Capitolul III – Posibilități de dezvoltare a turismului la Horodniceni 1. Așezarea geografică a comunei Horodniceni Comuna Horodniceni, așezată… [305328]

[anonimizat] a turismului la Horodniceni

1. Așezarea geografică a [anonimizat]-[anonimizat], epoca bronzului și a fierului, cultura Cucuteni așa cum o [anonimizat].

[anonimizat], Horodniceni, Rotopănești, Botești, [anonimizat] 47°31′42″ latitudine N și 26°9′48″ longitudine E, [anonimizat] a [anonimizat] 18 km și la 19 [anonimizat] 11 km de drumul național DN17A, la 18 km de drumul european E85 și la 7 km de gara CF Lucăcești. Comuna are o suprafață de 5702 ha.

Fig. [anonimizat] a [anonimizat]-o zonă deluroasă cu înălțimi de până la 434 m (dealul Crucii). [anonimizat].

III.2. [anonimizat], [anonimizat]: [anonimizat]-, cu ierni geroase și veri călduroase (uneori cu perioade prelungite de secetă).

III. 2.1. [anonimizat]-structurală a [anonimizat]-[anonimizat], transformându-se într-o unitate de platformă peste care s-a depus o cuvertură sedimentară (dispusa discordant peste fundament) care aparține miocenului. Stratele astfel formate au o [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], conglomerate, prundișuri, cinerite andezitice. Atât structura geologică cât și substratul litologic favorizeză procese de versant: alunecări, prăbușiri, surpări, eroziune areolară și torențialitate care se pot observa în peisaj.

Fig. . Aspect al reliefului comunei Horodniceni

([anonimizat]: Google Earth)

[anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] 400 m, puternic fragmentate de văi adânci.O caracteristică a acestui podiș este prezența largă a [anonimizat]. [anonimizat] (înălțate la sfârșitul pliocenului și în cuaternar) și poartă amprenta structurii monoclinale și a varietății litologice. [anonimizat] 350-420 m (Dealul Crucii), [anonimizat], cu 3-5 terase, ale căror altitudini depășesc uneori 180-220 m, [anonimizat]. Se întâlnesc frecvent suprafețe structurale și cueste.

Fig. . Aspect al reliefului comunei Horodniceni (Foto: Paula Tudorache, 2018)

III.2.2. [anonimizat]ovei explică climatul temperat continental. Influențele est-europene se recunosc prin predominarea maselor de aer rece din timpul iernii și a celor calde și uscate, vara. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 7,5 și 10,5șC iar precipitațiile depășesc 600 mm. Precipitațiile de vară au caracter torențial. Natura petrografică și particularitățile climatice explică deficitul râurilor în contrast cu creșterile de nivel, generate mai ales în timpul verii de ploile torențiale.

Analizând mediile multianuale ale temperaturilor din ultimele decenii se constatată că anul cel mai călduros în zona studiată a fost 2000 când media anuală a fost de 9,5°C, iar anul cel mai răcoros în zona studiată a fost 1980, cu o medie anuală de doar 6,2°C.

Tab. Valoarea temperaturii medii multianuale calculate pentru anii (1980-2005) (sursa Stația meteorologică Suceava)

Tendința termică este de creștere, subliniind o încălzire treptată a climatului zonei, datorată în principal creșterii temperaturii aerului din timpul semestrelor reci.

Abaterile medii lunare față de temperatura medie plurianuală au fost mai mici în perioada caldă a anului și mai mari în sezonul rece când dinamica maselor de aer este mai activă.

După temperatura medie, luna iulie este cea mai caldă lună a anului, ca urmare a valorilor mari ale bilanțului radiativ din această perioadă a anului.

Durata perioadei bioactive (perioada cu temperaturi medii diurne egale sau mai mari de 0°C) este de 250-260 zile, încadrându-se aproximativ între 11 martie și 21 noiembrie.

Suma temperaturilor medii diurne egale sau mai mari de 10°C este de 2537°C, numărul mediu al zilelor cu temperatura peste 10°C (perioada de vegetație) este de 170 zile, ceea ce indică o perioadă de vegetație relativ lungă, care începe, în medie, la 21 aprilie și se încheie la 11 octombrie, perioadă în care se înregistrează o temperaturi de 14,8°C. Primul îngheț se înregistrează de obicei în jurul datei de 15 octombrie, iar ultiimul inghet la 15 aprilie.

