CAPITOLUL I – Aspecte introductive……………………………………………………………………………………….pag. 1.1…. [310245]

CUPRINS

CAPITOLUL I – Aspecte introductive……………………………………………………………………………………….pag.

1.1. Aspecte generale………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.

1.2. Scopul lucrării…………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

1.3. Structura lucrării……………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

1.4. Materiale și metode folosite……………………………………………………………………………………………………………………..pag.

[anonimizat]………………………………………………………………………………………pag.

2.1. Aspecte generale…………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

2.2. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………………………pag.

2.2.1. Factorii radiativi………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

2.2.2. Factorii climatogeni dinamici……………………………………………………………………………………………………………….pag.

2.3. Caracteristicile principalelor elemente climatice…………………………………………………………………………………pag.

2.3.1. Mediile lunare și anuale ale temperaturii aerului (°C) (1965-2005)………………………………………pag.

2.3.1.2. Temperaturile minime absolute………………………………………………………………………………………………………..pag.

2.3.1.3. Temperatura medie a lunii iulie…………………………………………………………………………………………………………pag.

2.3.1.4. Temperaturile maxime absolute………………………………………………………………………………………………………..pag.

2.3.1.5. Temperatura medie anuală ( în jurul izotermei de 11°C)…………………………………………………………….pag.

2.3.2. Umezeala aerului………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

2.3.3. Nebulozitatea……………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.

2.3.4. Vântul………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

[anonimizat]………………..pag.

3.1. Aspecte generale ale riscurilor climatice………………………………………………………………………………………………….pag.

3.2. Fenomene atmosferice de risc specifice perioadei reci………………………………………………………………………….pag.

3.2.1. Viscolul…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

3.2.2. Depunerile de gheață…………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

3.2.2.1. Bruma………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.

3.2.2.2. Chiciura……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.

3.2.3. Înghețul și dezghețul……………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

3.3. Fenomene atmosferice de risc specifice perioadei calde…………………………………………………………………………pag.

3.3.1. Ploile torențiale……………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.

3.3.2. Grindina………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.

3.3.3. Încălzirile masive………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

3.3.4. Tornadele………………………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

3.3.5. Trombele marine…………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

3.4. Fenomene atmosferice de risc pe durata întregului an…………………………………………………………………………..pag.

3.4.1. Ceața……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

3.4.2. Radiația solară………………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

CAPITOLUL IV – Gura Portiței………………………………………………………………………………………………………….pag.

4.1. Turismul…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

CAPITOLUL V – Concluzii finale………………………………………………………………………………………………………..pag.

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………pag.

Anexe……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag.

Capitolul I – Aspecte introductive

1.1. Aspecte generale

Traseul Constanța – Gura Portiței

Gura Portiței se afla la aproximativ 97 de km de Constanța fiind o destinație relativ ușor de accesat pentru iubitorii Deltei.

Fig. 1.1 Poziția geograficăși traseul Constanța – Gura Portiței

(http://transporturi.transevren.ro/excursii_detalii.php?ruta=constanta_portitei)

1.2. Scopul lucrării

De-a lungul timpului, activitățile omenești au fost influențate, în diverse moduri, de starea condițiilor climatice. Astfel că, scopul principal al prezentei lucrări de licență este acela de a evidenția relația dintre climă și turism în sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța.

Fenomenele atmosferice care se produc în cadrul zonei mai sus menționate, nu pot fi separate de ceea ce se întâmplă în cuprinsul țării, dar, mai ales, în cadrul Dobrogei. Alături de alte regiuni ale țării acest sector este supus circulației generale a atmosferei care străbate teritoriul României.Deseori, masele de aer care tranzitează România, afectează mai multe regiuni, printre care se numără și sectorul litoral cuprins între Gura Portiței și Constanța. Așadar, teritoriul analizat constituie o regiune cu permanentă susceptibilitate, în ceea ce privește invaziile maselor de aer rece sau fierbinte, care generează toată gama de riscuri climatice de iarnă, vară sau cu manifestare în tot cursul anului.

1.3. Structura lucrării

Primul capitol, intitulat Aspecte introductive cuprinde informații cu privire la poziția geografică a județului Constanța.

În cel de-al doilea capitol, intitulat Particularitățile climatice din din sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța,am realizat o prezentare a factorilor climatogeni, cât și o caracterizare detaliată a principalelor elemente climatice.

În cadrul celui de-al treilea capitol, intitulat Fenomene atmosferice de risc din din sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța,am prezentat toate riscurile climatice din cadrul județului, cu impact negativ asupra activităților turistice.

În final, ultimul capitol, respectiv, al patrulea este dedicat concluziilor finale asupra tututor aspectelor legate de particularitățile climatice și fenomenele atmosferice de risc din cadrul sectorului litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța. Acest capitol este succedat de prezentarea bibliografiei consultate.

1.4. Materiale și metode folosite

Pentru elaborarea acestei lucrări de licență au fost utlizate o serie de date meteorologice și statisticepe o perioadă de 40 de ani, între anii 1965-2005.Astfel, am folosit date brute de la stațiile meteorologice reprezentative pentru regiunea studiată, de la anumite posturi pluviometrice,cât și date meteorologice obținute de pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (www.meteoromania.ro).

Ulterior, aceste date au fost prelucrate și introduse în tabele și figuri, realizate cu ajutorul programului de calcul tabelar, Microsoft Excel, din pachetul Microsoft Office.

Stația meteorologică Gura Portiței, a fost înființată în aprilie 1985, este o stație de coastă maritimă. Platforma meteorologică, are altitudinea de 2 m, fiind situată pe o fâșie de pământ între Marea Neagră și Lacul Golovița ce face parte din complexul lacustru Razim-Sinoe. De la înființare efectuează program complet de observații sinoptice și climatologice. Între anii 1985-1992 s-au efectuat aici observații hidrologice marine pentru Stația Hidrologică Marină Constanța, și între anii 1988-1989, observații evaporimetrice, pentru Stația Hidrologică Constanța. În prezent este dotată cu stație meteo, automată.

Fig. 1.2 Amplasarea stațiilor meteorologice și a posturilor pluviometrice în județele Tulcea, Constanța și Marea Neagră (după Lungu M., 2009)

Tabelul 1.1 Amplasarea stațiilor meteorologice Gura Portiței și Constanța

Capitolul II – Particularitățile climatice din sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța

2.1. Aspecte generale

Regimul climatic temperat-continental caracteristic zonei cuprins intre Gura Portitei si Constanța este influențat de poziția geografică, situându-se între Dunăre și Marea Neagră, precum și de particularitățile fizico-geografice ale teritoriului. În zona litorală, climatul temperat-continental prezintă o influență marină. Climatul maritim este caracterizat prin veri a căror căldură este atenuată de briza mării și ierni blânde, marcate de vânturi puternice și umede ce bat dinspre mare.

Temperatura medie anuală oscilează între 10°C în Nord și peste 11°C în Sud. Variațiile multianuale nu depășesc 5°C.

