Capitolul I SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, DIN SUDUL ȚĂRII, ÎN SECOLELE VIII-XI Locuințele Necropolele Capitolul II CERAMICA MEDIEVALĂ TIMPURIE DIN SUDUL… [309486]

CUPRINS

Introducere

Capitolul I [anonimizat],

[anonimizat] ([anonimizat])

[anonimizat] (sec.VIII-XI)

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Ceramica a ocupat un loc important in viața de zi cu zi a oamenilor, [anonimizat], transportarea și consumarea alimentelor. [anonimizat], desenul, culorile pe care le avea în momentul când a [anonimizat] a [anonimizat] a fost îngropată în pamânt sau ascunsă în apă.Ceramica aduce o [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], nivelul tehnologic la care s-a ajuns . [anonimizat], să aflăm despre credințele și gusturile oamenilor. Ceramica lucrată în zona studiată cuprinde cele două aspecte: cel utilitar și cel estetic. [anonimizat], din regiunile cu ceramică veche . .

[anonimizat] a fost marcat de evenimente importante pentru evoluția de ma i târziu a societății. În această perioadă s-a [anonimizat], [anonimizat] o serie de izvoare istorice dintre care ediția Gh. Popa Lisseanu.

Cercetările de la Capidava efectuate de Gr.Florescu au fost atribuite unei culturi autohtone cu caracter roman provincial. Iorga, Xenopol, [anonimizat].[anonimizat], [anonimizat], Anna Comnena.

În peste 120 [anonimizat], cuptoare și morminte. Inventarul arheologic a furnizat o serie de informații din domenii variate privind perioada evului mediu timpuriu. Având la bază aceste cercetări s-[anonimizat], [anonimizat], Isaccea și a unor sate ca Dridu și Bucov.

[anonimizat]. [anonimizat] a publicat in 2009 monografia Capidava- o cetate milenară a [anonimizat].

Emilia Corbu a [anonimizat], Ialomița, [anonimizat], Cronica Cercetărilor Arheologice.Lucrarea Sudul României in Evul Mediu Timpuriu, secolele VIII-XI clarifică o serie de aspecte privitoare la evoluția culturii românești de tip Dridu.Monografia Vlădeni-Popina Blagodeasca publicată de Emilia Corbu ân 2013 relevă rezultatele săpăturilor arheologice din situl Vlădeni-Popina Blagodeasca care au dus la descoperirea si analizarea unei așezări medieval timpurii importante.

Cercetătorii Muzeului de arheologie din Constanța au făcut descoperiri de interes privind perioada prefeudală din zona Dobrogei- zona care a cumulat și tezaurizat imense valori istorice și de artă, N.Harțuche publicând Contribuții la reprtoriul arheologic al Dobrogei iar Ingrid Petcu-Levei-Studiu preliminar al ceramicii medievale de la Capidava din sectorul VIII.

Tema Ceramica medievală timpurie din sudul României (secolele VIII-XI) este dezvoltată pe trei capitole. Primul dintre acestea se intitulează Societatea românească din sudul țării în secolele VIII-XI și are ca obiect o prezentare schematică a așezărilor medievale din sudul țării, tipurile de locuințe, amenajarea lor, necropolele medievale. În capitolul al doilea, Ceramica medievală timpurie din sudul României, sunt descrise tipurile de ceramică specifice perioadei studiate, este analizată ceramica pe segmente cronologice. Sunt de asemenea prezentate și formele de vase descoperite în așezările medievale din sudul României. În ultimul capitol, capitolul al treilea Motive și simboluri în ornamentica ceramicii medieval-timpurii sunt descrise motivele decorative ale vaselor ceramice și simbolistica acestora.

CAPITOLUL I

SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, DIN SUDUL ȚĂRII, ÎN SECOLELE VIII-XI

Începând cu secolul ai VIII-lea se constată o înmulțire a așezărilor omenești, această creștere fiind mai evidentă în perioada cuprinsă între secolul IX și începutul secolului al XI-lea,atingănd procente de sută la sută.

Creșterea demografică, este o realitate evidențiată de investigația arheologică, sub forma unor concentrări masive de populație , organizată statal și cu o creștere economică.

Factorul geografic a avut un mare rol în tendința formării complexelor teritoriale, a concentrării populației, de interesele materiale ale oamenilor. Fenomenul de grupare teritorială, de concentrare a diferitelor structuri, reflectă gradul de organizare politică a epocii.

O mare grupare de populație se află în zona Brăilei, între cursurile inferioare ale Buzăului și Călmățuiului și Dunărea pe de altă parte. O zonă dens populată era cea cuprinsă între apa Colentinei și cea a Dâmboviței (Bucureștiul de astăzi). În partea de nord a Munteniei și a Olteniei se întâlnesc așezări medievale din zona Bucovului.

În secolele VIII-IX se constată existența unor fortificații realizate din pământ și lemn cum ar fi Capidava, Dinogeția, Hârșova, Păcuiul lui Soare,Dridu, Bucov.

Multe fortificații s-au ridicat pe amplasamentul cetăților romane sau romano-bizantine atât în Dobrogea cât și în restul țării.

Zidurile vechi au fost refăcute și reutilizate. La Capidava s-au ridicat segmente noi de incintă. În funcție de materia primă utilizată s-au descoperit trei tipuri de fortificații: de piatră la Dinogeția, Capidava, ,Păcui, Hărșova,Slon, de lemn la una din fazele fortificației de la Slon, de pământ la Muzait-Dunăreni.

Fortărețele de pământ sunt specifice acestei epoci.Arheologii care au cercetat aceste

Fig. 1 Planul general al așezării de la Dridu din secolele VIII-XI (Istoria românilor, Vol III, Genezele românești, pag. 215)

Fig. 2 Așezarea medieval-timpurie Fetești-Vlașca plan și profil( Radu Popa-Sesiunea de rapoarte arheologice 1988, pag.171)

fortărețe sunt de părere că planul și tehnica de construcție sunt tipic bizantine, pentru cetățile de piatră. Zona cu cele mai multe așezări este cuprinsă între râul Argeș și Mostiștea de-a lungul Dâmboviței și Colentinei, dar și pe cursul Argeșului, Căscioarele , Radovanu, Chirnogi.

De-a lungul râului Ialomița, de la Dridu până la varsarea în Dunăre, au fost cercetate așezările de la Dridu, Bucu, Mărculești și Țăndărei.

În Bărăganul de sud se află așezările de la Ileana Podari, Vălcele, Ștefan cel Mare-pct Feteasca. În Dobrogea au fost cercetate cetățile Castelu, Medgidia, Basarabi. Zona lacurilor Razim, Istra și Sinoe conține așezările de la Mihai Bravu, Slava Cercheză și Vișina.

Așezările din Dobrogea își încep existența spre sfârșitul secoluluiIX, fiind localizate pe valea Carasu, cu punctele cercetate de la Medgidia, Castelu, Basarabi.Așezările sunt învecinate și sunt situate la maximum 4-5 km distanță unele față de altele.

O așezare putea fi abandonată din cauza unor dezastre naturale sau războaie, incendii, inundații, invazii, boli cu o răspândire largă. În cazul părăsirii, toate bunurile din locuințe erau evacuate și rămâneau numai lucrurile inutilizabile. Drept mărturie stă materialul ceramic descoperit în aceste situri (mai mult fragmente ceramice decât vase întregi). Aceasta este o trăsătură comună a inventarului acestei culturi.

Locuințele

Locuința, ca element de civilizație, definește tradiția, caracterul unei populații, gradul de sedentarizare. Lipsesc izvoarele scrise referitoare la modul de construcție al locuințelor, tehnicile utilizate si materialele de construcție folosite. Doar săpăturile arheologice au furnizat informații și detalii importante.

Utilizarea anumitor materiale de construcție era determinată de resursele locale si de tradiția locului. Astfel în Dobrogea era utilizată piatra din carierele de la Medgidia, Basarabi, Axiopolis dar și din ruinele cetăților antice precum și lemnul din pădurile apropiate. În Câmpia Română, materialele oferite de mediul înconjurător erau lutul, lemnul, papura și stuful.

Atât în mediul rural cât și în cel urban existau două tipuri de locuințe: locuința de suprafață și locuința adâncită în pamânt. Cele două tipuri de locuințe au coexistat la Dinogeția, Limanu, Castelu, Căscioare, Bragadiru, în secolele VIII-XI, neexistând o legătură directă între tipul de locuință și starea socială. Ele erau dispuse în cuiburi de câte 3-4 la număr, ordonându-se în șiruri, spațiile dintre ele fiind adevarate ulcioare de acces. La Dridu, Bucov-Tioca, locuințele erau dispuse în cuiburi, între ele existând spații întinse, fapt care face ca așezarea să ocupe o mare suprafață de teren.

Locuința de suprafață

Pereții locuinței erau realizați din materialele existente în zonă și anume : din piatră, din lemn și din paiantă.În Dobrogea, la Capidava, Mihai Bravu, Limanu, Basarabi au fost descoperite locuințe cu pereții din piatră. Dimensiunile unor Din asemenea locuințe erau : 4,50 x 2,75 m și7,50 x 3,00 mAșezările de la Capidava au oferit cele mai multe detalii de construcție.Locuințele cu pereții din lemn de la Păcuiul lui Soare și Nufărul au o suprafață de aproximativ 13-20 metri pătrați. Chertarea bârnelor se făcea în cruce.

În toată Câmpia Munteniei și Dobrogea cele mai numeroase locuințe erau cele cu pereții din paiantă. Cele de la Castelu, Bucov, Radovanu aveau pereții din panouri de paiantă incadrate într-un schelet de bârne care avea rol de a susține acoperișul. Paianta era împletitură de nuiele lipite cu lut. Unele aveau o bazaă de sustinere din piatră ( la Castelu)În 1977 la Aegysus-Tulcea s-a descoperit o locuință cu două camere amenajată în stâncă. Ea avea dimensiunile de 6,20 x2,m. Este posibil ca în anul 1064 să fi fost incendiată în atacul uzilor inventarul rămânând astfel pe loc La Vlădeni-Popina Blagodeasca s-a descoperit o locuință de suprafață, orientată către NE-SV, cu dimensiunile de 5x 3,50 m f. Podeaua era din pământ galben bătătorit la -0,60 m de la nivelul actual al solului. În colțul di partea de sud se afla un cuptor cu vatră. Pe podea s-au găsit grămezi de lipitură din paiantă și un inventar foarte sărac .Cele mai apropiate tipuri de locuințe de acest gen se află la Bucov, atât în privința dimensiunilor și a sistemului constructiv cât și a sistemului de încălzire.

