Capitulul I EMULSII – GENERALITATI

Capitulul I EMULSII – GENERALITATI

1.1Definitia

Emulsiile, ca formă farmaceutică, reprezintă un sistem dispers format din doua faze nemiscibile dispersate și stabilizate cu ajutorul emulgatorilor.

În FRX emulsiile sunt reprezentate printr-o monografie de generalități sub denumirea latinească de "Emulsiones".

Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide mai mult sau mai puțin vâscoase constituite dintr-un sistem dispers format din două faze lichide nemiscibile realizat cu ajutorul unor emulgatori și destinate administrării interne sau externe.( FRX )

O emulsie este un sistem eterogen care constă în două lichide nemiscibile între ele, în care unul este dispersat în celălalt sub formă de picături al căror diametru este cuprins în general între 0,1 – 50µm.

În practica farmaceutică se socotesc emulsii numai preparatele fluide. Se pot însă considera emulsii toate preparatele lichide, moi sau solide formate din două componente nemiscibile stabilizate cu ajutorul agenților emulgatori. Emulsiile în compoziția cărora intră săpunuri sau alte substanțe cu acțiune emolientă sau revulsivă și care sunt destinate aplicării pe piele se numesc LINIMENTE.

Emulsiile pot fi de două tipuri:

•de tipul ulei în apă: U/A.

•de tipul apa în ulei: A/U.

Intern se folosesc numai emulsii de tipul U/A.

Figura 1

1.2 Istoric

Termenul de emulsii este utilizat în domeniul farmaceutic începând din secolul al XVII-lea, denumirea provenind din cuvintele latine „molgo-ere” = a mulge, făcându-se aluzie la aspectul lăptos pe care îl are această formă. O fundamentare științifică a fost realizată doar în secolul XX. În anul 1910 Ostwald are prima abordare științifică a formei făcând distincție între emulsiile U/A și A/U.

1.3 Avantajele emulsiilor

Avantajele emulsiilor sunt :

•formularea ca emulsie elimină unele probleme de solubilitate limitată și nemiscibilitate.

•oferă posibilitatea de rezolvare a problemelor de formulare pentru medicamentele formate din două lichide nemiscibile sau a unor substanțe medicamentoase solubile într-un lichid nemiscibil cu un al doilea lichid;

•acceptabilitatea pacientului este cel mai important motiv pentru care emulsiile orale și topice sunt atât de larg folosite;

•datorită gradului de dispersie mare, emulsiile permit o absorbție crescută a substanțelor medicamentoase liposolubile;

•administrarea topică, mult mai ușor de efectuat sub formă de emulsie, este mult acceptată de pacienți;

•emulsiile pot oferi un potențial mare în designul sistemelor farmaceutice capabile să elibereze substanța medicamentoasă în mod controlat.

•prin emulsii se poate masca gustul neplăcut sau efectul iritant al unor substanțe medicamentoase (eucaliptol, ulei de ricin, ulei de parafină, ulei volatil, etc.) făcându-le mult mai acceptate de bolnavi, mai ales de copii.

•emulsiile ulei in apă sunt folosite pentru preparate dermato-cosmetice lavabile, pe când cele apă în ulei pentru preparate emoliente și de curățire.

•emulsiile parenterale intravenoase de curând introduse în terapeutică constituie o metodă mai avantajoasă de hrănire a organismului ca elemente nutritive care la anumiți bolnavi nu pot fi administrate oral.

1.4 Dezavantajele emulsiilor

Dezavantajele emulsiilor sunt :

•în unele cazuri, preparare dificilă și procese tehnologice de fabricare speciale, dar și emulgatori adecvați;

•stabilitate fizică mai mică decât a formelor lichide, suferă fenomene de: coalescență, cremare, separare a fazelor,inversarea tipului de emulsie;

•stabilitate chimică redusă, datorită autooxidării fazei lipofile; ceea ce impune asociere de stabilizanți antioxidanți lipofili;

•stabilitate microbiologică asigurată prin asociere de conservanți antimicrobieni (în faza hidrofilă).

1.5 Clasificarea emulsiilor

Emulsiile pot fi clasificate:

A. In funcție de origine :

a. Emulsii naturale : laptele, sucurile latescente (latexuri) emulsii preformate în plante, emulsii din semințele unor plante oleaginoase (dovleac, migdale, arahide); la care emulsionarea are loc datorită prezenței unor emulgatori în aceste semințe.

b. Emulsiile artificiale sau emulsii uleioase, obținute prin emulsionarea uleiurilor cu ajutorul emulgatorilor.

B. După modul de administrare :

a. emulsiile pentru uz intern sunt de tipul U/A;

b. emulsiile pentru uz extern – pe mucoase și pe suprafața pielii pot fi aplicate atât emulsii de tipul U/A, cât și emulsii de tipul A/U;

c. emulsiile parenterale pot fi de tipul U/A când constituie un mijloc de administrare pe cale intravenoasă a unor uleiuri, grăsimi, vitamine liposolubile sau de tipul A/U când administrate intramuscular au un efect întârziat;

C. După compozitie:

a. emulsiile de tipul U/A sunt emulsii în care faza internă (lichidul dispersat) este uleiul, iar faza externă (mediul de dispersie) este apa, acest fel de emulsii se intrebuinteaza mai ales de uz intern;

b. emulsiile de tipul A/U sunt emulsii în care faza internă este apa, iar faza externă este uleiul, acest fel de emulsii se intrebuinteaza de uz extern.

Această clasificare o prezintă și FRX și face precizarea că pentru administrarea internă se folosesc numai emulsiile de tipul U/A.

1.6 Componentele emulsiilor

Emulsiile sunt constituite din două faze lichide nemiscibile:

a. faza apoasă – sub acest nume se înțelege apa, toate soluțiile apoase și lichidele miscibile cu apa (soluții apoase medicamentoase ape aromatice, soluții extractive). Faza apoasă poate conține alături de substanțe medicamentoase și conservanți, coloranți și edulcoranți. La prepararea emulsiei se folosește apa distilată.

b. faza uleioasă este constituită din ulei, soluții uleioase sau lichide hidrofobe. La acestea se pot adăuga enzime, gume, ceruri sau grăsimi, substanțe medicamentoase solubile în ulei: salol, timol, camfor, vitamine liposolubile.

Uneori se adaugă anti-oxidante pentru a preveni râncezirea uleiului.

Particulele de lichid divizate fin și repartizate uniform în cealaltă faze dispersată denumită și fază discontinua sau fază internă.

Lichidul în care faza internă este dispersată, reprezintă mediul de dispersie (fază continua externă sau fază de legătură).

1.8 Proprietatile fizice ale emulsiilor

Emulsiile sunt lichide opace cu aspect lăptos, omogen. Cele preparate de industrie trebuie să aibă un aspect uniform pe care să-l păstreze în limita de timp stabilită.

Cunoașterea proprietăților fizico-chimice ale emulsiilor prezintă însemnătate pentru înțelegerea stabilității emulsiilor. Cele mai importante proprietăți sunt: mărimea particulelor, concentrația, caracteristicile optice, mișcarea browniană și vâscozitatea.

Mărimea particulelor

Caracteristicile unei emulsii depind de natura fazei lor componente și de gradul de dispersie a particulelor. Mărimea obișnuită a particulelor la emulsiile stabile este de 0,2 – 5 microni. Cu cât numărul particulelor mici este mai mare, cu atât mai stabile vor fi emulsiile.

O emulsie este fină când particulele dispersate au dimensiuni cuprinse între 8,25-5 microni și grosieră dacă particulele sunt cuprinse între 5―10 microni.

Cunoașterea gradului de dispersie este un mijloc important pentru aprecierea calității și proprietăților emulsiei.

La concentrații ridicate la faze disperse se poate ajunge la o creștere a vâscozității. Mărirea vâscozității este mai lentă la început, după care creșterea este mai accentuată până când depășește o valoare maximă când apare de obicei fenomenul de inversiune.

Emulsiile de aceeași concentrație sunt cu atât mai vâscoase cu cât gradul de dispersie este mai avansat.

Tipul și concentrația emulgatorului influențează vâscozitatea emulsiilor care se mărește cu creșterea concentrației emulgatorului datorită absorbției crescute a emulgatorului la suprafața picăturilor.

1.9 Stabilitatea fizica a emulsiilor

Emulsiile sunt sisteme termodinamice instabile, fazele care formează sistemul fiind într-o permanentă tendință de separare. Principalele mecanisme prin care emulsiile se destabilizează, fenomen în urma căruia fazele emulsiei se separă sunt:

Cremarea este un fenomen de separare a emulsiei în două emulsii în care una este mult mai bogată decât cealaltă în particule dispersate.

Termenul cremare provine, prin analogie, de la stratul de cremă a laptelui, strat ce conține mai multă fază dispersată- grăsime – decât laptele inițial (laptele este o emulsie naturală U/A)

Fracțiunea mai densă (crema) se ridică la suprafață (procedeul se numește smântânire), dar există și posibilitatea ca faza mai densă să se depună la fundul flaconului. În ambele cazuri fenomenul este reversibil, emulsia originală putând fi restabilită prin agitare.

Inversarea fazelor constă în schimbarea unei emulsii de tip U/A în emulsie de tip A/U, unde emulgatorul este un săpun monovalent; prin asocierea cu un ion bivalent va rezulta săpunul corespunzător, emulgator tip A/U. Modificarea raportului dintre cele două faze poate fi o cauză a inversării fazelor. Exemplul îl reprezintă emulsia uleioasă, care la nivelul de emulsie primară este de tip A/U, având cantitate mică(7,5 g) de apă și prin adăugarea apei se transformă în emulsie de tip U/A.

Dezemulsionarea, desfacerea, ruperea unei emulsii este fenomenul de separare a celor două componente ale emulsiei și prezintă ca faze intermediare cremarea, coalescența, sedimentarea. Aceste fenomene se pot influența reciproc sau pot coexista.

În primul stadiu al dezemulsionării – flocularea – are loc o agregare a particulelor. Acest proces este adesea reversibil, prin agitare, emulsia se reface. Flocularea este un proces care se produce lent și constă din gruparea globulelor în agregate. La agitare, globulele se desfac și emulsia devine omogenă.

Coalescența are loc ca o continuare a floculării, când picaturile se contopesc și în final se produce o separare completă a celor două faze. Viteza de separare a fazelor este dependentă de procesul floculării și este caracteristică emulsiilor diluate. Factorii care angrenează coalescența sunt specifici emulsiilor concentrate.

Emulsiile care conțin exces de ulei au tendința de a separa uleiul, iar cele care conțin exces de apă an tendința de a separa apa. Schimbarea temperaturii poate provoca separarea fazelor. Aceasta se petrece când emulgatorul este sensibil la temperaturi ridicate: gelatina, lecitina, agar-agarul.

Temperatura scăzută poate provoca desfacerea emulsiei prin distrugerea filmului plastic de către cristalele de gheață din faza apoasă.

Unele emulsii preparate cu emulgatori hidrofili: guma arabică, metilceluloza, alginații rămân stabile chiar în îngheț.

Aspectul opac al unei emulsii provine din indicii de refracție diferiți ai celor două faze. Opacitatea emulsiei se mărește pe măsură ce concentrația fazei disperse crește până la o valoare limită, după care devine independentă de concentrația fazei disperse.

Dacă cele două faze au indici de refracție identici, dar puteri optice de dispersie diferite, atunci se obțin emulsii transparente.

Sedimentarea are loc în cazul emulsiilor a căror fază internă prezintă o densitate mai mare decât densitatea fazei externe, cu separarea fazelor în direcție descendentă. Procesul cremării sau al sedimentarii poate fi redus prin formulări corecte ale emulsiilor și tehnologii corespunzătoare de preparare.

Cea mai importantă caracteristică a emulsiilor farmaceutice este stabilitatea fizică reprezentată prin aspect omogen, lipsa fenomenelor de coalescență, cremare,sedimentare sau separare în fazele componente.

Figura 2

Controlul emulsiilor

Emulsiile au aspect lăptos și omogen. Culoarea mirosul și gustul sunt

caracteristice componentelor. Diluate cu faza externă în proporției de 1/10 emulsiile trebuie să rămână omogene (FRX).

Emulsiile se conserva în recipiente bine închise la 8-15ºC .

Pe etichetele recipientelor care conțin emulsii trebuie să se menționeze „A se agita înainte de administrare”.

Capitulul II EMULGATORI

2.1 Rolul emulgatorilor

Emulgatorii alimentari sunt substanțe care prin mecanisme complexe facilitează obținerea emulsiilor și stabilația fazei disperse.

Dacă cele două faze au indici de refracție identici, dar puteri optice de dispersie diferite, atunci se obțin emulsii transparente.

Sedimentarea are loc în cazul emulsiilor a căror fază internă prezintă o densitate mai mare decât densitatea fazei externe, cu separarea fazelor în direcție descendentă. Procesul cremării sau al sedimentarii poate fi redus prin formulări corecte ale emulsiilor și tehnologii corespunzătoare de preparare.

Cea mai importantă caracteristică a emulsiilor farmaceutice este stabilitatea fizică reprezentată prin aspect omogen, lipsa fenomenelor de coalescență, cremare,sedimentare sau separare în fazele componente.

Figura 2

Controlul emulsiilor

Emulsiile au aspect lăptos și omogen. Culoarea mirosul și gustul sunt

caracteristice componentelor. Diluate cu faza externă în proporției de 1/10 emulsiile trebuie să rămână omogene (FRX).

Emulsiile se conserva în recipiente bine închise la 8-15ºC .

Pe etichetele recipientelor care conțin emulsii trebuie să se menționeze „A se agita înainte de administrare”.

Capitulul II EMULGATORI

2.1 Rolul emulgatorilor

Emulgatorii alimentari sunt substanțe care prin mecanisme complexe facilitează obținerea emulsiilor și stabilizarea acestora.

Substanțele care pot determina formarea și stabilitatea emulsiilor sunt puține. Acestea sunt denumite emulgatori propriu-ziși sau emulgatori primari. Astfel de substanțe sunt format din molecule polare care, adăugate in cantități mici în faza în care sunt mai solubile, se absorb și se orientează la interfața celor două lichide, produc o reducere a tensiunii interfaciale și formează pelicule în jurul particulelor fazei interne.

Eficacitatea emulgatorilor variază dependent de lichidele care constituie cele două faze.

O altă grupă de substanțe formează emulgatorii secundari, cvasiemulgatorii sau pseudoemulgatorii care singuri nu pot da emulsii stabile, dar prin asocierea lor cu emulgatori propria-ziși duc la sisteme emulsionate stabile. Acești emulgatori denumiți și stabilizatori de emulsii contribuie la mărirea vâscozității fazei externe sau atenuează diferența de densitate dintre faze.

2.2 Caracterizarea si selectarea emulgatorilor

După cum s-a arătat, ca un sistem dispers lichid-lichid să devină emulsie este necesară intervenția uni emulgator.Alegerea emulgatorului este dependentă de tipul de emulsie ce se prepară.

În selectarea unui emulgator pentru a fi utilizat pentru formarea și stabilizarea unei emulsii în industria alimentară se ține cont, în principal de următoarele aspecte:

să favorizeze formarea și stabilirea emulsiilor;

să fie activi în concentrații mici(1-2%);

să nu aibă acțiune farmacodinamică proprie;

să nu aibă gust sau miros neplăcut;

să fie compatibili cu substanțele medicamentoase la care se asociază;

să fie stabili fără diminuarea activității emulsionante în timp;

să nu fie sensibili la acțiunea microorganismelor.

Un alt factor important în alegerea unui emulgator este viteza cu care acesta se dispersează în emulsie știut fiind faptul că necesarul de substanță emulgatoare crește considerabil pe parcursul formării emulsiei

2.3 Clasificarea emulgatorilor

Emulgatorii reprezintă substanțe care favorizează dispersia fazei interne, asigură stabilitatea emulsiei, determină felul emulsiei.

Clasificarea emulgatorilor se face după mai multe criterii: tipul de emulsie pe care îl determină, comportarea la disocierea electrolitică, structura chimică, etc.

A. După tipul de emulsie pe care îl formează, emulgatorii pot fi:

a. emulgatori de tip A/U: săpunuri alcalinoteroase, săpunuri de rezine, ceruri, esteri ai alcoolilor și acizilor grași superiori, steroli, lanolină, alcooli superiori, agenți tensioactivi lipofilici;

b. emulgatorii de tip U/A: săpunuri alcaline, gume, dextroze, pectine, proteine, albumine, gelatine, săruri de acizi rezinici, saponine, lecitine, ca și numeroși tensioactivi de sinteză cu caracter hidrofil.

B. După proveniență:

a. emulgatori naturali: gume, rezine, ceruri;

b. emulgatori din produse naturale modificate: derivați de celuloză;

c. emulgatori: produși de sinteză.

C. După comportarea la disocierea electrolitică:

a. emulgatori anioactivi: sunt substanțe disociabile în apă la care partea. activă, care contribuie la formarea emulsiei este anionul;

b. emulgatori cationactivi: sunt substanțe disociabile la care partea activă, care conferă întregii molecule calități de emulgator este cationul;

c. emulgatori neionogeni: sunt emulgatori indiferenți la disocierea electrolitică;

d. emulgatori amfoteri: sunt substanțe care pot funcționa în soluție, fie sub formă de anioni, fie sub formă de cationi, iar la punctul izoelectric coexistă cele două forme.

D. După structura chimică:

a. hidrați de carbon: guma arabică, tragacanta etc.;

b. alcooli: etilic, stearalic, cholesterol;

c. acizi: palmitic, oleic, stearic, lauric;

d. esteri: compuși, sulfați și sulfonați, esteri ai propilenglicolului;

e. compuși cuaternari de amoniu.

E. După rolul în formarea și stabilizarea emulsiilor:

a. emulgatori propriu-ziși, care pot fi singuri să asigure formarea și

stabilizarea emulsiilor.

b. Pseudo-emulgatori – sunt substanțe cu rol secundar, acțiunea lor

stabilizantă se asociază cu aceea a unui emulgator propriu-zis.

