Capitolul I. Considerații introductive
LEGATUL
Capitolul I. Considerații introductive
Este de notorietate faptul că lucrările dedicate moștenirilor în dreptul civil român sunt bine reprezentate, se pune firesc întrebarea: de ce am ales această temă? Motivația este una complexă, întocmai ca și tema pe care o voi trata. După cum remarca George Plastara, făcând referire la materia succesiuni în general, „această materie este extrem de importantă, deoarece dreptul de succesiune se găsește într-o strânsă legătură atât cu proprietatea, cât și cu familia și adeseori chiar cu organizația politică".
Un al doilea motiv pornește de la observarea a două trăsături specifice moștenirilor: dreptul succesoral este unul de aplicare constantă și având un pronunțat caracter tehnic. Privind comparativ Codul comercial român din 1888, remarcăm cum a trebuit să suporte o perioadă de claustrare pe timpul comunismului, fiindu-i practic suspendată aplicarea între 1950 și 1990.Schimbările ideologice,indiferent de culoarea acestora, nu au suspendat însă nicio clipă utilitatea și aplicarea regulilor succesorale. Caracterul tehnic vizează în sinteză faptul că este vorba de raporturi juridice de ordin pecuniar, interesând familia – concluzie evidentă pentru moșteniri; în ce privește liberalitățile, studiul acestora constă în mare parte în cercetarea măsurii în care este permis omului să-și lipsească membrii familiei de bunuri. Toate aceste drepturi se plasează la frontiera dintre dreptul patrimoniului și cel al familiei, fapt ilustrat de dependența moștenirilor și liberalităților de factorii sociali ce influențează regimul familiei. Domeniul succesiunilor și liberalităților între rude apropiate se prezintă ca intim asociat vieții familiale. Cu toate acestea, nu pot să nu menționez de scăderea constantă a testamentelor autentificate începând cu anul 2011 (vezi Anexa 1) în condițiile în care numărul notarilor publici în funcție a crescut, tot constant.
Moștenirile sunt un colț aparte al dreptului civil: îi folosesc noțiunile și îi aplică principiile, dar contextul în care o fac le imprimă un specific inconfundabil. Caracterul mortis causa constituie aici elementul de fond al oricărei discuții, ceea ce generează o terminologie specifică și nuanțează contextual sensul noțiunilor clasice ale dreptului civil. Acestea sunt motivele pentru care, deși nu îmi propun în această lucrare tratarea tuturor problemelor în materie, clarificarea aspectelor generale este necesară.
Materia moștenirii este reglementată în Cartea a IV-a a noului Cod civil, intitulată Despre moștenire și liberalități, în art. 953-1010 și art. 1034-1163.
„Dreptul civil al moștenirii este un drept al morții, moarte ce domină condiția tragică umană”. Dreptul la moștenire este și un drept al celor care sunt vii, deoarece această ramură de drept conține normele juridice privind transmiterea patrimoniului defunctului către vii, regulile sale guvernând transmisiunea drepturilor și a obligațiilor patrimoniale din generații în generații.
Conform art. 953 C. civ., „moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.” Astfel, patrimoniul include toate drepturile și datoriile defunctului ce pot fi evaluate în bani[3]. Termenul de moștenire sau succesiune este folosit și în sens de masă succesorală, pentru a desemna patrimoniul defunctului transmis pe calea succesiunii.
I. 1. Moștenirea legală și moștenirea testamentară
Articolul 955 C. civ. stipulează felurile moștenirii. Astfel, „patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală”.
Conform art. 955 C. civ., „o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală”, ceea ce înseamnă că sunt două forme ale moștenirii:
– moștenirea legală (moștenirea ab intestat, adică fără testament), când devoluțiunea succesorală este determinată de lege (legea stabilește cine are calitatea de moștenitor și în ce ordine sau în ce cote-părți se transmite patrimoniul persoanei fizice decedate), fiindcă defunctul nu a lăsat testament sau testamentul nu produce efecte juridice (de exemplu, este lovit de nulitate, din cauza renunțării legatarului la moștenire sau în cazul în care legatarul decedează înaintea lui de cuius).
Moștenitorii legali, indiferent de numărul lor, sunt moștenitori universali având vocație la întreg patrimoniul lăsat de defunct, ei vor beneficia numai de câte o fracțiune din moștenire. De exemplu, dacă defunctul are patru copii și toți pot și vor să moștenească, ei vor culege patrimoniul succesoral ca moștenitori universali, chiar dacă fiecare copil va primi în concret de doar 1/4 din moștenire. Rezerva succesorală se culege, în toate cazurile, cu titlu universal, deoarece rezerva reprezintă o parte a moștenirii. Moștenitorii legali nu pot avea vocație numai la bunuri singulare, privite izolat, deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular.
– moștenirea testamentară, când voința defunctului este exprimată prin actul juridic unilateral al testamentului, act juridic pentru cauză de moarte care determină regulile transmiterii moștenirii către persoanele desemnate ca legatari. Numai legatarul poate fi un moștenitor cu titlu particular, în cazul moștenirii legale se transmite ori întregul patrimoniu (transmisiune universală), ori o fracțiune de patrimoniu (transmisiune cu titlu universal) și nicicum bunuri individual determinate (bunuri privite ut singuli).
Subliniez faptul că, în cazul moștenirii testamentare, legatarul poate fi universal, adică cu vocație la întregul patrimoniu lăsat de defunct, cu titlu universal, adică cu vocație la o cotă din masa succesorală, și cu titlu particular, adică cu vocație la bunuri singulare, anume determinatei
I. 2. Coexistența moștenirii legale cu moștenirea testamentară
Totodată, o persoană poate cumula calitatea de moștenitor legal și pe cea de moștenitor testamentar, în cazul în care este beneficiarul unui legat cu titlu particular, dar, în același timp, este și moștenitor rezervatar. Astfel, suntem în prezența unei vocații duble la moștenire. în acest caz, moștenitorul poate opta diferit în privința moștenirii – poate renunța la moștenirea legală, optând doar pentru moștenirea testamentară.
Vom avea înlăturarea moștenirii legale de către cea testamentară atunci când sunt întrunite următoarele condiții:
– testatorul a instituit în mod valabil legatari universali sau cu titlu universal, în acest din urmă caz epuizând întreaga moștenire;
– nu există moștenitori rezervatari sau, dacă aceștia există, renunță la moștenire.
Doctrina a stabilit patru principii fundamentale ale moștenirii:
– este o transmisiune mortis causa;
– este o transmisiune universală;
– este o transmisiune indivizibilă;
– este o transmisiune unitară.
a) este o transmisiune pentru cauză de moarte, deoarece produce efecte în cazul morții persoanei fizice. Astfel, numai moartea unei ființe umane poate avea ca efect transmiterea moștenirii. Un astfel de efect nu este de conceput în cazul încetării existenței al persoanei juridice, aceste efecte fiind reglementate prin acte normative cu caracter special.
b) este universală, deoarece privește întregul patrimoniu al persoanei fizice decedate. Astfel, transmisiunea poate opera, în temeiul legii, în favoarea unui unic moștenitor (universal) sau a mai multor moștenitori(cu titiu universal), care primesc cote-părți (egale sau inegale) din acest patrimoniu. Transmisiunea testamentară a moștenirii poate opera în favoarea unui legatar universal, a unor legatari cu titlu universal sau a unor legatari cu titlu particular. Însă transmisiunea moștenirii păstrează caracterul său universal, deoarece, prin aplicarea cazurilor de transmitere enumerate, întregul patrimoniu succesoral este lichidat
c) este indivizibilă deoarece acceptarea sau renunțarea la moștenire nu poate privi doar o anumită parte a moștenirii, ci întreaga moștenire la care succesorul are vocație.
Trebuie menționat că nu se poate diviza activul moștenirii de pasivul acesteia, nici nu se poate împărți moștenirea, aprioric și anterior dezbaterii succesorale, dându-se posibilitatea moștenitorilor de a accepta una dintre diviziuni și de a renunța la cealaltă. Caracterul indivizibil al transmisiunii pe calea moștenirii rezidă în aceea că acceptarea sau renunțarea succesibililor se face în mod global și privește în esență însuși statutul acestora.
d) transmisiunea unitară este determinată de caracterul unitar al patrimoniului unei persoane fizice, nefiind influențată de existența unor mase patrimoniale diferite sau a patrimoniilor de afectațiune. Este unitară deoarece succesiunea este guvernată de norme omogene, fără a face distincție după natura sau originea bunurilor. Nici acele prevederi legale care determină anumite modalități sau rigori de transmisiune a unor categorii de bunuri nu elimină caracterul unitar al transmisiunii patrimoniului unei persoane pe calea moștenirii.
Principiul unității care guvernează transmisiunea succesorală își are originea în dreptul roman, fiind o creație a jurisconsulților romani. În dreptul roman, acest principiu avea două înțelesuri: nu puteau coexista succesiunea legală și cea testamentară și nu erau cunoscute deosebiri între bunurile care alcătuiau succesiunea. în sistemul dreptului roman nu se admitea ca aceeași moștenire să fie deferită în parte de testament și în parte de lege. Ca urmare, nu putea coexista moștenirea legală cu moștenirea testamentară, potrivit regulii nemo partium testatus et partium intestatus decedere potest.
În dreptul nostru, art. 955 C. civ. precizează cele două feluri ale moștenirii, cele două nu se exclud, așa cum am văzut în dreptul roman, moștenirea legală putând coexista cu cea testamentară. În acest sens, art. 955 alin. (2) C. civ. prevede că „O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală". Deci, se admite; iar dacă există moștenitori rezervatari, chiar se impune – coexistența moștenirii legale cu cea testamentară.
Astfel, patrimoniul succesoral se transmite potrivit legii moștenitorilor legali, dacă testatorul a făcut numai legate cu titlu particular, numai că moștenitori legali vor fi ținuți față de legatarii cu titlu particular să execute legatele, iar dacă obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobândit de legatar direct de la defunct și deci nu va trece asupra moștenitorilor legali (care rămân cu restul patrimoniului succesoral).
Dacă există moștenitori rezervatari, beneficiarii unei părți din moștenire chiar și împotriva voinței testatorului, iar acesta prin legatele instituite a adus atingere rezervei lor, aceștia, potrivit legii (ca și moștenitori legali), vor beneficia de partea din moștenire corespunzătoare rezervei iar pentru restul devoluțiunea succesorală va fi testamentară. De exemplu, de cuius-ul are doi copii, dar 1-a instituit legatar universal pe fratele lui; copii vor avea dreptul să primească rezerva succesorală de 1/2 din moștenire, ca moștenitori legali, iar fratele va primi, ca moștenitor testamentar, legatul universal redus în limitele cotității disponibile de 1/2 din moștenire. Acesta fiind un caz tipic unde moștenirea legală coexistă cu cea testamentară.
Așa dar, moștenirea legală este înlăturată de cea testamentară atunci când nu există moștenitori rezervatari și testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari cu titlu universal sau doi ori mai mulți legatari universali care, împreună (cumulativ), au vocație la întreaga moștenire.
Capitolul II. Probleme generale privind moștenirea testamentară
Așa cum am arătat mai sus, potrivit art. 955 alin. (1) C. civ., patrimoniul defunctului se poate transmite și în temeiul voinței celui reptul roman, moștenirea legală putând coexista cu cea testamentară. În acest sens, art. 955 alin. (2) C. civ. prevede că „O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală". Deci, se admite; iar dacă există moștenitori rezervatari, chiar se impune – coexistența moștenirii legale cu cea testamentară.
Astfel, patrimoniul succesoral se transmite potrivit legii moștenitorilor legali, dacă testatorul a făcut numai legate cu titlu particular, numai că moștenitori legali vor fi ținuți față de legatarii cu titlu particular să execute legatele, iar dacă obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobândit de legatar direct de la defunct și deci nu va trece asupra moștenitorilor legali (care rămân cu restul patrimoniului succesoral).
Dacă există moștenitori rezervatari, beneficiarii unei părți din moștenire chiar și împotriva voinței testatorului, iar acesta prin legatele instituite a adus atingere rezervei lor, aceștia, potrivit legii (ca și moștenitori legali), vor beneficia de partea din moștenire corespunzătoare rezervei iar pentru restul devoluțiunea succesorală va fi testamentară. De exemplu, de cuius-ul are doi copii, dar 1-a instituit legatar universal pe fratele lui; copii vor avea dreptul să primească rezerva succesorală de 1/2 din moștenire, ca moștenitori legali, iar fratele va primi, ca moștenitor testamentar, legatul universal redus în limitele cotității disponibile de 1/2 din moștenire. Acesta fiind un caz tipic unde moștenirea legală coexistă cu cea testamentară.
Așa dar, moștenirea legală este înlăturată de cea testamentară atunci când nu există moștenitori rezervatari și testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari cu titlu universal sau doi ori mai mulți legatari universali care, împreună (cumulativ), au vocație la întreaga moștenire.
Capitolul II. Probleme generale privind moștenirea testamentară
Așa cum am arătat mai sus, potrivit art. 955 alin. (1) C. civ., patrimoniul defunctului se poate transmite și în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, voință manifestată prin testament, caz în care moștenirea (dezbaterea ei) este testamentară.
Articolul 955 C. civ. stipulează felurile moștenirii. Astfel, patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.
Important de remarcat este faptul că, din redactarea alin. (1) al art. 955 C. civ., conform căruia patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament, se poate trage concluzia că, deși s-au păstrat normele devoluțiunii succesorale legale, menținându-se cu același caracter obligatoriu și noțiunile de rezervă și cotitate disponibilă, totuși, concepția actualului Cod civil este mai permisivă în privința acceptării voinței autorului exprimată prin testament. Acest fapt, rezultat din exprimarea clară a textului legal care stabilește că deferirea cu titlu legal a moștenirii se va face numai dacă autorul nu a dispus altfel prin testament, va avea importanță capitală în privința felului în care se va calcula rezerva și cotitatea disponibilă. Mai mult chiar, sunt de părere că există deschisă calea unor prevederi legale ulterioare care să modifice substanțial actuala reglementare și care să determine trecerea la un sistem bazat exclusiv pe voința defunctului, exprimată prin testament, moștenirea legală nemaifiind decât modalitatea de transmitere a patrimoniului acelui defunct care nu a decis prin testament cu privire la bunurile sale.
