Capitolul I Generalități despre produsele forestiere 1.1.Introducere 1.1.1.Produsele pădurii. Generalități Pădurile, ca ecosisteme foarte complexe,… [622033]

1
Capitolul I Generalități despre produsele forestiere

1.1.Introducere
1.1.1.Produsele pădurii. Generalități
Pădurile, ca ecosisteme foarte complexe, prezintă însușirea fundamentală de a realiza
prin procese biologice specifi ce, biomasă vegetală și animală, precum și bioenergie. Ele
reprezintă o sursă foarte importantă de materii prime, utilizate în toate ramurile economice.
Pădurile constituie o importantă sursă de produse valorificabile. Biomasa vegetală și
animală produsă în pădure este foarte diferită ca ntitativ și calitativ, fiind dependentă de
particularitățile constitutive ale diferitelor genuri de păduri, precum și de nivelul și
intensivitatea modului de gospodărire ( din Florescu, Nicolescu, 1996).
Astfel, la începuturile existenței sale, înainte de a pariția omului, întreaga producție a
pădurii era folosită pentru sine , în procese continue de schimb de substanță și energie între
producători, consumatori, paraziți și descompunători (reducători). Pădurile ocupau 70 -75%
din suprafața uscatului și aveau at ât de puțină importanță încât erau considerate ca fiind
”lucrul nimănui”. (Nicolescu, 2009)
De remarcat este faptul că în pădurea virgină, circuitul biomasei s -a făcut cu imigrare
și emigrare de biomasă , determinată de pătrunderea în biocenoză sau de dispa riția din aceasta
a unor anumite categorii de plante și animale , precum și de producerea unor calamități
(incendii, revărsări de lavă vulcanică etc.). Prin aceasta, pădurea a contribuit decisiv la
geneza, evoluția și troficitatea solurilor forestiere și a constituit cele mai impunătoare, stabile
și complexe ecosisteme terestre (Florescu, Nicolescu, 1996) .
Odată cu apariția omului, acesta a folosit din ce în ce mai intensiv anumite produse ale
pădurii, scoțând din circuitul de substanță și energie propriu un ui ecosistem forestier oarecare ,
o cantitate tot mai mare de biomasă vegetală si animală. În acest fel, însușirea pădurii de a
produce cantitățile de substanță necesare menținerii stabilității sale biogeocenotice s -a
transformat cu timpul în funcțiune de p roducție. Totodată omul a acționat în direcția reducerii
întinderii pădurii și a modificării continue a organizării și funcționării sale interne,
transformând astfel pădurea virgină în pădure cultivată (din Florescu, Nicolescu, 1996) .
În general, produsele pădurii se grupează în două mari categorii: produse lemnoase și
produse nelemnoase (accesorii).

2
1.1.2.Produsele lemnoase
Produsele lemnoase constituie principalul produs al pădurii și sunt reprezentate de
biomasa produsă de arbori și recoltată, după anu mite reguli, prin exploatare. Lemnul recoltat
din pădure este utilizat, după împrejurări, fie ca lemn de lucru în aproape toate ramurile
economice, fie ca lemn de foc . Actualmente, se cunosc peste 10000 întrebuințări diferite ale
lemnului, stru ctura consum ului de lemn fiind î n continuă modificare în timp și spațiu.
În perspectivă, silvicultura este chemată să contribuie la creșterea susținută a
producției de masă lemnoasă și ridicarea calității acesteia, așa cum sunt reclamate de
creșterea, diversificarea și restructurarea continuă a consumului de lemn.
În același timp, interacțiunea dintre consumul tot mai ridicat de lemn și resursele care,
deși regenerabile, sunt totuși limitate, ridică tot mai categoric necesitatea economisirii
lemnului în toate ramurile consumatoare, precum și utilizarea rațională și superioară a
produselor lemnoase recoltate. Economia de lemn este și va deveni la fel de necesară ca și
economia de energie ( din Florescu, Nicolescu, 1996) .
După momentul în care sunt recoltate, produsele l emnoase pot fi ( din Codul silvic,
1996):
-principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
-secundare (intermediare ), rezultate din tăieri de îngrijire a arboretelor tinere;
-accidentale , rezultate în urma calamităților și prin defrișări de pădu re legal aprobate;
-de igienă , rezultate din procesul de eliminare naturală a arborilor;
-alte produse (arbori și arbuștii ornamentali, răchită, puieți și diferite produse din
lemn).
Cu toate că există tendința de înlocuire a lemnului cu alte materii prime sau prelucrate
(sticlă, metale, mase plastice, ciment etc.), odată cu evoluția societății, acesta își găsește
utilizări tot mai variate. Dacă în primul deceniu al secolului trecut, lemnul avea circa 2500 de
întrebuințări, numărul acestora a crescut la apr oape 5000 la mijlocul anilor 1950 (Filipovici și
Lăzărescu, 1956), ajungând în prezent, la circa 10000 de utilizări (FAO, 2001).

1.1.3.Produsele nelemnoase
Produsele nelemnoase (în special vânatul) au reprezentat la începuturile silviculturii,
principalul produs al pădurilor. Cu timpul însă, aceste produse au căzut pe locul doi, cele
lemnoase trecând în prim plan (Drăcea, 1923), datorită realității că produsele nelemnoase ale
pădurii nu au fost niciodată inventariate în întregime. Acestea nu au fost evalua te economic și
ecologic, astfel nefiind incluse total în practica gospodăririi pădurilor.

3
Produsele nelemnoase sunt reprezentate prin vânat, peștele din apele de munte,
crescătorii, bălti și iazuri din fondul forestier, fructe de pădure, semințe forestiere , ciuperci
comestibile din flora spontană, plantele medicinale și aromatice, rășină etc. (din Florescu,
Nicolescu, 1996).
În ultimul timp începe să capete diverse utilizări și humusul forestier, ca un
îngrășământ valoros și ieftin, folosit mai ales în pepi nierele silvice, în horticultură și spații
verzi.
În mod curent, produsele nelemnoase (numite și accesorii sau secundare ) constituie o
sursă foarte importantă de materii prime, cu utilizări mereu mai intensive în industria
alimentară, chimică, farmaceutică etc.
În același sens, sunt demne de amintit resursele cinegetice și piscicole ale României.
Aceasta dispune de circa 22 milioane ha fonduri de vânătoare, de o rețea de ape lungă de
17700 kilometrii și de peste 7500 ha lacuri folosite ca fonduri piscicole în regiunea montană.
În România se găsesc peste 20% din efectivele europene de cerbi, 21% din totalul
căprioarelor și caprelor negre, 14% din efectivele europene de mistreți și 38% din efectivele
de lupi.
Produsele cinegetice și piscicole s -au bucurat ș i continuă să se bucure de largi
aprecieri internaționale și constituie, ca și alte produse nelemnoase, o importantă sursă de
venituri pentru sectorul forestier (Giurgiu ș.a., 1995).

1.1.4.Influențele binefăcătoare ale pădurii
Pădurile prin întinderea lor, au jucat un rol inegalabil în formarea și evoluția scoarței
terestre, precum și în dezvoltarea societății omenești.
Pe lângă depozitele inestimabile de materie organică vegetală care au contribuit la
formarea zăcămintelor de petrol și cărbuni, ca și la geneza solurilor forestiere, pădurile au
avut în timp și un rol edafic, geomorfologic, climatic, hidrologic, biotic și antropeic deosebit,
influențând favorabil culturile agricole și creșterea animalelor și având un rol igienic o-sanitar ,
estetic, știin țific, social -economic și politic de neînlocuit.
Astfel, pădurea contribuie la conservarea formelor de relief și a mediului ambiant. Ea
constituie de asemenea un obstacol solid care împiedică producerea eroziunilor și alunecărilor
de teren, modificând fa vorabil climatul din interiorul și proximitatea pădurii și exercitând o
influență deosebită în geneza și evoluția solurilor forestiere (Florescu, Nicolescu, 1996) .

4
În zonele cu relief accidentat, pădurea împiedică sau reduce scurgerile de suprafață,
contr ibuie la reglarea debitului izvoarelor și la ameliorarea calității apei, influențând în mare
măsură potențialul hidroenergetic.
Pădurea favorizează infiltrarea apei în sol și menținerea unui regim hidric favorabil
solurilor forestiere, împiedică sau redu ce intensitatea fenomenelor torențiale și a avalanșelor,
cu toate urmările lor păgubitoare asupra mediului și economiei în ansamblu (Florescu,
Nicolescu, 1996) .
Remarcabil și inegalabil este, de asemenea, rolul igienic, estetic recreativ, turistic și
socia l-politic exercitat de pădure. Ea îndeplinește astfel o importantă funcție urbanistică,
antipoluantă, sanitară și peisagistică (din Florescu, Nicolescu, 1996) .
Pădurea, prin aparatul său foliar, contribuie la purificarea aerului de microbi, praf, fum
și gaze toxice, consumă o mare cantitate de dioxid de carbon și reface stocul de oxigen, iar
printr -o serie de substanțe pe care le degajă (fitoncide) distruge microorganismele,
împiedicând întinderea unor boli infecțioase.
În procesul de gospodărire a păduril or este angajată o parte însemnată a populației
care, în acest fel, își asigură mijloacele de existență, de aici decurgând și rolul social al
pădurii. Desigur, este cunoscută din istorie și funcțiunea militară și politică a pădurilor, ca și
rolul lor în a sigurarea continuității poporului român (din Florescu, Nicolescu, 1996, după
Giurescu, 1975).
De remarcat este că dacă într -o regiune bogată în păduri, influențele binefăcătoare a le
pădurii pot trece, de regulă neobservate, în schimb, după dispariția pădur ii sau reducerea
suprafețelor păduroase sub o limită critică dată, rolul important pe care acestea le -au exercitat
în regiunea respectivă devine foarte evident în cel mai scurt timp. Istoria și arheologia oferă
numeroase exemple că devastarea și distrugere a pădurilor n -au rămas niciodată fără urmări
din cele mai grave pentru cadrul fizico – și biogeografic, ca și social -economic al regiunii
respective.
Se poate deci concluziona că pădurile reprezintă nu numai unica sursă de masă
lemnoasă cu deosebite însușir i tehnologice, ci și mijlocul biologic durabil și inegalabil de
protecție și conservare a mediului pe mai mari întinderi (Florescu, Nicolescu, 1996) .
De aceea, ea trebuie cultivată și valorificată rațional, dar și ocrotită și conservată
pentru viitorime ( din Florescu, Nicolescu, 1996, după Negulescu, ș.a. 1973; Giurgiu, 1978,
Giurgiu ș.a., 1995).

5
1.2.Motivația alegerii temei
Finalizarea studiilor universitare presupune stabilirea unei teme pentru proiectul de
diplomă, care să fie reprezentativă pentru pr egătirea profesională și mai ales pentru activitatea
viitoare, în domeniul de activitate aferent.
Am optat pentru o temă referitoare la valorificarea potențialului forestier dintr -o zonă
pe care o cunosc relativ bine și care m -a impresionat prin bogăția re surselor forestiere
existente.
Odată cu realizarea studiului de caz și cu întocmirea proiectului , am avut ocazia să
acumulez o serie de informații noi, referitoare la produsele pădurii și respectiv , la modul în
care pot fi acestea valorificate optimal.
De asemenea, s -au cri stalizat o serie de idei referit oare chiar la proiectarea și
realizarea unor posibile a faceri care să aibă ca obiectiv principal valorificarea superioară a
potențialului forestier din zona studiată.
Consider că informațiile și experiența acumulate cu ocazia realizării cercetărilor
aferente studiului de caz, vor fi folositoare pentru activitatea mea profesională pe viitor.

6
Capitolul II Elementele studiului de caz

2.1.Obiectivele studiului de caz
Studiul de caz se p ot distinge o serie de obiective, de ordin didactic, teoretic și
aplicativ, aferente temei de licență abordată.
Obiectivele de ordin didactic rezultă din faptul că prezentul proiect trebuie să satisfacă
condițiile impuse de regulamentele didactice în vigoa re în vederea finalizării stadiului de
pregătire inginerească aferentă sectorului forestier.
Din punct de vedere teoretic, obiectivele studiului de caz sunt următoarele:
-implementarea noțiunilor referitoare la fondul forestier național;
-implementarea co nceptelor generale referitoare la valorificarea potențialului forestier
național;
-studiul și analiza speciilor care fac obiectul valorificării optimale;
-studiul și analiza posibilităților de valorificare a potențialului forestier național.
Obiectivele de ordin aplicativ ale studiului de caz vizează posibilitățile de investigare
a fenomenului forestier în complexitatea sa structurală și funcțională, respectiv deciziile de
ordin tehnic care se impun a fi implementate în vederea realizării obiectivelor gospo dăriei
silvice, de valorificare optimală a resurselor.
Ca urmare se va realiza un studiu complex al potențialului forestier aferent unității de
producție U.P. I Scărișoara, O.S. Horea Apuseni S.R.L, județul Alba.
De asemenea, se vor analiza posibilitățile de valorificare optimală a acestuia.
Ca observație finală, în urma realizării proiectului tehnico -economic de valorificare
superioară a resurselor forestiere, se va urmării posibilitatea absolvirii ciclului de pregătire cu
calificative superioare, în veder ea integrării pe piața muncii din sectorul forestier, ca specialist
cu studii superioare.
De asemenea, se va analiza capacitatea de sinteză a specialistului și variantele de
soluționare a diverselor probleme de natură tehnică, referitoare la posibilităț ile de valorificare
a produselor pădurii.
Totodată se vor analiza posibilitățile de implementare în practica curentă a unor soluții
propuse cu ocazia realizării studiului de caz și respectiv permanentizarea unor posibile
strategii de lucru, care pot deserv i eficient necesitățile curente.

7
În urma realizării studiului de caz, autorul lucrării trebuie să demonstreze pe baza
argumentelor tehnice propuse în lucrare, fapul că posedă o serie de cunoștințe de specialitate
pentru activitățile aferente sectorului for estier.

2.2.Metode de cercetare
Pentru realizarea studiului de caz au fost utilizate următoarele procedee:
-studiul bibliografic;
-metoda observației directe:
• pe itinerar;
• în staționare;
-metoda analizei;
-metoda comparației;
-metoda fotografierii.

2.3.Materiale utilizate pentru realizarea cercetărilor
Pentru realizarea studiului de caz și obținerea datelor necesare am utilizat o logistică
variată, după cum urmează:
-amenajamentul Ocolului Silvic Horea Apuseni, Alba;
-amenajamentul Unității de producție I Scărișoara, Ocolul Silvic Horea Apuseni,
județul Alba;
-harta amenajistică a Unității de producție I Scărișoara, Ocolul Silvic Horea Apuseni
S.R.L., județul Alba;
-programul EXCEL;
-date și înregitrări contabile de la centrele de achiziție și colectare a fructelor de
pădure și ciupercilor din fondul forestier;
-materiale bibliografice.

8
În foto 2.1 este reprezentat amenajamentul Ocolului Silvic Horea Apuseni,
Alba, precum și harta amenajistică a Unității de producție I Scărișoara.

Foto 2.1 – Amenajament Ocol Silvic Horea Apuseni, Alba

În foto 2.2 este evidențiată interfața programului EX CEL, care a fost utilizat
pentru prelucrarea datelor și interpretarea rezultatelor.

Foto 2.2 – Interfața programului EXCEL utilizat pentru prelucrarea da telor și
interpretarea rezultatelor

9
Capitolul III Localizarea studiului de caz

3.1.Identificarea studiului
Studiul de caz s -a realizat în fondul forestier proprietate publică a comunei Scărișoara,
județul A lba, constituită în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.
Datele referitoare la localizare și la condițiile staționale au fost preluate și prelucrate
din amenajamentul U.P. I Scărișoara.
Din punct de vedere fizico -geografic, arboretele acestei unități sunt situate pe versanții
nord-estici ai Munților Vlădeasa din Carpații Occidentali (Munții Apuseni). Sub raport
hidrografic, teritoriul se află în partea superioară a bazinului râului Someșul Cald, care se
varsă în lacul de acumulare Fântânele și, în continuare, se unește cu Someșul Rece și se varsă
în Someșul Mic.
Din punct de vedere administrativ, parcelele: 115 -127, 130 și 139 -152 se află pe
teritoriul satului Poiana Horea, comuna Beliș, județul Cluj, iar parcelele: 343, 349 -353; 355 –
361 și 443 -453 se a flă pe teritoriul satului Răchiț ele, comuna Mărgău , județul Cluj.
Accesul în unitate se realizează pe drumul național Huedin -Beliș, dinspre Cluj –
Napoca, și pe drumul județean Horea -Beliș, dinspre Câmpeni -Albac. Din aceste drumuri se
ramifică drumuri comunale și forestiere.
Comuna Scărișoara a obținut drep tul de proprietate asupra pădurilor din acest studiu în
conformitate cu situația existentă înainte de anul 1948, ca urmare a reconstituirii dreptului de
proprietate asupra pădurilor conform Legii 1/2000. Punerea în posesie s -a făcut prin două
procese -verba le: nr.11/17.10.2002, încheiat la comuna Budureasa, județul Bihor și nr
12/27.06.2005 încheiat la primăria comunei Beliș, județul Cluj.
Prin procesul -verbal nr. 11/17.10.2002 s -au pus în posesie 450,3 ha, dintre care 270,2
ha pentru comuna Scărișoara și 1 80,1 ha, pentru comuna Gârda de Sus. Prin procesul -verbal
nr. 12/27.06 .2005, s -au pus în posesie 2138,5 ha dintre care 1283, 1 ha pentru comuna
Scărișoara și 855,4 ha pentru comuna Gârda de Sus. Astfel, în total, comuna Scărișoara a fost
pusă în posesie cu o suprafață de 1553,3 ha.

10
3.2. Localizarea studiului
În tabelul 3.1 sunt prezentate trupuri de pădure și bazinete.
Tabelul 3.1
Trupuri de pădure și bazinete
Nr.
Crt. Denumirea trupului de
pădure Denumirea
bazinetului Parcele
componente Suprafața
-ha –
0 1 2 3 4
1
Poiana Horea Pârâul Roșu 115-127; 130 431,9
2 Valea Drăgoiasa 139-152 510,9
Total – – 942,6
3 Pârâul Bârna II 343; 349 -353; 355 –
357 208,4
4
Ic Ponor Valea Bătrâna 358-361; 443 -447 214,3
5 Someșul Cald 448-453 187,8
Total – – 610,5
Total UB – – 1553,3

Întrucât cele două trupuri de pădure, din care este alcătuit fondul forestier al comunei
Scărișoara, sunt separate între ele de păduri ale statului sau ale altor proprietari, fiind situate la
o distanță de circa 5 km, unul de altul, în linie dreaptă, vecinătățile, limitele și hotarele sunt
indicate pentru fiecare trup de pădure, separate (tabelul 3.2).
Tabelul 3.2
Vecinătăți, limite, hotare
Trupul de
pădure Puncte
cardinale Vecinătăți Limite Hotare
0 1 2 3 4
Poiana Horea N Pădure RNP Naturală Culmea Scorușet
E Pădure RNP Naturală Culmi și pâraie
S Pășuni, fânețe Artificială Liziera pădurii
V Pădure RNP Naturală Culmea Țiclău –
Scorușet
Ic Ponor N Pășuni și fânețe Naturală
Artificială Râul Someșul
Cald
Liziera pădurii
E Pădure particulară
Pădure RNP Naturală
Artificială Culme
Drum forestier
S Pădure particulară
Pădure RNP Naturală
Artificială Culme
Hotar pichetat
Drum Forestier
V Pădure particulară Artificială Hotar pichetat

De regulă, limitele teritoriale al e pădurii comunei sunt reprezentate de forme de relief
distincte, pâraie și culmi, dar există și cazuri când limitele nu se încadrează în această situație
(ex. parcelele 443, 444), fiind limite pichetate.

11
Limita pădurii este materializată pe teren prin sem ne convenționale amenajistice:
semne verticale cu vopsea roșie.
Administrarea fondului forestier este reglementată de prevederile Codului Silvic
(Legea nr. 26/1996 și Legea nr. 141/1999) și se realizează de către Regia Publică Locală a
Pădurilor “Horea -Apuseni” RA, din cadrul Asociației “Râul Mare”, cu sediul în comuna
Albac, județul Alba.

3.3.Organizarea teritoriului
3.3.1.Constituirea unității de bază
Unitatea de bază I Scărișoara -Ponor s -a constituit, în limitele actuale, acum pentru
prima dată, din păd uri ce au aparținut anterior de O.S. Beliș (UP. II Poiana Horea, UP III
Giurcuța și UP IV Ponor). Conferinței I de amenajare din 11.10.2006 a constatat dreptul de
proprietate și a constituit, această suprafață acoperită cu pădure, ca obiect al amenajamentu lui
silvic.
În general, parcelele s -au menținut pe limitele parcelare vechi, dar sunt și parcele care
au suferit modificări de limite datorate faptului că în fondul forestier al comunei s -au preluat
numai părți din respectivele parcele (parcelele 443 și 44 4). Numerotarea parcelelor s -a păstrat
pentru parcelele provenite de la Unitatea de producție II Poiana Horea ( parcelele 115 -127,
130, 139 -152).
Pentru parcelele provenite din Unitatea de producție III Giurguța s -a adăugat la
numărul parcelei respective c ifra “3” în poziția sutelor, iar pentru parcelele provenite din
Unitatea de producție IV Ponor, s -a adăugat cifra “4” la numărul parcelei, tot în poziția
sutelor. Indicativele numerice ale parcelelor din aceste ultime două unități de producție erau
de ordi nul zecilor și, majoritatea lor, se suprapuneau.
Materializarea parcelarului a fost realizată de către administratorul acestei unități,
procedându -se practic la reîmprospătarea vechilor limite sau, în cazul părților de parcele, la
materializarea limitei di ntre proprietatea comunei și cea a vecinilor. Marea majoritate a
limitelor de parcelă sunt naturale (culmi și pâraie). Excepție, de la regula de mai sus, fac
parcele unde apar și limite ce nu respectă nici o formă de relief și nu sunt nici linii parcelare
deschise – este vorba de parcelele amintite mai sus și care s -au preluat numai parțial.
La asemenea limite trebuie să se manifeste o grijă sporită în ceea ce privește
întreținerea lor. Materializarea subparcelarului s -a făcut de către proiectanții de la S C.
Pădurea S.R.L Brașov. Î n amândouă cazurile, s -a folosit vopsea de culoare roșie.

