Capitolul I: BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

CUPRINS

Capitolul I: BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

1.1: Conceptul de buget

1.2: Apariția și dezvoltarea bugetului statului român

1.3: Importanța bugetului în cadrul finanțelor publice

1.4: Funcțiile bugetului public

1.4.1. Funcția de repartiție

1.4.1.1Mobilizarea sau constituirea fondurilor bănești

1.4.1.2. Distribuirea fondurilor bănești

1.4.2. Funcția de control

1.5: Natura juridică a bugetului general consolidat

1.5.1. Teoria bugetului de stat privit ca act-condiție de natura administrativă

1.5.2. Teoria naturii juridice de lege a bugetului de stat

1.5.3. Teoria potrivit căreia bugetul de stat are natura juridică atât de lege,

cât și de act administrativ

1.6: Structura bugetului public consolidat

Capitolul II: STRUCTURA BUGETARĂ A STATELOR DEZVOLTATE.

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

2.1: Teorii existente cu privire la structura bugetară a statelor

cu economie de piață

2.2: Politica bugetară a statelor cu economie de piață

2.3: Structura bugetului public național în țările cu economie de piață

2.4: Clasificația bugetară

2.5: Elaborarea proiectului bugetului de stat în țările cu

economie de piață

2.5.1.Elaborarea proiectului bugetului de stat realizată sub

conducerea directă a Ministerului de Finanțe Publice

2.5.2.Elaborarea proiectului bugetului de stat realizată de

șeful executivului

2.6: Aprobarea bugetului de stat în țările cu economie de piață

2.7: Executarea bugetului de stat în țările cu economie de piață

2.7.1. Realizarea veniturilor bugetare

2.7.2. Efectuarea cheltuielilor publice

2.8: Încheierea exercițiului bugetar în statele cu economie de piață

Capitolul III: PROCEDURA BUGETARĂ

3.1. Noțiune

3.2. Principiile procedurii bugetare

3.2.1. Universalitatea bugetară

3.2.2. Echilibrarea bugetară

3.2.3. Realitatea bugetară

3.2.4. Anualitatea bugetară

3.2.5. Unitatea bugetară

3.2.6. Publicitatea bugetară

3.2.7. Neafectarea veniturilor bugetare

3.2.8.Unitatea monetară

3.3. Competente și responsabilități în procesul bugetar

IV.ETAPELE PROCEDURII BUGETARE

EXECUTIA BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT

4.1. Elaborarea bugetului general consolidat

4.1.1. Bugetul de stat

4.1.1.1 Elaborarea proiectului bugetului de stat

4.1.1.2. Aprobarea și adoptarea legii bugetului de stat

4.1.2. Bugetul asigurărilor sociale de stat

4.1.2.1.Elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat

4.1.2.2. Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat

4.1.3. Bugetul unităților administrativ teritoriale

4.1.3.1. Elaborarea bugetului unităților administrativ teritoriale

4.1.3.2. Aprobarea bugetului unităților administrativ teritoriale

4.1.4. Bugetul fondurilor speciale

4.1.5. Bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la

bugetul de stat sau de la bugetele locale

4.1.6. Bugetul instituțiilor publice care se finanțează integral din

venituri extrabugetare

4.2. Executarea bugetului general consolidat

4.2.1. Noțiune și importanță

4.2.2. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare

4.2.3. Execuția propriu-zisă

4.2.3.1. Execuția de casă

4.2.3.2. Execuția părții de venituri

4.2.3.3 Execuția părții de cheltuieli

4.3. Încheierea execuției bugetare

4.4. Controlul execuției bugetare

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I: BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

1.1 : Conceptul de buget

De-a lungul timpului, finanțele au reprezentat, în cadrul științelor sociale, unul din cele mai importante roluri.

Formarea finanțelor este un proces istoric îndelungat și complex, fiind determinat de evoluția vieții sociale, scindarea în clase cu interese opuse, apariția proprietății private, apariția relațiilor marfă-bani și nu în ultimul rând de apariția statului, instituție care, pentru îndeplinirea sarcinilor și funcțiilor sale, avea nevoie de resurse bănești ce nu puteau fi procurate în cadrul relațiilor existente anterior.

Astfel, în primitivism nu se poate vorbi încă de relații financiare, economia avea un profund caracter natural, munca se desfășura în comun, rezultatele acesteia repartizându-se în mod egal între membrii societății.

În schimb, la începutul sclavagismului, odată cu apariția diviziunii muncii are loc și creșterea productivității muncii, dezvoltarea schimbului, apare proprietatea privată, iar societatea se împarte în clase sociale cu interese mai mult sau mai puțin comune, moment care determină apariția statului ca instituție care să apere interesele clasei conducătoare.

Cu toate acestea, în perioada orânduirii sclavagiste și, mai apoi, a celei feudale, sfera finanțelor publice a fost limitată de slaba dezvoltate a producției de mărfuri și a relațiilor bănești, astfel cheltuielile statului erau acoperite în cea mai mare parte în natură și mai puțin în bani.

Spre deosebire de statele antice și cele medievale, pentru corelarea și echilibrarea cheltuielilor publice cu veniturile publice, statele naționale promovează bugetul statului, ca principal plan financiar prin care se constituie și se repartizează fondul bugetar.

Etimologic, cuvântul ,,buget” provine din franceza veche unde întâlnim ,,bouge” sau ,,bougette”, cuvinte care desemnau o pungă din piele sau o pungă cu bani.

Aceste noțiuni sunt preluate de Anglia, după cuceririle normande, și sunt introduse pentru prima dată sub forma unui document aflat într-o pungă din pile și unde erau înscrise cheltuielile coroanei și posibilitățile de acoperire a acestora.

Primul document în care întâlnim cuvântul ,,buget” în Franța este ,,Circulara din 9 Thermidor anul X” (28 iulie 1802), însă, în legislația franceză, noțiunea este utilizată în anul 1806, în ,,Legea privitoare la finanțe”, apoi, în 1862, în decretul referitor la contabilitatea publică, unde ,,bugetul este actul prin care sunt prevăzute și autorizate cheltuielile și veniturile pe o perioadă determinată”. În doctrina franceză, finanțele publice sunt ,,diferite mijloace prin care persoanele publice- statul, comunele, instituțiile etc.-își procură resursele necesare îndeplinirii activității lor”, iar privite cu ajutorul categoriei ,,operațiuni financiare” a fost elaborat următorul raționament: ,,există cheltuieli publice care trebuie acoperite” și, astfel, ,,trebuie stabilit cine să suporte aceste cheltuieli și în ce proporții”. De importanță decisivă este actul financiar ,,de repartiție a sarcinilor bănești publice între cetățeni”, aceste sarcini fiind reprezentate de impozite, taxe și alte contribuții bănești destinate acoperirii cheltuielilor publice.

Referitor la bugetul de stat, de-a lungul timpului, în literatura de specialitate, s-au emis o serie de definiții:

-bugetul este ,,un stat de prevedere a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă determinată, un tablou evolutiv și comparativ al veniturilor și a cheltuielilor de efectuat” sau ,,bugetul este un program de cheltuieli ce urmează a se efectua și de venituri ce urmează a se realiza într-o perioadă determinată”;

-bugetul de stat este un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile statului și alte servicii pe care legile le supun acelorași reguli”;

Cea mai consacrată definiție și caracterizare a bugetului de stat, până în prezent, în literatura și legislația financiară este cea cuprinsă în legea franceză a contabilității publice, conform căreia bugetul statului este act de stabilire și autorizare a veniturilor și cheltuielilor anuale ale statului.

Pe lângă caracterul tehnico-financiar de stabilire și coordonare a veniturilor cu cheltuielile din fiecare an adică obligațiile pecuniare pretinse cetățenilor ca impozite și taxe sunt limitate la trebuințele și cheltuielile statului concomitent, bugetul este un act de autorizare parlamentară a veniturilor și cheltuielilor anuale ale statului, dar și un act de conducere statală a economiei financiare sau a gestiunii de stat.

În literatura juridică românească actuală conceptul de buget de stat este reprezentat ca fiind:

-,,act de autoritate parlamentară a veniturilor și cheltuielilor actuale ale statului și prin aceasta (este reprezentat) ca act de conducere statală a economiei financiare sau a gestiunii financiare de stat”;

-,,plan financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp”;

,,bugetul este un plan al veniturilor și cheltuielilor pentru o perioadă viitoare”;

,,bugetul de stat este un act în care se înscriu veniturile și cheltuielile probabile ale statului, pe o perioadă determinată de timp, de obicei un an”;

,,bugetul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al oricărei țări, fiind expresia unui tip specific de relații financiare, relații bugetare, care se manifestă în procesele formării, repartizării și utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statale de la nivelul național și de la nivelul unităților sale administrativ-teritoriale”;

act de autorizare a veniturilor și cheltuielilor anuale; prin dispoziții se arată că ,,în fiecare an lista impozitelor și veniturilor care urmează să se perceapă sunt aprobate prin legea bugetară anuală” prin care ,, se aprobă și creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar”.

Astfel, sub aspect juridic, bugetul de stat poate defini ,,actul în care se înscriu veniturile de încasat și cheltuielile de efectuat ale statului pe o perioadă determinată de timp-de obicei un an-și care se aprobă de către autoritățile publice printr-o lege bugetară”, iar sub aspect economic, ,,bugetul de stat exprimă relațiile economice sub formă bănească care iau naștere în procesul de distribuire a produsului intern brut, pentru realizarea nevoilor generale ale societății”.

1.2: Apariția și dezvoltarea bugetului statului român

Termenul de buget, în România, apare pentru prima dată în Regulamentele Organice instituite în Muntenia(1831) și, mai apoi în Moldova(1832).

Înainte de apariția Regulamentelor organice, în țările Românești nu se poate spune că a existat în înțelesul actual al cuvântului, dar pot fi menționate următoarele acte financiare:

Codica de venituri și cheltuieli din timpul lui Constantin Brâncoveanu (1694-1704), în Țara Românească;

Codica de de venituri și cheltuieli din vremera lui Gh. Ștefan Vodă(1654) din Moldova;

Reforma ,,talerului” din vremea lui Matei Basarab.

Instaurarea domniilor fanariote începe cu Nicolae Mavrocordat, în Țara Românească și Moldova, căruia îi aparține prima încercare de realizare a unui act financiar modern, când prezintă sfatului domnesc ,,sama” sau ,,băncile visteriei”-act ce reprezintă situații privind natura veniturilor și a cheltuielilor țării.

Reforma lui Constantin Mavrocordat, din sec. al XVIII-lea, are un rol important din punct de vedere fiscal pentru această perioadă. Mavrocordat, după efectuarea unor recensăminte asupra gospodăriilor țărănești, trece, în anul 1740 în Muntenia și mai apoi în anul 1741 în Moldova, la aplicarea următoarelor măsuri fiscale:

-scutirea de dări a marilor boieri, a clerului și a mănăstirlor,

-desființarea potgoritului și a văcăritului;

-instituie o singură dare anuală în bani de 10 lei, cu răsură de 60 de bani plătită în patru sferturi;

-fixează un domiciliu fiscal fiecărui contribuabil;

-desființează principiul solidarității foscale;

-unește cămara cu visteria țării.

Odată cu evoluția istorică a relațiilor politice, juridice și economico-financiare, conținutul relațiilor financiare, în deosebi a relațiilor bugetare, devine din ce în ce mai complex, corespunzător nivelului de dezvoltare a societății românești.

În baza Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris din anul 1858, ca o confirmare a Unirii Principatelor române, prin dublă alegere a domitorului A.I.Cuza în Țara Românească și Moldova, a fost votată prima Constituție română în anul 1864. Aici se vorbește despre ,,bugetul cheltuielilor și al recentelor, pregătitul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al oricărei țări, fiind expresia unui tip specific de relații financiare, relații bugetare, care se manifestă în procesele formării, repartizării și utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statale de la nivelul național și de la nivelul unităților sale administrativ-teritoriale”;

act de autorizare a veniturilor și cheltuielilor anuale; prin dispoziții se arată că ,,în fiecare an lista impozitelor și veniturilor care urmează să se perceapă sunt aprobate prin legea bugetară anuală” prin care ,, se aprobă și creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar”.

Astfel, sub aspect juridic, bugetul de stat poate defini ,,actul în care se înscriu veniturile de încasat și cheltuielile de efectuat ale statului pe o perioadă determinată de timp-de obicei un an-și care se aprobă de către autoritățile publice printr-o lege bugetară”, iar sub aspect economic, ,,bugetul de stat exprimă relațiile economice sub formă bănească care iau naștere în procesul de distribuire a produsului intern brut, pentru realizarea nevoilor generale ale societății”.

1.2: Apariția și dezvoltarea bugetului statului român

Termenul de buget, în România, apare pentru prima dată în Regulamentele Organice instituite în Muntenia(1831) și, mai apoi în Moldova(1832).

Înainte de apariția Regulamentelor organice, în țările Românești nu se poate spune că a existat în înțelesul actual al cuvântului, dar pot fi menționate următoarele acte financiare:

Codica de venituri și cheltuieli din timpul lui Constantin Brâncoveanu (1694-1704), în Țara Românească;

Codica de de venituri și cheltuieli din vremera lui Gh. Ștefan Vodă(1654) din Moldova;

Reforma ,,talerului” din vremea lui Matei Basarab.

Instaurarea domniilor fanariote începe cu Nicolae Mavrocordat, în Țara Românească și Moldova, căruia îi aparține prima încercare de realizare a unui act financiar modern, când prezintă sfatului domnesc ,,sama” sau ,,băncile visteriei”-act ce reprezintă situații privind natura veniturilor și a cheltuielilor țării.

Reforma lui Constantin Mavrocordat, din sec. al XVIII-lea, are un rol important din punct de vedere fiscal pentru această perioadă. Mavrocordat, după efectuarea unor recensăminte asupra gospodăriilor țărănești, trece, în anul 1740 în Muntenia și mai apoi în anul 1741 în Moldova, la aplicarea următoarelor măsuri fiscale:

-scutirea de dări a marilor boieri, a clerului și a mănăstirlor,

-desființarea potgoritului și a văcăritului;

-instituie o singură dare anuală în bani de 10 lei, cu răsură de 60 de bani plătită în patru sferturi;

-fixează un domiciliu fiscal fiecărui contribuabil;

-desființează principiul solidarității foscale;

-unește cămara cu visteria țării.

Odată cu evoluția istorică a relațiilor politice, juridice și economico-financiare, conținutul relațiilor financiare, în deosebi a relațiilor bugetare, devine din ce în ce mai complex, corespunzător nivelului de dezvoltare a societății românești.

În baza Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris din anul 1858, ca o confirmare a Unirii Principatelor române, prin dublă alegere a domitorului A.I.Cuza în Țara Românească și Moldova, a fost votată prima Constituție română în anul 1864. Aici se vorbește despre ,,bugetul cheltuielilor și al recentelor, pregătit în tot anul prin îngrijirea puterii executive și supus Adunării elective”.

Regulamentul de finanțe promulgat de A.I.Cuza în 29 noiembrie 1860, pentru aplicarea Convenției, precizează: ,,recentele și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exercițiu, vor fi autorizate prin legile de finanțe și vor forma bugetul general al statului”.

Constituția din 1867, în titlul IV- ,,Despre finanțe”, precizează că: în fiecare an adunarea deputaților încheie socotelile și votează bugetul ( art.113, alin.1); aliniatul 2 al articolului 113 arată că ,, toate veniturile sau cheltuielile statului trebuiesc trecute în buget și socoteli”.

