CAPOTOLUL I – ORIGINEA COMPLIMENTELOR 1.1 Cand si cum sa oferim un complimet 1.2 Functiile complimentelor in societate 2.3 Complimentele disimulate… [603231]

Cuprins:

INTRODUCERE
CAPOTOLUL I – ORIGINEA COMPLIMENTELOR
1.1 Cand si cum sa oferim un complimet
1.2 Functiile complimentelor in societate
2.3 Complimentele disimulate

CAPITOLUL II – ARTA JAPONEZA A COMPLIMENTULUI
2.1 Limbajul politicos japonez
2.2 Comunicarea in societatea japoneza
2.3 Complimentele japoneze

CAPITOLUL III – DIFERENTE CULTURALE SI DE GEN
3.1 Actul de politete in Europa
3.2 Diferente le de limbaj si culturale dintre Japonia si Europa
3.3 Diferente le de limbaj dintre sexe
CONCLUZII

INTRODUCERE

Lucrarea mea de licenta este despre actul de politete si complimentare in Japonia,
folosind drept comparatie Europa. In lucrarea mea doresc sa analizez istoria politetii si a
complimentelor, modul de utilizare si scopul acestora, dar si tipurile de raspunsuri care pot
aparea atunci cand o persoana este complimentata sau tratata cu respect.
Lucrarea mea este formata din trei capitole:
Capitolul I: Originea complimentelor
Capitolul II: Arta japoneza a politetii si a complimentului
Capitolul III: Diferente culturale si de gen
Am decis sa aleg acest subiect deoarece am realizat ca experienta mea de un an in
Japonia m -a remodelat din punct de vedere cultural, schimband nu numai de modul in care
ofeream complimente, ci si modul in care raspundeam complimentelor si cat de des le foloseam.
Urmaresc ca in aceste capitole sa ofer informatii introductive despre complimente si
politete, si sa arat asemanarile si deosebirile culturale si lingvistice dintre Japonia si Europa pe
acest subiect. In acest scop voi analiza functia complimentelor in convorbiri dar si in societate ,
deoarece complimentele sunt un lucru necesar, pe care il utilizam constant in vietile noastre. De
asemenea, urmaresc sa scot in evidenta diferentele ce apar nu numai in momentul
complimentarii, dar si diferentele ce apar in modul de a raspunde unui compliment.
Sper ca in urma lucrarii sa pot vedea cu exactitate cat de mare este diferenta dintre
Japonia si tarile din Europa atunci cand vine vorba de actul de complimentare, tinand cont de
faptul ca Japonia este o tara care tine foarte mult la politete si la modul de adresare in functie de
persoana cu care porti o conversatie. Sper, de asemenea, sa devin eu insumi mai familiarizat cu
cultura si limbajul japonez, astfel incat sa pot practica arta politetii japoneze in societatea
japoneza.

CAPITOLUL I
ORIGINEA COMPLIMENTELOR

1.1 Cum si cand sa oferim un compliment

Inainte de a prezenta modul de folosire a complimentelor, functiile acestora dar si
asemanarile si deosebirile dintre Japonia si Europa, trebuie in primul rand sa fie inteles cu
exactitate ce sunt complimentele, si in ce conditii le putem folosi.
Complimentele exista in orice limba si sunt de parere ca cel mai posibil acestea au aparut
in acelasi moment in care a aparut si sentimentul de tandrete, deoarece, in mod natural, scopul
unui compliment este de a transmite afectivitate. Odata cu evolutia creierului, a aparut si
dezvoltarea constiintei, si a calitatilor psihologice si sufletesti. Conform dictionarului,
complimentul are ca definitie „cuvant de lauda” sau „cuvant de magulire”. Asadar, aceste a au
scopul de a sensibiliza pe cineva. „Complimentele transmit o apreciere pozitiva a unui lucru sau
actiune, in timp ce criticile si insultele se incadreaza in zona negativa a aceluiasi ansamblu.”
(Eckert si McConnel -Ginet 2003:145)
Daca ne gandim in amanunt, atunci cand spunem un compliment, trebuie sa sune ca atare.
Pana si cele mai mici detalii, precum tonul vocii, expresia faciala sau gesturile sunt importante
atunci cand oferim cuvinte de lauda. Complimentele simple precum: „imi place tricoul tau” sau
„esti un prieten foarte bun” sunt intotdeauna cele mai usor de transmis, dar si de primit. De
asemenea, complimentele primite in urma unei realizari sau complimentele de incurajare au un
efect foarte pozitiv. De exemplu, unui artist care este multumit de pictura sa, ii poti spune: „Arata
extraordinar!”, iar daca se simte nemultumit, ii poti spune: „Data viitoare sunt convins ca iti va
iesi mai bine!” In astfel de cazuri, este bine sa pastram un echilibru intre lauda si realitate.
Exagerarea gradului de realitate, care se poate face observata prin tonul vocii, poate denatu ra
complimentul, si din contra, poate mai mult sa descurajeze.
Atunci cand vine vorba de expresia faciala, este important sa zambim, dar nu sa radem.
Putem, de asemenea, sa oferim complimente cu o exprsie serioasa si sincera, dar daca rade m in
timp ce complimentam pe cineva, este posibil ca receptorul sa nu isi dea seama daca vorbiti

serios sau nu.
Gesturile pe care le facem spun foarte mult despre propria noastra persoana, si ne
definesc din punct de vedere cultural. Spre exemplu, in tarile low-context1 precum America,
Italia, Franta , sau Romania, mentinerea contactului vizual in timpul unei conversatii, respectiv
atunci cand oferim un compliment, reprezinta seriozitate si sinceritate. Aceasta forma de
comunicare non -verbala da dovada de incredere de sine, si ajuta oamenii din aceste culturi sa se
inteleaga mai bine. In timp ce in tarile high-context2, precum Japonia, China, Rusia sau America
Latina, contactul vizual poate fi considerat nepoliticos si poate face pe cineva sa para superior.
In societatea in care traim, complimentele trebuie adresate cu atentie, si in functie de
situatie. Un compliment poate fi nepotrivit daca este transmis intr -o situatie in care receptorul nu
este interesat, sau mediul este prea rigid si nu este cazul de a oferi complimente. De exemplu, nu
este momentul potrivit pentru un compliment in cadrul unei inmormantari, al unui doliu, sau al
unui conflict. De asemenea, complimentele adresate cuiva in fata unui public neapropiat nu sunt
intotdeauna bine primite. Atunci cand un parinte isi complimenteaza copilul in fata celorlalti
adulti, poate crea o situatie jenanta pentru acesta. Multi parinti isi lauda copiii ca stiu sa recite
poezii sau stiu sa numere in limba engleza, obligandu -i astfel sa isi demonstreze abilitatile, iar de
multe ori copiii nu se simt comfortabil in astfel de circumstante si devin ezitanti.
In unele culturi, mai ales in Europa, atunci cand oferim un compliment unei persoane,
persoana respectiva se va simti obligata sa raspunda inapoi tot cu un compliment, pentru a
inapoia gestul. Astfel, actul complimentului se denatureaza. In mod paradoxal, complimentele
pot avea caracter ofensiv si necorespunzator. De exemplu, un barbat care complimenteaza o
femeie, poate, in mod neintentionat, sa creeze discomfort sau sa dea impresia de sexualizare.
Atunci cand un barbat ii spune unei femei „ai niste maini foarte frumoase” sau „arati foarte bine
machiata asa”, poate, de fapt, sa sune a ofensa in loc de compliment, in functie de atitudinea cu
care femeia primeste lauda si in functie de relatia dintre cei doi. In societatea actuala,
complimentele unui barbat fata de aspectul fizic al unei femei pot atinge subiecte sensibile, iar
acestea pot fi interpretate drept critici, si in cele mai rele cazuri, abuz sexual. Totodata, si
complimentele de la femeie la barbat, de la femeie la femeie sau de la barbat la barbat pot aduce
neplaceri. De exemplu, indiferent de sex, complimentele in legatura cu greutatea cuiva sunt

1 Culturile low-context au un mod de comunicare explicit si direct.
2 Culturile high-context se bazeaza foarte mult pe limbajul non-verbal (gesturi, tonul vocii), iar mod ul de
comunicare este implicit.

riscante. Complimentul general de „vai, ce ai slabit!” face bine numai in conditiile in care este
atribuit cuiva cunoscut, care se gandeste la sine ca vrea sa slabeasca, si face eforturi pentru asta .
In schimb, acelasi compliment se poate trasforma in insulta, daca ii este atribuit unei persoane
care nu isi doreste sa slabeasca sau este deja slba, si are un complex in legatura cu asta.
In afara de faptul ca trebuie sa stim cum sa oferim un compliment, si in ce circumstante,
este important sa stim si cum sa raspundem unuia. Un compliment trebuie intotdeauna reflectat
cu o multumire. In loc de a nega complimentul, este mult mai comfortabil atat pentru receptor,
cat si pentru interlocutor, sa tratam complimentele cu un simplu „multumesc”. De exemplu, daca
cineva iti spune: „Pantofii tai sunt foarte eleganti!”, in loc de a evita atentia primita spunand:
„Oh, dar sunt foarte vechi…”, poti spune: „Multumesc, esti foarte amabil!”, deoarece scopul unui
compliment este de a face ambele persoane sa se simta bine, fara sa fie pusi intr -o situatie
incomoda.

