CAPITOLUL I: GLUCOZA

CUPRINS

INTRODUCERE

I.1.Glucidele

I.1.1 Introducere

I.1.2 Nomenclatura

I.1.3 Clasificare

I.2 Glucoza

I.2.1 Structură

I.2.2 Izomeri

I.2.2.1 Izomeria de funcțiune

I.2.2.2 Izomeria stereochimică

I.2.2.3 Izomerie optică

I.2.2.4 Izomeria datorata structurii moleculare

I.2.2.5 Izomeria datorita prezentei hidroxilului semiacetalic

I.2.3 Proprietăți fizice

I.2.4 Proprietăți chimice

I.2.4.1 Proprietati chimice determinate de gruparea carbonilică

I.2.4.2 Proprietati chimice determinate de gruparile hidroxilice

I.2.5 Degradarile biochimice ale monoglucidelor

I.2.6 Rol biologic

I.2.6.1 Sursă de energie

I.2.6.2 Precursor

I.2.7 Utilizare

CAPITOLUL II Metabolizarea glucidelor

II.1 Digestia carbohidratilor din alimente

II.2 Biosinteza glucidelor

II.3. Glicoliza

II.3.1 Calea Embden-Meyerhof-Parnas (EMP

II.3.2 Importanța glicolizei

II.4 Catabolismul complet al glucozei

II.5 Anabolismul glucidelor

II.5.1 Fotosinteza

II.5.2 Formarea glucidelor în plantele verzi

II.5.3 Fotofosforilarea ciclică

II.5.4 Fotofosforilare ciclică cu consum de energie luminoasă

CAPITOLUL III PARTE EXPERIMENTALĂ

III.1 Principiul metodei

III.2 Reactivi chimici

III.3 Mod de lucru

III.4 Calculul rezultatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Numeroase oxidoreductaze intervin în procesele metabolice, atât aerobe cât și anaerobe: glicoliza, catena de respirație celulară, fermentații, ciclulacizilor tricarboxilici, etc., care se desfășoară în diversele materii prime alimentare șiîn procesele fermentative de obținere a unor produse alimentare.

Glucozoxidaza este o enzimă prezentă în mustul de struguri, acționând asupra glucozei libere din aceasta [1]. Glucozoxidaza, ca atare, poate fi folosită pentru producerea de apă oxigenată, agent de albire al făinii, dar considerat și ca agent de oxidare, deci de întărire a proteinelor glutenice. Glucozoxidaza se poate folosi în depozite de făina, ca agent de maturizare rapidă a acesteia.

Activitatea enzimatică a glucozoxidazei din mustul de struguri este mult mai slabă decât cea izolată din tulpini microbiene din Aspergillus niger, considerată etalon și este deasemenea influențată de temperatură, odată cu creșterea temperaturii înregistrându-se creșterea vitezei de reacție enzimatică a glucozoxidazei [1].

CAPITOLUL I

GLUCOZA

I.1. Glucidele

I.1.1 Introducere

Zaharidele sunt cunoscute și sub denumirea de glucide. Acestea sunt substanțe organice, cu funcțiune mixtă care au în compoziția lor atât grupări hidroxilice cât și grupări carbonilice.

Glucidele constituie o clasă de substanțe foarte importantă pentru organismele animale dar și pentru cele vegetale. Sub aspect biochimic și fiziologic, glucidele constituie o materie primă pentru sinteza celorlalte substanțe: proteine, cetoacizi, lipide, acizi organici. De asemenea constituie substanțe de rezervă utilizate de către țesuturi și celule. [3]

Biosinteza gucidelor se realizează prin fotosinteză.

I.1.2 Nomenclatura

Cel care încearcă prima dată să denumească hidrații de carbon esteC. Schmidt în anul 1844, denumindu-le hidrați de carbon, datorită raportului observat între atomii de hidrogen și oxigen de 2:1. Se propune formula generală de Cn(H2O)n. [21]

Formula propusă are 2 incoveniente:

Hidrogenul și oxigenul nu sunt legați sub forma de molecule de apă de atomul de carbon

sunt substanțe de tipul aldehidei formice CH2O, acid lactic C3(H2O)3, care nu sunt glucide.

Nomenclatura de glucide provine din limba greacă, glikis=dulce. Această denumire nu este riguros științifică deoarece glucide cu masă mare (celuloză, amidon) nu au gust dulce.

I.1.3 Clasificare

a) În funcție de comportarea glucidelor la reacția de hidroliză (Fig. I.1)

Fig. I.1 Clasificarea glucidelor în funcție de comportarea glucidelor la reacția de hidroliză

Oze

Cunoscute și sub denumirea de monoglucide sunt glucidele care prin hidroliză nu pot fi descompuse în molecule mai simple care să posede proprietăți fizico – chimice caracteristice glucidelor;De asemenea constituie substanțe de rezervă utilizate de către celule și țesuturi. Biosinteza lor se realizează prin fotosinteză. [2]

Ozide

Substanțe formate prin unirea mai multor molecule de monoglucide:

Oligoglucide formate dintr-un număr mic de resturi de monoglucide

Poliglucide număr foarte mare de monoglucide.

b) După structura grupării carbonilice, monoglucidele se împart în

•Aldoze

•Cetoze

c) În funcție de nr. atomilor de carbon glucidele se mai pot clasifica astfel

Monozaharide

– cu 5 atomi de carbon (ex.: manoza, roboza și dezoxiriboza);

– cu 6 atomi de carbon (ex.: glucoza, fructoza și galactoza – toate 3 au formula moleculară C6H12O6, dar proprietăți diferite); [2]

Polizaharide

Amidonul: este substanță de rezervă în celula vegetal; cu rol energetic;

Glicogenul: este substanță de rezervă în celula bacteriană, fungală și aimală; cu rol energetic;

Celuloza șihemiceluloza: la plante intră în alcătuirea peretelui celular;

Chitina: intră în alcătuirea peretelui celular în celula fungală și în exoscheletul insectelor. [4]

I.2. Glucoza

Glucoza este compusul organic, aparținând clasei zaharidelor, care are formula chimică C6H12O6.

I.2.1 Structură

Glucoza conține șase atomi de carbon și o grupă carbonil (specifică aldehidelor) și este numită uneori aldohexoză. În natură, glucoza există sub formă de structură aciclică (fig. I.2 a) în unele plante; în altele, ea poate fi găsită sub formă ciclică (fig.I.2 b) [4].

