CAPITOLUL I – PREZENTAREA PLANTEI

ARGUMENT

Măceșele reprezintă un adevarat depozit de vitamina C (acid ascorbic si acid dehidroascorbic), având un continut de 50 de ori mai bogat decat lămâile, de 100 de ori mai bogat decat cireșele, vișinele si mandarinele si de 200 de ori mai bogat decât merele. Iar daca vorbim despre măceșul de munte, continutul este incă de 10 ori mai mare. In acelasi timp, acizii din măceșe, indeosebi acidul malic si acidul citric, contribuie la stabilizarea vitaminei C.

CUPRINS

CAPITOLUL I – PREZENTAREA PLANTEI      

[NUME_REDACTAT] științifică

Cultivare și utilizare

Materia prima:

Tehnologia de cultura

Inmultirea măceșului

Recoltarea măceșelor

Recoltarea produsului din flora spontană

Pregătirea produsului în vederea prelucrării

[NUME_REDACTAT] de cultură

Recoltare

CAPITOLUL II – ACȚIUNE FARMACODINAMICĂ — UTILIZĂRI TERAPEUTICE

2.1. Compoziție chimică

2.2. În tradiția populară

2.3. In fitoterapie

2.4. Se poate folosi în următoarele afecțiuni

2.5. Preparare și administrare

2.6. Precautii si contraindicatii 

CAPITOLUL III – PREPARATE FARMACEUTICE SI DERMATOCOSMETICE PE BAZA DE MACES

CONCLUZII

INTRODUCERE

Folosirea plantelor pentru vindecarea sau prevenirea unor boli a apărut o dată cu omul, adică cu milenii în urmă. În lume se înregistrează o revenire spectaculoasă la medicina naturistă, homeopatică și mai ales, la fitoterapie.

Fitoterapia utilizează în tratarea afecțiunilor produsele vegetale obținute din plantele medicinal. Produsele de origine vegetală sunt preferate, deoarece sunt ușor assimilate, bine tolerate de organism, nu produc efecte secundare, nu dau reacții adverse nedorite și nu determină obișnuință.

Se știe că flora României cuprinde 3600 de specii din care circa 360 specii sunt utilizate în tratarea diverselor afecțiuni. Flora medicinală a României oferă prin acțiunea terapeutică a plantelor medicinale șanse spectaculoase în vindecarea unor boli dar și în prevenirea multora dintre ele.

În țara noastră preocuparea pentru vindecarea bolilor cu ajutorul plantelor are o veche și bogată tradiție. În călătorriile sale, Dioscoride, medic al armatei romane pe timpul împăraților Claudiu și Nero, poposește pe teritoriul Daciei. Plantele întâlnite în aceste călătorii sunt descrise în cartea sa , Despre medicamente. Denumirile populare, variate și suggestive cu care au fost botezate speciile de plante indică interesul pe care oamenii l-au acordat cunoașterii florei medicinale.

Prin experimentarea farmacodinamică a principiilor active din plante s-a ajuns să se lămurească efectul lor terapeutic și să se demonstreze că acțiunea tămăduitoare a plantelor medicinale se datorează substanțelor chimice pe care le conțin.

ROSA CANINA

Denumire populară : rug, cacadâr, carcadel, căcăduș, mărăcine, mărăcinele cioarei, măsieș, rug de măceș, moșmon, răsură, rugul vacii, rujă, scoabe, scobituri, scochin, sipică, suieș, trandafir, trandafir de câmp, trandafir sălbatic, tufă de rug, zgorghin.

Denumiri în limbi străine:

Măceș, wild rose, Hundrose, frutto di rosa, eglantier, hergraute, șipovnik, sobaci

