Capitolul I. Epoca lui Mrozek/4 1.1 Istoria Poloniei 1.2 Mrozek Reprezentantul Poloniei 1.3 Cariera Capitolul al II-lea. Absurdul… [619585]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE „George Enescu” IAȘI
FACULTATEA DE TEATRU
SPECIALIZAREA ACTORIE
LUCRARE DE LICENȚĂ

Jocuri de putere în Tango de
Slavomir Mrozek

Coordonator: Lect. Univ. dr. Laura Bilic
Candidat: [anonimizat]-George Căuneac

Sesiunea 2020

2 Cuprins
Argument/3
Capitolul I. Epoca lui Mrozek/4
1.1 Istoria Poloniei
1.2 Mrozek Reprezentantul Poloniei
1.3 Cariera
Capitolul al II-lea. Absurdul nonconformismului/12
2.1 Scurtă descriere
2.2 Totalitarismul din Tango
2.3 Actualitatea din Tango
2.4 Arthur sau Edek?
2.5 Ce a determinat răzvrătirea lui Arthur?
2.6 Nebunie, fantezie și absurd
Capitolul al III-lea. Drumul către personaj/23
3.1 Cine este Edek?
3.2 Din spatele cortinei
3.3 Aspectul personajului
3.4 Așteptări și rezultate
Anexe/32
Bibliografie

3 Argument

Autorii teatrului absurdului pulverizează convențiile teatrului
realist-psihologic, renunță la coerența construcției și a tipologiei
personajelor, axându-se pe simbol si abstracțiune, orientându-se către
ambiguu și disponibilitate. În virtutea acestei noi și explozive creații
avangardiste se află un registru de semnificații care exprimă alienarea
tragică a omului contemporan strivit de predominanța valorilor tehnice.
Numele Slavomir Mrozek, care s-a impus în peisajul dramaturgiei
poloneze contemporane, se leagă de ceea ce s-a numit cu un termen cam
bătăios, teatrul absurdului.
De la prima lectură, neștiind că urmează să intru într-un univers al
unui autor precum Mrozek, am parcurs un drum necunoscut împreună
cu personajul, care mi-a fost de ajutor sa învăț ce înseamnă să ieși din
zona ta de confort, să te privești cu alți ochi. În această lucrare voi vorbi
despre jocul de puteri din universul lui Slavomir Mrozek si despre
personajul care a scos din mine o altă latură, pe care nu am
experimentat-o niciodată, cea a răului.
Piesa Tango mi l-a scos în cale pe Edek care reprezintă tipologia
omului murdar, vulgar, rolul fiind tentant pentru mine deoarece nu am
mai interpretat până acum un astfel de personaj negativ.
Împreună cu Edek am parcurs un drum anevoios, cu multe suișuri si
coborâșuri dar, până la urmă am început sa ne împrietenim si a crescut
in ochii mei pe parcursul repetițiilor. Mi s-a părut interesant faptul că la
început Edek parcă nici nu există, nu are păreri, actionează după
principiul depinde cum prinde , adică după instinct. Prezența lui nu este

4 întâmplătoare în poveste, ea marchează de fapt ideea unei forțe malefice
care lovește pe neașteptate.
În capitolele ce urmează voi face câteva descrieri ale contextului
social-politic al vremii din care face parte autorul, despre autor si
operele sale, voi ajunge la descifrarea piesei Tango dupa care mă voi
ocupa de personaj si jocul lui de putere.

Capitolul I
Epoca lui Mrozek

Istoria Poloniei

Deținerea controlului și a puterii a fost cea mai dorită și folosită armă din
toată istoria omenirii. După primul război mondial, Polonia și-a recăpătat
independența, dar și-a pierdut-o din nou în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei Naziste si ale Uniunii Sovietice.
După 1945 a devenit un stat comunist aflat sub controlul Uniunii Sovietice.
În secolul XX primul stat socialist din lume a fost Rusia in 1917. După al
doilea război Mondial, armata sovietică a ocupat o mare parte din Europa de Est
si a ajutat la stabilirea statelor comuniste din diferite țări, inclusiv in Polonia.
Politica în Polonia a produs un val de abuzuri grave cu privire la drepturile
omului comise de către forțele de Securitate ale statului. Realismul socialist a
insemnat o doctrină folosită de guvernul pro-sovietic în procesul forțat de
stalinizare a Republicii Populare Polone în perioada de după al II-lea Război

5 Mondial. Prin urmare, realismul socialist a devenit instrumentul principal al
controlului politic in construirea totalitarismului in Polonia. Au fost influențate
toate domeniile culturii, inclunzând artele vizuale si literatura. Intre 1949-1956
realizarile cele mai spectaculoase au avut loc in domeniul arhitecturii.
In toamna anului 1948 s-a desfășurat la Varșovia un congres de unificare.
Partidul Socialist a incetat sa mai existe, iar Partidul Unit Polonez si-a schimbat
numele in Partidul Muncitoresc Unit Polonez, celelalte partide fiind pe post de
însotitori. Ascuțirea luptei de clasă a determinat o inrăutățire bruscă a condițiilor
de viață din întreaga Polonie. Economia care funcționa oarecum decent, s-a
prăbușit definitiv, a condus la o sărăcie lucie. Abia dupa schimbarea regimului i-
a îngăduit să-și mai revina.
După al II-lea Război Mondial, mulți scriitori polonezi au plecat in exil din
cauza regimului autoritar. Acesta impunea foarte multe restricții, fiind anulate
multe libertăți si drepturi ale omului, precum libertatea cuvântului. Grupul de
scriitori emigranți îi include pe Gustaw Herling-Grudzinski, Wislawa
Szymborska, Slavomir Mrozek si mulți alții. Aceștia sunt câțiva dintre scriitorii
secolului XX, cei mai remarcabili ai Poloniei.

Mrozek- Reprezentantul Poloniei

De-a lungul timpului, Polonia s-a remarcat fiind foarte ospitalieră față de
artiștii din străinătate si dornică de a urma și alte tendințe culturale si artistice
populare în alte țări. Polonezii s-au concentrat pe dezvoltarea culturală si
economică a țării și au contribuit la caracterul versatil al artei cu toate nuanțele
sale complexe. Slavomir Mrozek a fost cel mai popular și cunoscut scriitor

6 polonez, care a avut curajul să plece în străinătate când dictatura era la putere.
Motivul plecării din țara natală a fost ca o ripostă la regimul totalitar din Polonia,
alegând alte spații în care cuvântul putea fi liber. Timp de 33 de ani a trăit în
diferite țări precum: Franța, Statele Unite ale Americii, Germania, Italia și Mexic.
A fost stabilit o lungă perioadă de timp în exoticul Mexic împreună cu soția sa
Suzana Osorio Rosas, unde iși construiseră o casă undeva în munți într-o fermă.
În perioada din 1996 a avut loc un fenomen numit “crahul de la bursă” care a
determinat sărăcirea si lichidarea întreprinderilor mici si mijlocii, precum si
cresterea violentă a șomajului, ceea ce l-a determinat pe Mrozek să părăsească
Mexicul si să se întoarcă înapoi la Cracovia. A avut parte de o primire entuziastă
din partea polonezilor care l-au numit eroul sezonului.
Slavomir Mrozek s-a născut la 29 iunie 1930 in Borzecin, Polonia. Este
absolvent al Liceului Teoretic Bartolomej Nowodworski din Cracovia. După
promovarea bacalaureatului se inscrie la Academia de Arte Frumoase din
Cracovia, unde se simte atras de pictură, arhitectură si orientalistică. Și-a remarcat
talentul la desen, iar în timpul studenției a fost colaborator la câteva reviste
săptămânale satirice. Câteodată, veniturile de pe desene nu îi ajungeau nici pentru
mâncare și a fost nevoit să se descurce prin diferite lucruri legale și ilegale. Dintre
cele ilegale făcea parte comerțul cu țigări, însă nu a durat mult din pricina mafiei
care nu îngăduia concurența.
În timpul războiului, lectura a fost principala sa preocupare, cu ajutorul
căreia și-a dezvoltat o nemaipomenită imaginație și atenție distributivă. A făcut
școala in timp ce nemții invadaseră țara, iar oamenii se întrebau dacă manualele
și cărțile în limba polonă aveau să fie cenzurate. Micul Mrozek (Julek), profita de
cărțile pe care părinții săi le ascundeau prin dulapuri și le citea. Împrumuta cărți
de la școală, fiind aproape toate în limba polonă, foarte rar se găsea câte una
tradusă. Spre norocul lui, a găsit piesa Machbeth, aflată într-o stare jalnică, fără

7 titlu, cu foile rupte pe alocuri. Neștiind nimic despre Shakespeare, piesa
Machbeth i-a stârnit interesul si a realizat că i se potrivește de minune.
Înclinațiile actoricești și simțul umorului i le datorează mamei sale, Sofia
Kedzior, care avea o pasiune pentru artă si înclinație spre muzică. Prin urmare,
Mrozek și-a manifestat admirația pentru teatru încă din timpul liceului. Mai târziu
și-a descoperit pasiunea pentru arta cinematografică, descoperind după război,
filme americane, franceze, italiene, poloneze, sovietice si pe cele germane de
dinaintea anului 1933, adică anul venirii lui Hitler la putere. Erau filme făcute în
perioada celor două decenii de până în anul 1948, când cenzura comunistă a
devenit atotputernică. S-a simțit atras de regia de film, iar în 1978 a scris un
scenariu pentru filmul Întoarcerea.
Antoni Mrozek, tatăl, era funcționar la poștă cu o pricepere deosebită fiind
mereu avansat. A fost concediat după ce a protestat atunci când un hoț pe care-l
prinsese înainte de război furând, ajunsese directorul poștei. După câțiva ani l-au
primit înapoi in funcție. Tatăl lui Julek era un polonez obișnuit care iși cunoștea
drepturile, avea sentimentul unei revolte nobile. Și-a îndeplinit datoriile față de
copii si față de soție.