Structura ciclică a glucozei apare în urma interacțiunii dintre grupacarbonil și grupele hidroxil de la carbonii cu cifrele 4 și 5. Aceste interacțiuni sunt reacții de adiție a grupelor hidroxil amintite la grupa carbonil. În soluție apoasă, cele două forme se află în echilibru, și la un pH 7, forma ciclică este predominantă.

Structură aciclică b. Structură ciclică

Fig. I.2 Glucoza

La formarea structurii ciclice a glucozei, apare la fosta grupă carbonil o nouă grupare hidroxil, care se numește hidroxil glicozidic avand o reactivitate mai mare decât celelalte grupe hidroxil din moleculă. În acest caz, numerotarea carbonilor începe de la primul carbon de după oxigenul din ciclu, în sens orar.

I.2.2 Izomeri

Izomerii sunt substanțe care au aceașiformulă moleculară brută, dar au proprietăți fizice șichimice diferite, datorită structurii moleculare diferite.

Izomerii glucidelor sunt:

-de funcțiune – grupări carbonilice

-datorita grupării hidroxilice secundare din catena carbonică (stereoizometrie)

-datorita activității optice

-datorita structurii moleculare

-datorita hidroxilului semiacetat [5]

I.2.2.1 Izomeria de funcțiune

-aldoze

-cetoze

-pentru trioze – aldehida glicerica șidihidroacetona

-pentru tetroze – eritroza, eritruloza

-pentru pentoze – riboza, ribuloza

I.2.2.2 Izomeria stereochimică

– cu exceptia dihidroxiacetonei, toate ozele dispun in molecula de atomi de carbon asimetrici; carbonul asimetric se noteaza C*. Acesta este carbonul care se leagă de patru radicali diferiti. Substanțele cu C* prezintă izomerie stereochimică (stereoizomeri); (fig. 1.3).

Fig. I.3 Izomerie stereochimica -> stereoizomeri

– numarul izomerilor posibili este datde formula Z=2n, în conformitate cu legea lui Hoff, unde Z este numărul de izomeri, iar n=C*.

-aldehida glicerica 1C*= 2 izomeri

-tetrozele – 2 C* () = 4 izomeri sterici

-pentozele – 3C* (2) = 8 izotopi sterici

-hexozele – 4 C* (2) = 16 izotopi sterici

Dintre stereoizotopii formati, cate 2 sunt enantiomeri (adica unul dintre ei reprezinta imaginea in oglinda a celuilalt).

Propunerea lui Fisher:

-cand gruparea hidroxil este in partea dreapta – D (detro)-cand gruparea hidroxil este in partea stanga – L (levo)-cand gruparea hidroxil de la de la atomul de carbon secundar de la aldehida glicerica se gaseste in partea drapta a catenei, vom obtine forma D, iar cand este in partea stanga, vom obtine forma L (Fig. I.4)

Fig. I.4 Forma structurală D șiL al glucozei

Din cei 16 izomeri ai hexozelor, 8 vor apartine seriei D și8 seriei L. In cazul monoglucidelor cu mai multi atomi de C*, forma structurala D șiL se determina dupa penultimul hidroxil din molecula (dupa hidroxilul legat de ultimul C*) cel mai indepartat de gruparea aldehidica. Fiecare hidroxil legat de C* se noteaza cu d sau pentru a arata pozitia (stanga sau dreapta).

De regula, molecula va apartine seriei D daca penultimul hidroxil este in partea dreapta. Daca penultimul hidroxil este in partea stanga apartine seriri L

I.2.2.3 Izomerie optică

Glucoza avand patru centre optice, teoretic poate avea 16 stereoizomeri optici. Doar șapte dintre aceștia sunt găsiți în natură, iar dintre ei, cei mai importanți sunt galactoza (Gal) șimanoza (Man). Acești opt izomeri (incluzând șiglucoza) sunt toți diastereoizomeri unul față de celălalt șiaparțin seriei-D.

Când glucoza trece în forma ciclică, un alt centru asimetric la carbonul 1 (numit carbonul anomeric) este creat șise formează două structuri inelare, numite anomeri (un caz particular de izomeri) — α-glucoza și β-glucoza (Fig I.5). La structura α glucozei grupele hidroxil de la carbonii cu numerele 1 și4 se află de aceeașiparte a planului ciclului hexagonal, iar al β glucozei cei doi hidroxili se află de părți diferite ale planului. Formele α și β pot trece dintr-una în alta în soluție apoasă pe o perioadă de câteva ore, stabilizându-se la un raport α:β 36:64.

Fig. I.5 α-glucoza și β-glucoza

2.2.4 Izomeria datorată structurii moleculare ( Fig.I.6)

Fig I.6 Izomeria datorată structurii moleculare

Începand de la pentoze, formele structural predominante sunt cele ciclice, triozele și tetrozele avand forma aciclică. Monoglucidele cu forma aciclica sunt putin prezente in natura, ele avand gruparea carbonilica libera șise numesc forme carbonilice. Monoglucidele cu 5 atomi de C șimai mult de 5 pot da o structura semiaciclica, existent, formelor aciclice sau semiaciclice s-a pus pe baza unei proprietati fizico-chimice care difera de cele ale aldehidelor șicetonelor in stare libera.

La formarea de semiacetat, monoglucidele reactioneaza numai cu o singura molecula de alcool, de unde vine șidenumirea de structura ciclica sau semiacetalica.

Prin adiția intermoleculară între gruparea aldehidică liberă șio grupare hidroxilică de la C sau se formeaza semiacetalii monoglucidelor.

Hidroxilul semiacetalic se formeaza prin ruperea legaturii dintre atomul de carbon șioxigen (C=O) de la nivelul gruparii carbonilice șiimigrarea H hidroxilic 4 sau 5.

Formulele liniare cu legatura lactdica se numesc formele de protectie. Glucoza va avea astfel o structura ciclica in care C este legat de C sau C printr-un atom de oxigen.

Ciclul format din 5 atomi de carbon șiunul de oxigen se numeste ciclul piranic. Ciclul format din 4 atomi de carbon șiunul de oxigen se numeste ciclul furanic. Vom obtine formulele de perspectiva de D-glucopiranoza șiD-glucofuranoza (Fig. I.7).

Fig. I.7. Formulele de perspectivă al D-glucopiranozei și D-glucofuranozei.

