CAPITOLUL II. DINAMI CA ABORDĂRILOR CONCE PTUA LE PRIVIND INVESTIȚIILE INTERNAȚIONALE 2.1. Argumentarea necesității de modificare a conceptului de… [613572]

CAPITOLUL II. DINAMI CA ABORDĂRILOR CONCE PTUA LE
PRIVIND INVESTIȚIILE INTERNAȚIONALE

2.1. Argumentarea necesității de modificare a conceptului de investiție
internațională în relație cu coordonatele industriei globale

O analiză atentă a ultimei părți a secolului XX scoate în evidență cîteva aspecte cu caracter de
noutate, care au schimbat din temelii configurația economiei mondiale. Printre elementele mai
importante trebuie menționate următoarele: tendința de organizare a producției (îndeosebi cea
industrială) la scară globală ; transferul unor mari s ume de bani prin intermediul rețelelor
computerizate ; noile presiuni competitive , care au schimbat modul de gîndire și acțiune al
comunităților mari și mici, granițele devenind mult mai penetrabile, mai ales pentru noile tehnologii ;
arhitecții noii ordini globale s -au dovedit a fi corporațiile transnaționale , care s -au evidențiat prin
capacitatea organizatorică de a transforma economia globală. În acest context, globalizarea
economică este pe cale de a se transforma dintr -un proiect al corporațiilor multina ționale, într -unul
al statelor înseși, multiplicînd în același timp punctele de convergență dintre state.
Intensificarea globalizării economice constituie o trăsătură fundamentală a sfîrșitului acestui
secol, fiind o realitate ireversibilă care oferă oport unitatea unor piețe mai largi, posibilitatea
producerii și comercializării unei game mai mari de bunuri și servicii, șanse sporite pentru atragerea
de capitaluri și pentru schimbul de tehnologii avansate. Procesul globalizării constă în tendința
firmelor d e a-și stabili unități de producție în lumea întreagă, adică oriunde piața este suficient de
mare pentru a permite economii de scară. Aceasta conduce la creșterea numărului și a mărimii
întreprinderilor multinaționale. Trăsătura de bază a globalizării rezi dă în faptul că mărfurile,
serviciile, capitalul, munca și ideile sunt transferate pe plan internațional prin intermediul firmelor1.
Transformările produse de globalizare în materie de producție sunt deosebit de
semnificative. Se vorbește despre conceptul de „industrie globală ” astăzi ca fiind aceea „în cadrul
căreia poziția concurențială a unei firme dintr -o țară anume este influențată de o manieră
semnificativă de strategia adoptată de alte întreprinderi situate în alte țări”2. După M. Porter „cadrul

1 Livesey F., Dictionary ofEconomics, Pitman Publishing, London, 1993, p. 99
2 Porter M.E., Competition in Global Industries, Boston, Mass., Harvard Business School Press, 1986, p. 17

apropiat al analizei în elaborarea unei strategii internaționale a firmei este industria , deoarece
industria este arena unde avantajul competitiv se câștigă sau se pierde”.
El face distincție între situația în care „industria internațională era o colecție de industrii
esențialmente interne” și cazul în care „ industria internațională nu este o simplă colecție de
industrii interne, ci rezultanta unui șir întreg de industrii interconectate între ele ”3. Într -o
industrie globală, afirmă M. Porter, o întreprindere trebuie să se integreze în așa fel încât să -și
desfașoare activitatea pe o bază mondială.
Cauza inițială sau impulsul inițial4, după economistul român Gh. Postelnicu, spre crearea
unei industrii globale a constat în oportunitățile create de relațiile trans frontaliere de reducere a
costurilor de producție. În acest context, marile întreprinderi s -au străduit să -și extindă activitatea
pretutindeni unde costul forței de muncă, politica fiscală, sursele de aprovizionare, piața de
desfacere și alte variabile eco nomice le -au fost favorabile.
Adevăratul sens al conceptului de „industrie globală” a început să fie tradus prin „ a
produce o marfă oriunde, a utiliza resurse de oriunde, a localiza compania pretutindeni și a vinde
peste tot ”5.
Investițiile internațional e, în cadrul unei astfel de industrii, constituie factorul -cheie fără
participarea căruia procesul producției internaționale ar fi fost imposibil. În coordonatele industriei
globale, investiția internațională își schimbă esențial semnificația , presupunînd nu doar un transfer
de capital bănesc spre alte regiuni ale lumii, ci de fapt realizarea unor transferuri de „ capital
antreprenorial ” sau „ pachet investițional ” 6, respectiv de resurse productive precum financiare,
tehnologice și inovaționale, resurse uman e sub aspectele lor calitative, respectiv abilitățile
manageriale și organizaționale etc.
Cei mai mari deținători de capital antreprenorial, adică producătorii și utilizatorii de resurse
productive, precum și cei mai mari organizatori ai mișcării acestora pe plan internațional sunt
corporațiile transnaționale (CTN).
Deși poate cea mai puțin importantă componentă a „pachetului investițional” de resurse
transferat de CTN în țările de implantare, capitalul financiar poate juca un rol potențial benefic de
suplimentare a resurselor financiare interne și de antrenare a unei utilizări mai eficiente a acestora.

3 Ibidem, p. 18
4 Postelnicu Gh., Postelnicu C., Globalizarea economiei, Editura economică, București, 2000, p. 14
5 Naisbits J., Global Paradox, Brealey, London, 1994, p. 19.
6 Mazilu A., Transnaționalele și competitivitatea: o perspectivă est -europeană, Editura Economi că, București, 1999, p. 19

Un tablou sintetic al rolului pe care poate să -1 joace influxul de capital în țările receptoare de
capital financiar este realizat de Neil Hood și Stephen Young în termeni de potențialitate7:
• influxul de capital poate să suplimenteze resursele interne, acoperind sau reducând deficitul
între economiile interne și necesarul de investiții. El poate conduce la utilizarea mai eficientă a
resurselor locale;
• în mod indirect, activitatea CTN poate contribui la mobilizarea economiilor locale, care altfel
ar rămâne nefolosite sau ar fi utilizate în activități mai puțin productive, prin oferirea unor
oportunități de investiții atractive; pot fi stimulate și antrenat e investitii ale unor firme locale în
activități economice situate în amonte sau m aval față de obiectul de activitate al filialei străine;
• într -o perspectivă și mai largă, prezența și operațiunile CTN pot stimula, prin puterea
exemplului , intrarea de al te fluxuri financiare, credite din partea unor agenții internaționale sau chiar
asistență externă nerambursabilă. În unele cazuri, cum ar fi cele ale țărilor cu economie în tranziție,
succesiunea este inversă: asistența financiară internațională, constând în creditele acordate de Banca
Mondială sau în împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internațional, contribuie la construirea
unei anumite credibilități și atrage după sine intrarea fluxurilor investiționale private;
• beneficiile potențiale ale compone ntei financiare a pachetului investițional pot să fie reduse
de o serie de aspecte cu efecte adverse. Procurarea de capital de pe piețele de implantare, prezentată
mai sus ca un aspect pozitiv, poate avea efecte negative dacă economisirile locale ar fi put ut fi
utilizate mai eficient sub o altă formă. Pe de altă parte, investițiile directe private se pot dovedi o
modalitate destul de costisitoare de atragere a capitalului străin, rata de profitabilitate a CTN
situându -se mult peste rata dobânzii la împrumut urile pe termen lung, practicate pe piețele
internationale de capital. La acest punct poate fi remarcat faptul că în măsura în care profiturile sunt
reinvestite în țara -gazdă, argumentul lui Hood și Young nu funcționează.
În ceea ce privește dimensiunea ca ntitativă a aportului de capital al investițiilor internaționale,
în majoritatea țărilor, raportul dintre acesta și nivelul formării interne brute a capitalului fix nu
depășește, de regulă, 10%, deși este mai înalt în cazul unor țări precum Belgia și Luxem burg – peste
20%, Singapore – aproape 40%. În ciuda contribuției, în general, minore prin raportare la capitalul
intern, resursele financiare furnizate prin capital antreprenorial sunt importante pentru țările în
dezvoltare, atât pe fondul reducerii, în ul timii ani, a altor fluxuri de capital străin publice sau private,
cît și în virtutea asigurării unui echilibru necesar între împrumuturi și investiții în ansamblul
fluxurilor de capital străin atrase de această categorie de state.