II. 1. Definiția și caracterele juridice ale testamentului
II. 1. 1. Definiția testamentului
Potrivit art. 1034 C. civ., testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.
II. 1. 2. Caracterele juridice ale testamentului
Caracterele juridice ale testamentului sunt (vezi Anexa 2):
– act juridic unilateral;
– act juridic mortis causa;
– act juridic esențialmente revocabil;
– act juridic esențialmente personal;
– act juridic solemn.
II. 1. 3. Cuprinsul testamentului
În privința conținutului, testamentul poate cuprinde(vezi Anexa 3):
– legate;
– dezmoșteniri;
– desemnarea unui/unor executori testamentari;
– sarcini impuse legatarului sau moștenitorilor legali, care pot fi de natură patrimonială sau de altă natură;
– dispoziții cu privire la partea ce i s-ar cuveni soțului testator din comunitatea de bunuri, la încetarea căsătoriei (art. 350 C. civ.);
– dispoziții cu privire la funeralii și înmormântare sau cu privire la corpul său după moarte (art. 80 C. civ.);
– desemnarea persoanei care urmează a fi numită tutore al copiilor testatorului (art. 114 C. civ.) sau înlăturarea posibilității ca o anumită persoană să fie tutore (art. 113 C. civ.);
– testatorul poate să-și dea acordul sau să interzică, după decesul său, efectuarea prelevării de organe, țesuturi și celule umane, în scop terapeutic sau științific (art. 81 C. civ.);
– dispoziții cu privire la înființarea unei fundații;
– împuternicirea unei persoane în vederea administrării unuia sau a mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține (art. 792 C. civ.);
– alegerea legii aplicabile propriei succesiuni (art. 2634 C. civ.);
– revocarea, totală sau parțială, a unui testament anterior sau numai a unei dispoziții testamentare anterioare ori retractarea revocării anterioare;
– partajul de ascendent;
– recunoașterea de către mamă a unui copil născut din părinți necunoscuți sau de către tată a unui copil din afara căsătoriei;
– alte dispoziții de ultimă voință ale testatorului, în măsura în care acestea nu încalcă ordinea publică.
Regula probei este înscrisă în art. 1037 alin. (1) C. civ.: „Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existența și conținutul lui în una dintre formele prevăzute de lege".
Totodată, excepția este stipulată la art. 1037 alin. (2) C. civ.: „Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forță majoră ori prin fapta unui terț, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieții sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă".
În ceea ce privește interpretarea, regula o constituie art. 1039 alin. (1) C. civ.: „Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia", iar excepția, art. 1039 alin. (2) și (3) C. civ. Codul civil consacră următoarele reguli speciale de interpretare a testamentului:
– elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci;
– legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensația creanței sale.
Altfel spus, trebuie respectate următoarele reguli:
– în interpretarea dispozițiilor testamentare trebuie avută în vedere voința reală a testatorului și nu sensul literal al termenilor, conform art. 1266 C. civ.;
– legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensația creanței sale;
– intenția testatorului va fi căutată, în primul rând, în conținutul testamentul și numai apoi în acte și împrejurări exterioare, iar elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci;
– clauza testamentară se interpretează în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în care nu ar avea niciunul, potrivit art. 1268 alin. (3) C. civ.;
– clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act (art. 1267 C. civ.);
– în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moștenitorilor legali și nu a legatarilor.
II. 2. Condițiile de fond ale și de formă ale testamentului
II. 2.1. Condițiile de fond ale testamentului
Articolul 1179 C. civ. enumeră patru condiții de fond ale contractului, condiții care, adaptându-le la testament, vor trebui să aibă în vedere:
– capacitatea de a testa;
– consimțământul testatorului;
– cauza licită și morală;
– obiectul determinat și licit.
Testamentul trebuie să îndeplinească condițiile esențiale de validitate privind capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza. Mai mult, testamentul, fiind un act juridic solemn, este necesar ca acesta să îmbrace forma solemnă.
Capacitatea de a dispune prin testament
Conform art. 987 alin. (1) C. civ.: „Orice persoană poate face și primi liberalități, cu respectarea regulilor privind capacitatea".
În privința condiției capacității de a dispune prin testament, aceasta trebuie îndeplinită la data la care testatorul își exprimă consimțământul [art. 987 alin. (1) C. civ.].
Astfel, au capacitatea de a dispune prin testament:
– persoana fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani;
– minorul de 16 ani căsătorit;
– minorul care a dobândit capacitate anticipată de dispoziție.
Sancțiunea nesocotirii acestei incapacități este nulitatea relativă a testamentului.
În ceea ce privește capacitatea de a primi, regula o constituie art. 987 alin. (1) C. civ.: „Orice persoană poate (…) primi liberalități (…)". De menționat faptul că această condiție a capacității de a primi prin testament trebuie îndeplinită la data deschiderii moștenirii testatorului [art. 987 alin. (4) C. civ.].
Gratificate prin testament pot fi:
– persoana fizică concepută, sub condiția de a se naște vie, conform art. 36 C. civ.;
– persoana juridică, de la data actului de înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care legatele nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal, conform art. 208 C. civ.
Totodată, persoanele juridice fără scop patrimonial pot dobândi prin testament numai acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut [art. 206 alin. (2) C. civ.], conform principiului specialității capacității de folosință.
În privința excepțiilor, respectiv a incapacităților speciale, menționez:
a) incapacitatea care privește medicii, farmaciștii sau alte persoane care, în mod direct sau indirect, i-au acordat îngrijire de specialitate testatorului pentru boala care este cauză a decesului [art. 990 alin. (1) C. civ.]. Conform art. 990 alin. (2) C. civ., care, de altfel, constituie și excepția, sunt valabile următoarele categorii de legate:
– legatele dispuse în favoarea soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiați, chiar dacă aceștia i-au acordat testatorului asistență de specialitate pentru boala care este cauză a decesului, în perioada în care acesta din urmă și-a redactat testamentul;
– legatele dispuse în favoarea altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați.
b) incapacitatea care privește preoții sau alte persoane care i-au acordat asistență religioasă testatorului în timpul bolii care este cauză a decesului. Totodată, este valabil legatul dispus în favoarea preotului sau a persoanelor asimilate acestuia care au față de testator calitatea de soț, rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați, sau, în lipsa acestora, rude până la al patrulea grad inclusiv [art. 990 alin. (3) C. civ.].
c) incapacitatea de a primi a notarului public care a autentificat testamentul.
d) incapacitatea de a primi a interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului.
e) incapacitatea de a primi a martorilor care-1 asistă pe testator cu ocazia autentificării testamentului, respectiv a martorilor care trebuie să semneze testamentele privilegiate.
f) incapacitatea de a primi a agenților instrumentatori ai testamentelor privilegiate.
g) incapacitatea de a primi a persoanelor care au acordat în mod legal asistență juridică la redactarea testamentului.
În ceea ce privește sancțiunea nerespectării acestor incapacități, aceasta este nulitatea relativă.
Dispoziția testamentară va fi anulabilă chiar dacă testatorul, încercând să evite aceste incapacități, recurge la interpunerea de persoane, gratificând o altă persoană, în sarcina căreia instituie obligația de a restitui legatul persoanei incapabile. Art. 992 alin. (1) C. civ., pentru a atenua dificultatea dovedirii fraudării legii, a instituit prezumția relativă potrivit căreia sunt persoane interpuse:
– ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi prin testament;
– ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.
Astfel, respectivele persoane devin incapabile de a primi, iar dispozițiile testamentare făcute în favoarea lor sunt anulabile.
Consimțământul valabil exprimat este consacrat în art. 1038 alin. (1) C. civ. dispune: „Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat".
Fiecare act juridic are în vedere existența consimțământului părților cu privire la încheierea sa. în materia testamentului, lucrurile stau la fel. Astfel, pentru a fi valabil testamentul, autorul său trebuie să-și manifeste hotărârea de a-l întocmi și să materializeze această hotărâre prin realizarea testamentului într-una dintre formele sale.
În materie testamentară, consimțământul testatorului poate fi viciat prin:
– eroare;
– dol, sub forma captației sau a sugestiei. Art. 1038 alin. (2) C. civ.: „Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta". Captația constă în folosirea de către o persoană a unor manopere dolosive și a unor mijloace frauduloase directe și brutale, în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului, înșelându-i buna-credință și determinându-l să o gratifice prin testament. Sugestia constă în folosirea unor mijloace indirecte și cu caracter ascuns, insidios, rafinat (precum: șiretenii, afirmații mincinoase la adresa diferiților moștenitori legali, specularea anumitor concepții sau sentimente ale testatorului), în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate, pe care altfel nu ar fi făcut-o. Atunci când avem o viciere a consimțământului testatorului numai cu privire la anumite dispoziții testamentare, aceasta nu atrage nulitatea întregului testament, ci numai o nulitate parțială.
– violență.
În ceea ce privește sancțiunea nerespectării condiției cu privire la valabilitatea consimțământului testatorului, aceasta este nulitatea relativă.
În acest context, condiția de fond a consimțământului se leagă și de îndeplinirea condițiilor de formă cerute de lege ad validitatem pentru testament, întrucât lipsa acestora poate fi privită ca o adevărată lipsă a unui consimțământ serios la încheierea actului.
Ca și în situația capacității, consimțământul este indisolubil legat de existența discernământului persoanei care testează, acesta din urmă reprezentând prima premisă a exprimării unui consimțământ valabil. Art. 1205 C. civ. reglementează, în materia valabilității consimțământului, lipsa discernământului persoanei.
Cauza licită și morală
Conform art. 1235 C. civ., cauza testamentului reprezintă motivul care-1 determină pe testator să întocmească testamentul.
Pentru a fi valabilă, cauza testamentului trebuie să existe, să fie licită și morală. Astfel, testatorul trebuie să aibă la momentul întocmirii testamentului reprezentarea exactă a motivației care îl determină să încheie respectivul act de ultimă voință. Totodată, este necesar ca respectiva cauză să fie și reală, o cauză falsă putând să reprezinte motiv de anulare a testamentului. Astfel, dacă o persoană încheie un testament crezând că nu are descendenți, dar se dovedește că nu a cunoscut sarcina în urma căreia i s-a născut un copil, cauza în această situație este lipsa moștenitorilor legali din clasa întâi care, fiind falsă, poate determina anularea testamentului. Valabilitatea cauzei trebuie apreciată la momentul deschiderii moștenirii și trebuie analizată separat, pentru fiecare act al testamentului complex.
Nu este important ca testamentul să conțină menționarea cauzei pentru care a fost încheiat, existența cauzei prezumându-se, conform art. 1239 C. civ. în același context, Codul civil prezumă chiar valabilitatea cauzei actului juridic, conform alin. (2) al articolului menționat. Conform art. 1238 C. civ., lipsa cauzei atrage ca sancțiune nulitatea relativă.
Cauza trebuie să fie licită, existența unei cauze contrare legii sau bunelor moravuri ducând la nulitatea absolută a testamentului. De exemplu, testatorul instituie un anumit legatar în scopul de a-l determina pe acesta să săvârșească o infracțiune.
În aceeași categorie se include și frauda la lege, adică întocmirea urnii testament în scopul eludării aplicării unei norme imperative a legii.
În ultimă instanță, cauza actului juridic de ultimă voință trebuie să fie și morală, adică să nu contravină bunelor moravuri, în caz contrar, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
Sancțiunea ce va interveni în cazul testamentului cu cauză ilicită sau imorală este nulitatea absolută, iar cea care va interveni în ipoteza în care cauza testamentului nu există este nulitatea relativă.
Obiectul determinat și licit
Valabilitatea obiectului testamentului trebuie apreciată raportat la momentul deschiderii moștenirii. Obiectul unui testament este determinat în esență de actul sau actele juridice pe care le cuprinde. Prin urmare, analiza care se va face cu privire la conținutul și valabilitatea respectivului obiect va trebui făcută prin prisma fiecărui act juridic în parte. Totodată, conform art. 1227 C. civ., un legat, al cărui obiect nu se afla la momentul întocmirii testamentului în circuitul civil, va produce efecte juridice întrucât obiectul său se află, la data deschiderii moștenirii, în comerț.
În ceea ce privește sancțiunea nerespectării condițiilor de valabilitate a obiectului testamentului, aceasta este nulitatea absolută.
II. 2.2. Condițiile de formă ale testamentului
Testamentul este un act juridic solemn.
Constituie condiții de formă, comune tuturor testamentelor:
– forma scrisă (testamentul verbal fiind lovit de nulitate absolută);
– interzicerea testamentului reciproc.
În art. 1034 C. civ. se stipulează definiția testamentului, arătându-se totodată faptul că testatorul trebuie să dispună în una dintre formele prescrise de lege, făcând astfel trimitere la art. 1040-1050 C. civ., care reglementează înfățișarea formală a testamentului, precum și la orice alte dispoziții cu aplicare în materie.
Testamentul a fost dintotdeauna un act juridic pentru validitatea căruia s-a cerut respectarea anumitor forme, solemnitatea ținând de însăși esența sa.
Astfel, impunerea și menținerea unor condiții de formă referitoare la testament stă în importanța efectelor pe care le produc dispozițiile testamentare, precum și în nevoia de a proteja voința testatorului, a cărei manifestare trebuie să fie la adăpost de orice imixtiune, astfel încât să nu existe nicio îndoială asupra existenței și sensului manifestării de voință.
Astfel, toate regulile de formă privind testamentul sunt cerute ad validitatem, nerespectarea lor atrăgând ca sancțiune nulitatea absolută. Justificarea unei asemenea cerințe și a unei asemenea sancțiuni stă în importanța pe care o are testamentul, ca act juridic mortis causa, cuprinzând ultima voință a testatorului, atât în plan obiectiv – material, prin clauzele de natură patrimonială pe care le cuprinde, cât și în plan subiectiv – moral, prin clauzele referitoare la felul funeraliilor, la folosirea sau nu a organelor în scopul prelevării.
De menționat faptul că îndeplinirea condițiilor de formă este obligatorie, atât în cazul încheierii testamentului propriu-zis, cât și în cazul adăugirilor făcute la testament.