2.4 Studiul principalilor emulgatori

Industria farmaceutică și practica de receptură fac apel la o gamă variată de emulgatori.

Emulgatorii anionactivi sunt constituiți dintr-un pol hidrofilic anionic redus și un pol hipofilic mare încărcat pozitiv care imprimă capacitatea tensioactivă.Principalele substanțe din această grupă sunt: săpunurile și substanțele similare, sterinele, etc.

Săpunurile, cei mai vechi și cunoscuți emulgatori se obțin prin saponificarea materiilor grase de origine animală și vegetală cu ajutorul alcoolilor sau prin combinarea directă, rezultând, după caz, săpunuri moi sau solide. Cele mai importante sunt săpunurile provenite de la acizii lauric, palmitic, stearic, oleic, linoleic și ricinoleic.Sunt agenți emulgatori eficace, a căror utilizare este însă limitată la emulsiile de uz extern, deoarece alcalinitatea și gustul neplăcut le fac improprii pentru preparate administrate intern.

Săpunurile monovalente (stearați, de Na, K) se orienteaza cu partea hidrofila la exterior si cu cea hidrofoba la interior, acestea dau emulsii de tip U/A, iar săpunurile bivalente se orienteaza cu partea hidrofila la interior si cu cea hidrofoba la exterior emulsii de tipul A/U.

Săpunurile alcaline sau săpunurile solubile au formula generală RCOONa, în care R este un lanț hidrocarbonat, radical al unui acid gras cu 12-18 atomi de carbon, iar Me – sodiu, potasiu sau amoniu. Săpunurile cu an număr de peste 18 atomi de carbon m moleculă sunt ineficace, deoarece sunt insolubile în apă. Săpunurile cu un număr mic de atomi de carbon sunt prea hidrofile și nu au de emulsionare.

Săpunurile alcaline se obțin adesea în urma unei reacții dintre NaOH, KOH, NH4OH, borax și un acid gras sau un amestec de acizi grași Cel mai importanți sunt sărurile acizilor palmitic și stearic.Produc emulsii stabile de tipul U/A, care se folosesc doar extern, uneori asociindu-se cu alți emulgatori cu rol secundar.Acizii provoacă descompunerea săpunurilor, deoarece sânt puși în libertate acizii grași insolubili. Soluțiile de săpun sunt incompatibile cu sărurile de calciu, care provoacă precipitarea.

Săpunurile de sodiu sunt cele mai utilizate, fiind mai ușor de obținut și mai ieftine. Săpunurile de potasiu dau uneori rezultate superioare, dar sunt mai costisitoare. Săpunurile de amoniu sunt emulgatori eficienți, dar prezintă dezavantajul că pot pierde amoniac și astfel stabilitatea emulsiei este compromisă.

Figura 3

O acțiune emulgatoare mai puternică se obține dacă săpunul ia naștere chiar în timpul preparării emulsiei. La amestecarea fazelor, săpunul se formează chiar la interfața ulei/apă, unde se va găsi în concentrație maximă.

Săpunul de sodiu este indicat pentru emulsionarea uleiurilor volatile sau fixe, când se pot emulsiona cu un gram săpun 20-30 g ulei volatil, respectiv 40-50 g ulei fix.Acesta se prezintă sub formă de pulbere albă sau alb-gălbuie, grasă la pipăit, cu miros și gust de săpun. Săpunul de sodiu mai poartă și denumirea de săpun medicinal.

Săpunul de potasiu (Sapo Kalinus) este aplicat la emulsionarea uleiurilor volatile și fixe, un gram de săpun moale emulsionează 1-2 g ulei volatil sau 2-3 g ulei fix.Acesta se prezintă sub formă de masă moale, galben-brună sau slab verzuie, transparent, în strat subțire, cu miros caracteristic. Conține 40-45% acizi grași.

Săpunurile metalice sau săpunurile insolubile au formula generală (RCOO)2 Me în care Me este un metal bivalent sau trivalent (Ca, Mg, Za, Al), iar R este un lanț hidrocarbonat. Sunt substanțe insolubile în apă și în solvenți polari, dar solubile în și solvenți apolari.

Săpunurile metalice sunt sensibile ia valori de pH, chiar acizii slabi, cum este acidul boric sau acidul salicilic, putând provoca separarea fazelor.Dau emulsii de tipul A/U care se folosesc numai pentru uz extern Exemple: stearatul de calciu, stearatul de Mg și stearatul de AL.

Săpunurile organice sau săpunurile de amine sunt derivați de acizi grași (oleic, stearic) și amine organice (mono-, di- și trietanolamină, morfilină). Se obțin astfel amino-săpunuri care au un pH mai apropiat de neutralitate și sunt mai puțin iritante pentru piele decât săpunurile alcaline. Aceste săpunuri favorizează formarea emulsiilor de tip U/A.

Oleatul de etanolamină și stearatul de trietenolamină sunt folosite în emulsii U/A, preparate farmaceutice de uz extern, loțiuni dermatologice cosmetice și creme.Oleatul de etanolamină dă emulsii lichide foarte stabile, iar stearatul de trietanolamină se folosește la prepararea emulsiilor vâscoase și a cremelor.

Săpunurile de trietanolamină sunt mai puțin sensibile la acțiunea acizilor, a sărurilor de calciu sau în prezența electroliților decât săpunurile alcaline.Prin expunerea la lumină, emulsiile se colorează, de aceea se recomandă păstrarea la întuneric sau. în flacoane colorate.

Săpunuri de rezine se obțin prin acțiunea alcaliilor asupra rezinelor (colofoniu, acizi din balsam copaiv) și dau în apă o spumă persistentă și se folosesc mai des pentru încorporarea de substanțe antiseptice: lizol, creolină, fenoli și cresoli.

Compuși sulfatați șl sulfonați sunt substanțe care rezultă în urma reacției dintre alcooli sau acizi grași nesaturați cu acidul sulfuric (compuși sulfatați) sau cu acidul clorosulfuric (compuși sulfonați).

a. Alchilsulfați

Esterificarea cu sulfuric se poate produce asupra alcoolilor grași (alcool lauric, etilic) sau asupra uleiurilor, cum ar fi uleiul de ricin. Produc emulsii de /A folosite în loțiuni.

Laurilsulfatul de sodiu este un derivat sulfatat compus care se obține prin esterificarea alcoolului lauric cu acid sulfuric, după care se neutralizează cu hidroxid de sodiu.Se prezintă ca o pulbere ușoară, albă sau slab gălbuie cu miros slab si gust caracteristic. Este solubil în apă.Este un emulgator neutru și iritant care se folosește în emulsii de tipul U/A de uz extern, are o mare putere de spumificare și de aceea, folosește la obținerea unor preparate de igienă (șampoane).

Lubrilsulfatul de amoniu are proprietăți asemănătoare.

Lubrilsulfatul de trietanolamină este ușor solubil în apă, la acțiunea apei dure. Are acțiune spumantă, chiar la temperatura scăzută și se folosește în emulsii de uz extern și șampoane.

Cetilsulfalul de sodiu este de asemenea utilizat pentru obținerea de emulsii U/A.

b. Compuși sulfonați

Dintre compușii sulfonați cei mai utilizați se menționează: dioctilsulfosuccinatul de sodiu (Aerosol O.T.) tensioactiv puternic, utilizat emulgator primar în unguente și emulsii, ipegon T, utilizat ca detergent și spumifiant, emulgator U/A.

Compușii sulfonați au caractere asemănătoare cu cele ale derivaților sulfonați. Sunt emulgatori și agenți tensioactivi neinfluențați de sărurile de calciu.

Carbopolii polimeri de carboxivinil sunt emulgatori anionactivi favorizează formarea emulsiilor U/A. Pot acționa ca emulgatori propriu-ziși sau pot stabiliza emulsii deja formate.Permit emulsionarea și stabilizarea unei game mari țe; ulei de in și uleiuri sicative, ulei mineral, uleiuri vegetale, ulei de silicon, gudron, etc.Pentru emulsiile vâscoase se utilizează Carbopol 934 sau 940 în concentrație de 0.25 %, pentru emulsiile fluide Carbopol 941 în C=0,1-0,3% raportate la greutatea apei.Carbopolii stabilizează emulsiile prin mărirea vâscozității fazei apoase.

Emulgatori cationactivi sunt substanțe tensioactive cu acțiune detergentă puternică și au acțiune antiseptică. Cele mai importante sunt sărurile de amoniu cuaternar.Se mai numesc săpunuri cationice sau săpunuri inverse.Aceste substanțe spumifică abundent prin agitare și sunt instabile în mediu alcalin. Sunt stabili în prezența ionilor de calciu și a electroliților, dar sunt inactivați de sânge, ser și o serie de substanțe organice.

Emulgatorii cationici dau emulsii U/A. Se folosesc mai ales în emulsii de uz extern și în unele preparate dermato-cosmetice datorită proprietăților antiseptice și detergente.Acești emulgatori se aleg cu grijă, deoarece unii compuși pot fi iritanți pentru piele.

Bromura de cetiltrimetilamoniu (Cetavlon, Cetrimid) este o pulbere voluminoasă, albă sau alb-gălbuie, cu miros slab, caracteristic și gust amar de săpun. Soluția apoasă de Cetavlon nu este stabilă, de aceea se folosește soluția 40% cu adaus de 7% alcool, care este stabilă.Este incompatibilă cu săpunuri și alți agenți tensioactivi anionici: bentonita, iodul, fenolul, hidroxizii alcalini, etc.

Clorura de benzalconiu (Zefiran, Zephirol) este o pulbere amorfă, albă sau alb-gălbuie, cu miros aromatic și gust foarte amar. Este foarte solubilă în apă și în alcool.

Clorora de benzetoniu (Phemerol) se prezintă sub formă de cristale incolore, inodore, cu gust amar. Este solubilă în apă, alcool, cloroform și puțin solubilă în eter.

Emulgatorii neionici au o utilizare largă în practica farmaceutică. Sunt în cea mai mare parte polimeri sintetici sau semisintetici, care nu disociază în ioni în mediu apos și au o stabilitate apreciabilă în prezența acizilor și alcoolilor. Cea mai mare parte a acestor substanțe sunt mai ales esteri și alcooli alifatici.Se caracterizează prin prezența în moleculă a unei porțiuni hidrofile și a alteia hidrofobe.

În funcție de natura, orientarea și numărul grupărilor hidrofile și hidrofobe, emulgatorii neionici pot fi:

Substanțe cu caracter pronunțat hidrofob;

Emulgatori care produc emulsii de tip A/O;

Emulgatori care produc emulsii U/A;

Substanțe cu caracter pronunțat hidrofil;

Esteri ai acizilor grași cu glicerina

Monostearatul de gliceril este slab emulgator, dar asociat cu un emulgator primar dă rezultate foarte bune. Se poate asocia cu mici cantități de alcooli grași sulfonați sau săpunuri. Singur dă emulsii cu mai mică stabilitate în preparate lichide. Se obțin rezultate bune în unguente-emulsii, unde consistența masei favorizează stabilitatea emulsiei.Monostearatul de gliceril este solubil în solvenți organici și insolubil în apă.

Produsele comerciale sunt amestecuri de săpunuri, laurisulfat de sodiu sau alți emulgatori, constituind așa numitele autoemulsionante.

Componenta emulgatoare poste fi anionică, cationică sau neionică.

Monostearat de gliceril – autoemulgator de natură anionică se folosește în emulsii lichide sau creme neutre sau alcaline. Este incompatibil cu acizii (exemplu: teginul). Monostearatul de gliceril – autoemulgator de natură cationică conține un derivat de amoniu cuaternar. Se utilizează pentru prepararea emulsiilor U/A acide. Este incompatibil cu preparatele anionice sau alcaline, Este utilizat în produse de igienă pentru proprietățile antiseptice și în preparate farmaceutice ca antibiotice, cum ar fi sulfatatul de neomicină.Monostearatul de gliceril – autoemulgator neionic conține ca emulgator un produs neionogen.

Esteri ai acizilor grași cu sorbitanul

Din această grupă fac parte emulgatorii de tipul A/U, care se obțin prin esterificarea parțială a sorbitanului cu acizi grași. Esterii obținuți au caracter lipofil. Produsele comerciale cele mai cunoscute poartă denumirea de spanuri.

Esterificarea poate avea loc cu acidul lauric, palmitic, oleic, stearic, rezultând span 20 (monostearat de sorbitan), span 48 (monoplamitat de sorbitan), span 60 (monostearat de sorbitan) și span 80 (mono-oleat de sorbitan). Numerele cu două cifre desemnează natura acidului (20 pentru acidul lauric, 40 pentru acidul palmitic, 60 pentru acidul stearic și 80 pentru acidul oleic).

Derivați de polioxietilen ai esterilor acizilor grași cu sorbitanul

Prin esterificarea grupelor OH reziduale ale spanurilor cu polietilenglicol, ce se realizează practic prin acțiunea oxidului de etilen, rezultă poli-sorbații san tween-urile.

Cele mai utilizate sunt produsele din seria 80: tween 80 (are un rest oleic și 20 de resturi de etilenglicol), tween 81 (un rest oleic și 5 resturi de etilenglicol) și tween 85 (3 resturi oleice).

Polisorbații sunt emulgatori de tip U/A, care sunt compatibili ca electroliții. Se prezintă fie sub formă de lichide siropoase galbene sau brune, fie sub formă compactă ceroasă. Sunt neutri și stabili la căldură, solubili în apă și insolubili în solvenți organici.

Tweenul 80 figurează în FRX sub denumirea de poli-sorbat 80, oleat de sorbimacrogol 300, mono-oleat de polixietilen 80 sorbitan. Este un lichid galben până la galben-brun, vâscos, limpede, cu miros slab caracteristic și gust amar săpunos și neplăcut. Diluat cu apă produce, prin agitare, o spumare abundentă.

Se păstrează în flacoane bine închise, ferit de lumină, la loc răcoros.

Figura 4

Polietilenglicolii

Sunt produși de polimerizare ai oxidului de etilen de tipul HO-CH2-(CH2-O-CH2)n-CH2-OH. Compușii cu greutate moleculară medie, între 200-600 sunt lichizi, vâscoși, iar cei cu greutate moleculară mare sunt moi sau solizi, de culoare aibă sau alb-gălbuie, ca miros slab particular și aproape fără gust.

Soluțiile apoase au reacție neutră, sunt foarte hidrofili, slabi emulgatori de tip U/A, dar sunt buni stabilizanți ai emulsiilor care conțin deja agent emulgator primar, măresc vâscozitatea fazei apoase.

Alcoolul polivinilic

Datorită proprietăților sale de a mări vâscozitatea fazei apoase și de a acționa ca un coloid protector, alcoolul polivinilic poate fi folosit ca emulgator și agent de stabilizare al emulsiilor. Este indicat alcoolul polivinilic cu vâscozitate mare, care formează un lichid vâscos la numai o concentrație de 2-5% la raport cu greutatea totală a emulsiei.Se folosește ca mucilag 10%, prezentând avantajul unei prelucrări mai ușoare a emulsiei. Fiind solubil în apă favorizează formarea emulsiilor U/A.

Alcoolul polivinilic este aplicat la emulsionarea uleiurilor de parafină, ricin, bromoform și pentru stabilizarea emulsiilor de uz extern.

Emlgatori naturali modificați

Dintre produșii naturali modificați fac parte derivații de celuloză ca: metilceluloza, carboxilmetil-celuloza,

Metilceluloza

Ca emulgator se folosește întotdeauna sub formă de mucilag cu care se obține emulsia primară. Acționează mai mult ca stabilizator de emulsii decât ca emulgator. Emulsiile preparate cu metilceluloză trebuie întotdeauna trecute printr-un omogenizator mecanic. Se folosește sub formă de mucilag 2% la prepararea emulsiei de ulei de ricin. Mucilagiiie 5-10% au dat rezultate bune la prepararea emulsiilor de ulei de pește și de parafină.

Carboximetilceluloza

Este un emulgator U-A însă emulsii mai puțin stabile decât metilceluloza. Se folosește mai mult ca stabilizator de emulsii.

Emulgatori naturali

Cele mai însemnate produse naturale sunt coloizii hidrofili care dau emulsii U/A.

Emulgatorii naturali nu ai o compoziție constantă, sunt descompuși prin hidroliză, sunt sensibili la variația de pH și sunt invadați de microorganisme. Se folosesc produse provenite din plante, ca și o serie de produse de origine animală.

Guma arabică

Guma arabică este emulgatorul cel mai utilizat în farmacie pentru realizarea extempore a emulsiilor de uz intern cu uleiuri fixe și volatile, emulsii de tip U/A. Nu se folosește la prepararea emulsiilor de uz extern.

Emulsiile preparate cu guma arabică suportă un pH cuprins între 2 și 10 și sunt distruse în mediu puternic alcalin. Datorită faptului că este eficace în concentrații relativ mari, peste 5% și faptul că este lipicioasă, guma arabică nu poate fi folosită îa preparatele de uz extern. Oxidazele și peroxidazele din guma arabică distrug unele medicamente sensibile la oxidare. Pentru îndepărtarea acestui inconvenient guma arabică se desenzimează prin încălzirea unei soluții la 80°C timp de o oră, după care se evaporă. Conservarea la loc uscat duce la o scădere accentuată a capacității de emulsionare.

Guma arabică este incompatibilă cu săpunul (din cauza ionilor de Ca și Mg) și cu boraxul.De asemenea guma arabică se folosește la prepararea emulsiilor ca atare sau sub formă de mucilag. Mucilagul se folosește întotdeauna proaspăt, deoarece cel vechi are vâscozitate scăzută și putere de emulsionare mai redusă.

Guma arabică este o secreție (exsudat) a unei specii de salcâm (Acacia senegal) și (Acacia seyal) din Africa. Guma arabică este un polizaharid natural, de consistență sfărămicioasă, insipidă (fără miros) de la incolor până la o culoare brună, insolubilă în alcool, dar în apă caldă, se înmoaie devenind o masă lipicioasă cu gust fad acrui. Ea este compusă din săruri alcaline și acid poliarabic. Polizaharidul este compus din punct de vedere chimic din: L-arabinoză, D-galactoză, L-rhamnoză și D-acid gluconic în raport de 3:3:1:1. Necesarul anual pe glob de gumă arabică se cifrează la 50000 – 60000 t, din care 75 % provine din Sudan din diferite specii de salcâm.

