CAPITOLUL I- NOȚIUNI INTRODUCTIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Logodna

CUPRINS

CAPITOLUL I- NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Secțiunea 1.Noțiunea și natura juridică a logodnei

Secțiunea 2. Logodna în reglementarea actuală și anterioară Noului Cod Civil

Secțiunea 3. Caractere juridice

CAPITOLUL II – ÎNCHEIEREA LOGODNEI

1. Condiții de fond

2. Condiții de formă

CAPITOLUL – EFECTELE ÎNCHEIERII LOGODNEI

1. Efecte de natură personală

2. Efecte de natură patrimonială

CAPITOLUL IV – ÎNCETAREA LOGODNEI

1. Răspunderea pentru încetarea logodnei

2. Acțiunea în restituirea darurilor

3. Acțiunea în răspundere pentru ruperea logodnei

CAPITOLUL V COMPARAȚIE CU ALTE INSTITUȚII

1. Comparație logodnă – căsătorie

2. Comparație logodnă – concubinaj

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

„Este extrem de puțin ceea ce se știe despre dragoste. Și această incultură scandaloasă este o cauză indubitabilă a multor perturbări și neliniști ale lumii contemporane”.

Într-o societate aflată în permanentă transformare, instituția căsătoriei a dăinuit de-a lungul timpului păstrându-și menirea de a fi piatra de temelie a societății civile.

Statul apară interesele mamei și copilului și manifestă o deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații.

Familia, unitatea socială de bază care însoțește omul în întreaga lui existență și dezvoltare, „este o entitate dinamică, în continuă prefacere, corespunzător schimbărilor desfășurate în societate. Este cutia de rezonanță în care se resimt toate armoniile sau dizarmoniile societății ca organism viu”.

În relațiile dintre soți, precum și în exercitarea drepturilor față de copii, bărbatul și femeia au drepturi egale. 

Drepturile părintești se exercită numai în interesul copiilor.

Logodna, căsătoria și familia pot fi privite ori cercetate de diferite discipline, cum ar fi Dreptul sau Sociologia.

Lucrarea de față, deși are caracter juridic și prezintă aspectele privind logodna din acest punct de vedere, încercând să prezinte o viziune cât mai complexă asupra acestui fenomen.

În cadrul acestei lucrări am analizat instituția logodnei, doar din perspectiva condițiilor de fond și de formă impuse de lege pentru încheierea acesteia, încercând totodată să evidențiem, printr-un studiu al practicii judiciare, care sunt sancțiunile aplicate pentru nerespectarea acestor condiții.

Am considerat acest subiect foarte important și demn de interes deoarece de el depinde, ca și un pas premărgător căsătoriei, întemeierea unor familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât și moral, care să-și poată îndeplini funcțiile ce-i revin în cadrul societății noastre. În acest sens suntem de părere că autoritățile administrative sunt cele care trebuie să asigure integritatea acestei instituții, deoarece serviciile de stare civilă din fiecare localitate sunt primele care verifică îndeplinirea tuturor condițiilor legale de căsătorie.

Materia lucrării este structurată pe cinci capitole și debutează cu prezentarea noțiunilor de logodnă, urmând apoi o succintă trecere în revistă a evoluției instituției căsătoriei de-a lungul timpului, propunând un studiu comparativ între diferite sisteme de drept că în continuare urmând să facem o analiză detaliată a condițiilor de fond și de formă impuse la logodnă.

Primul capitol abordează noțiunile juridice ale logodnei. Actualmente, instituția de drept civil „logodna" este reglementată de prevederile Art. 266-270 cuprinse în Cartea a II-a Despre familie, Titlul II – Căsătoria , Capitolul I – Logodnă, ale Legii nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Noul Cod Civil, republicată, cu modificările ulterioare.

Se consideră că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale și abuzive.

Instituția logodnei este reglementata și în Biserică. Biserica creștină a folosit de la început logodna ca un act premergător căsătoriei, fiindcă ea era practicată – fiind chiar legiferată – atât în Vechiul Testament cât și în Dreptul Roman.

De asemenea, tot în primul capitol am abordat și implicațiile juridice, în cazul ruperii, încetarii logodnei.

Conform noilor prevederi din Noul Cod Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la plata unor despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei.

În același timp, este reglementată expres și situația în care, în mod culpabil, unul din logodnici îl determină pe celălalt să rupă logodnă, cel dintâi urmând a plăti astfel despăgubiri.

Totuși, dreptul logodnicului de a cere despaguburi se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

Potrivit Noul Cod Civil, logodnicii care se despart trebuie să restituie darurile pe care le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite.

Al II-lea capitol abordează încheierea, în sensul stabilirii sau începerii logodnei. Acest capitol este împărțit în două secțiuni – Secțiunea 1 – Condițiile de fond și Secțiunea 2 – Condițiile de formă.

Condițiile de fond pentru încheierea logodnei se prezintă sub două forme, și anume:

1. Condiții pozitive – Cerințe de fond care trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna;

2. Condiții negative – Impedimente la logodnă, stări de fapt sau de drept – care nu trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna.

Sectiunea 1 – Condițiile de fond ale logodnei

Potrivit celor cuprinse în art. 266 alin. (2), (3) și (5) din Noul Cod Civil, logodna este supusă condițiilor de fond cerute pentru căsătorie – cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă. Analizând prevederile art. 271-277 Noul Cod Civil, referitoare la condițiile de fond pentru căsătorie, constatăm că logodna (promisiunea maritală reciprocă) presupune îndeplinirea următoarelor cerințe de fond:

1. Consimțământul personal și liber a două persoane de sex biologic diferit.

2. Vârsta minimă de 18 ani.

Secțiunea 2 – Condiții de formă

Dominată de principiul consensualismului, „încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită prin orice mijloc de probă" [art. 266 alin. (3) Noul Cod Civil]. Cu toate acestea, se consideră că nimic nu împiedică părțile să încheie logodna într-un cadru solemn (de exemplu: în fața notarului public, la biserică etc), consemnându-se în scris promisiunea reciprocă de a se căsători. Legea nu impune vreo cerința privitoare la remiterea unor bunuri (exemplu: inelul de logodnă ori alte daruri), astfel că inexistența acestora nu influențează validitatea logodnei.

Potrivit dispozițiile art. 266 alin. (3) Noul Cod Civil dovada logodnei se poate face cu orice mijloace de probă (interogatoriu, martori, prezumții, înscrisuri etc.) admise de lege, fie ca un contract (când s-ar face aplicarea regulii privind imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris).

Logodna poate fi dovedită cu orice mijloace de probă – cu toate că administrarea probelor pare foarte facilă, în practică ar putea să existe dificultăți de stabilire a situației de fapt, în condițiile în care relațiile reale dintre logodnici sunt dificil de apreciat în mod obiectiv de către terți (în numeroase ocazii, un martor poate declara ceea ce unul dintre logodnici i-a relatat).

Capitolul al prezentei lucrări abordează efectele încheierii Logodnei – atât efectele de natură personală, cât și efectele de natură patrimonială.

Formal vorbind, regula principală este cea a consensualismului întrucât art. 266 alin 3 din Noul Cod Civil prevede că “încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități“.

Prin urmare, simplul acord de voința al parților va fi suficient, oficierea unui ritual religios sau de altă natură având în principal un rol moral și social. De altfel, legea spune că logodna poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Pe fond, logodna va trebui să se supună condițiilor necesare încheierii căsătoriei. Art. 266 alin 1 face trimitere la prevederile art 271-274, 275 și 276 Noul Cod Civil, exceptând din condițiile care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu la încheierea sa, existența avizului medical și autorizarea instanței de tutelă.

Nerespectarea acestor condiții duce, în cazul căsătoriei, la nulitate a absolută sau relativă a acesteia. În materia logodnei sancțiunea este una specifică, neputându-se vorbi de o veritabilă acțiune în constatarea sau declararea nulității logodnei, ci numai de ruperea logodnei.

Legea nu arată care sunt efectele logodnei, ci se limitează doar să reglementeze consecințele predominant patrimoniale ale ruperii logodnei. Actul juridic al logodnei generează starea juridică de persoane logodite. De aici decurg o serie de consecințe morale, dar și juridice – încheierea logodnei nu aduce nici o zestre de drepturi și îndatoriri de natură personală sau patrimonială care să „lege" logodnicii, oricât s-ar prelungi în timp promisiunea maritală.

Capitolul IV abordează în detaliu încetearea logodnei. Promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria nu înzestrează cu puterea unei obligații juridice de rezultat – fiecare dintre logodnici sau aceștia de comun acord, sunt liberi să renunțe la proiectul de căsătorie până în momentul celebrării căsătoriei siliți fiind de eventuale consecințe de natură patrimonială angajate în sarcina lor.

Ruperea logodnei nu are nimic ilicit, „este o ipostază a exercițiului dreptului și a libertății fundamentale a persoanei de a se căsători, exprimată în forma să negativă: dreptul de a nu se căsători. Numai că nici acest drept nu poate fi exercitat abuziv, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciul cauzat celuilalt logodnic.

Sunt două categorii de efectele patrimoniale ale ruperii logodnei:

1. obligația de restituire a darurilor;

2. răspunderea pentru ruperea abuzivă sau, după caz, pentru determinarea culpabilă a ruperii logodnei.

Precizăm că efectele patrimoniale ale ruperii logodnei pot fi cumulate și că, dreptul la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 269 Noul Cod Civil se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

În capitolul V al lucrării am realizat o comparație între logodnă și căsătorie, dar și logodnă și concubinaj.

Logodna este o instituție nouă apărută în dreptul român și reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.

Condițiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt aceleași ca pentru încheierea căsătoriei: consimțământul liber și personal al logodnicilor; vârsta minimă 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviințarea părinților sau tutorelui; persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie); este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinți și copii sau între bunici și nepoți), precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv; încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori etc.); încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea în prealabil a logodnei.

Noul Cod Civil oferă un set nou de reguli și reglementari, care poate afecta viața personală.

Ruperea logodnei devine o problemă care poate costa scump partenerul care își dorește libertatea. În noua legislație, desfacerea logodnei, în mod abuziv, este însoțită de dreptul la despăgubiri pentru persoana părăsită.

Despăgubirile plătite de partenerul care renunță la angajament vor fi însă acordate numai pentru a compensa cheltuieli deja făcute și cheltuieli contractate în vederea căsătoriei de către celălalt partener.

Atunci când căsnicia este desfăcută din culpa exclusivă a unuia dintre soți, partenerul nevinovat poate cere despăgubiri în instanță. Printre motivele divorțului din culpă exclusivă se număra indifelitatea, violența, consumul în exces de băuturi alcoolice și părăsirea domiciliului.

În cazul căsătoriilor mai lungi de 20 de ani, la divorț oricare dintre parteneri poate cere plăți compensatorii, pentru prejudiciul suferit. Soțul care cere plăți compensatorii poate însă cere și pensie de întrepăgubirile plătite de partenerul care renunță la angajament vor fi însă acordate numai pentru a compensa cheltuieli deja făcute și cheltuieli contractate în vederea căsătoriei de către celălalt partener.

Atunci când căsnicia este desfăcută din culpa exclusivă a unuia dintre soți, partenerul nevinovat poate cere despăgubiri în instanță. Printre motivele divorțului din culpă exclusivă se număra indifelitatea, violența, consumul în exces de băuturi alcoolice și părăsirea domiciliului.

În cazul căsătoriilor mai lungi de 20 de ani, la divorț oricare dintre parteneri poate cere plăți compensatorii, pentru prejudiciul suferit. Soțul care cere plăți compensatorii poate însă cere și pensie de întreținere.

Judecătorii vor ține cont de resursele financiare ale celui care o solicită, dar și de mijloacele celuilalt în momentul divorțului atunci când vor lua decizia de a oferi despăgubiri sau pensie de întreținere.

Până la data de 1 octombrie 2011, diferența dintre concubinaj și logodna nu exista din punct de vedere legal, fapt contrar din punctul de vedere al religiei.

