Capitolul Iii Studiu De Caz.docx [618081]
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ EDUCA
Ț
IA RELIGIOASĂ A TINERILOR ÎN
PROTOPOIAPTUL BECLEAN
I.
Introducere
II.
Generalită
ț
i despre Protopopiatul Beclean
III.
Activitatea Bisericii Ortodoxe la nivelul ora
ș
ului Beclean
IV.
Activitatea Bisericii Ortodoxe din mediul rural
V.
Interpretarea chestionarelor
VI.
Activitatea Bisericii Greco-Catolice
ș
i Neoprotestante
VII.
Nevoile Protopopiatului Beclean
I.
INTRODUCERE
Tineri pentru biserică- o prioritate
Tendin
ț
ele
tot
mai
acute
de
secularizare
se
strecoară
printre
porii
întregii
societă
ț
i,
în
special
în
rândul
genera
ț
iei
tinere,
unde
cauzează
o
criză
morală
ș
i
spirituală
din
ce
în
ce
mai
accentuată.
Se
resimte
astfel
o
reală
nevoie
de
lucrare
misionară
cu
tinerii,
dar
ș
i
cu
copiii,
schimbarea
începând
încă
de
la
cei
mai
mici.
În
ultimii
ani
s-a
dorit
implicarea
bisericii
în
procesul
de
educa
ț
ie
ș
i
modelare
a
sufletelor
tinere,
dat
fiind
faptul
că
adolescen
ț
a
este
vârsta
marilor
căutări
ș
i
afirmăr i,
iar
mediul
ne
este
tot
mai
ostil.
Evolu
ț
ia
tehnologică,
via
ț
a
virtuală
tot
mai
acută,
lipsa
de
îndrumare
ș
i
sprijin
au
dus
treptat
la
îndepărtarea
tinerilor
de
biserică,
dar
ș
i schimbarea statutul ui familiei.
Făcând
o
analiză
în
rândul
tinerilor
am
descoperit
anumite
situa
ț
ii
problematice
cu
care se confruntă ace
ș
tia în perioada adolescen
ț
ei:
●
lipsa
de
control
asupra
vie
ț
ii
virtuale,
petrecând
tot
mai
mult
timp
în
mediul
online,
deseori fără supraveghere parentală;
●
lipsa de implicare a părin
ț
ilor în îndrumarea tinerilor;
●
timpul calitativ, nu neapărat cantitativ, petrecut cu părin
ț
ii fiind tot mai scăzut;
●
lipsa unor activită
ț
i constructive de petrecere a timpului liber;
II.
Generalită
ț
i despre Protopopiatul Beclean
Am
ales
pentru
studiul
de
caz
Protopopiatul
Beclean
,
un
protopopiat
activ
din
punctul
de
vedere
al
catehizării
tinerilor,
un
protopopiat
în
care
preo
ț
ii,
pe
lângă
misiunea
lor
spirituală,
se
dedică
educării
tinerilor
ș
i
copiilor.
Protopopiatul
Beclean
se
situează
în
jude
ț
ul
Bistri
ț
a-Năsăud
ș
i
reune
ș
te
un
număr
de
66
de
parohii
ș
i
trei
capele
.
Părintele
Protopop
1
2
actual al Protopopiatului Beclean este Părintele Vicen
ț
iu Doru Zinveliu.
La
nivelul
ora
ș
ului
Beclean,
din
punct
de
vedere
spiritual,
numărul
total
de
locuitori
ai
localită
ț
ii
este
de
10.40 4
locuitori
dintre
care
71,3%
Ortodoc
ș
i,
13,9%
Reforma
ț
i,
6,8%
Penticostali,
1,6%
Romano-Catolici,
1,4%
Adventi
ș
ti,
1,3%
Bapti
ș
ti,
0,3%
Greco-Catolici,
0,8%
alte
confesiuni.
Din
totalul
de
100%,
60%
dintre
ortodoc
ș
i
merg
duminica
la
Sfânta
3
Liturghie.
Între
culte
există
o
oarecare
rela
ț
ie
de
colaborare,
căutându-se
prilejul
de
a
conlucra
în
diferite
ac
ț
iuni,
dar
ș
i
de
tensiune,
celelalte
culte
dispunân d
de
un
număr
generos
de
loca
ș
uri
de
cult.
Periodic ,
reprezentan
ț
ii
cultelor
organizează
rugăciune
ecumenică
ș
i
întâlniri
care
au
ca
scop
rezolvarea
diferitelor
probleme
care
afectează
la
nivel
de
localitate.
În
cadrul
comunită
ț
ii,
Biserica
Ortodoxă
se
afirmă
prin
numeroasele
activită
ț
i
culturale
ș
i
sociale
pe
toate
planurile
(Centrul
Misionar,
Asocia
ț
ia
Tinerilor
Cre
ș
tin
Ortodoc
ș
i,
Asocia
ț
ia
Părin
ț
i
pentru
Ora
de
Religie,
Asocia
ț
ia
,,Un
Dar
mic
pentru
o
bucurie
Mare”
etc.).
Activită
ț
ile
Bisericii
Ortodoxe
au
loc
în
cadrul
bisericii,
în
Centrul
Misionar
Social
Clutural,
cât
ș
i
în
colaborare
cu
ș
coala,
casa
de
cultură
sau
alte
asocia
ț
ii
din
Beclean..
Celelalte
culte
î
ș
i
desfă
ș
oară
activitatea
tot
în
cadrul
loca
ș
urilor.
În
cadrul
parohiei
există
diferite
asocia
ț
ii
care
dinamizează
via
ț
a
copiilo r
ș
i
tinerilor
din
parohie
cu
diferite
ateliere
de
lucru
(lucru
manual,
quilling),
cursuri
de
pian
ș
i
chitară,
seri
duhovnice
ș
ti,
tabere
parohiale,
zile
de
activitate.
1
Parohii:
Agrie
ș
.
Agri
ș
ul,
Beclean
I,
Beclean
II,
Beclean
III,
Beclean
IV,
Beudiu,
Borleasa,
Brani
ș
tea,
Breaza,
Bude
ș
ti,
Bude
ș
ti
Fâna
ț
e,
Biserica
Centrului
Pentru
Persoane
cu
Handicap
ș
i
Persoane
Vârstn ice
Nu
ș
eni,
Căiau
Mare,
Căianu
Mic,
Che
ț
iu,
Chiochi
ș
,
Chirale
ș
,
Ciceu-Criste
ș
ti,
Ciceu
Giurge
ș
ti,
Ciceu
Hă
ș
ma
ș
.
Ciceu
Mihăie
ș
ti,
Ciceu
Poieni,
Cociu,
Coldău,
Corabia,
Corvine
ș
ti,
Dobricel,
Dumbrăveni,
Dumbrăvi
ț
a,
Enciu,
Feleac,
Figa,
Hălm ăsău,
Ili
ș
ua,
Jimbor,
Lele
ș
ti,
Malin,
Mălu
ț
,
Manic,
Matei,
Mice
ș
tii
de
Câmpie,
Moli
ș
et,
Negrile
ș
ti,
Nu
ș
eni,
Reteag
I,
Reteag
II,
Sângeorgzu
Nou,
Sânicoară,
Sânmihaiul
de
Câmpie,
Ș
ieu
Cristur,
Ș
ieu
Odorhei,
Ș
ieu
Sfântu,
Ș
intereag,
Ș
irioara,
Sîta,
Spermezeu,
Stupini,
Ț
ag
ș
or,
Ț
agu,
Târli
ș
ua,
Ț
entea, Uriu, Verme
ș
, Visuia, Zoreni.
2
Capele:
Capela ,,Sf. Stelian” a Centrului Pentru Protec
ț
ia Copilului Beclean, Capela S pitalului Oră
ș
enesc Beclean.