Fig.3 Încercări de reconstituire a unor tipuri de locuințe de suprafață(Istoria românilor, Vol III, Genezele românești, pag. 217)

Fig.4 Încercări de reconstituire a unor tipuri de locuințe de suprafață( Locuința sătească în România. Studii de arhitectură tradițională, București, 1989, pl 20)

Locuința adâncită ( Bordeiul )

Este un tip de locuință foarte răspândit în această perioadă, fiind mai bine conservată decât locuința de suprafață. Termenul utilizat în literatura de specialitate este acela de bordei, fiind o locuință caracteristică culturii Dridu.

Arhitecții consideră că temelia acestei locuințe se afla la cel puțin 0,30-0,40 m . Multe dintre bordeie au o adâncime de aproximativ 1m de la nivelul actual al solului, dar acest nivel nu corespunde cu cel istoric . Cele 5 bordeie cercetate la Vlădeni- Popina Blagodeasca au podeaua la aproximativ 1-1,14 m de la nivelul actual al solului. Inițial, adâncimea lor era de 0,65m restul pereților fiind la suprafață .

Locuințele sunt semiadâncite și erau orientate pe direcția NE-SV. Nu sunt date care să arate că aceste bordeie erau prevăzute cu prispă. Eugenia Zaharia a observat , la Dridu, dispunerea pământului, scos din groapă, în jurul bordeielor pentru a nu pătrunde apa pluvială în interior, formându-se astfel un fel de prispă incipientă .

Pereții bordeiului se ridicau de pe fundul gropii și depășeau nivelul solului reiesind o încăpere înaltă, ei putând fi construiți din următoarele materiale: din zidărie de piatră, din lemn, din paiantă, din țiglă și carămidă.

La Capidava bordeiele erau realizate din zidărie de piatră și cărămidă despărțită de stâlpii șarpantei sau cu colțurile rotunjite. Aceste materiale proveneau din construcțiile antice. Asemănătoare sunt construcțiile din Dinogeția și Vișina (județul Constanța).

La Păcuiul lui Soare, Dinogeția și Capidava , bordeiele erau realizate cu pereți din lemn fixați pe asiză din piatră sau din bârne de lemn fixate cu cheutori românești.Toate bordeiele din Câmpia Română au pereții din paiantă realizată din împletitură de nuiele, acoperită cu lut amestecat cu paie.La Aegyssus, la construcția pereților s-a folosit țiglă, cărămidă și chiup.

Fig 5. Propunere de reconstituire a unei locuințe adâncite medieval-timpurii ( Hungarian Archeology at the turn of the millenium, capitolul Medieval villages and their fields, p. 387)

Bordeiele aveau un plan aproape oval sau patrulater cu colțurile rotunjite. Ele erau prevăzute cu cuptoare din piatră în colțul din sud-est sau cuptoare cotlonite în colțul nordic, nord-estic sau vestic.

Fig. 6.Locuintă adâncită și cuptor menajer la Vlădeni-Popina Blagodeasca ( Emilia Corbu -Sudul României în evul mediu timpuriu- sec VIII-XI ,p.37)

La intrarea în bordei erau doi stâlpi sau un gârlici si se urca pe scară din lemn sau din lut. Majoritatea aveau dimensiuni între 4×3,5 m. Planul descris de locuință poate fi un patrulater sau trapezoidal. Podeaua putea fi din lut, lemn sau piatră. Acoperișul avea o înclinație de 45 de grade, era în două ape, iar materialele folosite eru stuful sau trestia.

Amenajările locuințelor din cadrul așezărilor din secolele VIII-XI

Amenajările locuintelor din evul mediu timpuriu cuprindeau: instalații pentru încălzirea și prepararea hranei (vatra și cuptorul), amenajări destinate depozitării (gropile de bucate), amenajări amenajări destinate depozitării obiectelor de uz casnic (lavița, tava de uscat cereale) .

Răspândită în toate epocile , vatra este cea mai simplă instalație de acest tip. Asemenea vetre s-au descoperit la Capidava, Mihai-Bravu, Dridu, Radovanu, Castelu, Bucov. Aceste vetre aveau lutuieli succesive ale patului de ardere datorate unei folosințe îndelungate. Vatra poate avea formă rotundă sau ovală si se poate afla fie în centrul sau colțul locuinței. La Capidava și Castelu s-a descoperit un tip de vatră cu gardină de piatră sau de lut. În planul locuinței , vatra nu avea un loc fix.

Cuptorul era așezat în colțul opus intrării și era construit din piatră, avea formă ovală cu calotă din pietre legate cu lut. Avea în alcătuire un cenușar și era ridicat de la nivelul podelei. La Vladeni-Popina Blagodeasca s-a descoperit un cuptor săpat direct în peretele de lut al bordeiului

La Capidava, Dinogeția, Vlădeni-Popina Blagodeasca, gropile de bucate din interiorul locuinței erau realizate printr-o străpungere globulară în podea la o adâncime de 1,20m. Deasupra cuptorului erau situate tăvile pentru uscat cereale . Ele erau realizate dintr-un schelet de nuiele sau scânduri acoperite cu lut .

Cuptoarele menajere erau construite astfel : se săpa o groapă patrulateră sau trapezoidală, adâncă de 0,80 m și cu un diametru de 2 X 3 m. Vatra cuptorului avea diametrul de 1,2- 1,8 m și era în formă ovală sau rotundă. Uneori în aceeași groapă erau chiar două cuptoare. Vatra cuptorului era arsă cu un pat de ardere de 5-7 cm grosime. Bolta cuptorului era de o înălțime de 0,65 m. Gura de alimentare era foarte mica ți putea fi acoperită cu o cărămidă romano-bizantină de circa 28X25 cm . Cuptoarele menajere au fost datate în perioada secolelor VIII-XI acest lucru datorându-se și creșterii demografice din această perioadă. Aceste cuptoare erau destinate preparării hranei având ca dovadă oasele de animale și cojile de ouă gasite în apropierea lor. S-a descoperit de asemenea un inventar ceramic variat.

Cuptoarele de meșteșugar s-au descoperit la Brănești-Vadul Anei și la Ștefan cel Mare și erau folosite pentru reducerea minereurilor. Cele două cuptoare nu se deosebesc prea mult din punct de vedere constructiv, însă inventarul este diferit .

Fig. 7 Amenajarea unei locuințe semiadâncite din sec I X-XI de la Dinogeția (Istoria românilor, Vol III, Genezele românești, pag. 219)

Cuptoarele de olărit de la Nufăru , Borcea și în aproape toate cetățile de la Dunăre presupune existența unor ateliere unde se producea ceramică. Aceste cuptoare erau construite după modelul cuptorului cotlonit și avea două camere despărțite de o platformă perforată susținută de un pilon central. Acest lucru este atestat și de cercetările de la Orașul de Floci .

Gropile de bucate sunt menționate în izvoarele bizantine, chiar de Mauricius în Arta Militară, amintind că popoarele de la nordul Dunării ( slavi și anți) își țin tot ce au de valoare ascuns în pământ. Se menționează că la nordul Dunării trăiesc și romanici .

La Vlădeni-Popina Blagodeasca s-au cercetat 13 gropi de bucate, grupate câte două la 3m distanță de câte o locuință, fiind asemănătoare cu cele de la Dinogeția și Capidava. Aceste gropi au formă de sac , clopot sau de butoi și erau acoperite cu un strat de pământ galben.Gropile în formă de clopot aveau fundul mai evazat și plat, iar cele în formă de sac aveau diametrul gurii mai mic decât la bază, diamerul maxim fiind în treimea inferioară. Gropile în formă de butoi aveau diametrul gurii egal cu cel de la bază. Gura gropilor aveau un diametru de 1m și erau de formă ovală, adâncimea fiind cuprinsă între 1,70-2,70 m. Pe fundul gropilor s-a găsit mei , secară și ovăz. Volumul gropilor varia între 1,74 m cubi și 3,30 m cubi, încăpând între 1,44 t și 2,73 t de cereale.

Gropile de bucate de la Vlădeni-Popina Blagodeasca stau drept dovadă că înainte de revenirea bizantină pe malurile Dunării existau așezări similare cu posibilități economice deosebite. Cercetătorii de la Dinogeția susțin că în aceste gropi se depozita și pește.

Gropile de bucate se puteau afla în interiorul bordeielor sau în spațiile dintre bordeie și aveau formă de sac, cu pereții arcuiți, cu diametrul gurii mai mic decât al fundului, pereții lipiți cu lut. Condițiile de conservare a alimentelor erau bune deoarece temperatura se menținea scăzută si constantă, indiferent de oscilațiile zilei. În gropile închise temperatura era mult mai scăzută. Gropile de bucate sunt considerate a fi anexe gospodărești fiind strict legate de așezare și locuințe. Sunt și locuințe fără gropi de bucate, dar nu există gropi de bucate fără locuințele aferente. Prezența lor presupune existența unui nivel de locuire

Locuitorii acestor așezări erau preocupați de igiena acestor zone, construind astfel gropi menajere. În ele s-au găsit fragmente de vase, cărbune de stejar, bulgări de calcar .

Gropile rituale sau de cult nu au funcționalitate economică sau de amenajare a ariei de locuire.În interiorul lor s-au găsit sedimente deosebite, schelete umane întregi sau fragmentate.

La Bucov, la periferia așezărilor, s-au descoperit 8 gropi cu formă patrulateră cu colțurile rotunjite sau ovale și cu o adâncime de 0,45-1m. Pereții au fost căptușiti cu lemn iar orientarea lor este către N-S. Ele au un inventar foarte sărac constituit din fragmente ceramice amestecate, antice și medieval-timpurii. Fragmentele proveneau din vase diferite lucrate din pastă cu nisip și microprundiș. Din ele erau cu scoică pisată iar altele cu nisip de granulație mică. S-a mai găsit ceramică cenușie cu aspect cimentos, arsă reducător cu decor lustruit în rețea dar și ceramică lucrată cu mâna. Fragmentele proveneau de la borcane cu gât înalt, buză evazată,butoni pe umăr, castron cu buza invazată, borcane decorate cu brâu alveolat.

