Capitolul I Si Ii [624545]

Capitolul I.
1. Securitate. Riscuri și amenințări
Termenul de ’’securitate’’ provine din latinescu securitas – securitatis si reprezintă’’faptul
de a fi la adăpost de orice pericol ; sentimentul de siguranță pe carel îl dă cuiva absența oricărui
pericol ’’. 1
După cum putem observa, securitatea are un impact major în studiile de securitate
contemporane, și va continua să aibă, atâta timp cât vor exista diviziuni la nivel internațional sub
forma statelor națiune. De eviden țiat este faptul că Sfârșitul Războiul Rece și globalizarea au
condus la o modific are a conceptului de securitate, acesta fiind perceput și analizat în
multidimensionalitatea sa și anume : securitate militară, securitate politică, securitate socială,
securitate culturală, securitate ecologică și securitate economică.

Principalele organizații responsabile cu menținerea păcii și securității internaționale la
nivel global sau regional au încercat să își adapteze conceptul de securitate utilizat dar și să își
diversifice gama de activități întrepri nse pentru a face cât mai cu succes față noilor provocări. De
remarcat este faptul că aceste organizații evită definirea unor definiții clare ale securității,
datorită diversității statelor membre, și în schimb preferă să sublinieze pericolele la adresa
securității pe care le au în vedere.2
Putem afirma că securitatea a devenit în contemporanitate un concept tot mai
complex, însă cu siguranță evoluția acestui concept nu se va opri aici, depinzând nu doar de
evoluțiile tehnologice și din domeniul militar ci și de evoluțiile din mediul cultural, social,
ecologic și politic al statelor.3
De asemenea, ,,securitatea nucleară a fost și va rămâne o preocupare esențială a
comunității internationale”4, mai ales dacă avem în vedere apariția după finalul Războiului
Rece a celei de a doua ere nucleare, care presupune răspândirea armelor nucleare cu o mai
mare rapiditate decât în trecut în special în rândul statelor aflate în curs de dezvoltare.

1 Edward A. Kolodziej, Securitatea și relațiile internaționale, Editura Polirom, 2007, p.25
2 DECLARAȚIA SUMMIT -ULUI DIN BRUXELLES adoptată de șefii d e stat și de guvern participanți la reuniunea
Consiliului Nord Atlantic din Bruxelles (11 -12 iulie 2016) .
3 Lășan Nicoleta, ,,Securitatea: concepte în socitatea contemporană”, Revista de Administrație Publică și Politicile
Sociale, An II, nr.4, decembrie, 2010.
4 Lășan Nicoleta Florica, Studiu de caz: Uniunea Europeană și Iran, Universitatea Babeș – Bolyai, Clu j- Napoca,
2012,p.9.

Principalele provocări identificate la adresa securității international e, privind utilizarea
tehnologiei nucleare sunt: costuri asociate și riscul epuizării resurselor de uraniu, siguranță și
securitate, deșeurile nucleare, și riscul proliferării având ca și posibilă consecință terorismul
nuclear.5
După Războiul Rece, u tiliza rea tehnologiei nucleare în scopuri militare prin dezvoltarea
de arme nucleare a cunoscut o creștere semnificativă. În anul 1968, a fost semnat Tratatul de
Neproliferare Nucleară. Tot în acest an, existau cinci state nucleare, însă în momentul de față
numă rul acestora a crescut la nouă.
Se observă faptul că Iran, și-a dezvoltat capacitatea de a îmbogăți uraniu și a încercat să
producă plutoniu, ambele activități fiind indispensabile unui program nuclear.
De cele mai multe ori, m otivațiile statelor care își manifestă intenția de a dezvolta
programe nucleare sunt commune. De exemplu, în cazul Iranului acestea țin de: dreptu l de care
se bucură Iranul prin Tratatul de Neproliferare Nucleară de a dezvolta un pro gram nuclear civil
completat cu susținerea largă de care se bucură acesta în rândul populației dar și al lid erilor
iranieni, nevoile energetice în creștere ale statului iranian, mândria națională și prestigiul unui
stat cu o bogată și vastă istorie, asigurarea supraviețuirii reg imului, momentul oportun pen tru
dezvoltarea unui program având în vedere preocupările comunității internaționale, asigurarea
hegemoniei regionale și asigurarea securității statului iranian.6
Din anul 1950, Iran și -a dezolvat interesul penru tehnologia nucleară. Toate acestea au
încep ut odată când șahul Reza Pahlavi a început să primească sprijin de la Statele Unite ale
Americii prin programul Atomi pentru Pace. Iranul a trecut print -o perioadă de stagnare car e a
urmat revoluției teocratice. Iranul a redevenit interesat de un program n uclear la mijlocul anilor
1980, și după unele experimente întreprinse în anii 1990 dar și la începutul anilor 2000
programul nuclear iranian a început să dobândească întreaga atenție a comunității internaționale,
fiind considerat cel mai grav caz de prolif erare nucleară alături de cel al Coreei de Nord.7
Având în vedere consecințele pe care le -ar putea avea dezvoltarea unui program
nuclear militar asupra regimului internațional al neproliferării nucleare dar și asupra
securității internaționale, marile pu teri cât și organismele internaț ional e au început să
reacționeze.

