Caracteristici ale Dialectului Vorbit In Orasul Umm El Fahm Si ale Negatiei din Cadrul Acestuia

Introducere

Lucrarea de față își propune un studiu asupra situației lingistice și negației dialectului arab vorbit în orașul israelian Umm El-Fahm. Studiul este bazat pe povestiri a doi frați din Umm El-Fahm,Muhammad Mhajna (MM) și Tamer Mhajna (TM), studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, pe câteva povești scurte din folclorul palestinian și pe câteva manuale de dialect levantin și de dialect palestinian. Este de remarcat faptul că în araba vorbită în Umm El-Fahm și în celelalte dialecte palestiniene sunt folosite mai multe structuri pentru exprimarea negației, precum miš, fiš, biš, ma…..-š wala și la‘, majoritatea dintre acestea fiind întâlnite și în dialectele vorbite în nordul Africii. Trebuie menționat faptul că, în conținutul lucrării, cuvintele a căror sursă nu este menționată, au fost culese din discuții cotidiene a celor doi frați, de-a lungul perioadei petrecute impreună cu ei.

Umm El-Fahm este un oraș situat în districtul Haifa din Israel, în care locuiesc aproximativ 50.000 de persoane, majoritatea fiind arabi israelieni. Este situat la în sudul orașului Nazaret, la o distanță de 30 km de acesta, pe coasta Umm El-Fahm a muntelui Iskander cu vedere spre regiunea Wadi Ara; este centrul cultural, economic și social al locuitorilor din zona Triunghiului (Regiune geografica situată în partea de est a orașului Sharon. Numele acesteia provine de la forma care este văzută de deasupra acestei zone, un triunghi format de marile orașe. Este împărțită în două regiuni : Triunghiul de Nord, ce cuprinde orașele Kafr Qara, Ar’ara, Baqa El-Gharbiyye, Jatt și Umm El-Fahm și Triunghiul de Sud format din orașele Qalansawe, Tayibe, Kafr Bara și Jaljulia.

În Belinkov 2014, este menționat faptul că locuitorii orașelor din Triunghi vorbesc același dialect. De asemenea, Uri Horesh în Palestinian Arabic colonized by Modern Hebrew: A preliminary cultural and linguistic analysis susține că ”dialectele din Cisiordania, dinorașele și satele palestiniene și din orașele și satele Palestinei 1948 sunt asemănătoare”.

”Cea mai importantă zonă dialectală din centrul Israelului este regiunea Triunghiului, ”Al-Muṯallaṯ” (în limba arabă) sau ”Ha-Meshulash” (în limba ebraică).” (Jastrow 2004)

Datorită poziționării geografice, araba vorbită de locuitorii orașului este încadrată în familia dialectelor din zona levantului, dialecte ce sunt vorbite in pe coasta de est a Mării Meditarene, în țări precum Liban, Siria, Iordania, Israel și Teritoriile Palestiniene și care sunt asemănătoare între ele. În categoria dialectelor levantine sunt incluse: dialectele libaneze, siriene, iordaniene și palestiniene. Araba levantină nu deține un statut oficial în țările în care este vorbită, acest statut fiind reprezentat de limba ebraică în Israel și în Teritoriile Palestiniene și de limba arabă literară în Siria, Liban și Iordania. Araba levantină este utilizată în comunicarea din cadrul situațiilor informale, cum ar fi în casă, pe stradă, în discuțiile dintre prieteni și în cadrul comunității, în timp ce limba oficială a țării este utilizată în cadrul situațiilor formale precum politica, mass-media sau politica.

Dialectul palestinian este o ramură a dialectului levantin vorbit de palestinieni și de arabii israelieni,o grupare de dialecte accesibile în mod reciproc ce variază în funcție de regiunea de proveniență a vorbitorilor și de statutul social al vorbitorilor. În funcție de grupurile sociale, dialectul poate fi: urban (madaniy ) rural (fallāḥiy) sau beduin (badawiy). Dialectul urban este foarte asemănător celor vorbite în nordul Levantului (Siria și Liban) iar dialectul rural este de trei tipuri, fiind astfel impărțit în trei subcategorii: central, sudic și nordic. Cel central este vorbit în zona cuprinsă între Nazaret și Bethleem, inclusiv în orașul Umm El-Fahm, cel sudic este vorbit in zona din sudul Bethleemului, acesta fiind asemanator cu dialectul din nordul Iordaniei, iar cel nordic este vorbit în regiunea din nordul Nazaretului.

”Precum majoritatea dialectelor vorbite pe teritoriul Israelului, acesta păstrează destul de bine anumite elemente din limba arabă literară, iar acest lucru este datorat faptului că limba ebraică este folosită drept limba oficială a vorbitorilor.” (Jastrow, 2004)

Prezentarea dialectului vorbit în Umm El-Fahm

Sistemul consonantic

Dialectul palestinian central păstreaza toate consoanele utilizate în vorbirea limbii arabe literare, cu excepția consoanei q (consoană oclusivă, postpalatală, sonoră) care este inlocuita de k (consoană oclusivă, postpalatală, surdă) ex: qalb kalb (inimă), qul kul (Spune! (masc.). La rândul său, sunetul k din araba literară este înlocuit de č (consoană africată, postvelară, surdă), utilizată întotdeauna pentru afixarea persoanei a doua feminin singular, atât în cazul exprimării posesiei, ex: fratele tău (fem.) aḫū-č cât și în cazul conjugării verbelor ex: tu (fem.) vrei intī bidde-č sau în cel al afixării prepozițiilor ex: ca tine (fem.) zayye-č . De asemenea, consoana č poate fi întâlnită și la începutul cuvântului, ex: čṯīr (mare), în interiorul acestuia, ex: bučra (mâine), sau chiar la sfârșit, ex: mabrōč! (Felicitări!).

În cazul cuvintelor care încep cu un grup consonantic și sunt dificil de pronunțat, se recomandă inserarea unei vocale scurte, i inaintea primei consoane: mnīh -> imnīh (bine, bun), ğdīd ->iğdīd. (nou).