De regulă partea din molecula care se află în spatele planului se scrie cu linii subțiri, iar partea care se afla in fata planului se scrie cu linii groase. Partea lactolica se scrie de obicei in spatele planului. Substituientii care apar in formele de protectie in partea dreapta a catenei carbonice se scriu in jos (sub planul ciclului). Substituientii care apar in partea stanga a catenei carbonice se scriu deasupra planului.

Formulele de perspectiva nu sunt riguros stiintifice, aceestea sunt plane șipractic conform unor determinari fizice de fractii de raze X, s-a aratat ca structura adevarata a monoglucidelor este cea conformationala de scaun și baie (cea de scaun fiind mai stabila).

I.2.2.5 Izomeria datorita prezentei hidroxilului semiacetalic

Se cunosc 2 izomeri după poziția hidroxilului semiacetalic din molecula monoglucidelor ciclice care se găsesc de obicei în echilibru în aditie; ele fiind α și β. Cand hidroxilul semiacetalic se gaseste in partea dreapta a catenei carbonice numeste ciclul piranic. Ciclul format din 4 atomi de carbon șiunul de oxigen se numeste ciclul furanic. Vom obtine formulele de perspectiva de D-glucopiranoza șiD-glucofuranoza (Fig. I.7).

Fig. I.7. Formulele de perspectivă al D-glucopiranozei și D-glucofuranozei.

I.2.2.5 Izomeria datorita prezentei hidroxilului semiacetalic

Se cunosc 2 izomeri după poziția hidroxilului semiacetalic din molecula monoglucidelor ciclice care se găsesc de obicei în echilibru în aditie; ele fiind α și β. Cand hidroxilul semiacetalic se gaseste in partea dreapta a catenei carbonice șiin partea de jos a formelor de perspectiva se obtine izomerul α. Cand hidroxilul semiacetalic se gaseste in partea stanga a catenei carbonice șiin partea de sus in cazul formelor de perspectiva se obtine izomerul β (Fig. I.8).

Fig.I.8 Izomerul α și izomerul β

Cea mai stabilă formă este α-D-glucopiranoza.

Transformarea unui izomer in altul poarta denumirea de anomerie. In timpul transformarii reciproce a izomerilor are loc o modificare unghiului de rotatie pana la stabilirea unui echilibru, fenomen ce poartanumele de mutorotatie.

I.2.3 Proprietăți fizice

Glucoza este o substanță solidă, cristalizată, incoloră șisolubilă în apă. Are un gust dulce. Punctul de topire este foarte ridicat, deoarece între numeroasele sale grupări hidroxil

(-OH) se formează multe legături de hidrogen. Când sunt încălzite, toate monozaharidele se descompun înainte de a se topi, în carbon șiapă, reacție numită carbonizare. Glucoza are 75% din puterea de îndulcire a fructozei (care este luată ca unitate).

I.2.4 Proprietăți chimice

•Sunt determinate de grupările funcționale ce le conțin;

•Sunt determinate de grupările hidroxilice

•Sunt determinate de prezența ambelor grupări funcțioanle

I.2.4.1 Proprietati chimice determinate de gruparea carbonilică

-Reactii de reducere

-Reactii de oxidare:

•energica

•protejata

•blanda

-Reactii de aditie șicondensare

Reacția de reducere

În această reacție se adiționează o moleculă de hidrogen diatomică la o moleculă de glucoză, adiția având loc la dubla legătură dintre oxigen și carbon. Legătura pi dintre cei doi atomi se rupe, iar câte un atom de hidrogen se leagă la fiecare dintre ei și astfel se produce hexitolul (sorbitol).

b) Reacția de oxidare (fig. I.10)

– monoglucidele manifesta un puternic caracter reducator, datorita prezentei in molecula a gruparii carbonilice libere sub forma de hidroxil semiacetalic;

-produsii de oxidare care se obtin din glucide; depind de natura oxidantului șia mediului de reactie;

-la aldoze oxidarea se realizeaza la nivelul C1 (gruparea COOH) care se transforma in grupare carboxilica; rezulta hidroxiacizi numiti acizi aldonici sau simplu acizi onici;

-din D-glucoza rezulta acid d-gluconic iar din galactoza rezulta acid D-galactonic

Fig. I.10 Reacția de oxidare

-cetozele sunt rezistente la actiunea oxidantilor slabi (oxidul de argint, apa de Cl/Br, hipocloriti);

-acizii aldonici rezultati in urma oxidarii blande prezinta ativitate optica șisunt usori solubili in apa;

a 1. Oxidarea energică (Fig. I.11)

Fig. I.11 Oxidarea energică

-la aldoze oxidarea se produce la gruparea carbonilica șila gruparea hidroxilica primara (C1 și C6);

-la cetoze in conditii de oxidare energica se produce ruperea catenei carbonilice de langa gruparea carboxilica șiare loc transformarea in produșide oxidare cu un numar mai mic de atomi de carbon; -oxidarea energica a monoglucidelor se produce cu ajutorul unor oxidanti puternici (HNO3, KMnO4, K2Cr2O7); [6]

a 2. Oxidarea protejată (Fig. I.12)

-prin protejarea gruparii carbonilice a monoglucidelor se poaterealiza oxidarea hidroxilice primare de la C6

-in cazul acesta rezulta acizi uronici;-protejarea gruparii carbonilice are loc prin reactii de condensare sauesterificare a hidroxililor semiacetalici

Fig. I.12 Oxidarea protejată

-dupa formare acizilor uronici, gruparea COOH protejata poate reveni la forma initiala;

-acizii uronici sunt larg raspanditi in natura șiau un rol biochimic important;

-contribuie la detoxifierea organismelor animale de substantele aromatice;

-ajuta la transportul unor hormoni;

-contribuie la formarea de poliglucide cu rol important in organism.

c) Reacții de adiție și condensare

-monoglucidele pot reacționa la gruparea carbonilica cu:

hidroxilamina

acidul cianhidric – HCN

ureea –

-dacă se tratează monoglucidele cu hidroxilamină se formează derivați azotați cristalini ușor solubili în apă numiți oxime;

-cu HCN se formează cianhidrine care prin hidroliză formeaza hidroxiacizi cu un atom de C în plus față de monoglucid; (Fig. I.13)

Fig. I.13 Formarea de cianhidrine care prin hidrolizq formează hidroxiacizi cu un atom de C în plus față de monoglucid