În primul rând, se poate susține că logodna implică concubinajul, însă nu și invers, cel puțin la un nivel teoretic. Prin urmare, este de la sine înțeles că doi logodnici se bucură unul de celălalt zilnic și își împart astfel toate trăirile sau cât le permite timpul, ca urmare a legăturii mai puternice create prin logodnă și implicit a dorinței de a se căsători. Însă, doi concubini, nu sunt neaparat logodnici, chiar dacă pentru multe persoane, concubinajul a fost pasul premergător căsătoriei.

În cel de-al doilea rând, logodna reprezintă un legământ, în timp ce concubinajul reprezintă doar o conviețuire. Prin urmare, logodna ar avea o însemnătate mai mare, inclusiv în societate. Însă, până la urmă ambele reprezintă practic același lucru: împărtășirea oricărui moment din viața celor ce formează un cuplu.

Pentru elaborarea lucrării s-a avut în vedere legislația existentă, care se modifică ori se adaptează transformărilor sociale din țara noastră.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Secțiunea 1. Noțiunea și natura juridică a logodnei

Ca și definiție, logodna este promisiunea reciprocă dintre un bărbat și o femeie de a încheia o căsătorie. Pentru realizarea acestei definiții am avut în vedere textele art. 266 alin. 1 „Logodna este promisiunea reciproca de a încheia căsătoria.” și alin. 5 din Noul Cod Civil.  Spunem acest lucru nu întâmplător, ci pentru a sublinia faptul că logodna nu se poate încheia decât între două persoane (în nici un caz mai multe) și este obligatoriu ca acestea să fie de sex diferit, tot așa cum căsătoria nu se poate încheia decât între "un bărbat și o femeie".

Fiind indisolubil legată de căsătorie, logodna este reglmentată juridic în Noul Cod Civil în titlul II referitor la Căsătorie. Niciuna dintre ele, însă, nu este condiționată de încheierea celeilalte, întrucât art 266 alin 4 Noul Cod Civil spune că “încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei”, iar din analiza art. 267 alin 1 Noul Cod Civil distingem că nici existența logodnei nu obligă la încheierea ulterioară a unei căsătorii.

Dincolo de rezonanța ei socială, logodna poate fi privită, din punct de vedere juridic, ca și un contract, mai precis ca un "precontract de căsătorie" – sigur, având față de această perspectivă aceleași rezerve pe care le putem semnala atunci când încercam să tratăm și căsătoria ca pe un contract. Similitudinea o facem, însă, în scop pur teoretic și de analiză, permițându-ne-o mai ales datorită faptului că, din punctul nostru de vedere, tratăm cu precădere aspectele juridice și patrimoniale ale logodnei, iar nu pe cele morale, psihologice, subiective ale acesteia.

Potrivit opiniei, larg răspândită în doctrina de specialitate, se consideră că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale și abuzive.

Există însă și opinii care împărtășesc teza contractualistă a logodnei, considerându-se că este contrar realității psihologice și sociale să se nege aspectul său contractual. Aceste opinii au drept argument faptul că acest „contract" nu are conținutul unui antecontract de căsătorie, astfel încât părțile nu s-ar obliga să încheie căsătoria, obligație de rezultat, ci s-ar obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea relație de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligație de mijloace).

Astfel, libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, deoarece oricare dintre părți poate denunța unilateral contractul oricând, răspunderea sa neputând fi antrenată decât în caz de denunțare abuzivă. Astfel înțeles, contractul de logodnă conduce la aceleași consecințe practice ca și calificarea logodnei ca un simplu fapt juridic.

Recent, potrivit opiniei nou apărute în doctrina de specialitate, pornind de la compararea textelor Noul Cod Civil cuprinse în art. 266 alin. (1) și ale art. 259 alin. (1), prin care: 1. logodna este definită ca fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria… ”; 2. căsătoria este definită ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii” – se poate observa că „în vreme ce în cazul logodnei se subliniază, în mod exclusiv, acordul de voință, la căsătorie accentul cade pe starea juridică subsecventă exprimării consimțământului”.

Potrivit acestei opinii această diferențiere nu este justificată, întrucât ambele instituții izvorăsc dintr-un act juridic și generează o stare juridică, un statut reglementat de lege, ce nu poate fi ignorat. Pentru aceste considerații, termenului logodnă i se pot acorda două accepțiuni:

1. într-o primă accepțiune de act juridic;

2. în a doua accepțiune de statut juridic.

Astfel, logodna statuează (juridic) actul juridic prin care viitorii logodnici își promit reciproc, printr-o în elegere prealabilă, realizarea unui scop comun și anume încheierea căsătoriei, fapt care ne poate conduce spre ideea de convenție, ca urmare a promisiunii sinalagmatice de a încheia căsătoria.

Identificăm în doctrina de specialitate un demers argumentativ, pe care-l însușim și noi, în legătură cu opinia potrivit căreia apartenența logodnei la categoria actelor juridice nu poate fi refuzată: „Promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria este prin definiție (legală) un acord de voință, ceea ce o exclude din rândul faptelor juridice.[…] Dacă, prin voința explicită a legiuitorului român, promisiunea maritală poate fi dovedită prin orice mijloc de probă (la fel ca faptul juridic) și nu este înzestrată cu forță obligatorie, discuția asupra naturii juridice a logodnei reglementată prin art. 266 din Noul Cod Civil nu este oare doar un exercițiu de pedanterie teoretică, fără nicio utilitate practică? Nicidecum. Există un aspect al logodnei care se cuvine descifrat, anume incidența sancțiunii nulității, specifică numai categoriei actelor juridice și, dacă este cazul, identificarea efectelor sale. Ne întrebăm dacă și în ce condiții o cauză de nulitate în sine, fără aportul altor elemente de fapt survenite ulterior logodnei, legitimează ruperea acesteia și dacă nulitatea este aptă să îndepărteze perspectiva răspunderii pentru ruperea abuzivă sau culpabilă a logodnei ori dacă sancțiunea, ridicată în apărare de cel acționat în judecată pentru ruperea abuzivă sau culpabilă a logodnei poate înlătura răspunderea, generând în schimb obligația reciprocă de restituire a cheltuielilor făcute în vederea căsătoriei.

Pornind de la premisa că logodna este un act juridic, suntem de părere că va fi lovită de nulitate ori de câte ori s-a încheiat cu neobservarea condițiilor de fond stabilite pentru căsătorie – anume, conform indicațiilor din secțiunea consacrată nulității absolute a căsătoriei, art. 293 și 294, a exigențelor privind consimțământul la căsătorie și căsătoria între persoane de sex diferit (art. 271), vârsta matrimonială (art. 272), starea de persoană necăsătorită (art. 273), inexistența rudeniei firești sau adoptive în grad interzis de lege (art. 274), interdicția căsătoriei între tutore și persoana minoră aflată sub ocrotire (art. 275), precum și lipsa impedimentului constând în alienație sau debilitate mintală (art. 276).

Cum se poate observa, unele dintre aceste condiții – ne referim la cerința diferenței de sex (art. 271), impedimentul rudeniei în grad interzis de lege (art. 274), precum și la interdicția de căsătorie dată de alienația sau debilitatea mintală (art. 276) – nesocotite la data promisiunii, nu pot fi „remediate" și au severitate de impedimente peremptorii la căsătorie, în sensul că încheierea valabilă a căsătoriei între logodnicii respectivi nu este și nu va fi nicicând posibilă.

Considerăm că aceste împrejurări, cunoscute de ambele părți la data promisiunii de căsătorie, sunt de natură să excludă ideea rupturii abuzive ori culpabile a logodnei, niciuna dintre părți nefiind îndreptățită ca, prin încheierea cu rea-credință a logodnei să-și procure vreun avantaj patrimonial însă, invocându-se nulitatea, ambii logodnici vor fi ținuți să-și restituie donațiile, precum și să împartă cheltuielile făcute în vederea căsătoriei.

Dacă însă numai unul dintre logodnici știa, la data logodnei, de existența impedimentului peremptoriu la căsătorie, în caz de rupere a logodnei, „logodnicul de rea-credință" nu este îndreptățit, spunem noi, să se prevaleze de prevederile art. 269 Noul Cod Civil, în schimb celălalt, de bună-credință fiind, este protejat de prevederea amintită și poate obține daune interese, materiale și morale; credem că cele stipulate prin art. 269 alin. (2) permit o atare interpretare, în sensul că, cel care, a ascuns cu bună- știință o împrejurare de natură să se opună în mod categoric finalizării proiectului de căsătorie, prin conduita sa culpabilă, l-a determinat pe celălalt să pună capăt logodnei".

Astfel, ne raliem opiniei potrivit căreia logodna este un act juridic sui generis, care atrage un anume statut legal pentru persoanele logodite – fiind de acord cu definiția astfel atribuită logodnei potrivit căreia aceasta este o „stare juridică facultativă, premergătoare căsătoriei, izvorâtă din promisiunea reciprocă intervenită, în condițiile legii, între un bărbat și o femeie, de a încheia căsătoria”.

Secțiunea 2. Logodna în reglementarea actuală și anterioară Noului Cod Civil

Biserica creștină a folosit de la început logodna ca un act premergător căsătoriei, fiindcă ea era practicată – fiind chiar legiferată – atât în Vechiul Testament cât și în dreptul roman. Definiția logodnei – sponsalia – a adoptat-o Biserica din dreptul roman (Dig. XX , 1, 1) ca “promisiunea reciprocă a unui bărbat și a unei femei că se vor căsători în viitor”.

Importanța și consecințele logodnei Biserica și le-a însușit însă din Vechiul Testament, în care logodnica era socotită ca soție a logodnicului, iar acesta ca soț al logodnicei lui (Deut. 22, 23-27; Matei 1, 18-20). Părinții Sinodului VI ecumenic, în canonul 98, socotesc că vinovat de adulter pe cel care va lua în căsătorie pe o femeie logodită cu altul, fiind încă în viață logodnicul ei.

Sfântul Vasile cel Mare, în canonul 69, rânduiește ca logodnicul care ar fi avut raporturi de intimitate cu logodnica sa înainte de încheierea căsătoriei, să fie sancționat numai cu oprire de la Sfânta Împărtășanie, aplicând pedeapsa menționată numai pentru neînfrânare, iar nu pentru desfrânare, socotind că, în realitate, el a păcătuit cu o femeie care nu era cu totul străină de dânsul.

În dreptul roman, logodna nu avea urmări de drept, deși se încheia printr-un contract verbal sau scris, iar mirele dădea o arvună (arra), ca semn că logodna s-a încheiat. Cei logodiți nu erau însă obligați să-și țină promisiunea dacă între timp se răzgândeau. Singură consecință la care se putea expune bărbatul vinovat de nerespectarea logodnei, era restituirea darurilor pe care le primise cu prilejul logodnei, uneori chiar dublul acestor daruri. La greci, tinerii mergeau la templu, aduceau sacrificii și făceau rugăciuni.

Deoarece logodna este un act premergător al căsătoriei, ea lovește, într-o oarecare măsură, în consensul liber necesar căsătoriei (consens liber qui facit nuptias), obligând la căsătorie.

Biserica a intervenit la încheierea logodnei cu binecuvântare, ca și la încheierea căsătoriei, logodna devenind astfel obligatorie ca act premergător al cununiei, act îndeplinitor al căsătoriei creștine. Încheiată înaintea episcopului sau a preotului, după o formă anumită (rugăciuni, schimbarea inelelor), logodna are aproape un caracter în toate egal căsătoriei.

Întrucât logodna se putea încheia și la o vârstă mai mică decât cea prevăzută pentru încheierea căsătoriei (7 – 8 ani) când cei în cauză nu-și puteau da seama de importanța și implicațiile actului pe care îl încheiau, s-a apreciat că obligația care rezultă pentru logodnici din binecuvântarea Bisericii, de a se considera că și căsătoriți, era în contradicție cu libertatea pe care o acordau legile statului celor logodiți de a nu-și respecta promisiunea făcută prin logodnă, dacă nu mai doreau să întemeieze împreună o familie, prin căsătorie.