3
Informa
ț
iile
cu
privire
la
procentul
care
vizează
cultele
din
localitate
este
unul
aprox imativ
corect
(98%),
informa
ț
iile
fiind
preluate din datele oficiale transmise de primărie pe site-ul
http://www.primariabeclean.ro
Acestea
trezesc
ș
i
în
adul
ț
i
un
spirit
civic,
implicându-se
ca
voluntari
în
realizarea
activită
ț
ilor.
III.
Activitatea Bisericii Ortodoxe la nivelul ora
ș
ului Beclean
Protopopiatul
Beclean
ocârmuie
ș
te
un
centru
misionar,
Centrul
Misionar
Social
Cultural
,,Sfântul
Apostol
Andrei”
din
Beclean
,
în
Parohia
II
cu
acela
ș
i
hram.
Acest
Centru
Misionar
î
ș
i
are
sediul
la
demisolul
bisericii
ș
i
se
ocupă
de
activită
ț
i
socio-educative
la
nivelul
întregului
protopopiat,
în
special
în
ora
ș
ul
Beclean.
Centrul
beneficiază
de
o
bibliotecă,
un
mic
muzeu
etnografic,
o
sală
multimedia
ș
i
numeroase
birouri
de
activitate.
Totodată,
aici
î
ș
i
desfă
ș
oară
activitatea
ș
i
o
trupă
locală
de
muzică
folk,
Big
City,
membrii
acestei
trupe
fiind
tineri
implica
ț
i
în
activit ă
ț
i
de
voluntariat
în
protopopiat.
De
asemenea,
acest
centru
are
un
program
de
activitate
săptămânal,
fiind
deschis
în
permanen
ț
ă
pentru
tineri
ș
i
copii
care
vor
să
î
ș
i petreacă timpul liber c alitativ, într-un mediu prietenos.
Ceea
ce
face
ca
acest
centru
să
fie
atât
de
apreciat
la
nivel
de
ora
ș
,
este
implicarea
oamenilor
de
bine
în
organizarea
ș
i
sus
ț
inerea
tuturor
activită
ț
ilor
ce
au
loc.
De
la
activită
ț
i
săptămânale,
la
activită
ț
i
de
strângere
de
fonduri,
toate
acestea
contribuind
la
omogenizarea
ș
i
închegarea unei comunită
ț
i cu un scop comun: dezvoltarea armonioasă
ș
i comuniunea.
Pe
lângă
aceste
activită
ț
i
care
se
desfă
ș
oară
deja
de
cinci
ani,
recent
s-au
mai
adăugat
programe
pentru
copii
ș
i
tineri
precum
Arta
Cubului
Rubik,
iar
atelierul
de
Quilling
ș
i-a
extins
domeniul
de
activitate
într-un
Atelier
HandMade.
Recent,
Centrul
Misionar
a
venit
în
ajutorul
tinerilor
cu
diferite
ore
de
curs
suplimentar,
ajutându-i
pe
cei
care
întâmpină
dificultă
ț
i
sau
care sunt dornici de performan
ț
ă (limba engleză, matematică, franceză).
Un
lucru
cu
adevărat
fascinant
pentru
toate
aceste
activită
ț
i
este
numărul
mare
de
voluntari
implica
ț
i
în
aceste
programe,
în
special
numărul
tinerilor
care
doresc
să
se
implice
în
coordonarea
unor
activită
ț
i
pentru
copii.
Acest
lucru
denotă
faptul
că
tinerii
doresc
să
participe activ în educarea
ș
i îndrumarea celor mici.
Pe
lângă
aceste
activită
ț
i
ce
se
desfă
ș
oară
săptămânal,
Centrul
Misionar
se
ocupă
de
anumite
activită
ț
i
period ice
sau
ocazionale
la
nivelul
întregului
ora
ș
sau
protopopiat.
O
activitate
renumită,
devenită
deja
tradi
ț
ie,
este
concertul
de
colinde,
ce
are
loc
în
timpul
Postului
Na
ș
terii
Domnu lui.
Concertul
,,Cete
de
îngeri
coboară”,
ajuns
deja
la
a
ș
asea
edi
ț
ie,
reune
ș
te cete de colindăto ri din întreg protopopiatul.
4
4
Afi
ș
ul con
ț
ine programul săptămânal ce se desfă
ș
oară la Centrul Misionar Social Cult ural ,,Sfântul Apostol Andrei”.
Pogramul este preluat de pe pagina de Facebook a Centrului:
https://www.facebook.com/cmscBeclean/
(accesat la data de 10
mai 2017, ora 21:30)
5
5
Afi
ș
ul con
ț
ine programul săptămânal ce se desfă
ș
oară la Centrul Misionar Social Cultural ,,Sfântul Aposto l Andrei”.
Pogramul este preluat de pe pagina de Facebook a Centrului:
https://www.facebook.com/cmscBeclean/
(accesat la data de 23
aprilie 2019, ora 11:52)
Asocia
ț
ia
Tinerilor
Cre
ș
tini
Ortodoc
ș
i
(ATCOR)
din
Protopopiatul
Beclean
se
bucură
de
numeroase
grupuri
parohiale
aproape
în
toate
parohiile
din
Beclean.
Un
astfel
de
grup
este
ș
i
cel
din
Parohia
,,Bunavestire”,
un
grup
de
tineri
în
mijlocul
cărora
se
află
părintele
paroh.
Grupul
este
unul
mai
restrâns,
în
jur
de
10-15
persoane
aflate
la
vârsta
adolescen
ț
ei,
o
parte
dintre
ei
fiind
ș
i
membrii
corului
bisericii.
Majoritatea
provin
din
familii
simple,
unele
chiar
modeste.
Adolescen
ț
ii
nu
au
probleme
deosebite
de
comportament
sau
disciplină,
poate
ceva
mai
pregnant
în
unu-două
cazuri,
dar
acestea
se
manifestă
pe
fondul
unor
probleme
familiale
(monoparentale,
părin
ț
i
pleca
ț
i
în
străinătate
sau
copii
singuri
la
părin
ț
i).
Grupul
se
reune
ș
te
de
regulă
miercuri
seara,
după
vecernie
(prezen
ț
a
nefiind
constantă)
ș
i
se
abordeaz ă
subiecte
de
discu
ț
ii
alese
de
tineri.
Un
dezavantaj
pentru
buna
func
ț
ionare
a
acestui
grup
este
faptul
că
de
multe
ori
adolescen
ț
ii
au
un
program
încărcat
la
ș
coală
sau
chiar
părinte le
este
prins
cu
alte
probleme
administrative,
dat
fiind
faptul
că
biserica se află în renovare.
Catehizarea
tinerilor
ar
trebui
să
se
realizeze
prin
exemplul
personal,
prin
implicare
ș
i
prezen
ț
ă, dat fiind faptul c ă tinerii au nevoie de preo
ț
i care să le fie prieteni
ș
i îndrumători.
Un
lucru
important
ce
trebuie
subliniat
este
implicarea
ș
i
misiunea
din
Centrul
Pentru
Protec
ț
ia
Copilu lui
Beclean
,
unde
se
află
capela
,,Sfântul
Stelian”
.
Un
obiectiv
al
părintelui
slujitor
este
apropierea
copiilor
ș
i
tinerilor
din
centru
de
Biserica
Ortodoxă,
dat
fiind
faptul
că
o
mare
amenin
ț
are
este
implicarea
altor
culte
în
catehizarea
acestor
copii.
În
ultimii
ani
înregistrându-se
un
număr
din
ce
în
ce
mai
mare
de
tineri
care
la
vârsta
adolescen
ț
ei
se
leapădă
de
credin
ț
a
ortodoxă,
ajungând
chiar
să
treacă
ș
i
să
se
boteze
la
un
alt
cult.
Acest
lucru
necesită
o
aten
ț
ie
specială
din
partea
bisericii,
în
special
prin
implicarea
lor
în
diferite
activită
ț
i
care
să
îi
ț
ină
aproape
de
ortodoxie.