Cariera

Până să capete statutul de dramaturg, Slavomir Mrozek a fost preocupat de
desen și caricatură creând ciclul de schițe Polonia în imagini. În 1950 a debutat
ca scriitor cu reportajul Orașul tânăr apărut în săptămânalul Przekroj,
publicându-și ulterior și desenele. S-a alăturat apoi Partidului Muncitoresc Unit
Polonez, câștigându-și existența ca jurnalist politic, iar câteva săptămâni a fost
colaborator la Ziarul Polonez care i-a umplut lipsurile financiare.

8 Pentru Polonia comunistă, o piesă de teatru era cea mai importană creație
scenică, asta rezulta din reacția colectivă a publicului și din limitele cenzurii.
Mrozek a scris prima piesă de teatru intitulată Poliția care a fost montată pe scena
Teatrului Dramatic din Varșovia. La premieră piesa a fost primită de către public
cu rânduri furtunoase de aplauze din pricina tematicii pe care o cuprindea. La
sfârșitul actului al 3-lea, când sergentul rostește ultimele cuvinte: Trăiască
libertatea!, s-a înstăpânit liniștea, apoi a urmat un nesfârșit uragan de aplauze.
Absurdul din piesa Poliția este realizat de inversiunea funcțiilor unor polițiști care
se răzvrătesc împotriva guvernului și se arestează unii pe alții, iar cetățenii
întruchipează modele de loialitate față de puterea statală. Deși mai multe teatre
voiau să joace piesa, numai câteva aveau permisiunea. Wladyslaw Gomulka,
primul secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, adică adevăratul
conducător al Uniunii Sovietice din Polonia, a emis metoda reglementării,
folosită cu plăcere de către cenzură. Reglementarea consta faptul că piesa deși era
pusă in scenă era scoasă din program din cauza lipsei de public. Se foloseau
diferite pretexte pentru a se limita accesul spectatorilor la piesa de teatru.
Prin urmare Mrozek nu putea accepta să rămână într-un partid și într-o țară
de tip sovietic, în care exprimarea nu putea fi liberă, unde începuse să se practice
un joc al puterii din care învingători ieșeau mereu comuniștii. Într-o țară totalitară
orice scriitor ieșea foarte greu în evidență fapt pentru care Slavomir Mrozek
decide să plece în străinătate pentru a-și forma cariera. Dramaturgia s-a impus pe
primul plan în preocupările scriitorului în timpul anilor petrecuți in străinătate.
Spectacole precum: “Tango”, “Croitorul”, “Dragoste in Crimeea” sau “Portretul”
au apărut pe mai multe scene europene și l-au afirmat pe autorul lor printre
reprezentanții de prestigiu din a doua jumătate ai secolului XX.

Absurdul lui Mrozek

9
Cu un spirit pătrunzător si nonconformist, Mrozek abordează în scrierile
sale probleme morale, deprinderi caracterologice, forme de viață ridicole și
învechite, prostia. Autorul, prin temele abordate, intenționează să-i arate
publicului o altă infățișare a lumii într-o manieră artistică. Lumea lui Mrozek se
construieste sub auspiciile metaforei, cu tendințe de generalizare filozofică,
vizând absurdul. In operele sale, Mrozek abordează o problematică strâns legată
de istoria Poloniei sau de tradiția culturală poloneză, dar și teme actuale din
perioada în care scrie cum ar fi libertatea. Critica de specialitate a făcut apropieri
cu trimitere la Beckett și Ionesco și la o paralelă cu Cehov, Kafka și Camus.
Dacă Eugene Ionesco se oprește mai mult asupra individului prins în
haosul primejdios și absurd al lumii care și-a pierdut dimensiunea metafizică,
Mrozek scoate în evidență cauzele acestei neliniști și insistă asupra senzației de
apăsare înăbușitoare produsă de convențiile, miturile și tradițiile înstăpânite
printre oameni. Expunerea argumentelor generale ale pieselor sale este realizată
într-o manieră a teatrului ionescian, în aparență totul se petrece fără nicio
coerență, afirmațiile fiind un amalgam de banalități si nonsensuri
Piesa In largul mării ne descrie povestea unor bărbați, unul gras, unul slab
și unul de talie medie care naufragiază pe o plută și ajung la concluzia că unul
dintre ei trebuie să fie mâncat. Pentru a hotărâ care va fi victima, ei apelează la
tipurile de metode politice precum: alegeri, disctuții, încercări științifice pentru a
stabili care dintre ei a avut viața cea mai fericită și deci va pierde cel mai puțin
murind. Indiferent de metodă, întotdeauna cel slab este principala victimă
refuzând categoric să-și accepte soarta. Când grasul îi spune că moartea lui este
un act eroic, altruist, atunci slabul acceptă să moară. În timp ce căuta sarea,
bărbatul de talie medie găsește o conservă cu fasole și cârnați și ajunge la
concluzia că nu mai e nevoie să-și omoare tovarășul. Grasul îi ordonă să ascundă
proviziile venind cu un argument foarte pueril si fără gust: “Nu-mi place fasolea

10 cu cârnați și, de fapt… nu vezi? El e foarte fericit așa cum e!”. În subtext este
păstrată o logică interioară a personajelor care face ca absurdul să devină o sursă
a comicului. Absurdul piesei rămâne doar în latura formală a spectacolului, nu și
în conținutul său deoarece absurditatea argumentelor este mai evidentă și
influențează mai mult ideea in sine. In largul mării avertizează societatea de
pericolul reprezentat de către aplicarea mecanică și abuzivă a unor percepții etice
precum: datoria cetățenească, spiritul de sacrificiu, altruismul.
În Strip-tease , Mrozek aduce în discuție rezultatele depresiei sufletești ale
omului cauzate de o forță care acționează prin sine însuși. Această forță poate fi
de fapt destinul fatal ce urmărește ființa omenească, abordând niște legi ale vieții
în colectivitate pe care nu le pricepe, sau poate fi vorba chiar despre o divinitate
supremă. Autorul nu dă nicio indicație în această direcție, ea rămâne în afara
entității umane, fiind prin urmare misterioasă și înfricoșătoare. Doi bărbați sunt
împinși fără să știe de ce într-o cameră goală, cu ușile întredeschise trebuind să
îndeplinească poruncile unei Mâini, oricât de lipsite de sens li s-ar părea. Mâna
intră și îi dezbracă treptat de haine. Comportarea și schimbul de replici dintre
Domnul I și Domnul II expun o nouă problemă abordată de Mrozek, cea a
atitudinii față de nonsensul unei forței care intervine și claustrează omul
schimbându-i drumul vieții: “Dacă te cheamă, trebuie să mergi”, spune unul din
ei.
Manifestările personajelor din Strip-tease sunt hotărâte de ceea ce înțelege
fiecare prin libertate. Domnul II alege libertatea într-o manieră practică, activă,
vrea să iasă ori să se împotrivească. Domnul I merge pe ideea unei libertăți
interioare, adică după cum susține el, libertatea înseamnă posibilitatea de a alege
„Sunt liber atâta timp cât stau aici și stiu că, dacă vreau, pot să ies.” El e convins
că trebuie să-și păstreze doar demnitatea și echilibrul interior, spiritual.

11 Mrozek prezintă cele 2 atitudini cu egală obiectivitate și expune doar
situații-probleme fără a oferi sau a sugera și soluția lor. Acesta este un nou atribut
al teatrului absurdului pe care Mrozek îl folosește pentru a arăta că sensul major
al piesei nu este un răspuns, ci tinde mai mult spre o întrebare. Albert Camus
spunea că absurdul rezultă din opoziția „Omul care întreabă și lumea care tace”.
În mod evident se observă că piesele descrise mai sus sunt alegorii politice
cu țintă directă. Un alt exemplu al absurdului lui Mrozek îl putem găsi într-o altă
piesă scurtă, Petrecerea în care trei bărbați au fost sau cred că au fost invitați la
o petrecere. Ajung într-un loc gol, realizează că de fapt nu există nicio petrecere
și de dragul distracției, îl conving pe unul dintre ei să se spânzure, doar ca să se
întample ceva. În timp ce execuția este pe cale să se termine, de undeva se aude
muzică. Se gândeau că poate chiar există vreo petrecere iar în finalul piesei unul
dintre personaje se întoarce către public întrebându-i „Doamnelor!Domnilor!
Unde-i petrecerea?”. Se regăsesc aici ecouri din Așteptându-l pe Godot al lui
Samuele Beckett și din folclorul și cultura populară poloneză cu orchestrele
sătești și ciudatele baluri mascate. Mrozek a fost interesat de apăsarea
convențiilor istorice devenite surse de inspirație în creația dramaturgului. Tradiția
reprezintă pentru mulți un tărâm sacru a cărui profanare implică multe riscuri.
Mrozek cultivă aceste mituri istorice în scopuri satirice și se străduiește să
ironizeze aceste elemente ale tradiției care influențează cele mai elementare
libertăți ale omului, făcându-i viața imposibilă.

12 Capitolul al II-lea
Absurdul nonconformismului

În acest capitol voi vorbi despre Tango, cea mai ambițioasă și jucată piesă
a lui Slavomir Mrozek în care am avut plăcerea de a juca alături de colegii mei în
spectacolul de licență.
Slavomir Mrozek își va dezvolta calitățile scrisului prin îmbogățirea
elementului grotesc, mărind durata acțiunii pe suprafețe mult mai ample. El va
aprofunda prin teme filozofice și sociale relația individ-societate pe o partitură ce
păstrează tiparele dramei clasice. Pe parcursul celor trei acte, replica și expresia
dramatică a episoadelor câștigă un plus de profunzime filozofică pentru o
problematică mai complexă, a sentimentului de claustrare a omului produs de
lumea contemporană.
Drama Tango apărută în 1964 considerată cea mai complexă piesă a lui
Slavomir Mrozek, a avut un mare impact asupra publicului polonez în special.
Premiera spectacolului a avut loc la Teatr Wspolczesny din Varșovia pe data de
7 iulie 1965. Spectacolul regizorului polonez Erwin Axer a fost considerat cel
mai exploziv eveniment din istoria teatrului polonez din ultima jumătate de secol.