Figura 5

Utilizare

În industria alimentară sau farmacie ca substanță:

•de creștere a vâscozității alimentelor ;

•emulgator ;

•stabilizator .

În producerea unor vopsele, acuarele, pigmente de culoare sau liant, litografie, sau în amestec cu cretă se folosește pentru lustruirea unor suprafețe metalice.O utilizare mai veche a ei era la producerea hârtiei speciale impermeabile, ca adeziv pentru etichete, timbre poștale, plicuri, colete poștale. Vechii egipteni o foloseau la îmbălsămarea mumiilor, sau în amestec cu apă și funingine la prepararea cernelii pentru scris.

Obținere

Obținerea ei este asemănătoare cu cea a cauciucului natural prin încrestarea (2-7 cm) a scoarței salcâmului pentru colectarea și apoi uscarea sevei în vase.

Tragacanta

Tragacanta are capacitatea de emulsionare inferioară gumei arabice. Acționează prin mărirea vâscozității, ca stabilizator de emulsii U/A. Este rar utilizată singură, cel mai adesea fiind asociată cu guma arabică la prepararea emulsiilor de uz intern cu ulei de vaselină, ulei de ricin, ulei de pește.Se asociază cu guma arabică în proporție de 10 părți tragacanta pentru 90 de părți guma arabică.

Emulsiile preparate cu tragacanta sunt stabile în mediu acid și neutru, dar separă repede în mediu alcalin. Pentru prepararea emulsiilor se folosește mucilagul ofcinal, care este de fapt un gel glicerinat 10%. Deoarece dispersiile de tragacanta, ca și cele de gumă arabică sunt ușor invadate de microorganisme, se recomandă conservarea emulsiilor cu nipaderivați 0,1%.Emulsiile obținute sunt grosiere și necesită o omogenizare ulterioară. O parte de tragacanta poate emulsiona 30-50 părți ulei.

Figura 6

Agar-agarul

Agar-agarul sau geloza este un mucilag extras din diverse specii de Gelidium.

Figura 7

Se prezintă ca o pulbere groscioară sau fâșii transparente incolore, inodore, insolubilă în apă rece și alcool.Este un emulgator care acționează datorită vâscozității crescute pe care o conferă fazei externe apoase, ceea ce împiedică cremarea.Ca emulgator se folosește sub formă de mucilag încălzit la 60°, care se adaugă fazei uleioase. Este utilizat în prepararea emulsiilor de ulei de parafină. Asociat cu guma arabică și tragacanta, stabilizează emulsiile de ulei de pește.

Pectina

Se întrebuințează pentru stabilizarea emulsiilor datorită vâscozității crescute a soluțiilor sale având rol de cvasiemulgator. Pentru emulsionare se folosesc o parte pectină pentru 40 de părți ulei fix. Pectina poate înlocui guma arabică în unele emulsii farmaceutice.

Acidul alginic și derivații

Acidul alginic și sărurile sale se folosesc ca emulgatori și mai ales ca stabilizatori de emulsii.Acidul alginic se utilizează sub formă de mucilag 2-5% sau asociat cu alți emulgatori (gumă arabică, gelatină etc.).Soluția 1% poate emulsiona o cantitate egală de ulei de pește sau ulei vegetal. În general este folosit ca stabilizator de emulsii U/A, în concentrație de 0,5% alături de guma arabică, se întrebuințează la prepararea emulsiei de ulei de parafină și ulei de ricin.Alginatul de propilenglicol este recomandat ca emulgator pentru emulsii cu pH acid.

Saponine

Saponinele sunt substanțe de natură glicozidică fără azot, existente în diferite plante.Sunt rezistente în mediu acid sau alcalin, dar sunt influențate de ionii de calciu.Saponinele au acțiune hemolitică și de aceea se folosesc numai pentru emulsii de uz extern: balsam copaiv, ulei de santal și gudroane.Pot acționa ca emulgatori în proporțiile 1:30 pentru uleiuri grase; 1:15 pentru creozol; 1:1 pentru uleiuri volatile.Se utilizează saponină pură sub formă de pulbere sau tincturi de plante ce conțin saponine.

Emulgatori de origine animală

Gelatina

Gelatina animală este produsul obținut prin hidroliză acidă la pH=4,7 sau alcalină la pH=8 a colagenului purificat înălbit.Emulgator de tipul U/A se utilizează în proporție de 0,5% și își exercită acțiunea emulgatoare prin vâscozitatea pe care o imprimă fazei externe. Prelucrarea emulsiilor se realizează la cald și se evită utilizarea unor cantități mari de gelatină pentru ca prin răcire se formează un gel rapid. Dependent de modul de preparare distingem tipul A și tipul B (Pharmagel A și B).

Gelatina acidă (tipul A) se folosește la prepararea emulsiilor cu substanțe cu reacție acidă (acid tartric, acid citric). Soluțiile de gelatină A, având la pH acid caracter cationic, sunt incompatibile cu substanțe anionice, ca guma arabică, tragacanta, alginați, pectină, bentonită, etc.

Gelatina de tip B dă emulsii stabile la pH=8. Se folosește la prepararea emulsiilor cu substanțe alcaline în care se adaugă 0,5-1% bicarbonat de sodiu.

Gelatina este compatibilă ca majoritatea gumelor naturale și a emulgatorilor de sinteză și incompatibilă cu substanțe cationice: baze organice , săruri cuaternare de amoniu, săruri de metale trivalente,

Sub formă de soluții prea diluate se poate ajunge la floculare datorită vâscozității scăzute, în timp ce soluțiile concentrate de gelatină pot duce la emulsii prea vâscoase cu tendință de gelifiere.De regulă, se utilizează în asociere cu substanțe care produc creșterea vâscozității fără gelificare, cum este de exemplu alginatul de sodiu.Cazeina și sarea de sodiu se întrebuințează ca emulgatori, dar sunt sensibile la acizi și sărari de calciu.

Lapte praf

Laptele praf este un emulgator natural U-A care conține cazeină ca agent de emulsie.Laptele praf se folosește în proporție de 5-10% ia prepararea emulsiilor.

Galbenus de ou

Gălbenușul de ou este un emulgator de tipul U/A. Se folosește gălbenușul de ou proaspăt transformat prin triturare în pastă și strecurat prin tifon pentru a îndepărta filamentele de albumină. Se adaugă apoi uleiul în cantități mici triturând până îa emulsionare. O parte de gălbenuș de ou poate emulsiona 8 părți de ulei fix, 4 părți de ulei volatil și 2 părți de oleo-rezine.În timp, emulsiile preparate cu gălbenuș de ou capătă un miros și un gust neplăcut, de aceea se recomandă să se adauge conservanți: 10-20% alcool, 0,35% acid benzoic sau benzoat de sodiu.

Lecitinele din ou sau din soia se prezintă sub formă de mase galbene, translucide, higroscopice. Fiind solubile în alcool, permit obținerea de emulsii de ulei de ricin, uleiuri eterice, camfor, mentol prin metoda solventului comun (emulgatorul și substanța de emulsionat se dizolvă în alcool și apoi se adaugă treptat faza apoasă, agitând). În general, pentru prepararea emulsiilor se hidratează lecitina cu o parte egală de apă, după care se adaugă uleiul în mici porțiuni sub agitare.

Figura 8

Ceara de albine

Ceara de albine este un emulgator de tipul A/U, Se folosește pentru prepararea emulsiilor de uz extern.Ceara de albine este un emulgator natural dând consistenta cremoasa produselor cosmetice naturale, de exemplu celor făcute in casa de mâinile voastre.Ceara de albine se găsește pe piață in trei variante: brută ( așa cum a fost luata din stup), curata galbenă si curata albă.

Îndeosebi pentru prepararea cremelor pentru bebeluși este acesta ceara absolut nerecomandata. Ceara curata alba a fost in prealabil nu numai curățată de impurități ci s-a si albit industrial. Personal, nu o recomand ( este un moft, fiindcă anumite persoane vor numai creme de fata sau de corp albe ). Ceara galbena curata este cea mai buna , după părerea mea fiindcă in afara de curățatul de corpuri străine nu s-a mai prelucrat in nici un fel.

Ceara de albine are din natura un miros frumos si finuț de miere , efect dezinfectant si de conservant natural. Foarte buna pentru pregătirea de unguente si creme , cremele voastre se vor tine foarte mult timp si spre deosebire de alte grăsimi cu efect de emulgator si de consistenta ( de ex. uleiul de jojoba, untul de cacao sau grăsimea de porc) nu râncezește . Se folosește in procentaj de 2-25 % din cantitatea totala de produs preparat.

Lanolina este un emulgator și un stabilizator de emulsii de tipul A/U. Ea se obține prin extracția și purificarea lipidelor de pe lâna de oaie. Conține alcooli superiori acizi, steroli.

Colesterolul favorizează formarea emulsiilor de tipul A/U. Mai rar folosit singur, de obicei se asociază cu alcooli superiori.

Emulgatori insolubili

Unele substanțe insolubile pot interveni ca stabilizanți ai emulsiilor. Astfel, se pot prepara emulsii stabile U/A folosind hidroxizi de metale grele (AL, Te, Mg, Ca) proaspăt precipitate sau emulsii A/U ca ajutorul cărbunelui animal, rezinelor sau argilelor.Pentru a manifesta acțiune emulsionantă, solidele trebuie să se acumuleze la interfața celor două lichide. Localizarea particulelor depinde de umectarea preferențială pentru ulei sau pentru apă.Agenții mai bine umectați de apă decât de ulei tind sa formeze emulsii de tipul U/A (argilă, bentonită), în timp ce cei cu afinitate mai mare feță de ulei decât față de apă favorizează emulsii de tipul A/U (cărbune animal, grafit, pigmenți de anilină).

Bentonita – silicat hidratat de aluminiu (Al2O3*4SiO2*H2O).

Dependent de modul de lucru se pot obține emulsii A/U sau U/A. Pentru a realiza emulsii de tip U/A se adaugă uleiul peste gelul de bentonită, agitând de fiecare dată; procedând invers, se obține o emulsie A/U.

Veegum-ul este o bentonită purificată. Este un emulgator hidrofil folosit la prepararea emulsiilor U/A. În concentrații mici 1% singur sau asociat cu agenți tensioactivi anionici sau neionici, favorizează emulsionarea unei game variate de grăsimi, uleiuri vegetale și minerale. Se folosește la prepararea emulsiilor cosmetice, loțiunilor pentru mâini, cremelor de bărbierit, șampoanelor.

Capitulul III FORMULAREA EMULSIILOR

3.1 Formularea emulsiilor

Emulsiile sunt compuse din trei parti principale:

faza dispersa, dispersata, interna, discontinua (emulgendum);

faza dispersanta, mediu de dispersie, faza externa, faza continua (vehiculum);

agentul de emulsie, agent de dispersie, emulgator (emulgens).

Fiecare faza poate fi formata dintr-un amestec de lichide miscibile, iar emulgatorul poate fi constituit dintr-un amestec de emulgatori sau pe lânga emulgatori exista si agenti de vâscozitate (pseudoemulgatori) sau alte substante auxiliare (conservanti, stabilizanti, aromatizanti, edulcoranti).

3.2 Alegerea fazei uleioase

Alegerea fazei uleioase se face dependent de calea de administrare pe care se intenționează să se administreze preparatul farmaceutic de tip emulsie (extern, intern sau parenteral), de consistența dorită, de potențialul iritant, de eventualele incompatibilități pe care le poate da cu ingredientele emulsiei.Se folosesc uleiuri, minerale, vegetale (floarea soarelui, măsline, susan, etc), miristat de izopropil, precum și adjuvanți lipidici ca: vaselina, ceara, cetaceu, alcooli grași și acizi grași superiori. În faza uleioasă fluidă se dizolvă substanțele medicamentoase lipofile care nu se pot dizolva în apă.Raportul fazelor depinde de doza de fază internă care trebuie emulsionată sau de consistența dorită. În cazul unor concentrații mici de fază uleioasă emulsionată este recomandată folosirea coloizilor hidrofili pentru creșterea vâscozității fazei externe spre a întârzia sedimentarea sau cremarea.

Figura 9

3.3 Alegerea emulgatorului

Alegerea emulgatorului depinde de diferiți factori: natura substanței medicamentoase care trebuie emulsionată, natura fazei uleioase, tipul de emulsie dorit, prezența unor electroliți, stabilitatea emulsiei în timp, consistența emulsiei, calea de administrare, incompatibilități posibile, toleranța sau toxicitatea la locul de aplicare, cost etc.

Pentru uz intern emulgatorul trebuie să fie netoxic, neiritant. Emulsiile de uz intern sunt de tipul U/A, de aceea se folosesc în general mucilagii sau tensioactivii neionici. Emulsiile injectabile intramuscular sunt de tip U/A sau A/U. Tensioactivii se utilizează, mai puțin cei ionic care sunt iritanți. În cazul emulsiilor perfuzabile se folosesc emulgatori naturali (lecitine) sau sintetici (pofisorbați) care să nu producă hemoliza și să confere picăturilor uleioase emulsionate menținerea unei mărimi sub un micrometru. Emulsiile de uz extern sunt preparate lichide sau semisolide de tip U/A sau A/U. Tensioactivii puternici pot fi iritanți sau sensibilizați. Emulsiile U/A sunt lavabile, iar cele A/U au rol protector prin stratul uleios care rămâne pe tegument și are efect răcoritor prin evaporarea apei. Se folosesc săpunuri, ceruri, colesterol, lanolină, dar nu se folosesc mucilagii.

Proprietățile reologice ale emulsiei trebuie să asigure proprietățile de scurgere în conformitate cu caracteristicile produsului formulat. Este de dorit o consistență mai ridicată pe timpul stocării, dar o curgere liberă, ușoară, la scoaterea din flacon a produselor de uz oral sau la traversarea acului de seringă la emulsiile injectabile. Produsele dermatologice reclamă în general o consistență ridicată, produsele având un caracter semisolid.

Emulsiile de uz extern sunt caracterizate reologic printr-o capacitate de întindere care trebuie să se păstreze nemodificată pe toată perioada de aplicare. Modificarea caracteristicilor reologice ale diverselor tipuri de emulsii este consecința unor fenomene de instabilitate fizică, chimică sau microbiologică a preparatelor.

Conservanți și antioxidanți

Emulsiile pot suferi modificări de culoare, gust, miros, reologice datorită influenței luminii, variațiilor de temperatură, a contaminării cu bacterii, fungi. Astfel, conservanții antimicrobieni folosiți trebuie să prezinte o acțiune cel puțin bacteriostatică și fungistica, cei mal frecvenți folosiți fiind: acid benzoic, benzoat de sodiu, esterii acidului parahidroxibenzoic. Concentrația conservantului poate scădea în timp prin difuziunea acestuia în faza uleioasă, prin absorbția pe substanțele stabilizante sau chiar pe materialul de ambalaj. În timp ce mediul apos este prielnic dezvoltării microorganismelor, componenta uleioasă reprezintă elementul care favorizează formarea peroxizilor datorită prezenței dublelor legături nesaturate ale moleculelor acizilor grași.

3.4 Prepararea emulsiilor

Realizarea unei emulsii stabile din două lichide nemiscibile necesită, pe lângă emulgator, o energie mecanică de dispersare în globule a fazei interne în masa celei de a doua faze. Ea este condiționată de existența unor emulgatori potriviți, de alegerea unei metode de lucru corespunzătoare și de eficacitatea dispozitivului care dezvoltă acțiunea mecanică necesară emulsionării.

Tipul de emulsie este determinat de raportul volumetric al fazelor și mai ales de agentul de emulsionare folosit. Cu toate că, în mod normal, un emulgator produce un anumit tip de emulsie, prin aplicarea unor tehnici speciale, se poate obține și tipul de emulsionare opus. De exemplu, laptele, o emulsie U/A și untul, o emulsie A/U conțin aceeași emulgatori.

Temperatura este un factor important în obținerea unei emulsii. Cele două faze trebuie să prezinte aceeași temperatura în momentul introducerii în aparatul de emulsionat. Temperatura la care se face emulsionarea, în unele cazuri, este mult mai ridicată (50 – 80°), față de temperatura obișnuită. Respectarea unei anumite temperaturi pentru ambele faze este necesară la emulsiile în care faza uleioasă prezintă componente cu puncte de topire ridicate.

Metodele de preparare pot fi examinate în funcție de ordinea în care se face amestecarea.

a. Adăugarea fazei interne la faza externă

Emulgatorii se dizolva in faza externa, astfel se realizează o emulsie U/A, dar dacă se adaugă o cantitate prea mare de ulei, se poate produce inversarea tipului de emulsie. Faza internă se adaugă în porțiuni mici și sub agitare energică.

b. Adăugarea fazei externe la faza internă

Prin această metodă se obține la început o emulsie de tipul invers și numai după ce se adaugă cantități mai mari se produce inversarea fazelor și rezultă tipul de emulsie dorit.Această metodă se întâlnește la emulsiile preparate cu emulgatori puternici hidrofili (guma arabică).

c. Amestecarea celor două faze încălzite

Aceasta metoda se aplică dacă în formulă figurează ceruri, vaselină sau alte produse care necesită o topire prealabilă. Soluția apoasă a ingredientelor hidrosolubile se încălzește cu câteva grade peste temperatura fazei uleioase. În practică se adaugă faza apoasă peste cea uleioasă și se agită până la răcire, evitându-se obținerea unui produs granulos.Metoda poate fi aplicată prin obținerea ambelor tipuri de emulsii

d. Adaosul alternativ al celor două faze la agentul de emulsionare

Aceasta metodă prezintă avantajul că în stadiul inițial emulgatorul se găsește în concentrație mare și vâscozitatea amestecului face ca emulsia primară să fie mai ușor de obținut. Această metodă se aplică limitat la emulsii cu săpunuri de trictanolamină.