Gropile de lut de la Bucov au dimensiuni de 1,80m și adâncimi de 1,76 m. Lutul de aici era utilizat pentru realizarea vaselor din ceramică și pentru lutuirea periodică a locuințelor .

Gropile cu funcționalitate neprecizată de la Vladeni-Popina Blagodeasca aveau dimensiuni mici între 0,30-0,40 m până la 1m și sunt lipsite de inventar specific ajungându-se la concluzia că acestea proveneau de la arborii aflați în vechime pe popină, astfel furnizându-ne date despre aspectul istoric al zonei .

Fig. 8 Groapă de bucate de la Vlădeni-Popina Blagodeasca( Emilia Corbu,Vlădeni-Popina Blagodeasca, Vol I, p.354)

Fig. 9 Gropi cu funcționalitate diferită din așezări ale culturii Dridu

Gropi lipite cu humă ( Eugenia Zaharia,Săpăturile de la Dridu,Contribuții la perioada formării poporului român,p.121, fig. 47)

Gropi arse sau cu cărbuni de la Bucov ( Maria Comșa, Cultura veche românească.Așezările de la Bucov,p.139, fig105)

Necropole medievale

Necropolele sunt pentru arheologi la fel de importante ca și așezările pentru că ele păstrează vestigii antropologice, rămășițe umane împreună cu inventarul aferent, oferind informații inedite despre harta locuirii medieval-timpurii.

Sentimentul religios se reflectă în ritul și ritualul funerar, reprezentând credințele individului în viața de dincolo de mormânt, componentă importantă a spiritualității popoarelor antice și medievale.

Toate procedurile care se aplicau corpului neînsuflețit alcătuiesc ritul funerar. Acesta era influențat de fenomenul religios dar și de dorința individului, hotărârea comunității și tradiția locală.

Ritualul este strâns legat de pregătirile pentru sufletul defunctului în vederea ultimei călătorii. Ritualul este strâns legat de religie și de credințele comunității dominante și exprimă elementele specifice religiei practicate. O serie de detalii cum ar fi datarea, durata de utilizare a unei necropole, grupele de vârstă, ocupațiile, bolile suferite reies din studierea riturilor și ritualurilor populației respective.

Fig.10 Mormânt din necropola de la Izvoru, jud. Giurgiu ( EAIR)

Necropolele se clasifică în funcție de ritul funerar în două mari categorii: necropole de incinerație și necropole de înhumație. Există necropole în care sunt prezente ambele rituri în proporții diferite .Inventarul mormintelor reprezintă singura dovadă cu privire la elementele legate de ritual și cuprinde: obiecte provenite de la vestimentație, podoabe, piese de uz gospodăresc, arme, unelte agrare și meșteșugărești, piese de cult cu valoare simbolică.

În comunitățile rurale existau cimitire obstești și se practica incinerația. În mai multe situri s-au descoperit un număr mic de morminte de înhumație presupunându-se existența unor mici necropole de familie. Ele se aflau departe de așezare, în teritoriul aferent acesteia. În toate necropolele de incinerație se găsesc aceleași variante de depunere a cenușei, iar în necropolele de inhumație se observă asemănări în privința planurilor de grupare a mormintelor, a poziției brațelor. Aceste lucruri dovedesc că necropolele aparțin unor comunități care ajunseseră la un anumit nivel de omogenizare culturală și aveau un sistem comun de valori.

Adâncimea mică a mormintelor este o caracteristică a perioadei, acest lucru observându-se și la necropolele medievale din Orașul de Floci.

CAPITOLUL II

CERAMICA MEDIEVALĂ TIMPURIE DIN SUDUL ROMÂNIEI

(SECOLELE VIII-XI)

Denumirea de ceramică își are originea în cuvântul grecesc keramos, care cuprinde noțiunea de coacere și în același timp caracterul de plasticitate al argilei. Argilele se întrebuințează amestecate cu alte substanțe, dând naștere la diverse categorii de ceramici.

Olăria cere o îndemânare deosebită, fiecare greșeală pricinuind de cele mai multe ori distrugerea vasului. Ea cere o muncă obositoare, multă putere și de aceea este o meserie caracteristic masculină. Cunoașterea procedeelor și a uneltelor folosite de meșterii medievali are o deosebită importanță pentru înțelegerea diferitelor aspecte ale ceramicii, deoarece variațiile de tehnică influențează atât calitatea pastei, cât și forma și decorația vaselor .

TIPURI DE CERAMICĂ MEDIEVALĂ TIMPURIE

Ceramica nisipoasă

Se constată mai multe tipuri de pastă, decoruri și ardere. Pasta de calitate bună conține nisip mărunt, este bine omogenizată, arderea este uniformă și este predominant reducătoare. Pasta cu nisip de granulație mai mare este poroasă, arderea este neuniformă, pătată și unele fragmente prezintă urme de exfoliere. Există și o pastă cu nisip mai puțin, dar care conține cioburi pisate sau scoică pisată.

Din analiza fragmentelor ceramice descoperite s-a constatat existența borcanelor de capacități diferite de la 0,5 l până la aproximativ 2,5l . Predomină borcanul cu buza evazată, gâtul scurt, ușor profilat sau șănțuit, umărul puternic bombat iar diametrul gurii este mai mare decât diametrul bazei. Ardera este pătată iar decorul acoperă tot corpul vasului.Unele buze de vas sunt evazate iar altele sunt scurte, ușor rotunjite sau de tip rulou. Câteva fragmente de fund poartă

mărci de olar. Cele mai multe mărci de olar s-au descoperit în cetățile bizantine. În așezările de la Dunăre numărul mărcilor de olar este redus .

Fig. 11. Ceramică nisipoasă( Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013, p 303)

Fig.12. . Ceramică nisipoasă( Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013, p 308)

Ceramica cenușie

Ceramica cenușie are o istorie milenară ( 2500 de ani de istorie) fiind prezentă în cadrul următoarelor epoci istorice: epoca bronzului, cultura și civilizația geto-dacă, cultura carpică, cultura Sântana de Mureș, evul mediu timpuriu.

Primul arheolog care a vorbit despre ceramica cenușie a fost Maria Comșa realizând studiul Cu privire la evoluția culturii balcano-danubiene în secolele IX-XI, în care prezintă detalii legate de forme , decor și tipul de ardere.

Vasele din ceramica cenușie au fundul și pereții groși, acest tip de ceramică fiind lucrată la roata de mână și este realizată din argilă curată, bine omogenizată și bine arsă. Din totalul materialului ceramic descoperit, reprezintă un procent mic.

Din ceramică cenușie s-au realizat următoarele tipuri de vase: oale cu gâtul înalt, cu buza dreaptă puțin rotunjită, cu sau fără torși aplatizate; Borcane cu buza înaltă rotunjită, gât scurt, cu diametrul gurii aproape egal cu diametrul bazei ; Ulciorul cu gura trilobată.

În toate epocile istorice, ceramica cenușie este rară, exemplarele întregi găsindu-se în necropole. Era o ceramică de lux, era o ceramică de calitate. Materia folosită era o argilă fină, cu calități plastice și indiferent de tehnologia folosită (lucrată cu mâna, la roata rapidă sau la roata de mână) ea își păstra eleganța și finețea. Vasul era ars reducător până la obținerea unor nuanțe de gri. Decorul era realizat prin lustruire simplă sau în linii dispuse variat sau caneluri .

Vasele de cult aveau forme deosebite, elegante. Vasele de uz casnic erau folosite astfel: ulcioarele erau folosite pentru lichide, oalele pentru lapte iar borcanele pentru gătit.

Ceramica cenușie nu apare pe tot teritoriul României ci doar în zonele de la Dunărea de Jos și foarte puțin în Basarabia, la începutul secolului al IX-lea și se menține până la revenirea bizantină. La Medgidia în 1980 s-a descoperit un ulcior cu gura trilobată, o oală cu corp sferoidal și toarte aparținând alanilor. Maria Comșa consideră că borcanele cu corp sferoidal și ulcioarele cu gura trilobată sunt de origine alanică .

La Capidava s-au găsit 17 fragmente de ceramică cenușie, la Dinogeția fragmentele sunt sporadice, iar la Păcuiul lui Soare s-au găsit fragmente cudecor din linii lustruite .

Ceramica cenușie are o relevanță strict comercială și nu etnică sau culturală. Aceste legături sunt specifice cetăților și mai puțin în așezărilor rurale.

Fig.13 Ceramică cenușie ( Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013, p 314)

Ceramica lucrată cu mâna

S-au găsit fragmente ceramice lucrate cu mâna în bordeie, în cuptoarele menajere și în gropile de bucate. Această categorie ceramică a apărut târziu, ea coexistând cu celelalte tipuri și anume cu ceramica cenușie, cea nisipoasă și cea caolinoidă.

Pasta conține nisip cu sau fără cioburi pisate, iar arderea este bună, incompletă dar pătată, cu nuanțe de la brun la cărămiziu. Formele realizate din acest tip de ceramică sunt : borcanul, ulceua și căldarea cu torți interioare. Fragmentele acestor vase nu au decor și au suprafața lustruită.

În Muntenia, Oltenia și Dobrogea, în perioada medieval-timpurie au apărut puține vase lucrate cu mâna în necropolele de la Frătești, Obârșia-Nouă Olt, Nalbant. Pasta acestor vase conține cioburi pisate. La Dinogeția s-a descoperit ceramică lucrată cu mâna, datând din secolele X-XI, în locuințele incendiate cu inventar rămas pe loc. Suprafețele vaselor sunt lucrate neglijent, sunt denivelate și zgrunțuroase .

S-a ajuns la concluzia că această ceramică a fost lucrată în ateliere ceramice având ca dovadă caracteristicile comune ale pastei, formei și decorului pe un areal geografic mare.

Evul mediu timpuriu este ultima perioadă istorică în care apare ceramica lucrată cu mâna, înlocuirea ei cu ceramica nisipoasă striată dovedește dispariția acestei tradiții. Ceramica lucrată cu mâna a fost datată pe baza contextului arheologic

Ceramica smălțuită

La Vlădeni-Popina Blagodeasca s-au găsit fragmente ceramice smălțuite de culoare verde oliv care provin de la ulcioare și castroane din gropile de bucate. Pasta utilizată este de bună calitate, cărămizie saucenușie , lucrate la roata rapidă. Smalțul nu a fost foarte bine aplicat deoarece este uneori exfoliat, fiind aplicat direct pe pastă.

