CAPITOLUL I – ASPECTE GENE RALE PRIVIND COOPERAREA JUDICARĂ INTENAȚ IONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ Secțiunea I. Noțiuni introductive . Istoric. Rațiune de… [613676]

1

TRANSFERUL DE PROCEDURI
ÎN MATERIE PENALĂ

CAPITOLUL I – ASPECTE GENE RALE PRIVIND COOPERAREA
JUDICARĂ INTENAȚ IONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
Secțiunea I. Noțiuni introductive . Istoric. Rațiune de existență
Secțiunea II. Necesitatea apariției Legii nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară in ternațională în materie penală

CAPITOLUL II – PREZENTAREA INSTITUȚIEI ȘI A CADRULUI
JURIDIC DE REGLEMENTARE P E PLAN INTERN – Legea 302/2004
Secțiunea I Prezentarea Instituției și a cadrului juridic de reglementare pe plan
intern – Legea 302/2004
Secțiunea II Comunicarea și transmiterea c ererilor de asistență judiciară
Secțiunea III Principiile generale – valori fundamentale

CAPITOLUL III – PREZENTAREA DISPOZIȚIILOR UNIUNII
EUROPENE ȘI A CADRULUI JURIDIC PE P LAN EXTERN
Secțiunea I Prezentar ea Instrumentelor multilaterale
Secțiunea I . Prezentarea Tratatelor bilaterale
Secțiunea III Prezentarea succintă a Convenției din 29 mai 2000 privind
asistența reciprocă în materie penală dintre statele membre ale UE și a Protocolului din
16 octombrie 2001

CAPITOLUL IV – IMPLEMENTAREA DISPOZIȚIILOR DE DREPT
PENAL
Secțiunea I Modul de implementare a dispozițiilor de drept penal referitoare la
transferul de proceduri, principalele condiții de existență și efectele i mplementării
Secțiunea II Jurisprudentă. Extrase din practica judiciară, clarifi carea unor noțiuni
fundamentale

2

CAPITOLUL I
ASPECTE GENE RALE PRIVIND COOPERAREA JUDICARĂ
INTENAȚ IONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

SECȚIUNEA I
Noțiuni introductive. Istoric. R ațiune de existență

Atât la nivel uni versal cât și la nivel regional s-a impus ca o necesitate
intensificarea cooperării internaționale judiciare în materie penală și adoptarea unor noi
instrumente juridice menite a da un răspuns eficient unei criminalități fără frontiere.
Încă din antichitate, în special în domeniul milit ar și comercial au existat
preocupări privind cooperarea internațională, care cu trecerea timpului s -au dezvoltat
și diversificat, în funcție de interesele comune existente la un moment dat între diferite
state1.
Relațiile internaționale care s -au reali zat de a lungul timpului au dus la
dezvoltarea societății umane, a statelor și a națiunilor lumii. Principiul respectării
independenței și suveranității statelor, precum și a dreptului lor intern a stat la baza
cooperării internaționale. Cooperarea statelo r s-a efectuat în baza unor instrumente
juridice bilaterale sau multilaterale, cu caracter zonal, regional sau universal,
reprezentate de acorduri, convenții, tratate etc. Încrederea reciprocă într -un cadru
instituțional bine reglementat a constituit apa riția și dezvoltarea cooperării
internaționale2.
Secolul XX a fost secolul unei dezvoltări nemaiîntâlnite a civilizației, a
progresului științei, tehnicii, a biomedicinei. Este un secol care va fi asociat fără
îndoială și cu drepturile omului, care devenite o normă a culturii și civilizației
universale. Societatea internațională le -a transformat într -o cerință a democrației,
considerându -le valori supreme ocrotite de omenire. Drepturile omului au căpătat nu
numai dimensiuni de ordin constituțional, d ar au intrat în catalogul valorilor ocrotite pe
plan internațional. Totuși, paradoxal, cu toate că drepturile omului niciodată nu au fost
așa de puternic glorificate ca în secolul ce tocmai s -a încheiat, ele au fost mai mult ca
oricând încălcate în mod dra stic3. În secolul al XX -lea au avut loc cele mai oribile

1 A. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck, București,
2008., p. 4;
2 Ibidem;
3 Idem , p. 6

3
războaie, s -au înregistrat genociduri la o scară inimaginabilă. În istoria secolului care
tocmai s -a sfârșit, s -au înscris războaie totale, masacre și măceluri, deportări, epurări
după criterii de ra să, criterii etnice, de clasă, au avut loc discriminări ale minorităților
etc.
În contextul dezvoltării societății, în ansamblul său, s -a conturat tot mai
accentuat o creștere a criminalității, atingând apogeul prin proliferarea unor forme ale
crimei org anizate pe teritoriul mai multor state4, cum sunt: cele legate de traficul de
droguri sau carne vie, arme, pirateria acvatică și maritimă, acte de terorism etc.
Intensificarea și perfecționarea acțiunilor specifice de identificare, prindere și tragere
la răspundere penală a autorilor unor infracțiuni constituie un aspect semnificativ în
activitatea de prevenire și combatere a criminalității.
În vederea îndeplinirii și ocrotirii scopurilor meschine, organizațiile criminale
se folosesc de creșterea turismului internațional, de politica de liberalizare a a
emigrației, de expansiunea comerțului liber, de tehnologia avansată în comunicare,
și mai ales de tehnica spălării banilor5.
Terorismul internațional este un fenomen cu o amploare ridicată în ultimul t imp,
ce constituie o amenințare la adresa umanității și afectează mai ales siguranța statelor,
destabilizând organizații și instituții. Ca atare, prezența criminalității în viața
internațională a generat o reacție de solidaritate din partea statelor, conștientizând
necesitatea amplificării colaborării lor în lupta împotriva infracționalității și obligându –
le să -și acorde asistență juri dică reciprocă, să coopereze în descoperirea, reținerea și
condamnarea celor ce au încălcat legea penală. Cooperarea ju diciară între state are ca
scop realizarea unei scăderi a criminalității la limite acceptabile și mai ales sporirea
siguranței propriilor cetățeni.
Eliminarea treptată a controalelor la frontieră pe teritoriul UE a facilitat
considerabil libera circulație a cetățenilor europeni, permițându -le însă infractorilor, în
paralel, să acționeze mai ușor la nivel transnațional. Pentru a face față provocării
reprezentate de criminalitatea internațională, UE a ales să urmeze calea către un spațiu
unic de justiție pena lă. Punctul de plecare îl constituie respectarea principiului
recunoașterii reciproce. Combaterea criminalității și garantarea protecției drepturilor
victimelor, suspecților și deținuților în UE, chiar și atunci când traversează frontierele
naționale, repr ezintă un element primordial al unei veritabile cetățenii.

4Costică Bulai, B.N. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Editura Universul Juridic,
București, 2007, p.120;
5 Al. Boroi, I. Rusu, op. cit ., p. 4;

4
În ziua de azi, tot mai mulți oameni călătoresc, lucrează, studiază și trăiesc în
străinătate. Criminalitatea a devenit un fenomen tot mai sofisticat și de anvergură
internațională. Trebuie creat u n spațiu comun de justiție penală în Europa, care să se
bazeze pe încredere și sprijin reciproc din partea autorităților naționale de aplicare a
legii.
Prin deschiderea largă a frontierelor, criminalitatea transnațională a rezultat într –
un amplu fenomen, singurul instrument eficient de combatere devenind acest sprijin
reciproc, o cooperare judiciară eficientă.
Dezvoltarea fără precedent a relațiilor internaționale în societatea contemporană
a fost însoțită de o creștere, de asemenea fără precedent, a crimi nalității internaționale
prin proliferarea unor forme ale criminalității organizate pe teritoriul mai multor state6.
Progresul tehnico -științific înregistrat, precum și extinderea procesului de
demo cratizare la nivel internațional, a creat posibilitatea mi șcării cu ușurință a
persoanelor și mărfurilor, conducând implicit la dezvoltarea societății umane în
ansamblul său. Efectul indiscutabil benefic, pentru întreaga umanitate, a creat însă și
posibilitatea unei largi proliferări a fenomenului criminalității la nivel mondial.
Pericolul tot mai accentuat determinat de creșterea criminalității transnaționale,
necesitatea prevenirii și combaterii cu mai multă eficiență într -un cadru organizat la
nivel mondial, a determinat adoptarea unor instrumente regionale sa u mondiale care să
unifice eforturile statelor lumii în stoparea proliferării criminalității transnaționale7.
A apărut treptat nevoia cooperării între state pentru predarea sau primirea
persoanelor care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul unui stat, refugiindu -se apoi în alt
stat în vederea evitării urmăririi penale, judecății sau executării pedepsei. De asemene a,
condamnarea unei persoane într -un stat, urmată de executarea pedepsei în statul al cărei
resortisant este, implică cu necesitate cooperarea între cele două state pentru
recunoașterea hotărârii străine și punerea în executare a acesteia. În vederea juste i
soluționări a unei cauze cu elemente de extraneitate, sunt necesare și alte metode de
cooperare judiciară, cum ar fi indisponibilizarea ori confiscarea bunurilor care au servit
la săvârșirea infracțiunii ori a produsului acesteia, bunuri care se află pe teritoriul altui
stat, transmiterea unor obiecte ce constituie mijloace de probă, ascultarea unor martori
sau experți care se regăsesc în alt stat decât în cel în care se desfășoară procesul penal,
constituirea unor echipe comune de anchetă în vederea solu ționării unor cauze cu

6 Costică Bulai, B.N. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Editura Universul Juridic,
București, 2007, p. 120.
7 Alexandru BOROI, Coopera rea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, 2008.
p. 2.

5
caracter transnațional.
În prezent, criminalitatea organizată sub diversele sale forme a depășit limitele
teritoriale ale unui singur stat, manifestându -se de cele mai multe ori pe teritoriul mai
multor state sau chiar continente8. Acest fapt a făcut ca statele lumii să inițieze și să
accepte un efort conjugat, o amplă colaborare cu scopul ferm de a lupta împotriva
criminalității, sub toate aspectele sale.
Încercând o definiție a cooperării judiciare internaționale în materie penal ă, vom
spune că este „acea formă de cooperare care vizează activități complexe, prin care
guvernele lumii, în scopul reducerii criminalității și creșterii siguranței propriilor
cetățeni, acționează împreună, acordându -și ajutor reciproc pentru realizarea unor
activități specifice ca: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare,
trasferul de proceduri în materie penală, recunoașterea și executarea hotărârilor,
trasferarea persoanelor condamnate, asistență judiciară în materie penală ori al te
asemenea forme sau norme stabilite prin le gi, tratate, acorduri, conveții sau
reciprocitate”9.
Cooperarea judiciară internațională în materie penală se regăsește ca și parte
integrantă a capitolului 24 al negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană
– Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne.
În cadrul procesului de integrare a României î n spațiul de libertate, securitate
și de ju stiție al Uniunii Europene s-a stabilit obligativitatea asimilării normelor
europene în materia cooperării judiciare.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România este obligată să -și
perfecționeze propri ile structuri de cooperare, iar cadrul legislativ trebuie să corespundă
necesităților de apărare a cetățenilor, respectând dreptur ile și libertățile acestora.
În încercarea sa de a -și alinia legislația cu cea europeană, Parlamentul României
a adoptat Legea nr. 302/200410, care stabilește cadrul juridic în domeniul cooperării
internaționale în mater ie penală. Astfel, s -a realizat o a rmonizare a cadrului juridic
intern în domeniu cu cele mai noi instrumente comunitare în materie și se asigură și o
reglementare unitară a diferitelor forme de cooperare judiciară internațională în materie
penală. Datorită formelor noi ale criminalității t ransnaționale, acquis -ul în domeniul
cooperării judiciare internaționale în materie penală se află într -o continuă evoluție.

8 A. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck,
București, 2008, p. 4;
9 Idem. , p. 6;
10 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală , publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 594 din 01/07/2004 , republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377/31
mai 2011 ;

6
România a ratificat cele mai important instrumente multilaterale în domeniul asistenței
judiciare internaționale în materie penală .
Cooperarea judiciară internațională în materie p enală, reglementată prin Legea
nr. 302/2004, constituie o provocare de maximă actualitate în domeniul dreptului, atât
datorită importanței, cât și complexității pe care le implică, cu consecințe pe plan
național și international.
De-a lungul tim pului, țara noastră a încheiat numeroase înțelegeri bilaterale
privind asistența judiciară internațională în materie penală.
Cooperarea judiciară în materie penală se realizează într -un cadru foarte bine
delimit at și guvernat de o serie de principii ce vor fi prezentate în capitolele ce urmează.

7
SECȚIUNEA II
Necesitatea apariției Legii nr. 302/20 04 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală

Prin asistență judiciară penală, în sens restrâns, se înțelege asistența pe care
organele judiciare dintr -un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare
din statul în care are loc activitatea judiciară și care constă în efectuar ea, predarea sau
comunicarea de acte procedurale necesare soluționării acelei cauze11. Potrivit
dispozițiilor art. 158 din Legea nr. 302/2004, asistența judiciară cuprinde: comisiile
rogatorii internaționale; audierile prin videoconferință; înfățișarea în statul solicitant a
martorilor, experților și a persoanelor urmărite; notificarea actelor de procedură care
se întocmesc ori se depun într -un proces penal; cazierul judici ar. Asistența judiciară
cuprinde însă și alte forme de asistență, cum ar fi transmiterea spontană de informații.
Potrivit unei opinii, „Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie pen ală reprezintă un pas important spre integr area României
în spațiul de libertate, securitate și de justiție al Uniunii Europene și un răspuns ferm
la noile provocări ale criminalității transnaționale”12.
Pentru aplicarea instrumentelor internaționale, mai ales, a Convenției europene
de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, inclusiv a Protocoalelor sale
adiționale, din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978, a Convenției europene de asistență
judiciară i nternațională în mater ie penală adoptată la Strasbourg, din 20 aprilie 1959 și
Primul său Protocol adițional, din 17 martie 1978, a Convenției europene asupra
trasferării persoanelor condamnate din 21 martie 1983 și a Protocolului său adițional,
țara noastră a adoptat: Legea nr . 296/2001 privind extrădarea, Legea nr. 704/2001
privind asistența judiciară internațio nală în materie penală și Legea nr. 756/2001 asupra
transferării persoanelor condamnate în străinătate.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat la data de 13 iunie 2002, Decizia – cadru
2002/584/JAI, privind mandatul european de arestare, publicată în Buletinul Oficial al
Comunităților Europene la data de 18 iulie 2002. Din momentul aderării României la
Uniunea Europeană ultimele reglementări arătate sunt oblig atorii pentr u țara noastră.
În conformitate cu prevederile Tratatului Uniunii Europene, decizia – cadru menționată

11 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia, București, pag.
484;
12 Florin Răzvan Radu, Revista Dreptul , nr. 11/2004, p. 50 -60;

8
nu are valoare executorie prin ea însăși, ea trebuie transpusă în legislația națională. Prin
Legea nr. 302/2004 a fost transpusă în dreptul i ntern decizia -cadru nr. 584/JAI din 13
iunie 2002 a Consiliului privind m andatul european de arestare și procedurile de
predare între stat ele membre ale Uniunii Europene .
Legea nr. 296/2001 privind extrăda rea, Legea nr. 704/2001 privind asistența
judiciar ă internațională în materie penală, precum și Legea nr. 756/2001 asupra
transferării persoan elor condamnate în străinătate nu re glementau în mod corespunzător
unele aspecte în domeniu și nu conțineau dispoziții armonizate cu instrumentele ce fac
parte din acqui s-ul comunitar.
Așadar, se impunea modificarea legislației în materia extrădării, a asistenței
judiciare internaționa le în materie penală, precum și a tranferării persoanelor
condamnate în străinătate și acest lucru s -a realizat prin adoptarea Legii nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Lege a nr. 302/2004
abrogă cele trei legi arătate.
Potrivit prevederilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală, t ransferul procedurii penale poate
fi solicitat atunci când autoritățile judiciare române apreciază, în funcție de
particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvârșirea infracțiunii, la
cercetarea penală, nu poate fi asigurată și acest luc ru este posibil în statul străin.

Cererea autorităților judiciare ale statului strain (Austria) către autoritățile
judiciare ale statului român, pentru transferul urmăririi penale. 13
Din actele și lucrările dosarului rezultă că cercetările penale desfășurat e de
autoritățile judiciare române vizează persoana față de care se fac cercetări și de
autoritățile judiciare austriece, care au dispus, totodată, reținerea învinuitului cu privire
la care aceste autorități au solicitat „preluarea urmăririi penale” .
Prin urmare, solicitarea autorităților judiciare austriece constituie o cerere de
transfer a procedurii penale având ca obiect urmărirea penală a învinuitului, în
condițiile în care acesta este cercetat pentru aceleași infracțiuni atât de către aceste
autorități cât și de către autoritățile judiciare române, iar prezența învinuitului la
desfășurarea actelor de urmărire penală, este asigurată numai de cele dintâi autorități.
Astfel că, pentru o bună administrare a justiției, se impune admiterea cererii, tran sferul
procedurii de urmărire penală către autoritățile judiciare austriece, cu remiterea

13 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia, București,
pag. 392;

9
lucrărilor cercetării penale și a tuturor probelor de la dosarul cauzei acestor din urmă
autorități.