5 Ibidem,p.10.
6 Ibidem.p.11.
7Ibidem, p.12.

Conform Strategiei de Apărare a țării, o țară puternică asigură securitatea cetățenilor săi
oriunde s‐ar afla ei. În mod tradițional, amenințările, riscurile și vulnerabilitățile la adresa
apărării și securității sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de
securitate necesită o abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de natură
securitară, și cele de natură economică, socială, politică, tehn ologică și de mediu.8
Amenințările reprezintă capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile,
interesele și obiectivele naționale de securitate.
Riscurile reprezintă probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact
direct sau indirect asupra securității naționale.
Vulnerabilitățile sunt consecințe ale unor disfuncții ori deficiențe sistemice, care pot fi
exploatate sau pot contribui la materializarea unei amenințări sau a unui risc.9
Deteriorarea situației de securitate la nivel internațional, dar mai ales regional impune
cunoașterea principalelor amenințări, riscuri și vulnerabilități cu care se confruntă țara noastră, în
contextul apariției și, posibil, al dezvoltării unor noi forme de influențare și constrângere, ca
rezultat al unui mix de componente neconvenționale și convenționale.
Totdeauna, în activitatea oamenilor se au în vedere atât aspectele de colaborare, cât și
cele conflictuale, mai ales cele care țin de conflictul armat .
În funcție de fenomenul în care au loc, conflictele pot fi: politice, economice, sociale,
informaționale, culturale, financiare, etnice, religioase, militare.
În funcție de spațiul pe care îl cuprind, ele pot fi: globale, continentale, zonale, în zone de
falii sau în zone de confluență.
În funcție de zona în care se desfășoar ă și de entitățile angajate, conflictele pot fi:
naționale; frontaliere internaționale.

8 Staregia Națională de Apărare a Țării, disponibil la:
https://www.presidency.ro/files /userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf , accesat în data de:
02.12.2019.
9 Ibidem.

În funcție de calitatea și caracteristicile entităților angajate, pot fi: interetnice; reli gioase;
inter sau intracivilizaționale; interinstituționale; intercategorii sociale; profesionale.
În funcție de intensita te, conflictele pot fi: de joas ă intensitate, de intensitate medie și de
mare intensitate. 10
Cu alte cuvinte, răz boiul este un confli ct de maxim ă intensitate, care se desfășoar ă în
timp și se constituie într -o modalitate de deblocare a unei situații strate gice internaționale
complicate.

1.1. Riscuri și vulnerabilități

Nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale Iranului poate fi generată de persistența
dificultăților economice, proliferarea economiei subterane și a corupției, evaziunea fiscală,
precaritatea infrastructurii, dar și de factori externi precum perpetuarea decalajelor de dezvoltare
la nivelul Uniunii Europene și gradul scăzut de rezistență față de turbulen țele majore de pe
piețele ext erne, mai les pe zona financiar ‐bancară.
Riscuri de natură socială persistă pe fondul unor tendințe cum ar fi declinul demografic,
emigrația populației active, degradarea factorilor de mediu, al d eficiențelor din sistemele
naționale de sănătate, educație și asistență socială, dar și al distorsiunilor pe piața muncii.
Criminalitatea transfrontalieră, de la trafic de droguri, persoane, arme și bunuri, migrație
ilegală până la criminalitat e economico ‐financiară, este un alt fenomen cu posibil impact asupra
securității.

10 Sarcinschi Alexandra, Siteanu Eugen, Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I”, Centru de Studii Strategice
de Apărare și Securitate, pp.9 -11.

Capacitatea instituțiilor statului de a evalua și diminua impactul riscurilor și amenințărilor
este limitată de persistența unor vulnerabilități în: absorbția fondurilor europene, utilizarea
banului public, energie, infrastructură critică, agricultură, protecția mediului, justiție, sănătate,
educație și cercetare științifică.
Absența unei planificări bugetare multianuale reale, care să determine asumarea și
respectarea unor programe de investiții, are efecte negative, inclusiv în ceea ce privește creșterea
capabilităților forțelor armate și res pectarea angajamentelor privind cheltuielile militare.
Reacția inter ‐instituțională în situații de criză este afectată de precaritatea resurselor și
incoerența în gestionarea diverselor tipuri de riscuri.
Corupția vulnerabilizează statul, generează preju dicii economiei și afectează potențialul
de dezvoltare a țării, buna guvernanță, decizia în folosul cetățenilor și comunităților, precum și
încrederea în actul de justiție și în instituțiile statului. În plan extern, persistența corupției are
impact negati v asupra credibilită ții și imaginii țării noastre.

