Capitolul I Andreea Paun [624760]

1
CAPITOLUL 1 . IMPORTANȚA STUDIERII PIEȚELOR
PRODUSELOR BIO
1.1. NOȚIUNI GENERALE SPECIFICE MARKETINGULUI AGRICOL
ȘI ECOLOGIC
În timp, agricultura a avut ca obiectiv satisfacerea nevoilor de consum alimentar ale
populației. (Constantin, 2002)
Analizând producția agricolă și diversității formelor de organizare a acesteia,
precum și diversificarea problematicii marketingului agricol, se constată faptul că
marketingul agricol se aliniază cerințelor impuse de mecanismele pieței concurențiale.
Sfera marketingului agricol cuprinde tot fluxul de activități, iar rolul său are în vedere:
 politica produselor agroalimentare naționale;
 sprijinului statului pentru susținerea și dezvoltarea producției agroalimentare,
pentru studierea prețurilor de valorifica re a produselor agricole care să
stimuleze o activitate rentabilă a agenților economici din agricultură;
 tendințele de dezvoltare a sistemelor de distribuție a produselor agricole;
 analiza activităților de promovare a mărcilor tradiționale valoroase;
 cerce tări de piață: pe baza unei analize a circuitelor de valorificare, a canalele
de distribuție, prin studii privind calitatea produselor, teste de produs, formate,
ambalaje, mărci locale, activitatea de merchandising, produse de nișă, studii
privind concuren ța, exportul etc.
Producătorii agricoli se află într -o competiție permanentă pe piața de desfacere, ei
sunt obligați să obțină o producție comercială eficientă, să cunoască detaliat piața pe care
acționează, să ofere produse de calitate la preț care să le confere profit. (Frone, 2009)
Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s -a
ținut seama de faptul că anumite activități distrug mediul înconjurător. Activitățile
economice, chiar și cele care sunt proiectate și realiza te cu responsabilitate socială, vor
genera, mai mult sau mai puțin, efecte negative asupra mediului, iar acest lucru va
determina o presiune crescândă asupra tuturor tipurilor de organizații pentru a -și
îmbunătății performanțele ecologice. (Fuller, 1999)
Este vorba de un concept relativ nou, pentru care se utilizează mai multe sinonime :
marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic, marketing durabil.
În literatura de specialitate din România preponderent este utilizat termenul de
marketing ecologic.

2
În Germania, Schrei ber îi stabilește drept sarcină “optimizarea politicii de
marketing a întreprinderii în relația sa cu ecologia, spre a se ajunge la efecte pozitive pe
întregul sistem, fără a afecta preocupările de eco nomicitate”. (Patriche, 1992)
În SUA, Sheth și Parvatyar definesc marketingul durabil ca referindu -se la “căile și
mijloacele pentru armonizarea factorilor economici și ecologici prin reinventarea
produselor și a sistemelor de obținere a lor ”.( Polonsky & Mintu -Wumsall, 1995)
Marketingului ecologic în cadrul amplului proces de specializare a marketingului
este plasat în zona marketingului în domeniile non -profit, generic denumit marketing
social. Marketingul ecologic poate fi considerat o ramură a marketingului social , el fiind
un marketing “antrenat în efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor
ambalaje reciclabile și biodegradabile, de oprire a degradării mediului
înconjurător”. (Balaure, 2003)
Realizarea de produse presupune preluarea resurselor necesare din mediu, o serie
de consumuri și deșeuri rezultate, este asociată atât cu satisfacția consumatorului, cât și cu
deșeurile ce rezultă în urma consumului. Deci, sunt generate efecte asupra mediului,
concretizate în degr adarea calității acestuia. Aceasta implică reinventarea sistemelor de
producere și marketing al bunurilor, care să conducă la rezultate favorabile și din punctul
de vedere al mediului.
Putem vorbi de marketing ecologic atât la nivel microeconomic, câ t și la nivel
macro economic , nu numai întreprinderile având de -a face cu probleme ecologice și ducând
o politică în domeniul mediului. Tot ceea ce se desfășoară la nivelul întreprinderilor, în
legătură cu mediul și poluarea, este direct influențat de politicile , mecanismele,
instrumentele și reglementările naționale sau comunitare (în cadrul Uniunii Europene) de
protecție a mediului. (Florescu, 2003)
Având în vedere obiectivele pe care și le propune, marketingul ecologic poate fi
integrat conceptului mai larg de marketing societal , marketingul prin care se urmărește
satisfacerea nevoilor consumatorilor, atingerea obiectivelor organizației și bunăstarea, în
același timp. Acesta i mplică preocuparea atât pentru problematica de mediu cât și pentru
sănătatea consuma torilor.
Ken Pe ttie definește marketingul verde drept “procesul managerial responsabil de
identificarea, anticiparea și satisfacerea cerințelor consumatorilor și societății, într -o
manieră profitabilă și durabilă” . (Pettie, 1992)
Donald Fuller subliniează aceeași idee afirmând că: “marketingul durabil este
procesul planificării, implementării și controlului dezvoltării, stabilirii prețului, promovării