1.2 Functiile complimentelor in societate

De foarte multe ori, cand incercam sa cautam pe internet termenul de compliment , acesta
va fi definit sau va avea in definitia acestuia inclus si termenul politete . Aceasta se datoreaza
faptului ca in 90% din cazuri, complimentele sunt folosite intr -un scop politicos, adica nu sunt
folosite in incercarea de a ofensa receptorul, ba dimpotriva, ele sunt folosite cu scopul de a
scoate in evidenta o calitate sau o trasatura pozitiva.
De asemenea, complimentele se pot adresa si unor lucruri materiale, de exemplu: „Noul
tau tricou este foarte interesant”. In acest caz, nu complimentezi persoana in mod direct, ci
complimentezi un obiect care ii apartine persoanei respective, dar se poate subintelege faptul ca
indirect a fost complimentat stilul vestimentar al receptorului.
In vietile noastre, politetea a devenit un strict necesar pentru a ne putea dezvolta ca
civilizatie. Aceasta este un mod de a arata sentimente de interes pentru ceilalti. Oamenii isi pot
exprima aceste sentimente de preocupare pentru ceilalti atat prin forme non-verbale, cat si
verbale. In cazul formelor non-verbale, gesturi precum: a tine usa cuiva, a invita un coleg la o
cafea sau a te scuza in caz ca intarzii undeva, ar trebui sa fie deja firesti in societatea noastra.
Atunci cand ne referim la formele verbale de politete, ne gandim de multe ori la folosirea
pronumelui personal de politete sau la adresarile cu „doamna ”, „domnisoara ” sau „domnule ”.
Gesturile de politete difera de la o tara la alta, dar baza in teorie este aceeasi. „In lucrarile lui
Goffman (1967) si Brown si Levinson (1987), politetea este descrisa drept o preocupare pentru
„fata” oamenilor. ” (Janet Holmes 1995: 5)
In acest citat, termenul de „fata” se refera la modul in care oamenii se afiseaza in
societate sau la infatisarea lor sociala. In carte este explicat faptul ca, politetea implica o
preocupare pentru doua tipuri de nevoi ale „fetei”: in primul rand, nevoile fetei negative, care
sunt de a nu tratata pe cineva cu agresivitate, iar in al doilea rand, nevoile fetei pozitive, care sunt
de a fi placut si binevoitor. Adica, politetea este de tip negativ, atunci cand comportamentul
nostru incearca sa evite in mod politicos o amenintare, si de tip pozitiv, atunci cand avem un
comportament prietenos, care exprima caldura si siguranta, in fata unui destinatar care are, de
asemenea, un comportament politicos pozitiv.

In acest fel, putem spune ca au aparut si complimentele. Utilizarea complimentelor difera
foarte mult in functie de receptor, dupa cum a fost explicat in capitolul anterior. De aceea,
trebuie sa luam in considerare nevoile, interesele, placerile, dar si statutul social al receptorului
inainte de a ii adresa un compliment.
Rolul complimentul in societate este acela de a intretine relatiile cu cei din jur, prin
multumirea nevoilor receptorului de a fi remarcat si laudat. Astfel, complimentele, impreuna cu
politetea, au calitatea de a imbunatati psihicul si starea de sanatate a oamenilor.
Newton si Burgoon (1990:509) spun ca: „Folosim complimentele ca afirmatii care au
scopul de a-l face pe celalalt sa se simta bine cu propria persoana. ” Aici ei se refera la cum
folosim complimentele pentru a satisface nevoile receptorului, nu nevoile personale. Sunt de
parere ca aceasta afirmatie este cea mai apropiata de naturaletea pe care un compliment ar trebui
sa o aibe. Ar trebui sa oferim complimente cu scopul de a face persoana cu care vorbim fericita,
nu pentru a continua o conversatie cu un anumit scop.
Complimentele sunt cuvinte pe care dorim sa le auzim. Sunt puncte de validare de- a
lungul vieții noastre. În societate, oamenii încearcă să găsească modalități de a se incuraja
reciproc, si avem tendința de a căuta oportunități pentru a le oferi oamenilor aceste incurajari.
Când ne uităm la suprafața superficiala a acestor complimente, descoperim că sunt
surprinzător de goale și nu necesită practic niciun efort de a le gandi si a le spune . Cu toate că
complimentele noastre pot părea plăcute, ele pot avea consecinte la care s- ar putea să nu ne
gândim în timp ce le spunem. Un compliment de genul: „Ești literalmente atât de perfect! ” ar
putea face pe cineva să zâmbească și să se simtă cu adevărat bine pent ru câteva momente, dar, în
final, va discredita cuvintele noastre atunci când numim pe oricine „perfect ”. De asemenea,
persoana care primeste complimentul, se poate simți presat a pentru a menține acel standard
imposibil de a fi perfect, sau si mai rau, ii poate hrani ego-ul.
Cuvintele noastre isi pierd valoare în ochii celorlalți atunci când îi numim pe toți „ cei mai
inteligenti ” sau „cei mai de treaba ”. Nu este de vina faptul că nu avem intenții pozitive în spatele
acestor complimente, ci faptul ca receptorii se prind rapid că sensul esențial din spatele
complimentelor este exagerat. Atunci cand spunem ca toti sunt „cei mai buni ”, nimeni nu este de
fapt „cel mai bun ”. Acesta este motivul pentru care, sa oferim complimente intentionate, este
mult mai potrivit. In acest fel, putem trat a oamenii ca pe niște indivizi unici , și le putem oferi
complimente pe care le merita in mod atent, credibil și precis . Asta nu înseamnă că trebuie sa

dam mai multe complimente sau mai puține complimente. Nu înseamnă că trebuie sa dam
complimente doar anumitor persoane, dar nu și altora. Important este sa le oferim celorlalti
gandurile noastre pozitive in mod concret si unic.
Este important să exprimăm în mod clar ce ea ce admirăm, ceea ce credem cu adevărat
sau ceea ce apreciem . În loc să spui cuiva : „Ești grozav! ”, ii poti spune motivul pentru care este
atat de grozav. Complimentele intenționate și oferirea acestora înseamnă pur și simplu să spui
din suflet ceea ce vrei să spui , și să faci asta intenționat. Această soluție este accesibilă tuturor și
ne face complimentele mult mai semnificative . Acest tip de laudă atentă creează un impact atât
de pozitiv asupra noastră încât de multe or i devine parte din propriul nostru subconstient . Așadar,
poate chiar și acum, putem să n e aducem aminte de complimentele intenționate pe care le -am
primit în trecut și la care inca ne gandim. Daca ne intrebam de ce ne aducem aminte de unele
complimente care ne-au fost facute in trecut, este pentru ca laudele intenționate au întotdeauna
un imp act asupra noastra . Aceste complimente te învață de obicei ceva nou despre tine. Când
oferim o laudă intentionata cuiva, evidentiem trăsăturile lor speciale și caracteristicile
extraordinare la care poate nu s- au gândit niciodată. În acest fel, putem răspâ ndi pozitivitatea
într-un mod mai semnificativ și mai sincer. Ar trebui să ne concentram pe a oferi pozitivitate
cinstită, mai degrabă decât lingușirea superficiala.

