CAPITOLUL I …………………………………………… pag. 3

CUPRINS

CAPITOLUL I …………………………………………… pag. 3

Noțiuni de anatomia și fiziologia coloanei vertebrale ………. pag. 3

Biomecanica coloanei vertebrale …………………………… pag. 3

CAPITOLUL II: SCOLIOZA ……………………………… pag. 3

Definiție …………………………………………………… pag. 3

Clasificarea scoliozelor ……………………………………. pag. 5

Incidența scoliozei ………………………………………… pag. 7

Etiopatogenie ……………………………………………… psg. 7

Anatomie patologică ………………………………………. pag. 9

Semne și simptome ………………………………………… pag. 10

Diagnostic ……………………………………………….. pag. 11

Testarea scoliozei ………………………………………… pag. 12

Tratament …………………………………………………pag. 13

Tratament profilactic ……………………………………… pag. 13

Tratament igieno-dietetic …………………………………. Pag. 13

Tratament medicamentos …………………………………. Pag. 14

Tratament ortopedic ……………………………………… pag. 14

Tratament Chirurgical …………………………………… pag. 15

Tratament Balneofizioterapeut …………………………… pag. 15

Tratament Kinetoterapeut ……………………………….. pag. 20

Tratament balneologic …………………………………. Pag. 27

CAPITOLUL III: Încheiere …………………………….. pag. 28

CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală se prezintă ca un stâlp osos, format din 33-34 vertebre, dintre care : 7 cervicale, 5 lombare, 12 dorsale, 5 sacrale și 4-5 coccigiene.

Curburile normale dau coloanei o mare elasticitate, permițându-i să se comporte în cădere ca un resort, amortizându-le, spre deosebire de spatele plat. Tot curburile, păstrează proecția centrului de greutate în interiorul poligonului de susținere.

Chiar atunci când una din curburi este accentuată (cifoza sau lordoza) coloana își recapătă echilibrul exagerând curbura din regiunea învecinată.

Biomecanica coloanei vertebrale

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul.

CAPITOLUL II

SCOLIOZA

GENERALITĂȚI

Definiție

Scoliozele se definesc ca deformări ale coloanei, caracterizate prin curbură laterală (în plan frontal) și rotație vertebrală. Convexitatea (respectiv gibozitatea) este aceea care conferă denumirea direcției scoliozei. Rotația vertebrală se face spre concavitatea coloanei.

Scolioza (scolios în greacă) reprezintă o deformare tridimensională a coloanei vertebrale (în trei planuri), ce poate să apară în zona cervicală, toracică sau lombară, antrenând torsiunea uneia sau mai multor vertebre și provocând deformări ale toracelui, ale abdomenului sau ale zonelor paravertebrale (din apropierea vertebrelor).

Particularitățile scoliozei:

Denumirea scoliozei poartă numele curburii din zona cea mai mare;

Denumirea de stânga sau dreapta se face în funcție de convexitate;

Lungimea scoliozei – se măsoară de la prima vertebră deplasată până la ultima vertebră; în cazul scoliozei în “S” se măsoară curba cea mai mare;

Scolioza în “S” mai poartă numele de săgeată scoliotică, iar cu cât săgeata scoliotică este mai mare cu atât scolioza este mai gravă;

Scoliozele compensate presupun o echilibrare perfectă între curbura principală și cele secundare;

Echilibrul scoliozei se face cu ajutorul testului cu plumb.

Caracteristicile scoliozei:

Capul și gâtul ușor înclinate;

Asimetrie de umăr – pe partea convexității umărul este mai ridicat și proiectat spre înainte;

Pe partea anterioară se observă asimetria coloanei vertebrale;

Coastele de pe partea convexității vor fi orientate spre interior, iar cele de pe partea concavității vor fi mai evazate;

Pe partea posterioară se observă gibozitatea scoliotică (o curbare a coastelor datorită răsucirii corpilor vertebrali).

Clasificare

Scoliozele sunt împărțite în două grupe principale:

Scolioze funcționale (nestructurale)

atitudinea scoliotica

scolioza profesionala si din tulburari de auz si vedere

scolioza statică:

prin asimetrie de bazin (redoare a soldului)

prin ascensionarea congenitala a omoplatului

prin inegalitatea membrelor inferioare

scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală)

Scolioze structurale

Scolioza congenitală:

cu malformații vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri vertebrale, sacralizare, condrodistrofii (nanism)

fără malformații vertebrale: scolioza idiopatică a nou-născutului

Scolioza apărută în cursul creșterii:

afecțiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala Recklinghausen, boala Lobstein, boala Marquio

afecțiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii congenitale, miopatii metabolice

afecțiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia cerebrală infantilă

rahitismul

Scoliozele secundare unor afecțiuni dobândite:

osoase: traumatisme (fracturi-luxații), costectomii, toracoplastie, laminectomie

neurologice: neurofibromatoza, siringomielita, tumori vertebro-medulare, poliomielita, scolioze tetanice

empiem toracic cu retracție fibroasă

Scoliozele idiopatice(esențiale): cele mai frecvente (75%):

scolioza infantilă (0-3 ani)

scolioza juvenilă (3-14 ani)

scolioza adolescenților (cea mai frecventă după pubertate)

scolioza idiopatică a adultului (posibil debut în adolescență)

Alte principii de clasificare ale scoliozelor 

Orientarea concavității curburii:  

Dextroconvexă

dextroconcavă

Proba firului de plumb:  

scolioze echilibrate (firul cade în pliul interfesier)

scolioze neechilibrate

Reductibilitatea scoliozei:  

reductibilă

nereductibilă

Numărul de curburi:  

scolioză unică (o singură curbură): în “C”

scolioză dublă:

scolioza triplă: în “S”

În funcție de zona afectată:

Scolioză toracală (T4-5-6 – T11-12 L1): dau gibozitate mare; au curbe minore deasupra și dedesupt, cu caracter compensator; potențial evolutiv mare, cu prejudicii cardiopulmonare.

Scolioză toracolombară (T4-5-6 – L2-3-4): au curbeminore; dau distorsiune costală; mai puțin disgrațioase și periculoase cardiopulmonar.

Scolioză lombară (T11-12 – L5): nu dau diformitate prea mare.