Scurtă descriere
Mrozek a scris piesa ca pe o parodie sau parafrază a lui Hamlet, deoarece
este prezentată drama unui tânăr, Artur care se simte dezgustat de comportarea
părinților săi. E oripilat de faptul că mama lui are o relație dubioasă cu un bărbat
grosier și de automulțumirea tatălui său. Ca și eroul lui Shakespeare, el se
răzvrătește împotriva lipsei principiilor morale și atacă generația părinților săi.
Crescut într-o lume fără valori, Arthur încearcă să construiască un sistem nou
alcătuit din elemente vechi și noi răzvrătindu-se împotriva haosului si a
dezordinii visând să-și creeze realitatea dorită.
De la începutul piesei ne este descris locul în care se află personajele. O
încăpere în care se află haine, un cărucior pentru copii, un catafalc, o rochie de
mireasă și multe alte lucruri împrăștiate. Locul este murdar, dezordonat, toate
lucrurile, noi sau vechi sunt aruncate și lăsate superficial pe jos. Momentul în care
Arthur intră în casă și găsește acel haos și văzându-i pe unchiul Eugeniusz și pe
bunica Eugenia că joacă poker cu un individ suspect, declanșează primul conflict
al piesei. În casă fiecare poate face ce vrea. Arthur își pune bunica să se așeze pe

13 catafalcul rămas în casă de la moartea bunicului, se revoltă împotriva slăbiciunii
și automulțumirii tatălui și a deciziilor greșite ale mamei. Arthur caută reguli de
bună cuviință, standarde morale, ordine, vrea să se căsătorească cu Ala într-un
stil de modă veche din nevoia lui de respectabilitate și de ceremonial.
Evenimentul nunții a schimbat transformat locul încăperii într-o cameră îngrijită
și curățată, hainele vechi au fost aruncate în pod.
După ce își îndeplinește ultimele formalități înainte de nuntă, Arthur se
întoarce acasă beat realizând că lumea nu poate fi salvată doar prin impunerea
unor norme de viață vechi sau noi, a unor forme. Singura soluție care ar putea
schimba lumea ar fi „ideea”, dar care anume? Ar trebui o idee care să creeze o
altă realitate, ordonată, logică, din nimic. Din cauza morții bunicii, tânărul are
revelația forței de unică idee-soluție care ar putea fi dobândită și prin forma
extremă a morții. Pentru a demonstra că e puternic și hotărât în a demonstra că
doar „Puterea poate fi creată din nimic…ce contează e să fim puternici și hotărâți.
Eu sunt puternic. Puterea e și ea tot o revoltă! O revoltă care ia forma ordinii…”
este gata să-și ucidă unchiul printr-un mecanism ce acționează simplu si exact în
orice situație, prin Edek care devine “corpul cuvântului” lui Arthur. Ala simte din
partea lui o indiferență și neglijare totală față de logodnă, susținând că l-a înșelat
cu Edek chiar în dimineața nunții lor. Momentul îl șochează. Încearcă să-i aplice
“dulcelui amant” ideea forței căruia i-a dat naștere, însă este omorât de adversarul
care e cu un pas înainte. Edek îl lovește mortal pe la spate cu pistolul, fapt care
marchează golirea formei de ideea care care i-a dat viață. Arthur este un tip prea
uman ca să poată aplica principiul forței brute, dar Edek nu scapă ocazia de a
demonstra că el e singurul poate aplica acest principiu datorită instinctului
sălbatic.
În Tango este demonstrat faptul că rolul de executor al ideii-forță îl
îndeplinește întotdeauna cel cu forța brută, nu intelectuală. Edek reprezintă forța
maselor lipsite de inteligență care ajung să conducă. Dansul din finalul piesei
reprezintă dispariția valorilor tradiționale, intelectuale și ocuparea lor de către
cultura simplă, primitivă. Tangoul executat de către Edek și Eugeniusz
simbolizează un dans al unei generații decăzute care își acceptă înfrângerea
neavând posibilitatea de a alege cine să-i conducă.
Totalitarismul din Tango
Ideea lui Arthur nu a fost diferită de modelul de comportament al lui Edek
care prin forța sa fizică și naturală reușește să iasă victorios în fața forței
intelectuale. Totuși aceasta nu este o victorie glorioasă sau veselă. Moartea lui
Arthur reprezintă căderea tuturor valorilor și imposibilitatea unei reveniri la
normalitate. De acum viitorul este în mâinile celui care se bazează doar pe forța

14 fizică, primitivă, a unui nou dictator. În concepția dictatorilor primitivi precum
Edek este mai ușor să guvernezi masa ideologică într-un mod dictatorial. O lume
fără valori este înlocuită de guverne tiranice, despotism cu reguli ce se bazează
pe violență și putere. Cuvintele lui Edek din finalul piesei “Ați văzut ce lovitură
am! Dar nu să nu vă temeți! Numai să stați liniștiți, să nu săriți, să fiți atenți la ce
vă spun și o să vă fie bine cu mine! Trebuie să mă ascultați!” sună ca un discurs
straniu a unui conducător totalitar.
Cu toții știm că tango-ul este un dans ce implică multă senzualitate și
pasiune. În piesa lui Mrozek acest stil de dans capătă un alt sens ce tinde spre
revoltă, o revoltă a generațiilor. Pe vremea când părinții lui Arthur erau tineri,
tango era un dans nou, îndrăzneț, pentru care îți trebuia mult curaj ca să-l dansezi.
Stomil și Eleonora fac parte dintr-o generație veche care a luptat pentru dreptul
de a dansa tango, adică s-au revoltat împotriva unor valori tradiționale tocmai
pentru a-și câștiga drepturile. După ce această revoltă a distrus toate valorile, n-a
mai rămas decât forța maselor lipsite de inteligență care nu au luptat pentru niciun
drept și dansează tango pe rămășițele lumii civilizate.
Tango-ul lui Mrozek este o confruntare grotească între două forțe, două
ideologii, două idealuri.
Actualitatea din Tango
Trăim într-un secol în care avem o libertate nemărginită, însă nicio soluție
pentru problemele fundamentale. Actualitatea din Tango este realitatea din
zilele noastre. Mereu vor fi la putere oameni care acționează prin forța brută,
violentă și nu prin forța intelectuală. Din păcate puțini intelectuali ajung să ne
conducă și rămân deobicei acele mase de oameni ale căror cunoștințe
influențează într-un mod negativ societatea. De exemplu în România sunt foarte
mulți oameni care ocupă diferite funcții în parlament dar care nu au habar să
pună în aplicare niște idei vii, constructive pentru popor. Ei doar ocupă funcția.
Cel mai bun exemplu pentru actualitatea din zilele noastre este Edek din Tango,
care ajunge să ocupe locul unui intelectual precum Arthur. Mrozek face din
acest Edek grosolan un bun exemplu al omului din zilele noastre fară principii,
educație, care gândește doar din perspectiva supraviețuirii și ajunge să conducă
un popor întreg.
Mrozek a scris o piesă de mare actualitate vizând asupra distrugerii și
pierderii valorilor și invadarea de către masele vulgare a locurilor de unde se
exercită puterea. Acest aspect este întâlnit peste tot în lume. Această piesă și
multe altele din dramaturgia lui Mrozek, ridiculizează și critică totalitarismul,

15 dictatura, pentru a scoate în evidență efectele dramatice produse de mentalitatea
acestui regim.
Un alt aspect ce vizează actualitatea din Tango este marcat de conflictul
între generații. Un tânăr care se revoltă împotriva mentalităților diverse și
imoralități care îi macină familia, vrea schimbare și adevăr. Se arată situația
cunoscută a generației tinere care se revoltă împotriva lumii părinților, a haosului
de pretutindeni. Stomil și Eleonora au respins la rândul lor principiile respectate
de generațiile vechi așa cum și Arthur respinge și se revoltă împotriva generației
părințior săi. În zilele noastre putem spune că acest conflict dintre generații este
bazat mai mult pe ideea unor mentalități și concepții diferite, exact ca în Tango.
Piesa are calitatea unui spectacol care te lasă să meditezi asupra lumii în care
trăim, în care avem de toate și niciodată suficient.
Piesa lui Slavomir Mrozek prezintă și un proces de descompunere al
Poloniei din timpul dominației regimului comunist. Dezordinea, haosul, mizeria
în care trăiesc personajele fară reguli, principii pot fi de fapt etape ale instaurării
regimului totalitar, unde răul va face legea. Comunismul a însemnat o perioadă
foarte dură pentru Polonia. De la început până la finalul piesei putem observa
cum intelectualul se agită ca să salveze țara de la degradare și până la urmă cei de
teapa lui Edek, a celor care stau la colț și acționează imprevizibil fără judecată,
vor da rezultate.
De ce să salvăm societatea prin educație, cultură, artă? Mrozek ne oferă
un răspuns. Putem la fel de bine să o salvăm prin violență fizică și atât. E mai
mult o întrecere între puterea intelectuală și cea brută, un joc al puterilor. Puterea
unui conducător nu trebuie să exprime frică, ci dimpotrivă trebuie să transmită
încredere și siguranță. În Tango puterea înseamnă frică, iar frica înseamnă
dictatură. Autorul ne prezintă cum treptat dictatura pune stăpânire pe Polonia, iar
toate valorile tradiționale, morale, intelectuale se vor prăbuși. Este realitatea pe
care Mrozek a crezut-o a timpului său, dar pe care o trăim la nesfârșit. Piesa nu
este relevantă doar pentru lumea comunistă, ea cuprinde mai multe sensuri ale
căror aspect pot fi detectate peste tot în lume.
De pildă trăim în continuare într-o societate în care cei de teapa lui Edek
ne vor conduce, iar intelectualii vor rămâne pe margine încercând să salveze ce a
rămas din cultură, valori morale. Dacă aceste valori sunt distruse, rămâne doar
forța brută pe care intelectualii nu sunt destul de cruzi ca să o exercite și rămân
cei din clasa muncitoare, sclavii, care au capacitatea de a supraviețui doar prin
violență fizică cât și verbală. Această lume ajunge să fie ocupată de masele
vulgare fără educație. Un om educat știe în primul rând ce sunt normele morale.
Oamenii care au norme morale știu clar ce e bine și ce e rău. Normele lor nu se

