Caracteristici Biometrice Si Particularitati ale Formei Trunchiului la Fagetele din Cadrul Ocolului Silvic Municipal Bistrita

C u p r i n s

CARACTERISTICI BIOMETRICE șI PARTICULARITĂȚI ALE FORMEI trunchiului ÎNTÂLNITE ÎN FĂGETELE DIN CADRUL OCOLULUI SILVIC MUNICIPAL BISTRIȚA, UP II LIVEZILE

Este cunoscut faptul că în zonele temperate arborii produc, în fiecare sezon de vegetație, un nou strat de biomasă ce se depune pe trunchi sub forma unor inele concentrice numite inele anuale, iar în urma activității mugurilor terminali rezultă creșterea în înălțime a arborelui. Există patru direcții principale în care informațiile furnizate de structurile inelelor anuale ale arborilor pot fi aplicate și studiilor ecologice, biometria forestieră fiind printre acestea. Astfel, timpul când s-au produs anumite evenimente ecologice poate fi precizat prin asocierea acestora cu particularitățile determinate ale structurii unor inele anuale. Arhitectura arborilor și în general a plantelor este un domeniu al ecomorfologiei vegetale care explorează structurile care generează forma coroanelor, dispunerea în spațiu, semnificația lor funcțională pentru indivizi, populații, comunități și specii. Forma arborilor din perspectiva secțiunii longitudinale a arborilor variază in functie de: – specie (speciile de umbra prezinta forme mai pline, apropiate de forma cilindrica, in timp ce speciile de lumina prezinta forme mai „trase” , mai apropiate de forma conului), iar in cadrul aceleeasi specii de – vârsta – (în aceleasi conditii stationale arbori mai tineri prezintă forme mai cilindrice comparativ cu cei mai in varsta la aceștia stagneaza cresterea in inaltime iar forma tinde sa devina mai conica) – consistenta arboretului – arboretele cu consistenta plina prezinta arbori cu forme mai pline comparatuv cu cei crescuti in arborete de consistenta redusa;

– provenienta – arborii din samanta au forme mai pline comparativ cu cei proveniti din lastari – vantul – determina asimetria trunchiurilor si deci forma fusului.etc. Cunoașterea formei fusului si a legaturilor corelative care se pot stabili intre aceasta caracteristica si celelalte elemente biometrice, au o mare insemnatate practica in lucrarile curente din productia si cercetarea silvica.

Cuvinte cheie: arboret, caracteristici biometrice, diametre, înălțimi, volum, indici de descreștere, coeficienți de formă, fus, trunchi;

BIOMETRICs STUDY OF INDICATORS FOR DETERMINATION to the trees SHAPE THE on beech stands with in Bistrița forest district

Marius Vasile URS 1) , Vasile ȘIMONCA2)

University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, Romania, 1) [anonimizat], 2) [anonimizat]

S U M M A R Y

It is well known that temperate area, trees produce in every growing season,every year, a new layer that is deposited on the trunk biomass in the form of concentric rings called annual rings. There are four main areas in which information structurare annual tree rings settings can be applied to environmental studies, forest biometrics is one of them. Thus, the time when certain events occurred green can be noted by their association with par distinctive features determined the structure of annual rings. General architecture of trees and plants is an area of ​​ecomorfological exploring structures generating plant crown shape, arrangement in space, their functional significance for individuals, populations, communities and species.

Longitudinal sectional shape of the trees varies according to: – species (species forms filled shadow shows, nearly cylindrical, while special light shows more "pulled" closer to the cone shape) and Within the same species – age – (the same trees stationary conditions the forms cylindrical younger than older ones in these stagnant growth in height and tends to become more conical shape) – consistent stand – stands with full consistency shows trees with more comparatuv filled with trees grown in the low consistency – origin – trees from seed have fuller forms than those coming from shoots – wind – and thus determine the shape fusului.etc trunk asymmetry. Knowing spindle shape and the correlative links can be established between this feature and other biometrics, have great practical significance in the current work and research forest production, paving the way towards a better understanding of silvicultural and management measures stands in order to obtain products with higher economic value.

Keywords: stands, biometric characteristics, diameter, height, volume, increase indices, coefficients of form, stem;

INTRODUCERE

Asigurarea permanenței pădurii pe o anumită suprafată este unul din principiile de bază ale silviculturii, iar acest lucru nu se poate face decat printr-o aplicare judicioasa a intregului ansamblu de lucrari silvotehnice.

Studiile biometrice ale arboretelor prin metode statistico-matematice prezintă o deosebită importanță științifică, contribuind la cunoașterea legităților privind variabilitatea caracteristicilor biometrice ale arborilor în arboret și la evidențierea corelațiilor dintre aceste caracteristici.

Asemenea studii au o mare valoare practică, ele constituind baza teoretica a modelelor de masurare a arboretelor. Cunoașterea structurii arboretelor furnizează importante informații științifice pentru elaborarea unor metode moderne dendrometrice.

Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor creează premise favorabile de dezvoltare prin optimizarea compoziției și consistenței arboretelor în condițiile îmbinării judicioase a considerentelor silviculturale, ecologice și sociale cu cele economice.

Arboretul reprezintă porțiunea de pădure omogenă din punct de vedere al caracteristicilor staȚionale si de vegetație si suficient de mare pentru a forma obiect independent de gospodărire. Arboretul este constituit dintr-un număr mare de indivizi cu anumite caracteristici comune, el constituie o colectivitate statistică, o populație.

Este bine cunoscut faptul că în zonele temperate arborii produc, în fiecare sezon de vegetație, un nou strat de biomasă ce se depune pe trunchi sub forma unor inele concentrice numite inele anuale. Există patru direcții principale în care informațiile furnizate de structurile inelelor anuale ale arborilor pot fi aplicate și stdiilor ecologice . Astfel, timpul când s-au produs anumite evenimente ecologice poate fi precizat prin asocierea acestora cu particularitățile determinate ale structurii unor inele anuale .

Arhitectura arborilor și în general a plantelor este un domeniu al ecomorfologiei vegetale care explorează structurile care generează forma coroanelor, dispunerea în spațiu, semnificația lor funcțională pentru indivizi, populații, comunități și specii.

Caracteristicile importante ale arhitecturii arborilor sunt mărimea, forma trunchiului și a coroanei, modelul de ramificare. Planul arhitectural al unui arbore trebuie să răspundă necesității de a avea acces la lumină și unor factori precum gravitația sau acțiunea mecanică distructivă a vântului. Baza structurală pentru captarea optimă a luminii presupune: unghiurile de inserție a frunzelor, filotaxia sau poziția frunzelor pe ramuri, modelul de ramificare și forma coroanei. Acestea depind însă și de spațiul disponibil, de competitori dar și de unghiul de incidență al luminii în funcție de latitudine.

Forma sectiunii transversale depinde de modul de depunere de noi celule lemnoase. Acest

proces de depunere anuala de noi celule lemnoase este strans legat de o serie de factori cum sunt: lumina, directia si intensitatea vantului, expozitia, panta terenului, etc. Deoarece productia de lemn se realizeaza in cea mai mare parte in arboret cresterea si forma arborilor poarta puternic amprenta relatiilor biocenotice existente intre elementele componente ale arboretului, cit si ansamblului de raporturi dintre arboret si conditiile stationale, asa incat forma sectiunii transversale a trunchiului arborilor se apropie mai mult sau mai putin de cerc sau de elipsa sau intre cerc si parabola.

Forma sectiunii longitudinale variaza in functie de: – specie , – speciile de umbra prezinta forme mai pline, apropiate de forma cilindrica, in timp ce speciile de lumina prezinta forme mai „trase” , mai apropiate de forma conului, iar in cadrul aceleeasi specii de – varsta – in aceleasi conditii stationale arbori mai tineri prezinta forme mai cilindrice comparativ cu cei mai in varsta la ace stagneaza cresterea in inaltime iar forma tinde sa devina mai conica – consistenta arboretului – arboretele cu consistenta plina prezinta arbori cu forme mai pline comparatuv cu cei crescuti in arborete de consistenta redusa; – provenienta – arborii din samanta au forme mai pline comparativ cu cei proveniti din lastari – vantul – determina asimetria trunchiurilor si deci forma fusului.etc.

Din acest motiv pratic am decis sa abordez aceasta tema pentru a pune in evidenta eventuale particularitati ale formei fusului la fag in arboretele de varste inaintate din zona Bistrita- Livezile.

Capitolul I

SITUAȚIA TERITORIAL – ADMINISTRATIVĂ

Elemente de identificare teritoriului analizat

Prezentul studiu are ca obiect de studiu fondul forestier proprietate publică și privata a Comunei Livezile, constituit in unitatea de producție II Livezile, din cadrul R.P.L. Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița R.A.

Suprafața unității de producție II Livezile este de 2227.00 ha. Din punct de vedere geografic, pădurile din această unitate de producție sunt situate în partea de nord-vest a Muntilor Calimani si in partea de nord-est a Depresiunii Transilvaniei, zona Dealurilor Bistriței.

Din punct de vedere fitoclimatic, pădurile ce fac obiectul prezentului amenajament sunt situate în etajul montan de amestecuri (FM2) – 2%, etajul montan–premontan de făgete (FD1+FD4)- 24% si in etajul deluros de gorunete, făgete si goruneto-făgete (FD3) – 74%.

Repartizarea fondului forestier pe unități teritorial administrative:

Tabelul nr. 1.1

1..2. Vecinătăți, limite, hotare

Limitele unității de producție sunt atât artificiale (limite de proprietate in cadrul parcelelor aflate parțial in posesia comunei) cât și naturale (culmi, ape, liziere).

Denumirea acestor limite, natura lor precum si amplasarea acestora in teren sunt redate in următorul tabel:

Tabelul nr. 1.2

1..3. Trupuri de pădure și bazinete componente

Fondul forestier este format din 12 trupuri de pădure prezentate mai jos:

Tabelul nr. 1.3

*Diferența de 8,70 ha o reprezintă drumurile forestiere 79D-83D.

Sediul ocolului silvic care administrează fondul forestier se află în localitatea Bistrița, gara cea mai apropiată fiind în Livezile.

Unitatea de productie II Livezile face parte a fondului de vânatoare 24 Cușma getionat de O.S.RPL al Municipiului Bistrita R.A, 23 Poieni gestionat de AV Diana, 19 Nepos gestionat de O.V.Transilvania Bistrita si 27 Budac gestionat de Asociatia Cinegetica Ursul Brun. Vânatul principal il reprezintă ursul, căpriorul, mistrețul, iar cel secundar cerbul carpatin, iepurele, fazanul. La acestea se adaugă speciile de răpitoare: lupul, viezurele, vulpea, pisica salbatică.

Instalațiile de transport au o lungime totală de 27,2 km (drumuri forestiere si publice). Acestea asigură accesibilitatea fondului forestier în proporție de 89%.

fig. nr. 1.1 Teritoriul UP II Livezile ( sursa google maps.com)

U.P. II Livezile, prin propunerea temei de proiectare, avizată la Conferința I de Amenajare din anul 2014, s-a constituit din:

– U.P. II Livezile, parcelele 1-59, cu suprafața de 1819,7 ha, pentru care s-a întocmit primul amenajament pentru comuna Livezile, in anul 2003. Această suprafață a provenit din Ocolul Silvic Livezile – UP III Livezile (parcelele 32-52), UP IV Cușma (parcelele 5%, 7-33) si Ocolul Silvic Năsăud – UP V Feldru (parcelele 91, 98, 104, 105, 113-117, 128).

U.P. III Livezile % (așa cum era definit înaintea retrocedărilor din cadrul fostului OS Livezile, actualmente O.S. Bistrița – D.S. Bistrița – R.N.P.), parcelele 38V, 135D, 114A,C;

U.P. IV Cușma % , parcelele 40, 41, 84C, 116D, 117D, 118D, 122D; Suprafața totală s-a reamenajat de catre R.N.P. – D.S. Bistrița – O.S. Bistrița in anul 2005 (2006-2015) sub denumirea UP III Cușma, preluarea pădurilor realizându-se in anul 2011;

U.P. II.2 Livezile, parcelele 1-15; suprafețele provin din fostele pășuni împădurite, amenajarea făcându-se de către R.P.L. Ocolul Silvic al municipiului Bistrița R.A. in anul 2011;

1.4. Elemente generale privind cadrul natural, specifice unității de producție

1.4.1. Geologie

Din punct de vedere geologic, unitatea de producție aparține grupei nordice a Carpaților Orientali, fiind constituită pe un depozit cristalin peste care s-a depus un strat de depozite sedimentare. Rocile se constituite in special din gresii, marne, nisipuri cu intercalari de argile, in general de vârstă miocenă.

Pe aceste roci s-au format soluri slab pâna la moderat acide, caracterizate printr-o humificare mai mult sau mai puțin activă a materiilor organice, in urma căreia rezultă humus forestier de tipul mull sau moder.

1.4.2. Geomorfologie

Din punct de vedere geomorfologic, unitatea de producție II Livezile se încadrează in marea unitate a Carpaților Orientali, grupa munților vulcanici (Oaș-Călimani-Harghita), masivul Călimani – partea din amonte a unității de producție, iar partea din aval – din piemontul Călimanilor si Dealurile Bistriței.

Unitatea de relief predominantă este versantul ondulat, cu înclinare moderată la repede. Fragmentarea bogată a reliefului determină diferite orientări.

In tabelul următor se prezintă repatiția suprafețelor pe categorii de înclinare:

Tabelul nr. 1.4

In ceea ce privește expoziția versanților s-a făcut o cartare prezentată mai jos, în care se observă că ponderea cea mai mare o au expozițiile parțial însorite și anume 48% din totalul suprafeței. Condițiile sunt favorabile fagului, gorunului si molidului.

Tabelul nr. 1.5

Altitudinile între care este cuprinsă întreaga suprafață a unității sunt 400 m (u.a. 80D) si 1300 m (u.a 76C), însă o prezentare în detaliu a suprafețelor aferente anumitor categorii de altitudine se poate urmări în tabelul următor:

Tabelul nr. 1.6

Altitudinea medie este situată în palierul 400-800 m în care sunt situate cele mai multe arborete (77%). Amplitudinea mare în ceea ce privește altitudinea oferă o mare diversitate în ceea ce privește condițiile de vegetație.

