CAPITOLUL I – ARGUMENTAREA TEORETICĂ 1. Importanța și actualitatea studiului Dezvoltarea spectaculoasă în ultimele decenii a majorității științelor a… [615368]

1 Partea generală
CAPITOLUL I – ARGUMENTAREA TEORETICĂ

1. Importanța și actualitatea studiului
Dezvoltarea spectaculoasă în ultimele decenii a majorității științelor a dus la apariția și
perfecționarea unor noi discipline aflate la granița dintre acestea. În a ceeași situație este și
Kinetoterapia, specialitate clinico -terapeutică de tip intedisciplinar. Atenția kinetoterapeutului se
îndreaptă către identificarea și ameliorarea aspectelor disfuncționale legate de activitatea
cotidiană, relațională și profesional ă, care pot modifica comportamentul oricărei persoane,
punându -l în situația de a beneficia de aportul kinetoterapiei.
Kinetoterapia este o specialitate relativ nouă în lume și în mod deosebit la noi în țară.
Cercetările moderne clinice și experimentale au pus în evidență o parte din efectele benefice și
mecanismele de acțiune ale metodelor, tehnicilor și programelor kinetice, utilizate în recuperarea
medicală.
Kinetoterapia sau terapia prin mișcare studiază mecanismele neuromusculare și articulare
care as igură omului activitățile motrice normale, preocupându -se totodată de înregistrarea,
analizarea și corectarea mecanismelor neuro -musculo -articulare deficitare.
Din punct de vedere al sferelor de acțiune, kinetoterapia are largi valențe de aplicare în
profilaxie, terapia și recuperarea unei game foarte largi de afecțiuni cu etiologie diversă, la orice
vârstă.
Activitatea recuperatorie este un proces complex, care alătură efortului medical de
specialitate o largă serie de tehnici specifice, medicale și para medicale, ce își propun să obțină un
optim funcțional din potențialul restant al bolnavului, în timpul și după trecerea furtunii bolii, în
scopul reintegrării sale cât mai depline în familie, societate și profesie. Concomitent,
recuperearea medicală se îns crie și cu valențe particulare, întrucât provine și face parte din
complicațiile ce ar putea fi generate de noua stare fizică a omului, ce a rămas cu deficiențe după
boală.
Prin specificul tulburărilor determinate de bolile neurologice, în care domină cel mai
adesea deficiențele motorii, cât și prin gradul accentuat de incapacitate și implicit handicap, pe
care îl determină, această categorie de bolnavi beneficiază de aplicarea procedeelor recuperatorii,
într-o proporție de aproximativ 90 % din totalul lor.

2 Asistența de recuperare a acordat dintotdeauna principala atenție sechelelor bolilor
neurologice, iar în cadrul acestora hemiplegia s -a clasat pe primul loc, atât datorită frecvenței,
cât și rezultatelor deosebit de bune ce se pot obține prin reeduc area funcțională. Recuperarea
hemiplegicului înseamnă, înainte de toate, un program kinetologic. Ideea ce trebuie să clădească
un program de kientoterapie poate fi astfel: „angrenare a bolnavului într -un program bine stabilit,
care să îi permită redobândire a și reînvățarea performanțelor motorii pierdute, precum și un nivel
funcțional și intelectual corespunzător gradului de disfuncție prezent”.
Reinserția profesională reprezintă validarea socială a recuperării medicale și trebuie
privită cu toată responsabi litatea. Este inadmisibilă trimiterea înapoi în câmpul muncii a unor
hemiplegici insuficient recuperați, deci incapabili de muncă, atât timp cât nivelul lor de
recuperare nu a redobândit cotele funcționale compatibile cu activitatea productivă.

2. Istoric
Folosirea exercițiului fizic și a masajului în scop terapeutic este cunoscută încă din cele
mai vechi timpuri, dar a purtat multă vreme pecetea empirismului . Pe lângă elementele raționale
de gândire, magia a asociat gestul, mișcarea rituală și aplicarea m âinii pe regiunea bolnavă.
Îngrijirea bolnavului era legată, așadar, de practici mistice, al căror suport, departe de fi fondat
științific, avea cel mult o valoare psihoterapeutică.
Evoluția societății conduce, după cum era și firesc, la sistematizarea cun oștințelor
acumulat e, la conturarea unor reguli terapeutice, la formare unor adevărate școli medicale.
Merită a fi amintite scrierile lui Cung -Fu, care, în China anilor 2800 î.e.n., recomandă
folosirea exercițiilor fizice și masajului cu caracter localiza t. Demn de reținut era și recomandare
ce se făcea, ca gândul să însoțească mișcarea, noțiune care astăzi, numită mai științific, înseamnă
„reprezentarea corticală a mișcării”.
Greciei antice îi revine meritul și cinstea de a fi considerată leagănul exerciț iului fizic, al
gimnasticii profilactice și terapeutice.
Herodicus, profesorul lui Hipocrat, este primul medic grec care se preocupă și scrie
despre valoarea exercițiului fizic, recomandă bolanvilor, pentru a se vindeca, plimbări de la
Atena la Megara, dis tanța care le separă fiind de 20 de km.
Românii continuă acest cult pentru mișcare, însă îl orientează, aproape în exclusivitate
către pregătirea militară.

3 Profesorul Athanasiu (1869 -1926), medic de seamă al timpului său, subliniază în lucrările
sale efe ctele favorabile alea exercițiilor fizice asupra sănătății omului.
În 1922 ia ființă la București Oficiul și Institutul Național de Educație Fizică. În cadrul
acestui institut de învățământ va apărea, pentru prima dată în țara noastră, ca disciplină de pre dare
„gimnastica medicală”.
În momentul de față, problemele de recuperare, sunt preluate de rețeaua Ministerului
Sănătății, încadrându -se în contextul general al asistenței medicale din țara noastră, adică de
accesibilitate, gratuitate și înaltă calificar e.

3. Precizarea noțiunilor
Readaptarea este un complex de măsuri medicale, educaționale și sociale, cu ajutorul
cărora handicaparea este redusă la minimum din punct de vedere fizic, psihic și social, în așa fel
încaât handicapatul să fie redat unei vieți po trivite posibilităților sale.
La Geneva în 1968, experții O.M.S .(Organizația Mondială a Sănătații) au adoptat
următoarea definiție: „reabilitatea (rehabilitation) înseamnă folosirea combinată și coordonată a
unor măsuri sociale, educaționale și vocațional e, pentru instruirea sau reinstruirea persoanelor, în
vederea obținerii unei capacități funcționale maxime posibile”.
Recuperarea funcțională cuprinde aspectele medicale, în special ale medicinei fizice:
fizioterapia (hidroterapie, electroterapie, termo terapie, crioterapie, masaj, kinetoterapie etc.), dar
și reeducarea (fie că ea este motorie – kinetoterapie, protezare, ergoterapie; fie că este educațioală
– psihopedagogie, învățământ; fie a vorbirii – logopedie).
Recuperarea socială se face prin învățământ , profesionalizare, plasament în muncă și
ocrotire socială.
În 1974 Academia de Științe Medicale a României a formulat o definiție mai
cuprinzătoare: „Recuperarea trebuie considerată ca un domeniu de activitate complexă medicală,
educațională, socio -profes ională, prin care se urmărește restabilirea cât mai deplină a capacităților
funcționale reduse sau pierdute de către o persoană ca urmare unor afecțiuni congenitale,
dobândite în urma unor boli, traumatisme, precum și dezvoltarea unor mecanisme compensator ii,
care să -i asigure posibilitatea de autoservire, respectiv o viață activă, cu independență economică
și/sau socială.”

4 Evaluarea este modalitatea de apreciere cât mai corectă a aunei situații, atât din punct de
vedere calitativ (adică al catalogării ei), cât și din punct de vedere cantitativ (adică al gradului de
mărire -intensitate -importanță etc.).
Se poate spune că munca kinetoterapeutului începe cu „evaluarea”, se continuă pe
parcursul programului instituit cu „evaluarea” și se termină cu „evaluarea” î n momentul
încheierii programului kinetoterapeutic.
În cadrul evaluării restantului funcțional , testarea psihologică ocupă primul loc, având
valoare discriminatorie, în sensul că este în măsură, încă de la început, să prevină situația
nedorită, de a consid era aptă de muncă o persoană incapabilă să înțeleagă suficient de bine ce are
de făcut, chiar dacă performanțele fizice corespund activității productive pe care o are de
îndeplinit.
Odată testul psihologic îndeplinit, evaluarea restantului funcțional se or ientează spre
bilanțul motor, chemat să decidă, la rândul său, dacă nivelul recuperării handicapului fizic inițial
permite sau nu reluarea unei activități profesionale.
Evaluare restanutului funcțional trebuie considerată ca o noțiune mult mai c omplexă, î n
care se includ, în egală măsură, integritatea psihică și comportamentală, precum și cerințele
ergonomice legate de profilul activității profesionale, pe care hemiplegicul urmează să o
desfășoare.

4. Bazele teoretice ale cercetării

4.1.Baza fiziopatologică a r ecuperării
4.1.1. Date anatomo -fiziopatologice
Termenul de hemiplegie desemnează o perturbare tonico -motorie a neuronului motor
central, antrenând tulburări controlaterale, când leziunea se află deasupra decusației bulbare și
ipsilaterale, când leziunea este sub acest nivel. Această definiție se remarcă prin faptul că aduce
în prim plan activitatea motorie ca ansamblu, indivizibil, responsabil de executarea mișcarii lor,
menținerea posturii și atitudinii, ca și de contracția musculară pregătitoare de mișcare , în r aport
de sediul leziunii cauzale. Toate acestea diferențiază entitatea gnoseologică prezentată de
parezele cerebeloase, extrapiramidale sau de neuron motor periferic care ar putea afecta jumătate
de corp.

5 Prin sistemul piramidal se înțelege totalitatea fib relor ce pornesc din acea parte a scoarței
cerebrale care elaborează impulsuri și provoacă mișcările voluntare ale corpului.
Fibrele nervoase care pleacă din această parte a scoarței cerebrale și care ajung la celulele
radiculare ale măduvei spinării forme ază calea motorie piramidală. Pe această cale se disting
două tipuri de neuroni motori: centrali și periferici. Neuronii motori centrali sunt celulele
piramidale mijlocii, mari și gigantice din stratul piramidal extern și intern al circumvoluției
centrale anterioare a scoarței cerebrale și din câmpurile învecinate. Neuronii motori periferici se
găsesc în nucleii de origine ai nervilor motori cranieni sau în coarnele anterioare ale măduvei
spinării.
Deteriorarea ariei motorii produce deficit al contracției v oluntare și de exaltare a tonusului
muscular. Cele două aspecte ale hemiplegiei nu pot fi studiate separat, sistemul efector
reprezentat de hemiplegie fiind sub control direct cortical și reglare suprasegmentară.
Efectorul muscular este repre zentat de fibr a musculară striată, cu fibre roșii tonice,
specializate în menținerea tonusului, cu minimum de consum energetic și fibre albe de tip fazic,
ce intră în componența mușchilor de contracție rapidă. În afara neuronului motor central, o serie
de alte căi reali zează un control inhibitor sau excitator asupra motoneuronilor alfa. Reglarea
medulară a activității lor se datorează reflexului miotatic. Controlul segmentar este realizat prin
sistemul activator alfa care acționează asupra fusurilor neuromusculare. De la nivelul cortexului
frontal coboară informația de comandă spre formațiunile efectoare. Corespondența celulară nu se
realizează punct cu punct între un neuron și o singură celulă musculară în acțiunea lor sinergică.
Întinderea suprafeței corticale nu este î n raport cu volumul muscular, ci cu complexitatea, finețea
și precizia mișcarilor, teritoriile privilegiate fiind cele afectate mâinii și gurii. Există neuroni care
conduc inervația și de aceeași parte, nu numai controlateral, beneficiare fiind, cu precăde re,
membrul inferior și faciesul, mai puțin membrul superior. Faptul că ipsilateral musculatura este
afectată numai în proporție de 10 % deficitul motor este acoperit, aspectul mișcărilor voluntare
apărând, în consecință în limite aparent normale. Însă rămâ n în actualitate alte aspecte legate de
calitate mișcării: percepția vizuo -spațială statică și dinamică, amplasarea mișcărilor, timpul de
reacție, viteza de execuție a mișcărilor, decizia vizuală a mișcării și altele care pot influența în
mare măsură evolu ția post -ictală. Se afirmă că fibrele neuronului motor central se articulează atât
cu cele alfa cât și cu cele de tip gama, în timp ce, după alți autori, acestea acționează asupra
celulelor alfa numai prin intermediul fibrelor gama. O parte din fibrele fas ciculului piramidal, ce
nu au rol motor, conduc informația la structurile nesp ecifice talamice și reticulate, contribuind la
reglarea activității motorii de la etajul medular. Cerebelul controlează tonusul muscular și

6 motilitatea voluntară prin intermediul a două circuite: superior , facilitator asupra cortexului și
inferior , inhibitor prin intermediul formațiunilor trunchiului cerebral, având rolul primordial în
coordonarea acțiunii sistemelor gama și alfa. Ca o veritabilă intersecție a sistemelor encefalic e de
reglare tonig enă, formaț iunea reticulată a trunchiului cerebral prezintă segmente inhibitorii
bulbare, excitorii pontine, realizând o influență indirectă asupra motilității, prin intermediul
neuronilor gama statici.
Corelația dintre sistemul piramidal și extrapiramidal conduce la interpretarea modernă a
perturbărilor complexe din hemiplegie, consecință a atingerii simultane a acestor două căi.
Originea lor vecină și continuitatea căilor explică de ce o leziune motorie este mai complexă,
interesând atât motilitatea voluntară, cât și cea a tonusului muscular.

4.1.2. Lateralizarea emisferică
Lateralizarea emisferică se situează pe două nivele: a mâinii – care-i mai bună din două și
a creierului – la ce folosesc cele două emisfere. De fapt, fiecare emisferă este specializată,
primind senzații și trimițând ordine motorii la hemicorpul opus.
Patologia cerebrală a demonstrat că leziuni absolut simetrice nu etalează aceeași
simptomatologie clinică, observația aparținând neurologului francez Pierre Paul Broc ca, încă de
la începutul secolului trecut, care a făcut legătura dintre tulburările de vorbire și leziunile
emisferice stângi. Cu timpul, s -a constatat că tulburările de vorbire sunt prezente numai atunci
când este afectată și dominanta manuală. Această constatare a condus la conturarea noțiunii de
emisferă dominantă, atribuindu -i-se tulburările de vorbire și maualitatea (aceasta putând fi și de
partea dreaptă la stangaci) și de emisferă minoră pentru partea opusă.
Emisferele cerebrale par a fi identice, studii anatom ice au evidențiat existența unor certe
asimetrii ale zonelor ce sunt asociate cu ariile limbajului, asimetrii ce pot fi recunoscute încă din
perioada dezvoltării fetale. Existența unor asemenea asimetrii vine să confirme și să explice în
același timp varia bilitatea manifestărilor clinice ale afaziei, cauzate de leziunile emisferei
dominante. Există și cazuri particulare în care corespondența dintre afazie și manualitate nu este
absolută, exemplu în acest sens fiind stângacii, care pot păstra centrul vorbiri i tot în emisfera
stângă, datorită faptului că încă din perioada copilăriei au scris cu mâna dreaptă.
Carl Wernicke „arată” că leziunea se află pe emisferul stâng, în regiunea temporo –
parietală la bărbații dreptaci, determinând afazia care se întalnește ma i rar în leziuni similare la
femei.

