CAPITOLUL I. NOȚIUNEA ȘI REGLEMENTAREA DIVORȚULUI . . . . . . . . . . . . 1
CUPRINS
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA ȘI REGLEMENTAREA DIVORȚULUI . . . . . . . . . . . . 1
Secțiunea I. Noțiunea de divorț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-1
Secțiunea a II-a. Reglementarea legală a divorțului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Secțiunea a III-a. Concepții privind divorțul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2
3.1. În raport cu modul în care legislația specifică a îmbrățișat anumite categorii ale motivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2
3.1.1. Concepția divorțului-sancțiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2
3.1.2. Concepția divorțului remediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -3
3.1.3. Concepția mixtă a divorțului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-3
3.2. Concepții care au la bază temeiul juridic al divorțului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
3.2.1. Concepția divorțului prin efectul voinței soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ,-3
3.2.2. Concepția divorțului prin efectul hotărârii judecătorești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
3.2.3. Concepția mixtă prin efectul voinței soților sau prin efectul hotărârii . . . . . . . . . . .4
Secțiunea a IV-a. Divorțul prin acordul soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4
4.1. Până la data cererii de divorț să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei ..4
4.1.1.Până la data cererii de divorț să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.4
4.1.2. Să nu existe copii minori rezultați din căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
4.2. Să nu existe copii minori rezultați din căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6
4.2.1. Fiica minoră a soților, căsătorită înaintea împlinirii majoratului . . . . . . . . . . . . . .-6
4.2.2. Sancțiunea decăderii din drepturile părintești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -.-7
4.2.3. Copilul conceput dar nenăscut . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7
4.3 Consimțământul liber al soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -8
Secțiunea a V-a. Concepția dreptului nostru privind divorțul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -8
Secțiunea a VI-a. Rolul culpei în procesul de divorț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-9
6.1. Pensia de întreținere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *9
6.2. Culpa exclusivă a soțului reclamant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -9
6.2.1. Jurisprudența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .10
6.3. Încredințarea copiilor minori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -10
6.3.1.Jurisprudența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-11
6.4. Revocarea liberalităților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .11
6.5. Beneficiul contractului de închiriere privitor la locuința comună . . . . . . . . . . . . . . -11
6.5.1. Jurisprudența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -11
6.6. Efectele moral-educative. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . .. . . . .. . . . .. . . . 12
CAPITOLUL II. MOTIVELE DE DIVORȚ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .. . . .13
Secțiunea I. Considerații generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
Jurisprudența. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
Secțiunea a II-a.. Reglementarea motivelor de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15
2.1.Considerații generale. . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . .15
Secțiunea a III-a Comparație între reglementarea anterioară și cea actuală…………17
3.1. Caracterul excepțional al motivelor de divorț în legislația anterioară………………17
3.2. Comparație între reglementări. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .18
Secțiunea a IV-a . Rolul reglementării legale privind motivele de divorț in stabilitatea familiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . . . .. . . . . .. .. .. . . . . . . ..20
4.1. Considerații generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
4.2. Jurisprudența. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .. . . .. . . . . .. . . . . . . . . 22
Secțiunea a V-a Motivele de divorț prin prisma viitoarei reglementări. . . . . . . . . . . . .23
5.1. Necesitatea și avantajele elaborării unui nou Cod al Familiei. . . . . . . . . . . . . . .. . . 23
5.2. Divorțul prin acordul soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . .. . . . . 24
5.3. Divorțul din culpa soților…………………………………………………………….25
5.4. Divorțul la cererea unilaterală a unui dintre soți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
5.5. Divorțul va putea fi cerut de oricare dintre soți dacă starea sănătății unuia dintre ei
face imposibilă continuarea căsătoriei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
CAPITOLUL III. PROCEDURA DIVORȚULUI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Secțiunea I. Considerații generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Secțiunea a II-a. Acțiunea de divorț și cererea de chemare în judecată. . . . . . . . . . . . 26
2.1. Acțiunea de divorț aparține numai soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .. . . . . . . 26
2.2. Instanța competentă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .29
2.3. Cererea reconvențională.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
2.4. Întâmpinarea în procesul de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
2.5. Cererea de divorț .Cuprinsul cererii de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Secțiunea a III-a. Desfășurarea procesului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .37
3.1.Cererile accesorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .37
3.2. Prezența personală a părților…………………………………………………………37
3.3.Prezența obligatorie a reclamantului. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
3.4. Alți participanți la procesul de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41
3.5. Ședința de judecată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . .. . . . . . . . . . . .. 41
3.6. Împăcarea soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
3.7. Mijloacele de probă în materia divorțului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .44
3.8. Măsuri provizorii în timpul procesului de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
3.9. Hotărârea de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .48
3.10. Căile de atac. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
Secțiunea a IV-a. Executarea hotărârii de divorț……………………..………………..49
4.1.Comunicarea hotărârii de divorț…………………………………………………… 49
4.2. Data desfacerii căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .=49
4.3. Decesul unuia dintre soți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-50
4.4. Mențiuni despre hotărârea de divorț pe actul de căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-50
4.4.1. Natura și efectele mențiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
4.4.2. Serviciul de stare civilă competent pentru facerea mențiunii . . . . . . . . . . . . . . . .*51
CAPITOLUL IV. EFECTELE DESFACERII CĂSĂTORIEI . . . . . . . . . . . . . . . .-52
Secțiunea I. Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre foștii soți . . . . . . . . .*52
1.1.Efectele privind relațiile personale dintre foștii soți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-52
1.1.1.Calitatea de soț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -.52
1.1.2.Obligația de sprijin moral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .52
1.1.3. Numele soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
1.2.Efectele privind raporturile patrimoniale dintre foști soți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .54
1.2.1.Împărțirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -54
1.2.1.1. Când se poate cere această împărțire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . =54
1.2.1.2.Stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soți privind bunurile comune………………………………………………………………………………….-54
1.2.1.3.Proba contribuției părților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-54
1.2.1.4.Imprescriptibilitatea acțiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-54
1.2.1.5.Măsuri de conservare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
1.2.1.6.Constatarea bunurilor comune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
1.2.1.7.Efectele împarțirii bunurilor comune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-55
Secțiunea a II-a.Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copii . . 55
2.1. Efectele privind relațiile personale dintre părinți și copiii lor minori . . . . . . . . . . . .55
2.1.1. Încredințarea copiilor minori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *55
2.1.2. Exercitarea drepturilor părintești cu privire la persoana copilului . . . . . . . . . . . .*56
2. 2. Efectele privind relațiile patrimoniale dintre părinți și copiii lor minori . . . . . . . .*56
2.2.1.Contribuția părinților la cheltuielile de creștere,educație ,învățământ și pregătire profesională………………………………………………………………………………56
2.2.2.Exercitarea drepturilor si îndatoririlor părintești cu privire la bunurile copilului………………………………………………………………………………….56
2.2.3.Beneficiul contractului cu privire la locuință. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .57
2.2.4.Primirea alocației de stat pentru copii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .57
CAPITOLUL V. DIVORȚUL IN DREPTUL COMPARAT . . . . . . . . . . . . . . . . . .-58
Secțiunea I. Franța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -58
1.1.Noțiuni introductive. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-58
1.2.Divorțul tradițional. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
1.3.Divorțul pentru încetarea vieții comune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-58
1.4.Divorțul prin consimțământ mutual. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
1.4.1.Divorțul obținut la cererea ambilor soți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
1.4.2. Divorțul cerut de unul dintre soți și acceptat de celălalt soț . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Secțiunea a II-a. Belgia…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
2.1. Astfel divorțul sancțiune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -60
2.2.Divorțul remediu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
Secțiunea a III-a. Spania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
3.1. Separarea soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
3.2. Motivele de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
Secțiunea a IV-a.Olanda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *61
Secțiunea a V-a. S.U.A . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .62
5.1. Divorțul in dreptul american . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .62
5.2.Motivele de divorț in Statele Americii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..62
Secțiunea a VI-a. Israel…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-62
Secțiunea a VII-a. Italia …. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .63
7.1. Divorțul amânat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
7.1.1.Separarea consensuală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64
7.1.2.Separarea judiciară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-64
7.2. Divorțul amânat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
7.3. Cererea de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-65
7.3.1. Competența. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -65
Concluzii…………………………………………………………………………………66
Bibliografie……………………………………………………………………..……….68
Anexe…………………………………………………………………………………..=70
=== DIVORTUL ===
CUPRINS
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA ȘI REGLEMENTAREA DIVORȚULUI . . . . . . . . . . . . 1
Secțiunea I. Noțiunea de divorț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-1
Secțiunea a II-a. Reglementarea legală a divorțului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Secțiunea a III-a. Concepții privind divorțul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2
3.1. În raport cu modul în care legislația specifică a îmbrățișat anumite categorii ale motivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2
3.1.1. Concepția divorțului-sancțiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2
3.1.2. Concepția divorțului remediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -3
3.1.3. Concepția mixtă a divorțului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-3
3.2. Concepții care au la bază temeiul juridic al divorțului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
3.2.1. Concepția divorțului prin efectul voinței soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ,-3
3.2.2. Concepția divorțului prin efectul hotărârii judecătorești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
3.2.3. Concepția mixtă prin efectul voinței soților sau prin efectul hotărârii . . . . . . . . . . .4
Secțiunea a IV-a. Divorțul prin acordul soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4
4.1. Până la data cererii de divorț să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei ..4
4.1.1.Până la data cererii de divorț să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.4
4.1.2. Să nu existe copii minori rezultați din căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
4.2. Să nu existe copii minori rezultați din căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6
4.2.1. Fiica minoră a soților, căsătorită înaintea împlinirii majoratului . . . . . . . . . . . . . .-6
4.2.2. Sancțiunea decăderii din drepturile părintești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -.-7
4.2.3. Copilul conceput dar nenăscut . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7
4.3 Consimțământul liber al soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -8
Secțiunea a V-a. Concepția dreptului nostru privind divorțul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -8
Secțiunea a VI-a. Rolul culpei în procesul de divorț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-9
6.1. Pensia de întreținere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *9
6.2. Culpa exclusivă a soțului reclamant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -9
6.2.1. Jurisprudența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .10
6.3. Încredințarea copiilor minori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -10
6.3.1.Jurisprudența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-11
6.4. Revocarea liberalităților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .11
6.5. Beneficiul contractului de închiriere privitor la locuința comună . . . . . . . . . . . . . . -11
6.5.1. Jurisprudența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -11
6.6. Efectele moral-educative. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . .. . . . .. . . . .. . . . 12
CAPITOLUL II. MOTIVELE DE DIVORȚ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .. . . .13
Secțiunea I. Considerații generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
Jurisprudența. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
Secțiunea a II-a.. Reglementarea motivelor de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15
2.1.Considerații generale. . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . .15
Secțiunea a III-a Comparație între reglementarea anterioară și cea actuală…………17
3.1. Caracterul excepțional al motivelor de divorț în legislația anterioară………………17
3.2. Comparație între reglementări. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .18
Secțiunea a IV-a . Rolul reglementării legale privind motivele de divorț in stabilitatea familiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . . . .. . . . . .. .. .. . . . . . . ..20
4.1. Considerații generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
4.2. Jurisprudența. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .. . . .. . . . . .. . . . . . . . . 22
Secțiunea a V-a Motivele de divorț prin prisma viitoarei reglementări. . . . . . . . . . . . .23
5.1. Necesitatea și avantajele elaborării unui nou Cod al Familiei. . . . . . . . . . . . . . .. . . 23
5.2. Divorțul prin acordul soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . .. . . . . 24
5.3. Divorțul din culpa soților…………………………………………………………….25
5.4. Divorțul la cererea unilaterală a unui dintre soți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
5.5. Divorțul va putea fi cerut de oricare dintre soți dacă starea sănătății unuia dintre ei
face imposibilă continuarea căsătoriei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
CAPITOLUL III. PROCEDURA DIVORȚULUI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Secțiunea I. Considerații generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Secțiunea a II-a. Acțiunea de divorț și cererea de chemare în judecată. . . . . . . . . . . . 26
2.1. Acțiunea de divorț aparține numai soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .. . . . . . . 26
2.2. Instanța competentă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .29
2.3. Cererea reconvențională.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
2.4. Întâmpinarea în procesul de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
2.5. Cererea de divorț .Cuprinsul cererii de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Secțiunea a III-a. Desfășurarea procesului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .37
3.1.Cererile accesorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .37
3.2. Prezența personală a părților…………………………………………………………37
3.3.Prezența obligatorie a reclamantului. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
3.4. Alți participanți la procesul de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41
3.5. Ședința de judecată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . .. . . . . . . . . . . .. 41
3.6. Împăcarea soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
3.7. Mijloacele de probă în materia divorțului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .44
3.8. Măsuri provizorii în timpul procesului de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
3.9. Hotărârea de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .48
3.10. Căile de atac. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
Secțiunea a IV-a. Executarea hotărârii de divorț……………………..………………..49
4.1.Comunicarea hotărârii de divorț…………………………………………………… 49
4.2. Data desfacerii căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .=49
4.3. Decesul unuia dintre soți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-50
4.4. Mențiuni despre hotărârea de divorț pe actul de căsătorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-50
4.4.1. Natura și efectele mențiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
4.4.2. Serviciul de stare civilă competent pentru facerea mențiunii . . . . . . . . . . . . . . . .*51
CAPITOLUL IV. EFECTELE DESFACERII CĂSĂTORIEI . . . . . . . . . . . . . . . .-52
Secțiunea I. Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre foștii soți . . . . . . . . .*52
1.1.Efectele privind relațiile personale dintre foștii soți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-52
1.1.1.Calitatea de soț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -.52
1.1.2.Obligația de sprijin moral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .52
1.1.3. Numele soților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
1.2.Efectele privind raporturile patrimoniale dintre foști soți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .54
1.2.1.Împărțirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -54
1.2.1.1. Când se poate cere această împărțire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . =54
1.2.1.2.Stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soți privind bunurile comune………………………………………………………………………………….-54
1.2.1.3.Proba contribuției părților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-54
1.2.1.4.Imprescriptibilitatea acțiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-54
1.2.1.5.Măsuri de conservare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
1.2.1.6.Constatarea bunurilor comune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
1.2.1.7.Efectele împarțirii bunurilor comune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-55
Secțiunea a II-a.Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copii . . 55
2.1. Efectele privind relațiile personale dintre părinți și copiii lor minori . . . . . . . . . . . .55
2.1.1. Încredințarea copiilor minori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *55
2.1.2. Exercitarea drepturilor părintești cu privire la persoana copilului . . . . . . . . . . . .*56
2. 2. Efectele privind relațiile patrimoniale dintre părinți și copiii lor minori . . . . . . . .*56
2.2.1.Contribuția părinților la cheltuielile de creștere,educație ,învățământ și pregătire profesională………………………………………………………………………………56
2.2.2.Exercitarea drepturilor si îndatoririlor părintești cu privire la bunurile copilului………………………………………………………………………………….56
2.2.3.Beneficiul contractului cu privire la locuință. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .57
2.2.4.Primirea alocației de stat pentru copii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .57
CAPITOLUL V. DIVORȚUL IN DREPTUL COMPARAT . . . . . . . . . . . . . . . . . .-58
Secțiunea I. Franța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -58
1.1.Noțiuni introductive. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-58
1.2.Divorțul tradițional. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
1.3.Divorțul pentru încetarea vieții comune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-58
1.4.Divorțul prin consimțământ mutual. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
1.4.1.Divorțul obținut la cererea ambilor soți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
1.4.2. Divorțul cerut de unul dintre soți și acceptat de celălalt soț . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Secțiunea a II-a. Belgia…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
2.1. Astfel divorțul sancțiune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -60
2.2.Divorțul remediu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
Secțiunea a III-a. Spania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
3.1. Separarea soților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-60
3.2. Motivele de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
Secțiunea a IV-a.Olanda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *61
Secțiunea a V-a. S.U.A . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .62
5.1. Divorțul in dreptul american . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .62
5.2.Motivele de divorț in Statele Americii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..62
Secțiunea a VI-a. Israel…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-62
Secțiunea a VII-a. Italia …. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .63
7.1. Divorțul amânat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
7.1.1.Separarea consensuală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64
7.1.2.Separarea judiciară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-64
7.2. Divorțul amânat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
7.3. Cererea de divorț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .-65
7.3.1. Competența. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . -65
Concluzii…………………………………………………………………………………66
Bibliografie……………………………………………………………………..……….68
Anexe…………………………………………………………………………………..=70
CAPITOLUL I
NOȚIUNEA ȘI REGLEMENTAREA DIVORȚULUI
Secțiunea I.
Noțiunea de divorț.
Căsătoria se încheie în principiu pe viață. Legătura căsătoriei este menită să dureze între soți pe tot timpul vieții lor. De aceea căsătoria nu se poate desface decât pentru motive temeinice, și numai în fața instanței de judecător .Există și divorțul pe baza acordului soților, dar pentru această formă de divorț trebuie să fie îndeplinite anumite condiții anume prevăzute de lege.Atenția deosebită pe care legiuitorul a acordat-o acestei instituții se explică prin efectele sociale serioase pe care le produce.De aceea ,divorțul este reglementat de norme imperative,desfacerea căsătoriei putându-se realiza numai cu respectarea condițiilor imperative ale legii.
Desfacerea căsătoriei este un mijloc juridic, prin care la cererea unuia dintre soți, instanța pune capăt existenței căsătoriei.
Divorțul este un mod de înfăptuire a desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În literatura de specialitate întâlnim numeroase moduri de a definii divorțul; într-o altă opinie divorțul este: disoluția sau ineficacitatea căsătoriei survenită în timpul vieții soților, fie, datorită unor motive temeinice, imputabile soțului pârât sau ambilor soți, fie, datorită dorinței exprimate a ambilor soți.
Secțiunea a II-a.
Reglementarea legală a divorțului.
În țara noastră, la început, divorțul a fost reglementat în Codul Civil, iar ulterior dispozițiile de drept material erau stipulate în Codul Familiei (art.37-44) iar cele de procedură, in Cod.Proc.Civ. (art.607-619).
Definirea noțiunii și dispoziții privitoare la divorț întâlnim în legislația română, atat în
Codul Familiei (art.37-44) cât și în Cod.Proc.Civ., în cap. VI din Cartea VI (art.607-619) având titlul "Divorțul".
Anterior anului 1989, reglementarea divorțului a cunoscut numeroase modificări prin Decretele 779/1966, 174/1974, 321/1977, 475/1977.
După anul 1989, modificările aduse atât codului familiei cât și codului de procedură civilă au avut menirea să simplifice procedura divorțului prin introducerea divorțului prin consimțământul ambilor soți.
Secțiunea a III-a.
Concepții privind divorțul.
Pe parcursul anilor, concepțiile privind divorțul au îmbrăcat diverse forme dictate de contextul legislativ din acea perioadă. S-a ajuns la concluzia că acestea se pot împărții în două grupe.
3.1. În raport cu modul în care legislația specifică a îmbrățișat anumite categorii ale motivelor de divorț, distingem:
3.1.1. Concepția divorțului-sancțiune
3.1.2. Concepția divorțului remediu
3.1.3. Concepția mixtă a divorțului
3.1.1. Concepția divorțului-sancțiune
În concepția divorțului-sancțiune, desfacerea căsătoriei apare ca o sancțiune aplicată soțului aflat în culpă, împotriva acestuia, la cererea celuilalt soț apreciat că este nevinovat (inocent).De foarte multe ori divorțul se pronunță din culpa ambilor soți, atunci când, din probele administrate în cauză, rezultă că respectiva căsătorie se destramă datorită motivelor provocate de ambii soți.
Nu se poate însă solicita de către soțul reclamant, pronunțarea unui divorț din culpa sa, conform adagiului "nemo censetur propriam turpitudinem alegans" (nimeni nu se poate prevala de propria atitudine culpabilă).În această situatie, acțiunea de divorț urmează a fi respinsă.
3.1.2. Concepția divorțului remediu
În concepția divorțului remediu, desfacerea unei căsătorii este o solutie menită să pună capăt unui mariaj devenit absolut imposibil de a exista în continuare, din motive care pot sau nu pot fi imputabile unuia sau chiar ambilor soți.
3.1.3. Concepția mixtă a divorțului
Această concepție este o încercare de armonizare a primelor două concepții și în funcție de elementul ce are ponderea cea mai mare, fie se consideră divorțul ca fiind întotdeauna un remediu, și în anumite cazuri fiind avută în vedere culpa unuia sau a ambilor soți, fie întreaga instituție a divorțului este privită ca o sancțiune, dar poate fi în condiții de excepție limitativ prevăzute de lege , un remediu.