3.4.1 Prepararea emulsiilor in farmacie

În farmacie, pentru cantități mici de emulsie se folosesc mojarul și pistilul. Prepararea la mojar nu poate fi făcută când emulgatorul nu dă soluții vâscoase (soluția de gelatină).Prepararea la mojar a emulsiilor de uz intern U/A se face ca guma arabică și poate fi realizată prin două metode: metoda continentală (metoda gumei uscate) și metoda engleză (metoda gumei umede).

Aceste procedee sunt valabile pentru preparate care au o conservare limitată.O preparare cu mijloace simple poate fi întâlnită și în alte metode, cum sunt metoda flaconului, metoda maionezei și metoda seringii.

Metoda gumei uscate sau metoda continentală

Metoda gumei uscate sau metoda suspensiei este astfel denumită deoarece în faza inițială guma se dispersează în ulei. Este denumită și metoda continentală deoarece a fost preparată de farmaciști europeni.Această metodă se aplica la prepararea emulsiilor U/A când emulgatorul este guma arabică sau tragacanta. Metoda constă în realizarea mai întâi a emulsiei primare care este constituită din următoarele componente: 4 părți ulei fix, 2 părți apă și 1 parte gumă arabică, de unde denumirea de metoda 4-2-1.Această proporție este valabilă numai pentru emulsiile preparate cu gumă arabică. Dacă se folosește tragacanta ca emulgator, proporția devine 40:20:1. Pentru emulsionarea uleiurilor volatile, cantitățile folosite vor fi date de raportul 30:20:1 dacă se folosește guma arabică.

Prepararea se face astfel: se amestecă într-un mojar uscat câte 4 părți de ulei fix cu o parte gamă arabică. Amestecarea se face ușor, fără triturare riguroasă pentru a evita acoperirea particulelor de gumă cu un film de ulei, ceea ce întârzie dizolvarea în apă apoi se adaugă dintr-o dată 2 părți apă și se triturează energic circa trei minute.Triturarea energică se continuă până la obținerea unei paste albe vâscoase, uniforme care constituie emulsia primară. Dacă emulsia nu reușește, amestecul este neomogen, periat.După obținerea emulsiei primare se adaugă. treptat și sub agitare restul de apă. În această cantitate de apă se dizolvă substanțele solubile: substanțe medicamentoase, corector de gust sau conservanți.

Dacă în prescripție figurează substanțe solubile numai, în ulei acestea se vor adăuga fazei uleioase înainte de a începe emulsionarea. Folosirea unui mojar umed sau prelungirea amestecării uleiului și gumei înainte de adaosul apei pot constitui cauze de nereușită a emulsiei.

De asemenea o emulsie reușită este condiționată și de respectarea proporțiilor. Aceste proporții sunt valabile pentru toate uleiurile vegetale și se obțin rezultate și în cazul uleiului de floarea soarelui prevăzut în FRX. Uleiul de ricin și cel de pește se emulsionează în condiții similare. La prepararea emulsiilor cu ulei de terebentină și uleiuri volatile se recomandă proporțiile: ulei 3, apă 2, gumă arabică. Rezultatele bune se obțin la prepararea emulsiei primare cu ulei de parafină, folosind proporțiile: 2:2:1.

Metoda gumei umede sau metoda engleză

Această metodă se deosebește de metoda gumei uscate prin faptul că agenții de emulsionare sunt folosiți întotdeauna sub formă lichidă: mucilag de gumă arabică, de tragacanta, de agar-agar etc. Proporțiile de ulei, apă și gumă arabică sunt aceleași ca și la metoda continentală. Se realizează mai întâi mucilagul din gumă cu 2 părți apă prin triturare. Guma arabică folosită poate fi sub formă de granule sau pulverizată.Folosind guma arabică granule se obțin mal ușor mucilagii omogene care nu conțin grunji. În cazul folosirii de gumă arabică pulbere, se recomandă umectarea gumei cu o cantitate mică de glicerină înainte de adăugarea apei.

Dacă la prepararea emulsiei primare nu s-a adăugat cantitatea de apă necesară, emulsia devine prea vâscoasă și se taie. În acest caz emulsia se lasă câteva minute în repaus și apoi se adaugă câteva picături de apă și se continuă triturarea și adăugarea uleiului. Când se adaugă o cantitate mai mare de apă, emulsia devine prea fluidă, făcând imposibilă emulsionarea ulterioară a uleiului. în acest caz se prepară o nouă cantitate de mucilag proaspăt peste care se aduce treptat emulsia tăiată. După prepararea emulsiei primare se procedează în continuare ca și în cazul preparării emulsiei după metoda gumei uscate. Această metodă se aplică atunci când emulgatorul nu se găsește sub formă uscată și este avantajoasă când faza uleioasă este vâscoasă.De asemenea această metodă se poate folosi și în cazul altor agenți de emulsie, mai ales când aceștia nu se găsesc sub formă uscată pulverizată, cum este de exemplu gălbenușul de ou.

Metoda flaconului sau metoda borcanului

Această metodă se aplică la emulsiile de tip U/A în care faza internă este în cantitate mică, cum este cazul uleiurilor volatile și a produselor similare.Uleiul împreună cu emulgatorul (de obicei guma arabică) se introduc într-un flacon sau borcan curat și uscat. Peste amestecul omogen se adaugă deodată o cantitate de apă egală ca cantitatea de ulei și se agită energic până la formarea emulsiei primare care se diluează treptat cu restul de apă agitând de fiecare dată. Această agitare nu trebuie să prea puternică sau de lungă durată deoarece se poate produce contopirea globalelor și apoi separarea.

Metoda maionezei

Această metodă inspirată din bucătărie, se aplică exclusiv pentru prepararea emulsiilor U/A. Emulgatorul, de obicei un tensioactiv se dizolvă în apă și apoi se adaugă gradat, puțin câte puțin și sub agitare uleiul. Pentru o mai mare stabilitate emulsia obținută se trece printr-un omogenizator sau printr-o moară coloidală. Emulgatorul tensioactiv acționează ca un coloid protector care formează o peliculă stabilă, reducând tendința de reunire a picăturilor de ulei.

Metoda seringii

Această metodă se aplică pentru prepararea cantităților mici de emulsie. Peste amestecul omogen de gumă și ulei se adaugă apa, apoi amestecul obținut se aspiră într-o seringă, după care se împinge afară. Operația se repetă de 6-7 ori. Guma trebuie să fie fin pulverizată și bine triturată cu uleiul pentru a nu se astupa orificiul seringii.

3.4.2 Prepararea emulsiilor in industrie

Prepararea cantităților mai mari de emulsii necesită aparatură care să disperseze în picături foarte mici faza internă și să confere o stabilitate corespunzătoare pe o durată mare de timp. Emulsiile se realizează industrial prin metodele descrise anterior cu particularități conferite denatura emulgatorului sau asocierea de emulgatori. Aparatura trebuie să dezvolte o energie suficient de mare pentru a realiza gradul de dispersie corespunzător unei emulsii stabile. Adesea, agitatoarele,amestecătoarele nu sunt suficiente pentru a obține emulsii fine, stabile, rezultând emulsii grosiere. Dispersiile trebuie să fie mai fine, mărimea particulelor fiind sub 0,1 µm.

În industrie se aplică câteva metode generale de lucru: metoda maionezei, folosirea uleiurilor autoemulsionabile și obținerea de complecși interfaciali ca agenți tensioactivi asociați.

metoda maionezei a fost amintită anterior

folosirea de uleiuri autoemulsionabile

Emulsiile se obțin pornind de la uleiuri care se amestecă în soluții apoase alcaline, când emulgatorul ia naștere spontan „in situ”. Săpunurile polivalente formează emulsii de tip A/U. În practica actuală se folosesc șl uleiuri autoemulsionabile, care conțin diferiți emulgatori și care la agitare cu apa pot da atât emulsii de tipul A/U, cât și de tipul U/A.

Asocierea de agenți tensioactivi pentru obținerea de complecși interfaciali

Folosirea de săruri hidrobile ai unor acizi grași ca palmitat de sodiu, oleat de sodiu, cetilsulfat de sodiu împreună cu alcool cetilic, alcool sterilic, colesterol duce la formarea de complecși interfaciali care determină emulsii de tipul U/A.

Aparatura

Aparatele folosite în industrie trebuie să introducă în sistem o mare cantitate de energie pentru a se produce emulsii stabile. Se aplică câteva tipuri reprezentative: agitatoare mecanice, omogenizatoare, mori coloidale sau mori tip rotor-stator, aparate cu ultrasunete. Aparatele aplicate pot fi grupate în dispozitive care produc agitarea fazelor și dau o dispersie relativ grosieră și dispozitive care duc la o dispersare mult mai avansată.

Agitatoare mecanice

Sunt dispozitive de agitare sau amestecare prevăzute cu elice și palete care acționează asupra lichidului. Aceste aparate se aplică pentru lichide cu vâscozitate redusă. În cazul emulsiilor cu vâscozitate ridicată, aceste aparate sunt ineficace.Aceste dispozitive nu pot asigura decât o dispersare grosieră. Se utilizează pentru obținerea unei emulsii care apoi este supusă omogenizării.Amestecarea cu acest tip de aparate produce o turbulență intensă sau provoacă introducerea de apă în masă, ceea ce poate produce o serie de modificări, cum sunt creșterea volumului, reducerea oxidării uleiurilor.

Omogenizatoare

Sunt dispozitive care transformă o emulsie brută, grosieră într-o emulsie foarte fină.Rezultatul operației de omogenizare este obținerea unor particule foarte fine și uniforme ca mărime, dispersate omogen în faza externă. Emulsiile au un aspect corespunzător și o stabilitate de lungă durată. Prin omogenizare, vâscozitatea emulsiilor crește (au aceeași cantitate de emulgator).Agitarea și amestecarea se folosesc frecvent pentru prepararea emulsiilor când uleiurile au o vâscozitate pură și se dispersează ușor.Operația de omogenizare are loc în urma trecerii forțate a emulsiei grosiere prin orificii foarte mici. Amestecul lichid este introdus în corpul aparatului cu presiune de 250-350 kg/cm2 cu ajutorul unei pompe și trecut prin una sau două valve de dimensiune reglabilă.

La preparatele cu două valve, prin prima valvă se realizează picături extrem de fine, iar prin trecerea prin a doua valvă se obține omogenizarea la presiune mai joasă.Dispozitivele mecanice simple sunt constituite dintr-un piston care comprimă lichidul aspirat printr-o valva.

Figura 10 : Omogenizatoare: a) cu duză; b) cu piston

a. Omogenizatoare cu ultrasunete

În aceste aparate, emulsionarea se produce datorită cavității indusă de vibrațiile undelor sonore de înaltă frecvență generată prin mijloace mecanice sau electrice. Aceste aparate sunt utile pentru emulsii cu vâscozitate moderată (figura 6).

Figura 11

b. Mori coloidale

Morile coloidale sau dispozitivele tip rotor-stator realizează forfecarea prin trecerea lichidului prin cele două piese principale, un stator și un rotor care se rotesc cu 2000-18000 rotații/min. (figura 7).

Lichidul introdus în centrul rotorului cu ajutorul unei foreze și fixat să treacă prin spațiile mici dintre rotor și stator este supus unei acțiuni de forfecare intense care produce o dispersie foarte fină. Aparatul este prevăzut cu un sistem de răcire. Se aplică pentru amestecuri vâscoase.

Figura 12

3.5 Conservarea emulsiilor

În timpul păstrării emulsiilor pot să apară modificări nedorite datorită invadării preparatelor cu microorganisme. Din această cauză este necesar ca emulsiile să se lucreze în condiții aseptice și să se adauge antiseptice. Eficacitatea conservantilor depinde de capacitatea de a trece din mediu apos si de a se fixa la suprafata microrganismelor. Apariția și dezvoltarea microorganismelor se întâlnește mai ales la emulsiile U/A și este în strânsă legătură cu componentele din formulă. Unele bacterii sau ciuperci descompun emulgatorii neionici și mai ales cel naturali. Alți factori care influențează creșterea microorganismelor sunt: tipul de emulsie, tensiunea interfacială, pH-ul fazei apoase, introducerea de aer în timpul preparării, prezența corectorilor de gust și de miros, modul de ambalare.

Alegerea conservantului se face în funcție de solubilitate. Un antiseptic care se acumulează în faza uleioasă nu mai este prezent în faza apoasă și de aceea rolul său este anulat. Conservantul nu trebuie să reacționeze cu componentele emulsiei. Descompunerile chimice ale componentelor, cum ar fi: oxidarea spontană a uleiurilor și a unor grăsimi în prezența oxigenului atmosferic are importanță deosebită. Autooxidarea este mai rapidă datorită apei. Aceasta produce modificări ca: schimbarea aspectului, apariția unui miros neplăcut, descompunerea și separarea emulsiilor. Aceste manifestări sunt prezente mai ales în emulsiile de tipul A/U. Ca antioxidante se folosesc: butilhidroxiamsolul, butilhidroxitoluenul, tocoferolul, galații de alchil în concentrație de 0,001-0,1 g %, atât pentru emulsiile de uz intern, cât și pentru cele de uz extern.

Agenții fizici, în special căldura și frigul, pot conduce la descompunerea emulsiilor. Atât temperatura ridicată, cât și congelarea pot duce la dezemulsionare. Conservarea emulsiilor poate fi prelungită prin închiderea etanșă a flacoanelor și păstrarea la loc răcoros (8-15˚). În farmacie, emulsiile se prepară la nevoie. Este admisă adăugarea conservantului. Emulsiile se eliberează în flacoane de capacitate mai mare decât conținutul, eticheta având indicația „A se agită înainte de întrebuințare".

Capitulul IV EXEMPLE DE EMULSII

4.1 Emulsii uleioase (de tipul U/A)

Conform FRX pentru administrarea interna se pot folosi numai emulsii de tip ulei in apa U/A. Pentru stabilizarea emulsiei este necesara adaugarea unui emulgator si se va folosi guma arabica.FRX mentioneaza la monografia de guma arabica ca se utilizeaza la prepararea formelor farmaceutice numai guma arabica dezenzimata.Prepararea unei emulsii se face in doua etape:obtinerea emulsie primare si diluarea emulsiei primare.Conform FRX,controlul calitatii emulsiilor consta in:

Descriere:lichid laptos,cu aspect omogen,vascos,cu gust dulceag.Diluata cu faza externa(apa) in proportie de 1:10 trebuie sa ramana omogena.

Masa totala pe recipient :se stabileste prin cantarirea individuala a continutului din zece recipiente.

Dozare: se efectueaza conform prevederilor monografiilor de substante active.

Conservare: se prepara la cerere.Se pastreaza in flacoane bine inchise la loc racoros.Se elibereaza in flacoane de capacitate mai mare pe eticheta carora se mentioneaza „A se agita inainte de administrare!”

4.1.1 Emulsia uleioasa

Rp/ Ulei de floarea soarelui 10,00g

Gumă arabică 5,00g

Apă distilată q.s.ad. 100,00g

M.f. emulsie

D.S intern

Uleiul de floarea soarelui este uleiul fix obtinut prin presare la rece a semintelor plantei Helianthus anuus.Este un lichid uleios, limpede, de culoare galben aurie, cu miros slab caracteristic.Este foarte usor solubil in benzina,cloroform,eter, greu solubil in alcool si insolubil in apa. FRX prevede doua monografii pentru uleiul de floarea soarelui: Helianthi oleum, care trebuie sa aiba indicele de aciditate cel mult 2 si Helianthi oleum neutralisatum, cu indice de aciditate maxim 0,2. Conform FRX la prepararea picaturilor pentru nas se foloseste uleiul de floarea soarelui neutralizat.

Metoda gumei uscate – uleiul se trituraza intr-un mojar uscat cu guma arabica desenzimata fin pulverizata . Se adauga apoi dintr-o data 7,5 g apa si se tritureaza energic 2-3 minute. Se obtine o pasta alba, vascoasa, omogena, iar aceasta se dilueaza cu restul de apa adaugata in mici portiuni si sub agitare.

Metoda gumei umede – se tritureaza guma arabica desenzimata intr-un mojar uscat.Se adauga cle 7.5 g apa si se tritureaza pana la obtinerea unui mucilag omogen, translucid si vascos. Se adauga uleiul in portiuni mici triturand, pana se emulsioneaza toata cantitatea de ulei.

Emulsia uleioasă nu este stabilă, se alterează repede și este ușor invadată de microorganisme. Se recomandă adăugarea de agenți conservanți, de exemplu clorocrezol 0,10-0,20%, nipagin sau nipasol 0,10%, benzoat de sodiu, acid benzoic 0,20%, care se dizolvă în apă. Se prepara la nevoie si se conserva limitat.Se foloseste ca vehicul pentru diferite medicamente.

4.1.2 Emulsia de ulei de parafină

Rp/ Ulei de parafină 21,00g

Cremofor A solid 1,50g

Fenolftaleină 1,30g

Glicerol 17,50g

Alcool etilic 0,30g

Nipagin 0,10g

Vanilină 0,004g

Apă distilată q.s.a.d. 100,00g

M.f. emulsie

D.S.intern

Uleiul de parafina este un amestec de hidrocarburi saturate lichide, obtinut la distilarea petrolului.Este un lichid incolor,uleios,fara miros si fara gust,lipsit de fluorescenta la lumina zilei. Este solubil in benzen,cloroform,eter,foarte greu solubil in alcool,practic insolubil in apa.Se amesteca in orice proportie cu uleiuri grase (cu exceptia uleiului de ricin) si uleiuri volatile.

Cromofor:substanta coloranta sau pigment.

Fenolftaleina:cristale albe incolore,fara gust,fara miros,solubila in alcool si mai putin solubila in apa.Actiune:laxativ,purgativ.

Glicerol:substanta lichida,relativ vascoasa,cu densitatea mai mica decat a apei,incolora,cu gust dulce,fara miros.Actiune:creste vascozitatea,emolienta,mentine umiditatea,bactericid.

Alcool etilic:substanta lichida incolora,solubila in apa in orice proportie.Actiune:antiseptic.