3
și distribuției produselor, într -un mod care să satisfacă următoarele trei cerințe: nevoile
consumatorului să fie satisfăcute, scopurile organizației să fie atinse, procesul să fie
compatibil cu ecosistemele”. (Fuller, 1999)
Trebuie sesizat, în acest context în care vorbim de marketingul ecologic ca o
extensie a marketingului societal care îmbrățisează preocuparea crescândă a societății
legată de mediul înconjurător, că în literatura de specialitate americană și engleză (Peattie
și Charter, Fuller și Buttler, Ottman, Coddington) acesta este privit în primul rând î n
contextul marketingului societal. Marketingul ecologic este deci un marketing al viitorului,
așa cum spunea Donald Fuller.
În Dicționarul explicativ de marketing sunt subliniate criteriile după care se
conduce marketingul ecologic, și care v in să sublinieze ideea marketingului verde integrat
marketingului societal:
– asigurarea pentru consumatori a oricărei satisfacții care contribuie la îmbunătățirea
calității vieții, permanent, nelimitat;
– oferirea în mod constant și permanent de produse și se rvicii ecologice performante
din punctul de vedere al protecției mediului și sănătății, dar și al beneficiilor
primare, imediate, care în acelați timp asigură o eficiență economică ridicată;
– orientarea consumului spre acele produse și servicii care proteja ză atât generația
actuală, cât și pe cele viitoare.
Pentru realizarea compatibilității cu ecosistemele este necesară integrarea în
procesele de luare a deciziilor de marketing a obiective lor de prevenire a poluării și
recuperare a resurselor . Ele trebuie avute în vedere în această ordine, obiectivele de
prevenire presupunând o acțiune preventivă (producerea deșeurilor, risipa, poluarea sunt
stopate încă de la început) cu implicații în reducerea eco -costurilor prezente și viitoare, iar
cele de re cuperare presupunând o acțiune de remediere (din deșeurile care nu pot fi evitate,
să fie recuperate resurse, iar reziduurile care sunt eliminate în mediu să nu dăuneze
ecosistemelor), care va genera o serie de costuri suplimentare. (Fuller, 1999)
Întărirea relațiilor cu consumatorii se realizează în marketingul verde prin
considerente ecologice, oferirea unui aliment mai sănătos, a unui aparat electric cu consum
redus de energie, a unui produs realizat cu consum redus de materie primă, în condițiil e de
deșeuri zero etc. Evident, pentru primele două exemple sarcina producătorului este mai
simplă, beneficiile fiind percepute de consumator ca directe și foarte importante. În cel
de-al treilea caz comunicarea are un rol esențial alături de modificare a concepției