3.2. Concepții care au la bază temeiul juridic al divorțului
3.2.1. Concepția divorțului prin efectul voinței soților
3.2.2. Concepția divorțului prin efectul hotărârii judecătorești
3.2.3. Concepția mixtă prin efectul voinței soților sau prin efectul hotărârii judecătorești
3.2.1. Concepția divorțului prin efectul voinței soților
Această concepție își găsește originea în repudium (alungarea soției de către soț) expresie elocventă a puterii maritale nelimitate a bărbatului.Cu timpul, aceeași putere a dobândit-o și soția, astfel că se putea desface căsătoria prin voința unilaterală a oricăruia dintre soți, precum și prin consimțământul mutual al soților.
Această concepție se regăsește în teoria contractuală asupra căsătoriei.
Codul civil român din 1865 a reglementat și el divorțul prin consimțământ mutual dar în anumite condiții restrictive:
se impunea o vârstă minimă, acesta fiind de 25 de ani pentru bărbat și 21 de ani pentru femeie ;
pentru a se putea cere divorțul trebuia să treacă cel puțin doi ani de la căsătorie dar nu mai mult de 20 de ani;
dacă femeia împlinea vârsta de 45 de ani divorțul prin consimțământ nu mai era posibil;
3.2.2. Concepția divorțului prin efectul hotărârii judecătorești.Potrivit acestei concepții, divorțul se pronunță prin hotărâre judecătorească și numai dacă sunt motive temeinice.
3.2.3. Concepția mixtă prin efectul voinței soților sau prin efectul hotărârii judecătorești.În această concepție se îmbrățișează ideea că, alternativ, o teorie de mai sus constituie regula și cealalta excepția.
Secțiunea a IV-a.
Divorțul prin acordul soților.
După cum am arătat acordul soților pentru desfacerea căsătoriei este apreciat de lege ca motiv temeinic de divorț.Conform art.38,alin.2 Cod. Fam. divorțul poate fi pronunțat pe baza acordului soților dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
4.1. Până la data cererii de divorț să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.
4.2. Să nu existe copii minori rezultați din căsătorie.
4.3. La aceste cerințe exprese se adaugă una subînțeleasă, cea a consimțământului valabil
exprimat al soților.
4.1.1. Până la data cererii de divorț să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.(art.38,alin.2,lit.a Cod. Fam.)
Chiar dacă divorțul este pronunțat pe baza acordului soților, legiuitorul în încercarea de a proteja familia și de a evita divorțuri ce ar putea fi regretate ulterior a considerat, după cum am arătat, că pentru divorțul prin acordul soților sunt necesare îndeplinirea anumitor condiții, una dintre ele fiind trecerea unui termen de cel puțin un an de la data încheierii căsătoriei.
Considerentele ce stau la baza acestui termen sunt lesne de înteles, respectiv posibilitatea soților, recent căsătoriți de a încerca să depășească problemele ivite în viața de cuplu, de a se cunoaște pe ei, nu priviți individual, ci ca pe o familie, iar cum toate acestea necesită un anumit timp, se consideră că termenul este satisfăcător în această privință.
Desigur că atunci când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, chiar dacă soții nu sunt căsătoriți de cel puțin un an, se poate opta pentru divorțul la cererea unuia dintre soți, acesta trebuind să demonstreze temeinicia motivelor ce au vătămat grav relațiile dintre ei.
Revenind la termenul de cel puțin un an de la data încheierii căsătoriei, este de observat că de vreme ce acesta se verifică în raport de data cererii de divorț, acordul soților poate fi anterior împlinirii lui, dar este inapt de a produce efecte juridice mai înainte de expirarea termenului de reflecție; cererea prematură formulată urmează a fi respinsă de instanță.
Termenul de un an nu este considerat nici de prescripție, nici de decădere, el se va calcula pe zile întregi. Ziua de încheiere a căsătoriei nu intră în calcul, dar ziua de împlinire intră în calcul, însa termenul se socotește împlinit după trecerea acelei zile. La calculul termenului nu se ține seama de ziua complimentată a anilor bisecți. Zilele de sărbători legale intră în calcul.
4.1.2. Să nu existe copii minori rezultați din căsătorie. (art.38,alin.2,lit.b Cod. Fam.)
Această cerință trebuie înțeleasă în sensul că nu trebuie să existe copii minori rezultați din căsătoria soților care cer divorțul, nu contează dacă unul dintre soți sau amândoi au copii minori rezultați dintr-o altă căsătorie anterioară, sau dacă unul dintre soți a adoptat un copil minor. În schimb dacă ambii soți au adoptat un copil minor sau dacă unul dintre ei a adoptat copilul minor al celuilalt soț, aceștia nu vor putea cere divorțul prin consimțământ, cât timp respectivul copil este minor.
În ceea ce privește cerința inexistenței copiilor minori rezultați din căsătorie, se impun următoarele precizări:
4.2.1. Fiica minoră a soților, căsătorită înaintea împlinirii majoratului
În această situație, cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea părinților, de a cere divorțul prin consimțământ mutual, în literatura de specialitate întalnim două opinii:
Într-o primă opinie, cea a domnului Filipescu, se susține că, deplina capacitate de exercițiu (dobândită de fiica minoră prin căsătorie) nu este același lucru cu majoratul, deși în majoritatea cazurilor se suprapun.
În sens contrar întâlnim opinia domnei Emese Florian care sustine ca fiica minoră a soților, căsătorită înainte de împlinirea vârstei majoratului (art.4 alin.2 Cod. Fam.), ea dobândește capacitate deplină de exercițiu prin efectul încheierii căsătoriei (art.8 alin.3 din Decretul nr.31-1954), astfel că drepturile și îndatoririle părintești, privitoare la persoana sa și la bunurile sale se sting.
În consecință divorțul prin consimțământul părinților minorei căsătorite este admisibil. În deslușirea înțelesului dispoziției amintite (art.38 Cod.Fam.) trebuie să pornim de la scopul urmărit de legiuitor, anume ocrotirea intereselor acelor copii față de care părinții, ca titulari ai ocrotirii părintești au o seamă de îndatoriri. Ocrotirea părintească se stinge însă prin căsătoria fiicei minore care dobândește astfel capacitate deplină de exercițiu, deși starea sa de minoritate va lua sfârșit abia la împlinirea vârstei de 18 ani; prin urmare, rațiunile care opresc divorțul consensual al părinților nu mai subzistă.
Împrumutând un procedeu matematic, demonstrația va fi mai convingătoare:
Să presupunem că nu concluzia noastră este adevărată, deci părinții minorei căsătorite nu au acces la divorțul prin consimțământ mutual; însă ei pot solicita și obține divorțul în maniera "clasică", la cererea unuia dintre ei. Unele din consecințele desfacerii căsătoriei ar fi însă inacceptabile respectiv ori de câte ori din căsătoria soților aflati în divorț au rezultat copii minori, la data desfacerii căsătoriei instanța este obligată, chiar în lipsa cererii exprese a părinților, să dispună cu privire la încredințarea minorilor unuia dintre părinți sau unei terțe persoane. Fiica minoră căsătorită ar urma să fie încredințată unuia dintre părinți, ceea ce este inadmisibil, fiindcă dobândind capacitate deplină de exercițiu, ocrotirea părintească a minorei și-a pierdut rațiunea de a mai fi, cu atât mai mult cu cât ea beneficiază de asistența morală și materială a soțului său. Rezultatul este fals pentru că premisa a fost greșită.
4.2.2. Sancțiunea decăderii din drepturile părintești
Această sancțiune a unuia sau ambilor părinți, pronunțată în condițiile art.109 Cod. Fam. pentru punerea în primejdie a sănătății sau dezvoltării fizice a copilului prin felul în care sunt exercitate drepturile părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori printr-o educație străină de valorile ordinii de drept și ale moralei, nu permite analogia cu situația soților fără copii minori.
Prin efectul acestei măsuri punitive drepturile și îndatoririle părintești sunt suspendate, așadar :
ele nu sunt irevocabil retrase, instanța fiind îndreptățită să decidă redarea drepturilor părintești dacă împrejurările care au justificat decăderea au încetat (art.112 Cod.Fam.)
nu însă și drepturile copilului față de părinte sau fiindcă sancțiunea nu se poate întoarce împotriva sa, ceea ce înseamnă că obligațiile părintești corelative drepturilor copilului rămân în ființă (art.110 Cod. Fam.).
4.2.3. Copilul conceput dar nenăscut
În acest caz redăm o opinie extrem de interesantă a doamnei Emese Florian:
Se pune problema dacă legiuitorul, stabilind cerința ca soții să nu aibă copii minori, a avut în vedere și copilul conceput dar nenăscut.
Dacă ținem seama de rațiunile cerinței, precum și de cele stipulate prin art. 7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 (anume că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă se naște viu), am fi înclinați să răspundem afirmativ. Să observăm totuși că dobândirea anticipată a capacității de folosință este condiționată, ea este recunoscută numai copilului care se va naște viu (viabil sau nu) deci soluția de respingere a cererii de divorț, motivată prin evenimentul viitor si incert ar fi amendabilă.
Pe de altă parte promovarea practică a ideii, privind inadmisibilitatea cererii de divorț consensual ar întâmpina serioase dificultăți. Ar fi nerealist să ne așteptăm ca soții care au convenit asupra desfacerii căsătoriei să facă mărturisirea "impedimentului" la divorț, iar dacă instanța ar da curs cererii lor, hotărârea de divorț pronunțată în condițiile art. 38 alin.2 Cod. Fam. este, în ceea ce privește desfacerea căsătoriei, definitivă și irevocabilă, și de asemenea sustrasă căii extraordinare de atac (art.619,alin.4 si 5 Cod. Proc. Civ.) așa încât nașterea copilului survenită oricât de curând după pronunțarea divorțului, în lipsa mijloacelor procesuale, nu poate atrage reformarea sau retractarea hotărârii instanței.
4.3. Consimțământul liber al soților
Deși nu este prevăzută în mod explicit printre cerințele divorțului prin consimțământ mutual, existența și caracterul liber neviciat al consimțământului soților, în sensul desfacerii căsătoriei este subînțeleasă; de fapt, existența acordului acestora este premisa declanșării și condiția finalizării procedurii judiciare.
În cazul divorțului prin acord, președintele instanței după ce primește cererea de divorț ,verifică existența consimțământului liber al soților și fixează un termen de două luni în ședința publică. Dacă la împlinirea acestui termen soții stăruie cu privire la desfacerea căsătoriei, instanța va trece la judecarea cererii fără a administra probe privind motivele de divorț, și fără a pronunța divorțul din vina vreunuia dintre soți.
Împăcarea părților stinge acțiunea de divorț. Hotărârea cu privire la divorț este definitivă și irevocabilă, neputând fi atacată prin apel sau recurs.
Secțiunea a V-a.
Concepția dreptului nostru privind divorțul
Așa după cum pentru încheierea căsătoriei este necesar consimțământul liber al soților,tot astfel voința acestora trebuie să fie luată în considerare atunci când ea se manifestă în sensul desfacerii căsătoriei.Oricare dintre soți trebuie să aibă dreptul să ceară desfacerea căsătoriei a cărei continuare, datorită unor motive temeinice care au vătămat grav și iremediabil raporturile dintre soți,a devenit cu neputință pentru el. A nu admite acest drept soților înseamnă a reveni la sistemul indisolubilității căsătoriei.
Când se pune problema desfacerii căsătoriei trebuie însă să se aibă în vedere și caracterul social al căsătoriei. Căsătoria, bază a familiei, nu constituie numai o problemă de ordin personal, nu interesează numai pe cei doi soți, ci și societatea. În toate relațiile de familie traiește un interes social. În decizia de îndrumare a Tribunalului Suprem nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct. 6, se arată că procesele de divorț interesează îndeaproape întreaga societate, iar în pct. 8 se subliniază importanța acestora pentru educarea cetățenilor într-o morală sănătoasă și pentru creșterea viitoarelor generații. Caracterul social al căsătoriei face ca voința soților să nu poată constitui prin ea însăși un temei suficient pentru desfacerea ei.Prin urmare, soarta căsătoriei nu poate fi lăsată numai la aprecierea soților. De aceea, manifestarea de voință a soților sau numai a unuia dintre soți poate fi luată în considerare pentru pronunțarea divorțului numai atunci când se bazează pe faptul imposibilității continuării căsătoriei,datorită unor motive temeinice. Această imposibilitate se constată de autoritatea de stat competentă. Statul este direct interesat în apărarea căsătoriei și a familiei și de aceea a reglementat modul în care, cu totul excepțional, poate fi admis divorțul.Dar, apărarea căsătoriei nu înseamnă menținerea ei cu orice preț. Această idee se gasește și în cazul admiterii divorțului prin consimțământul soților, căci, dacă legea admite asemenea divorț, înseamnă că în realitate există temeiuri suficiente care au determinat pe soți să divorțeze,legea recunoscând această temeinicie. În consecință, divorțul prin consimțământul soților este tot un mijloc excepțional pentru desfacerea căsătoriei . Deci legea noastră cunoaște atât admisibilitatea, în cazuri excepționale , a divorțului, cât și principiul stabilității căsătoriei și a familiei.
Secțiunea a VI-a
Rolul culpei în procesul de divorț
6.1. Pensia de intretinere:
Art.41,alin.4 Cod. Fam. subliniaza ca sotul care este vinovat de desfacerea casatoriei poate primii pensia din partea celuilalt sot numai in decurs de un an de la data desfacerii casatoriei, in timp ce dreptul la intretinere al sotului nevinovat nu are nici o limitare in timp;
6.2. Culpa exclusiva a sotului reclamant:
Art.617,alin.1 Cod. Proc. Civ. se refera la culpa exclusiva a sotului reclamant. Sotul caruia ii sunt imputabile motivele de divort, poate cere divortul, dar cererea sa se va respinge si doar daca din probatorii ar rezulta culpa ambilor soti mai poate sa obtina desfacerea casatoriei;
6.2.1.Jurisprudenta :
Instanta nu poate dispune desfacerea casatoriei decat numai daca din probele administrate rezulta ca relatiile dintre soti sant atat de grav si iremediabil vatamate incat continuarea casatoriei este vadit imposibila pentru sotul care a cerut desfacerea ei (art.38 Cod.Fam.). Divortul nu se poate dispune insa atunci cand deteriorarea relatiilor dintre soti s-a produs din vina exclusiva a reclamantului, care deci nu poate sa invoce in sustinerea actiunii propria sa culpa. In speta, din materialul probator a rezultat ca in timpul casatoriei reclamantul obisnuia sa consume in mod exagerat bauturi alcoolice, avea o comportare violenta fata de sotia parata si intretinea legaturi extraconjugale cu o alta femeie, ceea ce a dus la despartirea in fapt (in anul 1985). Dupa aceea reclamantul a intrat in relatii de concubinaj cu alta femeie, situatie datorita careia incercarile paratei de a relua convietuirea cu reclamantul nu au reusit.
Toate aceste imprejurari fac dovada certa ca reclamantul are culpa exclusiva in destramarea relatiilor de familie, asa ca actiunea sa de divort a fost respinsa de prima instanta, iar recursul sau a fost respins ca nefondat. S-a considerat in acest sens ca motivele invocate de reclamant in recurs si anume parasirea nejustificata a domiciliului conjugal de catre parata si refuzul ei de a relua convietuirea, precum si existenta unor neantelegeri anterioare despartirii in fapt generate de incidente legate de educatia copiilor si de casatoria fiicei lor, nu-si gasesc suport convingator in probele administrate.
6.3. Incredintarea copiilor minori:
La incredintarea copiilor minori, instanta judecatoreasca va hotara caruia dintre parintii ii vor fi incredintati copiii minori, dupa ascultarea parintiilor, a Autoritatii Tutelare si tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de 10 ani (art. 42 Cod. Fam.).
Unul din factorii importanti in functie de care se va stabilii incredintarea copiilor minori, in functie de interesul acestora, este si culpa ce revine fiecaruia dintre soti, la desfacerea casatoriei. Se spune totusi ca "un sot rau impotriva caruia s-a pronunta divortul nu este neparat un parinte rau."
6.3.1.Jurisprudenta :
Odata cu pronuntarea divortului, instanta va hotari caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii, tinand seama de interesele acestora (art.42 ,alin.1 Cod. Fam.). Prin urmare, chiar daca divortul s-a pronuntat din vina exclusiva a sotiei parate, copiii ii vor putea fi incredintati spre crestere si educare in cazul in care instanta va aprecia, pe baza de probe, ca luarea acestei masuri este in interesul minorilor.
6.4 .Revocarea liberalitatilor
Donatiile facute intre soti in timpul casatoriei sunt revocabile, potrivit art.937 Cod. Civ. Donatiile pe care sotii si le-au facut inainte de incheierea casatoriei sunt revocabile in conditiile dreptului comun (art.829,831. Cod. Civ.)In aceasta situatie hotararea de divort care ar indica vina unuia dintre soti ar putea constitui un mijloc de proba pentru dovedirea ingratitudinii.
6.5. Beneficiul contractului de inchiriere privitor la locuinta comuna:
In situatia in care sotii nu au copii si nici nu au cazut de acord cu privire la beneficiul contractului de inchiriere privind locuinta comuna, acesta era acordat "sotului care a obtinut divortul." Legea nr.114/1996, ulterior modificata, a abrogat Legea nr. 5/1973, cu exceptia unor dispozitii privind stabilirea si plata chiriei, mentinute temporar, dar prevede, aceeasi solutie pentru acordarea locuintei.
6.5.1Jursprudenta:
In speta, privitor la rezolvarea problemei locative, solutia de atribuire a beneficiului contractului de inchiriere catre reclamanta este corecta, in favoarea acesteia pledand mai multe criterii de preferinte. Astfel, este de aratat ca paratul are asigurate conditii de locuit in familia parintilor sai, care detin in proprietate o locuinta compusa din 4 camere si dependinte, chiar daca asupra uneia dintre incaperi vanzatorul si-a rezervat un drept de uzufruct viager. In acelasi timp, insa, nu poate fi neglijat nici faptul ca sotul are o culpa mai grava in destramarea relatiilor de familie, constand in maltratarea sotiei si izgonirea acesteia din domiciliul conjugal, ceea ce face ca reclamanta, mai putin vinovata de pronuntarea divortului, sa apara ca mai indreptatita la atribuirea beneficiului contractului de inchiriere.
6.6. Efectele moral-educative
Si sub acest aspect, culpa unuia dintre soti intr-un proces de divort, are rolul ei.Atunci cand in cuprinsul unei hotarari de divort se retine in mod special, culpa unui sot, aceasta exprima, de fapt, si pozitia societatii, a celor ce-l inconjoara, fata de sotul respectiv, el fiind practic ceea ce se numeste un "exemplu negativ."Mai mult, cand exista copii, pentru pozitia acestora in viitor, fata de parinte si culpa in destramarea unui camin are un rol important si deseori de natura afectiva, copilul nu uita usor acest lucru, care nu se sterge niciodata.
CAPTOLUL II
MOTIVELE DE DIVORȚ
Secțiunea I.
Considerații generale.
Dupa cum am aratat din formularea art.38 Cod. Fam. alin.1 motivele temeinice de divort constituie una dintre conditiile ce se cer a fi indeplinite pentru desfacerea casatoriei.
Rezulta ca fara motive temeinice nu se poate discuta despre divort. In astfel de conditii aceste motive temeinice sunt tocmai elementele de fapt (imprejurarile din casatorie) pe care sotul reclamant le invoca prin actiunea ce o promoveaza, iar consecinta fireasca a existentei acestor motive temeinice este tocmai imposibilitatea continuarii casatoriei.
Fiind vorba de motive temeinice, inseamna ca divortul se va putea pronunta numai in cazuri justificate nu cand este vorba de o neintelegere trecatoare intre soti, ori cand traiul mai departe in comun al sotilor mai este posibil.
Cauzele concrete ale desfacerii casatoriei nu sunt individualizate in legislatia noastra; ele pot fi de natura subiectiva, fondata pe conduita culpabila a unuia sau a ambilor soti si care a condus la deteriorarea relatiilor de familie sau de natura obiectiva, neimputabile vreunuia dintre soti.
Acordul partilor pentru desfacerea casatoriei precum si cererea de divort a unui sot pe temeiuri de boala sunt apreciate de lege ca motive temeinice.
