Capt 1 Si 2 Refacute 2018 [606712]

1

Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 2
1.Conceptul de risc sistemic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 3
1.2 Definirea conceptului de risc sistemic ………………………….. ………………………….. …………… 3
1.2 Caracteristici ale riscului sistemic ………………………….. ………………………….. ………………… 6
1.3 Efectele riscului sistemic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9
1.4 Modele teoretice ale riscului sistemic ………………………….. ………………………….. ………….. 10
2.Studiu de caz Romania vs Italia ………………………….. ………………………….. ……………………….. 12
2.1 Banca nationala a Romaniei ………………………….. ………………………….. ……………………….. 12
2.2 Banca nationala a Italiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 25
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 36
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 37

2

INTRODUCERE

Un sistem financiar este stabil atunci când acesta este capabil să aloce eficient resursele
economice, să evalueze și să administreze în mod adecvat riscurile financiare și să se
autocorecteze atunci când este afectat de șocuri exogene. Altfel spus, sistemul financiar este
stabil atunci când devine capabil să exercite funcția de intermediere, facilitând în acest mod
performanțele unei economii și să absoarbă șocurile prin corecția unor dezechilibre apărute ca
urmare a unor evoluții adverse.
Pornind de la idea de a face o imagine clara a ceea ce inseamna riscul sistemic, lucrarea
este concentrata asupra riscului.
Intelegerea notiuni de risc este fundamentala deoarece putem intelege sau vedea cum actiunile
institutiilor de supraveghere isi desfasoara activitatea si rolul masurilor luate.
Ținând cont de contextul actual marcat atât de profund de criză, subiectul este de interes și
deosebit de util pentru practica și cercetarea actuală în domeniul finanțelor.
Lucrarea este structurata in 2 capitole, astfel unul este teoretic unde intelegem termeni si
al doilea capitol este un studiu de caz comparativ intre Romania si Italia si probleme acestora in
ceea ce priveste riscul sistemic si cum au facut fata.
Scopul cercetării îl constituie identificarea, analiza, monitoriza rea și controlul riscului în
instituțiile de credit în condițiile în care băncile sunt supuse unor riscuri diversificate. A fost
acordată o atenție deosebită cerințele organelor de supraveghere și reglementare bancară, precum
și metodelor și instrumentelor utilizate în gestionarea crizelor bancare.

3

1.Conceptul de risc sistemic

Scopul acestui capitol este de a analiza diferite sinteze ale conceptului de risc sistemic .
În capitol se analizează o mulțime de definiții de risc sistemic din literatură de specialitate. În
plus, se identifică factorii care contribuie la formarea riscul ui sistemic (vulnerabilități),
răspândirea contagiunii și oferă un plan conceptual care leagă aceste fenomene.
Informațiile găsite vor ajuta să descompunem și să clasificam in categori procesele de
acumulare, materializare și răspândire a riscului sistemic. Acest lucru ar trebui, la rândul său, să
faciliteze identificarea și diminuarea acestuia prin alocarea de măsuri macroprudențiale
preventive adecvate .
“Dacă am face o asemănare cu mediul în care trăim, am putea să asemănăm riscul cu
pădurea, astf el că riscul ar fi nu să "vedem doar copacii dintr -o padure ci să vedem pădurea
împreună cu copacii" .
În mediul nostru natural, amenințarea că acțiunile a milioane de indivizi, care acționează
în interesele proprii, pot provoca o distru gere a ecosistemului mondial constituie o catastrofă
globală care va dăuna în cele din urmă tuturor.
În mod similar, în contextul mediului economic, amenințarea că evoluțiile din sistemul
financiar pot provoca confruntări sau defalcări ale acestuia ar pr ovoca daune masive economiei
reale.
Astfel de evoluții pot rezulta din eșecul instituțiilor mari și interconectate, de la dezechilibrele
endogene care se adaugă în timp, sau de la un eveniment considerabil neașteptat.
În domeniul economiei s -a susținut că riscul sistemic este o particularitate a sistemului
financiar.

1.2 Definirea conceptului de risc sistemic
Riscul sistemic s -a dovedit a fi mai mult decât compoziția tipurilor de riscuri
individuale care afectează instituțiile financiare. Deși riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul
operațional etc. pot fi atribuite direct unei instituții date, riscul sistemic poate fi atribuit doar
indirect. Înainte de criza financiară, aceste tipuri de riscuri au fost considerate de obicei separat.
Cu toate acestea, interacțiunea (corelația) dintre acestea conduce la consecințe
nedorite și neașteptate și când se agregă, la riscuri sistemice.
Riscul sistemic evoluează odată cu dezvoltarea piețelor financiare, a
reglementărilor și a comportamentului colectiv al participanților la piață și poate fi determinat de
arbitrajul de reglementare.
Pe baza revizuirii literaturii și a studiilor de caz, Dow (2000) indică faptul că în
cel mai comun tip de risc sistemic, riscul moral, joacă un rol -cheie în perturb area motivelor
instituțiilor financiare.
Riscul sistemic provine din: activitățile excesiv de riscante ale unui singur
comerciant sau ale unui grup de comercianți, un tip agresiv de cultură organizațională

4
(împingerea spre profituri pe termen scurt), un e șec colectiv al conducerii în bancă (sau în
sistemul financiar) la inerție și la incapacitatea de a răspunde la circumstanțele economice
modificate și la expunerea mare a băncilor la același tip de risc (șoc simetric) în întregul sistem.
O analiză a lite raturii cu privire la riscul sistemic realizată de Galati și Moessner (2010)
concluzionează că, „în pofida bogăției cercetărilor pe această temă, nu există încă un consens cu
privire la definirea riscului sistemic. Ca și în cazul stabilității financiare, e xistă multe definiții
sistemice ale riscului, dar rămâne dificil să le operăm. Cu toate acestea, operaționalizarea ar fi
cea mai utilă din perspectiva conducerii supravegherii macroprudențiale, care vizează prevenirea
riscului sistemic.” 1
Review -uri de Bi sias (2012) de Oosterloo și de Haan (2003) concluzionează că
„definițiile se concentrează asupra diferitelor aspecte ale fenomenului, adică a dezechilibrelor,
colapsului încrederii, expunerilor corelate ale instituțiilor financiare, impactului negativ asup ra
realității economice, asimetrie de informații, efecte de feedback, bule de active, contagiune și
externalități negative.”
Lipsa de consens în literatura de specialitate și natura complexă a riscului sistemic
implică necesitatea unor măsuri și principii diferite pentru măsurarea acesteia. 2
O selecție a definițiilor de risc sistemic realizata de către Eijffinger (2012)
subliniază faptul că „riscul sistemic, indiferent de forma în care se materializează, cauzează o
pierdere a încrederii și o incertitudine crescută cu privire la funcționarea sistemului financiar și a
părților sale.” 3
Conceptul de risc sistemic constă în efectul de contagiune și impactul negativ
asupra economiei reale.
Pe baza comparației autorului cu definițiile de risc sistemic din liter atura de
specialitate care evaluează definițiile în funcție de cele mai populare aspecte utilizate , se pot
trage următoarele concluzii:
-Se subliniază frecvent că riscul sistemic se referă la o mare parte a sistemului financiar
sau la un număr semnificativ de instituții financiare . Aceste este considerat ca afecteaza
performanța sistemului financiar și a funcțiilor acestuia, cum ar fi intermedierea financiară. Pe de
altă parte, doar o mică parte a cercetătorilor iau în considerare pierderea încrederii ca o
caracteristică a riscului sistemic și a naturii sale evolutive.
-Un element -cheie al riscului sistemic este transmiterea de perturbări (șocuri) între
elementele interconectate ale sistemului, care pot avea, în cele din urmă, un impact negativ
asupra econ omiei reale.
– În literatura de specialitate, definițiile de risc sistemic au început să apară la mijlocul
anilor '90 ai secolului XX dar "creația" lor s -a intensificat în mod clar după izbucnirea Crizei
financiare globale.

1 Macroprudential Policy and Systemic Risk: An Overview; Galati și Moessner (2010)
2 Construcția măsurii de risc sistemic poate urma una din cele două abordări: de sus în jos sau de jos în sus. În
abordarea de sus în jos, riscul sistemic poate fi dedus din examinarea comportamentului istoric al datelor din
seriile de timp pentru variabilele pe care intuiția economică sugerează că sunt legate de riscul sistemic. În
abordarea ascendentă, estimările riscului firmelor individuale sunt asamblate din datele contab ile și ale prețurilor
de piață și servesc drept contribuție la determinarea riscului interconectat sau "prea interconectat -faci" în sistem.
Ulterior, un portofoliu este folosit pentru a atribui fiecărei instituții o măsură de risc sistemic (Chan -Lau, 2013) .
3 The concept of systemic risk; Eijffinger 2012