Secția penală, Decizia nr. 494 din 4 aprilie 201114
Prin încheier ea penală nr. 23/25.02.2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în
dosar nr. 1348/30/2011, în baza art. 111 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 raportat la art.
110 din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de Parchetul
de pe lângă îna lta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara, privind transferul
procedurilor de urmărire penală ce formează obiectul dosarului nr. 123/D/P/2010 în
favoarea Parchetului Eisenstadt – Austria.
În baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina
statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată pe rolul Tribunalului T imiș la data de
24.02.2011, sub număr unic de dosar 1348/30/2011, Parchetul de pe lângă înalta Curte
de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara a solicitat preluare a urmăririi penale privind
pe învinuiții M. C. R., K. D. V., C. D., M. B., B. A. efectuate în dosarul nr.
123/D/P/2009 la Parchetul Eisenstadt – Austria.
În motivarea propunerii s -a arătat că la data de 03.09.2009 s -a dispus începerea
urmăririi penale față de învinuiții M. C. R., K. D. V., C. D., M. B., B. A., sub aspectul
comiterii infracțiunii de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional
organizat specializat în traficul de migrați, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art.
71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
În fapt, s -a reținut că începând cu luna aprilie 2009, aceștia au constituit un grup
infracțional organizat al cărui lider s -a proclamat învinuitul K. D. V. care au racolat mai
mulți ce tățeni turci și curzi pe care i -au călăuzit până la granița cu Ungaria unde i -au
trecut în mod fraudulos frontiera de stat cu scopul de a păttrunde pe teritoriul Austriei,
în vederea migrării lor în țări dezvoltate.
Parchetul Eisenstadt a solicitat preluar ea urmăririi penale desfășurate în cauza
privind pe învinuiții mai sus menționați, prin transmiterea copiilor legalizate a tuturor
probelor din care rezultă implicarea infracțională a acestora la infracțiunii de trafic de

14 Disponibil pe site -ul: http://www.monitoruljuridic.ro/act/de cizie -nr-494-din-19-aprilie -2011 –
referitoare -la-exceptia -de-neconstitutionalitate -a-dispozitiilor -art-171-alin-3-si-art-327-alin-3-din-
codul -de-procedura -penala -129987.html

10
migranți, respectiv, declarații, p rocese verbale, stenogramele interceptărilor
convorbirilor telefonice și a filajelor precum și actele similare. Motivul solicitării
preluării urmăririi penale este existența dosarelor paralele existente atât în România cât
și Austria în care se desfășoară investigații cu referire la aceiași învinuiți pentru fapte
ce constituie infracțiuni similare în legea română și legea statului solicitat.
La dosarul cauzei s -a atașat, în probațiune, dosarul nr. 123/D/P/2009 al
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casa ție și Justiție Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara.
Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, prima
instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr.1 23/D/P/2009 din data de 03.09.2009 a Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara, organele de
urmărire penală au dispus începere a urmăririi penale față de învinuiții K. D. V., C. D.,
M. B., B. A., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr.
39/2003 și art. 71 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen.,
și începerea urmăriri i penale față de învinuitul R. M. C., sub aspectul comiterii
infracțiunilor prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 8 din Legea
nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
Prin ordonanța nr. 123/D/P/2009 din data de 04.09.2009 a Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara, s -a dispus
obligarea învinuitului C. D. de a nu părăsi localitatea de domiciliu – Timișoara, pe o
perioadă de 30 de zile din data de 04.09.2009 până în 03.10.2009.
Prin ordonanța nr. 123/D/P/2009 din data de 10.10.2009 Parchetul de pe lângă
înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Orga nizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara, a dispus obligarea
învinuitului R. M. C. de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile din data de
10.10.2009 până în 08.11.2009.
Prin cererea adresată instanței la 24.02.2011, Parchetul de pe lângă Par chetul de
pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara, a solicitat
preluarea urmăririi penale desfășurate în cauza privind pe învinuiții mai su s menționați,
de către autoritățile judiciare austriece, în speță Parchetul Eisenstadt, menționându -se
că acest din urmă parchet solicită preluarea urmăririi penale prin transmiterea copiilor
legalizate a tuturor probelor din care rezultă implicarea infrac țională a acestora la

11
infracțiunii de trafic de migranți, respectiv, declarații, procese verbale, stenogramele
interceptărilor convorbirilor telefonice și a filajelor precum și actele similare. Se arată
că, motivul solicitări preluării urmării penale este existența dosarelor paralele existente
atât în România cât și în Austria, în care se desfășoară investigații cu referire la aceeași
învinuiți pentru fapte ce constituie infracțiuni similare în legea română și în legea
statului solicitant.
Prima instanță a constatat referitor la cererea formulată de DIICOT – Serviciul
Teritorial Timișoara, că această cerere este intitulată ,cerere de preluare a urmăririi
penale” privind dosarul nr. 123/D/P/2009 de către autoritățile judiciare austriece, în
speță Parchetul Eis enstadt și motivată în drept atât pe dispozițiile art. 1111 pct. 2 din
Legea nr. 302/2004 cât și pe dispozițiile art. 114 pct. 4 din Legii 302/2004 privind
transferul de proceduri.
Având în vedere conținutul cererii, prima instanță a apreciat că această ce rere
nu poate fi calificată ca fiind o cerere de preluarea a urmăririi penale, întrucât o
asemenea cerere se formulează de statul străin și se soluționează conform procedurii
prevăzute de art. 114 din Legea nr. 302/2004.
De menționat că la dosarul de urmăr ire penală atașat ulterior la cerere, pus la
dispoziția instanței, nu se află atașată vreo dovadă privind cererea formulată de
Parchetul Eisenstadt și nici vreo dovadă că învinuiții mai sus indicați sunt arestați în
altă cauză, în Austria.
Așadar, cererea formulată în prezentul dosar reprezintă o cerere de transfer a
procedurilor de urmărire penală, în conformitate cu art. 110, 111 din Legea nr.
302/2004, întrucât se solicită continuarea procedurilor inițiale de autoritățile române –
D.I.I.C.O.T. Timișoara în dosar nr. 123/D/P/2009, pentru fapte ce constituie infracțiuni
prevăzute de legea română și transferarea acestora (a procedurilor) autorității judiciare
competente din statul austriac.
Condițiile de acordare a transferului de proceduri sunt reglementate de
prevederile art.110 din Legea nr. 302/2004, îndeplinirea acestora urmând să fie
analizată în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 transferul
procedurii în favoarea organelor judiciare ale unui stat străin este posibilă atunci când
persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii se află în executarea unei pedepse pe
teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România.
Sub acest aspect prima instanță a reținut că deși se s usține că învinuiții M. C.
R., K. D. V., C. D., M. B., B. A., se află arestați în Austria, însă nu există vreo dovadă
în acest sens la dosar.

12
De asemenea, art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 stabilește că
transferul procedurilor este posibil și atunci când persoana învinuită de săvârșirea
infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat,
extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri
sau al emiterii unui manda t european de arestare.
Prima instanță a constatat că nici această condiție nu este îndeplinită în cauză,
întrucât împotriva învinuiților M. C. R., K. D. V., C. D., M. B., B. A., a fost începută
urmărirea penală la 03.09.2009, însă împotriva lor nu au fost emise nici un mandat
european de arestare și nu a fost formulată vreo cerere de extrădare pe numele lor.
Ca atare, nefiind refuzată extrădarea sau predarea învinuiților de către statul
austriac, întrucât aceasta nu a fost cerută, transferul procedurilor n u este posibil sub
acest aspect.
Potrivit art. 110 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritățile judiciare
române pot solicita autorităților competente ale altui stat exercitarea unei proceduri
penale sau continuarea acesteia dacă transferul proce durii penale servește intereselor
unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de
condamnare, când persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul
statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, recunoașterea hotărârii penale definitive
de condamnare pronunțate de instanța română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii
juridice interne a acelui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea
pedepsei, iar executarea nu este posibilă chia r având deschisă calea extrădării ori a
predări.
Prima instanță a constatat că această condiție nu este îndeplinită, întrucât pe
numele învinuiților nu a fost emisă vreo hotărâre de condamnare de către vreun organ
judiciar român, hotărâre a cărei recunoașt ere să fi fost refuzată de către autoritățile
judiciare austriece.
De asemenea, conform art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 transferul
procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române apreciază,
funcție de particulari tățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvârșirea
infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul
străin.
Deși se susține că învinuiții se află în prezent arestați în Austria, această
împrejurare nu justifică neasigurarea prezentării învinuiților la cercetarea penală, în
condițiile în care nimic nu împiedică organele de cercetare penală ca, prin intermediul
unei cereri de asistență judiciară internațională, să procedeze la efectuarea unei comisii
rogatorii internaționale având ca obiect audierea învinuiților, iar pe de altă parte,

13
audierea acestora poate avea loc și prin intermediul unei videoconferințe, procedură
care ar asigura ascultarea acestora chiar de către organul judiciar care a dispus începer ea
urmăririi penale.
Așadar, fără parcurgerea etapelor mai sus indicate, în opinia primei instanțe,
simpla susținere potrivit căreia prezența persoanelor învinuite la cercetarea penală nu
poate fi asigurată întrucât se află arestați în Austria, nu este suf icientă pentru a justifica
transferul întregii proceduri în favoarea autorităților judiciare austriece.
S-a mai reținut că deși potrivit art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,
transferul procedurilor este posibil atunci când servește intereselor unei b une
administrări a justiției, nu este îndeplinită nici această condiție, deoarece în cauză în
mare parte probatoriul a fost administrat de către autoritățile judiciare române, atât
înscrisurile folosite ca probe, cât și parte din martorii aflându -se în Rom ânia, iar în
dosar s -a început urmărirea penală și față de persoane cetățeni turci și au fost dispuse
comisii rogatorii atât în Austria cât și într -un alt stat. în consecință, transferul
procedurilor în favoarea organelor judiciare austriece nu ar contribu i în nici un fel la o
mai bună administrare a justiției.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute
de lege, în baza art. 111 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 110 din Legea
nr. 302/2004, prima instanță a respins ca nefondată cererea formulată de Parchetul de
pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Timișoara, privind transferul
procedurilor de urmări re penală ce formează obiectul dosarului nr. 123/D/P/2010 în
favoarea Parchetului Eisenstadt – Austria.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte
de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timișoara, cr iticând -o pentru
nelegalitate, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând
admiterea cererii de transfer a procedurilor de urmărire penală din dosarul nr.
123/D/P/2009 în favoarea Parchetului Einsenstadt din Austria, în baza art. 110 alin. (2)
din Legea nr. 302/2004, care are în vedere situația prezentată în speță.
În motivare s -a arătat că Parchetul Einsenstadt -Austria la data de 16.02.2010, a
formulat o cerere către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție
D.I.I .C.O.T., structura centrală, compartimentul Cooperare Internațională, care la
rândul său a investit instituția din subordine care instrumentează urmărirea penală
solicitată, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timișoara, să procedeze la sesizarea
instanței c ăreia i -ar revenii competența să soluționeze cauza în primă instanță, respectiv
Tribunalul Timiș.

14
Conținutul cererii formulate de statul austriac cuprinde în mod expres solicitarea
preluării urmăririi penale în dosarul cu numărul 123/D/P/2009, astfel că ce rerea
înaintată instanței conform art. 111 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, a cuprins în mod
strict și legal obiectul solicitat în cerere de către autoritățile austriece.
S-a arătat de asemenea că atât Parchetul Einsenstadt cât și D.I.I.C.O.T. Serviciul
Teritorial Timișoara, au început cercetările penale față de același grup infracțional,
anchetele decurgând paralel din data de 17.11.2010 iar până la această dată Serviciul
Teritorial Timișoara, a administrat probe de vinovăție, însă ulterior sustragerea
învinuiților de la urmărire penală a dus la neputința finalizării anchetei. întrucât
Parchetul Einsenstadt a continuat cercetările care au dus la reținerea învinuitului B. A.
zis Ș., a apreciat că existența dosarelor paralele în care se desfășoară investigaț ii
referitoare la aceeași învinuiți și aceleași fapte, ce constituie infracțiuni similare în legea
română și austriacă și pentru o mai bună administrare a justiției, impune preluare
urmăririi penale cu remiterea copiilor legalizate a tuturor probelor admin istrate de
autoritățile române.
Analizând recursul declarat de procuror prin prisma motivelor invocate, în
raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, cu cele cuprinse în hotărârea atacată și cu
dispozițiile legale în materie, s -a constat că prima ins tanță a calificat corect cerea
procurorului ca fiind de transfer a procedurilor penale către statul austriac, conform art.
110-111 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală, însă a respins -o în mod greșit ca nefiind i nadmisibilă potrivit dispozițiilor legii
române.
Astfel, prima instanță s -a raportat strict la procedura stabilită de dispozițiile art.
110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală și a constatat în mod corect că aceste dispoziții nu sunt îndeplinite, însă
nu a avut în vedere dispozițiile art. 110 alin. (2) din aceeași lege care prevăd că
transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române
apreciază, în funcție de particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de
săvârșirea infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată și acest lucru este
posibil în statul străin, în speță statul austriac.
Aceste dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 111 din Legea nr. 302/2004 sunt
îndeplinite în cauză astfel că cererea procurorului este întemeiată.
Din înscrisurile aflate la dosarul instanței de recurs, filele 8 – 13, rezultă fără
echivoc că cercetările din dosarul nr. 123/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. Servici ul Teritorial
Timișoara, are în vedere persoane față de care se fac cercetări și de autoritățile austriece,
Parchetul Einsenstadt, care la rândul său au început cercetările care au dus la reținerea

15
învinuitului B. A. zis Ș. Existența dosarelor paralele în care se desfășoară investigații
referitoare la aceeași învinuiți și aceleași fapte, ce constituie infracțiuni similare în legea
română și austriacă și pentru o mai bună administrare a justiției, impune preluare
urmăririi penale cu remiterea copiilor legali zate a tuturor probelor.
Înscrisurile de la dosar, confirmă corespondența dintre autoritățile austriece și
autoritățile române competente, în sensul dorinței exprimate de Parchetul Einsenstadt,
de a prelua actele de urmărire penală desfășurate până în prez ent de procurorii români.
În aceste condiții fiind respectată procedura legală și neexistând niciun
impediment prevăzut de lege, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., a
admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casați e și Justiție,
D.I.I.C.O.T Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale nr.
23/25.02.2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 1348/30/2011.
A casat hotărârea atacată și rejudecând, în baza art. 111 raportat la art. 110 alin.
(2) din Legea nr. 302/2004, a dispus transferul procedurilor de urmărire penală din
dosarul nr. 123/D/P/2009 al Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,
D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timișoara, în favoarea Parchetului Eisenstadt -Austria

Ca și element de noutate , apare în prim plan Legea nr. 300/2013 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 772 din
data de 11 decembrie 2013 a fost publicată Legea nr. 300/2013 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală.
Noua lege aduce modifi cări sistemului ac tual de extrădare și celui privind
mandatul european de arestare.
Cu privire la instituția mandatului european de arestare, cea mai importantă
modificare se referă la procedura de emitere a acestuia de către instanțele judecătorești,
în sensul că autoritățile competente emit un mandat european de arestare atunci când,
față de natura infracțiunii săvârșite, vârsta și antecedentele penale ale persoanei, precum
și alte împrejurări ale cauzei, consideră oportună emiterea unui astfel de mandat.
Totodată, trebuie să fie întrunite și alte condiții prevăzute în actul normativ:
– persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii
Europene;
– mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detențiunii pe
viață sau a închisorii este valabil;

16
– nu a intervenit, potrivit legii române, prescripția răspunderii penale sau a
executării pedepsei ori amnistia sau grațierea;
– atunci când arestarea și predarea se solicită: în vederea exercitării urmăririi
penale ori a judecăți i, pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracțiunea săvârșită
este detențiunea pe viață sau închisoarea de 2 ani sau mai mare; în vederea executării
pedepsei, pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă rămas de executat este detențiunea
pe viață sau în chisoarea de un an sau mai mare; în vederea executării măsurii privative
de libertate, durata măsurii este de 6 luni sau mai mare.
Alte modificări aduse de noua lege:
– se modifică și completează Titlul IV din lege „Transferuri de proceduri în
materie pena lă”;
– se introduc reguli noi, unitare, în domeniul recunoașterii și executării
hotărârilor judecătorești și a actelor judiciare în relația cu statele terțe.

17
CAPITOLUL II
PREZENTAREA INSTITUȚIEI ȘI A CADRULUI JURIDIC DE
REGLEMENTARE PE PLAN INTERN – Legea 302/2004

SECȚIUNEA I
Prezentarea Instituției și a cadrului juridic de reglementare pe plan intern –
Legea 302/2004

Coopera rea judiciară internațională în materie penală reglementată prin Legea
nr. 302/2004, constituie o provocare de maximă actualitate în domeniul dreptului, atât
datorită importanței, cât și complexității pe care le implică, cu consecințe pe plan
național și internațional.
Cooperarea judiciară în materie penală reprezintă un sistem deschis de principii
și reguli a cărui funcționalitate este puternic influențată de conduita a doi actori
naționali importanți chemați să pună în executare ordinea juridică internațională astfel
creată: legiuitorul național și magistratul.
Cooper area judiciară în materie penală nu este numai unul din pilonii
fundamentali ai Uniunii Europene, ci creează astăzi, chiar și în afara spațiului de
libertate, securitate și justiție, contextul unei cunoașteri aprofundate a sistemelor de
drept ale statelor implicate. Totodată, ea subliniază faptul că încrederea și deschiderea
pe care, în baza principiului cooperării loiale și a obligațiilor asumate la nivelul Uniunii
Europene și în plan internațional, statele trebuie să o acorde unele altora, nu sunt
întotde auna manifestate pe deplin15.
Cooperarea internațională în materie penală, care inițial avea un caracter
exclusiv interguvernamental, asistența judiciară internațională, în sens larg, fiind
solicitată sau acordată de sau prin intermediul autorităților execu tive, a căpătat în zilele
noastre noi dimensiuni și valențe. Dacă la nivel global, cooperarea în domeniul
penal rămâne, în general, cantonată în formalism, în Europa, și mai cu seamă la nivelul
Uniunii Europene, deși încă guvernată preponderent d e instrumente
interguvernamentale, vorbim, după 1999, de cooperare judiciară, iar noile instrumente
juridice, bazate pe principiile recunoașterii și încrederii reciproce, reglementează forme
de cooperare directă între autorități judiciare, într -un spațiu j udiciar comun16.