I.2.4.2 Proprietăți chimice determinate de gruparile hidroxilice

esterificare

eterificare

de formare a aminoglucidelor

de formare a dezoxiglucidelor

a Reacții de eterificare

a 1) La nivelul grupării hidroxilice semiacetat

-hidroxilul semiacetat prezintă o reactivitate mărită față de restul hidroxizilor din moleculă;

-la nivelul acestui hidroxil, glucidele pot reacționa cu fenoi, alcooli sau alte substanțe formând eteri numiți glicozide;

-orice glicozid este format din două părți:

o parte care vine de la glucig

o parte care vine de la altă substanță neglucidică

-legătura dintre partea glucidică și aglicon se numeste legatură glicozidică;

-subsțantele neglicozidice care contribuie la formarea glicozidelor sunt foarte variate sub aspectul compușilor chimici;

-agliconii cu grupările NH formează – N glicozide

-agliconii cu grupările OH formează – O glicozide

-agliconii cu grupările S formează – S glicozide

a 2) La nivelul grupării nesemiacetalice

-grupările nesemiacealice sunt mai puțin reactive decât hidroxilul semiacetalic

-acestea pot reacționa cu substanțe mai active, de exemplu derivații halogenați și în prezența de AgO.

b. Reacții de esterificare:

b 1) Cu acizi organici

H3PO4

HNO3

H2SO4

-din punct de vedere biochimic și fiziologic, cei mai importanți sunt esterii fosforici care au un rol important în metabolismul glucidelor; (Fig. I.14)

Fig. I.14 Reacția de esterificare cu H3PO4

-aldehida 3-fosfoglicerica – fosfodihidroacetona – ester roboza – 5 fosforic,

ester riboza 1 – 5 difosforic

-PO3H2 se poate scrie mai simplu P

b 2 Reacțiile cu acizii organici

-dacă se tratează monoglucidele cu acizi organici concentrati mai ales anhidridele lor se obțin esteri organici;

-din tratarea D-glucopiranozei cu anhidrida acetică se obține tetraacetatul de D-glucopiranoza;

-la unele plante se găsesc în catități mai mari esteri ai glucozei cu acizii fenolici (acidul galic) care formeaza componenta taminelor;

c. Reacții de formare a dezoxiglucide

– dezoxiglucidele se formează prin eliminarea unei grupari hidroxilice din molecula monoglucidelor și înlocuirea acesteia cu H.

– dezoxiriboza este cea mai importantă, obținandu-se din riboză; (fig. I.15)

Fig. I.15 Obtinerea ADN din ARN

d. Reacții de formare a aminoglucidelor

-aminoglucidele sunt derivați azoți ai monoglucidelor, acestea se formează prin înlocuirea grupării (-OH) vecină cu gruparea carbonilică (-OH de la C2 cu NH2);

-se formează prin reacția monoglucidei cu amoniacul sau cu o hidroxil amină;

-cele mai importante aminoglucide sunt D-glucozoamina și D-galactozamina;

I.2.5 Degradările biochimice ale monoglucidelor

-monoglucidele suferă mai multe modificări în organismele vegetale și animale ce sunt prezentate în cadrul metabolismului monoglucidelor;

-monoglucidele în prezența microorganismelor se degradează rezultand formarea de:

alcool etilic – fermentația alcoolică – obținerea vinului

acid lactic – fermentația lactică – obținerea iaurtului

-au loc de asemenea și unele fermentații nedorite: propionica și butirica

I.2.6 Rol biologic

Se poate specula asupra cărui fapt se datorează răspândirea atât de mare a glucozei, și nu a altor monozaharide, precum fructoza. Glucoza se poate forma din formaldehidă în condiții abiotice, deci se poate ca ea să fie fost disponibilă pentru sistemele biochimice primitive. Glucoza este foarte răspândită în regnul animal și vegetal, și este principala oză din organismul uman. [6]

I.2.6.1 Sursă de energie

Glucoza este un combustibil esențial în biologie. Carbohidrații reprezintă sursa principală de energie pentru corpul uman, producând 4 kilocalorii pe gram. Descompunerea carbohidraților (ex. amidonul) produce mono și dizaharide, iar o mare parte dintre produși este glucoză. Prin glicoliză și prin reacțiile ciclului acidului citric, glucoza este oxidată pentru a forma dioxid de carbon și apă, rezultând și energie, în principal sub formă de ATP.

Este distribuită în toate celulele și fluidele organismului, cu excepția urinei. În ser, concentrația de glucoză (glicemie) normală este de 80-110 mg/dl. Menținerea glicemiei în limite constante este asigurată prin acțiunea antagonistă a doi hormoni ai pancreasului endocrin: insulină (hipoglicemiant) și glucagon (hiperglicemiant). Creșterea cantității de glucoză în sânge este specifică diabetului zaharat, iar în urină (glicozurie) apare numai când glicemia depășește 160-180 mg/dl [1]. Măsurarea concentrației sanguine se poate realiza cu glucometrul.

I.2.6.2 Precursor

Glucoza este esențială în producerea proteinelor și în metabolismul lipidelor. De asemenea, la cele mai multe plante și animale, este un precursor pentru vitamina C (acid ascorbic).

Glucoza este folosită ca precursor la sinteza unor substanțe importante. Amidonul, celuloza și glicogenul sunt polimeri (polizaharide) comuni ai săi. Lactoza – zahărul din lapte, este o dizaharidă compusă din glucoză șigalactoză. În zaharoză, glucoza este legată de fructoză.

Glucoza intră în structura diglucidelor și poliglucidelor. Prin oxidare în ficat se transformă în acid glucuronic, care are un rol important în glucuronoconjugare.

I.2.7 Utilizare

Există mai multe forme de comercializare și folosire a glucozei, dintre care cele mai importante sunt:

sirop de glucoză – conține glucoză în concentrație de 32,40%;

glucoza cristalizată (tablete) – concentrație de 99%.

glucoza tehnică – cu o concentrație de 75%;

În medicină este folosită cel mai des sub formă de soluții apoase perfuzabile. În funcție de concentrațiile lor, acestea au acțiuni și indicații diferite. Soluțiile sub 5 % sunt utilizate pentru diluarea unor medicamente, pentru hidratare sau ca substituent energetic. Soluția de glucoză 5 % este izotonă și are aceleași utilizări, fiind folosită cel mai adesea. Soluțiile de concentrații mai mari de 5 % (10, 20, 33, 40 %) sunt hipertonice și își găsesc utilitatea ca diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară, foarte utilă în edeme). Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei, de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină.