Constituțiile din 1923 și din 1938, privitor la bugetul de stat, reproduc textul Constituției din 1866.

Constituția din 13 aprilie 1948 a Republicii Populare Române în articolul 5 prevede că: ,,Votarea bugetului de stat, a încheierii exercițiilor bugetare, fixarea impozitelor și a modului lor de percepere sunt în competența Marii Adunări Naționale .În anul 1949 este votată Legea nr.3 asupra întocmirii, executării și încheierii Bugetului General al Republicii Populare Române, care este prima lege cadru privitoare numai la bugetul de stat. Pentru aplicarea legii a fost adoptată H.C.M. nr.551 privind executarea bugetului de stat pe bază de bugete trimestriale.

Legea nr. 10/1991, sistemul bugetar al țării este organizat într-o concepție nouă, impusă de economia de piață, renunțându-se la bugetul unic de stat și trecându-se la un sistem de trei bugete distincte, elaborate, aprobate și executate autonom: bugetul administrației locale de stat, bugetele locale și bugetl asigurărilor sociale de stat. Se introduce noțiunea de ,,buget public național.”

Legea nr. 72/1996 privind Finanțele publice stabilește sursele bănești ale statului, modul de efectuare a cheltuielilor publice, dar și organele competente să elaboreze, să adopte și să execute bugetul public național.

Noua lege a finanțelor publice, legea 500/2002 ,, stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administratrea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar”.

1.3 : Importanța bugetului în cadrul finanțelor publice

Bugetul public național este instituția cea mai importantă și cea mai complexă a dreptului financiar.

Bugetul de stat ocupă un rol important în procesul de constituire și de mobilizare a resurselor financiare, dar și în repartizarea acestora către beneficiari, persoane fizice sau juridice.

În timp ce finanțele publice au o sferă largă ce reflectă toate relațiile bănești de transfer de valoare fără echivalent, generate de procesele formării, repartizării și utilizării fondurilor bănești centralizate, dar și descentralizate ale statului, bugetul public este o categorie economică care se referă doar la relațiile ce se manifestă în procesul de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor bănești ale statului. Rapotul dintre buget și finanțe este, astfel, ca de la parte la întreg.

Tot astfel, în timp ce finanțele își extind acțiunea și asupra agenților economici, bugetul public face parte numai din sfera finanțelor în care statul este unul din subiecți.

Bugetul public se caracterizează prin două laturi:

latura relațiilor ce iau naștere în procesul formării principalelor fonduri bănești ale statului, atât la nivel central, cât și local și care se materializează în formarea veniturilor bugetare;

latura relațiilor economice generate de procesul repertizării fondurilor bănești ce se materializează în cheltuieli bugetare.

Bugetul de stat devine un important mijloc de intervenție în viața societății, prin intermediul lui se repartizează o mare parte din produsul intern brut, se distribuie resursele financiare între sfera productivă și cea neproductivă, asigură protecția socială a populației defavorizate, asigură dezvoltarea învățământului, științei, culturii, sănătății, apărării și liniștii interne.

Protecția socială a populației, prin intermediul bugetului de stat, se materializează prin:

plata șomajului, pentru cei care și-au pierdut locul de muncă;

subvenționarea unor cursuri de recalificare a forței de muncă;

ajutarea socială a categoriilor de persoane cel mai defavorizate.

Tot prin intermediul bugetului, pentru a face față cocncurenței, se susțin ramurile esențiale ale producției interne.

Prin toate intervențiile susținute în viața socială, bugetul de stat are un rol important și activ în stabilitatea economiei naționale și asigurarea echilibrului financiar al statului.

1.4: Funcțiile bugetului general consolidat

Prin funcție, în general, se înțelege consecința pe care un anumit element, o anumită activitate o are în sistemul dat, satisfăcând necesitățile sau cerințele sale structurale.

Analiza finanțelor bugetului general consolidat este strâns legată de funcțiile finanțelor publice.

Funcțiile finanțelor publice constau în manifestarea conținutului și a destinației lor în procesul producției sociale și trebuie să fie studiate în acțiunea, legătura și influența reciprocă ce le au în fenomenele și procesele economice în care ele se manifestă în mod concret.

Funcțiile bugetului de stat sunt și ele o manifestare a conținutului și a destinației bugetului de stat în procesul producției sociale.

Finanțele publice, ca și bugetul de stat vor îndeplini două funcții:

-funcția de repartiție:

-funcția de control.

Necesitatea exercitării celor două funcții derivă din faptul că, pentru a-și exercita funcțiile și sarcinile sale, statul are nevoie de o serie de fonduri bănești care se constituie în momentul repartiției produsului intern brut, prin intermediul relațiilor financiare.

Este necesară și exercitarea unui control riguros asupra modului de desfășurare a activității economico-sociale prin însăși derularea relațiilor financiare pentru obținerea unor efecte economico-sociale utile de pe urma eforturilor societății.

1.4.1. Funcția de repartiție

Această funcție a bugetului de stat, ca și cea a finanțelor publice, se manifestă în procesul repartiției P.I.B. și constă în mobilizarea resurselor și formarea fondurilor bănești și în distribuirea acestora.

Mobilizarea și distribuirea fondurilor bănești reprezintă cele două momente distincte ale funcției de repartiție.

1.4.1.1. Mobilizarea sau constituirea fondurilor bănești precede procesul utilizării lor și condiționează amploarea lor.

La constituirea fondurilor financiare publice participă regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, organizațiile cooperatiste și asociațiile cu scop lucrativ, instituții publice și chiar persoane fizice.

În procesul mobilizării, resursele financiare îmbracă următoarele forme: impozite, taxe, C.A.S., amenzi, penalități vărsăminte din veniturile instituțiilor publice, redevențe și chirii, etc.

Astfel, în procesul de formare a fondurilor bănești se nasc relații între persoanele fizice și juridice, pe de o parte, și stat, pe de altă parte.

Fondurile bănești sunt alimentate de regula cu resurse care își au izvorul în P.I.B. și, numai într-o mică măsură, în avuția națională și în transferul din străinătate.

1.4.1.2. Distribuirea, cea de-a doua fază a funcției de repartiție, generează relații financiare între stat, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, beneficiare ale resurselor, pe de altă parte.

Distribuirea cade în sarcina autorităților publice competente și se face în funcție de resursele financiare disponibile și de cererea de resurse financiare, stabilindu-se opțiuni pe baza unor criterii determinate de organele abilitate.

Distribuirea reprezintă, practic, operațiunea de stabilire a opțiunilor bugetare pentru acțiunile economice, acțiuni social-culturale, întreținerea organului statului, ordinea și apărarea națională, etc.

Distribuirea și redistribuirea P.I.B. prin intermediul finanțelor publice poate avea loc în cadrul aceleiași forme de proprietate – când este vorba de transferul de resurse financiare între stat și unitățile sale – sau cu schimbarea formei de proprietate, când transferul de resurse are loc în ambele sensuri, între stat, pe de o parte, și agenții economici cu capital privat și mixt și populație, pe de altă parte.

Importanța funcției de repartiție trebuie apreciată prin prisma mutațiilor care se produc în economie în urma transferurilor de resurse financiare și a efectelor sociale, demografice, ecologice generate de acestea.

Redistribuirea de resurse financiare între state se efectuează în baza unor acorduri uni și sau multilaterale, ori a unor decizii unilaterale, în condiții de rambursabilitate sau cu titlu definitiv, cu sau fără contraprestație directă.

1.4.2. Funcția de control

Este îndeplinită concomitent cu cea de repartiție, având însă o sferă de manifestare mult mai largă, deoarece vizează, pe lângă constituire și repartizarea bugetului de stat, și modul de utilizare a resurselor. Între cele două funcții există un raport de intercondiționare, în sensul că funcția de repartiție oferă câmp de manifestare funcției de control, în timp ce aceasta din urmă generează uneori forme concrete de manifestare a funcției de repartiție.

Necesitatea funcției de control a bugetului de stat decurge din faptul că fondurile financiare constituite se află la dispoziția statului, care este interesat de:

-asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor generale ale societății;

-distribuirea resurselor cu luarea în considerare a priorităților stabilite de organele competente;

-utilizarea resurselor financiare în condiții de maximă eficiență economică, socială și ecologică.

Prin intermediul fondurilor publice se concentrează la dispoziția statului și a instituțiilor sale o parte însemnată din P.I.B., fapt care impune organizarea unui control strict asupra modului de constituire, distribuire și utilizare a fondurilor financiare publice.Controlul financiar exercitat de bugetul de stat este unul mijlocit de bani, pentru că relațiile financiare sunt și relații bănești.

Controlul financiar este exercitat de către următoarele organe specializate ale statului.

-Organele Ministerului de Finanțe,

-Direcțiile de finanțe publice locale și administrațiile financiare;

-Garda Fiannciară;

-Curtea de Conturi.

Sarcini în domeniul bugetului de stat revin Parlamentului și Guvernului României, precum și altor organe.

1.5 : Natura juridică a bugetului general consolidat.

Din punct de vedere al naturii juridice, în literatura de specualitate au apărut o serie de teorii, dintre care cele mai comentate sunt cele care susțin că bugetul de stat este act-condiție de natură administrativă, bugetul este întotdeauna lege sau că bugetul de stat este și lege și act administrativ.

1.5.1. Teoria bugetului de stat privit ca act- condiție de natură administrativă

Această teorie a fost exprimată și susținută, acordând prioritate faptului că ,,în statele moderne prin bugetele anuale se condiționează atât veniturile, cât și cheltuielile statului, sub aspecte parțial diferite, însă comune actelor administrative de același fel Din punct de vedere al veniturilor, prin bugetele statelor lumii se prevede cuantumul anual total al veniturilor bugetare, precum și cuantumul principalelor impozite sau categorii de venituri bugetare, se specifică impozitele, taxele și celelalte venituri bugetare de stat programate a se realiza anual în conformitate cu dispozițiile legii.

Dacă prin bugetele anuale se condiționează realizarea anumitor venituri publice, ca venituri ale respectivelor bugete, pe baza acestui efect specific administrativ se formulează concluzia că ,,bugetul veniturilor este un act- condiție.2”

1.5.2. Teoria naturii juridice de lege a bugetului de stat

Prin această teorie, ,,legea este orice deciziune emanată de la puterea legislativă”, iar, în contextul în care ,,bugetul statului este o decizie a legislatorului, el este o lege propriu-zisă “

Într-o altă variantă a acestei teorii care consideră întotdeauna importantă distincția dintre sensul material și cel formal al legii, se susține că ,,bugetul statului este o lege numai în sens formal și nu în sens material”, pentru că el ,,este elaborat sub formă de lege, conform procedurii legislative. “

1.5.3. Teoria potrivit căreia bugetul statului are natura juridică atât de lege, cât și de act administrativ

Această teorie ajunge la concluzia că ,,bugetul este o lege în părțile lui creatoare de dispoziții generale și act administrativ în părțile lui creatoare de acte individuale și concrete.”

În cadrul bugetului, partea de venituri este considerată creatoare de dispoziții generale în toate statele în care se aplică principiul anualității impozitelor și taxelor. Aprobarea anuală a părții de venituri a bugetului de stat este o lege materială, în sensul că determină, prin dispoziție generală, perceperea impozitelor și taxelor ca și când ar fi reglementate din acel moment. Actele prin care se crează obligațiuni de plată a impozitelor și taxelor, sunt și ele acte legislative.

Partea de cheltuieli a bugetului statului este considerată creatoare de acte individuale și concrete de natură administrativă. Votul cheltuielilor bugetare de către Parlament se produce în sfera de aplicare a legilor preexistente, referitoare la deschiderea de credite bugetare și alte procedee de cheltuieli bugetare, acest vot, neaducând nici o

modificare a normelor juridice preexistente, el rămâne conform unor reguli generale(…) un act individual “de natură administrativă.

Dintre toate aceste teorii privind natura juridică a bugetului de stat, ultimele două au rămas, în timp, în aprecierea doctrinarilor de specialitate, deoarece bugetul de stat are natură juridică de lege numai prin simplul fapt că este aprobat de către Parlament printr-o lege, dar și pentru că actul parlamentar de aprobare a bugetului anual instituie dispoziții legislative cu caracter general.

Într-o varietate a cuprinsului legilor de aprobare a bugetelor statelor moderne rămâne cu valoare teoretică constantă aprobarea fiecărui buget anual printr-o lege și scopul acesteia de a autoriza anumite venituri și efectuarea cheltuielilor necesare, cu condiționarea cuantumului lor bănesc.

Se poate concluziona că ,,bugetul statului aprobat printr-o lege, dobândește natura juridică de act legislativ, al cărui cuprins este determinat de necesitatea stabilirii și autorizării veniturilor și cheltuielilor bugetare anuale, cu completări impuse de necesitățile conjuncturale din fiecare stat.”

În țara noastră, bugetul general consolidat este obiectul finanțelor publice și se aprobă anual de către Parlament printr-o lege specială, astfel se poate deduce cu ușurință natura juridică de lege a bugetului statului, care se poate observa și din dispoziția expresă înscrisă în legea finanțelor publice, potrivit căreia Guvernului îi revine obligația de a da socoteală Parlamentului asupra modului cum au fost transpuse în fapt prevederile sale. Aceste obligații se realizează prin prezentarea anuală, în fața legislativului, a contului general de închidere a fiecărui exercițiu bugetar de către Guvern.

1.6: Structura bugetului general consolidat

Structura bugetară a României, stat unitar, față de cea a statelor federative, este oarecum simplă. Există un buget general al statului la nivelul căruia se prelevează cele mai importante impozite și taxe și se efectuează cheltuielile privind domeniile esențiale ale societății: învățământ, sănătate publică, întreținerea aparatului legislativ, executiv și judecătoresc, întreținerea armatei, etc.

România este împarțită în unități administrativ-teritoriale comune, orașe, municipii și județe, fiecare unitate având organe de conducere proprii, care dispun de un buget local propriu din care se finanțează întreținerea autorităților publice locale, dar și instituțiilor de învățământ, sănătate, cultură, etc.

În țara noastră întâlnim un sistem unitar de bugete:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetul fondurilor speciale;

bugetul trezoreriei statului;

bugetele instituției publice autonome ;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale după caz;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;

bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Specific bugetului de stat din România este faptul că bugetul asigurărilor sociale este elaborat și aprobat separat, fiind autonom față de bugetul de stat.

Bugetele Președinției României, Guvernului și ale altor instituții publice nu au un organ ierarhic superior se prevăd distinct în bugetul de stat și se aprobă de către Parlament.

Bugetele fondurilor speciale se întocmesc de Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, se depun la Guvern și se aprobă o dată cu bugetul de stat, prin legea bugetară anuală.

Veniturile și cheltuielile care se înscriu în bugetul de stat se grupează pe baza clasificării elaborate de Ministerul Finanțelor. Astfel, clasificarea bugetară a veniturilor este gruparea acestora în capitole și subcapitole, iar cea a cheltuielilor este gruparea acestora în părți, capitole, subcapitole, titluri și articole, alineate.

