Capitolul I . Limitări privind relațiile cu furnizorii și clienții 1. Definiții și clasificări ale relațiilor cu furnizorii și clienții 2…. [601172]

CUPRINS
Capitolul I . Limitări privind relațiile cu furnizorii și clienții
1. Definiții și clasificări ale relațiilor cu furnizorii și clienții
2. Principiile contabilității relațiilor cu furnizorii și clienții
Capitolul II . Reflectarea în contabilitate a relațiilor cu furnizorii
1. Contabilitatea relațiilor cu furnizorii interni și externi
2. Reduceri de preț acordate de furnizori
Capitolul III . Reflectarea în contabilitate a relațiilor cu clienții
1. Contabilitatea relațiilor cu clienții
2. Valorificarea informațiilor furnizate de contabilitatea relațiilor cu
furnizorii și clienții
Capitolul IV . Studiul de caz
1. Prezentarea firmei
2. Obiectul de activitate
Concluzii
Bibliografie
Anexe

INTRODUCERE
Contabilitatea a ap ărut din nevoia de a avea o modalitate prin care să se țină cont de anumite
mișcări de valori economice liberalizate pe persoane fizice sau juridice . Companiile,
întreprinderile, instituțiile, societățile sau persoanele juridi ce din întreaga lume întocmesc
situații financiare pentru a fi preze ntate utilizatorilor de informații, proprietarilor,
controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică, iar aceasta este
contabilitatea.
Putem vorbi despre contabilitate odată cu desenele din peșterile rupestre, când oamenii acel ei
epoci nu făceau altceva decât să deseneze pe pereții peșterilor câte animale au vânat și câte au
mâncat, pentru a ține o anumită socoteală a faptelor.
Luca Pacioli di Borgo este cel care a elaborate un model matematic ce a reprezentat
momentul de cotitură al contabilității. Lucrarea sa, cu titlul ”Summa de arihmetica,
geometria. Proportioni et proportionalita ” reprezintă și astăzi unul dintre principiile de bază
ale contabilității. Același mathematician italian a formulat prima egalitate între conturile
”Casa ” și ”Capital ” având următoarea relație de echilibru: ”Avere = Capital ” respectiv ”Debit
= Credit ”.
Institutul American al Contabililor Publici Autor izați, în anul 1941 a definit contabilitatea ca
“arta înregistrării, clasificării, și rezumării într -o manieră semnificativă și în exprimare
bănească a tranzacțiilor (operațiunilor) și evenimentelor ( faptelor) care au, chiar și parțial,
caracter financiar, precum si interpretarea rezultatelor acestei sancțiuni”. 1
Primele lucrări de contabilitate în limba română apar abia pe la mijlocul secolului al XIX -lea,
cu un decalaj de aproape trei secole, față de țările europene occidentale, iar acest luc ru se
poate datora și faptului că în spațiul românesc formele economiei capitaliste au apărut mult
mai târziu. Perioada 1947 -1989 a fost influențată de principiile și reglementările contabilității
sovietice, care între altele a stat la baza elaborării unui plan de conturi.
Reforma contabilității din România a impus anumite schimbări, care după perioada ceaușistă,
a intrat într -o nouă etapă. S -a realizat o reformă prin care s-a urmărit formarea unui drept
contabil românesc, care să cuprindă concepte și pract ici contabile specifice întreprinderilor
care operează în condițiile economiei de piață.

1 Belverd E Needles, Jr. Henry, R. Anderson, James C. Caldwell, Principiile de bază ale contabilității , ediția a cincea, Editura ARC

În țara noastră, reglementările contabile prin care s -au asimilat normele contabile
internaționale sunt: 2
1. Ordinul nr. 94 din 2001 al Ministrului Finanțelor Publice, p rin care au fost aprobate
Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV -a C:E:E: și cu Standardele
Internaționale de Contabilitate
2. Ordinul nr. 306 din 2002 al Ministrului Finanțelor Publice, pentru aprobarea
Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele europene
3. Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene

2 Luminița Jalbă, Contabilitatea în comerț, Editura Universitară, București, 2008, pag. 16 -17

CAPITOLUL I. LIMITĂRI PRIVIND RELAȚIILE CU
FURNIZORII ȘI CLIENȚII
1. Definiții și clasificări ale relațiilor cu furnizorii și clienții
Schimburile de valori între entitățile ce participă la circuitul economic se realizează în
cadrul activităților economice astfel iau naștere raporturi juridice de drepturi și obligații ce
poartă denumirea de terți. Contabilitatea terților asigură evidența datoriilor și creanțelor
unității în relațiile acesteia cu furnizorii, clienții, debitorii și creditorii diverși. “Potrivit art.7
alin. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, creanțele și datoriile persoanei
juridice se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală” 3
Cheltuielile aferente operațiilor legate de activitatea principală sau de exploatare, care se
identifică cu obiectul de activitate al unei interprinderi , operațiuni considerate curente sau
obișnuite. În această categorie putem avea: 4
1) cheltuielile privind stocurile
2) cheltuielile cu servicii executate de terți
3) cheltuieli cu personalul
Elementele de bază ale relațiilor cu clienții sunt: creanțele și datoriile.
1. Creanțele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii de a primi o sumă de bani sau
alte valori de la persoane fizice sau juridice la scadența stabilită în contracte.
Totodată, creanțele în valută străină se înregistrează pe cont în valută națională la
cursul d e schimb valutar stabilit la data apariției acestora. Aceste creanțe rămân în
cadrul contabilității din momentul înregistrării drepturilor față de terți și până în
momentul în care sunt încasate.
În practica economic ă se întâlnesc diverse feluri de creanțe , care se clasifică după
următoarele criterii:
a) natura operațiilor din care provin: – creanțe comerciale;
– creanțe financiare ;

3 Ana Dincă , Contabilitatea agenților economici, Editura Tribuna Economică, București, 2004
4 http://www.conta.ro/dictionar_online_terti.html

b) în funcție de conținutul activității la care se referă: – creanțe din activitatea de
exploata re; – creanțe diverse;
– cheltuieli anticipate;
Creanțele comerciale reprezintă obligațiile persoanelor fizice sau juridice față de
întreprindere pentru produsele, mărfurile vândute sau serviciile prestate. Ele apar atunci când
momentul prestării serviciilor nu coincide cu momentul încasării mijloacelor b ănești. 5
2. Datoriile reprezintă surse străine de finanțare a activelor întreprinderii. O datorie
reprezintă un angajament sau o responsabilitate de a acționa într -un anumit fel. O
obligație apare în momentul unor livrări sau când firmele au acorduri irevocabile de
achiziție astfel că da toriile reprezintă o obligație actuală și nu viitoare.
Achitarea datoriilor se poate face pe mai multe căi: – plata în numerar sau virament
bancar;
– transferul unor active;
– prestare de servicii;
– înlocuirea unor datorii cu
o altă obligație;
Dato riile se reflect în contabilitate din momentul creării angajamentelor și până în
momentul plății acestora .
Clasificarea datoriilo r se face după aceleași criteri folosite în cazul creanțelor:
a) natura operațiilor din care provin: – datorii din activitatea comercială
– datorii din activitatea financiară
b) după conținutul activității la care se referă:
1) datorii din activitatea de exploatare: – față de furnizori, pentru livrări și
prestații;
– față de personal, pentru drepturile
salariale;

5 Mate ș Dorel, Matis Dumitru, Cotlet Dumitru , Contabilitatea financiară a entităților economice , Editura Mirton Timișoara, 2006

– față de buget: impozite, taxe,
contribuții;
– față de clienți, pentru avansurile primite
de la aceștia;
2) datorii diverse: – datorii față de asociați sau acționari;
– datorii față de unități din cadrul grupului;
– datorii față de creditori diverși;
Creditorul este în drept să pretindă o contraprestație de formă monetară în timp ce
debitorul este obligat să plătească până la data scadentă.
Furnizorul are calitatea de vânzător, fiind cel care pune la dispoziția terților bunuri contra
cost, pe baza unei înțelegeri prealabile. Tot furnizorul este cel care înregistrează în
contabilitate creanțe față de client, în timp ce clientul înregistrează datorii față de furnizor.
Clientul are calita tea de cumpărător al bunurilor achiziționate contra cost de la furnizor la
prestator.