CARACTERE BOTANICE

Arbust care prezintă în sol o rădăcină rămuroasă. Tulpina ramificată formează o tufă cu ramuri spinoase.Florile roz sau albe solitare sau grupate căte 2-3 în inflorescențe.Înflorește în iunie. Fructe achene păroase închise într-un receptacul roșu. Arbust cu ramuri lungi de până la 2-3 m, prevăzute cu ghimpi uniformi, puternici, curbați. Frunzele sunt alterne, glabre imparipenat- compuse cu 5-7 foliole. Acestea sunt nepieloase, simplu serate sau imperfect dublu serate.Labaza frunzelor se află două stipele sudate. Florile sunt izolate sau grupate în corimb. Posedă un receptacul de forma unei cupe, hipanțiu, de a cărui margine sunt fixate 5 sepale, dintre care cel puțin 3 sunt penat-divizate, 5 petale albe sau roz și numeroase stamine. Carpelele, libere și numeroase, cu stil lung, plumos, au ovarul inclus în urma receptaculului, stilele sunt libere. Înflorește în lunile V-VI. Fructul, măceașa, este roșu oval, alcătuit din receptacul devenit cărnos în care sunt incluse numeroase achene păroase. După înflorire, sepalele sunt răsfrânte, iar la maturitatea fructului ele cad. Specia este comună în poieni, la liziera pădurilor, pășuni, fânețe din zona de câmpie până la etajul fagului.

Inrudit cu trandafirul, creș;te, sub forma unei tufe de mari dimensiuni, in poienile pădurilor de la câmpie si dealuri, la liziera acestora sau pe câmpuri si pășuni, in apropierea pâlcurilor de copaci. Are nevoie de mult soare pentru a crește si a inflori, de aceea nu il vom intâlni in spațiile umbrite.

Este un arbust cu o inălțime care variază intre 1 si 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele cresc in mănunchi de câte cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt frumoase si parfumate, de culoare roz sau alb, cu 5 petale si un diametru de 4-6 cm.

Ceea ce numim noi fructe, măceșele, sunt de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul acestora se află achenele, adevaratele fructe, denumite impropriu semințe.

Măceșele au forma sferică sau elipsoidală, culoare portocalie in faza de pârgă si roșie sau roșie-portocalie la maturitatea deplină, pentru a căpăta apoi, atunci cand incep sa se inmoaie, o culoare roșu inchis.

Substanțe active

Fructele conțin: vitamina C (acid ascorbic si acid dehidroascorbic, având un conținut de 50 de ori mai bogat decat lămâile) acidul malic si acidul citric care contribuie la stabilizarea vitaminei C.; conținutul de protovitamina A vitaminele B1, B2, B3, B5, K, P, PP, alfa si beta tocoferol (vitamina E), acid nicotinic (vitamina antipelagroasă). Măceșele reprezintă si un puternic mineralizant, prin conținutul de magneziu, calciu, fier, mangan, fosfor, potasiu, seleniu, sulf și zinc; conține tanini care ii conferă utilitate in afecțiunile sistemului digestiv.

Petalele florilor conțin ulei eteric.

Semințele conțin vitamina F si cantități mari de tocoferol (vitamian E), acizi grași esențiali-acid linolic, acid linoleic si acid arahidonic.

Nu trebuie să uităm insă ca măceșele reprezintă o sursă importantă de antioxidanți.

Măceșul are urmatoarele acțiuni terapeutice:

Tonic- vitaminizant

 Scșdearea permeabilității si fragilității capilare

Normalizarea circulației periferice

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] imunității prin acțiunea de potențare antivirală a interferonului

Antiinflamator, regenerant, cicatrizant

Accelereazș producerea de globule roșii, combate astenia, reglează metabolismul calciului si stimulează fixarea lui in oase

Efect antidiabetic, hipoglicemiant, de stabilizare a glicemiei, stimulează biosinteza colagenului, a hormonilor steroizi, reglează nivelul de catecholamină, reduce edemele.

Indicat in tratarea gutei si a reumatismului datorită capacității sale de a stimula eliminarea acidului uric.

 Indicații terapeutice

Substanțele active conținute recomandă măcesul pentru utilizare in caz de:

[NUME_REDACTAT] ale circulației periferice

Boli de ficat si de vezica biliară

Boli de rinichi si de vezica urinară

Răceală si gripă

Tulburări digestive

Combaterea stresului

Combaterea alergiilor

Prevenirea si tratarea rșcelii, gripei

Tratarea gutei si a reumatismului

Detoxifierea organismului

Ecologie: specia preferă soluri uscate până la reavene.