In acest sens redam un exemplu concludent:
1.1.Jurisprudenta:
Rezumatul spetei: Potrivit dispozitiilor art.38 alin.3 Cod. Fam., oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii unuia face imposibila continuarea casatoriei. In speta, s-a dovedit ca parata este bolnava psihic, situatie ce face ca relatiile de familie sa nu poata fi mentinute. In consecinta, casatoria s-a desfacut datorita bolii de care sufera parata, dar pentru care nu se poate retine culpa acesteia.
In literatura de specialitate sunt considerate ca motive temeinice de divort:
parasirea nejustificata a domiciliului conjugal, precum si refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt;
infidelitatea ;
neandeplinirea indatoririlor conjugale ca urmare a unor nepotriviri de ordin fiziologic;
neintelegeri grave intre soti, manifestate prin jigniri, insulte sau prin alte manifestari violente si care au condus la deteriorarea definitiva si iremediabila a relatiilor, facand imposibila continuarea casatoriei;
existenta unei boli grave, incurabile, de care sufera unul dintre soti si necunoscuta de celalalt sot decat dupa incheierea casatoriei, datorita acestui motiv o convietuire devenind imposibila;
rele purtari de ordin moral, concretizate in fapte evidente de destramare a vietii de familie;
In ceea ce priveste motivele de divort retinem urmatoarele aspecte:
motivele de divort, pot fi considerate incalcari directe ale unor indatoriri sau obligatii spre exemplu:
nerespectarea obligatiei de a hotara de comun acord in ceea ce priveste casatoria prevazuta de art. 26 Cod. Fam.
sau pot reprezenta atitudini care incalca intr-o maniera generala aceste obligatii (ingaduinta unuia dintre soti ca parintele sau sa se implice in viata lor de familie)
Referitor la nerespectarea obligatiei de fidelitate, doctrina actuala, in special cea straina retine ca nu numai adulterul constituie motiv de divort cat si:
relatiile echivoce cu un tert pot fi injurioase pentru soti.
precum si relatiile homosexuale.
Se considera uneori motiv de divort nerespectarea obligatiei de a contribuii la cheltuielile menajului comun sau la cresterea si intretinerea copiilor desi intr-o alta opinie se considera ca o asemenea atitudine nu constituie motiv de divort, deoarece exista alte sanctiuni pentru aceasta.Nerespectarea obligatiei de coabitare prin abandonul provizoriu sau definitiv al domiciliului conjugal precum si refuzul de a intretine relatii sexuale sau excesul cert celuilalt sot au fost apreciate ca motive temeinice pentru divort.
De asemenea mai pot fi considerate motive de divort o serie de atitudini nelegitime si de neagreat intre soti:
indiferenta fata de celalalt sot.
indiferenta fata de celalalt sot ce reprezinta o incalcare de obligatie de asistenta.
violentele psihice, injuriile, atitudinea ostila, prea exigenta sau dimpotriva, lipsa de comunicare, sunt considerate, pe buna drepte, incalcari ale indatoririi de respect al celuilalt sot.
Acuzatiile aduse fata de terti, dezvaluirea unor indiscretii, atitudinile defaimatoare la adresa celuilalt, aduc in mod clar atingere obligatiei de solidaritate in ceea ce priveste onoarea familiei.
Secțiunea a II-a.
Reglementarea motivelor de divorț.
2.1.Consideratii generale:
Redactarea noua mentine sistemul de a nu se enumera motivele de divort si a se putea desface casatoria atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti s-au vatamat grav si nu mai este posibila continuarea casatoriei.
Temeinicia motivelor de divort se apreciaza de la caz la caz, de catre instanta de judecata. Acordul partilor pentru desfacerea casatoriei si cererea de divort a unui sot pe temeiuri de sanatate sunt considerate de lege motive temeinice.
Din cele aratate rezulta ca, exceptand acordul sotilor pentru divort, pentru a se putea pronunta divort trebuie indeplinite urmatoarele conditii :
existenta unor motive temeinice;
acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti;
continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila.
Acordul sotilor pentru divort poate fi considerat tot un motiv temeinice.Fiind vorba de motive temeinice, inseamna ca divortul se va pronunta numai in cazuri justificate, nu cand este vorba de o neintelegere trecatoare dintre soti ori cand traiul mai departe in comun al sotilor mai este posibil. Prin urmare, temeinicia motivelor de divort implica o anumita gravitate si durata a neintelegerilor dintre soti. Motivele sunt temeinice daca au vatamat grav raporturile dintre soti. Consideram ca instanta este indreptatita si datoare sa depuna straduintele necesare pentru a cunoaste realitatea motivelor de divort, fara a se limita la ceea ce se invoca in actiune, care uneori sunt doar aparente si nereale. In acest scop, instanta poate sa dispuna efectuarea probelor pe care le-ar socoti necesare pentru lamurirea situatiei.
Desigur, in cazul acordului sotilor nu se vor mai administra probe cu temeinicia motivelor de divort.Aceata reglementare este de natura sa apere casatoria, dar in limite rezonabile, cu inlaturarea exagerarilor de orice fel deoarece stabilitatea casatoriei nu depinde numai de lege, ci si de alti factori extrajuridici.
In practica judiciara au fost considerate, de exemplu, motive temeinice de divort:
refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt sau parasirea nejustificata a domiciliului conjugal, ceea ce inseamna separatia in fapt imputabila sotului parat.;
infidelitatea unuia dintre soti sub forma adulterului;
atitudinea necorespunzatoare a unuia dintre soti, care se exprima in acte de violenta si de alte asemenea manifestari, ori care are drept consecinta neintelegeri grave intre soti, care fac imposibila continuarea casatoriei;
existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic, care afecteaza raporturile conjugale;
existenta unei boli grave incurabile de care sufera unul dintre soti si necunoscuta de celalalt sot decat ulterior incheierii casatoriei, daca se stabileste ca manifestarile ulterioare ale bolii sunt din ce in ce mai dese si de natura sa justifice refuzul sotului reclamant de a mai coabita cu sotul parat, continuarea casatoriei devenind imposibila. Dimpotriva, boala curabila si care nu a fost ascunsa celulilalt sot nu poate constitui un motiv de divort. De asemenea, faptul ca unul din soti sufera de o boala grava ( epilepsie ) nu este de natura sa conduca, prin el insusi, la desfacerea casatoriei daca nu se face dovada ca, din cauza manifestarilor determinate de boala, convietuirea este imposibila, deoarece imbolnavirea impune respectarea obligatiei de sprijin moral si reciproc;
rele purtari de ordin moral, concretizate in fapte evidente de destramare a vietii de familie;
separatia de fapt a sotilor nu poate legitima admiterea actiunii de divort, decat daca ea se datoreaza culpei sotului parat.
S-a decis ca in cazul in care intre soti nu au existat neintelegeri, instanta are obligatia de a stabili motivul real pentru care unul dintre soti a plecat cu serviciul intr-o alta localitate decat cea in care se afla domiciliul lor conjugal si in ce masura, din acest motiv, casatoria a devenit imposibila pentru sotul reclamant.
Imprejurarea ca sotul parat nu a contribuit la intretinerea gospodariei nu poate constitui, prin ea insasi, motiv temeinic de divort, deoarece aceasta poate fi rezolvata pe alte cai legale decat aceea a desfacerii casatoriei.
Secțiunea a III-a.
Comparatie intre reglementarea anterioara si cea actuala.
3.1.Caracterul exceptional al motivelor de divort in legislatia anterioara
Pana la aparitia Legii nr. 59/1993, completata de Legea nr. 65/1993, reglementarea divortului era in sensul ca desfacerea casatoriei are un caracter exceptional. Acest caracter razbatea din formularea art.37 ,alin.2 Cod. Fam., care stipula" (…) ca se poate desface casatoria in cazuri exceptionale prin divort", caracter insusit si de doctrina, dar si de practica judiciara, prin Decizia de indrumare nr.10 din 13 Noiembrie 1969 in care se arata ca divortul nu intereseaza doar partile ci si societatea insasi, raspunderea cea mai mare revenind judecatorului. In reglementarea socialista divortul nu era privit ca o optiune exclusiva a sotilor. De multe ori sotii care detineau functii de conducere, nu promovau actiune de divort, stiut fiind faptul ca, desfacerea casatoriei avea consecinte si pe plan profesional.
O astfel de situatie atragea dupa sine pierderea functiei si a pozitiei castigate. Persoana divortata primind in unele conditii un vot de blam din partea societatii, suportand unele "sanctiuni" morale si profesionale. Tot ca o reflectare a caracterului exceptional al divortului, legislatia anterioara anului 1989 nu admitea desfacerea casatoriei prin consimtamantul partilor, instantele fiind obligate sa lamureasca si sa cunoasca motivele reale de divort nelimitandu-se la cele invocate prin actiune, care puteau fi aparente si nereale. Se poate desprinde concluzia ca ne-am aflat in prezenta ingradirii libertatii de a decide cu privire la soarta casniciei.
Mai mult decat atat chiar si in situatiile cand sotii treceau peste aceste prejudecati impuse de situatia existenta in acea perioada si hotarau totusi sa divorteze, de multe ori intampinau numeroase dificultati pe parcursul procesului sau chiar divortul nu era obtinut deloc.
Prin Legea 59/1993 ce a fost completata cu Legea 65/1993 s-a introdus divortul prin acordul sotilor, de asemenea disparand totodata caracterul exceptional al divortului.
3.2. Comparatie intre reglementari
Desi am prezentat succint principalele modificari aduse prin Legea nr.59/1993 cu privire la divort, pentru o mai buna aprofundare a problemei privind diferentele dintre modul de reglementare din legislatia anterioara si cea noua cat si consecintele ce rezulta din aceste diferente, se impune sa facem urmatoarele precizari:
Art. 38 C. Fam se stipula forma negativa, in sensul ca: "instanta nu putea desface casatoria decat atunci cand…".Noua reglementare a aceluiasi articol arata ca: "instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort cand…"Consecintele schimbarii: – nu se mai face precizarea cu privire la caracterul exceptional al divortului ; – prin aceasta s-a consacrat libertatea de decizie a sotilor cu privire la casatorie. Desigur, societatea este interesata pentru apararea familiei, a casatoriei, dar nu prin ingradirea drepturilor personale ale sotilor.
Divortul nu se putea pronunta decat atunci cand: "datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt atat de grav si iremediabil vatamate incat continuarea casatoriei este vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea ei. Redactarea actuala este in sensul ca: "desfacerea casatoriei se poate dispune atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai e posibila.”Consecintele schimbarii:
-deosebirea exista in ce priveste intensitatea vatamarii ("atat de grav" si "grav vatamate") De asemenea nu se mai cere conditia ca vatamarea raporturilor dintre soti sa fie iremediabila.
-alta consecinta este referitoare la posibilitatea continuarii casatoriei.
– redactarea anterioara era in sensul imposibilitatii casatoriei "pentru cel care cere desfacerea ei", pe cand redactarea actuala nu mai face aceasta precizare, divortul putandu-se pronunta in cazul in care "continuarea casatoriei nu mai este posibila"
In vechea reglementare se prevedea ca divortul prin consimtamant mutual al sotilor nu este posibil . In noua reglementare divortul se poate pronunta si numai pe baza acordului ambilor soti, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de textul de lege.Consecintele schimbarii :
-legiuitorul a inteles sa asigure o mai mare intimitate a relatiilor dintre soti, creand prin aceasta procedura un cadru de discretie, de confidentialitate, a motivelor ce au determinat pe acestia sa sesizeze instanta pentru desfacerea casatoriei.
– putem considera ca se aplica art. 26 alin.1 din Constitutie, potrivit caruia autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata care ar putea insemna dezvaluirea unor aspecte ale vietii intime si familiale ale acestora.
In vechea reglementare se stipula ca aprecierea motivelor de divort, temeinicia lor, se va face tinand seama de: durata casniciei si interesele copiilor minori.In noua reglementare nu se mai mentin aceste dispozitii.Consecintele schimbarii:
– interesele minorilor vor prevala doar in ceea ce privesc cererile accesorii divortului, referitoare la incredintarea copiilor minori, obligatie de intretinere si folosinta locuintei.
– nu se mai tine cont in aprecierea motivelor de divort si imposibilitatea continuarii casatoriei de durata casatoriei
In caz de boala, alienatie mintala cronica si debilitate mintala cronica, doar sotul sanatos putea invoca aceasta stare de fapt.
Se aplica aceeasi situatie pentru boala incurabila care nu a fost ascunsa celuilalt la incheierea casatoriei.In actuala reglementare: "oricare dintre soti” poate cere divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei
Consecintele schimbarii:
boala se poate invoca drept motiv de divort de catre sotul bolnav
desigur, si celalalt sot poate cere divortul daca nu se mai poate continua casatori
Secțiunea a IV-a.
Rolul reglementării legale privind motivele de divorț în stabilitatea familiei.
4.1.Consideratii generale
Dupa cum am aratat in sectiunea anterioara, motivele de divort sunt reglementate de art. 37, 38 Cod. Fam., dar asupra rolului in stabilitatea familiei, pe care il au aceste reglementari legale vom incerca sa raspundem in cele ce urmeaza.
Fundamentul stabilitatii casatoriei il constituie esenta morala a acesteia, adica afectiunea si inclinatia reciproca a sotilor, completata cu sentimentul datoriei morale fata de familie si societate si cu comunitatea spirituala dintre soti.
Ca o consecinta a unitatii dintre interesele personale si cele obstesti in casatorie, se realizeaza in principiu, armonia dintre datoria morala a sotilor si sentimentele si inclinatiile lor reciproce.
Pe deoparte, fara o comunitate spirituala, fara o mare prietenie intre soti, nici nu poate sa existe cu adevarat o dragoste, pe care sa se intemeieze o casatorie trainica. Inca din momentul incheierii casatoriei, sotii isi confrunta profunzimea sentimentelor lor reciproce de afectiune, pretuire si prietenie cu sentimentul raspunderii fata de indatorirea pe care si-o asuma prin intemeierea unei familii, cu toate implicatiile pe care aceasta le comporta.Dar, in sensul stabilitatii familiei, un rol insemnat revine reglementarii legale privind divortul. Aceasta reglementare constituie un puternic mijloc de lupta impotriva atitudinilor usuratice fata de familie si societate si, totodata, contribuie la formarea unor deprinderi si obisnuinte in cadrul relatiilor de familie, conforme cu cerintele moralei, pe care le exprima normele dreptului familiei.
Intr-adevar, daca divortul s-ar obtine cu usurinta, fara seriozitate si simtul raspunderii, acest fapt ar putea avea o influenta defavorabila asupra relatiilor de familie chiar in momentul intemeierii acestora prin casatorie, in sensul ca incheierea casatoriei s-ar putea face fara prea multa chibzuinta si spirit de raspundere. Viitorii soti ar putea face aceasta, deoarece ar stii ca vor putea desface casatoria ce o vor incheia fara nici o dificultate. Incheierea unor asemenea casatorii nu ar fi nici in interesul sotilor respectivi si nici in al societatii.Dimpotriva, daca divortul nu este permis decat pentru motive bine intemeiate, verificate de organul de stat competent, datorita carora continuarea casatoriei este vadit imposibila, pentru cel ce cere desfacerea ei sau prin consimtamantul sotilor, acesta va avea o influenta pozitiva asupra celor ce vor sa se casatoreasca, atragandu-le atentia asupra importantei pe care o prezinta casatoria si asupra raspunderii pe care si-o asuma prin incheierea ei. O asemenea reglementarea legala a divortului este atat in interesul celor ce vor sa incheie casatoria cat si al societatii.
4.2.Jurisprudenta :
S-a invocat neconstitutionalitatea art.37 si 38 Cod. Fam., in raport de dispozitiile art. 26,alin.1 din Constitutie, care proclama rolul autoritatilor publice in respectarea si ocrotirea vietii de familie, intrucat ingaduie "posibilitatea de a divorta cu usurinta", subminand astfel "familia si societatea". Motivele de neconstitutionalitate invocate sunt neintemeiate. In realitate, dispozitiile art.37 Cod. Fam. nu fac decat se enumere cauzele de incetare (In realitate de desfacere) a casatoriei, una dintre acestea fiind divortul, iar dispozitiile art.38 stabilesc conditiile in care instantele judecatoresti pot pronunta divortul, precizand la alin. 1 ca divortul nu se poate pronunta decat in anumite conditii si anume: cand exista motive temeinice si numai daca raporturile dintre soti sunt grav vatamate, iar continuarea casatoriei nu mai este posibila, conditii care trebuie indeplinite cumulativ.
De asemenea, pentru divortul reglementat la alin.2 din art.38, legiuitorul a impus anumite conditii, ceea ce demonstreaza grija sa pentru mentinerea institutiei casatoriei si inlaturarea posibilitatii de tratare cu usurinta a responsabilitatii fata de copii minorii rezultati din casatorie.
In ceea ce priveste posibilitatea oricarui sot de a cere desfacerea casatoriei atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea ei, este de asemenea evident ca, prin conditiile impuse de legiuitor, acesta a manifestat o grija deosebita pentru evitarea recurgerii cu superficialitate la actul grav de desfacere a unei casatorii, fara insa a se mentine artificial si nociv pentru sotul bolnav o casatorie imposibila.
Asa fiind, rezulta ca dispozitiile criticate de autorul exceptiei nu contravin art.26 din Constitutie. Dimpotriva, instantele de judecata dispun de instrumentele legale pentru a nu permite desfacerea cu usurinta a casatoriei.
Jurisprudenta :
Reclamantul a invocat neconstitutionalitatea art.615 Cod. Proc.Civ., potrivit caruia cererea de divort se judeca in sedinta publica, intrucat, incalca dispozitiile art.26,alin.1 din Constitutie, care prevede ca autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.Exceptia nu este intemeiata.Textul constitutional mentionat obliga autoritatile publice la respectul vietii intime, familiale si private si la ocrotirea impotriva oricaror atentate din partea oricarui subiect de drept si, in consecinta, nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a unei persoane fara consimtamantul acesteia.
Art.615 Cod. Proc. Civ. nu contravine art.26,alin.1 din Constitutie, deoarece, pe deoparte, nu toate relatiile dintre soti – care se discuta in astfel de procese – se refera la viata intima a acestora in sensul dispozitiilor constitutionale, iar pe de alta parte, instanta poate sa dispuna judecarea cererii de divort in camera de consiliu, daca apreciaza ca prin aceasta s-ar asigura o mai buna judecata sau administrare a probelor.
Secțiunea a V-a.
Motivele de divorț prin prisma viitoarei reglementări.
5.1.Necesitatea si avantajele elaborarii unui nou Cod al Fmiliei
Orice societate umana este supusa schimbarii , schimbare ce modifica atat mentalitatea umana de a percepe lucrurile ce o inconjuara, cat si realitatiile existente in respectiva perioada de timp.
In incercarea de a tine pasul cu necesitatile momentului atat de evidente in ultimul timp cat si de armonizare a legilor noastre cu cele ale Uniunii Europene, se impunea adoptarea unei noi legislatii in domeniul dreptului familiei (Codul familiei fiind elaborat si promulgat in 1954).
Dintre proiectele ce au fost elaborate in acest scop, in prezent se mentine, unul dintre ele, ce se pare ca a raspuns cel mai bine cerintelor actualului context, tendintele inovatoare ale acestuia fiind evidente.
Conform proiectului Codului familiei dispozitiile ce privesc familia, urmeaza a fi reintroduse in Codul Civil, acestea regasindu-se in Cartea ce poarta denumirea "Familia" si care este structurata pe cinci titluri:
Titlul I: "Dispozitii generale"
Titlul II: "Casatoria"
Titlul III: "Rudenia"
Titlul IV: "Responsabilitatea parinteasca"
Titlul V: "Obligatia de intretinere"
Motivele de divort sunt prevazute in proiectul Codului familiei in capitolul VI: "Desfacerea casatoriei, sectiunea 1: "Cazurile de divort".
Conform viitoarei reglementari a dreptului familiei, divortul se va putea pronunta:
Prin acordul sotilor ce se va putea realiza:
– fie la cererea ambilor soti;
– fie la cererea unui dintre soti si acceptata de celalalt sot.
Atunci cand datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.
Cand unul dintre soti a fost condamnat definitiv la o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 5 ani.
La cererea unui dintre soti care nu mai doreste indiferent de motiv continuarea casatoriei. .
In urma cererii oricaruia dintre soti, daca starea sanatatii unuia dintre ei face imposibila continuarea casatoriei.
