CAPITOLUL I – IMPORTANTA OCROTIRII LIBERT ATII PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC Sectiunea I: NOTIUNE,CONCEPTE Sectiunea a II- a: REFERINTE ISTORICE SI… [629649]

PLANUL LUCR ARII
CAPITOLUL I – IMPORTANTA OCROTIRII LIBERT ATII
PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC
Sectiunea I: NOTIUNE,CONCEPTE
Sectiunea a II- a: REFERINTE ISTORICE SI ELEMENTE DE
DREPT COMPARAT
2.1. Evolutia reglementarilor privind protec tia penala a persoanei
2.2. Elemente de drept comparat
Sectiunea a III-a: ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRAC TIUNILE
CONTRA LIBERT ATII PERSOANEI
CAPITOLUL II : INFRACTIUNEA DE AMENIN TARE – ÎN
SPECIAL
Sectiunea I: ASPECTE GENERALE
1.1.Continutul legal al infrac tiunii de amenintare
1.2.Conditii preexistente ale infrac tiunii
1.2.1. Obiectul infrac tiunii de amenintare
1.2.1.1. Obiectul juridic
1.2.1.2. Obiectul material
1.2.2. Subiec tii infractiunii de amenintare
1.2.2.1. Subiectul activ
1.2.2.2. Subiectul pasiv

Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRAC TIUNII
DE AMENINTARE
2.1. Latura obiectiv a
2.1.1. Elementul material
2.1.2. Urmarea imediat a
2.1.3. Legatura de cauzalitate
2.2. Latura subiectiv a
Sectiunea a III-a: FORME.MODALIT ATI.SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE .
1

CAPITOLUL III – INFRACTIUNEA DE SANTAJ – IN
SPECIAL
Sectiunea I: ASPECTE GENERALE
1.1.Continutul legal al infrac tiunii de santaj
1.2.Conditii preexistente ale infrac tiunii
1.2.1. Obiectul infrac tiunii de santaj
1.2.1.1. Obiectul juridic
1.2.1.2. Obiectul material
1.2.2. Subiec tii infractiunii de santaj
1.2.2.1. Subiectul activ
1.2.2.2. Subiectul pasiv

Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRAC TIUNII
DE SANTAJ
2.1. Latura obiectiv a
2.1.1. Elementul material
2.1.2. Urmarea imediat a
2.1.3. Legatura de cauzalitate
2.2. Latura subiectiv a
Sectiunea a III-a: FORME.MODALIT ATI.SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE
Sectiunea a IV-a: CRITERII DISTINCTIVE ÎNTRE INFRAC TIUNEA
DE SANTAJ SI CEA DE TÂLHARIE
CAPITOLUL IV – ASPECTE CRIMINOLOGICE
Sectiunea I: CAUZE SAU CONDI TII CARE FAVORIZEAZ A SAVÂRSIREA DE
INFRACTIUNI ÎN GENERAL SI DE AMENINTARE SI SANTAJ ÎN SPECIAL
Sectiunea a II-a: IMPORTANTA PREVENIRII SI COMBATERII
INFRAC TIUNILOR
CAPITOLUL V – STUDIU COMPARATIV ÎNTRE
INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE
AMENINTARE
2

ABREVIERI
Alin. =alineat
Art. =Articol
B.J. =Buletinul Jurispruden tei
Col. =Colegiu
Compl. =Complet
C.P. =Codul penal
C. proc. pen. =Codul de procedur a penala
C.S.J. =Curtea Suprema de Justitie
Dr. pen. =Drept penal
Dec. nr. =Decizia numarul
Ed. =Editura
Jud. =Judecatorie
J.N. =Justitia Noua
Lit. =Litera
L.P. =Legalitatea popular a
Pag. =Pagina
Prev. =Prevazut
R.R.D =Revista Româna de drept
R.D. =Revista Dreptul
Sent. =Sentinta
Sect. pen. =Sectia penala
Trib. mun. Buc. =Tribunalul Municipiului Bucure sti
Trib. Supr. =Tribunalul Suprem
Trib. jud. =Tribunalul judetean
Trib. reg. =Tribunalul regional
I.R.D.O. =Institutu român pentru drepturile omului
Vol =Volum
CAPITOLUL I
3

IMPORTANTA OCROTIRII LIBERT ATII PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC
Sectiunea I:
NOTIUNE, CONCEPT
Libertatea uman a nu este numai un drept, ci o condi tie fundamentala a
existentei, a conditiei umane. Libertatea constituie dimensiunea exponen tiala a
dezvoltarii personalitatii si constiintei umane. Orice atac asupra libert atii are
semnificatia unei suprimari cu maximum de violen ta a fiintei umane. Ca agresiune
individuala, el este o forma de crima împotriva entitatii spirituale, a divinit atii din om.
Ca agresiune colectiv a, constituie un genocid spiritual, o re întoarcere la preistoria
conditiei umane. Tocmai pentru aceste adev aruri, orice atingere adus a libertatii
provoaca reactii de maxima agresivitate, care sunt fie heteroagresive, fie autoagresive
(sinucideri individuale sau în masa)1.
Libertatea individului este de neconceput f ara libertate morala. În realizarea
oricarei activitati, în viata de zi cu zi, omului îi este indispensabil sentimentul de lini ste,
de securitate, pe care îl dobândeste numai în conditiile unei netulburate libert ati psihice.
Constiinta faptului ca i s-ar putea produce un r au creeaza persoanei o temere, o stare de
tulburare, care influen teaza asupra actelor pe care le efectueaz a, asupra hotarârilor pe
care le ia, cât si asupra comport arii pe care aceasta o are, în general, în cadrul societatii.
Persoana careia i s-a rapit libertatea psihic a nu-si mai gaseste linistea, este preocupat a
în permanenta de ceea ce i s-ar putea întâmpla, nu-si mai poate desf asura în mod
normal activitatea, iar toate acestea se r asfrâng negativ asupra particip arii ei la viata de
relatii sociale. De aceea, fapta prin care i se r apeste persoanei libertatea psihic a este o
fapta de pericol social, pe care legea penal a trebuie sa o incrimineze2.
Obiectul ocrotirii, în cazul infractiunilor de "amenin tare" si "santaj" este
libertatea individual a privita sub aspectul libert atii psihice (morale) a persoanelor, adic a
libertatea lasata fiecarei persoane de a hot arî (de a dispune ) în toate actele sale, în
cadrul ordinei juridice, dup a cum va crede de cuviin ta, deci dupa cum îi vor dicta
constiinta, sentimentele si interesele sale.
Întrucât legea penala nu defineste "fapta de a amenin ta", aceasta, asa cum s-a
remarcat,3 nu poate avea dec ât întelesul din limbajul comun desemn ând, în esenta, o
actiune4 prin care o persoan a aduce la cunostinta alteia împrejurarea ca urmeaza sa i
1 C. Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994
2 O. Loghin si T. Toader – Drept penal rom ân. Partea speciala, Casa de editura si presa "Sansa"
S.R.L., Buc., 2001, pag. 172.
3 A se vedea, O. Loghin, T. Toader., op. cit., pag. 152.
4 În lit. de specialitate s-a exprimat si punctul de vedere potrivit c aruia infractiunea de amenintare este
un caz de exceptie de la regula nepedepsirii procesului psihic anterior activit atii infractionale, fiind
incriminata ca infractiune faza oratorie, c ând hotarârea infractionala se materializeaz a prin
comunicarea verbal a sau prin alt mijloc – V. Dongoroz si altii, vol I, pag. 134.
4

se produca un rau, insuflându-i în acest fel, temerea pericolului în care se afla
(pentru a-l intimida sau pentru a ob tine ceva de la el)5.
Notiunea de santaj, în întelesul ei obisnuit desemneaz a constrângerea
exercitata asupra cuiva prin amenin tarea cu divulgarea unui secret compromi tator
sau prin alte mijloace de intimidare cu scopul de a dob ândi în mod injust un folos
pentru sine sau pentru altul.
Amenintarea este, asadar, o manifestare primejdioas a atât pentru securitatea
persoanelor, cât si pentru normala desf asurare a relatiilor sociale condi tionate de
respectul libertatii persoanelor.
Caracterul periculos al faptei de amenin tare este reliefat deci de împrejurarea ca
prin savârsirea acesteia, persoana amenin tata nu mai dispune de libertatea psihic a
necesara unei comportari firesti, caci sub îngrijorarea sau temerea ce o insufl a
amenintarea, persoana nu mai este în masura sa hotarasca si sa actioneze cu vointa
libera asupra ceea ce trebuie s a faca6.
Dar caracterul periculos al faptei de amenin tare rezulta si din rasfrângerea
antisociala pentru colectivitate ce o aduce atingerea libert atii persoanei; bunul mers al
vietii sociale presupune libertatea psihic a de care sa se bucure toti membrii sai7.
În sensul codului penal, numai dac a faptuitorul amenin ta pe cineva cu savârsirea
unei infractiuni (ca îl va lovi, îl va omorî, etc.) sau ca îi va produce o pagub a materiala
(ca îi va strica un lucru) va fi tras la r aspundere.
Poate fi îndeplinita asupra victimei însesi, dar si asupra sotului sau unei rude
apropiate, cu condi tia ca amenintarea sa fie de natura sa alarmeze pe victim a – daca
faptuitorul spune unei persoane c a îi va lovi copilul sau so tul, sotia sau parintii.
Se poate comite prin cuvinte, gesturi, scris, semne simbolice. Este necesar ca
toate aceste manifest ari sa fie se natura a alarma pe victim a, de a tulbura, facând-o sa
creada în posibilitatea realiz arii lor. Daca cineva rosteste cu usurinta tot felul de
amenintari si nimeni nu le ia în considerare nu se alarmeaz a de ele, fapta nu va constitui
infractiune.
Pericolul faptelor de mai sus, c ând sunt serioase, este acela c a înlantuieste
vointa victimei, îi stinghereste libertatea, o sile ste sa-si modifice conduita dup a vointa
celui care o amenin ta.
Libertatea psihic a (morala) a persoanei poate fi încalcata, însa, si prin
constrângerea acesteia la o anumit a comportare, cu ajutorul violen tei sau al amenintarii.
Santajul reprezint a o astfel de atingere adus a libertatii individuale, manifestat a în
aspectul ei particular de libertate psihic a.
Scopul urmarit de faptuitor – obtinerea unui folos injust – caracterizeaz a
constrângerea libertatii psihice la care este supus a persoana fata de care se savârseste
infractiunea de santaj.
5 Gheorghita Mateut – Drept penal. Partea special a – Sinteza de teorie si practica judiciara, Vol. I, Ed.
Lumina Lex, Buc., 1999, pag. 226.
6 Vintila Dongoroz si altii – Explicatii teoretice ale C.P. rom ân, Vol. III, Partea Special a, Ed.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 315.
7 Ibidem.
5

Fapta se aseam ana, pe linia acestei finalit ati, cu infractiunea de lipsire de
libertate în mod ilegal forma agravat a caci si acolo atingerea adus a libertatii se
savârseste în vederea obtinerii unui folos8.
Santajul se deosebe ste de infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu
numai pentru ca libertatea individual a este încalcata în chip diferit (libertatea fizic a sau
libertatea de miscare, la infractiunea de lipsirea de libertate în mod ilegal si libertatea
psihica, la infractiunea de santaj) dar si prin particularit atile fiecarei infractiuni în parte:
la infractiunea de santaj nu este necesar ca victima s a fie lipsita de libertate fizic a iar
folosul nu este cerut ca pre t al eliberarii victimei, cum se întâmpla în cazul infractiunii
de lipsire de libertate în mod ilegal; în al doilea rând, la infractiunea de santaj este
suficient sa fie urmarit un folos injust, oricare ar fi natura lui (material, moral) pe c ând
la infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal folosul trebuie s a fie material.
Infractiunea de santaj se aseamana cu infractiunea de amenin tarea, amândoua
faptele aducând atingere libert atii psihice a persoanei; amenin tarea este interzis a de
lege, pentru ca produce în mod nejustificat un sentiment de temere (o alarmare) f ara alte
consecinte, în timp ce santajul este reprimat nu numai pentru constr ângerea psihica ci
si pentru scopul ilicit urm arit de faptuitor.
Delimitarea infrac tiunii de santaj de alte infrac tiuni contra libert atii persoanei
permite o mai lesnicioas a apreciere a pericolului social pe care îl prezinta aceasta fapta
si întelegerea locului ce îl ocupa în clasificarea de grup a infrac tiunilor îndreptate contra
persoanei.
Pericolul pe care îl prezinta infractiunea de santaj rezulta din atingerea adus a
libertatii psihice a persoanei, în vederea realiz arii unui folos injust. Societatea are tot
interesul sa asigure, în cadrul relatiilor sociale, libertatea moral a pentru toti cetatenii,
astfel ca acestia sa se manifeste liber si cu toata responsabilitatea în diferitele acte ce le
înfaptuiesc în cadrul acestor rela tii. Constrângerea libertatii psihice apare în cazul
santajului cu atât mai grava, cu cât – pe aceasta cale se urmareste realizarea unui folos
injust9.
Deci, infractiunea de santaj este ceva mai mult dec ât amenintare, pentru ca
presupune exploatarea, specularea temerii celui amenin tat sau supus unei violen te, în
folosul infractorului. Santajul a constituit si constituie si astazi o arma des folosita mai
ales în scopuri politice.
Sectiunea a-II-a:
REFERINTE ISTORICE SI
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
8 Vintila Dongoroz , op. cit., vol. III, pag. 323.
9 Ibidem.
6

2.1. Evolutia reglementarilor privind protec tia penala a persoanei
Din cele mai vechi timpuri au existat preocup ari pentru ocrotirea persoanei
umane, problematica drepturilor omului fiind în atentia tuturor marilor filozofi si juristi
ai lumii.
Gânditorii greci considerau drepturile omului ca fiind acele drepturi
fundamentale, eterne si imuabile pe care orice societate omeneasc a trebuie sa le
respecte, cu alte cuvinte sunt drepturi care izvor asc din natura lucrurilor iar legea nu
este decât expresia acestei naturi. In acest fel, drepturile omului izvor asc din dreptul
natural, sunt drepturi fire sti 10.
În conceptia lui Rousseau, în fruntea valorilor originare st a ca valoare suprem a
libertatea, el spunea, ca "a renunta la libertatea ta înseamna a renunta la calitatea ta de
om, la drepturi umane, ba chiar si la datoriile tale. Nu exist a nici o despagubire posibila
pentru cel care renun ta la toate; o astfel de renun tare este incompatibil a cu natura
omului". Cu libertatea dispare orice moralitate. Rousseau ar ata ca nu se poate garanta
aceasta libertate decât prin legi capabile s a împiedice ca oamenii drep ti sa fie oprimati
de cei rai11.
Libertatea individual a este expresia constitu tionala a starii naturale umane, omul
nascându-se liber. Societatea are obliga tia de a respecta si proteja libertatea omului.
Unul din raportorii la proiectul Codului penal francez din 1807, spunea c a exercitarea
libertatii individuale "este pentru omul tr aind în societate primul dintre toate bunurile,
cel a carei conservare intereseaz a cel mai mult fericirea lui. Guvernantii si legea trebuie
deci sa o protejeze si sa o apere cu o aten tie religioasa contra oricarui act arbitrar din
parte ministrilor si a agentilor lor"12.
Primul document fondator pentru ceea ce s-a numit ulterior drepturile omului si
libertatile fundamentale este Magna Carta Libertatum , adoptat în 1215, care sublinia
ca : "Nici un om liber nu va fi arestat, nici întemnitat sau privat de bunurile sale sau
declarat în afara legii, ori exilat sau lezat, indiferent de manier a si noi nu vom merge
niciodata împotriva lui si nu vom trimite pe cineva împotriva lui fara judecata loiala a
egalilor sai, în conformitate cu legea tarii".
A urmat apoi un ansamblu de norme care, în 1679 a luat na stere sub denumirea
de Habeat Corpus Act , dupa aceea Bill of Rights, în 1689, care enumer a si consacra o
seama de drepturi care în acte de drept anterior fuseser a acordate; si ele sunt
reconfirmate, lun ându-se angajamente ferme de respectare a lor.
10 Irina Moroianu Zl atescu si Radu C. Demetrescu – Din istoria drepturilor omului, I.R.D.O., Buc.,
2001, pag. 9.
11 Stefan Geogescu, Filosofia dreptului – O istorie a ideilor. Parte I, Ed. All Educational S.A., Buc.,
1998, pag. 137.
12 Ioan Muraru, Drept constitu tional si institutii politice, Ed. Actami, Buc., 1998, pag. 201
7

În Declaratia de independen ta a celor 13 state americane, din 4 iunie 1776,
gasim ideea ca toti oameni sunt egali si înzestrati de catre Creator cu anumite drepturi
inalienabile, printre acestea, sunt viata, libertatea si cautarea fericirii. În vederea
asigurarii acestor drepturi, guvernele au fost instituite s a conduca oamenii, dobândindu-
si puterile lor legitime din consim tamântul guvernatilor. În consecinta, ori de câte ori o
forma de guvernamât devine contrar a acestor scopuri, este dreptul poporului s a o
modifice sau sa o aboleasca si sa instituie un alt guvern13.
Declara t ia drepturilor omului s i ale cet at eanului – adoptata în Adunarea
Constituanta la 26 august 1789, pe fondul ad âncirii procesului revolu tionar în Franta si
în urma unor dezbateri celebre în cadrul Adunarii Constituante – proclama urm atoarele
drepturi ale omului si cetateanului: Oamenii se nasc si ramân liberi si egali în drepturi
(art. 1); scopul oric arei asociatii politice este ap ararea drepturilor naturale si
imprescriptibile ale omului, aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguran ta si
rezistenta împotriva asupririi (art.2); libertatea const a în a putea face tot ce nu este în
detrimentul altuia (art.4); legea este expresia voin tei generale, toti cetatenii au dreptul
sa contribuie personal sau prin reprezentan tii lor la elaborarea ei. Ea trebuie sa fie
aceeasi pentru toti, fie ca protejeaza, fie ca pedepseste… (art. 6).
Proclama t ia de la Islaz , care a fost facuta în fata unei adunari de tarani din
Oltenia, prin natura sa juridic a, era tot o declara tie a drepturilor omului si cetateanului.
Unii autori i-au descoperit chiar tr asaturile proprii unei adev arate constitutii, în timp ce
altii au considerat-o doar un proiect de constitu tie sau un act constitu tional. Erau
rezumate în 22 de puncte principalele drepturi si libertati individuale, consfin tite
anterior si de Declaratiile franceze ale drepturilor omului si cetateanului.
Pe acest patrimoniu istoric, pe acest fond de reglement ari a aparut Declara t ia
universal a a drepturilor omului , pe data de 10 decembrie 1948. În preambulul
Declaratie universale a drepturilor omului se arat a ca recunoasterea demnitatii inerente
tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie
fundamentul libert atii, dreptatii si pacii în lume; ca ignorarea si dispretuirea drepturilor
omului au dus la acte de barbarie care revolt a constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi
în care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuv ântului si a convingerilor si vor fi
eliberate de team a si mizerie a fost proclamat a drept cea mai înalta aspiratie a
oamenilor; ca este esential ca drepturile omului s a fie ocrotite de autoritatea legii pentru
ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta împotriva tiraniei si
asupririi si ca este esential a se încuraja dezvoltarea rela tiilor prietenesti între natiuni.
Rene Cassin, laureat al Premiului Nobel, compara Declara tia universala a
drepturilor omului cu un vast portic al unui templu sus tinut de patru coloane. Prima este
cea a drepturilor si libertatilor de ordin personal: via ta, libertatea, siguran ta si
demnitatea persoanei, protec tia egala în fata legii, garantia împotriva sclaviei, torturii,
arestarilor si pedepselor arbitrare, recurs judiciar împotriva abuzurilor14.
13 Dan Martian, Declaratia universala a drepturilor omului, g ânduri la un moment aniversar, Revista
Drepturilor omului nr. 4/1998, pag. 25-26.
14 Irina Moroianu Zl atescu, Un ideal comun pentru toate na tiunile: Declaratia universala a drepturilor
omului, Revista Drepturile omului nr. 4/1998, pag. 5.
8

A doua coloana priveste drepturile individului în raporturile sale cu grup arile din
care face parte si cu elementee lumii exterioare. Barbatul si femeia au, pe picior de
egalitate, dreptul de a se c asatori, de a întemeia o familie, de a avea un c amin, un
domiciliu, un azil în caz de persecu tie.
A treia coloana este cea a facult atilor spirituale, a libert atii de exprimare, de
reuniune, de asociere, dreptul de a lua parte la treburile publice si de a participa la
alegeri periodice corecte. Voin ta poporului este proclamat a ca fundament al autorit atii
puterilor publice.
Iar cea de-a patra coloan a este cea a drepturilor economice, sociale si culturale –
dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la securitate social a, la libertati sindicale,
precum si dreptul la educa tie, la recreere, la via ta culturala, la protectia creatiei
intelectuale sau artistice.
Declaratia universala a drepturilor omului reprezint a "un ideal comun spre care
trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate
organele societatii sa se straduiasca, (…) sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si
libertati si sa asigure prin m asuri progresive, de ordin na tional si international,
recunoasterea si aplicarea lor universal a si efectiva".
Largul interes de care se bucur a astazi problematica drepturilor omului
reprezinta, o recunoastere de netagaduit a complexit atii si originalitatii acestei institutii
juridice, dar si a faptului ca fara aceste drepturi nu se poate înfaptui în zilele noastre o
societate democratic a si nici realiza, pe plan extern, cadrul juridic normal indispensabil
colaborarii natiunilor15.
Institutia drepturilor omului a cunoscut un laborios proces de cristalizare,
înfatisându-se în prezent ca o institu tie, deosebit de compex a, ce tine atât de ordinea
juridica interna cât si de cea internationala.
Rasturnarea regimurilor totalitare din Europa central a si de Rasarit a avut ca
urmare directa, printre altele, afirmarea voin tei suverane a popoarelor din tarile
respective de reconstruire a vie tii lor sociale pe baza unor valori politice si umaniste
generoase: democra tia pluralista, statul de drept si drepturile omului.
Dupa revolutia din decembrie 1989, poporul rom ân si-a manifestat în mod ferm
hotarârea ireversibila de a merge pe aceast a cale, România adopând o atitudine nou a
fata de problematica drepturilor omului, precum si fata de coperarea interna tionala în
acest domeniu16.
Pentru ca drepturile omului s a devina o realitate juridic a – arata marele specialist
Karel Vasac, autorul unor lucr ari de referinta în domeniu – trebuie s a se îndeplineasca
trei conditii. Mai întâi, trebuie sa existe o societate organizat a sub forma unui stat de
drept, apoi în interiorul statului drepturile omului s a se exercite într-un cadru juridic
prestabilit, variabil totusi, în functie de natura drepturilor si de circumstan te si în
15 Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constan ta Calinoiu, Constitutia României comentata si
adnotata, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, pag. 66.
16 Adrian Nastase, interventie facuta ca sef al delegatiei României particiante ca observator la cea
de-a 46 sesiune a comisiei ONU pentru drepturile omului, Geneva 1990.
9

sfârsit, exercitarea drepturilor omului de c atre titularii lor s a fie însotite de garantii
juridice precise17.
Respectarea tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale este inseparabil a de
garantarea efectiv a a acestora si constituie o condi tie esentiala a statului de drept, a
societatii democratice si a dezvoltarii durabile. A fost nevoie ca un r azboi cumplit, cu
consecinte incomensuabile, s a zguduie lumea pentru ca, odat a încheiat, opinia public a
mondiala sa redescopere ca pacea si progresul omenirii depind de respectul acordat
drepturilor si libertatilor omului18.
Constitutia României în titlul II, intitulat "Drepturile, libert atile si îndatoririle
fundamentale ale cet atenilor", însumeaza o enumerare clar a si sistematica a tuturor
drepturilor, libert atilor si îndatoririlor fundamentale, enun tând garantii de natura sa
asigure respectul ferm al acestora. Trebuie subliniat faptul c a la elaborarea textelor s-a
avut în vedere în primul rând conventiile internationale privind drepturile omului,
Declaratia universala a drepturilor omului, cele dou a Pacte internationale cu privire la
drepturile omului (Pactul privind drepturile civile si politice si Pactul cu privind
drepturile economice si sociale). Au fost avute în vedere, totodat a, si reglementarile
corespunzatoare, modul în care aceste drepturi si libertati au fost enun tate în
constitutiile principalelor state democratice19.
O contributie importanta la asigurarea protec tiei drepturilor si libertatilor omului
consacrate de Constitu tie o aduce si legea penala.
Dupa cum se stie, dintre toate valorile sociale, omul reprezint a valoarea cea mai
de pret, de aceea legea penal a îl apara atât în ceea ce priveste existenta sa fizica si
atributele fundamentale ale personalit atii sale, cât si în ceea ce priveste toate celelalte
drepturi si interese care îi sunt recunoscute. Aceasta aparare se realizeaz a în maniera
specifica dreptului penal, adic a prin incriminarea faptelor care sub un aspect sau altul,
aduc atingere fiin tei, drepturilor si intereselor sale legitime.
Facând distinctie între faptele de pericol social îndreptate împotriva drepturilor
absolute privitoare la existen ta fizica si la principalele atribute ale fiin tei si personalitatii
umane, pe de o parte, si faptele de pericol social îndreptate împotriva altor drepturi si
interese ale persoanei, pe de alt a parte, legiuitorul a inclus pe cele dint âi într-o categorie
distincta de infractiuni, sub denumirea de "Infrac tiuni contra persoanei". Ele constituie
continutul Titlului II, din Partea special a a Codului Penal.
Dreptul la libertate reprezint a, alaturi de dreptul la via ta, la integritate corporal a
si sanatate, un drept fundamental al persoanei. F ara dreptul la libertate, personalitatea
omului nu-si poate gasi afirmarea, iar toate celelalte drepturi, inclusiv dreptul la via ta, la
integritate corporal a si sanatate, îsi pierd considerabil valoarea, deoarece numai în
masura în care este liber, omul se poate bucura deplin de via ta cât si de celelalte
drepturi care îi sunt recunoscute. Dreptul la libertate este dreptul de a valorifica în
17 Irina Moroianu Zl atescu, Un ideal comun pentru toate na tiunile: Declaratia universala a drepturilor
omului, Revista Drepturile omului nr. 4/1998, pag.7.
18 Adrian Nastase, Universalitatea, indivizibilitatea si interdependenta drepturilor omului, în Revista
Drepturile omului nr. 3/1995, pag.6
19 Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constan ta Calinoiu, Constitutia României comentata si
adnotata, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, pag. 69.
10

practica toate însusirile, atributele, interesele si dorintele legitime si rationale ale
omului, care impune respectul datorat aceluia si drept recunoscut semenilor s ai.
Acest drept fundamental (libertatea), care prezint a numeroase si variate aspecte,
este ocrotit si prin incriminarea faptelor ce îi aduc atingere. Aceste fapte constituie
infractiuni contra libert atii, carora legiuitorul le-a consacrat Capitolul II din Titlul II al
Codului Penal "Infrac tiuni contra persoanei".
Doua dintre faptele care aduc atingere libert atii psihice (morale) a persoanei si
care sunt, de altfel si incriminate de legea penal a în acest capitol sunt infrac tiunile de
"amenintare" si de "santaj".
În Codul penal din Transilvania amenin tarea nu era incriminat a ca fiind un delict
ci era prezenta numai ca modalitate de s avârsire a altor delicte sau crime, cum ar fi
savârsirea crimelor în contra pudoarei (crima de viol), în cazul santajului si a tâlhariei.
Art. 77 al acestui cod sublinia faptul c a "nu este imputabil a infractiunea aceluia care o
savârseste fiind constrâns printr-o forta careia nu a putut rezista sau prin amenin tari,
cari constituiau un pericol direct pentru via ta sa, pentru integritatea sa corporal a sau
pentru viata sau integritatea corporal a a unei persoane din intimitatea sa, dac a pericolul
nu a putut fi înlaturat întralt mod"20.
Fapta de a amenin ta o persoana a fost pentru prima dat a incriminata în Codul
penal de la 1864 în art. 235-237. În acea perioada exista o împartire tripartita a
infractiunilor în crime, delicte si contraventii, iar fapta de amenin tare era considerat a ca
fiind un delict.
Astfel, delictul de amenin tare avea urmatorul continut legal:
Art. 235 – "Acela care va fi amenin tat, prin înscris, anonim, sau subscris, de a
asasina, de a otr avi, ori de a face asupra vreunei persoane orice alt atentat, supus la
munca silnica pe toata viata sau pe timp m arginit, se va pedepsi cu recluziunea, dac a
amenintarea se va fi facut cu cerere de a depune o sum a de bani la un loc hot arât, sau
de a îndeplini orice alte condi tiuni".
Art. 236 – "Daca amenintarea în scris nu va fi însotita de nici o cerere sau
conditiune, osânda fa fi închisoarea de la 1 an la 2, si amenda de la 100 pâna la 500
lei".
Art. 237 – "Daca amenintarea însotita de cerere sau vreo condi tiune s-a facut
prin graiu, culpabilul se va os ândi la închisoare de la 3 luni p âna la un an si la o amenda
de la 100-500lei".
Codului penal din 1936 (C. pen. "Regele Carol al II lea" ), a p astrat împartirea
tripartita a infractiunilor în crime, delicte si contraventii, iar delictul de amenin tarea a
fost incriminata în art. 494 al Codului penal.
Acest articol 494 îsi avea originea în art. 235-237 ale codului din 1864, însa
completat cu diferite cazuri semnalate de jurispruden ta si concretizate în art. 339 si 611
ale codului penal italian. Astfel, în art.612 codul penal italian prevedea c a: "Oricine
ameninta pe altii cu un prejudiciu nedrept, se pedepse ste la plângerea persoanei lezate
cu amenda pâna la 500 lire. Daca amenintarea e grava sau s-a comis printr-unul din
20 Codul penal din Transilvania, tradus de Ion I. Predovici judec ator la Trib. Oradia-Mare, Editia a II
a, revazuta 1923, Tipografia Adolf Somnenfeld Soc Anon. Oradia-Mare.
11