S-a mai descoperit un fragment de ceramică cu smalț auriu aplicat pe fond negru decorat cu o rozetă aplicată având 7 petale și o buză de ulcior smălțuit de culoare verde-oliv datat ca aparținând secolului XI.Acest tip de ceramică se întâlnețte doar în cetățile Păcuiul lui Soare, Dinogeția , Babadag, Hârșova, Aegyssus

Fig. 14 Ceramică lucrată cu mâna( Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013, p 323)

1.Căldare ; 2, 3 Căni ; 4-9 Fragmente ceramice ale unor vase lucrate cu mâna

STUDIUL CERAMICII PE SEGMENTE CRONOLOGICE

Ceramica din secolul VIII- prima jumătate a secolului IX

În necropolele de la Chirnogi ( ( jud. Călărași), Frătești ( județul Giurgiu), Gârlița-Ostrov( județul Constanța), Sultana ( județul Tulcea), Obârșia ( județul Olt) Mihail Kogălniceanu ( Constanța) s-a constatat prezența ceramicii nisipoase ți a celei cenușii.

O variantă a ceramicii nisipoase este cea în care pasta conține nisip și pietricele la se adaugă și cioburi pisate . Aceasta este arsă reducător cu nuanțe de la cărămiziu la cenușiu. În spărtură miezul este cenușiu. Din această pastă se lucrau borcane și ulcioare care prezintă mărci de olar.

Sunt foarte puține vase realizate cu mâna marea majoritate fiind realizate folosind roata lentă. Decorul constă în valuri neglijente și incizii orizontale. La Nalbant apar și alte motive decorative ca : benzi de linii, fascicule verticale și oblice, înpunsături, valuri formând ochiuri între ele, incizii verticale pe umăr și corp striat, decor cu striuri late cu aspectul unor caneluri. De asemenea la baza unor vase apare un decor vălurit.

Această olărie are elemente comune din olăria din secolele anterioare. Arderea devine tot mai bună, petele de culoare cărămizie alternând cu cele de culoare neagră.

O altă variantă este cea în care pasta conține doar nisip în cantități variabile. Arderea este oxidantă. Ceramica este lucrată la roata lentă dar și cu mâna iar pe suprafața exterioară se observă un strat de barbotină. Dată fiind calitatea pastei varietatea decorativă este mult mai mare fiind ordonată în registre si liniile sunt mult mai subțiri.

Formele folosite sunt asemănătoare cu cele de la Bucov și sunt borcane, oale și vase de provizii . Două urne de la Nalbalt sunt din ceramică cenușie. Arderea este reducătoare până se obține culoarea cenușie. Formele de vase descoperite sunt oalele cu una sau două toarte. Ulcioarele pot fi de tip amforoidal, decorate cu caneluri sau cu diametrul maxim în partea inferioară a corpului, gură trilobată, gât alungit iar decorațiunile sunt hașuri lustruite.

O altă variantă este ceramica caolinoidă aflată într-o cantitate redusă ăn secolele VIII-IX. Roata de mână și cea rapidă sunt folosite începând cu secolul VIII. La Bucov și în primul nivel de la Capidava s-au găsit vase lucrate la roata rapidă, dovedind păstrarea unor legături cu Imperiul Bizantin .Specific acestei perioade este apariția mărcilor de olar

Fig. 15 Mărci de olar (Emilia Corbu , Sudul României în evul mediu timpuriu (secolele VIII-XII ). Repere arheologice,Ed Istros, Brăila 2006,p. 137)

1 Dinogeția;2 Capidava ;3 Păcuiul lui Soare; 4-5 Castelu

Fig. 16 Mărci de olar (Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013, p 313)

1 Cal cu călăreț ; 2Pătrat tăiat de o cruce ; 3, Cruce înscrisă în cerc și pătrat tăiat de diagonal; 4 Pentagrama ; 5 Stea cu 6 brațe

Fig. 17 Ceramică nisipoasă sec. VIII-IX ( Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013, p 305)

Fig. 18 Ceramică cenușie din sec. VIII-IX ( Emilia Corbu, , , Sudul României în evul mediu timpuriu (secolele VIII-XII ). Repere arheologice,Ed Istros, Brăila 2006,p. 126)

Elementul definitoriu al olăriei din secolele VIII-IX din sudul țării, față de celelalte zone ale României , îl constituie ceramica cenușie. O ceramică asemănătoare exista și în secolele anterioare, noutatea rămânând faptul că pasta era lucrată la roată .

Ceramica din a doua jumătate a secolului IX și prima jumătate a secolului X

În această perioadă, societatea medievală-timpurie a înregistrat o creștere demografică deosebită. Ceramica provine din 29 de situri din care 19 așezări și 10 necropole din sudul României. În această perioadă pasta utilizată în olărie era de 3 feluri : pastă nisipoasă, pastă fină și pastă caolinoidă.

Pasta nisipoasă era formată prin amestecarea lutului cu nisip de granulație diferită, scoici pisate, mică, pigmenți de ocru, cioburi pisate. Prin utilizarea pastei care conținea nisip de ranulație mică se obțineau vase cu aspect uniform , îngrijit .

Pasta fină amestecată cu mică și arsă reducător era utilizată pentru obținerea ceramicii cenușii. La Capidava, Castelu, Mihai Bravu, Vlădeni-Popina Blagodeasca s-a găsit o variantă cu angobă roșie-portocalie.

Pasta caolinoidă apare în cantități foarte mici în toate siturile.

Ceramica smălțuită a fost considerată o ceramică de import, dar există și vase de fabricație locală. S-a găsit în cantități mici la Capidava și la Gura Canliei .

Vasele specifice acestei perioade au fost lucrate la roata de mână cu turație rapidă.

Arderea era oxidantă și reducătoare. Ceramica fină era obținută prin ardere oxidantă, angobată cu nuanțe de roșu portocaliu sau de roșu –cărămiziu. Arderea este uniformă cprinzând inclusiv miezul. Sunt și vase care au o ardere neuniformă cu nuanțe de la roșu-cărămiziu la gri, iar în spărtură miezul este negru. Cauzele care au dus la acest lucru ar putea fi faptul că nu a fost bine înăbușit cuptorul și patrunzând oxigenul s-au obținut nuanțe diferite. O altă cauză ar fi așezarea defectuoasă a vaselor în cuptor sau o deficiență tehnologică legată de construcția cuptorului. Este clar că în timpul arderii, canalul de ventilație al cuptorului a fost parțial închis .

Formele de vase sunt mult mai variate decât în secolul VIII. Borcanul sau vasul fără toarte este majoritar atât în așezări cât și în necropole și cuprinde o varietate de forme și mărimi. Vasul este alcătuit din buză, gât, mijloc și fund. Dimensiunile lor sunt încadrate între8-12cm iar cele mari pot depăși 35cm. Elementele de decor sunt striurile orizontale care se opresc puțin deasupra bazei.

Oala cu o toartă apare în număr restrâns în toate siturile, fiind lucrată din pastă fină, arsă reducător până la cenușiu. Oalele au capacități medii și mari și au corpul globular prevăzut cu o buză dreaptă sau colac. Toarta poate fi rotundă sau lamelară, fiind prinsă pe buză și pe umăr. Decorul are aspect de canelură. Asemenea vase s-au găsit la Capidava.

Strachina este un obiect ceramic cunoscut di cele mai timpuri, este un vas cu gura largă, cu pereții evazați înclinați spre exterior, corpul scund și baza de dimensiuni mici . Strachinile descoperite la Capidava sunt modelate la roata lentă și au fost arse oxidant având culoarea roșie . Buza poate fi rotunjită, tăiată drept sau oblic, cu creastă superioară.

Fig. 19 Ceramică de la Capidava din sec. IX-X ( Emilia Corbu, , , Sudul României în evul mediu timpuriu (secolele VIII-XII ). Repere arheologice,Ed Istros, Brăila 2006,p. 134)

Castroanele au fost găsite la Căscioarele și au corpul tronconic cu baza dreaptă sau ușor invazată, decorate cu registre alternate de benzi de linii în val sau striuri . Ele se aseamănă ca formă cu străchinile de la Capidava .

Urciorul este un vas de lut cu gâtul strâmt, cu una sau două torți cre era folosit pentru păstrarea unor lichide. S-a găsit în majoritatea așezărilor medivale-timpurii( Capidava, Dinogeția, Băneasa –sat, Căscioarele, Gura Canliei ). Vasele erau realizate din lut comun sau caolinoid, modelat la roata lentă, având ca degresanți nisip fin, nisip, concrețiuni calcaroase, microprundiș. Arderea era oxidantă, neomogenă. Vasele sunt smălțuite de culoare verde măsliniu, fără decor.

La Dinogeția apar ulcioare amforoidale, cu gura treflată, gât înalt cilindric, cu corp puternic bombat.

Fig.20 Ulcioare ( Maria Comșa , Ceramica alanică, Pontica 1979, p158 )

Amfora este un vas cu dimensiuni variabile de formă sferică sau ovoidală, cu două toarte, fiind de origine grecească și romană. Ele erau utilizate pentru depozitarea unor alimente ca vinul apa untdelemnul , cerealele. Sunt lucrate din pastă fină, cu ardere bună, oxidantă, angobă gălbuie. Decorul constă în caneluri fine dispuse de pe umăr și pănă mai jos de nivelul diametrului maxim .

S-au identificat două tipuri de amfore: sferoidale și piriforme sau ovoidale

Amforele sferoidale au dimensiuni de 30-40 cm ( mărime mică și mijlocie), au corpul bombat, gâtul foarte scurt, gura strâmtă cu diametrul de 8-10 cm, iar fundul este rotunjit.

Amforele piriforme sau ovoidale au gura în formă de pâlnie, cu buza răsfrântă asemeni unui guler. Fundul este rotunjit și poartă în centru un cerculeț ușor adîncit format în urma fixării pe roata olarului. Toartele late se prind în partea superioară de gâtul amforei, înălțându-se oblic și lipindu-se de buza vasului.