CAPITOLUL II: STRUCTURA BUGETARĂ A

STATELOR DEZVOLTATE. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

2.1: Teorii existente cu privire la structura bugetară a statelor cu economie de piață

Bugetul de stat reprezintă, așa cum am mai arătat, o categorie strâns legată de existența statului și de relațiile marfă- bani. El portă amprenta orânduirii social- economice în care ia naștere, reflectă natura, funcțiile și sarcinile statului, oglindește poțiunile politice ale parlamentelor și guvernelor care exercită conducerea centrală de stat, dar și caracterul legilor economice care acționează în societatea respectivă.

Structura veniturilor și cheltuielilor bugetare diferă de la un an la altul în funcție de condițiile social- politice ale momentului, de gradul de dezvoltare al forțelor de producție, precum și de poziția geografică sau felul statului respectiv federativ sau cu structură unitară.

Interpretarea juridică a bugetului de stat a avut o largă circulație la început, relevantă fiind Legea contabilității publice a Belgiei din anul 1846, unde, în art. 1 se precizează că veniturile și cheltuielile publice de efectuat pentru servicii în fiecare exercițiu (…) formează bugetul general al statului.

O primă teorie privește bugetul de stat ca pe un document pur financiar. Astfel, reprezentanții științei financiare din a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului al XX-lea se situează pe poziții apropiate:

Paul Lerey Beaulieu definește bugetul de stat ca fiind ,, o listă de prevedere a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă determinată; un tablou evolutiv și comparativ al veniturilor de realizat și al cheltuielilor de efectuat”;

Gaston Jeze menționează că ,,a întocmi bugetul înseamnă a enumera, evalua și compara periodic, cu anticipație și pentru o perioadă de timp viitoare, cheltuielile de efectuat și veniturile de încasat”;

Adolf Wagner susține că ,,bugetul sau lista de prevedere este o expunere în cifre într-o ordine determinată, de obicei mai mult sau mai puțin sistematică, având intrările și ieșirile, în moneda sau în valori monetare, care se vor produce în gestiunea economică a unui corp politic pentru o perioadă următoare”.

Această teorie- bugetul, document financiar- are la bază următoarele premise:

economică;

resursele bănești prelevate la dispoziția statului și dirijate de acesta prin intermediul bugetului aveau o pondere relativ redusă în venitul național și asigurau funcționarea aparatului de stat, asupra structurii societății;

intervenția statului în economie cu ajutorul instrumentelor financiare se limita la încurajarea dezvoltării industriei autohtone prin acordarea de facilități fiscale, tarife reduse pe calea ferată, prime de export, etc. sau la protejarea acestora de concurența străină.

Criza economică a anilor 1929-1933 și fenomenele specifice acestora au dus la reconstituirea conceptului despre rolul bugetului de stat. Se ajunge, ca în această perioadă să fie mijlocită redistribuirea a 25-30% și chiar 40% din venitul național, bugetul de stat devenind un puternic instrument de intervenție în viața economică prin influențarea fenomenelor economice, introducerea unor elemente de orientare și dirijare a proceselor ce se desfășoară în cadrul economiei de piață la nivel macroeconomic. Bugetul, în urma acestor transformări, dintr-un document de prevedere și autorizare a veniturilor și cheltuielilor va evolua și va deveni un buget al economiei naționale, prefigurând evoluția economiei naționale în toate laturile sale.

Bugetul economic sau al economiei naționale, spre deosebire de bugetul clasic, permite o imagine în expresie valorică a activității economice viitoare. Fiind mult mai complex și cu o largă sferă de cuprindere și acțiune, bugetul economic oferă informații previzionale în legătură cu producția, repartiția, consumul, formarea resurselor bugetare, toate acestea având la bază date privind exercițiul bugetar al perioadei precedente.

Bugetul economic este considerat ,, un instrument de previziune care permite elaborarea unei politici sociale și economice coerente, vizând realizarea echilibrului în perioadele viitoare” și este conceput ,, ca un ansamblu de conturi ale națiunii care devin pentru anul în curs și pentru anul următor previziuni asupra tuturor agenților economici din țara respectivă”.

În țările dezvoltate întâlnim manifestări ale bugetului economic diferite de la stat la stat.

În Franța, bugetul economic conține conturi previzionale privind producția și consumul de vinuri pe anul în curs care, împreună cu contul perioadei precedente și ipotezele economice pentru anul următor însoțesc proiectul Legii financiare a statului, respectiv bugetul de stat.

În Anglia, bugetul economic este alcătuit din așa numitele ,,cărți albe” privind consumul, producția, comerțul, veniturile și cheltuielile naționale. Aceste cărți însoțesc bugetul și sunt date publicității anual de către Guvern. Cărțile albe cuprind și anul expirat și prevederile pe anul următor.

În S.U.A., bugetul economic îmbracă forma unui document care arată valoric veniturile bănești disponibile, cheltuielile (de consum sau investiții) și economiile (soldul dintre venituri și cheltuieli) pe principalele sectoare ale economiei naționale: populație, întreprinderi, instituții publice, etc. Bugetul economic este întocmit de către consiliul economic consultativ al președintelui, folosind date despre PIB, venitul național, veniturile și cheltuielile publice.

În doctrina și practica unor țări dezvoltate, echilibrul financiar a fost subordonat echilibrului economic, considerându-se a fi o componentă a acestuia din urmă.

Deficitul bugetar capătă un rol important, pe calea acestuia putându-se ajunge la echilibrul întregii vieți economice și sociale.

Statul trebuie să stimuleze creșterea cererii de bunuri din partea populației, făcând în același timp importante investiții pentru sporirea producției la nivelul cererii globale.

Acest fapt se poate realiza prin:

-majorarea cheltuielilor publice pentru investiții;

-acordarea de alocații celor cu venituri reduse;

-reducerea veniturilor bugetare;

-diminuarea impozitelor.

Majorarea cheltuielilor, concomitent cu reducerea veniturilor, determină apariția deficitului bugetar. Acesta poate fi acoperit prin împrumuturi de stat și, astfel, veniturile tezaurizate ale unor categorii sociale pot fi atrase în circuitul economic și se poate ajunge la un echilibru general economic, iar stabilitatea economică ar determina echilibrul financiar, dispariția deficitului și apariția echilibrului bugetar.

Maurice Duverger consideră că după producerea demarajului economic ar trebui reduse cheltuielile publice și suprimate facilitățile fixate.

Pentru a avea efect, metoda deficitului bugetar nu trebuie să fie sistematică, ci pe perioadă limitată de timp și sub controlul statului.

O altă teorie este cea a echilibrării ciclice a bugetului de stat, astfel bugetul de stat ar trebui echilibrat numai pe un ciclu economic, urmând ca deficitele din perioadele nefavorabile să fie acoperite de excedentele din perioadele favorabile.

Asigurarea echilibrului economic cu ajutorul bugetului public balansat se poate realiza pe trei căi:

-constituirea fondurilor de rezervă, care se referă la crearea, în perioadele favorabile, a unui fond de rezervă pe seama impozitelor în scopul de a fi utilizat în perioadele nefavorabile ale ciclului;

-pe calea fondului de egalizare a bugetului cu scopul echilibrării economice, procedeu ce se referă la folosirea excedentelor bugetare pentru acoperirea deficitelor din periodele nefavorabile;

-pe calea amortizării alternative, ce se referă la plusul de venituri obținute de către stat prin majorarea sarcinilor fiscale și care urmează a fi utilizat pentru amortizarea împrumuturilor.

În numeroase țări occidentale, pentru corectarea ciclului economic, s-au luat următoarele măsuri de politică bugetară: încurajarea investițiilor, creșterea producției, stimularea cererii, reducerea șomajului etc.

De exemplu, În Germania, în anul 1967 a fost adoptată Legea stabilizării, care presupune că atât politica economică, cât și cea bugetară trebuie să țină seama de imperativele echilibrului economiei naționale. Prin această lege, Guvernul capătă puteri discreționare:

poate să dispună prin decret diminuarea sau majorarea, în limită de 10% a impozitului pe veniturile persoanelor fizice;

poate să dispună diminuarea impozitului pe venit;

poate interveni în gestionarea rezervelor sistemului asigurărilor sociale.

2.2 : Politica bugetară a statelor cu economie de piață

În cadrul statelor cu economie de piață, structura bugetară îndeplinește o serie de funcții importante, astfel bugetul de stat este un mijloc de asigurare a echilibrului general economic, activitatea economică defășurându-se fără de dirijare riguroasă de la centru, planurile adoptate având un caracter orientativ, nefiind obligatorii pentru agenții economici.

După interpretarea juridică a bugetului de stat s-a trecut la evidențierea rolului acestuia în cadrul vieții economice. Statul orientează dezvoltarea întregii economii naționale, iar sectorul public și cel privat trebuie să fie strâns legate între ele. Așadar, pentru a evita complicațiile sociale, statul trebuie să asigure folosirea maximă a forței de muncă, să faciliteze echilibrarea balanței de plăți- să orienteze producția, dar și repartiția.

Bugetul de stat este și un mijloc pentru contactarea conjuncturii economice, tot mai multe țări occidentale promovând o politică economică spre corectarea conjuncturii. Unele dintre măsurile adoptate au fost:

lupta împotriva șomajului;

menținerea stabilității prețurilor;

măsuri bugetare cu efecte inflaționiste, cum ar fi majorarea cheltuielilor publice, pentru stimularea investițiilor și crearea de locuri de muncă;

reducerea impozitelor, etc.

În cazul unui colaps economic au fost luate măsuri de restrângere a cheltuielilor bugetare, de majorare a impozitelor, de ridicare a taxei scontului pentru reducerea creditului, etc.

În Anglia, în prezent, domină concepția echilibrului care se referă la faptul că excedentul ori deficitul bugetar sunt subordonate echilibrului economiei naționale. Pentru reglarea cererii se modifică cotele de impozit indirect, iar cheltuielile bugetare se folosesc într-o măsură mai redusă ca regulator economic.

În S.U.A., șeful executivului solicită Parlamentului împuterniciri pentru luarea de măsuri anticriză. În perioada postbelică s-a apelat la folosirea politicii bugetare pe termen scurt pentru neutralizarea fluctuațiilor ciclice ale activității economice.

Administrația Eisenhower susținea că, dacă se utilizează măsuri monetare și bugetare pentru neutralizarea fluctuațiilor ciclice, bugetul federal se va încheia cu deficite sau excedente, iar echilibrul bugetar se poate stabili la un nivel mai scăzut al cheltuielilor pe o perioadă mai îndelungată, urmând ca prețurile să se stabilizeze și să se dezvolte inițiativa privata.

Administrația Kennedy s-a pronunțat in favoarea unei măsuri deliberative și active de politică bugetară expansionistă.

Administrația Johnson a urmărit obiective privind gradul de ocupare a forței de muncă și rata creșterii economice prin măsuri de natură bugetară.

Administrațiile care au urmat au acționat, în primul rând, pentru corectarea conjuncturii economice prin măsuri monetare și de credit, dar și prin măsuri bugetare.

În Franța Renaud de la Geniere scria ,, că bugetul este și unul dintre principalele instrumente ale politicii conjuncturale, celelalte instrumente fiind politica monetară și politica prețurilor”.

Bugetul de stat poate fi considerat și un instrument de redistribuire a veniturilor, în condițiile creșterii inflației, prin intermediul impozitelor. Impozitele, pe lângă rolul lor de finanțare a cheltuielilor publice, pot fi și un instrument de rectificare a diferențelor dintre indivizi, iar soluția adoptată de către statele cu economie de piață este diferențierea sarcinii fiscale printr-o impunere în cote progresive. Creșterea inflaționistă a veniturilor în condițiile impunerii progresive, deplasează plătitorii de impozit spre tranșe superioare de venit la care se aplică cote de impozit mai mari. Astfel, inflația dezavantajează pe cei care dețin sume de bani în numerar sau în cont la bancă și pe creditori și îi avantajează pe debitori.

Soluția intervenției automate, adoptată în Canada, Danemarca, Olanda, etc. și intervenția direcționată adoptată în Franța, Elveția, Luxemburg reprezintă modalități de adaptare a mecanismului de impunere la condițiile inflației.

Ajustările automate se referă la folosirea unui indice care reflectă variațiile puterii de cumpărare într-o anumită perioadă, iar, în cazul intervenției direcționate, ajustarea este autorizată prin dispoziții cuprinse în legi cu caracter general, dar și specific.

Bugetul de stat este privit și ca un instrument de realizare a obiectivelor social-economice prin intermediul subvențiilor și facilităților fiscale. Subvențiile se pot acorda prin cheltuieli directe ale resurselor bugetare și din venituri bugetare la care statul renunță. Beneficiarii subvențiilor pot fi întreprinderi din industrie, agricultură, transporturi, construcții, etc., dar și anumite categorii sociale. Facilitățile fiscale se acordă pentru stimularea unor activități economice, favorizarea acțiunilor de interes general și regional sau avantajează anumite categorii sociale. Autoritatea publică poate acorda următoarele avantaje fiscale: scutiri, reduceri sau amânări de impozite directe.

Scutiri locale sunt:

neluarea în calcul a venitului impozabil al unor încasări;

veniturile aferente unor hârtii de valoare;

împrumuturi de stat;

subscrierea la capitalul unor societăți la care statul este interesat, etc.

Unele țări scutesc de impozit veniturile pentru munca suplimentară, beneficiile pe care societățile le investesc în mașini și echipamente industriale și reduc cheltuielile cu plata dobânzilor și a ratelor scadente pentru încurajarea construirii de locuințe de către populație.

2.3: Structura bugetului general consolidat în țările cu economie de piață

Așa cum am mai precizat, structura bugetară a unu stat este strâns legată de structura organizatorică a acestuia, astfel întâlnim state compuse sau federative și state unitate.

Statele federative

Brazilia, Germania, S.U.A., India etc. au o structură federativă mai complexă care influențează organizarea bugetară. Structura federativă cuprinde statele, landurile, cantoanele, provinciile, etc. și astfel organizarea bugetară a statelor federative cuprinde: bugetele federale; bugetele statelor, landurilor, cantoanelor, etc., bugetele locale.

În cuprinsul de cheltuieli și de venituri, relațiile dintre bugetele statelor membre și cele locale, procedura elaborării, aprobării și executării bugetului sunt reglementate diferit în fiecare stat federativ.

În Germania organizarea bugetară este reglementată prin actul normativ numit ,,Constituție financiară”, care cuprinde mai ales problema ,, repartiției juste” a fondurilor bănești între bugetul federal și bugetele landurilor membre statului federal german în scopul repartizării juste a cheltuielilor.

Din bugetul federal se finanțează integral afacerile externe, căile ferate, fluviale, poșta, etc, din bugetul federal și din bugetele landurilor sunt finanțate extensiunea și funcționarea instituțiilor de învățământ și științifice superioare, dar și ameliorarea structurilor economice regionale; din bugetele landurilor și din bugetele locale sunt finanțate instituțiile de învățământ, sănătate, protecție socială, etc.

În ceea ce privește veniturile, acestea se repartizează între bugetul federal și bugetele landurilor, cu preponderență pentru bugetul federal, acesta suportând aproape 50% din cheltuielile publice, apoi urmează, cu un procent de cel mult 33% bugetele landurilor și 20% bugetele locale.

Bugetului federal îi revin:

produsul bănesc al taxelor vamale;

produsul bănesc al monopolurilor fiscale;

produsul bănesc al impozitelor pe consumație;

produsul bănesc al prelevărilor speciale;

Bugetelor landurilor le revin:

produsul impozitului pe venit și pe capital;

produsul impozitelor pe circulația capitalurilor și utilizarea veniturilor.

