Capsule Destinate Administrarii Orale

CAPITOLUL I

ASPECTE ISTORICE

Medicina și farmacia au constituit o unitate inseparabilă și chiar confundabilă,timp de multe milenii.

Abia prin secolul al-XII-lea în Europa apare o separare a lor,ca rezultat al unei specializări avansate pe profile și care se adâncește mai ales după revoluția științifică a secolelor al XVI-lea și al XVII-lea ,care marchează ,în general ,o nouă fază în progresul intelectual al umanității.

Înlăturarea suferințelor și menținerea sănătății au constituit preocupări fundamentale ale omenirii în toată evoluția ei deoarece farmacia,ca rezultat al specializării,devine arta și știința preparării,conservării și a distribuirii medicamentului. 1

De la remediile empirice ale omului primitiv (apa,pământul,căldura,ierburile) și până la metodele cele mai moderne de profilaxie și tratament folosite astăzi,toate progresele realizate sunt rezultatul eforturilor depuse de-a lungul timpurilor pentru găsirea unor mijloace cât mai eficiente de prevenire,de ușurare sau de înlăturare a diverselor afecțiuni.

Acumularea treptată a cunoștințelor și transmiterea experienței căpătată din generație în generație,s-a produs în decursul veacurilor și evoluția mijloacelor terapeutice trebuie privită în strânsă legătură cu dezvoltarea societății și a modului de producție ,cu progresul general al omenirii. 2

În comuna primitivă,toți oamenii,fără deosebire,puteau practica vindecarea,pentru ca această preocupare să treacă în mod treptat în mâinile șefilor de familie,clan sau trib,care tind să o monopolizeze.

Apariția și ascensiunea capitalismului,determinând o puternică dezvoltare a forțelor de producție industriale ,au generat un avânt fără precedent al științelor naturii ,printre care și al chimiei.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și în special în secolul al XX-lea au fost puse la îndemâna științelor importante mijloace de cercetare și chimia farmaceutică ia amploare3

1.I.Simiti –Elemente de farmacie ,pg.7,2004

2.otta-Chimie Farmaceutică,pg.2-3,2005

3.prof.dr.Ionescu stoian,Conf.dr.Adam,Conf.dr.Ban I Ludovic-

Tehnica farmaceutică,pg.608,2004

Literatura de specialitate menționează faptul că din punct de vedere istoric capsulele au apărut pentru prima dată pe piața farmaceutică în anul 1830 sub îndrumarea lui Fab Mothes ,în timp ce efectua bule într-o soluție de gelatinoasă.

Dar modul final de preparare al capsulelor a fost definitivat de Mothes în colaborare cu Dublanc în anul 1834.

Extinderea și utilizarea acestui preparat a evoluat foarte repede în SUA urmată de Europa.

În urma acestei descoperiri,evoluția capsulei a fost supusă la o multitudine de tehnologii,după cum urmează:

În anul 1838 Deltron a încercat și a reușit să obțină primele capsule dintr-un amestec de gumă și zahăr.

Administrarea medicamentelor sub formă de Capsule gelatinoase (Capsulae gelatinosae ) a fost propusă pentru prima dată de Mothes și Dublanc ,în anul 1833,când preparau capsulele prin cufundarea unui săculeț de țiglă,umplut cu mercur,într-o soluție caldă de gelatină.

Se scoteau apoi săculeții acoperiți cu un strat de gelatină,iar după întărirea peliculei se scoteau săculeții din capsule.

În anul 1844 ,Viel prepară capsule din foi de gelatină prin preparare ,iar în 1846,Lehuby introduce în practică capsulele tari cu capac (capsule operculate).

Capsulele gelatinoase nu s-au folosit pe scară largă decât de la începutul secolului XX,când s-au creat posibilități pentru prepararea lor industrială.

În anul 1846 ,J.C.LEHUBY,un renumit farmacist pentru acele vremuri, a format o capsulă dură din două învelișuri medicinale în două perechi de cilindri care au fost obținute din amestec de gelatină,amidon și sirop.

În anul 1874 pe piața industriei farmaceutice apar primele capsule dure de gelatină extinse foarte mult.

Și în cazul capsulelor amilacee (Capsulae amylaceae ,cașete ,buline) istoria este vastă.

Această formă de administrare a medicamentelor a fost propusă pentru prima dată de farmacistul parizian Limousin,în anul 1872,și a fost perfecționată de Toiray ,care i-a dat denumirea de Cachets .

De la sfârșitul secolului trecut a luat o largă răspândire și se întrebuințează și în zilele noastre .

Până în a doua parte a secolului trecut ,ambalajele de hârtie care se foloseau pentru obținerea capsulelor ,au fost confecționate de farmaciști.

Din anul 1900 și până în prezent compania Parck Davis devine lider mondial pe piața industriei farmaceutice în ceea ce privește prepararea și producția de capsule.

Mașinile speciale pentru prepararea și umplerea capsulelor se introduc în industria farmaceutică , în anul 1920 .

Prepararea capsulelor face parte din descoperirea tehnicii farmaceutice.

Tehnica farmaceutică este noua denumire a Farmaciei galenice începând cu anul 1968-1969.

Această denumire exprimă mai exact conținutul și orientarea modernă în domeniul de preparare a formelor farmaceutice.

Vechea denumire a fost păstrată și la noi în cinstea părintelui farmaciei ,Claudius Galenus ,medic-farmacist celebru (131-210 e.n).

Claudius Galenus este cel care pune bazele studiului preparării medicamentelor și,în același timp,el scrie o serie de lucrări în acest domeniu,motiv pentru care,pe drept cuvânt,este considerat părintele farmaciei.

Vechea galenică sau Ars ,cum i se mai spunea,nu mai are aproape nimic comun cu tehnica sau tehnologia farmaceutică de astăzi.

Descrierea procedeelor tehnologice referitoare la prepararea medicamentelor ,dar mai ales fundamentarea teoretică,interpretarea și dirijarea spre obținerea de forme medicamentoase de o certă valoare,erau de cele mai multe ori,foarte sumare sau chiar lipseau.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A CAPSULELOR DESTINATE ADMINISTRĂRII ORALE4

Pentru a aprofunda pe larg tema propusă, trebuie făcută o scurtă incursiune în tehnica farmaceutică, care a adus și încă aduce un aport important în prepararea capsulelor ,cu deosebirea că, față de trecut , azi tehnologia a evoluat foarte mult bazându-se pe automatizare și IT.

Factorii de răspundere din domeniu (chimiști , farmaciști,ingineri,

programatori,specialiști IT) au o contribuție importantă în prepararea și administrarea acestor capsule ,pentru industria farmaceutică.

Tehnica sau tehnologia farmaceutică este știința care studiează aspectele teoretice și practice cu privire la prepararea,controlul și conservarea formelor medicamentoase,atât în farmacie cât și în industrie.

Cunoașterea aspectelor teoretice,prin fundamentarea științifică a pregătirii formelor și a înțelegerii fenomenelor care stau la baza transformării substanțelor medicamentoase în forme administrative,este o necesitate.

Cunoașterea foarte bine a acestui domeniu de activitate ,menit să asigure calitatea corespunzătoare a medicamentului ,așa cum o cere FR VIII sau alte forme ,este o caracteristică a farmacistului de tip nou .

Tehnica farmaceutică în decursul ultimilor ani a evoluat ca o știință de specialitate datorită voluției științelor naturii și medicinei și mai recent,datorită studiilor întreprinse asupra constituției chimice a medicamntelor,a sintezei de noi compuși cu potențial biologic,datorită dezvoltării disciplinelor fundamentale de chimie,chimie –fizică și biologie,tehnica farmaceutică .

Tehnologia formelor medicamentoase s-a dezvoltat creând o bază teoretică proprieproprie,capabilă să dirijeze prepararea, controlul și conservarea, medicamentelor,la nivelul cerințelor contemporane.