Nr. Cromozomi 2n=35

Răspândirea în țară: frecventă prin răriști de pădure, păduri de foioase, de la câmpie până la altitudinea de 1700 m.

Răspândirea pe glob: Europa, Asia de Vest, Africa de nord.

Organul vegetativ și reproducător utilizat : fructele (fructus Cynosbati).

Perioada de recoltare: toamna înaintea brumelor (septembrie, octombrie).

Principii active. Zaharuri, acid malic, acid citric, pectină, taninuri, uleiuri volatile, lecitină, dextrină, vanilină, săruri minerale de K, Ca, Fe, Mg, vitamina C.

Boli în care este utilizată: uz intern: avitaminoze, enterocolite, calculoză renală, tulburări de circulație periferică, litiază biliară, helmintiază, dischinezie biliară, litiază renală, sedativ.

Prod. farm.

Rosae pseudo-fructus, syn.Cynosbati fructus oficinal Ph. Eur.6, Cynosbati semen, achenele.

Perioadă de colectare

Septembrie-octombrie

INDICAȚII TERAPEUTICE

Pseudo-fructus hipovitaminoză C

[NUME_REDACTAT] ale căilor urinare

În flora țării noastre vegetează spontan peste 20 specii de Rosa. Dintre acestea speciile:

R. arvensis Hudson, R. Pimpinellifolia L.,R. Subcanina, R.tomentosa, sunt frecvente și au o ecologie similară cu R. Canina. În lipsa deosebirii riguroase cu ajutorul unui volum de Floră,

Compoz. [NUME_REDACTAT]-fructus vitaminele C, B1, B2, Carotenoide, pectine, tanin, glucide, acizi organici

[NUME_REDACTAT] gras cu acizi grași polinesaturați

Acțiune terapeutică

Pseudo-fructus

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] specii pot fi confundate destul de ușor cu Rosa canina. Există posibilitatea ca măceșele care vor fi utilizate pentru obținerea preparatelor farmaceutice să provină de la mai multe specii de Rosa, acest lucru repercutându-se asupra compoziției chimice a produsului finit și eficacității sale. Există puține studii care demonstrează diferențierea speciilor de măceș din punct de vedere a compoziției chimice. A fost evidențiat că fructele speciei Rosa pendulina care crește în regiunea montană și subalpină au cel mai ridicat conținut în vitamina C dintre speciile genului Rosa din România, circa de 10 ori mai mare decăt fructele speciei Rosa canina.

Caracterele care trebuiesc urmărite mai frecvent pentru a determina diferitele specii din cadrul genului Rosa sunt

Aspectul ghimpilor

Pilozitatea frunzelor

Alcătuirea sepalelor

Dispoziția lor, erecte, reflecte

Comportarea lor la maturitatea fructelor, persistente sau caduce

Petalele speciilor de trandafir [NUME_REDACTAT], Rosa damascena Mill, R. Chinensis și Rosa rugosa conțin ulei volatil, cu geraniol, citronelol, nerol, flavonozide, tanin, pectine și au efect astringent, ușor antiseptic și hemostatic. Extractele se utilizează cu precădere în afecțiuni bucale, afte, stomatite, gingivite și gastro-intestinale, enterite, diaree nespecifică iar uleiul volatil în aromaterapie, tratamentul bronșitelor, rănilor superficiale, parfumerie și cosmetică. Petalele de trandafir pot fi întrebuințate de asemenea pentru colorarea și aromatizarea ceaiurilor medicinale.

DESCRIERE BOTANICĂ

Arbust, adeseori cu stoloni subterani, lignificați.Tulpinile sunt prevăzute cu trihomi sau emergențe.Frunzele alterne sunt imparipenat compuse din 3-9-15 foliole serate și cu stipele concrescute cu baza pețiolului.Florile prezintă un receptacul bine dezvoltat, urceolat și cu un orificiu îngust în partea superioară. Caliciul este format din 5 sepale, care pornesc de pe marginea orificiului receptaculului și sunt de regulă penatifidate. Corola este simplă, compusă din 5 petale de regulă emarginate sau involtă la speciide cultură. Stamine numeroase.Carpele, de asemenea numeroase, libere, închise în receptacul. Fructul, fals, lungde 1,5-3,5cm, este format din receptaculul cărnos roșu, roșu-negricios sau gălbui, care include numeroase achene, nucule, fructele propriu-zise, colțuroase, gălbuie, cu peri aspri, care se găsesc și pe peretele interior al receptaculului.