mijloacele aratate în art. 339, pedeapsa este recluziunea p âna la 1 an si se procedeaza
din oficiu21.
Art. 494 din Codul penal al lui Carol al II-lea avea urm atorul continut: "Acela
care, într-un mod susceptibil de a alarma, amenin ta o persoana cu savârsirea unei
infractiuni sau cauzarea unui prejudiciu, întru cât faptul nu ar constitui o infrac tiune mai
grava, comite delictul de amenin tare si se pedepseste la plângerea partii vatamate, cu
închisoare corectionala de la una la 6 luni.
Pedeapsa este închisoarea corec tionala de la unu la 5 ani, în urmatoarele cazuri :
1.Daca amenintarea este însotita de o cerere pentru depunerea unei sume de bani sau a
oricarei alte valori în anumit loc sau timp;
2.Daca este însotita de semne simbolice sau alte mijloace, spre a face s a creada ca
amenintarea vine din partea unei puternice asocia tii secrete, adev arata sau
închipuita;
3.Daca se ameninta cu moartea, cu v atamarea integritatii corporale sau a s anatatii, ori
cu incendiul;
4.Daca infractorul a simulat prin orice mijloc o calitate oficial a sau a întrebuintat un
ordin falsificat a unei autorit ati publice;
5.Daca amenintarea s-a facut de o persoan a travestita sau mascata;
6.Daca amenintarea s-a facut cu arme"22.
În ceea ce priveste delictul de santaj în codul penal de la 1864 acesta a fost
incriminat în Transilvania prin art. 350-353 si în Bucovina în art. 98-99. Trebuie
subliniat ca în acest cod, santajul face parte din cadrul infrac tiunilor contra
patrimoniului.
Transilvania. Art. 350: "Acela, care cu cugetul de a dob ândi pe nedrept pentru
sine sau pentru altul beneficii materiale, constr ânge pe cineva prin violen ta sau prin
amenintari sa faca, sa sufere sau sa nu faca un lucru, daca fapta sa nu constituie o
infractiune mai grava savârseste delictul de santaj si se va pedepsi cu închisoare
corectionala pâna la 3 ani.
Art. 351: "Savârseste delictul de santaj si se va pedepsi conform dispozi tiilor
art. 350, cel ce cu cugetul de a dob ândi pentru sine sau pentru altul beneficii materiale,
ameninta pe cineva cu publicarea, prin imprimate, a unor afirma tiuni calomnioase sau
insultatoare.
Art. 352: "Tentativa delictului de santaj se pedepse ste."
Art. 353: "Santajul este crim a si se va pedepsi cu temni ta grea pâna la 5 ani
daca:
1. Autorul santajului amenin ta cu asasinatul, cu leziuni corporale grave, cu darea de foc
sau cu facerea altei daune materiale grave.
2.S-a savârsit prin simularea calit atii de functionar public sau sub pretextul unui ordin
legal al vreunei autorit ati.
21 V. Dongoroz, Codul penal "Regele Carol al II-lea" adnotat, partea special a, vol. III, Ed. Librariei
SOCEC & Co., S.A., Buc., 1937, pag. 245.
22 Ibidem.
12

Bucovina – 98 : "De crima prin violenta publica prin santaj se face vinovat
acela care:
a)înrebuinteaza forta efectiva în contra unei persoane pentru a o constr ânge la o
prestare, o tolerare ori omitere întru cât actiunea lui nu se prezint a ca o crima mai
grav pedepsita.
În aceeasi conditiune comite aceea si crima si acela care
b)direct sau indirect, în scris sau verbal, sau în alt mod, cu sau f ara indicarea numelui
sau, ameninta pe cineva cu o violare a corpului, libert atii, onoarei ori propriet atii, cu
intentiunea de a stoarce de la cel amenin tat o prestare, tolerare sau omitere, dac a
amenintarea este de asa fel, ca în vederea circumsta telor si a constitutiei sale
personale sau a importan tei raului amenintat inspira celui amenintat îngrijiri
întemeiate indiferent dac a raul amintit este îndreptat în contra celui amenin tat însusi,
a familiei ori a rudelor sale ori în contra a altor persoane puse sub scutul lui si daca
amenintarea a avut sau nu succes."
99: "Acela care întrebuinteaza amenintarea aratata în 98 si proprie de a exercita
în modul aratat acolo temeri întemeiate, numai cu inten tiunea de a produce la singure
persoane, la comune ori distincte fric a si neliniste, comite crima de violen ta publica prin
amenintare periculoasa"23.
În Codul penal din 1936, delictul de santaj a fost incriminat în art. 495 si îsi
avea originea în art. 350 si 351 ale codului penal transilv anean din 1864. În acest Cod
penal, delictul de santaj a fost asezat printre infrac tiunile contra persoanei fa ta de
vechiul Cod penal c ând acest delict era a sezat printre infrac tiunile contra patrimoniului.
Interesul protejat prin delictul de santaj era libertatea psihic a a persoanelor.
Art. 495 avea urmatorul continut:
"Acela care, în scopul de a dob ândi în mod injust, pentru sine sau pentru altul,
un folos material, constr ânge o persoana prin violenta sau amenintare, ca sa faca, sa nu
faca sau sa sufere ceva, întru cât faptul nu ar constitui o infrac tiune mai grava, comite
delictul de santaj si se pedepseste cu închisoare corectionala de la 6 luni la 2 ani.
Pedeapsa este închisoarea corec tionala de la unu la 3 ani, dac a amenintarea
consista în aceea ca se vor da publicit atii fapte, reale sau imaginare, compromi tatoare
pentru persoana amenin tata sau ruda a ei, ori pentru o persoan a de care este legat a
printr-o temeinic a afectiune.
Tentativa se pedepse ste".
Codul penal italian, incrimina în art. 610, 611 si 629 aceasta fapta si avea
urmatorul continut:
Art. 610 : "Oricine constr ânge pe altul cu violen ta sau amenintare sa faca, sa
tolereze sau sa nu faca ceva, se pedepse ste cu recluziunea p âna la 4 ani.
Pedeapsa se majoreaz a daca se constata conditiunile prevazute în art. 339".
Art. 611 : "Oricine întrebuinteaza violenta sau amenintare pentru a constr ânge
sau determina pe al tii la comiterea unui fapt care constituie o infrac tiune, se pedepse ste
cu recluziunea p âna la 5 ani.
Pedeapsa se majoreaz a daca se constata conditiunile prevazute în art. 339".
23 V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 261.
13

Art. 629 : "Oricine, prin violen ta sau amenintare, constrângând pe cineva a face
sau a nu face ceva, procur a pentru sine sau pentru altul un avantaj nedrept în dauna
altuia, se pedepse ste cu recluziunea de le 3 la 10 ani si cu amenda de la 5000 la 20000
lire.
Pedeapsa este majorat a cu cel putin o treime si cel mult jumatate, daca se
constata vreuna din circumstan tele aratate în ultimul alineat al articolului precedent24.
Cod penal adoptat în 1969 a renun tat la sistemul trinitar, l asând loc unei
conceptii unitare cu privire la infrac tiune. În acest sistem, contraven tiile au iesit din
sfera de reglementare a justi tiei penale, iar în rest, toate faptele prev azute de legea
penala si în conditiile prevazute de lege, reprezint a infractiuni, fara nici o alta distinctie;
prin adoptarea acestui cod s-au adus modific ari infractiunilor de amenin tare si santaj,
ele fiind prevazute în art. 193 si respectiv 194 Cod penal.
2.2. Elemente de drept comparat
Infractiunile contra libert atii persoanei sunt reglementate în legislatiile tuturor
statelor. Spre exemplu, în Codul Penal italian infractiunile contra persoanei sunt
prevazute în titlul XII, Cartea a II-a. În cadrul acestui titlu în capitolul III sunt prev azute
delictele contra libert atii individuale25.
În sectiunea a 3-a, a acestui capitol sunt prev azute delictele contra libert atii
persoanei, iar art. 612 incrimineaz a infractiunea de amenin tare, care are urm atorul
continut:
"Cine ameninta pe altii cu o fapta pagubitoare, este pedepsit, s a despagubeasca
persoana prejudiciat a cu o amenda de pâna la 500.000 de lire. Iar dac a, amenintarea
este grava, sau este facuta în unul din modurile ar atate în art. 339 pedeapsa este
închisoarea pâna la un an, iar actiunea penala se pune în miscare din oficiu."
În Codul penal italian santajul face parte din cadrul delictelor contra
patrimoniului si este incriminata prin art. 629:
"Oricine care prin violen ta sau amenintare constrânge o persoana a face, a nu
face ceva, procur ând pentru sine sau pentru al tii un folos injust este pedepsit cu
închisoare de la 3 la 10 ani si cu amenda de la 200.000 la 800.000 lire.
Pedeapsa se majoreaz a de la 1/3 la 1/2 dac a violenta consta în a pune victima în
imposibilitate de a- si exprima vointa sa de a actiona."
Codul penal italian incrimineaz a si infractiunea de "Privare de libertate a unei
persoane î n scop de t â lh a rie sau s antaj" , prin art. 630, care arat a ca:
"Oricine sechestraz a o persoana în scopul de a ob tine pentru el sau pentru al tii
un folos injust ca pre t al eliberarii este pedepsit cu închisoare de la 8 la 15 ani si cu
amenda de la 400.000 la 800.000 lire."
24 V. Dongoroz, op., cit., vol III, pag 252.
25 Codice Penale – Codice di procedura penale, Testo unico delle leggi di P.S. – Regulamento e leggi
penali speciali, Casa Editrice "Universale" Roma, 1964.
14

Noul Cod penal francez , incrimineaza în Cartea a II-a Crime si delicte
împotriva persoanelor. În Sectiunea 1 (Atentate s avârsite cu intentie împotriva
integritatii persoanei), a Capitolului II (Atentate la integritatea fizic a si psihica a
persoanei) din cadrul Titlul al II-lea, denumit Atentate împotriva persoanei umane, este
prevazuta infractiunea de amenintare, în art. 222-17 si respectiv art.221-1826.
Astfel, art. 222-17, prevede c a "Amenintarea cu comiterea unei crime sau a unui
delict împotriva persoanelor, a c arui tentativa este pedepsibila, se pedepseste cu 6 luni
de închisoare si cu 50.000 de franci amend a, atunci când amenintarea este fie reiterat a,
fie materializata printr-un înscris, o imagine sau prin orice alt obiect.
Pedeapsa se mareste la 3 ani de închisoare si 300.000 de franci amend a daca
este vorba de o amenin tare cu moartea".
Art. 221-18 arata ca: "Amenintarea, prin orice fel de mijloace cu comiterea unei
crime sau a unui delict împotriva persoanei, este pedepsit a cu 3 ani de închisoare si
300.000 franci amend a, daca este facuta în scopul îndeplinirii unei condi tii.
Pedeapsa este de 5 ani închisoare si 500.000 franci amend a daca este vorba de
o amenintare cu moartea".
Infractiunea de santaj este incriminat a în Codul penal francez, în Cartea a III-a,
denumita Crime si delicte împotriva patrimoniului. În cadrul titlului I ( Însusiri
frauduloase), Capitolului II (Despre extorcare), Sec tiunea a II-a, santajul este incriminat
prin trei articole si anume art. 312-10; art. 312-11 si art. 312-12.
Art. 312-10 – Santajul este fapta de a ob tine, prin amenin tarea de a face public
sau prin imputarea de fapte de natur a a aduce atingere onoarei sau demnit atii, fie o
semnatura, un angajament sau o renun tare, fie destainuirea unui secret, remiterea de
fonduri, de valori sau a unui bun de orice natur a.
Santajul este pedepsit cu 5 ani de închisoare si 500.000 franci amend a.
Art. 312-11 – Atunci c ând autorul santajului a pus în practica amenintarea,
pedeapsa este de 7 ani închisoare si 700.000 franci amend a.
Art. 312-12 – Tentativa delictelor prev azute în aceasta sectiune se sanctioneaza
cu aceeasi pedeapsa.
Codul penal elve tian, incrimineaza infrac t iunea de amenin t are , în cadrul
titlului IV – Crime sau delicte contra libert atii, prin art.18027.
Astfel, art. 180 are urm atorul continut legal: "Cel care, prin intermediul unei
amenintari grave, va alarma sau va speria o persoan a, va fi, în urma plângerii prealabile,
pedepsit cu închisoare sau amend a".
Codul penal elve tian incrimineaza în art. 181 o alt a fapta savârsita prin
amenintare si anume infractiunea de constrângere.
Art. 181 Constrângere – "Cel care, utiliz ând violenta împotriva unei persoane,
care o ameninta cu un pericol grav sau care îi împiedica în orice alt mod libertatea de
actiune în scopul de a o obliga s a faca, sa nu faca sau sa sufere consecintele unui act, va
fi pedepsit cu închisoare sau amend a".
26 Nouveau Code Penal entree en vigoeur le 1 mars 1994, Ed. Dalloz, 1994.
27 Comite de legislation etrangere et de droit international les codes penaux europeens, vol IV, Paris
1971.
15

În titlului II al codului penal elve tian sunt incriminate infrac tiunile contra
patrimoniului, în cadrul acestui titlu, la art. 156 este prev azuta infractiunea de
extorsiune si santaj.
Art. 156: "Cel care, utiliz ând violente sau amenintari grave împotriva unei
persoane sau care dup a ce a adus-o pe aceasta, prin orice alte mijloace, în
imposibilitatea de a- si exprima vointa, o va constrânge sa-i acorde lui sau unui ter t un
avantaj pecuniar la care nu avea dreptul,
Cel care, amenin tând o persoana ca va publica, va denun ta sau va scoate la
iveala un fapt a carui divulgare ar putea s a o prejudicieze pe aceasta sau pe un ter t cu
care se afla în relatii apropiate, determin ând-o în acest mod sa-i cumpere tacerea cu o
anumita suma de bani,
Va fi pedepsit cu închisoare de pâna la 5 ani. Amenda va putea fi cumulat a cu
pedeapsa privativ a de libertate.
Pedeapsa va fi de cel mult 10 ani si amenda daca faptuitorul savârseste aceasta
fapta în mod repetat".
Codul penal suedez , în Partea a II a, capitolul IV – Infrac tiuni contra libert atii
si a linistii persoanei, incrimineaz a în art. 4 infrac t iunea de s antaj : 28
"Cel care, prin violen te sau amenintarea cu savârsirea unui act delictual,
constrânge o alta persoana sa faca, sa suporte, sau sa nu faca ceva, va fi condamnat,
pentru savârsirea infractiunii de santaj, la pedeapsa amenzii sau la închisoare de 2 ani.
Orice persoana care, cu acelasi scop, exercita o constrângere ce consta în
amenintarea cu urmarirea sau cu denun tarea unei alte persoane pentru s avârsirea unei
infractiuni sau amenin ta ca va face publice informa tii care pot aduce un prejudiciu
victimei, va fi de asemenea condamnat a pentru santaj, daca fapta nu este jutificabil a.
Daca infractiunea prevazuta la alineatul precedent are un caracter delictual grav,
se va pronunta o condamnare la închisoare între 6 luni si 6 ani".
Art. 5 din Codul penal suedez, încrimineaza infractiunea de amenintare:
"Daca o persoana îndreapta o arma împotriva altuia sau în orice alt mod
ameninta cu savârsirea unui act delictual de natur a a provoca victimei o temere
întemeiata pentru securitatea sa sau a bunurilor sale sau pentru securitatea unei alte
persoane sau a bunurilor acesteia, se va pronun ta, pentru savârsirea infractiunii de
amenintare ilegala, o condamnare la pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 2
ani".
Codul penal spaniol, incrimineaza în Titlului VI – Delicte împotriva libertatii.
Delictul de amenin tare este incriminat prin articolele 169, 170 si 171, care sunt
prevazute în Capitolul II (Despre amenin tari) al Codului penal spaniol.
Art. 169: "Cel care va amenin ta pe altul cu savârsirea împotriva lui, a familiei
sale sau a altor persoane cu care acesta este în strânsa legatura, a unui rau care sa
constituie infrac tiunile de omucidere, v atamari, avort, contra libert atii, tortura si
împotiva integrit atii morale, libert atii sexuale, intimit atii, onoarei, patrimoniului si
ordinii socio-economice, va fi pedepsit:
28 Ibidem.
16

1.Cu pedeapsa închisorii de la 1-5 ani, dac a s-a facut amenintarea cerându-se ceva sau
impunându-se oricare alt a conditie, chiar daca nu este ilicita, iar faptuitorul a obtinut
ceea ce a cerut. Dac a nu obtine ceea ce a cerut, se impune pedeapsa cu închisoarea
de la 6 luni la 3 ani.
Pedepsele prevazute în paragraful anterior se vor aplica în jumatatea lor
superioara daca amenintarile s-au facut în scris, prin telefon sau prin oricare mijloc de
comunicare sau reproducere, ori în numele unor entit ati sau grupuri reale sau imaginare.
2. Cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani, c ând amenintarea nu a fost
conditionata.
Art. 170: "Daca amenintarea cu un rau care constituie infrac tiune, a avut ca
scop sperierea locuitorilor unei comunit ati, grup etnic, sau a unui mare grup de
persoane si ar avea gravitatea necesar a pentru a o obtine, se vor aplica, corespunz ator,
pedepsele mai mari în grad decât cele prevazute în articolul anterior".
Art. 171:
1.Amenintarile cu un rau care nu constituie infrac tiune, vor fi pedepsite cu pedeapsa
închisorii de la 6 luni la 2 ani sau amend a de la 12 la 24 de luni, în functie de
gravitatea si circumstantele faptei. Daca faptuitorul a obtinut scopul propus se va
aplica pedeapsa în jumatatea sa superioar a.
2.Daca cineva cere altei persoane o sum a de bani sub amenin tarea cu dezvaluirea sau
difuzarea unor fapte referitoare la via ta sa personala sau la relatiile de familie care nu
sunt cunoscute publicului si care ar putea afecta faima, încrederea sau interesul
acesteia, va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 2 la 4 ani, dac a a obtinut în tot
sau în parte ceea ce a cerut, iar dac a nu a obtinut ceea ce a cerut cu închisoare de la 6
luni la 2 ani.
În cadrul Titlului XIII – Delicte contra patrimoniului si ordinii socio-economice,
în art. 243 este incriminat santajul:
"Cel care, cu inten tii frauduloasa îl va obliga pe altul, prin violen ta sau
intimidare, sa faca sau sa nu faca o fapta de comert juridic în prejudiciul patrimoniului
sau sau al unui tert, va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani"29.
Sectiunea a III-a :
ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRAC TIUNILE CONTRA LIBERT ATII
PERSOANEI
În cadrul capitolului II din Titlul al II-lea al Codului penal, denumit infrac tiuni
contra libertatii persoanei sunt incriminate faptele care aduc atingere rela tiilor sociale a
caror existenta si normala desfasurare sunt condi tionate de apararea acestei valori
29 WWW.LEXADIN. NL.
17

sociale care este libertatea persoanei, împotriva faptelor de lipsire ilegal a de libertate,
de sclavie, de supunere la munc a fortata sau obligatorie, de amenin tare, de santaj, de
violare de domiciliu, de violare a secretului coresponden tei si de divulgare a secretului
profesional.
Ocrotind libertatea persoanei, sub toate aceste aspecte, legea penal a asigura
totodata înfaptuirea principiului înscris în Constitutia tarii noastre, acela al
inviolabilitatii persoanei.
Desi un asemenea principiu îl gasim exprimat în constitutiile tuturor statelor,
realizarea sa efectiv a depinde de orânduirea social-economic a existenta în fiecare stat.
Faptele arata ca despre o adevarata libertate a persoanei nu se poate vorbi dec ât acolo
unde a fost înlaturata asuprirea economic a si politica a majoritatii cetatenilor si unde
grija pentru persoana uman a a devenit telul principal al statului30.
1.Obiectul infrac tiunilor contra libert atii persoanei
Pentru a analiza obiectul acestei categorii de infrac tiuni va trebui sa facem o
distinctie între obiectul juridic generic al infrac tiunilor contra persoanei, obiectul juridic
specific fiecareia dintre infrac tiunile componente ale acestei categorii si obiectul
material al infrac tiunii31.
Obiectul juridic generic al infractiunilor contra libert atii persoanei, îl constituie
relatiile sociale care privesc ap ararea persoanei privit a sub totalitatea atributelor sale
(viata, integritatea corporal a, inviolabilitatea sexual a, libertatea fizic a si psihica,
demnitatea)32.
Infractiunile contra persoanei prezint a un grad de pericol social ridicat,
determinat în primul rând, de importan ta valorilor sociale care alc atuiesc obiectul
protectiei penale si de urmarile deosebit de grave pe care le poate avea pentru
comunitate savârsirea acestor infrac tiuni, iar în al doilea rând, de faptul ca intractiunile
contra persoanei se realizeaz a, de cele mai multe ori, prin utilizarea unor mijloace sau
modalitati violente si care au o frecven ta deseori mai ridicat a în raport cu alte categorii
de infractiuni33.
Obiectul juridic special al infractiunilor cuprinse în Capitolul II, Titlul II al
Partii speciale, este constituit din rela tiile sociale, a c aror existenta si normala
desfasurare depind de ocrotirea libert atii fizice a persoanei; de ocrotirea libert atii
individuale împotriva actelor de punere sau de men tinere a unei persoane în stare de
sclavie; de apararea libertatii oricarei persoane de a- si alege munca si de a o presta
30 T. Vasiliu si altii, Codul penal comentat si adnotat. Partea special a, vol. I, Ed. stiintifica si
enciclopedica, Buc., 1975, pag. 163.
31 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Laz ar, Drept penal. Partea
speciala, Editura Europa Nova, Buc., 1999, pag. 92.
32 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002,
pag. 56
33 Vintila Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag 171.
18

dupa vointa sa, cu respectarea dispozi tiilor legale; de ap ararea libertatii vietii
domestice, împotriva faptelor de violare a domiciliului; de ocrotirea liber tatii psihice; de
ocrotire a libertatii persoanei sub aspectul libert atii de a comunica prin coresponden ta
precum si sub aspectul dreptului s au de a i se respecta secretul încredintat celor care
exercita o profesie sau o func tie la care este nevoit s a apeleze, împotriva faptelor de
divulgare fara drept a acestuia de c atre persoanele respective.
Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil
si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantat a si se ocroteste
personalitatea omului, at ât sub aspect fizic, material împotriva faptelor care aduc
atingere existentei fiintei umane ori integrit atii corporale, cât si sub aspectul drepturilor
persoanei de a se manifesta în mod liber în societate cu respectarea atributelor
personalitatii sale. În doctrina penal a, de asemenea, se recunoa ste ca în sfera protectiei
penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana uman a, denumite
si drepturi ale personalit atii, care sunt garantate prin rela tiile instituite de stat pentru a
apara diferitele atribute fundamentale ale omului 34.
Obiect material în cazul infractiunilor contra libert atii persoanei poate exista în
situatiile în care actiunea faptuitorului se îndreapta împotriva corpului persoanei,
locuinta sau coresponden ta acesteia (acestea constituind obiectul material) ori poate
lipsi în cazurile în care urmarile actiunii sau inactiunii faptuitorului se rasfrâng asupra
unui drept subiectiv (libertatea persoanei) – respectiv în cazul amenintarii, santajului sau
în unele situatii în cazul divulgarii secretului profesional.
2. Subiectii infractiunilor
Subiectul activ nemijlocit al infrac tiunilor contra libert atii persoanei poate fi, de
regula, orice persoana responsabila deoarece legea nu prevede cerin ta ca subiectul sa
aiba vreo calitate (subiect activ necalificat); totu si la unele infrac tiuni, legea cere ca
subiectul activ s a aiba o anumita calitate35, cum este cazul infrac tiunii de divulgare a
secretului profesional, în care subiectul activ al infrac tiunii nu poate fi dec ât persoana
care exercita o profesie sau o func tie în virtutea careia poate sa afle (sau careia i se
încredinteaza) date privind via ta sau interesele unei persoane.
Infractiunile contra libert atii persoanei se pot comite si în participatie (pluralitate
de subiecti activi) fie ca este vorba de participa tie proprie sau improprie36.
Subiectul pasiv este persoana fizic a a carei libertate fizic a sau psihica a fost
lezata prin savârsirea faptelor incriminate (respectiv persoana care a fost privat a de
libertate, pusa în sclavie ori supus a regimului de munc a fortata ori de munca
obligatorie, persoana care folose ste locuinta care a fost violat a, persoana fata de care s-
34 Alexandru Boroi, Pruncuciderea si uciderea din culpa, Editura Ministerului de Interne, 1992,
pag. 12.
35 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002,
pag. 57
36 Ibidem
19

au exercitat violen te sau amenintari). Uneori si victima are un rol în producerea
rezultatului infrac tional, însa studierea acestui aspect revine victimologiei.
De regula, subiectul pasiv poate fi orice persoan a, indiferent de v ârsta, sex,
rasa, stare de sanatate, uneori calitatea subiectului pasiv constituie o agravant a a
infractiunii – de exemplu calitatea de minor la infrac tiunea de lipsire de libertate în mod
ilegal.
3. Latura obiectiv a
Sub aspectul elementului material , infractiunile contra libert atii persoanei se
comit, de regula, prin actiune, aceasta const ând în punerea sau tinerea unei persoane în
stare de sclavie ori de punere la o munc a fortata sau obligatorie, p atrunderea fara drept
în locuinta ori refuzul de de a p arasi locuinta la cererea persoanei care o folose ste,
amenintare ori violenta etc. Însa în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,
elementul material se poate realiza at ât printr-o actiune cât si printr-o inactiune.
În toate cazurile, infrac tiunile contra persoanei produc si o urmare imediata,
prevazuta expres sau implicit în textul de incriminare. În raport de exiten ta urmarii
imediate, se vor deosebi infrac tiunile de rezultat de cele de simpl a actiune.
Mijloacele de s avârsire a faptei sunt, în general, irelevante pentru existen ta
infractiunilor contra persoanei (incrimin ari cu continut deschis) dar, în unele cazuri,
folosirea anumitor mijloace condi tioneaza fie existenta infractiunii în forma simpla
(violenta sau amenintarea în cazul infractiunii de santaj)37, fie existenta unor forme mai
grave (mijloacele folosite în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal).
De asemenea, uneori locul sau timpul s avârsirii faptei conditioneaza existenta
infractiunii ca atare sau a unei forme calificate ( în timpul noptii – în cazul infractiunii de
violare de domiciliu)38. Însa, de regula, nu se cer cerin te speciale cu privire la timpul si
locul comiterii infrac tiunii.
Când legea conditioneaza incriminarea de existen ta unei urmari materiale
invocate, va trebui s a se stabileasca raportul de cauzalitate între fapta si rezultat. În
cazul infractiunilor de simpla actiune nu exista o asemenea necesitate.
4. Latura subiectiv a
Infractiunile contra libert atii persoanei, sub aspectul formei de vinovatie, pot fi
savârsite atât cu intentie directa sau indirecta, cât si cu praeterinten tie (în cazul
infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal). Stabilirea formei de vinov atie cu care a
actionat faptuitorul si a modalitatilor acesteia corespunz atoare fiecarei forme prezint a
37 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002,
pag. 57
38 Ibidem
20

importanta pentru încadrarea juridic a a faptei si uneori pentru individualizarea
sanctiunii.
De regula, mobilul cu care ac tioneaza infractorul sau scopul urm arit de acesta
nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei.
Numai ca exceptie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau scopul fie ca cerin ta
a continutului incrimin arii, cum este cazul infrac tiunii de santaj, fie ca circumstan ta
agravanta.
5. Forme. Modalit ati. Sanctiuni.
FORME. Infractiunile contra libert atii persoanei sunt susceptibile, de regul a, de
o desfasurare în timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele
pregatitoare sau tentativa.
Tentativa, desi este posibila la aproape toate infrac tiunile contra libert atii
persoanei, nu se sanc tioneaza decât la o parte dintre ele – respectiv în cazul infractiunii
de lipsire de libertate în mod ilegal si a celei de sclavie.
Consumarea infrac tiunilor contra libert atii persoanei are loc în momentul când
se produce urmarea imediat a descrisa în norma de incriminare (rezultatul v atamarilor
sau starea de pericol).
MODALITATI. Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase
modalitati normative: simple, calificate (atenuante sau agravante). Fiecare modalitate
normativa poate cunoaste, la rândul sau, nenumarate modalitati faptice, de realizare
concreta, determinate de împrejurarile concrete în care fapta a fost comis a, în raport cu
mijloacele folosite, cu locul si timpul, cu relatiile dintre infractor si victima, cu mobilul,
putând defini savârsirea faptei.
SANCTIUNI. Pedeapsa principal a pentru infractiunile contra libert atii persoanei
difera dupa importanta relatiilor sociale ocrotite de legea penal a pentru fiecare
incriminare. Pedeapsa poate fi închisoarea alternativ a cu amenda dar poate fi prev azuta
si singura. Astfel, lipsirea de libertate în mod ilegal în forma s-a simpl a se sanctioneaza
cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dac a fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei, cu închisoare de la 15 la 25 de ani; divulgarea secretului profesional se
pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend a.
La unele infrac tiuni se prevede si pedeapsa complimentar a constând în
interzicerea unor drepturi (cazul infrac tiunii de sclavie); la altele aceast a pedeapsa se
prevede expres, în baza si în conditiile art. 65 Cod penal (pedeapsa complimentar a a
interzicerii unor drepturi poate fi aplicat a daca pedeapsa principal a stabilita este
închisoarea de cel pu tin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea
infractiunii, împrejurarile cauzei si persoana infractorului, aceast a pedeapsa este
necesara).
În situatiile în care legea prevede c a tentativa se pedepse ste, se aplica regulile
generale cuprinse în art. 21 C. pen. – tentativa se sanc tioneaza cu o pedeapsa cuprinsa
între jumatatea minimului si jumatatea maximului prev azute de lege pentru infrac tiunea
21

consumata, fara ca minimul sa fie mai mic dec ât minimul general al pedepsei. În cazul
când pedeapsa prev azuta de lege este deten tiunea pe viata, se aplica pedeapsa închisorii
de la 10 la 25 de ani.
CAPITOLUL II
INFRACTIUNEA DE AMENIN TARE – ÎN SPECIAL
22

Sectiunea I:
ASPECTE GENERALE
1.1. Continutul legal al infrac tiunii de amenin tare
Infractiunea de amenin tare este incriminat a în art. 193 Cod penal si consta
în fapta de a amenin ta o persoana cu savârsirea unei infrac tiuni sau a unei fapte
pagubitoare îndreptate împotriva ei, a so tului ori a unei rude apropiate dac a este de
natura sa o alarmeze.
Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabil a a persoanei
vatamate.
Împacare partilor înlatura raspunderea penal a.