Scolioză cu dublă curbură majoră cu diverse combinații: toracică stângă – lombară dreaptă sau invers; diformitate în general mică

Mărimea unghiului curburii primare:

scolioza ușoară (mai mică de 30 grade)

scolioza medie (între 30 și 60 grade)

scolioza gravă (între 60 și 90 grade)

scolioza foarte gravă (mai mare de 90 grade)

Durere:

scolioza nedureroasă

scolioza dureroasă

Modul de apariție:

scolioza congenitală

scolioza dobândită

Stadii clinice:

scolioza de gradul I: curbura reductubilă în flexie anterioară.

scolioza de gradul II: curbura primară nereductibilă total în flexie anterioară; rotație a vertebrelor instalată; apariția curburii compensatorii.

scolioza de gradul III: curbura primară reductibilă; rotație vertebrală mare; curburi compensatorii rotate.

scolioza de gradul IV: (sudată) artroza deformantă dureroasă, cord pulmonar, nevralgii.

Incidența scoliozelor

În cazul scoliozei idiopatice, apariția acesteia se poate situa începând de la naștere, sau poate surveni între 1 și 3 ani (scolioza infantilă), între 3 și 12 ani (scolioza juvenilă) care poate fi de 3 tipuri: scolioza juvenilă I (între 3 și 6 ani), juvenilă II (între 6 și 9 ani) și juvenilă III (între 9 și 12 ani). Scolioza idiopatică poate să apară și după 12 ani, până la maturitatea oaselor (scolioza adolescenților). Riscul agravării scoliozelor se mărește cu cât acestea sunt mai precoce. Statistic, scolioza predomina la adolescenții de sex feminin (72%), iar scoliozele severe apar în proporție de 10:1 la fete (față de băieți). Scoliozele devin aparente în perioada de creștere rapidă a pubertății (existând forme infantile și juvenile). În cazul scoliozei hipotonice, aceasta debutează imediat ce hipotonia antrenează un dezechilibru lateral al centurii pelviene, cu riscul unei agravări în momentul pubertății.

Etiopatogenie

Scoliozele nestructurale (funcționale)

Cauzele scoliozei sunt multiple. O posibilă cauză a scoliozei funcționale poate fi un defect de postură. O poziție vicioasă care persistă mai mult timp, poate influența negativ biomecanica coloanei vertebrale, determinând curburi nefiziologice ale acesteia. Cauzele concrete în această situație pot fi: o poziție necorespunzătoare la birou, cărarea unei genți grele pe un singur umăr timp de mai mulți ani, o statică corporală vicioasă. În scoliozele datorate unor defecte de postură nu există rotații vertebrale și nici o evoluție spre scolioza structurală.

O altă cauză a scoliozei poate consta în reacția antalgică a acesteia, reacție datorată unei afecțiuni vertebrale sau juxtavertebrale. Când apare factorul nociv ce provoacă durere la nivelul coloanei vertebrale, aceasta reacționează încercând să izoleze și să protejeze acea zonă.

Curburile de compensație constituie de asemenea o cauză a scoliozei funcționale. Acestea pot să apară de exemplu când un membru inferior este mai scurt decât celălalt. Datorită faptului că greutatea corpului trebuie susținută de o bază de susținere cât mai mare pe de-o parte, iar mersul ar fi imposibil cu un singur membru inferior pe de altă parte, ambele membre inferioare trebuie să aibă contact cu solul. În această situație, bazinul este obligat să se încline de partea piciorului mai scurt. Ca o compensație a acestei înclinări, va apărea o curbură a coloanei vertebrale. Această curbură va avea covexitatea înspre membrul inferior mai scurt. O supraînălțare a membrului inferior mai scurt prin intermediul unei tălpi suplimentare, va determina egalarea în lungime a membrelor inferioare și implicit va corecta acea curbură patologică. De asemenea, atitudinile vicioase ale șoldului pot determina o basculare a bazinului, având ca efect o curbură compensatorie la nivelul coloanei vertebrale.

Retracturile musculare ireductibile pot duce la apariția unei scolioze funcționale. Coloana vertebrală este formată din mai multe segmente osoase unite între ele prin intermediul ligamentelor și mușchilor paravertebrali. În momentul în care musculatura de pe o parte a coloanei vertebrale este mai contracturată decât musculatura de pe cealaltă parte, apare un dezechilibru biomecanic ce are ca rezultat arcuirea coloanei vertebrale cu concavitatea înspre musculatura contracturată. Relaxarea acestor mușchi cu ajutorul procedurilor de fizioterapie, masaj terapeutic și kinetoterapie, readuce echilibrul muscular și corectează curburile patologice ale coloanei vertebrale.

Scoliozele funcționale au cea mai mare șansă de recuperare, mai ales dacă se intervine din timp. La scoliozele funcționale structura anatomică a vertebrelor sau a discurilor intervertebrale nu se modifică. Deformare coloanei vertebrale în această situație se datorează pozițiilor vicioase, imbalansului muscular, reacțiilor antalgice, suprasolicitării, compensării unor deformități sau a lipsei de mișcare organizată.

Scoliozele structurale

Deși s-au efectuat foarte multe cercetări, se cunosc destul de puțin cauzele ce duc la apariția scoliozei idiopatice. Câțiva factori ar putea fi: o creștere asimetrica, anomalii ale țesutului conjunctiv, modificări neuromusculare sau modificări ale configurației sagitale ale coloanei vertebrale. De asemenea trebuie luat în seamă și factorul ereditar, care este astăzi general acceptat. O importanță însemnată o au și factorii de mediu. Perioada de creștere influențează de asemenea formarea unei scolioze structurale.

Factorii neuro-musculari și în special sistemul de menținere a echilibrului pot determina apariția scoliozei structurale. Sistemul de menținere a echilibrului primește informații proprioceptive de la tegumente, tendoane, capsule articulare, mușchi, sistemul vestibular și sistemul ocular. Toate aceste informații sunt prelucrate și în funcție de situația în care se află corpul într-un anumit moment se trimit impulsitării, compensării unor deformități sau a lipsei de mișcare organizată.