Nipagin:pulbere cristalina alba sau cristale incolore,fara miros sau cu miros slab caracteristic,gust slab amar si arzator,produce pe limba o usoara anestezie.Este usor solubil in alcool si eter,putin solubil in cloroform si greu solubil in apa.Actiune:conservant datorita proprietatilor sale antibacteriene si antifungice.

Vanilina:substanta alba sub forma de cristale cu miros specific,extrasa din fructele de vanilie sau preparata pe cale sintetica.Actiune:aromatizant,antacid,emulsifiator,calmant si relaxant.

Uleiul de parafină este mult utilizat în tratamentul constipației cronice. Deoarece administrarea sa este grea acceptată de bolnav se preferă prepararea unor emulsii de tipul U/A. Pentru emulsionarea uleiului de parafină se pot folosi ca emulgatori: agar-agar-ul, guma arabică, tragacanta, alcoolul polivinilic, tween 80, derivați de celuloză, cremofor, hidroxietilceluloză.Se dizolvă la cald nipaginul și alcoolul polivinilic în apă, se adaugă glicerină și apoi întreaga cantitate de ulei de parafină. Emulsia se agită energic 15 minute, apoi se continuă agitarea până la răcire. În emulsia finală se încorporează prin triturare fenolftaleina și vanilina.

Preparatul are efect laxativ datorită uleiului de parafină, cât și fenolftaleinei. Este contraindicat în colică ulceroasă, în insuficiență renală, perioada de lactație.

Conservarea se face in recipiente bine inchise la loc racoros (8̊-15̊).Se eticheteaza cu eticheta de uz intern,albastru, cu mentiunea „A se agita inainte de utilizareˮ.

Se administrează 1/2-1 linguriță dimineața și seara, înainte de culcare. Nu se recomandă copiilor.

Pentru emulsionarea uleiului de parafină se poate folosi și pectina.

Rp/ Parafină lichidă 50,00g

Pectină 1,00g

Sirop simplu 10,00g

Vanilină 0,005g

Alcool 6,00g

Apă distilată q.s.a.d 100,00g

M.f. emulsie

D.S intern

Pectina:aditiv alimentar cu rol de emulgator,stabilizator si agent de ingrosare,prezent in mod natural in fructe.Actiune:insanatoseste flora intestinala,favorizeaza asimilarea alimentelor,este bactericid,cicatrizant,detoxifiant si antivomitiv.

Se prepară mai întâi emulsia primară prin triturarea pectinei cu 25 g ulei, după care se adaugă 25 g apă. După obținerea emulsiei primare se lasă în repaus 10 minute, se triturează din nou și în emulsia groasă ca o cremă se adaugă treptat restul de ulei de parafină.In emulsia finala se adauga prin triturare siropul simplu si vanilina.

Prepararea și stabilirea emulsiilor de ulei de parafină se poate realiza și cu ajutorul alcoolului polivinilic.

Rp/ Ulei de parafină 280,00g

Glicerol 175,00g

Fenolftaleina 13,00g

Alcool polivinilic 15,00g

Vanilină 0,004g

Nipagin 1,00g

Apă distilată q.s.a.d. 1000,00g

M.f.emulsie

D.S.intern

Se triturează alcoolul polivinilic cu gliceroulul și se dizolvă la cald în apa în care s-a dizolvat nipaginul. Se adaugă apoi deodată toată cantitatea de ulei de parafină și se agită energic timp de 15 minute. Se continuă agitarea până la răcire și se omogenizează într-un omogenizator. În emulsia finită se încorporează prin triturare fenolftaleina și vanilina.

4.1.3 Emulsii de ulei de ricin

Rp/ Ulei de ricin 30,00g

Sirop simplu 10,00g

Gumă arabică 6,00g

Ulei de mentă III gtt

Apă distilată q.s.a.d 100,00g

M.f. emulsie

D.S intern

Uleiul de ricin este uleiul gras obtinut prin presare la rece a semintelor plantei Ricinus communis.

Este un lichid uleios, vascos, aproape incolor sau slab galbui cu miros si gust neplacut.Este solubil in etanol,nemiscibil cu uleiul de parafina si vaselina.

Uleiul de ricin este prescris ca purgativ datorită acizilor grași și în special acidului ricinoleic. Având un gust neplăcut, se administrează sub formă de emulsii de tip U/A. Conținutul în ulei de ricin variază între 30-50%.

Uleiul volatil de menta este un ulei volatil obtinut prin distilare cu vapori de apa din frunzele si varfurile inflorite ale plantei Mentha piperita.Se prezinta sub forma de lichid limpede, incolor sau galben deschis pana la galben verzui,cu miros caracteristic de menta si gust arzator,racoritor,insa nu amar.Se foloseste ca aromatizant,amestecandu-se cu uleiul de ricin.

Siropul simplu (FRX) este un lichid vascos,limpede,incolor,fara miros cu gust dulce. Are o concentratie de 64%zahar.Se obtine prin dizolvarea zaharului in apa prin incalzire,fierbere 1-2 minute,completare la masa cu apa si filtrare fierbinte.Se conserva in flacoane pline,bine inchise,la loc racoros.Are rol de edulcorant.

Se triturează guma arabică cu uleiul de ricin în care s-a dizolvat uleiul de mentă. Se adaugă apoi deodată 18 g de apă necesară realizării emulsiei primare și se continuă triturarea. După obținerea emulsiei primare se dizolvă cu sirop și apă adăugate treptat în mici porțiuni. Deoarece uleiul de ricin are o vâscozitate mai mare, se folosește o cantitate de gumă arabică mai mică.

Se prepară la nevoie și se folosește ca purgativ in constipatia acuta în doze de 30-50 g,actiunea dupa 2-6 ore de la administrare.

Emulsia de ulei de ricin se poate prepara folosind ca emulgator o asociere de gumă arabică și tragacanta.

Rp/ Ulei de ricin 40,00g

Zaharină sodică 0,02g

Vanilină 0,04g

Alcool etilic 1,00g

Gumă arabică 5,00g

Tragacanta 2,00g

Apă distilată q.s.a.d. 100,00g

M.f. emulsie

D.S intern

Guma arabică dezenzimată și tragacanta se triturează cu ulei de ricin amestecat în prealabil cu soluția alcoolică de vanilină. Se adaugă apoi soluția de zaharină sodică în 20 de părți, apa distilată și restul apei distilate treptat și sub agitarea energică. Se omogenizează la mașină.

4.1.4 Emulsii de ulei de pește

Rp/ Ulei de pește 50,00g

Gumă arabică 3,00g

Tragacanta 1,00g

Carragheenul 1,00g

Glicerolfosfat de calciu 5,00g

Vanilină 0,005g

Conservant q.s.

Apă distilată q.s.a.d. 100,00g

M.f. emulsie

D.S.intern

Carraghenii sunt gumele cu cea mai larga utilizare in industria alimentara.Ei se extrag din algele rosii.

Uleiul de pește este untura de pește (Oleum Jecoris Aseli, Oleum Morrhuae), se prescrie în pediatrie pentru conținutul de vitamina A, sub formă de emulsii pentru uz intern.

Pentru emulsionarea uleiului de pește se folosește guma arabică, tragacanta, gelatina, carragheenul.

Emulsiile de ulei de pește sunt emulsii de tipul U/A, vâscoase, alb-gălbui, cu miros slab aromat și de untură de pește și gust specific.

Se conservă la rece, ferit de lumină, în vase închise. Se agită înainte de utilizare. Se administrează 1-2 lingurițe o dată.

4.2 Emulsii de semințe

Emulsiile de semințe se prepară din semințe oleaginoase (10 părți de semințe pentru 90 părți apă).

4.2.1 Emulsia de dovleac

Rp/ Semințe de dovleac 10,00g

Zahăr cristalizat 10,00g

Apă distilată q.s.a.d. 100,00g

M.f. emulsie

D.S. intern

Semințele curățate de coajă se triturează în mojar cu o cantitate egală de zahăr cristalizat până se obține o pastă. Se adaugă apa, a 10-a parte din greutatea semințelor și se triturează până la obținerea unei paste omogene de culoare verzuie. Se adaugă apoi treptat restul de apă. Semințele de dovleac conțin ulei gras sicativ, albumină, pectine, globuline și în tegumentul seminal intern o rezină responsabilă de acțiunea antihelmintică. Emulsia nu se strecoară prin tifon pentru a nu îndepărta tegumentul seminal intern. Este o emulsie U/A și se întrebuințează ca medicament în teniază.

4.2.2 Emulsia de migdale

Rp/ Migdale dulci decorticate 50,00g

Migdale amare decorticate 2,00g

Zahăr 50,00g

Apă distilată q.s.a.d. 500,00g

M.f.emulsie

D.S.intern

Se prepară în mod asemănător cu emulsia de dovleac. Pentru îndepărtarea tegumentului colorat se mențin câteva minute în apă caldă de 50-60 grade sau câteva secunde în apă fierbinte.

Această emulsie se prepară la nevoie și se întrebuințează ca vehicul pentru diferite substanțe medicamentoase, fiind un corector de gust.

4.3. Emulsia de bromoform

Rp/ Infuzie de flori de tei 5:150

Benzoat de sodiu 3,00g

Bromoform 1,00g

Sirop de Tolu 30,00g

M.f. emulsie

D.S intern

Bromoformul este un lichid limpede,incolor,volatil,cu miros caracteristic,cu gust dulceag arzator.Este solubil in apa 1:250,in glicerina 1:80,miscibil cu alcool, uleiuri grase.

Bromoformul se prescrie în preparate antitusive de uz intern în vehicule apoase.

Pentru a obține o densitate a fazei de dispersie mai apropiată de densitatea apei, bromoformul se diluează cu ulei de floarea-soarelui (1g bromoform cu 5g ulei), soluția uleioasă de bromoform se amestecă cu guma arabică (jumătate din cantitatea de ulei și bromoform), se adaugă infuzia de tei (jumătate din suma cantităților de ulei, bromoform și gumă arabică). După obținerea emulsiei primare se adaugă treptat siropul, restul de infuzie de tei, în care s-a dizolvat benzoatul de sodiu. Rezultă un preparat tip soluție-emulsie.

Conservare: se prepara la nevoie si se pastreaza la loc racoros in flacoane bine inchise.Pe eticheta se mentioneaza ”A se agita inainte de folosire”.

Utilizari: afectiuni ale cailor respiratorii,expectorant.

4.4 Emulsii de tip A/U

Rp/ Eucaliptol 0,15g

Procaină hidroclorică 0,20g

Mentol 0,05g

Ulei de floarea-soarelui la 30,00g

M.f. emulsie

D.S. extern

Mentolul se dizolvă în ulei, apoi se adaugă eucaliptolul. Procaina se dizolvă într-un mojar în cantitatea necesară de apă (1:1) și se emulsionează cu lanolina anhidră Peste această emulsie se adaugă treptat soluția uleioasa de mentol și eucaliptol și se omogenizează. Se prepară la nevoie, este de uz extern și se întrebuințează în afecțiuni rinofaringiene.

Rp/ Colesterol 1,00g

Ceară albă 1,50 g

Lanolina 4,00g

Apă distilată 9,00g

Ulei de floarea-soarelui ad 50,00 g

M.f. emulsie

D.S. extern

Ceara alba topita pe baia apa se prezinta ca un lichid limpede,este usor solubila in cloroform si uleiuri volatile,solubila in eter prin incalzire ,practic insolubila in apa si alcool.Miscibila in stare topita cu parafina,vaselina alba si uleiuri grase.Este folosita ca emulgator A/U slab si pentru cresterea consistentei emulsiei.

Lanolina este materia grasa extrasa si purificata din lana de oaie.Este o substanta semisolida de culoare galbena sau brun inchis,onctuoasa cu miros caracteristic.In stare topita este un lichid limpede,galben fara sediment.Se foloseste ca emulgator A/U.

Colesterolul, ceara și lanolina se dizolvă în uleiul de floarea-soarelui prin încălzire pe baia de apă. Se adaugă apa încălzită care se emulsionează prin agitare puternică până la răcire. Este un preparat lichid utilizat ca ulei de plaje.

4.5 Emulsii cutanate

Benzocide – emulsie.

Substanta activa : BENZYLUM BENZOICUM

Denumire comerciala internationala: BENZOAT DE BENZIL

Clasa ATC : Ectoparaziticide,inclusiv scabicide.

Forma farmaceutică : emulsie 25 g/ml Benzilbenzoat.

Farmacocinetica: absorbtie cutanata redusa.

Farmacodinamica : activ fata de acarieni,Sarcoptes scabiae,pediculoza.

Indicații : în scabie fara suprainfectie sau leziuni eczematoase.

Modul de administrare: aplicații locale o dată pe zi, seara,dupa baie, 3-5 zile consecutiv.Se spala dupa 24 ore.La gravide, o singura aplicatie si se spala dupa 12 ore.Copii sub 2 ani o singura aplicatie cu durata sub 12 ore.

Contraindicații : alergie la produs,sarcina si perioada de lactatie,copii sub 2 ani.

Reacții adverse: reacții alergice locale (senzatie de arsura,eczematizare),generale (convulsii).

Figura 13

Substanta activa: DEXPANTHENOLUM

Denumire comerciala internationala : PANTHENOL emulsie

Clasa ATC : Preparate dermatologice

Forma farmaceutică : emulsie cu 5% substanță

Acțiune terapeutică : este util ca generator al epiteliului și trofic al fanerelor

Indicații : tulburări trofice ale unghiilor

Mod de administrare : aplicații locale de 2 ori pe zi

Reacții adverse: foarte rar poate da reacții cutanate de diverse tipuri (în general este bine tolerat).

Figura 14

Substanță activă – ETOFENATUM

Denumire comerciala internationala: RHEUMON

Clasa ATC: Preparate topice pentru algii articulare si musculare.

Grupa farmacologica: Antiinflamatoare nesteroidiene de uz topic.

Forma farmaceutica: emulsie cutanată 10 %

Actiune terapeutica: antireumatic,antiinflamator.

Indicații: boli reumatice, acute și subacute, dureri de origine reumatică.

Dozare: se aplică de mai multe ori pe zi la nivelul zonei afectate. Se masează ușor pentru a pătrunde în piele.

In afectiunile reumatice,terapia de 3-4 saptamani este in general suficienta in cele mai multe din cazuri.

Reacții adverse: foarte rar apar local zone de înroșire a pielii, arsuri sau prurit.

Contraindicatii: hipersensibilitate la medicamente ce contin etofenamat,acid flufenamic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene,sarcina,copii.

Emulsia cutanata Rheumon nu trebuie aplicata pe pielea inflamata,lezata sau cand exista senzatie de mancarime.

 Prescripție:OTC

 Ambalaj: Cutie x 1 flacon PE x 100 g

Figura 15

Substanta activa- HEPARINUM

Denumire Comerciala Internationala – VIATROMB FORTE

Clasa ATC- Vasoprotectoare,medicatia antivaricoasa.

Grupa farmacologica- Heparine sau heparinoizi pentru uz topic.

Forma farmaceutica- Emulsie cutanata

Emulsie cutanata. 2400 U.l./g

Farmacodinamica: sunt compusi polimerici mucopolizaharidici sulfatati

Compoziție Viatromb:

-25 g emulsie cutanata conține heparina sodica lipozomala 0,20 g (30.000 UI) si excipienți.

Compoziție Viatromb forte:

-25 g emulsie cutanata conține heparina sodica lipozomala 0,40 g (60.000 UI) si excipienții.

Grupa farmacoterapeutică: medicație antivaricoasa; topice cu heparina si heparinoizi

Indicații terapeutice

Viatromb

Hematoame superficiale post-traumatice.

Traumatisme superficiale datorate activităților sportive.

Contuzii, entorse sau inflamații ale tecilor tendinoase.

Viatromb forte

Afecțiuni ale venelor tromboflebita, sindroame post-trombotice, varice, edeme de staza, etc.

Hematoame superficiale post-traumatice.

Traumatisme superficiale datorate activităților sportive.

Contuzii, entorse sau inflamații ale tecilor tendinoase

Contraindicații

Hipersensibilitate la heparina sodica lipozomala sau la oricare dintre excipienții produsului.

Diateza hemoragica, purpura, trombocitopenie, hemofilii.

Precauții

Aplicarea topica de lunga durata poate cauza hipersensibilizare. În aceste cazuri tratamentul trebuie oprit si trebuie instituita o terapie adecvata.

Interacțiuni

Nu se cunosc.

Atenționări speciale

Se recomanda prudența la administrarea Viatromb si Viatromb forte in timpul evenimentelor hemoragice. A nu se utiliza in caz de plăgi sau procese supurative asociate cu evenimente hemoragice.

Sarcina si alăptarea

Nu sunt cunoscute efectele produselor la gravide sau in timpul alăptarii.Heparina nu traversează bariera feto-placentara si nu a fost evidențiata in laptele matern.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Produsul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze si mod de administrareDaca nu exista alte indicații, produsele se aplica de 3-4 ori pe zi pe zona afectata si pe zonele înconjurătoare masând ușor. Nu se depășesc dozele recomandate.

Reacții adverse

Exista posibilitatea apariției reacțiilor alergice. Nu sunt cunoscute alte reacții adverse cauzate de Viatromb si Viatromb forte.

Supradozaj

Nu au fost raportate cazuri de supradozaj.

Păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25 °C, in ambalajul original.

Ambalaj

Cutie cu un flacon cu 25 g emulsie cutanata, prevăzut cu pompa dozatoare.

Figura 16

Substanta activa- HYDROCORTISONUM BUTYRATUM

Denumire Comerciala Internationala- LOCOID CRELO 0,1% -emulsie topica

Clasa ATC- Corticosteroizi de uz dermatologic

Grupa farmacologica- Corticosteroizi cu potenta moderata (grupa II)

Forma farmaceutica -Emulsie cutanata

Prezentare: emulsie topică de Locoid Crelo 0,1% în sticluțe de 30g.

Indicatii: dermatoze in zone cu par sau cu transpiratie.