Astfel,
preotul
slujitor
dore
ș
te
intensificarea
activită
ț
ilor
de
catehizare
ș
i
implicarea
tinerilor
ș
i
copiilor
din
centru
într-un
program
socio-educativ
desfă
ș
urat
cât
de
des
posibil,
nu
numai
în
centru,
ci
ș
i
în
alte
grupuri
de
tineri
sau
chiar
activită
ț
i
ce
au
loc
în
diferite
mănăstiri
din
zonă.
Ca
obiectiv
principal
este
consolidarea
legăturii
dintre
copii,
preot
ș
i
biserică,
urmărind
în
principal
ca
ace
ș
tia
să
nu
rătăcească în apropierea activită
ț
ii celorlalte confesiuni.
De-a
lungul
timpului,
părintele
a
reu
ș
it
să
ob
ț
ină
colaborarea
mai
multor
centre,
mănăstiri
ș
i
asocia
ț
ii
(Asocia
ț
ia
Impact,
Asocia
ț
ia
un
Dar
mic
pentru
o
bucurie
Mare,
ASCOR)
care
au
venit
în
întâmpinarea
tinerilor
din
centru,
organizând
pentru
ei
tabere,
activită
ț
i
recreative
ș
i
de
dezvoltare
personală.
Mi
s-a
părut
un
lucru
esen
ț
ial
să
se
dorească
educarea
tinerilor
din
acest
centru
în
spiritul
ortodoxiei
deoarece
sunt
cei
care
au
nevoie
de
îndrumarea
ș
i
ocrotirea
bisericii.
Este
de
datoria
noastră
ca
biserică
să
îi
ajutăm
în
primul
rând
să
se
descopere
pe
sine,
să
se
aprecieze
ș
i
să
î
ș
i
dorească
să
progreseze.
Mai
apoi,
prin
educarea
lor
în
biserică,
să
îi
formăm
ca
oameni
dezvolta
ț
i
pentru
societate,
să
venim
în
întâmpinarea lor
ș
i a nevo ilor pe care le au.
IV.
Activitatea Bisericii Ortodoxe din mediul rural
Făcând
o
compara
ț
ie
cu
ora
ș
ul
Beclean,
în
mediul
rural
activitatea
este
mai
slab
dezvoltată,
activită
ț
ile
de
catehizare
realizându-se
mai
rar.
Acest
lucru
poate
fi
cauzat
ș
i
din
pricina
îndeletnicirilor
enoria
ș
ilor
din
mediul
rural,
în
compara
ț
ie
cu
cel
urban,
la
sat
oamenii
fiind mai ocupa
ț
i cu activ ită
ț
ile specifice.
Pe
de
altă
parte,
există
ș
i
zone
din
protopopiat,
în
mediul
rural,
unde
preo
ț
ii
au
reu
ș
it
să
antreneze
copiii
ș
i
tinerii
în
diferite
activită
ț
i
de
catehizare.
Sunt
de
remarcat
serile
duhovnice
ș
ti,
serbările
tematice
ș
i
ie
ș
irile
în
aer
liber.
De
exemplu,
în
toamna
anului
2016,
în
Comuna
Bude
ș
ti,
cu
implicarea
parohiilor
Bude
ș
ti,
Ț
agu,
Bude
ș
ti-Fâna
ț
e,
Tăg
ș
oru,
alături
de
Ș
coala
Gimnazială
Bude
ș
ti,
au
organizat
cea
de-a
III-a
edi
ț
ie
a
”Taberei
de
acasă”
,
tabără
dedicată
tinerilor
din
parohiile
men
ț
ionate.
Această
activitate
a
avut
ca
ș
i
continuitate
proiectul
,,Icoana
fereastră
spre
cer”
,
unde
copiii
au
pictat
icoane
pe
sticlă
sub
îndrumarea
profesorilor
ș
i preo
ț
ilor.
Recent,
cu
prilejul
activită
ț
ilor
ce
s-au
desfă
ș
urat
în
Ș
coala
Altfel,
Parohiile
Ortodoxe
Corvine
ș
ti
ș
i
Enciu
au
organizat
împreună
cu
elevii
ș
i
profesorii
Ș
colii
Gimnaziale
,,Vasile
Borgovan”
din
Corvine
ș
ti
un
pelerinaj
în
Ț
ara
Maramure
ș
ului,
unde
au
vizitat
Sfânta
Mănăstire
Săpân
ț
a,
Mănă stirea
Săpân
ț
a
Peri
care
este
cea
mai
înaltă
mănăstire
de
lemn
din
Europa precum
ș
i Mănăst irea Bârsana.
Este
de
men
ț
ionat
că
aceste
activită
ț
i
doresc
întărirea
rela
ț
iilor
dintre
biserică
ș
i
tineri,
dar
ș
i
dintre
biserică
ș
i
ș
coală.
De
asemenea,
un
alt
obiectiv
este
oferirea
unor
alternative
pentru
petrecerea
timpului
liber,
în
special
în
natură,
departe
de
tehnologia
care
uneori
poate
pune
stăpânire asupra lor.
Totu
ș
i,
în
ultimul
an,
parohiile
rurale
sunt
din
ce
în
ce
mai
implicate
în
activită
ț
ile
pe
care
le
desfă
ș
oară
cu
tinerii,
fiind
mult
mai
deschi
ș
i
spre
ei
ș
i
dorin
ț
ele
lor,
încercând
din
răsputeri
să îi aducă pe tineri în biserică.
V.
Activitatea Bisericii Greco-Catolice
ș
i Neoprotestante
1.
Biserica Greco-Catolică
Biserica
Greco-Catolică,
în
Protopopiatul
Beclean,
î
ș
i
face
sim
ț
ită
prezen
ț
a
prin
activită
ț
ile
de
catehiz are
ce
le
organizează
pentru
copii
ș
i
tineri.
În
Beclean
au
o
activitate
extrem
de
îmbel
ș
ugată,
recent
finalizându-se
construirea
unui
Oratoriu
dedicat
activită
ț
ilor
catehetice
ș
i
socio-ed ucative.
Aici,
pe
lângă
toate
activită
ț
ile
men
ț
ionate,
au
loc
ș
i
orele
de
religie,
acestea
nefiind
integrate
în
programa
ș
colară.
Acest
lucru
reprezintă
un
avantaj,
preotul
putându-se
apropia
mult
mai
mult
de
tineri
ș
i
copii
prin
intermediul
orelor
petrecute în ograda bisericii.
Biserica
Greco-Catolică
pune
foarte
mare
accent
pe
grupurile
de
tineret,
existând
deja
de
ani
buni
un
grup
solid
de
tineret
(Gupul
Marian
de
Evanghelizare),
cât
ș
i
o
asocia
ț
ie
care
activează
la
nivelul
întregii
eparhii
(ASTRU-Asocia
ț
ia
Tineretului
Român
Unit).
Prin
intermediul
acestor
două
grupuri
de
tineret
se
organizează
diferite
activită
ț
i
ș
i
tabere.
Pentru
copii,
însă,
are
loc
o
activitate
de
mare
amploare.
De
mai
bine
de
5
ani
s-a
înfiin
ț
at
în
Beclean
o
filială
a
Asocia
ț
iei
Cerceta
ș
ii
Mun
ț
ilor,
care
au
un
program
foarte
bine
pus
la
punct,
trupa
de
Cerceta
ș
i
beclenari
purtând
numele
unui
formator
cunoscut
la
nivel
interna
ț
ional
pentru
activită
ț
ile
de
formare
a
tinerilor,
Don
Bosco.
În
prezent
această
trupă
de
cerceta
ș
i
se
axează
mai
mult
pe
activită
ț
i
cu
copiii,
care
au
ca
obiectiv
ie
ș
irea
în
natură
ș
i comuniunea, deviza cercetă
ș
iei fiind ,,Cerceta
ș
i, totdeauna, gata!”