2.3 Complimentele disimulate

Wolfson (1983:89) spune ca: „Principala functie comunicativa a complimentelor este de
a servi ca lubrifianti sociali ”. Adica, complimentele pot avea si rolul de a „mangaia urechea ”.
Una dintre tehnicile pe care oamenii le folosesc foarte des în societate este lingusirea . Acest tip
de complimente lingusitoare au intotdeauna un scop ascuns. De exemplu: „Ești un scriitor foarte
bun! Te apreciez foarte mult! Crezi ca ai putea sa imi scrii si mie o scrisoare de intentie pe ntru
un job? ” In acest exemplu, interlocutorul incearca mai intai sa il flateze pe receptor, inainte sa ii
ceara o favoare.
Persuasiunea prin intermediul satisfacerii orgoliului se practica foarte mult in societatea
noastra. Minciunile albe si „datul cu binisorul ” sunt strategii foarte usor de practicat atunci cand
dorim sa obtinem ceva de la cineva, mai ales in domeniul profesional. Complimentele disimulate
funcționează bine ca o formă de manipulare, deoarece te înmoaie in fata dorintelor celorlalti .
Totodata , la nivel inconștient, te face să vrei să returnezi o favoare comportamentală pentru o
favoare emoțională.
Înainte de a merge mai departe, este important să înțelegem că laud area și lingusirea , deși
sunt adesea folosite în mod interschimbabil, nu sunt sinonime. „Lăudarea” este definită cel mai
des ca expr esia unei judecăți favorabile sau a unei aprecieri sincere. „ Lingusirea ”, in schimb, este
cel mai des definita ca laudă excesivă și nesinceră. In vremurile trecute, era puțin mai ușor să
distingem laudele autentice de laudele false, deoarece metodele prin care au fost construite
relațiile erau diferite. Obisnuiam să formam relațiile cu ceilalti încet și cu grijă, baza ndu-ne pe
istoria și experiența personală. Încrederea a fost obținută de -a lungul timpului prin observații
personale ale caracterului, acțiunilor și deciziilor unei persoane. În lumea digitală de astăzi,
viteza a influențat fiecare aspect al vieții noastre , în special modul în care ne construim relațiile
și cui acordăm acces in viata noastra . Dacă analizam viteza cu care oamenii își construiesc
prietenii, fanii, adepții și conexiunile pe rețelele de socializare , și modul în care se
comercializează pe ei înșiși și companiile lor folosind social media , veți constata că mulți par să
fie într- o cursă pentru a include cât mai multe persoane cu putinta în sferele lor de influență.
Singura conditie pentru integrarea în rețelele majorității oamenilor pare a fi aceea de a fi
politicos, cu sau fara intentii ascunse.

Cu totii am primit si am trimis mesaje pompoase de aniversarea zilei de nastere sau de
sarbatori, copiate de undeva de pe internet sau gandite pe loc, care sunt trimise doar de
complezenta. In domeniul profesional, cu totii am primit acele e-mail-uri lungi, care nu mai trec
odata la subiect, sau acele apeluri telefonice in care un operator lingusitor incearca sa ne
convinga sa cumparam ceva. In mod evident, ne dam seama atunci cand cineva incearca sa ne
manipuleze prin a ne flata orgoliul, dar pentru ca sa fii politicos este o norma de baza a societatii,
de multe ori avem tendinta de a oferi un raspuns pe masura, daca nu lingusitor, foarte politicos.
In cartea The New Dictionary of Thoughts de Tryon Edwards, este un citat de Socrate care spune
ca: „Nu vă gândiți la cei fideli care va laudă cuvintele și acțiunile voastre, ci la cei care vă
amintesc cu bunăvoință de greșelile voastre.” Adica, trebuie sa fim onesti cu noi insine si cu cei
din jur, pentru ca numai asa putem evolua din punct de vedere emotional si social.

CAPITOLUL II
ARTA JAPONEZA A COMPLIMENTULUI

2.1 Limbajul politicos japonez

Limba japoneza are un anumit numar de „niveluri de politete ”. In limba japoneza,
politetea este codificata explicit in gramatica. Daca ne gandim la limba engleza, spre exemplu, in
vorbirea formala doar schimbam cuvintele uzuale in unele mai formale, si folosim modalitati de
exprimare mai lungi si mai complete. Acest lucru exista si in japoneza, dar aici exista si forme
verbale diferite, pentru niveluri de formalitate diferite. La facultate, la cursul de japoneza
contemporana, am invatat ca sunt patru forme verbale de politete, impartite in doua categorii,
adica cate doua forme pe categorie.
Prima categorie este formata din forma infinitiva a verbului, care este si cea mai uzuala,
si forma politicoasa universala, numita teineigo (丁寧語 )3. Ca exmplu, voi alege verbul a fi pe
care il voi conjuga la toate formele sale de politete, si le voi explica pe fiecare ulterior. Forma de
dictionar a verbului a fi, care este si cea mai usuala forma este iru （いる） . Aceasta forma este
folosita cu persoanele apropiate, precum prietenii sau familia. De asemenea, poate fi folosita de
catre persoanele cu un statut social inalt, catre persoanele cu un statut social mai mic, respectiv
de la cineva mai in varsta, catre cineva mai tanar. Japonezii acorda foarte multa atentie varste i
atunci cand vine vorba de politete, deoarece clasamentul bazat pe varsta este fundamental in
Japonia.
Forma teineigo（丁寧語） a lui iru（いる） este imasu（います） . Este important de
retinut faptul ca sensul cuvantului nu se schimba, ci doar forma gramaticala si, totodata, gradul
de politete. Imasu（います） poate fi folosit ca cea mai inalta forma de politete de orice

3 Teinei （丁寧） inseamna „politicos”, iar go （語） inseamna „limba”.

persoana care nu lucreaza intr-o corporatie. Adica pertru oricine care nu este shakaijin4（社会
人） .
Cea de-a doua categorie se numeste keigo5 （敬語） si este formata din ultimele doua
forme de politete ale verbelor: sonkeigo（尊敬語） si kenjogo（謙譲語） . Keigo este limbajul
onorific din limba japoneza, care este folosit de oamenii din categoria shakaijin（社会人） ,
pentru a li se adresa superiorilor sai (manageri, sefi, directori, clienti).
Sonkeigo6（尊敬語） este limbajul respectuos, si este folosit numai pentru prsoana II
singular si plural (tu, voi) si persoana a III-a singular si plural (el, ea, ei, ele), adica nu il putem
folosi referindu-ne la propria persoana sau la un grup din care facem parte. Verbul iru（いる）
la forma sonkeigo（尊敬語） este irasshaimasu （いらっしゃいます） .
Kenjogo7（謙譲語） este limbajul umil, se este folosit numai pentru persoana I singular
si plural (eu, voi), atunci cand ne referim la propria persoana cand vorbim in fata unui superior.
Forma kenjogo（謙譲語） a verbului iru（いる） este orimasu （おります） .
Pe langa verbe, si formele de adresare se schimba. Cineva care vorbeste cu o persoana
mai in varsta, sau mai superioara din punct de vedere social sau profesional, va adauga numelui
prsoanei sufixul san （さん） . Ca de exemplu: Suzuki san （鈴木さん） , tradus in limba
romana drept Domnul Suzuki . O forma de adresare si mai politicoasa decat san, este sama（さ
ま） . In viata de zi cu zi, sama （さま） este folosit de lucratorii magazinelor, saloanelor de
infrumusetare, hotelelor si institusiilor publice pentru clienti. Spre exemplu, la receptia unui
hotel, Suzuki va fi strigat Suzuki sama （鈴木さま） si i se va vorbi in limbajul onorific keigo
（敬語） .
Pronumele personal isi schimba, de asemenea, forma. Limba japoneza are cel putin doua
forme diferite pentru fiecare pronume in parte. Voi da ca exemplu persoana a II-a singular (tu), si
voi enumera cateva forme ale pronumelui, de la politicos, la uzual. Cel mai politicos mod de a te
adresa cuiva, este de a-i folosi numele, in loc de pronumele „tu” sau „dumneavoastra ”. De