Scoliozele structurale

Deși s-au efectuat foarte multe cercetări, se cunosc destul de puțin cauzele ce duc la apariția scoliozei idiopatice. Câțiva factori ar putea fi: o creștere asimetrica, anomalii ale țesutului conjunctiv, modificări neuromusculare sau modificări ale configurației sagitale ale coloanei vertebrale. De asemenea trebuie luat în seamă și factorul ereditar, care este astăzi general acceptat. O importanță însemnată o au și factorii de mediu. Perioada de creștere influențează de asemenea formarea unei scolioze structurale.

Factorii neuro-musculari și în special sistemul de menținere a echilibrului pot determina apariția scoliozei structurale. Sistemul de menținere a echilibrului primește informații proprioceptive de la tegumente, tendoane, capsule articulare, mușchi, sistemul vestibular și sistemul ocular. Toate aceste informații sunt prelucrate și în funcție de situația în care se află corpul într-un anumit moment se trimit impulsuri la efectori. Astfel, dacă există unele leziuni la nivelul căilor nervoase, există posibilitatea apariției unui imbalans muscular, adică o asimetrie musculară de o parte și de alta a coloanei vertebrale. Această asimetrie poate determina curbura coloanei vertebrale.

Alți factori care pot determina apariția scoliozei structurale pot fi: modificări ale proporției fibrelor musculare, factorul biomecanic sau leziunile anatomo-patologice.

Factorii predispozanți

Factorul genetic 

Studii credibile arată că 25 până la 30% din pacienții cu scolioză au rude până la gradul 3, bolnave de scolioză idiopatică; unii cercetători avansează chiar o cifră de 50%.

Factorul endocrin 

Hormonii de creștere  – Rolul hormonilor de creștere este frecvent amintit în cele mai multe din studii. De asemenea, s-a constatat pe serii mari că bolnavii cu scolioză au o talie mai mare decât copiii fără deviații ale rahisului.

Melatonina – Studii experimentale pe animale au demonstrat că distrugerea glandei pineale antrenează o scolioză

Anatomie patologică

Coloana vertebrală normală prezintă în plan sagital o lordoză cervicală și una lombară, curburi convexe spre anterior și o cifoza toracală, curbură convexă spre posterior. În plan frontal, coloana vertebrală este rectilinie.

În cazul coloanei vertebrale scoliotice, leziunea de bază o reprezintă rotația în spațiu a vertebrelor, una în raport cu cealaltă. Rotația vertebrelor toracale determină deplasarea vertebrei aflate în maximul de curbură, vertebra apex, către anterior și lateral, generând ștergerea curburii cifotice normale și apariția în plan frontal a unei curburi scoliotice, de regulă dextroconvexă. Rotația vertebrelor lombare determină ștergerea lordozei normale și apariția scoliozei prin deplasarea vertebrei-apex către posterior și lateral.

În plan frontal, vertebrele care compun curbura sunt depărtate de linia mediană, cea mai depărtată fiind vertebra-apex. Aceasta este orizontală, iar vertebrele supraadiacente și subiacente sunt orientate oblic. Vertebra superioară cea mai inclinată reprezintă vertebra limită superioară (VLS), iar vertebra inferioară cea mai inclinată este vertebra limită inferioară (VLI).

În plan sagital, curburile normale ale coloanei vertebrale sunt atenuate, dând aspectul de spate plat. În plan orizontal, vertebrele sunt rotate spre convexitatea curburii, generând aspectul clinic de gibus dat de coaste, în zona toracală, și de apofizele transverse, în zona lombară. Scolioza este organică sau structurală atunci când curbura anormală din plan frontal este ireductibilă și insoțită de rotația vertebrelor în plan orizontal. Corpurile vertebrale la pacienții cu scolioza au forma cuneiformă, cu înălțime diminuată pe partea concavă a curburii. Arcul vertebral este de asemenea torsionat și rotat către convexitate. Discul intervertebral este împins către convexitate, iar nucleul pulpos nu se mai află în centrul discului.

Depistarea scoliozei

În maternitate – formele congenitale

În primii ani de viață – formele precoce (foarte rare)

În perioada pubertății – prin screening școlar

Semne și simptome

La examenul clinic pacientul cu scolioză prezintă o curbură a coloanei care nu poate fi corectată prin modificarea posturii. La aplecarea înainte, proeminența coastelor posterioare pe partea convexă a curburii devine evidentă. Coloana deviază de la linia de mijloc în toate cele 3 planuri. Curbura este laterală în planul frontal, cu lordoza în cel sagital și rotație a vertebrelor în jurul axei proprii spre convexitatea curburii.

Scolioza idiopatică nu produce simptome ca durere sau dizabilitate. Coloana asimetrică este singurul semn. Coastele și scapula sunt proeminente pe o parte a corpului, cu umărul ridicat față de celălalt sau protruzia șoldului de partea opusă. Deformarea este evidentă când curbura este înaltă, mai ales în poziția toracică. În curburile mixte, toraco-lombare, deformarea mai puțin vizibilă ca rezultat al echilibrării curburilor, dar scurtarea trunchiului este evidentă.

Complicații:

Funcția pulmonară poate fi afectată în scolioza severă. Deformarea afectează expansiunea plămânilor determinând defect restrictiv. Deși dispneea nu este frecventă la copii, poate apare la adulți în funcție de severitatea scoliozei. Anomaliile cardiace pot fi asociate cu scolioza idiopatică. Scolioza idiopatică este observată la 5% dintre pacienții cu boală cardiacă congenitală, iar incidența este crescută dacă este cianotică.

Scolioza la vârstnici

Este un tip de scolioză observată la bărbații peste 60 de ani. Nu are o cauză particulară, deși este considerată a fi secundară bolii degenerative secundare. Față de curbura coloanei din scolioza idiopatică, curbura la bătrâni este scurtă, segmentală și fără lărgire laterală sau anomalii ale arcului neural.

Evoluția bolii

Rata de mortalitate la pacienții cu scolioză este de două ori mai mare față de populația generală. Vârsta medie a decesului este 45 de ani. Scolioza produce deformare cosmetică, durere dizabilitantă și restricție severă a capacității pacientului de a lucra. Afectarea cardiovasculară apare în cazurile severe, cu curbare de peste 60 de grade. Complicațiile cardiace sunt mai comune în scolioza toracică. Insuficiența respiratorie, cord pulmonar, boala de plămâni restrictivă și insuficiența cardiacă dreaptă sunt frecvente complicații ale scoliozei. Riscul de complicații cardiovasculare este mai mare la persoanele cu debut timpuriu, curburi mari. Riscul este mic în debutul tardiv chiar dacă curbura este mare.