De
asemenea,
Biserica
Greco-Catolică
organizează
anual
două
tabere
părin
ț
i-copii
care
au
ca
scop
întărirea
legăturilor
dintre
părin
ț
i
ș
i
copii,
dezvoltarea
armonioasă,
ie
ș
irea
în
natură,
jocuri
ș
i
activ ită
ț
i
educative.
Aceste
tabere
sunt
organizate
pentru
orice
vârstă,
fiind
chiar
foarte
ieftine
pentru
a-
ș
i
permite
orice
părinte
să
participe
împreună
cu
copilul
său. Această tabără se bucură de foarte mul
ț
i participan
ț
i în fiecare an.
Un
alt
lucru
important
de
subliniat
este
deschiderea
bisericii
fa
ț
ă
de
lumea
virtuală
a
tinerilor.
Preo
ț
ii
încea rcă
să
se
integreze
în
această
lume
virtuală
prin
diferite
programe
tv,
canale
radio
sau
chiar
site-uri
cre
ș
tine,
dar
toate
acestea
sunt
organizate
ș
i
moderate
în
parohie,
de
către
tineri.
Cu
acest
prilej,
biserica
organizează
training-uri
de
formare
pentru
animatori
socio-educativi,
cu
scopul
de
a
antrena
tinerii
în
formarea
celor
mai
mici.
În
acest
mod,
biserica
organizează
activită
ț
i
cu
tineri,
dar
ș
i
pentru
tineri,
implicându-i
activ
în
toate
etapele
organizatorice
a
unui
eveniment.
Li
se
oferă
libertate
de
exprimare
ș
i
opinie, dar
ș
i încreder ea că vor realiza lucruri frumoase.
2.
Biserica Neoprotestantă
Spre
deosebire
de
celelalte
biserici,
Biserica
Neoprotestantă
se
face
mai
pu
ț
in
cunoscută
la
nivel
local,
activită
ț
ile
ce
se
organizează
în
biserici
sunt
mai
pu
ț
in
mediatizate.
Cu
toate
acestea,
biserica
neoprotestantă
î
ș
i
desfă
ș
oară
activitatea
în
loca
ș
urile
de
cult,
neavând
spa
ț
ii
speciale
dedicate
activită
ț
ilor
de
catehizare.
Spre
deosebire
de
celelalte
biserici,
aici
se
pune
mai
mult
accent
pe
răspândirea
cuvântului
Evangheliei,
pe
studiul
amănun
ț
it
al
Bibliei,
încă
de
la
vârste
fragede.
În
biserica
neoprotestantă
se
organizează
activită
ț
i
pentru
copii
încă
de
la
vârste
foarte
mici,
acestea
desfă
ș
urându-se
în
timpul
slujbelor
de
duminică,
în
timp
ce
părin
ț
ii
asistă
ș
i
ei
la
slujbă.
Pe
parcursul
dezvoltării
lor,
copiii
sunt
implica
ț
i
în
programul
de
duminică
prin
poezii
sau
chiar
cântece
cu
tematică
cre
ș
tină.
În
perioada
adolescen
ț
ei,
tinerii
sunt
implica
ț
i
într-un
grup
de
tineret,
ini
ț
iat
la
nivel
de
biserică.
Pe
lângă
activită
ț
ile
de
catehizare
ș
i
seri
de
tineret,
sunt
încuraja
ț
i
să
preia
din
respo nsabilită
ț
ile
adul
ț
ilor
pentru
organizarea
activită
ț
ilor
de
duminică.
Prin
responsabilizare,
tinerii
rămân
aproape
de
biserică,
dorindu-
ș
i să se implice în continuare în misiunea lor.
VI.
Interpretarea chestionarelor
1.
Chestionar dedicat tinerilor
2.
Chestionar pentru preo
ț
i
Pentru
o
mai
bună
studiere
a
activită
ț
ii
ce
are
loc
la
nivelul
Protopopiatului
Beclean,
am
realizat
un
chestionar
compus
din
9
întrebări
dedicat
tinerilor
ce
vizează
activitatea
de
catehizare
ce
are
loc
la
nivelul
parohiei
de
provenien
ț
ă,
implicarea
preotului
în
diferite
ac
ț
iuni,
activită
ț
ile ce se realizeaz ă în prezent, dar
ș
i eventuale sugestii pentru viitoare activită
ț
i.
ÎNTREBĂRI CHESTIONAR
1.
Ce în
ț
elege
ț
i prin termenul ,,catehizare”?
2.
Cât de mult în
ț
elege
ț
i dintr-o predică?
Ț
i se pare accesibilă
ș
i u
ș
or de în
ț
eles?
3.
La ce crede
ț
i că ajută catehezele cu tinerii?
4.
Cât
de
mult
se
implică
preotul
din
Parohia
dumneavoastră
în
activită
ț
ile
cu
tinerii?
(pe o scară de la 1 la 5, unde 1 este cel mai mic)
5.
Cât de des au loc programe educative, culturale
ș
i artistice cu caracter duhovnicesc?
6.
Există în Parohia dumneavoastră un grup de tineret/copii?
7.
Ce
fel
de
activită
ț
i
se
organizează
în
parohia
ta?
(ex.
Seri
duhovnice
ș
ti,
seri
de
film,
tabere, ie
ș
iri în a er liber, ateliere tematice, drume
ț
ii, concursuri sportive).
8.
Care sunt propunerile dumneavoastră pentru viitoare proiecte
ș
i activită
ț
i?
9.
Vă rog să men
ț
iona
ț
i Parohia din care proveni
ț
i!
Un
al
doilea
chestionar
a
fost
destinat
preo
ț
ilor,
dorindu-ne
să
vedem
o
altă
perspectivă
asupra
activită
ț
ilor
ce
au
loc
la
nivel
de
protopopiat.
Chestionarul
pentru
preo
ț
i
este
compus
din 6 întrebări:
1.
Men
ț
ionarea paroh iei (rurală, urbană)
2.
De ce considera
ț
i că ar trebui să acordăm o aten
ț
ie deosebită catehizării tinerilor?
3.
Ce provocări întâmpina
ț
i în munca cu tinerii?
4.
A
ț
i
observat
anum ite
schimbări
în
urma
activită
ț
ilor
desfă
ș
urate
cu
tinerii
din
parohia
dumneavoastră? Dacă da, pute
ț
i da un exemplu?
5.
Cum a
ț
i descrie si tua
ț
ia actuală a activită
ț
ilor catehetice la nivel de protopopiat?
6.
Ce sugestii ave
ț
i pentru o îmbunătă
ț
ire a acestor activită
ț
i?
1.
CHESTIONAR DEDICAT TINERILOR
Am
aplicat
un
chestionar
pe
un
e
ș
antion
de
35
de
tineri.
Chestionarul
a
fost
aplicat
online
folosindu-se
programul
Google
Form
(
https://forms.gle/VEV8epVDTBKNAkSE9
).
Tinerii
au
fost
anun
ț
a
ț
i
în
prealabil
că
sunt
chestiona
ț
i
pentru
un
studiu
de
caz.
S-a
men
ț
ionat
că
acest
chestionar
este
anonim
ș
i
ne
dorim
să
fie
un
chestionar
cât
mai
aproape
de
adevăr.
Am
trimis
acest
chestionar
online,
tocmai
pentru
a
evita
biasarea
studului
ș
i
pentru
a
da
ș
ansa
tinerilor să răspundă cât mai sincer.
În
urma
chestionării,
se
remarcă
o
superficială
în
ț
elegere
a
termenului
,,cateheză”
(
A
catehiza
,
catehizez,
vb.
I.
Tranz.
(
Înv.
)
A
învă
ț
a
pe
cineva
catehismul
(
1
)
sau,
p.
ext.,
dogmele
religiei
cre
ș
tine;
a
catihis i.