5
-Înainte de criză, definițiile p un un accent mai mare pe efectul de contagiune și pe
amploarea acestui fenomen. Cu toate acestea, după izbucnirea crizei, pe lângă dimensiunea
semnificativă a fenomenului, o atenție sporită a fost acordată tulburărilor funcțiilor sistemului
financiar. Aces t rezultat are implicații negative și are un impact negativ si asupra economiei
reale, care, la rândul său, a fost subliniat rar înaintea crizei.
Băncile centrale rar propun definiții de risc sistemic (Smaga, 2013). Sondajul de
către Oosterloo și de Haan (2003) subliniază faptul că ” băncile centrale se concentrează adesea
asupra elaborării definițiilor de stabilitate financiară și nu asupra definițiilor crizei financiare și
ale riscului sistemic. ”
Pentru a putea intelege riscurile sistemice, trebuie sa stim ca acestea afecteaza sistemele
financiare.
Sistemul financiar este format din intermediari, piețe și infrastructura mecanismelor de
plată, de decontare și de tranzacționare care le sprijină.
Intermediarii sunt conectați între ei prin tranzacții direc te, cum ar fi piețele interbancare și
prin decizii de investiții și finanțare similare cu terțe părți, cum ar fi alți intermediari sau
investitori finali.
La rândul lor, piețele financiare, sunt legate între ele prin intermediul activităților de
tranzacțio nare ale intermediarilor financiari și prin intermediul investitorilor finali care activează
pe mai multe piețe.
O criză sistemică (în sens restrâns și în sens larg) poate fi definită ca un eveniment
sistemic care afectează un număr considerabil de instituții financiare sau piețe ducând astfel la o
imposibilitate de funcționare generală a sistemului financiar.
Astfel, riscul sistemic în cadrul sistemului financiar se referă la riscul ca aceste inter –
conexiuni și similitudini să facă ca instabilitatea financiară să se raspandeasca în tot sistem ul.
Funcționarea adecvată a sistemului financiar se referă la eficacitatea și eficiența prin care
economiile sunt direcționate către investițiile reale , care promit cele mai mari profituri.
Distincția între conceptul îngust și cel larg al evenimentelor sistemice dar si al crizelor
este important, deoarece măsurile de gestionare a crizelor, care abordează sursa problemei, pot fi
diferite în cazul unui șoc idiosincratic care riscă să provoace c ontagiune , în comparație cu cazul
unui șoc sistematic care ar putea avea un efect de destabilizare simultană la scară largă.
Complexitatea conexiunilor financiare este extinsă prin nevoile de economisire și
finanțare ale tuturor sectoarelor economice, în s pecial a l firmelor nefinanciare, a l gospodăriilor și
al guvernului. Prin realocarea economiilor de la indivizi și sectoare cu surplus de fonduri către
indivizi și sectoare care au nevoie de fonduri, sistemul financiar joacă un rol central în economie.
Deci , riscul sistemic, într -un sens mai larg, se referă la riscul ca instabilitățile generalizate din
sistemul financiar să se traducă în efecte negative asupra creșterii și bunăstării economiei în
ansamblu.
Întinderea geografică a riscului sistemic poate fi: regională, națională sau internațională.
Elementul cheie al definiți ei riscului sistemic este compus din două elemente importante:
șocuri și mecanisme de propagare.
Conform teoriei financiare, șocurile pot fi de doua feluri:
-idiosincratice (individuale);
– sistematice (raspandite);
Șocurile idiosincratice (individuale) sunt cele care, inițial, afectează numai “sănătatea ”
unei singure instituții financiare sau numai prețul unui singur activ.

6
Șocurile sistematice (sau răspândi te) afectează întreaga economie, toate instituțiile
financiare în același timp , l-am putea denumi “efect domino”.
Un exemplu de șoc idiosincratic al unui sistem financiar național poate fi reprezentat de
eșecul unei singure bănci regionale , cauza fiind fraud a internă .
Un alt exemplu ar putea fi reprezentat de: d evalorizarea bruscă a unei monede ne –
internaționalizate din cauza unui deficit bugetar intern nesustenabil . Dar acest exemplu poate fi
privit ca un șoc idiosincratic pentru sistemul financiar Mond ial, nu doar national.
Șocurile sistematice la sisteme financiare naționale sunt de exemplu : fluctuațiile ciclului
general de afaceri sau o creștere bruscă a ratei inflației.
Un accident de bursă în sine acționează ca un șoc sistematic asupra majorității
instituțiilor financiare, chiar dacă datorită unor expuneri diferite acestea nu vor fi afectate în mod
uniform.
Același lucru este valabil și pentru o lipsă de lichiditate pe o piață financiară important.
Acest lucru poate fi legat de un accident sau de un alt eveniment care ar pune la îndoială sfera
financiară a contrapărților , care tranzacționează de obicei pe această piață.
Desigur, există un continuum de tipuri de șocuri intermediare (de exemplu, la nivel de
sector sau regional) între extremele teoretic e ale șocurilor idiosincratice și cele sistematice.
Șocurile idiosincratice care nu se propagă pe scară largă sunt "asigurabile", în sensul că
un investitor se poate proteja împotriva lor prin diversificare, în timp ce șocurile sistematice largi
sunt adesea "neasigurabile" sau nediversificabile.
Șocurile sistematice negative, cum ar fi o recesiune severă, vor afecta – atunci când ajung
la un anumit nivel – întotdeauna în mod nefavorabil o gamă largă de instituții și piețe financiare,
astfel încât cons ecințele acestora pot fi incluse în conceptul general de risc sistemic.
Al doilea element cheie în evenimentele sistemice, în sens restrâns este mecanismul prin
care șocurile se propagă de la o instituție financiară la alta sau de la o piață la alta. Acesta il
putem numi chiar nucleul conceptului de risc sistemic.
Șocurile sistematice sunt la fel de importante si pentru sectoarele nefinanciare din
economie.
Cu toate acestea, din punct de vedere conceptual, este important ca transmiterea șocurilor
să fie o parte firească a ajustărilor autostabilizatoare ale sistemului de piață la un nou echilibru.

1.2 Caracteristici ale riscului sistemic
Riscul sistemic variază substanțial și cuprinde o gamă largă de caracteristici. Acest lucru
înseamnă că un instrument financiar, o instituție, o piață, o infrastructură a pieței sau un segment
al sistemului financiar ar putea fi sursa riscului sistemic, transmițătorul acestuia, și ar putea fi
afectat de acesta. Nu este ușor să se stabilească dacă scara unui eveniment este (va deveni)
sistemică, deoarece în perioade turbulente, evaluarea măsurii în care afectează alte părți ale
sistemului poate fi supusă unor modificări dinamice, iar evaluarea poate fi predispusă la o
subestimare.
„Riscul sistemic poate avea sursă în sau în afara sistemului financiar sau poate rezulta din
interconectarea anumitor instituții financiare și piețe financiare și expunerea lor la economia
reală” (Szpunar, 2012).Cu toate acestea, clasificarea fenomenului dat ca risc sistemic nu poate
depinde de fap tul dacă este endogenă pentru sistemul financiar sau dacă are un impact asupra
economiei reale. Acest impact este probabil întotdeauna prezent prin perturbarea funcțiilor
sistemului financiar. Astfel, este important să se cuantifice impactul riscului siste mic ca grad de
deteriorare a funcțiilor sistemului financiar.

7
Riscul sistemic poate fi atât endogen, adică rezultat din comportamentul colectiv
al instituțiilor financiare , fie exogen atunci când sursa sa este în afara sistemului financiar, de
exemplu: dezechilibre în economia reală. Potrivit lui Zigrand (2014), „riscul sistemic cuprinde
riscul pentru buna funcționare a acestuia (sistemului) , precum și riscul creat de sistem. Desigur,
aceste două riscuri se pot suprapune, iar un șoc în cadrul acestuia care este amplificat de diversi
factori poate duce la distrugerea automată a componentelor mari ale sistemului și chiar a
întregului sistem . Iar în ceea ce privește economia reală care încorporează sistemul de la care se
emană șocul , poate fi distrusa integr al.
Datorită numeroaselor legături macrofinanciare dintre economia reală și sistemul
financiar, este dificil să se distingă clar sursele de risc sistemic.
Tipurile de risc sistemic pot fi clasificate în diferite grupuri. Allen și Carletti
(2011) identifi ca șase tipuri de risc sistemic, și anume:
– expunerea comună la bule de prețuri ale activelor, în special bule imobiliare;
– furnizarea de lichidități și calcularea eronată a activelor;
– echilibru și panic i multiple;
-contagiunea;
– neplata datoriilor;
– neconcordanțele monetare în sistemul bancar.
Deși aceste evenimente pot crea într-adevăr un risc sistemic, acestea sunt de obicei
identificate ex -post și potențialele surse de risc sistemic nu ar trebui tratate ca un catalog de
resurse inchis.
Pe baza enumerării menționate mai sus, riscul sistemic poate avea o dimenisune
macro econimica sau dimensiune microeconomică. Nier (2009) indică faptul că riscul macro –
sistemic apare atunci când sistemul financiar devine expus riscului agregat, care rezul tă de la, de
exemplu: creșterea expunerilor corelate.
Riscul micro -sistemic apare atunci când eșecul unei instituții individuale are un
impact negativ asupra sistemului financiar în ansamblul său. Dimensiunile macro și micro sunt
strâns legate.
Concret izarea riscurilor sistemice cauzate de dezechilibrele acumulate nu numai
că sporește micro -riscul (probabilitatea de default a instituției financiare), ci și amploarea
impactului său asupra sistemului financiar. În cazul în care o parte importantă a sistem ului este
instabilă, în special în sistemele bancare extrem de concentrate, neîndeplinirea obligațiilor de
către o altă instituție poate împiedica accesul la serviciile financiare. Deci, pare mai probabil (sau
cel puțin comun) ca macro -riscul să crească mi cro-riscul, decât invers.
Se identifica cinci caracteristici principale ale riscului sistemic. Printre care se regasesc
urmatoarele:
1.O definiție mai largă a riscului sistemic: Instrumente actuale pentru măsurarea riscului
financiar se bazează pe definiții relativ înguste ale unui eveniment sistemic. Pe baza conceptului
de către De Bandt și Hartmann (2000), se poate concluziona că „riscul sistemic poate fi alocat
într-o matrice care arată relația dintre puterea șocului (amploarea impactului negativ asupra
sistemului financiar în ansamblu) și amploarea impactului (înțeleasă ca o combinație între
importanța sistemică a instituției și numărul instituțiilor care reprezintă sursa șocului sistemului).
Pe de o parte, sursa riscului sistemic poate constitui o singură instituție de mare importanță
sistemică, a cărei implic atie (sau chiar o perioadă de timp mai lungă de nelichiditate) creează un
șoc puternic pentru sistemul financiar. Pe de altă parte, riscul poate rezulta, de asemenea, dintr –