15 Crișu,A. (2011) Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Aspecte te oretice și practice,
Editura Universității din București, p. 35
16 F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică și juridică, Rev. Dreptul, nr.
2/2006; p. 19;

18
Cadrul juridic național în ceea ce privește asistența judiciară este reprezentat de
Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 103/2006 și Legea nr. 222/2008 , precum și de Codul de Procedură
Penală (în conformitate cu articolul 7 al Legii nr. 302/2004 modificate, solicitările
trimise autorităților române sunt îndeplinite conform regulilor de drept penal
procedural, în condițiile în care Legea nr. 302/2004 modi ficată nu prevede altfel).
Prevederile naționale sunt subsidiare acordurilor internaționale (articolele 4 aliniat 1
și 5 din Legea nr. 302/2004 modificată).
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală nu se aplică aplică modalităților specifice de cooperare
polițienească internațională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.
Per a contrario, Legea nr. 302/2004 se aplică și cooperării polițienești dacă aceasta se
desfășoară sub control judiciar (în sensul Codului de procedură penală, după începerea
urmăririi penale).
Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, aceasta se aplică în baza și pentru
executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în
instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează
în situațiile nereglementate.
Totodată, potrivit art. 5, lipsa unei convenții internaționale, cooperarea
judicia ră se poate efectua în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe
cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de
autoritatea competentă a acelui stat. În acest caz, Legea nr. 302/2004 constitui e dreptul
comun în materie pentru autoritățile judiciare române17.
Diferența dintre cooperarea polițienească și cea judiciară rezidă în absența unei
proceduri legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele forme
de coope rare pot fi folosite alternativ în scopul obținerii unui anume rezultat.
Cooperarea prin autoritățile polițienești sau judiciare nu înseamnă neapărat că un
anume caz este fie de asistență judiciară fie de cooperare polițienească.
În ceea ce privește coop erarea polițienească în cadrul Uniunii Europene,
Acordul Schengen din 14 iunie 1985 și Convenția de aplicare a Acordului Schengen
din 19 iunie 1990, reglementează cooperarea polițienească18.
Asistența judiciară poate fi solicitată (acordată) în baza unui tratat, bi sau
multilateral, aplicabil între România și statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de
instrument, pe bază de reciprocitate. Potrivit art. 6 din Legea nr. 302/2004, în cazul în

17 Ibidem
18 Ibidem

19
care statul român formulează o cerere de asistență ju diciară, în baza curtoaziei
internaționale, asigurarea reciprocității va fi dată de către ministrul justiției, pentru
fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorității judiciare
române competente19.
Asigurarea de reci procitate se dă în principiu numai dacă statul solicitant solicită
o astfel de garanție, în sensul că România poate și că își exprimă disponibilitatea de a
executa o cerere similară formulată de către Statul solicitant. O astfel de asigurare se
solicită și în cazul în care România este stat solicitant. Aceasta depinde însă, în ambele
cazuri, de practica care există în relația dintre România și statul solicitat/solicitant. Este
posibil ca executarea unei cereri să se facă și în lipsa unei astfel de asigurări atunci
când, potrivit practicii și în virtutea relațiilor bilaterale dintre cele două state, există
certitudinea că cererea va fi executată20.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 , lipsa reciprocității nu împiedică să se
dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă
aceasta: a) se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva
anumitor forme grave ale criminalității; b) poate contribui la îmbunătățirea situației
inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială; c) poate servi la
clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.
În general cererile de asistență sunt formulate de către auto ritățile judiciare:
procuror, judecător, judecător de instrucție (acolo unde este cazul), existând însă și
posibilitatea ca cererile de asistență să fie formulate de către autoritățile administrative,
în cadrul procedurilor desfășurate pentru fapte a căror sancționare incumbă acestora și
numai dacă decizia luată, indiferent de denumirea pe care o poartă, este supusă unei căi
de atac în fața unei instanțe competente21. În acest sens, art. 1844 din Legea nr.
302/2004 prevede că asistența judiciară se acordă ș i în proceduri privind fapte
pedepsibile conform legii române sau legii statului membru solicitant ca fiind încălcări
ale normelor juridice, constatate de autoritățile administrative a căror decizie poate fi
atacată inclusiv în fața unei instanțe penale (c eea ce înseamnă că nu este obligatoriu ca
instanța respectivă să aibă competență exclusiv în materie penală). Dispoziții în acest
sens se regăsesc și în Convenția de asistență UE din 2000, Convenția de aplicare a
Acosrdului Schengen și Protocolul adițional la Convenția europeană de asistență.
În cazul în care autoritățile române sunt cele care solicită asistență este necesar
ca cererile să fie întocmite cât mai clar, și în măsura în care nu se recurge la formulare,

19 Morar, I.C., Zainea, M. (2008) Cooperare judiciară în materie penală, C.H.Beck, p. 49
20 Ibidem
21 Ibidem

20
să aibă în vedere atât elementele obligatorii ale oricărei cereri de asistență, cât și cele
specifice, în funcție de activitatea care se so licită să fie efectuată. De asemenea atunci
când legea română obligă la anumite formalități sau proceduri (ex: modul de ascultare,
explicații prealabile, jurământul martorului), în lipsa cărora actul îndeplinit de către
autoritățile străine nu ar putea fi folosit în cadrul procedurii penale române, este
recomandabil să se facă referire în cererea de asistență sau să se întcomească o notă
separată care să cuprindă dispozițiile din Codul de procedură penală care obligă la astfel
de formalități sau proceduri. Desigur că, autoritățile solicitate vor da curs acestor cerințe
în măsura în care acestea nu contravin propriilor principii de drept. În general însă,
asistența este acordată într -o manieră cât mai largă cu putință, fără ca astfel de cerințe
să constituie motive de refuz.
În cazul în care autoritățile române sunt cele solicitate, acestea trebuie să
verifice pe lângă forma cererii și conținutul acesteia pentru a se constata dacă cererea
se încadrează în principiile de drept fundamentale și po ate fi executată. În situația în
care se constată existența unor motive de refuz, de genul asistența judiciară a fost
solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie,
sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ide ologice sau de apartenență la un anumit
grup social sau situația persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele
enunțate; cererea se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune
conexă unei infracțiuni politice sau la o infracți une militară care nu constituie
infracțiune de drept comun22.
Definiția infracțiunilor fiscale diferă de la un alt stat la altul, fiind în general
prezentate ca fiind infracțiuni în materie de taxe, impozite, vamă și schimb valutar.
Reglementarea u nor astfel de infracțiuni este realizată funcție de liniile directoare ale
politicii fiscale adoptată de către fiecare stat în parte ceea ce conduce la existența unor
diferențe în ceea ce privește incriminarea și sancționarea acestora. Aceasta determină
ca acordarea asistenței judiciare în această materie să fie încă redusă.
Art. 2 din Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală lasă la
aprecierea statelor parte dacă infracțiunile fiscale constituie sau nu un motiv de refuz
pentru acordarea asistenței, acestea putând astfel fie să refuze fie să acorde asistența
condiționat. Protocolul adițional din 20 aprilie 195923 extinde acordarea asistenței și la

22 Ministerul Justiției (2005) Consolidarea cadrului instituțional și legislative în domeniul cooperării
judiciare intaernaționale, p.16
23 Sunt parte la acest protocol Albania, Armenia, Azerbaijan, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru,
Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia,
Italia, Lituania, Luxemburg, Moldova, Olanda, Norvegi a, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Macedonia, Turcia, Marea Britanie, Ucraina, Muntenegru.
Nu sunt parte: Israel, San Marino, Monaco, Elveția, Liechtenstein , Andora, Boznia și Hertegovina;

21
infracțiunile fiscale, înlăturând astfel posibilitatea statelor solicitate, p arte la acest
protocol, să refuze asistența pe acest motiv, fiind suficient ca infracțiunea să fie
sancționabilă potrivit legii statului solicitant și să corespundă unei infracțiuni de acceași
naturăpotrivit legii statului solicitat.
Pentru infracțiunile fiscale, art. 1875 din Legea nr. 302/2004 prevde că în
conformitate cu dispozițiile Convenției europene de asistență judiciară în materie
penală din 20 aprilie 1959, autoritățile române acordă asistență judiciară cu privire la
încălcările di spozițiilor legale în materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată și în
materie vamală. În cazul în care România este stat solicitant, informațiile și probele
obținute de la statul solicitat nu vor fi transmise sau utilizate pentru alte anchete,
urmăr iri ori proceduri decât cele menționate în cerere, cu excepția cazului în care are
consimțământul prealabil al statului solicitat.Dispozițiile articolui se aplică, de
asemenea, atunci când asistența judiciară solicitată se referă la fapte care sunt pedepsi te
doar cu amendă pentru încălcări ale normelor juridice sancționate de autoritățile
administrative.
Asistența judiciară nu trebuie confundată cu asistența în materie administrativă,
cu atât mai mult cu cât nu are același înțeles în toate stat ele. Această formă de asistență
se referă la cooperarea dintre autoritățile administrative. Distincția nu este întotdeauna
clară pentru că unele autoritățile administrative pot desfășura și activități penale în
anumite cazuri.
În principiu, asiste nța judiciară poate fi acordată în cea mai largă manieră posibilă
chiar dacă faptele descrise în cererea de asistență nu sunt sancționate în România24.
Totuși, art. 163 din Legea nr. 302/2004 prevede că în cazul cererilor având ca obiect
perchezițiile, ridi carea de obiecte și înscrisuri și sechestrul, acordarea asistenței este
supusă următoarelor condiții: a) infracțiunea care motivează comisia rogatorie trebuie
să fie susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat, prin urmare
trebuie s ă existe dubla incriminare și b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie
compatibilă cu legea statului român. Dubla incriminare nu înseamnă că România și
statul solicitant trebuie să aibă prevederi penale identice sau ca obiectul infracțiunii să
fie același (aceleași bunuri sau valori), fiind suficient ca faptele descrise în cererea de
asistență să intre sub incidența (să corespundă) uneia din prevderile legii române. Sub
aspectul aplicării legii penale în timp, are relevanță data la care se dispune una din
măsurile solicitate.

24 Crișu,A., Coop erarea judiciară internațională în materie penală. Aspecte teoretice și practice, Editura
Universității din București, 2011, p. 21

22
Dispozițiile art. 163 nu se aplică în relația cu statele parte la Convenția de aplicare
a Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. În relația cu aceste state pentru executarea
cererilor de comisii rogatorii având ca ob iect percheziții sau sechestre pot fi impuse,
totuși, următoarele condiții: a) legislația română și cea a statului solicitat/solicitant să
prevadă pentru fapta care a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsă
privativă de libertate sau o măsură de siguranță cu caracter restrictiv de libertate, al
cărei maxim este de cel puțin 6 luni, sau legislația unuia dintre state să prevadă o
sancțiune echivalentă, iar în legislația celuilalt stat fapta să fie pedepsită ca fiind o
încălcare a normelor juridic e, constatată de autoritățile administrative a căror decizie
poate fi atacată cu recurs în fața unei instanțe competente, inclusiv a unei instanțe
penale; b) efectuarea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea română.
Potrivit principiulu i specialității, autoritățile statului solicitant nu au dreptul să
folosească actele obținute ca urmare a executării cererii în alte scopuri decât cele pentru
care a fost solicitată asistența (spre exemplu, în vederea cercetării unei persoane,
folosirea ca mijloace de probă într -o altă cauză privind o infracțiune pentru care
asistența nu este admisibilă).
Obligația respectării specialității poate decurge dintr -un tratat, bilateral25 sau
multilateral26 sau, atunci când asistența este acordată pe ba ză de reciprocitate, din
asigurarea acordată la cererea statului solicitat. În general, în cazul tratatelor
multilaterale o astfel de obligație nu este prevăzută expres în text, statele parte27 putând
formula însă rezerve potrivit cărora acestea îți rezervă dreptul de a acorda asistența sub
condiția respectării regulii specialității. Chiar și în cazul tratatelor în care o astfel de
reglementare există, ea este prevăzută nu ca o obligație, ci ca o posibilitate. În cazul în
care o astfel de rezervă nu a fost formulată sau dacă asistența este acordată pe bază de
reciprocitate, regula specialității se aplică după cum autoritățile solicitate impun sau nu,
la data remiterii actelor efectuate în soluțio narea cererii, o astfel de obligație.
În ceea ce privește acordarea asistenței, este greșit să se aprecieze că statul
solicitant trebuie să solicite asistența doar după ce a epuizat mijloacele sale interne

25 Art. 18 din Tratatul privind asistența judiciară reciprocă în materie penală dintre România și Canada,
semnat la Ottawa la 25 mai 1998.Art. 7 din Tratatul dintre România și Statele Unite ale Americii privind
asistența judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.
26 Rezerva României la art. 32 din Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestra rea și
confiscarea produselor infracțiunii: informațiile sau mijloacele de probă furnizate statului solicitant nu
vor putea fi folosite sau transmise, fără consimțământul autorităților române, în alte scopuri sau pentru
alte proceduri decât cele precizate în cererea de asistență.
27 Rezerva Elveției la art. 2 lit. b din Convenția europeană privind asistența judiciară în materie penală,
potrivit căreia asistența este acordată numai cu condiția ca actele obținute de către autoritățile statului
solicitant să fi e folosite exclusiv în scopul pentru a fost solicitată asistența. România nu a formulat o astfel
de rezervă, ceea ce nu înseamnă că nu poate impune statului solicitant condiția respectării regulii
specialității.

23
pentru cercetarea penală a infracțiunii care face obiectul cauzei. Ceea ce este important
este ca asistența acordată să răspundă solicitărilor autorităților străine, aceasta în
măsura în care nu aduce atingere unor interese fundamentale ale României (limitele
cooperării judiciare) sau nu încalc ă principiile de drept fundamentale. În accelași timp,
autoritățile române trebuie să se limiteze la ceea ce s -a solicitat, iar în măsura în care,
pentru acordarea asistenței, sunt necesare informații suplimentare, să solicite
transmiterea acestora.Răspuns ul la cererea de asistență trebuie să cuprindă numai acele
acte solicitate de către autoritățile străine sau cele care ar putea avea relevanță pentru
acestea (în niciun caz nu se va transmite întreg dosarul).
Potrivit dispozițiilor art. 110 din Legea nr.3 02/2004 privind cooperarea
judiciară internațională, modificată și completată, transferul de proceduri în materie
penală poate fi solicitat în cazul în care statul solicitat are competență de jurisdicție în
cauză iar extrădarea nu poate fi cerută ori, în c azul în care s -a solicitat extrădarea,
cererea a fost respinsă.

Curtea de Apel S uceava – d.p. nr.397/10.09.200728.
Prin încheierea nr. 218 din 25.07.2007 dată de Tribunalul Suceava – secția
penală în dosar 4596/86/2007, a fost respinsă ca nefondată cererea de transfer de
procedură penală către autoritățile judiciare competente ale Republicii Italia, formulată
de Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în cauza privind pe
inculpații:
1. K.A., născut la data de 16.08.1967 în Albania, a infr acțiunilor de „constituire
de grup infracțional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și „trafic
de persoane” prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001.
2. K.D., cetățean albanez, a infracțiunilor de „constituire de gr up infracțional
organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și „trafic de persoane” prev. de
art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
3. și făptuitorul F.S., cetățean albanez, a infracțiunilor de „constituire de grup
infracțional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 29/2003 și „trafic de
persoane” prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33
lit. a Cod penal.
Pentru a hotărî astfel instanța de f ond a reținut că potrivit art. 110 din Legea
302/2004 pentru a opera transferul de procedură penală către statul italian, era necesar
ca autoritățile române să formuleze o cerere de extrădare, precum și existența unui

28 Disponibil pe site -ul: http://legeaz.net/sp ete-penal/transferul -de-proceduri -in-materie -397-2007

24
mandat european de arestare.
S-a mai m otivat că în speța de față este aplicabil art. 166 din Legea 302/2004
potrivit căruia „autoritățile judiciare române pot, fără o cerere prealabilă, să transmită
autorităților competente ale unui stat străin informațiile obținute în cadrul unei
anchete…”.
Împotriva încheierii a declarat recurs Ministerul Public – DIICOT – Serviciul
Teritorial Suceava, care a criticat -o ca nelegală, motivând că s -a făcut o apreciere
eronată a situației de către instanța de fond, care în mod greșit a respins cererea de
transfe r, întrucât sunt îndeplinite cerințele art. 110 din Legea 302/2004, iar în plus
potrivit Convenției încheiate între România și Republica Italiană extrădarea nu poate fi
onorată întrucât infracțiunile sunt comise pe teritoriul statului solicitat, respectiv Italia.
Examinând recursul se constată că este întemeiat, fiind dat motivul de casare
prev. de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală – eroare gravă de fapt având drept
consecință pronunțarea unei hotărâri greșite.
Potrivit art. 110 din Legea 302/2004, cu modificările și completările la zi,
transferul procedurii penale poate fi solicitat numai dacă:
– statul solicitat are competență de jurisdicție în cauză
– extrădarea nu poate fi solicitată, ori în cazul în care s -a solicitat extrădarea,
cererea a fost res pinsă.
În cauză prima condiție, respectiv statul solicitat să aibă competența de
jurisdicție, este îndeplinită deoarece legea penală italiană incriminează traficul de
persoane, iar faptele au fost comise pe teritoriul statului italian.
Potrivit convenției între România și Republica Italiană, ratificată prin Decretul
nr. 288/1973, publicat în Monitorul Oficial nr. 77 din 02.06.1973 (fila 22 – 25 dosar
fond) în capitolul II art. 31 al 1 se prevede că părțile contractante se angajează să -și
extrădeze reciproc persoanele aflate pe teritoriul propriu dar numai în condițiile din
prezentul capitol, în art. 32 sunt inserate o serie de excepții, iar în art. 33 al. 1 din același
capitol se stipulează expres că extrădarea nu poate fi acordată dacă infracțiunea pentru
care este cerută a fost comisă pe teritoriul părții contractante solicitate – Italia.
Ori în speță infracțiunile au fost comise pe teritoriul statului italian, ceea ce face
ca extrădarea să nu poată fi solicitată, fiind astfel îndeplinită și cea de a doua c ondiție
cerută de art. 110 din Legea 302/2004.
Referitor la susținerile primei instanțe precum că pentru a dispune transferul de
procedură penală era necesară existența unui mandat european de arestare, este de
observat că Legea 302/2004 reglementează tran sferul de procedură în Titlul II și în nici
unul dintre articolele acestui capitol nu prevede o astfel de condiție.

25
În ce privesc principiile realității și universalității prev. de art. 5 și 6 care nu sunt
aplicabile în cauză, este de observat că potrivit art. 7 din același cod, respectivele
dispoziții se aplică doar dacă nu se dispune altfel printr -o convenție, iar conform art.
111 alin. 1 Lg. nr. 302/2004, transferul de procedură penală se solicită de către organul
de urmărire penală competent, autorități le române fiind competente să efectueze
urmărirea în cazul infracțiunilor de trafic de persoane. În plus, prezenta procedură
penală a fost declanșată în ipoteza cazului de conexitate privitor la infracțiuni ce au fost
comise de mai multe persoane, în speță cetățeni români și albanezi, dintre care primii
au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 20D/P/2004, iar față de ultimul s -a dispus
disjungerea cauzei tocmai pentru a se putea obține transferul de procedură către
autoritățile judiciare italiene.
Prevederile art. 166 din Legea nr. 302/2004, nu pot fi aplicabile deoarece ele se
referă la transmiterea spontană de informații care să permită statului solicitat „să
inițieze o procedură penală” și nicidecum să continue o procedură penală ce a fost
încep ută, așa cum e cazul în situația de față.
Ca urmare, considerând că în speță sunt întrunite condițiile cerute de art. 110
din Legea 302/2004, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală Curtea a admis
recursul declarat de DIICOT – Serviciul Ter itorial Suceava, a casat încheierea nr. 218
din 25.07.2007 a Tribunalului Suceava, și a admis cererea de transfer de procedură
penală către autoritățile competente ale Republicii Italia.

26
SECȚIUNEA II
Comunicarea și transmiterea c ererilor de asistență judiciară

În principiu există trei căi de transmitere: directă, prin intermediul autorităților
centrale și pe cale diplomatică.

a. Contactul direct între autoritățile judiciare este posibil:
– în caz de urgență , dar numai dacă o astfel de transmitere este prevăzută în
tratatul aplicabil între România și statul solicitat/solicitant (acceptată de statul
respectiv). În caz de urgență, cererea de asistență judiciară poate fi transmisă și
prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Crim inală. Chiar și în
asemenea caz, o copie trebuie transmisă simultan la Ministerul Justiției sau la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
– în toate cazurile (indiferent dacă cererea are sau nu caracter urgent), dacă
instrumentul juridic internațional aplicabil în relația dintre statul solicitant și
statul solicitat reglementează acest mod de transmitere.
În acest sens, art. 14 din Legea nr. 302/2004 prevede că cererile de asistență
judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autoritățile judiciare solicitante
autorităților judiciare solicitate, în cazul în care instrumentul juridic internațional
aplicabil în relația dintre statul solicitant și statul solicitat reglementează acest mod de
transmitere. În afara acestor cazuri cererile de asistență judiciară în materie penală pot
fi transmise direct de autoritățile judiciare solicitante autorităților judiciare solicitate în
caz de urgență, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiției
sau la Pa rchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz. Aceeași
procedură va fi urmată ș i pentru transmiterea răspunsului la cererile urgente de asistență
judiciară în materie penală29.
În cadrul Uniunii Europene , art. 53 din Conven ția de aplicare a Acordului
Schengen a fost înlocuit de art. 6 din Convenția de asistență reciprocă în materie penală
între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000. Prin
urmare, în relația dintre autoritățile Statelor Membre se aplică ca regulă generală
contactul direct, existând însă pentru anumite cazuri particulare și excepții30. Cu toate

29 F.R. Radu, Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internațională în materie penală – un pas
important spre integrarea României în spațiul de libertate, securitate și de justiție al Uniunii Eu ropene,
Dreptul nr.11/2004, p. 78;
30 Excepții: -Cererile privind transferul temporar al persoanelor deținute ( art. 9 din Convenția de
asistență UE și art. 11 din Convenția europeană privind asistența judiciară în materie penală ) sau cererile
de tranzit p entru astfel de persoane se vor transmite numai prin autoritățil e centrale ale Statelor Membre;

27
aceste există încă State Membre care și -au rezervat dreptul a primi și transmite cererile
prin intermediul autoritățile centrale.

b. Prin intermediul autorităților centrale
Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 302/2002, cererile de asistență judiciară
internațională în materie penală vor fi transmise prin intermediul următoarelor autorități
centrale:
a) Ministerul Justiției, dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executării
hotărârilor penale;
b) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă se referă la activități
din faza de cercetare și urmărire penală;
c) Ministerul Admi nistrației și Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar
În cazul cererilor de asistență judiciară adresate autorităților canadiene și
americane, cererile, indiferent de faza procesuală, se transmit numai prin Ministerul
Justiției, ca unica a utoritate centrală în domeniu.

c. Pe cale diplomatică
Indiferent de faza procesuală, în cazul în care asistența este solicitată unor state cu
care România nu are încheiate tratate bilaterale ori nu sunt parte la tratate multilaterale,
cererile de asistență se transmit Ministerului Justiției, pentru a fi remise ulterior, pe cale
diplomatică, statului solicitat.