Din flora spontană a țării noastre s-au descris 25 de specii de Rosa, fiecare cu o serie de varietăți și forme. În cultură se găsesc peste 20 de specii cu o serie de hibrizi și forme horticole.

În scopuri farmaceutice se pot valorifica fructele și petalele mai multor specii. Cele mai importante specii din flora spontană ale căror fructe se valorifică pentru conținutul ridicat de vitamina C sunt:

Rosa pendulina L, sin. R. Alpina L. Specie slab ghimpoasă sau fără ghimpi. Frunze cu foliole de regulă eliptice, obtuze. Petale închis rozee sau purpurii. Pedunculii devin penduli după înflorire. Receptaculul este de regulă alungit, elipsoidal, lung de cca. 2,5 cm, în partea superioară prelungit într-un gât și acoperit cu numeroase glande și sete, mai rar glabru; sepalele, persistente, sunt nedivizate, cu margini întregi. Înflorește în luna mai până în luna august. Specie europeană care crește la noi în etajul montan și subalpin prin păduri, de preferință prin chei și defileuri, pe stâncării.

Rosa glauca, sin. R. [NUME_REDACTAT]., specie cu ramuri și frunze adesea brumate. Ghimpi foarte puternici, la bază dilatați, uneori pot lipsi. Frunze compuse din 5-7 foliole glabre pe ambele fețe. După înflorire sepalele, persistente, sunt orizontal patente sau erecte. Fructul este de obicei globulos sau rotund ovoidal și mare. Înflorește în lunile iunie și iulie. Specie eurasiatică, crește la noi mai ales în regiunea deluroasă.

Rosa canina L., specie cu tulpini recurbate în afară sau pendule, cu ramuri tinere foarte bogat ghimpoase. Frunze compuse din 5-7-9 foliole ovale, eliptice sau aproape rotunde, glabre pe ambele fețe sau dispers păroase cel mult în lungul nervurilor. Fruct cu receptacul globulos sau elipsoidal, sepalele persistente, îndreptate în jos după înflorire. Înflorește în lunile mai și iunie.Specie din Eurasia și Africa de nord, foarte variabilă. Este cel mai răspândit măceș de la noi, frecvent prin toate pădurile, mai ales la marginea lor și în rărituri, lângă drumuri și garduri, în pășuni și fânețe, din câmpie până în regiunea de munte. Cele mai importante specii de cultură ale căror petale se valorifică pentru obținerea uleiului esențial sunt:

Rosa domascena Mill, specie de cultură cu ghimpi uniformi, lungi de 4-5 mm, în amestec cu aciculi, sete și glande. Inflorescențele în dihazii reduse la 3-5 flori învoalte, roze sau roșii.

Rosa centifolia L., specie de cultură cu ghimpi neuniformi, în amestec cu sete și aciculi. Frunzele cu 5 foliole, care prezintă glande roșii. Flori de obicei solitare, mai rar câte 2-4, cu corola învoaltă, de regulă rozee, sau roșii purpurii.

Rosa rugosa Thung, specie de cultură cu ramuri păroase și foarte ghimpate; ghimpii sunt drepți, lungi de 4,5-5 mm, însoțiți de numeroși aciculi. Inflorescența de 1-5 flori mari, de 8-9 cm în diametru, roșii sau roșii închise.

Înfloresc în lunile iunie-iulie.

PRODUSUL BRUT

Fructele de măceș, [NUME_REDACTAT]. Receptaculul cărnos al pseudofructelor este bogat în vitamina c, acid ascorbic și este unul din cei mai valoroși produși indigeni din această categorie. Pe lângă vitamina C conține și flavonoide, vitamina P. R.canina și R. Glauca aparțin grupei cu cel mai ridicat conținut în vitamina P. Ambele vitamine sunt hidrosolubile. Conținutul în carotionoide liposolubile este de asemenea însemnat.Din această categorie de compuși conțin licopina, beta carotina, rubixantina, izolată din R. Rubiginosa, zeaxantina și alți pigmenți de culoare roșie sau galbenă, dintre care unii joacă rol de provitamina A în organismul uman. Fructele conțin cca.3% acizi organici, acid malic, acid citric, etc., care contribuie la stabilizarea aciduluiascorbic. Dintre compușii triterpenici s-a descris prezența betulinei.

