CAPITOLUL I. INTRODUCERE…………………………………………………..PAG.3 CAPITOLUL II. NOȚIUNI FUNDAMENTALE ALE UTILIZĂRII… [309730]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCURESTI

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

SPECIALIZAREA MEDICINA DENTARA

LUCRARE DE LICENTA

TRATAMENTUL PARODONTITELOR

MARGINALE CRONICE CU LASER

Coordonator: Conf. Univ. Lelia Mihai

Absolvent: [anonimizat]

2018

CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE…………………………………………………..PAG.3

CAPITOLUL II. NOȚIUNI FUNDAMENTALE ALE UTILIZĂRII LASERULUI………………………………………………………………………………….PAG.5

CAPITOLUL III. PRINCIPII FIZICE ALE LASERULUI………………………………………………………………………………….PAG.9

CAPITOLUL IV. INTERACȚIUNEA LASERULUI CU ȚESUTUL…………………………………………………………………………………….PAG.13

CAPITOLUL V. TRATAMENTUL PARODONTITEI MARGINALE CRONICE PROFUNDE CU AJUTORUL LASERULUI……….…..PAG.16

CAPITOLUL VI. ANATOMIA PARODONȚIULUI…………………….PAG.19

CAPITOLUL VII. PARTEA SPECIALA………………………………………PAG.26

CAPITOLUL VIII. CONCLUZII………………………………………………….PAG.41

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..PAG.42

I.Introducere

Îmbolnăvirea țesuturilor parodontale a [anonimizat], [anonimizat], toate vârstele. [anonimizat], interpretarea științifică a patologiei parodontale s-a [anonimizat].[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] o [anonimizat]. Deci prezența bacteriilor este esențială pentru inițierea acestor procese, a căror desfășurare depinde apoi de caracteristicile individuale privind posibilitățile de răspuns ale țesuturilor gazdă.

De-a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. Desigur, [anonimizat], a schimbat radical datele problemei. [anonimizat], fără o [anonimizat], [anonimizat] a se produce o « restitutio ad integrum ». Din această cauză eforturile lumii medicale se fac în direcția prevenirii sau depistării precoce a bolii, când șansele de vindecare sunt mult crescute.

Dezvoltarea imunologiei a adus date extrem de prețioase în înțelegerea etapelor prin care se desfășoară o inflamație la nivelul țesuturilor parodontale și a modului de reacție diferit a fiecărui organism la agresiunea bacteriană, cu caracteristici genetic determinate. Recent, numeroase studii scot în evidență rolul unor factori de risc cum ar fi obiceiul de a fuma și de asemenea stresul în evoluția unei parodontite marginale, cu implicații asupra elementelor de apărare și în special al neutrofilelor a căror funcționalitate este diminuată în prezența acestor factori, sau a eliberării unor neuropeptide senzoriale cu rol în reparația țesuturilor. Diagnosticul parodontopatiilor se poate pune pe baza semnelor clinice, dar, astăzi, examenele radiologice și alte examene complementare sunt necesare pentru a putea aprecia complexitatea manifestărilor patologice din boala parodontală.

Asocierea examenului clinic cu cel radiografic rămâne însă elementul principal de stabilire a diagnosticului și a planului de tratament. Tratamentul laser utilizat în tratarea pacienților cu boli parodontale este minim invaziv, iar pacientul se bucură de un confort ridicat. Astfel, rezultatul nu implică multă sângerare, nici umflături sau senzație de disconfort.Protocolul REPaiR WaterLase pentru parodontoză tratează infecția, țesutul necrozat, germenii anaerobi și elementele înconjurătoare compromițătoare.

Protocolul WaterLase REPaiR este o alternativă extrem de eficientă și confortabilă în comparație cu procedurile chirurgicale clasice. Laserul ucide bacteriile din pungile parodontale, timpul de recuperare este mai scurt, iar structura sănătoasă a dintelui rămâne intactă. Biostimularea LASER este folosită în medicină încă din anii 1980, iar în stomatologie are rolul a grăbi vindecarea țesuturilor afectate în timpul diverselor tratamente și de a reduce durerea. Stomatologia, din păcate, este frecvent asociată cu durerea, inflamația si edemul (umflătura). Însă, datorită funcției de biostimulare a laserului, toate aceste neplăceri pot fi uitate.
Biostimularea este tratamentul prin care energia luminii (emisă de laser) produce un răspuns biologic. La nivel celular, metabolismul crește, stimulând creșterea de ATP (combustibilului celular), și îmbunătățeste respirația celulară. Aceasta favorizează sinteza de colagen. favorizeaza drenajul limfatic pentru a reduce edemul, are efect antiinflamator prin scăderea sintezei de histamină și crește producția locală de endorfine. Această creștere a metabolismului local normalizează funcționarea celulară și produce vindecare tisulară. În cazul herpesului oral, a aftelor bucale, a mucozitei orale, a sinuzitei, a afecțiunilor articulației temporo-mandibulare, a paresteziilor, în implantologie, în endodonție, în ordodonție (pentru accelerarea tratamentului ortodontic și pentru ameliorarea durerii ce apare la activarea aparatului dentar).

CAPITOLUL II

NOȚIUNI FUNDAMENTALE ALE UTILIZĂRII LASERULUI

Cuvântul laser este un acronim pentru amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiații. Lumina este o formă de energie electromagnetică care există ca o particulă care călătorește în valuri cu o viteză constantă.
Unitatea de bază a acestei energii radiante se numește foton iar valurile de fotoni se deplasează la viteza luminii și pot fi definite de două proprietăți de bază: amplitudinea și lungimea de undă.

Amplitudinea este definită ca înălțimea verticală de la axa zero până la vârf în timp ce se mișcă acea axă. Acest lucru se corelează cu cantitatea de intensitate din unde: cu cât este mai mare amplitudinea, cu atât este mai mare suma de muncă potențială care ar putea fi efectuată. Pentru un emițător de unde lumină, amplitudinea se corelează cu luminozitatea. Lumina obișnuită, cum ar fi cea produsă de o lampă de masă, de obicei, este o culoare caldă, albă. "Alb", așa cum este văzut de ochiul uman este cu adevărat suma numeroaselor culori ale vizibilului spectru: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru și violet. Lumina este de obicei difuză – adică nu este focalizată. Lumina laser este distinsă de lumina obișnuită prin două proprietăți: este monocromatică fiind generată ca un fascicul de o singură culoare, care este invizibilă dacă lungimea de undă este în afara părtii vizibile a spectrului. În plus, valurile de laser lumina sunt coerente sau identice în mărime și formă fizică.