Consoanele dialectului din zona Triunghiului: (Majadly, 2012)

Sistemul vocalic

În araba vorbită în Umm El-Fahm, există cinci vocale lungi și cinci vocale scurte:

”Dialectele rurale și cel din Triunghi este caracterizat de o 'imāla mai puternică, de tipul a > i ”(Shachmon, 2011) ex: majnūna > majnūni (nebună) și nu există sunetul ə ( schwa), acesta fiind înlocuit adesea de vocala i.” (Belinkonv 2014) .

'imāla finală, de asemenea, este exclusă după consoana r care devine emfatică înaintea vocalelor a/ ā, în afara situațiilor în care consoana vibrantă este precedată de i / ī ; ex: čbīre (mare – fem.) , ṣġīre (mică – fem).

Răspândirea fenomenului 'imāla în Triunghi. (Shachmon, 2011).

Articolul

Articolul hotărât întâlnit și folosit în acest oraș este el sau il (diferența de pronunție depinde de vorbitor) și este prefixat cuvântului pe care îl regizează. Cel de-al doilea sunet al articolului, -l, poate fi asimilat la nivelul pronunției de consoana ce îl urmează, astfel: dacă prima consoană a cuvântului este solară, atunci –l nu se mai pronunță, iar consoana solară este dublată, ex: el-dār ed-dār (casa) . În cazul în care consoana ce urmează articolul hotărât este lunară, -l este pronunțat normal, fără nicio asimilare, ex: el-bāb el-bāb.

Substantivul

În araba palestiniană, substantivul are două genuri (masculin și feminin) și trei

numere (singular, dual, plural). Nu exista cazuri și nici marcatori cazuali.

Genul

Genul masculin

Genul masculin reprezintă forma de dicționar a numelui, care nu are nicio marcă specifică, el fiind astfel caracterizat drept ”desinența zero”; ex: ṭālib (student) , čalib (câine), ‘abid (rob).

Genul feminin

Se formează prin adăugarea, la sfarșitul formei de masculin a substantivului, un a, e, sau i. Ex fannān – fannāne (actor), rassām – rassāme (pictor), bayā‘ – bayā‘a (vânzător).

Există și situații unde genul feminin are o formă diferită față de cea a genului masculin. Ex: abi – immi (mamă – tată), walad – binet (fată – băiat), aḫo – iḫot (frate – soră). De asemenea, mai sunt întâlnite substantive de genul feminin care nu respectă regula menționată, ele având astfel formă de masculin: nār (foc), kamar (lună), šams (soare).

Numărul

Numărul plural

În limba arabă, pluralul este de două tipuri: intern (neregulat) și extern (regulat).

Pluralul regulat se formează prin adăugarea la sfârșitul formei de

singular, una dintre terminațiile īn pentru masculin și āt pentru feminin. Ex: masculin: mu‘allim -> mu‘allimīn (profesor, profesori); feminin: hawāiye – hawāiyāt (ventilator). Terminația āt folosită pentru feminin este mai raspândită, astfel ea poate fi folosită și pentru formarea pluralului unor substantive masculine, ex: kazāz -> kazāzāt (sticlă) sau a unor cuvinte împrumutate din alte limbi: ramzōr -> ramzōrāt (semafor).

Pluralul neregulat (intern) se formează diferit față de cel extern, acesta

nu preia terminațiile īn sau āt, fiecare substantiv având astfel propria-i formă de plural. Ex: jamal -> jamāl (cămilă) ‘aṣfur -> ‘aṣāfir (pasăre) , taḫet – teḫūt (pat).

Dualul este folosit pentru a numi doua elemente care fac parte din

aceeași pereche (Haddad, 1909, p:55). Terminațiile folosite pentru formarea dualului sunt: āin/ēn pentru ambele genuri; în cazul substantivelor feminine care au la sfârșit a, e sau i, vocala finală este înlocuită de sunetul t. Ex: ḫōṣa -> ḫōṣtēn (cuțit), raṣīf -> raṣīfēn (trotuar).

Anexiunea

Structura în care un substantiv este posedat de un altul în cazul posesiv sau printr-un

pronume afix se numește în limba arabă iḍāfe (anexiune). (Haddad, 1909, p:76). În cazul anexiunii, substantivul posedat pierde articolul, însă posesorul îl păstrează. Ex: ḍār il-mu‘allim (casa profesorului). Vocalele finale a, e, i sunt înlocuite de t. În cazul în care se formează un grup consonantic, se inserează un i între cele două consoane pentru a facilita pronunția. Ex: ġurfit el-binet (camera fetei).

Adjectivul

Pentru adjectivele care determină substantive umane, acestea se acordă în gen și număr fără nicio restricție: el-eulād ḥelwīn (Copiii sunt frumoși).

Pentru adjectivele care determină substantive neumane, acordul se va face în gen și număr doar pentru numerele singular și dual; numărul plural se va acorda cu substantivele de gen feminin, număr singular: eḍ-ḍur eč-čbīre (casele mari).

Structura de elativ a adjectivului se formează după modelul aC1C2C3: ičbīr – ačbar (mare), iğdīd – ağdad (nou).

Propoziția nominală

Este constituită din două elemente: subiect și nume predicativ. Subiectul poate fi

reprezentat de un substantiv sau de un pronume, în timp ce numele predicativ poate fi reprezentat de oricare dintre acestea două, dar și de un adjectiv. Ex: huwwe za‘lān. (El este supărat). Intū ta‘bīn (Voi sunteți obosiți).

Pronumele

Pronumele personal

Pronumele afix

Acesta poate îndeplini roluri de complemente directe sau de atribut pronominal (exprimarea posesiei), determinate de context (verb+pronume afix = complement; nume+pronume afix = posesie). Formele pronumelui afix rămân la fel, chiar dacă sunt atașate unui nume sau unui verb, în afară de persoana I singular, unde forma utilizată pentru verb este –nī. El mai poate fi atașat și unor prepoziții sau adverbe .

ex: šāf-nī (el m-a văzut), buskulēt-o (bicicleta lui), wēn-kum? (unde sunteți?)