Temperaturile extreme: de -34,2°C la 28.12.1996, iar maxima absolută de +38.8°C înregistrată în 20. 07. 1960.

Precipitațiile pe timpul verii in zona sunt direct proporționale cu temperatura aerului, originea maselor de aer, dinamica acestora, orografia si localizarea geografica a teritoriului.

Media precipitațiilor anuale este de 562 mm. Variația precipitațiilor medii lunare în decursul anului prezintă o alură sinusoidală, înregistrând un maxim în luna iunie (87 mm) și un minim în luna februarie (24mm). De asemenea, se înregistrează si ploi torențiale cu cantități care au ajuns la 61,0 l/m2 in 24 h. În timpul iernii zilele cu strat de zăpadă, sunt cuprinse între 26 si 101 zile/an. Datele privind regimul pluviometic prezentate în tabelul de mai sus indică un nivel favorabil a cantității de precipitații atmosferice asupra vegetației forestiere.

Seceta este un fenomen destul de rar în zona studiată, fenomenele de secetă și uscăciune nu sunt pronunțate și apar doar izolat, având durate scurte.

Tab. Precipitații medii multianuale (1980-2005) (sursa Stația meteorologică Suceava)

Numărul de zile mediu anual în care cad precipitații este de 137, cu un maxim în lunile mai-iunie (15 zile) și un minim în luna octombrie (8 zile).

Tab. Direcția și frevența vântului (sursa Stația meteorologică Suceava)

Regimul eolian din zona studiată este determinat atât de particularitățile atmosferei (diferitele sisteme barice) cât și de geomorfologia terenului; astfel, direcția și frecvența vântului este influențată de orientarea culmilor mai înalte, direcția vântului fiind de multe ori aproximativ paralelă cu aceste culmi.

Se observă predominanța vânturilor dinspre nord – vest, care, pe plan local iși pot modifica direcția în funcție de morfologia reliefului. Vânturile din sectorul estic au o frecvență și durată reduse. Frecvența vânturilor este diferită : predominante sunt cele din direcția NV (24%), SE (17%), NE (23,5%), SV (19%), iar calmul atmosferic ajunge la 21,9%.

Fenomene atmosferice care se înregistrează mai frecvent sunt: înghețul, grindina (1,5 zile/an), roua (50-100 zile/an), ceata (19-62 zile/an, radiativa si mixta-advectiv radiativa), bruma (14-67 zile/an), burnița, chiciura și poleiul.

III.2.3. Hidrografia

Din punct de vedere hidrologic, comuna Horodniceni se încadrează în bazinul hidrografic al râului Moldova.

Apele de suprafață sunt reprezentate de râul Brădățel cu afluenții săi Ghiolul , pârâul lui Pavel, Roșioara și Șomuzul Mare. La acestea se adaugă numeroase lacuri amenajate în lungul Șomuzului și al Roșioarei. Forajele au identificat de asemenea o bogată rețea de apă subterană care ar putea aproviziona un oraș cu 300.000 de locuitori.

Temperatura medie a apei, înregistrează un maxim de 25°C in luna iulie si un minim in decembrie, cind se înregistrează si fenomenele de iama (gheata la mal, sloiuri, pod de gheata).

Apariția acestor fenomene este in prima decada a lunii a IX, iar dispariția lor in ultima decada a lunii a III (exista fluctuații apreciabile in cursul anilor).

Fig. Valea Șomuzului Mare (foto P. Tudorache, 2017)

Regimul hidrochimic al apelor este determinat de structura geologică și elementele climatice, acestea fiind bicarbonatate-slab sulfatate.

Alimentarea râurilor este mixtă (pluvio-nivo-subterană), dar sursa cea mai importantă sunt precipitațiile, cu perioade de ape mari, provenite din topirea zăpezilor (lunile III si IV), sau a ploilor convective (lunile V si VI) si ape mici toamna si iarna (alimentare preponderent subterană).

Hidrogeologic, zona se încadrează in „Macroregiunea apelor freatice din podișurile extracarpatice – Apele freatice din Podișul Fălticeni: Provincia climatica est-europeana". (Actualizare Plan Urbanistic General al Comunei Horodniceni, județul Suceava, 2011, p.27)

Apele subterane sunt cuprinse în „Unitatea hidrogeologică a dealurilor și platourilor înalte", având caracter de permanență, cu regimul scurgerii de „tip terasă", confirmând existența unei pânze freatice de mică adâncime (5-10 m). (Ibid., p.27)

În raport cu structura geologică și alcătuirea petrografica a depozitelor în care sunt acumulate apele, se pot deosebi următoarele două grupe:

• ape situate în intercalațiile nisipoase și grezoase din depozitele sarmațiene;

• ape situate în cadrul depozitelor coluvio-proluvio-eluviale, și din terase, de vârstă cuaternară. (Ibid. p.27)

Direcția de scurgere a apelor subterane este conformă cu înclinarea patului impermeabil al sarmațianului (spre SE), care are rol de pat acvifer pentru apele localizate în depozitele de vârstă cuaternară.