Formele de relief au influență hotărâtoare asupra factorilor climatici (căldura, umiditate, etc.) creând topoclimate specifice, determinând în același timp și profunzimea solului, grosimea orizontului de humus, etc. Aceste influențe se concretizează în bonitatea stațională, care determină în final productivitatea arboretelor.

1.4.3. Hidrologie

Din punct de vedere hidrologic U.P. II Livezile este situată in bazinul mijlociu al râului Bistrița. Principalii afluenți situați pe teritoriul unității de producție sunt : pârâul Cușmei, pârâul Steregoi, Valea Dumbrava. Acestea, la rândul lor, au o serie de afluenți, determinând o rețea hidrografică bine dezvoltată.

Aceste bazinete principale au numeroase ramificații, fapt ce face ca rețeaua hidrografică in ansamblu ei sa fie foarte bine dezvoltată.

Debitul acestora variază in funcție de anotimp si de condițiile meteorologice. Aceste pâraie au văi largi, debitul nefiind constant. Furtunile sau aversele prelungite din timpul verii nu imprimă apelor un caracter torențial, au durată de obicei scurtă și frecvență mică (două – trei pe an).

Alimentarea rețelei hidrografice este mixtă, atat din precipitații cât si freatic. Scurgerile maxime se realizează primăvara (lunile aprilie-mai), iar minimele in lunile de toamnă (septembrie-octombrie).

1.5. Realizarea continuității funcționale

Continuitatea funcțională se realizează prin permanența pădurii cu structura corespunzatoare funcției atribuite. In tabelul următor sunt date suprafețele pe categorii funcționale.

Tabelul nr. 1.7

Față de amenajarea anterioară, au apărut diferențe la încadrarea pe tipuri funcționale, în sensul că în urma revizuirii s-a renuntat la categoria funcționala 1.4J (aceasta a devenit 2.2A), arboretele respective făcând parte din Situl Natura2000 ROSCI0051 Cușma si fiind incadrate in categoria 1.5N; arboretele din cadrul Ariei protejate “Piatra Cușmei 2212” au fost încadrate in categoria funcțională 1.5C; de asemenea, pentru protecția izvoarelor de apă potabilă, arboretele din perimetrele respective au fost încadrate in categoria funcționala 1.1A.

Ponderea procentuală pe tipuri funcționale a suferit modificări, diferențe apărând si la suprafețe prin preluarea de parcele noi, cât si prin schimbarea bazei cartografice si determinarea in sistem GIS a suprafețelor. Se va urmări obținerea de arborete corespunzătoare sub raportul compoziției, consistenței și productivității, care sa îndeplinească funcțiile atribuite. În organizarea producției s-a îmbinat principiul continuității cu cel al productivității, fară a produce o dezechilibrare în structura pădurii.

In continuare se vor prezenta indicatorii cantitativi actuali, care se vor lua ca bază de comparație pentru următoarele amenajări ale acestui fond forestier, analiza comparativă oferind o imagine a modului de gospodărire:

Tabelul nr 1.8

Fondul de producție pe specii se prezintă astfel :

Compoziția actuală UP II: 62Fa 14Ca 9Go 6Mo 3Plt 2Me 2Dt 2Dm

Vitalitatea este normală la 93% din arborete și slabă la restul de 7% din arborete.

In privința regenerării 73% din arborete provin din regenerări naturale din sământă, 7% din plantații, iar 20% din lastari.

CAPITOLUL II

ANALIZA CONDIȚIILOR CLIMATICE ȘI DE VEGETAȚIE

2.1. Climatologie

Pentru caracterizarea climei teritoriului s-au utilizat datele de la stația meteorologică Bistrița.

Pădurile din U.P. II Livezile sunt situate in etajul montan de amestecuri (FM2) – 2%, etajul montan–premontan de făgete (FD1+FD4) – 24% si in etajul deluros de gorunete, făgete si goruneto-făgete (FD3) – 74%.

Caracterul continental al climei este accentuat.

In continuare se prezintă sub forma sintetizată principalele elemente ce caracterizează climatul acestei unității de producție. Aceste date au fost preluate în majoritate din “Atlasul climatologic” din 1966.

2.1.1. Regimul termic

a) Temperatura medie anuală este de + 7,3-8,00C;

b) Amplitudinea temperaturii medii anuale este de 200C;

c) Temperatura maximă absolută:+37.40C ;

d) Temperatura minimă absolută: – 27.80C;

e) Temperatura medie pe anotimpuri si a sezonului de vegetație:

– primăvara: 8,00C;

– vara: 18,30C;

– toamna: 8,00C;

– iarna: -4,20C;

– sezonul de vegetație: 15.60C.

f) Numărul de zile pe an cu temperaturi medii diurne > 100C este de 117 zile;

g) Numărul de zile pe an cu temperaturi medii diurne > 00C este de 230 zile;

h) Primul îngheț apare in perioada 10 – 30 octombrie, iar ultimul îngheț in perioada 10 – 20 aprilie.

i) Umezeala relativă a aerului:

– primăvara: 65%;

– vara: 70%;

– toamna: 77%;

– iarna: 80%;

– media anuala: 73%;

– media lunii iulie: 69%.

Condițiile termice determină condiții de vegetație aproape de optim pentru fag, gorun, paltin si pentru molid in zonele înalte. Variația temperaturilor maxime si minime au uneori influențe negative asupra regenerărilor de fag.

2.1.2. Regimul pluviometric

a) Precipitatii atmosferice, medii lunare si anuale:

Tabelul nr 2.1

b) Precipitații atmosferice medii pe anotimpuri si in perioada de vegetație:

– primăvara: 222.1 mm;

– vara: 404.3 mm;

– toamna: 181.0 mm;

– iarna: 92.6 mm;

– sezonul de vegetație: 592.4mm (66%).

c) Data medie a primei ninsori: 20 octombrie – 10 noiembrie;

d) Data medie a ultimei ninsori: 20 aprilie – 5 mai.

Precipitațiile atmosferice sunt influențate de orientarea aproximativ perpendiculară a culmilor față de direcția vânturilor predominante, acestea acționând in general ca un paravan in calea maselor de aer umed.

Cantitatea totală de precipitații ca si regimul lor de distribuție favorizează dezvoltarea vegetației forestiere, cu atât mai mult cu cât 2/3 din ele cad in sezonul de vegetație.

Corelația deplină intre regimul termic si cel pluviometric in sezonul de vegetație (temperaturi favorabile si ploi multe) indica un grad ridicat de favorabilitate pentru speciile principale: fag, gorun, molid.

2.1.3. Regimul eolian

Vânturile dominante sunt cele care bat din direcție N și NV, dar și Crivățul și Austrul. În perioada decembrie – martie, în medie 2 – 3 zile pe an, aceste vânturi bat cu viteze mari, provocând doborâturi de vânt. Cele mai numeroase doborâturi prin dezrădăcinare le produce însă Föhnul, care bate din direcția S-E, uneori având o viteză de până la 17 m/s.

Tabelul nr 2.2

Mai trebuie menționat că numărul mediu de zile cu vânt cu viteze mai mari de 11m/s este 40, iar zilele cu vânt cu viteze mai mari de 16 m/s sunt 4.5 anual.

2.1.4. Indicatorii sintetici ai datelor climatice

Trăsăturile generale ale climei regiunii sunt puternic influențate de condițiile fizico-gografice locale și în special de relief. Sub influența reliefului, pe fondul climatului zonal (al microclimatului) se realizează o compartimentare, o diversificare a climei, se diferențiază anumite tipuri de climă și apare o zonalitate climatică verticală. Pe acest fundal al zonalității locale latidudinale și altitudinale, formele de relief, orientarea versanților, poziția acestora în cadrul unității de producție, imprimă modificări locale, uneori esențiale în caracteristicile timpului și climei, determinând climate locale sau topoclimate specifice.

Evapotranspirația potențială anuală este în jur de 638 mm și este mai mică decât cantitatea de precipitații anuale. În primele trei luni ale anului (ianuarie-martie) evapotranspirația este aproape nulă. Maxima se realizează în luna iulie și se situează în jurul cifrei de 110 mm.

În ce privește rezervele de apă, se poate afirma că vegetația se bazează atât pe rezervele din sol cât și pe apa din precipitații, care sunt suficiente în tot timpul anului.

Indicele de ariditate de Martonne anual este de cca 35-50 și este caracteristic zonei forestiere deluroase si celei montane de făgete.

Conform raionării climatice din “Monografia geografică”, regiunea se încadrează in sectorul de clima continental-moderată (II), favorabila zonei pădurilor de gorun, fag si goruneto-făgete, subdistrictul cu umiditate suficientă in tot timpul anului, cu versanți expuși advecției maselor umede de aer din vest si nord-vest, cu ploi intermitente de lungă durată.

Clasificația după Köppen încadrează teritoriul acestei proprietăți in regiunea climatică C.f.k.x., cu un climat boreal umed, cu ierni aspre si veri răcoroase, precipitații medii anuale de cca 770 mm, precipitatii suficiente in tot timpul anului, temperatura anuală sub 80C, cu maximum de precipitații in timpul verii si in care cantitățile de apă din precipitații sunt mai mari decât cele pierdute prin evapotranspirație.

Indicele de ariditate de Martonne

Se calculează cu formula: Ia = si are valoarea anuală de 44.

Valoarea anuală a indicelui de ariditate de Martonne indică un surplus de apă din precipitații față de evapotraspirație, caracterizând un regim climatic umed, cu precipitații suficiente, favorabil dezvoltării speciilor de bază. Valoarea ceva mai redusă din timpul sezonului de vegetație nu periclitează în niciun fel dezvoltarea fondului forestier.

2.2. Solurile

2.2.1. Evidența și raspândirea teritoriala a tipurilor de sol

Situația solurilor din cadrul acestei unități de producție pe clase, tipuri și subtipuri, precum și suprafața ocupată de acestea, este prezentată în tabelul următor: Tabelul nr 2.3

In cadrul fondului forestier studiat au fost determinate două clase de soluri și anume: Cambisoluri și Luvisoluri. Cele mai răspândite tipuri de sol sunt:

eutricambosol tipic – 74%;

luvosol tipic – 15%

Eutricambosol tipic (3101) Succesiunea de orizonturi pe profil este Ao – Bv – C. Acest tip de sol este format pe roci moderat acide, gresii, marne, pe versanți cu expoziții și pante diverse, acid la moderat acid cu pH = 5.1-6,5, slab la moderat humifer (1,8-3,9), cu humus de formă moder, mezo-eubazic, cu un grad de saturație în baze V = 54-78% în orizontul Bv, mezoeubazic în azot total (0,02-0,19), nisipo-lutos la luto-nisipos. Este de bonitate mijlocie pentru fag si gorun, determinată de existența unui volum edafic mijlociu și troficității medii. Pe fondul volumului edafic prezentat, regimul de umiditate este optim cu capacitate suficientă de reținere a apei, textura fiind nisipo-lutoasă la luto-nisipoasă, iar troficitatea medie (conținut de humus și baze de schimb moderat).

Luvosol tipic (2201) Succesiunea de orizonturi pe profil este Ao –El- Bt –C(Cca). Acest tip de sol este format pe luturi, pe suprafețe mai slab înclinate, unde curentul percolativ al apei este evident, acid la moderat acid cu pH = 5.0-5,8, slab la moderat humifer (2,4-3,2), cu humus de tip moder, mezobazic la suprafață, cu un grad de saturație in baze (V = 52-72%) in orizontul Bt, moderat aprovizionat in azot total (0,05-0,15), mediu aprovizionat in fosfor mobil (17,0-20,3mg%), luto-nisipos. Este de bonitate mijlocie pentru gorun si fag. Bonitatea mijlocie este determinată de nivelul scăzut al troficității la suprafață, pe 40-50 cm, unde există majoritatea rădăcinilor si de existența unui volum edafic mijlociu. Pe fondul volumului edafic prezentat, regimul de umiditate este optim, cu capacitate suficientă de reținere a apei, textura luto-nisipoasa, iar troficitatea medie (conținut de humus si baze de schimb moderat).

Lista unităților amenajistice pe tipuri si subtipuri de sol este redată mai jos:

2.3.Tipuri de stațiune

In tabelul următor sunt prezentate tipurile de stațiuni întâlnite în unitatea de producție II Livezile, suprafața ocupată de acestea, precum și categoriile de bonitate în care se încadrează.

Tabelul nr. 2.4

Din punct de vedere al bonității, pe 38% din suprafață se găsesc stațiuni de bonitate superioară, iar pe 62% stațiuni de bonitate mijlocie. Teritoriul unității de producție se află în cea mai mare parte în etajul deluros de gorunete, fagete si goruneto-fagete (FD3) – 74%.

Lista unităților amenajistice pe tipuri de stațiune este redata mai jos:

Lista unităților amenajistice pe tipuri de stațiune si tipuri de sol:

2.4. Evidența si răspândirea teritorială a tipurilor de pădure

Tipurile de pădure identificate in cadrul unitãtii de producție II Livezile sunt prezentate in tabelul următor:

Tabelul nr 2.5

In tabelul următor sunt prezentate formațiile forestiere și caracterul actual al tipului de pădure :

Tabelul nr. 2.6

Caracterul actual al tipurilor de pădure identificate s-a stabilit în funcție de structura și starea arboretelor, ținându-se seama de modificările în raport cu tipul fundamental. După caracterul actual al tipurilor de pădure, situația se prezintă astfel:

– natural fundamental de productivitate superioară – 32%;

– natural fundamental de productivitate mijlocie – 39%;

– natural fundamental subproductiv – 6%;

– parțial derivat – 4%;

– total derivat – 9%;

– artificial de productivitate superioară – 3%;

– artificial de productivitate mijlocie – 4%;

– artificial de productivitate inferioară – 1%;

– tânăr nedefinit – 2%.