Amforele au fost descoperite la Căscioarele, la Șirna, la Capidava. Un vas deosebit este plosca , un vas de călătorie special pentru transportul apei. Un fragment s-a găsit la Căscioarele.

Căldările de lut sunt vase ceramice care eru folosite pentru păstrarea lichidelor sau pentru prepararea hranei pe foc. S-au găsit la Castelu și Capidava apărând în cultura Dridu și Saltovo.

Ele au fost modelate pe roata lentă, având în componență nisip, microprundiș, cuarț, concrețiuni calcaroase , cochilii pisate. Erau lucrate din două părți separate care apoi se lipeau. Au fost arse oxidant, de cele mai multe ori arderea fiind neomogenă. Există mai multe tipuri de căldări: căldarea cu corpul tronconic, căldarea cu corpul cilindric, căldări cu formă bitronconică. Căldările de lut atribuite pecenegilor au fundul convex, rotunjit și buza plată în partea superioară. În două locuri diametral opuse, buza se îngroașă și este trasă în interior sub forma adouă urechiușe care sunt perforate fiecare de câte o gaură dispusă vertical pentru ca vasul să poată fi suspendat.

Căldarea cu corpul aproape cilindric avea fundul convex, rotunjit iar buza prezintă în cele două părți diametral opuse unde se află găurile, nu mai formează două urechiușe, ci este trasă spre interior, iar între cele două guri se află o sănțuire.

Un vas deosebit este tipsia. Ea era lucrată cu mâna dintr-o pastă de proastă calitate, cu urme de pleavă și concrețiuni de calcar. Are pereții înalți, puțin oblici și fundul gros. Arderea era incompletă , vasul având nuanțe de roșu-cărămiziu.

Cratița este un vas ceramic cu formă cilindrică, cu fundul plat și marginile trase în interior. Prezintă două urechiușe interioare modelate în continuarea vasului pentru suspendarea deasupra focului. Prezintă o ardere slabă, având nuanțe de cafeniu. Tipsia și cratița sunt forme de vase care apar și mai târziu la Dinogeția.

Vasele cu urechiușe interioare erau suspendate deasupra focului și erau folosite la prepararea hranei. Borcanele erau folosite la prepararea hranei doar în cuptor.

Decorul

Ceramica nisipoasă era decorată în combinații de striuri realizate cu piptenele cu un numar diferit de dinți. Aceste striuri erau dispuse orizontal, vertical sau în val fie în registre alternative de linii orizontale și val. De asemenea la Capidava s-au descoperit vase cu alveole executate cu unghia, fascicule în arcadă, șiruri de impresiuni făcute cu rotița. Un decor deosebit față de cel întâlnit la celelalte tipuri de vase din categoria ceramicii nisipoase constă în linii în zig-zag, linii în val care se întretaie, cerculețe facute cu trestia care sunt ueori unite de o linie subțire. Umărul era decorat cu înpunsături, gropiîe, linii verticale sau oblice. S-au găsit vase care prezentau striuri în formă de caneluri combinate cu gropițe, arcade sau ghirlande.

Profilatura exterioară a buzei poare fi : tăiată oblic, tăiată oblic spre interior și cu creastă inferioară, tăiată drept , tăiată concav sau rotunjită. La borcanele din categoria ceramicii nisipoase aceste profilaturi ale buzelor sunt întâlnite destul de des. Aceste vase se pare că erau modelate în atelierele olarilor locali.

Restul vasului este decorat pe toată suprafața cu combinații de linii orizontale și valuri trasate cu pieptenele cu 2-7 dinți. Pe o pastă de felul celei nisipoase nu se putea realiza alte decorațiuni. Ceramica cenușie era decorată în mai multe variante prin lustruire.

Mărcile de olar

Mărcile de olar apar atât pe ceramica nisipoasă cât și pe ceramica fină ( în necropola de la Castelu, o marcă apare și pe o strachinmă din pastă fină de culoare gălbuie . Sunt utilizate figuri geometrice de genul : linie, cerc, pătrat, romb. Acestea erau combinate sau multiplicate.

Astfel vasele de la Chiscani aveau o cruce simplă, cruce înscrisă în cerc, cruce de Malta, două cercuri concentrice cu o cruce în mijloc, pătrat tăiat de două linii în cruce și alte două diagonale cu un oval în fiecare triunghi delimitat, cercul în care s-a înscris o linie curbă terminată la capăt cu trei linii simple.

Vasele de la Castelu aveau cruce înscrisă în cerc, cruce de Malta, cruce gamată compusă,

cerc cu spițe, două cercuri concentrice legate între ele prin linii oblice, trei cerculețe reunite în forma unei frunze de trifoi, două pătrate înscrise unul în celălalt și legate cu linii la colțuri, cerc simplu, semne ce par litere considerate caractere runice, cerc cu spițe, piptene, imaginea schematizată a unui om (unicat pentru această perioadă.

La Vlădeni-Popina Blagodeasca, mărcile apar în număr redus si sunt pătrat împărțit de două diametre sau cruce înscrisă în pătrat, romb din colțul căruia pornesc antene cu vârf îndoit.

La Băneasa marcile de olar întâlnite sunt cruce gamată compusă, cerc solar cu opt raze, două cercuri concentrice cu raze între ele, mai multe cercuri concentrice, pătrat împărțit de două diametre sau cruce înscrisă în pătrat, pătrat împărțit de două diagonale.

Legat de originea, semnificația și importanța mărcilor de olar, M. Comșa și M. Sârbu au subliniat originea romană a acestora , legătura directă cu utilizarea roții de mână și semnificația mărcii de olar. Prezența mărcilor de olar în număr mai mare se constată în cetățile danubiene, în nivelele de locuire corespunzătoare revenirii bizantine. Mărcile de olar sunt mai mult decât o tradiție romană ajunsă în lumea bizantină. Atelierele meșteșugărești se deosebeau între ele prin marcare.

Fig.21 Mărci de olar(Istoria românilor, Vol III, Genezele românești, pag. 215)

Fig. 22 Ceramica din a doua jumătate a secolului IX-X (Ingrid Petcu Levei, Studiu preliminar al ceramicii medievale timpurii de la Capidava din sectorul VIII, p.45)

S-au descoperit ateliere ale olarilor la Dinogeția, aici găsindu-se calupuri de lut cre se utilizau la producerea ceramicii, cochilii de melci sfărâmate care urmau a se folosi ca degresant, vase de lut nearse , toate constituind argumente că acea locuință era un atelier de lucru al unui meșter olar .Datarea s-a făcut pe baza procentului de ceramică cenușie și caolinoidă precum și alte decoruri mai rare sau cu o circulație redusă. Absența căldărilor pecenege a coborât datarea, în timp ce prezența lor a ridicat-o.

Diferențele între ceramica secolului VIII-prima jumătate a secolului IX și ceramica din a doua jumătate a secolului IX-prima jumătate a secolului X sunt mărcile de olar, apariția unor forme și variante decorative noi, decorarea umărului vasului cu împunsături și alveole.În perioada anterioară, ceramica provenea mai mult din necropole pe când ceramica din perioada analizată provine din așezări. Se perfecționează și tehnica de lucru, dar și materialele, existând o preferință pentru pasta realizată din nisip fin și mică cu aspect omogen . Utilizând o ceramică de calitate, se permite aplicarea unor variante decorative mai complicate.

Sunt și asemănări cu perioada anterioară în ceea ce privește tipul de pastă( nisipoasă și cenușie), folosirea roții de mână, decorul incizat. Diferențele dintre cele două perioade sunt mici, ceramica secolelor IX-X reprezentând o evoluție pozitivă a culturii anterioare și se observă o perfecționare a centrelor de olărit .

Fig. 23. Roata de mână a olarului (Istoria românilor, Vol III, Genezele românești, pag. 217)

Ceramica din adoua jumătate a secolului al X-lea și prima jumătate a secolului XI

Revenirea administrației bizantine în unele cetăți dobrogene a influențat cultura materială de la Dunărea de Jos prin pătrunderea unor elemente de cultură materială bizantină. În această perioadă cetățile de la Dinogeția, Nufăru, Capidava, Hârșova, Păcuiul lui Soare au o etapă de înflorire urbană iar în restul teritoriului așezările rămân cu un caracter rural.

Categoriile ceramice din secolele VIII-X continuă și în această perioadă și Emilia Corbu denumește această ceramică, ceramică locală, iar cea apărută datorită influenței bizantine o denumește ceramică de import.

Ceramica locală

Ceramica locală ,în funcție de pastă putea fi nisipoasă și ceramică din pastă fină.

Ceramica nisipoasa s-a descoperit în majoritatea siturilor menționate în lucrare. Exemplarele analizate aveau diferite tipuri de pastă cum ar fi : pastă rosie închis, specifică vaselor decorate cu rotița : pasta cu grăunți de cuarț ; pasta albă cu mult nisip în ea ; pasta cu rocă pisată în compoziție ( Dinogeția) ; pasta cu cioburi sau scoici pisate și cu mult nisip în compoziție; pastă grosieră cu nisip, pietricele, calcar și ierburi uscate, apărută la Dinogeția, la Aegyssus, cât și în Muntenia la Târgușoru Vechi. Cuarțul, roca pisată, calcarul, pietricelele nu mai sunt doar niște degresanți ci ei îmbunătățesc mult calitatea vaselor deoarece acumulează căldură, vasele se coc mai bine și devin mai rezistente.

Arderea este incompletă și din această cauză , cioburile prezintă pete de la cărămiziu la cenușiu închis. Vasele sunt modelate pe roata de mână. Căldările pecenege erau lucrate cu mânaF

Forme de vas

Borcanul predomina la Dridu și este un vas care are diametrul maxim în zona umerilor, diametrul gurii fiind mai mare decât diametrul bazei. La Capidava profilul borcanelor era în formă de butoiaș sau cu profil unghiular. Gura vaselor devine mai largă, gâtul aproape lipsește, buza este puțin rotunjită . Tot aici se observă că formele devin asimetrice și cu suprafețe neregulate. La Dridu variantele de borcan sunt clasificate după forma buzei care era în formă de melc, rotunjită sau teșită.