8
un număr de insti tuții care au o importanță mai mică sistemică, pe cont propriu, dar
interconectate și cu expuneri similare și supuse unor șocuri simetrice. ”4

2. Accentul internațional sau inter -regional: mai multe studii au subliniat importanța de
perspectivă internațională . Focalizarea exclusivă asupra condițiilor interne este ineficientă , în cel
mai bun caz și cel mai probabil, este înșelător. În consecință, instrumentul de diagnostic pentru
riscul sistemic ar trebui să includă informații din diferite regiuni și industrii pentru o viziune mai
ampla si mai detaliata. 5
3.Condiții macroeconomice / financiare
Principala sursă de risc în sectorul bancar este gruparea implicită. Modificările care a u loc în
condițiile macroeconomice și financiare afectează solvabilit atea tuturor firmelor financiare și
nefinanciare din economie. Factor ii de risc macrofinanciari observați sunt, prin urmare,
sistematici și o sursă de dependență transversală între rezultate. Rezultate le au un impact direct
asupra profitabilității și solva bilității intermediarilor și, prin urmare, asupra stabilității financiare.
In concluzie , actiunile pentru constrângerile privind condițiile macrofinanciare și de risc de
credit ar trebui să se afle în centrul unui exercițiu de evaluare a riscului sistemic.
4.Frecvențele de așteptare implicate
Instituțiile financiare rareori sunt implicite. Acest lucru este specific in Europa, unde numărăm
12 decontări financiare în perioada din T -1994 pana in 2010 -Q2. Lipsa de date prezintă probleme
evidente pentru modelar ea “stresului “ financiar comun și a dependenței financiare implicite. În
consecință, modelele bazate pe experiența reală implicită pot oferi doar o imagine parțială a
stresului actual. Astfel de informații pot fi obținute de pe piețele de active (acțiuni, obligațiuni,
swapuri pe riscul de credit) și, eventual, pot fi majorate cu date contabile. Unul dintre candidații
care integrează informații din datele contabile (prin niveluri ale datoriilor) și pe piețele de acțiuni
orientate spre viitor (prin prețuri ș i volatilități) sunt frecvențele implicite așteptate (EDF) care se
bazează pe modele structurale de risc de credit. Alte informații pot fi adăugate sub formă de
spread -uri swap pe riscul de credit (CDS).
5. Factori neobservați
Dificultatea financiară, riscul sistemic și probabilitatea variabilă de timp a unui eveniment
sistemic sunt procese inerente inopinate. Principalele lor caracteristici sunt, de asemenea
neobservate: riscul de contagiune la nivelul sectorului financiar, modificările condițiilor
macrofinanciare partajate și dezechilibrele financiare, cum ar fi schimbările majore nepercepute
în oferta de credit. Multe dintre aceste condiții neobservate, totuși, pot fi deduse (inversate) din
diferite seturi de date observabile. Instrumentele econometri ce adecvate pentru extragerea
factorilor neobservați din datele observarvabile sunt colectiv cunoscute ca metode de spațiu de
stat.

4 De Bandt și Hartmann (2000)
5 Brunnermeier și colab “ (2009) de “Larosiere” (2009) și “Volcker” (2009).

9
1.3 Efectele riscului sistemic
Pericolul unor efecte de feedback financiar la nivelul economiei, prin care șocurile
economic e nefavorabile obligă participanții de pe piață să vândă active pentru a crește
lichiditatea, iar vânzările, la rândul lor, împing prețurile activelor și le obligă să vândă și mai
mult din activele lor sunt doar cateva din efectele riscului si stemic. Pe pa rtea de productie
economica, aceast ea se reflecta în scăderea producției.
Indiferent de cauzele care provoaca crizele bancare , efectele sale sunt foarte dăunătoare și
afectează toate categoriile de persoane implicate în sectorul bancar. Pornind de la deponenți,
clienți, debitori, creditori, către manageri, acționari și chiar autoritatea de supraveghere. Efectele
insolvenței banca re afectează întreaga economie.
In literatura de specialitate exista destul de multe studii legate de crizele bancare dar sunt
puține studii realizate in vederea stop ării sau combaterii acestor situatii de riscuri.
Hoggart, Reis si Saporta (2001) au încerc at să dezvolte o metodologie care să ajute la
înțelegerea efectelor negative pe care le are riscul sistemic în sectorul bancar.
Aceste efecte au fost clasificate astfel:

Dezintermediere bancară
Operațiunile bancare reprezintă o trăsătură comună a crizelor extreme care au jucat un rol
proeminent în istoria monetară.
În momentul în care populatia cunoa ște problemele cu care se poate confrunta , chiar și o
singură unitate bancară determină scăderea încrederii în întregul sistem bancar duc ând astfel la
efectul de “bank run”. Prin acest termen ne referim la faptul că deponenții se grăbesc să -și
retragă depozitele, deoarece se așteaptă ca banca să aiba probleme in viitorul apropiat.
Aceste retrageri bruște pot forța banca să lichideze multe di n activele sale. În timpul unei
panici cu multe falimente bancare, există o perturbare a sistemului monetar și o reducere a
producției.

Alocarea ineficienta a resurselor
Alocarea împrumuturilor către debitorii mari care se confruntă cu probleme nu este do ar o cauza
cat si un efect.
Banca va refinanța și va reînnoi împrumuturile pentru a nu agrava situația lor prin oprirea
finanțării, fenomen numit "crowding out".

Cresterea ratelor de dobanda
Instabilitatea în sistemul bancar va conduce la rate mai mari ale dobânzii care ar putea afecta
negativ economia reală prin scăderea investițiilor și creșterea prețurilor.

Distorsiuni fiscale si monetare
Naționalizarea sau finanțarea băncilor aflate în dificultate va determina creșterea costului fiscal și
se va reflecta i n deficitul bugetar.

Ineficacitatea politicilor macroeconomice
Deciziile de politică monetară adoptate de banca centrală ar deveni ineficiente în cazul
insolvabilității bancare.

10
Conform considera țiilor anterioare, efectele pe care le produc crizele bancare se clasifica
in doua categorii: pre țul fiscal pl ătit pentru a rezolva criza și pierderile asociate PIB -ului.
Studiile efectuate de Hoggarth au demonstrat că, “atunci c ând crizele bancare nu sunt
însotite de crize valutare, pierderile din PIB au o medie de 4.6%. În momentul c ând este criz ă
valutară si criză bancară , pierderile PIB cresc la 22%. ”6

1.4 Modele teoretice ale riscului sistemic
Formele pe care le poate lua riscul sistemic fac ând distincție între sectorul bancar, piețele
financiare și sistemele de plăți sunt :
– Riscul sistemic pe piețele bancare
– Riscul sistemic și piețele financiare
– Riscul sistemic în sistemele de plăți și de decontare
Accentul se pune pe riscul sistemic "orizontal", și anume în sistemul financiar.

a) Riscul sistemic pe piețele bancare
Așa cum s -a observat de mai multe ori în trecut, băncile pot în absența unei sistem de
siguranță, să fie predispuse la retrageri masive de capital . În unele situații, rutele individuale se
pot transforma în alte părți ale sectorului bancar, ceea ce ar putea conduce la o panică la scară
largă. În timp ce teoria traseelor individuale este bine dezvoltată, același lucru nu s -a aplicat –
până de curând – la contagiunea bancară, care aduce componenta sistemică.
Se pot distinge două canale principale prin care contagiunea se desfășoară pe piețele bancare:
canalul "real" sau de expunere și canalul informațional7.
Primul se referă la potențialul "e fectelor domino" prin expunerile reale pe piețele interbancare și
/ sau în sistemele de plăți.
Canalul de informații se referă la retrageri contagioase atunci când deponenții
sunt informați eronat despre tipul de șocuri care lovesc băncile (idiosincratice sau sistematice) și
despre expunerile lor fizice unele față de altele (informații asimetrice).
În principiu, aceste două canale fundamentale pot funcționa atât împreună, cât și independent.
Mai multe teorii mai elaborate despre contagiunea bancară, care mo delează în mod explicit
aceste canale, începând cu Flannery (1996) sau Rochet și Tirole (1996), au început doar să se
dezvolte.
În mod tradițional, mult timp panica bancară sistemică a fost asociată cu recesiuni și șocuri
macroeconomice (riscul sistemic în sensul "larg"), dar teoriile formale dincolo de modelele
bancare individuale au fost puține.

b) Riscul sistemic și piețele financiare
Rolul piețelor financiare este un element dificil in ceea ce pri veste analiz a riscului sistemic.
In primul rand , creșterea lor extraordinară în deceniile anterioare le -a făcut mult mai importante,
chiar și în sistemele financiare bancare ale Europei continentale.
De asemenea , în ciuda unei conștientizări generale cu pr ivire la apariția ocazională a accidentelor
de pe piață, rolul lor în evenimentele sistemice.
Aceasta contrastează cu existența unor teorii privind riscul sistemic pe piețele bancare și cu unele
studii practice privind riscul sistemic în sistemele de plăți și de decontare. În special, modelele