7 Pe baza acestor observații putem spune de ambidextrie încă din perioada de creștere și
dezvoltare, ceea ce ar avea drept consecință nivelarea asimetriilor dintre emisferele cerebrale.
Recuperarea medicală, în cazul lezi unilor cerebrale se clasifică pe două categorii de
funcții. O primă grupă cuprinde manifestările clinice ale acestora, în speță senzitivo -motorii, care
sunt simetrice și nu ridică probleme diferențiate de reeducare și o a doua grupă în care tabloul
clinic este net diferit în raport cu emisfera dominantă sau minoră ce este afectată.
Emisfera dominantă este creditată cu fu ncțiile de vorbire și memorie. Tulburările de
vorbire de tip motor sunt atunci când extinderea leziunii este la nivelul ariei Brocca și de tip
senzorial atunci când leziunea interesează zona Wernicke. În ceea ce privește memoria, se pare că
raportul esențial al memoriei anterograde este hipocampusul, fără a fi determinat însă ca
lateralizare, deoarece o amnezie completă nu se poate înregistra decât în cazul leziunilor ambelor
emisfere. În ceea ce privește rolul emisferei drepte în activarea mișcării, dacă intenția precede
mișcarea, atunci imparitatea motorie ar trebui să fie mai evidențiată în cazul implicării emisferei
drepte și nicidecum a c elei stângi.
Emisfera minoră controlează funcțiile simbolice, care în cazul unei hemiplegii se traduc
prin tulburări praxice, gnozice și somatognozice.
Tulburările praxice se remarcă prin constanța apraxiilor constructive și a asocierii mai
puțin constant e a apraxiei îmbrăcatului , cu forme de manifestare ce evidențiază o flagrantă
neglijare a spațiul ui de partea plegică, și anume la comiterea de erori de construcție sau de desen,
la testele la care hemiplegicul este supus. Pe lângă acestea mai sunt și tulb urările vizuale cu cele
ale abilității manuale, fapt ce a determinat o tot mai netă tendință de substituire a termenului de
apraxie constructivă cu cel de dezordine vizuo -constructivă.
Apraxia îmbrăcatului, deși regresivă în majoritatea cazuirlor poate pe rsista constituindu –
se ca un handicap important.
Apraxia gnozică invită la o interpretare globală, dată fiind gama extrem de largă a
solicitărilor de cunoaștere și recunoaștere la care este supusă.
Tulburările de somatognozie reprezintă o nerecunoaștere a hemicorpului afectat de
paralizie. Astfel, în timp ce hemiplegicul în cauză se comportă normal, în momentul în care este
solicitat asupra propriei sale suferințe, se comportă paradoxal, fiind în stare să se ridice de pe un
pat sau scaun și să cadă fără să -și dea seama de ce s -a întâmplat.
În concluzie, lateralizarea emisferică poate fi modelabilă pe parcursul vieții, în special la
vârstele mici. O inițiativă care să conducă la promovarea ambidextriei încă din primul an de viață

8 ar duce la reducerea consider abilă a accdientelor, în special a celor de muncă, ușurând în același
timp și munca de reeducare funcțională a bolnavului hemiplegic adult.

4.1.3. Plasticitatea neuronală
Termenul de plasticitate neuronală identifică capacitățile adaptive ale funcțiilor
metabol ice neuronale și gliale.
În ambianța conceptului de plasticitate se pot separa, teoretic, o serie de evenimente
reparatorii ce se verifică în timp scurt după o leziune acută a creierului (plasticitate de scurtă
scadență), precum și altele, ce necesită un t imp mai îndelungat (plasticitatea de lungă scadență).
Punerea în acțiune a acestor mecanisme de recuperare evidențiază o adevarată strategie de
integrarea a factorilor ce le caracterizează. Astfel, s -a stabilit că în foarte multe situații, controlul
unei a numite funcțiuni nu se datorează numai unor neuroni specifici, ci și unui compartiment de
rezervă, alcătuit din sinapse lente ce intră în acțiune atunci când primul este lezat, stimulându -i
regenerarea morfologică.
În cadrul substratului molecular al neur otransmițătorilor de structura polipeptidică se
include și factorul de creștere nervoasă, considerat ca un prototip a unei întregi serii de
polipeptide trofice cerebrale, cu specificitate de specie și organ. Important pentru recuperarea
neuromotorie este ș i faptul că acest factor beneficiază de posibilitatea de a fi stimulat fizioterapic.
Aceste polipeptide identificate a fi din grupul gangliozidelor își au originea în membrana
celulelor nervoase lezate, stimulând vecinătatea tisulară indemnă, adiacentă foc arului lezionar.
Discutând intervenția moleculelor neurotranmițătoare asupra reglării, regenerării și
supraviețuirii celulelor nervoase, cercetările au evidențiat fa ptul că mediatorii chimici
transinaptici, în special acetilcolina, nu se limitează numai la decăderea informațiilor ce parcurg
fanta sinaptică, ci pot, la necesitate, să inducă și efecte asupra cito -arhitectonicii neuronale,
plecând de la „sprouting” -ul (regenerarea) elementelor axonale la „pruning” -ul (curățirea)
terminațiilor dendritice, neoco lind nici celulele moarte.
S-a demonstrat că acetilcolina poate asigura o protecție eficientă împotriva efectului
inhibitor al serotoninei, pe care aceasta îl are aspura procesului de regenerare nervoasă. Deci,
neurotransmițătorii ce determină depolarizare a induc inhibiția regenerării neuronale, în timp ce
neurotransmițătorii ce determină hiperpolarizarea sau anularea depolarizării anulează, implicit, și
mecanismele de inhibare a regenerării.

9 Neurotransmițătorii nu sunt numai mediatori ai comunicației dintr e celulele nervoase, lor
revenindu -le și rolul de senzori sau indicatori inițiali ai procesului de deplasare al sinapselor.
Ideea că handicapul motor datorat unor leziuni ale neuronului motor central nu poate fi
recuperat a căzut în favoarea achizițiilor a duse de studiul plasticității neuronale.
4.1.4. Spasticitatea
Spasticitatea se definește ca fiind o varietate de creștere a tonusului muscular, legată de o
exagerare a reflexului de intindere , coexistând cu hiperactivitatea buclei gama.
Spasticitatea poate fi ana lizată sub trei aspecte:
o ca varietate a creșterii tonusului muscular
o ca exagerare a reflexului de întindere
o ca o consecință a hiperactivității sistemului gama
Ca o consecință a spasticității pot apărea:
o exagerarea reflexului de întindere tonic (re flexele osteotendinoase, reflexele
patologice – Rossolimo și Becheterew -Mendell)
o semnul lamei de briceag
o răspunsul muscular la excitațiile cutanate
o reflexul Hoffmann
o sincineziile
În hemiplegie, spasticitatea trebuie evaluată la fel ca și paralizia, căci în multe cazuri
spasticitatea este cea care jenează mai mult mișcarea decât însăși paralizia.
Spasticitatea se poate instala în faza de debut a hemiplegiei, dar și în fazele tardive unde
progresiunea spasticității este mai rapidă și forma mai gravă.
Spastici tatea afectează în eg ală măsură toți mușchii, dar mai puternic afectează grupele
musculare mai bine reprezentate: la membrul superior sunt afectați mai mult pronoflexorii în
raport cu supinoextensorii, iar la membrul inferior extensorii în raport cu flexor ii.
Accentuarea s pasticității se poate dat ora și unor stimuli nociceptivi comuni, cum ar fi:
boli ale vezicii urinare (infecția, calculoza), afecțiuni ale pielii (ulcerații de decubit, cicatrici
dureroase), încalțămintea strâmtă , constipația, fracturi, tro mboze venoase profunde. Durerea este
incriminată ca declanșator al spasmului muscular, care, la rândul lor, determină creșterea
spasticității.

10 Perturbările pe care spasticitatea le poate aduce cuplului mișcare -postură se datorează
răspunsului muscular, ca urmare a comenzii nervoase deficitare, de aceea bolnavul hemiplegic își
neglijează segmentele plegice, căutând compensarea la cele normale.
Lupta împotriva spasticității trebuie să se caracterizeze prin obiectivitate și cu elemente de
referință inițiale câ t mai exact evaluate, știut fiind că hipertonia piramidală s -a dovedit a fi
impedimentul major în calea reeducării mișcării active.
Spasticitatea, deși este unul din impedimentele cele mai mari ce stau în calea reeducării
funcționale a bolnavului hemiplegi c adult, înscrie și efecte favorabile, lăsând bolnavului, în
compensație parcă, piciorul fixat în extensie, ceea ce îi va permite să meargă și mâna fixată în
carligul pronoflexiei, poziție ce îi va permite să agațe ceva și de partea plegică.

4.2.Manifestări clinice
4.2.1. Manifestări în funcție de cauză
Un criteriu de diagnosticare corectă a hemiplegiei este cauza leziunii, aceasta trebuind
corelată cu vârsta bolnavului, cu prezența altor boli, precum și cu psihicul bolnavului.
Hemiplegiile cel mai frecvent întâlnit e sunt de origine vasculară, fie legate de hemoragie
difuză sau hematom, fie de o ischemie, interesând cu predilecție arterele cerebrale anterioare sau
mijlocii, mai rar teritoriul vertebro -bazilar.
Hemiplegiile post -traumatice sunt frecvente și ele, dintr e acestea contuziile cerebrale
difuze fiind întâlnite mai des, care determină, aproape în toate cazurile, alături de deficitul motor
aferent hemiplegiei și tulburari de intelect și comportament, ceea ce agravează prognosticul. Mai
rar se întâlnesc hemipleg iile prin compresiune intracerebrală de natură congenitală sau tumorale
dobândite în perioada copilăriei sau mai târziu.

a) Hemiplegiile prin accident vascular cerebral
Principala cauză a accidentelor vasculare cerebrale este hipertensiunea arterială, care e ste
incriminată în antecedente la peste jumătate din bo lnavii ce au suferit de hemoragie cerebrală și la
un sfert din cei cu infarct cerebral.
Pe lângă hipertensiunea arterială, considerată factor predispozant, se aduc în discuție și
alți factori, cum ar fi diabetul zaharat, căruia i se atribuie un rol important nu numai în
decalnșarea accidentului vascular cerebral, ci și în rata de supraviețuire după accidentul vascular
cerebral.

11 O altă cauză se găsește în arteroscleroza cerebrală, care favorizează acci dentele
trombolice, prin modificările de calibru vascular pe care le determină.
Un rol favorizant în declanșarea accidentelor vasculare cerebrale este atribuit consumului
excesiv de băuturi alcoolice, care determină tulburări de ritm cardiac și apariția un or contracții
anarhice ale miocardului, ambele putând fi la originea formării emboliilor.
Tabagismul face parte și el din acești factori, tutunul favorizând atât hemoragia, cât și
tromboza cerebrală.
Alături de acești factori endogeni, un rol important în declanșarea accidentelor vasculare
cerebrale îl ocupă și factorii exogeni.

b) Hemiplegiile prin accident vascular cerebral ischemic
În etiologia accidentelor vasculare inchemice sau hemoragice, cercetările au demonstrat
că două treimi din acestea sunt diagno sticate ca infarcte cerebrale, iar o treime ca hemoragice.
După modul de producere a sindromului ocluziv, a cărui consecință este infarctul
cerebral, se discută două mecanisme: tromboza și embolia.
Trombozele vasculare sunt mai frecvente la persoanele în v ârstă (după 60 de ani), cu
incidență mai ridicată la barbați, la nivelul carotidei interne. Debutul este de obicei precedat de
tulburări pasagere ale circulației cerebrale, denumite atacuri ischemice tranzitorii.
Etiologia trombolică mai poate cuprinde și efortul fizic, stress -ul emoțional, baia fierbinte,
consumul excesiv de alcool, pierderile mari de sânge, la care se mai adaugă infecțiile și ferba
ridicată, determinând ischemie prin furtul de sânge pe care îl determină.
Embolia cerebrală, prin localizare a sa la nivelul arterelor intracraniene, este o consecință a
bolilor emboligene, un rol important în această direcție avându -l și fragmen tele plăcilor
anteromatoase, gră simile intrate accidental în circulația cerebrală sau aerul, mai rar ulcerațiile
aterom atoase ale aortei, endocarditele bacteriene și reumatismul, cheagul din infarctul cardiac sau
chiar trichineloza .
Debutul este în general brusc și la vârste tinere, cel mai frecvent cu manifestări de
neadaptare cardiacă în timpul zilei după un efort mai ma re, ca simptome de suferință apărând
cefaleea și convulsiile. După momentul de debut în raport de caz se poate înregistra o perioadă de
ameliorare datorată migrării embolului într -un ram fără importanță, sau, din contra, agravarea
stării generale prin cons tituirea trombului.

c) Hemiplegiile prin hemoragie cerebrală

12 Hemoragia cerebrală difuză este caracteristică vârstelor cuprinse între 45 -60 de ani, cu
dezvoltarea bruscă a tabloului clinic în cursul după -amiezii sau serii, în condițiile unor stări
emoționale sau de oboseală marcante. Această star e este precedată de obicei de ce falee, congestia
feței, urmată de vomă, respirație accelerată, tahicardie, tulburări de conștiință, hemiplegie.
Gradarea tulburărilor de conștiință cuprinde somnolența, abnubilarea și s tarea de comă.
Hemoragiile de trunchi cerebral sunt dintre cele mai grave. Hemoragia talamică se
însoțește cu deficitul motor, tulburările de sensibilitate, la care se mai pot asocia hemianopsia și
tulburările afazice.
Hematomul intracerebral spontan , prin hemoragie cerebrală cu dilacerarea substanței
nervoase, duce la constituirea hipertensiunii intracraniene.
Hemoragia subarahnoidiană este adesea consecința malformațiilor congenitale ale
poligonului Willis, putând fi întâlnită și în stări inflamatorii ate rosclerotice sau neoplazice. Sub
aspect clinic, se notează fenomene de iritație meningiană. Cât privește bolnavii cu acest tip de
hemoragie, hemiplegia acestora se poate instala abia după câteva zile, gravitatea ei depinzând de
întinderea infarctului sau a zonei de ischemie.
Infarctul hemoragic se prezintă cu o etiologie restrânsă, din care hipertensiunea arterială
este cauza cea mai frecventă asociată cu ateroscleroza cerebrală, mai ales în perioada vârstei a
treia.

d) Alte cauze ale hemiplegiilor
Diagnostic ul unei hemiplegii trebuie extras dincolo de sfera accidentelor vasculare
cerebrale, la originea ei putând sta și cauze infecțioase, cum ar fi o viroză de tip herpetic ,
encefalită sau meningo -encefalită, hendocardită bacteriană subacută, abcesul cerebral, meningita
bacilară, trichineloza cerebrală.
Hemiplegia din cadrul bolilor demielinizate prin mecanism autoimun este mai rar
întâlnită. Dintre acestea, trebuie amintită scleroza multiplă.

e) Hemiplegiile infantile
Hemiplegiile infantile pot fi congenitale, a nte și perinatale sau dobândite, toate având
consecințe comune ca expresie a leziunilor cerebrale instalate pe parcursul maturizării
neurologice.
Etiologia hemiplegiilor infantile dobândite este variabilă, între cauzele cele mai frecvent
întâlnite regăsindu -se: traumatismul cranian, infecția, tromboza, malformația vasculară, tumorele

13 cerebrale, unele maladii demineralizante, mai rar hipertensiunea arterială cu hemoragie cerebrală
consecutivă.

4.2.2. Manifestări în funcție de sediul leziunii
O clasificare a hemipl egiilor în funcție de sediul leziunii este necesară deoarece aspectul
evolutiv al bolii este condiționat de etiologia specifică dispoziției anatomice a leziunii. În raport
cu fascicolul piramidal, de la cortex până la măduva spinării, se află multe formați uni a căror
implicare ajută în punerea diagnosticului de sediu al leziunii.

a) Hemiplegie de origine corticală
La acest nivel, un sindrom hemiplegic global se poate realiza numai in condițiile în care
leziunea este în măsură, prin întinderea ei, să cuprindă totalitatea ariei motorii.
Hemiplegiile corticale au determinări parcelare, predominând mai ales la membrul
superior și facies, mai rar la membrul inferior.
Extinderea posterioara spre circumvoluțiile parietale relevă tulburările senzitive, ce pot
merge până la anestezia membrelor paralizate. Cel mai adesea se asociază cu asterognozice și
aspect de ataxie corticală.
Dacă leziunile evoluează la nivelul emisferului dominant, acesta fiind de regulă cel stâng,
hemiplegia se însoțește de tulburări de vorbire de tip motor, iar când întinderea leziunii este la
nivelul ariei Brocca, acestea sunt de tip senzorial. Dacă leziunea interesează aria zonală
Wernicke, atunci se mai pot adăuga și tulburări de schemă corporală, de aceeași parte cu deficitul
motor.
Dacă extinderea are loc în profunzime, spre lobul temporo -occipital, hemiplegiile
corticale se pot asocia cu hemianopsie homonimă laterală, de aceeași parte cu membrele
paralizate.
Hemiplegia de origine corticală înscrie în tabloul său clinic și crizele jacksoni ene,
consecință a procesului iritativ al celulei neuronului motor central. În atingerile rolandice
centrale, hipertonia spastică este caracteristică acestei localizări, asociindu -se frecvent și cu
sincineziile.
Tulburăril e psihice datorate leziunilor cere brale se traduc clinic prin modificări de
afectivitate, activitate, de comportament, intelectuale și ale funcției de cunoaștere.