Cererile de asistență trebuie formulate în scris .
Există și excepții: spre exemplu potrivit art. 4 din Tratatul între România și
Statele Unite ale Americii cu privire la asistența judiciară în materie penală,
Washington la 26 mai 1999, cererea de asistență judiciară se va face în scris, în afară
de cazul în care autoritatea centrală a statului solicitat acceptă o cerere într -o altă formă
în situații urgente. Dacă cererea nu este făcută în scris , ea va fi confirmată în scris în
termen de 10 zile, în afară de cazul în care autoritatea centrală a statului solicitat
convine altfel.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 302/2004, competența autorităților
române pentru a formula o cerere în dom eniul cooperării judiciare sau de a executa o
asemenea cerere este stabilită de dispozițiile titlurilor legii speciale, precum și de alte
acte normative pertinente.

Cererile privind schimbul de informații din cazierul judiciar (art. 22 din Convenția europeană privind
asistența judiciară în materie penală).

28

Cererea trebuie să cuprindă următoarele informații:
1. Instrumentul juridic în baza căruia se solicită asistența .
Este important să se indice în mod corect instrumentul aplicabil, nefiind
acceptabilă invocarea legii interne în cazul în care în relația dintre România și statul
solicitat este aplicabil un tratat bilateral sau multilateral, ori invocarea unui tratat care
se aplică în materie civilă ori comercială.
2. Autoritatea care formulează cererea
Ca regula generala, cererea este formulată de către autoritățile judiciare. În
situația altor state31, aceasta poate genera anumite probleme în special statelor de
common law.Legea 302/2004 prevede că asistența se acordă și în cazul cererilor
formulate de către autoritățile administrative.Se va preciza calitatea autorității
solicitante: judiciare, adminis trative sau polițienești și se vor indica coordonatele
autorității respective ( adresa, telefon, fax, persoana de contact)
3. Activitatea care se solicită să fie efectuată și motivele formulării cererii
Este important să se descrie cât mai clar și exact posibil activitățile care se
solicită. Vor fi evitate frazele prea lungi sau formulările greu de înțeles – aceasta cu atât
mai mult cu cât cererea trebuie tradusă, astfel încât persoana care efectuează tra ducerea
să fie lipsită de posibilitatea de a da propria interpretare textului.
4. În măsura în care este posibil , datele exacte și complete de identificare ale
persoanei (nume, prenume, data și locul nașterii, cetățenia, adresa) sau informații care
să fie ajute la identificarea persoanei ( ex: numărul și seria pașaportului sau numărul
permisului de conducere, profesia) – în cazul persoanei juridice se vor indica
elementele de identificare.
5. Calificarea și natura juridică a faptei
Reproducerea literală a dispozițiilor legale (textul de lege integral). Simpla
indicare a articolului din Codul penal sau din legea care incrimează fapta nu este
suficientă.Se va preciza totodată și natura infracțiunii.
6. Descrierea sumară a faptei care face obiectul cauzei
Este important să se descrie fapta într -o manieră cât mai exactă și clară.
Descrierea trebuie să fie sumară însă trebuie să indice elementele esențiale. Aceste
aspecte sunt importante, în special în cazul în care statul solicitat acordă a sistența numai
dacă condiția dubl ei incriminări este îndeplinită. Acestea întrucât sunt activități precum

31 Potrivit art. 3 din Tratatul între România și Statele Unite ale Americii cu privire la asistența judiciară
în materie penală, Washington la 26 mai 1999 , cererile se formulează de către procurorul general sau de
către persoana desemnată de către aceasta.

29
percheziția, predarea ori i ndisponibilizarea mijloacelor de probă sau documente pentru
a căror realizare se verifică dubla incriminare.O astfel de pre zentare poate fi inclusă în
cererea de asistență sau poate fi întocmită separat și anexată la cerere. Trebuie întocmită
de așa manieră încât autoritatea solicitată să poată aprecia dacă și în ce măsură cererea
de asistență poate fi executată. Prezentarea t rebuie să cuprindă informații cu privire la
locul, timpul și modul de săvârșire a infracțiunii.
7. Cererile de comunicare a actelor de procedură trebuie să cuprindă numele
și adresa destinatarului, calitatea lui procesuală, precum și natura documentului ce
urmează să fie comunicat.
8. În cazul în care se dorește participarea la efectuarea activității solicitate ,
se va face mențiune despre aceasta în cerere și vor prezenta coordonatele persoanelor
desemnate de către autoritatea solicitantă.
9. Pentru percheziția corporală sau domiciliară, sechestru sau predarea de
bunuri trebuie să se anexeze actul judiciar prin care s -a dispus o astfel de măsură.
10. Elementele specifice prevăzute pentru anumite categorii de cereri de
asistență (art. 18711 din Legea nr. 302/2004).
La cerere se anexează acte în sprijinul acesteia, după caz, în funcție de natura
și obiectul cererii. Actele anexate cere rii de asistență judiciară trebuie certificate de
autoritatea judiciară solicitantă (ștampila și semnătura organului judiciar), fiind scutite
de orice alte formalități de supralegalizare.Problemele pot apărarea în cazul cererilor
adresate statelor anglo – saxone, ceea ce poate fi explicabil având în vedere că acestea
cunosc o procedură, în anumite cazuri, total diferită. În același timp, pot apărarea
probleme și în relația cu statele Americii Latine care atribuie o importanță deosebită
pentru certificarea a utentificării documentelor și semnăturii.

Limba pentru cererile de asistență judiciară32
Cererile de asistență adresate României și actele anexe trebuie însoțite de o
traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză. În cazul în care
documentele menționate sunt traduse într -o altă limbă decât limba română, autoritatea
centrală competentă potrivit dispozițiilor art. 13 di n acceași lege sau autoritatea
judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora
în regim de urgență33. Pe cale de consecință, în cazul în care o autoritate judiciară

32 Art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011
33 F.R. Radu, Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internațională în materie penală – un pas
important spre integrarea României în spațiul de libertate, securitate și de justiție al Uniunii Europene,
Dreptul nr.11/2004, p. 66;

30
română primește direct o cerere de asistență trad ucerea se efectuează de către
autoritatea română respectivă. De regulă însă, în astfel de cazuri cererile sunt traduse
în limba română. Răspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba
română, traducerea acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una dintre
limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepția cazului în care prin
instrumentul juridic internațional aplicabil se dispune altfel.
Potrivit aceluiași articol , cererile formulate de autoritățile române , și actele
anexe vor fi însoțite de traduceri în una dintre limbile prevăzute în instrumentul juridic
aplicabil în relația cu statul solicitat. Se va ține cont de declarațiile statelor.
Este însă recomandabil și chiar în interesul autorității j udiciare române
solicitante să anexeze la cerere o traducere în limba oficială a statului solicitat, aceasta
pentru a urgenta executarea cererii. În cazul unor state, precum Elveția, Belgia, Olanda
sau Canada, traducerea se va efectua în limba idicată de statul respectiv, funcție de
zona geografică în care se transmite cererea. Cererile formulate în temeiul curtoaziei
internaționale și actele anexe se vor traduce în limba oficială a statului solicitat.
Traducerea cererilor și a actelor anexe se realizează de autoritatea care are
competența de a formula cererea.
În cazul în care răspunsul la cererile formulate de autoritățile române nu este
redactat în limba română sau însoțit de o traducere în limba română, autoritatea centrală
competentă potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 302/2004 sau autoritatea judiciară
competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traduc erea acestuia.
Operativitatea nu este prevăzută expres în lege, însă ea rezultă indirect din
necesitatea respectării termenului rezonabil. Soluționarea unei cereri de asistență după
aproximativ 1 an, chiar 2 nu mai prezintă utilitatea, fiind posi bil chiar ca procesul
penal din statul solicitat să se finalizat. În esență, aceasta presupune ca autoritățile
investite cu soluționarea cererii să reacționeze prompt și să soluționeze cererea fără
întârziere.
În cadrul Uniunii Europene, art. 4 din Convenția de asistență reciprocă în
materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29
mai 2000, prevede că Statul Membru solicitat va executa cererea de asistență imediat
ce va fi posibil, ținând cont în măsura po sibilităților de termenele indicate de către
Statul Membru solicitant. Prin urmare în cazul în care Statul Membru solicitant
apreciază ca fiind de o importanță deosebită ca cererea sa să fie executată într -un anumit
termen, va preciza acest lucru în cerere a de asistență, explicând însă care sunt motivele
care au determinat la stabilirea unui terme limită. Un astfel de termen trebuie stabilit
numai în cazurile în care acesta apare ca necesar și va avea un caracter rezonabil.

31
În situația în care, autoritatea solicitată, după analizarea cererii va aprecia că
aceasta nu poate fi soluționată în termenul limită indicat, va informa autoritatea
solicitantă și îi va comunica termenul estimat pentru soluționarea cererii. În astfel de
cazuri, este important să existe o comunicare promptă.
Chiar și în situația în care nu a fost fixat un termen limită, cererile de asistență
trebuie executate în cel mai scurt timp posibil.

Procedura de acordare a asistenței judiciare34.
Cererile adresate autorităților române în domeniul cooperării judiciare, se
îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin legea sus
menționată nu se prevede altfel. A se vedea și 2.1.2.
În cadrul Uniunii Europene , art. 4 din Convenția de asistență reciprocă în
materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29
mai 2000 prevede că Statul Membru solicitat va respecta procedura formalitățile și
procedurile indicate în mod expres de către Statul Membru solicitant, cu excepția
dispozițiilor care contravin Convenției35 și în măsura în care formalitățile respective nu
contravin princiipilor de drept fundamentale ale Statului Membru solicitat. În măsura
în care cererea nu va putea fi executată în totalitate sau parțial conform cerințelor
Statului Membru solicitant, autoritățile Statului Membru solicitat vor informa fără
întârziere despre acest aspect, arâtând însă condițiile în care s -ar putea executa cererea.

Autorizarea participării autorită ților solicitante36.
Dacă autoritățile străine solicită în mod expres, autoritățile române solicitate le
vor informa despre data și locul îndeplinirii cererii de asistență. Autoritățile și
persoanele desemnate vor putea să asiste și să colaboreze la executarea cererii, în
limit ele permise de legea română. Aceste dispoziții, se aplică în mod corespunzător și
în cazul în care asistența este solicitată de autoritățile judiciare române.
În ceea ce privește categoria persoanelor care pot asista la executarea cererii de
asistență aceasta este destul de largă, fiind însă obligatoriu ca o astfel de partcipare să
fie conformă cu legea statului solicitant: organele de poliție, procurorii, judecătorii,
avocații, inculpații, persoanele vătămate.

34 Art. 7 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011
35 În acele cazuri în care Convenția prevede expres că executarea cererii se face potrivit legii Statului
Membru solicitat;
36 Art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011

32
În toate cazurile trebuie să se dis tingă între simpla prezență a personelor desemnate și
colaborarea acestora, posibilitatea colaborării trebuind interpretată în sens restrâns, și
în niciun caz nu dă dreptul persoanelor desemnate de către autoritățile solicitante să
acționeze individual. Sp re exemplu, dacă administrarea de probe de către avocatul
acuzatului este posibilă în sistemul de drept anglo -saxon, aceasta nu este permisă de
către legea română: audierea unei persoane în scopul obținerii de probe nu se poate face
decât în conformitate c u legea română.

Cheltuieli37.
În principiu, statele acordă asistența în mod gratuit, cu excepția anumitor
categorii de cheltuieli, spre exemplu a celor privind remunerea experților, cheltuielile
ocazionate de transferarea persoanelor deținute, remiterea obiectelor.
În acest sens, sunt în sarcina statului sau a autorității judiciare solicitante: a)
indemnizațiile și remunerațiile martorilor și experților, precum și cheltuielile de
călătorie și de ședere; b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c) cheltuielile
ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei
autorități judiciare; d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul
unui s tat străin sau de la sediul unei autorități judiciare către un stat terț; e) cheltuielile
ocazionate de recurgerea la o videoconferință pentru îndeplinirea unei cereri de
asistență judiciară; f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul s olicitat
în funcție de mijloacele umane și tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii. Ca
urmare a unui acord între autoritățile române solicitate și autoritățile străine solicitante,
se poate deroga, în cazuri excepționale, de la dispozițiile sus me nționate.

Modul de transmitere și forma de comunicare
Comunicarea de acte de procedură
I. Prin poștă direct către destinatar – prevedere a art. 187 și art. 1877 din Legea
nr. 302/2004. Se vor avea în vedere declarațiile statelor la instrumentele aplicabile.
II. Prin intermediul autorităților judiciare în următoarele cazuri:
a. În relația cu Statele Membre ale Uniunii Europene (art. 5 din Convenția de
asistență r eciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene,
adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000):
1. adresa destinatarului nu este cunoscută sau incertă; sau

37 Art. 20 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011

33
2. normele de procedură penală impun dovada primirii documentului de către
destinatar, alta decât cea care poate fi obținută prin poștă (avizul de primire
a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire); sau
3. actele de procedură nu au putut fi remise prin poștă; sau
4. comunicarea prin poștă s -a dovedit a fi ineficientă sau in adecvată;
De asemenea există posibilitatea ca Statul Membru să solicite o comunicare formală
prin intermediul autorităților judiciare.
b. În relația cu celelalte state
Se aplică dispozițiile normelor internaționale aplicabile sau în lipsa acestora,
Legea nr. 302/2004.
Dacă destinatarul nu înțelege limba română, actele de procedură ce urmează
să-i fie comunicate trebuie să fie traduse în limba sau în una din limbile oficiale ale
statului pe teritoriul căruia se află (dacă este cetățean al statului respectiv sau cunoaște
limba statului) sau în limba pe care o cunoaște.Actele de procedură trebuie să fie
însoțite de o notă, tradusă potrivit indicațiilor menționa te, în care să se specifice că
destinatarul poate obține de la autoritatea judiciară de la care emană actele respective
sau de la o altă autoritate informații cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are.

Citațiile38.
În cadrul stabilirii termenului de înfățișare a unei persoane aflate în străinătate
se ține seama de normele internaționale aplicabile în relația cu statul pe teritoriul căruia
se află destinatarul, iar în lipsa acestora, de necesitatea ca citația în vederea înfățișării
să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfățișare39.
În cazul comunicării actelor de procedura în baza Convenției europene de
asistenta judiciară în materie penală,în funcție de declarațiile formulate de statele parte
la Co nvenție,termenele sunt de:
a. 30 de zile Andora, Austria, Croația, Danemarca, Finlanda, Germania,
Muntenegru, Olanda, Polonia,Serbia,Serbia,Slovacia,Spania.
b. 40 de zile – Cipru,Cehia,Estonia,Israel,turcia,Ucraina,Ungaria
c. 50 de zile – Azerbaidjan,Bulg aria,Islanda,Malta,Portugalia,Rusia
În cazul celorlalte state parte la Convenție care nu au formulat declarații,
termenul este de 40 de zile, prin aplicarea art. 1771 din Codul de procedură penală.
În situația în care normele internaționale aplicabile în m aterie, impun
transmiterea citației cu un anumit număr de zile înainte de data stabilită pentru

38 Art. 1771 din Codul de procedură penală
39 Ibidem

34
înfățișare, acestea trebuie respectate. În lipsa normelor internaționale în materie,
termenul este de 40 de zile.

La stabilirea termenului de înfățișare se vo r avea în vedere următoarele:
(i) perioada de timp alocată pentru traducerea documentelor;
(ii) perioada de timp necesară pentru transmiterea citației, care va fi mai mare
sau mai mică funcție de cum se transmite citația – prin poștă, direct către
destinatar (citația trebuie să fie primită de destinatar) sau prin autoritățile
statului solicitat;
(iii) la termenul prevăzut de tratatul bilateral sau indicat prin declarațiile la
covențiile multilaterale se va mai adăuga un interval de timp potrivit
indicațiilor de la p unctele (i) și (ii).

a. Comunicarea unei citații unui învinuit sau inculpat aflat în străinătate:
– arătarea consecințelor în caz de neprezentare;
– dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;
– în cazurile când apărarea este obligatorie, alegerea unui apărător, cu care să
se prezinte la termenul fixat sau precizarea că în cazul în care nu are posibilitatea
angajării unui apărător sau nu alege un apărător, va putea beneficia de asistență jurid ică
gratuită;
– dreptul de a consulta dosarul la arhiva instanței.

b. Comunicarea unei citații unui martor sau expert40
În cazul în care înfățișarea în persoană a unui martor sau expert în fața
autorităților judiciare române este necesară, autoritatea judiciară solicitantă va face
mențiune în acest sens, prin cererea de înmânare a citației.Cererile de asistență judiciară
în materie penală pot fi transmise direct de autoritățile judiciare solicitante autorităților
judiciare solicitate, în cazul în care i nstrumentul juridic internațional aplicabil în relația
dintre statul solicitant și statul solicitat reglementează acest mod de transmitere.În afara
acestorcazuri cererile de asistență judiciară în materie penală pot fi transmise direct de
autoritățile judi ciare solicitante autorităților judiciare solicitate în caz de urgență, însă
o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiției sau la Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz.transmiterile directe se vor putea
efectua prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Criminale

40 art. 175 – art. 179 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011 .

35
(Interpol).Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant și statul
solicitat, pot fi folosite și mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci câ nd
sunt disponibile, dacă autenticitatea și confidențialitatea cererii, precum și credibilitatea
datelor transmise sunt garantate .

Obiectul asistenței judiciare41 este reprezentat de asistența judiciară
internațională care cuprinde îndeosebi următoarele activități:
a) comisiile rogatorii internaționale;
b) audierile prin videoconferință;
c) înfățișarea în statul solicitant a martorilor, experților și a persoanelor
urmărite;
d) notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un
proces penal;
e) cazierul judiciar;
f) alte forme de asistență judiciară.