1.2 Amenințări
De-a lungu timpului, s -au evidențiat o grămadă de vulnerabilități și căi prin care un actor
rău intenționat se poate infiltra într -un sist em de arme nucleare fără știrea statului. Probleme
comune de securitate în sistemele de arme nucleare, precum: eroarea umană, defecțiunile
sistemului, vulnerabilitățile de proiectare și susceptibilitățile din cadrul lanțului de furnizare pot
avea un impact negative asupra populației.
Din punctul meu de vedere, consider că vulnerabilitățile cibernetice din cadrul sistemelor
și structurilor de arme nucleare prezint ă atât riscuri cat și amenințări.
Atacurile cibernetice pot duce la dezinformarea deliberată, însă lipsa neaten ției ar putea
duce de asemenea și la lansarea armelor nucleare, de aceea c onsider că ar trebui făcute simulări
în care procesele de luare a deciziilo r pot fi elaborate în detaliu.

Provocările pe care riscurile cibernetice le prezintă sistemelor de arme nucleare ar putea
fi văzute ca o oportunitate de a crea o măsură de atenuare a riscurilor. Într -un moment în care
factorii de decizie nu au încredere în sistemele de arme nucleare, verificarea informațiilor prin
surse de informații diversificate ar fi crucială. 11
Adeseori , vulnerabilitățile cibernetice ale sistemelor de arme nucleare prezintă pericole,
care au fost rareori luate în considerare în domeniul public.
Din sursele de specialitate, am identificat mai multe metode de cyberattack: manipularea
datelor, blocarea di gitală și răspândirea cibernetică ar putea pune în pericol integritatea
comunicării. Consider ca toate aceste metode duc la creșterea incertitudinii în luarea deciziilor.
Pericolele de terorism nuclear se împart în trei categorii: in prima gategorie se regăsesc
bombele murdare, mai exact explozivele convenționale sau dispozitivele incediare care împrăștie
materiale radioactive. Atacurile asupra instalțiilor cu arme nucleare fac parte din a doua
categorie, iar achizitiile și utilizarea teroristă de arme n ucleare -expozive este cea de -a treia
catgorie.
De cele mai multe ori, teama profundă înrădăcinată de armele nucleare și radiațiile
nucleare tinde să amplifice nu doar impactul în cazul efctuări unui atac, ci mai ales ef ectul terorii
al amenințărilor în ace st sens.
Terorismul este o amenințare persistentă, cu forme de manifestare dificil de anticipat și
contracarat, inclusiv din perspectiva identificării și destructurării fluxurilor de recrutare și
finanțare a acestor activități. 12
După cum se observă, teror ismul, atrage atenția majorității specialiștilor în domeniul
apărării și securității. Pierderile de vieți omenești și cele de ordin material, sunt consecințele
acțiunilor teroriste. Pe lângă acestea avem de -a face și cu deteriorarea păcii și a valorilor

11 ALEXANDRU, Grigore, VĂDUVA, Gheorghe, DINU, Mihai -Ștefan, Studii de securitate și apărare, volumul 3, Editura Universității Naționale
de Apărare, București, 2005, disponibil la: https://cssas.una p.ro/ro/pdf_carti/ssa3.pdf

12 Strategia Națională de Apărare a Țării, pentru perioada 2015 -2019, disponibil la:
https://www.presidency.ro/files/userfiles /Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf

democrației, de aici rezultă faptul că terorismul reușeste să transforme avantajele democrației în
vulnerabilități.
Toate sistemele, sunt vulnerabile la terorism, indiferent de complexitatea lor. Acesta
reprezintă o amenințare strategică atât pentru Iran, cât și pentru alte state.13
Putem observa faptul că terorismul contemporan are deja un caracter mondial, care se
axează pe extremismul politic, pe efectele dezrădăcinării, dar mai ales pe extremismul religios
violent. Teroriștii acționează imprevizibil în aglomerații urbane,asupra instituțiilor, dar și în
locurile publice.
Amenințarea cea mai mare la adresa securității indivizilor este proliferarea armelor de
distrugere în masă.
Riscurile legate de acest fenomen apar din direcții multiple și implică pe t oată lumea.
Cele mai mari riscuri sunt acelea de a diminua măsurile protective împotriva acestuia, de a
ignora terorismul, dar și acela de a -l accepta sau tolera.14
Propaganda fundamentalistă în creștere, în special în mediul virtual, favorizează apariția
de noi cazuri de radicalizare ori de implicare în acțiuni extremist ‐teroriste.
Continuând dezbaterea despre cele trei categorii de pericole nucleare -teoriste, bomba
murdară este cea mai ușoara metodă folosită de teroriști dar și metoda care provoacă relativ
puține victime imediate.
Cele mai mari efecte ale majorității evenimentelor cu bombe murdare sunt dunele
proprietățiilor, precum și spaima, dar și teroarea creată în public.
Atacurile asupra armelor nucleare sau instalațiilor de energie nucleară este o metodă mai
greoaie în ceea ce privește demersul aplicări acesteia de către te roriști, însă efectul în rândul