Diagnostic

Radiografia este standardul în evaluarea scoliozei. Este folosită pentru confirmarea diagnosticului clinic, pentru a exclude alte cauze: anomaliile de segmentare, pentru a evalua severitatea curburilor, monitorizarea progresiei, evaluarea maturității scheletice și indicația pentru chirurgie a cazului. Studiul este de ajutor pentru a evalua și complicațiile postoperative. Radiografia este mai puțin sensibilă decât CT și RMN deoarece tumorile sau infecțiile coloanei sunt aparente doar dacă 50% din os este distrus. Radiografia este limitată prin doza folosită. Are risc de carcinogeneză.

Scanarea tomografică cu reconstrucție sagitală și coronară aduce informațiile radiografiei. Reconstrucția 3D este utilă pentru a evalua anomaliile de segmentare. Tomografia poate fi folosită pentru a evalua adevarata rotație și deformările coastelor.

Diagnosticul diferențial se face cu următoarele afecțiuni: afecțiuni neuromusculare, neurofibromatoză, boală cardiacă congenitală, scolioza la bătrâni.

Testatea și evaluarea scoliozei

Testarea scoliozei se face din ortostatism, pacientul va înclina mult trumchiul înainte, cifozând spatele se va observa:

asimetrie între hemitoracele stâng și cel drept;

la nivelul bazinului se observă asimetria bazinului (înclinarea acestuia în funcție de curbura scoliotică);

la nivelul membrelor se observă asimetria membrelor.

Testul firului de plumb

un fir de plumb, sau o panglică metrică;

un creion dermatograf;

un taburet.

se vor stabili reperele anatomice începând de la:

zona cervicală cea mai apropiată de C7;

spinele iliace posterioare și superioare;

spina și vârful omoplatului;

linia spinoaselor.

Firul cu plumb întins de la protumberanța occipitală externă, va trece prin șanțul interfesier, încrucișând linia spinoaselor în anumite puncte și se îndepărtează în altele, nivel la care sunt măsurate săgețile curburii scoliotice în „C” dreaptă sau stângă.

Se vor urmări și observa de asemenea:

tulburările statice ale: piciorului, genunchiului;

eventualele inegalități de lungire a membrelor inferioare (măsurarea se va face de la spina iliaca antero-superioară, până la vârful maleolei interne;

numărul curburilor scoliozei;

direcția încurbării scoliozei,care este definită prin direcția convexității;

nivelul încurbării care poate fi simplu, în două încurbări și în 3 încurbări;

TRATAMENT

TRATAMENT PROFILACTIC:

Trebuie combătute anumite deprinderi care pot favoriza sau accentua deviația vertebrală, ca de exemplu, ,,atitudinea soldie", de sprijin pe un singur picior, pe care o iau adeseori copiii și adolescenții (mai ales fetele). Purtarea ghiozdanului cu cărți este recomandabil să se facă pe spate, iar dacă se face în mână, să se alterneze dintr-una în cealaltă. De o importanță deosebită este menținerea poziției corecte la masa de lucru de la școală și de la domiciliu. Pentru a se asigura o poziție corectă în cazul existenței unei deviații vertebrale este recomandabilă înalțarea mesei de lucru prin aplicarea pe ea a unui pupitru cu suprafață înclinată, care să-l oblige pe școlar să mențină poziția corectă. Este recomandabil ca pacientul să nu stea timp îndelungat la masa de lucru, până când oboseala l-ar face să ia o poziție incorectă, ci să facă pauze în care să execute câteva exerciții fizice sau să se întindă pe pat. Este necesar să se încerce combaterea pozițiilor vicioase pe care unii copii și le însușesc în timpul somnului, ca de exemplu în flexie accentuată, sau în decubit lateral mereu pe aceeași parte.

Adeseori este utilă montarea unei plăci dure sub saltea. În cazul utilizării corsetului Milwaukee, de exemplu, autoredresarea activă a coloanei în timpul somnului este favorizată de planul ferm al patului.

TRATAMENT IGIENO-DIETETIC:

Se recomandă pacienților cu scolioză o dietă adecvată astfel încât greutatea lor corporală să fie optimă în raport cu înălțimea și vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienții supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviațiile coloanei vertebrale. 

TRATAMENT MEDICAMENTOS:

Se administrează antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazonă,aminofenazină, aspirină), antalgice și decontracturante, acestea din urmă având rol de relaxare a musculaturii ale cărei contracții pot genera deformări ale coloanei. Administrarea de cortizon joacă un rol foarte important dar trebuie avut în vedere dozajul și stadiul evolutiv. Se mai administrează calciu și clorocalcin. Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B și vitamina C. 

TRATAMENTUL ORTOPEDIC

Își propune corectarea și menținerea deviației verebrale pentru aneutraliza riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de creștere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient dacă la sfârșitul creșterii el reușește să mențină deviația vertebrală la o valoare cel mult egală cu aceea de la începutul tratamentului. Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active și pasive. Aparatele ortopedice pasive realizează corecția deviației folosind forța de presiune, de obicei la nivelul părții convexe a curburii și forța de tracțiune care tinde să elongheze coloana și astfel să reducă curbura. Corectarea este în general realizată prin aparate gipsate succesive. Când se obține corecția maximă menținerea ei este încredințată unor corsete ortopedice.