III.2.4. Învelișul bio-pedo-geografic

Vegetatia resimte sensibil influentele climatice existente, de aceea, făcând u paralelism fitoclimatic, se poate evidenția faptul că Horodniceni se situează în Podișul Sucevei, în etajul climatic de dealuri înalte, climat care favorizează dezvoltarea etajului fagului și al pădurilor de amestec, fag/stejar(gorun, stejar pedunculat/ pufos, etc.).

Plantele specifice comunei sunt vioreaua, brândușa, toporașul, păpădia, urzica, ciuboțica cucului, floarea paștelui. Pe alocuri, la Mihăiești, Răbâia și Botești, vetrele de sat sunt mărginite de păduri de salcâmi sau aluni, cândva păduri de mesteceni, sălcii, corni, ulmi, carpeni. Amintim pădurea Prodana, pădure mixtă formată din plopi, carpeni, ulmi, arțari, tei molid și pini.Cea mai reprezentativă este Pădurea Șes ce se află la Bahna Mare, Brădățel și Botești. Aici pădurea de foioase se amestecă cu brazii și molizii. Peisajul este caracteristic silvostepei.

Fig. Vegetația de stepă și silvostepă (foto P. Tudorache, 2016)

Fauna caracteristică este formată din fluturi, albine, viespi, buburuze, grauri, berze, ciocârlii, rândunici, lăstuni, privighetori, grauri, vrăbii, gaițe, pițigoi, țărci, ciocănitori, buraticul, șopârla verde, șarpele de casă, broasca țestoasă de lac, șobolani cârtițe, arici, nevăstuici, dihori, iepuri, vulpi, bursuci, căprioare, lupi, iar în lacuri și ape curgătoare trăiesc crapi, carași, porcușori, chișcari, raci,etc.

Pe platourile structurale se găsesc soluri cernozomice, brune de pădure iar pe văile râurilor și pădurilor predomină solurile aluviale. Solurile care predomină sunt cele brun-roșcate de pădure, argiloase și podzoluri. Numai tarlalele de pe valea Șomuzului au un grad mai mare de fertilitate, fiind formate din cernoziomuri.

III.2.5. Tipologia peisajelor pe teritoriul comunei

Relieful, clima și învelișul bio-pedo-geografic specifice comunei Horodniceni conturează în teritoriu peisaje care fac din această lcalitate una cu potențial turistic ce poate fi exploatat. Formele de relief din comuna Horodniceni se încadrează în peisaje de dealuri și podișuri joase, puternic fragmentate în văi adânci, un ansamblu de culmi și platouri structurale care se succed pe spații largi, având înălțimi de 350-420 m (Dealul Crucii). Văile largi ale Brădățelului, Roșioarei și Șomuzului au 3-5 terase, ale căror altitudini depășesc uneori 180-220 m. Din punct de vedere al vegetației comuna se situează într-un peisaj de silvostepă, cu păduri de foioase dar și de amestec care se constituie ca elemente de discontinuitate în peisaj. Se poate observa în peisaj asocierea diferitelor tipuri de vegetație: păduri de foioase (stejar, ulm, alun, plop) și de amestec de foioase și conifere: brad, pin, molid, care dau unicitate pâlcurilor de păduri, peisaj de luncă, de mlaștină sau de baltă în valea Șomuzului.

Peisajul natural este completat de peisajul cultural, acesta din urmă fiind rezultatul interacțiunii om-natură. Acesta și-a conturat în timp o anumită integritate morfologică, structurală și funcțională, a evoluat în condițiile geografice și cultural-istorice proprii. El este determinat de tipologia așezărilor, structura satelor, gadul de răsfirare, forma satelor și de tipologia locuințelor. Activitatea predominantă de cultivarea plantelor și creșterea animalelor a impus modul de distribuire a gospodăriilor, tipul de sat care a căpătat extindere este cel răsfirat.