7 Hood N., Young A., The Economics of Multinational Entreprise, 1990, p.183 -184

Modalitățile prin care in fluxul de investiții străine poate suplimenta capitalul intern sunt în
funcție de forma pe care o îmbracă respectivul influx. Cel mai evident impact îl au așa -numitele
investiții pe loc gol – „greenfield investments ” – care conduc la dezvoltarea de noi act ivități
economice. Investițiile străine care realizează schimbarea formei de proprietate, cum ar fi
privatizările sau preluările de firme (engl. acquisitions) pot, de asemenea, să influențeze pozitiv
stocul de capital intern în situația în care firma care a fost cumpărată ar fi fost, alternativ, închisă sau
dacă, în general, performanțele sale sunt îmbunătățite în urma investiției străine. Chiar și afara unor
astfel de prezumții, sumele care provin din vânzarea către investitorul străin pot fi reinvestite î n țara –
gazdă.
Dacă în țările dezvoltate, cea mai mare parte a ISD o constituie preluările de firme – în 1993,
în SUA, aproximativ 90% din fluxurile de ISD au îmbrăcat această forma – în țările în dezvoltare
ponderea acestora este mai redusă, fie pe fondul unor restricții care sunt menținute, fie în condițiile
lipsei sau insuficientei dezvoltări a unei piețe de capital. De aceea, se apreciază că efectul direct de
sporire a stocului de capital intern prin ISD este mai important în aceste din urmă țări.
O remarcă importantă privind impactul pur financiar al investiției străine se referă la faptul că
investiția inițială poate fi urmată, în timp, de o serie de investiții secvențiale , generate fie de o
modificare a factorilor locali, spre exemplu a legislației p rivind cota de participare străină admisă la
capitalul unei întreprinderi, fie de strategia firmei investitoare care poate include, înaintea angajării
depline, o tatonare a mediului economic local.
În fine, orice ISD poate atrage investiții din partea firm elor străine care sunt asociate cu firma
investitoare, acționînd indirect în sensul sporirii resurselor de capital ale economiei -gazdă. Astfel de
ISD asociate sunt realizate de companii care furnizează produse intermediare investitorului inițial,
sau care sunt distribuitori ai produselor finale ale acestuia, fiind vorba despre servicii a căror
fumizare implică, în mod obligatoriu, stabilirea, implantarea pe piață.
Importanța CTN pentru procesul de inovare tehnologică, parte componentă esențială a
pachetului investițional este considerabilă. Marile firme sunt cei mai mari producători și utilizatori
de tehnologie , precum cei mai mari organizatori ai mișcării acestei resurse productive pe plan
internațional, parte componentă a capitalului antreprenorial. Aceast a reflectă, pe de o parte,
avantajele competitive ale țărilor de origine ale transnaționalelor, iar, pe de altă parte, faptul că
managementul producției și utilizării tehnologiei favorizează marile firme.
Rolul CTN în această direcție tinde să devină tot mai amplu pe măsură ce fenomenele de de
globalizare a fluxurilor economice se adâncesc. Este demonstrat faptul că unul din principalele
avantaje de proprietate specifice firmelor, care face posibilă dezvoltarea cu succes a unor active

productive în străină tate, este tocmai abilitatea lor de a produce, dobândi, înțelege importanța
tehnologiei și de a organiza utilizarea acesteia în afara spațiului economic național.
O importanță deosebită în susținerea afirmației de mai sus o are specificul tehnologiei înseși,
care face ca utilizările ulterioare ale unei tehnologii deja create să implice pentru proprietarul său un
cost marginal zero. Dintr -un unghi de vedere opus, respectiv al celui care nu posedă dar care
dorește, la rândul său, utilizarea tehnologiei în ca uză, dezvoltarea acesteia pe cont propriu ar implica
costuri enorme sau s -ar putea dovedi chiar imposibilă, se are în vedere faptul că producția de
tehnologie se bazează, în cea mai mare parte, pe cunoaștere acumulată8.
Abilitățile CTN în generarea de noi tehnologii și rolul lor în diseminarea internațională a
respectivelor tehnologii reflectă existența unor avantaje de proprietate specifice firmelor
multinaționale: dimensiunile lor, experiența acumulată, abordarea globală a piețelor și deci
posibilitatea de a atrage pe o astfel de bază personal științific calificat. Iar, avantajele deținute de
CTN le oferă posibilitatea de dezvoltare a unor tehnologii cu cheltuieli enorme și de amortizare a
cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare într -un număr mai mar e de piețe.
Importanța CTN în diseminarea capitalului antreprenorial , cu deosebire, în diseminarea
tehnologică sporește pe măsura internaționalizării activităților.
Astfel, în vreme ce o parte semnificativă a cercetării, a producției de tehnologie se des fășoară
în cadrul universităților, al institutelor de cercetări sau al unor firme mici uninaționale,
comercializarea noilor tehnologii necesită tot mai acut o rețea de facilități fizice, precum și de
competențe organizaționale și manageriale, pe care firme le globale sunt cele mai în măsură să o
furnizeze. Proliferarea alianțelor strategice în domeniul tehnologic reflectă tocmai acutizarea cerinței
menționate.
O mare parte a cheltuielilor de cercetare -dezvoltare, care constituie baza pentru dezvoltarea
tehnologică actuală, este concentrată în interiorul complexelor CTN. Economistul J. Dunning
estimează această pondere 75 -80% din totalul cheltuielilor de cercetare -dezvoltare din sectorul civil
pe plan mondial9. Accentuarea presiunilor concurențiale pe piețele internaționale și rolul decisiv al
inovării tehnologice în generarea de noi avantaje competitive au codus la o creștere permanentă a
acestor cheltuieli. Luînd drept criteriu numărul de invenții brevetate, cele mai mari 700 de firme pe
plan mondial, din do meniul industrial dețin circa o jumătate din totalul mondial de brevete10. În ceea

8 Hood N., Young A., op. cit., 1990 p. 184 -189
9 Dunning John H., Multinational Entreprise and the Global Economy, Edison -Wesley Publishing Company, Wokingham, England,
1993, p. 288
10 Cantwell J., Transnational Corporations and Innovatory Activities, UN Library on Transnational Corporations, Vol. 17, 1994, p. 2

ce privește comerțul internațional cu tehnologie și cu produse intesive în tehnologie, transnaționalele
concentrează 90% din total.
Există mai multe modalități de mișcare și diseminare a tehnologiei , din punctul de vedere al
CTN, în funcție de natura tehnologiei în cauză, precum și în funcție de interesele și caracteristicile
actorilor implicați. Gama mijloacelor de transfer include de la tranzacții contractuale de vînzare –
cumpărare de tehnologie, la formule diferite de înțelegeri, alianțe de cooperare, denumite
transferuri externalizate , pînă la investiții directe de capital, sub forma transferurilor
internalizate , modalități care vor fi analizate ulterior în acest capitol.
Teoria internalizării producției, reflectată în capitolul anterior al acestei lucrări, sugerează că
(a) tehnologiile de ultimă oră, care marchează un punct de cotitură în cunoașterea dintr -un anumit
domeniu, (b) cele care pentru a fi utilizate cu maximum de eficiență necesită existența unor industrii
adiacente și a unor facilități de aprovizionare cu un anume grad de sofisticare și (c) tehnologiile în
legătură cu cate temerile de pierdere a drepturilor de proprietate sunt maxime, vor fi de cele mai
multe ori transferate în străinătate prin internalizare , respectiv prin intermediul unei investiții
străine directe11.
Cazurile în care costurile asociate cu un transfer de tehnologie intrafirmă, costuri ce țin de
necesitatea asigurării infrastructurii juridice, ad mininstrative și operaționale sunt foarte ridicate, sau
e vorba de tehnologii care au un ritm rapid de uzură morală, se va apela la modul externalizat de
diseminare a acestora, ce preia mai multe forme:
– alianțe strategice,
– aranjamente contractuale:
– contr actul de franchising,
– contractul de licențiere,
– contractul de asistență tehnică,
– contractul de uzină la cheie,
– rețelele dinamice etc.
Capitalul antreprenorial constituie o pîrghie importantă de transfer de tehnologie în plan
internațional, iar tehnologi ile transferate prin acesta sunt susceptibile de a avea un anume grad de
noutate și de importanță și deci un previzibil efect de ameliorare a performanței economice și a
competitivității filialei străine .