–
Din
ngr.
katihísa
(
aor.
lui
katihó),
fr.
catéchiser.
)
,
mul
ț
i
dintre
6
credincio
ș
i confundând ca teheza cu predica sau chiar cu rela
ț
ia dintre preot-tânăr.
7
Totodată,
conform
răspunsurilor
primite,
credincio
ș
ii,
în
special
tinerii
nu
în
ț
eleg
foarte
multe
lucruri
dintr-o
predică,
din
cauza
faptului
că
se
fac
trimiteri
biblice
predica
este
în
ț
eleasă
doar
în
propor
ț
ie
de
50-60%.
Mul
ț
i
dintre
cei
care
în
ț
eleg
predica
în
propor
ț
ie
de
80-90%
sunt
aceia
care
citesc
ș
i
studiază
Biblia.
Ar
fi
mai
util
ca
preotul
să
organizeze
un
studiu
biblic
împreună
cu
tinerii
ș
i
credincio
ș
ii
parohiei,
învă
ț
ându-i
cum
să
citească
Sfânta
Scriptură, dar
ș
i importan
ț
a sa în via
ț
a de zi cu zi.
Este
de
subliniat
faptul
că
în
Protopopiatul
Beclean,
preotul
se
implică
în
propor
ț
ie
de
57,1%
în
activită
ț
ile
cu
tinerii,
însă
sunt
ș
i
anumite
parohii
unde
nu
există
încă
un
grup
de
tineret sau de copii
ș
i nu s e demarează activită
ț
i socio-educative chiar deloc.
La
întrebarea
,,Cât
de
des
au
loc
programe
educative,
culturale
ș
i
artistice
cu
caracter
duhovnicesc?”,
ș
ase
persoane
au
răspuns
foarte
rar,
procent
de
17.1%
,
iar
ponderea
cea
mai
mare
o
au
activită
ț
ile
lunare
(14
persoane-40%).
În
ciuda
acest
rezultate,
din
35
de
persoane,
31 au afirmat că există un grup de tineret/copii în parohia de unde provin.
În
prezent,
activită
ț
ile
socio-educative
ș
i
de
catehizare
au
început
să
ia
amploare,
desfă
ș
urându-se
din
ce
în
ce
mai
multe
activită
ț
i,
cât
mai
diversificate.
Cele
mai
cotate
activită
ț
i
sunt
serile
duhovnice
ș
ti,
serile
de
film,
taberele,
ie
ș
irile
în
aer
liber,
atelierele
tematice,
drume
ț
iile,
concursurile
sportive
ș
i
cor.
Sunt
patru
persoane
care
au
afirmat
că
în
parohiile lor nu se desfă
ș
oară deloc activită
ț
i de acest gen.
6
Conform DEX/09 (
http://dexonline.net/definitie-catehiza
, accesat la data de 12 mai, ora 10:29)
7
Anexa 1, r
ă
spunsurile la întrebarea num
ă
rul 1. Ce în
ț
elege
ț
i prin termenul ,,catehizare”?
VII. Nevoile Protopopiatului Beclean
Acest
chestionar
mi-a
oferit
prilejul
să
identific
anumite
nevoi
pe
care
le
are
protopopiatul
ș
i anumite d orin
ț
e pe care le au tinerii, dar
ș
i preo
ț
ii.
Din
punctul
de
vedere
al
implicării
preotului
în
activită
ț
i
de
catehizare,
se
resimte
o
lipsă
de
ini
ț
iativă,
tinerii
ș
i
de-o
potrivă
copiii,
dorindu-
ș
i
mai
multe
activită
ț
i
în
comunitate,
coordonate de preot.
Pe
lângă
aceste
activită
ț
i
socio-educative,
este
nevoie
ș
i
de
activită
ț
i
cu
caracter
duhovnicesc,
precum
pelerinajele,
conferin
ț
ele,
teatrul
religios,
seri
de
rugăciune
ș
i
comuniune.
Acest
lucru
denotă
faptul
că
atât
tinerii,
cât
ș
i
restul
credincio
ș
ilor
au
nevoie
de
catehizare pentru a în
ț
elege ortodoxia
ș
i pentru a
ș
i-o asuma.
De
asemenea,
o
dorin
ț
ă
a
tinerilor
este
de
a
face
ie
ș
iri
împreună
cu
alte
grupuri
parohiale
(,
,Orice
activitate
este
bine
primită
de
către
noi,
tinerii.
Ne
dorim
activită
ț
i
pe
plan
jude
ț
ean,
care
să
cuprin dă
un
colectiv
ș
i
mai
mare
de
persoane
pentru
că
astfel
se
leagă
prietenii.”
)
.
Acest
lucru
ar
aduce
în
plus
o
mai
bună
în
ț
elegere
ș
i
comuniune
între
parohii
ș
i
8
preo
ț
i, activitatea la nivel ul protopopiatului putând prospera.
O
altă
problemă
identificată
la
nivelul
Protopopiatului
este
lipsa
implicării
părin
ț
ilor
în
educarea
tinerilor.
Am
întrebat
un
preot
slujitor
din
una
din
Parohiile
din
Beclean
despre
legătura
dintre
părin
ț
ii
ș
i
copiii
din
parohia
dânsului.
Acesta
are
în
parohie
aproximativ
100
de
familii,
30
de
familii
separate
ș
i
7
copii
ce
se
află
în
grija
părin
ț
ilor.
Acest
lucru
devine
din
ce
în
ce
mai
îngrijorător,
atât
la
nivelul
local,
cât
ș
i
în
general,
în
România.
Analizând
situa
ț
ia
parohiei
ș
i
nu
numai,
este
nevoie
la
nivel
local
de
o
implicare
mai
mare
a
părin
ț
ilor
în
via
ț
a
comunită
ț
ii.
De
ș
i
copiii
sunt
viitorul,
avem
nevoie
de
persoa ne
care
să
formeze
viitorul.
Totodată,
pentru
ca
ortodoxia
să
fie
în
ț
eleasă
în
profunzime
ș
i
transmisă
mai
departe,
familia
ș
i
biserica
trebuie
să
conlucreze,
să
se
întărească
legăturile
dintre
acestea
pentru
a
oferi
educa
ț
ia
potrivită
copiil or.
Biserica
se
bucură
pentru
fiecare
familie
care
îl
prime
ș
te
pe
Dumnezeu
în
casă,
acest
lucru
fiind
argumentat
ș
i
de
părintele
Constantin
Necula
,,
Eu
sunt
foarte
impresionat
de
exemplu
când
la
biserică
nu-mi
vine
un
copil
sau
nu-mi
vine
mama
cu
8
Anexa 1, răspunsul numărul 16 la întrebarea
,,
Care sunt propunerile dumneavoastră pentru viitoare proiecte
ș
i activită
ț
i?”
tata,
ci-mi
vine
familia,
adică
toată
structura,
uneori
chiar
înso
ț
i
ț
i
de
bunici.
Ș
i
mai
cu
seamă,
sunt
foarte
impresionat
când
părin
ț
ii
î
ș
i
aduc
copiii
la
împărtă
ș
it,
pentru
că,
din
momentul
respectiv,
ei,
ț
inându-i
în
bra
ț
e
pe
copiii
lor,
promit
că
ei
în
ș
i
ș
i
se
vor
spovedi
ș
i
se
vor împărtă
ș
i, un fel de p romisiune prin copiii lor.”
9
Pe
de
altă
parte,
se
dore
ș
te
întărirea
conceptului
de
familie
cre
ș
tină,
dat
fiind
faptul
că
societatea
actuală
atacă
familia
cre
ș
tină.
Acest
lucru
ar
putea
îndrepta
tinerii
spre
adevărata
învă
ț
ătură
a
bisericii
asupra
familiei.