Precipitațiile anuale variază între 400-500l/m2iar zona cea mai scăzută în precipitații este zona litoralului unde cantitatea de precipitații nu depășește 350-400l/m2.

Nebulozitatea prezintă aceleași diferențe vizibile, numărul zilelor neacoperite cu nori fiind mai mic în regiunile înalte (110-140) și mai mare, în regiunile joase (140-150).

2.2. Factorii fizico-geografici

Acești factori constau în prezența celor două tipuri principale de suprafață activă: continentală și marină. Suprafața activă continentală este aproape uniformă, dar prezintă totuși unele particularități, capabile să producă modificări locale, importante în valorile și regimurile unor elemente meteorologice. Delta Dunării (situată în partea nordică, estică și sud-estică a Dobrogei de Nord) reprezintă o suprafață activă, cu caracteristici bivalente, care alternează atât în timp (suprafețele uscate extinzându-se la ape mici, iar cele acvatice, la ape mari), cât și în spațiu (grinduri, mlaștini, suprafețe acvatice întinse). Uscatul propriu-zis, de asemenea, nu este foarte omogen, la o analiză mai amănunțită.

Factorii climatogeni fizico-geografici. Se evidențiază prin prezența celor două tipuri esențiale de suprafață activă: marină și continentală. Suprafața activă continentală este relativ uniformă, dar nu total lipsită de particularități apte să inducă modificări locale destul de importante în valorile și regimurile unor elemente meteorologice.

2.2.1. Factorii radiativi

Asigură cantități mari de energie solară ca urmare a poziției geografice favorabile (situarea sudică determinând unghiuri mai mari ale înălțimii Soarelui deasupra orizontului, iar cea estică o nebulozitate mai mică), altitudinilor mici, reliefului relativ uniform, proximității Mării Negre și circulației dominant vestice din troposfera mijlocie.Datele înregistrate la stația meteorologică Constanța (tabelul 1) atestă potențialul radiativ ridicat al Dobrogei (în special al zonei litorale), care se cifrează la circa 125 kcal/cm2 an (122,94 kcal/cm2 an la Constanța).

Tabelul 2.1 Sumele medii lunare și anotimpuale ale radiației globale (kcal/cm2) la Constanța (1965-2005)

Variațiile neperiodice din timpul unui an sunt, de asemenea, importante. Astfel, în anul 1980, caracterizat printr-o frecvență mare a timpului noros și acoperit, radiația globală înregistrată la Constanța a fost de numai 108,29 kcal/cm2, iar în anul 1990, cu o frecvență mare a timpului senin, a atins 141,54 kcal/cm2.

2.2.2. Factorii climatogeni dinamici

Reprezentați prin circulația generală a atmosferei, dar, la scară locală, și prin circulațiile termobarice de tip briză, joacă, de asemenea, un rol important în geneza climei, conferind Dobrogei o individualitate distinctă. Astfel, circulația vestică sau zonală are, deasupra regiunii cercetate, o frecvență de circa 45%, iar circulația tropicală, cu cele două variante ale sale (maritimă și continentală), de 15%. Acestora li se adaugă circulația polară (30%) și circulația de blocare (10%). Cele patru forme sau categorii principale de circulație atmosferică sunt determinate de principalii centri barici ai regiunii sinoptice naturale europene (Anticiclonul Azoric, Depresiunea Islandeză, Anticiclonul Euro-Siberian, Depresiunile Mediteraneene), cărora li se adaugă, cu o pondere mult mai mică, acțiunea Anticiclonului Groenlandez, a Anticiclonului Scandinav, a Anticiclonului Nord-African și a Depresiunii Arabe.

2.3. Caracteristicile principalelor elemente climatice

Regimul principalelor elemente climatice reflectă ansamblul factorilor genetici ai climei, care imprimă caracteristici locale distincte.

2.3.1. Mediile lunare și anuale ale temperaturii aerului (°C) (1965-2005)

Temperatura aerului reprezintă unul dintre cei mai importanți parametri ce contribuie la variabilitatea în timp a vremii, fiind influențată de fluxul de radiații solare, circulația generală a atmosferei, relief etc. Temperatura aerului prezintă oscilații legate de factorii astronomici și oscilații legate de circulația atmosferică.

Tabelul 2.2

Mediile lunare si anuale ale temperaturii aerului(°C) (1965-2005)

2.3.1.2. Temperaturile minime absolute

Față de temperaturile medii ale lunii ianuarie, valorile minime absolute ale temperaturii aeruluiau înregistrat abateri chiar mai mici de -20,0°C.La 10 februarie 1929 s-a înregistrat o temperatură de -25°C.

2.3.1.3. Temperatura medie a lunii iulie

Aceasta prezintă variații teritoriale de circa 2°C.Temperatura medie a acestei luni se reduce de la sudla nord, cu creșterea altitudinii și a influențelor continentale. Pe litoral, sub influența mării, apare în două ipostaze: la sud de Capul Midia, temperatura este de circa 22°C (Constanța 22,3°C). Aici se realizează și cele mai mari temperaturi medii din luna iulie: Jurilovca 22,6°C, Gura Portiței 22,9°C.

2.3.1.4. Temperaturile maxime absolute

Temperatura maximă absolută în Constanța s-a înregistrat la 10 iulie 1927și a fost de +38,5°C.

2.3.1.5. Temperatura medie anuală ( în jurul izotermei de 11°C)

Cea mai ridicată din țară, în zona litorală au valori care se reduc din nord spre sud 11,4°C la Gura Portiței și 11,3°C la Constanța.

2.3.2. Umezeala aerului

Este un parametru meteorologic ce particularizează Dobrogea față de sectoarele învecinate ale Câmpiei Române, atât în privința tensiunii vaporilor de apă, cât și în cea a umezelii relative.Tensiunea reală a vaporilor de apă înregistrează, pe litoral, valori medii anuale mai mari decât în oricare altă regiune a țării (12,5 mb la Constanța și Sulina).

Umezeala relativă medie a aerului variază, pe litoral, între cca. 84-85% la Sulina și Sfântu Gheorghe și cca. 81-82% la Gura Portiței, Constanța și Mangalia.

2.3.3. Nebulozitatea

Este un parametru meteorologic definitoriu pentru clima Dobrogei. Valorile medii anuale sunt mai mici decât în celelalte regiuni ale țării (sub 5 zecimi). Numărul de zile senine pe parcursul unui an sunt în jur de 80. Formațiunile noroase dezvoltate pe verticală (cumulonimbus) sporesc atractivitatea peisajului.

Tabelul 2.3

Mediile lunare și anuale ale nebulozitații (zecimi) (1965-2005)

2.3.4. Vântul

Este, alături de precipitații și temperatură, un alt parametru meteorologic esențial care individualizează clima teritoriului studiat.Vânturile nordice înregistrează frecvența cea mai ridicată în sectoarele unde coincid cu orientarea văilor (Hârșova, Cernavodă, Chilia) sau a țărmurilor lacustre și marine (Jurilovca, Sulina, Gloria, Gura Portiței).