5.2.Divortul prin acordul sotilor
la cererea ambilor soti.
In cazul divortului facut la cererea ambilor soti nu se vor mai mentine conditiile privitoare la: durata casatoriei si a inexistentei copiilor minori.
„Acesta va putea fi pronuntat indiferent de data incheierii casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie.”
In acest caz, instanta va verifica numai existenta consimtamantului liber si neviciat al sotilor si va pronunta divortul fara a mai stabili culpa sotilor.
In toate cazurile, instanta va dispune desfacerea casatoriei fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti.
Divortul prin acord insa nu va putea fi admis daca unul dintre soti este pus sub interdictie."
la cererea unui sot, acceptata de celalalt sot.
„Oricare dintre soti, va putea cere divortul, daca din motive temeinice, continuarea casatoriei a devenit imposibila.
Daca celalalt sot recunoaste faptele care au dus la destramarea vietii conjugale, instanta va admite cererea fara a cerceta temeinicia motivelor de divort si fara a se pronunta asupra culpei dintre soti.
Declaratiile facute de soti nu vor putea fi folosite ca mijloc de proba in nici o alta actiune in justitie."
5.3.Divortul din culpa sotilor
Atunci cand datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila se poate pronunta divortul daca instanta stabileste cupla sotului parat in destramarea casatoriei.
„Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta vina amandurora, instanta poate pronunta divortul din culpa comuna a sotilor, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort."
De asemenea, "divortul poate fi cerut de un sot, atunci cand celalalt sot a fost condamnat definitiv la o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 5 ani.In acest caz, divortul se pronunta din culpa acestuia din urma."
5.4.Divortul la cererea unilaterala a unui dintre soti.
Se da posibilitatea ca divortul sa poata fi pronuntat din culpa sotului reclamant, fapt ce nu a mai fost intalnit pana acum in legislatia romana.
„In cazul in care indiferent de motiv, unul dintre soti nu mai doreste continuarea casatoriei, el va obtine divortul insa numai daca au trecut cel putin 6 luni de la incheierea casatoriei,divortul pronuntandu-se din vina exclusiva a reclamantului.
Daca, insa, sotul "parat" declara ca este de acord cu divortul se vor aplica dispozitiile privitoare la divortul prin consimtamant."
De remarcat la aceasta modalitate de divort este ca nu se mai pune accentul pe motivele de divort, lucru ce reiese din formularea: "indiferent de motive". In schimb exista conditia sa fi trecut cel putin 6 luni de la casatorie
5.5.Divortul va putea fi cerut de oricare dintre soti daca starea sanatatii unuia
dintre ei face imposibila continuarea casatoriei
„In acest caz instanta va dispune desfacerea casatoriei fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti.
Instanta va putea desface casatoria datorita starii sanatatii sotului parat, numai daca divortul nu ar produce pentru acesta consecinte deosebit de grave care sa justifice mentinerea casatoriei."
CAPITOLUL III.
PROCEDURA DE DIVORȚ
Secțiunea I.
Considerații generale.
Desfacerea casatoriei urmeaza o procedura speciala,reglementata prin art.607-619 Cod.Proc.Civ.,intelegand prin”procedura speciala”acel ansamblu de reguli care,intr-o materie strict determinata de lege,deroga sub mai multe aspecte de la normele generale de procedura civila,complementandu-se insa cu normrle dreptului comun in masaura necesara si compatibila.Sunt de semanalat in deosebi urmatoarele caracteristici ale procedurii divortului:
dreptul de acere desfacerea casatoriei este recunoscuta exclusiv sotilor
determinarea instantei competente teritorial urmeaza reguli speciale
asupra unora dintre cererile accesorii sau incidente instanta de judecata este nevoita sa statueze chiar si din oficiu
admisbilitatea unora dintre mijloacele de proba propuse in dovesirea existentei si temeiniciei motivelor de divort invocate se apreciaza dupa criterii anume stabilite
actele de dispozitie ale partilor in cursul procesului sunt lipsite de unele din restrictiile dreptului comun
hotararea de divort se particularizeaza si ea,sub numeroase aspecte de actul instantei dat in alte materii.
Secțiunea a II-a.
Acțiunea de divorț și cererea de chemare în judecată.
2.1.Actiunea de divort apartine numai sotilor
Actiunea de divort are un caracter strict personal si nimeni nu o poate exercita in locul sotului reclamant, iar ca parat nu poate fi chemat decat celalalt sot.
Creditorii sotului nu pot interveni prin intermediul actiunii oblice si nici nu pot continua procedura inceputa de catre unul dintre soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor (de altfel, o asemenea actiune ar fi lipsita de obiect, deoarece casatoria a incetat prin moartea unuia dintre soti).
Procurorul nu poate introduce actiune de divort dat fiind caracterul ei strict personal ( art.45 Cod.Proc.Civ.). El poate interveni in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat copii, in acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copii care au implinit varsta de 10 ani ( art.42,alin.l Cod. Fam. ).
Sotul minor introduce singur actiunea de divort si tot astfel figureaza ca parat in instanta de divort, deoarece, conform art.6 si 8 din Decretul 31/1954, el dobandeste prin casatorie capacitatea deplina de exercitiu, pe care nu o pierde nici in caz de divort.
Fata de acest caracter stict personal, s-a pus problema daca interzisul judecatoresc, aflat in momente de luciditate, poate sau nu sa porneasca o asemenea actiune din moment ce ea nu ar putea fi introdusa de tutore.
Intr-o prima opinie se sustine ca interzisul nu poate introduce cerere de divort nici in momente de luciditate, deoarece incapacitatea sa se bazeaza pe prezumtia de " insanitate permanenta ", astfel ca nu se poate face distinctie intre un act efectuat intr-un moment de luciditate si altul, si este dificil sa se faca proba cu privire la starea mintala a incapabilului in momentele de luciditate. S-a aratat chiar ca momentul de luciditate trebuie sa existe nu numai in momentul introducerii actiunii, ci pe tot parcursul procesului. Argumentul tras din art.614 Cod.Proc. Civ., potrivit caruia la divort partile se pot infatisa prin mandatar in mai multe situatii, printre care si aceea in care sotul este pus sub interdictie, fara a se preciza daca interzisul este parat sau reclamant, nu este primit in aceasta opinie deoarece textul are in vedere reprezentarea, care este subsecventa problemei stabilirii legitimarii procesuale active.
Intr-o alta opinie se sustine admisibilitatea introducerii actiunii de catre sotul pus sub interdictie aflat in momente de luciditate, aratandu-se ca. daca s-ar raspunde negativ la problema admisibilitatii actiunii de divort introdusa de interzisul judecatoresc, incapacitatea de exercitiu a acestuia s-ar transforma intr-o incapacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu ar putea fi introdusa de tutore, caci atributiile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor care au caracter personal, in acelasi sens s-a pronuntat si jurisprudenta care printr-o decizie a admis ca persoana pusa sub interdictie sa poata formula o actiune de divort in momente de luciditate.
Aceasta solutie se impune tocmai pentru considerente de etica si echitate, intr-adevar, se poate intampla ca starea de alienare mintala a sotului sa fi fost provocata sau agravata de atitudinea celuilalt sot; ori, tocmai intr-o asemenea imprejurare este pe deplin echitabil sa i se recunoasca sotului pus sub interdictie dreptul de a cere desfacerea casatoriei.
In perspectiva viitoarei legislatii ar putea fi examinata chiar si posibilitatea promovarii actiunii de divort de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare. O atare solutie este consacrata expres de lege in privinta actiunii in tagada paternitatii.
Solutia este numai pentni situatii exceptionale – se au in vedere acele cazuri in care mentinerea casatoriei ar dauna sanatatii celui pus sub interdictie sau cand este afectata chiar substanta morala a acestuia.
Conform art.614 Cod.Proc.Civ., daca ulterior introducerii actiunii sotul respectiv isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-l reprezinte si sa continuie actiunea . De asemeni, sotul interzis, aflat in momente de luciditate, ar putea raspunde la actiunea sotului reclamant printr-o cerere reconventionala. in orice caz, pe parcursul judecatii, sotul interzis, indiferent daca este reclamant sau parat, va putea fi reprezentat de tutore, deoarece art.614 Cod.Proc.Civ. nu face nici o distinctie.
In literatura juridica recenta s-a exprimat o a treia opinie care sustine ca in privinta reprezentarii interzisului judecatoresc prin tutorele sau, in fata instantelor de judecata nu este cazul sa se distinga intre cazurile cand el este parat sau reclamant in procesul de divort, pentru a se permite reprezentarea interzisului numai atunci cand este parat. O asemenea distinctie nu este facuta nici de lege . Astfel, in art.614 Cod.Proc.Civ. printre cazurile in care este posibila reprezentarea prin mandatar este inclus si cel al sotului pus sub interdictie . Prin urmare, nici legea, vorbind de partile din proces si posibilitatea lor de a fi reprezentate prin mandatar, nu distinge intre calitatea de reclamant sau parat.
In ceea ce ne priveste consideram ca aceasta ultima opinie este cea legala, deoarece trebuie luat in considerare faptul ca dispozitiile care reglementeaza procedura divortului au un caracter derogatoriu special.
In ce priveste pe alienatul neinterzis, cat timp nu se face dovada ca nu a avut discernamantul necesar pentru a-si putea da seama de actele pe care le indeplineste, poate introduce singur actiunea de divort si poate figura ca parat intr-un astfel de proces. Daca pe parcursul judecatii, instanta ar constatarea reclamantul, datorita bolii, nu poate sa-si apere interesele in conditii multumitoare, poate solicita autoritatii tutelare numirea unui orator care sa-l reprezinte.Cand unul dintre soti este disparut in fapt, celalalt sot va putea cere desfacerea casatoriei, procedura urmand a se face piin afisare, conform art.95 Cod.Proc.Civ.
Sotul interzis legal are dreptul de a cere desfacerea casatoriei si de a figura ca parat in procesul de divort deoarece interdictia legala, potrivit art.45,alin.2 din Codul Penal, lipseste pe condamnat numai de capacitatea de a dispune de bunurile sale intre vii si de a le administra.
2.2.Instanta competenta
Spre deosebire de actiunea in declararea nulitatii casatoriei care este de competenta tribunalului (art.2,pct.l,lit.h Cod. Proc. Civi.), actiunea de divort se judeca, potrivit competentei materiale de drept comun, de catre judecatorie ( art.l ,pct.l Cod.Proc.Civ.)
Dispozitii derogatorii intalnim numai in materia competentei teritoriale, deoarece, spre deosebire de art.5 Cod.Proc.Civ. care instituie regula " actor scquitur forum rei ", art.607 prevede ca cererea de divort este de competenta judecatoriei in care se afla ultimul domiciliu comun al sotilor, unde se presupune ca raporturile dintre soti sunt mai bine cunoscute si mai usor de dovedit, insa numai daca la data introducerii actiunii cel putin unul dintre soti mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun ( nu trebuie ca locuinta unuia din soti sa fie neaparat la ultimul domiciliu comun, ci in raza judecatoriei ultimului domiciliu comun ).
O decizie a Tribunalului Sibiu prevede ca tot aceasta este instanta competenta in cazul in care sotii, plecati definitiv din Romania, au amandoi domiciliul in strainatate.
Prin domiciliu comun se intelege locul unde sotii au locuit in chip statornic, chiar si arunci cand convietuirea lor a fost de scurta durata, intrucat raporturile lor matrimoniale s-au consumat numai in acea localitate.
Pentru a determina " ultimul domiciliu comun ", nu intereseaza sensul strict juridic al notiunii de domiciliu ( art. 13 din Decretul nr.31 din 1954 ) ci locul in care cei doi soti au locuit efectiv, fara a se fi indeplinit formalitatile cerute de actele normative referitoare la evidenta populatiei ( fiind o imprejurare de fapt, ultimul domiciliu comun al sotilor poate fi probat prin orice mijloc de proba ).
In jurisprudenta s-a decis ca, la stabilirea competentei, prezinta importanta data la care s-a introdus actiunea . Schimbarea domiciliului sotilor, ulterior introducerii actiunii de divort, nu prezinta importanta sub aspectul competentei instantei de divort. Imprejurarea ca, dupa introducerea actiunii de divort, reclamantul si-a schimbat localitatea, care nu se gaseste in raza teritoriala a instantei la care a fost introdusa actiunea, nu este de natura sa atraga necompetenta instantei legal sesizate.
Conform art.607 Cod.Proc.Civ., in cazul in care sotii nu au avut un domiciliu comun, sau daca, la data introducerii actiunii, nici unul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei ultimului omiciliu comun, isi gasesc aplicare dispozitiile dreptului comun si deci cererea va fi adresata judecatoriei de la ultimul domiciliu sau resedinta sotului parat.
Acelasi articol precizeaza ca, in situatia in care sotul parat are domiciliul sau resedinta in strainatate, actiunea se va inainta la judecatoria in raza careia domiciliaza reclamantii ( acest text se indeparteaza de dispozitiile art.5 Cod.Proc.Civ., care prevad aceasta competenta numai daca paratul, care domiciliaza in strainatate, nu are o resedinta cunoscuta in tara ).
Trebuie observat insa ca, art.607 nu se ocupa de ipoteza in care paratul nu are domiciliul cunoscut, in acest caz, ar trebui sa se aplice regula de drept comun, inscrisa in art.5 Cod.Proc.Civ., competenta revenind judecatoriei de la resedinta paratului. Daca nici resedinta acestuia nu este cunoscuta va deveni competenta judecatoria de la domiciliul reclamantului, in doctrina si jurisprudenta s-a decis insa ca actiunea se introduce la judecatoria domiciliului reclamantului, fara a conditiona aceasta competenta de inexistenta unei resedinte cunoscute, ca si in cazul in care paratul ar avea domiciliul in strainatate. In situatia in care, prin actiunea de divort se solicita si impartirea bunurilor comune, iar printre acestea se gasesc bunuri imobile, competenta revine instantei indicate de dispozitiile art.607 Cod.Proc.Civ. si nu de dispozitiile art.13 Cod.Proc.Civ. ( cererile privitoare la bunuri miscatoare se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla miscatoarele ) deoarece cererea de partaj are un caracter accesoriu fata de actiunea de divort.
De asemenea, in legatura cu competenta instantei de divort trebuie amintite si prevederile art.611 Cod.Proc.Civ., potrivit carora: " cererea de pensie alimentara se va face la judecatoria investita cu cererea de despartire, chiar daca intre timp s-au ivit schimbari cu privire la domiciliul partilor ". Desi, potrivit dispozitiilor art.10 Cod.Proc.Civ., actiunea pentru stabilirea pensiei de intretinere in favoarea minorului se introduce la instanta domiciliului reclamantului, art.611 Cod.Proc.Civ. cuprinde o derogare, daca actiunea se promoveaza atunci cand intre parintii minorului exista un proces de divort.
Instantele enumerate de art.607 Cod.Proc.Civ., nu sunt toate deopotriva competente si deci reclamantul nu are posibilitate de optiune ci el trebuie sa-si intenteze actiunea in ordinea si conditiile stabilite de lege . Aceasta pentru ca in materie de divort competenta teritoriala este stabilita prin norme imperative si deci fiind absoluta, partile sau chiar instanta nu o pot inlatura. Pe de alta parte, fiind o norma speciala, ea este de stricta interpretare si nu poate fi aplicata prin analogie la alte materii, cum ar fi desfiintarea casatoriei.
Codul Civil elvetian reglementeaza diferit de dreptul roman competenta in materia divortului, art. 144 precizand in acest sens ca "este competent judecatorul de la domiciliul reclamantului". Din cele prezentate reiese ca regula in dreptul elvetian este identica cu cea din dreptul comun roman si anume cu prevederile art.5 Cod.Proc.Civ.
2.3.Cererea reconventionala
Cererea reconventionala este actiunea care poate fi promovata de parat in cursul unui proces civil si prin care formuleaza pretentii impotriva reclamantului, in legatura cu cererea sau mijloacele de aparare ale acestuia.
Plecand de la aceasta definitie si avand in vedere materia divortului, putem retine ca sotul parat poate cere si el desfacerea casatoriei prin divort in conditiile stabilite de art.608-610 Cod.Proc.Civ. pentru ca acesta sa se pronunte din vina reclamantului.
Din imprejurarea ca taxele vorbesc de cerere, in practica instantelor existenta unei cereri reconventionale in materia divortului este pusa uneori sub semnul intrebarii, in schimb, doctrina vorbeste, in mod constant, de cerere reconventionala, subliniindu-se ca, in judecata, sotul parat nu mai are posibilitatea de a alege intre actiunea directa si cererea reconventionala fiind obligat sa foloseasca ultima cale, daca vrea sa ceara desfacerea casatoriei din vina sotului reclamant. Pana la urma,aceasta disputa este mai mult de ordin teoretic, deoarece daca s-ar accepta ca intr-un proces inceput de divort, sotul parat ar putea face o cerere principala, care sa constituie obiectul altui dosar, art.608 alin.2 Cod.Proc.Civ. impune unele exigente ( cererea paratului se va face la aceeasi instanta si se va judeca impreuna cu cererea reclamantului ) care conduc la acelasi rezultat. Numai daca cererea reclamantului a fost respinsa, sotul parat va putea cere desfacerea casatoriei prin cerere separata, dar pentru motive de divort ivite ulterior ( art.610 Cod.Proc.Civ. ).
Conform art.119,alin.2 Cod.Proc.Civ., cererea reconventionala trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata .
Cererea reconventionala in materia divortului prezinta insa aspecte derogatorii fata de cererea similara din dreptul comun. Astfel, potrivit art.608,alin.l, paratul poate, face cerere reconventionala pana la prima zi de infatisare, in sedinta publica, pentru faptele petrecute pana la aceasta data . Pentru faptele savarsite de reclamant dupa aceasta data, sotul parat poate face cerere reconventionala, pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului, in cererea reclamantului.
In cazul in care motivele s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel, cererea paratului va fi facuta direct la instanta investita cu judecarea apelului ( art.609 Cod.Proc.Civ. – aceasta dispozitie constituie o derogare de la prevederile art.294,alin.l Cod.Proc.Civ. care interzic cereri noi de apel).
Cererea reconventionala se judeca impreuna cu cererea reclamantului, operand prerogarea de competenta in favoarea instantei investita cu judecarea ultimei din aceste doua cereri. Prin derogare de la dreptul comun, cererea reconventionala nu poate fi disjunsa de actiunea de divort. In acest sens, art.608,alin.2 Cod.Poc.Civ. este formulat in termeni imperativi: cererea paratului se va judeca impreun cu cererea reclamantului. Aceste masuri s-au impus pentru a pune capat unei practici de taraganare, care consta in a introduce o cerere reconventionala de catre parat, in ultimul moment, pentru ca altfel, judecarea actiunii reclamantului sa se suspende, pana cand cererea paratului ajunge in aceasta faza de judecata .
Nerespectarea termenelor aratate privind introducerea cererii reconventionale atrage sanctiunea decaderii, sotul parat nemaiputand cerc divortul pentru motivele proprii avute pana atunci, afara de cazul cand cererea reclamantului a fost respinsa, iar motivele divortului s-au ivit dupa aceea (art.610 Cod.Poc.Civ. ).
Cererea reconventionala nu este, in principiu, obligatorie deoarece instanta judecatoreasca poate pronunta desfacerea casatoriei prin divort, chiar daca sotul parat nu a facut cerere reconventionala, cu conditia insa, ca din administrarea dovezilor, sa reiasa vina ambilor soti ( art.617,alin.l Cod.Proc.Civ. ). Si practica judiciara s-a pronuntat in acelasi sens, o decizie a Tribunalului Suprem stipuland ca, intr-o asemenea ipoteza, se poate pronunta divortul din vina ambilor soti numai daca instanta constata si in sarcina reclamantului o culpa atat de grava incat ea singura ar fi putut duce la desfacerea casatoriei, in eventualitatea ca paratul ar fi iacut cerere reconventionala.
In lipsa cererii reconventionale, daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate de reclamant, casatoria nu se va putea desface, chiar daca din dezbateri rezulta vina exclusiva a sotului reclamantl ; se face deci aplicarea, in materie de divort, a principiului " memo auditur propriam turpitudinem " ( nimeni nu poate lega propria turpitudine ).
Daca se face o cerere privind pensia de intretinere, va opera prerogarea de competenta in favoarea instantei investita cu judecarea actiunii de divort, chiar daca, intre timp, s-au ivit schimbari referitoare la domiciliul partilor ( art.611 Cod.Proc.Civ. ).