4prof.dr.Ionescu stoian,Conf.dr.Adam,Conf.dr.Ban I Ludovic-

Tehnica farmaceutică,pg.12,2004

Așadar tehnica farmaceutică cuprinde un complex de studii teoretice și practice,având următoarele obiective:

●Transformarea substanțelor sau a pulberilor medicamentoase în forme farmaceutice,gata de administrat;

●Studiul ustensilelor și aparaturii folosite în acest scop;

●Controlul formelor farmaceutice numite și preparate medicamentoase.

Capsulele sunt învelișuri rigide ,de forme diferite,preparate din amidon sau gelatină în care se introduc substanțe solide,moi sau lichide în doze unitare.

Aceste învelișuri,numite și capsule medicinale ,se înghit împreună cu medicamentele pe care le conțin.

Termenul de capsulă medicinală este utilizat pentru termenul farmaceutic care este alcătuit dintr-un înveliș iar conținutul se consumă împreună .

În FR X capsulele fac referire la acele preparate farmaceutice din anumite învelișuri care au doze unitare de substanțe active și pot să fie sau nu pot să fie asociate cu unele substanțe auxiliare destinate administrării orale.

Capsulele au rolul de a masca gustul ori mirosul neplăcut al unor medicamente,sau se utilizează în vederea dirijării absorbției medicamentului.

Un exemplu elocvent sunt capsulele enterosolvente.

Literatura de specialitate menționează faptul că mai sunt cunoscute capsulele medicinale destinate a fi introduse într-o cavitate naturală a a organismului.

Unele capsule,cum ar fi capsulele gelatinoase ,asigură și o protecție a substanțelor medicamentoase față de agenții atmosferici.

Din punct de vedere static, capsulele sunt conglomerate de particule cu stare de agregare solidă,de forme și dimensiuni particulare,atât din cauza forțelor de adeziune care acționează asupra particulelor ,cât și datorită spațiilor capilare închise între particulare conglomeratelor.

Capsulele, privite sub aspect fizic, prezintă unele particularități,comparativ cu celelalte sisteme disperse.

Capsulele pot înlocui medicamentele solide,lichide și moi,împărțite în doze unitare ,fiind administrate pe cale orală.

Capsulele administrate pe cale orală sunt îngerate mai ușor ,acoperând gustul și mirosul neplăcut al substanțelor de obicei amar .

Administrarea orală a capsulelor influențează resorbția acestora și consecutiv,momentul apariției ,intensitatea și durata efectului medicamentos.

Calea cea mai frecventă de folosire a capsulelor fiind comodă și simplă pentru pacient,corespunde căii naturale.

Această cale presupune însă și colaborarea pacientului.

Administrate pe cale orală,capsulele măresc stabilitatea preparatelor sau de multe ori pot îndrepta acțiunea medicamentelor într-o porțiune a tubului digestiv.

Capsulele administrate pe cale orală sunt destinate atât combaterii bolilor și întăririi sănătății cât și refacerii funcțiilor dereglate ale organismului .

Capsulele se prezintă ca un produs gata prelucrat și studiat ,cu proprietăți cunoscute fiind active în anumite doze.

Posologia capsulelor se exprimă în unități de greutate sau de volum ,uneori în unități internaționale.Greutatea se exprimă în grame.

După administrarea orală capsulele se absorb în mică măsură prin mucoasa gastrică iar absorbția intestinală este în general rapidă.

Orice modificare a tranzitului intestinal de accelerare sau încetinire ,patologică sau medicamentoasă,influențează absorbția capsulelor5.

5.N.Dragomir,M.Mihăilescu,M.G.,V.Gligor-Ghid de farmacologie clinică,pg.76,2009

CAPITOLUL III

CLASIFICAREA CAPSULELOR DESTINATE ADMINISTRĂRII ORALE6

Posibilitatea de a stabili unele relații între structura chimică a pulberilor și activitatea lor este motivul principal pentru care în lucrarea de față s-a adoptat o clasificare de bază a capsulelor având în vedere utilizarea lor.

Acest criteriu de clasificare,care ține seama de aplicațiile practice ,este în concordanță cu cele mai moderne tratate de chimie farmaceutică .

O amplă clasificare a capsulelor poate fi făcută după cum urmează :

A.Capsule operculate cunoscute sub numele de capsule clasice :

După culoare pot fi :

●Capsule Bicolore cu un gramaj de 180 mg ;

●Capsule opace cu același gramaj;

●Capsule colorate și incolore transparente cu un gramaj de 250 mg;

Capsulele se pot asocia la culoare cu un alt grup de capsule necesare într-o terapie eficientă :

● Culoarea galben sau portocaliu sunt destinate capsulelor utilizate ca antidepresive cu un gramaj de 100 mg;

●Culoarea alb sunt destinate capsulelor utilizate ca analgezice cu un gramaj de 140 mg;

●Culoarea mov sunt destinate capgia farmaceutică este știința care studiează aspectele teoretice și practice cu privire la prepararea,controlul și conservarea formelor medicamentoase,atât în farmacie cât și în industrie.

Cunoașterea aspectelor teoretice,prin fundamentarea științifică a pregătirii formelor și a înțelegerii fenomenelor care stau la baza transformării substanțelor medicamentoase în forme administrative,este o necesitate.

Cunoașterea foarte bine a acestui domeniu de activitate ,menit să asigure calitatea corespunzătoare a medicamentului ,așa cum o cere FR VIII sau alte forme ,este o caracteristică a farmacistului de tip nou .

Tehnica farmaceutică în decursul ultimilor ani a evoluat ca o știință de specialitate datorită voluției științelor naturii și medicinei și mai recent,datorită studiilor întreprinse asupra constituției chimice a medicamntelor,a sintezei de noi compuși cu potențial biologic,datorită dezvoltării disciplinelor fundamentale de chimie,chimie –fizică și biologie,tehnica farmaceutică .

Tehnologia formelor medicamentoase s-a dezvoltat creând o bază teoretică proprieproprie,capabilă să dirijeze prepararea, controlul și conservarea, medicamentelor,la nivelul cerințelor contemporane.

4prof.dr.Ionescu stoian,Conf.dr.Adam,Conf.dr.Ban I Ludovic-

Tehnica farmaceutică,pg.12,2004

Așadar tehnica farmaceutică cuprinde un complex de studii teoretice și practice,având următoarele obiective:

●Transformarea substanțelor sau a pulberilor medicamentoase în forme farmaceutice,gata de administrat;

●Studiul ustensilelor și aparaturii folosite în acest scop;

●Controlul formelor farmaceutice numite și preparate medicamentoase.

Capsulele sunt învelișuri rigide ,de forme diferite,preparate din amidon sau gelatină în care se introduc substanțe solide,moi sau lichide în doze unitare.

Aceste învelișuri,numite și capsule medicinale ,se înghit împreună cu medicamentele pe care le conțin.

Termenul de capsulă medicinală este utilizat pentru termenul farmaceutic care este alcătuit dintr-un înveliș iar conținutul se consumă împreună .

În FR X capsulele fac referire la acele preparate farmaceutice din anumite învelișuri care au doze unitare de substanțe active și pot să fie sau nu pot să fie asociate cu unele substanțe auxiliare destinate administrării orale.

Capsulele au rolul de a masca gustul ori mirosul neplăcut al unor medicamente,sau se utilizează în vederea dirijării absorbției medicamentului.

Un exemplu elocvent sunt capsulele enterosolvente.

Literatura de specialitate menționează faptul că mai sunt cunoscute capsulele medicinale destinate a fi introduse într-o cavitate naturală a a organismului.

Unele capsule,cum ar fi capsulele gelatinoase ,asigură și o protecție a substanțelor medicamentoase față de agenții atmosferici.

Din punct de vedere static, capsulele sunt conglomerate de particule cu stare de agregare solidă,de forme și dimensiuni particulare,atât din cauza forțelor de adeziune care acționează asupra particulelor ,cât și datorită spațiilor capilare închise între particulare conglomeratelor.