14 Tulburările de afectivitate caracteristice sindromului frontal sunt înmănunchiate într -un
complex simptomatic numit „moria”, c aracterizându -se prin euforie, puerilism, tendințe de glume
ironice și calambururi inadecvate, mai rar erotism și bulimie.
Tulburarile de activitate se remarcă prin pierderea inițiativei, lipsa de interes față de ceea
ce se petrece in jur, necesitatea de a fi solicitați pentru a întreprinde o acțiune pe care însă de
regulă nu o finalizează.
Tulburările de comportament se manifestă mai des în leziunea ariei prefrontale, prin
reacții necenzurate, lipsa simțului critic, bolnavul modificându -și uneori chiar p ersonalitatea.
Tulburările intelectuale pot interesa atenția sau memoria în sensul unei amnezii de fixare,
cu uitarea datelor recente.
Tulburările funcției de cunoaștere apar cu dezorientarea temporo -spațială, ducând până la
confuzie mintală. Alteori s -au descris tulburări asemănătoare sindromului Korsakov și asocierea
leziunilor aterosclerotice cu lacunar ism.

b) Hemiplegiile de origine capsulară
Prin spațiul strâmt dintre talamus și nucleul lenticular trec toate fibrele căilor motorii. La
acest nivel, o le ziune este totală, iar hemiplegia se caracterizează printr -o hipertonie masivă, a
cărei reabilitare nu este deloc ușoară.
De obicei leziunea motorie este pură, cu puține atingeri de vecinătate, dar în cazul
existenței acestora se detașează forma capsulo -talamică, la care, pe lângă simptomatologia
motorie, se asociază și dureri intense determinate de perturbarea funcției talamice ca centru
cerebral al durerii.

c) Hemiplegii de trunchi cerebral
Aspectele polimorfe ale acestor hemiplegii se datorează numeroaselo r formațiuni ce pot fi
cuprinse de o leziune cu sediul într -unul din cele trei segmente ale trunchiului cerebral. Acestea
îmbracă aspectul de hemiplegie alternă, cu deficit motor total de partea opusă leziunii, la care se
asociază modificările date, în pri ncipal, de atingerea nucleilor cranieni de aceeași parte.

d) Hemiplegii de peduncul cerebral
În aceste cazuri este caracterizantă prezența paraliziei faciale de tip central, ca și cea a
membrelor de partea opusă leziunii cerebrale, prin prinderea piciorului pedunculului.

15 În raport cu localizarea leziunii sunt numeroase sindroame, cel mai reprezentativ fiind cel
descris de Weber, care cuprinde o paralizie ipsilaterală de oculomotor comun, cu imposibilitatea
mișcării globului ocular în sus, în jos și spre înău ntru, ptoza palpebrală, strabism divergent și
diplopie heteronimă cu midriază.
Se mai pot întâlni: hiperkinezie, rigiditate extrapiramidală, mișcări coreo -atetozice sau
parkinsoniene, dismetrie, tremur intențional, tulburări de sensibilitate. Prin faptul c ă în cazul
acestor paralizii nu sunt afectate funcțiile nervoase superioare, prognosticul recuperator este mai
bun.

e) Hemiplegii portuberanțiale
Această formă de paralizie poartă aceeași amprentă a leziunilor piramidale tronculare, dar
se asociază și cu par alizia facială de tip periferic, de aceeași parte cu leziunea alternă membrelor
paralizate.
Localizarea portuberanțială mai poate prezenta și tulburări de sensibilitate alterne,
subiective și obiective, superficiale și profunde, mișcări coreo -atetozice, at axie, tulburări
oculogire, cât și paralizia de oculomotor extern, cu strabism convergent și diplopie homonimă.
Dacă este atins nervul acustico -vestibular și al nucleilor aferenți, se asociază și surditatea,
tulburările de echilibru, stările de vertij și ni stagmus.

f) Hemiplegii bulbare
Nu prezintă manifestări faciale, dar, în funcție de interesarea structurilor vecine căilor
motorii, se mai pot distinge: un sindrom bulbar paramedian, ce asociază hemiplegiei
controlaterale o hemianestezie cu disociații de tip tabetic și paralizia hipoglosului de aceeași
parte, precum și sindromul Wallenberg, caracterizat printr -o mare varietate de simptome, printre
care se detașează sindromul vestibular cu stări de vertij , laterodeviație, nistagmus rotator,
vărsături, paralizia vălului palatin, faringelui și laringelui, iar, prin interesarea simpaticului latero –
bulbar, un sindrom Claude -Bernard -Horner.
Mai pot fi întâlnite destul de frecvent și tulburări de sensibilitate, ca hemianestezia feței,
termoasimetrie de aceeași parte cu leziunea. De partea opusă leziunii se pot întâlni hemianestezie
cu disociație de tip diringomielic, destul de frecvent pot fi întâlnite tulburări cardiovasculare.
Sindromul de hemibulb se prezintă ca o hemiplegie cu hemianestezie alternă, de aceeași
parte cu leziunea, având un hemisindrom cerebelos, asociat cu fenomene din partea tuturor
nervilor bulbari și un sindrom Claude -Bernard -Horner.

16
g) Hemiplegii medulare
Sunt mai rar întâlnite, fiind de aceeași parte cu leziunea, îmbrăcând aspectul sindromului
Brawn-Sequard, care asociază tulburări de sensibilitate profundă ipsilaterală și tulburări de
sensibilitate superficială, cu disociație de tip siringomielic de partea opusă, iar sensibilitatea
totală poate fi păstrată sau numai ușor interesată bilateral. Aces t sindrom poate fi întâlnit ca atare
în leziunile medulare ce interesează structurile substanței nervoase deasupra nivelului C 5, în timp
ce sub acest nivel aspectul clinic este de asociere a neuronului motor central sublezional, cu cel
motor periferic lezi onal.
Mai poate fi întâlnit sindromul Opalski, cu hemiplegie în cruce (membrul superior de o
parte și cel inferior de partea opusă) sau hemiplegie de aceeași parte în cadrul unei
simptomatologii asemănătoare celei de hemibulb.

4.3.Posibilități și limite de re cuperare
Posibilitățile de recuparare ale unui bolnav hemiplegic, precum și limitele acestuia,
depind de mai mulți factori, dintre care se detașează cauza și sediul leziunii, care au general
handicapul motor, la care se mai adaugă instituirea cât mai preco ce a tratamentului recuperator.
Există un proces natural de reorganizare neuronală a emisferei lezate, mai mult sau mai
puțin elaborată, ce realizează spontan o restructurare funcțională în raport cu capitalul restant.

a) Posibilități și limite de recuperare în raport cu cauza leziunii
Aici se diferențiază hemiplegiile de cauză vasculară, prin traumatism cranio -cerebral, cât
și prin compresiune intracraniană.
Hemiplegiile de cauză vasculară se remarcă prin diversitatea perturbărilor senzitivo –
motorii asociate cu tulburări ale activităților de conștiință. Măsura în care reeducarea funcțională
reușește să ajute în combaterea acestora este condiția esențială a succesului terapeutic. În formele
hemoragice posibilitățile de recuperare sunt umbrite de riscul recidiv elor.
Hemiplegiile prin traumatism craniocerebral se remarcă prin mecanisme de instalalare
diferite, tulburări psihice și de intelect, dând un prognostic destul de sumbru. Limitele recuperării
sunt dictate și de incidena ridicată a comițialității care se î ntâlnește în 30 -50% din cazuri. S-a
demonstrat că în hemiplegiile post -traumatice bilanțurile finale se pot înscrie cu beneficii

17 terapeutice dintre cele mai bune, acestea fiind dictate de particularitățile leziunii cerebrale
suferite.
Hemiplegiile prin compresiune intracraniană sunt mult mai rare, dar recuperarea lor
poate atinge cote dintre cele mai ridicate, prin soluționarea chirurgicală. Datorită prezenței reduse
a tulburărilor psihice, există posibilități largi de reinserție socio -profesională.
b) Posibil ități și limite de recuperare în raport cu sediul leziunii
Evoluția unei hemiplegii este dererminată nu numai de cauza ce a generat -o, ci și de
localizarea topografică a leziunii.
Prima problemă întâlnită în recuperare este localizarea emisferică, dreaptă sau stângă,
având în vedere particularitățile de evoluție clinică diferită, în raport cu apartenența lor
emisferică. Sub aspectul recuperării, lateralizarea emisferică minoră oferă șanse mai mari de
recuperare, dată fiind absența tulburărilor psihice și de intelect.
A doua problemă ține de regiunea anatomică de pe parcursul căii piramidale de la cortex
și până la măduvă, unde -și are sediul leziunea.
Practica medicală a demonstrat că majoritatea hemiplegi cilor ajung să -și reia mersul cu
sau fără sprijin , chiar și în condițiile în care nu a fost recuperată nici o comandă voluntară.
Au fost descrise trei forme de evoluție ale hemiplegiei: frustră, medie, gravă. Această
clasificare prezintă și avantajul că se apropie cel mai mult și de punctul de vedere social a l
recuperării bolnavului hemiplegic, care înscrie tot trei stadii finale: cu autonomie completă de
deplasare și autoservire; cu autonomie limitată și însoțitor nepermanent; dependent de prezența
unui însoțitor permanent.
Hemiplegia frustră se remarcă prin reinstalarea precoce a intregii motilități active
pierdute. Trecerea de la stadiul de paralizie flască la cel spastic se face repede. După câteva
săptămâni începe disocierea cortexului sincinetic, iar coordonarea mișcărilor capătă contur,
parcurgând o prog resie proximă distală. Motilitatea fină de la nivelul extremităților devine
satisfăcătoare în mai puțin de trei luni și păstrează resurse perfectibile. Bolnavii din această grupă
se pot reîntoarce într -o activitate socio -profesională, fie ca cea anterioară îmbolnăvirii, fie într –
alta, reclasându -se profesional.
Hemiplegia de gravitate medie este forma cea mai frecvent întâlnită. Progresul
neuromotor este mult mai lent, situându -se în jurul unei durate medii de 1 an, cu limita superioară
de maximum 2 ani. Reorganizarea activității neuromusculare este un proces de durată, în care
bătătorirea căilor nervoase perturbate funcțional este o condiție decisivă. Aceste forme de
evoluție, dacă sunt îndrumate competent și în condiții de continuitate, sunt capabile de a da

18 rezultate bune, chiar neașteptate. În opoziție apar cazuri cu evoluții favorabile inițial, care,
ignorând principiul continuității, au regresat, întorcându -se la stadiile de motricitate stereotipă.
Astfel, kinetoterapia are o contribuție decisivă în obț inerea rezultatelor pozitive.
Formele grave atrag atenția încă de la început prin perioada flască, ce durează mai multe
săptămâni, după care se instalează destul de rapid o spasticitate severă. Reeducarea neuromotorie
a acestor bolnavi nu poate spera decât la, cel mult, la reluarea mersului în sprijin asistat, pentru
totdeauna spastic și greoi. Acești bolnavi vor avea retracții musculo -tendinoase la nivelul
extremităților distale ale membrelor. Mâna apare în „gât de lebădă”, iar laba piciorului în „varus –
equin”.

c) Posibilități și limite de recuperare în raport cu precocitatea instituirii tratamentului
recuperator
Odată ieșit din perioada de risc vital, bolavul trebuie să înceapă cât mai precoce
tratamentul recuperator, pentru ca și rezultatele finale să fie b une.
Cu cât tratamentul recuperator începe mai repede, cu atât bolnavul are șanse mai mari să
nu devină un dependent social și să reușească să se reintegreze.

4.4. Etapele recuperării neuromotorii

a) Etapa acută
Reprezintă perioada cu o durată de circa 3 -5 sapt ămâni.
Încă din perioada acută trebuie reîncepută reeducarea funcțională a hemiplegicului, iar
dacă această reeducare întâ rzie mai mult de 30 de zile de la debut, se consideră ca rezultatele vor
fi puțin favorabile.
Recuperarea neuromotorie în perioada a cută se împarte în două subetape:
 Prima corespunde momentelor critice de risc vital ale stării comatoase: cuprinde toate
măsurile preventive și vizează limitarea consecințelor sindromului de imobilizare .
 A doua corespunde ieșirii din starea de comă, se rem arcă prin dinamism progresiv crescut și
urmărește limitarea ca durată a perioadei de imobilizare, acționând asupra manifestărilor
neurologice printr -un ansamblu de tehnici adaptate, vizând obținerea cooperării, înlăturarea
tulburărilor de schemă corporală, cât și redobândirea mobilității active .

19 Problemele conexe comei sunt diferențiate astfel: asistarea respirației, imobilismul
prelungit, tulburările vieții de relație.
Sechelele etapei acute a hemiplegiilor se pot sistematiza în două grupe: psiho -organice și
motorii. Tulburările psiho -organice se regăsesc în momentul trecerii spre convalescență la
aproximativ 2/3 din cazuri. Ca forme de manifestare sunt: tulburările de comportament ce pot
ajunge până la demență, tulburările senzoriale și cele legate de fazie.
Sechelele motorii se remarcă printr -o evoluție ce nu oferă elemente concludente de
prognoză, atât timp cât bolnavul se află în stare de comă. În această perioadă segmentele
interesate de paralizie sunt menținute în poziții corective, cu ajutorul unor saci de nisip sau a unor
suluri. Vor fi evitate pozițiile ce imprimă răsuciri ale corpului și trunchiului, precum și rotația
externă a coapsei. Vor fi combătute de asemenea pozițiile de reflexie a genunchiului și
ecvinismul labei piciorului plegic. Da că nu se fac aceste poziționări apar retracțiile musculo –
tendinoase de mai târziu. Contracția musculară voluntară va fi începută numai după ce starea
generală a hemiplegicului permite. Se începe cu segmentele hemicorpului sănătos, după care se
lucrează cu cele plegice, asigurând o ordine proximo -distală.

b) Etapa de convalescență
Se caracterizează prin stabilirea și apoi remisiunea progresivă a manifestărilor
psihomotorii. Convalescența cuprinde o perioadă de 2 ani, interval în care boala se manifestă ca o
sechelă ameliorabilă, ce beneficiază de maso -kineto -fizio-terapie. În această perioadă se fac
corecțiile asupra aparatului locomotor, atât prin mijloacele medicinei fizice, dar mai ales prin cele
ale chirugiei ortopedice și reparatorii. Recuperarea neuromoto rie are un caracter scalariform, cu
perioade de stagnare, urmate de salturi calitative. Formele cu evoluție gravă se recuperează cel
mai puțin, iar rezultatele cele mai bune se obțin în primele 2 luni după instalarea paraliziei.
Clasificarea hemiplegiilor în raport cu gravitatea cazului: gravă, intermediară, frustră.
Hemiplegiile grave , profunde, nu depășesc stadiul motricității primitive, de aceea toate
metodele de recuperare utilizate se limitează la obținerea autonomiei de deplasare, dar și acest
lucru este dificil de obținut deoarece evoluția acestor bolnavi este influențată de sindroame
confuzionale grave, stări de agitație sau de depresie psihică accentuată. Peste jumătate din această
categorie de hemiplegici se prezintă și tulburări sfincteriene, cee a ce face mai anevoioasă
tentativa de reluare a mersului.
Hemiplegiile intermediare sunt considerate ca cele mai mari beneficii ale recuperării
neuromotorii, dar și capabile de a oferi surprize nefavorabile, în lipsa unei conduceri recuperatorii

20 bine indi vidualizată. În această etapă recuperarea parcurge, în intervale variabile de timp,
momentul de trecere de la paralizia flasca la cea spastică. Mijloacele și metodele de tratament
trebuie adaptate fiecărui bolnav în parte, în raport de cauza și sediul lezi unii, de momentul
instituirii tratamentului, cât și de stadiul de regresiune a deficitului motor. Kinetoterapia se va
orienta cu precădere spre motilitatea membrului superior, având ca principal obiectiv ameliorarea
prehensiunii. Un obiectiv important îl c onstituie exersarea deprinderilor motrice ce interesează
autoservirea (îmbrăcatul -dezbrăcatul, spălatul și alimentarea). Trebuie asigurat hemiplegicului un
hobby, o preocupare permanentă pentru ceva anume (lucru manual, lectură, pirogravură), astfel
se asi gură o evadare de la preocupările legate de infirmitate, spre activități ce pot avea în final
valențe socio -productive. Acest lucru conturează terapia ocupatională și ergoterapia . Pentru ca
bolnavul să poată coopera pe deplin, ținându -se cont că este decom pensat psihic, conștient fiind
de faptul că este un infirm, este necesar aportul nu numai a echipei de recuperare, ci și a
întregului personal medico -sanitar, la care se asociază și familia.

c) Etapa sechelară
Stigmatul de sechelă neuromotorie atribuit unui hemiplegic cu o evoluție dincolo de
limita celor doi ani a încetat de a mai însemna un handicap total ireversibil. Totuși, deși resurse
de recuperare există, din punct de vedere social, cu referințe la vârsta activă, doar o prea mică
parte dintre hemiplegi ci se reîntorc la vechile lor meserii.
Dacă în perioada de convalescență deprinderile motrice nu au fost însușite, trebuie
menținute preocupările pentru reeducare funcțională și în etapa considerată sechelară.
Hemiplegicul sechelar nu se poate considera a bsolvit de orice obligație, deoarece riscul
repetării accidentului vascular cerebral sau al comițialității este o realitate. În acest scop,
respecatarea unui regim de viață igienic, dublat de o alimentație dietetică, săracă în grăsimi, se
impune ca o cerin ță de prim ordin. Consumul de băuturi alcoolice este un adevă rat pericol pentru
un hemiplegic, datorită riscului de crize comițiale. Trebuie evitate și suprasolicitările, atât psihice
cât și fizice.
De mare improtanță este însușirea și practicarea cu pers everență, zilnică a gimnasticii
medicale de întreținere, pentru mențienerea unei forme fizice optime. Bine este ca pentru
hemiplegicul sechelar să se găsească o activitate casnică sau gospodrească, pentru a preveni
decompensarea psiho -afectivă. A asigura pentru această categorie de infirmi sentimentul utilității
lor, fie în familie, fie în societate, reprezintă întâi de toate un act de conștiință.