Efectele logodnei precum și raportul ei cu cununia le-a fixat Împăratul Leon Filosoful (886 – 912), fost Împărat Bizantin, care a stabilit etatea pentru logodnă, precum și condițiile desfacerii ei. Prin Novela 74 Împăratul a confirmat punctul de vedere al Bisericii, asimilând logodna cu căsătoria în privința consecințelor și a interzis ca Biserica să mai binecuvinteze logodna celor care nu au împlinit vârsta cerută pentru încheierea căsătoriei “14 (18) ani la bărbat și 12 (15) ani la femeie”.

La puțin timp, Leon Filosoful a intervenit cu o nouă lege – Novela 109 – prin care a menținut interdicția ca logodna să fie binecuvântată înainte ca logodnicii să fi împlinit vârsta prevăzută de Novela 74, și ea să nu dezlege cu ușurință, dacă a fost binecuvântată de Biserică. În același timp, împăratul și-a rezervat dreptul de a acorda dispensă atât pentru vârstă cât și pentru binecuvântarea religioasă celor logodiți cu dispensă de vârstă dată de el.

Împăratul Alexie I Comnenul prin bula de aur din anul 1084, prevede ca la logodnă să se facă rugăciuni și cântări, hotărând că numai atunci logodna va avea putere iar “dacă s-ar strica o logodnă, nebinecuvântată de Biserică, persoana care a stricat-o nu este supusă amenzii” în novela din 1092 împăratul a reînnoit măsurile din 1084 și declară că părțile care se logodesc trebuie să-și țină cuvântul.

Urmările logodnei, după canonistul Valerian Șesan, sunt: “oprirea logodnicilor de a se logodi cu alte persoane; obligația morală de a încheia căsătoria cu cel logodit; produce o rudenie între cei logodiți și neamurile de sânge ale lor; pe candidații la preoție îi oprește de la hirotonie în următoarele cazuri: dacă după desfacerea legală a logodnei s-a căsătorit cu alta (fiind privit ca bărbatul femeii a doua) și dacă s-a căsătorit cu logodnica altuia (fiind considerat drept căsătorit cu una quasidivorțată; can. 98 Trulan)”. După canonistul Balsamon acest efect îl are nu numai logodna bisericească ci și cea civilă, dar Matei Vlăstare și Pidalianul îl restrâng numai la logodnă bisericească.

În Împeriul Bizantin și alți împărați au întărit asimilarea logodnei cu căsătoria, dar după ce au luat naștere state naționale cu Biserică Ortodoxă autocefală, asemenea dispoziții au putut fi respectate numai în statele în care jurisdicția asupra căsătoriei a fost încredințată Bisericii. În statele în care logodna nu a mai fost legiferată, iar efecte juridice s-au recunoscut numai căsătoriei civile, respectarea rânduielilor bisericești, referitoare la logodnă și căsătorie, a devenit tot mai dificilă.

De aceea, pentru a fi evitate inconvenientele ce ar fi rezultat dacă fiecare Biserică autocefală ar fi aplicat legislația proprie, făcând abstracție de legislația statului respectiv, Sinodul fiecărei Biserici autocefale a luat hotărârea ca logodna religioasă să nu se mai oficieze separat, ci numai odată cu Sfânta Taină a Cununiei și Taina Cununiei să se săvârșească numai celor ce fac dovada că au încheiat în prealabil căsătoria civilă.

Biserica Ortodoxă Română s-a confruntat cu această situație începând cu 1 decembrie 1865, când a intrat în vigoare Noul Cod Civil. Caracterul exclusiv civil al căsătoriei l-a păstrat și Codul Familiei care a intrat în vigoare de la 1 februarie 1954.

Prin articolul 3 acest Cod prevede: “Numai căsătoria încheiată în fața delegatului de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți”, iar în articolul 18 se precizează: “Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”.

Reglementarea logodnei în Noul Cod Civil apare ca fiind o noutate, deși cu aproximativ 200 de ani înainte, în Codul lui Calimach, instituția logodnei era supusă unor norme relativ similare. Totuși, vechile dispoziții în materie civilă se referă și la aspecte precum vârsta minimă pentru logodna.

Lege veche prevedea un termen de cel mult patru ani pentru încheierea căsătoriei:

“După logodna trebuie să se săvârșească cununia în curgere de doi ani dacă se vor afla amândouă fetele în țara aceasta (…) Înstrăinată fiind, una din fețele logdnei, poate să păsuiască cununia pană la trei ani. Pentru binecuvântata pricină se poate păsui cununia și până la al patrulea an, adică pentru boala a unei părți, pentru moartea părinților sau pentru vinovăția de criminal sau pentru cea din nevoie îndelungata înstrăinare”.

În plus, pe lângă precizările clare privind faptul că doar persoanele de sex opus se pot căsători, existau și restricții privind religia. Astfel, numai persoanele de aceeași religie se puteau logodi:

“Tot într-o vreme se pot uni prin legiuita însoțire numai două persoane adică un bărbat și o femeie. Nu este slobod a se face căsătoria între creștini și necreștini, precum nici între pravoslavnici și între cei de altă dogmă”.

Întrucât Constituția României garantează tuturor cetățenilor libertatea de conștiință și libertatea religioasă, iar Cultele religioase recunoscute au libertatea de a se organiza și funcționa liber, credincioșii pot cere binecuvântarea religioasă a căsătoriei lor. Sfântul Sinod a luat hotărârea ca logodna religioasă să se săvârșească odată cu Taina Cununiei, pentru a-i feri pe credincioși de situația ce li s-ar crea din punct de vedere bisericesc, de a fi socotiți că încheind a doua căsătorie, dacă s-ar întâmpla ca unul dintre logodnici să moară înainte de a fi încheiat căsătoria sau nu ar mai vrea să se căsătorească cu logodnicul său.

Desfacerea logodnei bisericești este admisă, ca nefiind chiar o cununie deplină și aceasta se face, în afară de motivele pentru desfacerea cununiei (pe care le vom prezenta într-un capitol următor) și în următoarele cazuri, când: “unul dintre logodnici trece la o confesiune eterodoxă, cade în erezie sau se constată că este eterodox; este imoral; din cauza bolii cununia ar trebui amânată mai mult de 4 ani; e condamnat la închisoare mai mult de 4 ani; pleacă într-o călătorie urgentă pentru timp îndelungat; suferă o însemnată schimbare a stării sale personale sau sociale; încheie o căsătorie cu o altă persoană; îmbrățișează viața monahală; ajuns la pubertate, nu vrea să mai încheie căsătoria făgăduită; află că logodnica este însărcinată de altcineva; în caz de epilepsie, însănătoșirea nu survine până în trei ani; păcătuiește cu sora, nepoata sau vară celuilalt logodit (Matei Vlăstare și Pravila c.78).

Desfacerea ilegală sau neîndeplinirea desfacerii logodnei în cazuri date, se pedepsește iar cel care se căsătorește cu logodnica altuia, cât timp aceste este în viață, iar logodna nu a fost desfăcută în mod legal, e pedepsit ca un adulter, iar nu numai ca un desfrânat (Canonul 98 Trulan).

Logodna este definită de Noul Cod Civil ca fiind “promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”. Însă, tot Noul Cod Civil prevede că nu este obligatoriu ca relația să se finalizeze cu un mariaj.

Potrivit Noului Cod Civil, condițiile de fond pentru încheierea unei căsătorii se aplică și regulilor privind încheierea logodnei. 

“Asta înseamnă că logodna nu poate interveni între bigami, persoane de același sex sau rude”.

În același timp, noile dispoziții în materie civilă prevăd ca încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități.

“Faptul că Noul Cod Civil nu prevede nicio formalitate pentru încheierea logodnei înseamnă că se poate încheia verbal sau în scris pentru cei care nu cred în vorbe, oriunde, oricând. Deci, deplină libertate de imaginație și contractuala”.

Totodată, aceasta mai precizează că, din punct de vedere legal, un contract în acest sens nu are nicio implicare pentru că “nu poți forța logodnicul să accepte căsătoria”. În acest sens, Noul Cod Civil prevede următorul fapt “clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă”.

“Nu poți pedepsi un om liber pentru că nu vrea să se însoare. O clauză penală se trece, ca exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare. Răzgândirea atrage doar daune. Din aceste considerente legiuitorul o numește nescrisă”.

Despăgubirile

Conform noilor prevederi din Noul Cod Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la plata unor despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei.

Cu privire la alte prejudicii despre care vorbește Noul Cod Civil, se aplică teoria că oricine produce altuia un prejudiciu, e silit a-l repara.

În același timp, este reglementată expres și situația în care, în mod culpabil, unul din logodnici îl determină pe celălalt să rupă logodnă, cel dintâi urmând a plăti astfel despăgubiri.

Totuși, dreptul logodnicului de a cere despaguburi se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

Restituirea darurilor

Potrivit Noul Cod Civil, logodnicii care se despart trebuie să restituie darurile pe care le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite.

Darurile obișnuite sunt cele pe care le primim de ziua noastră, daruri uzuale. Darurile care nasc dispute sunt cele care sunt oferite logodnicilor în vederea îmbunatățirii vieții lor de familie, precum o casă, o mașină, o mobilă, lucruri pe care cuplul le folosește în legalitatea relației.

Executarea oricărei obligații se face în natura pentru a se restabili situația anterioară, iar prejudiciul să fie recuperat integral. Însă, Noul Cod Civil prevede ca obligația de restituire nu mai există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre parteneri.

Logodna, potrivit Noului Cod Civil, poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Ca mijloace de probă, fiind o situație de fapt, se va recurge la mijloacele de probă din această arie: martori, corespondența, inel, orice te poate conduce la concluzia sigură că două părți s-au numit logodnici.

Pe site-urile de socializare îți poți expune “starea civilă”. Astfel, ai suficienți martori pentru ca logodna să devină oficială și să îți confere dreptul la despăgubire în cazul în care ești părăsit înainte a finalizarea căsătoriei.

 Secțiunea 3. Caractere Juridice

Modificările substanțiale cuprinse în Noul Cod Civil își găsesc rațiunea în schimbările din viața socială specifică ultimelor decenii. Însă unele dintre instituțiile legiferate nu sunt altceva decât revenirea la o înțelepciune pierdută în negura timpului și regăsită astăzi, după mai bine de un secol în care absența lor din legislație a dovedit justețea vechiului dicton latin abyssus abyssum invocat (prăpastia cheamă prăpastie). Una dintre aceste instituții este logodna.

Absentă din Codul Civil intrat în vigoare în anul 1864, logodna nu a încetat să lipsească din contextul social autohton. Legiuitorul sfârșitului de secol IX a preferat să ignore dispozițiile referitoare la logodnă existente la începutul secolului atât în Codul Caragea, cât și în Codul Calimach, optând pentru o incursiune ex abrupto în instituția căsătoriei, după modelul Codului Napoleon. Deși în fapt logodna continuă să fie prezentă în viața socială, în drept aceasta nu produce niciun efect juridic. Noul Cod Civil își propune să îndrepte această lacună legislativă, instituția logodnei fiind reglementată în Titlul II, Capitolul I, art. 266-270.

Astfel, logodna este definită ca fiind promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, fără însă a se institui obligația existenței sale anterior celebrării căsătoriei. Cu alte cuvinte, se legiferează un drept (care, prin esență, reprezintă o facultate a titularului) și nu o obligație (de la care, dat fiind eventualul caracter imperativ, nu se poate deroga).

Răspunzând unor presiuni sociale inexistente în contextul adoptării vechilor reglementări, se precizează faptul că logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie. Această dispoziție nu este altceva decât un corolar al prevederilor cuprinse în art. 277 din Noul Cod Civil, prin care se interzice căsătoria dintre persoane de același sex.