Gradul de răsfirare este asemănător tuturor satelor comunei Horodniceni, cu mențiunea că satele Mihăești, Rotopănești, Brădățel și Botești sunt sate de terase joase (de vale), iar satele Horodniceni și Răbâia sunt sate răsfirate pe un platou mărginit de numeroase văi.

Forma satelor este predominant neregulată, aspect determinat de factori naturali și de cei social-economici, fiecare om și-a clădit gospodăria pe proprietatea sa după cum a dorit.

O idee de sistematizare nu a existat. În perioada 1878 – 1916 satele actuale ale comunei Horodniceni erau formate dintr-o succesiune de locuințe monocelulare – bordeie semiîngropate. Prin legea din 1894 acest tip de locuință a fost interzis, locuitorii și-au ridicat un alt tip de locuință – casa cu tindă, cu două încăperi, iar în spate în prelungirea acoperișului dolia sau șandramaua, care putea fi amenajată ca o cameră de locuit sau cel mai des pentru depozitarea poloboacelor, oloiniței, a bărbânței de brânză, a coveților pentru frământatul mălaiului și a aluatului și a putinelor de tot felul. (Constantin Târziu, 2012)

Casa cu tindă rece, în forma ei anterioară veche a dispărut din peisajul local. Acest tip de casă nu avea o prispă cu stâlpi, ci o simplă prispă cu trei laturi, al cărei scop era de a apăra de frig, iar streașina era ieșită cu 80 cm pentru protejarea prispei.

Un nou tip de casă predominant până în zilele noastre este casa cu cerdac pe stâlpi și actualelor sate un pitoresc deosebit în peisajul de podiș la fel de frumos în orice anotimp.

După 1990, se manifestă din plin tendința de a se construi vile în toate satele comunei. Cele mai multe construindu-se în Mihăiești – peste 53.

Toate locuințele sunt racordate la rețeaua electrică și la rețeaua de televiziune prin cablu. Numărul abonaților la telefonia mobilă este covârșitor, nu există familie care să nu dețină 2-3 telefoane mobile. Rețeaua stradală, principală a tuturor satelor este asfaltată, ba mai mult, ea a pătruns și în interiorul unor sate ca Botești, Brădățel, Horodniceni. Din păcate locuințele nu sunt racordate la o rețea publică de distribuire a apei și de canalizare, pentru aceasta se mai folosesc fântânile, în special fântânile cu hidrofor. Totuși calitatea apei din fratic nu este una din cele mai bune.

III.3. Potențialul turistic antropic

Comuna Horodniceni are o istorie de legendă. Rădăcinile ei trec dincolo de descălecat. Pe teritoriul actual al comunei a existat o cetățuie de la care, se pare își trage numele satul ( cuvântul slav ”Horod” însemnând și grădină și cetățuie). Satul Botești a aparținut lu Drăgoi Viteazul, care îl moștenește de la tatăl său, Drăgoi cel Bătrân cel care a pus vatra satului, confirmat de Alexandru cel Bun după 1400. Satul Brădățel are prima atestare documentară în anul 1456 când Petru Aron întărește Mânăstirii Moldovița hotarul de la Gura Brădățelului. În 1529, Ștefan Voievod vinde Brădățelul cu tot cu mori unor rude ale sale. Satul Mihăiești a fost satul lui Mihai, fiul lui Mic Crai și va fi vândut de moștenitorii acestuia Mitropolitului Teoctist în anul 1444 iar acesta îl dăruiește Mitropoliei Moldovei. Satul Rotopănești este satul primit drept zestre de către Stanslav Rotopan din partea socrului său Giulia cel Mare, cuscrul lui Dragoș Viteazul.

Din 1667 Șerban Cantacuzino stăpânește Horidniceni, moșia rămânând a Cantacuzinilor până în 1804 când este vândută unor boieri moldoveni.

Istoria Moldovei și destinul tragic al Cantacuzinilor lasă urme adânci în existența comunei: legende și povești învăluite în mister se mai transmit și astăzi în legătură cu prințesa Maria Cantacuzino și moartea tragică a celor doi frați, Matei și Elena sau povestea Harei, etc. (C. Târziu, 2014, p.78).

III.3. Obiective turistice

Ansamblul bisericii "Pogorârea Sf. Duh" din Horodniceni a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 și este format din următoarele două obiective: Biserica "Pogorârea Sf. Duh" – datând din anul 1538 și Zvonița – datând din secolul al XIX-lea.