Fig. 24 Ulcioare și vase de provizii din secolele X-XI (imagini din Muzeul Județean de Istorie Ialomița)

Oalele, care sunt de fapt borcane cu toartă . Această toartă avea diverse forme: tubulară, ovală sau triunghiulară. La Capidava, Dinogeția și Păcui, toartele erau dispuse orizontal fie la nivelul buzei până la mijlocul corpului fie la nivelul umerilor. Apar și forme noi: oala cu urechi de agățat ( la Capidava) oala cu urechiușe tubulare dispuse orizontal ( la Dinogeția). În mediul rural apar doar borcane.

Ulciorul cu două torți avea formă amforoidală sau formă de butoiaș cu umăr prelung. La Capidava s-a descoperit un ulcior cu inscripția PETRE scrisă cu caractere grecești, cu formă tronconică cu două toarte și umerii arcuiți. A fost lucrat la roata înceată din pastă cenușie închis, nisipoasă . Se observă execuția după procedeul bizantin al aplicării inscripțiilor și a diferitelor semne îmbinate cu tradiția locală.

Vasul de provizii este mai puțin prezent la Dinogeția iar la Capidava s-au găsit două exemplare întregi.

Străchinile au forme diversificate datorate gradului de înclinație al pereților lucrate din argilă albă cu nisip ( la Capidava, Dinogeția și în mediul rural la Dridu și Constanța).

Castroanele au mai multe variante în funcție de înclinația pereților și forma buzei. Cele sferoidale, tronconice și bicontronice au fost descoperite la Păcui și ele se aseamănă cu străchinile descoperite în alte situri.

Ulcelele s-au descoperit la Dinogeția și Păcui.

Opaițele s-au descoperit în cetățile din Dobrogea. Exemplarele de la Dinogeția sunt variate având forma corpului ovoidală, sferoidală, tronconică și în formă de tăviță.

DECORUL

Variantele decorative pentru perioada sec.IX-X, continuă și în a dua jumătate a secolului al X-lea și prima jumătate a secolului XI. La acestea se adaugă decorul cu rotița dințată cu triunghiuri, dreptunghiuri și șirul de înțepături sau împunsături realizate cu un instrument cu dinți (în mediul rural din Dobrogea și Muntenia). De asemenea decorul cu frunze de brad crestate în jurul gâtului cu cuțitul este întâlnit pe ceramica din pastă cu cioburi pisate, nisip fin și concrețiuni de calcar. În jurul gâtului vaselor se întâlnește decorul cu linii crestate în X și decorul cu pastile.

Specific acestei perioade este aspectul neglijent al decorului cu valuri, formând ochiuri între ele, fiind specific acestei perioade.

Ceramica cenușie este asemănătoare cu cea produsă în perioada anterioară , fiind arsă oxidant cât și reducător. Din pasta arsă reducător se obținea ceramică cenușie din care se făceau oale cu torți . Din pasta arsă oxidant se obținea ceramică cu nuanțe de la roșu-cărămiziu la galben-portocaliu , modelându-se mai multe forme de vase: ulcioare, borcane, oale cu una sau două torți, vase de provizii. Decorul era realizat prin lustruire iar din pasta fină fără degresanți se obțineau următoarele tipuri de vase: borcane, ulcioare, oale cu toartă, vase de provizii.

Borcanele erau cu gât scurt, buză îngroșată și umeri dezvoltați iar decorul era în rețea.

Ulcioarele de la Aegyssus aveau gât lung și gură trilobată. La Păcui ulcioarele din ceramică roșie erau lucrate la roata înceată.

Oalele cu toartă au fost găsite la Babadag, Vișina și au pereții subțiri și bine arși iar la Dridu s-a găsit o oală globulară cu două torți mici rotunde. La Vlădeni-Popina Blagodeasca s-au găsit fragmente de la oale cu torți de culoare portocalie și decor lustruit

Vasele de provizii sunt specifice Dobrogei și s-au descoperit la Vișina și la Păcui, erau lucrate la roata rapidă și aveau următoarele dimensiuni: înălțime de 0,85m, cu diametrul de 0,65m, diametrul gurii de 0,30m iar pereții aveau grosimea de 14mm .

Ceramica din humă alburie era o ceramică de bună calitate care conținea în pastă nisip fin ocru. Au fost lucrate borcane, căldări,ulcioare și opaițe.Ulciorul era cu gât înalt, strâmt, cu corpul ovoidal. Această ceramică era produsă local fiind localizat un centru de producție în Dobrogea centrală .

Ceramica de import

Vasele provenite din centrele bizantine au specific smalțul și formele de amforă. Ulcioarele, borcanele, cănile și străchinile sunt smălțuite. Smalțul era de culoare verde și maron-gălbui și era aplicat numai în exterior, excepție făcând vasul de la Păcui care este smălțuit și pe interior. Vasele sunt lucrate la roata rapidă și au pereții mai subțiri ( la Capidava).

Dumitru Vâlceanu considera că această ceramică apărută după revenirea bizantină are analogii și în alte situri dobrogene și trebuie să se fi produs la Dunărea de Jos .

Oalele smălțuite erau lucrate la roata rapidă, erau de dimensiuni mari, cu două toarte, cu corp bombat și cu buză verticală. Decorul era cu baghete verticale pe umăr și cu figurine zoomorfe aplicate în partea superioară a torții.

Ulcioarele smălțuite au forme specifice și dimensiuni diferite. Cele mari sunt ovoidale alungite iar cele mici au corpul ovoidal. Ca elemente specifice au fost remarcate : tubul de scurgere pe umăr, una sau mai multe anse, piciorul cilindric, prezența pe partea superioară a unor butoni. Decorul este cu linii și val, cu baghete verticale în relief, pastile circulare, cerculețe puțin adâncite (la Dinogeția). La Păcui aplicațiile sunt în relief cu forme de frunze de brad, cu proeminențe conice și reprezentări zoomorfe.

Castroanele și farfuriile au diverse mărimi, forme, sunt stropite cu pete dese, neregulate și mici de smalț verde, rosiatic sau negricios. Unele au decorul realizat din fâșii concentrice sau în spirală de smalț verde sau cafeniu pe fond deschis. La Dinogeția decorul este stilizat conținând motive vegetale, zoomorfe sau combinații geometrice de rozete, cercuri concentrice, palmete.

La Aegyssus s-a găsit o cupă din pastă de culoare roșie și cu smalț de culoare verde măsliniu și un mojar din ceramică smălțuită.

Ceramica nesmălțuită de import

Formele specifice acestui tip de ceramică sunt amfora, castronul, plosca, ulciorul. Amfora este de tip sferoidal cu o înălțime de 0,30-0,40 m, fundul rotunjit și corpul puternic bombat cu două toarte pe umăr. Arderea este bună și uniformă. Vasele sunt ștampilate pe umăr cu litere grecești, runice, slave vechi, monograme, semne simbolice, nume întregi sau prescurtate.

Ulcioarele sunt de marime mijlocie, ovoidale, cu o singură toartă aplatizată, cu nervură longitudinală pe mijloc, lipită la mijlocul gâtului. Mărcile de olar apar pe toate categoriile de vase.

Căldările de lut denumite pecenege sunt o specie a ceramicii locale. Maria Comșa le atribuie o origine alano-bulgaro-hazară , pecenegii având doar ceramica lucrată din pastă cu pleavă. Decorul este specific ceramicii nisipoase. Barbu Slătineanu le atribuie popoarelor turco-mongole. În a doua jumătate a secolului X erau prezenți pecenegii si această olărie e atribuită lor.

Fig. 25 Vase ceramice de import ( imagini din Muzeul Județean de Istorie Ialomița)

CAPITOLUL III

MOTIVE ȘI SIMBOLURI ÎN ORNAMENTICA CERAMICII

MEDIEVAL-TIMPURII

Natura umană determină atitudinea oamenilor față de lucrurile care ne înconjoară. Însușirea tipic umană de a vedea ceva dincolo de lucruri este responsabilă de crearea simbolurilor. Această calitate a omului a dus la credința că în spatele a ceea ce există este ceva mai profund, mai adevărat și mai misterios. Realitatea pentru om este un complex de imagini pe care le consideră realitate. Există astfel o tendință ănrădăcinată în mentalul colectiv de a vedea ceva mai profund în afara lucrurilor, iar această tendință s-a transformat și s-a concretizat în mituri și elemente de cultură populară

Simbolul este o creație colectivă, un semn a cărui conexiune cu obiectul este stabilită de voința unor persoane necunoscute. El este definit ca obiect, imagine sau entitae grafică care exprimă altceva decât ceea ce este el. Această legătură dintre simbol și semnificația lui se stabilește pe baza uno convenții. Sistemul de simboluri al unei societăți se subordonează unor nevoi spirituale specific umane de idealizare și sacralizare, de autoperfecționare, de autodelimitare, de comunicare și de cunoaștere. Simbolul mediază între conștient și inconștient și stabilește o conexiune între ceea ce este ascuns și ceea ce este relevat. Jung pune simbolul în relație cu arhetipul.

Omul este o ființă capabilă de progres în sens științific și spiritual- sensul spiritual al progresului fiind epectaza, depășirea propriilor limite, capacitatea de gândire, versalitatea gândirii. În antropologia spațiului sacru, simbolul indică direcția de la figurat la semnificat.

Printre trăsăturile caracteristice ale vieții umane se numără gândirea și comportamentul simbolic. Omul trăiește într-o lume de simboluri și o lume de simboluri trăiește în om. Ființa umană trăiește în mijlocul unor emoții imaginare, în speranțe și temeri, în iluzii și deziluzii, în fanteziile și visurile sale.Astfel, omul nu mai trăiește într-un univers pur fizic ci într-un univers simbolic.

Simbolul nu este un semn oarecare, el ne duce dincolo de semnificație, decurgând din interpretare care este condiționată de anumite predispoziții. Simbolul este încărcat cu afectivitate și dinamism și acționează asupra structurilor mentale.Interpretarea simbolurilor este actul de punere în relație a mijlocului cu obiectul de către conștiința interpretativă. O importanță deosebită o are transparența simbolurilor. În funcție de popoare, epoci istorice același simbol va avea sensuri și conotații diferite.Mircea Eliade evidențiază forța simbolurilor și puterea lor de expresie. Ele spun despre realitate mai mult decât ar fi capabile să o facă cuvintele. Ca și imaginea, simbolul îi apropie pe oameni cu mai mare efect decât limbajul analitic. De fapt, există o solidaritate totală a speciei umane care nu poate fi resimțită și transpusă decât la nivelul imaginilor.