Astfel, amplitudinea și frecvența tuturor valurilor,fotonii sunt identice. Această coerență are ca rezultat producția unei forme specifice de energie electromagnetică concentrată.

Grinzile emise de instrumentele laser sunt colimate (produse cu toate valurile paralele unul cu altul) pe o lungime distanță, dar odată ce fasciculul laser intră în anumite livrări cum ar fi fibrele optice sau vârfuri (de exemplu, în neodymiumdoped ytriu-aluminiu-granat [Nd: YAG], erbium și diode lasere), se diferențiază la vârful fibrei. Acest monocrom,un fascicul coerent al energiei luminoase poate fi folosit pentru a realiza obiectivul tratamentului.

AMPLIFICARE

Amplificarea este partea din acest proces care are loc în interior laserului. În această secțiune, componentele unui instrument cu laser sunt identificate pentru a arăta modul în care se produce lumina laser. Centrul laserului este denumit cavitatea laserului. Următoarele trei componente alcătuiesc cavitatea laserului:

• Mediul activ

• Mecanism de pompare

• Rezonator optic

Mediul activ este compus din elemente chimice, molecule. Laserele sunt denumite generic pentru materialul din mediul activ, care poate fi un recipient de gaz, cum ar fi o canistră de gaz de dioxid de carbon (CO2) , un cristal solid, cum ar fi cel al unui erbiumdoped YAG (Er: YAG) , un semiconductor în stare solidă, cum ar fi semiconductorii găsiți în laserele diode, sau cu lichid, cum ar fi cel folosit în unele dispozitive medicale cu laser. În jurul acestui mediu activ este o sursă de excitație, cum ar fi un dispozitiv de stroboscop, un circuit electric, electric bobină sau o sursă similară de energie care pompează energia. Acești electroni au absorbit o anumită cantitate de energie pentru a ajunge la următoarea componenta, mai departe la nucleu, care este la un nivel mai ridicat al energiei. Electronii din această stare de excitare se întorc la starea de repaus și emit acea energie într-o formă cunoscută sub numele de foton . Aceasta se numește emisia spontană .

RADIATII

Undele luminoase produse de laser sunt o formă specifică de energie electromagnetică. Cuvântul radiații în acest context nu implică riscuri radioactive sau carcinogene, ci înseamnă pur și simplu emisia de energie electromagnetică. Următoarele patru lasere dentare emit o lumină vizibilă ușoară:

• Argon laser: lungime de undă albastră de 488 nm

• Argon laser: lungime de undă albastru-verde de 514 nm

• Frecvență dublată Nd: laser YAG, denumit și potasiu titanil fosfat (KTP) laser: lungime de undă verde de 532 nm

• Lasere nivel scăzut: lungimi de undă roșii neoperatorii de 600 până la 635 nm (pentru fotobiomodulare) și 655 nm.

Laserele cu argon nu mai sunt fabricate pentru manoperele din medicina dentara, deși acestea sunt încă folosite în medicină la anumite proceduri. Alte lasere dentare emit lumină laser invizibilă în apropiere și de departe în infraroșu. Acestea includ dispozitive fotobiomodulare cu lungimi de undă între 800 și 900 nm pentru urmatoarele lasere:

• Lasere diode: diferite lungimi de undă între 800 și 1064 nm, folosind un mediu activ de semiconductor de galiu și arsenid

• Nd: laser YAG: 1064 nm

• Ytriu-scandiu-galliumgarnet Erbium-Crom (Er, Cr: YSGG) laser: 2780 nm

• Er: laser YAG: 2940 nm

• Laser CO2: 9300 nm și 10 600 nm

DIMENSIUNEA SPOTULUI

Lentilele se concentrează pe fasciculul activ. Cu ghid de undă tubular, există un punct precis
în punctul în care cantitatea de energie este cea mai mare. Acest punct este folosit pentru chirurgia de incizie. Pentru sistemele de livrare a contactului cu fibre optice, punctul focal este în vârful fibrei, care are din nou cea mai mare cantitatede energie. Pentru laserele cu CO2, sunt utilizate în afara contactului, punctul focal poate fi de la 1 la 12 mm de suprafața țesutului, în funcție de piesa de mână utilizată. Când piesa de mână este îndepărtată de țesut
și se afla departe de punctul focal, fasciculul este defocusat și devine mai divergent și, prin urmare, oferă mai puțină energie pentru locul chirurgical. La o mică distanță divergentă, fasciculul poate acoperi o zonă mai largă, care ar fi utilă pentru a obține o ablație largă și totuși superficială de țesut. La o distanță mai mare, fasciculul își va pierde eficiența pentru că
energia se va dispersa.

MODURI DE EMISIE

Laserele cu impulsuri pot fi împărțite și în moduri libere de funcționare pentru furnizarea de energie către țesutul țintă. Astfel sunt descrise trei moduri diferite de emisie:

1. Mod de undă continuă, în care este emisă fasciculul la un singur nivel de putere atâta timp cât operatorul apasă pedala.

2. Modul cu impulsuri, care se caracterizează prin alternări periodice din energia laserului, similar cu o lumină care clipește. Acest mod este realizat prin deschiderea și închiderea unui închizător mecanic în fața căii fasciculului de undă continuă de emisie. Toate dispozitivele chirurgicale care funcționează în modul de undă continuă au această caracteristică de blocare a impulsului. Unele instrumente pot produce impulsuri la fel de scurte ca microsecunde (μsec) sau milisecunde (msec). Producătorii au creat numeroși termeni descrie aceste durate scurte de impulsuri, inclusiv "super puls "și" ultra-viteză ".

3. Mod pulsatoriu în regim liber. Această emisie este unică, energiile de vârf ale luminii laser sunt emise de obicei în microsecunde, urmate de o perioadă relativ lungă de timp în care laserul este oprit. De exemplu, cu un laser cu impulsuri libere cu o durată a impulsului de 100 μsec și impulsuri livrate la 10 pe secundă (10 Hz), energia de la locul chirurgical este prezent pentru 0,01% dintr-o secundă și absent pentru restul 99,99% din acea secundă. Dispozitivele cu impulsuri cu funcționare liberă nu poate avea o ieșire de undă continuă sau de ieșire cu impuls.

CAPITOLUL III

PRINCIPII FIZICE ALE LASERULUI

Lampa laser are proprietati foarte specifice, datorită modului în care această radiație electromagnetică este generată. Un proces special care produce lumină laser iar acest proces depinde de unele aspecte ale interacțiunii dintre atomii care constituie materia și radiatiile electromagnetice.