12
Au fost menținute, în general vechile limite subparcelare, dar s -au produs și modificări
ale acestora, ca urmare a studierii mai atente a arboretelor și a modificărilor sur venite pe
parcurs.
Mărimea parcelelor și subparcelelor
Numărul și suprafețele medii ale parcelelor și subparcelelor sunt redate în tabelul 3.3.
Tabel 3.3
Mărimea parcelelor și subparcelelor
Parcele Subparcele (u.a.)
Nr. Suprafața (ha) Nr. Suprafața (ha)
medie maximă minimă medie maximă minimă
0 1 2 3 4 5 6 7
52 29,8 64,1 0,3 217 7,1 58,2 0,3

Parcela cu suprafața cea mai mare este parcela 143, iar cea cu suprafața cea mai mică
este parcela 353. Subparcela cu suprafața cea mai mare este 143B, iar cea cu suprafața cea
mai mică este subparcela 139A.

3.4.Suprafața fondului forestier
3.4.1.Determinarea suprafețelor
După echiparea planurilor de bază cu noile detalii amenajistice s -a trecut la
determinarea suprafețelor prin planimetrare. S -au măsurat toate subparcelele și suma
suprafațelor lor s -a confruntat cu suprafața parcelei respective. Nu au existat diferențe de
suprafață între valorile înscrise în amenajamentul anterior și cel actual. În acest caz, suprafața
fondului forestier al comune i Scărișoara este aceeași cu cea înscrisă în procesele -verbale de
punere în pose sie.
În tabelul 3.4 este prezentată determinarea suprafețelor fondului forestier.
Tabel 3.4
Determinarea suprafețelor
Suprafața din procesele –
verbale de punere în
posesie Supra fața rezultată în urma
planimetrărilor Diferențe
ha ha + –
0 1 2 3
1553,3 1553,3 – –

13
3.4.2.Utilizarea fondului forestier
După cum se observă din tabelul de mai jos (tabelul 3.5), la nivelul unității studiate
avem o foarte bună utilizare a fondului forestier: 99% din suprafața unității este acoperită cu
pădure. Terenurile care servesc nevoilor de producție silvică se întind pe o suprafață de 1,1
ha, iar terenurile care servesc nevoilor de administrație forestieră ocupă 0,1 ha.
Suprafața de 1,2 ha es te ocupată de terenuri neproductive (bolovănișuri și pietrișuri).
Suprafața de 7,0 ha reprezintă terenuri scoase temporar din fond forestier și neprimite. Dintre
acestea, 1,9 ha sunt concesionate de către Consiliul Local Scărișoara către SC Forest Serv.SA
(448F), iar 5,1 ha sunt ocupate de persoane fizice (343M și 357M), fără a avea titlu de
proprietate asupra acestor terenuri.
Tabel 3.5
Utilizarea fondului forestier
Nr.
crt. Simbol Categoria de folosința forestieră Suprafața
ha %
0 1 2 3 4
1 P Fond forestier total 1553,3 100
1.1. P.D. Terenuri acoperite cu pădure 1543,9 99
1.2. P.C. Terenuri care servesc nevoilor de cultură – –
1.3. P.S. Terenuri care servesc nevoilor de producție silvică 1,1 –
1.4. P.A. Terenuri care servesc nevoilor de admini strație forestieră 0,1 –
1.5. PI. Terenuri afectate împăduririi – –
1.6. P.N. Terenuri neproductive 1,2 –
1.7. P.T. Terenuri scoase temporar din fondul forestier și
nereprimite 7,0 1

Întreaga suprafață a fondului forestier din UB I Scărișoara -Ponor es te proprietatea
publică a comunei Scărișoara. În această unitate de producție nu sunt enclave.

3.5.Organizarea administrativă
În tabelul 3.6 este prezentată arondarea pe districte și cantoane a unității de bază.
Tabel 3.6
Arondarea pe districte și cantoan e
Brigadă Canton silvic Parcele componente Suprafața
Nr. Denumire Nr. Denumire ha %
0 1 2 3 4 5 6
5 Scărișoara 25 Bârna II 343; 349 -353; 355 -361;
443-453 610,5 39
26 Beliș 115-127; 130 431,9 28
27 Drăgoiasa 139-152 510,9 33
TOTAL 1553,3 100

14
3.6.Elemente privind cadrul natural specific unității de bază
3.6.1.Geologie
Substratul litologic pe care s -au format solurile acestor păduri este format din șisturi
cristaline.
Specificul geologic al substratului a determinat în mare măsură formarea și e voluția
solurilor.

3.6.2.Geomorfologie
Unitatea geomorfologică predominantă este versantul, întâlnit pe 94% din suprafața
unității studiate (1461,8 ha). Alte forme de relief întâlnite sunt: luncă înaltă pe 73,4 ha (5%) și
paltou pe 18,1 ha (1%). Configura ția terenului este în general ondulată (1335,0 ha – 86%) și
mai rar plană (218,3 ha -14%).
Altitudinea minimă este de 1000 m (în u.a. 343A), iar cea maximă este de 1568 m (în
u.a. 119A și 120).
Este greu de determinat o expoziție generală a acestei unități de bază, expoziția fiind
diversificată, determinată de cursurile de apă ce curg în zonă și care au dus la fragmentarea
reliefului. Cotele cele mai importante, înscrise și pe hărțile anexate proiectului, sunt: vârful
Drăgoiasa (1538,8 m), vârful Țiclău (15 66,3 m) și vârful Roșu (1568,0 m).
Înclinarea terenului înregistrează valori diferite, de la 0g la 35g, predominând
înclinările slabe și moderate. Î nclinar ea medie a terenului este de 15g.
În continuare se prezintă tabelar o recapitulație a suprafețelor de pădure pe categorii de
altitudine, înclinări și expoziții (tabelul 3.7).
Tabel 3.7
Repartiția suprafețelor pe categorii de altitudine, înclinare și expoziții
Nr.
crt. a) Altitudine b) Înclinarea c) Expoziția
Categoria Suprafața
ha % Categoria Suprafața
ha % Categoria Suprafața
ha %
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 1000 34,5 2 <16 676,2 44 Însorit 476,3 31
2 1001 –
1200 677,9 44 16-30 873,1 56 parțial
însorit 569,7 35
3 1201 –
1400 702,0 45 31-40 4,0 – Umbrit 507,3 33
4 1401 –
1600 138,9 9 >41 – – – –
Total 1553,3 100 Total 1553,3 100 Total 1553,3 100

15
Altitudinea are influență directă asupra regimului termic și al precipitațiilor, precum și
asupra formării și răspândirii solurilor.
Expoziția influențează regimul termic precum și regimul de u miditate și
evapotrans pirație. Î nclinarea influențează în mod direct înrădăcinarea arborilor, regimul apei,
apariția fenomenelor erozionale și profunzimea solului.

3.6.3.Hidrografie și hidrologie
Fondul forestier al comunei Scărișoara se află în bazinul râului Someșul Cald, la o
distanță ce variază între 1,0 și 10,0 km de firul său, cu scurgere directă sau pe afluenții săi,
cum ar fi: Pârâul Bârna I, Pârâul Bârna II, Valea Căline asa, Valea Bătrâna, Izbucu Mare,
Pârâul lui Horea, Pârâul Drăgoiasa, Pârâul Țâclii, Izvorul Roșu, ca re la rândul lor prezintă ca
afluenți numeroase pârâiașe.
Regimul hidric este influențat de condițiile fizico -geografice. Regimul hidrologic al
acestor cursuri de apă este, în general, echilibrat, cu fluctuațiile obișnuite din perioada topirii
zăpezilor sa u din perioadele cu ploi îndelungate, când devine torențial.

3.6.4.Climatologie
Teritoriul pădurii comunei Scărișoara se încadrează în clima temperată, sectorul de
climă continental -moderată.
După raionarea climatică din “Monografia Geografică ”, acest sec tor (Ibp3) se
caracterizează prin advecția aerului umed dinspre sud -vest și nord -vest, cu o activitate frontală
intensă și mai frecventă, în condițiile oferite de Carpații Occidentali.
După Koppen, teritoriul studiat este situat în zona climei boreale umed e, în provincia
climatică Dfck, caracterizată prin ierni reci, cu temperatura medie a lunii celei mai reci sub –
3°C și cu temperatura medie a lunii celei mai calde peste 10°C.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 4 și 6°C, cu o maximă absolută de
38,6°C și o minimă absolută de -30,5°C. Prima zi cu îngheț s -a înregistrat la data de 15
octombrie, iar ultima la data de 1 mai. Numărul de zile în care solul este acoperit cu strat de
zăpadă este de 120 .
Precipitațiile anuale, atât sub formă de zăpadă, cât și sub formă de ploaie, variază între
800-1200 mm. Mai mult de 2/3 din precipitații cad în sezonul de vegetație.
Ținând seama de exigențele principalelor specii forestiere din unitate (molid și brad),
se apreciază că nu există totuși factori limitativi cu efecte majore asupra vegetației forestiere.

16
Regimul eolian este caracterizat de o circulație generală a aerului din direcția vest și
nord-vest. Viteza medie a vânturilor nu depășește 4 m/s, iar furtuni periculoase pentru
vegetația forestieră apar, în gene ral iarna.
Pe fondul climatului zonal, sub influența reliefului local, se diferențiază topoclimate
caracteristice: de versant înso rit, umbrit. Î n general se poate afirma că, pe acest teritoriu,
speciile forestiere beneficiază de condiții favorabile de dezv oltare.

3.6.5.Soluri
Tipurile și subtipurile de sol au fost preluate din amenajamentul anterior. Verificarea
corectitudinii identificării lor s -a făcut prin profile de control. S -a constatat ca acestea au fost
corect identificate.
Deoarece în această unit ate nu s -au executat profile principale de sol, tipurile și
subtipurile de sol au fost preluate din descrierea parcelară veche. Formarea lor a fost
determinată de caracteristicile geomorfologice și de substratul litologic.
În tabelul 3.8 este prezentată e vidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol.
Tabel 3.8
Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol
Nr.
crt. Clasa de
soluri Tipuri de sol Subtipul
de
sol Codul Succesiunea
orizonturilor Suprafața
ha %
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Cam bisoluri Brun
eumezobazic tipic 3101 Ao-Bv-C 52,8 3
Total brun eumezobazic – – 53,8 3
Brun acid tipic 3301 Ao-Bv-C sau R 517,7 34
gleizat 3306 Ao-Bv-CGo
Ao-BvGo -CGo 252,1 16
Total brun acid – – 769,8 50
2 Spodosoluri Podzol tipic 4201 Au-Es-Bhs-R sau
C Aou -Es-Bhs-R
sau C 643,6 43
Total podzol – 643,6 43
3 Hidromorfe Sol gleic mlăștinos 6205 Ao-Go-Gr 28,2 2
turbos 6206 T-A-Gr 48,5 3
Total sol gleic – – – 76,7 5
TOTAL 1543,9 100

17
Tabelul 3.9 prezintă echivalenta denumirii solurilor.
Tabelul 3.9
Echivalenta denumirii solurilor
Normativul de amenajarea pădurilor,
1989 Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor,
2003
Clasa Tipul și subtipul Clasa Tipul și subtipul
0 1 2 3 4 5
Cambisoluri Brun eumezobazic tipic
Cambisoluri Eutricambosol (EC) tipic
Brun acid tipic Districambosol
(DC) tipic
gleizat aluvic
Spodosoluri Brun feriiluvial tipic Spodisoluri
(SPO) Prepodzol (EP) tipic
Hidromorfe Sol gleic mlăștinos Hidrisoluri
(HID) Gleiosol (GS) aluvic
turbos histic
(turbos)

Solul brun acid este tipul de sol ce se găsește pe 50% din suprafață. Acest tip de sol
este reprezentat de două subtipuri: tipic și gleizat .
Solul brun acid subtipul tipic s -a format pe versanți cu expoziții, predominant, parțial
însorite ori însorite și înclinări moderate sau repezi ale terenului. Este un sol nisipo -lutos. Are
un pH de la puternic acid la slab acid, ce variază inconstant pe profil: uneori valoarea
acidității este mai mare în orizontul Ao decât în Bv. Este moderat spre slab humifer, cu un
conținut de humus ce scade pe profil de la 7,65 sau 13,84% în orizontul Ao, la 0,72 respectiv,
3,11 % în orizontul Bv.
Conținutul în baze de schimb variază, în medie, între 12,41 și 34,59 me/100 g sol în
orizontul superior, până la 4,88 și 14,29 me/100 g sol în orizontul Bv sau Bv/C. Gradul de
saturație în baze în orizontul Bv se situează sub valoarea de 55%, caracteristică ce, coroborată
cu valoarea pH -ului, definește un sol acid.
Solul brun acid subtipul gle izat se întâlnește pe versanți i nferiori și l unci înalte, cu
înclinare slabă și este asemănător celui tipic, dar cu or izontul Go în primii 150 cm.
Aceste soluri intră în alcătuirea unor stațiuni de bonitate mijlocie pentru molid și brad,
și pe ele vegetează, cu deosebire, arborete de molid sau amestecuri de molid cu brad,
regenerate pe cale naturală, de productivitate mij locie.
Podzolul, subtipul tipic, este al doilea tip de sol, sub raportul răspândirii, întâlnindu -se
pe 43% din suprafață. Din acest tip de sol s -a identificat numai subtipul tipic. S -a format, de
regulă, în treimea superioară a versanților, pe suprafețe cu înclinări moderate. Este un sol cu
textură nisipo -lutoasă, acid, slab humifer. Intră în alcătuirea unor stațiuni de bonitate mijlocie

18
sau inferioară pentru molid, în funcție de mă rimea volumului fiziologic util și pe el vegetează
arborete de molid de prod uctivitate mijlocie sau inferioară.
Solul gleic, cu subtipurile mlăștinos si tu rbos, se întâlnește pe 5% din suprafață și intră
în alcătuirea unor stațiuni de bonitate inferioară pentru molid. Pe el vegetează arborete de
molid de productivitate inferioară, incluse în SUP M, având rol de protecție.
Solul brun eumezobazic, subtipul tipic, se întâlnește pe 3% din suprafață. El intră în
alcătuirea unor stațiuni de bonitate mijlocie sau superioară pentru amestecuri de molid, brad și
fag. Pe ele vegetează arboret e alcătuite din speciile natural fundamentale de productivitate
mijlocie sau superioară.

3.6.6.Tipuri de stațiune
În funcție de etajul de vegetație, suprafața studiată este repartizată astfel: Etajul
montan de molidișuri (FM3) – 76% și Etajul montan de a mestecuri (FM2) – 24%.
Multitudinea factorilor pedoclimatici a determinat apariția unei game largi de tipuri de
stațiune. Climatul trebuie să satisfacă concomitent atât exigențele molidului, specie mai
continentală, cât și pe cele ale bradului și fagului, specii de climat continental mai blând, mai
moderat.
Din punct de vedere al bonității, pe majoritatea suprafeței fondului forestier sunt
arborete ce vegetează în stațiuni de bonitate mijlocie (88%), de bonitate superioară (6%) și de
bonitate inferioară (6% ).
Tipul de stațiune cel mai răspândit în această unitate este „Montan de molidișuri Bm,
brun podzolic podzol, brun edafic mijlociu cu Luzula silvatica ” (41%), urmat de „Montan de
amestecuri Bm, brun edafic mijlociu cu Asperula -Dentaria ” (17%), “Montan de molidișuri
Bm, brun acid edafic submijlociu cu Oxalis -Dentaria ± acidofile ” și “Montan de molidișuri
Bm, brun podzolic criptopodzolic, excesiv umezit freatic, cu Polytrichum dominant (13%),
etc.

19
În tabelul 3.10 este reprezentată evidența și răspândi rea teritorială a tipurilor de
stațiune în etajul montan de molidișuri și în etajul montan de amestecuri.
Tabel 3.10
Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune
Nr.
crt Tip de stațiune Suprafața Categoria de
bonitate (ha) Tipul și
subtipul de
sol Cod Diagnoza ha % Sup. Mijl. Inf.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
FM3 – Etajul montan de molidișuri
1 2311 Montan de molidișuri Bi,
podzolic, cu humus brut,
edafic submijlociu și mic,
cu Vaccinium 13,3 1 – – 13,3 4201
Podzol tipic
2 2322 Monta n de molidișuri Bm,
brun podzolic -podzol, brun
edafic mijlociu, cu Luzula
silvatica 630,3 41 – 630,3 – 4201
Podzol tipic
3 2332 Montan de molidișuri Bm,
brun acid, edafic
submijlociu, cu Oxalis –
Dentaria ± acidofile 202,5 13 – 202,5 – 3301
Brun acid
tipic
4 2510 Montan de molidișuri Bi,
turbogleic și turbărie, cu
Sphagnum 48,5 3 – – 48,5 6206
Sol gleic
turbos
5 2520 Montan de molidișuri Bi,
semimlăștinos -freatic, slab
turbos, cu Polytricum
Sphagnum 28,2 2 – – 28,2 6205
Sol gleic
mlăștinos
6 2530 Mont an de molidișuri Bm,
brun podzolic
criptopodzolic, excesiv
umezit freatic, cu
Polytrichum dominant 203,2 13 – 203,2 – 3306
Brun acid
gleizat
7 2540 Montan de molidișuri Bs,
brun brum -acid edafic
mare, cu drenaj imperfect 48,9 3 48,9 – – 3306
Brun acid
gleizat
Total FM3 1174,9 76 48,9 1036,0 90,0 –
FM2 – Etajul montan de amestecuri
8 3322 Montan de amestecuri
Bm(i), brun podzolic sau
criptopodzolic, edafic
mijlociu, cu Festuca ±
Calamagrostis 57,7 4 – 57,7 – 3301
Brun acid
tipic

20
Tabel 3.10.1
Evid ența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune (continuare)
Nr.
crt Tip de stațiune Suprafața Categoria de
bonitate (ha) Tipul și
subtipul de
sol Cod Diagnoza ha % Sup. Mijl. Inf.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
9 3332 Montan de amestecuri Bm,
brun edafic mijlociu cu
Asperula -Dentaria 260,9 17 – 260,9 – 3101
Brun eumez
tipic
3301
Brun acid
tipic
10 3333 Montan de amestecuri Bs,
brun edafic mare, cu
Asperula -Dentaria 50,4 3 50,4 – – 3101
Brun eumez
tipic
3301
Brun acid
tipic
TOTAL FM2 369,0 24 50,4 318,6 – –
TOTAL ha 1543,9 100 99,3 1354,6 90,0 –
% – 100 6 88 6 –

3.6.7.Tipuri de pădure
Evidența tipurilor naturale de pădure
În concordanță cu tipurile de stațiune au fost identificate 13 tipuri de pădure din
cuprinsul unității studiate.
Cel mai răspândit tip de pădure est e „Molidiș cu Luzula silvatica (m)” ce se întâl nește
pe 688,0 ha, ceea ce reprezintă 45% din suprafața fondului forestier, urmat de „Molidiș cu
Polytrichum (m) ” ce se întâlnește pe 203,2 ha, ceea ce reprezintă 13% din suprafața fondului
forestier, apoi „Amestec de rășinoase cu fag pe soluri schelete ”, ce se întâlnește pe 188,2 ha,
ceea ce reprezintă 12%, de „Molidiș cu mușchi verzi ”, ce s-a identificat pe 166,1 ha ceea ce
reprezintă 11% din suprafața fondului forestier, „Molidiș cu Oxalis acetosella pe soluri cu
gleizare pronunțată (s) ” pe 48,9 ha ce re prezintă 3% din suprafața fondului forestier,
„Molideto -brădet pe soluri scheletice (m) ” pe 43,0 ha ce reprezintă 3% din suprafața fondului
forestier, „Molidiș cu Oxalis acetosella pe soluri schelete (m) ” pe 40,0 ha, ce reprezintă 3%
din suprafața fondului forestier etc.
Sub raportul productivității tipurilor naturale de pădure, situația este identică cu
bonitatea tipurilor de stațiune: pe 88% din suprafață sunt tipuri de pădure de productivitate
mijlocie și pe câte 6%, de productivitate superioară și, resp ectiv, inferioară.