Așa cum susține șiYung în calea gândirii simbolice nu stă nimic ireductibil. Ea poate mereu descoperi un sens, închipui o relație. În acest mod, simbolul realizează circulația liberă prin toate nivelurile realului. Fiindcă numeroase lucruri se situiază dincolo de înțelegerea noastră, recurgem mereu la termeni simbolici pentru a înfățișa concepte pe care nu le putem nici defini, nici înțelege.

Mircea Eliade evidențiază forța simbolurilor și puterea lor de expresie. Ele spun despre realitate mai mult decât ar fi capabile să o facă cuvintele persoanei care a trăit această realitate. Imaginea îi apropie pe oameni cu mai mult efect și mai autentic decât limbajul analitic. Dacă există o solidaritate totală a speciei umane, ea nu poate fi resimțită și transpusă decât la nivelul imaginilorf.

Recurgerea la simboluri rupe granițele ridicate de aparențe și favorizează înțelegerea adevărurilor ultime, imposibil de comunicat ori transmis prin orice alt mijloc, devin comunicabile sau transmisibile până la un anumit punct . Simbolurile fundamentale unesc axele existenței umane, concentrează toată existența omului(cosmică, religioasă, psihică, socială), împlinește legătura omului cu lumea, înlăturând sentimentul de solitudine în univers.

Suprimarea simbolurilor ar determina moartea spirituală a ființei umane. Simbolul este o modalitate potrivită de stimulare a imaginației creatoare și a simțului indivizibilului. Simbolul preschimbă energia inconștientă în energie necesară ființei umane pentru a-și stăpâni viața psihic

Ceramica are o importantă contribuție la reconstituirea felului de viață al oamenilor, deoarece reflectă necesitățile oamenilor la un anumit moment, concepțiile acelora care le-au creat și a celor care le-au folosit. Această legătură strânsă cu viața face ca din formele vasului să putem ghici utilizarea lui, iar din desenul aflat pe suprafață, să căpătăm informații despre credințele oamenilor.Motivele ornamentale sunt rezultatul tehnicilor de prelucrare a materialului din care este confecționat vasul.Alte motive derivă din funcționalitatea obiectului inițial, fiind parte a structurii. La început,ornamentele au fost transmițătoarele unor mesaje. Aceste semne simbol sunt însemne ritualice folosite pentru a transmite un mesaj. În același timp ele puteau nara o poveste, erau semnele statutului social sau aveau rol magic de protecție, erau însemnele meșterilor, sau pur și simplu copiate din natură.

Structura decorativă a ornamenticii vaselor ceramice cuprinde elemente, motive și compoziții ornamentale. Elementul ornamental constituie partea indivizibilă, cea mai simplă parte ornamentală, care poate figura de sine stătătoare. Motivul ornamental este alcătuit din două sau mai multe elemente ornamentale, realizând o reprezentare decorativă întreagă, divizibilă în elemente ornamentale din aceeași grupă tematică. Compoziția ornamentală rezultă din două sau mai multe motive ornamentale, fără ca acestea să fie în mod necesar din aceeași grupă tematică și nici chiar din aceeași grupă stilistică. Compozițiile ornamentale cu o morfologie mixtă pun în lumună o mare forță de combinație, cât și un pronunțat spirit de creație personală. Creatorul prelucrează sursele de inspirație din mediul natural și social-cultural, reducându-le până la o expresie ideală.

Ornamentele geometrice predomină în toate marile civilizații bazate pe agricultură și sunt expresia unor plăsmuiri străvechi, care se găsesc sub forme analoge la începuturile artistice propriu-zise ale popoarelor. Universalitatea unor asemenea forme fundamentale ale ornamenticii tradiționale dezvăluie unitatea psihologică și spirituală a umanității .

Stilizarea geometrică transformă unele elemente și motive din categoria celor redate negeometric în ornamente de factură geometrică, adică să le prelucreze, să le simplifice și să le supună unui accentuat proces de simplificare, generalizare și abstractizare.

Simetria este în strânsă coexistență cu echilibrul și măsura, a constituit un principiu cu cea mai pronunțată frecvență în ornamentica românească, precum și în decorul multor popoare. Ornamentica constituie un mijloc de comunicare, ca un cod, între creatorii care știu să codifice și purtătorii care înțeleg să decodifice mesajul astfel recepționat. Semnele utilizate depășesc calitatea de simple semne grafice, devenind ornamente. În contextul comunitar în care creatorii și membrii beneficiari utilizează sau intuiesc același cod, reprezentarea unui ornament prezintă aceeași semnificație pentru ambele părți

Rolul simbolurilor ornamentale este de a înlesni procesul spiritual de comunicare intracomunitar și de a consolida comunicarea etnoculturală. Arta ornamentală reflectă etnopsihologia și istoria civilizației și culturii unui popor, mergând până la încununări decorative general umane. Incorporarea ornamentelor într-un întreg, în contextul formelor pe care le împodobește denotă o anumită dependență axiologică a funcțiilor lor decorative față de alte valori sociale, culturale sau artistice. Necontenita năzuință a creatorului către o formă bună, frumoasă, constituie unul din factorii etnopsihologici care condiționează morfologia ornamentală.

Ceramica medieval timpurie se caracterizează printr-un geometrism drept-liniar lipsit de rigiditate, printr-o redare rarefiată a elementelor în cadrul motivelor și a acestora în cuprinsul compozițiilor, print-o invenție figurativă mai simplă, mai sobră și mai reținută, preluînd și valorificând tradiții geometrice autohtone traco-dacice și bizantine.

Variante decorative utilizate în ornamentica vaselor ceramice

din evul mediu timpuriu(sec.VIII-XI)

Emilia Corbu în lucrarea Sudul României în evul mediu timpuriu (sec.VIII-XI), descrie decorul vaselor din ceramică descoperite în așezările și necropolele din sudul României;

Studiul ornamentelor de pe vasele ceramice descoperite în așezările și necropolele din sudul României relevă un geometrism drept-liniar lipsit de rigiditate , printr-un rafinament delicat, printr-o redare rarefiată a elementelor în cadrul motivelor și a acestora în cuprinsul compozițiilor, printr-o invenție figurativă mai simplă, mai sobră, reținută, valorificând tradiții geometrice autohtone și sud-est europene bizantine . Tendința de a reda forme geometrice ale ornamentelor de pe vasele ceramice a fost predominantă în toate marile civilizații bazate pe agricultură. Ornamentele geometrice sunt expresia unor plăsmuiri străvechi care se regăsesc la începuturile artistice ale popoarelor.Universalitatea unor asemenea forme fundamentale ale ornamenticii tradiționale dezvăluie unitatea psihologică și spirituală a umanității, realitatea înconjurătoare, însăși viața.Arta decorativă a acestor vase ceramice este dominată de motivele geometrice: punct, linie, triunghi, pătrat, romb, cerc, rozetă, cruce, spirală.

Punctul este analizat de specialiști din perspectivă geometrică și este considerat un element ornamental generalizat în arta populară universală. Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, în Dicționarul de simboluri afirmă: Punctul simbolizează starea limită de abstractizare a volumului, centrul, originea, focul, principiul emanației și capătul drumului înapoi. El desemnează puterea creatoare și sfârșitul a toate câte sunt . Este un ornament apărut și ca rezultat al tehnicii de lucru, el apărând ca centru al cercului, la intersecția a două linii drepte, poate marca marginile obiectului sau ca motiv folosit singur sau odată cu linia ondulată sau centrul de unde pornește spirala. Prin accentuare a apărut un alt element ornamental – bulina.

Linia este cel mai simplu element geometric, care stă la baza tuturor formelor pe care le cunoaștem. Ea este simbolul infinitului, fiind formată dintr-o infinitate de puncte. În plan vertical semnifică ascensiunea spre Dumnezeu iar în plan orizontal orietează omul spre lume, dar poate însemna moartea. Prin combinarea liniilor drepte s-au obținut sisteme de striații paralel orizontale, oblice, verticale, la X-uri, romburi și cruci. Cu ajutorul liniei, artiștii au creat o multitudine de ornamente cu diferite semnificații.

Linia ondulată apare în ornamentică sub forma meandrului care este realizat din jumătăți de circumferințe ale cercului legate între ele. Meandrul poate avea bucle largi, iar în interiorul acestora poate apărea un alt ornament. Linia ondulată este dublată de o linie formată din puncte independente. Ceramica nesmălțuită oferă o gamă largă de reprezentare a acestui ornament.Linia ondulată reprezintă apa ca simbol al vieții. Apa poate fi considerată din două puncte de vedere diametral opuse; apa este generatoare de viață dar și de moarte, creatoare și distrugătoare. Semnificațiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vieții, mijloc de purificare, centru de regenescență, formând combinații imaginare dintre cele mai variate și toate coerente. Apa este simbol al dualității sus-jos: apa ploilor și apa mărilor. Una este curată cealaltă sărată, una este simbolul vieții, cealaltă aduce blestemul. Apele învolburate sunt semnul răului, al dezordiniif.

Zig-zagul este unul dintre motivele ornamentale pe care le regăsim în toate culturile lumii. Ioan Marchiș spunea că dacă figura umană este reprezentată în formă de A, atunci prin alăturarea mai multor secvențe s-a obținut zig-zagul. Omul este un mic model al universului, un microcosmos. El atinge cele trei nivele cosmice: cel pământesc cu picioarele, văzduhul cu pieptul, cerul cu capul. Omul este un stâlp cosmic având ca misiune pe aceea de a sprijini cerul și Pământul.

Triunghiul este un motiv foarte vechi utilizat în decorarea ceramicii, este o figură geomerică realizată cu ajutorul liniilor. El apare sub diferite forme: dinte de lup(oserie de triunghiuri de aceeași mărime) sau fierăstrău ( triunghiuri dispuse alternativ sus-jos) . Simbolistica lui se bazează pe cifra trei și este o reprezentare a lui Dumnezeu, a armoniei și proporțiilor. Triunghiul cu vârful în sus reprezintă bărbatul și în același timp semnifică elanul, iar triunghiul cu vârful în jos reprezintă femeia și fecunditatea. Baza triunghiului înseamnă stabilitatea, iar laturile care urcă reprezintă dinamismul. Triunghiul realizat în diferite tehnici întruchipează rădăcini ale pomului vieții.