Însă, spre deosebire de căsătorie, supusă unor formalități concrete, logodna nu este condiționată de nicio formă specială și, ca atare, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, deci inclusiv înscrisuri sub semnătură privată sau în formă autentică. Eventualul caracter scriptic al actului de logodnă reiese din interpretarea art. 267 alin. 2, care menționează faptul că “orice clauză penală stipulată pentru ruperea logodnei va fi considerată nescrisă.”

Cu toate acestea, în situația ruperii logodnei intervin două consecințe legale: obligația restituirii darurilor făcute în considerarea logodnei sau în vederea căsătoriei și răspunderea celui ce rupe logodna în mod abuziv sau, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să întreprindă o asemenea acțiune.

Dreptul pentru formularea ambelor acțiuni se prescrie în termen de un an de la ruperea logodnei, reținând două situații diferite: restituirea darurilor se poate cere atât de către logodnici, cât și de către terții care le-au făcut daruri în considerarea logodnei; răspunderea pentru ruperea culpabilă a logodnei poate fi angajată atât la cererea logodnicului vătămat, cât și la solicitarea terților care, în vederea căsătoriei, au achitat sau contractat anumite cheltuieli.

Astfel, considerăm că pot avea calitate procesuală activă părinții ce dovedesc ajutorul material oferit în temeiul logodnei și în perspectiva căsătoriei, prejudiciul acestora fiind exclusiv de natură patrimonială. Dimpotrivă, printr-o acțiune în răspunderea pentru ruperea logodnei, logodnicul vătămat poate solicita atât daune materiale (în măsura în care acestea s-au produs în patrimoniul său), cât și daune morale ca urmare a modalității exclusiv abuzive prin care s-a pus capăt logodnei.

Persoanele interesate vor trebui să dovedească existența logodnei – după cum am văzut deja, prin orice mijloc de probă – validitatea acesteia – respectiv îndeplinirea condițiilor de fond necesare pentru încheierea căsătoriei, mai puțin avizul medical și autorizarea instanței de tutelă – și nu în ultimul rând, caracterul abuziv al ruperii logodnei. Probarea acestui ultim aspect se va dovedi deosebit de dificilă.

Pentru a nu se înfrânge caracterul liber al consimțământului referitor la încheierea căsătoriei, considerăm că logodnicii au oricând posibilitatea de a rupe logodna de comun acord, urmând principiul mutuum consensus, mutuum dissensus. În același timp, această posibilitate trebuie să-i fie recunoscută unui logodnic chiar dacă nu are acordul celuilalt, dar manifestă bună-credință în ruperea logodnei.

În lumina acestor considerații, caracterul abuziv trebuie să fie o înfrângere totală a bunei-credințe privind ruperea logodnei, fiind în sarcina persoanei interesate să răstoarne această prezumție. În aprecierea caracterului abuziv, alături de elementul intențional, considerăm aplicabil atât elementul temporal (respectiv durata logodnei), cât și elementul material (respectiv motivele concrete).

Spre exemplu, poate fi abuzivă ruperea logodnei cu puțin timp înainte de căsătorie, după ce publicitatea acesteia și efectuarea cheltuielilor necesare supun logodnicul vătămat unui prejudiciu ușor de dovedit sub aspect material și moral.

La extrema cealaltă, considerăm că se înscrie în categoria abuzului și ruperea logodnei la un interval deosebit de scurt după încheierea ei, în acest caz existând o îndoială puternică față de seriozitatea pe care cel ce pune capăt logodnei o manifestă la încheierea acesteia.

Culpabilă este și infidelitatea unui logodnic ce poate determina ruperea logodnei de către logodnicul vătămat, acesta din urmă având dreptul de a solicita repararea prejudiciului. Totuși, apreciem că infidelitatea unui logodnic urmată de ruperea logodnei din propria sa inițiativă nu poate constitui un abuz în sensul dat de art. 269, întrucât între logodnici nu se instituie obligația de fidelitate.

Dimpotrivă, o atare ipoteză poate fi interpretată în sensul “bunei-credințe” pe care logodnicul infidel o dovedește față de cealaltă parte, bună-credință privită ca sinceritate în relația dintre cei doi logodnici, cu condiția ca infidelitatea să fi intervenit ulterior încheierii logodnei.

Dacă însă infidelitatea logodnicului este anterioară încheierii logodnei și a continuat pe parcursul acesteia sau logodnicul infidel rupe logodna fie la un interval deosebit de scurt după încheiere, fie cu puțin timp înainte de căsătorie, caracterul abuziv poate fi reținut.

Pe cale de consecință, instituția logodnei comportă valențe deosebite ce vor fi dezvoltate de doctrină și jurisprudență după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Se restituie astfel o instituție ce nu ar fi trebuit niciodată să părăsească sfera legislativă, dovedind învățămintele pe care, în pofida timpului, vechile legiuiri continuă să le transmită generațiilor actuale și viitoare.

CAPITOLUL II – ÎNCHEIEREA LOGODNEI

Actualmente, instituția de drept civil „logodna" este reglementată de prevederile art. 266-270 cuprinse în Cartea a II-a Despre familie, Titlul II – Căsătoria , Capitolul I – Logodnă, ale Legii nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Noul Cod Civil, republicată, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 266 (1) al Legii 287/2009 „Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria" urmând apoi să se precizeze că toate dispozițiile privind logodna au aplicabilitate numai dacă aceasta a fost încheiată după data de intrare în vigoare a Codului Civil.

Instituția logodnei revine în peisajul noii legislații civile românești cunoscut fiind și faptul că are rădăcini adânci în istoria dreptului autohton.

Instituția logodnei, precum și celelalte norme și instituții care reglementează din punct de vedere juridic „via a familială" sunt deja obiect al preocupărilor practicienilor și doctrinei de specialitate.

Secțiunea 1. Condiții de fond

Pentru aceleași considerente pentru care ne-am raliat opiniei potrivit căreia logodna este un act juridic sui generis, care atrage un anume statut legal pentru persoanele logodite – pentru a distinge definiția și natura juridică ale logodnei de cele ale contractului (înțeles în termenii art. 1.166 Noul Cod Civil), ne vom îndepărta de formulările „condiții de validitate/valabilitate" (ale logodnei) uzitate în materia contractelor – art. 1.179 Noul Cod Civil. Astfel, vom utiliza și explicita formularea „condițiile de fond ale logodnei" cuprinsă în art. 266 alin. (2) Noul Cod civil: „Dispozițiile privind condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă".

Condițiile de fond pentru încheierea logodnei se prezintă sub două forme, și anume:

1. Condiții pozitive – Cerințe de fond care trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna;

2. Condiții negative – Impedimente („impedimente la logodnă"), stări de fapt sau de drept – care nu trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna.

Din cele prezentate se desprinde regula potrivit căreia se pot logodi numai persoanele care îndeplinesc condițiile necesare încheierii căsătoriei – cu atenție specială la logodnă minorului de cel puțin 16 ani – “Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical,cu încuviințarea părinților săi sau, dupa caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotăraște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului.”

Așa cum la căsătorie “este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv” și logodna este interzisă între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

Potrivit Noului Cod Civil „încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă".

1. Condițiile de fond pozitive ale logodnei

Potrivit celor cuprinse în art. 266 alin. (2), (3) și (5) Noul Cod Civil, logodna este supusă condițiilor de fond cerute pentru căsătorie – cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă. Analizând prevederile art. 271-277 Noul Cod Civil, referitoare la condițiile de fond pentru căsătorie, constatăm că logodna (promisiunea maritală reciprocă) presupune îndeplinirea următoarelor cerințe de fond:

1. Consimțământul personal și liber a două persoane de sex biologic diferit.

2. Vârsta minimă de 18 ani.

a. Consimțământul la logodnă

Consimțământul la logodnă reprezintă manifestarea de voință a celor două persoane în vederea încheierii logodnei. Acest acord de voință nu se confundă cu simplă cerere în căsătorie, după cum este diferit de consimțământul la căsătorie.

Consimțământul la logodnă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. să provină de la o persoană cu discernământ, adică de la o persoană care are atât capacitate intelectivă, cât și capacitate volitivă; Așa fiind, lipsa discernământului (cazul alienatului mintal, debilului mintal și persoanei lipsită vremelnic de facultățile mintale datorită: stării de ebrietate, delirului, hipnozei etc.) atrage și lipsa consimțământului;

2. să fie exprimat personal de către cei ce vor să se logodească, fiind exclusă încheierea logodnei prin reprezentare;

3. să fie liber, în sensul că nu există nici o piedică în alegerea viitorului logodnic (limitări de castă, rasiale, religioase, juridice ș.a.);

4. în sens juridic, consimțământul este liber dacă nu există vicii de consimțământ.

5. să fie deplin, adică neafectat de modalități (termen, condiție, sarcină);

6. să fie exprimat neîndoielnic.

La fel ca și în cazul căsătoriei, consimțământul poate fi viciat prin eroare (care poate viza doar identitatea fizică a celuilalt logodnic), dol sau violentă.

b. Diferența de sex

Diferența de sex – ca și în cazul căsătoriei, logodna poate fi încheiată numai între un bărbat și o femeie. Cerința diferenței de sex ca cerință de fond a căsătoriei este prevăzută de art. 271 Noul Cod Civil – “Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.”, fapt care ne determină ca să apreciem inutilă precizarea specială, expresă obiect al art. 266 Noul Cod Civil alin. (5) – “Logodna se poate încheia doar între barbat si femeie.” Sexul fiecărei persoane este menționat în actul de naștere și, respectiv, certificatul de naștere. În cazul persoanelor cu anumite probleme medicale (sex incert, modificări în planul sexualizării, tulburări psihologice de sexualizare) se poate promova acțiune în justiție pentru stabilirea exactă a sexului sau, după caz, pentru schimbarea sexului.

Având în vedere faptul că această cerință de fond va fi dezvoltată în principal în paginile unei lucrări de „dreptul familiei", în secțiunea care privește instituția căsătoriei, considerăm că nu va fi lipsită de interes dezvoltarea acestei problematici din perspectiva doctrinei de specialitate.

1.„În principiu, sexul fiecărei persoane este stabilit prin actul său de naștere, act care cuprinde această mențiune. Problema de a ști dacă această condiție este sau nu îndeplinită se poate ivi totuși în practică în cazurile – desigur excepionale – ale persoanelor al căror sex nu este suficient de diferențiat. Chestiunea de a ști dacă din punct de vedere fiziologic o persoană poate fi considerată ca aparținând unui sex și din această cauză trebuie să i se interzică căsătoria este de domeniul medicinii judiciare. Rezolvarea ei reclamă, prin urmare, o expertiză medico-judiciară. O căsătorie încheiată de o persoană al cărei sex nu este diferențiat este nulă".

2. „În cazul persoanelor cu anumite tulburări, care au sexul incert sau ulterior înregistrării sexului au avut loc modificări importante pe planul sexualizării, adică în situația intersexualizării – care este o formă a tulburărilor de sexualizare – și a transsexualismului – care este o formă a tulburărilor de sexualizare psihologice – este admisibilă ac iunea în stabilirea exactă a sexului ori ac iunea în schimbarea sexului, care sunt acțiuni de stat, nu de rectificare a înregistrării în actele de stare civilă, deoarece nu este vorba de o eroare cu privire la sexul înregistrat, modificarea sexului intervenind ulterior înregistrării.

3. „Spre deosebire de celelalte drepturi și libertăți garantate de Convenție cu privire la care textele sale dispun că acestea apar în «oricărei persoane» sau că «nimeni» nu poate fi supus la un tratament degradant sau la tortură, la muncă for ata sau să fie condamnat de două ori pentru aceeași faptă art. 12 folosește formularea potrivit cărei la împlinirea vârstei legale de căsătorie «bărbatul și femeia» au dreptul de a se căsători; textul nu dispune că «orice persoană» are dreptul încheierea unei căsătorii. Diferența este fundamentală; ea reflectă concepția potrivit căreia dreptul la căsătorie este recunoscut persoanelor care au sex biologic diferit".

c. Vârsta minimă

Vârsta minimă de 18 ani, deopotrivă în cazul bărbatului și al femeii – art. 272 alin. (1) Noul Cod Civil – “Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani.”, cu mențiunea că, pentru motive temeinice minorul, bărbat sau femeie, care a împlinit vârsta de 16 ani se poate logodi însă numai cu încuviințarea părinților sau, după caz a tutorelui ori a persoanei, autorității abilitate să exercite drepturile părintești, potrivit dispozițiilor art. 272 alin. 2-5 Noul Cod Civil.