1 Electronii care se rotesc în jurul nucleului urmează orbite circulare, sub influența atracției.

2 Radi-urile orbitelor electronilor din jurul nucleului pot presupune doar anumite valori, proporționale cu h / 2π (unde h este Constanta lui Planck).

3 Energia atomului are o valoare definită când electronii sunt într-o orbită staționară dată. Când se mișcă un electron la o nouă orbită, energia este absorbită sau emisă. Cantitatea de energie absorbită / emisă poate fi obținută din expresie ΔE = hf, unde ΔE este energia absorbită sau emisă, h este Constanta lui Planck, iar f este frecvența radiației.ΔE este diferența de energie dintre cele două orbite staționare implicate în proces.

Un foton poate fi văzut ca un pachet mic de energie sau "cuantum". Prin urmare, atunci când electronul se deplasează către o orbită mai aproape de nucleu, emite un a foton.Bohr a presupus că impuls unghiular (L = rxmv, unde r ρ este vectorul de rază, m este masa scalară și v este vectorul vitezei) a electronului revolving în jurul nucleului a fost un multiplu integral al lui Planck constant h împărțit la 2π. Aceasta se numește regula de cuantificare a lui Bohr. Bohr a observat linii discrete de emisie în spectrul lui lampa cu hidrogen. Cuvântul "discret" presupune că acolo sunt separate linii foarte specifice, care sunt observate ca un spectru continuu alcătuit din fotoni care poartă o anumită cantitate sau cuantum de energie. Aceste linii discrete în spectrul lămpii cu hidrogen sunt compuse din câteva lungimi de undă specifice, acest lucru este denumit " spectrul ".

Când este supus unui gaz, cum ar fi hidrogen, la presiune scăzută o tensiune ridicată între doi electrozi, este generat un câmp electric în tub și electronii liberi din gazul ionizat sunt accelerați de la catod la anod. Pe calea lor, electronii liberi se pot ciocni cu atomii de hidrogen și pot transfera energie. Electronul de stare "la sol" (adică cel care are energia minimă posibilă) în atomul de hidrogen absoarbe energia și se deplasează spre o orbită mai departe de nucleu. Acest proces se numește "excitație".

La scurt timp după absorbția acestei energii, atomul îl expulzează și electronul se întoarce la cea mai stabilă orbită. Prin urmare, fotonul poate emite energie echivalentă cu diferența de energie dintre cele două orbite. Diferiți fotoni, cu diferite energii, pot fi emise de atom, deoarece urmând coliziunea între un electron și un atom. Cu toate acestea, pot exista doar anumite energii fotonice observate și acestea alcătuiesc spectrul discret observat de către Bohr. Spectrul oferă o amprentă a atomului, unde fiecare foton reprezintă emisia dintr-o orbită diferită.

Electronii dintr-o anumită orbită au o energie specifică. Orbitele sunt numite niveluri de energie. Fiecare nivel de energie este atribuit un număr întreg (n = 1, 2, 3 …), care se numește "principal cuantumului "și corespunde numărului obținut din regula de cuantizare a lui Bohr. Acest număr caracterizează energia pentru un electron într-o orbită specifică iar salturile între două niveluri de energie sunt numite tranziții electronice. Lungimea de undă pentru un foton emis atunci când un electron se deplasează pe o orbită mai aproape de nucleu nu va fi observat dacă se află în afara lui spectru vizibil.

Generarea luminii laser

Când un atom (sau o moleculă) absoarbe un foton, această energie promovează un electron într-o stare mai energică. Când emite un foton, un atom (sau o moleculă) scoate energia care corespunde diferenței dintre excitat și repaus mai stabil implicat.

Un al treilea proces la fel de important pentru sistemele atomice trebuie să fie luate în considerare: emisia stimulată. Atomul este într-o stare de excitație,orice perturbare a echilibrului său poate duce la decădere din starea de excitat, cu consecință de emisie. Prin urmare, timpul în care se află sistemul numită "durata vieții" a stării excitate, este o caracteristică esențială a sistemului atomic pentru generația de lumină laser. În emisia stimulată, dacă un foton trece în apropiere de un atom excitat, poate induce o perturbație electrică care stimulează sistemul să emită o identitate foton, dar numai dacă durata de viață a stării excitate este suficient de lungă pentru a permite fotonului să treacă prin atom, prin urmare crescând probabilitatea apariției evenimentului. De asemenea, energia fotonului trebuie să corespundă unei puteri permise, tranziția electronică a sistemului atomic. Ambii au aceeași energie; prin urmare, frecvențele acestora și lungimile de undă sunt identice și părăsesc sistemul atomic cu aceeași direcție și cu fază,adică se propagă în unison în spațiu.

Dispozitivele laser trebuie să includă o cavitate optică pentru a produce rază laser .Acesta este de obicei compus din mediu activ (compus din atomi și molecule ale căror electroni vor fi excitați pentru a obține fotonii stimulați) plus două suprafețe oglindite la extremități: trebuie să fie complet reflector, iar celălalt un semi-reflector. Acestea sunt necesare pentru a păstra un câștig pozitiv de fotoni în interiorul cavității optice astfel încât mai mulți fotoni sunt emiși decât cei absorbiți de mediul activ și de asemenea, să emită o parte a fasciculului din cavitate. Suprafața reflectorului complet asigură generarea și fotonii stimulați în mod repetat călătorind înainte și înapoi prin cavitate, stimulând chiar și mai mulți fotoni iar semi-reflectorul emite o parte a fasciculului generat.

Cu toate acestea, în cazul în care generarea de noi fotoni trebuie menținută, electronii trebuie să fie continuu excitați. Dacă majoritatea electronilor s-au întors la sol nu se vor realiza emisii stimulate sau spontane. Această pompare este realizată prin conectarea unei energii externe în cavitate. Dacă electronii excitați emit radiații, spontane sau stimulate, ele pot reveni în starea de excitat. Cu parametrii corespunzători, probabilitatea de stimulare emisia poate fi menținută foarte înaltă în cavitate iar în cazul laserului va fi produs un fascicul. Astfel, pentru a crea și a susține condițiile optime în interiorul cavității, este necesar să se alimenteze activitatea de mediu cu energie, astfel încât inversarea menține redirecționarea fotonilor la mediu activ.