Conținutul general al cererii de asistență judiciară și actele anexate acesteia.
Cererea de asistență judiciară trebuie să indice:
a) denumirea autorității judi ciare solicitante și denumirea autorității judiciare
solicitate;
b) obiectul și motivele cererii;
c) calificarea juridică a faptelor;
d) datele de identificare a învinuitului, inculpatului sau condamnatului ori a
martorului sau expertului, după caz;
e) încadrarea juridică și prezentarea sumară a faptelor.
La cerere se anexează acte în sprijinul acesteia, după caz, în funcție de natura și
obiectul cererii.
Actele anexate cererii de asistență judiciară trebuie certificate de autoritatea
judiciară solicitantă, fiind scutite de orice alte formalități de supralegalizare.

Definiția comisiei rogatorii internaționale42
Comisia rogatorie internațională în materie penală este acea formă de asistență
judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr -un stat o

41 art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011
42 Art. 160 din Legea nr. 302/2004 privin d cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011;

36
acordă unei autorități din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul și în numele său,
unele activităț i judiciare privitoare la un anumit proces penal.

Obiectul comisiei rogatorii43.
Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:
a) localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor; audierea inculpatului,
audierea părții vătămate, a celorlalte părți, a martorilor și experților, precum și
confruntarea; percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, sechestrul și confiscarea
specială; cercetarea la fața locului și reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico –
științifică și consta tarea medico -legală; transmiterea de informații necesare într -un
anumit proces, interceptările și înregistrările audio și video, examinarea documentelor
de arhivă și a fișierelor specializate și alte asemenea acte de procedură;
b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c) comunicarea de documente sau dosare.
Dacă statul solicitant dorește ca martorii sau experții să depună jurământ, va
cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situațiile în care
legea internă română nu se opune.
Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe
documentele sau dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod expres transmiterea
documentelor originale, se va da curs, în măsura posibilului, acestei cereri.
Ghidul de legislație și proceduri privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală aflat pe site -ul Ministerului Justiției ( www.just.ro ) detaliază și alte
cerințe suplimentare:
Descrierea asistenței solicitate (lista explicită a acțiunilor procedurale
solicitate);
Numele și adresa persoanei căreia urmează să i se trimită documente – adresa
trebuie să includă, în cazul orașelor: localitatea, județul (sectorul), strada, numărul și
blocul unde domiciliază persoana căreia urmează să i se trimită documente, iar în cazul
comunelor: județul, comuna și satul; dacă este necesar, se vor indica și orice alte
informații necesare în scopul stabilirii adresei persoanei căreia urmează să i se trimită
documente; – o solicitare pentru t rimiterea de citații trebuie făcută de autoritatea
română cu cel puțin 40 de zile înainte de data la care este necesară înfățișarea persoanei;
Motivele și detalierea oricărei proceduri speciale sau formalități pe care o
dorește respectată statul solicitant ;

43 Art.161 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011

37
Indicarea oricărui termen limită în cadrul căruia trebuie îndeplinită solicitarea
și rațiunile de existență ale acestui termen limită; precum și alte informații necesare
pentru executarea adecvată a solicitării.
Cererea, documentele însoțitoare și comuni cările ulterioare trebuie să fie
însoțite de o traducere fie în română, fie în engleză, fie în franceză (articolul 17 din
Legea nr. 302/2004 modificată; rezervare conform articolului 16 din Convenția din
1959 privind asistența reciprocă).

Data și locul comisiei rogatorii44.
La cererea expresă a statului solicitant, România trebuie să specifice data și
locul executării comisiei rogatorii. Autoritățile și persoanele interesate menționate de
statul solicitant pot asista și colabora la efectuarea comisiilor r ogatorii, în cadrul
limitelor permise prin legislația României. La fel se aplică și viceversa, atunci când
autoritățile române solicită asistență (articolul 162 alin. 2 din Legea nr. 302/2004
modificată).
Prevederea corespondentă din Convenția din 1959 pri vind asistența reciprocă
este reprezentată de articolul 4, care se referă doar la „prezența” funcționarilor străini
și a persoanelor interesate.

44 Art. 162 alin. 1 din Legea nr. 302/200 4 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011

38
SECȚIUNEA I II
Principiile generale – valori fundamentale

Principiile cooperării judiciare internaționale în materie penală
Cooperarea judiciară internațională în materie penală se bazează în principal pe
următoarele principii fundamentale:
1. Preeminența dreptului internațional;
2. Protejarea intereselor fundamentale ale României;
3. Curtoazia internațională și reciprocitatea;
4. Recunoașterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă;
5. aut dedere, aut judicare;
6. Principiul specialității;
7. Principiul non bis in idem ;
8. Principiul confidențialității.

Preeminența dreptului internaț ional.
Acest principiu este menționat în Legea nr. 302/2004, unde se precizează că
prevederile acesteia se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând
cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale
la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.
De asemenea, cooperarea cu un tribunal penal internațional sau o organizație
internațională publică, în conformitate cu dispozițiile în materie ale unor instrumente
internaționale speciale, c um sunt statutele tribunalelor penale internaționale, se
examinează printr -o procedură legală distinctă, prevederile legii privind cooperarea
judiciară internațională în materie penală putând fi aplicate în mod corespunzător, în
completare, dacă este neces ar45.

Respectarea intereselor fundamentale ale României .
Cooperarea judiciară internațională în materie penală este obligatorie, în temeiul
tratatelor și convențiilor internaționale și bilaterale încheiate de țara noastră, dar există
și limite ale coope rării.
Astfel, aplicarea dispozițiilor privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală este subordonată unor valori fundamentale, precum protecția intereselor
de suveranitate, securitatea, ordinea publică, dar și alte interese ale României, d efinite

45 Alexandru Boroi, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, 2008, p.
178.

39
prin Constituție. Aceasta înseamnă că, ori de câte ori, în cadrul unei activități de
cooperare judiciară internațională în materie penală, vor fi puse în pericol valorile
menționate mai sus, activitatea de cooperare în sine nu se va realiza, chiar dacă sunt
îndeplinite toate celelalte condiții. De altfel, suveranitatea, securitatea și ordinea
publică internă reprezintă valori fundamentale ale statului de drept, recunoscute ca atare
și în alte documente internaționale și aplicate de către toate state le lumii în relațiile lor.

Curtoazia internațională și reciprocitatea .
Cooperarea judiciară internațională în materie penală se realizează de regulă în
virtutea unui tratat sau unei convenții multilaterale sau bilaterale. Lipsa unui asemenea
tratat sau convenții nu reprezintă însă un impediment insurmontabil în realizarea
cooperării judiciare.
În lipsa unei convenții internaționale, cooperarea judiciară se poate efectua în
virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de că tre statul
solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui
stat46. În acest caz, Legea nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materie pentru
autoritățile judiciare române.
Lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară
internațională în materie penală, dacă aceasta:
– se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva
anumitor forme grave ale criminalității;
poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului ori condamnatului sau la
reintegrarea sa socială;
– poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.
În cazul în care statul român formulează o cerere în baza curtoaziei
internaționale, asigurarea reciprocității va fi dată de către ministrul justiției, pentru
fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorității judiciare
române competente.

Recunoașterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă .
Recunoașterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă reprezintă principii
fundamentale ale cooperării judiciare. Nu se poate concepe cooperare judiciară în lipsa
încrederii reciproce în sistemele de drept ale statelor participante în mecanismul de
cooperare și în garanțiile fundamentale oferite de acestea în procesul penal.

46 Ibidem

40
Încrederea reciprocă duce implicit la recunoașterea hotărârilor unui alt stat în
procedura cooperării judiciare, contribuind esențial la celeritatea și eficiența procesului
penal.
De altfel, încă de la Consiliul European de la T ampere, în 1999, s -a precizat că
recunoașterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă reprezintă piatra de temelie a
cooperării judiciare, contribuind decisiv la crearea unui spațiu de libertate, securitate și
justiție la nivelul Uniunii Europene.

Aut dedere, aut judicare .
Acest adagiu latin are o traducere simplă în limba română: ori predai, ori judeci .
Astfel, refuzul cooperării judiciare internaționale în materie penală obligă statul
solicitat ca la cererea statului solicitant să supună cauza autor ităților sale judiciare
competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală și judecata, dacă este
cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit statului solicitat
informațiile și obiectele privind infracțiunea. Statul soli citant va fi informat despre
rezultatul cererii sale47.
Acest principiu operează atât în cazul refuzului predării propriului resortisant,
cât și în cazul refuzului predării unui cetățean străin.

Principiul specialității .
Acest principiu se aplică în special în materia predării persoanelor în vederea
urmăririi, judecării sau executării pedepsei și constă în regula ca persoana să fie
urmărită, judecată, condamnată sau să execute pedeapsa strict pentru fapta care a
declanșat procedura cooperării judiciar e ce a rezultat în predarea acesteia, iar nu și
pentru alte fapte comise anterior predării.
De la această regulă există și excepții:
– în cazul în care statul care a predat -o consimte la extinderea obiectului
predării și la alte fapte decât cele menționate i nițial în cererea de predare;
– având posibilitatea să o facă, persoana predată nu a părăsit, în termen de 45
de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului solicitant, ori dacă a
revenit pe teritoriul acestuia după ce îl părăsise inițial.
Când c alificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii,
persoana predată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele
constitutive ale infracțiunii recalificate ar îngădui predarea (în baza extrădării sau

47 Crișu,A. Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Aspecte teoretice și practice, Editura
Universității din București, 2011, p. 132

41
mandatului e uropean de arestare).

Principiul non bis in idem
Principiul non bis in idem presupune că nimeni nu poate fi judecat, condamnat
sau obligat să execute pedeapsa de două ori pentru aceeași faptă .
Această regulă impune anumite limitări în ceea ce privește coo perarea judiciară.
Astfel, cooperarea judiciară internațională nu este adm isibilă dacă în România sau în
orice alt stat s -a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă:
– printr -o hotărâre definitivă s -a dispus achitarea sau încetarea procesului
penal;
– pedeapsa aplicată în cauză, printr -o hotărâre definitivă de condamnare, a
fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea
ei ori asupra părții neexecutate.
Acest principiu se regăsește în majoritatea instrumentelor in ternaționale, cu
precădere în art. 4 din cel de -al 7-lea Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale din 22 noiembrie 1984 și în art. 14 paragraful 7
din Convenția internațională cu privire la drepturile civile ș i politice din 19 decembrie
1966.
Potrivit acestor instrumente principiul este obligatoriu doar pentru statul în care
a fost pronunțată o hotărâre penală (la nivel național), ceea ce nu î mpiedică alte state să
înceapă sau să continuie procedur ile penale p entru acceași faptă48.
Situația este diferită în cazul art. 53 – 57 din Convenția europeană privind
validitatea internațională a hotărârilor represive din 28 mai 1970, Haga și 3 Art. 4
paragraful 1 din Protocolul 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertățil or fundamentale din 22 noiembrie 1984 , „Nimeni nu poate fi urmărit sau
pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunilor pe ntru
care a fost deja condamnat printr -o hotârâre definitivă conform legi i și procedurii
penale ale acceluiași stat.”
Art. 35 – Art. 37 din Convenția europeană privind transferul procedurilor penale
din 15 mai 1972, în sensul că ambele convenții recunosc efectele transnaționale ale
principiului, institu ind însă numeroase excep ții.
La nivelul Uniunii Europene, principiul este reglementat de art. 50 din Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de 54 – art. 58 din Convenția de
aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990, art. 4 din Convenția privind protecția

48 Alexandru Boroi, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, 2008,
p.181

42
intereselor financiare ale Comunităților Europene din 5 26 iulie 1995 , art. 7 din
Convenția privind lupta împotriva faptelor de corupție saăvârșite de oficialii 6
Comunităților Europene sau de oficialii Statelor Membre ale Uniunii Europene , art. 3
și 4 din D ecizia Cadru privind mandatul european de arestare.
O contribuție deosebită sub acest aspect este atribuită Convenției de aplicare a
Acordului Schengen.Convenția obligă la aplicarea principiului între Statele Membre la
un nivel transnațional. Convenția in troduce în ordinea juridică a Statelor Me mbre ale
Uniunii Europene un „non bis in idem” care rezultă din hotărârile de condamnare sau
de achitare care au fost pronunțate în alte State Membre. Principiul se aplică și în relația
cu Norvegia și Islanda (în ba za Acordului de asociere Schengen), precum și în relația
cu Marea Britanie și Irlanda, în baza Deciziilor Consiliului din 29 mai 2000 și 28
februarie 2002 ale Consiliului (nici Marea Britanie și nici Iralanda nu sunt parte la
Convenție, însă au solicitat a plicarea art. 54 – art. 58 ale Convenției, cererile acestora
fiind acceptate de Consiliu prin deciziile sus menționate).
Principiul cunoaște și în acest caz trei excepții, potrivit cărora, St atul Membru
interesat poate urmări penal o persoană chiar dacă e a a fost condamnată definitiv într –
un alt Stat Memb ru.
Sub aspectul asistenței judiciare, principiul non bis in idem ridică întrebarea
dacă, în cazul în care autorităților române sau străine (funcție de poziția pe care o au) li
se solicită asistența într -o cauză în care acestea au pronunțat deja o hotărâre definitivă
sau efectuează cercetări. Răspunsul este diferit în funcție de situațiile care pot apărarea:
persoana a fost achitată, dacă a executat deja pedeapsa, dacă cercetarea penală este în
curs, dacă asistența este solicitată pentru cercetarea participanților la săvârșirea
infracțiunii ori pentru revizuirea hotărârii definitive49.
La fel, în cazul infracțiunilor de trafic de droguri sau a altor infracțiuni care
cunosc mai multe modalități normative, asistența judiciară poate fi sau nu acordată50.
Bulgaria, spre exemplu, potrivit declarației sale la art. 2 din Convenția europeană de
asistență judiciară în materie penală și -a rezervat dreptul să refuze asistența dacă cu
privire la aceeași persoană și pen tru acceleași fapte există o procedură penală în curs
sau s -a pronunțat o hotărâre penală definitivă ori dacă s -a dispus încetarea urmăririi
penale sau achitarea persoanei în cauză. La fel, Cipru și -a rezervat dreptul să refuze
asistența dacă persoana ca re este subiectul cererii de asistență a fost condamnată de

49 Crișu,A. Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Aspecte teoretice și practice, Edit ura
Universității din București, 2011, p.134
50 Alexandru Boroi, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, 2008, p.
182

43
către autoritățile cipriote pentru o infracțiune care rezultă dintr -o activitate
infracțională, acceași cu cea care a condus la cercetarea persoanei în statul solicitant.
Prevederile anterioare nu se aplică dacă asistența este solicitată în scopul
revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia
din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României.
De asemenea, principiul non bi s in idem nu se aplică în cazul în care un tratat
internațional la care România este parte conține dispoziții mai favorabile sub aspectul
acestei reguli51.
Principiul non bis in idem a fost amplu analizat și discutat atât în practica
judiciară a Curții de J ustiție a Uniunii Europene, cât și în cea a Curții Europene a
Drepturilor Omului. Recent, cele două instanțe au ajuns la un numitor comun,
interpretând noțiunea de idem care dă naștere limitării cooperării judiciare
internaționale în materie penală52.

51 Crișu,A. Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Aspecte teoretice și practice, Editura
Universității din București, 2011, p. 135
52 Morar, I.C., Zainea, M. Cooperare judiciară în materie penală, C.H.Beck, 2008, p. 178

44
CAPITOLUL III
PREZENTAREA DISPOZIȚIILOR U NIUNII EUROPENE ȘI A CADRULUI
JURIDIC PE PLAN EXTERN

SECȚIUNEA I
Prezentarea Instrumente lor multilaterale

Asistența judiciară internațională în materie penală se solicită de către
autoritățile judiciare competente din statul solicitant și se acordă de autoritățile judiciare
din statul solicitat , în baza tratatelor internaționale sau, în lipsa acestora, pe bază de
reciprocitate.
Asistența judiciară poat e fi solicitată în baza:
(i) tratatelor bilaterale, în măsura în care acestea nu au fost abrogate prin
tratatele multilaterale la care România și statul solicitant sunt parte;
(ii) convențiilor multilaterale adoptate la nivelul Consiliului Europei și al
Organizației Națiunilor Unite la care atât România cât și statul
solicitant/solicitat sunt parte, care reglementează asistența judiciară în
materie penală53 sau care conțin prevederi în acest sens54, adoptate pentru
anumite categorii de infracțiuni;
(iii) reciprocității.

În relația cu Statele Membre ale Uniunii Europene se vor aplica Convențiile
adoptate la nivelul Consiliului Europei care reglementează asistența judiciară în materie

53 Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959,
ratificat de Români a prin Legea nr. 236/1998;Protocolul adițional la Convenția europeană de asistență
judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, ratificat prin Legea nr. 236/1998;Al
doilea Protocol la Convenția europeană de asistență judiciară în m aterie penală, adoptat la Strasbourg,
ratificat prin Legea nr. 368/2004.
54 Consiliul Europei:art. 8 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasburg
la 27 ianuarie 1977, ratificată de România prin Legea nr. 19/1997; Protocolul de amendare a Convenției
europene pentru reprimarea terorismului , Strasbourg, 15.05.2003, ratificat prin Legea nr. 366/2004 nu
este încă vigoare. Va i ntra în vigoare după ce va fi ratificat de toate statele părți la Convenție; art. 8 – art.
31 din Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor
infracțiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990, ratifica tă prin Legea nr. 263/2002;art. 26 – art.
31 din Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 ratificată prin Legea
nr. 27/2002; Protocoulul din 15 mai 2003 la Convenția penală privind corupția a fost ratificat de România
prin Legea nr. 260/2004;
Organizația Națiunilor Unite : Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale
organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al
femeilor și copiilor, adițio nal la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale
organizate, și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare ,
New York, 15 noiembrie 2000, ratificate de România prin Legea nr. 565/2002; Convenția Națiunilor
Unite împotriva corupției , New York, 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004 ;Convențiile
Națiunilor Unite în domeni ul terorismului.