Biserica a fost ctitorită de vistiernicul, apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Vistiernicul Mateiaș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el la Horodniceni, aici aflându-se și mormintele altor membri ai familiei sale. (C. Târziu, 2013).

În curtea bisericii se află o clopotniță de tip zvoniță, formată dintr-un perete din stâlpi de zid cu trei arcade în care atârnă clopotele. Ea a fost construită în secolul al XIX-lea. Clopotnițele de tip zvoniță apar destul de rar în arhitectura românească, fiind întâlnite numai la bisericile din nordul Moldovei.

Fig. Zvonița Bisericii Pogorârea Sf. Duh din Horodniceni( foto P. Tudorache)

Biserica „Sfânta Treime” din Rotopănești este o biserică ctitorită în anul 1856 de postelnicul Nicolae Istrati în satul Rotopănești. Prima biserică din satul Rotopănești a fost construită în jurul anului 1662 și a avut hramul „Sf. Treime”. În anul 1784 familia Gherghel a construit o nouă biserică cu același hram iar în anul 1856, postelnicul Nicolae Istrati a construit o nouă biserică pe moșia sa din Rotopănești, la îndemnul soției sale, Sevastia născută Ciudin, și a fiului lor, Titus Istrati. Construirea lăcașului de cult s-a făcut cu binecuvântarea episcopului Meletie Istrati al Hușilor (1851-1857), fratele ctitorului.

Deasupra intrării în biserică se află o pisanie cu următorul text în limba română cu caractere latine: "Aquestu templu, dedicatŭ Săntei Treimi, cu bine-cuvîntarea Prĕ-santieĭ sale episcopului de Hussi, domnul domnŭ Meletie Istrati, s'au fundatŭ de fratele seu, mare postelnicŭ și cavaleriŭ Nicolaŭ Istrati, cu indemnul soçieĭ sale Sevastia, nascuta Ciudínŭ, și a fiuluĭ lor Titu Istrati, pe proprietatea sa Rotopaneștĭ, în annul ereĭ nòstre 1856, în quare Moldova aŭ recapatatŭ privilegiele asseḑĭate de Stefanŭ quellŭ mare." (C. Târziu, 2013).

Fig. Biserica „Sfânta Treime” din Rotopănești ( foto P. Tudorache)

Statuia “Moldova plângându-și Unirea”

După construirea bisericii, în anul 1856, Nicolae Istrati a dispus amplasarea în curtea lăcașului de cult a unei statui care să simbolizeze statul Moldova. Statuia este denumită și “Moldova plângându-și Unirea,comandată arhitectului și sculptorului elvețian Joseph Fichtner, după ce a pierdut bătălia politică cu timpurile și contemporanii. și reprezenta ideile lui Nicolae Istrati cunoscut antiunionist.

Mșcarea antiunionistă din Moldova s-a dezvoltat începând din 1856, în contextul luptei pentru Unirea Principatelor. Printre principalii săi exponenți au fost Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi. Antiunioniștii s-au manifestat atât prin intermediul broșurilor, cât și al periodicelor („Patria”, „Nepărtinitorul”). Astfel, antiunioniștii avansau teoria decăderii Moldovei și a Iașilor, odată cu deplasarea centrului de greutate politic și administrativ spre București. Mai mult, marginalizarea Moldovei avea să intervină, susțineau ei, și din pricina superiorității numerice a muntenilor față de moldoveni, ce avea să le asigure celor dintâi o mai bună reprezentare în legislativul viitorului stat. Mai mult, antiunioniștii moldoveni au știut să speculeze și momentele conflictuale apărute în trecutul istoric al celor două Principate, evocând, spre exemplu, luptele purtate de Ștefan cel Mare împotriva muntenilor.

Fig. Statuia “Moldova plângându-și Unirea” din curtea bisericii Sf. Trime, Rotopănești

( foto P. Tudorache)