16 schimbă în funcție de situațiile prin care trec, ci se bazează pe un set de principii
clare după care se ghidează.
Arthur sau Edek?
Ce tip de conducător este mai bun? Problema puterii este pusă în temă de
ambele personaje doar că diferă modul în care i-ar putea influența pe cei din jur.
Arthur vrea prin putere să învingă indiferența și superficialitatea, vrea să salveze
societatea de la decădere iar Edek vrea ca prin putere să controleze societatea fară
a-i oferi șansa de a se salva. Tipul și metoda de atingere a puterii diferă. Arthur e
cel care gândește din perspectiva intelectualului, a cărui lovitură poate influența
într-un mod pozitiv lumea iar Edek e cel care gândește din perspectiva sclavului,
a cărui lovitură va produce un haos celor din jur.
Anarhia domnește în casa familiei lui Arthur și din această cauză tânărul
intenționează să facă schimbări. Vrea să readucă strandardele impuse de normele
aristocratice de odinioară. Astfel el critică dezordinea, faptul că membrii familiei
nu s-au rupt de trecut și prezența căruciorului de copii indică faptul că familia
încă nu s-a obișnuit că Arthur s-a maturizat. Imaginea lucrurilor învechite care
decorau casa pot duce la ideea unei familii care a rămas puternic ancorată în
trecut, care nu acceptă schimbarea. Ca soluție salvatoare Arthur anunță nunta care
răspunde pe măsura normelor de conduită pe care atât de mult le dorea. Prin nunta
tradițională credea că îi va obliga pe membrii familiei să se comporte într-un mod
specific. Apartamentul familiei se transformă într-o cameră curată, îngrijită,
hainele vechi au fost aduse din pod, membrii se pozează politicos, “așa-i tradiția”
spune unchiul Eugeniusz. Arthur a reușit doar prin aspect să schimbe imaginea
casei și a întregii familii pentru că majoritatea membrilor gospodăriei nu văd
nimic autentic în nunta lui Arthur, dar sunt uimiți de naturalețea și simplitatea lui
Edek. Și-a dat seama că nunta nu reprezintă ideea pură care va salva lumea și în
mod neașteptat bunica Eugenia se culcă pe catafalc și moare. Acest lucru pentru
Arthur pare a fi destul de autentic încât găsește ideea de care avea nevoie ca să
salveze omenirea și împreună cu Edek își va conduce familia în lumea valorilor.
Bunica a biruit moartea iar Arthur trebuie să aibă aceeași putere asupra
celorlalți. Devine liderul suprem al casei și susține că va exista o singură lege
pentru toți, iar pentru a dovedi că în el se află puterea absolută, se folosește de
Edek, singurul capabil să-i execute ordinele lui Arthur. Prin putere cei doi își
găsesc un echilibru și fac un fel de alianță ajutându-se reciproc. Acum Edek
devine “corpul cuvântului” lui Arthur. S-a format un partid. Unul vine cu
comanda iar celălalt cu execuția. Îmi vine în minte numele lui Himmler care a
fost pentru Hitler un fel de maestru inițiatic, sfetnic de nădejde. Fruntașii naziști
Hitler și Himmler au pus în practică o ideologie care aruncase lumea într-un

17 război în urma căruia s-au format zeci de milioane de victime. Poate că Arthur și
Edek întruchipează doar la această scenă, o ideologie pe plan politic din urma
căruia ar putea solda multe victime. Pentru a le arăta celor din casă de ce este
capabilă puterea lui, Arthur îl pune pe Edek să fie ucigașul unchiului Eugeniusz
și se așteaptă comanda de execuție. Spre final când Ala anunță faptul că s-a culcat
cu Edek, situația se schimbă iar Arthur vrea să-l ucidă pe amantul viitoarei soții.
Pentru că a fost contrazis, amenințat, Edek îl lovește pe la spate în grumaz pe cel
care a dat naștere noii ideologii. Edek iese învingător deoarece este singurul care
poate aplica sistemul pe care Arthur l-a format. Este simplu. Omul cu inițiativa și
omul cu practica. Arthur a venit cu ideea iar Edek a testat-o și văzând că a
funcționat, își instaurează propriul sistem dictatorial.
Noul regim al lui Edek îmi indică instaurarea regimului comunist care a
influențat, controlat Polonia și alte țări. În Tango moartea lui Arthur poate
însemna, pe lângă pierderea valorilor intelectuale și morale, câștigul clasei
muncitoare. Clasa muncitoare a lui Edek este tot clasa din care au făcut parte
mulți dintre comuniști. Dacă Edek reprezintă de fapt stalinismul care a marcat
generații întregi și care se mai resimte și astăzi? Poate fi interpretat în mai multe
moduri, dar știm cu siguranță că acest Edek din finalul piesei reprezintă dictatura
la propriu.
Putem spune că Arthur are calitățile unui lider care doar vine cu ideile, iar
Edek este cel care fură și aplică ideea. Arthur din cauza revoltei a ajuns să ia
postura unui dictator, însă nu a reușit să facă ordine în lume așa cum și-a propus.
Important de analizat este faptul că în realitate dictatura a avut influențe negative
asupra populației, a dominat răul și teroarea. Mrozek ne prezintă situația în care
se afla Polonia în perioada comunistă. Uniunea sovietică a dominat Polonia și alte
țări mergând pe ideologia stalinistă care a influențat numeroase generații. Poate
că Edek reprezintă chiar Uniunea Sovietică care a provocat un război și tot el să
iasă învingător. Este noul dictator de care chiar dacă îti place sau nu, vei fi obligat
să asculți de el fără să te opui. De aici putem înțelege de ce senzația de claustrare
a omului a fost produsă de forța dictaturii. Omului i s-a îngustat sfera de gândire
și inițiativă din cauza regulilor stricte impuse de regim.
Ce a determinat răzvrătirea lui Arthur?
Accentul piesei se pune pe atitudinea nonconformistă în general. Mrozek
intervine și duce nonconformismul până la unltimele consecințe, când
împotrivirea totală față de orice formă care ar putea limita cât de cât libertatea și
fericirea individului se transformă într-o normă convențională, ajungând la rândul
ei apăsătoare. Tango ne avertizează asupra efectelor a două atitudini care ar putea
duce la pierderea ordinii morale. Una dintre aceste atitudini este conformismul,

18 adică respectarea normelor, modelelor, principiilor, valorilor și punctelor de
vedere aplicabile. A doua atitudine e reprezentată de cea nihilistă, care respinge
și neagă principiile, valorile și punctele de vedere. Este pur și simplu o revoltă.
Niciuna dintre aceste atitudini nu duce la o soluție de compromis a problemelor.
Stomil este un așa-zis experimentator neobosit în domeniul artei, chiar
dacă încercările lui au sau nu rezultate utile. Este convins că numai revolta
reprezintă o dezvoltare progresistă și are o valoare dinamică, fie și prin negație.
“Omul revoltat este, întâi de toate, un om care spune NU. Or, refuzînd, el nu
renunță pînă la capăt: paradoxul e că este și un om care spune Da. Nu-ul este
îndreptat nu doar în afară, nu numai împotriva a ceea ce oprimă; el este, efectiv,
îndreptat și asupra interiorului ființei în care apar excesele, formele
monstrualizate ale dorinței de a fi.”1
Principiul pe care îl abordează Stomil este unul care include o manifestare
sau concepție care neagă morala și tradițiile culturale. Acest principiu este așadar
unul nihilist: “fiecare poate și trebuie să facă doar ce-i place, căci fiecare are
dreptul la fericire.” 2
Pentru această lume în care nu există abateri condamnabile, fiindcă au fost
înlăturate toate normele de conviețuire, Stomil și cei ca el care au luptat cu
stăruință s-au revoltat cu scopul de a reface și modela lumea printr-o idee
oarecare. Stomil nu se lasă deranjat de trădarea soției deoarece în planul
intelectual acceptă într-un mod prea firesc orice situație iar pentru a acționa
împotrivă, are nevoie întotdeauna de argumente în primul rând logice. De aceea
umblă descheiat prin casă, se simte liber și nu vrea să dea explicații pentru că nu
sunt destul de plauzibile și logice.
Arthur este dezgustat de aspectul dezordonat și de atitudinea mult prea
superficială a tatălui său. Stomil trăiește în consecința logicii a faptului că este
modern. El și Eleonora au luptat când erau tineri pentru răsturnarea valorilor
tradiționale și a convențiilor bine stabilite. Își justifică această modernitate prin
loialitatea față de fosta sa rebeliune din tinerețe. Părinții lui Arthur sunt rebeli la
bătrânețe pentru că au rămas ancorați în trecut, simt că merită să trăiască liber
după toate sacrificiile pe care le-au făcut pe vremea când făceau parte din
generația tânără. Stomil nu acordă atenție celor din jurul său. Nu se poate opune
faptului că soția îl înșală cu Edek, deoarece, după cum susține el, e contrar ideilor
sale. Este cu adevărat gelos pe Eleonora, însă are nevoie de o explicație logică
fără de care nu se poate împotrivi și rămâne blocat într-o convenție. Pur și simplu