Este necesar de a fi menționat faptul că, în cazul logodnei minorului, spre deosebire de căsătoria acestuia, nu se cere avizul medical și nici autorizarea instanței de tutelă. Ca regulă, logodna se poate încheia numai dacă persoanele respective au împlinit vârsta de 18 ani, sau, după caz, au dobândit capacitatea deplină de exercițiu anticipat.

Prin urmare, prezintă relevantă atât majoratul civil, cât și dobândirea capacitații depline de exercițiu. Cu titlu de excepție, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate logodi cu încuviin area părinților (din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptivi) sau, după caz, a tutorelui, a persoanei sau instituției care exercită drepturile părintești, numai dacă există „motive temeinice", pe care legea nu le definește.

În caz de divergență între părinți cu privire la încuviințarea logodnei, hotărăște instanță de tutelă, având în vedere interesul superior al copilului.

Dacă unul dintre părinți este decedat (moarte constatată fizic ori declarată judecătorește) sau se află în imposibilitate de a-și manifesta voința (interdicție judecătorească, stare de comă, declararea judecătorească a dispariției, alienaia mintală sau debilitatea mintală ș.a.) este suficientă încuviințarea celuilalt părinte. De asemenea, în situația scindării autorității părintești (în cazuri excepționale: la divorț, la constatarea nulității sau la anularea căsătoriei etc.) este suficientă încuviințarea părintelui care exercită autoritatea părintească. Încuviințarea logodnei este o componentă a autorității părintești, fiind, în esență, un act juridic unilateral, revocabil până în momentul încheierii logodnei. La fel ca și în cazul căsătoriei minorului, considerăm că atât refuzul abuziv de încuviințare a logodnei, cât și revocarea abuzivă a încuviințării pot fi cenzurate la instanța de judecată, urmându-se calea procedurii contencioase.

Legea nu impune vreo condiție de formă pentru încuviințare, situație în care opinăm că aceasta poate fi dată verbal sau în scris. Ca și în cazul încheierii căsătoriei, și logodna poate fi încheiată de minorul căruia instanță de tutelă i-a recunoscut capacitatea deplină de exercițiu anticipat, după împlinirea vârstei de 16 ani fără a avea nevoie de încuviințarea sau autorizarea menționată.

2. Impedimentele la logodnă

Se cere lipsa impedimentelor, stări de fapt sau de drept – care nu trebuie să existe pentru a se putea încheia logodna.

a. Starea civilă de persoană căsătorită sau de persoană logodită – Potrivit prevederilor Noul Cod Civil., art. 273 Bigamia „Este interzisa încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsatorită”. Prevederea este aplicabilă în mod corespunzator și în cazul logodnei – rezultă că persoana căsătorită nu se poate logodi cu o altă persoană.

Tot astfel, dat fiind specificul proiectului de căsătorie și fundamentul acestuia, apreciem că persoanele logodite nu pot încheia o nouă logodnă. Starea de persoană căsătorită, art. 273 Noul Cod Civil, fiind vorba de aplicarea prin asemanare a prevederilor interesând conditiile de fond ale încheierii căsătoriei, este susceptibil de interpretare dacă interdicția de a se logodi se adresează numai persoanei căsătorite sau are de asemenea în vedere persoana logodită câtă vreme promisiunea anterioară în vederea căsătoriei nu a fost denunțată.

b. Rudenia firească sau adoptivă în linie dreaptă indiferent de grad, precum și în linie colaterală, însa numai până la gradul al patrulea inclusiv, cu precizarea ca rudele colaterale de gradul al patrulea se pot logodi, însa căsătoria lor va trebui autorizată de instanța de tutelă care se va pronunța în lumina motivelor temeinice invocate de cei interesați și în baza unui aviz medical dat special în acest sens – art. 274 Noul Cod Civil.

Este necesar să se distingă între rudenia în linie dreaptă (directă) – caz în care logodna este interzisa indiferent de grad – și rudenia în linie colaterală – caz în care logodna este interzisă doar până la al patrulea grad inclusiv. Pentru motive temeinice – la fel ca și în cazul logodnei minorului – rudele în linie colaterală de gradul al patrulea (adică verii primari) se pot logodi. Potrivit art. 451 Noul Cod Civil „adopția este operațiunea juridică prin care se creează legatura de filiație între adoptator si adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.

Drept urmare, logodna este oprită între adoptat și rudele sale din adopție, în aceleași condiții ca și între rudele firești, astfel cum prevede alin. (3) al art. 274 Noul Cod Civil în privința încheierii căsătoriei. Interdicția se referă atât la cei care au devenit rude prin adopție, cât și la cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopției.

c. Starea de tutelă – tutorele, din rațiuni de ordin moral, nu se poate logodi cu persoana minoră aflată sub tutela sa, între aceste persoane existând și interdicția de a se căsători. Pe timpul tutelei fiind oprită căsătoria, la fel și logodna, între “tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa”.

d. Alienația sau debilitatea mintală – Noul Cod Civil, art. 276 Alienația și debilitatea mintală „Este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal”. Alienatul mintal sau debilul mintal nu se pot logodi, indiferent dacă se află sau nu sub interdicție judecătorească.

Secțiunea 2. Condiții de formă

Dominată de principiul consensualismului, conform Noului Cod Civil, art. 266, „încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită prin orice mijloc de probă".

Cu toate acestea, se consideră că nimic nu împiedică părțile să încheie logodna într-un cadru solemn (de exemplu: în fața notarului public, la biserică etc), consemnându-se în scris promisiunea reciprocă de a se căsători.

Legea nu impune vreo cerință privitoare la remiterea unor bunuri (exemplu: inelul de logodnă ori alte daruri), astfel că inexistența acestora nu influențează validitatea logodnei. „Logodna nu presupune în mod necesar conviețuirea faptică, însă nici nu o exclude. Uniunea consensuală (concubinajul), ca stare de fapt tolerată dar nereglementată de lege, se caracterizează prin traiul comun având caracter de stabilitate și continuitate, fără să implice, în mod necesar, vreun angajament în vederea căsătoriei; dimpotrivă, logodna este o promisiune maritală reciprocă ce nu subînțelege, inevitabil, coabitarea logodnicilor. Evident, concubinajul și logodna nu sunt incompatibile, ele nu se exclud.

Uniunea consensuală poate avea semnificația unei tacite promisiuni reciproce de căsătorie; de vreme ce logodna se dovedește prin orice mijloc de probă, inclusiv prin prezumții, e de presupus că viața de cuplu organizată potrivit modelului conjugal este, potrivit voinței părților, o etapă premaritală."

Dovada încheierii logodnei

Potrivit dispozițiile art. 266, Noul Cod Civil, „încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă”, respectiv interogatoriu, martori, prezumții, înscrisuri etc., admise de lege, fie ca un contract, când s-ar face aplicarea regulii privind imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris.

Logodna poate fi dovedită cu orice mijloace de probă – cu toate că administrarea probelor pare foarte facilă, în practică ar putea să existe dificultăți de stabilire a situației de fapt, în condițiile în care relațiile reale dintre logodnici sunt dificil de apreciat în mod obiectiv de către terți (în numeroase ocazii, un martor poate declara ceea ce unul dintre logodnici i-a relatat).

CAPITOLUL

EFECTELE ÎNCHEIERII LOGODNEI

Secțiunea 1 – Efecte de natura personală

Formal vorbind, regula principală este cea a consensualismului întrucât art. 266 Noul Cod Civil prevede ca “încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități“.

Prin urmare, simplul acord de voința al parților va fi suficient, oficierea unui ritual religios sau de altă natură având în principal un rol moral și social. De altfel, legea spune că logodna poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, ceea ce înseamnă ca nici ad probationem și cu atât mai puțin ad validitatem încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități.

Oficializarea logodnei prin practicarea unui ritual religios sau prin încheierea unui contract în fata notarului public vor reprezenta un catalizator spre respectarea condițiilor de fond necesare încheierii logodnei și, în aceeași măsură, vor constitui o garanție a acestei respectări.

Pe fond, logodna va trebui să se supună condițiilor necesare încheierii căsătoriei conform Art. 266, ”Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”, exceptând condițiile care trebuie îndeplinite, în mod obligatoriu, la încheierea sa existență avizului medical și autorizarea instanței de tutela, cu trimitere la următoarele prevederi:

“Art 271, Noul Cod Civil – “Căsatoria se încheie între bărbăt și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.

Art. 272. – (1) Căsătoria se poate încheia daca viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea parinților săi sau, dupa caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotăraște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului. (3) Daca unul dintre părinți este decedat sau se afla în imposibilitate de a-și manifesta voința, încuviințarea celuilalt părinte este suficientă. (4) De asemenea, în condițiile art. 398, este suficiența încuviințarea părintelui care exercită autoritatea părintească. (5) Daca nu există nici părinți, nici tutore care să poata încuviința căsătoria, este necesară încuviintarea persoanei sau a autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești.

Art. 273. – Este interzisă încheierea unei noi căsători de către persoana care este căsătorită.

Art. 274. – (1) Este interzisa încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. (2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea. Instanța se va putea pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens. (3) În cazul adopției, dispozițiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile atât între cei care au devenit rude prin adopție, cât și între cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopției.

Art. 275. – Căsătoria este oprită între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa.

Art. 276. – Este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal.”

Nerespectarea acestor condiții duce, în cazul căsătoriei, la nulitate a absolută sau relativă a acesteia. În materia logodnei sancțiunea este una specifică, neputându-se vorbi de o veritabilă acțiune în constatarea sau declararea nulității logodnei, ci numai de ruperea logodnei.

Bineînțeles că, oricare dintre motivele de rupere a logodnei vor putea constitui temei al cererilor de despăgubiri făcute în baza art 269 Noului Cod Civil (Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despagubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în masura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri), precum și de restituire a darurilor primite, conform art. 268 din Noul Cod Civil (În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în masura îmbogațirii. Obligația de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.)

Logodna este promisiunea solemnă reciprocă dintre două persoane de a încheia căsătoria. Logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, insă nerespectarea promisiunii obligă la plata despăgubirilor.

Condițiile pentru a se putea încheia logodna

În cazul logodnei, nu este necesar avizul medical și autorizarea instanței de tutelă, spre deosebire de căsătorie.

Dar, la fel ca și în cazul căsătoriei, pentru a se putea încheia legal logodnă, trebuie îndeplinite condițiile de fond prevăzute pentru încheierea căsătoriei conform art.271-277 din Noul Cod Civil:

1. consimțământul să fie personal și liber;

2. logodnicii să fie persoane de sex opus (consider că nu este o condiție necesară, având în vedere că există state unde căsătoriile între persoane de același sex se oficiază, iar locul încheierii logodnei nu are relevanță)

3. logodnicii să aibă vârsta de 18 ani; pentru motive temeinice, logodna se poate încheia, în condițiile legii, și la 16 ani;

4. logodnicii să nu fie deja logodiți (existența unei logodne și încheierea alteia trădează existența unui viciu de consimțământ, ceea ce determină anularea logodnei ).

5. logodna nu se poate încheia între rudele în linie dreaptă ori între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (pentru motive temeinice se poate încheia logodna și între rudele în linie colaterală până la gradul patru)

6. este interzisă logodna între tutore și persoana aflată sub tutela să;

7. nu se pot logodi persoanele cu afecțiuni mentale grave.

Dovada încheierii logodnei

Starea de fapt se poate dovedi prin orice mijloc de probă. Atât încheierea logodnei, cât și ruperea ei se dovedesc prin orice înscrisuri, martori, etc și fără a fi supuse vreunei formalități.