Există un număr de 14 arborete subproductive, in suprafața de 132.69 ha. Unele arborete cu proveniență din lăstari sau foste pășuni împădurite nu utilizează la maxim potențialul stațional. Pe viitor se va evita regenerarea fagului din lăstari, dându-se prioritate celei din sămânță. Arboretele artificiale sunt formate din plantații de rășinoase, in special molid. Formațiile forestiere întâlnite în cuprinsul unității de producție sunt: amestecuri de molid, brad si fag (2%), făgete pure montane (24%), făgete pure de dealuri (41%), făgete amestecate (9%), gorunete pure (16%), goruneto-făgete (3%) si șleauri de deal cu gorun (5%).

CAPITOLUL III

ASPECTE DENDROMETRICE PRIVIND

FORMA FUSULUI LA ARBORI

Structura arboretelor exprima, în mod obisnuit, modul lor de alcatuire. Arboretele se definesc prin indicarea structurii, respectiv prin precizarea distributiei elementelor componente în raport cu diferitele caracteristici variabile ale acestora. Structura este determinata de diversitatea arborilor componenti, de raporturile numerice si spatiale dintre arborii de diferite feluri (Rucareanu, s.a. 1982). Asadar, structura arboretelor reprezinta relatiile spatiale si temporale dintre elementele componente. Relatiile spatiale alcatuiesc arhitectonica – pozitia reciproca la un moment dat a elementelor componente – pe când relatiile temporale reprezinta interactiunile dintre elementele componente – procese care se desfasoara în timp. Reprezentând unitatea dintre elemente si legaturile lor, structura unui arboret poate fi modificata în sensul perfectionarii organizarii lui ca sistem ecologic.

Având în vedere complexitatea factorilor ce intervin la definirea structurii arboretelor este necesar ca pe baza conditiilor concrete sa se stabileasca modele care sa corespunda conditiilor stationale si obiectivelor social – economice si ecologice ale arboretelor. În acest sens, este necesara definirea structurilor optime pentru diferite ipoteze functionale si îndrumarea padurii spre starea de maxima eficacitate functionala. Organizarea optima a biocenozelor forestiere presupune urmatoarele:

– formarea de structuri optime sub raport compozitional, respectiv optimizarea compozitiei arboretelor;

– realizarea unei esalonari optime a arborilor pe verticala, în scopul măririi capacității de interceptare, absorbtie si convertire a energiei solare în energie chimica potentiala în cadrul procesului complex al fotosintezei, si anume prin optimizarea structurii verticale a partilor supraterane a arboretelor;

– reglarea numarului de indivizi pe unitatea de suprafata, si anume optimizarea densitatii arboretelor.

În procesul diferențierii, relațiile interspecifice fac ca arborii viguroși să ocupe poziții din ce în ce ai favorabile pentru acumularea de biomasă lemnoasă. Astfel, un număr mic de arbori favorizați ajung la diametre mari prin stânjenirea unui număr cu mult mai mare de exemplare cu diametre mici. Acest fapt a condus la ideea că repartiția arborilor pe categorii de diametre, caracterizată grafic printr-o numită asimetrie și aplatizare, este cu mult mai complexă decât curba repartiției normale.

Fig nr 3.1. Clasificarea arborilor după poziția fitosociologică – criteriul Kraft

( după Negulescu, citat de Florescu, 1994)

Forma sectiunii transversale depinde de modul de depunere de noi celule lemnoase. Acest proces de depunere anuala de noi celule lemnoase este strans legat de o serie de factori cum sunt: lumina, directia si intensitatea vantului, expozitia, panta terenului, etc.

Cercetarile efectuate arata ca forma sectiunii transversale:

– este mai regulata pentru fusul cojit fata de fusul necojit;

– este foarte neregulata in imediata apropiere a solului si in partea superioara

a fusului mai ales atunci cand se dezvolta coroane asimetrice si mai

regulata in zona de sub coroana

– este mai regiulata in cazul arborilor proveniti din samanta decat din lastari,

acestia din urma avand in special in partea inferioara a trunchiului forme

foarte neregulate.

– Se modica odata cu varsta arborelui

Ca urmare a influentelor factorilor mediului inconjurator ca si a factorilor ce tin de natura interna a fiecarui arbore, forma sectiunii transversale se apropie dar se si deosebeste de forma cercului, elipsei sau a combinatiilor dintre acestea. In practica insa, forma sectiunii transversale se asimileaza cu cea a cercului si se foloseste formula suprafetei circulare.

Deoarece productia de lemn se realizeaza in cea mai mare parte in arboret cresterea si forma rborilor poarta puternic amprenta relatiilor biocenotice existente intre elementele componente ale arboretului, cit si ansamblului de raporturi dintre arboret si conditiile stationale, asa incat forma sectiunii transversale a trunchiului arborilor se apropie mai mult sau mai putin de cerc sau de elipsa sau intre cerc si parabola.

Forma sectiunii longitudinale variaza in functie de:

– specie , – speciile de umbra prezinta forme mai pline, apropiate de forma cilindrica, in timp ce speciile de lumina prezinta forme mai „trase” , mai apropiate de forma conului, iar in cadrul aceleeasi specii de :

– varsta – in aceleasi conditii stationale arbori mai tineri prezinta forme mai cilindrice comparativ cu cei mai in varsta la ace stagneaza cresterea in inaltime iar forma tinde sa devina mai conica

– consistenta arboretului – arboretele cu consistenta plina prezinta arbori cu forme mai pline comparatuv cu cei crescuti in arborete de consistenta redusa.

– provenienta – arborii din samanta au forme mai pline comparativ cu cei proveniti din lastari – vantul – determina asimetria trunchiurilor si deci forma fusului.etc.

Exista foarte multe variatii individuale ale formei fusului la arbori, cu toate acestea s-a incercat si s-a reusit evidentierea anumite trasaturi tipice ale formei fusului arborilor.

Y= K cilindru

Y = k * X1 / 2

paraboloid

Con Y = k * X

Y = k * X 3 / 2

Neiloid

fig. nr .3.2. Ecuatia generatoare a formei fusului arborilor asimilată principalelor corpuri de rotație

Desi valorile exponentului stabilite experimental sunt de regula cuprinse intre 0.9 si 1.5, asimilarea curbei de contur a fusului cu o singura curba din cele prezentate mai sus nu poate fi acceptata deoarece curba care limiteaza suprafata de rotire nu este aceeasi pe toata lungimea fusului, de-a lungul fusului.

Ecuatia y2= pxr poate fi acceptata pentru exprimarea formei portiunilor de trunchi

fig nr 3.3 Repartitia volumului in functie de pozitia pe fus ( dupa Giurgiu, 1974)

Pentru exprimarea curbei generatoare a intregului fusului trebuie sa se aleaga ecuatii cu un numar mai mare de coeficienti. Astfel, in 1899 Mendeleev a propus ecuatia :

y = a + bx + cx2 + dx3

iar in 1918 Wiemmenauer propune o ecuatie de gradul 4

y = a + bx + cx2 + dx3 + ex4

unde y = diametrul in valori absolute la diferite inaltimi x pe fus, a, b, c, d, e = coeficienti stabiliti pe cale statistico-matematica

Cunoasterea ecuatiilor de regresie prezinta importanta stiintifica pentru:

– fundamentarea teoretica a tehnicii de masurare

– determinarea pe cale analitica a caracteristicilor biometrice ale fusului

fig. nr. 3.4. Forma fusului pe principalele sectiuni (după Marshall, 1981)

Legaturile corelative intre forma exterioara a unor tronsoane si modele matematice a constituit o preocupare permanenta din partea silvicultorilor sau a fizicienilor, care au elaborat diverse teorii mecanice a formei fusului.

Ecuațiile de regresie cele mai folosite de catre literatura de specialitate au fost :

1) h = a 0 + a1 ⋅ log d

( după Giurgiu V., 2004)

2) h = a 0+ a1⋅ d + a 2⋅ d 2

3) log h = a 0+ a1⋅ log d + a 2⋅ log 2 d

4) h-1,3 = d 2 / a 0+ a1⋅ d + a 2⋅ d2+ a 3 ⋅ d3

5) ln h = a0+ a1⋅ d a 2

Ulterior fiind elaborate un numar mult mai mare, dar care nu+si dovedesc eficienta decat in unele cazuri particulare.

3.1.Tehnnica măsurarii diametrelor

Diametrul rămane cea mai importantă caracteristică ce se măsoară în vederea determinării volumului total și pe sortimente în cazul arborilor de recoltat.

– diametrele arborilor inventariați au fost măsurate direct cu ajutorul clupei forestiere înregistratoare Hagloff.

Diametrul a fost măsurat din 2 în 2 cm, la înălțimea de 1,30 m ( denumit și diametrul de bază). La măsurarea diametrelor, în afara erorilor întâmlpătoare, care nu pot fi evitate în totalitate, dar care pot avea sensuri diferite iar efectul lor se poate anula, apar erorile sistematice, care au același sens și al căror efect este deosebit de periculos pentru acuratețea măsurătorilor.

Acestea sunt generate în principal de următoarele cauze:

abaterea secțiunii transversale de la forma circulară;

nerespectarea locului și a tehnicii de măsurare;

rotunjirea incorectă;

instrumente de măsură defecte;

fig. 3.5. nr. Măsurarea diametrelor în situații particulare

fig. nr 3.6. Clupă inregistratoare

Hagloff

3.2. Măsurarea înălțimilor

Măsurarea directă a înălțimii arborilor este o operațiune groaie și incomodă, mai ales în arborete închise și cu arbori cu înălțimi mari. De aceea se aplică metode indirecte bazate pe principii geometrice sau trigonometrice.

Principiul geometric se referă la proporționalitatea laturilor a două triunghiuri, unul format pe instrumentul de măsură și altul mai mare ce are pe o catetă înălțimea arborelui.

Fig nr 3.7. Determinarea inaltimilor cu ajutorul clupei forestiere folosind principiul geometric ( dupa Leahu, 1994)

Principiul trigonometric reclamă măsurarea distanței de la operator la arbore (l) și a unghiului α format de orizontală cu vârful arborelui, h = l * tg α.

fig nr. 3.8. Măsurarea înălțimilor în situația în care viza trece pe deasupra sau sub baza arborelui ( după Leahu, 1994)

Instrumentele de măsură folosite sunt denumite impropriu dendrometre, pentru că majoritatea nu măsoară și alte caracteristici dendrometrice. Denumirea corectă este de hipsometre, iar în practica silvică există un număr considerabil de modele și variante constructive. La noi cele mai folosite în practica silvică sunt dendrometrul românesc cu pendul, care este o variantă adaptată a hipsometrului Blume Leiss și hipsometrele Suunto și Silva ClinoMaster.

a. Suunto b. Blume Leiss

fig nr. 3.9. Dendrometre folosite la măsurarea înălțimilor arborilor inventariați

3.3. Metode de determinare a volumui unui arboret

Pentru evaluarea volumului de lemn destinat exploatării se folosește una dintre urmatoarele metode dendrometrice:

În cazul calculelor manuale se folosesc:

Metoda tabelelor de cubaj

Metoda seriilor de înălțimi relative

Metoda seriilor de volume relative

Metoda cu arbori de probă doborâți

Cazul doborâturilor și rupturilor produse de vânt și zăpadă

Iar, în cazul prelucrarii automate a datelor:

Metoda ecuației de regresie a volumelor

Metoda ecuației de regresie a înălțimilor relative

Metoda ecuației de regresie a volumelor relative

Se va avea în vedere că cea mai ridicată precizie este asigurată de:

-metode cu arbori de proba

-metoda ecuației de regresie a volumelor

3.3.1 Metoda tabelelor de cubaj

Metoda tabelelor de cubaj se aplică pt fiecare arboret în parte, iar în cadrul acestuia pe specii și etaje. Diametrul, clasa de calitate și înălțimea arborilor se determină potrivit recomandărilor date anterior. Înălțimea se măsoară la cel putin 25 de arbori pentru arboretele ehiene și la minimum 30 de arbori pentru cele pluriene, respectând următoarele reguli:

-să acopere obligatoriu întreaga amplitudine de variație a diametrelor

-aceștia trebuie aleși numai dintre arborii marcați, uniform repartizați pe suprafața arboretului -numărul arborilor măsurați să fie repartizați pe categorii de diametre proporționale cu numărul total de arborii din această categorie.

Datele se înregistrează într-un formular, în baza acestor date se procedează la construirea curbei înălțimilor, cunoscută și sub denumirea “curba înălțimilor compensate”. Aceasta se realizează pe hartie milimetrică, la o scară potrivită. În cazul în care câmpul de corelație al înălțimilor în raport cu diametrul nu este exagerat, curba se trasează manual prin mijlocul acestui câmp de împrăștiere a datelor de observație. În caz contrar, se recomandă determinarea înălțimii medii și de diametre medii pe categorii de diametre sau pe clase de diametre, prin gruparea a 2-3 categorii de diametre. Mediile astfel calculate și reproduse pe grafic vor ușura mult trasarea curbei înălțimilor.

În ambele cazuri se va urmări ca respectiva curbă a înălțimilor să reprezinte o linie continuă, neșerpuindă, cu o înclinare din ce în ce mai mică spre categoriile de diametre mari, fără a înregistra scăderi.

Metoda tabelelor de cubaj, aplicată la un număr suficient de mare de arbori (n>100) și sprijinită pe o curbă a înălțimilor construită în baza unui sondaj reprezentativ cuprinzând cel puțin 25 arbori, asigură determinarea volumului total cu o eroare de reprezentativitate standard de plus,minus 4-5%, ceea ce corespunde unei probabilitați de acoperire de 68%.Pentru probabilitatea de acoperire de 95%, intervalul erorilor posibile este de 9-10%.

3.3.2. Metoda seriilor de înălțimi relative

Metoda seriilor de înălțimi relative se deosebește față de metoda tabelelor de cubaj doar prin aceea că, în locul curbei înălțimilor compensate, folosește seriile de înălțimi relative diferențiate pe specii și diametre medii dg din lucrarea „Metode și tabele dendrometrice”- Giugiu, 2004. Metoda seriilor de înălțimi relative se aplică diferențiat în funcție de structura arboretelor (echiene și relativ echiene, respectiv pluriene).