21
Tabelul 3.11 prezintă evidența tipurilor naturale de pădure în etajul montan de
molidișuri și în etajul montan de amestecuri.
Tabel 3.11
Evidența tipurilor naturale de pădure
Nr
crt Tip de
stațiune Tipul de pădure Suprafața Productivitat ea
naturală (ha )
Cod Denumire ha % Sup. Mij. Inf.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
FM 3 – Etajul montan de molidișuri
1 2311 115.3 Molidiș cu Vaccinium myrtillus
(i) 13,3 1 – – 13,3
2 2322 114.1 Molidiș cu Luzula silvatica (m) 630,3 41 – 630,3 –
3 2332 111.4 Molidiș cu Oxalis Acetosella pe
soluri schelete (m) 36,4 2 – 36,4 –
112.1 Molidiș cu mușchi verzi (m) 166,1 11 – 166,1 –
4 2510 117.2 Rariște de molid cu Sphagnu și
Vaccinium myrtillus (i) 48,5 3 – – 48,5
5 2520 113.2 Molidiș de limită cu Polytricum
(i) 28,2 2 – – 28,2
6 2530 113.1 Molidiș cu Polytrichum (m) 203,2 13 – 203,2 –
7 2540 111.2 Molidiș cu Oxalis Acetosella pe
soluri cu gleizare pronunțată (s) 48,9 3 48,9 – –
TOTAL FM 2 1174,9 76 48,9 1036,0 90,0
FM2 – Etajul montan de amestecuri
8 3322 114.1 Molidiș cu Luzula silvatica (m) 57,7 4 – 57,7 –
9 3332 111.4 Molidiș cu Oxalis Acetosella pe
soluri schelete (m) 3,6 – – 3,6 –
124.1 Molideto -brădet pe soluri
scheletice (m) 43,0 3 – 43,0 –
132.1 Amestec de rășinoase și fag cu
Rubus hirtus (m ) 26,1 2 – 26,1 –
134 1 Amestec de rășinoase și fag pe
soluri schelete (m) 188,2 12 – 188,2 –
10 3333 111.1 Molidiș normal cu Oxalis
acetosella (s) 10,9 – 10,9 – –
131.1 Amestec normal de rășinoase și
fag cu floră de mull (s) 39,5 3 39,5 – –
TOTA L FM2 369,0 24 50,4 318,6 –
TOTAL ha 1543,9 100 99,3 1354,6 90,0
TOTAL % 100 6 88 6

22
Situația formațiunilo r forestiere este prezentată în partea de descriere a
amenajamentului.
Din punct de vedere al întinderii, ordinea formațiilor forestiere este ur mătoarea:
molidișuri pure, ce se întâlnesc pe 1247,1 ha (80%); amestecuri de molid, brad și fag, ce se
întâlnesc pe 253,8 ha (16%); și molideto -brădete, ce se întâlnesc pe 43,0 ha (3%).
În ceea ce privește caracterul actual al tipului de pădure se constată că arboretele
artificiale ocupă suprafața cea mai mare. Ele se întind pe 844,2 ha ceea ce reprezintă 55% din
suprafața pădurii.
Urmează arboretele natural fundamentale, ce se întâlnesc pe 697,9 ha (45%) și două
arborete tinere nedefinite în suprafață de 1 ,8 ha (sub 1%). Arboretele artificiale sunt
constituite din molid.
În viitor, pentru a se reduce proporția suprafețelor regenerate artificial, se va pune
accent pe regenerarea natural ă, din sămânță a arboretelor. Î n acest sens, prin actualul studiu,
se pro pune aplicarea tratamentului tăierilor progresive în toate arboretele ce se vor parcurge
cu tăieri de regenerare în deceniul următor.
În cadrul pădurii comunei Scărișoara, arboretele slab productive s -au identificat pe o
suprafață de 90,0 ha (6%). Acest lu cru este datorat prezenței factorilor limitativi cum ar fi:
roca la suprafață și fenomenul de înmlăștinare. Astfel , prezența rocii pe 10 -50% din suprafață
duce la micșorarea volumului edafic al solurilor pe care vegetează pădurile acestei comune.
Aceste u. a.-uri vor fi parcurse cu tăieri de igienă. Excepție o reprezintă u.a. -urile: 122 D și
452 E, care vor fi parcurse cu rărituri, 121 D, 122 G și 448 C vor fi parcurse cu tăieri de
conservare.
În această unitate de bază nu există arborete alcătuite din speci i provizorii, cum sunt:
mesteacănul, plopul tremurător, salcia căprească ș.a.
Vântul și zăpada sunt factorii destabilizatori cei mai importanți ce afectea ză arboretele
Unității de bază I b Scărișoara -Ponor. Manifestările sunt sub forma doborâturilor si a
rupturilor, care, în marea lor majoritate, se produc în arborete sub ambele forme. Astfel , pe
1319,4 ha (85 %) s -au identificat doborâturi de vânt și pe 1074,1 ha (70%) s -au identificat
rupturi de zăpadă și vânt. Gradul de manifestare a vătămărilor este slab , în marea majoritate a
cazurilor, dar și moderat, puternic și foarte puternic, de tipul doborâturilor și rupturilor în
masă, cum s -au produs în subparcelele: 141A și 142A .
Desimea prea mare a plantațiilor tinere de molid a dus la înregistrarea unor coefi cienți
de zveltețe de 100 și peste. Pe viitor, î nsă, dacă arboretele tinere actuale, precum și cele care
se vor crea, nu se vor parcurge sistematic cu lucrări forte, pentru a se crea o rezistență

23
individuală a arborilor la acțiunea distructivă a vântului ș i a zăpezii, astfel de fenomene vor
continua să apară. Dintre specii, cel mai afectat este molidul.
Măsurile ce se vor lua în viitor, pentru mărirea rezistenței arboretelor la acțiunea
vântului și a zăpezii, vor contribui în mod sigur la protecția fondului forestier.
Fenomenul de uscare este, de asemenea, un factor important care afectează arboretele
acestei unități de bază și se manifestă pe o suprafață de 297,2 ha (19%). Acest fenomen este
datorat în cea mai mare măsură vârstei înaintate a arborilor, dar și condițiilor climatice, foarte
aspre în zonele superioare altitudinal. Fenomenul este mai accentuat dacă în astfel de arborete
acționează și alți factori destabilizatori și limitativi cum ar fi roca, î nmlăștinarea.
Fenomenul de înmlăștinare apare pe tere nuri așezate, cu înclinare slabă unde apa este
în exces. Acest fenomen apare pe 263,9 ha (17%) având ca formă de manifestare perioade de
scurtă durată pe 135,4 ha, sezonier pe 45,4 ha și permanent pe 85,4 ha.
Roca la suprafață este factorul limitativ cel m ai important care afectează arboretele, și
are efect negativ asupra arborilor, prin micșorarea volumului edafic. Acest factor se m anifestă
pe o suprafață de 402,0 ha (26%) și ocupă proporții de 10 -50% din suprafață.

3.6.8.Starea sanitară a pădurii
În conf ormitate cu normele în vigoare, acțiunea de igienizare și curățire a pădurilor se
organizează și se desfășoară astfel încât să se asigure permanent o stare fito -sanitară
corespunzătoare în toate arboretele din unitatea de bază.
Fenomenele cele mai îngrijor ătoare sunt reprezentate de ruperea și doborâr ea arborilor,
ca și de uscare. Î n cazul doborâturilor și a rupturilor, fenomenele sunt de intensitate slabă, ca
în cazul uscării arborilor, dar s -au semnalat și rupturi sau do borâturi destul de frecvente, ori ,
chiar, frecvente și foarte frecvente.
Sunt afectați, în principal, arborii de molid, dar și cei de brad. Pe lângă pericolul
imediat, reprezentat de prezența arborilor afectați (adevărate focare de infecție), trebuie să
luăm în considerare ca efecte negati ve și scăderea progresivă, în timp, a consistenței
arboretelor afectate, ceea ce duce la scăderea productivității arboretelor și a rezistenței la
acțiunea factorilor biotici și abiotici dăunători.
În final, putem concluziona că starea sanitară a pădurii st udiate se poate îmbunătăți
prin desfășurarea unei activități permanente de depistare a bolilor și a dăunătorilor. Se impune
ca prin lucrări specifice, în funcție de vârstă (curățiri, rărituri, tăieri de igienă, tăieri de
regenerare sau de conservare), exem plarele bolnave sau din speciile de valoare redusă să fie
extrase cu prioritate. Tot ca măsuri preventive se pot spori eforturile în direcția reducerii

24
proporției arboretelor provenite din plantații și mărirea ponderii arboretelor regenerate din
sămânță, precum și crearea unor condiții cât mai favorabile unor specii care sunt dușmanii
naturali ai dăunătorilor (furnici, păsări insectivore).

3.6.9. Concluzii privind condițiile staționate și de vegetație
Prezentarea cadrului natural și al vegetației forestier e din această unitate a fost însoțită
de interpretări adecvate (cauză -efect) referitoare la implicațiile condițiilor staționale asupra
vegetației forestiere. Î n mod deosebit s -a insistat asupra gradului de favorabilitate și al
caracterului limitativ pentru vegetația forestieră a diferiților factori climatici (temperat ură,
precipitații, vânt, etc).
În egală măsură s -a insistat și asupra gradului de favorabilitate a factorilor și
determinanților pedo -ecologici pentru speciile forestiere, iar atunci când a fo st cazul s -au
indicat factorii și determinanții cu caracter limitativ pentru vegetația forestieră, ca și riscurile
care au impus aplicarea anumitor măsuri de gospodărire.
În tabelul 3.12 este prezentată o situație comparativă între bonitatea stațiunilor st abilită
pe arboretele întregi și productivitatea arboretelor stabilită pentru fiecare element de arboret.
Cele 24,1 ha ocupate cu arborete a căror productivitate este superioară bonității
staționale se datorează mai ales molidului , precum și pinului silves tru și laricelui, specii care,
introduse artificial, prin plantații, în stațiuni de bonitate mijlocie pentru fag, realizează clase
de producție superioare, de regulă, clasa a 2 -a.
Tabel 3.12
Situația comparativă între bonitatea stațiunilor și productivitat ea arboretelor
Bonitatea stațiunii Productivitatea arboretelor Diferența
Categoria Suprafața
ha % Categoria Suprafața
ha % + –
0 1 2 3 4 5 6 7
Superioară 19,3 6 Superioară 123,4 8 – 24,1
Mijlocie 1354,6 88 Mijlocie 1310,4 85 44,2 –
Inferioară 90,0 6 Inferioară 110,1 6 – 20,1
Total 1543,9 100 Total 1543,9 100 44,2 44,2

Cele 20,1 ha ocupate cu arborete a căror clasă de producți e este sub potențialul
stațional se datoresc, mai ales, fagului, dar și celorlalte specii de foioase, care în amestecuri cu
molidul și bradul, în stațiuni de bonitate mijlocie și superioară, realizează clase de producție
inferioare rășinoaselor.

25
3.7.Stabilirea funcțiilor social -economice și ecologice ale pădurii
Ca obiective prioritare de protecție, s -au stabilit:
– protecția s olurilor împotriva fenomenului de eroziune;
– protecția terenurilor cu înmlăștinare permanentă;
– protecția rezervațiilor din Parcul Natural Apuseni și asigurarea unui debit constant de
apă curată pentru Lacul de acumulare de la Fântânele, care asigură apa potabilă pentru
locuitorii din orașul Huedin și municipiul Cluj -Napoca.
Pentru arboretele ce asigură protecția rezervațiilor din Parcul Natural Apuseni și un
debit constant de apă curată pentru Lacul de acumulare de la Fântânele, s -au stabilit și
obiectiv e de producție, cum sunt:
– obținerea de masă lemnoasă pentru cherestea, celuloză și hârtie, construcții, foc;
– valorificarea superioară a produselor accesorii ale pădurii.
Pe lângă cele de mai sus, pentru toate arboretele s -a stabilit ca obiectiv secunda r de
protecție păstrarea biodiversității pădurilor și asigurarea echilibrului ecologic.
Corespunzător obiectivelor social – economice și ecologice fixate, prezentul studiu a
stabilit funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească arboretele. Repartizarea ac estora s -a făcut
după criteriile pentru încadrarea arboretelor pe grupe, subgrupe și categorii funcționale din
normativele în vigoare.
Se remarcă faptul că toate arboretele acestei unități de bază sunt încadrate în grupa I
funcțională, având ca rol priorit ar cel de protecție, îndeplinind concomitent, atât funcția de
protecție a rezervațiilor din Parcul Natural Apuseni (categoria 5L), fiind situate în zona
tampon a acestui parc, cât și funcția de a asigura un debit constant de apă curată pentru pârâul
Someșu l Cald, care se varsă în Lacul de acumulare Fântânele (categoria 1C).
Pe lângă acestea, o parte din arborete au rol de a proteja solurile împotriva
fenomenului de eroziune (categoria 2A) și a terenurilor înpotriva fenomenului de înmlăștinare
categoria 21) . Funcțiile ce f ac obiectul categoriilor: 2A, 2I și 5H, sunt considerate prioritare
față de cele din categoriile: 5L și 1C.
Dintre funcțiile de protecție pe care le mai îndeplinesc pădurile din această unitate
amintim:
– funcția climatică (ameliorarea clim ei, crearea unei atmosfere cu aer ozonat, curat,
bogat în aerosoli și ioni negativi);
– funcția hidrologică (asigurarea surselor de apă și a unui debit echilibrat al cursurilor
de apă);
– funcția estetică;

26
– funcția sanitar igienică etc.
Tabelul 3.13 prez intă repartizarea pe grupe, subgrupe și categorii funcționale a
pădurilor.
Tabel 3.13
Grupa, subgrupa și categoriile funcționale
Grupa , subgrupa și categoria funcțională Suprafața
Cod Denumire ha %
0 1 2 3
GRUPA 1. – Păduri cu funcții speciale de prot ecție 1543,9 100
Subgrupa 2: Păduri cu funcții de protecție a terenurilor și a solurilor 115,6 8
1 2A, 5L,
1C Păduri situate pe terenuri cu înclinare > 35g (TII) 10,5 1
1 2I, 5L,
1C Păduri situate pe terenuri cu înmlăștinare permanentă (TII) 105,1 7
Subgrupa 5: Păduri de interes științifici de ocrotire a genofondului și
ecofondului forestier 1428,3 92
1 5L,1C. Păduri situate în zone de protecției” tampon a rezerațiilor din
Parcul Natural Apuseni și de protecție a Lacului de acumulare de
la Fântânele ( T III) 1428,3 92
TOTAL 1543,9 100

În tabelul 3.14 sunt menționate funcțiile și țelurile de gospodărire ale pădurilor din
unitatea selectată.
Tabelul 3.14
Funcții și țeluri de gospodărire
Grupa
funcțională Tip de
categorie
funcțională Categorii
funcționa le Țeluri de gospodărire Suprafața
ha %
0 1 2 3 4 5
1 II 2A, 2I Protecție (conservare) 115,6 7
III 5L, 1C Protecție (protejarea rezervațiilor
din zonele speciale și asigurarea
unui debit constant de apă curată) 1428,3 93
TOTAL 1543,9 100

Pentru o parte din arboretele din grupa I funcțională se organizează procesul de
producție cu reglementarea recoltării de produse principale.
În tabelul 3.15 sunt prezentate tipurile de categorii funcționale în care sunt încadrate
arboretele.
T II – reprezi ntă păduri cu funcții speciale de protecție în care se execută numai lucrări
speciale de conservare și igienă;

27
T III – reprezintă păduri cu funcție de protecție și producție, în care se poate aplica
întreaga gamă de tratamente adecvate prevăzute în normele tehnice, excluzând tăierile rase
Pentru realizarea obiectivelor stabilite este necesar ca arboretelor să li se aplice măsuri
de gospodărire diferențiate.
Tabelul 3.15
Situația suprafețelor pe subunități de gospodărire
Grupa
funcțională Suprafața subunităț ilor ( ha ) Total A M –
0 1 2 3 4
I 1428,3 115,6 – 1543,9
TOTAL 1428,3 115,6 – 100

În acest scop s -au constituit următoarele subunități de gospodărire:
– SUP A – Codru regulat – sortimente obișnuite;
– SUP M – Păduri supuse re gimului de conservar e deosebită;
-În SUP A au fost incluse toate arboretele încadrate în grupa I (categoriile 5L, 1C).
Prin tratamentele adoptate, din aceste arbor ete se va extrage. Î n principal, lemn pentru
cherestea, celuloză, construcții rurale și alte utilizări.
În SUP M au fost incluse toate arboretele cu funcții speciale de protecție, g rupa I
(categoriile 2A și 21). Î n aceste arborete nu se vor executa tăieri de regenerare, ci numai
îngrijirea semințișului, curățiri, rărituri, tăieri de igienă și tăieri de conservare.

3.8.Instalații de transport, tehnologii de exploatare și construcții forestiere
Pentru a mări accesibilitatea fondului forestier, în general, și a arboretelor ce urmează
a fi parcurse cu tăieri de regenerare, cu curățiri și cu rărituri, în special, s -a prop us a se
executa 4,8 km de drumuri f orestiere în viitorul deceniu. Î n acest fel, toate arboretele acestei
păduri vor deveni accesibile, asigurând o distanță medie de scos -apropiat de maximum 1,2 km
pentru fiecare arboret.
Suprafața drumurilor forestiere, at ât cât străbat pădurea co munei este de 6,3 ha (10,5
km * 6 m).
Starea drumurilor forestiere este mediocră, ele necesitând reparații.

28
Rețeaua instalațiilor de transport care deservesc această unitate este formată din 6
drumuri forestiere a căror situați e este prezentată în tabelul 3.16.
Tabel 3.16
Rețeaua instalațiilor de transport
Nr.
crt. Indicativul
drumului Denumirea drumului Lungimea
(km)
Suprafața
deservită
(ha) Volum
total
deservit
(m3) În pădure sau
care
deservește
pădurea Total
0 1 2 3 4 5 6
Drumuri forestiere
1 FE001 Pârâul Roșu 0,4 1,0 229,4 6338
2 FE002 Pârâul Drăgoiasa 1,7 5,6 490,5 45192
3 FE003 Doda Pilii -Călineasa 2,0 5,0 11,2 175
4 FE004 Călineasa 1,0 8,2 56,2 1836
5 FE005 Bătrâna (malul stâng) 3,6 9,0 102,5 1108
6 FE006 Someșul Cald 1,8 1,8 168,6 7506
Total drumuri 10,5 30,6 1058,4 62155

La stabilirea desimii, s -au luat în calcul, din aceste drumuri, porțiunile care trec prin
arborete sau la marginea acestora. Astfel, din drumurile forestiere s -a luat o lungime tota lă de
10,5 km care, raportat la o suprafață de 1553,3 ha cât are această pădure, rezultă o desime a
instalațiilor de transport de 6,6 m/ha.
Drumurile forestiere menționate mai sus sunt administrate de R.N.P, ele nefiind în
proprietatea comunei.
Accesibilit atea fondului de producție și protecție este prezentată în tabelu l 3.17 . Luând
în considerare o distanță de scos -apropiat maximă de 1,2 km pentru a socoti un arboret drept
accesibil, a rezultat că 68% din suprafața totală a acestei păduri este accesibilă.
Tabel 3.17
Accesibilitatea fondului de producție
Specificări Accesibilitatea
Actuală La sfârșitul dec.
A. Fondul forestier productiv 67 100
Din care: Exploatabil 63 100
Preexploatabil 42 100
Neexploatabil 74 100
B. Posibilitatea 80 100
Din ca re: Produse principale 82 100
Produse secundare 80 100
Tăieri de igienă 56 100
Tăieri de conservare 57 100

29

Pentru exploatarea materialului lemnos din această unitate se va folosi metoda de
exploatare în trunchiuri și catarge (pentru exploatarea speciilor rășinoase) și arbori secționați
și părți de arbori (pentru exploatarea speciilor foioase), tehnologii ce permit secționarea
materialului la cioată și reduc deprecierea semințișului și degradarea solului. Coroana
fracționată în bucăți se colecteaz ă separat, sub formă de lemn mărunt.
Tendința actuală este de aplicare a unor tehnologii ecologice prin care să se limiteze
unele aspecte negative ce apar în timpul exploatării.
În acest scop ar trebui impuse unele restricții ca:
-semințișul să nu fie dis trus pe mai mult de 10%;
-numărul arborilor pe picior vătămați să nu depășească 5%;
-distrugerea stratului fertil să nu depășească 2% din suprafața parchetului;
-biomasa neutilizabilă (crăci, cetină, coajă etc.) să rămână în parchet pentru reciclarea
mater iei.
Prin aplicarea eco -tehnologiilor se vor urmări aspecte ca:
-folosirea tractoarelor care exercită o presiune cât mai mică asupra solului, cu pneuri
late;
-sincronizarea lucrărilor de exploatare cu epocile optime de evitare a prejudiciilor;
-dezvoltarea unei rețele de transport permanent;
-astuparea șanțurilor și ogașelor.

Construcții forestiere
În cadrul Unității de bază I Scărișoara -Ponor există o construcție silvică, sub forma
unui sediu de brigadă, în subparcela 446 B, dar ea nu este în proprietatea comunei Scărișoara,
ci în proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor.

30
Capitolul IV Potențialul forestier al U.P. I Scărișoara, O.S. Horea
Apuseni S.R.L.
4.1.Produse forestiere lemnoase
Produsele lemnoase constituie principalul produs al pădurii și sunt reprezentate de
biomasa produsă de arbori și recoltată, după anumite reguli, prin exploatare. Lemnul recoltat
din pădure este utilizat, după împrejurări, fie ca lemn de lucru în aproape toate ramurile
economice, fie ca lemn de foc .
În prezent , se cun osc peste 10000 de întrebuințări diferite ale lemnului, stru ctura
consumului de lemn fiind în continuă modificare în timp și spațiu.
În perspectivă, silvicultura este chemată să contribuie la creșterea susținută a
producției de masă lemnoasă și ridicarea calității acesteia, așa cum sunt reclamate de
creșterea, diversificarea și restructurarea continuă a consumului de lemn.
În același timp, interacțiunea dintre consumul tot mai ridicat de lemn și re sursele care,
deși regenerabile sunt totuși limitate, ridi că tot mai categoric necesitatea economisirii
lemnului în toate ramurile consumatoare, precum și utilizarea rațională și superioară a
produselor lemnoase recoltate.
Economia de lemn este și va deveni la fel de necesară ca și economia de energie.
După mome ntul în care sunt recoltate, produsele lemnoase pot fi (Codul silvic, 1996):
-principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
-secundare (intermediare ), rezultate din tăieri de îngrijire a arboretelor tinere;
-accidentale , rezultate în urma cal amităților și prin defrișări de pădure legal aprobate;
-de igienă , rezultate din procesul de eliminare naturală a arborilor;
-alte produse (arbori și arbuștii ornamentali, răchită, puieți și diferite produse din
lemn).

4.2.Alte produse ale fondului forest ier in afara lemnului
4.2.1.Potențialul cinegetic

Pădurile din cadrul acestei U.P. se află pe raza fondurilor de vânătoare nr. 2 Arieșul
Mijlociu, nr. 3 Horea, nr. 49 Valea Belișului și nr. 50 Giurcuța. Fondul cinegetic este
gospodărit conform Legii fondu lui cinegetic nr. 103/1996 și Ordonanței de Urgență nr. 65 din
19.12.1998, pentru modificarea articolului 47 din Legea fondului cinegetic nr. 103/1996.
Toată pădurea este arendată la A.J.V.S. Cluj.