13 http://www.iss -eu.org, Stratégie européenne de sécurité , L’institut
d’Etudes de l’Union Européenne, decembre, 2003, p.7.

populație este remarcat prin mii de victime iemdiate, decese din cauza cancerelor cauzate de
radiații și imense daune economice cauzate de contaminarea teritoriului. 15
Efectele produse în ceea ce privește a treia categorie -cea de achiziție și detonare a unei
arme nucleare – sunt: decese imediate, victimi suplimenatre cauzate de căderi, precum și imense
daune materiale.
Consider că de cele mai multe ori, riscul depinde de posibilitățile reale de atac a
instalațiilor de energi e nucleară, dar și de rezultate în cazul î n care atacul ar fi concretiza.
Acțiunile destabilizatoare din Orientul Mijlociu generează provocări majore pentru
securitatea Iranului, creând instabilitate regională și posibile fenomene negative, printre care
migrație, criminalitate organizată, însă și afectarea potențialului de dezvoltare economică.
Instalațiile de energie nucleară civile ca ținte teroriste -victime semnificative și
contaminarea terenurilor.
Distrugerea unei importante infrastructuri de furniza re a energiei în țara vizată și
posobilitatea ca un atac de succes să conducă la închiderea cu ridicata a instalațiilor de energie
nucleară din întrega lumea ar putea fi considerata ,,beneficii” colaterale pentru teroriști. 16
Tensiunile inter ‐etnice și dezechilibrele regionale în statele din proximitate pot conduce
la declanșarea unor conflicte regionale.
Amenințările cibernetice lansate de entități ostile, statale sau non ‐statale, asupra
infrastructurilor informaționale de interes strategic a le instituțiilor publice și companiilor.
Confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri migratorii
generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice, a tacurile cibernetice desfășurate de

15 Parlamentul European, ,, Energie nucleară”, disponibil la: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/62/l –
energie -nucleaire , accesat în data de: 02.11.2019.
16 Vezi: Holdren, John P. 1974. „Pericolele ciclului combustibil ului nuclear”, Buletinul Omului de Știință Atomică ,
octombrie, pp. 14 -23; Ramberg, Bennett. 1980. Distrugerea instalațiilor de energie nucleară în război, Lexington
Books; Hirsch, Daniel, Stephanie Murphy și Bennett Ramberg. 1986. „Protejarea reacțiilor î mpotriva
teroriștilor”, Buletinul Oamenilor de Știință Atomică, august / septembrie.

grupări de criminalitate ci bernetică sau atacurile cibernetice extremiste lansate de grupuri de
hackeri afectează direct securitatea națională cât și internațională . 17
Proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători, precum și traficul de
produse cu dublă utiliz are, pot afecta securitatea, în condițiile unei destabilizări la nivel regional.

Cum putem reduce riscurile?
Riscurile menționate mai sus pot fi reduse prin:
– Întărirea barierelor de deturnare a aeronavelor comericale
– Organizarea de exerciții în forță la fiecare insta lație nucleară, cu forțele de securitate
speficate în planul de amplasare al fiecărei instalții
– Îmbunătățirea supravegherii aviației generale
– Creștererea distanțelor de pauză menținute pentru a preveni atacurile de camioane cu
bombe
– Crește rea capacităților de pe site -urile reactorilor de apărare împotriva unor astfel de
atacuri.
– Revizuirea amenințărilor bazate pe proiectare pentru atacuri armate și privilegiate
– Atenție sporită privind controlul accesului pentru lucrătorii temporari și vizitatori.
– Extinderea zonelor fără zbor în jurul instalațiilor cu risc ridicat
– Consolidarea clădirilor de izolare
– Instuiri standardizate și armament modernizat
– Îmbunătățire privind capacitățile de avacuare, evaluare medicală și tratament.
După părerea mea , un atac terorist de succes asupra unei instalații nucleare ar genera
teroare în întreaga populației, însă pe lângă aceasta, s -ar produce o oprire a energiei electrice.