Pentru scolioză corecția se obține cu ajutorul unui cadru ce realizează atât elongarea cât și derotarea coloanei și presiunea pe convexitate. Indiferent de tipul de cadru (Abbot, Risser, Cotrel etc) principiul este același. În cadru se aplică aparatul gipsat. După o perioadă de 1-2 luni aparatul gipsat se schimbă, obținându-se o nouă corecție. Uneori gipsul poate realiza o elongație progresivă (aparatul de elongație tip Stagnara). Aparatele ortopedice active caută să obțină corecție printr-o autoredresare activă a coloanei. Aparatul clasic activ este aparatul Milwaukee. Corsetul lui este purtat permanent sau intermitent, în funcție de gravitatea curburii. Există actualmente tendința de a aplica corsetul Milwaukee noaptea în cazurile de deviații mici (scolioza sub 30 grade), dar care la controale repetate fac dovada evolutivității lor. Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care caută să redreseze scoliozele lombare. O altă serie de metode ortopedice: tracțiunea continuă în timpul nopții (Cotrel), stimularea electrică a musculaturii din convexitate cu aparate special construite, se adresează acelorași deviații vertebrale de gravitate medie și se asociază în programul terapeutic.

TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Deviațiile vertebrale grave, evolutive, care se agravează lent, dar continuu, și după terminarea creșterii, impun redresarea și stabilizarea lor prin metode chirurgicale. Prețul corecției în aceste cazuri îl constituie rigidizarea (cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale. Intervenția chirurgicală în cazurile de gravitate extremă trebuie precedată de o pregatire prin elongație progresivă a coloanei (prin aparate gipsate de elongație sau elongație cu halou cranian și gips sau cerc pelvin). Intervenția este urmată de o imobilizare gipsată, apoi de corset ortopedic timp de 18-24 luni, perioadă în care artrodeza vertebrală devine solidă. Și tratamentul chirurgical va fi însoțit de kinetoterapie, cu scop de asuplizare preoperator, cu scop de tonificare musculară generală în perioada de imobilizare, cu vocația de corecție posturală și integrare în viața cotidiană la inlăturarea corsetului.

TRATAMENTUL BALNEOFIZIOTERAPEUT

PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape că nu există contraindicații , excluzând numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensați). Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei și balneoterapiei. Tratamentul funcțional are ca scop promovarea exercițiilor de asuplizarea coloanei, de armonizare a curburilor fiziologice și de tonifiere a musculaturii paravertebrale. Crearea unui comportament igienic și ergonomic va proteja coloana, preîntâmpinând evoluția și agravarea scoliozei. Obiective urmarite de tratamentul B.F.T. sunt urmatoarele:

combaterea durerii

refacerea echilibrului muscular 

tonifierea musculaturii

refacerea mobilitatii articulare

recaștigarea mobilitații coloanei vertebrale

TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE:

 Termoterapia locală se folosește ca procedură de relaxare musculară, creșterea metabolismului tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară. Mijloacele se aleg în funcție de posibilități și pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este că indicația de termoterapie să fie corectă și metodologia de aplicare să fie respectată. Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt:

analgezia;

hiperemia;

hipertermia locală și sistemică;

creșterea tonusului muscular;

creșterea elasticității țesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie și masaj. Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicații:

căldura profundă, produsă de diatermie și ultrasunete

căldura superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetrație este mai redus, de numai câțiva centimetri de la tegument. Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol și nisip este mai benefică decât căldura uscată. Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasma cu muștar, sare caldă, parafină etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.

1. Împachetarea cu nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei ședințe este de 20 – 40 minute.

Acțiunea: nămolul are mai multe efecte:

efect mecanic, producând excitația pielii

efect fizic: temperatura corpului crește cu 2 – 3°C;

efect chimic, prin resorbția unor substanțe biologic active prin piele din nămol. Pe toată durata procedurii se va aplica pe frunte o compresă rece.

Procedura se încheie cu un duș mai rece (pentru curățare, dar și pentru a readuce temperatura corpului la normal).

2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatura de 40°C. Se mai pot practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale. Se pleacă de la o temperatură inițială de 38 – 42°C și se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de răcire.

3. Băile de aer cald

 Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60-120*C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosfera încinsă. Sunt mai ușor suportate decât cele de abur cald. Transpirația se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

4. Băile de lumină

Se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parțiale în dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 – 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de lumină este mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme.

5. Băile de soare și nisip

 Utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauție, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului; timpul de expunere se crește treptat în zilele următoare. Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creștere (ele stimulează metabolismul fosfo-calcic și cel al vitaminei D) și contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.

6. Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanțe, la temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului. Ele acționează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant și resorbiv, precum și pentru acțiunea antispastică și antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă și efectul chimic.

7. Baia kinetoterapeutică

Este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare sau într-un bazin cu apă la temperatura de 37-38*C. Pacientul este invitat să intre în baie și este lăsat liniștit 5 minute; după aceea tehnicianul execută sub apă toate mișcările posibile în toate articulațiile timp de 5 minute (pacientul este pasiv). Apoi pacientul este invitat să execute singur mișcările de mai inainte. Durata băii este de 20-30 minute.

8. Dușul subacvatic

Este aplicarea unui duș cu presiune mare (de la 1 la 8 atmosfere) și cu temperatura mai mare cu 1-3*C decât apa de baie în care se află pacientul. Coloana de apă este dirijată oblic pe tegument, cu excepția articulațiilor unde mișcarea se face circular. Durata totală a dușului este de 5-15 minute. Acest duș subacval acționează prin factorii termic și mecanic ai apei.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE:

Electroterapia are unele aplicații în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracțiile și contracțiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura și ligamentele retractate și sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă), de a limita efectele dureroase sau anchilozele și artrozele secundare. Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot beneficia de băi de lumină infraroșii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenți aperiodici de joasă frecvență, curenți faradici și galvanizări. Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică), cât și contracturii musculare și ea sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică). Dintre procedeele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia electrică, faradizarea, curenții diadinamici, fototerapia și ultrasunetele. Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creșterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare. Galvanizarea transversală este decontracturantă și antalgică, efectul antalgic fiind potențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic de suprafață (xilina, novocaina). Esențial este că mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să fie la prag și durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute). Curenții diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acționează și prin contracțiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Și aici, dozarea intensității și durata ședinței condiționează efectul terapeutic. Curentul interferențial în aplicație statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvențe excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuție substanțială în pregătirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

MASAJUL este o procedură terapeutică a BFT, care constă în manevre executate pe suprafața corpului cu o anumită intensitate și într-o anumită ordine, în funcție de regiunea masată, de evoluția bolii și de starea generală a organismului, în scop terapeutic, igienic sau sportiv.