31
Pe teritoriul fondului forestier nu există un număr mare d e specii de vânat. Vânatul
principal din acest fond este căpriorul, la care d e adaugă un efectiv de mistreți și pe alocuri,
cerbul carpatin.
Vânatul răpitor este alcătuit din vulpi, lupi și urși.
Mistrețul ca specie puțin pretențioasă, este prezent pe într eaga suprafață a fondului,
atât în pădurile din etajul de făgete montane, cât și în cele din etajul de amestecuri.
Pentru buna gospodărire a fondului de vânătoare, toate instalațiile existente (hrănitori,
sărării, observatoare) se vor verifica și se va com pleta numărul lor, astfel încât să asigure
condiții bune dezvoltării vânatului.
În scopul optimizării efectivelor de vânat, se recomandă următoarele măsuri:
-prevenirea și combaterea braconajului;
-combaterea dăunătorilor vânatului;
-prevenirea îmbolnăviri i vânatului;
-menținerea efectivelor de vânat în limitele normale;
-selecționarea vânatului și proporționalizarea sexelor;
-asigurarea hranei suplimentare pentru vânat în sezonul rece;
-reglementarea trecerilor prin pădure;
-interzicerea pășunatului, cu de osebire în zonele de refugiu și concentrare a vânatului.

4.2.2.Potențialul salmonicol
Rețeaua hidrografică existentă permite dezvoltarea în condiții bune a păstrăvului și
lipanului , mai ales în pâraiele din partea superioară a pădurilor.
Datorită braconaj ului, efectivele piscicole sunt extrem de reduse.
Someșul Cald este populat cu păstrăv indigen.
Fondul forestier este străbătut de o rețea bogată de văi cu debit permanent, dar
inconstant, fapt pentru care popularea acestora cu păstrăvi nu a dat rezultatel e scontate.
Ținând seama că această zonă este frecv entată de turiști, este necesar ca ocolul silvic
să execute toate amenajările necesare în vederea valorificării pescuitului.
Măsurile tehnice care se vor lua, de exemplu efectuarea de noi amenajări constit uite
din cascade podite și piatră, împreună cu combaterea braconajului, vor duce la recolte sporite
și implicit, la creșterea veniturilor realizate prin valorificarea pescuitului din zonă.

32
4.2.3.Fructe le de pădure
Condițiile pe do-climatice din raza uni tății de producție I Scărișoara sunt favorabile
dezvoltării în fondul forestier a unor specii subarbustive și ierbacee, ale căror fructe sunt
folosite în alimentație și industrie.
Astfel , se po t recolta următoarele fructe : zmeură, afine negre și roșii, fr agi și mure, dar
în cantități mici.
Deoarece în ultimul deceniu s -a parcurs o suprafață relativ mică, cu tăieri de
regenerare, suprafețele în care se întâlnesc arbuștii fructiferi (zmeur și mur) sunt restrânse.

4.2.3.1.Afin ul (afin ul negru)
Afinul negru este încadrat taxonomic în familia Ericaceae , genul Vaccinium , specia
Vaccinium myrtillus .
Este o s pecie indigenă arbustivă de talie redusă, care nu depășește înălțimea de 0,5
cm. Prezintă lujeri verzi, cu muchii ascuțite, geniculați, glabri.
Afinul negru are arealul în țara noastră din regiunea dealurilor înalte până în zona
alpină, în păduri de gorun, fag și rășinoase, frecvent la liziere și în parchete exploatate, în
pășuni.
Caracterul de specie de lumină și capacitatea de a drajona și marcota viguros fac afinul
să fie deseori invadant. În zona alpină constituie , împreună cu afinul roșu , tufărișuri compacte
și întinse, în Munții Bucegi, rezistă la adăpostul jneapănului, căruia îi poate lua locul când , din
diferite motive , acesta este defrișat ( după Beld ie, 1992). În luminișuri sau în ră riști formează
asociații dese, în timp ce în arboretele închise rămâne firav și nu fructifică.
Solurile pe care vegetează sunt acide, sărace în baze de schimb, cu textură ușoară, cu
humus brut sau moder at.
Evită excesul de umiditate din sol. Î n stațiuni corespunzătoare, afinul rea lizează
creșteri viguroase care se reflectă și într -o bună producție de fructe.
Afinul are frunze rotund -ovate până la eliptice, acuminate la vârf, fin serate pe
margini, lungi până la 3 cm și la te până la 2 cm, subțiri, glabre, de culoare verde -deschis pe
ambele fețe, căzătoare.
Florile sunt solitare, pendente, sunt de culoare roz și dau în lunile mai -iunie.
Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 6 -10 mm, negre -albăstrui brumate, cu gust
dulce-acrișor. Sucul conținut este de culoare roșie -închisă și pătează puternic.
Fructificarea la specia afin este influențată considerabil de mersul stării vremii.
Temperaturile coborâte din timpul primăverii și verii, dar mai ales înghețurile târzii de la

33
începutul lunii iunie, îndeosebi la altitudini mari, pot compromi te în m are măsură acest
proce s.
Ca urmare, timpul nefavorabil poate determina o lipsă de fructificație la specia afin.
Coacerea afinelor se pro duce în lunile iulie -august. P erioada de timp de la fenofaza de
înflorire până la fenofaza de coacere poate varia între 43-52 zile ( după Beldeanu E., 2004 ).
De la afinul negru se valorifică fructele și frunzele, iar nectarul și polenul acestuia sunt
căutate de albine.
Fructe le de afinul negru (Fructus My rtilli) sunt deosebit de valoroase având în vedere
principiile active pe care le conțin.
Recoltarea se efectuează când afinele au ajuns la un grad de coacere de 85 -90%.
După Adam și Iorga – 1968 (Beldeanu E., 2004 ) producția de fructe a afinișurilor, se
ridică în țara noastră la 250 – 350 kg/ha.
Valoarea medie a masei fructelor coapte pe suprafața de l m2, după date stabilite de
Tomescu (1975), în Ocolul Silvic Câmpeni, la altitudinea de 1300 -1400 m, într -un an cu
fructificație bună (1971), a fost de 95,5 g. În acest caz valoarea medie a masei unui singur
fruct se cifra la 0,303 g, iar cea a diametrului acestuia la 7,4 mm (Beldeanu E, 2004 ).
Afinele negre în stare proaspătă au un conținut de substanță uscată de 14 -16 %.
În compoziția lor chimică intră :
-glucoza și fructoză 6 -8% (zaharoza se află într -o proporție foarte redusă) ;
-acizii organici citric, malic, tartric, benzoic, oxalic (ultimul numai în fructele verzi) ;
-vitaminele C, PP, BI, 62, B 6, E;
-substanțele colorante (constituite dintr -un amestec de glicozide antocianice ).
Afinele negre se pot consu ma ca atare, în stare proaspătă sau pot fi destinate industriei,
pentru prepararea de suc, sirop, gem, dulceață, compot, vin, lichior ș. a.
Randamentul în suc la prelucrarea acestora se cifrează la 80 -94% (din Beldeanu E.,
2004, după Savelev și Șimaniuk, 1970).
În gospodărie se prepară băutura numită afinată.
Unele utilizări au la bază prezența substanțelor colorante.
Afinele negre au multiple utilizări fitoterapeutice.
Datorită conținutului de tanin, e le sunt indicate ca antidiareic, în special în enterocolite
de fermentație. Totodată, mirtilinele a și b le conferă acțiune hipoglicenlinantă.
Glicozidele cianidolului și celelalte substanțe de tip antocianic pe care le conțin au
efecte favorabile asupra circulației sanguine, în general, și asupra afecțiunilor coronariene, în
special.

34
Extractele preparate din fructe se recomandă de asemenea în arterite, ateroscleroză
cerebrală, în hipertensiune, în unele afecțiuni care însoțesc sau complică diabetul.
Fructele se pot consuma în stare proaspătă, uscate sau decongelate, în cure de 2
săptămâni pe lună. Consumate în acest mod cel puțin o lună pe an, au dovedit efect pozitiv în
tratarea conjunctivitelor.
O altă acțiune este aceea de regenerare a purpurii retinie ne și de creștere a sensibilității
fotoreceptorilor.
Extractele alcoolice posedă proprietăți terapeutice similare fructelor ( Beldeanu E.,
2004, după Coiciu și Râcz, 1962).
Frunze le de afin (Folium Myrtilli) se recoltează în perioada de înflorire. Se culeg
împreună cu ramurile, fără flori și se pun în coșuri în stare afânată , și nu trebuie lovite,
deoarece în timpul uscării se înnegresc.
Uscarea se face împreună cu ramurile, la umbră. Din 3 -4 kg frunze proaspete rezultă l
kg produs uscat ( Beldeanu E., 2004 ).
Frunzele de afin negru conțin :
-10% taninuri ;
-acid chinic;
-ericolină;
-derivați flavonici (cvercetină liberă și sub formă glicozidată, și glicozida 7 -metil a
delfidinei, denumită neomirtilină);
-acizi triterpenici;
-săruri minerale etc.
Frunzele se pot folosi sub formă de infuzie, extract apos, pulbere, decoct. Infuzia are
efect favorabil în ameliorarea clinică și biochimică a diabetului zaharat, la numeroși pacienți
observându -se reducerea sem nificativă a dozelor de insulină necesare zilnic.
De asemen ea, sunt iritante pentru epiteliul renal, motiv pentru care sunt contraindicate
în fitoterapia afecțiunilor inflamatorii.
Afinul negru este cercetat și vizitat de albine pentru nectar și polen, cantitatea de
nectar ridicându -se la 0,3 -1,0 mg/floare, iar pr oducția de miere fiind de 15 -30 kg/ha
(Beldeanu E., 2004, după Cîrnu, 1980).
Mierea, de culoare roșiatică, are un gust foarte plăcut ( Beldeanu E., 2004, după
Telișevski, 1974). În anii favorabili , din punc t de vedere meteorologic, afiniș urile pot asigura
importante culesuri pentru activitatea apicolă. Ca urmare, r ecoltele de miere pot fi de 8-10
kg/familie de albine.

35
4.2.3.2.Merișorul
Merișorul este încadrat taxonomic în familia Ericaceae , genul Vaccinium , specia
Vaccinium vitis -idaea .
Este un arbust su b formă de tufă, înalt de până la 30 cm. Merișorul crește în zonele de
munte, la peste 1300 m altitudine, pe pajiști și luminișuri (soluri schelete, acide puternic).
Are tulpini cilindrice și ramificate. Frunzele sunt alterne, eliptice și pieloase, cu
marginile răsfrânte și pun cte negre pe spate (foto 4.1).

Foto 4.1 – Merișor ul ( Dobra M., 13 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Florile cresc pe vârfuri, grupate câte două -trei, sunt campanulate, de culoare alb -roz,
în raceme terminale cu două -șase flori.
La noi în țară , merișorul crește în zonele înalte ale Munților Carpați, mai ales cele din
Transilvania.
Fructele sunt mici și zemoase, albe la început și roșii ulterior. Pot fi consumate ca
atare sau uscate, confiate, conservate în diverse moduri.
Fructele de merișor conțin:
-glucoză;
-fructoză;
-acizi organic i (vitamina C).
Recoltarea fructelor are loc în perioada septembrie -octombrie.
De asemenea , se folosesc și frunzele ( Folium Vitis idaea ).
Frunzele de merișor conțin:
-arbutină și hidrochinonă ;

36
-tanin ;
-flavonoizi.
În gospodării se prepară și sucul de merișor, folosit cu scopul de a preveni apariția
bacteriilor dentare.
Preparatul din frunze de merișor este diuretic energetic, antidiareic, precum și un
puternic antiseptic al căilor urinare. Este recomandat pentru afecțiuni renale , infecții urinare,
la reumatism sau diaree. Se administrează sub formă de decocție simplă și intră în formula
unor ceaiuri diuretice.

4.2.3.3.Frăguța
Fragul este încadrat taxonomic în familia Rosaceae , genul Fragaria , specia Fragaria
vesca .
Este o plantă perenă, erbacee, mezotermofită, care crește îndeosebi în zona pădurilor
de stejar, la marginea pădurii, în ochiuri de pădure sau în poieni, dealuri și fâne țe.
Această plantă preferă solurile bogate în humus și nutrienți, umede dar și însorite.
Fragul prezintă o tulpină scurtă care se întinde pe sol și care poate ajunge până la 20
cm, având pe alocuri, buchețele de frunze trifoliate cu pețiol lung, de culoar e verde și cu
marginile zimțate.

Foto 4.2 – Frăguța (Dobra M., 20 06 2019, Scărișoara – foto. original)

37
Frunzele fragului conțin:
-taninuri elagice;
-fragarol și citrol;
-săruri minerale;
-ulei volatil;
-zaharuri;
-acizi organici (citric, malic).
Datorită gustului lor astringent, frunzele sunt folosite la ceaiurile aromatice.
Florile sunt mici, cu câte cinci petale de culoare albă. Fenofaza de înflorire are loc în
perioada aprilie -iunie.
Fructele sunt mici, conice, roșii sau albicioase. Atunci cân d sunt coapte, fructele au un
gust dulce -acrișor și o aromă specifică.
Fructele conțin:
-mucilagii;
-pectine și glucide;
-vitaminele A, B1, B2, PP și C;
-acid salicilic;
-acizi organici ;
-săruri minerale de potasiu .
Fructele reprezintă un deliciu dacă sun t consumate proaspete, dar pot fi utilizate și ca
materie primă pentru gem, dulceață sau sirop.
Fragul este considerat o plantă medicinal ă, frunzele sale fiind folosite datorită
conținutului bogat de vitamina C și tanin. Fructele prezintă câteva proprietă ți terapeutice:
diuretic e, detoxifiant e, astringent e și antiinflamator ii.

4.2.3.4.Măceșul
Măceșul este încadrat taxonomic în familia Rosaceae , genul Rosa , specia Rosa canina .
Este un arbust spinos, cu o înălț ime care variază între 1 și 5 m, răspândit pri n câmpii,
pe dealuri și la munte.
Măceșul prezintă o tulpină sub formă de cârlig, acoperită cu țepi mici și ascuțiți, iar
frunzele sunt penate, cu 5 -7 frunzulițe.
Florile sunt în general roz pal, dar exi stă și plante cu flori roz închis sau albe, având un
diametru de 4 –6 cm și fiind formate din cinci petal e.

38
Fructul , măceașa , prezintă o formă elipsoidă și o culoare roșie sau portocaliu închis.
Recoltarea fructelor are loc în perioada iunie -septembrie, după care se usucă și se zdrobesc
sau se m acină sub formă de pulbere. Acest proces se evi dențiază la începutul stadiului de
maturizare, când culoarea prezentată este galben -portocaliu.
În compoziția chimică a măceșelor intră:
-acidul ascorbic (vitamina C);
-carotenoizi;
-substanțe glucide și pecti ne;
-acizi organici ;
-terpenoide.
Preparatele farmaceutice (ceaiuri) sau alimentare (siropuri, dulcețuri, gemuri) sunt
indicate în tratarea unor multiple afecțiuni ale organ ismului: intoxicații, afecțiuni hepatice sau
răceli.

4.2.3.5.Murul
Murul este înca drat taxonomic în familia Rosaceae , genul Rubus , specia Rubus
fruticosus .
Este un arbust peren, care mai poart ă denumirea de ”rug -de-munte”. Prezintă lăstari
înalți de 1 -3 m și o tulpină arcuită, acoperită cu ghimpi drepți sau recurbați.
Murul este răspând it frecvent la marginea pădurilor, în poieni, tufișuri, lunci și de -a
lungul apelor curgătoare.
Frunzele murului sunt palmat -compuse, au marginile neregulate, cu nervuri păroase și
proeminente pe fața interioară.
Frunzele murului conțin:
-derivați flavonic i;
-vitamina C;
-acizi organici (malic, oxalic, tartric, lactic);
-inozitol.
Florile sunt dispuse corimbifer, prezintă o culoare albă sau roză și se deschid în
perioada iunie -august.
Fructele, murele, sunt polidrupe , cărnoase, globuloase, roșii-acrișoare l a început,
negre -dulci atunci când sunt coapte. Procesul de coacere are loc în perioada iulie -octombrie.
În compoziția chimică a murelor intră:
-vitaminele A și C;

39
-acid citric și salicilic;
-mucilagii;
-flavonide;
-pectină și inozitol.
Murul este folosit atât în industria farmaceutică , având un puternic efect antioxidant
(sub formă de ceai), cât și în industria alimentară (gem, compot, jeleu, sir op, băuturi
alcoolice).

4.2.3.6.Zmeur ul
Zmeurul este încadrat taxonomic în familia Rosaceae , genul Rubus , speci a Rubus
idaeus .
Este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, prevăzuți cu ghimpi drepți, asemănători
unor ace, care se găsesc numai pe partea inferioară.
În țara noastră este răspândit în regiunile muntoase și de deal, fiind considerat o specie
nitro filă, căreia îi priesc solurile bogate în resturi organice, aflate în proces de descompunere.
Zmeurul prezintă tulpini drepte, arcuite s pre vârf, simple sau ramificate (foto 4.3 a.).

Foto 4.3 a – Zmeura (Dobra M., 27 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Frunzele sunt trifoliate, dințate pe margini, verzi pe fața superioară și albicioase pe cea
inferioară.
Frunzele de zmeur conțin:
-tanin (10%);

40
-substanțe de natură flavonoidică;
-vitamina C.
Recoltarea frunzelor are loc înainte de fenofaza de înflorire, dar și în timpul acestui
proces . Se usucă apoi la umbră, în încăper i aerisite, în straturi subțiri sau pe cale artificială , la
40-50°C. Din 3 -4 kg de frunze proaspete se obține l kg produs uscat. Păstrarea se face în saci
din fibre textile.
Florile sunt mi ci și albe, grupate în raceme pauciflore , reprezentând o sursă importantă
de nectar pentru albinele producătoare de miere. Fenofaza de înflorire se evidențiază în
perioada mai -iulie.
Fructele, zmeura, sunt pluridrupe globuloase, detașabile de pe receptacul ul conic,
alungit. Sunt de culoare roșie, fiind gustoase, suculente și aromate (foto 4.3 b.).

Foto 4.3 b – Zmeura (Dobra M., 27 0 6 2019, Scărișoara – foto. original)

În compoziția lor chimică intră:
-glucoza și fructoza;
-vitaminele B și C;
-ulei volat il;
-carotenoide și proteine ;
-acizi organici .
Procesul de coacere are loc în perioada iulie -august (septembrie).
Recoltarea fructelor se efectuează, în mod normal, atunci când acestea ating un grad
de coacere de 85 -90%.

41
Produsul principal al zmeurului îl constituie fructele, specia fiind considerată cel mai
valoros arbust forestier fructifer ( Beldeanu E., 2004, după Adam și lorga, 1968). Alături de
fructe, mai interesează frunzele, florile, lujerii. Zmeurul este totodată o valoroasă specie
meliferă.
Zmeur ișurile sunt asociații dese și întinse, formate din tufe cu numeroase tulpini
erecte, de 1 -2,5 m înălțime, cu vârful arcuit, cu ghi mpi scurți. După Ciumac et al. – 1961
(Beldeanu E., 2004), dintr -o tulpină de bază, care poate ajunge la vârsta de 7 -9 ani, d au
annual, de regulă prin drajonare , 1-2 tulpini, rădăcina subterană reușind astfel să se întindă la
distanțe de peste 6 m.
Tulpinile devin mature în al doilea an, când fructifică, după care se usucă. Tufele au
însă capacitatea de a se reface viguros din lăstari și drajoni, făcând ca zmeurișul să poată
concura semințișul speciilor forestiere ce vor alcătui noul arboret.
Conținutul mare de apă, fragilitatea țesuturilor, respirația intensă fac ca zmeura să fie
foarte perisabilă, ușurința deprecierii acesteia impunând ca recoltarea, precum și toate
celelalte operații la care este supusă ulterior să fie realizate în modul cel mai îngrijit posibil.
În general, este necesar ca operația de recoltare să se efectueze în orele din zi fără
rouă și fără arșiță puterni că, pentru ca, apoi, după o perioadă cât mai scurtă de timp, fructele
să fie prerăcite și depozitate la temperaturi coborâte.
Prerăcirea fructelor recoltate , care are scopul de a micșora căldura din teren conținută
de acestea, se poate face în aer liber, în celule frigorifice sau în mijloace de transport cu
gheață.
În cazul păstrării zmeurei în condiții improprii, pe lângă posibilele deprecieri de ordin
calitativ, au totodată loc pierderi cantitative. Se semnalează în acest sens faptul că prin
păstrarea ti mp de 12 ore în depozite simple, până la introducerea în fabricație, masa acestora
scade cu 1,5% ( Beldeanu E., 2004, după Banu, coord., 2002).
Zmeurul este considerat unul dintre cei mai valoroși arbuști forestieri pentru
apicultură, iar zmeura este utiliz ată atât în scop alimentar (gem, dulceață, sirop etc.), cât și în
scop medicinal (ceai, sirop, unguent).

4.2.4.Ciuperci comestibile
Condițiile de mediu din această unitate sunt destul de favorabile pentru producția de
ciuperci comestibile.
Anual se recol tează de către localnici cantități însemnate de gălbiori, hribi și ghebe.

42
Pe viitor se impune ca administrația silvică să organizeze activitatea de recoltare și
valorificare a ciupercilor comestibile.
4.2.4.1.Hrib
Hribul (mânătarcă, mitarcă, pitarcă, hrighi) este încadrat taxonomic în familia
Boletaceae , genul Boletus , specia Boletus edulis .
Este o c iupercă micorizantă, comestibilă , care c rește în păduri de rășinoase și foioase,
prin pajiști, în condiții staționale relative foarte diverse.
Corpul de fructificație este cărnos și constă din pălărie și un picior central.
Pălăria la început este aproape globuloasă, apoi se întinde, devenind convexă, aproape
plană, cu diametrul până la 20 cm și are o culoare gălbui -cenușie până la brun -deschis.
Piciorul gros până la 6 cm și înalt până la 15 cm este plin, în partea superioară brun –
deschis, ornamentat cu o rețea poligonală, iar în partea inferioară de culoare mai închisă (foto
4.4).

Foto 4.4 – Hribul (Dobra M., 22 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Hribul se caracterizează printr -un ritm de creștere al corpului de fructificație destul de
rapid, după Telișevski (1974) masa realizată de acesta până în cea de-a patra zi de la apariția
sa ridicându -se la 160 g. Durata de timp necesară corpului de fructi ficație pentru a ajunge la
maturitate este de 4 -10 zile, ca și în cazul celorlalte specii din genul Boletus (Beldeanu E.,
2004, după Olivier et al., 1997). Sub stratul de zăpadă, hribul este capabil să suporte
temperaturi de minus câteva grade Celsius, con tinuând să trăiască ( Beldeanu E., 2004, după
Heim, 1957).

