fronturilor reci, mai ales a celor de ordinul II, mișcările descendente din altutudine devin orizontale în apropierea suprafeței, viteza vântului la rafale va depăși pe alocuri cea rezultată din deplasarea masei de aer reci. Aerul are tendința să se deplaseze dintr-o zonă în care presiunea crește spre cea unde se produce o scădere a presiunii atmosferice. Această componentă, denumită vânt izalobaric, se va suprapune peste cel rezultat din gradientul baric. Viteza vântului în asemenea condiții poate crește semnificativ în regiunile sudice, atunci când o zonă depresionară de origine mediteraneană se deplasează rapid spre Peninsula Balcanică, iar anticiclonul est-european este în extindere spre sud-vest.

Local orografia are un rol important în modificarea direcției și a vitezei vântului prin efectul de canalizare (Crivățul) sau a trecerii aerului peste un lanț montan și coborârea pe panta din partea opusă (Coșava, foehn). În Câmpia Romănă, flancată de Carpați și Munții Balcani, predomină vânturile de est și de vest, pe lângă modificarea direcției rezultate din circulația generală a atmosferei, are loc și o creștere a vitezei.

În această parte a țării principalele situații sinoptice în care se produc intensificări neconvective ale vântului sunt:

Pasaje frontale reci, mai ales cele de ordinul II, care vin din vest sau sud-vest și sunt situate în apropierea nucleului depresionar de care aparțin.

Desprinderea unui nucleu ciclonic din depresiunea Islandeză și deplasarea către vestul Rusiei. Este frecvent în timpul sezonului rece, în condițiile în care Oscilația Nord-Atlantică (NAO) este în faza pozitivă (gradient baric mare între ciclonul Islabdez și anticiclonul Azoric). Se produc intensificări ale vântului, predominant din sector vest-nord-vestic.

Cuplajul dintre o depresiune centrată în zona Mării Adriatice și un anticiclon aflat în estul continentului. Au loc intensificări ale vântului în sudul Banatului (Coșava) din sector est-sud-estic și în Câmpia Română din sector est-nord-estic. În sezonul rece deplasarea zonei depresionare spre est asociat cu ninsoare produce cele mai severe viscole în regiunile extracarpatice.

Cuplajul dintre un ciclon centrat în zona Mării Negre și dorsala anticiclonului Azoric. Vântul se intensifică din sector vestic, cu rafalele cele mai mari în Oltenia, sudul Munteniei și Dobrogea.

4.4.4.3. Aspecte de risc

Vântul prezintă riscuri la viteze ce depășesc 16 m/s, pagube mai însemnate se produc la peste 25…30 m/s, prin efect mecanic.

4.4.4.4. Intensificări ale vântului puternice în județul Dâmbovița

În județul Dâmbovița ca urmare a efectului orografiei, inensificările puternice ale vântului din zonele joase se produc mai ales din sector vest-sud-vestic sau estic. Vânturile puternice de vest au loc, de obicei, în spatele fronturilor reci cu mișcare rapidă către est, asociate cu zone depresionare în deplasare către Marea Neagră concomitent cu extinderea dorsalei anticiclonului Azoric către Europa Centrală. Pot avea loc în orice lună a anului. Deoarece în aceste condiții nebulozitatea scade, de cele mai multe ori are loc o creștere a tempetarurii. Vânturile puternice dinspre est sunt mai frecvente în jumătatea rece a anului și pot fi asociate cu ninsori. Asupra bazinului central al Mării Mediterane sau a Mării Adriatice activează un ciclon simultan cu prezența anticiclonului est-european sau a dorsalei anticiclonului Siberian. Cuplajul unui ciclon aflat în sud cu anticiclonul Scandinav nu provoacă intensificări semnificative ale vântului din cauza efectului de ecranare a Carpaților Meridionali și de Curbură. În zona montană înaltă viteza medie cât și la rafală crește treptat. Circulația aerului se face predominant din sector vestic și nord-vestic.

4.4.4.5. Prognoza fenomenului

Intensificările neconvective ale vântului se prognozează din câmpul presiunii rezultate din modelele de prognoză numerică, și mai ales direct, din valorile prevăzute ale vitezei medii și la rafale. Modelele numerice locale includ cu acuratețe mare și componentele ageostrofice și efectul orografiei.