Tabelul 2.4

Mediile anuale ale frecvenței (%) și vitezei (m/s) vântului pe direcții (1965-2005)

CAPITOLUL III – Fenomene atmosferice de risc pentru activitățile turistice din sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța

3.1. Aspecte generale ale riscurilor climatice

Dintre toate regiunile țării noastre, Dobrogea și implicit, zona din sectorul Gura Portiței siConstanța, se caracterizează printr-o gamă largă de riscuri climatice.

Dobrogea reprezintă o regiune cu o permanentă susceptibilitate în ceea ce privește invaziile maselor de aer foarte reci și uscate de origine arctică sau polară, care atrag după sine toată suita de riscuri climatice de iarnă (răciri masive, viscole, depuneri de gheață, înghețuri ș.a.m.d.), cât și invazii ale maselor de aer fierbinte tropical dinspre tropice, care aduc cu sine o gamă întreagă de riscuri climatice de vară (încălziri masive, ariditate,fenomene de uscăciune, secete prelungite ș.a.). În cazul interferenței acestor mase de aer, se pot produce fenomene deosebit de spectaculoase în diferite sezoane din an, prin modul de manifestare și consecințe (ninsori abundente, viscole violente etc.).

Riscurile climatice se încadrează în categoria riscurilor naturale. În ceea ce privește istoria dezvoltării societății umane, s-a constatat faptul că pe măsură ce gradul de civilizație și economia au evoluat, gradul de vulnerabilitate a populației la diferite riscuri a crescut, în același timp cu creșterea frecvenței acestora și prin urmare, pagubele materiale și pierderile de vieți omenești cauzate de aceste fenomene au crescut considerabil. Totuși, criteriile după care sunt apreciate consecințele acestor riscuri sunt variabile, dar cele mai multe dintre criterii poziționează pe primul loc pierderile de vieți omenești, iar în plan secund, pagubele materiale.

Hazardul reprezintă un eveniment amenințător sau probabilitatea de apariție, într-o anumită perioadă, a unui fenomen cu potențial distructiv. În sens larg, hazardul reprezintă un fenomen extrem, natural sau antropic, cu o probabilitate mare de manifestare într-un anumit teritoriu și într-o perioadă dată, cu grave consecințe asupra mediului înconjurător și societății umane, depășind măsurile de siguranță pe care aceasta și le impune.

Catastrofa reprezintă o întrerupere severă a funcționării societății, cauzând pierderi vaste de vieți omenești, pagube materiale și de mediu ce depășesc abilitatea societății afectate să se descurce utilizând doar resursele proprii. Catastrofele sunt deseori clasificate în funcție de cauzele acestora (naturale sau antropice).

3.2. Fenomene atmosferice de risc specifice perioadei reci

Caracteristica principală a perioadei reci a anului (înțelegând prin aceasta întreaga perioadă cu temperaturi negative și posibil negative) o reprezintă coborârea temperaturii aerului și a solului sub 0șC, fenomen cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de îngheț. Odată cu apariția și persistența acestuia încep să se manifeste și celelalte fenomene climatice de iarnă, precum: bruma, chiciura, lapovița, ninsoarea, poleiul, viscolul, stratul de zăpadă și depunerile de gheață. Dintre toate aceste fenomene climatice, cel mai important este înghețul, întrucât acesta constituie condiția principală pentru producerea și conservarea tuturor celorlalte fenomeme climatice de iarnă.

3.2.1. Viscolul

Poziția geografică a Carpaților dirijează pătrunderea aerului rece și dens pe teritoriul României, printre cele mai afectate regiuni numărundu-se și sud-estul țării. Pe teritoriul cuprins intre Gura Portiței siConstanța, viscolul este un fenomen aproape nelipsit în anotimpul de iarnă. Data medie de producere a primelor viscole se plasează în intervalul decembrie-ianuarie, iar data medie de producere a ultimelor viscole se situează în prima decadă a lunii martie.

3.2.2. Depunerile de gheață

3.2.2.1. Bruma

Deseori, în anotimpul de toamnă și primăvară, scăderea temperaturii aerului și a suprafeței solului sub 0°C este marcată de apariția brumei. Bruma se produce în timpul nopților senine și liniștite, dar reci, de toamnă, iarnă și primăvară. Pentru producerea brumei sunt necesare anumite condiții atmosferice (ex.: timpul senin, radiația efectivă, temperatura aerului și a suprafeței solului, umezeala aerului, evaporația, calmul atmosferic și vântul slab) și condiții geografice locale (ex.: relieful, vegetația, solurile, hidrografia). În funcție de factorii meteorologici și cei locali care contribuie la producerea brumei, aceasta este de diferite tipuri (brumă advectivă, radiativă, advectiv-radiativă).

3.2.2.2. Chiciura

Chiciura reprezintă o depunere de gheață, cu o structură foarte fină, provenită din înghețarea picăturilor de apă suprarăcită din ceață sau nor. La producerea chiciurei contribuie doi factori genetici principali și anume, circulația generală a atmosferei și particularitățile suprafeței active, acești doi factori având în alcătuirea lor mai multe componente (ex.: pentru circulația generală a atmosferei: mase de aer rece, mase de aer cald; particularitățile suprafeței active: relief, vegetație, construcții și diverse obiecte). În funcție de procesul genetic (înghețare, sublimare) există două tipuri de chiciură: chiciura moale și chiciura tare.

În cadrul zonei dintre Gura Portitei si Constanța, prima depunere de chiciură este înregistrată în luna decembrie, iar ultima depunere în intervalul februarie-martie.

3.2.3. Înghețul și dezghețul

Înghețul

Acest fenomen climatic se manifestă atunci când temperatura aerului și a solului este mai mică sau egală cu 0șC, reprezentând un fenomen climatic obișnuit, frecvent și caracteristic iernilor din țara noastră. Înghețul are o frecvență maximă în anotimpul de iarnă, în timp ce în anotimpurile de tranziție (primăvara și toamna) se produce mai rar.

Consecințele apariției înghețului sunt destul de semnificative, întrucât acesta poate provoca mari pagube economiei (atât locale, cât și naționale), dar și pagube în cadrul peisajului geografic local.

Pagubele cele mai mari care însoțesc înghețul sunt produse de răcirile care au loc în anotimpurile de tranziție (toamna și primăvara), respectiv la începutul și sfârșitul semestrului rece al anului (octombrie-martie), atunci când plantele sunt surprinse de ger.

Tipurile genetice de îngheț

– Înghețul advectiv: este produs ca urmare a deplasării advective a unei mase de aer cu temperaturi mai mici de 0șC peste un teritoriu mai cald, având ca efect scăderea temperaturii aerului și a solului sub 0șC în cadrul acestui teritoriu. Acest fenomen este caracteristic perioadelor în care acționează anticiclonii siberian, scandinav sau groenlandez, ce transportă mase de aer rece polar continental și uneori arctic continental. Așadar, aerul rece determină apariția înghețului, frecvența lui fiind mai mare la începutul și sfârșitul perioadei reci a anului (octombrie-martie), dar și în luna ianuarie.