1 Citat din “Omul lui Camus și condiția omului”
2 Replică din Tango

19 nu știe de ce e rău că Eleonora îl înșală cu Edek. Merge pe principiul libertății
sexuale care în concepția lui este prima condiție a libertății omului. Nici măcar
schimbările de aspect și de comportament din actul trei nu schimbă atitudinea lui
Stomil. Acest lucru îl putem observa din momentul în care Arthur vine acasă beat,
iar tatăl se arată bucuros de această întamplare.
Trebuie remarcat faptul că Stomil de-a lungul vieții s-a dedicat creației.
Probabil din această cauză se consideră a fi peste medie și special fiind în
permanență legat de ideea de a fi liber. Artiștii sunt liberi. El se crede un artist dar
în realitate, membrii casei care fac parte din public, nu înțeleg rostul acelor
experimente.
Arthur se răzvrătește împotriva părinților și împotriva haosului din casa lui.
Nonconformismul total al lui Stomil a creat haosul, care transformat în convenție,
a determinat răzvrătirea lui Arthur. Aplicarea ordinii prin forță reprezintă un
pericol pentru societate. De asta Edek va reprezenta dictatura, pentru că este
aplicată ordinea prin forță fizică. Poate că revolta lui Arthur a determinat situația
în care clasa muncitoare a lui Edek ajunge să conducă și să schimbe lumea.
Strădania omului care încearcă să introducă lumea irațională în perimetrul logicii,
sfârșește într-o fundătură contradictorie. Arthur prezintă câteva nuanțe ale omului
camusian: “La Camus, omul este o personalitate, poate chiar o supra-
personalitate, căreia lumea nu-i răspunde la dorința de a fi, la chemările lui de
realizare umană. Indiferența celorlalți este resimțită ca o limită constrîngătoare.
Lumea e, pentru el, cerc strîmt, exil, mediu străin.”3 Arthur reprezintă omul cu o
personalitate multiplă care se află într-o căutare permanentă de absolut.
În piesa lui Slavomir Mrozek tema familiei vorbește despre regularități
istorice generale, universale. Este simplu de asemănat familia cu societatea, adică
opoziția părinți-Arthur conturează de fapt un conflict dramatic major care ar
trebui văzut ca un contrast cu revoluția socială după tulburarea postrevoluționară.
Putem crede că Arthur este un fel de moștenitor a ceea ce s-a întâmplat după
revolta părinților.

Nebunie, fantezie și absurd
Universul lui Slavomir Mrozek este unul straniu. Tango este o piesă care
atinge multe subiecte amestecate: libertate, rebeliune, totalitarism, autoritate,
tradiție, familie, criza în artă, funcția de dans într-o operă literară, grotesc și
absurd.

3 Citat din “Omul lui Camus și condiția omului”

20 Dansul în opera lui Mrozek nu apare doar la final, ci dimpotrivă,
personajele pe toată durata spectacolului au parte de transformări bruște în linia
poveștii, care schimbă atmosfera și direcția evenimentelor, exact ca într-un
Tango văzut doar din perspectiva dansului. Mrozek nu degeaba numește piesa
Tango. Îi oferă mișări ca de dans pe tot parcursul acțiunii. Dinamică bazată pe
repetarea figurilor.
Piesa Tango este construită pe un plan comic, grotesc, plină de
inventivitate, aduce tușe suprarealiste și realiste caracteristice autorului și
abordează rolul și locul intelectualului în societate. Poate fi un pamflet la adresa
comunismului înfricoșător polonez, prin prezenta personajului Edek care
simbolizează masele vulgare care ajung să conducă. Mrozek face din acest
personaj o caricatură care stârnește comicul, are burtă, se comportă ca un bădăran
și în final ajunge să conducă. Sunt mai multe mesaje pe care scriitorul ni le
transmite, acum depinde de fiecare cum le percepe. Am menționat la un moment
dat în lucrare de faptul că pierderea valorilor morale reprezintă o problema majoră
a societății. Acum menționez faptul că în locul acestor valori rămâne incultura.
Această formă a maselor needucate nu are nimic de pierdut, ea va rămâne
permanent și va încerca să conducă societatea. Trebuie să ne dăm seama că Edek
din piesă este cel mai actual personaj, celelalte au disparut odată cu venirea lui la
putere. Practic acesta este un punct de vedere al grotescului din piesă. Masele
vulgare, sclavul dansând tango cu masa aristocrată pe ruinele valorilor morale și
intelectuale. Cel murdar câștigă iar cel nobil moare odată cu toată generația.
Vreau să adaug faptul că în piesă am găsit o paralelă cu Cehov și realismul
din piesele sale. Când spunem realism ne gândim la realitate, actualitate. Livada
de vișini de pildă este o parabolă a crizei. Această criză am putea-o interpreta ca
fiind în domeniul teatrului. Această problemă reflectă realitatea din zilele noastre.
Arta în general suferă de o criză permanentă din cauza indiferenței celor din
societate. Din păcate în locul artei care ține de cultură și educație, se promovează
mai mult incultura. Tango este și ea tot o parabolă a crizei care te lasă să meditezi
asupra artei, familiei, culturii și educației. De asta am și menționat faptul că Tango
este o piesă de actualitate pentru că vorbește despre realitate. Actualitatea din
piesele lui Cehov o regăsim și în piesa lui Slavomir Mrozek. În Livada de vișini
este vorba despre o confruntare între vechi și nou. Firs moare odată cu tăierea
livezii, fapt ce simbolizează dispariția generației vechi a nobilimii. Eugeniusz
simbolizează clasa aristocrației, adică a nobilimii și se prăbușește în momentul în
care Edek preia controlul. Odată cu tăierea livezii, cartea și teatrul sunt amenințate
de topoarele internetului și al televiziunii, adică afectează o întreagă cultură și
societate. Vine noul care distruge tot ce înseamnă cultură, artă și va promova tot
ce ține de incultură, practic societatea va fi torturată de permanenta dominare a

21 răului. Ca și în Tango anumite valori se prăbușesc și rămâne clasa muncitoare,
plebeii care vor dezonora educația unui popor. Poate că Lopahin este ca și Edek,
un plebeu care preia puterea și o va folosi în scopuri rele.
Petrecerea din Actul III din Livada de vișini sugerează o ușoară nepăsare a
personajelor. Toată lumea bea, dansează așteptând vestea licitației. Lumea
valsează pe viitoarele ruine ale civilizației deoarece în timpul balului se află de
faptul că livada a fost vândută lui Lopahin care o va tăia și va construi vile pentru
vilegiaturiști. Există o posibilă asemănare cu Tango deoarece la finalul piesei
Edek care săvârșește uciderea lui Arthur, va prelua controlul și va dansa peste
cadavrul celui ce a reprezentat intelectualitatea distrugând astfel toate valorile.
Este vorba despre realitatea cu care ne confruntăm și noi astăzi. Anumite valori
se prăbușesc, altele se impun. Acea nepăsare a personajelor din actul III aduc
aminte de indiferența generală a celor din Tango care a dus la prăbușire totală.
Temele din piesele lui A.P Cehov și Slavomir Mrozek seamănă într-o
oarecare măsură. Au ceva în comun. La construcția personajelor există însă o
diferență. În Tango personajelor le lipsește latura emoțională, ele reprezentând
mai mult simboluri-concepte:
 Eugeniusz reprezintă clasa aristocrată care respectă regulile ce țin de
conduită, eleganță, educație. Vrea să îl ajute pe Arthur în planul
pentru salvarea tradițiilor vechi.
 Eugenia este bunica cea rebelă care se îmbracă tineresc, joacă poker.
După moartea sa devine un simbol care îi sugerează lui Arthur ideea
puterii absolute.
 Edek reprezintă colectivitatea, răul care domină și schimbă gândirea
oamenilor. Victoria puterii primitive.
 Stomil și Eleonora sunt simbolul revoltei tradiționale, a celor care
și-au ratat cariera în artă, reprezintă tipul de părinți rebeli care prin
îmbrăcămintea neadecvată și prin comportamentul lor bizar se
afișează ca fiind liberi.
Simbolurile din operele lui Cehov se referă în primul rând la
schimbările sociale și sunt legate de evoluția personajelor. Există
nenumărate simboluri în operele lui Cehov însă acum voi enumera doar
câteva simboluri importante din Livada de vișini deoarece este cea pe care
am adus-o în discuție:
 Jocurile imaginare ale lui Gaev simbolizează dorința sa de libertate
 Livada de vișini reprezintă treapta istoriei societății
 Firs este simbolul trecerii timpului și odată cu livada el moare