2.4.Intampinarea in procesul de divort
Intampinarea este actul de procedura prin care paratul raspunde la cererea de chemare in judecata, urmarind sa se apere fata de pretentiile reclamantului.
Intampinarea trebuie sa cuprinda:
exceptiile de procedura ce paratul le ridica la cererea reclamantului
raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii
dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat de cerere
semnatura.
Intampinarea nu se timbreaza si va fi depusa cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru judecata ( art.114,alin.3 Cod.Proc.Civ. ).
Raspunsul paratului prin intampinare nu este obligatoriu, art.118 Cod.Proc.Civ. precizand ca in cazul in care nu s-a depus intampinare, presedintele ii va pune in vedere paratului, la prima zi de infatisare, sa arate exceptiile, dovezile si toate mijloacele sale de aparare, luandu-se act in incheierea de sedinta. Daca nici la acest moment paratul nu indica probele si nu invoca exceptiile procesuale relative va opera decaderea.Aceeasi parere este mentinuta si in materia divortului, art.612,alin.5 stipuland ca: "paratul nu este tinut sa faca intampinare". Din dispozitiile acestui text rezulta ca in procesul de divort intampinarea este facultativa. Daca motivele de divort invocate de sotul reclamant sunt superficiale, iar celalalt sot doreste sa mentina casatoria, acesta va face intampinarea in vederea actiunii de divort pe motiv ca cererea este neantemeiata.
2.5.Cererea de chemare in judecata. Cuprinsul cererii de divort
Cererea de divort trebuie sa cuprinda pe langa elementele prevazute de art.112 Cod.Proc.Civ. si :
numele, domiciliul sau resedinta partilor;
obiectul cererii;
indicarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea;
indicarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere;
semnatura si unele precizari specifice acestei cereri:
numele copiilor minori nascuti din casatorie sau care se bucura de starea legala de copii legitimi fata de amandoi sotii, precum si a copiilor recunoscuti de acestia. Daca nu sunt copii minori, se va face aratare despre aceasta..
Intrucat reclamantul nu poate obtine divortul invocand propria sa culpa, el va trebui sa arate sprijinindu-se pe dovezi – in ce consta vina paratului. Sotul reclamant poate solicita instantei si rezolvarea unor cereri accesorii si incidentale.
Astfel, prin chiar cererea de divort, sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie a celulalt sot, poate cere – motivat – ca si dupa desfacerea casatoriei sa pastreze acel nume ( art.40 Cod. Fam.). Sotii se pot invoi insa ca acela care. conform art.27 Cod. Fam., a purtat in timpul casatoriei numele de familie a celulalt sot. sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintare, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce-1 avea inainte de casatorie.
Daca sotii au copii minori, cererile accesorii cu privire la incredintarea acestora si la stabilirea contributiei fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare si pregatire profesionala a acestora trebuie solutionate odata cu cererea principala. Aceasta, chiar si atunci cand partile n-au solicitat expres si rezolvarea unor asemenea probleme. in cazul minorilor care au implinit 14 ani, avand deci capacitate de exercitiu restransa, cererea privind obligarea la plata unei contributii de intretinere va trebui facuta de ei. asistati fiind de parintele titular .al actiunii.
Totodata cu cererea de divort sau separat, dupa pronuntarea divortului, se poate formula cererea de impartire a bunurilor comune, obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in favoarea reclamantului, cererea pentru atribuirea locuintei comune unuia dintre soti, cererea parintelui de a i se incuviinta administrarea bunurilor minorului, reprezentarea acestuia sau incuviintarea actelor sale.
Pe langa aceste cereri accesorii reclamantul poate cere si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata (cand desfacerea casatoriei este ceruta din vina exclusiva a paratului).
Pentru introducerea actiunii de divort sunt necesare urmatoarele acte:
originalul sau copii legalizate de pe certificatul de casatorie si de pe certificatul de nastere a copiilor minori ( atunci cand exista ), acestea fiind indispensabile pentru judecarea proceselor de divort ( art.612,alin.3 Cod.Proc.Civ. );
copia actelor de spatiu, atunci cand se pune probleme locative;
adeverinta cu veniturile nete incasate de reclamant, de la locul sau de munca;
adeverinta eliberata de sectia financiara a locului de domiciliu al reclamantului (ori de la perceptii, in mediul rural ) din care sa rezulte daca reclamantul realizeaza si alte venituri.;
orice alte acte in sustinerea actiunii si dovedirea motivelor invocate;
declaratia data pe propria raspundere de reclamant ca nu realizeaza, alte venituri decat cele pentru care a prezentat adeverinta (declaratia se intocmeste intr-un singur exemplar).
Instantele judecatoresti nu vor putea da curs acelor cereri care nu cuprind elementele si anexele mentionate, aceste cerinte avand caracter imperativ.
Actiunea, redactata in doua exemplare (atunci cand din casatorie nu au rezultat copii) sau in trei exemplare (atunci cand exista copii din casatorie), se depune impreuna cu actele mentionate, de catre reclamant personal, la presedintele judecatoriei pe raza caruia locuiesc sau au locuit sotii.
In cazul in care cererea de divort se intemeiaza pe acordul partilor, ea va fi semnata de ambii soti dar prezentarea ei presedintelui judecatoriei poate fi facuta numai de catre unul dintre soti.
La primirea cererii de divort, presedintele instantei va da sfaturi de impacare, dar, in cazul in care se staruie in rezolvarea cererii va fixa un termen pentru judecarea cauzei. ( art.613 Cod.Proc.Civ. ).Se va proceda astfel si in cazul in care cererea de divort se intemeiaza pe acordul sotilor deoarece art.613 Cod.Proc.Civ. nu face nici o distinctie desi din art.613,alin.2 pare sa rezulte contrariul, caci textul arata ca presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor, dupa care va fixa termenul de 2 luni in sedinta publica. Textul reglementeaza numai aspectele particulare divortului intemeiat pe acordul sotilor, dar care se inlatura solutia de a da sfaturi de impacare, in toate cazurile, sfaturile de impacare se dau reclamantului. Alta obligatie a presedintelui instantei este aceea de fixare a taxei de timbru.
Secțiunea a III-a.
Desfasurarea procesului.
3.1.Cereri accesorii
Intelegerea sotilor poate fi si cu privire la “modalitatile in care au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortuli. Din art.613,alin. ultim,pare sa rezulte ca cererile accesorii privesc numele sotilor dupa divort, pensia de intretinere si atribuirea locuintei. Consideram ca, daca este cazul, sotii se pot intelege si cu privire la impartirea bunurilor comune, aceasta intelegere trebuind sa indeplineasca cerintele legale ale oricarei conventii. In cazul ca sotii nu au realizat acordul asupra cererilor accesorii divortului, se va urma potrivit dreptului comun privind divortul, astfel ca instanta va dispune administrarea probelor prevazute de lege, dar textul precizeaza ca este vorba de numele sotilor dupa divort, pensia de intretinere si atribuirea locuintei. Desigur, daca se impart si bunurile sotilor, se va proceda in acelasi fel.
3.2.Prezenta personala a partilor
In procesul de divort "protagonistii" sunt sotii, partile procesului de despartenie.
Spre deosebire de dreptul comun, care ingaduie partilor sa-si exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar ( art.67,alin.l ),.Art.614 Cod.Proc.Civ. instituie obligativitatea infatisarii personale a partilor, in fata instantei de fond . Aceasta derogare de la dreptul comun are menirea sa ofere posibilitati pentru impacarea sotilor, precum si pentru o mai buna judecata, deoarece instanta, cerand explicatii partilor, va putea intelege mai bine raporturile reale dintre soti.
Obligatia prevazuta in art.614 Cod.Proc.Civ. nu exclude dreptul de aparare prin avocat, care poate asista partea prezenta, dar nu o poate reprezenta in lipsa acesteia.
De mentionat ca, dupa modificarea din 1993, obligativitatea infatisarii personale a partilor vizeaza nu numai prima instanta, ci si instanta de apel, deoarece art.614 care o stabileste se refera la instantele de fond, deci cele doua care exista in sistemul nostru procedural. Aceasta derogare se explica prin aceea ca o eventuala impacare a sotilor nu s-ar putea media de catre instanta daca ei nu ar fi prezenti personal si ar sta in proces prin mandatari.
In fata instantei de recurs sau la judecarea altor cai de atac, sotii pot sa-si exercite drepturile procesuale atat personal cat si prin mandatari, neexistand nici o restrictie in acest sens.Pentru a se putea asigura infatisarea partilor in instanta, in practica s-a atras atentia asupra necesitatii deosebite de a verifica din oficiu regulata indeplinire a procedurii de citare, scotand in evidenta existenta, in procesele de divort, anumeroase cazuri de frauda, infaptuita prin citarea paratului la un domiciliu fictiv sau prin publicitate. De aceea, reglementarile referitoare la citarea partilor in materie de divort cunosc un grad sporit de exigenta. Potrivit art.616 Cod.Proc.Civ., cand procedura de chemare a sotului parat a fost indeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la nici unul din termenele acordate in cauza, instanta va cere dovezi sau va dispune cercetari pentru a verifica daca paratul are domiciliul indicat de de catre reclamant si, daca este cazul, va dispune citarea la domiciliul sau real, si central la locul sau de munca . In situatia in care domiciliul paratului nu este cunoscut, cerintele legale referitoare la citare se vor aduce la indeplinire prin afisare ( art.95 Cod.Proc.Civ. ).
Cu privire la prezenta sotilor in procesul de divort pot fi avute in vedere urmatoarele ipoteze:
daca la termenul de judecata, in prima instanta, reclamantul lipseste " nejustificat " (el va putea face dovada ca lipsa sa a fost justificata ) si se infatiseaza numai paratul, potrivit art.616 Cod.Proc.Civ. cererea va fi respinsa ca nesustinuta;
daca lipseste sotul parat, cererea de divort se judeca potrivit regulilor dreptului comun, adica in lipsa partii legal citate, chemate in judecata;
cand paratul a facut cerere reconventionala, daca nu respecta regulile impuse reclamantului – prezenta personala la judecata in prima instanta – cererea reconventionala se va respinge ca nesustinuta;
daca la termenul de judecata, in prima instanta, lipsesc ambele parti, actiunea de divort va fi suspendata;
apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului impotriva hotararii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesustinut, daca la judecata se prezinta numai paratul;
apelul sau recursul paratului va fi judecat, chiar daca se infatiseaza numai reclamantul. in toate cazurile de respingere a actiunii ca nesustinuta se sanctioneaza de fapt culpa procesuala a reclamantului, dedusa din neanfatisarea acestuia. Daca o asemenea culpa nu poate fi imputata, sanctiunea nu poate interveni.
In mod exceptional, prin derogare de la regula obligativitatii infatisarii personale a partilor, legea permite reprezentarea in procesul de divort dar numai in anumite situatii:
unul dintre soti exercita o pedeapsa privativa de libertate;
unul dintre soti este impiedicat de o boala grava;
unul dintre soti este pus sub interdictie;
unul dintre soti are resedinta in strainatate.
In toate aceste cazuri, partile se vor putea infatisa prin mandatar.
3.3. Prezenta obligatorie a reclamantalui
Distinct de cerinta ca partile sa se infatiseze personal in fata instantelor de fond, legea prevede prezenta reclamantului pe tot parcursul procesului de divort.
Deci, prin derogare de la dreptul comun , unde judecata poate avea loc chiar daca este prezent numai paratul, ori chiar in lipsa ambilor parti, dacacel putin una din ele a solicitat judecata in lipsa, in materia divortului, potrivit art.616 Cod.Proc.Civ., daca la termenul de judecata, in prima instanta reclamantul lipseste si se prezinta numai paratul, cererea va fi respinsa ca nesustinuta. Aceasta solutie se bazeaza pe prezumtia legala de renuntare la judecata si paratul nu se poate opune acestei prezumtii, cerand judecata in lipsa .
In lipsa sotului parat, actiunea se va judeca conform regulilor de drept comun. Totusi, cand sotul parat a formulat cerere reconventionala, solicitand desfacerea casatoriei, el este obligat sa participe personal la judecata in prima instanta, sub sanctiunea respingerii ca nesustinuta a cererii sale.
In doctrina mai veche s-a sustinut ca actiunea reconventionala rezolvandu-se o data cu cea principala, daca la un termen paratul nu se prezinta si reclamantul staruie in judecata ., actiunea reconventionala nu se va respinge ca nesustinuta, ci se va hotari asupra ei in fond, impreuna cu cererea principala.
La prima vedere, aceasta solutie pare justa, pentru consideratia ca rezolvarea cererii reconventionale o data cu actiunea principala asigura o mai buna stabilire a raporturilor dintre parti. Totusi, in lumina principiilor, ea este discutabila, intr-adevar, paratul, facand cerere reconventionala, devine reclamant in actiunea lui si, ca atare, beneficiaza de toate drepturile procedurale si totodata este tinut sa indeplineasca toate obligatiile prevazute pentru reclamant. Aceste consecinte ale actiunii sunt aplicabile si in procedura de divort, neexistand un text contrar, care sa-1 scuteasca pe paratul-reclamant de consecintele neinfatisarii lui la judecata . Solutia preconizata poate duce si la situatia ca, in cazul in care actiunea principala este nefondata si se respinge, ca atare, sa se desfaca totusi casatoria in temeiul cererii reconventionale. de-si partea care a facut-o a lipsit de la judecarea ei. Or, acest rezultateste impotriva obiectivului general de a se mentine, pe cat posibil, casatoriile si totodata se indeparteaza de la prezumtia legala a renuntarii la actiunea de divort., de catre partea care nu se prezinta pentru a si-o sustine.
In schimb, lipsa nejustificata a sotului reclamant nu impiedica solutionarea cererii reconventionale a paratului prezent in instanta.
Cand divortul se intemeiaza pe acordul ambilor soti, la termenul de judecata in sedinta publica este necesara prezenta personala a acestora, pentru a se putea verifica staruinta lor in desfacerea casatoriei, in lipsa unuia dintre soti, casatoria nu poate fi desfacuta.; dar, sotul prezent in instanta poate solicita desfacerea casatoriei, urmand sa faca dovada motivelor temeinice care au vatamat grav raporturile dintre soti, facand imposibila continuarea casatoriei.
3.4. Alti participanti la procesul de divort
Cand sotii au copii minori, instanta va dispune si citarea si ascultarea autoritatii tutelare. In acest sens, se arata ca daca sotii au copii nascuti din casatorie sau care au starea copiilor nascuti din casatorie, hotararea nu se va putea pronunta fara concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare. In procesele de divort in care exista copii minori, prezenta procurorului este deosebit de utila. Procurorul are dreptul sa intervina in orice faza a procesului de divort.
Potrivit art.42 Cod. Fam., ascultarea copiilor minori care au implinit varsta de 10 ani este obligatorie in procesele de divort, in vederea incredintarii lor. Prin Decretul nr. 52 din 31 ianuarie 1969 a fost introdus art.144 Cod. Proc. Civ. In conformitate cu acest text, ascultarea minorului se face in camera de chibzuire. Daca fata de imprejurarile cauzei, instanta gaseste potrivit, ea va asculta copilul minor fara ca partile sau alte persoane sa fie de fata.
3.5. Sedinta de judecata
Conform legii, cererile de divorț se judecă în ședință publică. Ca regulă generală, acțiunea de divorț se stinge prin împăcarea părților în orice fază a procesului. În ce privește administrarea probelor, legea prevede posibilitatea audierii ca martori și a rudelor și a finilor până la gradul III inclusiv, în afară de descendenți. În mod cu totul special, ca probe se poate admite și înregistrarea convorbirilor telefonice. Interogatoriul poate fi folosit doar pentru combaterea motivelor de divorț, nu și pentru dovedirea acestora.
3.6.Impacarea sotilor
In procesul de divort nu sunt aplicabile dispozitiile de drept comun referitoare la impacarea partilor in procesul civil.Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor in orice faza a procesului, impacare de care instanta de judecata ia doar act (conform art.618,alin.2, actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor, chiar daca intervine in apel sau recurs, iar apelul sau recursul nu sunt timbrate conform legii ). Aceasta norma este nu numai imperativa ci si speciala si are prioritate fata de o alta norma imperativa (cea a perimarii), astfel incat s-a considerat ca solutia impacarii are prioritate fata de solutia constatarii perimarii ( daca nu ar fi asa s-ar ajunge la situatia in care partile, desi s-au impacat si convietuiesc in continuare, ar trebui sa se recasatoreasca.
Daca dupa impacare se ivesc fapte noi care ar justifica o noua actiune de divort, reclamantul poate o introduce, avand posibilitatea sa se foloseasca si de faptele vechi ( art.618,alin.3 Cod.Proc.Civ.). In practica judiciara s-a decis ca daca actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor, recursul in acest caz este neantemeiat, sotul avand la dispozitie o noua actiune putand invoca si fapte anterioare.
Daca nu se ivesc fapte noi, reclamantul nu se va putea folosi de faptele vechi, existand, in aceasta privinta autoritate de lucru judecat, in acelasi sens s-a pronuntat si practica judiciara stabilindu-se printr-o decizie de speta , ca faptele vechi invocate intr-un proces penal care s-a stins prin impacarea sotilor nu pot constitui in mod exclusiv, motive care sa fundamenteze introducerea unei actiuni de divort atata timp cat dupa impacare nu au mai intervenit si alte fapte .
In privinta taxei de timbru, in legislatia dinainte de 1997 exista o prevedere care insera regula, ca in masura in care partile ajung sa se impace pe parcursul judecarii cauzei si reclamantul isi retrage actiunea, instanta de judecata emitea o adresa catre CEC pentru restituirea a jumatate din taxa de timbru.
Am precizat la inceput ca in cazul impacarii partilor din cadrul procesului de divort nu se aplica regulile dreptului comun cu privire la tranzitie. Dar, in fapt, impacarea sotilor este pana la urma tot o " tranzactie ", deoarece stingerea procesului este tot rezultatul unor concesii reciproce, astfel cum, de regula, au loc intre soti inainte de sesizarea instantei, dar, de data aceasta, ele se fac in vederea curmarii procesului, ceea ce are drept rezultat inchiderea dosarului de divort.
In legatura cu renuntarea reclamantului, in dreptul comun, aceasta este intalnita in doua variante: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul subiectiv al judecatii. In materia divortului opereaza doar renuntarea la judecata, in acest sens art.618,alin.l Cod.Poc.Civ. stipuland ca " reclamantul poate renunta la cerere in tot timpul judecatii inaintea instantelor de fond, chiar daca paratul se impotriveste". Este o solutie legislativa care doreste sa contribuie la salvarea casniciei. Dupa modificarea legislativa din 1993 acest text si-a racapatat intelesul initial, in sensul ca, renuntarea se poate face rara consimtamantul paratului numai in fata primei instante, si a celei de apel, deoarece textul se refera la instantele de fond" . Asa fiind, numai daca reclamantul ar dori sa renunte la judecata in fata instantei de recurs ar fi nevoie de consimtamantul sotului parat. In practica s-a decis ca reclamantul poate in procesul de divort sa renunte la judecata si in recurs daca paratul nu se opune.
Daca reclamantul a renuntat la cererea sa, el nu mai poate retracta si deci instanta va trebui sa ia act de renuntare si sa inchida dosarul.
Practica nu este uniforma cu privire la faptul ca, instanta luand act de desistarea reclamantului, va pronunta o incheiere sau o sentinta procesul inchizandu-se ( acelasi lucru este valabil si pentru impacarea sotilor ).
In literatura de specialitate s-a precizat ca incheierea este cea corecta deoarece intr-o astfel de situatie instanta nu rezolva fondul cauzei si deci conform art.255 Cod.Proc.Civ. . hotararea data este o incheiere . Pe de alta parte, nu exista cel putin in ipoteza prevazuta de art.618 Cod.Proc.Civ., o deosebire de esenta intre renuntarea la judecata ( prevazuta de art.246 Cod.Proc.Civ. ) si renuntarea la cererea de divort. Ori, de vreme ce luand act de renuntarea la judecata, instanta pronunta o incheiere ar nefiresc ca in cazul renuntarii la cererea de divort, litigiul sa se finalizeze printr-o sentinta.
Incheierea este data, conform art.246,alin.2, fara drept de apel, astfel ca ea este suceptibila numai de recurs, asa cum rezulta din art.299 Cod.Proc.Civ.. Cu privire la admisibilitatea recursului sotilor impotriva hotararii pronuntate ca urmare a renuntarii reclamantului la cererea de divort ori a stingerii ei prin impacare au existat discutii .