– Înghețul radiativ: acesta este produs ca urmare a radiației efective mari a suprafeței active, fiind caracteristic anotimpurilor de tranziție (primăvara și toamna), atunci când diferențele de temperatură între zi și noapte sunt mari.

În timpul iernii, acest îngheț este foarte puternic, în special în prezența stratului de zăpadă, care stimluează răcirea radiativă a suprafeței pământului, determinând scăderea temperaturii aerului și a suprafeței solului și în același timp, favorizând dezvoltarea inversiunilor termice (acestea se caracterizează prin temperaturi mult mai scăzute în imediata apropiere a solului – atmosfera inferioară – și din ce în ce mai mari pe măsura depărtării de suprafața activă).

– Înghețul mixt: acesta rezultă atât ca urmare a advecției unei mase de aer foarte rece, cât și ca urmare a radiației mari a suprafeței active, mai ales în condițiile persistenței stratului de zăpadă stabil.

Dezghețul

Dezghețurile se caracterizează ca stări de încălzire a vremii din perioada rece a anului, când temperatura aerului crește până la 0șC sau depășește această valoare. Dacă intervalul cu înghețuri este acceptat ca existând de la prima și până la ultima zi cu temperatură minimă <0șC, asupra duratei intervalului cu dezghețuri nu există o părere unanimă. Intervalul cu dezghețuri a fost considerat conform cercetărilor, care acceptă că se poate vorbi de un început al dezghețurilor după ce înghețurile s-au stabilizat, adică, după ce temperatura maximă <0șC s-a înregistrat consecutiv într-un anumit număr de zile, iar ca sfârșit al dezghețurilor, atunci când temperatura medie zilnică a trecut permanent peste pragul de 0șC

Aspecte de risc

Înghețurile și dezghețurile au capacitatea de a influența negativ diverse activități economice și mai mult decât atât, au efecte dăunătoare în domeniul agricol.

Așadar, înghețurile târzii de primăvară determină întreruperea perioadei de vegetație a plantelor, iar înghețurile timpurii de toamnă au ca efect compromiterea culturilor.

3.3. Fenomene atmosferice de risc specifice perioadei calde

În cadrul teritoriului dobrogean și implicit, în cadrul sectorului litoral al Mării Negre între Gura Portiței șiConstanța fenomenele atmosferice de risc care se produc în perioada caldă a anului (aprilie-septembrie) au în comun temperaturile pozitive (care pot fi foarte mari, >25-30șC în aer și >50-60șC la nivelul solului), ce se mențin o perioadă îndelungată.

Geneza și diferențierea teritorială a riscurilor atmosferice din perioada caldă a anului sunt cauzate de gradul diferit de încălzire, care poate fi de natură radiativă (prin intensificarea fluxului de radiație solară) sau datorat advecțiilor (pătrunderilor) de aer cald tropical (de origine continentală sau maritimă).

Astfel, regimul termic de vară are o deosebită influență asupra anumitor fenomene climatice, precum: ploile abundente și torențiale, furtunile cu grindină, suhoveiurile ș.a.m.d., ale căror frecvență, durată și intensitate sunt mai mari pe măsură ce crește gradul de continentalism.

Aportul maselor de aer cald tropical este datorat advecțiilor continentale și produce încălziri masive, acestea fiind asociate cu convecția termică, iar pe fundalul unui timp predominant anticiclonic, produce secete episodice (de primăvară, vară, toamnă).

Cu toate acestea, fenomenele de secetă și uscăciune se pot produce atât pe fondul unui regim termic de iarnă, cât și de vară.

Așadar, în cadrul Dobrogei și implicit, în zona cuprinsăîntre Gura Portiței șiConstanța, în perioada caldă a anului se manifestă următoarele fenomene atmosferice de risc: ploile torențiale, grindina, încălzirile masive, tornadele și trombele marine.

3.3.1. Ploile torențiale

Precipitațiile torențiale se produc în perioada caldă a anului (aprilie-septembrie) ca urmare a intensificării activității Anticiclonului Azoric, dar și a celei ciclonice oceanice și mediteraneene. Deseori, în această perioadă a anului, ploile au un caracter specific, determinat de durata scurtă și cantitatea de apă foarte mare pe care o produc. Pe teritoriul mai sus mentionat, precipitațiile atmosferice din timpul verii sunt de natură frontală (rezultate din deplasarea cu viteze diferite a maselor de aer diferențiate termic) și se produc, în general, în timpul zilei, având deseori caracter de aversă.

În cadrul zonei cuprinsă între Gura Portiței șiConstanța, cele mai multe ploi torențiale au fost înregistrate în lunile iulie și august însă, au fost semnalate și în lunile aprilie, mai, iunie și chiar septembrie. În zona litorală, precipitațiile torențiale au o frecvență mai redusă, deoarece predomină curenții descendenți de aer, care nu permit formarea norilor de convecție. Frecvența anilor în care nu se produc ploi torențiale crește treptat de la vest la est.

3.3.2. Grindina

În semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) se produc, uneori furtuni cu grindină. Acestea sunt specifice climatului continental excesiv, oferind o notă aparte sezonului cald. Grindina cade frecvent din norii Cumulonimbus, în timpul averselor de ploaie, fiind însoțită de obicei de oraje și vânt tare. În sezonul cald al anului, în cursul zilei, grindina se produce cu o frecvență maximă în după-amiezile și orele caniculare de vară, dar se poate produce, uneori, chiar și noaptea.

Grindina reprezintă un fenomen climatic periculos pentru agricultură, învelișul edafic, locuințe, autovehicule ș.a.m.d. ca urmare a pagubelor pe care aceasta le poate produce.

3.3.3. Încălzirile masive

Aspecte generale

În contrast cu răcirile masive produse de advecțiile aerului rece polar sunt încălzirile masive, generate de advecțiile aerului cald tropical.

Dobrogea, fiind situată în zona climei temperate și într-o arie continentală cu multiple influențe climatice, asupra ei se deplasează, ca și în primul caz, valuri de călduri tropicale care determină abateri pozitive mari ale temperaturii aerului față de normală, uneori cu valoare de unicat sau de record climatic.

Încălzirile masive sunt generate de:

advecțiile de aer cald tropical continental (sau a aerului cald tropical maritim ajuns pe teritoriul Dobrogei deja continentalizat și lipsit de precipitații) produse de anticiclonii continentali care se formează în Europa de Sud-Est, pe teritoriul Asiei de Sud-Vest, în bazinul Mării Negre, în Peninsula Balcanică, în Africa de Nord-Vest.

2. extinderea maselor de aer fierbinte tropical antrenate la periferia ciclonilor oceanici, peste Europa Centrală și de Est; alteori, masele de aer din sud sunt antrenate de depresiunile barice cu caracter retrograd care acoperă sud-estul României.

În momentul când arealele de maximă presiune atmosferică (ariile anticiclonice) persistă, procesele locale de insolație se intensifică și participă, alături de advecțiile aerului tropical, la creșterea gradului de încălzire și de uscăciune.