Rombul este un simbol feminin este format din două triunghiuri, și atunci când ele sunt prelungite semnifică legătura dintre cer și pământ sau unirea dintre sexe.

Pătratul este un simbol al stabilității materiei și al apartenenței la pământ. El este prezent pe vasele ceramice în tandem cu cercul sau înscris în acesta reprezentând prezența soarelui pe pământ de la răsărit la apus.Cifra patru semnifică tangibilul, sensibilul, crucea, cele patru anotimpuri, patru puncte cardinale, cele patru faze ale lunii, patru stihii, patru fluvii edeniceff.

Cercul este considerat o reprezentare solară și este unul dintre cele mai vechi motive plastice utilizate de om. Cercul este un simbol fundamental și reprezintă perfecțiunea ( cercurile concentrice reprezentând gradele ființei). Cercul nu are început și sfârsit, revine mereu asupra lui devenind o reprezentare a infinitului și a unității. Spațiul dintre cercuri poate rămâne gol sau umplut cu alte motive ca dintele de lup, un colier de romburi, linii intersectate. Cercurile pot fi redate integral sau ca semicercuri. La gură, sau în partea superioară a vaselor sunt reprezentate două cercuri care au între ele un val, iar la baza vaselor, cercurile sunt întotdeuna în număr impar.

Spirala preia din simbolistica cercului, pornind dintr-un punct și prin faptul că rămâne deschisă, poate crește având un drum ascendent, simbolizează evoluția. Ornamentul este foarte folosit de olari pentru decorarea farfuriilor, castroanelor și străchinilor.

Motivele fitomorfe cele mai des întâlnite sunt crenguța de brad care simbolizează perenitatea asociată arborelui, reprezentând pomul vieții.

Motivele zoomorfe apar la ceramica de import, în mod special la cea bizantină.

Fig. 26 Motive ornamentale specifice ceramicii medieval-timpurii (Cristina Paraschiv-Talmațchi, Aurel Stănică-Evul mediu timpuriu în Dobrogea, p.326)

CONCLUZII

Numeroase vase ceramice au fost descoperite în cadrul unor campanii arheologice care au furnizat date importante privind evenimente istorice , influențele culturale, date importante privind cronologia siturilor.

Vasele ceramice analizate au o proveniență diferită: din necropole pentru secolele VIII-IX, din așezări rurale pentru secoleleI X-X, din cetățile dobrogene pentru secolele X-XI. Emilia Corbu afirma că ceramica provenită din necropole și din cetăți are o stare de conservare mult mai bună, fiind descoperite mai multe exemplare întregi, față de așezările rurale unde s-au descoperit cantități foarte mari de cioburi.

Elementul distinctiv al olăriei din secolele VIII-IX, din sudul țării, îl constituie ceramica cenușie lucrată la roata de mână. Formele de vase specifice erau oalele cu una sau două toarte, ulcioarele, borcanele și vasele de provizii. Arderea este reducătoare până la obținerea culorii cenușii. La Bucov, arderea este și oxidantă până la roșu deschis. Decorul este ordonat în registre cu striuri fine.

În perioada următoare ( a doua jumătate a secolului al IX-lea și prima jumătate a secolului al X-lea) se înregistrează noutăți privind prepararea pastei, a arderii și a tehnologiei aplicate. Este de remarcat apariția unor forme variate de vase cu motive decorative diverse. Pentru realizarea vaselor se utiliza roata de mână. Mărcile de olar au diverse reprezentări grafice și devin din ce în ce mai numeroase.

Ceramica culturii Dridu era produsă în ateliere de olărie, în zonă existând materia primă și o tradiție a meșteșugurilor. Cuptoarele de olar sau resturile acestora, precum și utilizarea mărcilor de olar, sunt dovezi ale existenței atelierelor de olărit.

Răspândirea acestui meșteșug se datorează creșterii demografice și a dezvoltării comerțului. Se presupune că existau două mari categorii de centre de producere a ceramicii, unul producea ceramică nisipoasă, iar al doilea ceramică cenușie produsă de olarii goți rămași în Dobrogea. Pasta se prepara în două modalități, cu degresanți și fără.

În perioada secolelor X-XI apare ceramica de import care se deosebește de olăria locală prin tipul pastei, tehnica de lucru, formele de vase . Majoritatea dintre acestea provin din centrele bizantine. La Păcuiul lui Soare s-a descoperit o ceramică roșie lucrată la roata rapidă și anume oale, ulcele, ulcioare ovoidale, de mărime medie, cu o singură toartă aplatizată. Barbu Slătineanu atribuie, căldările de lut, popoarelor turco-mongole (pecenegii).

Vasele ceramice în funcție de formă și capacitate erau utilizate pentru păstrarea și prepararea alimentelor lichide sau semilichide. Decorul a fost realizat în lutul moale prin impresiune, cu pieptenele sau rotița la ceramica realizată din pastă nisipoasă. Când pasta devine de o calitate mai bună ( pastă cu nisip de granulație fină și mică) și decorul se diversifică. Vasele de import au forme și decoruri specifice care au fost apoi preluate de olăria medievală românească.

Tendința de a reda forme geometrice ale ornamentelor de pe vasele ceramice a fost predominantă în toate marile civilizații bazate pe agricultură. Ornamentele geometrice sunt expresia unor plăsmuiri străvechi care se regăsesc la începuturile artistice ale popoarelor.

Studiul ornamentelor de pe vasele ceramice descoperite în așezările și necropolele din sudul României relevă un geometrism drept-liniar lipsit de rigiditate , printr-un rafinament delicat, printr-o redare rarefiată a elementelor în cadrul motivelor și a acestora în cuprinsul compozițiilor, printr-o invenție figurativă mai simplă, mai sobră, reținută, valorificând tradiții geometrice autohtone și sud-est europene bizantine .

Arta ornamentală a acestor vase ceramice, descoperite în siturile arheologice, din sudul României, în evul mediu timpuriu, secolele VIII-XI, reflectă etnopsihologia și istoria civilizației și culturii popoarelor care au existat in această perioadă.

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI SPECIALE

Slatineanu Barbu, Stahl Paul, Petrescu Paul, Arta populară în Republica Populară Română-Ceramica, Editura de stat pentru literatură și artă, 1958

Slătineanu Barbu, Studii de artă populară, Ed. Minerva,1972

Dunăre Nicolae, Ornamentica tradițională comparată, Ed. Meridiane, București, 1979

Corbu Emilia, , , Sudul României în evul mediu timpuriu (secolele VIII-XII ). Repere arheologice,Ed Istros, Brăila 2006

Adameșteanu Gh. Mănucu, Un cuptor medieval de ars ceramic descoperit la Nufăru, 1991, Studii și cercetări de istorie veche și arheologie 1-2

Toropu Octavian , Romanitatea târzie și străromâniiîn Dacia traiană sud-carpatică, Craiova, Scrisul Românesc, 1976

Gheerbrant Alain Jean Chevalier, Dicționar de simboluri, vol. 3, Ed. Artemis, București, 199

Petrescu Paul, Creația plastic țărănească, București, Ed. Meridiane, 1976

Noica N, Creație și frumos în rostirea românească, București, 1976

.Yung, C.G, L homme et ses symboles, Paris, 1964

Eliade Mircea, Imagini și simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, București, Ed. Humanitas, 1994

Olteanu Ștefan,Emilia Corbu, Cercetările de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Cronica Cercetărilor Arheologice,Campania 2001

Vâlceanu Dumitru, Reprezentări zoomorfe pe ceramica din sec. XI de la Dunărea de Jos, Studii și cercetări de istorie veche, vol. II, 1962

Florescu Radu, Zaharia Covacef, Stratigrafia Capidavei romane târzii și feudale timpurii, Pontica XXI-XXII, 1988-1989

Comșa Maria, Tipuri de locuințe din sec.IX-X de la Radovanu-Valea lui Petcu, CCDJ, V-VII, 1989

Corbu Emilia,Așezarea medieval timpurie de la Ștefan cl Mare-pct Feteasca, Pontica XXX 1998

Panaitescu Adrian, O carieră din sec. X de la Medgidia, Pontica, XI, Constanța, 1978

Cheluță-Georgescu V.,C onsiderații privind tipul de locuințefeudale de la Capidava și elemente specifice amenajării interiorului lor, Pontica, XI, Constanța 1978

Panaitescu Adrian, Date noi privind feudalismul timpuriu în zona comunei Castelu, PonticaXIII

Corbu Emilia, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.1, Ed. Istros,2013

Zaharia Eugenia , Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României vol.II EdituraEnciclopedică1996, București

Adameșteanu Gh. Mănucu, Mihaela Mănucu Adameșteanu,Așezarea de la Vișina,MCA, XVII

Vasiliu Ioan, Două locuințe medieval-timpurii la Aegyssus-Tulcea, Peuce,VIII,1980

Diaconu Petre, Dumitru Vâlceanu, Păcuiul lui Soare, Cetatea bizantină,1972

Ștefan Gh. și colab., Dinogeția, Ed. Academiei RSR, 1967

Olteanu Ștefan, Emilia Corbu, Cronica Cercetărilor Arheologice , Campania 2001

Rădulescu A., N Harțuche ,Necropola de incinerație feudal-timpurie de la Chiscani-Brăila, ed. Danubius ,Galați,1967

Petcu Levei Ingrid, Studiu preliminar al ceramicii medievale timpurii de la Capidava din sectorul VIII

Istoria românilor, Vol III, Genezele românești

Spinei Victor i, Marile migrații din estul și sud-estul Europei în sec. IX-XIII, Institutul European, 1999

Paraschiv-Talmațchi Cristina, Aurel Stănică-Evul mediu timpuriu în Dobrogea PEUCE,2007

LUCRĂRI GENERALE

Halic Bogdan Alexandru, Ion Chiciudean, Noțiuni de imagologie istorică și comunicare interetnică, Ed. SNSPA, 2001

Dicționar de psihologie socială, București, Editura. Științifică și Enciclopedică, 1995

Jung Carl Gustav, Puterea sufletului. Antologie. Psihologia individual și social, București, Ed. Anima, 1994

Cîteia Adriana –Claudia, Antropologia spațiului sacru, Între Mytos și Logos, ed. Universitară, București, 2015

Petrescu Paul, Creația plastic țărănească, București, Ed. Meridiane, 1976