11 Dunning John H., Multinational Entreprise and the Global Economy, Edison -Wesley Publishing Company, Wokingham, England,
1993, p. 313

Dinspre aceasta, efecte de antrenare și externalit ăți vor iradia și spre firmele interne
furnizoare sau beneficiare, precum și spre firmele locale concurente, cum ar fi12:
• formarea de personal local calificat, cu un plus de experiență, fapt atestat de cota ridicată de
foști angajați ai filialelor CTN, ca re lucrează, ulterior în relații de subcontractare cu foștii lor
patroni, precum și de numărul mare de manageri ai firmelor locale care s -au format în cadrul
complexelor transnaționale;
• încurajarea apariției de noi întreprinzători în țările -gazdă prin în cheierea între CTN și
partenerii locali a unor contracte de licență pentru producerea și comercializarea unor produse
secundare;
• presiunile concurențiale exercitate de filialele firmelor străine în țările -gazdă constituie un
mijloc eficient de inducere a schimbării tehnologice și de îmbunătătire a productivității la nivelul
firmelor locale.
Deci generarea și transferul de tehnologie realizate de complexele transnaționale au implicații
semnificative pentru performanța economică a țărilor receptoare, putîn d constitui mijloace
importante pentru sporirea capacităților și abilităților lor tehnologice13. Un exemplu elocvent al
efectului de antrenare ar fi firma Coca -Cola, ce a introdus în România instalații de îmbuteliere
extrem de performante (cu o capacitate d e îmbuteliere de 45.000 sticle/oră față de 8.000 sticle/oră,
capacitatea instalațiilor produse de furnizorii locali). Coca -Cola a stimulat, totodată, cercetarea
tehnologică din domeniul maselor plastice, pentru obținerea granulelor pentru ambalaje PET la
Terom Iași.
Dincolo de efectele de antrenare și externalitățile generate, un alt efect dezirabil vizează
sporul de productivitate pe care tehnologiile introduse de CTN în economiile -gazdă îl pot asigura.
În opinia economistului Dunning, productivitatea fili alelor firmelor străine este mai ridicată decît
cea a concurenților locali dintr -un anumit segment de activitate economică. Făcînd, de altfel,
trimitere la teoriile producției internaționale, regăsim ideea conform căreia o firmă nu adoptă decizia
de a face o investiție străină directă și, deci, de a dezvolta active productive în străinătate decât în
virtutea unor avantaje de proprietate și internalizare care îi permit operarea mai eficientă decît
concurenții locali, într -o măsură suficient de mare pentru a asigura inclusiv suportarea costurilor
implicate de operarea într -un mediu economic, politic, social străin. Capacitățile tehnologice ale
CTN au o importanță semnificativă în determinarea sporului de performanță economică al acestora.

12 Mazilu A., Transnaționalele și competitivitatea: o perspectivă est -europeană, Editura Economică, București, 1999, p. 151
13 UNCTAD, World Investment Report 1995, p. 161

Contribuția capitalul ui antreprenorial depinde, însă, considerabil de propriile capacități și
competențe tehnologice ale țării -gazdă, necesare utilizării unor tehnologii noi, adaptării acestora la
condițiile locale, eventualelor îmbunătățiri. În cazuri în care țările -gazdă sun t economii mai puțin
dezvoltate se poate întâmpla ca presiunile concurențiale exercitate de filialele străine să conducă mai
degrabă la eșecul, decât la sporirea viabilitătii firmelor locale prin transfer tehnologic.
Extrem de importante pentru acest proc es sunt viziunea și politica clară a țărilor -gazdă ,
cunoașterea propriilor interese și posibilități pentru a prelua în beneficiul lor o parte cât mai mare
din sporul de competitivitate, de performanță economică pe care numai firmele îl pot genera. În
funcț ie de situațiile concrete, definite prin strategiile de firmă, sectorul de activitate, mediul
economic de implantare, prioritățile politicii guvernamentale, se poate dovedi că firmele străine pot
realiza aceasta într -o mai mare măsura decît cele locale.
În viziunea lui Dunning, politicile statelor -gazdă sunt un important factor exogen care
influențează diseminarea tehnologiilor generate de CTN și impactul tehnologic al CTN asupra
mediului economic receptor. Același Dunning identifică mai multe atitudini po sibile ale guvernelor
față de influxul tehnologic deținut sau controlat de CTN, precum și circumstanțele în care
respectivele atitudini se pot bucura de un succes maxim. De remarcat că acestea nu se exclud
reciproc.
Astfel, alternativele sau aspectele ati tudinii guvernelor față de transferul de tehnologie
realizat de CTN cele mai pline de semnificație, inclusiv pentru țările cu economie în tranziție sunt
următoarele14:
(a) Neadoptarea unei atitudini specifice.
O astfel de politică sau mai bine -zis, lipsa un ei politici explicite poate fi adoptată fie de țări
puternic dezvoltate, care în modelul lui M. Porter15 s-ar situa în stadiul în care avantajele lor
competitive sunt determinate cu prioritate de procese de inovare, fie de țări slab dezvoltate ca
urmare a n ecunoașterii efectelor potențial benefice ale ISD sau a imposibilității de a pune în aplicare
politici corecte în materie. Țările din prima categorie, la rîndul lor emitente de ISD și inovare
tehnologică, consideră că politicile lor macroeconomice sunt suf iciente pentru a atrage tehnologiile
adecvate și pentru a face ca beneficiile generate de acestea să fie optimizate. Cele din a doua
categorie sunt susceptibile de a se afla, în amintitul model al lui Porter, în stadiul în care avantajul
competitiv naționa l ține de dotarea cu factori de producție. Condiția lor poate, de asemenea, să fie

14 Dunning John H., Multinational Entreprise and the Global Economy, Edison -Wesley Publishing Company, Wokingham, England,
1993, p. 317
15 Porter Michael E., The Competitive Adventage of Nations, The Mac Millan Press Ltd., London, 1992, p. 69 -131

definită prin imposibilitatea de a dezvolta o alternativă la atragerea de ISD și poate să implice lipsa
puterii de negociere în raporturile cu CTN pentru creșterea gradului de adaptare a tehnologiilor la
condițiile locale.
O variantă a acestei atitudini definită ca „lipsa de atitudine” o constituie adoptarea unor
facilități fiscale pentru atragerea de ISD, fară a impune nici un fel de cerințe sau penalități. Singurul
scop al unor astfel de măsuri este acela de a deturna fluxuri investiționale dinspre alte posibile
localizări, la ele apelînd țări aflate în stadiul de dezvoltare bazat pe investiții.
(b) Rezervarea anumitor sectoare economice capitalului autohton.
Dunning aprec iază că toate statele interzic exercitarea controlului capitalulu străin asupra unor
sectoare ale economiei. Dacă în trecut un astfel de control urmărea obiective de interes strategic sau
ținînd de identitatea culturală, în prezent își face tot mai mult lo c argumentul ce ține de reducerea
sau limitarea dependenței tehnologice a unei țări.
Sporirea importanței tehnologiei ca factor de creștere economică a făcut ca noi domenii să fie
considerate sensibile din punct di vedere tehnologic. Pe de altă parte, îns ă, costurile susținerii prin
eforturi proprii și inovării tehnologice în diferitele domenii au crescut, ca, de altfel, și oportunitățile
pentru mișcarea internațională a tehnologiei. Mai mult, tendințele de integrare economică la nivel
regional au condus l a reducerea controlului asupra investițiilor directe și a transferului de tehnologie
în plan intraregional. Rezultanta acțiunii acestor factori a constituit -o specializarea tot mai îngustă a
statelor în producția de tehnologie, context în care, afirmă Dunn ing, unele țări conservă atitudinea de
a fi cel puțin parțial, autonome în producerea unor tehnologii cheie.
(c) Limitarea fluxurilor de ISD.
Constituind o variantă a celei precedente, această atitudine este adoptată de numeroase state
dezvoltate, care pe fond promovează politici liberale în materie, fiind invocate următoarele
argumente :
• dacă nu s -ar limita intrările de ISD, sectorul autohton ar avea puține șanse să -și actualizeze
întregul potențial inovațional și să devină competitiv pe piețele externe ca producător de
tehnologie;
• o a doua motivație, promovată de economiștii susținători ai politici comerciale active, este
aceea că CTN străine beneficiază, de regulă, de susținerea guvernelor lor sau că marile firme
recurg la practici anticoncurențiale;
• în fine, al treilea argument face referire la situațiile de nedorit în care retragerea capitalului
străin – dezinvestirea – ar lăsa în urma sa un vid, neexistând capacități și competențe autohtone
de susținere, lucru extrem de grav în cazul unor sectoare strategice.