4
consumatorului în direcția preocupării față de mediu, beneficiul ecologic fiind perceput ca
unul indirect, care ar putea să -l influențeze, pe termen lung.
Revenind la o apreciere temporală legată de conceptul de marketing ecologic,
trebuie spus că apariția sa coincide atât cu perioada apariției și dezvoltării conceptului de
marketing social, cât și cu apariția marketingului societal. Deși marketingul verde a căpătat
consistență, devenind proeminent în contexul teoriei și practicilor de marketing spre
sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, problematica sa a fost pentru prima oară pusă în
discuție mult mai devreme. Astfel, Asociația Americană de Marketing a ținut primul
seminar pe tema marketingului ecologic în 1975, iar rezul tatul său s -a concretizat în prima
carte pe această temă intitulată „ Marketingul ecologic ”, avându -i ca autori pe Henion și
Kinnear și care a apărut un an mai târziu în 1976. (Polonsky, 1994)
În cadrul acestui prim seminar , marketingul ecologi c a fost definit ca „studiul
aspectelor pozitive și negative ale activităților de marketing legate de poluare, criza
energetică și epuizarea resurselor”. (Henion & Kinnear, 1976)
Această definiție poate fi considerată utilă ca punct de pornire, dar pentru a fi
comprehensivă definirea marketingului verde trebuie să fie mai largă.
Ceva mai târziu Bruno Tietz, în 1978, îl definește “drept marketing în corelație cu
problemele fundamentale ale ecologiei pentru realizarea cerințelor ecologice și pentru
întărirea conștiinței ecologice”. (Tietz, 1978)
Trebuie clar precizat că nici o definiție sau terminologie nu a fost în mod universal
acceptată, iar această lipsă a punctelor de vedere asemănătoare constituie o mare parte a
problemei legată de cum poate fi evaluat un aspect dacă toți cercetătorii au percepții
diferite asupra a ceea ce studiează. (Polonsky, 1994)
Peattie și Charter fac o clară distincție între definirile și optica din anii ’70 privind
subiectul în di scuție și conceptul mult mai clar și mai închegat al anilor ’90. Ei aduc în
atenție modul diferit de raportare la problemele de mediu în cele două perioade. În timp ce
în anii’70 preocuparea pentru problematica mediului însemna :
– accentul asupra problemelo r ecologice,
– concentrarea pe problemele locale, pe efectele negative ale activității de afaceri asupra
mediului înconjurător,
– o elită intelectuală ca sursă a suportului,
– campanii bazate pe prognoze ale creșterii exponențiele pentru a prevedea viitoarele
probleme de mediu,
– activitatea economică văzută ca sursă a problemelor cu care se confruntă mediul,

5
– dorința unei creșteri cu rată zero,
în anii’90 ea se diferenția prin :
– accentul asupra problemelor fundamentale din cadrul sistemelor social, economic,
tehnologic, legal, natural,
– concentrarea asupra problemelor globale și a relației dinamice între activitatea de
afaceri și mediu,
– o bază largă ca sursă a suportului,
– campanii bazate pe evidențierea nivelelor curente ale degradări mediului natural,
– activita tea economică văzută ca parte a soluției,
– dorința unei creșteri durabile. (Baker, 1994)
Acest concept al combinării preocupării față de mediu, care în mod tradițional
presupune încurajarea conservării, cu marketingul, care urmărește stimularea ș i facilitarea
consumului, poate apărea paradoxal, spune Peattie. În acest context, trebuie spus că
durabilitatea drept cheie de boltă a filosofiei marketingului verde, durabilitatea care prin
prisma consumului și producției presupune un standard al vieții în prezent care să nu fie
atins pe cheltuiala și în defavoarea standardului de viață al generațiilor următoare, rezolvă
acest aparent paradox. (Baker, 1994)
Dacă reflectăm asupra acestei legături între conceptual de durabilitate și
marketingul verde nu poate părea decât firesc cel mai recent termen utilizat pentru
subiectul în discuție, și anume, acela de marketing durabil.
Atât definiția dată de Peattie, cât și cea a lui Fuller, prezentate anterior în cuprinsul
acestui subcapitol, pun în evidență încă o idee interesantă și anume aceea a circumscrierii
marketingului ecologic în tendința marketingul anilor’90, așa cum sintetiza Malcom
McDonald, și anume aceea a accentului asupra managementul marketingului.
Dacă facem o par alelă între modul în care era definit marketingul ecologic de către
AMA în 1976 și definiția dată de Fuller în 1999 apare foarte clară evoluția conceptului.
Indiferent ce termeni s -ar folosi este clar că această ramură a marketingului a capătat
consistență , iar dezvoltarea aplicării practice a fost însoțită de dezvoltări și clarificări
conceptuale.
În concluzie, se constată dezvoltarea și intensificarea preocupărilor în această
direcție atât la nivel național, cât și internațional. Se produce în contextul creșterii
importanței conservării și protejării mediului pentru o dezvoltare durabilă a întregii
societăți.