Mănăstirea Brădățel a fost întemeiată în anul 1947, de un grup de maici (Camelia, Epifania, Evtropia și Pahomia) venite de la Mănăstirea Agafton (județul Botoșani), de unde fuseseră nevoite să plece, din cauza prigoanei la care au fost supuse pentru că s-au împotrivit introducerii noului calendar gregorian. Mănăstirea de maici de la Brădățel are ca hram sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Conacul Nicolae Istrati de la Rotopănești a fost naționalizat după instaurarea regimului comunist (1948) și transformat în sediul C.A.P. Rotopănești. Etajul clădirii a fost demolat în jurul anului 1955. Astăzi, această clădire este monument istoric. Boierul Nicolae Istrati a devenit pe la mijlocul secolului al XIX-lea proprietar al moșiei Rotopănești. Acolo și-a construit un conac cu două niveluri, după proiectul unui arhitect vienez. În conac el a amenajat o vastă bibliotecă în care se aflau manuscrise valoroase în limbile română și slavonă. În 1855 a înființat la Rotopănești prima școală de fete din mediul ruralNicolae Istrati a avut parte de o educație aleasă, a învățat polona, slavona, franceza,germana și latina și a deținut cea mai mare colecție de documente istorice medievale și cea mai mare pinacotecă din Moldova (majoritatea documentelor sunt acum în grija Academiei Române).

După înfrângerea antiunioniștilor (al căror adept fervent era), aceasta s-a retras la Roropănești, dedicându-se scrierilor sale, dar mai ales educării sătenilor de pe moșia sa. Din acel moment și până la sfârșitul prematur al vieții sale, el nu a mai părăsit moșia. „Acolo își găsise adevăratul rost al existenței sale. Se făcuse iubit de toți cei din prajma sa, cu toate că era sever, mai cu seamă cu boierii, pe care îi ținea în picioare când veneau la el. Pe puțini îi poftea să șadă și pe mai puțini îi oprea la masă. Sătenii lui erau în schimb tot timpul lângă el (Const antin Târziu, 2011).

Începând cu 1853 a înființat mai multe școli. Prima a fost instalată în casa locuitorului Vasile Otrocel. Era școală mixtă. Anii imediat următori a mai înființat două școli, una de băieți și alta de fete, în locații clădite anume de către acesta, mai la vale de curțile boierești, lângă șosea.  Pe când abia se vorbea de școli în alte părți ale Moldovei, copiii din Rotopănești terminau, rând pe rând, cursul elementar, mulți pregătindu-se pentru diverse funcții în orașele Suceava și Fălticeni.

După momentul Unirii Nicolae Istrati s-a retras complet din viața publică, izolându-se la Rotopănești, unde a înființat o școală de muzică și un conservator. „A chemat din Italia pe Pietro Mezzeti, care fusese elevul lui Rossini și apoi membru al Filarmonicii din Bologna, compozitor și violonist, spre a preda principiile de muzică. Pentru clasa de canto l-a invitat pe maestrul Galea iar pentru clasa de declamație pe Mihai Galino. Tot aici, elevii Conservatorului învățau și carte cu preotul Costache Milu, iar fetele învațau cu soția sa, Elena Milu. Pe lângă clasele de școală, de principii de muzică, de canto și declamație, Nicolae Istrate adăugase o clasă de cor bisericesc. Ceea ce fusese cu adevărat revoluționar la acest cor liturgic era faptul că alături de băieții din sat, cântau și fete. Primele coriste în istoria muzicii, de la noi din țară, au fost de la Rotopănești” (Constantin Târziu, 2011, p. 97).

Bustul lui Vasile Todicescu din Botești ridicat de foștii elevi care l-au prețuit. În 1933 câțiva au luat inițiativa de a-i ridica un bust, executat de pictorul și sculptorul Dimitrie Loghin în satul său natal, acesta din urmă fiind fiu al aceluiași sat. Vasile Todicescu a fost un ilustru pedagog, Deținător a trei doctorate în pedagogie și psihologie susținute la Universitățile din Iași, Geneva și Iena, Vasile Todicescu va introduce pedagogia experimentală în învățământul românesc. De asemenea el înființează primul Laborator de Psihologie Experimentală din România, în cadrul Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

«Cercetând activitatea științifică a profesorului Vasile Todicescu publicată în revista „Școala Normală”, am putut sintetiza câteva din direcțiile cercetării pedagogice și psihologice: studiul în vederea cunoașterii copilului, relația profesor – elev, metodele de predare, rolul școlii în pregătirea copilului pentru viață, pregătirea cadrelor didactice pentru munca socială și răspândirea culturii, promovarea culturii și educația maselor prin conferințe, iar educația estetică să stea la baza tuturor acțiunilor educative, introducerea cinematografiei în școlile din țară ca o necesitate. Pentru profesorul Vasile Todicescu nu numai lumea în ansamblul ei ci și omul trebuie să se caracterizeze printr-o frumusețe morală, de bunătate sufletească, de generozitate și de dăruire pentru patrie, pentru ridicarea culturală a poporului.» (C. Târziu, V. Todicescu, un pedagog uitat, 2017)

Vasile Todicescu și-a donat casa pentru a o transforma în școală, apoi după construirea unei noi școli, clădirea va deveni cămin cultural.