6 Systemic risk: a survey by Olliver de Bandt and Phillip Hoggarth, 2010.
7 Cartea lui Saunders (1987, pp. 205f.)

11
teoretice care se axează în mod explicit pe contagiunea pieței valorilor mobiliare , sunt extrem de
limitate.
De fapt, piețele sunt diferite de cele ale companiilor financiare. Acestea nu cad în faliment,
deoarece inst ituțiile unice pot, dar tind să se redreseze după un timp8.
Deși se pot întâmpla deficiențe de prețuri / lipsuri de lichiditate și de propagare a acestora
de pe o piață la alta, preocuparea principală va fi cu șocurile pe care piața financiară se
prăbușește și crizele temporare de lichiditate – indiferent dacă acestea sunt contagioase sau nu –
se impun si sectorului financiar și economi ei reale.
Acest lucru l -a determinat pe Anna Schwartz să ajungă la concluzia că numai piața financiară se
prăbuș ește singură, sunt doar "crize financiare pseudo -financiare" și nu "reale", cu excepția
cazului în care acestea afectează stabilitatea sistemului bancar și acolo pun în pericol
disponibilitatea , un mijloc de plată9. Cu toate acestea, din cauza gradului rid icat de interferență a
instrumentelor tranzacționate pe piețele secundare și a posibilității de a lua o poziție cu efect de
levier, prețurile lor pot fi extrem de sensibile la informații și pot afecta puternic.
Întrucât instituțiile financiare și agenții c are acționează în economia reală ar trebui să se
poată adapta și să se protejeze față de amplitudinea normală a variațiilor prețurilor de pe piețele
financiare ("volatilitatea regulată"), acest lucru nu poate fi luat în considerare pentru anumite
fluctuați i cu adevărat extreme și răspândite, ele sunt contagioase. Aceste evenimente extreme pot
fi, printre altele, consecința izbucnirii o "bubble" (de exemplu, în urma unui episod de eradicare
răspândită), eventual întărită de anumite tehnici de tranzacționare, cum ar fi tranzacționarea
programului și strategiile de feedback pozitiv.

c) Riscul sistemic în sistemele de plăți și de decontare
Prin asigurarea infrastructurii tehnice prin care sunt decontate tranzacțiile bancare și de
pe piața valorilor mobiliare, sistemele de plăți și decontare determină într -o măsură importantă
expunerile fizice ale instituțiilor financiare. Într -un fel, analiz area sistemelor de plată și de
decontare este ca și cum am privi la rețeaua de expuneri interbancare cu o lupă. Prin urmare, în
funcție de organizarea lor internă, ele determină și modul în care șocurile se pot propaga prin
sistemul financiar, în special c ât de contagioasă poate fi sau d e gravă.
Literatura analitică privind riscul sistemic a ignorat foarte recent importanța lor. Riscurile
fundamentale care stau la baza acestor sisteme sunt similar e cu cele întâlnite de instituțiile
financiare în general: riscul operațional (cum ar fi eșecul calculatorului, în ceea ce privește
Banca New York din 1985), riscul de lichiditate (primirea de fonduri finale sau " dar într -un
moment nespecificat în viitor), riscul de credit (eșecul unui participant insolv abil cu pierderea
ulterioară a principalului) .

8 În timp ce acțiunile sau obligațiunile unei societăți aflate în situație de neplată vor dispărea de
pe piețe, este greu de imaginat o situație în țările industriale în care dispare o piață de stoc, de
obligațiuni sau de schimb valutar existent, cu atât mai puțin dispariția mai multor piețe prin
contagiune. O excepție ar putea fi unele segmente ale piețelor cu risc ridicat, care ar putea să
dispară după o criză și să nu vină din nou. Segmentele întregii piețe financ iare ar putea, de
asemenea, să dispară ca o consecință a hiperinflației.

9 Schwartz, 1986; Bordo, Mizrach și Schwartz, 1995

12
2.Studiu de caz Romania vs Italia

2.1 Banca nationala a Romaniei

Obiectivul și rolul BNR
Banca Națională a României este banca centrală a României. Este o instituție
publică independentă , cu sediul central în municipiul București.
Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea și menținerea stabilității prețurilor
(conform Statutului ). Banca Națională a României sprijină politica economică generală a
statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.
Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.
Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca
Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar
Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).
Principalele atribuții ale BNR
• elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;
• autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de cre dit, promovarea
și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității
financiare;
• emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
• stabilirea regimului valutar și supravegherea respec tării acestuia;
• administrarea rezervelor internaționale ale României.
Banca Națională a României are dreptul exclusiv de emisiune , fiind singura instituție autorizată
să emită însemne monetare, în baza u nui program de emisiune dimensionat în funcție de nevoile
reale ale circulației bănești.
Banca centrală are competența exclusivă de autorizare și reglementare în domeniul bancar și este
responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în scopul asigurării
funcționării și viabilității sistemului bancar.
Banca Națională a României ține în evidențele sale contul curent general al Trezoreriei statului,
deschis pe numele Ministerului Finanț elor Publice. Prin lege, este interzisă finanțarea directă a
instituțiilor publice de către autoritatea monetară sau accesul privilegiat al acestora la resursele
instituțiilor financiare.
Din decembrie 2015 BNR este autoritate națională de rezoluție pentru sectorul bancar .10
Situatia financiara in Romania este supraveghe ata de BNR prin elaborarea unui
chestionar periodic. Acesta trebuia să conțină informații privind evaluarea instituțiilor de credit
cu privire la riscurile cu potențial sistemic si este menită să asigure o mai bună înțelegere a
evoluțiilor care pot avea un impact la adresa stabilității financiare.
Atasat mai jos se regaseste harta riscurilor la adresa stabilitatii financiare din Romania, preluata
de pe site BNR.

10 Informatii preluate de pe site -ul oficial BNR.

13

De asemnea principalele mijloace de cuantificare a riscului sistemic dezvoltate de BNR sunt :
1) Exerciții de testare la stres a solvabilității sectorului bancar
2) Identificarea băncilor sistemice
3) Indicatorii de stabilitate financiară
4) Testarea la stres a lichidității băncilor din perspectivă macroprudențială
5) Testarea la stres a lichidității băncilor din perspectivă microprudențială
6) Sisteme de avertizare timpurie a unei crize valutare sau a unei opriri bruște a intrărilor de
capital strain
7) Estimarea ratei de nerambursare pentru companiile nefinanc iare
8) Analiza bilanțieră a sectorului real
9) Indicele de utilizare a lichidității în sistemul de plăți de mare valoare
10) Indicele de contagiune a piețelor de capital
11) Indicele Compozit de Risc Sistemic
12) Indicele CoVaR

Pentru a identifica bancile sistemice Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a publicat in
decembrie 2014 o forma finală a Ghidului privind evaluarea altor instituții de importanță
sistemică. Acest ghid a fost preluat de catre BNR in februarie 2015 si a încorporat pre vederile
acestuia în cadrul procedurilor de supraveghere. Prin introducerea în cadrul procedurii de
identificare a băncilor sistemice a setului obligatoriu de criterii și indicatori recomandați de Ghid,
respectiv la rezultatul:

14

Opiniile băncilor privind riscurile sistemice asupra sistemului financiar pentru perioada
decembrie 2017 – decembrie 2018 a condus la realizarea hartii riscurilor la adresa stabilității
financiare – opiniile băncilor din România.

15

Pentru a face o imagine clara asupra evoluțiilor care pot avea un impact la adresa stabilității
financiare, BNR elaborareaza un chestionar periodic care să conțină informații privind evaluarea
instituțiilor de credit cu privire la riscurile cu potențial sistemic.
Sondajul este efectuat periodic de catre BNR, pe baza unui chestionar care este transmis celor
mai importante instituții de credit.
Conform datelor, in luna noiembrie 2017 acestea dețineau circa 86 la sută din activele totale ale
sectorului banca r.
Sondajul este realizat trimestrial, în lunile i anuarie, aprilie, iulie, octombrie și este adresat
persoanelor cu atribuții de conducere din cadrul departamentelor de administrare a riscului ale
instituțiilor de credit participante.
Răspunsurile băncilor la chestionarul privind riscurile sistemice au fo st:
Figura 1. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor referitoare la probabilitatea de
apariție a riscului privind cadrul legislativ incert și
impredictibil în domeniul financiar -bancar, cu
implicații asupra solvabilității sectorului bancar.

Figura 2.Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor referitoare la severitatea impactului
riscului privind cadrul legislativ incert și impredictibil în
domeniul financiar -bancar, cu implicații asupra
solvabilității sectorului bancar.

16

Figura 3. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor referitoare la dificultatea de
gestionare a riscului privind cadrul legislativ incert și
impredictibil în domeniul financiar -bancar, cu implicații
asupra solvabilității sectorului bancar.

Figura 4. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție
a riscului de creștere a costului de finanțare ca urmare a
majorării ratei dobânzii și/sau a deprecierii monedei
naționale cu efecte negative asupra capacității de plată a
debitorilor, în special a populației și IMM.

Figura 5. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind severitatea impactului
riscului de creștere a costului de finanțare ca urmare a
majorării ratei dobânzii și/sau a deprecierii monedei
naționale cu efecte negative asupra capacității de plată a
debitorilor, în special a populației și IMM.

17

Figura 6. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind dificultatea de gestionare a
riscului de creștere a costului de finanțare ca urmare a majorării
ratei dobânzii și/sau a deprecierii monedei naționale cu efecte
negative asupra capacității de plată a debitorilor, în special a
populației și IMM.