4 Shakaijin （社会人） este o categorizare a oamenilor care probabil exista numai in Japonia. Este categoria care ii
defineste pe toti oamenii din forta de munca, care au un job, si literalmente in seamna „persoana care face parte
din societate”. Termenul este adesea folosit in contrast cu gakusei（学生） , care inseamna „elev” sau „student”.
5 Kei （敬） inseamna respect, iar go（語） inseamna „limba”.
6 Sonkei（尊敬） inseamna „respect”, iar go（語） inseamna „limba”.
7 Kenjou （謙譲） inseamna „umil”, iar go（語） inseamna „limba”.

exemplu, daca il vom intreba pe domnul Suzuki: „Aceasta este compania dumneavoastra? ”, vom
intreba Kore wa Suzuki san no kaisha desu ka? （これは鈴木さんの会社ですか？） Aceasta
propozitie, tradusa cuvant cu cuvant, inseamna „Aceasta este compania domnului Suzuki? ”, dar
se va traduce asa numai daca ne referim la domnul Suzuki la persoana a III-a, nu la persoana a II-
a. In caz ca dorim sa ne adresam unei persoane fara a-i cunoaste numele, cel mai politic os
pronume pe care il putem folosi este anata （あなた） . Mai putin politicoasa este forma kimi
（君） , si foarte nepoliticoasa este forma omae（お前） , care este echivalentul in limba
romana pentru „ba” sau „fa”.
In limba japoneza, o alta parte de vorbire care isi schimba forma in functie de nivelul de
politete este substantivul. Substantivele (unele) primesc prefixul o （お） sau go（ご） , in
functie de cuvant. De exemplu: cuvantul hana（花） , care inseamna „floare ”, devine ohana
（お花） ; cuvantul namae（名前） , care inseamna „nume ”, devine onamae（お名前） ;
cuvantul kazoku（家族） , care inseamna „familie ”, devine gokazoku （ご家族） . Nu exista o
regula care spune carui cuvant i se atribuie prefixul o （お） si carui cuvant i se atribuie prefixul
go（ご） , ci trebui invatate ca atare. De obicei, aceasta forma politicoasa a substantivelor se
foloseste impreuna cu limbajul keigo （敬語） .
Exista si cuvinte care se schimba in intregime. In limba japoneza sunt multe cuvinte care
au o forma uzuala si una formala, respectiv o forma masculina si una feminina. De exemplu,
substantivele meshi（飯） si gohan（ご飯） ambele inseamna „masa ” (mancare), dar primul
mentionat este forma masculina, uzuala, iar al doilea este forma feminina, politicoasa. La fel este
si pentru adjectivele umai（上手い） si oishii（美味しい） . Ambele inseamna „bun la gust ”
sau „delicios ”, dar primul este informal, iar al doilea este formal.
Pentru a rezuma tot ceea ce s-a mentionat mai sus, in functie de gradele de politete,
gramatica limbii japoneze se modifica atunci cand vine vorba de verb, modul de adresara fata de
cineva, adica pronumele personal si lexic.

2.2 Comunicarea in societatea japoneza

Orice persoana care a locuit sau a calatorit in Japonia va fi de acord cu faptul ca japonezii
sunt oameni cu personalitate blanda si amabila. Un motiv pentru care japonezii sunt atat de
respectuosi este conceptul de omotenashi （おもてなし） , un cuvânt care este adesea tradus
„ospitalitate ”, deș i nu este suficient spus. Este mai mult decât o ospitalitate autentică față de
oaspeți . Omotenashi （おもてなし） reprezinta capacitatea japonezilor de a observa orice
detaliu, de a constientiza nevoilor individuale ale celorlalti și de a depune efortul de a-si depasi
mereu propriile limitele. Un alt factor este că, oricât de aglomerat ar fi un tren, de exemplu,
japonezii se străduiesc întotdeauna să „ respecte regulile ”, ceea ce înseamnă, în esență, să acorde
atenție codurilor sociale, etichetelor și manierelor , chiar daca nu se simt comfortabil. Politetea
japoneza este o parte integrantă a ceea ce înseamnă a fi japonez. Este vizibil mai ales când cineva
din Japonia interacționează cu cineva dintr -o țară diferită . Europenii si nord-americanii se
afiseaza mult mai relaxati si mai naturali chiar si in fata unei prsoane pe care nu au mai vazut-o
niciodata inainte, fara sa fie prea stresati ca vor face „o impresie proasta ”. Probabil ca acesta este
motivul pentru care ni se pare ca japonezii sunt o civilizatie rece si timida. Diferenta, de fapt,
este strict culturala. In relatiile interpersonale pe care la pretuim in viata de zi cu zi, comunicarea
si exprimarea sentimentelor prin cuvinte este esentiala. In loc sa evoluam individual, formam
relatii reciproce prin incredere si toleranta. Sentimentul de a fi dependent de existenta altcuiva si
sentimentul de a te baza pe cealalta persoana este situal la baza relatiilor de incredere care nu se
bazeaza neaparat pe cuvinte. In societatea europeana si nord-americana intelegerea rec iproca
bazata pe cuvinte este o premisa majora. Intentiile si nevoile sunt comunicate tinand cont de
nivelurile de toleranta dintre oameni. In schimb, comunicarea bazata pe emotii japoneze si
schimbul de informatii, pot fi realizate fara efortul de a comunica prin cuvinte concrete.
In limba japoneza este o expresie care se potriveste foarte bine modului de comunicare
japonez: 「目は口ほどに物を言う」 Me wa kuchi hodo ni mono wo iuu. Aceasta expresie se
traduce prin: „Ochii vorbesc mai mult decat gura ”. Cand relatiile reciproce dintre japonezi sunt
de incredere, oamnii sunt capabili sa se inteleaga fara a mai vorbi. Astfel, in Japonia,
comunicarea bazata pe emotii, si nu pe cuvinte, este fundamentala.
Pentru oamenii din categoria shakaijin（社会人） , lucrurile stau putin diferit. Odata cu
obtinerea unui job, apare si conceptul de tatemae（建前） , care este un instrument de
comunicare japonez pentru politete si respect. Japonezii sunt foarte constienti de propria expresie
faciala. Sa-ti afisezi in mod public sentimentele personale, nu este intocmai acceptat in societate.

Pana si copiii japonezi sunt invatati de mici sa se abtina de la plans atunci cand sunt suparati.
„Dacă toată lumea va face așa, Japonia va fi cu siguranță un loc plăcut în care să trăiești” este
ideea din spatele conceptului de tatemae（建前） . Totuși, efortul de a nu provoca probleme este
însoțit de un altul: efortul de a arăta bine în ochii celorlalți. Acest amestec de principii creează
conceptul unic de tatemae（建前） , cel mai bine tradus ca „poziție sociala ”. Prin urmare,
politetea japoneză este rezultatul dorinț ei lor de a arata prezentabil in societate.
Chiar și după ce am analizat in mod mai detaliat politetea japoneza si conceptul de
tatemae（建前） , nu putem nega faptul că bunătatea este o parte inerentă a mentalității japoneze.
Fiecare persoană care crește în Japonia o poartă cu ei. Cu toate acestea, Japonia se află, de
asemenea, sub influența globalizării, adoptând și adaptându -se influențelor culturale din întreaga
lume. Japonia este cunoscută din punct de vedere istoric pentru dezvoltarea sa economica si
sociala rapidă, iar ultimele câteva decenii nu fac excepție. Cu toate acestea, interacțiunea umană
și comunicarea s -ar putea să nu poată ține pasul cu aceste schimbări. Japonia modernă se
schimbă de la o zi la alta, atât la nivel tehnologic, cât și cultural. Țara găzduiește o multitudine
de personalități și, în timp ce toată lumea încearcă tot posibilul să coexiste alături de celălalt,
bunătatea japoneză pare să se transforme într -un scut, sau o „masca de protectie ” pe care
japonezii si-o pun pe fata atunci cand ies din casa. De exemplu, c hiar dacă japonezii vad că
cineva are o problema, acestia au tentinta de a nu se implica, deoarece cultura lor este sub
conceptul de „a nu deranja pe nimeni ”. Chiar daca procesul de globalizare este extrem de rapid,
acest scu t al bunătății pare întotdeauna să vină înainte de orice interacțiune, iar trecerea de la o
natie focusata pe tatemae（建前） la o natie destinsa si relaxata pare imposibil de grea.