Pronumele demonstrativ

Este de două tipuri: de apropiere și de depărtare, este variabil în număr (singular, plural) , iar genul este variabil doar în cazul numărului singular, pentru exprimarea pluralului fiind folosită aceeași formă, indiferent de gen.

ex: hāḍ-el-muftāḥ (cheia aceasta), haḏīč-is-sayyāra (mașina aceea).

Pronumele relativ

Pentru toate genurile și numerele, în dialectul palestinian central pronumele relativ are aceeași formă: elli; ex: er-rağol elli rāh (bărbatul care a plecat), el-binet elli btāḥčy ‘araby mnīḥ (fata care vorbește bine arabă).

Pronumele interogativ

Este întâlnit în propozițiile interogative și ține locul unui nume.

Verbul

Are două aspecte: îndeplinit și neîndeplinit. Aspectul îndeplinit cuprinde două timpuri

(trecutul simplu – tradus cu perfectul compus, trecutul continuu – tradus cu imperfectul). În araba dialectală,de obicei, verbul nu se conjugă la persoanele a II – a și a III – a plural. Acestea preiau forma de conjugare de la masculin. Însă” în dialectele palestiniene rurale, formele de feminin plural sunt păstrate” (Belinkov, 2014, p:40). De asemenea, verbele pot fi: regulate și neregulate sau triconsonantice și cvadriconsonantice.

Verbele regulate triconsonantice au trei consoane in alcătuirea lor, atât

pentru forma de îndeplinit, cât și pentru cea de neîndeplinit, carora li se adaugă terminații specifice timpurilor la care urmează a fi conjugate.

Aspectul îndeplinit

Trecutul simplu (perfectul compus) se obține prin adăugarea la forma de

îndeplinit a verbului, terminațiile specifice pentru fiecare persoană. Acestea se păstrează pentru toate formele verbale.

(Vesteegh, 2008, p:533/ Vol.III)

Diateza pasivă se construiește cu ajutorul formelor a VII – a și a VIII – a.

Participiile se comportă la fel ca adjectivele.

Terminațiile pentru forma de îndeplinit, trecut simplu (perfect compus) sunt următoarele (Jastrow, 2004).

Trecutul continuu (imperfectul) reprezintă o acțiune continuă se obține cu

ajutorul verbului auxiliar bakā (în mediul rural „a fi”), (Hoyt 2000) conjugat la îndeplinit + participiul activ al verbului de conjugat.

Ana bakīt kātib. (Eu scriam.)

Humme bakū ṭābiḫīn. (Ei găteau).

Aspectul neîndeplinit cuprinde, la rândul său, trei timpuri: prezentul

simplu, prezentul continuu și viitorul.

Prezentul simplu se formează cu ajutorul sufixului b- urmat de desinențele

personale ale verbului și de forma de neîndeplinit a acestuia. În cazul persoanei I plural, sufixul consoana b se transformă în m.

Desinențele de conjugare ale prezentului simplu sunt:

Prezentul continuu se exprimă cu ajutorul participiului activ.

Huwwe mtḏakkir haḍ il-yōm wa ḍāḥik. (El își amintește – acum –de acea zi și râde.)

Viitorul se formează cu ajutorul particulei rāḥ, împreuna cu forma de

de neîndeplinit a verbului de conjugat.

Rāḥ tiktibī ‘an ‘eltī? (Vei scrie despre familia mea?).

Imperativul se formează de la forma de neîndeplinit persoana a II – a

singular, prin îndepărtarea desinențelor personale.

btsā‘dī (tu – fem. ajuți) – sā‘dī! (ajută – fem.).

Verbele neregulate se formează cu aceleași terminații și desinențe atât

pentru aspectul îndeplinit cât și pentru cel neîndeplinit, precum verbele regulate. De asemenea, și formele derivate ale acestora se construiesc dupa aceeași structură.

(Vesteegh, 2008, p:533/ Vol.III)

Verbele care au a doua și a treia consoană identice, vor avea în cadrul conjugării aspectului îndeplinit, vocalele –ei înainte de desinența personală, și nu i precum celelalte.

Verbele cvadriconsonantice folosesc aceleași terminații și desinențe ca verbele triconsonantice, pentru ambele aspecte. Formele de conjugare pentru cele două aspecte se construiesc după modelul: îndeplinit: C1aC2C3aC4 și neîndeplinit: C1aC2C3aC4. Ex: ṭabṭab (a aplauda), barṭal ( a mitui); (Haddad, 1909, p: 54)

Verbele auxiliare

Bakā – ajută la exprimarea timpului trecut continuu (imperfect) care

Se construiește de la forma de îndeplinit a verbului auxiliar + participiul verbului de conjugat.

Este verbul copulativ folosit in dialectele rurale palestiniene ( Hoyt 2000) ce ține locul verbului kān din celelalte dialecte levantine. Nu există încă studii care să ofere mai multe informații despre situația acestuia, însă este întâlnit în Hoyt 2000 astfel:

Bakū fī id-dār ewlād. (În casă au fost copii.)

De asemenea, în una din povestirile lui, MM spune:

Bakā ‘umr-ī tis‘atāšar sane lemma karrarit aǧī ‘ala Buḫārest. ( Aveam – vârsta mea era – nouăsprezece ani când m-am hotărât să vin la București.)

Rāḥ – ajută la formarea timpului viitor, iar în acest caz forma sa este

Invariabilă. Viitorul se formează cu ajutorul acestuia + forma de îndeplinit ( variabilă în funcție de persoană și de număr) a verbului ce urmează a fi conjugat.

Pseudo-verbele

În dialectul din Umm El-Fahm există două prepoziții cu ajutorul cărora se poate exprima posesia, două prepoziții pentru exprimarea existenței, una pentru exprimarea obligației, și una pentru exprimarea voinței. Unele dintre acestea se folosesc împreună cu pronumele afixe.

Exprimarea posesiei:

ma‘ – a avea (în momentul vorbirii); exprimă posesia continuă. Poate fi

tradus cu verbul ”a avea” ( în prezent, la momentul vorbirii.); se folosește împreună cu pronumele afixe. Ex: ma‘ak maṣāri? (Ai bani – la tine?); ma‘ha el-kutub? ( Are cărțile cu ea?).