Capsulele, privite sub aspect fizic, prezintă unele particularități,comparativ cu celelalte sisteme disperse.

Capsulele pot înlocui medicamentele solide,lichide și moi,împărțite în doze unitare ,fiind administrate pe cale orală.

Capsulele administrate pe cale orală sunt îngerate mai ușor ,acoperând gustul și mirosul neplăcut al substanțelor de obicei amar .

Administrarea orală a capsulelor influențează resorbția acestora și consecutiv,momentul apariției ,intensitatea și durata efectului medicamentos.

Calea cea mai frecventă de folosire a capsulelor fiind comodă și simplă pentru pacient,corespunde căii naturale.

Această cale presupune însă și colaborarea pacientului.

Administrate pe cale orală,capsulele măresc stabilitatea preparatelor sau de multe ori pot îndrepta acțiunea medicamentelor într-o porțiune a tubului digestiv.

Capsulele administrate pe cale orală sunt destinate atât combaterii bolilor și întăririi sănătății cât și refacerii funcțiilor dereglate ale organismului .

Capsulele se prezintă ca un produs gata prelucrat și studiat ,cu proprietăți cunoscute fiind active în anumite doze.

Posologia capsulelor se exprimă în unități de greutate sau de volum ,uneori în unități internaționale.Greutatea se exprimă în grame.

După administrarea orală capsulele se absorb în mică măsură prin mucoasa gastrică iar absorbția intestinală este în general rapidă.

Orice modificare a tranzitului intestinal de accelerare sau încetinire ,patologică sau medicamentoasă,influențează absorbția capsulelor5.

5.N.Dragomir,M.Mihăilescu,M.G.,V.Gligor-Ghid de farmacologie clinică,pg.76,2009

CAPITOLUL III

CLASIFICAREA CAPSULELOR DESTINATE ADMINISTRĂRII ORALE6

Posibilitatea de a stabili unele relații între structura chimică a pulberilor și activitatea lor este motivul principal pentru care în lucrarea de față s-a adoptat o clasificare de bază a capsulelor având în vedere utilizarea lor.

Acest criteriu de clasificare,care ține seama de aplicațiile practice ,este în concordanță cu cele mai moderne tratate de chimie farmaceutică .

O amplă clasificare a capsulelor poate fi făcută după cum urmează :

A.Capsule operculate cunoscute sub numele de capsule clasice :

După culoare pot fi :

●Capsule Bicolore cu un gramaj de 180 mg ;

●Capsule opace cu același gramaj;

●Capsule colorate și incolore transparente cu un gramaj de 250 mg;

Capsulele se pot asocia la culoare cu un alt grup de capsule necesare într-o terapie eficientă :

● Culoarea galben sau portocaliu sunt destinate capsulelor utilizate ca antidepresive cu un gramaj de 100 mg;

●Culoarea alb sunt destinate capsulelor utilizate ca analgezice cu un gramaj de 140 mg;

●Culoarea mov sunt destinate capsulelor utilizate ca halucinogene cu un gramaj de 140 mg.

O altă asociere de culoare este doza S.M :

Capsule operculate în funcție de modul de închidere

●Capsule operculate la care sigilarea se face prin gâtuire ;

● Capsule operculate cu sudare numai într-un singur punct ;

●Capsule operculate cu îmbinare simplă ;

6.Ioan Grecu,Dena Curea-Identificarea substanțelor medicamentoase ,pg.78-79 ,2008

●Capsule operculate care ,prin intermediul căldurii ,au aplicate benzi de gelatină

După mărime capsulele pot fi :

Tabelul nr.1.Media capsulelor operculate (cm3)

B. Capsulele operculate inovatoare se împart în :

Capsule operculate inovatoare INNECARP ;

Capsule operculate inovatoare PULSICARP .

Capsule operculate inovatoare INNERCARP , au multiple avantaje :

●Asigură biodisponibilitatea și stabilitatea SM ;

● Ajută la facilitarea administrării unor forme diferite din punct de vedere farmaceutic fiind

●Capsule de diferite forme;

●Emulsii ;

●Suspensii ;

●Pelete neacoperite sau acoperite ;

●Diferite comprimate .

● Sunt eficiente și totodată asigură cedarea controlată a substanțelor active;

●Din punct de vedere terapeutic au sisteme multifazice și multicompartimentale ;

●În același timp asigură și permit asocierea anumitor substanțe farmaceutice care nu sunt compatibile din punct de vedere tehnologic.

Ca mod de administrare ,terapia poate să fie combinată .

Astfel :

Tabelul nr.2.

Capsule operculate inovatoare PULSICARP au sisteme de cedare controlate de S.M,având un loc specific și bine determinat .

a.Formularea Caracteristicilor se poate face prin:

●Corpul capsulei este insolubil în apă;

●La polul opus,capacul capsulei este solubil în apă ;

●Filmul este solubil în mediu acid ,dar poate fi enterosolubil dacă este dizolvat în sucul intestoinal;

●Cedarea substanțelor medicamentoase este inevitabilă;

●Dopul de hidrogel este gonflabil și poate fi eliminat din corpul capsulei.

b.Elementele specfice acestei capsule sunt :

● Au dop de hidrogel pentru a fi evacuat din capsulă ținând cont de faptul că expandarea vine în contact cu sucul gastric ;

●Cedarea S.M la nivelul colonului sau intestinului subțire este mult mai eficientă;

●Capacul capsulei poate să fie salubil sau insolubil în apă .

c.Capsule operculate moderne , se clasifică la rândul lor în :

Capsule operculate moderne PRESS-FIT-X PRESS-FIT-GELCAPS

sunt capsule constituite dintr-un înveliș gelatinos lucios care încorporează un comprimat cu formă ovală.

Din punct de vedere farmaceutic au avantajul că îmbină calitățile pe care le au comprimatele cu capsulele operculate obținându-se forme noi.

Capsulele operculate moderne VCAPS au pereții obținuți din materii prime care nu sunt gelatinoase ,dar în mod frecvent sunt folosiți derivați celulozici.

●Acestea au toate avantajele capsulelor opecrulate gelatinoase :

●Se înghit fără dificultate ;

●Sunt transparente ;

●Acoperă gustul și mirosul neplăcut ;

●Nu au substanțe auxiliare ;

●Umiditatea este redusă cu aproximativ 6 % ;

●Încapsularea substanței hipogastrice se face cu ușurință.

Capsulele operculate moderne LICAPS au încapsulate substanțe în stare lichidă de unde rezultă că uniformitatea conținutului este compatibil pe scară largă cu S.M.

Pot avea avea și alte compatibilități eficiente având o mulțime de excipienți care îmbunătățesc biodisponibilitatea și solubilitatea cu alte substanțe medicamentoase .

Închiderea capsulelor LICAPS se face cu ajutorul unor etape bine stabilite:

●Pulverizara .Când lichidul de etanșeizare este pulverizat la locul de îmbinare care face legătura între capacul capsulei și corpul acesteia ,se va ține cont de faptul că surplusul de lichid (dacă este cazul) se îndepărtează prin metoda aspirării.

●Încălzirea capsulelor se face la curent de aer cald la o temperatură de 700C,atunci când cele două straturi de înveliș se topesc și formează un inel etanș de închidere .

●Întărirea capsulelor se face la temperatura camerei când are loc întărirea și răcirea inelului.

Capsulele operculate moderne CONI-SNAP7 au particule pentru un anumit produs farmaceutic datorită colorației diferite și posibilității de încorporare a acesteia.

Capsula are corpul format cu partea deschisă ,puțin orientată spre interior pentru a ajuta umplerea la mașinile de mare viteză.

Învelișul acestei capsule mai poate fi prevăzut cu micropori având eficiență sporită pentru îndepărtarea aerului din interiorul capsulei pentru a se evita apariția unei comprese în timpul umplerii la mașini.

Trebuie ținut cont de faptul că pot fi umplute substanțe solide și semisolide .

La aceste capsule sistemul de închidere este Snap-Ring și are avantajul că oferă o fixare bună înainte de a se face umplerea capsulei .