În opinia lui Dunning, deși astfel de argumente au o oarecare forță, orice politici care se axează
pe autosatisfacere sau pe izolare implică costuri atât de mari încât nu pot fi justificate prin rațiuni
economice. Acest fapt a fost demult recu noscut de țări mici industrializate sau în curs de
industrializare, precur Belgia, Elveția sau Singapore, într -o tot mai mare măsură fiind recunoscut și
de state mari precum SUA, sau cu puternice tradiții naționaliste, cum ar fi India sau China, acceptînd
că „nici o țară nu este o insulă tehnologică” 16, mai ales când este vorba de tehnologiile de vârf.
(d) Specificarea unor cerințe de performanță pentru investitorii străini.
Într-o măsură sau alta, explicit sau implicit, majoritatea guvernelor cer ca invest itorii străini să
se alinieze unor criterii de performanță sau acordă stimulente pentru a -i orienta către anumite tipuri
de activități generatoare de valoare adăugată.
Dacă în prima parte a anilor '70 cerințele de performanță vizau, în principal, creștere a
numărului de locuri de muncă și mărirea disponibilităților valutare, ele au evoluat către descurajarea
creării de simple facilități de asamblare sau de piese de schimb, în sensul promovării transferului de
tehnologie, al creării sau îmbunătățirii capacit ăților tehnologice locale. Cât de binevenite sunt
cerințele de performanță și stimulentele este o chestiune care nu poate primi un răspuns ferm. Acesta
depinde de măsura în care acțiunile guvernamentale conduc la îmbunătățirea eficienței tehnice și de
alocare a resurselor pe termen lung sau au doar o acțiune distorsionantă vizavi de acest ultim aspect.
Cert este faptul că experiența unor țări precum Japonia, Taiwan, Coreea de Sud sau Franța a
demonstrat că statul poate juca un rol în dezvoltarea bazei tehno logice. De remarcat că atunci când
se optează pentru astfel de măsuri direcționate, ele pot viza în egală măsură și firmele străine și pe
cele locale sau pot exista stimulente speciale pentru investitorii străini. O chestiune dilematică, în
opinia lui Dunn ing, nesoluționată în literatura de specialitate, se referă la alternativa optimă între
stimularea filialelor firmelor străine pentru angajarea în activități de cercetare -dezvoltare sau
dezvoltarea propriei capacități tehnologice.
Anumite nuanțe în aceast ă problemă sunt introduse de către M. Porter, prin modelul
determinanților avantajelor competitive, asupra căruia ne vom opri ulterior în capitolul trei,
referitoare la rolul investițiilor străine în crearea structurilor competitive ale unei economii
națio nale. Porter situează într -un anume moment al etapelor dezvoltării avantajului competitiv
oportunitatea stimulării cu efecte pozitive a investițiilor străine, respectiv în stadiul avantajului
competitiv bazat pe investiții17. De asemenea, el subliniază impo rtanța realizării la timp a trecerii de

16 Dunning John H., Multinational Entreprise and the Gl obal Economy, Edison -Wesley Publishing Company, Wokingham, England,
1993, p. 322
17 Porter Michael E., The Competitive Adventage of Nations, The Mac Millan Press Ltd., London, 1992, p. 670 -671

la utilizarea investițiilor străine ca fermenți ai dezvoltării la sprijinirea creării unor firme locale
puternice, capabile să preia și să susțină procesul de inovare în economie.
(e) Descurajarea reținerilor CTN în ceea ce privește realizarea transferului de tehnologie
și influențarea termenilor și condițiilor care însoțesc respectivul transfer .
În funcție de circumstanțe specifice, marile firme pot considera oportună restricționarea sau
condiționarea transferului d e tehnologie către filialele lor din străinătate. Guvernele statelor -gazdă
pot, la rîndul lor, să inhibe astfel de impulsuri printr -o varietate de mijloace, începînd cu asigurarea
unei piețe interne concurențiale, funcționale, pînă la protejarea drepturilo r de proprietate intelectuală
și asigurarea stabilității politice.
Cea mai pertinentă concluzie pe marginea efectelor transferului de tehnologie pentru
competitivitatea firmelor locale este aceea că respectivele efecte depind de motivațiile operațiunilor
din străinătate ale CTN, precum și de răspunsul firmelor locale. Acesta, la rîndul său, este
condiționat de structura și calitatea mediului de implantare și, implicit de rolul statului în definirea
acestui mediu.
Adoptarea atitudinii de atragere a investiț iilor străine, ca soluție de restructurare economică,
necesită o atitudine lucrativă, dictată de evoluția către globalizare a piețelor și de internaționalizare a
producției. Această atitudine ar consta, în viziunea lui Dunning, în implicarea macroorganizaț ională
a guvernelor țărilor -receptoare, prin care să fie stabilite și create condițiile în care CTN să poată juca
rolul așteaptat din partea lor. O strategie tehnologică bine definită trebuie să fie o componentă a
acestei implicări, urmărind să asigure com petențele profesionale și infrastructura științifică necesare,
precum și atitudinea managerială care să permită asimilarea și diseminarea eficientă a tehnologiei
importate.
În prezent, rolul tehnologiei în procesul de creștere economică este unanim calific at drept
crucial. Teoria economică modernă a creșterii are în centrul său ideea că nu simpla prezență a
factorilor de producție clasici, capitalul și forța muncă, este cea care conduce la un anume ritm de
creștere economică, ci organizarea și utilizarea te hnologică a respectivilor factori de producție.
Alături de capitalul financiar și tehnologie, CTN transferă prin intermediul capitalului
antreprenorial economiei receptoare și competențele manageriale și organizaționale ale sale,
influențînd hotărîtor com petitivitatea firmelor și performanța economică a țărilor date.

În calitate de resursă productivă cheie, practicile manageriale și organizaționale reprezintă
multitudinea și diversitatea de strategii, metode și tehnici , regăsite la nivelul diferitelor coo rdonate
ale activității firmei ca structură economică18:
– în domeniul strategiilor de internaționalizare, care înregistrează o tendință de creștere a
gradului de integrare a activităților firmei -mamă cu cele ale filialelor. De la strategia filialei cu
autono mie functională, firmele trec într -o tot mai mare măsură la strategii de integrare simplă și de
integrare funcțională. în cazul celei din urmă se produce o descentralizare a activităților complexelor
transnaționale, filialele din străinătate putând localiz a cele mai importante funcții din cadrul
acestora, de la managementul financiar la funcția juridicâ, dacă se dovedesc a fi m măsură să le
deruleze optim. în consecință, gradul de integrare se adâncește și dobândește o nouă dimensiune,
realizându -se nu la n ivelul unor segmente ale procesului de producție propriu -zis, ci la nivelul
compartimentelor funcționale, inclusiv al celor strategice;
– în domeniul desfășurării procesului de producție propriu -zis, transformările incluzînd
dezvoltarea sistemelor „just -in-time”, a producției flexibile, în detrimentul tehnicilor și metodelor
specifice producției de masă;
– în domeniul relațiilor de muncă și al resurselor umane se practică formule diverse: salarizare
direct proportională cu rezultatul muncii, salarizare bazată pe durata prezenței în același loc de
muncă și pe caracteristicile postului, nu ale individului, lucrul în echipă, rotația posturilor etc.;
– în ceea ce privește procesul decizional, și -a făcut tot mai mult loc ideea de descentralizare a
deciziei, de adop tare a ei la nivelul funcțional direct vizat, oricât de jos s -ar afla acesta în plan
ierarhic;
– în sfera relațiilor cu furnizorii tind să se regăsească atât clasicele raporturi determinate de
sistemul producției de masă, în care selectarea furnizorilor se face în principal în funcție de preț, cît
și relațiile de tip rețea, aflate în plină dezvoltare. De remarcat, totodată, tendința de promovare a
unui nou tip de relații cu furnizorii, bazate pe încredere și cooperare, pe calitatea și livrarea la
termen a pr oduselor sau serviciilor.
Nevoia CTN de a susține inovarea managerială și organizațională ține de trei motivații
principale.
În primul rând , ele operează, de regulă, în sectoare economice extrem de dinamice, care
reclamă înnoirea continuă a avantajelor c ompetitive, inclusiv prin intermediul competețelor
manageriale.