‘ind/‘and – a avea ( în general), a poseda; exprimă posesia simplă,

permanentă. Poate fi tradus cu verbul ”a avea” – în general. Se folosește împreună cu pronumele afixe. Ex: ‘ind-kum sayyara? ( Aveți mașină?), ‘ind-ha iḫt ačbar min-nā? (Ea are o soră mai mare decât noi?).

–l – reprezintă posesia directă și poate fi tradusă cu pronumele posesiv sau

cu adjectivul pronominal posesiv.. Este precedată de pronumele relativ și urmată de cel afix. haḍ kalam ḥibir ill-i. (Acesta este pixul meu.)

Exprimarea voinței

Bidd – a vrea; exprimă dorința, voința; Se folosește împreună cupronumele

afixe. Bidd-ī ḥalīb wa šukūlāṭa. ( Vreau lapte și ciocolată.)

Exprimarea obligației

Lāzim – trebuie; exprimă obligația. Se folosește urmată de verbe

neîndeplinit și nu are flexiune pentru gen și număr. Ex: Lāzim tšrab kull iš-šāy. ( Trebuie să bei tot ceaiul.)

Exprimarea existenței

Fī / bī – există, este; sunt sinonime; pot fi folosite oricând una în locul

celeilalte fără nicio restricție. Se pot folosi și împreună cu pronumele afixe; dintre cele două, fī este folosit mai des decât bī. Ex: šū fī hōn? ( Ce este aici?).

Ordinea în propoziții

În Khamis-Dakwar (2011) este menționat faptul că „există două tipuri de a ordona cuvintele într-o propoziție:

Subiect – Verb – Obiect sau Verb – Subiect – Obiect, ambele exprimând aceeași idee:

El-binet ‘akalat tūti. S.V.O. (Fata a mâncat o căpșună.)

‘akalat el-binet tūti. V.S.O. (Fata a mâncat o căpșună)”.

Caracteristicile negației dian Umm El-Fahm

Negația este un element important nu doar în dialectul palestinian central, ci în toate

limbile, „ o structură universală folosită pentru exprimarea non-existenței sau a refuzului unui lucru, unei acțiuni, sau a unui sentiment.” ( Dendane, 2012: 3) și care presupune cunoașterea unor reguli pentru a putea fi exprimată într-un mod corect. În Umm El-Fahm, pentru redarea negației sunt folosite șase particule: miš, fiš, biš, mā / ma……-š, wala și la‘. Fiecare dintre acestea are propriul rol și niciuna dintre ele nu poate fi folosită în mod întâmplător.

mā / ma……-š

Reprezintă formula principală pentru negarea verbală și mai ales pentru verbele care

pot fi conjugate la mai multe timpuri. De asemenea, ele ”pot fi asociate structurii negației din limba franceză ne … pas”. (Wilmsen 2014). Ambele sunt considerate particule afixe circumflexe (pentru că sunt atașate de o parte și de alta a cuvântului) ce influențează structura fonetică a cuvântului căruia îi sunt adăugate. ”Sunt afixe ce pot fi atașate cuvintelor ce fac parte din diferite categorii gramaticale”. (Hoyt 2007). ”Apar în numeroase dialecte arabe vorbite în sudul Levantului, Valea Nilului și în delta acestuia, de-a lungul litoralului nord-african și, de asemenea, în alte câteva dialecte din Yemen și Oman”. (Wilmsen 2014).

Acestea nu sunt afixate doar verbelor, ci și unor pseudo-verbe precum fī sau bī, însă,

”pentru negarea pseudo-verbelor sau prepozițiilor/adverbelor verbale, nu mai este neapărat necesară folosirea prefixului ma”. (Onizan 2005).

Vocala cu cantitate lungă ā a prefixului se va transforma într-un cu cantitate scurtă, a, datorită faptului că acesta este utilizat alături de sufixul –š care închide silaba finală a cuvântului. De exemplu, și vocala lungă ī din cadrul pronumelui afix pentru persoana I singular atașat unui verb nī, devine scurtă i în cazul adăugării particulelor de negație circumflexe deoarece este influențată de sufix: hiyye ma-stanat-ni-š el-yōm. (Ea nu m-a așteptat astăzi.)

Această structură este folosită pentru negarea ”atât frazei interogative cât și a frazei declarative ma-katab-iš. / ma-katab-iš ( El nu a scris./El nu a scris?), distincția dintre acestea fiind realizată astfel doar cu ajutorul intonației.” (Dendane & Dendane 2012). De asemenea, este folosită tot timpul în acest format pentru negarea perfectului compus și este poziționată întotdeauna în partea stângă a verbului (înaintea acestuia), pe când –š este poziționată tot timpul în partea dreaptă a verbului (după acesta) și poate fi atașată și ”unor cuvinte ce dețin deja alte morfeme gramaticale ( de exemplu, pronume afixe), ex: Il kahwe? Ma-šaribit-ha-š! (Cafeaua? Nu am băut-o!)” (Hoyt, 2007).

Conform lui Wilmsen 2014, ”majoritatea vorbitorilor folosesc particulele împreună, însă, în zona Palestinei, acestea pot fi despărțite cu ușurință.”

Particulele sunt folosite pentru ”exprimarea negației atât în cazul aspectului îndeplinit cât și în cazul aspectului neîndeplinit” (Onizan, 2015), iar ”când această particulă este folosită pentru a nega un grup de pseudo-verbe care sunt, prin natură, prepoziții sau adverbe ce funcționează ca verb, prima parte a particulei devine opțională.” (Al-Momani, 2011).

ma… este ”atașat unui verb și apare întotdeauna înaintea acestuia – ma-baka-š

(el nu a fost) .”Hoyt 2007 și nu îndeplinește funcția de marcator independent al negației, precum –š”. (Belinkov, 2014). De asemenea, ”este folosit pentru aspectul îndeplinit, pentru neîndeplinit și pentru imperativ, însă, pentru ultimele două, folosirea acestuia este opțională.” (Jastrow, 2004).