2.3 Complimentele Japoneze

Japonezii invata despre comportamentele sale verbale si sociale prin limba pe care o
vorbesc, si cultura pe care o adopta. Prin urmare, japonezii ofera complimente in functie de
mediul in care traiesc. In timpul experientei mele de un an in Japonia, am intractionat in mare
parte cu persoane tinere, sub 25 de ani. De aceea, in acest capitol voi prezenta modul in c are

vorbitorii tineri japonezi folosesc complimentele si modul in care acestia raspund
complimentelor intr-o conversatie, conform experientelor mele personale.
Primul lucru pe care l-am observat pe parcursul timpului petrecut cu prietenii mei
japonezi, este ca acestia folosesc complimente pentru a exprima admiratie. Am mai observat si
faptul ca japonezii complimenteaza atat aspectul fizic al unei persoane, cat si abilitatile si
competentele personale. De asemenea, sunt foarte deschisi la complimente atunci cand vine
vorba de a incuraja pe cineva. Cu totate acestea, nu am auzit prea multe complimente referitoare
la bunurile personale.
Primul compliment pe care l-am primit in Japonia a fost acela pe care orice persoana
straina care invata japoneza il primeste: Nihongo wa jozu desu ne! （日本語は上手ですね！）
care inseamna „Ce bine vorbiti japoneza! ”. Am realizat ca japonezii vor folosi acest compliment
universal asupra mea si daca spun cele mai simple expresii in limba japoneza, ca de exemplu:
Konnichiwa! Sutoroe desu. （こんにちは！ストロエです。） Care inseamna: „Buna ziua! Ma
numesc Stroie ”. Motivul pentru care japonezii ofera intotdeauna acest compliment, este ca
majoritatea sunt de parere ca limba lor este mult prea dificila, si ca necestita un efort extraor dinar
pentru a fi invatata de un non-nativ. Totusi, sunt de parere ca acesta este doar un compliment de
incurajare, deoarece odata ce am devenit fluent in limba japoneza, nimeni nu mi-a mai oferit
acest compliment. Din cauza acestei experiente legata strict de abilitatile mele de a vorbi limba
japoneza, imi e greu sa spun daca am primit cu adevarat o lauda cinstita, sau este doar politetea
japonza de tatemae （建前） . Un alt compliment care imi transmite acelasi sentiment este acela
pe care l-am primit de multe ori atunci cand am spus ca sunt din Romania: Rumania ka… Sugoi
ne! （ルーマニアか、、、すごいね！） Care s-ar traduce prin: „Aha… Romania… Ce tare! ”
Intotdeauna am primit acest compliment de la persoane care ulterior au marturisit ca nu stiu
nimic despre tara mea.
Dupa ce mi-am facut prieteni, complimentele facute doar din simpla politete s-au oprit, si
am incput sa primesc complimente sincere. Am inceput sa primesc complimente in primul rand
despre aspectul meu fizic: Sugoi hige da ne! すごい髭だね！ care inseamna „Ce barba misto ai! ”
In Japonia, barba mea este trasatura fizica care a iesit in evidenta cel mai mult, deoarece multor
japonezi nu le creste barba, iar cei carora le creste sunt oblicati sa se rada in permanenta din
cauza normelor sociale. Cuvantul sugoi （すごい） este foarte des folosit atat in limbajul zilnic,

cat si in complimente. Acesta este un adjectiv, dar recent este acceptat si sub forma de adverb,
chiar daca nu este corect din punct de vedere gramatical. S ugoi （すごい） are doua sensuri:
primul sens este acela de „uimitor ” sau „grozav ”. Ca de exemplu: Anata wa sugoi ne! （あなた
はすごいね！） ”Esti uimitor! ” Al doilea sens este cel de adverb : „foarte ”. De exemplu: Sugoi8
Kawaii! （すごい可愛い！） care inseamna: „Foarte dragut! ”.
In al doilea rand, am primit foarte multe complimente legate de personalitatea mea,
abilitatile mele si complimente incurajatoare. Complimentele legate de personalitate precum:
Yasashii desu ne! （優しいですね！） care inseamna: „Ce amabil esti! ”, genkisou desu ne!
（元気そうですね！） care inseamna: „Esti plin de energie! ” sau anata wa omoshiroi hito desu
ne! （あなたは面白い人ですね！） care inseamna: „Esti o persoana foarte interesanta ”, sunt
complimente de baza, care mi-au fost atribuite foarte des, si pe care le-am auzit fiind folosite
foarte des in mod general.
Atunci cand am fost complimentat despre abilitatile mele, cel mai des mi s-a spus: Atama
ii desu ne! （頭いいですね！） care inseamna: „Ce inteligent esti! ”. De asemenea, am auzit
foarte des folosindu-se cuvantul sasuga （さすが） care poate insemna: „excelent ”, si este
folosit atunci cand cineva face ceva pe masura asteptarilor pe care le aveai fata de acea persoana.
De obicei, cuvantul sasuga （さすが） este folosit impreuna cu numele persoanei care este
complimentata. De exemplu, mi s-a spus: Sasuga Sutoroe! （さすがストロエ！） de catre
colegii mei de camin atunci cand am reparat aerul conditionat si frigiderul, in sensul ca cu tot ii
erau convinsi ca o sa reusesc sa le repar, pentru ca ma pricep la reparat obiecte. In alte caz uri,
putem spune si: Sasuga da ne! Anata nara zettai dekiru to omotta! （さすがだね！あなたなら
絶対できると思った！“ care se traduce prin: „Exact cum ma asteptam! Eram sigur ca tu poti
reusi! ”.
Cand vine vorba de complimente incurajatoare, cel mai des am auzit: ganbare! （頑張
れ！） sau in mod mai formal: ganbatte! （頑張って） , care se poate traduce prin: „Mult
succes! ” sau „Da tot ce poti! ”. Am observat ca japonezilor le place sa se incurajeze reciproc. In

8 Pentru a-l transforma pe sugoi din adjectiv in adverb, i-ul este unlocuit cu silaba ku, astfel rezultand: sugoku , dar
in vorbirea directa, am observat ca multe persoane, in special cele tinere, ev ita aceasta transformare.

cadrul grupului meu de prieteni, expresia ganbare! （頑張れ！） se auzea foarte des, mai ales in
perioada de sesiune.
Pentru bunuri materiale, cuvintele: kawaii （可愛い） care inseamna „dragut ” si kakko ii
（かっこいい） care inseamna „atractiv ” sau „misto ”, sunt fundamentale in conversatii. Fetele
se complimenteaza foarte des intre ele, spunandu-si una alteia ca sunt kawaii （可愛い） , sau ca
ceva material este kawaii （可愛い） . Spre exemplu: Sono fudebako wa kawaii ne! Doko de
katta no? （その筆箱は可愛いね！どこで買ったの？） „Ce penar dragut ai! De unde l-ai
cumparat? ”. In timp ce kawaii （可愛い） este folosit pentru obiecte care arata dragut, kakko ii
（かっこいい） este folosit pentru orice arata atragator. De exemplu: Ano kuruma ha meccha
kakkoii na…! （あの車はめっちゃかっこいいなー！） ”Masina aia e super misto! ”.
Cand vine vorba de modul in care japonezii raspund la complimente, acestia se confrunta
cu o dilema privind acceptarea complimentului. Am observat ca de cele mai multe ori, acestia
vor nega complimentul din modestie, sau vor raspunde cu un simplu arigatou （ありがとう）9.
De exemplu, daca o fata ii spune altei fete: Kyou mo kawaii ne! （今日も可愛いね！） care
inseamna: „Si astazi esti la fel de draguta! ” , fata complimentata va raspunde in trei moduri. Fie
va spune: Iya, iya! Sonna koto nai! （いや、いや！そんなことない！） „Nu, nu! N-are cum! ”
astfel negand complet complimentul, fie va inapoia complimentul incercand sa o puna cealalta
fata intr-o lumina mai buna: Anata no hou ga kawaii yo! （あなたのほうが可愛いよ！） ”Tu
esti mult mai draguta! ” sau va raspunde in mod neutru: Honto? Atigatou! （ほんとう？ありが
とう！） ”Serios? Multumesc! ”. Totusi, exista si exceptii. Daca fetele au o relatie de pretenie
foarte apropriata, lucrurile pot sta putin diferit. La acelasi compliment: Kyou mo kawaii ne! （今
日も可愛いね！） , fata poate sa accepte cu mandrete complimentul, spunand: Deshou! （でし
ょう！） „Stiu, nu-i asa? ”. In acesc caz, politetea japoneza dispare, datorita relatiei apropiate
dintre cele doua fete. O astfel de relatie apropriata rezulta si un comportament cat se poate de
natural.
In societatea japoneza, la fel ca in orice alta societate, complimentele fac o conversatie sa
fie mai pozitiva. Acestea fac parte din actele de vorbire si sunt necesare pentru construirea

9 Arigatou （ありがとう） inseamna „multumesc”.

relatiilor. Complimentele japoneze sunt folosite diferit in functie de mediul social al vorbitorului
si de nevoia de a construi o relatie buna intre interlocutori.