Compoziție:

Un gram emulsie cutanata conține 17-butirat de hidrocortizona 1 mg si excipienți: alcool cetostearilic, macrogol 25 cetostearilester (Cetomacrogol 1000), vaselina alba, parafina, ulei de Borago, butilhidroxitoluen, propilenglicol, citrat de sodiu anhidru, acid citric anhidru, p-hidroxibenzoat de propil, p-hidroxibenzoat de butil, apa purificata.Emulsia cutanata este de culoare alba.

Locoid Crelo conține un corticosteroid care ameliorează rapid simptome cum sunt pruritul, roșeată si descuamarea pielii, ce apar in unele afecțiuni dermatologice. In general, corticosteroizii nu vindeca boala de fond. Locoid Crelo, emulsie cutanata poate fi utilizat in tratamentul afecțiunilor superficiale ale pielii, in care pruritul, roșeața si descuamarea sunt frecvente. Locoid Crelo este util in special in tratamentul afecțiunilor zonelor cu pilozitate ale pielii.

Locoid Crelo, emulsie cutanata nu trebuie utilizat in caz de:

afecțiuni ale pielii produse de infecții bacteriene, virale, fungice sau parazitare (acestea se pot agrava sau pot fi mascate);

acnee, inclusiv acnee rozacee;

răni, ihtioza;

afecțiuni ale pielii rezultate in urma unui tratament anterior cu corticosteroizi, cum ar fi inflamația pielii in jurul gurii, piele subțiata, cu vergeturi si fragilitate vasculara;

hipersensibilitate la butirat de hidrocortizona sau la oricare dintre excipienții produsului.

Locoid Crelo, emulsie cutanata nu trebuie sa ajungă in contact cu ochii sau cu pleoapele. Pielea fetei si in special pliurile cutanate sunt foarte sensibile la corticosteroizi si de aceea necesita multa atenție.

Daca după un tratament de lunga durata, afecțiunea reapare rapid, trebuie sa se anunte medicul. De asemenea, examinarea de către medic este necesara daca Locoid Crelo este utilizat pe zone întinse ale pielii sau la copii. La copii, trebuie evitata prelungirea tratamentului cu corticosteroizi. Asocierea diferitelor medicamente poate determina reacții adverse. Trebuie întrebat medicul inainte de utilizarea emulsiei Locoid Crelo in timpul sarcinii sau alăptării. Nu exista date in ceea ce privește efectele Locoid Crelo asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar se pare ca nu are nici o influenta asupra acesteia.

Locoid Crelo conține câțiva excipienți (alcool cetostearilic, p-hidroxibenzoat de butil, p-hidroxibenzoat de propil), care pot determina rareori reacții de hiper sensibilitate ale pielii (prurit,macule).

Ghid pentru folosirea Locoid Crelo

Locoid Crelo, emulsie cutanata trebuie aplicat in strat subțire pe porțiunea de piele afectata. După aplicare, se masează ușor pielea pentru a facilita pătrunderea Locoid Crelo. Nu se aplica de mai mult de 1-3 ori pe zi pe pielea afectata, cu excepția cazurilor in care medicul a recomandat altfel.

In general, nu trebuie sa se utilizeze mai mult de 1-2 flacoane Locoid Crelo de 30 g pe săptămână.Daca se omite o data aplicarea Locoid Crelo, se continua tratamentul in mod normal. Nu este necesar o doza mai mare de emulsie cutanata.

Reacții adverse:

Se poate întâmpla sa se remarce o ușoară senzație de arsura sau de uscăciune a pielii după aplicarea de Locoid Crelo. Aceste manifestări nu sunt grave si dispar de la sine. Daca se foloseste mult timp corticoizi, pot sa apară erupții cutanate si acnee (coșuri). Pielea se poate decolora sau subția si uneori apar vergeturi.

Se păstreaza la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Cutie cu un flacon a 30 g emulsie cutanata.

Figura 17

Substanta activa – METHILPREDNISOLONUM ACEPONAT

Denumire Comerciala Internationala – ADVANTAN MILK

Clasa ATC – Corticosteroizi de uz dermatologic

Grupa farmacologica – Corticosteroizi puternici(grupa III)

Forma farmaceutica – Emulsie cutanata

Emulsie cutanată 0,1% , tub 20g, 50g.

Farmacodinamica: antiinflamator,antialergic,antipruriginos local.

Indicații:

Eczemă endogenă, eczemă de contact, degenerativă, eczemă vulgară, eczemă la copii.

Dozare

Se aplică odată pe zi pe suprafața afectată, maxim 12 săptămâni la adulți și 4 săptămâni la copii.

Contraindicații

Procese cutanate specifice tuberculoase sau sifilitice, boli virale, la gravide și la femeile care alăptează.

Indicațiile clinice vor ține seama de raportul beneficiu-risc.

Atenție

Produsul nu trebuie să vină în contact cu ochii. Se va evita utilizarea pe suprafețe întinse și timp îndelungat.

Reacții adverse

Local: prurit, arsuri, eritem, vezicule. Mai rar foliculită, hipertricoză, dermatită periorală, reacții alergice.

Figura 18

4.6 Emulsii injectabile

Substanta activa – PROPOFOLUM 1% , 2%

Denumire comerciala internationala – PROPOFOL

Clasa ATC – Sistemul nervos-Anestezice

Grupa farmacologica – Alte anestezice generale

Forma farmaceutica – Emulsie injectabila/ perfuzabila 1% (10mg/ml),fiole de 20ml,flacoane de50ml si 1ooml.

Farmacocinetica: metaboliti inactivi,eliminati urinari.

Farmacodinamica: anestezic intravenos cu actiune si eliminare rapida, cu posibilitatea de a controla usor nivelul anestezic si cu trezire rapida.

Indicații:

Sedarea pacienților cu ventilație asistată supuși terapiei intensive. Sedarea conștientă în cursul intervențiilor chirurgicale sau cu scop diagnostic.

Dozare:

Este necesară asocierea agenților analgezici suplimentari. Adulți: Inducerea anesteziei generale – inj. lentă în bolus sau în perfuzie 40 mg la fiecare 10 secunde, până când semnele clinice arată instalarea anesteziei. Majoritatea pacienților adulți sub 55 ani necesită 1,5-2,5 mg/kg. Doza totală necesară poate fi redusă prin scăderea ritmului de adm. (20-50 mg/min). Menținerea anesteziei generale – adm. în perfuzie continuă sau injectare în boius repetat. Perfuzia continuă: 4-12 mg/kg/oră; injectarea repetată în bolus: creșteri ale dozei cu 25 mg (2,5 ml) până la 50 mg (5 ml). Sedarea în cursul terapiei intensive: perfuzie continuă 0,3-4,0 mg/kg/oră. Sedarea conștientă în cursul intervențiilor chirurgicale sau cu scop diagnostic: 0,5-1 mg/kg, 1-5 min pentru inițierea sedării. Menținerea sedării cu perfuzie: 1,5-4,5 mg/kg/oră. Adițional perfuziei se adm. în bolus 10-20 mg când e necesară o creștere rapidă a profunzimii sedării. Vârstnici: doze mai scăzute. Copii: Inducerea anesteziei generale: Copii peste 8 ani: 2,5 mg/kg. Menținerea anesteziei generale: perfuzie sau inj. în bolus repetat 9-15 mg/kg/oră. Sedarea conștientă în cursul intervențoilor chirurgicale sau cu scop diagnostic sau al terapiei intensive:

Contraindicații: la copii, la alergie cunoscută la substanță. La copii sub 3 ani, la Sarcină, la alăptare.

Atenție:

Administrarea de către personalul medical specializat în anestezie cu monitorizare constantă și asigurarea unei ventilație corespunzătoare și aparate pentru resuscitare. Înaintea externării, pacienților trebuie să li se asigure o perioadă adecvată în scopul revenirii totale după anestezia generală. Atenție la pacienții cu afecțiuni cardiace, respiratori, renale sau hepatice, hipovolemici sau debilitați. Pot apărea bradicardie și asistolie (se adm. un anticolinergic înaintea inducției sau în cursul menținerii anesteziei). Risc convulsiv la pacienții epileptici. Atenție la cei cu afectarea metabolismului lipidic. Dacă pacientul primește în aceiași timp și alte lipide i.v., trebuie redusă cantitatea luând în considerare totalul lipidelor perfuzate odată cu propofol: 1,0 ml propofol conține aprox 0,1 g lipide. Șoferi și activități de precizie.

Reacții adverse:

Generale: în perioada de inducție, HTA, apnee tranzitorie, mișcări epilepti-forme, convulsii și opistotonus în funcție de doza adm. și de folosirea premedicației; în cursul fazei de revenire, rareori grețuri, vărsături, cefalee. Rareori angioedem, bronhospasm, eritem. Edem pulmonar, Febră. Dezinhibiție sexuală. Decolorarea urinii. Locale: Durere locală, rar tromboză și flebită.

Figura 19

Denumire Comerciala Internationala – ETOMIDAT LIPURO

Substanta activa – ETOMIDATUM

Clasa AT – Sistemul nervos-Anestezice

Grupa farmacologica – Alte anestezice generale

Forma farmaceutica – emulsie injectabila,2 mg/ml,fiole de 10ml

Etomidat Lipuro este o emulsie pentru injectare, emulsie tip ulei in apa laptoasa,de culoare alba.Este disponibil in cutie cu 10 fiole din sticla incolora a 10 ml emulsie injectabila.

Indicatii: inductia anesteziei.Doza uzuala are durata de actiune 6-10 minute.

Reactii adverse: suprimarea functiei adrenocorticale,mioclonie pana la convulsii, urticarie pana la reactii anafilactice.

Contraindicatii: pacienti cu adrenocorticala redusa sau cu risc la reducerea acesteia.

Administrare: 300 mcg/kg corp, lent intr-o vena a bratului. Poate fi administrat doar de catre un medic cu experienta in intubatia endotraheala avand disponibil echipamente pentru respiratie artificiala.Etomidat Lipuro trebuie injectat intravenos,de regula lent (o doza in aproximativ 30 secunde) si, daca este necesar ,fractionat. Injectarea intra-arteriala trebuie evitata,datorita riscului de necroza.Injectarea paravenoasa provoaca durere puternica. Pentru a evita aparitia miocloniilor inainte de a administra Etomidat Lipuro, trebuie administrata medicatie adecvata.Se recomanda administrarea benzodiazepinelor,de exemplu diazepam care trebuie administrat intramuscular timp de o ora sau intravenos timp de 10 minute,inainte de a se administra Etomidat Lipuro.

Fiola trebuie agitata inainte de utilizare. Nu se va utiliza Etomidat Lipuro daca se observa schimbarea culorii sau separarea celor doua faze ale emulsiei dupa agitare.Se va arunca continutul care nu a fost folosit.

Figura 20

Denumire Comerciala Internationala – INTRALIPID

Substanta activa – COMBINATII (LIPIDE)

Clasa ATC – Substituenti de sange si solutii perfuzabile

Grupa farmacologica – Solutii pentru alimentatie parenterala

Forma farmaceutica -Emulsie perfuzabila 10%, 20 %,flacoane de 100ml si 500ml.

Indicatii:

Intralipid asigură aportul necesar de energie si acizi grași esențiali la pacienții care necesita alimentarea pe cale intravenoasa. Intralipid este indicat si în cazul pacienților cu deficit de acizi grași esențiali care nu își pot menține sau reface conținutul normal de acizi grași esențiali printr-un aport oral.

Contraindicații:

Intralipid este contraindicat la pacienții în stare de soc acut si la cei cu tulburări severe ale metabolismului lipidic, ca de exemplu hiperlipemie patologica.

Precauții:

Intralipid se administrează cu grija la pacienții cu un metabolism lipidic alterat, ca de exemplu în insuficienta renala, diabet zaharat decompensat, pancreatita, insuficienta hepatica, hipotiroidism (cu hipertrigliceridemie) si septicemie. Administrarea de Intralipid la acești pacienți impune monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale trigliceridelor. În cazul pacienților cu antecedente de hipersensibilitate la uleiul de soia, Intralipid va fi administrat cu mare atenție si numai după efectuarea testelor de hipersensibilitate. Intralipid va fi administrat cu precauție la nou-născuți si prematuri cu hiperbilirubinemie, precum si în cazurile în care este suspectata hipertensiunea pulmonara. La nou-născuți, în special la prematuri cu nutriție parenterala pe termen lung, se vor monitoriza: numărul trombocitelor, testele hepatice si concentrația plasmatica a trigliceridelor. în caz ca probele de sânge au fost recoltate înainte ca grăsimile sa se fi eliminat din circulație, anumiți parametri de laborator pot fi afectați de administrarea de Intralipid (bilirubina, lactat dehidrogenaza, saturarea cu oxigen, Hb etc).

La majoritatea pacienților, grăsimile sunt eliminate după un interval de 5-6 ore, după încetarea perfuziei. Sarcina si alăptare: La om a fost raportata administrarea eficienta si sigura de Intralipid în perioada de sarcina. Intralipid nu a fost analizat în cadrul studiilor de reproducere efectuate pe animale.

Reacții adverse:

Perfuzia cu Intralipid poate produce o creștere a temperaturii corporale (incidenta de <3%) si, mai puțin frecvent, tremurături, frisoane si greață /vărsături (incidenta <1%). Alte efecte adverse legate de administrarea de Intralipid au fost raportate foarte rar, mai puțin de un efect advers la un milion de perfuzii. Efecte adverse imediate. Au fost descrise reacții de hipersensibilitate (reacții anafilactice, rash cutanat, urticarie), simptome respiratorii (ex. tahipnee) si efecte circulatorii (ex. hiper-/ hipotensiune). Au mai fost raportate cazuri de hemoliza, reticulocitoza, dureri abdominale, cefalee, oboseala si priapism. Efecte adverse tardive. Au fost înregistrate cazuri de trombocitopenie consecutiva tratamentului de lunga durata cu Intralipid la sugari. A mai fost raportata o creștere tranzitorie a parametrilor hepatici funcționali, consecutiv unei alimentari prelungite pe cale intravenoasa, cu sau fără Intralipid. Diminuarea capacității de eliminare a Intralipidului poate duce la sindromul de supraîncărcare lipidica. Acesta se produce consecutiv supradozării, sau în condițiile administrării medicamentului la ratele de perfuzie recomandate, daca se produce o schimbare brusca în starea clinica a pacientului, ca de exemplu instalarea insuficientei renale sau a unei infecții. Sindromul de supraîncărcare lipidica este caracterizat prin hiperlipidemie, febra, infiltrare lipidica si tulburări la nivelul diferitelor organe si coma. Toate simptomele sunt de regula reversibile daca perfuzia cu Intralipid este sistată.

Compoziție:

Intralipid10% Intralipid20% : ulei de soia 10%, 20% , glicerol anhidru apa injectabila.

Acțiune:

Emulsie lipidica destinata alimentarii pe cale intravenoasa. Intralipid este o emulsie lipidica sterila si apirogenă ce se administrează pe cale intravenoasa în perfuzie. Reprezintă o sursa energetica si de acizi grași esențiali. Intralipid conține ulei de soia purificat emulsifiat si fosfolipide purificate din ou. Uleiul de soia conține un amestec de trigliceride cu acizi grași predominant polinesaturati. Fosfolipidele din ou sunt izolate din gălbenuș. Dimensiunea globulelor lipidice si proprietățile biologice ale Intralipidului sunt similare chilomicronilor.

Administrare:

Dozarea si rata perfuziei cu Intralipid se stabilește în funcție de capacitatea de eliminare a medicamentului. Adulți: Doza maxima recomandata este de 3 g trigliceride/kg-corp/zi. Intralipid poate suplini până la 70% din necesarul energetic, chiar si la pacienții cu cerințe energetice foarte crescute. Rata perfuziei de Intralipid 10% sau 20% nu trebuie sa depășească 500 ml în 5 ore. Nou-născuți si sugari: Dozele recomandate la nou-născuți si sugari sunt de 0,54 g trigliceride/kg/zi. Rata perfuziei nu trebuie sa depășească 0,17 g trigliceride/kg/ora (4 g/kg în 24 de ore). Este de preferat ca în cazul celor născuți prematur si a celor cu greutate mica la naștere, Intralipid sa fie administrat în perfuzie continua pe durata de 24 de ore. Posologia inițială de 0,5 1 g/kg/zi poate fi crescuta cu 0,51 g/kg/zi până la 2 g/kg/zi. Doza poate fi crescuta până la 4 g/kg/zi numai în condițiile monitorizării atente a concentrației plasmatice a TG, a testelor hepatice si gradului de oxigenare a sângelui. Nu se va încerca compensarea dozelor pierdute prin depășirea acestor rate de perfuzie. Carenta de acizi grași esențiali. Pentru a preveni sau corecta carenta de acizi grași esențiali, este necesara furnizarea a 4-8% din potențialul energetic neproteic sub forma de Intralipid, aceasta asigurând cantitățile suficiente de acid linoleic si acid linolenic. În cazurile în care carenta de acizi grași esențiali este asociata cu stresul, cantitatea de Intralipid necesara corectării deficitului poate fi semnificativ crescuta. Intralipid poate fi perfuzat prin aceeași vena centrala sau periferica ca si soluțiile de glucide/aminoacizi, cu ajutorul unui robinet în forma de Y amplasat aproape de locul injecției. Intralipid mai poate fi administrat într-o punga de perfuzie de plastic fără ftalat, ca parte dintr-un amestec ce conține si glucide, aminoacizi, electroliți, vitamine si oligoelemente. Amestecul trebuie sa aibă o stabilitate fizica aprobata conform standardelor Pharmacia & Upjohn. Eliminarea grasimilor: Adulți: Capacitatea de eliminare a grăsimilor trebuie testata la pacienții adulți cărora li se administrează Intralipid pe o durata mai mare de o săptămâna. Aceasta se face prin recoltarea unei probe de sânge înainte de începerea perfuziei. Elementele celulare sanguine sunt separate de plasma prin centrifugare. Daca plasma are un aspect opalescent, perfuzia trebuie amânata. Sensibilitatea acestei metode permite trecerea nedetectata a unei hipertrigliceridemii si, prin urmare, la pacienții la care o toleranta scăzută la grăsimi este probabila, se recomanda determinarea concentrațiilor plasmatice ale trigliceridelor. Eliminarea grăsimilor se monitorizează îndeaproape, în situațiile menționate la capitolul Precauții. Nou-născuți si sugari: Capacitatea nou-născuților si a sugarilor de a elimina grăsimile trebuie verificata în mod regulat. Singura metoda fiabila consta în determinarea nivelului trigliceridelor plasmatice.