45
penală55 și cele adoptate în cadrul Uniunii Europene56, precum și Deciziile Cadru57
adoptate pentru anumite domenii.
Potrivit art. 1 din Convenția de asistență judiciară în materie penală între Statele
Membre, aceasta completează Convenția de la Strasbourg din 1959 și protocoalele sale
adiționale, precum ș i Convenția de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie
1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierelor comune, semnată la 19
iunie 1990 și nu aduce atingere dispozițiilor mai favorabile stabilite la nivel bilateral
sau multilater al.
Obiectivul principal este acela de a facilita cooperarea între autoritățile judiciare
ale Statelor Membre.Relevantă în acest sens este informarea nr. 71267 din 1 august
2006 a Ministerului Justiției.
Cele mai importante convenții multilaterale în această materie au fost adoptate
sub egida Consiliului Europei și Organizației Națiunilor Unite . De asemenea, România
a încheiat peste 20 de tratate bilaterale .
Cea mai cunoscută Convenție multilaterală și, prin natura lucrurilor, cel mai
frecvent utilizată de România este Convenția Europeană de Asistență Judiciară în
Materie Penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 . Bătrâna Convenție a
Consiliului Europei este aplicată de România în relația cu cel elalte 45 de state membre
ale Consiliului Europei, dar și cu state nemembre care au ratificat -o. Ea este completată
de Protocolul adițional din 17 martie 1978 și de al doilea Protocol adițional, din 8
noiembrie 2001 . Cel de -al doi lea Protocol adițional , copie aproape fidelă a Convenției
UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru România la 1 martie 2005 și, ca și Primul
Protocol adițional, se aplică în relația cu acele state parte la Convenția mamă care l -au
ratificat.
Cererile de asistență judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele
Consiliului Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convențiilor
ONU aplicabile sau, în lipsa oricărui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe
bază de reciprocitate.
Tratatul de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană trebuie să mențină și
să dezvolte un spațiu de libertate, securit ate și de justiție . Libertatea presupune existența

55 Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a mandatelor de
indisponibilizare a mijloacelor de probă și a bunurilor ( OJ L 196 din 2 august 2003;Decizia cadru din
13 iunie 2002 privind echipele comune d e anchetă (OJ L 162 din 20 iunie 2002)
56 Convenția de asistență reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene,
adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000 (OJ C 197 din 12 iulie 2000); Protocolul la Convenția asistență
reciprocă în mater ie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene, din 16 octombrie 2001 (OJ C326
din 21 noiembrie 2001).Convenția de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 privind
eliminarea treptată a controalelor la frontierelor comune, semnată la 1 9 iunie 1990.
57Ibidem 13;

46
unui spațiu judiciar comun , în care cetățenii europeni să poată să se adreseze justiției în
unul din statele membre ca și în propria țară . În același timp, trebuie eliminată
posibilitatea ca infractorii să exploateze diferențele dintre sistemele juridice ale statelor,
de aceea se impune ca hotărârile judecătorești să fie recunoscute și executate în
străinătate fără formalitățile prevăzute de convențiile clasice privind asistența judiciară
internațională .
În cadrul Consiliului European de la Tampere , Finlanda, din 15 și 16
octombrie 1999, s -a statuat că recunoașterea reciprocă a hotărârilor este piatra
unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene .În timpul
Președinției olandeze a Consiliului UE, a fost adoptat Programul Haga, care își propune
accelerarea măsurilor menite a da viață unui spațiu judiciar comun.
Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfășoar ă
în baza unor instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TEC, care, în
ultima perioadă, în contextul deciziilor luate la Tampere și la Haga, au din ce în ce mai
mult la bază principiul recunoașterii reciproce. Dacă inițial preponderente er au
Convențiile , în ultimii ani s -a optat pentru soluția adoptării unor decizii -cadru
și decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că nu mai este necesară ratificarea de
către statele membre (De exemplu, Convenția UE de asistență judiciară în materie
penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005, întrucât abia atunci s -a
îndeplinit condiția celor 8 ratificări) și facilitează armonizarea legislației.
Convenția UE de asistență judiciară în materie penală din 29 mai
2000 reprezintă principalul instrument juridic în domeniu între statele membre ale
Uniunii Europene.Această convenție a fost adoptată de Consiliul UE în vederea
facilităr ii Convenției Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, pe care o completează.
Instrumentul juridic comunitar permite comunicarea actelor de procedură prin poștă și
reglementează forme moderne de asistență : audierile prin videoconferință și prin
telefon, li vrările controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de
informații, etc. Convenția UE de asistență judiciară este transpusă integral în Titlul VII
al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel
cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 224/2006 . Ceea ce este important este
că, în cele mai multe dintre situații, Convenția permite contactul direct între autoritățile
judiciare solicitante și solicitate .
Pentru a putea identifica autoritatea judiciară dintr -un stat membru UE căreia
îi pot transmite direct o cerere de asistență judiciară, magistrații români pot utiliza

47
Atlasul judiciar european58. De asemenea, pot apela la punctele naționale de contact ale
Rețelei Judiciare Europene, ale căror coordonate sunt disponibile pe site -ul Ministerului
Justiției .
Convenția UE de asistență judiciară în materie penală este comple tată prin
Protocolul din 2001. În spațiul Schengen sunt aplicabile dispozițiile privind cooperarea
judiciară ale Convenției de aplicare a acordului de la Sch engen din 14 iunie 1985
privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, Schengen, 19 iunie
1990. Dispozițiile Convenției Schengen au fost introduse în Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală prin Legea nr. 224/2006 și vor fi
aplicabile de la data la care România va face parte din spațiul Schengen.
Asistența judiciară în materie penală poate fi înțeleasă atât în sens larg, cât și
într-un sens restrâns: asistența judiciară în sens larg cuprinde extrădarea , iar asistența
judiciară în sens restrâns se referă la transferul procedurilor, transferul persoanelor
condamnate, precum și la recunoașterea și executarea hotărârilor .
Asistența judiciară în sens restrâns se referă la sprijinul furnizat de auto ritățile
judiciare ale unui stat celor ale unui alt stat pentru realizarea anchetelor, comunicarea
de citații sau de alte acte de procedură, sau pentru furnizarea de informații.
Asistența judiciară în materie penală este un principiu al cooperării judiciar e
internaționale. Asistența judiciară se utilizează atunci când un stat este incapabil să
demareze o anchetă sau o procedură singur și are nevoie de ajutorul unui alt stat în acest
sens, de exemplu, pentru audierea martorilor sau pentru supravegherea perso anelor
aflate în deplasare în afara teritoriului statului solicitant.
La nivelul dreptului internațional, există mai mult de 20 de instrumente
multilaterale care se referă la asistența judiciară din cadrul Consiliului Europei și al
Națiunilor Unite. Cele m ai imp ortante sunt enumerate mai jos:
Convenția din 1959 privind asistența reciprocă ratificată de peste 30 de state.
Acoperă toate formele de asistență judiciară și furnizează posibilitatea refuzului
asistenței în situația infracțiunilor politice sau fiscale (ultimul motiv de refuz a fost
îndepărtat prin Protocolul din 1978), a încălcării suveranității sau din rațiuni de ordine
publică. Comisiile rogatorii sunt transmise prin intermediul Ministerului Justiției, în
timp ce alte cereri pot fi comunicate direct.
Convenția din 1959 are întâietate față de tratatele bilaterale privind asistența
reciprocă în materia penală dintre părți, cu excepția situației în care alte convenții
bilaterale sau multilaterale reglementează aspecte specifice ale asistenței reci proce într –

58 Disponibil pe site -ul http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_ro.htm ;

48
un anumit domeniu. Noile acorduri bilaterale sau multilaterale privind asistența
reciprocă în materie penală pot fi încheiate de părți doar în scopul completării
Convenției din 1959 sau al facilitării aplicării acesteia (Articolul 26).
Protocolu l din 1978 la Convenția din 1959 cu privire la asistența reciprocă, care
încă nu a fost ratificat de toate statele membre ale Consiliului Europei.
Lărgește sfera cooperării internaționale la trimiterea documentelor referitoare la
executarea unei pedepse și la măsuri similare (suspendarea executării unei pedepse,
liberarea condiționată, amânarea executării unei pedepse sau întreruperea executării
acesteia).
Cel de -al doilea Protocol adițional din 8 noiembrie 2001 la Convenția din 1959
privind asistența recip rocă a început să fie ratificat în februarie 2007:Albania, Bulgaria,
Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,Portugalia, România,
Elveția, Slovacia, Israel.
Protocolul prevede comunicarea directă dintre autorități și este baza mai mu ltor
forme de cooperare, cum ar fi audierile video sau conferințele prin telefon, observațiile
transfrontaliere, echipele comune de anchetă, livrările supravegheate și anchetele sub
acoperire.
Textele multor Convenții ONU în ceea ce privește materia penală , precum și o
listă a ratificărilor actuale pot fi citite la următoarea adresă de internet:
www.unodc.org/unodc/en/drug_and_crime_conventions.html.
În afara instrumentelor multilaterale, România a încheiat circa 20 de tratate
bilaterale privind furnizarea de asistență judiciară reciprocă în materie penală.

49
SECȚIUNEA II
Prezen tarea Tratate lor bilaterale

Tratatul internațional constituie unul din instrumentele principale ale relațiilor
internaționale și totodată principalul izvor al drepturilor și obligațiilor statelor în cadrul
acestei relații. Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voință liber consimțit
intervenit între două sau mai multe state ori alte subiecte de drept internațional în scopul
nașterii, modificării sau stingerii d repturilor și obligațiilor părților în raporturile dintre
ele59.
Potrivit art. 2 al Convenției de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor,
prin care s -a realizat codificarea în materie, tratatul internațional este definit ca „un
acord internațional încheiat între state în formă scrisă și guvernat de dreptul
internațional, indiferent dacă este consemnat într -un singur instrumentul ori în două sau
mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea lor”.
Tratatele au constituit și în se colele trecute un important instrument al relațiilor
dintre state, dar numărul acestora a crescut exponențial in ultimele decenii, datorită
dezvoltării raporturilor internaționale în condițiile intensificării și adâncirii cooperării
pe multiple planuri și în forme tot mai variate între membrii comunității mondiale60.
Ca sferă de reglementare, tratatele internaționale îmbrățișează o variată gamă
de probleme, de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii și securității
internaționale până la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.
Tratatele pot fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianță, de
neagresiune etc.) sau juridică ( convenții consulare, de asistență juridică, de extrădare
etc.), cu caracter eco nomic, comercial, financiar, militar , sanitar, în domeniul
transporturilor, al dreptului umanitar, pentru constituirea de aoganizații internaționale,
etc.
Dintre toate tratatele internaționale cel mai important este, fără îndoială, Carta
O.N.U., actul con stitutiv al organizației de securitate și colaborare din care fac parte
marea majoritate a statelor lumii.

59 C. Andronovici, Dreptul internațional public, Ed. Graphix, Iași, 1996, p. 63
60 Idem , p. 67

50

Principalele acte care reglementează pe plan extern transferul de proceduri în
materie penală61.
1. Convenț ia privind transferul de proceduri î n materie penal ă, Strasbourg,
15.05.1972 (ETS 073), ratificat ă de Rom ânia prin Ordonan ța de Urgent ă nr. 77/1999,
aprobat ă prin Legea nr. 34/2000.
Convenția a fost ratificată de un numă r foarte mic de state: Albania (2000),
Almeria (2005), Austria (1998), Bosnia ș i Hertegovina (2005), Bulgaria (2004), Cipru
(2002), Cehia (1993), Danemarca (1978), Estonia (1997), Letonia (1997),
Liechtenstien (2003), Letonia (2000), Olan da (1985), Norvegia (1978), Româ nia
(2000), Serbia (2002), Slovacia (1993), Spania (1998) , Suedia (1978), Macedonia
(2005), Turcia (1979), Ucraina (1995), Muntengru (2006). Conventia nu stabileste o
procedura comuna de determinare a jurisdictiei.
2. Convenț ia european ă de extr ădare, Paris, 13.12.1957, ratificata prin Legea nr.
80/1997 (art.6 p aragraful 2).
3. Conven ția european ă de asisten ță judiciar ă în materie penal ă, Strasbourg,
20.04.1959, ratificat ă prin Legea nr. 236/1998 (art. 21).
4. Conven ția european ă pentru reprimarea infrac țiunilor rutiere, Strasbourg la
30.11.1964, ratificat ă prin Legea nr. 183/1997 (art. 3 – art. 7).
5. Conven ția european ă pentru reprimarea terorismului, adoptat ă la Strasbourg
la 27.01.1977, ratificata prin Legea nr. 19/1997 (art.6 – art. 7).
6. Convenția Naț iunilor Unite impotriva traficului ilicit de stupefiante și
substan țe psihotrope, adoptata la Viena la 20.12.1988.
7. Legea de aderare nr. 118/1992,
8. Conven ția Na țiunilor Unite împotriva criminalit ății transna ționale organizate,
adoptat ă la New York la 15.11.2000, ratificat ă prin Legea nr.565/2002 (art. 16).
Astfel, cererile privind transferul de proceduri în materie penal ă sunt
reglementate distinct, pe plan intern, în Legea nr. 302/2004, însă, în acela și timp ele fac
obiectul unor conven ții multilaterale speciale, de și se reg ăsesc și în tratatele bilaterale
de asiste nță judiciar ă în materie penal ă.
Pe cale de consecin ță, tratatele si conven țiile de extr ădare pot fi utilizate ca
temei juridic pentru formularea unei cereri de transfer al procedurii penale.

61 O listă actualizată a tratatelor bilaterale este disponibilă la următoarea adresă de internet:
www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_asistentapenala_bilaterale

51
1. Albania – Tratat între Republi ca Popular ă Rom ână și Republica Populară
Albania privind asisten ța juridic ă în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin
Decretul nr. 463/1960, publicat in B. Of. nr. 4/18.01 .1961,
2. Algeria – Conven ție de asisten ță juridic ă în materie civil ă, familial ă si penal ă
intre Republica Socialist ă Rom ânia și Republica Algerian ă Democratic ă și Popular ă,
ratificata prin Decretul nr. 418/1979, publica t in B.Of. nr. 97/8.12.1979 ,
3. Belgia – Conven ție între Republica Socialist ă Rom ânia și Regatul Belgiei
privind extrad ărea și asisten ța judiciar ă în materie penal ă, ratificata prin Decretul nr.
82/1977 și Protocolul adi țional la aceast ă conven ție, ratificat prin Decretul nr.
482/1983,
4. Bosnia și Hertegovina – (prin declara ție de succesiune) – Tratat între
Republica Popular ă Rom ână și Republica Popular ă Federativ ă Iugoslavia privind
asisten ța juridic ă, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,
5. Bulgaria – Tratat între Republica Popular ă Rom ână și Republica Popular ă
Bulgaria pr ivind asisten ța juridic ă în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin
Decretul nr. 109/1959,
6. Canada – Tratatul privind asisten ța judiciar ă reciproc ă în materie penal ă dintre
Romania și Canada, ratificat prin Legea nr. 106/1999, publicat in M.Of. nr. 284 din 21
iunie 1999,
7. Cehia – Tratat î ntre Republica Popular ă Rom ână și Republica Cehoslovac ă
privind asisten ța juridic ă în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr.
506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,
8. Chin a – Tratatul de asisten ță juridic ă în materie civil ă și penal ă dintre
Rom ânia și Republica Popular ă Chinez ă, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991,
9. Coreea de Nord – Acord între Republica Socialistă Rom ânia si Republica
Popular ă Democrată Coreeană cu pri vire la asistența juridică în cauzele civile, familiale
și penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat in B. Of. nr. 87/7.08.1972.
10. Croaț ia – (prin declaratie de succesiune) – Tratat intre Republica Popular ă
Rom ână și Republica Popular ă Feder ativă Iugoslavia privind asisten ța juridic ă, ratificat
prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,
11. Cuba – Conven ție între Republica Socialist ă Rom ânia și Republica Cuba
privind asisten ța juridic ă în materie civil ă, familial ă și penal ă, ratificat ă prin Decretul
nr. 67/1981, publicat in B.Of. nr. 19/27.01981,
12. Egipt – Convenția dintre România și Republica Arabă Egipt privind
asistența judiciară în materie penală, transferul condamnaților și extrădarea, ratificat
prin Legea nr. 438/20 02,

52
13. Franța – Convenț ie între Republica Socialistă România și Republica
Franceză privind asistența judiciară în materie penală și extrădarea, ratificata prin
Decretul nr. 78/1975,
14. Grecia – Convenție de asistență juridică în materie civilă și penală î ntre
Republica Socialistă România și Regatul Greciei și Protocol aditional, ratificate prin
Decretul nr. 290/1973, publicat in B.Of. nr. 78/06.1973,
15. Italia – Conven ție între Republica Socialist ă Rom ânia și Republica Italia nă
privind asisten ța judiciar ă în materie civil ă si penal ă, ratificat ă prin Decretul nr.
288/1973, publicat in B.Of. nr. 77/2.06.1973,
16. Maroc – Conven ție între Republica Socialist ă Rom ânia și Regatul Maroc
privind asisten ța juridică in materie civila si penal ă, ratificat prin Decre tul nr. 291/1973,
publicat in B. Of. nr. 79/4.06.1973,
17. Moldova – Tratat intre Romania si Republica Moldova privind asistenta
juridica in materie civila si penală , ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicata in M.Of.
nr. 310/111.1997,
18. Mongolia – Tratat între Republica Popular ă Rom ână și Republica Populara
Mongola cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat
prin Decretul nr. 415/1973, publicat in B.Of. nr. 116/31.07.1973,
19. Noua Zeelandă – Tratat de extr ădare între Romania și Marea Britanie,
Bucuresti, 9 (21) martie 1893,
20, Polonia – Tratat între Republica Popular ă Rom ână și Republica Popular ă
Polon ă privind asisten ța juridic ă și relațiile juridice în cauzele civile, familiale ș i penale,
Ratificat prin Decret ul nr. 323/1962, publicat in B.Of. nr. 13/4.06.1962,
21. Rusia – (prin declarație de succesiune) Tratat între Republica Populară
Rom ână ș i Uniunea Republicilor Sovietice Socia liste privind acordarea asistenței
juridice în cauzele civile, familiale ș i penal e, ratificat prin Decretul nr. 334/1958,
publicat in B.Of. nr. 30/4.08.1958,
22. Serbia și Muntenegru – (prin declarație de succesiune) – Tratat î ntre
Republica Populară Rom ână și Republica Popular ă Federativ ă Iugoslavia privind
asisten ța juridică , ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,
23. Siria – Convenție între Republica Socialistă Rom ânia ș i Republica Araba
Sirian ă privind asisten ța juridic ă în materie civilă și penală , ratificat prin Decretul nr.
70/1979, publica t in B. Of. nr. 19/5.01979,
24. Slovacia (prin declaraț ie de succesiune – Legea nr. 30/2000 privind
Protocolul între Guvernul României ș i Guvernul Republicii Slovace privind

53
valabilitatea tratatelor, acordurilor, convențiilor și a altor înțelegeri încheia te de
Româ nia cu Cehoslovacia)
25. Tratat între Republica Populară Rom ână și Republica Cehoslovacă privind
asistența juridică în cauzele civile, familiale ș i penale, ratificat prin Decretul nr.
506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958
26. Statele Unit e ale Amer icii – Tratatul dintre România ș i Statele Uni te ale
Americii privind asistența judiciară în materie penală , ratificat prin Ordonanta
Guvernului nr. 93/1999, aprobata p rin Legea nr. 53/2000, publicată î n M.Of. nr. nr. 169
din 20 aprilie 2000,
27. Tunisia – Convenție între Republica Socialistă România și Republica
Tunisiană privind asistența juridică în materie civilă și penală , ratificat prin Decretul
nr. 483/1971, publicat in B. Of. nr. 11/29.01.1972,
28. Turcia – Convenț ia de asisten ță juridic ă în materie civil ă si penal ă între
Republica Socialist ă Rom ânia și Republica Turcia, ratificat ă prin Decretul nr.
347/1970,
29. Ungaria – Tratat î ntre Republi ca Populară Română și Republica Populară
Ungară privind asistența juridică în cauzele civile, familiale ș i penale ratificat prin
Decretul nr. 505/1958, publicat in B.Of. nr. 2/17.01.1959.
30. Republica Kazahstan – Tratatul dintre România ș i Republica Kazah stan
privind asistenț a judiciar ă în materie penal ă, semnat la București la 14 noiembrie 2014.
Ratificat prin Legea nr. 350/2015 și publicat î n Monitorul Oficia l nr. 987 din 31
decembrie 2015