Dintre nucule ([NUME_REDACTAT]), care includ semințele propriu-zise, se poate obține prin presare un ulei bogat în acizi grași nesaturați, acid linolic și linolenic, care joacă rolul vitaminei F. Conținutul în vitamina C al pulpei pseudofructelor arată variații între limite foarte largi, în dependență de poziția sistematică, condițiile de mediu, faza de dezvoltare și modul de recoltare, prelucrare și uscare.

[NUME_REDACTAT] cresc specii de Rosa cu conținut până la 18% de acid ascorbic în fructe. La noi fructele cele mai bogate în vitamina C sunt cele de R. Pendulina L., în care conținutul este în medie de 5% și poate să ajungă până la 9,5%, (Teitel și colab., 1956). La R. [NUME_REDACTAT], fructele conțin în medie 1-2% vitamina C, iar conținutul maxim găsit de noi a fost de 5,2%. Fructele de R. Canina L. Conțin în mod obișnuit între 0,5 și 1,5% acid ascorbic. În general conținutul în vitamina C crește proporțional cu altitudinea. Fructele de R. Canina L. se recoltează de preferință din regiunile muntoase.

În cursul dezvoltării fructelor, conținutul în vitamina C din receptacul crește treptat. Din punct de vedere practic, momentul cel mai potrivit de recoltare este faza în care pseudofructul prezintă o culoare roșie vie, dar nu a început să devină moale, înainte de primul ger. În această fază se poate asigura recoltarea, transportul și prelucrarea în condiții optime. Zitti și colaboratorii (1960) recomandă ca în condițiile normale ale climei noastre, recoltarea să se facă între 5 și 25 septembrie pentru regiunile de câmpie, între 10 și 30 septembrie pentru regiunile deluroase și între 20 septembrie și 10 octombrie pentru regiunile muntoase.

Conținutul în vitamina C scade rapid sub influența acțiunii unor enzime, ascorbinaza din pulpa fructelor. Pentru a se obține un produs în care s-a păstrat o bună parte din conținutul inițial din vitamina C, se aplică o uscare rapidă sau congelarea.

Fructele întregi, nedespicate, nu pot fi uscate lanici o temperatură fără pierderi însemnate în conținutul de vitamină C din cauză că suprafața receptaculului este acoperită de o epidermă cu o cuticulă groasă prin care pierderile de apă sunt extrem de mici, iar orificiul receptaculului, este atât de îngust, încât nu permite evacuarea rapidă a vaporilor de apă. În consecință, în cursul uscării fructelor întregi la temperatura camerei sau la temperatura de 30-40 C, uscarea este atât de lentă, încât acțiunea enzimelor se prelungește și duce la descompunerea vitaminei C. Dacă uscarea fructelor întregi se face la temperatură mai ridicată, până la 100 C, descompunerea enzimatică este accelerată, fructele se înnegresc ușor și se depreciază. Descompunerea enzimatică a vitaminei C începe din momentul în care celulele au încetat să trăiască și continuă pînă când conțin cantități suficiente de apă pentru ca reacția chimică să decurgă. Singurul procedeu care asigură păstrarea perfectă a conținutului în vitamina C este uscarea fructelor despicate, la temperatura de cca.90 C, cu o ventilație bună și într-un timp cât se poate de scurt (Rojkov, 1948).În asemenea condiții apa din celule se elimină într-un ritm suficient de rapid pentru a suspenda la timp activitatea enzimatică. Cel mai valoros produs se obține prin îndepărtarea completă a nuculelor care pot fi valorificate separat. Un produs uscat în condiții bune prezintă o culoare roșie mai închisă, decât înainte de uscare, dar nu brună sau neagră.