21 4.5.Elementele de prognoză a recuperării bolnavului hemiplegic adult
În hemiplegie, pornind de la momentul instal ării bolii, a prevedea înseamnă speranța vieții
imediate și ulterioare, de care se leagă nemijlocit riscul recidivelor și, în fina l, amploarea
sechelelelor neurologice restante. Speranța vieții imediate și ulterioare, prognosticul vital depind
de cauza ce a generat hemiplegia și de vârstă.
Prognosticul vital, privit în perspectiva timpului, se diferențiază pe trei termene: scurt,
mediu și lung.
Prognosticul vital pe termen scurt se referă la intervalul de timp de până la o lună de la
momentul de debut, in farctul cerebral și hemoragia intercerebrală fiind cauzele principale de
deces, ca factori agravanți notându -se bolile cardiovas culare, bătrânețea și diabetul. Un studiu
arată că rata deceselor depinde în primul rând de gravitatea cazului și, în proporție mai redusă, de
calitatea terapiei intensive de care a beneficiat bolnavul.
În evaluarea prognostică s -a recurs la o „scală de cinci criterii”, ce urma a controla
prognosticul imediat: 1 – vindecare completă; 2 – deficit neurologic ușor; 3 – deficit neurolo gic
grav; 4 – supraviețuire vegetativă; 5 – deces. Din aceste cinci criterii, doar primele trei sunt în
măsură să asigure restantul funcțional desfășurării unui program de recuperare neuromotorie,
celelalte două interesând supraviețuirea.
Un alt criteriu este durata amneziei, considerând că o durată de până la 5 minute confirmă
un prognostic excelent; între 5 -60 de minute bun; între 1 -24 de ore, rezervat; între 1 -7 zile grav și
între 7 -30 de zile foarte grav.
Scala propusă de Mathew și colaboratorii săi pa re a fi cea mai utilă, deoarece se adresează
hemiplegiilor în general, fără a ține cont de etiologia lor.
Se apreciază c ă la un total de maximum 100 de puncte, scoruri mai mici de 25 aduc în
discuție un prognostic vital sumbru, de răspândire vitală.
Factori Punctaj Factori Punctaj
Stare de conștiență
 Conștiență deplină 15
 Somnolență 12
 Precomatoasă 6
 Comatoasă 0

Orientare Funcția motorie
 Normală 33
 Pareză moderată 20
 Pareză accentuată 15
 Plegie severă 7
 Absentă 0
Reflexe

22  Normală 9
 Parțială 6
 Accentuată 3
 Dezorientat 0

Vorbirea
 Normală 24
 Exprimare discontinuă 15
 Tulburări mixte
(de exprimare și recepție) 10
 Mutism 0
Nervi cranieini
 Deviere neconjugată 6
 Deviere conjugată 0  Normale 4
 Spasticitate 2
 Absente 0

Sensibilitate
 Normală 6
 Hipoestezie TTA moderată 3
 Hipoestezie TTA severă 1
 Hipoestezie absentă 0

Paralizia facială
 Absentă 3
 Prezentă 0

Prognosticul vital pe termen mediu se eșalonează pe durată de un an de la data de debut.
Studiile arată că 50 % din bolnavi își redobândesc autonomia, 25 % rămân semiautonomi,
17, 5% nu depășesc stadiul de grabatar, iar 7,5% decedează în acest interval.
Ca indicatori de prognoză vitală pe termen mediu, adică între 1 -12 luni de la debut, se pot
folosi indicatori ce au operat pe termen scurt, având avantajul că oferă o evaluare cuantifi cată,
deci comparabilă cu înregistrările anterioare .
Indicatori de prognoză Favorabili Nefavorabili
– Revenirea din comă – Rapida – Lentă
– Controlul sfincterelor – La 2-3 sapt. – Întârziat
– Depresiunea psihică – Abesntă – Prezentă
– Demență – Absent ă – Prezentă
– Memoria recentă – Bună – Alterată
– Comportarea – Energică – Apatică
– Vorbirea – Normală – Afazie
– Reacția de srijin pantar – Reinstalare precoce – Întârziată
– Balansul membrelor super. – Reinstalare precoce – Întârziată
– Atidudine a corpului – Simetrică – Asimietrică

23 – Mersu l – Ritmic – Dezordonat
– Proprioceptivitatea – Neafectată – Alterată
– Apraxia – Tranzitorie – Persistentă
– Anostognozia – Absentă – Prezentă

Prognosticul vital pe termen lung depinde în primul rând de ze strea de sănătate cu care
hemiplegicul se înscrie pe orbita supraviețuirii.
Intervalul de timp ce se scurge de la momentul instalării hemiplegiei și cel de abordare a
tratamentului recuperator este foarte important, cu cât el este mai tardiv cu atât este m ai sumbru
pentru bolnav.
În ideea unei prognosticări cât mai corecte a viitorului unui hemiplegic, s -a recurs și la
folosirea unor scale A.D. L. (activities of daily living) încă din perioada de debut a paraliziei, deși
conținutul acestor teste privesc act ivitatea de mai tarziu, pe termen lung , a bolnavului. În acest
scop a fost utilizat indicele preconizat de Kats, al cărui conținut însumează întrebări ce vizează
concomitent și dependența și indepența socială: servirea mesei, contenența sfincteriană, trans ferul
din pat sau fotoliu rulant, folosirea w.c -ului, îmbracatul și folosirea băii. În raport de performanța
realizată, pacienții sunt repartizați în 7 grupe (A,B,C,D,E,F,G), din care cei cuprinși în grupa A
sunt considerați independenți total, iar cei din grupa G dependenți total. Testul se recomandă a fi
folosit în interval de 5 -7 zile de la debut și repetat după 5 zile, adică în zilele 10 -12 de la debut.
Acest interval s -a considerat a fi necesar pentru a elimina și unii factori de eroare, precum edemul
cerebral, frecvent în faza acută a A.V.C. -ului. Bilanțurile efectuate la o lună și mai târziu au fost
în măsură să confirme validitatea acestui test și să -l înscrie pe traseul pe care hemiplegicul îl
parcurge din perioada acută spre cea de recuperare.
Nu trebuie uitat că prognosticul vital, indiferent pe ce termen îl discutăm, nu reprezintă
decât o parte a unui întreg, care, pentru a fi întregit, trebuie să fie subordonat scopului său social,
adică de reintegrare în familie și societate.

4.6. Noțiuni d e bilanț
Cuantificarea deficitelor neurologice în cazul unei hemiplegii nu poate fi abordată decât
după ce în prealabil au fost identificate toate fenomenele nervoase, musculare și articulare,
încadrabile în diagnosticul simptomatic al bolnavului. Kinetote rapeutul trebuie, pentru a -și
asigura suportul unei corecte îndrumări a tratamentului recuperator, să cunoască exact – în relație

24 cu starea primordială a bolnavului – dacă există sau nu comandă nervoasă, dacă este sau nu
conservată sensibilitatea proprioce ptivă, în ce măsură sincineziile și spasticitatea s -au detașat de
acțiunea de integrare centrală și acționează independent, dacă posibilitățile vizuale sau analitice
sunt conservate sau nu, dacă există sau nu elemente agnozo -afazice, dacă și sub ce formă
bolnavul își mai pastrează sau nu schema corporală. Testarea clinică neuro -mio-artro -kinetică
reprezintă modal itatea prin care este posibil să se aprecieze calitativ și cantitativ capacitatea de
mișcare a acestui sistem.
Tehnica prin care este analizată mob ilitatea articulară poartă denumirea de bilanț sau
testing articular , iar cea care apreciază forța musculară este denumită bilanț sau testing muscular .
Aceste bilanțuri clinice, la rândul lor, pot fi analitice, deoarece analizează fiecare articulație sau
mușchi în parte sau global, zise și sintetice când obiectul analizei este mișcarea cu finalizare
funcțională. Analizând la modul general mișcarea activă rămasă disponibilă unui hemiplegic,
trebuie avut în vedere că simpla cotare a forței și măsurare a ampli tudinii articulare nu exprimă în
întregime restantul funcțional al acesteia, existând o multitudine de factori de facilitare sau de
inhibiție ce -i pot influența exprimarea sa motrică voluntară. Între aceștia se remarcă următorii:
hipertonia musculară, sinc ineziile (globale, de imitație sau de coordonare), apraxiile
(ideomotrice, ideatorii, constructive și specializate) , care pot fi diferite de la bolnav la bolnav.
În aceste condiții, realizarea unui bilanț motor care să servească eficient cauza recuperării
nu poate intra în discuție decât după ce s -au stabilit toate elementele ce sunt în măsură la bolnavul
cercetat să inhibe sau să f avorizeze motilitatea activă.

4.6.1. Bilanțul motor
Bilanțul motor poate fi analitic, când se evaluează fiecare mușchi în par te, sau global,
atunci când în obiectiv este calitatea mișcării în ansamblul ei, având ca obectiv o finalizare
utilitară.

Bilanțul motor analitic
În hemiplegie, testingul muscular nu include mușchii gâtului, spinalii, diafragmul și
mușchii intercostali re spiratori, deoarece aceștia sunt totdeauna exceptați de la paralizie.
Forța musculară se testează de la 0 la 5, făcându -se totodată și mențiunea asupra
condițiilor de facilitare în care a fost obținută. De asemenea, alături de cota de forță se notează și
amplitudienea mișcării în grade, foarte importantă în alcătuirea programului terapeutic.

25 Testingul muscular etalează următorul model, care înscrie, alături de scara de la 0 la 5, și
procentul de forță, raportat la cât ar trebui să fie acesta în condiții nor male.
 0 – absența contracției musculare (0 %)
 1 – contracție musculară fibrilară, fără deplasarea segmentelor (10%)
 2 – contracție musculară cu deplasare de segmente, dar fără a învinge gravitația (25%)
 3 – contracție musculară cu deplasare de segmente, ce poate învinge gravitația sau o
rezistență ușoară impusă de examinator (50%)
 4 – contracție musculară ce poate învinge rezistențe mari, dar rămâne sub valoarea
normală (75%)
 5 – contracție musculară de forță normală (100 %)
Testarea tonusului muscular se face prin extensia pasivă rapidă a unui segment, ceea ce va
duce la alungirea mușchiului, cu apariția reflexului miotatic (stretch -reflexul), care se va opune
mișcării de alungire, creî nd examinatorului o senzație de rezistență.
Tonusul muscular nu se poa te testa pe un sector de mișcare articulară dureros, căci
imediat va apărea contracția musculară de apărare, care nu are nici o legătură cu vreun tonus
crescut.
Testarea manuală a tonusului cere o bună experiență din partea testatorului. Aprecierea se
va face nu numai pe baza acestui test (testul de întindere musculară), ci și prin inspecția re liefului
muscular, palparea muș chiului, hiperreflectivitatea sau hiporreflectivitatea tendinoasă.
Testingul muscular trebuie să asigure tegumentelor totdeauna aceeaș i poziție, pen tru a
putea fi evitate erorile .
Tot în cazul testelor analitice a fost încercată și cuantificarea spontaneității grupelor
musculare, luând ca element de diferențiere viteza de execuție a mișcărilor. S -a notat cu:
1. viteză lentă
2. viteză egală cu cea a căderii libere a segmentului examinat
3. viteză mai mare decât cea a căderii .
Scala Ashworth, o scară cu 5 trepte, notată de la 0 la 4, care a diferențiat spasticitatea în
raport de intensitatea și durata reflexului miotatic, considerat relevant pentru aprecierea gravității,
ca și a eleme ntelor de prognoză a evoluției.
Grad Descriere
0 – Fară creșterea tonusului muscular
1 – Creșterea ușoară a tonusului muscular manifestată printr -o rezistența minimă la
sfârșitul amplitudinii de mișcare atunci când se gmentele afectate sunt mobilizate in
flexie sau extensie

26 1+ – Creșterea ușoară a tonusului muscular manifestată printr -o rezistență minimă pe mai
puțin de jumătate din amplitudine
2 – Creștere marcată a tonusului muscular pe cea mai mare parte a amplitud inii de
mișcare dar segmentele afectate pot fi mobilizate cu ușurință
3 – Creștere considerabilă a tonusului muscular, mișcările pasive dificile
4 – Segmente afectate rigide in flexie sau extensie

O problemă aparte a ridicat -o o interrelație dintre amploarea subluxației scapulo -humerală
și durere, folosind indicele articular al lui Ritchie (bolnavul stă cu brațul plegic lăsat liber să
atârne și se palpează cu policele spațiul dintre extremitatea acr omionului și capul humeral).
Gradarea este cu 0 când acest spațiu lipsește, cu 1 când se consideră minimală, cu 2 când spațiul
este accentuat. Durerea, la rândul ei, se notează cu 0 când este absentă, cu 1 dacă este moderată,
cu 2 evidentă, dar suportabilă și cu 3 accentuată.