18 Mazilu A., Transnaționalele și competitivitatea: o perspectivă est-europeană, Editura Economică, București, 1999, p. 159

În al doilea rând , operarea simultană în mai multe medii economice, cu caracteristici diferite,
implică un management și o coordonare a activităților cu mult mai pretențioase și dificile decâ t în
cazul firmelor locale.
În al treilea rînd , inovarea tehnologică pe care transnaționalele o susțin implică, în mod
necesar, realizarea de adaptări în planul metodelor organizaționale și al tehnicilor de conducere.
Pe de altă parte, faptul că CTN sunt mai apte să susțină progresul în ceea ce privește o
astfel de resursă productivă, ține de două aspecte:
– transnaționalele dispun de resursele necesare pentru susținerea acestui proces,
– sfera lor globală de acțiune le asigură accesul la un amplu ansamblu d e experiență
organizațională și talent managerial .
Dacă se poate afirma că practicile perfectate la nivelul firmei -mamă sunt diseminate către
filialele din țară și din străinătate, la fel de adevărat este că dezvoltarea de tip rețea, tot mai integrată
în contextul strategiilor de internaționalizare, a permis acumularea de expertiză managerială și
organizațională de către firmele -mamă printr -un flux în sens invers, dinspre filialele din strainătate.
Succesul transferului de competențele manageriale în econo miile -gazdă depinde de o serie de
factori. Diferențele de ordin cultural general și de cultură de afaceri, în special, sunt importante în
cazurile în care este vorba despre competențele manageriale care au o încărcătură semnificativă, din
acest punct de ve dere. Transferul acestora într -un mediu cultural total diferit se poate dovedi
nelucrativ, chiar în cadrul complexelor CTN. Spre exemplu, practica participării voluntare a
muncitorilor la efectuarea controlului de calitate dezvoltată de firmele japoneze di n industria
prelucrătoare a putut fi transferată la filialele acestor firme din Europa de Vest în mai puțin de o
treime din cazuri în 199219.
Dezvoltarea operațiunilor unor CTN în țările cu fostă economie de comandă din centrul și estul
Europei s -a izbit de lipsa acută de competențe manageriale și organizaționale locale, chiar și a celor
considerate de bază. Dificultățile de acest gen au făcut ca multe firme să recurgă, cel puțin în
primele etape ale activității, la angajarea de personal străin în posturi de conducere. În aceste
condiții, la care se adaugă o puternică motivație legată de costuri, cele ale forței de muncă locale
fiind mult inferioare, firmele care au realizat investiții în țările cu economie în tranziție au recurs, în
bună măsură, la organizar ea de programe de pregătire a personalului, inclusiv a celui din pozițiile de
mijloc sau de conducere în ierarhia organizațiilor locale. Cele mai frecvente domenii de training,
acestea variază de la pregătirea în străinătate, în cadrul structurilor firmei -mamă, ale filialelor

19 UNCTAD, World Investment Report 1995, p. 176

acesteia, sau în cadrul unor centre de pregătire finanțate de CTN, la training -ul așa -numit „on -the-
job”, la locul de muncă, în virtutea căruia deciziile sunt adoptate în tandem de un manager
experimentat alături de un altul, cel local , în formare. În concluzie, la nivelul filialelor locale, se
concentrează inputurile de capital, tehnologie și competențe manageriale și organizaționale
transferate prin pachetul investițional.
Toate acestea conduc, de regulă, la un plus de performanță ec onomică a firmei cu capital
internațional atât prin comparație cu propria performanță a fostei firme locale pe care s -a grefat
investiția străină, cât și prin comparație cu performanțele firmelor locale concurente.
Iar din unghiul de vedere al țării -gazdă , o performanță superioară a unui agent economic
realizată pe baza unui capital antreprenorial înseamnă un spor de venituri bugetare , o posibilă
creștere a exporturilor, dar și a importurilor, a investițiilor și, mai ales, o pîrghie de antrenare a
dezvoltă rii firmelor locale care intră în relații economice cu filialele firmelor străine20.
Abordarea pe care o promovăm, în continuare, urmărește să evidențieze care sunt efectele
pozitive ale transferului de capital antreprenorial , în principal prin intermediul CTN asupra
economiilor receptoare, care îi redă o nouă semnificație acestui transfer. Una din metodologiile de
evaluare a efectelor, este cea propusă de economistul Streeten, care se axează pe evaluarea
contribuției capitalului antreprenorial străin la aco perirea unor diferențe între necesarul de resurse
pentru atingerea unor obiective ale dezvoltării economice și disponibilitățile interne ale
respectivelor țări receptoare.
Streeten a identificat patru zone majore, potențial lacunare, în care aportul CTN a re efecte
benefice21, zone lacunare existente și în Republica Moldova:
 deficitul de resurse investiționale, avînd la bază nivelul insuficient al economisirilor interne
raportat la necesarul de investiții;
 deficitul de resurse valutare, rezultat din nivelul inferior al veniturilor în valută, prin
comparare cu necesarul de astfel de resurse;
 deficitul bugetar;
 deficitul de competențe și expertiză managerială și profesională.
Modalitățile prin care influxul de ISD poate suplimenta lacunele de capital intern sun t în
funcție de forma pe care o îmbracă respectivul influx. Cel mai evident impact îl au așa -numitele
investiții pe loc gol – „greenfield investments” – care conduc la dezvoltarea de noi activități
economice. Investițiile străine care realizează schimbarea formei de proprietate, cum ar fi

20 Horobeț A., Mazilu A., Munteanu C., Mareketing investițional internațional, Editura Fundației de Mâine, București, 2002, p. 254
21 Mazilu A., Transna ționalele și competitivitatea: o perspectivă est -europeană, Editura Economică, București, 1999, p. 129

privatizările sau preluările de firme pot, de asemenea, să influențeze pozitiv stocul de capital intern
în situația în care firma care a fost cumpărată ar fi fost, alternativ, închisă sau dacă, în general,
performanțele sa le sunt îmbunătățite în urma investiției străine.
Chiar și în afara unor astfel de prezumții, sumele care provin din vânzarea către investitorul
străin pot fi reinvestite în țara -gazdă. Dacă în țările dezvoltate, cea mai mare parte a ISD o constituie
preluările de firme – în 1993, în SUA, aproximativ 90% din fluxurile de ISD au îmbrăcat această
forma – în țările în dezvoltare ponderea acestora este mai redusă, fie pe fondul unor restricții care
sunt menținute, fie în condițiile lipsei sau insuficientei dez voltări a unei piețe de capital. De aceea,
se apreciază că efectul direct de sporire a stocului de capital intern prin ISD este mai important în
aceste din urmă țări.
În afară de aceasta, orice ISD poate atrage investiții din partea firmelor străine care sunt
asociate cu firma investitoare, acționînd indirect în sensul sporirii resurselor de capital ale
economiei -gazdă. Astfel de ISD asociate sunt realizate de companii care furnizează produse
intermediare investitorului inițial, sau care sunt distribuitori ai produselor finale ale acestuia.
Operațiunile CTN în economiile -gazdă generează o serie de efecte de antrenare și de
externalități, avînd ca element comun cunoașterea tehnologică , de care pot beneficia următoarele
categorii de firme:
– firmele locale -filiale integral deținute de firma -mamă străină sau firmele asociate sub o
formă sau alta cu firma investitoare străină și aflată sub controlul acesteia;
– firmele locale -partenere în tranzacții comerciale cu firma străină, respectiv firme
furnizoare de bunuri și servicii pentru firma străină sau beneficiare a unor bunuri furnizate
de firma străină;
– firmele locale -concurente ale firmei străine.
În funcție de ipostaza concretă, efectele generate de ISD vor fi mai mult sau mai puțin intense,
mai mult sau mai puț in directe, iar, în ceea ce privește situația de firme concurente, chiar benefică
sau adversă. Respectivele efecte de antrenare și externalități sunt prezente, cu deosebire, atunci când
transferul de tehnologie este realizat prin intermediul investițiilor străine directe. În general, se
apreciază că impactul cel mai puternic asupra ameliorării performanței economice a firmei locale în
toate cele trei ipostaze îl au anume, tehnologia și practicile manageriale și organizaționale.
Astfel, efectele majore ale unei intervenții potențial benefice a pachetului investițional
pentru economia țării receptoare, sunt următoarele:
– schimbarea comportamentului firmelor interne, prin importul de cultură antreprenorială
ce însoțește operațiunile locale ale firmelor transnaț ionale, precum și ameliorarea