Chiar
dacă
biserica
oferă
alternative
pentru
petrecerea
timpului
liber
ș
i
oferă
un
sprijin
în
educa
ț
ia
ș
i
buna
cre
ș
tere
a
copiilor
ș
i
tinerilor,
este
important ca misiunea bisericii să fie încununată de o bună în
ț
elegere între părin
ț
i
ș
i copii.
Din
punctul
meu
de
vedere
ar
fi
utilă
înfiin
ț
area
unei
,,
ș
coli”
pentru
părin
ț
i
care
să
urmărească
o
evolu
ț
ie
pe
mai
multe
planuri
cum
ar
fi
spiritual,
educa
ț
ional
ș
i
social.
Ar
putea
deveni
un
proiect
care
să
se
desfă
ș
oare
în
toate
parohiile
din
protopopiat,
pentru
a
trage
un
semnal
de
alarmă
cu
privire
la
timpul
calitativ
ce
ar
trebui
ca
părin
ț
ii
să-l
petreacă
împreună
cu copiii (tinerii) lor.
În acest sens am identificat patru obiective principale ale unui posibil proiect:
1.
Întemeierea
unui
grup
parohial
dedicat
părin
ț
ilor
ș
i
organizarea
de
întâlniri
lunare
cu
ace
ș
tia;
2.
Organizarea de cateheze pentru părin
ț
i
ș
i copii;
3.
Încercarea
de
a
monitoriza
ș
i
de
a
pune
în
practică
cuno
ș
tin
ț
ele
dobândite
de
pe
urma
catehezelor prin organizarea unor pelerinaje;
4.
Organizarea
de
tabere
parohiale
ș
i
implicarea
părin
ț
ilor
ca
voluntari
pentru
a
contura
importan
ț
a timpul ui frumos petrecut unii cu al
ț
ii.
Pentru
a
ajunge
la
un
rezultat
optim
am
conceput
câteva
etape
propriu-zise
ș
i
anumite
activită
ț
i ce s-ar putea desfă
ș
ura.
1.
Anun
ț
area
inten
ț
iei
de
a
crea
un
grup
împreună
cu
to
ț
i
părin
ț
ii
din
parohie.
Prezentarea
motivelor
pentru
care
a
fost
creat
grupul
în
urma
unui
feedback
pozitiv.
Pentru
început
ar
fi
utile
întâlnirile
lunare
prin
care
să
le
putem
transmite
părin
ț
ilor
sfaturi/idei
pentru
interac
ț
ionarea
cu
tinerii,
cât
ș
i
căr
ț
i
cu
con
ț
inut
duhovnicesc
care
să
întărească
rela
ț
ia
părinte-copil
ș
i
biserică-familie.
În
urma
socializării
dorim
să
învă
ț
ăm
unii
de
la
al
ț
ii
cum să ne educăm tinerii în spirit cre
ș
tin
ș
i cum îi putem apropia mai mult de biserică.
9
Preot Constantin Necula,
Îndumnezeirea maidanului
, Editura Agnos, Sibiu, 2009, pag. 14
2.
Pe
lângă
dorin
ț
a
de
responsabilizare
a
părin
ț
ilor
vizăm
ș
i
eviden
ț
ierea
punctelor
pe
care
le
credem
mai
importante
în
educarea
tinerilor.
Putem
aduce
exemple
din
textele
pe
care
le-am
mo
ș
tenit
de
la
Sfin
ț
ii
Părin
ț
i
ș
i
care
tratează
catehizarea
tinerilor.
Prin
aceasta
urmărind
ca
învă
ț
ăturile
să
ajungă
prin
părin
ț
i/adul
ț
i,
în
final
la
cei
tineri.
În
acela
ș
i
program
se
urmăre
ș
te
catehizarea
directă
a
tineril or
prin
unele
căi
adaptate
la
vârsta acestora.
3.
Prin
acest
program
urmărim
să
orchestrăm
folosirea
corectă
ș
i
neexagerată
a
cuno
ș
tin
ț
elor
pe
care
le-au
dobândit
(teoretic)
to
ț
i
membrii
parohiei
făcând
parte
din
toate
nivelele
de
vârstă
vizate.
Cu
credin
ț
a
că
un
exemplu
e
mai
bun
decât
o
mie
de
cuvinte,
se
cere
alegerea
cu
grijă
a
loca
ț
iilor,
urmărind
ca
oamenii
din
parohia
noastră
să
întâlnească
al
ț
i
oameni
cu
o
trăire
duhovnicească
exemplară
ș
i
benefică
pentru
o
mai bună în
ț
elege re a învă
ț
ăturilor dobândite în cadrul cat ehezelor.
4.
Acest
ultim
obiectiv,
dar
la
fel
de
important
ca
ș
i
cele
anterioare,
are
ca
scop
ambi
ț
ionarea
părin
ț
ilor
de
a
oferi
o
educa
ț
ie
adecvată
copiilor,
dar
ș
i
de
a
oferi
o
alternativă
pentru
petrecerea
timpului
liber
într-un
mediu
prietenos,
familiar
ș
i
familial.
Gândindu-ne
ș
i
la
amenin
ț
ările
pe
care
le
aduce
internetul
ș
i
tehnologia
pentru
bunul
demers
al
educării,
dorim
să
tragem
un
semnal
de
alarmă
asupra
efectelor
pe
care
le
au
acestea
pe
termen
lung.
Astfel,
într-o
tabără,
tinerii
se
pot
dezvolta
din
punct
de
vedere
social
exersându-
ș
i
comunicarea,
lucrul
în
echipă,
pre
ț
uirea
lucrurilor
simple
ș
i
abilită
ț
ile
practice,
prin
jocuri
de
grup,
drume
ț
ii,
discu
ț
ii
pe
grupe
de
vârstă,
lectură
ș
i
dezbater e.
Totodată,
prin
diferite
ateliere
de
lucru
(FIMO,
quilling,
împletiri
de
cruciuli
ț
e
ș
i
bră
ț
ări,
karaoke,
chitară,
pian,
teatru,
ateliere
de
dezvoltare
personală
sau
chiar
orientare
în
carieră)
se
vizează
deprinderea
unor
abilită
ț
i
artistice
ș
i
dezvoltarea
creativită
ț
ii.
Prin
toate
acestea,
tânărul
poate
scăpa
de
inhibi
ț
ii,
poate
ajunge
să-
ș
i
exteri orizeze
mai
u
ș
or
sentimentele
ș
i
se
poate
dezvolta
armonios.
În
acest
mod,
biserica
îi
încurajează
să
se
redescopere,
să
se
cunoască
mai
bine
ș
i
să
î
ș
i
dorească să progreseze mai mult.
Este
foarte
important
ca
preotul
să
se
implice
în
mod
direct
în
bunul
demers
al
parohiei,
să
ofere
un
exemplu
enoria
ș
ilor
ș
i
să
fie
o
prezen
ț
ă
vie
în
cadrul
diferitelor
ac
ț
iuni
ale
bisericii.
Prin
implicare,
dăruire
ș
i
dorin
ț
a
de
schimbare,
preotul
poate
aduce
un
plus
atât
pentru
comunitate,
cât
ș
i
pentru
viitoarele
genera
ț
ii.
Prin
conlucrarea
dintre
biserică
ș
i
familie,
se
pot
rezolva
ș
i
gestiona
atacurile
aduse
la
adresa
familiei
de
societatea
modernă
în
care
trăim.
De
asemenea,
biserica
ar
putea
reveni
la
vechea
ei
misiune,
de
educare,
dat
fiind
faptul
că
primele
ș
coli
ș
i
centre
educa
ț
ionale
au
fost
întemeiate în cadrul bisericii.
Pot
afirma
că
la
nivelul
Protopopiatului
Beclean
această
misiune
de
catehizare
prinde
amploare,
dar
este
nevoie
o
mai
bună
comuniune
între
preo
ț
ii
parohi
din
protopopiat.
Astfel, rezultatele vor fi unele pe termen lung.