O primă condiție este aceea că testamentul trebuie să îmbrace obligatoriu forma scrisă. Oricare dintre formele prevăzute de lege, atât ale testamentelor ordinare, cât și ale celor privilegiate, sunt prevăzute a fi făcute în scris. Legislația română actuală nu cunoaște și nu acceptă transmiterea verbală a dispozițiilor testamentare, astfel încât, fără o concretizare scrisă, testamentul nu există. Prin urmare, pentru a exista în mod valabil, testamentul trebuie să fie făcut în formă scrisă, înca- drându-se într-una dintre variantele legale, după cum vom analiza mai jos. în esență, testamentul nu există dacă nu îmbracă forma scrisă, iar respectarea acestei condiții de formă se referă la întregul conținut al actului, nu doar la o parte a acestuia, astfel încât nu se va admite ca dispoziție de ultimă voință un așa-zis testament verbal confirmat ulterior printr-un act scris.
Cea de-a doua condiție este ca testamentul să fie făcut individual, printr-un act separat, de către cel care testează. Astfel, art. 1036 C. civ. interzice, sub sancțiunea nulității absolute, ca două sau mai multe persoane să dispună, prin același testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț. Cerința legii este fundamentată pe necesitatea de a păstra caracterul personal, unilateral și revocabil al testamentului, precum și pe nevoia existenței unei certitudini cu privire la faptul că respectivul document conține nealterată voința testatorului.
Fiecare modalitate de a testa, în parte, trebuie să îndeplinească, pe lângă aceste condiții generale de formă, și unele condiții formale speciale. Sancțiunea pentru nerespectarea condițiilor de formă, generale sau speciale, constă în nulitatea absolută. în ceea ce privește limitările efectelor nulității absolute în cazul nerespectării condițiilor de formă ale testamentului și derogările de la dreptul comun, acestea sunt:
– art. 1010 C. civ., conform căruia confirmarea testamentului de către moștenitorii universali ori cu titlu universal ai testatorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților.
– sancțiunea nulității pentru vicii de formă nu vizează acele dispozi¬ții testamentare care pot fi realizate și într-o altă formă. Ca exemplu, menționăm că recunoașterea unui copil din afara căsătoriei printr-un testament autentic, dar reciproc, produce efecte juridice.
– testamentul autentic, nul pentru vicii de formă, este valabil ca altă formă testamentară, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru aceasta. Ca exemplu, cazul în care testamentul a fost autentificat de către un funcționar necompetent.
– testamentul realizat de cetățenii români sub imperiul altor legi sau în afara teritoriului țării noastre. Conform art. 2635 C. civ., testamentul întocmit, modificat sau revocat de cetățeanul român în străinătate, este valabil dacă respectă condițiile de formă aplicabile fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, și consacrate de către una dintre următoarele legi:
a) legea națională a testatorului;
b) legea domiciliului testatorului;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situației imobilului care formează obiectul testamentului;
e) legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite.
Trebuie făcută distincție în practică între situația în care două sau mai multe persoane testează în cadrul aceluiași act juridic, situație interzisă de lege, rezultând din aceasta nulitatea absolută a tuturor dispozițiilor testamentare, și situația în care două sau mai multe persoane testează, prin acte diferite, una în favoarea celeilalte, situație care nu atrage nulitatea niciuneia dintre dispozițiile testamentare.
II. 2.3. Sancțiunea nerespectării formei testamentului
Nerespectarea condițiilor generale de formă, atât forma scrisă cât și forma actului separat, dar și nerespectarea condițiilor speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamente se sancționează cu nulitatea absolută, putând fi invocată de orice persoană interesată, oricând, fie pe cale de excepție, fie pe cale de acțiune (art. 1247 și 1.249 C. civ.).
Întrucât sancțiunea prevăzută expres de lege este nulitatea absolută, per a contrario, testamentul întocmit cu nerespectarea condițiilor de formă nu produce niciun efect, potrivit principiului quod nullum est nullum producit effectum. Totuși, în lumina principiilor sau reglementărilor aplicabile în materie de nulitate pentru vicii de formă, sancțiunea este atenuată în anumite privințe sau devine nu este aplicabilă.
Limitări și derogări ale efectelor nulității absolute.
Potrivit art. 1010 C. civ., confirmarea unei liberalități de către moștenitorii cu titlu universal sau universali ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților.
Moștenitori universali pot fi moștenitorii legali sau legatarii universali, iar moștenitori cu titlu universal pot fi moștenitorii legali rezervatari (care culeg doar rezerva, ce se culege cu titlu universal) și legatarii cu titlu universal. Legatarii cu titlu particular nu pot confirma o liberalitate nulă. Confirmarea poate interveni numai după data deschiderii moștenirii, textul de lege făcând referire la „moștenitori".Evident, confirmarea testamentului nul absolut pentru vicii de formă de către un moștenitor universal ori cu titlu universal nu creează nicio obligație pentru ceilalți. Beneficiarul confirmării poate valorifica dreptul numai împotriva moștenitorului în cauză și numai pentru partea acestuia din datorie.
Rezultă că testamentul inform lasă în persoana moștenitorului universal ori cu titlu universal o obligație civilă naturală, care nu poate fi valorificată pe cale de constrângere (acțiune injustiție), dar dacă este executată de bunăvoie, restituirea nu mai este admisă (art. 1.471 C. civ.). Confirmarea liberalității poate servi și drept cauză valabilă pentru o obligație civilă perfectă (de exemplu, în caz de novație).
Sancțiunea nulității nu operează acele dispoziții care, potrivit legii, pot fi făcute și în altă formă decât aceea testamentară. De exemplu, printr-un testament autentic, reciproc (deci nul), testatorul recunoaște unui copil din afara căsătoriei, acesta produce efecte deoarece este făcută prin înscris autentic [art. 416 alin. (1) C. civ.]. Tot astfel, consider că revocarea unui testament printr-un testament ulterior produce efecte, chiar dacă cel din urmă este nul ca testament (de exemplu, este reciproc), dar este act autentic notarial [art. 1.051 alin. (I)].
Potrivit art. 1.050 C. civ., un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară (de exemplu, testamentul autentic, nul ca atare pentru vicii de formă, este valabil ca testament olograf, dacă îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege pentru acesta, respectiv să fie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului). Actul este valabil ca testament olograf pur și simplu pentru că îndeplinește condițiile de formă ale unui astfel de testament, de exemplu, testamentul scris, datat și semnat de mâna testatorului, (dar autentificat cu nerespectarea regulilor de autentificare (de pildă, de către un organ necompetent, cum ar fi primarul unei localități sau secretarul consiliului local). Un asemenea testament va fi avut în vedere în cadrul procedurii succesorale notariale ca testament olograf, iar nu ca testament autentic.
Nulitatea absolută a testamentului pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de legislația în vigoare se aplică testamentelor făcute sub incidența acestor reglementări, de către cetățenii români și pe teritoriul țării. Dacă testamentul s-a făcut sub incidența altor legi ori în străinătate sau de către străini, regulile de formă și, în consecință, validitatea testamentului urmează să fie apreciate în mod diferit.
Astfel, în plan temporal, sub aspectul formei se aplică, în dreptul intern, principiul tempus regit actum condițiile de formă ale testamentului se apreciază după legea în vigoare la data întocmirii.
În plan spațial, potrivit art. 2.635 C. civ., întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului făcut de un cetățean român în străinătate sunt considerate valabile dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:
legea națională a testatorului;
legea reședinței obișnuite a acestuia;
legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului;
legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite.
Prin urmare, în privința condițiilor de formă ale testamentului, inclusiv forma actului separat, art. 2.635 C. civ. prevede o mare varietate de legi în raport de care se poate aprecia valabilitatea testamentului, inclusiv legea locului încheierii actului. Astfel fiind, este posibil ca testamentul, chiar verbal sau reciproc, să nu fie lovit de nulitate și să producă efecte depline în România (nu efectele imperfecte ale unei obligații naturale).
în sfârșit, trebuie semnalat că în privința interzicerii testamentului reciproc părerile au fost și sunt divergente (dacă este regulă de formă sau de fond).
Prin interzicerea testamentului reciproc, legiuitorul a intenționat și intenționează să nu permită ca două persoane să-și contopească voințele într-un singur act, care să producă efecte cu privire la două succesiuni distincte.
II. 2.4. Interpretarea și proba testamentului
II. 2.4.1. Interpretarea testamentului
Interpretarea testamentului este o chestiune delicată din cauza faptului că nu i se mai pot cere lămuriri emitentului de voință. Prin urmare art. 1039 din C. civ. stabilește regulile de interpretare a testamentului, constatări prezente în practica și literatura noastră de specialitate, dinainte de intrarea în vigoare a prezentului Cod civil, potrivit cărora „în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia” sunt aplicabile regulile de interpretare a contractelor de la art. 1266 C. civ. și următoarele.
Spre deosebire de actele bilaterale, datorită specificului, în cazul testamentelor la alin. (2) al art. 1039 C. civ. sunt prevăzute reguli speciale de interpretare limitând practic admisibilitatea probelor extrinseci ale testamentului prin cerința existentei unei legături cu elementele intrinseci. Textul nu detaliază natura acestei legături, dar apreciez ca necesară existența unei relații obiective. De exemplu, textul „Îmi las toate bunurile LUI” poate fi utilizat pentru identificarea legatarului ca o persoana de gen masculin, persoană importantă pentru testator, iar aceasta concluzie ar putea fi coroborata cu elementul extrinsec reprezentat de jurnalul testatorului, în care acesta se adresează iubitului cu aceasta formulă în locul numelui.
Alin (3) conține o reglementarea potrivit căreia, dacă un debitor lasă prin testament creditorului său o sumă egală cu cea datorată, clauza testamentară nu va fi interpretată ca legat de stingere a datoriei, va fi interpretată ca fiind liberalitate, neexistând o incompatibilitate între calitatea de creditor și cea de legatar și aplicând regula generală a interpretării actului juridic (legatul, în speță) în sensul în care intenția liberală ce o conține să producă efecte: „testamentul fiind un mod de a dispune cu titlu gratuit, este natural de a se admite că acel care dispune în favoarea cuiva prin testament a înțeles să-i facă o liberalitate iar nu o plată.
II. 2.4.2. Proba testamentului
Art. 1037 consacră soluțiile găsite în doctrină cu privire la posibilitatea probării unui testament, dar și situația în care o persoană pretinde un drept întemeiat pe un testament dispărut.
În primul aliniat al articolului mai sus menționat găsim regula potrivit căreia acela care pretinde un drept „ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existența și conținutul lui în una dintre formele prevăzute de lege” respectiv prezentarea fizică a înscrisului care cuprinde testamentul, întocmit într-una din formele cerute de lege.
Al doilea aliniat al aceluiași articol vine cu excepția potrivit căruia se poate face dovada valabilității formei și a cuprinsului testamentului dispărut, prin orice mijloc de proba, condiția fiind ca testamentul sa fie dispărut la momentul deschiderii succesiunii sau dacă acesta a dispărut în timpul vieții lui de cuius, dar fără ca el să-i fi cunoscut dispariția, caz în care putea să să-l refacă dacă voința ar fi rămas aceeași.
Capitolul III.
Definiția, condițiile și clasificarea legatelor
Ca dispoziție testamentară, legatul, evoluează încă din lumea romană și până în prezent. Încă din dreptul roman testamentul era cârmuit de reguli obligatorii, printre care, trebuia să cuprindă în mod esențial instituirea de moștenitor, la data facerii acestuia, instituitul trebuia să aibă capacitatea de a dobândi prin testament, dar și la deschiderea moștenirii. Făcută în termeni solemni, instituirea de moștenitori era înscrisă la începutul testamentului. Testatorul putând lăsa patrimoniul său, în părți egale sau în părți inegale, în funcție de dorința lui, unuia sau mai multor moștenitori. Fără ca această instituire să fie afectată de modalități, testatorul putea lăsa ce vroia, cât vroia și mai ales cui vroia, sunt ridicate unele probleme legate de acceptarea moștenirii atunci când heredele instituit primea foarte puțin din masa succesorală, cea ce determină apariția Legii Falcidia prin care se dispune că un sfert din averea succesorală îi revine heredelui instituit, acest sfert rezervat purtând numele de quarta Falcidiană. Astfel heredele instituit era încurajat să accepte moștenirea, și se aseamănă cu instituția rezervei succesorale din dreptul nostru actual.
Dreptul roman rămâne temelia dreptul succesoral român, care, influențat de curentele slave sau bizantine, dreptul românesc a cunoscut o organizare juridică proprie ca urmare firească a dezvoltării istorice a românilor. În cadrul acesteia, testamentul este una din cele mai importante instituții de drept civil, în legătură cu fundamentul căreia au existat mai multe opinii în literature juridică.
Opinia dominantă în literatura juridică combina opiniile care vedeau testamentul ca fiind ultima dorință a testatorului dinaintea morții (opinie care ținea cont de caracterul revocabil al diatei, și deci nu aveau importanță toate manifestările de voință ale testatorului cât cea din urmă pentru a putea produce efecte juridice), cât și opinia potrivit căreia se făcea legătura dintre testament și proprietatea privată, ce conferea fiecărui individ dreptul de a dispune de bunurile sale în cursul vieții după bunul plac, dar și de a decide asupra lor pentru timpul cât nu va mai fi în viață, astfel încât temei al testamentului stătea atât voința testatorului cât și noțiunea de proprietate. Drept urmare, valabilitatea unui testament depindea de calitatea de proprietar al bunurilor testate cât și de voința testatorului.
În drept românesc, instituția succesiunii testamentare a îmbrăcat două forme: diata (testament scris, scrisoare, carte, zapis, isvod) și limba de moarte (testamentul oral sau nuncupativ, care nu mai este admis in sistemul nostru de drept actual). Limba de moarte este prima formă testamentară primitivă cunoscută de români, spre deosebire de diată, ce reprezenta o formă evolutivă de testament.
Succesiunea testamentară în dreptul scris a fost oglindită dea lungul vremurilor de o serie de legiuiri scrise, pe care le-am amintit cronologic : Pravila lui Vasile Lupu (Cartea românească de învățătură), Pravila cea mare a lui Matei Basarab, Pravilniceasca condică a lui Alexandru Ipsilanti sau Micul Manual de legi, „Adunarea” lui Andronache Donici, Codul Civil Calimach, Legiuirea lui Caragea și bineînțeles Codicele Civil din 1864, împreună cu principalele dispoziții pe care le cuprind cu referire la testament și legat.