Figura 7. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție a
riscului deteriorării rapide a încrederii investitorilor în
economiile emergente în contextul evoluțiilor externe (de
exemplu: creșterea economică la nivel global, modificările
de ordin politic și accentuarea tensiunilor geopolitice,
sectorul bancar european) și/sau interne (de exemplu:
politici fiscal prociclice, adâncirea deficitului de cont
curent)

Figura 8. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind severitatea impactului
riscului deteriorării rapide a încrederii investitorilor în
economiile emergente în contextul evoluțiilor externe (de
exemplu: creșterea economică la nivel global, modificările
de ordin politic și accentuarea tensiunilor geopolitice,
sectorul bancar europe an) și/sau interne (de exemplu:
politici fiscal prociclice, adâncirea deficitului de cont
curent)

18

Figura 9. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind dificultatea de gestionare a
riscului deteriorării rapide a încrederii investitoril or în
economiile emergente în contextul evoluțiilor externe (de
exemplu: creșterea economică la nivel global, modificările
de ordin politic și accentuarea tensiunilor geopolitice,
sectorul bancar european) și/sau interne (de exemplu:
politici fiscal procic lice, adâncirea deficitului de cont
curent)

Figura 10. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție a
riscului asociat inovației financiare și provocărilor la
adresa securității cibernetice

Figura 11. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind severitatea impactului
riscului asociat inovației financiare și provocărilor la
adresa securității cibernetice.

19

Figura 12. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind dific ultatea de gestionare a
riscului asociat inovației financiare și provocărilor la adresa
securității cibernetice.

Figura 13. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție a
riscului asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială
(de exemplu: creșterea prețurilor imobilelor rezidențiale)

Figura 14. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind severitatea impactului
riscului asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială
(de exemplu: creșterea prețurilor imobilelor rezidențiale).

20

Figura 15. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind dificultatea de gestionare a
riscului asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială
(de exemplu: creșterea prețurilor imobilelor rezidențiale)

Figura 16. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție a
riscului provenind din creșterea accelerată a creditării
populație.

Figura 17. Sursa preluata de pe site B NR

Răspunsurile băncilor privind severitatea impactului
riscului provenind din creșterea accelerată a creditării
populației.

21

Figura 18. Sursa preluata de pe site BNR

Răspunsurile băncilor privind dificultatea de gestionare a
riscului provenind din creșterea accelerată a creditării
populației .

Figura 19. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție
a riscului de intensificare a legăturii dintre sectorul
bancar și cel public, atât datorită expunerilor directe (de
exemplu: titluri de stat, credite acordate administrațiilor
centrale și locale), cât și indirecte (de exemplu: creditele
„Prima casă“)

Figura 20. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind severitatea impactul ui
riscului de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar
și cel public, atât datorită expunerilor directe (de
exemplu: titluri de stat,credite acordate administrațiilor
centrale și locale), cât și indirecte (de exemplu: creditele
„Prima casă“)

22

Figura 21. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind dificultatea de gestionare a
riscului de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar și
cel public, atât datorită expunerilor directe (de exemplu:
titluri de stat, credite acordate administrațiilor centrale și
locale), cât și indirecte (de exemplu: creditele „Prima casă“)

Figura 22. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind probabilitatea de apariție a
riscului de menținere a unei evoluții modeste a activităț ii de
creditare a sectorului companiilor nefinanciare, în
condițiile unui mediu caracterizat de o disciplină la plată
laxă, dar și ale existenței unui potențial de creștere
sustenabilă a creditării, cu implicații negative asupra
perspectivelor economice pe termen mediu și lung .

Figura 23. Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind severitatea impactului
riscului de menținere a unei evoluții modeste a activității
de creditare a sectorului companiilor nefinanciare, în
condițiile unui mediu caracterizat de o disciplină la plată
laxă, dar și ale existenței unui potențial de creștere
sustenabilă a creditării, cu implicații negative asupra
perspectivelor economice pe termen mediu și lung .

23

Figura 24 Sursa preluata de pe site BNR
Răspunsurile băncilor privind dificultatea de gestionare
a riscului de menținere a unei evoluții modeste a
activității de creditare a sectorului companiilor
nefinanciare, în condițiile unui mediu caracterizat de o
disciplină la plată laxă, dar și ale existenței unui potențial
de creștere sustenabilă a creditării, cu implicații negative
asupra perspectivelor economice pe termen mediu și
lung.

Toate raspunsurile si datele rezultate din gr afice au fost puse intr -un grafic.
Figura 25. Sursa preluata de pe B NR.

24
Figura 2.5 continuare

Masuri
Reducerea și prevenirea creșterii excesive a creditării și a îndatorării
➢ Amortizor de capital anticiclic -creează rezerve suplimentare de capital în cazul creșterii
riscurilor ca urmare a unei creditări excesive
➢ Cerințe de capital la nivel sectorial – contribuie la consolidarea capacității instituțiilor de
a gestiona riscuri provenind dintr -un anumit sector de activitate, majorând rezervele de
capital
➢ Efectul de levier macroprudențial – ponderea fondurilor proprii de nivel 1 în total
expuneri
➢ Cerințe privind raportul împrumuturi/garanții – limitarea valorii unui împrumut în raport
cu garanția (LTV)
➢ Cerințe privind raportul împrumuturi/venituri și raport ul datorii (serviciul
datoriei)/venituri – limitarea serviciului datoriei în raport cu venitul disponibil (DSTI)
Reducerea și prevenirea necorelării excesive a scadențelor dintre active și pasive și a lipsei de
lichiditate pe piață
➢ Ajustare macroprudențială a indicatorului de lichiditate -rată de lichiditate care măsoară
capacitatea băncilor de a face față unei scurte perioade predefinite de tensiuni privind
lichiditatea
➢ Restricții macroprudențiale privind sursele de finanțare – au drept scop stabilirea unei
limite inferioare a volumului de finanțare pe termen lung deținut de bănci în schimbul
unor active mai puțin lichide

25
➢ Limita macroprudențială neponderată aplicată finanțării mai puțin stabile (de exemplu,
raportul împrumuturi/depoz ite) – poate fi utilizată pentru a limita dependența structurală
excesivă de finanțare mai puțin stabilă
➢ Cerințe privind marjele și factorii de ajustare – determină nivelul de colateralizare a
finanțării garantate și a tranzacțiilor cu instrumente derivate .
Limitarea concentrării expunerilor directe și indirecte
➢ Restricții privind expunerile semnificative – expunerea față de un client sau un grup de
clienți aflați în legătură nu poate depăși o anumită pondere din fondurile proprii (capital)
➢ Cerința privind compensarea prin contrapartide centrale – anumite tranzacții ale
instituțiilor financiare trebuie să fie compensate prin intermediul contrapartidelor
centrale, în vederea limitării efectelor de contagiune și menținerii stabilității pe piața
interbancară
Limitarea impactului sistemic al hazardului moral
➢ Cerințe suplimentare de capital aferente instituțiilor financiare de importanță sistemică –
amortizor de capital care se poate constitui în cuantum de până la 2% din valoarea
expunerii la risc, din elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază (capital, rezerve,
profit nerepartizat), în vederea sporirii capacității instituțiilor financiare de importanță
sistemică de a absorbi pierderile
Consolidarea rezistenței infrastructurilor financiare
➢ Cerințe privind m arjele și factorii de ajustare pentru compensarea prin contrapartide
centrale – în stabilirea factorilor de ajustare și a marjelor inițiale, contrapartidele centrale
ar trebui să țină seama de lichiditatea de pe piață, de efectele prociclice și de riscuril e
sistemice
➢ Raportare sporită – introducerea unor cerințe suplimentare de raportare în vederea
creșterii transparenței
➢ Amortizorul de risc sistemic structural – aplicabil la nivel individual, unui grup de
instituții ori la nivelul întregului sector bancar în cazul identificării unor riscuri sistemice
sau macroprudențiale neciclice pe termen lung (altele decât cele care decurg din
dimensiunea instituțiilor și creditarea în exces) -> Obiectiv: creșterea rezistenței băncilor
prin mărirea capacității acestora d e absorbție a pierderilor

2.2 Banca nationala a Italiei

Banca Italiei este o instituție de drept public reglementată de legislația națională și europeană.
Este parte integrantă a Eurosistemului, care este alcătuită din băncile centrale naționale din zona
euro și din Banca Centrală Europeană. Eurosistemul și băncile centrale ale statelor membre ale
Uniunii Europene care nu au adoptat euro constituie Sistemul European al Băncilor Centrale.
Banca urmărește obiective de interes general în sectorul banilor și al finanțelor: stabilitatea
prețurilor, care este obiectivul principal al Eurosistemului în temeiul Tratatului privind