Figura 21

4.7 Emulsii perfuzabile

Substanta activa – TRIGLICERIDE CU LANT MEDIU,ulei de soia si excipienti

Denumire Comerciala Internationala – LIPOFUNDIN MCT/LCT

Clasa ATC – Substituenti de sange si solutii perfuzabile

Grupa farmacologica – Solutii pentru alimentatie parenterala

Forma farmaceutica – Emulsie perfuzabila de 10%,20%,flacoane de 100ml,250ml,500ml.

1000 ml emulsie perfuzabilă conțin trigliceride cu lanț mediu (MCT) 100 g, ulei de soia 100 g și excipienți: glicerol, lecitină de ou, oleat de sodiu, a-tocoferol, apă pentru preparate injectabile.

Indicații

Aport caloric incluzând un compus lipidic care poate fi utilizat imediat (MCT).

Administrare de acizi grași esențiali, ca o componentă a nutriției parenterale totale.

Contraindicații

Lipofundin MCT/LCT20% nu trebuie administrat în următoarele cazuri: tulburări severe de coagulare, stări de șoc și colaps, tromboembolie acută, septicemie severă însoțită de acidoză și hipoxie, embolie grasă, fazele acute ale infarctului miocardic și accidentului vascular cerebral, comă cetoacidozică, comă de etiologie necunoscută, diabet zaharat decompensat sau dezechilibru glucidic.

De asemenea, administrarea este contraindicată dacă există acumulare de trigliceride ca urmare a perfuziei:

tulburări ale metabolismului lipidic, afecțiuni hepatice, tulburări ale sistemului reticulo – endotelial, pancreatită necrotico – hemoragică.

Contraindicații generale ale nutriției parenterale:

acidoză de etiologii diferite, tulburări necorectate ale echilibrului hidro-electrolitic (cum sunt deshidratarea hipotonă, hipokaliemia, hiperhidratarea), colestază intrahepatică.

Precauții

Reacțiile de hipersensibilitate la oricare dintre componentele Lipofundin MCT/LCT 20% (de exemplu datorate urmelor de proteine din uleiul de soia sau din lecitina de ou) sunt foarte rare, totuși, acestea nu pot fi excluse total în cazul pacienților sensibilizați. De aceea, administrarea Lipofundin MCT/LCT 20% (sau a emulsiilor lipidice, în general) trebuie efectuată cu deosebită prudență la acești pacienți.

Dacă este necesară administrarea zilnică de lipide în doze mari, se impune monitorizarea trigliceridemiei și, dacă este cazul, a glicemiei, echilibrului electrolitic și acido-bazic după prima zi de perfuzie și apoi la intervale adecvate.

Trebuie monitorizate zilnic echilibrul hidric și/sau greutatea corporală.

Deoarece, modificarea numărului elementelor figurate sanguine poate reprezenta un simptom de supradozaj, se recomandă monitorizarea hemoleucogramei.

Dacă în timpul perfuziei, trigliceridemia depășește 3 mmol/l la adulți și 1,7 mmol/l la copii, debitul perfuziei trebuie redus sau perfuzia trebuie întreruptă. De asemenea, administrarea de lipide trebuie întreruptă dacă există o creștere marcată a glicemiei în timpul perfuzării lipidelor.

Utilizarea emulsiilor lipidice ca unică sursă de calorii poate provoca acidoză metabolică. Administrarea simultană de perfuzii glucidice va preveni apariția acestor complicații. De aceea, perfuziile lipidice trebuie însoțite întotdeauna de perfuzarea unor cantități suficiente de soluții care conțin glucide.

Vitamina E poate influența efectul vitaminei K în sinteza factorilor de coagulare. De aceea, la pacienții tratați cu anticoagulante orale și suspectați cu carență de vitamina K, se recomandă monitorizarea coagulării.

Interacțiuni:

Heparina accentuează lipoliza lipidelor exogene și a celor endogene producând astfel creșterea concentrației plasmatice a acizilor grași liberi. Cu toate acestea, nu se recomandă utilizarea heparinei pentru accelerarea eliminării lipidelor în situații de hipertrigliceridemie, deoarece, în primul rând, eliminarea rapidă a lipidelor nu este asociată cu o creștere echivalentă a metabolizării lipidelor și, în al doilea rând, datorită creșterii concentrației plasmatice a acizilor grași liberi, metaboliții și substanțele medicamentoase vor fi deplasate de pe locurile de legare de albumină. În plus, după administrarea de lungă durată a unor doze mari de heparină, a fost observată o reducere paradoxală a eliminării lipidelor.

Lipofundin MCT/LCT 20% nu trebuie utilizat ca soluție vehicul (de transport) pentru concentratele de electroliți sau pentru alte medicamente; de asemenea, emulsia nu trebuie amestecată fără controlarea anterioară a compatibilității cu alte soluții perfuzabile, deoarece nu mai poate fi garantată stabilitatea emulsiei.

Regimurile combinate trebuie utilizate în cadrul nutriției parenterale numai după ce a fost controlată și garantată compatibilitatea lor farmaceutică.

Trebuie evitată amestecarea Lipofundin MCT/LCT 20% cu soluții injectabile sau soluții perfuzabile care conțin alcool.

Atenționări speciale

Sarcina și alăptarea

Nu a fost evaluată siguranța administrării Lipofundin MCT/LCT 20% în timpul sarcinii și alăptării, dar utilizarea acesteia nu este considerată ca fiind un pericol în aceste cazuri. Cu toate acestea, nu se recomandă utilizarea de medicamente în timpul sarcinii, în special în timpul primului trimestru, cu excepția cazului în care beneficiul terapeutic matern depășește riscul potențial fetal.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu este cazul.

Doze și mod de administrare

Ca regulă, în funcție de necesitățile calorice, se recomandă schemele terapeutice prezentate mai jos.

Adulți și copii de vârstă școlară: 1-2 g lipide/kg și zi, echivalent cu 5-10 ml Lipofundin MCT/LCT 20%/kg și zi.

Nou-născuți: 2-3 (maximum 4) g lipide/kg și zi, echivalent cu 10-15 (până la 20) ml Lipofundin MCT/LCT 20%/kg și zi.

Capacitatea de a elimina trigliceridele și lipidele nu este complet dezvoltată, mai ales în cazul nou-născuților prematuri și hipotrofici, de aceea se recomandă evitarea utilizării dozelor prea mici sau prea mari, iar trigliceridele și acizii grași trebuie monitorizate atent. Nu trebuie să existe hiperlipidemie la sfârșitul intervalului dintre perfuziile zilnice.

Sugari, copii mici și preșcolari: 1-3 g lipide/kg și zi, echivalent cu 5-15 ml Lipofundin MCT/LCT 20%/kg și zi.

Debitul perfuziei

Debitul perfuziei trebuie să fie cât mai mic posibil. Debitul perfuziei în timpul primelor 15 minute nu trebuie să depășească 0,05 – 0,1 g lipide/kg și oră, echivalent cu 0,25 – 0,5 ml emulsie perfuzabilă/kg și oră.

Debitul maxim al perfuziei: până la 0,15 g lipide/kg și oră, echivalent cu 0,75 ml Lipofundin MCT/LCT 20%/kg și oră.

Ca urmare, numărul picăturilor nu trebuie să depășească 0,25 picături/kg și minut.

Aceasta înseamnă că, pentru un pacient de 70 kg, debitul maxim al perfuziei poate fi de aproximativ 50 ml/oră sau 18 picături/minut.

Debitul perfuziei trebuie redus la pacienții malnutriți și la copii.

Se recomandă ca debitul perfuziei să fie ales astfel încât doza zilnică planificată să poată fi administrată în 24 ore sau nu în mai puțin de 16 ore pe zi.

Mod de administrare

Lipofundin MCT/LCT 20% se administrează în perfuzie intravenoasă.

Daca se utilizează truse de perfuzie cu filtre încorporate, acestea trebuie să fie permeabile pentru lipide.

Când emulsiile lipidice trebuie perfuzate simultan cu soluții de aminoacizi și glucide, conexiunea în Y sau by-pass trebuie așezată cât mai aproape posibil de pacient.

Dacă emulsiile lipidice sunt perfuzate simultan cu alte soluții prin conexiuni în Y sau by­pass trebuie avută în vedere compatibilitatea, în special dacă este vorba de soluții vehicul (transportoare) care conțin produse farmaceutice adăugate. Este necesară prudență deosebită în cazul în care soluțiile perfuzate simultan conțin cationi bivalenți (calciu, magneziu).

Se vor perfuza numai emulsii a căror temperatură a atins temperatura camerei!

În general, durata de administrare a Lipofundin MCT/LCT 20%, ca parte a unei nutriții parenterale complete, este de 1 – 2 săptămâni. Dacă nutriția parenterală cu emulsii lipidice este indicată în continuare, Lipofundin MCT/LCT 20% poate fi administrat pe perioade mai lungi numai sub monitorizare adecvată.

Reacții adverse

În cazuri foarte rare, în timpul perfuzării intravenoase de lipide pot să apară reacții acute cum sunt dispnee, cianoză, reacții alergice, hiperlipidemie, hipercoagulabilitate, greață, vărsături, cefalee, înroșirea feței, hipertermie, transpirații, frison, somnolență, dureri de piept și spate. În aceste cazuri, perfuzia trebuie întreruptă. Când simptomele au dispărut și concentrațiile crescute ale trigliceridelor plasmatice (sau turbiditatea lipemică a serului) au revenit la normal, este posibil, în general, să se reia perfuzia cu un debit și/sau doză mai mici. În aceste cazuri, pacienții trebuie atent monitorizați, în special, în fazele inițiale, iar trigliceridemia (turbiditatea serului) trebuie monitorizată la intervale scurte.

În cazul pacienților suspectați de hiperlipidemie a jeun (trigliceridemia >3 mmol/l la adulți și >1,7 mmol/l la copii), acestea trebuie excluse înainte de începerea perfuziei. În prezența hiperlipidemiei a jeun este contraindicată administrarea suplimentară de emulsii lipidice.

Hiperlipidemia (trigliceridemia >3 mmol/l la adulți și >1,7 mmol/l la copii) la 12 ore de la oprirea perfuziei lipidice indică, de asemenea, o tulburare a metabolismului lipidic.

Supradozaj

Sindrom de supraîncărcare

Pot să apară febră, cefalee, dureri abdominale, oboseală, hiperlipidemie, hepatomegalie cu sau fară icter, Splenomegalie, afectarea testelor funcționale hepatice, anemie, trombocitopenie, leucocitopenie, hemoragie și diateză hemoragică, afectarea sau scăderea factorilor de coagulare (așa cum sunt acestea indicate de valorile patologice ale timpului de sângerare, timpului de coagulare, timpului de protrombină etc.).

Tratament: întreruperea imediată a perfuziei. Tratamentul ulterior este stabilit în funcție de simptomele individuale și severitatea lor; în anumite cazuri, pot fi necesare transfuzii cu sânge integral sau componente ale sângelui.

Figura 22

Substanta activa – Aminoacizi, glucoza, lipide si electroliti

Denumiri Comerciale Internationale :

NUTRIFLEX LIPID PERI;

NUTRIFLEX LIPID PLUS;

NUTRFLEX OMEGA PLUS;

NUTRIFLEX OMEGA SPECIAL.

Clasa ATC – Substituenti de sange si solutii perfuzabile

Grupa farmacologica – Solutii pentru alimentatie parenterala

Forma farmaceutica – Emulsie perfuzabila, punga tricamerala de 625ml,1250 ml,1875ml,2500ml.

Indicatii:

Furnizarea necesarului zilnic de energie, acizi grași esențiali, aminoacizi, electroliți și lipide pentru pacienți cu catabolism mediu – sever care necesită nutriției parenterală, atunci când nutriția orală sau enterală nu este posibilă.

Dozare:

Perfuzii intravenoase în vene periferice. Dozele se adaptează în funcție de starea clinică. Aport energetic maxim 40 kcal/kg/corp/zi. Doza maximă zilnică 40ml emulsie. Durata tratamentului nu trebuie să depășească 7 zile.

Contraindicații

Anomalii ale metabolismului aminoacizilor, lipidelor, hiperkaliemie, metabolism instabil, hiperglicemie care nu răspunde la insulină în doze de până la 6 u/ora, acidoză, colestază intrahepatică, IH severă, IR severă, faza acută a infarctului de miocard, evenimente acute trombo-embolice, embolie cu lipide, proteine din soia sau la celelalte hipersensibilități, la nou-născuți, sugari si copii sub 2 ani.

Atenție

Un ritm prea rapid de perfuzare poate determina o supraîncărcare volemica, hiperhidratare și edem pulmonar.

Reacții adverse

Hipertermie, înroșirea bruscă a feței, senzație de frig, frison, pierderea apetitului alimentar, greață, vărsături, deprimare respiratorie, cefalee, dureri ale coloanei vertebrale, oaselor, toracelui și în regiunea lombară, scăderea sau creșterea tensiunii arteriale.

Mai pot apărea: bufeuri, cianoză.

Figura 23

Substanta activa – Combinatii (lipide)

Denumire Comerciala International – OMEGAVEN

Clasa ATC – Substituenti de sange si solutii perfuzabile

Grupa farmacologica – Solutii pentru alimentatie parenterala

Forma farmaceutica – Emulsie perfuzabila, flacoane de 50ml,

Emulsie perfuzabilă 100 ml conțin:

ulei de pește înalt rafinat 10,0g

fosfatide purificate din ou 1,2g

glicerol 2,5g

Indicații

Nutriție parenterală ca aport exogen de acizi grași cu lanț lung omega 3 când alimentația orală sau enterală este imposibilă, insuficientă sau contraindicată.

Dozare

Doza zilnică 1-2 ml / kg / zi. Viteza maximă de perfuzare 0,5 ml/kg/ora.

Contraindicații

Hipersensibilitate, tulburări ale metabolismului lipidic, boli hemoragice severe, diabet zaharat, șoc, infarct miocardic recent, accident vascular cerebral, embolism, stare comatoasă nedefinită.

Atenție

Monitorizarea zilnică a nivelului trigliceridelor.

Reacții adverse

Prelungirea timpului de sângerare, inhibare, agregării plachetare, hipertermie, frisoane, cianoză, scăderea apetitului, greață, vărsături, dispnee, cefalee, dureri toracice, dureri lombare, osoase.

Figura 24

Substanta activa – Glucoza, aminoacizi, lipide, carbohidrati.

Denumire Comerciala Internationala – KABIVEN

Clasa ATC – Substituenti de sange si solutii perfuzabile

Grupa farmacologica – Solutii pentru alimentatie parenterala

Forma farmaceutica – Emulsie perfuzabila, sac tricompartimentat de 1540ml, 2053 ml.

Solutie de glucoza 19%: solutie limpede, aproape incolora

Solutie de aminoacizi si electroliti: solutie limpede, incolora pana la slab galbuie, practic fara particule vizibile

Emulsie lipidica: emulsie omogena, de culoare alba

Emulsie finala obtinuta prin omogenizarea continutului celor 3 camere ale sacului tricompartimentat: emulsie de culoare alba

Kabiven este disponibil intr-un sac tricompartimentat si o punga exterioara. Un absorbant pentru oxigen este plasat intre sacul interior si punga exterioara. Sacul interior este separat in trei compartimente prin septuri permeabile. Cele trei compartimente contin glucoza, solutie de aminoacizi, respectiv, emulsie lipidica.

Indicații

Nutriție parenterală la adulți și copii cu vârstă peste 2 ani atunci când alimentația orală sau enterală este imposibilă, insuficientă sau contraindicată.

Dozare

Doza și viteza de perfuzare se stabilește individual. La copii cu vârsta de peste 10 ani se recomandă aceeași dozare ca la adulți.

Contraindicații

Copii sub 2 ani. Hipersensibilitate cunoscută la ouă, proteine de soia, hiperlipemie severă, IH severă, tulburări congenitale ale metabolismului proteic, IR severă dacă hemofiltrarea sau dializa nu sunt posibile, șoc acut, hiperglicemie când sunt necesare mai mult de 6 UI insulină/ora. Contraindicațiile generale ale perfuzării.

Atenție

Monitorizarea capacității de eliminare a lipidelor. Prudență în timpul sarcinii și a alăptării.

Reacții adverse

Componența lipidică ce poate provoca hipertermie, tremor, frisoane, greață, vărsături. Creșteri temporale ale enzimelor hepatice. La administrarea în vene periferice există riscul de tromboflebite. Alte efecte extrem de rare hipersensibilitate, tahipnee, hemoliză, reticuloză, dureri abdominale, cefalee, oboseală, sindromul supraîncarcării grase. Toate simptomele sunt de obicei reversibile la întreruperea perfuziei.

4.8 Emulsii orale

Denumire Comerciala Internationala – ESPUMISAN

Substanta activa – Simethiconum

Clasa ATC – Medicamente pentru tulburari functionale gastrointestinale

Grupa farmacologica – Alte medicamente pentru tulburari functionale intestinale

Forma farmaceutica – emulsie,picaturi orale

Farmacocinetica: nu se absoarbe oral,este excretat prin scaun.

Farmacodinamica: antiflatulent prin scaderea tensiunii superficiale a bulelor de gaze din intestin. Diminua sau inlatura gazele aflate in exces in intestin.

Prezentare: flacon cu 30 ml emulsie si dozator

Indicatii:

meteorism,flatulenta,aerofagie.

inaintea examenelor in scop diagnostic in zona abdominala

dupa interventii chirurgicale

colica abdominala la sugari

Compoziție: Un mililitru emulsie orala 20 picături conține 40 mg simecontina si excipienți.

Mod de administrare: Sugari doza uzuala zilnica 1 ml emulsie orala.