După temperaturile medii ale lunilor cele mai calde (iulie și august), cele mai mari încălziri sunt cele ≥25°C; după temperaturile maxime absolute (lunare sau anuale) sunt cele care au depășit 30°C (zile tropicale), iar după temperaturile minime nocturne, cele ≥20°C (nopți tropicale).

În perioada 1965-2005, în zona cuprinsa intre Gura Portitei si Constanța, au fost înregistrate situații în care temperaturile maxime absolute au fost mai mari de 30°C în cele mai calde luni ale anului (iulie, august), inclusiv din luna mai până în luna septembrie. Cu toate acestea, nu orice zi tropicală poate fi pusă pe seama încălzirilor masive.

Aceasta depinde de persistența masei de aer anticiclonic care determină frecvența zilelor tropicale și frecvența proceselor de încălzire.

Principalii parametri ai încălzirilor masive în sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța

Frecvența lunară a zilelor tropicale (temperatura maximă ≥30°C)

Conform datelor din fig. x, se pot observa că numărul mediu de zile tropicale crește treptat de la est la vest, pe măsură ce se diminuează rolul de moderator termic al Mării Negre.

Astfel că, în cadrul teritoriului analizat, în perioada 1965-2005, numărul mediu anual de zile tropicale a variat astfel: în zona litorală, s-au înregistrat cele mai puține zile tropicale(Constanța 6 zile/an);concomitent cu creșterea distanței față de mare, numărul mediu de zile tropicale crește și el (Sulina 21.53 zile/an);(Gura Portitei 34,32 zile/an).

Fig.3.1Numărul mediu anual al zilelor tropicale (temperatura maximă ≥30°C) din Dobrogea (1965-2005) (după Lungu M., 2009)

Frecvența lunară a temperaturilor minime nocturne ≥20°C (nopți tropicale)

În perioada 1965-2005, pe teritoriul dintre Gura Portiței șiConstanța, s-a înregistrat o scădere treptată a numărului mediu, cât și a numărului maxim de nopți tropicale dinspre est spre vest, ca urmare a scăderii influenței acvatoriului marin (întrucât apa se încălzește și se răcește mai greu decât uscatul, explicând, astfel, temperaturile mai ridicate din cursul nopții, din zona litorală) și a creșterii gradului de continentalism al climei.

În cadrul teritoriului analizat, numărul mediu anual de nopți tropicale variază astfel:

Constanța un număr maxim de 32 nopți tropicale in anul 1999, Sulina si Gura Portiței 15 respectiv 16 nopți în anul 1999/2000.

Fig. 3.2 Repartiția teritorială a numărului mediu/maxim de nopți tropicale (temperaturi minime >20°C) în județul Constanța (1965-2005) (după Lungu M., 2009)

Aspecte de risc

Cel mai însemnat stres climatic este cel termic (stresul cald). Încălzirile masive din perioada verii au numeroase efecte negative asupra mediului înconjurător, dar, mai ales, în domeniul agricol (prin ofilirea plantelor și chiar compromiterea culturilor agricole, cât și în sectorul activităților umane.

Căldura excesivă (care depășește temperatura cu care suntem obișnuiți), provoacă reacții de adaptare ale organismului, pentru ca acesta să-și mențină constant temperatura sa internă (această proprietate poartă denumirea de homeostazie termică). O temperatură excesiv de ridicată (cum este cazul Dobrogei) în lunile din anotimpul de vară, în special în luna iulie (când sunt înregistrate cele mai multe zile tropicale), alături de o radiație solară mare, cu umiditate foarte scăzută sau foarte ridicată, amplifică senzația de uscăciune sau de zăpușeală.

Organismul uman nu poate rezista timp îndelungat la temperaturi externe ce depășesc temperatura sa internă, astfel că, acesta intră în stare de șoc termic (hipertermie). În cazul în care umiditatea este foarte mare, senzația de zăpușeală crește, organismul nu mai poate transpira, astfel că, acesta nu se mai poate răci.

Dacă se adaugă expunerea la soare, temperatura efectiv echivalentă (cea efectiv resimțită de om) crește, datorită efectelor calorice ale radiațiilor infraroșii. Astfel că, pot apărea o serie de afecțiuni în urma expunerii la razele solare, precum:

insolație (stare patologică apărută ca urmare a unei expuneri îndelungate la soare, caracterizată prin arsuri ale pielii sau ale ochilor și prin simptome provocate de creșterea temperaturii în centrii nervoși) însoțită de cefalee (durere de cap difuză sau localizată, continuă sau intermitentă);

fotooftalmie: inflamație simultană a corneei și a conjunctivitei, produsă de radiațiile ultraviolete;

dispnee: stare patologică constând în tulburări respiratorii cauzate de insuficiețe cardiace sau de stări nervoase;

eritem: roșeată în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diverse boli;

edem: acumulare excesivă de lichid seros în spațiile intercelulare ale organelor și țesuturilor;

lipotimie: leșin de scurtă durată, fără oprirea respirației și activității cardiace;

stază venoasă: stagnarea sângelui la nivelul venelor; se manifestă inițial prin edem la nivelul gleznelor, dureri și senzație de greutate în membrele inferioare, ulterior apărând insuficiența venoasă cronică și ulcerele venoase de stază.

În cazul persoanelor ce prezintă afecțiuni cardiovasculare, tensiunea arterială crește, fiind posibile aparițiile accidentelor cerebrale sau miocardice.

În concluzie, orice val de căldură excesivă provoacă reacții de răspuns ale organismului, care încearcă să se apere de stresul mediului. Pe măsură ce durata fenomenului crește, capacitatea de apărare a organismului scade, iar consecințele pot fi, deseori, iremediabile.

3.3.4. Tornadele

Caractere generale

Tornada reprezintă o furtună violentă rotitoare cu diametru mic și de scurtă durată. Este fenomenul cel mai violent dintre toate fenomenele meteorologice la microscară. Aceasta se formează în timpul unui oraj foarte violent și se prezintă sub forma unei coloane noroase înguste sau a unei pâlnii întoarse, ce se extinde sau coboară din baza norului Cumulonimbus până la sol, unde antrenează tot ce întâlnește în cale, într-o mișcare turbionară violentă.

Tornadele se produc atunci când curenții de aer rece și cald se ciocnesc și creează o zonă de rotație, cu presiune atmosferică scăzută. Aerul dintr-un front atmosferic cu presiune scăzută are tendința de a se ridica (mișcare ascendentă), generând astfel un curent ascendent puternic. Acest curent atrage aerul cald din jurul său, de la nivelul solului, determinându-l să se rotească din ce în ce mai repede. În cazuri extreme, acest curent puternic de aer poate atinge viteze de 500 km/h.

Tornadele mai poartă denumirea și de„vârtejuri”, „twistere” sau „vortex-uri” și apar aproape fără niciun fel de avertisment, în orice moment al zilei sau al nopții. Acestea variază în diametru, de la câteva zeci de metri până la cca. 2 km, diametrul mediu fiind de aproximativ 50 m, însă au fost înregistrate și tornade de dimensiuni mult mai mari.