Zitti și colab. (1960) recomandă uscarea fructelor prin acțiunea razelor infraroșii, în special pentru fructe tăiate și curățate de semințe și peri, menținându-le timp de 50-60 minute la temperatura de 100-110 grade celsius. Autorii consideră că metoda care asigură o conservare îndelungată a fructelor și un conținut ridicat în acid ascorbic este conservarea prin congelare la minus 20 grade Celsius. La această temperatură activitatea enzimatică este suspendată. Produsul poate fi prelucrat direct, fără uscare, de industria de medicamente.

Un factor însemnat, care trebuie luat în considerare atât în cursul despicării, cât și la prepararea formelor farmaceutice, respectiv a produselor alimentare, este evitarea completă a uneltelor de metal. Metalele grele, fierul, cuprul, etc., catalizează descompunerea enzimatică a vitaminei C chiar și în cantități infime.În consecință, toate uneltele, cuțitele, respectiv mașinile pentru despicat, sitele, vasele, lingurile, etc.,trebuie să fie din sticlă, materialplastic, metal emailat, lemn, etc.

Variația conținutului în vitamină C din produsul brut, respectiv ușurința cu care se descompune, impun necesitatea unui control riguros al calității. Pentru dozarea conținutului în vitamină C al măceșului se cunosc mai multe metode sensibile, în general însă mai puțin specifice din cauza prezenței altor substanțe reducătoare, reductone, care se comportă ca și vitamina C în cursul analizei. O metodă corespunzătoare pentru scopuri practice este procedeul iodometric prevăzut în standardele de stat.

Datorită conținutului ridicat de vitamină C fructele de măceș reprezintă un produs valoros care se utilizează iarna și începutul primăverii pentru completarea rației de vitamină C indispensabile pentru funcțiunile normale ale organismului. Carența totală de vitamină C, care la noi nu mai survine în condițiile actuale de alimentație, duce la scorbut. Acoperirea necesarului de vitamină C, cca. 100 mg pe zi, este o premisă de păstrare a sănătății. Cantitatea de vitamină C necesară organismului crește în caz de eforturi, în perioada de lehuzie și lactație, precum și în stări de lactație, precum și în stări febrile și alte stări patologice. Avantajele resurselor naturale de vitamina C față de preparatele pure sunt descompunerea mai lentă și valorificarea mai bună de către organism. Totodată, prezența concomitentă a compușilor flavonici acționează sinergic cu vitamina C, asigurând starea normală a capilarelor.

MĂCEȘUL (Rosa canina L.; (îyepii rozsa; [NUME_REDACTAT])

Arbust mpos , înalt până la 3 m, cu ramuri arcuite, cu frunzc compuse alcătuite din 5-7 foliole cu marginea dințată. Florile sunt solitare sau grupate câtc 2-3, cu petalele de obicei de culoare roz. Pseudofructele provin din receptaculul globufos, ovoidal sati elipsoidal îngroșat, sunt dc culoare roșie-cârămizie până la roșu aprins. în intcrior sunt numeroase fructe (achcnc) cu pcri aspri. Afară dc specia mcrițiouată sc pot utiliza măceșele si de la alte specii (Rosa tomen- 160 OVIDIU BOJOR tosa, R. micrantha, R. dumalis ctc).

Conținutul în vitamina C crcște direct proporțional cu altitudinea. Compoziție chimică

Componenta principală a pulpei pseudofructelor dc Măceș este acidul L-ascorbic. adică vitamina C naturală. Conținutul în vitamina C variază în funcție de altitudine. Speciile dc la șes au un conținut întrc 0,30-0,80 g%, cele din z'ona colinarâ și submontană pot ajunge la 2,5-3,5 g%, iar în culturi, Rosa rugosa conținc până la 5,0 g% acid ascorbic. In mod excepțional, spe cia Rosu pendulina (Rosa alpina) carc crcste sporadic în zona montană și alpinâ, în urma studiilor noastre și analizelor efectuatc, a atins un conținut de 9 g% (9000 mg'), ceea cc reprezintă un rccord mondial în lumca vegetală. Pulpa pscudofructclor de măceș mai conține: pectine, taninuri, zaharuri, acizi organici și săruri mincrale. Culoarea roșic este datorată în bună partc carotenoidelor, diverși izomeri ai rubixanlinei, licopinci și bcta-carotenului, care cste precursorul vitaminci A. Mai conținc procianidoli (Bl, B2, B3, B4), catechine si urmc de llovonoizi și antociani. Fructele propriu-zisc (achcnclc) conțin alfa și bcta-locofero! (vi!. E), cca 10% ulei gras, lecitine, zahanrri și urme de ulei csențial. [NUME_REDACTAT] C cstc o substanță absolut neccsară, indispensabilă, în desfășurarea normală a celor mai importantc procese biologicc: sinteza hormonilor corticosuprarcnali, transformarca acidului folic în acid folinic și transferinci în fcritină.