CAPITOLUL III
DIFERENTE CULTURALE SI DE GEN

3.1 Actul de politete in Europa

In Anglia secolului al XVIII-lea, politetea a jucat un rol deosebit de important, intrucat
tara a suferit schimbari culturale si sociale majore. S-au realizat imbunatatiri la nivel agricol,
comertul international a crescut si a adus prosperitate, si, totodata, au crescut si clasele sociale de
mijloc, care acum isi castigau veniturile ca avocati sau comercianti. Datorita acestei mobilitati
sociale, a fost important ca individul sa stie exact cum sa se comporte comform pozitiei sale
sociale.
„Politetea era vazuta ca un ideal care aspira in toate aspectele vietii de zi cu zi, si includea
nu numai limbajul, ci si gesturile si subiectele abordate in conversatii. ” (Langford 1989; Klein
1994a, 1994b) In acea perioada, oamenii nu erau judecati numai pentru aspectul lor fizic si

statutul social, dar si pentru modul in care se prezentau. Un gentleman adevarat trebuia sa aiba
experiente de viata, sa fie sigur pe sine si comunicativ chiar si cu persoanele necunoscute sau
inferioare din punct de vedere social, si sa aiba gesturi si un limbaj adecvat.
Odata cu dezvoltarea sociala si a limbajului, s-a inregistrat si o crestere mare a numarului
de ziare. Acestea contineau relatari ale actelor ceremoniale de discurs, cu scopul de a dezvolta
limbajul cititorilor. De asemenea, s-a dezvoltat si sistemul comercializarii cartilor, iar acum
autorii isi puteau castiga existenta vanzand propriile lucrari publicului de lectura. Ca urmare,
subiecte noi si genuri noi de limbaj au contribuit la evolutia interactiunii verbale si a politetii, ca
practici sociale.
Secolul al XVIII-lea in Anglia a fost caracterizat drept epoca politetii si a comertului.
„Comertul, in acest context, inseamna mai mult decat comert pur si simplu, semnifica si noile
procese de productie, care au crescut drastic bogatia slaselor sociale de mijloc, si au imbuna tatit
standardele de viata. ” (Langford 1989:2) Politetea a fost un rezultat direct al comertului.
„Politetea se referea in primul rand la controlul unui individ intr-un moment de entuziasm intens,
pentru drepturile si responsabilitatile personale. ” (Langford 1989: 4, 5)
Portivit lui Watts (1999), politetea era strans asociata cu utilizarea limbajului rafinat,
folosit de clasele superioare, pentru a se distinge de clasele inferioare. Admiterea la un statut
social superior a fost imposibila fara adaptarea la un limbaj specific. Politetea era asociata cu
arta de a crea placere prin propria companie, prin a-i face pe ceilalti sa aiba opinii mai bune
despre noi si ei insira. Existenta manualelor-ghid de eticheta si politete, nu spune cum s-au
comportat oamenii din acea perioada si ce fel de limbaj abordau, dar populatitatea lor ofera
dovezi pentru un interes larg raspandit in chestiuni de politete si comportament adecvat.
In limba engleza actuala, cat si in cea din secolul al XVIII-lea, cuvantul „compliment ”
era folosit rar, deoarece complimentele erau mai private si mai personale. Acestea erau folosite
cu scopul de a-ti cere scuze, de a multumi, de a sfatui sau de a solicita informatii. „Unii vorbitori
pot, de asemenea, folosi complimente pentru a incepe o conversatie. ” (Traverso 1996:107) In
schimb, verbul „a multumi ” devenise deja un act de vorbire rutinat. Multumirea este un act de
vorbire politicos, iar forta lui poate fi amplificata folosind adverbe intensificatoare. In termeni de
vorbire, multumirea exprima recunostinta si apreciere, iar sentimentul recunostintei este functia
de baza a multumirilor.

Italia a pus bazele atat pentru terminologia comuna a fenomenelor de politete pentru o
mare parte a Europei, cat si pentru multe dintre formulele si ritualurile utilizate pentru expresia
verbala a politetii. Italia este, de asemenea, responsabila pentru atitudinile lingvistice care
reprezinta bunele maniere, si puterea de toleranta dintre oameni, avand in vedere tensiunile
dintre clasele sociale, statutul social si dorintel individuale. Politetea italiana din secolul al XIII-
lea, trebuie vazuta in limitele unui vechi sistem de valori crestine, care este bine directionat de
strategii de supunere pe de o parte, si de strategii onorigice pe de alta parte. Schimbul de
complimente se realiza in functie de ierarhia sociala, prin organizarea stricta a formelor de limbaj
de la un statut superior la unul inferior, si se folosea ca metoda de comportament social
manipulant, utilizat de oameni pentru a-si demonstra abilitatile sociale, si pentru a-si spori
imaginea in societate pentru a-si atinge obiectivele.
In cazul Frantei, politetea este greu de definit din mai multe motive. In primul rand, chiar
daca se reduce definitia politetii la utilizarea ei verbala, formele pe care le poate adopta in
societate variaza enorm. Politetea nu este limitata la „formulele ” aflate in manualele de bune
maniere, deoarece manierele variaza de la o regiune la alta, si depind de o serie de parametri
sociolingvistici, cum ar fi varsta fiecarui vorbitor, mediul social si cultural. Aceasta variaza, in
special, in functie de situatia comunicativa si tipul de mediu in care se desfasoara: public sau
privat, uzual sau institutional, fata in fata sau prin telefon etc.
Cand vine vorba de Germania si la stereotipurile atribuite acestei tari, oamenii tind sa
creada ca politetea nu face parte din cultura lor. Dar ca in orice alta tara, oamenii care practica
politetea se comporta intr-un mod adecvat, conform contextului social in care vorbitorii se afla.
In mod general, ceea ce face o tara mai mult sau mai putin politicoasa este limba.
Politețea lingvistică poate fi definită ca modalitățile prin care limbajul este folosit în conversație
pentru a arăta considerația pentru sentimentele și dorințele interlocutorilor, pentru a crea și a
susține relații interpersonale și pentru a respecta regulile pentru ceea ce s ocietatea sau cultura
cuiva consideră un comportament adecvat. Politețea este privită ca expresia lingvistică a
relațiilor sociale. A fi politicos din punct de vedere lingvistic implică vorbirea adecvată cu
oamenii, în special cei superiori.

3.2 Diferente le de limbaj si culturale dintre Japonia si Europa

In unele limbi, precum in limba japoneza, cultura politetii ar putea fi sustinuta mai mult
de sistemul gramaticalizat al onorificelor, si mai putin de metodele limbajului non-verbal. Astfel,
politetea este folosita de vorbitori, chiar daca nu exista un sistem onorific la baza. De exemplu,
datorita limbajului politicos japonez, copiii pot vorbi politicos, fara a dezvolta strategii onorifice
comportamentale. Intr-unul din caitolole anterioare am vorbit despre schimbarile gramaticale
care se produc in limba japoneza, in functie de nivelul de politete, dar nu am intrat in prea multe
detalii in legatura cu vocabularul limbii.
Pentru a demonsta cat de profund inradacinata este politetea in limba japoneza, voi da ca
exemplu substantivul simplu si comun: „mama ”. In limba engleza, singurul mod formal de a
spune „mama ” este mother . Dupa aceea, avem variantele informale de a spune „mama ” care
sunt: mom , mum , mommy , momma , mama , ma sau maw . La fel se intampla si in limba romana.