2. Principiile contabilității relațiilor cu furnizorii și clienții

Reglementările și legislația contabilă prevăd ca la baza organizării contabilității să stea
următoarele principii de bază: 6
a) principiul continuității activității se referă la faptul că, fără a -și reduce substanțial
activitatea, unitatea patrimonială sa -și continue în mod normal funcționarea într -un
viitor previzibil.
b) principiul prudenței – presupune ca la finele anului să se stabilească un patrimoniu
real, indiferent de prețurile care figurează în contabilitate, care să se poată valorifica
la prețul zilei. Este foarte imp ortant aprecierea corectă a faptelor pentru a evita riscul
în viitor ce ar putea afecta patrimonial și situația financiară. Trebuie să fie o oarecare

6 Marius Dumitru Paraschivescu, Willi Pavaloaia, Gabriela -Daniela Olaru, Florin Radu, Contabilitate financiară, Editura Tehnopress, 2007

concordanță între supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv
subevaluarea cheltuielil or și a elementelor de pasiv. Diferențele po zitive între
valoarea de inventa r și valoarea contabilă nu se înregistrează în contabilitate,
menținându -se la valoarea de intrare, spre deosebire de diferențele constatate în
minus, care se înregistrează pe seam a cheltuielilor prin intermediul amortizărilor.
c) principiul necompensării – acest principiu pornește de la premisa că fiecare
operațiune sau tranzacție economică trebuie prezentată separat din punct de vedere al
veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor pe care le implică, nepermițându -se
compensarea profitului unei tranzacții cu pierderea alteia . Neluarea în considerare a
acestui principiu ar putea genera în ultimă instanță situații absurde și totuși pot exista
situații când compensarea cheltuielilor cu ve niturile, respectiv a creanțelor cu datoriile
este admisă în situațiile financiare și anume atunci când este vorba de mărimi
nesemnificative, care nu justifică o prezentare separată a lor.
d) principiul independenței exercițiului – pentru aplicarea acestui pr incipiu trebuie să
se țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de
data încasării veniturilor sau a plății cheltuielilor. Prin acest mod vor ieși în evidență,
în conturile de venituri, și creanțele pentru care nu a fost întocmită încă factura . 7
e) principiul continuității activității întreprinderii poate fi asigurat numai în situația
realizării echilibrului financiar dintre venituri și cheltuieli, dintre încasări și plăți.
f) principiul intangibilității – bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar
trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent. Dacă
se descoperă anumite erori aferente perioadelor precedente, bilanțul perioadei
anterioare nu va fi modificat.

7 Luminița Jalbă, Contabilitatea în comerț, Editura Universitară, București, 2008, pag. 37

CAPITOL UL II . REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A
RELAȚIILOR CU FURNIZORII
1. Contabilitatea relațiilor cu furnizorii interni și externi
Institutul de Dezvoltare Economică din Viena recomandă respectarea următoarelor reguli în
relațiile cu furnizorii: 8
 loialitate față de parteneri;
 stimularea unei competiții între ofertanți;
 evitarea capcanei dependenței;
 informare cât mai amplă asupra furnizorului;
 tratament formal egal al furnizorilor;
 refuzul categoric al ”atențiilor” pentru eventualele tratamente preferențiale;
 fair-play;
 asigurarea loialității personalului care reprezintă firma în relațiile cu furnizorii;
 găsirea unui echilibru între jocul liber al concurenței și fidelitatea față de un
furnizor;
 eliminarea considerentelor afective ale persoanelor în relațiile d intre firme;
 pretențiile exagerate pot îndepărta furnizorii;
 soluții raționale în tratarea firmelor care sunt simultan clienți și furnizori;
Pentru a accentua faptul că cel mai util este să comunicăm, am să -l citez pe Wiliam
Shakespeare , care a fost foarte inspirat când a spus: ”Peștii se prind cu undița, iar oamenii cu
vorba.”
Realizarea comunicării printr -un limbaj unic asigură un nivel mai mare de încredere și
duce la creșterea posibilităților de acces la piața de capital a companiilor. În același timp
asigură posibilitatea grupurilor multinaționale să aplice principii contabile comune la nivelul
tuturor filialelor, optimizând în acest mod comunicarea internă, dar și calitatea raportării către
conducere.9

8 http://www.economiaintreprinderii.ro/cap33/s4.htm
9 BOGDAN, V., LEZEU, D.; De la IAS la IAS revizuite sau IFRS in contabilitatea romaneasca, pag 408, in Anale Universitatii din Oradea,
Stiinte economice, vol. XIV, 2005

Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității susține faptul că este nevoie de două serii
de conturi analitice, unul pentru furnizorii interni și unul pentru furnizorii externi.
În cadrul relațiilor cu furnizorii apar datoriile comerciale ca urmare a derulării operațiilor
de aprovizionare a unității în vederea desfășurării în bune condiții a activității lor. Factura
este documentul cel mai utilizat pentru consemnarea transferului de proprietate sau a
realizării lucrărilor și serviciilor .
Pentr u reflectarea datoriilor față de furnizori se utilizează contul 401 “Furnizori”. Acest
cont ține evidența atât cu furnizorii interni cât și cu cei externi.

2. Reduceri de preț acordate de furnizori

Deoarece avem de a face cu o piață concurențială, derularea tranzacțiilor de vânzare –
cumpărare presupune operarea cu reduceri de preț ce au rolul de a răsplăti fidelitatea unui
client și de a -l face să cumpere tot mai mult pentru a crește cifra de af aceri.
În practica afacerilor sunt întâlnite două categorii de reduceri de preț: 10
– reduceri de natură comercială : care au o influență direct asupra mărimii nete a facturii;
– reduceri de natură financiară: care poartă denumirea de sconturi;
Tot în cadrul reducerilor comerciale mai sunt: rabatul, remiza și risturnul.
a) Rabatul se folosește atunci când furnizorul îi oferă clientului marfă de o calitate mai
scăzută sau când i se livrează clientului marfă necomandată. Dacă nu i s -ar propune
clientului o reducere semnificativă există riscul ca să se ivească un conflict sau și mai
rău, clientul să refuze să mai continue relațiile contractuale .
b) Remiza corespunde, în general, unui procent din prețul brut, procent prevăzut în
oferta de prețuri a în treprinderii sau care rezultă din negociere între cei doi parteneri
contractuali. Remiza se aplică luând în calcul volumul vânzărilor sau calitatea
clientului și este de două feluri: simplă și compusă.

10 http://contabilul.manager.ro/a/2156/tratamentul -contabil -si-fiscal -al-reducerilor -comerciale -si-financiare.html

c) Risturnul reprezintă o reducere de preț calculată asup ra ansamblului operațiilor
efectuate de același cumpărător pe o perioadă determinată și se calculează în formă
progresivă.
Risturnul necesită o înregistrare mai deosebită, deoarece reprezintă o reducere care se
acordă, de regulă, la sfârșitul anului, pe ntru întreaga cantitate din sortimentul cumpărat în
decurs de un an. În cazul în care evidența stocurilor se ține prin inventar intermitent,
reducerile primite de orice fel, rabat, remiză, risturn, necesită rectificarea datoriei față de
furnizor.
Reduc erile nu se acordă automat, ci trebuie să fie convenite între părți și stipulate ca și
clauze contractuale .

CAPITOLUL III . REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A
RELAȚIILOR CU CLIENȚII
1. Contabilitatea relațiilor cu clienții
Este bine știut faptul că fără clienți nu ar exista desfacere, nu ar exista motivul principal al
executării de produse sau servicii și nici o entitate comercială nu ar avea un scop pentru a se
înființa sau intra și supraviețui pe piață .
Cea mai mare parte a creanțelo r agenților economici sunt legate direct de exploatare, adică
de acel domeniu care face obiectul principal al funcționării lor. Creanțele față de clienți
rezultă ca urmare a vânzării pe credit a bunurilor materiale, respectiv a realizării lucrărilor
sau se rviciilor , care fac obiectul activității intreprinderii și au în contrapartidă venituri din
exploatare.
În cadrul acestei forme de vânzare, decontarea dintre î ntreprindere și client intervine
ulterior. Creanțele intreprinderii față de clienții săi își au izvorul în schimbul de consimțământ
concretizat într -o comandă fermă din partea clientului și acceptată de producător sau având ca
bază contractele încheiate. Creanțele devin certe în momentul transferului de proprietate
pentru vânzări și în momentu l realizării lor pentru lucrări și servicii. Clienții devin incerți în
cazul în care creanțele nu s -au încasat în termenul fixat și există condiții care determină lipsa
de încredere în solvabilitatea acestor parteneri comerciali .
Pentru o mai bună desfășurare a propriei activități, întreprinderea are nevoie de acțiunea
diverșilor factori de producție. Într -o activitate de producție, ciclul de exploatare se prezintă
în felul următor: 11