ANEXA 1
CHESTIONAR DEDICAT TINERILOR
–
răspunsuri
–
10.
Ce în
ț
elege
ț
i prin termenul ,,catehizare”?
1.
Apostolizarea de către tinerii cre
ș
tin ortodoc
ș
i pentru o mai bună în
ț
elegere a religiei
ș
i o comuniune pr ielnică cu cei din jur.
2.
Explicarea pe în
ț
elesul tuturor a Sf. Evanghelii.
3.
Întalnire cu tinerii.
4.
Formare a comportamentului prin discu
ț
ii împărtă
ș
ite.
5.
Slujba în care învă
ț
ăm de la ceilal
ț
i lucruri noi
6.
Discu
ț
iile sunt bin evenite,tineretul are nevoie de răspunsuri concrete, iar preotul le
explică
ș
i în dialog ul format tinerii primesc răspunsuri pentru via
ț
ă.
7.
Îndrumarea tinerilor
ș
i a copiilor prin diferite activită
ț
i, dar nu numai a lor, a tuturor
credincio
ș
ilor din parohie.
8.
Catehizarea este o slujbă, ac
ț
iune prin care un preot sau mirean împărtă
ș
e
ș
te cre
ș
tinilor
adevăruri de credin
ț
ă
ș
i morală cre
ș
tină.
9.
Întâlnire cu tinerii
10.
Predica
11.
A învă
ț
a dogmele religiei.
12.
A învă
ț
a pe cinev a
13.
O ac
ț
iune prin ca re se înva
ț
ă dogmele religiei cre
ș
tine.
14.
Predică sau un mod de a învă
ț
a pe cineva catehismul.
15.
Întâlniri cu tinerii
16.
Activitate de cunoa
ș
tere a principiilor biblice, religioase ale unei confesiuni, entită
ț
i
biserice
ș
ti. (Dogm a bisericească)
17.
Rugăciune
18.
Nu
ș
tiu
19.
Lec
ț
ie de religie c re
ș
tină
20.
O predică simplă, bine explicată
21.
Modul de a învă
ț
a prin metoda explica
ț
iei.
22.
Predica
23.
Discu
ț
ii cu preotu l
24.
Rela
ț
ia preot-cred incios
25.
Discu
ț
ii cu preotu l
26.
Învă
ț
are (x2)
27.
Învă
ț
area dogmel or religioase
28.
Învă
ț
area oameni lor despre anumite teme religioase prin diferite metode: cateheză,
întâlniri
ș
i activită
ț
i cu tinerii, în special.
29.
A învă
ț
a pe cinev a dogmele cre
ș
tine
30.
Învă
ț
are despre re ligie, despre Dumnezeu.
31.
Întâlniri/discu
ț
ii duhovnice
ș
ti
32.
Un cuvânt de învă
ț
ătură în urma căruia avem ocazia să vorbim
ș
i noi
ș
i să punem
întrebări.
11.
Cât de mult în
ț
elege
ț
i dintr-o predică?
Ț
i se pare accesibilă
ș
i u
ș
or de în
ț
eles?
Foarte pu
ț
in (sub 50%)
Mediu (50-70%)
Foarte accesibilă (80-100%)
Dat fiind faptul că încă nu am
citit Biblia, nu pot spune că
în
ț
eleg foarte mult dintr -o
Uneori prind firul, alteori este
doar pentru profesorii de
religie.
100% dacă reu
ș
esc să fiu
atent pe tot parcursul predicii
predică, ba chiar mi se pare
chiar interpretabilă.
Dacă acord aten
ț
ie, cam 70%.
Nu sunt foarte u
ș
oare de
în
ț
eles. (x 2)
80%, accesibile (x 5)
Doar dacă este explicată la
subiect
ș
i cu trimiteri biblice.
Am citit Biblia, mi se pare
foarte accesibilă
ș
i o în
ț
eleg
Depinde. Preotul trebuie să
ș
tie să vorbească pe în
ț
elesul
tuturor
ș
i să adapteze
discursul la persoanele din
biserică. (x 2)
Consider că în
ț
eleg tot. Da, e
accesibilă
ș
i u
ș
or de în
ț
eles
( x 3)
Există lucruri pe care nu le
în
ț
eles, dar ceva ceva tot
rămâne. (x 4)
Da, chiar îmi face plăcere să
o ascult
cam 70%
De cele mai multe ori mi se
pare accesibilă, preotul
ș
tie să
vorbească pe în
ț
elesul
tuturor. (x 4)
Aproape totul, depinde de
preot. (x 4)
În
ț
eleg foarte bine predica
ș
i
mă străduiesc să pun în
aplicare ceea ce învă
ț
.
În
ț
eleg destul de mult mai
ales când e adaptată zilelor
noastre.
12.
La ce crede
ț
i că ajută catehezele cu tinerii?
1.
La cunoa
ș
terea
ș
i întărirea credin
ț
ei!
2.
La cunoa
ș
terea
ș
i întărirea credin
ț
ei!
3.
Îi apropie pe tineri de biserică
ș
i îi stimulează să participe la slujbă, îndeosebi la Sf.
Liturghie.
4.
Cele mai benefice întruniri ale tinerilor sunt catehezele, deoarece ace
ș
tia se întăresc
în credin
ț
a lui Ii sus Hristos
ș
i cu toate acestea socializea ză
ș
i leagă multe prietenii
întru Hristos.
5.
Îndrumarea tineretului spre Dumnezeu
6.
La socializare
ș
i exteriorizare
7.
La în
ț
elegerea p ropriului sine, la încrederea fa
ț
ă de noi în
ș
ine
ș
i fa
ț
ă de cei din jur.
8.
Ajuta la dezvoltarea tinerilor
ș
i au posibilitatea de a-
ș
i exprima părerea cu privire la
subiectele abordate
9.
Socializare, comunicare
ș
i discu
ț
ii pe care nu le po
ț
i avea cu oricine, copiii se
îmbogă
ț
esc sufl ete
ș
te.
10.
La clădirea omului care va deveni.
11.
Formarea spirituală
12.
Pentru a ne face prieteni noi, a cunoa
ș
te ni
ș
te lucruri noi, a comunica
13.
Pentru a ne în
ț
elege mai bine credin
ț
a.
14.
Ne ajută să în
ț
elegem unele lucruri necunoscute de noi până acum
ș
i să le
aprofundăm, chiar să le folosim în via
ț
ă.
15.
Întărire în credin
ț
ă
ș
i învă
ț
are!
16.
După părerea mea, ajută la familiarizarea, în
ț
elegerea, apropierea cu Dumnezeu.
17.
La o formare a tinerilor, la cunoa
ș
terea adevărurile despre credin
ț
a.
18.
În comunicarea cu oamenii.
19.
Crearea unei păreri, op
ț
iuni în a urma comunitatea bisericeasca din care face parte.
Con
ș
tientizarea principiilor pe care le va îmbră
ț
i
ș
a.
20.
La dezvoltarea personală cre
ș
tină a tinerilor
21.
În
ț
elegerea învă
ț
ăturii de credin
ț
ă.
22.
dezvoltare armonioasa a copiilor , cât
ș
i a adul
ț
ilor
23.
Pentru a-i îndruma pe tineri să facă alegeri corecte în via
ț
ă.
24.
La formarea mentalită
ț
ii tinerilor
25.
Ajută la îndrumarea tinerilor spre o via
ț
ă duhovnicească
26.
La formarea lor religioasă
27.
Clarifica unele caren
ț
e de în
ț
elegere a dogmelor religioa se, socializare, comunicare.
28.
Pentru a se dezvolta
ș
i în func
ț
ie de normele cre
ș
tine, pentru a dobândi o educa
ț
ie
cre
ș
tină, care es te necesară, din punctul meu de vedere
29.
Catehezele ii ajuta pe tineri sa se dezvolte din punct de vedere spiritual si nu numai,
îi pregăte
ș
te pen tru via
ț
ă. Ajută la dezvoltarea personali tă
ț
ii
ș
i la cunoa
ș
tere de sine
ș
i de Dumnezeu .