43
Carnea este albă, este foarte prețuită atât pentru gustul și mirosul său, cât și sub raport
nutritiv.
Recoltarea se realizează de la sfârșitul primăverii până toamna târziu, pe timp uscat.
Lucescu e t al. – 1968 (Beldeanu E., 2004) recomandă ca în timpul primăverii și verii
ciupercile să se recolteze imediat după apariție, întrucât sunt repede atacate de insecte.
Totodată , nu trebuie ținute mai mult de 8 ore până la conservare, deoarece se înmoaie și se
alterează ușor.
Toamna, datorită temperaturilor mai scăzute, ciupercile rezistă mai bine la păstrare, iar
atacul insectelor slăbește în intensitate.
În țara noastră, condițiile pedo -climatice favorabile permit ca anual să se realizeze
recolte însemnat e de hrib. Astfel, în anul 1966 s -a recoltat o cantitate de circa 10000 t hrib în
stare proaspătă, cantitatea de produs rezultată prin uscare ridicându -se la circa 100 0 t
(Beldeanu E., 2004, după Bahrim și Lucescu, 1968). Î n anul 1968, producția de hrib cumulată
cu cea de gălbiori s -a ridicat la 135001 (xxx, g, 1971).
Hribul în stare proaspătă și respectiv în stare uscată conține:
-apă 87,0% în ciupercile proaspete (și respectiv 12,0% în cele uscate);
-proteine 5,4 (35,9%);
-lipide 0,4 (2,7%);
-hidraț i de carbon 5,2 (34,5%);
-celuloză 1,0 (6,9%);
-substanțe minerale 1,0 (6,4 %).
Conținutul de vitamine, exprimat în mg/l 0g, în cazul hribului în stare proaspătă:
-provitamina A 0;
-vitaminele D 0,0083, E 0,63 , B1 0,033; B 2 0,37;
-nicotinamida 4,70;
-vitamina C 2,50 .
În ciuperca întreagă conținutul fiecăruia dintre aminoacizi variază între 0,18%
(izoleucina) și 2,01% (cistina), iar totalul acestora se ridică la 17,25%.
Hribul este considerat una din cele mai valoroase ciuperci cu pălărie.
Ciupercile p ot fi consumate în stare crudă (xxx, h, 1996). Cele care urmează a se
conserva, la fel ca și cele ce se vor valorifica în stare proaspătă, se curăță în prealabil de
impurități. Partea inferioară a piciorului, crescută în pământ, se taie, prilej cu care se
îndepărtează și porțiunea cu un număr mare de galerii de larve.

44
Metodele folosite cu predilecție în cazul hribului sunt congelarea și uscarea. Se poate
de asemenea , recurge la conservarea în saramură și prin marinare. Conservarea prin congelare
se fa ce ca și în cazul gălbiorilor. Î n cazul conservării prin deshidratare, ciupercile se taie în
felii cu grosimea de 5 -6 mm, obișnuit paralel cu axa piciorului.
Feliile, cuprinzând pe cât posibil atât pălăria cât și piciorul, se supun uscării așezate pe
site, conf ecționate preferabil din material plastic. Uscarea se poate efectua pe cale artificială,
în uscătorii sau pe cale naturală, prin expunere la soare.
Se poate recurge de asemenea la o uscare de tip mixt, combinând uscarea artificială cu
cea naturală.
Sorta rea ciupercilor deshidratate se face în funcție de o serie de particularități ale
feliilor, cum sunt partea din co rpul ciupercii pe care o conțin, dimensiunile, proporția din
suprafață atacată de ins ecte, culoarea, mirosul, gustul și consistența.
Normele actuale prevăd șapte clase de calitate: clasele A, B, C, D, cuprinzând felii,
având în funcție de elementele menționate o valoare comercială din ce în ce mai scăzută, cu
deosebire o culoare tot mai închisă; clasa S (șrot), fragmente de 3 -8 mm; clasa G (gri s),
fragmente de 1 -3 mm; clasa P (praf), particule sub l mm.
Ambalarea se face în pungi sau saci din material plastic închise etanș, pentru a nu fi
absorbiți vaporii de apă din atmosferă.
Depozitarea se face în încăperi uscate, fără mirosuri străine, cu t emperatura sub 10 –
12°C, în caz contrar ciupercile deshidratate înnegrindu -se și căpătând un gust neplăcut.

4.2.4.2.Gălbiori
Gălbiorul (burete galben, gălbenel) este încadrat taxonomic în familia
Cantharellaceae , genul Cantharellus , specia Cantharellus ci barius .
Este o ciupercă micorizantă, comestibilă, care crește în grupuri, în păduri de foioase și
rășinoase, prin pășuni și locuri umede.
Mediul variabil în care gălbiorii sunt întâlniți face dificilă precizarea condițiilor
ecolog ice în care aceștia se de zvoltă. Î n general, după Danell, ei par să prefere soluri bine
drenate, cu cantități reduse de azot și pH -ul cuprins între 4 și 5,5, miceliul lor dezvoltându -se
bine la adâncimi în pământ până la 10 cm.
Corpul de fructificație este format din pălăria ciupe rcii de culoare galbenă -aurie și un
picior înalt de până la 6 cm.
Pălăria tânără este boltită și cu marginile ușor răsfrânte în jos, iar la maturitate capătă
forma unei pâlnii adânci, pe suprafața ei fiind evidențiate mici cocoașe, având diametrul de

45
până la 9 cm. Pe partea inferioară a pălăriei se găsește stratul fertil, de aceeași culoare cu
pălăria, având forma unor lamele prelungite mult pe picior și ramificate.
Piciorul este îngustat spre bază, plin și tare, tot de culoare galbenă. Creșterea corpulu i
de fructificație este foarte lentă, Tel ișevski – 1974 (Beldeanu E., 2004) menționând că până în
cea de a patra zi de viață ma sa acestuia ajunge la numai 9 g (foto 4.5).

Foto 4.5 – Gălbiori (Dobra M., 14 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Durata d e viață a corpului de fructificație, așa după cum remarcă Danell (1997), este
de peste o lună de zile, spre deosebire de multe alte ciuperci cu lamele, la care aceasta este
doar de circa o săptămână.
Dimensiunile sale definitive sunt realizate în una -două săptămâni, dar himeniul care
produce sporii continuă să se dezvolte și mai târziu . Creșterea înceată la gălbior este
remarcată și de Telișevski, care menționează și el că, toamna, în perioada răcirii vremii,
aceasta poate dura și o lună de zile.
Carnea es te de culoare galben -aurie, fibroasă și compactă, cu gust dulceag, plăcut,
uneori piperat, chiar amar .
Recoltarea se realizează de la sfârșitul primăverii (mai -iunie) până aproape de sfârșitul
perioadei de vegetație. Gălbiorii s e pot recolta și transporta în saci. Pentru asigurarea unui
nivel cât mai ridicat al valo rii alimentare, Lucescu et al. – 1968 (Beldeanu E., 2004)
recomandă ca recoltarea să se facă în stadiul tânăr, când pălăria nu depășește diametrul de 5
cm, evitându -se exemplarele mucegăite, oxid ate (cu început de înroșire a marginilor pălăriei)
sau cu urme de atacuri de insecte (vizibile la secționarea bazei piciorului).
După Bahrim și Lucescu – 1967 (Beldeanu E., 2004) , gălbiorii proaspăt recoltați au
primăvara și în prima parte a verii , o umidi tate ceva mai mare decât la sfârșitul verii și
toamna, mai cu seamă în primăveri bogate în precipitații, fapt care conduce la o anumită

46
creștere a consumurilor specifice de materie primă la conservarea prin sărare , în prima parte a
sezonului.
Gălbiorul în stare proaspătă conține:
-apă (91,5% );
-proteine (2,6% );
-lipide (0,8% );
-hidrați de carbon (3,5% );
-celuloză (1 %);
-substanțe minerale (0,7% ).
Conținutul de vitamine , exprimat în mg/100g, în cazul gălbiorului în stare proaspătă:
-provitamina A 0;
-vitam inele D 0,0083; E 0,06; B, 0,02; B 2 0,23;
-nicotinamida 6,50;
-vitamina C 6,00.
Metodele folosite cu predilecție în cazul gălbiorului sunt congelarea și saramura,
nefiind permisă uscarea ( Beldeanu E., 2004, după Jaccottet, 1961). Este necesar ca acest lu cru
să se execute pe cât posibil imediat după ce ciupercile sunt recoltate . În prealabil, se
efectuează curățirea de eventualele impurități și se înlătură prin tăiere , partea inferioară a
piciorului crescută în pământ.
Conservarea prin congelare se poate realiza în curent de aer rece, la o temperatură
cuprinsă între -25 și -40°C, procedeu pe care se bazează capacitățile frigorifice din dotarea
unităților silvice. Ciupercile congelate se depozitează la temperatura de -18°C și umiditatea
relativă a aerului d e 95%, condiții în care durata de păstrare este de 10 -12 luni.
Tehnologia de conservare în saramură cuprinde următoarele operații ( Beldeanu E.,
2004, după Lucescu et al., 1968; după Corlățeanu, 1984): spălarea ciupercilor în apă rece, în
căzi sau butoaie; fierberea ciupe rcilor timp de circa 15 minute și blanșarea; răcirea ciupercilor
sub jet de apă rece; scurgerea de apă a ciupercilor; așezarea ciupercilor în butoaie; căpăcirea
butoaielor; rostogolirea butoaielor căpăcite pentru omogenizarea ciupercilor co nservate;
depozitarea produsului în încăperi curate, aerisite și reci (la temperatura de 8 -12°C).
Gălbiorii care se valorifică în stare proaspătă trebuie să fie întregi, sănătoși, tari,
elastici, curați, fără alte corpuri străine. Piciorul se secționează în partea inferioară,
perpendicular pe ax, când se verifică și încadrarea în numărul de canale de larve admis.
Nu se admit ciuperci umede, deoarece se alterează ușor. Prin sortare, se procedează și
la repartizarea pe categorii de mărime , conform cerințelo r beneficiarului.

47
Ambalarea se face în coșulețe sau lădițe, pe categorii de mărime. Transportul
ciupercil or proaspete se execută cu autodube frigo rifice, la temperatura de 1 -2°C.
Durata de păstrare a produsului este de minimum 2 ani.
Se preciz ează că gălbiorii reprezintă una din speciile cu pondere mare în producția
realizată an de an în țara noastră, în anul 1968, spre exemplu, cantitatea de gălbiori însumată
cu cea de hrib ridicându -se la circa 135001 (xxx, g, 1971).
Valoarea alimentară a găl biorilor se consider ă a fi una foarte mare, aceștia fiind
apreciați ca fiind excelenți din punct de vedere culinar. La gălbiorii în stare proaspătă,
valoarea energetică se cifrează la 95,7 J/100 g. Staicu și Negrean (1998), citându -1 pe Fourre,
G. (1990), menționează că gălbiorii ar avea acțiune antitumorală.

4.2.4.3.Păstrăv de fag
Păstrăvul de fag (burete negru, găinușa pădurii, negrișor) este încadrat taxonomic în
familia Pleurotaceae , genul Pleurotus , specia Pleurotus ostreatus .
Este o ciupercă lign icolă, comestibilă, care crește pe rănile arborilor vii debilitați, când
se manifestă ca specie parazită, dar și pe cioate și lemn doborât, când este saprofită,
consumând în primul rând lignin, apoi celuloza ( Beldeanu E., 2004, după Balâzs, 1982).
Păstrăv ul de fag este frecvent întâlnit pe fag, însă este prezent și pe alte specii foioase,
ca stejar, carpen, mesteacăn, plop, salcie, tei, soc, castan porcesc, nuc, dud, și mai rar pe
specii rășinoase (foto 4.6).

Foto 4.6 – Păstrăv de fag (Dobra M., 01 07 2019, Scărișoara – foto. original)

48
Referitor la cerințele de ordin ecologic ale pă străvului de fag, Dudka et al. – 1978
(Beldeanu E., 2004) fac o serie de precizări: creșterea miceliului se desfășoară în condiții
optime la temperatura de 26 -27°C, la p este 30°C și sub 5°C întrerupându -se.
Creșterea corpurilor de fructificație întrunește condiții optime la temperatura de 14 –
15°C, la apariția înghețului, toamna, fiind blocată, dar după dezgheț putând fi reluată.
Păstrăvul de fag face parte din rândul spe ciilor de lumină.
Corpul de fructificație este anual, așezat de regulă în tufe compacte, formate din 10 -15
exemplare suprapuse, în foarte puține cazuri fiind în stare izolată și constă dintr -o pălărie
netedă și un picior, care poate fi în unele cazuri, abi a schițat.
Forma lor este puternic influențată de starea lemnului pe care cresc ( Beldeanu E.,
2004, după Dudka et al., 1978) : dacă ciuperca este situată pe lemn în fază inițială de
descompunere, ea se prezintă sub formă de tufă, cu numeroase păl ării așezat e îngrămădit,
etajat. D impotrivă, când lemnul se află într -un stadiu avansat de descompunere, ciuperca are
baza sub forma unui tubercul, din care pornesc mai multe picioare lungi, î ngroșate la partea
superioară.
Pălăria are diametrul cuprins între 5 și 15 cm, este cărnoasă, convexă la început,
ulterior plană. Cuticula are culoarea cenușie, brun -cenușie, măslinie până la negricioasă. Pe
fața superioară, înspre picior, este acoperită cu un praf cenușiu, care reprezintă conidiile, iar
pe fața inferioară se g ăsesc lamele albe -gălbui, prelungite mult pe picior.
Piciorul poate ajunge la cel mult 6 cm înălțime, este de culoare albă, îngroșat la partea
superioară și subțiat, adesea fibros, la partea inferioară.
Carnea este albă, suculentă la corpurile de fructifi cație tinere, mai târziu compactă,
însă fragedă, apoi fibroasă, cu miros de făină pătrunzător și cu gust dulceag.
Recoltarea se efectuează în perioada octombrie -noiembrie și chiar decembrie, în
iernile nu prea friguroase, precum și primăvara devreme, când temperatura medie diurnă este
mai mică de 16°C ( Beldeanu E., 2004, după Balâzs, 1982).
După Lucescu et al. – 1968 (Beldeanu E., 2004) , operația trebuie executată imediat ce
corpurile de fructificație au ajuns la dimensiunile normale, întrucât dacă se înt ârzie acestea își
pierd rapid calitatea. Desprinderea de pe tulpini se poate face cu o prăjină lungă de 3 -4 m,
prevăzută la capăt cu un cârlig, ciupercile fiind apoi preluate într -o plasă de colectare.
Păstrăvul de fag în stare proaspătă conține:
-aminoa cizi;
-proteine (37,19%);
-grăsimi (3,72%);

49
-cenușă (10,98);
-apă (91,5%).
Conținutul de elemente minerale, exprimat în mg/100g, în cazul păstrăvului de fag în
stare proaspătă:
-azot 632;
-fosfor 101;
-potasiu 280;
-calciu 4,5;
-magneziu 30,1.
Ciupercile recoltate este necesar să fie cât mai repede valorificate în stare proaspătă
sau conservate, Lucescu et al. (1968) afirmând că dacă sunt păstrate ca atare, carnea lor se
înmoaie repede și începe să se altereze, iar din ouăle depuse de insecte ies numeroase larve,
care împânzesc toată masa cărnoasă, în pungi de polietilenă, se pot păstra în stare proaspătă
timp de mai multe zile la temperatura din frigider.
Metodele folosite cu predilecție în cazul păstrăvului de fag sunt uscarea, saramura și
marinarea. Prezintă particularitatea că în momentul folosirii este capabil să absoarbă apa și nu
prezintă mirosul caracteristic al ciupercilor deshidratate, vechi ( după Tudor, 1994).
Posibilitatea de conservare prin uscare este menționată și de Telișevski (1 974), care
precizează că din 9 kg material proaspăt rezultă un kg produs deshidratat, ciupercile
păstrându -și culoarea albă.
Valoare alimentară foarte mare, unii recomandând totuși ca piciorul să nu se consume,
deoarece este prea tare (xxx, f, 1999).

4.2.4.4.Ghebe
Ghebele (opintici, ghebe de rădăcină, hălimaș) sunt încadrate taxonomic în familia
Tricholomataceae , genul Armillaria , specia Armillaria mellea .
Este o ciupercă lignicolă saprofită și parazită, care crește pe rădăcini, cioate, bușteni și
alte resturi aflate în curs de descompunere, unde persist un număr de ani, până când sunt
consumate toate substanțele nutritive oferite de lemnul mort. Este frecvent întâlnită pe
majoritatea speciilor foioase și rășinoase, ca și pe speciile arbustive.
Corpul de fructificație este alcătuit din pălărie și un picior, așezat central față de
pălărie.

50
Pălăria poate avea un diametru de până la 15 cm, este relat iv consistentă, în tinerețe
emisferică, la maturitate din ce în ce mai întinsă, în final chiar adâncită, cu o ghebă
caracteristică la mijloc, cu marginea striată, răsfrântă în jos și spre interior.
Cuticula, care se desprinde ușor de carnea pălăriei, este netedă, lucioasă pe vreme
umedă, mată pe timp uscat și prezintă solzi cafenii, ascuțiți și curbați, mai nu meroși spre
centru și mai rari spre exterior. Lamelele, dese, prelungite pe picior, sunt albe, mai târziu
galbene -rozii.
Piciorul poate fi înalt până la 12 cm și gros de 1-2 cm, plin, fibros, cu inel. Prezintă o
formă cilindric ă, alungit ă, deseori curbat ă, cu baza uneori sub formă de bulb, mai mare la
exemplarele solitare față de cele ce cresc în tufe. Striat longitudinal și de culoare galbenă –
rozie deasupra inelului, sub acesta piciorul e ste pubescent și are culoarea brun ă-deschis, spre
bază uneori chiar n egricioasă.
Inelul este persistent, mare și cărnos, unit pe margini c u pălăria la exemplarele tinere.
Prezintă o culoare albă și este striat în partea superioară și gălbui pe partea inferioară.
Corpurile de fructificație apar de obicei în grupuri foarte n umeroase, de zeci de
exemplare, mai ales pe cioate uscate sau în dreptul coletului la arborii uscați în picioare, pe
timp umed, dar pot fi și solitare. Creșterea ghebelor este foarte înceată, toamna, după răcirea
accentuată a vremii, putând dura și o lună de zile ( Beldeanu E., 2004, după Telișevski, 1974).
Carnea este albă -gălbui, cea din pălărie fragedă, elastică, iar c ea din picior fibros –
lemnoasă. A re un miros plăcut, specific de ciupercă, în stare proaspătă și un gust am ărui,
îndeosebi la exemplarele c rescute pe specii rășinoase.
După Poleac și Constantinescu – 1973 (Beldeanu E., 2004) , recoltarea trebuie
efectuată în stadiul tânăr, când carnea ciupercilor este albă, tare și cu mirosul plăcut. La
maturitate, carnea devine brun -negriciosă, se înmo aie, căp ătând un miros neplăcut .
Ghebele cresc în intervalul august -noiembrie . În perioada răcirii vremii, cele care au
suferit de îngheț trebuie evitate, pentru că tind să devină toxice ( după Jaccottet, 1961; xxx, f,
1999).
Metodele folosite cu predilecție în caz ul ghebelor sunt congelarea (după fierbere),
saramura și marinarea, rareori uscarea.
Valoarea alimentară a pălăriei este mare, impunându -se totuși fierberea acesteia . Prin
fierbere, gustul amar dispare, iar ciupercile pot fi consumate și de către persoane le sensibile.
Piciorul, îndeosebi în cazul exemplarelor bătrâne, este puțin comestibil ( Bealdeanu E., 2004,
după Tudor, 1996).

51
Pe baza datelor din literatura de specialitate, rezultă că ghebele prezintă și interes
medicinal, Fourre, citat de Staicu și Neg rean (1998) menționând că acestea au acțiune
antitumorală și hipolipidemică .

4.2.4.5. Roșcov
Roșcovul (burete dulce, pâinea pădurii, burete de buhaș) este încadrat taxonomic în
familia Russulaceae , genul Ceratonia , specia Lactarius deliciosus .
Este o ciupe rcă micoriziană, comestibilă, care crește în grupuri, îndeosebi la munte, în
arborele de rășinoase și fag, de obicei tinere, în locuri mai luminate și prin pajiști.
Corpul de fructificație este format din pălărie și un picior înalt până la 6 cm și gros
până la 2 cm.
Pălăria la început este convexă, apoi plană și în final în formă de pâlnie, cu diametrul
până la 15 cm, cu marginea ondu lată, răsucită în jos. Cuticula este netedă, puțin lipicioasă pe
vreme umedă, de culoare galben -portocalie, având benzi c oncentrice roșii -închis .
Lamelele sunt dese și subțiri, prelungite puțin pe picior și au o culoare galben –
portocalie, care la atingere se schimbă, devenind verzuie.
Piciorul are o formă cilindric ă, este subțiat la bază, la început plin și la maturitate gol ,
de aceeași culoare cu pălăria.
Carnea prezintă o culoare g alben -roșiatică, devine verde la contact ul cu aerul, la
rupere sau la tăiere. E ste fragedă , având un miros plăcut, un gust puțin amărui și conține un
latex portocaliu -aprins, care de asemenea în c ontact cu aerul , se înverzește.
Recoltarea are loc în intervalul iunie -octombrie. La exemplarele care se culeg foarte
tinere, piciorul fiind foarte scurt, aproape neajungând deasupra solului, recoltarea trebuie să se
facă în mod obligatoriu , prin tăierea acestuia cu cuțitul, nefiind posibil culesul prin smulgere
sau răsucire ( Beldeanu E., 2004, după Telișevski, 1974).
Râșcovul în stare uscată conține (după Nebel, citat de Balâzs, 1982) :
-galactoză (sub 6,1% );
-glucoză (26,8% );
-manoză (1,9% );
-xiloză (0,5% );
-riboză (0,2% );
-chitină (3,9% ).
Metodele folosite cu predilecție în cazul roșcovului sunt saramura, marinarea și
murarea, nefiind permisă uscarea, care îi oferă un gust amar ( după Lucescu et al., 1968).