Intentia legiuitorului este de a stimula impacarea sotilor si dupa ce actiunea de divort a fost declansata. De aceea este discutabila tendinta judecatorilor in sensul pronuntarii hotararilor " cu recurs in 30 zile", in cazurile in care reclamantul a renuntat la cererea de divort sau actiunea s-a stins prin impacare.
Motivele aduse in sprijinul acestei idei sunt urmatoarele:
renuntarea in acest caz ( art.618,alin.l Cod.Proc.Civ. ) este o varietate a renuntarii la judecata ( art.246 Cod.Proc.Civ. ). Evident intre cele doua texte exista deosebiri dar acestea nu duc la aplicarea celorlalte prevederi ale art.246 Cod.Proc.Civ. de la care art.618 nu deroga. In consecinta, un act de renuntare a reclamantului la cererea de divort formulata de el, judecatorul urmeaza sa pronunte o hotarare fara drept de recurs conform art.246,alin.2 Cod.Prc.Civ..
" Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor ". insasi expresia de stingere a unei actiuni implica ideea incetarii ei de indata, definitiv si ireversibil. Ca atare, nu se poate concepe ca legiuitorul pe de o parte a reglementat stingerea actiunii de divort, iar pe de alta parte a considerat admisibil recursul sotilor impotriva hotararii prin care s-a luat act de impacarea lor.
Pe de alta parte, promovarea recursului ar fi lipsita de orice finalitate caci actul unilateral al renuntarii la judecata este irevocabil.Judecata va continua insa in cererea reconventionala a sotului parat (daca s-a formulat o astfel de cerere), deoarece conform art.618,alinl Cod.Proc.Civ., renuntarea nu are nici o inraurire asupra cererii facute de parat.
3.7.Mijloacele de proba in materia divortului
In principiu, atat mijloacele de proba cat si sarcina probei, sunt reglementate de dispozitiile dreptului comun.
Astfel, si in materia divortului sunt aplicabile prevederile art.1170 Cod.Civ. care precizeaza ca "dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin marturisirea uneia dintre parti si prin juramant" ,proba religioasa a juramantului a fost desfiintata ca fiind incompatibila cu principiile fundamentale ale probatiunii judiciare in materie civila .
Alaturi de aceste mijloace de probatiune judiciara trebuie adaugate cele reglementate de Cod.Proc.Civ., si anume cercetarea la fata locului si expertiza.Sarcina probei incuba reclamantului, care va trebui sa dovedeasca faptele invocate, iar paratul daca face si el o cerere, devine prin aceasta reclamant si trebuie sa dovedeasca cele sustinute.
Potrivit regulilor generale, propunerea martorilor se face de reclamant in cererea de judecata, sau, cel mai tarziu, la prima zi de infatisare, iar paratul va indica martorii in intampinarea sau la prima zi de infatisare, sub sanctiunea decaderii din proba .
In aceasta materie, mai mult ca altele, rolul activ al instantei se manifesta in mod deosebit, in raport cu raspunderea pe care o are, atunci cand hotaraste cu privire la soarta unei casatorii si a familiei intemeiata pe aceasta.
De aceea, in virtutea dispozitiilor art.129 si 130 Cod.Proc.Civ., care consacra rolul activ al judecatorului, acesta este obligat, in primul rand, sa verifice, din oficiu, regulata indeplinire a procedurii si sa amane judecata, cand procedura este incompleta. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat, pe de o parte, pronuntarea divortului produce unele efecte ireparabile, iar, pe de alta parte, in aceasta materie revizuirea nu este ingaduita.
Tribunalul Suprem a dat instantelor ce, avand ca sarcina sa cunoasca motivele reale de divort, cauzele adanci ale neantelegerii dintre soti, aceasta nu trebuie -sa se limiteze la probele si explicatiile partilor, indeosebi atunci cand ambii soti sunt de acord cu desfacerea casatoriei, ci sa ordone, din oficiu, toate probele care sunt necesare pentrua cunoaste traiul sotilor, motivele reale ale neintelegerii dintre ei si pentru a se convinge daca reluarea vietii comune este cu putinta.
Asa cum am precizat anterior, in privinta mijloacelor de proba sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun. Insa, in procesul de divort, probele au un regim juridic specific sub urmatoarele aspecte:
Unele probe neadmise in dreptul comun sunt totusi admise in procesul de divort, anume posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si a finilor pana la gradul trei inclusiv, cu exceptia descendentilor. Derogarea ce se face in materia divortului se explica prin faptul ca in procesele de divort, in care se discuta chestiuni de familie, in general intime, cunoscute de foarte putine persoane, rudele sunt cel mai adesea singurele persoane care ar putea sa dea relatii asupra faptelor petrecute in familia respectiva, asupra raporturilor dintre soti. A-i exclude pe acestia ar insemna a exclude aproape orice posibilitate de proba a faptelor invocate in proces. De aceea, aceste persoane sunt admise a fi ascultate ca martori . Sigur ca asemenea martori pot fi partinitori, dar judecatorii trebuie pe parcursul audierii martorilor sa caute prin intrebari, confruntari si eventual audierea altor martori sa stabileasca adevaratele raporturi dintre soti, deoarece in etapa deliberarii, inlaturarea depozitiilor unor asemenea martori trebuie temeinic motivata, mai ales ca uneori alti martori sau alte probe nu pot fi administrate.
Sunt exceptati totusi ca martori, descendenti sotilor, atat cei din casatorie, cat si cei din afara casatoriei, precum si cei adoptati. Intr-adevar, descendentii nu pot fi antrenati in astfel de procese, unde ar putea ii pusi in situatii delicate, de a aprecia in mod real faptele si atitudinile ascendentilor.
Unele mijloace de proba desi sunt admise in dreptul comun, ele nu sunt admise cu prilejul procesului de divort. Este cazul interogatoriului, care nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divort. Aceasta nu inseamna ca un sot nu poate fi chemat la interogatoriu de catre celalalt sot. El poate fi chemat cu privire la orice alte probleme in legatura cu procesul de divort (de ex., spre a dovedi starea materiala) precum si in scopul combaterii motivelor de divort.
De asemenea, masura interzicerii interogatoriului nu exclude luarea in considerare a recunoasterilor facute de soti in instanta in masura in care ele sunt confirmate de alte probe.
Solutia prevazuta de art.612 a fost inscrisa in Cod pentru a nu permite sotilor sa desfaca casatoria prin consimtamant mutual, in prezent, cand un astfel de divort este posibil, mentinerea interdictiei are scopul de a nu se ajunge la desfacerea casatoriei prin consimtamant mutual in alte conditii decat cele prevazute de art.38 Cod. Fam..
Daca, la termenul de judecata, sotii staruiesc in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, instanta va trece la judecarea cererii fara a administra probe cu privire la motivele de divort.
Daca sotii au convenit asupra modalitatilor in care sa fie solutionate cererile accesorii divortului, instanta va lua act de intelegerea partilor, in caz contrar, pentru solutionarea cererilor accesorii privind numele pe care il vor purta sotii dupa divort, pensia de intretinere in favoarea fostului sot si atribuirea locuintei, instanta va putea dispune, atunci cand considera necesar, administrarea probelor prevazute de lege ( art.613,alin.3 Cod.Proc.Civ. ).
Tot in legatura cu probele, trebuie evidentiat faptul ca in legatura cu una din cererile accesorii care se solutioneaza chiar din oficiu de catre instanta – incredintarea copiilor minori art.42 alin. l Cod. Fam.prevede ca vor fi ascultati parintii, autoritatea tutelara si minorii, daca au implinit varsta de 10 ani.
3.8. Masuri provizorii in timpul procesului de divort
Divorțul durează o anumită perioadă de timp, în care situația de fapt nu mai corespunde cu statutul de căsătorit așa încât, legea permite luarea unor măsuri vremelnice în cursul procesului de divorț, măsuri care se pot referi la raporturile personale și patrimoniale dintre soți.
Aceste măsuri provizorii se pot referi la:
încredințarea provizorie a copiilor minori. Criteriul după care se va conduce instanța pentru a decide în această privință, îl constituie interesul minorului.
obligația de întreținere. Pe timpul procesului de divorț, când relațiile dintre soți au încetat în fapt a fi normale, se ridică problema pensiei de întreținere pe care un soț trebuie să o asigure celuilalt soț, sau pentru copiii minori.
folosința locuinței.
alocația de stat pentru copii.
Aceste măsuri pot fi cerute de oricare dintre soți, iar cele cu privire la copii pot fi cerute și de către procuror sau autoritatea tutelară.
Dacă din dovezile administrate reiese culpa ambilor soți, divorțul se va pronunța din vină comună, chiar și în cazul în care nu s-a promovat cerere reconvențională. Culpa concurentă a soțului reclamant trebuie să fie gravă și bine stabilită, încât, ea singură să poată duce la desfacerea căsătoriei.
Instanța de judecată nu poate desface căsătoria din motive imputabile exclusiv reclamantului, astfel că, acțiunea se respinge. Divorțul se poate pronunța din vina exclusivă a soțului reclamant dacă pârâtul a introdus cerere reconvențională ori acțiune de divorț și, în urma probelor administrate cererea principală a fost respinsă, iar cererea reconvențională ori acțiunea de divorț a pârâtului a fost admisă. În situația în care divorțul este cerut pentru alienație mintală ori debilitate mintală cronică sau pentru o boală gravă și incurabilă survenită înainte sau în timpul căsătoriei, instanța urmează, ca și în cazul divorțului prin acord, să constate desfacerea căsătoriei fără a mai pronunța divorțul din vina soțului pârât.
Dacă în cursul procesului de divorț, chiar în instanța de recurs, unul dintre soți a decedat, instanța va închide dosarul, căsătoria încetând prin deces, în cazul în care unul dintre soți a decedat după pronunțarea sentinței de divorț, dar până la data introducerii recursului de către celălalt soț împotriva acelei sentințe, căsătoria a încetat prin decesul soțului, nu s-a desfăcut prin divorț, în această situație, recursul nu poate fi anulat ca netimbrat, deoarece nu se mai pune problema desfacerii căsătoriei prin divorț; se impune admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul închiderii dosarului.
Dacă soțul a decedat înaintea rămânerii definitive a hotărârii de divorț instanța urmează a modifica hotărârea de desfacere a căsătoriei părților; prin moartea soțului.
Instanța va comunica hotărârea din oficiu serviciului de stare civilă, pentru a se face mențiunea pe marginea actului de căsătorie.
3.9. Hotararea de divort
În situația în care sunt îndeplinite cerințele art.38 Cod. Fam., instanța pronunță desfacerea căsătoriei făcând distincțiile necesare.
Hotărârea de divorț poate cuprinde și unele mențiuni facultative, cum ar fi cele privind: numele pe care soții îl vor purta după divorț, stabilirea pensiei de întreținere între soți, împărțirea bunurilor comune, părintele care va administra bunurile minorului îl va reprezenta, îi va încuviința actele în viitor. Data când hotărârea rămâne definitivă se consideră a fi cea adesfacerii căsătoriei.
3.10. Caile de atac
Tribunalele și Curțile de Apel sunt competente să judece apelurile și recursurile..Termenul este de 30 zile începând de la data comunicării hotărârii, neputându-se face derogări de la dreptul comun. Hotărârile de divorț pe baza acordului părților nu pot fi atacate cu apel ori recurs decât pentru cererile accesorii divorțului.
Data când se consideră că hotărârea a rămas definitivă este cea a desfacerii căsătoriei.
Secțiunea a IV-a.
Executarea hotărârii de divorț.
4.1.Comunicarea hotararii de divort
Instanta o va comunica din oficiu serviciului de stare civila pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie.Este de reinut ca mentiunea privind desfacerea casatotiei numai in baza hotararii definitive si irevocabile,pentru ca aceasta marcheaza desfacerea casatoriei;orice initiativa anterioara espe prematura si succeptibila de afi sanctionata pe calea actiunii in anulare mentiunii potrivit art.57 din Legea nr.119/1996
4.2. Data desfacerii casatoriei
Art.39, alin.1 din Cod.Fam. determina data desfacerii casatoriei si anume, casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila. Potrivit art.377, alin.2 din Cod.Proc.Civ., sunt hotarari irevocabile, daca ne referim la cele de divort, urmatoarele :
1. cele date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;
cele date in apel nerecurate
cele date in recurs chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul cauzei. Reamintim ca hotararea data pe baza acordului partilor la divort este definitiva si irevocabila in ceea ce priveste divortul ( art.619 ,alin.4 din Cod.Proc.Civ.). Prin urmare, data cand hotararea ramane irevocabila se considera data desfacerii casatoriei respective.
4.3.Decesul unuia dintre soti
Daca in cursul procesului de divort, chiar in instanta de recurs, unul dintre soti a decedat, instanta va inchide dosarul, casatoria incetand prin deces ( art.37 Cod.Fam.). Tot astfel, casatoria inceteaza prin deces daca, inainte de ramanerea definitiva a hotararii de divort, unul dintre soti a decedat.
4.4.Mentiune despre hotararea de divort pe actul de casatorie
4.4.1.. Natura si efectele mentiunii.
In aceasta privinta, deosebim urmatoarele situatii :
a. In reglementarea data prin Cod.Fam., pana la Decretul nr. 779 din 8 octombrie 1966, casatoria se considera desfacuta, in raporturile dintre parti, din ziua in care hotararea de divort ramanea definitiva. In raporturile fata de tert, efectele patrimoniale ale casatoriei incetau pe data efectuarii mentiunii despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau pe data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale;
b. In reglementarea data prin Decretul nr. 779 din 8 octombrie 1966 ( pana la Decretul nr. 174 din 30 iulie 1974), casatoria se considera desfacuta, atat in raporturile dintre soti, cat si in cele fata de terti, din ziua in care s-a facut mentiunea despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie. Aceasta mentiune se putea face in termen de doua luni de la data ramanerii definitive a hotararii de divort, la cererea sotului care a obtinut divortul, pe baza copiei legalizate a hotararii de divort. Daca nu s-a cerut efectuarea mentiunii in aceste conditii, hotararea de divort ramanea fara efecte, deci casatoria continua sa existe. O noua actiune de divort se putea intemeia numai pe fapte noi, sotul reclamant putandu-se sprijini, in afara de ele, si pe faptele constatate prin hotararea de divort ramasa fara efecte.
Efectuarea mentiunii avea un caracter constitutiv de stare civila, ceea ce inseamna ca de la aceasta operatiune se modifica starea civila a sotilor. Indeplinirea acestei cerinte legale desavarsea procedura divortului. In consecinta, efectuarea mentiunii despre hotararea de divort in actul de casatorie aparea ca o cerinta substantiala, de fond, fara de care nu se putea desface casatoria, si nu ca o forma de publicitate, deoarece nu era prevazuta de lege in scop de opozabilitate fata de terti.
Atat in relatiile dintre soti, cat si in relatiile lor cu tertele persoane, casatoria se considera desfacuta pe data facerii mentiunii. Sanctiunea pe care legea o prevedea pentru neefectuarea mentiunii – si anume, hotararea de divort ramanea fara efecte – confirma solutia data in ceea ce priveste calificarea juridica a cerintei legale privind mentiunea.
c. In reglementarea data prin Decretul nr. 174 din 30 iulie 1974, s-a revenit la sistemul anterior Decretului nr. 779 din 1966, distingandu-se in ceea ce priveste data desfacerii casatoriei, dupa cum este vorba de relatiile dintre soti si cele dintre acestia si tertele persoane. In prima situatie, data desfacerii casatoriei este aceea in care hotararea de divort ramane definitiva. In cea de-a doua situatie, efectele patrimoniale ale casatoriei inceteaza de la data cand s-a facut mentiunea despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale, inaintea de facerea mentiunii (art.39 Cod.Fam. in redactarea Decretului nr. 174 din 1974). Textul se refera la efectele patrimoniale ale casatoriei, ceea ce inseamna ca efectele personale ale acesteia inceteaza, chier fata de cel de-al treilea, de la data cand hotararea de divort ramane definitiva. Potrivit actualei reglementari, efectuarea mentiunii este o masura de publicitate, care are ca scop de a face opozabila fata de terti desfacerea casatoriei. Prin urmare, natura si efectele mentiunii in lumina actualei reglementari sunt diferite de cele in sistemul Decretului nr. 779 din 1966.
4.4.2. Serviciul de stare civila competent pentru facerea mentiunii.
Dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort, instanta o va comunica din oficiu serviciului de stare civila pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie.
Livretul de familie: In cazul desfacerii casatoriei prin divort sau al anularii acesteia, livretul de familie se retrage si se anuleaza, eliberandu-se un nou livret de familie parintelui caruia i-au fost incredintati copii sau, dupa caz, ambilor parinti cand acestia formeaza fiecare o familie impreuna cu copiii incredintati (Hotararea Guvernului nr. 495 publicata la 19 septembrie 1995).
CAPITOLUL IV.
EFECTELE DIVORTLUI
Secțiunea I.
Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre foștii soți.
1.1Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre fostii soti
Divortul produce efecte numai pentru viitor, nu si pentru trecut. In privinta acestor efecte, deosebim dupa cum este vorba de relatiile dintre soti sau de cele dintre parinti (soti) si copii. In ambele cazuri, efectele sunt cu privire la relatiile personale, capacitatea de exercitiu si cele patrimoniale.
1.1.1.Calitatea de sot.
Aceasta calitate inceteaza pentru viitor. Fiecare sot divortat se poate recastori. De asemenea, sotii divortati se pot recasatori intre ei.
1.1.2. Obligatia de sprijin moral.
Ca urmare a incetarii calitatii de sot, inceteaza aceasta obligatie. Tot astfel, nu mai exista obligatia de fidelitate si nu se mai poate savarsi, sub acest aspect, adulterul.
1.1.3. Numele sotilor.
In urma divortului fiecare dintre fostii soti redobandeste numele avut inainte de incheierea casatoriei ( art.40,alin.ultim Cod.Fam.).
Desigur ca solutia se impune numai daca sotul respectiv nu si-a schimbat numele in timpul casatoriei, pe cale administrativa. Daca, mai inainte de incheierea casatoriei desfacuta prin divort, un sot a purtat numele de familie al fostului sot dintr-o casatorie anterioara incetata prin deces sau desfacuta prin divort, el va lua acel nume, nu si pe cel anterior primei casatorii. In acest sens, s-a decis ca sotia care a mai fost casatorita, prin divort, recapata de drept numele primului sot, daca prin casatorie a incetat prin decesul sotului. Pentru identitate de motive, solutia este aceeasi daca prima casatorie s-a desfacut prin divort, in urma caruia un sot a fost indrepatit sa poarte numele celuilalt sot in conditiile art. 40, alin.1 si 2 C. fam., caci fiecare sot isi recapata numele avut inainte de incheierea casatoriei (art 40, alin. ultim C. fam.).
Revenirea la numele avut inainte de incheierea casatoriei poate aduce, in unele cazuri, prejudicii morale sotului respectiv. Ar fi, de exemplu, cazul cand acesta a devenit cunoscut sub numele purtat in timpul casatoriei ca scriitor, artist, medic etc. De aceea, legea prevede posibilitatea mentinerii numelui purtat in timpul casatoriei si dupa desfacerea acesteia prin divort.
Potrivit art. 40,alin.1 si 2 Cod.Fam., sotii se pot invoi ca acela dintre ei care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa pastreze acest nume si dupa desfacerea casatoriei cu conditia ca instanta sa ia act de invoiala chiar pentru hotararea de divort, iar nu ulterior. Intelegerea sotilor privitor la nume nu poate depasi aceste limite. Astfel, s-a decis ca este nula intelegerea ca, dupa desfacerea casatoriei, sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa poarte atat acest nume, cat si numele lui dinainte de casatorie.
Daca sotii nu se inteleg in aceasta privinta, instanta de judecata poate, pentru motive temeinice, sa incuviinteze pe sotul respectivsa-si mentina numele luat la incheierea casatoriei (art. 40 ,alin.2 Cod.Fam.). Numai simplul fapt ca un sot a purtat mai multi ani numele de familie al celuilalt sot si ca in toate actele care il priveau a figurat cu acel nume nu constituie un motiv temeinic, deoarece daca ar fi astfel, dispozitiile de exceptie din art.41 alin., 2 Cod.Fam. si-ar depasi limitele fixate de legiuitori. De asemenea, faptul de a fi expus oral, in fata unui auditoriu, de specialitate sau nu, o serie de comunicari stiintifice, nu constituie o consacrare stiintifica de felul aceleia care intervine prin publicarea unor studii sau cercetari de specialitate. De aceea, asemenea imprejurare nu constituie un motiv temeinic, in sensul art.41,alin.2 Cod. Fam., pentru ca, desi celalalt sot se opune, instanta sa incuviinteze pe sotul vinovat de desfacerea casatoriei sa ramana si dupa divort cu numele purtat in timpul casatoriei.