Tehnica masajului

Masajul regiunii dorsale se execută așezând bolnavul în decubit ventral, cu mâinile pe lângă corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.

În cazul scoliozelor urmărim echilibrarea și egalarea forței de contracție a musculaturii paravertebrale în vederea restabilirii aliniamentului fiziologic al coloanei vertebrale. Astfel, vom executa manevre decontracturante pe partea concavității curburii scoliotice:

netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea inferioară a toracelui pe mușchii paravertebrali și mușchii dorsali, partea superioară a trapezilor, înconjurând umerii. A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părțile laterale ale toracelui tot de jos în sus făcând terminația la C7. O altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două degete depărtate, cu spina vertebrală între degetele depărtate. De asemenea, cu degetele mâinii stângi departate, se face netezirea intercostală ( luând fiecare coastă între degete) întâi pe partea opusă nouă, apoi pe partea noastră. Ultima netezire este pieptene și se face pe mușchii bine dezvoltați ( marii dorsali ) derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori. Netezirea este o manevră de introducere a masajului sau de adaptare a mâinii maseurului cu tegumentul bolnavului (și invers), de intrerupere a celorlalte manevre care sunt mai dure și de încheiere a masajului, deoarece acțiunea sa este calmantă, liniștitoare, sedează durerea de tip nevralgic din tegument și este o manevră decontracturantă și relaxantă.

Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană precum și intercostal (cu 2 degete depărtate cu spina vertebrală între degete sau cu coastele între degete). O altă direcție a geluirii: cu degetele apropiate se face pe mușchii paravertebrali dorsali.

fricțiunea care se face pe coloană cu două degete depărtate cu mișcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. O altă direcție de fricțiune este intercostală cu degetele depărtate cu mișcări circulare și o alta cu degetele apropiate pe mușchii paravertebrali, tot cu mișcări circulare. Fricțiunea se poate combina cu vibrația, obținându-se un efect decontracturant mai bun. Fricțiunea este o manevră specifică elementelor anatomice dintr-o articulație (cartilaje, burse seroase, ligamente, tendoane) șanțurilor intramusculare și originii inserțiilor musculare. Are o acțiune de capatare a elasticității tendoanelor și ligamentelor și de relaxare a lor, antiinflamatoare (la bursa seroasă) și îndepărtează lichidele interstițiale de stază dintre fasciculele musculare (cu resorbția și îndepărtarea lor către organele excretoare).

vibrația care se face cu palma întreagă pe toată suprafața musculară prin trenuri vibratorii destul de profunde și rapide pentru a ajunge vibrația și la organele interne.Vibrația are o acțiune relaxantă, sedativă, calmantă. Se adresează atât tegumentului cât și fibrelor musculare.

Pe partea convexității curburii scoliotice se execută manevre tonifiante:

frământarea sau petrisajul cu toate formele sale: frământarea cu o mână și frământarea cu două mâini ( începând cu partea opusă nouă în 2-3 straturi de mușchi, prin compresiuni și relaxări dintre police și celelalte 4 degete, ridicând mușchiul de pe planul osos), și contratimpul (pe aceleași straturi). După fiecare formă de masaj se face netezirea de întrerupere. Frământarea este o manevră specifică musculaturii. Datorită efectului de tonifiere pe care îl are frământarea este folosită pe musculatura flască, atonă sau atrofiată. Frământarea se execută întotdeauna transversal pe fibrele musculare, îmbunătățind astfel contractibilitatea acestora. Pe lângă efectul tonifiant frământarea are și acțiune de asuplizare a musculaturii, a pielii și a cicatricilor.

tapotamentul care se face pe mușchii bine dezvoltați ca marii dorsali și trapezi (partea lor inferioară) având în vedere evitarea zonei rinichilor precum și a coloanei vertebrale. Formele tapotamentului sunt: cu palma căuș, cu partea cubitală a degetelor și cu partea cubitală a pumnului. Tapotamentul este o manevră specifică musculaturii și se execută tot transversal (ca o hașurare). Are o acțiune și mai tonifiantă decât frământarea.

După toate formele aplicate masajul se termină cu netezirile de încheiere. După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulațiile costo-vertebrale care trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem mișcările de inspirație-expirație, masorul ținând palmele perpendiculare pe coloana dorsala și spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după care bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibrații coloana dorsală (de 2-3 ori).

TRATAMENTUL PRIN KINETOTERAPIE

Tratamentul care se efectuează prin mijloacele kinetoterapiei este de lungă durată și se întinde în general pe mai multe luni sau ani, în raport cu vârsta și deformațiile prezente. Va fi reluat chiar și în caz de reușită. Evaluarea copiilor se va face până la sfârșitul perioadei de creștere.

Obiective:

Corectarea posturilor vicioase prin: posturări corective (coordonare și autocoordonare) și posturări hipercorective cu caracter antalgic.

Combaterea dezechilibrelor musculo-ligamentare.

Dezvoltarea grupelor musculare necesare menținerii corecției obținute prin exercițiile specifice de recuperare și a gimnasticii medicale.

Conștientizarea pozițiilor corecte a coloanei vertebrale, a umerilor și a bazinului, prin adoptarea unor posturi corective (corecte).

Menținerea și corectarea posturilor și aliniamentului corpului pe tot parcursul recuperării.

Creșterea și refacerea mobilității articulare și musculare, treptat.

Tonifierea musculaturii afectate în regim de scurtare și de alungire, acolo unde este suferind (nivel c.v).

Corectarea și menținerea tonusului muscular, prin exerciții și gimnastică medicală.

Creșterea forței și rezistenței la nivel lombosacrat.

Educarea și reeducarea conștientizată prin percepție a pacientului, a senzațiilor de echilibru, a orientării mișcărilor în spațiu, a senzației de verticalizare și de înclinare a corpului; senzația de mișcare rectilinie; senzația de rotație; senzația de vizualizare; senzația de lateralitate.

Reantrenarea pacientului la efort prin creșterea treptată a forței și rezistenței la nivelul grupelor musculare.

Kinetoterapia se adresează tuturor pacienților cu atitudine scoliotică și formelor de scolioză și cuprinde următoarele mijloace:

diferite tehnici de masaj și de stretching – întinderi ale părților moi (tegument, fascii, mușchi, tendoane etc.) astfel încât să se realizeze o "dezlipire" – degajare a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);

educația posturală corectă în culcat, patrupedie, ortostatism, a activităților ADL din timpul zilei – în pat, bănci școlare, la purtarea genților sau a altor greutăți în mână sau pe umăr etc.;

exerciții dinamice cu scop de asuplizare articulară;

exerciții statice pentru creșterea tonusului muscular;

exerciții de corectare a respirației în vederea creșterii capacității vitale – dobândirea mecanismului respirator în cele trei forme (abdominal, costal, sternal).

Mijloacele kinetoterapiei pentru tratamentul corectiv al scoliozei

Kinetoterapia corectoare întărește, stabilizează și mobilizează coloana.

Tratamentul prin mișcare se referă la exerciții active care să frâneze evoluția scoliozei, exerciții precis localizate deoarece există riscul de a favoriza formarea curburii adiacente. Mușchii ei sunt scurtați prin lucru în contracție și întindere incompletă. Există diferite mijloace kinetoterapeutice ca: exercițiile active, tehnicile FNP sau metodele binecunoscute de corectare a scoliozei:

Metoda translației, a lui Roederer și Ledent, constă în deplasarea spre partea corectoare, a unui segment de corp. Această translație se face ținând brațele lateral pentru a putea corecta poziția trunchiului, iar kinetoterapeutul, așezat în spatele copilului, controlează execuția mișcărilor. Este ușor de realizat în cazul unei scolioze în C, dar pentru o scolioză în S este nevoie de o corecție a curburii lombare așezând o pernă sub fese de partea concavității, după care se execută translația pentru curbura superioară;

Metoda Niederhoffer se bazează pe folosirea tensiunilor izometrice în tratarea atât a scoliozei cât și a diverselor discopatii și spondilozii. În această metodă se caută redresarea coloanei vertebrale în raport cu linia mediană, prin contrații izometrice contra rezistenței, egalând în felul acesta diferite tensiuni ale musculaturii spatelui (partea concavă este slabă, partea convexă prezintă tensiuni mari). Se urmărește apropierea coloanei cât mai mult de linia mediană și nu toniferea musculară. În timpul tensiunii izometrice există o perioadă de contracție progresivă urmată de o contracție statică și terminarea cu relaxare progresivă a musculaturii, fiecare perioadă având aceeași durată;

Metoda V. Vojta: exercițiile activ-reflexe acționează mai ales asupra musculaturii proprii din straturile profunde ale coloanei vertebrale care nu poate fi pusă în funcție prin voința pacienților. Acest model de mișcare este perfect atât din punct de vedere al echilibrului muscular în jurul articulațiilor cât și din punct de vedere al aliniamentului osos al coloanei vertebrale și al membrelor. Avantajul exercițiilor este că eficiența tratamentului depinde de acceptul pozițiilor inițiale de către elevi și profesionalismul terapeutului, contracția musculară se derulează și aliniamentul osos-segmentar se instalează involuntar. Deci pacientul nu are nevoie de experiență motorie deosebită;

Metoda Klapp folosește poziția patrupedă pentru activarea musculară în condiția unei coloane orizontale, neîncărcate;

Metoda cu mingea Bobath este metoda care folosește tridimensionalitatea acționării asupra coloanei în diferite ipostaze și poziții cu și fără ajutor

Etapele tratamentului pentru scolioza în ”C” convexitate stânga

În prima etapă a tratamentului se determină atitudinea vicioasă, adică se observă defectele (în fața oglinzilor sau în fața planurilor de referință), prin exerciții posturale contrastante care merg de la poziția obișnuită, cea incorectă, la cea corectă. Această primă etapă durează între 5 și 10 ședințe.

Astfel în prima etapă se fac următoarele exerciții:

Stând în fața oglinzii somatoscopice cu un baston la spate apucat asimetric – mâna stângă jos, iar mâna dreaptă sus – , se menține poziția 30 secunde și se revine la poziția inițială. Se repetă de 2 ori.

Stând pe piciorul drept, mâna stângă pe șold, mâna dreptă pe creștet , se execută îndoiri laterale spre dreapta, împotriva rezistenței opusă de mâna dreaptă.

Mers pe vârfuri cu mâna stângă pe șold, mâna dreaptă pe creștet.

Stând fandat pe piciorul drept, în fața oglinzii somatoscopice, cu mâinile prinse la spate, mâna dreaptă de sus, iar mâna stângă de jos, se execută îndoirea trunchiului spre dreapta, menținând poziția 10 secunde, apoi revenire.

Din pe genunchi depărtat cu mingea bobath așezată pe membrele inferioare, cu brațul drept pe ceafă și brațul stâng pe lângă corp, se execută extinderea trunchiului pe mingea bobath cu arcuire, se menține poziția 10 secunde și se revine la poziția inițială.

Mers, cu trunchiul drept, ducerea brațului drept sus și a piciorului stîng în extensie.

Stând depărtat cu o minge medicală pe cap, susținut cu mâna dreaptă – fandare laterală spre stânga, cu îndoirea trunchiului în aceeași parte.

Mers cu un baston apucat asimetric – mâna dreaptă sus, stângă jos – redresări active cu autocontrol în fața oglinzii.

Stând în fața oglinzii – brațele lateral cu coatele îndoite,  ridicarea și coborarea brațelor din ce în ce mai amplu. Autocontrolul executării simetrice a mișcării.

Pe genunchi depărtat, brațul drept pe cap și brațul stâng pe șold, se extinde trunchiul cu arcuire și inspir și se revine la poziția inițială cu expir.

Etapa a doua este una corectivă. În această etapă asuplizarea corectoare ocupă un rol important. Datorită ei, precum și a exercițiilor posturale, se ameliorează postura. Tonifierea musculară este în măsură să contribuie la menținerea corecției. Se trece apoi la tonifierea generalizată a musculaturii trunchiului și membrelor. Această etapă durează mai multe luni.