Din momentul în care pompa este pornită (energie redusă de intrare) sistemele atomice sunt excitate și încep să emită spontan; doar câțiva atomi pot fi stimulați să emită. Odată cu introducerea energiei atinge un anumit nivel ,emisiile stimulate depășesc emisiile spontane; cele dintâi sunt suprimate și aproape toți atomii din mediul activ sunt stimulați în a emite. Prin urmare, fasciculul de lumină de ieșire, care este eliberat din cavitate de oglinda semi-reflector, este compus din fotoni care au aceleași caracteristici: energie (lungime de undă și frecvența), direcția și coerența fazelor. Mediul activ poate fi solid, lichid sau gazos. Comun materialele sunt cristale de safir sau rubin (o bara de cristal de rubin a fost mediul activ pentru primul laser), argon, gaze de azot sau neon. Mijloace active ar trebui să mențină electronii în stare excitată atât timp cât este durata de viață obișnuită .Astfel încât cât mai mulți electroni pot atinge starea excitată, permițând emiterea stimulată a unui număr mare de fotoni. Acest lucru este, de asemenea, necesar pentru a compensa pentru fotonii absorbiți de mediu și pentru a menține pozitiv fotoni în cavitatea laserului.

Deoarece lungimea de undă a luminii este legată de energia fotonică, pentru a obține un fascicul laser cu o lungime de undă specifică mediu trebuie să permită tranziții de energie corespunzătoare exact energia fotonilor doriti. În plus, lungimea din cavitate trebuie să fie mai mare decât lungimea de undă dorită. Dacă nu, lumina va fii reflectată în interiorul cavității și fotoni își vor pierde faza de coerență; astfel, soldul pozitiv în interiorul cavității va fi pierdut.

În concluzie, un dispozitiv laser trebuie să realizeze o inversare a lungimiilor de undă și să emită emisii spontane. Direcționalitatea este caracteristică a luminii laser călătorește într-o singură direcție, având doar un con îngust de divergență.

CAPITOLUL IV

INTERACȚIUNEA LASERULUI CU ȚESUTUL

În funcție de proprietățile optice ale țesutului, lumina energia de la un laser poate avea patru interacțiuni diferite cu țesutul țintă, după cum urmează:

1.Reflecție

2.Transmisie

3.Dispersia

4. Absorbție

Reflecția este pur și simplu fasciculul redirecționat de pe suprafață, fără efect asupra țesutului țintă. Lumina reflectată ar putea să-și mențină colimația într-un fascicul îngust sau poate sa devina mai difuză. Fasciculul laser în general, devine mai divergent ca distanță. Cu toate acestea, fasciculul de la unele lasere mai au o energie adecvată la distanțe mai mari de 3 m. În orice eveniment, această reflecție poate fi periculoasă, deoarece energia ar putea fi redirecționată către o țintă neintenționată, cum ar fi ochiul. Aceasta este o preocupare majoră de siguranță pentru operarea cu laserul.Este necesar ca fiecare persoană din cabinetul stomatologic trebuie să poarte ochelari de protecție. Un exemplu de reflecție ar fi interacțiunea dintre un laser cu CO2 și implanturi de titan.

A doua interacțiune cu țesutul este transmiterea energiei laser direct prin țesut, fără nici un efect asupra țintei.

A treia interacțiune a țesutului este o dispersie a luminii laser, care slăbește energia dorită. Dispersia determină ca fotonii să își schimbe direcția, ceea ce duce la o creștere a absorbției din cauza șansei sporite de a interacționa cu cromoforul predominant al acestor lungimi de undă. Dispersia fasciculului laser ar putea provoca și transferul de căldură țesutului adiacent.

Absorbția energiei laser de către țesutul țintă vizat este efectul obișnuit dezirabil. Cantitatea de energie absorbită de țesut depinde de caracteristicile tisulare, cum ar fi pigmentarea și conținutul de apă. Scopul primar și avantajos al energiei laser este prin urmare absorbția luminii laser de țesutul biologic asupra căruia se intervine. Următoarele efecte fotobiologice sunt posibile atunci când se utilizează laserul: Interacțiunea principală laser-țesut este fototermă, ceea ce înseamnă că energia laserului este transformată în căldură. Cele trei interacțiuni primare fototermice laser-țesut sunt (1) incizia / excizia, (2) ablația / vaporizarea și (3) hemostază / coagulare.

Prin modificarea tipurilor de laser, parametrii dimensiunii fasciculului (denumit dimensiunea spot), energia și timpul, laserele pot fi făcute pentru a efectua oricare dintre cele trei interacțiuni fototermice:

1. Este utilizată o rază laser cu o dimensiune mică proceduri de incizie / excizie.

2.Fasciculul laser cu o dimensiune mai mare a spotului va interacționa cu țesutul pe o suprafață mai largă, dar mai superficial, producând o ablație de suprafață .

3. Un fascicul laser cu focalizare va produce hemostază / coagulare (Figura 2-25).

Efectele fotochimice care apar la utilizarea laserului stimulează reacțiile chimice, cum ar fi vindecarea. Ruperea legăturilor chimice, cum ar fi compușii fotosensibili expuși la energia laserului, poate produce un singur radical de oxigen pentru dezinfecție papilele periodontale și canalele endodontice.

Un laser poate fi folosit pentru biostimularea pentru o vindecare mai rapidă a rănilor, ameliorarea durerii, cresterea colagenului și un efect antiinflamator.

Temperatura țesutului

Efectul termic al energiei laser asupra țesutului implică în primul rând conținutul de apă și creșterea temperaturii țesutului. Atunci când țesutul țintă care conține apă are o temperatură ridicată la 100° C, vaporizarea apei se produce în interiorul țesutului, acest proces se numește ablație. Deoarece țesutul moale este compus dintr-un procent foarte mare de apă, excizia / incizia țesutului începe la această temperatură. La temperaturi sub 100 ° C și peste aproximativ 60 ° C, proteinele încep să denatureze fără vaporizarea țesutului subiacent. Acest fenomen este util în îndepărtarea chirurgicală a țesutului granulomatos bolnav fără a afecta țesutul sănătos, atât timp cât temperatura țesutului poate fi controlată.

În schimb, dacă temperatura țesutului este ridicată la aproximativ 200 ° C, este deshidratat și apoi ars,iar carbonul este produsul final. Căldura condusă va provoca apoi traume termale extinse colaterale, denumită încărcare de țesut. Carcinarea țesuturilor are loc când sunt folosiți incorect parametri laserului. Pentru țesutul dur dentar, interacțiunea primară are loc la 100 ° C când apa este transformată în abur a cărui valoare a crescut volumul și provoacă o expansiune în eliminarea explozivă a țesutului.

Atunci când se utilizează lasere de țesuturi dure, un spray cu apă previn microfracturăriile structurilor cristaline și reduce posibilitatea de carbonizare. În schimb, țesutul fibros necesită mai multă energie pentru îndepărtare. Pentru același motiv, smalțul dentar, cu conținutul său mai mare de minerale, necesită mai multă putere de ablație decât țesutul carios care este un țesut mai moale. În ambele cazuri, dacă este prea multă energie termică, vindecarea poate fi întârziată și poate apărea un disconfort postoperator crescut.

Diferitele lungimi de undă au coeficienți de absorbție diferiți cu componentele țesutului oral, pigmenti, conținutul de sânge și minerale.Prin urmare, energia laser poate fi transmisă, absorbită, dispersată sau reflectată pe baza compoziției țesutului țintă. componentele primare sunt numite cromofori, care sunt absorbanți ai energiei laser specifice. Apa, care este prezentă în toate țesuturile biologice, absoarbe maxim două lungimi de undă erbium, urmată de lungimea de undă a CO2. Dimpotrivă, apă permite transmiterea impulsurilor cu lungimi de undă mai scurte (de exemplu, diodă, Nd: YAG).

În plus față de proprietățile optice unice de absorbție, toate lungimile de undă au diferite adâncimi de penetrare prin țesuturi. Laserele cu erbium și CO2 sunt atât de bine absorbite de țesuturile cu un conținut ridicat de apă (de exemplu, mucoasă) care leagă aceste lungimi de undă. Pătrunde doar cațiva microni adânc în țesutul țintă, în timp ce diodele și laserele Nd: YAG pot ajunge de la câțiva milimetri mai adânc în țesut. Acest lucru ar putea duce la o crestere a temperaturii urmată de necroza țesuturilor subiacente și osteonecroză.

Deoarece laserele cu CO2 și erbium sunt cele două lungimi de undă cel mai bine absorbite de țesuturile cu un conținut ridicat de apă, aceste lungimi de undă au cea mai mică lungime de dispersie fiind cel mai puțin susceptibile de a provoca daune termice profunde.

CAPITOLUL V. TRATAMENTUL PARODONTITEI MARGINALE CRONICE PROFUNDE

CU AJUTORUL LASERULUI

Boala parodontală este o boală care are la bază o infecție bacteriană. Această bacteriemie este cauza inflampării cronice a țesutului parodontal, iar rolul bactericid și detoxifiant al laserului este binevenit în tratarea inflamației. S-a dovedit că laserul are un important efect bactericid asupra lui AGGREGATIBACTER ACTINOMYCETEMCOOMITANS, acesta fiind patogenul parodontal ce dă agresivitatea bolilor parodontale. Supresia acestei bacterii prin tratament convențional este minimă, dar s-a dovedit că lumina laserului reușește să anihileze acest patogen pătrunzând în zone precum cementul radicular sau profunzimea țesutului moale. Studiile audemonstrat că efectuarea chiuretajului cu convenționalele chiurete lasă țesutul dilacerat și nu îndepărtează în totalitate țesutul de granulație, ceea ce împiedică regenerarea țesutului. 9

În principal pașii parcurși pemntru tratamentul parodontal sunt:

eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului;

decontaminare;

chiuretaj;

biostimulare laser;

Biostimularea este tratamentul prin care energia luminii, emisa de LASER, produce un răspuns biologic. La nivel celular, metabolismul crește, stimulând creșterea de ATP (combustibilului celular), îmbunatățește respirația celulară, favorizează sinteza de colagen, favorizează drenajul limfatic pentru a reduce edemul, are efect antiinflamator prin scăderea sintezei de histamină și crește producția locală de endorfine. Această creștere a metabolismului local normalizează funcționarea celulară și produce vindecare tisulară. Aplicată în parodontologie, ea este folosită pentru a accelera procesul de revascularizare a gingiilor și a parodonțiului. În fazele inițiale, LASER-ul scade fuxul sangvin catre zona supusă intervenției parodontale pentru a favoriza formarea cheagului de sânge, iar apoi crește microcirculația sangvină pentru a grăbi procesul de vindecare. Înainte de Tratamentul Parodontal Laser se administrează o doza minimă de anestezic local, pentru a preveni orice posibil disconfort.9

Fibra laserului este introdusa in interiorul pungii parodontale de unde este eliminat tesutul afectat. Prin miscari fine si repetate conducem laserul pe toate suprafetele pungilor parodontale. Acesta are o emisie de energie prin care indeparteaza in mod selectiv bacteriile si tesuturile bolnave.

Tartrul este indepartat cu instrumentele de mana si ultrasonice de la nivelul radacinilor dintilor.

Dupa curatarea si netezirea suprafetelor radiculare, in pungile parodontale curatate, se adauga un produs biologic obtinut din sangele pacientului care are rolul de a stimula vindecarea si reatasarea gingiei de dinte. Se pot folosi si produse artificiale de regenerare tisulara (EMDOGAIN)

Protocolul repair waterlase este primul protocol pas cu pas creat atât pentru tratarea paroontitei marginale cronice superficiale, cât și pentru parodontita marginală cronică profundă. Acest protocol constă în trei faze:

faza prechirurgicală;

faza chirurgicală;

faza postchirurgicală;

În etapa prechirurgicală, pacientul trebuie evaluat parodontal, ceea ce presupune colectarea de date prin parodontometrie, radiografii, istoric și factori de risc. Aceast fază implică: detartrajul supra și subgingival prin chiurejtaj și planare radiculară, evaluarea igienei orale și stabilirea unui protocol, rezolvarea problemelor odontale.

Faza chirurgicală se continuă doar după o nouă evaluare a primei faze, acesta însemnând îmbunătățirea periajului. Tratamentul chirurgical poate fi realizat la un singur dinte sau la toți dinții, în funcție de adâncimea pungilor parodontale. Acest tratament este minim invaziv nefiind efectuat în câmp deschis, prin urmare nu se vor folosi bisturiul și sutura. Sângerarea este minimă sau chiar inexistentă.

Faza postchirurgicală presupune o îngrijire specială a dinților și a gingiilor ce au fost supuse tratamentului astfel: imediat postoperator, periajul dinților se va face delicat, utilizarea apei de gură cu chlorhexidină 0,2%. La trei luni după intervenție se va realiza un detartraj supragingival și o biostimulare laser diodă.

Avantajele tratamentului parodontitei marginale cronice profunde cu ajutorul laserului:

tratamentul parodontal are rezultate clinice superioare fata de tratamentul clasic cu lambou

păstrează țesutul gingival sănătos în loc sa îl îndepărteze

reduce retracția gingivala postoperatorie

elimină infecția,curăță în profunzime și sterilizează pungile parodontale

ajută gingia să se reatașeze

este mai puțin traumatizant

CAPITOLUL VI

ANATOMIA PARODONȚIULUI

ANATOMIA PARODONȚIULUI

Parodonțiul cuprinde totalitatea țesuturilor care contribuie la fixarea dintelui în alveolă, lucru pentru care a fost numit "aparatul de susținere" a dintelui.

Din punct de vedere funcțional, dintele nu poate fi privit separat de complexul formațiunilor înconjurătoare, care constituie aparatul său de susținere și sunt cuprinse sub numele comun de parodonțiu.

Aceste structuri care alcătuiesc parodonțiul provin din sacul foliculului dentar și sunt: cementul, procesul alveolar, periodontul și gingia. Cementul și procesul alveolar constituie "parodonțiul dur", iar periodontul și gingia "parodonțiul moale". Din punct de vedere funcțional cementul aparține parodorițiului, deși morfologic face parte din dinte. Periodontul (Periodontium sau Desmodontium) sau ligamentul alveolodentar suspendă dintele în alveolă, constituind principalul său element de fixare. El ocupă spațiul îngust (0,1-0,3 mm) dintre alveolă și rădăcină, numit spațiul periodontal. Pe lângă această funcție statico-dinamică menită să asigure stabilitatea dintelui în alveolă, periodontul mai îndeplinește funcțiile de geneză a cementului și a osului alveolar, precum și de recepție senzitivă.11

Funcția statico-dinamică a periodontului este asigurată prin structura și direcția fibrelor care îl alcătuiesc. Acestea se implantează în cement și în osul alveolar și sunt grupate în fascicule orientale în felurile direcții în diferitele regiuni ale rădăcinii, în raport cu mișcările dintelui.

Fibrele sunt de natură colagenă, inextensibile. Aparenta elasticitate a ligamentului alveolodentar se datorește faptului că fibrele sale au un traiect ondulat în stare de repaus, și vor fi întinse sub acțiunea forțelor mecanice care solicită dintele. Fiecare din acestea au rolul lor bine precizat în menținerea dintelui, formând o unitate morfo-funcțională care pe parcursul vieții suferă o serie de transformări adaptive.

Fig. 1 Reprezentarea schematică a unei secțiuni printr-un dinte și prin aparatul de susținere

Boala parodontală atinge progresiv toate elementele parodonțiului, ducând în final la pierderea dintelui de pe arcadă. Odată cu îndepărtarea dintelui dispare și parodonțiul marginal.

Țesuturile parodontale posedă multiple sisteme de protecție și adaptare cum ar fi:

⇨ cheratinizarea epiteliului;

⇨ descuamarea;

⇨ reînnoirea continuă a legăturii fizico-chimice a epiteliului de joncțiune;

⇨ migrarea celulelor de apărare în șanțul gingivo-dentar;

⇨ remanierea permanentă a desmodonțiului;

⇨ modificări osoase sub formă de resorbție și apoziție.

Mucoasa bucală – cuprinde mai multe zone cu rol diferit:

fibro-mucoasa masticatorie compusă din gingie și mucoasa ce acoperă palatul dur;

mucoasa ce acoperă fața dorsală a limbii;

mucoasa ce acoperă restul cavității orale.

Fig. 2 Mucoasa bucală

Parodonțiul de înveliș (gingia) – este porțiunea de fibro-mucoasă masticatorie care acoperă osul parodontal și dinții în zona cervicală. Ea este delimitată spre partea coronară a dinților de către marginea liberă a gingiei printr-o margine festonata, iar în direcția apicala pe o distanța apicala pe o distanța variabila, de la 1 la 9 mm, prin linia muco-gingivală, continuându-se apoi cu mucoasa gingivală. Spre palat, trecerea se face fără aceasta delimitare. Asemenea, spre lingual, fiind continuată cu același tip de fibro-mucoasa masticatorie.11

Gingia prezintă următoarele zone distincte:

 gingia liberă : marginală și papilară;

 gingia aderentă sau fixă.

1. Gingia liberă

Gingia marginală înconjoară coletul dintelui ca o linie festonată și e cuprinsă între marginea liberă a gingiei și fundul șanțului gingival, care corespunde în stare normală joncțiunii smalț-cement. Are o grosime de aproape 1 mm și formează peretele mucozal (mucozal) al șanțului gingivo-dentar (sulcusul gingival).

Șanțul gingivo-dentar – este un spațiu virtual cuprins intre gingia liberă și suprafața dintelui ce comunică cu mediul bucal, iar baza e închisă în epiteliul joncțional. Nu toți indivizii îl prezintă. Este mai frecvent la nivelul incisivilor și premolarilor mandibulari. Prin introducerea unei sonde boante țesutul gingival se separa de dinte. Profunzimea acestui șanț variază de la 0,5 la 1,8 mm când gingia este sănătoasă.

2. Gingia atașată este prelungirea gingiei marginale libere spre mucoasa alveolară, intim atașată de os sau cementul radicular, între șanțul gingivo-dentar și limita muco-gingivală. Aceasta limita muco-gingivală apare ca o linie orizontala ce nu totdeauna este vizibila și cu atât mai puțin lingual și palatinal. Aceasta linie delimitata este data de faptul ca gingia atașată este fixată ferm pe suportul osos sau cementat prin fibre conjunctive, pe când în continuarea mucoasei alveolare este de un roșu mai închis și adera mai lax pe osul subiacent. Înălțimea acestei porțiuni gingivale este variabila în raport de zona arcadei.11,7

3. Gingia interdentară sau papilară ocupă spațiul de sub punctul de contact între doi dinți. Papilele interdentare au formă piramidală mai ascuțită în

zona frontală și mai aplatizată în zonele molare. În realitate, există două papile – una vestibulară și una orală unite printr-un col. Ele determină aspectul mai accentuat festonat al gingiei libere. În cazul în care contactul interdentar lipsește datorită spațierii dinților, papila nu există, gingia fiind strâns atașată de osul intermediar, având o suprafață rotunjită și netedă.

Fig. 3 Parodonțiul de inveliș

Culoarea gingiei sănătoase este roz-coral, uniformă de la gingia atașată până la creasta gingiei marginale. Variază totuși considerabil în funcție de cantitatea de melanină din țesuturi, de grosimea epiteliului, de gradul de keratinizare și de vascularizația țesutului conjunctiv. Adesea este albastru-închis sau brună la indivizii cu pielea închisă. Culoarea gingiei este mai palidă, chiar ușor albicioasă în zonele de hiperkeratoză, de reacție față de impactul alimentar traumatizant. Aspectul clinic normal al gingiei este de culoare roz pal, netedă în zona marginală și uneori granitată, cu aspect de „coajă de protocală”, în porțiunea atașată. Creșterile de volum ale gingiei sunt semne sigure ale unei gingivopatii. Aceste manifestări apar legate de hipertrofia sau hiperplazia gingiei.11

Conturul depinde în mare parte de forma dinților și de aliniamentul lor pe arcadă. În general, gingia înconjoară dintele urmând un traseu festonat.

Consistența: este fermă și elastică, gingia fiind bine atașată pe dinte și os. La aceasta contribuie în mare măsură fibrele gingivale.

Textura : prezintă aspectul granitat care e vizibil pe fața vestibulară și numai uneori palatinal sau lingual. Acest aspect dispare în jurul unor gingivopatii și poate reapare după tratament.

Vascularizația parodonțiului

Vascularizația provine din artera dentară inferioară și ramuri din artera maxilară internă care dau ramificații spre dinte (arteriola dentară). Ele .

Vascularizația parodonțiului

Se ramifică la rândul lor dând arteriole care intră prin orificiul apical în dinte și ramuri către osul septal (arteriole intraseptale) care, cu ramificațiile terminale pătrund prin orificiile laminei dura și ajung în spațiul desmodontal (ramuri perforante).

Aici, în desmodonțiu ele se anastomozează cu vasele din zona apicală a desmodonțiului, derivate înainte ca arteriola să intre în canalul radicular prin orificiul apical.

Parodonțiul este vascularizat prin 3 surse:

1. mai importante sunt arteriolele supraperiostale care provin din arterele mentoniere, sublinguale, bucale, faciale, palatine superioare, suborbitare. Nu fiecare arteră irigă un teritoriu bine definit, ci există numeroase anastomoze între ele, realizând din această vastă rețea o unitate de irigație. Aceste arteriole ajung în lungul fețelor vestibulare și orale ale osului alveolar și trimit capilare în corionul mucoasei, spre suprafața anterioară a gingiei, între digitațiile epiteliale(plexul subepitelial). Alte ramificații trec prinosul alveolar și prin lamina cribriforma spre desmidonțiu.8,11

2. vasele desmodontale ajung spre gingie, anastomosându-se cu alte vase în zona șanțului gingival.

3. arteriolele intraseptale care vin din septul interdentar, se anastomozează cu vase din desmodonțiu, cu capilare din zona șanțului gingival și cu altele care se află în lungul crestei osului alveolar.

Sub epiteliu se află, deci un bogat plex ce formează spre epiteliu niște bucle, asemănătoare cu agrafele de păr. Buclele se pot uni între ele. Un plex capilar se află și în conjunctivul de sub epiteliul de joncțiune, numit plex dento-gingival dar fără prezența acelor anse capilare. Ramurile acestui plex au diametrul de 40 milimicroni, deci mult mai voluminoase decât cele ale plexului subepitelial care are diametrul de 7 milimicroni .

Mai există în gingie capilare aplatizate, care constituie o rezervă pentru situații în care circulația crește ca urmare a unei iritații.

CAPITOLUL VII. PARTEA SPECIALA

Scopul lucrării a fost de a analiza efectele terapiei laser asupra pacienților care prezentau afecțiuni parodontale variind de la halistereză la parodontită marginală cronică superficială și profundă( pierderea osoasă fiind de maxim jumătate din lungimea rădăcinii dentare).

Materiale si metoda

Criteriile cu ajutorul cărora au fost selecționați pacienții pentru acest studiu au fost:

-Datele generale: nume, sex, vârsta

-Nivelul socio-economic (scăzut, mediu, ridicat)

-Terenul: pacienții care nu suferă de nici o afecțiune care să afecteze starea generală a organismului și nu urmează un tratament cronic

-Afectare parodontală minoră/majoră

-Starea de igiena orală prin evaluarea indicelui de placa bacteriană Silness-Löe

Întocmirea foii de observație clinică cu specific parodontal pe baza examenului clinic extra și intraoral, cu completări din foaia de observație.

Am pus accent pe aspectul clinic al parodonțiului examinând prin:

(1) inspecție (culoarea, integritatea, inserția epiteliului de joncțiune),

(2) palpare (textura / retracția gingivală)

(3) sondaj parodontal (prezența și/sau adâncimea pungilor ),

(4) mobilitatea dentară,

(5) sângerarea gingivală spontană/ provocată;

(6) forma arcadelor

(7) prezența factorilor locali iritativi ce pot favoriza îmbolnăvirea parodonțiului marginal (carii aproximale care desființează punctul de contact, carii de colet, tratamente incorecte obturații debordante/insuficiente aparate ortodontice fixe/mobile)

(8) ocluzii traumatogene,

(9) anomalii dento-alveolare.

Studiul a fost realizat pe un grup de 20 pacienți care s-au prezentat in cadrul Clinicii de Medicina Dentară Advanced Gentle Dentist în perioada 2016-2018 cu diagnosticul de parodontită marginală cronică superficială sau profundă dar și starea de igienă a acestora. Pacienții au fost supuși examenelor clinice și paraclinice pe baza cărora s-a stabilit diagnosticul complet și planul de tratament.

Tabelul 1. Clasificarea pacienților în funcție de igiena dentară și obiceiurile vicioase.

Încadrarea pacienților in funcție de statusul si diagnosticul parodontal

Caz clinic I

Pacienta in varsta de 48 de ani,nefumatoare,s-a prezentat la cabinetul stomatologic pentru extractia dintelui 1.1. Pacienta acuza dureri mari si neputiinta de a se hrani datorita mobilitatii mari a dintelui.

A fost examinata clinic si s-a descoperit ca dintele 1.1 avea o mobilitate de gradul III dar si faptul ca acesta se afla in malocluzie.Pe fata palatinala a dintelui avea un proces infectios si anume un abces.La palparea cu sonda parodontala am avut si sangerare.

S-a efectuat un tratament de urgenta,acesta constand in irigarea cu CHX 0,20%,dezinfectia pungiilor parodontale cu laserul dioda cu tips neinitiat cu 300 mm fibra timp de 30 de secunde.

Aspect inițial

Pacienta s-a prezentat a doua zi la cabinet ,abcesul s-a micsorat ,s-a repetat tratamentul cu laserul dioda si s-a efectuat detartrajul supragingival.I-a fost indicata folosirea apei de gura cu CHX 0,20% si folosirea unui gel hyaluronic 1% CHX urmad a fi programata pentru SRP laser.

La urmatoarea programare,s-a efectuat dezinfectia cu ajutorul SRP laser intru-cat mobilitatea dintelui fiind de gradul III nu s-a putut efectua detartrajul ultrasonic.

Pasul 1:cu tips-ul RFTP,cu o putere de 2,5 W,30 Hz,50% apa si 80% aer.
Sondăm partea de jos a pungii parodontale și retragem 1 mm ulterior începem ablația peretelui intern infectat.

Pasul 2: SRP cu functia newtron a piesei piezoton s-au indepartat toti calculi.S-au mai utilizat si chiuretele Gracey pentru detartrajul manual.Pacienta foloseste in continuare apa de gura cu 0,20% CHX,s-a efectuat contentia dintelui cu fibra elastica de sticla iar urmatoarea programare va fi destinata tratamentului endodontic al acestui dinte.

Aspect intraoperator

Aspect postoperator la 3 luni de la intervenție

Caz clinic 2

Pacienta în vârsta de 41 de ani,nefumatoare, s-a prezentat la stomatolog deaorece acuza sangerare la periaj.Dupa efectuarea profilaxiei,pacienta a fost programata la parodontometrie.În urma parodontometriei,s-a constatat ca în cadranul 2,regiunea laterala,la nivelul molariilor,existau pungi parodontale de 6mm iar în cadranele 3 și 4 adancimea pungilor parodontale era de 9 mm.

S-a efectuat chiuretajul în câmp închis cu ajutorul laserului erbium cu tips-ul RFTP,cu o putere de 2,5 W,30 Hz,50% apa si 80% aer. De asemenea,s-au folosit si chiuretele Gracey și spălături cu CHX 0,20%.

Aspect inițial

Aspect din timpul operator

Aspect la 3 luni postoperator

Caz clinic 3

Pacientul în vârstă de 32 de ani,nefumător,s-a prezentat la cabinetul stomatologic Pacientul acuza dureri în timpul masticației.

A fost examinat clinic,i s-au efectuat masuratoriile parodontale iar diagnosticul survenit a fost de parodontită marginală cronică profundă. Nu prezenta procese inflamatorii.S-a efectuat sterilizarea pungiilor parodontale cu ajutorul diodei la 1,5W cu unda continuă,urmată de chiuretajul în câmp închis cu ajutorul erbiumului dar și a chiuretelor Gracey. S-au efectuat spălături cu CHX 0.20%.De asemenea,s-a recomandat utilizarea apei de gura cu 0,12% dar și a unui gel cu CHX.

Aspect inițial

Aspect final la 3 luni postoperator

Caz clinic 4

Pacientul în vârstă de 40 de ani,fumător,s-a prezentat la cabinetul stomatologic pentru un control. A fost examinat clinic,s-a efectuat parodontometria și s-a constatat că pacientul avea adancimi normale ale pungilor și anume 2-2,5 mm.S-a pus diagnosticul de halisetereză. Nu prezenta procese inflamatorii.S-a efectuat profilaxia incluzând detartrajul si air-flow-ul iar cu ajutorul diodei la 1,5W cu unda continuă, s-a efectuat sterilizarea pungilor.A fost recomandată utilizarea apei de gura cu 0,12% .

Aspect inițial

Aspect final

Aspect final al arcadei maxilare

CAPITOLUL VIII. CONCLUZII

1. Laserul este un dispozitiv versatil și valoros pentru a realiza numeroase proceduri periodontale.Aplicațiile laser sunt asociate cu un câmp operator uscat prin îmbunătățirea
hemostazei,implicând o vizibilitate mai bună.

2. Proprietăți antibacteriene ale energia laser ajută de asemenea la sterilizarea plăgii. Cu ajutorul laserului,inflamația dar și disconfortul pacientului după intervenție sunt minime. Este bine cunoscut faptul că orice boală parodontală apare din cauza unor bacterii specifice.Astfel, pentru a opri din evoluție boala parodontală, este necesar ca activitatea bacteriană prezentă la nivelul gingiei să fie cât mai scăzută. Studiile au arătat că terapia laser aplicată la sfârșitul igienizării uzuale ajută la scăderea numărului de bacterii din pungile parodontale și grăbește vindecarea iar prin funcția lui hemostatică, sângerarea uzuală după detartraj este minimă sau chiar absentă.9

3. Laserul vizează în mod special țesuturile gingivale nesănătoase. El este construit pentru a îndepărta țesutul necrotic și bacteriile patogene din pungile parodontale.Energia laserului este bine absorbită de melanina, hemoglobină și alti cromofori care sunt prezenți în punga parodontală, dar nu este absorbită de țesutul sănătos. Astfel, grăbește vindecarea gingiei atât prin indepărtarea țesutului bolnav, cât și prin biostimularea țesutului sănătos.

4. Supravegherea profesionala a pacientului care a suferit o interventie chirurgicala, este o necesitate, dar si penru cei ce nu preztnta semne de imbolnavire, pentru a preveni boala parodontală.Astfe, se realizeaza controale periodice în funcție de afecțiune, dar și de modul de realizare a autoîngrijirii.

5. În procesul de dispensarizare,se va reevalua și perfecționa măsurile de igiena orală, a căror eficiență este demonstrată prin colorarea și vizualizarea placii dentare, se reevaluează starea parodontală și implicit decontaminarea cu ajutorul laserului diodă.

BIBLIOGRAFIE

1. Andreea Angela Ștețiu, „Parodontologie”, Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu 2015

2. Patricia M. Freitas „Lasers in Dentistry Guide for Clinical Practice”, 1ed (2015)

3. Robert A.Convissar „Principles and Practice of Laser Dentistry”1 ed.(2010)

4. Robert A.Convissar „Principles and practice of Laser in dentristry”2 ed.(2016)

5. Horia Dumitriu „Parodontologie”. Editura Viata Medicala Romaneasca. Bucuresti 1999

6. Horia Dumitriu „Tratat de parodontologie”. Editura Viata Medicala Romaneasca. Bucuresti 2015

7. Radu Pataman „Parodontologie”. Editura U.M.F. „Grigore T. Popa” 1992.

8. www.laser-stomatologic.ro

9. www.gentledentist.ro

10. www.biolase.com

11. www.scribd.ro