–š este considerat ”element marcator independent al negației” (Lucas 2015).

A devenit singurul marcator al exprimării negației, însă ma- fără –š nu poate fi folosit niciodată, ceea ce înseamnă ca” ma- condiționează prezența lui –š.” (Wilmsen ,2014).

”Cu ajutorul acestuia sunt realizate și unele formule de interogare precum: ēš / šū (ce), kaddēš (cât), waktēš (când).” (Dendane & Dendane, 2012).

Când este poziționat după un pronume afix de persoana a doua ( – kum / -činne ) sau de persoana a treia ( hum / hinne), sau după terminațiile de feminin plural in ale verbelor, consoana dinaintea sufixului este dublată și între consoană și prefix apare din nou vocala i.

(ma-)byiġdarinni-š ( ele nu pot.)

basma‘kummi-š. ( nu vă aud.)

Este un element ce nu poate fi înlăturat niciodată din fenomenul negației, astfel el

devenind elementul ”marcator esențial al negației palestiniene.”(Lucas 2015).

Structura ma….-š este ”elementul esențial al negației discontinue și caracteristic categoriilor verbale”. (Hoyt, 2000), iar particulele de negare pot fi atașate ”fie la sfârșitul verbului –š, fie înainte și după acesta ma….-š.”(Tawalbeh 2013).

De asemenea, ordinea cuvintelor într-o propoziție/frază realizată cu ajutorul aceste structuri este SUBIECT – VERB – OBIECT, ”pentru că în prim-plan este subiectul, apoi apare verbul care este ”amestecat” cu particulele ma….-š, apoi obiectul.”(Al-Sharufa, 2006)

Negarea îndeplinitului

Negarea perfectului compus

Trecutul simplu sau perfectul compus este unul dintre cele mai folosite timpuri, atât

la forma afirmativă cât și la forma negativă. Exprimarea negației acestuia se realizează cu ajutorul particulelor circumflexe ma-….-š care se atașează de o parte și de cealaltă a verbului.

Huwwa ma-ṣār-iš mikanīki. (El nu a devenit mecanic.)

Ṭalab-hā ma-nkabal-iš imbāreḥ. (Cererea ei nu a fost acceptată ieri.)

Ma-haḍār-iš wala filim faransi bi ḥayāt-ī. ( Nu am văzut niciun film francez în viața mea.)

Awwal iši … ma-gīt-iš ‘ala Buḫārest; ruḥit bi-l awwal ‘ala Sibiu. ( Primul lucru (prima dată)… nu am venit la București; am mers mai întâi la Sibiu.)

Din exemplele menționate se poate concluziona faptul că în cazul tuturor verbelor

folosite sistemul de negare este același; acest lucru indică regularitatea exprimării și formulării sistemului negației în orașul Umm El-Fahm. Așadar, se poate observa că, așa cum a menționat Jastrow 2004, ”prefixul nu este înlaturat”.

În tabelele ce urmează voi conjuga la aspectul îndeplinit, timp perfect compus două verbe, unul regulat și unul neregulat:

Conjugare verb regulat: sāmaḥ (a ierta).

Conjugare verb neregulat: sadd ( a închide).

*În cazul conjugării la forma negativă a verbului neregulat, a intervenit o modificare la grupul vocalic ”ei” care, din cauza sufixului –š acesta s-a transformat în vocala ”i”.

Negarea imperfectului

Imperfectul sau trecutul continuu este un timp mai puțin frecvent folosit în dialectul

palestinian central. Forma negativă a timpului se realizează după modelul:

ma- + perfectul compus al verbului baka + -š + participiul activ al verbului de conjugat.

Lēš ma-bakit-iš rāyiḥ ‘a l-madrase kill-yōm? (De ce nu veneai la școală în fiecare zi?)

Ma-baka-š sākin bi madine zay Buḫarest. (Nu locuia într-un oraș ca București.)

Humme ma-bakū-š nayimīn bi haḏič il-ġurfī.(Ei nu dormeau în camera aceea.)

Hiyye ma-bakat ğāye hōn law ma-bakiti-š intī. (Ea nu venea încoace dacă nu erai tu.)

Fi-l bidaiye ma-bakit-iš biddi ağī 'a rumānia. (La început nu voiam să vin în România.)

Exemplele conțin verbe folosite la timpul imperfect ce descriu o acțiune obișuită din

trecut, ca în cazul propozițiilor a., b., c. sau o stare generală ce a avut loc undeva în trecut, ca în propozițiile d., e..

De asemenea, se poate observa faptul că pseudo-verbul ”bidd” se comportă precum un verb, astfel el a preluat de la acesta modul de conjugare și de formare al timpului acestuia, atât la forma negativă cât și la forma pozitivă.

Model conjugare imperfect: nām ( a dormi)

Negarea neîndeplinitului.

Prezentul simplu este folosit în mod frecvent în vorbirea din Umm El-Fahem. Forma

negativă a acestuia este realizată, în mod teoretic, cu ajutorul particulei ma-…… –š. În mod practic, vorbitorii folosesc foarte rar sau chiar deloc prefixul ma- pentru exprimarea negației în timpul prezent.

B-ašrab-i š kahwe bi šakil 'adi. ( Nu beau cafea de obicei.)

Inte b-t‘arifi-š ‘arabi mnīḥ. (Tu nu știi arabă bine.)

Ana b-ōkil-iš ‘inab. (Eu nu mănânc struguri.)

Takriban b-aḥibb-iš wala-iši hōn. ( Aproape că nu îmi place nimic aici.)

B-aḥibb-iš aḥcī ma‘-hum. ( Nu îmi place să vorbesc cu ei.)

Exemplele a. și c.reprezintă un obicei, o acțiune generală exprimată la forma

negativă cu ajutorul prezentului simplu; faptul că vorbitorul obișnuiește să facă sau să nu facă ceva.

Exemplul b. exprimă o acțiune continuă, dar totuși cu referire la prezentul simplu: vorbitorul exprimă în prezent (acum) o acțiune desfășurată în mod general, însă cu precădere pe momentul vorbirii.