Un alt rol important ii revine în metabolizarea și eliminarea medicamentclor luate în plus. Tot ce contribuic la sintcza noradrcnalinei și a substanțelor intracelularc, cum cstc, dc cxemplu, colagcnul, inalricca osoasa și dentarâ etc. Printre altelc, vitamina C arc un rol important în răspunsul imunitar la strcs și la infccțiilc bactcricne și virale. în prezent, consumul de vitamina C estc considerat satisfăcător, iar scorbutul aparține istoriei. Carența în vitamina C se constată în special la consumatorii mari de alcool, la fumători și la cei carc recurg la o dietă dczechilibrată, din care lipsesc fructclc și legumele. [NUME_REDACTAT] plantelor medicinale și aromatice de la A la Z 161 Stresul, expunerca îndelungată la frig, exercițiilc fizicc dc performanță etc. duc la o creștere a proceselor oxidativo ale plasmci, iar în toate aceste situații estc absolut necesar un supliment dc vitamina C, în special naturală. Studii recente au arătat că lipsa sau carcnța în vitamina C reprezintă un factor dc risc în plus în cardiopatia ischemica. La fel, dezvoltarea cataractci parc să fie favorizată dc capacitatca antioxidativă a organismului. Or, acidul ascorbic este un bun antioxidant. Faptui important din punct dc vedcrc farmacologic cstc că vitamina C din pseudofructclc dc măceș este însoțită și de altc substanțc care acționcază sincrgic.

CONCLUZII

Datoritâ conținutului ridicat în acid ascorbic și dchidroascorbic, preparatele pe bază de pseudofructe dc măceș joacă un rol important în oxircducerile biologicc .și în respirația celulară. Datorită vitaminelor A, Bl, B2, P, ele au proprietatea de a scădea pcrmeabilitatea și fragilitatca capilarclor. Au, de asemenea, și acțiune diureticâ și se recomandâ și în afecțiunilc hcpalice și rcnale. IViod de preparare și administrare Sub formă de infuzic, 1-2. lingurițe parte cărnoasă uscată (fără achcne) la o cană cu apă. Se beau 2-3 căni pc zi. Se pot obține cidruri, pastă, gemuri. Uleiul rczultat prin prcsarca acheneior conținc cantități apreciabile de vitamina E. Contraindicații nu prczintă.

BIBLIOGRAFIE

Andrei M.-Anatomia plantelor, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București, 1978

Istudor V.,-Farmacognozie. Fitochimie. [NUME_REDACTAT].I, Editura medicală, București, 1998

Istudor V.-Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie vol.II, Editura medicală, București, 2001

Tămaș M.-Botanică farmaceutică, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Hațeganu, 2004

Alexan M. Bojor O.,Crăciun F.-Flora medicinală a României, vol. I, [NUME_REDACTAT], București, 1963, pag.91-109

Tămaș M., Oniga I.E., Benedec D.,Sanda F.-Ghid pentru recunoașterea și recoltarea plantelor medicinale, Vol. I, Flora spontană, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 2005

Diana S. Antal, Biologie vegetală, [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2007

Diana S. Antal, Practicum de biologie vegetală farmaceutică, [NUME_REDACTAT] Timișoara, 2009

Diana S. Antal, Carmen M.Dobrea, de botanică farmaceutică

Tiță I., Botanică farmaceutică, Editura didactică și pedagogică, [NUME_REDACTAT], 2005

Palade M., Botanică farmaceutică, vol. I, [NUME_REDACTAT], București, 1997