Aplicarea metodei se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:

a) inventarierea arborilor pe categorii de diametre, clase de calitate și specii;

b) măsurarea înălțimilor la arbori cu diametre apropriate de diametrul mediu al suprafeței de bază; c) stabilirea seriilor de înălțimi relative;

d) stabilirea volumelor unitare și a volumului total;

e) stabilirea volumului pe sortimente primare, dimensionale și industriale.

Diametrul, clasa de calitate și înălțimea arborilor se determină prin măsurători conform procedeelor cunoscute. Pe teren se inventariază arborii de extras pe categorii de diametre și clase de calitate, după care se determină diametrul mediu al suprafeței de bază dg, potrivit formulei

dg= 2√G/*N

Se măsoară înălțimile și diametrele la 10 – 15 arbori aleși de pe toată suprafața arboretului, cu condiția ca aceștia să aibă diametre cât mai apropiate de d'g rotunjit, cu admiterea de abateri individuale în plus sau în minus de 10 % față de d'g. În baza acestor date din teren se calculează diametrul mediu al arborilor 10 % lucrarea de teren se completează în privințamăsurați – d g și înălțimea medie corespunzătoare hg . (2) Dacă între d'g și d g diferențe sunt mai mari de măsurării diametrelor și înălțimilor la arborii cu diametrul apropiat de d'g.

Înălțimea medie hg se corectează, pentru a fi pusă de acord cu diametrul mediu d'g rotunjit. În acest scop, se calculează raportul z. Înălțimile în valori absolute pe categorii de diametre – h – se obțin prin înmulțirea valorilor înălțimilor relative – hr – cu valoarea înălțimii medii corectate – h'g.

Volumele unitare pe categorii de diametre se stabilesc după tabelele de cubaj din lucrarea „Metode și tabele dendrometrice 7 –Tabele de cubaj pe specii”. Pentru simplificare se admite rotunjirea înălțimilor la jumătăți de metru. Volumele pe categorii de diametre se obțin prin înmulțirea volumelor unitare cu numărul arborilor aferenți fiecărei categorii de diametre. Volumul total al arborilor (VT) se obține prin însumarea volumelor pe categorii de diametre

3.3.3. Metoda seriilor de volume relative

Metoda seriilor de volume relative se deosebește față de metoda seriilor de înălțimi relative prin aceea că folosește seriile de volume relative diferențiate pe specii și diametre medii dg – „Metode și tabele dendrometrice”- Giurgiu V., 2004. Aplicarea metodei se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:

a) inventarierea arborilor pe categorii de diametre, clase de calitate și specii;

b) măsurarea înălțimilor la arbori cu diametre apropriate de diametrul mediu al suprafeței de bază;

c) stabilirea seriilor de volume relative;

d) stabilirea volumelor unitare și a volumului total;

e) stabilirea volumului pe sortimente primare, dimensionale și industriale.

Diametrul, clasa de calitate și înălțimea arborilor se determină prin măsurători conform procedeelor cunoscute și descrise anterior.

3.3.4. Metode cu arbori de probă

Metodele de cubaj bazate pe arbori doborâți de probă se aplică la evaluarea volumului de lemn al arboretelor degradate sau al celor instalate în condiții staționale extreme, pentru care forma fusului la arbori și calitatea acestora se abat mult de la stările normale.

Se poate aplica ori de câte ori se urmărește realizarea unei precizii superioare.

Metoda cea mai utilizată constă din următoarele faze:

-inventarierea arborilor

-clasificarea calitativă a arborilor

-formarea a 4-5 clase de diametre

-calculul diametrelor medii dg pentru fiecare clasă

-stabilirea numărului de arbori de probă

-cubarea și sortarea arborilor de probă

-calculul volumului total și pe sortimente al arboretului.

Modernizarea aparaturii dendrometrice, îndeosebi a celei care permite măsurarea diametrelor la înălțimi superioare de-a lungul fusului ,crează condiții favorabile pentru determinarea volumului la arborete, folosind metode cu arbori de probă nedoborâți.

O posibilă metodă constă în următoarele operații:

-se inventariază arborii și se formează distribuția experimental pe categorii de diametre de 2 cm.

-se măsoară înălțimile cu mare precizie la 25-35 de arbori proporțional repartizați pe categorii de diametre.

-la aceiași arbori cu aparate moderne, se măsoară diametrul de bază (d), diametrul la o zecime din înălțime si diametrul la jumătatea înălțimii arborelui.

-se determină indicele de formă natural pentru fiecare arbore măsurat.

-se calculează coeficientul de formă natural pentru fiecare din arborii luați în considerare

-se stabilește legătura corelativă dintre volumul fusului la arborii de probă nedoborâți (v) și diametrul de baza d.

-după graficul volumelor sau ecuația de regresie aleasă se determină volumele unitare pe categorii de diametre.

Metoda poate fi aplicată și pentru determinarea volumului pentru unele sortimente industriale (lemn pentru cherestea).

3.3.5. Metoda ecuației de regresie a volumelor

Prelucrarea automată a datelor, în sensul larg al noțiunii, include și formarea distribuției arborilor pe categorii de diametre și clase de calitate, ceea ce presupune o dotare corespunzătoare a unitaților silvice cu calculatoare electronice și aparatură de teren performantă.

Această metodă reprezintă echivalentul analitic al metodei tabelelor de cubaj. Pentru preluarea datelor în vederea prelucrării lor pe calculator sunt prevăzute două variante:

– varianta 1 presupune formarea manuală a distribuțiilor folosind datele înscrise prin carnetul de teren, -varianta 2 nu mai necesită formarea cu anticipație a distribuțiilor arborilor pe categorii de diametre și clase de calitate.

Metoda implică următoarele faze:-stabilirea ecuatiei de regresie dintre înălțimi și diametre cu ajutorul uneia din formulele, -determinarea volumului total, -determinarea volumului pe sortimente primare, dimensionale și industrial

3.4. Principii de sortare a masei lemnoase puse in valoare

Atât masa lemnoasă pe picior destinată exploatării, cât și cea rezultată în urma procesului de exploatare sunt obișnuit foarte heterogene, cauza constituind-o o multitudine de factori, între care apartenența la specii forestiere diferite, condițiile variate de crestere a arborilor, variabilitatea caracteristicilor arborilor individuali și ale lemnului lor, felul tăierii, etc. Încadrarea

acestora în categorii, după dimensiuni, calitate, direcții de utilizare, conform prevederilor standardelor în vigoare, în vederea comercializării, se realizează prin sortare.

Sortarea masei lemnoase pe picior, numită și sortare silvică, constă în repartizarea lemnului arborilor care urmează a face obiectul exploatării, în sortimente primare, dimensionale și industriale, operația executându-se în vederea elaborării Actului de punere în valoare a volumului de lemn (pe picior) destinat comercializării (APV).

Sortimentele primare care urmează a fi obținute prin lucrările de exploatare sunt:

– lemn de lucru (pentru industrie și construcții), cu diametrul la capătul subțire mai mare de 5 cm;

– coaja lemnului de lucru;

– lemn de foc, cu diametrul mai mare de 5 cm;

– vârfuri și crăci, cu diametrul sub 5 cm.

Lemnul de lucru se exprimă fără coajă, iar cel de foc cu coajă.

Sortimentele dimensionale realizabile, la rândul lor, sunt:

– lemn de lucru gros;

– lemn de lucru mijlociu;

– lemn de lucru subțire.

Diametrul la capătul subțire al lemnului din aceste trei sortimente dimensionale, pe specii răsinoase si foioase, este redat in tabelul urmator.

Tabel nr 3.1

Sortimentele dimensionale din componența lemnului de lucru al arborilor

pe picior inventariați ( după Norme tehnice nr. 4/ 2000)

Sortimentele industriale sunt:

– lemn pentru cherestea (pentru un număr de specii);

– lemn pentru tăiere plană (furnir estetic) (pentru gorun și stejar);

– lemnul de rezonanță (pentru molid);

– lemn de derulaj (furnir tehnic) (pentru fag).

Actul de punere în valoare este un document cu caracter tehnic, silvicultural și economic, ce se întocmește de către organele silvice în vederea executării lucrărilor de exploatare. În acest scop se execută o serie de lucrări de teren și birou, ce constau în principal în:

– marcarea arborilor care urmează a fi extrași;

– inventarierea și sortarea calitativă a arborilor de extras;

– determinarea volumului total si pe sortimente primare al masei lemnoase pe picior.

Marcarea arborilor care urmează a fi extrași se efectuează în concordanță cu specificul tratamentelor aplicate, în limitele volumului de lemn planificat a se recolta.

Inventarierea și sortarea calitativă a arborilor de extras este o lucrare complexă. Arborii marcați pentru a fi extrași se trec în carnetul de teren pe categorii de diametre. Sortarea calitativă se face ținându-se cont de porțiunea aptă pentru lemn de lucru din înălțimea acestora (restul considerându-se lemn de foc), în care scop se recurge la examinarea vizuală a formei trunchiului

pentru detectarea prezenței eventualelor defecte.

Tabel nr. 3.2

Clasificarea calitativă a arborilor inventariați

Scăzând din totalul arborilor înventariați numărul de arbori de lucru echivalent clasei de calitate I, se obține numărul arborilor de foc.

Volumul total al arborilor de lucru și de foc și volumul sortimentelor primare, dimensionale și industriale se determină, în continuare, în conformitate cu normele tehnice în vigoare pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării.

Așa după cum se remarcă din datele înscrise în tabelul13, pentru exemplarele din speciile gorun, stejar pedunculat, paltin, cireș, frasin, fag, apte să producă lemn de furnir și din această cauză apreciate ca fiind capabile de a se plasa la un nivel calitativ superior, sunt prevăzute subclasele IA, IIA, IIIA. Dacă trunchiul lor prezintă însă defecte care nu le fac apte să producă lemn de furnir, acestea rămân în clasele I, II, III sau IV. Astfel de defecte sunt ovalitatea, conicitatea, lăbărțarea, fibra răsucită, ș.a., care deși nu împiedică folosirea arborilor respectivi pentru obținerea lemnului de lucru, pot totuși să nu facă posibilă utilizarea lor pentru fabricarea furnirului. În cazul molidului este de asemenea constituită clasa IA pentru arborii care conțin lemn de rezonanță (clasele II , III și IV se consideră că nu permit obținerea acestui sortiment). Arborii de molid și brad, de rășinoase în general, care îndeplinesc condițiile de a fi folosiți pentru obținerea de furnir estetic și tehnic, se încadrează în subclasele IA , IIA , IIIA.

De reținut că defectele avute în vedere sunt cele care limitează folosirea materialului ca lemn de lucru, declasându-l în lemn de foc, cum sunt curbura, înfurcirea, gelivura, putregaiul, nodurile vicioase (celelalte defecte rămân importante pentru sortarea lemnului numai după doborarea arborilor). Prin această examinare a fusului, arborii de extras se clasifică în 4 clase de calitate, după cum se remarcă în tabelul nr 3.2. Se precizează că o atenție deosebită trebuie acordată porțiunii din prima jumătate a inălțimii trunchiului și aceasta deoarece, pe de o parte, volumul porțiunii respective, in funcție de specie și de indicele de formă k05 , reprezintă 76-86% din volumul trunchiului și pe de altă parte, această porțiune dă în mod obișnuit cele mai valoroase sortimente de lemn de diametru mare și cu minimum de defecte. Totodată, porțiunea de 30% din partea superioară a înălțimii are o pondere foarte redusă în volumul și valoarea totală a trunchiului (4-6% si respectiv sub 1%), astfel că analiza acesteia nu are sens.

CAPITOLUL IV

ASPECTE DENDROMETRICE PRIVIND CONDIȚIILE DE APLICARE A LUCRĂRILOR SILVOTEHNICE

Prin funcțiile ei multiple – economice, ecologice și sociale – pădurea a avut și va avea o importanță deosebită, este suportul celui mai bogat tezaur de informație genetică și ecologică de o excepțională valoare pentru știință. În prezent, ea reprezintă cel mai important stâlp de rezistență – deși slăbit de acțiunile umane culpabile – al întregului sistem ecologic din spațiul nostru geografic.

Aplicarea tratamentelor silviculturale în pădurile de fag și amestecuri de fag cu rășinoase din zona munților Călimani a cunoscut de-a lungul timpului o serie de schimbări în funcție de natura proprietății, de nivelul științific și tehnic dobândit, de gradul de organizare și dotare a ocoalelor silvice și a pădurilor, de natura și starea pădurilor în care urma să se intervină, etc. Toate acestea au determinat o structură pronunțat dezechilibrată, constatându-se lipsa aproape totală a arboretelor exploatabile și preexploatabile, cu clasele I – III de vârstă pronunțat excedentare, cu productivitate superioară de 27%, mijlocie 53%, inferioară 20% situația deși satisfăcătoare este susceptibilă pentru ameliorări viitoare.

4.1. Stabilirea bazelor de amenajare ale arboretelor și ale pădurii

Pentru a satisface în condiții optime funcțiile atribuite, toate arboretele din unitate vor trebui să îndeplinească o serie de parametri caracteristici unei structuri optime.

Elementele tehnice în baza cărora se poate realiza structura optimă a arboretelor constituie ”bazele de amenajare”.

Dirijarea arboretelor spre o structură optimă se face prin lucrările silviculturale ce se vor propune și executa pe parcursul mai multor perioade de planificare, structura actuală a arboretelor urmănd să treacă prin structuri intermediare.

Fig. nr 4.1 Cele trei principii ale amenajarii pădurilor și politicile forestiere posibile (după M. Drăgoi, 2004)

Regimul de gospodărire

Regimul sau modul general în care se asigură regenerarea unei păduri (din sămânță sau țara noastră, la regenerarea pădurilor se va da prioritate regimului codru cu regenerare din sămânță, urmărindu-se conservarea genofondului și realizarea de arborete de calitate superioară, precum și exercitarea cu continuitate a funcțiilor de protecție a mediului. Regimul crângului, cu regenerare din lăstari și drajoni, este admis, indiferent de natura proprietății, numai în arboretele de salcâm și de zăvoaie. Pădurile care au fost tratate în crâng, dar care nu se încadrează în categoriile menționate mai sus, urmează a se converti obligatoriu la codru.