Cea mai formala varianta de a spune „mama ” este „mama ”, urmata de variante mai informale
precum: „mami ”, „mamica ”, „mamuca ”, „muma ” si asa mai departe. In limba japoneza, in
schimb, putem spune „mama ” in mod formal in extrem de multe feluri, in timp ce pentru modul
informal, exista numai cateva variante. In limba japoneza, cel mai obisnuit mod de a spune
„mama ” este okaasan （お母さん） , urmat de cuvantul haha （母） care este de obicei folosit
atunci cand ne referim la mama noastra sau a altcuiva, intr-un context formal si politicos. Aceste
doua cuvinte sunt singurele care apar in manualele de limba japoneza, dar in dictionar am
numarat peste 25 de variante de a spune „mama ”, despre care nimeni nu ne-a invatat la scoala.
Dintre toate aceste variante care apar in dictionar, mie imi sunt cunoscute numai 11, pe care le-
am retinut de-a lungul anilor, din anime -uri10, filme japoneza, si de la prietenii mei japonezi. Ma
voi folosi de cele 11 cuvinte pe care le cunosc, pentru a realiza aceasta comparatie de poli tete
lingvistica. In limba japoneza vom folosi in mod formal: okaasan（お母さん） , kaasan（母さ
ん） , okaasama （お母さま） , kaasama（母さま） si hahaue （母上）11, haha（母） ,
hahaoya（母親） , ofukuro （お袋） . Iar in mod informal: kaachan（母ちゃん） , mama（マ
マ） , sau mazaa （マザー） . Prin urmare, avem 8 moduri formale si 3 moduri informale de a
spune cuvantul „mama ”, ceea ce este o diferenta uriasa daca comparam cu limba engleza sau
limba romana. De asemenea cunosc 18 cuvinte si expresii de a-ti cere scuze in limba japonez a, si
doar cateva in limba romana si engleza. Astfel, ne putem da seama ca normele si obtiunile de
politete sunt mult mai dezvoltate in limba japoneza, decat in limba romana, sau engleza.
Din punct de vedere cultural, cea mai mare difrenta dintre politetea japoneza si cea
occidentala este ca in Japonia, este politicos sa arati ca tu esti inferior celorlalti, in timp ce in
occident, este politicos sa credem ca toti suntem egali. Dintre cele 18 variante de a-ti cere scuz e
pe care le cunosc, este una care are doua sensuri: sumimasen （すみません） . Aceasta are
sensul de „imi cer scuze ” sau „imi pare rau ”, dar iseamna si „multumesc ”. Sumimasen （すみま
せん） este folosit pentru a exprima recunostinta atunci cand ni se face un bine, o favoare sau un
cadou la care nu ne-am asteptat. In Japonia, in astfel de cazuri este indicat sa multumim sub
forma de a ne cere scuze ca am provocat atat de multe „probleme ”. Efortul prin care a trecut
cineva pentru a ne ajuta cu o fapta buna sau cu un cadou este considerat, in Japonia, a fi o

10 Filme si seriale de animatie japoneze
11 Arhaism, care nu se mai foloseste in ziua de azi

„problema ” sau un „deranj ” pe care l-am cauzat cuiva. De asemenea, atunci cand suntem invitati
la cineva acasa, atunci cand intram pe usa vom spune: Ojama shimasu! （お邪魔します！）
care literalmente inseamna: „Va vom face dezordine ” sau „Va vom provoca probleme ”, iar
atunci cand suntem pe cale sa plecam, inainte sa iesim pe usa vom spune: Ojama shimashita!
（お邪魔しました！） care inseamna acelasi lucru, doar ca este pus la forma de trecut a
verbului. Printr-o traducere adaptata, am putea spune ca ojama shimashimasu. （お邪魔しま
す！） , respectiv ojama shimashita! （お邪魔しました！） inseamna „Ne cerem scuze de
deranj! ”. Din punct de vedere european, japonezii sunt considerati extrem de modesti si
apologetici, in timp ce in Europa, suntem obisnuiti sa ne aratam recunostinta prin a multumi sau
a lauda. La fel se intampla si cu complimentele. A respinge complimetele pentru a da dovada de
modestie, este mult mai politicos decat acceptarea lor, in timp ce in cultura europeana
respingerea acestora este considerata un comportament nepoliticos, sau lipsit de apreciere.

3.3 Diferente le de limbaj dintre sexe

In acest capitol voi realiza o ultima analiza legata de modurile in care femeile si barbati i
par diferiti in ceea ce priveste competenta lor comunicativa. Cunostintele noastre despre cum sa
facem un compliment, sau cum sa ne cerem scuze fac parte din competenta noastra comunicativa.
Cu toate acestea, femeile si barbatii dezvolta competente diferite. Acest lucru demonstreaza ca
ambele sexe comcep mediul inconjurator in mod diferit.
Conform stereotipurilor din Europa, femeile vorbesc mai mult decat barbatii, „barfesc ”
mai mult si ofera complimente mai des, in timp ce barbatii au un vocabular mai vulgar, si nu
ofera la fel de multe complimente. Femeile par a fi mai politicoase si par a evita injuraturile int r-
o masura mai mare decat barbatii intr-o serie de mai multe limbi, fara legaturi intre ele, si in
societati foarte diferite. De asemenea, femeile le permit barbatilor sa vorbeasca mai mult in
interactiuni sexuale mixte. Atunci cand barfesc, femeile fac acest lucru pentru a crea solidaritate
si incluziune, nu pentru superioritate si concurenta. „Este demonstart ca femeile sunt mai atente
la nevoile celorlalti, ca isi cer scuze si fac complimente, si au strategii de politete mai dezvolta te
decat barbatii. ” (Holmes, 1995)

Alta posibilitate este ca diferentele lingvistice de gen sa porneasca de la diferentele
pozitiilor sociale. De exemplu, atunci cand femeile se aflta in pozitii de inalta autoritate fata de
un anumit interlocutor, ne putem astepta ca acestea sa fie mai putin politicoase decat vorbitorii
cu un statut mai scazut, indiferent de sex. Fiind considerata aceasta varianta, femeile si barbatii
cu status inalt ar trebui sa aibe competente comunicative similare, in masura in care genul este
irelevant atunci cand vine vorba de statutul social.
In Japonia, politetea a devenit un subiect proeminent in lingvistica japoneza atunci cand
Institutul National de Lingvistica Japoneza a publicat o brosura intitulata: Kore kara no keigo
（これからの敬語） cu traducerea in limba engleza: Honorific expressions in the future . 12
Astfel, a fost promovata o noua utilizare a limbajului onorific japonez, prin egalitarismul unei
societati democratice. Conform brosurii, limbajul onorific japonez keigo （敬語） trebuie folosit
pentru a exprima respectul reciproc, indiferent de ierarhia sociala a indivizilor. Dupa aparitia
acestei brosuri, s-a remarcat ca femeile au avut tendinta de a folosi mai des formele politicoase
mai lungi. „Pe masura ce Japonia si-a revenit din cel de-al Doilea Razboi Mondial, interesul
public pentru reforma limbii japoneze a scazut. ” (Masiko 2014) Politeta a reaparut ca subiect
popular in anii ’80. “Astfel, s-au identificat patru factori decisivi care au determinat utilizarea
limbajului onorific: pozitia sociala, puterea, varsta si formalitatea situationala. ” (Ide, 1982: 366-
71) Pe baza acestor idei, au aparut trei reguli: sa fim politicosi cu persoanele cu un statut social
inalt, sa fim politicosi cu oamenii cu putere, si sa fim politicosi fata de persoanele in varsta.
Interesul initial al lui Ide pentru politete si avea originea in studiile sale asupra limbajului
feminin. Ide a fost printre primii care au avut in vedere aceasta abordare a politetii.
Conform lui Lakoff in studiul ei din 1975 (p.17-19) asupra limbajului, femeile joaca un
rol esențial în lansarea problemei diferențelor legate de gen în ceea ce privește politețea. În
cercetările sale influente, ea concluzionează că vocabularul femeilor sună mult mai politicos
decât cel al bărbaț ilor, în ceea ce privește formele lingvistice precum întrebările și rugamintile.
Cu alte cuvinte, în conversație, femeile au mai multe șanse să folosească strategiile de politețe în
vorbirea lor decât bărbații. Diferitele strategii conversaționale ale bărbaților și femeilor pot fi
analizate în termeni de complimente, pentru a demonstra că femeile tind să fie mai politicoase
decât bărbații. Complimentele sunt considerate exemple strategice de politețe pozitiva, deoarece
funcția principală a complimentelor este de a consolida solidaritatea dintre participanți. Diferența