26
funcționarea Uniunii Europene; stabilitatea și eficiența sistemului financiar, punând astfel în
aplicare principiul protecției econom iilor consacrate în Constituție (articolul 47 afirmă
"Republica încurajează și protejează economia în toate formele sale, reglementează, coordonează
și controlează acordarea de credite") ; și celelalte sarcini care îi sunt încredințate de legislația
italia nă.
În ceea ce privește supravegherea, Banca Italiei este autoritatea națională competentă pentru
mecanismul unic de supraveghere (SSM) pentru bănci. În ceea ce privește rezoluția, Bank of
Italy este Autoritatea națională de soluționare competentă (ANR) ca re îndeplinește sarcinile
prevăzute de mecanismul de rezoluție unică.
În Italia, impactul unei posibile creșteri a ratelor dobânzilor asupra costului mediu al titlurilor de
stat ar fi diminuat de maturitatea reziduală medie ridicată a acestora. Cu toate acestea, datoria
publică mare a Italiei face ca economia să fie vulnerabilă la tensiuni grave pe piețele financiare și
la orice revizuire descendentă a creșterii preconizate. Gospodăriile italiene sunt sigure din punct
de vedere financi ar. Datoria lor este scăzută, iar creșterea venitului disponibil și ratele scăzute ale
dobânzilor contribuie la asigurarea sustenabilității acestuia.
Vulnerabilitatea financiară a acestora ar rămâne limitată chiar și cu o tendință nefavorabilă de a
obține venituri și o creștere accentuată a ratelor dobânzilor. Redresarea economică sprijină
profitabilitatea corporativă și face întreprinderile mai puțin vulnerabile. Cu toate acestea,
fragilitățile persistă între firmele mici și în sectorul construcțiilor, car e are un nivel ridicat al
datoriei și un nivel de activitate persistent scăzut. Calitatea creditului bancar se îmbunătățește
constant. Fluxurile de noi credite neperformante sunt din nou la nivelurile anterioare crizei.
Procentul de credite neperformante d in bilanțurile băncilor scade drastic, în special în rândul
acestora băncile care au realizat vânzări pe scară largă, deși este încă substanțială pentru multe
instituții.
Finalizarea mai multor majorări de capital a redus decalajele în ceea ce privește put erea
capitalului în raport cu media pentru celelalte țări europene. Rezultatul bancar se îmbunătățește,
dar este încă foarte slab pentru multe bănci mici și mijlocii.
Necesitatea creșterii veniturilor și a reducerii costurilor de funcționare a devenit mai presantă,
având în vedere viitoarea introducere a MREL11, care ar putea crește în mod semnificativ
costurile de finanțare.
Creșterea constantă a activelor aflate în administrare implică un risc limitat pentru stabilitatea
financiară: potrivirea lichidității activelor și pasivelor fondurilor de investiții este bună, iar
fondurile cu efect ridicat de îndatorare tind să aibă o dimensiune mică.
Riscurile sistemice din sectorul bancar italian continuă să scadă. Raportul dintre noi creditele
neperformante la credi tele totale au revenit la nivelurile anterioare crizei. Vânzarea creditelor
neperformante de către mai mulți intermediari financiari și -a îmbunătățit calitatea activelor.
Nevoile de finanțare ale băncilor italiene sunt în continuare în mare parte satisfăcu te de
expansiunea depozitelor. Echitatea continuă să crească, iar rapoartele de capital se apropie de
cele ale altor bănci europene.
Îmbunătățirea condiției băncilor italiene se reflectă în indicatorii pieței:
-în ultimele șase luni, revizuirea semnifica tivă a câștigurilor analitice (Figura 1.a) sa transformat
într-o creștere a prețurilor acțiunilor (Figura 1.b).
– riscul de insolvență, măsurat prin prima pe swapuri pe riscul de credit, a scăzut la nivelurile
înregistrate de alte bănci europene.

11 Cerința minimă pentru fondurile proprii și datoriile eligibile (Autoritatea banc ară europeană)
(Minimum Requirement for Own Funds and Eligible Liabilities (European Banking Authority) )

27
– costu l mediu al capitalurilor proprii a scăzut cu mai mult de 2 puncte procentuale până la
aproximativ 9%, reducând diferența cu celelalte bănci principale europene la puțin peste 1 punct ;
– profitabilitatea așteptată este încă mai mică decât costul capitalulu i propriu (Figura 1.c).
Fig 1 a -b-c

Cu toate acestea, progresele înregistrate până în prezent în gestionarea împrumuturilor
neperformante și în consolidarea capitalului sunt inegale și rămân zone de slăbiciune, în special
pentru băncile mai mici.
Raport ul dintre activele bancare și economia globală continuă să scadă și veniturile nete din
dobânzi sunt încă foarte scăzute. Rentabilitatea este recent pozitivă, ca urmare a scăderii
provizioanelor de pierderi la credite și a îmbunătățirii eficienței operațio nale, însă nivelul scăzut
rămâne principalul factor de risc. Necesitatea creșterii veniturilor și a îmbunătățirii eficienței este
evidențiată de introducerea iminentă a cerinței minime pentru fondurile proprii și pasivele
eligibile pentru acordarea bail -ului (MREL), ceea ce ar putea impune ca mai multe bănci să
introducă noi emisiuni de obligațiuni mari pe piața angro cu efecte negative asupra mediei costul
finanțării.

Riscurile activelor
Fluxul de noi credite neperformante, proporțional cu totalul credite lor performante, s -a stabilizat
în apropierea nivelurilor înregistrate la mijlocul anilor 20 16 (Figura 2).

28
Fig 2

În a doua jumătate a anului 2017, numeroase bănci au vândut o sumă semnificativă din
împrumuturile lor neperformante (26,5 miliarde euro comparativ cu 5,7 miliarde euro în primul
semestru). Pe parcursul anului, băncile au vândut credite neperformante de aproximativ 2
miliarde de euro, care nu au fost clasificate drept credite neperformante. Vânzările au reusit
reducerea considerabilă a stocului creditelor neperformante, cu 40 miliarde EUR brut din
provizioane și cu 16 miliarde de euro net fara provizioane. S -a redus si raportu l creditelor
neperformante, ajungand la creditele totale de la 14,5%, respectiv la 7,5% (Tabelul 1 și figura
3A).
Tabelul 1

29
Dispersia creditului (indicatorul de calitate) s -a diminuat, însă mai multe bănci au în continuare
rate ridicate ale ratei dobâ nzii (NPL) (figura 3.B).
Fig 3A
În 2017, băncile italiene cu niveluri ridicate de credite neperformante au obținut rezultate în
concordanță cu obiectivele de reducere stabilite în planurile pe trei ani pe care le -au prezentat
autorității de supraveghere .
În martie 2018, băncile și -au prezentat planurile actualizate pentru cei trei ani 2018 -2020 care
solicită o reducere globală de 38% în cazul expunerilor neperformante. Până la sfârșitul anului
2018, chiar și băncile mai puțin semnificative cu niveluri ri dicate ale NPL12 vor fi obligate să
stabilească strategii și planuri operaționale care să fie în concordanță cu orientările emise de
Banca Italiei în ianuarie13.
În luna martie 2018, Comisia Europeană a publicat o propunere legislativă care impune tuturor
băncilor să acopere integral, în scopuri prudențiale (Pilonul 1), împrumuturile neperformante
garantate în termen de opt ani și creditele negarantate neperformante în termen de doi ani. Pentru
creditele neperformante care au mai puțin de 90 de zile după sca dență, s -ar aplica o cerință
minimă de acoperire de 80%: în Italia aproximativ 15% din creditele neperformante ar fi supuse
acestei cerințe de acoperire mai scăzute. Tot în luna martie, BCE a publicat o anexa la
îndrumarea băncilor privind creditele neperf ormante14.
În Italia, au fost lansate recent sau sunt în curs de elaborare diferite măsuri pentru facilitarea
recuperării creditului .
Băncile își sporesc ratele de acoperire NPL. Vânzarea blocului UniCredit de către un portofoliu
puternic de credite neper formante a avut ca efect reducerea ratei agregate la 52,7% de la 53,5%

12 Imprumut non -performant (Non Performing Loan )
13 Banca d'Italia, Ghid pentru gestionarea creditelor neperformante pentru "instituțiile mai puțin semni ficative" din
Italia, ianuarie 2018.
14 Măsura BCE prevede acoperirea pozițiilor garantate în șapte ani și acoperirea posturilor negarantate în doi ani.
În plus, măsura s -ar aplica expunerilor, inclusiv celor deja restante, care ar deveni neperformante după 1 aprilie
2018. În schimb, măsura Comisiei Europene se aplică numai expunerilor neperformante care pot fi atribuite
creditelor emise după publicarea propunerii 14 martie 2018).

30
în iunie 2017; fără această vânzare, rata globală de acoperire ar fi crescut cu mai mult de 1 punct
procentual.
Rata Texas pentru băncile clasificate ca semnificative în scopuri de supr aveghere a scăzut cu 10
puncte procentuale, până la 86 la sută; Decalajul cu principalele bănci europene sa redus.15
Băncile italiene continuă să reducă expunerea la sectorul public italian într -un ritm rapid. În cele
douăsprezece luni care se încheie în luna februarie, volumul titlurilor de stat din sectorul public
din Italia în portofoliile bancare a scăzut cu 44 miliarde EUR, până la 295 miliarde EUR (Figura
4), iar ponderea acestora din totalul activelor a scăzut de la 9,6% la 8,5%.
Fig 4

Riscul de refinanțare și riscul de lichiditate
Necesitățile de finanțare ale băncilor italiene sunt în continuare satisfăcute de expansiunea mare
a depozitelor (tabelul 2). Recurgerea la Eurosistem a rămas practic stabilă din martie 2017 după
ultimul TLTRO II.16
Volumul obligațiunilor s -a diminuat în continuare, ajungând la 267 miliarde EUR la sfârșitul
lunii februarie;17 . Instrumente subordonate s -au ridicat la 39 miliarde EUR, din care 15 miliarde
EUR deținute de gospodării . Aproximativ jumătate din obligațiuni se vor maturiza până în 2020.
Dacă cerințele de recuperate pentru datoriile eligibile care sunt în prezent negociate la nivel
european, fac ca băncile să emită noi volume mari de obligațiuni pe piața angro, randamentele
solicitate de către investitori ar put ea crește semnificativ, cu efecte negative asupra costului și
disponibilității creditelor.

15 Raportul Texas este raportul dintre creditele neperformante brute și suma pr ovizorie a capitalului de rangul 1 de
capital propriu comun și a provizioanelor privind pierderile din împrumuturi.
16 Operațiuni de refinanțare pe termen mai lung (Targeted longer -term refinancing operations )
17 Nu include obligațiunile deținute de băncile aparținând grupului emitentului și de alte bănci rezidente.