În această etapă se pot efectua următoarele exerciții corective:

Mers cu brațul drept sus, stângul pe șold se execută arcuirea brațului drept spre stânga în ritmul pașilor;

Mers cu brațul drept pe creștet, stângul pe șold, din 3 în 3 pași se execută arcuirea trunchiului spre stânga;

Mers cu piciorul stâng pe banca de gimnastică și cel drept pe sol; mâna dreaptă pe creștet, stânga pe șold (poziționare corectivă);

Mers cu un baston așezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreaptă de sus și cu stânga de jos;

Din poziția stând execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu arcuire, iar mâna dreaptă sus, stângă pe șold (de 10 ori); fig. 1

fig1

Din poziția stând piciorul stâng sprijinit lateral pe un suport, piciorul drept pe sol, mâna dreaptă sus, stânga pe șold; execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu expirație, revenire cu inspirație (de 10 ori); fig. 2

fig2

Din poziția stând cu un baston așezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreaptă de sus și cu stânga de jos, execută întinderea brațelor înapoi cu extensia trunchiului – inspirație, revenire cu expirație (de 10 ori); fig. 3

fig3

Din poziția stând cu bastonul apucat de ambele capete, execută ducerea bastonului lateral stânga (brațul drept sus, stângul lateral), concomitent cu răsucirea trunchiului și usoară aplecare spre stânga (de 10 ori); fig. 4

fig4

Din poziția pe genunchi, cu mâna dreaptă pe creștet și stânga pe șold, va executa îndoirea trunchiului spre stânga, cu inspirație, revenire, cu expirație (de 10 ori); fig. 5

fig5

Din poziția pe genunchi, cu mâna stângă pe creștet și dreapta pe șold și sprijin pe genunchiul stâng, cu dreptul întins lateral, îndoirea trunchiului spre dreapta, cu inspirație, revenire, cu expirație (de 10 ori); fig.6

fig6

Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea piciorului drept întins înapoi, inspirație, revenire cu expirație (de 10 ori); fig.7

fig7

Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea brațului drept oblic sus, cu inspirație, revenire cu expirație (de 10 ori); fig. 8

fig8

Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută deplasarea mâinilor spre stânga, cu revenire în poziția inițială (de 10 ori);

Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută simultan ridicarea brațului drept întins sus și piciorul stâng întins înapoi (de 10 ori); fig. 9

fig9

Etapa a treia este de consolidare și readaptare. În această etapă se fixează rezultatele obținute până acum. Reeducarea posturală efectuată acum înglobează toate gesturile obișnuite și vizează automatizarea pozițiilor corecte. Asuplizările pentru întreținerea supleții normale au loc în toate planurile. Activitatea musculară generalizată se practică din ce în ce mai intens, orientându-se spre o activitate normală. Activitatea din etapa a treia dezvoltă, prin exercițiile folosite, rezistența necesară în timpul activității obișnuite școlare sau profesionale.

În această etapă se pot practica diferite sporturi pentru dezvoltarea și tonifierea musculaturii.Sporturile care pot fi practicate sunt:

înotul

voleiul

baschetul

bedmintonul.

Pentru corectarea scoliozei în „S” se recomandă exerciții de tonifiere în regim de scurtare a grupelor musculare din partea concavității și de relaxare și alungire a grupelor musculare din partea concavităților. Se lucrează pe rând fiecare curbură, dupa ce s-a fixat în poziție corectă sau hipercorectă una din ele, lăsând posibilitatea de mobilizare celeilate.

Ca și scolioza în „C” exercițiile au structură asimentrică și se pot executa din mers, din poziție stând, pe genunchi, culcat și așezat.

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activitaăți adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosească mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente. Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort. Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapieiocupaționale sunt:

mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii mișcărilor;

dezvoltarea forței musculare;

restabilirea echilibrului psihic.

În cazul pacienților cu scolioză putem aplica din activitățile esențiale tehnicile sportive cu caracter recreativ, cu practicarea integrală. Vom alege acele sporturi sau jocuri ce pot avea o contribuție la atingerea obiectivelor terapeutice propuse. De exemplu: înotul, voleiul, baschetul, bedmintonul sunt foarte indicate în cazul pacienților cu scolioză. Înotul trebuie să fie simetric și făcut mulți ani la rând (bras, spate, fluture). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale și de dirijare a dezvoltării simetrice a toracelui. Pacienților care practică volei, bedminton sau baschet le vom spune să-și folosească mai mult mâna de pe partea unde se află concavitatea curburii scoliotice deoarece umărul de pe acea parte este căzut. Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de înot sau programe specializate. Exercițiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie, membrele inferioare întinse și atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul și favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui și creșterea capacității vitale. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea ratională aergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC:

Bolnavul cu scolioză poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică și, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcțională. Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

Încetinirea procesului degenerativ

Îmbunătățirea circulației locale și generale

Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare.

Tipuri de ape:

Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)

Ape sărate iodurate (Bazna)

Ape sulfuroase sărate (Calimanesti, Govora)

Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic(mecanic) și chimic.

Stațiunile indicate sunt:

Techirghiol (și tot litoralul) care are nămol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);

Govora (nămol silicos și iodat);

Geoagiu (nămoluri feruginoase).

CAPITOLUL III

ÎNCHEIERE

Spatele este partea anatomică cea mai afectată de leziuni. Cu cât munca pe care o faceți necesită o activitate fizică, cu atât aveți mai multe șanse de-a avea dureri de spate cauzate de oboseala mușchilor.

Program pentru a avea un spate fără probleme:

Nu vă aplecați niciodată, pentru a ridica ceva de jos. Străduiți-vă să luați de jos ceea ce vă trebuie ghemuindu-vă și ridicați-vă, folosindu-vă de mușchii picioarelor. În tot acest timp spatele dvs. a rămas protejat.

Folosiți saltele ortopedice pentru dormit! Este recomandată menținerea curburilor fiziologice în somn.

Efectuați exerciții pentru musculatura lombo-abdominală!

Nu ridicați obiecte sau greutăți prin răsucire!

Fiți atenți la amplasarea calculatorului înălțimea biroului!

BIBLIOGRAFIE

Cursuri anatomie anul I

Cursuri kinetoterapie anul II

Sbenghe, Tudor – “Kinetologie profilactica terapeutica si de recuperare” , Editura Medicala, Bucuresti.

http://www.yumeiho.org.ro

http://www.romedic.ro/scolioza/tratament

Scolioza idiopatica – diagnostic si orientare terapeutica