12 Lansata la Tokyo, in 1952

remarcabilă de gen în politețe este modul în care femeile și bărbații folosesc complimente. Din
datele evidente date de Holmes (1988), se vede clar că femeile oferă și primesc complimente
semnificativ mai multe decât bărbații.
Astfel, modelele de vorbire politicoase sunt mai mult asociate cu femeile. Există
constrângeri sociale care ne modelează manierele, alegerea cuv intelor, chiar și tonul vorbirii
noastre. Femeile nu fac excepție , mai ales că statutul lor social a fost de mult timp inferior
bărbaților. Această discrepanță a puterii duce la o diferență accentuată a stilurilor de vorbire. În
societățile patriarhale, bărbații au dominat adesea viața publică, în timp ce femeile erau limitate
la o sferă casnică descurajatoare. În consecință, interacțiunile lor sociale au fost restricționate .
Unii lingviști susțin că femeile aleg vorbirea politicoasă ca strategie de a face față pentru a evita
amenințarea confruntării. În plus, fetele tinere sunt ad esea crescute cu presiune asupra imaginii
lor fizice și social e. De fapt, femeile trebuie să mențină un aspect acceptabil din punct de vedere
estetic și o conduită morală, în caz contrar, riscă respingerea și stigmatul social.
Cultura japoneză, de exemplu, are o vedere depreciativă asupra femeilor. Prin urmare,
femeile japoneze trebuie să folosească mai des limbajul onorific, în special atunci când se
adresează bărbaților. Așa cum se întâmplă în multe culturi, femeile ar trebui să întruchipeze
„idealul feminin ” căutat de societate.
În ciuda faptului că mișcarea pentru drepturile femeilor a dobândit un impuls în ultimii
ani, aceeași perspectiva invechita de misoginism fata de femei încă persistentă în inconștientul
colectiv al majorității societăților conservatoare. Conceptele precum virtutea, obligațiile interne,
standardele de frumusețe și responsabilitatea morală sunt obstacole reale în asimilarea femeilor
într-o societate dominată de bărbați. Nu este de mirare că vocabularul lor este diferit și mult mai
politicos.

CONCLUZII

In concluzie, in lucrarea mea de licenta, am constatat ca a oferi complimente este, de fapt,
mult mai comlicat decat pare la suprafata. Inainte de a studia lucrarile lui Janet Holmes si ale lui
Brown si Levinson, obisnuiam sa cred ca niciodata nu poti da gresi atunci cand oferi un
compliment, dar dupa ce m-am documentat in amanunt, am realizat ca, pentru a oferi un
compliment, nu numai ca trebuie sa-l cunoastem pe cel caruia ii adresam complimentul, dar
trebuie sa cunostem si care sunt subiectele sensibile pe care nu ar trebui sa le abordam in oric e
cadru social. De asemenea, am dorit sa abordez si subiectul complimentelor disimulate, folosite
in cadrul persuasiunii, pentru a demonstra ca un compliment nu este intotdeauna sincer si
profund.
Dupa ce am stabilit care sunt normele actului de complimentare, am inceput sa prezint, pe
scurt, cum functioneaza limbajul japonez al politetii. Limbajul onorific japonez are patru niveluri
de politete, iar fiecare nivel este folosit cu scop diferit. Am demonstart ca limbajul politicos
influenteaza gramatica limbii, cat si lexicul.
Urmatorul pas a fost sa prezint stilul de viata al japonezilor, facand referire la
ospitatilatea lor, si la ambitia fiecarui cetatean de a respecta regulile. Am invatat ca relatiile
japonezilor au valori sentimentale si se bazeaza pe incredere, dar mai putin pe cuvinte. Dupa

aceea am discutat despre conceptul de tatemae （建前） care poate fi asociat cu complimentele
disimulate si politetea ca norma a societatii.
Am dat exemple de complimente pe care le-am auzit foarte des in cercul meu de prieteni,
dar si complimente care se folosesc des in mod general, si am explicat in ce circumstante sunt
oferite aceste complimente, si care este sensul lor. De asemenea, am explicat modul unic al
japonezilor de a accepta complimentele prin a nu le accepta. Adica, faptul ca este mai politicos
sa negi in compliment, decat sa-l accepti, din cauza conceptului de modestie din cultura japoneza.
Urmatorul meu obiectiv a fost sa vorbesc despre cultura politetii si a complimentelor in
Europa. Am explicat ca in Anglia, politetea s-a dezvoltat odata cu economia, datorita claselor
sociale de mijloc care au crescut, si au avut nevoie de politete pentru a se integra in societate si
pentru a-si mentine statutul social. De asemenea, am discutat despre Italia, Franta si Germania.
Scopul meu final a fost de a realiza o comparatie intre cele doua culturi: japoneza si
europeana, la nivel lingvistic, dar si social. In urma studiilor mele, am realizat ca politetea este
mult mai profund inradacinata in sistemul gramatical al limbii japoneze, in comparatie cu limba
engleza si limba romana, iar la nivel social, japonezii sunt mult mai modesti si mai timizi decat
europenii.
In final, am discutat cum politetea si complimentele s-au dezvoltat pe parcursul secolelor
datorita femeilor, care foloseau politetea drept strategie de comunicare, din cauza drepturilor
limitate si standardelor sociale pe care trebuiau sa le indeplineasca.
In ziua de azi, p olitețea față de ceilalți este dovada faptului ca suntem o societate
civilizata si culta, deoarece politetea reprezinta sentimentul de consideratie fata de cei din jur.
Politețea este o datorie fata de noi insine, dar și față de semenii noștri. O persoană care este
politicoasă cu ceilalți arată că este cultivată si ca isi merita locul in societate, si este constienta ca
prin a fi politicos, va avea numai de castigat, si nimic de pierdut.

BIBLIOGRAFIE

1. Petru Stefaroi, Filosofie si Asistenta Sociala: Fundamente, modele si surse filosofice
pentru o asistenta sociala umanista , edituri CreateSpace, Charleston SC, Amazon.com, 2014

2. Coates Jennifer, Language and Gender: A Reader 1st edition , editura Better World
Books, 1995

3. Janet Holmes, Women, Men and Politeness , editura Routledge, 1995

4. Hernandez Lopez, Reyes Gomez Moron, New Perspective on (Im)Politenessand
Interpersonal Communication , editura Cambridge Scholars Publishing, 2012

5. Brian Moeran, Language and Popular Culture in Japan , editura Manchester
University Press, 1989

6. Leo Hickey, Miranda Stewart, Politeness in Europe , editura Multilingual Matters 127,
2005

7. Penelope Brown, Stephen C. Levinson, Politeness: Some Universals in Language Use,
editura Cambridge University Press, 1987

8. Annick Paternoster, Susan Fitzmaurice, Politeness in Nineteenth-Century in Europe ,
editura John Benjamins Publishing Company, 2019

9. Geoffrey N. Leech, The Pragmatics of Politeness , editura Oxford University Press,
2014

10. Jennifer Coates, Women, Men and Language: A Sociolinguistic Account of Gender
Differences in Language , editura Routledge, 1993

11. Momoko Nakamura, Gender, Language and Ideology: A Genealogy of Japanese
Women's Language, editura John Benjamins Publishing Company, 2014

12. Penelope Eckert, Sally McConnel Ginet, Language and Gender , editura Cambridge
University Press, 2002

13. Aki Uchida, When “difference ” is “dominance ”: A critique of the “anti-power-based ”
cultural approach to sex differences , editura Cambridge University Press, 1992

13. Kayo Fujimura-Wilson, A Survey of Japanese Compliments and Compliment
Responses among Undergraduates with Specific Focus on Gender , 2017

14. Patrick Heinrich, The Study of Politeness and Women ’s Language in Japan , 2015