31
Tabel 2.

Apelul băncilor italiene la finanțarea pe piețele internaționale de obligațiuni rămâne modest; în
ultimii trei ani valoarea totală a emisiunilor brute s -a ridicat la 65 miliarde euro pentru băncile
semnificative și 15 miliarde euro pentru băncile mai puțin semnificative, reprezentând 2,6% din
totalul activelor medii pentru ambele categorii de bănci (Figura 5a). La începutul anului 2018 , au
fost plasate primele instrumente subordonate eligibile pentru MREL, rezervate investitorilor
calificați. Ca urmare a introducerii lor recente în temeiul Directivei europene (UE) 2017/2399 ca
obligațiuni non -preferate;18 două bănci italiene au plasat 2 miliarde de euro in obligațiuni (15
miliarde EUR în total au fost emise de alte bănci europene).
Randamentul mediu al titlurilor de stat pe cinci ani emise pe piețele internaționale în primele luni
ale anului 2018 de către băncile italiene a fost de 0,46% (figura 5.b), similar cu cifra pentru
băncile spaniole și aproximativ dublu față de cea pentru Bănci germane și franceze.
Randamentul randamentului pe obligațiuni nesecurizate se ridică la aproximativ 35 de puncte de
bază.
Fig 5

18 Directiva Europeană (UE) 2017/2399 din 12 decembrie 2017, transpusă în dreptul italian prin Legea 205/2017.

32
Volumul activelor eligibile pentru a fi utilizate ca garanție pentru operațiunile de refinanțare ale
Eurosistemului rămâne ridicat, în ciuda scăderii din septembrie 2017 ca urmare a reducerii
portofoliului bancar al titlurilor de stat. Activele depuse la B anca Italiei (fondul de garanții,
figura 6.a) și valorile mobiliare disponibile în afara pachetului de garanții au scăzut (Figura 6.b).
Ponderea titlurilor de stat în fondul de garanții a scăzut, în timp ce ponderea creditelor bancare și
a valorilor mobil iare garantate cu active a crescut.
Deoarece recursul la Eurosistem a rămas în mare măsură neschimbat, ponderea activelor utilizate
ca garanție, și anume sarcina activelor, a fost stabilă pentru băncile importante din Italia, la sub
30%, aproape de valoare a înregistrată de principalele bănci europene (28%). Pentru băncile mai
puțin semnificative, aceasta a crescut la 24%, de la 22% în septembrie 2017, datorită recurgerii
sporite la finanțarea pe piața repo.
Fig 6

Accesul băncilor italiene la operațiunile de refinanțare nu va fi împiedicat de modificări ale
marjelor de ajustare aplicate activelor eligibile pentru a fi utilizate ca garanții în operațiunile de
politică monetară, care au intrat în vigoare în luna aprilie după modificarea de către Eurosistem a
măsurilor de control al riscului.19 Aceste măsuri vor avea ca rezultat o reducere globală de
aproximativ 1% (3 miliarde EUR) în valoare după ajustarea marjelor din activele în prezent
angajate.
Efectele vor fi minime pentru activele din afara grupului de ga ranții. În luna februarie, Consiliul
guvernatorilor BCE a hotărât să extindă cadrul de creanțe de credit, suplimentare până la data
scadenței TLTRO II finală în martie 2021;20, utilizarea acestor credite de către băncile italiene se
ridică la 32 de miliarde de euro.

19 BCE, BCE modifică liniile directoare privind punerea în aplicare a politicii monetar e a Eurosistemului, comunicat
de presă din 8 februarie 2018
20 BCE, deciziile luate de Consiliul guvernatorilor BCE (pe lângă deciziile de stabilire a ratelor dobânzilor),
comunicatul de presă din 23 februarie 2018

33
Reducerea titlurilor de stat în activele băncilor nu a modificat poziția netă de lichiditate a
băncilor semnificative, care a rămas la 14%, dar a modificat compoziția:
-scăderea participațiilor disponibile liber
– activele eligibile pentru a fi utilizate ca garanție pentru operațiunile de refinanțare ale
Eurosistemului (capacitatea de contrabalansare)
– au fost compensate de fluxurile nete de numerar cumulate în următoarele 30 de zile, care au
devenit pozitive ca urmare a rezervei ridicate de li chidități depuse la banca centrală (a se vedea
secțiunea 2.1). Indicatorul pentru băncile mai puțin semnificative a fost stabil la aproximativ
17%.
Rata de acoperire a lichidităților (LCR) a fost de 171% la sfârșitul anului 2017 (Tabelul 3);21 este
de aștep tat ca raportul să rămână mult peste nivelul minim de reglementare de 100%, chiar dacă
valoarea activelor care compun numărul de numerar va scădea în cazul unei creșteri
semnificative a ratelor dobânzilor fără risc.
Tabel 3

Riscul de rată a dobânzii și r iscul de piață al Bancile italiene au o expunere minoră la dobânzi.
Rata riscului, măsurată prin modificarea valorii economice nete a bilanțului (active minus
pasive) care poate rezulta din schimbările în curba randamentului fără risc. Pe baza celor mai
recente date referitoare la sfârșitul anului 2017, o creștere ascendentă de 200 de puncte de bază a
întregii curbe de randament fără risc ar avea ca rezultat o creștere medie a valorii economice
egală cu 2,9% din fondurile proprii pentru cele 11 importante G rupuri bancare italiene.22 Pentru
două dintre acestea, efectul schimbării ar fi mic, dar negativ (în medie 1,7%).
Riscul de piață continuă să scadă, atât pentru toate portofoliile la valoare justă (atât pentru cărțile
de tranzacționare, cât și pentru cărțil e bancare) și numai pentru portofoliul de tranzacționare
(Figura 7). Acest declin se datorează volatilității scăzute observate pe majoritatea piețelor
financiare până la sfârșitul anului 2017 și reducerii duratei medii a obligațiunilor deținute.

21 Reducerea față de cifra din iunie 2017 e ste cauzată de o schimbare în procedurile de raportare ale unei singure
bănci.
22 Expunerea la riscul ratei dobânzii în scopuri de supraveghere este calculată de bănci pe baza orientărilor EBA
(ABE, Raport final. Guidelines privind gestionarea riscului rate i dobânzii care rezultă din activități necomerciale,
mai 2015). Expunerea este calculată prin estimarea efectului unei deplasări în curba randamentului din cartea
bancară, ținând seama de scadența sau durata financiară preconizată a tuturor elementelor bil anțiere (a se vedea
caseta "Metodologiile pentru măsurarea riscului ratei dobânzii", în Raportul de Stabilitate, 1, 2010).

34
Fig 7
Capital și profitabilitate
Capitalul băncilor italiene continuă
să crească. La sfârșitul anului 2017,
capitalul propriu de rangul 1
(CET1)23 a fost egal cu 13,8% din
activele ponderate la risc, în creștere
cu aproximativ 130 de puncte de
bază față de iunie 2017. Pentru
băncile semnificative a fost de
13,3%, cu o creștere de 150 puncte
de bază. Diferența dintre indicii de
capital ai băncilor im portante din
Italia și media pentru principalele
bănci europene s -a redus în
continuare, ajungând la 150 de
puncte de bază la sfârșitul anului
2017. Rata de îndatorare, care
măsoară adecvarea capitalului în
raport cu activele fără riscuri, este
încă mai ma re pentru băncile
italiene (6,0%) decât pentru băncile
europene (5,5%).
Consolidarea capitalului a fost
realizată în principal ca urmare a faptului că unele bănci mari "și -au completat majorările de
capital. În a doua jumătate a anului 2017 grupurile Monte dei Paschi di Siena, Banca Carige și
UBI Banca au încheiat tranzacții pentru un total
de peste 9 miliarde de euro. În martie 2018, Credito Valtellinese a încheiat și o majorare de
capital de 700 de milioane de euro. Activele ponderate la risc au scăzut cu 3% față de luna
precedentă, în principal din cauza realocării către active mai puțin riscante.
Profitabilitatea băncilor italiene a crescut în 2017, în principal datorită reducerii provizioanelor
de pierdere a creditelor și creșterii eficienței operaționa le (Figura 8).
Fig 8
Venitul operațional a rămas mai mult
sau mai puțin neschimbat din 2016, la –
0,3%. Împotriva scăderii venitului net
din dobânzi ( -0,9%) sa înregistrat o
creștere de 6,3% a comisioanelor
obținute din gestiunea activelor, ca
urmare a exp ansiunii robuste a fluxului
de economii în fonduri de investiții.
Costurile de operare au scăzut cu 5,5%,
ca urmare a reducerilor de 3,8% a
costurilor cu personalul și a altor