Desi mentiunea din hotararea de divort cu privire la numele ce-l vor purta sotii dupa divort nu este obligatorie, ci facultativa (art.42 Cod. Fam.), Tribunalul Suprem a aratat, totusi, ca instanta de judecata este obligata sa atraga atentia partilor asupra aplicarii dispozitiilor art.40 Cod.Fam.
1.2.Efecte ptivind raporturile petriomoniale dintre fostii soti
1.2.1.Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca
1.2.1.1.Cand se poate cere aceasta impartire
Daca sotii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor comune, atunci, la cererea oricarui dintre soti, va decide, in aceasta privinta, instanta de judecata. Cererea pentru impartirea bunurilor comune se poate introduce fie dupa desfacerea casatoriei, prin divort, pe calea unei actiuni principale, fie odata cu actiunea de divort, sau in orice moment dupa aceea ( cererea incidentala sau accesorie ), potrivit art.17 Cod. Proc.Civ.
1.2.1.2.Stabilirea intinderii drepturilor fiecaruia dintre soti privind bunurile comune.
Impartirea bunurilor comune se face in felul urmator :
a. daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti in bunurile comune, atunci impartirea se face potrivit cotei-parti astfel stabilite;
b. in caz contrar, stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot din bunurile comune se face prin hotarare judecatoreasca, impartirea facandu-se potrivit acestor cote.
1.2.1.3.Proba contributiei partilor.
Stabilirea contributiei fiecarui sot, la dobandirea bunurilor comune, se poate face prin orice mijloc de proba, deoarece este vorba de dovedirea unei situatii de fapt.
1.2.1.4. Imprescriptibilitatea actiunii.
Dreptul la actiune care are ca obiect impartirea bunurilor comune nu se prescrie.
1.2.1.5.Masuri de conservare
Daca pana la impartirea bunurilor comune exista primejdia ca unul dintre soti sa instraineze o parte din bunuri, in detrimentul celuilalt sau sa le deterioreze, ori un sot nu poate folosi bunurile comune, instanta poate numi sechestru judiciar, care poate fi chiar unul dintre soti.
1.2.1.6.Constatarea bunurilor comune
Se considera ca este inadmisibila actiunea in constatare a bunurilor comune. S-a decis ca, dupa divort, fostii soti pot sa ceara constatarea partii lor din bunurile comune. In cazul in care fostii soti nu doresc impartirea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, ci numai transformarea starii de devalmasie intr-o stare de indiviziune, actiunea pentru constatarea acestor bunuri si determinarea cotelor este admisibila dupa pronuntarea divortului.
1.2.1.7. Efectele impartirii bunurilor comune.
Bunurile supuse impartirii devin proprii, in masura in care aceasta a avut loc, fie in totalitatea lor ori numai in parte, fie in materialitatea lor ori numai pe cotele-parti.
Secțiunea a II-a.
Efectele divorțului cu privire la roporturile dintre părinți și copii.
2.1.Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre parinti si copiii minori
2.1.1. Incredintarea copiilor minori. Deosebim urmatoarele :
In cazul in care exista copii minori, se pune problema incredintarii acestora. Instanta judecatoreasca este obligata, chiar daca nu exista o cerere expresa a sotilor in acest sens, sa se pronunte prin hotararea de divort si asupra incredintarii copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi in interesul copiilor minori, care nu pot fi lasati deloc fara ingrijire si intretinere; Criteriul dupa care se va calauzi instanta pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori este interesul acestora. In determinarea interesului copiilor minori se tine seama de o serie de factori, printre care : posibilitatile materiale ale parintilor; posibilitatile de dezvoltare fizica, morala, intelectuala pe care copiii le pot gasi la unul din parinti; varsta copilului; comportarea parintilor fata de copil inainte de divort; legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie. Desigur, se vor avea in vedere si alti factori, ca, de exemplu : sexul copilului, starea sanatatii lui, serviciul pe care-l au sotii.
Pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori, instanta de judecata este obligata sa asculte pe parinti, autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani.
Parintii se pot invoi cu privire la incredintarea copiilor minori, dar aceasta invoiala nu produce efecte daca nu este incuviintata de instanta, pentru a se verifica daca invoiala corespunde intereselor copiilor. Invoiala partilor cu privire la incredintarea copiilor nu este obligatorie pentru instanta de judecata.
In cazul existentei unor motive temeinice, datorate de cele mai multe ori imoralitatii ori comportarii parintilor, copiii minori pot fi incredintati unor rude sau altor persoane, dar numai cu consimtamantul acestora, ori unor institutii de ocrotire. Astfel, chiar daca unul dintre parinti traieste, copilul poate fi incredintat spre crestere si educare bunicilor in cazul in care din imprejurarile cauzei ar rezulta ca este in interesul acestuia (art.103 Cod.Fam.). In speta, copilul a fost incredintat, dupa divort, mamei, fiind ingrijit de bunici, iar in urma decesului mamei a fost lasat in continuare la ei, considerandu-se ca este in interesul sau.
2.1.2. Exercitarea drepturilor parintesti cu privire la persoana copilului.
In cazul in care copilul a fost incredintat unui parinte, acesta exercita drepturile si indatoririle parintesti cu privire la persoana copilului (art.43,alin.1 Cod. Fam.). Celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala (art.43,alin.3 Cod.Fam.). Modalitatile de exercitare a acestui drept sunt, mai ales, urmatoarele : vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia acesta i-a fost incredintat; lasarea copilului in vizita la locuinta parintelui caruia nu i-a fost incredintat; vizitarea copilului la scoala; petrecerea vacantelor scolare la ambii parinti.
Solutionarea cererilor facute in cadrul procesului de divort sau pe cale de actiune separata cu privire la stabilirea modalitatii de exercitare a dreptului pe care il are parintele caruia nu i s-a incredintat copilul de a pastra legaturi personale cu acesta este de competenta instantelor de judecata.
2.2. Efecte privind relatile patrimoniale dintere parinti si copii
2.2.1. Contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului(obligația de întreținere).
Această contribuție se stabilește prin hotărârea de divorț, chiar dacă părțile nu au făcut cerere în acest sens.
Astfel, instanța va putea hotărî pensia de întreținere, eventual sub forma unei rate procentuale din veniturile totale lunare nete ale debitorului și va lua măsura de poprire.
Ambii părinți au aceleași drepturi și obligații față de copiii lor.
Părintele debitor poate oferi orice suma cu condiția să nu fie inferioară celei stabilite de lege.
2.2.2.Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești cu privire la bunurile copilului.
Dacă copilul este încredințat unuia dintre părinți, drepturile și obligații părintești se exercită de către acesta. Dacă copilul este încredințat unei alte persoane decât părintelui sau unei instituții de ocrotire, instanța va trebui să decidă care dintre părinți va exercita dreptul de a-i administra bunurile și de a-l reprezenta sau a-i încuviința actele.
2.2.3.Beneficiul contractului cu privire la locuință.
Faptul incredintarii copiilor unuia dintre parinti are influenta asupra atribuirii beneficiului contractului de inchiriere,acesta fiint sotul caruia i s-au incredintat copii,indiferent daca acestia au rejltat din acea casatorie sau dintr-o casatorie anerioara.In prezent se aplica Legea nr114/1996,modificata si completata prin Ordonanta de urgenta nr.40/1997.
2.2.4.Primirea alocației de stat pentru copii.
Dispozitiile legale privind alocatia de stat pentru copii din Decretul 410/1985 au fost abrogate prin Legea nr.61/28 septembrie 1993 modificata,prin care potrivit art.3,alin.2,titular al alocatiei de stat pentru copii devine copilul,iar incasarea depnde de mdul de incredintare al minorului.
CAPITOLUL V.
DIVORȚUL ÎN DREPTUL COMPARAT
Secțiunea I.
Franța.
1.1. Notiuni introductive
Tara lui Balzac si Rabelais Franta a oferit intotdeauna motive de admiratie din multiple puncte de vedere. Studierea legislatiei franceze din domeniul divortului confera cititorului descoperirea unor aspecte deosebit de interesante.
In Franta, divortul se regaseste sub urmatoarele forme:
1.2. Divortul traditional
Acesta este divortul bazat pe atitudinea culpabila a ubui sot ce incalca indatoriile conjugale, aceasta incalcare ducand la imposibilitatea continuarii vetii in comun a sotilor.
Prin incalcarea datoriilor conjugale, legislatia si practica judiciara franceza inteleg:
incalcarea datoriilor de coabitare
refuzul nejustificat de a avea relatii sexuale
si incalcarea datoriilor de sprijin si asistenta, care este de natura sa compromita armonia vietii conjugale.
1.3. Divortul pentru inceterea vietii comune
In aceasta situatie se poate cere divortul daca:
fie sotii au trait separat timp de cel putin sase ani
fie daca facultatile mentale ale unuia dintre soti sunt alterate pe parcursul a sase ani, daca acest lucru face ca mariajul sa devina de nesuportat
1.4. Divortul prin consimtamant mutual
Acesta imbraca doua forme:
1.4.1. Divortul obtinut la cererea ambilor soti
1.4.2. Divortul cerut de unul dintre soti si acceptat de celalalt sot
1.4.1. Divortul obtinut la cererea ambilor soti
In acest caz, nu este necesara existenta unor motive de divort ce trebuie dovedite, vointa liber exprimata a sotilor adusa la cunostinta judecatorului fiind suficienta.
Pentru ca sotii sa poata apela la aceasta forma de divort trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
sa fie casatoriti de cel putin sase luni;
nici unul dintre soti sa nu se afle sub tutela sau sub supravegherea justitiei;
Este de asemenea prevazuta o perioada de proba cuprinsa intre trei si noua luni de la momentul in care sotii si-au dat acordul de a divorta in fata judecatorului. Dupa expirarea acestui termen sotii vor fi intrebati din nou cu privire la decizia de a divorta.
Existenta acestei perioade se justifica prin faptul ca fiind un divort ce se obtine destul de usor, este firesc ca sotii sa aiba un termen in care sa poata reflecta cu atentie asupra deciziei luate.
1.4.2. Divortul cerut de unul dintre soti si acceptat de celalalt sot
O forma cu totul aparte a divortului o regasim in ceea ce priveste a doua varianta a divortului prin consimtamant mutual. In principiu daca proectul de lege privind viitoarea reglementare a motivelor de divort din legislatia romana va fi adoptat in varianta actuala se pare ca vom prelua si noi intr-o oarecare masura aceasta modalitate de divort, nemaiantalnita tn legislattia romana.
In aceasta varianta divortul se poate pronunta la cerere unuia dintre soti ce invoca propriilei motive culpabile, sau ale celuilalt sot in destramarea casatoriei.
Aceasta modalitate de divort, va opera daca cele aratate mai sus sunt recunoscute sau acceptate de catre celalalt sot.
Secțiunea a II-a.
Belgia.
Legislatia belgiana mai precis legea din 30 iunie 1994 are importante modificari in materia divortului.
2.1. Astfel divortul sanctiune se refera la situatiile in care:
– potrivit art.229 Cod.Civ. fiecare sot va putea cere divortul pentru adulter
– potrivit art.231 se arata ca sotii vor putea sa ceara reciproc divortul pentru excese, injurii grave aduse unul impotriva celuilalt.
2.2. De asemenea este prevazut si divortul remediu in sensul ca:
– potrivit art.232 Cod.Civ. orice sot poate cere divortul pentru motiv de separare in fapt pe o perioada mai mare de 5 ani daca din aceasta situatie rezulta ca despartirea sotilor este iremediabila si ca admiterea divortului pentru acest motiv nu agraveaza situatia bunurilor materiale a copiilor minori rezultati din casatorie.
Divortul poate de asemenea fi cerut de catre unul dintre soti daca separarea in fapt de peste 5 ani de zile este consecinta unei stari de dementa sau a unei stari de dezechilibru mintal in care se afla celalalt sot si daca rezulta din aceasta situatie ca separarea sotilor este iremediabila si ca admiterea divortului pentru aceasta cauza nu afecteaza situatia materiala a minorilor rezultati din casatorie sau adoptati
Secțiunea a III-a.
Spania.
Institutia divortului in Spania este relativ recenta (1981) si este intemeiata pe separarea sotilor.
3.1. Separarea sotilor
Este reglementata prin art.81 si 84 din Cod.Civ. Ea poate fi pronuntata pentru urmatoarele motive:
abandonarea nejustificata a caminului;
infidelitatea conjugala;
conduita injurioasa;
violarea grava sau repetata a obligatilor conjugale, fiind precizat ca daca a avut loc separarea in fapt acceptata de victima infidelitatii acest motiv nu poate fi invocat;
încalcarea grava sau repetata a obligatiilor cu privire la copii;
condamnarea grava pentru fapte penale savarsite;
alcoolism, toxicomanie, tulburari mintale;
încetarea efectiva a vietii conjugale pe perioade diferite, 6 luni, 2 ani, 3 ani, 5 ani;
condamnarea pentru o fapta de tentativa de omor asupra celuilalt sot, a ascendentilor acestuia sau a descendentilor;
3.2. Motivele de divort sunt:
incetarea efectiva a vietii conjugale timp de cel putin 1 an dupa o cerere de separare;
incetarea efectiva a vietii conjugale timp de minim 2 ani, daca aceasta rezulta din acordul ambilor soti sau dintr-o hotarare judecatoreasca sau din absenta legala sau daca cel care cere divortul dovedeste ca de la separarea in fapt a fost angajat si ca era in curs o actiune de separarea judiciara;
orice incetare efectiva a vietii in comun pentru minim 5 ani de zile;
Secțiunea a IV-a.
Olanda.
Nici un divort nu poate fi pronuntat inaintea expirarii termenului de un an socotit de la incheierea casatoriei (art.156 Cod.Civ.).
Divortul este pronuntat intre sotii care nu mai impart "masa si patul" (art. 150 Cod.Civ.).
Divortul este pronuntat pentru culpa in cazul in care casatoria este puternic zdruncinata (art. 145 Cod.Civ.). In plus, o separare de 3 ani atrage si divortul.
Aceasta perioada de 3 ani poate fi redusa la termenul de 1 an, daca unul dintre soti se comporta de o maniera imorala sau dezonoranta fata de celalalt sot.
Secțiunea a V-a.
SUA
5.1. Divortul in dreptul american
Daca la inceput divortul in America nu era permis decat pentru anumite motive si bazat pe ideea de culpa, ulteior a fost introdusa si o alta modalitate de divort, respectiv divortul pentru asa numitele "diferente ireconciliabile", care nu pasreaza ideea de culpa a sotilor sau a unuia dintre ei.
Cu privire la divortul din culpa, acesta se mai aplica si astazi in anumite state americane.
Amintim cateva dintre motivele de divort in acest caz:
Adulterul, care de altfel este un motiv de divort ce se regaseste in aproape toate legislatiile din tarile lumii
Impotenta
Parasirea domiciliului conjugal
In legatura cu cea de-a doua forma de divort, bazata pe diferentele ireconciliabile, acesta este recunoscuta in majoritatea statelor din America, fie ca unica modalitate de a divorta, fie impreuna, cu divortul bazat pe culpa, in alte state.
Una dintre conditiile ce se cer a fi indeplinite in unele state, pentru a putea opera divortul pentru diferente ireconciliabile, este ca sotii sa fi stat despartiti o anumita perioada de timp. In anumite sitatii se cere chiar separarea judiciara a sotilor. De asemenea tot in legislatia unor state americane, este prevazuta ca separarea sa fie provocata tot de incompatibilitatea sotilor (diferentele ireconciliabile).
5.2.Motivele de divort in statele americii(anexa 5)
Secțiunea a VI-a.
Israel
Israelul este tara a carei istorie te copleseste, o tara ce este considerata sfanta, invaluita intr-un mister ce are parfumul tarilor orientale.
Traiul comun al israelienilor, musulmanilor, druizilor, crestinilor sau ale altor populatii, au creat o situatie absolut specifica. Acesta este unul din motivele pentru care atat in Israel, cat si in alte tinuturi din Orientul Mijlociu – cel putin in ceea ce priveste domeniul starii si capacitatii persoanei, cat si in ceea ce priveste familia – se aplica regimul personalitatii legilor.
Conform acestui principiu, fiecare persoana se conduce si este judecata dupa legea grupului din care face parte. Pentru Israel, trebuie facuta distinctia intre:
normele de drept emanand de la statul israelian, care se adreseaza tuturor locuitorilor israelieni, indiferent de religie,
normele de drept traditionale, cu caracter religios, care se aplica numai locuitorilor de religie iudaica (mozaica).
Sistemele de drept, religioase si traditionale urmeaza in general in materia desfacerii casatoriei vechile precepte, cu mici modificari.
Un exemplu interesant de modernizare a traditiilor ni-l ofera legislatia israeliana.
Traditia excludea divortul din competenta instantelor judiciare, considerandu-l o chestiune privata prin care sotul remite sotiei un act de separare numit ghet. Numai in caz de neantelegere intervin si instantele, insa nu hotarand despartirea, ci obligand doar partile sa remita si sa primeasca actul.
Secțiunea a VII-a
Italia
7.1.Divorțul amânat
Divorțul poate fi acordat soților care trăiesc separat, continuu de o anumită perioadă de timp.Separarea poate fi consensuală sau judiciară, însă în ambele cazuri ea trebuie declarată în fața judecătorului.
Divorțul nu se acordă automat după expirarea termenului de separare deoarece soții trebuie să introducă o cerere de divorț. Cauza de divorț este separarea în fapt si aceasta este omologată sau atestată prin hotărârea judecătorească.
Și în Italia legislația civilă cunoaște separarea consensuală.
7.1.1.Separarea consensuală.
Ea corespunde unui divorț prin consimțământul reciproc. Soții cer concomitent separarea sau unul dintre soți cere separarea și celălalt o acceptă.
După prevederile legii din 1987, termenul de separare prealabilă introducerii acțiunii de divorț este de 3 ani în toate cazurile (înainte până la anul 1987 a fost de 5 sau 7 ani). Termenul începe să fie socotit de la pronunțarea separării de către judecător.
Legea din 1987 impunea un termen de 3 ani de separare și suprimă termenele suplimentare. Sentința cuprinde și o omologare de separare. Cu această ocazie se verifică dacă dorința de a trăi separat este exprimată în acțiune și omologarea separării creează o prezumție de permanență a acesteia.
7.1.2.Separarea judiciară.
Oricare dintre soți poate cere judecătorului separarea judiciară chiar dacă independent de voința unuia sau a ambilor soți se produc fapte care fac imposibilă menținerea vieții în comun sau care aduce un grav prejudiciu educării copiilor.
Această nouă redactare a articolului 151 din lege a înlocuit separarea pentru culpă pe care doar soțul inocent putea să o ceară, printr-o separare fondată pe noțiunea de faliment mai mult decât pe cea de culpă.
Faptele care justifică separarea judiciară în general sunt aceleași cu cele considerate la divorțul din culpă și anume în situații de adulter, în caz de violențe sau de refuz a debitului conjugal.
Separarea în fapt a încetat să mai constituie motiv de divorț distinct din moment ce legea autorizează pe unul sau pe ambii soți să ceară oficial judecătorului să pronunțe sau să omologheze separarea.
În Italia căsătoria poate fi desfăcută dacă judecătorul stabilește că uniunea spirituală ii materială între soți nu poate fi menținută sau reconstituită.
Dreptul italian admite două tipuri de divorț: divorțul imediat care permite reglarea mor situații excepționale și divorțul amânat care cuprinde aproape în totalitate acțiunile le divorț.
7.2.Divorțul imediat
Divorțul imediat este posibil la simpla cerere a soțului inocent în trei cazuri:
condamnarea soțului pentru delicte grave comise înainte sau în timpul căsătoriei;
obținerea divorțului sau recăsătorirea în străinătate de către unul dintre soți;
neconsumarea căsătoriei.