III. 1. Noțiunea și condițiile legatelor
Noțiunea de legat provine de la latinescul „lex" care înseamnă lege, adică o dispoziție imperativă. În dreptul roman testamentul nu era valabil dacă nu cuprindea o instituire de moștenitori, așadar principala dispoziție testamentară era cea privitoare la instituirea de moștenitori, moștenitorul instituit culegând întreaga moștenire. Legatul era o dispoziție patrimonială în afara testamentului. Începând cu secolul XVI, Dumoulin a asimilat instituirea de moștenitori cu legatul universal.
Vechiul Cod Civil definea testamentul ca fiind actul revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau de parte din avutul sau. Datorită acestei definiții defectuoase, testamentul a fost deseori confundat cu legatul, dispoziția cu caracter patrimonial din cuprinsul testamentului. Legiuitorul modern a reușit să evidențieze în cuprinsul definiției legale faptul că transmisiunea bunurilor nu este nici obligatorie, nici exclusivă pentru valabilitatea testamentului, această condiție fiind de esența legatului.
Legatul este, alături de donație, mijlocul juridic prin care se poate dispune cu titlu gratuit, însă el prezintă o serie de trăsături specifice care îl deosebesc de donație. Astfel, legatul nu reprezintă un contract, ci este un act unilateral, pentru că el reprezintă o manifestare unilaterală și personală de voință; spre deosebire de donație, legatul este un act esențialmente revocabil tot timpul cât testatorul se află în viață; el reprezintă un act juridic pentru cauză de moarte și un act juridic strict personal, care nu poate fi încheiat prin reprezentare, fie că este vorba despre o reprezentare legală sau un convențională
Caracterele juridice ale legatului. Legatul prezintă următoarele caractere juridice: este o liberalitate care, alături de operațiunile dezinteresate, nu reprezintă altceva decât o subdiviziune a actelor cu titlu gratuit; este un act juridic unilateral, astfel că simpla manifestare de voință a testatorului este suficientă pentru a opera transmisiunea bunurilor la moartea acestuia, acceptarea gratificatului nefăcând altceva decât să consolideze transmisiunea succesorală; este un act juridic cu caracter patrimonial, prin obiectul și cauza sa având un conținut evaluabil în bani; este un act juridic mortis causa, ceea ce presupune faptul că transmisiunea bunurilor ce formează obiectul legatului operează doar în cazul și de la data deschiderii moștenirii; este un act juridic solemn, trăsătură care decurge din caracterul de liberalitate al legatului, și, ca atare, trebuie să îmbrace forma solemnă ad validitatem; este un act juridic strict personal care nu poate fi încheiat prin reprezentare legală sau convențională. Mai mult decât atât, legatul nu poate fi decât rodul manifestării de voință a unei persoane fizice, iar nu al unei persoane juridice; este un act juridic revocabil tot timpul cât testatorul se află în viață și își păstrează capacitatea de dispoziție.
Raportat la clasificarea doctrinară a actelor juridice, mai putem constata faptul că legatul este și un act de dispoziție cu titlu gratuit, translativ de proprietate, subiectiv, principal și numit.
Condițiile particulare de validitate ale legatului. Pentru a ne regăsi în prezența unui legat valabil, este necesar a fi îndeplinite trei condiții în mod cumulativ: existența unui act scris; determinarea persoanei legatarului în cuprinsul înscrisului; determinarea lucrului legat în cuprinsul înscrisului. Cu privire la prima condiție, aceasta este obligatorie sub sancțiunea nulității absolute. Determinarea persoanei legatarului trebuie să se facă în cuprinsul înscrisului. Cu privire la determinarea persoanei legatarului, sub sancțiunea nulității absolute, desemnarea legatarului trebuie să se supună următoarelor cerințe: să se facă în cuprinsul testamentului, fiind nul legatul secret în care persoana legatarului este comunicată verbal unui terț sau este indicată în cuprinsul unui alt înscris decât testamentul; persoana legatarului trebuie să fie determinată sau cel puțin determinabilă pe baza criteriilor oferite de testator; desemnarea legatarului trebuie să se facă personal de către testator, el neputând lăsa unui terț dreptul de a-l numi pe beneficiarul liberalității. Este nul legatul cu facultate de alegere în care testatorul lasă posibilitatea alegerii beneficiarului liberalității în sarcina moștenitorului sau a unui terț. Nulitatea care intervine în acest caz este o consecință a lipsei cauzei, întrucât nu este de conceput existența intenției liberale în lipsa cunoașterii persoanei gratificate, liberalitățile fiind făcute exclusiv în considerarea persoanei. În ceea ce privește modul de desemnare, legea nu impune necesitatea respectării unor formule sacramentale, astfel încât desemnarea poate fi făcută oricum, fie în mod direct, fie în mod indirect.
Determinarea bunului legat trebuie să se facă în cuprinsul testamentului. Așadar, bunul ce formează obiectul legatului trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil la data deschiderii moștenirii. Bunurile ce formează obiectul legatului trebuie să se supună și condiției liceității.
III. 2. Clasificarea legatelor
Clasificarea legatelor se poate face fie în raport de obiectul lor, fie în raport de modalitatea de care este sau nu afectată voința testatorului.
III. 2.1. Clasificarea legatelor după modalitățile care afectează voința testatorului
După obiectul lor, legatele se împart în legate universale, cu titlu particular sau cu titlu universal. Deosebirea dintre ele este nu numai cantitativă, dar și calitativă, în sensul că legatarii universali și cu titlu universal răspund de sarcinile și datoriile moștenirii, întrucât moștenesc o universalitate sau o cotă-parte dintr-o universalitate, în timp ce legatarul cu titlu particular nu are această obligație, el putând răspunde doar de datoriile legate de bunul determinat care formează obiectul legatului său. Sunt varietăți ale legatului cu titlu particular: legatul unor bunuri corporale certe sau de gen, determinate sau determinabile, legatul unor bunuri incorporale, legatul iertării de datorie, legatul unui fapt posibil și licit prin care moștenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului cu titlu particular, legatul dreptului succesoral moștenit de testator ca universalitate sau cotă-parte dintr-o universalitate, legatul rentei viagere sau al unei creanțe de întreținere, legatul alternativ, legatul nudei proprietăți a unui bun determinat. Cele mai cunoscute forme de legat cu titlu particular sunt legatul uzufructului, legatul bunului altuia și legatul bunului indiviz. Legatul uzufructului se întâlnește atunci când nuda proprietate este lăsată unui legatar iar uzufructul asupra aceluiași sau acelorași bunuri este lăsat unei alte persoane. Atunci când uzufructul poartă asupra unor bunuri individual determinate, este clar că acesta formează obiectul unui legat cu titlu particular. În schimb, atunci când uzufructul vizează întreaga moștenire, opiniile au fost și au rămase controversate în literatura de specialitate, de aceea în lucrare au fost surprinse și explicate aceste opinii. Legatul bunului altuia este reglementat de dispozițiile art. 1064 din C. Civ. și se regăsește în situația în care obiectul unui legat cu titlu particular este un bun individual determinat care aparține unei alte persoane decât testatorul și nu este cuprins în patrimoniul decuius-ului la data deschiderii moștenirii. Pentru a ne regăsi în prezența legatului bunului altuia este necesar să fie îndeplinite două condiții în mod cumulativ: la data deschiderii moștenirii testatorul să nu aibă nici un drept asupra bunului ce formează obiectul legatului; obiectul legatului este un bun individual determinat. Valabilitatea sau nevalabilitatea legatului bunului altuia depinde de cunoașterea de către testator a faptului că bunul este al său sau nu. Legatul bunului indiviz este acel legat care are ca obiect unul sau mai multe bunuri individual determinate aflate în indiviziune la data deschiderii moștenirii. În cazul în care legatul are ca obiect cota-parte ideală care aparține testatorului din bun determinat aflat în indiviziune, acesta este valabil. În cazul în care legatul are ca obiect bunul sau o parte din bunul aflat în indiviziune, soarta legatului va fi identică cu cea a legatului bunului altuia.
III. 2.1.1. Legatul pur și simplu
Legatul pur și simplu este legatul care își produce efectele de la data morții testatorului dacă nu este afectat de nicio modalitate. Legatarul devine titularul dreptului real sau al celui de creanță care intră în conținutul legatului, din momentul morții testatorului și indiferent de punerea în posesie, putând înstrăina acest drept prin acte între vii, drepturile legatarului fiind asemănătoare cu cele ale moștenitorilor legali. Astfel momentul morții testatorului devine momentul când legatarul devine titularul dreptului real sau de creanță ce intră în conținutul legatului (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular), indiferent de punerea sa în posesie sau de momentul exercitării dreptului de opțiune succesorală. Practic, acesta este momentul când legatarul poate înstrăina prin acte între vii dreptul dobândit (de exemplu, legatarul universal sau cu titlu universal potrivit regulilor aplicabile vânzării unei moșteniri, iar legatarul cu titlu particular prin vânzare obișnuită, respectiv prin cesiune de creanță), iar în cazul în care legatarul moarte după această dată, drepturile lui se transmit asupra propriilor moștenitori (inclusiv dreptul de opțiune succesorală care nu a fost exercitat de către legatar după data deschiderii moștenirii testatorului, moștenitorii legatarului urmând să îl exercite în condițiile art. 1.105 C. civ.)(vezi Anexa 4).
III. 2.1.2. Legatul cu termen
Legatul cu termen este acel legat a cărui executare sau stingere este amânată până la împlinirea unui termen.
În situația în care testatorul a supus legatul unui termen, efectele acestuia se vor produce, după cum termenul este extinctiv sau suspensiv.
Dacă termenul este extinctiv, la fel ca în cazul legatului pur și simplu, legatul produce efecte de la deschiderea moștenirii, dar la împlinirea termenului dreptul legat se stinge pentru viitor (de exemplu, dreptul la o prestație pe o perioadă determinată).
În cazul termenului suspensiv, drepturile legatarului se vor naște și se vor putea transmite între vii și pentru cauză de moarte din momentul deschiderii moștenirii; numai executarea legatului este amânată până la împlinirea termenului (de exemplu, la împlinirea vârstei de 21 ani). Astfel încăt, legatarul va putea cere predarea lucrului legat sau plata creanței – deși el este noul proprietar, respectiv creditor, de la deschiderea moștenirii – numai din ziua împlinirii termenului.
Din cele arătate rezultă că se aplică soluțiile din dreptul comun. Prin derogare se admite că, în materie de legate – după regula dreptului roman -, termenul incert valorează condiție (dies incertus in testamento conditionem facii). De exemplu, legatarul instituit „la moartea fiului testatorului". Dreptul legatarului se naște, cu efect retroactiv, la îndeplinirea modalității, iar dacă moare mai înainte legatul va fi caduc.
După părerea mea, în lipsa unei norme legale, o asemenea regulă nu poate fi generalizată. În schimb, interpretând voința reală a testatorului, instanța poate aprecia (nu numai în cazul termenului incert, dar și în alte cazuri), dacă modalitatea prevăzută afectează nașterea sau desființarea dreptului (deci este o condiție) ori numai executarea legatului (deci este un termen), ținând seama și de faptul că testatorul nu totdeauna este conștient de semnificațiile termenilor folosiți
III. 2.1.3. Legatul sub condiție
Legatul sub condiție este legatul a cărui existență este afectată de împlinirea unui eveniment viitor și nesigur în privința producerii sale. Condiția poate fi suspensivă sau rezolutorie.
Identic ca și în dreptul comun, condiția care afectează existența (nașterea sau desființarea) legatului poate fi suspensivă sau rezolutorie .
a) Dacă condiția este suspensivă, legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea moștenirii, ci numai în momentul realizării condiției (îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, după cum condiția este pozitivă sau negativă) . Din acel moment, condiția produce, efecte retroactive; legatarul devenind proprietar sau creditor de la data deschiderii moștenirii.
Legatarul poate lua măsuri conservatorii potrivit dreptului comun (art. 1.409 C. civ.), de exemplu, întreruperea unei prescripții, să intervină într-o acțiune asupra validității testamentului etc. însă, spre deosebire de regulile dreptului comun [transmisibilitatea dreptului sub condiție la moștenitori și prin acte între vii – art. 1.408 alin. (1) C. civ.], potrivit art. 1.071 lit. e) C. civ., legatul sub condiție suspensivă devine caduc dacă legatarul încetează din viață înaintea împlinirii condiției suspensive, dacă aceasta avea un caracter pur personal (condiția se realizează, chiar dacă post mortem); dreptul la legat nu mai trece la moștenitorii legatarului, ci de ineficacitatea legatului din cauza nerealizării condiției suspensive profită moștenitorii ale căror drepturi succesorale ar fi fost reduse sau dispărute prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul (art. 1.072 C. civ.). înseamnă că, practic, dreptul legatarului este dublu condițional: nașterea lui depinde de realizarea condiției prevăzute de testator și, în plus, de îndeplinirea condiției prevăzute de lege, constând în propria sa supraviețuire până la realizarea evenimentului. Nu se exclude însă posibilitatea transmiterii legatului sub condiție suspensivă prin acte între vii, dreptul dobânditorului fiind dublu condițional ca și dreptul legatarului înstrăinător.
b) în cazul în care condiția este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii moștenirii; legatul va produce efecte ca și legatele pure și simple. În consecință, legatul este transmisibil prin acte între vii, iar în caz de moarte a legatarului, proprii săi moștenitori dobândesc dreptul la legat (indiferent că este legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, dar în caz de retransmitere prin moștenire testamentară având ca obiect acest legat determinat, legatul va fi în toate cazurile cu titlu particular). La realizarea condiției rezolutorii legatul se desființează cu efect retroactiv de la data deschiderii moștenirii. În consecință, se desființează și drepturile succesorilor în drepturi ai legatarului. În cazul în care condiția rezolutorie nu se realizează sau este cert că nu se va putea realiza, legatul se consolidează definitiv, ca și cum ar ,fi fost legat pur și simplu.
Potrivit art. 882 alin. (1) C. civ., drepturile reale sub condiție suspensivă sau rezolutorie nu se intabulează, dar ele se pot înscrie provizoriu.
Cu privire la riscuri, caracterul ilicit, imoral sau imposibil al condiției , curgerea termenului de prescripție etc., se aplică regulile dreptului comun.