Capsulele operculate moderne PC CAPS sunt de mărime mică indicate în administrarea orală la animalele de laborator ,în special la rozătoare,necesare în cercetările preclinice.

De asemenea pot fi folosite în studii farmacodinamice și farmacocinetice ,fără a fi adăugate și alte substanțe auxiliare.

Capsulele operculate moderne DB CAPS sunt folosite pentru cercetările clinice experimentale fiind plate cu diametru mare .

7. Ioan Grecu,Dena Curea-Identificarea substanțelor medicamentoase ,pg. 86 ,2008

CAPITOLUL IV

PREPARAREA CAPSULELOR DESTINATE ADMINISTRĂRII ORALE8

IV.1.Capsule amilacee (Capsulae amylaceae ,cașete ,buline)

Capsulele amilacee se compun din doi cilindri plați cu diametrele puțin diferite ,astfel încât se pot închide prin suprapunere și ușoară presare ,ca o cutie cu capacul ei.

În străinătate se mai folosesc capsule amilacee de formă nasture ,precum și cașete a căror parte inferioară și capac au dametru egal și sunt prevăzute cu o margine plată de câțiva milimetri,iar închiderea lor se face prin lipirea marginilor umectate sau prrin presare ,și nu prin îmbucarea capacelor ( cașete de formă Saturn ,cachetes hyperconcaves) .

Capsulele amilacee se prepară în industrie din amidon de grâu amestecat cu amidon de porumb,in care cu ajutorul apei se face o cocă de amidon, care se toarnă în tipare.

Tiparul este format din două plăci metalice,pe placa superioară se găsește o proeminență,iar pe cea inferioară o scobitură corespunzătoare formei capsulelor.

Coca de amidon întinsă între cele două plăci se încălzește pentru un scurt timp la o temperatură de aproximativ 1000C necesară uscării capsulelor.

Pentru a asigura elasticitatea și luciul capsulelor ,se adaugă în prealabil la cocă 1% glicerină.Cele două părți ale capsulelor se prepară cu tipare diferite.

Mărimea capsulelor este limitată fiindcă trebuie înghițite . Capacitatea se raportează la cantitatea de pulbere cu care sunt umplute.

În general se întrebuințează pentru cantități de 0,10g la 3 g de pulbere.

8.prof.dr.Ionescu stoian,Conf.dr.Adam,Conf.dr.Ban I Ludovic-

Tehnica farmaceutică,pg.608,2004

Tabelul nr.3. Mărimea lor este exprimată prin numere :

Capsulele amilacee trebuie să aibă o formă regulată,cu suprafața lucioasă ,cu margini întregi ,rezistente la manipulare ,albe fără gust și fără miros.

Introduse în apă trebuie să se îmbibe și să se înmoaie,transformându-se într-o masă moale.

2 g de capsule amilacee se fierb 2 min cu 20 ml apă;după răcire,lichidul nu trebuie să dea reacția pentru metale grele.

2 g de capsule amilacee conservate într-o atmosferă prea uscată devin friabile,iar într-o atmosfră umedă ele absorb umiditatea ,se înmoaie și se mucegăiesc,sau devin pătate.

Avantajele capsulelor amilacee sunt :

●manipularea lor este ușoară;

●maschează gustul neplăcut al medicamentelor;

●împiedică lipirea pulberilor pe limbă sau pe mucoasa bucală;

●fiind alunecoasă ,înghițirea lor nu este dificilă.

Dezavantajele lor.Din cauza porozității ,ele sunt permeabile față de gaze și umiditate .

Din această cauză ,substanțele higroscopice păstrate în capsule amilacee devin umede .

Amestecurile din pulberi sensibile față de agenții atmosferici pot suferi alterări.

Administrarea capsulelor .capsulele amilacee se întrebuințează mai ales pentru pulberi magistrale divizate,care sunt compuse din substanțe cu gust și miros neplăcut ,sau care conțin substanțe colorate .

Este recomandabil ca în momentul întrebuințării capsula să fie cufundată pentru o clipă în apă,după care se așază pe limbă și se înghite cu apă sau ceai cald.

Pntru administrarea pulberilor se mai întrebuințează și foi subțiri de 1/2 mm din materialul capsulelor,sub formă de pătrate de 10×10 cm sau 6×6 cm,denumite hostiae ,Nebulae sau Oblatten.

Acestea se înmoaie într-un pahar cu apă în momentul întrebuințării ,se așază pe palmă,se duce pulberea în mijlocul ei,se învelește formând un bol care se înghite.

IV.2.Capsule gelatinoase (Capsulae gelatinosae )9

Capsule gelatinoase (Capsulae gelatinosae ) sunt învelișuri formate dintr-o peliculă pe bază de gelatină amestecată cu glicerol,sorbitol,zahăr sau alte adaosuri .

Ele servesc pentru administrarea medicamentelor solide ,semisolide sau lichide, în doze unitare .

Capsulele gelatinoase prezintă avantajul că în ele se pot administra amestecuri eutectice,pulberi care se lichefiează ,lichide uleiuri, medicamente cu gust sau miros neplăcut.

Totodată este posibilă dirijarea locului de absorbție a medicamentului .

Dintre dezavantaje se pot aminti că nu este posibilă administrarea substanțelor care dizolvă gelatina (soluțiile apoase) sau care reacționează cu gelatina ( clorhidrat,hexilrezorcinol).

Cantitatea de medicamente care se administrează în aceste capsule variază între 0,20 și 5 g.

•Capsulele gelatinoase pot fi clasificate după duritatea pereților în :

•Capsulele gelatinoase flexibile

•Capsulele gelatinoase rigide;

IV.2.1. Capsulele gelatinoase flexibile10

Capsulele gelatinoase flexibile (moi,elastice,capsule moi) au o formă ovoidală,sfericăsau alungită în formă de picături.

Datorită elasticității pereților,ele pot fi înghițite ușor chiar atunci când au un volum apreciabil.

Cantitatea de medicamente care se administrează în aceste capsule variează între 0,20 și 5 g.

9-10 prof.dr.Ionescu stoian,Conf.dr.Adam,Conf.dr.Ban I Ludovic-

Tehnica farmaceutică,pg.610,2004

Capsulele gelatinoase de formă sferică ,cu capacitate mai mică se numesc perle.

Prepararea capsulelor gelatinoase flexibile se realizează prin diferite metode manuale,semiautomate sau complet automate.

Prima fază a preparării este obținerea masei gelatinoase,apoi prepararea propriu-zisă a capsulelor ,după care urmează umplerea și închiderea lor.

În aparatele automate prepararea,umplerea și închiderea capsulelor se face concomitent.

La prepararea capsulelor ,un rol important îl joacă calitatea gelatinei, precum și proporția de apă,glicerină,soluția de sorbitol,care servesc ca plastifiante pentru menținerea elasticității capsulelor.

Ca exemplu se dă mai jos câteva formule pentru capsule gelatinoase flexibile :

Metodele de preparare mai însemnate sunt:

Prepararea prin cufundare (imersie).În masa gelatinoasă topită ,menținută pe baia de apă la o temperatură de 50-600 C se cufundă formele metalice ,unse în prealabil cu ulei de parafină.

Se scot apoi formele acoperite cu un strat de gelatină,se învârtește în toate sensurile,pentru a se obține un strat uniform și se așază pe suport pentru răcire.

După întărirea masei,capsulele se scot de pe formă,trăgându-le cu o ușoară zmucitură.

Prepararea prin turnarea masei încălzită la circa 600 C în forme unse în prealabil cu ulei de parafină.Este o metodă veche,astăzi întrebuințată mai rar.

Prepararea prin stanțare (perforare,presare).În industrie această metodă este cea mai des utilizată .Se cunosc următoarele procedee mai însemnate :

●Metoda Colton,introdusă la începutul secolului pentru prepararea industrială a capsulelor gelatinoase sferice (perle),care constă în următoarele :masa gelatinoasă transformată în foi subțiri se fixează pe plăci metalice ,unse anterior cu ulei de parafină.