Venituri ale bugetelor locale sunt:

impozite reale pe clădiri;

impozite pe activități profesionale;

impozite locale pe consumație și cheltuieli.

Datorită faptului că unele landuri au venituri proprii insuficiente, landurile cu o capacitate fiscală superioară acordă subvenții bănești sub forma unei contribuții destinate repartizării financiare juste.

În S.U.A. organizarea bugetară cuprinde bugetul federal, bugetele statelor membre, bugetele locale.

Veniturile și cheltuielile publice sunt repartizate prin legi de autorizare a veniturilor și cheltuielilor bugetare, în funcție de competențele statale ale organelor federale, ale organelor de conducere din statele membre și ale organelor locale- denumite ,,colectivități subordonate”.

Bugetul federal american efectuează următoarele cheltuieli: apărare națională, întreținerea organelor de putere publică, pentru sănătate, etc., iar sistemul fiscal federal cuprinde impozite directe pe veniturile persoanelor fizice și ale societăților, accize asupra bunurilor de lux, taxe vamale și de timbru, impozite asupra succesiunilor.

Bugetele statelor membre finanțează districtele școlare, căile rutiere și cheltuielile cu caracter social. Sistemele fiscale ale acestor state cuprind impozite indirecte asupra carburanților, tutunului, băuturilor alcoolice, automobilelor, etc.

Colectivitățile locale, reprezentând autoritățile orașelor și comunelor se bazează pe impozite locale directe și indirecte, dar recurg și la împrumuturi publice autorizate de organele superioare, destinate învățământului primar, gospodăriei locale, etc.

Organele federale și uneori, cele de conducere ale statelor membre adoptă frecvent bugete anuale deficitare; pentru acoperirea deficitelor, contractează și lansează împrumuturi publice în limitele valorice admise de constituția statului federal și de constituția statelor membre.

Statele unitare naționale

În statele cum sunt Franța, Italia, Suedia, Anglia, organizarea bugetară era la început simplă, cuprinzând numai bugetul de stat și bugetele locale.

Bugetul de stat din statele unitare naționale, numit și buget ordinar, are ca venituri principalele impozite și taxe, acestea fiind completate cu împrumuturi de stat în caz de insuficiență. Cheltuielile sunt destinate învățământului, sănătății publice, organelor centrale legislative și executive, întreținerea armatei, etc.

Fiecare unitate administrativ-teritorială are organe de conducere proprii, care dispun de un buget local propriu. Din bugetele locale sunt finanțate întreținerea autorităților publice locale instituții de învățământ public, culturale și sanatate, modernizări și dezvoltări urbanistice, etc. pentru toate acestea impozitele și celelalte venituri locale sunt insuficiente, ele completându-se cu subvenții din bugetul de stat și împrumuturi publice.

În prezent, în statele naționale au apărut și bugete anexe celui de stat, bugete extraordinare, fonduri bănești speciale și alte fonduri bănești ale bugetului de stat.

De exemplu, în Franța structura bugetară cuprinde bugete anexe pentru poștă, telecomunicații, etc., dar și conturi speciale pentru dezvoltarea aducțiunilor de apă, pentru fondul forestier național, pentru fondul național al cărții.

2.4: Clasificația bugetară

Clasificația bugetară este un instrument tehnic de sistematizare, urmărire și control al realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor bugetare.

Elaborarea unei clasificații bugetare trebuie să arate:

sursele de proveniență ale proveniențelor bugetare;

repartiția cheltuielilor bugetare în funcție de destinația lor;

prin ce instituții publice se realizează veniturile și se efectuează cheltuielile bugetare;

modul cum veniturile și cheltuielile bugetare influențează repartiția venitului național și procesul reproducției sociale;

simplitatea și claritatea.

La venituri, clasificația bugetară trebuie să cuprindă:

impozite directe cu defalcarea pe categorii de plătitori;

impozite indirecte, cu arătarea impozitelor percepute la vânzarea bunurilor de larg consum și a obiectelor de lux;

veniturile de la întreprinderile și proprietățile statului ;

încasările din împrumuturi;

alte venituri.

La cheltuieli clasificația bugetară cuprinde cheltuieli pentru: scopuri militare, întreținerea puterii și administrației în stat, poliție, jandarmerie și justiție; serviciul datorie publică; subvenții acordate întreprinzătorilor particulari, învățământului, sănătății, etc.; scopuri economice; alte cheltuieli bugetare.

Clasificația bugetară se poate realiza după criterii cum ar fi: criteriul administrativ sau departamental, criteriul economic și criteriul funcțional.

După criteriul administrativ, clasificația bugetară grupează veniturile după instituțiile însărcinate cu încasarea lor, iar cheltuielile după instituțiile însărcinate cu efectuarea lor.

Clasificația bugetară după criteriul economic, folosită în Benelux, cuprinde patru categorii de venituri și cheltuieli aferente operațiunilor curente care sunt grupate distinct de cele patru categorii de venituri și cheltuieli aferente operațiunilor de capital.

Unele țări utilizează și o clasificație funcțională, unde cheltuielile sunt grupate în funcție de obiectivele urmărite.

Astfel în Franța, cheltuielile bugetului de stat sunt grupate într-un buget funcțional cu următoarea structură:

funcții economice : industrie, energie, agricultură, transporturi, etc.;

funcții sociale: educație, învățământ, asistență socială, etc.;

funcții regaliene: poliție, justiție, relații externe, etc.

funcții tutelare: locuințe, urbanism, etc.

Cheltuielile, în clasificația bugetară din Franța, sunt grupate în titluri, părți, capitole, articole, paragrafe, așa cum se vede în tabelul următor:

În cadrul clasificației bugetare a Franței, întocmită după criteriul economic, cheltuielile se prezintă astfel:

1. Cheltuieli de personal 6.1. Subvenții de exploatare 6.2.1. Departamente

acordate întreprinderilor

2. Impotite și taxe 6.2. Subvenții de funcționare 6.2.2. Comune

a organelor administrației

locale

3. Cheltuieli cu bunuri și 6.3. Subvenții de funcționare 6.2.3. Stabilimente

servicii de consum a altor organe administrative

4. Transporturi și cheltuieli 6.4. Subvenții pentru investiții 6.2.4. Sindicate

de deplasare acordate întreprinderilor

5. Asistență socială și 6.5. Subvenții pentru investiții 5.2.5. Districte Paris

operații diverse de repartiție investiții acordate organelor

administrației locale

6. Subvenții 6.6. Subvenții pentru 5.2.6. Alte districte

investiții acordate altor urbane

organe administrative

7. Alte cheltuieli publice 6.7. Subvenții acordate unor 5.2.7Comunități urbane

instituții financiare

8. Imobilizări 6.8. Subvenții acordate unor

instituții din alte state și unor

organisme internaționale

Fiecare parte a clasificației bugetare este divizată în capitole și fiecare capitol grupează cheltuielile unui serviciu după destinația lor. Capitolele sunt divizate în articole și paragrafe articolele grupează cheltuielile pe sectoare sau organe care le administrează, iar paragrafele asigură colectarea informațiilor din bugetul de stat cu sistemul contabilității naționale a Franței.

2.5 : Elaborarea proiectului bugetului de stat

Potrivit practicii internaționale, sarcina întocmirii proiectului bugetului de stat revine Ministerului de Finanțe, așa cum întâlnim în practica statelor europene, unde lucrările se pregătesc de aparatul Ministerului de Finanțe, dar și de șeful executivului, așa cum este cazul S.U.A., unde elaborarea proiectului bugetului de stat se face de către biroul bugetar care funcționează pe lângă președintele executivului.

2.5.1. Elaborarea proiectului bugetului de stat realizată sub conducerea directă a Ministerului de Finanțe

Ministerul de Finanțe are rolul de a elabora o primă variantă de buget, bazându-se pe analiza economică și financiară în perioada premergătoare analizelor cu caracter prospectiv cu privire la tendințele conjuncturale ce se manifestă pe piața internă și internațională în domeniul producției, desfacerii, prețurilor, salariilor, puterii de cumpărare a monezii; stabilirea priorităților în realizarea acțiunilor pe care și le-a propus Guvernul, dimensionarea cheltuielilor bugetare și precizarea resurselor financiare ce urmează a fi utilizate pentru acoperirea acestora.

Pentru întocmirea proiectului de buget, Ministerul de Finanțe poate folosi următoarele metode, care diferă de la țară la țară sau de la o etapă la alta:

Metoda automată ( a penultimei) se referă la evaluarea veniturilor și cheltuielilor bugetare pe baza rapoartelor obținute în penultimul an. Această metodă este departe de a reflecta realitatea.

Metoda majorării sau diminuării pornește de la rezultatele bugetului înregistrat în ultimii ani. Se stabilește rata medie anuală a creșterii sau descreșterii veniturilor bugetare și, astfel, se determină prin extrapolare volumul și structura veniturilor și cheltuielilor pe anul următor. Această metodă nu poate evita efectele evoluției conjuncturale ale economiei, oscilațiilor de prețuri, a proceselor inflaționiste asupra bugetului de stat.

Metoda evaluării directe constă în evaluarea fiecărui fel de venit sau categorie de cheltuieli, ținând seama de preliminariile pe anul în curs și de previziunile privind dezvoltarea economiei în perioada următoare.

În vederea întocmirii proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanțelor poartă discuții cu ordonatorii de credite, care elaborează propuneri privind cheltuielile ce urmează a se efectua. În cazul unor neînțelegeri între propunerile Ministerului de Finanțe, acestea se soluționează de către primul ministru și, în unele țări de Guvern, litigiile fiind supuse arbitrajului președintelui republicii.

2.5.2. Elaborarea proiectului bugetului de stat realizată de către șeful executivului

În S.U.A.proiectul bugetului federal este întocmit de Comisia Specială- Biroul Bugetar care funcționează pe lângă președintele executivului american și este înaintat Congresului însoțit de un mesaj care cuprinde:

Principiile generale ale politicii interne și externe ale SUA;

Proiectul de buget pentru anul bugetar următor;

Contul de execuție bugetară pentru anul anterior;

Informații privind execuția bugetului pe anul în curs.

2.6. Aprobarea bugetului de stat

După elaborare, proiectul de buget este supus dezbaterii și aprobării puterii legislative. Cu prilejul dezbaterii proiectului de buget se pot întâlni situații diferite, astfel, în unele state, Parlamentul are dreptul să vină cu amendamente, pe când în alte state, discuțiile Parlamentului se fac în plenul lui, dar și în cadrul comisiilor sale și în culise.

În SUA puterea legislativă este Congresul cu cele două Camere: Camera Reprezentanților și Senatul.

Propunerile de buget se prezintă ambelor Camere reunite în ședință comună. Congresul transmite spre examinare proiectul bugetului federal comisiilor permanente, Comisia pentru cheltuieli și Comisia pentru venituri din cadrul Camerei Reprezentanților. Concluziile celor două comisii se discută în Camera Reprezentanților. După care proiectul de buget este trimis Senatului. Pentru a putea dobândi putere de lege, proiectul de buget trebuie să fie însușit de către președinte. Dacă acesta nu este de acord cu bugetul votat de Congres, îl poate respinge prin dreptul său de veto, fiind din nou trimis Congresului. Dacă a doua oară, bugetul este aprobat de două treimi din membrii fiecărei camere, președintele este obligat să-l semneze și să-l publice.

În Franța, puterea legislativă o reprezintă Parlamentul bicameral: Adunarea Națională și Senatul. Guvernul prezintă proiectul de buget spre aprobare Adunării Naționale. După examinarea proiectului acesta este înaintat Senatului și, împreună cu propunerile formulate, este trimis din nou Adunării Naționale. Adunarea Națională trebuie să examineze din nou proiectul și să se pronunțe asupra propunerilor Senatului.

În cazul unor divergențe intervine Guvernul și formează două comisii mixte care discută punctele asupra cărora nu s-a căzut de acord. Adunarea Națională are la dispoziție un număr de 70 de zile pentru discutarea bugetului, iar dacă nu s-a pronunțat asupra proiectului bugetului de stat, bugetul va fi executat din ordonanțe ale comisiei de miniștri, avizate de Consiliul de Stat și ratificate de Parlament.

Dacă Parlamentul a respins bugetul de stat in interval de 70 de zile, Guvernul nu-l mai poate aproba prin ordonanțe si trebuie sa prezinte un nou buget .

Când bugetul este aprobat de Parlament, pentru a căpăta putere de lege, trebuie să fie semnat si promulgat de președintele republicii franceze .

Legea prin care se aprobă bugetul de stat ,legea finanțelor ,cuprinde doua parți și cinci titluri.

Prima parte se referă la condițiile echilibrului bugetar și partea a doua a legii se referă la finanțarea serviciilor.

De asemenea , in anexe , sunt prezentate căile si mijloacele de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor , repartizarea pe titluri si ministere a alocațiilor necesare serviciilor civile , taxele parafiscale.

In Marea Britanie exista , de asemenea , un parlament bicameral : Camera Comunelor si Camera Lorzilor , iar întocmirea bugetului și a proiectului de buget se desfașoara cu participarea cancelarului tezaurului.

Departamentele trimit propuneri și calculele departamentului tezaurului , care întocmește proiectul de buget pe casare îl înainteaza Consiliului de Ministri . Proiectul de buget este supus Parlamentului spre examinare și aprobare . Proiectul de buget se discuta în Comitetul întregii Camere a Comunelor si se anlizeaza în cinci comisii nespecializate si nepermanente. Cu o lună înainte de închiderea sesiunii parlamentare , proiectul de buget este trimis Camerei Lorzilor , care nu are dreptul să voteze bugetul aprobat de Camera Comunelor.Bugetul devine lege dupa ce este supus regelui spre sancționare.

Parlamentul englez aprobă în fiecare an o lege specială – Cosolidated Fund Act – care autorizeaza efectuarea de cheltuieli pâna la aprobarea celei de-a doua legi – Apropriation Act.

În Germania parlamentul bicameral cuprinde : Bundestag și Bundestrat. Proiectul de buget este întocmit de guvernul federal și apoi inaintat Parlamentului , cu cel puțin trei luni inainte de începerea exercițiului bugetar . Dezbaterile proiectului de buget se realizează de către cele doua camere ale Parlamentului și comisiile bugetare ale acestora. În cazul unor divergențe între cele două camere se constituie o comisie de arbitraj care trebuie să găsească o soluție de compromis. Dacă acest lucru nu se realizează, hotărârea este luată de Bundestag cu majoritate de voturi. În caz că Parlamentul nu a aprobat bugetul înainte de începerea exercițiului bugetar, Guvernul poate angaja cheltuieli într-o perioadă de timp determinată și cu anumite limite.

2.7: Executarea bugetului de stat

Executarea bugetului de stat reprezintă ansamblul de acte și operațiuni prin care se încasează venituri și se efectuează cheltuieli după adoptarea legii bugetare.

Guvernul, prin instituțiile sale specializate, are obligația de a realiza venituri și dreptul de a efectua cheltuielile bugetare.

2.7.1. Realizarea veniturilor bugetare parcurge următoarele etape: așezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului și perceperea propriu-zisă.

Așezarea este operațiunea prin care se identifică materia impozabilă

Lichidarea este operațiunea prin care se stabilește cuantumul impozabil datorat de persoana fizică sau juridică, ținându-se seama de cotele legale de impunere, mărimea materiei impozabile, situația personală a debitorului, etc.

Emiterea titlului de percepere a impozitului este operațiunea prin care se înscrie suma respectivă în debitul persoanei fizice sau juridice.