Infractiunea de amenin tare are o reglementare întrucâtva diferit de cea din codul
penal anterior (art. 494 C. pen. din 1864). Mai întâi, pentru ca amenintarea proferata de
autor poate consta nu numai din amenin tarea cu savârsirea unei infractiuni (cum era
prevazut în codul anterior), dar si cu a oricarei fapte pagubitoare; în al doilea rând,
amenintarea poate fi îndreptata atât contra celui amenin tat, cât si împotriva sotului ori
contra unei rude apropiate a acestuia, fa ta de reglementarea anterioar a, când pericolul
amenintarii trebuia sa priveasca numai persoana victimei. În al treilea rând, noul cod
penal nu mai prevede nici o form a agravata a infractiunii (corespunz ator art. 494 pct.
1-6 cod penal anterior)39.
În sfârsit, din punct de vedere procedural ac tiunea penala se pune în miscare la
plângerea prealabil a a persoanei v atamate, în toate cazurile de amenin tare, iar
împacarea partilor înlatura raspunderea penal a, fata de reglementarea anterioar a când
pentru amenintarea savârsita în conditiile prevazute în alin. 1 si alin. 2 pct. 3
(amenintarea cu moartea, cu v atamarea integritatii corporale sau a s anatatii ori cu
incendiul), partea v atamata se putea adresa numai instan tei si numai dupa îndeplinirea
procedurii prealabile în fata comisiei de împaciuire (art. 280 C. proc. pen. anterior).
Pentru aceste cazuri, împacarea partilor ducea la stingerea procesului penal. Pentru
celelalte cazuri de agravare, pl ângerea partii vatamate putea fi adresat a direct instantei
judecatoresti competente (tribunalul popular) sau organelor de urm arire penala, iar
împacarea partilor nu ducea la stingerea ac tiunii penale40.
39 T. Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Virgil R amureanu,
Codul Penal comentat si adnotat. Partea special a, vol. I, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,
1975, pag. 183.
40 Ibidem.
23

Legea penala în vigoare nu define ste notiunea de amenin tare, ceea ce înseamna
ca legiuiorul a folosit-o în întelesul ei obisnuit, de manifestare a inten tiei de a face rau
cuiva. Cu alte cuvinte, în general, prin amenin tare se întelege fapta de a inspira unei
persoane temere c a este expusa unui pericol sau cauz arii unui rau.
În practica judiciar a s-a retinut ca, atâta vreme cât activitatea inculpatului s-a
limitat la amenin tarea victimei cu moartea, f ara ca el sa fi efectuat acte de natur a sa
învedereze inten tia sa de a suprima via ta acesteia (în speta inculpatul a intrat în
bucatarie cu un cutit, pe care îl tinea în sus, spunând sotiei sale ca o omoara, dar fara sa
fi facut cu cutitul miscari care sa demonstreze aceast a intentie), în sarcina lui nu poate fi
retinuta decât infractiunea de amenin tare prevazuta la art. 193 Cod penal si nu tentativa
la infractiunea de omor calificat prev azuta în art. 20 combinat cu art. 174, 175 lit. c,
Cod penal41.
1.2. Conditii preexistente ale infrac tiunii de amenin tare
1.2.1. Obiectul infractiunii de amenintare
1.2.1.1 Obiectul juridic
Obiectul juridic generic este comun tuturor infrac tiunilor contra persoanei si îl
constituie relatiilor sociale care privesc ap ararea persoanei privit a sub totalitatea
atributelor sale (via ta, integritatea corporal a, inviolabilitatea sexual a, libertatea,
demnitatea)42.
Obiectul juridic special îl formeaza acele relatii sociale nascute din diferite
manifestari de ordin psihic ale persoanei, rela tii sociale a caror existenta si normala
desfasurare nu este posibil a fara ocrotirea libert atii persoanei sub aspectul libert atii
psihice (morale, interne), în sensul de a decide, de a lua nestingherit hot arâri (fara sa
fie influentata în hotarârea sa de altcineva) sau de a- si manifesta liber voin ta.
Libertatea individului de a se comporta dup a vointa sa fara a fi constrâns în
vreun fel are o mare importan ta pentru esenta individului în statul de drept43.
Aparitia unor motive care provoac a alarmarea sau temerea în procesul psihic al
unei persoane restr ânge libertatea acestea de a decide în raport de voin ta si interesele
sale, o obliga la precautiuni si limite pe care în alte conditii nu le-ar fi manifestat. De
asemenea, faptele de amenin tare creeaza o stare de temere, de nelini ste persoanei
amenintate împiedicând-o sa-si desfasoare în bune conditii activitatea obi snuita. Faptul
ca exista si persoane în stare sa ramâna indiferente la asemenea presiuni psihice, nu
înlatura necesitatea – pentru imensa majoritate a cet atenilor – ca legea penal a sa
41 Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. 1493/1976 în V. Papadopol, M. Popovici – "Repertoriu alfabetic de
practica judiciara în materie penala pe anii 1976-1980", Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc.,1982,
pag. 22.
42 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002,
pag. 56
43 Gheorghe Nistoreanu si altii, op. cit., pag. 153.
24

ocroteasca libertatea psihic a. Aceasta constituie o valoare social a, interesând nu numai
pe individ,dar si societatea în întregul sau44.

1.2.1.2. Obiectul material
Aceasta infractiune nu are obiect material, deoarece activitatea autorului este
îndreptata spre lezarea libert atii persoanei si nu asupra unui obiect material.
1.2.2. Subiectii infractiunii de amenin tare
1.2.2.1 Subiectul activ
Subiectul activ al infrac tiunii nu este determinat de lege, put ând fi orice
persoana; fapta poate fi comis a si în participatie sub toate formele sale (coautorat,
instigare, complicitate)45.
Fapta inculpatului de a fi amenin tat pe reclamant cu o furc a constituie
infractiunea de amenintare46.
1.2.2.2. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infrac tiunii este persoana amenin tata cu savârsirea unui rau
(infractiune sau orice fapt a pagubitoare) îndreptat împotriva ei, a so tului sau a unei rude
apropiate. Daca amenintarea este cunoscut a ulterior si de sot sau de o ruda apropiata,
subiecti pasivi vor fi si acestia.
Subiectul pasiv trebuie s a aiba capacitatea natural a de a simti efectul psihic al
amenintarii (imediat sau mediat) chiar dac a nu are înca capacitate juridic a.
Sub acest aspect în literatura si în practica judiciar a s-a apreciat ca nou-
nascutul, bolnavul în stare de coma, persoana care sufer a de o boala psihica si nu are
capacitatea de a întelege ceea ce se petrece în jurul sau, cel aflat în stare de betie
completa (în afara de cazul în care au asistat si alte persoane care i-au comunicat
amenintarea în momentul în care s-a trezit din be tie) nu sunt susceptibili de a fi
amenintati, neavând capacitatea de a percepe efectul psihic al amenin tarii. Va exista
însa amenintare daca pericolul cu care se amenin ta se extinde cu necesitate asupra unor
persoane normale, de pild a, amenintarea cu moartea a copilului nou-n ascut este
susceptibila sa alarmeze parintii, rudele copilului.
Infractiunea de amenin tare nu poate fi conceput a decât în cadrul unui raport
personal (direct sau mediat) între autorul amenin tarii si cel amenintat. Nu va exista,
44 T. Vasiliu si altii, Codul Penal comentat si adnotat. Partea special a, vol. I, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 184.
45 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002,
pag. 139
46 Trib. reg. Oltenia, dec. pen., nr. 1390/1965, "J.N." nr. 11/1966, pag. 154.
25

însa, infractiunea de amenin tare daca autorul se adreseaz a unei colectivitati sau unor
persoane nedeterminate47.
În situatia amenintarii adresate unui grup de persoane vor fi tot at âtia subiecti
pasivi si tot atâtea infractiuni câte persoane alcatuiau grupul.
Daca subiectul pasiv are o anumit a calitate determinat a (de ex. politist,
procuror) amenin tarea va fi absorbit a ca element constitutiv al altor infrac tiuni (de
exemplu, al infrac tiunii de ultraj prev azuta în art. 239 Cod penal)48.
În practica judiciar a, s-a subliniat c a, fapta militarului care amenin ta pe un
superior ca îl va împusca daca va veni în control la postul unde va fi el santinel a
constituie infractiunea de insulta a superiorului prev azuta de art. 335 alin. 3 Cod penal.
Aceasta solutie se impune – de si amenintarea este incriminat a în art.193 Cod
penal, ca infractiune distincta de infractiunea de insulta prevazuta de art. 205 Cod penal
– întrucât, pe de o parte, potrivit dispozi tiilor art. 205 Cod penal, insulta const a în
atingerea adusa onoarei ori reputa tiei unei persoane, prin cuvinte, gesturi sau alte
mijloace, ori prin expunerea la batjocur a, iar, pe de alta parte, amenintarea superiorului
de catre inferior reprezint a o forma de atingere adus a onoarei sau reputa tiei acestuia.
Integrarea în continutul infractiunii de insulta a superiorului a oric aror forme de
atingere aduse onoarei sau reputa tiei superiorului, inclusiv amenin tarea, este justificat a
de caracterul special pe care îl au infractiunile contra ordinii si disciplinei militare, care
impune ca orice modalitate de jignire la adresa superiorului sau sefului sa fie socotita
atingere adusa disciplinei militare49.
Sectiunea a II-a:
CONTINUTUL CONSTITUTIV
AL INFRACTIUNII DE AMENIN TARE
2.1. Latura obiectiv a
2.1.1 Elementul material
Elementul material se realizeaz a printr-o actiunea de amenin tare a unei
persoane, adica printr-o actiune prin care se insufl a victimei temerea c a persoana sa, ori
a sotului sau a unei rude apropiate, va fi expus a unui pericol ori prin care aceasta este
anuntata de autor asupra unui r au care va fi cauzat persoanelor men tionate50.
47 Ibidem.
48 Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea special a -Teorie si practica judiciara, vol I, Ed. Lumina Lex,
2000, pag. 181.
49 Trib. Suprem, Sect. pen., completul militar, dec.nr. 19/1973, R.R.D. nr. 3/1974. pag. 149
50 T. Vasiliu si altii, op. cit ,pag. 185.
26

Asadar, conduita ne îngaduita a faptuitorului rezult a din amenintarea
(intimidarea) persoanei, care îi face cunoscut c a o va supune unor consecin te
neconvenabile.
Actiunea de amenin tarea poate fi savârsita oral sau în scris (o scrisoare
anonima chiar daca se dovedeste ulterior cine este autorul, pseudonim, semnat a) sau
prin alte semne grafice (cap de mort) prin gesturi sau acte expresive (de exemplu,
autorul arata revolverul, scoate cu titul etc.) însotite sau nu de cuvinte. Amenin tarea
poate fi directa sau indirecta, explicita sau implicita, reala sau simbolica, fatisa sau
ascunsa, esential este ca în raport de circumstan tele concrete în care se produce, sensul
lor sa fie neîndoielnic. Nu intereseaza daca amenintarea este absolut a ("te voi ucide")
sau conditionata ("te voi ucide dac a mai apari în calea mea"). Amenintarea trebuie sa
fie serioasa si credibila, adica susceptibila sa alarmeze victima, s a-i produca o temere
serioasa, adica sa îi provoace o restr ângere a libertatii psihice. Nu este necesar ca
amenintarea sa fie facuta în prezenta subiectului pasiv sau printr-un mijloc de
comunicare direct a, fiind suficient s a ajunga la cunostinta acestuia si în timpul necesar
ca sa-si exercite efectul intimidant51.
Când pentru instigarea la infrac tiune se foloseste amenintarea, faptuitorul va
raspunde nu pentru amenin tare, ci ca participant la infrac tiunea la care a instigat. Dac a
amenintarea nu a avut ca efect s avârsirea infractiunii la care faptuitorul a instigat, acesta
va raspunde pentru instigare neurmat a de executare (dac a sunt îndeplinite condi tiile
cerute în art. 29 Cod penal) ori numai pentru amenin tare, daca aceasta fapta chiar daca
nu a avut efectul urm arit de instigator a fost susceptibil a de a alarma pe victim a.
Cerin t e esen t iale : actiunea de amenin tare trebuie sa întruneasca mai multe
conditii (cerinte) prevazute de dispozitia incriminatoare52.
O prima cerinta priveste cadrul faptelor, care pot face obiectul unei amenin tari
cu relevanta penala.
Nu orice amenin tare adresata unei persoane trebuie considerat a ca având
caracter penal. Numai amenin tarea cu savârsirea unei infrac tiuni sau a unei fapte
pagubitoare poate forma elementul material al infrac tiunii.
Prin urmare, legea limiteaz a obiectul amenin tarii la doua categorii de fapte: cele
infractionale si cele pagubitoare. Nu are relevan ta, pentru existen ta infractiunii de
amenintare, gravitatea infrac tiunii cu care se amenin ta însa pedeapsa aplicat a autorului
nu va putea dep asi pedeapsa prev azuta de lege pentru infrac tiunea care a format
obiectul amenintarii. Nu are însemnatate nici daca raul cu care amenin ta se va repercuta
numai asupra persoanei celui amenin tat sau si asupra sotului, ori unei rude apropiate.
Cât priveste amenintarea cu o fapta pagubitoare, aceasta poate consta în orice
actiune aducatoare de prejudicii materiale. Nu are relevan ta marimea pagubei, de care
se tine seama la individualizarea pedepsei. Legea se refer a la o "fapta pagubitoare" ceea
ce presupune existen ta unui prejudiciu material.
51 Ibidem.
52 Vintila Dongoroz si altii – Explicatii teoretice ale C.P. rom ân, Vol. III, Partea Special a, Ed.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 317.
27

A doua cerinta pentru existenta infractiunii este în legatura directa cu prima
cerinta privitoare la cadrul faptelor care pot face obiectul unei amenin tari si consta în
eficenta intimidanta a actiunii de amenintare care trebuie s a fie susceptibila de a alarma
victima.
Asadar, amenintarea prin continutul si modul cum este s avârsita trebuie sa fie
virtual apta de a produce o temere serioas a, o temere grav a în spiritul victimei. De
aceea nu va exista infrac tiunea prevazuta în art. 193 daca faptuitorul amenin ta cu
interventia fenomenelor naturii ori cu o ac tiune pe care nu are posibilitatea s a o
înfaptuiasca. Va exista însa infractiunea, când victima, în raport de gradul s au de
cultura, de experienta, putea crede în realitatea amenin tarilor. De pilda, daca victima a
fost amenintata cu un revolver stricat ori fals va exista infrac tiunea de amenin tare daca
se stabileste ca a avut efect intimidant.
Daca amenintarile erau susceptibile s a alarmeze victima nu are relevan ta daca
aceasta a avut în mod efectiv un sentiment de temere sau nu.
Este necesar, s a se constate dac a statea în puterea faptuitorului (avea
posibilitatea real a) sa realizeze activitatea infrac tionala sau faptele pagubitoare ce au
format obiectul amenin tarii victimei; apoi dac a din atitudinea f aptuitorului rezult a
probabilitatea trecerii la realizarea amenin tarii, deci seriozitatea ac tiunii faptuitorului; în
al treilea rând, trebuie sa se tina seama de mijloacele întrebuintate spre a aduce
amenintarea la cunostinta victimei si în fine, de momentul si locul când ea a luat
cunostinta de amenintare.
Toti acesti factori fiind susceptibili de a influen ta într-o masura mai mare sau
mai mica psihicul persoanei amenin tate, pot determina un sentiment de temere, de
alarmare, din care legea face o condi tie pentru existen ta elementului material.
Pentru a fi susceptibil a de a alarma victima, amenin tarea trebuie sa se refere la
un rau determinat si nu la consecinte generic mentionate ("am sa-ti fac un rau", ori "am
sa comit o infractiune asupra ta"). Asemenea expresii pot avea cel mult caracterul unor
declaratii de ostilitate dar nu reprezint a o amenintare. Daca, în raport de situa tia
concreta în care se rostesc aceste cuvinte, se poate determina r aul la care face aluzie cel
care ameninta, va exista infrac tiunea de amenintare53.
Raul cu care se amenin ta urmeaza sa se produca în viitor (imediat sau în
curând). Daca amenintarea se refera la un eveniment trecut, n-are nici o valoare (de
exemplu: "daca te purtai cu mine a sa cum ai facut cu X, ti-as fi zdrobit oasele"). Poate
constitui însa o amenintare implicita referirea la un r au care s-a produs în trecut (de
exemplu: "ai uitat ce ti s-a întâmplat acum câtva timp în urma?").
Nu este de conceput amenin tarea cu un rau prezent, deoarece în acest caz faptul
de amenintare este absorbit în infractiunea comisa de faptuitor. Raul cu care se
ameninta nu poate fi nici prea îndepartat, deoarece dispare seriozitatea amenin tarii,
aceasta nemaiav ând efect intimidant. R aul viitor nu exclude ca motivul amenin tarii sa-si
aiba izvorul în trecut, în prezent ori în viitor ("te voi omor î pentru ceea ce mi-ai f acut"
ori " pentru ceea ce-mi faci" sau "dac a o sa ma superi")54.
53 T.Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.
54 Ibidem.
28

Raul cu care se amenin ta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul
material al infrac tiunii daca faptuitorul amenin ta cu exercitarea unui drept în conditiile
ori cu mijloace oferite de lege si nici daca amenintarea a fost determinat a de conduita
celui amenintat, iar producerea r aului cu care se amenin ta depinde de modul cum se va
purta în continuare acesta. De asemenea, nu va exista amenin tare daca autorul ameninta
victima ca îi va deschide un proces, sau c a îl va denunta pentru o infrac tiune, ori ca va
introduce o plângere la autoritati. Va exista însa elementul material al infrac tiunii chiar
daca autorul, actionând dintr-un motiv licit, de pild a, ca sa-si încaseze o datorie,
foloseste mijloace ilegale, de pild a, ameninta cu moartea pe victim a.
A treia cerinta priveste persoanele împotriva carora poate fi îndreptata
infractiunea sau fapta p agubitoare, care face obiectul amenin tarii. Acestea sunt:
persoana amenin tata, sotul acesteia sau o rud a apropiata.
Se considera ca sentimentul de temere este insuflat cuiva nu numai atunci c ând
prin obiectul ei amenin tarea este îndreptata împotriva persoanei amenin tate, dar si
atunci când amenintarea este îndreptata împotriva celor apropia ti ei.
Pentru realizarea acestei cerin te nu este necesar ca so tii sa duca menaj comun,
întrucât o amenintare poate fi susceptibil a de a alarma victima, chiar dac a se refera la
sotul de care victima s-a desp artit în fapt. Calitatea de so t trebuie sa existe în momentul
proferarii amenintarii, nu la data judec atii.
Prin rude apropiate se întelege ascendentii, descendentii, fratii, surorile, copii
acestora, precum si persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, asfel de rude (art.
149 Cod penal).
Asemanator situatiei existente între soti, este indiferent dac a persoana
amenintata cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte p agubitoare îndreptate asupra
unei rude apropiate este, la data amenin tarii, în raporturi bune sau de conflict cu acea
ruda, suficient fiind ca amenin tarea sa fie de natura a-i prilejui o temere (alarmare).
O amenintare care ar privi o rud a îndepartata sau un bun prieten nu va duce la
realizarea elementului material al infrac tiunii, oricât de mare ar fi afec tiunea pentru
acestia, deoarece nu este îndeplinita cea de a treia cerin ta, referitoare la persoanele
împotriva carora poate fi îndreptata amenintarea: persoana direct amenin tata, sotul ei
sau o ruda apropiata.
Pentru a exemplifica cele ar atate mai sus, vom expune în cele ce urmeaz a,
câteva cazuri din practica judiciar a:
1.Daca în cadrul unui schimb de cuvinte între doua persoane una dintre acestea
îi spune celeilalte c a o va omorî, dar în conditii care nu sunt susceptibile de a inspira o
temere temeinica si serioasa, fapta nu poate constitui infrac tiunea de amenintare.
Aceasta fapta nu poate constitui nici infrac tiunea de injuri (cum în mod gresit s-a
schimbat calificarea în speta), întrucât afirmatia facuta nu a fost adresat a si nici nu a
fost facuta în scopul de a o supune batjocurii55.
2.Nu exista infractiunea de amenin tare daca fapta nu a constat din amenin tarea
cu producerea unui r au determinat, const ând în savârsirea unei infrac tiuni sau în
cauzarea unui prejudiciu; de asemenea, nu exist a aceasta infractiune daca fapta a
55 Trib. reg. Suceava, dec. pen. nr. 1813/1965, "J.N." nr. 7/1966, pag. 163.
29

constat în amenintarea folosirii unei c ai legale în scopul de a ob tine o anumita
comportare din partea reclamantului sau dac a amenintarea nu a fost susceptibil a de a
alarma56.
3.Amenintarea cu savârsirea unei infractiuni – lovire – în mod conditionat de
repetarea unei anumite comport ari necorespunzatoare, din partea victimei, nu este o
amenintare susceptibila de a alarma si, ca atare, nu cade sub inciden ta legii penale57.
4. Fapta inculpatului de a fi spus reclamantului, în cursul unei certe, c a îl va
omorî, nu constituie infrac tiunea de amenin tare, atâta vreme cât – nefiind însotita de
gesturi sau de o anumit a atitudine din care s a se poata deduce intentia inculpatului de a
înfaptui cele afirmate – nu a fost susceptibil a de a alarma, în sensul ca nu a putut inspira
reclamantului temerea vreunui pericol pentru persoana sa58 .
5. O notificare f acuta prin executorii judec atoresti, prin care inculpatul a somat
partea vatamata ca, în caz de neplata a taxelor de întretinere a apartamentului, îi va
întrerupe curentul electric si îi va opri apa, nu constituie infrac tiunea de amenintare"59.
6. Prin sentinta penala nr. 220/1999, Judec atoria Focsani a condamnat pe
inculpat pentru infrac tiunea de amenin tare, retinând ca acesta s-a întâlnit cu partea
vatamata pe strada, ca avea un briceag în mâna si ca i-a aplicat o lovitur a cu palma în
zona cefei.
Prin decizia penal a nr. 223/1999, Tribunalul Vrancea a admis recursul
inculpatului, a casat sentin ta si a dispus achitarea inclpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a
raportat la art. 10 lit. d Cod de procedur a penala, retinând ca în cauza nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infrac tiunii de amenintare, atunci când inculpatul amenin ta o
persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte p agubitoare împotriva ei, a
sotului sau a unei rude apropiate, dac a este de natura sa o alarmeze.
În aceste conditii, nu se retine existenta infractiunii de amenintare atunci când
inculpatul poart a în mâna un briceag care nu este de natur a sa alarmeze partea
vatamata.
2.1.2. Urmarea imediat a
Actiunea de amenin tare, care formeaz a elementul material al infrac tiunii, pentru
a întregi latura obiectiv a a acesteia, trebuie s a aiba ca urmare imediat a producerea unei
stari de alarmare, prin temerea insuflat a victimei. Daca mijloacele folosite de f aptuitor
sunt apte sa produca o asemenea temere, urmarea este prezumat a.
Prezumtia este relativa putându-se dovedi c a actiunea savârsita nu a provocat o
stare de alarmare în spiritul persoanei amenin tate, din moment ce aceasta nu a luat în
seama amenintarea si nu a manifestat nici un moment un sentiment de îngrijorare sau
temere.
56 Trib. reg. Timisoara, dec. pen. nr. 3614/1955, "L.P." nr. 10/1955, pag.1222
57 Trib. raion. Sighisoara, sent. pen. nr. 97/1962, "J.N." nr. 8/1962, pag. 162. În acelasi sens, Trib. reg.
Bacau, dec. pen. nr. 1211/1962, "J.N." nr. 2/1963, pag. 150.
58 Trib. reg. Brasov, dec. pen. nr. 196/1963, "J.N." nr. 3/1964, pag. 166.
59 Trib. reg. Iasi, dec. pen. nr. 2145/1965. "J.N." nr. 6/1966, pag. 171.
30

2.1.3. Leg a tura de cauzalitate
Între actiunea faptuitorului si urmarea imediat a trebuie sa existe o legatura de
cauzalitate60.
2.1. Latura subiectiv a

Infractiunea de amenin tare se savârseste cu intentie directa sau indirecta. În
cazul amenintarii cu savârsirea unei infractiuni, nu are relevan ta daca faptuitorul a luat
sau nu hotarârea de a comite acea infrac tiune; este suficient ca f aptuitorul sa fi avut
reprezentarea ca prin fapta comis a va provoca victimei o stare de nelini ste, ca o va
alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urm ari61.
Intentia nu exista în situatia în care amenintarea s-a facut în gluma, faptuitorul
neprevazând nici un moment c a actiunea sa ar fi de natur a sa alarmeze si sa produca
victimei o stare de temere.
Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, si
anume ca acestea ar fi de natur a sa-i insufle o temere, înlatura incidenta legii penale,
chiar daca eroarea s-a datorat culpei autorului (de pild a, autorul necunosc ând
sensibilitatea boln avicioasa a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le folose ste
provocând fara voia sa victimei o stare de temere, de alarmare) 62.
Nu are relevanta daca cel care amenin ta, actioneaza în interes propriu sau în
interesul altei persoane.
Mânia nu exclude inten tia însa poate justifica în aceasta situatie, aplicarea
dispozitiilor privind provocarea, dac a aceasta stare se datoreste victimei, în conditiile
art. 73 lit. b, c. Cod penal. Nu intereseaz a scopul si mobilul urmarit de autor. În fapt se
va putea constata c a lipseste intentia ceruta de lege daca autorul îsi retrage pe loc
cuvintele amenin tatoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovede ste ca n-a urmarit si nici n-
a acceptat producerea consecin telor cerute de lege pentru existen ta infractiunii. Nu va
exista vinovatia faptuitorului nici dac a acesta profera amenintari pentru a preveni o
agresiune, ori o infrac tiune sau din dorin ta de a corecta o persoan a63.
Sub raportul laturii subiective se cere ca f aptuitorul sa fi lucrat cu voin ta de a
savârsi activitatea de amenin tare si cu stiinta ca aceasta este de natur a sa provoace pe
nedrept victimei o stare de alarmare64.
60 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti,
2002,pag. 140
61 Ibidem
62 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.
63 Ibidem.
64 Trib. reg. Maramure s, dec. pen. nr. 783/1960, "L.P." nr. 6/1961. În acelasi sens, Trib. Suprem, Col.
pen., dec. nr. 654/1960 (nepublicat a).
31