Plăcile metalice se suprapun perfect,având scobituri emisferice ,de dimensiunile capsulelor.

La încălzirea plăcilor ,masa gelatinoasă se înmoaie și capătă negativul formelor de capsule .

Golurile formate se umplu cu medicamentul respectiv ( de obicei lichid),apoi plăcile suprapuse se presează cu o mare presiune ,care sudează marginile paralelelor formate.

●Metoda Upjon se deosebește de precedenta numai prin faptul că la încălzirea plăcilor se aplică concomitent și un vid (printr-un strat poros aflat în partea inferioară a scobiturilor emisferice) astfel placa gelatinoasă capătă forma negativelor mai rapid și mai perfect.

Capsulele obținute prin aceste metode sunt mai dure și de obicei mai mici decât cele preparate prin imersie;pot fi recunoscute prin prezența unei linii mediene circulare care repreuintă locul de sudare și sunt umplute numai pe jumătate.

●Metoda Scherer ( cu matrițe rotative).Aparatul Scerer a fost brevetat încă din anul 1933,dar și astăzi este considerată ca una dintre cele mai rentabile dispozitive ,care funcționează după urmează:două benzi de gelatină,turnate încontinuu printre două valțuri,ajung între alte două valțuri care au scobituri de mărimea capsulelor și care se rotesc în sens contrar .

Benzile de gelatină capătă forma negativului celor două jumătăți de capsulă datorită unei presiuni aplicate,apoi se introduce medicamentul (între cele două valțuri) în perechile de emisfere,care concomitent sunt deschise de presiunea exercitată de valțuri.

Precizia umplerii este de ±1% iar mașinile de acest tip ating o productivitate de 100 000 de capsule pe oră.

Deoarece valțurile pot fi schimbate,se pot prepara diferite forme de capsule sferice,ovoide,lunguiețe.

De asemenea,fiindcă ștanțarea se face din două benzi de gelatină,acestea pot fi colorate diferit .

Prepararea capsulelor gelatinoase prin picurare .Metoda de preparare prin picurare este aplicată pentru prepararea perlelor ;eaîntrunește fazele de preparare,umplere și închidere .

Printr-un tub interior soluția medicamentoasă cu care urmează să fie umplute perlele trece într-un tub exterior,care îl înconjoară pe primul și în care curge masa gelatinoasă.

Picătura de medicament formată este înconjurată de o peliculă de gelatină și cade într-o baie de răcire (ulei de parafină) , în care pelicula se solidifică.

Mărimea capsulei se poate varia dacă se ajustează viteza de scurgere a soluției de medicament .

Acest procedeu este realizat în mașinile Goldex ,care au un randament până la 30 000 de perle pe oră.

Dezavantajul metodei este că nu se pot obține decît capsule cu greutate maximă de circa 0,60 g.

IV.2.2. Capsulele gelatinoase rigide11

Capsulele gelatinoase rigide (tari ,cu capac ,operculate,caplsulate operculate) sunt formate din două capace cilindrice care se îmbucă unul în celălalt și servesc mai ales pentru administrarea pulberilor ,dar și pentru unele lichide.

Prepararea lor se face în foi de masă gelatinoasă prin primare cu ajutorul tiparelor sau prin metoda clasică a cufundării formelor în masa fluidă de gelatină în condiții speciale.

Sunt transparente sau colorate în alb,roz,verde,albastru,roșu,etc.Pereții au o grosime de 0,5-1,0 mm.

Se fabrică în dimensiuni ,numerotate de la 000 la 5 ,cele cu nr.5 având capacitatea minimă.În capsulele operculate pot fi introduse circa 0,10-1,5 g pulberi sau lichide.

Umplerea cu pulberi se face cu aparate automate (238 și 239) sau se întinde umplerea pe o foaie într-un strat gros care corespunde capacității capsulelor ,iar capsula inferioară se împlântă în stratul de pulbere.

Substanțele puternic active se introduc în doze exact cântărite .

Lichidele se introduc în capsule cu ajutorul seringilor sau a biuretelor.

11.prof.dr.Ionescu Stoian,Conf.dr.Adam,Conf.dr.Ban I Ludovic-

Tehnica farmaceutică,pg.612,2004

Pentru a asigura o închidere ermetică,înainte de a așeza capacul,se umectează marginea capsulei cu apă,sau se lipesc cele două părți ale capsulei după închidere,pe porțiunea exterioară,cu o pensulă muiată înmasa gelatinoasă topită sau în colodiu.

Avantajele capsulelor operculate:

•Se închid ermetic

•Sunt destul de ușor de înghițit

•Au pereții mai subțiri decât cele elastice.

Cercetările în vivo au arătat că aceste capsule se desfac în stomac în general în același timp ca și capsulele amilacee,se degradează mai rapid decât comprimatele și nu necesită întrebuințarea excipienților .

a.Capsulele enterosolvente (intestinosolvente,capsulae geloduratae sau glutoidales) sunt capsule gelatinoase formolizate ,care sunt rezistente față de sucul gastric și sunt solubile în intestin.

Se practică și acoperirea capsulelor gelatinoase cu o peliculă de cheratină dizolvată în acid acetic,sau acoperirea cu șelac,dar se prepară și capsule dintr-o masă de cheratină.

Prepararea capsulelor formolizate se face ori supunând capsulele acțiunii vaporilor de formol într-o etuvă sau se introduc capsulele pentru 5-10 min într-o soluție apoasă de formol,în concentrație de 5 % după aceea se scufundă în alcool concentrat .

b.Spansulele sunt capsulele operculate în interiorul cărora se găsesc un amestec de granule cu strat enterosolvent și granule fără strat enterosolvent .

Granulele se desfac în diferite locuri ale tractului gastrointestinal,având astfel o acțiune prelungită.

Conservarea capsulelor. Capsulele de gelatină flexibile absorb umiditatea din atmosferă șin se mucegăiesc ușor.

La o umiditate relativă de 20 % se usucă și devin tari,la o umiditate relativă de 80-90 % se înmoaie și se deformează .

Umiditatea optimă pentru conservare este de 40-50 %.Ele se păstrează în vase bine închise ,ferite de umiditate și căldură.

Condiții generale (F.R.ed.VIII).Capsulele gelatinoase trebuie să fie transparente sau translucide,cu suprafața lucioasă,slab gălbuie sau divers colorate .

Astfel :

•0,050g capsule gelatinoase fracmentate trebuie să se dizolve în cel mult 15 minute în soluția acidă de pepsină,preparată după indicațiile date de monografia Comprimata obducta.

• Capsulele gelatinoase destinate să se dizolve în intestin trebuie să se mențină în 100g soluție acidă de pepsină timp de 2 ore,dar trebuie să se dizolve în cel mult 2 ore soluție alcalină de pancreatină,preparată după indicațiile date pentru drajeurile enterosolubile în monografia Comprimata obducta.

• Capsulele gelatinoase care conțin substanțe medicamentoase trebuie să corespundă normelor prevăzute în monografiile Comprimata obducta.,în ceea ce privește timpul de dezagregare .

•5 g capsule gelatinoase fragmentate se mențin 15 minute în 100 ml apă la 37°;lichidul trebuie să fie lipmede sau opalescent,fără gust și fără miros neplăcut .

•10 ml din soluția de mai sus nu trebuie să dea reacția pentru metale grele.

IV.3.Capsule de hârtie (Capsulae papiraceae) 12

Spre deosebire de capsulele amilacee și capsulele gelatinoase ,numite și capsule medicinale care se consumă împreună cu conținutul lor ,capsulele de hârtie formează numai un ambalaj care se aruncă la administrarea pulberii .

P’nă în a doua parte a secolului trecut ,aceste ambalaje au fost confecționate de farmaciști numai după această dată se prepară cu mașini speciale în proporții industriale

Pentru ambalarea pulberilor divizate în grupe de ordinul centigramelor ,până la 1-2 g se întrebuințează capsule de hârtie,iar pentru cantități mai mari,pungile de hârtie și cutii de material plastic sau carton.