performanței economice a acestora, ambele în virtutea transferului complex de resurse
realizat prin ISD și a efectelor de antrenare produse de respectivele fluxuri;
– generarea unor efecte de schimbare la scara macroeconomică, inclusiv a unor efecte de
restructurare macroeconomică , cu consecința redefinirii avantajelor competitive ale
economiei naționale;
– asigurarea unui spor de productivitate prin intermediul tehnologiilor moderne introduse
de CTN în economiile -gazdă, ceea ce î n ultimă instanță influențează performanța
economiei naționale ;
– formarea de personal local calificat , cu un plus de experiență, fapt atestat de procentul
ridicat de foști angajați ai filialelor CTN, care lucrează, ulterior în relații de subcontractare
cu f oștii lor patroni, precum managerii firmelor locale care s -au format în cadrul
complexelor transnationale;
– încurajarea apariției de noi întreprinzători în țările -gazdă prin încheierea între CTN și
partenerii locali a unor contracte de licență pentru produ cerea și comercializarea unor
produse secundare;
– presiunile concurențiale exercitate de filialele firmelor străine în țările -gazdă constituie un
mijloc eficient de inducere a schimbării tehnologice și de îmbunătățire a productivității la
nivelul firmelor l ocale, prin efecte de demonstrație22 sau de inducere a unei reacții
mimetice la nivelul firmelor locale concurente.
Contribuția pachetului investițional depinde, considerabil de propriile capacități și competențe
tehnologice ale țării -gazdă, necesare utiliz ării unor tehnologii noi, adaptării acestora la condițiile
locale, eventualelor îmbunătățiri. În cazuri în care țările -gazdă sunt economii mai puțin dezvoltate
se poate întîmpla ca presiunile concurențiale exercitate de filialele străine să conducă mai deg rabă la
eșecul, decât la sporirea viabilității firmelor locale prin transfer tehnologic. Însă de regulă,
presiunile exercitate prin lansarea pe piață a produselor ce utilizează respectivele tehnologii,
forțează firmele locale fie să realizeze o mai bună ut ilizare a propriilor tehnologii pentru creșterea
eficienței, fie să caute să intre în posesia unor tehnologii noi, mai performante. Ambele situații
definesc efecte de antrenare și de demonstrație din planul diseminării tehnologice .
Un exemplu al complexit ății proceselor și efectelor economice, pe care le poate declanșa un
influx de capital antreprenorial străin constituie investiția firmei Volkswagen la uzinele din Cehia
de automobile Skoda. Analizele UNCTAD, spre exemplu, prezintă exclusiv aspectele benef ice ale

22 Horobeț A., Mazilu A., Munteanu C., Mareketing investițional internațional, Editura Fundației de Mâine, București, 2002, p. 264

acestei investiții: în urma influxului de capital străin și creșterii competitivității produselor pe
piețele internațioale, Skoda a ajuns cel mai mare exportator industrial ceh, generând, la nivelul
anului 1994, 5% din veniturile totale obținute di n exporturi de Republica Cehă. Principalele sale
piețe de export sunt Germania, Marea Britanie, Slovacia, Franța, Italia, China și Israel. A fost
încurajată crearea unor societăți mixte între furnizorii locali cehi și firme vestice producătoare de
componen te. Firma a declanșat ample programe de training al managerilor cehi în structurile sale
din străinătate. Totodată, a recurs la sistemul de management în tandem, cu doi manageri, unul ceh
și celălat străin, pentru realizarea transferului de experiență. Au fost introduse metode noi de
stimulare a lucrătorilor pentru idei inovatoare, a fost pus accent deosebit pe lucrul în echipă. Ca
urmare a cestor măsuri, la mijlocul anului 1995, productivitatea muncii la uzinele Skoda era cu 30%
mai mare decît în 199123.
Efectele determinate de fluxurile de capital antreprenorial generate asupra performanței
economiei Republicii Moldova pot fi analizate, la fel, prin prisma unui exemplu.
Un exemplu elocvent îl constituie concernul german, unul din cei mai mari producători d e
zahăr din Europa, Sudzucker AG Mannheim, care și -a început activitatea investițională în Moldova
cumpărînd în anul 1998 mari pachete de acțiuni (cu valoarea între 38 și 49%) de la cinci fabrici de
zahăr din republică: Alexăndreni, Drochia, Dondușeni, Făl ești și Glodeni. Avînd în calitate de
sarcină principală consolidarea întreprinderilor moldovenești din industria zahărului într -o
companie puternică și competitivă pe această piață, în ceva mai mult de doi ani de activitate,
concernul Sudzucker AG Mannhei m a reușit să -i convingă pe acționarii de la trei fabrici de zahăr de
oportunitatea asocierii într -o singură companie – societatea pe acțiuni Sudzucker -Moldova, din care
fac parte în prezent fabricile: „Drochia -zahăr” S.A., Fabrica de zahăr Fălești S.A., F abrica de zahăr
Dondușeni S.A.
În scurt timp acest investitor a reușit să soluționeze problema fabricilor cu privire la datoriile
acestora, transformîndu -le din întreprinderi neperformante în întreprinderi -lider în producția de
zahăr din Moldova. Investit orul a plasat mijloace în sfera intelectuală – în personalul fabricilor. În
prezent, toate fabricile au renunțat la schimbul de gen troc. În anul 2000, Sudzucker -Moldova
exportă zahăr în România, a cărei piață are o necesitate de 500 mii de tone, avînd în calitate de piețe
de desfacere a produselor sale și Ucraina, Belarus și Federația Rusă. Pentru sporirea esențială a
recoltei de sfeclă la hectar, Sudzucker a înființat pe lîngă fabricile sale întreprinderi agrotehnice,
care prestează cultivatorilor de sfec lă toate tipurile de servicii tehnice24.

23 UNCTAD, 1994, Economi c Reform Today No. 4/1995, Business Central Europe, May 1998
24 „Profit. Bănci și Finanțe”, Nr. 7 -8 (74 -75), iulie -august 2001, Chișinău, p. 42 -43

Implantarea uzinelor și a unităților de producție a transnaționalelor în diferite țări a fost
posibilă, înainte de toate, datorită descompunerii tehnice a proceselor de producție, ceea ce, în
anumite condiții, a perm is obținerea unui câștig substanțial de pe urma specializării . Cu timpul, însă,
aceasta a condus la conturarea a două strategii de integrare transnațională și anume integrarea prin
specializarea pe produs (cunoscută și sub denumirea de integrare pe orizont ală) și integrarea
verticală . Indiferent de formele pe care le -a îmbrăcat integrarea transnațională a antrenat o creștere
uriașă a schimburilor de produse finite și semifinite între filialele aparținând diferitelor corporații
multinaționale și uzinele afla te în proprietatea lor, amplasate în numeroase țări.
Un caz tipic de integrare prin specializare pe produs este oferit de cunoscuta firmă I.B.M.
Regula generală afișată de I.B.M. în anii 1965 -1985 „de a produce la fața locului echivalentul a ceea
ce se po ate vinde pe loc”, i -a permis să adopte o asemenea diviziune a muncii încât să apară ca un
producător național în toate țările în care și -a desfășurat activitatea și să negocieze direct accesul la
piața de desfacere. Cam în același fel s -au petrecut lucrur ile și în domeniul construcțiilor de
automobile, domeniu ce poate fi considerat incubatorul integrării pe verticală, unde marile firme
constructoare – General Motors, Ford, Renault ș.a. – și-au dezvoltat rețelele proprii de producție
specializate pe subans amble și, uneori, chiar pe piese distincte. Datorită acestui fapt, filialele
amplasate în străinătate au primit un fel de „mandat regional”, un fel de autonomie nu numai în ceea
ce privește organizarea producției, dar și în comercializarea unei game comple te de produse ce fac
parte dintr -o anumită grupă. Practica aceasta a devenit pe deplin posibilă din moment ce sistemul
productiv a putut fi descompus din punct de vedere tehnic, ca urmare firească a diviziunii sociale a
muncii. De altfel tocmai acest proce s a stat la baza accentuării mobilității capitalului și la apariția
unei mari varietăți de scheme de localizare a producției industriale peste hotare.
Este vorba, așadar, despre o specializare a întreprinderilor în producerea anumitor produse, sau
părți c omponente ale acestora, adică despre o diviziune a muncii – unul din principiile de bază ale
organizării societății umane.
Diviziunea muncii între națiuni, pe un plan mai general diviziunea internațională a muncii, s -a
transformat într -un putemic factor d e susținere a procesului de globalizare, în primul rând, pentru că
presupune o amplă acțiune de realocare a factorilor de producție la scară planetară. Aceasta
înseamnă o dispersie internațională a activităților productive, în scopul obținerii de avantaje de pe
urma unor factori cotați la costuri scăzute25.