17 Strategia Națională de Apărare, pp.14 -17.

Consider că toți trebuie să fim interesați de securitatea instalațiilor nucleare din toate
țările, însă pentru a reduce vulnerabilitatea instalațiilor de energie nucleară civilă la atacul
terorist, cooperarea internațională ar avea un impact major în această privință, cum a fi:
– Reducerea costurilor
– Îmbunătățiri pe partea de securitate
– Facilitatea învățării din experiențe diverse
– Eliminarea țintelor ușoare prin propagarea celor mai bune practici și ridicarea
standardului.18

18 Holder Jones, Threats to Civil Nuclear -energy Facilities, disponibil la:
https://www.nap.edu/read/11848/chapter/8

Capitolul II
2. Viziunea neorealistă asupra proliferării și descurajării nucleare

Obiectivul suprem al strategiei militare a încetat să mai fie câștigarea războiului.
Principala grijă a statelor s-a concentrat pe evitarea acestuia . Liderii marilor puteri au
conștientizat că folosirea armelor nucleare „implică un risc atât de mare – distrugerea societății
umane organizate, încât a devenit inacceptabilă”19.
Armele nucleare au produs o formă specială de balanță a puterii numită și balanța terorii.
Testele de putere s-au evidențiat a fi mai degrabă de ordin psihologic decât fizic. Balanța
nucleară a terorii a coincis cu o perioadă de bipolaritate. Waltz20 susține că bipolaritatea este mai
ales un tip de sistem stabil, întrucât simplifică comunicarea și calculele. Calitățile specifice ale
armelor nucleare au schimbat modul în care superputer ile au abordat relațiile internaționale în
perioada Războiului Rece. Capabilitățile nucleare dominante deținute de SUA și URSS au
consolidat presupusa stabilitate a sistemului bipolar.
Joseph Nye21 este de părere că teroarea armelor nucleare a contribuit l a menținerea
stabilității prin cunoașterea efectelor fizice ale acestora care poate fi similară “efectului globului
de cristal”22. Întrucât existau puține obiective politice proporționale cu o asemenea distrugere, iar
amenințarea cu declanșarea unui război convențional sporea posibilitatea escaladării și distrugerii
nucleare reciproce, nici liderii SUA, nici cei ai URSS nu au dorit să -și asume riscuri mari.
Analogia sugerează de ce combinarea bipolarității cu armele nucleare a dus la cea mai lungă
perioadă d e pace între puterile centrale de când există sistemul de state moderne.

19 Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale , Polirom, Iași, 2006, p. 300
20 Kenneth Waltz (născut în 1924) este fondatorul curent ului neorealist în relațiile internaționale. Neorealismul este
o teorie a relațiilor internaționale împarte cu realismul clasic conceptul de balanța puterii. A fost introdus de
Kenneth Waltz în cartea sa din 1979 intitulată Theory of International Politic s și reprezintă o variantă rafinată a
realismului clasic. Spre deosebire de cel din urmă, neorealismul nu consideră că statele caută să păstreze și/sau
crească propria putere din cauza naturii umane, ci din cauza sistemului. În cadrul acestui sistem al pol iticii
internaționale, nu există nici o autoritate superioară statelor, care să ordoneze afacerile internaționale. În acest sens,
putem vorbi de anarhie. De asemenea, neorealismul, spre deosebire de realismul clasic, introduce conceptul de
bipolaritate. Astfel, nu multipolaritatea, cum a fost cazul până în 1939, ci bipolaritatea caracteristică Războiului
Rece, duce la stabilitate.
21 Joseph S. Nye, Jr. (născut în 1937) este împreună cu Robert Keohane , fondatorul teoriei neoliberale în relațiile
internațion ale, prezentată în 1977 în cartea Power and Interdependence .
22 Într-un exercițiu de imaginație, dacă oamenii politici ar putea vedea într -un glob de cristal efectele pe care le -ar
produce un război nuclear, cu siguranță nu ar mai declanșa un asemenea răzb oi, tot așa cum, probabil Kaiserul,
Țarul și Împăratul Austro -ungar nu ar mai fi început în 1914 primul Război Mondial dacă s -ar fi văzut peste 4 ani
înlăturați de la putere, cu imperiile dezbinate și milioane de supuși morți .