CAPITOLUL II

METABOLIZAREA GLUCIDELOR

II.1 Digestia carbohidraților din alimente

Carbohidrații alimentari, din care corpul uman își dobândește energia, intra în organis sub forme foarte diverse și complexe, ca de exemplu dizaharide, amidon, sau glicogen. Cu toate ca este și ea consumata, celuloza nu este digerata de corpul uman, fiind însa digerată, intr-o anumită măsură de unele animale. Prima etapă a metabolizării carbohidraților constă în distrugerea macromoleculei la molecule mai simple și solubile care pot fi astfel transportate prin peții intestinali. Scindarea polizaharidelor începe chiar din gura, cu ajutorul salivei, prin pH-ul putin acid (pH=6,8) și prin continutul de amilaza linguala [7]. Actiunea amilazei linguale este inhibata de pH-ul mult mai acid al stomacului. In stomac hidroliza acida este responsabilă pentru degradarea în continuare a polizaharurilor. Amestecul de secreții gastrice, saliva și alimente, cunoscut sub denumirea generica de bol alimentar („chyme”) se duce spre intestinul subțire.

Principala enzimă care degradează polizaharurile din intestinul subțire este a-amylaza, o enzima secretata de pancreas și care are aceiași acțiune de scindare ca amilaza linguala, adica scindarea la dizaharuri și trizaharuri. Trizaharurile sunt transformate la monozaharuri prin interventia enzimelor intestinale, printre care maltazele care hidrolizeaza di- și trizaharurile, sucraza, lactaza si trehalaza cu actiune specifica asupra dizaharurilor. Rezultatul global al actiunii lor este transformarea aproape totala la monozaharurile constitutive.

Glucoza și celelalte zaharuri simple sunt transferate prin peretii intestinali și transportati prin vena porta hepatica la ficat șialte tesuturi. In acestea mohozaharurile sunt transformate in acizi grasi, aminoacizi sau glicogen, sau oxidate de diferite mecanisme catabolice ale celulelor. [8]

Oxidarea glucozei (Fig. II.1) este cunoscută sub numele de glicoliză. Glucoza este oxidata fie la lactat, fie la piruvat. In conditii aerobice, majoritatea glucozei se transforma in piruvat, calea fiind cunoscuta sub numele de glicoliza aerobica. Daca oxigenul lipseste, calea este denumita glicoliza anaerobica produsul final fiind lactatul [9].

Fig. II.1 Oxidarea glucozei

II.2 Biosinteza glucidelor

Gluconogeneza reprezintă anabolismul a noi glucoze, adică alta decât cea care se poate obtine din glicogen. Acestă sinteză este indispensabilă pentru utilizarea acesteia drept combustibil pentru creier, eritrocite, etc., glucoza reprezentand singura sursa de energie pentru aceste organe. Biosinteza glucozei din precursori continand trei sau patru atomi de carbon reprezinta in fapt reversul gligolizei. [10]

Gluconogeneza este activa atunci aportul de carbohidrati este mic ca in cazurile de infometare dar și a celor care sufera de diabet. Materiile prime pe care le utilizeaza sunt glicerina (din degradarea lipidelor), lactatul (din oxidarea anaeroba a zaharurilor) aminoacizii (din degradarea proteinelor). Gluconogeneza transforma practic piruvatul din nou in glucoza, prin diferite etape.

Dacă se ține cont că în procesul glicolizei există trei etape ireversibile, controlate de enzime și anume, transformarea glucozei in glucoza 6-fosfat, a fructozei 6-fosfat in fructoza 1,6-difosfat șirespectiv a fosfoenol piruvatului (PEP) în piruvat, înseamnă că acestea trebuiesc ocolite (bypass) în timpul gluconogenezei [11]. In cazul primelor doua reactii schimbarea enzimei duce la efectul dorit: hexokinaza este inlocuită de glucoza – 6 – fosfataza, iar fosfofructokinaza cu fructozo – 1,6 – bisfosfataza.

Ultima etapă este ocolită cu ajutorul a două reacții:

II.3. Glicoliza

Faza catabolică a metabolismului glucidic sau glicoliza, reprezința secventa de reactii enzimatice care transformă glucoza din alimente în piruvat.

Istoricul studiului acestei glicolize începe la 1897, când, accidental, Buchner a descoperit că extrasul de drojdii pot converti sucroza la etanol. Doar în 1940, toate etapele glicolizei au fost elucidate prin cercetarile lui Embden, Meyerhof, Parnas și Warburg. Din această cauză metabolismul glicozidic mai este cunoscut drept calea Embden- Meyerhof-Parnas, mai ales in cartile de biochimie mai vechi. [10]

Glicoliza implică 2 faze, una premergatoare, care necesita energie, prin intervenția ATP, și faza care da inapoi energia castigata, producand ATP. [12]

Global aceste transformări pot fi generalizate ca:

Practic sunt cuprinse următorul sir de transformari (schema 2.1)

II.3.1 Calea Embden-Meyerhof-Parnas (EMP)

Energia (căldura) se eliberează din oxidarea substanțelor organice pe două căi principale:

în timp scurt și cu degajare de temperaturi înalte, în caz de ardere simplă, conform formulei:

Glucoză: C6H12O6 + 6O2 –> 6CO2 + 6H2O + energie

lent și treptat, prin procese biochimice aproape identice pe toată biosfera lipsită de asimilația clorofilială, de la microb la animal, ca bază a metabolismului, cu eliminări dozate și controlate de energie/temperatură (spre exemplu, glicoliza, arderea unei D-hexoze (zahăr cu 6 atomi de carbon) pe Calea Embden-Meyerhoffengleză : Embden-Meyerhoff pathway prin ruperea enzimatică în 10 trepte a hexozei în condiții anaerobe, care duce într-un prim stadiu, în citoplasmă la două molecule de piruvat, energia fiind preluată de co-factori: adenozin-di-fosfat ADP <–> adenozintrifosfat ATP șiniacină-adenozin-dinucleotid NAD <–>NADH; piruvatul, se va descompune enzimatic – în cadrul ciclului Krebs – în mitocondriile celulei eucariote, sau în citoplasma bacteriilor fie, aerobic, la dioxid de carbon, eliminat prin respirație șiapă fie, printr-un proces de fermantație anaerob care va duce la acid lactic (în activitatea musculară intensivă), sau la etanol. [13]