22  Ania este un simbol al speranței omului
Tango-ul lui Slavomir Mrozek expune într-un mod grotesc, criza familiei
și drama individului apăsat de absurditatea convențiilor lumii contemporane.
Absurdul piesei este sugerat de către conflictul invers al generațiilor. În general
tinerii se opun principiilor stricte ale părinților, dar în piesă tânărul intenționează
să recreeze structuri autoritate bazate pe reguli stabile. Arthur este cel care își
educă, pedepsește membrii familiei, nu invers.
Toate personajele trăiesc într-un univers în care domnește răul, mizeria,
din care nu găsesc vreo cale de scăpare. Mrozek îi oferă cititorului sau
spectatorului o serie de întrebări în loc de răspunsuri. Există vreo ieșire din acestă
situație dificilă cu care se confruntă personajele? Mai are rost împotrivirea? Ce-i
de făcut? Sunt întrebări la care spectatorul nu află răspuns în teatrul absurdului și
mai ales în opera lui Mrozek.
Tango pe marile scene
Piesa lui Slavomir Mrozek a fost de mare succes și a avut un mare impact
asupra publicului. De la publicarea sa în 1964, Tango a fost supus diferitelor
interpretări, de la faptul că ar fi o metaforă a situației Poloniei după cel de al
doilea război mondial, o metaforă pentru cultura contemporană sau pentru
situația umană din lume. Mrozek a fost și continuă să fie unul din cei mai jucați
pe scenele românești. Prima reprezentație din România a fost în anul 1967, la
Teatrul Mic din București, în regia lui Radu Penciulescu, care prezenta piesa
într-o originală orchestrație scenică, păstrând aspectele istorice ale autorului. A
doua reprezentație a fost în 1978 la Teatrul Național din Iași, în regia lui
Cristian Hadji-Culea, o montare îndrăzneață.
Polonezul a criticat aspru în multe din piesele sale totalitarismul,
dictatura, pentru a evidenția efectele dramatice aduse mentalității celor care se
confruntă cu astfel de sisteme sociale bolnave. Regizoarea Laura Vlad și-a
încadrat viziunea regizorală asupra piesei marelui dramaturg și a realizat o
comedie horror, exagerând pe evidențierea pericolului regimurilor totalitare.
Tango pe scena Teatrului Bulandra nu a reușit să sugereze nimic în raport cu
textul, mai mult publicul a fost sufocat de decor, spectatorii au fost distribuiți pe
trei laturi ale spațiului de joc. Pereții sălii și podeaua au fost decorate cu
costume de teatru ajunse zdrențe prăfuite. Regia îl va transforma pe Arthur prin
manifestările sale, într-o sosie a lui Napoleon, urmând mimarea lui Hitler. Din
cauza dorinței de condamnare a regimurilor totalitariste, regia anulează celelalte
laturi pe care Mrozek le-a construit în spectacol. Actorii nu sunt folosiți la

23 valoarea lor pentru a prezenta personajele unei familii cu mentalități afectate ca
rezultat al unor sisteme sociale totalitare.
O altă reprezentație a fost în 2017 la Teatrul Maria Filotti din Brăila.
Personajele gândite de regizorul Vladimir Anton au tușe puternice de grotesc,
atât în ceea ce privește machiajul și costumele, cât și mecanismul de construcție
al fiecăruia. Cortina se ridică, lăsând la iveală căminul bizar, lipsit de orice
estetică al unei familii neobișnuite. Lucrurile aruncate pe jos par un fel de arhivă
în care personajele și-au pus la păstrare visuri din copilărie, amintiri din alte
epoci, idealuri amorțite și uitate (simbolistica coliviei). În spectacolul lui
Vladimir Anton jocul de cărți este ca un fel de personaj absent, el tot apare pe
parcursul acțiunii și menține personajele pe linia de plutire.

În încheierea acestui capitol vreau să menționez faptul că Slavomir Mrozek
a reușit să îmbine absurdul, comicul, tragicul și realul într-o singură partirură cu
personaje care trăiesc într-un pericol permanent, neavând posibilitatea de a se
salva. Personajele lui Mrozek stârnesc râsul, ele sunt în mare parte comice,
realizate de către autor într-un stil caricatural. Singurul personaj care nu a fost
deformat caricatural este Arthur, el simbolizează un personaj tragic care se
sacrifică însă nu reușește să salveze nimic. În următorul capitol voi insista asupra
personajului pe care l-am interpretat în spectacolul de licență.

Capitolul al III-lea
Drumul către personaj

Când am citit textul prima dată eram împreună cu colegii la facultate și nu
înțelegeam ce se petrece exact cu acele personaje. Totul mi se părea anapoda, nu
puteam să înțeleg de ce Arthur se revolta atât de tare împotriva celor din casă și
mai ales împotriva lui Edek. La prima citire acest Edek îmi era străin, am simțit
că nu pot să-l pătrund de la prima citire, nu știam cum să îl abordez, nu aveam
habar cum va arăta în scenă.
La un moment dat Vlad Ștefancu, cel care l-a interpretat pe Arthur, îmi
aduce la cunoștință faptul că în final voi fi așa-zisul amant al viitoarei lui soții din
piesă și pe deasupra voi fi și ucigaș. Probabil el terminase de citit piesa cu o seară

24 înainte. Acest lucru mi-a dat de gândit asupra personajului pe care urma să-l
interpretez și imediat ce am ajuns acasă m-am pus la citit cu mare atenție piesa,
tocmai ca să descopăr cum ajunge un personaj atât de simplu să conducă în final.
Mi-am dat seama despre Edek că nu este inteligent, că este tipul de personaj
grobian, însă tot nu puteam să realizez câtă importanță are în scenă. Pentru a
interpreta un personaj este indicat să citești de mai multe ori piesa și să discuți cu
ceilalți actori despre subtexte, extratexte, tocmai pentru a-ți da seama ce este
ascuns, adică ceea ce se întâmplă în viața personajului. De multe ori o piesă de
teatru nu relatează toate evenimentele cronologic și nu arată tot timpul de unde
vin personajele, ce se întamplă în viața lor.
La prima citire a piesei Tango nu am putut să îmi dau seama de unde vine
Edek și ce caută în casa lui Arthur. Mrozek nu oferă multe informații despre acest
personaj, îl lasă doar într-o ipostază suspect. M-am gândit la simplul fapt că joacă
cărți cu bunica Eugenia și unchiul Eugeniusz. Dar de ce? Și de aici am început să
îmi pun tot felul de întrebări legate de acest personaj cu care abia făcusem
cunoștință. Părea interesant tocmai prin misterul cu care Mrozek l-a construit, iar
acum nu rămânea decât să-i dau viață.
Cine este Edek?
La începutul piesei este numit de către autor “partenerul cu mustăcioară”
care poartă o cămașă în dungi urâte, descheiată prea mult la piept, scoasă peste
pantaloni, cu mânecile suflecate. Pantalonii sunt murdari și șifonați, pantofii au o
culoare deschisă, stridentă, se scarpină la picior, folosește un piepten pentru a-și
aranja părul gras, nespălat și poartă un ceas de aur la mână.
După această descriere te poți gândi că e sărac sau că pur și simplu e un
om de la țară care nu e cel mai curat și aranjat, dar e politicos și își vede de treabă.
Totuși din descriere putem observa un lucru bizar la acest individ și anume faptul
că deși e murdar el se piaptănă.
Pe tot parcursul piesei Edek este un fel de umbră care înconjoară casa, dacă
nu fizic, cel puțin în conversațiile celor din jur. Se vorbește foarte mult despre
Edek, practic el este una din cauzele revoltei lui Arthur tocmai din cauza acestei
libertăți în care trăiește personajul. Partenerul cu mustăcioară este original și
tocmai prin autenticitatea sa. Din descrierea lui Eugeniusz aflăm că acest individ
are unghiile murdare, “e cam din topor”, adică bine făcut, trișează la cărți,
pleoscăie când mănâncă și își spala pantofii cu peria de dinți a unchiului. Edek
nu are remușcări, complexe, se simte bine în pielea lui, se ghidează după
principiul “depinde cum prinde” adică acționează după instinct și se acomodează
foarte ușor în orice împrejurare. Acest tip de bărbat atrage femeile din casă, fapt

25 ce îi ridică mai tare stima de sine. Ca la jocul de cărți el în orice situație câștigă
dar trișează și nu doar la joc, ci și în realitate. De exemplu în final îl omoară pe
Arthur pe la spate, ca o felină ce sare peste pradă.
Edek se simte important, aude permanent numai cuvinte de laudă în
special de la femei “cine câștigă? Edek” sau atunci când soarbe din cafea,
Eleonora este topită după modul în care bea “Oh! Edzio, ce frumos bei tu!”. Din
această cauză Edek se simte bine în pielea lui, deoarece oamenii din jur îi
încurajează și îi apreciează felul grosolan de a se comporta în societate. Domnul
Edzio este susținătorul ideii progresiste, adică mereu înainte, fără nicio ezitare,
își promovează modul său de a fi în societate. Se simte ca la el în habitat și
introduce norme și obiceiuri nepoliticoase, mai ales că se culcă cu soția lui Stomil.
Din spatele cortinei
Știm foarte bine că pentru a da viață unui personaj este nevoie de mult
sacrificiu din partea unui actor. Vreau să menționez faptul că mi-a plăcut și am
respectat fiecare rol pe care l-am primit de-a lungul studenției și consider că acest
personaj pe care l-am interpretat în spectacolul de licență, m-a ajutat foarte mult
să-mi descopăr noi limite și capacități. În cei 3 ani de facultate am avut de multe
ori senzația că am exagerat prin modul în care am interpretat anumite roluri. Mi-
am pus tot felul de întrebări, unde greșesc, ce trebuie schimbat, aprofundat. În
timpul primelor repetiții eram la stadiul de cunoaștere a personajului și pentru a-
l întelege a fost nevoie de un research foarte aprofundat. Prin urmare m-am
documentat despre regimul politic al vremii, despre faptul că Edek reprezintă
totalitarismul și pune stăpânire pe întreaga Polonie. Pe parcursul repetițiilor mi-
am dat seama că Arthur este tot un fel de dictator, însă nu are în sânge capacitatea
de a face rău fizic celor din jur. Edek nu are nimic uman în el, practic e făcut să
ucidă, să facă rău. El în final se hrănește cu frica celorlalți, exact ca un dictator.
De multe ori am avut impresia că nu mi se potrivește personajul și nu
înțelegeam de ce. Știam că e un om murdar, vulgar cu un comportament primitiv,
impulsiv și încercam să aduc în scenă ceea ce aș fi crezut eu că s-ar potrivi cu
personajul, exact cum făcusem și până acum cu celelalte roluri. Am fost pus la
încercarea de a face o compoziție de personaj, adică un personaj grotesc, grobian,
căruia a trebuit să-i compun o anumită muzicalitate. Unui astfel de personaj
trebuie să îi adaugi un anumit tip de mers, o anumită voce, în general un anumit
tip de comportament tipic persoanelor cu character vulgar, murdar. De asta mi-a
și plăcut foarte mult.
“La actori, interesantă este capacitatea lor de a revela în cursul repetițiilor
trăsături pe care nu li le bănuim; dezamăgirea intervine atunci când un actor nu