25 Postelnicu Gh., Postelnicu C., Globalizarea economiei, Editura economică, București, 2000, p. 137

Astfel, corporația clasică națională s-a transformat azi în rețea , încorporând într -un produs
finit o suită de elemente culese din cele mai îndepărtate surse. Marca de fabricație rămâne
neschimbată din mo tive de prestigiu al calității, dar „made in” dispare, pentru că piesele se produc
înainte de asamblare în zeci de locuri aparținând rețelei globale.
Unii cercetători identifică trei faze ale diviziunii internaționale a muncii26. Prima fază
corespunde peri oadei de început a colonizării europene. În cadrul acestei faze, diviziunea muncii s -a
caracterizat prin extracția unor minerale obținerea de produse agricole din țările slab dezvoltate
situate la periferia marilor imperii. Ele erau transportate în statele mai avansate, prelucrate și
transformate produse de consum rudimentare. Cea de -a doua fază specifică secolului XIX primei
jumătăți a secolului XX a cunoscut o expansiune a producției industriale metropole și fluxuri
asimetrice de mărfuri între țările avan sate și periferie. Aceasta din urmă a continuat să specializeze
în produse agricole și materii prime minerale. Corespunzător teoriei comerțului internațional,
această formă particulară de diviziune a muncii și -a găsit reflectarea în așa -numitele avantaje
comparative ale națiunilor. Iar începînd cu anul 1960 și -a făcut apariția cea de -a treia fază . Încă din
primii ani, unii economiști s -au grăbit s -o numească „noua diviziune internațională a muncii”27.
Elementul de noutate 1 -a constituit creșterea semnificati vă a investițiilor directe mai întâi în statele
aflate în curs de dezvoltare, cărora le -au fost „transferate” o serie de industrii energofage și poluante.
S-a vorbit în acei ani de un început de „dezindustrializare” a centrului, pe fondul căreia au apărut
câteva state „nou industrializate”, considerate un fel de semiperiferie a economiei mondiale, dar cu
perspective mari în viitor.
Procesul „realocării”, „dislocării” industriei la scară internațională a ridicat noi probleme
teoretice și practice. De exemplu , o serie de state „nou industrializate” s -au transformat în scurt timp
în investitori. Pe de altă parte, majoritatea investițiilor străine nu se mai îndreaptă acum spre statele
aflate în curs de dezvoltare, ci spre țările cu un înalt nivel de dezvoltare. Teoretic, aceasta înseamnă
apariția unor dimensiuni noi ale diviziunii internaționale a muncii, ceea ce determină intrarea ei în
faza a patra , considerată a fi o premisă de bază a procesului de globalizare a economiei . Această
problemă teoretică specifică este identificată de economia politică sub denumirea de teoria
dependenței între națiuni . Ea se sprijină pe formele standardizate ale producției industriale care
au putut fi transferate în străinătate, în funcție de costurile pe care le implică. Astfel, în interpretarea
noii diviziuni internaționale a muncii s -a produs o deplasare de termeni de la „cine ce face în lume”
spre „cine face și pentru cine”.

26 Dobrotă Niță, Dicționar de economie, Editura Economică, București, 1999, p. 175
27 Ladreit de Lacharriere, G., La nouvelle division internationale de travail, Droz, Geneva, 1969

Firește, procesul de realocare a factorilor de producție și de dispersie a activității industriale la
scară planetară nu a apărut brusc. Așa cum era de așteptat, el a cunoscut o anumită dinamică, o
anumită evoluție în timp, care n -a fost de fel liniară și nici ușor de anticipat. La început a cunoscut
forme simple, izvorîte din rațiunea strategiilor internațion ale adoptate de firme, pentru ca, pe
parcurs, să ajungă la transferul în exterior a unor funcții ale întreprinderii și a unor competențe
cheie, care au schimbat din temelii natura clasică a managementului.
După I. Bari28, piețele tind să se globalizeze dat orită faptului că piețele interne nu mai pot
susține costurile crescânde ale cercetării și dezvoltării și nici ciclurile de viață tot mai scurte ale
produselor sub aspect tehnologic . Într -o măsură tot mai accentuată, marile corporații își extind sfera
de acțiune în afara granițelor naționale, recurgând la managementul transnațional în domeniile
inovației, producției și desfacerii. O adevărată rețea de „alianțe strategice”, cum ar fi fuzionări de
firme, crearea de societăți mixte, acorduri de cesionare recip rocă de licențe, dezvoltarea în comun de
noi produse, desfacerea în comun a produselor ș.a. – permit corporațiilor să împartă riscul inerent
dezvoltării produselor destinate piețelor internaționale și să împartă beneficiile de pe urma
expansiunii investiți ilor de portofoliu realizate pe seama acestor produse.
O rețea mondială de producție permite firmelor să își diversifice sursele de aprovizionare și
piețele de desfacere, să atenueze implicit riscurile asumate și, într -un sens mai general, le oferă o
mai m are latitudine de acțiune în condițiile de volatilitate accentuată ce caracterizează piața
internațională a zilelor noastre. O dată cu globalizarea piețelor, produsele, la rândul lor, devin tot
mai „globalizate”. Un produs finit: reprezintă tot mai mult re zultatul combinării unor „inputuri”
materiale și servicii ale căror surse de proveniență sunt tot mai diversificate, fiind localizate în cele
mai diferite colțuri ale lumii29.
Motivele cele mai frecvente ale internaționalizării activității industriale și apariția, în cele
din urmă, a „industriei globale” pot fi grupate în patru mari categorii30 și anume:
• motive ce țin de oportunitățile strategice ale firmei;
• dorința de extindere a activității și de cucerire a unor noi piețe;
• crearea unor segmente noi d e clientelă transfrontalieră;
• legarea activității productive de anumite avantaje competitive.

28 Bari I., Probleme globale contemporane, Editura Economică, București, 2003
29 Încă la m ijlocul anilor '80, rezultatele unor cercetări efectuate cu privire la dimensiunea globalizării producției industriei
prelucrătoare indicau un stadiu avansat de globalizare în industria automobilelor, a bunurilor electronice de larg consum, în industria
textilă și a confecțiilor. Se evidențiază, de exemplu, că un autoturism „global” este construit din părți componente provenite din nu
mai puțin de 16 țări diferite. Un exemplu concret, de dată mai recentă, ne este oferit de autoturismul -sport, de mare succes , „Mazda
Miata", care a beneficiat de servicii de design în California, de servicii de inginerie în Japonia, iar prototipul a fost con struit în Anglia.
30 Postelnicu Gh., Postelnicu C., Globalizarea economiei, Editura economică, București, 2000, p. 138

