Caracteristica ecologică și măsuri de protecție în localitatea Cobușca Nouă raionul Anenii Noi [308275]
UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA
Catedra de Agroecologie și Știința Solului
Balan Ivan
Caracteristica ecologică și măsuri de protecție în localitatea Cobușca Nouă raionul Anenii Noi
Teză de licență
Domeniul general de studii 42 ”Științe ale naturii”
Programul de licență 424.1 – Ecologie
”Se admite spre susținere” Autor: _________________
Șef catedră:
Andriucă V., dr., conf. univ.
_____________________ (semnătura)
____________________ (data) Conducător:
[anonimizat]., conf. univ. int.
__________________________
CHIȘINĂU, 2018
CUPRINS
INTRODUCERE 4
I. SINTEZA BIBLIOGRAFICĂ
1.1 Caracteristica ecologică și mediul înconjurător pe teritoriul Republicii Moldova …………
1.2 Măsuri de protecție a mediului în Republica Moldova
1.3 Abordare integrată a responsabilității noastre față de un mediu ecologic în țară ………
1.4 Răspunderea penală pentru încălcarea cerințelor securității ecologice
II. OBIECTELE ȘI METODELE DE CERCETARE
2.1 Obiectele de cercetare
2.2 Metodele de cercetare
III. REZULTATELE CERCETĂRILOR
3.1 Elemente generale privind cadrul natural din r. Anenii Noi și impactul de mediu ecologic
3.2 Caracteristica ecologică și descrierea arialului comunei Cobușca Nouă
3.3 Măsuri de protecție a coridoarelor ecologice din zona cercetată
3.4 Protecțiea ecosistemelor și principii de combatere a factorilor nocivi de mediu din satul Cobușca Nouă
3.5 Caracteristica legislativă a expertizei ecologice
CONCLUZII
RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Cercetarea mediului ecologic impune îndrăzneala de a crede că fiecare dintre noi are un mod propriu de a vedea și interpreta ceea ce e [anonimizat], [anonimizat]-un anumit moment. Cercetarea mediului ne oferă șansa de a [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat] a evoluțiilor viitoare. Rezultantă a [anonimizat] o specie din lumea spontană a [anonimizat].
Scopul cercetărilor. Cercetările efectuate au drept scop de a prezenta beneficul situației ecologice a [anonimizat]. Autorul prin structurarea lucrării demonstrează cu claritate că ecologului îi sunt la îndemână mai multe mijloace de cercetare pentru a [anonimizat] a acestora.
Obiectivele principale propuse în studiul de caz.
[anonimizat]:
– [anonimizat] a fi înlocuite și protecția lor;
– [anonimizat], [anonimizat] a vegetației;
– [anonimizat]iului ecologic;
– starea ecologică și măsuri de protecție a zonei cercetate;
– cunoașterea proprietăților definitorii pentru înțelegerea modului în care funcționează sistemul ecologic.
Noutatea științifică. Analiza celor expuse în lucrare, modul, principiile studiului efectuat în satul Cobușca Nouă, raionul Anenii Noi prezintă o posibilitate de manifestare în evaluare și analiza reală a caracteristicii ecologice și măsurilor de protecție locale necesare.
Proprietățile caracteristicii ecologice reprezintă ansamblul caracteristicilor generale ce permit înțelegerea modului în care se comportă un anumit sistem natural sau socioeconomic. Aceste proprietăți ale mediului definesc contextul în care se înscrie un anumit sistem, elementele sale definitorii, precum și modul cum acesta interacționează cu alte sisteme din jur.
Modul elaborării acestor studii în ceea ce privește cercetarea și realizarea analizelor de laborator privind caracteristica, starea, calitătea ecologică a zonei cercetate au fost efectuate, prin metode chimice și fizico-chimice standart, parțial în laboratorul Agenției Ecologioce din raionul Anenii Noi și a altor instituții în vigoare din Republica Moldova: – Serviciul Hidrometereologic de Stat; Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului ”Nicolae Dimo”; Institutul de Ecologie; Institutul de Georgrafie.
I. SINTEZA BIBLIOGRAFICĂ
1.1 Caracteristica ecologică și mediul înconjurător pe teritoriul Republicii Moldova.
Moldova a participat activ la eforturile internaționale de protecție a mediului. Țara a semnat Declarația Națiunilor Unite cu privire la mediu și dezvoltare de la Rio în 1992, iar ulterior, în 2002, a participat la Summit-ul Internațional privind Dezvoltarea Durabilă de la Johannesburg și a semnat documentul final adoptat. Moldova a participat la Conferință V Ministerială „Un mediu pentru Europa” organizată la Kiev în 2003. După 1991 Moldova a elaborat un cadru cuprinzător de legi, concepții, strategiii, programe și planuri care cuprind toate domeniile principale ce țin de mediul ambiant (Anexa 1). Conform Raportului cu privire la starea mediului în Republica Moldova din 2004 cele mai urgente probleme din sfera ecologică sunt următoarele: protecția solurilor, îmbunătățirea calității apei potabile, managementul ecologic sigur al pesticidelor inutilizabile și interzise și al deșeurilor toxice, conservarea biodiversității, minimizarea efectelor transfrontaliere și diminuarea impactului antropic (Donea et al. 2002).
Degradarea solurilor
Economia Moldovei depinde foarte mult de producția agricolă și 57.7% din terenuri sunt folosite în agricultură. Exploatarea intensivă a terenurilor agricole și folosirea tehnologiilor dăunătoare din punct de vedere ecologic au provocat reducerea considerabilă a productivității și au avut un impact distructiv asupra solului. Starea solului este esențială pentru dezvoltarea unei agriculturi și industrii alimentare productive, orientate spre export. În prezent, însă, productivitatea solurilor agricole este în declin, ceea ce amenință creșterea sectorului agroindustrial și afectează economia națională în ansamblu (Cernova et al. 1994; Călin, 2007; Klaver et al. 1999; Дедю, 1990).
Pământurile erodate ocupă o suprafață de 858 564 hectare sau 33.9% din terenul agricol. În fiecare an această suprafață crește în medie cu 0.9% iar pierderile anuale de sol fertil sunt estimate la 26 milioane tone (Cernova et al. 1994; Duca et al. 2002; Андерсон, 1985).
Prejudiciul cauzat economiei naționale de pierderea producției prin degradarea solului însumează circa 3.1 miliarde lei (251 milioane dolari SUA) anual. Eroziunea are de asemenea implicații sociale odată ce afectează puternic familiile care practică agricultura de subzistență. Aceste familii aparțin celui mai sărac grup al populației și prin urmare nu dispun de resurse financiare pentru a contracara problema dată (Klaver et al. 1999; Sprânceanu, 2004).
Degradarea solului are la bază multe cauze care sunt legate între ele. Lipsa informației și tehnologiilor moderne, în special accesul limitat al populației rurale la informația privind utilizarea eficientă a pământului, duce la folosirea tehnologiilor inadecvate de cultivare și la neglijarea asolamentelor. Aplicarea redusă a îngrășămintelor minerale sau organice a cauzat un bilanț negativ al humusului și elementelor nutritive în sol (Разумовский, 1989).
Folosirea îngrășămintelor minerale a scăzut de la 191 000 tone în 1991 până la 72 700 tone în 2003. Alți factori cum ar fi utilizarea redusă a pesticidelor, salinizarea terenurilor, aratul adânc și tăierea ilegală a fâșiilor forestiere de protecție a terenurilor agricole, au contribuit și ele la fenomenul eroziunii (Dodson, 2012; Frăsânel et al. 1997).
Apele
Calitatea apelor de suprafață este variabilă. Conform indicelui de poluare a apelor (IPA), râurile principale Nistru și Prut au un grad de poluate moderat (categoria III-IV), iar râurile mai mici ca Răut și Bîc sunt mai poluate (categoria IV-VI), pe o scară de la I (poluare minimă) la VI (poluare maximă). Calitatea apei Nistrului are un rol deosebit de important, odată ce acesta reprezintă principala sursă de apă din țară, asigurând cu apă potabilă 82% din populația Chișinăului și constituind sursa a 56% din cantitatea totală de apă captată (EEA, 2008).
Cea mai mare parte a apelor subterane nu corespunde standardelor de calitate pentru apa potabilă din cauza conținutului excesiv de substanțe chimice (fluor, fier, hidrogen sulfurat, cloruri, sulfați) și a mineralizării înalte. Conform Raportului privind starea mediului în Republica Moldova din 2004, poluarea apelor subterane este un fenomen larg răspândit, iar gospodărirea proastă a lor duce la deteriorarea continuă a calității acestora. În zonele rurale unde majoritatea populației se aprovizionează cu apă potabilă din fântâni și doar 17% din familii folosesc surse centralizate de alimentare, apa de calitate proastă are un impact direct asupra stării sănătății populației, cauzând sporirea morbidității și generând cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat și economia în ansamblu (Tulchinsky et al. 2003).
În anii 1990 consumul apei s-a redus drastic. Captarea apelor subterane s-a micșorat de două ori, de la 277 milioane m3 în 1991 până la 132 milioane m3 în 2001. Schimbarea a fost și mai dramatică în domeniul irigației. Consumul apei pentru irigarea culturilor agricole s-a prăbușit de la 898 000 m3 în 1990 până la 92 000 m3 în 1998 și 46 000 m3 în 2002.
Apele reziduale domestice și industriale sunt o sursă majoră de poluare a apelor de suprafață întrucât majoritatea stațiilor de epurare biologică a apelor reziduale (SEB) nu mai funcționează. Din 580 SEB-uri construite înainte de anii 1990, în 2003 mai lucrau doar 104. Capacitatea totală a acestor instalații este de 614 000 m3/zi, dar numai 32% din capacitate sau 198 000 m3/zi este folosită efectiv, majoritatea instalațiilor fiind defecte. Ca rezultat, cantitatea de ape reziduale neepurate sau epurate insuficient a crescut puternic după anul 2000 (Figura 1.1.1) (www.statistica.md).
O altă sursă majoră de poluare sunt scurgerile de ape reziduale din sectorul casnic, 70% din spațiul locativ nefiind conectat la sistemul de canalizare.
Figura 1.1.1 Tendințele în creșterea economică, consumul de energie, poluarea aerului și apei
Aerul
Sectorul energetic și de termoficare este cu siguranță cea mai importantă sursă staționară de poluare a aerului din Moldova. Actualmente Moldova are 2 289 de surse staționare înregistrate, mai ales în sectorul de generare a energiei electrice și termice, dar și în industrie și în servicii (inclusiv 529 stații PECO). Pe parcursul ultimilor câțiva ani, doi factori au contribuit la reducerea emisiilor de la sursele staționare: în primul rând, reducerea cererii de energie și, în al doilea rând, înlocuirea masivă a combustibilului solid și lichid cu gaz natural în centralele electrotermice și cazangerii. Totalul emisiilor a scăzut de la 30 500 tone în 1998 la 16 000 tone în 2003. Pe parcursul aceleiași perioade emisiile de bioxid de sulf s-au redus de aproape 5 ori, a oxizilor de azot cu 38% iar a monoxidului de carbon de aproape 2 ori (Опополь и.д, 2001).
Tabelul 1.1.1 Emisiile în atmosferă, 1995-2003 (estimare), mii tone
În 2003 transportului rutier i-a revenit 85.5% din emisiile surselor mobile de poluare. Emisiile de la automobile depind de o serie de factori cum ar fi condiția tehnică a unităților de transport, calitatea benzinei și starea drumurilor. În 2003 în țară erau înmatriculate 281 000 automobile. Jumătate din ele au o vechime de peste 10 ani, numărul mașinilor noi fiind relativ mic. Folosirea benzinei fără plumb și a motorinei desulfurizate a contribuit la reducerea emisiilor și, în câțiva ani (1999-2003), a dus la creșterea cotei benzinei fără plumb de la 70% la 99% din totalul importurilor. Resursele financiare alocate pentru întreținerea drumurilor și securitatea traficului sunt foarte limitate și nu se prevede ca starea drumurilor să se îmbunătățească în viitorul apropiat. Pe parcursul anului 2003, Inspectoratul Ecologic de Stat împreună cu poliția rutieră au controlat nivelul emisiilor gazelor de eșapament la 14 740 mijloace de transport. Dintre acestea, 7.3% din automobilele pe benzină și 12.6% din cele pe motorină nu corespundeau normelor cu privire la emisii (Budeanu et al. 1982; KPMG, 2008; Duțu, 2008).
Între 1995 și 2002, volumul total al emisiilor în atmosferă s-a redus la jumătate: de la 278.8 la 147.9 mii tone anual. Există însă diferențe între evoluția emisiilor de la sursele staționare și de la cele mobile. Emisiile de la sursele staționare au descrescut până în 2001 după care au înregistrat o ușoară creștere, în timp ce emisiile de la sursele mobile au atins valoarea minimă în 1999 dar au crescut constant de atunci. Cota emisiilor de la diferite tipuri de surse de asemenea este în schimbare. Cota surselor mobile în emisii, tradițional înaltă, a devenit și mai dominantă între anii 1995-2002. În aceeași perioadă, cota emisiilor de la sursele staționare s-a redus de la 17% până la 13% (Tulchinsky et al. 2003; Казначеев, 1983).
Deșeurile
Colectarea și eliminarea deșeurilor menajere și industriale constituie o problemă, dar pe parcursul ultimilor ani Moldova a înregistrat unele progrese în acest sector. Volumul total al deșeurilor a început să scadă din 1997 când stocul total al deșeurilor existente era de 9 milioane tone. La sfârșitul anului 2003 stocul deșeurilor era de 3.7 milioane tone. În 2003 generarea deșeurilor a scăzut iar reciclarea lor a sporit, în comparație cu 2002.
Media deșeurilor generate anual per persoană este de 340 kg (la Chișinău acest indice este de 400 kg pe cap de locuitor). Moldova are aproximativ 1700 de gunoiști, dintre care doar 670 sunt legale. În 2003 gunoiștile ocupau circa 1300 hectare și o jumătate din această suprafață aparținea gunoiștilor ilegale. Majoritatea localităților rurale și a orașelor mici nu dispun de terenuri speciale alocate pentru depozitarea gunoiului și în consecință o parte importantă a deșeurilor menajere și industriale sunt aruncate în mod ilegal pe suprafețe neamenajate cum ar fi marginile drumurilor, malurile râurilor și râpele (www.worldbank.org.md).
Descreșterea cantității de deșeuri industriale poate fi atribuită activității economice reduse. Volumul deșeurilor toxice s-a redus de la 350 tone în 2002 la 112 tone în 2003. Stocurile pesticidelor inutilizabile și interzise prezintă un pericol aparte. În prezent, 1712 tone de pesticide inutilizabile și 865 tone de pesticide toxice interzise sunt stocate în 340 depozite, dintre care 80% nu întrunesc condițiile de siguranță necesare. O altă problemă sunt cele 23 920 tone de uleiuri dielectrice acumulate în sectorul energetic, o parte din ele conținând bifenili policlorurați (BPC). Problema deșeurilor este agravată de lipsa instalațiilor pentru sortarea și prelucrarea deșeurilor, insuficiența resurselor financiare la nivel național și local și depozitarea necorespunzătoare a acestor substanțe (Barnea et al, 1979; www.parliament.md).