De la intrarea în vigoare a Tratatului de Neproliferare Nucleară , în 1970, numărul
statelor înarmate nuclear a crescut de la 5 la 9.
În contextul extinderii numărului de state care de țin arsenale nucleare sau tehnologie de
construcție a armelor nucleare se ridică o problemă fundamental – proliferarea lor. P rin aceasta se
înțelege dezvoltarea de către un stat sau o grupare, prin mijloace și tehnologie proprii, a armei
nucleare și/sau a vectorilor nucleari ori achiziționarea acestora de la state care le dețin deja. 23
Cercetătorii în relațiile internaționale au opinii diferite cu privire la impactul proliferării
nucleare asupra relațiilor internaționale. În timp ce unii teoreticieni consideră că, datorită forței
imense de descurajare pe care o dețin, armele nucleare reprezintă elementul cheie pentru
instaurarea păcii și menținerea stabilității, alții sunt de părere că proliferarea nucleară amenință
securitatea și pu ne în pericol însăși supraviețuirea națională.
Pentru Kenneth Waltz însă, proliferarea nucleară este mai degrabă de dorit decât de temut,
întrucât sporește securitatea și nu o amenință. Waltz consideră că răspândirea controlată a
armelor nucleare ar trebui să reducă frecvența și intensitatea războaielor. Asumpția de bază este
aceea că statele sunt conștiente de consecințele devastatoare ale unui eventual război nuclear24.
Dovadă a faptului că dezvoltarea armelor nucleare determină puterile nucleare să dea do vadă de
prudență și reținere este chiar istoria, o astfel de logică fiind prezentă, de pildă, în Criza
rachetelor din Cuba din 1962 sau în conflictul Kargil dintre India și Pakistan din 1999. Este
evident că îngrădirea acestor crize a fost rezultatul deciz iilor ambelor părți de a evita un conflict,
dată fiind înțelegerea faptului că riscul unui război este atât de mare, încât a devenit inacceptabil.
Acțiunile defensive se referă la operațiunile militare desfășurate cu scopul de a preveni un
atac, iar prin acțiunea ofensivă se înțelege acțiiunea de luptă ale forțelor armate , care constă
în atacarea inamicului prin diverse modalități de luptă .
Autoajutorarea este văzută de Waltz drept principiul cheie de acțiune într -o lume anarhică
și cea mai importantă modalitate prin care statele își asigură propria securitate. Securitatea poate
fi obținută prin acțiuni defensive sau prin descurajare. Idealul defensiv presupune construirea
unei apărări suficient de puternice astfel încât să poat ă preveni orice fel de amenințare externă.

23 Ibidem, p. 299
24 Kenneth Wa ltz, The Spread of Nuclear Weapons: More May Be Better , Adelphi Papers, nr. 171, Institutul
Internațional pentru Stu dii Strategice, Londra,1981

Acest obiectiv pare de neatins de vreme ce nici un set de fortificații nu ar putea limita
impactul inevitabil al ofensivei nucleare. Rachetele balistice ale armelor nucleare anulează
practic protecția teritorială oferită de granițe și fac ca fiecare stat să fie vulnerabil în fața
celorlalte. De aceea, alternativa la idealul defensiv o constituie construirea unor forțe de apărare
atât de puternice încât să poată descuraja orice acțiune ofensivă a unui potențial atacator25.
Într-o balanță a puterii nucleare asimetrice, statul fără arme nucleare nu are capacitatea
defensivă de a preveni un atac, în timp ce statul înarmat nuclear posedă ultimul mijloc de
intimidare împotriva amenințărilor convenționale. Cu alte cuvinte, un stat fără aliați nucleari va
dori arme nucleare cu atât mai mult cu cât adversarii săi le dețin deja.
Potrivit lui Waltz, acest fapt va stimula statele în direcția achiziționării de arme nucleare.
El identifică o serie de alte motive care stau la baza decizi ei actorilor statali de a se înarma
nuclear. Waltz consideră că una dintre rațiunile pentru care un stat va dori sa obțină arme
nucleare este teama că aliatul său, o mare putere înarmată nuclear sub umbrela căruia statul
respectiv se află, nu va face uz de represalii în cazul în care va fi atacat de o altă mare putere. Un
alt stimulent pentru care statele vor arme nucleare îl constituie teama consolidării capabilităților
convenționale ale adversarilor. Pe de altă parte, unele state pot considera armele nucl eare drept o
alternativă mai ieftină și mai sigură decât o cursă a înarmărilor convenționale care se poate
dovedi periculoasă din punct de vedere militar și foarte costisitoare din punct de vedere
economic. Nu în ultimul rând, Waltz este de părere că state le pot dori arme nucleare pentru
scopuri ofensive sau pentru consolidarea poziției la nivel regional sau global.26
Kenneth Waltz utilizează teoria descurajării raționale pentru a explica răspândirea și nu
proliferarea, pe care Waltz nu o consideră o problem ă întrucât „ proliferation means to spread
like wildfire ”,27 armelor nucleare și impactul lor asupra relațiilor internaționale. În general, prin
descurajare nucleară se înțelege tentativa de a determina adversarul să nu lanseze un atac
împotriva ta, de teama reacției tale devastatoare la adresa lui în cazul în care ar face -o.