Dreptul organelor fiscale ale statului de a încasa un venit poate îmbrăca forma unui titlu de încasare a veniturilor, atunci când debitorul achită suma datorată sau a unui ordin de încasare folosit pentru executarea silită a debitorilor care nu-și respectă obligația față de stat.

Perceperea propriu-zisă a impozitului reprezintă operația de încasare a acestuia în cuantumul și la termenul stabilit.

2.7.2. Efectuarea cheltuielilor publice

Se parcurg mai multe etape în efectuarea cheltuielilor publice : angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

Angajarea reprezintă obligația statului de a plăti o sumă de bani unui terț, obligație ce rezultă dintr-un act-contract, hotărâre judecătorească, decizie ministerială, etc. Angajarea este făcută de către ordonatorii principali de credite și, în mod excepțional, de ordonatorii secundari în limita sumelor prevăzute în buget pentru acțiunile respective. Exemple de acte:

Contracte cu întreprinderi private pentru livrarea unor furnituri

Executarea unor lucrări sau prestări servicii

Hotărâre judecătorească prin care se stabilește obligația statului de a repara un prejudiciu.

Lichidarea este operația prin care se verifică realizarea serviciului în favoarea statului și, tot aici, se stabilește cuantumul plății ce trebuie efectuată. Lichidarea are la bază acte justificative și efectuarea livrării de mărfuri, executării de lucrări și servicii. Lichidarea este și operațiunea prin care se emite un ordin de plată a sumei din bugetul statului în favoarea celui îndreptățit.

Ordonanțarea este operațiunea de emitere a unei dispoziții de plată din bugetul statului în favoarea celui îndreptățit. Actele emise de ordonatorii principali de credite sau secundari trebuie să vizeze controlul financiar, deoarece pe baza lor vor fi afectate resursele statului, prin achitarea unor părți.

Plata este operațiunea prin care se stinge obligația statului față de persoanele fizice și juridice, față de care este dator. Plata se face de către gestionarii de bani publici, care pot fi contabili, casieri, plătitori.

Angajarea, lichidarea și ordonanțarea sunt de competența ministerelor, conducătorilor instituțiilor publice sau a altor funcționari publici, iar plata se face de către gestionarii de bani publici.

2.8 : Închiderea exercițiului bugetar

Această etapă se caracterizează prin întocmirea contului de execuție bugetară.

În funcție de rezultatul execuției bugetare, a raportului de venituri și cheltuieli, anul bugetar se poate finaliza cu deficit sau excedent bugetar. Contul de închidere a execuției bugetare, format din totalitatea veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate, precum și rezultatul definitiv- deficit sau excedent- sunt prezentate spre dezbatere și aprobare Parlamentului

CAPITOLUL III: PROCEDURA BUGETARA

În etapa trecerii la economia de piață, o problemă esențială o constituie restrângerea proprietății de stat în favoarea proprietății private, apoi redimensionarea rolului și funcțiilor statului în cadrul economiei de piață și dezvoltarea unor mecanisme ale activității economice, cum ar fi: formarea prețurilor, aplicarea legii cererii și ofertei, concurența, stabilizarea economiei. Statul nu trebuie să limiteze libera inițiativă, dar trebuie să urmărească și să intervină în momente de criză asupra efectelor ce pot afecta diferite sectoare ale economiei naționale.

În procesul complex al etapei de tranziție, statul organizează, conduce și controlează procesul de privatizare, urmărind următoarele obiective: înlăturarea poziției de monopol, proliferarea și modernizarea sectoarelor bunurilor de consum și ale serviciilor, instituirea unui sistem de echitate socială în redistribuirea venitului național. În această perioadă statul ar putea avea următoarele funcții:

Funcția de apărare a țării și asigurarea industriei aferente;

Funcția de asigurare a ordinii publice;

Funcția de planificare orientativă și stimularea inițiativei private;

Funcția de finanțare a cercetării științifice;

Funcția de asigurare a producției lărgite la unele ramuri sau sectoare de interes național.

Statul trebuie să îmbine efectiv, pe o perioadă determinată, conducerea dirijată cu cea descentralizată până la crearea condițiilor politice, sociale și economice în care agenții economici să-și poată desfășura activitatea în cadrul economiei de piață. Pentru realizarea acestor deziderate, statul are nevoie de mari resurse financiare, acestea fiind oferite de bugetul public național.

3.1. Noțiune

Prin procedură bugetara înțelegem ansamblul actelor și operațiunilor cu caracter tehnic și normativ care se succed anual și privesc elaborarea, aprobarea, executarea bugetului național, încheierea execuției bugetare, precum și controlul bugetar.

Activitatea bugetară trece prin mai multe etape, având ca finalitate asigurarea resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor statului. În raport cu obiectivele și acțiunile programate, organele competente ale statului desfășoară o activitate complexă pentru stabilirea în fiecare an bugetar a necesarului de venituri și cheltuieli, realizarea și efectuarea acestora, precum și modul în care s-au realizat aceste prevederi legale.

Analiza prognozelor privind echilibrul bugetar, monetar și valutar, datoria internă și externă a statului în vederea stabilirii modului de folosire a instrumentelor financiare și pentru dezvoltarea economico-socială a statului stau la baza activității organelor din domeniul finanțelor publice.

În cadrul procedurii bugetare distingem următoarele etape:

Etapa elaborării, examinării și adoptării bugetului public național

Elaborarea bugetului public național cuprinde activitatea de întocmire a proiectelor bugetului de stat, a bugetelor asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale și a bugetelor fondurilor speciale.

Examinarea și adoptarea bugetului public național presupune dezbaterea și aprobarea legii bugetare anuale.

Metodologia elaborării este stabilită de Ministerul Finanțelor.

Etapa executării bugetului public național

În această etapă se va urmări realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare cum au fost prevăzute în legea bugetară. Etapa executării este cea mai importantă, de ea depinde materializarea obiectivelor politico-financiare ale statului pe anul respectiv.

Etapa încheierii execuției bugetare

Pe baza evidenței execuției bugetare se constată modul cum s-au realizat veniturile și s-au efectuat cheltuielile, rezultatele constatate devenind utile și pentru elaborarea noului buget național.

Procedura bugetară se întinde pe aproape trei ani calendaristici, deoarece elaborarea proiectului începe în anul premergător celui pentru care se întocmește, continuă cu executarea în anul respectiv și se definitivează prin contul de încheiere a execuției bugetare în anul următor.

3.2.Principile proceduri bugetare

Cele mai importante principii în elaborarea și executarea bugetului administrației centrale de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor locale sunt principiul universalității, echilibrului și specializării. Pe lângă aceasta rezultă expres din textul legii și din analiza celorlalte texte principiile anualității, unității, publicității veniturilor bugetare.

3.2.1. Universalitatea bugetară

Potrivit Legii 500/2002, art.8, alin.1 ,,veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate în sume brute”.

Nici un venit și nici o cheltuială de stat nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar.

Conform legii ,,veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor care au stabilite destinații distincte”. Acest principiu permite cunoașterea și controlul sumei exacte a cheltuielilor publice.

Bugetul care se întocmește cu respectarea principiului universalității se numește buget brut, iar bugetul care cuprinde rezultatul final al acțiunilor producătoare de venit se numește buget net.

Principiul universalității ,,permite să se evite ca anumite servicii publice să nu dispună de fonduri proprii și să-și dobândească independența față de autoritățile centrale.”

Astfel statul a înființat o serie de unități sub formă de regie, instituții publice locale, fără scop lucrativ, organizații care gestionează fondurile asigurărilor sociale, care au personalitate juridică, autonomie financiară, veniturile și cheltuielile lor nefigurând în totalitate în bugetul de stat.

Principiul universalității are un rol important și în stabilirea echilibrului bugetar, în proiectul bugetului public național costatându-se ce este deficitatar și cum se ajunge la echilibru.

3.2.2 Echilibrarea bugetului

Acest principiu este unul din cele mai importante și, potrivit conținutului, bugetul public național ar trebui să fie echilibrat, adică veniturile să acopere integral cheltuielile.

La întocmirea bugetelor anuale sunt luate în considerare posibilitățile reale de realizare a obiectivelor pe anul bugetar respectiv. Când veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile avem de a face cu excedentul bugetar; când veniturile realizate sunt mai mici decât cheltuielile ne aflăm în situația deficitului bugetar.

Excedentul bugetar se realizează în fiecare an la nivelul bugetului de stat, iar veniturile excedentare vor fi folosite în cursul anului după consumarea rezervei bugetare pentru finanțarea unor sarcini noi stabilite de lege. Aprobarea consumării acestor venituri este de competența Parlamentului.

Deficitul bugetar reprezintă totalul cheltuielilor care reies din compararea veniturilor încasate până la încheierea exercițiului bugetar cu plățile efectuate. Aceste cheltuieli sunt rezultatul situației de casă și se pot acoperi prin următoarele posibilități

Emiterea de bonuri de tezaur;

Acordarea de împrumuturi de către B.N.R.;

Disponibilitățile C.E.C.-ului;

Disponibilitățile societăților de asigurări de stat, de bunuri și persoane;

Rezervele bugetare reprezintă fonduri bănești suplimentare, prevăzute la capitolul cheltuieli din bugetele anuale, care pot fi utilizate în cursul anului bugetar pentru finanțarea unor acțiuni noi, obiective apărute în situații neprevăzute.

Fondurile de rezervă se constituie și în bugetul de stat, dar și la nivelul bugetelor locale. Fondul în bugetul de stat se constituie la dispoziția Guvernului și este utilizat prin hotărâri ale acestuia. În bugetele locale fondul se constituie tot anual și este pus la dispoziția organelor de conducere administrativ- teritoriale, care-l vor utiliza în condițiile stabilite de lege.

3.2.3. Principiul realității bugetare

Conform art. 12 al Legii 500/2002, ,, veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și aprobă în buget pe surse de proveniență, și respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare”.

Veniturile și cheltuielile înscrise în buget trebuie să fie stabilite pe baze reale.

Dacă în trecut, Parlamentul dădea la începutul activității o autorizație în bloc pentru toate veniturile și cheltuielile bugetare, acum s-a trecut la individualizarea veniturilor pe resurse și a cheltuielilor pe categorii de destinație.

Fiindcă pe parcursul execuției bugetare pot apărea situații care necesită rectificarea bugetului, în statele dezvoltate a apărut necesitatea ,,evitării detalierii exagerate a veniturilor și cheltuielilor de către Parlament, permițându-se Guvernului, în condițiile legii, de a opera unele modificări ale acestora în timpul anului bugetar, fără aprobarea prealabilă a Parlamentului, dar supune controlului acestuia operațiunea de rectificare”.

În acest caz, Guvernului îi revine obligația de a informa trimestrial Parlamentul despre executarea bugetului, prezentând un proiect rectificativ al acesteia.

3.2.4. Principiul anualității bugetare

Din punct de vedere istoric, principiul anualității bugetare este primul principiu aplicat în practica bugetară. Conform art. 11 din Legea 500/2002, privind Finanțele publice ,, veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege, pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar”. La alin 2. al aceluiași articol se arată că ,,toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.”

Principiul anualității s-a impus din rațiuni de ordin politic și tehnic: din punct de vedere politic, Parlamentul poate să exercite un control eficient asupra realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor, iar din punct de vedere tehnic, stabilirea condițiilor de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor se realizează cât mai aproape de realitate. Atât universalitatea cât și anualitatea bugetară definesc întinderea bugetului de stat, dimensiunile în spațiu, pe orizontală și pe verticală ale bugetului de stat.

Periodicitatea bugetului se referă atât la durata de timp pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile și să efectueze cheltuielile, dar și la intervalul de timp în care urmează să pună în aplicare autorizația parlamentară.

Bugetul de stat trebuie să fie aprobat în fiecare an de către Parlament. Sub aspect politic, dezbaterea proiectului de buget de către puterea legislativă îi dă posibilitatea exercitării unui control asupra politicii Guvernului aflata la putere, iar sub aspect financiar, evaluările veniturilor și cheltuielilor pe perioade de timp scurte pot oglindi mai corect posibilitățile și necesitățile financiare.

Anualitatea bugetară se referă și la durata execuției bugetului. Astfel, în decursul anului bugetar, Guvernul este obligat să încaseze veniturile și să efectueze cheltuielile aprobate de Parlament.

3.2.5. Unitatea bugetară

Principiul unității bugetare este redat în art.10 al Legii 500/2002, privind Finanțele publice, care prevede că ,,veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice”.

Sunt introduse în bugetul de stat:

veniturile reținute și utilizate în sistem extrabugetar se introduc în bugetul de stat, cu excepția veniturilor proprii și subvențiilor acordate de la bugetul de stat (art.62, lit.b), c) și a celor pentru constituirea fondurilor de stimulare a personalului;

Fondurile speciale se acordă de către Parlament o dată cu bugetul public național și se constituie în afara bugetului administrației centrale de stat. Prin bugetul unitar Parlamentul are posibilitatea să examineze politica financiară a Guvernului.

3.2.6. Publicitatea bugetară

Principiul publicității bugetare este prevăzut de art. 9 din Legea finanțelor publice 500/2002 și arată că ,,sistemul bugetar este deschis și transparent”. Publicitatea bugetului de stat este importantă atât pe plan intern, cât și pe plan extern, ea reflectând situația finanțelor publice, evoluția puterii de cumpărare a monedei naționale, creșterea economică, dinamica producției industriale, etc.

Sunt date publicității dezbaterile parlamentare, cifrele proiectelor de buget și sunt comentate în ziar, la radio, televiziune, etc. Cu prilejul aprobării proiectelor de buget, a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, dezbaterile sunt publice. Actele normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale de execuție sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Transparența sistemului bugetar se realizează prin mijloace de informare în masă, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

Și pentru bugetele locale publicarea lor și a conturilor de încheiere se realizează în documente sau în publicații oficiale ale Consiliilor locale și ale primăriilor.

3.2.7. Neafectarea veniturilor bugetare

Acest principiu constă în faptul că veniturile publice, prelevate la dispoziția statului, trebuie să se depersonalizeze și să servească la acoperirea cheltuielilor bugetare privite în ansamblul lor. Nu este permisă astfel folosirea unui anumit venit pentru finanțarea unei anumite cheltuieli, pentru că nu poate exista o concordanță deplină între randamentul unui venit și necesarul de mijloace bănești pentru finanțarea unei cheltuieli publice. În cazul în care, sumele care ar proveni din veniturile cu afectație specială ar depăși suma necesară pentru finanțarea unei acțiuni, se poate ajunge la cheltuirea fondurilor disponibile, iar dacă sumele realizate din veniturile cu afectație specială nu ar fi suficiente, acțiunea nu s-ar mai putea realiza din lipsă de fonduri.

Există și câteva ,, abateri” de la acest principiu:

De la domeniul public pot fi scoase în afara bugetului public ordinar unele venituri pentru finanțarea unor servicii publice de interes major;

Pentru acoperirea unor cheltuieli aferente unor acțiuni specifice, e lăsată la dispoziția ministerelor o cotă- parte din veniturile proprii;

Sunt întocmite bugete extraordinare, anexe și autonome, și conturi speciale de trezorerie;

Posibilitatea utilizării unor sume vărsate benevol la buget de către persoanele fizice sau juridice pentru acoperirea unor cheltuieli de interes public.