Biodiversitatea
Moldova nu a reușit șă extindă suprafața ariilor protejate care în 2005 continuau să ocupe aceleași 1.96 % din teritoriul ei ca și în 1998. Țara dispune de cinci rezervații științifice cu regim de protecție strict. Două dintre acestea sunt destinate conservării ecosistemelor silvice, două, protejării pădurilor de luncă și a cincea, păstrării unui ecosistem acvatic al râului Nistru. Suprafața totală a acestor cinci rezervații este de 19 378 ha (www.fao.org).
Pe lângă aceste zone aflate sub protecție strictă, Moldova mai are 130 de monumente ale naturii, 63 de rezervații naturale și 41 de rezervații peisagistice.
Ariile protejate au o pondere teritorială mult mai mică decât în majoritatea țărilor europene. Pentru comparație, suprafața aflată sub protecție este de 3.3 % în Ucraina, 6.4% în Belarus, 8.9% în Ungaria, 18% în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și 25% în Austria. Suprafața relativ mică a ariilor protejate, amplasamentul lor izolat una față de alta, combinate cu nivelul scăzut de protecție în unele rezervații, oferă puține șanse conservării eficace a diversității biologice (www.fao.org).
Conform Cadastrului funciar, la începutul anului 2002 fondul silvic cuprindea 392 400 ha (11.6% din teritoriul țării), inclusiv 349 500 ha de păduri (gradul de împădurire 10.3%). Nivelul actual de împădurire este considerat insuficient pentru asigurarea unui echilibru ecologic real care ar putea contribui la limitarea unor fenomene ca eroziunea solurilor, alunecările de teren, degradarea resurselor acvatice și secetele tot mai frecvente. Pe parcursul deceniului trecut tăierea autorizată și neautorizată a pădurilor a redus din suprafața lor, dar și alte aspecte cum ar fi pășunatul excesiv, nivelul scăzut al cunoștințelor cu privire la păduri și lipsa gestionării eficiente și a controlului administrativ de asemenea au constituit motive pentru reducerea cotei terenurilor împădurite (www.fao.org).
1.2 Măsuri de protecție a mediului în Republica Moldova
Legislația de bază care se referă la protecția mediului este indicată în Anexa III. Majoritatea acestor legi au fost elaborate între anii 1995 și 1999.
Caracterul suficient de detaliat al mai multor legi de mediu are un impact pozitiv asupra funcționării eficiente a sistemului de reglementare. Alte legi sunt destul de declarative și necesită elaborarea unor acte normative detaliate. Cu toate acestea, cerințele specificate în aceste legi adesea nu sunt respectate, lipsind mecanismele de implementare a lor (Duca et al. 2002).
Caracterul prescriptiv al legilor ecologice și orientarea lor spre abordarea separată a fiecărui compartiment al mediului, are ca efect interacțiunea și cooperarea slabă între sectoare și lipsa unei viziuni integre asupra problemelor ecologice și metodelor de soluționare a acestora. Aceasta este de natură să sporească dificultățile ce țin de implementarea principiului prevenirii și controlului integrat al poluării, din cauza lipsei de experiență în domeniul activităților multi-sectoriale. Abordarea separată a compartimentelor de mediu în legile ecologice, și mai ales în procedurile de implementare a acestora, sunt un motiv de îngrijorare (Stugren, 1994).
De pildă, Legea privind protecția mediului înconjurător (1993) prevede ca agenții economici să obțină și să reactualizeze sistematic autorizațiile pentru folosirea resurselor naturale. În afară de aceasta, agenții economici sunt obligați să folosească în mod eficient energia și apa, să nu admită poluarea solului, să reducă la minimum generarea deșeurilor și folosirea substanțelor toxice, și să reducă emisiile noxelor în aer. Legile ramurale îi obligă pe agenții economici să obțină un set de autorizații de mediu, inclusiv una pentru emisiile în atmosferă, una pentru deversările de ape uzate și alta pentru evacuarea deșeurilor. Alte cerințe cu privire la autorizații sunt stabilite în diverse părți ale legislației privind protecția apei, aerului ș.a.
Valorile emisiilor limită ale poluanților sunt stabilite prin calcule complicate, în baza concentrațiilor maxime admisibile (CMA) ale acestora în aer și apă, care datează din perioada sovietică. Instituțiile abilitate nu au capacitatea necesară pentru a verifica cei peste o mie de poluanți pentru care există standarde de calitate a mediului (CMA), iar echipamentul din dotare deseori nu este suficient de sensibil pentru a detecta substanțele respective în apropierea pragurilor foarte joase impuse de CMA. Metoda combinată – în care caz la stabilirea condițiilor autorizației de mediu sunt urmărite atât valorile limită ale emisiilor cât și standardele de calitate a mediului – aplicată în UE, nu a fost introdusă. Prevederile referitoare la informarea publicului despre cererile de obținere a autorizațiilor și despre deciziile cu privire la eliberarea autorizațiilor nu sunt suficient de clare și se pare că în prezent nu există practica de a informa publicul (www.fao.org).
Expertiza ecologică
Legea privind expertiza ecologică și evaluarea impactului asupra mediului înconjurător (1996) le dă cetățenilor dreptul de a solicita informații privind obiectele și activitățile economice noi și rezultatele evaluării documentației de proiect a acestora. Constituția îi acordă fiecărui cetățean dreptul de a intenta procese judiciare, dar deocamdată nu există exemple de exercitare a acestui drept juridic de către cetățeni.
Explicația principală a acestei stări de lucruri poate fi că adesea oamenii nu își dau seama că dreptul la un mediu ecologic curat este unul din drepturile lor constituționale fundamentale, dar și că publicul are acces limitat la informații de mediu, furnizate la timp și formulate în mod clar. Totuși, acțiuni de acest gen încep să apară și cetățenii încep să recurgă la ONG-le de mediu pentru a intenta procese (Cernova et al. 1994; www.parliament.md; www.fao.org).
Protecția aerului
Legea privind protecția aerului (1997) stabilește că emisiile de poluanți în atmosferă de la sursele fixe de poluare se admit doar în baza unei autorizații. Calcularea emisiilor limită admisibile (ELA) se face pe baza modelelor de dispersare a poluanților. Scopul este de a garanta ca standardele de calitate a aerului (CMA) să nu fie depășite. Standardele de calitate a aerului sunt cele din perioada sovietică și încă nu au fost aduse în corespundere cu cele ale UE. Pentru anumite ramuri industriale (de ex., instalațiile de combustie mari) nu există ELA și toate valorile emisiilor limită sunt calculate separat în fiecare caz. Principiul celor mai bune tehnici disponibile nu este aplicat în țară, iar legislația existentă nu oferă baza legală necesară în acest sens.
Emisiile limită pentru instalațiile care emană compuși organici volatili (COV) de asemenea se bazează pe calcularea parametrilor procesului dispersării lor în atmosferă. Prin urmare, nu există dovezi dacă valorile limită stabilite de legislația UE (cele două Directive COV) sunt urmate, din cauza că instalațiile din țară continuă să rezolve problema respectării standardelor de calitate a aerului construind coșuri mai înalte și sisteme de ventilare mai puternice (www.europa.eu.in; www.fao.org).
Legea privind protecția aerului reglementează și emisiile surselor mobile, dar iarăși, valorile limită folosite sunt cele aplicate pentru mașinile moral învechite din perioada sovietică iar numărul de componente reglementate este foarte limitat – monoxid de carbon și hidrocarburi pentru motoarele pe benzină, și gradul de fumegare (indicator al conținutului de particule în gazele de eșapament) pentru motoarele Diesel (www.europa.eu.in; www.fao.org).
Protecția apei
Actul juridic de bază al legislației din domeniul resurselor acvatice este Codul apelor (1993), care oferă motive de îngrijorare similare celor descrise mai sus în legătură cu managementul calității aerului. Nivelele autorizate ale deversărilor se bazează pe standardele de calitate a apelor de suprafață (CMA). Metodologia de calculare a deversărilor limită admisibile (DLA), reieșind din valorile CMA, se bazează pe calcularea gradului de diluare a apelor poluate și datează din perioada sovietică. Criteriul de bază pentru calcularea DLA constă în faptul că poluanții eliminați în bazinele acvatice recipiente nu trebuie să depășească concentrațiile maxime admisibile stabilite pentru modul de folosință respectiv (în Moldova, în toate cazurile sunt aplicate CMA pentru bazinele cu destinație piscicolă). Standardele de calitate pentru apele de suprafață sunt extrem de stricte deoarece se bazează pe conceptul unui risc nul. Faptul că ele sunt nerealist de stricte conduce la recunoașterea generală a ideii că este imposibil de respectat cerințele legale în vigoare. Uneori componentele naturale ale apei subterane (de ex. sulfații) pot atinge concentrații mai înalte decât valoarea limită autorizată din bazinul acvatic receptor, ceea ce face imposibilă respectarea acestor cerințe. Trebuie creată o legătură realistă între standardele de calitate a apelor de suprafață și normele de deversare; de preferat este ca ambele să fie stabilite direct de legislație (www.europa.eu.in; www.fao.org).
Deșeurile și substanțele toxice
Cadrul legislativ existent nu stabilește nici o obligațiune de ordin juridic pentru companiile care lucrează cu substanțe toxice, în sensul elaborării unor planuri de prevenire a accidentelor și de securitate. Principiile legislației UE cu privire la controlul riscurilor de producere a unor accidente majore cauzate de substanțe periculoase nu au fost încă incluse în legislația națională. Lipsesc prevederile care ar obliga întreprinderile să elaboreze strategii de prevenire a unor accidente majore, precum și sisteme de securitate, inclusiv elaborarea unor planuri externe pentru situații excepționale și unor rapoarte cu privire la securitate. O serie de acte legislative se referă la problema gestionării deșeurilor. Cele mai importante dintre ele sunt prezentate în Anexa 1 (www.europa.eu.in; www.fao.org; www.ncu.moldova.md).
Legea privind protecția mediului înconjurător (din 1993) prevede obligațiuni de ordin general pentru agenții economici, cerându-le să introducă tehnologii care ar minimiza formarea deșeurilor, să țină evidența deșeurilor produse și să prelucreze deșeurile reciclabile pe teritoriul lor sau la întreprinderi specializate.
Definiția actuală și stabilirea categoriilor de deșeuri continuă să se bazeze pe clasificările adoptate în cadrul sistemului sovietic. Clasificarea internațională a deșeurilor încă nu a fost introdusă (www.europa.eu.in; www.fao.org; www.medium.un.md).
Legea privind protecția mediului înconjurător mai prevede stabilirea unor impozite pentru depozitarea și prelucrarea deșeurilor de producție și menajere, precum și a unor standarde tehnice privind transportarea, depozitarea la suprafață, incinerarea și îngroparea componentelor nereciclabile ale deșeurilor. Legea privind plata pentru poluarea mediului (1998) detaliază aceste principii.
Legea privind deșeurile de producție și menajere (din 1997) stipulează necesitatea elaborării de către Guvern a unui Plan național de gestionare a deșeurilor. Conform Legii privind protecția mediului înconjurător, autoritățile locale sunt obligate să elaboreze programe ecologice locale care ar putea include planuri pentru managementul local al deșeurilor în localitățile respective. Deocamdată nu au fost elaborate planuri de gestionare a deșeurilor la nivel de raion, întru dezvoltarea Planului național de gestionare a deșeurilor (www.europa.eu.in; www.fao.org; www.medium.un.md).
Legea privind protecția mediului înconjurător menționează trei categorii principale de deșeuri: deșeuri solide care nu prezintă pericol, deșeuri toxice (periculoase) și deșeuri nucleare. Până în prezent lipsește lista deșeurilor care s-ar încadra în aceste categorii. Nu există o definiție a deșeurilor periculoase care ar corespunde legislației UE.
Legea privind protecția mediului înconjurător interzice importul și tranzitul deșeurilor nucleare pe teritoriul Republicii Moldova (www.europa.eu.in; www.fao.org; www.medium.un.md).
Conform unuia dintre principiile legislației UE cu privire la deșeuri, gestionarea deșeurilor este o sarcină care trebuie realizată preferabil la nivel regional. Un astfel de principiu încă nu a fost inserat în legislația moldovenească și nici practici de acest gen nu există deocamdată. Nu există reglementări în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de mediu pentru incineratoarele de deșeuri și nici nu sunt stabilite valori limită pentru emisiile acestora. Astfel incineratoarele de deșeuri, dacă vor fi construite după cum este planificat, vor fi reglementate ca orice altă sursă fixă de poluare, prin calcularea dispersării emisiilor.
Legislația țării cu privire la depozitarea și înhumarea deșeurilor trebuie să fie perfecționată pentru a stabili un cadru de introducere a plăților pentru eliminarea deșeurilor care ar reflecta costurile reale ale depozitării/înhumării lor printr-o metodă ecologic sigură.
Legislația actuală cu privire la deșeuri nu conține cerințe specifice privind deșeurile petroliere, deșeurile de dioxid de titaniu, bifenilii policlorurați (BPC), nămolul de la stațiile de epurare, bateriile uzate și ambalajele.
Unele din aceste substanțe pot fi clasificate drept toxice și în acest caz sunt încadrate într-un regim special ce prevede în primul rând raportarea obligatorie de către producătorii deșeurilor.
Legislația cu privire la clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor periculoase încă nu a fost elaborată într-o măsura comparabilă cu legislația UE. Nu există cerințe oficiale privind testarea și notificarea substanțelor periculoase. Nu sunt desemnate nici autoritățile responsabile pentru stabilirea cerinței cu privire la etichetare și pentru controlul aplicării etichetării, nici structurile tehnice necesare pentru administrarea fluxului de informații referitor la plasarea preparatelor chimice noi pe piață (Legislația ecologică RM, 2016).
Alte domenii
Țara abia începe să introducă conceptul de management ecologic în companiile industriale. Nu există sprijin legislativ pentru a promova introducerea sistemelor de management ecologic. Nu există sisteme de management ecologic și audit (EMAS) pe care întreprinderile le-ar putea prelua în vederea introducerii managementului de mediu în ciclul lor de producție. Pe de altă parte, agenții economici nu manifestă nici un interes pentru implementarea unor astfel de sisteme. Resursele economice sunt foarte limitate și nu există stimulente prea mari pentru îmbunătățirea performanței ecologice a companiilor. Unele întreprinderi au instituit un sistem compatibil cu cerințele ISO 14000 însă nu au fost acreditate de nici o autoritate națională.
Tendință generală a autorităților este de a aborda probleme ca managementul de mediu la întreprinderi mai curând prin elaborarea unor standarde obligatorii decât prin stabilirea unui sistem și a unui program voluntar cu scopul de a promova ideea și de a implica agenții economici. Situația este similară și în domeniul etichetării ecologice, un concept care abia începe să fie introdus.
Problema organismelor modificate genetic (OMG) încă nu a fost abordată în sensul practic al cuvântului. În anul 1998 a fost adoptat regulamentul privind licențierea în sfera cercetărilor aplicate în genetică și microbiologie. Acest regulament conține unele prevederi generale referitor la microorganismele modificate genetic și OMG, dar nu acoperă setul complet al legislației UE în acest domeniu.