Tornadele pot avea loc, adesea, în asociere cu furtunile cu descărcări electrice, în timpul primăverii și al verii, la latitudini medii din ambele emisfere. Aceste vârtejuri atmosferice pot genera cele mai puternice vânturi cunoscute pe Terra, spre exemplu, o viteză a vântului de 500 km/h a fost măsurată în condiții extreme.

Majoritatea tornadelor din emisfera nordică formează vânturi ce se învârt contrar acelor de ceasornic, în jurul unui centru de presiune extrem de joasă, numite „ornade anticiclonice”, iar în emisfera sudică vânturile se învârt, în general, în sensul acelor de ceasornic, numindu-se „tornade ciclonice”. Viteza vântului la nivelul solului este cuprinsă între 60 km/h și 500 km/h, aceasta din urmă fiind devastatoare.

Pentru ca un vârtej (un vânt în spirală, sub formă de pâlnie) să fie considerat drept tornadă, acesta trebuie să fie în contact cu norul care provoacă furtuna și cu solul. Atunci când această pâlnie intră în contact cu solul, se produce o zonă concentrată de distrugere. Aria vârtejului nu are de obicei o lungime mai mare de 250 m, dar poate avea lățime de până la 2 km.

Aspecte de risc

Tornada devine deosebit de periculoasă în cazul în care:

este însoțită de vânturi foarte puternice

durata acesteia este mare

se produce în zone populate

se produce în sezonul de vegetație, surprinzând culturile pomiviticole în stadiul de înflorire, culturile înspicate.

Clasificarea tornadelor se realizează în conformitate cu scara Fujita (Fujita-Pearson sau F-Scale) în funcție de pagubele pe care le poate genera tornada.

În februarie 2007, scara Fujita a fost reevaluată, fiind redenumită ca The Enhanced Fujita Scale (EF-Scale, tabelul 3.1), ce prezintă estimări mai corecte ale vitezei vântului și ale pagubelor provocate.

Tabelul 3.1

Scara Enhanced Fujita (EF-Scale) și pagubele pe care le poate produce o tornadă

Tornadele sunt unele dintre cele mai imprevizibile hazarde naturale. În ciuda faptului că există tehnologie de ultimă oră, meteorologii nu pot să prognozeze în timp util acest fenomen. Din cauza faptului că se produce la microscară și că afectează areale destul de limitate, niciun model matematic nu poate să anticipeze formarea unei tornade la un interval mai mare de 10-15 minute. Ca urmare a faptului că, înainte de anul 2000, România nu dispunea de o rețea de radare Doppler, specialiștii în domeniu considerau că în țară nu se produc tornade, deși, astfel de fenomene au mai fost raportate sporadic și înainte de 2000. Opinia specialiștilor s-a schimbat odată cu modernizarea rețelei de radare meteorologice din cadrul țării, aproape în fiecare an fiind identificat acest fenomen.

În prezent, teritoriul României este supravegheat de 8 radare de tip Doppler.

Cu toate acestea, majoritatea tornadelor sunt de slabă intensitate, care se produc în areale slab populate și care produc pagube minore.

Măsuri de protecție

Fuga spre un loc special amenajat, fabricat din oțel și aflat sub pământ (spre exemplu: pivnița constituie un bun loc de adăpost).

În cazul în care locuința nu dispune de un astfel de adăpost, se recomandă adăpostirea într-o cameră fără ferestre.

Căutarea unei construcții solide, astfel încât, între persoană și mediul extern să existe cât mai mulți pereți.

Se recomandă ghemuirea persoanei pentru a fi lovită cât mai puțin.

Se recomandă acoperirea persoanei cu o pătură, saltea sau alte obiecte, pentru a nu fi lovită de obiectele din jur sau rănită de geamurile sparte.

În cazul în care persoana se află într-o clădire publică, se recomandă staționarea pe holurile de la parter și evitarea lifturilor.

Se recomandă evitarea staționării în autovehicul.

Se recomandă ca persoana să nu își pună viața în pericol, prin dorința de a fotografia tornada sau de a obține informații despre aceasta.

3.3.5. Trombele marine

Tromba reprezintă un fenomen meteorologic cu aspect sau formă de turbion de vânt, adesea foarte intens, a cărui prezență se materializează printr-o coloană noroasă sau con noros răsturnat, în formă de pâlnie care coboară din baza unui nor Cumulonimbus și un „tufiș” format din picături de apă spulberate de pe suprafața mării sau din praf, nisip ori deșeuri și obiecte smulse de vânt de pe sol.

Tromba marină reprezintă tromba care se formează deasupra mării sau oceanului; caracteristica principală a acesteia rezidă în tendința de dispariție atunci când atinge țărmul.

Acest fenomen meteorologic este considerat un hidrometeor, datorită prezenței picăturilor de apă din baza noroasă și din suprafața mării, sau a altor suprafețe de apă peste care trece. În general, producerea acestui fenomen poate fi caracterizată ca fiind un turbion sau o coloană în care mișcarea de rotație rapidă a maselor de aer are formă ascendentă și convergentă.

Viteza deplasării laterale este redusă, fiind în concordanță cu viteza deplasării norului Cumulonimbus, sub care se formează. În interiorul norului, deplasarea conului format poate avea o viteză de rotație foarte mare, atingând 100 m/s.

Axa coloanei noroase poate fi verticală, înclinată sau sinuoasă, în funcție de gradul de forfecare vertical al vântului în stratul de aer în care se manifestă fenomenul. Câteodată, coloana se unește cu organismul format la suprafața solului, aerul din interiorul trombei având o mișcare turbionară rapidă în sens ciclonic.

Coloana noroasă poate avea un diametru de la câteva zeci de metri până la câteva sute de metri.

Deseori sunt semnalate neclarități cu privire la diferența dintre tornadă și trombă marină, acestea din urmă fiind confundate. Astfel că, trombele se formează pe suprafețele acvatice, spre deosebire de tornade, care se formează pe uscat. Acestea au ca asemănare faptul că mecanismul lor de formare este similar, iar deosebirea constă în faptul că tornadele au o forță mult mai puternică.

Tromba marină este alcătuită dintr-o masă de aer instabil care se rotește în jurul unei zone limitate cu presiune atmosferică scăzută. Circulația convergentă din apropierea solului, la care se adaugă și instabilitatea termodinamică, explică ridicarea în altitudine a aerului turbionar, ce poate fi însoțită de curenți puternici. Instabilitatea este dată de circulația aerului cald și umed din straturile inferioare, asociat cu aerul rece și uscat din altitudine.(fig. 3.2).