Sectiunea a III- a:
FORME. MODALIT ATI. SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE.
A. FORME:
a) Actele preparatorii adica actele care preg atesc aducerea la cuno stinta victimei a unei
amenintari nu cad sub inciden ta legii penale si nu sunt sanctionate. Ele ar putea s a
devina acte de participare, de instigare sau complicitate, în cazul în care amenintarea a
fost savârsita65.
Infractiunea de amenin tare este o infrac tiune de pericol, deoarece incriminarea
urmareste împiedicarea autorului s a treaca la realizarea efectiv a a amenintarii.
b) Tentativa: desi este posibila atunci când faptuitorul a ales o modalitate de s avârsire
a amenintarii care implica o desfasurare în timp (de exemplu, prin trimiterea unei
scrisori de amenin tare) nu este pedepsit a de lege.
Infractiunea de amenin tare este absorbit a în infractiunea pe care autorul
urmareste sa o realizeze prin amenin tare. În acest caz chiar dac a nu s-a realizat dec ât
amenintarea, infractiunea ramânând în faza tentativei în raport cu rezultatul pe care
autorul urmarea sa-l realizeze (de pild a, autorul intentionând sa jefuiasca victima prin
amenintare îndreapta arma asupra acesteia, însa executarea este întrerupta) faptuitorul
va raspunde pentru tentativ a la infractiunea pe care urm area sa o realizeze prin
amenintare si nu pentru amenin tare. Daca tentativa la infrac tiunea a carei realizare a
fost urmarita de faptuitor nu se pedepse ste, acesta va raspunde pentru infrac tiunea de
amenintare. Daca faptuitorul a savârsit ulterior infractiunea cu care a amenin tat victima,
va raspunde deosebit, pentru aceast a infractiune66.
c) Consumare: infractiunea de amenin tare este o infrac tiune formala si de aceea ea se
consuma chiar în momentul în care partea v atamata a luat cunostinta de continutul
amenintarii, producându-i-se starea de temere respectiv a. Atunci când partea vatamata
este prezenta, iar actiunea de amenin tare se realizeaz a direct de catre faptuitor,
consumarea infrac tiunii se realizeaz a instantaneu în chiar momentul s avârsirii actiunii.
Acesta este motivul pentru care tentativa nu se pedepse ste.
Infractiunea se consum a în momentul când, ca urmare a ac tiunii faptuitorului, s-
a produs cerinta legala, anume starea de temere victimei67.
65 Vintila Dongoroz si altii – Explicatii teoretice ale C.P. rom ân, Vol. III, Partea Special a, Ed.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 320.
66 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.
67 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti,
2002,pag. 140
32

d) Epuizare: în cazul în care fapta a c apatat caracterul de infrac tiune continuata, va
exista si forma epuizarii. Epuizarea se va produce respectiv în momentul savârsiri
ultimei actiuni de amenintare68. Daca ulterior amenintarii, faptuitorul trece la executarea
infractiunii cu care amenin ta, sunt aplicabile regulile concursului de infrac tiuni (art. 33
lit. a cod penal).
Nu va exista concurs de infrac tiuni, ci infractiune complexa atunci când
amenintarea constituie mijlocul de s avârsire a unei alte infrac tiuni (de exemplu, cineva
este lipsit ilegal de libertate, f aptuitorul folosind ca mijloc de realizare a infrac tiunii
amenintarea), fie un element constitutiv în continutul juridic al unei infrac tiuni (de
exemplu la infrac tiunea de santaj prevazuta de art. 194 C.p. – "constr ângerea … prin …
amenintare" sau la infrac tiunea de tâlharie prevazuta la art 211 C.p.- "furtul prin
întrebuintare de … amenin tari"), sau un element circumstan tial care conduce la o
modalitate agravat a legal a faptei tipice (de exemplu infrac tiunea de tulburare a de
posesie, în forma agravata prevazuta în art. 220 alin 2 C.p. – "dac a fapta prevazuta la
alin. 1, se savârseste prin amenintare" sau nerespectarea hot arârilor judecatoresti,art.
271 alin.3). În aceste cazuri infrac tiunea de amenin tare îsi pierde autonomia
infractionala.
B.MODALITATI:
Fapte de amenin tare este incriminat a sub doua modalitati normative:
amenintarea cu savârsirea unei infrac tiuni si amenintarea cu savârsirea unei fapte
paguboase69.
Dispozitia din art. 193 nu prevede modalit ati agravate legal pentru aceast a
infractiune, dar savârsirea infractiunii de amenintare poate însa prezenta modalit ati de
fapt extrem de variate.
Exista numeroase circumstan te care pot da un colorit diferit faptei si implicit
determina o mai mare sau mai mic a gravitate a acesteia. Astfel, o amenin tare facuta în
scris este de cele mai multe ori de o gravitate sporit a fata de o amenintare verbala, dupa
cum o amenintare insiduoasa sau facuta de o persoana care ramâne în umbra alarmeaza
mai intens în comparatie cu o amenintare fatisa sau al carei autor este cunoscut. De
asemenea, o amenin tare adresata în timpul zilei, într-un loc frecventat, are alt a putere de
intimidare fata de cea savârsita în timpul noptii si într-un loc anume ales.
La evaluarea pericolului faptei trebuie avute în vedere procedeul si mijloacele
de realizare a amenin tarii (prin cuvinte, în scris, prin gesturi sau semne av ând aceasta
semnificatie), felul cum a fost transmis a (nemijlocit sau prin mijloace de comunicare
directa, de pilda, prin telefon, de c atre faptuitor ori mijlocit, prin comunicare f acuta de
altul), apoi gravitatea faptei ce formeaz a obiectul amenin tarii si de împrejuraile de loc si
de timp70.
68 Vintila Dongoroz si altii – Explicatii teoretice ale C.P. rom ân, Vol. III, Partea Special a, Ed.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 320.
69 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti,
2002,pag. 141
70 Vintila Dongoroz si altii, op. cit, vol III., pag. 320
33

C. SANCTIUNI:
Infractiunea de amenin tare se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau
cu amenda, fara ca pedeapsa aplicat a sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege
pentru infractiunea care a format obiectul amenin tarii.
D. ASPECTE PROCESUALE
În cazul infractiunii de amenintare, actiunea penala se pune în miscare numai la
plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Plângerea se adreseaz a direct judecatoriei competente s a judece cauza dac a
faptuitorul este cunoscut. Dac a faptuitorul este necunoscut, persoana v atamata se poate
adresa organului de cercetare penal a, pentru identificarea acestuia.
Impacarea partilor, în orice faza a procesului penal, înlatura raspunderea penala.
CAPITOLUL III
INFRACTIUNEA DE SANTAJ – ÎN SPECIAL
34

Sectiunea I:
ASPECTE GENERALE
1.1.Continutul legal al infrac tiunii
Infractiunea de santaj consta, potivit art. 194 Cod penal, în constrângerea unei
persoane prin violen ta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere
ceva, daca fapta este comis a spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau
pentru altul.
Fapta este mai grav a când constrângerea consta în amenintarea darii în
vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromi tatoare pentru persoana
amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o rud a apropiata.
Textul este asem anator cu cel din reglementarea anterioar a a Codului penal de
la 1936 (Codul regelui Carol al II lea) unde delictul de santaj era prevazut în art. 495
Cod penal, dar cu deosebirea c a santajul (în noua reglementare) în forma agravata, se
comite si atunci când darea în vileag a unor fapte compromi tatoare priveste, în afara de
persoana amenin tata, pe sotul acesteia sau pe o rud a apropiata (în loc de persoana fa ta
de care victima era legat a printr-o puternic a afectiune, cum era prev azut în Codul penal
anterior). Nu se mai sanctioneaza tentativa la aceast a infractiune71.
În cazul infractiunii de santaj ca si în cazul infractiunii de amenintare obiectul
ocrotirii îl reprezinta libertatea individual a privita sub aspectul psihic. Legea a socotit
ca aceasta libertate este grav atins a atunci când se foloseste violenta sau amenintarea
pentru a silui voin ta cuiva în vederea obtinerii unor foloase materiale.
În practica s-a retinut ca, s-a facut vinovat de s avârsirea acestei infrac tiuni
numitul I.V., care surprinz ându-l pe O.N. în momentul când sustragea unele bunuri din
avutul public, i-a pretins acestuia din urm a ca peste câteva zile sa-i dea o suma de bani
pentru a nu-l denun ta organelor de poli tie72.
În legatura cu infractiunea de santaj este de subliniat faptul c a s-au facut unele
propuneri privind con tinutul acestei fapte – prin Proiectul de lege pentru modificarea si
completarea Codului penal ini tiat si depus de Guvernul Rom âniei la Senat sub nr. 394
din 11 octombrie 1999, se propune ca la articolul 194 dup a aliniatul 2, sa se introduca
un nou alineat care devine alineatul 3 cu urm atorul cuprins: "dac a faptele prevazute în
alin. 1 si 2 au fost savârsite în scopul si conditiile aratate în art. 144' (crim a organizata
sau acte de crima organizata), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani"73.
71 T. Vasiliu si altii, Codul Penal comentat si adnotat , partea special a, vol. I, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 190.
72 Trib. Jud. Galati dec. pen. nr. 850/1972 R.R.D. 1/1974, pag. 136.
73 Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea special a – Teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex,
Buc, 2000, pag. 185.
35

1.2. Conditii preexistente ale infrac tiunii de santaj
1.2.1. Obiectul infractiunii de santaj
1.2.1.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic generic este comun tuturor infrac tiunilor contra persoanei si îl
constituie relatiile sociale care privesc ap ararea persoanei privit a sub totalitatea
atributelor sale (via ta, integritatea corporal a, inviolabilitatea sexual a, libertatea,
demnitatea)74.
Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale a caror existenta si normala
desfasurare sunt condi tionate de apararea libertatii persoanei sub aspectul libert atii
psihice (morale, interioare) împotriva faptelor de îngradire a libertatii persoanei, a
posibilitatii acesteia de a ac tiona dupa voia sa si a nu fi constrânsa prin amenintare sau
violenta sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva75.
De asemenea, dar numai ca obiect juridic special adiacent, sunt ocrotite si
relatiile sociale susceptibile a fi v atamate sau periclitate prin folosul injust urm arit de
faptuitor. Aceste rela tii pot fi legate de patrimoniul persoanei (avutul personal), dac a
constrângerea este exercitat a în vederea obtinerii unui folos material care prejudiciaz a
victima, sau pot fi rela tii sociale legate de un interes de alt a natura (de serviciu, de
familie, profesional etc.), folosul urm arit putând fi si de ordin moral. Sfera rela tiilor
sociale aparate adiacent este deci mai larg a, aceste relatii variind în functie de natura
folosului ilicit76.
În literatura juridic a se arata ca santajul se aseam ana, sub aspectul valorilor
sociale lezate, cu infrac tiunea de amenin tare, deoarece în ambele cazuri, se aduce
atigere libertatii psihice a persoanei, cu deosebirea c a pe lânga starea de temere, de
neliniste a victimei pe care o implic a atât amenintarea, cât si santajul, acesta din urm a
mai presupune si un scop ilicit urm arit de faptuitor, acela de a ob tine un folos injust. Pe
lânga aceasta, infractiunea de santaj prezinta o gravitate mai mare dec ât aceea de
amenintare, întrucât se poate savârsi nu numai prin amenin tare, dar si prin actiuni
violente (loviri sau alte acte violente) exercitate asupra persoanei77.
În practica judiciar a s-a retinut ca constrângerea unei persoane prin amenin tare
cu bataia, sa dea la scurte intervale de timp bani si diferite bunuri constituie infrac tiunea
de santaj78.
74 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002,
pag. 56
75 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol I, pag. 190.
76 V. Dongoroz si altii, Explicatii teoretice ale C.P. rom ân, Vol. III, Partea Special a, Ed. Academiei
R.S.R., Buc., 1971, pag. 324.
77 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I,pag. 190.
78 C.S.J., sect. pen., dec. nr. 2878 din 6 iulie 1999, în B.J. Culegere de decizii ale C.S.J. pe anul 1999.
36

1.2.1.2 Obiectul material
Infractiunea de santaj nu are, de regul a, obiect material, libertatea psihic a
constituind un drept personal79.
În anumite cazuri, însa, când fapta se comite prin folosirea constr ângerii fizice
(prin violente), obiectul material îl constituie corpul victimei asupra c aruia a actionat
faptuitorul sau bunurile materiale asupra c arora s-a actionat.
Obiectul material al infrac tiunii de santaj nu trebuie, însa, confundat cu folosul
(profitul), realizat prin s avârsirea infractiunii; aceasta este consecinta, iar nu un aspect
al infractiunii de santaj80.
Într-un caz din practica judiciar a, inculpatii au fost condamna ti pentru savârsirea
infractiunii de santaj prevazuta în art. 194 al 1 C.pen., respectiv pentru complicitate la
aceasta infractiune.
S-a retinut, ca inculpatii au constrâns persoana vatamata prin amenintari sa le
dea suma de 3000 $.
Cererea de desp agubire formulata de partea civila a fost respinsa, cu motivarea
ca infractiunea de santaj nu are obiect material, ac tiunea inculpatului fiind îndreptata
spre lezarea libert atii psihice a victimei.
Apelul partii civile a fost respins.
Recursul declarat de partea civil a este fondat.
Potrivit art. 14 Cod de proc. pen. raportat la art. 998 C.civ. cel vinovat de
comiterea unei infrac tiuni este obligat s a repare în întregime prejudiciul cauzat prin acea
infractiune.
Cum suma scoas a din patrimoniul p artii civile prin constr ângerea ei, de catre cei
doi inculpati, constituie o pagub a în sensul art. 14 al Codului de procedur a penala si art.
998 C.civ., se impunea ca ace stia sa fie obligati sa o repare.
În aceasta privinta, în raport cu cerin tele textelor de lege men tionate, prezinta
relevanta daca prejudicierea p artii civile este urmarea ac tiunii faptuitorilor, iar nu
împrejurarea ca infractiunea de santaj are ca obiect juridic un drept personal
nepatrimonial, respectiv libertatea psihic a a persoanei, cum gre sit s-a apreciat prin
considerentele cu care a fost respins a cererea de despagubire81.
1.2.2. Subiectii infractiunii de santaj
1.2.2.1. Subiectul activ
Subiectul activ al infrac tiunii poate fi orice persoan a responsabila (subiectul
activ nu este calificat). Fapta poate fi s avârsita de o singura persoana sau prin
contributia mai multor persoane, participante la comiterea infrac tiunii în calitate de
coautori, instigatori, complici.
79 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Bucure sti, 2002, pag.
141
80 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 324.
81 C.S.J, Sect. pen., dec. 1036/1999.
37

În practica juduciar a s-a subliniat faptul c a, comite infractiunea de santaj acela
care, pentru a ob tine în mod injust o sum a de bani, amenin ta pe autorul unei infrac tiuni
comisa în dauna sa ca, îl va denunta organelor judiciare82.
1.2.2.2. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infrac tiunii este persoana fa ta de care se exercit a actiunea de
constrângere, pentru ca s a dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Nici subiectul
pasiv nu trebuie s a îndeplineasca o calitate anumit a; orice persoana care are capacitatea
psiho-fizica de a simti presiunea exercitat a asupra sa poate fi subiect pasiv al
infractiunii.
În situatia în care sunt mai multe persoane v atamate printr-o fapt a unica de
santaj, exista tot atâtea infractiuni câti subiecti pasivi au fost victime83.
În aprecierea gradului de pericol social al faptei s avârsite, se vor avea în vedere
raporturile existente între faptuitor si victima, precum si calitatile acestora, atunci c ând
au influentat comiterea faptei, f ara a-i schimba natura juridic a.
Pentru existenta faptei dispozitia legala nu prevede nici o cerin ta de loc sau
timp; totusi, la evaluarea gravit atii infractiunii comise se va tine seama unde si când a
fost efectuata actiunea de constrângere84.
Sectiunea a II-a:
CONTINUTUL CONSTITUTIV
2.1. Latura obiectiv a
2.1.1. Elementul material
Elementul material al laturii obiective la infrac tiunea de santaj consta în actiunea
faptuitorului de a constr ânge o alta persoana, prin acte de violen ta sau amenintare sa
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva.
A constrânge o persoana înseamna a o sili (obliga) la un lucru, pe care de bun a
voie nu l-ar face. La santaj, constrângerea trebuie s a întruneasca doua trasaturi
(conditii)85:
1.Actiunea de constrângere, pentru a fi considerat a ca atare, trebuie s a fie de natura a
prilejui o stare de temere, sub st apânirea careia, persoana supus a actiunii de
constrângere nu mai poate reac tiona moralmente în sensul unei opuneri eficace la
pretentiile faptuitorului.
82 Trib. reg. Oltenia, dec. pen. nr. 207/1995, L.P. nr. 4/1956, pag. 463.
83 Vasile Dobrinoiu , op. cit., pag. 186.
84 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 324.
85 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 325.
38

Nu este necesar ca ac tiunea de constrângere sa fi produs o stare de temere; este
suficient ca, prin natura si felul savârsirii sale, aceast a actiune sa fie obiectiv
susceptibila de a conduce la o stare de temere.
Daca însa persoana împotriva careia s-a îndreptat actiunea faptuitorului, nu a
luat în seama nici un moment pericolul la care era expus a, aceasta împrejurare denot a
ca, în raport cu respectiva persoan a, actiunea de constrângere nu era de natur a sa
provoace un sentiment de îngrijorare si deci ca fata de aceasta nu este realizat elementul
material.
2. Actiunea de constr ângere trebuie efectuat a în vederea obtinerii unei anumite
comportari din partea celui constr âns (sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva).
Asadar, victima este pus a în alternativa sau sa reziste constrângerii si sa suporte
eventualele consecin te nefavorabile la care se g aseste expusa prin aceasta atitudine
sau sa consimta la îndeplinirea a ceea ce pretinde f aptuitorul prin ac tiunea sa de
constrângere.
Aceste aspecte fac posibil a constatarea dac a într-adevar exista o încalcare a
libertatii psihice în situatiile când se pretinde ca s-a savârsit un santaj.
Mijlocul cu ajutorul c aruia se exercita în fapt constrângerea este violen ta sau
amenintarea.
Prin violenta se întelege exercitarea oric aror acte de violen ta fizica, împotriva
unei persoane, de la simplele acte de lovire, imobilizare, legare, p âna la producerea de
vatamari corporale. Violen ta trebuie sa se exercite asupra persoanei, dar în limitele
prevazute în art. 180 C. pen.; dac a prin folosirea violen tei se produce o v atamare a
integritatii corporale sau a s anatatii, mai grava decât cea la care se refer a art. 180 alin.
2, va exista concurs de infrac tiuni.
Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei. Exist a o atare violenta si în
situatia în care aceasta s-a exercitat indirect asupra persoanei santajate (de exemplu,
prin lovirea unei persoane de care victima este legat a printr-o puternic a afectiune) ori
prin violente directe asupra lucrurilor86.
Deci, un act de violen ta este savârsit atunci când faptuitorul – utiliz ând forta
fizica proprie sau a unei alte energii (nu au relevan ta mijloacele folosite de f aptuitor
pentru exercitarea violen tei) – înfrânge rezistenta victimei, fapt ce se reflect a în starea
de temere, sub st apânirea careia subiectul pasiv nu mai este sau nu ar mai putea s a fie
capabil de actiuni de împotrivire la preten tiile faptuitorului.
Amenintarea presupune efectuarea de c atre faptuitor a unui act care s a inspire
victimei temerea c a în viitor ea, sotul ei sau o rud a apropiata va suporta un r au,
constând în savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte p agubitoare, temere care o pune
în situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opunepreten tiilor
autorului faptei87.
Deci, este comis un act de amenin tare în cazul în care, datorita conduitei
faptuitorului, un sentiment de alarmare (temere) a pus sau ar pune st apânire în cugetul
86 T. Vasiliu si altii, op. cit.,vol. I, pag. 191.
87 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Bucure sti, 2002, pag.
142
39

victimei, speriat a de pericolul la care ea, so tul ori o ruda apropiata vor fi expusi în
viitor, victima nu mai are ori nu ar mai putea s a aiba libertatea psihic a necesara, spre a
opune rezistenta la actiunea abuziva a faptuitorului. Când actiunea de amenin tare a
faptuitorului nu a fost susceptibil a de a produce victimei o asemenea temere, nu va
exista elementul material al infrac tiunii de santaj.
Violenta si amenintarea trebuie sa constituie mijloace de a exercita o
constrângere asupra victimei. Nu intereseaz a daca victima a cedat sau nu violen tei ori
amenintarii. Prin astfel de mijloace, autorul trebuie s a determine pe subiectul pasiv s a
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva patrimonial sau nepatrimonial88.
Când victima trebuie s a dea, sa faca sau sa nu faca ceva, ea este silit a la o
anumita comportare, pe care urmeaz a sa o îndeplineasca.
Când victima trebuie s a sufere ceva, ea este pus a în situatia de a suporta
efectele unei actiuni pagubitoare, savârsita de un altul.
A da ceva, înseamna a efectua un act de autodeposedare prin remiterea unui
bun89. În practica judiciar a s-a retinut, în acest sens, ca infrac tiune de santaj, fapta
inculpatilor care au pretins sume de bani pentru a nu denun ta persoanele pe care le-au
surprins, când au sustras marfuri din magazin90.
A face ceva, înseamna a actiona într-un anumit fel (de pild a, a semna un act, a
evacua o încapere sau imobil, a face o declara tie, a recunoaste un drept, a retrage o
plângere, a anula o logodn a, a-si da demisia din serviciu etc.) sau a lua o anumit a
atitudine impusa prin constrângere.
A nu face ceva, înseamna a se abtine de a îndeplini o activitate, o presta tie, de a
lua o atitudine (de exemplu, a nu face un denun t, a nu declansa un proces, a nu se
prezenta la un concurs pentru ocuparea unui post, a nu face un act etc.) din cauza
constrângerii91.
În sfârsit, prin a suferi ceva se întelege a suporta un prejudiciu, material sau
moral (de exemplu, acceptarea s a i se distruga un bun, sa i se ocupe samavolnic
locuinta, sa paraseasca o localitate, sa îndure o situatie umilitoare, sa piarda o suma de
bani, sa fie insultat, etc.) indiferent de natura acesteia. Nu intereseaz a daca victima
putea sau nu sa se opuna constrângerii daca depunea eforturi mai deosebite. În acest
sens, în practica judiciar a s-a statuat ca exista infractiunea de santaj, daca victima este
constrânsa la raport sexual sub amenin tarea inculpatului c a va da publicitatii unele
fotografii compromi tatoare92.
Prin aducerea la îndeplinire a conduitei la care victima a fost constr ânsa,
faptuitorul dobândeste un folos (avantaj). Acest folos cap ata caracter nelegitim, datorit a
mijloacelor folosite în vederea realizarii lui; este indiferent dac a acest folos ar fi oferit
de victima sau de un tert93.
88 T. Vasiliu si colab, op. cit., vol . I,pag.191.
89 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 142
90 Trib. jud. Galati, dec. nr. 850/1972, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 136 cu not a de I.Lupu si I. Suceava.
91 Vasile Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag.187.
92 Trib. jud. Mures, dec. nr. 1905/1973, "Practic a judiciara penala", vol. III, pag. 87.
93 V. Dongoroz si altii, Explicatii teoretice ale C.P. rom ân, Vol. III, Partea Special a, Ed. Academiei
R.S.R., Buc., 1971, Pag. 326.
40

În practica judiciar a, s-a retinut infractiunea de santaj în numeroase spe te. Vom
prezenta câteva, în cele ce urmeaz a.
1. În fapt, într-o speta s-a retinut ca în cursul lunii iunie 1993 inculpatul B.C. a
cunoscut-o întâmplator pe numita P.A. pe care a întrebat-o unde poate g asi o camera de
închiriat, întrucât este cetatean sirian si lucreaza ca medic la Spitalul jude tean Bacau.
Numita P.A. i-a propus inculpatului s a locuiasca la ea cu chirie, astfel c a dupa
aproximativ o lun a, l-a invitat pe inculpat în apartamentul s au pentru a-i arata camera în
care urma sa locuiasca, prilej cu care cei doi au întretinut relatii sexuale.
În aceasta perioada, inculpatul a fost depistat ca purt ator al unei boli venerice
(sursa de contaminare nefiind cunoscut a), fiind supusa tratamentului adecvat, dup a care
s-a reîntors la locuinta lui P.A. careia i-a pretins suma de 5000 lei sub amenin tarea ca în
cazul în care nu-i va da banii ceru ti, va sesiza organele de poli tie si medicale ca este
purtatoare de boli venerice. Pentru a nu fi reclamat a, P.A. i-a dat inculpatului banii,
dupa care, inculpatul, folosind aceea si amenintare, a revenit de mai multe ori la P.A. de
la care a pretins si primit diferite sume de bani sau bunuri. În realitate s-a constatat, la
un control medical, c a numita P.A. nu a fost contaminat a cu boli venerice.
În sarcina inculpatului s-a mai re tinut ca în ziua de 14 ian. 1994 a mers la
Magazinul "Tonora" din Bac au unde, intrând în discutie cu vânzatoarea G.A., careia i s-
a recomandat ca fiind medic sirian, i-a promis procurarea unor medicamente în
schimbul sumei de 2500 lei, pe care a primit-o, dup a care nu s-a mai întors cu
medicamentele.
Prin sentinta penala nr. 348 din 23 ianuarie 1995 a Judec atoriei Bacau s-a
dispus, între altele, condamnarea inculpatului B.C. la 1 an închisoare pentru s avârsirea
infractiunii continuate de santaj prevazuta de art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea
art. 41 alin. 2 Cod penal si la 1 an închisoare pentru s avârsirea infractiunii de
înselaciune prevazuta de art. 215 alin. 2 Cod penal, anularea suspend arii conditionate a
executari pedepsei de 1 an si 5 luni închisoare aplicat a pentru infractiunea de
înselaciune prevazuta de art. 215 alin. 2 Cod penal prin sentin ta penala nr. 2269 din 20
iunie 1994 a aceleia si instante, aplicarea pedepsei celei mai grele de 1 an si 5 luni
închisoare, la care s-a ad augat un spor de 5 luni, potrivit art. 33 lit. a si art. 34 lit. a
Codului penal, urm ând ca inculpatul s a execute, în total 1 an si 10 luni închisoare 94.
2. Prin sentinta penala nr. 127 din 8 octombrie 1997, Tribunalul Vaslui a
condamnat pe inculpat pentru infrac tiunea de santaj prevazuta de art. 194 Cod penal
prin schimbarea încadrarii juridice din infrac tiunea de trafic de influen ta prevazuta de
art. 257 Cod penal.
S-a retinut ca inculpatul si partea vatamata sunt patroni ai unor societ atii
comerciale si faceau afaceri împreuna începând din luna octombrie 1995.
Cu ocazia încheierii unui contract prin care inculpatul se obliga s a livreze partii
vatamate alcool în valoare de 650 milioane lei, inculpatul i-a relatat c a în aceasta
afacere sunt implicate persoane importante printre care si comisarul-sef al Garzii
Financiare Vaslui.
94 Curtea de Apel Bac au, sect.pen., dec. pen. nr. 106/R din 6 martie 1997, în Jurisprudenta penala a
Curtii de Apel Bacau pe anul 1997, Ed. Lumina Lex, 1998
41