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (din 1998) și Legea privind protecția mediului înconjurător desemnează MERN drept autoritatea responsabilă de reglementarea domeniului protecției naturii. Responsabilitatea pentru managementul zonelor împădurite a fost delegată Agenției pentru Silvicultură “Moldsilva”. Autoritățile locale de asemenea au responsabilități în domeniul protecției naturii, mai ales în ceea ce privește gestionarea monumentelor naturii (www.fao.org; www.medium.un.md).
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat oferă baza legală pentru desemnarea zonelor protejate. Ea include o listă a ariilor cu regim de protecție și o listă de specii protejate, solicitându-i MERN să elaboreze legislația secundară în acest domeniu. Până în prezent a fost elaborat un singur regulament care stabilește zonele umede cu statut de rezervații științifice.
Legea privind expertiza ecologică și evaluarea impactului asupra mediului înconjurător obligă la luarea în considerare a impactului proiectelor noi asupra zonelor aflate sub protecție.
În ceea ce privește protecția habitatelor, legislația națională încă nu corespunde cerințelor UE în acest domeniu. Habitatele nu au fost identificate ca atare, iar resursele și mecanismele de gestionare a habitatelor sunt deocamdată destul de limitate (www.fao.org; www.medium.un.md).
Strategia națională și Planul de Acțiuni în domeniul conservării diversității biologice (2001) stabilesc un cadru pentru structurarea politicii de protecție a biodiversității și habitatelor și identifică etapele de aducere a legislației naționale în corespundere cu cerințele UE.
Conservarea speciilor de păsări sălbatice este abordată în două legi : Legea regnului animal (1995) și Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (1998). Cea din urmă include o listă a speciilor de păsări protejate, inclusiv toate speciile enumerate în Convenția de la Bonn privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice. Comerțul cu specii ce aparțin florei și faunei sălbatice este reglementat prin Legea regnului animal și prin Regulamentul privind înființarea, înregistrarea, completarea, păstrarea, exportul și importul colecțiilor de animale și plante din flora și fauna sălbatică (2003). Legislația națională care trebuie să acopere cerințele Convenției privind comerțul internațional cu specii periclitate din flora și fauna sălbatică (CITES) încă lipsește (www.europa.eu.int; www.fao.org; www.medium.un.md).
1.3 Abordare integrată a responsabilității noastre față de un mediu ecologic în țară.
Problemele de mediu sunt deosebit de complexe, deoarece cauzele sunt interdependente, fapt ce necesită acțiuni la toate nivelurile: autorități locale, naționale și regionale, precum și la Uniunea Europeană, fiecare având propriul rol în creșterea responsabilității față de protecția mediului (Duca et al. 2002; Дедю, 1990;.
Este recunoscut la scară largă că pentru obținerea unor rezultate de succes trebuie utilizată abordarea integrată pentru a administra mediul înconjurător, prin adoptarea de strategii pe termen lung și de planuri de acțiune. Aceasta presupune o analiză detaliată a legăturilor dintre diferite politici și responsabilități, inclusiv legăturile între diferite niveluri administrative.
Efecte contradictorii ale tehnologiei asupra mediului ecologic. Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau considerate a fi suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Perfecționarea și modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri științifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu și pe cele energetice. Ca urmare a industrializării și a creșterii producției de bunuri, au sporit mult numărul și cantitatea materialelor ce afectează mediul ambiant (www.fao.org; www.medium.un.md).
Presiune asupra mediului ecologic. Tot mai des, o parte dintre materiile prime, produse intermediare sau finale, deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă și sol (EEA, 2008). Ploile acide sunt relativ frecvente, ca urmare a prezenței bioxidului de sulf din aer, cauzată de dezvoltarea proceselor termice și de utilizarea unor combustibili inferiori. În atmosferă sunt evacuate importante cantități de oxizi de azot, oxizi de carbon, negru de fum, săruri și oxizi ai metalelor antrenate de gazele de ardere, cu efecte dăunătoare asupra vegetației, în general, și direct sau indirect asupra omului.
Studiile realizate de Institutul Blacksmith arată că 600 de milioane de oameni, majoritatea provenind din țări în curs de dezvoltare, vor muri prematur din cauza expunerii la deșeuri industriale (Blacksmith Institute, 2009).
Minele, centrele de reciclat baterii și cele în care se tratează pielea animalelor sunt, de cele mai multe ori, zone cu o toxicitate extremă în țările în curs de dezvoltare. Chimicalele întâlnite aici provoacă retardarea la copii și cancer.
La acest început de mileniu, lumea se află în efervescență. Schimbările care au avut și vor avea loc creează, într-o viziune optimistă, speranțe pentru remedierea, fie și treptată, a mediului înconjurător.
Mediul natural, adică aerul, apa, solul și subsolul, formele de viață pe care aceste ecosisteme le creează și le susțin reprezintă imaginea cea mai comună pe care omul obișnuit și-o face atunci când vorbește despre mediul înconjurător (www.fao.org; www.medium.un.md).
Însă, actualmente, mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, ci și activitatea și creațiile omului, acesta ocupând o dublă poziție, și anume: de „component” al mediului și de „consumator/beneficiar” al acestuia.
Conceptul actual de mediu înconjurător are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze și să urmărească funcționarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Prin resurse naturale se înțelege totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană (Barnea et al. 1979; Doroftei et al. 1999; Frăsânel et al. 1997; Tulchinsky et al. 2003):
resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili;
resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;
resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală și a valurilor.
În întreaga activitate de protecție a mediului înconjurător se urmărește nu numai folosirea rațională a acestor resurse, ci și corelarea activității de sistematizare a teritoriului și localităților cu măsuri de protejare a factorilor naturali; adoptarea de tehnologii de producție cât mai puțin poluante; echiparea instalațiilor tehnologice și a mijloacelor de transport generatoare de poluanți cu dispozitive și instalații care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător; recuperarea și valorificarea optimă a substanțelor reziduale reutilizabile.
Creșterea economică se bazează în mare majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, țiței, gaze naturale.
Problema reziduurilor activităților umane a luat proporții îngrijorătoare, iar poluarea, degradarea apei și a aerului, amenințarea păturii de ozon, deșertificarea, deșeurile toxice și cele radioactive – prin acumularea lor – provoacă alterarea calității factorilor de mediu. Acestea reprezintă cauza unor dezechilibre în faună și floră, în sănătatea și bunul mers al colectivității umane, în special din zonele supraaglomerate.
Cum ar trebui să fie calitatea mediului ecologic.
Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și este rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacționează, influențând condițiile și posibilitățile de dezvoltare viitoare a societății.
Orice activitate umană, și implicit existența individului, este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecărei componente, își pun amprenta asupra factorului uman.
Ansamblul de relații și raporturi de schimburi ce se stabilesc între om și natură, precum și interdependența lor influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață și muncă, perspectivele dezvoltării societății în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conținutul activității, cât și crearea condițiilor de existență umană (www.fao.org; www.medium.un.md).
Ca urmare, mediul trebuie adaptat și organizat pentru a răspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse și prelucrarea lor pentru a deservi populația. Această dependență cunoaște un mare grad de reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului ecologic.
Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului ecologic, protejarea lui – ca necesitate a supraviețuirii și progresului – reprezintă o problemă de interes major și de certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului prin diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra acestuia.
Poluarea și diminuarea drastică a resurselor de materii prime regenerabile, în cantități și ritmuri ce depășesc posibilitățile de refacere pe cale naturală, au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar (EEA, 2008).
Cercetările amănunțite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat într-un ansamblu de acțiuni și măsuri care prevăd:
cunoașterea temeinică a mediului, a interacțiunii dintre sistemul economic și sistemele naturale, cu consecințele de rigoare;
utilizarea rațională și cu maximum de economicitate a resurselor naturale;
prevenirea și combaterea degradării mediului provocată de om, dar și din cauze naturale;
armonizarea intereselor imediate și de perspectivă ale societății în ansamblu sau a agenților economici privind utilizarea factorilor de mediu.
Politici de mediu ecologic. Politicile de mediu au cunoscut două etape în evoluția lor (Călin, 2007). Prima etapă avea ca obiectiv soluționarea unor probleme legate de contaminarea aerului, a apei, tratarea deșeurilor solide urbane și conservarea spațiilor naturale, punând accent pe principiul poluator-plătitor, acțiunile corective fiind prioritare celor preventive.
Cea de-a doua etapă a politicilor de mediu, începută spre sfârșitul anilor ’70, aduce o nouă filosofie concepută în jurul noțiunii de dezvoltare durabilă. Politicile de mediu devin preponderent anticipative, implicând într-o măsură sporită societatea civilă.
Totodată, se evidențiază tendințe de globalizare și de integrare în sistemul politicilor social-economice. Astfel, se încearcă armonizarea orizonturilor timpului economic cu cele ale timpului biologic, ecologic, trecându-se la o abordare sistemică a economiei și mediului.
Integrarea politicilor de mediu în cele economice implică constrângeri și oportunități atât în politicile economice, cât și în cele de mediu.
Inovarea tehnologică are un rol capital în procesul de integrare a mediului și economiei. Amploarea problemelor de mediu sugerează că progresele tehnologice nu vor fi de ajuns pentru rezolvarea noilor provocări la care guvernele vor trebui să facă față.
Conform Raportului Eurobarometru publicat în martie 2016, mai mult de două treimi dintre cetățenii europeni preferă ca deciziile în materie de politică a mediului să fie luate la nivelul Uniunii Europene (Eurobarometru, 2016).
Potrivit sondajului, cetățenii europeni sunt din ce în ce mai conștienți de rolul pe care îl joacă mediul înconjurător în viața de zi cu zi. Mai mult de 95% dintre cetățenii europeni sunt de părere că protecția mediului este importantă. Aproximativ 80% susțin că mediul le influențează calitatea vieții și afirmă că, prin eforturile proprii, pot să contribuie la protejarea acestuia.
De asemenea, este relevat faptul că schimbările climatice ocupă primul loc pe lista preocupărilor ecologice ale cetățenilor, urmate de poluare și de dezastrele provocate de om.
Majoritatea copleșitoare a europenilor consideră că UE ar trebui să facă mai mult pentru mediu, iar deciziile care privesc mediul înconjurător ar trebui luate la nivel european, fiind necesară o legislație armonizată la nivel european și, de asemenea, consideră că Uniunea ar trebui să ajute și alte state să-și îmbunătățească standardele de mediu.
Protecția mediului ecologic și creșterea economică în Europa. Protecția mediului ecologic devine un sector distinct în economia societății omenești, preocupările în acest domeniu vizând orice latură a activității umane (Klaver et al., 1999).
Creșterea economică actuală, alimentată de progresul științific și tehnic, este distructivă pentru mediu și aduce riscuri crescute omenirii. Relația dintre creșterea economică și calitatea vieții dezvoltă ideea că este important de știut ce tip de creștere trebuie promovat.
O creștere economică puternică antrenează o presiune crescută asupra mediului, având efecte negative prin deșeuri, emisii poluante, transformarea spațiului public.
Pe de altă parte, creșterea economică are efecte pozitive chiar și asupra mediului, permițând alocarea de mijloace financiare pentru implementarea politicilor de mediu, accelerarea progresului tehnic, favorizarea nivelului de trai, a confortului și a educației.
De multe ori însă, măsurile de protecție a mediului provoacă efecte contradictorii – de exemplu, dacă reglementările în domeniu nu prevăd termene de adoptare rezonabile pentru firme, legea nu se respectă. Odată ce procedurile sunt clar definite, întreprinderile își adaptează progresiv aparatul productiv, iar investițiile alocate mediului pot deveni un factor de creștere economică (Borzel, 2007).
Pentru asigurarea unui punct de echilibru, intervin diverși actori implicați: puterea publică, întreprinderile, organizațiile nonguvernamentale, partidele politice, societatea civilă.
Pentru protejarea mediului trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare și stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.
În ceea ce privește modalitățile de protejare, se impune soluționarea a trei categorii de probleme:
crearea unui sistem legislativ și institutuțional adecvat și eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare;
evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de finanțare a acestora;
elaborarea unor programe pe termen lung, corelate pe plan național și internațional, pentru o viziune de ansamblu.
Referitor la evaluarea costurilor și stabilirea modului în care acestea sunt suportate, se poate susține ideea că protejarea mediului este costisitoare și nu pot fi întotdeauna identificați factorii poluatori. Din cauza acestei situații, costurile de protejare a mediului se împart între societățile comerciale potențial poluatoare și stat.
Fondurile alocate protejării mediului diferă de la o țară la alta, în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecăreia.
În vederea elaborării unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificați toți factorii de mediu și zonele în care pot apărea probleme de poluare. Un astfel de program presupune totodată evaluarea costurilor necesare și stabilirea responsabilităților pentru derularea proiectelor.
Protecția mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu, dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înființarea unor organizații internaționale ce au ca principal obiectiv adoptarea unor soluții de diminuare a poluării și creșterea nivelului calității mediului în ansamblu (Duțu, 2008).
Comisia Europeană a elaborat un raport al situației ajutoarelor de stat în domeniul protecției mediului, potrivit căruia acestea s-au dublat în perioada 2001- 2016, de la 7 la 14 miliarde de euro.
Cu toate acestea, datele arată diferențe mari între statele membre privind cheltuielile pentru mediu, raportate la produsul intern brut (PIB). Germania, Danemarca și Suedia au cheltuit, în perioada 2004-2006, între 0,32% și 0,77% din PIB pentru ajutoare ecologice. În alte țări, procentele sunt mult mai mici – de exemplu, în Marea Britanie – 0,06%, în Franța – 0,01%, iar în Italia procentul este aproape de zero.
Reducerea poluării ar trebui să fie un deziderat în vederea protejării mediului. În acest sens, se fac eforturi la nivelul comunităților naționale și locale.
De exemplu, unul dintre motivele pentru care se produce poluarea luminoasă este calitatea îndoielnică a iluminatului public. Lampadarele sferice care transmit mai multă lumină spre cer decât spre sol sunt cele mai mari surse de poluare și risipesc energia în mod inutil. Iluminatul devine mai eficient prin utilizarea lampadarelor îndreptate spre pământ, care transmit luminozitatea în scopurile pentru care au fost instalate.
Țara care are cele mai aspre legi împotriva poluării luminoase este Slovenia. Acest stat a stabilit, printre altele, o țintă de consum energetic pentru iluminarea stradală de 50 de kilowați/oră pe an pe locuitor, ceea ce înseamnă jumătate din acest tip de consum energetic al Franței, țară care a luat exemplul celorlalte state și a introdus în legislația din domeniu stipulări cu privire la poluarea luminoasă.
În ultima perioadă, britanicii folosesc mai rar uscătoarele de rufe, utilizează becuri ecologice și renunță mai des la mașini de teama încălzirii globale, arată un sondaj efectuat recent online de organizația Christian Aid (EEA, 2016).