III. 2.1.4. Legatul cu sarcină
Legatul cu sarcină este liberalitatea prin care testatorul transmite anumite drepturi legatarului, obligându-l în schimb pe acesta să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Sarcina, nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului din momentul deschiderii moștenirii, spre deosebire însă de condiție , sarcina – care nu reprezintă o simplă dorință – obligă pe legatarul acceptant al legatului, în caz de neexecutare persoanele interesate putând cere prin instanță executarea silită. Pe de altă parte, orice persoană interesată poate cere revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii (art. 1.069-1.070 C. civ.).
Prin excepție de la regulile capacității succesorale a terțului beneficiar al sarcinii, se recunoaște validitatea sarcinii stipulate în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau nedeterminabile, cu condiția ca ea să existe și să fie determinabilă la data executării sarcinii . De exemplu, sarcina stipulată în favoarea copilului care se va naște în urma căsătoriei nepotului. Sarcina este în interesul testatorului în cazul în care el personal are interes în executarea sarcinii, cum ar fi, plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare, organizarea unei slujbe religioase de pomenire etc.). În niciun caz, testatorul nu poate impune legatarului obligații care fie prestate cât timp el trăiește, pentru că legatul, produce efecte numai din momentul deschiderii moștenirii, putând fi revocat între timp. Atât sarcina stipulată în favoarea unui beneficiar, cât și sarcina în interesul testatorului produc efecte ai din clipa morții lui, ca și legatul însuși afectat de sarcină .
Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular. Potrivit art. 1.060 C. civ., „(1) Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăși valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor. (2) Valoarea bunurilor lăsate prin legat și a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii moștenirii".
Textul de lege are în vedere situația în care, la data acceptării legatului, legatarul cu titlu particular nu a putut aprecia care este valoarea sarcinii (de exemplu, legatarul are obligația de a plăti o indemnizație lunară unui terț beneficiar care să îi asigure acestuia întreținerea viageră, iar nevoile terțului sunt mult mai mari decât cele preconizate inițial – de exemplu, din cauza creșterii costului vieții, pentru că are nevoie de tratamente medicale costisitoare etc.). În aceste condiții a fost creat cadrul legal ca legatarul să poată preda beneficiarului sarcinii fie bunul care a format obiectul legatului, fie valoarea acestuia existentă la data deschiderii moștenirii . Apreciem că alegerea aparține legatarului care va opta pentru soluția mai avantajoasă pentru el, dar odată făcută opțiunea, actul este irevocabil.
Legea nu stabilește un termen până la care legatarul urmează să ia decizia predării bunului sau a valorii lui, dar considerăm că dacă legatarul a executat sarcina parțial, obligația lui mai trebuie executată doar pentru diferență (de exemplu, dacă obiectul legatului avea o valoare de 100.000 de lei la data deschiderii moștenirii și legatarul a plătit către beneficiarul sarcinii suma de 50.000 de lei în contul creanței de întreținere stipulate de testator, obligația legatarului subzistă doar pentru diferența de 50.000 de lei). Legiuitorul a urmărit ca sub nicio formă sarcina să nu depășească valoarea bunului ce formează obiectul legatului.
Revizuirea condițiilor și a sarcinilor.
Potrivit art. 1.006 „Dacă, din cauza unor situații imprevizibile și neimputabile beneficiarului, survenite acceptării liberalității, îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condițiilor". Art. 1.007 C. civ. dispune: „(1) Cu respectarea, pe cât posibil, a voinței dispunătorului, instanța de judecată sesizată cu cererea de revizuire poate să dispună modificări cantitative sau calitative ale condițiilor sau sarcinilor care afectează liberalitatea ori să le grupeze cu acelea Similare provenind din alte liberalități. (2) Instanța de judecată poate autoriza înstrăinarea parțială sau totală a obiectului liberalității, stabilind ca prețul să fie folosit în scopuri conforme cu voința dispunătorului, precum și orice alte măsuri care să mențină pe cât posibil destinația urmărită de acesta".
Potrivit art. 1.008 C. civ. „Dacă motivele care au determinat revizuirea condițiilor sau a sarcinilor nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii". Există multiple situații în practică în care liberalitățile (atât donațiile, cât și legatele) sunt afectate de sarcini sau condiții. Mai mult decât atât, sarcinile și condițiile nu vizează obligații, respectiv evenimente care urmează să se execute, respectiv să se îndeplinească imediat după ce liberalitatea începe să producă efecte, ci uneori se întind pe perioade de timp foarte mari (mai multe decenii sau chiar peste un secol). în acest interval de timp, situațiile avute în vedere de către dispunător și beneficiar pot suferi modificări însemnate, astfel încât îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcinilor să devină extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar. Se pune problema adaptării condițiilor și a sarcinilor în așa fel încât să se respecte spiritul liberalității consimțite de către dispunător.
Ne aflăm în prezența unei aplicații a teoriei impreviziunii în materia liberalităților afectate de sarcini sau condiții. Trebuie menționat că nu orice dificultate în îndeplinirea condițiilor sau în executarea sarcinilor conferă dreptul beneficiarului de a obține revizuirea acestora. Legiuitorul folosește sintagmele „extrem de dificilă" și „excesiv de oneroasă", ceea ce înseamnă că este absolut necesar să ne aflăm în ipoteza unor dificultăți foarte serioase, care nu au putut fi prevăzute de dispunător la momentul întocmirii testamentului sau de legatar la momentul acceptării legatului. Instabilitatea monetară, criza economică, deprecierea valorii imobilelor și alte asemenea evenimente întâlnite în ultima vreme la noi și pe plan mondial și cunoscute de către testator și beneficiar – dacă se vor repeta în viitor, fără a se înregistra intensități cu totul neobișnuite – nu vor mai justifica revizuirea condițiilor și a sarcinilor. Trebuie să fie vorba, așadar, despre circumstanțe economice, financiare, politice sau sociale noi ori evenimente și obstacole pe care donatorul sau testatorul nu le-a prevăzut.
Trebuie subliniat faptul că se poate obține revizuirea dacă intervine o imposibilitate de executare în modalitatea stabilită prin testament, dar este posibilă o adaptare a sarcinilor sau a condițiilor în așa fel încât voința dispunătorului – în spiritul ei, iar nu neapărat în litera ei – să poată fi respectată.
La cererea persoanelor interesate, instanța de judecată este abilitată să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, respectându-se pe cât posibil voința dispunătorului, sarcinile și condițiile să poată fi adaptate în raport de noile circumstanțe . Practica judiciară franceză (care poate fi valorificată și la noi întrucât textele din noul Cod civil sunt inspirate din Codul civil francez, astfel cum acesta a fost modificat în anul 1984) a pronunțat câteva hotărâri judecătorești cu valoare de principiu, care sunt de natură a contura câmpul de aplicare a acestei instituții juridice.
De exemplu, au fost situații în care o clădire a fost lăsată legat unei localități cu sarcina ca această clădire să servească drept școală. La un moment dat, printr-un fapt al autorității, școala a fost închisă fie din cauza lipsei elevilor, fie pentru că nu mai corespundea normelor legale în vigoare (iar aducerea la standardele cerute necesita cheltuieli uriașe, lipsind fondurile bănești aferente). În aceste condiții, a fost admisă cererea de revizuire a sarcinilor, care poate însemna chiar și autorizarea vânzării bunului respectiv, iar prețul să fie folosit în scopuri conforme cu voința dispunătorului (de exemplu, clădirea urmează să fie folosită ca bibliotecă sau banii obținuți din vânzarea clădirii să fie folosiți pentru scopuri legate de sprijinirea copiilor din acea localitate pentru realizarea instruirii și educării acestora). La fel au stat lucrurile în situația în care bunul a fost folosit, potrivit voinței testatorului, cu destinația de casă parohială, iar la un moment dat postul de preot din acea localitate a fost desființat.
Este important de subliniat faptul că în Codul civil este reglementată revizuirea condițiilor și a sarcinilor de către instanța de judecată. Nimic nu îi împiedică pe cei interesați să rezolve această chestiune pe cale amiabilă, prin bună învoială, fară a fi nevoie ca beneficiarul liberalității să sesizeze instanța de judecată.
III. 2. 2. Clasificarea legatelor după obiect
Potrivit legii, testatorul poate stipula ca, la decesul său, unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate. Rezultă că, în lumina Codului civil, legatul poate avea ca obiect un patrimoniu, o universalitate de bunuri (universitas bonorum) sau bunuri (drepturi) determinate, privite ut singuli. În primul caz, legatul este universal dacă are ca obiect întreaga avere a testatorului ce va lăsa la moartea sa și cu titlu universal dacă vizează o fracțiune din acea universalitate, iar în al doilea caz legatul este cu titlu particular (singular), având ca obiect bunuri determinate .
înainte de a trece la analiza problemelor pe care le ridică fiecare fel de legat, precizăm că legatele universale și cu titlu universal sunt de aceeași natură juridică, diferența dintre ele fiind numai cantitativă, spre deosebire de legatele cu titlu particular, care au altă natură juridică, deosebirea fiind calitativă; în principal este vorba de faptul că legatarii universali și cu titlu universal – moștenind o universalitate – sunt ținuți de datoriile și sarcinile moștenirii, în schimb legatarul cu titlu particular, în principiu, nu răspunde de datorii și sarcini, dobândind un drept determinat și limitat la bunurile prevăzute în testament (art. 1.114 C. civ.).
III. 2.2.1. Legatul universal
legatul universal este cel care are ca obiect întreaga masă succe¬sorală. Articolul 1055 C. civ. dispune că legatul universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire.
140. Noțiune. Potrivit legii (art. 1.055 C. civ.), „Legatul universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire".
Legatul este universal în cazul în care conferă vocație (chemare) la întreaga moștenire. Prin urmare, ceea ce interesează este nu culegerea efectivă a întregii moșteniri, ci posibilitatea conferită legatarului (dreptul lui eventual) de a culege întreaga universalitate succesorală. Astfel se explică dispoziția legală potrivit căreia pot exista doi sau mai mulți legatari universali, dacă ei pot și vor să vină la moștenire, universalitatea succesorală se împarte în mod egal. însă fiecare dintre ei are vocație (eventuală) la întreaga moștenire, astfel încât în cazul în care colegatarii nu pot (de exemplu, din cauza predecesului) sau nu vor să vină la moștenire (sunt renunțători), unul singur dintre ei (oricare) va putea culege întreaga moștenire. Prin urmare, legatarul universal are vocație la întreaga moștenire, asemănător moștenitorului legal cu vocație concretă (utilă) la moștenire (numai izvorul vocației este diferit, și anume legea, respectiv testamentul) .
141. Precizări pentru unele ipoteze speciale. Legatul este universal chiar dacă legatarul desemnat a culege întreaga moștenire vine în concurs cu moștenitori legali rezervatari care au dreptul la rezerva prevăzută imperativ de lege în favoarea lor. Legatul este universal și în acest caz, pentru că în absența moștenitorilor rezervatari (nu există, nu pot sau nu vor să vină la moștenire), legatarul universal va culege totalitatea moștenirii, nu numai cotitatea disponibilă. Rezultă că – în prezența moștenitorilor rezervatari – legatul universal nu se transformă în legat cu titlu universal; el păstrează vocația la întreaga moștenire și numai emolumentul cules se reduce la o fracțiune din moștenire (la cotitatea disponibilă). Emolumentul moștenirii cules de legatarul universal poate fi micșorat și prin existența unor legate cu titlu particular sau cu titlu universal și datorii sau sarcini ale moștenirii (dacă titularii lor pot și vor să beneficieze de drepturile lor). în literatura de specialitate se precizează însă că dacă moștenirea ar fi absorbită de celelalte legate și datorii sau sarcini (legatul universal fară emolument), instanța poate decide, în funcție de circumstanțe, că testatorul nu a avut intenția să desemneze un adevărat legatar universal, ci un simplu executor testamentar . În acest caz, de ineficacitatea vreunui legat vor profita moștenitorii legali, iar nu pretinsul legatar universal, care este un simplu executor testamentar.
Din cele arătate rezultă că legatul universal nu se referă la bunuri determinate, ci conferă vocație la întreaga moștenire, conținutul ei concret (emolumentul) determinându-se numai la data decesului testatorului . Până în acel moment pot interveni schimbări (vânzări, cumpărări, donații etc., inclusiv pieirea unor bunuri) care să mărească sau să micșoreze patrimoniul testatorului, dar care nu modifică vocația legatarului la întreaga succesiune în componența ei concretă de la data decesului testatorului .
în sfârșit, precizăm că legatarul (legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub această denumire, dar și prin termeni echivalenți, de exemplu:
– legatul tuturor bunurilor mobile și imobile ;
– legatul întregii averi;
– legatul cotității disponibile a moștenirii, căci în lipsă de moștenitori rezervatari la data deschiderii moștenirii sau dacă cei existenți nu pot ori nu vor să vină la moștenire, legatarul are vocație la întreaga moștenire , dacă din conținutul testamentului nu rezultă intenția testatorului de a limita vocația legatarului la cotitatea dispo¬nibilă calculată în raport de datele din ziua întocmirii testamentului (de exemplu, 1/2 din moștenire dacă, în acel moment, testatorul are un copil; în acest caz, în ipoteza în care copilul rezervatar – după deschiderea moștenirii – va renunța la moștenire sau va fi declarat nedemn, vor beneficia moștenitorii legali subsecvenți, legatarul putând culege numai 1/2 din moștenire, ca legatar cu titlu universal);
– legatul nudei proprietăți a întregii moșteniri este, de asemenea, un legat universal, deoarece legatarul devine proprietarul universalității, iar la stingerea uzufructului va avea proprietatea deplină a întregii moșteniri;
– legatul prisosului (rămășiței, restului), adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor (cu titlu universal și/sau cu titlu particular) cuprinse în testament; un astfel de legat este universal pentru că, dacă ceilalți legatari nu pot sau nu vor să vină la moștenire, legatarul prisosului va culege întreaga moștenire (dacă testatorul nu a limitat vocația sa la o parte din moștenire și dacă nu există moștenitori rezervatari).
III. 2.2.2. Legatul cu titlu universal
legatul cu titlu universal este cel care conferă vocație numai la o fracțiune din moștenire. Articolul 1056 alin. (1) C. civ. definește legatul cu titlu universal ca fiind dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii.
142. Noțiune. Potrivit art. 1.056 alin. (1) C. civ., „Legatul cu titlu universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii".