6
1.2. ASPECTE TEORETICE ALE PIEȚELOR PRODUSELOR BIO
În prezent, piețele agricole și alimentare au devenit spațiul economic, potrivit
căruia, t oți producătorii și consumatorii, care cunosc foarte bine cererea și oferta, sunt
interesați de obținerea celui mai bun preț, mai exact a celui mai bun și ieftin produs.
(Zahiu, 1992)
După perioada anilor '60, principala menire a agromarketingului era de a convinge
consumatorii că produsele industriei alimentare erau “mai ieftine și mai bune”, însă în anii
'70 se arăta că aceste produse erau calitative și comod de utilizat.
În anii '80, se constată că produsele agroalimentare sunt echilibrate nutritiv,
justificându -le astfel frecvența zilnică în consum, iar în anii '90 se descoperă legăturile
dintre distribuitori și furnizori, apărând așa zisul “trade marketing”.
În ultima perioadă, produsele agroalimentare evoluează rapid în practică, deoarece
la scară industrială produsele agricole sunt transformate în produse alimentare, procedeu
realizat recent.
Cererea de produse agroalimentare reprezintă cantitatea de produse agricole și
alimentare cumpărată de consumatori, la un anumit moment de pe piață, cererea de
produse agroalimentare se divide în cerere de consum final și cerere de consum productiv .
(Timiraș, 2007)
Cererea de produse agroalimentare a populației este determinată atât de factori
endogeni cât și exogeni, obiectivi și subiectivi.
Oferta de prod use agroalimentare constituie răspunsul întreprinderilor din sectorul
agricol și alimentar, la cererea manifestată pe piață de către utilizatorii industriali de
produse agricole și consumatorii finali de produse alimentare.
Oferta de produse agroalimenta re pe o anumită piață, se constituie din producția
internă, din stocuri și importuri. (Timiraș, 2007)
O caracteristică a producției agricole, care influențează oferta de produse
agroalimenta re o constituie sezonalitatea.
O categorie aparte de produse agroalimentare “verzi” pot fi considerate produsele
bio, considerate ecologice în principal datorită interesului consumatorilor pentru acestea.
Aceste produse sunt obținute din materii prime provenite din agricultura ecologică,
în primul rând, și la eventruala lor prelucrare nu se folosesc substanțe de sinteză, în al
doilea rând. Ele nu diferă nutrițional față de produsele obișnuite, dar calitatea , gustul și
virtuțile lor naturale pot reprezenta motive de alegere.

7
Mențiunea ecologic /bio este opusă elementelor chimice sau sintetice. Folosirea
pesticidelor este strict interzisă în cultivarea produselor bio, reziduurile pe suprafața
plant elor sunt inexistente, este aplicat și principiul neutralizării produselor modificate
genetic, îngrășămintele utilizate sunt naturale.
Chiar dacă conținutul proteic este mai mare în cazul produselor convenționale, ca
urmare a azotului din îngr ășămintele chimice, el este de mai slabă calitate decât în cazul
produselor ecologice, care sunt și mai bogate în aminoacizi esențiali, în vitamine și
minerale. De asemenea, testele oarbe pentru lactate, legume, fructe au arătat clar că
produsele ecologice sunt mai gustoase. ( http://www.e -green.org )
Dacă produsul este doar unul care nu conține nici un fel de aditivi alimentari de
sinteză, materiile prime provenind din agricultura convențională, el se va nu mi produs
natural. Deci, deosebirea față de produsele convenționale o fac proveniența produsului sau
a materiilor prime, pentru produsele prelucrate, și prezența sau absența substanțelor de
sinteză, a aditivilor artificiali. ( http://www.naturaland.ro )
În Europa există un cadru legislativ și instituțional strict prin care se verifică în
principal modul de producție și producătorii. Pe etichetă se menționează produs ecologic
numai dacă minimum 95% la sută dintre ingrediente provin din agricultura ecologică.
Produsele sunt garantate printr -un caiet de sarcini omologat de instituțiile abilitate.
( http://www.capital.ro )
Și în Romania există o se rie de produse ecologice alimentare, printre care
cașcavalul “Dorna”, ouăle produse la ferma avicolă ecologică din Curțișoara, județul Olt,
distribuite prin rețele de supermarketuri, certificate de un organism abilitat din Ungaria,
pâinea integrală etc. O serie de produse ecologice românești, provenite din agricultura
ecologică, sunt exportate.
Mai poate fi sesizat un aspect legat de produsele alimentare, și anume curentul de
opinie care se opune utilizări de organisme modificate genetic. Uniunea Europeană susține
că există riscuri de sănătate și riscuri ecologice asociate organismelor modificete genetic.
În acest sens s -au adoptat reglementări specifice în că din iulie 2003, prin care se solicită ca
toate alimentele și produsele utilizate în hrana animalelo r ce au un conținut mai mare de
0,9% organisme modificate genetic să fie etichetate ca atare, iar toate produsele alimentare
modificate genetic să poată fi clar identificate. În legătură cu acest subiect există puncte de
vedere diferite peste ocean, SUA și Canada considerând că organismele modificate genetic
nu prezintă riscuri pentru sănătate, că nu există o bază științifică pentru a demonstra
aceasta.