26 este decât conform cu ce ne așteptam de la el. E, în general, o vanitate să te
consideri știutor atunci când încerci să fixezi o distribuție; este preferabil să
dispui de timpul și condițiile necesare pentru a-ți putea asuma unele riscuri.”4
Îmi era puțin frică de faptul că aș putea să interpretez un rol care să se
conformeze întocmai cu unele dintre trăsăturile mele. Sincer îmi doream ca restul
colegilor, spectatorilor să vadă pe scenă un alt om, nu pe Iustin. Poate se întâmpla
și din pricina faptului că mă aflam la primele repetiții cu mișcare și acolo într-
adevăr există o perioadă de acomodare, dar aceasta nu trebuie să dureze prea mult.
De multe ori la repetiții simțeam că mă aduc pe mine în scenă și nu pe
Edek. Realizam faptul că îl jucam pe Iustin cel vulgar și nu pe Edek tocmai din
cauza nesiguranței pe care o simțeam în scenă la început. Această nesiguranță se
datora faptului că încă nu eram familiarizat cu personajul. Trebuia să-i găsesc un
anumit tip de comportament care să nu semene cu al meu, adică să nu mă joc pe
mine. După repetiții mă gândeam unde anume greșeam, ce trebuie să fac și cum
să fac. Un actor trebuie să înțeleagă personajul, să-l accepte și să nu-l judece,
trebuie să-și dorească să trăiască viața acelui personaj. Am luat inițiativa de a
gândi ca Edek și a lăsa deoparte felul meu de a fi, adică modul în care Iustin ar
putea fi grobian. În afara repetițiilor lucram la personaj și de multe ori când eram
acasă, la volan ori cu prietenii la terasă etc. îmi puneam în cap “oare cum ar gândi
Edek?” și încercam subtil să acționez ca el. Am realizat că trebuie să-mi las corpul
maleabil pentru personaj, să-i ofer un fel de cămin. Îmi amintesc că eram la o
terasă cu prietenii și fără să vreau am dat cu cotul peste halba de bere, a căzut, s-
a spart apoi a venit chelnerul și mi-a atras atenția. Atunci am avut un moment de
inspirație și am făcut un experiment răspunzând în stilul Edek foarte sigur și
relaxat “s-a spart? Păcat. Adu alta!”, după care am râs zgomotos iar prietenii mei
au fost complet indignați și m-au întrebat de ce am fost mitocan cu săracul
chelner. Am observat după acest mic experiment că eu niciodată n-aș fi putut
reacționa așa, în primul rând mi-aș fi cerut scuze pentru că am spart halba, dar m-
am gândit că Edek fiind needucat, nu știe de scuze.
Chiar mi-a părut rău pentru felul în care i-am răspuns chelnerului, dar am
văzut că l-a deranjat, poate a crezut că sunt vreun derbedeu lipsit de educație, însă
găsisem începutul de drum către personaj.
Tupeul ieșit din comun este principala trăsătura a personajului Edek. Acest
tupeu nu era în niciun caz al meu, ci al unui om needucat. Următoarele dăți la
repetiții introduceam acel tupeu pe care-l descoperisem și parcă începea să se lege

4 Fragment din Spațiul gol de Peter Brook

27 ceva, însă mi se spunea de faptul că îngroș personajul. Mă întrebam “de ce”
anume am nevoie pentru a rezolva problema.
“Ca să transmiți sentimentele rolului e necesar să le cunoști și, ca să le
cunoști, trebuie să încerci tu însuți trăiri analoge. Nu se poate imita sentimentul
însuși, dar se pot imita rezultatele manifestărilor lui exterioare. Cu ajutorul
mimicii, glasului, mișcărilor, actorul prezintă, de pe scenă, spectatorilor numai
niște șabloane exterioare… o mască moartă a sentimentului.”5
Probabil mă axam doar pe tupeul personajului, nu și pe modul lui de a
gândi. Trebuia să-i înțeleg scopul, rostul și intenția lui. În primul rând m-am
întrebat dacă el își pune în cap de la început să conducă, să pună stăpânire pe casa
aceea. M-am pus de acord cu domnul profesor și cu partenerii de scenă că Edek
nu are unde sta, nu are un cămin și de asta nu pleacă din casa lui Stomil. Edek se
simte stăpânul casei de la început și crede practic că i se cuvine totul deoarece
fiecare dintre personaje mai mult sau mai puțin îi apreciează modul de a fi, de a
gândi încă de la început. Am observat un lucru foarte important și anume modul
în care îl tratează Arthur pe Edek, adică cu superioritate, fapt pentru care de-a
lungul piesei, personajului meu i se acumulează o serie de frustrări pe care și le
varsă abia în final când își arată adevărata față. De aici am început să privesc cu
alți ochi personajul și să nu-l axez doar pe o singură linie, adică pe cea a
vulgarității sau prostiei și să-l pun și pe linia omului șiret, viclean care își poate
atinge anumite interese în scopuri rele.
“Ca să învingem toate greutățile care ne stau în față trebuie, înainte de
toate, să avem îndrăzneala de a recunoaște că, din foarte multe pricini, atunci când
ieșim pe scenă, în fața spectatorilor, noi pierdem complet senzația vieții reale.
Uităm tot. Si cum umblăm în viață, și cum stăm jos, cum mâncăm, cum bem,
dormim, discutăm, privim, ascultăm, într-un cuvânt, cum acționăm interior și
exterior în viață. Noi trebuie să învățăm toate astea din nou pe scenă, așa cum
învață un copil să umble, să vorbească. Să privească și să asculte.”6
Drumul către personaj nu a fost ușor dar îmi plăcea la nebunie. Mi-a plăcut
foarte mult felul în care Mrozek l-a conceput și l-a realizat sub forma unei
caricaturi al unui dictator, proletar care ajunge să-i acapareze pe toți din jur.
Pentru continuarea studiului asupra personajului m-am inspirat mult și din
exterior, adică din societate. În jurul nostru avem mulți de seama lui Edek, prin
cafenele, baruri, instituții de stat etc. și astfel de persoane m-au inspirat involuntar
prin prezența lor fizică. De pildă am împrumutat mici detalii ale mersului,
vorbitului, râsului, aspectului fizic, expresivității gesticulărilor, ieșitului în

5 Fragment din “Munca actorului cu sine însuși”de K.S Stanislavski
6 Fragment din “Munca actorului cu sine însuși” de K.S Stanislavki

28 evidență, expresiilor faciale etc și le-am pus în fișa personajului Edek. Prin
urmare personajul începea să prindă ușor ușor carne, îi acordam un râs aparte, un
mers aparte, o voce ușor stridentă spre vorbitul tare, căscat amplu, gesturi vulgare
(de pildă scărpinatul de față cu alți oameni) etc. Imitam într-o oare care măsură
ce vedeam la anumite specimene din jurul meu. Trebuia să fiu concentrat și la
felul în care gândea Edek, pentru că el știa când și cum să atragă atenția. Gândea
în viață ca la jocul de poker, adică știa când să trișeze. Prin urmare era necesar
să-l las pe Edek să privească prin ochii mei.
Am făcut un studiu nou asupra modului de gândire a personajului și atunci
când mergeam la prieteni acasă, jucam cărți și încercam să trișez. De multe ori nu
îmi ieșea și mă gândeam că poate e din cauza faptului că îmi puneam în cap să
trișez, în loc să câștig. Edek își pune în cap să câștige, să obțină ceva. Jucam cărți
gândind din perspectiva lui și simțeam cum privirea, vocea, atitudinea mi se
schimbau. Fiind și fete prin preajmă adăugam câte o glumă porcoasă, după care
puneam o carte jos, mai luam o gură dintr-un pahar cu bere, vin sau ce era acolo
și îmi venea parcă și norocul la joc. Uneori câștigam, alteori nu. Combinam
caracterul grobianului cu gândirea omului perfid și îmi notam în minte reacțiile
celor din jur. Am simțit că aceste exerciții m-au ajutat în înțelegerea personajului.
De câteva ori pe zi exersam felul în care mânâncă, bea personajul Edek. Știind de
faptul că Edek nu respectă normele de viață morale ce țin de educație, atunci când
eram acasă mâncam și beam făcând zgomot provocând un oarecare deranj celor
din jur. Pur și simplu râdeam, mă simțeam bine.
La repetiții probam tot ce studiasem în particular, tocmai pentru a vedea
dacă zona în care îmi construiam personajul era potrivită. Colegii și domnul
profesor îmi spuneau faptul că începeam să înțeleg personajul și că erau amuzante
tușele pe care le-am introdus. Am realționat foarte bine cu partenerii de scenă și
împreună cu ei am intrat treptat în poveste implicându-ne foarte mult. Am stabilit
o anume relație cu bunica Eugenia, cu Stomil, unchiul Eugeniusz, Athur în
special. Față de fiecare trebuia să am o atitudine diferită. Față de Arthur trebuia
să fiu umil, să-i câștig încrederea, cu bunica Eugenia aveam o relație ce implica
pasiunea pentru jocul de cărți, ne-am stabilit privirile, poantele. Unchiului
Eugeniusz îi transmiteam o amenințare constantă, lui Stomil îi exprimam
încredere iar Eleonorei intenționam să-i ofer plăcere. În spectacol nu se arată
faptul că Edek se culcă cu Eleonora, asta se înțelege de la sine, dar trebuia să
existe între mine și ea o chimie, seducție. Au fost necesare discuțiile cu partenerii
inainte și după repetiții tocmai pentru a îmbunătăți calitatea spectacolului. Dacă
îmi venea o idee, o discutam întâi cu ceilalți pentru a fi de comun acord. Simțeam
că trebuie să lucrez împreună cu Vlad Ștefancu pe relația Edek-Arthur. M-am

29 înțeles foarte bine cu partenerul meu de scenă și am stabilit foarte clar relația
dintre noi doi.
În actul 3 în special trebuia să-l fac pe Arthur să mă placă, să-i intru sub
piele. Edek și Arthur își găsesc aproape de final un lucru comun și acela e puterea
de care te poți folosi pentru a face rău celor din jur. Ca și Arthur, Edek simte
nevoia de a-i conduce pe ceilalți doar că nu arată asta de la început, el își va pune
în aplicare principiile și ideile în care crede cu adevărat abia în final după ce îl
omoară pe Arthur. Din această cauză el știe când să trișeze. Așteaptă momentul
potrivit pentru a deveni conducătorul suprem, el simte și crede cu adevărat că i se
cuvine tot. Așadar între mine și Vlad Ștefancu a existat o tensiune și relație
scenică, care m-a făcut să nu-l mai văd pe colegul Vlad, ci să-l privesc prin ochii
lui Edek ca pe un superior.
Pe lângă toate aceste lucruri menționate mai sus doresc să dezvălui un alt
mod prin care am exersat lucrul cu personajul.