În ziua de 16 decembrie 1995, la societatea p artii vatamate s-au constatat
neregului, motiv pentru care partea v atamata a fost invitata la sediul politiei unde a
ramas pâna a doua zi în jurul orelor 14.
În jurul orelor 19, la sediul firmei p artii vatamate a venit inculpatul si i-a
solicitat împrumut suma de 300 milioane sau cel pu tin 70 milioane lei, care îi era
necesara în afacere. Pentru a-l determina pe partea v atamata sa-i dea banii, inculpatul i-
a spus ca actele societatii sale au fost preluate de Garda Financiar a si de modul cum cei
de la garda vor întocmi procesul verbal depinde soarta p artii vatamate si a societatii.
Prin aceste afirma tii, inculpatul i-a dat de înteles partii vatamate ca în cazul unui
refuz de a-i da suma solicitat a, va vorbi cu seful Garzii Financiare sa întocmeasca actele
în asa fel încât partea vatamata sa fie trasa la raspundere.
Pentru a întari convingerea p artii vatamate ca el va proceda în acest fel,
inculpatul a repetat de mai multe ori "a sii sunt în mâneca mea".
Tribunalul Vaslui, ca instan ta de fond, a încadrat fapta inculpatului care, prin
amenintare cu întocmirea unui act constatator de c atre comisarii Garzii Financiare
Vaslui în urma caruia partea vatamata sa fie trasa la raspundere penala, în scopul de a
obtine un împrumut de 300 milioane lei, ulterior de 70 milioane lei, în infractiunea de
santaj prevazuta de art. 194 alin. 1 Cod penal si a schimbat încadrarea juridic a din
infractiunea de trafic de influen ta prevazuta de art. 257 alin. 1 Cod penal, încadrare data
prin actul de sesizare.
Sentinta a fost apelata de Parchet, care a criticat sentin ta pentru nelegalitate sub
aspectul încadrarii juridice a faptei. S-a re tinut ca gresit instanta de fond a procedat la
schimbarea încadrarii juridice si ca fapta inculpatului întruneste elementele constitutive
ale infractiunii de trafic de influen ta prevazuta de art. 257 alin. 1 Cod penal.
S-a motivat ca inculpatul a pretins suma de bani pentru a-l determina pe
comisarul-sef – pe lânga care a pretins ca are influenta – ca acesta sa avantajeze partea
vatamata în controlul ce se efectua la firm a; expresia "asii sunt în mâneca mea" nu a
fost perceputa de partea vatamata ca o amenintare ci ca o alternativ a, ca el nu va
interveni pe lânga comisar pentru a-l ajuta.
Instanta de apel a retinut ca încadrarea juridic a facuta de prima instan ta este
corecta. Din situatia de fapt retinuta just de instanta de fond nu a rezultat c a inculpatul
ar fi promis partii vatamate ca va interveni pe l ânga comisarul-sef pentru a favoriza
partea vatamata.
În discutiile anterioare, inculpatul relatase p artii vatamate ca se cunoste cu
acesta si, profitând de aceasta situatie, l-a amenintat ca va interveni pentru a-i crea o
situatie defavorabila daca îi va refuza împrumutul.
Prin aceasta modalitate de ac tiune, inculpatul a urm arit sa creeze partii vatamate
o stare de temere c a în situatia unui refuz al împrumutului solicitat, se va prevala de
presupusa influen ta pentru ca partea v atamata sa fie trasa la raspundere penala.
Expresia folosita de inculpat a fost tocmai pentru a determina p artii vatamate
aceasta temere de raspunderea penal a si nu contrariul, de a interveni în scopul
exonerarii de raspundere, asa cum a sustinut Parchetul. Inculpatul l-a amenin tat pe
42

partea vatamata cu producerea unui r au în scopul dobândirii unui folos – acela al
împrumutului.
Or, aceasta actiune a inculpatului, în conditiile în care partea vatamata fusese
retinuta la politie 24 ore, a fost de natur a sa creeze partii vatamate acea temere cerut a
de dispozitiile art. 194 Cod penal, cu at ât mai mult cu cât în discutiile anterioare partea
vatamata aflase ca inculpatul se cuno stea cu comisarul- sef al Garzii Financiare.
Cum partea vatamata a fost constrânsa prin amenintare sa acorde un împrumut
inculpatului, încadrarea juridic a corecta este aceea de santaj prevazuta de dispozitiile
art. 194 alin. 1 Cod penal, iar apelul Parchetului nu este fondat95.
3. Prin sentinta penala nr.1351/1998 a Judec atoriei Radauti, inculpatul U.P. a
fost condamnat la o pedeaps a rezultata de 2 ani închisoare, pentru s avârsirea, în
concurs real, în conditiile art. 33 lit. a si art. 34 Cod penal a dou a infractiuni de santaj
prevazute si pedepsite de art. 194 alin. 2 Cod penal, partii vatamate fiind C.D. si C.V.
Hotarând astfel, judecatoria a retinut ca la data de 25 aprilie si 13 mai 1997,
inculpatul a trimis p artilor vatamate, care îndeplinesc functia de padurar la Ocolul Silvic
Putna, câte o scrisoare prin care pretindea s a i se puna la dispozitie 6000 si, respectiv
5000 de $ SUA, pentru a nu sesiza organele competente cu unele fapte penale, pe care
aceste le-ar fi comis (sustragere si valorificare de mas a lemnoasa).
Apelul declarat de inculpat a fost respins de Tribunalul Suceava prin decizia
penala nr. 296 din 22 martie 1999.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, în motivarea caruia a
aratat ca solutia tribunalului este gre sita, reiterând motivul din apel si care se regaseste,
ca motiv de casare, în prevederile art. 385 ind. 9 pct. 14 C. proc. pen.
Investita cu judecarea recursului, Curtea de Apel Suceava, sec tia penala, l-a
admis, a casat decizia tribunalului si partial sentinta judecatoriei condamnându-l pe
inculpat pentru s avârsirea a doua infractiuni de santaj, la câte un an închisoare, urmând
sa execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, dar care executare a fost
suspendata în temeiul art. 81 Cod penal în conditiile si cu consecintele prevazute de art.
82 si 83 Cod penal. S-au men tinut celelalte dispozi tii ale sentintei.
Instanta de recurs, în argumentatia solutiei, a retinut ca într-adevar inculpatul a
savârsit infractiunile de santaj, dar sustinerea acestuia, c a partile vatamate ar fi comis
unele acte reprobabile cum ar fi otr avirea câinelui sau ca ar fi facut avansuri indecente
sotiei lui, se justific a pe plan psihic, chiar dac a în realitate nu s-au confirmat, iar
inculpatul este cunoscut cu comport ari bune si având în întretinere 4 copii96.
NOTA: Caracteristic infrac tiunii de santaj este faptul c a libertatea moral a a persoanei
este încalcata pentru a obtine un folos. Sub aspectul laturii obiective, aceast a infractiune
presupune, înainte de toate, o constr ângere morala materializata în impunerea victimei
de a face sau a nu face ceva împotriva vointei ei.
95 Curtea de Apel Ia si, dec. pen. nr. 39 din 5 feb. 1998, în Buletinul Jurispruden tei – culegere de
practica judicara, Curtea de Apel Ia si, 1998.
96 Curtea de Apel Suceava, dec. pen. nr. 643 din 22 oct. 1999, în B.J. culegere de practic a judiciara,
Curtea de apel Suceava, 1999.
43

În speta de fata, inculpatul, stiind ca cele doua victime sunt p adurari si au
posibilitati materiale, a trimis fiec aruia câte o scrisoare prin care îi ameninta ca daca nu
va primi de la ace stia 6000 si respectiv 5000 $ SUA îi va reclama la organele
competente pentru a sa-zisa infractiune de sustragere de material lemnos din acele
scrisori nu rezult a ca victimele ar fi facut avansuri indecente so tiei inculpatului, aceast a
aparare a aparut în timpul judecatii, situatie neconfirmata, de altfel recunoscut a ca
neconfirmata de probe, de însasi instanta de recurs.
Cum sub aspect subiectiv, inculpatul a ac tionat cu intentia de a obtine un folos
injust, cei 11.000 $ SUA, valor ând aproximativ 200.000.000 lei, credem c a instanta de
recurs a gresit retinând în favoarea inculpatului circumstan te atenuante si dispunând
suspendarea pedepsei. Sub aspectul pericolului social concret, pedeapsa trebuia s a fie
ferma, numai asa rolul ei de preven tie generala ar fi fost îndeplinit.
2.1.2. Urmarea imediat a
Înfaptuirea actiunii de constrângere are ca urmare imediat a crearea unei st ari
serioase de temere a victimei, constr ângerea declansata asupra sa, pun ând-o în fata
alternativei de a îndeplini pretentiile faptuitorului, ori de a suporta alte consecin te, ceea
ce echivaleaza cu o îngradire a libertatii psihice a persoanei v atamate de a actiona dupa
vointa sa.
2.1.3. Leg a tura de cauzalitate
Între activitatea f aptuitorului si urmarea produs a trebuie sa existe o legatura de
cauzalitate. Nu exist a o astfel de legatura daca persoana vatamata a simulat ca se afla
într-o stare de temere serioas a, pentru a induce în eroare pe subiectul activ si a-l
denunta.
Santajul absoarbe prin voin ta legiuitorului, faptele de amenin tare sau de loviri
ori alte violente, acestea facând parte din con tinutul infractiunii de santaj. Când
violentele comise de autor au ca urmare o v atamare a integritatii corporale sau a
sanatatii, ne aflam în fata unui concurs de infrac tiuni (santaj, în concurs cu fapta
prevazuta de art. 181 ori în art. 182 C.pen.)97.
2.2. Latura subiectiv a
Infractiunea de santaj sub aspectul formei de vinov atie nu se poate comite dec ât
cu intentie directa (calificata prin scop). Autorul ac tioneaza având reprezentarea c a prin
fapta sa va exercita o constr ângere ilicita asupra victimei pentru a o determina s a dea,
sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat cu scopul
de a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru altul98. Aceasta înseamna ca
97 Vasile Dobrinoiu, op. cit., pag. 188.
98 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 142
44

infractiunea de santaj nu se poate s avârsi decât cu intentie directa, întrucât actiunea de
constrângere exercitata de faptuitor trebuie s a urmareasca, în mod obligatoriu,
realizarea unui scop determinat, fa ta de persoana constr ânsa, iar urmarirea acestui scop
nu este posibila decât daca faptuitorul actioneaza cu intentie directa. Faptuitorul care îsi
propune un scop precis, urm areste implicit si rezultatul prin care s-ar putea realiza
scopul99.
Aceasta nu exclude posibilitatea ca f aptuitorul actionând cu intentie directa
asupra persoanei vizate prin ac tiunea de constrângere, sa provoace o stare de temere si
altor persoane (asupra c arora nu a exercitat nici o constr ângere) si care sa satisfaca din
proprie initiativa pe faptuitor, cu stiinta sau fara stiinta persoanei constr ânse (de pilda,
sotia aflând despre constr ângerea exercitat a asupra sotului sau, satisface preten tiile
faptuitorului). Aceasta nu înseamna ca infractiunea de santaj se poate comite si cu
intentie indirecta, ci numai ca actiunea faptuitorului poate avea pe l ânga urmarea
imediata, a carei realizare o urm areste acesta, si alte consecinte. Neurmarind realizarea
acestora din urma faptuitorul nu va r aspunde pentru infrac tiunea de santaj, în raport de
persoanele mentionate.
O conditie importanta pentru existenta laturii subiective a infrac tiunii, este, prin
urmare, scopul urm arit de faptuitor, si anume ca acesta s a vizeze dobândirea unui folos
ilicit. Fara existenta acestui scop, ac tiunea faptuitorului va putea fi sanc tionata numai ca
amenintare, ori ca lovire sau alte violen te etc100.
Folosul pe care îl implica infractiunea de santaj va putea consta fie în obtinerea
unui lucru, în recunoasterea unei preten tii, din recunoasterea unui pretins prejudiciu, din
întocmirea unei declara tii pe baza careia autorul va ob tine un profit, fie se va putea
înfatisa sub forma unui folos nepatrimonial: ob tinerea unei caracteriz ari nemeritate, a
unei recomandatii pentru a participa la un concurs etc. Nu are relevan ta daca folosul a
fost obtinut chiar de la victima santajului sau de la o ter ta persoana (de pilda, obligând
victima sa nu faca o plângere fata de un tert, autorul va primi de la acesta un folos) si
nici daca victima a suferit sau nu un prejudiciu, prin satisfacerea preten tiilor
faptuitorului. Esen tial este ca autorul s a fi exercitat constr ângerea în scopul aratat,
indiferent daca acesta a fost sau nu realizat. Nu trebuie confundat a vatamarea suferita
de victima (prin aplicarea violen tei) sau temerea insuflat a acesteia cu privire la un
pericol viitor pentru integritatea sa corporal a pentru a-i constr ânge vointa, cu prejudiciul
suferit prin îndeplinirea dorin tei autorului. Acesta din urm a poate lipsi, pe c ând
constrângerea este de esen ta santajului101.
Folosul trebuie s a fie injust (în literatura juridic a, unii autori102 sustin ca cerinta
legii este îndeplinita chiar daca folosul este just, dar modul de a-l ob tine este injust). Se
considera folos injust orice folos nedatorat de victim a fie în ce priveste cuantumul (s-a
obtinut mai mult dec ât victima datora ori de la o persoan a care nu datora nimic), fie în
privinta termenului (s-a ob tinut mai înainte de scaden ta), sau în legatura cu forma (s-a
99 T. Vasiliu si altii, op. cit.,vol. I, pag. 193.
100 Ibidem.
101 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I,pag. 194.
102 O. Loghin si T. Toader, op. cit., pag. 159.
45

obtinut fara îndeplinirea tuturor formelor necesare). Dac a se stabileste ca victima datora
efectiv folosul smuls de autor prin constr ângere, nu se verific a conditia ceruta de lege –
existenta unui folos injust pentru autor – si ca atare, nu va exista infrac tiunea de santaj,
ci am putea fi în prezenta infractiunii de amenintare ori de lovire.
Folosul se poate referi la persoana autorului ori la alt a persoana. Nu intereseaza
ca atare cine a beneficiat de rezultatul santajului. De exemplu, so tul poate santaja pe
cineva în beneficiul sotiei.
Daca faptuitorul urmareste prin violenta sau amenintare sa determine victima s a
faca ceva care reprezint a un folos chiar pentru acesta (de exemplu, constr ângerea prin
violenta a unui bolnav sa se supuna unui tratament chirurgical sau de alt a natura) nu va
raspunde pentru infrac tiunea de santaj ci, eventual, numai pentru aceea de lovire, ori
amenintare, deoarece si în acest caz nu este îndeplinita cerinta legii ca folosul s a fie
injust. Nu poate fi conceput a existenta consimtamântului victimei în cazul infractiunii de
santaj, întrucât prin natura sa, infrac tiunea presupune o constr ângere fizica sau morala
exercitata asupra victimei. În lipsa acestei constr ângeri nu exista infractiune103.
Cu privire la forma de vinov atie, semnalam ca unii autori consider a ca
infractiunea se comite si cu intentie indirecta104. În acest caz, scopul urm arit de faptuitor
s-ar referi mai degrab a la modul de savârsire a actiunii de constrângere.
Daca autorul nu a urm arit scopul prevazut în norma de incriminare, înseamna ca
el nu a actionat cu vinovatia ceruta pentru existenta infractiunii de santaj; în acest caz
constrângerea psihica ar putea constitui eventual o amenin tare.
Sectiunea a III-a:
FORME. MODALIT ATI. SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE.
A. FORME:
a) Actele preparatorii sunt posibile dar nu sunt incriminate la infrac tiunea de santaj.
b) Tentativa: este posibil ca executarea ac tiunii de constrângere începuta de faptuitor sa
fie întrerupta sau sa nu-si produca efectul (scrisoarea de amenin tare a fost interceptat a
înainte de a ajunge la persoana amenin tata sau amenintarea, desi ajunsa la cel
amenintat, acesta nu a luat-o în seama asa ca nu a putut produce o tulburare sufletesc a;
acelasi lucru în cazul unei ac tiuni de constrângere efectuata prin violenta, a carei
103 T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I, pag. 194.
104 V. Dongoroz, op. cit. , vol. III, pag. 326.
46

executare a fost întrerupta din cauze independente de f apuitor sau nu a reu sit sa creeze
o stare de temere).
Actele savârsite în aceste conditii nu cad sub inciden ta legii penale, cu toate c a
faptuitorul urmarea realizarea unui folos injust deoarece tentativa nu este incriminat a la
infractiunea de santaj. Ele pot eventual constitui alte infrac tiuni (loviri, amenin tari,
distrugeri etc.)105.
c) Consumarea: are loc în momentul când, drept urmare a ac tiunii faptuitorului, s-a
produs urmarea cerut a de lege, adic a starea de temere în persoana celui
constrâns106.Împrejurarea ca cel fata de care s-a efectuat ac tiunea a rezistat presiunilor
sau a satisfacut pretentiile faptuitorului nu influen teaza momentul consumativ al faptei.
Asemenea împrejurari trebuie însa avute în vedere la constatarea gradului de
pericol al faptei comise107.
d) Epuizarea: se poate întâmpla ca faptuitorul sa repete pe baza aceleia si hotarâri
infractionale actele de constr ângere; în acest caz fapta cap ata caracterul de infrac tiune
continuata si are implicit si un moment al epuiz arii. Acesta are loc în momentul
savârsirii ultimului act de constr ângere.
Dupa consumare si pâna la epuizarea faptei pot surveni si alte urmari cu
relevanta penala. Aceste urmari survenite sunt deseori prilejuite de îndeplinirea de catre
victima a pretentiilor la care a fost constr ânsa (de exemplu, victima se îmbolnaveste sau
sufera o vatamare corporala, atunci când da, face sau nu face ce i s-a cerut). Fiind vorba
de mai multe urm ari incriminate prin dispozi tii penale diferite, se vor aplica regulile de
la concursul de infrac tiuni.
Daca faptuitorul cere ca victima s a savârseasca o fapta penala, nu va exista
santaj, ci instigare la acea infrac tiune, iar daca victima savârseste fapta sub silnicia
constrângerii, va beneficia de cauza de înlaturare a caracterului penal al faptei,
prevazuta în dispozitiile art. 46 Cod penal; autorul constr ângerii va raspunde potrivit
dispozitiei de art. 31 alin. 2 C. p108.
B. MODALITATI:
a) Modalit at i normative : în dispozitia din alin. 1 al art. 194 este incriminat a forma
simpla (tipica) a infractiunii de santaj, cu urmatoarele modalitati normative: santaj prin
violenta, santaj prin amenin tare, santaj cu cerere de a da sau cu cerere de a face, a nu
face sau de a suferi ceva.
În afara de modalitatile normative simple, în dispozitia din alin. 2 al art. 194
este prevazuta modalitatea agravat a, existenta atunci când constrângerea consta în
105 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 327.
106 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 143
107 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 327.
108 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 328.
47

amenintarea darii în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromi tatoare pentru
persoana amenin tata, pentru sotul acesteia sau pentru o rud a apropiata.
Legea a tinut seama de pericolul social sporit al faptei de santaj când se recurge
la amenintari cu divulgarea unei fapte reale sau imaginare, care ar compromite pe
victima daca ar fi adusa la cunostinta altor persoane.
Folosirea acestei amenin tari la comiterea faptei exercit a o puternica intimidare
asupra victimei, determin ând-o sa satisfaca pretentiile faptuitorului; cel amenin tat
prefera sa procure faptuitorului un folos, dec ât sa suporte consecin tele greu de înlaturat
ale unei compromiteri publice. Cu at ât mai grava apare fapta de santaj, când este
savârsita prin amenintarea darii în vileag a unor fapte imaginare; tulburarea psihic a în
acest caz este adeseori mai mare dec ât atunci când amenintarea priveste un fapt real, iar
recurgerea la acest procedeu eviden tiaza gradul intimidant si perversiunea
faptuitorului109.
În practica judiciar a s-a retinut ca este infractiune de santaj în forma agravata –
de exemplu – fapta inculpatului de a fi constr âns victima la raport sexual, amenin tând-o
ca va da publicitatii unele fotografii compromi tatoare110.
b) Modalit at i faptice : în raport cu împrejurarile de fapt, infrac tiunea de santaj poate fi
comisa în modalitati diferite, datorit a fie procedeelor alese în vederea exercit arii
constrângerii, fie situa tiei victimei când s-a savârsit constrângerea, fie naturii si
importantei folosului injust urm arit de faptuitor, sau raporturilor existente anterior între
faptuitor si victima111.
C. SANCTIUNI:
În forma sa simpl a (tipica) infractiunea de santaj se pedepse ste cu închisoare de
la 6 luni la 5 ani.
Sanctiunea prevazuta pentru modalitatea legal a agravata este pedeapsa
închisorii de la 2 la 7 ani.
D. ASPECTE PROCESUALE
Actiunea penala se pune în miscare din oficiu. Urm arirea penala se efectueaza
de catre organele de poli tie, iar judecata cauzei este de competen ta judecatoriei.
109 Ibidem.
110 Trib. jud. Mures, dec. 1903/1973, R.R.D. nr. 6/1975, pag. 26.
111 V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 328.
48

Sectiunea a IV-a:
CRITERII DISTINCTIVE ÎNTRE
INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE TÂLHARIE
Datorita mijloacelor specifice de s avârsire a infractiunii de tâlharie, aceasta
actiune se realizeaz a, uneori si prin remiterea silit a a bunului. În legatura cu aceasta,
aparând dificultati de încadrare juridica, în literatura de specialitate au fost eviden tiate
diferentele fata de santaj.
Infractiunea de santaj, sub aspectul laturii obiective, presupune o ac tiune de
constrângere fizica si morala, sub imperiul c areia se produce o temere persoanei
vatamate, fiind astfel încalcata libertatea moral a a acesteia. Esen ta acestei infractiuni,
consta, tocmai, în modificarea par tiala sau alterarea integral a a vointei altei persoane,
care sa conduca la o actiune de a da, a face, a nu face, sau a suferi ceva. Constr ângerea
trebuie sa aiba ca obiect, în primul rând, relatiile sociale cu privire la libertatea moral a a
persoanei si în subsidiar se refer a la cele privind patrimoniul acesteia. Sub aceste
aspecte, santajul este o infrac tiune de pericol (periculum in futurum), nefiind paralizat a
actiunea de împotrivire a persoanei v atamate, datorita absentei faptuitorului112.
Tâlharia, infractiune de rezultat, presupune "o atingere adus a, în principal,
relatiilor sociale patrimoniale"113 si în subsidiar, unor rela tii sociale pe care le întâlnim
ca elemente componente virtuale ale obiectului juridic al santajului.
112 A se vedea L. Biro, Criterii distinctive între infractiunile de santaj si tâlharie, în R.R.D nr. 4/1971,
pag. 83.
113 A se vedea O. Loghin, A. Filipa s, Drept penal, Ed. Didactic a si Pedagogica, Buc., 1983, pag. 120.
49

Infractiunea de tâlharie, ca infractiune complexa, are în structura sa, dup a cum
se stie, un element material – furtul – si un al doilea element – violen ta (fizica sau
morala), între care exista o stricta si imediata conditionare. Astfel, violen ta (indiferent
de natura acesteia), în cadrul tâlhariei, se poate s avârsi anterior, concomitent sau
posterior furtului (indiferent de modalitatea deposed arii), dar în aceeasi împrejurare
faptica, pe când, în cadrul infractiunii de santaj, de regula, violenta este savârsita ab
initio, pentru a conduce, post hoc, la producerea st arii de temere si de lezare a libert atii
persoanei vatamate.
Asa fiind, un prim si marcant criteriu de diferen tiere între cele doua infractiuni îl
constituie perioada aferent a scopului infractional, delimitata între momentul s avârsirii
agresiunii sau amenin tarii si momentul deposed arii victimei114. În acest sens, pentru a
subzista infractiunea de santaj, este necesar ca între cele doua momente sa exite o
perioada de timp mai îndelungata în care sa fie lezata libertatea, prin modificarea sau
îngradirea vointei, "punând-o în situatia de a nu mai avea resursele morale pentru a se
opune pretentiilor faptuitorului"115, indiferent dac a aceste pretentii au fost sau nu
satisfacute. În cazul tâlhariei, perioada dintre momentul s avârsirii actelor de violen ta si
cel al deposedarii victimei este foarte scurt a, asigurându-i infractorului imposedarea
nejusta.
Un alt criteriu obiectiv de diferen tiere, relevat în literatura juridic a, îl constituie
puterea de dispozi tie a victimei asupra bunului fiind îndeobste cunoscut ca, în cazul
infractiunii de tâlharie, "bunul aflat asupra victimei sau în imediata sa apropiere
înceteaza de a se mai afla în puterea sa de dispozi tie, infractorul put ându-l lua si singur,
ca urmare a actelor de violen ta executate"116 pe când la santaj, de regula, datorita
violentelor, se creeaza partii vatamate o stare de temere în timp, iar imposedarea
nejusta a inculpatului este virtual a.
114 A se vedea : Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 3404/1970 în Culegere de decizii 1970, pag. 351; Trib.
Suprem, e. pen., dec. nr. 4948/1971 în R.R.D. nr. 2/1972, pag. 178; Trib. Jud. Constan ta, dec. nr.
1000/1974 (cu nota de D. Clocotici), în R.R.D. nr. 10/1975, pag. 62 si Trib. Suprem, s. pen., dec. nr.
993/1977 în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 58.
115 A se vedea O. Loghin, A. Filipa s, op. cit., pag. 70.
116 D. Clocotici, nota la dec. pen. nr. 1000/1974 a Trib. jud. Constan ta, în R.R.D. nr. 10/1975, pag. 62.
50