8
Evoluția transformărilor produsul agricol până a deveni aliment, a fost (Manole,
2004) :
– transformarea fizică (exemplu lapte – brânză);
– transformarea de dimensiune (exemplu carcasa unei vaci în fracțiuni de 250 grame
de carne împachetată sub vid,);
– transformarea în timp (exemplu pâine din ianuarie produsă din grâul din iulie);
– transformarea în spațiu (exemp lu p rodusele congelate din hipermark eturi, cu
origine în altă parte).
Elemente generale specifice consumului alimentar. Consumul alimentar
reprezintă ansamblul actelor decizionale realizate la nivel individual sau de grup, cu privire
la consumu l de produse bio, destinate satisfacerii necesitățile de hrană, prezente și viitoare,
ținând cont și de procesele decizionale care preced și determină consumul acestor produse.
(Manole & Stoian, 2003)
Consumul de produsele bio este influențat de (Burcu, 2005) :
– stilul de viață al unei persoane exprimat în activitățile, interesele, opiniile sale;
– stilul de viață este influențat de criteriile de segmentare precum: factori de
natură economică1, factori de natură socială2, factori de natură culturală3 și
factori de natură demografică4.
Analizând consumul de produse ecologice , se constată faptul că o pondere
importantă dețin alimentele cotidiene, netransformate (lapte, ouă, legume, etc.),
transformate și cele festive.
Comportamentul alimentar al consumatori lor înregistrează variații de la o țară la
alta, sau în cadrul aceleași țări de la o regiune la alta. (Gheorghe, 2002)
În țările dezvoltate, în cazul familiilor se observă o omogenizare a consumului
alimentar . (Chiran & Gîndu, 2004)
Modelele de consum alimentar . Studierea consumului reprezintă o componentă
importantă a cercetării de piață. Potrivit consumului alimentar, este obligatoriu studierii
științifice a acestuia și stabilirea modalității concrete de satisfacere și posibilitățile de
diversificare a acestuia. Un consum alimentar echilibrat determină existența unui venit

1 Veniturile consumatorilor, puterea de cumpărare a populației la nivelul unei anumite arii teritoriale, prețul
produselor agroalimentare.
2 Statutul social, familia, grupurile de apartenență.
3 Tradiții, obiceiuri, valori, credințe, norme care guvernează s tatutul oamenilor în societate.
4 Vârsta, sexul, starea civilă, numărul de membri ai unei gospodării, mediul de locuit, naționalitate, etnie.

9
suficient a consumatorului, iar analiza filierelor agroalimentare nu poate fi realizată fără o
cercetare atentă a consumului alimentar. (Constantin, 2002)
Un alt domeniu im portant al analizei consumului în contextul sistemului
agroalimentar, poate fi considerat acela al calității produselor alimentare.
Analiza calității produselor alimentare se realizează prin următoarele categorii de
metode: de laborator și organoleptice.
Metodele de laborator, fără a se ține cont de locul și momentul în care sunt
efectuate analizele, oferă rezultate riguroase și comparabile.
Modelul de consum alimentar presupune acea noțiune complexă care explică
mecanismul comportamental de cumpărare și consum al consumatorului, făcând referire la
modalitățile oamenilor de a -și organiza consumul, practicile alimentare, natura și calitatea
alimentelor consumate, raportările consumului față de comportamentul alimentară. (Niță &
Popescu , 1999)