30.
Găsirea de solu
ț
ii
ș
i răspunsuri la problemele din via
ț
a de zi cu zi a tinerilor
ș
i
apropierea
ș
i men
ț
inerea legăturii acestora cu biserica
31.
La men
ț
inerea u nei comuniuni în rândul tinerilor
ș
i, de ce nu,
ș
i în rândul întregii
comunită
ț
i
13.
Cât
de
mult
se
implică
preotul
din
Parohia
dumneavoastră
în
activită
ț
ile
cu
tinerii?
(pe o scară de la 1 la 5, unde 1 este cel mai mic)
14.
Cât
de
des
au
loc
programe
educative,
culturale
ș
i
artistice
cu
caracter
duhovnicesc?
15.
Există în Parohia dumneavoastră un grup de tineret/copii?
16.
Ce
fel
de
activită
ț
i
se
organizează
în
parohia
ta?
(ex.
Seri
duhovnice
ș
ti,
seri
de
film, tabere, ie
ș
iri în aer liber, ateliere tematice, drume
ț
ii, concursuri sportive).
1.
Ateliere , tabere, seri de film, acatist.
2.
Catehizarea tinerilor, programe de sărbători sau alte momente important din sat,
excursii, confec
ț
ionarea de decora
ț
iuni specifice sărbăto rilor: Crăciun, Pa
ș
ti, 1
Decembrie etc.
Toate aceste activită
ț
i se desfă
ș
oară sub îndrumarea preotului.
3.
Nu se organizează.
4.
Toate cele enun
ț
ate mai sus.
5.
Ateliere tematice, seri de film, concursuri sportive
6.
Toate din aceste activită
ț
i men
ț
ionate mai sus.
7.
Seri de film, tabere ,ateliere, ie
ș
iri în aer liber
8.
Curs de chitară, quiling,pictură,pian, cor (care punctează toate evenimentele
calendaristice importante), excursii (la Salină la Turda le-a plăcut în mod deosebit).
9.
Concerte, cor, excursii, simple întâlniri de pove
ș
ti,seri de film;
10.
Seri duhovnice
ș
ti, ateliere tematice, seri de film, ie
ș
iri în aer liber
11.
Excursii, jocuri sportive, seri duhovnice
ș
ti, etc.
12.
Seri duhovnice
ș
ti, ie
ș
iri în aer liber, drume
ț
ii, excursii, concursuri sportive,
pelerinaje.
13.
Seri duhovnice
ș
ti
14.
Filme,tabere,concursuri sportive
15.
Seri de film, tabere, concursuri, ie
ș
iri în aer liber
16.
Seri de film, seri duhovnice
ș
ti, discu
ț
ii cu tinerii
17.
Seri duhovnice
ș
ti, excursii, seri de film
ș
i ie
ș
iri în aer liber.
18.
Toate cele men
ț
ionate mai sus
19.
Cursuri pian, chitară, quilling, pictură, joacă în aer liber, concerte folk, teatru,
activită
ț
i sportiv e
20.
Seri de film, tabere, ateliere tematice
21.
Seri de film,ie
ș
iri în aer liber,discu
ț
ii tematice
22.
Seri duhovnice
ș
ti, seri de film, tabere, activită
ț
i sportive , ie
ș
iri în aer liber
23.
Seri duhovnice
ș
ti
ș
i ie
ș
iri în aer liber, dar
ș
i concursuri sportive
24.
Ateliere
ș
i taber e.
25.
Film, ie
ș
iri în ae r liber, ateliere handmade, concursuri sportive
26.
Cursuri de chitară, lec
ț
ii de matematică, abilită
ț
i practice, jocuri, cor, tabere, seri de
film, ie
ș
iri în ae r liber
27.
Seri de film, ie
ș
iri la munte, excursii în alte parohii sau întâlniri cu al
ț
i tineri din alte
zone ale
ț
ării, sc enete.
28.
Concert de colinde/cântece
29.
Seri de fim, jocuri, ie
ș
iri în aer liber
ș
i uneori drume
ț
ii.
17.
Care sunt propunerile dumneavoastră pentru viitoare proiecte
ș
i activită
ț
i?
1.
Activită
ț
i cu car acter duhovnicesc: conferin
ț
e, teatru religios, discu
ț
ii libere despre
credin
ț
ă
2.
Programe culturale destinate în special tinerilor.
3.
Întâlniri cu tinerii cât mai dese. Tabere gratuite sau cel mult modeste pentru a-
ș
i
permite orice cre
ș
tin participarea la acestea. Cateheze
ș
i comunicare cât mai multă
preot-tânăr.
4.
Seri gastronomice , karaoke , seri de film.
5.
Seri de cântece, discu
ț
ii despre problemele de zi cu zi
6.
Mai multe seri de muzică.
7.
Să se păstreze tradi
ț
ia,cu privire la întâlnirea tinerilor
ș
i în special serile de film
8.
Mai multe ie
ș
iri în natură
9.
Seri de acatist, pelerinaje
10.
Excursii la biserici
11.
Sunt mul
ț
umită de cele actuale.
12.
Să facem cât mai multe întâlniri în care să socializăm
ș
i să mergem pe urmele lui
Hristos (vorbind
ș
i rugându-ne)
13.
Pelerinaje cu tinerii!
14.
Concerte, mai multe ie
ș
iri în aer liber
15.
Orice activitate este bine primită de către noi, tinerii. Ne dorim activită
ț
i pe plan
jude
ț
ean, care să cuprindă un colectiv
ș
i mai mare de pe rsoane pentru că astfel se
leagă prietenii.
16.
Excursii
ș
i peler inaje.
17.
Să se facă mai des activită
ț
i
18.
Activită
ț
i cultur ale
ș
i artistice
19.
Propun să se organizeze întâlniri în care să dezbatem subiecte legate de
via
ț
ă(familie, pr ieteni etc)
20.
Seară cu copii
ș
i părin
ț
i
21.
Să se organizeze un grup de tineret
ș
i să se demareze un program de catehizare cel
pu
ț
in o dată pe l una
22.
Colaborare mai bună cu tinerii
23.
Organizarea unui grup de tineret, seri duhovnice
ș
ti mai dese.
24.
Concursuri pe teme religioase cu premii atractive ( pe categorii de vârstă)
25.
Întruniri mai dese.
26.
Mai multe excursii
27.
Mai multe tabere în diferite regiuni ale
ț
ării, întâlniri cu tineri din diverse jude
ț
e sau
ora
ș
e
28.
A
ș
veni cu o pro punere pentru tineri: merge
ț
i în număr cât mai mare la aceste
activită
ț
i! De ce ? Pentru că, în primul rând nu ave
ț
i nimic de pierdut, ba mai mult,
ve
ț
i câ
ș
tiga multe informa
ț
ii utile. În al doilea rând, ve
ț
i ie
ș
i din rutina zilnică:
scoală-casă-telefon-calculator-televizor. În al treilea rând, ve
ț
i câ
ș
tiga prieteni de
vârsta voastră
ș
i prieteni adul
ț
i cu care, poate, ve
ț
i putea fi mai deschi
ș
i decât cu
părin
ț
ii (poate n u ave
ț
i o legătură strânsă cu ei
ș
i nu îndrăzni
ț
i să îi întreba
ț
i despre
anumite lucruri).
29.
Scenete de teatru cu teme biblice, excursii la biserici
ș
i mănăstiri, întâlniri cu alte
grupuri de tineri de la bisericile apropiate.
30.
Să se continue tot a
ș
a
ș
i mai multe ie
ș
iri în aer liber.
18.
Vă rog să men
ț
iona
ț
i Parohia din care proveni
ț
i!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Capitolul Iii Studiu De Caz.docx [618081] (ID: 618081)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