Aspectul personajului

Pe lângă gândire și comportament i-am căutat personajului Edek un aspect
potrivit. Așadar după mai multe probe, împreună cu domnul profesor Coșeru, am
stabilit un stil vestimentar potrivit din punctul meu de vedere, pentru caracterul
acestui personaj. În actul I și II am fost îmbrăcat cu un maieu, pantaloni scurți
șifonați, murdari și șlapi de casă cu șosete rupte. Acest stil simboliza faptul că
Edek se instalase deja în casă și putea influența mentalitatea celor din jur. De
exemplu Stomil este fascinat de simplitatea și originalitatea lui Edek și poate din
cauza lui umblă indecent prin casă deoarece vede în Edek ceva autentic, natural.
“Edek s-a născut asa cum ar trebui să devenim noi toți”, spune Stomil.
În actul III vestimentația lui Edek se schimbă, ea capătă o notă elegantă în
aparență. I-am adăugat cămașă, pantaloni de stofă, papion, vestă, pantofi. Am
gândit că împreună cu această vestimentație elegantă i se adaugă o nouă atitudine.
Acum nu mai e grosolan, e ca un valet la Casa Albă, trebuie să îi servească într-
un stil rafinat pe toți tocmai pentru a rămâne în ipostaza omului simplu și de
treabă de care toți vorbesc numai de bine. De fapt Edek în final demonstrează că
sub aparenta inocență și eleganță se ascunde un geniu al răului care triumfează
sclipitor ca la jocul de cărți.

30 Pentru a mă apropia și mai mult de personaj am simțit că e necesară o
modificare în ceea ce privește aspectul meu fizic. Mi-am dorit să nu semăn cu
mine, ci cu personajul. Prin urmare m-am documentat despre Edek că îi place să
umble murdar, neîngrijit și mi-am căutat un aspect care să se potrivească cu
trăsăturile lui. Mi-am lăsat barba să crească fără a-i da o formă, tocmai pentru a
avea un aspect neîngrijit, umblam cu părul gras, încercam să fiu cât mai murdar.
Așteptări și rezultate

Repetițiile până la premieră au fost foarte tensionate, pline de energii
pozitive și negative din cauza stresului și emoției. Fiecare din noi trebuia să fie
concentrat pe ce are de făcut și să știe exact care este rostul și scopul personajului
său în scenă. Trebuia să uităm de faptul că suntem colegi, prieteni și să ne
focusăm strict pe relațiile dintre noi ca și personaje. I-am simțim foarte implicați
pe Dani Popa și Alexandru Gușă deoarece cu ei am avut aproape cea mai bună
chimie pe scenă, dar și cu Ioana Ivănescu cu care am obținut o foarte bună
conexiune în relația Edek și bunica Eugenia la jocul de cărți. Așteptările mele cel
puțin erau destul de mari. Nu întotdeauna am reușit să fim o echipă și îmi doream
mai mult decât orice să formăm una, deoarece fără spiritul de echipă un spectacol
nu are cum să aibă rezultate favorabile. Textul în sine este foarte greu de digerat
și de înțeles, iar personajele ca oricare altele necesită, din partea noastră ca actori,
multă dăruire și implicare, ori fără implicare colectivă, vom juca separat.
În afara acestor amendamente vreau să menționez faptul că uneori s-a
simțit implicarea din partea tuturor și de foarte multe ori repetițiile ieșeau chiar
foarte bine, rezultatele fiind îmbucurătoare pentru toți. Cu o săptămână înainte de
premieră se simțea faptul că spectacolul era deja clădit, avea un ritm potrivit
pentru atmosfera tensionată din poveste, eram mulțumiți și abia așteptam ziua
primei reprezentații. Emoțiile ne cuprindeau pe toți și eram din ce în ce mai
concentrați pe ce avem de făcut. Totul era gata. Decorul, muzica, costumele,
mișcarea. Noi am avut parte de un decor simplu format doar din cutii aruncate pe
jos prin scenă, un cărucior de copii, o rochie de mireasă suspendată, instrumente
muzicale atârnate care dădeau impresia unei încăperi de artist, o masă pe care o
dezasamblam la momentul experimentului lui Stomil și o reasamblam la
începutul actului III.
Prima reprezentație a fost palpitantă pentru mine. Am gândit pe parcursul
spectacolului doar din prisma lui Edek, adică îmi urmăream scopul de a conduce,
de a fi auzit, ascultat, plăcut de cei din casă. Am avut nevoie să fiu plăcut de
Arthur ca mai apoi să-l omor și să-mi duc planul la sfârșit. Pe parcursul
spectacolului am descoperit un lucru nou și anume faptul că lui Edek nu îi place

31 agitația. Revolta lui Arthur mă deranja și mă provoca să-mi arăt adevărata față,
dar am așteptat până în momentul în care i-am câștigat încrederea ca mai apoi,
când m-am simțit amenințat, am acționat și l-am omorât tocmai pentru a putea
conduce. Arthur îmi stătea în cale practic.
Spun că premiera a fost palpitantă pentru mine deoarece în actul al II-lea
am început să am febră și puține frisoane, dar am reușit să duc până la capăt
personajul fără să încurc din cauza stării mele, spectacolul. În final la momentul
dansului l-am simțit pe Alexandru Gușă foarte implicat și și-a asumat foarte
precis rolul de supus al lui Eugeniusz, care de acum va fi sub dominația unui
proletar din clasa muncitoare de care la început se ferea. Dansul pentru mine a
fost ca un ritual de cucerire a lumii.
După premieră nu am fost mulțumit de mine, am simțit că mi-a lipsit ceva.
Chiar dacă în mare parte am primit un feedback bun, eu eram axat pe ideea că nu
a ieșit conform așteptărilor mele. Am aprofundat și mai tare studiul asupra
personajului și așteptam cu nerăbdare următoarele repetiții ca să-l pot îmbunătăți.
Prin urmare la următoarele repetiții mi-am dat seama de faptul că până atunci nu
l-am lăsat pe Edek să vină la mine, să iasă prin mine. Am realizat faptul că la
spectacol am fost eu cel pus în situații și trebuia să fie Edek cel pus în situație.
Pentru a rezolva acest lucru am improvizat mult mai mult la repetiții, lăsând
personajul să treacă prin mine și lăsându-l să acționeze. L-am lăsat pe Edek să fie
șmecherul care profită de slăbiciunea celorlalți pentru a-și îndeplini meritul de a
conduce. Am relaționat mai mult cu pieptenele deoarece îl puteam folosi pentru
scărpinat, pieptănat, lucruri pe care le-ar face Edek, după care am adăugat o serie
de sunete care trădau lipsa de educație, râdeam mai zgomotos, vorbeam mai tare,
mi-am făcut tatuaj dar nu permanent, mi-am pus cercel. Mă simțeam musculos și
arătam pe scenă ceea ce își arată Edek și anume mușchii, spatele voluminos. Edek
se simte bine în pielea lui și se folosește de ce are mai bun. Mi-am lăsat corpul să
lucreze prin Edek și am simțit la următoarea reprezentație faptul că am evoluat
față de premieră, însă tot cu mici regrete. Monologul din final al lui Edek este al
unui dictator și trebuie să producă frică și amenințare, iar eu am simțit că nu am
produs acest lucru.
Sper ca pe viitor să mai pot juca spectacolul Tango deoarece simt nevoia
de a îmbunătăți acest personaj de care m-am atașat și căruia i-am descoperit în
timpul documentării pentru această lucrare, nuanțe noi, pe care în final la
monologul despre care vorbeam mai sus, le-aș fi introdus. Edek din final trebuie
să fie diferit față de Edek de la început. Băiețașul cu care și de care se făcea mișto
la început, acum devine un dictator în fața căruia nu mai îndrăznești să miști. Iar
în cazul de față Edek are nevoie sa îi conducă pe ceilalți. Are nevoie într-un fel

32 să arate lumii cine este. Și fără îndoială gândește aceste lucruri. În acest context,
trebuie găsita cauza, de ce-ul. Mai cu seamă nevoie înseamnă că-i vizează în mod
direct și pe ceilalți prezenți în universul lui Edek: Artur, Eleonora, Stomil etc.
Consider că există multe cauze care pot deveni active scenic – de la faptul că Ala
nu ii cedează până la faptul că Arthur nu il admira.

33 Anexe

34

35

36

37 Bibliografie
1. Esslin,Martin- Teatrul Absurdului- Editura UNITEXT, București, 2009
2. Slavomir Mrozek- Baltazar- Carte publicată cu sprijinul Institutului
Polonez- BIBLIOTECA, Traducere de Stan Velea, București 2009
3. Ovidiu Drimba- Istoria Teatrului Universal- Editura VESTALA,
București, 2017
4. Slavomir Mrozek- Opere Alese II, Teatru (1)- Traducere de Stan Velea
5. Michaela Tonitza-Iordache, George Banu- Arta Teatrului- Editura
Nemira 2004