Bilanțul motor global
Bilanțul motor global, în completarea celui musculo -articular analitic, se remarcă prin
valoarea sa funcțională, deoarece testează calitetea mișcărilor, cărora li s -ar putea pretinde o
finalizare cu caracter uti litar. Examinatorul nu trebuie să intervină decât pentru a face pe bolnav
să înțeleagă mai bine mișcarea, recurgând, la nevoie, și la exemplificarea ei cu membrul sănătos.
Testingul începe cu membrul superior, continuând apoi cu cel inferior, înscriind mi șcările în
ordinea crescândă a dificultății lor.
Bilanțului motor global i se atribuie mișcări complexe, în care se înscrie participarea
simultană a mai multor mușchi sau grupe musculare, putând interesa fie numai unul dintre
membrele plegice, fie hemicorp ul în întregime. Cuantificarea, în acest bilanț funcțional global,
respectă o scară cu 5 trepte, cu următoarele criterii de delimitare:
 0 – absența mișcării
 1 – mișcare slabă, ce ilustrează numai intenția
 2 – mișcarea se realizează numai parțial
 3 – mișcar ea este realizată în toată amplitudinea sa, dar cu dificultate
 4 – mișcarea se realizează cu ușurință, dar cu forță și viteză de execuție mai scăzute
decât pe partea sănătoasă
 5 – mișcarea normală .
Unul din testele globale este cel care scoate în evidență cele mai reprezentative mișcări,
diferențiate pe membre:

27 Membrul superior – ducerea mâinii la gură, la claviculă, de aceeași parte sau la
genunchiul opus; abducția brațului sub și peste orizontală; ducerea mâinii la spate; pronația și
supinația antebrațulu i; închidere și deschiderea completă a mâinii; apucarea și lăsarea unui obiect
din mână. Pentru diversitatea de participare a policelui s -au propus, în relație cu prehensiunea ,
următoarele forme: cilindrică, în menghină, sferică, circulară, subterminală, s ubtermino -laterală
și terminală.
Membrul inferior – menținerea poziției de stând cu și fără sprijin; flexia și extensia
coapsei și gambei; analiza mersului în care se notează modul de s prijin plantar , cadența și
lungimea pasului, cu și fără raportarea la a celeași mișcări executate de partea sănătoasă; așezarea
și ridicarea de pe scaun, urcarea și coborârea scărilor.
În urma rezultatelor foarte bune obținute în recuperarea neuromotorie a bolnavilor
hemiplegici, prin metodologia folosită de soții Bobath, s -au recomandat teste de evaluare vizând
parametrii ce stau la baza ordonării planului terapeutic prin mișcare. Prima grupare a acestor
elemente în măsură să asigure evaluarea, la un moment dat, a evoluției pacientului, cât și a
stadiului de recuperare, a luat în obiectiv următorii parametri: integrare psihică și cooperare
(S.E.), tonus muscular (M.T.), activitate reflexă (R.A.), mișcare activă (A.M.), reacție po sturală
(P.R.), durere (P.A.). C uantificarea acestor parametri în funcție de valorile pe care le înr egistrează
permite încadrarea unui hem iplegic în 6 stadii de evoluție:

STAGII DE RECUPERARE
PARAMETRI
SITUAȚIE PREZENTĂ

1.STADIU INITIAL SE cooperare numai ordonată
MT flasciditate
RA absentă
AM absentă
PR absentă
PA absentă

2.HIPOTONIA SE în curs de restabilire
MT flasciditate
RA răspuns in schiță
AM absentă
PR absentă
PA poate fi prezentă

3.TONICITATE INEGALA SE bună
MT spasticitate cu distribuție inegală
RA prezentă
AM absentă sau slab reprezentată
PR inadecvată
PA poate fi prezentă
SE bună

28
4.HIPERTONIE MT spasticitate evidentă
RA exagerată
AM prezentă, dublată de sincinezii
PR inadecvată
PA poate fi prezentă

5.RECUPERARE
RELATIVĂ SE bună
MT spasticitate in descreștere
RA apropiată de normal
AM prezentă, sincineziile in diminuare
PR aproape adecvată
PA in diminuare, dacă a fost prezentă

6. EVOLUȚIE SPRE
NORMAL SE bună
MT normal
RA normal
AM coordonată, dar mai slab
PR bună
PA absentă

A doua grupare evaluează cele 6 stadii, p e o scară de 4 nivele, de la 0 la 4.
PARTEA AFECTATĂ : …………………………………….
A. Integritate psihică, cooperare D. Miș cări active
0 – absentă 0 – absente
1 – slabă 1 – prezente + sinergii
2 – moderată 2 – amelior.sinerg. scăd.
3 – normală 3 – normale
B. Tonus muscular E. Reflex postural
0 – flasciditate 0 – absent
1 – flasc. spast. incip. 1 – schiță
2 – spastic, zone flasce 2 – vizibil
3 – normal 3 – normal
C. Activitate reflexă F. Durere
1 – absentă, sever afect. 0 – severă
2 – slabă, moderată 1 – medie
3 – medie 2 – slabă
4 – normală

4.6.2. Bilanțul psihic

29 Prezența paraliziei în tabloul clinic al unei hem iplegii nu se datoarează efectorului
muscular, ci modului în care „computerul” cerebral este în măsură să efectueze comanda, la care
trebuie adăugată și reacția afectivă a acestor bolnavi.
Prima problemă la care este chemat să răspundă bilanțul psihic est e aceea de a ști dacă și
în ce măsură kinetoterapeut ul poate intra în contact cu bolnavul.
Bilanțul psihic este necesar întrucât, în cel puțin 90 % din cazuri sunt întâlnite situații de
decompensare afectivă.
Hemiplegicul, depășind perioada post -acută, pa rcurge momente de mare dezorientare
psihică, în condițiile în care și personalitatea sa își pierde aproape orice contur. Manifestările
bolnavului, cel mai frecvent, ilustrează nete tulburări de comportament, trecând de la stări de
depresie la cele de eufor ie sau egocentrism, dublate de scăderea puterii de concentrare și
rigiditatea proceselor de gândire. Aceste tulburări de comportament sunt, în general, cel mai mare
obstacol în calea recuperării hemiplegicului. Stările depresive fac parte din indicatorii d e
evoluție, notându -se astfel: 0 – rar sau niciodată; 1 – de la 1 -2 zile la 2 -4 săptămâni; 2 –
ocazional, câte 3 -4 zile la 1 -2 săptămâni; 3 – aproape tot timpul.
Tulburările de orientare în timp și spațiu sau deficitul intelectual pot contribui nemijlocit
la incapacitatea de înțelegere și cooperare a bolnavului, făcând adesea imposibil efectuarea unui
bilanț psihic exact.
Tulburările de schemă corporală, anomaliile proporționale, neglijarea membrelor
paralizate, tulburările de organizare spațială în încerc area de a desena ceva, tulburările de praxie
și agnoziile sunt elemente ce se pot constitui drept criterii de evaluare și prognostic recuperator în
același timp.
O grupare a tulburărilor cele mai importante ce pot sta în calea recuperării de calitate a
hemiplegicului a fost făcută de Adams și Hurwitz, astfel:
 Tulburări psihice: depresie, anxietate, frică, pierderea inițiativei
 Tulburări intelectuale: amnezie, scăderea puterii de judecată și înțelegere, lipsa
persevernței
 Tulburări psihomotorii: agitație, apatie, confuzie, refuz la orice ofertă, stări delirante
 Alte tulburări psihice: agnozie, apraxie, tulburări de schemă corporală
 Tulburări organice: sexuale, persistența sincineziilor, tulburări ale câmpului vizual

30

4.6.3. Bilanțul social
Prin bilanț social se stabilește în ce măsură bolnavul este sau nu dependent social.
Lupta împotriva dependenței sociale vizează două mari obiective: capacitatea de
autoservire și autonomia de deplasare. Principalul obiectiv la care se încearcă să se ajungă este
posibilitatea reinserției profesionale și reprofesionalizarea.
Capacitatea de autoservire și perspectiva unei reprofesionalizări au dus la clasificarea
mâinii hemiplegicului în relație cu cea sănătoasă. Astfel, mâna plegică este considerată că
parcurge în evo luția ei, pe de o parte etapa de mână pilon și mână globală, pe de altă parte de
mână digitală.
Mâna pilon/globală în etapa I reușeste să țină o sacoșă sau o cutie de chibrituri, în etapa a
II-a se notează o utilitate activă, dar cu dificultate și fără si guranță în execuție, iar în etapa a III -a
permite o utilizare apropiată de normal sau chiar normală.
Mâna digitală cotează tot în trei etape mișcările realizate, dar în raport de capacitatea
discriminatorie și siguranța execuției.
Mai există un aspect al mâinii deficitare și în relație cu mâna sănătoasă sub aspectul
bimanualității; prima treaptă atribuie mâinii plegice numai folosirea în condiții pasive, treapta a
doua asigură participarea activă, dar numai de susținere, iar treapta a treia evidențiază o
bimanualitate reală.
Testul care se folosește cel mai mult este cel propus de către Departamentul de Medicină
Fizică al Spitalului de Stat pentru Veterani din S.U.A. Acest test vizează exclusiv capacitatea de
autoservire. Un asemenea test care conferă prioritate activităților zilnice (A.D.L.) a selecționat 52
de diverse activități grupate în 9 secțiuni, astfel:
 igiena personală (10): spălatul mâinilor, trunchiului, picioarelor, degetelor, baia,
bărbieritul, pieptănatul, folosirea ligheanului, folosirea bazinetului
 îmbrăcatul (8): haine, ciorapi, ghete, curea, butoni, nasturi, fermoar și șireturi
 activități manuale (18): telefonul, banii, prepararea mesei, cusut manual, cusut la
mașină, robinete, comutatoare, chibrituri, apucarea obiectelor, ridicarea obi ectelor,
lăsarea obiectelor etc.
 mersul (3): mers pe plan orizontal, înclinat, accidentat

31  autoservirea la masă (3): furculiță, lingură, cuțit
 activități ale trunchiului (2): așezarea și ridicarea de pe scaun
 transferul din cărucior (2): în pat, automobil
 utilizarea wc -ului (4): deschiderea/închiderea capacului, așezarea/ridicarea, transferul
pe cărucior, folosirea accesoriilor
 vorbirea și cititul (2): posibile sau nu .
Acest test nu ilustrează în totalitate care este nivelul motric al gestului investigat și în
acest sens s -a recurs tot la o scară de 5 trepte, atribuind valorii 5 coeficientul de 100%, scăzându -i
participarea progresiv, după cum urmează:
 5 – 100% – activitatea se desfășoară normal, în limite optime, iar accesoriile nu reduc
eficiența
 4 – 75% – activitatea este desfășurată independent și cu eficiență, dar sub limita
normalului
 3 – 50% – activitatea este independentă, se desfășoară lent, dar în limite eficiente
 2 – 25% – activitatea se păstrează, dar este nesigură, foarte lentă și cu finalizare
necorespunzătoare
 1 – 10% – activitatea este dependentă de cineva, iar realizările sunt total
necorespunzătoare
 0 – 0% – nici o activitate fizică nu este posibilă .
Un alt test este cel care cuprinde și evaluează două categorii de activități: viața cotidian ă
și mersul. Pentru viața cotidiană s -au grupat trei categorii de activități: toaleta, îmbrăcatul și
luarea mesei. Calitatea execuției pentru toaletă și îmbrăcare a fost scorizată pe 5 trepte de la 0 la
4, astfel: 0 – imposibilitatea execuției; 1 – necesi tă ajutor maximal; 2 – necesită ajutor moderat;
3 – necesită ajutor ușor; 4 – independență totală. Pentru luarea mesei scorul a fost limitat de la 0
la 2, după cum urmează: 0 – imposibilitatea mișcării; 1 – execuție lentă, dificilă sau
necoordonată; 2 – independență totală. Mersul a fost evaluat tot pe 5 trepte valorice, în felul
următor: 0 – impotență totală; 1 – mers susținut activ de ambele părți (a. mers su sținut activ de o
singură parte; b. mers susținut pasiv de partener sau de bare paralele); 2 – mers asistat; 3 – mers
autonom pe distanțe scurte; 4 – mers autonom, inclusiv urcare/coborâre trepte.
Valorea maximă a acestui indice se calculează aducând scorul maxim ce se acordă
fiecărei activități (32 de puncte toaleta, 40 de puncte îmbrăcatul, 8 punc te luarea mesei și 4
puncte pentru mers; total – 84 de puncte).

32 În evaluarea mersului, în afara cuantificării propuse mai sus, a mai fost realizată și scara
valorică de la 0 la 5, având în vedere importanța socială a mersului:

 0 – mers imposibil, bolnav ul fiind incapabil să pășească singur, chiar asistat
 1 – mers posibil numai pe distanțe scurte în sprijin asistat
 2 – mers independent, în sprijin, dar lent și nesigur
 3 – mers independent, lent dar sigur, cu eficiență la limită
 4 – mers independent, dar nu în condiții optime (șchiopătare, ritm inegal, necesitate de
sprijin în baston sau orteză)
 5 – mers în limite normale sau apropiat de normal, chiar dacă necesită un sprijin
minim .
Tot în grupa bilanțurilor sociale s -a încercat și evaluarea dexterității p rin măsurarea
vitezei de repetiție a mișcărilor. Au fost făcute aprecieri comparative cu situaț ia membrelor
sănătoase și diferențieri în ceea ce privește cazul paraliziilor de emisferă dominantă sau
nedominantă.
Testele își propun de asemenea surprinderea restantului funcțional la bolnavul hemiplegic
ce prezintă tulburări de vedere, mai ales în afectarea câmpului vizual.

4.6.4. Bilanțul ortopedic
Bilanțul ortopedic, datorită permanentizării retracțiilor musculo -tendinoase, hemiplegia
poate conduce la po ziții vicioase ale segmentelor membrelor de partea plegică, dintre care se
remarcă cea de varus -equin a labei picioru lui și fixarea în pronoflexie a membrului superior.
Odată fixate aceste poziții vicioase, devenite ireductibile prin mijloacele kinetoter apiei,
corecția lor revine chirurgiei reparatori ortopedice, singura în măsură să le corecteze.

4.6.5. Bilanțul sfincterian
Dată fiind intensitatea tulburărilor sfincteriene cât și relația observată între acestea și
tutlburările psihice, ambele fiind f actori favorizanți pentru instalarea tulburărilor trofice cutanate
și a infecției urinare la bolnavii hemiplegici, unde aceste tulburări persistă p este 2 -3 săptămâni,
este strict necesară apariția unui bilanț sfincterian.
Cadrul lezional ce definește vezi ca neurogenă spastică, denumită și vezica neurogenă
supranucleară, determină micțiunile reflexe fără participarea voluntară a bolnavului. Continența

33 sfincteriană interesează în același timp meaturile fecale, prin subordonarea tranzitului lor la
aceiași cen tri nervoși care dirijează și micțiunile.
Bilanțul sfincterian trebuie să precizeze de la început tipul de incontinență, și anume: cu
evacuare lentă, ce presupune și hiporeflectivitatea vezicală sau cu emisiune precipitată,
determinată de hiperreflectivit atea acesteia. Diferența tipului de incontinență este necesară
deoarece, în funcție de aceasta se ordonează și tratamentul. Bilanțul sfincterian se codifică cu
Da/Nu și trebuie notat în fazele inițiale de evoluție a hemiplegiei, păstrează o mare valoare
prognostică, iar ulterior poartă riscul infecțiilor urinare cronice, cât și al tulburărilor trofice
cutanate.

CAPITOLUL II – IPOTEZĂ, SCOP, SARCINI

1. Ipoteza cercetării
Lucrarea de față își propune să dovedească următoarele ipoteze:
A. Dacă evaluarea restantul ui funcțional este necesară procesului de recuperare neuromotorie
B. Dacă folosirea bilanțurilor funcționale (inițiale, intermediare și finale) contribuie la
urmărirea obiectivă (eficientă) a progresului înregistrat de bolnav pe parcursul activității
de recup erare
C. Dacă mijlocaele sau procedeele selectate și aplicate sunt eficiente .

2. Motivația alegerii temei
Pe parcursul celor trei ani de facultate am avut posibilitatea să cunosc și să observ mai
îndeaproape, oameni cu handicap motor, mai des hemiplegici și am fost impresionat de numărul
mare de pacienți și de felul în care trata fiecare problema.
Ceea ce este comun la acești bolnavi este „povestea bolii” fiecăruia dintre ei, precum și
voința cu care „se luptă” pentru a se recupera și a se reîntoarce la viața lo r din familie și societate.
De fiecare dată când am observat un bolnav cu hemiplegie, în care am întrevăzut
posibilitatea de a se reintegra societății, în mod independent și util celorlalți, mă gândeam care
erau căile prin care să poată ajunge un om normal , când, cum și cine l -ar putea ajuta să învingă
numeroasele obstacole care -i stau în față; mă gândeam la ceea ce vede sau va vedea în privirile
membrilor familiei sale, la contactul cu alți oameni în momentul în care va realiza că nu este la

34 fel ca ceilalț i, la complexele sale de inferioritate, la câtă voință îi va trebui pentru a învinge aceste
dificultăți.
Imaginea lor m -a determinat să mă gândesc cu foarte mare responsabilitate la rolul și
importanța profesiei pentru care mă pregătesc, pentru recuperarea , educarea și reintegrarea
socială a acestora, cunoscut fiind faptul că această reintegrare la noi în țară este aproape
inexistentă, kinetoterapia și exercițiul fizic fiind de cele mai multe ori principalele
„medicamente” indicate, atât pentru tratamentul curativ cât și pentru recuperare.
Pentru un hemiplegic, scopul final, după Rusk, Black și Lowman, citați de Zülch, este
acela de a trăi cea mai bună viață posibilă, nu la limitele „dizabilităților” sale, ci la maximul
abilităților sale restante.