Hârtia de bună calitate,compusă aproape în întregime din celuloză și lignină se comportă indiferent ,din punct de vedere chimic,față de majoritatea substanțelor .

Există însă o serie de substanțe cu propietăți higroscopice,eflorescente,

Sensibile față de bioxidul de cabon din atmosferă,care necesită un ambalaj impermeabil față de agenții atmosferici.

12.D.Bedeleanu Tehnica farmaceutică,pg..,28,2004

Pentru acest scop se împregnează hârtia cu parafină sau se pergamentează ,apoi se siliconează.

În trecut s-a întrebuințat în acest scop ceara ,de unde derivă și denumirea de capsule cerate .

În capsulele cerate se ambalează pulberile divizate care sunt sensibile față de bioxidul de carbon ,care absorb umiditatea ,precum și cele care conțin componente volatile,sau care prin absorbția umidității pierd din valoarea lor terapeutică.

De exemplu,se eliberează în capsule cerate următoarele :

●toate extractele uscate (care absorb umiditatea);

•pulberea digitală (în care sub influența umidității se alterează principiile active);

•cărbunele medicinal (care pierde parțial capacitatea de absorbție);

•pepsina (se alterează din cauza umidității);

•sărurile de brom și iod(se umezesc);

•carbonul de amoniu (se carbovolatilizează formând amoniac și bioxid de carbon);

•diuretina (se carbonatează sub acțiunea bioxidului de carbon).

Se eliberează tot în capsule cerate și pulbere care conțin uleiurile volatile ,substanțe care sublimă sau se volatilizează (camforul ,mentolul).

CAPITOLUL V

PRODUSE FARMACEUTICE SUB FORMĂ DE CAPSULE

DESTINATE ADMINISTRĂRII ORALE DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ

GLYVENOL-Capsule13

Proprietăți.Glyvenol reduce permeabilitatea capilară combătând astfel edemele.

Este antagonistul unei varietăți de substanțe endogene care joacă un rol important ca mediator în procesele inflamatorii și în provocarea durerii.

De aceea Glyvenol-ul este util în combaterea proceselor patologice care apar în patul capilar,în vene și în țesutul paravenos.

Farmacocinetica.Tribensoidul,substanța a Glyvenol-uli,este absorbit rapid,aproape în totalitate și este intens metabolizat (concentrații plasmatice de 9-18µβ tribensoid+metaboliți) sunt înregistrate la1oră după ingestia de tribensoid în doză de 10 mg/kg.

Tribensoid prezintă o afinitate variată în funcție de diferitele țesuturi și organe,de exemplu,în pereții vaselor sanguine,el atinge concentrații relativ mari.

Eliminarea sa din plasmă prezintă un model bifazic.

Timpul de înjumătățire(150% ά) pentru prima fază rapidă este de 2 ore.

Când concentrația plasmatică a scăzut sub 2µg/ml (aprox.la 8 ore după ingestie) se instalează a doua fază mai lentă,cu timp de înjumătățire (150 % β) de 20 ore.

Nu apare nici o acumulare de tribensoid ,în corp,chiar după doze zilnice repetate.

Substanța activă este excretată numai sub formă de metaboliți și aproape exclusivprin urină.

Activitatea farmaceutică a metaboliților principali corespunde ,cel mai mult,la numai jumătate din cea a tribenosidului și 20 % din doza administrată este eliminat ca acid hipuric.

Rata de excreție este de 77-93 % din doză în 9 ore și 93-100 % în 72 ore.

13.D.Berdeleanu ,M.Kory-Produse farmaceutice,pg.45,2012

Indicații.

●Tulburări circulatorii venoase :senzații de oboseală,greutate și tensiune în picioare,senzații de picioare umflate și dureroase,după umblat sau stat jos mai mult timp.

●Sindrom varicos:simptome datorită venelor varicoase,edem static și flebalgie.

●Hemoroizi.Ca adjuvant în tratamentul flebitelor,periflebitelor și sindromului post-trombotic,precum și înainte și după terapia sclerozantă.

Dozare .

●1capsulă de 400 mg de 2 ori/zi,luate în timpul sau după mese

●1capsulă de 200 mg de 3-4 ori/zi,luate în timpul sau după mese

Doza recomandată de 800 mg zilnic nu trebuie depășită deoarece mărind doza peste acest nivel nu crește efectul terapeutic.

Tratamentul durează mai multe săptămâni,chiar la cazurile la care simptomele au dispărut rapid.

Este recomandabil să se repete,din timpîn timp,tratamentul,ex la gospodine sau alți pacienți a căror ocupații impun ortostaltismul și mai ales în perioadele calde ale anului.

Contraindicații.Hipersensibilitate față de substanță activă a Glyvenol-ului.

Sarcina și lactația.Ca orice alt medicamentși Glyvenol trebuie folosit cu atenție în perioada de sarcină,în special în primele 3 luni.

Nu se cunoaște dacă substanța activă trece în lapte.

Beneficiul pentru mamă trebuie judecat față de riscurilepentru copii.

Reacții adverse.Pot apare iritații ale pielii și tulburări intestinale,acestea însă nu sunt periculoase și dispar spontan când s-a întrerupt medicația,în cazuri rare dar mai serioase,se recomandă să se apeleze în măsuri simptomatice.

Există o relație între frecvența acestor reacții adverse și nivelul dozei

Interacțiuni.Deși substanța sa activă derivă din zahăr, Glyvenol-ul nu intervine în metabolismul carbohidraților,nici la diabetici

Supradozare .Nu s-a raportat nici un caz de supradozare acută

Stocare. Ferit de căldură și umezeală

Ambalare .Ferit de căldură și umezeală.

Cutii cu 20 tablete lactate de 400 mg

Cutii cu 20 tablete lactate de 200 mg

RIMACTANE14

Rimfampicină,antibiotic,agent antituberculos

Forme de prezentare:Capsule conținând 150 și 300 mg rimfampicină

Proprietăți.Rimfapicina este un antibiotic cu efecte bactericide atât în vitro cât și în vitro asupra Mycobacterium tuberculosis,în timp ca acțiunea asupra altor specii atipice de mycobacterium este variabilă.

Spectrul acțiunii sale bacteriene cuprinde și Mycobacterium leprae ,precum și variate bacterii gram pozitiv și gram negativ.

Concentrații inhibitorii minime (µg/mlîn vitro):

Mycobacterium tuberculosis 0,005-0,2

Staphylococus aureus 0,008-0,15

Neisseria meningitidis 0,015-1,0

Hemophilus influenzae 0,5-64

Legionella pneumeophila 0,015-0,03

În vivo exercită efect bactericid nu numai asupra microorganismelor dinspațiul extracelular,dar și asupra celor localizate intracelular.

Astfel semnificativ clinic este efectul său de sterilizare.

Mecanism de acțiune:rimfampicina inhibă polimeraza DNA-dependentă a speciilor de bacterii sensibile,fără a afecta enzimele corespunzătoare ale mamiferelor.

Deoarece selecția bacteriilor rezistente la rimfapicină se produce relativ rapid,medicamentul nu trebuie utilizat ca monoterapie în tratamentul infecțiilor manifestate.

Bacteriile rezistente la rimfapicină nu prezintă rezistență încrucișată cu cea la alte antibiotice,cu excepția rimfapicinei.

Farmacocinetică.Substanță activă este rapid și complet absorbită din capsule.

După o doză unicăde 600 mg Rimactane administrată pe stomacul gol,concentrația maximă de aproximativ 10 µg/ml se obține după 2 ore.

Administrarea concomitentă cu alimente poate altera absorbția rimfapicinei.

14D.Berdeleanu ,M.Kory-Produse farmaceutice,pg.104,2012

Datorită acțiunii inductoare enzimatice la nivelul ficatului,rimfapicina își crește propriul metabolism,determinând ca clearence-ul sistemic deaproximativ 6 l/oră după prima doză să crească la aproximativ.