52
Valoarea alimentară se consideră mică. După Telișevski (1974), râșcovul ar avea
totuși carnea cea mai gustoasă dintre toate ciupercile cu lamele, constituind un aliment foarte
ușor asimilabil. După alți autori (xxx, f, 1999), râșcovul este comestibil doar tânăr și, înainte
de a fi consum at, trebuie f iert.

4.2.5. Plante medicinale
4.2.5.1. Arnica
Arnica este încadrată taxonomic în familia Asteraceae (Compositae ), genul Arnica ,
specia Arnica montana .
Este o plantă ierboasă perenă, care este răspândită frecvent în regiunile de munte cu
mult soare, denumită și ”podbal de munte”, ”carul pădurilor” sau ”carul -zânelor”.
Face parte din familia compozitelor, având rozetă bazală și frunze tulpinate puține,
opuse și inflorescență mare, de culoare galbenă, florile fiind încon jurate de peri aspri și lucioși
(foto 4.7).

Foto 4.7 – Arnica (Dobra M., 07 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Arnica este recunoscută în țara noastră datorită proprietăților terapeutice pe care le
deține, fiind o specie de interes farmaceutic.
Substanțele active care s e regăsesc în arnică sunt reprezentate de:
-ulei volatil;
-carotenoizi;
-alcooli triterpenici;

53
-flavonoide;
-colină.
Principiile active sunt depozit ate în partea aeriană a plantei. În floare, a ceste principii
stimulează imunitatea și sunt înrudite cu cele ale echinaceei, având un rol important pe
perioada sezonului rece.
De la arnică se recoltează florile, în vreme însorită, pentru a fi utilizate ulterior, în
scopuri farmaceutice: antiinflamator, antiseptic și cicatrizant.
Arnica are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea laringitei acute, a sinuzitei și a faringitei;
-în tratarea plăgilor;
-în stimularea imunității;
-în tratarea unor contuzii sau entorse;
-în tratarea ulcerului varicose și a accidentelor vasculare.
Cele mai cunos cute produse obținute din arnică sunt reprezentate de uleiuri, tinctură și
unguente, care au un spectru larg de acțiune asupra afecțiunilor prezentate mai sus.

4.2.5.2.Brândușa de toamnă
Brândușa de toamnă este încadrată taxonomic în familia Colchicacea e, genul
Colchicum , specia Colchicum autumnale .
Este o plantă perenă, erbacee, toxică , care este întâlnită frecvent pe câmpuri și pășuni
mai umede din regiunea colinară și montană.
Brândușa de toamnă mai este denumită ”ghicitoare” sau ”ghiocel de toamn ă”.
Tulpina metamorfozată subterană se dezvoltă toamna, având o culoare rozacee, iar
cele 3 -4 frunze erecte și netede, apar abia primăvara următoare, lipsind din perioada de
înflorire.
Fructele sunt reprezentate de niște capsule voluminoase, umflate. Și acestea apar
primăvara, fiind înconjurate de frunze .
Semințele au o formă sferică, de culoare negricios -violacee, fără miros.
Substanțele active care se regăsesc în brândușa de toamnă sunt reprezentate de
alcaloizi: colchicina, tricolchicozida și demeco lcina.
Principiile active sunt depozitate în semințele brândușei de toamnă.
Semințele brândușei de toamnă se recoltează atunci când ajung la maturitate, mai
exact atunci când au o culoare albă cu un început de brun spre vârf.
Recoltarea are loc în luna august.

54
Brândușa de toamnă are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea unor răni;
-în tratarea degerăturilor;
-în tratarea reumatismului.
În industria chimico -farmaceutică se foloses c semințele brândușei de toamnă pentru a
extrage alcaloizii activi, sub raport terap eutic, aceștia fiind necesari în tratarea afecțiunilor
menționate anterior.

4.2.5.3. Cimbrișorul
Cimbrișorul este încadrat taxonomic în familia Lamiaceae , genul Thymus , specia
Thymus serpyllum .
Este o plantă peren ă, erbacee, semilemnificată la bază, considerată a fi ruda sălbatică a
cimbrului de cultură. Cimbrișorul mai este întâlnit și sub denumirea de ”buruiană de balsam”,
”iarba cuc ului”, ”tămâiță” sau ”sărpunel” (foto 4.8).

Foto 4.8 – Cimbrișorul (Dobra M. , 03 07 2019, Scărișoara – foto. original)

Este o plantă răspândită frecvent în zonele montane, pe pajiști sau pășuni alpine și în
locuri mai greu accesibile, precum stâncăriile.
Cimbrișorul prezintă o tulpină târâtoare, frunzele sale fiind mici și liniar e, eliptic -ovate
sau rotunjite, nedințate.
Prezintă un miros puternic aromat, foarte plăcut, emanat de întreaga plantă.
Florile sunt roze sau purpurii, în mai puține cazuri albe și înfloresc de vara până
toamna.

55
Substanțele active care se regăsesc în ci mbrișor sunt reprezentate de:
-ulei volatil (timol, carvacrol);
-acid cafeic și rozmarinic;
-tanin;
-serpelină.
Principiile active sunt depozitate în partea aeriană ierboasă a plantei.
Fenofaza de înflorire este evidențiată începând cu luna mai, până în lu na septembrie.
Se recoltează partea aeriană ierboasă a plantei, în perioada de înflorire.
Cimbrișorul are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea tusei spasti ce, convulsive și astmatice;
-în tratarea reumatismului și a alcool ismului;
-în tratarea durerilor de cap și a migrenelor;
-în tratarea epilepsiei.
De asemenea, cimbrișorul este folosit în industria alimentară în diverse combinații,
având un rol culinar foarte bine dezvoltat.
Cel mai cunoscut produs obținut din cimbri șor este ceaiul de plante, care are un
spectru larg de acțiune ( fie aceasta diureti că, antiseptic ă sau coleretică) asupra afecțiun ilor
prezentate mai sus și care este o resursă terapeutică esențială pentru organism.

4.2.5.4.Euphr asia
Euphrasia este încadr ată taxonomic în familia Orobanchaceae , genul Euphrasia .
Este o plantă erbacee, semiparazită, care trăiește pe rădăcinile altor plante pentru a se
alimenta cu apă și săruri minerale , frecvent întâlnită pe pajisțile și pășunile alpine (pajiștile
subalpine și alpine umbrite).
Euphrasia este o plantă anuală, echipată cu o axă floral verticală , cu frunze puține.
Tulpina prezintă ramuri simple sau puține, rădăcina fiind mică și lemnoasă. Suprafața
acestei plante poate fi pubescentă sau gălbuie .
Frunzele prezintă o margine dințată, sunt aranjate espective în partea bazală a
plantei și în mod invers în apropierea inflorescenței .

56
Forma frunzelor poate varia, dar de obicei este ovală, îngustă și cu o bază cun eată
(foto 4.9) .

Foto 4.9 – Euph rasia (Dobra M., 18 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Principiile active s unt depozitate în frunze și tulpini, respectiv în flori.
Euphrasia are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea conjunctivitei;
-în ameliorarea inflama țiilor cauzate de răceli, tuse, infecții sinusale sau dureri de gât.
Cele mai cunoscute produse obținute din euphrasie sunt ceaiul de plante și anumite
medicamente, precum și compresa caldă cu elementele plantei, aceastea având un spectru larg
de acțiune ( fie digestivă sau diuretică) asupra afecțiunilor prezentate mai sus.

4.2.5.5 .Leurda
Leurda este încadrată taxonomic în familia Alliaceae , genul Allium , specia Allium
ursinum .
Este o plantă perenă, erbacee, care crește numai pe câmpiile umede și bogate î n
humus, sub tufișuri, în pădurile de foioase și alpine, denumită și ”ai de pădure”, ”ai sălbatic”
sau ”aliu”.
La noi în țară, leurda este o specie autohtonă, fiind cunoscută datorită proprietăților
terapeutice.
Poate atinge înălțimea de 30 -50 cm, iar frunzele sunt eliptic -lanceolate și lung
pețiolate .
Florile sunt grupate, de dimensiuni mici și au culoare albă.
Substanțele active care se regăsesc în leurdă sunt reprezentate de:
-sulfură de alil;

57
-carotenoizi;
-vitaminele A și C;
-levuloză;
-ulei eteric co mplex;
-săruri minerale;
-calciu, fier, fosfor, magneziu, cupru;
-proteine.
Principiile active sunt depozitate în frunze.
Frunzele leurdei răsar din pământ în perioada aprilie -mai, fenofaza de înflorire fiind
vizibilă abia pe la mijlocul lunii mai, chiar iunie. Frunzele tinere se recoltează înainte de
fenofaza de înflorire, în perioada aprilie -mai, iar bulbii la sfârșitul verii și toamna.
Leurda are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea hipertensiunii arteriale și ateroscleroze i;
-în tratarea diareei acute și cronice;
-în tratarea reumatismului;
-în tratarea unor răni;
-în tratarea unor boli cronice de piele.
De asemenea, leurda este utilizată în scop alimentar, fiind un ingredient deosebit în
supe, sosuri sau salate.
Cele mai c unoscute produse obținute din leurdă sunt tinctura și vinul medicinal, dar
este folosită și în cataplasme sau comprese. Aceste produse au un spectru larg de acțiune (fie
detoxifiantă, antiseptică, depurativă sau antimic robiană) asupra afecțiunilor menționa te
anterior.

4.2.5.6.Men ta
Menta este încadrată taxonomic în familia Lamiaceae , genul Mentha , specia Mentha
piperata .
Este o plantă perenă, de cultură, cu un miros aromatic caracteristic, care mai este
denumită ”izmă de grădină”, ”camfor” sau ”iarbă neag ră”.
Menta este o plantă înaltă de 50 -120 cm, puternic ramificată chiar de la bază.
Prezintă o tulpină în 4 muchii evidente, cu frunze ovale, opuse.

58
Florile sunt violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescență ca un spic
(foto 4.10).

Foto 4.10 – Menta (Dobra M., 28 05 2019, Scărișoara – foto. original)

Substanțele active care se regăsesc în mentă sunt reprezentate de:
-uleiuri volatile ;
-flavonoizi;
-polifenoli;
-taninuri;
-principii amare.
Principiile active sunt depozitate în frunz e.
Menta are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea de infecții gastro -intestinale și balonări abdominale;
-în tratarea diareei, vomei și grețurilor;
-în tratarea reumatismului ;
-în tratarea iritațiilor pielii și a mușcăturilor de insecte;
-în tratarea durerilor de cap.
De asemenea, datorită conținutului său de uleiuri volatile, menta este utilizată ca
aromatizant în industria comercială și alimentară.
Cele mai cunoscute produse obținute din mentă sunt ceaiul de plante, pudra di n frunze
de mentă, sucul de mentă și pasta din frunze de mentă. Produsele obținute din mentă au un

59
spectru larg de acțiune (fie antidiareică, antispasmodică, diuretică sau antivomitivă) asupra
afecțiunilor prezentate mai sus.

4.2.5.7 Muș ețelul
Mușețelul e ste încadrat taxonomic în familia Asteraceae , genul Matricaria , specia
Matricaria chamomilla .
Este o plantă erbacee, anuală, spontană, cu o arie de răspândire foarte mare,
întâlnindu -se aproape peste tot: de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturo ase, până în
toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, pajiști sau fânețe, în special pe
solurile nisipoase ușoare. Mușețelul mai poartă denumirea de ”romaniță”, ”mătrice” sau
”morună”.
La noi în țară, mușețelul este o specie autohtonă, fii nd cunoscută datorită proprietăților
sale terapeutice, ca o specie de interes farmaceutic.
Este o plantă care atinge o înălțime de 20 -60 cm, cu flori grupate în capitule terminale.
Pe marginea fiecărui capitul se evidențiază câteva flori de culoare albă, iar în centru se
regăsesc numeroase flori tubuloase, galben -aurii (foto 4.11).

Foto 4.11 – Mușețelul (Dobra M., 23 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Fenofaza de înflorire are loc începând cu lunile aprilie -mai, până la sfârșitul lunii
august, un eori înflorind a doua oară în luna septembrie.
Subatanțele active care se regăsesc în mușețel sunt reprezentate de:
-ulei volatil bogat în chamazulenă;
-glicozid flavonic;
-acizi organici;

60
-colină;
-fitosterine;
-vitamine și săruri minerale.
Principiile ac tive sunt depozitate în flori.
Mușețelul se recoltează numai în vreme însorită, după ce s -a ridicat roua. Cel mai
prielnic moment pentru recoltare este atunci când majoritatea inflorescențelor au petalele
marginale dispuse orizontal. Recoltarea are loc, de obicei, o singură dată pe an, în lunile mai –
iulie.
Mușețelul are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea gastritei și enterocolitei;
-în tratarea infecțiilor renale;
-în tratarea unor răni infectate, arsuri sau tenuri iritate;
-în tratarea abceselor dentare sau conjunctivitei.
Cele mai cunoscute produse obținute din mușețel sunt reprezentate de ceaiul de plante
și alifia din flori de mușețel, care au un spectru larg de acțiune (fie antiseptică,
antiinflamatoare sau antispastică), alături de infuzia cu flori de mușețel, asupra afecțiunilor
menționate anterior.

4.2.5.8.Mărul lup ului
Mărul lupului este încadrat taxonomic în familia Aristolochiaceae , genul Aristolochia ,
specia Aristolochia clematitis .
Este o plantă perenă, erbacee, g labră și cu miros neplăcut, care este răspândită în
locuri cultivate, prin vii, la margini de câmp și în tufișuri. Mai este cunoscută și sub
denumirea de ”fasolea -cioarei”, ”păsulică” sau ”limba lupului”.
La noi în țară, deși modestă ca înfățișare, mărul l upului este o specie autohtonă, care
conduce în topul celor mai importante plante medicinale.
Mărul lupului este o plantă înaltă de jumătate de metru, tulpina aeriană fiind simplă,
erectă și neramificată.
Frunzele ei sunt asemănătoare cu cele ale fasolei, de formă ovat -triunghiulară , cordate
la bază , dispuse altern.
Florile sunt zigomorfe, în formă de tub lărgit în partea superioară, asemenea unei
pâlnii. Sunt de culoare galbenă și prezintă un miros foarte puternic și destul de înnecăcios.
Fenofaza de înf lorire este evidențiată în perioada mai -iunie.

61
Cea mai importantă substanță activă care se regăsește în mărul lupului este acidul
aristolochic.
Principiile active sunt depozitate în întreaga plantă.
Mărul lupului are o serie de proprietăți terapeutice, dup ă cum urmează:
-în tratarea unor boli hepatice sau ginecologice;
-în tratarea unor tumori beningne și maligne;
-în tratarea ulcerului și pancreatitei;
-în tratarea unor diverse tipuri de cancer;
-în tratarea abceselor, eczemelor infecțioase și hemoroizilor .
Cele mai cunoscute produse obținute din mărul lupului sunt ceaiul de plante,
unguentul și tinctura din frunze de mărul lupului. De asemenea, cataplasma din pulbere de
mărul lupului se alătură acestor produse, care au un spectru larg de acțiune și se apli că unei
game foarte largi de boli.

4.2.5.9.Păducelul
Păducelul este încadrat taxonomic în familia Rosaceae , genul Crataegus , specia
Crataegus monogyna .
Este un arbust spinos, care crește izolat sau formează tufărișuri, răspândit în păduri
rărite sau poi enițe, în zona montană, pe liziere și în locuri însorite, lipsite de vegetație
forestieră.
Păducelul este o specie autohtonă, fiind cunoscut drept una dintre cele mai puternice
plante medicinal datorită proprietăților sale terapeutice.
Poate avea o înălțim e de până la 10 m și prezintă o tulpină scundă, neregulată și o
coroană rară, luminoasă.
Frunzele alterne sunt lungi și variabile, rombic -ovate, penat -lobate, conace atunci când
ating perioada de maturitate.
Florile sunt mici, cu diametrul de circa 15 mm, de culoare albă, grupate în corimbe
erecte. Fenofaza de înflorire se evidențiază în perioada mai -iunie, pe vreme caldă.
Recoltarea florilor se efectuează în vreme însorită, uscată, în momentul în care acestea
încep să se deschidă. Uscare se realizează pe c ale natural, la umbră, de preferință în poduri
acoperite cu tablă.
Ambalarea se face în coșuri căptușite și nu în saci.

62
Fructele sunt drupe false, globuloase sau ovoide, având la vârf resturi ale părților
florale. Au diametrul de circa 4 -10 mm, sunt roșii -vișinii, făinoase și au un singur sâmbure
pietros. Perioada de coacere a fructelor se evidențiază în lunile septembrie -octombrie.
Substanțele active care se regăsesc în păducel sunt reprezentate de:
-flavonoli;
-catehine;
-acizi triterpenici (ursolic, ole anolic și crategolic);
-acizi clorogenici;
-amine;
-saponine;
-taninuri catehice.
Principiile active s e regăsesc în fructe, respectiv flori și frunze .
Fructele se recoltează toamna, la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie,
înainte de prima brumă, atunci când acestea sunt complet coapte (roșu intens). După aceea, se
usucă în locuri lipsite de umezeală.
Păducelul are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea afecțiunilor cardiovasculare;
-în tratarea hipertensiunii;
-în tratarea aterosclerozei și insomniei;
-în tratarea sclerozei coronariene și anginei pectorale .
De asemenea, fructele de păducel pot fi utlizate și în industria alimentară, în
prepararea marmeladei, cidrului sau chiar a unor băuturi alcoolice foarte apre ciate.
Cele mai cunoscute produse obținute din păducel sunt reprezentate de ceaiul de plante
și siropul din fructe de păducel, care au un spectru larg de acțiune asupra afecțiunilor
prezentate mai sus.

4.2.5.10.Păpădia
Păpădia este încadrată taxonomic în familia Asteraceae , genul Taraxacum , specia
Taraxacum officinale .
Este o plantă erbacee, glabră, cu rădăcina pivotantă și suc lăptos, frecvent întâlnită ,
denumită și ”lăptucă”, ”floarea broaștei” sau ”lilicea”.
Păpădia este răspândită frecvent de la câmp ie până la munte, prin grădini, lunci și
pajiști.

63
Face parte din familia compozitelor, având rozeta bazală de frunze laceolate și inegal
scobite pe margine. Prezintă o tulpină floriferă goală la mijloc și o i nflorecență de culoare
galbenă (foto 4.12).

Foto 4.12 – Păpădia (Dobra M., 02 06 2019, Scărișoara – foto. original)

La noi în țară, păpădia este renumită datorită proprietăților terapeutice, ca o specie de
interes farmaceutic.
Substanțele active care se regăsesc în păpădie sunt reprezentate de:
-inulină;
-mucilagii;
-fitoncide;
-acid cafeic;
-alcooli triterpenici specifici.
Principiile active sunt depozitate de regulă în frunze și rădăcină, dar și florile au
anumite proprietăți active.
Păpădia se recoltează cu mare atenție, cu rădăcină ș i frunze , elementele în care sunt
concentrate principiile terapeutice ale plantei.
După ce a fost culeasă, planta este spălată și pusă la uscat și tocată ulterior, înainte de
a se oxida . Păpădia nu mai poate fi consumată după înflorire.
Păpădia are o serie de propr ietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea gastritei hiperacide;
-în tratarea obezității și a reumatismului;

64
-în tratarea ulcerului varicos ;
-în tratarea insuficienței renale cronice ;
-în tratarea diabetului și anemiei;
-în normalizarea circulației sângelui;
-în stimularea secrețiilor salivare;
-în tratarea acneei și eczemelor;
-în vindecarea leziunilor de orice tip (răni, răni post -operatorii).
Cele mai cunoscute produse obținute din păpădie sunt reprezentate de siropul de
păpădie, salata de păpădi e și cataplasma, care au un spectru larg de acțiune asupra afecțiunilor
numite mai sus.

4.2.5.11.Socul negru
Socul negru este încadrat taxonomic în familia Caprifoliaceae , genul Sambucus ,
specia Sambucus nigra .
Acesta reprezintă o specie indigenă , în general arbust ivă, mai rar arborescentă, în
cazurile în care ajunge la înălțimi de până la 10 m.
Prezintă o tulpină neregulat ramificată, iar coroana este globulară, relativ rară.
Socul negru este răspândit începând de la câmpie până în partea inferioa ră a munților,
este des întâlnit în luminișuri, la margini de pădure și pe suprafețe exploatate, bog ate în resturi
vegetale.
În unele cazuri, poate intra și în compunerea subarboretului, cum este cazul pădurilor
de câmpie și de deal, având temperament de semiumbră.
Specia este preten țioasă față de sol și față de condițiile climatice , fiind utilizată ca
plantă decorativă în parcuri și grădini.
Lujerii sunt groși, ve rzi-cenușii sau verzi -gălbui, prezintă o măduvă de culoare albă –
gălbuie, fiind largă, spongi oasă și moale.

65
Frunzele prezintă 5-7 foliole eliptice, care pot fi lungi de 4 -12 cm, în general cea
mijlocie fiind mai mare (foto 4.13).

Foto 4. 13 – Floare de soc negru (Dobra M., 30 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Florile sunt de culoare albă sau alb-gălbuie, fiind grupate în cime umbeliforme,
terminale și plane, de 12 -20 cm diametru, având câte 5 ramuri principale.
Fenofaza de înflorire este evidențiată la sfârșitul lunii mai și poate dura între 6 și 12
zile (Beldeanu E., 2004, după Botez et al. 1984). În faza incipient ă prezintă un miros puternic,
dar prin uscare acesta este atenuat .
Fructele sunt drupe baciforme, globuloase, cu un diametru de 6 -8 mm. Culoarea
prezentată de fructe este negru -violet, având un suc roșu închis și, în c ele mai multe cazuri
fiind cu 3 (4 sau 5) sâmburi. Coacerea fructelor are loc începând cu sfârșitul lu nii iulie și se
continuă în luna august.
Principiile active ale socului negru sunt depozitate de regulă în flori, respectiv în
fructe.
Socul negru se reco ltează în vreme însorită, uscată, la începutul procesului de înflorire.
Recoltarea se poate face numai pe timp frumos, pentru ca florile să nu își piardă proprietățile
medicinale .
Uscarea se realizează la soare, inflorescențele proaspăt recoltate fiind așe zate pe rame
acoperite cu hârtie sau pot fi puse în poduri acoperite cu tablă, bine aerisite.