În literatura de specialitate117 si în practica judiciar a118 s-a considerat c a
delimitarea santajului de tâlharie, în cazul în care are loc o remitere for tata a unui bun
mobil, la cererea f aptuitorului, prin violen ta sau amenintare, se face din urm atoarele
puncte de vedere119, si anume:
I. Obiectul juridic – cele doua infractiuni au o natur a juridica deosebita.
Santajul este o infrac tiune contra libert atii persoanei (Titlul II, Cap. II Cod penal), iar
tâlharia este o infractiune contra patrimoniului (Titlul III al Codului penal). S-a decis c a
daca cererea faptuitorului se refer a la remiterea unui bun si este satisfacuta pe loc de
catre cel constrâns, ne aflam în prezenta unei tâlharii, pentru ca s-a încalcat în principal,
patrimoniul si nu libertatea persoanei, iar dac a cererea faptuitorului a fost satisf acuta în
interval de timp mai îndelungat de la actul constr ângerii, fapta va constitui infrac tiunea
de santaj, pentru ca s-a încalcat în primul rând libertatea psihic a a persoanei, starea de
temere ceruta celui constrâns prin violenta sau amenintare având o anumita durata120;
II. Intervalul de timp care desparte constr ângerea de remiterea bunului.
Ceea ce deosebe ste santajul de tâlharie este si împrejurarea obiectiv a ca în primul caz
faptuitorul întrebuinteaza violenta sau amenintarea pentru a ob tine bunul la un anumit
interval de timp, respectiv ulterior constr ângerii, iar în cel de-al doilea caz, în acelasi
117 R.M. Stanoiu, Comentariu în Practica judiciar a penala, vol. III, Editura Academiei Rom âne,
Bucuresti, 1992, pag. 88; O. Loghin, A. Filipa s, Drept penal român, Partea speciala, Casa de editura
si presa "Sansa" SRL, Bucure sti, 1992, pag. 67; O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 158; L.Biro,
Criterii distinctive între infractiunile de santaj si tâlharie în R.R.D nr. 4/1971, pag. 82; V. Papadopol,
nota la decizia nr. 421/1991, a Tribunalului mun. Bucure sti, sectia I-a penala, în Trib. mun. Buc.
Culegere de practic a judiciara penala pe anul 1991, Casa de editur a si presa "Sansa" SRL, Bucure sti,
1993, pag. 249-250.
118 Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 993/1977 în Culegere de decizii pe anul 1977, pag. 272; Trib.
Suprem, sect. pen., dec. nr. 1672/1971, în Repertoriu alfabetic de practic a judiciara în materie penala
pe anii 1971-1975, pag. 406; Trib. Supr., sec t. pen., dec. nr. 2680/1978 în Culegere de decizii pe anul
1975, pag. 367; Trib. jud. Constan ta, dec. nr. 1000/1974 cu not a de D. Cocotici, în R.R.D. nr.
10/1975, pag. 63; În sens contrar, Trib. mum. Buc., sec t. pen., dec. nr. 421/1991 cu not a de V.
Papadopol, în Culegere de practic a judiciara penala, 1992, pag. 249.
119 Gheorghita Mateut, Drept penal special – Sinez a de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 1999, pag.234.
120 A se vedea, Trib. Supr., sec t. pen., dec. nr. 4948/1971, în R.R.D. nr. 2/1972, pag. 178. (S-a decis
ca fapta nu constituie santaj, ci tâlharie daca inculpatul a determinat victima, pe care o amenin ta cu
moartea, sa-i dea un bun care îi apartinea); Trib. Supr., sec t. pen., dec. nr. 2686/1975 în Culegere de
decizii pe anul 1975, pag. 367; (Instan ta a retinut ca tâlharie si nu ca santaj fapta inculpatului de a- si
însusi haina persoanei vatamate, prin amenintare cu cutitul). În sens contrar, Trib. mum. Buc., sec t. I-
a pen., dec. nr. 421/1991, cu not a de V. Papadopol, în Culegere de practic a judiciara penala, 1992, p.
249; (S-a hotarât ca fapta inculpatului care, sub amenin tarea cu un cutit a determinat persoana
vatamata sa-i remita o suma de 20.000 lei, pentru a nu o denun ta organelor de poli tie cu privire la
savârsirea unei infractiuni, constituie infrac tiunea de santaj, prev. în art. 194 C. pen.). A sa cum s-a
subliniat în literatura (V. Papadopol, not a la decizia nr. 421/1991 a Trib. mun. Buc, sec t. I-a pen.,
Idem , pag. 250), " împrejurarea ca inculpatul a amplificat starea de temere creat a în acest mod, prin
adaugarea unei noi amenin tari, aceea ca va face un denunt organelor de politie, nu poate modifica
încadrarea juridica a faptei savârsite" care constituie infrac tiunea de tâlharie prevazuta de art. 211 Cod
penal.
51

timp, respectiv simultan. De aceea se remarc a, în practica judiciar a121, o simultaneitate a
violentei sau amenintarii cu actul victimei de a remite bunul s au, în cazul tâlhariei, spre
deosebire de santaj, care presupune în mod necesar o stare de temere care s a persiste
pe parcursul unui anumit interval de timp, între momentul exercit arii constrângerii si
momentul în care satisfacând cererea faptuitorului, victima îsi redobândeste libertatea
psihica.
III. Pericolul la care se expune victima – Atunci când constrângerea persoanei
vatamate se realizeaz a în modalitatea amenin tarii, pericolul cu care se amenin ta victima
trebuie sa fie iminent în cazul tâlhariei, pentru ca în acest caz victima nu are alt a
alternativa decât sa se conformeze de îndata cereri faptuitorului pentru a- si recâstiga
libertatea psihica. Spre deosebire de aceasta, în cazul santajului, pericolul la care este
expusa victima trebuie s a fie un pericol viitor (in futurum) si nu unul iminent, f aptuitorul
urmarind, sub aspect subiectiv, producerea unui rezultat ulterior, distan tat în timp fata
de actul constrângerii122.
Vom prezenta, în continuare, dou a cazuri în care în practica, initial s-a gresit
încadrarea juridic a a faptelor, infrac tiunile de santaj si hâlharie fiind confundate.
1. Prin sentinta penala nr. 355 din 9 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucure sti,
Sectia I penala, inculpatul Ghe.V. a fost condamnat pentru s avârsirea infractiunii de
tâlharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. b si e, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul
penal.
Instanta a retinut ca, în zilele de 22 si 25 februarie 1998 inculpatul a deposedat,
prin amenintare, pe partea vatamata T.F. de o suma de bani si unele bunuri.
Curtea de apel Bucure sti, Sectia a II-a penala, prin decizia nr. 57 din 16
februarie 1999 a respins apelul inculpatului.
În raport cu probele administrate se constat a ca inculpatul, prin amenin tarea cu
bataia, a constrâns pe partea vatamata sa-i dea o suma de bani, cu motivarea c a aceasta
reprezinta taxa de protectie. Partea vatamata, sub presiunea exercitat a de inculpat,
cunoscut ca o persoan a violenta, i-a dat la intervale scurte de timp, suma de 100.000
lei, un sacou si o jucarie teleghidata.
Activitatea infrac tionala a inculpatului îndeplineste elementele constitutive ale
infractiunii de santaj prevazuta de art. 194 alin. 1 din Codul penal si nu ale infractiunii
de tâlharie cum gresit au retinut cele doua instante.
Constrângerea unei persoane prin amenin tare cu bataia, sa dea la scurte
intervale de timp bani si diferite bunuri constituie infrac tiunea de santaj, iar nu cea de
tâlharie123.
121 Trib. Supr., dec. nr. 993/1977 în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 58; Trib. Supr., sec t. pen., dec. nr.
1672/1971 în Repertoriu alfabetic de practic a judiciara penala pe anii 1971-1975, pag. 406; În acelasi
sens, V. Papadopol, op. cit., pag. 250; R.M.St anoiu, Comentariu în op. cit., vol. III, pag. 88; În sens
contrar, Trib. jud. Bac au, sent. pen., nr. 7/1970, în R.R.D. nr. 8/1970, pag. 165.
122 A se vedea, L. Biro, op. cit., pag. 83; Trib. jud. Constan ta, dec. nr. 1000/1974, de D. Clocotici, în
R.R.D. nr. 10/1975, pag. 63.
123 C.S.J., Sect pen., dec. nr. 2878 din 6 iulie 1999, în B.J. Culegere de decizii ale C.S.J. pe anul 1999.
52

2. Prin sentinta penala nr. 160 din 9 noiembrie 1998, Tribunalul Telorman a
condamnat pe inculpatul M.B. pentru s avârsirea unui numar de 27 tâlharii prevazute la
art. 211 alin. 2 lit. e din Codul penal, în concurs real.
Instanta a retinut ca inculpatul, în perioada iulie-octombrie 1997 a s avârsit
infractiunile de tâlharie, sustragând prin amenintari si prin exercitarea violen tei de la
mai multi elevi ai unei scoli, sume de bani cuprinse între 500 si 70.000 de lei.
Prin decizia nr. 252 din 2 iunie 1999, Curtea de apel Bucure sti, sectia penala a
respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Recursul inculpatului prin care se solicit a schimarea încadrarii juridice a faptelor
în infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 din Codul penal, este nefondat.
Potrivit art. 211 din Codul penal, infrac tiunea de tâlharie consta în furt savârsit
prin întrebuintarea de violenta sau amenintari ori prin punerea victimei în stare de
inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furt urmat de întrebuintarea unor
astfel de mijloace pentru p astrarea bunului furat sau pentru înlaturarea urmelor
infractiunii ori pentru ca f aptuitorul sa-si asigure scaparea.
Potrivit art. 194 din Codul penal, constituie infrac tiunea de santaj constrângerea
unei persoane prin violen ta sau amenintare sa dea, sa faca sau sa nu faca ori sa sufere
ceva, daca fapta este comis a pentru sine sau împotriva vointei sale.
Asadar, santajul este o infrac tiune îndreptata în principal împotriva libertatii
morale a persoanei, libertate care este încalcata prin faptul constr ângerii acesteia sa faca
sau sa nu faca ceva împotriva vointei sale.
Desi între infractiunea de santaj si infractiunea de tâlharie exista asemanari,
ambele având ca obiecte juridice speciale rela tiile sociale referitoare la libertatea
persoanei si cele referitoare la patrimoniul acesteia, totu si ele se deosebesc prin aceea
ca, în cazul santajului sunt încalcate în principal relatiile sociale referitoare la libertatea
persoanei, pe c ând în cazul tâlhariei sunt încalcate, în principal, rela tiile sociale
referitoare la patrimoniul acesteia.
În cazul santajului, infractorul întrebuinteaza violenta sau amenintarea în scopul
obtinerii ulterioare a unei sume de bani ori alte valori, în timp ce infractiunea de tâlharie
este caracterizat a, de regula, prin simultaneitatea violen tei sau amenintarii cu actul
victimei de a da, ca în speta, bunul sau.
Din probele administrate rezult a ca inculpatul acosta victimele cer ându-le
banii si ca la refuzul acestora le imobiliza si le lovea, dupa care partile vatamate fie ca
dadeau banii de team a, fie ca erau deposedati de faptuitor prin luarea cu for ta a banilor.
În consecinta, prin activitatile de amenintare, lovire si punerea partilor vatamate
în imposibilitatea de a se ap ara, actionând asupra lor cu inten tia de a le deposeda de
bani, inculpatul a s avârsit infractiunea de tâlharie, pentru care în mod corect a fost
condamnat.
53

CAPITOLUL IV
ASPECTE CRIMINOLOGICE
Sectiunea I:
CAUZE SAU CONDI TII CARE FAVORIZEAZ A SAVÂRSIREA DE
INFRACTIUNI ÎN GENERAL SI A CELOR DE AMENIN TARE SI SANTAJ ÎN
SPECIAL
"Crimele sunt determinate de lipsa
de cultur a, proasta educatie si
gre sita organizare a statului."
(Platon)
Stiinta întelege prin cauza un fenomen care genereaz a alt fenomen. Cauza, în
acest sens, se deosebe ste de conditie, care înseamna un fenomen care ajut a, care
favorizeaza producerea unui alt fenomen. Specificul condi tiei consta în aceea ca este un
fenomen care nu determin a un alt fenomen, ci numai ajut a la producerea lui. Cauzele ( în
literatura de specialitate se mai folose ste si termenul de factori) si conditiile actioneaza
împreuna, dar au contribu tii diferite124.
124 I. Oancea, Probleme de criminologie, Editura All, Bucure sti, 1994, pag. 152.
54

Privind în general, dar si la modul abstract, nu se poate vorbi de preponderen ta
vreunei categorii de factori. În concret, actiunea, influenta diferitelor categorii de factori
si raportul dintre acestea, va varia de la caz la caz, de la individ la individ, combina tiile
sub care se pot prezenta ace sti factori fiind infinite. Constat am ca între ei exista
interdependenta, interferenta sau intersectie, deoarece se creeaz a unii pe altii sau se
fortifica unii pe altii, se împletesc si se întretaie, dând nastere la cele mai variate
combinatii cu cele mai variate efecte125.
În ceea ce prive ste cauzele criminalit atii, Traian Pop (fost profesor de drept
penal la Universitatea din Cluj, 1913-1949) afirma c a ele se caracterizeaz a prin
complexitate si prin interdependen ta lor, dar ca aceste cauze diferite între ele, nu au o
preponderenta anumita, unele fiind mai preponderene dec ât altele, dar ele sunt toate
prezente, într-o masura sau alta.
Autorul a afirmat c a, "crima a existat si va existat întotdeauna; vor exista
întotdeauna criminali, precum exist a saraci si neputinciosi. Aceasta inegalitate este
inerenta în societate este o utopie a ne g ândi la stapânirea absoluta a criminalitatii; tot
ceea ce putem face este ca s-o reducem si s-o îmblânzim. Criminalitatea este un
fenomen natural al vie tii sociale126.
Trebuie sa subliniem, înca de la început ca, comportamentul criminal, ca si
comportamentul uman în general, este de o mare complexitate si diversitate. Din
aceasta cauza si cu privire la comportamentul criminal, o teorie superior general a este
imposibil din punct de vedere logic127.
Nu exista o conduita criminala în abstract, exist a diverse conduite criminale
concrete. Cum s-a remarcat de nenum arate ori, nici o crim a nu seamana cu cealalta.
Fiecare crima reprezinta un "univers în sine". Nici macar unul si acelasi individ, nu
poate comite dou a fapte identice, în conditii identice. Tocmai extraordinara diversitate a
comportamentelor criminale, face ca nici o explica tie, fie în termeni cauzali, fie în
termeni dinamici, s a nu fie universal valabil a. Aceasta nu înseamna ca un secol de
cercetare criminologic a este inutil, ca nici o teorie nu este valabil a si ca nu exista nici o
posibilitate de întelegere a fenomenului criminal, ci dimpotriv a, pe baza lor, în conditiile
în care se renun ta la pretentiile de universalitate, comportamentul criminal poate fi
partial înteles si explicat128.
1.1.FACTORI ENDOGENI
1.1.1. FACTORI PSIHOLOGICI
125 Gabriela Palitic, Criminologie, Ed. Funda tiei Chemarea, Iasi, 1996, pag. 64.
126 Gabriela Palitic, op. cit., pag. 136.
127 V. Cioclei, Mobiluri în conduita criminal a, ed. All Beck, 1999, pag. 157.
128 V. Cioclei, op. cit., pag. 158.
55

Cauzele psihologice au o mare greutate în etiologia crimei, al aturi de factorii
fizici si sociali, acestia fiind prezen ti în toate crimele, în proportii diferite, având
ponderi diferite în cazuri particulare.
Factorii psihici care pot duce la comportament criminal au fost clasifica ti în:
•factori motiva t ionali (trebuinte, mobiluri, tendin te, emotii, dorinte, etc.)
•factori cognitivi sau de cunoastere (perceptivi, reprezentativi, imaginativi,
intelectivi) care sunt factori orientativi, de recunoa stere a situatiei si a
mijloacelor de comitere;
•factori conativi sau de miscare, de punere în aplicare a dorin tei si a ideii de
comitere a crimei.
Acesti factori au un rol important at ât în cazul savârsirii unor fapte permise, c ât
si în cazul comiterii de fapte criminale.
În cadrul factorilor psihici un rol deosebit îl au: caracterul (agresiv, achizitiv),
temperamentul (impulsivitate, insensibilitate, inhibi tia sau puterea de st apânire) si firea
omului (sociabil, retras, etc.) precum si tr a s a turile psihopatice s i nevrotice, patologia
psihic a (paranoia, schizofenia, epilepsia, encefalita) în cazul unor crime ie site din
comun.
1.CARACTERUL
Unii autori129 sustin, ca izvorul principal al tuturor comportamentelor
infractionale este caracterul sau, mai bine zis, existen ta în structura caracterului
infractorului a unor tr asaturi negative: invidia, ura, lenea, ipocrizia, minciuna. Si toate
acestea sunt rezultate ale unei educa tii morale insuficiente sau uneori inexistente.
Absenta din tabloul valorilor morale ale infractorilor a tr asaturilor pozitive (cinstea,
omenia, demnitatea, etc.) determin a în mare masura comportamentul infrac tional,
antisocial si antiuman.
La absenta valorilor morale pozitive, la infractor, se mai poate ad auga si starea
de frustrare. Persoanele frustrate de ni ste drepturi "trec la ofensiv a" pentru dobândirea
acelor drepturi si devin, astfel, agresive, fie în plan verbal (amenin ta, înjura), fie în plan
motor, trecând la agresivitate fizic a. De obicei colericii trec cu repeziciune de la
agresivitatea verbal a la cea fizica130.
2.INTELIGEN T A
Este si ea un factor principal în etiologia crimei, av ând un rol important în
procesul de adaptare social a, de comportare, în practicarea profesiei, etc. Conduita
criminala depinde de împrejurarile de viata, de dificultatile întâmpinate la tot pasul, dar
depinde în mare masura si de capacitatea de g ândire, de prevedere a consecin telor ce
apar în cazul savârsirii unei crime. În criminologie, s-a subliniat c a cei care comit
infractiuni nu au capacitatea de a evalua situa tiile concrete si nici consecintele faptelor
lor.
129 V. Popa, I. Dragan, L. Lapadat, Psiho-sociologie judiciar a, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.30.
130 Ibidem.
56

În urma unor statistici s-a demonstrat c a procentul debililor mintali este mult
mai ridicat printre delincven ti (31%) decât printre nedelicven ti (2,77%), procentul
marginitilor este mai ridicat printre delincven ti (24,90%) decât pentru nedelincven ti
(7,98%), deci caderea în criminalitate se produce mult mai mult printre cei cu nivel de
inteligenta scazut.
3.TEMPERAMENTUL
Fapta sau actiunea de savârsire a crimei poate lua forma unei ac tiuni energice,
viguroase sau molatice, forma impulsiv a, exploziva sau stapânita ori controlata. Toate
aceste forme, care sunt de durat a alcatuiesc aspecte de form a ale vietii psihice, de
temperament131, manifestat în orice crima.
Despre natura însusirilor de temperament, stiinta psihologiei arat a ca ele sunt, în
ceea mai mare m asura, de origine ereditar a. Temperamentul nervos, exploziv ori
temperamentul energic sau lent etc. sunt înascute si mai putin dobândite. De aici si
caracterul lor constant si caracteristic fiec arui criminal, si manifestat în modul de
savârsire a unei crime.
Însusirile de temperament cele mai cunoscute si studiate, sunt: impulsivitatea,
sensibilitatea, inhibi tia sau puterea de st apânire de sine si altele – Impulsivitatea se
caracterizeaza printr-un mod excesiv de reac tii spontane, primitive si necontrolate de
constiinta. Criminalii se caracterizeaz a printr-o mare impulsivitate, mai ales criminalii
agresivi si printr-o putere de inhibi tie mai slaba. Puterea de inhibi t ie actioneaza mai ales
în legatura cu momentele de ac tiune, de trecere la s avârsirea unei crime. Lipsa puterii
de inhibitie devine un factor care u sureaza comiterea unei crime. Cercet arile întreprinse
în materie arata ca puterea de stapânire de sine este de dou a ori mai redusa la
delincventi fata de nedelincven ti. Sensibilitatea consta în rezistenta la "stimulente
suparatoare", la zgomot mare si suparator. Cercetarile facute dovedesc ca sensibilitatea
delincventilor este mai redus a decât a nedelincventilor.
4.MOBILURI, MOTIVE
Trebuintele, tendintele emotiile, la rândul lor constituie adev aratele mobiluri
(motive) ale ac tiunilor umane, inclusiv ale ac tiunilor criminale. În psihologia
româneasca prin mobil sau motiv se întelege tot ce "dezl antuie , sustine si orienteaza o
activitate". Amenin tarea cu un atac provoac a frica, iar frica devine mobil sau motiv de
dezlantuire a unei actiuni de aparare. În psihologie se sus tine existenta a doua feluri de
motive ale actiunilor umane, motive primare si motive derivate.
Motivele primare sunt: a) trebuin t a, tendin t a conserv a rii de sine (foamea, setea)
care împinge la cautarea hranei, apei, odihnei; b) trebuin t a, tendin t a sexual a , care
consta în cautarea sexului opus; c) tendin t a, trebuin t a combativ a care consta în
mobilizarea energiilor proprii în situatiile când apar piedici, obstruc tii în calea
satisfacerii trebuin telor proprii. Aceast a trebuinta poate lua o form a brutala primitiva si
devine mobil pentru o serie de infrac tiuni, cum sunt cele de violen ta usoara sau violenta
grava pâna la omor; d) tendin t a sau trebuin t a parental a care consta în îngrijirea si paza
131 D. Todoranu, Psihologia temperamentului, Cluj, 1932
57

copilului propriu, în special în cazuri de pericol pentru copil, c ând parintele intervine cu
pretul comiterii chiar si a unei infractiuni; e) trebuin t a de afirmare de sine este datorata
si unor stari emotive specifice, cum este invidia, vanitatea, ambi tia, de la care se ajunge
la conflicte si chiar la infractiuni; f) trebuin t a achizitiv a consta în cautarea si adunarea
de bunuri, valori, bani.
Motivele derivate sunt: emo tii complexe, dorin te, sentimente, interese, atitudini,
caracter si vointa. Este vorba aici de structuri psihice complexe care devin motive si
mobiluri psihice în cauzarea de ac tiuni permise, dar si de actiuni nepermise, criminale.
1.1.2. FACTORI EREDITARI
Despre rolul si contributia ereditatii la cauzarea crimei s-au f acut mentiuni si
sustineri înca de la începuturile antropologiei si criminologiei132. Cercetarea rolului
ereditatii asupra criminalit atii s-a facut prin doua metode mai importante si anume:
metoda genealogic a si metoda gemenalogic a.
Metoda genealogic a în criminologie const a în cercetarea familiilor de criminali
pornindu-se de la constatarea c a în multe familii de criminali se constat a ca si parintii au
fost criminali, ceea ce ar fi o dovad a ca, dispozitia spre crima se mosteneste. În
criminologie sau re tinut multe exemple de familii criminale. În esenta ei, aceasta metoda
este utila, prin folosirea ei s-au l amurit multe aspecte privind cauzele crimei si s-a
cunoscut mai bine rolul familiei si al ereditatii în etimologia crimei. Exist a, însa, unele
dificultati si neajunsuri în folosirea acestei metode.
Metoda cercetarii gemenilor în materie de ereditate la criminali s-a aplicat mult
în ultimele decenii, mai cu seam a la gemenii monozigo ti si a condus la cercet ari ample,
sub toate aspectele, ajung ându-se la constat ari si concluzii mai sigure în cunoasterea
ereditatii în acest domeniu.
1.1.3. FACTORI FIZICI
Printre cauzele crimei cercetate de criminologie, primele au fost cele fizice, care
se refereau la aspectele corporale propriu-zise cum, sunt: înfatisarea corpului (cap,
trunchi, membre) ale criminalului. Au izbit îndeosebi, dimensiunile corpului ( înaltimea,
grosimea) si sanatatea acestuia.
Existenta unor defecte fizice la criminali nu pot fi trecute cu vederea din punctul
de vedere al comiterii de infrac tiuni. La multi criminali, defectele fizice, cum ar fi,
defecte de auz, de v az, de temperament – încetineala în miscari, sensibilitate slab a, pot
contribui indirect la inadaptare social a si la conduita criminala. Astfel de defecte fac
dificile relatiile sociale cu alte persoane.
1.2. FACTORI EXOGENI
132 Mina Minovici, Ereditatea în criminologie, Bucure sti.
58

1.2.1. FACTORI ECONOMICI
Una din teoriile economice general acceptate este aceea conform c areia baza
economica determina suprastructura social a, politica, culturala, institutionala. În
consecinta este de asteptat ca situatia economica a unui stat, ori a unei zone mai
restrânse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul
infractional. Studiile efectuate au eviden tiat faptul ca fenomenul infrac tional, poate fi
generat în aceeasi masura dar în tipuri diferite, at ât de prosperitate c ât si de saracie133.
1. INDUSTRIALIZAREA – este un factor de progres economic si social, oferind
locuri de munca, posibilitati superioare de instruire si specializare, bunuri de larg
consum de calitate tot mai bun a si implicit, cresterea nivelului de trai al oamenilor, însa
statistic s-a constatat o cre stere a criminalit atii. Pentru a se lega acest fenomen de
industrializare s-a admis c a aceasta produce unele efecte secundare cum ar fi:
◊cresterea masiva a mobilitatii orizontale a unei întregi populatii rurale, care se
deplaseaza spre zonele industrializate, în speranta unui trai mai bun si, mai
ales, a unei îmbogatiri rapide. Înlocuirea mediului social specific
localitatilor rurale în care individul era cunoscut si apreciat la valoarea sa,
iar sistemul relational era foarte str âns, cu un mediu impersonal, cel urban,
în care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natur a sa
produca efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provoc ând
grave mutatii în structura lor de personalitate, mai ales atunci c ând
"transplantul" s-a soldat cu un e sec134;
◊Industrializarea, prin "ma sinismul sau", produce o specializare cu efecte de
înstrainare, omul nemaiav ând posibilitatea s a-si manifeste spiritul creator;
◊în general, industriile afecteaz a grav echilibrul ecologic din zona în care sunt
implantate, cu efecte care accentueaz a starea de stres a muncitorilor si a
populatiei de pe platformele industriale;
◊ritmul industrializ arii constituie si el un factor criminogen ca urmare a
imposiblitatii asigurarii unor conditii socal-edilitare minime pentru popula tia
atrasa în acest sector135.
2. SOMAJUL – este unul dintre factorii care explic a un anumit procent de
actiuni infractionale, influenta sa se exercita nu numai prin sc aderea brusca si excesiva
a nivelului de trai ci si prin instabilitatea emo tionala pe care o provoac a. Somajul
provoaca un dezechilibru interior individului, pun ându-l în imposibilitatea de a- si mai
putea realiza, prin mijloace legale, aspira tiile sale136.
El atinge grav structura familial a la baza sa137. Autoritatea tatalui se diminueaz a
considerabil, rolul s au de sustinator al familiei fiind alterat. Inversarea rolurilor familiale
133 Gheorghe Nistoreanu, C. P aun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Buc., 2000, pag. 146.
134 D. Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, pag. 181.
135 Gheorghe Nistoreanu si C. Paun, op. cit.,pag. 146.
136 Ibidem.
137 D. Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, pag. 200.
59

poate produce st ari de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorin ta
de revansa împotriva societatii.
3. NIVELUL DE TRAI – pe lânga saracie, la limitele sale alarmante, care îi poate
determina pe unii indivizi la comiterea de infrac tiuni, se mai adaug a si dorinta de
înavutire sau de a avea un trai mai bun, care, la r ândul sa, împinge spre delincven ta un
numar mare de persoane.
Alaturi de somaj sunt implica ti în scaderea nivelului de trai si alti factori
precum, angajarea sezonier a sau inflatia, care bulverseaz a echilibrul economic, familial,
spulberând rapid economiile f acute în timp, cu multa greutate138.
4. CRIZELE ECONOMICE – scaderea nivelului de trai al p aturilor sociale
defavorizate se accentueaz a în timpul crizelor economice care afecteaz a productia,
nivelul salariilor si rata somajului. În lipsa unei protec tii sociale corespunz atoare,
persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale139.
1.2.2. FACTORI DEMOGRAFICI
Preocuparile pentru studierea rela tiilor existente între factorii demografici si
criminalitate sunt de dat a relativ recenta. S-a constatat statistic faptul c a exploziile în
structura demografic a, mobilitatea geografic a si sociala a populatiei reprezinta factori
criminogeni importan ti140.
1. URBANIZARE-MOBILITATE SOCIAL A
Asa cum releva numeroasele date provenind din cercet ari si studii efectuate în
diverse tari ale lumii, industrializarea, urbanizarea si mobilitatea social a atrag dupa ele
si o crestere spectaculoas a a ratei criminalit atii, criminalitatea urban a cunoscând o rata
sensibil crescuta comparativ cu cea rural a. Între factorii raspunzatori de aceasta
diferenta sunt:
a)controlul social sc azut la oras unde oamenii nu se cunosc între ei în aceeasi
masura ca în mediul rural si îsi "permit" mai des s a încalce diverse norme,
legi sau reguli stiindu-se protejati oarecum de anonimat;
b)densitatea sporit a a populatiei care limiteaza spatiul de actiune si libertate de
miscare a indivizilor, cadru propice apari tiei unor conflicte si tensiuni în
relatiile sociale;
Dificultatile de adaptare la un nou sistem de norme si reguli pentru persoanele
venite din mediul rural în cel urban este prin ea însasi un factor de progres economic si
social, dar, în acelasi timp, statistic, s-a constatat c a progresul social-economic a fost
însotit de cresterea criminalitatii141.
138 J. Pinatel, Criminologie, op. cit., pag. 97.
139 UNSDRI, Economic Crisis, nr. 9/1974 si nr. 15/1976; Th. Sellin, Memorandum on Crime in the
Depression, New York, 1937.
140 T.N. Ferdinand, Demografic Shifts and Criminality: an Inquiry, in British Journal of criminology,
1970, pag. 169-175.
141 M. Voinea, F. Dumitrescu, Psihologie judiciar a, Ed. Sylvi, Buc., 1999, pag. 28.
60

1.2.3. FACTORI POLITICI
Influenta factorilor politici în privinta criminalitatii apare ca deosebit de
puternica în doua situatii: razboiul si revolutia.
1. RAZBOIUL – razboiul civil care constituie cea mai înalta expresie a unei crize
politice pe teritoriul unui stat, produce efecte puternic criminogene. Indiferent de natura
conflictului, în timpul razboiului civil se creeaz a centri antagonici de putere, indivizii se
polarizeaza, sistemul legislativ este ignorat complet, se instaureaz a haosul si anarhia
sociala si economica.
În acest context, infractorii de profesie au un c âmp de actiune ideal, iar starea
de haos si anarhie încurajeaza la comiterea infrac tiunii si persoane care nu au fost
cunoscute anterior cu comportamente antisociale.
2. REVOLUTIA – constituie o form a a luptei pentru c âstigarea puterii politice,
iar momentul de criz a se repercuteaza asupra sistemului legislativ care nu mai este
respectat, precum si asupra organelor de control social, care, fie c a sunt eliminate, fie
ca nu-si mai pot îndeplini atributiile.
Atât în timpul desfasurarii efective a evenimentelor revolu tionare, cât si în
perioada de tranzi tie care urmeaza, criminalitatea cunoa ste o adevarata explozie,
revenirea la limitele normale de stabilitate fiind dificil a.
1.2.4. FACTORI SOCIO-CULTURALI
În criminologie ace sti factori au un rol preponderent în socializarea pozitiv a sau
negativa a indivizilor si care, finalmente, îi conduc la savârsirea faptelor antisociale142.
1. FAMILIA – reprezinta celula de baza a societatii fiind principala instan ta de
socializare al carei rol functional în structura social a permite socializarea primar a a
copiilor si stabilizarea adul tilor.
Orice perturbare în interiorul structurii familiale are efecte importante asupra
copilului, atât la nivelul adapt arii sale la societate, c ât si asupra structurii sale de
personalitate.
Conduita antisocial a apare îndeosebi în acele familii lipite de preocuparea de a
asigura o socializare corect a a copiilor – în general familiile divor tate sau despartite – ori
care în mod intentionat asigura acestora modele de socializare negative – familiile
infractoare îsi implica copii în activitati infractionale ori îi influenteaza pe calea
imitatiei, împrumutându-le percepte morale contrare eticii societ atii.
În acele familii în care parintii nu muncesc, duc o via ta parazitara, unde
predomina lacomia, egoismul, dorin ta permanenta de înavutire, riscul aparitiei unor
manifestari antisociale la copii este mult mai mare. În toate aceste cazuri delincven ta
rezulta ca un conflict între cultura proprie familiei infractoare si cea a societatii.
142 Gheorghe Nistoreanu si C. Paun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Buc., 2000, pag. 151.
61