23 Nivelul comun de capital de rang 1 (Common Equity Tier 1 )

35
costuri administrative de 7,8%. Raportul cost / venituri a scăzut cu mai mult de patru puncte
procentuale, până la 69%. Provizioanele pentru pierderile din credite au scăzut cu aproape 40%,
reprezentând 77% din profitul operațional. În 2016, raportul a fost de 155%, în principal datorită
creșterii puternice a grupului Unicredit în dis pozițiile sale privind creditele neperformante care
urmează să fie vândute.
În anul 2017 randamentul capitalului propriu (ROE) a fost de 7,0%, majorat în principal de
componente extraordinare legate de fuziunile realizate în cursul anului. Excluzând aceste
componente, ROE ar fi fost de 4,1%, în orice caz o creștere accentuată a cifrei anterioare de –
5,7%. ROE mediană este de 2,5%, iar pentru un sfert dintre bănci a fost mai mică de 1%.
Prognozele bazate pe cel mai recent scenariu macroeconomic sugerează că în perioada de doi ani
2018 -19 veniturile vor crește, beneficiind de o creștere a veniturilor din rata dobânzii datorată
atât condițiilor ciclice favorabile, cât și creșterii ratei dobânzii. Ajustările de valoare la credite
vor scădea în continuare. Raport ul dintre provizioanele pentru pierderi la credite și profitul
operațional ar scădea cu mai mult de 30% față de 2017.
Masuri
Banca a participat alaturi de organismele de coordonare a politicilor instituite pentru a proteja
stabilitatea financiară. La nivel internațional, a fost activ a în cadrul Consiliului pentru Stabilitate
Financiară, care, mandatat de G20, promovează și coordonează politicile internațion ale de
prevenire sau reducere a riscurilor la adresa stabilității financiare la nivel mondial.
Activitățile sale s -au axat pe:
• reforma reglementării bancare; rolul sistemului bancar din umbră în finanțarea
economiei și măsurile luate pentru creșterea secur ității pe piața instrumentelor derivate;
• crearea unui cadru analitic pentru evaluarea eficacității reformelor financiare ale G20;
• măsuri de combatere a riscurilor emergente, inclusiv cele legate de abateri și de
schimbările climatice.
În cadrul Comitetul ui european pentru riscuri sistemice, Banca a participat la discuțiile privind
riscurile sistemice la adresa stabilității financiare asociate ratelor scăzute ale dobânzilor și
modificărilor structurale ale sistemului financiar al UE, riscurilor pe piețele imobiliare și
dezvoltării unui sistem armonizat de monitorizare a acestora, legate de activitatea
contrapartidelor centrale.
În cadrul discuțiilor în curs de desfășurare privind consolidarea standardelor microprudențiale,
supravegherea și asigurarea gestio nării sănătoase și prudente a intermediarilor financiari, Banca a
contribuit la activitatea Comitetului de la Basel privind cadrul de reglementare privind riscul de
credit și efectul de levier. De asemenea, a contribuit la orientările Autorității bancare e uropene
privind mai multe aspecte, inclusiv supravegherea prudențială a întreprinderilor de investiții și
măsurile de protecție a clienților, în special în ceea ce privește politicile de remunerare sănătoase
ale întregului personal implicat în vânzarea de produse și servicii bancare, pentru a proteja
consumatorii de consecințele stimulentelor distorsionate.
La nivel național, Banca își continuă eforturile de reformare a sistemului bancar reciproc al
Italiei pentru a asigura și menține gestiunea solidă și pr udentă a noilor grupuri care vor fi
înființate, competitivitatea și eficiența acestora, respectarea regulilor prudențiale și coerența cu
natura lor mutualistă. În noiembrie au fost adoptate noi norme privind strângerea de fonduri de
către intermediarii neb ancari.
Banca a participat activ la mecanismul unic de supraveghere. În 2015 -16, supravegherea băncilor
importante din Italia a acoperit 14 grupuri bancare, 9 sucursale din 6, băncile stabilite în alte state
membre participante și o sucursală a unei țări d in UE care nu face parte din SSM.

36
Anul trecut, Banca Italiei a lucrat cu unitatea de informații financiare din Italia (Unità di
Informazione Finanziaria) privind un model de analiză a expunerii băncilor la riscuri
reprezentată de spălarea banilor și finanțarea terorismului.
În cadrul activității sale de supraveghere, s -au efectuat controale la 153 sucursale bancare și au
fost emise 119 avertismente entităților supravegheate.
La începu tul anului 2016, Banca Italiei avea 11 proceduri speciale de administrare
deschise față de bănci, societăți de administrare a activelor și alți intermediari; în cursul anului a
fost inițiată o procedură în legătură cu o bancă mică. Două dintre proceduri au fost încheiate
odată cu revenirea intermediarului la administrația obișnuită, cinci cu lichidarea lor și două cu
fuziuni în societățile -mamă respective. La sfârșitul primului trimestru al anului 2017, trei
proceduri speciale de administrare continuă, dint re care două în raport cu băncile.
Unitatea de soluționare și gestionare a crizelor din cadrul Băncii Italiene a fost implicată
îndeaproape în implementarea planurilor de soluționare adoptate pentru Banca delle Marche,
Banca Popolare dell'Etruria e del Laz io, Cassa di Risparmio di Ferrara și Cassa di Risparmio
della Provincia di Chieti. Sa încheiat vânzarea de credite neperformante vehiculului de
administrare a activelor și, după negocieri complexe, au fost semnate contractele de vânzare a
celor patru bridg e banks cu prevederi pentru garanții și alte condiții precedente, inclusiv
intervenția Fondului Național de Rezolvare pentru majorarea capitalului a bridge banks și a
prelua o parte din împrumuturile neperformante.
La data de 10 mai, vânzarea primelor trei bănci de poduri a fost finalizată, în timp ce pregătirile
pentru vânzarea acțiunilor celei de -a patra bănci se află în plină desfășurare, care urmează să fie
finalizată până la mijlocul anului 2017 .

Concluzii

“Ne putem imagina ca activele de pe o piata sunt ca pestii dintr -un acvariu. Unii pesti sunt mai
mari si mai sanatosi, altii sunt mai mici si mai pricajiti. Unii pesti se insanatosesc, altii
seimbolnavesc. La fel si randamentele activelor pot evolua pozitiv sau negativ. Unele firme merg
bine(se ingr asa), iar actiunile lor au randamente bune. Alte firme o duc mai prost sau chiar dau
faliment. Toti pestii sunt insa sensibili la calitatea apei din acvariu. Daca apa este murdara ne
putem astepta ca toti pestii sa o duca prost. Daca apa este curata, atunc i pestii se vor dezvolta
frumos. Pentru active apa este economia in ansamblul ei. Cand economia intra intr -o perioada
deavant, majoritatea firmelor profita, iar randamentele actiunilor cresc. O recesiune va murdari
apasi va slabi unii pesti, ucigandu -i pe altii.”
( Basarab Gogoneata, “Economia riscului si incertitudinii “)

Lucrarea are scopul sa te faca sa intelegi definitia riscului sistemic astfel spus, riscul sistemic
este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze ca urmare a unor factori
perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participantcare poate sa
provoace dificultati altora, declansand o reactie in lant si aparitia unei crize financiare.Cresterea
deosebit de puternica a volumului de dec ontari, extinderea acestora pe plan mondial,globalizarea
si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si
sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de aobtin e
lichiditate imediata de valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari curiscurile
dintre intermediari (banci), poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multeori,

37
datorita lipsei de informatie asupra actiunii celorlati p articipanti si a informatiei
privinddisponibilitatea bancilor de a mai acorda credite, apare fenomenul “domino”, adica in
lant. La aceastase mai poate adauga si influenta altor factori ca lipsa de lichiditate, retragerea
unilaterala dintranzactii angajate, vanzari rapide si soldari care declanseaza riscul sistemic.
Evolutiile din activitatea bancară, consecintele crizelor financiare, ne -au semnalizat în primul
rând necesitatea existentei activitătii de supraveghere macroprudentiale și în al doilea rând
necesitatea ca această activitate să fie eficientă și eficace cu scopul de a limita pierderile suferite
de sistemele bancare na tionale în caz de criză financiară cu repercursiuni economice și
financiare.
De asemena am urmarit cum s -au implicat 2 tarii in U niunea Europeana in ceea ce priveste riscul
sistemic. Masurile luate de acestea au fost asemanatoare cat si implicatiile lor in procesul
decisional.
În final, ca și o concluzie generală, considerăm că o mai bună cunoaștere și întelegere a
elementelor compo nente ale cadrului supravegherii macroprudentiale combinată cu existenta
unui anumit grad de standardizare a indicatorilor și instrumentelor macroprudentiale bancare pot
îmbunătăti semnificativ capacitatea autoritătilor de supraveghere de a previziona risc ul sistemic,
de a evita sau de a diminua consecintele crizelor bancare. Realizarea acestui studiu, importanta și
complexitatea supravegherii macroprudentiale ne deschid perspectivele pentru efectuarea de noi
studii de cercetare legate de conceperea unui si stem de avertizare timpurie a dezechilibrelor
bancare la nivel national, pentru efectuarea de teste de rezistentă la stres a sistemelor bancare
nationale în vederea verificării rezistentei acestora la șocurile macroeconomic e.

Bibliografie

1) Macroprudential Policy and Systemic Risk: An Overview; Galati și Moessner (2010)
2) The concept of systemic risk; Eijffinger 2012
3) De Bandt și Hartmann (2000)
4) Brunnermeier și colab “ (2009) de “Larosiere” (2009) și “Volcker” (2009).
5) Systemic risk: a survey by Olliver de Bandt and Phillip Hoggarth, 2010.
6) Cartea lui Saunders (1987, pp. 205f.)
7)Schwartz, 1986; Bordo, Mizrach și Schwartz, 1995
8) Banca d'Italia, Ghid pentru gestionarea creditelor neperformante pentru "instituțiile ma i puțin
semnificative" din Italia, ianuarie 2018.
9) Directiva Europeană (UE) 2017/2399 din 12 decembrie 2017, transpusă în dreptul italian prin
Legea 205/2017.
10) Site -ul oficial al Bancii Nationale al Romanie
11) Site -ul oficial al Bancii Nationale al Italiei
12) Site -ul oficial al Bancii Centrale Europene
13) Eurostat
14) Site Fondul Monetar International
15) Site Financial stability Board