În cazul administrării orale ,inducția enzimatică extrahepatică-foarte probabil la nivelul peretelui intestinal.

Medicamentul este eliminat prin bilă,din care aproximativ 80 % este reprezentat de metabolitul de acetilrifampicină.

Excreția urinară este dependentă de doză și consecutiv unei doze de 600mg,ajunge sub formă de rifampicină nemetabolizată( în urină la 36 de ore)la aproximativ 8 % din doză.

Proporția de 25-0-de acetilrifampicină ajunge la aproximativ 3,5% din doză.

La pacienții vârstnici,clearence-ul renal este scăzut ,dar datorită proporției mari în care medicamentul este eliminat prin ficat,concentrațiile plasmatice sunt similare celor ale pacienților tineri.

În cazul funcției renale alterate,timpul de înjumătățire se prelungește numai pentru doze ce depășesc 600mg .

Dacă funcția excretoare hepatică este normală,dozele administrate pacienților cu afectarea funcției renale pot fi normale,nefiind necesară reducerea lor sub 600 mg /zi.

La pacienții cu alterarea funcției hepatice,concentrațiile plasmatice sunt ușor crescute,iar timpul de înjumătățire ceva mai crescut .

Disfuncția hepatică severă impune ajustarea corespunzătoare a dozelor.

Indicații.

Indicații cu micobacterii.

Tuberculoza (toate formele)-indicația principală a Rimactane;Se impune obligatoriu asocierea a cel puțin unui alt agent antituberclos.

Lepra –în combinație cu dapsone ca tratament al formelor multibacilare de lepră (LL,BL,BB).

În combinație cu dapsone ca tratament al formelor bacilare de lepră (TT,BT).

Infecții cu non-microbacterii în infecții cu non-micobacterii,ex.stafilococi.

Rimactane trebuie utilizat numai:

●dacăgermenii patogeni sunt rezistenți la antibioticele de primă linie,de regulă eficiente.

●dacă germenii patogeni s-au dovedit sensibili la rifampicină.

●dacă este administrat în combinație cu alte antibiotice /chimioterapice la care germenii patogeni sunt sensibili.

●dacă diagnosticul de tuberculoză sau lepră a fost în prealabil exclus.

Rifampicine nu trebuie utilizat în tratamentul meningitei meningogocice.

Contraindicații.Alergie cunoscută la rifampicină.Icter.

Reacții adverse

Notă:Rifampicina poate produce colorațiaroșietică a fluidelor din organism,la urină,spută,secreție lacrimală.Poate colora lentilele de contact moi.

Reacții cutanate:ocazional hiperemie,prurit cusau fără erupție cutanată,hipaeremie conjunctivală ,semne și simptome severe,precum conjunctivită exudativă sau reacții alergice generalizate cu interesarea pielii ,apar încazuri izolate.

Reacții gastrointestinale:ocazional anorexie,greață,dureri abdomnale,metorism,iar vărsături sau diaree,izolate cazuri de colită pseudomembranoasă.

Reacții adverse:frecvent o creștere asimptomatică a enzimelor hepatice;rar hepatită sau icter;trebuie ținut cont și de toxicitatea hepatică a agenților chimioterapici,precum izoniazida sau pirazinamida utilizată în asociere cu rifampicina,în cazuri izolate inducerea porfiriei.

Reacții ale sistemului nervos central și periferic:ocazional astenie,toropeală,

cefalee,amețeală,rareori ataxie și confuzie mentală,în cazuri izolate astenie musculară.

Reacții hematologice:izolat leucopenie tranzitorie,trombocitopenie și purpură trombocitopenică apar mai frecvent sub terapie intermitent,zilnică când apar doar cazuri izolate.

Reacții endocrine:în rare cazuri dau tulburări ale ciclului menstrual,decompensarea pacienților cu boala Adison.

Efectele nedorite apar mai ales în timpul tratamentului discontinuu sau la reluarea tratamentlui după întrerupere.

Precauții /avertismente

Rezistență.Pentru prevenirea apariției bacteriilor rezistente,rifampicina trebuie combinată cu alte antibiotice/chimioterapice în tratamentulinfecțiilor.

Terapie intermitentă.Deoarece sindromul gripal apare mai ales în cazul terapiei discontinue și poate preceda complicații severe precum trombocitopenie ,purpură ,anemie hemolitică ,șoc și insuficiență renală.

În situația apariției acestui sindrom se recomandă trecerea la tratamntul zilnic,mai ales în cazul formelor severe.

Complicațiile severe menționate impun oprirea medicamentului și contraindicarea reutilizării sale.

În cazul trecerii de la terapia discontinuă la cea zilnică trebuie utilizate doze crescânde începând cu aproximativ 75-150 mg în prima zi.

Doza terapeutică dorită trebuie atinsă în 3-4 zile .În această perioadă funcția renală trebuie atent urmărită.

Corticosteroizii se pot dovedi utili în atenuarea posibilelor reacții imunopatologice.

Reluarea tratamentului după întrerupere .

Datorită reacțiilor severe precum șoc și insuficienșă renală ce pot apare uneori la reluarea terapiei ,administrareadozelor crescânde trebuie supravegheată cu strictețe.

Dozare

Infecții cu micobacterii

Tuberculoză :dozele de rimactane sunt următoarele :

Adulți cu greutate sub 50 kg:450 mg zilnic

Adulți cu greutate peste:600 mg zilnic

Sugari și copii:10-20mg/kg corp zilnic

Doza maximă admisibilă zilnic:600 mg

În terapia combinată a tuberculozei se folosesc azi următorii agenți terapeutici:rifampicină(Rimactină)(RMP),Izoniazidă,(HN),pirazinamida (PZA),Etambutol(EMB),Siretomicina (STM).

Dozele recomandate de OMS sunt următoarele:

Pentru tratamentul tuberculozei pulmonare cu spută pozitivă ,se preferă următoarele scheme:

Tratament continuu (de 7 ori /săptămână)

După 9 luni:

2 luni:RMP 450 sau 600 mg+HIN 300 mg +pza 1,5-2,5 g (în funcție de greutatea corporală),EMB 1200 sau STM 1g.

4 luni:RMP 450 sau 600 mg+HIN 300 mg.

Tratament discontinuu parțial.

Durata totală 6 luni:

2 luni,7 zile /săptămână:RMP 450 sau 600 mg+HIN 300 mg+PZA 1,5-2,5 g( în funcție de greutatea corporală)

4 luni de 2 ori pe săptămână :RMP 600 mg+HIN 600 mg.

Dozele recomandate pentru tratament complet discontinuu în caz de TBC pulmonar și cu spute pozitive ,cu spute negative precum și dozele recomandate la vârstnici sau subnutriți și ceii cu leziuni hepatice severe pot fi găsite în literatura de specialitate .

Lepră :pentru tratamentul leprei OMS recomandă următoarele scheme :

Forme (Rimactane) 600mg o doză /lună sub supraveghere+dapsone 100mg o dată Zzi ca automedicație+clofazimin (Lampren)300 mgo dată /lună sub supravegherea +50 mg zilnic ca automedicație.

Durata tratamenbtului: minim 2 ani

Mod de administrare

Forme orale.Pentru o cât mai bună absorbție,se recomandă administrarea dozelor de Rimactane cu cel puțin 30 de minute înainte de mese .

Supradozare:colorație roșu-brună sau portocalie a pielii,secreției salivare,lacrimale,sudoripare.

Stocare.A se proteja capsulele de căldură și umezeală.

Ambalaje.A se proteja capsulele de căldură și umezeală

Cutii cu 16 capsule conținând 50 mg,

Cutii cu 8 capsule conținând 300 mg

LAMPREN (CLOFAZIMINE ) 15

Compoziție și prezentare .capsule de 50 mg și 100mg

Propietăți/Efecte.Clofazimina este substanță activă din Lamprene,exercită un efect bacteriostatic și bactericid blând asupra Mycobacteryum leprae ( bacilul lui Hensen).