Rezultă că ceea ce caracterizează legatul cu titlu universal este vocația la o fracțiune din moștenire (universalitate), iar nu emolumentul care va fi cules de legatar și care poate fi micșorat de existența moștenitorilor rezervatari, a unor legate cu titlu particular sau datorii și sarcini. întrucât legatarul cu titlu universal are o cotă-parte determinată din moștenire, el nu poate profita de cota unui alt legatar cu titlu universal care nu ar putea sau nu ar voi să vină la moștenire (vor profita moștenitorii legali sau legatarul universal). în schimb, el profită de renunțarea sau de înlăturarea de la moștenire a legatarului cu titlu particular sau a moștenitorului rezervatar, dacă prezența acestora ar fi determinat micșorarea patrimoniului sau a bunurilor asupra cărora se calculează fracțiunea ce revine legatarului cu titlu universal.
143. Precizări. Legatul cu titlu universal și legatul universal au aceeași natură juridică, diferența dintre ele fiind numai cantitativă.
Alin. (2) al art. 1.056 C. civ. prevede că prin fracțiune a moștenirii se înțelege:
a) „fie proprietatea unei cote-părți din aceasta" (cum ar fi, 1/2, 1/4, 3/4, 25%, 75% etc. din moștenire). Legatul cu titlu universal poate îmbrăca în acest caz aceleași forme ca și legatul universal, cum ar fi: legatul unei cote-părți din totalitatea bunurilor mobile și imobile (adică din întreaga moștenire); legatul unei cote-părți din cotitatea disponibilă a moștenirii; legatul unei cote-părți din prisosul moștenirii, adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor cu titlu particular (eventual și cu titlu universal) cuprinse în testament; legatul nudei proprietăți asupra unei cote-părți din moștenire;
b) „fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote-părți din moștenire" (respectiv legatul uzufructului asupra întregii moșteniri sau legatul uzufructului asupra unei cote-părți – de exemplu, 1/2, 1/4,3/4, 25%, 75% etc. – din moștenire);
c) „fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor". Câteva explicații sunt necesare:
i) proprietatea asupra totalității bunurilor determinate după natura lor vizează legatul proprietății tuturor bunurilor imobile sau legatul proprietății tuturor bunurilor mobile. Legatul este cu titlu universal numai dacă el este determinat cu referire la totalitatea bunurilor imobile sau mobile. Acest tip de legat nu conferă vocație la anumite bunuri determinate, ci la toate bunurile imobile sau, după caz, mobile ce se vor găsi în patrimoniul defunctului la data deschiderii moștenirii, iar nu la data întocmirii testamentului. Dacă determinarea se face prin referire la altă categorie sau grup de bunuri (de exemplu, mobilele dintr-un apartament, imobilele dintr-o localitate etc.), legatul nu va mai fi cu titlu universal, ci cu titlu particular;
ii) proprietatea asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura lor – de exemplu, legatul proprietății a 1/2 din totalitatea bunurilor imobile sau legatul proprietății a 1/4 din totalitatea bunurilor mobile;
iii) proprietatea asupra totalității bunurilor determinate după proveniența lor – legatul proprietății tuturor bunurilor achiziționate de către de cuius sau moștenite de acesta;
iv) proprietatea asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după proveniența lor – de exemplu, legatul proprietății a 1/3 din totalitatea bunurilor moștenite de către de cuius;
v) un dezmembrămănt asupra totalității bunurilor determinate după natura lor – de exemplu, legatul uzufructului tuturor bunurilor imobile sau legatul uzufructului tuturor bunurilor mobile ce au aparținut defunctului la data deschiderii moștenirii;
vi) un dezmembrămănt asupra totalității bunurilor determinate după proveniența lor – de exemplu, legatul uzufructului tuturor bunurilor achiziționate de către de cuius sau moștenite de acesta;
vii) un dezmembrămănt asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura lor – de exemplu, legatul uzufructului a 1/2 din totalitatea bunurilor imobile sau legatul proprietății a 1/4 din totalitatea bunurilor mobile;
viii) un dezmembrământ asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după proveniența lor – de exemplu, legatul uzufructului a 1/2 din totalitatea bunurilor achiziționate de către de cuius sau moștenite de acesta.
Chiar dacă legatul cu titlu universal constă în proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor, legatarul cu titlu universal dobândește, în virtutea calificării legale, o fracțiune de universalitate. Iar dobândirea fracțiunii din moștenire implică și obligația suportării cotei-părți corespunzătoare (proporționale) din datorii și sarcini. Legatarii cu titlu universal devin, ca și legatarii universali, succesori în drepturi și obligații (habentes causam) ai testatorului. Pentru stabilirea în concret a fracțiunii din universalitate pe care o dobândește legatarul cu titlu universal în cazul în care legatul are ca obiect, de exemplu, proprietatea asupra totalității bunurilor : imobile ce se vor găsi în patrimoniul defunctului la data deschiderii moștenirii, se va proceda astfel: se calculează valoarea tuturor bunurilor succesorale (să presupunem că este de 1.000.000 de lei), apoi se calculează valoarea tuturor bunurilor imobile la data deschiderii moștenirii (să presupunem că este de 750.000 de lei), apoi se stabilește valoarea legatului cu titlu universal ca fiind de 75% din moștenire, acesta fiind procentul în care legatarul cu titlu universal va suporta datoriile și sarcinile moștenirii.
III. 2.2.3. Legatul cu titlu particular
legatul cu titlu particular este dispoziția testamentară ce are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate. Articolul 1057 C. civ. defi¬nește legatul cu titlu particular ca fiind orice legat care nu este universal sau cu titlu universal.
144. Noțiune. Potrivit noului Cod civil, orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular (art. 1.057). Din această definiție negativă s-a tras concluzia că legatul este cu titlu particular în cazul în care conferă legatarului vocație succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate (art. 986 C. civ.) privite izolat (ut singuli). Prin urmare, legatarul cu titlu particular nu are un drept eventual (vocație) la universalitatea succesiunii sau la o fracțiune din acea universalitate, ci numai asupra unor bunuri determinate sau determinabile, specificate în testament, indiferent de numărul și valoarea acestor bunuri. Astfel fiind, valoarea legatului cu titlu particular ar putea depăși emolumentul cules de legatarul universal sau cu titlu universal. De exemplu, legatul casei poate valora mai mult decât tot restul averii defunctului cules de către legatarul universal.
Legatul cu titlu particular nu se confundă cu legatul cu titlu universal, chiar dacă acesta din urmă este prevăzut în testament prin arătarea generală a categoriei de bunuri care îl compun (de exemplu, legatul proprietății tuturor bunurilor imobile), iar nu sub forma unei fracțiuni matematice (de exemplu, 1/2 din moștenire). Aceasta pentru că dreptul legatarului cu titlu particular este limitat definitiv asupra bunului (bunurilor) prevăzut(e) în testament (dacă acestea vor exista în patrimoniul succesoral la data decesului); în schimb, legatarul cu titlu universal are vocație generală asupra bunurilor ce fac parte din categoria respectivă la data deschiderii moștenirii, inclusiv cele dobândite de testator ulterior facerii testamentului. Pe de altă parte, legatarul cu titlu universal are vocație generală asupra bunurilor din categoria respectivă, inclusiv bunul care formează obiectul legatului particular (dacă titularul lui nu poate sau nu vrea să moștenească); în schimb, legatarul cu titlu particular în niciun caz nu poate beneficia de caducitatea legatului cu titlu universal (sau universal).
III. 2.2.4. Forme ale legatului cu titlu particular
145. Varietăți de legate cu titlu particular. Constituie legate cu titlu particular, de exemplu:
a) legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (casă, autovehicul etc.) sau bunuri de gen determinate sau determinabile după număr, măsură etc. (o sumă de bani, o cantitate de grâu etc.). Dreptul conferit legatarului este, de regulă, dreptul de proprietate (proprietate exclusivă, cotă-parte ideală din dreptul de proprietate sau nuda proprietate) asupra bunului, dar poate fi și un alt drept real (uzufruct, abitație etc.). Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândește proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii.
Determinarea bunurilor, necesară pentru existența valabilă a legatului cu titlu particular, se poate face nu numai prin indicarea lor concretă, dar și prin indicarea unui grup de bunuri (de exemplu, cărțile dintr-o bibliotecă, sumele de bani depuse la o unitate bancară, imobilele dintr-o localitate etc.), cu condiția să nu fie vorba de o masă de bunuri succesorale care, potrivit art. 1.056 alin. (2) C. civ., constituie legate cu titlu universal (de exemplu, legatul proprietății fcituror bunurilor imobile).
Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei fcreanțe asupra moștenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda lucruri de calitate medie, fie dintre cele (mai multe) existente în patrimoniul succesoral (genus limitatum), fie procurate din altă parte. Regula privind calitatea medie se va aplica numai dacă testatorul nu a indicat categoria de bunuri din care urmează a se executa legatul (de exemplu, 200 l de vin din producția anului 1994) și nici nu a determinat persoana în drept a face alegerea. Dacă, de exemplu, alegerea calității a fost lăsată legatarului, el va putea opta pentru calitatea cea mai bună.
Potrivit art. 1.063 C. civ., în cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui ținut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terț.
Noul Cod civil prevede, în art. 1.061 C. civ., că bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii. Legatul cuprinde și dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terț după întocmirea testamentului. Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creșteri cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziționarea altor bunuri în cadrul unei universalități se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată;
b) legatul unor bunuri incorporale (de exemplu, legatul creanței – legatum nominis- pe care testatorul o are împotriva unui terț sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuală, dreptul asupra unor dividende sau alte beneficii etc.), căci orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este cu titlu particular (art. 1.057 C. civ);
c) legatul prin care testatorul-creditor iartă datoria legatarului-debitor (legatum liberationis), caz în care datoria se stinge din momentul deschiderii moștenirii;
d) legatul unui fapt (posibil și licit) prin care moștenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului, de exemplu, să repare casa lui, să plătească datoria acestuia față de un terț etc.;
e) legatul dreptului succesoral moștenit de testator ca universalitate sau cotă-parte din universalitate (și care, cât timp această moștenire nu a fost lichidată, poate fi înstrăinată ca atare atât prin acte inter vivos – prin vânzarea sau donația unei moșteniri, cât și mortis causa). întrucât legatarul testatorului nu dobândește, în această ipoteză, vocație succesorală la universalitatea sau la cota-parte din universalitatea bunurilor (moștenirea) lăsată de testator, legatul este, potrivit art. 1.057 C. civ., cu titlu particular. O asemenea moștenire reprezintă o universalitate (cotă-parte din universalitate) numai în raporturile dintre cel care o lasă și testatorul-moștenitor. în raporturile dintre testator și legatarul său acea moștenire nu reprezintă decât un grup particular de bunuri (asemănător drepturilor reale sau de creanță dobândite de testator prin legate cu titlu particular);
f) legatul rentei viagere sau al unei creanțe de întreținere care presupune plata periodică a unei sume de bani în favoarea credirentierului sau a creditorului întreținerii. Executarea acestui legat este datorată numai din ziua deschiderii moștenirii.
în privința legatului rentei viagere, precizăm că plata sumei de bani trebuie făcută până la data decesului credirentierului și – în lipsă de stipulație contrară – trimestrial, în avans și se indexează în funcție de rata inflației (art. 2.248 C. civ.).
în ceea ce privește legatul unei creanțe de întreținere, plata sumei de bani trebuie făcută fie pe durată determinată, fie pe toată durata vieții creditorului întreținerii, în funcție de dispoziția testamentară, iar cuantumul acestei sume trebuie să acopere cheltuielile necesare creditorului pentru asigurarea întreținerii (hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, folosința unei locuințe, îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală etc. – art. 2.257 C. civ.);
g) în sfârșit, și fară a epuiza toate ipotezele posibile, reamintim că este legat cu titlu particular legatul nudei proprietăți a unui (unor) bun(uri) determinate.
în ceea ce privește legatul uzufructului, acesta necesită o examinare separată. Tot astfel, legatul unui bun individual determinat (cert) prezintă dificultăți când bunul în cauză este al altuia sau dacă se găsește în indiviziune. Analizăm în continuare aceste trei probleme speciale.
III. 2.2.4.1. Legatul uzufructului este asimilat situației în care testatorul lasă nuda proprietate unui legatar și dreptul de uzufruct altui legatar.
146. Legatul uzufructului. Este posibil ca prin testament nuda proprietate să fie lăsată unei persoane, iar uzufructul unei alte persoane (art. 704 C.civ.). Asemenea dispoziții testamentare se întâlnesc în practică mai ales sub forma legatului nudei proprietăți și, respectiv, al uzufructului întregii averi și mai rar asupra unui bun determinat (de exemplu, un teren agricol) sau asupra unei fracțiuni din moștenire.
Pe de altă parte, legatul uzufructului este lăsat, de regulă, în favoarea soțului supraviețuitor, iar nuda proprietate în favoarea unor jude ale testatorului care, după moartea soțului supraviețuitor al testatorului, să beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor legate. în acest fel, beneficiul uzufructului poate fi lăsat unei persoane, urmând ca – la moartea ei – folosința și culegerea fructelor (usus și fructus) să revină titularului nudei proprietăți.
Dacă testatorul a lăsat prin testament nuda proprietate în favoarea unei persoane și uzufructul în favoarea alteia, se pune problema calificării legatelor în cauză. Nu sunt dificultăți cât privește legatul nudei proprietăți: legatul va fi universal, cu titlu universal, respectiv cu titlu particular, după cum nuda proprietate lăsată legat are ca obiect întreaga moștenire, o fracțiune a moștenirii, respectiv unul sau mai multe bunuri singulare. Nici în privința legatului în uzufruct nu au fost și nu sunt probleme dacă este stabilit asupra unui sau unor bunuri determinate; legatul uzufructului în cauză este cu titlu particular.