Exemplele d. și e. exprimă starea generală a vorbitorului față de un anumit aspect sau de o anumită idee, în acest caz că nu ii place să poarte o discuție cu anumite persoane sau că nu este mulțumit de nimic dintr-un loc anume.

De asemenea, se poate observa faptul că în niciun exemplu nu fost utilizat prefixul ma, ceea ce înseamnă că sufixul –š este marcator independent al formei negative a prezentului simplu, ”majoritatea vorbitorilor le folosesc împreună, însă, în zona Palestinei, acestea pot fi despărțite cu ușurință”.(Wilmsen, 2014).

Model conjugare prezent simplu: a‘raf – yi‘rif ( a ști)

Negarea imperativului

Imperativul este modul care exprimă o acțiune ce poate fi realizată prin intermediul

unei porunci sau a unei obligații, însă la forma negativă această acțiune se transformă din poruncă în interdicție.

Forma negativă a acestui mod poate fi realizată atât cu particula ma-…..-š, cât și cu prefixul –š, folosit ca marcator independent.

Ma -tisma‘ū-š šū byaḥčū. ( Nu ascultați ce vorbesc ei!)

Truḥ-iš ġād! (Nu merge acolo!)

Tḫāf-iš! (Nu te teme!)

Ma-t‘itī-š ! (Nu plânge!)

Tits'al-nī-š ‘an-hā! (Nu mă întreba de ea!)

Ma-tiftaḥ-iš el-bāb! ( Nu deschide ușa!)

În exemplele prezentate sunt exprimate acțiuni nerealizabile, exprimate prin

intermediul poruncilor ce reflectă interdicția asupra acțiunii descrise de verb. Pentru formularea modului imperativ au fost utilizate două modalități de exprimare: în exemplele a., d. și f. vorbitorul a folosit cele două mărci specifice negației verbale, însă sensul era același și în situația în care acesta ar fi renunțat la prefix; în cazul exemplelor b., c. și d. vorbitorul a folosit o singură marcă specifică negației, și anume prefixul –š ce poate fi folosit în mod independent, însă, folosirea prefixului în acest context nu ar fi modificat cu nimic sensul verbului.

Model conjugare verb imperativ: hačā – yiaḥčī (a vorbi)

Negarea pseudo-verbelor:

Particula pentru exprimarea voinței

Bidd – exprimarea negației acesteia se realizează cu ajutorul elementului (ma-)…….-š, unde utilizarea primei părți a acestuia este opțională, iar cea de-a doua parte este atașată pseudo-verbului după pronumele afix. Dacă este urmată de un verb, acesta este conjugat întotdeauna la forma de neîndeplinit.

Bidd-o-š yirūḥ ma‘ ṣāḥb-u. (Nu vrea să meargă cu prietenul lui.)

Exprimarea existeței

Fī / bī – se traduc prin ”există, se află” și neagă doar substantive, care sunt tot

timpul precedate de una dintre cele două particule. Negația acestora se exprimă cu ajutorul sufixului –š atașat după vocala ī.

Formele afirmative ale acestora sunt f, respectiv bī însă, în cazul negației, atunci când le este adăgat sufixul –š, vocala lungă ī devine vocală scurtă, i. Acestea două sunt întâlnite întotdeauna înaintea substantivului și marchează existența sau neexistența. Nu există nicio diferență de utilizare a acestora. Ele pot fi precedate și de prefixul ma-, însă în cazuri foarte rare. Dacă pentru situațiile afirmative prepoziția mai mult folosită este bī, pentru construcțiie negative, cea mai des întâlnitită este fiš.

„Biš maṭraḥ bi-Sra'īl ma-štaġlit-iš bī-ha. ( Nu este loc în Israel unde să nu fi lucrat.)” (Belinkov, 2014: 54)

Se poate observa că în exemplul folosit de Belinkov particula de negație este utilizată fără prefixul ma-.

Fiš muškile ! ( Nu este ( nu există) nicio problemă.)

Fiš ewlād emrāḍ. ( Nu este niciun copil bolnav.)

Fiš ḥāğī yirūḥū ‘ala Beirut. ( Nu este nevoie să plece la Beirut.)

Din toate exemplele se poate observa ca particula fiš exprimă neexistența pentru timpul prezent.

Cu ajutorul particulei fiš se poate exprima și negația posesiei permanente:

Fiš 'ind-nā sayyara. ( Nu avem mașină.)

Fi-š ḥāğī taḥčī bi l-faransi. ( Nu este nevoie să vorbești franceză.)

Bi-š ḥāğī yisāfirū ‘ala Brașov. ( Nu este nevoie să meargă la Brașov.)

Fi-š madrase mnīḥa fī haḏī l-madine. ( Nu există o școală bună în acest oraș.)

Bi-š išī ğdīd fī ḍār-hum, ( Nu este niciun lucru nou în casa lor.)

Exprimarea posesiei

ma‘ – a avea (în momentul vorbirii); exprimă posesia continuă. Poate fi

tradus cu verbul ”a avea” ( în prezent, la momentul vorbirii.); se folosește împreună cu pronumele afixe. Forma negativă a acesteia se realizează cu ajutorul sufixului –š care este atașat după pronumele afix.

ma‘i-š maṣāri, šū bidd-ak a‘mil? (Nu am bani (la mine), ce vrei să fac? )

ma‘-humm-iš il-miftāḥ. ( Nu au cheile la ei.)

Particula ‘ind/‘and – poate fi tradusă cu ”a avea, a poseda” și reprezintă

posesia permanentă; Forma negativă a acesteia se realizează cu ajutorul particulei ma….-š.

Ma ‘ind-o-š sekretēre mnīḥa. ( El nu are o secretară bună.)

Ma ‘ind-i-š belefōn Samsung. (Eu nu am telefon Samsung.)

miš

”Este particula folosită pentru exprimarea negației în structurile nominale.”