Se administrează cu biberonul sau lingurița înainte de masă. Copii 1- 6 ani 1 ml soluție de 3 / 5 ori pe zi. Adulți 1 2 ml soluție 20 40 picături de 3 / 5 ori pe zi.

Figura 25

4.9 Emulsii cosmetice

Avene

Avene solare este o emulsie foto-protecție SPF 50+.

Se adresează în special persoanelor cu piele hipersensibilă foarte deschisă la culoare (blonde, roșcate) și în mod general persoanelor expuse un timp foarte îndelungat la soare.

Bogat în apă termală de Avene, cu proprietăți calmante și anti-iritante crema este perfect tolerată de pielea sensibilă.

Mod de administrare: se aplică uniform pe piele înainte de orice expunere la soare.

Oferă protecție ultra-ridicată pielii sensibile, normale sau mixte.

Avene cold cream este o emulsie de corp pentru piele sensibilă uscată și foarte uscată.

Are proprietăți emoliente și protectoare datorită Cold Cream-ului și texturii sale fluide; hidratează rapid pielea și lasă senzație de confort.

Emolientă și non-grasă, această emulsie de corp se folosește zilnic, după baie.

Avene este o emulsie fluidă echilibrată pentru ten normal sau mixt

Indicații: produs de îngrijire zilnică cu textură fluidă și rapid absorbită în piele.

Asigură echilibru și protecție împotriva agresiunilor zilnice, având în compoziție un conținut mare de apă termală de Avene (74%), agenți hidratanți și un filtru solar.

Mod de folosire: se aplică dimineața și/sau seara pe fața și gâtul în prealabil curățate.

Figura 26

Emulsie apidermin

Laptisorul de matca, este una dintre cele mai puternice substante anti-imbatranire naturale. Laptisorul de matca actioneaza la nivel celular, dupa aplicarea lui pielea devenind catifelata. Substanta activa, “laptisorul de matca”, protejeaza pielea impotriva deshidratarii, fiind in acelasi timp un puternic anti-inflamator. Emulsia Apidermin este o emulsie puternic hidratanta cu actiune antirid ce stimuleaza si hraneste pielea, putand fi folosita atat ca demachiant inaintea lotiunii Apidermin dar ca si ca emulsie hranitoare.

Ingrediente: Aqua, Paraffin Oil, Lanolin, Beeswax, Cetyl Alcohol, Sodium Tetraborate, Royal Jelly, Perfume.

Figura 27

Emulsie Galbenele

Emulsia Gălbenele reprezintă un produs cosmetic nutritiv pentru îngrijirea tenului sensibil, posedă efect hidratant, protector, previne iritațiile și calmează tenul.

Componenții activi ai emulsiei sunt: extractul de gălbenele, uleiul de floarea-soarelui, vitamina E, alantoina, bisabololul, agenții emolienți și de hidratare.

Acțiunea curativă a extractului de gălbenele este condiționată de prezența carotinoidelor, fitoncidelor, uleiului eteric, acizilor malic și salicilic, cleiului vegetal, substanțelor proteice, saponinelor triterpenice, mucilagiului și vita-
minei C.

Extractul de gălbenele stimulează metabolismul celular, previne formarea radicalilor liberi, protejează celula de distrugere precoce, are acțiune antiinflamatoare, cicatrizantă, bactericidă. Este un filtru natural împotriva razelor ultraviolete, protejând tenul de arsurile solare și tratându-le pe cele deja existente.

Migdalul dulce este bogat în uleiuri grase nesicative și enzima emulsină, vitamina B2, substanțe proteice și tanante, zahăr și  clei vegetal. El este un bun remediu nutritiv, hidratant, emolient pentru ten, accelerând procesul de cicatrizare a micilor fisuri și excoriații și protejând tenul de acțiunea nefavorabilă a mediului.

Uleiul de floarea-soarelui este bogat în acid oleic și acid linolic (vitaminele F), manifestă proprietăți de hidratare, regenerare, netezire a tenului. Vitamina E din compoziția uleiului, suplimentată cu acetat de tocoferil (forma activă a vitaminei E), având proprietate antioxidantă pronunțată, stimulează procesele metabolice tisulare pe seama intensificării respirației celulare, activează vitamina A. Ea este un component prețios pentru piele, stabilizează starea celulelor și concomitent protejează tenul de acțiunea dăunătoare a razelor ultraviolete și previne deshidratarea acestuia. Prezintă însușiri de hidratare și imprimă epidermei elasticitate.

Substanța naturală alantoina are proprietăți emoliente și hidratante, stimulează procesul de cicatrizare a plăgilor și regenerare a celulelor epidermei. Aceasta acționează benefic asupra tenului în condițiile agresiunii sporite a mediului (vânt, soare, variații termice și de umiditate, condiții de mare altitudine etc.).

Bisabololul(extras din uleiul eteric de mușețel) are proprietăți antibacteriene, antiinflamatoare și calmante, înlătură iritațiile și inflamațiile.

Dimeticonul se referă la siliconi, el nu provoacă iritații și alergii, formează bariera de protecție a pielii, evită pierderea transdermală a lichidului, manifestă proprietăți avansate de condiționare și emoliere. El potențează acțiunea componenților cosmetici activi ai emulsiei asupra pielii, ea devine mult mai elastică.

Parafina lichidă este o substanță emolientă și hidratantă ce ameliorează fermitatea tegumentelor și elasticitatea cutanată. Înlătură senzația neplăcută de uscăciune și extindere a pielii, o protejează de acțiunea dăunătoare a mediului și a produselor chimice.

Emulsia Gălbenele protejează într-un mod natural tenul de acțiunea razelor ultraviolete. În virtutea celor menționate, este eficientă aplicarea emulsiei înainte și după expunerea solară puternică (la plajă etc.) – evită arsurile, hidratează și hrănește pielea deshidratată de razele solare, aceasta devenind gingașă și catifelată.

Emulsia Gălbenele asigură protejarea excelentă a pielii de acțiunea dăunătoare a factorilor de mediu, previne și elimină reacțiile alergice. Tenul uscat este transformat rapid în unul catifelat, împrospătat, mătăsos și gingaș, stabilizează stratul protector acid al epidermei, reglează echilibrul hidric și cel lipidic. Revigorează și hidratează tenul flasc, îl face elastic, contribuie la regenerarea celulară pe seama formării unor celule noi.

Domenii de aplicare:

hidratarea pielii deshidratate și sensibile a corpului– cantitatea necesară de emulsie se aplică pe pielea curată

eliminarea iritațiilor și inflamațiilor cutanate– emulsia se aplică în strat subțire pe zona afectată

regenerarea (cicatrizarea) tegumentelor în urma arsurilor și degerăturilor  – emulsia se aplică în strat subțire pe zona afectată

varice (eficientă în combinație cu Crema pentru VENE  VIVASAN)– se aplică regulat pe zonele afectate

întreținerea pielii corpului– emulsia se aplică pe piele după duș sau baie

înainte și după expunerea solară– emulsia se aplică pe toate zonele deschise ale corpului.

Substanțe active: extract de gălbenele, ulei de migdal dulce, acetat de tocoferil, bisabolol, alantoină, dimeticon, parafină lichidă, limonen, linalool,citronelol, geraniol.

Figura 28

Emulsia antivergeturi Me & Mom

Emulsia antivergeturi Me & Mom de la Cosmetic Plant favorizeaza circulatia sanguina si stimuleaza regenerarea celulara. Vitaminele A, E si pantenolul hranesc si hidrateaza tegumentul. Elastina si colagenul, alaturi de extractele de galbenele, musetel si patlagina, sporesc elasticitatea epidermei, riscul aparitiei vergeturilor fiind semnificativ diminuat.

Mod de utilizare: Se aplica inca din primele luni de sarcina, de 2 ori/zi, pe pielea curata a abdomenului, feselor, soldurilor si sanilor. Se maseaza usor pana la absorbtia completa. Este indicat a se utiliza inca 2-3 luni dupa nasterea bebelusului.

Continut: 200 ml.

Figura 29

Emulsia pentru baie Emolium

General: Emulsia pentru baie Emolium este un produs emolient modern recomandat pentru băi dermatologice pentru copii și adulți cu piele foarte uscată, precum și în afecțiuni asociate cu uscarea pielii: dermatita atopică, ihtioza, psoriazis, eczemă, lichen plan. Datorită formulei bogate, fără conținut de apă, reconstruiește stratul hidrolipidic al pielii și asigură elementele nutritive și lipidele. Regenerează pielea și elimină senzația de uscăciune și pruritul. Formează la suprafața pielii o ocluzie lipidică activă, cu acțiune bidirecțională: asigură substanțele care ajută la reținerea apei în profunzimea pielii și protejează împotriva pierderii de apă și a acțiunii factorilor externi. Formula hipoalergenică a Emulsiei pentru baie a apărut în colaborare cu medicii dermatologi. Poate fi utilizată pentru copii și sugari.
Volum: 200 ml și 400 ml
Emulsia pentru baie Emolium a obținut avizul pozitiv al Institutului Mamei și Copilului din Polonia. 

Proprietati: are acțiune nutritivă și de gresare a pielii elimină senzația de uscăciune, de strângere și pruritul reține apa în piele limitează pierderea transepidermică de apă are proprietăți de spălare nu conține coloranți și parfum este hipoalergenică
Emulsia pentru baie Emolium are avizul pozitiv al Institutului Mamei și Copilului din Polonia.
Poate fi utilizată pentru îngrijirea pielii copiilor și bebelușilor cu vârsta peste 1 lună.

Indicații:

Asigurarea elementelor nutritive și igiena zilnică a pielii:atopice în alte afecțiuni asociate cu uscarea pielii (ihtioza, psoriazis, eczemă, lichen plan) foarte uscate, aspre și crăpate iritate, cu prurit.

Utilizare:

Baia pentru adulți: În cazul în care nu există altă recomandare din partea medicului: adăugați în cada umplută până la jumătate 30 ml de produs (1 măsură). Baia ar trebui să dureze aproximativ 15 minute. Apoi tamponați cu delicatețe cu un prosop, fără a șterge prin frecare.

Baia pentru copii și nou-născuți: În cazul în care nu există altă recomandare din partea medicului: în cădița umplută cu apă adăugați 15 ml de produs (1/2 măsură). Baia ar trebui să dureze în jur de 15 minute. Apoi tamponați cu delicatețe cu un prosop, fără a șterge prin frecare.

Ingrediente active:

Ulei de macadamia
Ulei obținut din nuci de Macadamia ternifolia, bogat în fitosteroli și lecitină. Rezistent la autooxidare. Gresează, înmoaie și elasticizează pielea. Calmează iritațiile și netezește pielea aspră, uscată excesiv. Asigură acizi grași nesaturați și fosfolipide.

Ulei de parafină
Parafină lichidă, un amestec de hidrocarburi saturate solide. Are acțiune ocluzivă: formează un strat de protecție la suprafața pielii, prevenind pierderea de apă. Înmoaie, hidratează și netezește epiderma.

Unt de shea
Obținut din semințele arborelui Magnifolia. Are proprietăți calmante, gresând și netezind pielea. Protejează și întărește cimentul intercelular și stratul hidrolipidic al pielii. Stimulează metabolismul celular. Stimulează metabolismul celular și întărește circulația capilară locală. Protejează eficient împotriva acțiunii factorilor externi și calmează iritațiile pielii.

Ulei de avocado
Întărește pe termen lung și reconstruiește structura lipidică naturală a stratului cornos al epidermei. Completează deficitul de lipide existente în mod natural în piele, precum trigliceridele și acizii grași nesaturați. Gresează și regenerează epiderma deteriorată.

Trigliceride de acid capric și caprilic (4%)
Completează deficitul de lipide din cimentul intercelular, gresează pielea și limitează pierderea transepidermică de apă. Diminuează riscul de penetrare a factorilor externi dăunători în interiorul pielii.

Trigliceride din ulei de porumb
Obținut din ulei presat la rece din semințe de porumb. Au o structură similară cu strcutura prostaglandinelor. Datorită conținutului de acid linoleic întăresc bariera hidrolipidică a epidermei, gresează pielea și limitează pierderea transepidermică de apă (TEWL). Îmbunătățesc elasticitatea pielii. Datorită lor, pielea este mai puțin predispusă la apariția leziunilor inflamatorii. Au proprietăți antiprurit și antiiritante. 

Figura 30

4.10 Emulsii cu produse apicole

(A.Popovici si E.Gafitanu)

Lotiuni – emulsii U/A

Rp/ Apilarnil gta 5,00

Alcool cetilic gta 3,50

Glicerol gta 7,50

Lauril sulfat de sodiu gta 2,00

Ulei de floarea soarelui neutralizant gta 15,00

Apa distilata q.s.a.d. gta100,00

M.f emulsie

DS. Extern

Preparare: Se disperseaza apilarnilul in solutia apoasa alaturi de lauril sulfat de sodiu. Separat se topesc pe baia de apa excipientii si se adauga solutia apoasa incalzita la 50-55 C treptat in baza de unguent.

Indicatii: emolient si calmant.

Rp/Apilarnil gta 5,00

Alcool cetilic gta 3,50

Lauril sulfat de sodiu gta 2,00

Sorbitol 60% gta 7,50

Ulei de floarea soarelui neutralizant gta 15,00

Apa distilata q.s.a.d. gta 100,00

M.f.emulsie

D.S.Ext.

Preparare: Se dizolva lauril sulfatul de sodiu in apa, apoi se adauga apilarnilul si solutia de sorbitol. Amestecul se adauga incalzit la 60 C treptat peste excipientii topiti.Se amesteca pana la racire.

Indicatii : actiune calmanta, antiinflamatoare si decongestionanta.

Lotiuni – emulsii A/U

Rp/Apilarnil gta 5,00

Alcool cetilic gta 5,00

Ceara alba gta 5,00

Lanolina gta 5,00

Ulei de floarea soarelui gta 25,00

Ulei de cacao gta 30,00

Apa distilata q.s.a.d. gta 100,00

M.f.emulsie

D.S.Ext.

Preparare: Apilarnilul se disperseaza in apa distilata, se topesc excipientii pe baia de apa la 60-70 C si se adauga solutia apoasa treptat amestecand pana la racire.

Indicatii: Se aplica in afectiuni dermatologice pentru pielea uscata.

Rp/ Apilarnil gta 5,00

Alcool cetilic gta 4,00

Colesterol gma 1,00

Lanolina gta 5,00

Ulei de parafina gta 50,00

Apa distilata q.s.a.d. gta 100,00

M.f.emulsie

D.S.Ext.

Preparare: Se disperseaza apilarnilul in apa si se hidrateaza baza de unguent topita in prealabil. Se amesteca pana la racire.

Indicatii: antiinflamator, decongestionant.

Rp/Apilarnil gta 5,00

Alcool cetilic gta 2,00

Span 80 gta 4,3

Tween 80 gma 0,80

Ulei de parafina gta 20,00

Ulei de floarea soareluigta gta 20,00

Vaselina gma 1,00

Apa distilata q.s.a.d. gta 100,00

M.f.emulsie

D.S.Ext.

Preparare: Se disperseaza in apa apilarnilul si se adauga tween 80. Separat se topesc excipientii grasi la 70-75 C. Se adauga treptat solutia apoasa incalzita la aceeasi temperatura. Se emulsioneaza si se amesteca pana la racire.

Indicatii: emulsie lavabila cu actiune cicatrizanta, emolienta, decongestionanta. Are efect nutritiv si stimulent ,degreseaza epiderma, indepartand impuritatile si mentine supletea si prospetimea.

CONCLUZII

Emulsiile sunt preparate care dau posibilitatea administrării unor substanțe medicamentoase într-o formă accesibilă pentru bolnavi.

Emulsiile sunt preparate, lichide moi sau solide, eterogene, constituite din două faze nemiscibile, dintre care una este dispersată în cealaltă.

În funcție de repartizarea celor două faze, emulsiile sunt:

1. Ulei în apă (U/A), folosite pentru uz intern. Maschează gustul dezagreabil al medicamentelor uleioase și sunt avantajoase, deoarece contribuie la absorbția grăsimilor prin pereții intestinului.

2. Apă în ulei (A/U). Uleiurile emulsionate sunt folosite și sub formă de soluții injectabile sau ca produse de contrast în diagnosticul radiologic al funcțiilor unor organe ca plămâni, căi biliare și rinichi.

Emulsiile A/O sunt folosite mai ales pentru uzul extern. Majoritatea emulsiilor conțin pe lângă cele două faze și emulgatori care contribuie la stabilizarea emulsiilor, prin reducerea tensiunii superficiale și prin formarea unor pelicule în jurul globulelor dispersate.

Emulgatorii sunt sintetici (săpunuri alcaline), naturali, de origine animală sau vegetală (guma arabică, guma tragacantă, agar-agar, extract de malț, lanolină, pectină), solizi (bentonită, cărbune).

BIBLIOGRAFIE

1. Fiica Comelia: „Tehnica farmaceutică pentru cadre medii” , Ed. Medicală, București, 1977.

2. Leucuța Sorin E.: „Tehnologie farmaceutică industrială", Ed. Dacia, București, 2001.

3. Stănescu V.: „Tehnică farmaceutică", Ed. Medicală, București,

4. Agenda Medicală – Ed. Medicală, 2009.

5. Farmacopeea Română, ediția a X-a.

6. Memo Med, editia 19, 2013

7.Conf. Dr. Adriana Popovici : „Preparate farmaceutice-Ed. Medicala. Bucuresti 1987.

BIBLIOGRAFIE

1. Fiica Comelia: „Tehnica farmaceutică pentru cadre medii” , Ed. Medicală, București, 1977.

2. Leucuța Sorin E.: „Tehnologie farmaceutică industrială", Ed. Dacia, București, 2001.

3. Stănescu V.: „Tehnică farmaceutică", Ed. Medicală, București,

4. Agenda Medicală – Ed. Medicală, 2009.

5. Farmacopeea Română, ediția a X-a.

6. Memo Med, editia 19, 2013

7.Conf. Dr. Adriana Popovici : „Preparate farmaceutice-Ed. Medicala. Bucuresti 1987.