Pentru arboretele din unitate și anume de molid, fag, brad și amestecuri dintre acestea incluse în subunitatea de producție ”A”-este regimul codrului, acesta fiind singurul adecvat pentru realizarea obiectivelor economice urmărite.

Compoziția-țel

Compoziția-țel reprezintă asocierea și proporția speciilor din cadrul unui arboret care îmbină, în orice moment al existenței lui, în modul cel mai favorabil, exigențele biologice ale pădurii cu cerințele ecologice, economice și sociale. Se stabilește pentru fiecare arboret. Ca bază de amenajare ea se exprimă prin compoziția-țel la exploatabilitate și compoziția-țel de regenerare.

Compoziția-țel la exploatabilitate se stabilește pentru arboretele neexploatabile. Ea reprezintă cea mai favorabilă compoziție la care ajung arboretele la vârsta exploatabilității în raport cu compoziția lor actuală și cu posibilitățile de ameliorare a acesteia, prin intervențiile ce se fac în direcția realizării compoziției optime.

Compoziția-țel de regenerare se stabilește pentru arboretele exploatabile în prezent și cele care devin expoatabile în cursul primei perioade de amenajament, ținându-se seama de compoziția-țel optimă și de sistemul de cultură adoptat.

Compozițiilele respective constituie compozițiile-țel de etapă. La stabilirea lor trebuie avută în vedere, ca obiectiv de referință, compoziția-țel optimă, respectiv compoziția corespunzătoare condițiilelor ecologice date și țelurilor majore urmărite prin gospodărire.În anumite situații, în care se urmărește dinamica compoziției arboretelor în raport cuintervențiile gospodărești, se pot stabili, în plus, compozițiile de realizat la sfârșitul deceniului de aplicare a amenajamentului, precum și pentru alte etape intermediare.

La fixarea compoziției-tel a fiecărui arboret vor fi avute în vedere:

– compoziția corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure;

– conservarea biodiversității; condițiile staționale determinate;

– funcțiile ecologice, economice și sociale atribuite arboretelor;

– starea actuală a arboretelor.

Unele modificări se pot aduce prin promovarea de specii valoroase economic, estetic și cultural, urmărind creșterea eficacității funcționale a arboretului. Speciile respective pot fi de amestec în etajul principal sau pentru crearea unui subetaj (de fag în gorunete, de brad în făgete etc.). Procentul acestor specii nu va depăși 20% în compoziția arboretului principal. Vor fi promovate speciile autohtone valoroase (cvercineele, fagul, cireșul, paltinul, teiul, bradul, molidul ș.a.), în funcție de stațiune, evitîndu-se cultura rășinoaselor în zonele de câmpie și de deal, în stațiuni corespunzătoare cvercineelor, cu excepția unor culturi pentru ameliorarea terenurilor degradate sau pentru zone de interes peisagistic. Se interzice, totodată, cultura plopilor euramericani și a salcâmului în stațiuni favorabile speciilor de stejari (Norme Tehnice nr 4, 2000)

În descrierea parcelelor se prezintă atât compoziția actuală cât și compoziția-țel pentru fiecare u.a. astfel:

-compoziția de regenerare pentru arboretele exploatabile și suprafețele goale destinate împăduriri;

-compoziția posibilă de realizat la vârsta exploatabilități pentru restul arboretelor (preexploatabile și neexploatabile).

Tratamentul

Ca bază de amenajare, tratamentul înseamnă ansamblul de măsuri silviculturale aplicate în arboret, menite să asigure condițiile de dezvoltare și apoi de regenerare cele mai proprii, în conformitate cu țelul de gospodărire.

În legătură cu alegerea tratamentelor, trebuie avut în vedere că în țara noastră condițiile naturale și cerințele ecologice, economice si sociale impun ca majoritatea pădurilor să fie conduse spre structuri diversificate, amestecate – pluriene, relativ pluriene, naturale sau de tip natural – capabile a îndeplini funcții multiple de producție și protecție. Vor fi evitate intervențiile prin care se dezgolește solul și nu se asigură permanența pădurii și a exercitării de către aceasta a funcțiilor de protecție atribuite. Prin amenajament se va promova cu precădere regenerarea naturală, tratamentele stabilindu-se astfel încât să se asigure dezideratele menționate, precum și conservarea în condiții optime a biodiversității ecosistemelor forestiere.

Pentru primul deceniu s-au prevăzut următoarele tratamente:

-tratamente progresive și succesive în arboretele de fag, brad, și în amestecuri dintre acestea, precum și în unele molidișuri.

-tăieri rase în parchete mici și în benzi la margine de masiv, în arboretele de molid.

Exploatabilitatea

Este calitatea de a fi exploatabil atribuită unui arbore sau arboret din momentul în care recoltarea lor devine necesară, spre a se putea realiza cu maximum de folos țelul de gospodărire. Se exprimă prin diametre limită, în cazul structurilor de codru grădinărit, și prin diametrele medii de realizat, respectiv prin vârsta exploatabilității, în cazul structurilor de codru regulat și de crâng.

Diametrul limită reprezintă diametrul de bază al arborilor de o anumită specie dintr-un arboret grădinărit, care constituie limita superioară a distribuției arborilor pe categorii de diametre. Numărul de arbori din categoria respectivă trebuie să fie de minimum un arbore la hectar. El se stabilește pe bază de măsurători și prin comparații periodice, în spiritul metodei controlului.

Vârsta exploatabilității. În raport cu caracteristicile arboretelor și funcțiile atribuite acestora, în pădurile de codru regulat și crâng se stabilesc:

– vârsta exploatabilității tehnice, pentru pădurile din grupa a II-a funcțională;

– vârsta exploatabilității de protecție, pentru pădurile din grupa I funcțională;

Vârsta exploatabilității tehnice se stabilește după criteriul creșterii medii a volumului corespunzător sortimentului sau grupei de sortimente fixate ca țel de producție, fiind definită de momentul când această creștere este maximă. În cazul crângurilor, se va avea în vedere ca vârsta exploatabilității să se înscrie în limitele în care regenerarea din lăstari poate fi asigurată în mod corespunzător.

Vârsta exploatabilității de protecție corespunde momentului scăderii mediei maximului efectelor protectoare ale arboretului. Se stabilește pentru toate arboretele destinate să îndeplinească funcții speciale de protecție și care sunt luate în considerare la reglementarea procesului de producție lemnoasă.

Pentru arboretele cu funcții speciale de protecție excluse de la reglementarea procesului de producție nu se stabilesc vârste ale exploatabilității, ele urmând să fie supuse regimului de ocrotire integrală sau celui de conservare deosebită. Pentru pădurile proprietate privată cu suprafețe de până la 30 ha, pentru care se întocmesc studii sumare de amenajare, vârstele exploatabilității pot fi mai mici decât cele optime prevăzute în norme cu până la 20 de ani la codru și 5 ani la crâng, în raport cu compoziția, starea arboretelor și condițiile de vegetație, fără a coborâ însă sub vârsta exploatabilității absolute și fără a avea implicații nefavorabile asupra regenerării arboretelor. În aceste situații nu se vor mai admite alte sacrificii de exploatabilitate.

În vederea realizări sortimentelor stabilite prin țelul de producție s-a adoptat exploatabilitatea tehnică . pentru speciile principale s-a adoptat exploatabilitatea ”A” vârsta medie a exploatabilități este de circa 120 ani.

Ciclul

Este numărul de ani fixat de amenajament ca normă de timp pentru realizarea de arborete exploatabile. El determină, în cazul pădurilor de codru cvasigrădinărit, codru regulat și crâng, mărimea și structura pădurii în ansamblul ei, în raport cu vârsta arboretelor componente. La stabilirea ciclului vor fi luate în considerare:

– formațiile și speciile forestiere care compun pădurea;

– funcțiile ecologice, economice și sociale atribuite arboretelor respective;

– media vârstei exploatabilității tehnice;

– posibilitățile de creștere a eficacității funcționale a arboretelor și a pădurii în ansamblul ei.

Pe baza considerentelor arătate, ciclul se stabilește prin rotunjirea vârstei medii a exploatabilității, ponderată în raport cu suprafața diferitelor arborete, până la cea mai apropiata valoare multiplu de 10 la codru și de 5 la crâng și codru convențional. Calculul se face cu excluderea arboretelor derivate, subproductive, artificiale si altele, cu vârste ale exploatabilității mult diferite de cele ale arboretelor cu structură normală. Abaterile față de norme vor fi justificate în mod corespunzător, în raport cu particularitățile arboretelor și ale pădurii în ansamblul ei (unități de gospodărire constituite din arborete provenite din lăstari, din arborete puternic vătămate etc.). Pentru arboretele din SUP ”A” –codru, sortimente obișnuite s-a adoptat ciclul de producție de 110 ani.

4.2. Aspecte ale tehnologiei de aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii

Spre deosebire de dezvoltarea pădurii virgine, care se realizează numai sub influența factorilor naturali, cea a pădurii cultivate este puternic influențată de intervenția consecventă a omului. Nevoia de a interveni în viața pădurii, pentru a o dirija într-o anumită direcție cerută a luat naștere când producția arboretelor ușor accesibile a devenit insuficientă pentru satisfacerea nevoilor societății

Întemeierea unei noi generații de pădure se intercondiționează, de regulă, cu actul exploatării vechii generații și conduce la o anumită structură specifică a noii păduri, care-i va condiționa eficacitatea și stabilitatea ecosistemică. Exploatarea și regenerarea în pădurea cultivată constituie cele două laturi ale aceluiași proces și se condiționează reciproc. Tehnicile de regenerare adoptate trebuie să țină seama de eficiența economică a exploatării, iar aceasta din urmă este obligatoriu să se desfășoare în strânsă concordanță cu mersul regenerării.

Îngrijirea și conducerea pădurii se referă în sens larg la sistemul de lucrări și intervenții silvotehnice privind dirijarea creșterii și dezvoltării pădurii de la întemeierea acesteia până în apropierea termenului exploatării sale, în vederea îndeplinirii obiectivelor fixate (I. Florescu,1981)

Acest sistem de intervenții a primit denumirea de lucrări de îngrijire a arboretelor sau operațiuni culturale.

Operațiunile culturale se concentrează îndeosebi asupra arboretului dar, prin modificarea repetată a structurii acestuia se acționează, într-un fel sau altul, asupra tuturor componentelor pădurii.

Operațiunile culturale acționează asupra pădurii în următoarele direcții principale:

ameliorează permanent compoziția și structura genetică a populațiilor, calitatea arboretului, starea fitosanitară a pădurii;

reduc convenabil consistența, lărgind treptat spațiul de nutriție al arborilor valoroși și intensificând creșterile acestora (îndeosebi cea în grosime), fără însă a înrăutăți condițiile de producere a elagajului natural;

reglează convenabil raporturile inter- și intraspecifice la nivelul arboretului și între diferitele etaje de vegetație ale pădurii;

modifică treptat și ameliorează mediul pădurii cultivate, astfel încât programele sale proprii să conducă la o intensificare fenerală a funcțiilor productive și protectoare ale acesteia;

permit recoltarea unei cantități de masă lemnoasă valorificabilă sub forma produselor lemnoase secundare.

Prin aplicarea sistematică a operațiunilor culturale, se urmărește realizarea la termenul exploatării (vârsta exploatabilității) unor păduri cât mai corespunzătoare țelurilor fixate și, concomitent cu aceasta obținerea unor cantități de masă lemnoasă suplimentară, care, altfel, s-ar pierde prin procesul de eliminare naturală a arborilor din pădure.

Eficiența operațiunilor culturale se judecă prin valoarea arboretelor conduse la termenul exploatării și nu prin rentabilitatea produselor intermediare (secundare) care se obțin după fiecare intervenție, deși nici acest aspect nu poate fi neglijat în producție.

Tabel nr 4.1.

Clasificarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii

Tabel nr 4.2

Periodicitatea operațiunilor culturale

Tehnologia de aplicare a degajărilor (depresajul)

Lucrarea de rărire a arboretului prin care se realizează înlăturarea parțială sau integrală a speciilor sau exemplarelor copleșitoare se numește degajare, are un caracter de selecție în masă șise execută în faza de desiș, avănd ca scop salvarea de coplesire și promovarea exemplarelor valoroase ca specie și conformare.

În cazuri speciale, dacă s-a întărziat cu executarea degajărilor, se poate recurge la ăintervenți și la începutul fazei de nuieliș, caz în care sunt denumite degajări întărziate.

Obictivele urmărite prin aplicarea degajărilor ie dirijarea competiției interspecifice, prin ținerea în frâu a exemlarelor din speciile invadate, repede crescătoare, care ar putea copleși (elimina), parțial sau integral, specia sau speciile valoroase.

Ameliorarea compoziției și a desimi arboretului și crearea unor condiții mai favorabile de creștere și dezvoltare a desișului din specia sau speciile de valoare.

Menținerea integrități structurale a arboretului(K>=0,8).

Technica de lucru. Prima degajare se execută la puțin timp după constituirea stării de masiv a noului arboret .

Pentru realizarea lucrării, se parcurge arboretul, cu înălțimi cuprinse în general între 1și 2 m., în care urmează să se intervină și se controlează starea exemplarelor care aparțin speciilor de valoare.

În cazul foioaselor, pentru a slăbi producerea lăstarilor și a nu modifica mediul al arboretului, vărfurile exemplarelor copleșitoare se frăng sau se taie de la o înălțime astfel aleasă încăt cel puțin jumătate din înălțimea arboretului de protejat să rămână liberă . Este necesar de precizat că recomandarea de a se tăia de la (10) 20-30 (40) cm. sub vărful arborilor de extras, nu este suficientă, deoarece diferența de înălțimea cretă prin intervenție se reface rapid, existănd un pericol sporit de copleșire deoarece din locul tăierii pot apărea 2-3 lăstari care acoperă o suprafață și mai mare.