În ceea ce privește prima categorie de motive, ce țin de oportunitățile strategice ale firmei, un
rol foarte important îl poate avea: imaginea pozitivă a unei ț ări, facilitățile de acces (limbă, cultură
comună), succesele înregistrate de un partener local, cursul de schimb valutar favorabil, cererea
spontană sau de durată mai lungă a unui produs ș.a.m.d.
Crearea unor segmente noi de clientelă transfrontalieră po ate să fie dictată de o cerere locală
insuficientă, de necesitatea de a acompania consumatorul la nivel internațional, punerea în valoare a
unor meserii și profesiuni de esență internațională, valorificarea unei mărci deja cunoscute, crearea
unor produse s au servicii netransportabile, utilizarea unor canale de distribuție internaționale,
obținerea unor avantaje de pe urma standardizării etc.
Cât privește cea de a patra categorie, problematica economică este mai complexă, deoarece
necesită calcule economice laborioase vizând:
– amortizarea capitalului fix,
– greutățile întâmpinate în acumularea și valorificarea capitalului,
– exces de capacități de producție și satisfacerea pieței interne,
– problematica ridicată de ciclul de viață al unor produse,
– crearea unei rețele mondiale de asistență tehnică și reparații,
– alocarea eficientă a investițiilor directe și de portofoliu,
– optimizarea proporțiilor producției în condițiile realizării unor economii de scară,
– susținerea unor funcții de marketing, de finanțare, de publicitate și imagine,
– obținerea unor avantaje de pe urma know -how-ului altor state și firme,
– pregătirea unor noi alianțe și achiziționări de active,
– implementarea unor laboratoare de cercetare,
– apropierea de unele surse de aprovizionare cu materii pr ime de bază,
– preîntâmpinarea unor efecte negative ce decurg din concurența generalizată,
– diminuarea riscurilor prin dispersia geografică a activității industriale,
– reducerea costurilor de producție prin economii la cheltuielile de transport și salarii.
În sprijinul afirmațiilor de mai sus pot servi numeroase exemple. Astfel, la sfârșitul anilor '60
și debutul anilor '70, Brazilia a cunoscut o creștere economică și demografică semnificativă. În
ciuda ritmurilor înalte ale inflației, care n -au putut fi po tolite o lungă perioadă de timp, imaginea
pozitivă a acestei țări s -a identificat cu posibilitatea apariției unei mari piețe de desfacere, cu mari
șanse de dezvoltare viitoare. Datorită acestui fapt, o serie de întreprinderi multinaționale au început
să-și deschidă filiale în Brazilia, devenite, în scurt timp, foarte importante din punctul de vedere al
cifrei lor de afaceri și al beneficiilor realizate. În această ordine de idei se au în vedere, prezența în

Brazilia a societăților americane Johnson&Johnson, Searle, Ford, General Motors ș.a., a Grupului
francez Accor, Carrefour, Esselte -Meto, a laboratoarelor Guerbet etc. Facilitățile de acces grație
limbii și într -o oarecare măsură culturii explică implantarea unor întreprinderi franceze în unele ex –
colonii din Africa și a unor corporații multinaționale britanice în state aparținând Commonwealth –
ului. La rândul său Procter&Gamble de sorginte americană a fost printre primele care a pătruns pe
piața canadiană în bună parte anglofonă.
În cea mai mare parte a ca zurilor, internaționalizarea firmelor și a producției lor a fost o
necesitate strategică, dictată fie de obiectivele ce și le -au propus privind dezvoltarea, fie pentru a
rămâne competitive în raport cu alte întreprinderi situate în țări diferite. Astfel, e ste bine cunoscut
faptul că implantarea producției peste hotare se realizează și pentru a slăbi concurența. Se știe că,
întreprinderile multinaționale sunt foarte puternice la ele acasă. De aceea, pentru a slăbi un
concurent periculos, trebuie declanșată o ofensivă chiar de pe teritoriul acestuia, tocmai pentru a -i
se reduce marja de acțiune.
Așa a procedat firma Kodak când a decis la sfârșitul anului 1989 de a se implanta în Japonia.
Scopul, mărturisit de altfel, a fost acela de a lupta împotriva firmei F uji. Decizia a intervenit în
momentul în care Fuji a demarat construcția primei sale uzine în Statele Unite ale Americii.
Firește, organizarea producției industriale moderne , în cadrul unui sistem mondial, pune în
evidență o serie de trăsături caracterist ice care o deosebesc radical de formele precedente31:
– globalizarea presupune restructurarea radicală a producției la scară planetară;
– noile forme de producție au început să se concentreze și în afara centrelor industriale
tradiționale, o dată cu deschid erea unor noi piețe de desfacere;
– apariția întreprinderilor industriale de vocație globală a fost posibilă și datorită implementării
unor noi metode de producție bazate pe tehnologii mai flexibile;
– adeseori, producția a putut fi segmentată ca urmare a ap licării unui șir de inovații și scurtării
ciclului de viață al produselor;
– organizarea muncii a îmbrăcat și ea noi forme, valorificând mai bine integrarea funcțională a
diferitelor calificări, lucrătorul nefiind considerat doar un simplu „input”, ci un pa rticipant activ la
ridicarea calității produselor prin specializare;
– internaționalizarea producției și apariția noilor economii industrializate n -a fost numai un
rezultat al pătrunderii marelui capital pe piețele acestor țări, ci și un efect al intensifi cării concurenței
între ele și al afirmării unui mare număr de firme mici și mijlocii (unele având statutul de filiale)

31 Postelnicu Gh., Postelnicu C., Globalizarea economiei, Editura economică, București, 2000, p. 152

care au știut să asimileze din mers tehnologia proprie mașinilor bazate pe controlul numeric
computerizat, simplificatoare de operații, dar comparabile în ceea ce privește costurile și
productivitatea cu cele mai înalte performanțe;
– diversificarea formelor producției industriale a condus, în cele din urmă, la tipuri particulare
de structuri organizaționale, caracterizate prin elemente co mune de input și output, generând rețelele
de întreprinderi (networks), sau, așa cum le denumesc francezii „filierele tehnologice”;
– apariția rețelelor de întreprinderi a permis realizarea unei foarte strânse integrări a unei
producții industriale interde pendente și specializate, dispersate geografic, aceasta fiind, de fapt, o
premisă esențială a globalizării.
Globalizarea economică a devenit observabilă din momentul în care întreprinderile industriale
și-au început expansiunea peste hotare. Extinderea sfe rei lor de activitate a început prin operațiuni
de import -export și extracția materiilor prime din diferite zone ale lumii. Acesta a fost stadiul în care
întreprinderea a dobândit un statut internațional. După care, au apărut întreprinderile multinaționale ,
respectiv acelea care și -au implantat producția într -un număr de țări străine, în acord cu legile
specifice și clienții fiecărei țări.
În final, și -a făcut simțită prezența întreprinderea globală , care privește economia mondială
ca un întreg, pentru fie care nouă extindere alegându -și locul optim al afacerii, realizînd o serie de
plasamente de capital antreperenorial . Noile structuri organizatorice ale producției au semănat
sămânța unei noi ere industriale , la care întreprinderile multinaționale au fost n evoite să se adapteze.
De data aceasta, nu mai este vorba de o simplă trecere de la era producției de masă, la un nou sistem
post-fordism, ci la schimbarea radicală a formelor de organizare a producției industriale, dominate
de o nouă paradigmă, la baza că reia stă un nou concept tehnico -economic, exprimat succint prin
flexibilizare. Datorită acestui fapt, pe agenda de lucru a întreprinderilor globale au apărut noi
obiective, printre care cel de competitivitate și dezvoltare durabilă.
Privită din acest unghi de vedere, globalizarea industriei a atras după sine transformări
structurale nu numai în interiorul firmelor, ci și ale economiilor naționale, prin crearea unor noi
relații de dependență economică , dictată de necesitatea și rolul componentelor capitalulu i
antreprenorial creat în cadrul industriei globale. Uneori aceste transformări au avut și continuă să
aibă loc la nivel regional. Exemplul cel mai concludent îl reprezintă diferitele forme de integrare.
Alteori, ele se desfașoară la scară globală. Astfel, actualul sistem industrial global, în cadrul căruia
piețele naționale, separate din punct de vedere geografic, operează ca și cum ar fi toate la un loc.

Tocmai acest fapt i -a determinat pe unii cercetători să afirme că integrarea fianciară globală
înseamn ă „sfîrșitul geografiei”32.
Concluzionînd, conceptul de „investiție internațională” în relație cu coordonatele industiei
globale poate fi abordat în calitate de capital antreprenorial internațional, capital ce include nu doar
categoria de simple fluxuri fi nanciare internaționale, ci și o serie de fluxuri care generează, dezvoltă
și mențin sectorul tehnologic mondial, precum și cel al practicilor și experiențelor manageriale
internaționale la un nivel adecvat cerințelor mondiale actuale.
Iar, noile structuri organizatorice ale producției au semănat sămânța unei noi ere industriale, la
care întreprinderile multinaționale au fost nevoite să se adapteze. De data aceasta, nu mai este vorba
de o simplă trecere de la era producției de masă, ci la schimbarea radical ă a formelor de organizare a
producției industriale, dominate de o nouă paradigmă, la baza căreia stă un nou concept tehnico –
economic, exprimat succint prin flexibilizare . Datorită acestui fapt, pe agenda de lucru a
întreprinderilor globale au apărut noi o biective, printre care prioritare fiind obiectivele de sporire a
competitivității și de dezvoltare durabilă.

32 O'Brien R., Global Financial Integration: The End of Geography, London, Publishers, 1992