Fig. Bustul prof. Vasile Todicescu în curtea casei sale din satul Botești,

astăzi cămin cultural (foto P. Tudorache)

În toate satele comunei Horodniceni au fost ridicate monumente închinate ostașilor eroi din Primul Război Mondial căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei. Pe aceste sunt înscrise, spre veșnică amintire, listele celor care au căzut la datorie.

Salba de iazuri de pe Șomuzul Mare de la Mihăiești reprezintă un complex de acumulări de apă amenajate în amonte de Fălticeni pe cursul râului Șomuzul Mare (afluent al Siretului). Primul lac este chiar în orașul Fălticeni (fiind compus din trei bazine de apă), după care urmează lacul Pocoleni, lacul Mihăiești și lacul Moara. Aceste complexe lacustre formează 85% din suprafața sitului și sunt înconjurate de terenuri agricole, pășuni, fânețe și livezi. În unele zone ale lacurilor s-au format stufărișuri compacte care creează condiții bune pentru cuibăritul diferitor specii de păsări. Vegetația specifică acestor zone este formată preponderent din stuf, papură, stânjenel de baltă, crin de baltă, mană de apă, alior de baltă, piciorul cocoșului și pipiriguț. Aici cuibăresc specii de păsări protejate în spațiul comunitar precum: stârcul pitic, buhaiul de baltă și eretele de stuf, dar și sfrânciocul roșiatic, rața roșie, cormoranul mare, lebăda de vară, gârlița mare, rața mare, rața mică, rața pestriță, rața sulițar, rața moțată, rața cârâitoare, rața cu cap castaniu și lișița și ferestrașul mic.

Aceste zone pot fi amenajate pentru vânătoare și pescuit sportiv, fără însă a afecta reproducerea și cuibăritul speciilor de păsări.

De asemenea se pot face amenajări de agrement, baze de înot și terenuri sportive respectând vegetația și avifauna.

Manifestări etno-folclorice au loc în comuna Horodniceni la 15 august, atunci când este sărbătoarea comunei. În celelalte sate ale comunei se țin hramurile bisericilor și mănăstirilor din localitățile respective.

Putem concluziona că Horodnicenii, deși nu au o bază turistică declarată sau înscrisă în circuitul turistic, este o comună care posedă un însemnat potențial turistic, atât natural, cât și antropic.

Concluzii

Bazinul turistic Fălticeni deține un potențial turistic natural: un peisaj de dealuri cu fânețe și pâlcuri de păduri, cu un climat moderat, veri călduroase și nu foarte ploioase și ierni cu temperaturi suportabile și un strat suficient de zăpadă, cu ape curgătoare care nu-și ies din matcă și iazuri care i-ar putea bucura pe pescari, cu o vegetație care bucură ochiul din unt de vedere cromatic și simțurile olfactive, din punct de vedere al parfumurilor, dar și cu răcoarea în zilele calde de vară, cu zilele însorite, dar mai ales, cu liniștea și aerul proaspăt și pur.

În ceea ce privește potențielul antropic, această zonă este plină de vestigii istorice, urme ale dăinuirii, din epoca fierului până la cel de-al Doilea Război Mondial, de ctitorii ortodoxe și catolice ale domnilr și boierilor Moldovei sau de lăcașuri de cult mozaic, de case-monumente de arhitectură, proprietăți ale unor personalități ale vieți culturale și publice, case memoriale și muzee ce stau mărturie despre cultura și civilizația neamului nostru, manifestări culturale și folclorice care sunt monumente de spiritualitate românească.

Putem afirma cu tărie că acest potențial turistic este insuficient exploatat iar turismul, în bazinul Fălticeni, timid abordat. Și, deși se regăsesc pe toate Planurile Strategice de dezvoltare ale comunelor sau ale municipiului Fălticeni, din 2000 până în prezent, nimic din toate aceste proiecte nu s-a înfăptuit. Cauza este lesne de dedus: lipsa infrastructurii, capacități investiționale modeste, cunoscut fiind faptul că bazinul Fălticeni se află într-o zonă economico-geografică defavorizată.

În ceea ce privește Comuna Horodniceni, luând în considerare că patrimoniul turistic este generos și că acest patrimoniu se poate constitui ca obiective turistice și, implicit, ca bază a ofertei turistice, potențialul natural al peisajului sau cel istorico-cultural ( biserici, mănăstiri, monumente), putem concluziona că Horodnicenii pot exercita atracție turistică asupra potențialilor vizitatori.