În reacțiile de oxido-reducție menționate este redus un primitor de electroni care poate fi:

coenzima niacină-adenozin-dinucleotid NAD –

NAD+ + 2 H+ + 2 e− → (NADH,H+)

Sinteza adenozintrifosfatului (ATP) prin fosforilarea de adenozin-di-fosfat (ADP) –

2 ADP + 2 HPO42- (hidrogenofosfat) + 2 H+ → 2 ATP + 2 H2O.

2.3.2 Importanța glicolizei

-glicoliza reprezinta etapa inițială și comuna a respiratiei ș ia fermentației;

-înfaptuieste legătura între substratul respirator și ciclul Krebs;

-ofera doua molecule de ATP șidoua de NADH+H+ la fiecare molecula de hexoza;

-se formeaza o serie de produșiintermediari ce pot fi utilizati in diferite cicluri metabolice;

-în cloroplaste reprezintă o cale independentă de sinteză a ATP-ului și NADH+H+;

-prin intermediul glicolizei, in aceste organite celulare are loc descompunerea amidonului in fosfotrioze-unica forma transportabila prin membrana cloroplastelor. [14]

2.4 Catabolismul complet al glucozei

Oxidarea completa a glucozei poate fi generic reprezentată prin reactia: (Schema II.1) [15].

Schema II.1. Etapele glicolizei

Aceasta reprezentă o cale metabolică importantă prin care se eliberează multa energie și o cantitate de ATP de circa 20 de ori mai mare decat cea obtinută prin glicoliză. Oxidarea completa a glucozei cuprinde trei etape:

1. degradare glicolitica anaeroba pana la acid piruvic (etapele 1- 9 din schema 1.);

2. decarboxilarea oxidativa a acidului piruvic, produși finali fiind acidul acetic și dioxidul de carbon:

Practic are loc o decarboxilare, urmată de o oxidare, acidul acetic fiind in final legat de CoA. Biocatalizatorul acestor reactii este unul multienzimatic complex, cunoscut sub numele de piruvat dehidrogenaza.

Produsii finali sunt de fapt acetil coenzima A și NADH.

3. ciclul acizilor carboxilici sau ciclul Krebs (Schema II.2).

Schema II.2. Ciclul Krebs

Acetil-CoA formata in ciclul anterior intra in ceea ce se cunoaste sub denumirea de ciclul Krebs sau ciclul acizilor tricarboxilici si, dupa cum se observa in schema II.2., este refacuta la un ciclu complet. Furnizoare de energie este scindarea hidrolitica a legaturii tioesterice, reactie reversibila. [16]

Bilantul acestui ciclu poate fi reprezentat schematic ca:

scotand in evidenta oxidarea totala a acetilului la dioxid de carbon șihidrogen. Atomii de hidrogen reprezinta in fapt energia potentiala care va fi eliberata in urma reactiei cu oxigenul in cadrul procesului respirator.

Daca se calculeaza acum bilantul energetic al oxidarii totale a glucozei, tinandu-se cont ca principala forma de stocare a energiei este sub forma legaturilor de ATP, se va vedea ca din cele 40 de molecule ATP eliberate la oxidarea unei molecule de glucoza se consuma 2 pentru degradari hidrolitice, deci castigul este de 38 molecule ATP. Aceasta reprezinta de fapt izvorul energetic al manifestarilor biochimice.

II.5Anabolismul glucidelor

II.5.1 Fotosinteza

Este cel mai important proces de pe Pământ și reprezintq procesul de formare a substanțelor organice din substanțe anorganice cu ajutorul energiei luminoase, în plantele verzi. Prin fotosinteză se consuma anual 396 . 10 9 to CO2, se formează 270 . 10 9 to glucoza și se eliberează 288 . 10 9 to oxigen. Fară clorofilă viața nu ar fi posibilă. La organismele eucariote fotosinteza are loc în cloroplaste, acolo unde se găsește clorofilă, singurul pigment vegetal capabil să transforme energia luminoasă în energie chimică ; la acest proces contribuie și pigmenții clorofilieni b,c,d, carotenoide, flavonoide etc. [17]

II.5.2 Formarea glucidelor în plantele verzi

CO2 + 6H2O hν, clorofila → C6H12O6+ 6O 2+ 686 Kcal

Din punct de vedere chimic fotosinteza este un proces de oxidoreducere în care apa este oxidată și CO2 redus. Rezultă oxigen și hidrogen, procesul se numeste fotoliză deoarece se petrece în prezența luminii.

Fotosinteza are trei faze:

Fotofosforilarea

Fotoliza apei

Fixarea șitransformarea CO2 in glucide – faza obscura.

II.5.3 Fotofosforilarea ciclică

Procesul de formare a ATP (acidul adenozin trifosforic) din ADP și fosfat anorganic în cloroplaste, cu consum de energie luminoasă, în prezenta unor cofactori (chinone, citocrom b6, citocrom f) [11].

Reacția este catalizată de enzima piridin nucleotid reductaza fotosintetica (PRNR). ATP șiNADPH + H+ reprezintă primele substante stabile formate in procesul de fotosinteza.

II.5.4 Fotofosforilare ciclică cu consum de energie luminoasă

Electronul se întoarce la clorofilă cu un potențial mic de energie. In cursul etapelor de reîntoarcere se formează ATP. Clorofila joacă rol de catalizator chimic, și de agent reducător (pierde electronul) și de agent oxidant (accepta electronul), procesul fiind denumit și fotofosforilare clorofiliana.

ATP macroergic format serveste la biosinteza acidului 3 fosfogliceric și fructozei in cadrul etapei obscure a fotosintezei. [19]

FOTOLIZA APEI

Descompunerea apei în hidrogen și oxigen sub acțiunea radiatiilor luminoase și cu participarea clorofilei: rezultă oxigen molecular care trece în atmosferă și atomi de hidrogen care servesc la reducerea NADP + la NADPH + H + și un circuit aciclic de electroni de la OH –ai apei la clorofila și apoi la H + ai apei, sub actiunea radiatiilor luminoase.