Degajări mecanice, realizate fie manual, fie folosind unele tăietoare ușoare;cosoare, topoare, foarfeci de grădină, foarfeci cu amplificatoare de forță pentru arbori cu diametre pănă la 40-45 mm.,se mai pot folosi și motoagregate echipate cu cuțite-disc.

Degajările mecanice se pot executa:

* pe întreaga suprafață: a doua și următoarele degajări, precum și în cazul amestecurilor sau când speciile coplesitoare sunt neuniform distribuite în masa arboretului .

* parțial (pe suprafețe reduse) acestea se execută numai pe anumite coridoare sau benzi, acu lățimea de 1-3 m. în jurul rândurilor cu specii principale de bază.

Degajări chimice, se folosesc substanțe chimice care acționează prin contact,distrugănd țesuturile plantei foarte aproape de locul aplicării sau sistemic, sunt translocate în plantă și acționează la o anumită distanță de locul aplicării spre rădăcinile sau spre frunze.

Degajările chimice se rocomandă să se aplice doar arborilor individuali prin:

Stropire directă:tratament foliar

Inelare tulpini până la cambiu și aplicarea de arboricide

Injectarea de arboricide

Degajările chimice prezintă dezavantajul acțiunii neselective a arborilor, ca și al cantităților mari de apă pe care le necesită la aplicare.

Sezonul de execuție, depinde de metoda aplicată astfel la degajări manuale perioada optimă este 15 agust-30 septembrie, totuși este de preferat ca lucrările să se execute diferențiat, în arboretele amestecate, degajările se recomandă să se execute numai în timpul sezonului de vegetație cănd arbori sunt înfrunziți și se pot recunoaște mai ușor.Degajările chimice se pot executa la începutul sezonului de vegetație, imediat după infrunzirea specilor secundare și înainte de intrarea în vegetație a rășinoaselor.

O problemă deosebită în aplicarea degajărilor-depresajelor este desimea foarte ridicată a culturilor tinere, care face accesul lucrărilor foarte dificil,astfel se recomandă combinarea degajărilor cu deschiderea de linii de accesibilitate interioară a arboretelor, cu diverse lățimi (pănă la 2m) și situate la distanțe între 5-6m și 20-25m.

Intensitatea degajărilor se exprimă prin raportul dintre numărul esemplarelor înlăturate (Ne) și numărul de exemplare din ardoretul inițial (Ni) exprimat în procente:

iN=(Ne/Ni)/x100

Tehnologii de aplicare a curățirilor

Curățirile reprezintă intervențile aplicate în pădurea cultivată în fazele de nuieliș și prăjiniș, în scopul înlăturării exemplarelor necorespunzătoare ca specie și conformare .Scopul curățiri este înlăturarea din arboret a exemplarelor copleșitoare din speciile de mică valoare economică, precum și a celor necorespunzătoare, indiferent de specie. Obiectivele urmărite, în general, prin executarea curățirilor sunt următoarele:

Continuarea ameliorării compoziției arboretului, în concordanță cu compoziția-țel ficxată, cerință realizată prin înlăturarea exemplarelor copleșitoare din speciile nedorite .

Reducerea desimii arboretelor, pentru a permite regularizarea creșterii în grosime și în înălțime, precum și a configurației coroanei.

Menținerea integrități structurale(K>=0,8).

Tehnica de execuție curățirea se execută la cățva (3-5) anii, după ultima degajare, cănd arboretul se găsește în faza de nuieliș-prăjiniș, iar înălțimea sa medie depășește, în general 3m.

Arborii tineri care fac obiectul extragerii prin curățiri sunt:

exemplare uscate, atacate, rănite, bolnave

preexistenții,adesea considerați ca primă urgență de extragere, datorită vătămărilorproduse arborilor remanenți la doborâre

exemplarele speciilor copleșitoare, nedorite și neconformate cu compoziția-țel, dacă sunt situate în plafonul superior al arboretului.

exemplarele cu defecte, din lăstari, provenite de pe cioate înbătrânite sau din arborete cu proveniență mixtă, care poate copleși exemplarele mai valoroase din șămănță

exemplare din specii nedorite, chiar de bună calitate dar grupate în pâlcuri prea dese.

Se recomandă ca starea de masiv să se reducă moderat (consistența să nu coboare sub 0,8),iar subarboretul să fie păstra în întregime.

Curățiri mecanice, realizarea prin tăierea de joș a arborilor nevaloroși, respectiv secuirea preexistenților, în care caz sunt folosite toporașe, fierăstraie manuale sau mecanice de tip ușor . Se realizează fie pe toată suprafața,fie pe suprafețe parțiale, cea mai recomandată metodă fiind cea în benzi alterne de 6-8 mlățime.

Lemnul rezultat fie se valorifice, atunci când există piață de desfacere,fie se debitează grosier și se lasă pe jos, pentru a se descompune rapid pănâ la următoarea intervenție . În cel de-al doilea caz, intervenția se numește curățire-în-pierdere sau răritură precomercială.

Curățire pe cale chimică,

stropirea directă,tratament foliar.

inelarea tulpini până la cambiu și aplicarea de arboricide.

injectarea de arboricide

În sivicultura noastră, folosirea arboricidelor este evitată datorită caracterului neselectiv al acțiunii acestora .

Materialul lemnos rezultat din curățire se poate valorifica și constă din fascine, araci de vie, cozi pentru unelte,etc. Sortimentul principal rezultat din curățire este însă grămada de crăci (lemne de foc) care au dimensiunea-standard de 2 m (lățime) x 1,5 m (înălțime) x 3m (lungime). Aceste grămezi de crăci se depozitează fie la marginea instalațiilor de scos fie pe culuoare deschise deschise odată cu primele degajări.

Pentru precizarea tehnicii de lucru se instaleaza suprafete demonstrative, cu marimea adaptata la conditiile de desime care sa nu depaseasca 2000 m2.

Sezonul de executie, al curatirilor depinde, ca si in cazul degajarilor, de metoda adpatata, astfel avem arboretele amestecate, se recomanda grifarea arborilor de extras sa se realizeze doar in perioada de vegetație, cele pure sau amestecurile cu puține specii, cand lucrarea se poate realiza si in repaos vegetativ.

Si la curățiri se recomandă să se evite aplicarea lor imediată după intrarea in vegetație sau toamna târziu, când lujerii încă insuficient lignificați ai arborilor eliberați de concurență pot suferi din cauza înghețurilor timpurii

Tehnologia de aplicare a răriturilor

Răriturile sunt lucrări executate repetat în fazele de păriș, codrișor, codru mijlociu și care se preocupa de îngrijirea individuala a arborilor, în scopul de a contribui cât mai activ la ridicarea valorii productive și protectoare a pădurii cultivate.

Se execută începând din momentul trecerii pădurii în faza de păriș și până în apropierea termenului exploatării. Intervențiile de acest gen trebuie sistate, în general, după parcurgerea a două treimi din vârsta exploatabilității arboretului.

Răriturile sunt considerate lucrări de selecție individuală pozitivă, deoarece preocuparea de bază este indreptată asupra arborilor valoroși care rămân in arboret până la termenul exploatării.

Obiectivele sunt:

-Ameliorarea calitativă a arboretelor, mai ales sub raportul compoziției, al calitații tulpinilor și coroanelor arborilor, al distribuției lor spațiale, precum și al insușirilor tehnologice ale lemnului acestora.

-Activarea creșterii in grosime, in volum, a arborilor valoroși ca urmare a răririi treptate a arboretului, fără însă a afecta creșterea în înălțime și producerea elegajului natural.

-Mărirea rezistenței pădurii la acțiunea vătămătoare a factorilor biotici si abiotici, menținerea unei stări fitosanitare cât mai bune și a unei stări de vegetație cât mai active a arboretului rămas.

-Recoltarea și valorificarea completă a arborilor care trebuie să “cadă” sistematic din pădure.

Răritura de sus(răritura în dominant) constă în extragerea arborilor necorespunzători și nedoriți din plafonul superior al arboretului (specii secundare, precum și arborii din specia de bază dar rău conformați, atacați, cu coroane asimetrice sau lăbărțate, din clasa I-III Kraft) cu scopul dea permite dezvoltarea căt mai activă a arborilor valoroși rămași în același plafon, totuși dacă starea arboretului o cere, se extrag și arbori uscați, rupți, bolnavi, puternic vătămați din plafonul inferior.

Trecănd la rărirea plafonului superior prin înlăturarea exemplarelor care înpiedică buna dezvoltare a celor valoroase, se va avea grijă ca plafonul inferior să se mențină destul de des și continu, pentru a realiza protecția solului și a menține un ritm activ al elagajului natural la arbori din plafonul superior . Procedănd în acest mod răritura în domimant nu mai urmează sensul procesului de eliminare și selecție naturală și capătă un caracter accentuat de selecție pozitivă.

Răritura de sus prezintă o serie de avantaje:

-se diminuează concurența pentru spațiul aerian și edafic al arboretului;

-arborii cei mai valorosi și de mari dimensiuni sunt plasați într-o poziție ideală pentru a-și exprima potențialul de creștere;

-permite un ritm de selecție și ameliorare fenotipică mai activă;

-este favorizată prezența subetajului, care poate deveni mai abundent;

-se pun în valoare produsele lemnoase secundare (itermediare) de dimensiuni mai mari care, față de cele extrase pri răritura de jos, pot fi mai ușor comercializate .

Aplicarea sa prezintă și o serie de dezavantaje,cum sunt:

– datorită dimensiunilor mai mri ale arborilor de extrs pot crește vătămările produse la exploatare;

– se diminuează consistent capitalul lemnos pe picior, concentrănd potențialul stațiunii doar pe un număr redus de exemplare, considerate de viitor;

– crește riscul de dispariție a speciilor principale de amestec și secundare, precum și al pătrunderi speciilor de umbră, mai puți valoroase dar cu potențial ridicat de creștere, în plafonul superior ;

4.3. Principalii parametrii ai arboretelor care influenteaza forma fusului la arbori

Structura

Arboretul reprezentând o totalitate de arbori dezvoltată în aceleași condiții staționale și având aceeași structură constituie o populație statistică. Aceasta, sub raport biometric poate fi descrisă și caracterizată prin aplicarea metodelor statisticii matematice.

Arboretele amestecate sunt colectivități statistice neomogene care, pentru a putea fi caracterizate și studiate trebuiesc inițial stratificate după speciile componente, fiecare strat astfel constituit urmând să fie descris aparte. Astfel, molidul dintr-un arboret amestecat de molid cu fag constituie deci o populație statistică distinctă de totalitatea arborilor de fag, care reprezintă o altă populație, dar dezvoltată în strânsă interdependență cu prima. Prin structură a arboretului, în sens larg, înțelegem relațiile spațiale și temporale existente între arborii componenți. Datorită structurii diferite, arboretele se deosebesc între ele și prin problemele de conducere pe care le ridică, deoarece modalitățile de transformare și conducere structural-funcțională a arboretelor sunt determinate și ele de natura acestora, ca și efectele lor social-ecologice și economice.

Conform teoriei amenajării pădurilor, prin structura arboretelor se înțelege, în accepție obișnuită, modul lor de alcătuire; și deoarece acesta variază, structura însăși apare sub infinite aspecte, determinate de diversitatea caracteristicilor arborilor componenți, de raporturile numerice și spațiile dintre arborii de diferite feluri. Noțiunea de structură implică, așadar, la un arboret, atât aspectul diferențiat, discontinuu al alcătuirii lui, cât și legăturile, corelațiile dintre elementele componente, determinate de această alcătuire, ceea ce înseamnă, de fapt, că structura reprezintă relațiile spațiale și temporale dintre elementele componente. Relațiile spațiale alcătuiesc arhitectonica, poziția reciprocă în spațiu, la un moment dat a elementelor componente, pe când relațiile temporale reprezintă interacțiunile dintre elementele componente, procese care se desfășoară în timp. Reprezentând unitatea dintre elementele componente și legăturile lor, structura unui arboret poate fi modificată în sensul perfecționării organizării lui ca sistem ecologic, făcând în așa fel încât interacțiunile și funcțiile părților sale componente să fie subordonate funcțiilor esențiale ale întregului arboret. În acest fel, ele participă, pe de o parte, la păstrarea acestuia ca întreg, iar pe de alta, la exercitarea funcțiilor sale în vederea realizării cu maximum de avantaje a unui scop determinat. Așadar organizarea privește atât structura cât și funcția, acestea constituind două aspecte esențiale ale oricărui arboret. În acest fel, ele participă pe de o parte, la păstrarea acestuia ca întreg, iar pe de alta, la exercitarea funcțiilor sale în vederea realizării cu maximum de avantaje a unui scop determinat. Așadar, organizarea privește atât structura cât și funcția, acestea constituind două aspecte esențiale ale oricărui arboret. În această viziune, structura nu mai exprimă doar un aspect formal, spațial, ci unul esențial: acel sistem de interacțiuni dintre elementele componente care, deși supuse modificărilor, dau totuși întregului consistență și o anumită capacitate funcțională. Asupra acestei capacități se poate acționa, operând asupra naturii, mărimii și așezării părților constitutive, până ce se realizează starea cea mai favorabilă sub raport funcțional; ceea ce se urmărește în cultură este o structură adaptată de fiecare dată funcțiunii arbortelor, o structură funcțională. Astfel, noțiunea de structură a arboretelor apare îmbogățită cu dinamismul ei funcțional, structura aparând ca rezultat al unității dintre static și dinamic. În acest context structura apare ca o caracteristică de ansamblu a unui arboret, determinată de relațiile de conviețiure stabilite între elementele componente.

Referitor la problema structurii pe specii a arboretelor, Tkacenko afirmă că nu se poate da o rețetă generală privind cultura arboretelor amestecate, dar, pe baza studierii condițiilor locale concrete, trebuie să se creeze o schemă care să indice așezarea în spațiu a diferitelor specii, precum și procentul din fiecare specie care urmează să intre în compoziția arboretului. Prin urmare și cultura arboretelor de amestec ar trebui să fie una adaptată condițiilor ecologice locale.