54
SECȚIUNEA III
Prezentarea succintă a Convenției din 29 mai 2000 privind asistența
reciprocă în materie penală dintre statele membre ale UE și a Protocolului din 16
octombrie 2001

Convenția din 29 mai 2000 privind asistența reciprocă în materie penală dintre
statele membre ale U.E. (J.O. C 197 din 12.7.2005, în cele ce urmează Convenția din
2000), care a intrat în vigoare în data de 23 august 2005, precum și Protocolul din 16
octombrie 2001 (J.O. C 326 din 21.11.2001, în cele ce urmează: Protocolul din 2001),
care a intrat în vigoar e în data de 5 octombrie 2005, marchează etape importante în
dezvoltarea asistenței judciare în cadrul U.E.
Aceste instrumente au scopul de a completa instrumentele existente ale
Consiliului Europei și pe cele multilaterale, și în special:
– Convenția Europ eană din 20 aprilie 1959 privind asistența reciprocă în
materie penală (în cele ce urmează: Convenția din 1959 privind Asistența
Reciprocă),
– Protocolul său adițional din 17 martie 1978 (în cele ce urmează: Protocolul
din 1978),
– Tratatul din 27 iunie 1962 privind extrădarea și asistența reciprocă în
materie penală dintre Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului și
Regatul Olandei, modificat prin Protocolul din 11 mai 1974 (în cele ce
urmează Tratatul Benelux).Tratatul Benelux se aplică în contextul re lațiilor
dintre statele mebre ale Uniunii Economice Benelux; nu a fost niciodată
aplicabil României.
Ulterior a fost adoptat cel de -al Doilea Protocol Adițional din 8 noiembrie 2001
la Convenția din 1959 privind Asistența Reciprocă.
Titlul I al Convenției din 2000 „Prevederi generale” analizează maniera în care
noile elemente introduse prin aceasta relaționează cu o serie de aspecte de asistență
judiciară „tradițională”, apoi se referă la prevederile generale ale Convenției din 2000
care descriu legătura cu celelalte instrumente ale asistenței judiciare, domeniul său de
aplicare, executarea și transmiterea solicitărilor de asistență judiciară și autoritățile
competente. Sunt discutate formele concrete de asistență reciprocă prevăzute în
Convenția din 2000, c um ar fi livrările supravegheate, echipele comune de anchetă,
anchetele sub acoperire și alte forme de asistență.
Din cauza diferențelor existente între procedurile naționale, informațiile culese
într-o țară nu pot uneori să fie exploatate într -o altă țară . Acest lucru se întâmplă atunci

55
când metoda utilizată pentru culegerea informațiilor nu este prevăzută de procedurile
naționale62. Este motivul pentru care Convenția 2000 prevede că statul solicitant poate
să solicite statului destinatar să se conformeze l a anumite formalități sau exigențe în
materie de procedură, care sunt esențiale în cadrul legislației naționale.
Absența abordării birocratice va facilita cooperarea. Cererile de întrajutorare și
comunicările trebuie deci să fie adresate direct autoritățil or judiciare care au
competență teritorială. Totuși, în anumite cazuri, documentele vor putea fi transmise
sau returnate prin intermediul unei autorități centrale63. Cererile urgente se pot face prin
Interpol sau prin orice alt organism competent.
Schimbul liber (adică fără cerere prealabilă) de informații și mecanisme care
utilizează mijloacele de comunicare moderne, cum ar fi videoconferința și
teleconferința, vor facilita cooperarea între autoritățile judiciare cu privire la
infracțiunile penale și administrative.
Asistența judiciară poate fi solicitată în următoarele cazuri:
– în vederea predării autorităților competente dintr -un stat care le solicită a
obiectelor care au fost furate sau obținute prin mijloace criminale și care au
fost găsite într-un alt stat membru;
– pentru transferarea temporară pe teritoriul unui stat membru în care este
condusă ancheta a unei persoane deținute pe teritoriul unui alt stat membru;
– pentru audierile prin videoconferință;
– pentru audierile prin teleconferință;
– pentru a permite predări supravegheate pe teritoriul unui stat membru în
cadrul unor anchete penale cu privire la infracțiuni susceptibile să genereze
o extrădare. Aceste predări trebuie să fie conduse și urmărite de autoritățile
competente ale statului membr u solicitat;
– două state membre sau mai multe ale Uniunii Europene pot forma o echipă
comună de anchetă cu un scop specific și pentru o perioadă limitată de timp;
– anchete discrete pot, de asemenea, fi conduse de agenți ai unui stat membru
(sau de agenți naț ionali) care acționează în secret sau sub acoperire, cu
condiția ca legile și procedurile naționale din statele membre în care are loc
ancheta să fie respectate;

62 Alexandru Boroi , Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, 2008,
p.185
63 Florin Răzvan Radu, Cooperare judiciară internațională și europeană în materie penală. Îndrumar
pentru practicieni, Editura Wolters Kluwer, 2009, p. 190

56
– pentru a permite autorităților competente ale unui stat membru să solicite
unui alt stat membr u interceptarea telecomunicațiilor . Comunicațiile pot fi
fie interceptate și transmise direct autorităților competente ale statului
solicitant, fie înregistrate în vederea transmiterii lor ulterioare. Aceste cereri
trebuie să fie în conformitate cu legile și procedurile naționale ale statelor
membre implicate.
Convenția din 2000 are drept scop facilitarea asistenței reciproce dintre
autoritățile statelor membre, prin intermediul creșterii vitezei de reacție și a eficacității ,
de exemplu datorită prevederii audierilor prin videoconferință și prin dezvoltarea
instrumentelor existente, cum ar fi extinderea asistenței judiciare către anumite tipuri
de proceduri administrative.
La data de 16 octombrie 2001, a fost adoptat un Protocol privind cooperarea
reciprocă în materie de informații referitoare la tranzacțiile bancare, în vederea luptei
împotriva spălării capitalurilor și a criminalității financiare. Acest Protocol este parte
integrantă a Convenției 2000.
Complexitatea juridică a asistenței judiciare este o co nsecință a acumulării de
reglementări internaționale și naționale care trebuie aplicate în același timp: autoritățile
solicitante trebuie să stabilească în fiecare situație care este instrumentul aplicabil, să
verifice dacă există prevederi mai favorabile și, în ceea ce privește convențiile
multilaterale, să identifice părțile, precum și posibilele declarații sau comunicări cu
privire la modalitățile de transmitere și limbile acceptate64.

64 Mariana Zainea, Jurisdicția universală a statului român din perspectiva Proiectului Codului Penal:
infracțiuni extrateritoriale săvârșite de cetățeni străini sau apatrizi, Revista Curierul judiciar, 2009, p. 4

57
CAPITOLUL IV
IMPLEMENTAREA DISPOZIȚIILOR DE DREPT PENAL

SECȚIUNEA I
Modul de implementare a dispozițiilor de drept penal referit oare la
transferul de proceduri, principalele condiții de exis tență și efectele implementării

Modul de implementare a dispozițiilor de drept penal
Pe plan european, cel mai frecvent e ste utilizat art. 21 din Convenția europeană
de asistență judiciară în materie penală , Strasbourg, 20 aprilie 1959, care reglementează
denunțul în vederea urmă ririi.
Astfel, orice denunț adresat de o parte contractantă în scopul urmăririi în fața
tribunalelor unei alte părți va face obiectul comunicărilor între ministerele de justiție.
În pofida acestor dispoziții, părț ile contractante vor putea uza de posibilitatea prevăzută
la par agraful 6 al art. 15 din Convenț ia euro peană de a sistență judiciară în materie
penală .
În acest sens, oricare parte contractantă, în momentul semnă rii Convenției sau
al depunerii instrumentului de ratificare sau de ader are, va putea, printr -o declarație
adresată secretarului general al Consili ului Europ ei, fie să facă cunoscu t ca toate
cererile de asistență judiciară sau an umite asemenea cereri trebuie să ii fie adresate pe
altă cale decât cea prevazută în prezentul articol, fie să ceară, în același timp, să fie
transmisă o copie de pe comisia rogatorie ministerului său de justiț ie.
Analiza art. 21 din Convenția europeană de asistență judiciară :
– cererea are ca obiect judecarea persoanei de către autorităț ile Statului solicitat,
– cererea trebuie să cuprinda elementele orică rei cereri de asistență judiciară
internațională în materie penală , inclusiv data cererii,
– la cerere se vor anexa originalul sau copia certificată a dosarului penal, precum
și toate documentele utile,
– cererea se tran smite prin intermediul autorităț ilor centrale ale Statelor parte,
– în cazul Statelor Membre ale Uniunii Europen e, cererea se transmite direct între
autorită tile judiciare competente (art. 6 paragraful 1 din Convenția de asistentță
judiciara î ntre Statele Membre ale Uniunii Europene, Bruxelles, 2000),
– dispoziț iile art. 21 sunt aplicab ile în cazuri limitate în situaț ia în care persoana
acuzată după ce a săvârșit o infracț iune p e teritoriul unui stat parte la Convenț ie
se refugiază pe teritoriul statului de cetăț enie, iar extradarea nu este posibilă ,

58
– nu există o practică unitara: aplicarea este î ntotdeauna posi bilă în cazul în care
nu a fost pronunțată o hotarâre definitivă
– aplicarea nu este posibilă în cazul în care există deja o hotărâre de condamnare
definitivă – principiul autorităț ii de lucru judecat sau principiul non bis in idem
– aplicarea este posibilă ch iar și în cazul în care există o hotărâre definitivă de
condamnare, dacă a fost pronunțată î n lipsă.

Principalele condiții ale transferului de proceduri în materie penală
1. Statul solicitant are jurisdicție primară asupra infracț iunii care face obiectul
procedurii penale,
2. Cererea se formulează indiferent de faza procesuala: urmarire penală sau
judecată (chiar dupa pronunțarea unei hotărâri în prima instață ),
3. Exista dublă incriminare (art. 7 din Convenț ie),
4. Transferul de proceduri este î n intere sul bunei administrări a justiț iei,
5. Să nu fie i ncidente unul din cazurile prevăzute la art. 11 din Convenț ie:
a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat,
b) acuzatul nu are reședinta obișnuită în Statul solicitat,
c) acuzatul nu este cetățean al Statului solicitat și nu avea reședința sa obișnuită pe
teritoriul acestui stat la data săvârșirii infracț iunii,
d) infracțiunea în legătură cu care se solicita transferul procedurii penale ar e un car acter
politic sau este o infracțiune pur militară ori pur fiscală ,
e) există motive serioase să se creadă că cererea de transf er de proceduri este
determinată de considerente de rasă, naț ionalitate sau opinii politice,
f) a intervenit prescripția r ăspunderii penale (statul solicitat are jurisdicț ie prima ră
asupra infracțiunii –termenul de prescripție se calculează potrivit legii acestui stat ).
Statul solicitat are jurisdicție secundară asupra infracțiunii – termenul de
prescripție se calculează potrivit legii acestui stat, care se prelungește cu î nca 6 lun i
(art. 23 din Convenț ie),
g) infracțiunea s -a comis î n afara teritoriului Statului solicitant,
h) procedura pena lă este contrară angajamentelor internaț ionale ale Statului solicitat
(art. 6 CEDO, imunitatea diplomatica),
i) procedura penală este contrara principiilor fundamentale ale ordinii juridice din Statul
solicitat ,
j) statul solicitant a î ncalcat o regula d e procedura prevazuta de Convenț ie.

59
Procedura constă în transmiterea cererii de transfer a procedurii penale de c ătre
Ministerul Justiț iei sau Pa rchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casație și Justiție
(competența alternativă). Cererea trebuie să cuprindă elementele orică rei cereri de
asistență judiciară internațională in materie penal ă, inclusiv data cer erii (art. 10 lit. c
din Convenț ia privind transferul de procerduri).
Dacă cererea este nedatată, Sta tul solicitat va avea dreptul să solicite o astfel de
informație (art. 14 din Convenție).
Autoritătile competente ale oricărui Stat parte vor avea în vedere posibilitatea
transferării urmă toarelor pr ocedurii penale (particularităț ile cauzei, disponibilitatea
probelor, posibilitatea reabilitarii sociale a persoanei, evitarea imposibilității punerii în
executare a hotărârii pronunțată î n lipsa persoanei acuzate, existența unei legături dintre
infracț iunea cercetată de caăre autorităț ile unui stat cu cele cercetate de către autorităț ile
altui stat, cu infracț iuni cercetate).
Transfer ul procedurii penale se solicită de organul de urmărire p enalaă
competent, sau de către instanța pe rolul căreia se află cauza în prima instanță, în funcție
de faza în care se află procesul penal.
Cererea de transfer a procedurii penale este formulată în baza încheierii prin
care instanța competentă dispune moti vat transferul. Încheierea poate fi atacată cu
recurs î n termen d e 5 zile de la pronunțare, pentru cei prezenț i, sau de la comunicare,
pentru cei lipsă.
Încheierea prin care se d ispune transferul procedurii, rămasă definitivă,
suspendă termenul de prescri pție a răspunderii penale, precum ș i continuarea procedurii
penale începute, sub rezerva actelor ș i demersurilor cu caracter urgent.
Cererea este transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
sau Ministerului Justiției, însoțită de copii autentice ale tuturor actelor de procedură
întocmite î n cauz ă.

Efectele transferului de proceduri
Efectele transferului de proceduri se împart în două categorii, după cum este
vorba despre statul solicitant și statul solicitat:
Statul solicitant nu mai poate să procedeze la urmă rirea persoanei acuzate
pentru fapt a care a motivat cererea sau să mai execute o hotărâre pronunțată anterior
prezentării cererii. Efectul intervine începâ nd cu data la care Statul solicitat a prezentat
cererea (data trans miterii cererii).
Până la notificarea deciziei, Statul solicitant poate efectua orice acte de cercetare
penala, care sunt î n interesul ambelor state, cu excepția sesizării instanței de judecată

60
(audierea persoanei acuzate, confiscarea bu nurilor furate, ori ce ce alte mă suri de
conservare a mijloacelor de probă identificate pe teritoriul Statul ui solicitat) – art. 15
alin. 2 si art. 21 alin. 1 din Convenț ia privind transferul de procedure.
Statul solicitant redobândește jurisdicția penală dacă Statul solicita t nu dă curs
cererii în cazurile prevă zute la art. 10 (motive obligat orii de refuz) și art. 11 din
Convenț ia privind tran sferul de proceduri, (motive opț ionale de refuz) sau revoca
acceptarea cererii în condițiile art. 12.
Statul solicitat dobândește juris dicția penaă asupra infracț iunii care face
obiectul cauzei penale. D upă ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul
solicitat, nici o alta procedură pentru aceeași faptă nu mai poate fi începută de
autoritățile judiciare române.
Orice act de p rocedură îndeplinit în Statul solicitant, î n conformitate cu
prevede rile legislației interne, are aceeași valoare în Statul solicitat ca și cum ar fi fost
îndeplinit de către autoritățile acestui stat.
Sancțiunea aplicabilă infracțiunii este cea prevăzută de leg ea Statului solicitat,
cu excepția cazului in care legislaț ia sa interna prevede altfel, precum și în cazul în care
jurisdicț ia sa decurge din cererea de transfer formulata în baza Conveniei.
În caz de condamnare, hotărârea pronunțată în procedura i nițiată sau continuată
în statul solicitat, ramasă definitivă, se î nscrie în cazierul judiciar și produce aceleași
efecte ca și când ar fi fost pronunțată de o instanța română .

61
SECȚIUNEA II
Jurisprudenț ă. Extrase din practica judiciară, clarific area unor noțiuni
fundamentale

Noțiunea de „aceleași fapte”
În cauza Van Esbroeck65, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost solicitată
să clarifice, printre altele, domeniul de aplicare al noțiunii de „aceleași fapte” din
articolul 54 din Convenția de Implementare a Acordurilor Schengen (CIAS). Întrebarea
preliminară a fost dacă „aceleași fapte” se referă doar la identitatea faptelor materiale,
sau dacă se cere, în plus, ca faptele să fie clasificate ca infracțiuni identice în ambele
sisteme penale naționale. Privind din altă perspectivă, trebuie să existe o unitate „a
interesului legitim protejat” așa cum Curtea a cerut în ceea ce privește sancțiunile
comunitare pentru încălcarea dreptului concurenței66?
Curtea a ales să interpreteze princi piul non bis in idem în sens mai larg decât a
făcut -o anterior în acest domeniu al legislației UE și a reținut că nu este necesară
„unitatea interesului legitim protejat” pentru aplicarea articolului 54 din CIAS. Potrivit
Curții în Van Esbroeck , „singurul criteriu relevant” în sensul articolului 54 din CIAS
este că ar trebui să existe o „identitate a faptelor materiale, înțeleasă în sensul
existenței unui set de circumstanțe concrete care sunt indisolubil legate între ele”67.
De asemenea, Curtea a afirmat că autoritățile naționale competente, care trebuie
să stabilească dacă există identitate de fapte materiale, trebuie să se limiteze la
verificarea dacă acestea constituie un set de fapte indisolubil legate între ele.
Surprinzător, aceeași concluzi e a fost adoptată recent de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, care și -a schimbat cu această ocazie criteriile de determinare a
respectării principiului non bis in idem68.
Voi indica în continuare principalele constatări ale Curții de Justiție a Uniunii
Europene ca fiind „aceleași fapte” în scopul aplicării articolului 54 CIAS. Curtea a
concluzionat că nu este necesar pentru cantitățile de droguri implicate în cele două stat e
contractante sau persoanele care ar fi participat la evenimentele din cele două state să

65 Cauza C -436/04, Léopold Henri van Esbroeck , [2006] ECR I, p. 2333.
66 Cauzele conexate C -204/00 P, C -205/00 P, C -211/00 P, C -213/00 P, C -217/00 P și C 219/00
P, Aalborg, Portland și altele v. Comisia [2004 ] ECR I , p.123 ( Cement ). În Cement , Curtea a statuat
că unitatea „de interes legitim protejat” este una dintre cele trei aspecte, condiție care trebuie
îndeplinită pentru aplicarea principiului non bis in idem în dreptul concurenței CE.
67 La paragraful 36. Este r egretabil, faptul că nici Tribunalul și nici Avocatul General nu par să fi luat în
considerare cauza Cement în examinarea cauzei Van Esbroeck .
68 Zolothukin c. Rusiei , Hotărârea din 10 februarie 2009, [2010] CEDO. A se vedea și Ruotsalainen c.
Finlandei , Hotărârea din 16 Iunie 2009, [2010] CEDO, în Vlăsceanu (2010), pp. 6 -12.