3.2.8. Unitatea monetară

Acest principiu este prevăzut de art.13 al Legii 500/2002 și precizează că ,,toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă națională”.

Reguli bugetare

Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările precizate în legi specifice și în legile bugetare anuale. O cheltuială nu poate fi înscrisă într-un anumit buget și efectuată și angajată din același buget, dacă nu există bază legală pentru acea cheltuială. De asemenea, o cheltuială din fondurile publice, dacă nu este aprobată de lege și nu are prevederi bugetare, nu poate fi angajată, ordonată și plătită.

În ceea ce privește micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare există anumite limite. În cazul în care sunt propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative care atrag micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate de buget, inițiatorii au obligația să prevadă mijloacele necesare pentru acoperirea minusurilor de venituri sau plusului de cheltuieli. Inițiatorii trebuie să elaboreze, cu sprijinul Ministerului Finanțelor fișa financiară care însoțește expunerea de motive. În această fișă se înscriu efectele asupra bugetului general consolidat și trebuie să aibă în vedere:

Schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru următorii cinci ani;

În cazul acțiunilor multianuale trebuie să se facă eșalonarea anuală a creditelor bugetare;

În vederea acoperirii majorării cheltuielilor trebuie să existe păreri realiste;

În vederea acoperirii minusului de venituri trebuie să existe păreri realiste.

Pot fi aprobate acte normative și după depunerea proiectului legii bugetare anuale de Parlament, precizându-se, în același timp, și sursele de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor.

3.3. Competențe și responsabilități în procesul bugetar

3.3.1. Guvernul și rolul lui

Economia de piață, fiind un sistem complex de organizare și funcționare, statul nu rămâne indiferent, cea mai amplă implicare a acestuia realizându-se prin norme financiare în dublu sens: când se formează resursele din veniturile agenților economici și când sunt cheltuite, pentru realizarea obiectivelor urmărite.

Guvernul, exponent al puterii executive, ,,asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice și prioritățile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament”.

Guvernul elaborează raportul privind situația macroeconomică pentru anul bugetar respectiv și protecția acesteia în următorii trei ani, elaborează proiectele legilor bugetare anuale și le trimite spre aprobare Parlamentului, examinează periodic execuția bugetară și stabilește măsuri pentru menținerea și îmbunătățirea echilibrului bugetar, elaborează proiectul bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, contul general anual de execuție, supune spre adoptare Parlamentului proiectele legilor de rectificare și a contului general anual de execuție, pe bază de hotărâri utilizează fondul de rezervă bugetară și fondul de intervenție.

O răspundere importantă a Guvernului este și datoria acestuia de a recupera creanțele externe ale statului român rezultate din activitatea de comerț exterior.

3.3.2. Parlamentul

Rolul Parlamentului este precizat în art.17. al Legii 500/2002 privind finanțele publice care precizează că acesta ,, adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta”.

Dacă Parlamentul nu a adoptat, până la cel târziu data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se referă proiectul de buget, legile bugetare anuale, depuse în termen legal, de către Guvern, acesta din urmă va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgență. Parlamentul în timpul dezbaterilor nu poate aproba amendamente la legile bugetare anuale, care determină majorarea nivelului deficitului bugetar. Parlamentul aprobă și legile contului general anual de execuție.

3.3.3. Ministerul Finanțelor

Potrivit Legii finanțelor publice art.19, Ministerul Finanțelor publice pregătește proiectele legilor bugetare anuale, legi de rectificare, dar și legile privind aprobarea contului general de execuție, dispune măsurile necesare pentru aplicarea fiscal- bugetară, emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor, precizări și instrucțiuni pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea și raportarea.

Ministerul Finanțelor solicită rapoarte și informații instituțiilor care gestionează fondurile publice, analizează propunerile de buget și etapele de elaborare, furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.

3.3.4. Banca Națională a României

În domeniul bugetar B.N.R. prezintă semestrial Guvernului, Împreună cu Ministerul Finanțelor, informații despre balanța de plăți externă și balanța creanțelor și angajamentelor externe și propune soluții de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului prin contul curent al balanței de plăți externe.

Pentru acoperirea deficitului bugetar acordă împrumuturi, emite bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice, pe baza convenției de agent încheiată cu Ministerul Finanțelor, etc.

3.3.5. Ministere și alți ordonatori centrali de credite

Ministerele și alți ordonatori de credite centrali și locali – miniștri, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome – au atribuții în elaborarea proiectelor verigilor bugetului public național, executarea acestora, precum și încheierea contului anual general de execuție.

IV. ETAPELE PROCEDURII BUGETARE.

EXECUȚIA BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT

3.4.1. Elaborarea bugetului general consolidat

Elaborarea proiectului bugetului general consolidat reprezintă un proces de mare complexitate și responsabilitate pentru Guvern. Guvernul elaborează proiectul bugetului administrației centrale de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și al contului general anual de execuție. Proiectul bugetului local și cel al contului de încheiere a exercițiului bugetar local se întocmesc sub responsabilitatea primarului.

Lucrările de întocmire a bugetului administrației centrale de stat se fundamentează pe analize și prognoze ale stadiilor de evoluție a echilibrului financiar, monetar și valutar, a datoriei interne și externe a statului.

Potrivit Legii finanțelor publice, resursele financiare publice se constituie și se gestionează într-un sistem unitar de bugete:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetul fondurilor speciale;

bugetul trezoreriei statului;

bugetele instituției publice autonome ;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

bugetele fondurilor provenite din credite externe contactate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri, se asigură din fonduri publice;

bugetul fondurilor externe nerambursabile.

3.4.1.1.Bugetul de stat

3.4.1.1.1. Elaborarea proiectului bugetului de stat

Această etapă îi revine Guvernului prin Ministerul Finanțelor pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete, precum și ai proiectelor bugetelor locale. Legea finanțelor publice stabilește un adevărat scadențar al datelor până la care trebuie să se efectueze lucrările ce revin organele implicate în procesul de elaborare al proiectului bugetului de stat.

Indicatorii macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de stat, dar și pentru următorii 3 ani vor fi eliberați de organele abilitate până la data de 31 martie a anului curent și vor fi actualizați pe parcursul desfășurării procesului bugetar.

Ministerul Finanțelor va înainta Guvernului până la data de 1 mai obiectivele politicii bugetare și fiscale pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget și următorii 3 ani împreună cu limitele de cheltuieli stabilite de ordonatorii principali de credite, până la data de 15 mai urmând să informeze și comisiile pentru buget, finanțe și bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice și ale finanțelor publice.

Ministerul Finanțelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de 1 iunie a fiecărui an o scrisoare cadru în care se va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare și limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.

Ordonatorii principali de credite vor trimite până la data de 15 iunie a fiecărui an, Ministerului Finanțelor propunerile de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii ani, comunicate prin art.33, însoțite de documentațiile detaliate.

După consultarea cu Guvernul, Camera Deputaților și Senatul își aprobă bugetele și le înaintează Guvernului pentru includerea lor în proiectul bugetului de stat. Autoritățile administrației publice și locale au aceeași obligație.

În cazul apariției unor divergențe după examinarea proiectelor de buget de către Ministerul Finanțelor, acestea urmează să fie soluționate de către Guvern.

Proiectele de buget și anexele definitivate după rezolvarea divergențelor se depun la Ministerul Finanțelor publice până la data de 1 august a fiecărui an însoțite de documentație și de motive temeinice, atât pentru venituri, cât și pentru cheltuieli.

Ministerul Finanțelor publice întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetului, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Proiectul bugetului de stat este însoțit și de un raport privind situația macroeconomică și protecția acesteia în următorii 3 ani.

Odată ajunse la Guvern proiectele legii bugetare și de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an. Bugetele se aprobă de către Parlament pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, pe ordonatorii principali de credite pentru anul bugetar.

Estimările care se fac pentru următorii 3 ani reprezintă informații privind necesarul de finanțare pe termen mediu și nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

Dacă Parlamentul nu aprobă legile bugetare cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, Guvernul îndeplinește sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând să depășească 1/12 din prevederile bugetului anului precedent sau 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, când acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

Există prevederi speciale cu privire la înscrierea în bugetul de stat a veniturilor și cheltuielilor bugetare care privesc:

toate categoriile de venituri și cheltuieli;

Resursele financiare publice se formează pe baza impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale prelevate de la persoanele fizice sau juridice. Cheltuielile publice sunt dimensionate și repartizate conform destinației stabilite prin lege. Ministerul Finanțelor clasifică veniturile care se înscriu în bugetul de stat pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile în părți, capitole, subcapitole, titluri și alineate.

În cazul unui deficit bugetar se utilizează disponibilitățile aflate în contul general al trezoreriei statului, Ministerul Finanțelor fiind autorizat să stabilească dobânda pentru finanțarea deficitului.

Când veniturile bugetare nu sunt încasate, iar necesarul de cheltuieli nu poate fi acoperit, Ministerul Finanțelor, cu aprobarea Guvernului, emite bonuri de tezaur purtătoare de dobândă cu scadență ce nu poate depăși sfârșitul anului; bonurile de tezaur sunt emise în primele 10 luni ale anului financiar, iar totalul lor nu va putea depăși 8% din volumul cheltuielilor bugetului de stat.

cu privire la cheltuielile de investiții

Cheltuielile pentru investițiile publice finanțate din fondurile publice sunt cuprinse în proiectele de buget, în baza programelor de investiții publice care se prezintă ca anexe la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Ordonatorii principali de credite vor prezenta programul de investiții și vor transmite informații financiare și nefinanciare.

Informațiile financiare cuprind:

valoarea totală a proiectului;

creditele de angajament;

credite bugetare;

graficul de finanțare, pe resurse și ani;

costurile de funcționare și întreținere după punerea în funcțiune.

Informațiile nefinanciare includ:

strategia în domeniul investițiilor;

descrierea proiectului;

stadiul fizic al obiectelor.

Cheltuielile pentru investiții, cuprinse global în anexa fiecărui ordonator de credite, se aprobă de către acesta prin liste separate pe baza unor note fundamentale care cuprind elemente referitoare la necesitate, oportunitate și alți indicatori caracteristici unor investiții.

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor va elabora strategia în domeniul investițiilor publice pe baza propunerilor de programe de investiții elaborate de ordonatorii principali de credite.

Ministerul Finanțelor stabilește conținutul, forma și informațiile referitoare la programul de investiții, criteriile de evaluare și selecție a obiectivelor de investiții; tot el va analiza programul de investiții din punct de vedere al încadrării în limitele de cheltuieli stabilite, al respectării criteriilor de selecție, și a respectării eșalonării creditelor bugetare în funcție de durata de execuție a obiectivelor.

Obiectivele de investiții sunt înscrise în listele de investiții dacă documentațiile tehnico- economice ale acestora au fost elaborate și aprobate potrivit dispozițiilor legale.

Documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor de investiții noi care se finanțează din fondurile publice se aprobă de către :

Guvern, pentru valori mai mari de 130 miliarde lei;

Ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 miliarde și 130 miliarde lei;

Ceilalți ordonatori de credite, pentru valori până la 18 miliarde.

Guvernul aprobă documentațiile tehnico- economice aferente investițiilor publice realizate prin credite externe contractate sau garantate de stat, iar limitele valorice se pot modifica prin hotărâri, în funcție de evoluția indicilor de prețuri. Valoarea obiectivelor de investiții rămâne confidențială până la adjudecarea execuției lucrărilor, conform dispozițiilor legale privind achizițiile publice.

Pe parcursul execuției bugetare, ordonatorii principali de credite urmăresc derularea procesului investițional și întocmesc raporturi trimestriale pe care le trimit Ministerului Finanțelor Publice.

cu privire la echilibrarea bugetară

În situația în care unitățile administrativ- teritoriale nu au suficiente venituri proprii pentru a-și acoperi necesarul de cheltuieli, sunt aprobate anual prin legea bugetară, pentru fiecare județ în parte și pentru municipiul București, transferuri de resurse bănești de la bugetul de stat către acestea în vederea finanțării unor investiții cu caracter social și a unor acțiuni de protecție socială.

Propunerile de cote sau sume defalcate din veniturile bugetului de stat se înscriu în proiectele de buget pe județ și se prezintă Ministerului de Finanțe însoțite de situația unităților administrativ- teritoriale, precum și de note de fundamentare a necesității, oportunității, eficienței și eficacității acesteia.

Se pot stabili prin legile bugetare anuale cote adiționale la unele impozite directe ale bugetului de stat și/ sau ale bugetelor locale care se constituie venituri ale bugetelor administrativ- teritoriale, fiind prevăzute nivelul maxim al cotelor adiționale,categoriile de impozite directe asupra cărora se vor aplica și repartizarea acestora pe consilii locale și județene.

În ceea ce privește bugetele președinției României, ale Guvernului și ale altor instituții publice care nu au un organ ierarhic superior, potrivit legii, acestea se prevăd distinct în bugetul de stat și sunt aprobate de Parlament.Camera Deputaților și Senatului își aprobă bugetele după ce consultă Guvernul, înaintea dezbaterii bugetului de stat.

3.4.1.1.2. Aprobarea și adoptarea legii bugetului de stat

Aprobarea bugetului de stat se face de către Parlament pe ansamblul, pe părți, subcapitole, titluri, articole și pe ordonatorii principali de credite, până la data de 31 decembrie.

Constituția României și Legea finanțelor publice prevăd că aprobarea bugetului public este de competența celor două camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună.

Mai întâi de aceasta, proiectul legii bugetare împreună cu proiectul de buget și raportul Guvernului se examinează de către Comisiile permanente ale fiecărei camere; biroul permanent al fiecărei camere înaintează spre dezbatere și avizare, proiectul de buget Comisiei permanente de buget și finanțe și altor comisii interesate, pentru avizare. Cele trei documente sunt înaintate și compartimentului tehnic- legislativ al fiecărei camere.

Comisiile permanente, după examinarea proiectului de buget și proiectului legii bugetare, comunică avizul și compartimentului tehnic- legislativ.

În continuare, Comisia permanentă buget- finanțe va dezbate proiectului bugetului public, raportul Guvernului și proiectul legii bugetare.La dezbateri participă membrii comisiei, Ministerul Finanțelor, personal din conducerea unor ministere interesate, deputați și reprezentanți mass-media.

Comisiile permanente buget- finanțe ale celor două camere ale Parlamentului elaborează un raport comun pe care îl vor supune aprobării prin vot.

Raportul comun conține propuneri motivate de adoptare a proiectului de buget și de lege bugetară de respingere și de adoptare cu modificări.Raportul se înaintează Biroului permanent al fiecărei camere care îl va multiplica și-l va difuza deputaților și senatorilor cu cel puțin trei zile înainte de începerea ședinței comune a Parlamentului.

În cadrul ședinței comune a Parlamentului, prin reprezentantul Guvernului sunt expuse motivele elaborării proiectului de buget și legile bugetare și se prezintă raportul comun al Comisiilor permanente buget și finanțe de către președintele ales.Ulterior proiectele bugetului de stat și legile bugetare sunt supuse unor dezbateri generale cu participarea grupurilor parlamentare.

Există două situații în cazul respingerii celor două proiecte după închiderea dezbaterilor generale:

președintele ședinței comune cere participanților la discuții să se pronunțe prin vot;

adoptarea pe articole a proiectului bugetului de stat și a legii bugetare.

După ce bugetul de stat a fost aprobat și după ce legea bugetară a fost adoptată, aceasta din urmă se înaintează președintelui spre promulgare, iar mai apoi se publică în Monitorul Oficial.