3. Scopul ș i obiectivele
Dată fiind frecvența încă destul de mare a hemiplegiei și rolul deosebit de important al
kinetoterapiei în recuperarea și integrarea socială a acestor bolnavi, scopul acestei lucrări este de
a demonstra importanța evaluării restantului funcți onal, ca cerință de bază a procesului de
recuperare.
Obiective:
 Consultarea literaturii de specialitate, pentru a stabili gradul de actualitate al temei
 Identificarea și selectarea celor mai adecvate metode și tehnici de evaluare, ce pot
optimiza recuperar ea pacienților
 Evidențierea pe toate planurile a deficitelor ce însoțesc handicapul motor la eșantionul
de subiecți, având la bază bilanțurile funcționale selectate
 Înregistrarea rezultatelor și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția sau involuția
pacientului .

4. Mijloace de cercetare utilizate
Documentarea teorerică
Documentarea este o activitate indispensabilă în cercetare, fiind în primul rând
individuală, personală, aparținând fiecărui specialist în parte, care trebuie să cunoască atât fondul
de bază al disciplinei din care face parte tema, cât și datele noi, în continuă dinamică. În această
idee, am consultat cataloagele și listele bibliografice ale mai multor biblioteci, am studiat și apoi

35 am întocmit fișe cu informații necesare în legătură cu te ma cercetării. Aceste informații le -am
folosit apoi fie ca suport teoretic, fie făcând referiri la ele în lucrare.

Metoda anchetei
Face parte din metodele cercetării complexe și ocupă un loc important în obținerea datelor
necesare și decelarea informațiil or obiective corecte, de cele subiective, care pot denatura
concluziile și luarea unor măsuri eficiente.
Am folosit metoda anchetei pentru urmărirea anamnezei, urmărind:
 Cunoașterea condițiilor și cauzelor care au dus la apariția bolii
 Cunoașterea subiec ților în dinamica evoluției lor .
Informațiile necesare au fost culese de la personalul auxiliar și obiectivizate prin corelarea
cu date înregistrate în documentele medicale (fișă medicală, foaie de observație, biletul de
internare, biletul de externare) și cu rezultatele evaluării efectuate.

Metoda observației
Observația este contemplarea intenționată a unui subiect, document, fenomen sau proces,
având ca sarcină culegerea de date corecte, a căror analiză științifică să permită generalizarea și
este consid erată un proces intelectual activ, în care cercetătorul face efortul de a fi precis și
obiectiv.
Am utilizat observarea directă, întâmplătoare a pacienților, în condiții specifice, urmărind
postura întregului corp, modul de utilizare a segmentului, mobili tatea, coordonarea, limbajul și
autoservirea. Prin observare sistematică, organizată, am urmărit aceleași aspecte, dar în timpul
programului kinetic. Prin metoda observației am mai urmărit modul în care se implică pacientul
în execuția exercițiilor, precum și reactivitatea psihică a acestui tratament.

Metoda de evaluare
Măsurarea este procesul de atribuire de valori proprietăților subiecților, după anumite
reguli, astfel încât relațiile numerice să reprezinte relații relevante dintre acestea.
Evaluarea se realizează pe baza măsurătorilor și a prelucrării statistice a datelor obținute.
Testul este proba care implică o sarcină de îndeplinit, pe baza unor tehnici, în scopul aprecierii
succesului, eșecului sau notării numerice a reușitei.

36 Pe parcursul cercetăr ii am folosit o serie de teste și măsurători în scopul obținerii unor
date relevante referitoare la stadiul la care a ajuns bolnavul hemiplegic, prin evaluarea nivelului
inițial cu care s -a prezentat și nivelului final la care a ajuns.

CAPITOLUL III – ORG ANIZAREA CERCETĂRII

1. Locul de desfășurare al cercetării și condițiile de bază materială
Cercetarea s -a desfășurat în cadrul Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si
Balneoclimatologie București.
Programul terapeutic s -a desfășur at în sala de fiziokinetoterapie, din dotarea căreia am
folosit următoarele materiale: canapeaua fixă, planșeta și goniometrul.

2. Durata și etapele cercetării
Pentru cercetare am luat în evidență un număr de 15 cazuri de hemiplegie, ce au intr at la
tratament în perioada 2017 -2018 , dintre care am selectat 3 cazuri reprezentative, pentru a -i evalua
în prezenta lucrare.
Cercetarea s -a desfășurat astfel:
 În prima etapă a avut loc documentarea teoretică
 În etapa a doua am selecționat subiecții și am alcătuit grupa destinată recuperării; am
pregătit materialele pentru testare
 În etapa a treia am elaborat și aplicat pentru fiecare pacient metodele de testare în
vederea efectuării evaluării inițiale a restantului funcțional
 În etapa a patra am aprecia t evoluția dinamică a parametrilor în baza evaluării
intermediare și finale; am interpretat și prelucrat grafic datele obținute
 În etapa finală a avut loc formularea concluziilor .

3. Cazuistică proprie

Nume : C.V.
Vârsta : 53 ani
Sex: M
Diagnost ic: – hemiplegie spastică dreaptă

37 – hematom talamic stâng
– H.T.A
Istoricul bolii : – pacient cu antecedente, diagnosticat și tratat medicamentos pentru hemiplegie
spastică dreaptă , hematom talamic stâng și hipertensiune arterială, se internează pe data de
8.05.2006 pentru reevaluare și tratament.
Examen neuromotor :
 Atitudini particulare: – absente
 Mișcări involuntare: – ale membrului inferior stâng de câteva secunde
 Nervi cranieni: facial – șanț nazogenian mai șters pe partea dreaptă
– comisură bucală ușor deviată pe dreaptă
 Motilitatea:
o Mers – imposibil
o Mișcări active – deficit motor moderat al membrelor drepte
o Tonus muscul ar: – ușoară hipotonie dreaptă ; semnul Noica: bilateral
 Coordonare: dismetric cu hipermetrie
 Reflexivitate:
o R.O.T: – membrul superior: diminuate pe dreapta, ușor vii pe stânga
– membrul inferior: – Rotuliene: vii pe stânga, diminuate pe dreapta
– Achilian: diminuate bilateral
o Reflex e cutanate: – abdominale: diminuate bilateral
o Reflexe patologice: – Babinski: prezent bilateral
– Hoffman: prezent pe dreapta
 Sensibilitate: – obictivă: hemihipoestezie algezică stângă
 Tulburări trofice: – normal clin ic
 Limbaj: – ușoară afazie motorie
 Psihic: – OTS

Nume : C.G.
Vârsta : 71 ani
Sex: M
Diagnostic : – hemiplegie spastică stângă

38 – A.V.C hemoragic
– H.T.A
Istoricul bolii : pacient cu antecedente, diagnosticat și tratat medicamentos pentru hemiplegie
spastică stângă , accident vascular cerebral hemoragic și hipertensiune arterială, se internează pe
data de 15.05.2006 pentru reevaluare și tratament.
Examen neuromotor :
 Atitudini particulare: – membrul superior stâng in flexie, umăr stâng căzut
 Mișcări involuntare : – absente
 Nervi cranieni: – facial: frustră pareză stângă de tip central
 Motilitatea:
o Mers – posibil cu sprijin unilateral, spastic pe stânga
o Mișcări active – deficit motor al membrului stâng predominant brahial
o Tonus muscular: – hipertonie elastică mem bre stângi
 Coordonare: – normal pe dreapta; nu se poate cerceta pe stânga
 Reflexivitate:
o R.O.T: – membrul superior: vii pe dreapta, exagerate pe stânga
– membrul inferior: – Rotuliene: vii bilateral, stânga > dreapta
– Achilian: vii pe stânga, abolit pe dreapta
o Reflexe cutanate: – plantare: in extensie pe stânga
o Reflexe patologice: – Babinski: prezent pe stânga
– Marinescu -Radovici: prezent bilateral
 Sensibilitate: – obictivă: hipoestezie algezică hemicorp stâng
 Tulburări trofice: – onicodistrofie membr. inf., tegumente reci membr. inf. stâng
 Limbaj: – normal clinic
 Psihic: – normal clinic

Nume : R.P.
Vârsta : 59 ani
Sex: F
Diagnostic : – hemiplegie spastică stângă
– sindrom mieloproliferativ cronic ideopatic

39 Istoricul bolii : pacient cu antecedente diagnosticat și tratat medicamentos pentru hemiplegie
spastică stângă , sindrom mieloproliferativ cronic ideopatic, se internează pe data de 8.05.2006
pentru re evaluare și tratament.
Examen neuromotor :
 Atitudini particulare: – absente.
 Mișcări involuntare: – absente
 Nervi cranieni: – facial: pareză frustră XII dreaptă centrală
– optic: ambliopie bilaterală
– oculomotor: pupile egale, reflexe pupilare
– glosofaringian: deglutiția pentru solide uneori mai dificilă
– vag și spinal: reflexul vălopalatin și faringian: absente
– hipoglos: vârful limbii ușor deviat la dreapta
 Motilitatea:
o Mers – spastic și ușor cosit pe dreapta cu rare dezechilibrări
o Mișcări active – deficit motor paretic al membrelor drepte
o Tonus muscular: – hipertonie elastică membre drepte
 Coordon are: – ușoară dismetrie a membrelor drepte
 Reflexivitate:
o R.O.T: – membrul superior: vii bilateral polichinetice
– membrul inferior: Rotuliene: vii bilateral polichinetice
Achilian: vii bi lateral
o Reflexe cutanate: – plantare: extensie plantară dreapta
o Reflexe patologice: – Babinski: prezent pe dreapta
– Hoffman: prezent bilateral
– Marinescu -Radovici: bilateral
– clonus plantar dreapta
 Sensibilitate: – obictivă: hemipoestezie dreaptă
 Tulburări trofice: – amiotrofii uniforme membre; mai accentuate la membr. sup.
distal >proximal
 Limbaj: – elemente de afazie motorie
 Psihic: – aparent normal

40

4. Testarea amplitudinii articulare

Umăr
 Anteducție
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu brațul plegic întins pe lângă corp; între
trunchi și braț se așează o placă cu supra față netedă
– tehnica măsurătorii: gomiometrul așezat pe partea laterală a brațului, cu centrul pe capul
humeral; brațul fix al goniometrului rămâne paralel cu trunchiul, iar cel mobil urmărește
anteducția
 Retroducție
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu brațul plegic întins pe lângă corp; între
trunchi și braț se așează o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul aplicat pe partea laterală a brațului, cu centrul pe capul
humeral; brațul fix al goniometrului rămân e paralel cu trunchiul, iar cel mobil urmărește
retroducția .
 Abducție
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu brațul plegic întins pe lângă corp; mișcarea se va efectua
pe o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul aplicat pe fața ante rioară a brațului, cu centru pe trohiter;
brațul fix al goniometrului rămâne paralel cu trunchiul, iar celălalt urmărește mișcarea de
abducție .
 Adducție
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi ș i
braț se așază o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul aplicat pe fața anterioară a brațului, cu centru pe trohiter;
brațul fix al goniometrului rămâne paralel cu trunchiul, iar celălalt urmărește mișcarea de
adducție .
 Rotație inter nă

41 – poziția de plecare: decubit dorsal cu brațul plegic în abducție, de 85ș, antebrațul în flexie la 90ș,
în poziție verticală .
– tehnica măsurătorii: goniometrul deschis în unghi drept; brațul fix orizontal, brațul mobil
vertical pe latura ulnară a antb rațului; brațul mobil urmărește antebrațul în rotație internă .

 Rotație externă
– poziția de plecare: decubit dorsal cu brațul plegic în abducție, de 85ș, antebrațul în flexie la 90ș,
în poziție verticală
– tehnica măsurătorii: goniometrul deschis în ungh i drept; brațul fix orizontal, brațul mobil
vertical pe latura ulnară a antbrațului; brațul mobil urmărește antebrațul în rotație externă .

Cot
 Flexie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu brațul plegic întins pe lângă corp; între
trunchi și braț se așează o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: centru goniometrului pe olecran, cele două laturi pe axul longitudinal al
brațului și al antebrațului; brațul mobil urmărește mișcarea de flexie a antebrațului .
 Extensie
– poziți a de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu brațul plegic întins pe lângă corp; între
trunchi și braț se așează o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: centru goniometrului pe olecran, cele două laturi pe axul longitudinal al
brațului și al antebrațului; extensia coincide cu poziția de plecare a goniometrului (poziția 0)

Antebraț
 Pronație
– poziția de plecare: decubit ventral, cu brațul plegic în abducție la 85ș, antebrațul în flexie
atârnând în afara planului patului
– tehnica măsurăt orii: goniometrul cu brațele închise în poziție verticală, cu centrul la marginea
ulnară; brațul fix al goniometrului se aplică pe fața palmară a mâinii, iar cel mobil urmărește
mișcarea de pronație .
 Supinație

42 – poziția de plecare: decubit ventral, cu braț ul plegic în abducție la 85ș, antebrațul în flexie
atârnând în afara planului patului
– tehnica măsurătorii: goniometrul cu brațele închise în poziție verticală, cu centrul la marginea
ulnară; brațul fix al goniometrului se aplică pe fața palmară a mâinii, iar cel mobil urmărește
mișcarea de supinație .
Pumn
 Flexie
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul aplicat pe fa ța dorsală a mâinii, cu centrul pe articulația radio –
carpiană; brațul mobil al goniometrului urmărește mișcarea de flexie a mâinii .
 Extensie
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se așa ză o placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul aplicat pe fața dorsală a mâinii, cu centrul pe articulația radio –
carpiană; brațul mobil al goniometrului urmărește mișcarea de extensie a mâinii .

Degete
 Flexie – extensie
– poziția de pl ecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: goniometrul se așează pe metacarpianul degetului respectiv, cu brațele
deschise și centrul la nivelu l articulației; brațul mobil urmărește mișcarea de flexie a falangei;
extensia coincide cu poziția de plecare a goniometrului (poziția 0) .
 Opoziție
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: se măsoară distanța dintre vârful policelui și pliul metacarpo -falangian al
degetului mic .

Șold
 Flexie

43 – poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: goniometrul așezat lateral cu centrul fixat la nivelul trohanterului; brațul fix
rămâne paralel cu suprafața de sprijin, iar cel mobil va urmări flexia coapsei .

 Extensie
– poziția de plecare: decu bit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: goniometrul așezat lateral cu centrul fixat la nivelul trohanterului; brațul fix
rămâne paralel cu suprafața de sprijin, iar cel mobil va urmări extensia coapsei .
 Abducție
– poziția de plecare: decubit dorsal; mișcarea se va efectua pe o placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: centrul goniometrului se așează pe mijlocul arcadei crurale, brațul fix
paralel cu axul logitudinal al corpului; brațul mobil urmărește mișcarea de abducție a coapsei .
 Adducție
– poziția de plecare: decubit dorsal; membrul inferior plegic în ușoară flexie; între membre se
așează o placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: centrul goniometrului se aș ează pe mijlocul arcadei crurale, brațul fix
paralel cu axul logitudinal al corpului; brațul mobil urmărește mișcarea de adducție a coapsei .
 Rotație internă
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu membrul inferior plegic în flexie a coapsei pe bazin și a
gambei pe coapsă; gamba se sprijină pe o placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: centrul goniometrului se așează pe mijlocul articulației genunchiului, brațul
fix rămâne paralel cu axul trunchiului, iar brațul mobil urmărește mișcarea de rotație internă a
gambei
 Rotație externă
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu membrul inferior plegic în flexie a coapsei pe bazin și a
gambei pe coapsă; gamba se sprijină pe o placă cu suprafață netedă .
– tehnica măsurătorii: centrul goniometrului se așează p e mijlocul articulației genunchiului, brațul
fix rămâne paralel cu axul trunchiului, iar brațul mobil urmărește mișcarea de rotație externă a
gambei .