Pentru compoziția arboretelor de amestec de molid, brad și fag, se recomandă ca în optimul arealului de răspândire a fagului, proporția să fie dominantă (peste 50%), în timp ce spre limitele superioare altitudinale ale arealului său, ponderea cea mai mare trebuie să o aibă molidul și eventual bradul, iar fagul să participe ca specie principală în amestec în proporție de 10-20%.5

Datorită structurii diferite, arboretele se deosebesc între ele și prin problemele de conducere pe care le ridică, deoarece creșterea, dezvoltarea și conducerea structural-funcțională a arboretelor sunt determinate și ele de natura acestora, ca și efectele lor social-ecologice și economice.

Creșterea

Creșterea este o însușire de ordin cantitativ a arboretelor. Ea este sporul ireversibil în dimensiuni al părților componente ale acestora și stă la baza producției și productivității de fitomasă a pădurilor. Așadar creșterea apare ca un proces biocumulativ în timp ce dezvoltarea se referă la schimbări calitative, marcate de momentele prin care trec arboretele de-a lungul existenței lor. Acest proces complex se petrece sub acțiunea unor legi specifice și se desfășoară după o dinamică proprie bazată pe conexiunea inversă.

În urma unor cercetări efectuate de către ICAS în peste 500 suprafețe de probă din arealul amestecurilor de rășinoase cu fag, s-a constatat ca creșterea curentă anuală în volum, realizată de speciile din arboretele amestecate, este diferită de cea realizată în arboretele pure. Molidul la vârste mici, până la 50 de ani, realizează creșteri mai mici în volum în arboretele amestecate decât în cele pure, după care devin superioare cu circa 2m2/an/ha celor obținute în arboretele pure. Bradul realizează pe toate clasele de producție, în arboretele amestecate, creșteri curente în volum superioare arboretelor pure, iar fagul de asemenea are creșteri mai mari în arboretele amestecate. La toate speciile culminarea creșterii curente anuale în volum se realizează cu 10-20 de ani mai târziu în arboretele amestecate decât în cele pure.

Producția

Prin urmare structurarea arboretului, ca rezultantă a creșterii și dezvoltării acestuia, este un proces dinamic. Caracterul dinamic al unor caracteristici biometrice ale arboretelor este surprins în tabelele de producție. Tabelele de producție, sub aspect biometric, reprezintă un model stocastic dinamic al dezvoltării arboretelor, care, în limitele unei anumite probabilități, se poate folosi pentru estimarea valorilor probabile ale producției arboretelor. Caracterul probabilistic al datelor din tabelele de producție rezultă din faptul că între înălțimea și volumul arborilor sau arboretelor nu există o corelație perfectă; pe de o parte, din cauza deosebirilor de formă ce există între arborii crescuți în condiții foarte diferite, iar pe de alta din cauza structurii arboretului sau, altfel spus, a deosebirilor ce privesc repartiția arborilor pe categorii de diametre, de care ar trebui să depindă, într-o oarecare măsură caracterul operațiunilor culturale. De aici rezultă că un tabel de producție dă rezultate bune numai pentru arborete în care s-au practicat același fel de operațiuni culturale ca și în cele care au stat la baza întocmirii tabelelor. Noțiunea de producție a arboretelor poate să prezinte două sensuri, un sens strict în care prin producție se înțelege procesul tehnic al recoltării lemnului și respectiv un sens larg prin care se înțelege procesul biologic al creșterii pădurii.

4.4. Indicatorii sintetici ai formei fusului – Indicele de descrestere Ki

Pentru caracterizarea formei fusului in dendrometrie s-a introdus notiunea de indice de forma, sau coeficient de descrestere. Acesta se obtine facand raportul dintre doua diametre situate la inaltimi diferite pe fusul arborelui. Ca referinta se alege fie diametrul de baza, fie diametrul aflat la o anumita inaltime exprimata in valori relative fata de inaltimea totala.

Cand se introduce diametrul de baza avem seria indicilor de descrestere artificiali ( ki = di/d).

Diametrele se masoara la diferite lungimi (1,3,5,7,9, etc m pe fus) sau la valori procentuale ( 0.1h, 0.2h…………….0.9h). De o deosebita importanță pentru practică este indicele de formă clasic k = d0.5h / d . Pe specii s-au obtinut valori medii distincte, de la 0,58 la salcie, 0,69 la brad sau 0,70 la anin alb. Fagul ocupa conform acestui criteriu rangul 5 cu o valoare medie de 0,68 .

Coeficientul de corelatie in cazul indicelui de forma natural si inaltime este semnificativ, desi valoarea lui este doar de 0,3 – 0,5, dar coeficientul de variabilitate s% este de doar 8-10%.

Cercetarile efectuate la noi in tara ( Giurgiu, Armășescu, Decei) au scos in evidenta o variabilitate scazuta a indicilor de descrestere naturali comparativ cu cei artificiali, acest fapt a oferit ulterior posibilitatea stabilirii unor valori medii pe specii a acestui indicator.Pentru fag valorile coeficientului de variabilitate sunt ( dupa Giurgiu, 1979):

Indicele de descrestere k0.5 este definitoriu pentru intreaga curba de contur a fusului, inte acest indicator si volumul arborilor de aceleasi dimensiuni (d si h) se constata o corelatie foarte puternica (r= 0.9).

Astfel ki= ai + bi X k0.5

4.5. Coeficienții de formă

– reprezintă cel mai elocvent indicator al formei arborelui, stabilit in funcție de volumul părților aeriene a acestuia. Este definit ca raportul dintre volumul fusului, a unei părți a acestuia sau a arborelui întreg și volumul unui cilindru de referință , cu aceași înălțime și bază de referință.Sub raport biometric poate fi înțeles ca un factor de reducere a volumului cilindrului pentru a obține volumul arborelui.

v = v cilindru X f = vHF .

Dupa pozitia sectiunii luata drept baza comuna pentru cilindru si pentru arbore, se disting:

coeficienti de forma artificiali (f), cand se ia ca baza sectiunea comuna de la 1,3m

coeficienti naturali, cand se ia ca baza sectiunea comuna de la 0,10; 0,15;0,20 din h. Pentru sectiunea de baza 0,1 h avem: f 0,1 = v/hxg0.1

coeficienti de forma absoluti, cand baza cilindrului este baza arborelui sau facand abstractie de aceasta parte comuna. Acesti indici sunt mai rar folositi in dendrometrie.

fig. nr. 4.2. Repartitia volumului pe fus in procente ( Giurgiu V., 2004)

fig. 4.3. Indicele de formă în raport cu înălțimea pe fus și indicele de formă ( după Giurgiu V., 2004)

CAPITOLUL V

REZULTATE OBȚINUTE

Determinarea volumului exact de lemn la arborete prin doborârea și cubarea tuturor arborilor componenți nu este posibilă decât numai atunci când aceste arborete se exploatează integral. Pe de o parte doborârea și cubarea tuturor arborilor nu este posibilă decât în condiții speciale, iar pe de altă parte se pune problema determinării volumului arboretelor înainte ca acestea să fie exploatate. Aceasta a constituit multă vreme preocuparea de bază a dendrometriei.

Pentru determinarea unor parametrii necesari modelării structurii arboretului sunt necesare inventarieri în arborete care să cuprindă situațiile precizate anterior.

Astfel pentru atingerea obiectivelor propuse și anume determinarea unor parametrii structurali și a unor aspecte dendrometrice în diferite condiții de aplicare a lucrărilor silvotehnice s-au efectuat invetarieri în u.a.-uri cu specia de bază fag sau gorun, aflate diferite în stadii de dezvoltare și în care s-au aplicat sau nu intervențiile prevăzute de amenajament, după cum urmează:S-au ales parcele în care să reiasă efectul răriturilor pentru faptul că acestea sunt considerate cele mai pretențioase lucrări de îngrijire, iar efectul lor îl cumulează și pe ale celor anterioare.

Forma fusului, exprimata prin indicele de descrestere sau prin coeficientii de forma naturali sau artificiali, are o importanta practica deosebita pentru dendrometrie, ajutand la elaborarea unor metode de cubaj mai precise sau la aspecte ale modelarii matematice a arboretelor.

Tabel nr. 5.1

Caracteristicile vegetației din suprafețele de cercetare amplasate în ua 80 A, 82A si

81 B in UP II Livezile

Tabel nr. 5.2

Caracteristicile vegetației din suprafețele de cercetare

5.1. Lucrări efectuate în u.a. 80A

Pentru arboret, s-au făcut inventarieri, iar în carnetul de teren s-au consemnat consemnat următoarele:

– numărul curent al arborilor;

– specia;

diametrul în mm, măsurat la înălțimea de 1,30 m de la sol, începând cu diametrul de bază de 8 cm;

înălțimea totală (ht) și înălțimea elegată (he), măsurate toate cu dendrometrul cu pendul;

proveniența (din sămânță, din lăstari, din drajoni);

clasele de calitate (în conformitate cu “Normele tehnice de evaluare a masei lemnoase destinată exploatării, nr. 4, elaborate în 1986”);

– clasele funcționale;

– observații cu referire la o serie de particularitați morfologice și de vegetație ale arborilor (defecte, vătămări, etc,).

-masurarea diametrelor superioare pe fus s-a facut la arbori doborati din parcelele analizate in timpul activitatii de exploatare sau prin masurarea la arborii pe picior a circumferintei cu ajutorul unui sistem alcatuit dintr-o tija telescopica si o panglica gradata.

Tabelul nr. 5.3

Repartiția arborilor pe categorii de diametre și clase de calitate

Determinarea tipurilor de diametre medii in ua 80 A

Tabelul nr. 5.4

Diametrul mediu aritmetic

Tabel nr. 5.5

Diametrului mediu al suprafeței de bază

Tabel nr. 5.6

Diametrul median

Determinarea înălțimilor medii ale arboretului in ua 80A

Tabel nr. 5.7

Măsurarea înălțimilor pe categorii de diametre

fig nr. 5.1. Determinarea înălțimii medii cu ajutorul curbei compensate a inaltimilor

Determinarea volumului brut in ua 80A

Tabel nr. 5.8

Metoda tabelelor generale de cubaj cu două intrări

Determinarea volumului se poate face cu ajutorul ecuațiilor de regresie. Dacă în trecut folosirea ecuațiilor cu un numă r mare de coeficienți era dificilă datorită calculelor laborioase, în prezent acest impendiment a fost îndepărtat datorită existenței calculatoarelor electronice.Cercetările au arătat faptul că, pentru speciile din țara noastră rezultate foarte bune se obțin folosind ecuația:

log v = a0+a1*log d+ a2*log2 d +a3*logh^+a4*log2h^;

unde : v este volumul unitar al arborilor din fiecare categorie de diametre

h^ = înălțimea arborilor din fiecare categorie de diametre calculată după ecuția de regresie a înălțimilor cea mai adecvată, obținută prin metode statistice. cea aleasă de noi are forma:

h^ = b0 + b1* d + b2*log d ,

b0- b2 fiind preluate din ,, Tabele și metode dendrometrice,,.

a0 – a4 – coeficienții de regresie stabiliți pe specii în ,, Biometria arborilor din România,, :

Inaltimile pe categorii de diametre au fost determinate cu formula:

Tabel nr. 5.9

Coeficientii ecuatiei de regeresie pentru specia fag ( dupa Biometria Arborilor din Romania) și determinarea volumului cu ajutorul ecuației dublu logaritmice

Sortarea masei lemnoase in ua 80A

Tabel. nr. 5.10.

Tabel nr 5.11.

Determinarea indicelui de descrestere si a coeficientului de forma pentru

arborii masurati in u.a.80A

fig. nr. 5.2. Valoarea coeficientului natural de descrestere de-a lungul fusului in ua

Coeficientul de forma natural pentru specia fag se poate determina cu urmatoarea ecuatie de regresie (Giurgiu,1976):

f0,1= 0.345- 0.095* k0.5 + 0.45* k2 0.5

Tael nr 5.12

Valoarea coeficientului natural de forma f0,1 in functie de indicele natural de descrestere pentru 3 arbori masurati in ua 80A

5.2. Lucrări efectuate în u.a. 81B

Tabel nr 5.13

Repartiția arborilor pe categorii de diametre și clase de calitate

Determinarea tipurilor de diametre medii in ua 81B

Tabel nr. 5.14.

Diametrul mediu aritmetic

Tabel nr. 5.15

Diametrului mediu al suprafeței de bază

Tabel nr. 5.16

Diametrul median

Determinarea formei sectiunii transversale

Tabelul nr 5.17.

Valori medii obtinute

Determinarea înălțimilor medii ale arboretului in ua 81B

Tabel nr. 5.18.

Măsurarea înălțimilor pe categorii de diametre

fig nr. 5.4. Determinarea înălțimii medii cu ajutorul curbei compensate a inaltimilor

Determinarea volumului brut in ua 81B

Tabel nr. 5.19.

Metoda tabelelor generale de cubaj cu două intrări

Tabel nr 5.20.

Metoda ecuației dublu logaritmice

Sortarea masei lemnoase in ua 81B

Tabel nr. 5.21.

Fig. nr. 5.5. Determinarea clasei de producție relative (Giurgiu, 2004)

Tabel nr 5.22.

Determinarea indicatorilor fusului in ua 81B

f0,1= 0.345- 0.095* k0.5 + 0.45* k2 0.5 ( dupa Giurgiu, 2004)

5.3. Lucrări efectuate în u.a. 82A

Tabel nr. 5.23.

Repartiția arborilor pe categorii de diametre și clase de calitate

Determinarea tipurilor de diametre medii in 82 A

Tabel nr. 5.24.

Diametrul mediu aritmetic

Tabel nr. 5.25

Diametrului mediu al suprafeței de bază

Tabel nr. 5.26

Diametrul median

Determinarea înălțimilor medii ale arboretului in 82 A

Tabel nr. 5.27

Măsurarea înălțimilor pe categorii de diametre

fig nr 5.6. Determinarea înălțimii medii cu ajutorul curbei compensate a inaltimilor

Determinarea volumului brut in 53 A

Tabel nr.5.28.