Legea anuală este definită în Legea finanțelor publice 500/2002, art.2, alin.31 ca fiind legea ,,care prevede și autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar”.

În cadrul legilor bugetare anuale se includ următoarele:

Legea bugetului de stat, legea de rectificare a bugetului de stat;

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, legea de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat, și cuprinde dispoziții referitoare la:

Totalul veniturilor și cheltuielilor bugetare și principalele categorii de venituri și cheltuieli;

Totalul fondurilor ce se pot constitui;

Mijloace financiare pentru acoperirea golurilor de casă sau deficitelor;

Aprobarea contului general de execuție al bugetului statului pe exercițiul financiar anterior;

Reglementări specifice exercițiului bugetar.(art.26)

3.4.1.2. Bugetul asigurărilor sociale de stat

3.4.1.2.1. Elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Acest buget cuprinde relațiile financiare de stat referitoare la constituirea și utilizarea fondurilor bănești ale statului necesare asistenței și protecției sociale.

Datorită existenței unor categorii sociale defavorizate, întocmirea acestuia devine imperioasă. Competența elaborării proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat revine Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Acesta va ține seama de respectarea dispozițiilor constituirii Legii finanțelor publice, a altor legi referitoare la protecție socială și de metoda legilor stabilite de Ministerul Finanțelor.

Bugetul asigurărilor sociale de stat întocmit se va înainta Ministerului Finanțelor, care va purta discuții cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale asupra nivelului minim de cheltuieli.

Ministerul Finanțelor va întocmi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care-l va depune la Guvern, iar acesta îl va înainta Parlamentului împreună cu proiectul fondurilor speciale.

Bugetele celorlalte organisme autonome de asigurări sociale se elaborează de organele de conducere proprii.

3.4.1.2.2. Aprobarea și adoptarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat se adoptă, o dată cu bugetul de stat, dar separat de acesta de către Parlament.

Conform art. 127, alin2 și 3 din Constituție, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat se aprobă nu numai distinct de proiectul bugetului de stat, dar și printr-o lege separată.

3.4.1.3. Bugetul unităților administrativ – teritoriale

3.4.1.3.1 Elaborarea

Bugetele locale reprezintă bugetele unităților administrativ – teritoriale cu personalitate juridică. Bugetele locale reflectă fluxurile veniturilor și cheltuielilor administrative locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor.

Proiectele bugetului unităților administrativ – teritoriale se elaborează pe baza proiectelor de buget proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor publice în conformitate cu Legea Finanțelor publice și Legea administrației publice locale.

Președinții consiliilor județene, primarii unităților administrativ – teritoriale și primarul general al municipiului București vor prezenta proiectul de buget local direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat. Acestea din urmă vor depune proiectele bugetelor locale la Ministerul Finanțelor.

Ministerul Finanțelor va examina proiectele bugetelor locale și propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, și, cu acordul Guvernului, va comunica Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și controlului financiar de stat limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale transferului cu destinație specială, precum și criteriile de repartizare a acestora pe unități administrativ – teritoriale.

Primarii unităților administrativ – teritoriale, președinții consiliilor județene și primarul general al capitalei vor elabora noi proiecte de buget local, pe baza limitelor comunicate de Ministerul Finanțelor pentru ca ulterior direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat să transmită noile proiecte de buget local Ministerului Finanțelor.

Există prevederi speciale cu privire la înscrierea în bugetul local a veniturilor și cheltuielilor bugetare:

cu privire la toate categoriile de venituri și cheltuieli.

Una din prevederi se referă la faptul că în bugetul local nu se pot înscrie și aproba cheltuieli fără a se stabili resursele din care urmează a fi efectuate.

Resursele financiare publice se constituie și se gestionează print-un sistem unitar de buget din care fac parte și bugetele locale.

Din prevederile referitoare la venituri, bugetele locale se constituie din impozite și taxe locale, stabilite de către Consiliile locale și județene.

Veniturile proprii ale instituțiilor publice provin astfel din chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii sau anexe, prestări de servicii, etc.

cu privire la fondul de rezervă bugetară.

Fondul de rezervă bugetară este înscris în buget, se pune la dispoziția Guvernului și se utilizează în baza hotărârii emise de acesta pentru finanțarea acțiunilor nou intervenite în cursul anului în bugetul de stat și în bugetele locale.

Fondul de rezervă bugetară constituit la dispoziția Consiliului local sau al celui județean, se poate utiliza pentru finanțarea acțiunilor nou apărute în cursul anului.

Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat în cursul anului de către Consiliul județean, local și general din disponibilitățile de credite bugetare provenite de la cheltuielile de personal și de capital.

cu privire la cheltuielile pentru investiții.

Cheltuielile pentru investiții proprii pot fi ale:

județelor;

municipiilor;

orașelor și comunelor;

regiilor autonome de sub autoritatea Consiliilor județene și locale;

instituțiilor publice de subordonare județeană și locală.

Cheltuielile pentru investiții proprii se înscriu în programul de investiții al fiecărei unități administrativ- teritoriale care se aprobă ca anexă la bugetul local de către Consiliul local și județean și Consiliul general al municipiului București, după caz.

În programul de investiții sunt înscrise obiectivele documentațiilor tehnico- economice, care au fost elaborate și aprobate.

În programul de investiții sunt cuprinse alte cheltuieli de investiții: achizițiile de imobile, dotările independente, cheltuieli de proiectare pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate și a studiilor de fezabilitate ale obiectivelor de investiții noi; cheltuieli de proiectare și de execuție privind consolidările și intervențiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de cutremure, alunecări, incendii, accidente tehnice, etc.

3.4.1.3.2. Aprobarea și adoptarea bugetului unităților administrativ – teritoriale

Bugetele locale ale județelor, municipiului București, municipiilor sectoarelor capitalei, orașelor și comunelor sunt aprobate de către Consiliul județean sau local. Astfel, bugetele unităților administrativ – teritoriale sunt prezentate spre aprobare în termen de maxim 30 zile de la aprobarea legii bugetare anuale.

Prin legile rectificative se aprobă bugetele locale modificate în cursul exercițiului bugetar. Fiecare buget se aprobă pe ansamblu, pe ordonatorii de credite, capitole și articole.

3.4.1.4. Bugetul fondurilor speciale

Conform art2., alin 28 din Legea 500/2002 privind Finanțele publice , fondurile speciale sunt ,,venituri publice constituite prin legi speciale prin care se stabilesc și destinațiile acestora”.

Fondurile speciale se constituie în afara bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite care gestionează aceste fonduri Ministerul Finanțelor va elabora proiectele bugetelor fondurilor speciale. Aceste bugete se aprobă prin legi speciale, iar executarea lor se realizează potrivit acestora și legii finanțelor publice.

3.4.1.5. Bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat sau de la bugetele locale

Instituțiile publice reprezintă o denumire generică care include: Parlamentul, Administrația Prezidențială, Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de ordinea de finanțare a lor.

Bugetele acestor instituții publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se aprobă de organul ierarhic superior.

3.4.1.6. Bugetele instituțiilor publice care se finanțează integral din venituri extrabugetare

Aceste bugete se aprobă de către organul de conducere al instituției publice respective în conformitate cu normele metodologice ale Ministerului de Finanțe și cu avizul organului ierarhic superior.

3.4.2. Executarea bugetului general consolidat

3.4.2.1. Noțiune și importanță

Execuția bugetului general consolidat este cea de-a doua etapă a procedurii bugetare și reprezintă ,, activitatea de încasare a veniturilor bugetare și de efectuare a plății cheltuielilor aprobate prin buget”

Sub aspect funcțional, în cadrul operațiunilor de executare a bugetului public național, există deosebire între funcționarii investiți cu funcții de conducere, numiți și ordonatori de credite și cei cărora le revin atribuții executive.

Sub aspect general, veniturile și cheltuielile bugetare anuale se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada necesară efectuării cheltuielilor.

Execuția bugetară cuprinde următoarele faze :

repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare;

execuția de casă a bugetului public național;

execuția părții de venituri;

execuția părții de cheltuieli.

În ceea ce privește metodologia aplicată complexului de acte și operațiuni specifice execuției bugetare la nivelul bugetului de stat, dar și la nivelul bugetelor locale, în cadrul Ministerelor Finanțelor publice s-au creat două departamente aflate sub conducerea unor secretari de stat: Departamentul bugetului de stat și datoriei publice, Departamentul veniturilor statului.

3.4.2.2. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare

,, Veniturile și cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile și bugetele instituțiilor publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele și posibilitățile de asigurare a surselor de finanțare a deficitului bugetar și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.”

Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetului public național se aprobă de către:

Ministerul Finanțelor Publice: – pe capitole de cheltuieli, la propunerea ordonatorilor principali de credite; – pe capitole și subcapitole la venituri și pe capitole, și în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetele asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; – pentru sumele defalcate din unele venituri bugetare de stat și pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor.;

Ordonatorii principali de credite pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare, sau ale ordonatorilor terțiari de credite.

Ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor terțiari de credite bugetare.

Sursele de venituri bugetare pot fi permanente sau ocazionale, iar realitatea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor este determinată de aceste surse și, implicit de ritmul provenienței veniturilor.

Un exemplu de venit continuu este impozitul pe profit care provine de la agenții economici. De asemenea, în unele ramuri ale economiei, cheltuielile se pot efectua în unele trimestre, iar veniturile pot fi realizate în alte ramuri, cum ar fi agricultura.

În cadrul instituțiilor publice întâlnim situații în care cheltuielile se realizează constant, cum ar fi organele puterii legislative, executive și judecătorești, instituțiile publice în domeniul armatei, sănătății etc., dar și situații în care avem de a face cu instituții ale căror cheltuieli sunt mai mari în unele trimestre și mai mici în altele: învățământ, cultură, artă, asigurări sociale.

3.4.2.3.Execuția propriu-zisă a bugetului

Execuția publică cuprinde în conținutul său:

Execuția de casă;

Execuția părții de venituri;

Execuția părții de cheltuieli.

Execuția bugetului public național este cea mai importantă fază a procedurii bugetului. Mobilizarea veniturilor bugetului la termenele prevăzute și efectuarea cheltuielilor bugetare în volumul programat reprezintă esența execuției bugetului public național.

Execuția bugetului public național începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie a fiecărui an calendaristic și se desfășoară organizat, sub controlul organelor competente.

Răspunderea într-o execuție a bugetului o au :

Ministerul Finanțelor

Ministerele și organele centrale de stat pentru bugetele de resort centralizat

Instituții publice subordonate.

Pentru bugetele locale, răspunderea pentru execuția bugetară o au:

Direcțiile județene ale finanțelor publice

Administrațiile financiare ale primăriilor

Circumpscripțiile financiare ale orașelor.

Percepțiile rurale ale primăriilor comunale.

3.4.2.3.1. Execuția de casă

Execuția de casă a bugetului reprezintă un complex de operațiuni care se referă la încasarea și plata cheltuielilor bugetare.

Procesul de execuție de casă se caracterizează, în principal prin separarea activităților de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor, fiecare folosind instrumente și proceduri diferite.

Execuția bugetară de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului, care asigură:

încasarea veniturilor bugetare;

efectuarea plăților dispuse de către persoanele autorizate ale instituțiilor publice, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit dispozițiilor legale;

efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind datoria publică internă și externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv cele privind rambursarea ratelor scadente și plata dobânzilor;

efectuarea altor operațiuni financiare din contul autorităților administrației publice centrale și locale.

Trezoreria este organizată și funcționează ca un sistem unitar, atât la nivel central, în cadrul Ministerului Finanțelor, cât și la nivelul unităților teritoriale ale acestora.

Prin trezoreria statului se pot efectua și următoarele operațiuni:

păstrarea disponibilităților reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri și înțelegeri guvernamentale de la organisme internaționale și utilizarea acestora pe bază de hotărâre a Guvernului;

efectuarea de plasamente financiare din disponibilitățile aflate în contul general al Trezoreriei Statului prin BNR.

Metodele de înregistrare a operațiunilor (încasare, păstrare, eliberare) în Contul Curent al Trezoreriei Statului se stabilesc prin convenții între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României.

Soldul contului general al trezoreriei statului se regăsește și în bilanțul Băncii Naționale a României.

Ministerul finanțelor publice elaborează, administrează și execută bugetul Trezoreriei statului. Bugetul se întocmește anual și se prezintă spre aprobare Guvernului, odată cu propunerile pentru proiectul Bugetului de Stat.

În baza execuției de casă a bugetului public național stau următoarele două principii:

– Principiul unității de casă

Principiul delimitării funcțiilor.

Principiul unității de casă presupune că fondurile bugetului, indiferent de proveniența lor, se concentrează la Trezoreria Statului.

Trezoreria în operațiunile de încasare a veniturilor bugetare, este ajutată de instituții competente: primării, instanțe judecătorești, vămi, notariate, care prin agenții proprii sau prin intermediari, cum ar fi agențiile C.E.C, încasează veniturile bugetare, pe care sunt obligați să le depună la banca amintită.

Principiul delimitării funcțiilor presupune că organele care dispun de fondurile bugetului nu sunt cele care răspund de execuția de casă, ci:

Ministerul de Finanțe dispune de mijloacele bănești destinate bugetului de stat.

Prefecturile și Primăriile dispun de mijloace bănești destinate bugetelor locale .

Ordonatorii de credite dispun de mijloacele bănești aflate în conturi deschise la bănci.

3.4.2.3.2. Execuția părții de venituri

Execuția părții de venituri a bugetului general al statului constă în mobilizarea integrală în termenele prevăzute a veniturilor bugetare.

Întrunirea cumulativă a celor două condiții în procesul de încasare a veniturilor bugetare este hotărâtoare pentru finanțarea obiectivelor și a acțiunilor prevăzute în partea de cheltuieli. Prin legea finanțelor publice, sunt statuate principiile care stau la baza executării veniturilor bugetare:

impozitele, taxele și alte venituri se înscriu în bugetul de stat numai dacă au fost stabilite prin lege;

cuantumul impozitelor și taxelor se aprobă periodic prin legea bugetară anuală;

inadmisibilitatea perceperii, sub orice titlu și sub orice denumire, de contribuții directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege.

Răspunderea pentru realizarea veniturilor bugetare revine Ministerului Finanțelor Publice, care organizează și controlează modul de stabilire și încasare a veniturilor ce se cuvin bugetului de stat, ministerelor și celorlalte organe ale administrației de stat, precum și contribuabililor (persoane fizice și juridice). Aceștia răspund numai pentru veniturile pe care le datorează bugetului de stat.

În țara noastră așa cum am mai arătat exercițiul bugetar coincide cu anul calendaristic, adică începe de la 1 ianuarie și se închide la 31 decembrie a aceluiași an.Aceasta înseamnă că veniturile neîncasate până la finele anului se vor încasa în contul bugetului anului următor.

Realizarea veniturilor bugetare presupune următoarele operațiuni:

determinarea veniturilor;

încasarea veniturilor ;

urmărirea realizării veniturilor.

Determinarea veniturilor se realizează prin mai multe procedee, precum:

calcularea și plata directă a acestora de către subiecții impunerii. În acest caz, contribuabilii își calculează impozitul și-l virează în contul bugetului statului la termenul prevăzut de lege;

calculul, reținerea și vărsarea la bugetul statului a impozitului datorat de către o terță persoană ( procedeul stopajului la sursă)

calcularea veniturilor datorate bugetului de către organele fiscale.