O analiză SWOT a situației turistice a comunei evidențiază următoarele aspecte:

PUNCTE TARI

Existența unui potențial turistic natural generos (relief, climă, ape, vegetație, faună și soluri)

Existența unui potențial turistic antropic atractiv (biserici, mănăstiri, statui, busturi ale unor personalități, case memoriale, conace)

Absența unor fenomene de risc care să pună în pericol viața, sănătatea sau siguranța turiștilor

Existența unei infrastructuri rutiere care să permită accesul turiștilor ( drumuri comunale asfaltate, DJ și DN)

Prezența unei infrastructuri de cazare și unități de alimentație publică în apropiere (municipiul Fălticeni și comunele limitrofe)

Posibilități de practicare a pescuitului sportiv în zona iazurilor de pe Șomuzul Mare și a echitației și vânătorii în pădurile de pe teritoriul comunei

Disponibilitate de a primi turiști la persoane fizice care dispun de dotări minime (apă curentă și baie)

Valorificarea bucătăriei tradiționale și a bucătăriei ecologice

Valorificarea meșteșugurilor tradiționale (morărit, țesut, cusut, brodat, cojocărie, olărit, etc)

Posibilitatea de a valoriza tradițiile și datinile strămoșești

Posibilitatea de a organiza activități în aer liber (drumeții, excursii, sebări câmpenești, picnicuri)

PUNCTE SLABE

Lipsa utilităților (apă potabilă și canalizare)

Lipsa transportului în comun organizat și regulat

Lipsa unităților de primire turiști (cazare) și de alimentație publică (restaurante, braserii, cofetătii, baruri)

Lipsa unităților de agrement sau, dacă acestea există, sunt niște improvizații

Lipsa roiectelor și a fondurilor pentru dezvoltarea infrastructurii turistice

Lipsa personalului calificat

Lipsa de preocuparea aautorităților pentru amenajările turistice minime (piste pentru bicicliști, popasuri pentru picnicuri, locuri de campare)

Neimplicarea agenților economici din comună pentru crearea unei infrastructuri turistice

Inexistența unor avantaje pentru tinerii investitori sau a unor facilități fiscale

Lipsa de informare cu privire la potențialul turistic ( afișe, postere, pliante, site-uri, emisiuni radio-tv, reportaje în presă, campanii de informare și de promovare, panouri publicitare, indicatoare rutiere, etc.)

Lipsa sau insuficiența serviciilor

Imposibilitatea de a asigura asistența medico-sanitară

Indiferența față de unele obiective cu valoare de patrimoniu

Lipsa posibilităților de entertainment (distracții)

Imposibilitatea de a practica unele sporturi (tenis, volei, )

OPORTUNITĂȚI

Poziționarea între 3 centre urbane (Suceava, Fălticeni, Gura Humorului)

Posibilitatea de a utiliza infrastructura feroviară

Apropierea de aeroportul Suceava

Existența unor proiecte și programe europene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice

Existența unor proiecte și programe de promovare a turismului rural la nivelul Consiliului Județean ( Turism în Bucovina, Hai în Bucovina, Crăciun în Bucovina, Paște în Bucovina, Start Up 4 Diaspora)

AMENINȚĂRI

Lipsa investiților guvernamentale

Incoerența politicii de dezvoltare durabilă în domeniul turismului

Crizele economice

Pauperizarea populației

Plecarea tinerilr sau a persoanelor apte de muncă în alte zone ale țării sau în străinătate

Riscul de poluare datorită slabei gestionări a deșeurilor în comună

Lipsa de experiență în domeniul serviciilor în general și al turismului, în special

Încercând să valorizeze punctele tari și să remedueze punctele slabe, comuna Horodniceni ar putea deveni o localitate unde turismul să ocupe o bună parte din forța de muncă și populația activă, unde cadrul natural și moștenirea cultural-artistică și istorică să fie puse în valoare, unde agricultura să capete un sens, să se diversifice iar produsele ei să fie eficient desfăcute, iar nivelul de trai al locuitorilor săi să crească, punând capăt exodului de populație tânără spre alte zone ale țării sau străinătate.

Avem convingerea că structurile politice care decid soarta comunei, dar și investitorii vor avea în vedre acest aspect al dezvoltării comunei în următorii ani.