Metoda tabelelor generale de cubaj cu două intrări

– dupa Giurgiu, 2004

fig.nr. 5.7. Tabela de sortare dimensionala pentru specia fag ( dupa Giurgiu, 2004- extras)

Sortarea masei lemnoase in 82A

Tabel nr. 5.29.

Determinarea indicatorilor fusului in ua 82A

Tabel nr 5.30.

f0,1= 0.345- 0.095* k0.5 + 0.45* k2 0.5 ( dupa Giurgiu, 2004)

5.4. Analiza comparativă a structurii arboretelor analizate

Stabilirea eficienței unor lucrări silvotehnice exprimate cu ajutorul indicilor de recoltare este posibil de realizat prin studierea în amănunt a structurii arboretului total și principal (înainte și după executarea intervenției). Intrucât lucrările efectuate în perioada avută la dispoziție nu au permis decât efectuarea unui set de măsurători, vom prezenta situația celor 3 u.a-uri luate în studio și vom analiza efectul lucrărilor anterior efectuate prin prisma unor parametrii biometrici ai arboretelor și prin raportarea lor la tabelele de producție.

Tab nr. 5.31.

Situația comparativă a caracteristicilor biometrice analizate

*se exprima cu relatia ∑V= 10/f 0.1*( k20.05+ k20.15+ k20.25+ k20.35+ k20.45)

fig. nr. 5.8. Ecuatia de regresie a decresterii fusului pentru arboretele analizate

In raport cu forma coroanei s-a analizat repartitia arborilor pe clase de calitate si dupa forma predominanta a coroanei pentru exemplare mature de fag, aflate in primele 3 clase Kraft. Rezultatul inventarierii se prezinta in tabelul urmtor:

Tabelul nr 5.32.

Din datele prezentate se poate observa faptul ca pentru arborii care contin lemn valoros predomina formele buchet si steag, forma de matura a coroanei, datorita in special vantuirii, caracteristica mai ales exemplarelor amplasate la margine masivului sau a indivizilor predominanti se regaseste la un numar mai redus de arbori.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Având în vedere complexitatea factorilor ce intervin la definirea structurii arboretelor este necesar ca pe baza conditiilor concrete sa se stabileasca modele care sa corespunda conditiilor stationale si obiectivelor social – economice si ecologice ale arboretelor. În acest sens, este necesara definirea structurilor optime pentru diferite ipoteze functionale si îndrumarea padurii spre starea de maxima eficacitate functionala

Organizarea optima a biocenozelor forestiere presupune – reglarea numarului de indivizi pe unitatea de suprafata, si anume optimizarea densitatii arboretelor ; formarea de structuri optime sub raport compozitional, favorizarea indivizilor cu potențialul economic și ecologic cel mai avansat.

Un arboret se dezvoltă normal și realizează eficient funcțiile de producție și protecție atribuite numai în măsura în care are consistența plină sau aproape plină (0,7-1,0), iar această stare trebuie realizată sau conservată în fiecare arboret component indiferent de funcțiile atribuite până când se va trece la aplicarea tratamentelor și întemeierea unor noi arborete tinere, valoaroase și eficiente polifuncțional

Datorită structurii diferite, arboretele se deosebesc între ele și prin problemele de conducere pe care le ridică, deoarece modalitățile de transformare și conducere structural-funcțională a arboretelor sunt determinate și ele de natura acestora, ca și efectele lor social-ecologice și economice.

Studiile biometrice ale arboretelor prin metode statistico-matematice prezintă o deosebită importanță științifică, contribuind la cunoașterea legităților privind variabilitatea caracteristicilor biometrice ale arborilor în arboret și la evidențierea corelațiilor dintre aceste caracteristici.

Organizarea optima a biocenozelor forestiere presupune urmatoarele:

– formarea de structuri optime sub raport compozitional, respectiv optimizarea compozitiei arboretelor;

– realizarea unei esalonari optime a arborilor pe verticala, în scopul măririi capacității de interceptare, absorbtie si convertire a energiei solare în energie chimica potentiala în cadrul procesului complex al fotosintezei, si anume prin optimizarea structurii verticale a partilor supraterane a arboretelor;

– reglarea numarului de indivizi pe unitatea de suprafata, si anume optimizarea densitatii arboretelor.

Arboretele de fag și amestecurile de fag cu gorun, în care uneori mai apare și carpenul, teiul, ciresul sau paltinul din zona studiată se încadrează în mare parte ca arborete de productivitate mijlocie sau superioară (clasele de producție relative 2 și 3);

Arboretele de vârsta mijlocie provenite din lăstari prezintă o productivitate apropiată de cele cu regenerare din sămânță, dar au uneori un procent ridicat al defectelor tehnologice a lemnului: gelivuri, cancere, gâlme, etc.;

În ceea ce privește tipurile de stațiune și tipurile de pădure identificate în cadrul unității de bază se constată următoarele:

– au fost identificate 11 tipuri de stațiuni toate din etajul amestecurilor de fag cu gorun, dar 9 cu predominarea gorunului și 5 cu a fagului. Acestora le corespund 25 de tipuri de pădure.

– majoritatea stațiunilor și a tipurilor de pădure sunt de productivitate mijlocie (61%);

– comparând potențialul stațional cu productivitatea arboretelor, se constată că arboretele actuale realizează productivități puțin inferioare acestuia

– speciile forestiere principale, respectiv fagul (38%) și gorunul (33%), realizează mai bine decât celelalte interdependența dintre potențialul stațional și vegetația forestieră, corelându-se în același timp și cu rolul polifuncțional al pădurilor din această zonă;

In urma inventarierii si prelucrării datelor de teren din u.a. 80A, arboret cu o structura relativ pluriena unde urmează a se efectua o răritură combinata pe jumătate din suprafață ( ultima raritura) se constată ca cei 205 arbori inventariați au diametre cuprinse între 16 și 36 cm, cu diametru mediu aritmetic de 27,26 cm, diametrul suprafeței de bază 28,16 cm și diametrul median 28,43 cm. Înălțimile masurate au valori cuprinse între 14,5 și 26,5 m, observându-se o mare dispunere pe verticală, iar tipurile înălțimile medii au valori cuprinse între 21,5 și 22 m. Volumul calculat după metoda tabelelor generale de cubaj a fost de 113 mc iar după metoda ecuației de regresie 115 mc. In urma sortării masei lemnoase se observă că 62% o reprezintă lemnul de lucru.

In u.a. 81 B, tot un făget relativ plurien, diametrele arborilor sunt cuprinse între 28-48 cm, diametru mediu aritmetic este 37,86 cm, diametrul suprafeței de bază 38,25 cm și diametrul median 39,39 cm. Înălțimile medii au valori apropiate de 26 m, iar volumul calculat după metoda tabelelor generale de cubaj a fost de 192 mc iar după metoda ecuației de regresie 203 mc. Volumul arborelui mediu a fost 1,185 mc. In urma sortării masei lemnoase se observă că 81% o reprezintă lemnul de lucru.

In u.a. 82 A,un faget in care s-au executat tăieri de regenerare, unde în deceniile anterioare s-au efectuat 3 rărituri, diametrele arborilor sunt cuprinse între 34-48 cm, diametru mediu aritmetic este 41,62 cm, diametrul suprafeței de bază 41,78 cm și diametrul median 42,5 cm. Înălțimile medii au valori apropiate de 28,8 m, iar volumul calculat după metoda tabelelor generale de cubaj a fost foarte apropiat, aprox 69 mc. Volumul arborelui mediu a fost 1,645 mc. In urma sortării masei lemnoase se observă că 81% o reprezintă lemnul de lucru, din care 18 mc sortimentul gros I și 22 mc gros II, adica 58%, ceea ce înseamnă că masa lemnoasă respectivă are o mare valoare economică fiind aptă să producă sortimente superioare cum ar fi furnirele sau cherestelele superioare.

In privinta indicatorilor formei fusului se observa faptul ca indicele artificial de descrestere variaza intre 0.625 si 0.715 in arboretele studiate. Indicele de descrestere natural k0.5 care reprezinta unul din cei mai importanti indicatori ai formei fusului are a amplitudine de variatie mult mai mare in arboretele studiate avand in doua cazuri valori cu mult peste valoarea medie a acestui indicator furnizata de Metode si Tabele Dendrometrice – 0.685 (Giurgiu si Draghiciu,2004)- 0,642 in ua 80A, 0.771 in 81B si 0.712 in 82A, valoarea acestui coeficient crescand odata cu varsta arboretelor si cu numarul de interventii efectuate.

In privinta coeficientului de forma, considerat cel mai pretios indicator sintetic al formei fusului se poate constata faptul ca valoarea acestui indicator este mai mare in toate cele 3 situatii decat valoarea medie furnizata in literatura de specialitate, concluzionand ca fagetele din UP VII Livezile au o forma mai plina, datorita unor particularitati stationale.

In privinta volumului cumulat de-a lungul fusului, pentru portiunea 0,5h se constata faptul ca volumul cumulat este mai mare la varste mici si scade procentual odata cu varsta ( in arboretele de peste 100 ani s-au inregistrat valori mai mari decat cele medii), lucru explicabil prin activarea cresterilor de-a lungul fusului, in special in apropierea coroanei ca reactie a arborilor la punerea in lumina.

BIBLIOGRAFIE

Beldeanu, E., C., 1999, Produse forestiere și studiul lemnului, Editura Univ. Transilvania Brasov, 362p

Bîndiu C., Doniță N., 1988, Formatiuni forestiere din România, Editura Ceres

Bucur, V., 1995, Acoustics of wood. CRC Publ. Boca Raton, Florida USA

Bucur, V., 2003, Nondestructive characterization and imaging of wood. Springer Verlag, Berlin

Cenușă, R., 1996, Probleme de ecologie forestieră Teoria fazelor de dezvoltare. Aplicații la molidișurile naturale din Bucovina, Suceava

Dahl, E., 1986, Alpine-subalpine plant cpmmunities of South Scandinavia. Phytocoenologia 15, pp455-484

Doniță, N., Purcelean, Șt., Ceianu, I., Beldie, Al., 1977, Ecologie forestieră, Editura Ceres, București

Dumitriu- Tătăranu, I.,D., Ghelmeziu, N., Florescu, I., Milea, I., Mos, V., Tocan, M., 1983, Estimarea calității lemnului prin metoda carotelor de sondaj. Bucuresti, Editura Tehnica

Ghelmeziu, N., Pană, Gh., Ursulescu, Ad., 1960, Proprietățile fizice și mecanice ale lemnului de molid, brad, fag, stejar și gorun, Ed. Agrosilvică, 138 p

Giurgiu, V., 1972, Curba de contur a fusului la pincipalele specii forestiere din R.S. România, Editura Ceres, București

Giurgiu V., Studiul creșterilor în arborete. Editura Agro-Silvică, București 1967.

Giurgiu V., Cercetări privind variația ciclică a creșterilor la arbori. Studii și cercetări. ICAS. Vol. XXX 1974.

Giurgiu V., Variația creșterilor, starea timpului și anii de secetă. Academia de Științe Agricole și Silvice. Buletin informativ 5, 1977.

Giurgiu V:,1972. Metode ale statisticii matematice aplicate în silvicultură. Editura Ceres, București.

Giurgiu, V., 1979, Dendrometrie și auxologie forestieră. Editura Ceres, București

Hapca, A., 2001, Contribution à la cartographie du bois de compression en fonctions de la forme externe des tiges, DEA Science du Bois, Université de Nancy I, France

Horodnic, S., 1999, Cercetări privind structura arboretelor echiene de molid în raport cu densitatea lemnului. Teză de doctorat, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava

Kollmann, F., 1936, Thechnologie des Holzes, Berlin, J. Springer, 1936

Leahu, I. Dendrometrie. Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1994, 374 p.

Leahu, I.,1994, Dendrometrie, Editura didactică și pedagogică București

Mothe, F., 1992, Programme CERD pour analyse densitométrique des cernes annuels. INRA, Centre de Nancy – Document à distribution limité

Marocico, V. Produse forestiere. Studiul lemnului. Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava,1994

Negulescu, E.,Ciumac, G. Silvicultura. Editura agro-silvică de Stat, București, 1959, 885 p.

Ozenda P., 2002, Perspectives pour une geobiologie des montagnes. Presses Polytechniques et Universitaires Romandes, CH-1015, Lausanne

Panshin, J., de Zeeuw, C., 1980, Textbook of wood technoloy. 4-éme edition, Mc Graw Hill Book Company, 1-772p.

Polge, H., Nicholls, J.,W.,P., 1972, Quantitative radiography and the densitometric analysis of wood. Wood Sci. 5: 51 – 59

Popa, I., 1999, Aplicații informatice utile în silvicultură, Programul Carota și programul PROARB. Revista pădurilor, nr. 2, pp. 41-42

Parascan, D., Danciu, M., Fiziologia plantelor lemnoase. Editura Pentru Viață. Brașov. 2001. Parascan D., Danciu M., Morfologia și fiziologiaplantelor. Editura Ceres, București. 1983

Rucareanu, N.,s.a., 1954, Cercetari asupra cresterii si productiei arboretelor de stejar pedunculat, gorun, gârnita si cer, Academia RPR, Buletin Stiintific, Vol. VI.

Rucareanu, N., Leahu, I., 1982, Amenajarea padurilor, Ed. Ceres, Bucuresti.

Șimonca V., Tăut I., Uscarea cvercineelor din nordul și vestul României, Revista Promediu, nr 3, 2010

Stugren, B., 1965, Ecologie generala. Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti.

***, 2014, Amenajamentul UP II Livezile

***,2014,Studiu General OS Municipal Bistrita

* * *, 2000, Norme tehnice pentru îngrijirea si conducerea arboretelor nr. 2, M.A.P.P.M.

* * *, 2000, Norme tehnice pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării nr. 5, M.A.P.P.M.