(Jastrow, 2004) și o altă particulă de negare specifică dialectelor palestiniene, predominantă în structurile nominale, ”echivalând astfel cu semnificația verbului layssa (a nu fi) din araba literară.”(Al-Sharufa, 2006). Particula miš este cea mai folosită pentru exprimarea negației nominale,mai exact a numelui predicativ ce poate fi exprimat printr-un substantiv (a), printr-un adjectiv (b) sau printr-un pronume (c).

Hū miš doktōr-nā. (El nu este doctorul nostru.)

Miš laṭīfīn, miš hēč? ( Nu sunt amabili, nu-i așa?)

Bas iḫt-ī miš hiyye. (Dar sora mea nu este ea.)

Este precizat faptul că ”neagă doar structuri non-verbale”(Al-Sharufa, 2006) și poate

nega părți nominale precum: substantive, adjective sau pronume.

Este folosit înaintea ”unui participiu – miš fāhim (nu înțeleg), înaintea unui pseudo-verb, miš ‘ind-ak, (tu, masc. nu ai), înaintea unui adjectiv, miš čibir,(nu (e) mare), înaintea unui substantiv, miš 'akil (nu (e) mâncare.”(Jastrow, 2004).

De asemenea, ”poate fi folosit drept element negator pre-verbal, însă el nu neagă verbul, ci întrega structură/expresie, ca în cazul negației viitorului”.(Ridha, 2014).

Miš poate nega o întreagă propoziție: humme miš sami‘īn šū btkūl el m‘allime . (Ei nu

ascultă ce spune profesoara.), unde šū btkūl el-m‘allime este prepoziție subordonată, completivă directă (ce nu ascultă?). Acest argument este susținut și de Y. Belinkov în The arabic dialect of ğisir izzarga:linguistic description and a preliminary classification, with sample texts prin fraza: ana miš mit‘ammil inni ašūf il-īši hāḍa. ( Nu sper (ca eu) să văd acest lucru.), unde inni ašūf il-īši hāḍa este propoziție subordonată, completivă directă.

O altă situație în care miš este folosită pentru exprimarea negației se regăsește și în cazul viitorului: Miš rāḥ yiōklū ğibne. (Nu or să manânce brânză.)

Cu ajutorul particulei miš poate fi negat și prezentul continuu al unui verb: humme

miš sami‘īn šū btkūl elm‘allime unde sami‘īn este participiul trecut (plural) al verbului sami‘ (a auzi, a asculta) și este negat de particula miš.

Negarea structurilor nominale

Haḍ iz-zalame miš m'allim-nē. (Acest bărbat nu este profesorul nostru.)

Bas miš belefōn iğdīd. (Dar nu este un telefon nou.)

Er-rumān miš aṣḥāb manāḥ. (Românii nu sunt prieteni buni.)

haḏī l-binet miš ṭālibe bi Buḫārest. (Această fată nu este studentă în București.)

Bidd-ī šāy, miš kahwe. (Vreau ceai, nu cafea.)

Isim-hā l-ḥakīki miš Lulu. (Numele ei real nu este Lulu.)

El-madrase l-urduniye miš mawğūde bi ‘amman. (Școala Iordaniană nu se află în Amman.)

Ibin-hum miš šāṭrin bi l-madrase. (Fiul lor nu este bun la școală.)

Kālū et-taks miš mnīḥ. (Au spus că vremea nu este bună.)

Sibiu miš madrase čbīre zay Buḫarest, bas ḥelwe. ( Sibiu nu este un oraș mare așa cum este Bucureștiul, dar este frumos.)

Miš sahil ‘ala-ī bi dōle tāniye. Nu-mi este ușor (să fiu) într-o altă țară.

Fiš muškile. Nu este/ nu există nicio problemă.

Miš muškile enn-ak bidd-ak tnām. Nu este (o) problemă faptul că vrei să dormi. (masc.)

Așa cum se poate observa, pentru majorittatea structurilor elementul de bază al

negației este miš. Această particulă reprezintă un rol important în exprimarea negației pentru propozițiile nominale, deoarece ține locul verbului copulativ (nu este) în cazul timpului prezent simplu.

Pentru exemplul e. se poate observa că morfemul ce nu exprimă negația unei propoziții nominale, ci neagă altă propoziție în afară de cea deja menționată, Bidd-ī šāy, astfel ea devenind elementul principal al celei de-a doua propoziții miš kahwe, unde nu mai este neapărat necesară folosirea verbului.

În cazul exemplelor l. și m. se poate observa că ambele sunt propoziții nominale ale căror formă negativă este exprimată cu ajutorul a două particule diferite. Prima dintre ele este fiš, iar a doua este miš. În acest caz, folosirea primului element al negației, și anume fiš reprezintă neexistența clară a unui substantiv, care, aici este reprezentat de muškile (problemă). Folosirea celui de al doilea element reprezintă negarea unei întregi structuri, și anume a propoziției subordonate predicative : enn-ak bidd-ak tnām (că vrei să dormi.)

Negarea prezentului continuu

Prezentul continuu este, de asemenea, destul de folosit în dialectul palestinian central.

Forma negativă a acestuia este realizată din structura:

(subiect) + miš + participiul activ al verbului de conjugat.

Ana miš fāhim šū btkūl. (Nu înțeleg ce spui.)

Huwwe miš nāyim; ‘āmil. ( El nu doarme; muncește.)

iḥnē miš mstannīn imm-nē. (Noi nu o așteptăm pe mama).

Miš rāyiha ‘ala diččāne, biddi arūḥ ‘a l-maktabe. ( Nu merg (acum) la supermarket, vreau să merg la bibliotecă.)

Exemplele exprimă o forma negativă a unei acțiuni continue, în curs de desfășurare.

Există cazuri în care subiectul nu este precizat, ( ex. d.) însă, în celelalte exemple acesta este precizat, tocmai pentru a se putea face distincția între personanele subiectului care îndeplinește acțiunea descrisă.

”Când miš neagă subiectul nominal în cadrul unei propoziții nominale,

Model conjugare prezent continuu: sāfar – yisāfir = a călători

Negarea viitorului

”Singura structură verbală în care apare este cea a viitorului rāḥ, care reflectă

folosirea acordului cu subiectului”.(Al-Sharufa, 2006).