Potrivit sondajului la care au participat 2.127 de adulți, 9 din 10 persoane au luat deja măsuri pentru reducerea emisiilor de bioxid de carbon, 75% dintre aceștia au schimbat becurile tradiționale cu unele ecologice, 70% nu lasă niciun aparat electric în stand-by, 57% nu mai pornesc sistemele electrice de încălzire dacă nu este necesar, iar 42% folosesc mașina de uscat rufe tot mai rar.
Schimbările stilului de viață s-au extins și la capitolul transport, astfel că 36% renunță adesea la mașină, iar 19% zboară mai puțin cu avionul.
Rezultatele sondajului arată că 77% dintre britanici cred că guvernul ar trebui să ia mai multe măsuri de reducere a emisiilor de bioxid de carbon și să preia conducerea în cadrul negocierilor internaționale privind schimbările climatice.
Factori responsabili față de protecția unui mediului ecologic. Presiunea activității omului asupra mediului natural crește foarte rapid. De asemenea, se accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulația mărfurilor.
Totodată, spațiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluție își pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului ecologic și a componentelor sale.
Comportamentul individului poluează mediul într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma activității cotidiene, fie a consumurilor turistice (Roberts, 2007).
Prin dezvoltarea activității umane sunt afectate toate componentele mediului în proporții diferite. Între aceste elemente, cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile și rezervațiile, precum și biosfera.
În consecință, conservarea funcțiilor igienico-sanitară, recreativă și estetică ale componentelor mediului natural constituie garanția unei dezvoltări continue a societății umane, iar preocupările trebuie să vizeze atât autoritățile, cât și toate componentele societății civile la nivel local, național, european și internațional.
Implicarea populației asupra unui mediului ecologic. Majoritatea populației urbane din Republica Moldova are un comportament prietenos cu mediul și este favorabilă energiei regenerabile, iar pentru mai mult de jumătate dintre moldoveni, problemele de mediu ecologic se află pe locul doi după sărăcie (Donea et al. 2002).
Campaniile ecologice sunt încă la început în Republica Moldova. Specialiștii în domeniu apreciază că adulții se pot adapta destul de greu constrângerilor ecologice.
Foarte mulți corespondenți, 88%, cred că la nivel național nu se pune accent pe protecția mediului și cei mai mulți sunt nemulțumiți în ceea ce privește suprafața verde din orașul în care locuiesc. În plus, peste 80% recunosc că propriul lor comportament este un principal factor poluator, pe locurile următoare situându-se poluarea auto și factorii industriali.
În privința măsurilor pe care sunt cel mai dispuși să le adopte, s-a precizat reducerea consumului de apă și de energie electrică.
Implicarea redusă a populației în rezolvarea problemelor de mediu, respectiv în programele de colectare și recuperare a deșeurilor, poate fi explicată prin:
lipsa unui mecanism sistematic de informare în legătură cu prezervarea mediului înconjurător și cu consecințe asupra încălcării normelor de mediu;
slaba coordonare a acțiunilor referitoare la administrarea deșeurilor întreprinse de responsabilii locali la care să fie cooptați și cetățenii;
precaritatea fondurilor aflate la dispoziția autorităților reduce posibilitatea organizării de campanii de educare ecologică a copiilor și adulților;
antrenarea redusă în procesul decizional diminuează oportunitățile cetățenilor de a se exprima direct, prin promovarea unor inițiative în privința politicilor de mediu ecologic.
Tinerii cu vârste sub 35 de ani sunt cei care se gândesc cel mai puțin la ecologie, arată studiul „Ecologiștii din Republica Moldova” din 2016, realizat on-line. Astfel, aproape 20% dintre respondenții din mediul urban, încadrați în această categorie de vârstă, menționează că nu au auzit de nicio acțiune ecologistă, iar cei mai mulți dintre ei sunt sceptici în privința rezultatelor concrete ale acestor campanii (www.medium.un.md).
În cazul respondenților din afara Bucureștiului, doar 34% au luat parte în ultimul an la o acțiune de acest gen. Din categoria persoanelor cu vârste peste 35 de ani, mai bine de 56% dintre ei au participat la campanii de plantare a copacilor sau de strângere a deșeurilor.
În ultimii ani, opinia publică a devenit din ce în ce mai preocupată de problemele mediului înconjurător, acestea fiind adesea reflectate în comportamentul consumatorului, remarcându-se o mare nevoie pentru produsele care nu sunt periculoase pentru mediu ecologic.
Implicarea ONG-urilor. Centrul Educațional Soros a realizat în noiembrie 2016 o evaluare națională a organizațiilor neguvernamentale de mediu (ONGM) din țară (Centrul Educațional Soros, 2016). Din studiu reiese că majoritatea acestora întâmpină dificultăți în comunicarea cu presa și cu instituțiile guvernamentale și că marea lor problemă este lipsa de fonduri. Lucrurile evoluează însă mai bine la nivel local, unde interacțiunea și comunicarea cu restul actorilor sociali sunt mai frecvente.
De asemenea, studiul arată că 90% dintre ONGM-uri susțin că acțiunile lor au ca principali beneficiari tinerii și copiii.
În primul raport al asociației Recolamp (Organizația, nonprofit de gestionare a deșeurilor de surse de iluminat), realizat după înființarea acesteia, în septembrie 2017, se arată că moldovenii au reciclat în 2016 circa 160 de tone de becuri (Recolamp, 2018).
Asociația a fost desemnată de către Ministerul Mediului să gestioneze la nivel național acest flux de deșeuri, drept pentru care a înființat puncte de colectare și a impus Timbrul Verde – taxa pentru colectarea deșeurilor.
Colectarea deșeurilor de surse de iluminat face parte din cadrul politicilor europene de diminuare a costurilor și economisire a resurselor în domeniul energetic, dar și de protejare a mediului. Spre exemplu, specialiștii au calculat că Europa ar face o economie anuală de șapte miliarde de euro dacă ar fi folosite cu 50% mai multe becuri economice – care au un consum mai mic și o durată de viață mai mare.
Implicarea Uniunii Europene. Actualmente, nu se mai poate considera că producția de deșeuri reprezintă unul dintre indicatorii ce sunt expresia consumului și bunăstării, ci relevă progresul unei societăți, cât de eficientă este aceasta în relația cu consumul de resurse naturale și operațiile de tratare a deșeurilor (www.europa.eu.in; www.fao.org).
Modelul nostru de producție-consum trebuie adaptat la cerința de minimizare a presiunii asupra mediului.
Legislația joacă un rol important în controlul poluării (Duțu, 2008). Totuși, legislația actuală se concentrează cu precădere asupra răspândirii regulate a poluării și mai puțin asupra cauzelor care o determină. În Uniunea Europeană, legislația mediului înconjurător este din ce în ce mai stufoasă, iar acolo unde există pericolul ca situația să devină critică, constrângerile sunt foarte mari.
Legislația UE reprezintă una dintre cele mai penetrante măsuri cu privire la controlul mediului înconjurător, probabil ca rezultat al mai multor factori: un puternic lobby politic, în special în țări cum ar fi Germania, o gândire la nivel academic asupra domeniului ecologiei în țări ca Suedia și Olanda și presiunea unor organisme internaționale precum Greenpeace.
Ideea folosirii sistemelor de management al mediului (SMM) este susținută din punct de vedere politic de Uniunea Europeana. Al cincilea Program de acțiune cu privire la reorganizarea legislației nu a putut soluționa toate problemele mediului, fiind nevoie de realizarea unei dezvoltări durabile. Acest program include instrumente de bază ale pieței precum și înțelegeri bilaterale – SMM, eco-auditul și eco-caracterizarea încadrându-se în această categorie.
Instrumentele de bază ale pieței sunt destinate unei analize interne a costurilor mediului înconjurător. Trebuie să se demonstreze necesitatea utilizării cu responsabilitate a resurselor limitate de către consumatori și producători și să se minimizeze diferitele tipuri de poluare și pierderile. Sistemele de management al mediului introduc elemente ale economiei de piață în domeniul mediului înconjurător, prin intermediul competiției promoționale între activitățile industriale (www.parliament.md).
Ceea ce se urmărește este ca piața să recompenseze organizațiile care folosesc SMM, rezultând o presiune care va încuraja și celelalte companii să le urmeze exemplul. Rezultatul general s-ar putea concretiza în mai multe organizații care vor deveni active în îmbunătățirea performanțelor mediului înconjurător.
SMM adoptă principiul plății poluatorului și cel al prevenției, care sunt parte a politicii de mediu a Uniunii Europene, prin plasarea responsabilității asupra afacerii și folosirea unei abordări proactive, opusă celei reactive.
Sistemul standard al managementului mediului înconjurător se referă la mecanismele de bază ale pieței, care au ca scop îmbunătățirea performanțelor organizațiilor.
Structura de realizare a SMM urmărește calitatea sistemelor de management (CSM) care se bazează în special pe asigurarea calității produsului finit, în timp ce sistemele de management ale mediului nu au în vedere produsul finit (www.statistica.md).
Printre principalele scopuri ale SMM-urilor menționăm:
promovarea activităților care pot avea un impact semnificativ asupra mediului ecologic;
perfecționarea continuă a proceselor de management al mediului ecologic;
conștientizarea presiunii mediului asupra afacerilor.
Multe companii se confruntă cu dificultăți, cele de natură financiară fiind în mod evident o particularitate relevantă în mediul afacerilor. Cu toate acestea, presiunile privind mediul înconjurător au înregistrat o creștere semnificativă atât pe plan local, cât și pe plan internațional.
1.4 Răspunderea penală pentru încălcarea cerințelor securității ecologice.
Securitatea ecologică este una dintre componentele de bază ce țin de asigurarea securității generale a statului, care, în mod plenar și e-cient, contribuie la dezvoltarea durabilă. Iar securitatea industrială este o componentă de bază a securității ecologice. Activitatea societății umane în domeniul industriei trebuie reorientată spre alt model de dezvoltare socio-economică, de-nit de Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (UNCED) ca dezvoltare durabilă, prin care s-ar obține neutralizarea impactului negativ al acestei activități asupra mediului (Duca et al. 2002; Дедю, 1990)
Legea penală (art. 223 Cod penal) incriminează încălcarea cerințelor securității ecologice la proiectarea, amplasarea, construcția sau punerea în exploatare, precum și la exploatarea construcțiilor industriale, agricole, științi- ce sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă încălcarea a provocat: a) mărirea esențială a nivelului radiației; b) daune sănătății populației; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave. Securitatea ecologică este una dintre componentele de bază care contribuie esențial la asigurarea securității generale a statului și la dezvoltarea durabilă a acestuia. Conceptul de securitate a evoluat de-a lungul timpului, iar în prezent este considerat un concept multidimensional, în care sunt incluse următoarele componente: militară, politică, economică, socială, culturală și ecologică. Dimensiunea ecologică este una din cele mai importante dimensiuni ale securității, determinată atât de complexitatea problemelor ecologice (efecte multiple, fără soluții simple și individuale) cât și de caracterul transnațional al amenințărilor și pericolelor. O deniție, considerată adecvată, stipulează că securitatea ecologică este „starea unei națiuni, comunități sau a unui individ de a la adăpost de amenințările rezultate din: raritatea resurselor mediului; degradarea mediului; schimbările neprielnice de mediu, generate de cauze naturale sau antropice și de tensiunile și conictele care au la bază considerente de ordin ecologic. 1 ” Dacă comunitatea mondială va iniția tranziția pe calea dezvoltării durabile, atunci ea va nevoită să creeze și să accepte modelul universal al viitorului dorit, prototipul căruia este expus în documentele Conferinței ONU privind mediul ambiant și dezvoltarea (Donea et al. 2002).
Acest model pnal pe deplin poate finumit noosferă, deși problema nu se limitează doar la terminologie, ci în ansamblul de principii ale dezvoltă- rii acceptate de comunitatea mondială, care manifestă în ansamblu un caracter al asigurării securității generale sau coevolutiv (epoca noosferei). Un loc important în politica statului îl ocupă solu- ționarea problemelor de asigurare a securității ecologice, fapt conrmat de Constituția Republicii Moldova (art. 37), care garantează dreptul ecărui om la un mediu înconjurător neprimejdios. Securitatea ecologică este starea mediului înconjurător în care totalitatea cauzelor și consecințelor naturale și ale activităților antropogene (de producție, militare, comunicații, construcții, științice, informa- ționale, de recreație, medico-biologice si alte genuri, inclusiv acțiuni de prevenire a consecințelor calamităților naturale și situațiilor excepționale) exclud sau reduc la minimum schimbările ce conduc la degradarea ecosistemelor mediului și impactului negativ asupra sănătății populației. Interacțiunea efectivă a politicii ecologice cu măsurile din domeniul securității, în general, precum și colaborarea în scopul protecției mediului înconjurător, contribuie la diminuarea impactului activităților economice, stimularea stabilității și menținerea echilibrului ecosistemelor naturale, extinderea dialogului politic și credibilității între țări și regiuni. În prezent, jurisprudența CEDO s-a cristalizat în garantarea protecției mediului ca un drept individual sub trei aspecte principale: apartenența sa la conținutul dreptului garantat de art. 8 par. 1 din Convenție, existența unui drept la informare privind calitatea și pericolele pentru mediu și a unui drept la un proces echitabil în această privință (cu implicațiile aferente). Pentru asigurarea securității ecologice la nivel regional și internațional, țările europene au încheiat un șir de acorduri, tratate și alte documente politice. Luând în considerare multiplele probleme ecologice și necesitatea rezolvării lor în comun, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s-au unit sub egida Inițiativei „Mediul și securitatea” (ENVSEC). Republica Moldova a aderat la inițiativa menționată în 2005 (www.medium.md).
II. OBIECTELE ȘI METODELE DE CERCETARE
2.1 Obiectele de cercetare
Obiectul cercetării a fost selectată localitatea Cobușca Nouă, raionul Anenii Noi (Figura 2.1.1-2.1.2). Efectuând identificarea și delimitarea spațială, cercetarea solurilor din localitatea dată au fost executate scheme Orto-foto.
Cobusca Nouă este un sat și comună din raionul Anenii Noi. Satul are o suprafață de circa1.64 kilometri pătrați, cu un perimetru de 6.51 km. Cobusca Nouă este unicul sat din comuna cu același nume.Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 1 701 locuitori. Distanța directă pîna în or. Anenii Noi este de 5 km. Distanța directă pîna în or. Chișinău este de 39 km.
Figura 2.1.1 Amplasarea spațială a localității Cobușca Nouă
Sursă: www.localitati.casata.md/index.php?l=ro&action=viewlocalitate&id=1021
Figura 2.1.2 Aspectul spatial al solurilor din localitatea Cobușca Nouă, r. Anenii Noi
Sursă: www.localitati.casata.md/index.php?l=ro&action=viewlocalitate&id=1021
Latitudinea: 46.9313888549804700
Longitudinea: 29.2069435119628900
Altitudinea: 40 m.
2.2 Metodele de cercetare
Colectarea datelor caracteristicilor ecologice prin cercetări proprii se poate realiza prin măsurători, prelevare, analiză și interpretare a probelor din teren, cartare, aplicarea de fișe de colectare a datelor, de observație sau de chestionare.