Clofazimina are și propietăți antiinflamatorii .

Deoarece mecanismul ei de acțiune diferă de cel al dapsonei și rifampicinei ,nu va apare reistența încrucișată cu acestea.

Farmacocinetica. Clofazimina este absorbită relativ încet .Substanța activă nemodificată atinge concentrația plasmatică maximă la 8-12 ore după administrarea orală a unei singure capsule.

Administrarea odată cu alimentele mărește coeficientul de utilizare .

Timpul de înălțime a clofaziminei din plasma subiecților sănătoși este de 8-11 zile după o doză unică saudoze repetate .

Deci echilibrul concentrației plasmatice va fi atins după aproximativ 30-40 zile.

Când se administrează o doză de 50 mg sau 100 mg/zi concentrația minimă de 580 și respectiv910 pmo/g s-a găsit în plasmă după 42 de zile .

Astfel,din raportul concentrația minimă/curba timpului,timpul de înjumătățire de eliminare se realizează la 15-20 de zile.

Când se administrează o doză de 50 mg sau 100mg /zi,concentrația minimă de 580 și respectiv 910 pmo/g s-a găsit în plasmă după 42 de zile.

15.D.Berdeleanu ,M.Kory-Produse farmaceutice,pg.115 ,2012

Astfel din raportul concentrația minimă/ curba timpului de înjumătățire de eliminare se realizează la 15-20 zile.

Clofazimina este puternic lipofilică și se acumulează în special în țesutul adipos și în macrofagele sistemului reticuloendotelial .

Indicații

Lampren-ul utilizat în combinație cu dapsona și rifampicina (Rimactane),servește la tratarea formelor multibacilare ale leprei,cum ar fi lepromatoză(LL),lepromatoză de graniță (BL) ,precum și genul eritem nodos.

Chemoterapia combinată este necesară pentru a preveni dezvoltarea surselor rezistente de Mycobacterium leprae .

Dozare

Adult (aprox.60 kg greutate corporală).

Pentru tratamentul leprei multibacilare ( LL,BL,BB).OMS recomandă:

Lamprene:300 mg/lună-doză de atac+50 mg/zi-doză de întreținere.

Rimfampicin:600 mg/lună-doză de atac

Dapsone ::100 mg/zi-doză de întreținere.

Această combinație trebuie să fie administrată cel puțin 2 ani și când este posibil,până când amprentele de piele devin negative.

Dacă la bolnav apare eritem nodos ,tratamentul cu rifampicină trebuie continuat ca mai sus ,dar doza de Lamprene se va mări până la maximum 300 mg/zi,nedepășindu-se 3 luni de administrare.

Copii :primesc doze mici în funcție de greutate ,după cum urmează :

Lamprene :5 mg/kg corp odată pe lună ,doză de atac +1 mg/kg corp o dată pe zi ,doză de întreținere.

Rifampicină 10 mg/kg corp o dată pe lună.

Dapsone:1,5 mg/kg corp odată pe zi ,doză de întreținere.

Contraindicații:Hipersensibilitate la clofazimină

Precauții:Bolnavii leproși care prezintă dureri abdominale și diaree în repetate rânduri ,ca și aceia cu tulburări hepatice sau renale,dacă este posibil nu se tratează cu Lamprene.

Tratamentul cu Lamprene în doze de 100 mg/zi nu trebuie să depășească 3 luni ,timp în care bolnavul se ține sub supraveghere medicală.

Dacă apar simptome gastrointestinale în timpul tratamentului ,se reduce doza sau se mărește intervalul de timp între doze.

În cazul instalării vomei și diareei persistente ,pacientul trebuie spitalizat.

Sarcina și lactația.Lamprene-ul trebuie folosit cu precauție în timpul sarcinii,în special în primul trimestru.

Clofazimina străbate bariera placentară și provoacă decolorarea temporară a nou născutului.

Substanța activă trece și în apă.

Efecte adverse .S-au observat următoarele reacții adverse :

Culoarea pielii în zona regiunilor leproase ,de la roșu la brun închis,în special la bolnavii cu piele palidă ,pe porțiunile expuse la lumină.

Culoarea părului,conjunctivitei,comeei,lichidului,lacrimal,transpirației,sputei,urinei și fecalelor.

Această culoare ( pigmentară) este reversibilă,deși în cazul tegumentului dispare complet după câteva luni de la întreruperea tratamentului.

Apare și : uscăciune a pielii,ichtoză,prurit,fotosensibilitate,erupție acneiformă și eczeme nespecifice.

Greață,vomă,dureri abdominale,diaree,anorexie,pierderi în greutate și enteropatie eozinofilică.

Stocare. Ferit de căldură și umezeală

Ambalare.100 capsule de 50 mg sau 100 mg.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare, trebuie să menționez faptul că

modul de preparare al capsulelor depinde în mare parte de progresele făcute ,de-a lungul timpului de industria farmaceutică .

Aceste progrese depind în mare măsură și de cunoașterea compoziției chimice a capsulelor utilizate ,bazate pe cunoașterea propietăților farmacologice.

Forma farmaceutică ,sub care se prezintă capsulele administrate pe cale orală,este foarte importantă, deoarece trebuie să răspundă unor exigențe din ce în ce mai pretențioase care se cer unui medicament.

Forma farmaceutică trebuie să fie stabilită în timp , pentru a fi standardizată, atunci când va trebui menționată doza de substanță activă conținută.

La progresul modului de preparare a capsulelor,și-a adus o contribuție importantă și perfecționarea formelor farmaceutice de administrare , diversificarea lor în funcție de scopul terapeutic propus , acestea fiind posibile datorită progreselor realizate de însăși tehnologia formelor farmaceutice sau tehnica farmaceutică.

În domeniul farmaciei, îmbunătățirea formelor medicamentoase a fost posibilă și datorită progreselor realizate în cunoașterea propietăților farmacologice ale acestora , precum și a rezultatelor experimentărilor clinice .

Toate aceste progrese au conferit capsulelor un statut nou, care le situează la același nivel cu alte medicamente .

Astfel capsulele administrate pe cale orală trebuie să răspundă acelorași condiții de exigență ca și cele prevăzute pentru alte medicamente :

●să se cunoască compoziția chimică și să fie standardizat în principii active pe doze unitare de administrare ;

●să se cunoască efectele farmacologice și clinice și efecte eventuale

secundare și contraindicații ;

●dozele terapeutice și modul de administrare .

BIBLIOGRAFIE

I.SIMITI –Elemente de farmacie,Editura Medicală București ,2004

OTTA-Chimie Farmaceutică, Editura Polirom, București,2005

prof.Dr.IONESCU STOIAN,Conf.dr.ADAM,conf.dr.BAN I LUDOVIC-

Tehnica Farmaceutică, Editura Polirom, București,2005

N.DRAGOMIR,M.MIHĂILESCU,M.G.,V.GLIGOR-Ghid de farmacologie clinică, Editura Elli București ,2009

IOAN GRECU,DENA CUREA-Identificarea substanțelor medicamentoase , Editura Medicală București,2008

D.BERDELEANU ,M.KORY-Produse farmaceutice, Editura Medicală București ,2012

BIBLIOGRAFIE

I.SIMITI –Elemente de farmacie,Editura Medicală București ,2004

OTTA-Chimie Farmaceutică, Editura Polirom, București,2005

prof.Dr.IONESCU STOIAN,Conf.dr.ADAM,conf.dr.BAN I LUDOVIC-

Tehnica Farmaceutică, Editura Polirom, București,2005

N.DRAGOMIR,M.MIHĂILESCU,M.G.,V.GLIGOR-Ghid de farmacologie clinică, Editura Elli București ,2009

IOAN GRECU,DENA CUREA-Identificarea substanțelor medicamentoase , Editura Medicală București,2008

D.BERDELEANU ,M.KORY-Produse farmaceutice, Editura Medicală București ,2012