7.3.Cererea de divorț in legislația italiană
7.3.1.Competența
In legislația statului italian, competența de soluționare a divorțului revine tribunalului din orașul de reședință al pârâtului, iar dacă acesta este plecat din țară, competența revine tribunalului de la domiciliul reclamantului.
In situația în care ambii soți sunt cu domiciliul sau reședința în străinătate, cererea de divorț se poate înregistra la orice tribunal din Italia.
Cererea se face de către reclamant iar dacă redactarea ei se face de către un avocat, acesta trebuie să o facă în baza unei procuri speciale.
Soții se prezintă cu cererea în fața președintelui instanței la termenul fixat de acesta, în situația în care unul dintre soți este bolnav mintal sau pus sub interdicție, acesta va fi reprezentat de un curator special.
Reglementarea căilor de atac la divorț în legislația italiană
Impotriva hotărârii de divorț pot formula apel soții, dar și copii minori printr-o persoană determinată în anumite situații. Apelul se judecă în camera de consiliu.
El nu poate fi promovat mai repede de 30 de zile de la comunicare, dar nici mai târziu de 1 an de la pronunțare.
În apel nu se audiază martorii și părțile – soții. Judecătorul va ține cont de faptele noi invocate la rejudecare. Decizia, hotărârea poate fi modificată conform Legii nr. 127 1991.
Hotărârea poate fi modificată dacă nu este luată în apel definitiv. Altfel hotărârea se trece în puterea lucrului judecat.
CONCLUZII:
În societatea contemporană,problema divorțului este deosebit de controversată, împotriva admiterii acesteia există argumente de ordin religios și moral, deoarece produce efecte sociale negative mai ales prin rata divorțialității în continuă creștere.
Din punct de vedere juridic, divorțul este singura modalitate de disoluție a căsătoriei, valabil încheiate care are ca rezultat stingerea principalelor efecte ale acesteia în raporturile dintre soți, în special efecte de natură personală.
Pe măsură ce rata divorțialității este în continuă creștere divorțul este din ce în ce mai ușor acceptat, nu ca un eșec ci ca o posibilă soluție de rezolvare a problemelor familiale. Acest lucru se datorează indulgenței legii cu privire la abandonarea unor restricții ale divorțului și a promovării principiului libertății individuale.
Actualmente, divorțul este considerat “un rău necesar”deoarece continuarea unei căsătorii care nu mai corespunde scopului ei, este mai dăunătoare societății decât desfacerea căsătoriei în sine.
Dreptul de a pronunța sau nu divorțul a revenit instanței judecătorești care este singura în măsură să interpreteze ca fiind reale sau iluzorii motivele divorțului.
Desfacerea căsătoriei prin divorț este reglementată de Codul familiei(art.37-44) și Codul de procedură civilă(art.607-619),în care sunt enumerate motivele de divorț și stabilită o anumită procedură prin care se pronunță divorțul.
În România,după 1993,Codul familiei prevede trei tipuri de divorț:
divorțul pronunțat în baza culpei unuia dinte soți
divorțul prin acordul soțiilor(divorțul prin consimțământul mutual)
divorțul în cazul în care starea sănătății unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei(divorțul remediu)
Actualul Cod de procedură civilă a condus la interpretare si o aplicare neunitara, cu repercursiuni asupra duratei, eficienței și finalității actului de justiție. A apărut astfel necesitatea gândirii unui nou sistem procedural modern ,adoptat nevoilor sociale actuale.
Astfel în Noul Cod de procedură civilă va fi simplificată procedura divorțului prin acordul soților. Problema divorțului prin acordul soților va cădea în sarcina Serviciului de stare civilă, iar astfel instanțele vor fi degrevate de astfel de probleme.
Acest tip de divorț va fi posibil cu condiția ca soții să nu aibă copii minori născuți din căsătorie sau adoptați de ambii soți.
Totodată Noul Cod de procedură civilă va introduce procedura divorțului pentru despărțirea îndelungata (cel puțin 5 ani) , pentru detenție îndelungată și pentru motive ce țin de starea de sănătate a unuia dintre soți.
În Uniunea Europeană divorțul este recunoscut mult mai ușor între statele membre, existând un regulament care determină :
care instanță din cadrul statelor membre au competența de a judeca o cerere de divorț
cum sunt recunoscute divorțurile pronunțate într-un stat membru în celelalte state.
BIBLIOGRAFIE:
ALBU IOAN – „Căsatoria in dreptul roman", Ed. Dacia Cluj Napoca, 1988
ALBU IOAN -„Dreptul familiei",Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti
BACACI AL., DUMITRACHE V, HAGEANU C. – "Dreptul Familiei", Ed. Augusta Timișoara,1998
BODOAȘCA TEODOR – „Dreptul familiei”, Ed. All Beck, București, 2005
CHELARU IOAN – „Căsatoria si divorțul, aspecte juridice, civile, religioase, și de drept comparat",Ed.A92
FLORIAN EMEȘE-“Dreptul Familiei", Ed. Limes, Cluj Napoca, 2003
FILIPESCU ION-„Tratat de dreptul familiei", Ed. All Beck, 2002
FILIPESCU I.P, FILIPESCU A.I – „Tratat de dreptul familiei”, Ed. Universul juridic, București, 2006
GRAMA MEDA, MARIAN BAINDUSA – „Dreptul familiei”-pentru uzul studenților, Universitatea Târgu-Mureș, 2005
LEȘ I.-„Proceduri speciale reglementate de codul de procedură civilă”, Ed. Dacia, ClujNapoca,1989
LEȘ I.- „Proceduri civile speciale”,Ed.All Beck,,București,2002
PRICOPI ADRIAN. – „Căsătoria în dreptul român”, ed. Luminalex, București,1998;
RUSU MARCEL IOAN – "Procedura divorțului in dreptul românesc", Ed. Roseti, 2003
VIOREL DACHIE ,NORA A.DACHIE, „Elemente de dreptul familiei și stare civilă”-note de curs,”Universitatea Dunarea de Jos”,Galați
TOMESCU MILENA- „Dreptul familiei,Protecția copilului”, ed. All Beck, București, 2005;
LEGISLAȚIE:
Codul familiei;
Codul civil;
Codul de procedură civilă;
Codul penal
Culegere de decizii, între anii 1960-1961, 1963, 1968, 1970-1971, 1973-1975, 1977, 1979-1980, 1990
LEGEA nr.5 din 28 martie 1973,privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași
LEGEA nr. 272/2004, privind protecția si promovarea drepturilor copilului
LEGEA nr.59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr.29/1990 și a Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi
LEGEA nr114/1996,modificată si completată prin Ordonanța de urgență,
nr.40/199,legealocuinței
Anexa nr.1
ACȚIUNEA DE DIVORȚ CÂND AMBELE PĂRȚI SUNT DE ACORD CU
DESFACEREA CĂSĂTORIEI
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnații soți:
1. ………….., cu domiciliul in ……………… si
2. ………….., cu domiciliul in ………………, va rugăm sa dispuneți
DESFACEREA CASATORIEI NOASTRE PRIN DIVORT,
inregistrata sub nr. ……… din ……….. la Primaria ……….., pe baza acordului nostru. Totodata, prin aceeasi hotarare, va rugam sa dispuneti:
a) sa-mi fie incredintat spre crestere si educare copilul minor (sau copii minori) …………, nascut (sau nascuti) la data de ………, mie (sot sau sotie);
b) obligarea mea (sot sau sotie) sa contribui la cheltuielile de crestere, invatatura, educare si pregatire profesionala a copilului (sau copiilor), potrivit art. 96 C. fam., cu suma de …….. lei lunar;
c) impartirea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei potrivit tranzactiei pe care o anexam (art. 36 alin 1, C. fam.);
d) sotul (sau sotia) ma oblig sa acord intretinere sotiei(sau sotului) pentru ca se afla in nevoie din pricina incapacitatii de munca survenita inainte de casatorie (sau in timpul casatoriei).
e) sa-mi fie atribuit mie (sot sau sotie) beneficiul contractului de inchiriere privitor la locuinta (art. 22 din Legea nr. 5/1973);
f) sa reluam numele avut inainte de casatorie.
Motivele actiunii:
In fapt, ne-am casatorit la data de ……… si suntem despartiti in fapt de la data de ……….
Din casatorie au rezultat copiii ……….. (sau n-au rezultat copii), care se afla sub intretinerea mea(sot sau sotie).
Pentru ca relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate (se poate enunta cauza), am hotarat sa divortam, si pentru ca am cazut de acord asupra tuturor problemelor, intelegem ca cererea de divort sa se intemeieze pe acordul nostru.
De aceea, va rugam sa admiteti actiunea, sa desfaceti casatoria pe baza acordului nostru, iar cererile accesorii divortului sa fie rezolvate in modul urmator:
a) minorul(a) ………, nascut(a) la ……… sa fie incredintat(a) mie sot (sau sotie), spre crestere si educare, iar sotul(sotia) se obliga sa plateasca lunar suma de ………. lei pentru intretinere;
b) consfintirea tranzactiei pe care o anexam cu privire la modul cum intelegem sa ne impartim bunurile comune dobandite in timpul casatoriei;
c) beneficiul contractului de inchiriere, privind locuinta in care locuiesc eu sot (sau sotie), sa fie atribuit mie sot (sau sotie);
d) eu sot sau (sotie), ma oblig sa platesc sotului sau sotiei lunar pensie de intretinere de ……….. lei, pentru incapacitatea de munca ivita pana la despartirea noastra, in fapt pana la ………..;
e) noi, sotii, revenim la numele avute anterior incheierii casatoriei.
In drept, ne intemeiem actiunea pe dispozitiile art. 37 alin. 2 si art. 38 C. fam. raportat la art. 613 C. proc. civ.
Pentru dovedirea actiunii intelegem, daca va fi cazul, sa ne folosim de proba cu acte si de consimtamantul nostru privind desfacerea casatoriei prin acordul nostru.
Anexam urmatoarele acte: certificatul de casatorie, copia certificatului de nastere al copilului minor, copia contractului de inchiriere, tranzactia.
Pentru stabilirea taxei de timbru depunem adeverintele privind veniturile din munca realizate in ultimele 12 luni si timbrul judiciar in valoare de ….. lei.
Data depunerii
……………
Semnaturile ambilor soti
……………………
DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI
Anexa nr.2
CEREREA DE DIVORT CAND UNUL DIN SOTI DORESTE DESFACEREA CASATORIEI
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul _________, domiciliat in_________, judetul________, str.________,
nr.___ , etajul___, apart.___, chem in judecata pe sotul meu________ domiciliat in________ , judetul________, str.______, nr._______, etajul___, apart.___, pentru ca prin hotararea pe care o veti pronunta sa desfaceti casatoria incheiata intre subsemnata si paratul ______, la data de_____ si inscrisa in registrul de stare civila sub nr._____ din acel an, obligand, totodata, pe parat sa-mi plateasca cheltuielile de judecata.
Motivele actiunii sunt urmatoarele (le puteti adapta in functie de problemele dumneavoastra, cererea este doar un model):
In fapt, paratul a manifestat de la inceputul casatoriei noastre o atitudine fizica violenta supunandu-ma pe mine si fiica mea la grave abuzuri fizice si psihice inca de la inceputul casniciei noastre.
Consider ca aceasta comportare a sotului meu constituie un motiv temeinic de desfacere a casatoriei, a carei continuare nu mai este posibila din punctul meu de vedere. Mentionez ca din casatoria noastra a rezultat un copil care este acum major.
In drept, imi intemeiez actiunea pe dispozitiile art. 38 din Codul familiei.
In dovedirea ei inteleg si ma folosesc de proba cu martori, pentru care propun pe:
1.________, domiciliat in_____, judetul____, str._____, nr._____, etajul____, apart._____;
2.________, domiciliat in_____, judetul_____, str._____, nr._____, etajul____, apart._____.
Depun prezenta actiune, precum si copie autentificata de pe certificatul constatator al casatoriei incheiate intre mine si parat, in dublu exemplar, dintre care unul pentru instanta si altul pentru a fi comunicat paratului.
Semnatura reclamantului
Anexa nr.3
ÎMPARȚIREA BUNURILOR COMUNE DUPĂ DESFACEREA CĂSĂTORIEI
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul(a) ……….., domiciliat(a) in …….., chem in judecata si personal la interogatoriu pe paratul(a) ……….., domiciliat(a) in …………, pentru
IMPARTIREA BUNURILOR COMUNE,
dobandite de noi in timpul casatoriei.
Cer, de asemenea, obligarea paratului(ei) la plata cheltuielilor de judecata pe care le voi face cu acest proces.
Motivele actiunii:
In fapt, m-am casatorit cu paratul(a) la data de ………, casatorie care a fost desfacuta prin sentinta civila nr. ……… din ……….., pronuntata de judecatoria ………….
In timpul casatoriei am dobandit impreuna urmatoarele bunuri comune: …….. ………. a caror impartire o cer, contributia noastra fiind egala (sau de …..% a mea si de ……..% a paratului(ei)).
In drept, imi intemeiez actiunea pe dispozitiile art. 36 alin. 1 C. fam.
In dovedirea actiunii inteleg sa ma folosesc de interogatoriul paratei(ului), de proba cu acte si de declaratiile martorilor: ……….. ………… …….
Depun prezenta cerere in dublu exemplar, chitanta de plata taxei de timbru in valoare de ……… lei si copia sentintei civile de divort.
Data depunerii
…………..
Semnatura,
……….
DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI …………….
Anexa nr.4
PROCURA DE PARTAJ
PROCURĂ
Subsemnatul ………………………………………………………………….. cetățean ………………………………, născut la data de …………………………….., în localitatea ……………………………….., de sex ……………….., căsătorit/necăsătorit, domiciliat în ……………………………………, str. ………………………………………………. nr. ………………., bloc …….., scară …….., etaj …….., apart. ………, sector/județ ………………………………., posesor al …………………………, seria …………… nr. …………………… eliberat de ………………………………. la data de ………………………………………., cod numeric personal …………………………………………………., împuternicesc prin prezenta pe ……………………………………………………….. cetățean ………………………, născut la data de …………………………….., în localitatea …………………………………, de sex ………………., căsătorit/necăsătorit, domiciliat în ……………………………………, str. ……………………………………………… nr. ………………., bloc …….., scară …….., etaj …….., apart. ………, sector/județ ………………………………, posesor al ……………………….., seria …………… nr. ……………………. eliberat de …………………………. la data de ……………………………………, cod numeric personal …………………………………., să mă reprezinte în calitatea mea de reclamant, în condițiile Codului de procedură civilă, în acțiunea de divorț împotriva ……………………………………………… cetățean …………………………….., născut la data de ………………………. în ……………………………, ce formează obiectul dosarului nr. …………/…………. aflat pe rol la Judecătoria ……………………………………, având termen de judecată ……………………….. .
În acest scop, mandatarul meu va susține acțiunea introdusă, mă va reprezenta atât la primul termen, cât și la toate termenele ulterioare, în fața instanțelor judecătorești de orice grad, va primi actele de procedură, va propune și va administra probele necesare, va uza de orice cale de atac prevăzută de lege împotriva hotărârilor rămase definitive, va primi citații, somații, sentințe, decizii și va semna pentru ele acolo unde este necesar, va invoca excepții sau mijloace de apărare, va lua termene în cunoștință, va cere comunicări de acte, va chema și va răspunde la interogatorii, va cere proba cu martori, verificare de scripte și expertize, va cere învestirea cu formulă executorie a oricărei sentințe și decizii și le va primi învestite, va primi și va executa orice titlu definitiv, va face somații putând tranzacționa în numele meu și pentru mine, oriunde va fi necesar, în limitele prezentului mandat, semnătura sa fiindu-mi pe deplin opozabilă.
Redactată și editată/dactilografiată în ………….. exemplare, la ………….., astăzi, data autentificării.
S-au eliberat părților ………………. exemplare.
MANDANT
Anexa nr.5
ACTIUNE DE DIVORT PRIN CARE SE CERE SI INCREDINTAREA COPIILOR, PASTRAREA NUMELUI DE FAMILIE, IMPARTIREA BUNURILOR COMUNE SI ATRIBUIREA SPATIULUI LOCATIV
Domnule Presedinte,
Subsemnata________ domiciliata in __________ jud________ str________
nr______bl_____et____ap____chem in judecata si personal la interogatoriu pe sotul meu________domiciliat in __________ jud________ str_________
nr______bl_____et____ap____pentru ca prin hotararea ce veti pronunta sa desfaceti casatoria incheiata intre subsemnata si parat in fata delegatului de stare civila al____ _______ la data de ________si inscrisa in registrul de stare civila sub nr._________ din acel an, obligand, in acelasi timp, pe parat sa-mi plateasca cheltuieli de judecata si onorariu de avocat. Va rog sa dispuneti ca pentru termenul de judecata sa fie citata si autoritatea tutelara din cadrul Primariei ________
Motivele actiunii sunt urmatoarele:
In fapt, paratul ma supune unui regim de insulte si violente care fac cu neputinta continuarea casatorieipentru mine. Astfel, in repetate randuri, el vine beat acasa si atunci ma insulta si ma bate, provpcand scandal. Pe de alta parte , el refuza sa-mi dea banii necesari intretinerii gospodariei, uneori lasandu-mi cu totul fara mijloace cate o luna, doua.
Din casatoria noastra au rezultat doi copii,si anume_________,in varsta de ______ani,si_______,in varsta de _______ani,pe care va rog,sa mi-i incredintati spre crestere si educare,tinand seama atat de varsta lor,cat si de faptul ca,dat fiind brutalitatea de care da dovada paratul,el nu prezinta garantia ca va exercita o influenta binefacatoare asupra educatiei lor.
Dat fiind ca subsemnata voi continua sa ma ocup de cresterea si educarea copiilor si pentru a nu se crea pentru ei o situatie de stanjenire ca urmare a faptului ca vor avea un alt nume decat cel pe care l-as purta eu,va rog sa admiteti sa port numele sotului meu si dupa desfacerea casatoriei.
Totodata va rog sa procedati si la impartirea bunueilor comune,care sunt urmatoarele: _________________________________________, tinand seama de faptul ca paratul a avut in timpul casatoriei un salariu de _______lei, iar subsmnata am depus o munca neintrerupta in cadrul gospodariei.
Va rog,in sfarsit,sa recunoasteti dreptul subsemnatei de a continua sa locuiasca impreuna cu copii in locuinta pe care o ocupam in prezent,din_________,jud.______, __________str.___________,nr.________,etaj.__________,apart._______,inlocuind in contractul de inchiriere pe sotul meu,care in prezent este titularul acestui contract.
In drept,imi intemeiez actiunea pe dispozitiile art 38din Codul familiei in ceea ce priveste divortul,ale art 40 din Codul familiei in ceea ce priveste pastrarea numelui de familie al paratului,ale art. 36 din Codul familiei in ceea ce priveste impartirea bunurilor comune,si ale art.31 alin 2 din Decretul nrm78 din 5 aprilie 1952 in ceea ce priveste beneficiul contractului de inchiriere.
Inteleg sa ma folosesc pentru dovedirea sustinerilor mele de interogatoriul paratului-care urmeaza a fi citat cu aceasta mentiune-de proba cu acte,si anume de certificatul constatator al casatoriei subsemnatei cu paratul,de certificatele constatatoare ale nasterii copiilor,de adeverinta din care rezulta salariul primit de parat in timpul casatoriei si de contractul de inchiriere a locuintei detinute de noi,precum si de proba cu martori din care propun pe:
1___________,din____jud.________,str.________,etaj________apart.____ 2___________,din____jud.________,str.________,etaj________apart.___
3___________,din____jud.________,str.________,etaj________apart.___
Depun prezenta cerere,precum si copii certificate de pe actele susmentionate,in trei exemplare,dintre care unul pentru instanta si celelalte doua pentru a fi communicate paratului si autoritatii tutelare de pe lenge Consiliul local__________.
Semnatura reclamantei
DOMNULUI PRESEDINTE AL ________________________________
Anexa nr.6
MOTIVELE DE DIVORT DIN STATELE AMERICII
Informatie preluata de pe pagina de internet www.deltabravo.net/custody/
LISTĂ DE ABREVIERI:
alin. aliniat
art. articol
Cod.Fam Codul familiei
Cod.Civ Codul civil
Cod.Civ. Codul de procedură civilă
ed. editura
lit. litera
nr. numarul
p. pagina
Univ. universitatea
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CAPITOLUL I. NOȚIUNEA ȘI REGLEMENTAREA DIVORȚULUI . . . . . . . . . . . . 1 (ID: 126055)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.