Colectarea datelor caracteristicii ecologice a unei zonei concrete, constituie un proces complex, care depinde de eroarea acceptată, scara de abordare, obiectivele-țintă și disponibilitatea informațiilor. Unele analize presupun existența doar a unui punct de colectare a datelor, altele au nevoie de rețele complexe.
Cercetarea mediului ecologic a devenit o obsesie a societății actuale, interesată de asigurarea unui viitor facil și confortabil, dar și de anticiparea și combaterea evenimentelor naturale și tehnogene cu potențial distructiv pe termen scurt, mediu și lung.
Armonizarea metodelor de colectare a datelor de mediu ecologic cu cele de prelucrare primară cu ajutorul indicatorilor și indicilor de mediu oferă nu numai posibilitatea cunoașterii calității anumitor componente, dar și pe cea a planificării corecte a perimetrelor de reconstrucție ori reabilitare a mediului.
Evaluarea corectă a incidențelor diferitelor activități economice asupra mediului ecologic, în cazul de față a calculului indicatorului de durabilitate amprenta ecologică, oferă un model pentru analistul de stare a mediului care trebuie să prognozeze și costurile de mediu nu numai riscurile de degradare a acestuia.
Cercetarea favorabilităților și restrictivităților induse de factorii naturali și umani, a fluxurilor dintre component, precum și al potențialului ecologic, a artificializărilor și inserțiilor tehnologice realizate pentru controlul calității mediului ecologic, a incidenței societății umane asupra structurii și funcționalității mediului, a proiecție stării de sanogeneză a mediului asupra sistemelor socio-economice, managementul resurselor natural regenerabile și neregenerabile, educația ecologică, instituțiile și mecanismele de mediu, legislația de mediu, considerarea în economie a valorii resurselor și serviciilor naturale, investițiile pentru conservarea și protecția mediului sunt tot atâtea dovezi care susțin importanța ce i se acorda mediului în societatea contemporană.
Rețeaua de colectare a datelor de tip aleator stratificat (Fig. 2.2.1) presupune împărțirea unui teritoriu în zone omogene (straturi), în cadrul cărora sunt plasate aleator puncte de colectare.
Figura 2.2.1. Rețeaua de colectare a datelor ecologice de tip aleator stratificat
Sursă: manual_EIA.
Această metodă presupune luarea în considerare a unor criterii în selectarea zonelor omogene (tip de sol, de vegetație, categorie de arie protejată, expunere a versanților, densitatea surselor de degradare a mediului etc.). Stratele pot fi reprezentate de tipurile de versanți după expoziție, starea ecologică, gradul de poluare, vegetația ș.a. În fiecare strat se delimitează areale cu suprafețe egale, care au șanse egale de a fi alese pentru a fi evaluate. În cadrul fiecărui strat, fiecărei suprafețe i se alocă un număr de 1 la n (numărul de eșantioane potențiale). Eșantioanele pe care se va evalua aceste grade sunt extrase randomizat.
Rețeaua de colectare a datelor de tip rațional (Fig. 2.2.2) ține cont de caracteristicile mediului ecologic, resursele existente, comportamentul factorilor analizați (poluanți, populație), de factorii timp și distanță. Erorile rezultate din colectarea datelor sunt strict controlate, pentru a putea trece testele statistice. Acest tip de rețea se utilizează mai ales în cazurile în care există suficiente informații referitoare la teritoriul ori problema analizată (istoric, activități specifice, factori de influență).
Figura 2.2.2. Rețeaua de colectare a datelor de tip rațional ale mediului ecologic
Sursă: manual_EIA.
În cazul datelor de mediu, principalele surse de date sunt reprezentate de monitorizări cantitative prin sisteme de monitorizare permanente și temporare pentru:
– apele de suprafață și subterane: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Compania Națională Apele Române, folosințele de apă, institute de cercetare (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului, Institutul de Ecologie Industriala-ECOIND etc.), laboratoare de profil, gestionarii locali ai serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, administratorii fondurilor piscicole;
– calitatea aerului (Agențiile pentru Protecția Mediului, Agenția Națională de Meteorologie, administrații locale prin departamentele de protecție a mediului, agenții economici poluatori, institutele și centrele de cercetare, laboratoare de specialitate, Registrul Auto);
– zgomot (administrațiile locale, agenții economici, institutele și centrele de cercetare, laboratoare de specialitate);
– calitatea solurilor (direcțiile agricole și de dezvoltare rurală, institute de cercetare – de exemplu Institutul Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului ”Nicolae Dimo” – IPAPS, laboratoare de profil, oficiile județene de studii pedologice și agrochimice, departamentele de îmbunătățiri funciare);
– specii de floră, faună și habitate naturale (Autoritatea Centrală pentru Protecția Mediului, administratorii fondurilor piscicole și de vânatoare, institute sau centre de cercetare, Agențiile de Protecție a Mediului, direcții silvice, ocoale silvice, unități care au implementat diferite proiecte europene, organizații non guvernamentale);
– gestionarea deșeurilor (agenții economici generatori de deșeuri, firme de salubritate, administratorii depozitelor controlate de deșeuri, administrațiile locale prin departamentele de salubritate);
– spații verzi (administrații locale prin departamentele de spații verzi, institute și centre de cercetare – Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, ONG-uri etc.);
– date demografice (Institutul Național de Statistică, Institutul Național de Sănătate Publică, direcțiile județene de sănătate publică, institute și centre de cercetare, agenții pentru ocuparea forței de muncă, direcții de asistență socială);
– modul de utilizare a terenurilor și gradul de utilizare/dotare al acestora (direcțiile județene de statistică, administrațiile locale, direcțiile agricole);
– marii poluatori (Agențiile de Protecție a Mediului, agenții economici).
III. REZULTATELE CERCETĂRILOR
3.1 Elemente generale privind cadrul natural din r. Anenii Noi și impactul de mediu ecologic.
Teritoriul raionului Anenii Noi (fig. 3.1.1) se încadrează zonal prin poziția sa în sectorul de climă continental moderată. Regimul termic al zonei se caracterizează prin temperaturi medii anuale ale aerului de +9,8oC și precipitații medii anuale 425 mm. Din suma anuală de precipitații aproximativ 70% cad în perioadele de vegetație. Temperatura minimă este de –32oC și temperatura maximă este de +41oC.
Raionul este amplasat în regiunea Câmpiei Moldovei de Sud, relieful reprezintă o câmpie deluroasă, intersectată de multiple vâlcele și râpi. Procesele erozionale și alunecările de teren au condiționat formarea hârtoapelor, care prezintă niște amfiteatre în spațiul cărora sunt situate o bună parte din localitățile rurale. Estul raionului este amplasat în lunca râului Nistru și are relieful de câmpie mai puțin fragmentată.
Fig.3.1.1. Harta raionului Anenii Noi
Sursă: raport_Anenii_Noi_2015
Pe teritoriul raionului Anenii Noi curg râurile Nistru, Bîc și Calantîri, sunt amplasate 60 de iazuri, cel mai mare fiind din s. Gura Bîcului cu o suprafața de 364 ha. Cele mai importante din ele sunt râurile Nistru cu lungimea de 68 km în teritoriul raionului și Bîc – 42 km în teritoriul raionului. În hotarele raionului se mai află 57 de obiecte acvatice artificiale cu suprafața totală de circa 1000 hectare.
Învelișul de sol cuprinde circa 310 varietăți de soluri. Ciornoziomurile alcătuiesc majoritatea absolută din ele – 72% , circa 10% reprezentate de soluri cenușii și circa 10% – de soluri aluviale (Tabelul 3.1.1). Bonitatea medie a terenurilor din raion este egală cu 59 grad/ha.
Tabelul 3.1.1 Tipurile de sol pe raionul Anenii Noi
Degradarea terenurilor (clasificare, amploare etc.).
În Republica Moldova, conform datelor experimentale, cantitatea de sol spălat prin eroziune crește proporțional cu lungimea versantului. Creșterea lungimii versantului cu 100 m conduce la mărimea cantității de sol spălat de 1,5 ori, dublarea lungimii versantului de la 200 până la 400 m sporește această cantitate de 4 ori.
Eroziunea solului este o problemă majoră cauzată de factori naturali cum sunt particularitățile reliefului și ale climei, și este amplificată prin proporția foarte înaltă a pământului arabil în structura terenurilor agricole. Practicile defectuoase de gestionare a terenurilor, cum sunt pășunatul excesiv, tăierea masivă a pădurilor și tufișurilor și cultivarea în pante abrupte, accelerează eroziunea. Eroziunea hidrică afectează terenuri agricole situate în pantă. Efectele secundare ale eroziunii sunt poluarea și înnămolirea cursurilor de apă și a bazinelor acvatice. Suprafața totală a terenurilor supuse eroziunii din raionul Anenii Noi constituie 66130,25 ha (Tabelul 3.1.2). În ultimii ani suprafața terenurilor afectate de eroziune a sporit semnificativ. Aceasta se datorează inclusiv faptului că terenurile agricole sunt protejate insuficient prin rețeaua existentă de perdele forestiere de protecție a câmpurilor (PFPC). Astfel, ponderea PFPC din suprafața terenurilor agricole constituie doar 1,1% (738,8 ha). Luând în considerație recomandările în vigoare, aspectele caracteristice raionului Anenii Noi (relief, soluri, climă, grad de împădurire, etc.) ponderea PFPC trebuie să constituie minim 4% din suprafața terenurilor agricole sau o creștere cu circa 1900 ha.
Condițiile naturale/ în combinație cu cele antropice, determină, pe de o parte, intensitatea și direcția proceselor de formare a solurilor, iar pe de altă parte, caracterul și gradul de evoluare a proceselor de degradarea a învelișului de sol. În funcție de combinarea factorilor naturali și antropici se modifică formele și proporțiile degradării terenurilor.
Conform Legii pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate sunt considerate terenuri degradate (nr. 1041 din 15.06.2000) terenurile care, prin eroziune, poluare sau prin acțiunea distructivă a unor factori antropici, și-au pierdut definitiv capacitatea de producție agricolă, dar care pot fi ameliorate prin împădurire și prin alte lucrări pentru restabilirea ecosistemelor, și anume:
a) terenurile cu eroziune de suprafață foarte puternică și excesivă;
b) terenurile cu eroziune de adâncime – ogașe, ravene, torenți;
c) terenurile afectate de alunecări active, prăbușiri, surpări și scurgeri noroioase;
d) terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;
e) terenurile cu pietriș, bolovăniș, grohotiș, stâncării și depozite de aluviuni torențiale;
f) terenurile cu exces permanent de umiditate;
g) terenurile sărăturate;
h) terenurile poluate cu substanțe chimice, petroliere sau noxe;
i) terenurile ocupate cu cariere deschise, cu halde miniere, cu deșeuri de producție sau menajere etc.;
j) terenurile cu biocenoze afectate sau distruse;
k) terenurile neproductive.
Printre procesele exogene contemporane, ce conduc la distrugerea învelișului de sol pot fi menționate următoarele: de eroziune și alunecări de teren, proluviale – deluviale, de prăbușire, coluviale, de sufoziune și carst. Cel mai puternic se manifestă procesele de eroziune și alunecări de teren, acestea fiind cauza principală a distrugerii învelișului de sol și a degradării terenurilor.
Gradul de manifestare a însușirilor nefavorabile se evidențiază următoarele clase de soluri:
Nedegradate, productivitatea solurilor corespunzând fertilității lor naturale, abaterea posibilă a valorilor însușirilor în direcție nefavorabilă fiind de până la 5%;
Slab degradate, solurile, productivitatea cărora s-a redus cu 5-25%;
Moderat degradate, solurile, productivitatea cărora s-a redus cu 25-50%;
Puternic degradate, capacitatea lor productivă fiind redusă cu 50-75%;
Foarte puternic degradate, capacitatea lor productivă fiind redusă cu peste 75%.
Indicatorii reliefului, ce condiționează intensitatea manifestării eroziunii solurilor sunt: gradul de fragmentare a teritoriului, adâncimea bazei locale de eroziune, înclinarea medie, lungimea și forma versanților.
Tabelul 3.1.2. Suprafața terenurilor erodate din raionul Anenii Noi și localitatea Cobușca Nouă
Impactul de mediu ecologic, social și economic al degradării terenurilor și solului.
Solul este principală resursa naturală de valoare inestimabilă a Republicii Moldova pe care se bazează securitatea alimentară, potențialul economic și bunăstarea poporului. Solurile se găsesc într-un proces continuu de degradare, într-un ritm accelerat, ce conduce inevitabil la diminuarea fertilității solului, a gradului de aprovizionare a solului cu principalele elemente nutritive: azot, fosfor, potasiu, cunoscut fiind faptul că elementele nutritive din sol, pierdute prin eroziune, nu se mai pot restitui la forma inițială prin aplicare de îngrășăminte.
Eroziunea solului înrăutățește regimul hidric al solului, condițiile de scurgere a apelor și situația hidrologică a teritoriului; exercită a influență extrem de negativă asupra biotei solului – totalitatea și numărul de bacterii, ciuperci, animale mici, care populează solul și care prin activitatea lor comună determină productivitatea solului. Deja la o slabă manifestare a fenomenului de eroziune producția culturilor de câmp scade cu 10-20%, la o manifestare moderată – cu 30-40% și la cea puternică – cu 50-60% și mai mult.
Dauna adusă economiei naționale de eroziune în suprafață a solurilor este colosală. Pierderile anuale medii ponderate ale recoltei pe terenurile erodate constituie:
pe arătură (întreaga suprafața a solurilor arabile erodate – 431,7 mii ha) – 27%;
pe plantațiile pomiviticole (întreaga suprafața a solurilor erodate – 139,9 mii ha) – 30%;
pe pășuni (întreaga suprafața a solurilor erodate – 134,4 mii ha) – 37%.
Astfel, prejudicii indirecte cauzate de eroziunea solurilor și calculate pe seama pierderilor recoltei culturilor agricole, se estimează la 576 milioane lei (estimările din a. 2004).
Prejudiciul direct, cauzat de eroziune, se exprimă prin pierderile de sol fertil spălat de pe versanți. Anual de pe 1 ha de soluri erodate se pierd în medie 30 t de sol fertil. În Republica Moldova, fără Transnistria, pierderile de sol fertil constituie 21 milioane tone, ceea ce corespunde distrugerii a 1600 ha de cernoziom cu profil normal cu nota de bonitate de 100 puncte și costul normativ al 1 ha de 926 496 lei. Dauna rezultată din pierderile a 21 milioane tone de sol fertil se estimează la circa 1 mlrd 482 mil lei.
3.2 Caracteristica ecologică și descrierea arialului comunei Cobușca Nouă
Agricultura ecologică este cea mai prietenoasă formă a agriculturii pentru mediul înconjurător. Datorită tehnicilor speciale, crește biodiversitatea, se menține armonia în natură și activitatea biologică a solului. În agricultura ecologică nu se folosesc pesticide, erbicide și îngrășăminte. Solul este fertilizat cu materii organice, se perindează culturile plantate pe aceleași terenuri agricole.