2. NIVELUL DE INSTRUIRE SCOLARA – scoala este menit a sa dezvolte
aptitudinile, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, preg atind
pentru viata generatia tânara.
Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi
neglijata. Indivizii cu un volum redus de cuno stinte, cu carente educationale pronuntate,
fara o reprezentare exact a asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de r au,
licitul de ilicit.
Pregatirea scolara redusa, nivelul precar al cuno stintelor, anturajul
necorespunzator, constituie o cale sigur a spre delincventa.
Rolul în educatie al scolii poate fi marcat de o serie de caren te care contribuie la
formarea unei personalit ati neadaptate. Preocupat a mai ales de rolul s au informativ,
scoala poate scapa din vedere rolul formativ, menirea sa educativ a. Se produce astfel o
ruptura între functia educativa si functia instructiva a scolii, educatia fiind înlocuita cu
scolarizarea. Elevii ajung s a se grupeze în relatii ierarhice, fragmentare care
îndeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se îndreapta catre anturaje în care
îsi pot satisface nevoia de apreciere143.
3. IMPACTUL ACTIVIT ATILOR DIN TIMPUL LIBER – o forma de petrecere a
timpului liber o constituie si asocierea în "bande", grupuri care se angajeaz a deliberat în
comiterea de infrac tiuni. În anumite situatii se constata aderenta la spiritul violen tei, cu
efecte grave în plan social. Rolul cre sterii delincventei ca urmare a impactului
activitatilor din timpul liber este inseparabil legat de problemele sociale ale integr arii. În
acest sens, neintegrarea economic a si sociala conduce la st ari de frustrare si
dezechilibru care genereaz a infractionalitaea.
4. IMPACTUL MIJLOACELOR DE INFORMARE ÎN MASA – din studiile
efectuate s-a revelat influen ta deseori negativ a exercitata de mijloacele de informare în
masa:
•Cel mai îngrijorator fapt este acela c a detalierea unor acte agresive – prin
intermediul presei scrise sau audiovizuale – înseamna contactul apropiat cu
variate si ingenioase tehnici de lupt a si mijloace de operare.
La copii si tineri îndeosebi, caracterul spectacular al acestor scenarii este un
element în plus ce trimite la reproducere lor în viata reala144.
Conform opiniei psihologului David Myers, o anchet a efectuata într-o
închisoare american a pe 208 subiecti a revelat ca 9 din 10 detinuti au învatat noi trucuri
din programele TV si 4 din 10 afirm a ca au încercat sa aplice în practica medelele
criminale oferite.
Ilustrativ în acest sens este si un caz petrecut la noi în tara – este vorba despre
Cornel Turcu, care r apeste pe fiul (în vârsta de 8 ani) unui patron, sufoc ându-l cu
143 Gheorghe Nistoreanu, C. P aun, op. cit., pag. 153.
144 I. Radu, I. Ilut, L. Matei, Psihologia social a, Editura EXE SRL, Cluj-Napoca, 1994, pag. 284.
62

ajutorul unei pungi de plastic si scriind apoi cereri de r ascumparare tatalui acestuia. La
ancheta, el marturiseste ca a învatat acest MODUS OPERANDI din programele TV.
•Un alt avertisment prin care mass-media poate influen ta negativ îl constituie
desensibilizarea. Un organism specializat în comunicare de mas a a numarat
pe 10 canale ale televiziunii SUA în 18 ore de emisie nu mai pu tin de 1846
de acte de violen ta. Astfel se stinge sau se reduce atitudinea empatic a, de
mila fata de semenii nostri. Ceea ce se întâmpla pe ecran – violen ta fara
îngradiri emotionale ori morale – are sanse sa se traduca în planul realului
cotidian145.
•Un alt efect indezirabil îl constituie dezinhibi tia; ceea ce atrage aten tia este
ca, faptul reprobabil, de si finalmente sanc tionat, apare ca mijloc de
satisfacere a unor interese, ca aduc ator de câstiguri.
Sa nu uitam ca, la noi, tranzitia este sinonima, în primul rând, cu saracia. Or, în
aceste conditii prezentarea unor c ai rapide de îmbogatire (jafuri, tâlharii, omoruri) are
dezavantajul de "a da idei" poten tialilor infractori.
•O tendinta fireasca a individului uman este aceea de a imita – ori mass-media
ofera modele. În acest sens, un exemplu edificator este cel al SUA, în care
între anii 1947-1968, datorit a relatarii cazurilor de suicid prin pres a, acestea
au crescut de peste 7 ori. Per a contrario, în Detroit se observ a o scadere a
cazurilor de suicid si crima cu 40% datorita lipsei informatiilor.
5. STAREA CIVILA – studiile efectuate dovedesc faptul c a dintre persoanele
casatorite si cele necasatorite procentul cel mai mare de infractori îl ofera cea de-a doua
categorie. Din r ândul casatoritilor comit mai frecvent infrac tiuni cei care nu au copii
(copiii semnificând un plus de responsabilit ati care de regula sustrag individul de la alte
preocupari). De asemenea, din r ândul persoanelor divor tate, si îndeosebi al celor care
au divortat de mai multe ori, se recruteaz a un procent mare de infractori. Ca o concluzie
la aceste câteva aspecte se desprinde faptul c a familia reprezint a un puternic factor de
echilibru pentru cei care o întemeiaza. Totodata trebuie subliniat si rolul determinant pe
care familia, ca prim a structura sociala în care se afla individul, îl are în cresterea,
dezvoltarea si socializarea acestuia146.
6. ALCOOLISMUL – ca flagel al societ atii moderne contribuie direct la
cresterea morbiditatii, duce la neîntelegeri, conflicte si stari tensionale între oameni,
constituind si factorul criminogen care este cel mai frecvent invocat de c atre cei ce
comit infractiuni. Cercetarile legate de rela tia directa dintre alcoolism si infractiune au
demonstrat ca alcoolismul singur nu conduce în mod fatal la aceasta ci, numai c ând este
asociat cu anumite personalit ati anormale cum sunt persoanele accentuat colerice,
impulsivii, înapoiatii mintal, s.a. La instalarea si evolutia alcoolismului care este at ât de
des încriminat în etiologia comportamentului criminal se consider a ca participa,
deopotriva, doi factori: personalitatea alcoolicului si influenta mediului.
145 Ibidem.
146 M. Voinea, F. Dumitrescu, op. cit., pag. 29.
63

Trebuie facuta distinctia între betia simpla si alcoolismul cronic. În primul caz,
dupa ingerarea alcoolului apar tulbur ari psihosenzoriale: sc aderea inhibitiei, cresterea
excitatiei, ceea ce conduce la o stare specific a a individului si anume, devine: dispus,
euforic, vorbaret, încrezator în fortele lui fizice, paralel cu sc aderea autocontrolului, cu
exacerbarea unor sentimente si porniri instinctuale, aspecte care toate la un loc,
constituie un fond propice comiterii unor infrac tiuni cum sunt insultele, jignirile,
loviturile, viourile si alte agresiuni care pot merge p âna la asasinat.
Alcoolismul cronic duce, de regul a, la diferite tipuri de psihoze cu caracter
permanent ca deliruri sistematizate, halucina tii, epilepsie alcoolic a sau asa-numita
dementa etilica147.
În România, dupa 1989, în ceea ce prive ste fenomenul criminalit atii, factorii
traditionali de risc în producerea si reproducerea acesteia au devenit mai puternici,
acestora alaturându-li-se noi factori.
Pe fondul unei profunde crize politice, economice, sociale si morale marcata de
necompetitivitatea economiei, de pr abusirea sistemului de protec tie sociala, de scaderea
nivelului de trai, de cre sterea somajului si inflatiei, de confuzia sau chiar absen ta unor
norme si valori, de slabirea controlului social, riscul apari tiei si multiplicarii unui tip de
comportament deviant – ca un fenomen "normal" de adaptare la stare de anomie a sa
cum îl descrie Durkhein sau ca un comportament "inovativ" în viziunea mai pragmatic a
a lui Merton – cre ste foarte mult148.
Încercând sa explice ce ne leag a de comunism, Adam Michnic vorbe ste de un
sindrom al prizonierului. "C ând te afli într-o închisoare, cu por tile si ferestrele ferecate,
cazi în disperare. Când esti eliberat esti fericit. Dupa câteva ore esti cuprins de
îngrijorare. În închisoare aveai c âteva lucruri de care erai sigur: aveai ce s a manânci,
unde sa dormi, unde sa te speli. Dar când momentul libert atii, atât de mult asteptat a
sosit, nu mai stii nici ce vei m ânca, nici unde vei dormi, nici c ând te vei spala.
Comunismul asigura un minimum de siguran ta cu pretul acceptarii fara conditii a
servitutiilor. El propunea o imagine simpl a a dusmanului. Propunea de asemenea
egalitate în saracie. Sfârsitul comunismului si triumful libertatii au produs o via ta plina
de riscuri si amenintari… 149.
Schimbarea care afecteaz a, se pare, cel mai mult moralul individului este
inegalitatea social a, diferentele de statut, care sunt deja evidente între diferite grupuri si
paturi sociale. Reac tie cât se poate de fireasc a dupa decenii de egalitate fie ea si în
saracie.
Discrepanta între mijloace si scopuri capata asadar astazi o alta dimensiune.
Înainte, cu excep tia unei categorii restr ânse de privilegia ti, nivelul foarte sc azut de trai
al majoritatii populatiei reducea aspira tiile la satisfacerea nevoilor minime de
147 M. Voinea, F. Dumitrescu, op. cit., pag. 35.
148 R.K. Merton, Social structure and Anomie, în Social Theory and Social Structure, Glencoe, Free
Press, 1957.
149 A. Michnic, Jirinovski, mon amour, Le Monde, 15 janvier, 1994, reprodus în Libertatea, 15/16
februarie, 1994.
64

alimentatie, caldura, îmbracaminte. Lipsa de bunuri materiale, împingea la gasirea unor
alternative, cel mai adesea ilicite, dar tolerate.
Or, în viata oamenilor de ast azi a aparut o modificare sensibil a a scopurilor.
Aparitia de bunuri si produse nemai întâlnite înainte pe piata româneasca a produs o
schimbare în aspiratiile indivizilor. Vor mai mult dar au tot mai pu tin pentru a le
achizitiona. Foarte mul ti "inoveaza", mai ales tinerii, apel ând cel mai adesea la furturi.
Studiul statistic arat a ca ponderea cea mai mare în volumul criminalit atii o au
infractiunile împotriva propriet atii150.
Astazi, frica, ce constituia principalul instrument de control social, în regimul
totalitar, a disparut. Societatea civil a aflata în curs de refacere nu a reu sit sa puna nimic
în locul fricii. Legea nu numai c a nu si-a recapatat autoritatea, ba dimpotriv a aceasta
pare a fi în continua scadere. Încrederea în politie, parchet si justitie este foarte scazuta.
La nivelul politicii penale s-a produs o relaxare (dezincrimunarea unor fapte, abolirea
pedepsei capitale, introducerea cau tiunii).
La nivel micro social, se înregistreaza de asemenea o sc adere a prestigiului si
autoritatii instantelor de control social. Tipul de comportament deviant "la vedere" care
sfideaza direct normele sociale este semnificativ în acest sens151.
În prezent se remarc a modificari în sensul cresterii sensibile a violen tei de tip
utilitar (tâlhariile, omorul din interes material) sau asociate crimei organizate ( în deosebi
traficul de stupefiante, furturile de ma sini, proxenetismul). O noutate este si aceea ca a
crescut numarul faptelor de violen ta în care victima este necunoscut a pentru infractor,
iar riscul de a deveni victima unor atare infrac tiuni s-a marit.
Cu privire la infrac tiunile de amenin tare si de santaj, se poate spune c a, în
raport cu numarul relativ redus al acestor infrac tiuni care ajung în fata instantelor
penale, în realitate numarul acestora este mult mai mare. Acest fenomen poate fi
explicat prin faptul c a actiunea penala în ceea ce priveste infractiunea de amenin tare se
pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate, iar persoanele amenin tate,
în cele mai multe cazuri, nu depun pl ângere la organele abilitate; de asemenea,
infractiunea de santaj este destul de dificil de probat, iar în alte cazuri, de ce s a nu
spunem, unii se las a santajati pentru a nu se face cunoscute anumite fapte reprobabile
(licite sau ilicite) pe care le-au s avârsit.
Pentru a ne putea forma o idee c ât mai clara despre infractiunile contra libert atii
persoanei savârsite în tara noastra, voi prezenta câteva statistici, în acest sens, pentru
perioada 1998-1999).
INFRACTIUNI CONTRA LIBERT ATII PERSOANEI – anul 1998
Arestare
preventivaCondamnati în
prima instantaCondamnati
definitivTOTAL
150 Rodica Mihaela St anoiu, Criminalitatea în România: trecut, prezent, viitor, în Rodica Mihaela
Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzi tia si criminalitatea, Ed. Oscar Print, Buc., 1999,
pag. 27-28.
151 Ibidem.
65

B.F.B.F.B.F.
Nr
.%Nr
.%Nr.%Nr
.%Nr
.%Nr
.%Nr.%
621.0420.
610.0
133
50.970.0
24470.9
INFRACTIUNI CONTRA LIBERT ATII PERSOANEI – anul 1999
Arestare
preventivaCondamnati în
prima instantaCondamnati
definitivTOTAL
B.F.B.F.B.F.
Nr
.%Nr
.%Nr.%Nr
.%Nr
.%Nr
.%Nr.%
731.320.0
4440.
831
30.8100.034420.9
În urma statisticilor efectuate, se poate observa o u soara crestere a ratei
infractionalitatii, în anul 1999, fa ta de cel precedent (desigur în ceea ce prive ste
infractiunile contra libert atii persoanei).
În ceea ce prive ste starea criminalit atii, în anul 2001, procurorii au trimis în
judecata 81.948 inculpati, fata de 68.483 în anul 2000 (în crestere cu 19,7%) . Rata
criminalitatii a fost de 365,7 inculpa ti trimisi în judecata la 100.000 locuitori, mai mare
fata de 305.2 în anul 2000.
În anul 2001 au fost trimi si în judecata 11.089 inculpa ti, pentru infractiuni
contra persoanei, fa ta de 9.953 în anul 2000, înregistrându-se o crestere cu 11,4%152.
Criminalitatea este pentru unii un mijloc de asigurare a existen tei, în timp ce
pentru altii ea constituie un mijloc de a sim ti placerea unei activit ati intense care le
aduce bogatie, inaccesibila altfel; poate fi o reac tie de supravietuire în fata unui pericol
sau poate fi o modalitate de afirmare a sinelui153.
Totusi cu certitudine activitatea criminal a este un raspuns la ceea ce oamenii au
cautat din toate timpurile: pl acere, bogatie, securitate, putere si glorie.
Aceasta este si explicatia mentinerii ei în toate societatile umane si tot de aici
pleaca si importanta oportunitatilor pe care le ofer a viata cotidiana154.
Sectiunea a II- a :
152 Comunicat privind activitatea Ministerului Public în anul 2001.
153 Tudor Amza, Criminologie teoretic a – Teorii reprezentative si politica criminologic a, Ed. Lumina
Lex, Buc., 2000, pag. 726.
154 Tudor Amza, op. cit., pag. 727.
66

PREVENIREA SI COMBATEREA INFRAC TIUNILOR
Preocuparea oric arei societati pentru prevenirea sau diminuarea criminalit atii
este determinata de trei ratiuni fundamentale:
1.infractiunea submineaz a încrederea indivizilor în capacitatea autorit atilor de a le
garanta securitatea si protectia;
2.infractiunile si delictele penale împiedica functionarea deziderabil a si predictabila a
vietii sociale, atentând la exigentele ei de ordine;
3."costurile infractiunii sunt extrem de ridicate at ât din punct de vedere economic c ât si
social-uman155.
Infractionalitatea, violen ta si în special crima reprezint a trasaturi caracteristice
incontestabile ale sf ârsitului de mileniu, îmbinate în mod paradoxal cu cibernetica,
electronica si în general cu stiinta, care le favorizeaz a propagarea, reverber ând
concomitent ecoul spre milioane de spectatori156.
Pe masura ce ne-am apropiat de sf ârsitul secolului XX, am asistat la o
vertiginoasa crestere a ratei criminalit atii. Cifrele sunt impresionante si în acelasi timp
alarmante.
Se observa ca, în mod paradoxal, în tarile foste comuniste schimb arile radicale
la nivel economic si politic au avut ca efect negativ cre sterea criminalitatii, care
dobândeste o mai buna organizare si profesionalism are un caracter mai agresiv, cre ste
numarul prejudiciilor cauzate. Se înregistreaza o crestere a numarului infractiunilor
economice, pe lânga cele contra vietii. Controlul statului asupra lor este destul de slab
în unele tari, asistând în prezent la o "erodare constant a a imaginii institu tiilor statului si
a ideii de justitie în general"157.
Comportamentele agresive vizeaz a persoane, colectivit ati sau entitati
neselectate, au motiva tii dintre cele mai bizare si s-au raspândit pe toate meridianele
fara a mai fi corelate cu gradul redus de cultur a, apartenenta etnico-religioas a ori cu
orânduirea politica. Numarul persoanelor înclinate spre agresivitate accentuat a este în
crestere incluzând tineri sau maturi, analfabe ti sau titrati, saraci sau bogati, atei sau
sectanti, însa se poate afirma c a proliferarea violen tei este în strânsa relatie cu gradul de
permisivitate moral a si penala158.
În ceea ce prive ste prevenirea aceasta a reprezentat dintotdeauna unul dintre
capitolele importante ale stiintelor penale.
La nivelul deciziei de politic a penala – în multe state apar tinând unor zone
geografice dintre cele mai diferite – s-a înteles ca adoptarea unor m asuri de prevenire a
criminalitatii poate avea un impact mult mai puternic asupra evolu tiei fenomenului, fiind
155 S.M.Radulescu, Sociologia devian tei. Teorii, Paradigme, Arii de cercetare, Ed. Victor, 1998.
156 Medeanu Tiberiu-Constantin, Crime si criminalii, Geneza crimelor si descoperirea criminalilor, Ed.
Lumina Lex, Buc., pag. 6
157 Rodica Mihaela St anoiu, Criminalitatea în România, trecut, prezent si viitor, în Rodica Mihaela
Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzi tia si criminalitatea, Ed. oscar Print, Buc., 1999
158 Medeanu Tiberiu-Constantin, Crime si criminalii, Geneza crimelor si descoperirea criminalilor, Ed.
Lumina Lex, Buc., pag. 6
67

totodata – în cadrul unei evalu ari globale complexe – o solu tie mai rentabila în raport cu
costul general al crimei.
În România, dupa 1989, activitatea în câmpul prevenirii criminalit atii a stagnat.
Fiind considerat a ca un atribut al fostului regim comunist, ponderea sa în cadrul
strategiilor de combatere a crimei a înregistrat o considerabil a diminuare. Din
nefericire, fenomenul criminalit atii a luat amploare, devenind organizat, specializat,
manifestându-se sub forma unor re tele formale si informale de organiza tii si indivizi. În
acest context, elaborarea unui program eficient de reducere a criminalit atii se impune a
fi impetuos adoptat.
Ideea prevenirii criminalit atii apartine filozofilor antichit atii. Platon, marele
filozof grec, a propus înlocuirea ideii retributive cu ideea de utilitate social a a pedepsei,
conform careia scopul sanc tiunii trebuie sa fie prevenirea general a (prin forta
exemplului) si prevenirea special a (ca efect intimidant al pedepsei). Platon arat a …"caci
nimeni nu pedepse ste pe cei care s avâsesc nedreptatea numai si numai pentru acest
lucru, anume pentru c a au gresit, cel putin în cazul ca cineva nu se razbuna ca un animal
fara judecata; cel care însa încearca sa pedepseasca cu judecata nu pedepseste pentru
greseala comisa – caci lucrul savârsit nu se poate îndrepta – ci pentru viitor ca s a nu mai
repete greseala nici el, nici altul, v azând ca acesta este pedepsit159. În opera sa asupra
legilor Platon consider a ca …"oricine va face r au altuia prin furt sau violen ta, va plati
persoanei lezate… în orice caz o amend a întotdeauna egal a cu prejudiciul p âna la
indemnizarea complet a. El va plati de asemenea, pentru acest delict, o penalitate
suplimentara în scopul îndreptarii sale…160.
Discipol al lui Platon, marele g ânditor antic Aristotel, în lucrarea sa "Arta
retorica si arta poetica, a evaluat importan ta rolului preventiv al pedepsei, afirm ând ca o
persoana comite o crima atunci când nu se asteapta la nici o pedeaps a, ori atunci când
avantajele obtinute din fapta prohibit a precumpanesc în fata pedepsei.
Este foarte adev arat ca, cetateanul obisnuit, poate sa fie tentat de o activitate
care prin particularit atile ei aduce celui care o desf asoara avantaje imediate cu un minim
de costuri161.
Beneficiul crimei este un fapt real si de aceea nu mai surprinde pe nimeni dac a
anumiti indivizi se pot l asa tentati de crima. De aceea, este absolut necesar ca, controlul
social sa intervina cu fermitate si sa introduca pe lânga costurile intrinseci reduse si un
cost extinsec care s a constea într-o descurajare eficient a.
Reprezentând preocuparea factorilor institu tionali si neinstitutionalizati cu
atibutii de socializare si control social, prevenirea si tratamentul criminalit atii urmaresc,
pe de o parte, eliminarea si diminuarea cauzelor si conditiilor generatoare de
delincventa, iar pe de alta parte resocializarea si recuperarea moral a si sociala a
persoanelor cu comportamente aflate în conflict cu legea penal a. Ele se realizeaz a
printr-un ansamblu de m asuri juridice si extrajuridice, menite s a previna si sa combata
159 Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Les Belles Lettres, 1966, pag. 324
160 Platon, Oeuvres completes, Tome XII, Les lois, livres XI-XII, 993e traduit par A. Dies et des
Places, Paris. Les Belles Lettres, 1956
161 Tudor Amza, op. cit., pag. 729
68

multiplicarea si proliferarea actelor criminale în diferite medii sociale, prin realizarea
protectiei si apararii sociale a indivizilor, grupurilor si institutiilor fata de diferite acte
delincvente, restabilirea ordinii sociale si normative perturbate prin delicte, repararea
prejudicilor, recompensarea victimelor si sanctionarea si pedepsirea criminalilor. Pentru
acest motiv, prevenirea si tratamentul crimei si criminalitatii presupune atât elaborarea
unor politici penale eficiente de combatere si neutralizare a diferitelor delicte si crime
din societate, cât si aplicarea unor programe si solutii sociale, economice si culturale de
sprijinire a indivizilor defavoriza ti social sau care s a diminueze, pe c ât posibil,
diferentele de inegalitate, status si putere dintre indivizi si grupuri sociale162.
Conceptul de prevenire comport a doua delimitari:
1. prevenire predelictual a – proces social ne întrerupt, ce implic a un ansamblu
de masuri sociale, luate în temeiul legii, de organele de stat în strânsa conlucrare cu
diferite asociatii, în vederea preîntâmpinarii si eliminarii riscurilor eventuale de comitere
de infractiuni, prin identificarea, neutralizarea si înlaturarea surselor socio-umane
subiective si obiective, care sunt susceptibile s a determine, sa înlesneasca ori sa
favorizeze, comiterea de fapte antisociale, m asuri destinate s a contribuie în mod
esential la educarea permanent a a tuturor membrilor societ atii în spiritul respect arii
neabatute a exigentelor legii penale, a ordinii de drept.
2. prevenire postdelictual a – care desemneaz a ansamblul de m asuri de
resocializare a celor care au suferit o condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele
de stat competente s a puna în executare pedeapsa (c ând pedeapsa se execut a în
detentie) fie de colective de oameni ai muncii si conducerea unei unit ati (când pedeapsa
se executa prin munca) în vederea evitarii recidivei.
Kaiser163considera prevenirea ca fiind "un ansamblu de m asuri, care au ca obiect
specific, limitarea amploarei si gravitatii fenomenului infrac tional, fie prin reducerea
oportunitatilor de a comite infrac tiuni, fie prin influen tarea delicventului poten tial ca si a
publicului în general". Iar R. Gassin întelege "orice activitate de politic a penala care
are ca finalitate exclusiv a sau partiala limitarea posibilit atilor de aparitie a unui
ansamblu de actiuni criminale, facându-le fie imposibile, fie mai dificil de realizat, fie
improbabile, cu excluderea a ceea ce decurge din amenin tarea unei pedepse, ca si din
aplicarea sa."
Autorul francez, mai sus citat, identific a cinci limite principale în activitatea de
control si prevenire. Astfel o prim a limita tine de infractiuni în sensul varietatii acestora
si a imposibilitatii de a putea fi toate prevenite doar prin procedeele criminologice
preventive.
Si în opinia altor autori,164 atunci când este vorba de o violen ta, masurile de
reprimare au prioritate fa ta de masurile cu caracter preventiv165.
162 Sorin Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Ed. Sansa S.R.L., Buc., 1996, pag.
224
163 G. Kaiser, Kriminologie:Ein Lehrbuch, Heidelberg, C.F. Mueller Juristischer Verlag, 1988
164 Vezi Westley, Violence and the Police. A Sociological Study of Law, Customs and Morality,
Cambridge, Mass, Londres, Mit Press, 1965, citat de Grenat Stenhilper, La police et la prevention de
la criminalite, Strasbourg, 1979, pag. 65-88
69

A doua limita tine de indivizi; de sensibilitatea lor la metodele preventive si, în
anumite cazuri, de starea lor mental a sau de trasaturile personalitatii lor, care pot
influenta si chiar determina hot arârea luata în momentul dat.
A treia limita priveste tehnicile de prevenire utilizabile. În primul rând, nu toate
tehnicile sunt pertinente. În al doilea rând, chiar daca sunt adecvate, unele tehnici au un
cost care excede economia care se realizeaz a prin aplicarea lor. În al treilea rând, unele
tehnici produc efecte perverse, în special prin ini tierea unor autori poten tiali sau prin
amplificarea artificial a a sentimentului de insecuritate în rândul populatiei166.
A patra limita, identificata de Gassin, rezult a din însasi conceptia pe care
societatea o are fa ta de valori ori practicile sociale. Unele dintre aceste practici pot fi în
contradictie cu preventia criminalitatii si pot duce, astfel, la rec aderi criminogene.
Preventia gaseste limite în ponderea acestor concep tii si nu face câtusi de putin altceva
decât de a pune în loc procedee de neutralizare a acestor efecte criminogene (cum ar fi
divortul, de exemplu, în anumite situatii conflictuale grave în familie).
A cincia limita provine din aceea c a preventia nu este mare lucru dac a ea nu
este prelungita prin represiune. În caz de esec al prevenirii, societatea nu este
dezarmata, deoarece ea dispune de ultima sa arm a, si anume represiunea. Se poate
spune, fara a forta lucrurile, ca nu exista prevenire fara represiune.
Prevenirea fenomenului infrac tional este greu de realizat pentru c a ar însemna,
concret, interven tia autoritatilor publice sau a Guvernului în sfera libertatii de actiune
sau a vietii private. Încalcarea acestora va conduce la crearea de tensiuni în domeniul
autodeterminarii si libertatii individuale a cet atenilor. Un control cuprinz ator al
comportarii sociale nu poate fi o form a eficace a prevenirii fenomenului. Este inutil s a
mentionam ca orice apropiere de acest model de combatere nu îsi are locul într-o
societate libera, constituita democratic – cu at ât mai mult dupa experientele din Europa
de Est167.
Trebuie sa se ia în considerare respectarea vie tii personale a individului, dreptul
la autodeterminare si responsabilitatea cet atenilor. De aceea, spre exemplu, statul si
societatea pot numai s a influenteze raspunderea parintilor pentru educarea copiilor lor,
atunci când exista riscuri evidente în ceea ce prive ste comportamentul acestora.
Masurile vor fi, mai întâi, educative, de cooperare, ceea ce înseamna ca persoanele
interesate trebuie s a fie implicate în acest proces si numai dupa aceea, în caz de esec,
masurile pot deveni represive.
Dar, trebuie sa fim constienti ca, sub nici o form a nu pot fi excluse toate
riscurile pentru individ si societate. Prin urmare, aceasta înseamna ca prevenirea
165 Într-un sens larg, acest termen include un ansamblu de accep tiuni diferite care acoper a nu numai
toate formele de delincven ta, violenta, ci si orice potential de violenta în viata sociala. În acop
preventiv, ar trebui examinate toate problemele cu care poli tia – în calitate de factor de control social –
se poate confrunta în materie de violen ta. Sigur, se pune si problema posibilit atilor de care dispune
politia pentru prevenirea delincven tei.
166 Vezi, H. Lagrange, J.P. Bozonnet, B. Denni, P. Kukawka, Perception de la violance et sentiment
d'insecurite, BDSP, IEP, Grenoble, 1983.
167 Gheorghe Mihai, Vasile Popa, Repere criminologice. Ipoteze, Teorii, Solu tii, Ed. Lumina Lex,
2000, pag. 250.
70

fenomenului în totalitate, nu poate fi o politic a rationala si rezonabila în domeniul
combaterii starii criminale168
Criminalitatea face parte, cum se stie din societate, uneori p atrunzând în cele
mai adânci cute ale sale, încât prevenirea nu o poate suprima în întregime, iar societatea
nu poate ramâne pasiva în fata acestor situatii.
Se constata ca, în pofida bazelor teoretice, metodologice si tehnice, din ce în ce
mai solide si sofisticate, legiuitorul penal n-a reu sit sa impuna societatilor noastre
democratice ansambluri legislative apte s a asigure un raspuns coerent, limpede si
complet la problemele criminalit atii. Se pare ca progresul social în domeniul prevenirii
si combaterii acesteia nu corespunde complexit atii si realitatii fenomenului care
evolueaza foarte rapid si nu întotdeauna în acelasi sens.
Functionarea sistemului preventiv este legat a de foarte strânsa colaborare
reciproca dintre stat, popula tie si institutiile guvernamentale locale, ca si de cooperarea
dintre guvern, biseric a si mass-media.
Corelatia dintre crima si dezvoltarea economic a indica dimensiunea problemei
criminalitatii si semnalizeaza necesitatea unei politici flexibile. Astfel, politica prevenirii
delincventei trebuie sa fie sub o constant a urmarire, evaluare si adaptare.
CAPITOLUL V
168 Ibidem.
71