44 Genunchi
 Flexie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul se pune lateral cu centrul pe condilul extern; unul din brațe va
rămâne paralel cu axa longitudinală a coapsei, iar celălalt cu al gambei, care se flectează .
 Extensie
– poziția de plecar e: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: goniometrul se pune lateral cu centrul pe condilul extern; unul din brațe va
rămâne paralel cu axa longitudinală a coapsei, iar c elălalt cu al gambei

Gleznă
 Flexie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: centrul goniometrului se aplică la nivelul maleolei externe, brațul fix v a fi
orizontal paralel cu axul longitudinal gambei, iar brațul mobil va urmări mișcarea plantei .
 Extensie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– tehnica măsurătorii: cent rul goniometrului se aplică la nivelul maleolei externe, brațul fix va fi
orizontal paralel cu axul longitudinal gambei, iar brațul mobil va urmări mișcarea plantei .
 Abducție
– poziția de plecare: așezat cu sprijin la marginea patului
– tehnica măsurătorii : goniometrul se așează perpendicular pe axul longitudinal al piciorului, la
nivelul articulației metatarso -falangiene; centru goniometrului se aplică pe marginea internă a
plantei, iar brațul mobil va urmări mișcarea de abducție .
 Adducție
– poziția de ple care: așezat cu sprijin la marginea patului

45 – tehnica măsurătorii: goniometrul se așează perpendicular pe axul longitudinal al piciorului, la
nivelul articulației metatarso -falangiene; centru goniometrului se aplică pe marginea internă a
plantei, iar brațu l mobil va urmări mișcarea de adducție .

5. Testarea forței musculare

Umăr
 Anteducție
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu antebrațul în flexie la 90ș, între trunchi
și braț se așează o placă cu suprafață netedă
– prize de fixare: testatorul prinde brațul în 1/3 distală, partea anterioară
– punctul de rezistență: se aplică pe braț în 1/3 distală, partea anterioară .
 Retroducție
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu antebrațul în flexie la 90ș, între trunchi
și braț se așează o placă cu suprafață netedă
– prize de fixare: testatorul prinde cu o mână brațul în 1/3 distală fața posterioară, iar cu cealaltă
fixează umărul
– punctul de rezistență: se aplică pe braț în 1/3 distală, partea posterioară .
 Abducție
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu brațul plegic întins pe lângă corp; mișcarea se va efectua
pe o placă cu suprafață netedă
– prize de fixare: testatorul prinde cu o mână antebrațul în 1/3 proximală, iar cu cealaltă fixează
umărul
– punctul de rezistență : se aplică prin prinderea antebrațului în 1/3 proximală .
 Adducție
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu brațul plegic în ușoară abducție; mișcarea se va efectua pe
o placă cu suprafață netedă
– prize de fixare: testatorul prinde cu o mână articulația c otului, fața mediană, iar cu cealaltă
fixează umărul

46 – punctul de rezistență: se aplică la nivelul articulației cotului, fața mediană .
 Rotație internă
– poziția de plecare: așezat cu sprijin, brațul pe lângă corp; antebrațul în flexie la 90ș, sprijinit pe
o placă cu suprafață netedă
– prize de fixare: testatorul prinde cu o mână antebrațul, în 1/3 distală fața ventrală, iar cu cealaltă
fixează brațul
– punctul de rezistență: se aplică pe antebraț în 1/3 distală, fața ventrală .
 Rotație externă
– poziția de plecare: așezat cu sprijin, brațul pe lângă corp; antebrațul în flexie la 90ș, sprijinit pe
o placă cu suprafață netedă
– prize de fixare: testatorul prinde cu o mână antebrațul, în 1/3 distală fața posterioară, iar cu
cealaltă fixează brațul
– punctul de rezistență: se aplică pe antebraț în 1/3 distală, fața posterioară

Cot
 Flexie
– poziție de plecare: decubit lateral, cu brațul plegic întins pe lângă corp, între trunchi și braț se
așează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul fixează cu o mână umărul pacientului, iar cu cealaltă antebrațul în 1/3
distală
– punctul de rezistență: se aplică pe antebraț (fața ventrală), în 1/3 distală .
 Extensie
– poziție de plecare: decubit lateral, cu antebrațul în flexie, între trunchi și braț se așează o placă
cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul fixează cu o mână umărul pacientului, iar cu cealaltă antebrațul în 1/3
distală
– punctul de rezistență: se aplică pe antebraț (fața posterioară), în 1/3 distală .

Antebraț
 Pronație
– poziția de p lecare: decubit ventral, cu brațul plegic în abducție la 85ș, antebrațul în flexie
atârnând în afara planului patului

47 – priza de fixare: testatorul fixează cu o mână cotul, în 1/3 proximală, iar cu cealaltă prinde mâna
pacientului pe fața palmară
– punctul de rezistență: se aplică pe mână, fața palmară .
 Supinație
– poziția de plecare: decubit ventral, cu brațul plegic în abducție la 85ș, antebrațul în flexie
atârnând în afara planului patului
– priza de fixare: testatorul fixează cu o mână cotul, în 1/3 pro ximală, iar cu cealaltă prinde mâna
pacientului pe fața dorsală
– punctul de rezistență: se aplică pe mână, fața dorsală .

Pumn
 Flexie
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul fixează cu o mână antebrațul, iar cu cealaltă prinde mâna pacientului
pe fața palmară
– punctul de rezistență: se aplică pe mână, fața palmară .
 Extensie
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu br ațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul fixează cu o mână antebrațul, iar cu cealaltă prinde mâna pacientului
pe fața dorsală
– punctul de rezistență: se aplică pe m ână, fața dorsală .

Degete
 Flexie
– poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde cu o mână mâna pacientului, fața dors ală, iar cu cealaltă
fixează ultimele falange, pe fața palmară
– punctul de rezistență: se aplică pe ultimele falange, fața palmară .
 Extensie

48 – poziția de plecare: în decubit dorsal, cu brațul plegic întins în ușoară anteducție; între trunchi și
braț se aș ează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde cu o mână mâna pacientului, fața dorsală, iar cu cealaltă
fixează ultimele falange, pe fața dorsală
– punctul de rezistență: se aplică pe ultimele falange, fața dorsală .

Șold
 Flexie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde cu o mână gamba la nivelul gleznei (tendonul lui A chile), iar
cealaltă este fixată deasupra genunc hiului
– punctul de rezistență: se aplică pe genunchi .
 Extensie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, coapsa în flexie de 50ș, gamba în
extensie; între membrele inferioare se așează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testa torul prinde cu o mână gamba la nivelul gleznei (tendonul lui A chile), iar
cealaltă este fixată deasupra genunchiului
– punctul de rezistență: se aplică pe tendonul lui A chile.
 Abducție
– poziția de plecare: decubit dorsal; mișcarea se va efectua pe o pla că cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde gamba ăn 1/3 distală, deasupra maleolei externe
– punctul de rezistență: se aplică deaspura maleolei externe, în 1/3 distală a gambei .
 Adducție
– poziția de plecare: decubit dorsal, membru inferio r plegic în ușoară abducție; mișcarea se va
efectua pe o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde gamba ăn 1/3 distală, deasupra maleolei interne
– punctul de rezistență: se aplică deaspura maleolei interne, în 1/3 distală a gambei .
 Rotație internă
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu membrul inferior plegic în flexie a coapsei pe bazin și a
gambei pe coapsă; gamba se sprijină pe o placă cu suprafață netedă

49 – priza de fixare: testatorul prinde cu o mână gamba în 1/3 distală, deasup ra maleolei externe, iar
cu cealaltă fixează genunchiul
– punctul de rezistență: se aplică în 1/3 distală a gambei, deasupra maleolei externe .
 Rotație externă
– poziția de plecare: decubit dorsal, cu membrul inferior plegic în flexie a coapsei pe bazin și a
gambei pe coapsă; gamba se sprijină pe o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde cu o mână gamba în 1/3 distală, deasupra maleolei interne, iar
cu cealaltă fixează genunchiul
– punctul de rezistență: se aplică în 1/3 distală a gamb ei, deasupra maleolei interne .

Genunchi
 Flexie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde gamba la nivelul articulației gleznei, pe tendo nul lui A chile
– punctul de rezistență: se aplică pe tendonul lui A chile.
 Extensie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu gamba în flexie 50ș; între membrele
inferioare se așează o placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testato rul prinde cu o mână gamba anterior în 1/3 distală, iar cu cealaltă fixează
coapsa deasupra genunchiului
– punctul de rezistență: se aplică pe partea anterioară a gambei, în 1/3 distală .

Gleznă
 Flexie
– poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănăt oasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde cu o mână laba piciorului pe fața plantară, iar cu cealaltă
gamba, în 1/3 distală
– punctul de rezistență: se aplică pe antepicior, fața plantară .
 Extensie

50 – poziția de plecare: decubit lateral pe partea sănătoasă; între membrele inferioare se așează o
placă cu suprafață netedă
– priza de fixare: testatorul prinde cu o mână laba piciorului pe fața dorsală, iar cu cealaltă gamba,
în 1/3 distală
– punctu l de rezistență: se aplică pe antepicior, fața dorsală .

CAPITOLUL IV – INTERPRETAREA REZULTATELOR
1. Prezentarea rezultatelor inițiale, intermediare și finale .

BILANȚ FUNCȚIONAL C.V. – Hemiplegie spastică dreaptă
Funcția
musculară
Amplit .
val.
norm.
I II III
Ampli –
tudine
Forță
Viteză Ampli –
tudine
Forță
Viteză Ampli –
tudine
Forță
Viteză
A P A P A P
Umăr Anteducție 170ș 100 166 2 2 110 160 2+ 1 155 165 4 3
Retroducuție 35ș 0 30 1 3 11 23 2 2 20 30 3 3
Abducție 85ș 65 85 2 2 40 77 2+ 2 80 85 3+ 3
Adducție 45ș 35 42 2 2 42 42 3 1 42 42 4 2
Rotație int. 90ș 0 87 1+ 3 87 87 3 1 87 87 3+ 2
Rotație ext. 90ș 0 87 1 3 45 80 2 2 80 87 3+ 3
Cot Flexie 140ș 110 140 2 2 140 140 3 1 140 140 4 2
Extensie 0ș 0 0 1 3 25 10 2+ 2 10 5 3+ 3
Antebraț Pronație 90ș 0 86 1+ 3 86 86 2+ 1 86 86 4 2
Supinație 90ș 0 85 1 3 40 77 2 2 80 84 3+ 3
Pumn Flexie 85ș 70 85 2 2 85 85 3 1 85 85 4 2
Extensie 85ș 0 83 1+ 3 45 74 2 2 75 83 3+ 3
Degete Flexie 90ș 76 90 2 2 90 90 3 1 90 90 4 2
Extensie 0ș 0 0 1+ 3 9 0 2 2 2 0 3+ 3
Opoziție 0cm 2cm 0cm 1+ 3 0 0 2+ 1 0 0 4 2
Șold Flexie 130ș 0 127 1 3 90 120 2 2 118 126 3+ 3
Extensie 25ș 10 24 2 2 24 24 3 1 24 24 4 2
Abducție 45ș 0 45 1 3 25 35 2 2 40 45 3+ 3
Adducție 30ș 0 27 1+ 3 27 27 2+ 1 27 27 4 2
Rotație int. 60ș 0 57 1+ 3 57 57 2+ 1 57 57 4 2
Rotație ext 40ș 0 35 1 3 15 31 2 2 27 34 3+ 3
Genunchi Flexie 145ș 0 144 1 3 90 135 2 2 135 144 3+ 3
Extensie 0ș 0 0 2 2 0 0 3 1 0 0 4 2
Gleznă Flexie 50ș 37 47 2 2 47 47 3 1 47 47 4 2
Extensie 20ș 0 18 1 3 5 10 2 2 10 18 3+ 3
Abducție 25ș 0 23 1 3 5 15 2 2 17 23 3+ 3

51 Adducție 45ș 20 43 1+ 3 43 43 2+ 1 43 43 4 2
Forță : 0 – absența contracției musculare; 1 – contracție musculară fibrilară, fără deplasarea
segmentelor; 2 – contracție musculară cu deplasare de segmente, dar fără a învinge gravitația; 3 –
contracție musculară cu deplasare de segmente, ce poate învinge gravitația sau o rezistență ușoară
impusă de examinator; 4 – contracție musculară ce poate învinge rezistențe mari, dar rămâne sub
valoarea normală; 5 – contracție musculară de forță normală.
Viteza : 1 – viteză lentă; 2 – viteză egală cu cea a căderii libere a segmentului examinat; 3 –
viteză mai mare decât cea a căderii libere.

Membrul superior – evoluția forței musculare

Membrul inferior – evoluția forței musculare

00,511,522,533,544,55
U.anteducție
U.retroducție
U.abducție
U.adducție
U.rot.int
U.rot.ext.
C.flexie
C.extensie
A.pronație
A.supinație
P.flexie
P.extensie
D.flexie
D.extensie
D.opozițieEvaluare inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare finală

52

C.V. – hemiplegie spastică dreaptă I II III
1. MIȘCĂRI LA PAT:
– se întoarce spre dreapta Pp P I
– se întoarce spre stânga Pp Pp I
– se intoarce pe abdomen Pp P I
– se întoarce pe spate Pp P I
– se așează la marginea patului Pp P I
2. ORTOSTATISM ȘI MERS:
– se ridică în ortostatism 0 P I
– poate sta în stând bipodal cu sprijin Pp P I
– poate sta in stând unipodal cu sp rijin 0 P I
– merge cu sprijin bilateral 0 P I
– merge cu sprijin unilateral 0 P I
– se deplasează lateral dreapta 0 Pp I
– se deplasează lateral stânga 0 P I
– merge 10m înainte pe teren drept 0 P I
– merge 10m înainte pe teren denivelat 0 Pp I
– merge 10m înapoi 0 P I
– urcă scările 0 Pp P
– coboară scările 0 Pp P
3. ACTVITĂȚI MANUALE:
– deschide și închide ușa, fereastra 0 P I
– dechide și închide un robinet 0 P I
– se servește de telefon 0 P I
– scoate și pune dopul unei sticle 0 Pp P
– apasă un buton 0 P I
– aprinde chibriturile 0 Pp I
– își pune și scoate ochelarii 0 P I
– mănâncă cu degetele 0 P I
– se servește de tacâmuri 0 Pp I
– se spală și se șterge pe mâini 0 P I
00,511,522,533,544,55
S.flexie
S.extensie
S.abducție
S.adducție
S.rot.int
S.rot.ext.
G.flexie
G.extensie
Gl.flexie
Gl.extensie
Gl.abducție
Gl.adducțieEvaluare inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare finală

53 – se spală și se șt erge pe față 0 P I
– se spală și se șterge pe picioare 0 P I
– se spală pe dinți 0 Pp P
– se piaptănă 0 Pp P
– se bărbierește 0 Pp P
4. ALTE ABILITĂȚI:
– se încalță cu șosetele 0 P I
– se încalță cu pantofii 0 P P
– leagă șireturi le 0 Pp P
– se îmbracă și se dezbracă 0 P I
– încheie nasturii 0 Pp P
– își trage fermoarul 0 P P
– își pune mănușile 0 P I
0 – imposibil; Pp – parțial posibil
P – posibil cu dificultate; I – independent
BILANȚ FUNCȚIONAL C .G. – Hemiplegie sp astică stânga

Funcția
musculară Amplit
val.
norm.
I II III
Ampli –
tudine
Forță
Viteză Ampli –
tudine
Forță
Viteză Ampli –
tudine
Forță
Viteză
A P A P A P
Umăr Anteducție 170ș 0 167 1 3 109 160 2 2 155 166 4 1
Retroducuție 35ș 0 33 1 3 0 20 1+ 2 23 33 3+ 1
Abducție 85ș 0 83 1+ 3 45 78 2+ 2 77 83 3+ 1
Adducție 45ș 35 44 2 2 44 44 3 3 44 44 4 2
Rotație int. 90ș 0 88 1+ 3 88 88 3 3 88 88 4 2
Rotație ext. 90ș 0 87 1 3 50 80 2 2 78 87 3+ 1
Cot Flexie 140ș 130 140 2 2 140 140 3 3 140 140 4 2
Extensie 0ș 0 0 1 3 27 15 2 2 10 5 3+ 1
Antebr aț Pronație 90ș 79 88 2 2 88 88 3+ 3 88 88 4 2
Supinație 90ș 0 87 1 3 50 81 2 2 80 87 3+ 1
Pumn Flexie 85ș 74 84 2 2 84 84 3 3 84 84 4 2
Extensie 85ș 0 83 1 3 43 75 2+ 2 76 83 3+ 1
Degete Flexie 90ș 77 88 2 2 88 88 3 3 88 88 4 2
Extensie 0ș 0 0 1 3 10 2 2 2 2 0 3+ 1
Opoziție 0cm 1cm 0cm 2 2 0 0 3+ 3 0 0 4 2
Șold Flexie 130ș 0 128 1 3 80 119 2+ 2 120 128 3+ 1
Extensie 25ș 15 25 2 2 25 25 3+ 3 25 25 4 2
Abducție 45ș 0 45 1 3 22 32 2 2 35 45 3+ 1
Adducție 30ș 0 30 1+ 3 30 30 2+ 3 30 30 4 2
Rotație int. 60ș 51 58 2 2 58 58 3 3 58 58 4 2
Rotație ext 40ș 0 37 1 3 14 30 2 2 30 37 3+ 1
Genunchi Flexie 145ș 0 145 1 3 85 134 2 2 135 144 3+ 1
Extensie 0ș 0 0 2 2 0 0 3+ 3 0 0 4 2

Gleznă Flexi e 50ș 37 48 2 2 48 48 3 3 48 48 4 2
Extensie 20ș 0 19 1 3 4 10 2+ 2 12 18 3+ 1

54 Abducție 25ș 0 24 1 3 7 16 2 2 18 24 3+ 1
Adducție 45ș 0 44 1+ 3 44 44 3 3 44 44 4 2

Forță : 0 – absența contracției musculare; 1 – contracție musculară fibrilară, fără d eplasarea
segmentelor; 2 – contracție musculară cu deplasare de segmente, dar fără a învinge gravitația; 3 –
contracție musculară cu deplasare de segmente, ce poate învinge gravitația sau o rezistență ușoară
impusă de examinator; 4 – contracție musculară c e poate învinge rezistențe mari, dar rămâne sub
valoarea normală; 5 – contracție musculară de forță normală.
Viteza : 1 – viteză lentă; 2 – viteză egală cu cea a căderii libere a segmentului examinat; 3 –
viteză mai mare decât cea a căderii libere.