Festivalul de Lavandă din Cobușca Nouă
Festivalul Lavender, un eveniment care are loc în premieră, propune iubitorilor de natură, arome și sănătate să vină la festival într-o ținută all white. Pentru a aduce un iz de prospețime și a contrasta cu lanurile purpurii de levănțică, iată principalele elemente de care trebuie să ții cont atunci când alegi să te îmbraci în alb. Totodată, Oxana Lungu, creatoarea Lia Fia, ne dezvăluie ce pregătește pentru festival la capitolul fashion.
Figura 3.2.1 Lanul ecologic de lavandă din satul Cobușca Nouă
Sursă: www.localitati.md
Istoria localității
Localitatea Cobusca Veche este situată între două dealuri pe Valea Cobuștii, care se află în partea de nord-vest a raionului Anenii Noi. Izvoarele documentare consemnează că atestarea Cobuștii ca localitate a avut loc la 1 iunie 1667.
Referitor la proveniența denumirii sunt două versiuni:
localnicii se îndeletniceau cu împletitul coșurilor din lozie – denumirea locală ale lor este „coboc”;
unii din stăpânii satului (dar ei au fost mulți pe parcursul anilor) avea un câine cu numele Cobus.
În literatura de specialitate nimeni din autori nu se referă la denumirea acestui sat.
Figura 3.2.2. Podgoriile satului Cobușca Nouă într-o stare deplorabilă
Sursă: www.m.moldovenii.md
De la început și până la anul 1817 teritorial-administrativ satul a fost în componența Ocolului Nistrean de jos al Ținutului Orhei. Ulterior localitatea Cobusca Veche împreună cu alte sate a fost transferată în Ținutul Tighina (mai târziu – județ).
Conform informațiilor particulare la localnicii satului în anul 1783 au construit biserica din lemn, reconstruită în 1868. Mai târziu, în anul 1908, a fost zidită din piatră biserica, care funcționează și în prezent.
Conform primului recensământ din Basarabia în anul 1819, populația satului Cobusca Veche locuia în 91 gospodării și alcătuia 456 persoane, inclusiv 249 bărbați și 207 femei. Școala cu o singură clasă a fost înființată în anul 1878.
Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul satului au confirmat că pe aceste meleaguri chiar până la nașterea lui Hristos, existau așezări omenești, populația cărora se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor domestice și prelucrarea produselor lor.
Primele exemplare de rămășițe animalice au fost descoperite în anii 1842-43. La lucrările de săpare a unui beci și la extragerea pietrei pentru construcție au fost dezgropate rămășițele unul mamifer destul de masiv în număr de 26 bucăți de oase, care ulterior au fost transmise Muzeului de Arheologie din Odesa.
În a doua jumătate a secolului XX săpăturile arheologice au reconfirmat că în împrejurimile satului Cobusca Veche au existat mai multe așezări omenești situate în Valea Pădurii, Valea lui Brigai, în Hîrtop, la Ciumata, la sud-vest și nord-vest de iaz, pe unde este traseul cursei.
Despre toate acestea vorbesc rămășițele unei pietre de moară manuală, o săgeata în forma de trei palete cu lungimea aproximativ 11 cm, un clopoțel, care se lega la gâtul animalului, un pieptene triunghiular din placă metalică, un număr impunător (peste 400 bucăți) de veselă, fragmente de vase cu pereți groși din lut cu amestec de nisip pentru păstrarea boabelor și multe, multe altele.
Au mai fost găsite și două comori. În una din ele se aflau câteva sute de monede de argint, dintre care 138 de orți imperiali polonezi emiși în anii 1601-1624, iar restul taleri germani din anii 1619-1655.
Amplasarea primariei satului Cobusca Nouă
Primaria satului Cobusca Nouă este în componența Raionul Anenii Noi este situată la latitudinea 46.9313, longitudinea 29.2069 și altitudinea de 40 metri față de nivelul mării. Primarul satului este Andrian Drăguțan din partea (PLDM – Partidul Liberal Democrat din Moldova). Conform recensământului din anul 2004 populația este de 1701 locuitori. Distanța directă pâna în or. Anenii Noi este de 5 km. Distanța directă pîna în or. Chișinău este de 39 km.
Utilizarea și protecția florei și faunei
După cum știm produsele agricole nu întotdeauna sunt ecologic curate. Uneori, pentru a le face cu adevărat utile, producătorii trebuie să depună multe eforturi. Și cel mai bun mod de a realiza acest lucru este respectarea ecologică și protecția acestora (Tabelul 3.2.3).
Figura 3.2.3 Cresterea ciupercilor pe paie de fermierii satului
Sursă: www.m.moldovenii.md
În lume, există câteva tendințe ale agriculturii ecologice. Cea mai veche dintre toate mișcările organizate este cea ”biodinamică”, care a apărut sub influența ideilor filosofice a lui Rudolf Steiner, la începutul anilor 20 în Germania și acum este larg răspândită pe toate continentele. Mișcarea biodinamică este de asemenea un pionier în materie marketing și certificarea produselor agricole ecologice.
A doua mișcare din cele mai importante ale agriculturii ecologice este curentul organic-biologic. Trebuie de remarcat că agricultura organic-biologică nu este o invenție recentă. Bazele caracteristicilor principale au fost puse în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX. Politica agrară promovată de dr. Hans Mueller, a marcat începutul acestei tendințe. Scopul ei a fost asigurarea funcționării întreprinderilor agricole prin acordarea unei mai mare independențe de:
achiziționarea mijloacelor de producție (îngrășăminte, produse de protecție a plantelor, hrană pentru animale), în scopul de a reduce costurile de producție. Totodată, se presupunea că fermierii de sine stătător vor restabili fertilitatea solului;
comercializarea producției. Fermierii datorită produselor de calitate superioară creează piața lor proprie de desfacere, orientată pe consumatorii preocupați de sănătatea lor, apărătorii mediului înconjurător, etc.
O altă măsură de oportunitate ecologică a agriculturii în localitatea cercetată este utilizarea deplină a mecanismelor naturale de reglementare în cadrul ecosistemului agricol, fără folosirea căruia este imposibilă protecția plantelor. Un mod de a realiza acest criteriu este creșterea diversității speciilor în ecosistem, care în rezultat devine mult mai stabil. Acest lucru se realizează prin: introducerea asolamentelor cu diverse culturi, metode mecanice de combatere a buruienilor, plantarea gardurilor vii și crearea biotopurilor*, utilizarea rațională a ecosistemelor existente. Multe dintre aceste măsuri corespund scopului protejării naturii. De exemplu, este mai oportun să folosiți zonele umede de mlaștină sau soluri foarte sărace pentru dezvoltarea extinsă a agriculturii de pajiște-pășune, ci nu pentru arat.
Aspecte generale privind starea vegetației forestiere în r. Anenii Noi
Starea actuală a fondului forestier (Anexa 8)
Pe teritoriul r-n Anenii Noi deținătorii de fond forestier sunt:
– Agenția Moldsilva cu o suprafața de 8411 ha păduri masive.
– APL cu o suprafață de 2655,81 ha păduri masive, 1805,19 ha fîșii forestiere de protecție și 670,55 ha spații verzi.
Raionul Anenii Noi are un grad de împădurire aproximativ 10 % cu următarele categorii funcționale:
Păduri cu funcții de protecție a apelor 1500 ha.
Păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor 2000 ha.
Păduri cu funcții de protecție contra factorilor climatici și industriali dăunători 12500 ha.
Păduri cu funcții de recreere 360 ha.
Păduri de interes științific și cu funcții de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier 12,18 ha.
Tabelul 3.2.1 Evidența faunei cinegetice pe anul 2016
Evidența s-a petrecut în:
* Fondul silvic **** Fondul silvic și terenurile agricole
** Terenurile agricole
*** Bazinele de apă
3.3 Măsuri de protecție a coridoarelor ecologice din zona cercetată
Măsurile adecvate de protecție și conservare a coridoarelor ecologice în satul Cobușca Nouă trebuie adoptate, în urma studiilor specifice de permeabilitate, din perspectiva dezvoltării durabile, pentru a se asigura echilibrul între dezvoltarea economică și protecția biodiversității, încă din primele etape de derulare a proiectelor, astfel încât să se proiecteze soluții eficiente și utile scopului propus.
Proiectele de infrastructură din Republica Moldova, au afectat dezvoltarea atât ariilor protejate, cât mai ales și zonele utilizate de specii pentru deplasarea între habitatele favorabile pentru îndeplinirea necesităților fiziologice, denumite coridoare ecologice characteristic și zonei localității Cobușca Nouă, raionul Anenii Noi.
Astfel pentru a proteja eficient ecosistemele în localitatea Cobușca Nouă, trebuie evaluate, analizate și proiectate măsuri specifice de protecție pentru păstrarea funcționalităților coridoarelor ecologice, asigurându-se astfel permeabilitatea pentru specii.
Procedura de evaluare adecvată a coridoarelor ecologice în localități
În Moldova, după analiza speciilor și habitatelor protejate, în cadrul ariilor incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, au fost studiate modalități de includere a evaluării acestor arii, în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
Ca urmare a acestei analize, s-a decis ca procedura de evaluare adecvată să fie gândită cu desfășurare separată, dar care în cazul proiectelor complexe să poată fi inclusă cu usurință în procedura de evaluare a impactului, astfel încât cele două evaluări să se realizeze eficient și interrelaționat, evitându-se concluzii eronate sau chiar contrarii.
Deși procedura de evaluare adecvată a inclus etape importante în evaluarea impactului asupra speciilor și habitatelor protejate, aceasta nu definește clar etapele pentru evaluarea impactului asupra coridoarelor ecologice, fapt care se datorează și lipsei studiilor specifice pentru identificarea coridoarelor, dar și inexistenței unui normativ tehnic pentru stabilirea măsurilor de protecție.
La nivel mondial și european, fragmentarea habitatelor și a coridoarelor ecologice a fost tratată în cadrul programului COST 341 și a studiilor Agenției Europene pentru Protecția Mediului (EEA).
Pentru adoptarea măsurilor optime si eficiente în localitatea Cobușca Nouă, trebuie respectată procedura de evaluare a impactului asupra zonelor protejate, cu realizarea studiilor privind fragmentarea habitatului natural, analiza permeabilității amplasamentului și evaluarea alternativelor de traseu, prin compararea măsurilor de protecție necesare.
În procesul de analiză a coridoarelor ecologice și de adoptare a măsurilor de păstrare a permeabilității pe aceste zone, în general se urmărește modificarea traseului pentru a evita impactul direct. Atunci când nu este posibilă evitarea impactului direct, se adoptă măsuri de limitare a impactului, prin proiectarea de ecoducte sau viaducte, în functie de caracteristicile amplasamentului.
În cazuri rare, când proiectul este de importanță strategică, iar impactul direct asupra coridorului ecologic, nu poate fi redus la un nivel optim pentru specia țintă, se trece la analiza și adoptarea măsurilor compensatorii (figura 3.3.1).
Figura 3.3.1. Un exemplu de reprezentare schematică a procesului de evaluare a coridoarelor ecologice din localități
Sursă: www.ncu.moldova.md
3.4 Protecțiea ecosistemelor și principii de combatere a factorilor nocivi de mediu din satul Cobușca Nouă.
Protecția și reconstrucția mediului ecologic din localitatea Cobușca Nouă, necesită stabilirea unui obiectiv general pentru calitatea mediului și implicarea activă a întreprinderilor pentru a găsi cea mai eficientă cale în rezolvarea sarcinilor puse privind combaterea factorilor nocivi de mediu și protecția ecosistemelor umane. Principiul de bază constă în asigurarea și menținerea situației, în care nimic nu amenință activitatea vitală a oamenilor și nu poate s-o influențeze negativ. Cu alte cuvinte, una din sarcinile principale este securitatea mediului și a comunității umane, a țării și a grupelor de țări, a omenirii în întregime.
Protecția echilibrelor ecosistemelor umane din zonele rurale includ, în primul rând, sistematizarea localităților cu problemele de reducere a riscului pentru sănătatea umană, de dezvoltare a transportului public și particular, de creare a spațiilor verzi, a condițiilor de odihnă, muncă etc.
Referitor la caracteristica ecologică din localitate, problemele principale de sistematizare comunitară sunt: poluarea atmosferei, poluarea apelor de suprafață și solului prin reziduuri industriale și urbane, zgomotul, radiațiile, locul de muncă, estetica mediului exterior, accidentele, serviciile de igienă a muncii, asistența socială a muncitorilor și a familiilor lor, organizarea odihnei.
Este benefică protecția purității aerului din localitata Cobușca Nouă care trebuie să includă activități complexe direcționate spre principalele surse de poluare: centralele termoelectrice, întreprinderile industriale, transportul (auto, feroviar, aerian).
Principalele măsuri de combatere a poluărilor din zona cercetată sunt:
amplasarea la distanță față de comunități a surselor de poluare, respectând zonele de protecție sanitară;
utilizarea tehnologiilor nonpoluante sau a metodelor tehnologice, care produc cât mai puțini poluanți;
epurarea emisiilor de aer de la sursele de poluare prin folosirea unui sau mai multor tipuri de instalații de reținere și neutralizare a poluanților;
evacuarea gazelor la altitudine prin coșuri înalte și viteză mare de expulzare la gura coșului.
Protecția apelor din localitatea Cobușca Nouă se referă la apele de suprafață și la apele subterane și urmărește scopul conservării calității bune a apelor naturale. Sunt benefice următoarele măsuri de protecție a apelor:
respectarea cerințelor privind protecția apelor contra poluării și asigurarea calității apelor din surse;
interzicerea deversării în obiectivele acvatice a apelor reziduale, menajere și industriale neepurate, care conțin substanțe toxice sau produse de transformare a substanțelor în apă, pentru care nu sunt stabilite CMA, și, de asemenea, substanțe, pentru care lipsesc metodele controlului analitic;
amplasarea corectă a obiectivelor, care influențează sursele de apă;
tratarea apelor reziduale, înainte de deversare în bazinele de apă, prin epurarea mecanică, deci aplicarea procedeelor de decantare, sedimentare a suspensiilor sau neutralizarea elementelor chimice prin epurarea chimică și încheierea acestei operațiuni prin trecerea apelor prin etapele biologice și prin dezinfecție;
epurarea apelor reziduale industriale prin metode speciale.
Referitor la protecția calității solului din satul Cobușca Nouă apare o problemă determinată de dezvoltare a industriei a tuturor ramurilor economiei naționale din localitate, prin utilizarea apelor reziduale pentru irigarea câmpurilor, prin utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor minerale și organice, apare necesitatea neutralizării deșeurilor solide.
În rezultaul cercetărilor remarcăm că calitatea solului din localitatea dată necesită efectuarea unor modificări în sectorul agrar, care ar contribui la reducerea poluării lui cu îngrășăminte și pesticide, totodată prevenind degradarea solului.
În protecția solului din localitatea Cobușca Nouă se prevăd următoarelor măsuri:
neadmiterea privatizării zonelor supuse protecției ecologice;
trecerea de la producția agricolă tradițională la cea biologică, cu utilizarea minimă a chimicalelor;
instruirea noilor conducători agricoli și a primăriilor în problemele de protecție a solului;
monitorizarea și reglementarea utilizării pământului, menținerea registrului solurilor.