Încasarea veniturilor bugetare se realizează de către Banca de Trezorerie sau C.E.C., precum și de administrațiile și circumscripțiile fiscale.

Banca de trezorerie încasează direct venituri bugetare și, în aceleași timp, este organul la care se concentrează veniturile bugetare încasate de celelate instituții.

Plata efectivă a veniturilor bugetare se face prin următoarele modalități:

plata prin virament (metoda plății directe), utilizată de contribuabilii care dispun virarea sumelor bănești datorate din contul lor de la bancă în contul bugetului de stat;

plata în numerar, utilizată mai mult de persoanele fizice;

plata prin aplicarea și anularea de timbre mobile fiscale.

Urmărirea realizării veniturilor bugetare cuprinde măsurile luate de organele fiscale în vederea realizării veniturilor în cuantumul și la termenele prevăzute de lege.

3.4.2.3.3. Execuția părții de cheltuieli

Execuția părții de cheltuieli constă în efectuarea de cheltuieli, pe parcursul unui an bugetar, în volumul și potrivit destinației prevăzute de lege, în consens cu obiectivele și acțiunile programate de realizat.

Importanța execuției părții de cheltuieli reiese din scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare: pentru acțiuni economice, acțiuni social-culturale, cercetare științifică fundamentală.

Procedura execuției plății de cheltuieli cuprinde următoarele operațiuni:

deschiderea creditelor bugetare;

repartizarea creditelor bugetare;

utilizarea creditelor bugetare.

Deschiderea și repartizarea creditelor bugetare

Prin credit bugetar înțelegem sumele bănești aprobate prin legile bugetare pe destinații, în limitele cărora se pot efectua cheltuieli.

Creditele bugetare nu se confundă cu creditele sau împrumuturile propriu-zise. În timp ce împrumuturile sunt contractele din care o persoană pretinde, în schimbul folosinței bunului, fie numai restituirea, fie o sumă de bani (numită dobândă), creditele bugetare sunt drepturi bănești ale beneficiarilor bugetului public, nerambursabile.

Creditele bugetare au caracter nerambursabil, se acordă într-un plafon maxim, ce nu poate fi depășit și nu sunt purtătoare de dobândă. Se acordă cu titlu gratuit și numai în măsura în care au fost utilizate cele anterioare.

Deschiderea creditelor bugetare este prima operațiune în cadrul procedurii de execuție a părții de cheltuieli.

Astfel, în baza prevederilor legii bugetare anuale, ordonatorii principali de credite depun cereri la Ministerul Finanțelor Publice însoțite de o listă nominală a instituțiilor din subordinea cărora urmează să li se repartizeze creditele aprobate.

După aprobarea cererilor, urmează alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanțelor Publice a conturilor bancare ale ordonatorilor principali de credite deschise la trezoreriile publice.

Fondurile bănești se acordă în limita creditelor bugetare aprobate, potrivit destinației legale și în raport cu gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziție anterior.

Ordonatorii principali de credite sunt persoanele care pot dispune de credite bugetare, în virtutea funcției ce o dețin în conducerea unei instituții publice sau organ de stat.

Dreptul de a dispune de sume din bugetul de stat este dat prin autorizație care poate fi :

de drept, născută printr-o normă;

cu delegație, prin atribuirea acestei calități printr-un act de decizie al ordonatorilor de drept.

Ordonatorii de credite pot fi clasificați în funcție de poziția pe care o ocupă instituțiile publice și organele de stat în cadrul administrației de stat, în:

ordonatori principali;

ordonatori secundari;

ordonatori terțiari.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sunt:

la nivel central: miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale de stat;

la nivel local: președinții Consiliilor județene și primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București.

Rolul ordonatorilor principali de credite este acela de a repartiza creditele bugetare, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii secundari de credite sau, după caz, terțiari sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite.

Rolul ordonatorilor secundari de credite este aceala de a repartiza creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor subordonate, ai căror conducători sunt ordonatorii terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Rolul ordonatorilor terțiari de credite este acela de a utiliza creditele ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispoziții legale.

Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectare dispozițiilor legale.

Potrivit art.22, alin.2 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii de credite răspund potrivit legii de:

angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art.21;

realizarea veniturilor;

angajarea și utilizarea creditelor bugetare în scopul unei bune gestiuni financiare;

integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc;

organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și execuției bugetare;

organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de lucrări de investiții publice;

organizarea evidenței programelor, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora;

organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale.

După operațiunea de deschidere de credite bugetare, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare atât pentru cheltuielile proprii, cât și pentru instituțiile din subordine (ordonatorii secundari și terțiari de credite).

Repartizarea creditelor bugetare către ordonatorii secundari și terțiari de credite poartă denumirea și de mandatare bugetară.

Utilizarea creditelor bugetare

După deschiderea și repartizarea creditelor bugetare ordonatorii pot efectua cheltuielile pentru care au solicitat aceste credite bugetare.

Utilizarea creditelor bugetare este supusă principiului operațiunii speciale, în sensul că un credit aprobat printr-o lege bugetară anuală pentru efectuarea cheltuielilor unui exercițiu bugetar nu poate fi utilizat pentru finanțarea cheltuielilor altui exercițiu.

Creditele aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite. De asemenea, cheltuielile aprobate la un capitol nu pot utilizate pentru finanțarea cheltuielilor altui capitol.

În procesul execuției bugetare, cheltuielile parcurg următoarele faze:

angajare;

lichidare;

ordonanțare;

plată.

Angajarea este o operațiune care constă în obligația pe care și-o asumă un organ de stat sau o instituție publică de a plăti unei persoane fizice sau juridice o sumă de bani repartizată din bugetul de stat.

Operațiunile specifice angajării sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituției publice.

Constatarea lichidității este operațiunea prin care se verifică realitatea fiecărei cheltuieli, precum și stabilitatea definitivă a cuantumului bănesc al acestuia. Lichiditatea este o operațiune posterioară realizării prestațiilor către instituția de stat angajatoare de cheltuieli bugetare.

Operațiunile specifice lichidării sunt tot în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituției publice.

Ordonanțarea cheltuielilor bugetare constă în emiterea ordinului de plată de către funcționarul competent în favoarea terțului creditor. Actele care se emit, cu acest prilej, de ordonatorii de credite trebuie să fie avizate de compartimentele de specialitate ale instituțiilor publice.

d) Plata este operațiunea prin care se stinge obligația statului față de persoanele fizice sau juridice care au efectuat anumite prestații în favoarea acestuia.

Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar contabil în limita fondurilor disponibile și numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale.

3.4.3. Încheierea execuției bugetare

Potrivit Legii finanțelor publice, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.

Orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanațată, dar neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pentru anul următor.

În cursul anului, ordonatorii principali de credite prezintă Ministerului Finanțelor Publice rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în vederea monitorizării execuției bugetare.

De asemenea, ordonatorii principali de credite au obligația să întocmească și să anexeze la situațiile financiare anuale rapoarte anuale de performanță, în care sunt prezentate, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate și cele obținute, indicatorii și costurile asociate, precum și situații privind angajamentele legale.

Conturile privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale se prezintă Ministerului Finanțelor Publice de organele abilitate în acest sens.

În urma analizării și verificării acestora și pe baza situațiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, Ministerul Finanțelor Publice elaborează contul general anual de execuție a bugetului de stat și contul de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și bugetelor ordonatorilor principali de credite pe care le prezintă Guvernului.

La rândul său Guvernul, înaintează spre aprobare Parlamentului contul general de execuție a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și celelalte conturi anuale de execuție, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuție.

După verificarea de către Curtea de Conturi, contul general anual de execuție a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și celorlalte conturi anuale de execuție se aprobă prin lege de Parlament. Acestora li se adaugă ca anexă a contului anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice. Contul general al datoriei publice a statului cuprinde conturile datoriei publice interne și datoriei publice externe directe a statului și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.

Potrivit legii, conturile enumerate mai sus cuprind:

la venituri: prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive și încasări realizate;

la cheltuieli: credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive și plăți efectuate.

Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile și cele din fondurile publice destinate cofinanțării financiare a Comunității Europene, rămase la finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare se reportează în anul următor.

Excedentul sau deficitul bugetar se stabilește ca diferență între veniturile și plățile efectuate până la încheierea exercițiului bugetar.

Excedentul definitiv rezultat după încheierea exercițiului bugetar, împreună cu alte surse, va fi utilizat pentru diminuarea deficitelor din anii anteriori.

În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subvenții de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidate, excedentele rezultate din execuția acestora se regularizează la sfârșitul exercițiului bugetar cu bugetul de stat, în limita subvențiilor primite.

3.4.4. Controlul execuției bugetare

Controlul execuției bugetare constă în analiza și verificarea realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor în baza legii bugetare anuale.

Execuția bugetului general este supusă mai multor forme de control:

Controlul politic se efectuează de către Parlamentul României, la cerere sau din oficiu și privește realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor.

Controlul parlamentar se exercită și prin aprobarea contului general anual de execuție a bugetului de stat, acordând descărcare de gestiune Guvernului.

Controlul administrativ- financiar sau de specialitate se exercită de către autoritățile puterii executive.

Astfel, Guvernul exercită conducerea generală a activității executive în domeniul finanțelor publice. În acest scop, stabilește măsuri pentru îmbunătățirea echilibrului financiar și urmărește execuția bugetului general consolidat.

Modificările legislative recente, aduc în subordinea Guvernului, prin intermediul nou înființatei Autorități Naționale de Control, Corpul de Control al Guvernului, urmat de Garda Financiară și Direcția Generală a Vămilor.

Ministerul Finanțelor Publice exercită, în numele statului, controlul asupra operațiunilor de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor bugetare, urmărește cheltuirea eficientă a resurselor financiare alocate și utilizarea alocațiilor bugetare, conform destinațiilor lor.

c) Controlul realizat de Curtea de Conturi asupra modului de formare, administrare și utilizare a resurselor fiananciare ale statului.

CONCLUZII

Pentru statul modern, finanțele publice nu mai sunt un simplu mod de asigurare a acoperirii cheltuielilor sale de administrație, ci în primul rând, un mijloc de intervenție în viața social- economică, de exercitare a unei influențe pozitive pentru organizarea întregii societăți.

Sistemul de venituri al statului taxe și impozite reprezintă un mijloc eficient de intervenție al acestuia. Pe lângă faptul că veniturile trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor publice, ele permit și o egalizare a condițiilor sociale reducerea prin impozit a veniturilor mari, facilități pentru categoriile defavorizate – sau să provoace, prin incitare dezvoltarea economică, cum ar fi pentru activități, majorarea impozitelor de la agenți marginali.

Printr-o politică fiscală coerentă a cheltuielilor publice, bugetul de stat devine un mijloc deosebit de eficient pentru preluarea, pe calea taxelor și impozitelor, a unei părți din venitul național și redistribuirea acesteia, prin intermediul obiectivelor economice și sociale de maximă importanță pentru întreaga societate.

Lucrarea ,, Etapele procedurii bugetare” este structurată pe trei capitole, fiecare cuprinzând, la rândul lui, mai multe subcapitole.

Capitolul I, intitulat ,,Bugetul general consolidat “ este alcătuit din șase subcapitole care tratează conceptul, apariția și dezvoltarea, importanța, funcțiile, natura juridică și structura bugetului public național.

Capitolul II, structurat în opt subcapitole, tratează elemente de drept comparat privind structura bugetară a statelor dezvoltate în funcție de felul statului respectiv, federal sau unitar.

Capitolul III ,,Procedura bugetară” reprezintă cea mai importantă parte a lucrării, în subcapitolele sale găsindu-se informații despre activitatea bugetară a statului român, despre procedura bugetară noțiune și definiție, principii și reguli bugetare, competențe și responsabilități în procesul bugetar.

Capitolul IV ,,Etapele proceduri bugetare”trateaza elaborarea,aprobarea bugetului executarea si incheierea controlului executiei bugetare.

Lucrarea se bazează pe Legea 500/2002 privind finanțele publice care are ca obiect stabilirea principiilor cadrului general și a procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

BIBLIOGRAFIE

Ciuvăț Vasile, Băbălău Anișoara -Drept financiar, ed. Universitaria, Craiova, 2002

Băbălău Anișoara -Dreptul financiar, vol.I, Ed.Universitaria,

Craiova, 2004

Dogaru Ion, Dănișor Claudiu, -Teoria generală a dreptului, Themis, 2000

Dănișor Gheorghe

Drăcea Marcel, Berceanu Dorel, -Finanțe publice, Ed. Universitaria,Craiova, 1999

Sichigea Nicolae,Ciurezu Tudor

Edgar Allix -Tratait elementaire de sciences francais,

Paris, 1921

Gliga Ioan -Drept financiar public, ed. ALL, București, 1994

Gliga Ioan – Drept financiar public, EDP, București, 1994

G. Jeze -Cours de finances publiques, Paris, 1929

Matei Gheorghe -Finanțe publice, Ed.Universitaria,Craiova, 1998

Șaguna Dan Drosu -Drept financiar și fiscal,Ed.Oscar Print,

București, 1994

Șaguna Dan Drosu -Studii de drept bancar, financiar și fiscal,

Ed. Ecologică, București, 1994

Văcărel Iulian -Finanțe publice, EDP, București, 1992

Văcărel Iulian -Politici economice și financiare, Ed. Ecou

Talpoș Ioan -Finanțele României, vol.I, Ed. Sedona,

Timișoara, 1997

***

Constituția României, republicată

Codul fiscal

Codul de procedură fiscală

Legea 500/2002 privind finanțele publice

Legea 215/2001 privind administrația publică locală

O.U.G. nr. 45/ 2003 privind finanțele publice locale

BIBLIOGRAFIE

Ciuvăț Vasile, Băbălău Anișoara -Drept financiar, ed. Universitaria, Craiova, 2002

Băbălău Anișoara -Dreptul financiar, vol.I, Ed.Universitaria,

Craiova, 2004

Dogaru Ion, Dănișor Claudiu, -Teoria generală a dreptului, Themis, 2000

Dănișor Gheorghe

Drăcea Marcel, Berceanu Dorel, -Finanțe publice, Ed. Universitaria,Craiova, 1999

Sichigea Nicolae,Ciurezu Tudor

Edgar Allix -Tratait elementaire de sciences francais,

Paris, 1921

Gliga Ioan -Drept financiar public, ed. ALL, București, 1994

Gliga Ioan – Drept financiar public, EDP, București, 1994

G. Jeze -Cours de finances publiques, Paris, 1929

Matei Gheorghe -Finanțe publice, Ed.Universitaria,Craiova, 1998

Șaguna Dan Drosu -Drept financiar și fiscal,Ed.Oscar Print,

București, 1994

Șaguna Dan Drosu -Studii de drept bancar, financiar și fiscal,

Ed. Ecologică, București, 1994

Văcărel Iulian -Finanțe publice, EDP, București, 1992

Văcărel Iulian -Politici economice și financiare, Ed. Ecou

Talpoș Ioan -Finanțele României, vol.I, Ed. Sedona,

Timișoara, 1997

***

Constituția României, republicată

Codul fiscal

Codul de procedură fiscală

Legea 500/2002 privind finanțele publice

Legea 215/2001 privind administrația publică locală

O.U.G. nr. 45/ 2003 privind finanțele publice locale