Viitorul în dialectul din Umm El-Fahm reprezintă o acțiune simplă, realizabilă în

viitor. Forma negativă a acestuia se realizează după modelul:

miš + verbul auxiliar rāḥ + forma de îndeplinit a verbului de conjugat.

Miš rāḥ yišrab kahwe. ( El nu va bea cafea.)

Miš rāḥ yiḍḥičū ‘ala-ič! ( Ele nu vor râde de tine!)

Iḫt-ī miš rāḥ tizīr-nē haḍ il-‘am! ( Sora mea nu ne va vizita anul acesta!)

Miš rāḥ astann-ō abadan! (Nu îl voi mai aștepta niciodată!)

În toate exemplele sunt redate formele negative ale unor acțiuni clare ce urmează a

nu mai fi desfășurate în viitor; de obicei, din anumite motive, uneori menționate, alteori nu.

Model conjugare verb viitor: stanna – yistannī ( a aștepta)

Negarea pseudo-verbelor

Particula –l – reprezintă posesia directă; se traduce cu pronumele sau cu

Adjectivul pronominal posesiv. Forma negativă a acesteia se realizează cu ajutorul particulei

miš.

la‘

Provine de la lā din limba arabă literară. În dialectele urbane forma sa rămâne la fel,

sau este pronunțată cu un stop glotal la' și astfel vocala lungă devine vocală scurta, însă în dialectele rurale din această zonă vocala a este pronunțată alături de fricativa faringală sonoră ‘ : la‘ .Este este folosită pentru exprimarea negației categorice și directe( Nu! ), indiferent de timpul verbului și de tipul de întrebare adresată. Reprezintă forma directă de răspuns pentru antonimul său, 'aywā sau 'ā (da) și izolată a răspunsului negativ „nu”.

Este folosită înaintea unui nume și reprezintă ”negarea categorică”( Dendane & Dendane, 2012) și ”dă un răspuns negativ și categoric unor expresii interogative” (Ridha, 2014).

De asemenea, exprimă interdicția și poate fi folosită alături de alte elemente specifice ale negației pentru a întări ideea susținută de acestea.

– Bidd-kum kahwe? (Vreți (masc.) cafea?)

– La‘. (Nu)

b. – Huwwe rāh ‘a l-madrase? (El a mers la școală?)

– La‘. (Nu.)

c. – Inti sākne fi haḏī l-madine? (Tu (fem.) locuiești în acest oraș?)

– la‘ . (Nu.)

d. – Abū-k t‘llam fī Buḥārest? (Tatăl tău (masc.) a studiat în București?)

– la‘. Fī Craiova. (Nu. În Craiova.)

e. – tašrabiš kahwe! (Nu bea cafea! lit.: Să nu bei cafea! )

– leš la‘? ( De ce nu? )

Se poate observa că atât în întrebarea a. cât și în c. pseudo-verbul bidd și respectiv participiul activ sākne sunt folosite la prezent. Răspunsul acestora este redat de aceeași particulă directa la‘.

În cadrul exemplelor b. și d. verbele sunt folosite la timpul trecut simplu și răspunsul a fost oferit prin intermediul aceleiași particule din cadrul exemplelor a. și c., astfel apare ”izolată ca un răspuns negativ echivalent cu Non! (lb. franceză) sau No (lb. engleză).” (Larcher,2007)

Exemplul e. exprimă o poruncă iar răspunsul acesteia reprezintă o întrebare adresată la modul conjunctiv ”de ce să nu beau cafea ?”, fapt ce exprimă ideea introducerii, prin intermediul acestei particule, o propziție subordonată, completivă indirectă. (De ce să… ?). ”Astfel, ea poate fi combinată cu două tipuri de frază : verbală și nominală”. (Larcher, 2007).

De asemenea, pare a fi ”folosită frecvent în limba arabă” ( Dendane & Dendane, 2012), astfel încât, în exemplele de mai sus ea reprezintă un răspuns categoric.

Wala

”Poate fi descompus în două elemente, wa și la.” (Alsarayeh, 2012).

Este folosit, în general, pentru negarea substantivelor și a numeralelor ce au valoare adjectivală. Wala ḫamsi ewlād. (Nici măcar cinci copii.) și este independent față de morfemul ma-…-š (Al-sarayeh, 2012).

Poate fi interpretat ca particulă de negație sau ca ”element cu proprietate negativă, în funcție de poziția pe care o ocupă intr-o frază” (Hoyt, 2005), însă, este considerat, mai degrabă, ”o particulă ajutătoare decât un simplu marcator al negației”. (Alsarayeh, 2012).

Dacă wala este poziționată înaintea verbului, are sensul unui element specific negației, iar

iar verbul care o precedă este conjugat la forma afirmativă, întregul fenomen al negației fiind suportat de particulă, însă numai pentru aspectul îndeplinit.

Wala ḥada rāḥ ġād. ( Nimeni nu a mers acolo.)

Wala ḥada sāfar ma‘-ha. ( Nimeni nu a călătorit cu ea.)

Dacă wala este poziționată după verb, are sensul unui ”element cu polaritate negativă” (Hoyt,

2005), ceea ce înseamnă că nu poate exprima singură ideea de negației, iar verbul primește marcatorii negației specifici timpului la care este conjugat, astfel ea reprezintă ideea că ”nici măcar cantitatea minimală a structurii nu participă la acțiunea descrisă de verb” (Hoyt, 2005.)

Ma-rāḥ-iš wala aḥad min-hum ġād. ( Nici măcar unul dintre ei nu a mers acolo.)

B-yišrib-iš wala aḥad min-nē kahwe ( Nici măcar unul dintre noi nu bea cafea.)

Miš rāḥ yisāfir wala aḥad min-kum ma‘-nā. (Nici măcar unul dintre voi nu va călători cu noi.)

De asemenea, ”frazele de tip wala pot fi folosite pentru formarea unui răspuns

direct precum : – mīn ǧā ? – wala ḥada. ( – Cine a venit ? – Nimeni.)” (Alsarayeh, 2012).