STUDIU COMPARATIV ÎNTRE INFRAC TIUNILE DE AMENIN TARE SI
SANTAJ
Infractiunile de amenin tare si santaj sunt incriminate prin art. 193 si respectiv
art. 194 Cod penal, ambele reprezent ând infractiuni contra libert atii psihice a persoanei,
între ele existând unele asemanari dar si deosebiri, pe care vom încerca sa le subliniem.
Infrac t iunea de amenin t are , incriminata în art. 193 C.P., const a în fapta de a
ameninta o persoana cu savârsirea unei infrac tiuni sau a unei fapte p agubitoare
îndreptate împotriva ei, a so tului ori a unei rude apropiate, dac a este de natura sa o
alarmeze.
Infrac t iunea de s antaj consta, potrivit art. 194 C.P., în constrângerea unei
persoane prin violen ta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva,
daca fapta este comis a spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru
altul. Fapta este mai grav a când constrângerea consta în amenintarea cu darea în
vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromi tatoare pentru persoana
amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o rud a apropiata.
Din cuprinsul defini tiei legale rezulta ca santajul, desi se îndreapta, în principal,
împotriva libertatii morale a persoanei ca si amenintarea, spre deosebire de aceasta din
urma, aduce atingere în subsidiar, si altor valori cum sunt patrimoniul ori integritatea
corporala sau sanatatea persoanei. Observ am, de asemenea, c a spre deosebire de
amenintare, santajul se mai caracterizeaz a si prin aceea ca faptuitorul urmareste
dobândirea în mod injust a unui folos169.
Obiectul juridic generic , este comun tuturor infrac tiunilor contra persoanei si îl
constituie relatiilor sociale care privesc ap ararea persoanei privit a sub totalitatea
atributelor sale170.
Obiectul juridic special (aseamanator în cazul acestor infrac tiuni) îl formeaza
valorile sociale a c aror existenta si normala desfasurare sunt condi tionate de apararea
libertatii persoanei sub aspectul libert atii psihice, împotriva faptelor care ar putea s a o
îngradeasca, iar în cazul santajului a posibilit atii persoanei de a ac tiona dupa voia sa si
a nu fi constrânsa prin amenintare sau violenta, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere
ceva.
Cele doua infractiuni de aseamana, sub aspectul valorilor sociale lezate, în
ambele cazuri se aduce atingere libert atii psihice a persoanei, cu deosebirea c a pe lânga
starea de temere, de nelini ste a victimei pe care o implic a atât amenin t area cât si
s antajul , acesta din urma mai presupune si un scop ilicit urm arit de faptuitor, acela de a
obtine un folos injust. Pe l ânga aceasta, infrac t iunea de s antaj prezinta o gravitate mai
169 Gheorghita Mateut, Drept penal partea special a – Sinteza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed.
Lumina Lex,1999.
170 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 56
72

mare decât aceea de amenin tare, întrucât se poate savârsi nu numai prin amenin tare dar
si prin actiuni violente exercitate asupra persoanei171.
Spre deosebire de infrac t iunea de amenin t are , în cazul s antajului sunt ocrotite,
dar numai ca obiect juridic special adiacent si relatiile sociale care se refer a la
apararea avutului personal sau la ap ararea altor valori sociale dup a cum faptuitorul a
urmarit obtinerea unui folos material sau de alt a natura.
Obiectul material – în principiu nici i nfrac t iunea de amenin t are, nici cea de
s antaj nu au obiect material, ac tiunea faptuitorului fiind îndreptata spre lezarea unui
drept personal si anume libertatea psihic a a persoanei. Însa, în cazul în care infrac t iunea
de s antaj se produce prin ac tiuni violente, atunci va exista obiect material constituit din
corpul victimei sau bunurile materiale asupra c arora s-au exercitat ac tiunile violente172.
Subiectul activ atât în cazul infrac t iunii de amenin t are c â t s i î n cazul s antajului ,
acesta nu este determinat de lege, put ând fi orice persoan a responsabila (subiect
necalificat); fapta poate fi comis a si în participatie, sub toate formele sale173.
Subiectul pasiv – la infrac t iunea de amenin t are , este persoana amenin tata cu
savârsirea unui rau privitor la persoana sa, a so tului sau a unei rude apropiate; dac a
amenintarea este adresate unui grup de persoane vor fi tot at âtia subiecti pasivi si tot
atâtea infractiuni câte persoane alcatuiau grupul.
Nu va exista, însa, infractiunea de amenin tare daca autorul se adreseaz a unei
colectivitati sau unor persoane nedeterminate.
În situatia în care subiectul pasiv are o anumit a calitate determinat a (ex. politist,
procuror) amenin tarea va fi absorbit a ca element constitutiv al altor infrac tiuni (de
exemplu, al infrac tiunii de ultraj prev azuta în art. 239 Cod penal)174.
În cazul infrac t iunii de s antaj , subiectul pasiv este persoana fa ta de care s-a
exercitat amenin tarea sau violenta. În situatia în care sunt mai multe persoane v atamate
printr-o fapta unica de santaj, exista, ca si în cazul infractiunii de amenintare, tot atâtea
infractiuni câti subiecti pasivi au fost victime. În amândoua cazurile, trebuie subliniat
faptul ca, subiectul pasiv poate fi orice persoan a care are capacitatea psiho-fizic a de a
simti presiunea psihic a exercitata asupra sa.
Elementul material al laturii obiective a infrac t iunii de amenin t are consta în
actiunea de amenin tare a unei persoane, de insuflare a temerii c a va fi supusa unui
pericol sau ca sotul ori o ruda apropiata vor suferi un rau. Modalitatile si forma în care
se produce amenin tarea n-au nici o relevan ta, amenintarea poate fi oral a sau scrisa, prin
semne grafice, prin gesturi sau acte expresive, poate fi direct a sau indirecta, explicita
sau implicita, reala sau simbolica, fatisa sau ascunsa, dar pentru a avea relevan ta
penala, actiunea de amenin tare trebuie sa aiba ca obiect savârsirea unei infractiuni,
oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte p agubitoare, indiferent de gravitate175.
171 O. Loghin, T. Toader, op.cit, pag. 156.
172 V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 186.
173 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 139-
141
174 V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 186.
175 Gheorghe Nistoreanu, V. Dobrinoiu s.a, op. cit., pag. 153.
73

O alta cerinta pentru existenta infractiunii este ca obiectiv, ac tiunea cu care
faptuitorul amenin ta sa fie apta de a produce o temere serioas a, sa fie de natura sa
alarmeze victima. Caracterul amenin tarii de a fi susceptibil a de a alarma, se apreciaz a
concret, în functie de împrejurarile cauzei, de natura r aului cu care s-a amenin tat, de
natura alarmanta a expresiilor întrebuintate, de personalitatea celui amenin tat, de reactia
acestuia în fata amenintarilor, etc.
Raul cu care se amenin ta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul
material al infrac tiunii daca faptuitorul amenin ta cu exercitarea unui drept în conditiile
ori cu mijloace oferite de lege si nici daca amenintarea a fost determinat a de conduita
celui amenintat, iar producerea r aului cu care se amenin ta depinde de modul cum se va
purta în continuare acesta.
De asemenea, nu va exista amenin tare daca autorul ameninta victima ca îi va
deschide un proces, sau c a îl va denunta pentru o infrac tiune, ori ca va introduce o
plângere la autoritati. Va exista însa elementul material al infrac tiunii chiar daca autorul,
actionând dintr-un motiv licit, de pild a, ca sa-si încaseze o datorie, folose ste mijloace
ilegale, de pilda, ameninta cu moartea pe victim a176.
În cazul infrac t iunii de s antaj , elementul material al laturii obiective consta în
actiunea de constrângere, prin acte de violen ta sau amenintare, a unei persoane ca s a
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Violen ta si amenintarea trebuie sa constituie
mijloace de a exercita o constr ângere asupra victimei. Nu are importan ta daca victima a
cedat sau nu violen tei sau amenintarii,177 este suficient ca ac tiunea faptuitorului în raport
de conditiile concrete, de v ârsta, experienta, de starea sanatatii victimei, sa fi fost
susceptibila de a exercita o presiune ori de a inspira o temere acesteia.
Prin constrângere autorul trebuie s a urmareasca si sa determnine pe subiectul
pasiv sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Nu are relevan ta daca acel "ceva"
are caracter patrimonial sau nepatrimonial178.
În ceea ce priveste urmarea imediat a – în cazul ambelor infrac tiuni – consta în
însasi savârsirea actiunii de amenin tare si în crearea, prin aceasta, a unei st ari de
alarmare a victimei179, cu sublinierea faptului c a în cazul infrac t iunii de s antaj , subiectul
pasiv, prin constr ângerea declansata asupra sa, este pus în fata alternativei de a
îndeplini pretentiile faptuitorului, ori de a suporta alte consecin te, ceea ce echivaleaz a
cu o îngradire a libertatii psihice a persoanei v atamate de a actiona dupa voia sa.
Atât în cazul infrac t iunii de amenin t are c â t s i de s antaj între actiunea
faptuitorului si urmarea imediat a trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.
În ceea ce priveste infractiunea de santaj nu exista o astfel de legatura daca
persoana vatamata a simulat ca se afla într-o stare de temere serioas a, pentru a induce
în eroare pe subiectul activ si a-l denunta.
176 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.
177 Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 883/1978, R.R.D. nr. 10/1978, pag.60.
178 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.
179 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 140-
142
74

Santajul absoarbe prin voin ta legiuitorului, faptele de amenin tare sau de loviri
ori alte violente, acestea facând parte din con tinutul infractiunii de santaj. Când
violentele comise de autor au ca urmare o v atamare a integritatii corporale sau a
sanatatii, ne aflam în fata unui concurs de infrac tiuni (santaj, în concurs cu fapta
prevazuta de art. 181 ori în art. 182 C.pen.)180.
Sub aspectul laturii subiective infrac t iunea de amenin t are se poate savârsi atât
cu intentie directa cât si cu intentie indirecta. În cazul amenintarii cu savârsirea unei
infractiuni, nu are relevan ta daca faptuitorul a luat sau nu hot arârea de a comite acea
infractiune; este suficient ca f aptuitorul sa fi avut reprezentarea c a prin fapta comis a va
provoca victimei o stare de nelini ste, ca o va alarma si urmareste sau accepta
posibilitatea producerii acestei urm ari181.
Intentia nu exista în situatia când amenintarea s-a facut în gluma, faptuitorul
neprevazând nici un moment c a actiunea sa ar fi de natur a sa alarmeze si sa produca
victimei o stare de temere182.
Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, si
anume ca acestea ar fi de natur a sa-i insufle o temere, înlatura incidenta legii penale,
chiar daca eroarea s-a datorat culpei autorului (de pild a, autorul necunosc ând
sensibilitatea boln avicioasa a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le folose ste
provocând, fara voia sa, victimei o stare de temere, de alarmare)183.
Nu are relevanta daca cel care amenin ta, actioneaza în interes propriu sau în
interesul altei persoane.
Mânia nu exclude inten tia însa poate justifica în aceasta situatie, aplicarea
dispozitiilor privind provocarea, dac a aceasta stare se datoreste victimei, în conditiile
art. 73 lit. b, c. Cod penal.
Nu intereseaza scopul si mobilul urmarit de autor. În fapt se va putea constata
ca lipseste intentia ceruta de lege daca autorul îsi retrage pe loc cuvintele
amenintatoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovede ste ca n-a urmarit si nici n-a
acceptat producerea consecin telor cerute de lege pentru existen ta infractiunii. Nu va
exista vinovatia faptuitorului nici dac a acesta profera amenintari pentru a preveni o
agresiune, ori o infrac tiune sau din dorin ta de a corecta o persoan a184.
Infrac t iunea de s antaj sub aspectul formei de vinov atie nu se poate comite dec ât
cu intentie directa185 (calificata prin scop) autorul ac tioneaza având reprezentarea c a
prin fapta sa va exercita o constr ângere ilicita asupra victimei pentru a o determina s a
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat cu
scopul de a dobândi un folos injust186. Actiunea de constrângere exercitata de faptuitor
180 V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 188.
181 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 140
182 V. Dobrinoiu, op. cit., Vol. I, pag. 183.
183 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.
184 Ibidem.
185 Alti autori, vezi V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 326, consider a ca infractiunea se comite atât
cu intentie directa cât si indirecta.
186 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 142
75

trebuie sa urmareasca realizarea unui scop determinat anume, ob tinerea unui folos
pentru sine sau pentru altul187.
Aceasta nu exclude posibilitatea ca f aptuitorul actionând cu intentie directa
asupra persoanei vizate prin ac tiunea de constrângere, sa provoace o stare de temere si
altor persoane (asupra c arora nu a exercitat nici o constr ângere) si care sa satisfaca din
proprie initiativa pe faptuitor, cu stiinta sau fara stiinta persoanei constr ânse (de pilda,
sotia aflând despre constr ângerea exercitat a asupra sotului sau, satisface preten tiile
faptuitorului). Aceasta nu înseamna ca infractiunea de santaj se poate comite si cu
intentie indirecta, ci numai ca actiunea faptuitorului poate avea pe l ânga urmarea
imediata, a carei realizare o urm areste acesta, si alte consecinte. Neurmarind realizarea
acestora din urma faptuitorul nu va r aspunde pentru infrac tiunea de santaj, în raport de
persoanele mentionate188.
Folosul trebuie s a fie injust (în literatura juridic a, unii autori sus tin ca cerinta
legii este îndeplinita chiar daca folosul este just, dar modul de a-l ob tine este injust189).
Se considera folos injust orice folos nedatorat de victim a fie în ce priveste cuantumul
(s-a obtinut mai mult dec ât victima datora ori de la o persoan a care nu datora nimic), fie
în privinta termenului (s-a ob tinut mai înainte de scaden ta), sau în legatura cu forma (s-a
obtinut fara îndeplinirea tuturor formelor necesare). Dac a se stabileste ca victima datora
efectiv folosul smuls de autor prin constr ângere, nu se verific a conditia ceruta de lege –
existenta unui folos injust pentru autor – si ca atare, nu va exista infrac tiunea de santaj,
ci am putea fi în prezenta infractiunii de amenintare ori de lovire190.
Ambele infractiuni se consuma în momentul când, ca urmare a ac tiunii
faptuitorului, s-a produs urmarea cerut a de lege, adica starea de temere a victimei191, iar
în cazul santajului, va fi indiferent dac a victima a rezistat sau nu ac tiunii de
constrângere si deci daca s-a supus cerintelor faptuitorului de a da, a face, a nu face sau
a suferi ceva.
Desi, tentativa, este posibil a at â t î n cazul infrac t iunii de amenin t are c â t s i de
s antaj , ea nu este pedepsit a de lege.
În privinta modalitatilor prin care se pot s avârsi aceste infractiuni, acestea se
deosebesc prin aceea c a, fapta de amenin t are este incriminat a sub doua modalitati
normative: amenin tarea cu savârsirea unei infractiuni si amenintarea cu savârsirea unei
fapte pagubitoare, iar în ceea ce priveste s antajul , în afara modalitatilor normative ale
formei tipice (santaj prin violen ta, santajul cu cerere de a da, a face, a nu face, de a
suferi ceva), acesta are si o forma agravanta, care consta în amenintarea darii în vileag a
unei fapte reale sau imaginare, compromi tatoare pentru persoana amenin tata, pentru
sotul acesteia sau pentru o rud a apropiata. În acest caz, constr ângerea se realizeaz a
numai prin amenin tare cu darea în vileag a unei fapte192.
187 C. Bulai, op. cit., vol. III, pag. 163.
188 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 194.
189 O. Loghin, T. toader, op. cit., pag. 159.
190 T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 194.
191 Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea special a, Ed. All Beck, Bucure sti, 2002, pag.
140-143
192 Ibidem.
76

Ratiunea agravarii a constat în faptul ca printr-o actiune josnica se urmareste
obtinerea unor profituri si ca forta intimidanta a constrângerii exercitate asupra victimei
este mai mare, stiut fiind faptul c a este aproape imposibil, de înlaturat consecintele unei
compromiteri publice, indiferent dac a este vorba de o fapt a imaginara sau reala193.
Sanctiuni – infrac t iunea de amenin t are se pedepseste cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amend a, fara ca pedeapsa aplicat a sa poata depasi sanctiunea prevazuta
de lege pentru infrac tiunea care a format obiectul amenin tarii; infrac t iunea de s antaj în
forma sa tipica se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în forma agravant a
se sanctioneaza cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cu privire la aspectele procesuale, cele doua infractiuni se deosebesc prin
faptul ca, în timp ce în cazul infrac t iunii de amenin t are , actiunea penala este promovata
numai la plângerea prealabil a a persoanei v atamate (care se adreseaz a direct
judecatoriei competente dac a faptuitorul este cunoscut, iar dac a faptuitorul nu este
cunoscut se poate adresa organului de cercetare, pentru identificarea lui) iar împacarea
partilor, în orice faza a procesului penal, înlatura raspunderea penal a; în cazul
infrac t iunii de s antaj actiunea penala se pune în miscare din oficiu, urm arirea penala
efectuându-se de catre organele de poli tie, iar judecata cauzei este de competen ta
judecatoriei.

BIBLIOGRAFIE:
I. LEGISLATIE
1. Constitutia României de la 1991;
2. Codul penal Carol al II-lea (1937);
3. Codul penal din Transilvania, tradus de Ioan I. Predovici judecator la Trib. Oradia-
Mare, Editia a II-a, revazuta, 1923, Tipografia Adolf Somnenfeld Soc Anon., Oradia-
Mare;
4. Codul penal de la 1969 cu modific arile si completarile aduse;
5. Noul Cod penal francez (Nouveau Code Penale entree en vigoeur le 1 mars 1994,
Ed. Dalloz, 1994);
6. Codul penal italian (Codice Penale – Codice di procedura penale, Casa Editrice
"Universale", Roma, 1964)
7. Codul penal spaniol;
8. Codul penal elve tian si Codul penal suedez;
II. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:
193 V. Dobrinoiu. op. cit., vol. I, pag. 181.
77

1.VINTILA DONGOROZ- Explica tii teoretice ale codului penal, vol III, Editura
Academiei R. S. R., Bucure sti 1971
2.TEODOR VASILIU si altii – Codul penal comentat si adnotat, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti 1975
3.VINTILA DONGOROZ – Codul penal "Regele Carol II" adnotat, partea special a,
vol III, Editura Libr ariei SOCEC & Co., S.A., Bucure sti, 1937
4.Prof. univ. dr.GEORGHE NISTOREANU, prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI, –
Drept penal. Partea special a, Editura All Beck, Bucure sti, 2002
5.Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU, prof. univ.dr. ALEXANDRU BOROI,
prof. univ. dr. IOAN MOLNAR, prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, prof.
univ. dr. ILIE PASCU, prof. univ. dr. VALERIC A LAZAR – Drept penal. Partea
speciala, Editura Europa Nova, Bucure sti, 1999
6.Prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, lector. univ. NICOLAE CORNEA – Drept
penal. Partea special a – Teorie si practica judiciara, vol I, Editura Lumina Lex
2000
7.OCTAVIAN LOGHIN, AVRAM FILIPA S – Drept penal rom ân – partea special a,
Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucure sti 1992
8.OCTAVIAN LONGHIN, TUDOREL TOADER – Drept penal rom ân. Partea
speciala, Bucuresti, Editura "Sansa", 1999
9.GHEORGHITA MATEUT – Drept penal. Partea special a – Sinteza de teorie si
practicajudiciara, vol I, Editura Lumina Lex, Bucure sti, 1999.
10.GHEORGHE DIACONESCU – Infrac tunile în Codul penal rom ân, Editura "Oscar
Print", Bucuresti, 1997.
11.O. A. STOICA – Drept penal. Partea special a, Editura Didactic a si Pedagogica,
Bucuresti, 1976.
12.LIDIA BARAC, Constantele si variabilele dreptului penal, Editura All Beck,
Bucuresti, 2001.
13.Prof. univ. IOAN MURARU – Drept Constitu tional si institutii politice, Editura
Actami, Bucuresti, 1998.
14.Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU si lector univ. drd. COSTICA PAUN,
Criminologie, Editura Europa Nova, Bucure sti, 2000.
15.I. OANCEA, Probleme de criminologie, Editura ALL, Bucure sti, 1994
16.VALERIAN CIOCLEI, Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucure sti, 1998.
17.VALERIAN CIOCLEI, Mobilul în conduita criminal a, Editura All Beck,
Bucuresti,1999.
18.Prof. univ. dr. RODICA MIHAELA ST ANOIU, ORTANSA BREZEANU,
TIBERIU DIANU, Tranzi tia si criminalitatea, Editura Oscar Print, Bucure sti,
1999.
19.ORTANSA BREZEANU, Prevenirea criminalit atii la început de mileniu, Editura
Fundatiei România de Mâine, Bucuresti 2001.
20.GABRIELA PALITIC, Criminologie, Editura Funda tia Chemarea, Iasi, 1996.
78

21.MEDEANU TIBERIU-CONSTANTIN, Crime si criminali – Geneza crimelor si
descoperirea criminalilor, Editura Lumina Lex, Bucure sti.
22.TUDOR AMZA, Criminologie teoretic a – Teorii reprezentative si politica
criminologica, Editura Lumina Lex, Bucure sti, 2000.
23.GHEORGHE MIHAI, VASILE POPA, Repere criminologice. Ipoteze. Teorii.
Solutii., Editura Lumina Lex, 2000.
24.SORIN RADULESCU, DAN BANCIU, Sociologia crimei si criminalitatii, Editura
Sansa S.R.L., Bucure sti, 1996
25.SORIN M. RADULESCU, Sociologia devian tei. Teorii, Paradigme, Arii de
cercetare, Editura Victor, Bucure sti, 1998.
26.C. PAUNESCU, Agresivitatea si conduita umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994.
27.Prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. I. DR AGAN, lector univ. drd
LUCIAN LAPADAT, Psiho-sociologie judiciar a, Editura Lumina Lex, Bucure sti,
1999.
28.Prof. univ. dr. STEFAN GEORGESCU – Filosofia dreptului – O istorie a ideilor.
Parte I – Editura All Educational S.A. 1998
29.Prof. univ. dr. MARIA VOINEA si lector univ. dr. FLORIN DUMITRESCU –
Psihosociologie judiciar a, Editura Sylvi, Bucure sti, 1999.
30.I. RADU, P. ILUT, L. MATEI, Psihologie social a, Editura EXE SRL, Cluj-Napoca,
1994.
31.Prof. univ. dr. VICTOR DUCULESCU, lector univ. drd. CONSTAN TA
CALINOIU. GEORGETA DUCULESCU – Constitu tia României – comentata si
adnotata, Editura Lumina Lex 1997
III. STUDII, Articole din Reviste de Specialitate:
1.Prof. univ. dr. ADRIAN N ASTASE "Universalitatea, indivizibilitatea si
interdependenta drepturilor omului", în Revista Drepturile omului nr. 3/1995
(editata de Institutul Rom ân pentru Drepturile Omului)
2.DAN MARTIAN "Declaratia universala a drepturilor omului – G ânduri la un moment
aniversar", în Revista Drepturile omului nr. 4/1998 (editat a de Institutul Rom ân
pentru Drepturile Omului)
3.Prof. univ. dr. IRINA MOROIANU ZL ATESCU " Un ideal comun pentru toate
natiunile: Declaratia universala a drepturilor omului", în Revista Drepturile omului
nr. 4/1998
4.Declaratia universala a drepturilor omului
5.L. BIRO – Criterii distinctive între infractiunea de santaj si cea de tâlharie, în Revista
Dreptul nr. 4/1971
6.VALERIU CIUC A – Tâlharie. Santaj. Deosebiri. Criteriul distan tei în timp dintre
momentul amenin tarii si momentul traducerii în fapt a continutului amenintarii, în
teza alin. 2 a art. 194 C.Pen., în Revista româna de drept.
79

IV. PRACTICA JUDICIARA:
1.TUDOREL TOADER – Drept penal rom ân partea speciala – Culegere de probleme
din practica judiciar a, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucure sti 1996
2.V.PAPADOPOL , M. POPOVICI – Repertoriu alfabetic de practic a judiciara în
materie penala pe anii 1969-1975, Editura stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti,1977.
3.V.PAPADOPOL , M. POPOVICI – Repertoriu alfabetic de practic a judiciara în
materie penala pe anii 1976-1980, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,
1982.
4.Dr. GEORGE ANTONIU, dr. CONSTANTIN BULAI – Practic a judiciara penala,
vol.III, Editura Academiei Rom âne, Institutul de Cercet ari Juridice, Bucure sti
1992
5.C. SIMA – Codul penal adnotat cu practic a judiciara 1969-2000, Bucure sti, Editura
Lumina Lex, 2000.
6.Revista Dreptul nr. 4/1997
7.Revista de Drept Penal nr. 1/2000, Curtea Suprem a de Justitie, s. pen., decizia
1979/1998.
8.Revista Româna de Drept nr. 7/1966, Trib. Reg. Suceava, dec. pen. nr. 185/1965
9.Revista româna de drept nr. 1/1974, Trib. Jud. Galati dec. pen. nr. 850/1972
10.Revista româna de drept nr. 3/1974, Trib. Supr., Sec t. pen., Compl. mil., dec. nr.
19/1973
11.Revista româna de drept nr. 10/1978, Trib. Supr., Sec t. pen., dec. nr. 883/1978
12.Revista româna de drept nr. 6/1986
13.Revista româna de drept nr. 8/1987
14.Buletinul Jurispruden tei – Culegere de practic a judiciara a Curtii de Apel Iasi pe anul
1998
15.Buletinul Jurispruden tei – Culegere de decizii ale Cur tii Supreme de Justi tie pe anul
1999
16.Buletinul Jurispruden tei – Culegere de practic a judiciara a Curtii de Apel Suceava pe
anul 1999.
17.Jurisprudenta penala a Curtii de Apel Bacau pe anul 1997, Editura Lumina Lex ,
Bucuresti,1998.
18.Tribunalul municipiului Bucure sti – "Culegere de practic a judiciara penala pe anul
1991", Casa de editur a si presa "Sansa" SRL, Bucure sti, 1993.
19.Tribunalul municipiului Bucure sti – "Culegere de practic a judiciara penala pe anul
1992", Casa de editur a si presa "Sansa" SRL, Bucure sti, 1993
80