Efectele ruperii logodnei

Logodna poate fi denunțată unilateral, oricare dintre logodnici poate rupe oricând logodnă, fără a putea fi constrâns să încheie căsătoria, însă cu obligarea la plata daunelor acolo unde acestea există, precum: 

restituirea darurilor primite în considerarea logodnei sau pe parcursul ei

acordarea de despăgubiri, dacă ruperea logodnei s-a făcut în mod abuziv (de exemplu, intempestiv, brutal etc) sau dacă unul dintre logodnici l-a determinat pe celălalt, în mod culpabil, să rupă logodna.

Prejudiciul material privește exclusiv cheltuielile care au un raport direct cu proiectul căsătoriei: îmbrăcăminte, hrană, etc.

Prejudiciul moral există atunci când s-a adus atingere la considerația ori onoarea logodnicului înșelat, situație la aprecierea judecătorului.

Dreptul la acțiune pentru restituirea cadourilor și acordarea de despăgubiri se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

Nu se restituie darurile obișnuite (de exemplu darurile de sărbători, aniversări ori alte asemenea).

Secțiunea 2. Efecte de natura patrimonială

Din perspectiva căsătoriei promise, conform art. 266 Noul Cod Civil „Încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei”, logodna nu este nici „preambulul" necesar al căsătoriei, nici garanția materializării proiectului de căsătorie, nefiind învestită cu forță obligatorie – “Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns sa încheie căsătoria.” – art. 267, Noul Cod Civil.

Apropierea convenției matrimoniale de logodnă se realizează în condițiile în care atât logodnă, cât și convenția matrimonială preced căsătoria. Logodna constă în promisiuni reciproce de căsătorie. Convenția matrimonială se încheie, de regulă, înainte de căsătorie, în vederea căsătoriei.

Legea nu arată care sunt efectele logodnei, ci se limitează doar să reglementeze consecințele predominant patrimoniale ale ruperii logodnei. Actul juridic al logodnei generează starea juridică de persoane logodite.

De aici decurg o serie de consecințe morale, dar și juridice – încheierea logodnei nu aduce nici o zestre de drepturi și îndatoriri de natură personală sau patrimonială care să „lege" logodnicii, oricât s-ar prelungi în timp promisiunea maritală.

Analogia cu dispozițiile din materia căsătoriei referitoare la drepturile și îndatoririle șotilor nu poate intra în discuție. Logodnei îi sunt aplicabile, în mod corespunzător doar condițiile de fond ale căsătoriei, afară de avizul medical și autorizarea instanței de tutelă. Îndatorirea de fidelitate, de respect, de sprijin moral, de a locui împreună sunt explicit atașate calității de șot, ca de altfel și categoria drepturilor și obligatiilor patrimoniale, de pildă, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei, chiar dacă înainte de căsătorie s-ar fi încheiat o convenție matrimonială.

„Cu toate acestea, legăturile statornicite între logodnici nu sunt în afara oricărei protecții juridice; fosta Comisie Europeană s-a pronunțat în sensul că relația dintre un deținut și logodnica sa intră în sfera noțiunii de viață privată protejată de art. 8 din Convenția Europeană, ceea ce obligă autoritățile ca, în măsura posibilului, să înlesnească relațiile deținuților cu persoanele din exterior în vederea facilitării reinserției lor sociale".

Astfel, așa cum s-a arătat în doctrina cu privire la delimitarea convetiei matrimoniale de logodnă, atunci când viitorii șoti, logoditi, încheie o convenție matrimonială se poate vorbi doar de „o simplă coincidență". În realitate, efectele și scopul celor două instituții sunt diferite: convenția matrimonială stabilește care vor fi raporturile juridice dintre șoți cu privire la bunurile și datoriile șoților, prin alegerea unui anumit regim matrimonial, în timp ce logodna este doar un proiect de căsătorie. Convenția matrimonială produce efecte numai de la data și sub condiția încheierii căsătoriei, în timp ce logodna încetează ca efect al încheierii căsătoriei.

Principiul căsătoriei liber consimțite “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor”, exprimat cu prilejul celebrării căsătoriei este incompatibil cu orice fel de limitări ori nuanțări, chiar datorate unor angajamente neechivoc asumate. Este unul din argumentele pentru care nici chiar depunerea declarației de căsătorie – care, spre deosebire de promisiunea făcută prin logodnă este, în mod obișnuit, un gest ce anunță iminența încheierii căsătoriei și denotă o pronunțată determinare în asumarea statutului de soț – nu a fost și nu este susceptibilă de „executare silită".

Pe de altă parte, promisiunea căsătoriei nu împiedică renunțarea, inclusiv unilaterală la proiectul de căsătorie; despărțirea logodnicilor, adică ruperea logodnei în exprimarea legală, confrom art. 267- 269, are totuși urmări juridice, de natură patrimonială, anume restituirea darurilor de logodnă, iar dacă ruperea logodnei este abuzivă sau culpabilă poate atrage obligația în desdăunări pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate (art. 269 Noul Cod Civil), „însă acestea nu sunt efecte propriu-zise ale logodnei, ci mai curând pseudoefecte, ele nefiind generate prin încheierea logodnei decât indirect, pentru că nu poate fi denunțat ceva ce nu s-a încheiat."

Promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria se realizează în vederea creării climatului optim de exprimare, între bărbat și femeie, a sentimentelor de prietenie și de afecțiune bazate pe existența unor obligații reciproce (respect, fidelitate și sprijin moral). Bineînțeles, în afara drepturilor și obligatiilor care decurg din însăși natura logodnei, pot să existe și alte drepturi și obligatii corelative (compatibile cu logodna), în raport de conținutul concret al înțelegerii dintre părti – asupra cărora, potrivit principiului autonomiei de vointă, cei doi pot conveni.

Dacă în trecut logodna presupunea în mod obligatoriu respectarea unui legământ de castitate până la cununie și chiar purificarea spirituală a viitorilor șoți, astăzi ei pot conveni să locuiască și, eventual, să se gospodărească împreună, situație în care logodna se poate suprapune pe starea de concubinaj.

Dacă din relația celor logodiți s-au născut copii, aceștia sunt din afara căsătoriei, urmând regimul juridic respectiv. Logodnicii pot să aleagă regimul matrimonial, însă o astfel de înțelegere va produce efecte doar din momentul încheierii căsătoriei. Din acest punct de vedere, pot opta pentru: comunitatea legală, separația de bunuri (inclusiv în varianta participării la achiziții) sau comunitatea convențională.

Dacă aleg un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale, trebuie să se prezinte la notarul public pentru încheierea unei convenții matrimoniale, care îmbracă forma unui înscris autentic. Întrucât logodnicilor nu li se aplică un regim matrimonial, bunurile dobândite împreună în perioada logodnei sunt supuse regulilor coproprietății (proprietatea comună pe cote-părti).

De menționat că există chiar o prezumție relativă de coproprietate, în cazul bunurilor stăpânite în comun „Prezumția de proprietate – Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrară". În considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, logodnicii pot să-și facă daruri (donație, după regulile dreptului comun) ori să primească daruri de la terți. Această din urmă variantă poate îmbrăca forma legatului sau donației, iar natura proprietă îi asupra bunului respectiv se va stabili în raport de voința dispunătorului.

Logodnicii pot conveni să-și acorde reciproc sprijin material (obligația de a suporta împreună cheltuielile eventualului menaj în comun și obligatia de întreținere). În raport de conținutul concret al învoielii dintre părti, se apreciază drepturile și obligațiile acestora și, în ultimă instanță, eventuala atitudine abuzivă de rupere a logodnei sau de determinare culpabilă a ruperii logodnei.

CAPITOLUL IV – ÎNCETAREA LOGODNEI

Promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria nu înzestrează cu puterea unei obligații juridice de rezultat – fiecare dintre logodnici sau aceștia de comun acord, sunt liberi să renunțe la proiectul de căsătorie până în momentul celebrării căsătoriei siliți fiind de eventuale consecințe de natură patrimonială angajate în sarcina lor.

Ruperea logodnei nu are nimic ilicit, „este o ipostază a exercițiului dreptului (și a libertății) fundamentale a persoanei de a se căsători, exprimată în forma să negativă: dreptul de a nu se căsători. Numai că nici acest drept nu poate fi exercitat abuziv, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciul cauzat celuilalt logodnic.

Sunt două categorii de efectele patrimoniale ale ruperii logodnei:

1. obligația de restituire a darurilor;

2. răspunderea pentru ruperea abuzivă sau, după caz, pentru determinarea culpabilă a ruperii logodnei.

Precizăm că efectele patrimoniale ale ruperii logodnei pot fi cumulate și că, dreptul la acțiune, întemeiat pe dispozițiile art. 268 si 269 Noul Cod Civil, se prescrie într-un an de la data ruperii logodnei.

Secțiunea 1 Răspunderea pentru încetarea logodnei

Ruperea logodnei nu este supusă nici ea vreunei formalități, nici chiar atunci când încheierea logodnei a fost oficializata prin îndeplinirea unor anumite forme, fie de natura civilă fie de natură religioasă. Art. 267 prevede ca "ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedita cu orice mijloc de probă".

Prin urmare, ruperea logodnei poate îmbrăca atât forma unei convenții bilaterale cât și pe cea a unei decizii unilaterale.

Nimeni, nici o persoană și nici o instituție nu pot cenzura ruperea logodnei făcută unilateral de către una dintre părți întrucât, conform art 267 alin 1 Noul Cod Civil "logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria".

Modurile în care este posibilă ruperea logodnei sunt variate. Este posibil să existe acordul de voința al parților sau decizia unilatera a unuia dintre logodnici, care pot fi comunicate sau nu altor persoane. Pot fi făcute, de asemenea, publice sau nu, după cum apreciază părțile. Este posibilă și încheierea unui înscris care să constate ruperea logodnei, indiferent dacă oficializarea acesteia s-a făcut sau nu printr-o asemenea metodă. Ruperea logodnei va trebui, însă, obligatoriu comunicata celuilalt logodnic, fără ca legea să prevadă expres modalitatea de comunicare.

Pentru apărarea intereselor materiale și pentru a lăsa deschisă calea apărării în caz de antrenare a răspunderii pentru ruperea logodnei, este indicat că această comunicare să fie făcută în forma scrisă, comunicata cu dovada de comunicare și motivata cu privire la motivele de rupere a logodnei.

Legea socotește rupere a logodnei și situația în care unul dintre legodnici moare înainte de încheierea căsătoriei. Această situație nu va mai fi privită ca o sancțiune sau ca o posibilitate de atragere a culpei logodnicului rămas în viață, afară dacă nu cumva el este acela care a pricinuit decesul celuilalt logodnic. În această situație, bineînțeles, se va vorbi nu numai de o răspundere civilă ci și de una penală, dacă va fi cazul.

Momentul în care poate apărea ruperea logodnei esta lăsat, de asemenea, la aprecierea parților, putând să apară oricând înainte de încheierea căsătoriei. După oficierea acesteia – respectiv după exprimarea acordului la căsătorie în fața ofițerului de stare civilă – ruperea logodnei nu mai este posibilă întrucât s-a ajuns la finalitatea logodnei, respectiv la încheierea căsătoriei.

Ruperea logodnei poate fi motivată sau nu, după cum apreciază părțile, cu mențiunea ca de existența motivelor poate opera sau nu răspunderea pentru ruperea logodnei.

Noul Cod Civil prevede expres faptul că "logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria". El va putea să accepte însă benevol încheierea căsătoriei, chiar dacă anterior a rupt logodnă, nimeni neputând să-i cenzureze voința.

 Efectele ruperii logodnei

Ruperea logodnei atrage după sine două consecințe: restituirea darurilor și răspunderea, dacă este cazul, pentru ruperea logodnei.