1.3. PARTICULA RITĂȚI ALE POLITICII EUROPENE SPECIFICĂ
PIEȚELOR PRODUSELOR BIO
Cerințele de siguranță și de calitate ale consumatorilor constituie o responsabilitate
extrem de importantă pentru Uniunea Europeană.
Dintre toate instituțiile din Uniunea Europeană, Comisia Europeană reprezintă
instituția care are competențe și responsabilități largi în domeniul politicii privind calitatea
produselor agroalimentare.
Politica europeană de promovare a calității produselor agroalimentare constituie
componenta de bază a politicii agricole comunitare (PAC). Se orientează în același timp
întreprinderilor, autorităților publice și consumatorilor și vizează stabilirea unui cadru de
referință necesar pentru îmb unătățirea calității produselor agroalimentare, a compet itivității
întreprinderilor europene și a vieții cetățenilor.
Având în vedere întreprinderile agricole și alimentare europene, politica se
orientează spre calitate și presupune implementarea Managementului Calității Totale
(T.Q.M.).
Integrarea în Uniunea Europeană, face referire la dezvoltarea agriculturii ecologice
și diversificarea produselor agroalimentare ecologice pe piața internă sunt prevăzute
acțiuni specifice cum sunt (Sima, 2004) :
– promovarea termenului de agricultură ecologică;

10
– calificarea "act orilor" din acest sector;
– acordarea de sprijine producătorilor pe întreaga perioadă a conversiei;
– realizarea unui sistem informațional accesibil, despre agricultura ecologică.
Având în vedere principalele elemente strategice de dezvoltare a diversificăr ii
produselor ecologice pe piață, delimităm obiectivele agriculturii ecologice sintetizate astfel
(Sima, 2004) :
– evitarea formelor de poluare, la nivelul produselor și mediului;
– menținerea fertilității naturale a solurilor, asigurându -se o manieră durabilă
securitatea alimentară a planetei;
– posibilitatea permiterii agricultorilor un nivel decent de viață;
– producerea de alimente sau produse agroalimentare calitative în cantități suficiente,
potrivit cărora depinde sănătatea consumatorilor.
Pentru sectorul agriculturii ecologice se are în vedere strategia politicii agricole din
România care are ca obiective:
– dezvoltarea producției și a unei piețe interne de produse agroalimentare;
– armonizarea regulilor de producție și de inspecție;
– crearea disponibilului pentru export pe fiecare tip de produse;
– realizarea exportului pe baza mărcii proprii a țării;
– informarea și sensibilizarea consumatorilor, de a se orienta către consumul de
produse ecologice /bio.
Regulile și principiile specific e agriculturii ecologice reprezintă ceva obișnuit în
viața socială și în cadrul politicilor agricole, chiar dacă ele aparțin viitorului.
Pe plan mondial se susține pe baza unor instrumente juridice, instituționale și
financiare integrarea protecției medi ului în ansamblul activităților socio -economice,
creșterea performanțelor economice și ecologice, dar și schimbarea modelelor de producție
și de consum. Alții factorii specifici produselor ecologice, care au un ritm de dezvoltare
mult mai rapid decât alt sector agricol sunt reprezentanț i prin: temerile privind mediul
înconjurător, sănătatea persoanelor și a animalelor și ingineria genetică.

1.4. TRĂSĂTURI SPECIFICE STRATEGIILOR DE PERFECȚIONARE A
SECTORULUI PRODUSELOR BIO
Analizând creșterea perfor manței sectorului agricol și a competitivității produselor
agro-alimentare, Strategia națională de dezvoltare prevede următoarele sarcini:

11
– modernizarea infrastructurii de producere și de dezvoltare a infrastructurii de piață a
produselor agro -alimentare;
– reorganizarea serviciilor/sistemelor sanitare veterinare armonizate la cerințele Uniunii
Europene în scopul asigurării inofensivității produselor alimentare și promovarea
exporturilor;
– îmbunătățirea calității educației în domeniul agrar, inclusiv a formă rii profesionale
continue;
– forticarea serviciilor de extensiune rurală;
– reformarea și consolidarea sistemului de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică a
sectorului agro -alimentar;
– crearea unui parteneriat eficient între știința, educație și ex tensiune în agricultura.
Printre obiective dezvoltării agro -industriale, menționăm:
– adaptarea standardelor la cele ale Uniunii Europene și asigurarea inofensivității
alimentare inclusiv prin: revizuirea cadrului legislativ -normativ; elaborarea
reglementa rilor tehnice în domeniul agro -alimentar; perfectarea și aprobarea normelor
sanitar; crearea, dotarea, desemnarea sistemelor de laboratoare de încercări pentru
evaluarea conformității produselor alimentare destinate pieței interne și exportului
comunitar, precum și racordarea acestora la standardele și normele europene etc.;
– sporirea competitivității sectorului agro -industrial;
– îmbunătățirea competențelor producătorilor agricoli și persoanelor care își desfășoară
activitatea în sectorul agro -alimentar, în vederea asigurării unui management mai
eficient al exploatațiilor agricole;
– îmbunățirea competitivității gospodăriilor agricole;
– modernizarea și modificarea sectoarelor de procesare și comercializarea produselor
agricole; conservarea calității solului – mijlocul principal de producție agricolă –
ridicarea productivității prin sporirea investițiilor și inovațiilor în sector;
– dezvoltarea pieței agricole;
– dezvoltarea infrastructurii de piață și îmbunătățirea canalelor de distribuție
– perfecționarea competen țelor producătorilor și antreprenorilor agricoli în domeniul
marketingului.
În concluzie eforturile privind implementarea Strategiei de pr omovare a exportului
pe anii 2012 -2015 precum și a Strategiei privind dezvoltarea sectorului agro-alimentar
pentru an ii 2009 -2017 au eșuat.

12
BIBLIOGRAFIE
1. Balaure V . (coord.), Marketing, Editura Uranus, București, 2003
2. Baker Michael, The Marketing Book , Third Edition, The Chartered Institute of
Marketing, Butterworth -Heinemann Ltd.,Oxford, 1994
3. Burcu A ., Burcu Ale ., Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și calitatea vieți i,
Editura Mecag, 2005
4. Chiran A ., Gîndu E ., Piața produselor agricole și agroalimentare , Editura Ceres,
București, 2004
5. Constantin M ., Marketingul producției agroalimentare, Editura Universitaria,
Craiova, 2002
6. Florescu C., Mâlcomete P., Pop N.Al., Marketing. Dicționar explicativ ,
Ed.Economică, București, 2003
7. Frone D. Fl ., Marketing. Bazele marketingului , Bucure ști, 2009
8. Fuller D ., Sustainable Marketing. Managerial – Ecological Issues , Sage
Publications, California, 1999
9. Henion K., Kinnear Th., Ecological Marketing , Columbus, Ohio, American
Marketing Association, 1976
10. Iosif Gh ., Analiza calității produselor , Editura Tribuna Economică, București, 2002
11. Manole V. , Stoian M ., Ion R ., Agromarketing , ediția a -II-a, Editura ASE,
București, 2004
12. Niță C ., Popescu M ., Dicționar de marketing și afaceri , Editura Economică,
București, 1999
13. Patriche D., Marketingul ecologic – o nouă paradigmă pentru societatea viitoare,
Comerțul modern , nr.3/1992 .
14. Polonsky Michael, Mintu -Wumsall Alma, Environmental Marketing: Strategies,
Practice, Theory and Re search, NY, Haworth, 1995 .
15. Hawken Paul, The Ecology of Commerce: A Declaration of Sustainability, New
York, Harper Collins, 1993 .
16. Pettie Ken, Green Marketing, Longman Group UK Ltd., 1992
17. Sima E ., Produsele ecologice – oportunități și avantaje pentru sectorul agricol
românesc , INCE, IEA, București, 2004
18. Tietz B., Die Herausferderung des Okologischen Marketing , Bonn, 1978

13
19. Timiraș L ., Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul extinderii
Uniunii Europene , Editura Edu Soft, Bacău, 2007
20. Zahiu L ., Agricultura mondială și mecanismele pieței , Editura Arta grafică,
București, 1992

21. http://www.e -green.org
22. http://www.naturaland.ro
23. http://www.capital.ro