Fig. 3.3 Modul de manifestare a unei trombe marine (după Lungu M., 2009)

Legendă:

Zona I: reprezintă zona de alimentare cu aer instabil din regiunile înconjurătoare

Zona II: reprezintă baza de formare a trombei

Zona III: reprezintă deplasarea aerului pe turbion

Zona IV: reprezintă fluxul de aer convergent unde presiunea atmosferică și forța centrifugă sunt în echilibru, iar mișcarea turbionară este maximă

Zona V: la baza norului, circulația aerului se întinde pe orizontală într-o mișcare divergentă

În urma interacțiunii dintre circulația convergentă din straturile inferioare și circulația divergentă din altitudine se produce o aspirare a aerului și a particulelor de nisip, de asemenea, pot fi ridicate în aer și anumite organisme acvatice (pești, broaște, șerpi etc.) care apoi sunt aruncate la sol sau în apă.

Contrar anumitor păreri, o trombă marină nu „absoarbe” apa la altitudini mari (nu o ridică la mari altitudini), dar poate ridica nivelul apei cu un metru.

Observațiile făcute din avion de către specialiștii din Statele Unite ale Americii, au indicat faptul că majoritatea trombelor au 5 faze succesive de formare:

Etapa punctului negru: caracterizată printr-o porțiune circulară și ridicată de apă ce marchează punctul de contact dintre miezul turbionului cu suprafața apei.

Etapa formei spiralate: în care o spirală este facută vizibilă de diferențele de valuri de la suprafața apei.

Etapa inelară a trombei: în care punctul negru este înconjurat de un înveliș de picături de apă luate de pe suprafața apei de vânturile spiralate.

Etapa matură sau a vortex-ului: în care atât vortex-ul (turbionul), cât și norul sub formă de pâlnie ating dimensiunile și intensitatea maximă.

Etapa destrămării: în care tromba marină se risipește.

Cu toate acestea, unii specialiști consideră că există trei faze de dezvoltare ale trombei marine și anume:

Faza întâi: în care se formează un turbion (organism turbionar) care, ulterior, capătă aspectul unui microciclon.

Faza a doua: tromba marină capătă aspectul unei coloane de apă care unește baza norului Cumulonimbus cu suprafața acvatică.

Faza a treia: tromba marină se risipește (dispare).

Caracteristicile trombei marine:

Înălțimea trombei este condiționată de intensitatea fenomenului și de înălțimea norului Cumulonimbus

Diametrul de la câțiva metri până la câteva sute de metri

Presiunea atmosferică este mai scăzută în interiorul trombei

Viteza de deplasare este diferită de la un caz la altul

Intensificarea vitezei vântului, de la câțiva m/s la câteva zeci m/s

În general, tromba are un sens de rotație contrar acelor de ceasornic, dar au fost înregistrate și abateri de la regulă

Aspecte de risc

Efectul distrugător al trombelor marine depinde atât de intensitate, cât și de durată. Efectele pot fi amplificate în funcție de caracteristicile suprafeței active, precum: prezența covorului vegetal, momentul din an în care se produce aversa (spre exemplu: dacă se produce în anotimpul de vară, când sunt mulți turiști pe plajă). În aceste condiții, trombele pot căpăta aspect de riscuri climatice, întrucât pot declanșa procese de deflație, pot distruge construcțiile din perimetrul plajelor, având consecințe negative asupra întregului mediu geografic litoral, dar și asupra vieții și activităților umane.

În zona Gura Portiței s-au înregistrat două trombe marine, la data de 19 august 2002 și 05 august 2005.

Fig. 3.4 Tromba marină de la Gura Portiței din data de 05 august 2005 (http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-comuna-jurilovca-un-loc-puternic-marcat-de-obiceiurile-si-traditiile-lipovene,)

Fig. 3.5 Tromba marină produsă la Gura Portiței pe data de 19 august 2002 (după Lungu M., 2009)

Fenomenul a fost înregistrat în dimineața zilei de 19 august 2002 (ora 08:10 – 08:30) și a avut o deplasare dinspre mare spre uscat. Tromba s-a produs pe fondul unor zile cu temperaturi cuprinse între 28-32°C (în perioada 14-18 august 2002), umezeala aerului între 70-85%, iar presiunea atmosferică între 1010.0 – 1011.5 mb. În momentul producerii trombei, temperatura aerului la stația meteorologică Gura Portiței era de 29°C, semnificând o temperatură deosebit de ridicată pentru ora respectivă și pentru o stație amplasată la malul mării.

În momentul producerii, puținele persoane aflate pe plajă s-au panicat, fiecare dintre acestea încercând să își salveze bunurile și să fugă.

Conform declarațiilor persoanelor martore la acest fenomen, tromba a fost însoțită, la început, de un vuiet urmat de un vârtej tipic ce ridica de pe suprafața solului stuf, frunze, iarbă uscată, iar la nivelul plajei particule de nisip.

Măsuri de protecție

În cazul pătrunderii unei trombe marine pe uscat trebuie avute în vedere următoarele:

Evitarea adăpostirii în construcții instabile ce pot fi smulse.

Să se rămână în interiorul construcțiilor din materiale rezistente.

Evitarea staționării în dreptul ferestrelor și al ușilor.

Evitarea adăpostirii în corturile instalate pe plajă, ce pot fi luate de vânt.

În cazul în care nu există mijloace de adăpostire, să se protejeze într-o adâncitură a terenului.

3.4. Fenomene atmosferice de risc pe durata întregului an

De-a lungul unui an, pe teritoriul Dobrogei și implicit, a sectorului litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța, se manifestă următoarele fenomene meteorologice, indiferent de anotimp: ceața, orajele, vânturile tari, seceta și ariditatea.

3.4.1. Ceața

Ceața reprezintă o suspensie atmosferică de picături de apă foarte mici, în general, de dimensiuni miscroscopice care reduc vizibilitatea orizontală sub 1 km la nivelul suprafeței terestre. Aceasta se prezintă sub diferite tipuri, în funcție de modul de formare (ex.: ceață de advecție, ceață de evaporație, ceață de radiație, ceață la sol ș.a.m.d.). Pentru producerea ceții sunt necesare: temperaturi cuprinse între -5…+5°C și umiditate relativă mare (între 80-100%). Ceața are o frecvență mai mare în timpul nopții și se produce mai rar în orele de la amiază sau în timpul verii.

În ceea ce privește caracterul anotimpual al ceții, iarna se formează ori în zilele mai călduroase (după o perioadă geroasă), ori prin răcirea radiativă a suprafeței terestre și a aerului cu care vine în contact. Primăvara se produce în zilele cu dezgheț, când aerul din vecinătatea solului este foarte umed. Vara se produce destul de rar, numai după ploile reci care determină scăderea temperaturii aerului. Toamna se formează atunci când temperatura aerului prezintă variații semnificative (în timpul zilei temperatura aerului are valori ridicate, iar noaptea valorile scad semnificativ). Numărul mediu anual de zile cu ceață înregistrează o scădere dinspre partea de sud-vest a județului, spre latura dunăreană nordică și litoral-deltaică. În cadrul județului, cele mai multe zile cu ceață se înregistrează în lunile de iarnă, cu o prelungire de 1-2 luni spre anotimpurile de tranziție.