În cazul în care logodnicii au primit anumite daruri, de la terțe persoane, în considerarea logodnei, pe durata acesteia sau în vederea căsătoriei, atunci ei sunt obligați să le restituie, în natură, proprietarilor lor. În măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, logodnicii vor fi obligați la plata contravalorii bunurilor, în măsura îmbogățirii. Excepția de la obligația de restituire nu va mai există în cazul în care ruperea logodnei a operat prin decesul unuia dintre logodnici.

Obligația de restituire este una solidară, în măsura în care darurile au fost făcute ambilor logodnici sau în măsura în care părțile au prevăzut expres acest lucru. În lipsa unei asemenea stipulații, obligația de restituire aparține celui care a primit darul său aceluia dintre logodnici în posesia căruia se află bunul.

Tot în materia restituiri darurilor de către foștii logodnici vom analiza și situația donațiilor primite de viitori soți sau de unul dintre ei sub condiția încheierii căsătoriei. Conform prevederilor – “Donațiile făcute viitorilor soți sau unuia dintre ei, sub condiția încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie”, asemenea donații devin caduce în măsura în care căsătoria nu s-a încheiat, deci în măsura în care logodna nu și-a atins finalitatea.

 Contractele de donație astfel încheiate sunt afectate de condiția încheierii căsătoriei, văzută ca și eveniment viitor și nesigur, a cărui producere va determina confirmarea actului, cu efect retroactiv, dar în lipsa căreia actul se va desființa deasemenea cu efect retroactiv. În cazul în care obiectul unei asemenea donații este un bun imobil, contractul de donație se va înscrie provizoriu în cartea funciara, iar înscrierea definitiva va fi justificată cu certificatul de căsătorie, după momentul încheierii acesteia.

În materia darurilor primite de către logodnici va putea opera remiterea de datorie, făcută în forma unui contract prin care proprietarul bunurilor oferite în dar poate renunța la restituirea acestora.

În cazul donației, remiterea de datorie va opera în forma unei renunțări la condiția impusă. Ca rezultat al unui asemenea act, darurile vor deveni proprietatea logodnicilor sau a acelui dintre ei care a primit darul și pe care proprietarul hotărăște să-l gratifice. Dacă darurile/donațiile au fost făcute ambilor logodnici, cel care le-a oferit poate opta pentru rămânerea în proprietate numai a unuia dintre ei, efectuând o remitere de datorie numai către persoana acestuia. În acest caz, celălalt logodnic rămâne obligat la restituire, dar nu către cel care a făcut darul, ci către celălalt logodnic.

Secțiunea 2. Acțiunea în restituirea darurilor

Obligația de restituire a darurilor există oricare ar fi cauza eșecului proiectului marital, fie că ruptura e consimțită de ambii logodnici, fie că e reproșabilă numai unuia dintre ei; se înțelege, discuția asupra obligației de restituire nu își are rostul dacă părțile s-au căsătorit (între ele). De asemenea, nu există o anume obligație în cazul încetării logodnei prin moartea unuia din logodnici.

Se admite că denunțarea, ruperea, unilaterală a logodnei poate avea anumite consecințe juridice, precum restituirea, în anumite condiții, a cadourilor. Uneori se face distincție între mai multe situații: darurile manuale, făcute pentru a respecta un obicei social și care au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului nu se restituie; cadourile cu valoare mare, făcute în considerarea căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. Cu toate acestea, dacă ruperea logodnei a fost abuzivă, ele pot fi păstrate cu titlu compensatoriu, în contul despăgubirilor care s-ar cuveni păr îi obligate la restituire.

Sunt supuse restituirii „darurile pe care logodnicii le-au primit în consi- derarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu exceptia darurilor obișnuite", pe scurt, darurile de logodnă lato sensu subînțelegem, indiferent dacă sunt daruri făcute de logodnici unul altuia sau primite de aceștia ori unul dintre ei de la terțe persoane cu excepția darurilor obișnuite. Donațiile având o cauză străină de promisiunea de căsătorie sunt sustrase incidenței acestui text.

Distincția între darurile de logodnă în sens larg – în considerarea logodnei, precum și cele în vederea căsătoriei – cu regim de donatii, supuse restituirii, și darurile obișnuite, care se vor păstra, nu este facilă nici măcar în teorie. Valoarea economică sau/și afectivă, atașată, bunăoară, amintirilor de familie, a unui bun oferit logodnicului sunt orientative și se cer întregite cu elemente de fapt.

Este de presupus că prin daruri obișnuite, legiuitorul să se fi referit la darurile manuale, o specie a contractului de donație care, prin derogare de la regula formei autentice ad validitatem, “donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulitații absolute”, este valabil încheiat prin faptul remiterii, respectiv “nu sunt supuse dispoziției alin. (1) donațiile indirecte, cele deghizate și darurile manuale” și “bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor prevazute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voințe al parților, însoțit de tradițiunea bunului”.

Potrivit prevederii din materia contractului de donație, în aprecierea valorii reduse a bunurilor care constituie obiectul darului manual se ține seama de starea materială a donatorului, de la momentul încheierii contractului.

Tendința instanțelor franceze este aceea de a favoriza categoria darurilor obișnuite, refuzând cererile de restituire afară numai dacă bunul disputat are o valoare vădit importantă raportată la posibilitățile materiale ale donatorului – de exemplu, reprezintă de 6 ori salariul lunar al acestuia – ori sunt bijuterii de familie.

În ceea ce privește bijuteriile de familie, s-a considerat că acestea au un regim special: ele nu au fost remise cu titlul de donație (daruri manuale), ci cu titlul de împrumut de folosintă și deci trebuie restituite pentru a fi menținute în familia respectivă.

În doctrina franceză soluția se întemeiază pe dispozițiile art. 1088 Codul Civil fr., potrivit căruia orice donație făcută în vederea căsătoriei devine caducă, dacă nu se încheie căsătoria.

Astfel de reglementări găsim și în alte legislații, ca de pildă cele ale Germaniei și Elvetiei – logodna este expres prevăzută, cu efectele analizate mai sus, în unele legislații, precum Codul Civil German și Codul Civil Elvețian.

În doctrina română s-a considerat că donația este făcută sub condiția rezolutorie ca donatarul să se căsătorească cu donatorul – o asemenea condiție nu este incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor, nefiind o condiție potestativă din partea donatorului.

Prin urmare, dacă cel care rupe logodna este donatarul, acesta va fi obligat să restituie donatorului darurile primite în vederea căsătoriei.

Darurile vor fi restituire în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, în măsura îmbogățirii.

Secțiunea 3. Acțiunea în răspundere pentru ruperea logodnei

Prevederile art. 269 Noul Cod Civil reglementează răspunderea pentru ruperea logodnei. Aceasta intervine în două cazuri: atunci când una dintre părți rupe logodna în mod abuziv și atunci când una dintre părți îl determina, în mod culpabil, pe celălalt să rupă logodna.

În ambele cazuri trebuie discutat ce înseamnă rupere "abuzivă" a logodnei și, respectiv, ce înseamnă să determini "în mod culpabil" ruperea logodnei. Pentru ambele situații, exemplele sunt multiple.

Ruperea abuzivă a logodnei înseamnă că nu există nici un motiv pentru aceasta. Determinarea culpabilă a ruperii logodnei înseamnă o comportare inadecvată din partea celuilalt logodnic, de natura să-l determine pe primul să rupă logodna. Acceptarea ariei motivaționale este amplă, putând să cuprindă atât elemente de natura subiectivă cât și de natura obiectivă.

De exemplu, simpla argumentație afectivă este motiv suficient pentru ruperea logodnei, incapacitatea de comunicare a logodnicilor, lipsa unor preocupări comune, opoziția unuia dintre parteneri le desfășurarea anumitor activități ale celuilalt, existența unor relații pe care partenerii nu și le pot accepta reciproc, pot fi de asemenea, motive de rupere a logodnei, fără ca acest lucru să poată fi imputat.

În orice situație, partea în culpă este obligată la despăgubiri pentru cheltuielile care au fost făcute sau contractate în vederea încheierii căsătoriei, dar numai în măsura în care acestea au fost potrivite cu împrejurările.

Legea nu distinge care este partea îndreptățită să solicite asemenea despăgubiri, prin urmare vom include în categoria persoanelor îndrituite nu numai pe celălalt logodnic ci și pe toți aceia care au participat cu bani la cheltuielile necesare căsătoriei precum și pe cei care au fost prejudiciați prin nerespectarea contractelor încheiate în vederea celebrării căsătoriei ( de exemplu părinții logodnicilor, rudele, alte persoane fizice sau juridice).

Precizam ca toate aceste despăgubiri pot fi solicitate numai în măsura în care cheltuielile făcute au fost potrivite cu împrejurările, înțelegând prin aceasta ca acele cheltuieli care depășesc aria normalului împrejurării în cauză nu vor putea fi solicitate și nici acordate, decât numai dacă cel obligat consimte benevol la aceasta.

Termenul de prescripția a acțiunii este de un an din momentul ruperii logodnei. Acesta va fi socotit, de asemenea, ca și termen de decădere din dreptul de a solicita despăgubirile, întrucât legea nu face nici o precizare cu privire la cu privire la marcarea unui alt moment de început al curgerii termenului de prescripție.

Dreptul la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 268 și 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

CAPITOLUL V

COMPARAȚIE CU ALTE INSTITUȚII

Secțiunea 1. Comparație logodna – căsătorie

Codul Civil al României sau Noul Cod Civil din 2011 este codul civil în vigoare în România în prezent. Codul Civil al României a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 și este aplicat în prezent alături de Codul de procedură civilă din 1865.

Actualul Cod Civil a înlocuit Codul Civil din 1 decembrie 1865 care a fost în vigoare până în 1 octombrie 2011. Noul Cod Civil înlocuiește vechiul cod civil din 1865, adoptat pe timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, și aduce câteva elemente de noutate absolută:

protecția drepturilor personal-nepatrimoniale prin mijloace juridice specifice (de exemplu, consacrarea, ca mijloc specific de apărare, a dreptului la replică și la rectificarea informațiilor greșite apărute în presa audiovizuală);

prevederi privind logodnă, locuința familiei, alegerea regimului matrimonial și divorțul pe cale administrativă;

reglementarea generală a termenelor de decădere.

I. Logodna este o instituție nouă apărută în dreptul român și reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.

Condițiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt aceleași ca pentru încheierea căsătoriei: consimțământul liber și personal al logodnicilor; vârsta minimă 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviințarea părinților sau tutorelui; persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie); este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinți și copii sau între bunici și nepoți), precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv; încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori etc.); încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea în prealabil a logodnei.
Noul Cod Civil oferă un set nou de reguli și reglementari, care poate afecta viața personală.

Definită ca “promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”, logodna este reglementată mai strict în Noul Cod Civil. Logodna oferă noi drepturi după o perioadă de timp cuplurilor care locuiesc împreună, asemănătoare cu drepturile cuplurilor căsătorite. Astfel, bunurile obținute în perioada în care au locuit împreună vor putea fi împărțite de logodnici prin partaj.

Ruperea logodnei devine o problemă care poate costa scump partenerul care își dorește libertatea. În noua legislație, desfacerea logodnei “în mod abuziv” este însoțită de dreptul la despăgubiri pentru persoana părăsită.

Despăgubirile plătite de partenerul care renunță la angajament vor fi însă acordate numai pentru a compensa cheltuieli deja făcute și cheltuieli contractate în vederea căsătoriei de către celălalt partener.

II. Căsătoria: Prin încheierea căsătoriei, persoanele în cauză dobândesc o nouă stare civilă, aceea de soți, stare din care decurg o serie de consecințe stabilite de lege.

Căsătoria răspunde anumitor scopuri și prezintă, din punct de vedere al necesitaților sociale și al menirii sale, caractere extrem de variate. Din acest motiv, este dificil să se dea o definiție a căsătoriei, care să satisfacă toate concepțiile, atât cele juridice, cât și cele religioase, sociale sau de altă natură, cu atât mai mult cu cat nu există o definiție legală în acest sens.

Termenul ,,căsătorie" are mai multe accepțiuni.