25 Y. Beker, Nuclear Proliferation and Iran: Thoughts about the Bomb , Israel Journal of Foreign Affairs II: 3 /2 008,
p. 29 -31
26 Kenneth Waltz, op. cit., p. 3
27 S. Sagan, K. Waltz, R. Betts, A Nuclear Iran: Promoting Stability or Courting Disaster?, Journal of International
Affairs, vol. 60, nr. 2, 2007, p. 136 – traducere aproximativă „proliferarea seamănă cu propa garea focului într -un
incendiu”

Kissinger28 spunea că, pentru ca acțiune de descurajare să funcționeze este nevoie de o
relație de tip produs între capacitatea nucleară, hotărârea de a o utiliza, precum și comunicarea
existenței acestor două elemente potențialilor adversari. Waltz , afirmă că descurajarea este
indusă de teamă, iar pentru a crea teamă, armele nucleare reprezintă cel mai bun mijloc posibil.
În condițiile în care folosirea armei nucleare poate conduce la di spariția societății umane
organizate, războiul devine o instituție inacceptabilă la nivelul sistemului internațional. Altfel
spus, războiul nuclear iese din logica acțiunii statului fie că este vorba despre un conflict între un
stat care posedă arma nuclea ră și un stat care nu o posedă, deoarece folosirea armei nucleare de
către puterea nucleară asupra celei nenucleare poate conduce la dispariția efectivă a acelei
națiuni și a statului cu pricina, fie că este vorba despre un conflict între două puteri nucle are.
Distrugerea fiind asigurată reciproc, nu poate fi desemnat un câștigător, deoarece există
probabilitatea ca niciunul dintre statele participante la conflict să nu supraviețuiască.
Waltz consideră că a doua capacitate de lovire, înțeleasă ca abilitatea unui stat de a lansa
un atac suficient de puternic pentru un răspuns devastator în cazul unui atac nuclear surpriză,
promovează descurajarea rațională29. Deținerea celei de -a doua capacități de lovire este
considerată vitală în descurajarea nucleară. Astfe l, un stat agresor se va simți descurajat să
inițieze un atac nuclear, dată fiind amploarea represaliilor, ceea ce face ca războiul să fie puțin
probabil. Mai mult, probabilitatea unui război scade pe măsură ce capabilitățile de descurajare și
de apărare a le unui stat cresc. A doua capacitate de lovire crește însă în cazul în care statele vor fi
antrenate în curse de înarmare nucleară. Totuși, în măsura în care ambii adversari au asigurată
capacitatea celei de -a doua lovituri, numărul de focoase devine mai puțin important,
„superioritatea în sens numeric și calitativ care funcționa atât de bine în cazul armelor
convenționale estompându -se în cazul armelor nucleare”30.
Potențialul de descurajare al armelor nucleare este maxim, însă probabilita tea unui război
este minima. Distrugerea reciproc asigurată este creditată cu prevenirea schimburilor nucleare în
timpul Războiului Rece, adoptată atât de SUA cât și de URSS la sfârșitul anilor ’60. În sistemul
bipolar al Războiului Rece, puterea nucleară a celor două era redusă la zero, fiind puterea cel mai
puțin utilizabilă. Armele nucleare au fost folosite mai degrabă la nivel diplomatic, în sensul că au

28 Henry Kissinger, Limited War, Buletinul American de Artă și Știință, Daedalus, 1960, p. 52
29 T. Ogilvie -White, Is There a Theory of Nuclear Proliferation? An Analisys of the Contemporary Debate , The
Nonproliferation Review , 1996, p. 45
30 A. Miroiu, R.S. Ungureanu, op. cit., pp. 297 -301

avut un rol semnificativ de descurajare a inamicului. În plus, ele au redus probabilitatea
confruntărilor directe pe câmpul de luptă, chiar și la nivel pur convențional.
Potrivit lui Waltz, calitatea absolută a armelor nucleare este aceea că stabilesc o lume
nucleară profund diferită de una convențională. În paradigma neorealistă, războiul este posibil
din cauza naturii de autoajutorare a sistemului. Totuși, războiul este un act rațional care face
obiectul unor considerente de costuri și beneficii, statele și liderii lor angajându -se într -o serie de
calcule privind obiectivele, resursele și mijloacele de transpunere în p ractică ale acestor
obiective, perspectivele de victorie și, cel mai important, modul în care războiul va afecta
securitatea. Waltz, spune că și în eventualitatea anticipării unei eventuale înfrângeri, decizia de a
lupta este încă mult mai rațională, deoar ece evenimentele de pe câmpul de luptă pot avea
rezultate neașteptate. Într -un conflict nuclear însă, nu există un asemenea potențial, întrucât
dispare principalul motor al războiului – nesiguranța privind rezultatele – distrugerea imensă care
ar putea ave a loc putând fi pe deplin anticipată31.
Din acest motiv, Waltz consideră irațională angajarea într -un război în care există
posibilitatea unui schimb nuclear, motiv pentru care „probabilitatea unui conflict major între
state care dețin arme nucleare este a proape zero”32. Ceea ce vrea să spună Waltz este faptul că
aceste constrângeri ale sistemului internațional și costurile potențiale ale unui război nuclear vor
produce decizii raționale similare în toate statele. Totuși, tot el afirmă că perspectiva unui nu măr
de state deținând arme nucleare neînsemnate cantitativ care ar putea fi prost controlate și
vulnerabile, este una înfricoșătoare în cazul în care o țară ar fi tentată să -și îndrepte preventiv
armele împotriva unui adversar considerat a fi temporar vuln erabil.
Afirmând că liderii anumitor țări n -ar putea asigura controlul deplin al armelor nucleare,
Waltz coboară dezbaterea la nivel organizațional sau chiar individual, abandonând asumpția
realistă potrivit c ăreia statul este un actor unit r. Prin urmare, se poate spune că atunci când Waltz
utilizează teoria descurajării raționale pentru a explica comportamentul puterilor nucleare,
abandonează cadrul realist de analiză și aduce ca argumente elemente de psihologie politică.
Waltz consideră că armele nuclea re scad șansele și scala la care se poartă războaie
convenționale33. El ia totuși în calcul un astfel de conflict, însă este de părere că odată început un

31 A.I. Roth, Nuclear Weapons in Neo -Realist Theory , International Studies Review, 2007, pp. 372 -373
32 K. Waltz, Nuclear Myths and Political Realities , American Political Science Review, 1990, p. 740
33 Y. Beker, Nuclear Proliferation and Iran: Thoughts about the Bomb , Israel Journal of Foreign Affairs II , nr. 3,
2008, p. 31.

război între puteri nucleare, acesta va fi cu greu menținut la nivel convențional. Întrucât
anticipeaz ă riscul de escaladare la nivel nuclear și găsesc inacceptabile daunele pe care le -ar
putea provoca, statele înarmate nuclear evită angajarea în conflicte convenționale. Waltz își
sintetizează argumentul astfel: „ Într-o lume nucleară numai războaiele limit ate pot avea loc.
Într-o lume convențională, statele sunt tentate să atace primele pentru a obține un avantaj
inițial. Într -o lume nucleară, este inutil să ataci primul, deoarece nici un avantaj nu poate fi
obținut împotriva forțelor invulnerabile ” 34.
Jack Snyder , alt neorealist, îl contrazice pe Waltz, susținând că armele nucleare creează
așa-numitul paradox de stabilitate -instabilitate , în care stabilitatea la nivel nuclear are ca efect
instabilitatea la nivel de convențional. El compară două state în armate nuclear cu doi dueliști
care în ciuda faptului că stau cu pistoalele ațintite unul spre capul celuilalt și cu mâna pe trăgaci
pornesc la luptă cu pumnale. Pe de altă parte, Barry Posen consideră că, deși statele nucleare ar
putea dori să limiteze co nflictul lor la nivel convențional, acțiuni care au loc în timpul războiului
pot conduce la așa -numita escaladare accidentală35.
Concluzionând, certitudinea efectelor devastatoare în cazul unui război nuclear și
caracterul lor inadecvat unor scopuri ofensiv e l-au convins pe Waltz că statele aflate în posesia
armelor nucleare au atins un nivel maxim de securitate. Acest fapt creează stimulente pentru
multe state de a achiziționa capacități nucleare în vederea asigurării securității. Rezultă astfel
faptul că a rmele nucleare se vor răspândi în mod inevitabil și că cu cât se răspândesc cu atât va fi
mai bine pentru stabilitatea internațională, întrucât obligă statele să dea dovadă de prudență și
reținere. 36
Waltz este de acord cu faptul că statele sunt libere să aleagă orice politică externă doresc,
însă este convins că opțiunile politice care nu reflectă realitățile lor de securitate vor avea de
suferit ca urmare a unor decizii iraționale. Deși a fost criticat de mai mulți cercetători pentru
lipsa sa de angajamen t în previziuni specifice de politică externă, Waltz nu a pretins că
neorealismul poate să ofere o explicație satisfăcătoare sau predicții cu privire la comportamentul
statelor și al proliferării nucleare. În replică la criticile aduse, Waltz a afirmat că dinamica

34 K. Waltz, S. Sagan, The Spread of Nuclear Weapons: A Debate Renewed , W.W.Norton, New York, 2003, p. 3
35 A.I. Roth, op. cit., pp. 372 -373.
36 Ibidem, pp.382 -383.

proliferării nucleare este mult prea complexă pentru a fi analizată doar de către teoriile generale
ale relațiilor internaționale. 37

37 K. Waltz, S. Sagan , op.cit ., p.12.