66
Ambalarea se face în saci de hârtie, obținându -se astfel un produs de o calitate
superioară. Toate aceste operații sunt realiza te în ziua culegerii, pentru a e vita refacerea
umidității și brunificarea florilor.
Substanțele active care se regăsesc în florile de soc negru sunt reprezentate de:
-mai multe amine (etilamină, izobutilamină, izoamilamină);
-glicozidă cianogenetică (sambunigrozida, care prin hidroliză pun e în libertate acid
cianhidric);
-substanțe mucilaginoase;
-ulei volatil (în cantități mici);
-acizi organici ;
-provitamina A și vitamina C .
Socul negru are o serie de proprietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea gripei și a răcelii;
-în tratare a unor cazuri de tuse;
-în tratarea unor afecțiuni ale ficatului;
-în combaterea obezității;
-în tratarea constipații lor de natură nervoasă;
-în tratarea arsurilor și inflamațiilor locale.
De asemenea, socul negru poate fi utilizat și în scopuri alimentare , după cum urmează:
-în prepararea de gem, dulceață și cidru;
-în prepararea de marmeladă, jeleu, vin și supă;
-în compoziția compotului, sucului sau a oțetului.
Cel mai cunoscut produs obținut din socul negru este socata, o băutură răcoritoare , cu
un spec tru extins de acțiune asupra afecțiunilor prezentate anterior . Această băutură
terapeutică poate fi consuma tă imediat sau poate fi îmbutelia tă și păstra tă la rece , pentru a
primi un gust plăcut și aromat .

4.2.5.12.Sunătoarea
Sunătoarea este încadrată ta xonomic în familia Hypericaceae , genul Hypericum ,
specia Hypericum perforatum .
Este o plantă perenă, erbacee, care este răspândită frecvent la marginea pădurilo r, în
zone de câmpie și până în etajul subalpin.
La noi în țară, sunătoarea este o specie autoh tonă, fiind cunoscută datorită
proprietăților terapeutice , ca o specie de interes farmaceutic .

67
Sunătoarea prezintă o tulpină dreaptă, care se ramifică în partea superioară și este în
general , lemnificată în partea inferioară.
De asemenea, prezintă de -a lungul tulpinii două mu chii, puncte negre, este glabră și
dezvoltă o rezistență ridicată la rupere (foto 4.14).

Foto 4.14 – Sunătoarea (Dobra M., 21 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Frunzele au formă ovală, fiind dispuse opus, câte două. Prezin tă puncte negre situate
predominant spre marginea frunzelor și respectiv , puncte străvezii amplasate uniform pe toată
suprafața frunzei, aspecte care se pot observa într -o transparență spre lumină a acesteia.
Florile se regăsesc grupate în inflorescențe , fenofaza de înflor ire fiind evidențiată în
perioada iunie – august (septembrie) .
Substanțe le active care se regăsesc în sunătoare sunt reprezentate de:
-uleiuri esențiale (0,1%);
-glicozide de natură flavonică (vopsea galbenă -hiperozid) ;
-pigment roșu ( hipericina) sensibil la lumină.
Principiile active s unt depozitate de regulă în flori , respectiv în frunze .
Sunătoarea s e recoltează în vreme însorită, uscată. Ca urmare , sunt extrase
inflorescențele cu vârfurile înflorite și/sau îmbobocite . Uscarea se realiz ează la umbră, în
spații bine aerisite , pe stelaje special amenajate, din lemn.
Ambalarea se face în saci de pânză sau hârtie, iar păstrarea în locuri uscate, relativ
aerisite, pentru a se preveni mucegăirea plantelor uscate.

68
Sunătoarea are o serie de pro prietăți terapeutice, după cum urmează:
-în tratarea unor afecțiuni reumatismale ;
-în tratarea unor probleme ale pielii;
-în tratarea unor afecțiuni hepatice;
-în tratarea gutei, furunculelor ;
-în tratarea unor plăgi cu puroi și în cazul unor sângerări de suprafață.
Cele mai cunoscute produse obținute din sunătoare sunt reprezentate de ceai ul de
plante și vinul medicinal, care au un spect ru larg de acțiune asupra afecț iunilor prezentate mai
sus.

4.2.6.Resurse melifere
Baza apicolă este reprezentată de tot alitatea plantelor care produc polen, nectar și
mană. În funcție de natura hranei pe care plantele melifere o oferă albinelor, acestea pot fi
clasificate în: nectarifere, nectaropolenifere și polenifere (după Mărghitaș, 2005).
Plantele nectarifere oferă nu mai nectar și sunt, în general, puțin răspândite:
-măzărichea;
-pălămida;
-scaieții ș.a.
Plantele nectaropolenifere asigură albinelor atât culesuri de polen, cât și culesuri de
nectar și au cea mai largă răspândire și importanță apicolă:
-salcâmul;
-teiul;
-floarea -soarelui;
-rapița;
-muștarul;
-păpădia;
-trifoiul;
-sparceta;
-salcia;
-arțarul;
-pomii fructiferi etc.
Plantele polenifere furnizează albinelor numai polen , fiind în număr foarte scăzut:
-porumbul;
-plopul;

69
-mesteacănul;
-macul etc.
Din punct d e vedere practic, flora meliferă din țara noastră se clasifică în: arbori și
arbuști forestieri, pomi și arbuști fructiferi, plante agricole cultivate, plante furajere, plante
medicinale și aromatice, plante legumicole, plante melifere tipice, plante melif ere ierbacee
spontane.
Arbori și arbuști forestieri de interes apicol sunt:
-salcâmul alb ( Robinia pseudacacia );
-salcâmul japonez ( Sophora japonica );
-glădița ( Gleditschia triacanthos );
-salcâmul pitic ( Amorpha fruticosa );
-teiul ( Tilia sp. );
-teiul cu fr unza mare ( Tilia platyphillos );
-teiul cu frunza mică ( Tilia cordata );
-teiul alb ( Tilia tomentosa );
-arțarul ( Acer sp. );
-arțarul tătărăsc ( Acer tataricum );
-paltinul de câmp ( Acer platanoides );
-paltinul de munte ( Acer pseudoplatanus );
-jugastrul ( Acer c ampestre );
-arțarul american ( Acer negundo );
-mojdreanul ( Fraxinus ornus );
-evodia ( Evodia hupehensis );
-cenușerul sau oțetarul fals ( Ailanthus altissima );
-castanul comestibil ( Castanea sativa );
-castanul sălbatic ( Aesculus hippocastanum );
-salcia ( Salix sp.);
-salcia albă ( Salix alba );
-salcia căprească ( Salix caprea );
-zălogul ( Salix cinerea );
-răchita ( Salix viminalis );
-sălcioara, răchițica ( Eleagnus augustifolia );
-molidul ( Picea excelsa );
-stejarul ( Quercus robur );

70
-fagul ( Fagus sylvatica );
-ulmul ( Ulmus foliacea , Ulmus campestris );
-arinul negru, aninul negru ( Alnus glutinosa );
-alunul ( Corylus avellana );
-cornul ( Cornus mas );
-păducelul ( Crataegus monogyna );
-zmeurul ( Rubus idaeus );
-murul ( Rubus fruticosus );
-iarba neagră ( Calluna vulgaris ).
Plante melifere din flora spontană sunt:
-leurda ( Allium ursinum );
-păpădia ( Taraxacum officinalis );
-iarba șarpelui ( Echium vulgare );
-căpșunica ( Trifolium fragiferum );
-busuiocul de miriște ( Stachys annua );
-cimbrișorul ( Thymus serpyllum );
-talpa gâștei ( Leono rus cardiaca );
-ungurașul ( Marrubium vulgare );
-butoiașul sau mărarașul ( Oenanthe aquatica );
-răchitanul ( Lythrum intermedium și Lythrum salicaria );
-limba mielului ( Borago officinalis );
-urzica de baltă ( Lycopus europeus );
-menta de baltă ( Mentha aquatica );
-zburătoarea sau răscoagea ( Chamaenerion augustifolium ).
Mana reprezintă o sursă meliferă extrem de importantă. Mana de origine animală se
dovedește a fi mai importantă și provine din produsele de excreție ale unor insecte, care se
hrănesc cu seva plant elor parazitate. Acestea folosesc proteina și doar o cantitate din zahauri
din sevă, restul fiind eliminate sub formă de picături fine, foarte dulci, care sunt recoltate de
albine.

71
4.2.7.Alte produse
4.2.7. 1.Muguri și c etină de brad
În timpul sezonulu i rece , în acele bradului este secretată o cantitate foarte mare de
uleiuri aromatice, care dețin efecte vindecătoare excepț ionale. Două modalități de punere în
valoare a acestui remediu vegetal sunt siropul de ace de brad și cetina (foto 4.15).

Foto 4.15 – Muguri de brad (Dobra M., 29 06 2019, Scărișoara – foto. original)

Siropul de ace de brad
Este preparat din acele de brad desprinse de pe cetini cu ajutorul unui cuț it, sp ălate și
strivite ulterior pe o planșetă de lemn, cu ajutorul unui sucitor. Se umple un borcan pe un sfert
cu ace de brad, după care se adaugă miere până se umple complet. Apoi, se î nchide ermetic.
Recipientul se ț ine pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldu ră. După o
perioadă de trei săptămâni, se obț ine un sirop cu mi ros foarte puternic de brad (mult mai
puternic decât cel de muguri). Se filtrează și se păstrează în vase bine î nchise.
Cetina reprezintă lujerii speciilor rășinoase, acoper iți cu ace. În mod o bișnuit,
diametrul la capătul gros al lujerilor respectivi, măsoară 6 mm la brad și molid și 10 mm la
pin.
La exploatarea lemnului, rezultă anual cantităț i importante de cetină ( Beldeanu E.,
2004, după Corlățeanu, 1984), calculele scoț ând în evidenț ă faptul că, la 1 m3 lemn pus în
valoare, corespund în medie, circa 4 5 kg cetină în cazul molidului și circa 55 kg în cazul
bradului. Într -o altă exprimare, de pe suprafaț a de 1 hectar, cantitatea de cetină se rid ică la
circa 21 t la molid și circa 25 t la brad.

72
Utilizarea cetinii ca resurs ă furajeră are la bază experienț a crescătorilor de anim ale din
zona montană nordică a ț ării, care demonstrează posibilitatea folosirii sale în acest scop,
îndeosebi spre sfârșitul iernii și începutul primăverii, în anii săraci în alte resurse.
Rezultatele cercetărilor întreprinse dove desc faptul că acest produs are un conținut
bogat de substanț e nutritive și minerale, precum și de substanț e biologic active. Aceste
substanțe în ansamblul lor, recomandă cetina drept supliment vitamino -mineral , dar și pentru
tratarea unor boli legate î n spec ial de carenț ele vitaminice.
Administrată ca supliment în hrana animalelor sub diferite forme, cetina poate fi de
asemenea folosită în profilaxia și tratamentul unor boli infecț ioase și parazitare.
Cetina arborilor de rășinoase, îndeoseb i de molid și brad , se poate obține de pe arbori
doborâț i în procesul de exploatare a lemnului, precum și în anumite condiț ii de pe arbori în
picioare.

Foto. 4.16 – Cetina (Dobra M., 10 05 2019, Scărișoara – foto. original)

Exploata rea cetinii de pe arbori i doborâț i în procesul de exploatare a lemnului implic ă
efectuarea următoarelor operaț ii tehnologice:
-adunarea crăcilor cu cetină rezultate la curățirea arborilor doborâț i în parchetul
exploatat și formarea de grămezi pe linia de cea mai mare pantă;
-legarea crăcilor c u cetină în mănunchiuri de 150 kg;
-scosul mănunchiurilor prin târâre până la o linie de funicular sau un drum de tractor;
-apropiatul mănunchiurilor cu ajutoru l tractorului sau funicularului până la un drum
auto, formând sarcini din 3 -4 mănunchiuri;

73
-transportul mănunchiurilor cu mijloace auto sau cu tractorul până la locul unde
urmează a fi valorificată cetina;
-desprinderea (separarea) cetinii de pe crăci , operaț ie care se poate efectua manual, cu
satâr ul sau cu ajutorul unui separator mecanic;
-depozit area cetinii se face în stive, în locuri răcoroase, sub șoproane acoperite și
având pardoseală din beton, pentru o perioadă de păstrare până la utilizare de cel mult 5 -6
zile.
Cetina nu trebuie să fie așezată în stive umedă sau cu zăpadă și nici îndesat, pentru a
nu se încinge. Cetina afect ată de încingere este îndepărtată deoarece nu mai poate fi
folosi tă. În perioadele de timp geroase, când temperatura scade sub -10°C, exploatarea cetinii
se sistează, pentru a nu se scutura acele.
Pe vreme călduroasă, d urata de păstrare nu va depăși 2 zile, pentru a se evita
degradarea acesteia. În cazul în care cetina urme ază a fi transportată pe distanț e mari, se
procedează la balotarea ei . Balotarea se poate face cu presa de fân sau paie.
Exploatarea cetinii de pe arb ori în picioare se poate efectua în mod excepț ional , în
arboretele care urmează a fi parcurse cu lucrări de punere în valoare a lemnului, respectând
următo arele condiț ii:
-se taie doar ramurile cu cetină din treimea inferioară și mijlocie a coroanei, cân d
exploatarea lemnului se face în anul imediat următor și numai din jumătatea inferioară a
coroanei când exploatarea se va face în următorii 2 -4 ani;
-diametru l arborilor din care vor fi tăiate ramurile cu cetină va fi în mod obligatoriu
mai mare de 20 cm;
-tăierea ramurilor cu cetină se efectuează cât mai îngrijit, astfel încât să rezulte
suprafețe netede și coaja arborilor să rămână intactă.
Cetina în stare proaspătă conț ine:
-apă ( circa 45% );
-substanț ă uscată (circa 55% );
-substanțe organice ( proteine circa 5,0%, lipide circa 4,4%);
-substanțe minerale (calciu, magneziu, fier, fosfor, sodium, potasiu, cobalt, cupru,
mangan, zinc);
-substanț e pectice (circa 0,9% );
-substanț e tanoide (circa 2,0% );
-uleiuri volatile (0,3-0,5% );
-celuloză (9,7%).

74
Cetina se poate utiliza ca nutreț în hrana animalelor, sub diverse forme:
-tocătură de cetină proaspătă: c etina în stare proaspătă, separată de pe ramur i și
amestecată în anumite proporț ii cu nutreț uri uscate, se măr unțește cu ajutorul tocătoarelor de
nutreț , în fra gmente de 1 -1,5 cm.
O tocătură fină se poate realiza prin mărunț irea cetinii în amestec cu boabe de porumb
sau orz, aceasta fiind mult mai bine consumată de animale. Întrucât tocătura verde de cetină se
alterează ușor, este necesar ca de fiecare dată să s e prepare doar cantităț ile necesare
consumului zilnic.
-infuzie de cetină : preparatul se realizează din tocătură de cetină verde, proaspătă.
Infuzia are gust amărui plăcut, ușor astringent și miros specific de cetină.
-făină biostimulatoare de cetină : produsul se poate prepara din cetină proaspătă, prin
mărunț ire în moara cu ciocane, urmată de uscare și măc inare, cu ajutorul unei instalaț ii
speciale. Făina rezultată este ambalată în saci și se poate păstra pân ă la 12 luni în încăperi
uscate și răcoro ase.
-făină de cetină epuizată de uleiuri volatile : la prepararea acestui produs se folosește
cetina din care uleiurile volatile au fost extrase în prealabil , prin distilare. Produsul obț inut,
fiind bogat în pro teine și substanț e minerale, se poate utiliza încor porat în nutreț urile
combinate.

4.2.7.2 Pomi de iarnă
Pomul (bradul) de Crăciun este un conifer decorat, natural sau artificial. În mod
tradițional , pomul de iarnă este asociat cu celebrar ea Crăciunului . Este adus în case și decorat
cu lumini de Crăciu n (inițial erau lumânări, dar o dată cu evo luția tehnologiei, folosirea
becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase a ajuns să primeze ), ornamente, ghirlande,
bomboane și dulciuri , în perioada de dinainte de Crăciun.
Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai
multe înțelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de poman ă", "arbore fertilizator"
sau "stâlp de arminden".
Folosirea unui copac decorat nu are un început verificabil din punct de vedere istoric,
dar își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi încorporează
vitalitatea și de ace ea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin
"verde" decorat.
În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la
nunți , precum și la moartea tinerilor, femei lor și bărbați lor. Obiceiul ex istă din vremea dacilor

75
și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a
rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit
se numește Pomul vieții , care se regăsește drept motiv natural în arta populară.
În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite
datini atât în mediul urban cât și în mediul rura l, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui
personaj mitologic, Moș Crăciun .

4.2.7. 3.Răși na
Rășina reprezintă produsul rezultat din oleorezinele secretate de arbor ii unor specii
rășinoase (pin, molid), în urma transformărilor suferite sub influența aerului, l uminii și
căldurii exterioare.
Oleorezinele sunt amestecuri de uleiuri volatile și rezine, localizate în canalele și
pungile rezinifere. Inițial , în arborele viu, ele se găsesc în stare lichidă sau semilichidă. Au
miros caracteristic, gust înțepător și sunt transparente.
Sub această formă poartă numele de balsam . Ajunse în afara arborilor își schimbă
aspectul, rezultând rășina.
Substanțele oleorezinice au un rol important în activitatea vitală a arborilor. Ele
servesc ca sursă de energie pentru sinteze biochimice și ca puncte de plecare pentru formarea
altor substanțe organice necesare. Au și un rol protector împotriva agenților biologici de
degradare, protec ția fiind nu numai de natură mecanică, ci și chimică, prin acțiunea toxică pe
care o are fr acțiunea volatilă a acesteia.
Prin distilare, din rășină rezultă:
-ulei de terebentină sau simplu terebentină (partea volatilă a oleorezinelor );
-colofoniu sau sacâz (partea nevolatilă ).
Terebentina este alcătuită din hidrocarburi terpenice, cu formula generală C 10H16.
Componenta sa principală este alfa-pinenul (60 -70%), urmată de delta -tri-caren (15 -25%),
beta-pinen, dipenten, alcooli terpenici ș.a.
Are punctul de f ierbere 153-160°C, dar în amestec cu vaporii de apă distilă la 100°C,
proprietate care stă la baza obține rii ei din rășină.
Colofoniul este format din acizi rezinici cu formula generală C 20H30O2, între care
acizii dextropimaric, levopimaric și sapinic. Ca urmare a izomerizării, după distilare rezultă
acizi rezinici secundari, principalul fiind acidul abietic.

76
Alături de aceștia , în colofoniu se mai află esteri și substanțe solubile în apă.
Colofoniul se prezintă ca o masă solidă, friabilă, transparentă, st icloasă, cu spărtură
concoidală, de culoare galbenă -deschis până la roșiatică.
Propor ția de terebentină din rășina proaspătă variază între 20 -30%, restul fiind
colofoniu.
Utilizări le terebentinei și colofoniului sunt următoarele:
-terebentina se utilizeaz ă la fabricarea de medicamente, în parfumerie și cosmetică, în
industria lacurilor, în industria textilă, la obține rea masticului de lipit ș.a.;
-colofoniul se folosește la fabricarea hârtiei de scris și de tipar de calitate, la fabricarea
lacurilor și cer nelurilor tipografice, a ca uciucului sintetic, a săpunului și adezivilor.
Rășina de brad se acumulează pe trunchiul arbore lui, în locul unde acesta a fost rănit.
Are rol de dezinfectant și de cicatrizant. Din acest motiv, poate fi recolta tă de pe orice traseu
turistic montan care străbate o pă dure de brad.
Din păcate, în astfel de zone, brazii sunt adesea scrijeliți și, ca o consecință, prezintă
acumulări masive de rășină.
Ținând cont de faptul că prezența ei indică o rană a copacului, trebuie despr insă de pe
trunchi cu multă grijă, folosind un cuțitaș.
Acest proce s va fi realizat în punctul unde stratul este gros și nu necesită răzuirea
trunchiul ui, pentru a se putea evita să fie rănit și mai ră u, dar și pentru a nu lua și bucăți de
scoarță, care ulteri or ar putea complica procesul prepară rii.
Rășina se poate depozita î n pungi d e plastic, dar nu mai mult de câ teva zil e, deoarece
le va dizolva, precum și în cutii metalice, pentru a fi păstrată o perioadă mai îndelungată
(termenul să u de valabilitate este de 3-4 ani).

4.3.Valori ficarea potențialului forestier
4.3.1.Valorificarea produselor lemnoase
Materialul lemnos a fost valorificat in funcție de sortimentație, cu prețuri după cum
urmează:
Lemnul de lucru (rășinoase) a fost valorificat cu prețul de 220 lei/m3.
Cantitatea de lemn de lucru valorificat în perioada 2018 -2019 (până în prezent) a fost
de 1200 m3, cu un preț total de 264.000 de lei.
Lemnul de foc (rășinoase) a fost valorificat cu prețul de 80 lei/m3.
Cantitatea de lemn de foc valorificat în pe rioada 2018 -2019 (până în prezent) a fost de
2800 m3, cu un preț total de 224.000 de lei.