Iar neutralizarea reziduurilor solide este necesară în scopul evitării și anihilării riscului nociv de poluare biologică, uneori și chimică, a mediului. Se are în vedere reducerea numărului de îmbolnăviri și riscuri patogene reprezentate de bacterii, virusuri și paraziți, prezenți la început în reziduuri sau transportați aici din alte părți de către rozătoare, artropode etc., de particule, gaze odorante și substanțe toxice, ci și a tot ce poate reprezenta nocivitate, incomoditate, aspect inestetic, deranj psihologic etc., tot ce înseamnă ocuparea spațiului utilizabil în ambianța omului contemporan.
Măsurile de protecție ecologică în acest domeniu includ:
generarea a cât mai mici cantități de reziduuri;
organizarea colectării corecte și transportării reziduurilor;
depozitarea și neutralizarea reziduurilor solide prin incinerare, construirea și exploatarea uzinelor de prelucrare a gunoiului;
valorificarea unor reziduuri sub forma materialelor de construcții, îngrășăminte agricole etc.
Protecția împotriva radiațiilor, care prezintă un pericol major pentru localnicii satului. Protecția antiradioactivă este obligatorie pentru producere și folosire a materialelor radioactive, unități medicale de investigație și terapie etc., și pentru toate persoanele, care lucrează cu materiale radioactive sau sunt expuse iradierii.
Principiile de bază de protecție sunt:
protecția prin cantitate, deci prin micșorarea dozelor utilizate și, deci, respectarea dozelor maxim admisibile;
protecția prin utilizarea timpului, deci prin micșorarea tim-pului de expunere la iradiere;
protecția prin distanță – cu cât mai departe de sursă se află omul expus la iradiere, cu atât iradierea va fi mai mică;
protecția prin utilizarea ecranelor naturale (dealuri, spații verzi, alte obstacole) sau artificiale (clădiri, ecrane de beton, sticlă plumbată etc.).
În toate activitățile de protecție a ecosistemelor din localitatea Cobușca Nouă este necesară respectarea standardelor pentru protecția mediului.
În protecțiea mediului se folosesc 3 tipuri de standarde:
standardele ambientale, care stabilesc cantitățile maxime admisibile de poluanți în mediul respectiv (aer, apă, sol);
standardele pentru emisii, care stabilesc cantitățile maxime admisibile de poluanți, care pot fi emise de o întreprindere sau de o mașină;
standardele de performanță – sunt standarde specifice pentru emisii de la noile surse și sunt bazate întotdeauna pe cea mai bună tehnologie disponibilă de control, care se aplică exclusiv la întreprinderile sau instalațiile noi.
Una din cele mai importante probleme ale ecologiei umane este securitatea ecologică.
Securitatea ecologică prezintă un complex de condiții, prin care se asigură limitarea științific argumentată și excluderea practică a influenței nocive a activității vitale a populației și calității mediului înconjurător. Securitatea ecologică poate fi realizată printr-un sistem de măsuri (de pronosticare, planificare, pregătirea anticipată, implementarea măsurilor profilactice), care asigură nivelul minim al influenței nefavorabile a naturii și proceselor tehnologice de utilizare a ei asupra activității vitale și sănătății oamenilor, păstrând concomitent ritmurile suficiente ale dezvoltării economice.
Securitatea ecologică trebuie asigurată la toate nivelurile – global, regional, local. Fiecare țară, regiune, comunitate trebuie să elaboreze planuri de combatere a factorilor nefavorabili, de asigurare a securității ecologice, de prevenire a catastrofelor ecologice. Realizarea acestor planuri necesită susținere materială din partea statului și încurajarea permanentă a tuturor persoanelor juridice și fizice.
Sunt divizate câteva particularități fundamentale ale securității: securitatea omenirii – noțiune universală; componentele securității omenirii sunt interdependente; este mult mai simplu a asigura securitatea omenirii prin preîntâmpinarea precoce, decât prin intervenția tardivă; securitatea omenirii este problemă umană legată de condițiile de trai, libertate, posibilitățile sociale etc.; micșorarea securității omenirii poate fi un proces lent, liniștit sau viceversa – brusc, zgomotos.
Securitatea omenirii include în sine mai multe tipuri de securitate, cum ar fi: economică, socială, politică, militară, ecologică, tehnologică, medicală, intelectuală, informațională, demografică, genetică, psihologică etc. Printre aceste aspecte sunt unele mai prioritare. Îndeosebi, trebuie să ne referim la securitatea antropoecologică – suma condițiilor, în care se limitează sau se exclude influența nefavorabilă a unor factori sau a unui proces de activitate vitală.
Conform surselor literare, cele mai importante probleme ale securității antropoecologice sunt următoarele:
1. Problemele securității în cazul calamităților naturale. Istoria omenirii include nu numai seriile de războaie, apariția și căderea imperiilor, dar și lanțul continuu de calamități naturale, care deter-mină prăbușirea orașelor, dispariția satelor, peirea oamenilor și animalelor. Dintre calamitățile naturale fac parte cutremurele de pământ, erupțiile vulcanilor, inundațiile, secetele, valorile tsunami, taifunurile, avalanșele de zăpadă etc., dacă ele au o dezvoltare rapidă și provoacă decesele oamenilor, prăbușiri de clădiri etc. Când calamitățile au pricinuit pagube egale cu peste 10 morți sau peste 100 victime omenești, ele se consideră catastrofale.
Una din cauzele creșterii numărului de calamități naturale este sporirea populației, care impune omenirea de a-și duce viața în cele mai incomode și periculoase localități. Numărul mare de oameni și industrializarea contribuie la degradarea mediului înconjurător.
Conform datelor secției de catastrofe a Institutului Smitsonov (SUA), pe planeta noastră numărul de jertfe cauzate de clamitățile naturale constituie anual în mijlociu 50 mii oameni.
Dintre toate calamitățile, principalele (90%) se includ în următoarele tipuri: inundații – 40%, cicloanele tropicale – 20%, cutremurele de pământ – 15% și secetele – 15%.
După numărul de jertfe omenești pe primul loc se plasează ciclonurile tropicale, însă inundațiile sunt mai frecvente, aducând mari pagube materiale.
Din punctul de vedere al ecologiei umane, calamitățile naturale prezintă procese naturale distrugătoare, care provoacă un șir de situații nefavorabile pentru oameni: decese umane în urma influenței asupra lor a gazelor și lavelor toxice fierbinți la erupția vulcanilor, traumatismului în masă în cazul cutremurelor de pământ, valurilor tsunami și taifunurilor, cât și în urma traumatismului cauzat de prăbușirea blocurilor locative și publice, a întreprinderilor industriale și instalațiilor tehnice; nimicirea producției agricole pe câmpuri și în depozite; peirea animalelor zootehnice; distrugerea infrastructurii comunale, inclusiv a rețelelor electrice, comunicațiilor, conductelor de apeducte și canalizare. Ultimele situații foarte frecvent favorizează erupțiile în masă ale maladiilor infecțioase.
Protecția contra calamităților naturale se referă la câteva principii: pronosticarea clară a timpului, locului și intensității calamității naturale. Aceasta permite a anunța populația din timp, a încerca a influența asupra furtunilor, a construi diguri, a crea adăposturi, a pregăti rezerve de apă potabilă, alimente, a evacua oamenii.
2. Catastrofele antropogene sunt caracteristice pentru secolul XX și includ accidentele masive, care au consecințe ecologice serioase: explodarea corăbiilor, ce transportă substanțe explozibile, țiței, alte produse petroliere; explozii industriale cu emisii spontane de substanțe toxice în atmosferă, accidentele nucleare la întreprin-derile respective și stațiile atomoelectrice, accidentele feroviare, aeriene.
Protecția contra catastrofelor antropogene include măsuri de pregătire profesională a personalului respectiv, asigurarea incontestabilă a funcținării sistemelor tehnologice, izolarea deplină a posibilelor surse de poluare, lichidarea accidentelor.
3. Securitatea militară. Pericolul ecologic potențial pentru omenire este războiul cu utilizarea foarte variată a armelor: explozivi, bombe atomice și cu hidrogen, substanțe toxice și biocide, bacterii și arme meteorologice.
Protecția contra războiului include dezarmarea și combaterea războiului: renunțarea la înarmare, care grevează puternic bugetele tuturor țărilor; reglementarea relațiilor internaționale pe bază de înțelegere și respect între state și oameni.
4. Securitatea alimentară prevede asigurarea oamenilor de pe întregul Pământ cu produse alimentare în cantități suficiente și de calitate bună, accesul liber al tuturor oamenilor la produsele alimentare, dezvoltarea sistemului de repartizare corectă a acestora.
5. Securitatea medicală rezultă din faptul că toate problemele ecologice, în ultimă instanță, se răsfrâng asupra sănătății oamenilor. Pe prim plan se plasează maladiile infecțioase și parazitare, îndeosebi infecțiile respiratorii acute, maladiile gastrointestinale, tuberculoza.
Mortalitatea cauzată de aceste maladii are loc pe fondul alimentației insuficiente, mediului vital nefavorabil, alimentației cu apă necalitativă. Ocrotirea sănătății este insuficientă, în primul rând, în privința populației sărace, mai ales a copiilor.
De aceea este necesar de realizat câteva poziții: asigurarea accesului integral al populației la asistența medicală, activitatea organizațiilor mondiale pentru susținerea popoarelor sărace, consolidarea forțelor interna-ționale în lupta cu cele mai periculoase pentru omenire maladii: SIDA, hepatitele virale, malaria etc.
6. Presingul migrațional prezintă un aspect foarte negativ caracteristic perioadei actuale, inclusiv pentru Republica Moldova.
Mișcarea migratoare este un proces demografic, care exercită o influență considerabilă asupra genofondului, deoarece imigranții aduc în populație nu numai obiceiurile, deprinderile, dialectele lor, dar și genele – dacă formează aici o familie și au copii. Deci migrația sporește nu numai numărul de populație, dar și variațiile ereditare ale populației, spre care este orientat fluxul de gene.
Pe lângă mișcarea naturală (prin nașteri și decese), numărul și structura populației din țară se modifică prin mișcarea migratoare, deci prin mobilitatea și deplasările populației cu schimbarea definitivă a domiciliului stabil. Mobilitatea (migrarea) poartă un caracter spațial (spațialogeografică, însoțită de schimbarea definitivă a domiciliului stabil între două unități administrative teritoriale bine definite) social și profesional (prin care populația își schimbă statutul socio-profesional).
Mișcarea migratorie a populației umane poate fi internă (în interiorul țării) și internațională,externă (între diferite țări). Mișcarea migratorie internă se manifestă mai frecvent prin migrația populației de la sat la oraș sau migrația socio-profesională. Spre exemplu, în SUA populația de muncitori migratori în interiorul țării constituie circa 1,5 milioane persoane, iar muncitori agricoli sezonieri, care migrează – circa 2,5 milioane. Dacă luăm în considerare că majoritatea migranților sunt căsătoriți și au copii, acest număr se face mult mai mare. Fermierii migratori uneori își iau cu sine familiile, pe care la cazează în condiții precare oferite de pat-roni, unde nu există condiții igienice normale și este limitată rația alimentară.
La ora actuală există o migrație internă intensă de la sate spre orașe, ceea ce are loc din cauza urbanizării considerabile contemporane.
Mișcarea migratorie internațională se caracterizează prin două procese contrare: emigrarea și imigrarea. Emigrarea constă în plecarea definitivă a unei persoane dintr-o anumită țară în alta, având drept urmare scăderea numărului de locuitori. Imigrarea reprezintă sosirea și stabilirea definitivă cu traiul a unor persoane într-o anumită unitate administrativă, având drept urmare creșterea numărului de locuitori.
Un proces migrator impresionant s-a produs după anii 1950, îndeosebi în rândul muncitorilor din sudul Europei și nordul Africii spre țările Europei Occidentale (circa 15–20 mln). În Germania, Franța, Belgia, Elveția etc. lucrează un număr considerabil de muncitori din Turcia, Iugoslavia, Maroc, Tunis, Algeria, Spania, Portugalia. Migrația s-a intensificat și printre intelectuali, care pleacă, de regulă, definitiv, spre SUA, Canada, Marea Britanie, Germania etc.
După destrămarea fostei URSS, mișcarea migratoare s-a intensificat și în Republica Moldova. Astăzi este greu de estimat numărul total de populație, care a emigrat în Rusia, Italia, Grecia, Portugalia, România etc. Sunt date că această cifră ajunge în total (migrația definitivă și cea temporară) la 600–700 mii de persoane. Datele oficiale înregistrate ale Republicii Moldova sunt prezentate în Tabelul 3.4.1.
Tabelul 3.4.1 Numărul cetățenilor emigrați din Republica Moldova anii 2002-2013
3.5. Caracteristica legislativă a expertizei ecologice.
Diversitatea și complexitatea problemelor ce țin de protecția mediului impun folosirea unor metode foarte variate privind soluționarea acestora. Astfel, în cadrul procesului de elaborare și aplicare a reglementărilor privind protecția mediului, au luat naștere o serie de principii, printre care și principiul prevenirii degradării mediului, fundamentat pe ideea că prevenirea unei eventuale poluări va fi mai puțin costisitoare decît activitatea de recuperare a daunei și de combatere a efectelor distructive în urma acestei poluări. În acest context, pe plan mondial s-a și cristalizat această formă de activitate care constă în evaluarea eventualului impact asupra mediului și expertiza ecologică.
Primele țări care au acceptat la nivel de stat aceste măsuri au fost SUA, Norvegia, RFG.
În RM, odată cu adoptarea noii concepții privind politica de protecție a mediului, reflectată în Legea RM privind protecția mediului înconjurător Nr.1515-XII din 16.06.93 // în Monitorul Oficial al RM nr.10/283 din 30.10.1993 (secțiunea a doua – ,, Expertiza ecologică de stat” (art. 21-25)), s-a instituit și baza juridică pentru activitatea de evaluare a impactului asupra mediului și efectuarea expertizei ecologice.
La 29.05.96 a fost adoptată Legea RM privind expertiza ecologică și evaluarea impactului asupra mediului înconjurător Nr.851-XIII din // în Monitorul Oficial al RM nr.52-53/494 din 08.08.1996.
Necesitatea adoptării acestei legi a fost determinată de trei grupe de factori:
a) politici – RM, în calitate de subiect cu drepturi depline la nivel internațional, își asumă obligația asigurării tuturor condițiilor de funcționare normală în cadrul comunității mondiale, prin confirmarea în legislația națională a principiilor generale internaționale;
b) social-economici – criza ecologică, decăderea economică, criza socială etc.; practica a arătat că, deseori, potențialul tehnico-științific scăzut tinde să fie recuperat în economia țării cu folosirea extensivă a resurselor naturale;
c) juridici – necesitatea instituirii unui mecanism mai eficient, elaborarea și adoptarea unor acte normative ce ar stabili strict domeniul de aplicare a legii.
Legea RM privind expertiza ecologică și evaluarea impactului asupra mediului înconjurător urmărește scopul de a asigura realizarea principiului conform căruia orice om are dreptul la un mediu neprimejdios pentru viață și sănătate și garantarea acestuia.