În primul rând, căsătoria înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei care vor să se căsătorească, exprimând acordul de voință al persoanelor respective. În înțeles de act juridic, Codul familiei folosește termenul ,căsătorie în mai multe articole, astfel: “În România statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice și sociale, dezvoltarea și consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații. Familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți. În relațiile dintre soți, precum și în exercitarea drepturilor față de copii, barbatul și femeia au drepturi egale. Drepturile părintești se exercită numai în interesul copiilor.”

In al doilea rând, ,,căsătoria" desemnează situația juridică, în principiu permanența, a celor căsătoriți, adică statutul legal al soților. În acest sens, spre pildă, în art. 28 din Codul familiei se prevede ca, în timpul căsătoriei, soții au obligația de a purta un anumit nume.

Termenul ,,căsătorie" poate avea și înțelesul de instituție juridică, adică ansamblul normelor juridice care reglementează căsătoria.

Având în vedere cele ce preced, dintre numeroasele definiții existente în doctrina juridică română privitoare la căsătorie, reținem aceea potrivit căreia: căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale legii.

Față de reglementarea legală, instituția juridică a căsătoriei prezintă următoarele caractere juridice:

Căsătoria este o uniune între un bărbat și o femeie – în scopul întemeierii unei familii, bărbatul și femeia are dreptul de a se căsători. Cum unul dintre principalele scopuri ale căsătoriei este procreația, nu se poate concepe o căsătorie între două persoane de același sex. Această afirmație este însă contrazisă de existența unor reglementări din alte state, care permit căsătoria între persoane de același sex

Căsătoria este liber consimțita de viitorii soți – exprimarea consimțământului liber al celor ce se căsătoresc este garantată prin dispoziții constituționale și legale.

Căsătoria este monogamă – acest caracter decurge firesc din fundamentul căsătoriei, anume afecțiunea reciprocă a soților. Caracterul exclusiv al dragostei implica monogamia.

Căsătoria se încheie în formele cerute de lege, având caracter solemn. Solemnitatea căsătoriei este pusă în evidență de faptul ca se incheie într-un anumit loc, în fața unei anume autorități de fapt, într-o zi dinainte fixată și în prezența viitorilor soți și a martorilor, cu posibilitatea asistării publice.

Căsătoria are caracter civil – încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorității de stat. Este garantată constituțional și căsătoria religioasă, însă numai după căsătoria civila. Căsătoria religioasă nu produce însă efecte juridice.

Căsătoria se încheie pe viață – în principiu, legătura căsătoriei este menită să dăinuiască între soți pe tot timpul vieții lor.

Căsătoria se întemeiază pe egalitatea în dreptul și obligații între soți. Aceasta egalitate se referă atât la condițiile în care este încheiata căsătoria, cât și la relațiile dintre soți sau dintre aceștia și copii lor. Egalitatea dintre bărbat și femeie depășește relațiile de familie, existând în toate domeniile vieții sociale.

Căsătoria se incheie în scopul întemeierii unei familii. Căsătoria este ocrotita de lege, deoarece constituie baza familiei. Întemeierea relațiilor de familie constituie conținutul căsătoriei, cauza necesara si determinanta a acesteia. Dreptul la căsătorie este un drept fundamental al omului si nici o autoritate nu-l poate limita. Clauzele de celibat sunt considerate nule de drept.

Libertatea de a se căsători conferă persoanei și dreptul de a refuza să se căsătorească, nefiind admisă nici o limitare a acestuia.

Dreptul la căsătorie este consacrat prin reglementări internaționale, precum: Declarația Universală a Drepturilor Omului; Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Civile și Politice; Convenția Europeană a Drepturilor Omului, etc..

Contractele prenupțiale sosesc în sfârșit în legislația civilă din România, sub formă de convenții matrimoniale – “alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin încheierea unei convenții matrimoniale”.

Aceste convenții matrimoniale vor oferi toate instrumentele necesare pentru protejarea bunurilor personale în cazul unei despărțiri. Acordurile civile vor putea fi modificate și în timpul căsătoriei, însă doar după în an de la data cununiei civile.

Încheierea convenției matrimoniale este reglementată în Noul Cod Civil, astfel:

Sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat.

Convenția matrimoniala încheiata înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei.

Conventia încheiata în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevazuta de parti sau, în lipsa, de la data încheierii ei.

Convențiile matrimoniale vor fi încheiate de notari publici și vor putea fi folosite pentru protejarea bunurilor personale de partaj – „Actul secret, prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege, produce efecte numai între soți și nu poate fi opus terților de bună-credință”.

În același timp, convențiile matrimoniale pot fi folosite și pentru reglementarea împărțirii bunurilor în cazul decesului unui soț. “Prin convenție matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecaruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei”.

Astfel, unele bunuri pot fi excluse de la partajul moștenirii la moartea unui soț, fiind preluate de celălalt fără să fie supuse plății unor taxe sau impozite suplimentare.

Cele mai importante modificări în Noul Cod Civil vizează însă divorțul și consecințele lui, de la plăți compensatorii până la pensie de întreținere.

Atunci când căsnicia este desfăcuta din “culpă exclusivă” a unuia dintre soți, partenerul “nevinovat” poate cere despăgubiri în instanță. Printre motivele divorțului din culpă exclusivă se număra indifelitatea, violența, consumul în exces de băuturi alcoolice și părăsirea domiciliului.

În cazul căsătoriilor mai lungi de 20 de ani, la divorț oricare dintre parteneri poate cere plăți compensatorii, pentru prejudiciul suferit. Soțul care cere plăți compensatorii poate însă cere și pensie de întreținere.

Judecătorii vor ține cont de resursele financiare ale celui care o solicita, dar și de mijloacele celuilalt în momentul divorțului atunci când vor lua decizia de a oferi despăgubiri sau penie de întreținere.

Despăgubirile în caz de divorț pot lua forma plăților în bani, renta viageră sau uzufructul asupra unor bunuri mobile și imobile ale soțului care poartă “culpa exclusivă” pentru încheierea căsniciei.

Sectiunea 2. Comparație logodna – concubinaj

Până la data de 1 octombrie 2011, diferența dintre concubinaj și logodna nu exista din punct de vedere legal, fapt contrar din punctul de vedere al religiei.

În primul rând, se poate susține că logodna implică concubinajul, însă nu și invers (cel puțin la un nivel teoretic). Prin urmare, este de la sine înțeles că doi logodnici se bucură unul de celălalt zilnic și își împart astfel toate trăirile (sau cât le permite timpul), ca urmare a legăturii mai puternice create prin logodnă (și implicit a dorinței de a se căsători). Însă, doi concubini, nu sunt neaparat logodnici, chiar dacă pentru multe persoane, concubinajul a fost pasul premergător căsătoriei.

În cel de-al doilea rând, logodna reprezintă un legământ, în timp ce concubinajul reprezintă doar o conviețuire. Prin urmare, logodna ar avea o însemnătate mai mare, inclusiv în societate. Însă, până la urmă ambele reprezintă practic același lucru: împărtășirea oricărui moment din viața celor ce formează un cuplu.

Noul Cod civil prevede această diferență în articolul 266 și anume că logodna reprezintă practic o promisiune reciprocă, în sensul în care el promite să se căsătorească cu ea, iar ea promite să se căsătorească cu el (sau viceversa).

Prin urmare, diferența dintre cele două (diferența percepută în același sens demult în societate), ar reprezenta practic obligarea parților la a se căsători. Pe de cealaltă parte, concubinii nu-și promit nimic, sau chiar daca își promit, nu sunt sancționați legal dacă nu-și duc la îndeplinire promisiunea de a se căsători.

Ca atare, dacă două persoane se logodesc, iar una dintre ele nu mai dorește în mod abuziv să se căsătorească ulterior, această ultimă persoana poate fi obligată la plata unor despăgubiri. În schimb, daca concubinul(a) parasește abuziv locuința comună, nu poate fi tras(ă) la raspundere întrucat Noul Cod Civil nu a reglementat concubinajul.

Din punct de vedere legal, concubinajul nu există ca instituție de drept, ea bazandu-se pe reguli neprevazute de lege (obiceiuri de cele multe ori). Însă, nu același lucru se poate susține despre logodnă, unde începând cu 1 octombrie 2011, putem discuta de o instituție de drept, cu reglemetări speciale care nasc anumite drepturi și obligații.

CONCLUZII

Noul Cod Civil reprezintă o operă legislativă de o anvergură fără precedent în dreptul privat român. Această codificare fundamentală este salutară nu doar din perspectiva dimensiunilor remarcabile ale ariilor acoperite, ci și datorită efectului unificator și plusului de coerență normativă conferit reglementării.

Meritul fundamental al Noului Cod Civil este dat de armonizarea legislației de drept privat român (dominată, actualmente, de un cod remarcabil prin arhitectura și rigoarea lui, dar vetust) cu normele europene și cu exigentele epocii moderne. Cu toate acestea, această codificare nu este la adăpost de critici.

În cuprinsul prezentei analize, vom încerca să inventariem și minusurile și incoerențele reglementării, în speranța unor viitoare intervenții reparatorii.

Modificările legislative necesare integrării armonioase a Noului Cod Civil în sistemul normativ actual constituie un prim element de impact pe care l-am semnalat în acest articol.

Un al doilea este reprezentat de nevoia unei laborioase instruiri și perfecționări profesionale a tuturor participanților la actul de justiție, în vederea înțelegerii spiritului noilor reglementări, a principiilor și regulilor codificate, precum și a regimurilor juridice ale noilor instituții de drept privat.

Aceste prime două consecințe inevitabile ale implementării Noul Cod Civil ar putea fi interpretate și ca recomandări în vederea pregătirii, imediate și eficiente, a premiselor potrivite pentru asimilarea cât mai naturală a Noul Cod Civil în sistemul legislativ autohton. Chiar presupunând că modificările legislative (asumate ca obiective prin însuși Noul Cod Civil și programele de pregătire profesională vor fi realizate imediat și eficient, implementarea Noul Cod Civil.

O altă noutate normativă cu potențial impact în plan instituțional, financiar-bugetar și de resurse umane este reprezentată de reglementarea instanței de tutelă, instanță judecătorească nou-creată, specială, cu atribuții în materii contencioase și necontencioase din domeniul dreptului familiei.

De asemenea, normele Noul Cod Civil sunt susceptibile să aibă impact în planul resurselor umane și, posibil, în cel financiar-bugetar și ca efect al modificărilor care vizează, direct sau indirect, activitatea birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.

În fine, reglementările Noul Cod Civil au un potențial impact și asupra atribuțiilor și competențelor unor organe administrative și activității notarilor publici.

În concluzie, în Noul Cod Civil a fost introdusă o nouă instituție, respectiv logodna, definită ca o promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.

Încheierea logodnei

Condițiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt, de principiu, aceleași ca pentru încheierea căsătoriei, respectiv:

consimțământul liber și personal al logodnicilor;

vârsta minima 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviințarea părinților sau tutorelui;

persoana să nu fie logodită;

persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie);

este oprită logodna intre tutore și persoana minoră care se afla sub tutela sa;

este interzisă logodna alienatului mintal și a debilului mintal;

este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinți și copii sau între bunici și nepoți), precum și între cele în linie colaterala până la al patrulea grad inclusiv (între frați și surori, intre unchi/mătuși și nepoți de frate/sora, între verii primari, cu excepția existenței unor motive temeinice când instanta se va pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens);

încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori etc.);

încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea în prealabil a logodnei.

Ruperea logodnei

Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.

Ca și o garanție a libertății matrimoniale, clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă (adică nu se va lua în seamă o obligație asumată la plata unei sume de bani determinată).

În cazul ruperii logodnei, se restituie darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite.

Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii.

Darurile nu se restituie dacă logodnă a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.

Partea care rupe logodna în mod abuziv sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodnă, poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate.

Termenul în care poate fi exercitat dreptul la acțiune pentru restituirea darurilor făcute în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, precum și pentru sancționarea ruperii abuzive a acesteia este de un an de la ruperea logodnei.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE