Capitolul I. Introducere 3
POPRIREA
CONFORM NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ
CUPRINS
ABREVIERI
POPRIREA
Capitolul I. Introducere
Executarea silită este ultima fază a procesului civil, respectiv o procedură, prin intermediul căreia un creditor, posesor al unei hotărâri judecătorești sau alt titlu executoriu căruia legea îi atribuie în mod expres putere executorie, ce cuprind o creanță, constrânge cu ajutorul organelor abilitate de lege pe debitorul său, care nu dorește să execute benevol obligațiile sale, motiv pentru care o va realiza silit.
Creditorul poate recurge la executarea silită prin orice formă, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului său, însă mijlocul cel mai energic, economic, eficient și rapid este proprirea, întrucât prin acest mecanism juridic se pot urmări sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, datorate debitorului ori deținute în numele său de către o a treia persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și bunurile mobile corporale asupra cărora a fost aplicat sechestrul în procedura urmăririi mobiliare în condițiile art. 732 alin. (1) NCPC, deținute de către terț în numele debitorului. Spre deosebire de urmărirea silită mobiliară de exemplu, care prezintă îndoiala că ar putea fi acoperită întreaga creanță întrucât nu se cunoaște prețul obținut în urma vânzării acestora, poprirea se înființează în măsura necesară îndeplinirii creanței, fiind în sarcina creditorului popritor de a-l popri pe terțul cel mai solvabil al debitorului poprit.
Ca operațiune de executare silită indirectă, poprirea presupune, de regulă, o schemă triunghiulară, respectiv creditorul popritor care urmărește să-și satisfacă creanța și debitorul poprit care este obligat față de creditorul popritor, precum și terțul poprit care la rândul său datorează sau va datora debitorului poprit, iar prin înființarea popririi se naște un raport juridic între creditorul popritor și terțul poprit, acesta din urma subrogându-se, în limitele datoriei sale, să execute obligațiile debitorului poprit către creditorul urmăritor.
Poprirea oferă avantajul că pot fi urmărite bunurile viitoare scadente, precum salariu sau alte venituri periodice, acestea fiind dificil de sustras de la urmărire, cu atât mai mult că poprirea se înființează fără somație, prin excepție de la norma generală, conferindu-se caracter de surprindere, iar riscul creditorului de a nu-și realiza creanța este considerabil diminuat. Debitorul poprit nu se poate sustrage de la executare întrucât în fapt, cel care efectuează plata este terțul poprit, respectiv debitorul debitorului poprit, cu condiția, desigur, ca acesta să fie solvabil, plata efectuându-se direct în mâna creditorului popritor sau prin consemnarea sumei de bani ori indisponibilizarea bunurilor mobile incorporale la dispoziția executorului judecătoresc, astfel că debitorul poprit nu are nici măcar rolul unui intermediar în circuitul plății efectuate de terțul poprit.
În același timp creanțele debitorului, scadente la data înființării popririi vor fi indisponibilizate, poprirea având și o funcție conservatorie împiedicând efectuarea oricărui act de dispoziție, iar terțului îi interzis să facă plăți către debitorul poprit.
Mecanismul suplu și energic al popririi iese în evidență și din elementul de noutate pe care actuala reglementare a inserat-o, respectiv poprirea poate avea și două subiecte, numai cu participația creditorului popritor și a debitorului poprit cum este cazul popririi în propriile mâini ale creditorului atunci când acesta, într-un raport juridic distinct, datorează debitorului sume sau bunuri mobile incorporale, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide. Astfel deși nu se poate invoca compensația legală, poprirea, ca formă a executării silite indirecte, permite creditorului popritor să își realizeze atât propria creanță și, în același timp, să se libereze de o obligație față de debitorul poprit.
Capitolul II. Natura juridică, subiecții și obiectul popririi
Poprirea este o modalitate a executării silite indirecte prin intermediul căreia creditorul popritor își realizează creanța, urmărind sume de bani, titluri de valoare sau bunuri mobile incorporale pe care un terț le datorează debitorului sau le deține în numele său ori bunuri pe care le va datora în viitor din raporturi juridice existente înainte de înființarea popririi, precum și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său în condițiile art. 732 alin. (1) NCPC.
Ea se întemeiază pe dreptul de gaj al creditorilor asupra întregului patrimoniu al debitorului cu limitele impuse de lege, precum și pe considerentele art. 1560 NCC privind acțiunea oblică, care prevăd că un creditor a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului său dacă acesta, în prejudiciul creditorului, refuză ori neglijează să le exercite.
Fiind un mecanism juridic triunghiular, poprirea presupune existența mai multor raporturi juridice, respectiv primul între creditorul popritor și debitorul poprit, al doilea între debitorul poprit și terțul poprit și al treilea între creditorul popritor și terțul poprit.
Primele două raporturi juridice sunt directe, preexistente înființării popririi izvorând dintr-un contract, fapt juridic, lege sau creanțe bugetare.
Cel de-al treilea raport se naște între creditorul popritor și terțul poprit ca urmare a comunicării adresei de înființare sau după caz, a hotărârii instanței de validare, terțul fiind substituit debitorului poprit prin transferul judiciar al creanței. Acest raport obligațional, în comparație cu celelalte două, anterioare înființării popririi, are un alt izvor juridic în sensul că se naște fie prin adresa de înființare a popririi când terțul se conformează obligațiilor cuprinse în aceasta ori când are o atitudine negativă, prin hotărârea de validare a popririi.
Ca element de noutate identificăm poprirea în mâinile creditorului. Astfel din conținutul art. 780 alin. (3) NCPC care stabilește că poprirea se poate înființa asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului cu condiția ca ambele creanțe să fie certe și lichide, constatăm că de esența popririi nu este numărul subiectelor, ci numărul raporturilor juridice. Conform art. 624 NCPC executarea silită poartă asupra bunurilor debitorului, nu asupra persoanei sale și nu mereu este posibilă stingerea datoriilor prin compensație legală, motiv pentru care prevederile art. 780 alin. (3) NCPC sunt logice și justificate. Literatura juridică a denumit această formă a popririi drept ”anticamera popririi” pentru că prepară terenul compensației legale, oferind timp în vederea îndeplinirii condițiilor sale.
Totodată există popriri cu patru subiecte atunci când creditorul înființează poprire asupra sumelor pe care le datorează un debitor al datornicului debitorului urmărit. Ca exemplu arătăm pe proprietarul care urmărește sumele pe care le datorează debitorul subchiriașului în legătură cu cuantumul chiriei pe care o are de achitat chiriașul creditorului popritor.
De aceea numărul raporturilor juridice este de esența popririi și nu numărul subiectelor.
Secțiunea 1. Aspecte generale privind creanța
cuprinsă în titlul executoriu
Conform art. 662 NCPC creanța creditorului popritor trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.
Creanța este certă când existența ei este neîndoielnică și rezultă din titlul executoriu. Nu se poate urmări o creanță eventuală asupra căreia există incertitudinea existenței sale sau o creanță afectată de condiție suspensivă, iar creanța afectată de condiție rezolutorie poate fi pusă în executare datorită caracterului său cert, dar creditorul își asumă riscul ca în situația în care în calea de atac se pronunță o hotărâre contradictorie față de el, desființând hotărârea cu caracter executoriu provizoriu în temeiul căreia s-a declanșat urmărirea, se va întoarce executarea în scopul restituirii bunurilor încasate de creditor.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Organul de executare trebuie să aibă la îndemână, dacă nu valoarea creanței inserată în titlul executoriu, cel puțin niște criterii necombătute de părți, în funcție de care să poată stabili cuantumul creanței.
Spre deosebire de creanța creditorului, creanța debitorului față de terț nu trebuie neapărat să fie ajunsă la scadență pentru că pot fi poprite și sumele pe care le va datora în viitor, dar este cert că le va datora.
Executorul judecătoresc are ca atribuție calcularea cuantumului sumei de executat, dar numai în cazurile când prin titlul executoriu s-au acordat sume de bani fără a le specifica și cuantumul, iar baza de calcul este cea prevăzută de lege ori stabilită de părți înaintea emiterii titlului. În lipsa unui criteriu, organul de executare nu poate face această operație pentru că numai instanța poate determina cuantumul creanței, printr-o procedură contencioasă prin care ambele părți își pot susține interesele cu argumente juridice, evitând vreun prejudiciu.
Dacă se înființează poprirea fără a se stabili cuantumul valorii sau a fost stabilit eronat, terțul poprit nu ar avea culpa neexecutării obligațiilor sale prevăzute în art. 786 NCPC, iar în acest sens se va proceda la următoarea fază a popririi – validarea – ocazie cu care se va determina valoarea creanței ce urmează a se executa silit, precum și substituirea judiciară a terțului poprit în locul debitorului poprit.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului a ajuns la scadență sau acesta a decăzut din beneficiul termenului de plată. Potrivit art. 1417 NCC debitorul decade din beneficiul termenului dacă se află în stare de insolvabilitate sau de insolvență declarată în condițiile legii, precum și atunci când, cu intenție sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapt asa garanțiile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garanțiile promise.
Se poate înființa poprire și asupra unei creanțe afectate termen sau condiție, dar executarea propriu-zisă are loc la data scadenței. Creanțele afectate de modalități deși nu pot fi puse în executare până la data scadentă, creditorii pot participa la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului.
Potrivit art. 632 alin. (1) NCPC executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, motiv pentru care creanța creditorului trebuie constatată în acest titlu.
Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Identificăm două categorii de titluri executorii, respectiv titlurile juidiciare precum hotărârile judecătorești și titluri extrajudiciare cărora legea le atribuie sintagma „alte hotărâri sau înscrisuri”.
Sunt horărâri executorii hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul atunci când legea le permite să încheie o convenție cu un astfel de obiect.
Sunt hotărâri definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării următoarele:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.
2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs.
3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel.
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Expresia juridică ”orice alte hotărâri sau înscrisuri, care, potrivit legii pot fi puse în executare” exprimată în art. 632 alin. (2) debitorului.
Potrivit art. 632 alin. (1) NCPC executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, motiv pentru care creanța creditorului trebuie constatată în acest titlu.
Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Identificăm două categorii de titluri executorii, respectiv titlurile juidiciare precum hotărârile judecătorești și titluri extrajudiciare cărora legea le atribuie sintagma „alte hotărâri sau înscrisuri”.
Sunt horărâri executorii hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul atunci când legea le permite să încheie o convenție cu un astfel de obiect.
Sunt hotărâri definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării următoarele:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.
2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs.
3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel.
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Expresia juridică ”orice alte hotărâri sau înscrisuri, care, potrivit legii pot fi puse în executare” exprimată în art. 632 alin. (2) NCPC o regăsim și în art. 638 NCPC sub titlul ”Alte titluri executorii” unde sunt enumerate încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești, care, potrivit legii, constituie titluri executorii, înscrisurile autentice precum și titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
Procesele-verbale de constatare a contravenției sunt titluri executorii dacă au rămas definitive, precum și titlurile emise de organul fiscal competent la data la care creanța fiscală a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată, încheierile și procesele-verbale întocmite de către executorul judecătoresc cărora legea le atribuie o asemenea valoare cum ar fi încheierea executorului judecătoresc prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, procesul-verbal de licitație prin care executorul stabilește suma datorată de fostul adjudecatar care nu a depus prețul în termen.
Art. 101 din Legea notarilor publici și a activității notariale, actul notarial care constată în conținutul său o creanță certă și lichidă, precum și înscrisurile asimilate acestora, autentificate de oficiile consulare ori misiunile diplomatice, constituie titluri executorii. Remarcăm o inadvertență a legiuitorului întrucât la art. 639 alin. (1) NCPC se prevede că actul autentificat de notarul public constituie titlu executoriu dacă constată o creanță certă, lichidă precum și exigibilă, față de legea notarilor publici care nu prevede și condiția exigiilității, art. 639 alin (1) NCPC fiind în concordanță cu art. 662 NCPC ce prevede că executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Însă nu toate înscrisurile autentificate de notari sunt executorii, de exemplu înscrisurile autentice care constată, nasc, modifică, transmit sau sting drepturi reale.
NCC a lărgit sfera actelor juridice cu putere executorie, sens în care exemplificăm: contractul de comodat încheiat în formă autentică sau înscris sub semnătură privată cu dată certă, dar numai în referire la obligația de restituire și în cazul încetării contractului prin decesul comodatarului sau expirarea termenului [art. 2157 NCC], împrumutul de consumație în condițiile împrumutului de folosință [art. 2165 NCC], contractul de locațiune încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată și înregistrat la organele fiscale sau în formă autentică, dar numai în ceea ce privește plata chiriei la termenele și modalitățile stabilite în contract sau lege [art. 1798 NCC], contractul de arendare încheiat în formă autentică sau cel înregistrat la Consilul Local însă numai pentru plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite prin contract [art. 1845 NCC].
Cambia, biletul la ordin sau cecul constituie titluri executorii dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de legea specială, hotărâri arbitrale chiar neatacate cu acțiune în anulare, hotărârile autorităților publice administrative cu atribuții jurisdicționale în măsura în care sunt definitive, constituie titluri executorii la rândul lor. Art. 606 NCPC stabilește că hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie din momentul comunicării părților, devenind implicit și executorie.
Sunt executorii și titlurile europene pentru care dreptul Uniunii Europene nu impune procedura recunoașterii prealabile în statul membru în care se face executarea. Hotărârile străine cărora nu li se aplică regimul dreptului Uniunii Europene trebuie să fie recunoscute în condițiile art. 1095 NCPC.
Numai hotărârile și înscrisurile cărora legea le recunoaște expres pot avea forță executorie. Situațiile în care legiuitorul a dorit să ofere putere executorie anumitor acte juridice sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind la latitudinea părților, instituțiilor publice sau notarilor publici să atribuie unui act juridic o astfel de prerogativă.
Față de dreptul comun trebuie să subliniem că executarea prin poprire a creanțelor fiscale, conform Codului de procedură fiscală, se face în baza titlului de creanță întocmit de organele competente sau de persoana cu astfel de atribuții și devine executoriu la data expirării termenului de plată. Titlul executoriu se comunică terțului în scopul înființării popririi cu condiția somației prealabile de a efectua plata și după trecerea a 15 zile de la aceasta, după care terțul este obligat să alimenteze contul indicat de organul de executare.
Secțiunea a 2-a. Creditorul popritor
Din textul art. 780 NCPC rezultă că orice creditor poate declanșa procedura popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare, bunurilor mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, precum și asupra bunurilor mobile corporale în cazul art. 732 alin. (1) NCPC deținute de un terț în numele său. Nu are importanță dacă creditorul este chirografar, ipotecar sau privilegiat întrucât legea nu distinge.
În cazul persoanei cu capacitate de exercițiu restrânsă pentru evitarea unor acte procedurale păgubitoare este necesară asistarea sa de către ocrotitorul legal.
Conform art. 38 NCPC care se aplică și în faza executării silite, calitatea de creditor se poate transmite legal sau convențional.
Dacă creditoriul decedează, dreptul său de creanță se transmite către succesorii săi, universali, cu titlu universal sau legatarilor particulari, aceștia fiind obligați să dovedească titlul executoriu și calitatea de moștenitori pentru a putea înființa poprirea. Totuși creanța transmisă printr-un legat cu titlu particular nu este o creanță lichidă pentru că este supusă reducțiunii întrucât întinderea creanței depinde de instanța de reducere sau păstrare a liberalității, dar este o creanță certă, motiv pentru care poprirea este adminisibilă. Situația este asemănătoare cu ipoteza când se înființează poprire asupra bunurilor viitoare ale debitorului. Moștenitorul dobândește o creanță certă în temeiul testamentului, dar întinderea sa depinde de o condiție viitoare, respectiv reducțiunea sau păstrarea legatului în limita dispusă de instanță.
De asemenea creditorul poate transmite prin convenție dreptul său unei alte persoane care va devini creditor și poate proceda la declanșarea oricărei acțiuni pentru a-și realiza dreptul său.
Pe calea acțiunii oblice înființarea popririi poate fi solicitată și de către un creditor chirografar, în numele debitorului său, care are o atitudine pasivă și există riscul de a-și diminua patrimoniul și implicit de a deveni insolvabil. Poprirea oblică se justifică dacă creditorul chirografar nu deține un titlu executoriu pentru că dorește să prevină pierderea creanței debitorului sau o eventuală stare de insolvabilitate ceea ce ar îngreuna executarea silită.
Potrivit art. 92 alin. (1) și (5) NCPC procurorul poate cere executarea silită a oricăror titluri executorii emise în favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdicție judecătorească, a celor dispăruți și în alte cazuri expres prevăzute de lege. În literatură s-a precizat că procurorul este ”parte principală” sau ”parte secundară” atunci când el declanșează acțiunea civilă, respectiv când participă în cadrul unui proces aflat în curs.
Textul art. 92 NCPC face referire la orice acțiune, motiv pentru care procurorul poate formula acțiune și în privința drepturilor strict personale.
În referire la obligațiile solidare creditorul poate să pornească urmărirea față de toți debitorii pentru întreaga creanță, în același timp sau succesiv, iar în cazul obligațiilor divizibile nu poate pretinde decât partea din obligație pe care debitorul trebuie să o execute pentru că există atâtea raporturi juridice câți creditori și debitori sunt.
Totodată calitatea de creditor popritor o pot avea Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale teritoriale – Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, Direcția Generală a Vămilor pentru creanțele bugetare sau a celor stabilite în vamă.
Codul de procedură fiscală cuprinde norme speciale, derogatorii de la dreptul comun cu privire la compentența organului de executare, precum și o procedură judiciară simplificată. Procedura menținerii popririi prevăzută de codul de procedură fiscală este diferită de procedura validării prevăzută de codul de procedură civilă, întrucât conform codului de procedură fiscală creditorul fiscal poate solicita menținerea popririi în termenul general de prescripție de 5 ani, în timp ce potrivit normelor de procedură civilă instanța poate fi sesizată în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze suma ori să o plătească creditorului.
Secțiunea a 3-a. Debitorul poprit
Debitorul poprit este cel care nu și-a executat de bunăvoie obligațiile prevăzute în titlul executoriu ce cuprinde creanța creditorului popritor și are totodată, într-un alt raport juridic, calitatea de creditor față de un datornic al său pentru o sumă de bani, un titlu de credit ori alte bunuri mobile incorporale, acesta din urmă fiind un terț din perspectiva creditorului.
Calitatea de debitor rezultă cu certitudine din titlul executoriu pe care îl deține creditorul împotriva unei persoane fizice sau juridice.
Prevederile art. 38 NCPC se aplică și în cazul debitorului, ceea ce înseamnă că obligația debitorului se poate transmite legal sau convențional. Astfel debitor poate fi și succesorul universal sau cu titlu universal, indiferent de momentul când a fost înființată poprirea, respectiv înainte sau după decesul autorului.
Dacă debitorul decedează înainte de începerea executării silite și se constată că nu există niciun moștenitor acceptant și nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecătoresc, instanța de executare va numi de îndată un curator special, până când va fi numit în condițiile legii, curatorul succesiunii.
Dacă există moștenitori aceștia vor fi citați printr-o înștiințare colectivă, făcută la locul deschiderii moștenirii, pe numele acesteia, cu excepția cazului când moștenitorii au ales cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt domiciliu în vederea citării sau un reprezentant al acestora după caz.
Când există moștenitori minori sau persoane puse sub interdicție judecătorească, executarea silită nu va putea fi pornită decât după numirea reprezentanților sau e ocrotitorilor legali. Însă dacă după o lună de la moartea debitorului sau de la punerea sub interdicție judecătorească nu a fost numit reprezentantul sau ocrotitorul legal, creditorul sau executorul judecătoresc va putea cere instanței de executare numirea unui curator special.
Potrivit art. 1460 NCC obligația unui debitor solidar se împarte de drept între moștenitorii acestuia, cu excepția cazului când obligația este indivizibilă. La moartea debitorului poprirea poate continua ori se vor înființa alte popriri, pentru fiecare moștenitor? Pentru că creanța se divide, iar nu procedura urmăririi, credem că poprirea continuă în maniera inițială, începută față de defunct, iar la moartea acestuia se va suspenda și va fi reluată împotriva succesibililor acceptanți după 10 zile de la data când aceștia au fost încunoștințați despre continuarea executării silite, aplicându-se în mod corespunzător precizările anterioare în referire la executarea silită pornită după decesul autorului debitor. De asemenea nu se mai emite încă o adresă de înființare a popririi, iar toate actele efectuate față de defunct le sunt opozabile.
Totodată dacă printre moștenitorii debitori sunt persoane incapabile, instanața de executare, la sesizarea executorului judecătoresc și cererea părții interesate, va numi un curator special până la stabilirea unui reprezentant legal, precum și în cazul unui conflict de interese ai moștenitorilor incapabili cu reprezentanții lor.
Cu privire la obligațiile solidare se pune problema dacă creditorul poate urmări întreaga creanță de la oricare dintre debitori sau o împarte la numărul lor fiind opozabil beneficiul de diviziune.
Potrivit art. 1443 NCC obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor. Avantajul obligației solidare constă în riscul minim al creditorului de a nu-și realiza creanța întrucât îl poate urmări pe oricare debitor consideră că este solvabil sau pe toți în același timp ori succesiv, iar cel urmărit se poate îndrepta cu acțiune în regres față de ceilalți codebitori care vor fi obligați divizibil față de el, și nu solidar ca în situația creditorului. Solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată în mod expres de părți sau prevăzută de lege, cum este cazul comiterii faptelor ilicite.
În mod simetric în situația obligațiilor divizibile, creditorul nu poate cere de la fiecare debitor decât partea de care este ținut.
O atenție deosebită trebuie acordată debitorului poprit persoană de drept public.
Bugetul unui stat este alcătuit din impozite, taxe, contribuții etc., iar coordonarea lor se face sub controlul Curții de Conturi, al Ministerului Finanțelor Publice sau altor organe cu astfel de atribuții. Direcționarea resurselor se face printr-un sistem de bugete care sunt cuprinse la venituri și cheltuieli. Cheltuielile bugetare sunt precis direcționate prin credite bugetare deschise de Ministerul Finanțelor Publice la Trezoreria Statului aflate la dispoziția ordonatorilor principali de credite. Ordonatorii principali au obligația să folosească resursele în limita destinațiilor lor, fiindu-le interzis să efectueze cheltuieli neprevăzute.
Sumele încasate de stat reprezintă venituri publice, ceea ce înseamnă că fac parte din domeniul public și au un regim special în privința executării silite. Ar fi de neînchipuit ca orice creditor să aibă posibilitatea să urmărească creanțele bugetare pe care le au față de stat pentru că ar exista pericolul ca instituțiile publice să nu aibă resursele financiare necesare bunei funcționări. Motiv pentru care nu pot fi urmărite creanțele care nu au fost prevăzute în buget la capitolul cheltuieli, dar dacă aceste sume au fost prevăzute cu destinația executării creanțelor instituțiilor publice către creditorii lor, credem că pot fi urmărite fără probleme.
Față de titlurile de valoare pe care statul le deține în calitate de subiect de drept privat nu există niciun fel de restricții, mai puțin cu privire la dividentele și dobânzile pe care le produc întrucât se fac venit la bugetul de stat, în cazul lor aplicându-se regulile mai sus menționate.
Secțiunea a 4-a. Terțul poprit
Terțul poprit este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care datorează ori deține în numele debitorului poprit urmărit sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, iar creditorul urmărește aceste bunuri solicitând înființarea popririi în scopul obligării terțului să plătească datoria sa către creditorul popritor.
De asemenea poate fi terț poprit și cel care deține bunurile în numele debitorului exercitând asupra lor acte de folosință sau i-au fost încredințate spre păstrare după aplicarea măsurii sechestrului conform art. 732 alin. (1) NCPC și nu contestă dreptul de proprietate al debitorului poprit.
Raportul juridic dintre debitorul poprit și terțul poprit trebuie să existe, condiție care reiese neîndoielnic din interpretarea art. 780 alin. (1) NCPC „Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente”, însă nu trebuie nepărat să fie și exigibile. Este suficient ca raportul juridic să fie cert, poprirea având o funcție conservatorie, urmând ca atunci când creanța devine exigibilă, creditorul să-și realizeze dreptul, iar dacă nu devine exigibilă poprirea va rămâne fără obiect.
Astfel poate fi terț poprit și un debitor viitor, nefiind o condiție de valabilitate ca datoria acestuia să fie exigibilă, nici în momentul înființării popririi, nici în momentul validării.
Legătura juridică dintre terțul poprit și debitorul poprit trebuie să fie una de independență și nu de subordonare, astfel că mandatarul sau prepusul debitorului nu poate avea calitatea de terț poprit. Mandatarul îndeplinește actele debitorului în limita puterii de reprezentare și practic, o poprire în mâinile sale ar însemna o poprire în mâinile debitorului, în timp ce prepusul acționează sub coordonarea comitentului, acesta din urmă având drepturi asupra creanțelor ce se nasc în legătura cu exercitarea raportului de prepușenie, astfel că din nou poprirea prepusului ar însemna în realitate poprirea debitorului.
Nici administratorul sechestru nu are calitate de terț poprit pentru că acestuia i-a fost încredințat bunul litigios spre păstrare și administrare până la soluționarea definitivă a procesului și nici alte persoane cu atribuții pe linie de pază a bunurilor până la predarea lor creditorului sau valorificare. Ca exemplu arătăm Casa de Economii și Consemnațiuni căreia i-au fost date pentru păstrare sumele de bani obținute în urma vânzării silite până la distribuirea prețului către creditorii urmăritori sau executorul judecătoresc la dispoziția căruia a fost consemnată suma obținută în urma vânzării silite.
În actuala reglementare potrivit art. 872 alin. (1) este interzisă poprirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor urmărite și cele consemnate la dispoziția executorului judecătoresc. Prețul obținut în urma vânzării silite se consemnează de executorul judecătoresc pentru plata și distribuirea ei către creditorii urmăritori conform art. 864 – 867 NCPC, în funcție de creanțele lor și ordinea de preferință. Dacă creditorul popritor ar putea indisponibiliza aceste sume implicit s-ar prelungi termenul de valorificare a creanțelor celorlalți creditori urmăritori. De asemenea conform art. 869 NCPC creditorii interesați la distribuirea sumei pot lăsa în termen de 10 zile de la depunerea sau consemnarea sumei rezultate ori, după caz, de la data când adjudecarea imobilului a devenit definitivă, la sediul executorului judecătoresc titlurile lor de creanță și cu atât mai mult nu are niciun temei ca un creditorului popritor să urmărească această sumă din moment ce i se recunoaște posibilitatea înscrierii în tabloul de creditori.
Subliniem că suma consemnată nu se mai află în patrimoniul debitorului urmărit ci în patrimoniul creditorilor urmăritori, iar creanțele lor se realizează în momentul distribuirii.
Totuși se poate înființa poprire numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul-verbal de distribuire.
Secțiunea a 5-a. Obiectul popririi
Potrivit art. 780 alin. (1) NCPC sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare, bunurile mobile incorporale datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, precum și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de către terț în numele debitorului în condițiile art. 732 alin. (1) NCPC. Înființarea popririi asupra bunurilor mobile corporale pe care terțul le folosește în numele debitorului și asupra cărora este aplicat sechestrul nu reprezintă o poprire în adevăratul sens al cuvântului pentru că în realitate este o vânzare silită, întrucât după obținerea prețului acesta se distribuie creditorilor în funcție de natura creanței și rangul preferențial.
În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare.
De asemenea se poate înființa poprire și asupra sumelor ori bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, într-un raport juridic distinct, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide. Spre deosebire de poprirea în propriile mâini ale creditorului, compensația legală prevede și condiția caracterului exigibil al creanței.
Se va putea urmări și creanța cu termen ori sub condiție, dar poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori la data îndeplinirii condiției. Nu are importanță dacă creanța pe care o deține debitorul poprit împotriva terțului este exigibilă la data înființării popririi sau va deveni exigibilă în viitor. Numai raportul juridic între creditorul popritor și debitorul poprit trebuie să fie exigibil, cert și lichid.
Subsecțiunea 5.1. Titlurile de valoare
Titlul de valoare este orice valoare mobiliară, titlu de participare la un fond deschis de investiții sau alt instrument financiar, calificat astfel de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și părțile sociale. Titlul de valoare presupune încorporarea creanței în acesta având astfel putere de circulație orice operațiune fiind condiționata de prezentarea sa, asemenea banilor.
Caracteristic titlului de credit este încorporarea creanței în acesta, deducând astfel și izvorul denumirii sale spre deosebire de celelalte titluri care au numai funcția de mijloc de probă, fiind o entitate separată de raportul juridic pe care are sarcina numai de a-l confirma.
În funcție de modul de circulație sunt două categorii de titluri: titluri nominative creditorul este menționat în cuprinsul său, iar orice transmitere trebuie consimțită de către acesta și titluri la purtător care nu individualizează creditorul, acesta fiind cunoscut la momentul plății, având regimul juridic specific bunurilor mobile.
Cele mai des urmărite titluri prin procedura popririi sunt acțiunile nominative și cambia.
Acțiunea nominativă este titlul reprezentativ al unei cote din capitalul social care conferă titularului dreptul de a fi acționar, fiind o valoare mobiliară. Dreptul de a fi acționar cuprinde atât drepturi nepatrimoniale precum participarea la adunarea generală a acționariatului, dreptul de vot, dreptul de informare, cât și drepturi patrimoniale cum ar fi plata dividentelor ori cota parte din capitalul social în cazul lichidării societății.
În funcție de modul de transmitere se împart în acțiuni nominative când numele posesorului este înscris în titlu și acțiuni la purtător care conferă posesorului, fără individualizarea sa în titlu, dreptul de proprietate și se transmit prin tradițiune.
Practic acțiunea indică contribuția titularului la capitalul social al societății, iar acesta are dreptul la dividentele produse de societate, dacă înregistrează profit real, iar în cazul lichidării societății are dreptul la cota-parte corespunzătoare din excedent. Creditorul popritor poate urmări dividentele produse potrivit valorii acțiunilor debitorului poprit, cota-parte din excedent sau efectiv acțiunile.
Ca act conservator creditorul popritor poate înființa poprirea asupra dividentelor, iar în cazul în care societatea realizează profit real, creditorul își va realiza creanța din dividente. Aceeași simetrie se aplică și la lichidare, dacă după această operație rămâne excedent, creditorul își va satisface creanță în funcție de cota-parte urmărită.
Art. 792 NCPC reglementează modul de valorificare a titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale poprite, în sensul că atunci când s-a înființat poprite asupra acestora, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea lor potrivit dispozițiilor prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă. Potrivit art. 756 alin (1) NCPC titlurile de credit și orice alte valori sau mărfuri negociabile la bursele de valori, bursele de mărfuri ori pe alte piețe se vor putea vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate, respectiv prin sistemul alternativ de tranzacționare, cu formele și condițiile prevăzute de legea specială.
Regulile referitoare la modul de valorificare a acțiunilor nominative sunt derogatorii de la normele comune astfel: prin adresa de înființare a popririi se instituie obligația societății să transfere acțiunile urmărite unui alt titular sau să le convertească în titluri la purtător pentru a putea fi valorificare numai pe piețe organizate ce funcționează sub îndrumarea Autorității de Supraveghere Financiară, orice intermediere a acestor valori în afara piețelor organizate fiind sancționată cu nulitatea absolută. Intermedierea acțiunilor se efectuează de către societățile de valori autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care poate face și oferta publică de vindere a acțiunilor.
Subsecțiunea 5.2. Cambia și biletul la ordin
Cambia este un ordin scris și necondiționat dat de o persoana (trăgător) unei alte persoane (tras) de a plati o sumă de bani, la vedere sau la o anumită scadență, unui beneficiar. Astfel există un raport juridic între trăgător și tras, precum și între trăgător ce are poziția de debitor și beneficiar ce ocupă poziția de creditor al acestuia.
Beneficiarul poate fi creditorul însuși (trăgătorul) sau o terță parte. Cand cambia este acceptată de debitor (trasul), ea reprezintă recunoașterea unei datorii catre trăgător. Cambia poate fi vândută și poate fi transferat dreptul de proprietate prin andosare către beneficiar.
Beneficiarul are drept de acțiune asupra tuturor giranților dacă trasul nu plătește și în același timp are drept de recurs asupra trăgătorului.
Specific cambiei este faptul ca trăgătorul (debitor secundar) are obligația necondiționată de a plăti contravaloarea cambiei dacă trasul (debitorul principal) si giranții nu plătesc.
Cambia indeplineste în circuitul comercial mai multe funcții: de plata, de creditare, de garantare, de obținere de fonduri bănești. Ca mijloc de garantare, operațiunile cu cambia se caracterizează printr-un înalt grad de garanție conferit de mecanismul cambial.
Trasul este obligat să accepte cambia la prezentare, iar din momentul acceptării trasul devine debitorul principal al obligației de plată.
Ca instrument de garantare, cambia poate fi avalizata, un terț asumându-și obligația de a plăti în locul debitorului dacă acesta nu efectuează plata.
Aplicând figura juridică a popririi, creditorul trăgătorului poate înființa o poprire în mâinile trasului asupra creanței pe care o datorează indisponibilizând-o, astfel că la scadența indicată în cambie nu se mai poate face plata către beneficiar. Acceptarea cambiei ca formă de plată presupune nașterea raportului juridic între trăgător și tras, acesta din urmă devenind debitorul principal și terț poprit în situația în care vreun creditor al trăgătorului ar urmări executarea cambiei.
Biletul la ordin este un titlu de credit prin care emitentul se obligă în mod necondiționat să plătească beneficiarului o sumă de bani la scadență și la ordinul acestuia. Creditorul beneficiarului poate urmări suma la care s-a obligat emitentul însă spre deosebire de cambie nu se vede nevoit să aștepte executarea plății pentru că biletul la ordine presupune asumarea obligației de la data emiterii titlului.
Subsecțiunea 5.3. Contul bancar
Potrivit art. 780 alin. (2) NCPC pot face obiectul popririi atât soldul creditor al conturilor bancare cât și încasările viitoare. Ea se înființează numai asupra soldului creditor al contului bancar. Nu poate face obiectul popririi contul bancar lipsit de lichidități întrucât acesta este un instrument economic cu rolul de a efectua diverse operațiuni juridice, neputând fi asimilat în niciun caz unei ”creanțe”. Numai soldul activ reprezintă o creanță certă și exigibilă. Poprirea contului în bancar este o idee nerealistă întrucât depinde de o condiție potestativă, ce depinde exclusiv de voința debitorului poprit.
O problemă de interes practic pe care o ridicăm în atenție este aceea de a ști pe soldurile active ale căror conturi se înființează poprirea și la latitudinea cui rămâne să le indice? Banca sau executorul judecătoresc?
Adresa de înființare a popririi care se comunică către terțul poprit trebuie să conțină mențiunea titlului executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar, iar în cazul popririi pentru conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunităților fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica suplimentar, dacă sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului persoană juridică.
Întrucât elementele de identificare ale conturilor sunt cunoscute numai de către bancă, care totodată este obligată să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor pe care le deține cu privire la clienți, inclusiv cele privitoare la conturile lor ar fi destul de dificilă cunoașterea unor asmenea informații, dar confidențialitatea băncilor poate fi restrânsă de lege. Potrivit art. 659 alin. (2) la cererea executorului judecătoresc, instituțiile publice, instituțiile de credit și orice alte persoane fizice sau juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în scris, datele și informațiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Instanța de executare poate sancționa nerespectării acestei dispoziții, la cererea executorului judecătoresc ori a părții interesate, aplicând o amendă judiciară cuprinsă între 50 și 700 de lei, precum și obligarea celui în culpă la plata unei despăgubiri pentru cauzarea prejudiciului prin întârzierea executării silite.
De asemenea dacă executorul judecătoresc socotește că este în interesul executării, potrivit art. 627 alin. (2) NCPC îi va putea solicita debitorului lămuriri în scris în legătură cu veniturile și bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie, iar refuzul nejustificat de a nu oferi informațiile necesare sau darea cu rea-credință de informații incomplete atrage răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea unei amenzi judiciare de la 100 la 1.000 lei.
Deși în literatura juridică s-a opinat că executorul judecătoresc nu este obligat să indice în adresa de înființare a popririi contul bancar, lăsând astfel la latitudinea băncii posibilitatea de a alege contul pe care îl va indisponibiliza dacă creditorul are mai multe conturi deschise, existând astfel pericolul ca alegerea să privească un cont lipsit de lichidități creditorul fiind păgubit într-o asemenea situație, actuala reglementare a înlăturat în mod expres acest inconvenient.
Chiar dacă nu s-ar cunoaște elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, conform art. 782 alin. (5) NCPC în cazul în care adresa de înființare a popririi se transmite unei unități operaționale a unei instituții de credit, poprirea va fi înființată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate.
Dacă debitorul nu are cont deschis la unitatea instituției de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise la alte unități operaționale.
Subsecțiunea 5.4. Interdicții privind urmărirea bunurilor
Obiectul popririi reprezentat de o sumă de bani pe care le datorează terțul către debitorul poprit, cunoaște anumite restricții sau interdicții. Ele pot fi restricții comune, reglementate de art. 726-729 NCPC cu valență asupra tuturor formelor de executare silită și interdicții speciale, reglementate de art. 780 alin. (5) NCPC, specifice procedurii popririi.
De la principiul general înscris în art. 2324 NCC privind garanția comună a creditorilor ce exprimă faptul că cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare, din rațiuni de ordin social pentru asigurarea existenței debitorului, dar în mod deosebit al persoanelor pe care le are în întreținere, față de anumite elemente patrimoniale indicate în mod expres de legiuitor, dreptul de gaj general cunoaște anumite restrângeri sau interdicții.
Art. 726 NCPC stabilește că nu sunt supuse urmăririi silite următoarele:
a). bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel.
b). obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor.
c). alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă.
d). combustibilul necesar debitorului și familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă.
e). scrisorile, fotografiile și tablourile persoanel sau de familie și altele asemenea.
f). bunurile declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Totodată conform art. 727 NCPC bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercțiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor.
Potrivit art. 728 NCPC salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite astfel:
a). până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
b). până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii;
Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.
Salariul reprezintă prețul muncii prestate în echivalent bănesc și are rolul de a-i asigura angajatului și familiei sale o existență decentă. El cuprinde toate sporurile și beneficiile acordate, fiind supus impozitării, iar poprirea se efectuează asupra valorii nete, nu brute.
Prin noțiunea „alte venituri periodice” se întelege orice creanță cu executare succesivă cu destinația de a asigura existența angajatului. Dacă munca se prestează în interesul propriei persoane se produc venituri, iar dacă se prestează în interesul unui terț, respectiv angajatorul, valoarea capătă denumirea terminologică de „salariu”.
Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, pot fi urmărite în limita a jumătate din cuantumul lor și numai pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale.
Nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială stabilită potrivit legii.
Prin sintagma „orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială stabilită potrivit legii” înțelegem că veniturile enumerate în art. 728 alin. (7) NCPC sunt cu titlu exemplificativ, astfel că deși legea nu prevede, având în vedere destinația lor și interesul ocrotit rămâne la latitudinea instanței judecătorești să aprecieze asupra caracterului de „indemnizație cu destinație specială” ce trebuie interpretat și aplicat în mod strict pentru a nu se aduce atingere dreptului de gaj general al creditorului popritor.
Interdicțiile specifice figurii juridice a popririi sunt stabilite prin art. 780 alin. (5) NCPC care arată că nu sunt supuse executării silite prin poprire următoarele:
a). sumele care sunt destinate unei afecțiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;
b). sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c). sumele aferente plății dreptiurilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri.
Nu se poate înființa poprire nici asupra prețului rezultat în urma vânzării silite și consemnat la dispoziția executorului pentru că se consideră că elementul a ieșit din patrimoniul debitorului, dar după atribuirea sumei prin proces-verbal de distribuire, dacă există excedent valoarea creanței cuprinse în titlul executoriu și prețul obținut, se poate înființa poprire numai asupra acestor sume. Dacă s-ar admite creditorului să efectueze poprirea asupra prețului rezultat s-ar prelungi realizarea drepturilor creditorilor înscriși în tabloul de ordine.
De asemenea bunurile mobile care se încadrează în regimul proprietății publice nu pot fi executate silit și implicit nu pot fi poprite întrucât nu fac parte din categoria bunurilor prevăzute de art. 732 alin. (1) NCPC.
Conform art. 352 NCC care reglementează că bunurile proprii ale soților pot fi urmărite numai dacă obligațiile comune nu au fost acoperite prin valorificarea bunurilor comune, rezultă că se va putea invoca beneficiul de discuțiune când creditorii comuni urmăresc bunurile proprii ale soților anterior bunurilor comune, ceea ce va împiedica executarea silită prin poprire. Totuși dacă soțul a plătit datoria comună, acesta se subrogă în drepturile creditorului pentru excedentul suportat, având totodată drept de retenție asupra bunurilor proprii ale celuilalt soț până ce își va recupera ceea ce a achitat peste cota sa parte.
Capitolul III. Înființarea popririi
Secțiunea 1. Cererea de înființare a popririi
Poprirea, ca formă a executării silite, se înființează la cererea creditorului în situațiile când debitorul nu-și execută de bunăvoie obligațiile cuprinse în titlul executoriu, neavând importanță dacă s-a recurs și la alte modalități de executare silită, aspect ce reiese din dispozițiile art. 622 alin. (3) care arată că executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Cererea creditorului trebuie să respecte dispozițiile generale prevăzute de art. 148 NCPC care stabilește regulile de drept comun, precum și mențiunile prevăzute de art. 663 alin. (3) NCPC respectiv: numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului și debitorului; bunul sau după caz, felul prestației datorate; modalitățile de executare solicitate de creditor, la care se anexează în original sau copie legalizată dovada achitării taxelor de timbru sau alte înscrisuri prevăzute de lege. De asemenea creditorul trebuie să indice suma pentru care dorește înființarea popririi, sumă ce reprezintă cuantumul obligației propriu-zise, penalități, dobânzi și cheltuieli de judecată.
Art. 781 NCPC stabilește o competență teritorială alternativă, creditorul având dreptul să aleagă un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.
Executorul judecătoresc competent teritorial căruia creditorul are posibilitatea să i se adreseze cu cerere de înființare a popririi este executorul al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit, iar în cazul când se urmăresc conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul are deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, chiar în raza mai multor curți de apel, competent pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține oricărui executor judecătoresc de la oricare dintre locurile unde conturile au fost deschise.
Astfel competența teritorială a executorului nu se raportează la judecătoria sub controlul căreia se desfășoară executarea silită potrivit art. 650 NCPC, ci la circumscripția curții de apel unde își are biroul, astfel că cererea poate fi îndreptată către orice executor judecătoresc de la locul domiciliului sau sediului debitorului ori terțului poprit.
Conflictele pozitive sau negative de competență se soluționează de curtea de apel în cadrul căreia își desfășoară activitatea executorii, iar dacă fac parte din curți de apel diferite, conflictul se soluționează de către curtea în raza căreia se află biroul executorului mai întâi sesizat.
În cazul în care au fost sesizați către un singur creditor sau mai mulți creditori, mai mulți executori pentru executarea aceleași creanțe, executările silite se pot conexa de către instanța de executare în a cărei circumscripție a început primul act de executare, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.
De îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, va dispune prin încheiere înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. Închierea se comunică de îndată creditorului, iar în cazul în care executorul refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere la instanța de executare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
În termen de maximum 3 zile de la înregistrare, executorul judecătoresc trebuie să solicite instanței în circumscripția căreia acesta își are biroul, încuviințarea procedurii execuționale a popririi și îi va înainta în copii certificate pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea de deschidere a dosarului de executare și dovada achitării taxei de timbru. În cazul efectuării unei executări silite fără încuviințarea instanței, aceasta este lovită de nulitate, iar executorul judecătoresc va răspunde civil, disciplinar și penal, întrucât singura să verifice condițiile de legalitate referitoare la punerea în executare a unui titlu executoriu este instanța. Pentru instanță este esențial ca la dosar să fie depusă în copie certificată cererea creditorului întrucât, numai astfel se poate constata voința creditorului de a declanșa executarea silită împotriva debitorului, în caz contrar instanța va respinge ca neîntemeiată cererea executorului judecătoresc de a se dispune asupra încuviințării executării silite.
Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de către judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit, în termen de 7 zile de la înregistrare, în camera de consiliu, fără citarea părților, întocmindu-se un dosar distinct de cel al executorului judecătoresc. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.
Încheierea prin care instanța se pronunță asupra cererii de încuviințare a executării silite va cuprinde pe lângă mențiunile arătate în art. 233 alin. (1) NCPC arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea , suma cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, modalitatea concretă de executare silită și autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Încuviințarea executării silite permite creditorului să recurgă simultan sau succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare și produce efecte pe întreg teritoriul țării. Totodată încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
În vechea reglementare poprirea se înființa din oficiu de către instanța de fond pentru executarea unor creanțe precum: sumele datorate pentru despăgubiri în cazul reparațiilor prejudiciilor produse prin vătămarea integrității, sănătății sau cauzate de moartea persoanei, alocația pentru copii și pensia de întreținere cu intenția de a proteja interesele minorilor sau restabilirea sănătății persoanei însă în actuala reglementare s-a renunțat la această modalitate de a porni din oficiu urmărirea prin poprire, considerându-se că s-ar aduce atingere dreptului de dispoziție al acestuia care poate să aleagă dacă dorește sau nu să declanșeze executarea silită și în ce formă.
Potrivit normelor cuprinse în codul de procedură fiscală poprirea nu este încuviințată în prealabil de instanța de executare cum se petrece în dreptul comun, ci este suficientă comunicarea adresei de executorul fiscal către terțul poprit, iar poprirea ia naștere de la data la care terțul poprit înștiințează creditorul că datorează debitorului sumele de bani sau data la care expiră termenul de 5 zile până la împlinirea căruia terțul are obligația să înainteze această înștiințare. Din momentul înființării popririi sumele sunt indisponibilizate și are loc transferul judiciar al creanței întrucât nu există calea procedurală a validării popririi, desigur cu respectarea dreptului terțului de a formula contestație la executare.
Secțiunea a 2-a. Adresa de înființare a popririi
Potrivit art. 782 alin. (1) NCPC poprirea se înființează fără somație, în temeiul încheierii de încuviințare a executării, prin excepție de la prevederile art. 666 alin. (1) NCPC, printr-o adresă în care se va preciza titlul executoriu care stă la baza înființării popririi la care se va anexa încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar, toate fiind comunicate terțului poprit. Din păcate legea stabilește că terțului poprit nu i se va comunica și titlul executoriu ci adresa care va face mențiune despre acesta.
De regulă, potrivit art. 666 NCPC dacă instanța va încuviința executarea silită debitorului îî va fi comunicată o copie a încheierii și a titului executoriu, împreună cu o somație. Somația are rolul de a-i pune în vedere debitorului să-și execute obligația pentru a evita tergiversarea realizării creanței, în caz contrar se va continua procedura executării silite. Poprirea face excepție în sensul că se va înființa fără poprire
Adresa de înființare a popririi va cuprinde obligatoriu numele și domiciliul debitorului sau după caz, pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, iar dacă sunt cunoscute se va face mențiune și despre codul numeric personal sau codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală. Domiciliul terțului poprit trebuie să fie complet, în caz contrar în procedura validării popririi instanța va respinge cererea de validare a popririi în temeiul excepției prematurității.
Când se solicită înființarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunităților fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica, numai dacă sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului persoană juridică.
Atunci când adresa se transmite unei unități operaționale a unei instituții de credit, poprirea va fi înființată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate. Dacă debitorul nu are cont deschis la unitatea instituției de credit sesizate, aceasta va informa executorul despre conturile deschise la alte unități operaționale.
Prin adresă i se va pune în vedere terțului poprit că s-a instiuit interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit, astfel că se va face mențiune și despre valoarea sumei urmărite.
Când poprirea a fost înființată ca măsură de asigurare și nu a fost desființată până la obținerea titlului executoriu, se va comunica terțului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 786 NCPC care stabilește precis ce obligații are terțul poprit și pe care le vom analiza în cuprinsul lucrării. De asemenea titlul executoriu va fi însoțit de o adresă care va cuprinde obligatoriu numele și domiciliul debitorului sau după caz, pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, iar dacă sunt cunoscute se va face mențiune și despre codul numeric personal sau codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, precum și numărul și data adresei în baza căreia s-a înființat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare și datele de identificare a contului în care a fost consemnată suma poprită asigurătoriu.
Deosebirea dintre executarea silită prin poprire și măsura asigurătorie și provizorie a popriii asigurătorii constă în faptul că aceasta din urmă se solicită de către creditorul ce nu deține un titlu executoriu, fiind precaut cere instanței aplicarea popriri asigurătorii pentru a indisponibiliza bunurile până la obținerea titlului executoriu, în ideea de a evita ca debitorul său să devină insolvabil ori să sustragă bunurile de la urmărire.
Pentru a putea solicita aplicarea popririi asigărătorii, pe lângă condiția existenței raportului juridic între debitor și terț, anterior sau cel mult concomitent cu cererea de încuviințare a popririi, creanța creditorului împotriva debitorui trebuie constatată în scris și să fie exigibilă, precum și să facă dovada că a formulat cerere de chemare în judecată. Chiar dacă creanța nu este constatată în scris, se poate solicita poprire asigurătorie dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată. Totodată instanța poate încuviința poprirea asigurătorie chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, dar este constatată în scris și a intentat cerere de chemare în judecată, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori risipească averea, cu condiția depunerii unei cauțiuni al cărei cuantum va fi fixat de către instanță. Ulterior, după înființarea popririi asigurătorii, când creditorul popritor va dobândi titlul executoriu împotriva debitorului poprit, poprirea asigurătorie se va transforma în poprire executorie.
Deși poprirea se înființează fără somarea debitorului, acesta va fi totuși înștiințat cu privire la măsura luată, urmând a i se comunica în copie adresa de înființare a popririi și o copie certificată de pe închierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate. Scopul înființării popririi fără somație este de a oferi acestei forme de executare silită caracter de surprindere pentru ca debitorul să nu aibă posibilitatea și timpul necesar de a sustrage elementele patrimoniale de la urmărire și a deveni în mod intenționat insolvabil.
De asemenea după înființarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea să poprească la rândul său aceeași creanță până la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea prevederilor art. 786 NCPC.
Subsecțiunea 2.1. Natura juridică a adresei de înființare a popririi
Din analiza textelor legale concluzionăm că adresa de înființare a popririi are o natură juridică mixtă, fiind atât act de conservare, dar și act de executare.
Potrivit art. 782. alin (2) NCPC prin adresa de înființare a popririi i se pune în vedere terțului poprit interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, acestea fiind indisponibilizate în măsura necesară realizării obligației ce se execută silit. Totodată prevederile art. 783 NCPC stabilește că obiectul popririi este indisponibilizat din momentul comunicării adresei de înființare a popririi și durează până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul nu are voie să facă nicio altă plată sau operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate.
Mai mult, atunci când se popresc sume cu scadențe succesive indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunge la scadență ci și asupra celor exigibile în viitor.
Totodată natura actului de conservare se reia prin prevederile art. 782 alin. (7) care arată că poprirea poate fi înființată și ca măsură de asigurare până la obținerea titului executoriu.
De asemenea, deducem că adresa de înființare are și natura unui act de executare întrucât emitentul adresei este un organ de executare silită, iar cei interesați să ridice o chestiune privind înființarea popririi în condiții ce încalcă normele de legalitate ale acesteia, au calea contestației la executare în condițiile art. 711 și următoarele NCPC, instanța de executare fiind în măsură a statua asupra legalității înființării popririi. Însă prin comunicarea adresei către terțul poprit se naște cel de-al treilea raport juridic, fiind astfel un act decizional, având în vedere că obiectul popririi va fi indisponibilizat până la realizarea creanței creditorului și a tuturor cheltuielilor avansate în legătură cu executarea silită.
Subsecțiunea 2.2. Efectele adresei de înființare a popririi
Poprirea produce următoarele efecte: indisponibilizează creanța datorată de terț debitorului, îl obligă pe terțul poprit să efectueze plata către creditor, întrerupe cursul prescripției, nu operează compensația legală între datoriile reciproce ale debitoriului și terțului poprit.
2.2.1. Indisponibilizarea creanței
Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile ce fac obiectul popririi, până la achitarea integrală a obligațiilor, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite. Astfel terțului îi este interzis să facă vreo plată sau operațiune ce ar putea diminua bunurile indisponibilizate.
Creditorului popritor îi sunt inopozabilă plățile efectuate de terț către debitorul poprit, putând fi obligat din nou să facă plata și să răspundă civil dacă a cauzat vreo pagubă. Totodată sunt inopozabile și cesiunea de creanță sau vreun act de dispoziție încheiat ulterior înființării popririi. Însă debitorul poate face acte de conservare sau de urmărire față de terț în limita excedentului rămas după înființarea popririi.
Când se popresc sume cu scadențe succesive, efectul indisponibilizării se extinde și față de cele exigibile în viitor, iar conform art. 783 alin. (3) NCPC măsura indisponibilizării se întinde și asupra tuturor fructelor civile sau ale accesoriilor bunului poprit, indiferent că s-au născut înainte sau după înființarea porprii, întrucât conform art. 546 NCC bunurilor accesorii li se aplică același regim juridic ca și bunului principal, iar în textul art. 783 alin. (3) NCPC identificăm o aplicare particulară a art. 546 NCC.
Indisponibilizarea poate fi totală sau parțială, în funcție de proporția dintre valoarea creanței a cărei realizare se dorește și cuantumul bunului ce face obiectul poprii, însă în ambele cazuri este absolută în sensul că nu se pot face acte de dispoziție, iar cu privire la bunurilor mobile corporale debitorului i se aduce o atingere ”legală” a dreptului său de a exercita atributele proprietății. Astfel potrivit art. 782 alin. (2) NCPC bunurile sunt supuse popririi în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit, eliminând posibilitatea săvârșirii unui abuz în dauna debitorului prin poprirea tuturor sumelor, conturilor și a bunurilor sale deși datoria sa ar fi vădit mai mică. Cum precizam, se atinge exercițiul drepturilor de proprietate ale debitorului privind bunurilor mobile corporale poprite întrucât ar fi de neconceput și imposibil de realizat, o poprire parțială asupra unui bun în limita creanței ce se execută silit.
Totuși, pentru a evita vreo pagubă pentru sine, debitorul are la îndemână soluția consemnării cu afecțiune specială a unei sume de bani la Trezoreria Statului, CEC Bank – SA sau orice altă instituție de credit care efectuează operațiune de consemnare pe numele părții interesate, care să acopere creanța cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, cu alte cuvinte toate sumele înaintate pentru efectuarea popririi, la dispoziția executorului judecătoresc. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înștiința de îndată pe terțul poprit.
Cu privire la compensația legală a creanțelor reciproce între creditor și debitorul poprit precizăm că aceasta nu se produce întrucât debitorul ar putea să se folosească de acest mijloc în detrimentul creditorului popritor. Subliniem că indiferent de voința părților, compensația legală operează de drept, iar dacă anterior înființării popririi condițiile pentru compensație erau îndeplinite, poprirea va fi anulată pentru că va fi lipsită de obiect.
2.2.2. Întreruperea cursului prescripției
Termenul general de prescripție al dreptului de a obține executarea silită este de 3 ani, iar în cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul este de 10 ani. Acesta începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită, iar în cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale de la data rămânerii lor definitive. Drept urmare, în cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale care sunt executorii fără a fi definitive, termenul de prescripție nu începe să curgă întrucât creditorul își asumă riscul întoarcerii executării dacă solicită executarea silită a unei hotărâri judecătorești sau arbitrale cu caracter executoriu provizoriu, astfel că prudența creditorului de a aștepta o hotărâre definitivă nu poate fi sancționată cu prescripția întrucât aceasta la rândul său este o sancțiune ce se aplică împotriva atitudinii pasive a creditorului.
Potrivit art. 783 alin. (5) NCPC reprezintă o aplicare a regulii de drept comun privind întreruperea prescripției reglementată de art. 708 alin. (1) pct. 2 NCPC ce stabilește că se întrerupe cursul prescripției pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent. Astfel poprirea întrerupe prescripția nu numai cu privire la creanța poprită, dar și în ceea ce privește creanța pentru acoperirea căreia ea a fost înființată, iar producerea efectului întreruptiv este condiționată de depunerea efectivă a cererii de executare silită. Creditorul popritor acționează precum un creditor chirografar ce are dreptul să formuleze drepturile și acțiunile debitorului său în scopul prevenirii păgubirii sale în eventualitatea în care debitorul ar fi neglijent ori ar refuza pur și simplu să le exercite, astfel că legiuitorul a stabilit ca prin înființarea popririi se va întrerupe cursul prescripției și față creanța debitorului poprit împotriva terțului poprit.
Chiar dacă cererea a fost depusă la alt organ de executare necompetent cursul prescripției se întrerupe, însă nu și atunci când cererea a fost depusă la alt organ decât de executare. Efectul întreruperii cursului prescripției nu se mai produce dacă executarea silită va fi anulată în urma admiterii contestației la executare, anulării cererii ca nelegal timbrată ori ca perimată.
2.2.3. Obligațiile terțului poprit instituie prin adresa de înființare
a popririi și răspunderea sa
Prin înființarea popririi terțul dobândește calitatea de parte în procedura executării silite, purtând denumirea de ”terț poprit”.
Conform art. 786 alin. (1) NCPC în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul este obligat să consemneze sumele de bani dacă creanța poprită este exigibilă sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada efectuării acestor operațiuni executorului judecătoresc, iar în cazul popririi sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății să plătească direct creditorului popritor.
Dacă sunt înființate mai multe popriri terțul poprit are obligația să comunice executorului sau creditorului numele și adresele celorlalți creditori și sumele poprite de fiecare parte.
Observăm că în sarcina terțului poprit incumbă obligația de consemnare sau de a efectua plata direct creditorului, după caz, precum și obligația de indisponibilizare ce presupune interdicția vreunui act de dispoziție asupra bunurilor mobile incorporale.
Obligația de consemnare sau plată se naște și este actuală de la data comunicării adresei de înființare a popririi dacă creanța creditorului popritor față de debitorul poprit este exigibilă, iar în cazul în care urmează a se naște în viitor, obligația terțului se amână până la acel moment.
Cu privire la bunurile mobile incorporale terțul poprit este obligat a nu face niciun act de dispoziție chiar dacă termenul de restituire s-a împlinit, obligațiile sale și sancțiunile fiind asemănătoare cu cele pe care le au administratorii-sechestru până la valorificare.
Administratorul sechestru asigură paza bunurilor indisponibilizate și răspunde pentru toate prejudiciile aduse ca urmare a neglijenței sale suportând efectele răspunderii civile delictuale, ajungându-se chiar la pedepsirea sa pentru infracțiunile de ”abuz de încredere” sau”sustragere de sub sechestru” ori alte infracțiuni dacă se probează și sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor în cauză. Administratorul-sechestru se poate elibera de sarcini prin încredințarea lor unui alt administrator dacă obligația de restituire a devenit scadentă.
Noutatea legislativă constând în aceea că pot fi urmărite prin procedura popririi și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său în condițiile art. 732 alin. (1) NCPC nu este o veritabilă poprire, precum în cazul bunurilor mobile incorporale, întrucât valorificarea și distribuirea prețului se va face după regulile vânzării silite mobiliare.
Deși poprirea ca act conservatoriu presupune indisponibilizarea bunurilor și interdicția de a face acte de dispoziție, debitorul poprit poate lua orice măsură de conservare cu privire la bun.
O problemă deosebită este plata dobânzilor aferente sumei datorate de terțul poprit. Acesta nu are dreptul de a se elibera de datorie pentru a evita plata dobânzilor, prin procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, pentru că textul art. 1005 NCPC face referire numai la creditorul care refuza plata efectuată de debitor, iar înființarea popririi presupune atât interdicția terțului poprit să efectueze plata către creditorul său, cât și inopozabilitatea plății față de creditorul popritor. Debitorul poprit nu refuză să primească plata ci este împiedicat de o interdicție legală.
Părțile operațiunii juridice a ofertei de plată și consemnațiunii sunt numai creditorul și debitorul, nu și creditorul celui ce deține un element patrimonial împotriva debitorului, acesta din urmă devenind în procedura popririi parte cu calitate de terț poprit. Astfel terțul poprit nu are posibilitatea de a face o ofertă reală urmată de consemnațiune către creditorul popritor, motiv pentru care considerăm că pe perioada indisponibilizării sumele de bani nu produc dobânzi și totodată acesta nu are nicio culpă, nefiind cazul angajării răspunderii civile pentru neexecutare ori executare cu întârziere față de debitorul poprit. Soluția contrară ar crea terțului poprit un prejudiciu. Conjunctura în care se află terțului se aseamănă dispozițiilor art. 1510 NCC potrivit cărora debitorul nu poate face plata din motive imputabile creditorului, care preia riscurile imposibilității de executare a obligației.
Însă debitorul poate urma procedura consemnării cu afecțiune specială a întregii valori a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, depunând suma îndestulătoare la Trezoreria Statului, CEC Bank sau altă instituție de credit care efectuează operațiuni de consemnare, la dispoziția executorului judecătoresc, înmânând acestuia dovada consemnării, care la rândul său îl va înștiința de îndată pe terțul poprit conform art. 720 și art. 783 alin. (6) NCPC.
Subliniem că procedura consemnării cu afecțiune specială nu conferă creditorului vreun avantaj în relațiile cu ceilalți creditori concursuali asupra sumei depuse, însă dacă creditorii au înființat poprirea după consemnarea ei, nu pot participa la distribuire pentru că de la data consemnării, aceasta nu mai face parte din patrimoniul debitorului poprit.
Refuzul terțului poprit de a îndeplini obligațiile ce-i revin potrivit art. 786 NCPC deschide fereastra procedurii de validare a popririi, la sesizarea creditorului urmăritor, a debitorului sau a executorului judecătoresc în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmărită.
Terțul poprit va răspunde civil și în situația în care a creat un prejudiciu prin omisiunea informării organului de executare sau oferirea unor informații eronate ori incomplete în mod intenționat, cu condiția ca adresa de înființare a popririi să fie emisă în condițiile legale.
De asemenea acesta răspunde dacă a efectuat plata către creditorul său ignorând înființarea popririi, fiind nevoit să plătească din nou creditorului popritor sau să consemneze suma la dispoziția executorului judecătoresc, după caz. Terțul are la dispoziție calea acțiunii în regres împotriva debitorului poprit pentru recuperarea celor plătite.
Debitorul poprit nu răspunde pentru faptele terțului poprit întrucât nu are vreo culpă cu excepția cazului când împreună cu terțul poprit de comun acord ar încheia acte prin intermediul cărora înlătură efectele popririi în legătură cu creanța dintre cei doi, cauzând un prejudiciu. Exemplificăm pe terțul poprit care acceptă cesiunea creanței ulterior înființării popririi, producându-se drept urmare posibilitatea cesionarului de a concura cu creditorul popritor la distribuirea sumei, fiindu-i diminuate șansele acestuia din urmă de a-și realiza creanța întrucât deși ca act de transmitere a sumei urmărite, cesiunea de creanță nu-i este opozabilă, va trebui să suporte concursul cesionarului la distribuirea sumei.
Capitolul IV. Validarea popririi
În noua reglementare validarea popririi nu este o fază obligatorie dacă terțul poprit își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 786 NCPC. Însă în situația când acesta refuză să consemneze sau să plătească suma urmărită, instanța poate fi sesizată în termen de o lună de la data refuzului, de către creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în vederea validării popririi. Termenul de o lună este un termen de decădere, astfel că nerespectarea lui obligă creditorul la înființarea altei popriri.
Executorul judecătoresc are legimitate procesuală activă de a introduce acțiune pentru validarea popririi întrucât lui îî revine sarcina de a solicita instanței încuviințarea executării silite și este emitentul adresei de înființare a popririi.
Potrivit art. 786 alin. (5) NCPC terțul poprit nu are dreptul să facă contestație împotriva popririi, motiv pentru care își va putea formula apărările numai în instanța de validare.
Refuzând a se supune obligațiilor prevăzute în adresa de înființare, acesta va acționa ”pe riscul său”, urmând ca în procedura validării să-și demonstreze justul refuz dacă are dreptate. Hotărârea de validare pronunțată de instanța de validare îl va obliga pe terțul poprit să se conformeze obligațiilor la care s-a făcut referire pe parcursul prezentei lucrări, întrucât în cadrul acestei proceduri se desfășoară un proces în adevaratul sens al cuvântului, părțile având posibilitatea de a se apăra invocând probe, apărări și excepții. Suntem în fața unei proceduri contencioase ce presupune citarea creditorului popritor, a debitorului poprit și a terțului poprit, instanța fiind obligată să verifice dacă au fost îndeplinite condițiile legale pentru valabilitatea popririi.
Totuși, dacă titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă, nu se pot admite apărări care ar pune în discuție fondul dreptului ce aparține creditorului urmăritor împotriva debitorul poprit, iar dacă titlul executoriu ar fi altul decât o hotărâre judecătorească definitivă suntem de părere că se admit și astfel de probe. Subliniem că terțul poprit poate invoca orice fel de apărare, inclusiv față de fondul dreptului ce izvorăște din raportul obligațional dintre creditorul urmăritor și debitorul poprit, pentru că față de terțul poprit nu există un titlul executoriu și nu-i este opozabil cel pe care îl are creditorul împotriva debitorului.
Debitorul poate avea calitate de reclamant pentru că interesul său este ca poprirea să fie validată, liberându-se astfel de datorie, iar prin figura juridică a cesiunii de creanță judiciară ca efect al hotărârii de validare, va putea obține executarea unei prestații la care s-a obligat la rândul său terțul poprit, în baza unor raporturi juridice preexistente. Terțul poprit refuzând executarea, implicit neagă și raportul obligațional între el și debitorul poprit, cu excepția cazului când refuzul său constă în a face plata către debitorul poprit și nu creditorului.
Calitatea de pârât o dobândește terțul poprit, care nu poate justifica vreun interes de natură a pune în discuție raporturile juridice dintre creditorul popritor și debitorul poprit, însă are posibilitatea de a-și întemeia apărările ca și cum s-ar contrazice numai cu creditorul său, respectiv debitorul poprit, putând invoca de exemplu stingerea sau inexistența debitului.
Când debitorul poprit a decedat, nu se va putea solicita validarea popririi până când succesiunea va fi acceptată, iar în registrul special al camerei notarilor publici în circumscripția căreia a fost deschisă succesiunea se va face mențiune despre executarea silită. Ulterior camera notarilor publici sau notarul care a dezbătut succesiunea, va notifica executorului judecătoresc numele moștenitorulor care au acceptat-o, iar aceștia vor dobândi calitatea de debitori.
Instanța de validare compententă material și teritorial potrivit art. 650 NCPC este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care se ocupă de executare, indiferent de natura și întinderea creanței. Observăm că material poate fi competentă judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc după cum creditorul a ales executorul, care poate fi oricare din circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori terțului poprit.
Cererea de validare a popririi reprezintă o cerere de chemare în judecată ce trebuie formulată în termenul de decădere de o lună de la data când terțul poprit nu s-a conformat obligațiilor impuse prin adresa de înființare și cuprinde toate elementele prevăzute pentru o cerere introductivă de instanță, respectiv art. 194 NCPC, să aibă anexată titlul executoriu împotriva debitorului poprit, copia de pe adresa de înființare a popririi din care reies obligațiile terțului poprit, împrejurarea că acesta din urmă refuză executarea lor, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Dacă există mai multe popriri neexecutate de către terțul poprit, asupra aceleiași sume, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.
Secțiunea 1. Aspecte privind judecata în procedura validării popririi
Procedura validării popririi se derulează potrivit normelor legale privind judecata în primă instanță și ale celor trei faze procesuale: cercetarea judecătorească, dezbaterea fondului și pronunțarea hotărârii de validare.
Întâmpinarea este obligatorie pentru persoanele împotriva cărora s-a formulat cererea de validare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Totuși pârâtul decăzut din dreptul de a propune probe sau invoca excepții, poate discuta în condiții de contradictorialitate toate pretențiile, apărările și probele invocate de către partea adversă, iar în condițiile art. 254 alin. (2) pct. 1-5 NCPC poate propune dovezi.
Instanța de validare va verifica dacă au fost îndeplinite toate condițiile legale pentru înființarea popririi, având în vedere probele invocate pentru dovedirea existenței raportului juridic între debitor și terțul poprit, dar și modul în care a fost comunicată adresa de înființare a popririi către terțul poprit, de exemplu dacă s-a anexat încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar ori adresa cuprinde toate mențiunile corespunzătoare, dacă debitorul a fost înștiințat cu privire la măsura luată și dacă i-au fost comunicate copii de pe încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar ori titlul executoriu, după caz.
Instanța de validare nu are dreptul să verifice fondul titlului executoriu pentru că trebuie să se conformeze autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești în temeiul căreia s-a încuviințat executarea silită, însă va putea verifica legalitatea executării silite, precum valabilitatea dreptului de a obține executarea silită.
Odată cu cererea de validare a popririi adresată instanței de judecată, terțul poprit dobândește calitatea de pârât, având o poziție pasivă în temeiul prezumției că nu datorează nimic. Creditorul urmăritor este obligat să dovedească atât titlul executoriu în temeiul căruia a fost înființată poprirea, dar și existența raportului de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, precum și cauza popririi, respectiv conduita negativă a debitorului poprit de a-și executa obligațiile. Având în vedere că normele privind judecata în primă instanță se aplică în mod corespunzător și în cadrul validării, terțul poprit poate fi ascultat conform procedurii interogatoriului, iar dacă acesta refuză să răspundă sau nu se înfățișează, instanța va putea lua act despre această atitudine ca fiind o mărturisire deplină sau un început de dovadă, motivând corespunzător.
Făcându-se dovada acestora, terțul se vede în postura de a ieși din pasivitate pentru a demonstra inexistența ori stingerea datoriei.
Potrivit art. 789 alin. (3) terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în limita în care ele se întemeiază pe o cauză anterioră popririi. Terțul se poate apăra invocând orice apărare sau excepție legate de fondul raportului juridic între el și debitorul poprit,
De asemenea titlul executoriu al creditorului urmăritor nu-i este opozabil terțului poprit, motiv pentru care acesta își poate forma apărarea față de titlul executoriu prin toate excepțiile și mijloacele de apărare, precum orice motive de nulitate a titlului executoriu a căror cauză este anterioară popririi, în afara condițiilor privind capacitatea persoanei și vicii de consimțământ întrucât acestea sunt supuse sancțiunii nulității relative și pot fi invocate numai de partea în favoarea căreia a fost reglementată condiția încălcată. Totodată acesta poate invoca încălcarea condițiilor titlului executoriu conform art. 632-640 NCPC, competența executorului judecătoresc sau orice apărări în legătură cu valabilitatea actelor de executare.
Subliniem însă că terțul poprit nu poate contesta valabilitatea hotărârii judecătorești sau arbitrale pronunțată între creditor și debitor, sprijinindu-se pe apărări de fond ce puteau fi invocate în cursul judecății, dar poate face dovada stingerii obligațiilor prevăzute în aceste hotărâri dacă au avut loc după data rămânerii definitive și până la data înființării popririi.
Terțul poprit nu se poate apăra prin plata efectuată după indisponibilizarea creanței fiindu-i interzis să facă orice acte de dispoziție, având în vedere caracterul conservatoriu a popririi.
Dacă debitorul poate argumenta existența unor împrejurări noi ce ar putea fi de natură să justifice încetarea efectelor titlului executoriu, el o poate face numai printr-o acțiune de drept comun.
Secțiunea a 2-a. Incidente procedurale
Procedura validării se desfășoară după normele juridice ce reglementează judecata în primă instanță, motiv pentru care pot interveni incidente procedurale ce pot întrerupe cursul judecății, să-l suspende ori să sisteze judecata definitiv.
Conform principiului disponibilității părțile pot face acte de dispoziție, respectiv debitorul poprit ori terțul poprit pot achiesa la apărările creditorului sau la hotărârea de validare sau creditorul renunță la judecata cererii, la obiectul dedus judecății, părțile pot stinge litigiul prin încheierea unei tranzacții în condițiile medierii ori ale art. 438 NCPC.
În cazul unei coparticipări procesuale, actele de dispoziție efectuate de către o parte nu pot prejudicia celelalte părți, iar prin tranzacție nu se poate agrava situația juridică a celorlalți creditori cum ar fi ignorarea dreptului lor egal de a participa la distribuirea sumei în funcție de ordinea de preferință. Totuși un coparticipant s-ar putea opune unui act de dispoziție dacă părțile sale au urmărit fraudarea interesului său.
Recunoașterea în tot sau în parte a pretențiilor reclamantului stinge procedura de validare, instanța pronunțând o hotărâre de validare în limita recunoașterii, în condițiile art. 436 NCPC, iar în situația coparticipării procesuale este necesar acordul unanim al reclamanților, însă dacă unul dintre aceștia se opune în mod abuziv, instanța este în măsură a substitui acordul acestuia.
Coproprietatea asupra bunurilor mobile corporale indicate la art. 732 alin. (1) NCPC ce fac obiectul popririi reprezintă o cauză de împiedicare a executării silite întrucât s-ar aduce atingere celorlalți coproprietari ai debitorului poprit. În acest caz nu se poate realiza creanța până când va avea loc partajarea bunului, dar totuși se va putea urmări cota-parte.
De asemenea soțul urmărit pentru bunurile proprii, în acoperirea datoriilor comune ale soților, are dreptul de a se împotrivi popririi, invocând beneficiul de discuțiune, solicitând urmărirea cu întâietate a bunurilor comune.
Desfășurarea procedurii validării poate fi suspendată voluntar din voința părților potrivit art. 411 NCPC atunci când părțile o cer sau când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Totuși cauza se va judeca dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă, însă poate opera și suspendarea de drept conform art. 412 NCPC. Totuși dacă faptele prevăzute la art. 412 NCPC au survenit după închiderea dezbaterilor, acestea nu împiedică pronunțarea hotărârii.
Conform art. 242 NCPC oprirea cursului procesului poate avea loc ca o sancțiune aplicată reclamantului, care din culpa sa nu își îndeplinește obligațiile stabilite în cursul judecății, judecătorul punându-i în vedere acestuia motivul suspendării prin încheierea de suspendare, judecata urmând a fi reluată numai după ce reclamantul va îndeplini obligațiile procesuale care au stat la baza suspendării.
Pasivitatea poate fi sancționată și prin alte măsuri, precum perimarea sau prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Perimarea este o sancțiune procedurală ce intervine ca urmare a lipsei de interes a reclamantului cu aplicabilitate atât în faza de judecată, cât și în faza de executare. Astfel cererea de chemare în judecată și cererea de executare silită se prescriu în termen de 6 luni dacă de la data ultimului act de procedură nu s-a efectuat în mod culpabil, niciun act în interesul finalizării procedurii.
În legătură cu sancțiunea perimării ne punem întrebarea dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 696 NCPC ce relegmenteaza perimarea cererii de chemare în judecată ori ale art. 416 NCPC ce reglementează perimarea executării silite.
Cererea de validare prin care creditorul sesizează instanța de executare reprezintă față de terțul poprit o cerere de chemare în judecată, în timp ce față de debitorul poprit este un act de executare. Având în vedere caracterul cererii de validare vizavi de terțul poprit și cât și aspectul că procedura validării are caracter contencios, aplicându-se regulile judecății în primă instanță, nu putem să nu ținem cont totuși că procedura validării are loc în faza executării silite, fază care prin natura sa presupune o judecată de urgență și într-un termen cât mai scurt, părțiile trebuind să îndeplinească actele procedurale cât mai repede, astfel încât creditorul să nu sufere tergiversări până la realizarea dreptului său.
Cu atât mai mult perimarea cererii de chemare în judecată poate fi constatată de către instanța de executare din oficiu sau la cererea părții interesate, în timp ce perimarea executării silite se constată de către instanța de executare numai la cererea executorului judecătoresc sau a părții interesate, deci nu și din oficiu.
De asemenea potrivit art. 697 alin. (2) NCPC perimarea executării atrage desființarea tuturor actelor de executare, cu excepția celor care au dus la realizarea, în parte, a creanței cuprinse în titlul executoriu și a accesoriilor.
Pentru aceste motive considerăm că pentru aplicarea sancțiunii perimării se vor avea în vedere dispozițiile art. 696 NCPC.
Perimarea executării silite va interveni dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat în scris, de către executorul judecătoresc.
În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.
De asemenea termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.
În caz de perimare a executării, se va putea face în interiorul termenului de prescripție, o nouă cerere de executare silită, dispozițiile art. 664 și art. 665 NCPC fiind aplicabile în mod corespunzător.
Secțiunea a 3-a. Hotărârea de validare a popririi
și regimul său juridic
Prin hotărârea de validare instanța soluționează atât un incident ivit în cadrul executării silite, dar și un litigiu pe fond, privind raporturile juridice între părți, creând chiar raporturi noi, în baza altora preexistente. Hotărârea pronunțată de instanța de validare în sensul de a-l obliga pe terțul poprit la efectuarea plății către creditorul popritor, este o hotărâre constitutivă de drepturi pentru că se realizează transferul judiciar al creanței către urmăritor, deși între cei doi nu au existat raporturi juridice anterioare înființării popririi.
În funcție de aprecierile sale, instanța poate pronunța următoarele soluții:
Admite cererea și validează poprirea înființată, stabilind în sarcina terțului poprit să îi plătească creditorului popritor, în limita datoriei către debitorul poprit, suma a cărei realizare se urmărește. Totodată, potrivit art. 789 alin. (9) NCPC terțul poprit care cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.
Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau de la data îndeplinirii condiției.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor deveni scadente în viitor. În ultima situație validarea își produce efectele numai la data când sumele devin scadente. De asemenea în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.
Respinge cererea și hotărăște desființarea popririi atunci când din probatoriul administrat reiese că nu există nicio creanță între terțul poprit și debitorul poprit, datoria a fost stinsă anterior înființării popririi ori există nereguli privind valabilitatea titului executoriu.
Potrivit art. 790 NCPC hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare.
Hotărârea de validare este un titlu executoriu al creditorului împotriva terțului poprit și totodată are un caracter constitutiv de drepturi întrucât astfel cum reglementează art. 791 alin. (1) NCPC ”hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță și constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit, până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea”. Terțul va fi obligat, în limita sumei datorate debitorului, să consemneze suma determinată în hotărârea judecătorească ori să plătească direct creditorului când obligația de plată are ca obiect una dintre creanțele stipulate în art. 786 alin. (2) NCPC.
Prin validarea popririi se produce o cesiune judiciară de creanță în favoarea creditorului popritor, avându-l pe terțul poprit ca debitor principal. Transferul creanței este suspendat cât timp are loc judeca în căile de atac ale apelului împotriva hotărârii de validare întrucât creanța face parte încă din patrimoniul debitorului poprit, astfel că ceilalți creditori mai pot înființa popriri până la rămânerea definitivă a acesteia.
În privința debitorului poprit, hotărârea de validare are valoarea unui act de executare, ultimul de acest fel, iar suma urmărită iese din patrimoniul său, transferându-se creditorului popritor, împreună cu toate garanțiile ce o însoțesc. Drept urmare, cum precizam mai sus, alți creditori ai debitorului poprit nu mai au posibilitatea de a urmări creanța transferată.
Subliniem că debitorul poprit, fiind practic un cedent, nu răspunde totuși de solvabilitatea debitorului cedat, respectiv terțul poprit, ci numai de existența și valabilitatea creanței.
În privința terțului poprit hotărârea de validare constituie titlu executoriu, astfel creditorul popritor îl ține pe terțul poprit ca un debitor personal pe care îl poate urmări direct. Acesta este momentul nașterii celui de-al treilea raport juridic obligațional dintre creditorul urmăritor și terțul poprit.
Obligațiile de plată, consemnare și indisponibilizare ale terțului porprit sunt obligații de a face, ceea ce presupune o acțiune personală, la nevoie aplicându-se penalități pentru constrângerea acestuia, potrivit art. 905 NCPC.
În ipoteza concursului de creditori, aceștia vor dobândi un drept comun, aplicându-se regulile proprietății comune, iar încetarea stării de coproprietate se produce odată cu distribuirea sumei de către executorul judecătoresc, conform art. 864 NCPC.
Subliniem că potrivit art. 791 alin. (3) NCPC creditorul popritor, în măsura în care creanța sa nu va putea fi acoperită prin executarea hotărârii de validare, se va putea întoarce cu alte urmăriri silite împotriva debitorului poprit.
De asemenea dacă creditorul popritor nu își va acoperi creanța sa prin executarea hotărârii de validare, se va putea întoarce cu alte urmăriri silite împotriva debitorului poprit, în limita rămasă neacoperită.
Când creanța debitorului poprit este garantată cu ipotecă, după ce hotărârea de validare a devenit definitivă, se va putea intabula în cartea funciară strămutarea dreptului de ipotecă în favoarea tuturor creditorilor care au obținut validarea.
Capitolul V. Contestația la executare prin poprire
Poprirea ca formă a executării silite indirecte poate avea un efect negativ asupra patrimoniilor debitorului poprit și terțului poprit în situația în care urmărirea a fost declanșată în lipsa unui titlu executoriu, asupra unei sume exceptate de la executare silită ori în altă limită sau dacă terțul nu datorează debitorului. Pentru garantarea principiului legalătății, potrivit art. 711 NCPC orice persoane interesate sau vătămate prin executare pot contesta actele de executare. Contestația la poprire este o modalitate a contestanției la executare ce se judecă după procedura contencioasă pentru judecata în primă instanță.
Adresa de înființare a popririi este primul act de executare față de debitorul poprit care poate fi contestat, iar față de terțul poprit adresa de înființare nu are caracterul unui act de executare întrucât creditorul nu are împotriva sa un titlu executoriu, motiv pentru care potrivit art. 786 alin. (5) NCPC terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi, ci își va putea formula apărările în instanța de validare. Probabil că legiuitorul nu a dorit tergiversarea procedurii executării silite punându-i acestuia la dispoziție două cadre procedurale de combatere a înființării popririi, iar nu neapărat că terțul n-ar putea justifica vreun interes.
Legea pune la dispoziția debitorului dreptul de a contesta adresa de înființare a popririi pe două căi: contestația măsurii de înființare a popririi în cadrul contestației la executare sau apărări privind legalitatea actului de executare pe care poate să le invoce direct în procedura validării.
Totuși procedura validării depinde exclusiv de atitudinea terțului poprit care nu execută obligațiile instituite prin adresa de înființare a popririi. În cadrul acesteia terțul neagă și contestă implicit existența raportului obligațional dintre el și debitorul poprit, astfel că acesta din urma nu ar avea interes să desființeze poprirea, negând indirect existența creanței sale, cu atât mai mult cu cât validarea popririi îi profită în sensul că terțul poprit i se substituie forțat și scapă de plată.
În timp ce posibilitatea declanșarării procedurii validării popririi depinde exclusiv de conduita terțului poprit, prin contestația la executare debitorul poprit poate ridica obiecții în referire la adresa de înființare a popririi în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință despre acest act ori cel mai târziu de la data efectuării primelor rețineri din veniturile sale periodice.
Având în vedere că hotărârea de validare are caracterul unui act de executare, se poate formula contestație la executare având în vedere prevederile art. 711 NCPC cu anumite particularități și deosebiri față de contestația la adresa de înființare a popririi. Numai atunci când poprirea se realizează prin plăți succesive, debitorul ar prezenta interes să introducă contestație la executare după validare pe motiv că se urmăresc sume mai mari decât cele prevăzute de lege. Nu constituie motiv pentru formularea unei astfel de acțiuni apărările invocate într-o altă contestație formulată împotriva măsurii de înființare a popririi, aspecte privind cele două titluri executorii ale creditorului întrucât au fost deja lămurite, apărări de fond privind hotărârea de validare ce au putut fi susținute pe calea apelului pentru că aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat.
Secțiunea 1. Subiectele și obiectul contestației la poprire
Potrivit art. 711 NCPC împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Totodată se poate face contestație la executare și atunci când executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Contestația la executare reprezintă cadrul procedural în care părțile interesate sau vătămate în drepturile lor prin actele de executare îndeplinite cu neobservarea condițiilor și formalităților prevăzute de lege pot solicita instanței de executare desființarea sau îndreptarea acestora, fără declanșarea unei noi judecăți în fondul cauzei, obiectul contestat fiind executarea silită însăși ori titlul executoriu. Rațiunea existenței instituției contestației la poprire este aceea de a desființa sau îndrepta actul de executare silită îndeplinit cu încălcarea regulilor procedurale, iar sancțiunea aplicată este diferită, în funcție de natura normelor încălcate.
Debitorul poprit ar putea contesta poprirea în ipoteza unei urmăriri greșite în temeiul unui titlu afectat de nereguli sau asupra unor sume declarate de către lege neurmăribile sau într-o anumită proporție.
Creditorul dorește realizarea creanței sale cât mai repede, astfel că în principiu nu-l interesează contestarea popririi însă în cazul în care executorul judecătoresc refuză să emită adresa de înființare a popririi sau de a îndeplini orice act de executare în cursul acestei proceduri, poate formula contestație. De asemenea și debitorul poprit poate contesta refuzul executorului întrucât îl interesează să se elibereze de plată prin substituirea terțului poprit.
Hotărârile judecătorești puse în executare pot face obiectul contestației la poprire numai pentru a se lămuri înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului său, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443 NCPC.
Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Titlul executoriu altul decât o hotărâre judecătorească poate face obiectul contestației la poprire pentru motive de fapt sau de drept privind fondul dreptului numai dacă legea nu prevede altă cale de atac specifică de desființare.
Ca exemple considerăm că pot fi motive de introducere a contestației la poprire următoarele:
Încălcarea competenței teritoriale a organului de executare sau a necomunicării către debitor a copiei de pe titlul executoriu odată cu adresa de înființare a popririi. Art. 781 alin. (1) și (2) NCPC reglementează competența teritorială a executorului judecătoresc, în sensul că un creditor poate solicita înființarea popririi la alegere, la executorul judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are sediul sau domiciliul debitorul sau terțul poprit. Încălcarea acestor norme se sancționează cu nulitate relativă și poate fi invocată numai prin calea constației la adresa de înființare a popririi.
Totodată lipsa comunicării copiei de pe titlul executoriu către debitor urmată de o vătămare se pedepsește cu nulitate relativă.
Motivele de nulitate relativă privind actele de urmărire silită urmate de o vătămare pot fi invocate numai pe calea constației împotriva adresei de înființare a popririi, iar neexercitarea ei atrage sancțiunea decăderii.
În cadrul procedurii contestației la executare partea interesată poate solicita împărțirea bunurilor comune pe cote-părți sau în devălmășie, în cazul în care executarea privește un bun asupra căruia debitorul sau terțul garant au un drept de proprietate împreună cu alt proprietar ce nu are calitatea de parte în cadrul executării silite. Arătăm că legiuitorul a indicat expres partea interesată astfel că acel coproprietar ce nu participă la executarea silită va putea solicita partajarea numai potrivit dreptului comun.
Însă, în literatura juridică s-a exprimat opinia că în ipoteza în care se fac acte de executare asupra bunului deținut în coproprietate, terțul coproprietar, neparticipant la executarea silită, este în drept a introduce contestație la executare ocazie cu care va solicita partajarea bunului, opinie cu care suntem de acord.
De asemenea potrivit art. 714 alin. (4) coroborat cu art. 780 alin. (1) NCPC terțul care pretinde că are un drept de proprietate privind bunurile ce fac obiectul prevederilor art. 732 alin. (1) NCPC poate contesta poprirea. Însă terțul nu justifică interes când își întemeiază pretenția pe un antecontract de vânzare-cumpărare, întrucât dreptul de proprietate nu a fost transmis, astfel că acesta nu a fost vătămat.
În actuala reglementare contestația la executare se poate îndrepta și împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.
Partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data când a luat cunoștință de acesta, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul, conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată.
Observăm că există două proceduri, respectiv plângerea prevăzută în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată și contestația la executare reglementată de art. 711 NCPC.
Analizând atribuțiile executorului judecătoresc reglementate de art. 43 și urm. din Legea nr. 188/2000 observăm că nu toate actele întocmite de executorul judecătoresc sunt de executare, sens în care exemplificăm: recuperarea pe cale amiabilă a creanței, procesul-verbal de constatare a ofertei reale urmată de consemnarea sumei, notificarea actelor judiciare și extrajudiciare etc.
Aceste acte, altele decât de executare, pot face obiectul plângerii prevăzută de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, iar actele de executare fac obiectul contestației la executare atunci când executorul refuză îndeplinirea lor.
Refuzul executorului judecătoresc de a înființa sau de a comunica adresa însoțită de copia titlului executoriu către terțul poprit, de eliberare sau distribuire a sumei poprite, de înștiințare a debitorului ori îndeplinirea altui act pe care este obligat, în temeiul legii, să-l îndeplinească pot face obiectul contestației la executare.
Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Reținem că legiutorul a avut în vedere motive existente, nu motive cunoscute. Însă contestatorul are posibilitatea să-și modifice cererea inițială, adăugând motive noi de contestație, dacă în privința lor este respectat termenul de exercitare a contestației la executare pe cale separată. Având în vedere că procedurii contestației la executare se aplică regimul juridic al judecății în primă instanță, contestatorul poate modifica cererea inițială până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe.
Secțiunea a 2-a. Competența instanțelor
în soluționarea contestației la poprire
Instanța de executare este competentă să soluționeze contestația la executare însă în cazul popririi nu mereu se aplică această normă, astfel că potrivit art. 713 alin. (2) NCPC dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află înstanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul.
Legea prevede posibilitatea de a alege între instanța de executare și judecătoria în a cărei rază se află debitorul.
Potrivit art. 714 alin. (4) NCPC când contestația este formulată de un terț ce pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, contestația are un caracter petitoriu și trebuie formulată la instanța în a cărei rază teritorială are domiciliul sau sediul debitorul care se află în posesia bunurilor urmăribile.
Când obiectul contestației la executare este lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii judecătorești, competența soluționării aparține instanței care a pronunțat-o.
În continuare trebuie să operăm câteva observații pentru a evita confuzia ce poate apărea între instanța de fond și instanța de executare în sensul că ar fi aceeași.
Instanța de fond poate fi instanța de apel sau de recurs, care după schimbarea hotărârii ori modificare, evocă fondul.
Pentru executarea deciziilor care au evocat fondul în căile de atac, competența aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Instanța care a pronunțat hotărârea pusă în executare este competentă să soluționeze o contestație la poprire numai atunci este învestită să lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii judecătorești.
Potrivit art. 713 alin. (3) NCPC dacă contestația vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Din acest text înțelegem că în toate cazurile în care titlul executoriu a fost emis de un organ cu atribuții jurisdicționale, compentă a-l lămuri este acest organ și nu instanța de executare.
Secțiunea a 3-a. Termenul pentru exercitarea contestației la poprire
Contestația la poprire poate fi formulată în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, iar în cazul popririi de la data când debitorul a luat cunoștință de adresa de înființare a popririi înaintată de executorul judecătoresc ori când poprirea a fost înființată asupra unor venituri periodice, termenul curge cel târziu la data efectuării primelor rețineri din sumele poprite de către terțul poprit.
Împotriva încheierilor executorului judecătoresc care nu sunt definitive, potrivit legii, termenul este de 5 zile de la data comunicării lor. Per a contrario, încheierile executorului care sunt definitive nu sunt susceptibile de a fi contestate. Se impune a evidenția prevederile art. 656 alin. (3) NCPC care precizează ”dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fără citarea părților, se comunică acestora, sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare”.
Cu privire la lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, contestația poate fi formulată oricând în termenul general de prescripție al dreptului de a obține executarea silită. Reamintim că termenul general de a obține executarea silită este de 3 ani și curge de la data nașterii dreptului, iar în materia drepturilor reale termenul este de 10 ani de la data nașterii dreptului de a obține executarea silită.
Terții care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit pot introduce contestație în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Totuși aceștia nu sunt împiedicați de neintroducerea contestației în termenul de mai sus pentru a putea formula acțiune separată, în condițiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terții adjudecatari în cadrul vânzării silite a bunurilor urmărite. Per a contrario, dacă bunul a fost adjudecat de către creditorul urmăritor, terțul își va putea realiza dreptul pe cale separată.
Termenele de mai sus sunt de ordin imperativ, nerespectarea lor fiind sancționată cu decăderea, prin urmare contestația introdusă după depășirea termenului va fi respinsă ca tardivă.
Deși din art. 714 alin. (1) pct. 2 NCPC reiese că numai înștiințarea privind înființarea popririi poate face obiectul contestației la executare, întrucât art. 711 NCPC face referire la contestarea oricărui act de executare, acesta putând fi îndeplinit după adresa de înființare a popririi care este un prim act de executare. Astfel eliberarea sau distribuirea sumei de către executorul judecătoresc este tot un act de executare și poate fi contestat. În caz contrar s-ar admite ca toate actele de urmărire ulterioare adresei de înființare a popririi să nu poate fi supuse controlului instanței, existând riscul comiterii unor abuzuri.
Secțiunea a 4-a. Suspendarea executării popririi
prin contestația la poprire
Suspendarea popririi constă într-o măsură ce stopează cursul executării pentru o anumită perioadă de timp, dispusă de către instanța de executare la cererea debitorului ori terțului poprit.
Potrivit art. 718 alin. (1) NCPC până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să ofere în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, astfel:
a). de 10% dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b). de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;
c). de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;
d). de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei;
Atunci când obiectul contestației nu poate fi evaluat în bani, cauțiunea va fi de 1.000 lei, dacă legea nu prevede altfel.
De asemenea cauțiunea nu este necesară și suspendarea executării este obligatorie în următoarele situații:
a). hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
b). înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în primă instanță;
c). debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată;
Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se suspendă numai distribuirea prețului obținut în urma valorificării acestor bunuri.
În cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare.
Moartea debitorului este un alt motiv de suspendare a executării silite, astfel că aceasta nu va putea fi reluată împotriva susceptibililor acceptanți decât după 10 zile de la data când aceștia au fost încunoștințați despre continuarea executării silite. Moștenitorii se încunoștințează printr-o comunicare colectivă făcută pe numele moștenirii la locul deschiderii succesiunii.
Dacă nu există niciun moștenitor acceptant și nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecătoresc, instanța de executare va numi de îndată un curator special, până când va fi numit, în condițiile legii, curatorul succesiunii.
În conformitate cu principiul disponibilității creditorul poate solicita suspendarea executării de către executorul judecătoresc, potrivit art. 700 alin. (2) NCPC fără a motiva cererea sau atunci când având o atitudine pasivă, va interveni perimarea executării silite, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat în scris, de către executorul judecătoresc.
În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Însă termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.
Măsura suspendării executării popririi are un efect provizoriu întrucât oprește executarea în vederea soluționării obiecțiilor aduse prin contestația la executare sau incidentelor survenite, iar creanța urmărită rămâne la dispoziția executorului judecătoresc, poprirea menținându-și caracterul conservatoriu.
Secțiunea a 5-a. Hotărârea pronunțată în contestația la poprire
Hotărârea pronunțată în contestația la executare poate fi atacată numai cu apel, în afara cazurilor când pe calea contestației, instanța se pronunță în privința partajării bunurilor comune pe cote-părți sau în devălmășie ori când cererea este introdusă de un terț ce pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, acțiunea fiind petitorie și asemănătoare celei introductive, iar hotărârea este supusă atât apelului, dar și recursului, după caz, potrivit dreptului comun.
Hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută. Dacă prin contestație s-a cerut lămurirea înțelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicție, hotărârea prin care s-a soluționat contestația va putea fi atacată numai cu apel.
Instanța va putea admite sau respinge contestația.
Dacă se va admite contestația la executare, în funcție de ceea ce se contestă, instanța va:
a). îndrepta actul de executare contestat;
b). anula actul de executare contestat;
c). anula executarea silită;
d). înceta executarea silită;
e). anula titlul executoriu;
f). lămuri titlul executoriu;
g). împărți bunurile comune în cazul reglementat de art. 711 alin. (4) NCPC;
h). obliga la restituirea bunului sau recunoașterea dreptului real, în cazul reglementat de art. 714 alin. (4) NCPC;
Totodată, când contestația este admisă, executorul este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de către instanță.
Dacă instanța respinge contestația, contestatorului i se poate reține achitarea unei despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, la cererea părții prejudiciate. Astfel cererea de despăgubiri este condiționată de provocarea unei întârzieri privind executarea, precum suspendarea executării silite.
De asemenea dacă contestatorul a fost de rea-credință instanța îi va aplica o amendă judiciară de la 1.000 până la 7.000 lei.
Cu privire la cauțiune, în situația respingerii contestației, aceasta rămâne indisponibilizată pentru a servi la acoperirea creanțelor cuprinse în titlul executoriu, despăgubirea acordată pentru întârzierea executării, precum și pentru plata amenzii judiciare potrivit art. 719 alin. (3) NCPC.
Instanța de executare, dacă va constata refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, îl va putea obliga pe executor, prin aceeași hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei până la 7.000 lei, precum și la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată.
Capitolul VI. Executarea popririi
Creditorul își realizează dreptul de creanță prin plata efectuată de terțul poprit ori prin procedura eliberării și distribuirii sumei de către executorul judecătoresc potrivit regulilor stabilite de art. 863 și art. 864 NCPC.
Conform art. 786 NCPC în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanța poprita este exigibilă, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc ori să plătească direct creditorului sumele menționate în art. 786 alin. (1) pct. 2 NCPC.
Însă în cazul popririi cu mai mulți creditori, terțul poprit nu mai are posibilitatea de a face plata direct către aceștia întrucât, conform art. 864 NCPC, distribuirea se face numai de către executorul judecătoresc, acesta fiind singurul în măsura a executa această operațiune în funcție de ordinea de preferință a creditorilor. Astfel terțul poprit consemnează sumele pentru fiecare poprire la dispoziția executorului, comuncându-i totodată și dovada, arătându-i pe fiecare creditor separat și suma pe care o urmărește, urmând ca executorul să comunice aceste informații celorlalți creditori.
Deși legea nu stabilește, ar trebui să-i fie adus și la cunoștința debitorului despre concursul de urmăriri și operațiunea de consemnare a sumei, având în vedere dreptul său de a contesta orice act de executare.
Obligația de plată în viitor presupune poprirea sumelor ce nu au devenit scadente, efectele popririi menținându-se până la executarea integrală a creanței, în limita datorată de terțul poprit. După achitarea datoriei sale, se poate solicita desființarea popririi. Art. 793 alin. (1) NCPC stabilește că desființarea se dispune de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea debitorului, dacă a încetat cauza care a stat la baza înființării măsurii de urmărire, printr-o adresă către terțul poprit. De asemenea după validarea popririi, numai instanța de executare poate dispune o asemenea măsură. Validarea popririi nu mai are temei legal dacă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de validare a survenit vreo cauză de stingere a datoriilor, dacă titlul executoriu al creditorului împotriva debitorului poprit a fost desființat sau modificat printr-o altă hotărâre judecătorească. Prin urmare încetează cauza ce a stat la baza înființării popririi, motiv pentru desființarea popririi în temeiul art. 793 NCPC care prevede că instanța de executare, la cererea debitorului sau a executorului judecătoresc, va desființa poprirea prin încheierea executorie, dată cu citarea părților.
În unele cazuri terțul poprit poate justifica refuzul de a face rețineri din salariul debitorului, precum încetarea sau modificarea raporturlui de muncă. În acest sens art. 785 alin. (1) NCPC stabilește că poprirea rămâne în ființă și atunci când debitorul își schimbă locul de muncă sau este pensionat, iar în aceste situații terțul poprit va trimite actele prin care s-a înființat poprirea, la unitatea la care se află noul loc de muncă al debitorului sau organului de asigurări sociale competent, care, de la data primirii acestor acte devine terț poprit.
De asemenea conform art. 785 alin. (2) NCPC dacă debitorul părăsește unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, ea îl va încunoștința pe creditor despre această împrejurare, iar după aflarea noului loc de muncă al debitorului, creditorul îi va aduce la cunoștința unității de la care debitorul a plecat, pentru a se proceda potrivit art. 785 alin. (1) NCPC despre care s-a făcut vorbire anterior.
Legea nu prevede ce se întâmplă când creditorul nu poate afla noul loc de muncă sau debitorul nu se mai angajează ori nu îndeplinește condițiile legale pentru a se pensiona, motiv pentru ar trebui recurs la o altă formă de executare silită.
Ca particularități în cazul popririi ce are ca obiect titluri de valoare, bunuri mobile incorporale ori în anumite situații bunuri mobile corporale, o să facem vorbire în continuare.
Executarea nu mai este posibilă prin plata directă ci necesită intervenția executorului judecătoresc pentru valorificarea bunurilor. Conform art. 792 NCPC dacă poprirea a fost înființată asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispozițiilor prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă, ținând seama și de reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum și la eliberarea sau distribuirea sumelor obținute, potrivit dispozițiilor art. 863 și urm. NCPC.
Ulterior valorificării titlurilor de valoare ori altor bunuri mobile incorporale, suma obținuta va fi distribuită de executorul judecătoresc către creditori conform ordinii de preferință.
Cu privire la bunurile mobile corporale pe care terțul poprit le deține pentru debitor, valorificarea lor este supusă acelorași reguli, cu condiția ca terțul poprit să nu conteste dreptul de proprietate al debitorului, recunoscând astfel, în mod indirect, că este un deținător precar cu obligația de restituire a bunului. Dacă acesta susține că este proprietarul bunului, debitorul se vede în situația de a înlătura pe calea unui alt litigiu prezumția de proprietate de care se bucură terțul, izvorâtă din faptul posesiei potrivit art. 935 NCC.
În realitate, poprirea având ca obiect bunurilor la care se face referire în art. 732 alin. (1) NCPC este o formă a urmăririi silite mobiliare cu distincția că indisponibilizarea și publicitatea măsurii nu se va face prin aplicarea sechestrului, ci prin adresa de înființare a popririi.
Vânzarea bunurilor mobile se face de către debitor dacă creditorul este de acord, iar în lipsa acestui acord, de către executorul judecătoresc prin vânzarea la licitație publică conform art. 751 și urm. NCPC.
Creditorul își realizează creanța practic după distribuirea sumei realizate în urma valorificării bunurilor. Pentru distribuirea sumei în situația concursului de creditori, aceștia depun la sediul executorului titlurile executorii în termenul fixat, după care se întocmește proiectul de distribuire a sumelor.
Distribuirea sumei se face în funcție de ordinea legală de preferință conform art. 864 alin. (1) lit. a)-j) NCPC. Astfel vor fi plătite cu preferință creanțele constând în cheltuieli de judecată, cheltuieli efectuate cu ocazia luării măsurilor asigurătorii și de executare silită, cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor pentru îndeplinirea formalităților de publicitate sau pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat.
Urmează cheltuielile de înmormântare ale debitorului în funcție de starea și condiția sa, creanțele ce au obiect drepturi salariale, pensii, ajutoare de șomaj, pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, refacerea capacității de muncă, ajutoare de deces, sume constând în plata de despăgubiri pentru decesul persoanei, vătămarea sănătății și integrității corporale.
Creanțele privind obligația de întreținere, plata prestațiilor periodice pentru existența zilnică și alocațiile pentru copii sunt preferențiale față de creanțele fiscale izvorâte din impozite, taxe sau alte sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale sau bugetului asigurărilor sociale de stat.
După distribuirea sumelor, titlurile de creanță vor fi eliberate către creditori cu mențiunea că a fost efectuată plata integrală sau în parte a datoriei, după caz, înscrisă de executorul judecătoresc.
Potrivit art. 784 NCPC în cazul în care creanța poprită este garantată cu ipotecă sau altă garanție reală, creditorul popritor va fi în drept să ceară, pe baza unei copii certificate de executorul judecătoresc de pe adresa de înființare a popririi, ca poprirea să fie înscrisă în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz. Dacă garanția ipotecară este arătată în cererea de poprire, executorul judecătoresc va solicita din oficiu înscrierea în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz. Radierea acestei înscrieri nu se va putea dispune decât cu citarea creditorului la cererea căruia aceasta a fost făcută.
Capitolul VII. Studiu de caz
Decizia nr. 723A din 22.08.2013
pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă
Judecătoria Sectorului 1 București a respins prin încheierea din data de 28.06.2013 cererea de încuviințare a executării silite pe motiv că este neîntemeiată.
Prin adresa înregistrată la instanță la data de 18.06.2013 BEJ B.G. a solicitat încuviințarea executării silite, la cererea creditorului SC M. SRL împotriva debitorului SC L.P. SRL, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 848 din 09.11.2011. Prin cererea de executare silită creditorul a solicitat punerea în executare silită a titului executoriu cu scopul recuperării creanței în valoare de 4.775,18 lei și a cheltuielilor de executare silită prin poprire și executare silită mobiliară. BEJ B.G. a admis prin încheierea din data de 17.06.2013 cererea creditorului și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 284/2013.
Instanța de fond a motivat soluția în temeiul art. 781 alin. (1) NCPC reținând că poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde domiciliază debitorul sau terțul poprit, însă creditorul a indicat prin cererea de executare silită domiciliul/sediul debitorului în mod inexact, respectiv că s-ar afla în raza Curții de Apel Arad, iar în referire la terțul poprit nu s-a precizat nici domiciliul/sediul și nici identitatea sa, nedepunându-se nicio dovadă la dosar că acesta s-ar situa în raza Curții de Apel București. Simpla mențiune a executorului în încheierea pronunțată la data de 17.06.2013 precum că terțul poprit se află în raza curții de apel unde își are sediul biroul executorului judecătoresc nu este suficientă pentru a se stabili și a atrage competența executorului, nefiind depuse dovezi care să susțină acest aspect.
Potrivit art. 651 alin. (4) NCPC încălcarea prevederilor referitoare la competența executorului judecătoresc atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate, iar instanța, având în vedere art. 665 alin. (5) pct. 1 NCPC este obligată să verifice competența organului de executare sesizat, fiind în drept să respingă o astfel de cerere dacă constată că nu este de competența organului sesizat.
Totodată instanța a arătat că pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie să aibă la dispoziție toate elementele necesare pentru verificarea competenței executorului judecătoresc sesizat, iar în legătură cu executarea silită prin poprire, în lipsa dovezilor față de existența sediului/domiciului terțului poprit în raza curții de apel în care executorul judecătoresc sesizat își desfășoară activitatea, a apreciat ca fiind competent doar executorul de la domiciliul/sediul debitorului și având în vedere că domiciliul debitorului se află în raza Curții de Apel Arad, a respins cererea, constatând incidența art. 665 alin. (5) pct. 1 NCPC.
Creditoarea SC M. SRL a declarat apel în termenul legal împotriva încheierii Judecătoriei Sectorului 1 București, arătând că este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului și dispunerea încuviințării executării silite prin poprire împotriva debitorului.
În motivarea apelului s-a arătat că s-a cerut executarea silită prin poprire la terții – unitățile bancare de pe raza Sectorului 1 București și că este de notorietate că sediile băncilor se află în București, iar totodată conform registrului instituțiilor de credit din data de 08.07.2013 scos de pe site-ul BNR, 19 unități bancare figurează cu sediul în Sectorul 1 București.
Apelul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 665 alin. (6) NCPC.
În urma analizei Tribunalul București a constatat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 663 alin. (2) NCPC coroborat cu art. 665 alin. (1) și (5) NCPC, cererea de executare silită se depune la biroul executorului judecătoresc competent, care în termen de maxim 3 zile va solicita instanței de executare să se dispună asupra încuviințării executării silite. Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă cererea este de competența altui organ de executare decât cel sesizat.
Art. 651 NCPC stabilește că titlurile executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul, în cazul urmăririi bunurilor imobile, respectiv unde se află domiciliul/sediul debitorului în situația urmăririi bunurilor mobile.
De asemenea poprirea se înființează de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde domiciliază debitorul poprit sau terțul poprit.
Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Astfel, instanța de fond a respins în mod corect cererea de încuviințare a executării silite pentru că din actele depuse la dosar unicul criteriu după care poate fi stabilită competența executorului și implicit, a instanței de executare este sediul debitorului, iar creditorul nu a făcut dovada că debitorul are conturi deschise la vreuna dintre băncile aflate pe raza Curții de Apel București.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins apelul ca neîntemeiat.
Capitolul VIII. Concluzii generale
În urma analizei efectuate în cuprinsul lucrării constatăm că poprirea reprezintă cea mai rapiă și eficientă formă de executare silită indirectă pentru că atât creditorul urmăritor cât și debitorul poprit au interes ca terțul poprit să se substituie în locul acestuia din urmă, din propria sa voință sau prin hotărârea de validare, deoarece creditorul dorește realizarea creanței, iar debitorul eliberarea de datorie.
Actuala relgmentare este superioară celei prevăzute în CPC 1865 însă trebuie să subliniem dacă într-adevăr este utilă validarea popririi ca procedură intermediară între înființarea popririi și executarea ei. Mai era necesară încă o formalitate procesuală, ce pune în discuție eficacitatea înființării popririi, din moment ce creditorul urmăritor deține un titlu executoriu în temeiul căruia instanța a încuviințat executarea silită. Însăși încuviințarea executării silite prezintă o garanție procedurală și nu ar mai fi nevoie, după părerea noastră, de un al doilea proces, însă poprirea rămâne cea mai energică cale de îndeplinire a creanței, fiind utilizată cel mai frecvent în practică. De asemenea ni se pare inoportună modificarea termenului înlăuntrul căruia se va putea sesiza instanța pentru validarea popririi, de la 3 luni la o lună, fiind un termen destul de scurt.
Totuși legiuitorul a avut în vedere interesul creditorului și a stabilit un timp mai scurt în vederea respectării obligațiior instituite în sarcina terțul poprit prin adresa de înființare a popririi, reducându-l de la 15 zile cum era în vechea lege, la 5 zile de la comunicare, iar în caz de neconformare se va putea solicita validarea a popririi. Totodată s-a menținut ca poprirea să se înființeze fără somație, prin excepție de la art. 667 NCPC care stabilește normele generale în acest sens, ceea ce-i comprimă un caracter de surprindere cu scopul de a preveni o eventuală rea-creadință a debitorului de a se sustrage de la urmărire.
Constatăm că mecanismul acestei proceduri a fost elaborat astfel încât să răspundă nevoilor societății românești, în continuă dezvoltare economică și socială, fiind necesare noi reguli interne armonizate cu principiile europene, avându-se în vedere și opiniile exprimate în literatura juridică vizavi de anumite aspecte precum poprirea în propriile mâini ale creditorului. Asfel poprirea, în noua formulă juridică a fost concepută ca orice creditor să-și realizeze creanța într-un termen optim și previzibil, principiu fundamental al procesului civil pe care îl regăsim în prevederile art. 6 NCPC, principiu care la rândul său exprimă dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale îmtr-un termen rezonabil, în mod echitabil și public conform art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului din 04.11.1950 de la Roma.
Bibliografie
I. Cursuri și tratate
conform noului cod de procedură civilă și noului cod civil
1. Baias F.A. (coord), Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I. ș.a., (2012), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București;
2. Boroi G. (coord.), Spineanu-Matei O., Constanda A., Negrilă C., Dănăilă V., Theohari D.N., Răducan G., Gavriș D.M., Păncescu FI. G., Eftimie M. (2013), Noul cod de procedură civilă – Comentariu pe articole, vol. II, art. 527-1133, Ed. Hamangiu, București;
3. Ciobanu V.M., Briciu T.C., Dinu C.C. (2013), Drept procesual civil – Drept Execuțional civil, Ed. Național, București;
4. Ciobanu V.M., Nicolae M., coord. (2013), Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I art.1-526, Ed. Universul Juridic, București;
5. Deleanu I., Mitea V., Deleanu S. (2013), Tratat de procedură civilă, vol. III, Ed. Universul Juridic, București;
6. Frențiu G. C., Băldean D. L. (2013), Noul cod de procedură civilă comentat, Ed. Hamangiu, București;
7. Rebeca I. (2013), Poprirea în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, București;
8. Stanciu R. (2014), Încuviințarea executării silite în noul cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, București;
9. Tabacu A. (2013), Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București;
10. Tăbârcă M. (2013), Drept procesual civil, vol. I Teoria Generală, Ed. Universul Juridic, București;
11. Tăbârcă M. (2013), Drept procesual civil, vol. II Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Ed. Universul Juridic, București;
II.Cursuri și tratate
conform codului de procedură civilă 1865 și codului civil 1864
1. Boroi G., Ciobanu V.M. (2005), Drept procesual civil – Curs selectiv, Ed. All Beck, ed. a III-a, București;
2. Deleanu I. (2005), Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. All Beck, București;
3. Deleanu I. (2007), Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. C.H. Beck, ed. a III-a revăzută, completată și actualizată, București;
4. Deleanu I. (2007), Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. C.H. Beck, ed. a III-a revăzută, completată și actualizată, București;
5. Ene D. (2010), Drept procesual civil – Note de curs, București;
6. Gârbuleț I., Stoica A. (2010), Ghid practic de executare silită, Ed. Hamangiu, ed. a II-a, București;
7. Leș I. (2001), Comentariile Codului de procedură civilă, vol. II, Ed. All Beck, București;
8. Leș I. (2001), Tratat de procedură civilă, Ed. All Beck, București;
9. Leș I. (2002), Drept procesual civil – curs universitar, Ed. Lumina Lex, București;
10. Leș I. (2008), Tratat de drept procesual civil, Ed. C.H. Beck, ed. a 4-a, București;
11. Răducan G. (2009), Dreptul executării silite. Titlul executoriu european, Ed. Hamangiu, București;
12. Stanciu R. (2011), Validarea popririi. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București;
13. Turcu I. (2004), Tratat de drept bancar, Ed. Lumina Lex, ed. a V-a, București;
14. Zilberstein S., Ciobanu V.M. (2001), Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București;
Bibliografie
I. Cursuri și tratate
conform noului cod de procedură civilă și noului cod civil
1. Baias F.A. (coord), Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I. ș.a., (2012), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București;
2. Boroi G. (coord.), Spineanu-Matei O., Constanda A., Negrilă C., Dănăilă V., Theohari D.N., Răducan G., Gavriș D.M., Păncescu FI. G., Eftimie M. (2013), Noul cod de procedură civilă – Comentariu pe articole, vol. II, art. 527-1133, Ed. Hamangiu, București;
3. Ciobanu V.M., Briciu T.C., Dinu C.C. (2013), Drept procesual civil – Drept Execuțional civil, Ed. Național, București;
4. Ciobanu V.M., Nicolae M., coord. (2013), Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I art.1-526, Ed. Universul Juridic, București;
5. Deleanu I., Mitea V., Deleanu S. (2013), Tratat de procedură civilă, vol. III, Ed. Universul Juridic, București;
6. Frențiu G. C., Băldean D. L. (2013), Noul cod de procedură civilă comentat, Ed. Hamangiu, București;
7. Rebeca I. (2013), Poprirea în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, București;
8. Stanciu R. (2014), Încuviințarea executării silite în noul cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, București;
9. Tabacu A. (2013), Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București;
10. Tăbârcă M. (2013), Drept procesual civil, vol. I Teoria Generală, Ed. Universul Juridic, București;
11. Tăbârcă M. (2013), Drept procesual civil, vol. II Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Ed. Universul Juridic, București;
II.Cursuri și tratate
conform codului de procedură civilă 1865 și codului civil 1864
1. Boroi G., Ciobanu V.M. (2005), Drept procesual civil – Curs selectiv, Ed. All Beck, ed. a III-a, București;
2. Deleanu I. (2005), Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. All Beck, București;
3. Deleanu I. (2007), Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. C.H. Beck, ed. a III-a revăzută, completată și actualizată, București;
4. Deleanu I. (2007), Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. C.H. Beck, ed. a III-a revăzută, completată și actualizată, București;
5. Ene D. (2010), Drept procesual civil – Note de curs, București;
6. Gârbuleț I., Stoica A. (2010), Ghid practic de executare silită, Ed. Hamangiu, ed. a II-a, București;
7. Leș I. (2001), Comentariile Codului de procedură civilă, vol. II, Ed. All Beck, București;
8. Leș I. (2001), Tratat de procedură civilă, Ed. All Beck, București;
9. Leș I. (2002), Drept procesual civil – curs universitar, Ed. Lumina Lex, București;
10. Leș I. (2008), Tratat de drept procesual civil, Ed. C.H. Beck, ed. a 4-a, București;
11. Răducan G. (2009), Dreptul executării silite. Titlul executoriu european, Ed. Hamangiu, București;
12. Stanciu R. (2011), Validarea popririi. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București;
13. Turcu I. (2004), Tratat de drept bancar, Ed. Lumina Lex, ed. a V-a, București;
14. Zilberstein S., Ciobanu V.M. (2001), Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Capitolul I. Introducere 3 (ID: 128993)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.