3.4.2. Radiația solară

În sezonul estival (mai – septembrie) se înregistrează cele mai mari valori ale radiației globale între 19 – 19,6 MJ/m2/zi. În cea mai însorită lună (iulie) durata medie de strălucire a soarelui este de aproximativ 315 – 335 ore, mai ridicată pe litoralul din sectorul Gura Portiței, față de sectorul Constanța (325 ore).

CAPITOLUL IV – Gura Portiței

Gura Portiței este un loc sălbatic, locuit de lipoveni și atestat documentar pe hărți încă din 1710.

Gura Portiței este situată pe o fâșie îngustă de nisip, între Marea Neagră și Lacul Golovița, din Delta Dunării. Inițial un sat pescăresc, Gura Portiței (Portița) este cunoscută astăzi ca una dintre cele mai retrase și liniștite destinații turistice de pe litoralul românesc. Accesul se face de regulă cu vaporașul, de la Jurilovca, Tulcea; cu autovehicule speciale se poate ajunge și pe drumul de coastă, fie de la Vadu, Constanța, pe la Periboina, fie de la Sfântu Gheorghe, Tulcea.

Denumirea era legată de comunicarea existentă inițial între lacul Golovița și Marea Neagră, închisă în anii 70, ceea ce a transformat Golovița într-un lac închis, cu apă în curs de desalinizare. Lacul comunică la nord cu lacul Razim iar la sud cu lacul Sinoe, printr-un sistem de ecluze. Zona reprezintă o parte a rezervației biosferei Delta Dunării din România.

Posibilitățile de agrement sunt deosebit de variate, de la excursiile organizate zilnic pe canalele Deltei până la închirierea de bărci cu rame, bărci cu motor, hidrobiciclete, ski jet.

Fig. 4.1Gura Portiței (https://www.info-delta.ro/gura-portitei-p151.html)

4.1. Turismul

Gura Portiței a trecut în ultimii ani prin numeroase transformări din punct de vedere turistic, capacitatea de cazare crescînd exponențial. În cadrul Complexului Eden, singurul din Gura Portiței, au fost construite mai multe vile de 3 stele, dintre care 15 sunt situalte pe insula de pe Golovița. Vechile căsuțe de pe plajă au fost renovate iar în apropiere a fost amenajată o zonă de camping. Satul de vacanță Gura Portiței este amenajat în stil rustic, specific satelor pescărești, ceea ce îi conferă un farmec aparte. Turiștii care vin aici se bucură din plic de liniște și de plaja cu nisip fin.

Obiective turisticedin zona Gura Portiței (15-25 km)

Canalul Dunavăț din Delta Dunării. Are o lungime de 28.5 km, începe de la km 54 al brațului Sfântu Gheorghe și se termină în lacul Razim la sud de golful Fundea.

Fig. 4.2 Canalul Dunăvăț (https://www.deltă.ro/ro/locatii/canalul-dunăvăț)

Cetatea romană de la Halmyris se găsește pe teritoriul actualei localități Murighiol, județul Tulcea, la 2 km SE de sat si 200m de șoseaua Murighiol – Dunăvățul de Sus, 1,5km sud de brațul Sfântul Gheorghe.

Există dovezi arheologice ale existenței umane în această zonă din perioada preromană. Cetatea are o formă trapezoidală cu latura mică spre nord.

Fig. 4.3 Cetatea romană de la Halmyris (https://ro.wikipedia.org/wiki/Halmyris#/media/Fișier:Cetatea_Halmyris.jpg)

Lacul Sărături se află în rezervația naturală Sărături, cu o suprafață de 87 haaflată în vecinătatea comunei Murighiol.

Lacul Murighiol înseamnă ”Lacul violet” în limba turcă, denumire ce provine de la culoarea apelor bogate în săruri și cu nămol mineralizat.

Fig. 4.4 Lacul Sărături, comuna Murighiol (https://www.directbooking.ro/obiectiv-lacul-saraturi-636.aspx)

CAPITOLUL V – Concluzii finale

Dintre toate regiunile țării noastre, Dobrogea și, implicit, sectorul litoral al Mării Negre cuprins între Gura Portiței și Constanța, se caracterizează printr-o gamă largă de riscuri climatice, fenomen ce poate fi explicat prin faptul că Dobrogea reprezintă o zonă de transformare a aerului rece polar în aer cald tropical și viceversa, cât și o zonă de interferență a acestor mase de aer amintite.

În cadrul zonei mai sus menționate, data medie de producere a primelor viscole se plasează în intervalul decembrie-ianuarie, iar data medie de producere a ultimelor viscole se situează în prima decadă a lunii martie.

Zilele cu îngheț (zi în care temperatura minimă a aerului sau pe suprafața solului a fost ≤0°C) se înregistrează în intervalul octombrie-martie, fiind mai numeroase în lunile ianuarie și februarie.

Pe teritoriul sectorului studiat pătrund mase de aer geroase și uscate, ce introduc mari abateri, perturbații de la regimul lor normal.

În sezonul cald al anului (aprilie-septembrie), în cursul zilei, grindina se produce cu o frecvență maximă în după-amiezile și orele caniculare de vară, dar se poate produce, uneori, chiar noaptea.

Numărul mediu de zile tropicale (>30°C) crește treptat de la est la vest, pe măsură ce se diminuează rolul de moderator termic al Mării Negre.

Comparativ cu răcirile masive produse de advecțiile aerului rece polar, încălzirile masive sunt generate de advecțiile aerului cald tropical.

Ceața constituie o suspensie atmosferică de picături de apă foarte mici (microscopice) care reduc vizibilitatea orizontală sub 1 km la nivelul suprafeței terestre.

Tornadele se produc atunci când curenții de aer rece și cald se ciocnesc și creează o zonă de rotație, cu presiune atmosferică scăzută.

Trombele marine pot căpăta aspect de riscuri climatice, atunci când pot declanșa procese de deflație, pot distruge construcțiile din perimetrul plajelor, având consecințe negative asupra întregului mediu geografic litoral, dar și asupra vieții și activităților umane.

Gura Portiței este situată pe o fâșie îngustă de nisip, între Marea Neagră și Lacul Golovița, din Delta Dunării.

Bibliografie

http://transporturi.transevren.ro/excursii_detalii.php?ruta=constanta_portitei

http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-comuna-jurilovca-un-loc-puternic-marcat-de-obiceiurile-si-traditiile-lipovene

https://www.info-delta.ro/gura-portitei-p151.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Halmyris#/media/Fișier:Cetatea_Halmyris.jpg

https://www.directbooking.ro/obiectiv-lacul-saraturi-636.aspx

Gura Portiței Constanța litoral [Ghid]. București, Editura științifică,

Gura Portiței Delta Dunării și complexul lagunar Razelm. Ghid turistic. [ E. Panighianț și Ovidiu Panighianț] București, ”Sport-Turism”, 1982.

Dobrogea maritimă. [Comitetul de redacție: lector univ. Alexandru Dumitru] București, 1966.

Rezervația biosferei Delta Dunării. [Văidianu Natașa, editura Ars Docendi, 2013.]

Delta Dunării. [Vespremeanu Emil, editura Amco Press, 2002]

Anexe – Arhivă personală