11 Cameniță D., Belean P., Nicolaescu C., „Bazele contabilității ”, Ed. Multimedia, Arad, 2000 Materii Datorii
Produse
Creanțe
Lichidități

Într-o activitate de comerț ciclul de exploatare se prezintă astfel:

Prin ultimele acte normative s -au introdus conturi noi privind activele corporale și
necorporale, reevaluarea acestora, amortizări.
Planul de conturi general pentru institițiile publice în vigoare grupează conturile în 9 clase
după cum urme ază:
Clasa 0 – Active Fixe Corporale
Clasa 1 – Mijloace Băneș ti
Clasa 2 – Decontă ri
Clasa 3 – Fonduri
Clasa 4 – Cheltuieli
Clasa 5 – Venituri
Clasa 6 – Materiale
Clasa 7 – Finanțări ș i Credite Bancare
Clasa 9 – Conturi în Afara Bilanț ului
Contabilitatea se ține în limba românî și în moneda națională (în lei).

Mărfuri
Creanțe
Lichidități Datorii

2. Valorificarea informațiilor furnizate de contabilitate a relațiilor cu
furnizorii și clienții

Nevoia de finanțare a ciclului de exploatare va crește odată cu creșterea volumului și
duratei stocurilor, precum și cu creșterea volumului și a duratei creditelor acordate clienților.
Nevoia de finanțare va scădea odată cu creșterea volumului și a duratei datoriilor și creditelor
primite de la furnizori. Un ciclu de exploatare începe cu aprovizionarea pentru formarea
stocurilor și se încheie odată cu încasarea clienților pentru mărfurile vândute sau pentru
produsele finite livrate acestora.
Relațiile contractuale au drept instrument principal contractul, la care se adaugă o serie
de activități legate de derularea acestuia: facturarea , livrarea , transportul , recepția și
decontarea.
Pentru relațiile postcontractuale, ce iau naștere în perioada de garanție și postgaranție,
principalele activități legate de ele sunt: reclamațiile și arbitrajul.
Altfel spus, fragilitatea sau dimpotrivă, stabilirea unei intreprinderi, depinde de trei
factori: a) stocurile și intervalul lor de stocare ;
b) clienții și intervalul lor de încasare ;
c) furnizorii și intervalul lor de plată ;
În derularea unui parteneriat totul ține de atitudine ș i de f ilosofie. Componenta care
adaugă un plus de v aloare este atitudinea proactivă a furnizorului și a clientului de a -și
înțelege reciproc nevoile, iar aici este foarte importantă comunicarea.
Viteza de rotație a clienților reflectă relațiile stabile ale intreprinderii cu cl ienții și
indirect poziția deținută pe piață față de concurență, iar aceasta se exprimă prin: 12
– numărul de rotații = 𝑐𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖
𝑐𝑙𝑖𝑒𝑛ț𝑖
– durate în zile a unei rotații = 𝑐𝑙𝑖𝑒𝑛 ț𝑖
𝑐𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖 x 360

12 Cristina Nicolaescu, „Contabilit ate aprofundată ”, Ed. Universității “Aurel Vlaicu”, 2015

Această viteză de rotație a creditului client trebuie s ă fie mai mică decât viteza de rotație a
creditului furnizor, nedepășind însă 30 de zile.
O posibilitate de control a clienților o constituie calculul duratei de î ncasare a unui client.
Acestea se determină după relația ratei cinetice a clienților: 13
Durata medie de încasare a clientului X = 𝑆𝑜𝑙𝑑𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢 𝑎𝑙 𝑐𝑙𝑖𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑋
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡 ă 𝑐𝑢 𝑐𝑙𝑖𝑒 𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑋 x
360
Cu ajutorul aceestei relații se evaluează timpul necesar pentru recuperarea sumelor de
bani aferente facturilor emise și neîncasate. Este semnificativ pentru interv alele 30 -90 și
un an de zile.
Rezultatul obținut se compară cu durata generală de încasare a clienților, iar depășirile
peste anumite limite rezonabile trebuie să declanșeze aceleași acțiuni operative de
corectare a abaterilor.

13 Ibidem