62
fie identice69.
De asemenea, exportul și importul acelorași droguri continuat apoi în diferite
state contractante sunt considerate, în principiu, ca fiind „aceleași fapte”70, la fel ca și
comercializarea de bunuri în alt stat membru, după importul lor în statul membru care
a pronunțat achitarea71; luarea în posesie de tutun de contrabandă în străinătate într -un
stat contractant și importul și deținerea aceluiași tutun î ntr-un alt stat contractant,
caracterizată prin faptul că inculpatul – care a fost urmărit în ambele state contractante
– a avut încă de la început intenția să transporte tutunul, după ce a intrat prima dată în
posesia acestuia, la o destinație finală trav ersând mai multe state contractante,
constituie un comportament care poate fi inclus în conceptul de „aceleași fapte”72.
Dimpotrivă, Curtea a statuat că fapte precum, în primul rând, a obține într -un
stat contractant bani din trafic de droguri și, în al doi lea rând, a schimba în case de
schimb valutar situate într -un alt stat contractant bani proveniți tot din acel trafic, nu
trebuie considerate ca fiind „aceleași fapte”, doar pentru că autoritatea națională
competentă constată că faptele sunt săvârșite cu a ceeași rezoluție infracțională73.

Noțiunea de „hotărâre definitivă”
Esențial pentru interpretarea principiului non bis in idem este a avea o privire
de ansamblu asupra constatărilor Curții în ceea ce privește conceptul de „ hotărâre
definitivă”.
Curtea a reținut în Gözütok și Brugge74 că o cauză este soluționată „definitiv”
în sensul articolului 54 CIAS dacă se realizează o tranzacție între procuror și acuzat, în
urma căreia acesta din urmă va plăti o amendă, fără implicarea instanței care urma să
se pronunțe asupra fondului cauzei. Aceasta constituie o extindere a strictei interpretări
a principiului de la deciziile luate de o instanță judecătorea scă la orice decizie
pronunțată de către o autoritate cu atribuții în administrarea justiției penale în sistemul
juridic național în cauză.
Dimpotrivă, în Miraglia75. Curtea a precizat că această condiție nu este
îndeplinită atunci când acțiunea penală într -un stat este întreruptă din cauza unei
proceduri paralele instituite într -un alt stat membru. După ace astă decizie, se părea că
este nevoie de o apreciere asupra fondului cauzei pentru a se putea dispune o hotărâre

69 Cauza C -150/05, Jean Leon Van Straaten, [2006] ECR I, p. 9327, paragraful 53.
70 Van Straaten , paragraful 53
71 Cauza C -467/04, Gasparini and Others, [2006] ECR I, p. 9199, paragrafu l 57.
72 Cauza C -288/05, Jürgen Kretzinger, [2007] ECR I, p. 6641, paragraful 40.
73 Cauza C -367/05, Norma Kraaijenbrink, [2007] ECJ I, p. 619, paragraful 36.
74 Cauzele reunite C -187/01 și C -385/01, Hüseyn Gözütok and Klaus Brügge , [2003] ECR I, p. 1345.
75 Cauza C -469/03, Filomeno Mario Miraglia, [2005] ECR I, p. 2009.

63
definitivă în cauză.
Curtea a infirmat această orientare în Gasparini , afirmând că principiul non bis
in idem se aplică în cazul în care s -a pronunțat încetarea procesul ui penal datorită
intervenirii prescripției răspunderii penale. Curtea a evitat prin această dispoziție
pericolul instituirii unui precedent pentru condamnarea inculpaților și a aplicat pentru
prima dată principiul non bis in idem , chiar dacă nu a existat nicio evaluare a fondului
cauzei.
Tot în Gasparini , Curtea a decis că principiul non bis in idem urmează să fie
aplicat în ceea ce privește o decizie a autorităților judiciare ale unui stat contractant prin
care inculpatul este a chitat din lipsă de probe. Curtea a susținut că neaplicând acest
principiu la o decizie definitivă de achitare a acuzatului din lipsă de probe ar avea
efectul punerii în pericol a exercitării dreptului acestuia la libera circulație76.
Curtea a dus mai depar te noțiunea de „hotărâre definitivă” în Van Straaten ,
stabilind că intră în noțiunea de hotărâre definitivă, împiedicând, pe cale de consecință,
noi proceduri într -un alt stat membru, o hotărâre de achitare pronunțată pentru lipsă de
probe. Punând accentul pe libera circulație a persoanelor, hotărârea Curții sancționează
în același timp statul care a declanșat procedurile fără a avea suficiente dovezi,
împiedicând desfășurarea unor proceduri ulterioare pentru aceleași fapte. Domeniul de
aplicare a noțiunii de „hotărâre definitivă” este oarecum limitat în Turansky77.
Curtea a apreciat că o decizie, pentru a fi considerat ca finală în sensul
articolului 54 din CIAS, trebuie să interzică definitiv urmărirea ulterioară a faptei în
statul respectiv. O decizie care, în temeiul legislației primului stat contractant care a
instituit procedura penală împotriva unei persoane, nu interzice definitiv urmărirea
ulterioară a faptei la nivel național, nu poate, în principiu, să constituie un obstacol
pentru redeschiderea sau continuarea unui proces penal în ceea ce privește aceleași
fapte împotriva persoanei respective într -un alt stat contractant. În concluzie, în cazul
în care legislația națională prevede că un caz poate fi redeschis după neînceperea
urmăririi penale a acuzatului pe motiv că fapta nu constituie infracțiun e, atunci când
sunt descoperite probe noi, această decizie nu este „definitivă”.
Curtea a luat o decizie interesantă în Bourquain78. Chiar dacă a avut la îndemână
calea mai ușoară urmată în Gasparini în ceea ce privește termenul de prescripție, Curtea
a ales să abordeze o altă problemă, aceea a unei condamnări în lipsă. Curtea a precizat
că o condamnare în lipsă este „definitivă” chiar dacă se ține cont de imposibilitatea de

76 A se vedea, în acest sens, Van Esbroeck , paragraful 34.
77 Cauza C -491/07, Vladimir Turanský, [2008] ECR I, p. 11039.
78 Cauza C -297/07, Klaus Bourquain, [2008] ECR I, p. 2245 , paragrafele 18-25.

64
executa re directă a pedepsei a plicate, deoarece exista obligația pentru organele
judiciare de a oferi o nouă procedură de judecată condamnatului în lipsă în ipoteza în
care acesta ar fi prins.
Există o contradicție în hotărârile Curții în cazuri Bourquain și Turansky .
În Bourquain , Curtea a decis că o hotărâre este „definitivă”, chiar dacă există
posibilitatea de a se declanșa un nou proces în cazul în care persoana condamnată în
lipsă ar reapărea. În Turansky , decizie luată la 11 zile după Bourquain , Curtea a
precizat că o decizie este „finală” atunci când este luată la terminarea urmăririi penale
și interzice definitiv urmărirea ulterioară a faptei.
Considerăm că decizia luată în Turansky este cea corectă, iar soluția în
Bourquain79ar fi trebuit să se bazeze pe amnistie sau pe ex pirarea termenului de
prescripție pentru a îndeplini condiția de „hotărâre definitivă” consacrată de articolul
54 CIAS.
O altă problemă abordată în Gasparini este dacă principiul non bis in idem se
aplică și altor persoane decât cele al căror proces a fost definitiv soluționat într -un stat
contractant (participanții la infracțiune)80. Răspunsul Curții a fost negativ, declarând că
în acest caz nu este îndeplinită condiția de a fi „definitiv” soluționată această cauză cu
referire la alte persoane decât cele ur mărite sau judecate efectiv într -un stat membru.
Chiar dacă inculpatul a invocat principiul legii mai favorabile ( mitior lex ), acest
principiu nu s -ar aplica comparând legislația în vigoare în același timp în state membre
diferite.

Noțiunea de „executare”
Curtea a analizat sensul de „executare” în câteva dintre deciziile sale. Aceasta a
considerat că, din moment ce inculpatul și -a îndeplinit obligațiile impuse de organul
judiciar, pedeapsa ocazionată de procedura prin care continuarea urmăririi penale este
interzisă trebuie considerată ca fiind „executată” în sensul articolului 54 CIAS. Această
decizie a fost luată de către Curte în cauza Gözütok și Brugge , în urma unei soluții de
încetare a urmăririi penale dispusă de procuror ca urmare a încheierii unei t ranzacții cu
inculpatul în urma căreia s -a impus plata unei amenzi într -un stat membru, fără
implicarea unei instanțe81.
O clarificare suplimentară cu privire la conceptul de „executare” a fost dată de

79 Chiar dacă soluția din Bourquain este corectă în ceea ce privește punerea în aplicare a principiului
non bis in idem , motivația este mai puțin satisfăcătoare.
80 Gasparini , punctele 27 -37.
81 Gözütok și Brugge , paragraful 48

65
către Curte în Kretzinger . Curtea a precizat că pedeap sa a fost „executată” sau „este în
curs de executare” atunci când inculpatul a fost condamnat, în conformitate cu legislația
acelui stat contractant, la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată
condiționat82. Cu toate acestea, această c ondiție nu este îndeplinită în cazul în care
inculpatul a fost reținut sau arestat preventiv pentru scurt timp, chiar dacă, în
conformitate cu legea statului de condamnare, acea privare de libertate va fi dedusă din
pedeapsa privativă de libertate executat ă ulterior83.
De asemenea, în Kretzinger , Curtea a răspuns instanțe i de trimitere care solicita,
în esență, dacă și în ce măsură dispozițiile deciziei -cadru privind mandatul european de
arestare au vreun efect asupra interpretării noțiunii de „executare” , în sensul articolului
54 din CIAS. Curtea a concluzionat că faptul că un stat membru în care o persoană a
fost condamnată printr -o hotărâre definitivă în dreptul intern poate emite un mandat
european de arestare în scopul executării pedepsei în temeiul d eciziei -cadru nu ar trebui
să afecteze interpretarea conceptului de „executare”84.
În același spirit, opțiunea disponibilă unui stat membru de a emite un mandat
european de arestare nu afectează interpretarea noțiunii de „executare”, chiar dacă
hotărârea pronunțată în sprijinul unui posibil mandat european de arestare a fost dată în
lipsă85. Formularea efectivă a principiului non bis in idem , în afară de existența unei
condamnări definitive și obligatorii cu priv ire la aceleași fapte, solicită în mod expres
să fie satisfăcută condiția de executare. Această condiție de executare prin definiție nu
ar putea fi îndeplinită în cazul în care un mandat european de arestare urma să fie emis
după procesul și condamnarea într -un prim stat membru, tocmai pentru a asigu ra
executarea unei pedepse privative de libertate care nu fusese încă pusă în aplicare,
în sensul articolul 54 din CIAS.
Acest lucru este confirmat de decizia -cadru în sine, care, la articolul 3 alineatul
(2), cere statului membru solicitat să ref uze executarea unui mandat european de
arestare în cazul în care autoritatea judiciară de executare este informată că persoana
căutată a fost judecată definitiv într -un stat membru cu privire la aceleași fapte și dacă
pedeapsa a fost executată.
Cu alte cu vinte, concluzia Curții este că opțiunea unui stat membru de a emite
un mandat european de arestare86 în vederea executării unei pedepse privative de

82 Kretzinger , paragraful 44.
83 Kretzinger , paragraful 52.
84 Kretzinger , paragraful 64.
85 Kretzinger , paragraful 66.
86 Statul poate decide să emită un mandat european de arestare în vederea executării pedepsei sau poate
renunța la executarea acesteia.

66
libertate pronunțată de o instanță națională nu aduce atingere principiului non bis in
idem .
Adică, dacă un mandat european de arestare este emis, rezultă că pedeapsa nu
este „executată”, „în curs de executare” sau „nu mai poate fi executată” în sensul
articolului 54 din CIAS. Curtea a precizat în Bourquain că această condiție în ceea ce
privește executarea e ste îndeplinită atunci când, în momentul în care cea de -a doua
procedură penală a fost inițiată, pedeapsa aplicată în primul stat nu mai poate fi
executată, chiar dacă executarea pedepsei date în lipsă este condiționată de o nouă
condamnare pronunțată în p rezența inculpatului.

67

CONCLUZII

Terorismul internațional este un fenomen cu o amploare ridicată în ultimul timp,
ce constituie o amenințare la adresa umanității și afectează mai ales siguranța statelor,
destabilizând organizații și instituții. Ca atare, prezența criminalității în viața
internațională a generat o reacție de solidaritate din partea statelor, conștientizând
necesitatea amplificării colaborării lor în lupta împotriva infracționalității și obligându –
le să -și acorde asi stență juridică reciprocă, să coopereze în descoperirea, reținerea și
condamnarea celor ce au încălcat legea penală. Cooperarea judiciară între state are ca
scop realizarea unei scăderi a criminalității la limite acceptabile și mai ales sporirea
siguranței propriilor cetățeni.
Eliminarea treptată a controalelor la frontieră pe teritoriul UE a facilitat
considerabil libera circulație a cetățenilor europeni, permițându -le însă infractorilor, în
paralel, să acționeze mai ușor la nivel transnațional. Pentru a f ace față provocării
reprezentate de criminalitatea internațională, UE a ales să urmeze calea către un spațiu
unic de justiție penală. Punctul de plecare îl constituie respectarea principiului
recunoașterii reciproce. Combaterea criminalității și garantarea protecției drepturilor
victimelor, suspecților și deținuților în UE, chiar și atunci când traversează frontierele
naționale, reprezintă un element primordial al unei veritabile cetățenii.
În ziua de astăzi , tot mai mulți oameni călătoresc, lucrează, studi ază și trăiesc în
străinătate. Criminalitatea a devenit un fenomen tot mai sofisticat și de anvergură
internațională. Trebuie creat un spațiu comun de justiție penală în Europa, care să se
bazeze pe încredere și sprijin reciproc din partea autorităților na ționale de aplicare a
legii.
Prin deschiderea largă a frontierelor, criminalitatea transnațională a rezultat într –
un amplu fenomen, singurul instrument eficient de combatere devenind acest sprijin
reciproc, o cooperare judiciară eficientă.
Momentul extrem de important pentru România, care a generat multiple
consecințe pe plan juridic, l -a constituit intrarea în Uniunea Europeană. Du pă intrarea
României în Uniunea Europeană s -a real izat amplificarea și extinderea cooperării
judiciare în domeniu între mai mu lte state, având în vedere existența infracțiunilor cu
caracter transfrontalier, libera cir culație a cetățenilor, apariția unor cauze penale

68
complexe pentru soluționarea cărora este nevoie de schimb operativ de date și
informații între țările pe teritoriul cărora au fost săvârșite infracțiunile sau pe pertitoriul
cărora s -au refugiat infractorii.
În contextul dezvoltării societății, în ansamblul său, s -a conturat tot mai
accentuat o creștere a criminalității, atingând apogeul prin prolifera rea unor forme ale
crimei organizate pe teritoriul mai multor state87, cum sunt: cele legate de traficul de
droguri sau carne vie, arme, pirateria acvatică și maritimă, acte de terorism etc.
Intensificarea și perfecționarea acțiunilor specifice de identific are, prindere și tragere
la răspundere penală a autorilor unor infracțiuni constituie un aspect semnificativ în
activitatea de prevenire și combatere a criminalității.
România a înregistrat progrese în domeniul cooperării judiciare î n materie
penală și a a rmonizat legislația sa cu cea europeană. T otuși, din analiza legislației
românești se observă necesitatea unor modificări legislative viit oare în materie.
Implementarea în practică a instrumentelor noi de cooperare judiciară s -a realizat cu
dificultate de către autoritățile care își desfășoară activitatea în domeniul cooperării
judiciare în materie penală.
În prezent, țara noastră dispune de un cadru juridic adecvat pentru cooperarea
judiciară în materie penală, concretizat în tratate bilaterale, convenț ii multilaterale, dar
este nevoie de o aplicare rapidă a acestora.

87Costică Bulai, B.N. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Editura Universul Juridic,
București, 2007, p.120;

69

BIBLIOGRAFIE

 C. Andronovici, Dreptul internațional public , Ed. Graphix, Iași, 1996;
 M. Apetrei, Drept penal, Partea generală , Ed. Victor, București, 2006;
 Al. Boroi, Cooperarea judiciară internațională în materie penală , Editura C.H.
Beck, 2008.
 Al. Boroi, Drept penal. Partea generală , Ed. All Back, Bucuresti, 2000;
 A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional ,
Ed. All Beck, București, 20 04;
 Gh.Nistoreanu, Prevenirea infracțiunilor prin măsuri de siguranță, Academia
de poliție, București, 1991;
 F.R. Radu, Câteva considerații cu privire la legislația și practica judiciară în
materie de extrădare , Dreptul nr.7/2003;
 F.R. Radu, Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internațională în
materie penală – un pas important spre integrarea României în spațiul de
libertate, securitate și de justiție al Uniunii Europene , Dreptul nr.11/2004;
 F.R. Radu, De la extrădare la mandatul europe an. O privire istorică și juridică,
Rev. Dreptul, nr. 2/2006;
 F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală , vol. I, Ed. C.H. Beck,
București, 2008;
 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011 ;
 Crișu,A. (2011) Cooperarea judiciară in ternațională în materie penală.
Aspecte teoretice și practice , Editura Universității din București
 Crișu, A. (2007) Drept procesual penal ediția a -2-a (revizuită și actualizată),
Editura C.H. Beck, București
 Convenția Europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, cu
Protocoalele sale adiționale, din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978
 Dongoroz, V. și colab. (2003 ) Explicații teoretice ale codului de procedura
român , Ed. C. H. Beck, București
 Hangă, V. (2007) Dicționar juridic , Editura Lumina Lex Lege nr. 224/2006 din
01/06/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală

70
 Ministerul Justiției (2005) Consolidarea cadrului instituțional și legislative în
domeniul coope rării judiciare intaernaționale
 Morar, I.C., Zainea, M. (2008) Cooperare judiciară în materie penală ,
C.H.Beck
 Tratatul privind Uniunea Europeană adoptat la Maastricht la 7 februarie 1992,
publicat la JOCE nr. 191 din 29.07.2991
 Tudor, G., Constantinesc u, M. (2009) Mandatul european de arestare. Aspecte
teoretice și practică judiciară ,Ed.Hamangiu,București 2009, pag.5
 Codul penal român.
 Mariana Z ainea , Amânarea predării în procedura mandatului european de
arestare: soluții în practica instanțelor naționale și a altor State Membre,
Revista Curierul judiciar, 2009 ;
 Mariana Z ainea , Jurisdicția universală a statului român din perspectiva
Proiectului Codului Penal: infracțiuni extrateritoriale săvârșite de cetățeni
străini sau apatrizi, Revista Curierul judiciar, 2009.
 Florin Răzvan R adu, Cooperare judiciară internațională și europeană în
materie penală. Îndrumar pentru practicieni , Editura Wolters Kluwer, 2009;
 Mariana C onstantinescu , Georgiana T udor, Mandatul european de arestare.
Aspecte teoretice și practica judiciară , Editura Hamangiu, 2009;
 Laura Codruța K ovesi , Dana T itian, Daniela F rasie , Arestarea preventivă.
Aprecierea pericolului social concret pentru o rdinea publică. Practica
judiciara. Hotărâri CEDO , Editura Hamangiu, 2009;
 http://www.just.ro/Sectiuni/Cooperarejudiciar%C4%83interna%C5%A3ional
%C4%83/Cooperarejudiciar%C4%83interna%C5%A3ional%C4%83_penala/
Conven%C5%A3iaeuropean%C4%83deextr%C4%83dare/tabid/627/Default.a
spx