Totodată, rolul evaluării impactului asupra mediului și expertizei ecologice reiese din problemele ce le soluționează:
1) prevenirea sau minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectivelor și activităților economice preconizate asupra mediului, componentelor lui, ecosistemelor și sănătății populației;
2) menținerea echilibrului ecologic, crearea condițiilor optime de viață pentru oameni;
3) corelarea dezvoltării social-economice cu capacitățile ecosistemelor.
La 10.09.2002 Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale a emis Ordinul cu privire la aprobarea Instrucțiunii despre ordinea de organizare și efectuare a expertizei ecologice de stat Nr.188 din // în Monitorul Oficial al RM nr.14-17/25 din 07.02.2003.
Expertiză ecologică – gen de activitate în domeniul protecției mediului, constînd în aprecierea prealabilă a influienței activităților economice preconizate asupra stării mediului, a corespunderii parametrilor acestor activități actelor legislative, altor acte normative, normelor și standardelor în vigoare.
Subiectele expertizei ecologice. Expertiza ecologică se efectuează de Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale, de alte organe centrale de specialitate ale administrației publice sau de asociațiile obștești.
Deosebim: Expertiza ecologică de stat este atribuția exclusivă a autorității centrale pentru resursele naturale și mediu, care dispune efectuarea ei de subdiviziunile sale structurale și/sau de organizațiile din subordine ce constituie sistemul expertizei ecologice de stat.
Expertiza ecologică departamentală este efectuată de ministere și departamente în organizațiile și întreprinderile din subordine.
Expertiza ecologică obștească se organizează și se efectuează de asociațiile obștești.
Scopurile expertizei ecologice.
a) adoptarea unor decizii argumentate și aprobarea actelor care prevăd utilizarea resurselor naturale și măsuri de protecție a mediului înconjurător și componentelor lui;
b) prevenirea sau minimizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectelor și activităților economice preconizate asupra mediului înconjurător, componentelor lui, ecosistemelor și sănătății populației;
c) menținerea echilibrului ecologic, fondului genetic și biodiversității, crearea condițiilor optime de viață pentru oameni;
d) corelarea dezvoltării social-economice cu capacitățile ecosistemelor.
Sarcinile sistemului expertizei ecologice de stat.
a) asigurarea expertizării ecologice a proiectelor de acte legislative, a documentației de proiect și planificare și a altor materiale în termenele prevăzute de prezenta lege și întocmirea avizelor respective conform prescripțiilor documentelor normative;
b) generalizarea practicii expertizării ecologice a materialelor prezentate și elaborarea propunerilor privind perfecționarea modalităților de efectuare a acesteia;
c) asigurarea controlului asupra aplicării corecte de către beneficiarii și executanții documentației de proiect și planificare a dispozițiilor actelor legislative și ale altor acte normative în vigoare precum și a normelor și instrucțiunilor în domeniu;
d) analiza tendințelor și practicii expertizării ecologice din alte țări și valorificarea experienței mondiale în acest domeniu;
e) asigurarea metodologică a activității organelor de expertiză ale ministerelor, departamentelor și organizațiilor privind protecția mediului înconjurător.
Principiile de bază ale expertizei ecologice.
a) prezumția că orice activitate economică sau altă activitate materială preconizată care presupune utilizarea resurselor naturale poate dăuna mediului;
b) efectuarea în mod obligatoriu a expertizei ecologice de stat înainte de adoptarea deciziilor privind realizarea obiectelor;
c) aprecierea complexă a influenței activității economice preconizate asupra mediului înconjurător;
d) fundamentarea științifică, obiectivitatea și legalitatea avizelor expertizei ecologice;
e) transparența, participarea asociațiilor obștești și luarea în considerare a opiniei.
Expertiza ecologică de stat este obligatorie pentru documentația de proiect și planificare privind obiectele și activitățile economice preconizate care influențează sau pot influența asupra stării mediului înconjurător și/sau prevăd folosirea resurselor naturale, indiferent de destinație, amplasare, tipul de proprietate și subordonarea acestor obiecte, volumul investițiilor capitale, sursa de finanțare și modul de execuție a lucrărilor de construcții.
CONCLUZII
Noile aspecte de mediu ecologic din zonele rurale propun o abordare integrată care să contribuie la un nivel mai înalt al calității vieții și al bunăstării sociale a cetățenilor, prin asigurarea unui mediu ecologic în care nivelul poluării nu generează efecte nocive asupra sănătății umane și a mediului.
Abordările integrate pentru protejarea mediului duc la o planificare mai bună și la rezultate semnificative.
Soluțiile și măsurile de protecție a localității Cobușca Nouă, trebuie să fie orientate spre viitor, să încorporeze aspecte legate de prevenirea riscurilor, precum anticiparea schimbărilor climatice (de exemplu, creșterea pericolului de inundații) sau reducerea progresivă a dependenței de combustibilii fosili.
Inițiativele locale de rezolvare a unor probleme pot genera probleme noi în alt domeniu și pot fi în contradicție cu politicile la nivel național sau regional.
Obligațiile impuse la nivel local, regional, național sau european (de exemplu, utilizarea eficientă a terenului, reducerea zgomotului, creșterea calității aerului) pot fi implementate mai eficient la nivel local atunci când sunt integrate într-un cadru local de management strategic.
Definirea clară a obiectivelor și a țintelor, asumarea responsabilităților, a procedurilor de monitorizare a progreselor, consultarea publicului, verificarea rezultatelor, auditul și raportarea sunt cruciale pentru implementarea efectivă a măsurilor de protecție a mediului.
RECOMANDĂRI
Sistemul de gestionare ecologică din Republica Moldova are avantaje certe, în special o bază strategică bine dezvoltată și un personal dedicat. Problemele evidențiate mai sus în lucrare (localitatea Cobușca Nouă) nu pun la îndoială aceste aspecte și nu indică neapărat necesitatea unor schimbări structurale considerabile. Se cere o anumită consolidare locală și întărirea capacității administrative din primării, pentru ca țara să continue să avanseze spre implementarea eficientă a politicilor și strategiilor sale de mediu.
Deși principiile organizaționale ale gestionării mediu ecologic sunt raționale, există un domeniu care prezintă motive de îngrijorare și anume orientarea legislației spre abordarea separată a compartimentelor mediului. Problema constă nu atât în faptul că există acte juridice separate privind aerul, apa și deșeurile, de exemplu, ci mai curând în aceea că fiecare din aceste legi tinde să specifice propriul său regim de implementare, ceea ce introduce diferențe în practică, care la rândul lor fac abordarea integrată a managementului de mediu dificilă sau chiar imposibilă. Trebuie de luat măsuri pentru a reduce acest neajuns, în primul rând prin asigurarea unor practici similare în cadrul tuturor compartimentelor de mediu.
Ulterior, prin ajustări legislative va trebui promovată o abordare holistică a gestionării mediului ecologic. Vor trebui introduse mecanisme avansate de reglementare în protecția mediului, prin stabilirea valorilor emisiilor limită admisibile direct în actele juridice și prin îmbinarea acestei abordări cu abordarea bazată pe asigurarea unei calități acceptabile a mediului înconjurător.
De rând cu toate caracteristicile ecologice de mediu abordate, trebuie atrasă mai multă atenție consolidării relațiilor intersectoriale între sectorul de mediu și alte ramuri economice.
Elaborarea unei legislații bazate pe UE în domeniul mediului ar ajuta țara să-și realizeze dorința de a se apropia de practicile UE. Aceasta nu înseamnă că schimbarea trebuie realizată de îndată iar valorile limită stricte sau cerințele celor mai bune tehnici disponibile (BTD) trebuie implementate imediat. Mai curând aceasta înseamnă că trebuie stabilite principiile iar subiecților reglementării trebuie să li se ofere o perioadă de tranziție, timp în care ei să poată implementa măsurile noi.
Fiecare schimbare în mediul ecologic, prin introducerea unor cerințe noi sau prin îmbunătățirea practicii existente, necesită dezvoltarea unor competențe noi în cadrul autorităților de mediu, prin instruirea și perfecționarea cadrelor.
BIBLIOGRAFIE
BARNEA M., CALCIU Al. Ecologie umană. București, 1979, 800 p.
Blacksmith Institute „Solving Pollution Problems”. Annual Report – 2008, Mai 2009. 85 p.
BORZEL T. Politicile europene de mediu între succes și eșec, Institutul European, 2007. 149 p.
BUDEANU C., CĂLINESCU E. Elemente de ecologie umană. Editura științifică și enciclopedică. București, 1982, 472 p.
CERNOVA N.M., BÂLOVA A.M. Ecologie. Editura „Lumina”, Chișinău, 1994, 283 p.
CĂLIN, R. Politica de mediu, Ed. Triotonic, București, 2007.
Centrul Educațional Soros „Organizațiile de mediu din Moldova”, Mai 2016, p. 24-37.
EEA (Agenția Europeană pentru Protecția Mediului), Raportul „O mai bună gestionare a deșeurilor municipale va reduce emisiile de gaze cu efect de seră”, January 2008, Chișinău, p. 17-39.
KLAVER, J., FRANCIS, P., MCNICHOLAS, J., POPOVICI, M. Pentru un mediu mai bun și o economie mai bună, Centrul Regional de Protecția mediului, București, 1999. 207 p.
KPMG „Schimbările climatice vă schimbă afacerea”, April 2008. 29 p.
DODSON Stanley, Others Ecology USA., 2012. 448 p.
DONEA V., DEDIU I., ANDON C. ș.a. Ecologia și protecția mediului. Chișinău, 2002, 208 p.
DOROFTEI Sorina, VLAICU Brigitha, PETRESCU Cristina ș.a. Igienă și ecologie medicală. Editura „Eurobit”, Timișoara, 1999, 270 p.
DUCA Gh., SCURLATOV I. Ecological chemistry. Chișinău, 2002, 289 p.
DUȚU, M. Dreptul urbanismului, Ed. Universul Juridic, București. 2008. 197 p.
Ecologia etică, morala. Materialele Simpozionului științific internațional. Chișinău, 2001, 162 p.
Eurobarometru – Report. „Atitudes of European Citizens throwards the Environment”, March 2016, 51-78 p.
Expertiza ecologică. Editura „Cartier”, București, Chișinău, 1999, 695 p.
FRĂSÂNEL N., VERDEȘ Doina. Ecologie umană. Editura „Mirton”, Timișoara, 1997, 282 p.
World Health Organization. Globalization, Diets and Non-communicable Diseases. Geneva, 2002.
World Health Organization. Globalization. Trade and Public Health: Tools and Trainind for National Action. Geneva, 2001.
Legislația ecologică a Republicii Moldova (selecție). Editura „Cartier”, Chișinău, 1997, 263 p.
Legislația ecologică a Republicii Moldova (1999–2015). Chișinău, 2016, 335 p.
Raport anual Anenii Noi, 2015. 29 p.
Recolamp „Timbrul verde”, September 2018, Chișinău. 215 p.
ROBERTS N. Schimbări majore ale mediului, Institutul European, 2007. 342 p.
SPRÂNCEANU Gh. Ecologia, realitatea universală și viața planetară. Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova. Seria Științe chimico-biologice. Chișinău, 2004, p. 388–394.
SPRÂNCEANU Gh. Ecologia și fenomenul sănătății umane (III) Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova. Seria „Științe chimico-biologice”, Chișinău, 2004, p. 395– 401.
SPRÂNCEANU Gh. Ecologia și fenomenul sănătății umane (IV). Analele științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Vol. 1. Probleme medico-biologice, farmaceutice, de sănătate publică și ma-nagement. Chișinău, 2004, p. 386–396.
STUGREN B. Ecologie teoretică. Editura „Sarmis”, Cluj-Napoca, 1994, 287 p.
The Second Internațional Conference on Ecological Che-mestry. Abstract. Chișinău, Republic of Moldova, 2002, 375 p.
The Fhird Internațional Conference Ecological Chemistry. Abstracts. Chișinău, Moldova, 2005, 564 p.
TULCHINSKY T.H., VARAVIKOVA E.A. Noua Sănătate Publică. Ulysse, Chișinău, 2003, 723 p.
АНДЕРСОН Дж.М. Экология и науки об окружающей среде: биосфера, экосистемы, человек. Ленинград, Гидроме-теоиздат, 1985, 165 с.
ДЕДЮ И.И. Экологический энциклопедический словарь. Кишинев, 1990, 406 с.
КАЗНАЧЕЕВ В.П. Очерки tеории и практики экологии человека. Изд-во «Наука», Москва, 1983, 260 с.
Ландшафтные основы эколого-географического райо-нирования Кишинев, «Штиинца», 1990, 95 с.
Методологические проблемы экологии человека. Сб. научных трудов. Отв. ред. В. П. Казначеев. Новосибирск, «Наука», 1988, 144 c.
ОПОПОЛЬ Н., КОРОБОВ, Р. Эколого-гигиенический мониторинг: проблемы и решения. Кишинев, 2001, 238 с.
Проблемы экологии человека. Отв. ред. В. П. Казначеев. Москва, «Наука», 1986, 141 c.
РАЗУМОВСКИЙ В.М. Эколого-экономическое районирование (теоретические аспекты). Ленинград, «Наука», 1989, 156 с.
Экология человека. Учебное пособие. Под. ред. Б.Б. Прохорова. Изд-во МНЭПУ, Москва, 2001, 438 с.
Resurse web:
http://www.statistica.md/index.php?lang=en
http://www.parliament.md/en.html
http://www.bnm.org/english/index_en.html
http://www.m.moldovenii.md
http://europa.eu.int/comm/world/enp/document_en.htm
http://www.fao.org/countryprofiles/index.asp?iso3=MDA&lang=en
http://www.ncu.moldova.md/
http://www.worldbank.org.md/WBSITE/EXTERNAL/COUNTRIES/ECAEXT/MOLDOVAEXTN/0,,menuPK:302260~pagePK:141132~piPK:141107~theSitePK:302251,00.html
www.medium.un.md
ANEXE
Anexa 1
Date de mediu
Anexa 2
Emisiile în atmosferă de la sursele fixe, mii tone
Anexa 3
Utilizarea îngrășămintelor minerale și organice, 1991-2003
Anexa 4
Utilizarea pesticidelor, 1990-2003
Anexa 5
Utilizarea apei pentru irigație, 1996-2003
Anexa 6
Eroziunea solurilor, 1965-2003
Anexa 7
Date statistice privind agricultura și fondul funciar, 2003-2004
Anexa 8
Repartizarea suprafețelor
împădurite pe deținători.
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnata, Balan Ivan, studentă la ciclul I, anul IV, programul 424.1 „Ecologie”, prin prezenta declar pe propria răspundere că teza de licență pe tema: „Caracteristica ecologică și măsuri de protecție în localitatea Cobușca Nouă, raionul Anenii Noi” a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată de către mine sau altă persoană în UASM sau altă instituție de învățământ în cadrul vreunei forme de evaluare.
De asemenea declar că prezenta variantă a tezei corespunde exact cu cea electronică prezentată la centrul de calcul al UASM pentru verificare contra plagiatului.
Data: Semnătura: _______________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Caracteristica ecologică și măsuri de protecție în localitatea Cobușca Nouă raionul Anenii Noi [308275] (ID: 308275)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.