în schimb, sub imperiul Codului civil de la 1864 foarte controversată a fost natura juridică a legatului în uzufruct al întregii moșteniri sau al unei fracțiuni din moștenire. într-o opinie, legatul în uzufruct era universal dacă uzufructul avea ca obiect întreaga moștenire și cu titlu universal dacă privea o fracțiune din moștenire. Potrivit unei alte păreri, atât legatul uzufructului întregii moșteniri, cât și legatul uzufructului asupra unei fracțiuni din moștenire erau legate cu titlu universal. în sfârșit, după o a treia părere, legatul uzufructului
era un legat cu titlu particular în toate cazurile, chiar dacă uzufructul avea ca obiect întreaga moștenire sau o fracțiune din aceasta.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil problema a fost rezolvată în sensul că dreptul de uzufruct ce poartă asupra întregii moștenirii, a unei cote-părți din moștenire sau asupra totalității ori asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor este un legat cu titlu universal [art. 1.056 alin. (2) lit. b) și c) C. civ.].
Evident, a rămas cu titlu particular legatul în uzufruct care este stabilit asupra unui sau unor bunuri determinate.
III. 2.2.4.2. Legatul bunului altuia Articolul 1064 C. civ. arată faptul că suntem în prezența legatului bunului altuia în cazul în care bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparține unei alte persoane decât testatorul și nu este în patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii. Condiții necesare:
– să existe un legat cu titlu particular cu privire la un bun individual determinat;
– testatorul să nu fi avut niciun drept actual sau viitor asupra bunului ce face obiectul legatului;
– bunul să aparțină unei terțe persoane.
147. Legatul bunului altuia (art. 1.064 C. civ.). Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat ce nu aparține testatorului – fiind proprietatea unui terț, eventual chiar proprietatea moștenitorilor testatorului (moștenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal) se pune problema validității legatului. Precizăm că problema se pune numai dacă:
a) testatorul – la data deschiderii moștenirii, când legatul începe a produce efecte – nu are niciun drept, actual sau viitor (de exemplu, afectat de o condiție suspensivă sau de un termen suspensiv, fie și incert), asupra bunului obiect al legatului;
b) obiectul legatului este un bun individual determinat. Dacă legatul are ca obiect bunuri de gen, fie și inexistente în masa succesorală la data deschiderii moștenirii, legatul este perfect valabil deoarece nu are ca obiect bunul altuia, dat fiind că un anumit gen de bunuri nu poate să aparțină nimănui. Pe de altă parte, în cazul legatului de bunuri fungibile (de gen), legatarul nu devine proprietar la data deschiderii moștenirii, ci numai creditor, cel ținut la executarea legatului fiind obligat să le procure și să le predea legatarului.
Dacă cele două condiții sunt îndeplinite – și deci suntem în prezența legatului bunului altuia liberalitatea va fi valabilă sau anulabilă, după cum testatorul a dispus în cunoștință de cauză sau cu credința greșită că bunul este al său. Astfel:
– dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a știut că bunul nu este al său, legatul este anulabil, prezumându-se că, dacă testatorul ar fi cunoscut realitatea, nu ar fi făcut liberalitatea. Eroarea de fapt asupra obiectului liberalității în care se găsește testatorul atrage sancțiunea nulității relative, în acord cu textul de lege relevant din materia erorii (art. 1.207 C. civ.).
Dacă din testament nu rezultă în mod neîndoielnic cunoașterea statutului juridic al bunului de către testator, se prezumă ignoranța lui, dat fiind că, în mod normal, niciun testator nu lasă legat un lucru ce nu-i aparține. Prin urmare, sarcina probei cunoașterii de către testator a faptului că lucrul nu-i aparține revine legatarului. Soluția este conformă și cu regula de drept comun (art. 249 C. proc. civ.), potrivit căreia sarcina dovezii incumbă celui care emite o pretenție, adică reclamantului, care trebuie să dovedească faptul că testatorul a știut că a legat un lucru străin și deci legatul este valid (actori incumbit probatio);
– în cazul în care testatorul a știut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moștenirii. în fond, în acest caz, în concepția Codului, testatorul nu dispune propriu-zis de lucrul altuia și legatarul nu devine titularul dreptului asupra bunului la data deschiderii moștenirii (și deci nu reprezintă o operațiune speculativă), ci îl obligă numai pe cel însărcinat cu executarea liberalității (obligație de a face) să procure acel bun (de exemplu, un tablou, o bijuterie etc.) de la proprietar și să-1 transmită legatarului, care – în această ipoteză – devine proprietar numai după procurarea bunului de către cel obligat la executarea legatului și transmiterii lui în proprietatea legatarului. Mai mult decât atât, însărcinatul cu executarea legatului se poate libera de orice obligație, la alegere, și prin plata valorii bunului legat, valoare apreciată în raport de data deschiderii moștenirii. Prin urmare, legatul lucrului altuia creează o obligație alternativă, alegerea având-o debitorul [art. 1.462 alin. (1) C. civ.], dacă testatorul nu a dispus altfel.
III. 2.2.4.3. Legatul bunului indiviz Legatul bunului individual determinat aflat în indiviziune sau în coproprietate la data deschiderii succesiunii.
Este valabil legatul cotei ideale din dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat aflat în coproprietate sau asupra unui bun determinat din universalitate, dacă cota din drept aparține testatorului.
Dacă legatul are ca obiect bunul aflat în indiviziune sau în coproprietate și nu cota ideală care ar aparține testatorului din dreptul de proprietate, se vor aplica prin asemănare soluțiile legatului bunului altuia.
Legatul este valabil dacă testatorul știa că bunul nu este în întregime proprietatea lui (ci că se afla în coproprietate) și va fi nul relativ în cazul în care testatorul a crezut că bunul îi aparține în totalitate și în exclusivitate.
148. Legatul bunului indiviz. Problema se pune în cazul în care legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat aflat în indiviziune la data deschiderii moștenirii.
Poate fi vorba de un bun proprietate comună pe cote-părți indivize a defunctului cu alte persoane sau de un bun făcând parte dintr-o universalitate ori cotă-parte de universalitate (indiviziune propriu-zisă), de exemplu, bunul care face parte din moștenirea nelichidată, cuvenită testatorului într-o anumită cotă-parte.
Pentru soluționarea sorții legatului în aceste cazuri speciale trebuie făcută o distincție.
a) Dacă testatorul a lăsat legat cota sa ideală de drept asupra bunului determinat ori cota sa asupra unui bun determinat din universalitate, legatul este perfect valabil, deoarece dreptul asupra cotei-părți ideale din proprietatea bunului determinat (ca și asupra unei universalități) este un drept de proprietate individual, absolut și exclusiv al fiecărui coindivizar, transmisibil nu numai inter vivos, dar și mortis causa, inclusiv prin legate cu titlu particular.
în consecință, legatarul cu titlu particular se substituie în drepturile testatorului-coindivizar, fiind fară relevanță rezultatul partajului ulterior la care va participa el – legatarul – în calitate de titular al dreptului indiviz (putând dobândi în natură, în proprietate exclusivă, o parte din bun, întregul bun cu indemnizarea corespunzătoare a celorlalți copărtași sau valoarea cotei sale ideale dacă lucrul este atribuit în natură altui copărtaș ori este vândut unui terț).
b) Dacă legatul are ca obiect nu cota-parte ideală ce aparținea testatorului, ci chiar bunul în natură aflat în indiviziune (sau o parte determinată material din acel bun), considerăm că, prin asemănare cu legatul bunului altuia, trebuie să avem în vedere dacă testatorul a dispus de bun în cunoștință de cauză (știind că este proprietar numai proparte) sau cu credința greșită că bunul îi aparține în exclusivitate.
In primul caz, legatul este valabil, cel însărcinat cu executarea liberalității având obligația, la alegere, fie să procure pentru legatar cota-parte de proprietate aparținând altuia, fie să plătească valoarea cotei-părți aparținând altuia. Odată ce legea prevede expres validitatea legatului lăsat de testator, în cunoștință de cauză, având ca obiect un lucru proprietatea exclusivă a altuia, cu atât mai mult trebuie să recunoaștem validitatea legatului când obiectul lui este proprietatea altuia numai în parte. De altfel, legea nu distinge după cum obiectul legatului este al altuia în tot sau în parte.
în cel de-al doilea caz (testatorul a crezut că bunul îi aparține în exclusivitate), legatul urmează să fie considerat lovit de nulitate relativă parțială (pentru partea ce depășește cota testatorului), prezumându-se că, în cunoștință de cauză, testatorul nu ar fi lăsat legat proprietatea exclusivă a acelui bun.
Capitolul IV.
Efectele legatelor și ineficacitatea acestora
Gsdgsdg
IV. 1. Efectele legatelor
În privința efectelor legatelor, Codul civil reglementează distinct efectele juridice ale legatelor prin dispozițiile art. 1058-1067. Efectul general al legatului este cel al transmisiunii succesorale. Avem și efecte speciale produse de diferitele forme ale legatelor.
Astfel, în privința fructelor bunurilor ce constituie obiectul legatului, regula instituită de C. civ. prin art 1058 este aceea potrivit căreia, fructele bunurilor se dobândesc din ziua deschiderii moștenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privința legatarului. Excepția fiind dacă cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună – credință, acesta nu poate fi obligat la restituirea fructelor decât dacă la data perceperii fructelor nu mai era de bună-credință, adică îi erau cunoscute cauzele de ineficacitate ale titlului său, în condițiile art. 948 C. civ..
În privința drepturilor legatarului cu titlu particular, acesta dobândește proprietatea, în cazul bunului individual determinat de la data deschiderii moștenirii, iar în cazul bunurilor de gen, legatarul este titularul unei creanțe asupra moștenirii, iar nu al unui drept de proprietate, fapt ce atrage aplicarea regimului juridic specific.
Legatarul are alegerea, în cazul în care sarcina cu care este grevat legatul depășește valoarea bunurilor primite, să predea beneficiarului sarcinii bunurile sau valoarea lor, în ambele cazuri valoarea urmând a fi stabilită în raport de data deschiderii succesiunii.
În privința accesoriilor bunului care constituie obiectul unui legat cu titlu particular, acestea se predau împreună cu bunul, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii. Articolul 1061 alin (1) din C. civ. îi conferă legatarului dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terț după întocmirea testamentului. Aceasta presupune că această acțiune nu era prescrisă la data deschiderii succesiunii, și că de cuius-ul nu a exercitat-o.
Dacă imobilul care face obiectul legatului s-a mărit prin achiziții ulterioare, acestea nu pot fi considerate ca parte a legatului, decât dacă se face o nouă dispoziție în acest sens, în ceea ce privește achiziționarea altor bunuri în cadrul unei universalități, acestea sunt acte de administrare, vizând o normală punere în valoare a unui patrimoniu, ca atare nu pot fi considerate ca reprezentând un alt bun, se instituie o prezumție relativă în favoarea legatarului, în sensul că legatul privește bunul/universalitatea așa cum a fost mărit în timp.
Dacă legatul are ca obiect o rentă viageră sau o creanță de întreținere, executarea acesteia este datorată din ziua deschiderii moștenirii. Atât timp cât proprietatea asupra bunurilor care fac obiectul legatului se dobândește de la data deschiderii succesiunii, este firească și executarea sarcinii începând cu aceeași dată.
În cazul legatului alternativ, regula este că dreptul de a alege bunul ce va fi predat legatarului aparține persoanei obligate să îl execute. Aceasta se va aplica doar dacă testatorul nu 1-a numit expres pe legatar sau un terț pentru a face alegerea.
În ceea ce privește Legatul bunului altuia, în cazul în care la data întocmirii testamentului, testatorul nu a știut că bunul nu este al său, legatul este lovit de nulitate relativă, esențial fiind ca bunul să nu fie cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii, dar nici la data întocmirii testamentului. Dacă era cuprins în patrimoniul acestuia la data întocmirii testamentului și nu se mai află în patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii legatul este revocat conform art. 1068 alin. (2) C. civ sau caduc, conform art. 1071 alin. (1) lit. f) C. civ.
Ca efect al legatului conjunctiv, dacă unul din legatari, din diferite motive, nu primește legatul sau partea lui din legat, nu se aplica regula generală, de acesta va profita colegatarul care-l primește.
IV. 2. Ineficacitatea legatelor
IV. 2.1. Considerații generale privind ineficacitatea legatelor
În principiu, cum am arătat în capitolele anterioare, legatele își vor produce efectele de la data deschiderii succesiunii (dată care corespunde cu decesul testatorului), doar dacă condițiile cerute de lege sunt îndeplinite. Sunt și situații în care, datorită intervenției unor împrejurări anterioare, concomitente sau posterioare întocmirii testamentului în care sunt inserate, legatele nu își mai produc efectele scontate, devenind fie nule, fie ineficace.
IV. 2.2. Condițiile ineficacității legatelor
Ineficacitatea legatelor reprezintă situație în care legatele nu își mai produc efectele juridice scontate. Cauzele de ineficacitate ale legatelor pot fi grupate în patru categorii: revocarea, caducitatea, nulitatea și reducțiunea legatelor.
Revocarea testamentului poate fi voluntară când este opera testatorului dar poate fi și judecătorească atunci când se pronunțată pentru anumite cazuri prevăzute de lege.
Caducitatea legatelor intervine când executarea acestora devine imposibilă din cauze ulterioare momentului întocmirii testamentului.
Nulitatea fie absolută sau relativă a legatelor intervine atunci când sunt nerespectare regulile de formă sau de fond prevăzute de lege pentru validitatea lor.
Reducțiunea legatelor, operează atunci când, prin liberalitățile făcute de defunct s-a depășit cotitatea disponibilă a moștenitorilor rezervatari și a creditorilor, legatele pierzând total sau parțial din eficacitate.
IV. 2.3. Revocarea legatelor
-Legatul născut în mod valabil poate deveni ineficace prin efectul revocării lui, fie că este vorba de revocarea testamentului în întregul lui, fie că revocarea vizează numai legatul (ori numai o parte dintr-un legat) sau legatele instituite prin testament.
Revocarea legatelor poate fi voluntară când își găsește sorgintea în voința unilaterală a testatorului sau judecătorească când se pronunță de către instanță pentru faptele (de regulă, culpabile) prevăzute de lege săvârșite de legatar.
IV. 2.3.1. Revocarea voluntară și retractarea revocării
După modul de manifestare a voinței testatorului, revocarea voluntară a legatului poate fi expresă sau tacită. Revocarea voluntară expresă rezultă din declarația expresă a testatorului manifestată în acest sens. Voința de revocare este supusă unui formalism strict și poate fi cuprinsă: într-un nou testament, sau într-un act autentic notarial. În cazul în care revocarea are loc prin intermediul unui nou testament, nu este necesară respectarea formei anterioare. În cazul în care revocarea se face prin intermediul unui act notarial, atunci acesta trebuie să fie autentificat de către notarul public. Nu prezintă relevanță dacă actul autentic este un testament autentic sau orice alt autentic, esențial este doar ca dispoziția revocatorie să fie expresă și neîndoielnică.
Revocarea voluntară tacită este manifestarea care, fără să fi fost expres declarată, rezultă neîndoielnic din actele sau faptele săvârșite de testator. Intenția de revocare poate rezulta din: distrugerea, ruperea sau ștergerea testamentului olograf; distrugerea, ruperea sau ștergerea testamentului olograf; înstrăinarea bunului ce formează obiectul unui legat cu titlu particular; distrugerea voluntară a bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular.
Retractarea revocării este posibilă ca urmare a faptului că și revocarea, ca și legatul însuși, este un act de ultimă voință esențialmente revocabil. Retractarea revocării este supusă acelorași condiții ca și revocarea expresă. Retractarea revocării are așadar, ca efect, reînvierea dispozițiilor testamentare revocate.
IV. 2.3.2. Revocarea judecătorească
Potrivit Codului Civil, legatul poate fi revocat prin hotărâre judecătorească, la cererea persoanelor interesate, după deschiderea moștenirii, drept sancțiune pentru fapte culpabile săvârșite de către legatar față de defunct sau față de memoria acestuia. În conformitate cu prevederile art. 1069 din Noul Cod civil, revocarea judecătorească a legatului operează în caz de neexecutare a sarcinii și pentru ingratitudine, această enumerare având un caracter limitativ.
IV. 3. Caducitatea legatelor
IV. 3.1. Considerații generale privind caducitatea legatelor
Caducitatea este sancțiunea de drept civil constând în imposibilitatea de executare a legatelor determinată de intervenția unor evenimente ulterioare încheierii lor și independente de voința testatorului sau de faptele culpabile ale legatarilor
IV. 3.2. Cazurile de caducitate a legatelor
Cazurile de caducitate sunt reglementate în cuprinsul art. 1071 din Noul Cod Civil și sunt următoarele: legatul este caduc dacă legatarul nu mai este în viață la data deschiderii moștenirii. Fundamentul acestui caz de caducitate constă în faptul că legatul este o liberalitate făcută intuituu personae, adică în considerarea persoanei, dar și în faptul că, fiind predecedat, legatarul nu mai are capacitate succesorală. Intrucât nu are capacitate succesorală, legatarul nu dobândește nici un drept asupra legatului, și ca atare nici nu îl poate transmite propriilor săi moștenitori. Legatul este caduc dacă legatarul este „incapabil de a primi legatul la data deschiderii moștenirii sau este nedemn (fără a deosebi între nedemnitatea de drept sau cea judecătorească). Acest caz de caducitate nu mai operează, însă, atunci când efectele nedemnității de drept sau judiciare au fost înlăturate expres de către testator prin testament sau prin act autentic notarial. Legatul este caduc dacă legatarul renunță la legat, în virtutea dreptului său de opțiune succesorală. Pentru a fi valabilă, renunțarea legatarului trebuie să intervină numai după deschiderea succesiunii sau înainte de împlinirea condiției suspensive, în ipoteza în care legatul este afectat de o astfel de condiție, căci în caz contrar, ar constitui un pact asupra unei moșteniri viitoare prohibit de lege. Legatul este caduc dacă legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive și dacă aceasta avea caracter pur personal sau când bunul a pierit în totalitate din motive independente de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive care afectează legatul. Cauza de caducitate este determinată de lipsa obiectului legatului la data deschiderii moștenirii.
IV. 4. Legatul conjunctiv și dreptul de acrescământ
IV. 4.1. Considerații generale
Consecința revocării și caducității legatelor constă în faptul că acestea nu își mai produc efectele. Față de acest aspect se pune întrebarea: ce se întâmplă cu bunurile care făceau obiectul acestor legate ineficace? Prin excepție, de ineficacitatea legatului profită alte persoane decât cele ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul în cazul: substituției vulgare, caz în care de ineficacitatea legatului profită persoana indicată în subsidiar de către testator; legatului conjunctiv, caz în care operează dreptul de acrescământ (de creștere sau de adăugire) în favoarea colegatarului
IV. 4.2. Legatul conjunctiv
Legatul conjunctiv este acel legat cu titlu particular care are ca obiect un bun (determinat individual sau generic) sau un dezmembrământ al dreptului de proprietate, lăsat mai multor legatari, astfel încât fiecare dintre ei au vocație la întreg, fără ca testatorul să precizeze partea care revine fiecăruia. Conjuncția este opera exclusivă a dispunătorului.
IV. 4.3. Considerații necesare pentru a opera dreptul de acrescământ
Dreptul de acrescământ este prerogativa moștenitorilor, ale căror drepturi succesorale au fost micșorate ori care au fost înlăturați de la moștenire prin încheierea legatului, sau al executorilor testamentari ai legatului de a le reveni fie întreaga succesiune, fie cote-părți indivize mai mari, fie drepturi întregite, ori de a nu mai fi ținuți la executarea legatului. Pentru a opera dreptul de acrescământ, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ următoarele condiții: să existe o pluralitate de legatari cu titlu particular; dispozițiile făcute în favoarea lor să aibă același obiect; să existe intenția testatorului de a conferi fiecărui colegatar o vocație la întregul obiect, și nu o vocație fracționată; unul sau mai mulți colegatari să nu poată sau să nu dorească să primească legatul. Doctrina nouă este aproape unanimă în a recunoaște caracterul obligatoriu al dreptului de acrescământ.
ANEXE
ANEXA 1
Sursa: Rapoartele UNNPR cu privire la activitatea desfășurată de birourile notariale publicate în numerele 1/2010; 1/2012; 1/2013; 1/12014 ale revistei Activitatea Uniunii, Supliment al Buletinului notarilor publici, Colegiul redacțional, Editura S.C. Notarom S.A.
ANEXA 2
Caracterele juridice ale testamentului
ANEXA 3
ANEXA 4
T E S T A M E N T
Subsemnata,MINEA ELENA, cetățean român, domiciliată în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Scolii, nr. 2, jud. Constanța, posesoare a CI seria KT, nr. 123456, emisă de către SPCLEP Eforie la data de 23.04.2008, valabilă până la data de 22.02.2069, având CNP 2400222232804, fiind în deplinătatea facultăților mintale, după o matură și îndelungată chibzuință, prin prezentul TESTAMENT dispun următoarele:
Las numitei Pop Alina-Gabriela, cetățean român, domiciliată în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Plopilor, nr. 3, jud. Constanța, posesoare a CI seria KZ nr. 132452, emisă de SPCLEP Eforie, la data de 12.12.2014, valabilă până la data de 23.12.2024, având CNP 2821214134176 și numitului Pop Bogdan, cetățean român, domiciliat în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Plopilor, nr. 3, jud. Constanța, posesor al CI seria KZ nr. 220320, emisă de SPCLEP Eforie la data de 28.08.2014, valabilă până la data de 09.02.2024, având CNP 1810509134189, întreaga mea avere mobilă și imobilă înțelegând să îi desemnez legatari universali, potrivit art. 1055din Codul civil.
Declar pe proprie răspundere că la data autentificării prezentului testament nu am ascendenți, nu am descendenți și nu sunt căsătorită.
Îndatorez pe legatarii mei, să mă îngrijească permanent, asigurându-mi condiții normale de locuit (căldură, energie electrică, apă, hrană, îmbrăcăminte și asistență sanitară), iar după decesul meu, să îmi facă cuviincioasa înmormântare, cu preoți și pomană pentru cei săraci, pomeniri, parastase și altele, după rânduiala bisericii noastre creștin-ortodoxe și după obiceiul locului.
Am făcut acest act de voință, deoarece Pop Alina-Gabriela și Pop Bogdan, îmi poartă o grijă și o afecțiune deosebită.
Acest testament a fost redactat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1044 din Codul civil și reprezintă ultima mea voință.
Prezentul testament se înregistrează pe cheltuiala subsemnatei în Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților (RNNEL).
Dictat de testator și tehnoredactat și listat la sediul Biroului Individual Notarial – Notar Public DMV, cu sediul în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Ion Movilă, nr. 1, jud. Constanța.
TESTATOR,
MINEA ELENA
ANEXA 5
CENTRUL NAȚIONAL DE ADMINISTRARE A REGISTRELOR NAȚIONALE NOTARIALE
-CNARNN-INFONOT
Sediu : București, sector 3, Cod de înregistrare fiscală: RO 31168730
Bld. Theodor Pallady, nr. 40G Cont: RO87PIRB0900741003001000
Telefon: 021.3113546; 021.3113547 Banca: Piraeus Bank – Sucursala Brăila
_____________________________________________________________________
REGISTRUL NAȚIONAL NOTARIAL DE EVIDENȚĂ A LIBERALITĂȚILOR (RNNEL)
CERTIFICAT
Nr. 23585 din data 20.04.2015 ora11:23:48
Urmare solicitării transmise la registru prin DMV, privind înscrierea unor acte juridice, vă comunicăm faptul că actul juridic (TESTAMENT) autentificat sub nr. 482 din data de 20.04.2015 de către DMV cu sediul în EFORIE SUD, ROMANIA, a numitului MINEA ELENA, cunoscut și cu numele de , Cod Numeric Personal 2400222232804, născut la data de 22.02.1940 în localitatea CUMPANA, ROMANIA, fiul/fiica lui si a , având la naștere numele și prenumele (conform certificatului de naștere), domiciliat în EFORIE SUD, ROMANIA, a fost înregistrat/ă în RNNEL prin prezentul certificat.
Eliberat si comunicat azi, 20.04.2015, prin DMV.
Digitally signed by C.N.A.R.N.N. – INFONOT Date:
2015.04.20 11:23:48 +02:00
Reason: Prezentul document este eliberat si semnat
electronic de RNNEL
Location: Bucharest
ANEXE
ANEXA 1
Sursa: Rapoartele UNNPR cu privire la activitatea desfășurată de birourile notariale publicate în numerele 1/2010; 1/2012; 1/2013; 1/12014 ale revistei Activitatea Uniunii, Supliment al Buletinului notarilor publici, Colegiul redacțional, Editura S.C. Notarom S.A.
ANEXA 2
Caracterele juridice ale testamentului
ANEXA 3
ANEXA 4
T E S T A M E N T
Subsemnata,MINEA ELENA, cetățean român, domiciliată în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Scolii, nr. 2, jud. Constanța, posesoare a CI seria KT, nr. 123456, emisă de către SPCLEP Eforie la data de 23.04.2008, valabilă până la data de 22.02.2069, având CNP 2400222232804, fiind în deplinătatea facultăților mintale, după o matură și îndelungată chibzuință, prin prezentul TESTAMENT dispun următoarele:
Las numitei Pop Alina-Gabriela, cetățean român, domiciliată în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Plopilor, nr. 3, jud. Constanța, posesoare a CI seria KZ nr. 132452, emisă de SPCLEP Eforie, la data de 12.12.2014, valabilă până la data de 23.12.2024, având CNP 2821214134176 și numitului Pop Bogdan, cetățean român, domiciliat în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Plopilor, nr. 3, jud. Constanța, posesor al CI seria KZ nr. 220320, emisă de SPCLEP Eforie la data de 28.08.2014, valabilă până la data de 09.02.2024, având CNP 1810509134189, întreaga mea avere mobilă și imobilă înțelegând să îi desemnez legatari universali, potrivit art. 1055din Codul civil.
Declar pe proprie răspundere că la data autentificării prezentului testament nu am ascendenți, nu am descendenți și nu sunt căsătorită.
Îndatorez pe legatarii mei, să mă îngrijească permanent, asigurându-mi condiții normale de locuit (căldură, energie electrică, apă, hrană, îmbrăcăminte și asistență sanitară), iar după decesul meu, să îmi facă cuviincioasa înmormântare, cu preoți și pomană pentru cei săraci, pomeniri, parastase și altele, după rânduiala bisericii noastre creștin-ortodoxe și după obiceiul locului.
Am făcut acest act de voință, deoarece Pop Alina-Gabriela și Pop Bogdan, îmi poartă o grijă și o afecțiune deosebită.
Acest testament a fost redactat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1044 din Codul civil și reprezintă ultima mea voință.
Prezentul testament se înregistrează pe cheltuiala subsemnatei în Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților (RNNEL).
Dictat de testator și tehnoredactat și listat la sediul Biroului Individual Notarial – Notar Public DMV, cu sediul în loc. Eforie Sud, oraș Eforie, str. Ion Movilă, nr. 1, jud. Constanța.
TESTATOR,
MINEA ELENA
ANEXA 5
CENTRUL NAȚIONAL DE ADMINISTRARE A REGISTRELOR NAȚIONALE NOTARIALE
-CNARNN-INFONOT
Sediu : București, sector 3, Cod de înregistrare fiscală: RO 31168730
Bld. Theodor Pallady, nr. 40G Cont: RO87PIRB0900741003001000
Telefon: 021.3113546; 021.3113547 Banca: Piraeus Bank – Sucursala Brăila
_____________________________________________________________________
REGISTRUL NAȚIONAL NOTARIAL DE EVIDENȚĂ A LIBERALITĂȚILOR (RNNEL)
CERTIFICAT
Nr. 23585 din data 20.04.2015 ora11:23:48
Urmare solicitării transmise la registru prin DMV, privind înscrierea unor acte juridice, vă comunicăm faptul că actul juridic (TESTAMENT) autentificat sub nr. 482 din data de 20.04.2015 de către DMV cu sediul în EFORIE SUD, ROMANIA, a numitului MINEA ELENA, cunoscut și cu numele de , Cod Numeric Personal 2400222232804, născut la data de 22.02.1940 în localitatea CUMPANA, ROMANIA, fiul/fiica lui si a , având la naștere numele și prenumele (conform certificatului de naștere), domiciliat în EFORIE SUD, ROMANIA, a fost înregistrat/ă în RNNEL prin prezentul certificat.
Eliberat si comunicat azi, 20.04.2015, prin DMV.
Digitally signed by C.N.A.R.N.N. – INFONOT Date:
2015.04.20 11:23:48 +02:00
Reason: Prezentul document este eliberat si semnat
electronic de RNNEL
Location: Bucharest
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Capitolul I. Considerații introductive (ID: 128390)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.