Circuitul de electroni dintre ionii apei și clorofila determină procesul redox de reducere ai ionilor H+ la atomi de hidrogen și de oxidare a ionilor OH- la oxigen molecular și apa și procesul de biosinteza a ATP din ADP ș iacid fosforic numit fotofosforilare aciclica sau oxidativa. [20]

Fotoelectronii energizanti circulă intr-un singur sens: de la OH-la clorofila apoi la H+ la NADP+.

Reacția de fotoliză este cea mai importanta sursa de oxigen din natura.

Electronul expulzat de clorofila excitata este acceptat de NADP+. Clorofila oxidata va primi un alt electron de la OH- (din ionizarea apei). Eliminarea electronului din OH- se face printr-o reactie fotochimica secundara la care participa șipigmenti secundari. [10]

Fosforilarea aciclica se cupleaza cu cea ciclica prin fluxul de electroni.

FAZA DE ÎNTUNERIC

Consta in fixarea CO2 șitransformarea lui in glucide

6CO2 + 12NADPH+H+ + 18ATP + 6C-P = 12C3-P + 12NADP+ + 18ADP + 12P + 6H2O

Transformarea co2 in glucide poarta numele de ciclul lui Calvin sau calea C3

izomerizare

Refacerea esterului ribulozo 1, 5 difosforic are loc din aldehida 3 fosfoglicerica și dihidroxiacetona

S-a calculat că pentru fiecare moleculă de CO2 redusă se consumă 2 molecule de NADH+H+ și 3 molecule de ATP. Pentru sinteza a 3 molecule de ATP se consumă 32 Kcal, iar pentru 2 NADPH+H+ se consumă 103 Kcal. O cuanta are 40 Kcal. Deci sunt necesare 4 cuante de energie; în realitate randamentul procesului este mai mic de aceea sunt necesare 6-8 cuante de lumina. [10]

In concluzie, în procesul de fotosinteza se formează substanțe organice din substante anorganice, se consumă CO2 care, dacă s-ar acumula, ar pune în pericol viața omenirii, se formează oxigen pentru respirație, se transformă energia luminoasă în energie chimică, se realizează circuitul C, O, N, P, S în natură.

Biosinteza oligozidelor

Este necesar ca una dintre oze sa fie activata sub formă de compus macroergic. Activarea se face prin fosforilare cu formare de esteri fosforici sau prin combinare cu UTP (acidul uridin trifosforic) rezultand UDP – derivat sau alti derivați nucleotidici (ADP, GDP, CDP, TDP) cu rol în formarea legaturilor glicozidice. Derivații nucleotidici ai monoglucidelor sunt mult mai reactivi decât esterii fosforici deoarece au înmagazinată mai multa energie. [23]

Prima fază este fosforilarea iar a doua reacția cu UTP.

fosfokinaza

Glucoza + ATP → ester glucozo 1 fosforic + ADP

ester glucozo 1 fosforic + UDP →UDPglucoza + P-P

UDPglucoza +ester glucozo 6 fosforic + ester trehalozo 6 fosforic + UDP

Zaharoza

Se formează în citoplasma din produși care apar în procesul de glicoliză (dihidroxiacetona, aldehida glicerica).

Zaharoza se mai poate obține și din glucozo 1 fosfat:

Zaharoza poate trece în amidon formând amidonul de sinteză care apare în procesul de fotosinteza. El se transforma în glucide simple de rezervă sau trece iar în amidon.

Maltoza apare prin hidroliza amidonului și prin reacții de transglucozidare sub actiunea unor alfaglucozidaze.

Izomaltoza rezulta din hidroliza aminopectinei.

Celobioza rezulta din hidroliza celulozei. [24]

Biosinteza amidonului

Este un proces secundar care se desfașoară după formarea glucozei din fructoza, cu participarea enzimelor numite amilaze. [6]

Reacția generală este de transglicozilare:

transglicozidaza

Glucozo-1-fosfat + Triglucid → Tetraglucid+H3PO4

Apoi se formează pentaglucid și așa mai departe. pană la amidon.

In afară de glucozo 1 fosfat se mai poate obține amidon și pornind

de la UPD glucoza:

UDP transglicozidaza

UPD glucoza + Diglucid → Triglucid + UDP

In acest mod rezultă amiloza.

Amilopectina rezultă prin procese mai complexe: prin participarea enzimei Q care este capabilă să transfere un rest poliglucidic liniar de tipul amilozei in pozitia 6 a unui rest de glucoză din altă catenă liniară care să nu fie mai mică decat un triglucid. [6]

Enzima Q este răspandită în semințe și drojdii, în frunze de spanac, cartofi și are rol in formarea legaturilor 1,6 α glicozidice dar și la ruperea lor.

Amidonogeneza are loc fără participarea energiei luminoase, în plastidele celulare numite amiloplaste. Mărimea și forma granulelor de amidon formate variază în funcție de specie.

Randamentul mare al reacției de sinteză a amidonului este favorizat de o concentrație mare de ester glucozo 1 fosfat, pH scăzut și o concentrație mică de acid pirofosforic.

Biosinteza amidonului din UDP glucoză sau ADP glucoză are loc în plastide sub acțiunea amidonsintetazei folosindu-se ca acceptor maltoza, maltotrioza, maltotetroza. Acumularea amidonului are loc numai în mediu neutru și slab alcalin; fructele acide nu conțin amidon. In timpul germinației amidonul de rezervă din semințe și tuberculi se degrazează prin hidroliză în maltoza și glucoza. [6]

In mod analog se formeaza și alte poliglucide. De exemplu celuloza se formeaza in reticulul endoplasmatic și in aparatul Golgi din UDP glucoza prin formarea legaturilor 1,4 β glicozidice.

Biosinteza pentozelor

Pentozele au un rol însemnat în metabolismul glucidelor. Unele provin din ATP și UDP, altele din hexoze.

In plante pentozele se formează din esterul glucozo 6 fosfat ; hoxozele formează prin oxidare acizi aldonici și uronici care prin decarboxilare dau pentoze ; se mai pot forma din trioze și aldehida acetica.

CAPITOLUL III

PARTE EXPERIMENTALĂ

DETERMINAREA ACTIVITĂȚII GLUCOZOXIDAZEI DIN

MUSTUL DE STRUGURI

Glucozoxidaza (GOx) (fig. III.1) este o oxido-reductază care catalizează oxidarea glucozei la peroxid de hidrogen și D-glucono-δ-lactonă.

Glucozoxidaza este utilizată pe scară largă pentru determinarea conținutului de glucoză liberă șiare multe aplicații în biotehnologii, teste enzimatice biochimice, inclusiv biosenzori în domeniul nanotehnologiilor.