77
În histogramele din figura 4.1 sunt prezentate cantitățile de lemn de lucru și lemn de
foc exploatat în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 1 – Cantită țile de lemn de lucru și lemn de foc exploatat în unitatea de producție
U.P. I Scărișoara

În histogramele din figura 4.2 sunt prezentate prețurile lemnului de lucru și lemnului
de foc exploatat în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 2 – Prețurile lemnului de foc și lemnului de foc exploatat în unitate a de
producție U.P. I Scărișoara

78

4.3.2.Valorificarea produselor nelemnoase
4.3.2.1.Valorificarea salmonidelor
Produsele salmonicole au fost reprezentate de zilele de pescuit în zona de munte ,
respectiv în râul Someșul Cald (foto 4.16). Ca urmare, prețul stabilit pentru o zi de pescuit în
această locație este de 25 lei .
Foto 4.16 – Someșu l Cald (Dobra M., 04 07 2019, Scărișoara – foto. original )

79
4.3.2.2.Valorificarea vânatului
Contravaloarea cărnii de vânat a fost de 10 lei/kg în timpul sezonului. De asemenea,
prețul unei zile de vânâtoare a fost de 100 lei, iar taxa de recoltare a fost de 100 de lei.
Pe parcursul perioadei 2018 -2019 (până în prezent) au avut loc 14 zile de vânâtoare.
În foto 4.17 apare observatorul, acesta fiind spațiul de așteptare și urmărire a vânatului
de către persoanele autorizate.

Foto 4.17 – Observator (Dobra M., 01 07 2019, Scărișoara – foto. original)
Prețul trofeului (mistreț, cerb sau căprior) a fost calculat în funcție de greutatea
vânatului.

Foto 4.18 – Vânat: căprior și mistreți (Dobra M., 15 06 2019, Scărișoara – foto.
original)

80
4.3.2.3.Valorificarea fructelor de pădure
Fructele de pădure au fost valorificate diferențiat, în funcție de specificul lor, î n
conformitate cu cererea de pe piață, cu prețuri după cum urmează:
Afinele au fost valorificate cu prețul de 8 lei/kg.
Cantitatea de afine valorificată a fost de 2,5 t, cu un preț total de 20000 de lei.
Valorificarea merișoarelor s -a realizat cu prețul de 5 lei/kg.
Cantitatea de merișoare valorificată a fost de 1,6 t, cu un preț total de 8000 de lei.
Prețul de valorificare al frăguțelor a fost de 18 lei/kg.
Cantitatea de frăguțe valorificată a fost de 400 kg, cu un preț total de 7200 de lei.
Măceșele au fo st valorificate cu prețul de 5 lei/kg.
Cantitatea de măceșe valorificată a fost de 700 de kg, cu un preț total de 3500 de lei.
Valorificarea murelor s -a realizat cu prețul de 15 lei/kg.
Cantitatea de mure valorificată a fost de 1,5 t, cu un preț total de 2 2500 de lei.
Zmeura a fost valorificată cu prețul de 17 lei/kg.
Cantitatea de zmeură valorificată a fost de 1 t, cu un preț total de 17000 de lei.
În histogra mele din figura 4.3 sunt prezentate cantitățile de fructe de pădure recoltate
pe specii, în unitat ea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4.3 – Cantitățile de fructe de pădure recoltate pe specii, în unitatea de producție
U.P. I Scărișoara

81
Din analiza histogramelor din figura 4.3 se constată faptul că afinele reprezintă
fructele de pădure care au f ost recoltate în cantitatea cea mai mare, urmate de merișoare,
mure, zmeură, măceșe și frăguțe.
În histogramele din figura 4.4 sunt prezentate prețurile fructelor de pădure recoltate pe
specii, în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 4 – Prețurile fructelor de pădure recoltate pe specii, în unitatea de producție U.P.
I Scărișoara

Din analiza histogramelor din figura 4.4 rezultă că murele sunt fructele de pădure cele
mai semnificative din punct de vedere economic, urmate de afine, zmeură, meri șoare, frăguțe
și măceșe.

4.3.2.4.Valorificarea ciupercilor
Ciupercile comestibile au fost valorificate diferențiat, în funcție de specificul lor, în
conformitate cu cerererea de pe piață, cu prețuri după cum urmează:
Hribul a fost valorificat cu prețul d e 19 lei/kg.
Cantitatea de hrib valorificată a fost de 4 t, cu un preț total de 76000 de lei.
Valorificarea gălbiorilor s -a realizat cu prețul de 7 lei/kg.
Cantitatea de gălbiori valorificată a fost de 1 t, cu un preț total de 7000 de lei.
Prețul de valori ficare al ghebelor a fost de 5 lei/kg.
Cantitatea de ghebe valorificată a fost de 1,2 t, cu un preț total de 6000 de lei.
Păstrăvul de fag a fost valorificat cu prețul de 6 lei/kg.

82
Cantitatea de păstrăv de fag valorificată a fost de 200 de kg, cu un preț t otal de 1200
de lei.
Valorificarea roșcovilor s -a realizat cu prețul de 4 lei/kg.
Cantitatea de roșcovi valorificată a fost de 400 de kg, cu un preț total de 1600 de lei.
În histogramele din figura 4.5 sunt prezentate cantitățile de ciuperci comestibile
recoltate pe specii, în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 5 – Cantitățile de ciuperci comestibile recoltate pe specii, în unitatea de
producție U.P. I Scărișoara

Din analiza histogramelor din figura 4.5 se constată faptul că hribul reprezi ntă cea mai
importantă și mai rec oltată ciupercă, urmată de ghebe, gălbiori, roșcovi și păstrăv de fag.

83
În hi stogramele din figura 4.6 sunt prezentate prețurile ciupercilor comestibile
recoltate pe specii, în unitatea de producție U.P. I Scărișoa ra.

Fig. 4. 6 – Prețurile ciupercilor comestibile recoltate pe specii, în unitatea de producție
U.P. I Scărișoara
Din analiza histogramelor din figura 4.6 rezultă că hribul este cea mai importantă
ciupercă din punct de vedere economic, urmată de gălbiori , ghebe, roșcovi și păstrăv de fag.

4.3.2.5.Valorificarea plantelor medicinale
Plantele medicinale au fost valorificate diferențiat, în funcție de specificul lor, în
conformitate cu cererea de pe piață, cu prețuri după cum urmează:
Arnica a fost valorific ată cu prețul de 12 lei/kg.
Cantitatea de arnică valorificată a fost de 3 t, cu un preț total de 36000 de lei.
Valorificarea brândușei de toamnă s -a realizat cu prețul de 3 lei/kg.
Cantitatea de brândușă de toamnă valorificată a fost de 100 de kg, cu un pr eț total de
300 de lei.
Prețul de valorificare al cimbrișorului a fost de 7 lei/kg.
Cantitatea de cimbrișor valorificată a fost de 80 de kg, cu un preț total de 560 de lei.
Euphrasia a fost valorificată cu prețul de 30 lei/kg.
Cantitatea recoltată din spe cia euphrasia a fost de 300 de kg, cu un preț total de 9000
de lei.
Valorificarea leurdei s -a realizat cu prețul de 1 leu/kg.
Cantitatea de leurdă valorificată a fost de 800 de kg, cu un preț total de 800 de lei.

84
Prețul de valorificare al mentei a fost de 2 lei/kg.
Cantitatea de mentă valorificată a fost de 500 de kg, cu un preț total de 1000 de lei.
Mușețelul a fost valorificat cu prețul de 4 lei/kg.
Cantitatea de mușețel valorificată a fost de 200 de kg, cu un preț total de 800 de lei.
Valorificarea mărul ui lupului s -a realizat cu prețul de 9 lei/kg.
Cantitatea recoltată din specia mărul lupului a fost de 100 de kg, cu un preț total de
900 de lei.
Prețul de valorificare al păducelului a fost de 4 lei/kg.
Cantitatea de păducel valorificată a fost de 100 de kg, cu un preț total de 400 de lei.
Păpădia a fost valorificată cu prețul de 3 lei/kg.
Cantitatea de păpădie valorificată a fost de 400 de kg, cu un preț total de 1200 de lei.
Valorificarea socului negru s -a realizat cu prețul de 6 lei/kg.
Cantitatea de so c negru valorificată a fost de 100 de kg, cu un preț total de 600 de lei.
Prețul de valorificarea al sunătoarei a fost de 4 lei/kg.
Cantitatea de sunătoare valorificată a fost de 100 de kg, cu un preț total de 400 de lei.
În histogramele din figura 4.7 sunt prezentate cantitățile de plante medicinale recoltate
pe specii, în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 7 – Cantitățile de plante medicinale recoltate pe specii, în unitatea de producție
U.P. I Scărișoara

Din analiza histogramelor din fig ura 4.7 se constată faptul că arnica este planta
medicinală recoltată în cea mai mare cantitate, urmată de leurdă, mentă, păpădie etc.

85
În hi stogramele din figura 4.8 sunt prezentate prețurile plantelor medicinale recoltate
pe specii, în unitatea de producț ie U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 8 – Prețurile plantelor medicinale recoltate pe specii, în unitatea de producție
U.P. I Scărișoara

Din analiza histrogramelor din figura 4.8 rezultă că este cea mai importantă plantă
medicinală, din punct de vedere economic , fiind urmată de euphrasia, păpădie, mentă etc.

4.3.2.6.Valorificarea resurselor melifere
Din analiza activităților apicole realizate în raza unității de producție U.P. I Scărișoara,
la nivelul anului 2018, pe familia de albine s -a înregistrat următoarea producție:
-miere de albină – 20 kg/familie;
-polen – 1,5 kg/familie;
-ceară – 2,5 kg/familie;
-propolis – 0,25 kg/familie.
Prețul de valorificare al acestor produse a fost:
-miere polifloră – 25 lei/kg;
-miere de mană – 65 lei/kg;
-miere de zmeură – 45 lei/kg;
-polen – 30 lei/kg;
-ceară – 35 lei/kg;
-propolis – 220 lei/kg.

86
În histogramele din figura 4.9 sunt prezentate prețurile produselor apicole recoltate în
unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 9 – Prețurile produselor apicole recoltate î n unitatea de producție U.P. I
Scărișoara
Din analiza histogramelor din figura 4.9 se constată faptul că mierea este produsul
apicol semnificativ din punct de vedere economic, urmată de ceară, polen și propolis.
În contextul valorificării potențialului api col, în raza unității de producție U.P. I
Scărișoara au fost instalate 100 de familii de albine pe perioada culesului din primăvară până
în toamnă. Ca urmare, au fost valorificate relativ toate sursele de nectar și polen, respectiv
plantele ierboase și flo ra forestieră, obținându -se o producție apicolă considerabilă.
Cantitățile de produse apicole recoltate sunt următoarele:
-20kg miere x 100 familii ……………………. …………………………………………2000 kg miere;
-1,5kg polen x 100 fa milii. ……………………… ……………………………………..150 kg polen;
-2,5kg ceară x 100 familii……………………. ……………….. ……………………… .250 kg ceară;
-0,25kg propolis x 100 familii……………….. …………………….. ………………. .25 kg propolis.
Cantitatea de miere valorificată a fost de 2000 de kg, cu un preț total de 50.000 de lei.
Cantitatea de polen extras valorificat a fos t de 150 de kg, prețul total fiind de 4.500 de
lei.
Cantitatea de ceară valorificată a fost de 250 de kg, prețul total fiind de 8.750 de lei.
Cantitatea de propolis extras valorificat a fost de 25 de kg, prețul total fiind de 5.500
de lei.

87
În histogramele din figura 4.10 sunt prezentate cantitățile de produse apicole recoltate
în unitatea de producție U.P. I Scărișoara.

Fig. 4. 10 – Cantitățile de produse apicole recoltate în unitatea de producție U.P. I
Scărișoara
Din analiza histogramelor din figura 4.10 rezultă că mierea este produsul cel mai
recoltat, urmată de ceară, polen și propolis.

4.3.3.Analiza modului de valorificare a potențialului forestier
În urma simulă rii posibilităț ilor de valorificare a produselor lemnoase din cadrul
prezentului studiu de caz au fost obținute o serie de valori aferente care vor fi prezentate
sintetic în continuare.
Din valorificarea produselor lemnoase s -a obținut o valoare de 488.000 de lei.
În urma valorificării salmonidelor și vânatului s -a obținut o valoare de 2.800 de lei.
După valorificarea fructelor de pădure a rezultat o val oare de 78.200 de lei.
Din valorificarea ciupercilor comestibile s -a obținut o valoare de 91.800 de lei.
În urma valorificării plantelor medicinale s -a obținut o valoare totală de 51.960 de lei.
După valorificarea tuturor resurselor melifere, s -a obținut o valoare de 68.750 de lei.

88
Din analiza figurii 4.11 rezul tă faptul că produsele lemnoase sunt pe primul loc în ceea
ce privește valorificarea potențialului forestier, urmate de ciuperci, fructe de pădure, re surse
melifere, plante medicinale și salmon ide și vânat.

Fig.4.11 – Valorificarea potențialului forestier

În perspectivă se va avea în vedere cresterea ponderii produselor forestiere
nelemnoase și/sau lemnoase, altele decât lemnul, în contextul valorificării potențialului
forestier di n cadrul U.P. I Scărișoara.

89
Capitolul V Aspecte finale

5.1 Discuții și c oncluzii

Având în vedere particularitățile fondului forestier aferent unității de producție I
Scărișoara, au fost identificate o serie de produse care pot fi valorifi cate optimal, cu o
eficiență economică ridicată.
Pe lângă sortimentele de lemn (de lucru și de foc) au fost identificate pentru
valorificare o serie de produse, cum ar fi fructe de pădure (afine, merișoare, frăguțe, măceșe,
mure și zmeură), ciuperci come stibile (hrib, gălbiori, ghebe, păstrăv de fag și roșcovi), plante
medicinale (arnica, brândușa de toamnă, cimbrișor, euphrasia, leurda, menta, mușețel, mărul
lupului, păducel, păpădie, soc negru și sunătoare), resurse melifere (miere, polen, ceară și
propolis), precum și produse salmonicole și vânat.
Având î n vedere ponderea rezultatelor obținute , în urma valorificarii produselor
forestiere prezentate s -au obținut următoarele valori:
-produsele lemnoase se află pe primul loc = 488.000 de lei (62%);
-ciupercile comestibile = 91.800 de lei (12%);
-fructele de pădure = 78.200 de lei (10%) ;
-resursele melifere = 68.750 de lei (9%) ;
-plantele medicinale = 51.960 de lei (7%) ;
-produsele salmonicole și vânatul = 2.800 de lei (0%).
În conc luzie, producția totală obținută (pentru perioada 2018 -2019 până î n prezent) se
cifrează la 781.510 lei.
Produsele forestiere lemnoase recoltate din unitatea de producție I Scărișoara nu au
fost depozitate în spații special amenajate, numai vândute sau utilizate pentr u scopuri
personale sau publice, având cea mai importantă contribuție economică.
Produsele nelemnoase , fructele de pădure, ciupercile și resursele melifere recoltate din
unitatea de producție I Scărișoara , nu au fost depozitate sau conservate în locuri speci al
amenajate, doar vândute în scopuri diverse. De asemenea, acestea reprezintă o sursă
economică importantă atât pentru localnici, cât și pentru respectiva unitate de producție.
Plantele medicinale sunt singurele produse nelemnoase din unitatea de produ cție I
Scărișoara care au fost recoltate și conservate în spații special amenajate, vândute ulterior în

90
scopuri multiple, în principal medicinale. Aceste plante au îndeplinit un rol esențial în
valorificarea produselor nelemnoase, precum și în dezvoltarea economică a U.P. I Scărișoara.
Recomandări:
-construirea unor spații special amenajate pentru depozitarea sau conservarea
produselor forestiere lemnoase și/sau nelemnoase;
-amenajarea unor stații pentru debitat;
-realizarea unor echipe de exploatare pentru a se lucra în regie proprie;
-respectarea normelor și legilor aflate în vigoare, în vederea obținerii un or rezultate
favorabile pentru unitatea de producție I Scărișoara.

91
BIBLIOGRAFIE

1.Andreescu V., Amzica A., 1959, Expl oatarea pădurilor, Ministerul Învățământului și
Culturii, Insitutul Politehnic Orașul Stalin, Facultatea de Silvicultură;
2.Atanase H., 1969, Cultura arbuștilor forestieri, Editura Agrosilvică, București;
3.Beldeanu E., 1999, Produse forestiere și studiul lemnului, Editura Universității Transilvania
Brașov;
4.Beldeanu E., 2004, Specii de interes sanogen din fondul forestier, Editura Universității
Transilvania Brașov;
5.Crainic Gh. C., 2012, Produse forestiere – Note de curs, Universitatea din Oradea,
Facul tatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
6.Crainic Gh. C, 2014 , Silvicultură Vol. II – Silvotehnica – Note de curs, Universitatea din
Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
7.Crainic Gh. C, 20 14, Silvicultură Vol. I – Silvobiologia – Note de curs, Universitatea din
Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
8.Crainic Gh. C, 20 17, Îndrumar de lucrări practice, Universitatea din Oradea, Facultatea de
Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
9.Doniță, N., ș.a., 1977, Ecologie forestieră, Editura Ceres, București;
10.Enescu V., 2002, Silvicultură durabilă, Editura Agris – Redacția Revistelor Agricole;
11.Florescu, I.I., 1981, Silvicultură, Editura didactică și pedagogică, București;
12.Flore scu, I.I., 1985, Silvicultură, Îndrumar de proiectare, Universitatea din Brașov;
13.Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, Silvicultura, Vol. I, Studiul pădurii, Editura Lux –
Librix, Brașov;
14.Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, Silvicultura, Vol. II, S ilvotehnica, Editura
Universității Transilvania din Brașov;
15.Giurgiu V., 2004, Silvologie vol.III B – Gestionarea durabilă a pădurilor României, Editura
Academiei Române, București , pag. 175 – 180, 188 – 191;
16.Giurgiu V., Decei I., Armășescu S., 1972, Biometria arborilor și arboretelor din România,
Editura Ceres, București;
17.Giurgiu V., 1972, Metode ale statisticii matematice aplicate în silvicultură, Editura Ceres,
București;
18.Giurgiu V., 1979, Dendrometrie și auxologie forestieră, Editura Ceres, B ucurești;
19.Ianculescu M, Seceleanu I., 1986, Model de prognoză pe o perioadă de 5 ani a volumului
de produse principale posibile de recoltat din fondul forestier, I.C.A.S. – București;

92
20.Ianculescu M, 2001, Dendrometrie – Notițe de curs, Universitatea d in Oradea;
21.Locsmandi C., Vasas G., 2013, Ghidul culegătorului de ciuperci, Editura Casa, Oradea;
22.Leahu I. 1994, Dendrometrie, Editura didactică și pedagogică, București;
23.Leahu I. 2001, Amenajarea pădurilor, Editura didactică și pedagogică, Bucureș ti;
24.Mărghitaș L.A., 2005, Albinele și produsele lor, Editura Ceres, București.
25.Naghiu A., Timar A., David A., Naghiu A., 2005, Tehnica frigului și climatizare, Editura
Risoprint, Cluj -Napoca;
26.Negulescu, E. și Ciumac G., 1959, Silvicultură, Ministe rul Agriculturii și Silviculturii,
Editura Agro -Silvică de Stat, București;
27. Nicolescu, N.V., 2009, Silvicultură, Editura Aldus, Brașov;
28.Nicolescu, N.V., 2003, Silvicultură, Editura Aldus, Brașov;
29.Nicolescu, N.V., 1995, Silvicultura, Îndrumar de l ucrări practice, Editura Universității
Transilvania din Brașov;
30.Popa I., 1999, Aplicații informatice utile în cercetarea silvică. Programul CAROTA și
programul PROARB, Revista pădurilor, nr. 2/1999, București;
31.Stugren, B., 1994, Ecologie teoretică, E ditura Sarmis, Cluj;
32.Smith, D.M., 1986, The practice of silviculture. John Wiley & Sons, New York –
Chichester -Brisbane -Toronto -Singapore;
33.Târziu, D., 1994, Ecologie, Editura Universității Transilvania din Brașov;
xxx, 1997, Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură, Ministerul
Apelor și Protecției Mediului, Regia Națională a Pădurilor;
xxx, 2005, Compoziții optime pentru pădurile României, Editura Ceres, București;
***2000, Norme tehnice privind îngrijirea și conducerea arbor etelor (2), Ministerul Apelor,
Pădurilor și Protecției Mediului;
***2000, Norme tehnice privind alegerea și aplicarea tratamentelor (3), Ministerul Apelor,
Pădurilor și Protecției Mediului;
***2000, Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor (5), Minister ul Apelor, Pădurilor și
Protecției Mediului;
***2000, Norme tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerărilor (7), Ministerul
Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului;
***Atlas forestal de Castilla y Leon, 2007, Tomo I, Junta Castilla y Leon, España;
***Atlas forestal de Castilla y Leon, 2007, Gestion y usos del monte, Tomo II, Junta Castilla
y Leon, España;
***2003, Silvologie vol. III A, Editura Academiei Române, București;

93
***2004, Silvologie vol. IIIB, Editura Academiei Române, București.
xxx, Amenajamentul Ocolului Silvic Tomnatic, ICAS București, Studiul General;
xxx, Amenajamentul U.P. IV Chișcău, Ocolului Silvic Sudrigiu, D.S. Bihor, Studiul General.

ADRESE UTILI ZATE:
(http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTCZE_Q25PKleeK -PnWxV6pur UyixfV NK82OI2I8zEjf_pELQOg);
(http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQRC7lB_ vJe_xqrbX0n0w6rYJ9mlvzblNuVNxgc2oxoKYOc2axU);
http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQ6fL0h -9RpAt3GsWeYPP23FOQU5A57oqINSZvnjNv7dNz9M9ri;
.http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:A Nd9GcRftCGn9kD0fHRhVxwt mEIC2BZYRbJxZqpxmeMNVJIuJWo8R Ag;
http://t0.gstatic.com/images?q= tbn:ANd9GcQ5k5rV4EubzXu9eDWCE1xZlQD5l8sqPq4k4LTq GYxf7P_FMcHQ;
http://t0.gstatic.com/images ?q=tbn:ANd9GcTKT8ieo2oBrmbJ2kCQim36eolWh8n MJwns_9T1W_UKip_d2TpQ ;
https://ro.wik ipedia.org/wiki/M%C4%83ce%C8%99
https://sites.google.com/site/romanianatura52/brandusa -de-toamna -colchicum -autumnalel
https://it.wikipedia.org/wiki/Euphrasia_alpina#Descrizione
http://www.naturalherbs.ro/herbs/ro/gyogynovenyek/sunatoarea/
https://ro.wikipe dia.org/wiki/Pom_de_Cr%C4%83ciun