Mem brul supe rior – evoluția forței musculare

Membrul infe rior – evoluția forței musculare

00,511,522,533,544,55
U.anteducție
U.retroducție
U.abducție
U.adducție
U.rot.int
U.rot.ext.
C.flexie
C.extensie
A.pronație
A.supinație
P.flexie
P.extensie
D.flexie
D.extensie
D.opozițieEvaluare inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare finală

55

C.G. – hemiplegie spastică stângă I II III
1. MIȘCĂRI LA PAT:
– se întoarce spre dreapta 0 P I
– se întoarce spre stânga Pp P I
– se intoarce pe abdomen Pp P I
– se întoarce pe spate Pp P I
– se așează la marginea patului 0 P I
2. ORTOSTATISM ȘI MERS:
– se ridică în ortostatism 0 Pp I
– poate sta în stând bipodal cu sprijin 0 P I
– poate sta in stând unipodal cu sprijin 0 P I
– merge cu sprijin bilateral 0 P I
– merge cu sprijin unilateral 0 Pp I
– se deplasează lateral dreapta 0 P I
– se deplasează lateral stânga 0 Pp P
– merge 10m înainte pe teren drept 0 0 P
– merge 10m înainte pe teren denivelat 0 0 Pp
– merge 10m înapoi 0 0 P
– urcă scările 0 0 Pp
– coboară scările 0 0 Pp
3. ACTVITĂȚI MANUALE:
– deschide și închide ușa, fereastra 0 P I
– dechide și închide un robinet 0 Pp P
– se servește de telefon 0 P I
– scoate și pune dopul unei sticle 0 0 P
– apasă un buton 0 P I
– aprinde chibriturile 0 0 P
– își pune și scoate ochelarii 0 Pp P
– mănâncă cu degetele 0 P P
00,511,522,533,544,55
S.flexie
S.extensie
S.abducție
S.adducție
S.rot.int
S.rot.ext.
G.flexie
G.extensie
Gl.flexie
Gl.extensie
Gl.abducție
Gl.adducțieEvaluare inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare finală

56 – se servește de tacâmuri 0 P P
– se spa lă și se șterge pe mâini 0 P I
– se spală și se șterge pe față 0 P I
– se spală și se șterge pe picioare 0 P P
– se spală pe dinți 0 Pp P
– se piaptănă 0 Pp P
– se bărbierește 0 Pp P
4. ALTE ABILITĂȚI:
– se încalță cu șosetele 0 P P
– se încalță cu pantofii 0 P I
– leagă șireturile 0 0 P
– se îmbracă și se dezbracă 0 P I
– încheie nasturii 0 0 Pp
– își trage fermoarul 0 Pp P
– își pune mănușile 0 P P
0 – imposibil; Pp – parțial posibil
P – posibil cu dificultate; I – independent
BILANȚ FUNCȚIONAL R.P. – Hemiplegie spastică stângă
Funcția
musculară Amplit.
val.
norm. I II III
Ampli –
tudine
Forță
Viteză Amplitu
dine
Forță
Viteză Amplitu
dine
Forță
Viteză
A P A P A P
Umăr Anteducție 170ș 0 170 1+ 3 105 161 2+ 2 165 170 4 1
Retroducuție 35ș 0 35 1 3 10 25 2 2 30 35 3+ 1
Abducție 85ș 0 85 1+ 3 50 78 2+ 2 80 85 4 1
Adducție 45ș 40 45 2 2 45 45 3+ 3 45 45 4+ 2
Rotație int. 90ș 0 90 1+ 3 90 90 2+ 3 90 90 4 2
Rotație ext. 90ș 0 90 1 3 45 80 2+ 2 81 90 3+ 1
Cot Flexie 140ș 128 140 2 2 140 140 3 3 140 140 4+ 2
Extensie 0ș 0 0 1 3 19 8 2+ 2 5 0 4 1
Antebr aț Pronație 90ș 79 90 2 2 90 90 3+ 3 90 90 4+ 2
Supinație 90ș 0 90 1 3 45 80 2+ 2 82 90 3+ 1
Pumn Flexie 85ș 73 85 2 2 85 85 3 3 85 85 4+ 2
Extens ie 85ș 0 85 1 3 40 75 2 2 78 85 3+ 1
Degete Flexie 90ș 75 90 2 2 90 90 3+ 3 90 90 4+ 2
Extensie 0ș 0 0 1 3 10 0 2+ 2 0 0 4 1
Opoziție 0cm 2 0 2 2 0 0 3 3 0 0 4+ 2

Șold Flexie 130ș 0 130 1 3 95 120 2+ 2 126 130 4 1
Extensie 25ș 15 25 2 2 25 25 3 3 25 25 4+ 2
Abducție 45ș 0 45 1 3 25 33 2 2 31 45 3+ 1
Adducție 30ș 15 30 2 2 30 30 3 3 30 30 4+ 2
Rotație int. 60ș 50 60 2 2 60 60 3+ 3 60 60 4+ 2
Rotație ext 40ș 0 40 1 3 19 30 2+ 2 35 40 4 1
Genunchi Flexie 145ș 0 143 1 3 95 135 2+ 2 135 143 4 1
Extensie 0ș 0 0 2 2 0 0 3+ 3 0 0 4+ 2

57
Gleznă Flexie 50ș 40 50 2 2 50 50 3 3 50 50 4+ 2
Extensie 20ș 0 20 1 3 5 10 2+ 2 15 20 4 1
Abducție 25ș 0 25 1 3 7 16 2 2 17 25 3+ 1
Adducție 45ș 35 45 2 2 45 45 3+ 3 45 45 4+ 2
Forță : 0 – absența contracț iei musculare; 1 – contracție musculară fibrilară, fără deplasarea
segmentelor; 2 – contracție musculară cu deplasare de segmente, dar fără a învinge gravitația; 3 –
contracție musculară cu deplasare de segmente, ce poate învinge gravitația sau o rezistenț ă ușoară
impusă de examinator; 4 – contracție musculară ce poate învinge rezistențe mari, dar rămâne sub
valoarea normală; 5 – contracție musculară de forță normală.
Viteza : 1 – viteză lentă; 2 – viteză egală cu cea a căderii libere a segmentului examinat; 3 –
viteză mai mare decât cea a căderii libere.

Membrul superior – evoluția forței musculare

Membrul inferior – evoluția forței musculare

00,511,522,533,544,55
U.anteducție
U.retroducție
U.abducție
U.adducție
U.rot.int
U.rot.ext.
C.flexie
C.extensie
A.pronație
A.supinație
P.flexie
P.extensie
D.flexie
D.extensie
D.opozițieEvaluare inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare finală

58

R.P. – hemiplegie spastică stângă I II III
1. MIȘCĂRI LA PAT:
– se întoarce spre dreapta P P I
– se întoarce spre stânga 0 P I
– se intoarce pe abdomen P P I
– se întoarce pe spate P P I
– se așează la marginea patului Pp P I
2. ORTOSTATISM ȘI MERS:
– se ridică în o rtostatism 0 P I
– poate sta în stând bipodal cu sprijin Pp P I
– poate sta in stând unipodal cu sprijin 0 P I
– merge cu sprijin bilateral 0 P I
– merge cu sprijin unilateral 0 P I
– se deplasează lateral dreapta 0 I I
– se deplasează la teral stânga 0 P I
– merge 10m înainte pe teren drept 0 P I
– merge 10m înainte pe teren denivelat 0 Pp I
– merge 10m înapoi 0 Pp I
– urcă scările 0 Pp P
– coboară scările 0 Pp P
3. ACTVITĂȚI MANUALE:
– deschide și închide ușa, fereas tra 0 P I
– dechide și închide un robinet 0 P I
– se servește de telefon 0 P I
– scoate și pune dopul unei sticle 0 Pp I
– apasă un buton 0 P I
– aprinde chibriturile 0 Pp I
– își pune și scoate ochelarii 0 P I
– mănâncă cu degetele 0 P I
00,511,522,533,544,55
S.flexie
S.extensie
S.abducție
S.adducție
S.rot.int
S.rot.ext.
G.flexie
G.extensie
Gl.flexie
Gl.extensie
Gl.abducție
Gl.adducțieEvaluare inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare finală

59 – se servește de tacâmuri 0 P I
– se spală și se șterge pe mâini 0 P I
– se spală și se șterge pe față 0 P I
– se spală și se șterge pe picioare 0 P I
– se spală pe dinți 0 P I
– se piaptănă 0 P I
– se bărbierește – – –
4. ALTE A BILITĂȚI:
– se încalță cu șosetele 0 P I
– se încalță cu pantofii 0 P I
– leagă șireturile 0 Pp I
– se îmbracă și se dezbracă 0 P I
– încheie nasturii 0 Pp I
– își trage fermoarul 0 P I
– își pune mănușile 0 P I
0 – imposibil; Pp – parțial posibil
P – posibil cu dificultate; I – independent

2. Statiscă generală

60

CONCLUZII

În urma efectuării activității de cercetare, cu tema „Evaluarea restantului funcțional în
recuperarea bolnavului hemiplegic adult”, am ajuns la următoarele concluzii:
0102030405060708090100
R.P.
C.G.
C.V.
F.L.
T.P.
R.O.
D.R.
V.H.
R.D.
B.I.
T.M.
M.M.
N.O.
D.R.
C.B.Evaluare inițială
Evaluare intermediară
Evaluare finală

61 În cazul unei hemiplegii, cuantificarea deficitelor neurologice nu poate fi abordată decât
după ce în prealabil au fost identificate toate fenomenele nervoase, musc ulare și articulare,
încadrabile în diagnosticul simptomatic al bolnavului. Terapeutul are obligația să -și asigure
suportul unei corecte îndrumări a tratamentului recuperator, să cunoască exact evoluția pe care o
înregistrează bolnavul în relație cu starea sa inițială.
În evaluarea restantului funcțional, bilanțul motor al bolnavului hemiplegic nu poate
exista numai sub forma sa analitică, acesta ignorând explorarea deprinderilor motrice ce asigură
capacitatea de autoservire și autonomia de deplasare. Bila nțul motor global, în completarea celui
musculo -articular analitic, se remarcă prin valoarea sa funcțională, deoarece testează calitatea
mișcărilor cărora li s -ar putea pretinde o finalizare cu caracter utilitar.
Simpla testare neuromotorie a restantului funcțional nu poate, sub nici o formă, decide
asupra posibilităților de reinserție socio -profesională. Din acest punct de vedere, evaluarea
restantului funcțional trebuie considerată ca o noțiune mult mai complexă, în care se includ, în
egală măsură integr itatea psihică și comportamentală, precum și cerințele ergonomice legate de
profilul activității profesionale, pe care hemiplegicul urmează să o desfășoare.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

 Arseni, C. & colab. – „Bolile vasculare ale creierului și măduve i spinării”, vol. I –
„Accidente vasculare hemoragice”, Ed. Academiei Rep. Socialiste România, 1982.
 Bertrand, A. & colab. – „An evolution of the hemiplegic subject based on the Bobath
approach”, Part III, A validation study – Scand. J. Rehob., Med., 1988.
 Câmpeanu, E. & colab. – „Neurologie clinică”, vol. I, Ed. Dacia, Iași, 1979.

62  Câmpeanu, E.; Șerban, M., Dumitru, E. – „Neurologie clinică – II”, Ed. Dacia, Cluj –
Napoca, 1980.
 Constantin, A.; Adam, D. – „Examinarea neurologică”, Ed. Holding Reporter, 1997.
 Ionescu, N. Adrian – „Gimnastica medicală”, Ed. ALL, București.
 Kiss, Iaroslav – „Fizio -kinetoterapia și recuperarea medicală”, Ed. Medicală, București.
 Nemțeanu, E. – „Tratamentul medical recuperator al durerii”, Rev. Med. Chirurgicală,
Iași, 1981.
 Nemțea nu, E.; Vlad, T.L. – „Metodologia recuperatorie în hemiplegia de cauză
vasculară”, (comunic.), U.S.S.M., Cluj -Napoca, 1983.
 Pasztai, Zoltan – „Kinetoterapia în recuperarea funcțională post -traumatică a aparatului
locomotor”, Ed. Univ. din Oradea, 2001.
 Pendefunda, Gh. – „Patologia vasculară cerebrală, curs de neurologie”, Ed. I.M.F. Iași,
1986.
 Pendefunda, Gh.; Nemțeanu, E.; Ștefanache F. – „Semiologie neurologică”, Ed. I.M.F.,
Iași, 1976.
 Popescu, H.N.; Teodorescu, R. & colab. – „Catalog de testare muscul o-articulară”,
Laboratorul de Recuperare a Deficienților Locomotori, 1984.
 Robănescu, N. – „Reeducarea neuro -motorie”, Ed. Medicală, București, 2001.
 Robănescu, N. – „Tratamentul sechelelor motorii ale encefalopatiilor infantile”, Ed.
Medicală, București, 1983.
 Sbenghe, T. – „Kinesiologie. Știința mișcării”, Ed. Medicală, București, 2002.
 Sbenghe, T. – „Kinetologie profilactică, Terapeutică și de Recuperare”, Ed. Medicală,
București, 1987.
 Vlad, T. – „Curs de cultură fizică medicală”, Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iași, Fac. de Ed.
Fizică și Sport, 1973.
 Vlad, T. – „Stimularea reflexului miotatic”, Ses. Acad. Neurol. București, 1978.
 Vlad, T. L.; Rusu, M. – „Indicatori de prognoză în recuperarea medicală și socio –
profesională a bolnavului hemiplegic”, Actualitate î n Patologia Vasculară Cerebrală,
Sovata, 1977.
 Vlad, T.; Pendefunda, L. – „Recuperarea bolnavului hemiplegic adult” , Ed. Contact
Internațional, Iași, 1992.
 Vlad, T.L. & colab. – „Etapele recuperării neuromotorii în accidentul vascular cerebral”
(rezum.), R evista Medicală Chirurgicală Iași, 1991.

63  Voiculescu, V. – „Bazele fiziologice ale recuperării după leziuni ale sistemului nervos
central” , Simpozion, București, 1980.
 Voiculescu, V. – „Sindromul de neuron motor central” – Tratat de neurologie sub red. C.
Arseni, Ed. Medicală, București, 1980.