GOx este o proteină dimerică, cu structură tridimensională elucidată.

Fig. III.1 Structura glucozoxidazei

Se urmărește determinarea activității glucozoxidazei din vin și influența temperaturii asupra cineticii de reacție enzimatică, utilizând metoda spectrofotometrică cu orto-dianisidină.

III.1 Principiul metodei

Sistemul enzimatic de glucozoxidază este cuplat cu un al doilea sistem enzimatic de peroxidază – o-dianisidină, conform reacțiilor:

GOx

D-Glucoză + H2O + O2 → Acid D-Gluconic + H2O2

POD

H2O2 + o-Dianisidină redusă → o-Dianisidină oxidată + H2O

Peroxidul de hidrogen oxidează o-dianisidina în prezența peroxidazei, pentru a forma un produs colorat, ce se testează colorimetric la 460 nm.

III.2 Reactivi chimici

Soluție standard de glucoză 200 mg/ml

Soluție tampon acid acetic – acetat de sodiu 0,1 M , pH = 5,5

Soluție de o – dianisidină 1%

Soluție peroxidază 60 U/ ml preparată în tampon 2

Glucozoxidază 1-4 μg/ml izolată din Aspergillus niger

Extract de struguri (must) preprat prin presarea a 1kg de struguri, urmat de filtrarea șicentrifugarea mustului la 6000 de rot/min timp de 10 minute: se utilizează supernatantul obținut.

III.3 Mod de lucru

In cuva spectrofotometrului se introduc reactivii chimici specificați, în volumele de lucru prezentate în tabelul nr III.1. și se inregistrează absorbanța în functie de timp pentru un interval de 10 minute. Citirile se fac în paralel cu un blanc ce nu conține glucozooxidază.

Se trasează o curbă etalon pentru activitatea enzimatică a Gox pe soluție standard de glucoză prezentată in figura III.2.

Tabelul III.1. Mod de lucru

III.4 Calculul rezultatelor

Pentru calculul rezultatelor se utilizează următoarea formulă de calcul:

D.O.probă x 5 x 0,0182

D.O.standard

Activitatea etalon a glucozoxidazei izolată din surse microbiene de Aspergillus niger pe solutie standard de glucoză este prezentata in figura III.3

Fig. III.3. Activitatea Gox pe glucoză

S-a urmărit determinarea activității glucozoxidazei din must și influența temperaturii asupra activității glucozoxidazei prezente in mustul de struguri.

Determinarea activității glucozoxidazei din must

Pentru determinarea activității glucozoxidazei din must se utilizeaza modul de lucru descris în tabelul III.2 .

Tabelul III.2 Mod de lucru

Rezultatele experimentale sunt prezentate in figura III.4

Fig III.4 Activitatea Gox din must

Influența temperaturii asupra activității glucozoxidazei.

S-a urmărit determinarea influenței temperaturii asupra activității glucozoxidazei măsurate la 100 C, 200 C șila 300C rezultatele experimentale fiind prezentate în figura III.5

Fig. III.5 Influenta temperaturii asupra activitatii glucozoxidazei din must

CONCLUZII

Glucozoxidaza este o enzimă prezentă în mustul de struguri, acționând asupra glucozei libere din aceasta. Activitatea enzimatică a glucozoxidazei din mustul de struguri este mult mai slabă decât cea izolată din tulpini microbiene din Aspergillus niger, considerată etalon și este deasemenea influențată de temperatură, odată cu creșterea temperaturii înregistrându-se creșterea vitezei de reacție enzimatică a glucozoxidazei.

BIBLIOGRAFIE

[1] Cărăban, A.M. (2006). Biochimie și cinetică enzimatică, Ed. Universității din Oradea, Oradea

[2] Irimie F.D. (1999)- Elemente de biochimie vegetală, Cluj-Napoca,

[3] Dumitru I.F., S. Mager, A. Turcu (1973)- Biochimie generală, Editura Didactică șiPedagogică, București

[4] Bodea C (1974)– Tratat de biochimie vegetală, Editura Academiei, București

[5] M.Pelleg (1996)- Cereal Chemistry, vol 73, no.5 pp154-163

[6] Nenitescu C.D.(1980) – Chimie organică, Editura Didactică șiPedagogică, Bucuresti,

[7] Iordachescu Dana, Dumitru I.F.(1988) – Biochimie practică, Universitatea București

[8] Dumitru I.F., Iordăchescu Dana (1986)– Enzime, Editura Medicală, București

[9] Lehninger, A.L. (1987). Biochimie, vol I, Ed.tehnică, București

[10] Dumitru, I.F. (1980). Biochimie, Ed. Didactică și Pedagogică, București

[11] http://www.tradekorea.com/product-detail/P00287247/beta_cryptoxanthin.html

[12] Dinu, V., Truția, E., Popa-Cristea, E. and Popescu, A. (2000). Biochimie medicală, Ed. Medicală, București

[13] G. Neamțu (1981)– Biochimie vegetală, Editura Ceres, București

[14] Șerban M, Ionescu E. (2001)- Biochimie animală, Editura Fundației România de mâine, București

[15] P. Raicu șicolab.(1990) – Biotehnologii moderne, Editura Tehnică, București

[16] I.F.Dumitru, Dana Iordăchescu (1981) – Introducere în enzimologie, Editura Medicală, București

[17] M.Conrad (1983)– Journal Science of Food and Agriculture, vol.35, no.9,pp243-248

[18] S. Ifrim Chimia zahararurilor, 2009

[19] DUMITRU, I.F.,IORDĂCHESCU, DANA "Enzime – structură și mecanisme de acțiune", Ed. Medicală,București, 1974.

[20] LEHNINGER, ALBERT "Biologie moleculară, prezent și perspective" Ed. Humanitas, București, 2000.

[21] . Iovu M.: Chimie organică, Ediția a treia, Editura Didactică șiPedagogică, București, 1993, 461-477
[22] Iovu M.: Chimie organică, Ediția a treia, Editura Didactică șiPedagogică, București, 1993, 461-477

[23] Oșan A.- Biochimie, Procese metabolice, University Press, Târgu Mureș, 2004, 35-44, 82-86

[24] Sigrid E., Csedő C.: Curs de farmacognozie, Vol.I, Târgu Mureș, 1999, 25-30,33-37